Mobilitatea forței de muncă Italia – România [624217]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE MARKETING

Mobilitatea forței de muncă Italia – România
în ultimii 20 de ani

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. Boaja Dan -Marin

ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

2
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. … 3
1.1.1 Clasificarea tipurilor de migranți ………………………… 7
1.1.2 Fenomenul de nomadism ………………………….. ………. 9
1.1.3 Diaspora ………………………….. ………………………….. …9
1.1.4 Conceptul de invaz ie ………………………….. ………….. 10
1.2.1 Clasificarea societatii ………………………….. …………. 14
1.2.2 Sociologia globalizării ………………………….. ………… 15
CAPITOLUL II – Uniunea Europeana ………………………….. … 16
2.1 Obiectivele și valorile Uniunii Europene …………………. 19
2.2 Uniunea Europeană și imigrația ………………………….. … 22
CAPITOLUL III – Uniunea Europeană și mobilitatea ………… 25
3.1 Istoria României înainte și după aderarea la Uniunea
Europeană ………………………….. ………………………….. ……… 27
3.2 Istoria Italiei înainte și după aderarea la Uniunea
Europeană ………………………….. ………………………….. ……… 35
3.2.1 Italia: diferențe între Nordul și Sudul țării …………… 39
CAPITOLUL IV – Două țări în paralel: Italia/ România ……… 42
4.1 Studiu de caz: categoriile profesionale ……………………. 42
CONCLUZII ȘI OPINII ………………………….. ………………….. 46
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. .. 47

3

INTRODUCERE

Acest studiu are scopul de a analiza schimbarea la nivel național, fapt care a influențat
două națiuni europene, Italia și România. Perioda de timp pe care am propus să o analizăm este
cea a ultimilor douăzeci de ani, dar și perioada imediat următoare după înființarea Uniunii
Europene. Această organizație politică și economică nu numai că a determinat unele schimbări
la nivel național în cele două țări, dar evident și la nivel internațional. Aceste modificări au fost
dictate de dorința populației românești de a trăi o realitate de viață mai bună emigrand din țară
natală într -o altă națiune care la momentul respectiv trăia o dezvoltare economică importantă.
Uniunea European ă este o organizație importantă nu numai în Europa ci în întreagă lume.
Aceasta este un pact între diferitele țări care o alcătuiesc și formează o mare națiune din punct
de vedere politic, economic și social. Acestă organizație nu este o coincidență deoare ce
teritoriul european încă din antichitate a fost într -o continuă mișcare și schimbare datorită
diferitelor popoare care au trecut și au lăsat amprenta.
Pentru a prezenta aceste schimbări și ideile acestor două națiuni acest studiu a fost
împărțit în capi tole, fiecare capitol fiind important pentru a înțelege dinamica și mecanismul
care guvernează întreagă structură .
Primul capitol dezvoltă în detaliu conceptul de migrație, ceea ce presupune mutarea unui
grup de persoane din țara lor de origine în noi dest inații. Această schimbare poate fi dictată de
diverse motive politice, sociale sau economice. A două parte a capitolului explică în detaliu
conceptul de mobilitate înțeleasă, că trecerea unui individ de la o clasa socială la altă. Aceast ă
schimbare poate a părea din cauze naturale sau datorită abilităților și inteligenței fiecăruia din tre
noi.
Cel de -al doilea capitol se referă la ceea care a fost una dintre schimbările majore pe
care Europa le -a înfruntat în epoca actuală, adică înființarea Uniunii Europene . Aderarea la
această organizație permite cetățenilor unui stat să se deplaseze liber în cadrul acesteia iar
majoritatea țărilor membre au o moneda unică care facilitează schimbul de bunuri, mărfuri și
produse.
Al treilea capitol se concentrează asupara pa ralelismului care se crează între cele două
națiuni care sunt pilonii acestui studiu, Italia vs. România. Cele două națiuni sunt puse în mod
direct într -o confruntare dar numai pentru a le scoate în evidență diferențele culturale, sociale

4
și istorice. Ambe le au un trecut important dar cu evoluții diferite din punct de vedere politic și
economic deși au trăit momente similare.
În capitolul al treilea sunt prezentate diferențele din punct de vedere istoric al celor do uă
națiuni. Prima parte a capitolul ilustrează istoria culturală și socială a României înainte de
aderarea la Uniunea Europeană. Timp de mulți ani, România a trăit p erioada in urma careia
primit numele de socialism și din acest motiv populația sa a trecut prin momente de înalta
tensiune.
Același lucru este valabil și pentru Italia în privința tensiunilor create imediat după cel
de-al doilea război mondial între foștii adepți ai Fascismului, ideile capitaliste și cele comuni ste
însă, aderarea la UE a precedat cea a României. Poporul italian a înțeles din primul moment că
o uniune la nivel european a însemnat: dezvoltare.
În Italia există o temă foarte actuală, aceea a d iferențelor dintre Nord și Sud. Aceste
diferențe au fost întotdeauna prezente din cele mai vechi timpuri și sunt cauzate, de asemenea,
de cultura pe care o au cele două regiuni. Prin definiție, Italia de Nord este mult mai dezvoltat ă
industrial comparativ cu cea de Sud, aceasta aducând o bunăstare materială răspândită în zona
de Nord . Aceste diferențe se văd și prin diferitele categorii sociale și profesionale care alcătui esc
realitatea lor socială.
Scopul acestui studiu este acela de a scoate în evidență n u numai diferențele vizibile și
perceptibile ale acestor două națiuni, ci și esența lor. Popoarele lor au trăit diferite momente în
istorie, au luptat diferite războaie, au făcut alegeri diferite de viață, unite de dorința de
răscumpărare, condiții de trai mai bune și bineînțeles libertate .

5
CAPITOLUL I

1. Conceptul de Migrație

Migrația este un proces social complex, iar abordările sunt nenumărate, fie că avem în
vedere fluxurile de migrație, stocurile de migranți, formele de migrație, motivațiile, impactul
economic, social și cultural. În noul context al proceselor de integrare, respectiv de globalizare,
precum și în cadrul recentelor evoluții ale relațiilor internaționale, migrația a devenit un subiect
principal, mai ales datorită impa ctului economic, social și cultural, pe care îl are asupra țărilor
de origine, dar și de destinație.1
Conceptul de migrație în general este văzut precum un fenomen biologic sau social și
înseamnă deplasarea unor indivizi, de obicei în grup, dintr -o zona geografică în altă, motivați
de condițiile mediului înconjurător, modificări demografice și fiziologice.
În științele antropologice și sociale conceptul de migrație înseamnă deplasarea unor
populații înspre o altă zona diferită decât cea de origine, unde se stabilesc permanent datorată
unor factori precum suprapopularea, schimbările climatice, foametea, concurența teritorială cu
alte populații, căutarea unor condiții mai bune reale sau presupuse de viață.
În sociologie, cu referire la fenomenele recent înt âmplate în epoca noastră, această
deplasare implică doar o parte a populației și este cauzată de motive economice și culturale
complexe și are același semnificat precum emigrarea.
Migrația, așa cum se precizează în Hotărârea Guvernului nr. 498 din 18 ma i 2011 pentru
aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada Perspectivele politicii de
migrație în contextul demografic actual din România 23 2011 -2014, reprezintă o realitate care
va continua să existe atât timp cât vor exista discrepan țe din punctul de vedere al bunăstării și
al dezvoltării între diferitele regiuni ale lumii. Fenomenul migrațiilor poate reprezenta o șansă
pentru că este un factor de schimburi umane și economice și, de asemenea, pentru că permite
persoanelor să își reali zeze aspirațiile. Migrația s -a transformat de -a lungul timpului dintr -un
proces regional, determinat de factori economici, sociali, naturali sau politici, într -un fenomen
global, în prezent fiind cuantificat la aproximativ 3% din populația totală.2
Prin co nceptul de migrație umană se înțelege mutarea oamenilor de la un loc la altul cu

1 Bogdan Alexandru Suditu, Gabriela Prelipcean, Daniel Celu Vîrdol, Oana Ancuța Stângaciu, Perspectivele
politicii de migrație în contextul demografic actual din România , 2013 , p.22
2 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Polirom, 2010, p.22 -23

6
intenția de a se stabili permanent sau temporar într -un nou teritoriu. Mutarea se realizează de
obicei pe distanțe lungi, de la o națiune la alt a, chiar dacă ace asta poate fi și internă adică în
interiorul unei țări. Migrația poate implică indivizi, familii sau grupuri de persoane.
Mișcările popoarelor de tip nomade nu sunt considerate un tip de migrație deoarece nu
există nicio intenție din partea grupurilor de nomazii să se s tabilească într -un loc pentru că
mișcarea lor constantă este cea care îi diferențiază față de un grup de persoane care caută un al t
loc pentru a își construi o nouă viață stabilă. Bineînțeles că deplasarea sau mutarea oamenilor
din cauza turismului sau a p elerinajului nu este considerată o formă de migrație deoarece nici
în acest caz nu există o condiție prealabilă pentru stabilirea locului de destinație.
Migrația umană a continuat, pe parcursul întregii sale perioade, fie sub formă unei
migrații voluntare într-o regiune sau într -o țară, fie c a o migrație involuntară sau forțată. Ace asta
din urmă se referă la sclavie, trafic de ființe umane și la purificarea etnică din timpul celui de-
al doilea Război Mondial.
Migrația reprezintă o formă de mobilitate a per soanelor, care implică, spre deosebire de
alte forme, diferențe spațiale (de regulă, schimbarea domiciliului) și diferențe temporale
(migrația, presupune, de regulă, deplasarea pe perioade mai lungi de timp decât se presupune
în cazul mobilității zilnice, cum ar fi cea către serviciu sau turistică) .3
Instalarea sau mutarea unor persoane într -un alt loc diferit de cel de origine primește
numele de imigrație, iar trecerea de la locul de origine la o altă destinație se numește emigrare .
Micile populații care migrează pentru a se dezvolt a într-un teritoriu fără așezări sunt numite
colonii , în timp ce refugiații sunt cei care, din cauza unor motive politice sau sociale părăsesc
țară lor de origine unde sunt cetățeni de drept și unde locuiesc perm anent pentru a c aută refugiu
într-un stat stră in. Organizația care se ocupă la nivel internațional de aceste mutări este
Organizația Mondială pentru Migrație4, fondată in 1951.

3 Rodica Milena Zagìharia, Cornel Ban, Alexandra -Maria Popescu, Relatia dintre fenomenul migratiei legale si
piata muncii din România. Evolutii relevante, impact pontential, recomandari de politici, editura Institutul
European d in România, 2017, p. 19
4 La început OIM s -a numit Comitetul Interguvernamental Provizoriu pentru Relocarea Migranților din Europa
(PICMME) și a fost înființa ta pentru a putea gestiona haosul lăsat în urmă de Cel De -al Doilea Război Mondia l.

7
Tabelul 1. Migrația internațională temporară de lungă durată pe sexe și grupe de vârstă, î n
anul 2018

Grupa de vârstă Imigranți Emigranți
Masculin Feminin Masculin Feminin
0-4 3197 2780 5593 4749
5-9 5183 4656 4928 4179
10-14 3148 3278 4298 3735
15-19 2856 2821 6945 6049
20-24 7204 6024 16827 14956
25-29 13027 11348 20286 17171
30-34 12875 10255 15206 10821
35-39 12749 8071 12206 8904
40-44 9686 6708 9223 8513
45-49 7739 6747 7413 9902
50-54 3860 4179 3322 6150
55-59 3287 4568 2485 5743
60-64 2216 3224 1474 3691
65-69 1180 1590 784 1693
70-74 294 563 326 674
75-79 176 248 207 435
80-84 54 80 100 193
85-89 23 34 27 75
90-94 8 10 12 30
95-99 0 0 0 2
100 ani și peste 0 0 0 0

1.1.1 Clasificarea tipurilor de migranți

Șapte sunt tipurile de fluxuri ce sunt relativ importante pentru țările CEE, ceea ce
înseamnă că și pentru România: migrația pentru stabilire (motivație pe criterii etnice, pentru
reunificarea familiei, etc.); migrația pentru muncă; migrația pentru studii , perfecționare
profesională, afaceri, etc.; migrația circulatorie; migrația pentru azil sau refugiați; migrația de
tranzit (inclusiv traficul de ființe umane); mobilitatea specială (turism, tranzitul pasagerilor
etc.).5
Criteriile după care se pot identif ica diferite tipuri de migrație așa cum se prezintă în
literatura de specialitate, diferențiază după aspectul teritorial: migrație internă (din mediul rural
către cel urban) și migrație externă (internațională); după factorul timp: migrație temporară
(lucr ători sezonieri, studenți etc.) și migrație permanentă; după modul de luare a deciziei de a

5 Bogdan Alex andru Suditu, Gabriela Prelipcean, Daniel Celu Vîrdol, Oana Ancuța Stângaciu, Perspectivele
politicii de migrație în contextul demografic actual din România , 2013 , p. 47

8
emigra: migrație voluntar ă (oameni de știință, studenți , reunificarea familiei etc.) și migrație
involuntară/forțată (refugiați, expulzați, populație dislocată ca u rmare a unor catastrofe
naturale); după gradul de extensie a migrației: migrație individuală, de grup și de masă. Ținând
cont de numeroasele forme de mobilitate existente, în literatura de specialitate este utilizată o
clasificare a acestora în funcție de anumite criterii printre care: durata deplasării, scopul acesteia,
distanța parcursă sau gradul de libertate a persoanei care efectuează deplasarea.6
Există diferite tipuri de migranți care sunt clasificați în funcție de motivul migrației,
indiferent dacă migrează în mod legal sau clandestin.
– reunificarea familiei: este dreptul unui cetățean stră in care locuiește într -un stat de a
solicit a intrarea membrilor familiei sale care au reședința în stră inătate, cu scopul de a
restabili nucleul familiar în mod permanent;
– migrație cauzată de mediu: o persoană a fost nevoită să își părăsească habitatul
tradițional, temporar sau permanent din cauze naturale sau provocate de om care i -au
pus în pericol existența și, sau i -au pus în pericol, afectat calitatea vieții sale;
– azil politic: este persoană care în afară țării de origine prezintă o cerere de recunoștere
e protecției internaționale către un alt stat. Acest lucru este valabil atâta timp cât
autoritățile decid asupra acestei solicitări de protecție;
– refugiat: es te o persoană care trăiește cu frică justificată de a fi persecutată pentru ras ă,
religia, cetățenia s a, apartenența s a la un anumit grup social sau pentru ideiile și opinii le
sale în legătură cu politică;
– unlawful entry: persoană care întră pe teritoriul unei țări evitând controalele de frontier ă
sau cu documente false;
– overstayer: persoană care a intrat într -o țară în mod legal însă rămân mai mult timp decât
perioada permisă (expirarea permisului de ședere sau a unei vize).
Conform Organizației Internațio nale pentru Migrații (IOM) factorii care stau la baza
fenomenului migraționist pot fi grupați în două categorii și anume:
– factori de tip push (nivel de trai scăzut, sărăcia, lipsa unui loc de muncă; probleme etnice et c.)
– factori de tip pull (nivel de t rai mai ridicat; nivel al salariilor mai ridicat; posibilitatea de a găsi
un loc de muncă mai bun; experiența rețelelor sociale; libertate individuală etc.). 7

6 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Poliro m, 2010, p. 36
7 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Polirom, 2010, p. 54

9

1.1.2 Fenomenul de nomadism

Comunitățile de popoare migratoare (sau nomade) se mută din loc î n loc și nu rămân
stabile într -o singură locație. Multe culturi au fost în mod tradițional nomadice, dar comportare a
nomadă este din ce în ce mai rară în țările industrializate.
Sunt două tipuri de nomazi, cei pastorali, care cresc turme și se mută pentru a nu
suprapășuna într -un loc și cei călători, care călătoresc dintr -un loc în loc pentru a -și oferi
serviciile.8
Popoarele nomade sunt grupuri care practică o formă de mobilitate legată de obicei de
politic a lor de economie, dar care poate fi practicată și din motive legate de tradiție istorică și
culturală.
Nomadismul vânătorilor sau a culegatorilor derivă, de obicei, din necesitatea de a
răspunde în mod direct nevoilor lor în cadul unei economii de subzist ență și se prezintă că un
fenomen ciclic în interiorul teritoriului. Nomadismul păstorilor este legat de satisfacerea
nevoilor de a întreține viață bovin elor și ovinelor și de asemenea poate fi intinerant sau sezonier .
Dacă păstorii practică și o formă de agricultură, nomadismul lor presupune conotațiile de
transhumanța.
Termenul de nomad se referă și la popoarele de romi și este folosit nu pentru a arată
stilul de viață al acestora ci mai degrabă cu intenție discriminatorie față de cei care sunt
consideraț i ''oameni inferiori'' deoarece aceștia sunt leneși, au un temperament instabil spre
deosebire de cel al omului care își iubește țar a și trăiește pe baza reg urilor morale.

1.1.3 Diaspora

Diaspora este un termen grecesc care descrie o nație sau o parte a unei nații separate de
statul sau teritoriul propriu și dispersată printre alte nații, dar păstrându -și cultura națională.
Într-un sens Magna Grecia a constituit diaspora grecească în Imper iul Roman antic, iar un caz
tipic de diaspora este reprezentat de armeni, mulți dintre ei trăind voluntar în afara micului lor
teritoriu național pentru secole. Cu toate acestea, termenul este folosit în general cu referire la
acele părți ale populației e vreiești care trăiesc în afară Palestinei .9
Ințelesul original al cuvântului este acela de dispersiunea unui popor în lume după

8 https://ro.wikipedia.org/wiki/Popoare_migratoare
9 http://prodiasporaromana.org/blog/2013/04/14/diaspora -etimologie -si-definitii/

10
abandonarea locului de origine10.
Ideea de diaspora prin excelență este cea a evreilor din lumea antică (diaspora evreiască)
după deportarea în Asiria (721 î.Hr.) și Babilon 586 î.Hr. cunoscut sub numele de exiliu
babilonian și mai ales după sfârșitul entității politice evreiești din Palestina după cuceririle
militare ale rom anilor și dublă distrugere a Templului din Ierusalim în an ul 70 și 135 AD.
Altre diapore istorice includ:
– comerțul de sclavi africani, numi t diaspora neagră sau diaspora africană;
– diaspora armeană, fuga populației armenee că urmare a genocidiului desfășurat de
otomani la începutul secolului al XX -lea;
– diaspora ti betană cu referire la oamenii din Tibet că urmare a represiunii chineze din
anul 1959, aceștia au ales să se refugieze în India.
Termenul de diaspora in sociologia migrațiilor se utilizează pentru a indică relațiile (mai
mult sau mai puțin instituționaliza te) între membrii unei comunități de migranți dintr -o țară,
care vizează susținerea și dezvoltarea reciprocă a țării de origine prin trimiterea de remitențe.
O diasporă etno -națională este o formațiune socio -politică, creată ca rezultat al unei migrații
fie voluntare, fie forțate, a cărei membrii se consideră de aceeași origine etno -națională și care
constituie permanent o minoritate într -una sau mai multe țări gazdă. Membrii unei astfel de
entități mențin contacte periodice sau ocazionale cu ceea ce ei consideră locul lor natal și cu
indivizi sau grupuri care au același istoric aflați în alte țări gazdă. Pe baza deciziei combinate
de a se stabili permanent în ț ări gazdă, dar a -și păstra o identitate comună, adică identitatea
diasporenilor, aceștia arată solidaritate pentru grupul și întreaga lor nație, se organizează și sunt
activi în sferele culturale, sociale, economice și politice. Printre activitățile lor va riate, membrii
unei astfel de diaspore stabilesc rețele trans -naționale care reflectă relațiile complexe dintre
diasporă, țara gazdă, locul natal și actorii internaționali.11

1.1.4 Concep tul de invazie

Prin invazie se înțelege ocupația de obicei violență a unui anumit teritoriu aflat deja sub
suveranitatea unui grup uman stabilit acolo de un nou grup de indivizi (care poate fi un grup
militar sau de civili).
Această invazie se întâmplă, de obicei, cu arme și din acest motiv este mereu amintită

10 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Polirom, 2010, p. 23
11 Sheffer, G., 2006. Diasporas Politics. At Home Abroad. Cambridge University Press

11
întotdeuna c u aspecte negative ale morții și distrugerii, chiar dacă în uzul comun cu acest termen
se identifică invaziile pașnice unde un anumit grup de oameni sunt găzduiți într -un teritoriu.
Toate statele lumii sunt implicate în fluxurile migratorii internaționale, acestea având
fie calitatea de loc de origine, fie de tranzit ori destinație sau, în unele cazuri, toate simultan.
Migrația internațională (voluntară sau forțată) a devenit o parte importantă a existenței globale.
Astfel, se poate spune că un management e ficient al migrației poate juca un rol important în
ceea ce privește dezvoltarea economică, reducerea sărăciei și atenuarea dezechilibrelor
demografice locale și regionale. Fluxurile de migrație sunt tot mai dinamice, în fiecare an
începând cu anul 2002 st abilindu -se în Europa între 1,5 și 2 milioane de noi imigranți. Cu toate
că abordările naționaliste și conservatoare au o perspectivă negativă asupra imigrației și în ciuda
implicațiilor sale complexe, procesul ar trebui să fie privit ca o oportunitate, at ât pentru
reechilibrarea demografică, precum și o economie dinamică europeană.12

Figura 1. Fluxul de migrație din perioada aniilor 2005 -2010

Sursa: http://www.global -migration.info/

12 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Polirom, 2010, p.23

12
1.2 Mobilitatea socială

Conceptul clasă socială definit în lucrările unor clasici ai sociologiei are mai multe
accepțiuni în literatură: clasa ca prestigiu, status, cultură sau stil de viață; clasa ca inegali tate
structurală derivată din posedarea resurselor economice și de putere; clasa ca (potențial) actor
social și polit ic.
Clasa socială este o formă socială determinată economic, care cuprinde indivizi ce dețin
aproximativ aceleași tipuri și cantități de capital economic și uman. Clasa socială poate fi
definită drept o grupare de indivizi care împărtășesc resurse economic e comune ce influențează
puternic stilul de viață pe care au posibilitatea să îl ducă.13
Cuvintele “mobilitate socială ” înseamnă trecere a unui individ sau a unui grup de la un
statut social la altul, nivelul de flexibilitate în stratificarea unei societăți, gradul de dific ultate
cu care este posibil să se treacă de la un strat social la altul în cadrul stratificării sociale adică
pluralitatea grupurilor sociale prezente într -o societate cu roluri diferite și accesul diferit l a
resurse.
Fenomenul de mo bilitat e socială a început să i a amploare odată cu a dou a revoluție
industrială, cu mișcarea unui număr mare de oameni din mediul rural către centrele urbane
(acest fenomen a luat numele de urbanizare), adică cu nașterea industrializării.
Cu toate acestea, numai cu aparatia mai recentă a clasei mijlocii mobilitatea socială a
devenit un fenomen puternic, deoarece copii muncitorilor și a oamenilor rurali au început să
facă parte din clasa socială medie iar clasele superiore în continuare au fost compuse de copiii
burghezilor. În consecință, mobilitatea socială are tendința să cuprindă clasele mici și mijlocii
și să fie foarte limitată în ceea ce privește clasele superioare.
Clasa, statusul și poziția socială sunt concepte adesea utilizate interșanjabil. Dacă
analizăm riguros literatura de specialitate remarcăm însă că aceste concepte au în comun ideea
de stratificare -ierarhie care este prezentă faptic în orice societate. Altfel, rezumând, observăm
că ele se deosebesc prin conținut și, implicit, prin modul în care sunt măsurate.14
Tipul de mobilitate poate să fie clasificată după cum urmează:
– mobilitatea intergenerationala (este măsurată prin compararea statusului social al
individului cu cel al părinților săi) ;

13 Octavian -Marian Vasile, STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA: O ANALIZĂ DE CLASE LATENTE, 2007,
p. 27

14 Dumitru Sandu, Lumile sociale ale migratiei romanesti in strainatate , editura Polirom, 2010, p. 56

13
– mobilitatea intragenera țională (statusul unui individ în vi ață sa) ;
– mobilitatea absolută (gradul de mobilitate social ă într-o societate stratifica tă în
ansamblu) ;
– mobilitatea relativă (gradul de mobilitate socială în diferitele clase ale unei societăți
stratificate) ;
– mobilitatea ocupațională (legată exclusiv de mu ncă);
– mobilitatea socială (legată de muncă și de alte componente) .
Societățile cu cea mai mare mobilitate socială sunt majoritatea celor industrializate,
mulțumită prezenței clasei muncitoare de vârstă mijlocie, importanței educației că instrument
de ridic are socială a individului și răspândirea ideilor și valorilor egalității.
Societățile cu cea mai mică mobilitate socială sunt, în majoritatea cazurilor, cele cu o
economie agricolă, unde nu este necesară specializarea și prin urmarea școlarizarea și educaț ia
nu reprezintă un rol fundamental, iar clasa mijlocie nu este prezentă în societate. În aceste
societăți, rolul atribuit de naștere și statusul ''moștenit'' din familie este cel mai puternic.
Statusul social este poziționarea pe care o au indivizii dintr -o societate, în funcție de
sociabilitatea lor: privim ordinea de status ca structură de relații ale superiorității, egalităț ii și
inferiorității dintre indivizi, percepute și, într -un anumit grad, acceptate. Această ordine nu
reflectă calități person ale, ci, mai degrabă, gradul de onoare socială atașat unui anumit atribut
prescris (de exemplu, statusul dobândit prin naștere). Ierarhia socială astfel creată este
exprimată în asocieri diferențiale, în special în tipuri mai intime de sociabilitate. Ordin ea de
status nu este dată de răspunsuri simple la întrebări care solicită evaluarea prestigiului unei
profesii, ci prin analizarea sociabilității înțeleasă ca relații pe care individul le are cu cel puțin
trei dintre apropiați (prietenii, nu rudele): ce pr ofesie au aceștia și care sunt caracteristicil e vieții
lor de muncă.
Mai există statusul socioeconomic, care definește locul individului în societate în funcție de
venit și educație. 15
Terminologia asociată migrației este deosebit de complexă și dinamică. De aproape un
deceniu sunt încercări de a înlocui termenii asociați migrației (emigrație, imigrație) cu
mobilitate și mișcare . Susținătorii acestei idei sunt motivați, în special, de conotația negativă pe
care o au termenii de emigrant sau imigrant, dar și de schimbările geopolitice din ultimele

15 Bogdan Alexandru Suditu, Gabriela Prelipcean, Daniel Celu Vîrdol, Oana Ancuța Stângaciu, Perspectivele
politicii de migrație în contextul demografic actual din România , 2013 , p. 60

14
decenii și de politicile asociate acestora. Este cazul Uniunii Europene, care asigură libera
circulație a persoanelor, ca libertate fundamentală a pieței unice.
De ceva vreme, este obișnuit, în UE, să locuiești într -o țară și să muncești în altă țară, să
schimbi locul de muncă între mai multe țări, cu sau fără schimbarea domiciliului, să studiezi
într-o țară și apoi să muncești în altă țară, beneficiind de facilitățile pe care le oferă o piaț ă
internă unică.
Totuși, schimbarea terminologiei, astfel încât, în loc de migrație, în cadrul granițelor UE să
vorbim despre mobilitate, nu schimbă cu nimic statutul acestor persoane, efectele pozitive sau
negative asupra economiilor sursă sau destinație, după cum nu a schimbat n ici statisticile
naționale sau internaționale, care operează cu aceeași termeni. Dincolo de aspectele pozitive
ale pieței interne unice europene, în materie de forță de muncă, libertatea de mișcare, ca urmare
a marilor asimetrii dintre țările membre, favorizează țările avansate și nu țările aflate la coada
clasamentului european, lucru demonstrat de către toate documentele și analizele europene și
nu numai .16

1.2.1 Clasificarea societatii

Cel mai caracteristic fenomen al mișc ării indivizilor într -un s pațiu social este
mobilitatea social ă. Aceasta se refer ă la deplasarea indivizilor sau a grupurilor în structurile
sociale dintr -un spațiu social și la schimbarea poziției sociale în cadrul colectivit ății sau
transl ocarea într -o colectivitate pentru ocupar ea unei poziții sociale. Stratificarea social ă este
condiți a și efect ul mobilit ății sociale. Aceasta este determinata ca urmare a diferențelor social e
și, la rându l ei, genereaz ă deosebiri sociale între oameni și între grupuri.
Trebuie f ăcută diferența înt re mobilitatea social ă, care const ă în mișcarea unor persoane
sau grupuri într -un spațiu al diferențelor sociale, și mobilitatea geografic ă sau teritorial ă, care
const ă în schimbarea locului în spațiul geografic, denumit ă de regul ă migrație sau emigrare.17
Societățiile pot fi clasificate în funcție de gradul de mobilitate pe care îl permit. În acesta
clasificare găsim niște ''tipuri extrem de pure'' înțelese că extreme ale unui continuum. Pe de o
parte întâlnim societatea U SA (care a făcut din mobilitatea so cială un imperativ social) iar la
celălalt capăt găsim societatea indiana (care trăiește din cauza închiderii sociale într -o diviziune

16 Rodica Milena Zagìharia, Cornel Ban, Alexandra -Maria Popescu, Relatia di ntre fenomenul migratiei legale si
piata muncii din România. Evolutii relevante, impact pontential, recomandari de politici, editura Institutul
European din România, 2017, p. 21
17 Constantin Schifirne ț, Sociologie, București, 2004, p. 87

15
artificială în caste).
În societățile complet imobile sunt așa numiți i ''infiltrați'' pe treptele superioare în
ierarhi e și acest lucru se datorează în principal unor evenimente excepționale (de exemplu: în
Iraq al doilea război din Golf a detronat regimul existent și a stabilit un alt regim care înaint e
era exclus din lupta pentru putere). Alte motive de mobilitate sunt de exemplu abilitățile
intelectuale ale unui individ (o invenție genială folosită în scopul de a te îmbogăți) sau
căsătoriile covenabile (căsătoria cu prințul Angliei este un pas important de a face un salt uria ș
într-o altă clasa socială).

1.2.2 Sociologia globalizării

Termenul de sociologie provine din cuvântul latin socius, în traducere, social sau
societate, și cuvântul grec logos care înseamn ă științ ă. La un nivel foarte general, sociologia
este știința despre social.18
Sociologia globalizării e ste ramur a de sociologie care studiază efectele și problemele
sociale și culturale ale globalizării, în special cu referire la modificările formelor de comunic are
interpersonală și socială, dezvoltarea economică și a politicilor sociale legate de ace asta.
Aceasta studiază efectele și problemele sociale și culturale ale proceselor de globalizare.
Sociologia globalizării permite analiz a proceselor, situate în contexte naționale și subnationale ,
caracteristice relației de interacțiune stabilită cu dinamică locală. Rez ultatul este identificar ea
rețelelor tranzacționale și a mijloacelor de conectare care susț in sistemul relațiilor
multidimensionale, care s -au creat in raport cu diferite țări și localități. Din acest motiv, ace sta
disciplină investighează interacțiunea co nstan ta existen ta între ceea ce se întâmplă între
fenomenele majore și internaționale și ceea ce se întâmplă la nivelul unității locale de viață,
auto-organizarea sistemelor de micro -comunitate fie ele naționale sau globale.

18 Constantin Schif irneț, Sociologie, București, 2004, p. 63

16
CAPITOLUL II – Uniunea Eur opeana

Uniunea Europeană este o organizație politică și economică internațională care include
28 de state membre independente și democratice. Formarea sa se datează de la Tratatul de la
Roma19 din 25 martie 1957 iar denumire a ei a fost hotarat a in ocazia Tratatului de la
Maastricht20 din 7 februarie 1992 (oficial a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).
Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între
lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrare a în muncă, remunerarea și celelalte
condiții de muncă.
Uniunea European ă a devenit oficial o instituție în 2002, odată cu apariția monedei unice
și ulterior prin Tratatul de la Lisabona21 , după un lung proces întreprins de Comunitățile
Europene existente a nterior și prin încheierea numeroaselor tratate care au contribuit la procesul
de integrare europeană .
Aceas ta garantează liberă circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor
pe teritoriul său, printr -o piață comună europeană și cetățen ia Uniunii Europene, promovează
pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale, lupta împotriva exclusiunii social e și
discriminării , favorizează progresul științific și tehnologic și urmărește stabilitatea politică ,
creșterea economică și coeziunea socială și teritorială între statele membre, încercând să
atenueze diferențele socio -economice dintre statele membre și să le sporească socio -economic.
Competențele Uniunii Europene variază de la politicile economice ( agricultură și
comerțul ) la afacerile externe, la apărare și la protecția mediului, o politică agricolă comună, o
politică externă comună și prezența fondurilor structurale pentru realizarea obiectivelor socio –
economice. În unele dintre aceste domenii, aceste funcții o fac asemănător cu o fede rație de
state (de exemplu în ceea ce privește afacerile monetare sau politicile de mediu), în timp ce în
alte sectoare Uniunea este mai asemănătoare cu o confederație ( deși duce lipsa de o Constituție,
un sistem juridic, politică internă și politica indus trială comună) sau o organizație politică

19 Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) și
a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia și Luxemburg la 25 martie 1957. Ini țial, nu mele
complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunității Economice Europene .
20 Tratatul de la Maastricht este un tratat semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, în Țările de Jos, de căt re cele
douăsprezece state membre ale Comunității Europene, care stabilește regulile politice și parametrii economic i și
sociali necesari pentru intrarea diferitelor state membri a le Uniunii . A intrat în vigoare la 1 noiembrie 199 3.
21 Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decemb rie 2007 și a intrat în vigoare la 1
decembrie 2009. Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut de asemenea și ca Tratatul
de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (cunoscut de asemenea și ca
Tratatu l de la Roma).

17
supranațională ( că și politică externă ).
Politicile Uniunii Europene economice și monetare au condus, în 2002, la introducerea
unei monede unice, euro, adoptată în prezent de 19 state membre ale UE, care formează a șa-
numită zona euro, cu o politică monetară comună reglementată de Bancă Centrală Europeană
(BCE).
La 12 octombrie 2012 Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace, cu
următoarea motivație:
de peste șase decenii ea a contribuit la promovarea păci i și reconcilierii, a democrației și a
drepturilor omului în Europa.22
Începând cu anul 2013, Uniunea Europeană are 28 de state membre: Austria, Belgia,
Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Portugalia,
Regatul Un it, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.
Uniunea a crescut de la un nucleu de șase țări fondatoare ale Comunității Economice Europene
de atunci și s -a extins treptat, incluzând majoritatea statelor suverane europene până la
configurația actuală.
În urma fenomenului Brexit, Regatul Unit negociază cu Uniunea Europeană pentru a
ieși din ea.
Pentru încorporarea unui stat străin, acesta trebuie să respecte o serie de condiții
economice și politice cunoscute sub numele de criter iile de la Copenhaga. În mod specific, țările
candidate, pe lângă faptul că trebuie să fie situate geografic în Europa, trebuie să prezinte:
– instituții stabile care garantează democrația, statul de drept, drepturile omul ui și respectare a
minorităților;
– o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în
cadrul Uniunii;
– capacitatea de a susține obligațiile de membru, inclusiv aderarea la uniunea politică,
economică și monetară.
Următoarele state au prezentat și au obținut aprobarea cererii de aderare la Uniunea
Europeană și sunt în prezent candidați oficial:
– Turcia candidată din data de 12 decembrie 1995 ;
– Macedonia de Nord candidată din 11 decembrie 2005 ;
– Muntenegru candidată din 17 decembrie 2010 ;

22 https://www.nobelprize.org/prizes/lists/all -nobel -peace -prizes/

18
– Serbia candidată de la 1 martie 2012 ;
– Albania candidată din 24 iunie 2014 .
Uniunea Europeană are 510 milioane de locuitori, sub 7% din populația lumii și are o
creștere a populație foarte scăzută din punct de vedere demografic de aproximativ 0,23% pe a n,
susținută în special de imigrație: 47 de milioane de locuitori sunt născuti în afara teritoriului
său.

Figura 2. Statele membre a Uniunii Europene

Sursa: https://europa.eu/

Participanți la procesul de luare a deciziilor la nivelul UE sunt diverse instituții, în
special:
– Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE, aleg deputații europeni prin alegeri
directe;
– Consiliul European format din șefii de stat sau guvernul statelor membre ale UE;
– Consiliul, care reprezintă guvernele statelor Membrii UE;
– Comisia Europeană, care reprezintă intereselor UE în ansamblu.

19
În general, Comisia Europeană propune noi legi, Parlamentul European și Consiliul (numit de
asemenea Consiliul Uniunii Europene) le aprobă, după care statele membre și instituția sau
instituțiile UE în cauză le aplică.
Uniunea Europeană se întemeiază pe principiul statului de lege. Aceasta înseamnă că
fiecare acțiune luată de UE se bazează pe tratatele aprobate în mod voluntar și democratic de
către toate țările UE. Tratatele sunt negociate și agreate de toate statele membre ale UE și apoi
ratificate de parlamentele respective sau prin intermediul referendumurilor.

2.1 Obiectivele și valorile Uniunii Europene

Uniunea Europeană își propune:
– să promoveze pacea, valorile europene ș i bunăstarea cetățenilor săi;
– să ofere libertate, securitate și justiție fără frontiere interne;
– să asigure o dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea
prețurilor, să mențină o economie de piață deosebit de compe titivă care să favorizeze ocuparea
integrală a forței de muncă și progresul social și să protejeze mediul;
– să combată excluziunea socială și discriminarea;
– să încurajeze progresul tehnic și științific;
– să consolideze coeziunea economică, socială și t eritorială și solidaritatea între statele membre;
– să respecte diversitatea culturală și lingvistică a popoarelor sale;
– să creeze o uniune economică și monetară a cărei monedă să fie euro.
V alorile UE sunt comune tuturor statelor membre, într -o societat e în care au întâietate
toleranța, justiția, solidaritatea și combaterea discriminării. Aceste valori sunt parte integrantă
din modul european de viață:
– demnitatea umană este inviolabilă. Trebuie să fie respectată și protejată și constituie baza
propriu -zisă a drepturilor fundamentale;
– libertatea de mișcare le dă cetățenilor dreptul de a se deplasa și stabili în mod liber pe teritoriul
Uniunii. Libertățile individuale, cum ar fi respectul față de viața privată, libertatea de gândire,
libertatea religioa să, libertatea de întrunire, dreptul la informație și libertatea de exprimare, sunt
protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE;
– funcționarea Uniunii se întemeiază pe democrația reprezentativă. Statutul de cetățean
european implică și exercitarea un or drepturi politice. Fiecare cetățean adult din UE are dreptul
de a candida și de a vota la alegerile pentru Parlamentul European, fie în țara de reședință, fie

20
în țara de origine;
– egalitatea presupune drepturi egale în fața legii pentru toți cetățenii. Principiul egalității între
femei și bărbați stă la baza tuturor politicilor europene și reprezintă piatra de temelie a integ rării
europene. Se aplică în toate domeniile. Principiul plății egale pentru muncă egală a fost integra t
în tratatul din 1957. Deș i mai există încă inegalități, UE a făcut progrese semnificative:
– Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Tot ce face UE se bazează pe tratate,
asupra cărora au convenit toate statele membre, în mod voluntar și democratic. Dreptul și
justiț ia sunt protejate de un organism judiciar independent. Țările membre au conferit
competență judiciară definitivă Curții Europene de Justiție, ale cărei hotărâri trebuie respectat e
de toată lumea;
– drepturile omului sunt protejate de Carta drepturilor fund amentale a UE. Acestea includ
dreptul de a nu fi discriminat pe motive de sex, origine etnică sau rasială, religie sau convinge ri,
handicap, vârstă sau orientare sexuală, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și drep tul
de a obține acces la jus tiție.
Aceste obiective și valori reprezintă temelia pe care s -a construit UE și sunt consfințite
prin Tratatul de la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a UE. 23
Uniunea Europeană își concentrează intervențiile asupra sprijinului acordat statelor prin:
– schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii, serviciile vamale și polițiștii de
frontieră naționali;
– cooperarea operațională, cu sprijinul agențiilor UE;
– form are, schimb de bune practici, finanțare, cercetare și inovare. Prin intermediul Agenției de
Cooperare a Uniunii Europene în cadrul autorităților de aplicare a legii (Europol) participă
statele membre împreună cu investigațiile privind forme grave de crimin alitate organizată.
Datorită acordului Schengen, controalele la frontiere au fost eliminate în mod progresiv în multe
țări UE. În ultimii ani, s -a demonstrat criza migrației și peisajul de securitate în schimbare
întrucât spațiul Schengen necesită granițe externe solide. În 2017, UE a adoptat noi reguli pentr u
frontierele externe ale spațiului Schengen pentru a consolida controalele efectuate asupra
tuturor cetățenilor în bazele de date relevante, pentru a se asigura că acești oameni nu reprezin tă
o ameninț are la adresa ordinii publice sau a securității interne.
Uniunea Economică și Monetară unifică și integrează economiile UE prin coordonarea
politicilor economice și bugetare, o politică monetară comună și o monedă comună, moneda

23 https://europa.eu/european -union/about -eu/eu -in-brief_ro

21
euro. Este un instrument fo arte eficient pentru crearea de locuri de muncă și creștere și
asigurarea echității sociale și a stabilității financiare; cu toate acestea, este un proces în curs
care nu a fost încă finalizat.
Euro, aflat în circulație din 2002 și utilizat de peste 339 de milioane de persoane în 19 state
membre, este două valută importantă după dolarul american. O monedă unică are avantaje, pe
plan practic și operațional, atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi, și este un rezultat
important al integrării europen e.

Figura 3. Moneta unică – Euro

Sursa: https://europa.eu/

Politica UE în domeniul afacerilor și al industriei urmărește îmbunătățirea mediului de
afaceri, promovarea unui climat favorabil antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă și
facilitarea accesului întreprinderilor mici la finanțare și pe piețe. Întreprinderile mici și mijlocii
reprezintă 99% din toate întreprinderile din UE și oferă două treimi din totalul locurilor de
muncă din sectorul privat.
Politicile UE încurajează creare a de noi întreprinderi și sprijină extinderea
întreprinderilor inovatoare. Datorită îmbunătățirii acordurilor comerciale, companiile pot avea

22
acces la noi piețe; este, de asemenea, posibil să intervină pentru a combate concurența neloială
din partea țărilo r terțe.

2.2 Uniunea Europeană și imigrația

Din 2015, peste 3,2 milioane de refugiați au solicitat protecție internațională în UE, în
multe cazuri să scape de războiul și teroarea cu care se confruntă în Siria și în alte țări cu
probleme.
UE a stabilit o politică comună în materie de migrație și azil pentru a gestiona numeroasele
provocări generate de migrația în Uniune, inclusiv fenomenul migranților aflați în căutare
de protecție internațională.
UE a alocat peste 10 miliarde de e uro pentru gestionarea crizelor si a proiectelor de finanțare
destinate să răspundă nevoilor umanitare cele mai urgente ale refugiaților pe țărmurile europene.
UE acordă, de asemenea, ajutor umanitar refugiaților și migranților localizați în țări terțe și
sprijină uneori inițiat ivele pentru a aborda cauzele fundamentale ale migrației ilegale.
Pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, statele membre au convenit să mute
solicitanții de azil din Grecia și Italia în alte țări ale UE. De asemenea, UE intenționează să
pregăt ească intrarea sigură și legală în UE pentru solicitanții de azil. Un program voluntar de
reinstalare, convenit de statele membre, prevede transferul a 22 500 de persoane din țări terțe
către un stat membru al UE. Principiul de bază va rămâne neschimbat: o amenii trebuie să
solicite azilul în primul stat membru al UE în care sosesc, cu excepția cazului în care au membri
din familie într -o altă țară. UE oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție
fără frontiere interne. Obiectivul gen eral al acestei uniunii de securitate este acela de a face
acest spațiu mai sigur. UE și statele membre colaborează în lupta împotriva terorismului și a
radicalizării violente, a crimei organizate și a criminalității informatice.
Mișcările migratoare înre gistrate în Europa de la cea de -a doua perioadă postbelică s -au
dovedit, ca multe dintre fluxurile migratoare anterioare, de natură structurală și permanentă,
chiar și în perioadele de scădere a cererii de forță de muncă, cum ar fi anii șaptezeci. Creștere a
numărului de imigranți în deceniile următoare a dus la elaborarea unor politici de migrație noi
și mai structurate și, în consecință, la o redefinire a reglementărilor relevante. Atenția
guvernelor europene s -a îndreptat treptat spre probleme cum ar fi i migrația în familie, migrația
de întoarcere, integrarea grupurilor de imigranți, creșterea numărului de refugiați și a
solicitanților de azil. În special, imigrația ilegală în creștere constantă în ultimii ani, în special

23
în țări precum Italia și Spania, a determinat guvernele naționale să se concentreze asupra
intervențiilor privind consolidarea controalelor identității, închiderea frontierelor externe și
privind lupta împotriva imigrației "clandestine". În țările europene, care se confruntă cu
existența u nor probleme comune, a fost evidențiată necesitatea de a spori cooperarea în
gestionarea proceselor migraționale, adaptarea reglementărilor naționale la cerințele Uniunii
Europene privind securitate și imigrație și, în același timp, participarea la elabora rea unei
strategii coerente de cooperare pentru dezvoltare în cadrul așa -numitei politici europene de
vecinătate .
Conform celor mai recente date privind evoluțiile demografice, populația europeană,
deși în mai multe țări a scăzut, la nivelul agregat al UE și al Europei în ansamblu, a continuat
să crească. Principala cauză a acestei creșteri a fost migrația, care a compensat variația negativă
naturală care a avut loc recent în unele țări.
În această privință, este important să subliniem faptul că, în majorit atea cazurilor,
alegerea finală a țării de destinație a fost determinată de proximitatea geografică, legăturile
socio -economice dintre țările de origine și recepție sau alți factori legați de istorie , precum și
existența unor lanțuri de familii. În ceea c e privește originea, două treimi din populația
imigranților din Europa erau alcătuite din cetățeni din afară UE , în special ruși, turci și cetățeni
din Balcani. Aceștia s-au adăugat, respectiv, africanilor, mai ales nativi din regiunile Nord ice,
asiatici, repartizați în egală măsură printre imigranții din Orientul Îndepărtat, în special chinezii
și continentul indian, și americanii, în principal din America din Sud.
În ultimele decenii însă, în ciuda principiilor egalității și integrării și în ciuda nevoilo r
pieței forței de muncă calificate și semi -calificate, la care fluxurile de migrație ar fi putut
răspunde, ea a predominat în politică strategia luptei împotriva imigrației ilegale și a
terorismului.
În această perspectivă, noua lege privind imigrația și integrarea din 2006 urmărește patru
obiective:
– facilitarea accesului cetățenilor străini calificați;
– facilitarea șederii studenților străini;
– consolidarea controalelor privind reîntregirea familiei;
– să restricționeze accesul la ședere și cetăț enie.

24

Figura 4. Distribuția emigranților și imigratilor cu schimbarea reședinței ob ișnuite, în anul
2018

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_roma-
niei_carte_ro.pdf

25

CAPITOLUL III – Uniunea Europeană și mobilitatea

Din 1992, cetățenii tuturor țărilor Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European
pot lucra în orice stat membru. În ceea ce privește angajații, aceștia fac obiectul acelorași
reglementări și beneficiază de aceleași avantaje ca și angajații naționali, în timp ce toți cetățenii
UE pot beneficia de serviciile publice de ocupare a forței de muncă.
Cu toate acestea, ca urmare a extinderii UE în 2004 și 2007, a fost introdusă o perioadă de
tranziție de până la șapte ani, în care legislația UE privind libera circulație a lucrătorilor nu se
aplică întregii UE extinse. În această perioadă de tranziție, lucrătorii din unele dintre noile state
membre pot întâmpina restricții privind accesul pe piețele muncii din vechile state m embre.
În 2004, UE a adoptat o directivă care vizează actualizarea legislației privind libertatea
de circulație și de ședere pentru a facilita mobilitatea cetățenilor în cadrul Uniunii Europene
(Directiva 2004/38 / CE). Prin noua directivă, formalitățile a dministrative au fost reduse, iar
cetățenii UE nu mai trebuie să obțină un permis de ședere în statul membru în care își au
reședința: o simplă înregistrare la autoritățile competente este suficientă și chiar și această
înregistrare este necesară numai dac ă Statul membru de primire consideră necesar.
Directiva menține obligația, pentru cetățenii UE care doresc să locuiască într -un alt stat membru,
de a desfășura o activitate economică sau de a dispune de resurse suficiente. După cinci ani de
ședere neîntrer uptă, cetățenii UE și familiile acestora beneficiază de un drept de ședere
permanent și necondiționat, care le permite să se bucure de mai multe drepturi. De asemenea,
directiva garantează o reducere substanțială a posibilităților de expulzare a cetățenilo r UE și a
membrilor familiilor acestora care au obținut dreptul de ședere permanentă în statul membru
gazdă, precum și o protecție mai largă pentru cetățenii UE care au legături strânse în Stat
membru gazdă și pentru minori.
Cetățeanul UE are dreptul de a fi angajat în aceleași condiții ca și cetățenii țării în care
caută un loc de muncă și nu poate fi solicitat să îndeplinească cerințe suplimentare. De
asemenea, se bucură de dreptul la același tratament preferențial în ceea ce privește accesul la
un loc d e muncă, dacă acest lucru este prevăzut. Aceasta înseamnă că poate răspunde la orice
anunț de post vacant într -o țară a UE. Cu toate acestea, anumite locuri de serviciu public pot fi
rezervate cetățenilor unei anumite țări, în cazul în care lucrul aferent se referă la protecția ordinii
publice sau a intereselor statului (de exemplu forțele armate, poliția, sistemul judiciar,

26
administrația fiscală, serviciul diplomatic). Cu toate acestea, se poate spune că toate posturile
din sectorul privat și cele mai mult e posturi din sectorul public sunt deschise tuturor cetățenilor
UE.
Cetățeanul european care lucrează într -o altă țară a UE trebuie să facă obiectul acelorași
condiții de muncă ca și cetățenii țării în care lucrează în ceea ce privește remunerarea,
concedi erea și reintegrarea, precum și măsurile de protecție a sănătății și siguranței la locul de
muncă. Același lucru este valabil și pentru principiul egalității de șanse între bărbați și femei în
ceea ce privește accesul la locuri de muncă, salarii, formare p rofesională, promovări, condiții
de muncă și securitate socială.
Lucrătorul are, de asemenea, aceleași drepturi de a-și exercita drepturile sindicale în
aceleași condiții valabile pentru lucrătorii din țara de destinație: poate să iși aleagă
reprezentanții sindicali și să fie ales, în acest al doilea caz are aceleași drepturi și atribuții cu
care se bucură reprezentanții sindicali care sunt cetățeni ai țării în care lucrează.
În domeniul securității sociale, reglementările UE nu urmăresc să armonizeze siste mele
naționale, ci doar să le coordoneze, în scopul de a garanta afilierea cetățenilor la un singur
sistem de securitate socială și de a evita pierderea drepturilor relative (în special în ceea ce
privește privește pensia) indiferent de statul membru în ca re lucrează. În principiu, lucrătorul
este asigurat în țara în care lucrează și are dreptul, în anumite cazuri, chiar și membrii familiei
sale, la aceleași prestații de securitate socială de care beneficiază cetățenii țării gazd ă. Aceste
drepturi se referă la boală și maternitate (asistență medicală și beneficii financiare), dizabilități,
limită de vârstă, pensii de urmaș, compensații pentru accidente de muncă, boli profesionale,
deces , șomaj și alocații familia re. Aceleași obligații se aplică și pentru pla ta contribuțiilor.
Normele comunitare nu se aplică asistenței sociale, sistemelor de pensii suplimentare și
sistemelor de pensionare anticipată.
Venitul provenit dintr -o activitate comercială sau industrială sau dintr -o profesie liberă
este, în general, im pozabil în țara în care se află reședința fiscală. Cu toate acestea, în cazul în
care se consideră că activitățile implică un sediu permanent (pentru activități industriale sau
comerciale) sau o bază fixă (pentru profesiile liberale) dintr -un alt stat me mbru, venitul asociat
acestui sediu permanent sau bază fixă este impozabil în acel stat membru.

27

Figura 5. Statisticile Uniunii Europene privind migrația internațională în anul 2016

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php?title=Migration_and_mi-
grant_population_statistics/it

3.1 Istori a României înainte și după aderarea la Uniunea Europeană

Perioada anterioară celei a lui Ceaușescu a fost caracterizată de dictatura lui Gheorghiu –
Dej24, care avea printre colaboratorii săi pe tânăr ul Nicolae Ceaușescu. În această perioadă,
țările din Europa de Est a u suferit influența lui Kruschev25, dar România a rămas imună față de
aceast a.
După ce a murit Dej, Nicolae Ceaușescu a preluat funcția la guvern, mulțumită faptului
că s-a adresat acelor lideri care doreau o abordare mai instituțională a dominației partidului. În
plus, Ceaușescu a folosit cu îndemânare naționalismul pentru a deveni lider în cadrul partidului
și a guvernului român , în 1968 a condamnat invazia Cehoslovaciei. Această mișcare a
determinat ca popularitatea sa națională și internațională să crească considerabil. Ca o
justificare pentru aceasta, personalități precum De Gaulle26 sau Nixon27 au venit în Ro mânia și
l-au lăudat pe Ceaușescu pentru independența sa, ignorând faptul că în România el dezvolta o

24 Gheorghe Gheorghiu -Dej, (Bârlad, 8 noiembrie 1901 – București, 19 martie 1965) a fost un politician român ș i
șeful statului din 21 martie 1961 până la 18 martie 1965 .
25 Nikita Khrushchev , (15 aprilie 1894 – 11 septembrie 1971) a fost un om de stat sovietic care a condus Uniun ea
Sovietică în timpul războiului rece ca prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii So vietice între 1953 – 1964,
și ca președinte al Consiliul de Miniștri din 1958 până în 1964. Khrushchev a fost responsabil pentru
desalinizarea Uniunii Sovietice, pentru susținerea progresului programului spațial sovietic timpuriu și pent ru mai
multe reforme relativ liberale în domeniile politicii interne .
26 Charles de Gaulle (22 noiembrie 1890 – 9 noiembrie 1970) a fost un general și un politician francez .
27 Richard Milhous Nixon (9 ianuarie 1913 – 22 aprilie 1994 ) a fost al treizeci și șaptelea președinte al Statelor
Unite, îndeplinind această funcție între 1969 și 1974, când a devenit primul și încă singurul președinte ame rican
care a demisionat din funcție .

28
nouă formă de "stalinism antisovietic".
În 1969, conducerea colectivă a încetat să mai existe printr -o serie de acțiuni pe care
Ceaușescu le-a întreprins : a reușit să modifice statutul partidului pentru a -și spori libertatea de
acțiune. Din punctul de vedere al echilibrului dintre puterile statului, adică Consiliul de Stat, i-
au fost consolidat e puterile și diminuate cele ale Marii Adunări Naționale. Toate aceste acțiuni
au fost justificate de faptul că în cele din urmă, România ar putea avea o autonomie națională
mai mare .
Anul 1971 este considerat de istorici drept unul dintre cele mai importante momente în
comunismul românesc . Tendința lui Ceaușescu a fost să își țină distanța față de modelul politic
Sovietic, dar fără a aluneca într -un model “democratic ”.
În 1974, așezarea sa în calitate de președinte, a avut loc cu o ceremonie care a imitat
încoronarea unui rege. Această dată indică caracterul totalit ar al dictaturii lui Ceaușescu .
O altă mărturie a încălcării unui drept civil, cum ar fi libertatea de cult, a fost faptul ca
nici măcar Biseric ii Ortodox e Român e nu i-a fost recunoscută o anumită marjă de autonomie .
Printre toate țările blocului comunist , România a fost cu siguranță cea care a reprimat
puterea și tenacitatea oricărei forme de asociere sau apariția unor grupuri independente .
Disidența în regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a fost imediat suprimată prin utilizarea
poliției secrete numită Securitate. Dar în același timp au fost evidente unele forme de disidență ,
în special în ultimul deceniu al dictaturii , care au reprez entat un indice de trezire a populației.
Rezistența din partea culturii a constituit o formă continuă de protest. I ntelectualii ,
democrații și scriitorii, s -au adresat publicului într -un limbaj metaforic care a reușit să scape de
cenzură.
Pe 21 decembrie, a avut loc o demonstrație la București organizată de guvernul lui
Ceaușescu , care, într -un mod total neașteptat, s -a transformat într -un protest împotriva acestuia .
Discursul pe care Ceaușescu îl pronun ța a fost întrerupt de fluierături . Haosul izbucni se deja în
capitală, iar pe 23 decembrie Ceaușescu a fost oprit și arestat la Târgoviște . După un proces
sumar, pedeaps a sa cu moartea a fost emisă imediat. Un sfârșit rapid care, a împiedicat ca
Români a să fie devastată de un război civil dar lăsând unele semne în reconstrucția sistemului
democratic parlamentar.
Odat ă eliminat dictatorul, Români a s-a aflat într-o primă perioadă de confuz ie din punct
de vedere politic . Două persoane s-au impus la putere : unul d otat cu experiență politică a fost

29
Ion Iliescu28, iar celălalt , un tânăr profesor universitar , Petre Roman29, care pentru prima dat ă
se afi șa în politic ă. Alegerile din 20 mai 1990, primele declarate libere, chiar dacă în realitate
nu au fost, l -au văzut pe Iliescu președinte . În decembrie 1991 a fost hotărâtă noua Constituție,
care se baza pe valori occidentale dar, de asemenea, i -a dat președintelui puteri enorme . Această
nouă Constituție nu a făcut altceva decât să legitimeze și mai mult puterea lui Iliescu asupra
parlamentului.
La 21 noiembrie, Adunarea Națională, investită cu o funcție constitutivă, a aprobat nou a
Constituți e; pe data de 8 decembrie 1991 , un referendum popular a confirmat această decizie.
În luna noiembrie 1996 România a trăit una dintre cele mai radicale schimbări din istoria sa:
trecerea de la "vechea ordine" la "democrație funcțională".
Alegerile din 1996 marchează cu siguranță cel mai important punct de cotitură al României în
sistem politic d upa perioada anului 1989.
Timp de decenii, în timpul regimului, rezultatele alegerilor au fost determinate de alegerile
conducători lor mai mult decât ale gerile sincere ale poporului rom ân. Climatul politic la sfârșitu l
celui de -al doilea mandat a lui Iliescu a fost dominat de frustrare, anxietate și nesiguran ță.
Alegerile din 2000 sunt, fără îndoială, faza de consolidare, care prin definiție
demonstrează că democrația este în sfârșit simțit ă ca singura soluție alternativă. Între 1999 și
2000 la alegeri s-au prezentat o duzină de partide și doisprezece candidați prezidențiali ai
electoratului român. Campania electorală a acestor formațiuni politice și a celor doisprezece
candidați a costa t foarte scump pentru o țară ca România deoarece lipseau mijloacele pentru
supravie țuirea zilnic ă a cet ățenilor.
Alegerile din noiembrie / decembrie 2000 ne -au arătat toate slăbiciunile societății civile
român e: lipsa participării la viața politică și economi că a țării de către cetățeni și un protest slab
al maselor împotriva puterii de stat. Toat ă aceast ă absent ă, lipsa participării și implicării în viața
politică din partea românilor s-a manifestat pe data de 26 noiembrie 2000 .
Având în vedere ceea ce tocmai a fost spus, Uniunea Europeană a împins România spre
reînnoire a propri ei cărti constituțional e. Deși a fost propusă cu ceva timp în urmă, numai în
2002 s-a putut începe un proiect de revizuire.

28 Ion Iliescu (3 martie 1930 , Oltenița, România) este un politician român, care a condus statul român în trei
rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 -1992, apoi ca președinte ales al României între anii
1992 -1996 și 2000 -2004. Între 1996 -2000 și 2004 -2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de
onoare al PSD.
29 Petre Roman (22 i ulie 1946, București) este un politician român, inginer și profesor universitar. A fost pr im-
ministru al României între 1989 și 1991.

30
Noutățile introduse în noua Con stituție sunt egalitatea de gen, garantarea proprietății private
recunoscută ca fiind un drept protejat de stat , protecția vieții private , protec ția perso anelor cu
dizabilități, eliminarea serviciului militar obligatoriu, prelungirea mandatului prezidenția l de la
4 la 5 ani, obligația pronunțării judecătorului în caz de detenție preventivă. De asemenea, unele
articole sunt în mod clar pregătitoare pentru aderarea la Uniunea Europeană, Uniunea Monetară
și NA TO30.
Unele proiecte de revizuire ale Constituției abordează, de asemenea, îmbunătățirea
sistemul de protecție a drepturilor omului, cum ar fi: dreptul la un proces echitabil, garanția pe
proprietatea privată, abolirea dispoziției constituționale care împiedică persoanele care au
cetățeni e român ă și o altă cetățenie, să dețină funcții publice, posibilitatea cetățenilor Uniuni i
Europene de a dobândi proprietatea asupra solurilor .
Acest proces de revizuire a fost impus în mod necesar în raport cu realitățile condițiil or
sociale și politice actuale ale țării, precum și în raport cu necesitățile procesului de aderare a
României la Uniunea Europeană, stabilind obiectivul principal al acestei revizuiri consolidarea
statului de drept .
România vede în relația cu Uniunea Europeană o șansă extraordinară prin care sa
depăș ească problema subdezvolt ării și realizarea aspirațiilor sale pentru modernizare. Punctul
de plecare nu a fost unul simplu și, mai presus de toate, fără instituții publice adecvate și fără
politici publice responsabile, proiectul este în pericol de e șec.
Pentru a realiza un progres economic susținut , România trebuie să investească mai mult
în procesul său de dezvoltare. E ste necesar ca politicile publice să favorizeze dezvoltarea ,
capitalul uman și infrastructura, și românii să poată profit a din plin de noile tehnologii. Dar n u
este suficient. De asemenea, este necesar ca instituțiile să funcționeze bine: Rom ânia are nevoie
de o administrație publică competentă, cinstită și inovatoare , un sistem financiar și bancar solid ,
structuri de managem ent de afaceri orientate spre performanță , un sistem de inv ățământ care să
ofere șanse egale copiilor și adulților, legi corecte și comportamente corecte din punct de veder e
social care să conducă la toate acestea.
Calitatea politicii publice în sine depin de de funcționarea instituțiilor. Prin urmare,
Uniunea Europeană poate fi văzută și ca un punct de plecare al României și trebuie să reducă

30 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO ) este o alianță politico -militară stabilită în 1949,
prin Tra tatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 29 de state d in
Europa și America de Nord.

31
decalajul economic cu țările europene avansate.
Politica economică trebuie să respecte regulile elementare ale unei economii sănătoase
(inflația ușoară, echilibrul bugetului de stat pe termen lung , cheltuieli publice care urmăresc
eficiența) și, în același timp, să fie pragmatice. Este necesar ca piata să fie reglementa tă în mo d
eficient (de exemplu, privatizarea energi ei trebuie să aibă loc astfel încât consumatorul să nu se
afle în dezavantaj). Politica economică trebuie să se concentreze asupra problemelor reale și să
evite deciziile gr ăbite, care, aparent, sunt folositoare pentru îmbunătățirea imaginii, dar aceas tea
vor fi costisitoare dacă nu sunt adaptat e situației.
Destinul industriei naționale depinde de modul în care companiile românești se pot
integra în rețeaua industrială europeană. Autoritățile publice trebuie să își joace cărțile în ace st
sens, utilizând dif erite instrumente de politică economică. Acest lucru nu înseamnă că trebuie
să continuăm sa sprijini m companiile care dau faliment ignorând cele sănătoase și care au un
viitor în față și în acest sens oficialii români trebui e să găsească echilibrul corect pentru a -și
plasa industria pe arena internațională.
Este necesară cu siguran ță o îmbunătățire masivă a infrastructurii. Cheltuielile pentru
educație și sănătate vor trebui sporite. Dacă nu se ia nici o măsură în prezent printr -o utilizare
rațională și înț eleaptă a acestor obiective , situația va avea tendința de a se înrăutați și detașa rea
cu alte națiuni va fi întotdeauna mai mare.
Agricultura reprezintă punctul fundamental pentru România, deoarece este resursa care
permite la o mare parte a populației să trăiască și contribuie puternic la formarea PIB -ului31.
Un subiect foarte fierbinte în ceea ce privește drepturile civile este reprezentat de
problema drepturilor civile și protecția copilului , în consecință, a mamelor și familiilor, și de
asemenea, de adopții.
Obiectivul UE a fost acela de a reduce orfelinatele din teritoriu l Români ei, de a
raționaliza administrarea politică și administrativă a celor care au rămas deschiși și au încerca t
să reintegreze copiii în cadrul familiilor și dacă acest lucru nu a fost posibil, aspirația maxim ă
a fost să îi dea în plasament și după aceea în adopție în familii românești sau străine. În cele di n
urmă Comisia Europeană speră să rezolve problema de la rădăcină, adică să tindă spre
eliminarea orfelinat elor sau reducerea drastică a acestora, și să ofere orfanilor oportunitatea de
a crește într -o familie.

31 Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a
tuturor mărfur ilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interio rul unei
țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.

32
Protecția drepturilor copiilor nu trebuie să depindă întotdeauna de ajutorul internațional
(de exemplu, s-au înființat nenumărate ONG -uri32 care opereaz ă pe teritoriul României), dar
este necesar ca guvernul să desemneze o singură autoritate care să dezvolte politici în favoarea
copiilor nevoia și și să stabilească regulile corespunzătoare care să se aplice în toate instituțiile
care găzduiesc copii . Români a a luat măsuri, administrativ e și instituțional e, pentru a rezolva
problema siguranței copiilor în instituții: bugetul alocat pentru îngrijirea copilului a fost majorat
substanțial (79 milioane euro în 2001 față de 42 de milioane în 2000).

Figura 6. Rată de natalitate, rate de mortalitate și sporul natural al populației din România în
ultimii 5 ani

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_roma-
niei_carte_ro.pdf

32 organizație neguvernamentală (abreviat ONG) este o instituț ie care lucrează independent față de activitatea
guvernului, deși unele ONG -uri sunt parțial sau integral finanțate de acesta .

33
Figura 7. Durata medie a vieții, pe sexe

33
Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_roma-
niei_carte_ro.pdf

În ansamblu, România a înregistrat progrese semnificative în domeniul protecției
copilului, atât de mult încât a influen țat situația globală înregistrand o îmbunătățire substanțial ă
în acest domeniu. Rezumând, în raport cu obiectivele pe care UE le -a stabilit în anii anteriori,
putem vedea cum acestea au fost parțial realizate de România.
Din punctul de vedere ale drepturilor economice, sociale și culturale și în acest domeniu
trebuie să remarcăm îmbunătățiri clare față de punctul de plecare .
Obiectivele UE au fost, în esență, cele ale stabilirii unei parități atât substanțiale, cât și
formală dintre bărbați și femei în ceea ce privește oportunitățile de acces la locul de muncă și
condițiile de trai în termeni generali. În plus, a fost necesar să se îmbunătățească dialogul din tre
partenerii sociali, deoarece pentru UE o colaborare mai strân să între părți este întotdeauna unul
dintre obiective le primar e în orice domeniu de acțiune .
Vedem cum a încercat imediat România să se alinieze la cerințele UE: guvernul a făcut mai
multe eforturi pentru a consolida dialogul social. Consiliul Economic si Social a intrat în
funcțiune și, după crearea sa, a produs mai mult de 180 de proiecte de lege .
Dialogul conduce, în primul rând, la îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional și la
reglementarea c onflictelor de muncă, rolul și caracterul reprezent ativ al sindicatelor și poziție i

33 Durata medie a vietii în anul de referintã s -a calculat pe baza numãrului populatiei si al deceselor pentru o
perioadã de trei ani (2015 -2018).

34
a organizațiilor patronale. Cu toate acestea, chiar dacă există cadrul instituțional, dialogul dintre
părți încă nu funcționează pe deplin.
Din punctul de vedere ale drepturilor civile, libertatea de exprimare si de cult putem
spune ca România este o țară liberă și promovează opinii le diferite. Cu toate acestea, gravitatea
prevăzută de codul penal în cazul difuzării de informații false sau defăimare constituie o
restricție a libertății de exprimare. Constituția Român iei garantează libertatea de cult .
Evoluții pozitive pot fi evidențiate în domeniul libertății de exprimare: presiunile care
au fost exercitate pe mass -media s-au încheiat și ziarele au devenit puternic depoli tizate.
Constituția prevede libertatea de asoci ere și libertatea de întrunire. În practică, aceste două
libertățile sunt respectate.
Un alt obictiv care a fost realiza t mulțumită aderării României la UE a fost reforma Poliției și
condițiile de detenție ale Penitenciarelor .
Ziua de 1 Decembrie 2007 a deschis pentru România porțile unei noi ere. Această zi a
anticipat o perioadă în care îmbunătățirile care erau de făcut au fost realizate și în continuare
mai sunt de realizat, dar cu conștientizarea că țară noastră a trecut de la un regimul totalitar car e
a marcat istoria națiunii într -o manieră de neuitat și a ajuns sa fie parte a unui organism
supranațional, cum ar fi Uniunea Europeană.
La sfârșitul anilor 1980, România avea un guvern autoritar și centralizat, o economie
stagnantă, dominată de puterea Statului, nici o experiență a pieței libere sau a procesului
democratic, și era considerată una dintre țările cu cele mai scăzute standarde de trăi în
comparație cu alte țări din Europa de Est.
Guvernele succesive Revoluției au făcut modificări li mitate la începutul anilor ' 90, mai ales
prin prisma clasei politic e deoarece aceasta a rămas aproape neschimbată odată ce dictatura lui
Ceaușescu a fost eliminata eliminată și proclamată Republica Democrată . Acest factor cu
siguranță nu au ajutat foarte mult la o d emocratizare imediată a țării. Sărăcia a luat amploare.
În perioda următoare Revoluți ei și în următorii ani venitul mediu al clasei de jos din România
a fost cu 26% mai scăzut, în timp ce 31% din populație a trăit cu mai puțin de 3 euro pe zi și cu
18% mai puțin decât standardul universal de aproximativ un euro pe persoană pe zi. Așteptările
la viață erau cele mai mic i din regiune și mortalitatea infantilă și a mam elor la momentul nașterii
avea un nivel foarte mar e. În acest moment România nu tre buie să se te me să continue pe
această cale , trebuie să iși intensifice eforturile pentru a realiza niște obiective complet e și
durabil e. Achizițiile democratice din ultimii 12 ani sunt incontestabile: românii sunt în sfârșit

35
liberi să facă politică, să iși exprime dezacordul și să călătoresca fără să aibe nevoie de vize .
Părea imposibil să se stabilească o nouă politică cu persoanele care aparțineau vechii
gărzi , în schimb acest lucru a fost posibil cu ajutorul tuturor în cadrul națiunii și cu ajutorul
Uniunii Europene. UE a promovat democrația în această națiune și a promovat respectul față
de drepturile omului. O muncă de conștientizare a clasei politice, dar și a întregii populații, car e
incă în unele aspecte nu este convinsă că a făcut un pas înainte î n istoria României .
Un pas important a făcut atunci când România a avut dorința de a -și descoperi propriul
trecut incomod, și din acest motiv au fost deschise arhivele perioadei comuniste . Acest lucru te
face să te gândești și te ajută să înțelegi că întreagă națiune a devenit o țară liberă datorită
Uniunii Europe ne.

3.2 Istor ia Italiei înainte și după aderarea la Uniunea Europeană

Istoria Italiei unite a început în 1861, după proclamarea Regatului Italiei și astfel
peninsula italiană a fost unită în tr-un singur stat suveran, autonom și independent.
După rezultatul celui de -al doilea război de independență, cu prima convocare a Parlamentului
in data de 18 februarie 1861 , Vittorio Emanuele al II -lea din Savoy34 a devenit primul rege al
Italiei.
În 1866, Italia, în ceea ce privește ali anța italo -prusacă, a participat la războiul austro –
prusac, declarând război Austriei. Acest război, care a primit numele celui de -al treilea război
de independență italian, a permis Italiei, mulțumită Tratatul de la Viena35 , să-și extindă
suveranitatea și la Veneto.
Statul nou -născut fost nevoit să rezolve unele problemele precum: lipsa de resurse din
cauza efortului de război , vistieria statului era ără fonduri , era necesară crearea unei monede
unice pentru întreaga peninsul a, și mai exista problema gestionării terenurilor care f useseră
dobândite brusc. Dificultăți la care s-au adăugat alte deficiențe structurale, cum ar fi
analfabetismul și sărăcia larg răspândită, precum și lipsa infrastructurii.
Un element suplimentar de f ragilitate pentru tânărul regat italian era ostilitatea bisericii

34 Vittorio Emanuele al II -lea din Savoy (14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost ultimul rege al Sardiniei (în tre
1849 și 1861) și primul rege al Italiei (între 1861 și 1878) .
35 Tratatul de la Viena a fost un acord semnat la Viena de Ital ia și Austria la 3 octombrie 1866, cu care cel de-al
treilea război de independență a fost declarat închis.
În temeiul acordului de pace, Imperiul Austriac ar fi cedat Franței, Veneto, Friuli și provincia Mantua, car e, la
rândul lor, le -ar transfera în Reg atul Italiei, sub rezerva acordului locuitorilor din teritoriile în cauză, printr -un
plebiscit.

36
și a clerului catolic față de ea.
Partidul de dreapta era alcătuit în principal din clasa superioară de mijloc și proprietari i
de terenuri . Acesta a constituit noul guvern, care avea ca prim obiectiv realizarea unificării
naționale, construcția noului stat și redresarea financiară prin noi taxe care au generat
nemulțumiri populare.
Din 1901 până în 1914 istoria și politica italiană au fost puternic influențate de Giovanni
Giolitti36. Cele mai importante intervenții ale lui Giolitti au fost legislația socială și de muncă,
sufragiul universal al bărbaților, naționalizarea căilor ferate și a asigurărilor, reducerea datoriei
de stat, dezvoltarea infrastructurii și a industriei.
În politica externă, a existat o apropiere între Italia și înțelegerea triplă a Franței, Regatulu i Unit
și a Rusiei. Giolitti nu a reușit să împiedice intrarea Italiei în primul război mondial și, astf el,
nașterea fascismului.
În primul război mondial, Ita lia a fost inițial neutră. Apoi, a ales să se alăture aliaților la
23 mai 1915, după semnarea Pactului secret al Londrei37. Acordul prevedea ca Italia să intre în
război și în schimb ar fi obținut, în caz de victorie unele teritori i care ar fi făcut parte d in actuala
Italia.
După război, situația internă italiană era precară . La 30 octombrie, după marșul de la
Roma, regele l -a însărcinat pe Benito Mussolini38 să formeze noul guvern. La doar 39 de ani,
Mussolini a devenit președinte al consiliului, cel mai tânăr din istoria Italiei unite. Prima
problemă majoră cu care se confrunta dictatura era devalorizarea gravă a lirei.
Întotdeauna a existat o relație dific ilă între fascism și Biserică: Mussolini s -a declarat
mereu el însuși ateu, dar știa foarte bine că pentru a domni în Italia nu putea merge împotriva
Bisericii și a catolicilor. Biserica din partea ei, deși nu vede în mod favorabil fascismul, îl
preferă mu lt față de ideologia comunistă.
În 1940, Italia s-a aliat cu Germania nazistă în cel de -al doilea război mondial împotriva
Franței și Regatului Unit, declarând război Uniunii Sovietice în 1941 și cu Imperiul japonez în
Statele Unite ale Americii. De fapt, Mussolini a crezut într -un război fulgerător în favoarea

36 Giovanni Giolitti (27 octombrie 1842 – 17 iulie 1928) a fost un politician italian, de câteva ori președint e al
Consiliului de Miniștri. Perioada istorică în care și -a exercitat conducerea politică asupra Italiei este as tăzi
definită ca fiind "epoca giolitiană".
37 Pactul de la Londra a fost un acord secret semnat la 26 aprilie 1915, semnat între guvernul italian și
reprezentanții triplei înțelegeri, cu care Ita lia s-a angajat să intre in r ăzboi împotriva Puterilor Central e.
38 Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie 1883 – 28 aprilie 1945) cunoscut cu titlul de Duce , a fost un
politician, militar, jurnalist si dictator italian .

37
Germaniei lui Hitler39, din care putea beneficia. La 10 iunie 1940, Italia a intrat în război. În
mai 1945 sfârșitul războiului a văzut Italia în condiții critice: luptele și bombardamentele
aeriene a u redus multe orașe și țări în mormane de moloz, drumurile principale au fost întrerupte,
teritoriul a fost ocupat de trupele anglo -americane. După sfârșitul războiului, forma statului
monarhic a început să fie pusă la îndoială. Regele Vittorio Emanuele II I a încercat să salveze
puterea regală si a abdicat în favoarea fiului său Umberto al II -lea40, cu toate acestea, pe 02
iunie 1946, un plebiscit a sancționat sfârșitul monarhiei și nașterea Republicii Italiene .
La 1 iulie 1946, Enrico De Nicola41 a fost numi t primul președinte al Republicii Italiene.
Între anii 1958 și 1963, economia italiană și societatea au suferit o transformare radicală :
dintr -o țară predominant agricolă, Italia a devenit una dintre cele șapte mari puteri industriale
ale lumii .
Italia a fost una dintre țările fondatoare ale actualei Uniuni Europene și, mai exact, a
Comunității Economice Europene (CEE) care a fost înființată prin Tratatul de la Roma42 din 25
martie 1957.
Acest tratat a fost semnat de șase țări fondatoare: Belgia, Franța, Ger mania, Luxemburg,
Țările de Jos și bineînțeles Italia și a fost pus pe baza unui acord economic anterior din 1951,
și anume Tratatul de la Paris care a înființat “Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ”
(CECA)43. Odată cu înființarea CEE, o piață co mună a fost stabilită pentru prima dată între cele
șase țări semnatare, care prevedeau libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor fără
bariere frontiere naționale.
Nașterea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și a Comunității Econo mice
Europene în anii 1950 a avut drept obiectiv libera circulație a persoanelor, a capitalului, a
bunurilor și a serviciilor între țările membre; realizarea acestui obiectiv a fost îngreunat de
costurile convertirii monedelor statelor individuale ale UE . În 1978 a fost creat SMM, Sistemul

39 Adolf Hitler (20 aprilie 1889 – 30 aprilie 1945) a fost un politician german de origine austriacă, cancela r al
Reich -ului din 1933 și dictator, cu titlul de Führer, din Germania între 1934 și 1945.
40 Umberto al II -lea (15 septembrie 1904 – 18 martie 1983) a fost un locotenent general al Regatului Italiei într e
1944 și 1946 și ultimul rege al Italiei, între 9 mai 1946 și 10 iunie a aceluiași an .
41 Enrico De Nicola (9 noiembrie 1877 – 1 octombrie 1959) a fost un politician italian, primul președinte al
Republicii Italiene .
42 Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (TEC) este tratatul internațional care a instituit CEE.
A fost semnat la 25 martie 1957, împreună cu Tratatul de instituire a C omunității Europene a Energiei Atomic e
(TCEEA): împreună sunt numite Tratatele de la Roma. Împreună cu Tratatul de instituire a Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), semnat la Paris la 18 aprilie 1951, tratatele de la Roma reprezint ă
moment ul constitutiv al Comunității Europene.
43 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondată în 1951 de Franța, Germania , Italia,
Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind ast fel
un nou război european .

38
Monetar European44, cu care ratele de schimb ale țărilor participante s -au stabilizat într -o unitate
monetară de referință, numită ECU. Dar odată cu criza care a avut loc în perioada 1992 -1993,
ratele de schimb au fluctuat dincolo de limitele stabilite de SMM.
Prin Tratatul de la Maastricht45, a fost stabilită realizarea uniunii economice și monetare,
care a fost realizată în trei etape. În prima fază, circulația capitalului a fost complet liberalizată,
cu necesitatea unei m ai bune coordonări a politicilor monetare între statele membre. În a doua
fază, statele membre au încercat să -și converge economiile prin respectarea a patru criterii:
inflația, finanțele publice, ratele dobânzilor și moneda națională. În cea de -a treia fa ză, s -au
stabilit ratele de schimb dintre euro și monedele naționale. De acolo a început faza de tranziție
lungă care sa încheiat la 1 ianuarie 2002, când euro a intrat fizic în circulație si in Italia.
Intrarea în circulație a monedei euro, în ciuda îndoi elilor multor cetățeni și politicieni,
nu numai că a adus criză, ci și realizarea unui vis deja imaginat de părinții fondatori.
În primul rând, o monedă unică facilitează circulația mărfurilor, a capitalului și a
persoanelor în zona euro, facilitând astfel comerțul cu bunuri și servicii și extinderea
posibilității cetățenilor europeni de a -și găsi un loc de muncă într -un alt stat membru. Acest
lucru promovează concurența și, în cele din urmă, aduce beneficii consumatorilor.
Odată cu stabilirea cursului de s chimb al euro: eliminarea costurilor legate de conversia
de la o monedă națională la alta a condus la stabilitatea monetară. Eliminarea ratelor de schimb
și libera circulație a mărfurilor, a capitalului și a persoanelor au favorizat, de asemenea,
extindere a pieței financiare și extinderea volumului comerțului.
În consecință, înființarea monedei euro a fost un proiect care urma să aducă beneficii
tuturor. Dar trebuie să ținem cont de faptul că moneda unică a produs și unele dezavantaje.
În primul rând, nu to ate țările europene au avut aceleași resurse financiare, aceeași
producție industrială și, mai presus de toate, aceeași datorie de stat.
Italia, mai puțin puternică din punct de vedere economic decât alte țări europene, a
trebuit să facă față unor mari sac rificii, să reducă cheltuielile guvernamentale, să încerce să
reducă datoriile și să introducă noi impozite în detrimentul cetățenilor și al întreprinderilor. În
plus, faptul că cursul de schimb al euro -lirei a fost stabilit la 1936,27 pentru fiecare unita te a

44 Sistemul monetar european, care a intrat în vigoare la 13 martie 1979 și a fost semnat de țările membre ale
Comunității Europene de atunci, a constituit un acord pentru menținerea unei parități de curs valutar fix, c are ar
putea fluctua într -o fluctuație de ± 2,25% (± 6% pentru Italia, Marea Britanie, Spania și Portugalia).
45 Tratatul de la Maastricht este un tratat semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, în Țările de Jos, de căt re cele
douăsprezece state membre ale Comunităț ii Europene, care stabilește regulile politice și parametrii economic i și
sociali necesari pentru intrarea diferitelor state membri a le Uniunii . A intrat în vigoare la 1 noiembrie 199 3.

39
noii monede a fost perceput de cetățeni ca o schimbare de 2000 de lire pentru fiecare euro și
fiecare unitate euro a fost asociată cu vechea lire de 1000.
Dar, dacă prețurile la bunuri și servicii s -au dublat, același lucru nu sa întâmplat în cazul
salariilor cetățenilor. Acest lucru a fost, fără îndoială, cântărit pe bilanțul familiilor italiene:
costul vieții a crescut și, prin urmare, puterea de cumpărare a scăzut.
În prezent, în Parlamentul European, organul legislativ al Uniunii, format din
reprez entanți ai tuturor țărilor aderente, sunt prezenți 73 de deputați europeni din 754 de membri.
Prin urmare, din punct de vedere legislativ, Italia este o țară puternică a cărei greutate este
depășită numai de Franța (74 deputați) și de Germania (99).
Din punct de vedere geografic, Italia este, de asemenea, considerată o "poartă către
Marea Mediterană", deoarece este un punct privilegiat de contact între Europa și țările din
Africa de Nord , Balcani și tăriile arabe .

3.2.1 Italia: diferențe între Nord ul și Sudul țării

Situația economică italiană este marcată de existența unor caracteristici structurale care
afectează creșterea globală. Din aceste caracteristici, întârzierea economică a Sudului este,
desigur, cel mai negativ aspect. Diferență economică profundă dintre Nord ul și Sudul Italiei
sunt evidențiate in mod obiectiv de date statistice.
Să examinam mai întâi valoarea produsului intern brut pe cap de locuitor. PIB pe cap de
locuitor e ste considerat un indicator al nivelului de averea individuală. Această valoare statistică
se obține prin împărțirea PIB -ului realizat într -un anumit an, pentru numărul de locuitori la care
se face referire în același an. Să ne amintim că PIB este valoarea totală a mărfurilor și serviciile
produse în tară, într -un an, inclusiv valoarea factorilor de producție. Nivelul PIB pe cap de
locuitor arată valori destul de diferite între Nord ul și Sudul Italiei: în perioada 2000 -2019
Centrul -Nord prezintă aproape un dublu fată de Sud (în special, cifrele din 2015 arată 27.490
de euro pentru Centrul -Nord fată de suma de 15.717 de euro pentru Sud, care are, prin urmare,
un PIB pe cap de locuitor egal cu 57% din cel al Centrului -Nord ).
ISTA T (Institutul Italian de Statis tică) consideră următoarele defalcări geografice:
– Centru -Nord : Piemont e, Valle d'Aosta, Lombardia, Liguria , Trentino -Alto Adige, Veneto,
Friuli -Venezia Giulia, Emilia -Romagna , Toscana, Umbria, Marche, Lazio;
– Sud: Abruzzo, Molise, Campania, Puglia, Bas ilicata, Calabria;
– Insulele: Sicilia, Sardinia.

40
Diferențele sunt deja evidente pornind de la indicatorii de sănătate, cel mai important
aspect al bunăstării italienilor. Speranța de viață la naștere este de 83,2 ani în Nord , comparativ
cu aproape 82 în Sud. Diferența în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă la naștere este
chiar mai mare (adică câți ani așteaptă o persoană care se naște astăzi pentru a trăi într -o stare
bună de sănătate) puțin peste 61 în Nord , comparativ cu 57,2 în Sud. În ultimii zece ani, în ciuda
îmbunătățirii care a afectat țara în ansamblu, diferența dintre zonele Nord ice și Sudice a rămas
neschimbată.

Figura 8. Rata de natalitate la nou născuți

Sursa: https://www.istat.it/it/

În schimb, distanța a crescut ușor în ceea ce privește educația și formarea profesională.
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani care au obținut o diplomă universitară, astăzi
este egală cu 30% în Nord , față de 21,6% în Sud, din acest punct de vedere in celelalte țări
europene persoanele care ob țin o diplomă universitară sunt în medie peste 40% .
O a treia zonă de bunăstare este cea a muncii. Și aici, Italia se prezintă ca o expresie geografică
simplă. Luând în considerare, de exemplu, rata de ocupare a forței de muncă (procentul
persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani), diferența dint re Nord și Sud, în creștere în
ultimii 10 ani, este de aproximativ 24 de puncte procentuale: în timp ce în Nord lucrează
aproape 3 persoane din 4, în Sud ne oprim sub 2 din 4 persoane.
De asemenea, este semnificativ decalajul în ceea ce privește neparticip area pe piața muncii,
adică grupul de persoane care ar fi dispuși să lucreze, dar nu reușesc: distanța de aici este în
creștere, de la 21 puncte procentuale dramatice din 2009 la 24 din 2019. Criza economică din
ultimii ani a lovit greu cele mai slabe zone ale țării. Din acest punct de vedere, însă, ultimii trei

41
ani par să prezinte primele îmbunătățiri.

Figura 9. Indicele șomajului în Italia in anii 2016 -2018

Sursa: https://www.istat.it/it/

Cealaltă parte a aceleiași monede sunt datele privind mobilitatea absolvenților cu vârste
cuprinse între 25 și 39 de ani. Referindu -se la această cifră, Sudul are un echilibru dramatic
negativ, cu o rată a migrației egală cu 23% din totalul absolvenților tineri rezidenți. Nord ul, pe
de altă pa rte, apare ca un bazin de colectare a minților exportate din restul peninsulei,
înregistrând o rată pozitivă de puțin sub 10%.
Imaginea oferită, prin urmare, arata ca Italia care nu este de loc omogenă și unificată. Cu
toate acestea, peninsula italiana nu e ste doar o "expresie geografică" si este în primul rând
sarcina Republicii (și a instituțiilor acesteia) de a elimina obstacolele economice și sociale, care,
limitând libertatea și egalitatea cetățenilor, împiedică dezvoltarea persoanei umane și
participar ea efectivă a tuturor lucrătorilor la organizarea politică, economică și socială a țării.

42
CAPITOLUL IV – Două țări în paralel: Italia/ România

4.1 Studiu de caz: categoriile profesionale

Străinii care lucrează în Italia, la fel ca italienii, participă activ la economia țării prin
desfășurarea unei activități dependente sau autonome.
Țările de origine sunt în principal Europa Centrală și de Est (Ucraina, Polonia, Moldova,
Bulgaria, România) cu un procent de 43%, urmate de 30% din Africa (Egipt, Maroc, Tunisia,
Ghana, Capul Verde) 17% din Asia și 10% din America Latină.
Sunt mai mulți bărbați (52%) decât femei (35%), care traiesc în Nord Italiei (58%) decât
în Sudul țării (14%) și 68% au vârsta între 25 și 45 de ani, cu un procent de 20% de imigranți
ilegali.
Potrivit datelor publicate în luna ianuarie 2019 de către Ministerul Muncii și Politicii
Sociale din Italia , între anii 2012 și 201 7 populația străină din Italia a crescut cu 37,8%,
echivalentul unei creșteri de 1,4 milioane de oameni. În comparație cu anii 2010 și 201 1,
creșterea a fost de aproximativ + 135 mii de unități. Țările care au contribuit în mare parte la
balanța migrației î n Italia sunt Albania (467.687 persoane), Maroc (437.485), China (271.330),
Ucraina (230.728), Filipine (165.900), India (150.456), Moldova (118.790), Egipt (109.871),
Peru (103.714).
Profesiile acestora sunt în principal împărțite în muncitori, dintre ca re 34% sunt
muncitori casnici, asistenți medicali pentru persoane cu handicap , precum bolnavii sau copiii.
Există un procent bun de angajați (24%), in domeniul asistenții lor medicali, lucrătorii din
domeniul alimentar, menajere le etc.
Cu procentul de 14% se clasează cei care au propria activitate comercială sau artizanală, în timp
ce 9% încă sunt în căutarea unui loc de muncă.
Pentru a găsi o slujbă, imigranții se adresează în general rudelor și prietenilor, nu sunt foarte
interesați de agenții le de ocupare a forței de muncă, servicii sociale și sindicate. De asemenea,
modalitățile italienilor de a gasit un angajat sunt similare, deoarece aceștia hotărăsc să angajeze
pe cineva la sugestia prietenilor și rudelor .
Dintre acestea, aproximativ 26% tr ăiesc într -un apartament cu trei camere și 21% într -un
apartament cu două camere, în timp ce doar 18% au propria casă, chiar dacă 25% doresc să o
cumpere în viitor.
Dintre acești lucrători, potrivit studiilor efectuate, 56% nu au avut probleme deosebite în a găsi

43
o locuință la sosirea pe teritoriul Italiei.
Potrivit studiilor de specialitate s uma medie pentru cheltuielile într-o familie de imigranți este
de aproximativ 1000 de euro pe lună pentru un nucleu de 2,81 de persoane, comparativ cu 2500
cât cheltu iește o familie italiană pentru un nucleu de 2,59 de persoane.
Aproape toate casele emigranților sunt echipate cu aparate electrocasnice cum ar fi frigidere,
televizoare, cuptoare și mașini de spălat, a căror prezență variază de la 87% (pentru mașina de
spălat) la 98% (frigider). Cel puțin jumătate, aproximativ 49% dețin un PC cu o conexiune la
Internet.
Nivelul de educație este variat: 11 persoane din 100 au studii superio are, 38% o diplomă
de liceu și 75% cunosc o altă limbă străină, cum ar fi limba eng leză și franceză, în timp ce 47%
vorbesc limba italiană.
Estimările recente indică aproximativ 4 milioane de imigranți din toate mediile existente
în 20 10 în Italia. Dintre acestea, românii ar fi de la 600.000 la 1 milion și constituie cea mai
importantă componentă a imigrației non -temporare în Italia. Aceștia sunt urmați de albanezi și
marocani și, treptat, de toți ceilalți. În ceea ce privește alte compon ente ale fluxului migrațional,
se estimează că s -a dublat între anii 2000 și 200 9; în special, numărul angajațiilor ar fi crescut
de la 263.000 la 557.000.
În special în sectorul construcțiilor, sunt angajați românii, însă o mică parte este clasificată în
rândul lucrătorilor independenți în companiile de servicii și, de asemenea, între antreprenorii
mici din sectorul construcțiilor .
Faptul că România a fost integrată în Uniunea Europeană, fără îndoială, este un factor de
importanță redusă în explicarea cons ecvenței imigrației în Italia, dar merită de asemenea să se
considere că aproape imediat după căderea regimului comunist au apărut primele transferuri de
activități de producție de către societățile italiene în România . Motivele sunt bine cunoscute:
scăzut al mâinii de lucru , ușurința comunicării datorită afinităților lingvistice și culturale.
Din punct de vedere economic, fluxul veniturilor pe care românii îl transferă anual în țara lor
este cu adevărat semnificativ, fiind estimat la 800 de milioane de eur o. La fel cum compoziția
întregii comunități românești pare foarte complexă, tocmai datorită observațiilor făcute despre
prezența angajaților și a micilor antreprenori. Acest lucru nu permite generalizări grave despre
comportamentul lor și efectele prezenț ei lor în Italia.
Datorită situație economice și politice ale acestor două țări în anii douăzec i și treizeci ai
secolului al XX -lea, numeroși întreprinzători italieni care activează în industrie și servicii

44
bancare au dat viață unor inițiative importante în România .
Populația României, potrivit datelor recente, este de 19,65 milioane de persoane stabilită
pe un teritoriu puțin mai mic decât Italia și sunt aproape în totalitate literați (97,3%). Cursul
natural al vieții se caracterizează prin stabilitatea sa remarcabilă, cu rate le natalității și rate le
mortalității cu o prevalență tendențială a deceselor asupra nașterilor (11,5% dintre ele, față de
10,6% din acestea); care, împreună cu emigrarea și în absența unor schimbări de tendință atât
de rapide și im probabile, evidențiază o imagine a reducerii progresive a populației totale.
V aloarea averii produse (PIB -ul anual brut) este estimat de 214 miliarde USD (estimată pentru
2008) și PIB -ul pe cap de locuitor la 12.500 de dolari pe an, o valoare extraordinar de ridicată.
Dar acest fapt nu poate surprinde prea mult pentru că în 2001 economia românească a început
să crească viguros (în perioada imediat anterioară izbucnirii crizei mondial e, rata de creștere a
PIB-ului a fost estimată la 8%).
Din punct de vedere structural, economia românească pare să fi asumat caracteristicile comune
ale altor economii occidentale, cu o compoziție sectorială a veniturilor produse, care constă în
principal în servicii (56%), industrii pe locul al doilea (36%), iar cea de -a treia, agricultura (8%),
care pare să fi încheiat tendința de scădere, chiar dacă numarul populației ocupate în acest sector
rămâne puțin prea mare (29% din totalul ocupării forței de muncă, față de 23,2% industrie și
47,1% din servicii).
Intrarea în Uniunea Euro peană a produ s efecte pozitive asupra economiei românești . O piață
mai largă, libertatea de circulație a mărfurilor, a oamenilor și a capitalului, un sistem decisiv
inspirat de libertatea întreprinderii în cadrul unor reguli capabile să garanteze interesu l general
al unei comunități în procesul de extindere progresivă, explică bine relativitatea rapidă a
renașterii României după aproape o jumătate de secol de "socialism" experimentat pe pielea
poporului.
După cum este evident, posibilitatea de a atrage toa te avantajele posibile din noua condiție a
depin s foarte mult de capacitatea de a da răspunsuri coerente cu privire la provocările aduse de
integrarea sistemelor .
Din acest punct de vedere o contribuție importantă poate fi acordată de o agricultură care,
eliberată de constrângerile modelului "bolșevic", va putea exploata abundența terenurilor
cultivabile și fertile și, prin urmare, va hrăni piața întregii Uniuni . România deține și un aparat
productiv cu resurse naturale, cum ar fi minereurile de fier, cărbu ne și chiar țiței (ale căror
rezerve sunt în scădere) și gaze naturale, care, totuși, nu par foarte abundente așa cum se credea

45
în anii treizeci.
Despre problema integrării se poate afirma că România este caracterizată de o varietate relativă
a grupurilor etnice care coexistă pe teritoriu l țării și care sunt constituite din etnia latină, cu
89,5% din total și minorități de maghiari (6,6% din total), a romilor (2,5%) și a celorlalte grupuri
mai mici printre care și germanii, rușii și turcii.
De a lungul an iilor au existat și situați i în care un număr mare de români au contribuit
la crearea de noi întreprinderi, mari sau mici, care creează oportunități de angajare pentru
italieni. Și acest fapt interzice practicarea generalizărilor neîntemeiate prin incrimin area unei
întregi comunități.

46
CONCLUZII ȘI OPINII

47
BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan Alexandru Suditu, Gabriela Prelipcean, Daniel Celu Vîrdol, Oana Ancuța
Stângaciu, Perspectivele politicii de migrație în contextul demografic actual din
România, 2013
2. Cazacu Honorina, Fluctuația forței de muncă, Stiintifica si enciclopedica, 2014
3. Claudia – Ana Moarcaș, Drepturile sociale ale lucrătorilor migranți, Editura C.H. Beck
4. Constantin Schifirneț, Sociologie, București, 2004
5. Desmond Dinan, Originile și evoluția Uniunii Europene, Editura Știința, 2012
6. Dumitru Sandu, Lumile sociale, migrației românești în străinătate, editura Polirom,
2010
7. Maria Denisa Vasilescu, Piață forței de muncă din România – Caracteristici și
Dezechlibre, Ed itura Universitară
8. Mirela Ionela Arceleanu, Alina Ștefania Crețu, Strategii și politici de ocupare în
contexul pieței actuale a muncii, Colectia teorie economica, Editura ASE, 2016
9. Monica Savulescu -Voudouris, Dispora – Rădăciniile mele, Cartea Romaneasca, 1998
10. Octavian -Marian Vasile, socială în România: o analiză de clase latente, 2007
11. Rodica Milena Zagìharia, Cornel Ban, Alexandra -Maria Popescu, Relația dintre
fenomenul migrației legale și piață muncii din România. Evoluții relevante, impact
pontential, re comandări de politici, editura Institutul European din România, 2017
12. Sheffer, G., 2006. Diasporas Politics. At Home Abroad. Cambridge University Press