Mobilierul Urban Si Identitatea Urbana

CUPRINS

Introducere

Mobilier urban – tipologie

2.1 Obiecte de mobilier urban

2.2 Game de mobilier urban

2.3 Tipuri de mobilier urban

2.4 adaptabilitate si modularitate(principii de design pentru o cat mai buna adaptare la nevoile specifice- amplasament bani producator)

Mobilierul urban si identitatea urbana

Centrul Istoric al Bucurestiului

Spatii de trecere – curti interioare

Studii de caz

6.1 international – zona de design nordic – capitalele scandinaviei peter derrer \;mob roma; zona mediteraneeana – spania , lisabona, grecia, liban; orase care si-au redefinit identitatea cu ocazia unei exp universale sau olimpiade: sevilia barselona sidney shanghai, londra 2012 .

6.2 propunere

Concluzii

INTRODUCERE

Tema disertației „” presupune o evaluare a mobilierului urban contemporan si a conformității sale cu arhitectura orașelor. Cum se integrează astăzi mobilierul urban modern in peizajul citadin și cum piese de mobilier urban produse în secolul trecut au devenit embleme ale orașelor sau țarilor din care provin. De asemenea doresc sa fac o analiză a mobilierului urban bucureștean.

În primul capitol fac referire la tipologia mobilierului urban. Gamele în care este încadrat, materialele din care este confectionat mobilierul urban și adaptabilitatea mobilierului urban prin modularitate.

În continuare fac referire la mobilierul urban și cum participă el la conferirea identității urbane. În acest capitol veți gasi exemple de piese de mobilier urban ce au definit identitatea urbană a orașelor din care provin.

Capitolele patru și cinci îmi propun să analizez spațiile de trecere și curțile interioare din centrul vechi al capitalei și să fac cunoștință cu acest loc plin de încarcătură istorica numit „centrul vechi al Bucureștiuliu”.

Capitolul șase – „Studii de caz” – are rolul de a prezenta mai multe exemple de mobilier urban, atât din secolul trecut, cât și din acest secol. Vom urmări împreună cum ele definesc, sau pot defini identitatea urbana a zonei în care sunt amplasate.

Am ales această tema deoarece eu văd orașul ca pe un organism în continuă evoluție. Orașul aparține fiecărui locuitor în parte și ca locuitor al orașului meu doresc să particip activ la evoluția sa. Vreau ca mobilierul urban propus de mine să înobileze și să susțină identitatea orașului.

Mobilierul urban trebuie sa urmareasca păstrarea identității culturale a orașului și multe piese de mobilier nu răspund nevoilor pentru care au fost create, sau mai mult contrasteaza neplăcut cu arhitectura zonei respective.

Mobilierul urban poate puncta zonele de acces sau de interes local, de aceea doresc să fac referire la trecerea dintre zona centrală veche a orașelor si zonele moderne, unde de multe ori se creeaza o adevarată ruptură. Spre exemplu: in zona centrului vechi bucurestean exista o ruptura clară între străzile pavate cu piatră cubică și mobilierul realizat din fier forjat sau corpurile de iluminat de pe bulevard.

O altă problemă remarcată este neutilizarea curtilor interioare, sau a zonelor de interes public dintre casele centrului vechi, din varii motive, intrerupând armonia arhitecturală și rupând frontul stradal al fațadelor într-un mod agresiv.

Prin proiectul de diplomă imi propun sa gasesc o soluție ce poate fi adaptată unei game largi de tablouri urbane. Din punctul meu de vedere, modularitatea este solutia, oferind și o mai mare adaptabilitate și avantaje privind costurile de fabricație, montaj, mentenanță și destinație.

Astfel ca propun o gama de obiecte de mobilier urban modular (cu forme organice), ce permite diversitatea si adaptabilitatea.

II. MOBILIER URBAN – TIPOLOGIE

In funcție de materialele folosite mobilierul urban poate fi mai mult sau mai putin nociv mediului. Aproape toate metodele de fabricare au un impact asupra mediului inconjurator, tocmai din acest motiv este indicat ca noile corpuri de mobilier urban create să poată fi reciclate într-o cât mai mare masură, minimalizând astfel consumul de resurse.

Tipul si forma mobilierului urban sunt strâns legată de funcțiunea (functiunile) sa. Astfel rezulta o diversitate a corpurilor de mobilier urban.

II.1. Obiecte de mobilier urban

Putem incepe definitia mobilierului urban prin a face o paralela cu mobilierul de interior. Unii specialisti definesc mobilierul urban ca : „ piese pentru mobilarea spațiilor urbane”. O alta denumire ar putea fi aceea de forme de „forme arhitectură minoră” si intr-o definire uzuala, mobilierul urban este cartea de vizita a orasului, sau „vitrina orasului”.

Reprezentat de elemente funcționale și /sau decorative, mobilierul urban confera o personalitate aparte zonei in care este amplasat.

Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construcțiilor , si daca amplasarea lor se face prin legare cu elemente constructive la sol (fundații, platform de beton, racorduri la utilitați urbane, cu excepția energiei electrice), emiterea autorizatiei de construire este absolut necesara .

II.2. Game de mobilier urban

Pentru a sadisface o cerere cat mai mare, mobilierul urban a luat diverse forme, incercand sa inglobeze o gama cat mai variata de optiuni si solutii. Astfel intalnim mobilier urban in majoritatea stilurilor arhitecturale, acest lucru premitandu-i sa se diversifice tot mai mult, asa ca mobilierul urban este alcatuit din:

Chioscuri;

Banci;

Corpuri de iluminat;

Cosuri de gunoi;

Panouri de informare (harti si indicații despre o anumita zona);

Jardiniere;

Grătare pentru copaci;

Elemente de delimitare a spatiului;

Suporturi pentru biciclete;

Fantani arteziene ;

Statii de transport in comun;

Cabine telefonice;

Rampe pentru acces pentru persoanele cu dizabilitați;

De asemenea varietatea solutiilor necesita si o varietate a materialelor folosite si a diversitatii combinatiilor in care sunt folosite (lemn și sticla, lemn și metal, lemn și beton, metal și beton, mase plastic și fibra de sticla).

Materiale folosite cu precadere la fabricarea mobilierului urban:

– metal;

– lemn;

– fibra de sticla;

– mase plastic;

– sticla;

– beton;

Datorita mediului de expunere ridicat, materialele din care este fabricat mobilierul urban trebuie sa reziste atât factorilor externi naturali (diferente de temperature, vant, radiatii solare, apa), dar si factorilor umani (vandalism, vopsea).

Tehnologii si metode de fabricare a mobilierului urban:

Turnarea betonului se realizează mai întâi un cofraj de lemn sau din oțel și se toarna materialul. Mobilierul realizat din beton poate fi realizat dintr-o singură bucată sau combinate cu piese din lemn sau metal.

Piesele realizate din lemn sunt debitate la dimensiunile cerute de beneficiar. Lemnul este băițuit si apoi tratat cu vopsea sau lac alchidic împotriva agentilor externi. Corpurile de mobilierul urban realizat din lemn sunt

Piesele realizate din sticla sunt folosite cu precădere în realizarea corpurilor de iluminat stradal.

Piesele realizate din metal sunt prelucrate fie la rece, fie la cald (prin forjare) sau turnare. Fierul, datorita maleabilitatii sale are o varietate de aplicatii in cadrul mobilierului urban: se pot realiza banci, grătare pentru copaci, jardiniere, panouri pentru informare.

Piesele realizate din material plastic (polietilena de inalta densitate – HDPE)sunt obtinute prin turnare sau termoformare. Acest material este folosit cu precadere la confectionarea cosurilor de gunoi și a stalpilor pentru corpurile de iluminat.

II.3 Tipuri de mobilier urban

Tipul mobilierului urban este strâns legat de funcțiunea pentru care a fost creat. Astfel mobilierul urban este clasificat dupa cum urmeaza:

Corpuri de iluminat (stâlpti pentru iluminat si diverse corpuri de iluminat);

Mobilier urban pentru luat masa și pentru sedere (banci și mese);

Mobilier urban pentru amenajari decorative (pergole, jardiniere);

Mobilier urban cu character informative (panouri de informare, hărți, semnalistica și informare.

II.4 Adaptabilitate si modularitate

Atunci când proiectezi un sistem sintetic (fie că este unul mecanic, electric, biochimic, sau o clădire), sistemul poate fi proiectat folosind datele cunoscute până la ora actuală și să folosești sistemul așa cum a fost proiectat în condiții reale.

Alternativa este să proiectezi componente individuale în condiții independente unele de celelalte. Design-ul modular sau „modularitatea în design” este o abordare care subdivide un sistem in piese componente – module, care pot fi create individual si apoi folosite in sistem sau sisteme pentru a indeplini una sau mai multe funcții.

Un sistem modular poate fi caracterizat prin:

Partiționare in module funcționale, sau elemente izolate reutilizabile.

Folosirea riguroasă a modulelor și interfețelor create, incluzând descrierea corecta a functionalitații modulelor.

Ușurința interschimbarii elementelor si folosirea interfețelor industriale standard.

Interfața într-un sistem modular poate fi definită ca fiind totalitatea dispozitivelor, regulilor și convențiilor cu ajutorul cărora un element al sistemului modular comunică fie cu alt element, fie cu utilizatorul, elementele având caracteristici diferite.

Înafara de costurile reduse obtinute astfel (datorită customizarii reduse si a timpului scurt necesar pregatirii) și a flexibilitații in design, modularitatea oferă diverse beneficii cum ar fi augmentarea (adăugarea de soluții noi pur si simplu alipindule modulului) și extinderea.

Exemple de design modular sunt automobilele, aeronavele, computerele, zgarie norii. Exemplele anterioare includ războaie de țesut, sistemne de semnalizare pentru calea ferată, centrale telefonice, sisteme de distributie a apei și canalizare, de distribuție a energiei electrice. Calculatoare folosesc modularitatea pentru a depăși cerințele de putere de calcul în contiuă schimbare ale clientilor și de a face procesul de fabricație adaptat la evoluția alertă a sistemelor. Designul modular este o încercare de a combina avantajele de standardizare (adică cantitate mare în mod normal, costurile de fabricatie reduse) cu cele de personalizare. Un dezavantaj la modularități (și acest lucru depinde de gradul de modularitate) este că sistemele modulare nu sunt optimizate pentru performantă. Acest lucru este, de obicei din cauza costurilor de producție a interfețelor între module.

Funcția de implementare modulara constă din cinci etape majore. Acesta începe cu analiza pentru a stabili cerințele clientului și de a identifica cerințele de proiectare importante, cu un accent deosebit pe modularitate. Cerințele funcționale ale produsului sunt analizate și soluții tehnice sunt alese. Aceasta este urmată de generarea sistematică și selecția conceptelor modulare, în care matricea de indicare a modulului (MIM) este folosit pentru a identifica module posibile prin examinarea soluțiilor tehnice. MIM oferă, de asemenea, un mecanism de investigare a posibilităților de integrare mai multe funcții în module individuale. Efectele preconizate ale reproiectării poate fi estimată și evaluată și poate fi efectuată pentru fiecare concept modular. MIM este apoi reutilizat pentru a identifica oportunități pentru îmbunătățirea în continuare a modulelor unice.

MOBILIER URBAN SI IDENTITATE URBANA

Inainte de a aborda subiectul mobilierului urban si a identitatii urbane , doresc sa mentionez despre axa interdependenta :

CULTURA – IDENTITATE – IDENTITATE URBANA – MOBILIER URBAN

Cultura presupune existența unor valori spirituale și a unui ansamblu de cunoștințe sociale.

Cultura impune: o anume identitate, un stil de viață specific, un anume comportament uman, un anume tip de nevoi și activități umane, ce se desfășoară și în cadrul spațiilor publice.

Identitatea culturală este un ansamblu de credințe, norme, valori, reprezentări, obiceiuri, obiecte și expresii artistice comune unui grup, ce determină un comportament specific și care asigură unitatea simbolică a acelui grup.

Graumann, C. (1991) definește identitatea urbană ca fiind sRBANA

Inainte de a aborda subiectul mobilierului urban si a identitatii urbane , doresc sa mentionez despre axa interdependenta :

CULTURA – IDENTITATE – IDENTITATE URBANA – MOBILIER URBAN

Cultura presupune existența unor valori spirituale și a unui ansamblu de cunoștințe sociale.

Cultura impune: o anume identitate, un stil de viață specific, un anume comportament uman, un anume tip de nevoi și activități umane, ce se desfășoară și în cadrul spațiilor publice.

Identitatea culturală este un ansamblu de credințe, norme, valori, reprezentări, obiceiuri, obiecte și expresii artistice comune unui grup, ce determină un comportament specific și care asigură unitatea simbolică a acelui grup.

Graumann, C. (1991) definește identitatea urbană ca fiind similară identității locului, fiind compusă dintr-un pattern complex de tendințe conștiente și inconștiente

de idei, credințe, preferințe, simțăminte, valori, scopuri și comportamente relevante în mediul fizic.

Identitatea urbana este dată nu numai de arhitectura specifica zonei respective dar si prin mobilierul urban. Acesta a evoluat odata cu stilurile arhitecturale. In unele zone rezultând intr-un amalgam de forme și stiluri.

Incepând cu secolul XIX mobilierul destinat spatiului public era proiectat sa se armonizeze cu arhitectura urbana, inspirat din natura, folosindu-se metalul si lemnul, fara ca termenul de mobilier urban sa fie folosit.

Termenul de mobilier urban incepe sa apara in 1970, concomitent cu nasterea liniilor de mobilier urban si a designului acestuia, perioadă cand apar și primele reglementari comunale ale mobilierului urban si ale concesiunii intretinerii acestuia.

Amenajarea unui spatiu public este un proces relativ complex care trebuie sa

satisfacă toți participanții la viața urbană.

Deciziile autoritaților nu sunt intotdeauna compatibile cu necesitațile și cerințele utilizatorilor. Munca arhitectilor, peisagiștilor si designerilor tinde sa se dezvolte impreuna cu municipalitatea și proiectele globale, având in vedere funcționalitatea obiectelor, materialele folosite, dimensiunile, ergonomia si rezistența acestora. Pentru a raspunde necesitaților utilizatorilor, amenajarea urbana tinde sa dezvolte socializarea, redând spațiului public demnitatea si calitatea pierdute in timp, atribuind un rol esențial spațiilor de întâlniri si repaos.[1]

Din evoluția istorică a mobilierului urban destinat odihnei, se observa că pornind de la obiectele destinate odihnei exterioare intimizate sau singularizate, s-a ajuns în prezent la propuneri de obiecte destinate odihnei colective și semicolective. Acest fapt se datorează necesității din ce în ce mai stringente a ființei umane, de contact și de socializare.

Odată cu apariția unui stil architectural, corpurile de mobilier urban din acea zonă urmau acelasi stil. Motiv pentru care in evolutia unor orașe observăm clar perioadele în care s-au construit zonele respective si datorita acestora din urma.

Element de mobilier de referinta, bancile din parcuri au inceput sa existe odata cu aparitia primelor spatii verzi destinate relaxării și odihnei. In culturile marilor civilizatii ale Greciei antice, imperiilor Roman si Persan, bancile din gradini erau construite din marmura sau alte pietre.

Finalul secolului XVIII se caracterizeaza prin construirea bancilor din parcuri din materiale mai usoare (lemn asezat pe structura sau picioare metalice), instituind ideea de banca cu modelul de sipci asezate pe structura metalica. [2] Acest tip de banci, sunt relativ fragile, fiind vulnerabile din cauza vremii si/sau a actelor de vandalism, lemnul fiind inlocuit periodic.

Realizarea bancilor din diferite alte materiale a debutat spre sfârșitul secolului XIX, inlocuind astfel bancile clasice din lemn și piatră. Alături de bănci au fost create și alte tipuri de obiecte posibil a fi folosite pentru odihna colectivă precum: banchetele, gradenele, bordările spațiilor verzi, etc . In prezent se considera ca dezvoltarea urbana este asociata si cu dezvoltarea mobilierului urban si a componentelor lui. Mobilierul urban reprezinta un element de confort al spatiilor publice, un element de stricta necesitate, indispensabil tuturor localitatilor urbane sau rurale.

Rolul designerului este definitoriu in proiectarea si amplasarea mobilierului urban prin infrumusetarea si optimizarea spatiului (fig.5). Designul mobilierului raspunde dorintei de confort al cetatenilor si turistilor orasului, simplificand viata urbana moderna(fig.6).

Elementele complexe de baza ale designului de mobilier (aspectul si functionalitatea) sunt importante in tendinta generala de a crea mobila in conformitate cu elementele arhitecturale sau cu forme antropomorfe. Designul variaza de la simplu la complex, in functie de scopul mobilierului, de perioada de constructie, material, tehnologie, scop, plasament, pret, etc. Acelasi tip de mobilier (fig.8 și 9) poate fi realizat din materiale diferite (masa plastica, lemn,beton, mozaic, otel, fonta, etc), in functie de elementele mentionate anterior.

Multifunctionalitatea produsului (fig.7, fig.8, fig.9) ofera diferite posibilitati de: relaxare, socializare, desfasurare de activitati, alături de capacitatea acestuia (datorita conceptului modular) de a se adapta in functie de spatiu si zona de amplasament la dorinta de socializare.

Aceste caracteristici determina aprecierea favorabila a conceptului privind incadrarea acestuia in amplasamentul urban modern. Incadrandu-se in cerintele ergonomice si estetice, conceptul prezentat (fig.8, fig.9) devine generator de spectacol, reusind sa capteze atentia, sa determine socializarea si dialogul.

Fagmentarea zonelor urbane poate fi benefica sau nu. Discrepanta este observata cu deosebi în orașele mari (capitale). În orașele cu un număr mai mic de locuitori, care nu au suferit o dezvoltare majora în ultimii ani, aceste diferente sunt reduse sau absente, posibilitatea de imbunatatire a mobilierului urban fiind mult mai mare, datorita costurilor relative mai mici suferite de primarii.

IV. CENTRUL ISTORIC AL CAPITALEI

Legenda spune ca Bucureștiul a fost fondat de oierul pe nume Bucur. Conform unei alte variante mai probabila, Bucureștiul a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului al XIV- lea.

Pe malurile Dâmbovitei si ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Pâna în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitați în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pâna în anul 100 î.Hr.,în timpul căruia zonele Herăstrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (geto – daci).

Bucureștiul este un oraș eclectic, pentru care diversitatea arhitecturală a centrului reprezintă un atu și o marcă identitară. Interventiile începute în anii 1980 au rupt însă centrul istoric al Bucureștiului prin bulevarde largi bordate de clădiri înalte și omogene care au izolat fizic și mental cartiere. Astăzi, pentru bucureșteni, centrul istoric înseamnă doar zona Lipscani, ceea ce este o simplificare a istoriei. Riscăm să dăm uitării monumente și zone ce aparțin vechii vetre a orașului, de la vechiul cartier Uranus, la axe comerciale tradiționale precum Calea Moșilor și Calea Griviței. Lansăm astfel conceptul de Central București prin revitalizarea și reconectarea zonelor cu caracter divers care constituie centrul Bucureștiului.

Conceptul de "regenerare urbană integrată", conform Declarației de la Toledo, "își propune să optimizeze, să conserve și să revalorifice întreg capitalul urban existent (social, mediu construit, patrimoniu etc.) față de alte forme de intervenție în care, în tot acest capital urban, doar valoarea terenului este prioritizată și conservată prin demolare traumatizantă și prin înlocuirea restului întregului capital urban și – cel mai lamentabil – social."

4.1 Studiu centrului istoric

Orice oraș își are propria istorie. Și puțin a mai ramas din istoria Bucurestiului. După darâmarea a cartiere intregi si reconstruirea lor in perioada comunistă, singura zonă care ramâne să ne amintească de istoria Bucureștiului rămâne zona centrului vechi, situată in sectorul trei al Bucureștiului. Este o parte a cartierului Centru Civic ce se află în Sectorul 1, Sectorul 2 și sectorul 3. În aceasta zona se afla strazile: Lipscani, Șelari, Covaci, Doamnei, Stavropoleos, Franceză, Șepcari, și altele. Tot in aceasta zonă se găsesc Curtea Veche, Hanul lui Manuc, bisericile Stavropoleos și Sfantul Anton, ca și numeroase alte cladiri vechi declarate monumente istorice.

Această oază rămîne să ne amintescă de farmecul de odinioară, a unei lumi apuse, o lume a lui I.L. Caragiale, o lume în care te opreai la un țap la Gambrinus sau la Carul cu Bere, o lume în care făceai o plimbare pe “bulivard” cu șareta. Centrul istoric are propria sa imagine si identitate care acum, în sec. XXI, sufera mici schimbari. Majoritatea clădirilor sunt trecute în patrimoniu ca monumente istorice. Un motiv în plus pentru a fi renovate. Doar că această renovare nu este întotdeauna fidelă cu realitatea istorică. Panouri de sticlă imbracă unele cladiri și grinzi masive de oțel le susțin.

Un rol important în imaginea centrului istoric îl joacă și mobilierul urban. Acesta din urmă vine să susțină farmecul acestei zone culturale a Bucureștiului. Această mică oază a fost de curând renovată din punct de vedere urban. În urmă cu trei ani s-a ănceput un proiect de reabilitare a străzilor Lipscani, Smârdan și Șelari. Au fost înlocuit pavajul cu piatra cubică noua și dale de beton, corpuri de iluminat si cosuri de gunoi.

Doresc sa vorbesc puțin despre corpurile de iluminat amplasate în această zonă. Acestea sunt o varianta mai mică a unor corpuri de iluminat in stil baroc. Cosurile de gunoi sunt blocuri de beton , total impractice prin absenta sacilor de gunoi sau orice fel de recipient care sa poata si scos si curatat, devin in urma ploii (deoarece nu au nici un fel de acoperire ), in urma folosirii intense mari producatoare de miros nedorit. Chiar daca sunt curatate in mod regulat, prin simplul fapt ca se aseamana cu pubele de beton sunt impractice si nu se potrivesc cu imaginea pe care Centrul Istoric al Bucurestiului ar trebui sa-l ofere.

4.2 Rolul mobilier urban

Mobilierul urban are rolul de a accentua caracterul unui spațiu public, după cum îl poate contrazice și anula. Cu ajutorul mobilierului urban cetațeanul se poate simți confortabil într-un spațiu uriaș sau din contră, sufocat. Folosirea favorabila a mobilierului cu destinație publică dă culoare, creează buna dispoziție, sau în alte cazuri o atmosferă solemnă.

Cu ajutorul mobilierului urban spațiile urbane sunt departajate, clasificate și compuse în sisteme coerente și nu în ultimul rând mobilierul urban redă personalitatea și identitatea unei piețe sau stâlpi, devenind parte din patrimoniul de repere temporale și spațiale ale colectivitații din care face parte.

Evoluția mobilierului urban în cadrul orașului.

Mobilierul urban apare odata cu primele forme de ațezare umane centralizate, primele nuclee orășenești. Evoluția mobilierului urban nu poate fi clasificată într-o biografie dat fiind faptul că acesta s-a dezvoltat pe o lunga perioadă de timp, deservind nevoile fiecarei perioade și în principal fiecarui grup de oameni.

Primele forme de mobilier urban atestate sunt cele de natură decorativă: statui, jardiniere, obeliscuri, coloane votive și pietre de hotar.

În antichitate sunt recunoscute agorele la greci …..(de completat)

În evul mediu apare o nouă formă de mobilier urban: semnalistica susținută în consolă pe fațada cladirilor. Ea anunță intrarea într-un han, fierărie, magazin de orice fel sau oficial al conducerii. Tot acum pe străzi apar cazane cu zmoală, pentru torțe. Străzile înguste sunt rareori pavate, piețele sunt mici si aglomerate. Se pierde din dorința cetățenilor de a avea un loc de intâlnire. Pietele publice sunt asociate cu execuțiile publice. Datorită dezvoltarii puterii bisericii, locul altarelor din antichitate este luat de „cruce”, locașuri de închinaciune. Biserica este acum locul de întâlnire și adunare generala (cu ocazia sarbatorilor creștine) și de rugaciune.

Perioada renascentstă înseamnă și o renașterre a orașului. În această peroiadă se pun bazele orașului ideal. Se tinde către frumusețea senină a antichității clasice, fără duritatea romanicului și îngândurarea goticului. Orașele bogate devin astfel muzee în aer liber în adevăratul sens al cuvântului.

În ceea ce privește elementele de mobilier urban, barocul poate fi considerat apogeul și declinul mobilierului decorativ. Acesta fiind ornamentat și lipsit de funcțiuni precise, este abandonat în perioadele următoare.

În orașul lumii moderne, biserica cedeaza locul bursei (altarul noii zeitați – banul). Acest simbol al dorinței fără margini de achiziție, alături de parcul de distracții (imaginea moderna a unui consum nelimitat). Pe lângă aceasta se conturează se conturează teatrul modern (ca instituție și locaș de cult), clubul aristocratic, sala de dans, casinoul. Aceste clădiri publice atrag o gamă largă de mobilier urban, cu forme și ornamente specifice.

Sfârșitul barocului coincide cu accentuarea revoluției industriale și a procesului de urbanizare. Orașele înregistrează în această perioadă o creștere majoră a numarului de locuitori (Londra – peste 800.000 de locuitori, Napoli – aproximativ 435.000 locuitori, Paris – 670.000 locuitori). Cu toate că diferența dintre păturile sociale rămân evidente, se remarcă totuși tendința de lărgire a spațiilor urbane. Acest proces s-a dezvoltat în timp. Mai întâi cu lărgirea bulevardelor, apoi cu iluminarea lor; urmate de creșterea numărului de spații publice (parcuri, piețe, scuaruri). Odată cu apariția automobilului, apar noi componente de mobilier urban : semnalistică rutieră, semafoare, umbrare, stații de alimentare, pasarele pentru pietoni, cabine de îndrumare de îndrumare a circulației. Tot în acest timp dezvoltarea telecomunicațiilor rezultă în apariția cabinelor telefonice.

Tehnologia își lasă amprenta asupra pieselor de mobilier urban, renuntând la elementele decorative și introducându-se electricitatea apar reclamele luminoase. Linia de producție în serie introdusă de Henry Ford este rapid pusă în aplicare pe gamă cât mai mare de produse, inclusiv mobilierul urban. Această metamorfoză formală n-ar fi fost posibilă fără curiozitatea creatoare a artistilor începând cu „ Art & Crafts”, trecând prin „Jugendstil” și design-ul scandinav până la arta abstractă vestică a începutului de secol.

Pentru mobilierul urban, perioada modernă înseamnă înmulțirea pieselor cu caracter utilitar. Industria înseamnă nu numai un număr mare de produse dar și o triere a soluțiilor tehnice. Sunt înlaturate artificiile estetice inutile și este scos în evidență materialul și textura sa. Frumos în secolul XX și XXI însemnă design simplu și practic realizat din materiale durabile.

4.3 Identitatea centrului istoric al Bucurestiului

Pe teritoriul administrativ al sectorului 3 se găsește cea mai mare parte a zonei vechi, istorice a Capitalei. Străzi de importanță culturală și de reală valoare istorică, cu nume de rezonanță la nivel național (Lipscani, Gabroveni, Smârdan) sunt la această oră în situația de a dispare fizic definitiv, prin agresiuni repetate și concertate asupra esențelor ce le compun: fondul construit, rețelele de utilități urbane, imaginea de ansamblu. Starea de degradare a multor imobile listate ca monumente de arhitectură duce, din păcate tot mai des, la prăbușirea parțială a acestora, cu consecințe grave pentru oraș și pentru locuitorii zonei. Nu de puține ori locatari fără nici un fel de forme legale aduc modificări structurale imobilelor pe care le parazitează, netezind inconștient drumul către colapsul imobilului în care locuiesc. Totodată, în zona menționată, accesul autospecialelor de salubritate se face doar noaptea (din cauza autoturismelor parcate pe timp de zi), fapt ce împiedică o salubrizare eficientă și permanentă a zonei.

În iunie 1589 este prima atestare documentară a arterei Lipscanilor – cu siguranța mai veche – numita atunci “Ulița cea Mare”. Printr-un hrisov al lui Mihnea -Voda cedează jupanului Jifo, mare portar,loc in Ulita cea Mare, aflata “langă curtea domniei mele din Bucuresti”. Deseori s-a facut confuzie intre Ulița cea Mare a Lipscanilor si “Ulița mare”, cea care plecă de la poarta dâmbovițeană a Curții domnești spre Podul Mogoșoaei de mai tarziu. În planurile ulterioare ale orasului până a ajunge sa se numeasca Lipcani (denumire dată dupa numele negustorilor ce aduceau si desfaceau marfa de la Lipsa – Leipzig, Ulita cea Mare a avut si altă denumire; la 1770 segmentul dintre Șelari si Podul Mogosoaiei se chema “Șerban Voda” pentru că la 1852( in planul Borroczyn) sa fie numita “Lipkani” doar portiunea dintre actualele strazi Șelari și Smârdan celelalte segmente spre est fiind notate ca “Ulița Marchițani” iar mai departe, în piata Sf. Gheorghe – “Zarafii”. Generalizarea denumirii de “Lipscani” pentru întreaga arteră comercială se va face în a doua jumatate a secolului al XIX-lea (1750). Strada pornește de pe cheiul Dâmboviței, în spatele Primariei orașului, de unde începe și numerotarea caselor, intersectează Calea Victoriei în dreptul magazinului Victoria și continuă până în Calea Moșilor , trecând peste bulevardul Bratianu prin piața Sf. Gheorghe și lăsând pe stânga ei biserica Sf. Gheorghe Nou. Strada Lipscani este un adevarat muzeu de arhitectura; ultimele două secole au lăsat de-a lungul ei un șir de mici bijuterii arhitecturale, bogat caleidoscop de forme și stiluri. Venind dinspre Calea Victoriei , prima construcție pe stânga, pe partea de nord a strazii, este cea a Palatului Societații de Asigurari Dacia (Lipscani 19), bogat impodobita, in partea superioara a clădirii, cu elemente de decor inspirate din arhitectura Renașterii. Curtea interioara, in care se intră printr-un gang ce se deschide spre strada Lipscani se mandrește cu podoaba unei fântâni plasate într-o nișă în axul curtii și dominate de o statuie reprezentând o zeitate antica. Un medalion cu chipul poetului și o placa de marmura, fixate pe fatada din spre a străzii Lipscani, amintesc că în această cladire a lucrat doi ani Mihai Eminescu ca redactor la ziarul Timpul.

Cea mai interesanta si mai particulară zonă a strazii Lipscani este cea care se întinde între strada Smârdan și piața Sf. Gheorghe. Pravăliile minuscule, cu arhitectura foarte variată, se inșiră una dupa alta, fiecare cu o mică fațadă spre strada, cu vitrina, și cu latura lungă întinzându-se in adâncime, exploatând astfel la maximum puținul spațiu existent. Multe dintre pravăliile de pe latura de sud a străzii au două fațade, una spre strada Lipscani și cealaltă spre strada paralela cu ea, Gabroveni. Fațadele ilustreaza toate stilurile prezente in arhitectura secolului al XIXlea, de la cel de inpirație clasica, la cel “Srt Nouveau” caracteristic sfîrșitului de secol XX. Remarcabil este Hanul cu tei (nr. 63), care păstrează atmosfera începutului de secol XIX. Restaurat in anii 1969-1973, hanul are o lungă curte interioară, zidurile albe ale parterului sunt ritmate de petele de culoare inchisa ale usilor si obloanelor solide ale ferestrelor micilor pravalii. Etajul, construit în consolă, aduce culoarea caldă a lemnăriei din care este făcut parapetul, peste care stralucirea marilor suprafețe vitrate raspunde ca o rimă cenusiului dalelor de piatra cu care este pavată curtea. Intrarea în curtea interioara se face prin două ganguri boltite, unul dând către strada Lipscani, celălalt către strada Blănari. Fațada dinspre strada Lipscani nu păstrează caracterele arhitecturii vechi romanesti, de expresie foarte simpla, asa cum este ilustrată de curtea interioară a hanului, ci este decorată în stil eclectic, cu ferestrele încheiate prin arcade, cu ancadramente, coloane angajate, cu capitele compozite si cu un bovindou bogat ornamentat. Deasupra intrarii este săpat ân piatră anul constructiei: 1883. Pe latura de sud a străzii Lipscani , la numarul 84-86, se află un alt vechi han bucurestean, Hanul Gabroveni , astăzi aproape complet ruinat. Vechi de peste 200 de ani, hanul ocupa o mare suprafață de teren intre strazile Lipscani si Gabroveni , având intrari de pe ambele strazi. Cladirea are subsol, parter si etaj; încaperile acoperite cu bolți se orientează în jurul unei curți interioare. Ca tip de construcție, Hanul Gabroveni se aseamănă, țn mai mic, cu Hanul cu tei. Din vechea clădire s-au păstrat până de curând, aproape intacte, cele doua porti mari de lemn de stejar, care închideau gangurile de acces; porțile, ornamentate cu fontă turnată, atestau perfectiunea vechilor mestesuguri bucurestene. În cele din urmă până și aceste modeste opera de artă au fost furate, iar cladirea si-a pierdut si ultima podoaba.

Centrul istoric al Bucureștilor ,cea mai bătrână parte a orașului , se întinde în jurul Curtii Vechi, situată la capătul străzii franceze dinspre piața Sfântului Anton. Curtea Domnească este mărginită la sud de vechea albie a Damboviței(la sudul străzii Franceze de astăzi), la vest și la nord de actuala stradă Șelari si Gabroveni, iar spre est se întindea până spre strada Șepcari. Săpăturile arheologice au demonstrat că zona a fost locuita încă din timpuri străvechi: s-au descoperit aici vase geto-dacice, monede române, fragmente de fier, zgură si minereu din sec X-IX. Vestigii ale fortificațiilor și zidurilor primei așezări domnești bucureștene au fost dezvelite în cadrul cercetărilor arheologice efectuate între anii 1967-1972. Atunci s-au desco perit mărturii ale primelor fortificații datând din secolul al XlV-lea, ziduri de cărămida ale unui turn de secțiune patrulateră. Suprapuse acestora s-au gasit ziduri groase de 80 cm, din bolovani de râu și cărămizi intercalate, datând din vremea lui Vlad Țepes (secolul al XV-lea), peste care a înălțat alte zidiri Mircea Ciobanul (secolul al XVI-lea), cel care a ctitorit si paraclisul Curții Domnești, biserica Buna Vestire alăturată. S-a mai păstrat o boltă din timpul domniei lui Matei Basarab (secolul al XVII-lea) și, din loc în loc, se văd fragmente de ziduri datând din vremea lui Constantin Brâncoveanu (începutul secolului al XVIII-lea). Dupa ce a dăinuit timp de patru veacuri, între secolele XIV-XVIII, adăpostind domnii Țării Românești, de nenumarate ori reconstruită, modificată, mărită, fortificată, Curtea Domnească a cazut în ruină și a fost parasită, voievozii preferand Curtea Nouă din Dealul Spirii. În veacurile care au urmat, pământul a inghițit ruinele, deasupra cărora, folosindu-se vechile ziduri dept temelii, s-au construit noi case,ateliere si prăvălii. Cercetările arheologice nu au degajat în întregime vestigiile și astăzi ascunse sub casele si magazinele de pe străzile înconjuratoare.

V. Spatii de trecere – curti interioare

Vilele romane erau construite in forma de “U”, formând astfel o curte interioară. Camerele aveau vederea spre această curte, iar in interior se afla o fântană sau un bazin de colectare a apei de ploaie.

În perioada evului mediu curtea interioara devine curtea castelului, un spațiu mult mai mare, determinat de zidul castelului. Scopul este de fortificație și de determinare a unui perimetru de apărare. Zidul este întarit de turnuri de aprare. De asemenea zidul de aparare are si rol de garnizoană.

Dupa perioada renasterii, Johann Bernhard Fischer von Erlach (unul dintre cei mai mari arhitecti austrieci ai vremii) în 1690, la cererea împăratului Iosif I, Fischer întocmește planurile palatului Schönbrunn. Împăratul, a cărui autoritate era în continuă creștere, se considera egalul Regelui Soare și își dorea o reședință care să rivalizeze cu Versailles-ul francezilor. Fisher execută mai multe variante, unele dintre acestea încărcate de simboluri care preamăreau puterea și măreția monarhului. Soluția aprobată pentru reședința de vară de la Schönbrunn înfățișează o construcție vastă, cu plan în formă de U și curte de onoare orientată către oraș. Aripa centrală, dezvoltată de-a lungul unui ax transversal, se extindea cu alte două aripi organizate în jurul unor curți interioare. Retragerile succesive ale corpurilor ce delimitează părțile laterale ale curții conduc către corpul principal, pus în evidență printr-o înălțimea mai mare decât a restului clădirii.

Curțile interioare din centrul istoric au un farmec aparte și merită întreaga atenție a celor care doresc să realizeze diferite lucrări de amenajare. Aceste curți, care aveau inițial un caracter privat erau utilizate doar de locatarii imobilelor, dar pe parcursul timpului ele au devenit spații semi-publice, articulate față de spațiul public (piață, stradă) prin ganguri.

De-a lungul timpului în aceste curți au fost construite diverse corpuri anexe improvizate (depozite, garaje). În unele cazuri ele sunt alipite zidurilor clădirilor împiedicând scurgerea corectă a apelor pluviale, fravorizând producerea și menținerea igrasiei în pereți.

Clădirile din zona istorică trebuie să reprimească aspectul și caracterul original prin suprimarea adaugirilor, mai puțin cele cu valoare istorică, arheologică sau arhitecturală intrinsecă. În acest ultim caz ele se vor restaura în același regim cu clădirea.

Conform Regulamentului Local de Urbanism pentru Zona Istorică la imobilele existente nu se admite crearea de balcoane care avansează în spațiul public, în schimb este permisă suprimarea adaosurilor create ulterior construcțiilor originale. 

În unele curți se mai pastrează pavajul original (piatra de râu, piatra cubică în diverse forme).

VI. STUDII DE CAZ

Accelerarea progresului tehnic și sporirea competiției ca urmare a proceselor de globalizare economică și în perspectiva integrării în Uniunea Europeană vor modifica, de asemenea, în anii care vin, caracterul dezvoltării spațiale.

Regiunile și localitățile vor trebui să facă față competiției sporite în atragerea investițiilor și locurilor de muncă, în oferta de amplasamente atractive pentru noi investiții străine și autohtone.

Astfel, în zonele cu industrii vechi și/sau tradiționale, precum și în zonele rurale periferice sau sărace vor trebui făcute eforturi sporite pentru a ține pasul cu tendințele generale de dezvoltare și asigurare a unei calități de viață corespunzătoare.

Mobilierul urban poate fi nu numai un produs pur funcțional, dar și un produs de design artistic, fiind considerat o formă de artă decorativă. În acest caz valoarea acestor tipuri de piese de mobilier depășește cu mult valoarea obișnuită a unor piese de mobilier ce sunt doar funcționale. Mobilierul poate avea adesea și funcții culturale, simbolice sau religioase specifice.

Londra s-a remarcat întotdeauna prin cabinele telefonice si cutiile poștale roșii. Aceste piese de mobilier urban sunt representative pentru Londra și pentru Marea Britanie.

Cabina telefonica roșie, proiectată de Sir Giles Gilbert Scott este un simbol familiar pe strazile din Regatul Unit, Malta, Bermuda si Gibraltar. În ciuda reducerii numarului acestora in ultimii ani, traditionala cabina telefonică roșie poate fi vazuta si astazi in multe locuri de-alungul regatului unit si in fostele colonii britanice. Culoarea rosie a fost aleasa pentru a face cabina telefonica vizibila.

Primul model (K1- Kiosk Nr. 1) este primul model standard de cabina telefonica (kiosc) introdus de Oficiul Postal al Regatului Unit a fost produs in 1920. Acest design nu este cel pe care cu totii am ajuns sa-l cunoastem. Pana astazi au mai ramas foarte putine exemplare. Unul dintre ele, pastrat in buna stare de functionare, se afla in Piata Trinity din Kingston, unde este folosit si astazi.

Cabina telefonica rosie este rezultatul unui concurs de design din 1924. Acesta presupunea realizarea unui chiosc care sa fie acceptat de Districtele Metropolitane Londoneze (London Metropolitan Boroughs), care s-au opus propunerii chioscului K1 al Oficiului de Posta. Noua cabina telefonica foloseste acelasi design ca si cabinele politiei.

ComisiaRegala de Arte Frumoase a fost factorul de decizie in alegerea cabinei telefonice britanice standard. Datorita nemultumirii raspandite cu primul model de cabina, a fost organizat in 1923 un concurs care sa aduca un model superior. Rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor. Societatea Civica Birmingham a produs un design propriu, realizat din beton armat. Constransa de Institutul Regal Britanic al Arhitectilor, Societatea Civica Birmingham organizeaza o noua competitie care are ca rezultat modelul K2.

Din 1926, modelul K2 a fost montat in Londra, iar modelul K1 a fost utilizat in restul tarii.

În 1929 este introdus modelul K3, proiectat tot de Sir Gilbert Scott. Similar cu K2, dar realizat din beton și este destinat uzului national. Acest model are costuri de producție reduse in comparative cu predecesorul sau dar totuși mai scump decât modelul K1. Rămâne alternative pentru cartierele marginașe și zonele sărace. Tema de culori pentru K1 și K3 este crem cu grilaj roșu. O cabina model K3 a fost pastrată și reconditionată lânga expoziția Penguin Beach, la Grădina Zoo Londoneză ZSL.

Modelu K4 (proiectat de Departamentul de Proiectare al Poștei Regale în 1927) incorporeaza o cutie postala si o mașina pentru timbre poștale. Numai 50 de bucați au fost fabricate.

Modelul K5 este realizat din placaj. Este introdus în 1934. Are ca scop utilizarea sa în cadrul expozițiilor.

În 1935 este introdus modelul K6. Cel mai longeviv model. Acest model a fost proiectat special pentru uzul în afara Londrei. Cu toate ca a fost privit cu suspiciune de unii locuitori ai Marii Britanii, cu timpul a ajuns sa fie îndragit de toata lumea. Ironia face ca zonele unde datorită arhitecturii, aceste cabine au fost initial vopsite gri, astazi municipalitatea le-a redat culoarea lor originală – rosu. Datorita modelului K6 (care are dimensiuni reduse fata de modelul K2 Londonez), cabina telefonica devine o icoana a Marii Britanii alaturi de “Union Jack”.

1952 este anul în care regina Elisabeta a II-a decide înlocuirea coroanei simbolice “Tudor”, cu modelul “St. Edward”, care este folosit și la încoronarile oficiale. În Scoția este folosit simbolul Coroanei Scoției. Înainte de aceasta modificare modelul Tudor a fost folosit în toate regiunile imperiului.

Arhitectul Neville Conder este angajat în 1959 sa proiecteze o noua cabina telefonica. Modelul K7 nu depășește faza de prototip. Modelul K8, proiectat de Bruce Martin este introdus în 1968. În primă instant este folosit doar pentru locații noi. Sunt fabricate aproximativ 11000 de bucați, înlocuind modelele cele mai vechi, doar în cazul ăn care acestea din urma nu mai puteu fi reparate. Rosul folosit pentru aceste model este o noanta mai deschisă de roșu (roșu poppy), care devine în final culoarea standard pentru toate cabinele. De-alungul timpului, modelul K8 este înlocuit cu ultimul și cel mai modern model KX100. Motivul este faptul că K8 prezintă vitrine mari de sticlă, ceea ce-l expune avarierii. Numai 12 exemplare din K8 au mai rămas, ceea ce-l face la fel de rar ca și K3.

O alta piesa de mobilier urban recunoscuta atat in Londra cât și în restul Marii Britanii este cutia postală (The Pillar Box).

Aceasta este o cutie poștalș independentș. Este gasită atât în Regatul Unit cât și în fostele colonii ale acestuia, în Comenwealth ,Republica Irlandei, Australia, India si Gibraltar. În plus , teritoriile administrate de guvernul regatului unit, cum este Mandatul Britanic pentru Palestina și teritoriile cu servicii poștale oferite de Oficiul Poștal Britanic, cum sunt Maroc, Kuwait și Dubai, au de asemenea în dotare aceste cutii pilastru. Acest model de cutii poștale este in funcțiune din 1852, la doar doisprezece ani de la apariția primului timbre postal.

Materialul din care aceste cutii poștale sunt confecționate este fonta turnată. Conform unui studio realizat de Poșta Regală, mai mult de 150 de design-uri au fost realizate, multe dintre ele pierzându-se pentru totdeauna. Este estimate că aproximativ 100.000 de bucați din acest model au supraviețuit până astăzi. Cu toate că de-alungul anilor modelul de bază a suferit unele modificări, forma a rămas aceeaș, devenind o piesă de mobilier urban caracteristică teritoriului Marii Britanii determinând identitatea urbană a acesteia.

Pe data de 3 iulie 2012 este lansat la Chicago o noua serie de mobilier urban interactiv de către studioul de design NunoErin. Numit Dimand Interactive (Diamant Interactiv), aceasta serie de mobilier reacționează la câmpul electric al corpului uman. Acest sistem are încorporat un sistem electric al carui circuit este închis în momentul în care utilizatorul atinge suprafața bancii. Tehnologia și materialele folosite nu sunt foarte noi dar modul în care au fost combinate este unic. Pentru bancă au fost folosite materiale plastice reciclabile, iar pentru sursa de lumină au fost folosite LED-uri RGB. În concluzie acest nou design este atractiv, distractiv și prietenos. Bancile din gama „Diamond” combină arta cu funcționalitatea și cu interactivitatea.

Nascuta in Puerto Rico, Maruja Fuentes de la o vârstă fragedă a fost pasionată de arta și design. Folosind experiența acumulată, ea a lucrat pe proiecte arhitecturale, precum și producția de mobilier sau accesorii.

Conceptul „Pres forme” este o dezvoltare a spațiului public. Compus din doua module, realizate din material plastic, propunerea ei de mobilier urban ofera suport și pentru poziția șezut cât și pentru poziția verticală. Acest model de mobilier urban este ușor de realizat și de aplicat în diverse zone ale orașului datorită formei organice și aplicabilitații sale.

Friends of the Pittsburgh forest, Urban Tree Forge blends furniture with art and sculpture, leading to amazing pieces such as this shades of Hugo Franca bench. Sharing in the mission of saving urban trees and with a genuine appreciation of the characteristics of their local hardwoods, these guys were responsible for a meeting place of the world as they carved the tables for the G-20 summit in 2009. With the passing of the founder their website has recently been removed.

Oliver Show | Street Furniture

NYC

(image source | Architizer)

Sub formă de artă urbana Oliver Show creeză mobilier urban folosind doar conducte flexibile din copex rulate in jurul pieselor deja existente:

Providing the public with new places to loiter, Oliver Show’s “Street Furniture” series turns urban environments into comfy seating spots by wrapping yellow drainage pipes around various objects.

(image source | Architizer)

(image source | Architizer)

6.2 Propunere

Propunerea mea este un sistem de piese de mobilier urban care să readucă natura în interiorul peisajului citadin. Spațiile verzi au fost decimate în favoarea sspațiilor de parcare, care nu aduc un beneficiu real locuitorilor capitalei (soluționarea locurilor de parcare se poate face cu ajutorul parcărilor supra etajate).

Mobilierul urban al secolului XXI trebuie să reflecte unitatea de timp în care traim prin materiale folosite si prin forma. Identitatea urbana a Bucureștiului poate fi înbunatațită cu ajutorul revigorării regândirii designului structurii pieselor de mobilier urban.

VI. Concluzii

Municipiul București dispune de rezerve importante de potențial, dar starea generala este, însă, departe de a corespunde exigențelor de ordin tehnic, economic, ecologic, estetic, cultural etc., impuse de politica de dezvoltare de tip european. Pierderea de potențial ca urmare a amânarii deciziei de modernizare nu numai că produce efecte negative imediate dar induce pe termen mediu si lung pierderi enorme, solicită costuri tot mai mari, accentuează rigiditatea la schimbare, cu rezonantă în întreg sistemul economic și in condițiile de viață ale zonei. De asemenea, insuficiența cadrului legislativ, institutional si comportamental influențează negativ relansarea unei activitați eficiente. Totodată, poziția de capitală și aceea de primă poartă a relațiilor cu Europa și cu întreaga lume amplifică exigențele pentru păstrarea valorilor naționale. Întreaga dezvoltare urbanistică trebuie abordată nu de pe poziția unei capitale mărginașe, izolate de lumea postindustriala. Fără o strategie coerentă menită să metamorfozeze capitala țării, municipiul București nu va putea deveni cu adevărat o capitală în zona Europei centrale și de est.

În concluzie necesitatea unui mobilier urban modular cu un stil in afara stilurilor regasite deja în capitala este justificat. Noul mobilier urban are sarcina de a crea o punte de legatura intre stilurile arhitecturale extrem de diversificate. Acest stil nu trebuie sa agreseze sau sa creeze discrepanta fata de celelalte stiluri dar sa fie suficient de modern pentru secolul 21. Poate avea o prezență discreta care sa se integreze usor in ambianța stilistică oferind in acelasi timp eficientă în functionare, fiabilitate si coerența în imagine.

Conceptele prezentate, bazate pe o ampla documentare privind proxemica

si istoria mobilierului urban, sunt exemple de banci care raspund cerintelor privind gradul de confort, aspectul estetic urban, ecoproiectare, incadrarea produselor in conceptul ecodesignului. Multifunctionale, modulare, realizabile din diferite materiale, fara elemente de asamblare, usor de intretinut si adaptabile diferitelor spatii. Mobilierul urban reprezinta o provocare pentru cetatean, edil, proiectant, arhitect, cat si peisagist. Acesta trebuie sa se incadreze in rigorile unui plan urbanistic, in regulile ecodesignului si cele ergonomice in respectul pentru mediu si societate.

BIBLIOGRAFIE

1. Mitrea Vasile, 2000 –Curs Peisagistica, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca,

Facultatea de Arhitectura si Urbanism;

2. David Raizman, 2003 – History of modern design, Laurannce King Publishing

3. Petre Derer, „Mobilier Urban – elemente de mobilare a spațiilor orășenești”, Editura Tehnica – București | pg. 10 – pg. 31;

4. Cosma Dunel, „Mobilier Urban – istoric și perspective”,Editura Universitară – Ion Mincu , 2002 | pg. 13 – pg. 30;

5. G.A. Jellicoe, „Studies in landscape design”, Londra 1960 | pg. 38, pg. 78;

5. http://www.solutiiurbane.ro/;

6. http://talent.paperblog.fr;

7. http://www.tc.ro/arhiva/228-18.07.2003/?cat=tehnologii

8. http://www.berra.ro/advanced_search.php?categ[]=40&subcateg[]=179

http://www.blog-espritdesign.com/artiste-designer/concept/leaning-molds-par-maruja-fuentes-408

BIBLIOGRAFIE

1. Mitrea Vasile, 2000 –Curs Peisagistica, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca,

Facultatea de Arhitectura si Urbanism;

2. David Raizman, 2003 – History of modern design, Laurannce King Publishing

3. Petre Derer, „Mobilier Urban – elemente de mobilare a spațiilor orășenești”, Editura Tehnica – București | pg. 10 – pg. 31;

4. Cosma Dunel, „Mobilier Urban – istoric și perspective”,Editura Universitară – Ion Mincu , 2002 | pg. 13 – pg. 30;

5. G.A. Jellicoe, „Studies in landscape design”, Londra 1960 | pg. 38, pg. 78;

5. http://www.solutiiurbane.ro/;

6. http://talent.paperblog.fr;

7. http://www.tc.ro/arhiva/228-18.07.2003/?cat=tehnologii

8. http://www.berra.ro/advanced_search.php?categ[]=40&subcateg[]=179

http://www.blog-espritdesign.com/artiste-designer/concept/leaning-molds-par-maruja-fuentes-408