Mixul de Marketing la Brd

3.3 Politica de preț la BRD – Groupe Société Générale

Prețul are un rol special în activitatea pe care BRD – Groupe Société Générale o derulează, în promovarea produselor și serviciilor bancare și o maximă importanță pentru realizarea scopului final pe care aceasta și-l propune – maximizarea profitului.

Obiectivele politicii de preț se găsesc în strânsă relație cu cele ale politicii de produs, de promovare și de distribuție. Astfel pentru pătrunderea pe piață se folosesc prețuri reduse pentru anumite produse, în corelație cu promoții ale produselor respective, cu concursuri, publicitate și convingerea clientului în agenții.

Din perspectiva clientului prețul plătit pentru serviciile bancare nu este singurul cost implicat în cumpărarea și folosirea acestora. În momentul când clientul cumpără un serviciu bancar, se așteaptă să primească un set de beneficii a căror valoare anticipată întrece costul cerut pentru obținerea lor.

Fixarea strategiilor de preț pentru serviciile bancare implică multe probleme manageriale. Așadar, trebuie acoperite costurile fixe, variabile și bineînțeles trebuie avută în vedere realizarea unui profit. Deosebirile dintre marketingul serviciilor și marketingul produselor afectează și strategiile de preț.

Indicatorul cost/venit a suferit în fiecare an mici schimbări. Profitul operațional brut a avut o creștere moderată, în 2014, până la 2,084 miliarde lei, față de 1,841 miliarde lei, la 31 decembrie 2013. Costul net al riscului comercial a crescut, dar s-a menținut sub media sistemului bancar.
BRD a restructurat credite reprezentând 5,93 la sută din total potofoliu, din care 10,5% pentru clienți persoane juridice și 1,3%, pentru persoane fizice (conform graficelor nr.2 și 3).

Sursa: http://www.brd.ro/&files/2015feb-analist-prez-ro.pdf

Sursa: http://www.brd.ro/&files/2015feb-analist-prez-ro.pdf

Pentru stabilirea prețului serviciilor BRD are în vedere și anumite aspecte legate de etică. Determinarea prețului unui serviciu este complexă. Un exemplu ar fi cărțile de credit: BRD – Groupe Société Générale produce carduri de credit prin intermediul cărora se obțin două surse de venituri: un procent mic din valoarea fiecărei tranzacții și o rată a dobânzii (3,28-14,75%) pentru balanțele rămase neplătite la sfârșitul lunii. Rata dobânzii poate fi considerată ca fiind un cost al unui împrumut. În al doilea rând, pe măsură ce concurența s-a mărit, costurile de marketing au crescut și ele, iar noi categorii de carduri au fost introduse pe piață.

Din punct de vedere al veniturilor, creșterea concurenței a condiționat la rândul lor băncile să ofere rate ale dobânzii reduse. Din acest motiv băncile au căutat venituri suplimentare și au adăugat o mulțime de alte taxe (în afara dobânzii).

Tabel nr. 2: Încasări, taxe, dobânzi pentru MasterCard Standard

Sursa: www.brd.ro

Strategia de preț este întemeiată pe trei elemente fundamentale: costul, concurența și valoarea oferită clientului. Costurile pe care o bancă trebuie să le acopere necesită în cele mai multe cazuri un preț minim pentru un anumit serviciu. Valoarea ofertei și puterea de cumpărare determină limita maximă a prețului. Prețurile concurenței pentru servicii similare determină Nivelul prețului care ar trebui să fie practicat este determinat de prețurile concurenței pentru servicii similare.

Prețul bazat pe cost

Această abordare implică stabilirea prețului în funcție de costurile financiare ale băncii. Organizațiile care vor să realizeze un profit sunt nevoite să stabilească un preț de așa natură încât să recupereze toate costurile, fixe și variabile și implicit să realizeze o marjă de profit. BRD – Groupe Société Générale intră în categoria firmelor prestatoare de servicii, ce nu are totală libertate în a-și stabili nivelul de preț, datorită reglementărilor legale date de BNR în domeniu.

Tabel nr. 3: Tarife și comisionane pentru operațiuni cu numerar realizate cu carduri la BRD – Groupe Société Générale

Sursa: http://www.brd.ro/&files/comis-carduri.pdf

Prețul bazat pe competiție

BRD – Groupe Société Générale oferă produse și servicii relativ asemănătoare cu celelalte produse promovate de bancile concurente, diferențierea pe piață fiind mai mult o problemă de imagine. Din această cauză, urmărirea concurenților, a schimbărilor pe care aceștia le fac, a prețurilor pe care le percep, este foarte importantă. Atunci când consumatorii percep oferta bancară ca fiind similară, prețul devine un puternic element concurențial. În această situație banca cu cele mai mici costuri de producție va avea de câștigat. O asemenea bancă are două opțiuni: fie să practice un preț redus, pe care concurenții nu și-l pot permite, câștigând astfel clienți, fie să practice un preț mai ridicat, impus pe piață și astfel să realizeze un profit mai ridicat decât competiția.

Prețul bazat pe valoare

Clientii nu vor plăti mai mult pentru un serviciu dacă nu crede că merită. BRD – Groupe Société Générale trebuie să desfășoare în permanență o activitate de cercetare a valorii percepute de client a serviciilor prestate.

3.4 Politica de distribuție la BRD – Groupe Société Générale

Distribuția serviciilor reprezintă un proces complex ce implică decizii referitoare la locul, timpul și modalitatea de livrare a acestora. De asemenea, trebuie ținut seama de faptul că între servicii și sistemul de distribuție a acestora este o legătură puternică, datorată impactului pe care livrarea îl are asupra consumatorului. În majoritatea cazurilor organizația care prestează serviciul are și controlul asupra sistemului de livrare,însă un rol important îl deține și intermediarul.

Obiectivele distribuției sunt reprezentate de acoperirea unui segment de pieță cât mai mare pentru a avea o strânsă legătură cu potențialii clienți ai pieței.

Rețeaua BRD – Groupe Société Générale constituie un atuu competitiv major. BRD își desfășoară activitatea pe baza unei rețele răspândite în toate regiunile țării, acestea având o evoluție spectaculoasă până în anul 2008.

Grafic nr. 4: Evoluția sucursalelor BRD – Groupe Société Générale

Sursa: http://www.brd.ro/&files/2010feb-analist-prez-ro.pdf

Se poate observa din tabelul nr. 9, că 2009 a marcat o pauză în procesul de dezvoltare a rețelei de sucursale, ceea ce a dus la întreprinderea unor acțiuni de optimizare a aceateia.

Pentru a retrage numerar, a obține informații cu privire la soldul conturilor de card sau pentru a plăti facturile rețeaua de ATM – uri permite realizarea acestor operațiuni în deplină siguranță. BRD-Groupe Société Générale deține aproximativ 2.000.000 de carduri emise, 10.000 de POS-uri instalate la comercianți și 1.100 de ATM-uri.

Canalele de distribuție reprezintă totalitatea modalităților ce permit clienților/ non clienților accesul la informații, la produsele și serviciile băncii. Rolul canalelor de distribuție este de a facilita relației bancă – client.

Ca mijloace complementare la rețeaua de unități (canalul de distribuție clasic folosit de către bănci) au fost identificate următoarele soluții:

Internet;

rețea de telefonie fixă;

în sucursalele băncii;

rețea de telefonie mobilă.

Factorii ce au favorizat apariția canalelor de distribuție complementare sunt:

dezvoltarea tehnologiei informației și telecomunicației;

convergența piețelor IT și financiar bancară.

Așteptările clienților BRD cu privire la canalele de distribuție bancare sunt:

securitate, confidențialitate și control mai bun al operațiunilor;

prelungirea orarului de funcționare al băncii, independență în derularea operațiunilor bancare;

control permanent asupra modificărilor din conturi;

posibilitate de comunicare permanentă cu banca.

Implementarea de servicii aferente canalelor de distribuție alternative se înscrie într-o orientare strategică bine definită a BRD și în sens mai larg a Grupului Société Générale și anume de a oferi clienților o: Banca Multicanal (dispozitiv construit în jurul nevoilor clienților) cu rolul de a simplifica viața cotidiană.

Utilizatorii canalelor de distribuție alternative pot fi:

persoane active, deschise la inovații, care se confruntă cu constrângeri temporale sau geografice în derularea activităților cotidiene;

persoane care doresc optimizarea derulării operațiunilor bancare simple în condițiile unui contract minimal cu unitățile băncii,

persoane care doresc să dispună de servicii rapide în condiții de maximă securitate.

Avantajele canalelor de distribuție alternative sunt:

flexibilitate orară și mobilitate geografică în derularea operațiunilor bancare;

simplificarea procedurilor legate de efectuarea plăților și a celor legate de obținerea extrasului de cont;

reducerea timpului de așteptare la ghișeele băncii;

reducerea cheltuielilor administrative.

3.5 Politica de promovare la BRD – Groupe Société Générale

Promovarea existentă la BRD – Groupe Société Générale se face prin panouri expuse în diferite zone strategice prin afișe dar și prin reclama televizată care a reușit să se impună cu succes pe piață. Personalul de relații cu publicul este ales riguros pe baza unor teste zilnice și concursuri care se fac la apariția unui nou produs astfel încât să fie cât mai competitiv și creativ în legătură cu imaginea și cerințele BRD – Groupe Société Générale.

Metodele de promovare utilizate de BRD – Groupe Société Générale sunt:

– televiziunea (primele cinci canale cu rating cel mai ridicat);

– radio;

– presa națională și locală prin publicarea machetei BRD – Groupe Société Générale în cele mai importante titluri;

– marile centre comerciale;

– sponsorizarea evenimentelor speciale.

BRD Finance în parteneriat cu Altex lansează cardurile de credit MasterCard Altex și Media Galaxy, având opțiunea asigurărilor de viață facultative (somaj, deces, invaliditate).

Oferta promoțională constă în "Plata în 3 rate fără costuri", și este disponibilă tuturor clienților care semnează în magazinele Altex un contract de card în perioada 26.05.-30.06.2010. Emiterea cardurilor va beneficia de costuri zero în perioada respectivă. Promoția oferă o facilitate suplimentară, permițându-le clienților să achite atât cât doresc din rata lunară.

BRD – Groupe Société Générale în parteneiat cu Turul Ciclist al României a participat la organizarea celei de-a 47-a ediți, din perioada 5 – 12 iunie 2010. Caravana a parcurs aproape 1.154 de kilometri circuitul pornind de la Alba Iulia, iar sosirea fiind la Constanța. La această competiție au participat 15 echipe ( 5 din România și 10 din străinătate) cuprinzând un total de 90 de sportivi din 18 țări.

Guy Poupet, Președintele-Director General al BRD – Groupe Société Générale , a semnat și înmânat reprezentanților FRCT un cec în valoare de 40.000 de euro, sumă cu care BRD a contribuit la organizarea ediției din acest an a acestui eveniment

BRD Finance în parteneriat cu MOL România a lansat promoția "4 Plinuri de Carburant Cadou" pentru orice autoturism achiziționat prin finanțare BRD Finance în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto 2010 (15 martie – 30 noiembrie 2010), din rețeaua națională de show-room-uri partenere.

BRD Finance și MOL România oferă clienților săi soluții avantajoase atât în etapa de achiziție a autoturismului dorit, cât și ulterior, în faza de utilizare a acestuia în cele mai bune, comode și sigure condiții. Oferta promoțională "4 Plinuri de Carburant Cadou" se adresează tuturor clienților persoane fizice și persoane fizice autorizate care semnează un contract de credit auto BRD Finance (Credit Compact Remat sau Credit Premium Remat) în scopul achiziționării unui autoturism nou prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto 2010, depunând toate documentelor necesare obținerii creditului la sediul dealeri-lor parteneri BRD Finance, conform procedurii de acceptare a finanțatorului.

Conform condițiilor de eligibilitate această promoție include: o valoare a creditului de minimum 15.000 RON, pe o perioadă de minimum 24 luni, în condițiile prezentării a cel puțin un tichet Remat și angajamentului de a achita lunar ratele până la data scadentă.

Clienții pot beneficia de promoție prin intermediul cardurilor de carburant MOL Green, emise de MOL România, primite în momentul semnării contractului de credit. BRD Finance alimentează cardurile clienților cu 4 tranșe lunare egale în valoare individuală de 200 lei pentru fiecare dintre cele 4 plinuri de carburant realizate doar în rețeaua de benzinării MOL.

Promoția lansată în colaborarea dintre BRD Finance și MOL România este comunicată prin intermediul afișelor, pliantelor și stickerelor din benzinariile MOL, cât și la sediul dealeri-lor parteneri special semnalizați încă de la intrarea în show-room.

BRD – Groupe Société Générale reprezintă un partener de încredere atât în domeniul financiar-bancar cât și în viața din comunitate, prin sponsorizările acordate diferitelor domenii din viața socială, culturală și sportivă românească.

BRD – Groupe Société Générale manifestă o vastă implicare în diferite proiecte culturale și sociale. Principalele scopuri ale campaniei sunt: popularizarea acțiunilor de implicare a băncii în viața comunității și accentuarea rolului asumat de BRD în societate. Principalele rezultate așteptate sunt: creșterea notorietății implicării sociale BRD și implicit îmbunătățirii imaginii.

Banca s-a implicat, de asemenea, în viața socială prin sponsorizarea anumitor fundații a căror activitate principală o reprezintă ajutorarea copiilor aflați în aceste instituții (ASCHF, SERA România ) sau celor cu rezultate școlare excepționale, provenind din familii defavorizate (Fundația Solidaritatea ).

Similar Posts