Miturile, Simbolurile și Ritualurile în Politică și Putere

Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice

Specializarea: Științe Politice

Miturile, simbolurile și ritualurile în politică și putere

Grosariu Lavinia

An 3, Gr 1

Încă din cele mai primitive forme de manifestare sociala a omului, datate probabil din grotă, conducatorii se foloseau de desene pe pereți a vînatului ca un mesaj magic transmis in afara clanului, aceste căpetenii primeau adulație si respect. Mai tîrziu politicienii vor continua sa foloseasca strategii de cultivare a simbolurilor, menite să atragă admirația sau chiar afecțiunea mulțimii.

Adorația liderilor nu exista doar in vechime, chiar si astăzi intîlnim nenumărate exemple ale unor oameni politici care reușesc sa capteze puterea prin apropierea politicului de eros. În vechime cel mai puternic semn era mina conducătorului, reprezentînd forța ,mâinile fiind considerate simboluri falice cu care acesta purta sceptrul sau buzduganul. În limbajul trupului, mâinile constituie una din cele mai importante părți, dând expresivitate corpului ajutand citirea intențiilor conducatorului., de asemenea, mâinile erau cele mai folosite părți ale corpului in timpul unei lupte. În țara noastra cele mai bune exemple relativ contemporane de adorație a mâinilor de catre alegatori sunt reprezentate de Ion Iliescu ale cărui mâini sunt sărutate de niște bătrâni, sau Manea Mănescu care făcea același lucru “mult iubitului” Nicolae Ceaușescu.

Astăzi ridicarea mâinii conducătorului reprezinta contactul direct,salutul si recunoștiința acestuia față de popor.Gest inca din Roma Antica preluat de la Cezar,ajuns pîna la Hitler, chiar si conducătorii comuniști aveau mâna ridicată cu pumnul strâns ca semn al uniunii proletare.

Ritualurile contribuie la acțiunea de organizare a politicii, apartenența la o organizație politică este exprimată de cele mai multe ori prin simbolistică-haine, gesturi, forme de adresare, acesta fiind astfel felul in care oamenii iși formează părei si se raportează la o anumită organizație.

Identitatea unei organizații politice depinde de crearea unor mituri privind originea si menirea acesteia prin care să se diferențieze de alte organizații.În interiorul acestora relatiile de putere sunt evidențiate tot prin intermediul simbolurilor, autoritatea fiind subliniată tot cu ajutorul acestora. Kertzer vede ritualurile ca modalități de interpretare a lumii ajutându-ne sa intelegem cine sunt cei care dețin autoritatea sau cine sunt cei slabi”ritualurile ne ajută să ne descurcăm in haosului existenței umane și să o ințelegem”. Riturile sunt caracterizate prin formalism, repetitivitate si condensare.

Politicienii folosesc o serie de simboluri pentru recunoasterea apartenenței la un grup,cele mai cunoscute sunt cele zoomorfe care insufla putere atît conducătorului cît și alegătorului, recurgîndu-se la o serie de strategii care flateaza și păcălesc subconștientul alegătorilor. Exemple pot fi americanii republicani ce au ca semn elefantul-simbol al forței, sau imaginea ursului folosită de către Vladimir Putin în campanie, simbol ce duce cu gândul spre Rusia țaristă recunoscută ca fiind ursul Europei. Desigur unele partide folosesc și simboluri florale, acestea inspirând puritate.

Unii autori sunt de părere că nu ar fi posibilă existența unui grup in lipsa simbolurilor specific prin care își păstrează continuitatea și identitatea. În interiorul sistemelor politice există o luptă pentru putere ce este evidențiată prin intermediul simbolurilor făcându-și cunoscute intențiile față de adversarii politici.

Ignorînd paradigma cooperării unii teoreticieni vorbesc despre domeniul politic in relatie de putere față de alte puteri din societate,avînd funcția de apărare in cadrul unu teritoriu delimitat in fața pericolelor interne sau a conflictelor externe.

Puterea este o relație socială caracteristică oricărei societăți umane, este elementul prin care se realizează progresul social. Max Weber crede ca puterea politică nu poate fi abstractizată, ea este un fapt in sine,o practică social “puterea este șansa de a face să trimufe in sânul relației sociale propria voință, chiar in ciuda rezistențelor” realizarea puterii implicând prezența a cel puțin două persoane. Cu alte cuvinte puterea apare ca urmare a activității forței sociale, și intr-o măsură oarecare se supune acestor forțe, e controlată de ele si fără susținerea acestora nu ar putea exista. Tot Max Weber, dezvoltă în cadrul operei sale o viziunea asupra puterii și dominației drept consecință a evoluției comunitare. Despre putere Weber afirma că „este în același timp absolută, în măsura în care ea se exercită într-o măsură globală, într-un câmp specific al său și plurală prin distribuția sa între diferitele instituții cum ar fi corporația, familia, biserica, autoritățile locale, monarhul”. Cea mai importantă formă a puterii este democrația deoarece dizolvă raporturile ierarhice, iar sursa puterii democratice vine din „egalizarea statuturilor și condițiilor sociale în care evoluează grupurile și indivizii”. De asemenea, Weber este cel care propune ideea de separație a puterii în stat, considerându-o necesară pentru a nu exista cazuri de abuz de putere

Exercitarea puterii este practica care permite stabilirea unei legături între noțiunea de putere și cea de responsabilitate. Cel ce deține si exercită putrea trebuie să fie responsabil vis-a-vis de actele sale si a consecințelor acestora. Imputarea puterii este un proces de comunicare care adesea deformează realitatea, când autorul puterii aparent nu e autorul real. În ciuda faptului că, adesea, deținătorul puterii este indentificat cu “tiranul”, în prezent, acest lucru nu se mai confirmă cu realitatea. Secolul XX aduce în prim plan, un alt tip de putere, puterea “smart”. La prima vedere puterea asupra opiniei nu pare la fel de importantă precum celelalte alte tipuri de putere (economică, militară, etc), însă există dovezi contrarii foarte clare. Puterea persuasiunii, manipulării maselor, propaganda, arta retoricii sau lobby-ul pot face diferența de multe ori în politică. Una dintre consecințele notabile ale acestui tip de cercetare este aceea a identificării și explicitării legăturii strânse dintre manipularea la nivel social și proliferarea mitologiei politice.

Exercitarea puterii poate produce nu numai comportamente observabile ci și contestații vizibile. Pentru infăptuirea scopului elitei politice, aceasta poate recurge la constrangere sau violență simbolică prin intermediul mijloacelor de natură ideologică. Georges Balandier susține poziția sacră pe care a avut-o intodeauna politica ”sacrul este una din dimensiunile politicului o garanție a legitimitații sale, unul din mijloacele utilizate in cadrul competiției sale”-astfel politica induce senzația nevoii omului de a fi condus, de a fi ghidat într-un sistem bazat pe anumite valori umane,ce are in centrul său conducătorul politic vazut ca un erou. Astfel de-a lungul timpului a apărut vehicularea a o serie de mituri ce au dat naștere unor rituri in politică.

În cadrul campaniilor electorale, prin apelul la mituri si rituri simbolul fiecarui grup va fi continuu ideologizat, candidatul trebuie sa indeplineasca o serie de caracteristici bazate pe valorile poporului, un fel de “presedinte oglindă”care se identifica foarte ușor cu alegătorii fiind in același timp un om modest și simplu lasând impresia că este chiar creația poporului si că poate face față tuturor nevoilor acestuia.

În ultima perioada candidații urmaresc apropierea de alegători in campaniile electorale, aceștia recurgînd din păcate la diverse tertipuri spre a-și face o imagine cat mai avantajoasa, exemplele pot fi nenumarate.

Discursul politic are o influență colosala in ascensiunea candidatului, un punct de vedere bine susținut ,fermitate si energia pe care un posibil ales o degajă insufla increderea alegătorilor,aceasta reprezintă cea mai bună metodă de negociere a voturilor. Candidatul are in vedere faptul că voturile se pot obține doar in măsura in care oferta pe care o face poate sa răspundă nevoilor alegătorilor de aceea în perioada alegerilor candidații preferă întâlniri directe cu electoratul,tocmai ca transmiterea mesajului sa fie cît mai clară. De altfel orice tip de acțiune care ar putea aduce voturi va fi utilizată. Astfel mitul politic “înseamna multa fabulație,este deformarea si interpretarea ce recuză in mod obiectiv realul, e o legendă in funcție explicativă cu rol mobilizator;cu un rol important in originea cruciadelor si a revoluțiilor’’.

Ideea de mit in viziunea lui Girade reprezintă “ecranele pe care se situează angoasele colective” modalități diferite de reacție față de dezechilibrele societății. În plan isotiografic imaginarul intervine permanent, legitimizând permanent prezentul prin deformarea, interpretarea trecutului, de exemplu societățile totalitare au deformat istoria prin intermediul mesajelor propagandist-politice oficiale.Anumite mituri comuniste se muleaza pe construcții religioase.Mitul este un fundament polimorf construit pe o realitate ambiguă și instabila, fluid și ambivalent.

Antrolpologic, mitul este definit ca o povestire ce se referă la trecut, care păstrează o valoare eminamente explicativă în măsura in care clarifică și justifiă anumite peripeții ale destinului uman sau anumite forme de organizare socială; mitul povestește cum s-a născut o realitate.

Prin noțiunea de mit politic înțelegem, în general, o credință sau o convingere subiectivă simplificată, însă aptă să furnizeze o semnificație, să „ancoreze” într-un anumit fel, pentru indivizi și mase, percepția asupra originilor, identităților și scopurilor proprii. Se poate spune că mitul politic își fixează „referențialul” la confluența dintre obiectiv și subiectiv, realitate și ficțiune, ceea ce nu îl face mai „slab” decât o teorie socială sau o ideologie elaborată, ci chiar mai puternic decât acestea, atunci când este vorba de a impresiona și a pune în mișcare comunitățile și colectivitățile umane; el se prezintă ca o narațiune capabilă să inspire loialități colective, afinități, pasiuni și acțiuni umane diverse.

În politică sunt recunoscute patru mituri si anume:-mitul conspirației-idea ca răul este infiltrate in cadrul omenirii sub forma a trei comploturi:complotul iezuit, complotul evreu si cel masonic sub forma unui plan bine articulat, bine infiltrat având ca scop cucerirea si asrvirea lumii.Temere care a existat si persista să existe de secole , lupta se poartă pe plan economic, politic social si informațional, in concluzie pentru dobândirea fericirii răul trebuie eliminat.

Mitul salvatorului-Când situația unui teritoriu rămane fără ieșire apare credința politică intr-un salvator care va rezolva toate problemele, un exemplu bun l-a constituit Napoleon Bonaparte, aclamat de toți ca salvatorul Europei.

Mitul originii- ca vârsta de aur inspirat din Grecia Antică, acest mit declară ca starea inițială a omenirii era o stare ideală si trebuie redobândită cu orice preț, natura, omul primitiv, bunul sălbatic întalnite la J.J. Rousseau iar mai nou in Avatar-ul lui James Cameron.

Mitul unității- sau mitul cetății perfecte –cetatea perfectă a viitorului, în care se va ajunge la pacea universală , un mit bazat pe cliseele mentalului tradițional, în țara noastra mitul unității încă ocupa un loc privilegiat. Gândirea umanista a vehiculat in primul rând acest mit in timpul renașterii. Mitul se constituie intr-o credință coerentă si completă.

De-a lungul timpului omenirea nu a reușit sa se detașeze de aceasta gandire , aceste crezuri motivând existența jocurilor politice, dorința de a fi condus și de a conduce, spre indeplinirea unor idealuri sociale sau evitarea haosului și abuzurilor, credințele si speranțele popoarelor fiind alimentate de aceste mituri, sursa puterii se afla in teama celor conduși. În general indivizii preferă să creadă că ei se supun voluntar sau ca sunt constrânși să se subordoneze. Teama determina disponibilitatea oamenilor de a se supune unei instanțe conducătoare politic chiar si atunci când nu ar trebui sa existe, frica de exemplu in societățile democratice. O relație de putere se poate prezenta ca un comandament in măsura in care cel asupra căruia se exercita poate alege in a se supune ordinului sau a fi sancționat. Atunci cand puterea se exercită de o manieră alternativă adoptându-se un comportament sugerat în vederea obținerii unor avantaje cum ar fi recompense material, favoruri din partea unor personaje influente poate sugera o manieră neloială de a abuza de increderea indivizilor. Natura puterii politice rezulta din acțiunea de atribuire si recunoastere a rolului conducătorului.

Astfel înțelegerea importanței simbolurilor in politică reprezintă un punct foarte important, în exercitarea puterii asupra poporului, decodificarea acestora intr-un mod rațional duce la întelegerea politică prin simbolurile sale si a situațiilor actuale din mediul politic.

Pentru ca o societate sa fie unită, trebuie evitată dezintegrarea fiind nevoie de un set de valori comune , ritualurile ca acte practice pline de simbolistică reușesc sa producă cu mult success solidaritate sociala. Impactul emoțional depașește nivelul de comprehensiune interpretare si interiorizare a acestor simboluri. Datorită moștenirii culturale și impactului psihologic, puterea trebuie să se impună si astfel, nu numai prin acțiunea politică și violentă, pentru a primi acceptarea indivizilor și acceptarea sa ca atare. Ritualurile joacă un rol important si in cadrul revolutiilor satisfăcând “cerințe organizaționale importante, conferă legitimitate si in același timp mistifică relațiile de putere facilitând solidaritatea populară” un bun exemplu este cel al Revoluției Franceze – putem spune ca acest fapt faciliteaza o mai buna întelegere între indivizi și cei aflați la putere. Totodată acestea oferă informații clare asupra poziției pe care indivizii o ocupa in societate, sentimentul de uniune, apartenență ajutând cetățenii la o mai bună comuniune ,un spirit civic dezvoltat, combaterea anxietății. Ritualurile reușesc deci sa exprime intr-un mod simbolic locul real pe care indivizii si statele îl ocupa .

Referințe bibliografice:

David, I. Kertzer, Ritual,politică și putere Editura Univers ,2002;

Max,Weber,Politica o profesie si o vocative,Bucuresti 2011;

Georges, Balandier Antropologie politica, Editura Amardcord&CEU,1998;

Giraded, Raoul, Mituri si mitologii politice, Iasi, Ed. Institutul European, 1997.