Mituri Politicestereotipuri Politice Ritualuri Politice

=== 49a98467dafa291efaaa8123471d69a0e6642040_65031_1 ===

MITUL POLITIC ÎN ACTUALA SOCIETATE ROMÂNEASCĂ

Delimitări conceptuale

Noțiunea mitului politic este asociată în ultima perioadă fie unei credințe, fie unei convingeri, care în ciuda faptului că a fost simplificată în mod subiectiv, continue să aibă capacitatea de a furniza diverse semnificații, să constituie pentru mase și persoane referențialul percepțiilor ce sunt dedicate identităților, originii, ca și a propriilor scopuri.

Se poate aprecia că, în societatea contemporană, mitul politic oscilează în a se poziționa între subiectiv și obiectiv, între ficțiune și realitate, el reușind să se diferențieze clar nu doar de ideologiile atent elaborate, ci și de diversele teorii sociale.

Iar în ultima vreme mitul politic a demonstrat că are capacitatea de a mobiliza colectivitățile umane, ca și diversele comunități existente, el reușind să genereze nu doar un complex de pasiuni și loialități colective, ci și afinități și acțiuni contradictorii.

În categoria miturilor politice nu sunt incluse realitățile contemporane, în forma reală a acestora, ci realitățile potențiale, respectiv cele previzionate, principaul obiectiv urmărit constând în determinarea comunităților de a interveni, acționa ăn prezent, luând în calcul condițiile unei realități viitoare.

Se apreciază că mitul politic include un complex al credințelor subiective ce nu reușesc să se supună diverselor reguli ale logicii, dar care reușesc să transceadă deasupra exigențelor determinate de aceasta.

Iar principala funcție a mitului politic constă în imaginarea unei realități care să se dovedească a fi conformă cu diversele interese politice existente la un moment dat, pretențiile explicative fiind de tip maximal.

Prin prisma axiologică, se remarcă faptul că deseori miturile politice încearcă să înlocuiească o valoare anume cu o alta (de cele mai multe ori noua valoare se dovedește a fi în realitate o non-valoare ori o valoare de tip „accesoriu”), ori un sistem al valorilor cu un altul, fie acesta de tip nou sau doar un complex al anti-valorilor. Și toate aceste modificări nu sunt imediat sesizabile, persoanelor vizate fiindu-le gradual inoculată ideea că noua imagine, respectiv valoare este preferabilă de asimilat și respectiv de susținut.

Și, de asemenea, atât la nivel social, cât și la nivel individual, se încearcă impunerea unor anumite stări de spirit contrare celor ce ar putea să se contureze în lipsa unui mit politic, astfel remarcându-se la nivelul comunităților existența diverselor forme de manifestare ale unor forțe manipulatorii.

În ceea ce privește conținutul, respectiv substanțele caracteristice miturilor politice din istoria recentă, post-decembristă, se remarcă fapul că acestea au suferit modificări majore în ultimii ani, comparativ cu perioada clasică a mitului politic. Iar ca urmare a fluctuațiilor de conținut, atât claritatea ideilor ce sunt vehiculalte, cât și distincția acestora se dovdesc a fi în permanență marginalizate, poziția primordială fiind deținută de mesajul afectiv-emoțional caracteristic.

Ca urmare a analizării complexului fenomen al manipulării remarcat mai ales în perioada imediat post-comunistă, s-a reușit identificarea unei relații existente între mitologia istorică și recenta mitologie politică, aceasta fiind în mod direct influențată de diversele interese conjuncturale existente la un moment dat pe scena politică.

Iar relația sesizată între mitologia istorică și recenta mitologie politică se remarcă prin diverse caracteristici specifice statelor din fosta zonă comunistă, pe fondul numeroaselor instabilități sociale și economice reușindu-se creșterea considerabilă a gradului de permeabilitate sesizat la nivelul comunităților, ca și al persoanelor în raport cu diversele influențe mitoligice. În acest context, atât proiecțiile diverse, cât și stereotipurile aferente se dovedesc a fi cu mult mai durabile și implicit mai dificil de influențat.

Tipuri de mituri politice

O abordare interesantă în domeniul dedicat delimitării miturilor politice moderne este regăsită la istoricul francez Raoul Girardet, acesta reușind să identifice patru tipuri de mituri politice, semnalate frecvent în cadrul recentelor ideologii politice. În opinia autorului, aceste mituri politice au capacitatea nu doar de a defini diversele direcții ale puterii politice, ci și de a dezvolta baza dominației. Ignorându-se cu desăvârșire adevăratele origini ale acestor mituri, deseori acestea sunt percepute de către marea masă a populației ca fiind adevărate generatoare de influențe negative.

În concepția lui Girardet miturile politice pot fi delimitate astfel:

Mitul conspirației – se vehiculează ideea infiltrării la nivel global, prin intermediul diverselor organizații „malefice”, a „răului”, acesta identificându-se de-a lungul timpului sub numeroase forme. În acest context, eliminarea tuturor acestor organizații ar atrage după sine echilibrul la nivel mondial

Mitul salvatorului – mitul mesiei politic – se remarcă în cazul existenței unor probleme deosebite, sesizate la nivel de stat ori continent, când se sesizează apariția credinței publice într-un așa numit salvator al nației, ce are capacitatea și abilitatea de a rezolva absolut toate problemele existente. În acest context se poate menționa cazul alegerilor din 2004, când Traian Băsescu a fost perceput drept salvatorului poporului român în faza dezastrului generat de guvernarea social-democrată în funtea căruia se afla fostul lider Adrian Năstase

Mitul originii – este inspirat din conceptul Greciei Antice, el percepând momentul inițial al omenirii ca fiind „starea perfectă”, obiectiv ce se impune a fi reatins prin orice mijloace. Retorica mitului originii este deseori utilizată de către formațiunile politice conservatoare.

Mitul unității – a fost promovat o lungă perioadă de timp în cadrul gândirii umaniste (mai ales pozitivismul), acesta fiind considerat a fi mitul unei așa numite „cetăți perfecte”, în interiorul căreia domnește pacea universală

Miturile politice, elemente esențiale în construcția liderului politic român

Toate campaniile prezidențiale care s-au derulat în țara noastră după momentul Decembrie 1989 s-au dovedit a avea o evoluție și o finalitate atipică, ele reprezentând în ultimii ani principalul subiect al numeroaselor cercetări și studii.

Indiferent că este vorba de succesul neașteptat al lui Emil Constantinescu (politicianul care promitea că va salva România cu ajutorul celor peste 20.000 de specialiști) în fața liderului social democrat, Ion Iliescu (cel care se bucura în 1996 de un imens capital de imagine la nivelul țării), că vorbim de performanța pe care a reușit-o liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2000 (acesta reușind ca în cel de-a doilea tur de scrutin să obțină un rezultat strâns ăn raport cu scorul obținut de fostul președinte Ilierscu), că luăm în calcul răsturnarea de situație sesizată în campania electorală 2004, când candidatul ce avea cele mai mari șanse în acel moment, Adrian Năstase, a reușit să piardă în fața ultimului înscris în cursă (ca urmare a retragerii contradictorii a lui Teodor Stolojan) Traian Băsescu, ori că facem referire la alegerile prezidențiale derulate în anul 2009, când social democratul Mircea Geoană a fost inițial declarat câștigător, iar după câteva ore a fost anunțat drept câștigător contracandidatul său, Traian Băsescu (pe fondul rezultatelor controversate înregistrate la secțiile de vot ale României în capitala Franței), alegerile prezidențiale din țara noastră sunt caracterizate de imprevizibilitate.

Același lucru s-a remarcat și în cazul ultimelor alegeri prezidențiale derulate în România, alegeri în cadrul cărora premierul social-democrat din acea perioadă (respectiv anul 2014) Victor Ponta, a luat startul cu cele mai multe șanse, în raport cu nou-propulsatul în politică, etnicul german Klaus Iohannis.

La acel moment, nici un analist politic, nici un strateg și puțini jurnaliști de carieră au luat în calcul ipoteza că liderul P.N.L., Klaus Werner Iohannis, propulsat în cursa prezidențială de anterior potențialul candidat, liberalul Crin Antonescu, va reuși să îl înfrângă la un scor categoric pe premierul în funcție, Victor Ponta, cel în spatele căruia se afla o imensă mașinărie de partid, incluzând nu doar un buget imens, ci și pârghii nelimitate ce erau generate de poziția pe care o ocupa în acel moment pe scena politică, ca și la nivelul statului român, Partidul Social Democrat.

Cu toate acestea, preferatul marii majorități a populației, Victor Ponta, a reușit „performanța” de a pierde categoric în fața fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis, „neamțul” care nu s-a remarcat pe perioada campaniei electorale nici prin „băile de mulțime”, nici prin discursurile politice și nici măcar prin aparițiile sau intervențiile din media (cu excepția interviului acordat postului de televiziune PRO TV, ocazie cu care Iohannis a reușit să își atragă nemulțumirea unei părți a populației prin deja celebra expresie „ghinion”).

Poziționat la alegerile prezidențiale din 2014 ca și candidat al Dreptei, Klaus Iohannis s-a bucurat de mai mult avantaje, dintre care amintim:

Mitul neamțului – se cunoaște faptul că sașii sunt percepuți a fi drept oameni foarte gospodari, serioși, care obișnuiesc să îți țină cuvîntul și dau dovadă de multă meticulozitate. În același timp însă, se impune a se menționa și faptul că mitul neamțului poate fi cu ușurință încadrat și în categoria dezavantajelor candidatului politic Iohannis, cercetările sociologice demonstrând că o parte dintre populație nu percepea bine ideea conducerii statului român de către o persoană de altă etnie

Susținerea electoratului fostului PDL, susținere ce a fost confirmată și întărită și de foștii lideri politici ale acestei formațiuni

Inversul profilului ce fusese promovat pe scena politică de fostul președinte Traian Băsescu, vreme de zece ani. Ajuns președinte pe un val de simpatie generat de revolta populației față de fostul regim al lui Adtian Năastase, Traian Băsescu a reușit să își deterioreze în timp imaginea, atât prin atitudinile publice adoptate, cât și prin limbajul uneori „piperat” și adresat nu neapărat numai adversarilor săi politici. În acest context, Iohannis era personajul cărora le lipsea alegătorilor români în 2014, un om politic atent, calculat, discret și mai ales reținut în declarații.

În categoria dezavantajelor candidatului la alegerile prezidențiale din anul 2014, Klaus Iohannis, se remarcau:

Lipsa unei „povești” care să prindă la populație, care să impresioneze – spre deosebire de Emil Constantinescu ori Traian Băsescu care s-au lansat în campaniile prezidențiale având la bază ideea reformării sistemului „ticăloșit”, respectiv a modificării percepției imaginii României la nivel global

Imposibilitatea generării unor emoții cu priză la publicul larg, știut fiind faptul că discursul lui Iohannis era unul de tip sterp, șters, în condițiile în care alegerea unui președinte se dovedește a fi pentru mulți români o opțiune puternic influențată emoțional. Ulterior alegerii sale, Iohannis a dovedit că știe să profite din plin de emoțiile ce sunt generate în jurul său, cele mai elocvente exemple fiind reprezentate de „episodul Colectiv” (eveniment speculat la maxim de Iohannis și susținătorii săi, pe fondul căruia s-a reușit instaurarea „guvernului meu”, respectiv a guvernului condus de Dacian Julien Cioloș), ca și emoțiile deosebite determinate la nivelul întregii populații de „episodul Ordonanței 13”(ocazie de care Iohannis a profitat la maxim, alăturându-se unui marș neatorizat în centrul Capitalei, îmbrăcat fiind într-o culoare caracteristică partidului său opozant, respectiv PSD. Ulterior acestui moment, Iohannis a reușit să surprindă din nou printr-o declarație controversată – „românii mei”).

Existența la nivel european a unui puternic curent naționalist, pe fondul existenței la nivelul populației de alegători a unei mentalități de tip conservator

În perioada campaniei prezidențiale a fost reînviat cu succes mitul străinului, mitul neamțului, al minoritarului, în acest fel reușindu-se stimularea spaime ancestrale și inclusiv atragerea voturilor de la anumite categorii ale populației fie lipsite de un simț public dezvoltat, fie cu o educație mai precară. Ideea nu este nouă, ea fiind pusă în practică de numeroase formațiuni politice de-a lungul vremii.

Lăsând la o parte faptul că s-a reușit impunerea și promovarea mitului străinului în și de către o formațiune politică istorică, se remarcă faptul că nici o altă formațiuni politică nu a avut abilitatea sau capacitatea de a reacționa în mod prompt, propaganda aferentă acestui mit fiind derulată constant și fără opoziție în mare parte din mass-media românească.

Mitul neamțului a fost scos la lumină și promovat de unii politicieni cunoscuți pentru veleitățile dovedite de-a lungul timpului în tehnica manipulării, și în vreme ce social democratul Victor Ponta a marșat în campania electorală pe tema ortodoxiei și a românismului, Klaus Iohannis a mers pe ideea neamțului ce agrează, susține și promovează ideea „România lucrului bine făcut” .

În ciuda faptului că astfel de mesaje s-au dovedit a nu avea nici conținutul de calitate impus și nici suportul public necesar, ele fiind întărite doar de ideea „neamțului” (care de altfel nu avea minimul experienței politice necesare unui asemenea funcții), reluarea obsesivă a acestora și dezvoltarea/adaptarea diverselor situații a influențat în mod substanțial rezultatele alegerilor prezidențiale.

Înfrângerea lui Victor Ponta s-a datorat îndeosebi votului masiv anti-Ponta, ca și votului anti-PSD ce a venit din diaspora, acestea crescând semnificativ după ce, în cadrul primului tur de scrutin, mulți au fost românii aflați peste graniță care au reclamat că nu și-au putut exprima voința politică din cauza proastei organizări a alegerilor din diaspora, organizare de care era responsabilă chiar guvernul condus până nu demult de Victor Ponta, aspect asupra căruia a insistat în mod deosebit alianța politică ce îl susținea pe Iohannis.

Se poate afirma cu certitudine faptul că, pe fondul deteriorării serioase a imaginii, ce a fost generată și de o prezumtivă asociere cu fostul președinte Traian Băsescu, căreia i s-a adăugat mulțimea oamenilor de afaceri și a liderilor politici (ce aveau diverse probleme de natură penală ori de imagine) pe care a agreat-o în preajma sa, ca și atitudinea arogantă și deseori sfidătoare afișată în nenumărate rânduri (a se vedea episodul „eu nici nu merg în primul tur, stau acasă, manânc semințe și mă uit la televizor. Merg direct în turul al doilea și voi câștiga”) social democratul Victor Ponta a fost „taxat” dur de către electoratul român, mare parte format din tineri plecați peste graniță.

Rezultatele campaniei care, în cazul lui Klaus Iohannis, s-a bazat pe mitul neamțului, au fost cu adevărat spectaculoase, mai ales cele înregistrate în cel de-al doilea scrutin. S-a remarcat o creștere extrem de rapidă a susținătorului etnicului german, aceștia crescând de la 2.881.406, număr înregistrat în primul scrutin, la valoarea de 6.288.769, cât a fost înregistrată în cel de-al doilea scrutin, astfel Iohannis reușindu-se să se poziționeze la o diferența de 8.87 procente în raport cu contra-candidatul său, pesedistul Victor Ponta.

Iar din data de 21 decembrie 2014, Klaus Werner Iohannis deține funcția de președinte al României, el fiind al cincilea președinte al țării, după momentul Decembrie 1989. Iohannis este al patrulea președinte de origine germană din zona Europei de Est, în perioada post-comunistă, el urmându-le lui Rudolf Schuster (Slovacia), respectiv Pal Schmitt și Ferenc Madl (Ungaria).

Un element de noutate în cadrul campaniei electorale prezindențiale din anul 2014 l-a reprezentat discursul instigator la ură, ca și la intoleranță, promovat pentru obținerea voturilor, chiar dacă societatea civilă a făcut apel la o competiție electorală corectă, fără discursuri de tip discriminator. Prin utilizarea unor slogane precum „Un președinteecare unește” ori “Mândri că suntemiromâni”, campania social democratului Victor Ponta a avut la bază o abordare discursivă pur etnică, ce s-a concentrat pe conceptul națiuneii române, făcând apel la toți românii ce se aflau în afara granițelor și excluzându-i pe cetățenii români de altă etnie.

Prin promovarea unor astfel de slogane, discursul din campanie social democrat a generatimai multă ură și dezbinare în raport cu ceea ce se dorea a se obține, respectiv solidaritatea și unitatea. Iar ca urmare a atacurilor multiple îndreptate la adresa lui Klaus Iohannis, s-a reușit crearea unei polarizări a spațiului de dezbatere, în paralel cu accentuarea diferențelor deja existente între anumite zone ale țării, ca și la nivelul populației.

Decredibilizarea candidatului liberal Klaus Werner Iohannis s-a realizat prin intermediul evidențierii diferențelor dintre acesta și restul cetățenilot majoritari (respectiv neamțeversus român, ca șiiprotestant versus ortodox). Iar echipa social democratului Ponta a urmărit asocierea discursivă a lui contracandidatului liberal cu interese “străine”, cu trimiterea apelurilor spre la mentalul colectiv, spre prejudecăți și sentimente negative la adresa persoanelor străine. Pe lângă utilizarea abuzivă a conceptului „străin” sau a altor aluzii făcute la adresa etniei lui Klaus Iohannis, mare parte dintre mesajele discriminatorii ce au fost promovate în campania electorală au avut în vedere și diverse alte aspecte în afara apartenenței religioase ori a etniei liberalului, țintindu-se o dezumanizare a acestuia (a se vedea exemplele „nu este bun familist”, respectiv „a făcutetrafic de copii”).

Concluzionând, se poate remarca faptul că în vreme ce liderul social democrat, Victor Viorel Ponta, a marșat în campania prezidențială din anul 2014 pe tema naționalismului și a ortodoxiei, multe dintre discursurile sale incluzând declarații de natură etnică, contracandidatul său a mizat pe mitul politic, respectiv mitul neamțului, ce a avut o priză deosebită la publicul alegător, mai ales prin prisma campaniei naționaliste promovată de Ponta, ce a reușit să îi creeze un uriaș avantaj liberalului, prin valul de intoleranță generat. Iar acest aspect a fost reflectat cu precădere la nivelul mediului online, unde s-a purtat un adevărat „război” între susținătorii „neamțului” ce promova „România lucrului bine făcut” și cei ai liderului pesedist, social media abundând de o multitudine de comentarii și postări cu caracter xenofob și naționalist.

Așa cum am menționat deja, Iohannis a primit un ajutor substanțial în câștigarea alegerilor prezidențiale, mizând pe mitul politic anterior semnalat, chiar din partea contracandidatului său, rezultatul final al alegerilor fiind puternic influențat și de atacurile virulente cu aluzie la etnia lui Klaus Iohannis, ce au apărut în septembrie 2014, prin intermediul bannerelor anonime publicate pe internet și promovate prin programul de publicitate Ad-Google pe diferite platforme de știri online. Aceste bannere conțineau imaginea lui Iohannis însoțit de mesajele: „Am dat copiii români afară din școlile noastre!”, ca și „Am câștigat mii de euro din traficul cu copii!” .

Ulterior acestor atacuri ce, în mod inconștient, au reușit să întărească la nivelul conștiinței publice, mitul neamțului, social democratul Ponta a decis să pornească o adevărată ofensivă îndreptată împotriva lui Iohannis, colegul acestuia de partid, liderul P.S.D. Gorj, Florin Cârciumaru, declarând că pentru candidatul A.C.L. Iohannis principalul dezavantaj îl constituie faptul că nu este „pur român”.

În acest fel, inconștient, social democrații au reușit să îi acorde un sprijin deosebit „neamțului” Iohannis, toate atacurile privitoare la etnia acestuia nefăcând nimic altceva decât să consolideze și dezvolte în mentalul colectiv mitul politic, care în acest caz a avut ca formă de reprezentare mitul neamțului.

BIBLIOGRAFIE

Autori români consultați:

Vladimir Tismăneanu, Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă, Iași, Editura Polirom, 1999

Autori străini consultați:

Raoul Girardet, Mythes et mythologies politiques, Paris, 1986, traducere de Daniel Dimitriu, Mituri și mitologii politice, Editura Institutul European, Iași, 1977

Site-uri consultate:

https://www.youtube.com/watch?v=8X8NmgD6gAo

https://www.dcnews.ro/iohannis-romanii-mei-sunt-in-strada-replica-nu-sunt-omul-dumnevoastra_531623.html

http://www.presidency.ro/files/userfiles/Program-prezidential.pdf