Mitul Lui Dracula de la B.stoker la Marin Mincu Si Al.musina

=== 5def3f5dba522179a536c09a000b9cac873fee4e_131852_1 ===

UNIVERSITATEA

FACULTATEA

SPECIALIZARE

Lucrare de licență

Coordonator științific,

Absolvent,

Localitatea

2018

UNIVERSITATEA

FACULTATEA

SPECIALIZARE

Mitul lui Dracula, de la Bram Stoker la Marin Mincu și Alexandru Musina

Coordonator științific,

Absolvent,

Localitatea

2018

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………….……4

Capitolul 1. Originile mitului lui Dracula……………………………………….…..6

Capitolul 2. Vlad Țepeș- personajul asociat Contelui Dracula. Aspecte de ordin istoric…………………………………………………………………………….….12

Capitolul 3. Personalitatea lui Bram Stoker, generatorul fenomenului Dracula………………………………………………………………………………….….25

Capitolul 4. Dracula în mass-media românească………………….……….…….32

Capitolul 5. Dracula în presa străină și în ecranizări………………….….…….42

Capitolul 6. Dracula- un produs turistic românesc………………………..…….59

Concluzii…………………………………………………………………………….……..70

Bibliografie………………………………………………………………………….……..71

Introducere

În privința motivației alegerii acestei teme pentru lucrarea de licență a fost dorința de a analiza mult mai detaliat fenomenul Dracula, un fenomen care s-a manifestat pe mai multe planuri, istoric, cinematografic, beletristic, turistic, etc. În egală măsură, această motivație s-a declanșat și datorită faptului că, din punct de vedere turistic, România nu a stiut să valorifice corespunzător acest atuu, deloc de neglijat.

Scopul principal al lucrării este identificarea originilor fenomenului Dracula, modul cum acesta s-a propagat la nivel mondial și cum a fost el primit de către români, din acest punct de vedere, realizarea unei analize a scrierilor4 realizarea filmelor documentare, mai ales efortul realizat de către istoricii români pentru a demonta mitul lui Dracula- Vlad Țepeș.

În tabelul de mai jos sunt prezentate obiectivele propuse a fi atinse prin realizarea acestei lucrări, activitățile alese în acest sens și rezultatele scontate.

Lucrarea este structurată în șase capitole, după prezenta introducere, primul capitol fixează originile mitului lui Dracula, pe baza documentelor găsite, al doilea capitol, analizează viața și activitatea lui Vlad Țepeș, personajul istoric asociat Contelui Dracula, al treilea capitol, realizează o biografie a celui care a generat acest fenomen, scriitorul irlandez Bram Stoker, se va încerca identificarea motivațiilor care au dus la scrierea și mai ales la o astfel de abordare a temei, al patrulea capitol, preia impactul avut de-a lungul timpului de mitul lui Dracula în mass-media din România iar în cazul capitolul al cincilea, în cazul presei străine și mai ales a ecranizărilor. Ultimul capitol, al șaselea, realizează o succintă analiză a ceea ce a reprezentat, reprezintă și ar fi putut să fie, o resursă turistică forte a României.

Lucrarea se va încheia cu concluzii și bibliografia de specialitate.

În redactarea acestei lucrări am utilizat mai multe metode de lucru pe care le voi prezenta succint în această introducere: observația- a fost utilizată pentru a studia materialele bibliografice, imaginile, filmele care mi-au fost utile în realizarea lucrării; Problematizarea- implică ridicarea problemelor ivite de-a lungul cercetării, identificarea cauzelor acestora și descoperirea modalităților de rezolvarea a acestor derapaje. Este o metodă de cercetare. Sintetizarea informațiilor- este o metodă foarte importantă, în condițiile în care, există numeroase surse de informare (bibliografie selectivă, internet, imagini) este foarte utilă și necesară în egală măsură. Se adaugă și comparația (mai ales în cazul scrierilor, abordărilor, etc.).

Capitolul 1. Originile mitului lui Dracula

Mitul Contelui Dracula, este de fapt rezultatul unui context de factori de natură istorică în primul rând, fapte istorice care au reprezentat originile anumitor legende legate de domnitorul român Vlad Țepeș la care se adaugă mărturiile scrise ale unor cronicari ai vremii care-l pun pe Vlad Țepeș într-o postură total nefavorabilă. La toate acestea se adaugă personajul de ficțiune din cadrul romanului Bram Stoker, unde aceste elemente au fost mult amplificate. Alături de aceste elemente de natură istorică se adaugă gravurile săsești care provin din secolul al XV-lea unde Vlad Țepeș este prezentat ca un monstru, un tiran însetat de sânge . Este de presupus că Bram Stoker s-a documentat înaintea redactării operei sale iar aceste gravuri este foarte posibil să fi fost studiate și de scriitorul irlandez, reprezentând poate o sursă de inspirație pentru acesta, mai ales că acestea se aflau la Royal Library din Londra sau în colecțiile British Museum. Este de presupus că Bram Stoker s-a inspirat și din cartea  History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, carte în care Vlad Țepeș era prezentat ca un conducător extrem de sângeros. Prietenia lui Bram Stoker cu profesorul maghiar Arminius Vambery de la Universitatea din Budapesta poate să fie sursa altor informații primite de către scriitor despre Vlad Țepeș. Un argument în acest sens este faptul că, în cartea Contele Dracula, doctorul Van Helsing îl amintește pe prietenul său Arminius ca fiind cel care l-a informat despre Vlad al III-lea, numit și Dracula.

În construirea personajului lui Dracula a contribuit și credințele populare străvechi ale poporului român în două forțe malefice: vampirii și strigoii. Astfel în credința străveche, populară, vampirii sunt persoane blestemate să nu aibă liniște după moarte, să-și părăsească mormântul noaptea și să bea sângele celor vii.

Strigoiul (numit în satele Branului, steregoi), este o persoană care ziua are o viață normală dar noaptea, spiritele lor părăseau corpul fizic pentru a bântui satul și locuitorii lui în timpul somnului. Astfel, credința în strigoi și alte spirite rele este o componentă a mitologiei populare.

Dacă Bram Stoker nu ar fi scris lucrarea sa în anul 1897, cel mai probabil mitul Contelui Dracula și asocierea lui cu Vlad Țepeș nu ar fi avut loc niciodată. Romanul depășește cu mult limitele și normele istorice, investirea lui Vlad Țepeș cu atributele unui vampir îi conferă acestuia o aură de mare mister, un anume farmec.

Există două legende în privința lui Vlad Țepeș și transformarea lui în vampir, astfel, cu Vlad plecat la luptă, turcii vor asedia castelul iar soția lui se va sinucide. Revenit, el va găsi soția într-o baltă de sânge și astfel va huli numele lui Dumnezeu și-l va blestema. O a doua legendă vorbește despre faptul că, în acele timpuri, învingătorul dintr-o bătălie își ostenea setea cu sângele celor învinși. Astfel, asocierea unor legende populare, credințe mitologice, mențiuni istorice a dus la crearea unui personaj complex.

Descriși ca având siluete străvezii și reci, strigoii sunt cu siguranță cele mai temute personaje din mitologia populară românească (vezi fig. 1.1.-1.2.). Un alt concept este cel de ”moroi”, deși în unele regiuni există și diferențe între strigoi și moroi, în Oltenia și Teleorman cele două termene sunt aproape identice ca înțeles.

Fig. 1.1.-1.2. Reprezentări stilizate ale strigoilor din mitologia populară românească.

Sursa: www.mythologica.ro, accesat în data de 24.02.2018

Conceptul de ”moroi” este autentic românesc, așa cum relatează reputatul antropolog Tudor Pamfile, fiind de fapt sufletele copiilor omorâți la naștere sau al celor care au murit atunci când s-au născut. Neîmpăcați cu acest lucru ei ies din mormânt sub forma unei entități luminoase, cu o siluetă umană și bântuie pe cei vii pentru a se răzbuna.

Scurta analiză de mai sus indică faptul că, strigoiul este de fapt, contra partidă a vampirului din tenebrele occidentale. Nu este tocmai așa, cuvântul ”strigoi” sau ”strigoiaca” (feminin), originea cuvântului pare să provină din limba latină, unde strigosus- descarnat , iar alți specialiști apreciază că denumirea provine din limba arhaică românească, fiind o adaptare o verbului Strig- împietrit de spaimă . Dimitrie Cantemir, consideră că, termenul provine din limba greacă . Similitudinea dintre vampiri și strigoi rezultă din faptul că ambele entități ies din mormânt noapte și sug sângele celor vii. Acum aproximativ 250 de ani, entitățile numite ”vampiri” erau luate foarte în serios în Europa Centrală și de Est. În anul 1725, este consemnată la Viena în Arhiva de Stat un proces post-mortem al unui vampir. Astfel de rapoarte apar în Ungaria, Polonia, Silezia, Moravia și Serbia. Primele mențiuni și tratate menționează rar acest fapt pe teritoriile românești . Cu toate acestea apar fel și fel de consemnări în scrierile comunităților locale, astfel în anul 1837, protopopul Plășii de Jos (județul Vâlcea), scria episcopului său următoarele: „Răportuiesc Preasfințiilor Voastre pentru că unii din enoriași, fiind rău nărăviți, dacă are numai unul dor în cap sau la inimă, fără a da de știre protopopului sau preoților, merg mai întâi de se îmbată și iau unii sape, alții târnăcoape și lopeți și merg la biserică, dezgropând morții cu cuvânt că sânt moroi și că omoară cei morți pre cei vii, fac curțile bisericilor numai tainiți și gropi, scoțându-i pe cei morți…“ . Jules Verne, aprecia că …vampirii se numesc strigoi, pentru că strigă, noțiunea de strigoi apare sub diferite forme și în scrierile arabe, iar cercetătorul M. Cramer, îl asociază cu demonul mesopotamiam Gallu, cu caracteristici asemănătoare. Theodor Burada, în scrierile sale, face referire la strigoism, elemente care apar și în presa secolului XIX .

Termenul de ”vampir” (vezi fig. 1.3.-1.4.) se pare că este de origine slavă și a ajuns în România prin intermediul filierei franceze, foarte târziu, undeva la finalul secolului XIX, perioadă când Bram Stoker lanzează celebra sa carte. Vampirii nu sunt personaje inventate de către scriitorul irlandez. În ciornele acestuia au fost găsite mențiuni preluate dintr-un articol scris de către Emily Gerard, numit Transilvanian Superstition, care menționează următoarele: „Orice țăran român crede în vampir sau nosferatu, așa cum crede în rai sau iad… Un om ucis de nosferatu devine, de asemenea, vampir după moarte și va continua să sugă sângele altor oameni nevinovați, până ce spiritul îi va fi exorcizat, fie prin dezgroparea și înfigerea unui par în cadavru, fie printr-un foc de pistol tras în sicriu. În cazurile foarte îndărătnice, sunt recomandate tăierea capului și umplerea gurii cu usturoi sau scoaterea inimii și arderea ei.“ .

Fig. 1.3.-1.4. Reprezentări ale unui vampir, inclusiv reprezentarea de pe cartea Dracula a lui Bram Stocker (dreapta). Sursa: www.historia.ro, accesat în data de 24.02.2018.

Bram Stoker menționa: …Nemorșii (strigoii, vampirii), suferă de blestemul nemuririi, ei traversează vremurile înmulțind numărul de victime, răspândind răul în lume . Personajul lui Dracula se naște din aceste mituri.

În interiorul Castelului Bran este expus un vechi descântec pentru alungarea strigoilor:

Luatu-s-au strigele
Și scorpiile,
Sâmbata dimineața,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necalcată,
Iniutate
Și-nfocate,
Cu cuțite
Ascuțite,
Să ia de la vaci hrana
Și mana.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le-aude,
Numai Maica Domnului,
Ce sta-n turnul cerului,
Numai ea ca le-a vazut,
Numai ea le-a auzit.

…….

(Descântec de strigoi, sursa: exponat Castelul Bran)

Strigoii rămân unul dintre sursele mitului lui Dracula, din care s-a inspirat cu siguranță și Bram Stoker, lucru la fel de adevărat ca și faptul că Vlad Țepeș a fost un personaj care a fascinat lumea literară la fel de mult ca și cea istorică. Țepeș a fost și este un subiect pentru numeroase creații literare și istorice. Este foarte adevărat, cartea lui Bram Stocker, Dracula, nu ține cont de personajul istoric, ci îl denaturează pe acesta, transformându-l într-un personaj malefic.

În alegerea numelui Dracula, o legătură evidentă este cu supranumele tatălui lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, numit așa datorită faptul că făcea parte din Ordinul Dragonului, ordin catolic ce viza lupta contra ereticilor și necredincioșilor. Vlad Țepeș va primi și el supranumele de Drăculea. Astfel, singura legătură aproximativ reală dintre ficțiunea lui Bram Stocker și realitatea istorică este numele domnitorului român.

Este foarte adevărat că nu i-a fost deloc greu lui Bram Stoker să-l transforme pe Vlad Țepeș într-un personaj malefic, în condițiile în care pe seama lui au create diferite legende și zvonuri privind anumite practici. Lui îi este atribuită arderea satului Benești, și tragerea în țeapă a tuturor supraviețuitorilor. Negustorii și cărăușii din Țara Bârsei au avut aceeași soartă, unii fiind îngropați până la brâu și apoi omorâți în chinuri groaznice. Lui Dan cel Tânăr i s-a făcut slujba de înmormântare cât încă era viu la marginea gropii și apoi a fost decapitat, solii trimiși de Ungaria, Saxonia și Transilvania au fost ținuți în așteptare timp de cinci săptămâni la umbra unor țepi ; ospețele lângă muribunzii trași în țeapă este poate cea mai cunoscută poveste despre Vlad Țepeș (fig. 1.5.-1.6.).

Fig. 1.5.-1.6. Presupusele ospețe lângă cei trași în țeapă (stânga) l-au transformat pe Vlad Țepeș (dreapta- pictură) într-un monstru însetat de sânge.

Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/originea-legendei-vampirului-dracula-defaimarea-lui-vlad-tepes/, accesat în data de 24.02.2018.

Tot voievodului muntean îi este atribuită arderea bisericii Bartolomeu din Brașov pentru ca apoi să-l tragă în țeapă pe unul dintre căpitanii săi care nu a reușit să incendieze Codlea .

Mărturiile vremii despre precizau că: ”…înspăimântătoare, îngrozitoare, de nespus torturi a născocit el. A pus să fie trași împreună în țeapă mamele cu pruncii sugând la sân până ce pruncii mureau zbătându-se la sânul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sânii și a împins pruncii cu capetele prin aceștia și astfel i-a tras în țeapă pe amândoi” .

Numeroase ediții în limba germană de la finalul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea au răspândit astfel de mărturii . Acestea au avut un rol extraordinar de mare în denaturarea personalității lui Vlad Țepeș. Au circulat destul de repede, odată cu negustorii care aveau numeroase drumuri în diferite locații de pe cuprinsul Europei. Aceste povestiri au rămas cumva în memoria colectivă și au fost transmise mai departe mai ales că unele texte erau însoțite de imagini în care Vlad Țepeș era prezentat aproape ca un personaj demonic (vezi fig. 1.7.-1.8.).Cu siguranță că Bram Stoker a studiat aceste documente deși nu există dovezi certe în acest sens.

Fig.1.7.-1.8. Vlad Țepeș ca Dracula, prezentat în manuscrisele germane

(aproximativ anul 1488).

Sursa: Dracole Wayda, Nurnberg.

Mitul lui Dracula are așadar o origine complexă. Bram Stoker se pare că a studiat documente medievale, legendele despre strigoi și vampiri. Poveștile negustorilor, nu numai a celor germani au răspândit diferite legende despre vampiri. Pe măsură ce aceste povești călătoreau, diversele elemente povestite s-au combinat rezultând alte mituri despre vampiri, mai complexe și mai înfricoșătoare. În ultima mie de ani, poveștile despre vampiri au stat la baza legendei lui Dracula dar și în cazul altora.

În secolele XVII-XVIII, isteria vampirilor a crescut mai ales în Europa Centrală și de Est. Astfel, oamenii au declarat că își vedeau morții mergând pe stradă, atacându-i pe cei vii. În consecință, autoritățile vremii, au trecut la deschiderea mormintelor, incendierea cadavrelor și utilizarea diferitelor metode, de exemplu înfingerea unui țăruș în piept. În consecință, aceste știri despre vampiri au ajuns și în vestul Europei, conducând la multe speculații academice cu privire la aceste creaturi dar și la poeme sau picturi cu vampiri .

Capitolul 2. Vlad Țepeș- personajul asociat Contelui Dracula. Aspecte de ordin istoric

Vlad Țepeș- aspecte generale privind domnia sa.

În cadrul Salonului de toamnă din anul 1971 atrăgea atenția, reținând vizitatorii, un tablou al lui Gh.Pătrașcu. Pictura, aflată acum la Muzeul Militar Central, prezenta, în prim plan, partea superioară a bustului lui Vlad Țepeș, distingându-se din ochii vii și inteligenți, dârzenia și hotărârea personajului. Deasupra capului domnului, pictorul figurase o balanță proiectată pe un fundal unde se remarcau uriașe țepi stilizate. Maniera de tratare artistică dovedește o profundă înțelegere din partea artistului, care, sintetic și concludent, îl înfățișează pe Vlad Țepeș ca pe un om decis, drept, echilibrat, punând asprimea în slujba justiției imparțiale, cu autorul căreia a reușit, într-un timp scurt, să realizeze o adevărată prosperitate pentru țară și poporul său .

Privind atunci noua imagine a lui Vlad Țepeș, era firesc să fim îndemnați la reflecție, gândindu-ne mereu la tumultosul, seducătorul dar și imprevizibilul domn al Țării Românești din secolul al XV-lea.

Cu prilejul comemorării a 500 de ani de la dispația sa, în anul 1976, literatura- îmbogățită cu titluri noi- a evidențiat mai mult ca altă dată, că, din vremea domniei până în zilele de azi, a existat o permanentă preocupare pentru viața lui Vlad Țepeș. Concomitent, s-a relevat faptul că roata norocului, s-a învârtit continuu pentru marele voievod valah, acest lucru pentru că unii scriitori i-au lăudat faptele, pe când alții, pe nedrept, i le-au hulit. Este păcat că, patima care a dominat pe acei cronicari de a falsifica hrisoavele și alte scrieri s-a manifestat încă mult timp.

Descendent al familiei Basarabilor, neamul întemeietor al Țării Românești , înrudit cu Mușatinii moldoveni și cu Huniazii, care au dat voievozi străluciți Transilvaniei și regi Ungariei, Vlad Țepeș Dracula a fost educat în copilărie de dascăli erudiți. El a putut astfel să respire aerul rece și tare al culturii occidentale la curțile germane și maghiare, să înțeleagă valoarea mosștenirii lăsată de milenarul Imperiu Bizantin, să intuiască spiritul ecletic al spumoasei civilizații de la Sublima Poartă; a putut să-și dea seama de însemnătatea țărilor române, care se înfățisau în epocă asemenea unui mojar unde se amalgamau bunurile culturale ale Orientului și Occidentului. Formația i-a fost completată de contactul nemijlocit cu cei mai de seamă cârmuitori din centrul și sud-estul Europei. În mintea sclipitoare a tânărului s-a realizat rapid o sinteză, reținând ce era mai de preț pentru cârmuirea neamului său.

Roadele învățăturii acumulate s-au vădit cu putere mai cu seamă în anii celei dea- doua domnii.

La scurt timp după urcarea pe scaunul de la Târgoviște, Vlad Țepeș și-a format o armată

puternică și a temperat marea boierime anarhică. În scopul supunerii ei și a unei mai bune structurări a cârmuirii statului, a creat o nouă instituție: a armășului. Marea armaș trebuia să fie devotat cu trup și suflet domnului; el aplica pedepsele capitale, păzea temnițele și paticipa direct la judecăți, la actele de justiție.

Novator s-a vădit domnul și în aplicarea pedepsei numită prădalica; ea permitea confiscarea- în folosul țării- a tuturor bunurilor aparținând boierilor vinovați de ”hiclenie” .

Un aspect puțin relevat al politicii lui Țepeș- vodă, este cel referitor la promovarea în slujbe și în ranguri boierești a oamenilor capabili și credincioșilor țării; această situație, comparabilă cu cea din Moldova lui Ștefan cel Mare, a determinat o mobilitate deosebită a sfatului domnesc.

Primul și principalul sprijin al domnului l-a constituit, cum s-a afirmat abia în treacăt, gopodăria țărănească. Față de lumea satelor, el a manifestat permanent o atitudine favorabilă; de altfel, Țepeș a fost un domn al câmpiilor, preocupat de prosperitatea agriculturii, înțelegând, la fel ca vărul lui, Ștefan cel Mare, că în secolul al XV-lea, majoritatea locuitorilor țării trăiau la șes și nu în păduri sau în munți, unde se retrăgeau numai din fața cotropitorilor.

Târgoveții- negustori și meșteșugari- au fost un alt reazem solid al lui Țepeș; în schimbul protejării lor, târgoveții au oferit însemnate sume bănești vistieriei domnești.

Trebuie remarcat- în această succintă, selectivă și preliminară enumerare a faptelor marelui ctitor- că el a fost primul care a deschis larg și a utilizat calea Prahovei, până la le un simplu drum șerpuind printre culmile Munților Bucegi; menționarea pentru întâia oară a acestui drum- în hrisovul emis la 7 octombrie 1476- demonstrează interesul curții din Târgoviște pentru legături mai sigure, mai rapide, mai lesnicioase între câmpiile din Țara Românească și marile centre meșteșugărești și negustoreșți din Transilvania.

Toate acțiunile și măsurile politici interne a lui Vlad Țepeș s-au înscris într-un program bine chibzuit, conceput, probabil, chiar într-o perioadă anterioară ocupării tronului, dar enunțat la începutul celei de a doua domnii, la 10 septembrie 1456, într-o scrisoare adresată brașovenilor; atunci a arătat că dorea să devină întâi un domn puternic în interior, pentru ca apoi să se poată impune în fața dușmanilor dinafară. Mijloacele folosite pentru atingerea acestui țel au constat în aplicarea legii prin judecăți drepte ce nu țineau seama de starea socială a celui vinovat, fie boier, fie cleric, târgoveț sau țăran. Metoda aplicată se înscria în spiritul justiției feudale, care impuneau ca execuția vinovaților să fie un exemplu și un spectacol în același timp; în felul acesta, cele văzute sau auzite se imprimau ca un stigmat în mintea și în sufletul oamenilor, iar greșeala nu se mai repeta; de-altfel, pedepsele lui Vlad Țepeș s-au îmbinat cu răsplătirea celor vrednici și cu un

neîntrerupt contact cu oamenii de rând, care au simțit grija voievodului pentru soarta lor.

Când s-a simțit puternic în țară, Vlad Țepeș a socotit că venise momentul să arate lumii că munca nu i-a fost în zadar, că sacrificiile poporului nu fuseseră inutile, că alungarea străinilor lacomi și prădalnici era îndreptățită.

Principalul dușman pe care l-a înfruntat și l-a învins voievodul român a fost Mehmed al II-lea el Fatih. Victoria a avut ecouri răsunătoare; ea a fost obținută împotriva unuia dintre cei mai mari sultani, reformatorul Sublimei Porți, cuceritorul Constantinopolului și al Imperiului Bizantin, omul ce îngrozea Europa creștină numai la auzul numelui .

Din păcate, răsplata pentru biruința asupra otomanilor a însemnat, de fapt, o nouă și mai grea lovitură; a avut de luptat împotriva unor vechi și noi inamici, a propriului frate, Radu cel Frumos, susținut de boierimea trădătoare valahă, de negustorii sași dornici să se răzbune și să redobândească dreptul de practicare a comerțului oneros în nordul Munților Carpați.

În aceste condiții, Vlad Țepeș nu a putut rezista. A fost înfrânt și apoi întemnițat. Mai mult, a devenit subiectul unei campanii propagandistice denigratoare, care, aparent, a luat sfârșit în anul 1475, când, eliberat din închisoare, a preluat conducerea luptei antiotomane. Acum l-a biruit pentru a doua oară pe Mehmed al II-lea el Fatih. Jertfa de sânge a poporului său a avut o însemnătate deosebită în epocă: a menținut Dunărea ca hotar natural al expansiunii otomane, a întârziat impunerea dominației Sublimei Porți asupra țărilor române cu cel puțin șapte decenii, permițând Europei centrale și occidentale să se bucure de roadele Umanismului și ale Renașterii.

Vlad Țepeș, la fel ca Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul ori Constantin Brâncoveanu, s-a jertfit pentru un ideal care a făcut să curgă mult sânge tânăr pe meleagurile românești. Lupta și jertfa sa constituie, pentru generațiile de azi un adevărat simbol.

Pentru a cristaliza o imagine de ansamblu asupra domniei lui Vlad Țepeș dar și a tatălui lui ale cărui fapte i-au marcat viața, alcătuirea unui indice cronologic cu cele mai importante evenimente este o metodă foarte utilă.

1430 (1431)- În orașul Sighișoara (cel mai probabil) sau la Nurnberg, se naște Vlad, viitorul Vlad Țepeș (vezi fig. 2.2.);

1431, februarie, 8- În orașul dietelor imperiale, Nurnberg, Vlad Dracul este investit cavaler al Ordinului Dragonului (vezi fig. 2.1.) și recunoscut ca Domn al Țării Românești de împăratul Sigismund de Luxemburg;

1432- Vlad Dracul vine în Transilvania; se stabilește la Sighișoara și primește gradul de comandant al armatelor;

1433- Vlad Dracul, înființează la Sighișoara o monetărie; bate ducați cu putere de circulație pe

întreg teritoriul Transilvaniei și Ungariei; își formează o curte la Sighișoara;

1434-1435 –Vlad Dracul organizează lupta pentru cucerirea tronului Țării Românești

Fig. 2.1.-2.2. Singura imagine cunoscută atribuită lui Vlad Dracul (stânga), descoperită chiar în Casa Vlad Dracul din Sighisoara (dreapta), locul unde se presupune că s-a născut Vlad Țepeș, aici Vlad Dracul a locuit între anii 1431-1435.

Sursa: www.turistintransilvania.com, accesat în data de 1.03.2018

1435- Lupta dintre Vlad Dracul și domnul Țării Românești, Alexandru Aldea;

1436- Vlad Dracul devine domn deplin al Țării Românești; a fost recunoscut de boieri, de regalitatea maghiară și Sublima Poartă ;

1437, ianuarie, 20- Prima mențiune documentară a lui Vlad, viitorul Vlad Țepeș, într-un hrisov domnesc emis la Târgoviște, menționat în act ca al doilea fiu al domnului, după Mircea;

1437, ianuarie, 20- 1439, august, 2 –Între aceste date s-a născut fratele mezin al lui Vlad, viitorul Radu cel Frumos, al treilea fiu oficial al lui Vlad Dracul;

1439- Participarea lui Vlad Dracul la expediția armatelor care, sub comanda lui Murad al II-lea, au pustiit Transilvania de sud; domnul Țării Românești a salvat populația creștină din Sebeș și cucerește Cetatea Chilia;

1441- 1443 –Vlad Dracul și fiii săi Vlad și Radu, au fost captivi la otomani (vezi fig. 2.3.);

Fig. 2.3. Castelul Tokat, locul unde se presupune că Vlad a fost ținut ostatic la turci. Sursa. www.historia.ro

1442, septembrie, 2- Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, a distrus, pe Ialomița, o armată otomană comandată de Sahabeddin, beilerbegul Rumeliei;

1443, aprilie-iunie –Vlad Dracul a redevenit domn al Țării Românești;

1443, septembrie- 1444, februarie –Iancu de Hunedoara a organizat campania cea lungă, la care a participat și armata Țării Românești condusă de un fiu al lui Vlad Dracul, probabil Mircea;

1444- Vlad Țepeș a revenit în Țara Românească din captivitate de la otomani;

1444, noiembrie, 9-10- Bătălia de la Varna: regele Ungariei Vladislav Jagello, a fost ucis în luptă;

s-au salvat numai oștenii români comandați de Iancu de Hunedoara și de un fiu al lui Vlad Dracul, probabil Mircea;

1445, iulie-septembrie –Armata Țării Românești, împreună cu flata de galere burgunde și papale, a eliberat cetățile Turtucaia și Giurgiu; după eliberarea lor, un număr de 12 000 bulgari din sudul Dunării, răsculați împotriva otomanilor, au fost trecuți în Țara Românească, unde au primit azil de la Vlad Dracul;

1445, august, 7- Tânărul Vlad, viitorul Vlad Țepeș, a fost menționat într-un act domnesc din Țara Românească;

1446- Vlad este din nou trimis ca ostatic, la otomani.

1447, finalul lunii noiembrie- Uciderea fiului major al lui Vlad Dracul, Mircea, la Târgoviște; uciderea domnului Vlad Dracul la Bălteni;

1447, decembrie- Ocuparea tronului Țării Românești de către Vlad Vladislav al II-lea;

1448, octombrie, 16-19 –Lupta de la Kosovopolje, Iancu de Hunedoara este înfrânt;

1448, octombrie, 31- Vlad Țepeș scrie brașovenilor că nu poate satisface cererile viceguvernatorului Transilvaniei Nicolae de Ocna Sibiului; este o mărturie documentară asupra primei domnii a lui Vlad Țepeș ;

1448, noiembrie- Vlad Țepeș a fost silit să părăsească tronul Țării Românești și a părăsit țara, cel mai probabil la otomani;

1450 (1451)- Vlad Țepeș ajunge în Moldova;

1451, după octombrie, 17- După asasinarea unchiului său, Bogdan al II-lea, Vlad Țepeș a fugit în Transilvania;

1452, februarie, 6- Vlad Țepeș se află în Țara Bârsei, a căutat să ocupe tronul Țării Românești dar Iancu de Hunedoara a cerut brașovenilor să-l oprească, să-l ia prizonier și să-l oblige se se reîntoarcă în Moldova;

1452, septembrie 24- Vlad Țepeș a continuat să rămână în Transilvania de Sud;

1452- Vladislav al II-lea a încheiat pace cu otomanii;

1453-1456 –Vlad Țepeș a intrat în anturajul lui Iancu de Hunedoara, a fost prezentat regelui Ladislau al V-lea Postumul ca viitor domn al Țării Românești;

1456- Paul Gereb și Nicolae de Ocna Sibiului, membri ai patriciatului sibian, au încercat să-l elimine pe Vlad Țepeș, ca urmare a cererii lui Vladislav al II-lea;

1456, înainte de iulie, 3- Iancu de Hunedoara l-a numit pe Vlad Țepeș comandant al armatelor de graniță din sudul Transilvaniei:

1456, iulie-august –Vlad Țepeș a reușit să-l înfrângă pe Vladislav al II-lea, să-l ucidă pe 20 august și să preia tronul Țării Românești (vezi fig. 2.4.-2.5.);

Fig. 2.4.-2.5. Vladislav al II-lea (stânga- bust din orașul Târgoviște) și Vlad Țepeș s-au aflat ani buni în conflict direct și indirect pentru domnia Țării Românești.

Sursa: www.romanianturism.info.ro, accesat în data de 1.03.2018

1456, septembrie, 6- Vlad Țepeș le scrie brașovenilor, din Târgoviște; le promite privilegii comerciale și să-i apere de turci; anunță încheierea unui tratat cu Ladislau V Postumul;

1456, septembrie, 10- Vlad Țepeș scrie brașovenilor din Târgoviște; anunță ca a venit un sol turc care-i impune mari dări și solicită ajutor;

1456, decembrie, 16- Regele Ladislau al V-lea a cerut brașovenilor să-l ajute pe pretendentul Dan cel Tânăr pentru a-l înlătura pe Vlad Țepeș, deoarece acesta încheiase pace cu Sublima Poartă;

1457, martie-aprilie –Vlad Țepeș l-a sprijinit cu oaste pe Ștefan cel Mare pentru a lua tronul Moldovei ;

1457, martie, 14- Vlad Țepeș, a scris patriciatului sibian din Târgoviște; a cerut să nu mai fie adăpostit fratele său vitreg, pretendentul Vlad Călugărul, căruia i se dăduse Amlașul și Făgărașul; să înceteze acțiunile contra sa;

1457, aprilie-mai – Din porunca lui Vlad Țepeș, a fost refăcută Cetatea Poenari (vezi fig. 2.6.-2.7);

1457, aprilie-mai – Oștile din Țara Românească au întreprins o campanie de represalii în zona Sibiului și în Țara Bârsei;

Fig. 2.6.-2.7. Cetatea Poenari- ”cuibul de vulturi” al lui Vlad Țepeș, refăcută, după cum spune legenda, de către boierii din Târgoviște pedepsiți de Țepeș.

Sursa: www.turismland.ro, accesat în data de 1.03.2018

1457, aprilie, 17- Primul act-privilegiu dat mănăstirii Cozia, păstrat din timpul lui Vlad Țepeș;

1457, aprilie, 18- Au fost pedepsiți târgoviștenii care l-au ucis pe Mircea, fratele lui Vlad Țepeș; au fost obligați să lucreze la refacerea Cetății Poenari;

1457, noiembrie, 23- La Sighișoara, o delegație trimisă de Vlad Țepeș încheie pace cu brașovenii; Vlad Țepeș, promite să-i lase să facă negoț din nou la sud de Carpați ;

1457- Din porunca lui Vlad Țepeș s-au refăcut fortificațiile Mănăstirii Snagov (vezi fig.2.8.-2.9.);

Fig. 2.8.-2.9. Mănăstirea Snagov, un loc care se leagă de numele lui Vlad Țepeș, existând chiar un mormânt presupus al domnitorului.

Sursa: www.manastireasnagov.ro, accesat în data de 1.03.2018

1458, ianuarie, 24- Mihail Szilagyi l-a impus ca rege al Ungariei pe nepotul său Matei Corvin;

1458, martie, 3- Matei Corvin a scris sibienilor, i-a acuzat că sunt vinovați pentru începerea luptelor cu Vlad Țepeș și le-a cerut de urgență să încheie pace cu acesta din urmă;

1458, martie, 5- Vlad Țepeș emite un hrisov prin care recunoaște toate proprietățile mănăstirii Tismana;

1458, mai, 25- Printr-o scrisoare din Gherghița, Vlad Țepeș cere brașovenilor să trimită meșteri;

1458, iunie, 13- Vlad Țepeș trimite o scrisoare brașovenilor, de data această se pare că a fost scrisă în București;

1458, septembrie-octombrie –Matei Corvin a trimis o ambasadă în Țara Românească pentru a restabili raporturile cu Vlad Țepeș;

1459, ianuarie-martie- Vlad Țepeș a interzis negustorilor transilvăneni să mai practice comerț pe întreg teritoriul Țării Românești; apoi i-a obligat să facă negoț cu ridicata numai în trei târguri: Câmpulung, Târgșor și Târgoviște;

1459, sfârșitul lui martie- Țepeș dă poruncă negustorilor români aflați la Brașov să revină acasă și apoi a luat măsură împotriva negustorilor sași din Țara Românească, deoarece nu respectaseră dispozițiile sale;

1459, aprilie, 19- Matei Corvin a scris patriciatului săsesc din Brașov interzicându-i să vândă arme

lui Țepeș;

1459, după aprilie, 23- Reprimarea rebeliunii boierești condusă de Albu cel Mare;

1459, după mai- Vlad Țepeș nu mai trimite tributul otomanilor ;

1459, septembrie 20- Prima mențiune documentară a orașului București (vezi fig. 2.10.);

Fig. 2.10. Documentul cu semnătura lui Vlad Țepeș unde orașul București este atestat pentru prima oară.

Sursa: www.cunoastelumea.ro, accesat în data de 1.03.2018

1460, ianuarie, 14- Papa Pius al II-lea a anunțat la conciliul de la Mantova începerea unei noi cruciade antiotomane;

1460, martie, 2- Pretendentul Dan cel Tânăr a anunțat că va ataca Țara Românească;

1460, înainte de aprilie, 22- Dan cel Tânăr a fost înfrânt, prins și ucis de armata comandată de Vlad Țepeș; lupta s-a dat pe teritoriul Țării Românești, în apropierea culoarului Bran-Rucăr;

1460, aprilie- Brașovenii au trimis la Vlad Țepeș o ambasadă formată din 55 de persoane prin care încearcă să oprească represaliile asupra Țării Bârsei;

1460, mai- În fruntea trupelor sale, Vlad Țepeș arde localități din Țara Bârsei; au fost incendiate

Biserica și cartierul Bartolomeu dar un detașament al armatei lui Vlad este înfrânt la Codlea;

1460, iunie, 4- Țepeș scrie brașovenilor din ”Cetatea Dâmboviței”; cere, prin boierul Voico Dobrița, să fie alungați sau să i se restituie pribegii;

1460, iulie, 26- Vlad scrie din nou brașovenilor; i-a înștiințat că va încheia pace cu ei și i-a rugat să nu intervină în expediția pe care o pregătea împotriva boierilor pribegi din Țara Făgărașului;

1460, august, 24- În fruntea armatei sale, Țepeș întreprinde o campanie de pedepsire în Țara Făgărașului; distruge târgul Șercaia;

1460, octombrie, 1- Încheie pace cu Brașovul; domnul se angajează să se opună atacurilor turcești contra Transilvaniei iar transilvănenii s-au angajat sa-i alunge pe pribegi și să-l ajute cu înarmare a 4 000 de soldați;

1461, februarie, 10- Țepeș, din București, a emis un act de privilegiu pentru frații Bîra și Godea;

1461, primăvara- Solia lui Muzilo de Kamenița, căpitan al Snyatinului și Kolomeei, la curtea lui Vlad Țepeș;

1461, iunie, 24- Sfințirea bisericii Sf. Nicolae, ctitorită de Vlad Țepeș;

1461, noiembrie-decembrie –Turcii cer lui Țepeș să renunțe la căsătoria cu ruda lui Matei Corvin și la alianța cu Regatul Ungariei dar refuză; au fost trimiși Hamza-Bei și diacul Cathavolinos pentru a-l prinde pe domnul Țării Românești; i-a luat captivi, i-a tras în țeapă împreună cu oastea lor și a cucerit cetatea Giurgiu (vezi fig. 2.11.-2.12.) .

Fig. 2.11.-2.12. Solii turci la Vlad Țepeș (stânga- pictură de Theodor Aman) și reconstituirea grafică a Cetății Giurgiu, cucerită în anul 1461 de către Vlad Țepeș.

Sursa: www.historia.ro, accesat în data de 1.03.2018.

1462, februarie, 11- Din Giurgiu, Vlad Țepeș i-a scris lui Matei Corvin anunțând victoria antiotomană și a solicitat ajutorul promis;

1462, martie, 4- Aflat la Budapesta, Matei Corvin, promite că va veni în ajutor;

1462, mai- Armata sultanului a venit spre Dunăre; Vlad Țepeș a întreprins o serie de măsuri pentru

apărarea liniei Dunării;

1462, la începutul lui iunie- Trupele otomane au trecut Dunărea pe la Nicopole și au început înaintarea în Țara Românească;

1462, iunie, 16-17 –Într-un atac de noapte, Vlad Țepeș a provocat mari pagube armatei otomane (vezi fig. 2.13.); foarte repede apoi sultanul Mehmed al II-lea a ajuns în fața orașului Târgoviște dar nu a atacat; avangarda sultanului a fost prinsă și majoritatea trași în țeapă- pădurea de țepi (vezi fig. 2.14.).

Fig. 2.13-2.14.. ”Atacul de noapte” este una dintre cele mai strălucite victorii din istoria militară a românilor (stânga) și diversiunea cu pădurea de țepi în care au fost trași majoritatea soldaților otomani care formau avangarda.

Sursa: www.cunoastelumea.ro, accesat în data de 1.03.2018.

1462, iunie, 22- Atacarea cetății Chilia, turcii au fost respinși;

1462, iunie, 23- În zona Buzăului, în timpul retragerii, turcii au suferit o nouă înfrângere;

1462, iunie, 29- Turcii incendiază Brăila, apoi părăsesc Țara Românească

1462, august, 15- Albert de Itenmezo, vicecomite al secuilor, a scris Brașovului; l-a recunoscut domn al Țării Românești pe Radu cel Frumos;

1462, august, 10- Matei Corvin a pornit spre Transilvania;

1462, iulie-octombrie- Vlad Țepeș luptă pentru tron cu Radu cel Frumos;

1462, septembrie- Ștefan cel Mare a acordat ajutor militar lui Țepeș;

1462, septembrie, 8- Ultima luptă cu Radu cel Frumos, câștigată de Vlad Țepeș;

1462, octombrie- Vlad Țepeș este nevoit să părăsească Țara Românească, a trecut în Transilvania și s-a întâlnit la Brașov cu Matei Corvin;

1462, mijlocul lunii noiembrie- Vlad Țepeș este arestat lângă Rucăr, se pare la Cetatea Oratia și a fost întemnițat la Vișegrad (vezi fig. 2.15.-2.16.);

1462 (1463)- Radu cel Frumos a încheiat capitulațiile cu Sublima Poartă;

1465, ianuarie, 23- Ștefan cel Mare a cucerit cetatea Chilia;

1470, februarie- Trupele lui Ștefan cel Mare au ars Brăila și Târgul de Floci;

1471, martie, 7- Oștirea lui Radu cel Frumos a fost biruită de soldații lui Ștefan cel Mare la Soci.

Fig. 2.15.-2.16. Cetatea Oratia (stânga) este locul unde se presupune că a fost prins și arestat Vlad Țepeș și Castelul de la Visegrad unde se pare că a stat închis o bună bucată de timp.

Sursa: www.descopera.ro, accesat în data de 1.03.2018.

1476, noiembrie, 8-10 –Radu cel Frumos a fost înfrânt de Ștefan cel Mare la Vodna;

1473, decembrie, 23- Radu cel Frumos a reocupat tronul Basarabilor;

1474, iulie-august –Lupte pentru tronul Țării Românești între Radu cel Frumos și Laiotă Basarb;

1474, octobrie-noiembrie –Noi lupte pentru tronul Țării Românești între Radu cel Frumos, Laiotă Basarab Țepeluș;

1475, ianuarie, 10- Turcii au fost biruiți lângă Vaslui de Ștefan cel Mare;

1475, primăvara- La insistențele solului moldovean Ion Țamblac, Matei Corvin l-a eliberat pe Vlad Țepeș din arest;

1475, august, 4- Vlad Țepeș cere brașovenilor să-i permită să construiască o casă în orașul lor;

1475, august, 8- Vlad Țepeș, aflat în satul Arghiș, prin pârcălabul Cristian a cerut sibienilor permisiunea să-și facă o casă în orașul lor;

1475, octombrie, 13- Vlad Țepeș aflat în satul Bălcaci pe Târnava Mică, a primit 200 ducți de la regele Matei Corvin, banii fiind dați de Th. Altenberger, primarul Sibiului ;

1476, ianuarie, 16- februarie, 16 –Vlad Țepeș a participat la atacul și cucerirea cetății Sabac, apoi, împreună cu voievodul Buc Grigorevic în fruntea armatei regale maghiare a plecat în sudul râului Sava pentru pustiire zonei miniere argintifere Srebnica;

1476, iulie, 25- Vlad Țepeș anunță într-o epistolă, că se va întâlni cu voievodul Ștefan Bathory la Turda;

1476, iulie, 13- Țepeș se afla la Mediaș; scrie lui Ștefan cel Mare să-l aștepte pentru a lupta împotriva turcilor;

1476, august, 10- Țepeș și Bathory au ajuns la Oituz;

1476, septembrie, 6- Vlad Țepeș participă la o luptă antiotomană pe Siret; Matei Corvin anunță pregătirea pentru înscăunarea ca domn al Țării Românești;

1476, octombrie, 7- Aflat la Brașov, Țepeș a dat un act de privilegiu orașului, s-au reîntărit

privilegiile din scrisoarea datată 6 septembrie 1456;

1476, noiembrie, 8- Țepeș a ocupat orașul Târgoviște;

1476, noiembrie, 16- A ocupat Bucureștiul;

1476, noiembrie, 26- Țepeș a fost reales domn al Țării Românești de adunarea de țară; a încheiat cu Ștefan cel Mare și Ștefan Bathory o alianță perpetuă jurând să lupte împotriva otomanilor;

1476, sfârșitul lui decembrie sau la începutul lui 1477, ianuarie- Vlad Țepeș este asasinat de un complot la care au participat boierii, Laiotă Basarab și otomanii.

În privința morții lui Vlad Țepeș sunt încă multe mistere. Nu se știe exact în ce context a fost ucis, unde și nu se cunoaște cu precizie nici locul unde a fost înmormântat.

Unele surse indică că a murit în luptă cu turcii, dar ultimele cercetării indică faptul că ar fi murit într-adevăr după luptă cu turcii dar câștigată. Faptul că a fost repus pe tron a stârnit reacția otomanilor care au atacat, trecând pe la Giurgiu, înaintând spre București. Vlad Țepeș i-a întâmpinat devreme, în dreptul actualei localități Daia unde relieful este destul de fragmentat (vezi fig. 2.17.-2.18.). Trei surse istorice (unul slavon, un călugăr austriac și oștenii lui Ștefan cel Mare) indică faptul că a fost ucis atunci când se afla pe un deal privind spre locul bătăliei, care era aproape câștigată, se spune că avea acest obicei de a privi baia de sânge, acest lucru l-a depărtat însă de oamenii săi și se pare că a fost ucis de oamenii unuia dintre boieri, Basarab Laiotă.

Fig. 2.17.-2.18. Locul ultimei bătălii cu turcii, localitatea Daia (stânga) și înălțimea pe care se presupune că a fost ucis Țepeș. Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj/aici-a-fost-ucis-vlad-tepes-509179, accesat în data de 2.03.2018.

Iată și câteva mărturii în acest sens:

Ștefan cel Mare povestea că „îndată (după ce a plecat din Țara Românească, se subînțelege), acel credincios Basarab a revenit și, găsindu-l singur, a poruncit să fie ucis. Și împreună cu el fură omorâți toți oamenii mei, afară de 10″. Cuviosul Eufrosin, pe baza unor narațiuni, rezumă în modul următor sfârșitul lui Vlad Țepeș: „…trăia în Țara Românească și au venit asupra țării lui turcii și au început să jefuiască. I-a atacat și turcii au început să fugă. Oastea lui Vlad Țepeș a început să-i taie fără milă și i-a gonit, iar Țepeș, de bucurie, s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiați lui și s-a travestit ca turc. Apropiații lui l-au socotit drept turc. Și l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi, îndată a omorât cu sabia pe cinci dintre ucigașii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe sulițe și astfel a fost omorât” .

Un mister este și locul de înmormântare, deși unele surse indică Mănăstirea Snagov, se pare că cea mai veridică variantă este Mănăstirea Comana, unde este ctitor, așa cum era obiceiul, domnii era înmormântați în ctitoriile lor, mai ales că Mănăstirea Comana este apropiată de locul unde se presupune că a fost ucis (vezi fig. 2.19).

Fig. 2.19. Mănăstirea Comana, locul unde se presupune că a fost înmormântat Vlad Țepeș.

Sursa: www.manastireacomana.ro, accesat în data de 2.03.2018

Cercetările arheologice întreprinse în perioada 1975-1980 au scos la iveală urme ale bisericii inițiale, unde, în locul de înmormântare destinat ctitorului a fost descoperit un schelet, fără cap (este sigur că, capul a fost tăiat și trimis sultanului), dar investigația nu a putut determina dacă este Țepeș . Scheletul se află în prezent la Institutul Mina Minovici iar o analiza ADN ar putea să determine dacă este cel al lui Vlad Țepeș.

Capitolul 3. Personalitatea lui Bram Stoker, generatorul fenomenului Dracula

Cine a fost autorul și ce conține cartea care l-a făcut celebru și nemuritor? Ce a determinat succesul romanului lui Bram Stoker? Sunt întrebări pe care și le pune orice om interesat de urmărirea evoluției personalității lui Vlad Țepeș- Dracula.

Pe numele lui adevărat Abraham Stoker, Bram fiind un apelativ, se născut în data de 8 noiembrie 1847, în localitatea Clontarf, un cartier al orașului Dublin- Irlanda. Dintr-o familie modestă, tatăl lui având același nume (1799-1876) fiind născut tot la Dublin iar mama, Charlotte Mathilda Blake Thornely, (1818-1901) era o feministă convinsă.

La vârsta de 7 ani a fost înscris la o unitate școlară locală, aflată sub coordonarea preotului Wiliam Woods. După o copilărie marcată de boală și de spectrul unui sfârșit prematur, Bram a fost orientat de familie spre studiul matematicii. După absolvirea colegiului cu o diplomă în matematică a descoperit că întreaba lui ființă era dominată de pasiunea pentru teatru. A devenit funcționar în cadrul castelului din Dublin, critic de teatru local, auditor la Societatea Istorică a Colegiului din Dublin și președinte al Societății Filozofice Universitare.

Prima lucrare cu adevărat importantă și cunoscută a fost The Duties of Clerks of Petty Sessions in Ireland, carte non-ficțiune, apreciată și în zilele noastre.

Era adept al anglicarismului iar ocupația sa oficială va fi cea de romancier.

În anul 1878, Bram Stoker se va căsătorii cu Florence Balcome, cu care va avea un fiu. Familia se mută la Londra unde Bram Stoker devine administrator al Irving Company, societatea unui bun prieten al său.

Începând cu anul 1879 sau, poate, dintr-o perioadă anterioară, Bram Stoker a descoperit că avea o nouă vocație: studiul vampirismului și al pseudo-științelor oculte. Pentru a-și satisface această pasiune, s-a înscris în societatea Golden Dawn, ce atrăgea intelectualii epocii victoriene, interesați în cunoașterea ocultismului și a posibilităților de captare și determinare a voinței umane. Ajuns în Londra a avut parte de mult mai multe oportunități de a studia izvoarele istorice, legendele despre personaje și ființe mitologice. În capitala Marii Britanii a avut șansa de a intra în cercuri selecte, a cunoscut persoane cu multă influență, și-a făcut noi prieteni, de altfel, lucrarea Dracula este dedicată lui Hall Caine, cu care a devenit un foarte bun prieten.

Moartea a survenit în data de 20 aprilie 1912, la Londra în urma mai multor accidente vasculare.

Mișcarea sa literară a corespuns perioadei victoriene iar literatura abordată a fost una tot victoriană. Speciile literare îmbrățișate au fost cele legate de literatura gotică-horror, fantezie, aventură, comedie și romane de dragoste. În afara operei de referință pentru întreaga sa activitate, Dracula, alte cărți scrise de Bram Stoker au fost: Under the Sunset, The Snake s Pass, The Water s Mou, The Shoulder of Shasta, Miss Betty, The Mystery of the Sea, The Man. A scris 13 romane, o serie de nuvele, mai multe povestiri. A fost influențat în activitatea sa literară de către scritori ca John Polidorni sau Sheridan Le Fanu iar la rândul lui, a influențat activitatea și produsele literare ale lui Stephen King, Anne Rice și Miroslav Sustek.

Deși nu a fost niciodată în Transilvania sau în alte state din Europa Centrală, locul acțiunii din romanul Dracula, el s-a dedicat unui studiu care a durat 7 ani, studiu care a vizat cercetarea folclorului european și mai ales poveștile mitologice despre vampiri. Romanul lui Stoker a fost

astfel în cadrul literaturii horror. Cel mai probabil Bram Stoker (vezi fig. 3.3.), studiind istoria și legendele zonei a ales sa-l asocieze pe Dracula cu Vlad Țepeș, sângerosul domn al Munteniei, apreciind ca domnitorul se potrivește de minune acestui rol.

Fig. 3.1.-3.3. Bram Stoker (1906- stânga), semnătura lui (centru) și coperta primei ediții a cărții Dracula. Sursa: https://www.biography.com/people/bram-stoker-9495731, accesat în data de 10.03.2018.

Deși inițial cartea nu trebuia să aibă acest nume ci The Dead Un-Dead (Mortul Nemort), acesta a fost schimbat cu puțin timp înaintea publicării manuscrisului în The Un-Dead (Nemortul). Notițele lui Stoker au scos la iveală faptul că numele personajului lui Dracula a fost inițial Count Wampyr, dar în cadrul cercetărilor întreprinse în tot acest timp a fost intrigat de numele Dracula descoperit în arhivele istorice. Se pare că este vorba de fapt despre o carte: Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia with Political Observation Related to them, scrisă de William Wilkinson și apărută la Londra în anul 1820. Numele de Dracula provine din Draculea, patronimul descendenților lui Vlad al II-lea, numit și Dracu după înscrierea acestuia în Ordinul Dragonului în anul 1431.

Acțiunea romanului are loc în Transilvania sfârșitului de secol XIX, atunci parte componentă a Imperiului Austro-Ungar, în prezent teritoriul românesc. Un avocat britanic, Jonathan Harker, vine din Londra pentru a cumpăra domeniul lui Dracula. A pornit din orașul Cluj-Napoca, menționând faptul că mâncarea ungurească i-a plăcut în mod deosebit , a dormit în orașul Bistrița și apoi a mers spre Pasul Tihuța. Odată cu prezența în Transilvania a pesonajului său, Stoker a folosit procedeul literar al istorisirii imaginarului jurnal al lui Jonathan Harker și în același timp, comentarea lui. Nici unul dintre localnici nu dorește să-l călăuzească sau să-i ofere vreun sfat legat de acest lucru. Numai o femeie îi va da lui Harker un crucifix pentru a fi protejat. Birjarul contelui îl preia pe avocat și-l va conduce la castel unde-l va întâlni pe Dracula. Acesta îl roagă să nu intre în anumite încăperi. Primele zile decurg normal, fără evenimente deosebite. Avocatul începe să aibă anumite bănuieli când observă faptul că reflecția contelui în oglindă nu există și manifestă un comportament cel puțin ciudat la vederea sângelui. Treptat, Harker observă caninii lungi și ascuțiți ai contelui, buzele de un roșu aprins. Bănuielile cresc atunci când avocatului îi este interzis să doarmă numai în camera care-i este rezervată. Încalcă această regulă și va adormi într-o altă odaie unde va fi pus în pericol de trei femei care vor să-l muște. Contele intervine și le gonește iar englezului i s-a părut multă posesivitate față de el în comportamentul lui Dracula. Avocatul va remarca apoi primejdia în care se află și va reuși într-un final să fugă din castelul vampirului. Numai că Dracula avea în vedere să pună stăpânire pe două femei tinere și frumoase și apoi să preia chiar controlul statului britanic. S-a format un comitet anti-Dracula în care a fost atras și renumitul savant olandez Van Helsing din Amstardam, filozof și matematician, unul dintre cei mai avansați oameni de știință ai secolului său. Groaza și tensiunea luptei împotriva lui Dracula cresc până la punctul culminant al ultimelor pagini ale cărții. În aventura sa fantastică, Dracula a fost purtat de Bram Stoker în Anglia și Europa Occidentală. Urmărit s-a retras la castelul din Pasul Bârgăului. Ajuns de membrii comitetului anti-Dracula, vampirul a căutat să se apere folosindu-se de o șatră de țigani din apropiere. Cartea se încheie cu înfrângerea lui Dracula.

Deși este evident o lucrare fictivă, conține totuși anumite referințe istorice dar încă sunt dezbateri privind sursele de informare și ce anume a vrut de fapt să prezinte autorul. În anul 1972, scriitorii Radu Florescu și Raymond McNally publică cartea În căutarea lui Dracula, în care prezintă presupusa legătură dintre Dracula și Vlad Țepeș.

Este de presupus că Bram Stoker a citit Istoria României și a întâlnit numele Dracula schimbând astfel denumirea personajului inițial. Probabil printre argumentele de a-l asocia pe Vlad Țepeș cu Dracula (nume care era oricum mult mai răspândit în afara granițelor Țării Românești), pot fi enumerate următoarele informații, mai mult sau mai puțin corecte din punct de vedere istoric pe care Bram Stoker este de presupus că le-a găsit în arhivele britanice, ca izvoare istorice demne de a fi luate în seamă:

Numărul celor uciși de Vlad Țepeș ar fi fost între 40 000- 100 000 persoane (criminali de război, prizonieri, soli, inamici, etc.);

Metoda favorită de ucidere era trasul în țeapă;

Tatăl lui Țepeș, a membru în Ordinul Dragonului, a purtat efigia ordinului iar monedele bătute de el aveau acest simbol;

În anul 1463, poemul Von ainem wutrick der heis Trakle waida von der Walachaei, era recitat în fața împăratului german Frederick al III-lea , a fost preluat de către scriitorii Radu Florescu și Raymond McNelly și tradus, în acesta se menționa faptul că Țepeș obișnuia să-și înmoaie pâinea în sângele celor trași în țeapă; istoricii consideră că acest lucru este un simplu zvon, de fapt Țepeș se spăla pe mâini cu sânge, acesta fiind o metaforă;

Numele de Dracula însemnă Fiul Dracului; tatălui lui Țepeș, i s-a spus Dracul, nu în sens peiorativ, ci numai ca o referire la medalionul Ordinului Dragonului pe care-l purta permanent la piept; determinarea poreclei de simbolul dragonului este indiscutabilă dacă se ține cont de faptul că în limba latină Draco= balaur iar în limba slavonă Draku are același înțeles; încă din timpul vieții, dușmanii lui Țepeș au început să denatureze numele de Dracula, astfel, cel ce poartă un așa nume este la fel de rău ca spiritul întunericului.

În documentele scrise în limba latină în anii 1475-1476, Vlad Țepeș, s-a intitulat fie Wladislaus Dragwllya voivoda partium Transalpinarium fie Ladislaus Drakulie.

Deși există și opinii că Stoker nu cunoștea prea multe despre Vlad Țepeș, totuși faptul că în carte, menționează că a luptat cu turcii și a fost trădat de fratele lui ne apropie foarte mult de realitatea istorică. Cu toate acestea, după unele pasaje: “We Szekelys have a right to be proud, for in our veins flows the blood of many brave races who fought as the lion fights, for lordship. Here, in the whirlpool of European races” (noi, secuii, avem dreptul să fim mândri, căci în vene ne curge sângele multor mâini curajoase care au luptat ca în luptele cu leii, pentru domni. aici, în vârtejul raselor europene), se pare că Stoker atribuie lui Dracula apartenența la poporul secuiesc. Există însă o nelămurire, în această operă de pură ficțiune, personajul Dracula mărturisește însă, într-un monolog, o vagă înrudire cu Vlad Țepeș: ”Cine a fost dacă nu unul din neamul meu voievodul care a traversat Dunărea și i-a bătut pe turci pe chiar pământul lor?”. Așadar, se relevă un prim moment lipsit de un temei științific.

Asta dovedește că a avut anumite cunoștințe inițiale despre istoria și structura demografică a Transilvaniei, fapt reliefat și din descrierea următoare: "In the population of Transylvania there are four distinct nationalities: Saxons in the South, and mixed with them the Wallachs, who are the descendants of the Dacians; Magyars in the West, and Szekelys in the East and North. 
I am going among the latter, who claim to be descended from Attila and the Huns. This may be so, for when the Magyars conquered the country in the eleventh century they found the Huns settled in it. I read that every known superstition in the world is gathered into the horseshoe of the Carpathians, as if it were the centre of some sort of imaginative whirlpool; if so my stay may be very interesting." (În populația Transilvaniei există patru naționalități distincte: sașii din sud și amestecați cu ei muntenii, descendenți ai dacilor; maghiarii din vest și secuii din est și nord. Mă aflu printre cei din urmă, care pretind că sunt descendenți de la Attila și ai hunilor. Acest lucru poate fi valabil, pentru că atunci când maghiarii au cucerit țara în secolul al unsprezecelea, au găsit pe huni stabiliți în ea. Am citit că orice superstiție cunoscută în lume este adunată în potcoava Carpaților, ca și cum ar fi centrul unui vîrf imaginar; dacă este așa, șederea mea poate fi foarte interesantă).

Un biograf al scriitorului irlandez menționa faptul că Bram Stoker ar fi vrut să plaseze acțiunea romanului său în Germania de Sud (Bavaria) atras de poveștile despre vampiri, monștrii și fantome din folclorul german. La rândul lui, Dracula ar fi trebuit să fie de fapt austriac iar narațiunea avea legătură cu călătoria unui personaj din Munchen către un sat german în Noaptea Valpurgiei. Cu toate acestea autorul a îndreptat pașii personajului central spre Transilvania: Plecat din München la 8:35 p. m., pe 1 mai. Sosit la Viena a doua zi, dis-de-dimineață. Trebuia să ajungem la 6:46, dar trenul a întârziat o oră. Buda-Pesta pare a fi un loc minunat, din câte am putut să-mi dau seama din goana trenului și după cele câteva străzi pe care m-am plimbat. Mi-a fost teamă să mă îndepărtez prea mult de gară, pentru că trebuia să ne continuăm călătoria și să recuperăm cât mai mult din întârziere . Este indubitabil că tărâmurile misterioase ale Transilvaniei cu legendele sale despre personaje mitologice, supranaturale a fost mult mai atractiv în fața folclorului german: Așa am aflat că ținutul despre care vorbea contele se găsește tocmai la hotarul dintre Transilvania, Moldova și Bucovina, în inima Carpaților – una dintre cele mai sălbatice și necercetate zone ale Europei .

Anumite repere geografice apar în cadrul cărții dar nu sunt întotdeauna cele corecte: …desigur, ar putea să nu fie Siretul sau Prutul, dar putem investiga. Dintre acestea, Prutul e cel mai ușor navigabil, dar Siretul se unește la Fundu cu Bistrița, care trece prin Pasul Bârgău. Cotul pe care îl face râul este cel mai aproape de castelul lui Dracula.

Autorul este evident în temă cu folclorul local, acest lucru reiese din anumite pasaje ale cărții: În însemnări sunt unele cuvinte ca: "strigoaică", "vrăjitoare", "ordog" și "pokol" – Satana și iadul –, iar într-un manuscris se vorbește de acest Dracula însuși ca despre un "vampir", lucru pe care îl înțelegem cu toții foarte bine. Ei au fost zămisliți din acești bărbați viteji și de acele femei înțelepte, iar mormintele lor sfințesc pămîntul .

O provocare deosebită a fost de a imprima un caracter personajului malefic, Contele Dracula, în acest sens, pasaje ca: Eu nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieții, nici strălucirea voluptoasă a razelor de soare sau licărul tremurului de ape care îi încântă pe cei tineri. De multă vreme nu mai sunt tânăr și inima mea, după ani grei de plâns morții, nu înclină către veselie. De altminteri, și zidurile castelului meu s-au prăbușit; e plin de umbre, iar vântul șuieră rece prin ferestre și printre creneluri. Îmi plac umbra și întunericul, îmi place să rămân singur cu gândurile mele ori de câte ori e cu putință…, indică un personaj izolat, care trăiește departe de civilizație, chiar și atmosfera din interiorul și exteriorul castelului său este sumbră, morbidă. Aspectul fizic al contelui este redat în mod succint astfel: Gura, cât se putea vedea sub mustața groasă, avea un aer crud și dinți deosebit de albi și de ascuțiți, ieșind peste buzele a căror roșeață neobișnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfuri extrem de ascuțite, bărbia largă și puternică, obrajii fermi. Totul era de o paloare extraordinară.

Există însă și alte teorii care plasează sursa inspirației romanului și personajului Dracula nu la Vlad Țepeș ci presupun că este vorba de fapt despre Mihai Viteazul. În acest sens, scriitorul Hans Corneel de Roos contrazice afirmațiile lui Raymond T.McNally și Radu R.Florescu în privința faptului că Stoker și-a bazat personajul pe viața lui Vlad Țepeș . Se cunoaște faptul că ultimul deceniu al secolului XVI este marcat de războaiele lui Mihai Viteazul cu turcii, acesta s-a simțit trădat de aliații săi maghiari și, cu ajutorul secuilor va cuceri Transilvania, după care va fi asasinat în anul 1601 . Dată fiind apropierea mai mică dintre viața și faptele lui Mihai Viteazul de perioada când a fost scrisă cartea Dracula, este de presupus că izvoarele istorice ale timpului respectiv menționa mult mai multe informații despre Mihai Viteazul decât despre Vlad Țepeș, iar analiza atentă a textului relevă posibilitatea ca autorul să-l fi confundat pe Vlad Țepeș cu tatăl său

Vlad Dracul .

Contele Dracula al lui Bram Stoker, în romanul original, nu este o figură foarte atractivă din punct de vedere fizic. Obiceiurile sale vampirice sunt descrise ca respingătoare. Erotizarea caracterului, care a apărut cu adaptarea ulterioară a cărții, este absentă în romanul din 1897. Cu toate acestea, există un anumit romantism atașat caracterului – deși mai degrabă militar și nu erotic. “Sângele este un lucru prea prețios în aceste zile de pace dezonorantă”, contele se lamentează. A fost un sentiment care apăruse în Europa la începutul secolului al XIX-lea și al XX-lea, în deceniile care au condus la primul război mondial .

Jurnalul privat al lui Bram Stoker a fost descoperit târziu de către strănepotul scriitorului Noel Dobbs în casa lui din Isle of Wright (Marea Britanie). Deși inițial nu a acordat importanță acestui jurnal care nu avea nici scris pe el, treptat, după ce a fost întrebat de către un cercetător american dacă este în posesia unui jurnal al străbunicului său a descoperit ce scria în el. Jurnalul a fost început în anul 1871, era semnat Abraham Stoker și conținea 305 însemnări ale scriitorului irlandez , unele mai scurte alte ceva mai lungi. În cadrul acestui jurnal, autorul realiza portretul fizic și personalitatea Contelui Dracula.

Capitolul 4. Dracula în mass-media românească

Scrierile despre Vlad Țepeș- Dracula au apărut imediat după moartea sa. Evident că cele mai multe dintre acestea aparțin unor cronicari străini dar istoriografia noastră, din zorii epocii moderne până astăzi, este străbătută de permanența preicupărilor pentru cercetarea, analiza, motivarea și lămurirea epocii, vieții și domniilor lui Vlad Țepeș Dracula.

De la început, este nevoie a aminti faptul că a existat o vie controversă în jurul marelui voievod. Punctele de vedere ale istoricilor s-au schimbat de la o perioadă la alta, în funcție de informațiile deținute, de curentul de gândire căruia-i aparțineau și de înțelegerea fenomenelor în evoluția lor.

Din grupul povestirilor favorabile lui Țepeș fac parte și Povestirile slavone. Ele conțin, de fapt, 18 istorioare fără legătură între ele. Trăsătura lor de unire este dată de tematică și de interpretarea ei; domnul este prezentat ca un conducător care a recurs deliberat, cu succes, la pedepsele aspre pentru a instaura în țară, cinstea, dreptatea și prosperitatea.

Paternitatea Povestirilor slavone, apărute în prima lor variantă în 1486, rescrise în 1490 de cuviosul Eufrosin, a fost discutată cu destulă patimă. Unii au presupus atractiva ipoteză că autorul lor ar fi fost un român, care le-ar fi scris în vremea domniei lui Vlad Călugărul. Din Țara Românească ele ar fi ajuns mai întâi în Moldova, iar de acolo în Rusia, la curtea lui Ivan al III-lea, ca dar de nuntă al Elenii, fiica lui Ștefan cel Mare, măritată cu țareviciul Ivan.

Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când s-a impus numele de Țepeș, la români a fost o luptă între termenii Drăcea, Dracea, Draculea, Dracula și Țepeș. Concomitența acestor sinonime rezultă din scrierile epocii. În primii ani ai veacului, în Viața și traiul Sfântului Nifon, patriarhul Constatinopolului, de Gavriil Preotul, s-a consemnat că, în anul 1508, boierii l-au ridicat domn în scaunul țării pe Mihnea, feciorul Drăcii- armașul.

Acestea au continuat de-a lungul timpului în diferite forme. Categoric, Povestirile românești, se înscriu în seria creațiilor binevoitoare la adresa lui Vlad Țepeș. Într-un anumit sens, primul culegător cunoscut, ce s-a îngrijit de păstrarea acestei comori a neamului a fost Mitropolitul Neofit. Încă din anul 1747, în timpul unei călătorii prin țară, mitropolitul a înregistrat legenda construirii cetății Poenari.

Legătura dintre istoria universală și cea națională, între literatură și istorie, poate, a fost făcută prin lucrările scrise de Jean Louis Carra și de Ioan Budai-Deleanu. Primul dintre cei doi, Jean Louis Carra, secretarul lui Grigore al III-lea Alexandru Ghica, de două ori domn în Moldova (1764-1767; 1774-1777) și o dată în Țara Românească (1768-1769), în așa Histoire de la Moldovie et de la Valachie. (Iași, 1777), l-a elogiat în chip deosebit pe Țepeș prezentându-l ca pe un ”alt Alexandru Macedon” care a apărat țările române extracarpatice împotriva otomanilor, reușind să

oprească transformarea lor în pașalâc. El considera că moartea marelui voievod a creat pentru turci posibilitatea de a relua lupta împotriva țărilor române și numai în condițiile inexistenței unui mare conducător de stat și de oști, cum a fost Țepeș, au obținut succesul.

Cartea lui Jean Louis Carra, mult gustată și citită, răspândită la finele secolului al XVIII-lea, aceasta determinându-i pe editori s-o traducă în diferite limbi și să o retipărească în anul 1781, conține o informație deosebit de interesantă din punctul de vedere al modului cum a fost recepționată, de-a lungul vremii, imaginea lui Țepeș.

La scurt timp după J.L.Carra, Ion Budai-Deleanu a redactat o scriere, rămasă inedită, cu presupusul titlu: De originibus populorum Transylvaniae commentantiucula, cum observationibus historico-criticis , unde, într-o formă științifică ce-i conferă valoare deosebită se ocupă de Vlad Țepeș. Reprezentantul Școlii Ardelene a putut să realizeze o lucrare bună, de incontestabilă valoare istorică. I.Budai-Deleanu a stăruit cu insistență asupra domnitorului român, apărându-l de pâcla neagră răspândită de dușmanii lui. L-a înfățișat ca pe un om cu gândire filozofică profundă, depășind-o pe cea a contemporanilor săi.

Primul istoric român modern care a scris despre Vlad Țepeș a fost Gheorghe Șincai. În Hronica românilor și a mai multor neamuri, terminată în anul 1811 , a supus unie sever critici povestirile și informațiile din cronicile maghiare. A conchis că …acestea sunt numai scornituri, ca cu atâta mai groaznic să-l arate lumii .

La începutul secolului al XIX-lea, Dionisie Fotino în Istoria generală a Daciei, a confundat faptele lui Vlad Țepeș cu acelea ale lui Laiotă Basarab. Această greșeală a lui D. Fotino, ca și altele, l-au pus într-o lumină opacă emanată de cei care doreau să-l arate ca fiind semnatarul unui act de supunere față de turci . Aceste elemente confuze, aflate în Istoria lui Fotino, au fost preluate și puse în circulație, fără a fi suspuse unei riguroase critici, de muți istorici aparținând curentului romantic, în cadrul căruia istoria era socotită mai mult o artă a oamenilor de litere decât o știință a evoluției societății. O vreme destul de lungă, până aproape de finele secolului, Țepeș a fost privit așa cum i-a creat chipul Dionisie Fotino.

Mihail Kogălniceanu a evocat și el personalitatea lui Țepeș. Din păcate, a acordat un credit nejustificat celor crise de J. Chr. Engel și l-a judecat pe domn cu prea multă severitate. Sub influența istoricului austriac, a Povestirilor germane, a ideilor generației sale, care condamna a priori pedepsa capitală, fără a analiza complexul motivațional care l-a determinat pe Țepeș să

procedeze, într-un mod sau altul, hotărât, Kogălniceanu nu l-a privit cu simpatie, ajungând chiar să-l numească tiran crud .

Aaron Florian, în lucrarea Vlad Țepeș, făcând cunoscute o serie dintre Povestirile germane, a ajuns la concluzia că domnul a fost crud rațional pentru că a urât lenea și hoția . Un alt merit al lui A. Florian a fost acela că, în admirația lui de profesor, le-a insuflat elevilor admirația pentru Vlad Țepeș.

August Treboniu Laurian, în a sa Istorie a românilor din timpurile cele mai vechi până în zilele noastre (Iași, 1853), a evidențiat în special părțile pozitive ale domniei lui Vlad Țepeș. Lucrarea este rodul unor meditații îndelungate și al fructificării ideilor expuse ani de zile la catedră, în fața elevilor. Meritul lui, ca și al lui A. Florian, în direcția progresului cunoștințelor despre domnia lui Vlad Țepeș, a fost deosebit deoarece au format generații întregi ce au nutrit o profundă dragoste și dorință de cunoaștere a domnului, între elevii lor fiind și Nicolae Bălcescu.

Integrându-l pe Țepeș în procesul de reconsiderare a figurilor istorice ale românilor, Nicolae Bălcescu, în scurtul articol Drepturile românilor către Înalta Poartă, i-a descris în cuvinte patetice, lupta bravă cu Mehmet al II-lea .

În același curent al istoriografiei romantice, alături de I.H. Rădulescu și B.P. Hașdeu, trebuie menționate și semnificativele cuvinte ale lui Grigore Tocilescu: Viteaz în războaie, crud cu mișeii, Vlad a hrănit în sufletul său ideea pentru neatârnarea patriei, a arătat că și un popor mic, când este insuflat de iubirea patriei și are virtute războinică, poate cu izbânda da piept sutelor de mii de dușmani și până și pe un Mahomed Cuceritorul îl poate pune în uimire .

Publicând Manuscris despre cruzimile lui Vlad Țepeș, N. Ionescu a analizat cea mai veche scriere despre Țepeș, cunoscută sub denumirea Manuscrisul de la mănăstirea Sf. Gall . Autorul a atras atenția că aceasta cuprinde o legendă interesantă care încearcă să-l prezinte pe marele voievod, în mod nejustificat, ca pe un om crud. Apreciind astfel manuscrisul, N.Ionescu a lovit în temeliile documentare ale unor lucrări denigratoare la adresa lui Țepeș, între care se situează și o istorie universală a francezului Cesar Cantu .

O contribuție majoră la cunoșterea lui Vlad Țepeș a avut-o istoricul A.D. Xenopol. El a fost cel care, printr-o documentație amplă, riguroasă, științifică, interpretată într-un spirit nou, a dat o nouă orientare istoriei, dominată până atunci de romantism. A scris primul studiu științific

despre Vlad Țepeș, demonstrând meritele lui deosebite în realizarea ordinii interne în țară, în oprimarea abuzurilor brașovenilor, sibienilor sau ale boierilor. În același timp, a demonstrat peremptoriu că Țepeș a obținut o victorie răsunătoare împotriva cuceritorului Constantinopolului. Alături de concluziile lui A.D. Xenopol, citate anterior, demne de reținut sunt și cuvintele ce-l compară pe domn cu Mehmed al II-lea: Turcul admiră în Vlad însușirea de a se face temut și ascultat de supușii săi, idelul ocârmuirii otomane .

Aceeași concepție s-a dovedit s-o aibă și eruditul slavist I. Bogdan prin lucrarea Vlad Țepeș și narațiunile germane și rusești asupra lui (Studiu critic cu cinci portrete), 1896 (vezi fig. 4.1.-4.2.).

Fig. 4.1.-4.2. Coperta și supracoperta cărții lui I. Bogdan din anul 1896. Sursa: arhiva personală

I. Bogdan a dat o ediție de izvoare narative cu un valoros studiu critic prin care s-au lămurit o serie de probleme confuze până în acel moment. Din nefericire, I. Bogdan s-a lăsat dominat de ideile din Povestirile germane și l-a judecat fără înțelegere la Vlad Țepeș . A mers atât de departe încât i-a negat chiar vitejia, recunoscută și de dușmani. Slavistul a interpretat faptele lui Țepeș prin prisma dereglărilor psihice pe care acesta, chipurile, le-ar fi avut. Lui I. Bogdan, i-au răspuns A.D.Xenopol și Gh. Ghibănescu. Ultimul a publicat o lucrarea bine construită, bazată pe o bogată informație, demonstrând că Țepeș nu a fost un monstru, ci un om al epocii sale. A evidențiat faptul că Țepeș a fost un mare comandant militar și, totodată, a scos la lumină rolul negativ al boierilor în înlăturarea lui.

În anul 1904, când și-a publicat lucrarea despre Ștefan cel Mare, Nicolae Iorga a dezaprobat actele de cruzime ale lui Vlad Țepeș. A revenit mai târziu asupra acestei opinii în volumul al IV-

lea, Cavalerii, al magistralei sale lucrări asupra istoriei românilor. Acum, încadrându-l pe Țepeș în epocă, l-a caracterizat ca pe un cumplit viteaz și i-a explicat toate faptele. Imaginea lui Țepeș a fost preluată în pictură sau în sculptura în diferite materiale (lemn, piatră, etc.- vezi fig. 4.3.-4.4.)

Fig. 4.3.-4.4. Imaginea lui Țepeș a fost imortalizată în lemn dar și sub forma picturilor. Sursa: arhiva personală.

Lista istoricilor care au scris despre Vlad Țepeș în perioada interbelică este completată de Ilie Minea și C.C. Giurescu . Barbu T. Câmpina, în studiile sale postbelice a readus în discuție victoria antiotomană și a reluat problema cauzelor căderii lui Țepeș. El a căutat să pună căderea domnului exclusiv pe seama rebeliunii boierilor pomenită de M. Beheim, dar argumentația pe care a folosit-o nu este nici suficientă, nici convingătoare.

Multe lucrări erudite i-a consacrat vieții și domnului Vlad Țepeș, Ștefan Ștefănescu. După ce s-a aplecat cu multă înțelegere asupra epocii, el a remarcat că Vlad Țepeș a fost o personalitate complexă și contradictorie, singurală atât prin politica internă cât și prin lupta antiotomană. El a pus în lumină faptul că, prin acțiunile lui, domnul român a fost una din figurile proeminente ale Europei secolului al XV-lea.

Între culegătorii care au consemnat în scris creația barzilor populari, s-au remarcat Al. Odobescu , C. Rădulescu- Cobadin , Petre Ispirescu , Mihail Popescu , Dumitru Udescu și în anii 80, cercetătoarea Georgeta Ene de la ”Institutul de istorie și critică literară George Călinescu”.

Cu toate că efortul celor amintiți este remarcabil, până în momentul de față nu s-a alcătuit o ediție critică a Povestirilor medievale românești, care au servit , ca motive de inspirație, multor opere literare. În literatura noastră, de pildă, alături de lucrările unor N. Stoicescu și Ștefan Andreescu , s-au bucurat de succes scrierile semnate de Corneliu Leu și Ion Stăvăruș. Primul, literat cu preocupări istorice, publicând Plângerea lui Dracula (vezi fig. 4.5.), a oferit cititorilor traducerea unor documente de epocă. Însoțite de comentarii ample, ele reușesc să surprindă și să redea imaginea veridică a acelor vremuri de mult apuse. Indiscutabil, scrierea lui Corneliu Leu, apreciată de public, ar fi avut de câștigat dacă autorul ar fi realizat o mai severă selecție a textelor, eliminându-le pe cele fără legătură directă cu Dracula. Unele comentarii, cum ar fi cele privind relațiile dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, ar fi trebuit mai mult cernute înainte de a fi așternute în scris.

Ion Stăvăruș, în lucrarea Povestiri medievale despre Vlad Țepeș Draculea (vezi fig. 4.6.)a adus, ca relativă noutate, reunirea într-un singur volum a povestirilor medievale românești, slavone și germane, punându-le astfel la dispoziția publicului.

Fig. 4.5.-4.6. Coperta cărții Plângerea lui Dracula- autor Corneliu Leu (stânga) și Povestiri medievale despre Vlad-Țepeș. Sursa: arhiva personală

Citind cartea, se remarcă buna traducere a textelor care circulau în versiuni străine și reluarea existenței unui nucleu arhetipal românesc, care constituie miezul studiului introductiv.

O lucrare cu caracter special este Istoria turcilor scrisă de Mehmed Mustafa Ali în anul 1975, în care s-a discutat victoria lui Țepeș dintr-un punct de vedere deosebit: acela al Sublimei Porți, aflată în plină ofensivă. Încă odată, s-a accentuat aportul lui Țepeș la apărarea popoarelor din centrul Europei, care au fost salvate de cotropirea imediată a otomanilor .

Același spirit al înțelegerii acțiunilor domnului român se degajă și din recentele lucrări ale istoricilor contemporani, Nicolae Stoicescu și Ștefan Andreescu.

Apărută în anul 1976, sub titlul Vlad Țepeș, cartea cercetătorului N. Stoicescu este concepută ca o scriere de erudiție, dând posibilitatea autorului să prezinte și să discute în extenso bibliografia despre Vlad Țepeș, de la cele mai depărtate până la cele ai recente lucrări, fapt care o face să fie un studiu aproape complet asupra domniilor lui Țepeș.

Lucrarea lui Ștefan Andreescu, Vlad Țepeș (Dracula), se bazează pe o bogată informație (vezi fig. 4.8.). Cartea a reușit să aducă în fașa cititorilor o contribuție personală a autorului în legătură cu domniile lui Țepeș. Un merit deosebit al autorului este acela că pune la curent pe lector cu numeroase lucrări consacrate lui Țepeș, prezentându-le cu patimă, pentru a-l apăra pe nedreptățitul domn .

Fig. 4.7.-4.8. Coperțile cărții lui Ștefan Andreescu, Editura Enciclopedică (stânga) și Minerva.

Sursa: arhiva personală.

Părțile bune, luminoase, frumoase ale vieții și domniei lui Vlad Țepeș, înțelegerea și inteligența politică, curajul, îndemănarea în mânuirea sabiei și oștirilor, în slujba dreptății și țării, ar trebui să fie discutate și reliefate constant. Ar fi utilă o acțiune de amploare, dirijată, în care ă fie urmărită atent înfăptuirea operei de restituire a marelui Țepeș. Începuturile notabile în direcția restituirii, prin creații de largă audiență, s-au făcut pe scene și pe ecrane. Astfel sunt piesele lui Marin Sorescu- Răceala- de reînviere a epocii lui Țepeș și A treia țeapă- de reliefare a spiritului și nimbului de erou al domnului- sau filmul lui Doru Năstase, Vlad Țepeș, bine apreciat de revistele canadiene de specialitate. Filmul a avut o durată de 134 minute fiind o producție a Casei de Filme 5, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale. În rolul lui Vlad Țepeș a fost actorul Ștefan Sileanu, cu o prestație remarcabilă. Premiera a avut loc în data de 8 ianuarie 1979.

Începutul filmului prezintă situația politică în zonă Europei de Centrale și de Sud a anului 1456: „1456… Oștile Imperiului Otoman în plină expansiune au fost înfrânte de Iancu de Hunedoara la Belgrad. Trei zile mai târziu eroul moare răpus de ciumă în fața cetății eliberate. Profitând de această împrejurare prielnică, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, se pregătește să dea Europei lovitura de moarte. Slăbită de luptele pentru tron între urmașii lui Mircea cel Bătrân, de anarhia feudală a marilor boieri, Țara Românească părea o pradă ușoară în calea cuceritorului.”.

Unul dintre scopurile acestui film (vezi fig. 4.9.) era de a spăla imaginea lui Țepeș, distorsionată de cartea lui Stoker .

Fig. 4.9. Afișul oficial al filmului Vlad Țepeș din anul 1979. Sursa: www.youtube.com, accesat în data de 18.03.2018.

Un film mai recent a fost realizat și vizionat în mediul online din anul 2016, numit Istorii despre Vlad Voievod Draculea (vezi fig. 4.10.-4.11.).

Fig. 4.10. Filmul distribuit în mediul online, Draculea- istorii despre Vlad Voievod a fost primul după cel consacrat în anul 1979. Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/in-sfarsit-filmul-povesti-despre-vlad-voievod-draculea

.

Fig. 4.11. Lansarea oficială a filmului despre Vlad Țepeș a avut loc la Târgoviște.

Sursa: www.targoviste.ro, accesat în data de 26.03.2018.

O acțiune concertată de publicare a unor cărți atractive pentru oamenii cu cele mai variate formații și orientări, turnarea de filme pentru marele și micul ecran, care să prezinte într-o formă ușor accesibilă cele mai sugestive întâmplări din trecutul neamului lui Țepeș, ar aduce o contribuție majoră la opera de limpezire a felului în care a gândit, a acționat și a simțit Țepeș-vodă.

Marin Mincu (1944- 2009), a fost poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român. A studiat semiotica literară la Facultatea de Litere din Torino, a devenit doctor în filologie la Universitatea din București cu lucrarea Opera literară a lui Ion Barbu, în anul 1971. În anul 2004, a devenit cunoscut pentru cartea Jurnalul lui Dracula (vezi fig. 4.12.-4.13.). În preambului acestei cărți, autorul menționează: … un roman nou despre Dracula n-ar putea să existe decât cu condiția unei absolute fidelități față de istorie .

Fig. 4.12.-4.13. Coperta cărții lui Marin Mincu- Jurnalul lui Dracula (2004) și imagine din piesa de teatru omonimă. Sursa: www.regizorcautpiesă.ro, accesat în data de 26.03.2018.

Izbânda romanului lui Mincu va fi de-a demola clișeul de „vampir” la care Bram Stoker și epigonii săi l-au redus pe Vlad III, zis Țepeș, domnitor în carne și oase al Valahiei, și de-a construi în același timp un nou „mit”. Va fi vorba de reconstituirea unui portret al voievodului – așa cum a fost, și așa cum ar fi voit el să fie (ceea ce, aici, devine același lucru)

Alexandru Mușina (1954- 2013) a fost poet, publicist, profesor, editor, eseist român, născut la Sibiu. Scriitor al literaturii contemporane, aparținând mișcării post-modernism, modernism, a scris poezie, eseu și proză. Inițial profesor de literatură, a devenit doctor în litere în cadrul Facultății de Litere a Universității din București (1996) și apoi profesor universitar, specializat pe folclor, scriere creativă a Facultății de Litere din Brașov. Este recunoscut pentru cartea Nepotul lui Dracula de 432 pagini, apărută în anul 2012 (vezi fig. 4.14.-4.15.).

Fig. 4.14.-4.15. Coperta cărții Nepotul lui Dracula de Alexandru Mușina și afișul oficial de prezentare al evenimentului. Sursa: http://www.agentiadecarte.ro/2012/10/%E2%80%9Cnepotul-lui-dracula%E2%80%9D-de-alexandru-musina-lansat-la-brasov/, accesat în data de 26.03.2018.

„Credeam că românii au doar țigani și vampiri. Cu Nepotul lui Dracula, am descoperit că au și umor“ scrie pe coperta cu recomandări a romanului lui Alexandru Mușina. Nepotul lui Dracula e un personaj cît se poate de contemporan cu noi, i se spune Fifi, e profesor de franceză și habar n-are al cui nepot e. Faima lui de Dracula se întinde mai întîi în facultate, apoi în oraș, încît un rom bogat și cu relații, ai cărui strămoși țigani au fost robi la curtea adevăratului Dracula, îl ia drept os domnesc și-și pune banii, energia plus contactele lui interne și internaționale în slujba propășirii voievodale a lui Fifi. Astfel că aerianul semiotician e luat în serios ca vampir princiar de tot mai mulți oameni importanți sau cu posibilități insuficient explorate, încît, pînă la urmă, inimaginabilul se produce, fiindcă pentru romancierul Mușina nimic nu e de neimaginat.

Dacă ar fi realizat un ansamblu de creații artistice atractive traduse în limbi de circulație internațională, ne există îndoială că personalitatea luminoasă a lui Vlad Țepeș Dracula, prin faptele voievodului, uneori atât de îndrăznețe încât l-ar face să dispară pe imaginarul Dracula.

Capitolul 5. Dracula în presa străină și în ecranizări

Problema aceasta este veche. Marea majoritate a celor care au folosit numele de Dracula, cu sensul conferit de mitul contemporan, nu s-au întrebat care-i este originea. Puțini, în special istoricii români, autori ai unor studii sau ai unor monografii despre Vlad Țepeș, au căutat și au găsit un răspuns convingător.

Încă din timpul vieții lui Vlad Țepeș dușmanii lui au început să denatureze numele lui Dracula: nu au mai spus că îl indică pe succesorul lui Vlad Dracul, ci au început să acrediteze ideea că provine de la diavol. Au afirmat că cel ce poartă acest nume este un om la fel de rău ca și spiritul întunericului, simbol al răului în mintea și conștiința oamenilor secolului al XV-lea dominați de miturile bisericii creștine. Momentul când s-a dat o nouă interpretare poate fi plasat în anii 1459-1460, cu ocazia disensiunilor dintre brașoveni și Vlad Țepeș. Astfel, brașovenii, l-au susținut pe Dan cel Tânăr. Tocmai în actele acestui pretendent, în anii 1459-1460, apare numele lui Vlad Țepeș asociat cu Dracul, reprezentând o denaturare a termenului de Dracula.

Legatul papal, Nicolae de Modrussa, reprezentatul intereselor lui Pius al II-lea la Budapesta în anii 1462-1463, adică tocmai în perioada de amplă și puternică campanie împotriva lui Țepeș, a înregistrat corect și conștiincios cele aflate. El a ținut să precizeze că și-a dobândit informațiile de la oameni din imediata apropiere a regelui Matei Corvin. Aceștia- afirmă Modrussa- i l-au arătat pe tiranul acelora, Dracula, nume cu care ei, românii, îl desemnează pe diavol. Evident că legatul papal, neștiind românește, a preluat traducerea numelui de Dracula, în accepțiunea de diavol. Înaltul prelat catolic pare a fi primul care ne-a lăsat o scriere cunoscută până acum, unde se dă o interpretare preciză numelui de Dracula, în sens de diavol. El a fost unul dintre propagatorii care au contribuit încă din timpul vieții lui Vlad Țepeș la defăimarea lui.

La rândul lor, Povestirile slavone, în general favorabile lui Vlad Țepeș, influențate de această interpretare au început cu cuvintele: A fost în Țara Muntenească un voievod creștin de credință grecească cu numele de Draculea pe limba românească, iar pe a noastră diavol, atât a fost de rău.

Concomitent cu denaturarea deliberată a numelui de Dracula de către dușmanii lui Țepeș, a apărut și o altă interpretare, incontestabil binevoitoare. Ea a aparținut partizanii domnului. Credem că primul care a înregistrat acest sens al numelui a fost Aenea Sylvio Piccolomini când a scris: Printre valahi, în vremea noastră au fost două facțiuni, una a Danilor și alta a Dragulilor…El nu a mai explicat numele în Cosmografia sa deoarece semnificația era clară atât pentru sine, cât și pentru contemporani.

Cel care a simțit nevoia să ofere o lămurire pentru oamenii secolului al XVI-lea și să răspundă denigratorilor lui Vlad Țepeș a fost clericul cărturar Antonia Verancsiscs (Anton

Verantio). Trăind între anii 1504-1573, umanistul a notat, la câteva decenii după moartea lui Țepeș, probabil după anul 1549:…toți apusenii îl numesc pe moldoveni Dani și pe munteni Draguli, măcar că nici românii înșiși nu folosesc (aceste nume) căci ei îți zic romani. Dar se crede că (acest nume) le-a venit lor prin fapta turcilor de la niște principi ai lor, care întrucât și înăuntru s-au purtat mai destoinic în cârmuirea țării și în afară s-au arătat mari și vrednici de prețuire mulțumită virtuții lor …și numele lor s-a întins asupra întregului popor. Cuvintele din rândurile următoare sunt la fel de pline de interes pentru noi: Și s-a început mai întâi de către turci a-i numi draguli de la prea viteazul lor principe Dragula… Astfel, și Dragula este un diminutiv de mângâiere de la drago, ceea ce înseamnă cel drag din care cauză, dacă ni s-ar îngădui, pe latinește ar trebui să i se spună charulus.

Circulația numelui de Dracula, în secolul al XVI-lea, în sensul pe care i l-a dat Anton Verancsics este dovedită și de operele altor cărturari ai acelor vremi. Mihail Bocignoli, de exemplu, a notat în epistola din 29 iunie 1524: A fost odinioară la ei un domn pe care îl numesc voievod cu numele de Dragul, bărbat ager și cât se poate de priceput în treburile ostășești.

Numele de Țepeș, apărut în mod frecvent în documentele secolului al XVI-lea, nu a fost o creație numai a cancelariei Țării Românești; el a fost folosit de contemporanii domnului pentru a indica asprimea pedepselor ordinate de el. Această situație este surprinsă și de cronicarii otomani de la finele veacului al XV-lea și din cel următor. Cronicarul din secolul al XV-lea și din cel următor. Cronicarul din secolul al XV-lea Orudj bin Adil, a folosit expresia afuristul voievod Drakula-oglu Kazîklî, ceea ce se traduce prin afurisitul voievod Țepeș, fiul lui Dracula. Alți cronicari otomani din secolul al XV-lea au întrebuințat aceeași terminologie. Dintre ei pot fi amintiți Tursun-Bei, Asîk Pașa Zade, Mehmed Neșri Ibn Kemal. Pot fi amintite Cronicile anonime, numite Tevarih-i al-i Osman; în ele Vlad Vodă a fost supranumit Kazîlklu sau Kazîklî, ceea ce se traduce prin Țepeș.

Când s-a constatat existența unor povestiri despre Vlad Țepeș Dracula? Cum și unde au apărut? În ce măsură s-au răspândit și au influențat posteritatea în direcția cunoașterii vieții, domniei și faptelor marelui voievod român? Sunt numai câteva întrebări pe care le-am ales din noianul acelora care au tratat această temă.

Consemnarea în scris a cuvântului rostit permite să demarcheze în timp, cu o oarecare aproximație, perioada în care Țepeș Dracula, omul și domnul, a devenit erou legendar, etern, personaj istoric nepieritor prin faptele lui.

În a sa Historia de bellis Gothorum, Nicolae de Modrussa a consemnat: Povestea regele, confirmat fiind de secretarii care asistau la descriere, că 40 000 oameni de ambele sexe și de vârste diferite, care aparțineau facțiunii potrivnice, au fost cu puțin timp înainte uciși din porunca acestuia (Vlad Țepeș), prin cele mai rafinate suplicii. Pe unii i-a ucis frângându-i sub roțile carelor, pe alții despuiați, jupuindu-le pielea până la măruntaie, pe alții străpungându-i prin cap, prin piept, prin ombilic sau, ceea ce e josnic și numai de povestit, prin șezut și prin mijlocul măruntaielor până sus la gură; și, pentru ca nici o formă de cruzime să nu lipsească, împlânta în ambii sâni ai mamelor țepe și înfigea în acestea pe copiii lor; în sfârșit, pe alții îi ucidea în chinuri cumplite, cât se poate de cumplite, torturându-i mai înainte cu felurite cazne, pe care cruzimea atroce a celui mai groaznic tiran a putut să le născocească.

Legatul papal, aflat în cntrul atenției curții de la Buda, a auzit, după cum a mărturist-o el însuși, toate aceste grozăvii reistorite de oamenii din jurul regelui. Evident, i se spuneau înaltului prelat o serie de fapte ce-l înfățișau pe Vlad Țepeș ca lipsit de umanitate, de rațiune, un monstru, trimis al diavolului pe pământ.

Calculul politic ce l-a îndemnat pe regele Ungariei să ordone o asemenea acțiune poate fi justificat prin punctul său de vedere; el vroia să convingă Europa creștină de confesiune catolică, și mai ales Veneția și Papalitatea, despre părăsirea lui Vlad Țepeș Dracula, despre faptul că a întrebuințat banii trimiși, care nu-i puteau fi ceruți înapoi, despre faptul că el nu putea fi acuzat de abandonarea cruciadei. Suveranul de la Buda, deloc lipsit de inteligență, și-a dat seama că, în secolul al XV-lea, când regatul său era deosebit de puternic, ofensiva propangadistică organizată de el putea genera o stare de spirit anti-Țepeș, favorabilă lui. În mod firesc, oamenii care lucrau în domeniul propagandei și-și cunoșteau meseria nu ar fi istorisit primele și strălucitele victorii ale lui Țepeș împotriva otomanilor. Țelul era numai blasfemierea domnitorului și, ca atare, nu trebuia să i se evidențieze nici o parte pozitivă a vieții, caracterului, domniei sau măsurilor lor.

Curtea monahului din Buda remarcase existența povestirilor germane defăimătoare la adresa lui Țepeș și, socotind că îi erau convenabile în acele clipe când se conjugau interesele ei cu cele ale sașilor, le-a preluat așa cum le-a găsit și le-a difuzat. Cu toate acestea, ambasadorul papal la Buda, Nicolae de Modrussa, om cu o minte ageră, ce știa că vorba e făcută pentru a ascunde gândul și fapta, nu s-a lăsat amăgit, a cercetat pentru a vedea ce s-a întâmplat în realitate cu domnul român. Descrierea luptei lui Țepeș, cu turcii, a tacticii folosite, a atacului de noapte, calificarea lui ca un viteaz și, mai ales, expresia am aflat cercetându-i direct pe cei ce au participat la această luptă.

Comentarea textului scris de Nicolae de Modrussa i-a permis lui Șerban Papacostea să susțină, primul, că încă din timpul vieții lui Vlad Țepeș Dracula existau și circulau la adresa lui povestiri nefavorabile, spuse pentru a-i denigra personalitatea, și povestiri pline de simpatie, rostite cu dorința de a-i perpetua amintirea.

Ideea schițată în legătură cu existența celor două categorii de povestiri despre Țepeș, încă din vremea vieții lui, a fost preluată și discutată de către istorici și literați, care au acceptat-o ca pe un bun câștigat de știință. Cele două curente diametral opuse în ceea ce-l privește pe domnul român

explică circulația narațiunilor cu nucleu identic, dar înveșmântate în haine astfel colorate. Lectura povestirilor românești, slavone, germane, bizantine, turcești despre Vlad Țepeș relevă o serie de teme identice: primirea solilor, expediția în sudul Dunării, uciderea leneșilor și cerșetorilor, pedepsirea femeii leneșse, discuția cu cei doi călugări catolici, despre neguțătorul căruia i s-a furat averea, tragerea în țeapă a aceuia care nu a suportat mirosul celor pedepsiți în același mod, credința oștenilor față de domn, uciderea meșterilor care au făurit butoaiele pentru ascunderea comorii marelui voievod. Numeroasele nuclee comune conduc la concluzia că, inițial, a existat un arhetip. El și-a tras seva din faptele marelui domn, uneori amplificate de fantezia neobosită a înnoitorilor eposului, dar totodeauna au avut la origine o întâmplare reală. Aceasta a permis și permite celor ce scriu despre Țepeș să le utilizeze pentru a suplini sărăcia sau absența documentelor istorice.

Autorii primelor povestiri au fost probabil oameni care l-au înconjurat pe Dracula, l-au cunoscut și au simțit imboldul de a transmite cele aflate sau știute, în funcție de sentimentele avute: dragoste sau ură. Credem că cei cărora li se datorează geneza narațiunilor arhetipale despre Țepeș au fost românii din Țara Românească și din posesiunile din sudul Transilvaniei- Amlașul și Făgărașul. Ei au înregistrat răfuiala cu boierii, stârpirea hoților și leneșilor, transformarea pământului românesc într-un ținut al cinstei și dreptății, ridicarea caselor de judecată, noi construcții, cetății, constituirea unei armate eficiente, etc. Probabil că arhetipul abia conceput a fost preluat, prelucrat de povestitorii germani, care, beneficiind de știința de carte și de tipar, l-au răspândit în sensul dorit de ei.

Din grupul povestirilor favorabile lui Țepeș fac parte și Povestirile slavone. Ele conțin, de fapt, 18 istorioare, fără legătură între ele. Trăsătura de unire este dată de tematică și de interpretarea ei; domnul este prezentat ca un conducător care a recurs deliberat, cu succes, la pedepsele aspre pentru a instaura în țară cinstea, dreptatea și prosperitatea. Paternitatea Povestirilor slavone, apărut în prima lor variantă în 1486, rescrise în 1490 de cuviosul Eufrosin, a fost discutată cu destulă patimă. Unii au presupus atractivă ipoteza că autorul ar fi fost un român, care le-ar fi scris în vremea domniei lui Vlad Călugărul. Din Țara Românască ar fi ajuns mai întâi în Moldova, iar de acolo în Rusia, la curtea lui Ivan al III-lea ca dar de nuntă al Elenii, fiica lui Ștefan cel Mare, măritată cu țareviciul Ivan. Întrucât Elena era una dintre sprijinitoarele monarhiei autoritare, iar povestirile în slavonă au apărut în perioada întăririi autorității centrale și a transformării boierilor din vasali în supuși., s-a susținut că ea însăși le-ar fi inspirat și răspândit. Ipoteza aceasta a căpătat un suport mai solid în momentul când s-a constatat că povestirile au servit ca lectură-model marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea.

Alt grup de învățați a susținut că autorul Povestirilor slavone ar fi fost un diac, Fedor Kurițîn, fost sol la Budapesta între 1481-1484, sau un român- Martin, Martînco- aflat în suita acestuia. Indiferent de inspiratorul sau autorul lor, îmbucurător este faptul că Povestirile slavone

izvorâsc din arhetipul românesc; ele îl prezintă la Vlad Țepeș într-o lumina favorabilă.

Operele cronicarilor bizantini, Mihail Dukas, Laonic Chalcocondil și Christobul din Imbros, conțin numeroase informații despre Vlad Vodă. Autorii lor s-au inspirat din cele auzite de la otomani, de la popoarele balcanice sau de la români. O lectură atentă a cronicilor bizantinilor scoate în evidență similitudinea izbitoare dintre povestirea populară românească despre soldatul credincios lui Țepeș și relatarea din Expunerile istorice ale lui Laonic Chalcocondil. Se constată, de asemenea, că bizantinii, aflați printre ultimii reprezentanți ai unei apuse civilizații milenare, nu au îmbrățișat tezele propagandei maghiare și săsești; ele nu i-au convins, fiindcă știau despre Țepeș că este un erou al luptei antiotomane, ale cărui victorii i-au bucurat în mod deosebit.

În categoria opusă, a narațiunilor defăimătoare la adresa lui Dracula, cele mai vechi, cu cele mai bogate variante au fost Povestirile germane. Apărute probabil într-o formă orală, în jurul anilor 1459-1460, ca urmare a eforturilor unui autor sas nenominalizat din Țara Bârsei, după ce au fost preluate de Budapesta și au străbătut ținuturile locuite de sași, au fost tipărite în anul 1488, în orașul Nurnberg de Marcus Ayrer. De la acceastă dată, până către 1530, au apărut în circa 14 ediții în orașele Bamberg, Augsburg, Leipzig, Hamburg, Lubeck, Strasbourg. Broșurile, tipărite pe cheltuiala patriciatului săsesc, când tiparul abia ieșise din fașă, au avut titluri variate, ca Despre tiranul cel rău Dracula vodă, O istorie minunată și grozavă despre un mare tiran numit Dracula Vodă. Ele erau ilustrate, de fiecare dată, cu portretul lui Vlad Țepeș și cu alte imagini înfățisând scene de cruzime (vezi fig. 5.1.-5.2.).

Fig. 5.1.-5.2. Imagini din Povestirile germane. Sursa: https://historice.ro/prima-varianta-povestirilor-germane-despre-vlad-tepes-tradusa-romana/, accesat în data de 2.04.2018

Povestirile germane conțin unele știri originale ce permit mai bună urmărire a vieții și faptele domnitorului român cum ar relațiile cu Iancu de Hunedoara cu familia acestuia și cu el însuși, întâmplările negustorilor și tinerilor sași în Țara Românească, represaliile lui Dracula în nordul Munților Carpați, uciderea lui Dan, pretendentul la tron, etc. Este izbitoare presărarea întregului text cu acte de cruzime exagerată, lectorul rămânând în final cu imaginea unui tiran sadic. Surprinzător este faptul că niciodată nu se arată motivele care l-au determinat pe marele

Vlad să acționee într-un fel sau altul. Putem conchide că autorii sași au fost interesați să ascundă adevărul cauzal, aruncând întreaga răspundere pentru faptele suferite de ei pe firea domnitorului. Adevărul este că Vlad Țepeș a fost înjosit și insultat de oameni care au urmărit să se răzbune pângărindu-i personalitatea și memoria.

Scopul denigrării reiese și din descrierea parțială și denaturată, în Povestiri germane, a atâtor episoade însemnate din viața marelui voievod român. Astfel, s-a arătat ce s-a petrecut cu Dracula după anul 1461, arestarea lui, cum a trăit la Budapesta și la Vișegrad, cum a fost eliberat și ajutat să preia tronul Țării Românești, etc. dacă toate acestea ar fi fost istorisite în mod corect, atunci Țepeș ar fi trebuit să apară ca un viteaz luptător împotriva turcilor, care nu putea fiu acuzat de trădare, a cărui arestare, detronare și întemnițare au fost suferințe provocate în chip nedrept și nemeritat.

Fiind scrise într-o limbă de largă circulație, ca un basm senzațional, și având, datorită tiparului, un preț mult mai mic decât al manuscriselor, au circulat larg pe continentul european. În afară de preluarea și difuzarea lor de propaganda regală maghiară, remarcăm că în secolul al XV-lea au influențat o serie de cărturari, cum au fost pontiful Aenea Sylvio Piccolomini, cronicarul Thomas Ebendorfer, poetul Mihail Beheim. Aenea Sylviio Piccolomini, în ultima-i operă, Comentarii, după ce a înregistrat scrisoarea de trădare trimisă lui din Buda, pentru a justifica arestarea lui Țepeș, și una din variantele Povestirilor germane, și-a exprimat îndoiala și rezerva față de știrile de curând aflate. Lipsa de încredere a Papei în Matei Corvin și oamenii lui reiese din însemnarea făcută la sfârșitul informațiilor despre Țepeș: este tot în închisoare și acum…un om mare și frumos care arată făcut pentru domnie.

Dacă Aenea Sylvio Piccolomini și Nicolae de Modrussa nu au dta crezare acuzațiilor aduse lui Vlad Țepeș, în chimb ele au fost acceptate fără nici o rezervă de cronicarul Thomas Ebendorfer și de Mihail Beheim; ultimul era călugăr catolic în Ordinul Desculților, legat prin interese de patriciatul săsesc; de aici și exagerarea în descrierea unor fapte ale lui Țepeș, cum ar fi tragerea în țeapă a unui călugăr catolic, împreună cu măgarul pe care îl călărea. Descrierea lui Beheim nu a prezentat motivele pedepsirii clericului, care culegea informații pentru sași și făcea propagandă catolică antidomnească, adică practica forme ale spionajului epocii. De-altfel, Beheim nu a cunoscut direct realitățile prezentate în poemul său; poetul și-a luat informațiile, după cum a mărturisit el însuși, de la fratele Iacob, care a venit cu căruța în provincia Stiria, poposind la Neustadt, la curtea stăpânului nostru, împăratul, într-o mănăstire. Aici, eu cu Mihail Beheim, de multe ori am venit la acest frate, care mi-a spus multe nelegiuri pe care le-a făptuit Dracula Vodă.

Indicarea sursei de informații oferă o altă explicație pentru poziția lui Beheim. Citind paralel poemul său și Povestirile germane, remarcăm că, din cele 1 070 de versuri, el datorează 950 de versuri autorilor sași, încât se pote lesne observa că el a îmbrățișat interesele sașilor

datorită originii etnice comune, a spiritului misionarismului catolic ce-i apăra pe coreligionari, și, mai probabil, ca o consecință a banilor pe care i-a primit pentru a-și scrie poemul, așa cum au procedat editorii din orașele germane, și ei plătiți ca să tipărească povestirile lui Țepeș.

Cu toate că și Bonfini a fost stipensiat, el a avut o atitudine deosebită de aceea a lui Beheim. Cronicarul panegirist a început să-ți scrie opera în 1486, la circa un sfert de secol după campania anti-Dracula. Când a descris arestarea domnului Țării Românești, a specificat că motivele ei nu au fost limpezi pentru nimeni. Apoi a precizat că recunoașterea lui Radu cel Frumos ca domn nu a întrunit acordul curții regale maghiare. Astfel, deși a înregistrat mai mute narațiuni săsești, prin numirea lui Țepeș un domn de o cruzime și o dreptate neobișnuită, prin semănarea sâmburelui îndoielii în legătură cu justețea îndepărtării lui, umanistul italian a surprins un moment de cotitură în atitudine curții regale maghiare.

El l-a influențat și pe cărturarul umanist Sebastian Munster, care în a sa Cosmografie a reprodus pagini întregi din opera italianului. Interesantă este aprecierea lui Munster că Țepeș a comis crize scuzabile pentru care nu poate fi blamat.

În larga lor circulație pe drumurile europene, Povestirile germane au reușit să-i influențeze și pe cronicarii otomani. Lectura atentă a ambelor grupe de izvoare medievale relevă că au trăsături comune: sunt defavorabile lui Vlad Vodă și acreditează tema trădării diferite: o dată a fost acuzat de trădare față de creștini, altă dată de necredință și nerecunoștință față de otomani. Apoi descrierea evenimentelor aduce în fața ochilor o serie de amănunte ce demonstrează absența unei relații între cronicarii din Europa creștină și cronicarii otomani panegiriști.

Ecoul faptelor lui Țepeș, prin intermediul Povestirilor germane, care străbăteau Europa, a fost înregistrat în paginile cronicilor călugărului austruac Iacob Unrest , în versurile episcopului Johannes Ungheretus (Janus Pannonius), etc.. Ei s-au declarat întru totul de acord cu acuzațiile lui Țepeș și cu atitudinea lui Matei Corvin, poziție care nu mai cere nici un comentariu.

Un aspect deosebit, reliefat după moartea lui Vlad Țepeș, a fost acela al curajului, inițiativei și succesului în lupta antiotomană. Ciudat în răspândirea faimei voievodului în această direcție este faptul că o contribuție specială a avut-o Matei Corvin și Mehmet al II-lea Fatih, care, schimbându-și radical poziția, l-au elogiat. Ei au contribuit la aprecierea și prezentarea reală a memoriei nedreptățitului domn valah. Pe calea sinuoasă dar evolutivă parcursă de amintirea lui Țepeș, cuvintele lor au atârnat greu datorită poziției și influenței pe care au avut-o atât în lumea creștină cât și în cea mahomedană.

Cuvinte frumoase a scris despre Vlad Vodă și umanistul italian Filippo Buonaccorsi Callimachus. Aflându-se la curtea lui Cazimir al IV-lea Jagello, el a cunoscut bine lupta lui Țepeș,

pe care l-a elogiat comparându-l cu alt mare conducător al rezistenței antiotomane Skanderbeg. După moartea lui Dracula, mult deplânsă, Callimachus s-a mirat că Țara Românească, rămasă fără un domn atât de vrednic, și-a păstrat independența și nu a intrat între provinciile Sublimei Porți.

După ce i-a făcut pe erudiții din veacul al XVIIl-ea și din secolul luminilor să-și confrunte opiniile la auzul numelui său, Dracula, parcurgând drumul timpului, a ajuns să provoace din nou vâlvă. În anul 1804, istoricul austriac J. Christian Engel a publicat Geschichte der Moldau and Walachey (Halle, 1804), care, pentru documentația și tezele puse în circulație, a fost privită cu mult interes în momentul respectiv. Lucrarea a reluat și acreditat din nou Povestirile germane, Ele au găsit, încă o dată, audiență între oamenii de cultură, fiind acceptate fără a șe cerceta suficient esența. Vlad Țepeș a redevenit un tiran irațional, crud și sângeros. În mod inexplicabil, acestui punct de vedere i s-au raliat și doi buni cunoscători ai izvoarelor medievale: turcologul Joseph von Hammer- Pourgstall și eruditul Leopold Ranke .

Aproximativ în aceeași perioadă, Țepeș apărea în altă lumină în fața intelectualilor europeni, mai a celor de la Paris, iar de aici, noua imagine radia în Europa. Polonezul Adam Mickiewicz, în prelegerile asupra literaturii slave predate la College de France, între anii 1841-1842, l-a comentat pe Dracula. După ce l-a comparat cu Șemianka, prototipul judecătorului rău, l-a numit idealul unui despot. Poate cea mai semnificativă aprecire stă în cuvintele: Acest Dracula este un prinț, un voievod al Valahiei, vrea să-și îndrepte supușii, să-i facă fericiți, bogați .

Pe aceeași linie s-a înscris și literatul Victor Hugo unul dintre părinții romantismului. L-a evocat pe Vlad Vodă în versurile din Sultan Mourad, incluse ulterior în cunoscuta Legende des Siecles:

Vlad boyard de Tarvis appele Belzebuth /

Refuse de payer au Sultan le tribut /

Prend l ambassade turque et la fait perir toute, /

Sur trente pals plantes au bord de la route, /

Mourad accourt brulant moissons, granges, greniers, /

Bat le boyar lui fait vingt miile prisonniers, /

Puis, autour de l immense et noir champ de bataille /

Batit un large ur tout en pierre de taille /

Et fait dans les creneux pliens d affreux cris plaintifs, /

Maconner et murere les vingt miile captifs, /

Laissant des trous par ou laon voit leurs yeux dans l ombre, /

Et part, apres avoir ecrit sur le mur sombre: /

Mourad tailleur de pierre, a Vlad planteur de pieux.

Traducerea este următoarea: Vlad boier din Tarvis numit Belzebuth / Refuză să plătească sultanului tributul / Arestează ambasada turcă și o face toată să piară, / În treizeci de țepi împlântate la marginea drumului, / Murad aleargă arzând lanuri de grâu, hambare, poduri, / Bate pe boier, face douăzeci de mii de prizonier, / Apoi, în jurul imensului și negrului câmp de război, / A ridicat un zid gros numai din pietre cioplite. ? Și în crenelurile pline de îngrozitoare strigăte jalnice, a pus / Să fie zidiți cei douăzeci de mii de captivi, / Lăsând găuri pe unde li se văd ochii în umbră, / Și pleacă, după ce a scris pe zidurile sumbre: Murad, cioplitor de pietre, lui Vlad împlântătorul de țepi .

În anul 1897, romanul Dracula a fost dramatizat, cu titlul Dracula or the Un-dead (Dracula sau cel ce n-a pierit). După acestă piesă maraton, cu o durată de peste patru ore, au urmat altele, avându- ca erou tot pe Dracula, dar care au respectat doar în mică măsură acțiunea concepută și creată de Bram Stoker. Țelul dramaturgilor, cum lesne se poate înțelege, era, evident, succesul. El a fost atins în perioada interbelică. În luna februarie a anului 1927, piesa Dracula, scrisă de Hamilton Deane, a atras un număr enorm de spectatori. Imediat, teatrele de la Broadway ”au intrat în acțiune”. Pentru ele, scenariul a fost scris de Hamilton Deane și John L. Balderstone, iar rolul principal l-a acceptat însuși Bela Lugosi. Succesul a fost desăvârșit: spectacolul s-a jucat cu casele închise.

Cineaștii nu s-au lăsat mai prejos. Încă din vremea filmului mut, au speculat mitul lui Dracula, creat de Bram Stoker. Dintre cele 450 de filme inspirate din legenda despre Dracula, turnate până în 1975, au rămas ca pelicule de referință: Nosferatu oder eine Symphonie des Grauens (Nosferatu sau Simfonia Groazei), realizare a regizorului german Friederich Murnau din anul 1922, Dracula, în regia americanului Tod Browning (actor principal Bela Lugosi- vezi fig. 5.1.-5.2.), și The Horror of Dracula, film englez, regizat de Terence Fischer în 1958 (Christopher Lee, în rolul principal).

Filmele au avut un impact deosebit asupra publicului care a început să atribuie imaginea lui Dracula cu un vampir feroce iar tărâmul de unde provenea, Transilvania, într-un loc plin de legende, mistere și creaturi fantastice. Ecranizările au avut un succes deosebit, au contribuit însă la crearea unei imagini complet nefavorabile voievodului Vlad Țepeș, distorsionând foarte mult realitatea istorică.

Fig. 5.1.-5.2. Afișul oficial al filmului Dracula cu Bela Lugosi în rolul principal din anul 1931 (stânga) și Bela Logosi interpretându-l pe Dracula. Sursa: www.syfy.com, accesat în data de 26.03.2018.

Alături de aceste filme, care au respectat mai mult sau mai puțin personajul Dracula închipuit de Bram Stoker, au existat ecranizări ce au ironizat atât personajul cât și vampirismul. Adevărate parodii demne de a rămâne în filmoteci sunt Blood of Dracula (Sângele lui Dracula, 1957), une apare o femeie-vampir interpretată de Sandra Harrison și Billy teh Kid meets Dracula (Billy the Kid îl întâlnește pe Dracula, 1965).

Regizorul Roman Polanski a încercat să înscrie, în aceeași categorie, și filmul său The

Fearless Vampire Killers (Curajoșii ucigași de vampiri, 1967), în care Ferdy Mayne l-a interpretat pe Von Kronolock, un veritabil Dracula deși nu purta acest nume. Cu toate că Polanscki a vrut să realizeze o sinteză ironică a filmelor despre Dracula, aplauzele culese în 1974 de noul film The Satanic Rites of Dracula (Riturile satanice ale lui Dracula), tot cu Christopher Lee în rolul titular, i-au determinat pe producători să continue să proiecteze pe ecrane noi ipostaze ale lui Dracula. În anul 1975, au fost produse alte trei pelicule, urmate, în 1978, de cea realizată la Hollywood.

Din categoria filmelor contemporane pot fi amintite: Dracula (1992) în regia lui Francisc Ford Copolla, respectă într-o oarecare măsură povestea lui Bram Stoker (vezi fig. 5.3-5.4). Filmul a avut o distribuție de excepție (Gary Oldman- Dracula, Winona Rider- Mina Harker, Anthony Hopkins- profesorul Van Helsing, Keanu Reeves). Critica filmului a fost una, în general pozitivă și a avut un succes important. Având o durată de 128 de minute a fost filmat în Bulgaria. În film Vlad Drăculea se întoarce după o victorie împotriva turcilor în anul 1462 numai că, la întoarcere află că soția lui s-a sinucis după o veste falsă că Vlad ar fi murit. Disperat, renunță la credință și jură că o va răzbuna pe Elisabeta cu ajutorul puterilor întunericului. Acțiunea urmărește apoi într-o bună măsură cea din cartea din Stoker. A fost poate primul film modern despre Dracula și legenda sa, personajele, acțiunile, povestea au atras un număr mare de spectatori. Cu toate acestea imaginea despre Dracula a rămas aceeași, ba chiar i s-a inoculat cu această ocazia și caracterul anti-creștin mai ales prin scena în care Dracula aruncă cu sabia într-o cruce de unde iese sânge.

Fig. 5.3.-5.4. Afișul filmului Dracula din anul 1992 (stânga) și Gary Oldman în rolul lui Dracula. Sursa: http://rincondesinuhe.com/homepage-3/53-bram-stoker-s-dracula, accesat în data de 31.03.2018.

O parodie a filmului Dracula, numită Dracula: Un mort iubăreț, a avut premiera în anul 1995 cu actorul Leslie Nielsen în rolul principal (vezi fig. 5.5).

Fig. 5.5. Leslie Nielsen în rolul lui Dracula în filmul-parodie din anul 1995. Sursa: www.telegraph.co.uk, accesat în data de 31.03.2018.

Un film deosebit de spectaculos a avut inaugurarea în anul 2000, numit Dracula (vezi fig. 5.6.-5.7.). Având o durată de 1 oră și 39 minute s-a bucurat de o distribuție de excepție: Gerard Butler- Dracula, Christopher Plummer- Van Helsing, Jonny Lee Miller- Simon Sheppard, etc.

Fig. 5.6.-5.7. Afișul filmului Dracula din anul 2000 și imaginea personajului lui Dracula. Sursa: https://www.cinemagia.ro/filme/dracula-2000-1568/imagini-hires/8225/, accesat în data de 31.03.2018.

Un alt film Dracula III- Legacy, a avut inaugurarea în anul 2005, deși are prea puțin din povestea originală a lui Dracula, povestea stârnește interes. Acțiunea se constituie într-o luptă continuă cu mai mulți vampiri care au adus cu ei multe epidemii, îmbolnăvind grav populația locală.

Filmul Dracula din anul 2006, se constituie într-o nouă abordare a conceptului cel puțin în privința imaginii lui Dracula, pentru că povestea este respectată destul de mult povestea originală a lui Stoker (vezi fig. 5.8.-5.9.).

Fig. 5.8.-5.9. Afișul filmului Dracula din anul 2006 și personajul lui Dracula (actorul Dan Stevens). Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=G3TFAZL-Zo4, accesat în data de 31.03.2018.

În anul 2013, producătorii indieni de filme lansează și ei un Dracula, destul de inedit. Anumite secvențe ale filmului au fost turnate la Castelul Bran. Filmul a fost realizat în 3D dar asta nu l-a scutit de majoritatea criticilor. Filmul a fost dublat și în limba engleză pentru a avea succes și pe piața europeană.

Fig. 5.10.-5.11. Afișul filmului Dracula- 2012, varianta indiană. Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=sylspvr6V2s, accesat în data de 31.03.2018

O nouă imagine a lui Dracula, mult mai modernă, apare în filmul din anul 2013. De fapt un serial britanico-american. În acest film, Dracula, în persoana unui antreprenor american dorește să aducă la Londra noile inovații din domeniul științei (vezi fig. 5.12.-5.13.). Interesat mai ales de energia electrică, principalul lui scop este răzbunarea pe cei care l-au blestemat să fie un vampir nemuritor. Lucrurile merg conform planului până când descoperă o femeie ce pare a fi o

reîncarcare a fostei soții moarte de care se îndrăgostește nebunește.

Fig. 5.12.-5.13. Imaginea lui Dracula din serialul din anul 2013. Sursa: https://uk.askmen.com/entertainment/austin/dracula-2013.html, accesat în data de 31.03.2018

Filmul Dracula- Povestea nespusă (2014) sau Dracula Untold, s-a bucurat de un succes destul de mare deși urmărirea acțiunii cărții lui Stoker nu a mai fost chiar atât de corectă. Spre deosebire de acțiunea din roman este prezentată o imagine fictivă a lui Vlad și a modului cum acesta se va transforma într-un vampir. În distribuția acestui film s-au numărat actorii: Luke Evans- Dracula (vezi fig. 5.14.-5.15.), Sarah Gadon- Mirena, soția lui Vlad, Dominic Cooper- sultanul Mohamed al II-lea, etc. Având o durată de 90 de minute a avut un buget de 70 milioane USD dar încasările au fost de 190 milioane USD.

Filmul a avut un succes deosebit mai ales în cinematografe, acțiunea este totuși destul de forțată și implică inclusiv participarea sultanului Mohamed al II-lea cu care Dracula are o luptă directă.

Fig. 5.14.-5.15. Afișul oficial al filmului Dracula Untold din anul 2014 (stânga) și actorul Luke Evans în rolul lui Dracula. Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=_2aWqecTTuE, accesat în data de 31.03.2018.

Folosirea largă a teatrului, a cinematografului, a radio-televiziunii, a ziarelor și revistelor, a publicității societăților de turism, pe scurt a mass-media, explică răspândirea numelui de Dracula în sensul denaturat creat de irlandezul Stoker. Din păcate imaginea a fost utilizată pentru obținerea de încasări cât mai mari cu riscul de a distorsiona cât mai multe imaginea lui Țepeș.

Pe o arie uriașă a globului, din Groenlanda până în Țara de Foc, din Polonia și Austria până în Statele Unite ale Americii și Japonia, oamenii de cultură au inclus noțiunea de Dracula în bagajul lor de cunoștințe. El face parte acum din mitologia contemporană, fiind sinonim cu termenul de vampir, spirit rău.

Cele scrise de poetul american Ogden Nash surprind modul de înțelegere și accepțiunea numelui Dracula: People who have what tehy want are very fond of telling people who haven t what they really don t want it. And I wish I could afford to gather all such people into a gloomy castle on the Danube and hire half dozen capable Draculas to haunt it . În traducere: Oamenilor care au tot ceea ce doresc le place să spună celor care nu au ceea ce doresc, că ei nu o vor cu adevărat./ Și aș vrea să-mi pot permite să-i adun pe toți oamenii de felul acesta într-un castel întunecat de pe Dunăre și să tocmesc jumătate de duzină de spirite rele să-l bântuie.

Ogden Nash, decedat în anul 1971, cunoscut pentru versurile sale satirice, a dat numelui de Dracula sensul de spirit rău, fără al comenta, fiind sigur că va fi înțeles de cititorii săi.

O altă dovadă în acest sens, o constituie și faptul că în cunoscutul, recentul și mult gustatul roman Rich man, Pour Man (Om bogat, om sărac) al scriitorului Irwin Shaw, după care s-a realizat serialul TV de largă popularitate, se afirmă, la un moment dar, că trebuie să se meargă spre casa unuia dintre eroii principali, Rudy Iordache, fără teamă, deoarece: el nu este un Dracula. Simpla aluzie, așadar, la numele lui Dracula, contextul menționării lui, confirmă ideea că, în momentul de față, el are un loc bine stabilit în terminologia locuitorilor unei mari arii a globului.

În opoziție cu cei care au exploatat comercial mitul Dracula, au apărut în Occident istorici, literați, filozofi, sociologi, care au făcut tentativa de a descoperi chipul real al personajului istoric. În anul 1963, la al IX-lea Congres al Federației Internaționale pentru Limbi și Literaturi Moderne, Grigore Nandriș a prezentat comunicarea The Historical Dracula: the theme of this legend in the Western and in the Eastern Literatures of Europe (Dracula, personaj istoric: tema acestei legende în literaturile vestice și estice ale Europei). Cuvintele rostite cu acel prilej de învățatul britanic de origine română au produs stupoare: în fața auditoriului obișnuit să i se vorbească despre Dracula-vampirul, așa cum apărea pe ecrane, a fost prezentată adevărata figură a lui Dracula, domnul-erou, Vlad Țepeș.

Gr. Nandriș a fost urmat de istoricii din S.U.A., Raymond T. Mc Nelly și Radu Florescu. După o largă campanie publicitară în ziare, reviste, RTV, aceștia au publicat în anul 1972 cartea In search of Dracula (vezi fig. 5.16.). Această carte este una de referință, a fost citată și preluată în multe ocazii, este în general bine documentată, bazându-se pe numeroase izvoare istorice medievale dar nu toate favorabile lui Țepeș.

Fig. 5.16. Coperta cărții In search of Dracula. Sursa: https://www.universenciclopedic.ro/vlad-tepes-dracula, accesat în data de 2.04.2018

În încheierea scrierii, autorii au ridicat problema raportului între cunoașterea și ponderea lui Dracula, ca mit-vampir, și eroul național din secolul al XV-lea. Din păcate, complexul și laboriosul studiu s-a terminat prin recunoașterea primatului mitului.

Cei doi, profesori la Universitatea statului Massachusettes, au continuat să scrie despre Vlad Țepeș. După o nouă și amplă campanie publicitară, care vestea apariția unei lucrări științifice despre Vlad Țepeș Dracula, în anul 1973 au publicat Dracula. A biography of Vlad the Impaler (1431-1476) (Dracula. Biografia lui Vlad Țepeș). Lucrarea a reușit să reunească într-o formă personală roadele cercetărilor istoricilor și literaților români și străini, din timpuri mai depărtate sau mai apropiate nouă. Alături de prezentarea cronologică a vieții și faptelor domnului român, meritul principal al celor doi istorici constă în realizarea, în cadrul lucrării, a unei bune și logici

legături între Dracula și Vlad Țepeș; ei au arătat limpede că Dracula este o ficțiune, în timp ce Vlad Țepeș este un eru național. Punerea problemei în acest mod a contribuit la o restituire mai apropiată de realitate a personalității lui Țepeș, deși, încă o dată, la finalul cărții, au accentuat nedorit de mult existența și circulația mitului denigrator.

În aceeași vreme în care amintiții istorici și-au scris cărțile, un alt istoric, italianul Gianfranco Giraudo, a publicat la Veneția, în anul 1972, o reușită lucrare despre domnul Țării Românești: Drakula. Contribuții alla storia delle idee politiche nell Europa Orientale alla svolta del XV secolo. Prin documentație și prin serioazitatea prezentării, ea poate fi considerată, alături de comunicarea lui Gr. Nandriș și de recenzia apărută în revista Miorița (Noua Zeelandă, 1972) la lucrarea lui Gabriel Ronay- The Dracula Myth (Mitul lui Dracula), un răspuns dat celor care, în căutare de elemente de senzațional, au denaturat numele și faptele marelui voievod, acest lucru fiind clar un fapt intenționat.

Propaganda negativă la adresa lui Vlad Țepeș- Dracula din perioada medievală nu s-a limitat numai la documente ci și la picturi. Sunt cunoscute două cazuri, două tablouri din acest punct de vedere: un tablou din biserica Maria am Gestade , Viena- Austria reprezentând patimile Domnului, pictat se pare în anul 1460 (vezi fig. 5.17.), și un alt tablou din Galeriile Naționale ale Sloveniei- Ljubliana, o pictură din lemn, în tempera (aproximativ 1462-1465), realizată de un pictor vienez Meister der Tafeln) în care Vlad Țepeș este prezentat nici mai mult nici mai puțin decât în rolul lui Pilat din Pont judecându-L pe Iisus. (vezi fig. 5.18.).

Fig. 5.17.-5.18. Vlad Țepeș într-un tablou din anul 1460, Patimile lui Iisus (stânga) și în rolul lui Pilat din Pont judecându-L pe Iisus într-o pictură germană (1462-1465). Sursa: wikipedia.com, accesat în data de 9.04.2018

Răspândirea termenului de Dracula, în viziunea conturată de Bram Stoker și îngroșată de diriguitorii mas-media, a contribuit la succesul unui personaj care nu a existat niciodată. El a reușit să estompeze figura marelui voievod român, Vlad Țepeș, temerarul erou din veacul al XV-lea și a făcut ca adesea în lumea occidentală să fie priviți cu uimire, poate cu circumspecție, toți cei care au vorbit sau au scris despre personajul istoric adevărat.

Cartea lui Stoker a avut totuși meritul de a marca o cotitură în circulația numelui lui Dracula în timp și spațiu: l-a făcut extrem de cunoscut în lumea întreabă. Efectul propagării mitului și personajului fantastic creat de Bram Stoker este reliefat și prin intermediul vizitelor turiștilor din diferite state occidentale sau asiatice la monumentele istorice legate de numele domnitorului (Mănăstirea Snagov, Mănăstirea Comana, Cetatea Poenari, etc.), aceștia îl privesc pe Dracula nu ca domn erou ci ca un vampir. Pentru ei, ca și pentru mulți oameni de cultură medie, s-a ridicat întrebarea în ce măsură au existat documente reale în personajul creat de Bram Stoker. O dată în plus, răspunsul este categoric, Vlad Țepeș, domn cu o faimă cel puțin europeană, nu are nici o legătură cu mitul creat de romancierul irlandez, care nici măcar nu-și propusese să conceapă o operă încadrată în genul romanelor istorice.

Pentru toți cititorii best-sellers-urilor cu subiectul Dracula, pentru privitorii filmelor, peiselor și programelor RTV cu subiecte inspirate de vampirism și de Dracula cel ireal și fantastic, ar trebui publicate numeroase cărți de largă audiență. Acestora trebuie să li se adauge filme, spectacole, emisiuni RTV, care prin conținutul lor convingător, ar avea menirea să declanșeze o acțiune tenace, constantă, organizată, cu rezultatul final: între personajul real, căruia trebuie să i se aducă un permanent omagiu, și mitul fantastic nu a existat, nu există și nu vor exista trăsături de unire.

Capitolul 6

DRACULA- UN PRODUS TURISTIC ROMÂNESC

Cu siguranță că Dracula este unul dintre simbolurile turismului românesc, un mit, care, sub această formă atrage turiști în România, chiar dacă nu este valorificat corespunzător la adevăratul potențial. Este vorba mai ales despre turiștii americani, britanici, sau cei asiatici care doresc să viziteze locurile legate de numele lui Vlad Țepeș- Dracula. Din acest punct de vedere cele mai interesante obiective sunt:

Castelul Bran: ridicat la sfârșitul secolului al XIV-lea de către brașoveni pe o stâncă înaltă de 60 metri, pentru a apăra una din trecătorile pe care se făcea un important trafic de mărfuri între Transilvania și Țara Românească; suferind multe calamități (incendii, cutremure, explozii) castelul a fost renovat în mai multe rânduri; azi el găzduiește un interesant muzeu cu arme, mobilier de epocă, statui și trofee de vânătoare ; asocierea cu Dracula este evident o strategie de marketing care a fost utilizată și înainte de retrocedarea castelului către urmașii Principesei Ileana dar mai ales după, când s-a încercat să se profite cât mai mult de asocierea cu presupusul Castel al lui Dracula; în realitate, nu se știe sigur dacă Vlad Țepeș a călcat vreodată în Castelul Bran, unele surse spun că ar fi dormit o noapte aici, dar este sigur că a trecut pe drumul din fața castelului în drum spre Brașov.

Fig. 4.1.-4.2. Personajul Vlad Țepeș interpretat de un actor la Castelul Bran cu ocazia sărbătorii de Halloween (stânga). Nu este nici un secret faptul că acest castel este asociat cu prezența vampirilor. Sursa: http://www.bzb.ro/stire/contele-dracula-isi-face-propria-petrecere-de-halloween-la-castelul-bran-a65710, accesat în data de 7.04.2018

Turnul Chindiei: este un turn de apărare din vârful căruia se supravegheau împrejurimile; în vârful acestuia ardea o flacără vizibilă în tot orașul; turnul a fost construit de în sec. XV și se păstra încă într-o bună stare în secolul al XVII-lea; Constantin Brâncoveanu l-a reparat (1693-1695); așa cum apare în prezent prezintă o înălțime de 27 m și un diametru interior

de 9 m ; asocierea cu domnitorul Vlad Țepeș- Dracula vizează mai ales perioada în care a fost construit (sec. XV- vezi fig. 4.3.-4.4.) având și funcția de a păstra tezaurul;

Fig. 4.3.-4.4. Turnul Chindiei a fost construit foarte aproape de forma actuală în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș. Sursa: http://www.stiridb.ro/turnul-chindiei-targoviste-ghid-de-oras/, accesat în data de 7.08.2018

Cetatea Poenari: situată la 850 m altitudine la care se ajunge urcând 1 400 de trepte, numită și cuibul de vulturi, a fost construită între secolele XIV-XV , după unii istorici chiar mai veche, atribuită legendarului Negru-Vodă, …nucleu al unui dintre voievodatele care au precedat întemeierea Țării Românești (C.C.Giurescu), reprezintă o fortificație atribuită în faza principală de construcție lui Vlad Țepeș care, drept pedeapsă pentru complotul împotriva tatălui lui Vlad Dracul a folosit pentru ridicarea fortăreței boierii din Târgoviște aduși direct de la masa de Paști; este considerat locul unde soția sa, Anastasia a decis să-și pună capăt zilelor;

Fig. 4.5.-4.6. Cetatea Poenari și țepele lui Vlad (stânga) și legenda sinuciderii soției Anastasia. Sursa: https://www.universulargesean.ro/cetatea-poenari-locul-unde-sotia-lui-tepes-s-a-sinucis-din-gelozie/, accesat în data de 7.04.2018

Curtea Domnească din București: este cunoscut faptul că în perioada secolelor XIV-

XV, Mircea cel Bătrân a construit aici o cetate dar atestarea documentară apare abia în Hrisovul din 20 septembrie 1459 emis de Vlad Țepeș din Cetatea Bucureștilor ; Muzeul Curtea Veche- Palatul Voievodal concentrează vestigiile cele mai însemnate din construcțiile medievale (vezi fig. 4.7.-4.8.), începând cu cele ale lui Vlad Țepeș (sec. XV) și încheind cu cele ale lui Constantin Brâncoveanu (sec. XVIII);

Fig. 4.7.-4.8. Curtea Veche cu statuia lui Țepeș (stânga) și pivnițele palatului. Sursa: http://muzeulbucurestiului.ro/palatul-voievodal-curtea-veche.html, accesat în data de 7.04.2018

Mănăstirea Snagov: a fost clădită pe un ostrov în partea de nord a lacului omonim; Snagovul este numit în documentele lui Mircea cel Bătrân (1409-1418) iar complexul mănăstiresc a fost suferit prefaceri radicale în vremea domniilor lui Neagoe Basarab și Mircea Ciobanul; unii cercetători afirmă că Vlad Țepeș ar fi fost ucis în anul 1476 în pădurea din preajma Băltenilor și înmormântat în incinta mănăstirii (vezi fig. 4.9.-4.10.);

Fig. 4.9.- 4.10. Presupusul mormânt al lui Vlad Țepeș (stânga) din biserica mănăstirii Snagov. Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-snagov-68187.html, accesat în data de 8.04.2018

printre altele, Alexandru Odobescu povestește că Vlad Țepeș zidise la Snagov, în clădirile dinspre nord, o cameră de tortură din care osândiții, după ce fuseseră puși la cazne, erau aruncați printr-un scripete sau o balistă în adâncul lacului; în presupusul mormânt situat în

fața ușilor împărătești nu au fost descoperite decât oase de animale și vestigii din perioade istorice mult mai vechi decât epoca în care a trăit Vlad Țepeș;

Mănăstirea Comana: este un monument istoric și de arhitectură localizat pe o terasă mai înaltă a Neajlovului care domină lunca acestuia și Balta Comana; săpăturile arheologice au dat la iveală urmele unei mănăstiri, o construcție modestă din secolul al XV-lea, care se pare că a fost ctitorită de către Vlad Țepeș (vezi fig. 4.11.-4.12.), fiind cel mai probabil loc de înmormântare al acestuia ; în anii 70, arheologii au descoperit un mormânt cu un trup decapitat în spațiul de înmormântare destinat ctitorului dar nu au existat nici un alt indiciu;

Fig. 4.11.-4.12. Mănăstirea Comana construită pe locul unei vechi ctitorii a lui Vlad Țepeș. Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Manastiri&page=comana, accesat în data de 8.04.2018

Fântâna cu nuc- Pădurea Comana; legenda spune că este locul unde Vlad Țepeș a fost prins și ucis în iarna 1476-1477, fiind localizat la aproximativ 2 km de la intrarea în pădurea Comana, într-un loc deosebit de pitoresc (vezi fig. 4.13.);

Fig. 4.13. Fântâna cu nuc din pădurea Comana unde legenda spune că Vlad Țepeș a fost ucis. Sursa: http://centru-respiro.ro/portfolio/fantana-cu-nuc/, accesat în data de 8.04.2018

Casa Vlad Dracul- Sighișoara: este o clădire- monument istoric situată în Piața Sfatului unde după toate probabilitățile s-a născut în anul 1431 Vlad Țepeș; se cunoaște faptul că tatăl lui Țepeș, Vlad Dracul a trăit în Sighișoara între anii 1431-1436 ; în prezent aici

funcționează un bar și un restaurant; în timpul renovărilor a fost descoperit un desen cu patru personaje, trei sunt mai bine conservate iar unul dintre acestea se pare că este Vlad Dracul (vezi fig. 4.14.-4.16.);

Fig. 4.14.-4.16. Casa Vlad Dracul important obiectiv turistic din Sighisoara (stânga și centru) și imaginea atribuită lui Vlad Dracul descoperită aici. Sursa: http://www.casavladdracul.ro/, accesat în data de 9.04.2018.

O propunere de circuit turistic care se includă o parte dintre aceste obiective turistice legate de numele lui Dracula dar și altele asociate s-ar putea derula pe o durată de 4 zile (3 nopți de cazare) astfel:

Ziua 1: București- Curtea de Argeș (fostă capitală a Țării Românești, locul unde a domnit bunicul lui Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân sau cel Mare- vezi fig. 4.17., așa cum mai este cunoscut; vizitarea Complexului Episcopal)- Rm. Vălcea- Sibiu (Muzeul Bruckenthal, Catedrala Catolică- locul unde se află mormântul fiului lui Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău, vezi fig. 4.18.);

Fig. 4.17.-4.18. Mircea cel Bătrân (cel Mare) bunicul lui Vlad Țepeș (stânga, pictat în Biserica Episcopiei din Curtea de Argeș) și piatra de mormânt a fiului lui Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău (Catedrala Catolică din Sibiu). Sursa: http://www.tribuna.ro/stiri/special/mihnea-cel-rau-voievodul-ucis-la-sibiu-93541.html, accesat în data de 10.04.2018

Ziua 2: Sibiu- Biertan (Cetatea Țărănească)- Sighișoara (Cetatea Sighișoarei, Casa Vlad Dracul- tatăl lui Vlad Țepeș și presupusul loc al nașterii și primilor ani din viața lui Draculea);

Ziua 3: Sighișoara- Brașov (Orașul vechi, Muntele Tâmpa, Biserica Neagră, Prima școală românească)- Râșnov (Cetatea Râșnov)- Moeciu;

Ziua 4: Moeciu- Bran (Castelul Bran)- Pârâul Rece- Sinaia (Mănăstirea Sinaia, Castelul Peleș)- Snagov (Mănăstirea Snagov- presupus loc al înmormântării lui Vlad Țepeș)- Comana (Mănăstirea Comana- locul spre care majoritatea istoricilor înclină să creadă ca este locul de veci al lui Draculea)- București.

Un alt Circuit Dracula, inițiat de către Asociația pentru Promovarea Turismului din Brașov și mediatizat mai ales către turiștii străini la diferite târguri de turism, cum a fost cel de la Berlin din anul 2009 . Traseul începe la Snagov continuă cu Târgoviște- Brașov- Sighișoara- Bistrița Năsăud- Pasul Bârgăului (vezi fig. 4.19.-4.20.)- și Sibiu- Făgăraș- Brașov la retur .

Fig. 4.19.-4.20. Hotel-Castel Dracula din Pasul Tihuța (Bârgăului) locul unde Bram Stocker a fixat cea mai mare parte din acțiunea romanului său Dracula. Sursa: http://www.turistderomania.ro/drumuri-chei-si-defilee/pasul-tihuta/, accesat în data de 10.04.2018

Brandul Dracula este cu siguranța o resursă turistică care până în prezent nu a fost valorificată la potențialul său maxim, povestea vampirului este cunoscută din Statele Unite ale Americii și până în Japonia, fiind un produs turistic unic la nivel mondial .

Dracula Tour, un circuit turistic propus de către o agenție de turism din Transilvania a intrat în Top 5 al celor mai inedite circuite turistice de către portalul onlineWomandays.com . Circuitele tip Dracula sunt preferate mai ales de către americani și britanici, apoi de către asiatici, mai ales japonezi .

În anul 2013, a fost realizat un traseu tematic legat de Dracula, acesta pleacă de la hotelul din Pasul Tihuța unde ar fi poposit Jonathan Harker, personajul- avocat din cartea lui Bram Stocker

fiind numit chiar Drumul Contelui Dracula, urmărește șoseaua DN17 spre localitățile Livezile de unde se poate face o deviere spre Cușma, ajunge la Cabana Ceaușescu de la Dealul Negru, coboară pe Valea Budacului, pe lângă Cabana Aluneasa, după care urcă în Munții Călimani, în zona numită la Trei Hotare. Parcurge Poiana Cofuri și coboară în partea de sus a satului Colibița de unde ajunge la Izvorul Lung, urcă în Valea lui Toader, Dealul Orb, după care coboară în Șendrănoaia iar la numai 3 km de Pasul Tihuța reintră în DN17. Are o lungime de 90 km, poate fi parcurs numai cu mașini de teren iar timpul efectiv ajunge la 4 ore .

O altă variantă acestui tip de produs turistic este așa-numitul turism negru, care implică diferite procesiuni- arderea unei vrăjitoare pe rug, lupte de cavaleri între ziduri de cetăți medievale, atelierul singurului artist la nivel mondial care pictează pe pânză de păianjen sau o cină cu un vampir. Turiștii sunt preluați de la aeroport, și imediat sunt familiarizați cu ceea ce vor vedea. Alin Todea- managerul agenției de turism Transylvania Live, are o viziune foarte bună asupra brandului Dracula ca produs turistic cu riscul de a trece peste realitatea istorică: “Foarte mulți turiști străini au venit, sub influența romanului lui Bram Stoker, să-l vadă pe Dracula în Transilvania, dar aici, în loc de un tur Dracula au primit un tur Vlad Țepeș. Mulți au plecat dezamăgiți. Asta e o mare pierdere pentru turismul românesc. Dracula e foarte popular și ar trebui să profităm de acest lucru” .

Turiștii i-au efectiv urma lui Dracula, primesc un talisman pentru a se apăra de acesta, circuitul începe de la Satu-Mare unde sunt primiți cu cină și degustare de vin exact cum făcea și Dracula când avea musafiri. “Dracula este cârligul perfect pentru a atrage aici turiști, ca să le poți arăta ce avem – munții, peisajul, țăranii, tradițiile. E simplu, odată ce l-ai atras aici. Fără turismul Dracula suntem în egală competiție cu celelalte țări. Trebuie să profităm de acest lucru. Sunt companii străine care au înțeles acest lucru și organizează aici astfel de tururi”, explică Todea.

După ce vizitează Cimitirul Vesel de la Săpânța și Muzeul Satului de la Sighetul Marmației, pentru a intra în atmosfera misterioasă a locurilor vor petrece seară într-un cadru rural, vor avea ocazia să se plimbe cu căruța la lumina torțelor și să asculte povești cu fantome și strigoi. În a treia zi, turiștii vor învăța de la un meșter tâmplar din Săcel să facă un țăruș pentru o ucide vampirul și vor degusta același meniu ca și Jonathan Harker din romanul Dracula. Mai departe turiștii vor servi o cină vampirească și vor învăța descântecele destinate acestui ritual: “În mitologia românească nu există termenul vampir, doar moroi sau strigoi. Așa că noi le oferim turiștilor un ritual de omorâre a strigoiului. Am studiat ce s-a întâmplat în mitologie, am descoperit descântecele care erau citite atunci când se scotea mortul și am replicat acest eveniment, implicându-l pe turist.

Îi dăm un batic, o lumânare în mână, busuioc, îl învățăm să descânte”.

Ajunși la Sighișoara, turiștii vor lua masa în casa unde s-a născut Vlad Dracul, participă la o petrecere de Halloween, lupte între cavaleri și arderea unei vrăjitoare pe rug.

Circuitul continuă cu Sibiu (Podul Minciunilor), Brașov (Biserica Neagră) un turiștilor li se vorbește despre conflictele dintre Vlad Țepeș și saxoni, Castelul Bran, la Sinaia (Castelul Peleș) unde li se amintește despre fantoma Reginei Maria care este trădată de mirosul de violete. Este vizitat și Castelul Corvineștilor.

Fig. 4.21.-4.22. Imaginea vampirilor și a strigoilor este destul de des întâlnită în localități precum Sighișoara (stânga) sau la Bran (Castelul groazei). Sursa: http://www.infotravelromania.ro/fotografii_bran.html, accesat în data de 10.04.2018.

Dan Matei Agathon, fostul Ministru al Turismului are aceeași părere despre despre faptul că distrugerea mitului Dracula poate avea consecințe negative asupra turismului din România: ”Legătura legendei Dracula cu Transilvania este primordială și poate duce la o propulsare nemaivazută a turismului în regiune” .

Tot Dan Matei Agathon a fost acela care a propus în anul 2001, realizarea unui parc tematic numit Dracula Park, în fapt un uriaș parc de distracții care avea să atragă turiști din toată lumea. Inițial, acest proiect avea să fir pus în practică lângă Sighișoara dar cum infrastructura locală nu permitea acest lucru, proiectul a fost mutat pe un teren de lângă Bucureșți. S-a realizat chiar și o conscripție publică la care au participat 14 000 de români și câteva firme importante, suma adunată a fost de 10,7 milioane lei dar proiectul a fost abandonat din motive neclare.

Un pas înainte a fost totuși inițierea unui site, www.dracula.ro unde sunt incluse toate activitățile legate de Dracula. Site-ul include traseele, obiectivele, hărți cu locurile legate de personalitatea lui Dracula dar și imagini cu vampiri, care se doresc a fi cât mai înfricoșătoare. Sunt prezentate și informații generale despre Vlad Țepeș, Dracula, vampiri, Bram Stocker și filmele legate de acest subiect.

Fig. 4.23. Prezentarea site-ului www.dracula.ro. Sursa: http://www.dracula.ro/, accesat în data de 10.04.2018.

Traseul turistic propus în cadrul site-ului www.dracula.ro este următorul:

Ziua 1: În siguranța orașului București;

Ziua 2: Dracula din punct de vedere istoric, sunt vizitate insula Snagov- Târgoviște- Cetatea Poenari;

Ziua 3: Bine ați venit în Transilvania! Se vor vizita Cetatea Oratia (locul unde se pare că a fost arestat Vlad Țepeș, vezi fig. 4.24.-4.25.)- Cetatea Rupea- Brașov (cu un moment special, Dracul îndrăgostit la Poarta Schei);

Fig. 4.24.-4.25. Ruinele Cetății Oratia (stânga) și reconstituirea, este locul unde, cel mai probabil, a fost arestat Vlad Țepeș de către oamenii lui Matei Corvin. Sursa: http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/component/k2/item/6337-cetatea-oratia-si-misterele-celui-mai-important-drum-ce-lega-tara-romaneasca-de-transilvania, accesat în data de 10.04.2018.

Ziua 4: Mitologia populară (vampirii). Se va parcurge traseul Brașov- Cetatea Rupea- Sighișoara (moment special: Judecata vrăjitoarelor);

Fig. 4.26. Traseul circuitului Dracula Tour. Sursa: http://www.dracula.ro/?page_id=146, accesat în data de 10.04.2018.

Ziua 5: Pe urmele lui Bram Stocker! Contele-Vampir Dracula- este urmărit traseul: Sighișoara- Târgu Mureș (moment special: verificarea situației animalelor la gradina zoologică)- Bistrița- Pasul Bârgăului; servirea meniului lui Jonathan Harker (Restaurant Coroana de Aur); ritual magic la Castelul lui Dracula din Pasul Bârgăului;

Ziua 6: O zi fierbinte!, se va parcurge următorul traseu: Pasul Bârgăului- Sighișoara- Cetatea Făgărașului; moment special: Vânătoarea vampirului;

Ziua 7: O zi lejeră!, Cetatea Făgăraș- Transfăgărășan- București.

Revenind la proiectul Dracula-Park, acesta a fost respins din zona Sighioarei din considerente ecologice (protejarea unei păduri din stejari seculari) și datorită faptului că se afla foarte aproape de un sit UNESCO dar și în apropiere de cțteva sate saxone cu numeroase obiective culturale mai ales religioase. Împotriva acestui proiect a fost atât Biserica Ortodoxă dar și Prințul Charles care a afirmat că “ar fi o pierdere tragică atât pentru localnici, cât și pentru cetățenii întregii Europe” . În consecință, proiecul a fost mutat lângă București dar din anul 2004 a fost

abandonat. Au existat estimări că acest proiect ar fi adus peste un milion de turiști străini în România și ar fi creat 3 000 de locuri de muncă.

Chiar dacă Master-Planul pentru Turismul din România nu menționează nici un produs turistic specific lui Dracula, la nivel local sau prin intermediul agențiilor de turism acest produs turistic există.

Literatura de specialitate susține că miturile și legendele pot să dezvolte turismul. Un exemplu în acest sens este Noua Zeelandă, țară un fluxurile turistice au crescut ca urmare a popularizării locurilor unde s-a filmat Lord of the Rings. La fel este și cazul Tunisiei cu atragerea în circuitul turistic a locului unde s-au filmat scene din Războiul Stelelor. Chiar dacă statul român a rata șansa de a crea un produs tematic turistic Dracula, agenții independenți dar și anumite comunități locale au știut să folosească această oportunitate. Chiar dacă sunt destinate grupurilor mai mici de turiști și utilizează resursele locale aduc totuși importante încasări la bugetul local.

CONCLUZII

Lucrarea de față, a fost întocmită pe temeiul unei ample cercetări a documentelor românești și străine despre Vlad Țepeș. Și-a propus înainte de orice, realizarea unei paralele dintre Dracula și Vlad Țepeș și modul cum mitul lui Dracula a fost reprezentat în diferite feluri, pornind de la denigrarea adevărului istoric și până la importanța turistică a lui Dracula.

În realizarea acestei lucrări au fost utilizate rezultatele investigațiilor istoricilor români, cristalizate în studii de amplă erudiție și semnate de Nicolae Bălcescu, I. Bogdan, Gh. Ghibănescu, A. D. Xenopol, Gr. Tocilescu, N. Iorga, I. Minea, C. C. Giurescu, Șt. Ștefănescu, N. Stoicescu, Șt. Andreescu. Lucrările acestora sau alte altora, necitați aici, dar menționați în text ori trecuți la bibliografia selectivă au reprezentat izvoare orientative de mare preț. La acestea am adăugat concluziile unor cercetări personale, în urma studiului la bibliotecă sau vizitarea unor obiective turistice asociate cu Vlad Țepeș- Dracula.

Urmărind viața și locurile pe unde a umblat Vlad Țepeș, este interesant de a reînvia prin scris, dar și prin intermediul festivalurilor, atmosfera medievală din câteva orașe, care mai păstrează încă vestigii ale sec. al XV-lea, dar, mai ales, este nevoie să se cunoască totuși adevărul despre marele erou național, fără a afecta activitatea turistică din România, acolo unde se pot găsi soluții de promovare exclusivă a mitului lui Dracula.

Dracula este și va rămâne un element de atractivitate pentru lumea occidentală, un mister al timpurilor medievale întunecate, dar un mod de distorsionare a realității istorice care nu era necesar, însă inevitabil, asocierea dintre personajul-vampir și Vlad Țepeș s-a realizat de-a lungul timpului, ajungându-se la filme cu bugete de zeci de milioane de dolari. Totul a pornit de la povestirile negustorilor sași, împrăștiate în toată Europa, despre ferocitatea lui Vlad Țepeș. Născute din răutate și din dorința de răzbunare, acestea au exagerat foarte mult faptele, iar acest lucru s-a propagat în timp și spațiu până în zilele noastre influențând chiar personalități marcante ale culturii din România (vezi cazul lui Vasile Alecsandri, care l-a asemuit pe Vlad Țepeș cu un monstru foarte crud). Misterul este aprofundat de faptul că nu se cunoaște exact cum a murit voievodul muntean și unde a fost înmormântat.

Numele de Dracula a fost apoi preluat de hoteluri, restaurante, complexe turistice, circuite turistice, trasee, etc.

În mod paradoxal, în România lui Țepeș și a lui Dracula, mitul este cunoscut dar nu este foarte popular, probabil datorită unei campanii de combatere a acestuia din timpul perioadei comuniste. Locurile legate de numele lui Dracula sunt totuși puse în valoare, cel puțin la nivel local, pentru că autoritățile centrale nu au creat o strategie de valorificare turistică a acestei legende întunecate.

BIBLIOGRAFIE

a) Literatura de specialitate

1. Aaron Florian (1976), Vlad Țepeș, în Muzeul Național, Gazetă literară și industrială, II (1837-1838), București;

2. Andreescu Ștefan (1976), Vlad Țepeș (Dracula). Între legendă și adevăr istoric. Colecția Confluențe. Editura Minerva, București;

3. Armbruster Adolf (1975), Cronica Ungară a lui Jacob Unrest, în Revue Roumanie d Histoire, t. XIII, nr. 3;

4. Bălcescu Nicolae (1940), în Opere I, partea I, editate de Zane G., București;

5. Binder Pavel (1974) Itinerarul transilvănean al lui Vlad Țepeș, Revista de Istorie, t. 27, nr. 10;

6. Bogdan I. (1896), Vlad Țepeș și narațiunile germane și rusești. Studiu critic, Editura Librăriei SOCECO, București;

7. Burada Theodor (1882), Datinile poporului român la înmormântări, București;

8. Cantemir Dimitrie (1716), Description Moldaviae;

9. Cantu Cesar (1867), Histoire universelle, vol. XII, ediția a III-a, Paris;

10. Câmpina, Barbu, T. (1962), Victoria oștirii lui Țepeș asupra sultanului Mehmed al II-lea (cu prilejul împlinirii a 500 de ani) în Studii, revistă de istorie, t. XV, nr. 3;

11. Ciobanu Radu Ștefan (1979), Pe urmele lui Vlad Țepeș. Editura Sport-Turism, București

Ciorănescu Al. (1936), Opera istorică a lui Budai-Deleanu, extras din Cercetări literare, II, București;

12. Columbeanu Sergiu, Radu Valentin (1977), Vlad Dracul. Editura Militară, București;

13. Cucu Vasile, Ștefan Marian (1979), România, ghid-atlas al monumentelor istorice, Editura Sport-Turism, București;

14. De Roos, Hans Corneel, (2012), “Count Dracula’s Address and Lifetime Identity,” collected in Crișan, Marius-Mircea (ed.) Dracula: An International Perspective;

15. De Roos, Hans Corneel, (2012), “Bram Stoker’s Vampire Trap—Vlad the Impaler and his Nameless Double,” Linköping Electronic Articles in Computer and Information Science 14, no. 2.;

16. Florescu Radu, McNally Raymond (1973), A biography of Vlad the Impaler. Hawthorn Book, New York, București;

17. Florescu Gh. Graur (1983), Popasuri în împrejurimile Bucureștilor, Editura Sport-Turism;

18. Fotino D. (1859), Istoria generală a Daciei, București;

19. Gerard Emily, Transilvanian Superstition, articol preluat de către Bram Stocker în anul 1895;

20. Giurescu Constantin (1937), Istoria românilor, vol. I, partea I, București;

21. Giurescu C.C. (1937), Istoria Românilor, vol.II, partea a II-a, București;

22. Hugo Victor (1955), La Legende des siecle. La fin de Satan-Dieu, publicată de Jaques Truchet, Editura Gallimard, Paris;

23. Ielenicz Mihai, Comănescu Laura (2006), România. Potențial turistic și turism. Editura Universitară, București;

24. Iorga, Nicolae, Byzantium After Byzantium, tr. Treptow;

25. Iorga Nicolae (1966), Viața lui Ștefan cel Mare, ediția a II-a. Editura pentru literatură și artă, București;

26. Ispirescu Petre (1936), Povești despre Vlad Țepeș, Cernăuți;

27. Kogălniceanu Mihail (1976), Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, în Opere, vol.II. Scrieri istorice, ediție de Alexandru Zub, Editura Academiei, București;

28. Leu Corneliu (1977), Plângerea lui Dracula, Editura Cartea românească, București;

29. Manolescu Radu (1965), Comerțul Țării Românești și Moldovei cu Brașovul (sec.XIV-XVI), Editura Științifică, București;

30. Mehmed Mustafa Ali (1975), Istoria turcilor, Editura științifică și enciclopedică, București;

31. Mickiewicz Adam (1860), Cours de literature slave professee au College de France, 1841-1842, vol. II, Paris;

32. Minea I. (1914), Din trecutul stăpânirii românești asupra Ardealului. Pierderea Amlașului și Făgărașului, Extras Convorbiri literare, București;

33. Murgescu Bogdan, (2001), Istoria României în texte, Editura Corint, București;

34. Odobescu Al. (1973), Câteva ore la Snagov, în volumul Scene istorice, București;

35. Ogden Nash (1977), The Terrible People (Oamenii teribili), în Reader în Modern American Literature (Antologie de literatură americană contemporană), Moscova;

36. Pascu Mihai Ion (2003), România. Ghid auto-turistic. Editura Coresi, București;

37. Popescu Mihail (1937), Legende istorice ale românilor din cronicari, București;

38. Ranke Leupold (1873), Histoire des Osmanlis et de la monarchie espagnole, Paris, (tradus din limba germană);

39. Rezachevici Constantin (2002), Unde a fost mormântul lui Vlad Tepes? (II), Magazin Istoric, nr. 3;

40. Rădulescu Cobadin (1910), Legende, tradiții și amintiri istorice, București;

41. Stăvăruș Ion (1993), Povestiri medievale despre Vlad Țepeș-Draculea. Studiu critic și antologie, București;

42. Stoicescu N., (1976), Vlad Țepeș, Editura Academiei RSR, București;

43. Stoker Bram, Dracula, 1897;

44. Șincai Gh. (1969), Hronica românilor și a mai multor neamuri, în Opere, vol. II. Ediție îngrijită de Florea Fugaciu, Editura pentru literatură, București;

45. Tocilescu Grigore (1894), Istoria Românilor, București;

46. Von Hammer- Pourgstall Joseph (1836), Histoire de l Empire ottoman, vol. III, Editura Halle, R.T. Paris;

47. Vulcănescu Romulus, Mitologie Română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București;

48. Xenopol A.D. (1899), Istoria românilor, vol. II, partea a II-a, Iași;

49. ***Analele Academiei Române (1882-1883), Memoriile Secției istorice S, II, IV;

50. *** România-ghid turistic (1967). Editura Meridiane, București;

51. *** Dracole Wayda, Nurnberg;

52. *** Prezentarea filmului Vlad Țepeș (1979);

53. *** Panou informativ Mănăstirea Comana (2017);

b) Webografie

1. *** www.mythologica.ro, accesat în data de 24.02.2018;

2. *** www.historia.ro, accesat în data de 24.02.2018;

3. *** www.turistintransilvania.com, accesat în data de 1.03.2018;

4. *** www.romanianturism.info.ro, accesat în data de 1.03.2018;

5. *** www.turismland.ro, accesat în data de 1.03.2018;

6. *** www.manastireasnagov.ro, accesat în data de 1.03.2018;

7. *** www.cunoastelumea.ro, accesat în data de 1.03.2018;

8. *** www.manastireacomana.ro, accesat în data de 2.03.2018;

9. *** www.targoviste.ro, accesat în data de 26.03.2018;

10. *** www.telegraph.co.uk, accesat în data de 31.03.2018;

11. *** http://www.visitbran.com/ro/planifica/despre-mitul-lui-dracula.html, accesat în data de 23.02.2018;

12. *** http://www.descopera.ro/cultura/6439292-strigoii-din-mitologia-romaneasca-intunecata-poveste-a-mortilor-vii, accesat în data de 24.02.2018;

13. *** https://www.natgeo.ro/locuri-si-oameni/comunitati/9761-strigoi-vs-vampir, accesat în data de 24.02.2018;

14. *** http://www.castelulbran.ro/contele-dracula.html, accesat în data de 24.02.2018;

15. *** https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/originea-legendei-vampirului-dracula-defaimarea-lui-vlad-tepes/, accesat în data de 24.02.2018;

16. *** https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/originea-legendei-vampirului-dracula-defaimarea-lui-vlad-tepes/, accesat în data de 25.02.2018;

17. *** https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/04/19/povestiri-germane-despre-vlad-tepes/ , accesat în data de 25.02.2018;

18. *** http://www.descopera.org/legenda-vampirilor/, accesat în data de 25.02.2018;

19. *** https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj/aici-a-fost-ucis-vlad-tepes-509179, accesat în data de 2.03.2018;

20. *** http://www.lovendal.ro/wp52/misterul-mortii-lui-vlad-tepes-a-fost-asasinat-sau-ucis-din-greseala/, accesat în data de 2.03.2018;

21. *** https://www.biography.com/people/bram-stoker-9495731, accesat în data de 10.03.2018;

22. *** http://corbiialbi.ro/index.php/contact/141-dracula-8211-cel-mai-cunoscut-secui-din-lume/, accesat în data de 12.03.2018;

23. *** http://www.descopera.ro/istorie/15614212-5-mituri-demontate-despre-vlad-tepes-cum-a-ajuns-voievodul-sa-fie-asociat-cu-personajul-dracula, accesat în data de 12.03.2018;

24. *** http://adevarul.ro/news/societate/bram-stoker-vrut-initial-sa-l-faca-dracula-austriac-1_50abdcf57c42d5a66381886b/index.html, accesat în data de 12.03.2018;

25. *** http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Bram+Stoker (1897), accesat în data de 15.03.2018;

26. *** https://adrian90blog.wordpress.com/2018/02/26/importanta-lui-mihai-viteazul-pentru-bram-stoker-o-investigatie-continua/, accesat în data de 15.03.2018;

27. *** http://www.gandul.info/magazin/cum-a-aparut-dracula-un-stranepot-al-lui-bram-stoker-a-gasit-jurnalul-in-care-autorul-isi-schita-personajul-8917993, accesat în data de 17.03.2018;

28. *** http://www.cunoastelumea.ro/in-sfarsit-filmul-povesti-despre-vlad-voievod-draculea;

29. *** https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/filmul-vlad-tepes-sau-imaginea-autoritara-a-dictatorului-comunist, accesat în data de 18.03.2018;

30. *** http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_Marin-Mincu.html, accesat în data de 26.03.2018;

31. *** http://www.agentiadecarte.ro/2012/10/%E2%80%9Cnepotul-lui-dracula%E2%80%9D-de-alexandru-musina-lansat-la-brasov/, accesat în data de 26.03.2018;

32. *** https://www.goodreads.com/book/show/17448670-nepotul-lui-dracula, accesat în data de 26.03.2018;

33. *** https://historice.ro/prima-varianta-povestirilor-germane-despre-vlad-tepes-tradusa-romana/, accesat în data de 2.04.2018;

34. *** http://rincondesinuhe.com/homepage-3/53-bram-stoker-s-dracula, accesat în data de 31.03.2018;

35. *** https://www.cinemagia.ro/filme/dracula-2000-1568/imagini-hires/8225/, accesat în data de 31.03.2018;

36. *** https://uk.askmen.com/entertainment/austin/dracula-2013.html, accesat în data de 31.03.2018;

37. *** https://www.universenciclopedic.ro/vlad-tepes-dracula, accesat în data de 2.04.2018;

38. *** http://www.bzb.ro/stire/contele-dracula-isi-face-propria-petrecere-de-halloween-la-castelul-bran-a65710, accesat în data de 7.04.2018;

39. *** http://www.stiridb.ro/turnul-chindiei-targoviste-ghid-de-oras/, accesat în data de 7.08.2018;

40. *** https://www.universulargesean.ro/cetatea-poenari-locul-unde-sotia-lui-tepes-s-a-sinucis-din-gelozie/, accesat în data de 7.04.2018;

41. *** http://muzeulbucurestiului.ro/palatul-voievodal-curtea-veche.html, accesat în data de 7.04.2018;

42. *** https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-snagov-68187.html, accesat în data de 8.04.2018;

43. *** http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Manastiri&page=comana, accesat în data de 8.04.2018;

44. *** http://centru-respiro.ro/portfolio/fantana-cu-nuc/, accesat în data de 8.04.2018;

45. *** https://www.welcometoromania.ro/Sighisoara/Sighisoara_Casa_Vlad_Dracul (9.04.2018);

46. *** http://www.casavladdracul.ro/, accesat în data de 9.04.2018;

47. *** http://www.tribuna.ro/stiri/special/mihnea-cel-rau-voievodul-ucis-la-sibiu-93541.html, accesat în data de 10.04.2018;

48. *** http://www.turistderomania.ro/drumuri-chei-si-defilee/pasul-tihuta/, accesat în data de 10.04.2018;

49. *** http://www.gandul.info/financiar/pe-unde-va-trece-traseul-turistic-dracula-ce-vor-sa-mai-viziteze-strainii-in-romania-12239138, accesat în data de 10.04.2018;

50. *** https://www.money.ro/circuit-turistic-pentru-brandul-dracula/, accesat în data de 10.04.2018;

51. *** http://www.ziare.com/preturi/oferte-turism/alin-burcea-mitul-lui-dracula-trebuie-exploatat-poate-aduce-sute-de-mii-de-straini-in-romania-1331157, accesat în data de 10.04.2018;

52. *** http://evz.ro/dracula-tour-un-circuit-turistic-romanesc-in-top-cinci-mondial-938796.html, accesat în data de 10.04.2018;

53. *** http://destinatii.eu/dracula-vinul-si-tratamentele-pentru-reumatism-solutia-pentru-turism/, accesat în data de 10.04.2014;

54. *** http://adevarul.ro/locale/bistrita/foto-traseu-tematic-dedicat-contelui-dracula-1_5237e308c7b855ff569069af/index.html, accesat în data de 10.04.2018;

55. *** http://citynews.ro/eveniment-15/turism-negru-tara-lui-dracula-207076, accesat în data de 10.04.2018;

56. *** http://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/vampirii-brand-de-tara-cum-a-ajuns-dracula-salvatorul-turismului-romanesc-91450/, accesat în data de 10.04.2018;

57. *** http://www.dracula.ro/, accesat în data de 10.04.2018;

58. *** http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/component/k2/item/6337-cetatea-oratia-si-misterele-celui-mai-important-drum-ce-lega-tara-romaneasca-de-transilvania, accesat în data de 10.04.2018;

59. *** http://www.romaniaincontact.com/2013/08/01/anca-udrea-dracula-intre-istorie-mit-si-produs-turistic/, accesat în data de 10.04.2018.