Misiunea Organizatiei Universitare

MISIUNEA ORGANIZAȚIEI UNIVERSITARE

Universitățile sunt responsabile cu pregătirea studenților pentru piața muncii și se adaptează permanent mediului și schimbărilor pentru a răspunde acestei cerințe, mediu caracterizat prin competitivitate și instabilitate. Mediul educațional trebuie să răspundă acestor schimbări prin alinierea la noile concepte educaționale, adaptarea programelor de studiu, și resurselor umane, asigurarea infrastructurii – tehnici și echipamente.

Un număr crescând de indivizi solicită educație, la toate vârstele vieții active, în forme din ce în ce mai puțin tradiționale, astfel piața educațională făcând referire la cererea și oferta de educație superioară, precum și la impactul educației asupra angajării și câștigului. Sistemul universitar poate fi privit ca furnizor sau producător de forță de muncă calificată, motiv pentru care este susținută idea de cooperare între universități și întreprinderi. În acest caz consumatorul este reprezentat de categoria studenților, părinților elevilor și de societate privită în ansamblu. Se poate vorbi și de piață efectivă (consumatorii actuali) și piață potențială, reprezentată de categoriile cu care se dorește o viitoare colaborare.

Un impact sever asupra ofertei educaționale instituționalizate își are originea în creșterea și complexitatea cererii de educație superioară. Oferta de educație superioară vine ca răspuns la cerere și este exprimată prin numărul de locuri disponibile în cadrul unei universități și depinde de posibilitățile financiare existente pe piață și fondurile acesteia. Această ofertă urmează un trend ascendent corespunzător cererii, pe piață fiind nevoie de forță de muncă specializată.

În literatura de specialitate este susținută relația de cauzalitate între educație și venituri, astfel încât formarea universitară duce la creșterea veniturilor. S-a demonstrat faptul că înscrierea la facultate depinde de costurile generate, de câștigurile așteptate pe durata activă în muncă, educația părinților, nivelul socio-economic al familiei și reședința acesteia. Cererea de educație economică este determinată atât de prefacerile din spațiul economic, politic și social, cât și de nevoile individuale ale elevilor de a cunoaște și înțelege mecanismele și practicile economiei de piață. Cererea variază și în funcție de calitatea învățământului universitar și a cadrelor didactice, precum și de numărul studenților înscriși, factor ce duce la crearea de nivele ierarhice.

Pentru o bună corelare între oferta educațională a universităților și nevoile angajatorilor trebuie create parteneriate între universități și reprezentanții mediului de afaceri, scopul acestora fiind acela de a forma specialiști pentru piața muncii care să dobândească toate cunoștințele teoretice și abilitățile practice în timpul parcurgerii programelor de studii universitare, atât de la cadrele didactice, cât și de la specialiștii diferitelor domenii de afaceri. Această idee se află în concordanță cu faptul că mixul de marketing universitar ar trebui să se centreze mai mult asupra nevoilor studentului și nu asupra strategiilor de vindere a produsului universitar, trebuind să ofere satisfacție consumatorului. Percepțiile cadrelor didactice și ale studenților sunt pozitive în privința relației mediu universitar – piața muncii, în timp ce angajatorii se dovedesc a fi sceptici. De aceea, colaborarea universităților cu companiile este profitabilă pentru ambele părți, așa cum reiese din motivele invocate și pentru că ar spori deschiderea acesteia față de comunitățile locale și mediul extern: atragerea de fonduri pentru cercetare; dezvoltarea unei infrastructuri adecvate; accesul la cercetarea științifică a entității partenere; creșterea reputației; atragerea unui număr mai mare de studenți; asigurarea de locuri de muncă; îmbunătățirea imaginii.

Investiția în educația superioară are ca motivație creșterea productivității și veniturilor, creșterea siguranței în păstrarea unui loc de muncă prin dobândirea unei diplome sau noi oportunități, recunoaștere socială. Studiile superioare fac ca un individ să câștige cu 50% mai mult decât o persoană cu studii medii, iar creșterea accentuată din ultimii ani a persoanelor care investesc în studii universitare are ca principal motiv sporirea veniturilor. De asemenea, studiile universitare reduc riscul de a deveni șomer. Atât studenții, cât și universitățile sunt interesate de obținerea celor mai bune performanțe având în vedere competitivitatea existentă pe piață. Cea mai mare provocare pentru o instituție de învățământ superior este aceea de a deveni o sursă de satisfacție pentru student, calitatea fiind cea care menține echilibrul între forme interne și externe.

Impactul studiilor superioare asupra carierei unui individ este foarte mare deoarece influențează posibilitățile de angajare și de câștig. Studierea pieței universitare este foarte importantă și vizează și comportamentul studenților, categoria cea mai importantă de consumatori, pentru îmbunătățirea programelor oferite astfel încât acestea să fie pe măsura așteptărilor.

Legătura învățământului superior cu piața muncii reprezintă o condiție a dezvoltării studenților ca specialiști și poate fi anticipată prin participarea acestora în timpul studenției la activități practice.

Studenții din învățământul superior trebuie să se implice atât în activități academice, cât și profesionale. Participarea studenților pe piața muncii are un efect benefic în cele mai multe cazuri. Avantajele de a lucra în timpul facultății sunt reprezentate de faptul că aduce venituri, duce la dobândirea de experiență și la o mai bună orientare profesională. În același timp apar și dezavantaje prin consumul de timp implicat, este afectată capacitatea studentului de a se concentra pe activitățile academice, reducând deopotrivă prezența la cursuri și seminarii, precum și atenția acordată pregătirii individuale.

În privința veniturilor studenților cele mai importante lucruri evidențiate sunt următoarele: bursierii au venituri net inferioare celor care nu beneficiază de burse, indiferent de statusul ocupațional; veniturile totale disponibile raportate de studenții la stat sunt mai mari decât cele ale studenților din universități private, indiferent de statusul ocupațional și de statutul de bursier.

Stagiile de practică au o utilitate ridicată pentru pregătirea studenților din punctul de vedere al cadrelor didactice, dar studenții sunt mai rezervați neavând convingerea că vor găsi ușor un loc de muncă după absolvire. Mai mult decât atât, corelarea ofertei educaționale a facultăților este susținută de procentul în creștere al studenților (80%), care consideră că ar trebui să se modifice în funcție de nevoile pieței muncii. În același timp profesorii (70%) consideră că ceea ce se învață la facultate și ceea ce se cere la angajare nu diferă, astfel că ar trebui să li se comunice mai mult studenților despre modul în care cele pe care le deprind în facultate le sunt utile pe viitor.

La pregătirea studentului pentru piața muncii un rol important îl are și utilizarea internshipului. Angajatorii însă se dovedesc reticenți față de utilizarea internshipului. Reticențele acestora se explică prin costurile necesare pregătirii ce precedă stagiul de practică. La nivelul anului 2008 doar în aproape 30% dintre companii existau persoane dispuse să se ocupe de studenți. Dacă proprii angajați s-ar ocupa de pregătirea studenților atunci pot să apară deficiențe în activitatea companiei, altfel spus, costuri suplimentare. Se propune ca soluție, ca instituția universității să ajute și să încurajeze internshipul având responsabilitatea selecției, pregătirii și supravegherii inițiale a studenților doritori să activeze în diferite companii. Pregătirea și supravegherea pot fi realizate de cadre didactice (de preferință, lectori, asistenți sau conferențiari), care astfel au oportunitatea de a se menține în contact permanent cu cerințele pieței muncii actualizându-și cunoștințele. Ar trebui ca persoana din universitate care se ocupă de studenții interni să aibă această responsabilitate timp de mai mulți ani și în aceeași întreprindere. Se recomandă plasarea internshipului în timpul anului universitar, și nu în vacanțe.

Studenții și cadrele didactice susțin imaginea unei corespondențe între oferta educațională și cerințele pieței muncii, dar opiniile angajatorilor cu privire la învățământul superior sunt mai puțin pozitive, deoarece organizează cursuri de formare și pregătire profesională pentru angajați, prin colaborarea cu firme specializate sau cu ajutorul propriilor angajați, fără a apela la alte firme. Doar o treime dintre angajatorii chestionați în 2012 nu organizau cursuri de formare și pregătire profesională, ceea ce vine în completarea trendului din 2008 conform căruia interesul companiilor pentru sponsorizarea cercetărilor era foarte scăzut, iar marile companii erau dispuse să se implice doar în acordarea de burse și în cercetare.

Tabelul nr. 1. Încrederea în capacitatea universităților de a pregăți absolvenți pentru piața muncii

Sursa: A. Miroiu, M. Păunescu, L. Vlăsceanu (coord), Calitatea învățământului superior, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 110.

Responsabilitatea angajării este împărțită între student/absolvent, universitate și angajator. Astfel că modul de prezentare al celui care aplică pentru o slujbă are o importanță deosebită, instituția de învățământ superior care se face simțită prin planul cognitiv, cât și angajatorul prin experiența pe care o are în domeniu fiind principalele criterii care guvernează angajarea. De-a lungul anilor cele mai impotante criterii pentru angajatori, au fost modul de prezentare la interviu al candidatului, educația candidatului și experiența în domeniu.

În ceea ce privește relația dintre universitate și mediul de afaceri din perspectiva angajabilității absolvenților pe piața muncii, există un decalaj important de imagine. Idea este susținută și de faptul că angajatorii acordă importanță aproape egală rolului propriu, celui al universităților și responsabilității studenților, studenții pun accentul, în ordine, pe ei înșiși, pe universități și abia apoi pe angajatori, iar cadrele didactice mențin centrul de greutate în dreptul studenților și consideră mai puțin important rolul angajatorilor.

Printre strategiile universității ar trebui să se afle incluse activități ce au în vedere asigurarea continuității activității universităților, ceea ce vine în sprijinul ideii conform căreia prin intermediul asociațiilor studențești poate fi susținută relația dintre angajatori, studenți și cadre didactice.

Stagiile de practică efectuate în timpul studiilor universitare au un rol foarte important în decizia de alegere a carierei, o persoană putând realiza dacă urmarea carierei propusă de specializarea absolvită i se potrivește sau dacă trebuie să se reorienteze. Situațiile de reorientare sau continuare a traseului început prin studiile universitare urmate ar putea fi în concordanță cu motivele care au stat la baza alegerii unui domeniu universitar – economice, sociologice (aspirațiile și interesul personal) sau o combinație a celorlalte două menționate.

La sfârșitul perioadei de comunism a avut loc o explozie în sistemul învățământului superior românesc datorată creșterii spectaculoase, ajungându-se de la 48 la circa 120 de instituții de învățământ superior în prezent, dar și a numărului de studenți care în anul 1987 reprezenta doar 10% din populație. În 2009 a fost înregistrat un număr de 56 de universități de stat. Au apărut și foarte multe organizații private cu scopul de a oferi servicii de învățământ superior. Aceste universități private au ales domenii în care nu se reușea acoperirea cererii (economia sau dreptul), dar au evitat domeniile specializate, (medicina sau artele). Se dorește ca sistemul de învățământ superior să devină mai performant, în prezent fiind alcătuit din universități, institute, academii de studii și școli de studii postuniversitare.

În ceea ce privește tendințele rezultate în urma anchetelor făcute în rândul cadrelor didactice și ale studenților despre asigurarea calității în învățământul superior au fost menționate cele mai importante și cele care au legătură cu cercetarea întreprinsă.

În urma anchetelor s-a putut observa faptul că imaginea sistemului de învățământ superior este imaginea unui sistem centrat pe sine – Imaginea de ansamblu a calității învățământului nostru superior, așa cum rezultă din percepțiile cadrelor didactice, ale studenților și angajatorilor, este aceea a unui nivel de calitate relativ ridicat. Cadrele didactice și angajatorii au o imagine de ansamblu pozitivă asupra calității sistemului de învățământ superior în timp ce percepțiile studenților sunt contradictorii.

Se manifestă tendința de scădere a încrederii în universități, mai ales în ceea ce privește legătura cu piața muncii. Angajatorii nu au încredere în sistem, consideră experiența de lucru un criteriu mai puternic la angajare decât media de absolvire sau reputația facultății absolvite, așa cum se observă în tabelul de mai jos. De asemenea, majoritatea angajatorilor preferă absolvenți care au lucrat în timpul facultății, absolvenți de master, iar universitățile de stat sunt preferate celor private.

Pe măsură ce studenții înaintează în anii de studiu tind să aibă o părere mai puțin pozitivă referitoare la calitatea învățământului superior în ansamblu, dar opinia despre propria facultate continuă a fi una pozitivă.

Este evidentă distincția între universitățile private și cele de stat. Percepțiile studenților și profesorilor din universitățile private și cele din universitățile de stat cu privire la calitatea universităților sunt diferite, astfel că studenții și profesorii din prima categorie acordă aceleași note învățământului superior, indiferent de forma de proprietate, în timp ce studenții și cadrele didactice din universitățile de stat acordă note semnificativ mai mici universităților private.

Resursele, convingerile profesionale și prestația profesorilor influențează hotărâtor calitatea educației, motiv pentru care un alt aspect analizat este cel al modalităților de evaluare a calității programelor de studii din învățământul superior din perspectiva cadrelor didactice. Acestea sunt de părere că evaluarea calității programelor de studii pe baza unui sistem național de indicatori de performanță este cea mai eficientă modalitate de evaluare. A fost realizată o listă de 12 criterii pentru evaluarea calității unui program de studii universitare, cerându-se cadrelor didactice le aleagă pe primele trei în funție de importanță. Lista a cuprins următoarele criterii: resurse financiare, resurse umane, baza materială, eficiența administrației, activități de cercetare, conținutul cursurilor, activități practice cu studenții, publicații ale cadrelor didactice, participări la conferințe, rata de absolvire, rata de continuare a studiilor și numărul de absolvenți care își găsesc un loc de muncă. S-a constatat că primele criterii pentru evaluarea calității unui program de studii universitare sunt: resursele umane ale universităților; conținutul cursurilor; angajabilitatea; baza materială a universității.

Tabelul nr. 2. Preferințe ale angajatorilor în ceea ce privește activitatea studenților în timpul studiilor

Sursa: A. Miroiu, M. Păunescu, L. Vlăsceanu, (coord), op. cit., p. 110.

Studiile realizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior arată faptul că accentul pe resursa umană a universităților este în creștere, iar importanța acordată activităților de cercetare și publicațiilor este redusă. Instituțiile educaționale trebuie să manifeste spirit întreprinzător, devenind treptat entități educaționale antreprenoriale, mereu în contact cu mediul economic și social căruia îi asigură transferul de cunoștințe necesar nu numai formării forței de muncă ci și menținerii competențelor în timp, prin formare continuă.

Dezvoltarea economică a unei țări depinde în mare măsură de calitatea învățământului superior, în acest mod putându-se furniza specialiști, astfel că învățământul superior trebuie să fie capabil să le asigure viitorilor absolvenți competențe, deprinderi și abilități care să le permită o inserție facilă pe piața muncii, în acord cu cerințele acesteia.

Intențiile majorității studenților privind traiectoriile profesionale pe care le vor urma după terminarea studiilor universitare sunt reprezentate de continuarea studiilor sau obținerea unui loc de muncă. În ambele cazuri, studenții pot alege să își continue drumul în țară sau în străinătate. Cei care doresc să își înceapă cariera profesională pot alege să facă acest lucru fie în specializarea pentru care s-au pregătit în facultate, fie în altă specializare. Continuitatea în universitate depinde în mare măsură de satisfacția de care studentul a beneficiat în cadrul acesteia, dar și de reputația acesteia, aceștia fiind factori esențiali în luarea unei decizii. Alți factori care au importanță sunt accesibilitatea campusului, localizarea și atmosfera universității, folosirea tehnologiilor moderne de predare.

Nivelul la care studenții ar fi pregătiți pentru viitoarea specializare este important în decizia de urmare a studiilor post-universitare. Astfel, mai mult de jumătate dintre cadrele didactice și jumătate dintre studenții care au participat la studii consideră că studenții ar trebui să fie deja specializați doar la absolvirea studiilor de master. Cei care activează în universități private preferă într-o mai mare măsură, decât restul respondenților ca specializarea să fie asociată cu studiile la nivel de licență. Pentru cei care provin din universități de cercetare avansată și educație, studiile de master sunt considerate o graniță a specializării studenților. În opoziție cu cele două categorii menționate se află angajatorii, aceștia dorindu-și ca studenții să fie deja specializați la sfârșitul ciclului licență.

Indiferent de nivelul de studii, procentul celor care doresc să își continue studiile în România a scăzut, în timp ce procentul celor care doresc să își continue studiile în afara țării a crescut. Această tendință sugerează că universitățile din România se află într-o competiție tot mai accentuată cu universitățile din afara țării pentru a atrage studenți pentru programele de master și de doctorat.

S-a observat faptul că studenții din domeniul științelor socio-umane sunt atrași de locurile de muncă din sectorul public în timp ce sectorul privat pare o atracție pentru studenții universităților private și pentru cei din domeniile medicinei și farmaciei, economiei și ingineriei. Locurile de muncă în organizații nonguvernamentale nu sunt interesante decât pentru studenții în științele sociale.

Majoritatea studenților se așteaptă să profeseze în specializarea pe care au urmat-o în timpul facultății sau cel puțin într-o specializare apropiată de cea dobândită în facultate și sunt mai degrabă mulțumiți de utilitatea studiilor universitare, considerând că acestea corespund propriilor aspirații.

Instituțiile de învățământ superior trebuie să atragă cei mai buni studenți, lucru pentru care trebuie să se mențină competitive, să aibă o bună poziție pe piață, să practice tarife accesibile societății, să aibă loc recunoașterea importanței cadrelor didactice și promovarea eficientă a programelor de studii. Aceste responsabilități aparțin atât guvernului, cât și fiecărui individ și ar trebui susținute într-o mai mare măsură inițiativele în domeniul antreprenoriatului, în învățământul superior, care sunt mai reduse și mai puțin sistematice comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene.

Universitățile ar trebui să ofere cât mai multe oportunități de carieră pentru absolvenții acestora și diminuării până la eliminare a discrepanțelor care există între competențele dobândite de absolvenți și cerințele angajatorilor.

BIBLIOGRAFIE

Avram, E. M., R. Zaharia (coord. șt.), Marketing universitar: abordare din perspectiva consumatorului de educație superioară, Ed. ASE, București, 2012.

Bacilă, M. P., A. Nicolae (coord. șt.), Cercetări de marketing în instituțiile de învățământ superior (teză de doctorat), Ed. ASE, București, 2008.

Miroiu, A., M. Păunescu, L. Vlăsceanu, Calitatea învățământului superior din România, Ed. Polirom, 2011.

BIBLIOGRAFIE

Avram, E. M., R. Zaharia (coord. șt.), Marketing universitar: abordare din perspectiva consumatorului de educație superioară, Ed. ASE, București, 2012.

Bacilă, M. P., A. Nicolae (coord. șt.), Cercetări de marketing în instituțiile de învățământ superior (tezăde doctorat), Ed. ASE, București, 2008.

Miroiu, A., M. Păunescu, L. Vlăsceanu, Calitatea învățământului superior din România, Ed. Polirom, 2011.