Misiune DE Audit LA S.c. Protan S.a
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-CONTABIL
1.1. Evoluția istorică a activității de audit
1.2. Auditul financiar-contabil în România
1.3. Rolul auditului financiar
1.4. Obiectivele auditului financiar contabil
1.5. Formele auditului financiar
1.5.1. Auditul legal
1.5.2. Auditul contractual
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA AUDITULUI FINANCIAR
2.1. Contractarea lucrărilor de audit
2.1.1. Acceptarea mandatului
2.2. Demararea misiunii de audit financiar
2.2.1. Orientarea și obiectivele planificării auditului
A. Delimitarea caracteristicilor proprii ale unității patrimoniale
2.2.2. Elaborarea planului misiunii de audit
2.2.3. Pragul de semnificație în auditul financiar
Relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit
Evaluarea efectului declarărilor eronate
Necesitatea stabilirii pragurilor de semnificație
2.3. Documentația în auditul financiar
2.4. Probele de audit
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ – MISIUNE DE AUDIT LA S.C. PROTAN S.A
3.1. Prezentarea societatii
3.2.Acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit
3.3. Orientarea si planificarea auditului
3.4. Aprecierea controlului intern
3.5.Stabilirea opiniei și întocmirea raportului de audit
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Întro economie globală și bazată pe cunoștințe, în care informația reprezintă al doilea factor important după resursele umane, auditul și controlul situatilor financiare devine din ce în ce mai important, ca urmare a impactului competitive pe care îl are informația asupra mediului de afaceri. Mediul economic, tehnologia, se află în continuă schimbare. Ceea ce a fost valabil ”ieri”, poate fi depășit ”mâine”. În consecință, menținerea echilibrului necesită permanente acțiuni corective.
Nu puțini sunt cei care se întreabă care sunt implicațiile globalizării economice și mai ales cum va influența creșterea continuă a cerințelor de informare, profesia de auditor.
Dacă, la originile sale, auditul a jucat rolul primordial de control asupra afacerilor si, implicit, cel
de depistare a fraudelor, pe măsură ce societatea a evoluat si afacerile au căpătat o amploare globală fără precedent, rolul auditului a suferit mutatii profunde, lăsând controlul afacerilor si descoperirea fraudelor în seama altor functii organizationale.
Auditorii viitorului se vor confrunta și în multe cazuri deja se confruntă, cu competiția agenților fiscali, consultanților de afaceri, contabililor necalificați, analiștilor financiari și a diverșilor alți consultanți. De aceea auditorii trebuie să se axeze pe punctele lor tari tradiționale, precum independența și grija pentru interesul public, prin migrarea către activități cu o valoare adăugată înaltă, urmărind să-și dezvolte cunoștințele printr-o perfecționare continuă. Orice profesie, și cea de auditor, are drept caracteristică fundamentală acceptarea responsabilității acesteia față de public. Interesul public reprezintă binele comunității de indivizi și instituții pe care o deservește un auditor profesionist.
Auditorii au un rol important în societate. Investitorii, creditorii, angajatorii și alte segmente ale comunității de afaceri, precum și guvernul și publicul în sens larg se bazează pe auditori în ceea ce privește menținerea integrității și eficienței situațiilor finaciare, securității sistemelor informaționale, contabilizarea și raportarea financiara corectă.
De aceea, atitudinea și comportamentul auditorilor în procesul de furnizare a unor astfel de servicii au impact deosebit asupra bunăstării economice a comunității și țării din care fac parte. Această poziție avantajoasă poate fi menținută doar în condițiile în care auditorii fac cunoscut faptul că serviciile lor sunt realizate la cel mai înalt grad de performanță și în concordanță cu cerințele etice corespunzătoare unei astfel de performanțe.
Timpul pe care îl trăim este caracterizat de ample procese de reformă economică și financiara, ale căror obiective le reprezintă promovarea și implementarea unor metodologii armonizate cu bună practică pe plan european și mondial. Din acest punct de vedere, auditul este un domeniu de vârf al teoriei și practicii economico-financiare, care se interpune între producătorii și utilizatorii informațiilor, ambele grupări având nevoie de opinia exprimată de auditor în legatură cu atestarea sinceritații situațiilor financiare, cu confirmarea respectării prevederilor legale în vigoare, precum și cu respectarea principiilor de performanță managerială, respectiv economicitatea, eficiența și eficacitatea.
Auditul, respectiv examinarea de către o persoană independentă și competentă a fidelității reprezentărilor contabile și financiare, a constituit și constituie cheia de bază pentru probitatea și credibilitatea tranzacțiilor economice. De aceea, amploarea și complexitatea operațiunilor și tranzacțiilor, efectuate de entitățile economice ca și dezvoltarea continuă a mediului economic, în care acestea își desfășoară activitățile, au determinat în mod hotărâtor și evoluția auditului.
Auditul a pornit de la o corectare specifică a fraudelor în documentele financiar-contabile, a continuat cu aprecierea globală de fidelitate a situațiilor (rapoartelor) emise de entitățile economice și cu analiza critică a structurilor acestora și evaluarea procedurilor utilizate la întocmirea situațiilor, iar în prezent este orientat în mare măsură spre evaluarea modului de respectare, de către managementul entităților, a principiilor economicității, eficienței și eficacității in utilizarea resurselor financiare.
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-CONTABIL
1.1. Evoluția istorică a activității de audit
Nu se cunoaște aria geografică sau data exactă la care a apărut activitatea de audit. Istoria ne arată că auditul era deja cunoscut înaintea secolului al XVIII-lea, fiind ordonat de stat, regi, împărați și biserică, cu scopul de a preveni și pedepsi frauda, de a proteja patrimoniul propriu entității respective împotriva hoților. Datorită calităților morale ale preoților, auditorii erau numiți din rândul acestora.
În secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, ordonatorii de audit sunt acționarii, tribunalele jurisdicționale și statul, iar auditorii erau recrutați din rândul celor mai buni contabili. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, se conturează relația dintre auditați și auditori aleși dintre contabili sau juriști. Activitatea acestora era orientată spre evitarea erorilor și fraudelor, prin verificarea și certificarea situațiilor financiare.
În secolul al XX-lea, auditul este realizat de profesioniști în audit și de contabili care, în baza comenzilor primite de la stat sau acționari, își extind activitatea în rândul băncilor, patronatului și instituțiilor financiare, datorită dezvoltării schimburilor economice și extinderii piețelor de capital. Obiectivul auditului este atestarea sincerității și regularității situațiilor financiare.
Dupa 1970, activitatea de audit se orientează spre realizarea controlului intern, respectarea postulatelor, principiilor și regulilor de evaluare contabilă și a normelor de audit. Auditorii sunt recunoscuți ca profesioniști în contabilitate și consiliere, acționând ca independenți sau în cadrul unor societăți de expertiză sau audit. Ordonatorii de audit sunt statele, întreprinderile, băncile, terții sau acționarii. Auditorii, având pregătire superioară, autoritate și competență, sunt numiți experți care, în baza contractelor primite, cercetează situațiile financiare, formulând opinii responsabile despre corectitudinea înregistrărilor contabile, calitatea controlului intern, respectarea normelor legale și protecția contra fraudelor naționale și internaționale.
Practic, auditul este o examinare profesională ce se poate aplica în orice domeniu de activitate, fiind cunoscute: auditul calității, auditul managementului, auditul mediului etc.
Utilizatorii informațiilor financiare trebuie să fie siguri de corectitudinea acestora pentru a lua cele mai bune decizii economice, a vinde sau a cumpăra titluri de valoare, a face investiții de capital, a depista și corecta deficiențe în managementul activității, a evalua capacitatea întreprinderii de a face plăți și restitui credite, a elabora politicile de impozitare sau a elabora date statistice despre venitul național.
1.2. Auditul financiar-contabil în România
În România, noțiunea de audit începe să fie folosită dupa 1990, când se impune necesitatea armonizării legislației naționale cu cea europeană și internațională. Dupa 1994, este recunoscută profesia de expert contabil, acesta având dreptul, conform reglementărilor legale, să auditeze bilanțul contabil. S-a constituit cadrul juridic pentru organizarea activității și exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar, prin apariția Ordonanței de Urgență nr.75/1999, privind activitatea de audit financiar, aprobată prin Legea 133/2002.
Apariția și amplificarea unor fenomene negative în economia românească dupa 1990, s-a datorat faptului că nu existau organisme care să prevină sau să contracareze fraudele financiare, bancare și fiscale. Organizarea controlului financiar și a Gărzii Financiare s-a făcut prin Legea 30/1991, pusă în aplicare după aprobarea normelor de organizare și exercitare a controlului financiar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.720/1991, privind aprobarea normelor de organizare și exercitare a controlului financiar elaborate de Ministerul economiei și Finanțelor., intrată în vigoare după data de 24 aprilie 1992.
Pentru auditul public extern, în baza Legii 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, la 1 martie 1993, se reînființează Curtea de Conturi, organ suprem de control și de juridicție în domeniul financiar, cu atribuții de supervizare a întregii activități de control financiar din economie. Ea funcționează pe lângă Parlamentul României și își exercită atribuțiile conform prevederilor constituționale, în mod independent. Pe lângă Curtea de Conturi, controlul financiar este exercitat prin Ministerul Finanțelor și Corpul de Control al Primului Ministru.
Obligația organizării controlului financiar preventiv și auditului public intern s-a instituit prin Ordonanța de Guvern nr.119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, completată prin Legea 301/2002 și Legea 672/2002, privind auditul public intern. Auditul public intern este o activitate de consiliere a echipei manageriale pentru gestionarea resurselor, perfecționarea activității, îmbunătățirea eficienței și eficacității sistemului, gestionarea riscurilor, asigurarea controlului preventiv, gospodărirea și administrarea patrimoniului.
Activitatea de audit financiar-contabil a devenit din ce în ce mai importantă pe fondul schimbărilor din economia de piață, al întăririi concurenței, al restructurării sistemului economic și soluționării problemelor economice și sociale care au apărut. Metodele, mijloacele și procedeele de control au fost adaptate pentru a răspunde necesității desfășurării optime a activităților economico-financiare.
Indiferent că este de natură financiară, contabilă, administrativă, gestionară, sau de altă natură, activitatea de audit are în vedere apărarea unor interese economico-financiare:
interesele, bazate pe profit, ale agenților economici-sistemul contabil și auditul dependent de conducerea agenților economici;
interesele terților agenți economici – auditul de certificare a situației patrimoniale și financiare a agentului economic, prin care se asigură relații comerciale bazate pe încredere, certitudine patrimonială;
interesele statului – controlul independent: fiscal, vamal sau gestionar și, nu în ultimul rând, cel de legalitate și regularitate pentru instituțiile publice care folosesc banii publici.
Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat reorganizarea instituțiilor publice, schimbări legislative, crearea unor organisme de control similea și administrarea patrimoniului.
Activitatea de audit financiar-contabil a devenit din ce în ce mai importantă pe fondul schimbărilor din economia de piață, al întăririi concurenței, al restructurării sistemului economic și soluționării problemelor economice și sociale care au apărut. Metodele, mijloacele și procedeele de control au fost adaptate pentru a răspunde necesității desfășurării optime a activităților economico-financiare.
Indiferent că este de natură financiară, contabilă, administrativă, gestionară, sau de altă natură, activitatea de audit are în vedere apărarea unor interese economico-financiare:
interesele, bazate pe profit, ale agenților economici-sistemul contabil și auditul dependent de conducerea agenților economici;
interesele terților agenți economici – auditul de certificare a situației patrimoniale și financiare a agentului economic, prin care se asigură relații comerciale bazate pe încredere, certitudine patrimonială;
interesele statului – controlul independent: fiscal, vamal sau gestionar și, nu în ultimul rând, cel de legalitate și regularitate pentru instituțiile publice care folosesc banii publici.
Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat reorganizarea instituțiilor publice, schimbări legislative, crearea unor organisme de control similare celor existente în alte țări europene. Apariția unor noi forme de infracționalitate, cum ar fi evaziunea fiscală, fraudele financiare, concurența neloială sau nelegală, existența economiei subterane, folosirea unor procedee de spălare a banilor, exportul ilegal de valută, scurgerea ilegală a capitalului de stat către sectorul privat, prin contracte la limita legii, cer din partea organismelor de control metode noi de acțiune.
Un aspect important al auditului financiar îl constituie prevenirea delictelor economice, contracararea tentativelor de fraudă financiară, descoperirea vinovaților, recuperarea daunelor și vărsarea sumelor recuperate la bugetul de stat. Numai așa se poate vorbi de eficiență în activitatea instituțiilor de control.
1.3. Rolul auditului financiar
Auditul este privit nu numai ca o materie interdisciplinară ci și ca un domeniu de activitate în care, în mod implicit, se impun anumite rigori standardelor de pregătire profesională, o anumită conduită etică, de la care auditorul nu se poate abate fără a suferi consecințe profesionale sau materiale serioase.
Agenții economici au obligația legală de a-și organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară și de gestiune, adaptată la specificul activității și să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității.
Situațiile financiare anuale se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, fluxurile de trezorerie, politici contabile și note explicative.
Întocmirea situațiilor financiare trebuie să fie în acord cu Legea Contabilității nr.82/1991, cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de IASC, Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale. Aceste situații financiare se supun auditului financiar, efectuat de către auditori profesioniști, persoane fizice sau juridice.
Auditul financiar verifică respectarea cadrului legal, general acceptat, și a procedurilor interne stabilite de conducerea agentului economic, precum și certificarea corectitudinii reflectării în contabilitate a situațiilor financiare, pe întregul exercițiu financiar.
Situațiile financiare trebuie să furnizeze informații despre poziția financiară, modificarea acesteia, performanțele întreprinderii, fiind utile unei sfere largi de utilizatori. Deciziile economice luate de utilizatorii informațiilor financiare presupun evaluarea capacității unui agent economic de a genera numerar, a perioadei și siguranței generării lui. De aceasta depinde capacitatea întreprinderii de a plăti angajații, furnizorii, dobânzile, de a rambursa creditele, de a îi remunera pe posesorii de capital. Utilizatorii evaluează modul de administrare sau responsabilitatea conducerii în luarea deciziilor economice, putând opta pentru păstrarea sau vânzarea investiției, păstrarea sau înlocuirea echipei manageriale.
Pentru a satisface aceste cerințe, situațiile financiare trebuie să respecte următoarele principii contabile:
1. Principiul prudenței – pentru a fi credibile, situațiile financiare nu trebuie să supraevalueze sau subevalueze elementele de activ sau pasiv, să permită constituirea de rezerve sau provizioane fără obiect sau supradimensionate, să țină cont de toate ricurile previzibile și de eventualele pierderi apărute în cursul exercițiului sau al unuia anterior;
2. Principiul permanenței metodelor prevede păstrarea regulilor privind evaluarea, înregistrarea și prezentarea în contabilitate a elementelor patrimoniale și a rezultatelor pentru a se asigura compararea în timp a acestora;
3. Principiul continuității activității care presupune funcționarea într-un viitor previzibil a unității economice, fără a-și reduce activitatea sau a intra în lichidare;
4. Principiul independenței exercițiului se referă la recunoașterea și înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor în situațiile financiare ale perioadelor aferente producerii lor;
5. Principiul intangibilității bilanțului de deschidere a unui exercițiu: acesta trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului anterior, orice eroare constatată se înregistrează în bilanțul curent, fără a-l modifica pe cel al exercițiului anterior;
6. Principiul necompensării prevede înregistrarea separată a elemenelor de activ și pasiv, fără a se compensa posturile de activ și pasiv ale bilanțului, veniturile și cheltuielile înregistrate în contul de rezultate;
7. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ și pasiv se referă la stabilirea sumei totale corespunzătoare unei poziții din bilanț, prin determinarea valorii corepunzătoare fiecărui element individual de activ sau pasiv;
8. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului potrivit căruia informațiile financiare trebuie să reflecte în contabilitate realitatea economică a tranzacțiilor sau evenimentelor, nu doar forma lor juridică;
9. Principiul pragului de semnificație conform căruia valoarea semnificativă a oricărui element trebuie prezentat separat în situațiile financiare, cele cu valori nesemnificative sunt consemnate normal.
Abaterile de la aceste principii vor fi consemnate în notele la conturile anuale, prezentându-se motivația acestora, precum și efectele lor asupra activelor, datoriilor, poziției financiare a întreprinderii și a contului de profit și pierdere.
Informațiile cuprinse în situațiile financiare sunt utile pentru a anticipa nevoile de finanțare a activității viitoare, de a prevedea capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scadente, de a utiliza eficient resurse noi.
1.4. Obiectivele auditului financiar contabil
Pentru a oferi o opinie competentă și independentă asupra imaginii fidele a situațiilor financiare ale întreprinderii, auditul trebuie să respecte anumite criterii și obiective generale:
1. Exhaustivitatea și integritatea înregistrărilor – toate operațiunile patrimoniale au fost înregistrate corect și integral în contabilitate, fără repetiții sau omisiuni;
2. Conformitatea – informațiile contabile și de altă natură au fost înregistrate corect în concordanță cu practica și principiile universal acceptate precum și cu legislația în viguare;
3. Justificarea și evaluarea – asigurarea existenței și valorii activelor înregistrate în conformitate cu politicile, procedurile și metodele acceptate;
4. Autorizarea – asigurarea că în unitate au avut loc doar evenimente și tranzacții autorizate;
5. Arhivarea și păstrarea informațiilor – precum și securitatea acestora în timpul prevăzut de lege;
6. Supervizarea – persoanelor oficial responsabile de tranzacțiile zilnice și de înregistrarea acestora, existența unui control exigent asupra înregistrărilor și operațiunilor zilnice.
În condițiile armonizării auditului financiar contabil cu Standardele Internaționale de Contabilitate obiectivele sintetice ale auditului financiar sunt:
Realitatea și sinceritatea informațiilor furnizate de evidența contabilă;
Legalitatea, realitatea, necesitatea și economicitatea operațiunilor economico-financiare consemnate în evidența contabilă;
Concordanța situațiilor financiare auditate cu prevederile Standardelor Naționale și Internaționale de Contabilitate;
Integritatea patrimoniului agentului economic auditat.
Din punct de vedere teoretic auditul financiar contabil asigură îndeplinirea a opt funcții specifice:
Funcția de prevenire – constă în preîntâmpinarea producerii unor deficiențe sau încălcări ale disciplinei financiare (controlul preventiv sesizează acțiunile cu rezultate negative și intervine pentru împiedicarea producerii lor);
Funcția de reglare – urmărește coordonarea și sincronizarea acțiunilor individuale, adaptarea continuă a mijloacelor și metodelor de lucru, astfel încât realizările să fie cât mai aproape de țintele propuse;
Funcția de corectare – indică managementului entității controlate erorile comise, mărimea sau gravitatea acestoara și căile de înlăturare a lor, astfel încât deciziile noi care trebuie adoptate fiind mai realiste decât cele inițiale pe care le înlocuiesc;
Funcția de certificare – constă în verificarea și certificarea situațiilor anuale prin examinarea de către cenzori, experți contabili sau contabili autorizați;
Funcția de prevedere – constă în descifrarea tendințelor sau evoluțiilor unor fenomene economice viitoare (ea vizează îmbunătățirea entității auditate, măsurile propuse având caracter previzional);
Functia de cunoaștere-evaluare – vizează determinarea rezultatelor economice ale unei unități patrimoniale și evaluarea acestora prin raportarea la un sistem de criterii prestabilite, în vederea determinării măsurilor de intrare în legalitate și a îmbunătățirii activităților verificate (având acțiune atât preventivă cât și postoperativă, această funcție stabilește tendințele de abatere de la normele legale și dispune măsuri de corecție);
Funcția de îndrumare – are un efect formativ-stimulativ prin generalizarea experienței pozitive, prelucrarea unor reglementări legale nou apărute, a unor modalități noi de rezolvare a problemelor care au generat anumite abateri, de aceste aspecte beneficiind atât cei ce execută controlul cât și personalul unității economice auditate;
Funcția de constrângere – constă în măsuri administrative, civile sau penale, care se propun sau se dispun, de către cei ce exercită controlul financiar contabil, în sarcina celor ce se fac vinovați de nerespectarea prevederilor contabile.
1.5. Formele auditului financiar
Din punct de vedere juridic, auditul financiar-contabil cunoaște două forme:
1.5.1. Auditul legal
Are la bază Legea societăților comerciale nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, Recomandarea Internațională de Audit nr. 1/1980 (IFAC) și Directiva a VIII-a a Comunității Economice Europene.
Auditul legal reprezintă îndeplinirea obligațiilor privind supravegherea gestiunii întreprinderii, verificarea și certificarea bilanțului contabil. Potrivit dispozițiilor legale, această activitate se realizează de către cenzori, pe baza mandatului acceptat de Adunarea Generală a Acționarilor sau a Asociaților întreprinderii. Cenzorii sunt experți contabili sau contabili autorizați cu studii superioare care au obligația de a supraveghea gestiunea societăților comerciale, de a verifica bilanțul contabil și casa, de a interveni atunci când situația o cere.
Cenzorul trebuie să asiste și să contribuie la inventarierea patrimoniului, rezultatele inventarierii fiind înregistrate în bilanțul contabil și aduse la cunoștință conducerii entității economice. El trebuie să vegheze ca politicile și principiile contabile, regulile și normele de evaluare să fie respectate și aplicate, astfel încât conturile anuale să prezinte o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a contului de profit și pierdere.
1.5.2. Auditul contractual
Are la bază Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. El reprezintă o activitate desfășurată pe baza unei relații contractuale privind executarea unor lucrări de audit, având ca obiective:
auditul bilanțului contabil;
certificarea unor elemente din bilanț;
confirmarea credibilității unor proiecte financiare, planuri, bugete, date sau informații;
certificarea unor situații financiare destinate terților;
evaluarea unor achiziții sau restructurări ce au avut loc în întreprindere.
Auditul contractual este realizat de experți contabili și contabili autorizați cu studii economice superioare, înregistrați la CECCAR, ca cenzori externi independenți. În baza Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori, această calitate o pot dobândi persoanele care întrunesc următoarele condiții:
sunt experți contabili;
au competența profesională de a verifica și certifica legalitatea conturilor anuale prin proceduri contabile specifice;
au promovat examenul susținut la Comisia Națională de Valori Mobiliare, privind cunoașterea legislației în domeniu;
sunt înregistrați la CNVM.
Începând din anul 2002, legea privind activitatea de audit financiar reglementează sfera serviciilor ce pot fi oferite de auditori persoane fizice sau juridice:
activități de audit financiar;
activități de audit intern;
activități de consultanță financiar-contabilă și fiscală;
activități de asigurare a managementului financiar-contabil;
activități de pregătire profesională în domeniu;
activități de expertiză;
activități de reorganizare judiciară și lichidare, precum și alte activități specifice, cu repectarea cadrului juridic și a principiului independenței.
Auditul contractual nu trebuie confundat cu lucrările de ținere a contabilității, întocmirea bilanțului contabil, asistență contabilă, financiară sau fiscală, analize economice sau evaluări patrimoniale, executate de profesioniști contabili, pe bază de contract.
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA AUDITULUI FINANCIAR
2.1. Contractarea lucrărilor de audit
Termenii angajamentelor de audit sunt definiți de Standardul de audit nr. 210 și iau forma unui contract, îndeosebi a unei scrisori de angajament, în momentul în care sunt acceptați de ambele părți semnatare, respectiv auditorul și clientul.
În unele tari, obiectivul, aria de aplicabilitate a unui audit, precum și obligațiile auditorului sunt stabilite prin lege. Chiar și în aceste situații auditorul poate considera totuși necesara informarea clienților săi prin scrisori de angajament.
Este în interesul clientului cât și al auditorului, ca acesta din urmă să trimită o scrisoare de angajament, de preferat înaintea începerii angajamentului, acest lucru ajutând la evitarea neînțelegerilor în ceea ce privește angajamentul.
Scrisoarea de angajament documentează și confirmă acceptarea de către auditor a numirii, obiectivului și ariei de aplicabilitate a auditului, precum și a extinderii responsabilităților auditorului față de client și a formei raportului.
Forma și conținutul scrisorii de angajament poate să difere de la un client la altul, dar trebuie să conțină în general referiri la:
Obiectivul auditului situațiilor financiare;
Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situațiilor financiare;
Aria de aplicabilitate a auditului, incluzând referiri la legislația în vigoare, reglementări sau hotărâri ale organismelor profesionale la care auditorul adera;
Forma rapoartelor sau a altor comunicări ca rezultat al angajamentului
Faptul ca exista un risc inevitabil ca unele erori semnificative să rămână nedescoperite, deoarece auditul se bazează pe teste;
Accesul nelimitat al auditorului la orice înregistrări, documentații și alte informații cerute în legătură cu auditul.
Daca unui auditor i se cere, înaintea încheierii unui angajament, să schimbe termenii angajamentului, rezultând astfel un grad scăzut de asigurare, aceasta trebuie să considere daca e adecvat să facă acest lucru.
O cerere din partea clientului de schimbare de către auditor a angajamentului poate rezulta dintr-o schimbare în circumstanțele care afectează necesitatea serviciului, o neînțelegere a naturii unui audit sau a serviciilor conexe cerute inițial sau o restricție asupra ariei de aplicabilitate a angajamentului, fie impusa de către conducere, fie cauzata de circumstanțe. Auditorul trebuie să considere cu multa atenție motivele invocate în sprijinul cererii și în particular, a implicațiilor unei restricții asupra ariei de aplicabilitate a angajamentului.
De asemenea, auditorul poate dori să includă în scrisoarea de angajament următoarele:
acorduri privind planificarea desfășurării auditului;
faptul că se așteaptă să se primească din partea conducerii o confirmare scrisă privind declarațiile făcute în legătură cu auditul;
cerea adresată clientului de a confirma acceptarea termenilor angajamentului prin confirmarea primirii scrisorii de angajament;
descrierea oricăror altor scrisori sau rapoarte pe care auditorul se așteaptă să le emită către client;
bazele de la care se pleacă în calculare onorariului și orice acord privind eșalonarea plății acestuia.
Acolo unde termenii angajamentului sunt schimbați, auditorul și clientul trebuie să fie de acord cu noii termeni ai angajamentului.
Auditorul nu trebuie să fie de acord cu o schimbare a angajamentului acolo unde nu exista nici o justificare rezonabila de a face acest lucru. Un exemplu în acest sens poate fi un angajament de audit în care auditorul se afla în imposibilitatea de a obține suficiente probe de audit adecvate privind creanțele și clientul cere ca angajamentul să fie schimbat intr-un angajament de revizuire pentru a evita o opinie de audit calificata (cu rezerve) sau imposibilitatea de a exprima o opinie.
Daca auditorul considera ca nu-si poate da acordul asupra unei schimbări de angajament și nu i se permite să continue angajamentul inițial, el trebuie să se retragă, să aprecieze daca exista orice obligație, fie contractuala sau de altfel, și să raporteze altor părți, cum ar fi Consiliul de Administrație sau acționari STET, circumstanțele care au dus la retragerea sa.
2.1.1. Acceptarea mandatului
Înainte de a accepta mandatul, auditorul financiar trebuie să precizeze posibilitatea de a îndeplini această misiune ținând seama da regulile profesionale și deontologice care guvernează activitatea de audit. La baza exercitării auditului financiar stau anumite norme de referință în funcție de care auditorul își fixează obiectivele de atins și își stabilește tehnicile de investigare cele mai potrivite.
Aceste norme de referință ale auditorului se pot împărți în două categorii:
– norme (reguli) contabile stabilite prin Legea contabilității nr. 82/1991 – republicată, OMFP nr. 94/2001, Legea nr. 133/2002, Standardele de audit;
– norme (reguli) specifice auditului stabilite de către asociațiile profesionale interne și internaționale ale auditorilor.
Derularea misiunii de audit se prezintă schematic astfel:
Pentru fundamentarea deciziei de a accepta mandatul și pentru contractarea lucrării, auditorul desfășoară trei categorii de lucrări:
Culegerea și analiza informațiilor despre întreprindere
Aceasta permite auditorului să aprecieze dacă va putea îndeplini misiunea sa în bune condiții. Aceste informații se referă la:
Identificarea întreprinderii, a specificului activității și a sectorului de activitate, a mărimii întreprinderii și a modului de organizare.
Stabilirea riscurilor pe care profesionistul contabil și le asumă acceptând mandatul, riscuri ce se pot datora:
lipsei de experiență a auditorului în sectorul respectiv de activitate;
controlul intern insuficient sau cu carențe notabile;
contabilitatea neținută conform regulilor și principiilor general admise sau neținută la zi;
atitudinea negativă a conducerii față de funcția financiar-contabilă a întreprinderii, față de respectarea legii și a organelor publice și administrative;
personal incompetent și rotația mare a cadrelor din compartimentele financiar-contabile;
dezechilibre financiare importante, credite restante, scăderea cifrei de afaceri, rezultate financiare nefavorabile care periclitează continuitatea activității sau care îi determină pe conducători să întreprindă unele acțiuni nelegale sau nesăbuite;
riscuri fiscale și juridice;
nerespectarea principiului independenței exercițiului, a prudenței sau a celorlalte principii contabile;
conflicte între conducere și acționari sau între întreprindere și salariați;
auditorul precedent a refuzat înnoirea contractului cu întreprinderea datorită nerespectării normelor legale, neaplicării măsurilor stabilite, neachitării onorariilor cuvenite etc.
analiza respectării regulilor referitoare la independența și compatibilitatea auditorului.
Normele de comportament profesional interzic specialiștilor contabili să accepte contractarea sau efectuarea auditărilor care ar putea afecta obiectivitatea, independența și integritatea lor. Ca urmare, auditorii trebuie să fie independenți față de orice interese care ar putea afecta integritatea și obiectivitatea lor.
Nu pot efectua auditări specialiștii care:
primesc o remunerație de la întreprinderea sau administratorii respectivi pentru alte activități decât pentru activitatea de auditare;
ei sau membrii familiei au anumite legături de afaceri sau anumite interese în unitatea respectivă.
După colectarea și analiza informațiilor, auditorul poate lua una din următoarele decizii:
să accepte mandatul fără riscuri aparente;
să accepte mandatul dar cu necesitatea unor măsuri de supraveghere suplimentară;
să refuze mandatul.
Completarea fisei de acceptare a mandatului
În cazul în care auditorul acceptă mandatul, se completează fișa de acceptare, având drept obiective:
de a permite colectarea și sistematizarea informațiilor referitoare la identificarea întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate, a mărimii sale;
de a consemna lucrările efectuate înainte de acceptarea mandatului:
analiza situației financiare și a riscurilor;
vizitarea întreprinderii și discuții cu conducerea;
contacte cu auditorul precedent și examinarea documentelor întocmite de acesta.
de a consemna neajunsurile constatate în această primă etapă a auditului, asupra cărora urmează să se revină în etapele următoare:
contabilitatea prost ținută;
control intern insuficient;
fluctuație mare de personal;
atitudinea negativă a conducerii față de respectarea disciplinei financiar-contabile;
situații conflictuale între conducători, acționari, personal;
implicarea întreprinderii în activități riscante sau speculative.
de a estima timpul și onorariile necesare;
de a asigura îndeplinirea obligațiilor profesionale care decurg din acceptare:
scrisoare către conducerea întreprinderii;
scrisoare către auditorul anterior;
scrisoare de acceptare a mandatului și de exprimare a intenției de a încheia contractul de audit.
3) Încheierea contractului de audit financiar al situațiilor financiare anuale.
Este obligatoriu ca activitatea auditorilor financiari să se desfășoare pe bază de contract, din care nu pot lipsi elemente de bază cum ar fi:
– normele de lucru – se vor menționa investițiile ce urmează a fi efectuate de auditor: cunoașterea generală a întreprinderii, aprecierea procedurilor de control intern existente, asistență la efectuarea inventarierilor fizice, controlul conturilor și al situațiilor financiare;
termenele – se vor menționa termenele de depunere a rapoartelor;
calendarul intervențiilor – se precizează perioadele în care vor avea loc demersurile: cunoașterea generală, aprecierea procedurilor de control intern, controlul documentelor, asistență la efectuarea inventarierilor, controlul conturilor și al situațiilor financiare;
onorariile – se au în vedere: timpul necesar pentru efectuarea diferitelor lucrări, nivelul de responsabilitate și calificarea profesională a experților sau a persoanelor care vor interveni.
Principalele elemente pe care trebuie să le cuprindă un contract de audit asupra conturilor anuale sunt:
referiri la normele legale și profesionale care guvernează activitatea de audit;
intervențiile ce urmează a fi efectuate de auditor și calendarul acestora, cunoașterea întreprinderii aprecierea procedurilor de control intern, controlul documentelor justificative și a registrelor contabile, participarea la efectuarea inventarierilor, controlul documentelor de sinteză;
precizarea obligațiilor întreprinderii cu privire la ținerea evidenței economice și întocmirea documentelor de sinteză precum și cu privire la punerea la dispoziția auditorului a tuturor informațiilor necesare;
obligațiile auditorului de a respecta principiile deontologice ale profesiei și în special cele referitoare la asigurarea confidențialității lucrărilor;
condițiile financiare și de plată a onorariilor;
durata contractului;
competența echipei de auditori;
termenul de depunere a raportului de audit și obiectivele pe care acesta trebuie să le cuprindă.
Profesionistul poate aprecia periodic dacă eventualele schimbări în situația clienților nu sunt susceptibile de a influența independența sa și în consecință menținerea contractului.
Lucrările pot, de asemenea, să evolueze într-un sens care să nu mai permită menținerea lor fără riscuri.
Factorii de risc sunt foarte variabili și pot influența rezultatul auditului, cum ar fi:
necomunicarea de documente sau informații necesare;
neplata sau limitarea onorariilor;
refuzul de a aplica diligențele propuse.
Pe de altă parte, în cazul neîndeplinirii repetate de către client a obligațiilor sale, auditorul poate cere întreruperea contactului după somație. În toate aceste cazuri, contractul încetează în termenele prevăzute de contract (de regulă cu trei luni înainte de data de încheiere a exercițiului) pin scrisoare recomandată de confirmare de primire.
Auditorul restituie documentele care aparțin clientului, la terminarea lucrării sale. Cu toate acestea, în caz de neplată a onorariilor, auditorul beneficiază de drept de a reține documentele și de a recurge la justiție dacă au fost epuizate mijloacele pașnice de reconciliere.
2.2. Demararea misiunii de audit financiar
2.2.1. Orientarea și obiectivele planificării auditului
În cadrul etapei de orientare și planificare a muncii de audit se efectuează trei grupe de lucrări:
se delimitează și analizează caracteristicile proprii ale fiecărei întreprinderi;
se identifică domeniile semnificative, sistemele semnificative, riscurile auditului și se stabilește importanța lor relativă;
se întocmește planul misiunii.
Etapa de orientare și planificare a misiunii de audit financiar poate fi reprezentată schematic astfel:
A. Delimitarea caracteristicilor proprii ale unității patrimoniale
Pentru o bună orientare și planificare a auditului, specialistul contabil trebuie să cunoască suficient de riguros caracteristicile proprii ale întreprinderii. În cadrul primei etape a auditului s-au cules și analizat datele necesare pentru cunoașterea generală a întreprinderii, datele necesare pentru fundamentarea deciziei de acceptare a mandatului. În cadrul acestei etape, auditorul trebuie să colecteze informațiile necesare cunoașterii caracteristicilor proprii ale întreprinderii și a influenței acestora asupra planificării și organizării misiunii.
Principalele caracteristici ale întreprinderilor care pot influența activitatea de audit sunt:
sectorul în care întreprinderea își desfășoară activitatea (producție, servicii, comerț). În fiecare sector de activitate se pun probleme diferite cu privire la evaluarea elementelor patrimoniale, există reglementări diferite sau specifice, sectorul respectiv poate fi în ascensiune sau declin, ceea ce determină riscuri diferite;
organizarea și structura întreprinderii pune probleme diferite pentru auditor, după cum:
întreprinderea face parte dintr-un grup sau este independentă;
activitatea este dispersată teritorial sau este concentrată într-un perimetru;
ierarhiile în organigramă și responsabilitățile sunt riguros stabilite sau prezintă neajunsuri;
existența sau absența procedurilor.
politica generală a întreprinderii: financiară, comercială sau socială;
perspectivele de dezvoltare ale întreprinderii:
dacă se prevede o dezvoltare importantă și rapidă se acordă importanță mijloacelor necesare pentru susținerea acestui program (solvabilitate, lichiditate, trezorerie netă, fond de dezvoltare, grad de îndatorare);
dacă perspectivele întreprinderii sunt pesimiste datorită recesiunii sau declinului cu care se confruntă, auditul analizează aspectele referitoare la continuitatea activității.
organizarea administrativă și contabilă influențează auditul dacă:
există un sistem informațional corespunzător;
există proceduri administrative și contabile judicioase;
există un control bugetar asupra cheltuielilor și veniturilor;
există un control preventiv și de gestiune eficient;
există un control permanent asupra modului de culegere și de prelucrarea datelor.
politicile contabile și principiile contabile utilizate trebuie să fie alese în funcție de caracteristicile proprii ale întreprinderii.
B. Determinarea domeniilor și sistemelor semnificative și a riscurilor
Domeniile semnificative sunt diferite de la o întreprindere la alta, dar, de regulă, ele se constituie din următoarele elemente:
cumpărări (furnizori, stocuri, disponibilități);
vânzări (clienți, stocuri, venituri, disponibilități);
personal (plăți, cheltuieli, disponibilități);
producție (stocuri, cheltuieli, venituri);
trezorerie (încasări, plăți, venituri, cheltuieli);
imobilizări.
Fiecare din aceste domenii trebuie analizate în funcție de caracteristicile proprii ale întreprinderii. Aceste domenii nu sunt semnificative în fiecare întreprindere. Astfel, întreprinderile din sfera comerțului, producția nu poate fi un domeniu semnificativ.
Sistemele semnificative sunt reprezentate pentru auditor din orice ciclu contabil manual sau informatizat care tratează datele ce pot avea o incidență semnificativă asupra conturilor anuale.Cunoașterea sistemelor semnificative permite auditorului să demonstreze conducerii întreprinderii că este un bun cunoscător al specificului și problemelor cu care se confruntă întreprinderea. Identificarea acestor sisteme permite stabilirea acelor operațiuni și înregistrări contabile care trebuie să facă obiectul aprecierii controlului intern.
Pentru înțelegerea și descrierea sistemelor semnificative, auditorul stabilește:
locurile unde au loc operațiunile și se întocmesc documentele;
care sunt sursele de date;
circuitul documentelor;
tehnologia contabilă a prelucrării datelor;
zonele de risc și posibilitatea de denaturare a conturilor anuale.
Auditul se bazează, de regulă, pe teste și sondaje și, ca urmare, prezintă riscuri ca unele inexactități și omisiuni să nu fie descoperite. Dacă auditorul are indicii că aceste inexactități și omisiuni ar putea fi semnificative atunci el este obligat să extindă procedurile sale de verificare pentru a lămuri dubiile sale, ținând cont de importanța relativă și de pragul de semnificație.
Importanța relativă a unei inexactități sau omisiuni se stabilește în raport cu mărimea sau natura acestora, cu posibilitatea ca aceste inexactități și omisiuni să influențeze raționamentul, opinia sau decizia persoanelor care se sprijină pe informațiile furnizate de contabilitate.
C. Planificarea misiunii
Obiectivele realizării unui program general de muncă sunt de a sintetiza informațiile obținute și, în funcție de acestea, să fie orientată și planificată întreaga activitate de audit.
Redactarea acestui program de muncă presupune:
alegerea membrilor echipei în funcție de experiența și specializarea lor în sectorul de activitate al întreprinderii respective, ținându-se seama de gradul de încărcare al acestora și de necesitatea respectării regulilor de etică profesională cu privire la integritatea, obiectivitatea și independența auditorilor;
repartizarea lucrărilor pe oameni în timp și spațiu;
stabilirea modului în care auditorul se poate sprijini pe controlul intern;
coordonarea cu cenzorii și cu alți auditori externi;
solicitarea sau colaborarea cu alți specialiști din domeniul informaticii, juridic, fiscal, tehnic;
stabilirea modului de utilizare a registrelor de ședință ale Adunării Generale a Acționarilor și ale Consiliului de Administrație;
fixarea termenului de depunere a raportului.
Planul misiunii de audit permite obținerea răspunsurilor la următoarele întrebări:
ce lucrări trebuie să efectueze auditorul, data efectuării lor și succesiunea în care urmează a se efectua;
ce rapoarte și relații trebuie să stabilească auditorul cu cenzorii, cu auditorii precedenți, cu specialiștii din alte domenii, cu conducerea unității și așa mai departe;
de ce mijloace are nevoie auditorul și care este costul misiunii.
2.2.2. Elaborarea planului misiunii de audit
Auditorul trebuie să planifice activitatea de audit în așa fel încât auditul să fie efectuat într-un mod eficient. Prin „planificare”5 se înțelege construirea unei strategii generale și o abordare detaliată în ceea ce privește natura, durata și gradul de cuprindere preconizat al auditului. Auditorul planifică efectuarea auditului într-un mod oportun și eficient.
Planificarea adecvată a activității de audit ajută la asigurarea unei atenții corespunzătoare asupra domeniilor importante de audit, identificarea problemelor potențiale și operativitatea activității. De asemenea, planificarea contribuie la stabilirea corespunzătoare a sarcinilor asistenților și la coordonarea activității desfășurate de alți auditori sau experți.
Întinderea planificării va fi diferită în funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, experiența auditorului și de cunoașterea activității acesteia. Dobândirea cunoștințelor despre activitatea entității este o parte importantă a planificării activității. Cunoștințele auditorului privind activitatea entității contribuie la identificarea evenimentelor, a tranzacțiilor și practicilor care pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare.
Auditorul poate discuta elemente ale planului general de audit și anumite proceduri de audit cu comitetul de audit, conducerea și personalul entității în scopul îmbunătățirii eficienței și calității auditului și pentru coordonarea procedurilor de audit cu activitatea proprie a entității.
Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere și desfășurare a auditului. Planul general de audit va trebui să fie suficient de detaliat pentru a facilita dezvoltarea programului de audit. Forma sa precisă și conținutul vor diferi în funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, metodologia specifică și tehnologia utilizată de auditor.
2.2.3. Pragul de semnificație în auditul financiar
Auditorul trebuie să ia în considerare pragul de semnificație și legătura acestuia cu riscul de audit în timpul derulării misiunii sale.
„Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă”.
Obiectivul unui audit al situațiilor financiare este de a permite unui auditor exprimarea unei opinii, potrivit căreia situațiile financiare au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară identificat.
Pragul de semnificație în auditul financiar este dat de nivelul, mărimea unei sume peste care, expertul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea și sinceritatea conturilor anuale, cât și imaginea fidelă a rezultatului, a situației financiare și a patrimoniului întreprinderii.
În elaborarea planului de audit, auditorul impune un nivel acceptabil al pragului de semnificație astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ informațiile eronate semnificative. Exemple de declarări eronate calitative ar putea fi descrierea inadecvată sau improprie a unei politici contabile atunci când este probabil ca un utilizator al situațiilor financiare să fie indus în eroare de descriere și să eșueze în prezentarea încălcărilor cerințelor reglementatoare atunci când este probabil ca impunerea ulterioară de restricții prin reglementări să deterioreze în mod semnificativ capacitatea de operare.
Auditorul ia în considerare pragul de semnificație: atât la nivel global al situațiilor financiare, cât și în relația cu soldurile conturilor individuale, categoriilor de tranzacții și prezentărilor de informații.
Pragul de semnificație poate fi influențat de considerente cum ar fi cerințele legale și de reglementare, cât și de considerente legate de situațiile financiare individuale ale soldurilor conturilor și relațiilor ce există între ele.
Pragul de semnificație trebuie luat în considerare de auditor atunci când:
Se determină durata, natura și întinderea procedurilor de audit;
Se evaluează efectele informațiilor eronate;
Relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit
Când planifică auditul, auditorul ia în considerare elementele ce duc la situații financiare în mod semnificativ eronate. Evaluarea pragului de semnificație, în relație cu soldurile specifice ale conturilor și categoriilor de tranzacții, ajută auditorul sa se decidă asupra unor aspecte cum sunt cele referitoare la ce elemente trebuie examinate și dacă să folosească proceduri de eșantionare și analitice. Acestea permit auditorului să selecteze procedurile de audit care, combinate, se estimează că reduc riscul de audit la un nivel scăzut acceptabil.
Există o relație inversă între pragul de semnificație și nivelul riscului de audit și anume, cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificație, cu atât este mai scăzut riscul de audit și viceversa. Auditorul consideră relația inversă atunci când determină natura, durata și întinderea procedurilor de audit. De exemplu, dacă după planificarea procedurilor specifice de audit, auditorul determină că nivelul acceptabil al pragului de semnificație este scăzut, riscul de audit este crescut. Auditorul va compensa aceasta prin una din modalitățile următoare:
Reducând nivelul evaluat al riscului de control, unde acest lucru este posibil sau susținând nivelul redus prin efectuarea unor teste extinse sau adiționale de control;
Reducând riscul de nedetectare prin modificarea naturii, duratei și întinderii procedurilor de fond planificate.
Evaluarea efectului declarărilor eronate
În evaluarea prezentării fidele a situațiilor financiare, auditorul trebuie să aprecieze dacă totalul informațiilor eronate necorectate care au fost identificate în timpul auditului este semnificativ.
Totalul informațiilor eronate necorectate cuprinde:
Informații eronate specifice identificate de auditor, inclusiv efectul net al informațiilor eronate necorectate identificate în timpul auditului perioadelor precedente;
Cea mai bună estimare a auditorului privind alte informații eronate ce nu pot fi identificate în mod special (de exemplu erori prognozate).
Dacă auditorul ajunge la concluzia că informațiile eronate pot fin semnificative, auditorul trebuie să ia în considerație reducerea riscului de audit prin extinderea procedurilor de audit sau să ceară conducerii să ajusteze situațiile financiare.
Necesitatea stabilirii pragurilor de semnificație
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificație este necesar pentru a determina domeniile și sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificație determinate pentru controlul fiecărei secțiuni a conturilor anuale permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente prin stabilirea mai corectă a eșantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ține cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârșitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie sa fie corijate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport sau dacă întreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificație permite:
Orientarea mai bună și planificarea misiunii;
Evitarea lucrărilor inutile;
Justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pentru determinarea pragului de semnificație pot fi utilizate diferite elemente de referință: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri.
2.3. Documentația în auditul financiar
Auditorul trebuie să documenteze situațiile care sunt importante în vederea furnizării de probe care să susțină opinia de audit și probe care să arate că auditul a fost realizat în conformitate cu standardele.
„Documentarea” înseamnă materialele pregătite de și pentru auditor sau obținute și păstrate de acesta în cursul efectuării auditului. Documentele de lucru pot fi sub forma înscrisurilor pe suport de hârtie, a datelor pe filme, precum și a datelor pe medii de înregistrare electronice sau pe alți purtători de informații.
Documentele de lucru sunt întocmite pentru satisfacerea următoarelor scopuri:
ajută la planificarea și execuția auditului;
ajută la supravegherea și revizuirea activității de audit;
înregistrează probele de audit care rezultă din activitatea de audit realizată pentru ca auditorul să-și poată susțină opinia.
La întocmirea documentelor de lucru, auditorii financiari trebuie să aibă în vedere următoarele cerințe:
Documentele de lucru trebuie să fie complete și întocmite cu acuratețe pentru a asigura o fundamentare corespunzătoare a constatărilor, concluziilor și recomandărilor;
Documentele de lucru trebuie să fie clare și inteligibile, fără să mai necesite explicații suplimentare. Cei care utilizează documentele de lucru trebuie să poată determina scopul acestora, natura și domeniul în care s-a desfășurat auditul, precum și să identifice concluziile auditorului;
Documentele de lucru trebuie să fie lizibile și aranjate în ordine; documentele întocmite necorespunzător sau neîngrijite își pierd valoarea de probe;
Informațiile conținute în documentele de lucru trebuie să se refere strict la aspectele materiale (semnificative), relevante și utile din punctul de vedere al obiectivelor auditului.
Forma și conținutul documentelor de lucru:
Auditorul trebuie să pregătească documentele de lucru, suficient de complete și detaliate pentru a facilita înțelegerea auditului. Totodată, el trebuie să înregistreze în documente informații despre planificarea activității de audit, natura, coordonarea în timp și gradul de cuprindere a procedurilor de audit realizate, rezultatele acestei activități, concluziile care se trag din probele obținute.
Documentele de lucru trebuie să includă raționamentul auditorului asupra problemelor semnificative care necesită exercitarea raționamentului profesional, ca și concluziile asupra problematicii analizate. În domeniile care implică probleme dificile de principiu sau de raționament, documentele de lucru vor conține faptele relevante care erau cunoscute de auditor în momentul când au fost trase concluziile.
Aria de cuprindere a documentelor de lucru este o problemă de raționament profesional, astfel auditorul trebuie să țină cont de ceea ce ar fi necesar să furnizeze unui alt auditor, care nu are experiență în ceea ce privește auditul respectiv, pentru ca acesta din urmă să înțeleagă activitatea de audit realizată și temeiul principalelor decizii, dar nu și aspectele de detaliu ale auditului.
Forma și conținutul documentelor sunt influențate de factori ca:
natura angajamentului;
forma raportului auditorului;
natura și complexitatea afacerii clientului;
natura și particularitățile sistemelor contabile și de control intern ale entității;
necesitățile, în anumite situații, de direcționare, supraveghere și revizuire a lucrărilor realizate de asistenți;
metodologia și tehnologia de audit specifice utilizate în cursul auditului.
Documentele de lucru sunt structurate și organizate pentru a respecta circumstanțele și necesitățile auditorului pentru fiecare activitate individuală de audit. Pentru îmbunătățirea eficienței auditului, auditorul poate utiliza tabele, analize și alte documente întocmite de entitate.
Calitatea, tipul și conținutul vor varia în funcție de circumstanțe, dar documentele de lucru trebuie să conțină unde este cazul:
informații privind structura legală și organizațională a entității;
extrase sau copii ale documentelor, contractelor și proceselor verbale importante;
informații privind sectorul, mediul economic și legislativ în cadrul căruia funcționează entitatea auditată;
probe privind procesul de planificare și modificările ulterioare;
probe despre faptul că sistemul de contabilitate și control intern al clientului a fost evaluat;
probe privind evaluarea riscului inerent și de control, precum și revizuirile acestora;
analizele tranzacțiilor și soldurilor;
analizele indicatorilor economico-financiari și ale tendințelor semnificative ale acestora;
o evidență a naturii, duratei și întinderii procedurilor de audit și rezultatele acestor proceduri;
copii ale corespondenței cu alți auditori, experți și alte terțe persoane;
copii ale corespondenței cu clientul, rapoarte către administratori sau conducere și note ale discuțiilor cu administratorii și conducerea privind problemele de audit;
scrisori de confirmare a declarațiilor;
o sinteză a aspectelor semnificative ale auditului respectiv, cuprinzând detalii despre informațiile disponibile, sumele implicate, opiniile conducerii, concluziile despre rezolvarea sau tratarea acestor probleme;
copii ale situațiilor financiare aprobate.
Standardizarea
Deși specificarea precisă a conținutului și a formatului documentelor de lucru ar fi greșită, firmele individuale ar trebui să depună eforturi în vederea standardizării documentelor pentru a îmbunătăți eficiența cu care acestea sunt elaborate și revizuite.
2.4. Probele de audit
Probele de audit sunt obținute printr-o combinație adecvată de teste de control și proceduri de fond. În unele cazuri, probele de audit pot fi obținute în întregime prin aplicarea procedurilor de fond.
Probe de audit reprezintă informațiile obținute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente primare și înregistrări contabile ce stau la baza situațiilor financiare, coroborând și informații din alte surse.
Testele de control reprezintă testele efectuate pentru a obține probe de audit privind proiectarea adecvată și respectiv, modul efectiv de funcționare a sistemului contabil și a celui de control intern.
Procedurile de fond reprezintă testele efectuate pentru a obține probe de audit, în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare și sunt de două tipuri:
teste de detaliu ale tranzacțiilor și soldurilor;
proceduri analitice.
Probele de audit trebuie obținute atunci când are loc auditul situațiilor financiare, iar auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.
În procesul formării opiniei de audit, în mod obișnuit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece la concluziile privind soldul unui cont, categoria unei tranzacții sau a unui control se poate ajunge utilizându-se proceduri logice sau proceduri de eșantionare statistică.
Probele de audit se caracterizează prin două trăsături principale:
– suficiența – reprezintă măsura cantității probelor de audit;
– gradul de adecvare – reprezintă măsura calității probelor de audit și a relevanței lor pentru o anumită aserțiune a conducerii, precum și a credibilității lor.
Raționamentul auditorului despre ceea ce înseamnă o probă de audit adecvată și suficientă este influențat de mai mulți factori, cum ar fi:
evaluarea de către auditor a naturii și a riscului inerent atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivelul soldului unui cont sau a unei categorii de tranzacții;
natura sistemelor contabile și de control intern, precum și evaluarea riscului de control;
pragul de semnificație al elementului care este examinat;
experiența câștigată în timpul lucrărilor de audit anterioare;
Probele pe care auditorul le obține în cursul misiunii sale trebuie să satisfacă următoarele obiective:
existența: un activ sau o datorie există la un moment dat;
drepturi și obligații: un activ sau o datorie aparțin entității la un moment dat;
apariția: o tranzacție sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade și este legat de entitate respectivă;
exhaustivitatea: nu există active, datorii, tranzacții sau evenimente neînregistrate sau elemente nereprezentate;
evaluarea: un activ sau o datorie este înregistrat la o valoare contabilă adecvată;
comensurarea: o tranzacție sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzătoare și venitul sau cheltuiala este alocat perioadei corespunzătoare;
întocmirea și prezentarea informațiilor în conformitate cu cadrul general aplicabil.
Pe parcursul activității sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege și utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcție de natura sau sursa de obținere a acestora.
Din punct de vedere al sursei, probele de audit pot fi:
obținute de auditor;
obținute de terțe părți;
obținute de la entitatea auditată.
Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:
documentare – sunt cele mai sigure și se prezintă de regulă sub forma documentelor justificative furnizate de entitate, dar și sub forma documentelor obținute în mod direct de către auditor sau de către terți;
vizuale – sunt foarte sigure în cazul necesității de confirmare a existenței bunurilor și mai puțin sigure în cazul necesității de a stabili sursa de proveniență a proprietății sau a valorii acestora;
verbale – sunt considerate cele mai puțin sigure, fiind necesară confirmarea lor prin documente.
Auditorul trebuie să utilizeze raționamentul său profesional pentru a determina volumul probelor de audit necesare angajamentului respectiv, iar aceasta va depinde de factori precum cunoașterea de către auditor a clientului și a sectorului în care acesta își desfășoară activitatea, evaluarea riscului și disponibilitatea și tăria probelor de audit.
În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanțe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilității probelor de audit:
probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;
probele de audit generate intern sunt mai credibile atunci când sistemul contabil asociat și sistemul de control intern sunt funcționale;
probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obținute de la entitate;
probele de audit sub formă de documente și de declarații în scris sunt mai credibile decât declarațiile orale.
Atunci când există îndoieli serioase în ceea ce privește o aserțiune semnificativă privind o situație financiară, auditorul trebuie să încerce să obțină probe de audit adecvate și suficiente care să înlăture aceste îndoieli. Cu toate acestea, dacă auditorul se află în imposibilitatea de a obține probe de audit adecvate și suficiente, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau imposibilitatea de a exprima o opinie.
Auditorul poate obține probe de audit cu ajutorul următoarelor proceduri:
Inspecția constă în examinarea înregistrărilor, documentelor sau imobilizărilor corporale. Inspecția înregistrărilor și a documentelor furnizează probe de audit cu grade de credibilitate variate depinzând de natura și sursa lor și de funcționarea efectivă a controalelor interne în timpul procesării informațiilor.
Observația constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuată de alții, de exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor de către personalul entității sau a efectuării unor proceduri de control care nu generează probe de audit.
Investigația constă în obținerea de informații de la persoanele care le posedă, fie din interiorul, fie din afara entității. Investigațiile pot varia de la cereri de informații oficiale în scris adresate unor terțe părți, până la întrebări orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entității.
Confirmarea constă în răspunsul la o investigație pentru a corobora informațiile conținute în înregistrările contabile. De exemplu, în mod obișnuit auditorul caută confirmarea directă a creanțelor prin consultarea debitorilor.
Calculul constă în verificarea acurateții aritmetice a documentelor de sursă și a înregistrărilor contabile sau în efectuarea de calcule independente.
Procedurile analitice constau din analiza indicatorilor și a tendințelor semnificative, incluzând investigarea fluctuațiilor și a relațiilor care sunt inconsecvente față de alte informații relevante sau care se abat de la valorile așteptate.
Auditorul are în vedere că probele de audit pe baza cărora își fundamentează opinia să îndeplinească următoarele cerințe:
competența
Proba de audit este competentă atunci când este suficientă din punct de vedere cantitativ și adecvată din punct de vedere calitativ.
Pentru determinarea suficienței, auditorul trebuie să ia în considerare: materialitatea și riscul de audit, evaluarea controlului intern și a testelor de control, metodele de eșantionare, rezultatele aplicării procedurilor analitice.
Proba de audit adecvată se referă la calitatea informațiilor obținute, adică la caracterul lor imparțial, la credibilitatea și la siguranța acesteia. Calitatea unei probe de audit depinde de natura sa, sursa și procedeele folosite pentru obținerea sa.
caracterul relevant
Proba de audit relevantă este acea informație caracterizată prin pertinență, în sensul că susține elocvent constatările auditului. De aceea, încă din faza de planificare, auditorul trebuie să definească clar obiectivele auditului și să decidă asupra unei abordări adecvate.
caracterul rezonabil
Proba de audit rezonabilă reprezintă informația care din punct de vedere al costului obținerii, comparat cu relevanța ei se dovedește a fi economică, eficientă și eficace.
Economicitatea probei de audit solicită auditorului realizarea obiectivelor auditului cu cel mai mic cost posibil. Aceasta se realizează prin evaluarea și alegerea, încă din etapa inițială, a celei mai potrivite abordări a auditului.
Proba de audit este eficientă atunci când metodele aplicate pentru obținerea ei au fost rentabile și este eficace, când scopurile pentru care a fost produsă susțin constatările. Auditorul trebuie să dețină probe de audit suficiente și relevante care să-i susțină constatările, în cazul în care conducerea entității auditate pune la îndoială constatările sau nu este convinsă de realitatea acestora.
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ – MISIUNE DE AUDIT LA S.C. PROTAN S.A
3.1. Prezentarea societatii
Rețeaua ”Ecarisajul” a fost înființată în anii ”50, iar la începutil anilor ”80 campania a luat numele Protan , termenul provenind de la ”Proteina animală”.
Menirea sa încă de la început,era colectarea deșeurilor de origine animală din toată țara și neutralizarea lor prin transformarea in făinuri proteice.
În 2002, Protan a fost privatizat de APAPS, pachetul majoritar fiind preluat de campania Phoenix-Farm.
În mai 2006, SC Protan SA a participat,în parteneriat cu ATEV(Ungaria),la licitația inițiata de Agenția Domeniilor Statului și a câștigat concesiunea ecarisajului la nivel național.Principalele atuuri ale asocierii SC Protan SA – ATEV au fost infrastructura existentă și garantarea investitiilor necesare pentru aducerea ecarisajului la nivel european.
În ianuarie 2008, SC Protan SA avea contracte de colectare și neutralizare a deșeurilor de peste 4592 de agenti economici și cu peste 2238 de consilii locale și primarii.
3.2.Acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit
Înainte de a contracta lucrarea, auditorul apreciază posibilitatea de a îndeplini această misiune și ține seama de reguli profesionale și deontologice. Acțiunile întreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informații necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii:
cunoașterea globală a întreprinderii
examenul de independență și de absență a incompatibilităților
examenul competenței
contactul cu fostul auditor sau cenzor
decizia de acceptare a mandatului
fișa de acceptare a mandatului
Fișa de acceptare a mandatului
1. Natura angajamentului de audit:
Export (cenzor): SC. INSPECT SA.
Originea mandatului
Cenzorii unității: Baciu Răzvan Adrian și Pintea Aurelian Nicolae
Lucrări împreună cu cenzorii unității: revizuirea situațiilor financiare;
Alte misiuni în această întreprindere: misiune audit 2009.
2.Onorarii
– Barem: 200 h x 15 € / h
Onorarii prevăzute: 3000 €
3. Decizia și procedura de acceptare
4. Repartizarea dosarului:
Responsabilul lucrării:Pascu George Responsabili adjuncți: Popa Ioana, Stanus Lidia
Revederea anuală a criteriilor de acceptare
Exercițiul: Data:
2011 28.01.12
2. Decizia și procedura de acceptare
Menținerea mandatului: Desemnări de responsabili:Pascu George, Popa Ioan
3. Demisia
Motive:
…………………………………….
SCRISOARE DE ANGAJAMENT
Catre Conducerea SC. PROTAN SA.
In urma solicitarii Dumneavoastra de a audita situatiile financiare ale anului 2011 conform Ordinului Ministrului Finantelor Publice 1752/2005, suntem onorati sa va comunicam acceptarea noastra si sa va precizam termenii, obiectivele, natura si limitele acestui angajament.
Auditul efectuat va avea ca obiectiv exprimarea unei opinii asupra situatiilor financiare ale anului 2011 elaborate de SC PROTAN SA.
Activitatea de audit se va desfasura in conformitate cu standardele de audit care concorda cu standardele internationale de audit si cu codul privind conduita etica si profesionala.
Aceste standarde cer ca auditul sa fie planificat si realizat astfel incat sa se obtina o asigurare rezonabila ca situatiile financiare nu comporta anomalii semnificative.
Un audit consta in examinarea pe baza de teste a elementelor de sustinere a informatiilor continute in situatiile financiare. De asemenea un audit include evaluarea principiilor contabile aplicate si a estimarile semnificative facute de conducerea societatii precum si evaluarea prezentarii in ansamblu a situatiilor financiare.
Ca urmare a recurgerii la tehnica testarii si a altor limite inerente auditului cat si limitele inerente oricarui sistem contabil si de control intern, riscul de nedetectare a unei anomalii semnificative nu poate fi eliminat.
Va reamintim ca responsabilitatea pentru pregatirea situatiilor financiare, incluzand prezentarea adecvata a acestora, revine conducerii societatii. Aceasta responsabilitate implica tinerea unei contabilitati si organizarea unui sistem de control intern adecvate, selectia si aplicarea politicilor contabile si masuri pentru protejarea activelor societatii. In cadrul misiunii de audit se va solicita conducerii societatii o “scrisoare de reprezentare” prin care se vor confirma in scris declaratiile facute auditorului in cursul auditului.
Abordarea auditului de catre echipa noastra consta in realizarea unei evaluari detaliate a nivelurilor de risc asociate diferitelor aspecte ale activitatilor societatii SC PROTAN SA si concentrarea efortul de audit asupra acelor domenii in care riscul aparitiei erorilor semnificative este mai ridicat. Pentru fiecare componenta a activitatii evaluam riscurile si controalele aferente si pe baza acestei evaluari selectam procedurile de audit corespunzatoare.
Ca auditori, principala noastra preocupare se refera nu la tranzactii si la soldurile individuale ci la situatiile financiare in ansamblul lor. Concentrandu-ne asupra acelor aspecte ale activitatii care afecteaza in mod semnificativ situatiile financiare putem construi o strategie de audit eficienta. Se solicita intreaga cooperare a personalului societatii pentru punerea la dispozitie a documentelor contabile si a altor informatii necesare.
In cursul misiunii auditorii pot intervieva sefii de servicii si compartimente care nu participa direct la elaborarea conturilor ( financiar-contabilitate, comercial, juridic, personal, etc.) pentru cunoasterea si evaluarea procedurilor de control intern. Aceste interviuri vor fi completate de teste si sondaje. Una din procedurile de audit este asistarea auditorilor la inventarul fizic al activelor la inchiderea exercitiului, fapt pentru care va rugam sa ne comunicati in scris perioada, urmand sa facem o planificare comuna pentru realizarea acestui obiectiv.
Ca procedura de audit se va folosi “confirmarea directa” adica se vor expedia scrisori de confirmare: clientilor, furnizorilor,bancilor,avocatilor si altor terti; un model va fi comunicat societatii pentru pregatirea acestor scrisori si selectarea tertilor carora sa le fie expediate .Scrisorile vor fi trimise de catre SC PROTAN SA dar raspunsurile vor fi primite de catre auditorii financiari, respectiv pe adresa SC INSPECT SA..
In ceea ce priveste planificarea activitatii de audit, termenul limita de finalizare a auditarii situatiilor financiare ale anului 2011, pe care ni l-am propus este de 3 luni, sub rezerva finalizarii de catre persoanele autorizate, a situatiilor financiare ale anului 2011.
Aceasta planificare este absolut necesara pentru obtinerea unei asigurari rezonabile ca situatiile financiare elaborate de SC PROTAN SA nu comporta anomalii semnificative.
In plus fata de raportul de audit se estimeaza ca se va trimite o scrisoare separata pentru informarea conducerii asupra oricaror carente semnificative a sistemului de control intern si de contabilitate care vor fi constatate.
Echipa de auditori este formata din:
Haprian Ionela , reprezentant SC INSPECT SA -auditor principal
Si
Muresan Alina , reprezentant SC EVALEX SA -auditor colaborator
astfel cum au fost stabiliti in contractul de audit incheiat intre SC PROTAN SA, pe de o parte , cat si intre SC INSPECT SA si SC EVALEX SA pe de alta parte.
Scrisoarea de angajament nu se substituie contractului de audit pe care l-am incheiat ci il completeaza , respectand in acelasi timp standardul de audit 210.
Va rugam sa semnati si sa returnati copia atasata acestei scrisori care ne va indica ca aceasta este in conformitate cu cerintele dumneavoastra privind angajamentul noastru de a audita situatiile financiare pentru anul 2011 elaborate de SC PROTAN SA.
Speram intr-o colaborare deplina cu echipa Dumneavoastra ,
SC INSPECT SA
Auditor: Pascu George
S-a luat la cunostinta in numele SC PROTAN SA
Data : 11.01.12
Director general:
Doica Elena
DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ
DECLARAȚIILE CONDUCERII:
Scrisoare de reprezentare:
Din partea: SC PROTAN SA
Către: SC INSPECT SA
Scrisoare de Reprezentare
– Confirmare a declarațiilor-
Prin prezenta scrisoare confirmăm, în cunoștință de cauză și cu bună credința, după o consultare adecvată cu directorii și reprezentanții S.C. PROTAN S.A., următoarele declarații date auditorilor împuterniciți de S.C. INSPECT S.A., pe perioada auditării situațiilor financiare retratate ale societății noastre, pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2011, în scopul exprimării unei opinii asupra imaginii fidele a acestor situații (poziția financiară, performanta financiară și fluxurile de numerar) în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005.
Noi ne asumăm responsabilitatea pentru imaginea fidelă a situațiilor financiare în conformitate cu cadrul general de raportare financiară mai sus menționat.
Recunoaștem în calitate de administratori responsabilitățile noastre în pregătirea situațiilor financiare care să ofere imaginea reală, precum și obligația de a face declarații corecte care să ne reprezinte.
V-am pus la dispoziție toate registrele contabile, documentația auxiliară ‚ toate procesele verbale ale adunărilor generale ale acționarilor/asociaților precum și toate deciziile administratorilor;
Nu au existat neregularități implicând conducerea sau angajații care să aibă un rol important în sistemul contabil și de control intern sau care ar fi putut avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare;
Situațiile financiare nu conțin erori semnificative, incluzând și omisiunile;
Societatea a prezentat și respectat toate acordurile contractuale care ar fi putut avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare în eventualitatea neconformității.
Nu a existat nici o neconformitate cu cerințele autorităților de reglementare care ar fi putut avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare în eventualitatea neconformității;
Următoarele tranzacții au fost înregistrate corect și unde este cazul au fost prezentate adecvat în situațiile financiare:
(a) identitatea, șoldurile și tranzacțiile cu părțile afiliate;
(b) câștigurile apărute în contractele de vânzare – cumpărare a activelor;
(c) acordurile de a răscumpăra activele anterior vândute;
(d) activele grevate de sarcini (garanții);
Societatea deține titluri corespunzătoare asupra tuturor activelor și nu exista ipoteci sau sechestre asupra activelor companiei cu excepția gajurilor constituite la contractele de credit prezentate;
Am înregistrat toate datoriile și creanțele societății;
Am declarat toate conturile bancare deschise în numele societății S.C. INSPECT S.A Am înregistrat toate operațiunile legate de dobândirea titlurilor de participare la capitalul social al altor societăți comerciale;
Compania nu a efectuat în timpul exercițiului nici un fel de înțelegere, tranzacție sau acord care să asigure facilități de creditare (inclusiv împrumuturi sau cvasi împrumuturi) pentru administratori, directori sau să garanteze sau să gajeze active în acest scop;
Societatea nu a acordat angajamente terților, persoane juridice sau fizice, sub formă de: ipoteci, gajuri, scrisori de garanție, garanții de altă natură în afara celor prezentate în notele la situațiile financiare;
Nu avem planuri sau intenții de a abandona activitățile curente sau intenții de reorganizare a activității;
Nu avem planuri sau intenții care pot modifica în mod semnificativ valoarea contabila sau clasificarea activelor și datoriilor reflectate în situațiile financiare;
Am înregistrat sau prezentat, după caz, toate datoriile atât cele actuale cât și cele contingente;
Confirmăm caracterul complet al informațiilor furnizate cu privire la părțile afiliate;
Nu există alte litigii ale societății (în calitate de reclamant sau parat) sau plângeri de orice fel, în afara celor prezentate;
Nu avem contracte la alte linii de credit decât cele prezentate în notele la situațiile financiare;
Nu au existat evenimente ulterioare bilanțului, în afara celor prezentate în notele la situațiile financiare care să necesite revizuirea cifrelor incluse în situațiile financiare sau includerea unei note după predare bilanțului contabil pe anul 2011 în conformitate cu Normele metodologice emise de Ministrul Finanțelor Publice.
Administratori S.C. PROTAN S.A.
Concluzie:
Putem concluziona că acțiunile întreprinse de auditor în această etapă, i-au permis acestuia să colecteze informațiile necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii. Auditorul, neîntâmpinând probleme după colectarea informațiilor, ia decizia să accepte misiunea de audit, astfel se întocmește fișa de acceptare a mandatului și scrisoarea de angajament.
3.3. Orientarea si planificarea auditului
Pe baza datelor culese de către auditor în această etapă, se vor determina natura și întinderea intervențiilor care urmează a fi întreprinse de către auditor pe parcursul misiunii și se vor stabili măsurile organizatorice necesare pentru executarea lucrărilor de auditare cu maximum de eficiență și în cadrul termenelor stabilite.
Standardul de Audit nr. 300 „Planificare“ a activității de audit are ca scop constituirea de către auditor a unei strategii generale detaliate cu privire la natura, durata și gradul de cuprindere a auditului.
O planificare eficientă a activității de audit concură la asigurarea unei atenții corespunzătoare asupra domeniilor importante de audit, identificarea aspectelor potențiale și operativitatea activității. Dobândirea cunoștințelor generale despre activitatea clientului este o parte importantă a planificării activității de audit.
Cunoștințele auditorului cu privire la activitatea clientului contribuie la identificarea domeniilor și a sistemelor semnificative ale tranzacțiilor și operațiunilor economico financiare care pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare.
Dobândirea cunoștințelor despre afacerea clientului constituie o parte importantă a planificării activității. Cunoașterea de către auditor a afacerii clientului contribuie la identificarea evenimentelor, tranzacțiilor și practicilor care pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare.
În funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, metodologia specifică, auditorul trebuie să elaboreze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere și desfășurarea auditului.
Cele patru faze ale etapei de orientare și planificare a auditului sunt:
Delimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii;
Identificarea domeniilor semnificative, sistemelor semnificative, riscurilor auditului și importanței lor relative;
Pragul de semnificație;
Planul general de audit și programul de audit.
Delimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii :
Societatea comercială PROTAN S.A. își are sediul ……………….
Ca toate societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, și SC. PROTAN SA. funcționează prin respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990.
Fabrica PROTAN a fost una din primele mari întreprinderi care au trecut de la forma de capital de stat la capitalul privat. În anul 2005 principalii acționari ai SC. PROTAN SA. erau următorii: Banca ”Ion Țiriac”(București), Banca ” Dacia Felix ”(Cluj Napoca), S.C. ”Assalpo” S.A.), Asigurare – Reasigurare ” Dacia Felix ”(Cluj Napoca), P.P.I. ” Banat-Crișana ”(Arad) și P.P.V. ”Oltenia”(Craiova).
Firma dispune de o dotare tehnologică modernă, fapt ce a determinat creșterea an de an a exporturilor, impunând entitatea în topul principalilor producători de porțelan din țară și din străinătate.
Scopul societății este producerea și comercializarea de produse din porțelan și vitrus, iar obiectul de activitate al societății este:
Producția :
– producerea și comercializarea produselor ceramice;
Comerț :
– comercializarea en gross și en detail de mărfuri industriale.
b. Identificarea domeniilor semnificative, sistemelor semnificative, riscurilor auditului și importanței lor relative :
Pentru evitarea lucrărilor inutile și pentru o mai bună orientare și planificare a eforturilor, auditorul trebuie să identifice domeniile semnificative, riscurile auditului și să stabilească importanța lor relativă.
Principalele domenii semnificative ale SC. PROTAN SA. se referă în principal la:
– cumpărări- furnizori;
– vânzări-clienți;
– personal-plăți
– producție-stocuri;
– imobilizări;
– trezorerie-încasări, plăți.
Auditorul trebuie să obțină o înțelegere suficientă a sistemelor de contabilitate și de control intern pentru a planifica auditul și a dezvolta o abordare eficientă a acestuia. Acesta trebuie să utilizeze raționamentul profesional la evaluarea riscului de audit și la stabilirea procedurilor de audit, pentru a se asigura că riscul este redus până la un nivel acceptabil. Riscurile de audit sunt de următoarele tipuri: riscul de detectare planificat, riscul inerent, riscul de control și riscul de audit acceptabil.
c. Pragul de semnificație :
Prin prag de semnificație se înțelege conform Standardului Internațional de Audit nr. 320, nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta atât regularitatea și sinceritatea conturilor anuale, cât și imaginea fidelă a rezultatului a situației financiare și a patrimoniului întreprinderii.
Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecată în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă. În elaborarea programului de audit, auditorul impune un nivel acceptabil al pragului de semnificație astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ (valoare) și calitativ (natura) informațiile eronate semnificative.
Auditorul ia în considerație pragul de semnificație atât la nivel global, cât și al situațiilor financiare, cât și în relația cu soldurile conturilor individuale. Pragul de semnificație permite auditorului orientarea mai bună și planificarea misiunii, evitarea unor lucrări inutile și justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă. Pentru determinarea pragului de semnificație pot fi utilizate diferite elemente de referință, ca de pildă: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri.
Deși stabilirea elementelor semnificative și a pragului de semnificație este importantă, metoda de determinare a lor este pur subiectivă. Normele de audit nu stabilesc un nivel absolut sau procentual și nici o formulă matematică universal aplicabilă. Stabilirea lor se face la aprecierea auditorului, din cauza numeroșilor factori care trebuie luați în considerare și a importanței lor relative. Sunt foarte importante și experiența auditorului, pregătirea lui profesională și judecata.
d. Planul de audit (de misiune):
1. Prezentarea întreprinderii
2. Informații contabile
3. Definirea misiunii
4. Sisteme și domenii semnificative
5. Orientarea programului de lucru
6. Echipa și bugetul
7. Planificarea
3.4. Aprecierea controlului intern
În scopul evaluării auditului intern, auditorul orientează intervențiile sale asupra a trei aspecte principale, care vor furniza baza aprecierii de audit intern:
procedurile efectiv existente în funcțiune, care au ca obiectiv realizarea unui audit intern eficient;
modul de aplicare a procedurilor;
în ce măsură aceste proceduri satisfac crearea unui bun audit intern și deci pot conduce la elaborarea de documente financiar-contabile corecte.
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul auditului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor să se sprijine. În acest sens, ei întocmesc un program de verificare care trebuie să cuprindă următoarele probleme:
descrierea procedurilor;
testele de conformitate;
evaluarea preliminară (a riscului de erori);
testele de permanență ;
evaluarea definitivă și redactarea documentului de sinteză.
– Descrierea procedurilor. Auditorii au stabilit pentru fiecare domeniu semnificativ- achiziții de bunuri, stocări, servicii, producție, vânzări-procedeele folosite de societate pentru culegerea de informații, întocmirea registrelor, prelucrarea datelor, înregistrarea operațiunilor în contabilitate.Pentru aceasta auditorii au avut la dispoziție documentele primare ale entității, care au fost atent verificate prin sondaj.
– Testele de conformitate. Auditorii au efectuat teste de conformitate cu scopul de a stabili
dacă procedurile descrise mai sus există, indiferent dacă se aplică sau nu. Acestea au fost realizate
prin intermediul: – observației directe asupra modului de lucru;
– confirmările verbale a celor ce utilizează aceste proceduri;
– mijloacelor specifice utilizate pentru confirmarea efectuării operațiunilor;
– reluarea ciclului unor documente;
– Evaluarea riscurilor de eroare. După ce auditorii au obținut o descriere corespunzătoare a
sistemului de culegere și prelucrare a datelor contabile, au procedat la evaluarea preliminară a fiabilității acestei organizări pentru a putea pune în evidență punctele forte și punctele slabe ale procedurilor sistemului contabil. Pentru a determina punctele forte și punctele slabe, auditorii au efectuat controale asupra fluxurilor de prelucrare a datelor, pentru a putea garanta o corectă contabilizare a acestora. În acest sens ei au procedat la:
– examinarea sistemului contabil, pentru a pune în evidență limitele acestuia;
– adresarea de întrebări executanților, prin intermediul unor chestionare de control intern.
– Testele de permanență. Auditorii au urmărit dacă procedurile sunt aplicate într-o manieră permanentă și fără defecțiuni, folosind analiza controalelor de prevenire și a controalelor de detectare prevăzute de entitate.
Controalele de prevenire au fost realizate în timpul realizării operațiunilor și s-au materializat într-o viză pe documente.
Controalele de detectare au fost efectuate de către auditori asupra unui grup de operațiuni de aceași natură prin intermediul sondajului.
– Evaluarea definitivă. În această etapă auditorii au determinat că dispozitivele de control ale entității sunt efective și permanente, neexistând puncte slabe și riscuri semnificative.
Auditorul semnalează conducerii observațiile pe care le are asupra controlului intern. Comunicarea observațiilor poate fi făcută printr-un "Raport asupra controlului intern".
Raport asupra controlului intern
Subsemnații, Baciu Răzvan Adrian și Pintea Aurelian Nicolae, membrii ai Comisiei de cenzori, am procedat la aprecierea controlului intern în anul 2011, exercitat la societatea comercială SC. PROTAN SA.
Auditul intern este un plan de organizare și reprezintă măsurile coordonate luate de conducerea întreprinderii în vederea protejării valorilor active, a promovării eficacității exploatării, a asigurării respectării dispozițiilor administrative și a asigurării fidelității și exactității informațiilor contabile.
În urma aprecierii controlului intern am constatat existența unui manual de proceduri ale entității în care sunt detaliate procedurile privind vânzările, încasările, plățile, stocurile, manual de proceduri al cărui conținut este bine cunoscut de personalul unității.
Referitor la arhivarea informațiilor contabile, acestea se apreciază pozitiv.
SUMAR:
1. Aprecierea controlului intern al imobilizărilor.
2. Aprecierea controlului intern al stocurilor.
3. Aprecierea controlului intern al cumpărărilor.
4. Aprecierea controlului intern al vânzărilor.
5. Aprecierea controlului intern al plăților.
6. Aprecierea controlului intern al încasărilor.
DETALII:
1. Aprecierea controlului intern al imobilizărilor
Imobilizările corporale ale SC. PROTAN SA. au fost corect inventariate, în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu OMFP nr. 1752/2005.
2. Aprecierea controlului intern al stocurilor
Am constatat în unitate o scădere a stocurilor de materii prime și materiale consumabile și o creștere a stocurilor de produse finite și mărfuri.
3. Aprecierea controlului intern al cumpărărilor
În anul 2011 SC. PROTAN SA. a contractat materii prime și materiale auxiliare de la furnizori, ținând seama de capacitatea de producție a unității și de piața de desfacere bine structurată.
4. Aprecierea controlului intern al vânzărilor
Departamentul de marketing al SC. PROTAN SA. a realizat un studiu de piață al produselor ceramice pentru aprovizionarea vânzărilor pentru anul 2011. Contractele încheiate cu clienții SC. PROTAN SA. au avut ca termen de plată a facturilor 3 zile de la data livrării mărfurilor, ceea ce a condus la mobilizarea resurselor financiare ale entității.
Aprecierea controlului intern al plăților
Unitatea a plătit datoriile față de furnizorii de materii prime și materiale în ziua livrării, însă a folosit și plata în avans.
6. Aprecierea controlului intern al încasărilor
Contractele încheiate cu clienții SC. PROTAN SA. au avut ca termen de plată 3 zile de la data livrării mărfurilor, ceea ce a dus la o destul de bună mobilizare a resurselor financiare ale entității.
Data: 15.01.12 Semnatura;Mihnea
4. Controlul conturilor
Programul de control al conturilor cuprinde:
– Lista controalelor de efectuat, ordonată pe posturi ale bilanțului. Această listă trebuie să fie suficient de detaliată pentru a se evita omisiunile și pentru a se putea stabili cu ușurință documentele și informațiile ce urmează a se solicita de la întreprindere;
– Întinderea eșantionului care se stabilește în funcție de pragul de semnificație și de erorile posibile a se produce, care urmează a fi avute în vedere în această etapă a auditului. Sondajul se poate stabili în diferite variante ca, de exemplu, facturi cu o valoare mare, facturi pentru fiecare partener de afaceri important etc.
– Indicarea datei la care urmează să se efectueze controlul. Precizarea datei are loc pe măsura derulării contractului. Prin aceasta se poate stabili cronologia lucrărilor de control și se poate determina răspunderea auditorului pentru operațiunile care au avut loc până la acea dată.
– O referință pentru foaia de lucru în care s-au consemnat constatările controlului. Foile de lucru sunt documente care se anexează la programele de control, în ele se înscriu operațiunile și documentele verificate prin sondaj. Pentru a putea fi mai ușor sistematizate constatările din foile de lucru sunt codificate printr-o referință care are corespondent în documentul de planificare.
– Probleme întâlnite reprezintă o sinteză a rezultatelor controlului. Aceasta servește și la supervizarea lucrărilor efectuate de către auditorul care a apelat la colaboratori.
Structura lui se poate exemplifica astfel:
Având în vedere specificul firmei, se consideră semnificative conturile:
din clasa imobilizărilor;
dintre conturile de terți cele mai importante sunt cu furnizorii și clienții;
conturile de stocuri;
conturile de cheltuieli;
conturile de venituri.
Am ales 3 conturi pe care le voi detalia:
Contul 2131- “Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)” creșterile de imobilizări corporale se justifică prin achiziționarea de mijloace fixe, reprezentând mașini și instalații necesare procesului de producție. Pentru fiecare categorie de mijloace fixe se verifica variația valorii de intrare a amortizării precum și a valorii contabile nete, în cursul exercițiului financiar. Se verifică toate imobilizările intrate în unitate pe bază de documente justificative. Încasările din fiecare vânzare de active efectuată în cursul exercițuilui financiar și documentele justificative ce stau la baza lor sunt de asemenea verificate.
Tehnica folosită este tehnica observării directe.
Contul 345- „Produse finite” evidențiază producția ce se realizează în societate. Costul de producție al produselor se cunoaște numai la sfârșitul ciclului de producție. Produsele se obțin, însă, din prima zi a perioadei și trebuie înregistrate. Singura posibilitate de a le evalua este costul prestabilit, adică prețul de înregistrare, urmând ca, atunci când se cunoaște costul de producție, să se înregistreze diferențele dintre cele două. Ca și tehnică utilizată este cea a observării directe.
Contul 4111- „Clienți” întreprinderea încasează de la clienți echivalentul valoric al bunurilor vândute, de regulă,o sumă de bani. Conform legii, odată cu valoarea vânzărilor, întreprinderea încasează și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Acest cont înregistrează în debit creanțele din vânzări de bunuri, iar în credit încasarea acestora. Contul are o importanță deosebită pentru că el genereaza beneficiile financiare brute pe care entitatea le are de încasat în urma desfășurării activității sale. Tehnica utilizată la acest cont este cea a confirmării directe.
5. Examenul situațiilor financiare
Cu ocazia diverselor verificări și teste efectuate asupra conturilor, auditorii au putut aduna un număr de elemente probante care le-au permis să tragă concluzii pentru diferitele posturi și rubrici ale conturilor anuale. Aceste controale, respectiv supravegherea gestiunii de către auditori interni, i-au permis profesionistului să obțină o bună cunoaștere a întreprinderii, a activității sale, a variațiilor în raport cu exercițiul precedent.
Examinarea generală a situațiilor financiare are ca obiective principale verificarea dacă bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și notele:
sunt coerente, ținând seama de cunoașterea generală a întreprinderii, de sectorul de activitate și de mediul social-economic;
dacă principiile contabile și reglementările în vigoare, au fost respectate și corect aplicate;
– evenimentele posterioare datei de închidere a bilanțului au fost corect evaluare 1) Prezintă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului prin:
evidența cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare;
inventarierea patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia și a cuprinderii rezultatului în bilanț a fost conform reglementărilor în vigoare;
balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre acestea și conturile analitice reprezintă baza de referință pentru bilanțul contabil;
operațiunile legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social au fost efectuate corect;
evaluarea patrimoniului s-a efectuat conform reglementărilor în vigoare și s-au respectat principiile ei;
întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice;
corelarea datelor din note cu cele din bilanț.
2) Imaginea fidelă, clară și completă a rezultatelor :
întocmirea contului de profit și pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare; corecta imputare și prezentare a veniturilor și cheltuielilor
verificarea modului de calcul al profitului impozabil; calculul corect al cheltuielilor nedeductibile fiscal și al reducerilor fiscale. Corecta înregistrare și evidențiere a impozitului pe profit și regularizările efectuate în urma inventarierii.
Înregistrarea corectă a profitului net și distribuirea lui conform cu normele
legale.
3) Imaginea situației financiare prin:
existența garanțiilor pentru împrumuturile și creditele obținute sau acordate de către întreprindere ;
existența suficientă a resurselor financiare;
modalități de încasare a creanțelor;
analiza situației fluxurilor de trezorerie.
În mod deosebit, auditorul va urmări ca notele la conturile anuale să respecte dispozițiile legale și să conțină toate informațiile importante necesare asigurării unei depline înțelegeri a bilanțului contabil de către utilizatorii lui.
Auditorul trebuie să obțină elemente probante, atât calitativ, cât și cantitativ, pentru a se asigura că notele – în conținutul lor – și informațiile furnizate sunt sincere și dau, împreună cu celelalte documente de sinteză, o imagine fidelă a întreprinderii.
În cadrul acțiunilor de verificare a bilanțului contabil, auditorul își dirijează diligențele sale verificând și respectarea cadrului contabil conceptual în concordanță cu Standardele Internaționale și Naționale de Contabilitate
Auditorul trebuie să obțină un grad rezonabil de asigurare că bilanțul respectă concepțiile fundamentale de bază ale contabilității:
continuitatea activității de exploatare;
contabilitatea de angajamente.
Auditul capitalurilor
Auditorul verifică în ansamblu structura bilanțului contabil pe următoarele componente:
– Capitalurile proprii: auditorul verifică înregistrarea în conturile capita
lurilor proprii a operațiunilor aferente acestora, conform deciziilor Adunării Gene
rale.
Auditul capitalurilor proprii trebuie să aibă ca obiective:
a) Exhaustivitatea
– toate modificările aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor cu
privire la capitalul social au fost înregistrate corespunzător în contabilitate
b) Exactitatea
– Toate creșterile sau diminuările de sume proprii de finanțare sunt reale și
corespund cu deciziile conducerii.
c) Existența
– Capitalul social modificat este în concordanță cu statutul și contractul de
societate sau cu „Cererea de mențiuni“ înregistrată la Registrul Comerțului.
d) Evaluarea
– Toate mișcările (creșteri sau diminuări) de rezerve au fost corect înregistrate contabil.
– Rezervele din reevaluare au fost corect calculate, corect înregistrate și evidențiate în contabilitate.
– Dividendele au fost calculate corect, înregistrate corespunzător în
contabilitate și au fost aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.
e) Imputarea corectă și perioada corectă
Modificările capitalurilor proprii au fost înregistrate în perioada contabilă corespunzătoare producerii evenimentului de creștere sau micșorare a lor.
Capitalurile proprii: capitalul social, rezervele, rezervele din reevaluare, dividendele, fondurile proprii pentru dezvoltare, profiturile reportate au fost corect clasificate, evidențiate și prezentate.
Se verifică concordanța înregistrărilor contabile cu normele legale, IAS, Legea contabilității etc.
Auditul capitalurilor străine pe termen mediu și lung
Auditorul trebuie să urmărească documentele care-i permit să observe valoarea împrumuturilor, dobânzile ce decurg din acestea pe perioada curentă și în viitor, garanțiile acordate pentru aceste împrumuturi.
De asemenea, auditorul trebuie să se asigure de eventuale ipoteci sau gajuri prevăzute, dacă aceste împrumuturi au fost corect contabilizate și imputate pe perioada corespunzătoare. Procedurile analitice ale auditorului cu privire la analiza datoriei pe termen mediu și lung trebuie să-i asigure un grad rezonabil de certitudine asupra ponderii acestora în totalul pasivului bilanțier.
Auditul imobilizărilor, amortismentelor și provizioanelor pentru depreciere
Obiectivele vizate de auditor sunt: Exhaustivitatea
– Se verifică dacă toate mijloacele fixe sunt înregistrate și toate activele care trebuie capitalizate (IAS nr. 23, „Costurile îndatorării“) au fost corect
evidențiate.
Exactitatea
– Soldurile conturilor de imobilizări la valoarea contabilă au fost
identificate, grupate și înregistrate corect.
Existența
– Mijloacele fixe există în realitate la data bilanțului. Documentele ce
trebuie verificate cuprind: registrul mijloacelor fixe, rapoarte de evaluare, facturi
provenite de la antreprenori, contractele de concesionare, facturi și extrase de
cont, procese verbale de punere în funcțiune, calculul amortizării și modul de
constituire și evaluare a provizioanelor
Perioada corectă
– Intrările și ieșirile de active imobilizate au fost înregistrate în perioada corectă.
Evaluarea
– Activele reevaluate sunt corect calculate potrivit normelor legale (O.G. nr. 403 din 07.06.2000 și IAS nr. 29). Diminuarea mijloacelor fixe în urma reevaluării a fost corect reflectată în contabilitate.
Corecta prezentare și evidențiere
– Toate soldurile mijloacelor fixe au fost corect evidențiate. Informațiile bilanțiere și notele de bilanț trebuie să cuprindă informații complete cu privire la existența, evaluarea lor la bilanț. Potrivit Cadrului general de prezentare a bilanțurilor financiare, informațiile cu privire la imobilizări sunt: valoarea contabilă brută la începutul anului, creșteri și/sau diminuări în cursul anului, soldul final la 31.12 evaluat la costul istoric (valoarea brută la intrare/reevaluată).
De asemenea, amortizarea calculată la 01.01, amortizări în cursul exercițiului
financiar, soldul final al amortismentelor la 31.12. Provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor vor conține aceleași informații ca și amortizările. La bilanț, valoarea mijloacelor fixe va fi egală cu valoarea contabilă diminuată la amortizări corect calculate și evidențiate în cursul exercițiului și cu suma provizioanelor.
Pentru verificarea acestor posturi bilanțiere, auditorul utilizează următoarele documente:
Registrul mijloacelor fixe
Calculul amortizărilor
Evaluarea lor prin rapoartele comisiei de inventar, etc.
Facturile emise de furnizori de imobilizări
Titluri de proprietate
Dosarul de procese-verbale ale AGA, ale Consiliului de Administrație
Procese-verbale de punere în funcțiune sau, după caz, de scoatere din funcțiune sau casare
Extrasele de cont bancar
Aceste obiective ale auditorului sunt cuprinse în Foile de lucru astfel:
Auditul stocurilor și al producției în curs de execuție
Auditorul verifică dacă toate stocurile au fost identificate și incluse în activul bilanțier (exhaustivitatea), dacă toate stocurile au fost corect evidențiate în vederea evaluării de bilanț (exactitate), dacă costul stocurilor a fost corect calculat prin metoda de evaluare acceptată de procedurile interne ale conducerii.
Auditorul verifică dacă toate sumele sunt incluse în situațiile financiare și corespund cu evidențele contabile. Aceste stocuri regăsite în activul bilanțier trebuie să existe și fizic (existența).
Se verifică dacă stocurile au fost înregistrate în perioada contabilă corectă (independența exercițiilor).
Stocurile cu o mișcare lentă sau fără mișcare au fost corect evaluate, la valoarea netă realizabilă (evaluare).
Auditorul trebuie să valideze dacă toate stocurile firmei sunt incluse în activul bilanțier al societății auditate. În baza etapelor anterioare, auditorul, prin procedurile de control, se asigură dacă gestiunea și contabilizarea stocurilor au fost supuse controlului intern permanent.
Testele de control i-au permis auditorului să observe analiza variațiilor față de planul de producție cu explicațiile aferente, verificarea periodică a condițiilor de depozitare, modul cum stocurile sunt păstrate în locații sigure, precum și persoanele gestionare autorizate care răspund de securitatea lor.
Inventarierea fizică periodică sau continuă a stocurilor, reconcilierea soldurilor din evidențele contabile cu foile de magazie îi permit auditorului, pe baza testelor de control efectuate în cadrul procedurilor de control intern, să tragă concluzii cu privire la gradul rezonabil de asigurare că acestea sunt reflectate corect în bilanț.
Indicatorii specifici cu privire la stocuri, viteza de rotație îi permit auditorului să constate eventualele discrepanțe în fluctuațiile lunare și anuale față de perioadele precedente.
Evaluarea stocurilor are ca obiective concluzii asupra:
– minimului dintre valoarea netă realizabilă și costul lor;
modul de determinare a costului la ieșirea lor pentru producție: FIFO, costul mediu ponderat, costul standard;
verificarea valorii contabile de intrare (facturi de cumpărări, calculația costurilor prestabilite și postcalculul).
Testele de detaliu i-au permis auditorului să constate dacă intrările și ieșirile de stocuri au fost corect contabilizate și aparțin exercițiului curent, astfel încât ele să fie corect evidențiate și evaluate la bilanț. De asemenea, stocurile aflate la terți pe baza inventarierii și cele primite de la terți au fost excluse din situațiile financiare și compararea evidențelor contabile cu reflectarea lor în activul bilanțier.
Lista obiectivelor în controlul bilanțului pentru conturile de stocuri este redată în tabelul
Auditorul solicită conducerii situația valorică a stocurilor și producției în curs de execuție, provizioanele constituite pentru deprecierea acestora întocmite la data închiderii exercițiului sau la o dată cât mai apropiată. Auditorul obține din partea conducerii metodele utilizate în toate momentele privind stocurile și producția în curs.
El trebuie să se asigure de concordanța acestor metode, de permanența lor și le verifică prin sondaj.
Auditul trezoreriei
Cuprinde lichiditățile în conturi bancare și casă, titlurile de plasament și creditele bancare pe termen scurt. Structura titlurilor de plasament cuprinde:
acțiuni cotate sau necotate;
obligațiuni cotate sau necotate;
bonuri de tezaur și bonuri de casă pe termen scurt;
acțiuni și obligațiuni emise și răscumpărate de societate;
titluri de creanțe negociabile.
Potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate, creditele pe termen scurt nu sunt elemente de trezorerie. Restricțiile asupra lichidităților bancare trebuie prezentate în nota aferentă la situațiile financiare.
Notele atașate situațiilor financiare cuprind următoarele informații privind titlurile de plasament:
tratamentele contabile utilizate pentru determinarea valorii contabile, schimbarea valorii de piață pentru evidența lor la valoarea realizabilă, rezervele din reevaluări, cesiunea lor;
cuprinderea în contul de rezultate a dobânzilor, dividendelor și a altor venituri obținute din titluri de plasament, profitul sau pierderea rezultatelor ca urmare a cesiunii titlurilor;
dacă există restricții impuse asupra tranzacțiilor unor titluri;
valoarea de piață a titlurilor de plasament pe piața financiară evaluate la costul de achiziție;
analiza detaliată a portofoliului de investiții: categoria, denumirea, valoarea lor, numărul.
Pe baza acestor note auditorul poate face recomandări asupra următoarelor elemente: obținerea unor venituri financiare cât mai mari, cum se pot minimiza cheltuielile financiare, maximizarea fluxului de trezorerie, cum se pot minimiza riscurile aferente efectelor nefavorabile rezultate din variațiile cursului valutar,.
La bilanț, auditorul trebuie să urmărească dacă au fost îndeplinite obiective de audit prezentate în tabelul
Auditorul trebuie să evalueze riscurile legate de trezorerie; având în vedere obiectivele de audit, urmărește:
Clientul poate avea mai multe solduri de bancă și casă decât în realitate sau conturile prezentate în situațiile financiare nu sunt reale
În funcție de interesul unității auditate, profitul poate fi majorat sau micșorat. Firma poate avea încasări anticipate sau plăți restante, astfel încât soldurile băncii la sfârșit de an pot arăta o situație mai favorabilă decât în realitate.
Verificările auditorului pot descoperi unele angajamente și evenimente neprevăzute din operațiunile bancare, din tranzacții privind gestionarea lichidităților.
Atenția auditorului trebuie îndreptată și asupra riscurilor de fraudă: furturi, conturi bancare fictive, furturi din casă, transferuri în contul personal. Observarea directă și controlul asupra accesului la datele din calculator, precum și sumele intrate și transferate.
Pentru auditul trezoreriei este necesar un set de documente:
Extrasele de cont bancare
Registrul de casă
Cecurile plătite/asimilate
Procese-verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație
Lista specimenelor de semnături
Contractele de credit cu băncile sau alte instituții financiare
Confirmări primite de la bănci
Balanța de verificare
Auditul contului de profit și pierdere
Contul de rezultate reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate și a veniturilor generate în urma consumurilor de resurse de către o întreprindere în cursul unui exercițiu financiar.
Auditorul, pe baza obiectivelor de audit, se asigură dacă:
toate cheltuielile au fost incluse în situațiile financiare;
toate cheltuielile și cumpărările au fost corect însumate și corect înregistrate; aceste cheltuieli și achiziții au fost tranzacții reale în activitatea entității auditate. Sumele evidențiate în situațiile financiare sunt conforme cu instrumentările tehnice contabile;
toate achizițiile și cheltuielile sunt aferente exercițiului financiar al perioadei curente.
În faza de planificare a auditului cheltuielilor, auditorul a determinat natura și structura cheltuielilor precum și forma de evidență a acestora: manuală sau computerizată.
Riscurile concrete ale fiecărui obiectiv de audit al cheltuielilor a determinat și procedurile adoptate pentru analiza riscurilor.
În urma procedurilor de control intern impuse de tranzacțiile de cumpărări, auditorul apreciază calitatea acestor proceduri, precum și identificarea unor erori de sistem sau fraudă.
Auditorul realizează un rezumat al testelor asupra procedurilor de control, lista testelor asupra soldurilor și rulajelor conturilor distinct, pe proceduri analitice și teste de detaliu, cu scopul de a lua în considerare riscurile de fraudă ce pot apărea în legătură cu creditorii și furnizorii.
Riscurile de fraudă pot afecta obiectivele de audit. Determinarea lor este realizată prin testele de audit. Spre exemplu: pentru un eșantion de facturi se verifică natura bunurilor și serviciilor achiziționate și modul cum sunt utilizate. Există riscul ca aceste bunuri și servicii să fie utilizate în interesul personal al unor salariați, și nu pentru nevoile firmei.
Controlul de autorizare a plăților efectuate poate descoperi anumite plăți către furnizori fictivi fără aprobarea conducerii. Astfel de riscuri pot afecta exactitatea cheltuielilor, existența lor și exhaustivitatea.
Este necesar ca auditorul să selecteze anumite facturi ale furnizorilor care au fost total sau parțial stornate din jurnalul de cumpărări fără nici o explicație. Se urmărește dacă ulterior aceste facturi au fost înregistrate și achitate fără să existe ordine de plată sau ieșiri de numerar prin casă. Astfel de riscuri afectează existența cheltuielilor cuprinse în contul de rezultate.
Auditorul analizează valoarea erorilor peste pragul de semnificație al cheltuielilor și constată dacă acestea influențează în mod semnificativ contul de rezultate.
La închiderea exercițiului financiar contabil, auditorul examinează o serie de conturi cu valori semnificative: ratele la chirii și/sau dobânzile pentru contractele de leasing operațional și/sau financiar, cheltuielile cu comisioane și onorarii, salariile și cheltuielile sociale și fiscale, împrumuturile, declarațiile de impunere și deconturile de TVA, plățile efectuate.
Auditorul va trebui, în baza obiectivelor sale de audit, să examineze dacă:
toate veniturile au fost incluse în situațiile financiare;
toate creanțele și veniturile au fost corect însumate și înregistrate și dacă reprezintă tranzacții reale ale societății auditate.
Auditorul analizează dacă sunt corect calculate bazele de impozitare pentru diverse impozite, taxe, contribuții și fonduri speciale, cotele aplicate și sumele de plată. Examinează dacă bazele de impozitare asupra conturilor de venituri sunt corect calculate și înregistrate.
Alături de conducerea întreprinderii auditate, se analizează erorile constatate și dacă auditorul recomandă efectuarea corecțiilor corespunzătoare ca fiind justificabile.
Auditorul analizează situația comparativă a conturilor de venituri și cheltuieli pe baza soldurilor intermediare de gestiune și stabilește concluziile ce se impun.
Analiza fluxurilor de trezorerie
De exploatare, investiție și finanțare permite auditorului să facă aprecieri asupra fluxului net de trezorerie din activitatea de exploatare, asupra fluxurilor specifice ciclului de investire și finanțare pe termen lung.
Note la conturile anuale
Auditorul solicită notele la situațiile financiare privind capitalurile proprii; activele imobilizate; provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și alte provizioane; repartizarea profitului; analiza rezultatului din exploatare; situația creanțelor și datoriilor; principii, politici și metode contabile; acțiuni și obligațiuni; informații privind salariații, administratorii și directorii, alte informații.
Pe baza lor, auditorul analizează:
evoluția conturilor prezentate de aceste anexe, deciziile luate de conducere sau măsurile propuse de aceasta;
modul de respectare a metodelor de evaluare a posturilor din bilanț și din contul de rezultate
metodele folosite pentru calculul amortizării și modul de fundamentare a provizioanelor.
Pe baza notelor, se pot calcula rate de structură a bilanțului, ce pot fi interpretate în ultima fază a auditului. Această etapă finală permite recomandările finale cu persoana care gestionează patrimoniul, modalitatea definitivă de prezentare a situațiilor financiare și mai ales revizuirea finală a opiniei auditorului, pe care o va prezenta adunării generale prin raportul său de audit.
Evenimente posterioare închiderii exercițiului
Această etapă a misiunii reprezintă o altă activitate importantă în care auditorul trebuie să obțină asigurarea că în mod real au fost identificate toate evenimentele survenite între data închiderii exercițiului financiar și data raportului său. Evenimentele ulterioare datei bilanțului trebuie prezentate în situațiile financiare înainte de publicarea acestora.
În ceea ce privește SC. PROTAN SA., aceasta nu a înregistrat nici un eveniment ulterior închiderii exercițiului financiar 2011.
Utilizarea lucrărilor altor profesioniști
Pentru ca întreaga activitate de audit, efectuată la SC. PROTAN SA., să se desfășoare în condiții de maximă eficiență, auditorii au folosit ca și bibliografie:
– Normele minimale de audit;
– Standardele de audit: 300 „Planificarea unui audit al situațiilor financiare”
310 „Cunoașterea clientului”
320 „Pragul de semnificație”
400 „Evaluarea riscului și controlul intern”
500 „Probe de audit”
505 „Confirmări de audit”
520 „Proceduri analitice”
530 „Eșantionarea în audit”
570 „Principiul continuității activității”
– Codul privind conduita etică și profesională.
3.5.Stabilirea opiniei și întocmirea raportului de audit
Premergător activității de stabilire a opiniei și de realizare a raportului de audit, se întocmesc câteva documente ajutătoare desfășurării acestor activități. Prezentăm succint conținutul și rolul acestor documente în rândurile de mai jos.
Chestionarul de sfârșit al lucrărilor: redă asigurarea că toate elementele necesare formulării opiniei asupra conturilor anuale au fost reunite, normele au fost respectate și că dosarele de lucru sunt complete. Întrebările cuprinse în chestionar se referă la:
întinderea lucrărilor;
conținutul situațiilor financiare;
conținutul raportărilor;
comunicările cu conducerea întreprinderii.
Nota de sinteză: este stabilită pe baza chestionarului de sfârșit al lucrărilor doar în cazul când un răspuns negativ la întrebările conținute de acesta, poate avea influență asupra exprimării opiniei de audit.
Scrisoarea de afirmare: este utilizată pentru a clarifica totalitatea răspunsurilor și acesta ia următoarele două forme: -scrisoare emanând de la conducători;
-scrisoare a auditorilor, care cuprinde afirmațiile verbale primite de la conducători.
Stabilirea opiniei
Concluzia globală ce rezultă din examinarea și aprecierea concluziilor trase din elementele probante colectate se sintetizează astfel:
conturile anuale au fost elaborate conform unor metode contabile acceptate și aplicate în mod permanent;
conturile anuale sunt conform dispozițiilor legale în vigoare;
imaginea dată de ansamblul conturilor anuale corespunde cu cunoașterea generală a întreprinderii SC PROTAN SA;
toate punctele semnificative care contribuie la o bună prezentare a conturilor anuale au fost corect menționate.
În perspectiva acestor aserțiuni ne exprimăm o opinie fără rezerve, în legătură cu Situațiile financiare din 2011 ale societății SC PROTAN SA, care au fost elaborate conform regelementărilor contabile în vigoare, ținând seama de cadrul legislativ al Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1752/2005.
Raportul de audit
am auditat bilanțul anexat al societății SC PROTAN SA la data de 31 decembrie 2011, precum și contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de numerar, situația modificării capitalurilor proprii și notele explicative aferente, pentru anul încheiat. Responsabilitatea pentru aceste situații financiare revine conducerii societății. Responsabilitatea noastră este de a prezenta o opinie asupra acestor situații financiare în baza auditului efectuat.
Auditul nostru a fost desfășurat în concordanță cu Standardele Internaționale de Audit, care cer planificarea și efectuarea auditului în scopul obținerii unei certificări rezonabile, conform căreia situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative. Un audit include examinarea, pe bază de teste, a probelor de audit ce susțin sumele și informațiile prezentate în situațiile financiare. Un audit include, de asemenea, evaluarea principiilor contabile folosite și a estimărilor făcute de către conducere, precum și evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare. Considerăm că auditul nostru constituie o bază rezonabilă pentru exprimarea opiniei noastre.
În opinia noastră, situațiile financiare prezintă cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative poziția financiară a societății SC PROTANSA la 31 decembrie 2011 și rezultatele pentru anul încheiat, în conformitate cu OMFP 1752/2005.
Haprian Ionela, 12.03.2011
9. Documentarea lucrărilor de audit
Elementele constitutive ale Dosarului permanent
În dosarul permanent sunt incluse documentele care conțin:
1. INFORMAȚII GENERALE DESPRE ENTITATEA-CLIENT:
– actul constitutiv și toate actele adiționale înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului;
– structura consiliului de administrație și a conducerii societății;
– detalii despre capitalul social, politici contabile referitoare la părțile sociale, la reevaluarea imobilizărilor, la metodele de amortizare;
– obiectul de activitate și structura organizatorică a entității;
– sistemul de delegare a competențelor decizionale și a responsabilităților către conducătorii secțiilor, a diferitelor deaprtamente sau a activităților desfășurate de societate.
2. INFORMAȚII DESPRE ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ DE SOCIETATEA AUDITATĂ:
– copii sau extrase după contractele importante ale entității: contracte de împrumut, contracte de asociere, contracte de distribuție, contracte de închiriere și alte contracte încheiate de societate;
– extrase din hotărârile importante ale administratorilor;
– sinteza reglementărilor legale specifice sectorului din care face parte entitatea;
– copii sau extrase după titlurile de proprietate asupra clădirilor și terenurilor.
3. INFORMAȚII DESPRE CONTROLUL INTERN:
– sinteza sistemului de registre contabile și a sistemului de culegere și prelucrare a datelor, pe domenii de activitate semnificative;
– evaluarea eficacității operaționale a controlului intern pe baza manualului de proceduri, descrierii controlului intern, chestionarelor de control intern, grilelor de separare a sarcinilor incompatibile, fișelor posturilor, delimitărilor referitoare la competențele de autorizare a operațiunilor;
– copii după scrisorile de recomandare adresate conducerii în urma evaluării riscurilor inerente și a riscurilor de control.
4. INFORMAȚII DESPRE CONTRACTAREA ANGAJAMENTULUI DE AUDIT:
– scrisoarea de angajamente și/sau contractul;
– corespondența cu auditorul precedent;
– analiza fluctuațiilor și a tendințelor.
Elementele constitutive ale Dosarului curent
Dosarul curent cuprinde toate foile de lucru referitoare la exercițiul auditat.
Principalele informații care se regăsesc în dosarul curent se referă la:
1. Planul de audit și programele de audit: reprezintă ghidurile operaționale care îi ajută pe auditori să-și îndeplinească misiunea la un nivel corespunzător. Cu ajutoarul lor se stabilesc procedurile care trebuie aplicate pentru culegerea probelor de audit și întinderea (gradul de acoperire) a acestor proceduri.
2. Balanțele de verificare, tabelele principale și tabelele de detaliu
3. Tabelele anexă întocmite de auditor sau obținute de la entitate în care se detaliază mișcările (rulajele) care au avut loc pe parcursul exercițiului financiar auditat.
4. Situația confruntărilor (reconcilierilor) între diferite surse de informații și anume: reconcilierea soldurilor conturilor de disponibil de la bănci cu extrasele de cont primite; reconcilierea soldurilor conturilor de disponibil de la bănci cu extrasele de cont primite; reconcilierea soldurilor creanțelor cu confirmările primite de la clienți.
5. Situația testelor de detalii aplicate asupra documentelor justificative și înregistrărilor contabile
6. Sinteza procedurilor analitice efectuate asupra caracterului plauzibil al rulajelor și soldurilor etc.
Foile de lucru incluse în dosarul exercițiului (curent) trebuie să justifice opinia auditorului și, ca urmare, trebuie să precizeze natura, data și întinderea procedurilor aplicate
Județul : MURES Persoana juridică: SC. PROTAN SA
Adresa: localitatea Targu Mures, str. Viilor, nr. 128
Telefon: 025887676 fax:
Număr din registrul comerțului: J 01/19/1991
CONCLUZII
În cadrul unui audit al datelor contabile, cel mai important este să se determine dacă informațiile înregistrate reflectă corect evenimentele economice care s-au produs în cursul exercițiului contabil. În contextul unui audit al situațiilor financiare, regulile aplicate sunt, în cele mai multe cazuri, principiile contabile general acceptate. Pe lângă o bună înțelegere a contabilității, auditorul trebuie să dispună de experiență în colectarea și interpretarea probelor de audit.
Circumstanțele economice globale actuale fac ca auditorii profesioniști să se confrunte cu un risc crescut al auditului. Cei care pregătesc situațiile financiare au motiv să facă în așa fel încât situațiile financiare publicate să apară cât se poate de bune și acest lucru se poate realiza prin utilizarea managementului profitului sau prin raportare financiară frauduloasă.
Necesitatea realizării unui audit financiar, la nivelul unei organizații, este accentuată de conflictul de interese, de asimetria informațională creată între diverși utilizatori ai informațiilor financiare și, nu în ultimul rând, de caracterul din ce în ce mai complex al contabilității.
Orice misiune de audit identifică, în general, următoarele etape: acceptarea clientului (misiunii), planificarea, evaluarea controlului intern, testarea detaliată a conturilor clientului și, în final, întocmirea raportului de audit. Eficiența unei misiuni de audit este asigurată – în viziunea Standardelor internaționale de audit – de planificarea acesteia. Această etapă presupune, în linii mari, o cunoaștere generală a entității de auditat, o apreciere a riscurilor existente și o analiză a continuității activității acesteia în vederea identificării conturilor și domeniilor semnificative de auditat.
O auditare exhaustivă este imposibil de realizat și, în esență, nu reprezintă un scop al procesului de audit. Testarea selectivă – prin eșantionare – reprezintă tehnica frecvent întâlnită atât pentru evaluarea controlului intern cât și pentru testarea detaliată a valorilor din conturi și a tranzacțiilor. Auditorul va examina elementele justificative care vor susține valorile și informațiile conținute în situațiile financiare, pe baza unei evaluări a principiilor, metodelor contabile și a estimărilor semnificative făcute de managementul entității pentru prezentarea situațiilor financiare. Activitatea de testare trebuie să pornească însă de la prezumția de completitudine, integritate și acuratețe a datelor de auditat. Acest lucru este asigurat tocmai de o înțelegere a mediului informatizat și o evaluare a controlului intern.
Prin urmare, auditorii profesioniști trebuie să evalueze riscul și să auditeze procedurile cu atenție pentru a putea identifica pe deplin indicatorii manipulării și pentru a aduna suficiente dovezi cu scopul de a decide dacă manipularea este rezultatul ocolirii sau încălcării regulilor de raportare financiară, pentru care ultima consecință poate fi o opinie calificată de audit.
Pentru evaluarea cât mai riguroasă a respectării principiului continuării activității, auditorul financiar trebuie să studieze dinamica lichidității, solvabilității, indicatorilor echilibrului și performanței financiare și să evalueze riscul de faliment prin metoda scorului, aplicând cel mai adecvat model de evaluare în funcție de domeniul de activitate diagnosticat. Pentru interpretarea rezultatelor, raționamentul profesional, experiența și datele comparative domeniului de activitate ale entităților similare sunt esențiale. În condițiile crizei actuale generalizate, principiile scepticismului profesional și prudenței vor trebui aplicate în mod adecvat.
BIBLIOGRAFIE
Alvin A. Arens , James K. Loebbecke – Audit: o abordare integrată, Editura Arc, București, 2003
Camelia Liliana Dobroțeanu și Laurențiu Dobroțeanu – Audit intern, Editura Infomega, București, 2007.
Dobroțeanu Laurențiu, Dobroțeanu Camelia Liliana, Audit-concepte și practici. Abordare națională și internațională, Editura Economică, București, 2002, p.27
Florea Ion, Florea Radu, Introducere în expertiza contabilă și în auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2008
George Mareș, Dragoș-Cătălin Niculae, Cristiana Costinescu, Mihail George Pitulice – Practica auditului intern privind fondurile publice naționale și ale UE, Editura Contaplus, București, 2007.
Morariu A., Țurlea E., Auditul financiar contabil, Editura Economică, București, 2001, 2
Petre Brezeanu, Dorina Poantă, Iulian Brașoveanu, Violeta Tătaru, Vera Morariu, Laura Elly Novac si Cristina Triandafil – Audit financiar: repere metodologice, etice și istorice: reglementări internaționale (ISA): extrase, Editura Cavallioti, București, 2008.
Tatiana Dănescu – Audit financiar: convergențe între teorie și practică, Editura Irecson, București, 2007.
Tatiana Dănescu – Audit financiar: convergențe între teorie și practică, Editura Irecson, București, 2007.
Tatiana Dănescu – Proceduri și tehnici de audit financiar, Editura Irecson, București, 2007
Tătaru V., Auditul financiar, Editura Cavvalioti, București, 2007,
ANEXE
BILANȚ
încheiat la data de 31 decembrie 2011
ANEXA nr. 1 – lei –
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2011
ANEXA nr. 2 – lei –
e Reteaua “Ecarisajul” a fost infiintata in anii ’50,
BIBLIOGRAFIE
Alvin A. Arens , James K. Loebbecke – Audit: o abordare integrată, Editura Arc, București, 2003
Camelia Liliana Dobroțeanu și Laurențiu Dobroțeanu – Audit intern, Editura Infomega, București, 2007.
Dobroțeanu Laurențiu, Dobroțeanu Camelia Liliana, Audit-concepte și practici. Abordare națională și internațională, Editura Economică, București, 2002, p.27
Florea Ion, Florea Radu, Introducere în expertiza contabilă și în auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2008
George Mareș, Dragoș-Cătălin Niculae, Cristiana Costinescu, Mihail George Pitulice – Practica auditului intern privind fondurile publice naționale și ale UE, Editura Contaplus, București, 2007.
Morariu A., Țurlea E., Auditul financiar contabil, Editura Economică, București, 2001, 2
Petre Brezeanu, Dorina Poantă, Iulian Brașoveanu, Violeta Tătaru, Vera Morariu, Laura Elly Novac si Cristina Triandafil – Audit financiar: repere metodologice, etice și istorice: reglementări internaționale (ISA): extrase, Editura Cavallioti, București, 2008.
Tatiana Dănescu – Audit financiar: convergențe între teorie și practică, Editura Irecson, București, 2007.
Tatiana Dănescu – Audit financiar: convergențe între teorie și practică, Editura Irecson, București, 2007.
Tatiana Dănescu – Proceduri și tehnici de audit financiar, Editura Irecson, București, 2007
Tătaru V., Auditul financiar, Editura Cavvalioti, București, 2007,
ANEXE
BILANȚ
încheiat la data de 31 decembrie 2011
ANEXA nr. 1 – lei –
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2011
ANEXA nr. 2 – lei –
e Reteaua “Ecarisajul” a fost infiintata in anii ’50,
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Misiune DE Audit LA S.c. Protan S.a (ID: 143037)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.