Misiune DE Audit LA S.c. Megastar S.r.l

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE, AUDIT ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

PROIECT LA AUDIT FINANCIAR INTEGRAT

MISIUNE DE AUDIT LA S.C. MEGASTAR S.R.L. BACĂU

Prof. Coordonator: MASTERAND:

Lector Univ. Dr. BOTEZ Daniel MĂRTINAȘ Oana Simona

Anul I, GRUPA 642

Bacău

2015

CUPRINS

I. ACCEPTAREA DESEMNĂRII 3

II. PREZENTAREA ENTITĂȚII 7

III. EVALUAREA RISCULUI INERENT GENERAL 14

IV. PRAGUL DE SEMNIFICAȚIE 19

V. REVIZUIREA ANALITICĂ PRELIMINARĂ 22

VI. EVALUAREA RISCULUI INERENT SPECIFIC 23

VII. SUMARUL EVALUĂRII RISCULUI ȘI PLANUL DE EȘANTIONARE 24

VIII. SUMARUL ERORILOR 27

IX. RAPORTUL DE AUDIT 33

ANEXA 37

BIBLIOGRAFIE 43

I. ACCEPTAREA DESEMNĂRII

CONCLUZIE:

Sunt mulțumiă că:

Toți membrii echipei misiunii au respectat cerințele Codului Etic;

Am documentat toate amenințările cu privire la independență și obiectivitate și măsurile de siguranță folosite la B2/7;

Nu există motive pentru care să nu acceptăm desemnarea ca auditori ai acestui client.

Semnătura: Mărtinaș Simona Data 01.12.2014

II. PREZENTAREA ENTITĂȚII

Societatea comercială MEGASTAR are sediul social în Bacău, Mioriței nr.10, jud. Bacău.

Societatea este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J04/1087/1995, având cod unic de înregistrare RO 7682703.

În conformitate cu actul constitutiv obiectul principal de activitate al societății MEGASTAR SRL este „Fabricare de mobilă n.c.a.”- COD CAEN 3109. Administrarea și reprezentarea socieății este realizată de către Doboș Ion.

Societatea produce mobilierul la comandă sau prin contracte ferme, se orientează spre cerințele clienților săi și este preocupată de realizarea de produse de calitate, prețurile fiind stabilite în funcție de costurile de producție, după cerere și după concurență.

CUNOAȘTEREA CLIENTULUI ȘI EVALUAREA RISCURILOR

Conform Ghidului privind auditul calitǎții, prin acest program ne propunem cunoașterea companiei, a mediului sǎu de activitate și a controalelor sale interne, astfel încât sǎ putem identifica și evalua riscul de denaturare semnificativǎ a situațiilor financiare datorat erorilor sau fraudelor.

OBIECTIV: Documentarea și înțelegerea naturii entitǎții, analiza pieței în care aceasta activeazǎ, competitori, servicii oferite, furnizori și clienți importanți pentru entitate.

METODA: Chestionarea conducerii cu privire la serviciile pe care întreprinderea le oferǎ clienților, analiza listelor cu clienții și furnizorii acesteia, prospectarea pieței de mobilǎ în județul Bacău și analiza istoricului entitǎții pe baza evidențelor care ne-au fost puse la dispoziție de cǎtre client.

CONCLUZII: În urma documentǎrii efectuate, a interviurilor cu conducerea și a investigațiilor realizate pe cont propriu, putem prezenta urmǎtoarele aspecte referitoare la natura entitǎții S.C. MEGASTAR SRL:

Istoricul companiei – Societatea a luat ființǎ în anul 1995, sub denumirea de MEGASTAR SRL, conform HG 1200/12.11.1994

Piața – Activitatea de bazǎ a societǎții este fabricarea de mobilǎ iar principala piață de desfacere este cea internă.

Competitori – Pe plan național existǎ urmǎtorii competitori: G.M.B. MOB, Mobilrom, Placrom București, Arerom SA., Internațional mobila S.A., Mobex.

Furnizori cheie – Sued Forest Exim SRL, Octagon Com SRL, Sea România SRL, Accesoria Group SRL, Schachermayer România SRL.

Clienți cheie – Lems style SRL, Laser Optica SRL, Logotip Copy Center. Riscul de creditare este ridicat, ca urmare a numǎrului redus de clienți. Totodatǎ, societatea este expusǎ și riscului valutar, deoarece 99% din activitate o reprezintǎ exportul, unde decontarea se face în valutǎ.

OBIECTIV: Documentarea și înțelegerea obiectivelor și strategiilor întreprinderii, precum și analiza riscurilor atașate afacerii.

METODA: Interviuri cu conducerea și cu personalul entitǎții precum privind obiectivele de extindere a afacerii sau de dezvoltare a unor noi produse și servicii, discuții privind sistemele informatice utilizate de entitate pentru gestiunea activitǎții și eficiența acestora precum și investigații proprii realizate în mediul exterior firmei privind direcția industriei în care opereazǎ clientul: industria mobilei.

CONCLUZII: În urma analizelor efectuate, putem afirma urmǎtoarele lucruri privind aspectele documentate:

Extinderea afacerii – În privința intrǎrii pe noi piețe, societatea nu dorește acest lucru în perioada imediat urmǎtoare.

Dezvoltarea unor noi produse și servicii – Societatea nu își propune dezvoltarea unor noi produse,ci încearcă să promoveze produsele existente.

Sisteme IT utilizate de client – Clientul manifestǎ interes în a utiliza sisteme IT performante în gestionarea activitǎții. De asemenea, înțelege complexitatea activitǎții sale și importanța unei evidențe corecte a elementelor atașate afacerii (stocuri, echipamente, datorii și creanțe, personal).

OBIECTIV: Mǎsurarea și revizuirea performanțelor financiare ale întreprinderii

METODA: Calculul și interpretarea unor indicatori cheie la nivelul performanțelor întreprinderii, analiza politicilor de remunerare a resurselor umane și documentarea performanțelor salariaților.

CONCLUZII: În urma calculelor efectuate și a analizelor întreprinse, putem deduce urmatoarele concluzii privind performanțele financiare ale întreprinderii și politicilor de resurse umane:

Pierderea din exploatare reflectă o organizarea defavorabilă a resurselor și a valorificării produselor realizate.

Legislația aplicabilă

Situațiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2013 sunt bazate pe evidențele contabile elaborate în conformitate cu Standardele Contabile Românești, acestea fiind în concordanță cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

În ceea ce privește unitatea de măsură ce reflectă materialitatea evenimentelor și a circumstanțelor relevante pentru societate, aceasta este Leul.

Societatea își ține evidențele contabile și întocmește situațiile financiare în concordanță cu prevederile Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.752/17.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene cu modificarile și completarile ulterioare.

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI

În ceea ce privește indicatorii analizați anterior, putem trage urmǎtoarele concluzii:

Lichiditatea curentǎ a clientului este nesatisfǎcǎtoare, intervalul favorabil fiind între valorile 1.2 și 1.8 ceea ce reflectǎ faptul cǎ societatea nu poate sǎ își acopere datoriile curente prin activele circulante deținute.

Solvabilitatea generalǎ indicǎ o situație favorabilă a societǎții, nivelul minim fiind de 1. Indicatorul calculat, ne aratǎ, în ce mǎsurǎ datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate și active circulante.

Durata de rotație a stocurilor este în creștere, ceea ce indicǎ o situație beneficǎ.

Durata de imobilzare a creanțelor trebuie analizatǎ împreunǎ cu durata de folosire a resurselor atrase. Faptul cǎ întreprinderea reușește sǎ își încaseze creanțele într-un interval de timp inferior celui de decontare a obligațiilor, ne indicǎ o modalitate beneficǎ de gestionare a capitalului, utilizatǎ de client.

Performanțele salariaților – Numǎrul mediu al angajaților în 2014 a fost de 4 de persoane. Nivelul de pregǎtire al acestora este unul mediu (liceal). Societatea este condusǎ de singurul administrator al entității.

OBIECTIV: Analiza mediului de control

METODĂ: Documentarea modului de realizare a situațiilor financiare și analiza competențelor profesionale ale personalului din cadrul compartimentului financiar-contabil.

CONCLUZII: În urma analizei efectuate asupra modului de întocmire a situațiilor financiare precum și a personalului care este responsabil de acest lucru, putem afirma urmǎtoarele aspecte:

Personal responsabil de întocmirea situațiilor financiare – Entitatea nu dispune de un compartiment financiar-contabil care să se ocupe de latura economicǎ a entitǎții având în acest sens un contract încheiat cu o firmă de contabilitate, care este responsabilă de operațiunile legate de disponibilitǎți, furnizori și clienți de situația stocurilor și a mijloacelor fixe.

Modul de întocmire a situațiilor financiare – Situațiile financiare sunt întocmite de contabilul autorizat cu drept de semnătură. Societatea dispune de un program informatic, eficient în gestionarea activitǎții economice și în întocmirea situațiilor financiare.

RECOMANDĂRI: Auditorul este mulțumit, atât de competențele și experiența personalului responsabil cu întocmirea situațiilor financiare cât și de sistemele utilizate de entitate în acest sens.

III. EVALUAREA RISCULUI INERENT GENERAL

ISA 315 ISA 200

Orice misiune de audit implică riscuri, iar identificarea lor, încă din etapa de planificare a lucrărilor, este unul din obiectivele principale ale auditorului. Trebuie precizat că este o activitate dificilă și nu oferă siguranță deplină.

Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca un sold de cont sau clasă de tranzacții să fie denaturată semnificativ și e împărțit în următoarele componente:

Risc general (risc inerent pur și risc de mediu). Acest lucru derivă din aspectele referitoare la management, funcția de contabilitate, natura de afaceri și experiența auditorului precedent al acestui client;

Risc specific. Acesta derivă din aspectele referitoare la experiența anterioară a auditorului și înțelegerea curentă a fiecărui domeniu de audit.

Lista de verificare de mai jos a fost elaborată pentru a ne sprijini în evaluarea nivelului riscului inerent, adecvat pentru această misiune. Ar trebui să fie completată cu referință la Programul de Cunoaștere a Clientului și Evaluarea Riscului de la B3 .

Fiecărui dintre cele 5 nivele al factorului de risc i-am atașat un procent, reprezentând gradul de importanță al acesuia în calculul riscului inerent. Astfel, am atașat nivelului de risc foarte scăzut un procent de 10%, nivelului de risc scăzut 15%, nivelului de risc mediu 20%, nivelului de risc ridicat 25%, nivelului de risc foarte ridicat 30%.

Din analiza efectuată rezultă următoarele aspecte:

nivelul “foarte scăzut” deține 22 elemente;

nivelul “scăzut” deține 15 elemente;

nivelul “mediu” deține 0 element;

nivelul “ridicat” deține 0 elemente;

nivelul “foarte ridicat” deține 0 element.

Rezultat: valoarea calculată este aproximativ egală cu procentul atașat nivelului de risc „foarte scăzut”, de unde rezultă că riscul inerent este foarte scăzut și are valoarea de 11%.

Justificarea evaluării generale: Am evaluat un nivel al riscului inerent general foarte scăzut, deoarece din cele 37 de afirmații analizate, 22 prezintă un risc foarte scăzut, 15 afirmații prezintă risc scăzut, și nu există nicio afirmație care să prezinte un risc ridicat sau foarte ridicat.

IV. PRAGUL DE SEMNIFICAȚIE

Această planificare își propune să ne sprijine în stabilirea unui nivel al pragului de semnificație în scopul planificării, și în înregistrarea motivelor pentru care am selectat nivelul planificat al pragului de semnificație. Nivelul pragului de semnificație utilizat pentru evaluarea rezultatelor testelor și în special la nivelul situațiilor financiare trebuie să reprezinte întotdeauna o parte a raționamentului nostru. Atunci când este cazul, putem întocmi calcule separate ale pragului de semnificație pentru contul de profit și pierdere și bilanț. (ISA200 și ISA320)

Nivelul pragului de semnificație ar trebui revizuit la momente adecvate pe parcursul auditului. Atunci când identificăm factori care pot genera revizuirea pragului de semnificație planificat, ar trebui să luăm în considerare și să documentăm impactul asupra abordării auditului. Pragul de semnificație ar trebui, de asemenea, revizuit, în etapa de finalizare.

Datorită faptului că entitatea a înregistrat pierderi în perioada analizată și nu profit, am luat în considerare la stabilirea pragului de semnificație doar activele totale și cifra de afaceri.

Justificarea nivelului de prag de semnificație ales:

Pragul de semnificație a fost calculat în funcție de activele totale, deoarece acesta a fost indicatorul cel mai constant în ultimii ani. Cifra de afaceri a variat considerabil și de aceea nu a fost luată în considerare. Am ales valoarea maximă din tabele deoarece avem un risc inerent foarte scăzut.

Întocmit de Data 06.12.2014

Mărtinaș Simona

Comentarii privind pragul de semnificație final:

Note:

Pragul de semnificație stabilit în etapa de planificare se utilizează, în principal, pentru determinarea mărimii eșantioanelor; cel din etapa exprimării opiniei – pentru a se determina dacă sunt necesare ajustări finale. Nu se vor folosi pragurile de semnificație pentru a se verifica remunerațiile directorilor și alte elemente sensibile.

Dacă nu există estimări sau un buget pentru exercițiul în curs, pragul de semnificație din etapa de planificare se va baza pe sumele aferente exercițiului anterior. Acest prag trebuie revizuit după ce vor putea fi consultate sumele aferente exercițiului în curs.

Pragurile de semnificație ar trebui, în mod normal, să se situeze în intervalul indicat de factorii 1 până la 6. Nu se vor lua în considerare factorii 5 și 6 dacă există pierderi sau dacă profitul nu este corect prezentat, oricare ar fi motivul pentru distorsionarea sa. Se vor utiliza alți factori, dacă se va considera că sunt mai adecvați.

Repartizarea pragului de semnificație GLOBAL în prag de semnificație funcțional

Ulterior, urmează să se repartizeze pragul de semnificație calculat pe segmente. Această repartizare este necesară deoarece probele sunt acumulate mai curând pe segmente decât pentru situațiile financiare ca ansamblu. Din cauza numărului mare de factori implicați, nu există o metodă optimă sau solicitată de repartizare a valorii preliminare a pragului de semnificație pe fiecare segment. Acest proces se poate realiza prin utilizarea raționamentului profesional sau a unei abordări cantitative.

V. REVIZUIREA ANALITICĂ PRELIMINARĂ

CONCLUZII: Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, sunt satisfacută de faptul că deținem o înțelegere suficientă a clientului, domeniul său de activitate, mediul în care operează, a modificărilor de la auditul anterior și deci a domeniilor de risc potențial.

Natura și amploarea procedurilor de audit solicitate au fost abordate în planul general de audit/ programele ajustate de audit, așa cum sunt indicate în Planificarea Auditului.

Întocmit de: Mărtinaș Simona Data: 30.12.2014

Revizuit de: Doboș Ion Data: 31.12.2014

VI. EVALUAREA RISCULUI INERENT SPECIFIC

Riscul inerent specific reprezintă susceptibilitatea apariției unei erori semnificative într-un anumit segment auditat. Pentru evaluarea riscului inerent specific, în general, auditorul financiar analizează răspunsurile la următoarele șase întrebări, astfel:

Am evaluat nivelul riscului inerent specific pentru debitori. Ȋn evaluarea riscului specific este necesară analiza riscului corespunzător debitorilor. Ȋn ceea ce privește debitorii societății, considerăm riscul ca fiind unul scăzut. Conform discuției cu managementul Societatii, termenul de încasare a debitorilor este de 38 de zile, iar plătile la maxim 60 de zile. După depășirea termenului de încasare se transmit notificări/somații clienților restanți. Pentru acești clienți nu se mai livrează mărfuri pȃnă ȋn momentul achitării creanțelor restante. Am calculat perioada de ȋncasare a clienților în 2013, aceasta fiind de 38 de zile. În vederea stabilirii nivelului de risc inerent specific pentru afirmațiile din situațiile financiare aferente debitorilor, am evaluat riscul inerent specific.

VII. SUMARUL EVALUĂRII RISCULUI ȘI PLANUL DE EȘANTIONARE

Riscul inerent a fost evaluat la un nivel de 11 %. De asemenea considerăm riscul de control ca fiind evaluat la un nivel de 100%. Existǎ o relație inversǎ între riscul de detectare planificat și nivelul combinat al riscului inerent și al celui de control.

Nivelul combinat al riscului inerent și cel de control (riscul de denaturare semnificativǎ) = [(11% x 100% )]*100 = 11

RDP= 1/RI x RC

Prin urmare am estimat un nivel al riscului de detectare planificat la un nivel de 9%.

RAA = 9% x 11% x 100% = 1% => un nivel de asigurare de 100% – 1% = 99%

RAA este foarte scăzut.

Determinăm cantitatea de probe de audit pentru debitori

RDP = 1/ (11% * 100%) = 1/11 = 9%

RDP Creante = 1/ (13,33% x 100%) = (1/13,33)*100 = 7,5%

Rolul eșantionării este acela de a trage concluzii despre întreaga populație analizată, scop în care auditorul va trebui să selecteze un eșantion reprezentativ prin alegerea elementelor de eșantionare care au caracteristici asemănătoare cu populația din care a fost extras, în așa fel încât subiectivismul să fie evitat, pentru a putea furniza o bază rezonabilă. Factorul de risc de control

l-am determinat în funcție de aprecierea sistemului de control intern, daca nu ne bazăm pe controlul intern = 1.

Relevanța acordată revizuirii analitice reprezintă măsura în care auditorul se bazează pe revizuirea analitică, atunci când procedurile analitice pot fi utilizate efectiv pentru obținerea probelor de audit privind o afirmație poate fi adecvată o reducere a eșantionării. Amploarea acordată acestor proceduri necesită raționamentul profesional. Un factor de 3 este acordat în cazul unei credibilități totale, 2 pt credibilitate relativa și 1 pentru lipsa credibilității.

Debitori

OBIECTIVELE AUDITULUI

Concluzii: exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare de audit suficientă pentru a ne permite să concluzionăm că debitorii nu sunt denaturați semnificativ în situațiile financiare.

Întocmit: Mărtinaș Simona Data: 30.12.2014

Revizuit: Doboș Ion Data: 31.12.2014

VIII. SUMARUL ERORILOR

Toate erorile și abaterile notate pe parcursul desfășurării auditului pe teren trebuie înregistrate mai jos, specificând și detaliile cu privire la consecințele pe care le poate avea fiecare dintre erori. Dacă se procedează efectuarea ajustărilor, atunci acest fapt ar trebui notat în consecință. Erorile neajustate, aduse din perioada precedentă care sunt ireversibile ar trebui incluse de asemenea în acest program. Documentați referința și o sumă actuală sau cunoscută. Dacă o eroare a fost constatată ca rezultat al tehnicilor de eșantionare, eroarea va trebui extrapolată (proiectată) pentru a implementa descoperirile la nivel de eșantion pentru lotul total.

Nivelul pragului de semnificație stabilit a fost de 5.700 RON .

CONCLUZIE

Efectul denaturărilor neajustate totale notate mai sus sau în raportul de audit nu este considerat semnificativ. I s-a solicitat clientului să efectueze ajustările tuturor denaturărilor, cu excepția celor care au fost marcate ca fiind în mod clar nesemnificative. În cazul în care clientul nu a făcut ajustările, scrisoarea de reprezentare va justifica motivele.

Semnătură: Mărtinaș Simona Data: 30.12.2014

Revizuit de către: Doboș Ion Data: 31.12.2014

CONTINUITATEA ACTIVITĂȚII

OBIECTIVELE AUDITULUI

ISA 570

Să ofere asigurarea că întocmirea conturilor pe principiul continuității activității este o acțiune rezonabilă.

Să furnizeze într-un mod corect orice motive de îngrijorare ce reies din conturi cu privire la aplicabilitatea principiului de continuare a activității.

Să documenteze în mod corect informațiile privind motivul pentru care principiul continuității este considerat a fi adecvat aplicat.

CONCLUZII

Cu excepția aspectelor menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea s-a realizat o asigurarea suficientă a auditului pentru a ne permite să conchidem că întocmirea situațiilor financiare ar trebui făcută pe baza principiului continuității.

Menționăm că în principiile, politicile și metodele contabile folosite de S.C. MEGASTAR S.R.L. era precizat următorul aspect:

Principiul continuității activității

Situațiile financiare întocmite de S.C. MEGASTAR S.R.L. au fost elaborate pornind de la ipoteza că societatea își va continua activitatea și în viitorul previzibil nefiind nevoie de întocmirea lor pe o bază diferită de evaluare în situația unei intenții de lichidare sau de reducere semnificativă a activității. Previziunile realiste cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli, aferente perioadelor următoare stau la baza acestor ipoteze.

CHESTIONAR CU PRIVIREA LA CONTINUITATEA ACTIVITĂȚII

EVALUAREA LA NIVELUL DE PLANIFICARE

În cazurile în care au fost identificate riscurile specifice conform celor de mai sus, asigurați-vă ca sunt proiectate procedurile potrivite ca răspuns la aceste riscuri. În cazurile în care aceste riscuri sunt considerate semnificative, luați în considerare necesitatea unei revizuiri independente. Asigurați-vă că toate aspectele sunt înregistrate în mod clar în Acordul de Planificare a Auditului din cadrul secțiunii B9.

În cazurile în care există un risc că presupunerea de continuitate a activității nu este potrivită, asigurați-vă ca acest fapt să fie dicutat cu clientul pentru a minimaliza riscul ca raportul de audit să fie modificat sau calificat.

EVALUAREA FINALĂ

În cazurile în care au fost identificate riscuri specifice, asigurați-vă că aspectele să fie pe deplin documentate și ca efectul acestui risc asupra evaluării cu privire la continuitatea activității sa fie documentat în detaliu.

IX. RAPORTUL DE AUDIT

OBIECTIVELE AUDITULUI

ISA 700

Să ofere asigurarea că raportul de audit a fost prezentat corect, în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, cu alte îndrumări profesionale și reflectă concluziile activității de audit întreprinse.

CONCLUZII: Sunt pe deplin mulțumită că toate obiectivele stipulate mai sus au fost îndeplinite.

Semnătura Data 30.12.2014

Mărtinaș Simona

RAPORTUL DE AUDIT

RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

Raport cu privire la situațiile financiare

Am auditat situațiile financiare însoțitoare ale S.C. MEGASTAR S.R.L., care cuprind bilanțul la data de 31 decembrie 2013, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie aferente exercițiului încheiat la acea dată, și un sumar al politicilor contabile semnificative și alte informații explicative.

Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare

Conducerea este responsabilă de întocmirea și prezentarea adecvată a acestor situații financiare anuale în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară și pentru acel control intern pe care conducerea îl determină necesar pentru a permite întocmirea situațiilor financiare care sunt lipsite de denaturare semnificativă, fie cauzată de fraudă sau eroare.

Responsabilitatea auditorului

Responsabilitatea noastră este de a exprima o opinie cu privire la aceste situații financiare pe baza auditului nostru. Ne-am desfășurat auditul în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit. Aceste standarde prevăd conformitatea cu cerințele etice și planificarea și desfășurarea auditului în vederea obținerii asigurării rezonabile cu privire la măsura în care situațiile financiare sunt lipsite de denaturare semnificativă.

Un audit implică desfășurarea de proceduri în vederea obținerii de probe de audit cu privire la valorile și prezentările din situațiile financiare. Procedurile selectate depind de raționamentul auditorului, inclusiv de evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a situațiilor financiare, fie cauzată de fraudă sau eroare. În efectuarea acelor evaluări ale riscului, auditorul ia în considerare controlul intern relevant pentru întocmirea de către entitate și prezentarea fidelă a situațiilor financiare, în vederea conceperii de proceduri de audit care să fie adecvate circumstanțelor, dar nu cu scopul exprimării unei opinii cu privire la eficiența controlului intern al entității. Un audit include, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile și a caracterului rezonabil al estimărilor contabile efectuate de către conducere, precum și evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare.

Consider că probele de audit obținute sunt suficiente pentru stabilirea opiniei asupra situațiilor financiare încheiate la 31.12.2013.

Opinie

Auditorul constată că situațiile financiare încheiate de S.C. MEGASTAR S.R.L., Bacău la 31.12.2013, oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare și au fost întocmite în concordanță cu prevederile reglementărilor contabile conforme cu directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/19.09.2009.

Raport cu privire la alte dispoziții legale și de reglementare

Auditorul constată că situațiile financiare încheiate la finele exercițiului financiar 31.12.2012 sunt întocmite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/19.09.2009 bazate pe o evidență contabilă clară și ținută corect.

Bacău, 06.01.2015 Mărtinaș Simona

ANEXA

Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii

31.12.2013

BIBLIOGRAFIE

Botez Daniel, „Audit financiar integrat – suport de curs”, Bacău 2012;

Camera Auditorilor Financiari din România, „Ghid privind Auditul Calității”, editura Irecson, București 2010;

Munteanu, V., “Control și audit financiar”, Editura Lucman Serv, București, 1998

Similar Posts