Miscellaneous Contabilitate Files 543 [603751]

Prof.ec. Tănase Mihai
Expert contabil

Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4

Brașov,
2011

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
1 Cap.1 Delimitări și structuri privind contabilitatea stocurilor în
comerțul cu amănuntul

1.1 Componentele stocurilor
Stocul re prezintă cantitatea de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente,
la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într -o
piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl.
stock. 1
Din punct de vedere contabil, stocurile sunt active circulante:
a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității
b) în curs de producție în vederea vânzării in procesul desfășurării normale a
activității;
sau
c) sub formă de materi i prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie
folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii 2

Activele circulante se află într -o continuă fluență valorică, ele schimbându -și
forma materială și utilitatea (marfă, creanțe, bani) în cadrul circuitului economic al
patrimoniului. Astfel, în faza de aprovizionare , activele circulante sub forma de bani
se transformă în stocuri de materii prime și materiale, în faza de producție stocurile de
materii prime și materiale se consumă, rezultând stocuri de producție în curs de
execuție, care, după ultima operație de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de
desfacere sunt vândute clienților, operație care generează drepturi față de aceștia. 3
Stocurile cuprind:
– materii prime
– mater iale consumabile
– materiale de natura obiectelor de inventar
– producția in curs de execuție
– produse
– stocuri aflate la terți
– animale
– mărfuri
– ambalaje
Materiile prime participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în
produsul finit integral sau parți al, fie în starea lor inițială, fie transformată.
Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricație sau de
exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. Ele cuprind: materiale
auxiliare, combustibili, materiale pentru amba lat, piese de schimb, semințe și
materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile.
Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută
de lege (1.800 lei) pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de durat a
lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și
bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecție, echipamentul de lucru,
îmbrăcămintea specială, dispo zitivele și verificatoarele cu destinație specială,
modele le, ștanțele și matrițele și alte obiecte asimilate)

1 Dicționarul Explicativ al Limbii Române – Editura Univers Enciclopedic, București 1998
2 Reglement ări contabile conforme cu Directiva a IV -a, aprobate prin OMFP 3055/2009, pct.152
3 Oprea Călin, Mihai Ristea – Bazele contabilității – Ed. Didactică și Pedagogică, București 2004

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
2 Producția în curs de execuție cuprinde: produse în curs de execuție si lucrări și
servicii în curs de execuție și reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzu te în procesul tehnologic, precum și produsele
nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime.
Produsele cuprind:
– semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a
fost terminat într -o secție (fază de fab ricație) și care trec în continuare în procesul
tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terților;
– produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului
de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulter ioare în cadrul entității putând fi
depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;
– produsele reziduale cup rind: rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile;
Stocurile aflate la terți în custodie, pentru prelucrare sau în consignație se
înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri: materii prime și materiale
aflate la terți, produse aflate la terți, animale aflate la terți, mărfuri aflate la terți,
ambalaje aflate la terți.
Animalele și pasările se referă la animalel e născute și cele tinere de orice fel
(viței, miei, purcei, mânji si altele) crescute și folosite pentru reproducție, animalele și
pasările la îngrășat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum și animalele
pentru producție – lână, lapte, blană .
Mărfurile sunt bunuri pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
Ambalajele includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate
produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți , cu obligația
restituirii în condițiile prevăzute în contracte.

1.2 Definirea mărfurilor
Categoria cea mai importantă de stocuri într -o entitate cu obiect de activitate
comerțul o reprezintă mărfurile .
Marfa este un produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării –
cumpărării 1.
Termenul provine din maghiarul “marha ” (=vită, deoarece “ vitele sunt la
popoarele pastorale principalul obiect de transacțiune ” 2). Prima definiție a
cuvântului scris în forma actuală est e cuprinsă în ediția întâi a Dicționarului universal
al lui Lazăr Șăineanu din 1886, astfel: marfă = 1. (înv. și reg. în forma marhă, marvă),
vită; 2. bun (material) destinat schimbului pe piață (cu excepția imobilelor)3
Enciclopedi a lui Diaconovici 4 oferă informații mai ample și generale, cu semnificație
economică evidentă – “marfa = producte naturale, industriale, artificiale, luate prin
comerciu de la producător și puse la îndemâna consumatorilor cu un beneficiu, fie
pentru acoperirea directă a trebuinț elor consumațiunii ori luxului, fie spre a servi în
industrie”
Din definițiile surselor romanești din perioada economiei libere (până la 1945) și
din perioada de tranziție la economia liberă (după 1989) rezultă următoarele trăsături
esențiale:

1 Dicționar ul Explicativ al Limbii Române – Editura Univers Enciclopedic, București 1998
2 L. Șăineanu – Dicționarul universal al limbii române, ed.a 6 -a, Scrisul românesc, Craiova 1945
3 L. Șăineanu – Dicționar universal al limbii române, ed. rev. și adaug. De Al. D obrescu ș.a., MYDO
Center Iași, Litera Chișinău 1998
4 C.Diaconovici – Enciclopedia română, tom III, Sibiu 1904

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
3 a) marfa este orice bun care se vinde și se cumpără
b) marfa este rezultat al muncii omenești
c) marfa este destinată schimbului, deci este gândită si realizată exclusiv pentru
nevoi nepersonale
d) schimbul mărfii se face prin vânzare -cumpărare , adică prin fapte de comerț.

1.3 Clasificarea mărfurilor
În perioada 1789 -1801, B. Buse, care elaborează un Îndrumar de merceologie în
care clasifică mărfurile atât după originea lor (a luat ca model sistemul lui Carl Linne
de ordonare a regnului vegetal și animal din științele naturii ), cât și după destinația
produselor. Astfel, în funcție de aceste criterii, Buse împarte bunurile de consum în
trei categorii, și anume:
1. alimente;
2. produse de îmbrăcăminte;
3. produse pentru locuință
Un salt imens în sistematica mărfurilor îl face A. Almeding er în 1901. El clasifică
mărfurile în funcție de trei criterii de clasificare, respectiv destinație, proces
tehnologic și natura materiilor prime. Potrivit acestor criterii, mărfurile sunt ordonate
în 10 grupe, și anume: 1. combustibili; 2. materiale de co nstrucție; 3. produse pentru
iluminat și lubrifianți; 4. produse textile; 5. produse din sticlă și ceramică; 6. produse
din piele și blănuri; 7. produse metalice; 8. produse chimice; 9. produse de papetărie;
10. produse alimentare.
Printre cei care au avu t preocupări de fundamentare științifică a clasificării
produselor se numără și V. Poschl, considerat deschizător de drum în clasificarea
mărfurilor industriale. În studiul său, publicat în 1947, Poschl a alcătuit o sistematică
teleologică a mărfurilor și mijloacelor pentru obținerea și utilizarea lor , grupându -le,
după tipul nevoilor cărora le sunt destinate, pe trei sectoare:
I. mărfuri pentru satisfacerea nevoilor de bază , cum ar fi: alimente, produse pentru
protejarea corpului și produse pentru locuință ;
II. mărfuri ale progresului, dintre care: produse pentru pă strare, transmitere, transport,
produse pentru înfrumusețare și decorațiuni, bijuterii etc.;
III. mijloace de producție . spre exemplu: materii prime ș i mijloace de muncă,
mijloace pentru obținer ea și livrarea energiei, utilaje etc.. 1
În domeniul sistematicii mărfurilor operează numeroase criterii obiective și
subiective de clasificare; primele țin de substanța materială a mărfii, iar celelalte de
natura percepției umane asupra mărfurilor.
În fu ncție de delimitarea lor în timp și în spațiu și de caracterul lor limitativ,
bunurile se împart în :
 bunuri libere sau .virtuale, nelimitate în raport cu nevoile, abundente;
 bunuri economice . limitate în raport cu nevoile, caracterizate prin raritate.
La rândul lor, bunurile economice se îm part în numeroase categorii, în funcție de
diferite criterii. Cele mai importante dintre aceste criterii și structura corespunzătoare
se prezintă astfel :
 după scopul achiziționării :
 bunuri industriale (.business goods .) . sunt achiziționate pentru realizarea altor
mărfuri și cuprind, la rândul lor, grupele:
o materii prime;

1 Marieta Olaru ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor – Ed. Economică, București 2001

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
4 o echipamente;
o semifabricate;
o materiale auxiliare;
 bunuri de consum . sunt achiziționate pentru consum final, structurându -se,
după modul de achizițion are, în:
o bunuri de uz curent;
o bunuri intermediare;
o bunuri de lux;
 după durata de viață:
 mărfuri nedurabile ( consumables) . se epuizează pe măsura consumului;
 mărfuri de folosință ternă (durables) . se uzează fizic pe măsura exploatării;
 servicii .
 după imper iozitatea nevoii corespondente:
 bunuri primare . pentru nevoi fiziologice de bază: alimente, vestimentație,
locuință;
 bunuri de necesitate medie . pentru confortul domestic, petrecea timpului liber
etc.;
 bunuri de prisos . pentru nevoi latente, neexprimate , sau chiar nevoi artificiale;
sunt surse de satisfacții episodice, pasagere, deosebit de importante pentru
caracterul insațiabil al cererii;
 criteriile merceologice .
Sunt foarte numeroase și operează global sau selectiv, în funcție de context. Cea mai
importantă grupare merceologică a mărfurilor se face după natura consumului în:
 mărfuri alimentare ;
 mărfuri nealimentare .
În continuare, operează criterii precum: originea materiei prime, compoziția chimică ,
modalitatea de producere, tehnologia de fabricați e, diverse criterii referitoare la
comerțul specific, la relația biologico -socială (impactul asupra mediului antropic), la
relația cu mediul etc.
În opinia lui E. Kuthe, pentru a răspunde în mare măsură cerințelor comerțului,
mărfurile alimentare ar trebui grupate astfel:
1. Produse de brutărie;
2. Alimente dietetice;
3. Delicatese;
4. Grăsimi și ouă;
5. Produse din carne;
6. Produse din pește;
7. Fructe și legume;
8. Băuturi;
9. Conserve;
10. Produse din lapte;
11. Produse dulci;
12. Produse congelate;
13. Alte produse.
Această clasificare corespunde unor exigențe de compartimentare în
magazine generale de produse alimentare, pentru orientarea structurii rețelei în
comerțul cu amănuntul. 1

1 Dumitru Dima ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor. Mărfuri alimentare – Ed. Economică,
București 2005

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
5
1.4 Circulația mărfurilor și c omerțul cu amănuntul
Comerțul reprez intă s chimbul de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură
a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce ,
lat. commercium .1
Sub aspect juridic, noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate
asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între
diferitele stadii ale producției sau direct între producător și consumator
care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerț.2
Potrivit criteriu lui geografic , comerțul prezintă următoare structură3:
 Comerțul interior , care are în vedere o activitate în cadrul căreia atât
cumpărătorii, cât și vânzătorii implicați în realizarea actului de vânzare cumpărare, se
găsesc în interiorul aceleiași țări.
 Comerțul exteri or, care presupune o activitate în cadrul căreia cumpărătorii și
vânzătorii se găsesc într -o țară străină. Este vorba de exportatori în primul caz, iar în
cel de -al doil ea se au în vedere importatorii.
 Tranzitul , care surprinde un proces economic în cadrul căruia mărfurile nu
fac altceva decât să traverseze țara .
În funcție de cantitatea de produse tranzacționate, comerțul este de două feluri:
 Comerț cu ridicata , care include toate activitățile implicate în vânzarea de bunuri
sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în
scopuri comerciale
 Comerț cu amănuntul. “Noțiunea de comerț cu amănuntul include toate
activitățile implicate în vânzarea produselor sau serviciilor direct către consumatorii
finali, spre a fi folosite în scopuri personale, necomerciale”4 Potrivit lui Philip Kotler,
“orice organizație care practică acest gen de comerț – fie că este vorba de producători,
detailiști sau grosiști – efectuează comerț cu amănuntul”, necontând “cum sunt
vândute mărfurile sau serviciile (de către vânzător sau prin poșta, cu ajutorul
telefonului sau prin utilizarea unui automat de vânzare) și nici unde sunt vândute
acestea (într -un magazin, pe stradă sau la domiciliul consumatorului)”
Funcțiile comerțului cu amănuntul sunt:
– Cumpară mărfuri pe care apoi le revinde în cantități mici
– Asigurarea prezenței unităților sale în toate zonele, populate de consumatorii
finali
– Asigurarea unui sortiment foarte larg și extrem de complex
În funcție de caracteristicile merceologice ale grupel or de mărfuri care formează
obiectul activității comerțului cu amănuntul, acesta se împarte în:
 Comerț alimentar
 Alimentatie publica
 Comerț nealimentar
În funcție de tipul rețelei de unități prin care se realizează vânzarea mărfurilor,
întâlnim:
 comerț stabil , realizat printr -o rețea de unități bine delimitate din punctul de
vedere al amplasării si al perioadei de funcționare;

1 Dicționarul Explicativ al Limbii Române – Editura Univers Enciclopedic, București 1998
2 Dictionnaire commercial de L’Academie des sciences commerciales, Ed. Hachette, Paris, 1979,
p. 50
3 .D.Patriche (coord) – Bazele comertului – Ed.Economica, Bucuresti,1999
4 Philip Kotler – Managementul Marketingului – Ed. Teora, București 2005

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
6  comerț mobil , realizat prin intermediul unor puncte de vânzare în continuă
mișcare; comerțul fără magazine.
Comerțul stabil poat e fi realizat prin 2 subsisteme: comerțul desfășurat prin
intermediul unităților clasice de desfacere și comerțul prin automate. Comerțul
desfășurat prin intermediul unităților clasice de desfacere prezintă următoarele
caracteristici:
– larga expunere a sor timentelor
– alegere neîngrădită a mărfurilor de către consumatori
– prestarea de servicii comerciale ce contribuie la ridicarea confortului
procesului de cumpărare
– tehnici comerciale complexe
– metode de vânzare variate
Comerțul desfășurat prin intermediul unit ăților clasice de desfacere folosește
următoarele forme de vânzare1:
 vânzarea clasică , realizată prin intermediul magazinelor, este cea mai veche
forma de vânzare în care vânzătorul este elementul esențial în cadrul actului de
comerț.
 vânzarea prin sistemu l liber -service -ului, caracterizată prin: absența
vânzătorilor și libertatea clientului de a circula după bunul sau plac sau după interesul
care pe care îl suscită mărfurile prezentate; accentul pus pe importanța vânzării
produselor printr -o ambalare și pr ezentare bine individualizat ă, o etalonare
corespunzătoare și o publicitate la locul v ânzării bine structurat ă și programat ă.
Vânzarea clasică se desfășoară prin următoarele tipuri de magazine:
 magazinul specializat – linie îngustă de produse, cu profunzi me sortimentală
 magazinul universal – mai multe linii de produse (nealimentare), de regulă
îmbrăcăminte , produse cosmetice, dotări pentru locuință și articole de menaj,
aparatură și instalații casnice, cu fiecare linie gestionată ca raion separat, reprezen tând
echivalentul unui magazin specializat, administrat de achizitori specializați sau
manageri de comercializare. O varianta a sa este magazinul popular, cu prețuri
scăzute, concentrat pe produse și servicii reduse, de uz curent, inclusiv alimentare
 super magazinul – menit să satisfacă totalitatea nevoilor pentru produse
alimentare și nealimentare achiziționate în mod curent. Oferă o mare profunzime a
gamei sortimentale plus personal perfect informat în domeniu , precum și servicii
comerciale diversificate.
 magazinul general de cartier (magazinul de proximitate) – magazin relativ
mic, amplasat într -o zonă de locuințe, cu orar prelungit și care oferă o linie limitată de
produse de uz curent , cu vânzare rapidă, la prețuri relativ mai ridicate. Multe si -au
adăugat raioane de preparate alimentare rapide pentru acasă (fast food, cafea, produse
de patiserie).
Vânzarea prin sistemul liber -service -ului este folosită în:
 Supereta – unitate specializată în comercializarea produselor alimentare, cu o
suprafață comerc ială ce nu depășește 400 mp și câteva raioane de mărfuri (este
varianta autoservire a magazinului de proximitate)
 Supermarketul – unitate comercială cu o suprafața comercială mare, de până la
2.500 – 3000 mp, ce asigură un sortiment larg de mărfuri, axat îndeosebi pe mărfuri
alimentare, completate de cele de cosmetică, igiena personală și cele de întreținere a
gospodăriei. Orarul de funcționare e prelungit, sistemul este de autoservire, se practică
prețuri scăzute. De regulă are amenajată propria parcare.

1 D.Patriche (coord) – Bazele comertului – Ed.Economica, Bucuresti,1999

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
7  Hypermarketul – extensie a supermarketului, cu suprafața de vânzare mult mai
mare, fapt ce permite lărgirea sortimentului de produse comercializate, în special
pentru produsele nealimentare.
 Drugstore – magazine create inițial pentru a vinde produse farmac eutice, dar care
astăzi tind să comercializeze toate tipurile de produse: tutun, ziare, reviste, papetărie,
jucării, discuri, parfumerie, îmbrăcăminte , toate într -o gamă sortimentală redusă.
 Cargouri – unități comerciale cu mari suprafețe de vânzare, și în principal
sortimente de mărfuri nealimentare din categoria produselor de consum curent si de
folosință îndelungată
 Centrul comercial – ansamblu constituit din magazine de comercializare cu
amănuntul și firme de prest ări servicii, toate fiind concepute, re alizate și gestionate ca
o entitate integrat ă.

1.5 Evaluarea stocurilor
Evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă și in situațiile financiare anuale
ale întreprinderii se face după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu
principiile c ontabile fundamentale si Standardele Internaționale de Contabilitate.
În principiu, Standardele Internaționale de Contabilitate rețin două momente
pentru evaluarea elementelor din bilanț: evaluarea inițială și evaluarea ulterioară
recunoașterii inițiale .1
În cazul stocurilor, evaluarea inițială, adică la intrarea în întreprindere, se face
la cost, iar evaluarea ulterioară, adică la bilanț se face la cea mai mică valoare dintre
cost și valoarea contabilă neta.
Întrucât bilanțul nu poate fi conceput fă ră inventariere, prin care se determină
mărimea reala a elementelor existente la acea dată, implicit rezultă că trebuie luate în
considerare încă două momente ale evaluării: la inventariere, care se sprijină pe
valoarea actuală, denumită și valoare de inve ntar (valoare realizabilă netă în cazul
stocurilor) și la ieșirea din gestiune, care se efectuează la valoarea de intrare (la cost în
cazul stocurilor).
În contextul menționat, prin Reglementările contabile aprobate prin OMFP
3055 /2009, sunt precizate în mod expres, in cadrul regulilor de evaluare a elementelor
din bilanț, următoarele momente: intrare, ieșire, inventar, bilanț.

1.5.1 Evaluarea la intrare
La intrarea în patrimoniu bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în
contabilitate astf el:
a) materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile,
ambalajele și alte bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achiziție .
Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare, inclusiv taxele de import și
celelalte taxe de cumpărare, costuri de transport și de manipulare și alte costuri care
pot fi direct atribuite direct achiziției de bunuri.
b) producția în curs de execuție, semi fabricatele și produsele finite, obiectele de
inventar, ambalajele și alte bunuri produse de c ătre unitatea patrimonială, la costul de
producție .
Costul de producție cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și
consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție (transformare), precum și

1 Mihai Ristea (coord) – Contabilitatea financiară a î ntreprinderii – Ed. Universitară, Bucuresti 2005

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
8 cota cheltuielilor indirecte de producție aloca te în mod rațional, ca fiind legate de
fabricarea bunurilor.
c) stocurile reprezentând aport la capital se evaluează la valoarea de aport .
Valoarea de aport se stabilește în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcție de
prețul pieței, starea și am plasarea stocurilor.
d) stocurile obținute cu titlu gratuit se evaluează la valoarea de utilitate , stabilită în
funcție de aceleași criterii ca valoarea de port.

1.5.2 Evaluarea la ieșire
Ieșirea stocurilor din gestiune se face prin vânzare, consum, min us de inventar,
donații efectuate, pierderi din calamitați. Problema fundamentală care se pune pentru
înregistrarea ieșirii stocurilor este cea a prețului utilizat. În acest sens IAS 2 grupează
stocurile în funcție de posibilitatea de identificare a lor în : stocuri identificabile și
stocuri fungibile și delimitează următoarele metode de evaluare:
 pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice
 pentru stocurile fungibile:
 ca tratamente contabile de bază:
– metoda costului mediu ponderat (CMP)
– metoda primul intrat -primul ieșit (FIFO)
 ca tratament contabil alternativ
– metoda ultimul intrat -primul ieșit (LIFO)
 alte tratamente (tehnici de măsurare a costurilor)
– metoda prețului prestabilit (cost standard)
– metoda la preț cu amănuntul
Metoda identific ării specifice presupune atribuirea costurilor specifice
elementelor identificabile ale stocurilor . Aceasta înseamnă că fiecare articol sau
categorie de stocuri se individualizează atât în momentul intrării în patrimoniu , cât și
al stocării și ieșirii.
Metoda costului mediu ponderat (CMP) presupune calcularea după fiecare
intrare sau la sfârșitul lunii a unui cost mediu, astfel încât avem un cost unic, în orice
moment, pentru întregul stoc.
rată Cantitatea initial stocului Cantitatearata Valoarea initial stocului ValoareaCMPintint

Metoda primul intrat -primul ieșit (FIFO ) constă în evaluarea ieșirilor de
stocuri în ordinea în care au intrat, la costul primei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului următor, în ordine
cronologică.
Metoda ultimul intrat -primul ieșit (LIFO) reprezintă evaluarea ieșirilor de
stocuri din gestiune la costul ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării succesive a
fiecărui lot, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului anterior, în
ordine cronologică.

1.5.3 Evaluar ea stocurilor la inventar
Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală (de
inventar), denumită conform normei IAS 2 valoare realizabilă netă. Ea este
reprezentată de prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursu l
desfășurării normale a activității , mai puțin costurile estimate pentru finalizarea
bunului și a costurilor necesare vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind
vânzările, costul garanției acordate după vânzare).

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
9 Valoarea realizabilă netă se de termină prin estimare în funcție de o serie de factori:
– constatare, probe
– luarea în considerare a scopului sau destinației pentru care sunt deținute stocurile
– deprecierea stocurilor care au suferit deteriorări , care sunt uzate moral integral sau
parțial
– utilizarea celor mai credibile dovezi în momentul în care are loc estimarea valorii
care se așteaptă a fi realizată.
Valoarea realizabilă netă poate fi mai mare, mai mică sau egală cu costul
stocurilor.

1.5.4 Evaluarea stocurilor la bilanț
Pentru a fi înscrise în situațiile financiare, stocurile se evaluează la valoarea
cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă .
Potrivit principiului prudenței, atunci când costul stocurilor (valoarea
contabilă) este mai mare decât valoarea realizabilă n etă, costul stocurilor se
diminuează până la nivelul valorii realizabile nete. Valoarea cu care se diminuează
costul stocurilor este recunoscută ca o cheltuială pentru depreciere pentru care se
constituie în contabilitate un provizion.
Pentru fiecare exe rcițiu următor se efectuează o nouă evaluare a valorii
realizabile nete. Dacă pentru stocurile pentru care s -au diminuat costurile în exercițiul
precedent prin depreciere, noile condiții conduc la o valoare realizabilă netă mai mică
decât cea precedentă, c u diferența în minus rezultată se diminuează în continuare
costul stocurilor până la nivelul valorii realiz abile nete revizuite.
Dacă acele condiții care au condus la diminuarea costului stocurilor s -au
modificat sau au încetat să mai existe, atunci valoa rea cu care s -a reflectat diminuarea
se stornează parțial sau total, fiind recunoscută ca o reducere sau anulare a
cheltuielilor cu reducerea stocurilor în perioada în care are loc revizuirea. În țara
noastră, reducerea sau anularea valorii cu care s -a dim inuat costul stocurilor se
efectuează pe seama veniturilor din anularea provizioanelor pentru depreciere.

1.6 Conturi utilizate în comerțul cu amănuntul
Conținutul și funcția contabilă a conturilor de stocuri se diferențiază în raport
de metoda inventaru lui permanent sau intermitent, folosită pentru evidența mișcării
stocurilor. Astfel, în cazul folosirii metodei inventarului permanent, conturile de
stocuri se debitează cu intrările de valori materiale și se creditează cu ieșirile. În cazul
utilizării met odei inventarului intermitent, conturile înregistrează numai stocurile de
valori materiale. Astfel, la închiderea exercițiului financiar, in debitul conturilor se
înregistrează stocurile de la sfârșitul perioadei, determinate prin inventariere, iar la
deschiderea exercițiului în credit, stocurile de la începutul perioadei preluate în
categoria cheltuielilor, pentru perioada următoare de gestiune. Rulajul intrărilor și
ieșirilor se înregistrează direct prin debitul, respectiv creditul conturilor de cheltuiel i.1
Totuși în comerțul cu amănuntul se folosește metoda inventarului permanent.
Din întregul sistem de conturi prevăzut de Ordinul ministrului economiei și
finanțelor nr. 2374/2007 privind modificarea și completarea ordinului ministrului
finanțelor publi ce nr. 3055 /2009, pentru reflectarea în contabilitate a tranzacțiilor
specifice comerțului cu amănuntul, se utilizează cu precădere următoarele conturi:
302 „Materiale consumabile” – folosit pentru evidențierea materialelor de
întreținere și funcționare a magazinului. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența

1 Mihai Ristea, Mirela Dima – Contabilitatea societăților comerciale – Ed. Universitară, București 2002

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
10 existenței și mișcării stocurilor de materiale consumabile (materiale auxiliare,
combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte
materiale consumabile).
303 ' 'Materiale de natura obiectelor de inventar'' – folosit pentru
evidențierea mobilierului, ustensilelor și utilajelor din magazin.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de
natura obiectelor de inventar.
Contul 303 ''Materiale de natura obiectelor de inventar'' este un cont de activ.
371 ''Mărfuri'' – pentru evidența existenței și mișcării stocurilor de mărfuri.
Contul 371 ''Mărfuri'' este un cont de activ.
378 ''Diferențe de preț la mărf uri'' – ține evidența adaosului comercial
(marja comerciantului) aferent mărfurilor din unitățile comerciale.
Contul 378 ''Diferențe de preț la mărfuri'' este un cont rectificativ al valorii de
înregistrare a mărfurilor.
381 ''Ambalaje'' – cu aju torul acestui cont se ține evidența existenței și
mișcării stocurilor de ambalaje.
Contul 381 ''Ambalaje'' este un cont de activ.
397 '' Ajustări pentru deprecierea mărfurilor'' – Cu ajutorul acestui cont
se ține evidența constituirii, de regulă, l a sfârșitul exercițiului financiar, a ajustărilor
pentru deprecierea stocurilor de mărfuri, precum și a suplimentarii, diminuării sau
anulării acestora, potrivit politicilor adoptate de entitate.
397 '' Ajustări pentru deprecierea mărfurilor'' este con t de pasiv.
401 ''Furnizori'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor și a
decontărilor în relațiile cu furnizorii, alții decât entitățile afiliate și entitățile legate
prin interese de participare, pentru aprovizionările de bunuri, lucrări le executate sau
serviciile prestate.
Contul 401 ''Furnizori'' este un cont de pasiv.
403 ''Efecte de plătit'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor
de plătit pe bază de efecte comerciale (bilet la ordin, cambie etc.).
408 ''Furnizori – facturi nesosite'' – Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
decontărilor cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate și
prestările de servicii, pentru care nu s -au primit facturi.
Contul 408 ''Furnizori – facturi nesosite'' este un cont de pasiv.
409 ''Furnizori – debitori'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența
avansurilor acordate furnizorilor pentru cumpărări de bunuri de natură stocurilor sau
pentru prestări de servicii și executări de lucrări.
Contul 409 ''Furnizori – debitori'' este un cont de activ.
411 ''Clienți'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor și
decontărilor în relațiile cu clienții interni și externi pentru produse, semifabricate,
materiale, mărfuri etc. vândut e, lucrări executate și servicii prestate, pe bază de
facturi, cu excepția entităților afiliate și a entităților legate prin interese de participare,
inclusiv a clienților incerți, rău -platnici, dubioși sau aflați în litigiu.
Contul 411 ''Clienți'' es te un cont de activ.
413 ''Efecte de primit de la clienți'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența
creanțelor de încasat, pe bază de efecte comerciale.
Contul 413 ''Efecte de primit'' este un cont de activ.
418 ''Clienți – facturi de în tocmit'' – cu ajutorul acestui cont se evidențiază
livrările de bunuri, prestările de servicii sau executările de lucrări, inclusiv taxa pe
valoarea adăugată, pentru care nu s -au întocmit facturi.
Contul 418 ''Clienți – facturi de întocmit'' este un c ont de activ.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
11 419 ''Clienți – creditori'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența clienților
creditori, reprezentând avansurile încasate de la clienți.
Contul 419 ''Clienți – creditori'' este un cont de pasiv.
4423 ''Taxa pe valoarea ad ăugată de plată'' – cu ajutorul acestui cont se ține
evidența taxei pe valoarea adăugată de plătit la bugetul statului.
Contul 4423 ''Taxa pe valoarea adăugată de plată'' este un cont de pasiv.
4424 ''Taxa pe valoarea adăugată de recuperat'' – cu ajutorul acestui cont
se ține evidența taxei pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.
Contul 4424 ''Taxa pe valoarea adăugată de recuperat'' este un cont de activ.
4426 ''Taxa pe valoarea adăugată deductibila'' – cu ajutorul acestu i cont se
ține evidența taxei pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii.
Contul 4426 ''Taxa pe valoarea adăugată deductibilă'' este un cont de activ.
4427 ''Taxa pe valoarea adăugată colectată'' – cu ajutorul acestui cont se
ține evidența t axei pe valoarea adăugată colectată, potrivit legii.
Contul 4427 ''Taxa pe valoarea adăugată colectată'' este un cont de pasiv.
4428 ''Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă'' – în acest cont se
evidențiază, potrivit legii, taxa pe valoarea adăugată neexigibilă.
512 ''Conturi curente la bănci'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența
disponibilităților în lei și valută aflate în conturi la bănci, a sumelor în curs de
decontare, precum și a mișcării acestora.
Contul 512 ''Conturi curente la bănci'' este un cont bifuncțional.
531 ''Casa'' – cu ajutorul acestui cont se ține evidența numerarului aflat în
casieria entității, precum și a mișcării acestuia, că urmare a încasărilor și plăților
efectuate.
Contul 531 ''Casa'' este un cont de act iv.
607 ''Cheltuieli privind mărfurile'' – cu ajutorul acestui cont se tine evidenta
cheltuielilor privind mărfurile.
707 ''Venituri din vânzarea mărfurilor'' – cu ajutorul acestui cont se ține
evidența veniturilor din vânzarea mărfurilor.

1.7 Metode de evidență analitică a stocurilor
În principiu contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri
(sortimente) de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri și locuri de depozitare
(gestiuni create). Excepție face contabilita tea analitică a mărfurilor și ambalajelor
aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul, care se ține global -valoric pe gestiuni
(magazine de desfacere). 1
În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică se poate
organiza după una din metodele: metoda cantitativ -valorică, metoda operativ –
contabilă și metoda global -valorică .
Metoda cantitativ -valorică constă în organizarea la locul de depozitare a unei
evidențe cantitative pe feluri de bunuri stocate, iar în contabilitatea analitică a unei
evidente cantitativ -valorice pe feluri de bunuri și gestiuni. În cadrul ambelor evidențe,
înregistrarea se face pentru stocuri, intrări și ieșiri.
Metoda operativ -contabilă (pe solduri) constă în organizarea la locul de
depozitare a unei evidențe cant itative pe feluri de bunuri stocate, iar în contabilitatea
analitică a unei evidențe valorice a mișcărilor (intrări -ieșiri) pe gestiuni, pe grupe sau

1 Mihai Ristea, Mirela Dima – Contabilitatea societăților comnerciale, Ed. Universitară, București 2002

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
12 subgrupe de bunuri, după caz. Totodată, se organizează și o evidență cantitativ –
valorică. numai pentru s tocuri, pe feluri de bunuri stocate și gestiuni. Această evidență
se creează la sfârșitul lunii cu scopul de a verifica concordanța dintre contabilitatea
analitică și evidența cantitativă ținută la locul de depozitare. Soldul final al gestiunii,
calculat p e baza evidențelor cantitative de la depozite se determină prin ponderarea
cantităților în stoc cu prețul de evaluare ales în funcție de metoda de evaluare
(identificării specifice, FIFO, LIFO).
Metoda global -valorică constă in ținerea unei evidențe valori ce atât la nivelul
gestiunii, cât și în contabilitatea analitică. Periodic, se efectuează controlul asupra
integrității bunurilor stocate. În acest scop se procedează la inventarierea stocurilor și
evaluarea lor; soldul final astfel calculat trebuie să fie egal cu cel stabilit în
contabilitatea analitică.

1.8 Documente specifice comerțului cu amănuntul
“Orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într –
un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfe l calitatea de
document justificativ. Ele angajează răspunderea persoanelor care le -au întocmit,
vizat și aprobat, ori înregistrat în contabilitate.” 1
În afara funcției informaționale a documentelor justificative ce constă în
suportul material al înregis trării operațiilor economice și financiare în contabilitate,
documentele justificative îndeplinesc și o funcție gestionară. Ele fac dovada
înfăptuirii operațiilor și angajează răspunderi, drepturi și obligații cu privire la
existența și mișcarea elementelo r patrimoniale. 2
Din multitudinea de documente prevăzute in Nomenclatorul privind modelele
registrelor și formularelor tipizate, comune pe economie pentru activitatea financiară
și contabilă, în comerțul cu amănuntul se folosesc cel mai mult următoarele: Avizul
de însoțire a mărfii, Factura fiscală, Chitanța, Nota de recepție și constatare de
diferențe, Bonul de consum, Fișa de magazie, Raportul de gestiune, Monetarul,
Registrul de casă.

1.8.1 Avizul de însoțire a mărfii (cod 14 -3-6A)
Se întocmește în trei exemplare de către unitățile care nu au posibilitatea
întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori
materiale, datorită unor condiții obiective si cu totul excepționale, făcându -se
mențiunea "Urmează factura". În caz ul transferului de bunuri între gestiunile aceleiași
unități patrimoniale dispersate teritorial, avizul de însoțire a mărfii va purta mențiunea
"Fără factură". Pe avizul de însoțire a mărfii, emis pentru valori materiale trimise
pentru prelucrare la terți sau pentru vânzare în regim de consignație, se face
mențiunea "Pentru prelucrare la terți" sau "Pentru vânzare în regim de consignație",
după caz, etc.
Servește ca:
– document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;
– document ce stă la baza întocm irii facturii;
– dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate
teritorial, ale aceleiași unități;

1 Legea contabilității nr.82/1991 republicată
2 Iacob Petru Pântea – Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, Ed.
Intelcredo. Deva 2007

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
13 – document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din
cadrul aceleiași unități în cazul tra nsferului.
Se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul desfacere, care semnează
pentru întocmire.
Circulă:
La furnizor:
– la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de
primire (exemplarul 1);
– la compartim entul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele
acestuia și pentru întocmirea facturii (exemplarele 2 si 3);
– la compartimentul financiar -contabil, atașat la factură (exemplarul 3);
La cumpărător:
– la magazie, pentru încărcare a în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori
materiale primite, după efectuarea recepției de către comisia de recepție și după
consemnarea rezultatelor (exemplarul 1);
– la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităților aprovizi onate
în evidenta acestuia (exemplarul 1);
– la compartimentul financiar -contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea
sintetică și analitica, atașat la factură (exemplarul 1).
În cazul valorilor materiale prelucrate la terți, pe exemplarul respectiv se face
mențiunea "Din prelucrare la terți".
Se arhivează:
La furnizor:
– la compartimentul desfacere (exemplarul 2);
– la compartimentul financiar -contabil, atașat la exemplarul 3 al facturii
(exemplarul 3);
La cumpărător:
– la compartimentul fina nciar -contabil, atașat la exemplarul 1 al facturii
(exemplarul 1).
În comerțul cu amănuntul, avizul de însoțire se întâlnește la vânzarea cu
întocmirea ulterioară a facturii, dacă încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea
atât de mărfuri, cât și de materiale consumabile, pentru care urmează a se primi
factura.
1.8.2 Factura fiscală (cod 14 -4-10/A)
Se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la
livrarea produselor și a mărfurilor, la executarea lucrărilor și la prestar ea serviciilor,
de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziției
de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atesta
executarea lucrărilor si prestarea serviciilor si se semnează de comp artimentul
emitent.
Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării, datorită unor
condiții obiective si cu totul excepționale, produsele si mărfurile livrate sunt însoțite,
pe timpul transportului, de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării
documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în
formularul de factură.
Servește ca:
– document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și
mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
– document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;
– document de încărcare în gestiunea primitorului;

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
14 – document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a
cumpărătorului.
Circulă:
La furnizor:
– la compartimentul în care se efectuează operațiunea de control financiar
preventiv pentru acordarea vizei (toate exemplarele); viza de control financiar
preventiv se acordă numai pe exemplarul 3;
– la persoanele autorizate să dispună încasări în contul d e la banca al unității (toate
exemplarele);
– la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și
pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul 2 al facturii, la care se
anexează dispoziția de livrare);
– la compar timentul financiar -contabil, pentru înregistrarea în contabilitate
(exemplarul 3);
La cumpărător:
– la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operațiunii, având atașat
exemplarul din avizul de însoțire a mărfii care a însoțit produsul sau marfa , daca este
cazul, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul în care marfa nu a
fost însoțita de factură pe timpul transportului (exemplarul 1);
– la compartimentul care efectuează operațiunea de control financiar preventiv
pentru aco rdarea vizei (exemplarul 1, împreuna cu avizul de însoțire a mărfii, inclusiv
nota de recepție și de constatare de diferențe, după caz);
– la compartimentul financiar -contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru
înregistrarea în contabilitate (exe mplarul 1, împreuna cu avizul de însoțire a mărfii,
inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe, după caz).
Se arhivează:
La furnizor:
– la compartimentul desfacere (exemplarul 2);
– la compartimentul financiar -contabil (exemplarul 3);
La cump ărător:
– la compartimentul financiar -contabil (exemplarul 1).
În comerțul cu amănuntul, factura se întâlnește la vânzarea de mărfuri, dacă
încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea atât de mărfuri, cât și de materiale
consumabile, obiecte de inventa r sau active corporale precum și p entru utilitățile
magazinului datorate furnizorilor.

1.8.3 Chitanța (cod 14 -4-1)
Se întocmește în doua exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către
casierul unității și se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Servește ca:
– document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unității;
– document justificativ de înregistrare în registrul de casă (cu respectarea
Regulamentului operațiunilor de casă) și în contabilitate.
Circulă la depunător (e xemplarul 1, cu ștampila unității). Exemplarul 2 rămâne în
carnet, fiind folosit ca document de verificare a operațiunilor efectuate în registrul de
casă.
Se arhivează la compartimentul financiar -contabil, după utilizarea completă a
carnetului (exemplarul 2).
În comerțul cu amănuntul, chitanța se întâlnește la încasarea in numerar a
contravalorii facturilor de marfă emise anterior, la încasarea pe loc a facturii de marfă,

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
15 daca vânzarea se face cu livrare la sediul clientului, la depunerea în caseria central ă a
disponibilităților obținute din vânzare de diferite raioane .

1.8.4 Nota de recepție și constatare de diferențe (cod 14 -3-1A si 14 -3-
1/aA)
Este documentul care se întocmește de către comisia de recepție și de către
gestionar, în două exemplare, potri vit prevederilor legale, la locul de depozitare sau în
unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. În situația în care la
recepție se constată diferențe, Nota de recepție și constatare de diferențe se întocmește
în trei exemplare de că tre comisia de recepție legal constituită. În cazul când bunurile
materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă, care
se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii.
Servește ca:
– document pentru recepți a bunurilor aprovizionate;
– document justificativ pentru încărcare în gestiune;
– act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la
recepție;
– document justificativ de înregistrare în contabilitate
Se folosește ca d ocument distinct de recepție în cazul:
a) bunurilor materiale cuprinse într -o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac
parte din gestiuni diferite;
b) bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare ;
c) bunurilor material e procurate de la persoane fizice;
d) bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare;
e) bunurilor materiale care prezintă diferențe la recepție;
f) mărfurilor intrate in gestiunile la care evidența se ține la preț de vânzare cu
amăn untul sau en gros (cod 14 -3-1/aA).
Circulă:
– la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate
(toate exemplarele);
– la compartimentul financiar -contabil, pentru întocmirea formelor privind
lichidarea diferențelor constatat e (toate exemplarele), precum și pentru înregistrarea în
contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare (factura sau
avizul de însoțire a mărfii );
– la unitatea furnizoare (exemplarul 2) și la unitatea de transport (exemplarul 3) ,
pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
Se arhivează la compartimentul financiar -contabil.
În comerțul cu amănuntul, nota de recepție se întâlnește la cumpărarea atât de
mărfuri, cât și de materiale consumabile, obiecte de inventar. Pentru mărfuri se
întocmește formularul cod 14 -3-1/A, iar pentru restul stocurilor formularul cod 14 -3-
1A.

1.8.5 Bonul de consum (cod 14-3-4Aa) și bonul de consum colectiv
(cod 14 -3-4/aA)
Se întocmește în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării
materialelo r din magazie pentru consum, de compartimentul care efectuează lansarea,
pe baza programului de producție și a consumurilor normate, sau de alte
compartimente ale unității, care solicită materiale pentru a fi consumate.
Servește ca:

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
16 – document de eliberar e din magazie pentru consumul materialelor;
– document justificativ de scădere din gestiune;
– document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.
Circulă:
– la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de neces itate (ambele
exemplare);
– la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor
înlocuitoare;
– la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute, semnându -se de
predare de către gestionar și de primire de către delegatul care primește materialele
(ambele exemplare);
– la compartimentul financiar -contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare).
Se arhivează la compartimentul financiar -contabil.
În com erțul cu amănuntul, bonul de consum se folosește pentru consumul
materialelor consumabile și pentru darea în consum a obiectelor de inventar.

1.8.6 Fișa de magazie (cod 14 -3-8)
Se întocmește într -un exemplar, separat pentru fiecare fel de material și se
completează de către:
– compartimentul financiar -contabil la deschiderea fișei (datele din antet) și la
verificarea înregistrărilor (data și semnătura de control), în coloana "Data și
semnătura de control" semnează și organul de control financiar cu ocaz ia verificării
gestiunii.
– gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la
intrări, ieșiri și stoc.
Fișele de magazie se țin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri
de materiale ordonate pe conturi, grupe , eventual subgrupe sau în ordine alfabetică.
Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terți sau în custodie se
întocmesc fișe distincte care se țin separat de cele ale valorilor materiale proprii. În
scopul ținerii corecte a evidenței la maga zie, persoanele desemnate de la
compartimentul financiar -contabil verifică inopinat, cel puțin o dată pe lună, modul
cum se fac înregistrările în fișele de magazie. Înregistrările în fișele de magazie se fac
document cu document. Stocul se poate stabili du pă fiecare operațiune înregistrată și
obligatoriu zilnic.
Nu circulă, fiind document de înregistrare.
Se arhivează la compartimentul financiar -contabil.
În comerțul cu amănuntul, fișa de magazie este folosită pentru evidența
materialelor consumabile și a obiectelor de inventar, necesare desfășurării activității
magazinului.

1.8.7 Raportul de gestiune
Evidența operativă a mărfurilor în cadrul unităților de desfacere cu amănuntul
se ține cu ajutorul Raportului de gestiune, care poate fi zilnic sau period ic.
Raportul de gestiune zilnic se întocmește in două exemplare de către gestionar
pentru fiecare gestiune în parte. După reportarea soldului din ziua precedentă, în
coloana „Mărfuri” se înscriu în ordinea întocmirii lor, documentele de intrare din ziua
respectivă. La sfârșitul zilei se stabilește totalul intrărilor plus soldul, după care se
înscriu datele privind vânzările și alte ieșiri de mărfuri și se totalizează. La sfârșitul

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
17 zilei se determină soldul scriptic de mărfuri. În raportul de gestiune se îns criu atât
cumpărările și vânzările de mărfuri la prețul de vânzare cu amănuntul, cât și alte
intrări sau ieșiri de mărfuri care au ca efect modificarea în plus sau în minus a soldului
de mărfuri, cum ar fi: modificările de preț, transferul între gestiuni, distrugerea
mărfurilor degradate.
Documentele care stau la baza întocmirii Raportului de gestiune pot fi: Nota de
recepție și constatare de diferențe, Monetarul, Inventarul privind modificările de preț,
Procesul -verbal de scădere din gestiune, etc.
Exempla rul 2 al Raportului de gestiune rămâne în carnet, iar exemplarul 1 se
trimite la compartimentul financiar -contabil, unde se verifică și se confruntă cu datele
din evidența analitică. Eventualele erori se comunică gestionarului pentru a le corecta
și a pune de acord soldul scriptic din evidența operativă cu cel din evidența contabilă.
Raportul de gestiune periodic cuprinde aceleași elemente ca si Raportul zilnic, cu
deosebirea că înscrierea acestora în formular se face la anumite perioade de timp (15
zile), soldul stabilindu -se la sfârșitul fiecărei perioade. El se completează în 2
exemplare, documentele de intrare și ieșire înscriindu -se în ordine cronologică, fără a
se face o grupare a lor pe intrări și ieșiri.

1.8.8 Monetarul
Se întocmește în 2 exemplare , cu ocazia predării la caseria centrală a
numerarului din vânzare. Casierul semnează pe cele două exemplare ale monetarului,
primul restituindu -i-l gestionarului, emite o chitanță, pe care apoi o înregistrează în
registrul de casă. Exemplarul 1 al monetar ului constituie document justificativ pentru
descărcarea gestiunii de mărfurile vândute. În condițiile utilizării casei de marcat,
Monetarul se întocmește pe baza raportului zilnic emis de aceasta.

1.8.9 Registrul de casă (cod 14 -4-7A)
Se întocmește în d ouă exemplare, zilnic, de casierul unității sau de altă
persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți. La sfârșitul
zilei, rândurile neutilizate din formularul cod 14 -4-7A se barează.
Soldul de casă al zilei precedente se repo rtează, după caz, pe primul rând al
registrului de casă pentru ziua în curs. Se înregistrează toate încasările, după care
acestea se totalizează (inclusiv soldul de casă reportat al zilei precedente), apoi se
înregistrează toate plățile, iar totalul acesto ra se scade din sumele rezultate din
însumarea încasărilor, pentru a stabili soldul de casă al zilei respective.
Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiunilor
efectuate și de către persoana din compartimentul financiar -contabi l desemnată pentru
primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.
Servește ca:
– document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate
prin casieria unității pe baza actelor justificative;
– document de stabilire, la sfârșitul fiecărei zile, a soldului de casă;
– document de înregistrare în contabilitate a operațiunilor de casă.

1.9 Înregistrarea în contabilitate a principalelor operații economice
din comerțul cu amănuntul
În funcție de tipul de vânzare practicat, există trei modalități de evaluare:
– la cost de achiziție (în cadrul depozitelor)
– la preț de vânzare cu ridicata (în cadrul depozitelor)

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
18 – la preț de vânzare cu amănuntul (în magazine cu amănuntul)

1.9.1 Contabilitatea mărfurilor la cost de achiziție
Costul de achiziție = prețul din factura furnizorului + cheltuieli de transport –
aprovizionare + taxe nerecuperabile.
Conturile specifice utilizate sunt: 371 Mărfuri , 607 Cheltuieli privind mărfurile, 707
Venituri din vânzarea mărfurilor, 4427 TVA colectata , 411 Clienți.
Exemplu
Un depozit are în stoc la începutul lunii ( 01.06 ) 1.000 kg marfă, la cost de achiziție de
5 lei/kg. În timpul lunii au loc următoarele operații:
– 10.06 – cumpărare cu factură de la furnizor 2.000 kg la cost de achiziție de 7 lei/kg
+ TVA 19%.

% = 401 Furnizori 1.666
371 Mărfuri 14.000
4426 TVA deductibilă 2.660

– 15.06 – vânzare cu factură către clienți a 2.500 kg la preț de vânzare de 10 lei/kg +
TVA 19%; se descarcă gestiunea pentru marfa vândută utilizând metoda LIFO .
Vânzarea
411 Clienți = % 29.750
707 Venituri din vânzarea mărfurilor 25.000
4427 TVA colectată 4.750
Descărcarea gestiunii
2.000 kg x 7 lei = 14.000 lei (ultimul lot intrat)
500 kg x 5 lei 2.500 lei (din lotul anterior)
Total 16.500 lei
607 Chelt uieli privind mărfurile = 371 Mărfuri / 16.500
– 20.06 – cumpărare cu factură de la furnizor 4.000 kg la cost de achiziție de 8
lei/kg + TVA 19%.

% = 401 Furnizori 38.080
371 Mărfuri 32.000
4426 TVA deductibilă 6.080

– 25.06 donație către terți 1.000 kg; se înregistrează TVA colectată aferentă donației
Donația
1.000 kg x 8 lei (costul ultimei intrări) = 8.000 lei
6582 Cheltuieli cu donații si subvenții acordate = 371 Mărfuri / 8.000
TVA aferentă donației
8.000 lei x 19% = 1.520 lei
635 Chelt.cu alte im pozite , taxe si v ărsăminte asimilate = 4427 TVA colectată / 1.520

– 28.06 – lipsă de inventar 200 kg, neimputabilă; se înregistrează TVA aferentă
minusului
Minus de inventar
200 kg x 8 lei (costul ultimei intrări) = 1.600 lei
607 Cheltuieli privind mărfuril e = 371 Mărfuri / 1.600
TVA aferentă minusului
635 Chelt.cu alte impozite, taxe si vărsăminte asimilate = 4427 TVA colectată / 304

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
19 1.9.2 Contabilitatea mărfurilor la preț de vânzare cu ridicata
Prețul cu ridicata = costul de achiziție + adaosul comercial.
Conturile specifice utilizate sunt: 371 Mărfuri , 378 Diferențe de preț la mărfuri
(pentru adaosul comercial), 607 Cheltuieli privind mărfurile, 707 Venituri din
vânzarea mărfurilor, 4427 TVA colectata, 411 Clienți.
Ieșirile din gestiune se înregistrează tot la preț de vânzare cu ridicata, calculând
adaosul comercial aferent, la sfârșitul lunii, cu ajutorul coeficientului de repartizare
K. K este un raport între adaosul comercial si valoarea stocului de mărfuri, arătând
care este ponderea adaosului comerc ial în valoarea mărfurilor la preț cu ridicata. El se
aplică asupra veniturilor obținute din vânzarea mărfurilor și rezultă adaosul comercial
aferent mărfii vândute (indică ce procent din venitul obținut reprezintă adaos
comercial pentru depozitul respecti v).
100
)371 ( int )371 ()378( )378 (
x
RD marfade rarilor Valoarea SiD ridicatacupretla marfade initial stocului ValoareaRCor cumpararil aferent comercial Adaos SiC initial comercial Adaos
K


Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707

Exemplu
1. Un depozit are în stoc la începutul lunii marfă, 1.000 kg evaluată la preț de
vânzare cu ridicata 13 lei/kg, din care adaos comercial 3lei/kg
Valoare stoc iniția l (la preț cu ridicata) = 1.000 kg x 13 lei/kg = 13.000 lei (SiD 371)
Adaos comercial aferent stocului inițial = 1.000 kg x 3 lei/kg = 3.000 lei (SiC 378)
Valoare stoc inițial la cost de achiziție = 1.000 kg x 10 lei/kg ( preț cu ridicata – adaos)

2. În timpu l lunii cumpăra cu factură de la furnizori 2.000 kg marfă la cost de
achiziție de 10 lei/kg + TVA deductibilă, depozitul practicând un adaos comercial de
30%.
Se determină prețul de vânzare cu ridicata
 Cost de achiziție = 10 lei/kg
 Adaos comercial = 10 lei x 30% = 3 lei
 Preț de vânzare cu ridicata = 13 lei/kg
Aferent întregii cantități cumpărate vom avea:
 Valoarea la cost de achiziție = 2.000 kg x 10 lei/kg = 20.000 lei
 Valoare adaos comercial = 2.000 kg x 3 lei/kg = 6.000 lei
 Valoarea la preț de vânzare c u ridicata = 2.000 kg x 13 lei = 26.000 lei
Înregistrarea achiziției:
% = 401 Furnizori 23.800
371 Mărfuri 20.000
4426 TVA deductibilă 3.800
Înregistrarea adaosului comercial aferent achiziției:
371 Mărfuri = 378 Diferențe de preț la mărfuri / 6.000

3. În timpul lunii, depozitul vinde cu factură către clienți 2.500 kg marfă la preț de
vânzare cu ridicata de 13 lei/kg + TVA 19%.
411 Clienți = % 38.675
707 V enituri din vânzarea mărfurilor 32.500
4427 TVA colectată 6.175
4. La sfârșitul lunii, se desc arcă gestiunea de marfa vândută
Se calculează coeficientul de repartizare K:

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
20 %076,23 100000.26 000.13000.6 000.3100371 371378 378 x xRD SiDRC SiCK

Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707 = 23,076 % x 32.500 lei
= 7.500 lei

% = 371 Mărfuri 32.500
378 Diferențe de preț la mărfuri 7.500
607 Cheltuieli privind mărfurile 25.000

1.9.3 Contabilitatea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul
În acest caz, evaluarea se face obligatoriu la preț de vânzare cu amănuntul.
Intrările în gestiune se înregistrează la preț de vânzare cu amă nuntul, calculând
adaosul comercial ca procent din costul de achiziție și respectiv TVA neexigibilă:
Cota TVA x (cost de achiziție + adaos comercial)
Prețul cu amănuntul = costul de achiziție + adaosul comercial + TVA neexigibilă
Ieșirile din gestiune se î nregistrează tot la preț de vânzare cu amănuntul, calculând
adaosul comercial aferent, la sfârșitul lunii, cu ajutorul coeficientului de repartizare K.
100
) 4428 4428 ()371 371 (378 378
x
RC SiC RD SiDRC SiC
K
  

Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707
De asemenea, TVA neexi gibilă aferentă vânzării, este identică cu TVA colectată
înregistrată cu această ocazie. TVA neexigibilă este o TVA ”în așteptare” aferentă
mărfii pe stoc, care devine exigibilă (colectată), în momentul în care se vinde marfa.
Conturile specifice utilizate sunt: 371 Mărfuri , 378 Diferențe de preț la mărfuri
(pentru adaosul comercial), 4428 TVA neexigibilă, 607 Cheltuieli privind mărfurile,
707 Venituri din vânzarea mărfurilor, 4427 TVA colectata, 411 Clienți, 5311 Casa în
lei.
Exemplu
1. Un magazin are în stoc la începutul lunii marfă 1.000 kg evaluată la preț de
vânzare cu amănuntul de 15,47 lei, din care TVA neexigibilă 2,47 lei și adaos
comercial 3 lei.
Valoare stoc inițial (la preț cu amănuntul) = 1.000 kg x 15,47 lei/kg
= 15.470 lei (SiD 371)
Adao s comercial aferent stocului inițial = 1.000 kg x 3 lei/kg = 3.000 lei (SiC 378)
TVA neexigibilă aferentă stocului inițial = 1.000 kg x 2,47 lei = 2.470 lei (SiC 4428)
Valoare stoc inițial la cost de achiziție = 1.000 kg x 10 lei/kg ( preț cu amănuntul –
adaos – TVA neexigibilă)

2. În timpul lunii se cumpără cu factură de la furnizor 2.000 kg marfă la cost de
achiziție 10 lei/kg + TVA deductibilă 19%, magazinul practicând un adaos comercial
de 30%.
Se determină prețul de vânzare cu amănuntul
 Cost de achiziție = 10 lei/kg
 Adaos comercial = 10 lei x 30% = 3 lei
 TVA neexigibilă = 19% x (10+3) = 2,47 lei
 Preț de vânzare cu amănuntul = 15,47 lei/kg
Aferent întregii cantități cumpărate vom avea:

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
21  Valoarea la cost de achiziție = 2.000 kg x 10 lei/kg = 20.000 lei
 Valoar e adaos comercial = 2.000 kg x 3 lei/kg = 6.000 lei
 TVA neexigibilă = 2.000 kg x 2,47 lei/kg = 4.940 lei
 Valoarea la preț de vânzare cu amănuntul = 2.000 kg x 1 5,47 lei = 30.940 lei
Înregistrarea achiziției:
% = 401 Furnizori 23.800
371 Mărfuri 20.000
4426 TVA deductibilă 3.800
Încărcarea gestiunii cu adaosul comercial și TVA neexigibilă:
371 Mărfuri = % 10.940
378 Diferențe de preț la mărfuri 6.000
4428 TVA neexigibilă 4.940

3. În timpul lunii, magazinul vinde direct cu numerar 2.500 kg marfă la preț de
vânzare cu amănuntul de 15,47 lei (care include adaosul comercial și TVA). Pentru
determinarea TVA incluse se folosește
%966,15 10019 10019100100 x xTVAde CotaTVAde Cotaa recalculat TVAde Cota

În cazul nostru vom avea:
Valoarea încasată prin casierie = 2.500 kg x 15,47 lei/kg = 38.675 lei
TVA colectată aferentă = 38.675 lei x 15,966% = 6.175 lei
Venituri din vânzarea mărfurilor = 38.675 lei – 6.175 lei = 32.500 lei
Înregistrarea vânzării:
5311 Casa în lei = % 38.675
707 V enituri din vânzarea mărfurilor 32.500
4427 TVA colectată 6.175

Se descarcă gestiunea pentru marfa vândută:
TVA neexigibilă este identică cu TVA colectată, respectiv 6.175 lei
%076,23
)940.4 470.2()940.30 470.15(000.6 000.3100
) 4428 4428 ()371 371 (378 378


  
 x
RC SiC RD SiDRC SiC
K
Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707 = 23,076% x 32.500 lei
= 7.500 lei

% = 371 Mărfuri 38.675
378 Diferențe de preț la mărfuri 7.500
607 Cheltuieli privind mărfurile 25.000
4428 TVA neexigibilă 6.175

1.9.4 Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plata în rate
Vânzarea mărfurilor pe bază de contract cu plata în rate poate fi considerată ca o
categorie specifică de comerț cu amănuntul, care, sub aspect contabil, prezintă
anumite particularități comparativ cu celelalte vânzări de mărfuri en detail.
Particularitatea referitoare la venituri constă în aceea că valoarea ratelor prevăzute
în contract se înregistrează la venituri impozabile la termenele când este prevăzută
încasarea sau altfel spus la data exigibilității lor.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
22 La rândul lor, cheltuielile af erente ratelor prezintă particularitatea că sunt
deductibile fiscal la termenele stabilite prin contract, proporțional cu valoarea fiecărei
rate față de valoarea totală a mărfurilor vândute.
În funcție de aceste particularități este necesar să se utilizeze următoarele conturi
specifice: 472 Venituri înregistrate în avans, 471 Cheltuieli înregistrate în avans și
4428 TVA neexigibilă.
Contul 472 Venituri înregistrate în avans este de pasiv și reflectă în credit
valoarea ratelor și a dobânzii datorate de cumpă rător, prin debitul contului 411
Clienți. În debit oglindește ratele și dobânda devenite scadente (exigibile), prin
creditul conturilor 707 Venituri din vânzarea mărfurilor și respectiv 766 Venituri din
dobânzi, indiferent că au fost încasate sau termenul de decontare a fost depășit. Acest
cont poate prezenta sold creditor atunci când există rate și dobândă neexigibile, cu
termene de decontare în perioadele următoare de gestiune.
Contul 471 Cheltuieli înregistrate în avans este de activ și oglindește în deb it
valoarea ratelor la costul efectiv de achiziție, prin corespondența cu creditul contului
371 Mărfuri. Se creditează cu prilejul încasării ratelor sau la scadența acestora, prin
debitul contului 607 Cheltuieli privind mărfurile. Soldul poate fi debitor ș i
corespunde costului de achiziție efectiv aferent ratelor neexigibile.
Contul 4428 TVA neexigibilă este bifuncțional și înregistrează în credit TVA
aferentă ratelor, prin debitul contului 411 Clienți. În debit reflectă TVA aferentă
ratelor devenite sca dente, prin creditul contului 4427 TVA colectată. Are sold creditor
ce corespunde TVA aferentă ratelor neexigibile.
Exemplu :
1. Se vând mărfuri cu plata în rate referitor la care, din factura fiscală și contractul
încheiat în acest scop, se cunosc următoar ele elemente:
– prețul cu amănuntul, inclusiv TVA, aferent mărfurilor vândute ……….. 6.100 lei
– avansul încasat în numerar (40%) ………………… 2.440 lei
– valoarea ratelor …………………………………………… 3.660 lei
– TVA co respunzătoare avansului încasat …………. 390 lei
– TVA corespunzătoare ratelor …………………………. 584 lei
– dobânda datorată de cumpărător, cu scadență
odată cu ultima rată 20.5 %….(20.5%*3660)………… 750 lei
Se înregis trează următoarele operații:
a. facturarea mărfurilor vândute și a dobânzii datorate de cumpărător:
411
Clienți = %
707
Venituri din
vânzarea mărfurilor
4427
TVA colectată
472
Venituri înregistrate
în avans
4428
TVA neexigibilă 6.850 lei
2.050 lei

390 lei

3.826 lei

584 lei

b. încasarea avansului:
5311
Casa în lei = 411
Clienți 2.440 lei

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
23 2. Scăderea din evidență a mărfurilor vândute, avându -se în vedere, în plus,
elementele:
– cota de adaos comercial, stabilită pe bază
de coeficient med iu (k)…………………………………………… 10%
– prețul cu amănuntul, exclusiv TVA, aferent
mărfurilor vândute ..(6.100*100/119)………………… 5.126 lei
– adaosul comercial aferent mărfurilor vândute …. … 513 lei
– costul de achiziție aferent mărfurilor vândute ….. ..4.613 lei
– costul de achiziție aferent avansului …………………. 1.845 lei
– costul de achiziție aferent ratelor …………………. ….2.768 lei

%
607
Cheltuieli privind mărfurile
471
Cheltuieli înr egistrate în avans
378
Diferențe de preț la mărfuri,
4428
TVA neexigibilă (6100*19/119) = 371
Mărfuri 6.100 lei
1.845 lei

2.768 lei

513 lei

974 lei

3. Încasarea ratelor și a dobânzii:
5311
Casa în lei = 411
Clienți 4.410 lei
4. Reflectarea în c ontabilitate a veniturilor impozabile, corespunzătoare ratelor
încasate sau devenite scadente și a dobânzii aferente:
472
Venituri înregistrate în
avans = %
707
Venituri din vânzarea
mărfurilor
766
Venituri din dobânzi 3.826 lei
3.076 lei

750 lei
5. Oglindirea în contabilitate a TVA colectate aferentă ratelor încasate sau
devenite scadente:
4428
TVA neexigibilă = 4427
TVA colectată 584 lei
6. Includerea în cheltuielile deductibile fiscal a costului de achiziție efectiv aferent
ratelor încasate sau dev enite scadente (exigibile):
607
Cheltuieli privind
mărfurile = 471
Cheltuieli înregistrate în
avans 2.768 lei

1.9.5 Contabilitatea achizițiilor de mărfuri cu reduceri comerciale și
financiare
Reducerile primite în cazul cumpărărilor de stocuri pot avea caracter comercial și
caracter financiar.
Reducerile comerciale îmbracă forma de rabaturi, remize și risturne . Rabaturile
se primesc pentru defecte de calitate și se practică asupra prețului de vânzare,
remizele se acordă asupra prețului pentru vânzări sup erioare volumului convenit sau

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
24 poziția de transport preferențială a cumpărătorului, iar risturnele sunt reduceri de preț
calculate asupra ansamblului de operații efectuate cu același terț în decursul unei
perioade determinate.
Reducerile financiare sunt su b formă de sconturi de decontare pentru achitarea
datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate. Din punct de vedere
metodologic, reducerile se determină în cascadă .
Exemplu , se presupune următorul detaliu de factură:
• Mărfuri 1 000 lei
• Rabat (5 % × 1 000 lei) 50 lei
950 lei
•Remiza (10 % × 950 lei) 95 lei
NETA COMERCIALĂ 855 lei
• Scont de decontare (2 % × 855 lei) 17, 10 lei
NETA FINANCIARĂ 837, 90 lei
• TVA (19 % × 837, 90 lei) 159, 20 lei
NETA DE PLATĂ 997, 10 lei
Reducerile comerciale nu se înregistrează în cazul în care sunt consemnate în
factura inițială; la conturile de stocuri se evidențiază mărimea netă comercială. În
schimb, sconturile primite se contabilizează la primire sau decontarea facturii.
În cazul concret privind factura de mai sus, formulele sunt:
a) înregistrarea sconturilor acordate pe bază de factură la livrarea bunurilor:
855 lei 371 = 401 997, 10 lei
Mărfuri Furnizori
159, 20 lei 4426 767 17, 10 lei
TVA – deductibilă Venit uri din sconturi obținute
Sau:
855 lei 371 = 401 1 014 , 20 lei
Mărfuri Furnizori
159, 20 lei 4426
TVA – deductibilă
și:
17, 10 lei 401 = 767 17, 10 lei
Furnizori Venituri din sconturi obținute
b) decontarea facturii:
997, 10 lei 401 = 512 997, 10 lei
Furnizori Conturi curente la bănci
Reducerile comerciale se contabilizează numai în cazul când se acordă după
întocmirea facturii de aprovizionare, fiind înscrise în facturi distincte de reduceri. Pe
baza acestor facturi se debitează contul 401 “Furnizori” și se creditează contul de
stocuri.
Reluând exemplul de mai sus se presupune următoarea situație:
Factura inițială
• Mărfuri 1 000 lei
• Scont de decontare (2 % × 1 000 lei) 20 lei
NETA FINANCIARĂ 980 lei
• TVA (19 % × 980 lei) 186 , 20 lei
NETA DE PLATĂ 1 166 , 20 lei
Factura ulterioară (de stornare)
• Mărfuri 1 000 lei
• Rabat 5 % (1 000 × 5 % ) 50 lei

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
25 • Remiza 10 % (950 × 10 % ) 95 lei
• Reducere comercială primită (50 lei + 95 lei) 145 lei
• Scont decontare aferent (2 % × 145 lei) 2, 90 lei
NETA FINANCIARĂ 142 , 10 lei
•TVA (19 % × 142 , 10 lei) 2 7 lei
NETA DE REDUS 169 ,10 lei
În cazul în care scontul de decontare se contabilizează la achitarea facturii,
factura inițială se înregistrează astfel:
a) primirea facturii:
1 000 lei 371 = 401 1 186 , 20 lei
Mărfuri Furnizori
186, 20 lei 4426
TVA – deductibilă
b) decontarea facturii:
1 186 , 20 lei 401 = 512 1 166 , 20 lei
Furnizori Conturi curente la bănci
767 20 lei
Venituri din sconturi obținute
Factura ulterioară pr ivind reducerile comerciale se înregistrează prin relațiile:
a) primirea facturii de reducere:
172 lei 401 = 371 145 lei
Furnizori Mărfuri
4426 27 lei
TVA – deductibilă
b) decontarea facturii:
169,10 lei 512 = 401 172 lei
Conturi cure nte la bănci Furnizori
2,90 lei 767
Venituri din sconturi obținute
Pentru a simplifica operațiile de înregistrare a reducerilor comerciale există și
opinia folosirii contului 658 “Alte cheltuieli din exploatare” în locul contului de
stocuri. Este o soluț ie discutabilă în condițiile în care prin contabilitatea financiară se
realizează atât structura financiară cât și cea gestionară. Se pierde în plan valoric
controlul gestionar asupra stocurilor. De asemenea, utilizarea contului 658 “Alte
cheltuieli de exp loatare” elimină reducerile comerciale primite din sfera cheltuielilor
cu materiile prime, materialele și mărfurile, plasându -le în afara relațiilor de calcul a
valorii adăugate.
În cazul folosirii metodei inventarului intermitent, reducerile comerciale pr imite ar
trebui să se înregistreze în debitul conturilor de cheltuieli în funcție de natura lor.
Totuși, normalizatorii contabili din România recomandă soluția utilizării contului 658
“Alte cheltuieli de exploatare” .

1.9.6 Contabilitatea importului de măr furi
Importul este o o perațiune comercială de cumpărare din străinătate a unor bunuri
materiale și/sau servicii contra unei cantități de monedă convenită, implicând trecerea
de către acestea a frontierei vamale a importatorului. Importul poate fi: direct sau
indirect; de bunuri materiale și/sau de servicii; propriu -zis sau de completare;
temporar sau permanent; cu plata imediată sau cu plata amânată, etc.
Caracteristic importului este că evaluarea mărfurilor și decontarea lor se face în
valută .

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
26 În afara conturilor specifice comerțului se mai utilizează: 665 Cheltuieli din
diferențe de curs valutar și 765 Venituri din diferențe de curs valutar pentru a
evidenția influenta favorabilă sau nefavorabilă a fluctuației cursului valutar.
Exemplu

O societate plăt itoare de TVA importă mărfuri în valoare de 1.000 euro (1 euro = 3,6
lei). Taxa vamală este de 10%. Taxa vamală se plătește prin virament in lei, iar
mărfurile se achită prin bancă la cursul de 3,7 lei.

a) achiziția mărfurilor
371 Mărfuri = 401 Furnizori / 3.600

b) înregistrarea taxei vamale – 10% x 3.600 lei = 360 lei
371 Mărfuri = 446 Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate / 360

c) se înregistrează TVA, aplicând regimul de taxare inversă:
TVA = (preț de cumpărare + taxa vamală) x 19% = (3.600 + 360) x 19% = 752
4426 TVA deductibilă = 4427 TVA colectată / 752

d) plata taxei vamale
446 Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate = 5121 Conturi la bănci in lei / 360

e) plata mărfurilor
valoarea de achiziție a mărfurilor = 3.600 lei
valoarea mărfurilor la plată = 3.700 lei
diferență nefavorabilă de curs valutar = 100 lei (665 Cheltuieli din diferențe de curs
valutar)
% = 5124 Conturi la bănci in
valută 3.700
401 Furnizori 3.600
665 Cheltuieli din diferențe de curs valutar 100

1.9.7 Contabilitatea exportului de mărfuri
Exportul este o operațiune comercială de vânzare a unor bunuri materiale și/sau
servicii către persoane fizice sau juridice dintr -o altă țară în schimbul unei sume dintr –
o valută convenită . Cuprinde exportul de mărfuri (bunuri corporale, stabile) și
exportul invizibil (de servicii). Exportul poate fi și de capital, reprezentând investiții
directe și plasarea de titluri de valoare în alte țări.

Exemplu
O unitate achiziționează mărfuri în va loare de 1.500 lei + TVA 19%, pe care ulterior
le exportă la prețul de 1.000 euro (1 euro = 3,6 lei). La același curs se achită în
numerar asigurarea pe parcurs extern 40 euro și transportul pe parcurs extern 60 euro.
Factura de vânzare se încasează prin b ancă la cursul de 3,7 lei. Se recuperează de la
buget TVA.

a) achiziția mărfurilor din producția internă
% = 401 Furnizori 1.785
371 Mărfuri 1.500
4426 TVA deductibilă 285

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
27 b) plata mărfurilor din cont
401 Furnizori = 5121 Conturi la bănci in valută / 1.785

c) plata asigurării – 40 euro x 3,6 lei = 144 lei
613 Cheltuieli cu primele de asigurare = 5314 Casa în valută / 144

d) plata transportului – 60 euro x 3,6 lei = 216 lei
624 Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal = 5314 Casa în valută / 216

e) vânzar ea mărfurilor la export – 1.000 euro x 3,6 lei = 3.600 lei
411 Clienți = 707 Venituri din vânzarea mărfurilor / 3.600

f) descărcarea gestiunii
607 Cheltuieli privind mărfurile = 371 Mărfuri / 1.500

g) încasarea facturii de vânzare
valoarea creanței la încasare = 1.000 euro x 3,7 lei = 3.700 lei
valoarea creanței la facturare = 1.000 euro x 3,6 lei = 3.600 lei
diferență favorabilă de curs valutar = 100 lei (765 Venituri din diferențe de curs
valutar)
5124 Conturi la bănci
in valută = % 3.700
411 Clienți 3.600
765 Venituri din diferențe de curs valutar 100

h) regularizare TVA
4424 TVA de recuperat = 4426 TVA deductibilă / 285

i) recuperarea TVA
5121 Conturi la bănci in lei = 4424 TVA de recuperat / 285

1.9.8 Contabilitatea mărfurilor în consignație
Comerțul în consignație are ca scop preluarea de la persoane fizice și juridice a
unor mărfuri în vederea vânzării . Contractul de consignație este o înțelegere între 2
părți: consignantul , care încredințează mărfurile celeilalte părți numite consignatar
pentru a le vinde.
Pentru persoane fizice se întocmește “Bonul de primire în consignație” . Mărfurile
primite sunt înregistrate în “Borderoul de obiecte primite în consignație” și “Nota de
recepție și constatare de diferențe” . Consignatarul întocmește la vânzare “Bor deroul
de ieșire a mărfurilor din consignație” precum și “Borderoul de programare la plată
a deponenților”. Sumele rezultate din vânzarea mărfurilor se prescriu dacă nu sunt
ridicate de către deponenți în termen de 3 ani.
Înregistrările în contabilitatea consignației diferă în funcție de situația juridică a
deponentului:
 în cazul în care deponentul este o persoană juridică, acesta trimite bunurile pe
bază de aviz de însoțire a mărfii pe care va menționa “ pentru vânzare în regim
consignație”. La vânzare, co nsignația are obligația de a cere deponentului să -i
trimită factura până la sfârșitul lunii
 daca deponentul este o persoană fizică sau juridică neplătitoare de TVA,
consignația calculează TVA numai pentru comisionul ce -i revine.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
28 Beneficiarii veniturilor o bținute din valorificarea bunurilor în regim de
consignație datorează un impozit de 10% din venitul brut încasat, cu excepția
bunurilor provenite din patrimoniul personal al deponentului. Impozitul se calculează,
se reține și se virează de către consignați e, până la data de 25, inclusiv, ale lunii
următoare celei în care se face plata venitului. 1

Exemplu l 1
O persoană fizică de pune pentru a fi vândute în consignație mărfuri din patrimoniul
personal în valoare de 1.000 lei. Comisionul practicat este de 10 %. După vânzare se
achită deponentului contravaloarea mărfurilor.

a) primirea mărfurilor în consignație înregistrate la prețul deponentului
Debit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.000 lei

b) vânzarea în numerar a mărfurilor primite în consignație
5311 Casa în lei = % 1.119
462 Creditori diverși 1.000
708 Venituri din activități diverse (1.000
x 10%) 100
4427 TVA colectată (100 x 19%) 19

c) achitarea în numerar a mărfurilor vândute
462 Creditori diverși = 5311 Casa în lei 1.000

d) scoaterea din evidența extrabilanțieră a mărfurilor vândute
Credit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.000 lei

Notă: Dacă bunurile depuse în consignație nu au aparținut patrimoniului personal al
deponentului, se reține 10% din ven itul brut.
e) reținerea impozitului
462 Creditori diverși = 446 Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate 100

f) achitarea în numerar a mărfurilor vândute, mai puțin impozitul reținut
462 Creditori diverși = 5311 Casa în lei 900

g) achitarea prin virament ban car a impozitului reținut
446 Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate = 5121 Conturi la bănci in lei 100

Exemplul 2
Un angrosist trimite un lot de mărfuri în valoare de 1.000 lei evaluate la cost de
achiziție pentru a fi vândute în consignație la val oarea de vânzare de 1.200 lei plus
TVA. Comisionul practicat de către consignație este de 20%. După vânzarea în
numerar a mărfurilor, angrosistul emite factura, care se încasează de la consignație
prin bancă.

I. În contabilitatea deponentului (angrosistului)
a) depunerea mărfurilor în consignație

1 Codul Fiscal actualizat, art.52

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
29 357 Mărfuri aflate la terți = 371 Mărfuri 1.000

b) emiterea facturii după ce consignația a vândut mărfurile
411 Clienți = % 1.428
707 Venituri din vânzarea mărfurilor 1.200
4427 TVA colectată 228

c) descărcarea ges tiunii de mărfurile vândute
607 Cheltuieli privind mărfurile = 357 Mărfuri aflate la terți 1.000

d) încasarea facturii privind mărfurile vândute prin consignație
5121 Conturi la bănci in lei = 411 Clienți 1.428

II. În contabilitatea consignației
a) primirea mărf urilor în consignație înregistrate la prețul deponentului
Debit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.200 lei

b) vânzarea mărfurilor – la venituri se include: prețul deponentului + comisionul
5311 Casa
în lei = % 1.714
707 Venituri d in vânzarea mărfurilor (1.200 x 1,20) 1.440
4427 TVA colectată (1.440 x 19%) 274

c) încărcarea gestiunii cu mărfurile vândute
371 Mărfuri = % 1.714
401 Furnizori 1.200
378 Diferențe de preț la mărfuri (1.200 x 20%) 240
4428 TVA neexigibilă (1.44 0 x 19%) 274

4426 TVA deductibilă = 401 Furnizori 228

d) descărcarea gestiunii de mărfurile vândute
371 Mărfuri = 371 Mărfuri 1.714
607 Cheltuieli privind mărfurile 1.200
378 Diferențe de preț la mărfuri (1.200 x 20%) 240
4428 TVA neexigibilă (1.44 0 x 19%) 274

e) scoaterea din evidența extrabilanțieră a mărfurilor vândute
Credit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.200 lei

f) achitarea în numerar a mărfurilor vândute
401 Furnizori = 5121 Conturi la bănci in lei 1.428

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
30 1.10 Concluzii privind contabilitatea stocurilor
Obiectivele contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție sunt, în
principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale întreprinderii.
Principalele obiective ce revin contabilității în a cest domeniu sunt:
 Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea
evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport –
aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile
programelor, se asigura informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.
 Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și
urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigură prin organizarea contabilității
mijloacelor circulan te materiale pe gestiuni, și în cadrul acestora pe feluri de
stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului
mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor
fără utilitate sau cu mișcar e lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.
 Urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un
asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum
specific la eliberarea lor din depozit, evide nța economiilor sau a materialelor
neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în
secțiile de fabricație.
 Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport -aprovizionare față de valoarea
materialelor aprovizionate impune or ganizarea contabilității astfel încât acestea să
poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport –
aprovizionare.
 Înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii
de stocuri desti nate a fi livrate terților.
 Evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la
prețuri competitive.
 Evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și
rezultatelor, prin aplicarea corectă a re gulilor de evaluare.
 Promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la
evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.
Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare
a factorilor specifici care influențează organizarea contabilității activelor circulante
materiale printre care:
 mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate
sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda in ventarului
intermitent.
 structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul
documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a
activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a sto curilor de
materiale constituie premise de bază a le contabilității, întrucât operațiile specifice
lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă
întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.
 carac teristicile tehnico -productive ale activelor circulante materiale, în funcție de
care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile
sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această
bază s e organizează evidenta operativă și contabilitatea analitică.
 decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea și livrarea stocurilor.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
31  sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori,
din producție proprie, din prelucrare la terți ) influențează, în principal, conturile
sintetice utilizate și prețurile de evaluare.
 modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul
de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelo r de
determinare a prețurilor de ieșire la stocurile fungibile .
 sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează
organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și
valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de
transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate
analitica a stocurilor.
De asemenea la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie
considerați și alți f actori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea
depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele
procesului de aprovizionare, precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor
de evid ență și calcul.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
32 Cap.2 Tratamente contabile privind stocurile – IAS 2

2.1 Baza conceptuală a IAS 2
În categoria activelor circulante ale unei întreprinderi, o pondere însemnată o dețin
stocurile de valori materiale . Stocurile sunt active care se pot regăsi fie sub forma
materiilor prime, a materialelor și altor consumabile care urmează să fie folosite în
procesul de producție sau pentru prestarea de servicii; fie în curs de producție sau ca
produse finite, în vederea vânzării; f ie sunt cumpărate și deținute cu scopul revânzării
(de ex: mărfurile sau terenurile și alte proprietăți imobiliare deținute cu scopul de a fi
revândute ). De asemenea, sunt incluse în categoria stocurilor costurile serviciilor
prestate de un furnizor pentru care acesta nu a recunoscut încă venitul final
(„serviciile în curs de execuție”). Observăm că scopul sau destinația activelor
determină încadrarea lor în aceste categorii și mai puțin, natura lor.
Standardul de contabilitate IAS 2 „Stocuri” are ca obiect ive să descrie
tratamentul contabil al stocurilor și să furnizeze indicații practice referitoare la
procedeele de determinare a costului, la recunoașterea ulterioară a acestora ca o
cheltuială , precum și la diminuarea valorii stocurilor până la valoarea re alizabilă
netă. În ceea ce privește aria de aplicabilitate, IAS 2 tratează toate stocurile de active
deținute pe termen scurt, cu excepția stocurilor de produse agricole, forestiere sau a
altor stocuri de această natură tratate de IAS 41 și a producției și serviciilor în curs de
execuție din cadrul contractelor de construcții (IAS 11).
Există și alte Standarde, care fac referire la stocuri:
 IAS 20 “Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor
legate de asistența guvernamentală”, p entru stocurile subvenționate sau care fac
obiectul unor contracte de asistență guvernamentală;
 IAS 18 “Venituri”, pentru vânzarea stocurilor;
 IAS 19 “Beneficiile angajaților”, pentru stocurile care se constituie ca beneficii
ale angajaților;
 IAS 8 „Politi ci contabile , modificări ale estimărilor contabile și erori“, pentru
corecția eror ilor referitoare la stocuri sau modificările de politici referitoare la
stocuri și implicațiile asupra situațiilor financiare;
 IAS 12 “Contabilitatea impozitului pe profit”, pentru impactul politicilor legate de
stocuri asupra impozitului pe profit;
 IAS 14 “Raportarea pe segmente”, pentru necesitatea raportării stocurilor pe
segmente de activitate și zone geografice;
 IAS 23 “Costurile îndatorării“, pentru situațiile de capitalizare a dobânzilor în
costul stocurilor;
 IAS 21 „Efectele variației cursurilor de schimb valutar“, pentru impactul
diferențelor de curs aferente stocurilor în valută sau stocuri aparținând unei entități
externe sau operațiuni în străinătate;
 IAS 29 „Raportarea financiară în economii hiperinflaționiste“, pentru retratarea la
inflație a s tocurilor;

2.2 Evaluarea stocurilor și înregistrarea în contabilitate
IAS 2 prevede că stocurile trebuie evaluate la minimul dintre cost (valoarea de
intrare) și valoarea realizabilă netă (VRN).
Costul stocurilor cuprinde toate costurile aferente achiziți ei și prelucrării, inclusiv
costurile suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc în
final.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
33 Valoarea realizabilă netă (VRN) este prețul de vânzare estimat, mai puțin
costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilo r necesare vânzării. Aceste
estimări se bazează pe cele mai credibile dovezi în momentul în care are loc
estimarea. În plus, la momentul estimării se ia în considerare și scopul pentru care
stocurile sunt deținute (vânzare, producție). Orice diminuare a va lorii stocurilor până
la valoarea realizabilă netă trebuie recunoscută drept cheltuială în perioada în care
aceasta are loc.
Valoarea justă (VJ) (engleză: fair value ) este suma la care poate fi tranzacționat
un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, î ntre părți aflate în cunoștință de cauză,
în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv. Este valoarea care
depinde mai mult de piață și mai puțin de condițiile din întreprindere.
Dacă analizăm cele două valori, valoarea realizabilă net ă și valoarea justă,
constatăm că VRN este o valoare specifică entității , în timp ce valoarea justă este o
valoare de piață . Adică, altfel spus, VRN se referă la suma netă pe care o entitate se
așteaptă să o realizeze din vânzarea stocurilor pe parcursul d esfășurării normale a
activității, iar VJ reflectă suma pentru care același stoc ar putea fi schimbat pe piață
între cumpărători și vânzători interesați și în cunoștință de cauză. Așadar, nu este
obligatoriu ca cele două valori să fie egale.
În general, r ecunoașterea în contabilitate a unui Activ sau a unei Datorii
presupune respectarea a două condiții : este posibil ca activul să genereze intrări de
beneficii economice în întreprindere, iar datoria să determine ieșirea acestora , iar
costul activului sau a d atoriei să poată fi determinat cât mai corect .
În ceea ce privește stocurile de valori materiale , pentru ca prima condiție să fie
îndeplinită, acestea trebuie să co nducă la obținerea unor câștiguri sub orice formă
pentru întreprindere , fie prin vânzare, fi e prin contr ibuția la obținerea altor bunuri sau
servicii ce vor fi vândute etc. De exemplu, produsele reziduale se înregistrează în
contabilitate doar atunci când pot fi val orificate, adică atunci când pot fi vândute și
valoarea cu care se înregistrează e ste stabilită plecând tocmai de la prețul de
valorificare probabil. Un alt exemplu vizează utilitățile (energie, gaze naturale, apă
etc.). Acestea nu produc avantaje economice viitoare și, ca atare, nu sunt recunoscute
ca elemente de stoc în bilanț, ci sun t evidențiate ca și cheltuieli în contul de profit și
pierdere.
O problemă fundamentală în contabilizarea stocurilor o constituie determinarea
costului care urmează să fie recunoscut drept activ până când veniturile aferente sunt
recunoscute. Regulile de r espectat la evaluarea elementelor din bilanț , în general, și a
stocurilor , în special, vizează cele patru momente obligatorii: intrarea în patrimoniu,
cu ocazia inventarierii, la închiderea exercițiului și ieșirea din patrimoniu .
a). La data intrării în pa trimoniu bunurile se evaluează și se înregistrează în
contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă , care poate fi:
valoarea de achiziție sau costul de achiziție , pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
costul de producție , pentru bun urile produse în unitatea patrimonială; valoarea justă ,
pentru bunurile primite cu titlu gratuit și pentru cele care fac obiectul schimbului;
valoarea de aport , pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social.
Costul de achiziție al unui element de natu ra stocurilor cuprinde prețul de
cumpărare, taxele nerecuperabile (de ex., taxe aferente importului, cum sunt: taxele
vamale, comisioanele vamale, accizele; T.V.A. la unitățile neplătitoare, înscris în
facturile primite, fiind o cheltuială nerecuperabilă, se include în costul de achiziție al
bunului, altfel, T.V.A. deductibilă poate fi recuperată de la autoritățile fiscale și nu se
include în costul bunului cumpărat), cheltuielile de transport -aprovizionare și alte

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
34 cheltuieli accesorii necesare pentru puner ea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune
a bunului respectiv. Nu se includ în costul de achiziție reducerile comerciale.

Exemplu general privind determinarea costului de achiziție a stocurilor
O firmă cumpără mărfuri în următoarele condiții:
– prețul negociat cu furnizorul = 7 lei;
– transportul facturat de o societate de transport = 1 leu;
– asigurarea mărfurilor pe timpul transportului = 0,2 lei;
– cheltuielile cu recepționarea și depozitarea = 0,1 lei.
Care este costul mărfurilor achiziționate?
Răspuns : 8,3 lei.

Exemplu privind determinarea costului de achiziție a stocurilor importate
O firmă importă materii prime, în următoarele condiții: valoarea în vamă = 10.000
Euro; taxa vamală = 10%; cheltuielile cu transportul de la vamă până la sediul firmei
= 357 lei, inclusiv T.V.A.; asigurarea materiilor prime pe timpul acestui transport =
200 lei. Cursul valutei menționat pe „Declarația vamală de import” este de 3,60 lei.
Care este costul materiilor prime?
Costul total al materiilor prime este de = 36.000 + 3.600 + 300 + 200 = 40.100
lei.

Exemplu privind determinarea și înregistrarea costului stocurilor în cazul
importului
O societate comercială importă bunuri de natura mărfurilor. Se cunosc
următoarele informații:
– valoarea din factura furnizorului extern = 10.000 USD;
– costul transportului pe parcurs extern = 400 USD;
– asigurarea pe parcurs extern = 300 USD;
– taxa vamală = 25%;
– acciza = 10%;
– T.V.A. = 19%.
Cursul valutei menționat pe Declarația vamală de import este de 3,02 lei.
Obligațiile fiscale se plătesc î n vamă. Se determină costul de achiziție a mărfurilor și
se efectuează înregistrările în contabilitate
Calculele sunt următoarele:
Valoarea în vamă este de 10.700 USD x 3,02 lei = 32.314 lei
Taxa vamală este de 32.314 lei x 25% = 8.078,5 lei
Acciza este de = 40.392,5 x 10% = 4.039,25 lei
T.V.A. = 44.431,75 x 19% = 8.442,03 lei
Costul de achiziție a mărfurilor este de = 44.431,75 lei
Înregistrarea operațiilor
1. Recepția mărfurilor:
371 “Mărfuri” = % 44.431,75
401 “Furnizori” 32.314
446 “Alte impozite, taxe și vărsăminte
asimilate/Taxa vamală” 8.078,5
446 “Alte impozite, taxe și vărsăminte
asimilate/Accize” 4.039,25

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
35 2. Plata obligațiilor fiscale:
% = 5121 “Conturi curente
la bănci” 20.771,277
446 “Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate/Taxa
vamală” 8.078,5
446 “Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate/Accize” 4.039,25
3. Înregistrarea TVA (taxare inversă)
4426 “TVA deductibilă” = 4427 “TVA colectată” 8.442,03
Costul de producție al unui bun este format din costul de achiziție al materii lor
prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota
cheltuielilor indirecte de producție (fixe și variabile) alocate în mod rațional ca fiind
legate de fabricația acestuia.
Cheltuielile fixe sunt cele care rămân constant e indiferent de volumul producț iei,
cum sunt: unele amortizări, cheltuielile cu întreținerea și conducerea secțiilor etc., iar
cheltuielile variabile sunt proporționale cu producția, și anume: cheltuieli ind irecte cu
materialele, unele salarii indirecte, o parte din cheltuielile cu energia ele ctrică etc.
Alocarea regiei fixe de producție asupra costurilor de prelucrare se face pe baza
capacității normale de producție . Capacitatea normală de producție este producția
estimată a fi obținută, în medie, de -a lun gul unui anumit număr de perioade, în
condiții normale. Valoarea regiei fixe alocate fiecărei unități produse nu se
majorează ca urmare a obținerii unei producții scăzute sau a neutilizării unor active .
Regia nealocată este recunoscută drept cheltuială în perioada în care a apărut. În
schimb, atunci când se înregistrează o producție mai mare decât nivelul normal,
valoarea regiei fixe este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o
valoare mai mare decât costul lor . În cazul unui prestator de servicii , costul
producției în curs înregistrată ca stoc (contul 332) este format din: manoperă și alte
cheltuieli cu personalul implicat direct în prestarea serviciilor; cheltuieli indirecte de
producție, fixe și variabile. În costul de producție nu se in clud pierderile de materiale,
manoperă sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise,
cheltuielile de depozitare, în afară de cazurile în care asemenea cheltuieli sunt
necesare în procesul de producție anterior trecerii într -o alt ă fază de fabricație ,
cheltuielile de desfacere, cheltuielile generale de administrație și cheltuielile
financiare, cu excepțiile prevăzute în IAS 23 „Costurile îndatorării” (de ex., atunci
când participă la aducerea stocurilor în forma finală).

Exemplu p rivind determinarea costului de producție a stocurilor
Cheltuielile generate de activitatea de producție și regăsite în contabilitatea
financiară, pe baza cărora se determină costul de prelucrare, sunt analizate și grupate
astfel: costuri directe, costuri indirecte (fixe și variabile), costuri generale de
administrație și costuri de desfacere. Presupunem că pentru realizarea produsului A,
cheltuielile prezintă următoarea structură:
– costuri directe = 57.800 lei
– costuri indirecte = 20.600 lei, din care: 12.60 0 lei (cheltuieli variabile) și
8.000 lei (cheltuieli fixe)
– cheltuieli generale de administrație = 30.400 lei
– cheltuieli de desfacere = 7.600 lei
Total costuri = 116.400 lei

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
36 Nivelul normal al capacității de producție a întreprinderii este de 160.000 buc, i ar
nivelul real al producției este de 120.000 buc.
Elementele care intră în calculul costului de producție sunt:
– cheltuieli directe = 57.800 lei +
– cheltuieli indirecte variabile = 12.600 +
– cheltuieli indirecte fixe încorporabile = 120.000/160.000*8.000 =
6.000 lei
Costul total al produsului A = 76.400 lei
Costurile neîncorporabile cuprind:
– regia fixă nealocată (recunoscută ca o cheltuială a perioadei) = 8.000 –
6.000 = 2.000 lei
– cheltuieli generale de administrație = 30.400 lei
– cheltuieli de desfacere = 7.6 00 lei
Total costuri neîncorporabile = 40.000 lei

Exemplu privind alocarea costurilor indirecte fixe pe produs în funcție de
capacitatea normală de producție
Așa cum am menționat anterior, în condițiile unei producții scăzute, valoarea
regiei fixe alocate nu se majorează; în acest caz se ia în calcul capacitatea normală de
producție. Invers, în caz de supraproducție, utilizarea capacității normale ca bază de
alocare ar determina supraevaluarea costurilor; în această situație se ia în calcul
producția reală .
O întreprindere fabrică un produs în următoarele condiții:
– cheltuielile cu materialele directe = 30 lei
– manopera directă = 10 lei
– cheltuieli indirecte variabile = 5 lei
– cheltuieli indirecte fixe = 2.000 lei
– capacitatea de producție considerată normală = 1.000 produse
Producția obținută este următoarea: 1.000 unități (N -1), 1.500 unități (N) și 800
unități (N+1).
Care este costul de producție având în vedere costurile alocate?
În condițiile date, situația se prezintă astfel:
Elemente de cost N-1 N N+1
Materiale consumate
Manopera directă
Cheltuieli indirecte variabile
Cheltuieli indirecte fixe 30.000
10.000
5.000
2.000 45.000
15.000
7.500
2.000 24.000
8.000
4.000
2.000
Cost total 47.000 69.500 38.000
Cantitatea obținută 1.000 1.500 800
Cost unitar 47 46,33 47,5
În cazul în care se ia în calcul capacitatea normală de producție, situația este
următoarea:
Elemente de cost N-1 N N+1
Materiale consumate
Manopera directă
Cheltuieli indirecte
variabile
Cheltuieli indirecte
fixe alocate 30.000
10.000
5.000

2.000 45.000
15.000
7.500

1.500/1.000*2.000=3.000 24.000
8.000
4.000

800/1.000*2.000=1.600

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
37 Cost total 47.000 70.500 37.600
Cantitatea obținută 1.000 1.500 800
Cost unitar 47 47 47
După cum se observă, capacitatea normală de producție majorează costuril e în caz
de supraproducție și le diminuează atunci când producția este scăzută. În concluzie, în
caz de supraproducție, costul este de 46,33 lei pe produs și nu de 47 lei.
În ceea ce privește cheltuielile financiare , cum sunt dobânzile și diferențele de
curs valutar aferente acestora privind împrumuturile care sunt direct atribuibile
achiziției, construcției sau producției unui activ pe termen lung sau cu ciclu lung de
fabricație, acestea pot fi incluse în costul acelui activ, dacă sunt îndeplinite condiții le
prevăzute de IAS 23 „ Costurile îndatorării ” (atunci când se aplică acest tratament
contabil). Mai exact, costurile îndatorării sunt capitalizate (incluse în costul stocurilor)
atunci când este posibil ca acestea să aibă drept rezultat obținerea de benef icii
economice viitoare pentru întreprindere și pot fi evaluate cât mai corect posibil. În
plus, sunt considerate active pe termen lung, stocurile (doar stocurile le avem în
vedere aici) care necesită o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în ved erea
vânzării și mai puțin acele stocuri care sunt fabricate în mod curent și repetitiv.

Exemplu privind includerea dobânzilor în costul stocurilor
O firmă realizează o construcție în scopul vânzării. Pentru construcția clădirii,
firma contractează un împ rumut bancar, care se acordă în două tranșe, astfel: la
01.01.2009 – 40.000 Euro și la 01.07.2009 – 60.000 Euro, cu o dobândă de 15% pe an.
La evaluarea construcției, dobânda fiind direct legată de realizarea acesteia este
capitalizată. Costul îndatorării care poate fi capitalizat la sfârșitul exercițiului
financiar 2009 este de: 40.000 Euro x 15% + 60.000 Euro x 15% x 6/12 = 10.500
Euro. Dacă firma plasează o parte din banii primiți sub formă de împrumut altei
entități, atunci dobânda primită se va deduce din dobânda de plătit și nu se va lua în
calculul capitalizării. În cazul anterior, dacă din cei 60.000 Euro, firma împrumută
altei entități 30.000 Euro cu o dobândă de 16% pe an, dobânda de primit este de 2.400
Euro (30.000 Euro * 16% * 6/12). În acest ca z, dobânda care poate fi capitalizată este
de: 10.500 Euro – 2.400 Euro = 8.100 Euro.
O altă categorie de cheltuieli financiare care ar putea fi incluse în costul stocurilor
vizează diferențele de curs valutar nefavorabile aferente datoriilor . De exemplu: în
cazul achizițiilor în valută, atunci când, inițial, este primit doar av izul de însoțire,
factura fiind primită mai târziu (la alt curs de schimb) sau în cazul unui contract de
leasing financiar, cu valorile exprimate în valută, atunci când se exercită o pțiunea de
cumpărare, iar cursurile de schimb sunt diferite.

Exemplu privind achizițiile fără factură în valută (valoarea facturii diferă de
valoarea din avizul de însoțire)
O firmă cumpără mărfuri în următoarele condiții:
– valoarea înscrisă în avizul de î nsoțire este de 10.000 Euro x 4 lei;
– valoarea înscrisă în factura primită ulterior este de 10.100 Euro * 4,30 lei.
Care este costul de achiziție a mărfurilor? Diferența de curs valutar afectează
cheltuielile financiare în această situație?
La primirea aviz ului de însoțire, mărfurile sunt evaluate la 10.000 Euro x 4 lei =
40.000 lei

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
38 La primirea facturii, costul total al mărfurilor este de 43.430 lei. Diferența de 3.430
lei se include în costul mărfurilor, fără a afecta cheltuielile financiare (665
„Cheltuiel i din diferențe de curs valutar”). Aceasta reprezintă o diferență de
achiziție și nu o creștere a datoriei.
O entitate poate achiziționa stocuri în condiții de decontare amânată . Atunci când
acordul conține efectiv un element de finanțare, diferența între prețul de cumpărare în
condiții normale și suma plătită este recunoscută ca o cheltuială cu dobânda de -a
lungul perioadei de finanțare (inversul actualizării creanțelor).
Exemplu:
O întreprindere cumpără materii prime de la un furnizor a căror contravaloar e va fi
achitată peste 12 luni. Costul materiilor prime este de 20.000 lei, iar rata anuală a
dobânzii este de 10%. În aceste condiții, la momentul achiziției, valoarea de
înregistrare a materiilor prime va fi de 18.181 lei (20.000/1,1), iar diferența de
1.819 lei va tratată ca o cheltuială în avans.

b). La inventariere , evaluarea fiecărui element se face la valoarea de inventar ,
stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Standardul
referitor la stocuri menționează că la inventariere acestea sunt evaluate la valoarea
realizabilă netă.
Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat, care ar putea fi obținut
în cursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru
finalizarea bunului (de ex: costuri suportate în urma ambalării pentru cadouri) și
costurile necesare vânzării (de ex: cheltuielile cu publicitatea produselor). Costul
stocurilor devine nerecuperabil atunci când stocurile au suferit deteriorări, au fost
uzate moral, atunci când p rețurile de vânzare s -au diminuat sau atunci când au crescut
costurile estimate pentru vânzarea acestora.
c). La închiderea exercițiului financiar , elementele bilanțiere sunt evaluate la
valoarea contabilă pusă de acord cu valoarea de inventar . Diferențele în plus pentru
elementele de activ și cele în minus pentru elementele de pasiv nu se înregistrează în
contabilitate. În schimb, diferențele în minus aferente elementelor de activ și
diferențele în plus aferente pasivelor se înregistrează pe seama amortiză rii, ajustării
pentru depreciere sau a provizioanelor. Activele vor fi evidențiate în bilanț la
valoarea netă contabilă , care poate fi egală cu valoarea de intrare, iar pasivele numai
la valoarea de intrare (adică provizioanele aferente datoriilor se evide nțiază distinct ca
pasive și se adună, nu se scad, cum sunt ajustările aferente activelor).
La închiderea exercițiului , stocurile sunt evaluate „la valoarea cea mai mică
dintre cost (valoarea de intrare) și valoarea realizabilă netă ”1. În cazul în care
valoarea realizabilă netă este cea prezentată în situațiile financiare, atunci valoarea
contabilă a stocurilor este corectată cu mărimea ajustării. Altfel spus, în situațiile în
care costul stocurilor nu poate fi recuperat, valoarea acestora trebuie diminuată până
la valoarea realizabilă netă, în vederea respectării principiului prudenței (activele nu
pot să fie prezentate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate
obține prin utilizarea sau vânzarea lor). Important de menționat este faptul c ă
valoarea materialelor și a consumabilelor folosite în producție nu este diminuată,
dacă se estimează că produsele finite în care urmează să fie încorporate vor fi
vândute la un preț mai m are sau egal cu costul lor.

1 IAS 2 , „Stocuri ”

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
39 Estimarea valorii realizabile nete se f ace în funcție de fluctuațiile prețurilor și
costurilor, de scopul pentru care stocurile sunt deținute (de ex., pentru stocurile ce
urmează a fi vândute în baza unor contracte ferme, valoarea realizabilă netă este
prețul stabilit în contract; în situația î n care cantitatea contractată este mai mică decât
cantitatea deținută, VRN a surplusului se va determina pornind de la prețurile
generale de vânzare practicate pe piață). De obicei, stocurile sunt diminuate până la
valoarea realizabilă netă element cu elem ent. Există și situații în care poate fi mai
adecvat să se grupeze elemente similare sau conexe și să se testeze pentru depreciere
simultan.
Exemplu :
O firmă deține în stoc mărfuri care sunt evidențiate în contabilitate la valoarea de
înregistrare de 50.0 00.000 lei. La inventariere se apreciază că valoarea realizabilă netă
a acestora este de:
a). 45.000.000 lei;
b). 53.000.000 lei.
În bilanț, mărfurile vor fi prezentate în cazul
a) la valoarea de 45.000.000 lei
b) la valoarea de 50.000.000 lei.

Exemp lu:
Se cunosc următoarele informații referitoare la stocurile de produse finite I, II, III:
Produs Cost VRN Min (Cost, VRN)
I
II
III 10.000
15.000
26.000 11.000
17.000
17.000 10.000
15.000
17.000
Total 51.000 45.000 42.000
Valoarea realizabilă netă a st ocurilor de produse finite este de 42.000 lei. Diferența
de 9.000 lei (51.000 – 42.000) se va înregistra ca o ajustare pentru depreciere.

d). La data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum , bunurile se evaluează
și se scad din gestiune, în general, la valoarea de intrare .
La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum a stocurilor, standardul
internațional de contabilitate nr. 2 „Stocuri” prevede ca tratament contabil , fie
utilizarea metodei FIFO („Primul -intrat, primul -ieșit”) , fie cea a costului mediu
ponderat . Odată aleasă, metoda trebuie aplicată consecvent de la un exercițiu
financiar la altul și pentru elemente similare. În caz contrar, notele explicative vor
conține informații privind motivul schimbării metodei, precum și efectele sale asupr a
rezultatului exercițiului. Tratamentul contabil alternativ permis pentru evaluarea
stocurilor la ieșirea din patrimoniu recomanda metoda LIFO („ultimul -intrat, primul –
ieșit”) . Schimbările metodelor de evaluare a stocurilor conduc la „manipularea
rezultat ului”, astfel că profitul unei întreprinderi nu depinde doar de performanțele
economice și financiare, ci și de opțiunea pentru o anumită metodă de evaluare.
Ca tehnici generale de măsurare a costului stocurilor, IAS 2 menționează metoda
costului standard și metoda prețului cu amănuntul . În plus, pentru bunurile
identificabile și nefungibile, pentru determinarea costului se poate utiliza metoda
identificării specifice . În cazul utilizării metodei prețului cu amănuntul, costul
bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute (a adaosului
comercial) din prețul de vânzare al stocurilor.
Recunoașterea valorii stocurilor ca și cheltuieli ale perioadei (în cazul în care
pentru contabilizare se recurge la metoda inventarului permanent) are loc at unci când

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
40 stocurile sunt vândute sau consumate , în aceeași perioadă în care este recunoscut și
venitul final corespunzător. Acest proces conduce la conectarea cheltuielilor la
venituri , subprincipiu al principiului independenței exercițiilor. De asemenea, orice
diminuare a valorii stocurilor până la valoarea realizabilă netă și toate pierderile de
stocuri sunt recunoscute drept cheltuieli în perioada respectivă. O altă situație apare
atunci când un element de natura stocurilor este folosit drept componentă pentru o
imobilizare corporală . În acest caz, stocul va fi recunoscut ca și cheltuială pe
parcursul duratei utile de viață a acelui activ, adică o dată cu amortizarea.

Exemplu privind diminuarea valorii stocurilor până la valoarea realizabilă
netă
Cu ocaz ia inventarierii, s -a constatat o depreciere a valorii mărfurilor, adică s -a
considerat că un stoc de mărfuri care are o valoare de înregistrare în contabilitate de
20.000 lei nu va putea fi vândut decât pentru o valoare de 17.500 lei ( valoarea
realizabilă netă ). Comisia de inventariere a constatat că firma deține stocuri de
mărfuri a căror perioadă de garanție a expirat în valoare de 3.000 lei (fără posibilitate
de valorificare). Presupunem că în exercițiul financiar următor, primul stoc de mărfuri
este vâ ndut la un preț de vânzare de 22.000 lei.
Înregistrarea operațiilor:
1. La sfârșitul exercițiului N, ajustarea pentru deprecierea mărfurilor este de
2.500 lei:
2. Înregistrarea stocurilor de mărfuri a căror perioadă de garanție a expirat:
La sfârșitul exercițiului financiar N, în bilanț, mărfurile sunt prezentat e la
valoarea realizabilă netă de 17.500 lei (20.000 – 2.500). Mărfurile trecute pe
cheltuieli nu mai apar în bilanț.
3. Înregistrarea vânzării mărfurilor în exercițiul financiar următor:
4111 “Clienți” = % 26.180
707 “Venituri din vânzarea
mărfurilor” 22.000
4427 „T.V.A. colectată” 4.180
și descărcarea gestiunii:
4. Anularea ajustării pentru depreciere:

Exemplu privind includerea unui stoc în valoarea contabilă a unei imobilizări
O firmă efectuează o reparație a unui utilaj pentru care schimbă o piesă care are o
valoare de 5.000 lei. Cum poate fi recunoscut acest cost? Firma poate înregistra piesa
de schimb direct ca o cheltuială, înregistrarea de principiu fiind: cheltuieli = piese de
schimb sau poate proceda la includerea valorii piesei de schimb în valoarea utilajului. 6814 „Cheltuieli de exploatare privind
ajustările pentru deprecierea
activelor circulante” = 397 “Ajustări pentru
deprecierea
mărfurilor” 2.500
6588 „Alte cheltuieli de exploatare” = 371 “Mărfuri” 3.000
607 “Cheltuieli privind mărfurile” = 371 “Mărfuri” 20.000
397 „Ajustări pentru
deprecierea mărfurilor” = 7814 “Venituri din ajustări
pentru deprecierea
activelor circulante” 2.500

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
41 În acest caz, înregistrarea de principiu este: utilaje = piese de schimb . Costul efectiv
al piesei de schimb va afecta cheltuielile perioadei pe măsura amortizării .

2.3 Concluzii – Aspecte privind analiza financiară și interpretarea
prevederilor IAS 2
Pentru evaluarea costului stocurilor, cel mai frecvent se apelează la metoda
identificării specifice a costurilor individuale. Totuși, sunt cazuri în care este necesar
să se utilizeze o formulă de determinare a costului stocurilor – FIFO sau CMP. Am
menționat că IAS 2 nu mai permite utilizarea metodei LIFO, deoa rece aceasta nu
prezintă cu fidelitate fluxurile stocurilor , așa cum se întâmplă în cazul aplicării
metodei FIFO. În plus IASB a remarcat că utilizarea formulei LIFO era adesea
condusă de motivații fiscale. În aceste condiții, IASB a considerat că nu se ac ceptă
folosirea unui tratament inferior doar din considerente fiscale. În situația în care unele
companii utilizează, pentru evaluarea stocurilor la ieșirea din evidență sau la darea în
consum, metoda LIFO, în vederea asigurării comparabilității informații lor contabile
cu a altor firme din același sector de activitate, stocurile trebuie retratate conform
FIFO sau CMP. Într -o manieră similară, entitățile care nu aplică IFRS, vor aplica
aceleași ajustări la situațiilor lor financiare, înainte de a fi comparat e cu entitățile care
aplică IFRS. Se consideră că soldurile conturilor determinate cu ajutorul metodei
FIFO reflectă mai fidel valoarea economică a companiei, în sensul că acestea sunt
evaluate la cele mai recente prețuri de cumpărare.
Alegerea unei metode contabile de evaluare a stocurilor are în cele din urmă un
impact asupra variabilelor din situațiile financiare și, în consecință, asupra
indicatorilor economico -financiari . De exemplu, dacă vom compara LIFO cu FIFO,
vom constata că LIFO conduce la: un co st mai ridicat al bunurilor vândute, venituri
mai scăzute, fluxuri de numerar mai scăzute (impozite mai mici), active circulante
mai mici. Invers se va întâmpla în cazul utilizării metodei FIFO. În acest context, dacă
vom compara câțiva indicatori econom ico-financiari, vom constata că aceștia
înregistrează valori diametral opuse. Astfel:
– marja profitului net (profit net/cifra de afaceri) este mai mică, dacă se utilizează
LIFO și mai mare, dacă se utilizează FIFO;
– rata lichidității curente (active curent e/datorii curente) este mai mică, dacă se
utilizează metoda LIFO și mai mare, dacă se utilizează metoda FIFO;
– viteza de rotație a stocurilor (costul vânzărilor/stocul mediu) este mai mare,
dacă se utilizează LIFO și mai mică, dacă se utilizează FIFO;
– gradul de îndatorare (datorii pe termen lung/capitaluri proprii) este mai mare în
cazul utilizării LIFO și mai mic, în cazul utilizării FIFO (capitaluri proprii mai mici în
primul caz);
– rentabilitatea activelor (profit net/total active) este mai mică, în cazul utilizării
metodei LIFO și mai mare, în cazul utilizării metodei FIFO etc.

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
42 BIBLIOGRAFIE

1. Adriana Duțescu – Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale
de Contabilitate, Ediția a II -a revizuită, Ed. CECCAR, București 20 02
2. Ana Alexandrina Matei – Contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor, manual
pentru clasa a XI -a, Ed. CD Press, București 2006
3. Aureliana Guoadelia Cojocea, Doina Ana Maria Petre – Contabilitate, manual
pentru clasa a IX -a, Ed. Economică Preuniversitari a, București 2004
4. C.Diaconovici – Enciclopedia română, tom III, Sibiu 1904
5. CECCAR – Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de
Contabilitate – Stocuri, Ed. CECCAR, București 2004
6. Codul Fiscal adoptat prin Legea Nr. 571/2003, cu mod ificările și completările
ulterioare
7. D.Patriche (coord) – Bazele comertului – Ed.Economica, Bucuresti,1999
8. Dictionnaire commercial de L’Academie des sciences commerciales, Ed.
Hachette, Paris, 1979,
9. Dicționarul Explicativ al Limbii Române – Editura Univers Enciclopedic,
București 1998
10. Dumitru Dima ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor. Mărfuri alimentare – Ed.
Economică, București 2005
11. Iacob Petru Pântea – Contabilitatea financiară românească conformă cu
Directivele Europene, Ed. Intelcredo. Deva 2007
12. Iacob Petru Pântea, Gheorghe Bodea – Contabilitatea financiară românească
conformă cu directivele europene, Ed. Intelcredo, Deva 2007
13. Ioan Jinga, Elena Istrate – Manual de pedagogie, Editura All, București 2006
14. L. Șăineanu – Dicționar universal al limbii româ ne, ed. rev. și adaug. De Al.
Dobrescu ș.a., MYDO Center Iași, Litera Chișinău 1998
15. L. Șăineanu – Dicționarul universal al limbii române, ed.a 6 -a, Scrisul românesc,
Craiova 1945
16. Legea contabilității nr.82/1991 republicată
17. Marieta Olaru ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor – Ed. Economică, București
2001
18. Mihai Ristea (coord) – Contabilitatea financiară a întreprinderii – Ed. Universitară,
Bucuresti 2005
19. Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru – Contabilitate aprofundată, Ed.
Universitară București 2005
20. Mihai Ristea, Mirela Dima – Contabilitatea societăților comerciale – Ed.
Universitară, București 2002
21. OMF nr. 1850 privind registrele si formularele financiar -contabile, publicat in MO
nr. 23/07.01.2005, Nomenclatorul privind modelele registrelor și formular elor
tipizate, comune pe economie pentru activitatea financiară și contabilă
22. OMFP 3055/2009 cu modificările ulterioare
23. Oprea Călin, Mihai Ristea – Bazele contabilității – Ed. Didactică și Pedagogică,
București 2004
24. Philip Kotler – Managementul Marketingulu i – Ed. Teora, București 2005
25. Violeta Isai – Contabilitate – manual pentru clasa a XI -a, Ed. All Educational,
București 2001
26. Wiley IFRS 2005 – Interpretarea și aplicarea Standardelor Internaționale de
Contabilitate și Raportare Financiară, Ed. BMT Publishi ng House, București 2005

Tănase Mihai – Contabilitatea mărfurilor
ISBN 978 -973-0-10611 -4
43 CUPRINS

Capitol sau subcapitol Pagina
1. Delimitări și structuri privind stocurile 1
1.1 Componentele stocurilor 1
1.2 Definirea mărfurilor 2
1.3 Clasificarea mărfurilor 3
1.4 Circulația mărfurilor și comerțul cu amănuntul 5
1.5 Evaluarea stocurilor 7
1.5.1 Evaluarea la intrare 7
1.5.2 Evaluarea la ieșire 8
1.5.3 Evaluarea stocurilor la inventar 8
1.5.4 Evaluarea stocurilor la bilanț 9
1.6 Conturi utilizate în comerțul cu amănuntul 9
1.7 Metode de evidență analitică a stocurilor 11
1.8 Documente specifice comerțului cu amănuntul 12
1.8.1 Avizul de însoțire a mărfii 12
1.8.2 Factura fiscală 13
1.8.3 Chitanță 14
1.8.4 Nota de recepție și constatare de diferențe 15
1.8.5 Bonul de consum 15
1.8.6 Fișa de magazie 16
1.8.7 Raportul de gestiune 16
1.8.8 Monetarul 17
1.8.9 Registrul de casă 17
1.9 Înregistrarea în contabilitate a principalelor operații economice din
comerțul cu amănuntul 17
1.9.1 Contabilitatea mărfurilor la cost de achiziție 18
1.9.2 Contabilitate a mărfurilor la preț de vânzare cu ridicata 19
1.9.3 Contabilitatea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul 20
1.9.4 Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plata în rate 21
1.9.5 Contabilitatea achizițiilor de mărfuri cu reduceri comerciale și
financi are 23
1.9.6 Contabilitatea importului de mărfuri 25
1.9.7 Contabilitatea exportului de mărfuri 26
1.9.8 Contabilitatea mărfurilor în consignație 27
1.10 Concluzii privind contabilitatea stocurilor 30
2. Trat amente contabile privind stocurile – IAS 2 32
2.1 Baza conceptuală a IAS 2 32
2.2 Evaluarea stocurilor și înregistrarea în contabilitate 32
2.3 Concluzii – Aspecte privind analiza financiară și interpretarea
prevederilor IAS 2 41
Bibliografie 42
Cuprins 43