Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem professoris Ionel [621735]

Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem professoris Ionel
Cândea , Brăila 2009, pp. 449 -477

ȚARA ROMÂNEASCĂ ÎN SISTEMUL MILITAR OTOMAN
LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVII-LEA

DRAGOȘ UNGUREANU
([anonimizat] ),
Institutul de Memorie Cultu rală cIMeC din București
al Ministerul Culturii și Cultelor

Cuvinte cheie: Țara Românească, Imperiul Otoman, Constantin Brâncoveanu,
relații politico -diplomatice româno-otomane, Condica de Venituri și Cheltuieli a
vistieriei

Abstract: The analysis is foc used upon the role of Walachia inside the ottoman
military system, in a very difficult period for the ottomans, which were in a very
grave crisis, with resonance in economic, financial, politic and of course military
field. As state with a very large auto nomy inside the Ottoman E mpire – self-
government, own laws, somehow with economic independence conditioned by
tribute payment and others pecuniary and material duty (most of them with
military destination) – the prince of Walachia had to be „ friend of sulta n friends
and enemy of sultan enemies ” therefore to participate with military troops at the
actions of ottoman army against the enemies of the High Porte and to help
logistic the ottoman army and their allies.
The period covered by this analysis – the first part of prince Constantine
Brâncoveanu ’s ruling from the point of foreign policy (till the peace of
Karlowitz – 1699) fit in with a part of the war between ottomans and Habsburgs,
with the battles of Lugoj, Petrovaradin and Zenta which means in the borderland
of Walachia, which can make us think that Walachia should have been deeply
involved in this conflict if we take into consideration the statute and the
obligations of prince Brâncoveanu vis-à-vis of ottoman sultan.
In fact, Brâncoveanu tried successfully to avoid direct involving and this
is because, in one hand Romanian staff wished to break free from the ottoman
dominance, but in the other hand, Romanian staff didn ’t wish to change the
ottoman dominance (well-known, without religious effect, and without a hard-
and-fast control) with the German and catholic dominance which had given a
very bad example in the moment when the Habsburgs had “liberated”
Transylvania from ottomans (anti-orthodox and anti-protestant measures with
large echo in Romanian society on this side of Carpathian Mountains and a
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
2
direct and strict control of Habsburg Imperial Court in economic and politic
matters along with the annihilation of Transylvanian policy exponents).
Direct involving in conflict was avoided in principal because of great
cost in material and, first of all, in army personnel, very difficult or even
impossibly to be replaced, all of this, in the situation in which the war was
considered unpopular to be bearing side by side with a foreign army as faith and
with an allies (the tartars) which made lootings and spoiling in the Romanian
territory when they passed to front line.
The analysis is based on the Register of Incomes and Revenues of
Romanian treasury, document of maximum importance because of high
exactitude of information. The Register is verifiable with others narrative and
fiscal documents: official documents from chancellor ’s office and from prince,
journals of travelling, letters, chronicles and so on. We make mention of the
chronicler Radu Greceanu who was Secretary of Romanian Princely Court,
therefore have had access to classified information. From these source, we have
taken out information of cash (for janissaries payment) and other goods (horses,
wood and whippings for shipyard and docks, food, workers for fortress and
naval constructs and so on) given to ottoman staff as help of war, according to
statute of vassal which Brâncoveanu have had. With all this things the Romanian
prince avoided the direct involve of Romanian army. We have to mention that
the ottoman staff didn ’t prefer participation of Romanian army because of the
lack of security; in close past, Romanian army gave enough examples of
rebellion during the battles. From this motive the ottoman staff preferred the
alliance with tartars, which came from over 1200 km from Crimea, Low Dnepr
and Low Don to Belgrade and may be this is the one of the motives of tartar
lootings in Romanian territory, considered by them a foreign one. We have to
mention that the solicitation of tartars assistance – demanded after all, with
imperative tone by the ottoman staff – was made in a period in which the tartar
territories was menaced by Russian army of Peter the Great.
The table tabulates a list of contributions which peoples had to pay, from
which has taken money (or goods) for ottoman military requirements, together
with the count attached for ottomans in comparison with the total of count
collected from these contributions
The three charts display the objectives in which have invested the
ottomans all these things and total count in comparison with the count attached
to the ottomans recouped by years. For obtaining of these results we have
brought to common denominator all these things (the value of the goods
delivered to ottomans, the payment of workers, the payment of Romanian
soldiers assembled for different ottomans actions, the bribe given to ottomans
officials for avoiding open fighting with Christian armies which Brâncoveanu
had secret connections, the cash given to tartars leaders being in transit through
Romanian territory to avoid the lootings and so on), calculate and transform the
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
3
value in the main currency of period, that have circulated in Romanian
Principalities – the Leeuwendaalder (lion-taller) of the United Provinces of the
Netherlands .

Una din tre componentele cele mai importante ale Condicii de Venituri și
Cheltuieli a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu1, în calitatea sa de document
istoric, este cea diplomatică – alături de cea economică și cea socială –, mai
spectaculoasă decât celelalte două amintite , dat fiind caracterul mai puțin arid ,
mai pasionant și totodată mai facil de interpretat al informațiilor. Acest aspect al
Condicii este dat de statutul de vasalitate a Țării Românești față de Înalta Poartă,
ceea ce impunea o politică exte rnă solidară cu cea a Imperiului O toman, ajutor
militar în situație de conflict armat2, concretizat fie prin participarea efectivă cu
oaste la campaniile militare, fie prin materiale necesare frontului3, toate acestea
sintetizate prin celebra butadă otoman ă „dosta dost düšmana düšman olub”4,
utilizată la confirmarea în domnie a principilor români și devenită clauză inclusă
în trat atele de pace și comerț otomane.
Anii domniei lui Constantin Brâncoveanu – perioadă lungă pentru un
monarh al unei mari puteri și foarte lungă pentru un monarh al unui stat mic ,
cum era cazul Țării Românești – nu au fost o perioadă liniștită din punct de
vedere al conflictelor militare. Este drept că datorită, în cea mai mare măsură,
abilității diplomatice a lui Brâncoveanu, Țara Românească n -a fost implicată
direct în campanii militare decât în două rânduri: în anul 1690, împotriva
habsburgilor, în bătălia de la Zărnești, care a dus la capturarea generalului
imperial Donat Heissler și la eliminarea partidei conduse de aga Bălăceanu5, și

1 C. D. Aricescu, Condica de venituri și cheltuieli a Vistieriei de la leatu l 7202 la leatul
7212 (1694-1704) , în „Revista Istorică a Arhivelor României”, București, 1873, pp. 3 –
750.
2 Afirmația lui Evlya Çelebi: „ Când dinastia osmană pornește o expediție într -o parte
atunci, potrivit legii, beiul Țării Românești se alătură la expediție cu 12.000 de soldați ”,
în Călători străini despre Țările Române , vol. VIII, vol. îngrijit de Maria Holban, Maria
Matilda Alexandrescu –Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, București, 1976, p. 716 (în
continuare se va cita Călători străini ).
3 Despre pu nctul de vedere otoman cu privire la statutul Țărilor Române în cadrul
Imperiului otoman, a se vedea Viorel Panaite, Pace, război și comerț în Islam. Țările
Române și dreptul otoman al popoarelor (secolele XV -XVII) , București, 1997, p. 413; pe
temeiul docu mentelor, autorul demonstrează non -obligativitatea domnilor români de a
participa cu trupe la expediții militare îndreptate împotriva creștinilor, în schimbul plății
haraciului (p. 341).
4 Ibidem , p. 336; Mihai Maxim, Țările Române și Înalta Poartă. Cadrul juridic al
relațiilor româno -otomane în Evul Mediu , București, 1993, pp. 197 -198 și pp. 243 -245.
5 Pentru mai multe informații, a se vedea Paul Binder, Cronologia campaniei din 1690 ,
în Constantin Brâncoveanu , redactori coord.: P. Cernovodeanu, Florin Constantiniu,
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
4
în 1711 , contra armatei rusești, când s -au înregistrat „defecțiunea” lui Toma
Cantacuzino, atacarea Brăilei6 și, în cele din urmă , cu rezultatul cunoscut, de
altfel previzibil pentru un domn experimentat cum era Constantin Brâncoveanu7.
În ceea ce pri vește aceste acțiuni , remarcăm faptul că recurgerea la arme de către
Brâncoveanu s- a făcut în ultimă instanță: în urma repetatelor încercări de a
aplana conflictul și a evita vărsarea de sânge , în cazul acțiunii trupelor
habsburgice din 1690 (cronicarul Curții domnești, Radu Greceanu le conferă
capitole întregi), Țara Românească fiind statul agresat; și la cererea otomanilor
în cazul campaniei lui Petru cel Mare, deși trebuie menționat că Brâncoveanu a
preferat să plătească 300 de pungi8 decât să intervină direct de partea otomanilor
împotriva rușilor și astfel să își deterioreze relațiile cu Petru cel Mare , recent
construite cu truda și îndreptate tocmai împotriva Porții9. În fapt, toată această

secretar de redacție: Andrei Busuioceanu, București, 1989, pp. 113 -122; Constantin
Rezachevici, Constantin Brâncoveanu – Zărnești 1690 – , București, 1989.
6 Pentru mai multe informații, a se vedea Constantin Șerban, Un episod al campaniei de
la Prut. Cucerirea Brăilei (1711) , în „Studii și materiale de istorie medie”, II, 1957, pp.
449-457 și Idem, Un plan inedit privitor la campania de la Prut , în „Studii și materiale
de istorie medie”, IV, 1960, pp. 519 -523.
7 De notat concluzia lui Brâncoveanu în privința soldaților ruși combatanți la Stănilești:
„turcii trebuie învinși cu altceva decât cu glăji de rachiu ”, apud Ioan Lupaș, Istoria
unirii românilor , București, 1993, p. 138, ceea ce conduce la ipoteza că domnul muntean
nu fusese deloc convins de capacitatea rușilor de a înfrânge armata otomană în acel
moment. Sub această stare de spirit, domnul român descria comandantului general al
trupelor habsburgice din Transilvania, contele Stephan von Steinville, rezultatul
războiului; în opinia sa, una din cauzele înfrângerii rusești fiind manevra neinspirată a
țarului Petru cel Mare, în situație de inferioritate, de a -și împărți armata prin atacarea
Brăilei – P. Cernovodeanu, În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația
promovate de Constantin Brâncoveanu , București, 1997, p. 138, doc. 96. Cronicarul Ion
Neculce menționează replica vornicului Iordache Ruset, adresată lui Dimitrie Cantemir,
replică ce confirmă îndoiala lui Constantin Brâncoveanu relativă la rezultatul bătăliei:
„Te-i can grăbit Măria Ta cu chiematul moscalilor. Să fi mai îngăduit Măria Ta pân’ li
s-ar fi văzut puterea cum le -a merge ” (Ion Neculce, O samă de cuvinte. Letopisețul Țării
Moldovei , ediție îngrijită de Anatol Vidrașcu și Dan Vidrașcu, București–Chișinău,
2003, p. 205 (în continuare se va cita Letopisețul ).
8 Radu Popescu vornicul, în Idem, Istoriile domnilor Țării Românești , ediție critică de
Constant Grecescu, București, 1963, p. 201 (300 pungi=150000 taleri); pentru o imagine
mai amplă asupra diplomației lui Constantin Brâncoveanu în privința conflictelor dintre
otomani și creștini, cf. P. Cernovodeanu, În vâltoarea primejdiilor …, pp. 5- 50.
9 Radu Popescu vornicul, Istoriile … , pp. 200- 201; pentru mai multe informații asupra
relațiilor lui Brâncoveanu cu Petru cel Mare și a activității lui David Corbea la Moscova,
a se vedea P. Cernovodeanu, Bucarest, important centre politique du Sud-Est européen a
la fin du XVIIe siècle et au commencement du XVIIIe, în „Revue des études Sud -Est
européennes”, IV, nr. 1 -2, 1966, p. 161; Șerban Ionescu, Panait I. Panait, Constantin
vodă Brâncoveanu. Viața, domnia, epoca , București, 1969, pp. 199 -200.
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
5
perioadă de 21 de ani , între cele două bătălii de la Zărnești și respectiv Stănilești ,
a stat sub semnul conflictului dintre otomani și creștin i, cu un front principal
împotriva austriecilor și alte două secundare contra polonezilor și rușilor, aceștia
din urmă intrând în luptă după ce războiul otomanilor cu habsburgii se îndrepta
către finalul cunoscut al păcii de la Karlowitz.
Războaiele dintre otomani și habsburgi din perioada domniei lui
Brâncoveanu și a celor doi succesori la tron , Ștefan Cantacuzino și Nicolae
Mavrocordat, au avut ca rezultat ilustrarea solidității economice a fiecărei părți,
înțelegând prin putere economică capacitatea de a susține logistic frontul,
războiul și oastea fiind cele mai mari consumatoare de resurse și energii. S -a
dovedit astfel că Ungaria a fost pentru Imperiul Otoman o provincie greu de
gestionat, aflată la o distanță apreciabilă de capitală, fără o bază materială și
umană serioasă și care , tocmai din această cauză , consuma foarte multe resurse
ale Porții , mult mai multe decât producea. Trebuie luate în considerare
mijloacele de transport ale timpului – căruțe, cai, boi etc. – precum și aspectul
drumurilor – drumuri nepavate, intemperiile fiind un adevărat coșmar10, toate

10 A se vedea descrierea realizată de starețul Leontie, aflat pe drumul de la Iași spre
Galați, drum desfundat în urma topirii zăpezii: „ Toți munții s -au făcut alunecoși și de
nestrăbătut. De abia puteam merge câte doi. Treci de un deal de câte 50 de stânjeni, dai
de altul. Era mereu nenorocire . […] Pământul este clicos și de aceea este lipicios.
Telegile noastre sunt înguste și merg tot t impul de- a costișul. Calul trage 10 stânjeni și
se oprește și roțile se afundă în pământ până la osie și calul se zbate încolo și -ncoace ;
duceam caii tot de căpăstru, ce greu era ”, în Călători străini , vol. VIII, p. 189. O
descriere asemănătoare o regăsim la Ion Ghica, ceva mai târziu: „ pe vremile acelea și
până mai încoace [perioada fanariotă și prepașoptistă n. a.] nu existau în țară nici șosele
și nici poduri peste gârle, la cea mai mică viitură de apă comunicațiile încetau ; la
malurile vadurilor stăteau carele și căruțele adunate ca la bâlci câte o săptămână
așteptând să scadă apa să poată trece. Vara când era uscat și iarna pe pârtie, caii de
poștă mici și slabi ca niște pisici zburau cu trăsura după ei cu o iuțeală de 20 -25
kilometrii pe oră, pe când toamna și primăvara când pământul era desfundat de ploi de –
abia puteau lua o poștă pe zi și aceea cu chiu, cu vai, cu gură multă și cu bice multe ”
(Ion Ghica, Opere , vol. I, Scrisori către Vasile Alecsandri , ediție îngrijită de I. Roman,
București, 1963, pp . 120-121); Bogdan Murgescu, Cheltuielile de transport în epocile
premoderne. Câteva date din Condica Vistieriei lui Constantin Brâncoveanu , în „Studii
și materiale de istorie medie”, XI, 1992, p. 90. Ne întrebăm cum ar fi fost în cazul unui
transport de c ca. o tonă la un car (zahereaua Cameniței – o parte a drumului spre Iași
fiind acela urmat de către starețul Leontie), față de lucrurile personale ale unor călugări.
Radu Popescu menționează problemele implicate de cererea otomanilor de „ 1000 de
care și o sumă mare de cai pentru treaba împărății ”, pentru care Ștefan Cantacuzino „ a
rânduit boiari căpitani de au mers ispravnici pe cară și pe cai și pe zăpadă, în luna lui
fevruarie, le- au trecut Dunărea și s -au dus unde au fost porunca vizirului, la Moriia ” –
Radu Popescu vornicul, Istoriile … , p. 211; tot cronicarul muntean menționează și
imposibilitatea de a fugi a lui Ștefan Cantacuzino, în momentul mazilirii (9 ianuarie
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
6
aceste realități ale epocii conducând la un timp îndelungat de deplasare și la
eforturi financiare și umane consi stente. Cronicarul Radu Greceanu deplângea
faptul că transportul zaherelei la Camenița era mai costisitor decât zahereaua
însăși11. Nici transportul pe Dunăre nu era scutit de probleme, trecerea prin
defileul Porților de Fier necesitând descărcarea mărfurilor, încărcarea lor în care
și după ce navele (caice, ustuacicuri) treceau de „pragurile” fluviului , se proceda
la reîncărcarea mărfurilor și tr ansportul lor mai departe, toate aceste manevre
însemnând personal angajat, efort și timp12. De partea cealaltă, observăm că
succesele armatei habsburgice – armată ce lupta cu metode moderne13, pregătită
și echipată la standarde europene (folosind o expresie actuală , pentru a sublinia
diferența între cele două concepții despre ducerea războiului , folosite de otomani
și respectiv de habsburgi), condusă de un grup de comandanți de mare valoare,
dinamici și dotați cu viziune asupra amplelor manevre ale trupelor (Carol de
Lorena, Ludovic de Baden, Eugeniu de Savoia, Federico Veterani, Antonio
Caraffa, Donat Heissler, person alități care s -au evidențiat pe câmpul de luptă,
obținând succese remarcabile) – sunt invers proporționale cu distanța față de

1716), „ ca să fugă nu putea că era zăpadă prea mare ” (p. 212). Condica vistieriei
menționează, pentru ajunul Crăciunului din 1696, întârzierea portarului Toma și a lui
Ianache, care predaseră peșcheșurile destinate tătarilor, ce au „ zăbovit mult la Bugiac,
neputând merge de iarnă ” (Condica … , p. 270). Pentru informațiile lui Ion Ghica des pre
trecutul transporturilor românești, a se vedea și Costin Murgescu, Mersul ideilor
economice la români. Epoca modernă , vol. I, București, 1957, pp. 52 -54.
11 Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod (1688-
1714) , ediție critică îngrijită de Aurora Ilieș, București, 1970, p. 106: „ nu era greul cel
mare zahereaoa cât carăle și chiria care era să o ducă ”; pentru mai multe informații
asupra cheltuielilor pe care le implica transportul zaherelei (provizii, materiale de
construcții, animale, metale prețioase etc.), a se vedea B. Murgescu, op. cit. , pp. 90-94;
autorul realizează un studiu minuțios asupra cheltuielilor de transport ale materialelor,
structurate pe categorii, pe uscat (90% din transporturile materialelor în Țara
Româ nească) sau pe apă (v. Tabelul de la p. 92). Condica vistieriei menționează fără
echivoc raportul: „ 866 taleri și 33 de bani s -au dat la cumpărătoarea zaherelei însă kile
8000 po bani 14 ”, în vreme ce: „ 5200 taleri s-au dat la chiria la 170 care ce au dus
zahereaua la Camenița, de car po tal. 30 ” – Condica … , p. 366.
12 Ibidem , p. 312.
13 Asupra metodelor moderne de conducere a luptei, folosite de habsburgi, cronicarul
Radu Greceanu subliniază, cu referire la confruntările de la Petrovaradin și Zenta: „[… ]
precum erau nemții rânduiți […] n-au putut turcii necum vreo zăticneală să le facă, ci
nici măcar un om dintr -înșii să ia ” – Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin
Basarab Brâncoveanu … , p. 119; desigur, formațiile de mușchetari sau grenadieri î n
careu cu baionetă atașabilă la muschetă (inovație franceză recentă), acționând disciplinat,
deplasându- se în ritmul dat de toboșar, sprijinite de artilerie, noul rol al cavaleriei, care
începuse să se diversifice în funcție de misiune (dragoni, cuirasier i, husari), erau
progrese militare notabile, neasimilate încă de teoria militară otomană.
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
7
sursele de aprovizionare din Austria, Serbia și Oltenia (ceva mai târziu
Bucovina), acestea constituind limita puterii lor de expansiune, în perioada în
care Imperiul Otoman începea să se confrunte cu puterea militară a Rusiei, totul
pe fondul crizei economico-militare, cu consecințe în sfera politică , cu care
Înalta Poartă se confrun ta.
Ca stat autonom, în cadrul sistemului politic al Imperiului O toman, Țara
Românească avea datoria de a sprijini militar (materiale logistice și/sau trupe
efective) oastea otomană. Există , desigur, un anumit aspect în ceea ce privește
obligativitatea sprijinului militar pe care principii români erau da tori să îl acorde
Înaltei Porți și pe care trebuie să -l menționăm. Plata haraciului și aprovizionarea
cu materiale a armatei otomane exonera trupele Țărilor Române de prezența
efectivă pe câmpul de luptă14. În cazul în care, totuși , Poarta solicita explicit
prezența armatelor Țărilor Române în conflict, atunci plata haraciului nu se
efectua pe anul financiar respectiv15. Observăm o anumită predilecție a domnilor
români de a evita trimiterea de contingente militare pe câmpurile de bătălie, în
campaniile Porții întreprinse împotriva statelor creștine, lăsându -se astfel porți
deschise către o viitoare colaborare în eventualitatea unei victorii a creștinilor.
Așa cum aminteam, situațiile în care trupe le românești au însoțit oastea otomană
sunt excepționale, cum es te cazul celui de- al doilea asediu al Vienei, expediție
de mare anvergură a otomanilor, inclusiv sultanul deplasându -se până la Belgrad
împreună cu armata. Pe de altă parte , nici otomanii nu erau convinși de
loialitatea oștenilor români și observăm că în c adrul asediului Vienei, din 1683,
armatele Moldovei și Țării Românești au fost așezate în liniile inferioare, având
misiuni cu rol secundar, fiindu- le încredințate îndeosebi funcțiuni genistice .
După cum știm, trupele celor două principate au fost mai mult de folos
asediaților decât asediatorilor, prin informațiile pe care le transmiteau celor din
spatele zidurilor vieneze și prin simularea unor bombardamente de artilerie16.

14 M. Maxim, Obligațiile militare, în muncă și transport ale Moldovei și Țării Românești
față de Înalta Poartă în a doua jumătate a secolului XVI , în „Analele Universității din
București. Istorie”, XXVIII, 1979, p. 100; caracterul obligațiilor în perioada domniei lui
Constantin Brâncoveanu este neschimbat, comparativ cu îndatoririle înregistrate cu o
sută de ani înainte de accederea sa la tron.
15 Amintim cazul alternati vei propuse de marele vizir Yemișci Hasan Pașa, lui Ieremia
Movilă, de a participa la o expediție contra armatei habsburgice în Transilvania și
Ungaria în schimbul scutirii plății haraciului pe anul respectiv (1603); banii haraciului
urmau a fi folosiți pentru plata oștenilor moldoveni – Tahsin Gemil, Documente turcești
inedite (sfârșitul sec. XVI și sec. XVII) , în „Revista Arhivelor”, nr. 3, 1981, doc. 11, pp.
91-92.
16 Anton –Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni dela Vallachia , ediție
îngriji tă de S. Cris–Cristian, Iași, 1929, pp. 35 -36: „ Era pe timpul asediului Vienei, când
Șerban primise ordinul, ca și Voevodul Moldovii, de a porni în fruntea unui corp de 6
până la 7000 de valahi, ceea ce execută în grabă, și -și stabili lagărul în marginea
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
8
Este de menționat inclusiv prezența voluntarilor români în armata polonă a lui
Sobieski, cel care a despresurat Viena și a înfrânt trupele otomane la
Kahlemberg17. Adăugăm aici încă două episoade semnificative pentru atitudinea
filo-creștină a trupelor moldo -muntene, cel al trecerii celor două oști, a Moldovei
și Țării Românești, în 1673 de partea polonezilor la Hotin, în plină bătălie18, și
cel din 1711, al dezertării spătarului Toma Cantacuzino19, astfel înțelegem că

Vienei, unde se vede până azi o cruce care amintește de acest Principe mărinimos, care
tributar Porții, îmbrățișase cauza creștină. Tunurile sale nu -și trimeteau ghiulelele în
lagărul creștin, iar activitatea sa militară contra nemților, știa s -o neutralizeze. Sub
pretextul de a trimite spioni să cerceteze situația asediaților, el comunică creștinilor știri
din lagărul turcesc. Toate aceste servicii au fost apreciate de împărat, care conferi lui și
urmașilor săi titlul de Conte al Sfântului Imperiu Roman. Am văzut câteva tunuri și un
clopot, cumpărate de Prințul Șerban de la tătarii întorși de la asediul Vienei, și aduse pe
Dunăre în Valahia, pentru a încredința pe turci, că și ai săi s -au distins prin prădarea
nemților ”.
17 Constantin Rezachevici, O participa re românească la istoria universală : „steagurile
moldovenești ” din oastea lui Jan Sobieski în campania pentru eliberarea Vienei (1683) ,
în Miscelaneea in Honorem Radu Manolescu , București, 1996, pp. 248 -257; Antonio
Bosio, Relazione delle vittorie havute da ’ Cosacchi, Moldavi e Valacchi contro Turchi e
Tartari , Venezia, 1684; Dragoș Ungureanu, Alcune notizie riguardanti i romeni in un
libro, poco noto, del Seicento italiano , în L’Italia e l ’Europa Centro –Orientale
attraverso i secoli. Miscellanea di studi di storia politico-diplomatica, economica e dei
rapporti culturali , vol. editat de Cristian Luca, Gianluca Masi și Andrea Piccardi,
Brăila–Veneția, 2004, p. 317. Această sursă italiană contemporană conține o listă a
soldaților participanți, în cadrul armatelor poloneze și habsburgice, la eliberarea Vienei;
suma totală a oștenilor creștini implicați în operațiunea din fața Vienei – 189.880 militari
– este, desigur, exagerată, autorul (probabil un împătimit al Istoriilor lui Herodot) având
în vedere (ca și părintele istoriei la vremea sa) numărul total de soldați pe care fiecare
provincie sau stat participant îl putea mobiliza. Procentual, numărul de 40.000 de cazaci
și valahi raportat la totalul de 189.880 – față de 20.000 de soldați bavarezi, 30.000
soldați polonezi și 84.880 soldați habsburgici – ne face să ne gândim la însemnătatea
trupei oștenilor valahi, chiar dacă diminuăm suma cu 50 % pentru a le aloca
podgheazurilor cazacilor o jumătate din numărul total al oastei. La 30.000 de soldați
poloni participan ți la despresurarea Vienei face referire și Radu Popescu vornicul,
Istoriile … , p. 178. Pentru prezența românilor în oastea lui Sobieski, a se vedea și Șt.
Ionescu, P. I. Panait, op. cit. , p. 32.
18 Radu Popescu vornicul, Istoriile … , pp. 156-157; Ion Neculce, Letopisețul … , pp. 47-
49.
19 Radu Popescu vornicul, Istoriile … , p. 201; Radu Greceanu, Istoria domniei lui
Constantin Basarab Brâncoveanu … , pp. 182- 184. Toma Cantacuzino și anturajul său
aveau, pentru această trădare „patriotică” („eliberarea țării de osmanlâi”), inclusiv
binecuvântarea mitropolitului Antim, liderul „formatorilor de opinie” (preoții) ai epocii,
complotist și el, binecuvântare ce a provocat disprețul și iritarea cronicarului: „ O, cât
iaste fără de cale și fără de cuviință părții cei bisericești a să amesteca în lucrurile ceale
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
9
temerile otomanilor, în ceea ce privește problema solicitării armatelor române în
misiuni importante, erau pe deplin justificate. De altfel dezertarea spătarului
Toma Cantacuzino, vel boiar , cult, persoană influentă în S fatul domnesc, a fost
unul din capetele de acuzare aduse de Poartă lui Constantin Brâncoveanu și e
dificil de spus daca un astfel de cap de acuzare a fost sugera t (așa cum au fost
celelalte), 3 ani mai târziu, de cătr e Constantin Cantacuzino, unchiul
dezertorului, spătarul Toma fiind și văr al viitorului principe Ștefan Cantacuzino.
În general, necesitățile unei armate în materie de resurse le putem
clasifica în d ouă mari categorii: bani gata (termenul perioadei pentru lichidități )
pentru plata oștenilor și materii prime pentru campanie . Ambele categorii le
întâlnim explicite și punctate în Condica vistieriei lui Constantin Brâncoveanu ,
fiind importante în egală măsură. Dacă în cazul primei categorii (soldele
militarilor) lucrurile sunt clare, cea de-a doua categorie este mult mai
diversificată. Ea însumează multitudinea de materiale necesare frontului: cai,
materiale de construcții (grinzi, scânduri, funii, pânze e tc., necesare atât
fortificațiilor cât și construirii de nave fluviale), salahori pentru ridicarea de
fortificații, poduri, schele, (dane, debarcadere, magazii și alte dependințe ce țin
de un port la Dunăre), mijloace de transport (căruțe, boi, cai), alime nte (oi, vaci
și boi, pesmet, unt, miere, grâu, fân).
Caracteristic pentru situația economică a Țărilor Române este lipsa
solicitării de arme de foc și muniție aferentă20 (puști, pistoale, tunuri, praf de
pușcă) – explicabil ă, desigur, prin numărul mic al a telierelor productive de profil
din Țara Românească. Desigur, oastea română din acea perioadă avea în dotare
arme de foc, dar cea mai mare parte a acestora era de producție transilvană
(centrele săsești având aici o importanță specială) sau occidentală, producția

politicești […]”; de altfel, sfârșitul mitropolitului Antim Ivireanul este legat tot de un
astfel de act de natură politică, ceva mai târziu, din timpul domniei lui Nicolae
Mavrocordat, episod descris î n aceleași tonalități critice de Radu Popescu vornicul,
Istoriile … , pp. 224- 226, prin care este consemnată și dezertarea lui Toma Cantacuzino.
20 Condica vistieriei menționează sume de bani alocate pentru achiziționarea de „iarbă de
pușcă”: „ 250 taleri s- au dat la Costin căpitanul, pentru 1000 oca de iearbă de pușcă, ce
s-au luat de la dânsul, ocaoa po bani 33 ” (Condica … , p. 653); tot Condica consemnează
cei 49 de taleri achitați „ jidovului silitrarul pentru niște iarbă de pușcă ce -au făcut ” (p.
550), „200 taleri pentru 800 oca de iarbă de pușcă, ocaoa po bani 33 ” (p. 502) și „ 83,5
tal. s- au dat jidovului care face silitra, pentru érba de pușcă ce au adus aici, care i -au
fost remas de nu i s- a plătit, oca 334 ”. Toate înregistrările fac referire la necesitățile de
muniție ale oastei Țării Românești, nu la solicitări otomane, iar sumele mici alocate
demonstrează pasivitatea acesteia în fața progreselor tehnice înregistrate în epocă ;
Condica face distincție între iarba de pușcă și silitră, prima costând 50 de bani ocaua, în
vreme ce ocaua de silitră era evaluată la 33 de bani (p. 408) – pentru evitarea confuziei
dintre prețurile acestor produse trebuie confruntat originalul Condicii , ca și alte
documente contemporane.
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
10
românească de arme și muniție limitându -se la acoperirea cererilor unei armate
mici, în comparație cu personalul militar angajat de habsburgi sau otomani, o
eventuală cerere otomană depășind posibilitățile Țării Românești. Potrivit
libertăților acordate de Poartă domnilor români, aceștia aveau posibilitatea de a
încorpora în cadrul armatei câți soldați credeau că e ra necesar pentru apărarea
granițelor21 – categoria de oșteni pe care Evlya Çelebi o menționează ca fiind
cea mai numeroasă este cea a dorobanții (ostași pedeștrii, înarmați cu puști) –
înalții demnitari ai Porții cunoscând, desigur doar estimativ, numărul maxim de
soldați pe care domnii români îi puteau recruta prin mijloace proprii. În ceea ce
privește producerea de silitră în Țara Românească, este interesantă surprinderea
manifestată de Evlya Çelebi la aflarea rețetei pe care o utilizau în acest scop
țăranii din zona Focșanilor22: silitra rezulta din oasele morților îngropați în trecut
(probabil în gropi comune în care fuseseră înmormântați cei căzuți în timpul
conflictelor dintre Matei Basarab și Vasile Lupu, după cum menționează chiar
autorul23), praful de pușcă astfel obținut având un grad înalt de performa nță –
prin precizia loviturii, lipsa fumului, zgomotul redus – ce era văzut de călăt orul
musulman ca o „minune a lui Allah ” (iar de noi – în cazul în care Evlya Çelebi
nu fabulează – demnă de cercetarea științifică a secolului XXI). Înclinăm către
performanța ridicată a prafului de pușcă ( acceptând afirmația lui Evlya Çelebi)
obținut pe această cale , ca unică explicați e a motivației pentru care țăranii din
localitate preferau această rețetă/inovație macabră , în dauna celei clasice, mai
degrabă decât a justifica insolita metodă de producție ca fiind o improvizație la
care s-a recurs datorit ă lipsei ingredientelor necesare producerii prafului de
pușcă. În afară de producția internă de praf de pușcă, pentru aprovizionarea

21 Călători străini , vol. VI, p. 713; tre buie precizată tendința spre exagerare a lui Evlya
Çelebi, tipică musulmanilor de la poveștile Șeherezadei încoace: „120 de orașe în Țara
Românească, de la fiecare din ele obținându -se o vistierie întreagă” (!); „armata lui
Mihai Viteazul numărând o sută de mii de soldați” (logic, dintr -un anumit punct de
vedere); „negustori din China și India în târgul orașului Varșani (!)” (oraș neidentificat,
localizat de Evlya Çelebi în preajma Bucureștilor – posibil ca autorul să nici nu fi trecut
prin locul pe care îl descrie) șamd. Daca însemnările unui călător pot fi exagerate, ele
fiind destinate unui anumit public ce trebuia captivat, sultanul și factorii de decizie de la
İstanbul lucrau cu informații de cu totul altă natură.
22 Condica vistieriei face referire la țăranii din zona Focșanilor, care se ocupau cu
fabricarea prafului de pușcă: „ 69 taleri și 33 de bani s -au dat de s- au cumpărat zece boi
și cinci care s- au dat la silitrarii ce fac silitra la Focșani ” (Condica … , p. 672).
23 Călători străini , vol. VI, p. 7 28; nu cunoaștem vreo bătălie între Matei Basarab și
Vasile Lupu angajată de către cele două oști în zona dintre Râmnicu Sărat și Focșani.
Bătăliile principale dintre cei doi domni s -au desfășurat la Ojogeni, Nenișori (sate în jud.
Ilfov) și Finta (jud Dâmbovița); este, deci, posibil să fi fost ciocniri locale fără
importanță strategică, ori alte conflicte, din vremea lui Ștefan cel Mare sau a altor
voievozi, iar Evlya Çelebi să fi considerat gropile comune ca rezultat al celor mai
recente conflicte importante, apropiate în timp de vremea sa.
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
11
oastei se recurgea și la importuri: „ 412,5 taleri s- au dat pentru iarba de pușcă ce
s-au cumpărat de la Brașov, însă oca 10 00 po bani 55 ”, și „ 250 taleri s-au dat
de s- au cumpărat 500 oca de iarbă de pușcă de la Brașov pentru treaba oștii ”;
marfa astfel achiziționată fiind, prin urmare, cu 5 și chiar 16 bani mai scumpă
decât cea autohtonă24. Importul ne dovedește că producția internă nu asigura pe
deplin consumul armatei, în situații excepționale , cum ar fi fost un ordin
neașteptat al sultanului de mobilizare a oastei în vederea unor acțiuni militare –
în cazul de față, porunca de a sprijini armata otomană desfășurată în dispozi tiv
de campanie la Belgrad, „ însuși înpăratul gătindu -se să meargă la oaste asupra
nemților la Beligrad ”25. Porunca Porți i a sosit, după cum consemnează Radu
Greceanu, în „leatul 7203, la luna lui martie ”, iar „Rânduiala carelor ce ne- au
venit poruncă de la Împărăție de am trimis la Belgrad ” a sosit la „ aprilie 10 dni,
leat 7203 ”; „rânduiala boilor ce a venit poruncă de la împărăție, de s -au trimis
la Belgrad”, „s -a scos ” în „ Martie 27, leat 7203 ”, iar „Rânduiala de cheltuiala
oștii”, din care s-au alocat ba ni pentru achiziționarea de silitră din Brașov și s -au
cumpărat saci pentru căratul pesmeților la Belgrad, în „ Mai 1 dni, leat 7203 ”26.
Dacă luăm în considerare calitatea prafului de pușcă autohton , conform
calităților tehnice descrise de Evlya Çelebi , așadar, cu siguranță , cel puțin la fel
de performant ca și cel brașovean, motivul importului îl constituie asigurarea
cantității în această situație neașteptată și nu calitatea superioară a mărfii
ardelene. Totul s-a întreprins în mare grabă, porunca neașteptată a sultanului
„găsind pre domn fără vréme și peste putință la oaste -l rădicase pre vrémi réle
și ploioase cu receli de au pierit vitele creștinilor cât și mulți din slujitori s -au
pedestrat ”27. Cel puțin din considerente practice, care țineau de suspiciun ea
otomanilor, sultanul nu îl putea informa pe Constantin Brâncoveanu cu privire la
intențiile armatei otomane decât în ultima clipă, indiferent dacă avea sau nu
încredere în el, cu atât mai mult cu cât se bănuia la İstanbul că Bucureștii nu sunt
altceva decât un loc de convergență a agenților din mai toate țările creștine. Și
tot ca dovadă a neîncrederii în loialitatea armatei române, în situația în care
însuși sultanul participa la acțiunea de la Belgrad, pe de -o parte, lui Constantin
Brâncoveanu i s-a cerut să întreprindă o acțiune de mâna a treia – întărirea cetății
Cladovei, punct fortificat „ tot de țară ”, după ce otomanii o distruseseră ca să nu
cadă întreagă în mâna habsburgilor – și, pe de altă parte , otomanii preferau
concursul contingentelor tătărești – (indisciplinate, echipate demodat și utilizând

24 Condica … , p. 176 și p. 122 pentru silitra cumpărată de la Brașov și Ibidem , p. 408 și
p. 502 pentru prețul celei românești.
25 Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu … , pp. 104- 105.
26 Condica … , pp. 115- 122; toată suma rezultată din „ Rânduiala carelor de óste din
Martie 14 dni, l. 7203 ” a fost alocată oastei Țării Românești.
27 Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu … , p. 106;
cronicarul subliniază greutățile legate de asigurarea logisticii campaniei, datorită
intemperiilor și a molimei.
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
12
metode de luptă depășit e moral pentru contracararea unei moderne armate
europene de la început de secol XVIII , cum era cea habsburgică) , sosite din
Crimeea și regiunea Donului de Jos, de la peste 1200 km depărtare, pe drumurile
desfundate asupra cărora ne -am referit succint, în situația în care Crimeea însăși
începea să fie amenințată de ruși28 – în locul trupelor românești, aflate în
imediata vecinătate a zonelor de conflict , când însăși conducerea otoman ă
recunoștea, p rin scutirile pe care le acorda (atunci când le acord a!) domnului
muntean și țării în general, jafurile și fărădelegile pe care tătarii le comiteau în
tranzitarea Țării Românești și care, în definitiv , afecta tocma i „rayaua plătitoare
de har aci”.
În lipsa unor izvoare care să facă referire la vreo interdicție otomană
privind producția de armament în Țara Românească (și în general în toate cele
trei principate românești) , se pot emite două ipoteze plauzibile: fie otomanii nu
admiteau dezvoltar ea unei producții românești de armament – așa cum nu
îngăduiau construcția de fortificații29 și nu înclinau spre a angaja contingentele
românești în acțiuni de importanță majoră, cu grad de risc ridicat, după cum
menționam anterior , prin urmare cu atât mai mult respingeau dotarea facilă a
acestei armat e nesigure cu armament modern de producție locală –, fie chiar
autoritățile de la București erau cele care nu încurajau dezvoltarea unei producții
de armament, de teama eventualelor cereri otomane excesive în a ceastă privință
(ceea ce pare a fi varianta cea mai probabilă), așa cum, de pildă, tot domnii
munteni nu dezvoltau extracția cuprului sau a fierului, spre a nu oferi Porții
prilejul de a emite pretenții asupra materiilor prime rezultate din exploatarea
zăcămintelor30. Subliniem și faptul că producerea în serie a armelor de foc de

28 „[…] hanul Selim Gherii iaste viitoriu iarăși ca să treacă prin țară să meargă dupre
împărăție la Beligrad, măcar că în acest timp să fie avut și ei grijă despre muscali,
rădicându- se oști moschicești de au mers asupra Azacului și a altor cetăți dupre apa
Niprului și era mare grijă tătarilor. Iar de vréme ce de la înpărăție mersése hanului
poruncă peste poruncă, să nu facă într -alt chip, ci numai să să rădice să meargă, n -au
putut să stea înpotriva poruncii ” (Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin
Basarab Brâncoveanu … , p. 107).
29 Mărturia contelui Federico Veterani, comandant al trupelor habsburgice ce acționau în
zona Serbiei, Banatului și a Transilvaniei, care era direct interesat în ocuparea Țărilor
Române și alungarea otomanilor de pe linia Dunării: „ Țara Românească cuprinde cu
totul 17 districte sau comitate, după cum vrem să spunem, fără nici un loc întărit cu
ziduri, acest lucru nefiind îngăduit de turci ” (Călători străini , vol. VII, p. 476).
30 Anton –Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni , p. 8; Călători străini , vol.
VIII, p. 373: „ Mine de aur , argint și alte metale zac în adâncimile pământului, în mari
cantități, ascunse de ochii lăcomiei turcești […]. Minele de aramă sunt de asemenea pe
întinderi mari, iar locul de unde se scoate arama, se numește madan, cuvânt turcesc ce
înseamnă mină ; apoi mine de fi er, care se văd pe drumul ce duce de la Brădiceni la
Târgoviște ”. Având în vedere responsabilitățile și personalitatea autorului, nu avem
motive de suspiciune în ceea ce privește veridicitatea afirmațiilor sale; de altfel, această
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
13
război – nu ne referim la armele de foc individuale pe care le putea poseda
oricine, folosite de regu lă la vânătoare și autoapărare – necesită o anumită
discreție și o înaltă specializare, un binom funcțional în orice perioadă istorică.
Desigur, avem în vedere și faptul că situația economic ă a Țării
Românești în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu este rezultatul unor
realități vechi de câteva secole și că mediul (tradiția, p reocup ările populației
românești și ale vecinilor, oportunitățile zonale, cererea și oferta, concurența,
piețele de desfacere) nu era propice dezvoltării ramurii industriale (industrie la
nivelul epocii, desigur) a economiei, așa cum vedem la olandezi și englezi (și în
general în Occidentul divizat confesional între taberele antagonice formate din
catolici și respectiv protestanți) în aceeași perioadă, indiferent dacă sursele de
materii prime existau din belșug (bogății ale solului și subsolului incomparabi l
superioare celor din Țările de Jos). Afirmăm aceasta, având în vedere faptul că
producția de arme a fost mereu (și va fi întotdeauna) extrem de profitabilă,
indiferent de med iu sau zonă, dar tot aici trebuie spus cu aceeași certitudine că
astfel de facil ități, dacă ar fi existat, ar fi atras neîndoielnic atenția celor două
mari puteri vecine: în primul rând Poarta – ca stat suveran, apărător al acestor
țări, direct interesat în controlul acestora –, dar și Imperiul habsburgic – interesat
în ocuparea de noi teritorii, austriecii fiind autorii a numeroase prospecțiuni și
rapoarte asupra posibilităților Țării Românești de a aproviziona armata
habsburgică în eventualitatea ocupării acesteia31. Discreția, în situația unei
producții extensive, în scop de război sau pentru export, în care erau implicați
foarte mulți factori (investiții în bani, relații cu diverși furnizori, cei mai mulți
provenind din afara granițelor țării, comerțul cu diferite materiale speciale,

informație este confirmată de către Schwanz von Springfeld, care afirmă că minele din
Țara Românească erau neîngrijite d e teama otomanilor (Nicolae Iorga, Istoria românilor
prin călători , vol. II, București, 1928, p. 89 și Șt. Ionescu, P. I. Panait, op. cit. , p. 73), de
Paul de Alep ( Călători străini , vol. VI, p. 141): „Sunt aici și multe mine de argint și de
aur dar ei le țin ascunse de frica turcilor și pentru a nu le spori bogățiile ”, informație
care revine în consemnările altor călători străini în Călători străini , vol. III, p. 15;
Ibidem , vol. V, p. 275 și p. 612; Ibidem , vol. VIII, p. 188 șamd. Prin comparație, Evlya
Çelebi face referire la doar trei locuri unde se aflau mine de argint și aramă, iar dacă
avem în vedere predilecția sa pentru superlativul absolut, putem spune că nu era pe
deplin informat asupra acestui aspect, mai ales că alături de menționarea acestor mi ne,
despre a căror producție nu spune nimic, se regăsește mențiunea privitoare la ocnele de
sare care, chipurile, „aduc în fiecare an cât vistieria Egiptului ” (Călători străini , vol. VI,
p. 714). Menționăm și controlul riguros al domniei asupra comerțului cu fier și sare, a se
vedea Dinu C. Giurescu , Anatefterul, condica de porunci a vistieriei lui Constantin
Brâncoveanu , în „Studii și materiale de istorie medie”, V, 1962, doc. 53, p. 402.
31 Constantin Giurescu, Nicolae Dobrescu, Documente și regeste privit oare la
Constantin Brâncoveanu , București, 1907, p. 62; raportul generalului Veterani se referă
la posibilitatea aprovizionării armatei habsburgice cu cereale și fân, importantă pentru
noi fiind prospecțiunea întreprinsă și intenția habsburgilor.
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
14
implicarea a numeroși salahori etc.) avea anumite limite32. Exportul unor astfel
de prod use în țări inamice Imperiului O toman contravenea amintitului principiu
„dosta dost düšmana düšman olub”, linia politică oficială impusă de Înalta
Poartă domnilor români, iar exportul la s ud de Dunăre – cu prețuri de desfacere
artificial impuse, cu solicitări neregulate din punctul de vedere al termenelor de
livrare sau al perioadei, cu plăți ulterioare sau scăzăminte din haraciul ce urma
să fie strâns abia 6-7 luni sau chiar un an mai târziu – nu credem că oferea
garanț ii de rentabilitate. Controlul otoman, în tr-o astfel de eventualitate, ar fi fos t
mult mai riguros, ducând chiar la staționarea unor efective militare importante
pe teritoriul Țărilor Române, ceea ce era cu totul nedorit de domnii înscăunați la
București/Târgoviște și la Iași. Pentru Imperiul Otoman, posibilitatea Țărilor
Române de a produce arme de război – și de a susține , astfel, o armată din multe
puncte de vedere nesigură, cu o conducere considerată de sultan suspectă și care
ulterior a determinat Poar ta să prefere domni creștini desemnați direct din rândul
supușilor săi din İstanbul33, cu o stare de spirit antiotomană ce domnea în rândul

32 Cronica rul Radu Popescu menționează agitația generată de amploarea pregătirilor lui
Mihnea al III-lea (Mihail Radu) în vederea „ ridicării asupra turcilor cu sabie ”, pentru
care „ nimănui n -au spus [membrilor Sfatului do mnesc, considerați de domn nesiguri și
astfel informați asupra intențiilor sale reale doar când acestea nu mai puteau fi ascunse,
n. n.] numai gătire mare făcea : steaguri de slujitori , tunuri , ierbării și dorobanți ,
seimenii cei stricați de Constantin vodă pentru răutatea lor îi îndrepta pe la steagu ri
[…]” – Radu Popescu vornicul, Istoriile … , p. 119. Referitor la producția românească de
armament în secolul al XVII-lea, imaginea pe care o schițează N. Iorga, Opere
economice , ediție îngrijită de Georgeta Penelea, București, 1982, p. 192, este a u nor
capacități productive mult în urma celor apusene, nu numai cantitativ dar și calitativ –
arcuri, sulițe din lemn pârlite la vârf , „armurierii” fiind … țigani, în anul 1663 ; o singură
mențiune a unui fecior de selitrar , la 1655 ; mult mai târziu un prăvar pregătind praful de
pușcă –, armele de foc provenind exclusiv din import (p. 220). Condica vistieriei
menționează legăturile cu meșteșugarii din Câmpulung , care asigurau echiparea cu
coifuri a slujit orilor : „chivăra po bani 33 ” (Condica … , p. 363).
33 Nesiguranța armatei Țării Românești , generată de antipatia față de otomani, se observă
foarte bine în perioada războiului austro -otoman din răstimpul 1716 -1718 și, mai ales ,
după înfrângerea otomanilor la Belgrad, când noul domn filo-otoman, Nicolae
Mavroc ordat, pe fondul războiului în curs și cu trupe inamice staționate în țară, nu a
reușit să se impună în fața marilor boieri, aceștia având de partea lor pasivitatea sau chiar
concursul marii părți a slujitorilor, totul culminâ nd cu arestarea domnului, foar te facilă
de altfel, „în zioa de lăsata săcului, în luna lui noemvrie în 14 zile, dinsu de dimineață și
au întrat în Curtea d omnească, găsiind porțile deschise din porunca Golescului și toate
străjiile de pretutinderea rădicate cu trei zile mai nainte. Și găsiind pe Domnul și pre
toți ai Mării Sale atunce din somn deșteptați și fără de nici o gătire ”; seim enii care
aveau în pază Curtea domnească fiind somați de spătarul Golescu și de logofătul
Băleanu să depună armele : „carii auzind din gura unor boiari ca aceștia, spătariu mare,
logofăt mare, au pus armele jos și ei au făcut precum au vrut ” (Radu Popescu vornicul,
Istoriile … , p. 232). Cronicarul descrie amănunțit evenimentele, susținând, desigur,
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
15
populației , binecunoscut ă demnitarilor otomani34 – era deosebit de riscantă.
Mobilizarea facilă și foarte rapidă a une i mari mase de oameni în armata lui
Dimitrie Cantemir, în 171135, care a luptat cu entuziasm și curaj alături de ruși la
Stănilești36, ca și violențele din Iași și din alte târguri ale Moldovei împotriva
negustorilor otomani37, nu au fost decât rezultatul ace stei stări de spirit ce data
mult dinaintea evenimentelor din perioada premergătoare instaurării domniilor
fanariote. În concluzie, ca și în cazul prezenței efectivelor a oastei Țării
Românești în campaniile militare, la solicitarea Porții, unde i se încredințau
acțiuni secundare, și materialele solicitate – imperios necesare campaniei , fără
îndoială, unele din ele vitale (eșecul campaniei lui Petru cel Mare din 1711 s -a
datorat în foarte mare proporție tocmai lipsei unor astfel de materiale38, mai

poziția lui Nicolae Mavrocordat ( Ibidem , pp. 222- 236). Florentinul Del Chiaro
mențion ează la rându- i că în momentul arestării domnul se afla în reședința sa, „în haină
de casă ” (Călători străini , vol. VIII, p. 396).
34 Evlya Çelebi menționează revoltele românilor împotriva dominației otomane,
declanșate, chipurile , în mod inconștient (revolte generate sub impactul stării de
ebrietate!!!), din punctul de vedere al autorului Cărții de călătorii (Seyahatname );
sultanii otomani, care aveau în primul rând grija de a proteja contribuabilii plătitori de
haraci, n- au găsit (sau n- au avut) altă soluție împotriva acestor revolte ale populației ,
decât amenințarea cu campaniile de pradă ale tătarilor, ținta fiind în primul rând
populația civilă ( Călători străini , vol. VI, p. 714 ), ceea ce, în definitiv, nu făcea decât să
alimenteze ostilitate a românilor împotriva Porții (cf. infra , nota 37).
35 B. Murgescu, Factorul popular în lupta antiotomană a Țărilor Române. Un studiu de
caz – 1711 , în „Caietele Laboratorului de Studii Otomane”, nr. 1, 1990, pp. 153-164. În
Moldova, chemarea lui Dimitrie Cantemir la lupta împotriva otomanilor a fost urmată
imediat, 17.000 de moldoveni s- au înrolat în oastea țării , „[…] nu numai slujitorii, ce și
ciobotarii, croitorii, blănarii, cârșmarii. Slugile boierești lăsa pre boierii săi și alerga să
să scrie la steaguri. Oaste de strânsură, din târg, mai mulți fără arme decât cu arme. Să
făcusă pân’ la 17 polcovnici și 170 rocmistri cu steaguri în 15 dzile ” – Ion Neculce,
Letopisețul … , p. 209.
36 Ibidem , p. 221.
37 Ibidem , p. 206: „ unii cu poroncă, alții fără poroncă, a tăié pre turci și a -i robi, unii în
Iași, alții prin târguri, unde și -i afla prin toată țara. Și -i jăcuié de bani, de odoară, de
cai, de boarfe, de boi, de oi, de miere, de céră și de toate ce găsié. Iar băcăniile sta
vărsate pre uliță, de era sătui și copiii. Stafide, smochine, alune era destule pre la toate
babele. Iar pre care turci unii nu- i tăié, îi ducé, cu pieile, de -i da robi domniei. Iar pre
unii să tămpla de -i ascundé prietenii, care- i scăpa păn’ la prieteni. Care mai pe urmă
mare folos au fost turcii acelor prieteni care-i ascunsese ”. Negustoria și comerțul
contribuie la transmiterea de informații în ceea ce privește siguranța unei piețe
comerciale; p e acest traseu, starea de spirit de la Iași , în mod cert, a ajuns la İstanbul,
mai în tâi în cercurile negustorești, iar de aici la oficialii de la Palat, aceștia din urmă
având proprii le surse de informații.
38 Anton –Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni , p. 41: „ Se hotărî să li se
comunice, că nu li se poate da merinde, decât după ocuparea țării și apărarea ei contra
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
16
puțin nobile decât spadele, dacă putem spune așa) – erau tot de importanță
secundar ă (cu excepția cailor), dacă le clasificăm din punctu l de vedere al naturii
acestora.
În ceea ce prive ște restul de materiale necesare campaniilor militare,
solicitările otomanilor erau mult mai consistente și aveau în vedere două
necesități: cea dintâi viza nevoia de personal (mână de lucru) pentru lucrări de
fortificații, drumuri și poduri sau pentru transportul convoaielor cu provizii, al
turmelor de vite, a cailor șamd – aceasta n eînsemnând în primul rând pază , ci
mai degrabă manipularea acestor bunuri; cea de-a doua referindu- se la livrările
de materiale propriu-zise , adică provizii (zaherea), materiale de construcții,
șeptel (în primul rând cai). Conștient de puterea militară a Porții și de
slăbiciunile habsburgilor și rușilor, de imposibilitatea acestora de a-i înfrânge pe
otomani, Constantin Brâncoveanu se achita la timp de toate aceste cereri,
acoperirea lor însemnând și siguranța tronului în situația în care existau destui
pretendenți la domnia Țării Românești și tabere ale boierimii muntene dispuse
să-i sprijine39. Pentru acoperirea tuturor acestor cereri, au fost instituite o serie de

turcilor […] . Rușii, lipsiți de cele necesare, încheiară pacea cum putură ”. Chiar
Constantin Brâncoveanu, în scrisoarea adresată lui Steinville, comandantul trupelor
habsburgice din Transilvania, afirma c ă „e neîndoielnic și că această pace a fost silită de
foamea de care suferea oastea moscovită; așa încât țarul a trebuit să ceară vizirului
provizii pentru drum ” (P. Cernovodeanu, În vâltoarea primejdiilor , p. 139); generalul
Veterani consemna în memoriile sale că: „ dacă nu aș fi fost ajutat în timpul acestui marș
de domnul Țării Românești cu furaj și alte lucruri de trebuință aș fi dus -o foarte rău ” –
M. M. Alexandrescu –Dersca Bulgaru, Campaniile generalului Federico Veterani în
Transilvania și Banat (1688 -1694) (după memoriile sale) , în „Studii și materiale de
istorie medie ”, XVII, 1999, p. 200.
39 Anton –Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni , p. 42 – mărturia unui
demnitar otoman în privința lui Brâncoveanu: „Eu nu știu ce trebuie să cred de V oevodul
Valahiei – Brâncoveanu : trebuie să -l apreciez ca pe un om bun, de vreme ce adesea îmi
trimite daruri; în afară de tributul plătit la timp, îngrijește apoi de care de provizii, și tot
ce-i cere stăpânul nostru; pe de altă parte am și motive să -l cre d de om rău, constatând
acuzările ce -mi parvin din Valahia. Va trebui deci supravegheat bine, pentru a putea lua
măsuri potrivite ”. În ceea ce privește problemele pe care unii boieri complotiști le
provocau la İstanbul , a se vedea Condica … , p. 569: „15.000 taleri s-au trimes la
Țarigrad cu Ghinea Ceaușul i Ivan căpitanu, pentru prihănile ce au scornit vrășmașii,
că s-au închis boiarii aici și a venit Aga să -i ia să -i ducă la împărăție ; apoi văzând cei
mari că sunt minciuni au cerut bani și pentru aceia s -au trimis bani, afară din tal.
15.000 care a dat Măria Sa Vodă de la Măria Sa ”, apoi „ 15.000 taleri s-au trimes al
doilea rând cu Toma căpitanul tot pentru această poveste, afară de alți 20.000 care au
dat Măria Sa Vodă de la Măria Sa ” și, în cele din urmă, „ 22.500 tal. S-au trimis iar la
Țarigrad cu Constantin clucerul, ce a mers să fie și capuchehaie, tot pentru această
poveste ”. În astfel de condiții, achitarea întocmai și la timp a solicitărilor otomane se
impunea de la sine ca soluție viabilă pentru menținerea netulburată pe tronul muntean.
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
17
biruri specifice, fie de către Brâncoveanu, fie de înaintașii săi, pe care Condica
vistieriei le menționează punctual. În afara acestor biruri, existau sume de bani
colectate din alte biruri încasate regulat – cazul haraciului, seamei celei mari,
seama a doua și a treia precum și altele de însemnătate mai mică. Sumele de bani
colectate erau îndrep tate către următoarele zone (a se vedea Graficul I):
1. Belgradul (și împrejurimile – Timișoara, palăncile de la Lugoj și
Sebeș ), cel mai i mportant obiectiv al Porții și punct strategic în sistemul militar
otoman, devenit țintă prioritară în strategia habs burgilor de rezolvare a ceea ce
se va numi ulterior „problema orientală”. Amenințarea Belgradului a avut ca
rezultat amânarea până la noi ordine a unor acțiuni militare otomane pentru
ocuparea Transilvaniei, sultanul însuși luând această decizie, fără îndoială pe
deplin justificată40. Otomanii solicitau cai pentru cavalerie sau artilerie; oi, vaci,
pesmet, grâu, unt și miere pentru hrana trupelor; orz și fân pentru cai; care trase
de boi sau cai pentru transport; salahori pentru construcția de fortificații ș i,
bineînțeles, sume de bani. Tot pentru asigurarea securității Serbiei și a
Belgradului, otomanii solicitau prezența tătarilor, venirea acestora din Crimeea
și sudul Ucrainei, făcându -se prin Țara Românească , pe diferite rute, Constantin
Brâncoveanu căutând, datorită jafurilor și silniciilor la care se dedau tătarii (în
ciuda peșcheșurilor mai mult decât consistente pe care domnul muntean le dăruia
hanului tătar – cai, trăsuri, numerar , blănuri scumpe – și celorlalți comandanți ai
hoardei), căile cele mai scurte pe care aceștia să treacă Dunărea în Bulgaria cât
mai repede, chiar prin locuri ce însemnau abateri de la drumul direct către
Belgrad și prin urmare, întârzieri – trecerea Dunării făcându -se, de multe ori,
mult în aval. Aprovizionarea tătarilor cu merinde și alte materiale, asigurarea
popasurilor (conacelor) revenea tot lui Constantin Brâncoveanu. De asemenea,
în ceea ce privește Belgradul (frontul habsburgic, în general) , în tabăra otomană
se aflau și aliații Porții , ungurii lui Imre Th ököly, principe recunoscut al
Transilvaniei de către Dieta întrunită la Cristian , după bătălia de la Zărnești , și
confirmat de către sultan, dar aflat de fapt în Țara Românească cu un contingent
militar loial lui. Sarci na aprovizionării acestor detașamente de curuți îi revenea
lui Brâncoveanu, în calitate de „prieten prietenilor” Porții . Însă acest „prieten”
maghiar s-a dovedit total nefolositor pentru o tomani, care au renunțat curând la
a-l mai sprijini, și foarte păgubitor pentru Brâncoveanu, datorită costurilor de
întreținere a curuților și a jafurilor la care aceștia s -au dedat în teritoriul muntean
în care au staționat41.
2. Dunărea și porturile de la Dunăre , începând de la Silistra, punctele
strategice otomane de-a lungul fluviului erau Turtucaia, Rusciuc, Giurgiu,

40 Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu … , p. 113: „ că
cea mai mare grijă a lor era tot dăspre Beligrad ”.
41 Anton –Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni , p. 39; Radu Greceanu,
Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu … , pp. 107- 108.
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
18
Nicopole, Vidin (Diiu), Cladova, Orșova și Porțile de Fier (Dimir Capi).
Dunărea constituia la acea vreme ruta principală de aprovizionare a sistemului
defensiv otoman din Serbia și Banat. Flota otomană a Dunării avea o importanță
deosebită, una din sarcinile principale ale domnilor români fiind asigurarea
materialelor necesare construcției de vase fluviale – cherestea, parâme, pânze,
provizii, mână de lucru. Importanța aprovizionării flotei dunărene se observă în
denumirea birurilor din care se colectau sumele de bani, denumire în care apare
de multe ori numele lui Ali Pașa, comandatul flotei.
3. Camenița , avanpost al expansiunii otomane la nordul Dunării de Jos,
cetatea constituia principalul punct de supraveghere și contracarare a acțiunilor
oastei polone, dar aflat pe un front oarecum secundar, dacă avem în vedere
problemele grave, chiar dramatice, cu care otomanii se confruntau în Serbia.
Sarcina aprovizionării cu materiale și cu numerar pentru plata ienicerilor din
garnizoana Cameniței îi revenea lui Constantin Brâncoveanu. Cu timpul,
Camenița s -a dovedit a fi o cetate prea îndepărtată pentru a mai putea fi
aprovizionată cu ușurință, Poarta renunțând la fortificație în favoarea Poloniei,
desigur și în condițiile dificile de după bătălia de la Zenta, dar și a presiunii
exercitate de ruși asupra Azovului, situație în care otomanii își doreau pacea cu
orice preț, chiar și cu cel al concesiei unor puncte strategice cucerite în trecut cu
destulă greutate . Constantin Brâncoveanu solicitase Porții, în câteva rân duri, să
trimită echivalentul în bani a l zaherelei destinate Cameniței, pentru
achiziționarea de provizii la fața locului (lucru nesigur oricum), pentru că
transportul era mult mai costisitor ca zahereaua însăși42.
Redăm în continuare, din Condica de Venitu ri și Cheltuieli a vistieriei
lui Constantin Brâncoveanu, o listă a birurilor din care s -au alocat sume pentru
acoperirea cererilor otomane de război:

Denumirea birului Total
colectat Sumă
alocată
1694
Rânduiala de Vel Seama, care s -au socotit de au ieș it pe siliști,
afară din popi și sutași și slujitori și logofețeii za divan, și
Chiproviceni, care au dat birul lor osebit cât scrie în jos anume care
au ieșit la … Decembre dni 3 leat 7202 82169 41317,5
Sumele județelor ce s -au așezat; satele de bir, l a birul Ali Pașei,
precum scrie în jos anume: Ghenarie 20 leat 7202 36912 11450
Satele cu rumtoare și orașele și sloboziile ce s -au pus iar la
rânduiala cailor cum semnează în jos, Fevruarie 10, leat 7202 17645 13800
Rânduiala de birul salahorilor ce s -au rânduit pre județe, și pre alte
bresle, cum scrie în jos anume, Fevruarie 21 leat 7202 13500 11905
Sumele județelor de birnici la haraci, Martie, 20, leat 7202 102882 52307

42 Ibidem , p. 106.
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
19
Rânduiala boilor pre județe ce s -au scos, care ne -au venit poruncă
să trimitem la Belgrad, precum scrie în jos anume. Aprilie 18, leat
7202. 936 525
Sumele județelor precum s -au așezat la Seama a II -a, care s -au pus
pe birnici și pre orașe și pre sate cu rumptoare și sloboziile, precum
scrie în jos anume. Mai 20, leat 7202. 56813,25 15810
Foiță de Rânduiala carelor ce s -au rânduit pe județe să fie pentru
mergerea domniei la Bogazuri, precum scrie în jos anume. Iunie 8,
leat 7202 75 75
Rânduiala de vacile și oile ce s -au pus pre județe pentru conacele
hanului, precum scrie în jos an ume. Iulie 15, leat 7202 14616 9600
Boii ce au venit poruncă de la împărăție să dăm la Belgrad, care s –
au rânduit pre județe pre siliști și s -au plătit boul po taleri 8 și
cheltuiala boului po taleri 1 cin taleri 9, fiește care județ precum
scrie în jos a nume. August 20, leat 7202 18225 8500
Rânduiala de un bir ce s -au scos pre județe pre siliști pentru banii
vozianilor precum scrie în jos anume. Octomvrie 13, leat 7203 48090 7558,5
Rânduiala lemnelor ce era să dea la Ali Pașa care s -a pus pre județe
să i se dea bani de scândură po taleri 2 și de crivaci po taleri 0,5 și
s-au plătit aceste lemne cu bani precum scrie în jos anume.
Noiemvrie 20, leat 7203 7200 6241,5
Rânduiala de vel seama ce s -au rânduit pre județe pre birnici și
satele cu rumptoare și do robanți și călărași, precum scrie în jos.
Decemvrie 1, leat 7203 68127,5 24703,75
Total 467190,75 203793,25

1695
Rânduiala de birul Alii Pașei, ce s -au scos pre județe la birnici și la
bresle precum scrie în jos anume, Ghenarie 20, leat 7203 29888 12950
Rânduiala haraciului pe bresle, precum s -a rânduit de s -a dat
haraciul, cum arată în jos anume. Martie 1, leat 7203 108301,5 41270,75
Rânduiala boilor ce a venit poruncă de la împărăție, de s -au trimis
la Belgrad, ce s -au rânduit în toate județele, p re siliști și la sutași,
de cruce 1 bou, cum arată în jos anume. Martie 27, leat 7203 17037 13446
Rânduiala carelor ce ne -au venit poruncă de la Împărăție de am
trimis la Belgrad, ce s -au pus pe județe și pre boieri mazili și pre
mănăstiri, precum scrie î n jos anume: aprilie 10 dni, l. 7203 16870 16870
Județele de bir ce au dat la birul oștii, cum scrie în jos anume; Mai
1 dni. Leat 7203 14430,25 3522
Rânduiala de un bir ce s -a pus pre satele de birnici pentru 5000
cântare de pesmet, ce au venit poruncă de la împărăție să se facă de
s-au trimis la Belgrad, fiește care județ cum semnează în jos
anume. Mai 15, leat 7203. 4650 3961
Rânduiala de dajdia ce s -a scos pentru 6000 de oi ce au venit
poruncă de la împărăție ca să se trimită la Belgrad, la care s -au
socotit de au dat cu toții ca și la Seama a II -a, afară de călărași și
dorobanți, anume cum semnează în jos. Iunie 26, leat 7203 7500 7104
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
20
Rânduiala de seama a II -a ce s -a rânduit pre județe, care s -a socotit
să dea cu toții, afară de boiarii mazili, și sutași și slujitori și
neguțători și cămărășei și dorobanți și popi și scutelnicii călări și
pedeștrii și martalogi, fiește care județ cu suma lui cum scrie în jos,
iunie 1 dni, leat 7203 35080,5 21130
Vacile și oile de conacele hanului ce s -au rânduit pr e județe precum
arată în jos anume. Iulie 5, leat 7203 13680 9000
Rânduiala de zahereaua Cameniței, ce s -au pus pre județe, pre
birnici și pre satele cu rumptoare, fiecare județ cu suma lui, precum
arată în jos anume. Iulie 10, leat 7203 40560 8376,5
Rânduiala de ploconul hanului pre județe cum arată în jos anume.
Septembrie 1, leat 7203 16757 15024
Rânduiala de ploconul împăratului, ce s -a pus pre județe, fiecare
județ cu suma lui, cum scrie în jos anume. Noemvrie 1, leat 7204 47956,25 34267
Rânduiala de birul salahorilor ce s -a scos pre județe cum scrie în
jos anume. Noemvrie 20, leat 7204 10056 8550
Rânduiala seamii celei mari, pre județe cum scrie în jos anume.
Decemvrie 6, leat 7204 60766,5 10970
Rânduiala untului împărătesc ce s -a rânduit pre jud ețe, precum
arată în jos anume. Decemvrie 25, leat 7204 3781,81 3181,81
Total 427314,81 209623,06

1696
Breslele ce s -au pus de au dat la birul șeicilor, cum arată în jos
anume. Ghenar 15, leat 7204 14018,25 13805,5
Rânduiala semei a II -a ce s -au pus pre județe, precum scrie în jos
anume. Ghenar 12, leat 7204 32574 2000
Rânduiala boilor de Belgrad ce s -au rânduit pre județe, precum
scrie în jos anume. Fevruarie 1, leat 7204 16020 15540
Rânduiala de dajdia ce s -a pus pentru 400 de cai ce au venit
poruncă să fie pentru treaba tunurilor împărătești, care s -au socotit
de s-au pus pre siliști pre județe, cum semnează în jos anume.
Fevruarie 10, leat 7204 – și pentru 150 cai să se dea vezirul 15416,75 15008,5
Rânduiala carelor împărătești ce s -au pus pre județe precum arată în
jos anume. Fevruarie 16, leat 7204 35420 35420
Rânduiala haraciului pe bresle, precum s -a rânduit de și -au dat
haraciul, cum arată în jos anume. Martie 1, leat 7204 101460 45616
Rânduiala oilor împărătești ce s -au pus pre județe. M artie 15, leat
7204 11640 10750
Rânduiala boilor ce s -au pus de s -au trimis din țară ca să se
împlinească boii Casap -Bașii, care nu au ajuns și pentru 100 de
care de treaba Domniei, cum arată mai jos anume: Mai 18, leat
7204 6760 3345
Rânduiala de dajdia Casap Bașii, ce s -a pus pre țară pentru banii ce
au avut rânduială de la împărăție să ia, precum scrie în jos anume.
Iunie 1, leat 7204 46509,75 740
Rânduiala de birul salahorilor ce s -a pus pre județe, pre siliști, cum
scrie în jos anume. Iulie 8 dni. L . 7204 12628,5 12546
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
21
Rânduiala vacilor și oilor de conacele tătarilor, ce s -a dat în două
rânduri, întâi la conacul lui Lala Agasi, și al doilea la conacul lui
Șahpaz Gherei Sultan, ce s -a rânduit la o seamă de județe, de au dat
vaci și oi cum arată în jo s anume. Iulie 10, leat. 7204 12270 9870
Rânduiala cânepii ce s -a rânduit pre județe să fie pentru treaba
sforii precum scrie în jos anume. Septembrie – leat 7205 1950 1924,75
Birul zaherelei care s -a pus pre județe, precum scrie în jos anume.
Noemvrie 2 0, leat 7205 12127,5 12000
Rânduiala de Vel seama, care s -au scos pre siliști, fieștecare județ
cu suma lui precum semnează în jos anume. Dechemvrie 10, leat
7205 63617,3 6608
Rânduiala de dajdia cherestelii, ce s -a scos pre siliști, pre județe,
cum semn ează în jos. Dechemvrie 24, leat 7205 5691 5584
Total 388103,05 190757,75

1697
Rânduiala de birul șeicilor pre județe ce s -au pus pre birnici cum
arată în jos anume. Ghenarie 20, leat 7205. 24303,75 21786
Oile de sursat pre județe, care s -a socotit de s-a luat de oaie po bani
(loc alb în Condică) precum scrie în jos anume. Fevruarie 4, leat
7205. 25516 350
Rânduiala haraciului ce s -a pus pe satele de bir, precum scrie în jos.
Fevruarie 25, leat 7205 102228,75 87761
Rânduiala boilor de Belgrad ce s -a pus pre județe ca să dea cu toții,
afară de boiarii mazili și sutașii și preoții și logofețeii za divan și
dărăbanții și scutelnicii călări și pedeștrii și afară din satele cele cu
rumptoarea cea nouă, iar ăilalți să dea toți cum arată în jos: martie 5
dni, leat 7205 13384 11168
Rânduiala carelor de Belgrad, ce s -a pus pre județe cum arată în
jos. Martie 16, leat 7205. 6262 5603,25
Rânduiala untului împărătesc ce s -a pus pre județe pe cum scrie în
jos anume. Martie 1, leat 7205 3936,13 3892,5
Birul cai lor ce s -a pus pre județe pre birnici, precum arată în jos
anume. Mai 1, leat 7205. 21452,5 18460
Rânduiala Semii a II -a ce s -a pus pre județe cu suma lor de bani,
precum arată în jos anume. Mai 20, leat 7205. 40637,25 13278
Rânduiala birului oștii ce s -a pus pre bresle pe cum semnează în jos
anume; mai 20 dni, leat 7205 40637,25 12258
Rânduiala boilor ce s -a pus pre județe ca să se împlinească boii de
Belgrad, 1500 de boi, pre cât scrie în firman, neputându -se ajunge
din rânduiala ce s -a făcut astă prim ăvară, iunie 20 dni, leat 7205 6400 3465
Rânduiala de birul salahorilor ce s -a rânduit să dea cu toții, afară
din călărași și dărăbanți, cari au dat bani osebi de au făcut salahori,
pe cum scrie în jos anume. Iulie 1, leat 7205 19727 18600
Rânduiala vaci lor și oilor ce s -a pus pre județe să dea la conacele
tătarilor când a trecut Șahpazgherei -Sultan, fiește -care județ cum
scrie în jos anume. Iulie 8, leat 7205 13140 5460
Rânduiala de birul bumbaegiilor ce s -a pus pe județe pe siliști, cum
arată în jos an ume. August 20, leat 7205 30987 15000
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
22
Rânduiala cânepii pentru sfoara împărătească ce s -a pus pre județe,
fiește -care județ cu suma lui, cum scrie în jos anume. Septemvrie 5,
leat 7206. 5000 3987,5
Rânduiala ce s -a făcut pentru ploconul vizirului la bres le, care cum
au dat precum scrie în jos anume. Octomvrie 1, leat 7206 46673,25 1023
Sumele județelor de Vel Seamă, care s -a pus pre birnici, cum arată
în jos anume. Dechemvrie 1, leat 7206. 59593,5 5445
Rânduiala de birul de zahereaua Cameniții ce s -a pus pre județe, pe
siliști, cum arată în jos anume. Dechemvrie 25, leat 7206 7605 7172,5
Total 467483,38 234709,75

1698
Rânduiala de birul șeicilor împărătești ce s -a pus pe județe pre
birnici, fiește -care județ precum scrie în jos anume. Ghenarie 15,
leat 7206 22494,75 10770
Rânduiala sursatului ce s -a scos în toate județele ca să dea câți au oi
din 40 de oi 1 oaie și să se plătească cu bani oaia po ughi 1,
semnându -se fieștecare județ cu suma lui, precum scrie în jos
anume. Ghenarie 20, leat 7206. 19040,5 11358,5
Rânduiala untului împărătesc ce s -a pus pre județe cum arată în jos.
Ghenarie 12, leat 7206. 15000 15000
Rânduiala carelor împărătești care ne -au venit poruncă să se dea să
trimitem la Belgrad, care au rânduit de s -a pus pre județe și pe
slujitori, precum scrie în jos anume. Fevruarie, 4, leat 7206. 20580 20580
Rânduiala haraciului ce s -a pus pre județe la birnici pre siliști,
precum scrie în jos. Martie 8, leat 7206. 98380 67600
Rânduiala de dajdia ce s -a pus pe județe pe siliști pentru c aii ce a
venit poruncă de la împărăție să dăm pentru treaba tunurilor cum
semnează în jos anume. Aprilie 10, leat 7206. 20159 12160
Rânduiala boilor de Belgrad cum arată în jos anume. Mai 2, leat
7206 10728 9081
Rânduiala unui bir ce s -a scos pre județe pe birnici pentru
cheltuiala capuchehaialelor de oaste, care s -a socotit de au dat de
ughi 1 po ughi 2, fiește -care județ precum arată în jos. Mai 7, leat
7206. 1848 100
Rânduiala semii a doua pe județe la birnici , cum arată în jos anume.
Iunie 1 leat 7206. 39638,5 6530,5
Rânduiala banilor de birul salahorilor ce s -a pus pre județe precum
arată în jos anume. Iunie 26, leat 7206. 16234 16036
Rânduiala vacilor și oilor de conacele tătarilor ce s -a scos pre
județe s ă dea cu toții afară numai din boiarii mazili cum semnează
în jos. Iulie 4, leat 7206. 17940 9000
Rânduiala banilor de birul lefilor slujitorilor care s -a pus pentru
slujitorii cari au mers la Camenița, pe județe, pe siliști, cum arată în
jos anume. Iulie 20, leat 7206. 16500 1395
Boii ce s -a scos pre județe care s -au trimis la Belgrad de s -a
împlinit suma boilor care nu se împlinise cu cei ce s -au trimis mai
înainte, cum scrie în jos. 4 august, leat 7206. 4640 4464
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
23
Rânduiala de birul sforii ce s -a pus p e județe ca să dea cu toții,
afară din boiarii mazili și sutașii și popii, fiește -care județ cum arată
în jos anume. Septemvrie 25, leat 7207 8550 6158
Rânduiala de seama a treia ce s -a pus pe bresle, cu scrie î jos:
octomv. 25, dni, leat 7207 37317,5 4960
Rânduiala semei celei mari care s -a pus pre județe pre birnici, cum
arată în jos. Dechemvrie 5, leat 7207 64455,1 0
Total 413505,35 195193

1699
Rânduiala haraciului ce s -a pus pre județe la birnici pre siliști, cum
arată în jos anume: fevruarie 1 dni, leat 7207 96950 12265
Rânduiala de birul carelor și al salahorilor ce s -au trimis la
Camenița, care s -a pus pe județe, pe birnici și orașe și satele cu
rumptoarea nouă și pe satele călărășești ca să se cisluiască
împreună să dea cu toți, fiește -care județ cu suma lui, cum arată în
jos anume: aprilie 1 dni, leat 7207 32591,5 17510,5
Rânduiala salahorilor ce s -a rânduit pe dărăbanți ca să dea bani să
se facă salahori cu bani la Dimircapi, de lude 1 po taleri 12 cum
scrie în jos anume. Mai 10, leat 7207 7575 5581,25
Rânduiala de seama a doua ce s -a scos la toate județele pe birnici
pe siliști, cum arată în jos. Iunie 3, leat 7207 52232 3450
Rânduiala carelor ce au venit poruncă să dăm al doilea rând la
Camenița, neajungându -se cele dintâi care s -au pus pe birnici și pe
orașe, pe satele cu rumptoarea nouă și pe satele călărășești, fiește –
care județ cu suma lui, cum arată în jos anume. Iulie 20 dni, leat
7207 20542,5 4865
Rânduiala de boii curuților care ne -au venit poruncă de la împărăție
să dăm cruțilo r, să ni se țină în seamă la haraci, cum s -a rânduit pre
județe. Septemvrie 5, leat 7208. 6150 2800
Rânduiala Semii celei mari cum s -a pus pe birnici și pe orașe și
satele cu rumptoarea cea nouă pre județe cum scrie în jos anume.
Dechemvrie 1, leat 7208. 67755,5 6500
Total 283796,5 52971,75

1700
Haraciul, fevruarie 1 dni, leat 7208 96519 36990
Căpităniile de călărași care s -au pus de au dat la birul salahorilor ce
s-au făcut la Dimircapi pentru zahereaua împărătească ce au
poruncit să se trimită la Belgrad ce s -a pus de cruce po taleri 4,5.
Aprilie 1, leat 7208 5070 5062
Rânduiala de dajdia ce s -a socotit de s -a scos pe siliști pentru
banilor Timișvarului pe birnici cum arată în jos anume. Aprilie 15,
leat 7208 23759,5 20881
Rânduiala semii a doua ce s-a pus pe județe la birnici, cum scrie în
jos anume. Mai 20 leat 7208. 43811,25 6486,5
Rânduiala de seama a treia ce s -a pus pre județe pe siliște, cum
arată în jos anume. Septemvrie 1, leat 7209 39257,25 1450
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
24
Rânduiala de Vel Seama ce s -a scos pe bi rnici, fiește -care județ cu
suma lui, precum scrie în jos anume. Noemvrie 20, leat 7209. 76412 2030
Total 284829 72899,5

1701
Haraciul, Ghenarie 1 dni, leat 7209 125964 4558,5
Rânduiala de dajdia semei a doua ce au ieșit după rumptorile ce s –
au făcut cum semnează în jos anume. Aprilie 25, leat 7209. 89056,85 840
Total 215020,85 5398,5

1702
Sumele județelor de sfert de seama a doua, cum scrie în jos anume.
Fevruarie 20, leat 7210 85291,5 413
Total general – perioada 1694 – 1702 3133422 1195009,3
(A se vedea graficele II și III pentru Tabel)

Din totalul colectat al acestor biruri, am extras numai sumele de bani
care au fost utilizate pentru nevoile armatei otomane și anume: materiale, plata
salahorilor folosiți la lucrări le de fortificații sau a lte munci necesare logisticii
armatei (poduri, depozite, debarcadere, corăbii șamd) , leafa slujitorilor – în
situația în care aceștia au fost trimiși în zone de front sau cu misiune de pază și
patrulare, chiar daca arealul nu era cel de campanie, dar era indicat explicit de
autoritățile otomane –, aprovizionarea trupelor aliate aflate în tranzit spre front
pe teritoriul țării (conacele tătarilor, boii curuților), sumele de bani acordate ca
peșcheș comandanților tătari lor spre a preveni jafurile în perioada tranzitării
teritoriului Țării Românești , spre sau dinspre Belgrad sau de ocolire a teritoriului
țării43, numerarul oferit peșcheș comandanților otomani ( îndeosebi marelui vizir )
pentru a evita participarea efectivă cu trupe în campania militară sau pentru a fi
obținute reduceri ale sumelor solicitate de otomani și , în general , orice altă sumă
care avea legătură cu furniturile și cheltuielile subsidiare pentru campania Porții.
Sunt incluse aici si sumele de bani acordate hanului tătar în momentul mazilirii
acestuia, pentru evitarea unor ciocniri cu trupele muntene – Constantin
Brâncoveanu primise ordin de a mobiliza oastea în vederea unei eventuale
intervenții44. Includem aici și darurile lui Constantin Brâncoveanu pentru

43 „1438 taleri s-au dat […] vizirului hanului ca să nu vie tătarii pen țeară ”, Condica …
p. 85 sau „ 1250 taleri s- au dat hanului darul când era la Belgrad ca să nu vi e nescari
tătari să treacă prin țeară la înturnătoare însă hanului 1000 și hasnadarului 250 ” –
Condica … , p. 442.
44 Ibidem , p. 701: „ 5000 taleri s- au dat lui calga sultan cel hain, bani gata ca să nu vie
să strice țeara ”. Suma totală oferită hanului „cel hain ”, pentru mazilirea căruia Înalta
Poartă a poruncit lui Constantin Brâncoveanu să își mobilizeze oastea, în vederea unor
acțiuni de pedepsire , este de 6 .163 taleri; această sumă a avut menirea de a stinge un
focar de conflict iminent și primejdios. Altă sumă de bani a fost dăruită noului han,
www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
25
comandanții militari otomani (sau trimise chiar sultanului) , aflați în tranzit prin
țară sau pe rute din apropierea țării, în drum spre Belgrad, deoarece aceste
peșcheșuri influențau deciziile lor cu p rivire la rolul pe care urma să și -l asume
oastea munteană în cadrul operațiilor din zonele de conflict , dorința domnului și
a dregătorilor săi fiind de a evita, pe cât era posibil, participarea directă la
campania militară. Nu sunt incluse aici sumele de bani date drept mită pentru
chestiuni politice (darurile către sultan, valide sultana, hasech i sultana, marele
vizir, tefterdarul, reis- effendi și alți demnitari otomani, inclusiv cei de la Dunăre,
dar care n-aveau legătură directă cu războiul în curs ), alte cerințe otomane fără
legătură cu frontul, motiv pentru care cele patru semi principale (ha raciul, vel
seama, seama a doua și a treia) , ca și alte biruri importante (birul cailor,
rânduiala casap bașii, oile de sursat șamd) , nu sunt reprezentate în fiecare an din
perioada acoperită de Condică , chiar dacă denumirea lor sugerează o anumită
direcționare către Adrianopol.
Se remarcă din G rafic perioada desfășurării războiului dintre otomani și
habsburgi (1694- 1698), cu bătăliile de la Lugoj, Petrovaradin și Zenta, unde
sumele consistente sunt sugestiv reflectate grafic, urmate de o diminuare a
acesto ra odată cu 1699, moment în care sumele de bani colectate erau prioritar
folosite în scopuri interne , suma totală a birurilor scăzând și ea . Suma din
ultimul an avut în vedere, 1702, este foarte redusă, dat fiind că au fost alocate
sume pentru nevoile militare ale Porții numai dintr-un singur bir – seama a doua
din 10 februarie.
Observăm o predilecție a otomanilor de a investi în tot ceea ce este
îndeobște cunoscut ca logistică a trupelor, mai ales în sistemul de transport pe
Dunăre a materialelor către Bel grad – 50 % din ceea ce a fost solicitat și s-a
încasat din Țara Românească a fost vărsat aici, în vreme ce frontul propriu-zis
primea doar 41 %, iar în privința frontului de la Belgrad firmanele înso țesc
aproape invariabil cererile adresate domnului munte an, în vreme ce, în cazul
sistemului de navigație pe Dunăre , rolul firmanelor este luat de ordine scrise
(sebepi tahrir ) – ceea ce este firesc, având în vedere că ordinea de zi a
reuniunilor la care participa sultanul, alături de înalții dregători ai Imper iului,
cuprindea teme de maximă relevanță pentru politica externă a statului.

Gazigherei sultan, și alte sume la fel de mari autorităților otomane implicate în acest
episod – „3431 tal și 99 bani s -au trimis cu Mihai grămăticul la Iusuf Pașa,
seraschierul, darul lui de a lăsat oastea să vie la București ”; sumele alocate pentru astfel
de motivații, care puteau afecta oastea țării – mobilizare, aprovizionare, ordine de luptă,
retrageri – au fost incluse în contribuția țării la efortul militar otoman.
www.cimec.ro

Dragoș Ungureanu
26

Graficul I
Raportul dintre cele trei obiective otomane aprovizionate de
vistieria Țării Românești
85557.5398255.06484704.25
Camenița – 9 %Belgrad – 41 %Flota, porturile și
fortificațiile
dunărene – 50 %
Sumele sunt calculate în taleri lei

Graficul II
Raportul dintre suma revenită nevoilor militare otomane și restul
alocat altor probleme din totalul de 3133422
taleri colectați de vistierie în perioada 1694-1702
1938413 1195009.31
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Totalul sumelor alocate armatei otomane din aceste biruri – 38 %
Sume de bani alocate altor probleme decât celor militare – 62 %
Sumele sunt calculate în taleri lei

www.cimec.ro

Țara Românească în sistemul militar otoman la sfârșitul secolului al XVII -lea
27
Graficul III
Raportul dintre totalul sumelor colectate și sumele alocate nevoilor
a r m a t e i o t o m a n e î n p e r i o a d a 1 6 9 4 – 1 7 0 2
4135398.572899.552971.75195193234709.75190757.75209623.06203793.25
85291.5215020.85284829283796.5413505.35467483.38388103.05427314.81467190.75
170217011700169916981697169616951694
Totalul din care s-au alocat sume armatei otomane
Sume alocate nevoilor militare otomane
Sumele sunt calculate în taleri lei

www.cimec.ro