Miscarea Legionara de la Aparitia Sa Pana In Zilele Noastre

Cuprins

1. Noțiuni introductive

La începutul anului 1920, fascismul reprezenta cel mai nou și contagios fenomen politic european. Acest fenomen nu avea să se bucure peste tot de succes. În românia, dornică să copieze modelele politice ale Europei, o parte a intelectualilor au început să importe ,, mimetic fascismul mussolinian” imediat după apariția sa pe scena politică românească. Impactul fascismului asupra României este dat de Garda de Fier care în ani 30 reușește să se impună pe scena politică românească ca mișcare și partid de care celelante părți trebuie să țină cont. Grupări precum ,,Fascia Română” sau Acțiunea Românească”, slabe mișcări, nu reușesc să se impună pe scena politică. Faptul că Garda de Fier a ajuns să impună teamă în rândul forțelor politice românești se datorează electoratului român care, derutata de avalanșa de ideologii, are preferință pentru specificul național al legionarismului ,,ca versiune indigenă a fascismului”1.

În România, în care o mare parte a electoratului era nemulțumit, îi va permite Gărzi de Fier să se poziționeze între primele trei partide ale țării.

,,Fascismul și legionarismul sunt pentru români, ca de alfel pentru majoritatea europenilor din anii 1920-1940, ultimii veniți în politică”. Fascismul si legionarismul se traduce prin termeni, ca anti-liberalism, anti-comunism, antisemitism, ai revoluției fie ea națională, politică sau spirituală, fascismul și legionarismul nu reprezenta în aceea perioadă doar o ,,realitate cotidiană ci și un virus semantic”.

Petre Andrei, un admirator al fascismului italian consideră fascismul o ,,doctrină fundamentală apusă comunismului, reacționar- burgheză, naționalistă prin excelență”. Petre Andrei arată cauzele care au permis fascismului italian să se impună: după anul 1890 liberalii erau nepregătiții să guverneze, erau prea oportuniști, preocupați doar de putere și de lupta contra celorlalte partide. În opinia lui Vasile Marin, ideologul de frunte al legionarimului (și-a dat teza de doctorat asupra fascismului la Universitatea din București), considera elementul fascism un ,,spirit combativ, reacția față de Revoluția din Rusia.

În România, Ionel Brătianu nu conducea ca un liberal, ci in mod autoritar – partidul, guvernul, țara. Efectele acestui stil de a conduce au fost profunde: după moartea lui in 1927, in PNL a rămas un vid de autoritate, căci la umbra lui Ionel Brătianu, nimeni nu poate sa-si creeze o legitimitate solida, partidul este divizat in fracțiuni si dizidente – partidul e slăbit, in mare parte – nu exclusiv – din cauza autoritarismului defunctului lider. In mod similar, dominata asupra guvernului (decada liberala) a avut ca efect înstrăinarea noilor generații care, in România Mare, aveau așteptări si aspirații mult mai complexe, generații care nu se regăseau in liderii liberali, in Brătieni, in stilul lor de a conduce la fel ca pe vremea Vechiuluii Regat, a votului cenzitar, si care vedeau in liberali un partid corupt, depășit etc. Drept consecință, regimul democratic-liberal a fost discreditat in mintea noilor generații, care, frustrate, s-au îndreptat spre curente extremiste, antidemocratice si antiliberale. Generația de intelectuali din 1927 nu mai avea înclinații spre ideologia liberală. Autoritarismul lui Brătianu e singura cauza a apariției legionarismului.

Pentru România, anul 1918, părea să fie benefic instituțiilor democratice de tip occidental. După Marea Unire de la 1918 România se bucura de introducerea votului universal, de pluralism politic, o constituție democratică, de instituții democratice, ceea ce dădea toate premizele un regim democratic. Însă, liberalii nu au reușit să realizeze reformele politice și sociale radicale într-o României nepregătită să accepte, într-o țară în care exista o proastă funcționare a instituțiilor, într-o țară în care cultura politică democratică și tradiția lipseau. În opinia unor autori (Mihai Chioveanu) liberalii sunt văzuți ca un ,,țap ispășitor” deoarece experimentul democratic a fost sortit eșecului și a creat în România numeroase disfuncționalități. Carol II este cel care va pune, în anul 1938 ,,experimentului democratic”.

După ideile liberale din ani 20, reînoirea democratică promisă de PNȚ în anul 1928 și scurta domnie a celei de a treia căi, neo-liberalii, supă anul 1934, România interbelică, asistă la conflictele dintre doi actori neconstituționali: Garda de Fier, cu revoluția sa națională, radicală și ,,dictatura modernizatoare a regelui”.

2. Primele Acțiuni Legionare

La începutul anilor 1920, tinerii studenți și adolescenți priveau cu admirație la eroismul părinților, bunicilor, fraților mai mari sau al rudelor apropiate, care luptaseră în război și realizaseră Marea Unire. Marea Unire a fost realizată cu mari sacrificii. Ungaria și Bulgaria au refuzat să accepte apartenența Transilvaniei și a Dobrogei la statul român și au început o campanie pentru revizuirea tratatelor, iar Uniunea Sovietică a refuzat să accepte faptul că Basarabia aparținea României și nu a semnat nici un tratat în acest sens. Din acest motiv, mișcările de extremă dreapta au avut o largă audiență în provinciile recent intrate în componența statului român (Banat, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Transilvania). La Mișcarea Legionară au aderat aromânii veniți din statele balcanice (în special Grecia dar și Albania, Bulgaria și Iugoslavia). În aceste state aromâni au fost persecutați datorită faptului că și-au exprimat dreptul la autodeterminare.

După Primul Război Mondial România a început refacerea economică dar această tentativă a fost spulberată de criza economică mondială din 1929- 1933, care a afectat profund atât gospodăriile țărănești, cât și pe muncitorii industriali. Reforma agrară și introducerea sufragiului universal pentru bărbați au marginalizat pe urmașii aristocrației funciare autohtone, care se identificase în perioada Vechiului Regat cu Partidul Conservator. Reprezentanți ai păturilor sărace, cât și descendenți ai marilor proprietari conservatori s-au întâlnit în cadrul extremei drepte române, inclusiv Garda de Fier.

În toată țara, dar mai ales în Moldova, acționau o mulțime de agenți comuniști sovietici, infiltrați sau proveniți din Basarabia și Rusia, în majoritate evrei. Ideile antinaționale, atee și antimonarhice începeau să câștige teren inclusiv în mediile universitare.

Mulți din cei care luptau împotriva comunismului luptau împotriva unor concepții și a unor oameni politici de origine iudaică și se considerau astfel antisemiți, dar nu din punct de vedere rasist ci din punct de vedere social politic. Totodată, în perioada interbelică, cuvântul de „jidan” folosit în paralel cu cel de „evreu” nu avea conotația depreciativă sau negativă din zilele noastre. Pericolul „importului de revoluție roșie bătea la porțile României”5. Realizând primejdia comunistă, Codreanu convoacă, în martie 1919, pe camarazii săi de școală, în Pădurea Dobrina. Atunci se hotărăște să se opună cu toții cu ,,arma în mână unei posibile invazii bolșevice dinspre URSS”6. În aceeași lună înființează societatea cultural-națională a elevilor liceului din Huși. Societatea va purta numele de „Mihail Kogălniceanu”.

În toamnă Codreanu se înscrie la Facultatea de Drept din Iași. Se înrolează în același timp în „Garda Conștiinței Naționale”, asociație anticomunistă a muncitorului Constantin Pancu sub conducerea căruia Codreanu începe o puternică activitate antibolșevică: – sparge în 1920 grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din Iași și de la Atelierele C. F. R. În acea perioadă, portul armelor era permis, iar comuniștii și reprezentanți ideilor anticomuniste dețineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unor confruntări armate.

Codreanu se implică în mișcarea studențească, iar în 1919 este ales președinte al Societății Studenților în Drept din Iași. Prin acțiunile sale și ale colegilor se realizează în mai 1922 “Asociația Studenților Creștini” în locul “Centrului Studențesc din Iași”. Codreanu își va lua licența în drept la 22 iunie 1922, iar în toamnă pleacă în Germania la doctorat. La 10 Decembrie 1922 studenții din întreaga țară declară grevă generală.

Motivele: – starea de mizerie a studenților români; – numărul mic de locuri în universități pentru ei în raport cu locurile ocupate de evrei; în timpul războiului, tinerii iudei nefiind cetățeni români, nu au fost înrolați în armată; și astfel s-au înscris în facultăți în număr mare pe locurile rămase libere după plecarea tinerilor români pe front; când aceștia din urmă s-au întors acasă, au constatat că nu își pot începe sau continua studiile, locurile lor fiind ocupate; în multe facultăți numărul de studenți evrei îl depășea pe cel al românilor; – atitudini evreești considerate insultătoare (la Cluj mediciniștii iudei refuzaseră să facă disecție și pe cadavre evreiești – doreau numai pe cadavre de români).

3. Liga Apărării Național Creștine

În anul 1923 Codreanu a convocat delegațiile studenților greviști din totaă țara. În urma acestei întâlniri a luat ființă Liga Apărării Național Creștine ( LANC). În spatele LANC se ascundea inteția de a lansa mișcarea studențească împotriva noului proiect de Constituție care se discuta în Parlament. LANC erau împotriva modificării articolului 7 din Constituția României.

Parlamentul modifică art. 7 din Constituție, dând din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul patriei, în pofida faptului că ,,mulți nu știau bine limba română, intraseră clandestin în țară, erau agitatori comuniști infiltrați și promotori ai schimbării violente a ordinii sociale și ai dezmembrării României”.

În cele din urmă Constituția a fost votată iar LANC lansează o campanie de proteste din ce în ce mai violentă. Au loc nenumărate ciocniri cu poliția. Corneliu Codreanu este arestat pentru prima oară dar după 7 zile i se dă drumul, justiția negăsindu-i nici o vină.

Președintele LANC era pe profesorul A.C. Cuza iar Codreanu este însărcinat cu organizarea L.A.N.C. pe întreaga țară.

În doi ani și jumătate aripa radicală a LANC a executat cel puțin doi oamameni fără a mai socotii răniții din atentatul lui Manciu și din luptele de stradă. Acțiunile LANC se înscriu în contextul acțiunilor dreptei europene. În Germania extrema dreaptă a organizat între ani 1919-1922 mai multe atentate soldate cu mulți morți și răniți. În Polonia primul președinte ales al republici, Gabriel Narutowicz, a fost victima unui atentat mortal în anul 1922, atentat organizat de extrema dreaptă.

LANC a început o perioadă de căutări prin tatonări ,, în ideea conectării la tradițiile reale al propriei țări – foarte înrădăcinate la sate și încă puternice pe atunci- și la manifestările culturale ale unul epoci, care implica, de asemenea, între alte și atitudini, forme de protest politic sau doborârea cu focuri de arma a adversarului”8.

4. Legiunea Arhanghelului Mihail

Codreanu și Moța vor părăsii România în toamna anului 1925 pentru un stagiu de pregătire în Franța. Aceștia se vor întoarce în țară în aprilie 1926 pentru a participa la prima campanie electorală de anvergură din România. Codreanu ca candida pentru un post de deputat în județul Putna. Aceste alegeri vor reprezenta sfârșitul relației dintre LANC și Codreanu. Motivul acestei despărțiri era: militanții cu ,,revolverul în buzura” se constituie într-o aripă tot mai radicală care devenise incomodă pentru conducătorii Ligii.

În urma alegerilor Codreanu nu a reușit să obțină locul de deputat însă, LANC a obținut 120.000 de voturi și atrimis 10 deputați în Parlament.

Codreanu va părăsi LANC și va înființa la 24 iunie 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail ( LAM). LAM va fi nucleul doctrinar și conducător al Viitoarei Gărzi de Fier.

Astfel a luat ființă primul ,,cuib de legionari”. Acest cuib era organizat după șase legi: a disciplinei, a muncii, a tăcerii, a educației, a ajutorului reciproc și a onoarei. Cu timpul, cuibul a devenit elementul de bază al Mișcării Legionare. Au mai fost înființate totodată cuiburi de doamne sau domnișoare denumite ,,cetățui”, precum și “Frății de Cruce”. Ele reuneau tineri până la 18 ani. Lupta pe care începe să o ducă ML este atât împotriva comunismului cât și a mizeriei și imoralității politice din țară.

Încetul cu încetul Mișcarea Legionară s-a extins în toată țara. A început să publice reviste și cărți. Prima revistă a purtat numele de „Pământul strămoșesc”. S-au înființat șantiere și tabere de muncă legionare unde elevii, studenții și oamenii de toate categoriile își aduceau aportul prin efort fizic și intelectual la ridicarea de cămine studențești și culturale, școli, biserici, drumuri, poduri, precum și la reparații de clădiri de tot felul și ajutorări de persoane nevoiașe. S-au ridicat în 10 ani de la înființarea ML, între altele, peste 5 biserici, 7 cămine culturale și studențești, 2 mânăstiri, 4 case parohiale.

În anul 1937, la zece ani de la înființare, ML avea 1 milion de membri. Nu de puține ori legionarii au fost maltratați în timpul lucrărilor de către jandarmi sau polițiști și în ciuda tuturor protestelor făcute către oficialități.

Anul 1928 este cel al eforturilor financiare: se cumpără o camionetă și se începe comerțul legionar. Tinerii legionari doreau să dea un exemplu de activitate comercială cinstită și benefică pentru societate. În următorul an se înființează Senatul Legionar. „Un for condus de oameni de peste 50 de ani, intelectuali, țărani sau muncitori, care au trăit o viață de mare corectitudine, au dat dovadă de credință în viitorul legionar și de înțelepciune”(C.Z.C.)

În vara lui 1930 Codreanu încearcă crearea unei organizații care să cuprindă orice grupare, partid sau asociație ce dorea să lupte împotriva comunismului. Din această organițatie urma să facă parte și ML. Numele noii organizații: „Garda de Fier”. La Garda de Fier nu au aderat decât legionarii, celelalte grupări politice ,,preferând să se țină deoparte și să lase greutatea luptei antibolșevice pe umerii Mișcării”9. Astfel, Garda de Fier și Legiunea Arhanghelul Mihail s-au suprapus. Garda de Fier a devenit doar un alt nume al ML.

Alegerile din aprilie 1931, datorită persecuțiilor, nu dau câștig de cauză legionarilor. Simbol electoral al ML a fost ,,gardul”. El va rămâne de-a lungul timpului ca simbol oficial al Legiunii Arhanghelul Mihail. Semnificația lui este dată de cealaltă denumire a ML și anume, Garda de Fier: un gard împotriva expansiunii comunismului.

La doar 20 de zile după alegerile generale din 1931, un mandat de deputat din județul Neamț a fost declarat vacant. Codreanu candidează și este ales deputat. La începutul anului 1932, prin moartea ministrului de justiție Constantin Hamangiu, în județul Tutova a fost eliberat un nou loc de deputat. Alegerile au fost fixate pentru 17 martie. La 9 ianuarie, echipele de legionari au început să străbată județul din sat în sat, mergând pe jos peste dealuri și prin zăpada foarte mare.

Dorind să arate deosebirea dintre Legiune și celelalte partide, dar și datorită lipsei mijloacelor materiale, Corneliu Zelea Codreanu, recurge la o metodă propagandistică inedită, nemaiîntâlnită până atunci. Astfel, el a propus legionarilor o măsură eroica și anume un marș de 300 de kilometri de la București la Bârlad. Acest marș a fost realizat în zece zile de către o echipă de legionari condusă de Mihail Stelescu. Guvernul a dat ordin autorităților de a opri propaganda desfășurată de legionari, iscându-se adevărate bătălii cu jandarmii.

Astfel, echipele de legionari au fost arestate, bătute și eliberate în cele din urmă de către camarazi. Considerându-i pe legionari tulburători ai ordinii publice, în martie 1932, guvernul Iorga – Argetoianu pronunță a doua dizolvare ilegală a Gărzii de Fier și fixează noile alegeri pentru 17 aprilie. Totuși, candidaturile depuse nu au mai putut fi anulate, iar Mișcarea Legionară câștigă al doilea loc de deputat. După căderea guvernului Iorga- Argetoianu, în iunie 1932, în noua campanie electorală în care legionarii sunt atacați de bande armate național-țărăniste, bătuți cu ciomege, și înjunghiați, Mișcarea Legionară câștigă cinci locuri de deputat.

5. Dictatura lui Carol al II-lea

În mai 1933 s-a constituit “Echipa Morții”, apariția acesteia având loc într-o perioadă în care legionarii erau acuzați că sunt falsificatori de bani și că se află în slujba străinilor. Respectivul grup nu era unul de asasini așa cum fals s-a spus de către dușmanii ML, ci unul de propagandă. Cei care alcătuiau echipa și-au luat denumirea de la decizia lor de a înfrunta pașnic, de a îndura toate loviturile din partea autorităților, chiar și moartea, pentru a răspândi credința legionară. Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, au fost atacați, bătuți și arestați cu toții. Astfel, încă o dată cei care trebuiau să apere legea au încălcat-o, iar cei care au fost supuși abuzurilor au fost trimiși în judecată, bineînțeles, tot pentru tulburarea ordinii publice. Procesul are loc la Arad și se încheie cu o nouă achitare, acesta fiind și momentul în care Garda de Fier se extinde la scara întregii țări.

Subsecretarul de stat de la Interne, Armand Călinescu, ordonă jandarmilor să atace și să desființeze tabăra de muncă de la Vișani, unde peste 200 de legionari construiau un dig împotriva apelor Buzăului ce distrugeau regulat culturile țăranilor. Cum politicienii nu fuseseră capabili să-i ajute pe țărani, nici nu au dorit să-i lase pe alții să o facă. Legionarii din tabără sunt maltratați și umiliți.

În urma unor tensiuni guvernul condus de Vaida-Voevod a trebuit să demisioneze spre sfârșitul anului 1933, urmează guvernul I. G. Duca. Încă dinainte de venirea sa la putere, I.G. Duca, la presiunile lui Titulescu și a cercurilor iudeo-masonice franceze, și-a luat angajamentul de a dizolva Garda de Fier. Astfel, printr-un jurnal al Constituției de miniștri, promulgat la 9 decembrie 1933, pentru ca legionarii să nu-și mai poată depune candidatura la alegeri, are loc cea de-a treia dizolvare ilegală a Mișcării. Dizolvarea s-a făcut în ciuda faptului că nici regele, nici Curtea Supremă de justiție și nici Guvernul nu au fost de acord cu așa ceva.

Imediat după publicarea decretului privind dizolvarea Gărzii de Fier, guvernul a trecut la interzicerea presei legionare și arestarea unui mare număr de camarazi, cifra ajungând până la 12.000, iar în decurs de o lună sunt uciși de către poliție 7 legionari. Primul dintre ei, studentul Virgil Teodorescu este împușcat pe la spate în timp ce lipea afișe electorale în Constanța. Asasinul este ridicat în grad de către autorități și mutat în altă regiune. Asemănător s-a întâmplat și în celelalte cazuri.

În noaptea de 29-30 decembrie 1933, 3 legionari, Nicolae Caranica, Nicolae Constantinescu și Doru Belimace, indignați de fărădelegile săvârșite de I.G. Duca și de suferințele camarazilor lor, fără să primească ordin ci din proprie inițiativă, îl împușcă pe primul ministru la Sinaia și se predau autorităților. În concepția legionară, ,,dacă un camarad încalcă o lege creștinească trebuie să-și ispășească pedeapsa prin canonul pe care îl primește de la preot, iar dacă încalcă o lege a țării trebuie să se predea”10.

A urmat un val de arestări abuzive și mai mare: 18.000 de legionari sunt internați în lagăre. Mii sunt bătuți crunt. Peste 300 se internează în spitale în urma schingiuirilor primite, iar 16 sunt omorâți. Printre cei arestați se numără figuri de seamă ai intelectualității române: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Dragoș Protopopescu, Radu Gyr și alții. Între 17 martie și 5 aprilie 1934 la Consiliul de Razboi din București se judecă procesul Mișcării Legionare acuzată de complot pentru asasinarea lui Duca. Mișcarea este absolvită în totalitate de orice vină iar cei trei legionari care l-au pedepsit pe primul ministru sunt condamnați la muncă silnică pe viață.

Speriată de evoluția ascendenta a Gărzii de Fier, camarila regală a încercat să-l discrediteze pe Corneliu Zelea Codreanu prin atragerea de partea ei a lui Mihail Stelescu, un foarte vechi camarad. Acesta a pus la cale de două ori câte un complot pentru uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, care au fost descoperite, fapt ce a dus la excluderea lui Stelescu din ML. Se fac plângeri oficiale la Parchet pentru arestarea și judecarea lui Stelescu. După eliminarea lui din Mișcare, Stelescu întețește insultele și calomniile la adresa lui Codreanu prin publicarea, pe banii guvernului, a unei reviste, “Cruciada Românismului” în care își desăvârșește jocul murdar. Stelescu putea scrie orice murdărie în ziarele vremii sau în revista proprie.

Asupra Legiunii însă, guvernul aplica cenzura și orice răspuns de apărare devenea practic imposibil. Foști camarazi (în număr de 10) de-ai lui Stelescu, se hotărăsc să-l pedepsească pentru a nu mai continua cu posibile atentate și insulte. Ei îl împușcă pe data de 16 iulie 1936.

Regele Carol II s-a speriat de simpatia enormă pe care a căpătat-o ML. A încercat o manevră de apropiere prin propunerea adresată Căpitanului de a i se ceda șefia Mișcării în schimbul unui post de prim ministru. Codreanu a refuzat. În timpul campaniei electorale din 1937 autoritățile au utilizat extremismul politic pentru a combate „extremismul ML”. Rezultatul democrației: cinci legionari omorâți și sute răniți.

Dar, deși asasinați, maltratați și furați masiv la urne, legionarii câștigă aproape 16% din voturi. Regele se simte amenințat în poziția lui și decide instaurarea propriei dictaturi în 1938. Schimbă Constituția, desființează partidele politice și creează partidul unic al cărui șef devine. Armand Călinescu ajunge acum prim ministru fiind și ministru de interne.

El aplică o represiune cruntă împotriva Garzii de Fier. Peste 80 de legionari sunt omorâți în chinuri groaznice, sute schingiuiți, bătuți și mii încarcerați. Carol al II-lea dă ordin lui Armand Călinescu asasinarea lui Codreanu. Codreanu este asasinat. După asasinarea lui Codreanu foarte mulți legionari au fugit din țară, în special în Germania, unde s-a format un comandament.

În noaptea de 21 – 22 septembrie s-a format un nou guvern condus de generalul Argeșeanu care a avut misiunea de a ordona cele mai cumplite represalii împotriva Mișcării Legionare. În acea noapte, după datele oficiale, au fost omorâți peste 500 de legionari în toată țara. Din fiecare județ trebuiau executați cel puțin 5 legionari.

Au fost împușcați în lagărele și închisorile politice, în interiorul caselor sau în curte de față cu familiile. Apoi trupurile au fost expuse în centrele orașelor timp de 3 zile iar elevii de liceu obligați să vină împreună cu profesorii ca să le vadă. Alții, nu puțini, au fost torturați și arși de vii. Iar liderii partidelor politice tradiționale nu au protestat deloc. Se bucurau pe ascuns de dispariția unor concurenți politici.

Așa ,,funcționa măreața operă de glorie din perioada interbelică. Nici măcar regimul comunist nu a avut curajul să împuște în public oameni nevinovați, fără să le facă măcar un simulacru de proces”.11

Prigoana împotriva legionarilor a continuat până în vara anului 1940. Atunci, în urma evenimentelor politice care au avut loc și care s-au soldat cu o nouă configurație europeană, dar mai ales în urma dezmembrării statului național român, Horia Sima, care devenise liderul ML, ia hotărârea de a răsturna regimul carlist. Era singura cale de salvare a României în fața noilor pericole care o pândeau( în opinia noului lider al ML)

6. Instaurarea statului național-legionar în România

În seara zilei de 3 septembrie 1940 a izbucnit confruntarea violentă a activiștilor legionari cu forțele de ordine, mișcarea fiind cunoscută sub numele de revoluția legionară. Centrele de acțiune au fost București, Constanța, Brașov, Timișoara, Sibiu, Deva și Alba Iulia. Cad 8 legionari și sunt răniți alți 40. Cinci jandarmi și polițiști își pierd viața. Autoritățile statului au pierdut sitauația de sub control.

Pe 6 septembrie Carol al II-lea abdică. Mihai este proclamat rege. Ion Antonescu devine conducător al Statului. Forul legionar îl proclamă pe Horia Sima Comandant al ML. La 14 septembrie 1940 România este proclamată Stat Național Legionar prin decret de regele Mihai I. Se alcătuiește noul guvern sub conducerea lui Ion Antonescu, iar Horia Sima este numit vicepreședinte al consiliului de miniștri.

ML era convinsă că ,,războiul bătea la ușa țării și că numai prin luptă puteau fi recuperate teritoriile pierdute”12. Pentru ca România să poată face față unui conflict armat ML considera că în fruntea statului trebuia să fie un militar. Așa a ajuns Ion Antonescu la guvernare. Acesta, de unul singur, nu putea să ajungă șeful Statului. El nu era un lider politic și nici nu avea o organizație proprie de acțiune. În timpul revoluției legionare Antonescu se afla cu domiciliu forțat la Mânăstirea Bistrița.

Pregătirile de război trebuiau să decurgă în condiții bune. Așa că ML a lăsat în mâna lui Antonescu ministerele ce reprezentau armata, justiția, finanțele cât și serviciile secrete.

În două rânduri după detronarea lui Carol II, Horia Sima a propus lui Antonescu desfășurarea de alegeri libere pentru a se respecta opțiunile poporului. Generalul a refuzat. Se temea că intrarea în legalitate deplină i ar fi limitat puterile politice. Căci ML se bucura de o imensă popularitate care odată confirmată prin vot nu ar mai fi fost posibil să o conteste așa cum a făcut după desființarea Statului Legionar.

Legionarii limitează legile antievreiești impuse de Carol II în perioada 1938 – 1940. Se creează, unic în Europa acelei vremi, Teatrul Evreiesc de Stat, Barașeum, care există și în ziua de azi. Cu toate că Antonescu a insistat, legionarii au refuzat să interneze în lagăre de detenție pe evreii intrați clandestin în România în urma persecuțiilor la care erau supuși în țările vecine. În schimb, ML a înființat tabere de antrenament armat pentru sioniștii evrei, care urmau să plece în Palestina să-și creeze un stat propriu. Între octombrie și decembrie 1940 au plecat spre viitorul Israel peste 3000 de evrei sioniști evrei înarmați.

În primele două săptămâni de guvernare ale ML sunt arestați principalii vinovați de crime împotriva legionarilor, crime făcute în perioada carlistă. Din 500 de ,,ucigași” sunt încarcerați la închisoarea Jilava doar 64. Cei arestați erau funcționari în aparatul de represiune: generali, colonei, maiori, plutonieri, din armată, poliție, jandarmerie, șefi de servicii secrete.

ML a cerut ca cei 64 de criminali închiși la Jilava să fie pedepsiți. Dar Generalul Antonescu a tergiversat mult acest lucru. Probabil că ,,nu îi convenea să fie judecați foști colegi de ai lui militari, cât timp el se afla în fruntea Statului”. În acest sens dă ordin să fie înlăturată paza legionară de la Jilava. Exact în aceeași zi, 26 noiembrie 1940, seara, în curtea închisorii, se făceau dezgropările osemintelor Căpitanului Codreanu, Nicadorilor și Decemvirilor. Legionarii care participau la lucrări au fost oripilați când au constatat, în urma deshumării, cum au fost uciși cei 14. Un grup de câțiva camarazi, din proprie inițiativă, au hotărât pedepsirea pe loc a criminalilor pe care Antonescu voia să-i scape de dreapta judecată. Ei intră în celule și îi execută pe călăi.

A doua zi, Traian Boeru, un legionar – agent infiltrat al Moscovei în rândurile Mișcării – alcătuiește o echipă și ridică de la domiciliile lor pe istoricul Nicolae Iorga și pe economistul Virgil Madgearu și îi asasinează. La aflarea veștii că cei doi au fost luați de un grup de legionari, Horia Sima a dat ordin ca să fie opriți din acțiunea lor și personal a plecat cu mașina ca să împiedice vreo nenorocire. Dar a fost prea târziu.

După cele petrecute în zilele de 26-27 Noiembrie 1940, Horia Sima îi cere lui Antonescu ca cei ce făcuseră suprimările de vieți ( la Jilava plus Iorga și Madgearu) să fie pedepsiți. Dar în același timp solicită să fie arestat și judecat și restul de criminali, peste 400, ce au mai rămas din cei 500 vinovați de ucideri de legionari. Antonescu propune o amnistiere generală. Antonescu merge la Rege și acesta semnează decretul de amnistiere. Dar Generalul nu îl face public. Ceea ce îi va permite ca mai târziu să îi execute pe legionarii ce participaseră la evenimentele de la Jilava.

În decembrie 1940 Antonescu, dorind să aibă întreg controlul, puterea deplină în România, pregătește lovitura de stat din ianuarie 1941. Antonescu s-a întâlnit cu Hitler și obține acordul și sprijinul acestuia. Apoi declanșează evenimentele violente în urma cărora sunt omorâți sute de legionari.

Cu toate că legionarii au putut să reziste, ei au trebuit să renunțe în dimineața zilei de 23 ianuarie în urma unui ultimatum din partea lui Hitler. Astfel, ML este înlăturată de la guvernare, iar Statul Național Legionar desființat. Acest eveniment a fost numit „rebeliunea legionară.

7. Exilul

Imediat după Ianuarie ’41 Antonescu a trecut la arestări masive de legionari, opt mii fiind încarcerați doar în primele zile. Horia Sima și câteva sute de legionari au reușit să fugă în Germania unde au fost închiși în lagărele de concentrare Buchewald, Dachau, Orianenburg și altele.

Când a început războiul împotriva U.R.S.S., deși legionarii din toate închisorile cât și cei din Germaina au cerut să fie trimiși pe front, ei au fost refuzați. În final, Antonescu a trimis pe front zece noi divizii din care făceau parte și legionari, care au cerut să lupte.

Ei au fost încadrați în batalioanele disciplinare (așa-zisele batalioane de la Sărata) împreună cu delicvenții de drept comun, cu ordine date comandanților de a-i folosi în misiunile cele mai periculoase, practic misiuni sinucigașe. În multe cazuri s-a ordonat omorârea lor pe la spate. Peste 5000 de tineri legionari morți în asemenea ,,împrejurări are generalul Antonescu pe conștiință”.14

După 23 august 1944, legionarii din lagărele germane sunt eliberați. La 10 decembrie 1944 ei formează un guvern din exil cunoscut sub numele de Guvernul Național Anticomunist de la Viena. Se creează și o Armată Națională Română, ce va lupta alături de trupele germane dar numai împotriva URSS. Totodată încep și parașutările de legionari în țară cu scopul creării unui „23 August inversat” și al unei lupte antisovietice interne.

Guvernul de la Viena se desființează oficial la 8 mai 1945. Dar cu sprijinul guvernelor și serviciilor secrete franceze și americane continuă până în 1953 parașutările de legionari pentru a continua lupta anticomunistă. Practic, prin intermediul ML, România a colaborat militar pentru prima oară cu NATO.

Garda de Fier nu a figurat pe lista acuzaților Tribunalului Internațional de la Nürnberg, fiind exclusă din rândul colaboratorilor celui de al III-lea Reich, mai mult, s-a dovedit a fi o victimă a persecuțiilor regimului național-socialist(legionarii au fost înlăturați de la putere prin intervenția lui Hitler și internați în lagărele germane).

Exilul Mișcării Legionare s-a identificat cu lupta anticomunistă din România. Aici, în țară, rezistența anticomunistă a luat forme dramatice. Ministrul de interne din primii ani de comunism, Teohari Georgescu, le cere legionarilor depunerea armelor în schimbul intrării în legalitate; armistițiul a fost acceptat, dar a fost respectat parțial de comuniști și parțial de ML, timp de un an, după care au urmat noi arestări.

Mișcarea Națională de Rezistență se organizează în locuri foarte greu accesibile din Carpați, în perioada 1944-1964. Dar marea majoritate a grupurilor sunt capturate de comuniști, mulți dintre legionari fiind asasinați. Rezistența anticomunistă din România era formată în proporție de peste 75% din legionari. Proporție care s-a păstrat și în închisorile comuniste.

Între anii 1950-1953 are loc în exil o activitate intensă a ML. În 1952 se întemeiază “Frontul Libertății”, expresia politică a Mișcării din exil. După un an, un grup de legionari parașutați este prins și executat împreună cu alți camarazi din țară. Ca urmare, are loc o intensificare a activității Gărzii de Fier din țară și din exil, contrar așteptărilor.

Abia la jumătatea anului 1956, organizația legionară din exil este desființată Apoi au loc reorganizări în exil ale ML în perioada cuprinsă între 1961-1974, precum și o serie de activități noi care au contribuit la consolidarea grupurilor de legionari: diverse publicații, inaugurarea monumentului “Moța – Marin” la Majadahonda, deschiderea unor biblioteci și a unor cămine pentru românii refugiați și altele.

Tot în această perioadă, în țară continuă asasinatele din partea comuniștilor chiar dacă aceștia dau un decret general de amnistiere pentru deținuții politici. În 1974, 16 comunicate legionare sunt răspândite în patrie, îndemnând la rezistență. După un an de zile se înființează în exil Senatul Legiunii. Din 1979 este reluată o inițiativă a Căpitanului, reînființarea “Comitetului de 1000”, cu scopul de a crea o bază de susținere financiară a Mișcării.

Legionarul Traian Golea începe la sfârșitul anilor 70 lupta pentru combaterea revizionismului ungar din Congresul SUA. Acțiunea este încununată cu succes. După o viață întreagă dedicată Legiuni, Horia Sima moare în noaptea de 24 spre 25 mai 1993.

8. Mișcarea Legionară după 1990

În 26 decembrie 1989 apare decretul dat de Frontul Salvării Naționale (la conducerea căruia se aflau Ion Iliescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Petre Roman etc.) prin care se reglementează modul de înființare a partidelor politice. Decretul stipula că partidele fasciste sunt interzise. În schimb, în decret, nu se pomenea nimic de interzicerea partidelor comuniste. Partidele de tip comunist se puteau reînființa.

În 1990, luna ianuarie, o serie de vechi legionari, toți foști deținuți politici, împreună cu o mână de români veniți din exil plus câțiva foști deținuți politici nelegionari, înființează partidul "Uniunea Democrat Creștină" după modelul înființat în Germania Federală. Președinte al partidului era Grama Mihai, un fost deținut politic nelegionar. Vicepreședinte era Voinea Octavian, un legionar, fost deținut politic.

La 6 ianuarie 1990, adevărații revoluționari din Decembrie 1989 – nu cei din organizațiile actuale – lansează un apel în toată țara ,,că revoluția a fost deturnată de la scopul ei adevărat, acela de înlăturare a comunismului și că trebuie continuată pentru a fi dat jos de la conducerea provizorie a României grupul de foști comuniști și agenți KGB în frunte cu Ion Iliescu(cunoscut agent KGB).

Guvernul neocomunist reacționează imediat și dă comunicate prin toate mijloacele mass-media că apelul menționat mai sus este un fals și că nimeni nu trebuie să vină în Capitală căci nu se va ține nici o manifestație. Așa apare la TVR un tânăr ce se prezintă ca fiind președintele ligii studenților din facultatea de litere din Universitatea București.

El dă un comunicat în care spune ca toate apelurile revoluționarilor de a se continua acțiunile anticomuniste sunt niște falsuri și că oamenii de bună credință din provincie trebuie să nu mai vină în Capitală. Acest tânăr, care susținea practic pe Ion Iliescu, nu era nimeni altul decât Marian Munteanu”.

Bibliografie

Mihai Cioveanu, Fețele fascismului: politică, ideologie și scrisul istoric în secolul XX, ed Universității din București, 2005;

Veiga Francisco, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941, Humanitas, București;

Ornea Zigu, Anii treizeci, Extrema dreaptă românească, Fundația Culturală Română, 1996;

Heinen Armin, Legiunea Arhanghelului Mihail, Mișcare socială și organizație politică, Humanitas, București, 1999.