Miscarea Freinet Si Ecouri ale Pedagogiei Sale In Romania

În planul teoriei pedagogice reacțiile românești la pedagogia Freinet au fost prompte și s-au produs cu o anumită frecvență de-a lungul timpului. În schimb, influența acesteia asupra școlii românești s-a produs mult mai târziu, începând cu anul 1991, când 40 de cadre didactice au participat, la Timișoara, la un stagiu de inițiere și formare în pedagogia Freinet. Acest stagiu s-a desfășurat cu sprijinul grupului departamental ICEM (Franța). Majoritatea absolvenților și-au asumat practicarea tehnicilor Freinet în activitatea școlară, mai ales la liceul Jean-Louis Caldéron din Timișoara. Liceul mai sus menționat a devenit astfel centru-pilot al pedagogiei Freinet în România (cf. M. Șt. Rădulescu, 1999, p.171).

Cu sprijinul oficial al Biroului de dezvoltare a pedagogiilor alternative, creat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, practicarea pedagogiei Freinet s-a extins la mai multe școli din Timișoara, Cluj-Napoca, Reghin, Caransebeș, Brașov, Bacău și Craiova.

Mișcarea Freinet din România a dobândit personalitate juridică sub numele ARSM (Asociația Română pentru o Școală modernă „Célestin Freinet”), creată în 1993, cu sediul în Timișoara. Asociația numără în prezent peste 200 de membri activi, în toată țara, editează o revistă intitulată Buletin Informativ (BARSM) și a devenit membră a FIEMEN (Federația Internațională a Mișcării pentru o Școală Modernă).

Printr-o colaborare strânsă cu alte asociații, dar, mai ales cu ICEM, ARSM și-a îmbogățit rezultatele prin organizarea de noi stagii de perfecționare în tehnicile Freinet, seminarii și simpozioane, călătorii și vizite-schimb, tabere internaționale, expoziții și participarea la Congresul ICEM – consacrat împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Célestin Freinet (ținut în 1996, la Valbonne, în Franța).

În continuare voi prezenta în ce constă implementarea pedagogiei Freinet în școlile din România conform Asociației Române pentru o Școală Modernă „Célestin Freinet” din Timișoara:

ARSM „Célestin Freinet”

Concepe și organizează:

stagii de formare inițială și continuă

seminarii

simpozioane

formează cadre didactice în vederea constituirii de grupe și clase Freinet

tabere de tip Școală de vacanță

Pedagogia Freinet în România:

respectă curriculum-ul național

face parte din subsistemul învățământului alternativ de stat

este aplicată:

-în învățământul:

-preșcolar și primar (rețea învățământ alternativ)

-gimnazial și liceal (tehnici Freinet)

-în activități extracurriculare

-tabăra internațională Școala de vară Freinet

Activități în clase Freinet

Pedagogia Freinet presupune

ORGANIZAREA EXPRIMARE,

COOPERATIVĂ COMUNICARE

Reuniunile cooperative pentru Întâlnirea de dimineață, textul

gestionarea muncii și reglarea liber, exprimarea corporală și

conflictelor. artistică, corespondența,

Repartizarea responsabilităților jurnalul școlar, dezbateri,

Elaborarea regulilor de rezumate.

viață.

Cine poate aplica această pedagogie?

cadre didactice de la orice nivel de învățământ:

-educatoare

-învățători/ institutori

-profesori

formate în pedagogia Freinet de către ICEM și ARSM „Célestin Freinet”

De ce se poate aplica această pedagogie?

Deoarece pedagogia Freinet este:

-actuală

-centrată pe copil

-a muncii

-a comunicării și cooperării

-a reușitei

Cum se poate aplica?

respectând cele patru principii fundamentale:

-cooperare

-individualizare

-exprimare și comunicare

-tatonare experimentală

COOPERARE

Clasa cooperativă presupune:

-reguli de viață

-consiliul clasei

-responsabilități

-întrajutorare

-proiecte

-gestionarea timpului, spațiului, a materialelor, a banilor

INDIVIDUALIZARE

-motivație

-autonomie

-structurarea timpului

-valorizarea reușitei

-personalizarea muncii

-individualizarea muncii

EXPRIMARE ȘI COMUNICARE

-deschiderea spre mediul înconjurător:

-corespondența, schimburi școlare, anchetă și cercetare documentară, ieșirea școlară

-creativitate

-exprimarea liberă

-scrisă: textul liber, corespondența, jurnalul, creații literare

-orală: întâlnirea de dimineață, radio, bilanțul, consiliul

-exprimarea artistică:

-plastică, corporală, dramatică, muzicală

TATONARE EXPERIMENTALĂ

-metoda naturală:

-de scris-citit

-de matematică

-de învățare a unei limbi străine

-de studiere a mediului înconjurător

Care este rolul cadrului didactic?

El este garantul:

-respectului față de programa școlară

-practicilor democratice

-calității muncii

-este co-organizator al timpului și spațiului

-cooperează la realizarea proiectelor

realizează legătura cu:

-părinții

-comunitatea

Ce se urmărește prin aplicarea pedagogiei Freinet?

-să formăm oameni în loc să fabricăm elevi

-să favorizăm luarea de cuvânt

-să-i incităm la exprimare liberă

-să împărțim puterea, să cooperăm

-să facem un jurnal școlar

-să deschidem școala spre lume

-să facem corespondență

-să dăm un sens muncii

-să organizăm acțiuni în vederea învățării

-să adaptăm școala la copilul de azi.

Ecouri ale pedagogiei Freinet au apărut, relativ devreme, în opinia publică de specialitate din țara noastră, pedagogii români luând cunoștință de experiențele, realizările și chiar limitele acestuia încă de la începutul afirmării sale. I. C. Petrescu a fost primul care a evaluat, din păcate critic, încercările lui Freinet de a adopta un nou sistem de educație. În lucrarea sa Școala activă, el îl prezintă pe Freinet ca fiind unul din creatorii unui „sistem de educație individualistă extremistă…”, denunțând ideea adoptării interesului ca „punct de plecare al unei noi pedagogii (este vorba de pedagogia libertinistă)” (I. C. Petrescu, 1929, p. 308, apud M. Șt. Rădulescu, 1999, p. 173). Pedagogul român își menține aprecierea critică referitoare la concepția lui Freinet și în ceea ce privește alcătuirea manualelor școlare. De menționat este faptul că I. C. Petrescu avea cunoștință la acea dată doar de critica lui Freinet adusă manualelor școlare, nu și de concepția lui despre utilizarea acestora. Petrescu apreciază efortul elevilor de a alcătui texte libere, care păstrate în acele dosare reprezintă comoara de preț a școlii, dar nu este de acord cu tipărirea acestora. De asemenea, admite că „să dăm libertate copiilor: e un principiu admirabil, atâta timp cât nu se exagerează” (ibidem, p. 310), dar această exagerare ar transforma doritul „democratism educativ… pur și simplu în anarhie educativă” (idem). În fine, I. C. Petrescu consideră că „școala are menirea să pună la îndemâna copiilor un instrument care să le dea putința să se folosească și de experiența altora” și că „o carte bine alcătuită nu poate fi înlocuită prin caiete de clasă imprimate” (idem).

Alți pedagogi români care au scris despre Célestin Freinet au fost I. Gh. Stanciu în lucrarea Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX și Emil Păun în lucrarea Învățământul francez contemporan. Astfel, I. Gh. Stanciu îl aprecia pe Freinet, alături de Cousinet ca „practicieni și teoreticieni de primă mână ai celui de-al doilea val” (I. Gh. Stanciu, 1995, p. 112) al curentului pedagogic Educația nouă și ca „unul din cei mai remarcabili promotori ai spiritului școlii active” (ibidem, p. 121). Aceeași lucrare prezintă evoluția pedagogiei Freinet, începând cu introducerea imprimeriei în școală, a textului liber, a corespondenței școlare și a celorlalte tehnici care, mai târziu, numite tehnicile Freinet au condus la crearea unei puternice mișcări în rândul institutorilor francezi (cf. I. Gh. Stanciu, 1995, p. 212). Astfel se conturează imaginea „acestui admirabil institutor care a reușit să scoată din inerție un întreg sistem școlar și să creeze o mișcare puternică, favorabilă schimbării” (ibidem, p. 122).

Emil Păun, în lucrarea sa mai sus amintită, susține că pedagogia lui Freinet „se plasează între tendința autoritară și cea libertară” (E. Păun, 1978, p. 44).

O prezentare mai amplă a pedagogiei Freinet în România aparține lui Marin Biciulescu, fost elev al Școalei normale superioare din St. Cloud și al Școalei naționale de arte decorative din Paris, autorul cărții Reforme și curente noi în școalele din Apus, publicată în anul 1937, la București (cf. M. Șt. Rădulescu, 1999, p. 175). Marin Biciulescu a fost primul și singurul român care l-a cunoscut personal pe Freinet și a făcut cunoștință cu unul din aspectele pedagogiei Freinet și anume Tipografia în școală, tehnică ce se aplica nu numai în Franța , ci și în alte țări (idem). Marin Biciulescu elogiază utilizarea instrumentelor tehnice și industria de producere a lor, în special a discurilor și filmelor școlare. „Biciulescu a cunoscut ideile pedagogiei Freinet în Franța și le-a transpus în practica sa pedagogică. În spiritul lor au fost întocmite abecedare, manuale și alte lucrări” (E. Zaharian, 1971, p. 124). Faptul că pedagogia Freinet s-a bucurat de interes din partea teoreticienilor români susține legătura constantă a culturii românești cu cea europeană.