Miroțoi Daniel An 4 semian A [622949]

Miroțoi Daniel An 4 semian A
1
Garduri vii și garduri moarte
– Despre o cultură a proprietății din România –

Motto : Românul este în măsura în care îngrădește
1.Argument

Trăind într -o țară care are un număr foarte mare de proprietari de locuințe și nu numai, nu pot să nu
observ faptul că la orice pas pe care îl fac prin oraș sunt și suntem înconjurați la propriu de garduri.
De la case la simple scuaruri verzi ale nimănui, la spitale, morminte, școli, parcuri și spații publice și lista
poate continua , totul este închis și ”privatizat”. Prin gard, fie el viu sau mort , nu îngrădești doar
proprietarea, ci arăți lumii cine ești și ce gândeș ti, cu cine votezi, dacă îți place schimbarea ori preferi
delăsarea.
Dacă în trecut rolul acestui element avea o înțelegere simb olică , emblematică și spirituală aparte , dacă
gardul reprezenta un element de legătură transparent între privat și public, astăz i paradigma s -a
schimbat, gardul nu mai e ce a fost, acum are rol de fortăreață, este un întreg avanpost de apărare, o
cetate închisă într -o cetate ce se vrea deschisă. În spatele l ui nu ai voie să știi ce se petrece, proprietarii
își închid lumea (curtea) de ochii străzii , în spatele gardurilor , fiecare face ce vrea și cum îl duce mintea ,
de unde rezultă și haosul urban al orașelor de astăzi. Odată pierdută legătura dintre s trad ă și context,
ea devine doar un simplu mod de circulație pietonală și auto fără a mai păstra din ideea vechii străzi
permeabile ochiului și legată strâns de context și de comunitate.
Micul studiu de față nu vrea să aducă un răspuns problematicii cu care se confru ntă România în
moment ul de față, e mai mult o simplă compunere a unor idei personale care m -au frapat în timpul
plimbărilor zilnice prin oraș și în cele de sfârșit de săptămână de la sat .

-Ce spun gardurile despre români?

Mult mai grăitoare decât românii însi și, gardurile ne arată cât de puțin am progresat în cei aproape 30
de ani de postcomunism. Mentalitățile și concepțiile vechi încă persistă din păcate și nu vor dispărea
prea curând.
Gardurile sunt ca un strigăt interior al românului, de fapt aici se poate observa cum a luat amploare
problema în ultimii ani. Totul a început odată cu instaurarea comunismului în România, prin
desființarea proprietății private, consfiscarea averilor și ștergerea oricărei urme de individualism și
umanitate din pătura socială a țării. Trecutul istoric a fost ras din marile orașe, din fericire nu în

Miroțoi Daniel An 4 semian A
2
totalitate, iar peste el s -a construit un ”nou a devăr” ce urma să definească ”Omul Nou” al societății
comuniste.
După căderea cortinei de fier în România , foștii chiriași din blocuri au fost transformați peste noapte de
către noua formă de conducere a statului în proprietari , iar imaginea seacă , gri și lipsită de
individualitate a noului oraș a fost ”schimbată” în anii care au urmat în tot ce a lipsit oamenilor î n acele
timpuri și anume manifestarea individualității și a ”gândirii libere” după bunul plac.
Așa am ajuns în prezent la multitudinea formală, coloristică, transparentă sau opacă de care suntem
înconjurați la fiecare mișcare prin oraș.
Cu toate astea nu putem da vina doar pe comunism, să nu uităm de capitalism și de mecanismele
proaste de guvernare de la rev oluție încoace.
Dacă gardurile din tre cut de la oraș și de la sat erau puse în valoare de lucruri precum materialitate,
textură, proporții, scară redusă, transparență și de cele mai multe ori de semnătura meșterului , astăzi
noțiunea de a construi un gard a dispărut în mare parte , fiind înlocui tă de versiunea simplificată,
industrializată și mult mai ușor de pus în practică.
Dacă în comunism oferta de produse era foarte restransă, acum ritmul accelerat al prezentului și gama
mare de produse nu fac decât să agraveze capacitatea de alegere dintre ”bine și rău” a
consumatorului.
Multitudinea de materia le disponibile și oferta variată din magazinele de construcții au condus la
pierderea gustului pentru luc ruri frumoase și lucrate manual. Nu m -ar deranja de pildă dacă în loc de
un gard prefabricat industrial care înconjoară un s pațiu public, s -ar folosi răchită, și exemplele pot
continua, ideea cu pierderea simțului pentru scară, materialitate și meșteșug se poate regăsi și în
construcțiile de locuințe colective de ast ăzi, așa-zisele ansambluri rezidențiale care duc lipsă de detalii
și atmosferă, și care nu aduc nimic nou unui oraș chiar dacă folosesc cele mai noi și performante
materiale apărute pe pi ață.

-Cum sunt gardurile astăzi ? (Reclădirea individului prin gard)

Mai printre rânduri, ori mai printre garduri poți citi o societate întreagă. De când a căzut comunismul și
până acum societatea românească s -a îngrădit progresiv și a devenit extrem de interiorizată. Cu toate
că acum suntem ”mai liberi”, granițele sunt de schise și ne plimbăm prin Europa și nu numai, problema
persistă, perioada de tr anziție dintre comunism și ”așa -zisul” capitalism a fost și este în continuare
resimțită asemenea unui șoc pentru români.
Astăzi manifestar ea individului oropsit de comun ism se transformă în îngrădirea obsesivă a fiecărei
bucate de teren deținută, înainte de a -și construi casa mai întâi românul își construiește gardul, de
regulă el trebuie să fie înalt și opac, pentru a ține la distanță ”curioșii” și pentru a -și construi casa din
spatele gardului după bunul plac .

Miroțoi Daniel An 4 semian A
3
Dacă mai sus am spus că gardurile din trecut aveau o cu totul și cu totul altă însemnătate pentru
societate, g ardurile din prezent sunt și o formă de expresie a statutului social , prin gard mă afirm față
de celalalt, e un manifest, o modalitate de a spune ‘’gata, de astăzi sunt propriul meu stăpân ’’.
Cu toate că sunt înalte și opace, gardurile sunt extrem de grăitoare, felul în care sunt colorat e, detaliile
și decorațiile neo gotice cu țepușă arată că în societate pers istă ideea de ornament și de transmitere a
unor mesaje prin intermediul lui. Unii își exprimă sărăcia prin el, alții îl personalizează și îl înalță cât mai
sus pentru a arăta cât de bogați sunt.
Gardurile încetinesc dezvoltarea societății, iar un studiu gr ăitor cred că ar fi cel legat de zidul Berlinului
– această monstruozitate din beton armat construită de comuniștii din blocul estic al Berlinului a fost
atat de greșit implementată încât a întîrziat dezvoltarea societății cu 20 de ani.
O societate își ara tă gradul de dezvoltare cu cât are mai puține garduri.

De ce spațiile publ ice sunt îngrădite, nu deschise ?

Și totuși de ce continuăm să îngrădim atât de insistent, de ce nu avem curajul mai pronunțat de a
elibera domeniul public de garduri vii ? Nu că aș fi împotriva lor, dar din plimbările mele zilnice între
casă și școală , traveresez circa 3 zone cu spații verzi și nu pot trece fără să observ că în spatele lor, se
află un întreg areal nefolosit, prin care colcăie șobolani atrași de gunoaiele aruncate și care beneficiază
de protecție din partea gardurilor vii. Gardurile vii în esență fac parte din moștenirea comunistă, iar din
păcate administrația publică, organismul care se ocupă cu întreținerea zonelor publice, are o ofertă
limitată în privința spațiilo r publice, pentru aceasta conceptul de spațiu public fie este blocat undeva
prin anii 70 -80 sau mai rău , nu există . De pildă de ce avem impregn ată ideea de a nu călca pe iarbă ,
când este c el mai natural și omenesc lucru ?
Spațiile publice de la noi sunt îngrădite prin garduri vii sau moarte, ca să descurajeze, să oprească
oamenii să gândească mai mult . Oamenii trebuie s ă stea în limitele controlabile și să meargă pe rute
prestabilite.

Putem renunț a la garduri, precum alte popoare ?

Dacă imaginea idilică a suburbiilor a mericane cu care suntem obișnuiți din filmele Hollywoodiene în
care peluzele nu sunt delimitate clar, ci doar simbolic între ele și cu toate astea nimeni nu pășește pe
proprietate , putem să ne imaginăm dacă am reuși să aplicăm această soluție la noi în țară.
Momentan singura soluție aplicabilă este în zona spațiilor publice, dar și acolo subiectul rămâne
controversat și la latitudinea administrațiilor locale . În România sunt puține spații publice de calitate
deschise, răspândite mai mult prin zona de vest a țării, restul spațiilor sunt condamnate la așteptare,

Miroțoi Daniel An 4 semian A
4

trebuie să mai așteptăm să mai treacă o generație pentru a schimba mentalitatea proprietății private
din j urul spațiilor publice, sau să devenim mult mai activi civic pentru soluționarea problemei.
În rest nu putem renunța la garduri, cel puțin nu acum, în societate e răspândită o idee mult prea
puternică pentru a fi ruptă și până la urmă e ceva natural la mijloc, ceva din trecutul nostru istoric
îndepărtat.

Concluzie

Înainte de a privi mediul urban și arhitectura de astăzi cred că ar trebui să ne uităm la garduri – în ele
poți citi o societate întreagă, înainte de a te uita la clădirile din jur privește gardurile – ele transmit cum
va evolua sau stagna țara, cât de dezvoltați sau înapoiați suntem cât de deschiși suntem față de ideile
occidentale, dacă suntem nepăsători sau avem s pirit civic.
În concluzie, poate părea puțin personal sau exagerat însă imediata provoca re a arhitecților români de
mâine nu o reprezintă mediul urba n sau arhitectura, ci gardurile. În garduri poți observa temerile,
dorințele, gradul de dezvoltare, tendi nțele care se învârt în jurul societății , prin garduri se pot pune
pronosticuri și analiza societatea într -un mod mai simplu și mult mai neintruziv decât prin metodele
convenționale .

Peste gard – Sadova, Suceava – fotografi e personală