Mircea Eliade – scriitor canonic ”La Țigănci” reprezintă o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade in anul 1959, făcând parte din perioada… [617926]

Crijmar Ioana Valeria
Anul II, Ro -Eng 1
Mircea Eliade – scriitor canonic

”La Țigănci” reprezintă o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade in anul 1959, făcând
parte din perioada tumultoasă dupa al Doilea Război Mondial, în care scriitorul considera că
opoziția dintre real și imaginar, sacru și profan se etompează. Așadar, opera marchează o nouă
etapă a creației eliadești , fiind considerată de Sorin Alexandrescu o ”capodoperă a scriitorului și
una dintre cele mai bune din lit eratura română”1. Acțiunea nuvelei este plasată în Bucureștiul de
altă dată, cadru temporal și spațial spiritual des întâlnit în opera literară a lui Eliade, întrucât el
consideră că „orice loc nata l constituie o geografie sacră.[…] Bucureștiul este, pentru mine,
centrul unei mitologii inepuizabile.”2 Fiind o operă complexă, Eliade reușește să cuprindă o
serie de elemente inovatoare ale epocii sale și anume, instrumentele specifice prozei fantastice
eliadești: evadarea in/din timp ,simbolistica, glisar ea în zone spațiale și temporale diferite,
discrepanța dintre real și imaginar, precum și tema hierofaniei, sacrul și profanul. Realizarea
fantasticului în această nuvelă se face prin îmbinarea planului real cu planul ireal, secvențele
narative fiind domin ate, pe rând de unul din aceste planuri, făcându -și apariția și epicul dublu. În
opinia lui Sorin Alexandrescu , nuvela se structurează în opt secvențe epice, conform planului
real și ireal dominant (epicul dublu), distribuite simetric, cu intrări și ieșiri din timp și din lumi
paralele, care cont ribuie la ambiguitatea nuvelei: secvența I – domină planul real; secvențele II –
III-IV – domină planul ireal ; secvențele V – VI- VII – domină planul real ; secvența VIII – domină
planul ireal, având și câteva elemente ale realului3. Totodată, manifestarea sacrului și a
profanului sugerează trecerea spirituală a omului dinspre viață spre moart e. Asadar, banalitatea
vieții (profanul) este definită de interese materiale, Gavrilescu socotindu -și câștigul în bani și
lecții d e pian, care l -au obosit spiritual. În căutarea servietei sale, acesta este atras în mod
irezistibil de umbra nucului din grădina „țigăncilor” și, fără să -și dea seama se trezește în fața

1 Sorin Alexandrescu, ”Dialectica fantasticulu i”, prefața la volumul Mircea Eliade, La Țigănci și alte povestiri , E.P.L.,
1969
2 Mircea Eliade, ”Încercarea labirintului”, 1978
3 Sorin Alexandrescu, ”Dialectica fantasticului”, prefața la volumul Mircea Eliade, La Țigănci și alte povestiri, E.P.L. ,
1969

porții. Aude tranvaiul trecând pe lângă el, îl pierde, îl „salută lung cu pălăria” și exclamă: „ Prea
târziu!”. Prin aceste cuvinte, el iși ia rămas bun de la lumea reală și intră în spațiul spiritual din
grădina țigăncilor. Cifra trei este mistică, având puteri magice a supra sp iritului, baba care cere
vamă la intrarea în bordei poate semnifica Cerberul, fetele simbolizează ielele , iar bordeiul
ilustrează mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viață spre moarte .
N-am încercat să demonstrez că Mircea Eliade e ste un scriitor canonic , ci doar că este
unul atipic . Scrierile lui Eliade dispun de o complexitate a motivelor , un lexi c unic, toate
demonstrând excepț ionalul tale nt narativ al acestuia . El este un povestitor fantastic, fiecare
element al prozei fiind men it a istorisi ceva, captivant, animând realul. Cu toate acestea , prin
modul său de abordare, așa cum ii permitea epoca și datorită motivelor, temelor și semnificațiilor
de care se folosește pentru a da culoare discr epanței dintre real și imaginar, consider că Mircea
Eliade reprezintă un scriitor canonic.