Mircea Agabrian Art1 (3) [609076]

EI
PROBLEME SOCIALE ALE TRANZI ȚIEI
O PARADIGM Ă SOCIOLOGIC Ă A PROBLEMELOR SOCIALE
Conf. dr. MIRCEA AGABRIAN
Schimbarea social ă prin care trece România – proces social care modif ic ă
cursul istoriei noastre – afecteaz ă structura și func ționarea organiz ării sociale și,
totodat ă, presupune modificarea unor atitudini, comportamen te și opinii ale unor
grupuri mari de oameni, în unele aspecte, ale tutur or membrilor societ ății române ști.
Dar toate na țiunile au probleme sociale, acestea nici nu trebuie s ă treac ă prin
schimb ări de amploarea tranzi ției de la un sistem social-politic la altul, ca s ă se
confrunte cu probleme majore de solu ționat. Cu alte cuvinte, România nu este nici pe
departe unic ă. Dar românii parc ă au mai multe probleme sociale decât alte popoare.
Acestea ne afecteaz ă pe to ți, a șa c ă este firesc s ă le studiem, s ă le cunoa ștem și s ă
căut ăm solu ții. Pentru aceasta trebuie s ă pornim de la câteva întreb ări simple: Ce sunt
ele? De ce exist ă? Cine este responsabil pentru apari ția lor? Cât de mult ne cost ă? Ce
poate fi f ăcut în leg ătură cu ele? Putem observa cu u șurin ță c ă aceste întreb ări iau
doar câteva rânduri, dar r ăspunsul necesit ă o cercetare asidu ă și laborioas ă care, în
cele din urm ă, poate umple o bibliotec ă cu c ărți.
DEFINI ȚIA PROBLEMEI SOCIALE
Trebuie s ă spunem c ă, la fel ca și în multe alte aspecte, sociologii nu sunt în
acord deplin cu privire la modul de definire a prob lemei sociale. Din literatura
consultat ă, defini ția urm ătoare ni se pare c ă întrune ște rigoarea necesar ă unei
opera ționaliz ări eficiente în realul social: „O problem ă social ă este o condi ție care
afecteaz ă un num ăr semnificativ de oameni în moduri considerate nedo rite, despre
care exist ă sim ță mântul c ă poate fi f ăcut ceva prin ac țiunea social ă colectiv ă”
[Horton, P., Leslie G., Larson, R., Horton, R., p. 2].
Analiza con ținutului defini ției date scoate la iveal ă patru idei distincte:
1. „O condi ție care afecteaz ă un num ăr semnificativ de oameni…”.
Circumstan țele personale nu sunt probleme sociale, dar ele dev in atunci când
afecteaz ă și îngrijoreaz ă o mare parte din oameni. De aici se na ște o întrebare
fireasc ă: cât de mul ți oameni trebuie s ă se g ăseasc ă într-o asemenea situa ție?
Trebuie s ă preciz ăm c ă nu exist ă un num ăr exact de oameni care ar putea fi
afecta ți, înainte ca o împrejurare s ă fie calificat ă ca o problem ă social ă. Dar când o

„Revista Român ă de Sociologie”, serie nou ă, anul XII, nr. 5–6, p. 463–473, Bucure ști, 2001

Mircea Agabrian 2
464
condi ție afecteaz ă și îngrijoreaz ă suficien ți oameni, astfel c ă mul ți dintre ace știa o
observ ă, vorbesc și scriu despre ea, înseamn ă c ă exist ă o problem ă social ă.
Adaptând un exemplu dup ă C. Wright Mills (1975), putem spune c ă dac ă într-o
societate de aproape 23 de milioane de locuitori nu mai un num ăr restrâns dintre
ace știa sunt neangaja ți, unii chiar pentru c ă refuz ă s ă munceasc ă, aceasta r ămâne o
problem ă personal ă a fiec ăruia în parte. Dar dac ă în acea societate sunt peste 1,2
milioane de șomeri, avem de-a face cu o problem ă social ă.
Un mod de a m ăsura interesul public, despre o împrejurare care af ecteaz ă
via ța oamenilor este s ă num ărăm articolele dedicate acesteia în mai mul ți ani și s ă
le list ăm. Spre exemplu, vom observa c ă în România, despre șomaj, se vorbea pu țin
în prima jum ătate a anului 1990 și numai ca posibilitate, pentru ca în anii urm ători,
num ărul articolelor legate de aceast ă problem ă s ă creasc ă mereu. S ă lu ăm în
considerare problema educa ției. Dac ă num ărul absolven ților de liceu din țar ă care
nu trec examenul de bacalaureat însumeaz ă doar câteva procente, atunci explica ția
trebuie c ăutat ă, în cea mai mare parte, în modul în care respectiv ii elevi au înv ățat.
Dar dac ă avem de-a face cu circa o treime din num ărul total al liceenilor care au
căzut la acest examen important, iar mass-media are d rept cap de afi ș mult timp
aceast ă situa ție, atunci mai mult ca sigur c ă este vorba de o problem ă social ă care
afecteaz ă sistemul de înv ăță mânt, p ărin ții, tinerii și, bineîn țeles, societatea în
ansamblul acesteia. Când num ărul articolelor despre o problem ă social ă începe s ă
scad ă, a șa cum s-a întâmplat dup ă o perioad ă de timp de la desf ăș urarea
bacalaureatului din anul 1998, atunci: 1. interesul asupra problemei poate fi în
declin; 2. s-a ajuns la un aranjament politic care ar putea r ezolva problema sau 3.
interesul public și îngrijorarea oamenilor ar putea fi captate de alt e probleme.
2. „În moduri considerate nedorite…”. Orice problem ă social ă implic ă o
judecat ă de valoare, o decizie c ă împrejurarea, condi ția, este „rea”. Cu alte cuvinte,
valorile pot defini sau nu o împrejurare ca o probl em ă social ă. Suicidul, consumul
de droguri, abuzul asupra copiilor sau femeilor, an alfabetismul etc. – toate acestea
pot fi definite ca probleme sociale prin valorile s ociet ății sau, raportându-ne tot la
acelea și valori, ele pot fi considerate acceptabile. Dar n ici o împrejurare sau
condi ție, cât de dramatic ă sau șocant ă ar fi, nu este o problem ă social ă, pân ă când
valorile unui num ăr considerabil de oameni din societate nu o defines c ca o
problem ă. De aceea, tot Mills subliniaz ă c ă: „Pentru a defini conflictele publice și
necazurile personale trebuie s ă descoperim mai întâi care sunt valorile apreciate și
amenin țate și care sunt valorile apreciate și confirmate, ceea ce putem face printr-o
analiz ă a tendin țelor caracteristice ale epocii noastre” [1975, p. 4 0–41].
3. „Despre care exist ă sim ță mântul c ă poate fi f ăcut ceva…”. O împrejurare
social ă devine o problem ă, când exist ă credin ța c ă ceva poate fi f ăcut în leg ătur ă cu
ea. Existen ța încrederii în posibilitatea de ameliorare sau sol u ționare a acesteia, îi
determin ă pe oameni s ă o considere o problem ă social ă. Faptul c ă aceast ă credin ță
este corect ă poate fi determinat numai prin încercare. Între ti mp, existen ța speran ței
rezolv ării este suficient ă pentru a conduce oamenii s ă considere o anumit ă

3 O paradigm ă sociologic ă a problemelor sociale
465
împrejurare social ă drept o problem ă și s ă caute modalit ăți de a face ceva în
leg ătur ă cu aceasta.
4. „Prin ac țiunea social ă colectiv ă”. Dac ă numai câ țiva oameni sunt
indigna ți de prezentarea excesiv ă a violen ței la televiziune, nu exist ă nici o șans ă ca
acesta s ă devin ă o problem ă. Dar dac ă zeci de mii de telespectatori împ ărt ăș esc
indignarea fa ță de aceast ă stare de lucruri și gândesc c ă ar trebui f ăcut ceva în
leg ătur ă cu ea, apare o problem ă social ă. Putem spune c ă problemele sociale sunt
acele situa ții care tulbur ă mul ți oameni și declan șeaz ă interesul acestora, formeaz ă
opinii și dezvolt ă presiunea social ă necesar ă pentru c ăutarea unei solu ții.
Baza ți pe cele spuse, putem concluziona c ă problemele sociale sunt
sociale prin origine („O condi ție care afecteaz ă un num ăr semnificativ de
oameni…”); sociale prin defini ție („În moduri considerate nedorite…”); și
sociale în tratarea lor („Despre care exist ă simță mântul c ă poate fi f ăcut ceva
prin ac țiunea social ă colectiv ă”).
Trebuie s ă remarc ăm c ă o anume înclina ție, de cele mai multe ori aproape
incon știent ă, interpreteaz ă faptele sociale într-un mod care exprim ă preferin ța cuiva
pentru un set de valori sau are în vedere anumite i nterese personale. De aceea,
în țelegerea unei probleme sociale specifice într-un fe l care exclude total o
asemenea înclina ție este imposibil ă, deoarece o problem ă poart ă implicit
presupunerea referitoare la cauzele acesteia și felurile de politici care conduc la
rezultate considerate dezirabile. Spre exemplu, pro blema s ărăciei poate fi formulat ă
„Ce nu este în regul ă cu oamenii care sunt s ăraci?” sau „Ce nu este în regul ă cu o
societate care are a șa de mul ți oameni s ăraci?” În acela și fel putem aborda
problema homosexualit ății, care a încins spiritele oamenilor politici, dar și a
cet ățenilor obi șnui ți din țara noastr ă, cât și din multe alte ță ri. Aceasta a fost
definit ă fie ca o problem ă de devian ță sexual ă, fie ca o chestiune ce ține de
libertatea personal ă, fie ca un comportament care încalc ă morala cre știn ă.
ÎN ȚELEGERI GRE ȘITE ALE PROBLEMELOR SOCIALE
Mul ți oameni cunosc câte ceva despre problemele sociale , îns ă cuno știn țele
lor sunt, în general, neorganizate, frecvent contra dictorii și adesea incorecte. De
asemenea, sunt destui ziari ști, lideri de opinie, care în articolele și editorialele lor
încearc ă s ă analizeze probleme sociale majore cu care se confr unt ă societatea
româneasc ă, dar folosesc destul de aproximativ sistemul conce ptual și
instrumentele metodologice ale sociologiei, economi ei sau știin ței politice.
Totodat ă, putem observa cu u șurin ță cum parlamentarii de orient ări politice diverse
au de obicei în țelegeri mult prea diferite despre natura și cauzele problemelor
sociale. În fa ța acestei situa ții, se impune s ă prezent ăm succint câteva dintre cele
mai r ăspândite în țelegeri gre șite ale problemelor sociale, care eviden țiaz ă
superficialitatea cuno știn țelor, lipsa lor de viabilitate și erorile în care oamenii se
pot cantona.

Mircea Agabrian 4
466
Problemele sociale sunt adesea v ăzute ca fiind rezultatul unor
disfunc ționalit ăți ce se produc în ordinea social ă. Când regulile stabilite sunt
ignorate sau violate, apare o problem ă social ă. Este adev ărat c ă aceast ă accep țiune
se potrive ște unor probleme, dar ea estompeaz ă faptul important c ă multe altele
sunt rezultatul comportamentului normal, care nu af ecteaz ă în nici un fel normele
sociale general acceptate. De exemplu, problema pol u ării nu este cauzat ă de
oamenii și ramurile industriale care dintr-o dat ă au manifestat mai pu țin ă grij ă fa ță
de mediu, datorit ă unui alt fel de a proceda decât pân ă acum. Avem în țar ă poluare
de mult timp, deoarece am defri șat mun ții, am lansat în atmosfer ă emisiuni toxice
și radioactive, am aruncat de șeuri în ape, resturile menajere le-am depozitat în
locuri improprii etc. De aici putem spune c ă uneori comportamentul normal,
tradi țional acceptat al oamenilor, contribuie tot atât de mult la apari ția
problemelor sociale ca și comportamentul anormal, deviant, antisocial. Altfel
spus, problemele sociale sunt produse logice, normale și inevitabile ale valorilor și
practicilor sociale prezente.
Că problemele sociale sunt cauzate de oameni r ăi, imorali este probabil
în țelegerea gre șit ă cea mai r ăspândit ă dintre toate. Izvorul acesteia îl g ăsim în
faptul c ă în multe feluri noi suntem condi ționa ți s ă analiz ăm problemele în termenii
simplei dihotomii bun–r ău. Dar fiecare problem ă social ă este un produs al
existen ței unor aranjamente și practici sociale și nu în primul rând un rezultat al
unui comportament r ău și imoral f ăcut în mod deliberat. Operând cu aceast ă idee,
cred c ă nu gre șim dac ă afirm ăm c ă, în ultim ă instan ță , escrocheriile de anvergur ă
de genul fenomenului Caritas sau a celor din serial ul Țigareta, propor ția incredibil
de mare a economiei subterane, falimentele prin fra udare a unor b ănci și fonduri de
investi ții și, nu în ultimul rând, mineriadele, care l-au avut în frunte pe Miron
Cozma, î și g ăsesc explica ția esen țial ă nu în concep țiile și comportamentele
actorilor principali ai acestor evenimente sociale, ci în aranjamentele și practicile
din societatea româneasc ă care au oferit „oportunitatea” apari ției acestora și
transformarea lor în probleme sociale.
Mai întâlnim credin ța c ă problemele sociale sunt create tocmai pentru c ă se
vorbe ște despre ele. În acest sens, nu de pu ține ori presa din țara noastr ă a fost
acuzat ă de unii oameni politici, pân ă la afirma ții care invocau lipsa de patriotism a
ziari știlor care abordau probleme sociale spinoase. Dar t rebuie s ă subliniem c ă
numai un sistem social opresiv nu poate tolera libe rtatea opiniilor și a sentimentelor
diferite. Nu se cunoa ște nici o situa ție în care un sistem social democratic a fost
distrus de critic ă. Dimpotriv ă, absen ța dezbaterii publice poate perpetua problema
și amâna orice ac țiune în leg ătur ă cu ea, exact a șa cum doresc unii oameni.
Pentru fiecare problem ă social ă exist ă oameni care nu vor ca acea problem ă
să fie rezolvat ă. Spre exemplu, privatizarea și restructurarea sunt dou ă dintre
problemele sociale care se cer solu ționate în economia româneasc ă, dar putem g ăsi
un num ăr de oameni, grupuri și organiza ții care nu vor acest lucru. Fie c ă valorile
grupului nu le definesc pe acestea ca probleme soci ale (cei care sunt înc ă lega ți de

5 O paradigm ă sociologic ă a problemelor sociale
467
economia centralizat ă), fie c ă solu țiile care trebuie s ă fie adoptate pot afecta
membrii grupului din punct de vedere al statusului, puterii, banilor, sentimentelor
sau orice altceva. Trebuie s ă recunoa ștem c ă aceasta este realitatea când analiz ăm
atitudinile și comportamentul oamenilor fa ță de aceste probleme sociale. Afirma ția
că se dore ște „restructurare dar pân ă la poarta întreprinderii” ilustreaz ă cu ironie o
asemenea stare de lucruri.
Dac ă analiz ăm – prin compara ție cu alte ță ri din fostul lag ăr comunist –
ritmul și felul în care problemele sociale specifice perioa dei de tranzi ție au fost
solu ționate în țara noastr ă, vom putea observa c ă, mai mult ca la al ții, exist ă
pregnant credin ța c ă prin pa și mici, cu r ăbdare, timpul va rezolva toate problemele
cu care ne confrunt ăm. Aceast ă credin ță pur și simplu a ra ționalizat inactivitatea ;
ne-a f ăcut incapabili s ă lu ăm m ăsuri oportune și am ajuns într-o situa ție de
adev ărat ă criz ă. S ă amintim c ă în Polonia, Ungaria și Cehia au fost aplicate, pe
perioade mai lungi sau mai scurte, adev ărate terapii de șoc, care au dat în cele din
urm ă roade atât în domeniul economic, cât și în cel social sau politic.
În general, oamenilor le-ar pl ăcea s ă rezolve problemele sociale f ără s ă se
schimbe nimic. Cercet ătorii în domeniul știin țelor sociale sunt invita ți s ă produc ă
rapid panacee nedureroase, care vor rezolva problem ele f ără s ă se sacrifice bani,
putere, status sau sentimente. Acest lucru este imp osibil. Un exemplu edificator îl
constituie Schi ța privind strategia înf ăptuirii economiei de pia ță în România
elaborat ă de un colectiv sub conducerea profesorului Tudorel Postolache. Strategia
preconizat ă avea ca obiectiv general tranzi ția la o economie de pia ță cu asigurarea
unei protec ții sociale deosebite: „… esen ța strategiei propuse const ă în aceea ca
tranzi ția la o economie de pia ță s ă se fac ă în termene cât mai scurte (dar evitând
costuri sociale greu suportabile), … în condi țiile unui program de protec ție social ă
eficace grupurilor defavorizate, unui nivel accepta bil de asigurare social ă a întregii
colectivit ăți și promov ării unei politici coerente, care s ă asigure cre șterea treptat ă,
dar efectiv ă a standardului de via ță , a calit ății vie ții” [T. Postolache, 1990, p. 12.].
Se prevedea o relansare imediat ă a economiei cu un ritm mediu de cre ștere a
PIB estimat la 3,7–3,8 %. În aceste condi ții, în func ție de m ărimea împrumutului
extern contractat, se prevedea ca între 1995 și 2002 consumul popula ției României
să ajung ă, la indicatorii de baz ă, la nivelul consumului mediu european. Nu gre șim
dac ă afirm ăm c ă situația actual ă a ță rii noastre are pu ține lucruri comune, cu cea
preconizat ă, în culori atât de atr ăgătoare, în documentul men ționat.
ATITUDINILE OAMENILOR FA ȚĂ DE PROBLEMELE SOCIALE
Valorile și atitudinile noastre determin ă în țelesurile pe care le ata șăm
faptelor pe care le observ ăm. Studiul unora dintre cele mai r ăspândite atitudini fa ță
de problemele sociale ne ajut ă s ă ar ătăm de ce oamenii reac ționeaz ă la fapte în
moduri atât de diferite.
Posibil, cea mai r ăspândit ă atitudine este aceea a indiferen ței. Pu țini dintre
noi se îngrijoreaz ă prea mult despre lucruri care nu ne amenin ță . Presiunile care vin

Mircea Agabrian 6
468
din partea școlii, familiei, prietenilor, locului de munc ă sau altor obliga ții ne
men țin atât de ocupa ți, încât în timpul liber c ăut ăm s ă ne distr ăm și s ă ne relax ăm
și nicidecum s ă studiem problemele sociale. Interesul general într -o problem ă este
probabil s ă apar ă, numai atunci când oamenii simt o amenin țare serioas ă a bunului
lor trai, ori încearc ă un adev ărat șoc când valorile le sunt puse sub semnul întreb ării
sau chiar anulate.
O alt ă atitudine comun ă este acceptarea pasiv ă a necazurilor . Milioane de
oameni îndur ă mari suferin țe, chiar foamea, cu calm și stoicism. Oameni care cred
că cel mai bun mod de a face fa ță unei probleme grele este s ă o îndure în lini ște,
nici nu vor încerca s ă rezolve acea problem ă. În partea opus ă g ăsim cinismul pe
care îl manifest ă unii oameni fa ță de problemele sociale. Acesta îl putem constata
în afirma ția acestora c ă discu ția și ac țiunea în leg ătur ă cu o problem ă sau alta
reprezint ă doar pierdere de timp. Ei consider ă c ă oamenii sunt motiva ți doar de
propriul interes și c ă alte motive „nobile” nu reprezint ă decât iluzii. Pentru ace ști
oameni, preocuparea oric ărui politician pentru solu ționarea unei probleme sociale
nu este altceva decât ipocrizie.
Nu sunt rare atitudinile care v ăd problemele sociale ca pedeaps ă divin ă
pentru p ăcatele noastre. Dac ă exist ă r ăzboaie, inunda ții și cutremure, pre țuri mari
sau mici sau oricare alte calamit ăți, unii le proclam ă pedeapsa lui Dumnezeu pentru
păcatele fiin ței umane. Dar toate întreb ările despre interven ția lui Dumnezeu în
problemele umane și rosturile peniten țelor și rug ăciunilor apar țin domeniilor
religiei și filosofiei și nu sociologiei. Desigur c ă exist ă întreb ări pentru care nu
avem nici o tehnic ă știin țific ă pentru a le g ăsi r ăspuns, cel pu țin pentru moment,
dar în studiul problemelor sociale, sociologii, ca oameni de știin ță , trebuie s ă le
analizeze în termeni sociali și nu supranaturali.
Spre deosebire de asemenea în țelegeri, abordarea sociologic ă a problemelor
sociale trebuie s ă urm ăreasc ă: 1. con știentizarea problemelor prezente cu care se
confrunt ă societatea; 2. dobândirea de cuno știn țe factuale cât mai riguroase în
leg ătur ă cu principalele probleme sociale; 3. în țelegerea originilor sociale ale
acestora și modul în care pot evolua; 4. abordarea inteligent ă a rela ției dintre teorie
și practic ă, astfel c ă toate teoriile trebuie testate și, la rândul lor, toate politicile
sociale care se aplic ă s ă se întemeieze pe teorii verificate și, 5. un sens al
perspectivei, astfel c ă o problem ă trebuie v ăzut ă în rela ția acesteia cu trecutul și
prezentul societ ății, f ără distorsiuni și exager ări.
MODALIT ĂȚ I DE STUDIU AL PROBLEMELOR SOCIALE
Deoarece atât r ădăcinile cât și consecin țele fiec ărei probleme sociale sunt
extinse, studiul acestora reclam ă un punct de vedere comprehensiv. Acest lucru îl
asigur ă pe deplin cadrul de referin ță sociologic, care presupune cel pu țin trei
modalit ăți de abordare distincte: 1. dezorganizarea social ă care înso țește orice
schimbare social ă; 2. devian ța personal ă; 3. conflictul de valori. Fiecare din aceste
abord ări este angajat ă în analiza problemelor sociale specifice.

7 O paradigm ă sociologic ă a problemelor sociale
469
1. Studiul problemelor sociale prin abordarea dezor ganiz ării sociale.
Toat ă via ța social ă se produce într-un set definit de reguli. Comporta mentul
indivizilor și grupurilor este controlat printr-o vast ă re țea de reguli și norme
sociale, care stabilesc comportamentele permise, do rite sau obligatorii. La nivelul
cel mai formal, care este cel al legii, normele sun t codificate – adic ă ele sunt scrise
și prev ăzute cu sanc țiuni pentru fiecare violare a acestora. Îns ă, multe din normele
existente în orice societate nu au caracter formal ca legile. Acestea iau forma
anumitor a ștept ări, despre cum vor ac ționa oamenii. Noi ne a ștept ăm ca p ărin ții
să-și iubeasc ă copiii, poli țiștii s ă asigure impunerea legii și muncitorii s ă aib ă de
lucru. Astfel de a ștept ări le g ăsim în aproape fiecare aspect al vie ții și opereaz ă
neobservat atâta timp cât ele o fac eficient. A ștept ările sunt interiorizate de
membrii societ ății și asigur ă func ționarea lin ă, normal ă a societ ății. De obicei,
oamenii ac ționeaz ă a șa cum al ții se a șteapt ă s ă ac ționeze, iar conceptele morale de
„drept”, „natural” și „bun” devin asociate cu aceste moduri obi șnuite de
comportare. Dar nu totdeauna regulile func ționeaz ă eficient. Ele pot deveni
învechite sau irelevante din cauza schimb ărilor sociale rapide. Oamenii încearc ă s ă
se adapteze la noile condi ții urmând modurile „onorabile”, verificate în timp, dar în
loc de satisfac ții ei experimenteaz ă sentimentul frustr ării și al nefericirii. Ordinea și
predictibilitatea sunt înlocuite de confuzie și haos. Aceasta este condi ția
dezorganiz ării sociale. Datorit ă acestui lucru, unul din modurile de cercetare a
problemelor sociale este prin analiza dezorganiz ării sociale care acompaniaz ă orice
schimbarea social ă.
În mod specific, cercetarea problemelor sociale, pr in abordarea
dezorganiz ării sociale, ridic ă câteva întreb ări care trebuiesc puse:
• Care au fost regulile și practicile tradi ționale?
• Ce schimb ări sociale majore le-au f ăcut ineficiente?
• Care din vechile reguli sunt acum ineficiente? În c e m ăsur ă?
• Este schimbarea social ă continu ă? Cât de repede se desf ăș oar ă? În ce direc ție?
• Cine sunt oamenii nemul țumi ți de schimbare? Ce solu ții propun ace știa?
• Cum se potrivesc solu țiile variate tendin ței schimb ării sociale?
• Ce reguli noi pot fi acceptate s ă reglementeze societatea în viitor?
2. Studiul problemelor sociale prin abordarea devia n ței personale. În
utilizarea acestei abord ări cercet ăm motiva ția și conduita anumitor oameni, al
cărui comportament genereaz ă probleme, sau comportamentul ca atare, dac ă el
este o problem ă. Ace ști oameni sunt devian ți, deoarece comportamentul lor este
legat în multe feluri de problemele sociale. Avem n evoie s ă știm cum se dezvolt ă
devian ța personal ă și ce tipuri de persoane deviante sunt frecvent impl icate în
probleme sociale.
Devian ța personal ă este implicat ă în apari ția și dezvolt ările problemelor
sociale, în câteva moduri diferite. Astfel, unii de vian ți sunt oameni adapta ți
nesatisf ăcător, ale c ăror ac țiuni impulsive, ura care îi domin ă și necesit ățile

Mircea Agabrian 8
470
emo ționale îi implic ă într-un conflict continuu. Evident c ă astfel de oameni
contribuie la crearea problemelor sociale. Al ți devian ți devin problem ă, când ei
sunt stigmatiza ți de o societate care insist ă pe etichetarea comportamentului
acestora. În sfâr șit, pattern -urile subculturilor deviante sunt inevitabile în
societ ățile complexe.
În plus de cele ar ătate, când schimb ările sociale se produc cu rapiditate,
vechile norme cad și comportamentele considerate deviante se r ăspândesc. Astfel
este de prev ăzut c ă, în timpul perioadelor de schimb ări sociale rapide,
comportamentul neconform cu normele și obi șnuin țele va cre ște. De aici și
înmul țirea problemelor sociale prin amplificarea comporta mentului deviant. Exact
ce se întâmpl ă în perioada de tranzi ție spre democra ție, pe care o str ăbat toate ță rile
care au ie șit din sistemul comunist, timp în care s-a declan șat o veritabil ă erup ție a
devian ței sociale: „Din nefericire, procesul de tranzi ție de la o societate la alta nu
se deruleaz ă lin și uniform, ci contradictoriu și conflictual, întrucât se men țin o
serie de structuri, institu ții și mentalit ăți birocratice, precum și unele norme și
reguli sociale și juridice dep ăș ite și perimate, ceea ce concretizeaz ă starea de
anomie , de lips ă de eficien ță și func ționalitate a unor prescrip ții normative și care
perturb ă desf ăș urarea normal ă a rela țiilor dintre indivizi, grupuri și institu ții” [Dan
Banciu, Sorin M. R ădulescu, 1994 p. 13].
În abordarea devian ței personale, pentru a analiza problemele sociale t rebuie
să punem întreb ările urm ătoare:
• Ce persoane și grupuri deviante sunt implicate?
• Sunt oamenii devian ți, în mod fundamental, adapta ți nesatisf ăcător la
cultura societ ății? Sau ar trebui ca ace știa s ă fie considera ți doar membri adapta ți
subculturii lor deviante?
• Sunt devian ții în șiși o problem ă?
• Cât de mult din devian ță este un produs al etichet ării? Face devian ța r ău
altcuiva decât devian ților în șiși?
• În fenomenul devian ței sunt implicate normele contraculturilor? Care su nt
aceste norme?
• Cât de mult din devian ța anumitor grupuri sociale izvor ăș te din ineficien ța
normelor sociale general acceptate?
• Ce alternative exist ă pentru solu ționarea acestor situa ții?
3. Studiul problemelor sociale prin abordarea confl ictului de valori.
Valorile unei societ ăți reprezint ă preferin țele și respingerile ei. Forma și
tr ăsăturile unei societ ăți deriv ă din valorile ce o guverneaz ă. Mai mult decât atât,
societ ățile moderne sunt caracterizate prin diversitate și eterogenitate. Fiecare
societate are mai multe seturi de valori, lucru din care rezult ă în mod firesc
dezacordul valorilor. Conflictele de valori în soci etatea modern ă contribuie la
producerea problemelor sociale astfel: în primul râ nd, duc la producerea acestora,
redactare și, în al doilea rând, alimenteaz ă confuzia moral ă care încurajeaz ă
devian ța personal ă.

9 O paradigm ă sociologic ă a problemelor sociale
471
Multe dintre cele mai dezagreabile conflicte, care se ridic ă în jurul
problemelor sociale, se refer ă la faptul c ă situa ția dat ă este corect ă, dezirabil ă sau
ea trebuie considerat ă o problem ă social ă. Acest lucru se produce deoarece
condi țiile sociale date nu afecteaz ă în mod egal toate p ărțile implicate. Unele p ărți
profit ă de situa țiile care produc dezavantaje pentru al ții. Și dac ă profitul ori
avantajul este sau nu implicat, diferen țele de valori r ămân și conduc la defini ții
conflictuale ale situa țiilor sociale. Credem c ă problema restituirii caselor
na ționalizate în perioada comunist ă poate reprezenta un exemplu bun. Astfel,
respectarea strict ă a propriet ății private este o valoare fundamental ă, pentru
sistemul democratic la care se raporteaz ă to ți cei care doresc stabilirea unei situa ții
sociale corecte. Dar ca valoare și ca problem ă social ă ea nu este recunoscut ă de
oamenii care sunt tributari concep țiilor comuniste, egalitariste și de cet ățenii care
sunt afecta ți de restituirea acestor case. Aceasta pentru c ă, a șa cum scrie Vladimir
Tism ăneanu referindu-se la ță rile aflate în tranzi ție: „Abdicarea regimurilor
comuniste n-a însemnat colapsul imediat al culturil or politice comuniste – toate
obiceiurile, mentalit ățile, atitudinile, simbolurile și valorile care p ătrunseser ă de
decenii în via ța social ă” [Vladimir Tism ăneanu, p. 212].
Întreb ările care trebuiesc puse în abordarea conflictului de valori pentru
analiza problemelor sociale sunt:
• Care sunt valorile în conflict?
• Cât de „adânc” este conflictul?
• Ce segmente din societate sus țin fiecare din valorile competitoare?
• Care valori sunt în concordan ță cu alte valori mai largi, ca democra ția și
libertatea?
• Ce valori ar putea sacrifica fiecare din solu țiile avute în vedere?
• Sunt în prezent unele probleme insolubile, din cauz a conflictelor de
valori ireconciliabile?
ISTORIA NATURAL Ă A PROBLEMELOR SOCIALE
Ideea unei serii regulate de etape prin care o prob lem ă social ă trece, în
procesul definirii și solu țion ării acesteia, a fost enun țat ă pentru prima dat ă de
americanii Richard C. Fuller și Richard R, Myers [1941, p. 320–328] și elaborat ă
de al ți doi sociologi americani, Malcom Spectator și John Kituse [1975, p. 145–159].
Seria de patru etape, care acoper ă procesualitatea unei probleme sociale, a fost
denumit ă O istorie natural ă a problemelor sociale [Horton, Paul B., Leslie, Gerald R.,
Larson, Richard F., Horton, Robert L., 1997, p. 27] Prezent ăm etapele respective în
mod succint.
Etapa 1-a: Necazurile personale în contextul proble melor sociale. Multe
situa ții, care în cele din urm ă sunt definite ca probleme sociale, nu sunt conside rate
de la început în acest mod. Acest lucru se întâmpl ă numai atunci când necazurile și
plângerile oamenilor dezvolt ă grupuri de interese.

Mircea Agabrian 10
472
Etapa a 2-a: Recunoa șterea oficial ă. Începe atunci când unele institu ții,
departamente și agen ții guvernamentale r ăspund la plângeri. Percep țiile oficiale
sunt alimentate cu p ărerile exper ților în domeniu. Dac ă agen ția sau institu ția
guvernamental ă accept ă legitimitatea problemei atunci se creeaz ă o organiza ție
menit ă s ă o solu ționeze.
Etapa a 3-a: Transferul plângerilor. Indiferent de inten ția institu țiilor,
departamentelor sau agen țiilor implicate – adic ă, dac ă acestea încearc ă în mod
serios s ă amelioreze situa ția ori doar caut ă s ă abat ă aten ția de la ea – în general,
birocra ții r ăspund rareori cu succes sau m ăcar satisf ăcător problemei reclamate spre
solu ționare. În aceast ă a treia etap ă, plângerile se transfer ă de la de țin ătorii de
origine la de țin ători noi, care apar în urma r ăspunsului venit din partea institu țiilor
abilitate și care, prin ecoul defavorabil pe care îl produce, sensibilizeaz ă și mai
mul ți oameni.
Etapa a 4-a: Urm ărirea strategiilor alternative. Dac ă primele r ăspunsuri
oficiale sau cele rev ăzute, care de obicei urmeaz ă, sunt adecvate, etapele 3 și 4 pot
să nu se dezvolte niciodat ă. Dac ă nu se întâmpl ă a șa, și dac ă încrederea public ă în
institu țiile oficiale se deterioreaz ă, atunci va fi atins ă etapa final ă în care se
înregistreaz ă deziluzia fa ță de r ăspunsurile oficiale și se trece la urm ărirea unor
strategii alternative. Cei care se plâng ajung la c oncluzia c ă problema nu poate fi
rezolvat ă în cadrul sistemului și, în consecin ță , reac ționeaz ă, ca s ă se autoprotejeze,
prin adoptarea unor solu ții ale problemelor cu care se confrunt ă pe plan local sau
privat. Astfel de solu ții pot fi temporare sau permanente, depinzând de
interac țiunea continu ă între cursul nemul țumirilor oamenilor și r ăspunsurile
oficiale la acestea. Spre exemplu, înfiin țarea unor școli și universit ăți private
reprezint ă par țial un r ăspuns la problema posibilit ăților limitate ale înv ăță mântului
de stat subven ționat, dup ă cum grevele „spontane” constituie un mod de a acce lera
găsirea solu țiilor în conflictele sociale.
De și în mod logic seria etapelor în definirea și solu ționarea problemelor
sociale este suficient de clar ă, r ămâne important s ă preciz ăm c ă nu exist ă numai un
singur model general, și c ă tratarea problemelor specifice are o mare diversit ate de
forme. Conceptul unei istorii naturale a problemelo r sociale este un instrument
pentru analiz ă și nu analiza îns ăș i.
În concluzie, subliniem c ă fiecare problem ă social ă trebuie s ă fie analizat ă
în termenii rela ției cu schimbarea social ă și dezorganizarea social ă, implic ării
pattern -urilor comportamentului deviant și valorilor în conflict, ce apar țin
grupurilor sociale variate. În ansamblul lor, cele trei repere teoretice și
metodologice precizate, nu reprezint ă un panaceu al faptelor și interpret ărilor atât
de diverse și nici o explica ție restrâns ă la un punct de vedere particular. În
schimb, credem c ă pot asigura o deschidere interesant ă și posibil ă care, la rândul
ei, poate stimula cercet ătorii din domeniu s ă caute o în țelegere mai bun ă a piesei,
din p ăcate de multe ori o dram ă, în care to ți oamenii societ ății sunt atât actori cât
și spectatori.

11 O paradigm ă sociologic ă a problemelor sociale
473
BIBLIOGRAFIE
1. BANCIU, D., R ĂDULESCU, S., Corup ția și crima organizat ă în România , Bucure ști, Editura
„Continent XXI”, 1994.
2. CUSSON, M., Devian ța, în Tratat de sociologie, coord. Raymond Boudon, Editura Humanitas,
Bucure ști, 1997.
3. DURKHEIM, É., Despre sinucidere , Bucure ști, Editura Humanitas, 1993.
4. FULLER, R., MYERS, R., The Natural History of a Social Problem , „American Sociological
Review”, 6, 1941.
5. HORTON, P., LESLIE G., LARSON, R., HORTON, R., The Sociology of Social Problems , New
Jersey, Prentice Hall, Twelfth Edition, 1997.
6. LARIONESCU, M., R ĂDULESCU, S., RUGHINI Ș, C., Cu ochii minierului. Reforma mineritului
în România , Bucure ști, Editura Gnosis, 1999.
7. MANIS, J., Analizying Social Problems , New York: Praeger, 1984.
8. MILLS, W., Imagina ția sociologic ă, Bucure ști, Editura Politic ă, 1975.
9. NECULAU, A., O perspectiv ă psihologic ă asupra schimb ării , în: Psihologie Social ă. Aspecte
contemporane, coord. Adrian Neculau, Ia și, Editura Polirom, 1996.
10. POSTOLACHE, T. (coord.), Schi ță privind strategia înf ăptuirii economiei de pia ță în România ,
Editura Bucure ști, 1990.
11. SIMON, D., Social Problem & The Sociological Imagination. A Pa radigm for Analisis , McGraw-
Hill, Inc., 1995.
12. SPECTATOR, M., KITUSE, J., Social Problems: A Reformulation , „Social Problems”, 1975.
13. TISM ĂNEANU,V., Reinventarea politicului. Europa r ăsăritean ă de la Stalin la Havel, Ia și,
Editura Polirom, 1997.
14. VALADE, B., Schimbarea social ă, în Tratat de sociologie, coord. Raymond Boudon, Bucure ști,
Editura Humanitas, 1997.
15. ZAMFIR, C., Strategii ale dezvolt ării sociale , Bucure ști, Editura Politic ă, 1977, p. 44–49, 56–58.
16. ZAMFIR, ELENA, ZAMFIR, C. (coord.), Politici sociale. România în context european ,
Bucure ști, Editura Alternative, 1995.