Mintea poate îmbolnăvi sau vindeca, omul alege prin atitudine. [302948]

[anonimizat]: “Totul este spirit. Universul este mental.” Uitându-[anonimizat], inclusiv în ceea ce privește starea lui de sănătate. [anonimizat]. Trebuie să caute adevarata cauză a bolii, profundă, spiritual, pentru a înțelege de ce merita acest lucru sau ce avertisment reprezintă. Cea mai bună metodă de anulare a [anonimizat].

[anonimizat].

A fi sănătos și a [anonimizat]-au așezat la baza destinului individual. Ținând cont de faptul că am trait de-a lungul timpului într-o [anonimizat] a [anonimizat] a ne “conserva” sănătatea, pentru vindecare sau pentru a atinge și menține o [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]/alternative. [anonimizat] a ceea ce este numită “medicina naturistă” și a [anonimizat], [anonimizat], eficiente și stabile.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA SPECIEI CICHORIUM INTYBUS

I.1. ÎNCADRARE SISTEMATICĂ

Regn: Plantae

Subregn: Tracheobionta

Diviziune: Magnoliophyta

Clasa: Magnoliopsida

Sublclasa: Asteridae

Ordin: Asterales

Familie: Asteraceae

Gen: Cichorium

Specie: Cichorium intybus

I.2. DESCRIERE MORFOLOGICĂ ȘI ANATOMICĂ A PLANTEI

I.2.1. Generalități

Cichorium intybus este o plantă medicinala importantă în Eurasia și în unele părți ale Africii. [anonimizat] a unui stat membru al Uniunii Europene. [anonimizat], diferite părți ale plantei au fost utilizate în medicamentele tradiționale la nivel global. [anonimizat].

I.2.2. [anonimizat]-[anonimizat]-[anonimizat], s-a desprins o noua linie evolutivă cu o larga plasticitate ecologică. Staminele unei gimnosperme străvechi s-au unit două câte două rezultand o nouă stamină cu 4 [anonimizat] s-a răsucit cuprinzând în interior ovulul. Acesta protejat a [anonimizat] a rezultat fructul. În Cretacic s-[anonimizat].

Neozoicul este era de expansiune și de dominare a angiospermelor în detrimentul gimnospermelor. [anonimizat] a angiospermelor s-[anonimizat] a pseudantiei și euantiei.

Ipoteza pseudantiei sau a florii false, susține ca angiospermele au derivat din gnetine. Din floarea unisexuata a gnetinelor a rezultat floarea unisexuată a angiospermelor lemnoase monochlamidee (Fagaceae, Betulaceae, etc). Contractarea urmată de sudarea a două stamine de gimnosperme de tip Ephedra a dus la formarea unei noi stamine cu 4 saci polenici, iar din bracteele bazale au rezultat învelișurile florale, constituindu-se astfel o floare masculă de angiospermă monochlamidee. În urma concreșterii bracteelor de la baza ovulelor pe care le-au învelit complet, a rezultat pistilul, respectiv floarea femelă de monochlamidee. Florile bisexuate au rezultat dintr-o inflorescență mixtă de gnetine, în varf cu flori femeiești, iar la bază cu flori bărbătești, separate prin bractei.

Ipoteza euantiei sau a florii adevărate, susține că floarea primitivă a angiospermelor este cea bisexuată provenită din floarea bisexuată a gimnospermelor de tip Bennettitales, cunoscute numai ca fosile. Carpelele din mijlocul florii prin sudare au închis în interior ovulele, dând naștere la mai multe pistile libere, iar prin contopirea microsporangilor (sacilor polenici) de pe microsporofile, s-au format staminele cu 4 saci polenici. Din staminele exterioare devenite sterile au rezultat petalele, iar din bracteele bazale, sepalele. Florile unisexuate de angiosperme au luat naștere din cele bisexuate prin avortarea elementelor unui sex. O astfel de floare bisexuată primitivă alcatuită din numeroase pistile și stamina libere, învelișurile florale nedefinite dispuse spirociclic au Magnolialele și Ranunculaceele, care sunt considerate ca derivând din gimnospermele străvechi de tipul bennettitalelor, constituind un important centru genetic pentru toate celelalte antofite. Primele angiosperme apărute sunt policarpicele (Magnoliales, Ranunculales) având ca strămoș proangiospermele (grup ipotetic) derivate ca și Bennettitales dintr-un strămoș comun de gimnosperme străvechi cu flori bisexuate.

Concluzie

Conform teoriei pseudantiei formulate de Wettstein, angiospermele cele mai puțin evoluate sunt apetalele lemnoase (Fagaceae, Betulaceae, Juglandaceae) ale căror flori sunt unisexuate și dispuse în amenți.

Teoria euantiei, a florii adevărate, elaborate de Bessey si Hallier susține că angiospermele cele mai puțin evoluate aparțin familiei Magnoliaceae, Ranunculaceae; iar cele mai evoluate sunt centrospermigenele (ordinal Fagales, Salicales, Juglandales).

Angiospermele actuale însumează 10000 genuri cu aproximativ 250000 specii, grupate în 300-400 familii, fiind răspândite pe toată suprafața globului. Începând de la Ecuator până spre poli succesiunea este următoarea: păduri tropicale umede și xerofile cu frunze dure și mate, păduri de foioase caducifoliate din zona temperată, savanele, camposurile din zonele calde, stepele, preriile și pampasurile din zonele temperate, tundrele cu arbuști, graminee, ciperacee, mușchi și licheni din zonele reci arctice și antarctice.

I.2.2.1. Caractere morfologice generale ale încrengăturii MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMATOPHYTA)

Magnoliofita grupează atât plante lemnoase sub formă de arbori și arbuști, cât și ierbacee perene și anuale. Angiospermele sunt mai evoluate decât gimnospermele, fiind adaptate atât mediului terestru unde predomină formând păduri și pajiști, cât și mediului mlăștinos și acvatic. Majoritatea angiospermelor sunt autotrofe și numai puține heterotrofe, cu nutriție saprofită (unele specii de orhidee) și parazită (Cuscuta, Oribanche, Rafflesia).

Aparatul vegetativ este un corm, adaptat la viata de uscat numai la cele primitive. Rădăcinile pot fi rămuroase, pivotante și fasciculate. Tulpinile monopodial și simpodial ramificate, pot crește suprateran sau subteran (rizomi, tuberculi). Cilindrul central este un eustel sau atactostel. În structura anatomică , fasciculele lemnoase sunt reprezentate prin trahee, numai la cele primitive (Magnoliales) există și traheide. Lemnul angiospermelor spre deosebire de cel al gimnospermelor este format din xiloholosid. Frunzele au forme și mărimi diferite putând fi întregi, lobat sectate și compuse, distribuite pe tulpini altern, opus și verticilat. Formațiunile secundare rezultate din diviziunea cambiului și felogenului determină creșterea tulpinilor in grosime.

Organul caracterisitic de reproducere al angiospermelor este floarea, care a luat naștere din floarea angiospermelor străvechi. Apar învelișurile florale ce protejează elementele de reproducere (androceul și gineceul). Învelișurile florale, periantul, poate fi dublu (diplochamideu) când este diferențiat în caliciu și corolă, precum și simplu format dintr-un singur înveliș sepaloid ori petaloid. Sunt și flori lipsite de periant numite nude sau achlamidee. La numeroase angiosperme, pe receptacul, între elementele florale sau la baza lor se găsesc glande nectarifere (nectarine) care favorizează polenizarea entomofilă, încrucișată.

Androceul este alcătuit din stamine libere sau din una, doua, trei, sau mai multe mănunchiuri de stamina unite prin filament. O stamină de angiospermă este alcătuită dintr-un filament, în vârf cu o antera care posedă 4 saci polenici (4 microsporangi). În urma diviziunii meiotice a țesutului sporogen din anterele staminei, ia naștere polenul (microsporul) învelit in 2 membrane (exina si intine) care constituie un important criteriu de identificare a genurilor și speciilor de angiosperme. În interiorul polenului se află o celula vegetativă (microprotal) mare si alta mică lenticulară, generativă (anteridiala) reprezentând generația gametofitică bărbătească foarte mult redusă.

Gineceul a rezultat din unirea uneia sau mai multor carpele alcătuind ovarul. El adăpostește în interior unul sau mai multe ovule. Deoarece ovulele sunt închise în ovar, plantele se numesc angiosperme. În floare, gineceul poate ocupa o poziție superioară, semiinferioară și inferioară. Ovulul majorității angiospermelor prezintă două integumente și numai la puține (gamopetale și apiacee) unul singur, care lipseste (Santalaceae) lăsând la partea superioară un por numit micropil.

Sub integument se află nucela (macrosporangele). Dintr-o celulă a nucelei situată sub micropil, prin meioză ia naștere macrosporul (ginosporul) care în urma germinării generează sacul embrionar (macroprotal) cu 8 nuclei care se diferențiază în șapte celule: 3 spre micropil (oosfera), înconjurate de două sinergide și două spre polul opus numite antipode, iar in centru, nucleul secundar al sacului embrionar (2n). Sacul embrionar cu conținutul său, reprezintă generația gametofitică femeiască foarte mult redusă și închisă în nucela (macrosporange) de pe sporofit, pierzându-și astfel independența.

După polenizare (autogamă și alogamă) polenul ajuns pe stigmat germinează și formează tubul polenic care străbate stilul până ajunge în sacul embrionar din ovul. În vârful tubului polenic înaintează celula vegetativă, urmată de celula generativă, care prin diviziune dă naștere la doi gameți numite spermatii. Ajunse în sacul embrionar, o spermatie se unește cu oosfera dând naștere zigotului (2n) apoi embrionului cu 2 -1 cotiledoane, iar cea de a doua se contopește cu nucleul secundar al sacului embrionar formând zigotul accesoriu (3n), din care prin mitoză rezultă endospermul secundar, bogat în substanțe albuminoide. Întregul ovul se transformă în sămânță care este închisă în fruct, apărut pentru prima dată în evoluția filogenetică.

Angiospermele se deosebesc de gimnosperme prin fecundație dublă. Generația gametofitică s-a redus și mai mult decât la gimnosperme, fiind total subordonată sporofitului, respectiv plantei pe care se formează.

I.2.2.2. Caractere morfologice generale ale clasei MAGNOLIATAE -DICOTYLEDONATAE

Cuprinde circa 200000 plante lemnoase și ierbacee, răspândite în zonele tropicale, subtropicale, temperate.

Rădăcina se dezvoltă din radicula embrionului, rădăcina principală dispare și este înlocuită de rădăcini adventive. Tulpinile ierbacee și lemnoase prezintă fascicule libero-lemnoase colaterale sau bicolaterale, cu cambiu fascicular, dispuse pe un singur cerc, sunt prezente îngroșările secundare, rezultate din activitatea cambiului și felogenului. Frunzele, simple sau compuse întregi sau divizate, au nervațiunea palmată sau penată. Florile de obicei hermafrodite, pentamere, tetramere, rar dimere, au piesele florale dispuse spirociclic, hemiciclic sau ciclic. Embrionul seminței are două cotiledoane, la speciile parasite cotiledonate, lipsesc. Se cunosc cazuri rare în care embrionul prezintă un singur cotiledon (Ficaria, Nymphaeaceae)

I.2.2.3. Caractere morfologice generale ale suclasei ASTERIDAE

Constituie una dintre cele mai evoluate linii filogenetice dintre Magnoliatae, reprezentată de plante lemnoase și ierbacee răspândite pe tot globul. Una dintre caracteristicile principale constă în alcătuirea florilor care sunt simpetale și tetraciclice. Androceul este format din 5, 4, 2 stamine, în majoritatea cazurilor concrescute cu tubul corolei.

Poliandria secundară lipsește. Spre deosebire de periantul dublu, pentamer, numărul carpelelor este redus de obicei la 2. În ovarul sincarp se găsesc mai multe sau un singur ovul uniintegumentat. Placentația este centrală și parietală. Asteridele mai puțin evoluate prezintă asemănări morfologice, anatomice, fitochimice și serologice cu rosidele din care se presupune că s-au diferențiat.

Sublcasa Asteridae se împarte în 8 ordine dintre care : Gentianales, Dipsacales, Oleales, Polemoniales, Scrophulariales, Lamiale. Primele 3 ordine au florile actinomorfe și cu trăsături comune cu rosidele. Ordinal Campanulales și Asterales grupează specii evoluate, cu flori zigomorfe și anterele staminelor unite între ele.

I.2.2.4. Caractere morfologice generale ale ordinului ASTERALES

Cuprinde o singură familie cu plante în majoritate ierbacee, caracterizate prin flori bisexuate și unisexuate, pentamere, tetraciclice, simpetale, grupate într-o inflorescență condensată denumită calatidiu sau capitul. Ordinul Asterales se înrudește cu Campanulales prin anterele unite în jurul stilului, concrețiuni cistolitiforme în celulele epidermei, laticifere articulate, inulina si reacții serologice pozitive.

I.2.2.5. Caractere morfogice generale ale familiei ASTERACEAE – COMPOSITAE

Asteraceele ocupă locul de vârf în evoluția Magnoliatelor. Este cea mai largă familie care însumează plante ierbacee, rareori arbustive, arborescente sau liane cactoide, cu frunze simple sau sectate, de obicei alterne. Inflorescența este evoluată, cu florile sesile dispuse intr-un numar mare, pe un receptacul lățit sau bombat formând un calatidiu sau capitul.

Calatidiul sau capitulul este protejat la exterior de unul sau mai multe rânduri de bractei care alcătuiesc un involucru. Forma receptaculului și a bracteilor constituie criterii de identificare a genurilor acestei familii. Calatidiile pot fi solitare sau grupate în inflorescențe compuse de tip racem, corimb, spic, cima. Florile actinomorfe sau zigomorfe prin avortare devin unisexuate sau sterile. Caliciul întotdeauna redus la 5 dințisori membranosi sau la un numar mare de perișori, care la maturitate formeaza un papus sesil eventual ridicat pe un rostru, ce favorizează diseminarea prin vânt. Corola este formata din 5 petale unite în diferite moduri: poate fi tubuloasa, labiată, palniată, ligulată. (Figura 1)

Figura 1. Asteraceae. Tipuri de calatidii in secțiuni longitudinale -1. Arctium lappa 2. Lactuca sativa 3. Matricaria inodora 4. Achillea millefolium

Androceul este format din 5 stamine cu filamente libere, fixate pe tubul corolei, cu anterele concrescute formând un tub prin care străbate stilul cu stigmatul bifurcat, bifidat. Gineceul inferior este bicarpelar, sincarp, prevăzut cu un stil lung bifurcat în două stigmate. În inflorescențe, la exteriorul unor flori se mai păstrează bracteele modificate numite bracteole, palei, ce devin rigide la maturitatea fructelor.

Polenizarea poate fi entomofilă sau autogamă. Fructul, o achenă, uneori având în vârf un papus. Semințele lipsite de endosperm, sunt bogate în ulei și aleuronă. Formula florala: K5-0[C(5)A5]G(2).

În organele vegetative se găsesc rezerve de inulină. Unele asteracee prezintă în organele vegetative laticifere articulate. Latexul conține substanțe amare (absintina, achillina, taraxacina), rezine și cauciuc. Elaborează uleiuri eterice cu cineol, camfor, borneol, glicozide (lappozida, centaureozida) alcaloizi, abrotina, piretrina, achilleina, senecionina, cumarina. Multe asteracee depozitează ca substanțe de rezervă inulina (în rădăcini, tulpini, tuberculi).

În țara noastră, asteraceele însumează, 53 genuri și 320 specii, răspândite de la câmpie până la etajul alpin. În mod tradițional familia se divide în două subfamilii: Asteroideae (Tubuliflorae) și Cichorioideae (Liguliflorae). Pe baza ultimelor cercetări moleculare s-au separat din familie mai multe ramuri. O schemă filogenetică întocmită de Panero și Funk (2002) prezintă mai multe subfamilii, din care patru: Asteroideae, Cichorioideae, Carduoideae si Mutisiodeae grupează aproximativ 99% din numărul taxonilor cunoscuti (aproximativ 70%, 14%, 11% si 3%)

I.2.2.6. Caractere morfologice generale ale subfamiliei CICHORIDEAE –LIGULIFLORAE

Grupează speciile la care antodiile conțin numai flori ligulate, iar în organele vegetative sunt prezente vase laticifere.

Cichorium intybus – specie perenă cu latex alb, erectă, cu rozeta bazală de frunze alungite, cu lobul terminal mai mare și tulpina foliată, înaltă de 0,3- 1 m. rădăcina fusiformă, groasa atinge 1,5 m în lungime. Tulpina înaltă, rigidă, brăzdată, puternic ramificată. Frunzele tulpinale sunt mai mici, sesile, oval lanceolate cu baza cordată și peri aspri. Florile sunt grupate în antodii terminale și axilare, dispuse câte două sau aglomerate, cu flori ligulate albastre. Fructele sunt achene mai îngroșate la un capăt, cu papus foarte scurt.

În scopuri alimentare se cultiva C. intybus var sativa, rădăcinile sale fiind utilizate ca surogat de cafea. Cichorii herba este formata din părtile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi. Cichorii radix sunt rădăcinile recoltate toamna. Herba conține o glicozidă numită cicorina, acid cicoric, cumarine, colina, arginina, rezine, fier,fosfor,calciu. Rădăcinile conțin inulina, tanin, substanțe minerale. Datorită principiilor amare, inulinei, colinei prezintă proprietăți eupeptic-amare, colagoge. Uleiul volatil și rezinele îi imprimă proprietăți ușor diuretice și laxative. Se cunoaște efectul hipoglicemiant și hepatoprotector. Extractul apos atomizat din rădăcinile prăjite se folosește ca surogat de cafea.

I.3. COMPOZIȚIA CHIMICĂ – CICHORIUM INTYBUS

Acidul Chicoric a fost identificat ca fiind compusul principal în extractele metanolice de cicoare (tabel 1). Compușii alifatici și derivații lor cuprind fracțiunea principală în timp ce terpenoidele reprezinta constituenți minori ai plantei. Florile de cicoare conțin zaharide, flavonoide, uleiuri esențiale și antocianine care contribuie la culoarea albastră a periantului. Tabelul 1 prezintă un sumar al compușilor izolați și identificați din cicoare. Octane, n-nonadecan, pentadecanone, hexadecan, și un compus identificat provizoriu au fost găsite ca fiind componente volatile principale. O listă a compușilor volatili este dată în tabelul 2.

Tabel 1. Compusi identificati si izolati din Cichorium intybus

Tabel 2. Compenentii volatili din Cichorium intybus

I.4. FITOTERAPIA DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT

Diferite civilizații de–a lungul secolelor, au folosit plante în scopul vindecării. Cunoașterea progresivă și recunoașterea valorii ecologice au transformat aceste plante într-un solid suport al medicinei tradiționale.

Primele scrieri despre plante sunt datate din vremea asirienilor, babilonienilor si fenicienilor și ele reprezintă o sinteză a cunoștiințelor acelor vremuri despre proprietățile curative ale plantelor.

Istoria fitoterapiei începe cu anul 3000 î.H și până în zilele noastre există numeroase referiri și scrieri precum faimosul papyrus egiptean din Ebers, scris în timpul Dinastiei Tebas a XVIII-a care conține numeroase preparate medicinale pe bază de plante. Homer, în una din lucrările sale, lăuda principiile curative ale plantelor din Egipt.

Odată cu sosirea Imperiului Roman, s-au remarcat o serie de medici iluștrii printe care Celso, Andromaco, Escribonito, Plinio precum și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în plante medicinale, Discorides. Medic și chirurg în timpul domniei lui Nero (50-75) se spune că este fondatorul medicinei ca știință, și că e cel mai bun dintre botaniști. Începând din secolul XVIII lucrările sale reprezintă baza pentru studiul Botanicii medicale.

În 1498 s-a publicat prima ediție a lucrării “Farmacopee și Botanică” care a rămas până în prezent cea mai de preț lucrare pentru medici, farmaciști ori vraci.

Prima carte importantă despre proprietățile medicale ale plantelor a fost “Despre știința medicală”, în anul 50 d.H., este consultată chiar și în zilele noastre. Mai târziu, în secolul XI, mănăstirile au preluat această știință, devenind experți importanți în botanică.

Prepararea uleiurilor, siropurilor, unguentelor și extractelor de plante medicinale s-a făcut cu precădere pe toată perioada Evului Mediu, când s-a pus piatra de temelie a farmacopeei universale. În perioada renașterii, alchimiștii, astrologii, medicii știau de plantele halucinogene si le consumau.

În secolul XVIII în Spania începe comercializarea plantelor medicinale ca remedii unice. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, datorită dezvoltării științei, au început să fie izolate și sintetizate în laborator principiile active ale plantelor, luând avânt medicina bazată pe sinteză în detrimentul remediilor naturale.

În ciuda secolelor de tradiție, fitoterapia a evoluat și și-a dobândit prestigiul și eficacitatea abia în ultima perioadă, devenind din ce în ce mai aproape de normele medicinei moderne. Ca rezultat în prezent, se cunosc mult mai bine proprietățile medicinale ale plantelor, fiind descifrate secretele principiilor lor active și astfel cunoscându-se mult mai precis acțiunea lor.

Ca urmare a informațiilor despre potențialul terapeutic existent în lumea plantelor, cercetarea și obținerea noilor preparate s-a dezvoltat cu ajutorul plantelor, în sensul selectării sistematizate a ingredientelor în laboratoare.

Acesta este momentul nașterii unei noi fitoterapii în care prepararea și validarea formulelor bazate pe diferite extracte din plante este făcută de specialiști capabili să satisfacă cerințele celor care utilizează fitoterapia ca mijloc profilactic și de menținere a sănătății. 25% din medicamentele tradiționale conțin substanțe de origine vegetală iar medicamentele naturiste conțin exclusiv principii active de origine vegetală. Aceste principii sunt vitaminele, mineralele, carbohidrații, microelementele și agenții imunostimulatori care ajută organismul să lupte contra infecțiilor. Ierburile pentru ceaiuri sunt folosite pentru a vindeca anumite boli și pentru a preveni recidiva acestora. Ele detoxifică organismul și sprijină capacitatea de autoapărare a organismului, ajutându-l să-și păstreze un echilibru.

Garantarea calității se referă la calitatea cultivării, culegerii, uscării și depozitării plantelor, inclusiv calitatea sistemului de distribuție și aprovizionare.

I.4.1. Istoricul plantei

Plantele medicinale au fost folosite de secole și numeroase culturi încă se bazează pe plante medicinale indigene pentru a satisface nevoile lor de asistență medicală primară. Este probabil ca, cunoașterea profundă a remediilor bazate pe plante în culturi tradiționale avansate s-a realizat prin încercări și erori și că cele mai importante cure au fost atent trecute de la o generație la alta [8].

Din punct de vedere istoric, cicoarea a fost cultivata de vechii egipteni ca plantă medicinală [9] și a avut o istorie lungă de utilizare terapeutică. Diverse denumiri comune sau locale care descriu această plantă pot fi atribuite utilizării pe scară largă de către diferite grupuri folclorice.

Printre primii oameni de stiinta care au observat proprietatile cicorii in tratamentul obezitatii se numara doi romani, si anume – celebrul farmacist Ovidiu Bojor si medicul Octavian Popescu?

Numele său latin, Cichorium intybus, vine de la cuvântul egiptean pentru ianuarie ïntybus”, pentru că în urmă cu mii de ani, egiptenii recoltau și consumau planta în acestă lună a anului. Denumirile populare ale acestei plante sunt: cicorie amară, dudău, floarea secerei, scai voinicesc, încingătoare, scălușet de casă, iar în engleză i se mai spune „blue sailor” sau „succory”. Mai este numită și Cichorium balearicum si Cichorium byzantinum.

Nu trebuie să o confundăm cu Cichorium endiva, o specie cultivată de greci și romani în vechime pentru frunzele sale. Diferența este că frunzele de endive (andive) sunt lipsite de perișori, iar specia este anuală, spre deosebire de intybus care este perenă. [http://www.daciccool.ro/stil-de-viata/casa-si-gradina/8494-cicoarea-o-planta-miraculoasa]

Există numeroase sortimente de soiuri și hibrizi de cicoare:

Cichorium intybus var foliosum “Pan di Zucchero”

Cichorium intybus var. foliosum “Verona`s Red Chicory”

Cichorium intybus var. foliosum Ïndigo”

Cichorium intybus var. foliosum “Granato”

Cichorium intybus var. foliosum “Jupiter”

Cichorium intybus var. foliosum “Catalogna Punterelle Brindisina”

Cichorium intybus var. foliosum “Catalogna Pugliese”

Cichorium intybus var. foliosum “rosso precoce”

Cichorium intybus var. foliosum “rossa di Treviso-tardiva”

Cichorium intybus var foliosum “Pan di Zucchero”

Cichorium intybus var. foliosum “Verona`s Red Chicory”

Cichorium intybus var. foliosum Ïndigo”

Cichorium intybus var. foliosum “Granato”

Cichorium intybus var. foliosum “Jupiter”

Cichorium intybus var. foliosum “Catalogna Punterelle Brindisina”

Cichorium intybus var. foliosum “Catalogna Pugliese”

8. Cichorium intybus var. foliosum “rosso precoce”

Cichorium intybus var. foliosum “rossa di Treviso-tardiva”

Rădăcinile de cicoare sunt un important produs secundar al industriei de prelucrare și inulina e de obicei utilizată în hrana pentru animale. Conținutul de proteină brută din cicoare este mai valoroasă decât în ​​lucernă. Mai mult, lipidele brute în cicoare sunt în general mai mari decât în cele mai multe soiuri de lucernă [9]. De asemenea, are o calitate nutritivă comparabilă cu lucerna, cu un conținut mineral superior pentru cupru și zinc, cu proporții similare de proteine, lipide, minerale, și alte elemente nutritive, și gustoase cu o bună digestie, cu aplicabilitate în industria de creștere a păsărilor de curte și efectivele de animale [87, 88].

Diferite preparate ale acestei plante sunt folosite pentru a trata diferite simptome și boli (tabel 3)

Sucul este declarat a fi un remediu popular pentru cancer al uterului și pentru tumori. În Africa de Sud, deși este considerată o buruiană răspândită, frunzele, tulpininile și rădăcini sunt realizate într-un ceai și sirop cicoarea este folosită ca medicament tonic și purificator pentru sugari în icter[3]. În Turcia, un unguent este preparat din frunze pentru vindecarea rănilor [10]. Decoctul se referă la un preparat care se face prin adăugarea de apă rece la materialul vegetal care este apoi fiartă timp de 5-10 minute, după care este strecurat [8]. Decocturile de andive sunt realizate în mod tradițional din părți de plante individuale și / sau din planta în ansamblu (tabelul 1).

În conformitate cu monografia europeană, utilizarea tradițională a rădăcinilor de cicoare include ameliorarea simptomelor legate de tulburări digestive ușoare (cum ar fi senzația de plenitudine abdominală, flatulență și digestie lentă) și pierderea temporară a apetitului [11]. Înainte de războaiele din Afganistan, rapoartele folclorice descriau utilizarea extractelor apoase, rădăcina ca un remediu de plante sensibile la lumina pentru malarie. Aceste cunoștințe indigene au fost confirmate și de compușii antimalarici din radacini de C. intybus care au fost identificați ca fiind sesquiterpene sensibile la lumină, lactone (lactucin și lactucopicrin) [12]. Florile plantei de cicoare (Cichorii flos), sunt folosite ca un tratament pe bază de plante pentru disconforturile care pot să apară, cum ar fi tonic și stimulent al apetitului și ca tratament de calculi biliari, gastroenterita, probleme ale sinusurilor, tăieturi și vânătăi [4]. Semințele de cicoare sunt una dintre principalele componente ale Jigrine, un produs comercial al Indiei utilizat pentru tratamentul diferitelor boli ale ficatului [14]. Alte părți ale plantei sunt utilizate și pentru tulburări hepatice, și anume, părțile aeriene in Bosnia și Herțegovina [15] și rădăcini în Serbia și India [16, 17].

I.4.2. Activitatea farmacologica

Cichorium intybus reprezintă o mică planta investigată în ceea ce privește fitochimia și farmacologia. Peste 100 de compuși individuali au fost izolati și identificati din această plantă (tabelul 2), dintre care majoritatea sunt din rădăcini. Cele mai multe studii farmacologice pe aceasta planta ne documenteaza cu testarea numai a extractelor apoase și / sau alcoolice. În afară de importantele activități farmacologice, utilizarea C. intybus (culturi rădăcinoase păroase) a fost de asemenea implicata în fitoremedierea DDT (diclor-difenil-tricloretan) [20].

I.4.2.1. Activitatea antimicrobiană

Activitatea antibacteriană a extractului de acid organic bogat în cicoarea roșie proaspata (C. intybus var. Sylvestre) a fost testată împotriva bacteriilor periodontopatologice inclusiv Streptococcus mutans, Actinomyces naeslundii și Prevotella intermedia. Compușii identificați din extractul activ includ acidul oxalic, acidul succinic, acidul chinic și acidul shikimic. Toți acizii organici s-au dovedit a reduce formarea biofilmelor și aderența bacteriilor la celulele, cu diferite nivele de eficacitate. Acești compuși induc perturbarea biofilmelor și desprinderea celulelor moarte pentru substratul de cultură [21].

În alte rapoarte privind activitatea antimicrobiană a C. intybus, extractele apoase și organice brute de semințe s-au dovedit a fi active împotriva a patru microorganisme patogene, manifestând efecte și anume, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli și Candida albicans, iar extractele de rădăcină au efect pronunțat pe Bacillus subtilis, S. aureus, Salmonella typhi, Micrococcus luteus, și E. coli [22, 23]. Extractul din frunze de C. intybus a demonstrat, de asemenea, o activitate moderată împotriva rezistentei multidrog la S. typhi [24]. Guaianolidele – bogate in extractele din rădăcină de C. intybus au arătat proprietăți antifungice împotriva fungilor antropofilici Trichophyton, T. rubrum, T. violaceum [25]. Sesquiterpenoidele: phytoalexin, cichoralexin, izolate din cicoare au manifestat acțiune potențială antifungică împotriva Pseudomonas.

I.4.2.2. Activitate vermifugă

Au fost efectuate mai multe studii privind animalele care pasc pentru a determina potențialul antihelmintic al metaboliților secundari prezenți în C. intybus. Macroscopic, s-a ajuns la concluzia că animalele care pasc cicoare au un indice de performanță mai mare și incidență mai scăzută a infestărilor cu nematode gastrointestinale. În majoritatea experimentelor, taninurile condensate și lactone sesquiterpene au fost responsabile pentru activitatea antihelmintică [27]. Activitatea antihelmintică de cicoare a fost observată de asemenea, în cazul mieilor la care s-au găsit numărul total al helminților abomasali să fie mai mic, la mieii care pasc această plantă [28].

Cele mai condensate taninuri și sesquiterpene bogate în extractele de C. intybus au fost evaluate pentru eficacitatea lor împotriva larvelor de viermi pulmonari la cerb, Dictyocaulus vivipar și alte larve de nematode gastrointestinale utilizând o analiză de inhibare a migrației larvară. O scădere dependentă de doză a motilității larvare a fost observată la ambii viermi pulmonari și nematode gastrointestinale [29]. Cele sesquiterpene, extractele bogate în lactonă, de C. intybus s-a constatat de asemenea că inhibă eclozarea oului de Naemonclias [30].

I.4.2.3. Activitatea antimalarie

Infuzia de rădăcini proaspete de C. intybus are o istorie de utilizare ca un remediu pentru febra țânțarilor în unele părți din Afganistan. Componentele amare din planta, și anume, lactucin, lactucopicrin, iar sescviterpenele guaianolide, izolate din extracte apoase de rădăcină de cicoare au fost elucidate ca fiind componentele antimalarice ale plantei. Lactucin și lactucopicrin inhiba complet clona HB3 de tulpina Honduras-1 din Plasmodium falciparum la concentrații de 10 și 50 pg / ml, respectiv [12, 31].

I.4.2.4. Activitatea hepatoprotectoare

Utilizarea folclorică a C. intybus ca hepatoprotector a fost bine documentată. Este una dintre plantele componente ale Liv-52, un tonic indian tradițional utilizat pe scară largă pentru activitatea hepatoprotectoare. Într-un studiu clinic dublu-orb, randomizat, efectuat la pacienții cu ciroză hepatică, medicatia Liv-52 a redus nivelurile serice ale enzimelor hepatice, și anume, Alanin Aminotransferază și Aspartat Aminotransferază. O altă formula cu o combinație de 14 extracte de plante medicinale, Jigrine, conține frunzele de C. intybus ca unul dintre elementele sale constitutive. Jigrine a fost evaluat pentru activitatea hepatoprotectoare împotriva hepatopatiei induse de galactozamină la șobolani. Pretratamentul șobolanilor Wistar masculi albino cu Jigrine a redus semnificativ nivelurile de transaminaza aspartat, transaminaza alanină și uree și creșterea nivelurilor de glutation în sânge și țesuturi. Examinarea histopatologică a ficatului, a arătat că Jigrine ca pretratament a prevenit toxicitatea galactozaminei și a provocat o scădere marcantă în celulele inflamate [33].

Un alt produs farmaceutic are în compoziție Cichorium intybus este Bonnisan picaturi, produs care are ca și efect normalizarea funcției digestive la nou-născuți sau sugari de până la 12 luni. Ajută la calmarea colicilor, înlătură tulburarile digestive de genul diaree, gaze, constipație. Ajută de asemenea digestia și crește apetitul. [https://cerealecopii.ro/himalaya-bonnisan-picaturi-pentru-calmarea-burticii-bebelusilor-p1607/]

https://cerealecopii.ro/himalaya-bonnisan-picaturi-pentru-calmarea-burticii-bebelusilor-p1607/

https://www.mahalaxmimedicos.com/index.php/product-details/hamdard-jigreen-syp-200ml

https://www.emag.ro/supliment-alimentar-liv-52-ds-himalaya-herbal-60-tablete-hima-00060/pd/DTXV23BBM/

Extractul apos metanolic al semințelor de C. intybus a fost investigat pentru activitatea hepatoprotectoare împotriva acetaminofenului și leziunilor hepatice induse de tetraclorura de carbon la șoareci. S-a găsit pentru a reduce atât rata mortalității și nivelurile serice ale fosfatazei alcaline, glutamil oxaloacetat trnsaminaza și glutamil piruvat transaminaza [34]. În studiile analoage, activitatea antihepatotoxică a extractului alcoolic al semințelor și extractele apoase ale rădăcinilor de C. intybus a fost estimat. Administrarea orală a acestor extracte la șobolani albi au dus la o scădere marcată a nivelelor enzimelor hepatice. De asemenea, examinarea histopatologică a ficatului nu a aratat nici o acumulare de grăsime sau necroză după tratament [14, 35]. Studii similare au stabilit efectul hepatoprotector al esculetinei, un compus fenolic.

Toxicitatea hepatică indusa de tetraclorura de carbon și de paracetamol s-a demonstrat , de asemenea, a fi contracarată prin administrarea intraperitoneală a extractelor brute și fracțiuni de C. intybus. Fracțiile solubile în apă si metanol au arătat scăderi ale valorilor serice ale glutamil piruvat transaminazelor, serului glutamil oxaloacetat transaminaza, fosfataza alcalină, și nivelurile plasmatice ale bilirubinei totale marcate. În același studiu, toxicitatea a fost indusa în hepatocitele de șobolan prin incubare cu galactozamină și tioacetamidă [38].

Eficacitatea acidului fenolic bogat in radacinile de C. intybus, a fost evaluată împotriva steatozei hepatice in vitro și in vivo. Modelul in vitro a steatozei hepatice a fost creată prin incubarea celulelor HepG2 cu acid oleic care duce la acumularea intracelulară de grăsime. Extractul de semințe a fost eficient în reducerea grăsimii depozitate din celule în cazul administrării după depunerea grăsimii inițiale (adică, administrarea nesimultana cu acid oleic).

Cu toate acestea, în cazul administrării simultane de extract de semințe și acid oleic, extractul nu protejează celulele de steatoză, cu excepția la doze foarte mari. Extractul de asemenea, a condus la eliberarea crescută de glicerol (un indicator de degradare a trigliceridelor) în celulele steatozice. Activitatea hepatoprotectoare a C. intybus a fost corelată cu capacitatea sa de a inhiba radicalii liberi. O fracțiune preparata din extractul etanolic a frunzelor a fost evaluata pentru o acțiune preventivă privind pagubele radicalilor liberi mediata de zahărul dezoxiriboză a ADN-ului (obținut din timus de vițel). O scădere dependentă de doză a deteriorarii ADN-ului a fost observată în prezentul test [40].

I.4.2.5. Activitatea antidiabetică

Cicoarea a raportat activitate antidiabetică [17, 41]. Bazat pe utilizarea tradițională a C. intybus în diabetul zaharat, au fost investigate proprietățile hipoglicemiante și hipolipemiante ale extractului de etanol a întregii plante. Diabetul a fost indus prin administrarea intraperitoneală de streptozotocină la șobolani masculi Sprague-Dawley. Extractul cu etanol, la o doză de 125 mg / kg greutate corporală, a atenuat în mod semnificativ nivelul de glucoză serică în testul de toleranță la glucoză orală. O scădere semnificativă a trigliceridelor serice și a colesterolului a fost, de asemenea, observată la șobolanii tratați cu extract. Activitatea glucozo-6-fosfatazei hepatice s-a dovedit a fi redusă la șobolanii diabetici tratați cu extract comparativ cu șobolanii diabetici netratați [17]. Efectul antidiabetic al extractului apos de semințe C. intybus a fost investigată. Stadiu precoce și stadiu tardiv de diabet au fost induse în mod diferit la șobolani masculi albino Wistar cu streptozotocină-niacinamida și respectiv streptozotocină singura. Tratamentul cu extract de cicoare a prevenit pierderea în greutate în ambele stadii precoce și tardiv la șobolani diabetici. Animalele diabetice tratate cu andive au rezistat la creșterea excesivă a zahărului din sânge pe nemâncate (evaluată prin testul de toleranță la glucoză). Macroscopic, a fost observata normalizarea parametrilor sângelui, și anume, alanin aminotransferază, triacilglicerol, colesterolul total și hemoglobina glicozilată, la aceste animale. În stadiu incipient la șobolanii diabetici, tratamentul cu cicoare a dus la creșterea nivelului de insulină îndreptat spre acțiunea insulinei-sensibilizante de cicoare [42].

Hrănire șobolanilor diabetici Wistar cu C. intybus pulbere de frunze a dus la o scădere a nivelului de glucoză din sânge la o valoare aproape normală. Administrarea C. intybus a scăzut, de asemenea, malondialdehidă (format cu acid tiobarbituric), a crescut nivelurile de glutation. Activitatea anticolinesterazică a fost restaurată aproape la normal, lipopolizaharidele din creier au scăzut, iar activitatea catalazei a crescut [43]. Acidul cafeic și acidul clorogenic au fost descriși ca potențiali agenți antidiabetici prin creșterea captării glucozei în celulele musculare. Ambii compuși au fost de asemenea capabili de a stimula secreția de insulină dintr-o linie de celule insulino-secretoare și insulele Langerhans. Un alt compus, acidul cicoric, este, de asemenea, un nou agent antidiabetic potențial care prezintă atât proprietăți de insulină secretoare cat si [44] insulină-sensibilizante.

I.4.2.6. Activitatea gastroprotectiva

C. intybus a fost folosit în folclorul turc pentru actiunea sa antiulcerogenica. Decoctul apos de rădăcini de C. intybus a fost administrat oral la șobolani Sprague-Dawley cu 15 minute înainte de inducerea ulcerogenezei cu etanol. O inhibare mai mare de 95% a ulcerogenezei a fost observată în grupul de testare [45].

I.4.2.7. Activitatea anti-inflamatoare

Inhibarea TNF-α (factorul de necroza tumorala) mediată de inducerea ciclooxigenazei (COX), de extractele de rădăcină de cicoare a fost investigată în carcinomul uman de colon (HT 29), linia celulară. Extractul de acetat de etil a inhibat producerea prostaglandinei E2 (PGE2), într-o manieră dependentă de doză.

I.4.2.8. Activitatea analgezica

Lactucin, lactucopicrin și 11β, 13-dihidrolactucin au prezentat o acțiune analgezică la șoareci în placă fierbinte și testele mișcării bruște a cozii. În testul cu placa fierbinte, toti cei trei compuși exercită un efect analgezic, cu lactucopicrin fiind compusul cel mai puternic. În testul mișcării bruște a cozii, efectele antinociceptive ale tuturor compușilor testați (30 mg / kg doză) au fost comparabile cu cele ale ibuprofenului (60 mg / kg). Lactucin și lactucopicrin au fost stabilite pentru a avea o acțiune sedativă așa cum este evidenta din activitatea locomotorie spontană care a scăzut la șoareci [47].

I.4.2.9. Activitatea inhibitorie tumorală

Extractul etanolic brut de radacini de C. intybus a cauzat o inhibare semnificativă a carcinomului de tumoare Ehrlich la soareci. O creștere cu 70% a duratei de viață a fost observată cu o doză de 500mg/kg/zi, administrată intraperitoneal a extractului testat. Maceratul hidroalcoolic din frunze de C. intybus a exercitat, de asemenea, un efect antiproliferativ asupra liniilor celulare de melanom C32 amelanotice. Magnolialidele, un 1β-hidroxieudesmanolida izolat din radacinile C. intybus, inhiba mai multe linii de celule tumorale și induce diferențierea celulelor HL-60 si U-937 leucemice umane la monocite sau celule similare macrofagelor.

I.4.2.10. Activitatea antialergică

Extractul apos de C. intybus inhibă mastocitele mediate celular ce determina reacții alergice imediate in vitro cât și in vivo. Acest extract întrerupe reacția anafilactică sistemică la șoareci într-o manieră dependentă de doză. De asemenea, a inhibat semnificativ reacții anafilactice cutanate pasive cauzate de anti-dinitrofenil IgE la șobolani. Alți markeri de reacții alergice și anume, nivelurile plasmatice a histaminei și eliberarea de histamină din celulele mastocite peritoneale de șobolan, a scăzut în mod semnificativ în timp ce nivelurile de AMPc a crescut după tratamentul cu extract de C. intybus [56].

I.4.2.11. Alte activități farmacologice importante

Extractul cu etanol din rădăcini de C. intybus este raportată pentru a preveni efectele imunotoxice ale etanolului în ICR la șoareci. S-a observat că creșterea în greutate corporală a scăzut semnificativ la șoareci prin administrare cu etanol. Cu toate acestea, greutatea corporală nu a fost afectată cand etanolul a fost administrat concomitent cu extractul de etanol de C. intybus. În mod similar, greutățile ficatului și splinei nu au fost afectate când extractul de etanol a fost administrat împreună cu etanolul. O restaurare considerabilă în ceea ce priveste alți markeri de imunitate și anume, titru de hemaglutinare, producția de anticorpi secundari IgG, reacții de hipersensibilitate de tip întârziat (ca răspuns la administrarea subcutanată a celulelor roșii din sânge de oaie), activitatea fagocitară, numărul de leucocite circulante, activitatea celulelor NK (cu rol in imunitatea innascuta a organismului), proliferarea celulară și producția de interferon-γ, a fost înregistrată [57]. Potențialul imunoactiv al unui extract apos-alcoolic al rădăcinilor a fost stabilită printr-o analiză de proliferare mitogen și reacția limfocitelor amestecate (MLR). Extractul a arătat un efect inhibitor asupra proliferării limfocitelor în prezența fitohemaglutininei și un efect stimulator asupra MLR [58].

Acidul Cicoric a demonstrat activitate vasorelaxantă împotriva contracțiilor induse de norepinefrină în benzi de aortă de șobolan izolate [59]. O activitate anticolinesterazică pronunțată a extractului diclormetan din radacini de C. intybus a fost observată în testul enzimatic cu reactiv Ellman (acid 5, 5’- ditio- (2-nitrobenzoic). Reactivul Ellman este utilizat să cuantifice concentrația numărului de grupări tiol.

Două lactone sesquiterpene, respectiv, 8-deoxilactucin și lactucopicrin, au prezentat, de asemenea, o inhibare dependentă de doză a anticolinesterazei [60]. Extractul metanolic manifestă efect de cicatrizare a plăgilor și β-sitosterol a fost determinat ca fiind compus activ responsabil pentru activitate, probabil din cauza efectelor sale semnificative anti-inflamatorii si antioxidante, precum și inhibarea hialuronidazei și colagenazei.

Deși conține o cantitate de calciu mică, aproape infimă, totuși este un excelent remediu contra hipocalcemiei. Secretul său este că favorizează asimilarea acestui mineral din alte alimente (cum ar fi lactatele, migdalele, nucile, soia, broccoli, spanacul etc.).

O jumătate de litru de decoct de cicoare, administrat în reprize, de patru ori pe zi, reglează secreția de insulină și previne accesele de hiperglicemie, care sunt precursoarele diabetului.

I.4.3. Forme farmaceutica si mod de preparare

Infuzie de cicoare:  pentru afecțiuni ale ficatului, în dureri de stomac și dureri de cap.

Mod de preparare: O linguriță de plantă mărunțită la o cană cu apă fierbinte, se beau două-trei căni pe zi o perioada de 2-3 săptămani. Extern, se fac spălaturi sau comprese locale pentru tratarea acneei.

Decoctul combinat de cicoare: în caz de diabet de tip II – câte o jumătate de litru de decoct de cicoare, administrat în reprize, de patru ori pe zi, reglează secreția de insulină și previne accesele de hipoglicemie, care sunt precursoarele bolii.

Mod de preparare: Se pun două lingurițe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă și se lasă la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoară. Extractul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă dupa filtrare se fierbe vreme de 2 minute cu alt pahar de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obținut se va administra pe parcursul unei zile.

Pulberea de cicoare: are excelente calități depurative, hipoglicemiante, precum si efecte probiotice (favorizează dezvoltarea de bacterii prietenoase).

Se folosește pentru a trata:

Constipația – zaharurile nedigerabile din rădăcina de cicoare stimulează formarea de bacterii prietenoase de tip bifidus în colon, crește biomasa fecalelor și conținutul lor de apă, stimulează peristaltismul intestinal, îmbunătățind eliminarea. Se administrează câte 2 lingurițe pe zi, dimineața și seara;

dispepsie, digestie dificilă – principiile active din rădăcină sporesc secreția de bilă și de sucuri gastrice, îmbunătățind digestia și eliminând probleme cum ar fi balonarea, inapetența, atonia gastrică. Se administrează câte o jumatate de linguriță, cu un sfert de ora înainte de fiecare masă;

răcelile și alte infecții – deoarece aceasta întărește sistemul imunitar crescând rezistența organismului. Administrarea cicoarei favorizează dezvoltarea în intestin a așa – numitelor bacterii prietenoase, care între altele îmbunătățesc producția de celule ale sistemului imunitar și le activează pe cele existente. Cura durează minim 1 lună perioadă în care se ia câte o linguriță de pulbere, de trei ori pe zi.

Mod de preparare:
Se obține prin măcinarea rădăcinii cu râșnița electrică de cafea.

Tinctura de cicoare: se folosește

– extern în cazul reumatismulul, se toarnă pe tifon și se pansează zonele dureroase.

– intern: ca adjuvant în tahicardie – studii științifice arată că cicoarea diminuează ritmul cardiac prea accelerat, având un efect blând și stimulator asupra inimii, similar medicamentelor digitalice. Se administrează câte 3 lingurițe pe zi.

Mod de preparare:

Se pun intr-un borcan 20 de linguri de pulbere de rădăcină, care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de doua degete, se închide borcanul ermetic și se lasă conținutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Preparatul obținut se pune în sticluțe mici, închise la culoare, si se păstrează vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regula o linguriță de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni sau într-o sticlă se introduc inflorescențele, peste care se toarnă alcool, cât să le acopere. Se așează recipientul în apropierea unei surse de căldură și se lasa doua saptamani.

https://www.bizoo.ro/firma/laboratoarelemerlin/vanzare/16534047/cafea-verde-cu-cicoare-150g

Cafeaua de cicoare: combate oboseala și ajută la concentrare; nu are cofeină în compoziție astfel nu vor fi probleme legate de insomnie; calmează durerile abdominale; se utilizează în caz de constipație, stimulând digestia; protejează ficatul și fierea; ajută la detoxifierea organismului; este recomandată persoanelor care doresc să slăbească.

Mod de preparare:

Din rădăcina de cicoare, dacă se prăjește și apoi se macină, se obține o pulbere închisă la culoare, cu efecte tonice digestive și nervoase, folosită adesea ca substitut de cafea.

http://www.eva.ro/casa-si-familie/acasa/7-beneficii-de-necontestat-ale-consumului-de-inka-articol-54780.html

Extractul de cicoare:.este recomandat în ateroscreloză, cancer de colon, pentru reducerea colesterolului, ca adjuvant în diabetul de tip I, în caz de candidoză, de tulburări hepatice dupa intoxicații alcoolice și otrăviri, ulcer gastric.

Mod de preparare:

Se obține din tinctura de cicoare, din care se evaporă complet alcoolul, rămânând o pulbere fină, amară și extrem de concentrată în principii active (conține de 5-6 ori mai multe principii active decat simpla pulbere de cicoare, care sunt asimilate integral de organism și nu doar în proporție de 25%, ca in cazul simplei pulberi).

La noi în țară, extractul de cicoare se găsește combinat în proporții egale cu planta integrală, sub forma unor capsule cu o eficiență terapeutică remarcabilă.

Cataplasme din frunze și flori proaspete zdrobite, aplicate pe răni, tăieturi ușurează durerea și duce la o vindecare mai rapidă fără cicatrici inestetice.

Ulei de cicoare– este util în cazul unor cicatrice inestetice

Mod de preparare:

Într-un recipient de 500 de ml se pun flori și frunze de cicoare peste care se adaugă ulei de măsline extravirgin.

Capsule cu extract de cicoare – utilizate in curele de slăbire, pentru reducerea poftei de dulciuri, cât întâlnim și inulina extrasa din Cicoare, utilizata pentru protejarea ficatului, restabilirea echilibrului florei intestinale în urma unui consum de medicamente sau datorat unor factori externi.

Administrată înainte de masă, cicoarea stimulează apetitul, în timp ce atunci când este luată în timpul mesei, ea este un puternic inhibitor de apetit, suprimând la unii pacienți aproape complet pofta de mâncare și ajutându-i să-și reducă drastic porția de hrană. Cicoarea reduce efectul yo-yo, extractul de cicoare reducând secreția de grelină și ajutând la eliberarea în organism de cantități mai mari de leptină (hormonul sațietății).

https://comenzi.farmaciatei.ro/vitamine_si_suplimente/suplimente/inulin_fos_pulbere_120_g_zenyth-p10053329

CAPITOTUL II

PARTEA EXPERIMENTALA

În această parte voi prezenta studiul farmacobotanic al plantei Cichorium intybus, recoltată din flora spontană a județului Bihor.

Studiul are rolul de a afla cât mai multe detalii despre această plantă, care nu a fost studiată în profunzime și care prezintă o sursa importantă de fitonutrienti necesari organismelor pentru buna funcționare.

II.1. ANALIZA CALITATIVA

II.1.1. Recoltare

De la cicoare se recoltează partea aeriană și rădăcina. Partea aeriană se culege în perioada înfloririi, în lunile iunie-septembrie, mai ales dimineața, înainte de a se deschide florile, când roua s-a evaporat. Se așează la uscat în locuri umbroase și uscate, bine aerisite. Florile uscate sunt albe-cafenii. Din 6 kg de plantă verde se obține 1 kg de plantă uscată. Se ambalează în săculeți de pânză. Recoltarea plantei am făcut-o de pe raza județului Bihor, mai exact din localitățile Oradea și Beiuș. Ca și o apreciere a apariției plantei, pot să spun că Cicoarea este o plantă care iubește soarele și datorită acestui lucru, apariția ei e mult mai rapidă în Oradea, decât în Beius.

II.1.2. Caracteristici ale produsului vegetal

– Cichorium intybus – radix – radacina este groasă, fusiformă, poate să ajungă până la 1,5 m.

http://www.daciccool.ro/stil-de-viata/casa-si-gradina/8494-cicoarea-o-planta-miraculoasa

– Cichorium intybus – folium – se pot observă frunzele de pe tulpină că sunt mici, sesile, oval lanceolate, cu baza cordată diferite de frunzele de la baza tulpinii. Cele de la baza tulpinii sunt sub forma de rozetă, alungite, cu lob terminal mai mare.

Partea inferioara a frunzei de Cichorium intybus de la nivelul tulpinii bazale. Putem observa si perii asprii prezenti pe partea inferioara.

Partea superioară a frunzei de la baza tulpinii de Cichorium intybus

Partea inferioara a frunzei de Cichorium intybus de pe tulpina.

Partea superioara a frunzei de Cichorium intybus de la nivelul tulpinii.

-Cichorium intybus – herba – tulpina este înaltă, puternic ramificată și rigidă. La baza fiecărei ramificații se găsesc frunzele tulpinale, diferite de cele bazale. Tulpinile pot să ajungă și la 1 m înălțime.

– Cichorium intybus – flos- florile – sunt sesile; dispuse pe un receptacul bombat, formând un calatidiu. Calatidiul e protejat la exterior de bractei care alcătuiesc un involucru. Prezintă o corolă cu petale unite, concrescute; corola e ligulată.

În aceste imagini putem observa florile, inainte de inflorire.

II.2. ANALIZA MICROSCOPICA ȘI MACROSCOPICĂ A PLANTEI

II.2.1. Examenul macroscopic

Controlul macroscopic al produselor vegetale se face conform Farmacopeei Române ed.X prin stabilirea caracterelor acestora observate cu ochiul liber sau cu lupa, precum și cele care pot fi determinate prin perceperea mirosului și a gustului.

Aspectul: îl putem observa cu ochiul liber sau cu lupa și îl vom compara cu o mostra cunoscută. Caracterizarea organelor subterane se referă la forma produsului, la modul de prezentare și de condiționare. La tulpinile aeriene ne va interesa forma, suprafața. La frunze ne vor interesa forma, prezența/absența pubescenței ambelor fete. Culoarea o vom observa cu ochiul liber, la lumina. Miros: prin zdrobire în degete a produsului vegetal. Dimensiunea: se va afla cu ajutorul unei rigle sau pe hârtie milimetrica vom pune produsul vegetal. Gustul îl putem afla fie ca atare din produsul vegetal, fie îl putem afla din decoct al produsului. Atunci când produsul vegetal conține substanțe toxice, se va elimina, nu se înghite și se va clăti gura cu apă în abundență.

Aspecte macroscopice ale locului de crestere a petalelor. Se pot observa sepalele.

Frunza prezintă limbul divizat neregulat, sunt frunze runcinate; nervațiunea frunzei este penată.

II.2.2. Examenul microscopic al plantei

Această fază reprezintă cunoașterea cât mai amănunțită a structurilor interne ale plantei observate la microscop. Cu ajutorul acestui examen microscopic, se poate observa diferențele care pot să apară chiar în structura aceluiași gen (Cichorium), în funcție de condițiile în care s-a dezvoltat.

II.2.2.1. Structura anatomica a tulpinii

Tehnica de lucru: cu ajutorul bisturiului am făcut o secțiune transversală prin tulpina proaspăt recoltată de Cichorium inybus, unde am putut obseva epiderma cu celulele strâns unite între ele. Forma secțiunii prin tulpină este usor hexagonală. Are tulpini drepte, cu țesut de susținere bine dezvoltat..

Epiderma – este primul țesut observat la microsopul optic în secțiune transversală.

Parenchimurile asimilatoare – țesutul palisadic este următorul țesut observat la microscopul optic unde celulele sunt situate perpendicular pe epiderma și cu numeroase cloroplaste necesare pentru realizarea fotosintezei. Țesutul lacunar este situat sub cel palisadic, cu multe spații între celule. Țesutul mecanic este prezent si acesta, format fiind din colenchim si sclerenchim.

Tesuturile conducatoare sunt prezente, asigurând transportul sevei brute (lemnoase) și a sevei elaborate (liberiene). Vasele lemnoase sunt celule rezultate din procambiu și cambiu, având forma alungită, cilindrică sau prismatică, suprapuse unele peste altele. Vasele liberiene sau tuburile ciuruite sunt singurele prin care circulă seva elaborată. Ele sunt celule vii, cu citoplasma și nucleu, la maturitate nucleul dispare, iar vacuola este bine dezvoltata.

Tulpina prezintă în mijloc o lacună, aceasta fiind o caracteristică a Cichorium intybus.

Cu ajutorul colorantului Rosu de Congo am reușit să fac o secțiune prin tulpină și să evidențiez țesuturile prezentate mai sus.

II.2.2.2 Structura anatomica a frunzei

Tehnica de lucru: am realizat o secțiune transversală prin frunza proaspăt recoltată de Cichorium intybus.

Frunza este „bucătăria” plantei. În frunză ajung din sol și din aer substanțe chimice, din care se sintetizează hrana plantei. Influențate de lumină, frunzele se dispun pe tulpină în asemenea poziții, încât primesc razele solare din plin, fiind important pentru realizarea fotosintezei.

Am putut observa perii pluricelulari sub forma unei coloane formată prin alipirea mai multor celule de lungimi diferite.

Epiderma este formată din celule vii (excepție perii tectori). Este alcatuită din celule strâns unite între ele, fără spații intercelulare, pereții externi fiind bombați și mai îngroșați decât pereții interni și laterali. Peretele exterior al epidermei este acoperit cu un strat de ceară, formând astfel cuticula; prin această modificare pereții externi limitează pierderile de apă și protejează organele, mai ales că Cichorium intybus este o plantă care își deșfșoară acțiunea pe toată perioada verii. Epiderma este organul cel mai activ în nutriția plantei. Aceasta prezinta formațiuni caracteristice, stomatele cu ostiole. Aparatul stomatic asigură și reglează schimbul gazelor în respirație, fotosinteză, transpirație. Stomatele au rol în schimburile de gaze dintre plante și mediul exterior.

Observăm prezența țesutului palisadic și lacunar cu numeroase cloroplaste, necesare realizării fotosintezei, precum și țesutul conducător format din vase lemnoase și liberiene. La nivelul frunzei avem și țesut mecanic, situat sub epidermă în dreptul nervurilor principală și secundară.

II.2.2.3. Structura anatomica a petalelor

Tehnica de lucru: cu ajutorul bisturiului am recoltat materialul supus analizei microscopice prin jupuire, fiindcă petalele de Cichorium intybus sunt foarte fragile.

La microscopul optic am putut evidenția prezența pigmenților antociani (de culoare albastru- violet).

CONCLUZII

Cichorium intybus are o tradiție îndelungată de utilizare la nivel global. Punct de vedere istoric, cicoare a fost cultivat de vechii egipteni ca plantă medicinală, înlocuitor de cafea, precum și a culturilor de legume și a fost folosit ocazional pentru furaj pentru animale. Această plantă multifuncționala conține cantități mari de proteine, carbohidrați și elemente minerale [9]. Inulina din rădăcini de cicoare este considerată un ingredient alimentar funcțional, deoarece influențează procesele fiziologice și biochimice care duc la o sănătate mai bună și reduce riscul multor boli [89]. Până în prezent, cicoarea rămâne o plantă extrem de versatilă. Cunoștințele indigene cu privire la diferitele utilizări medicinale de cicoare au fost susținute de izolarea fitochimică și cu investigații în activitatea biologică. Cu toate acestea, mulți dintre constituenții săi nu au fost explorai privind potențialul lor [9]. Date toxicologice privind C. intybus sunt în prezent limitate; cu toate acestea, având în vedere că familia Asteraceae este o sursă cunoscută de probleme alergice, o contraindicație de hipersensibilitate trebuie să fie inclusa în datele de siguranță [5]. Studii recente sugerează utilizarea C. intybus ca biomonitor pentru metale grele [90, 91]; considerând că cicoarea intră în lanțul alimentar, această plantă trebuie utilizată cu precauție. Bioactivitatea aparenta a C. intybus a demonstrat in studiile preclinice (atat in vitro cat si in vivo), ca este o dovadă a utilizării sale istorice în medicina tradițională.