MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT FACULTATEA DE KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE… [310791]

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. Univ. Dr. Dan Poenaru

Absolvent: [anonimizat]

2020

[anonimizat]. Univ. Dr. Dan Poenaru

Absolvent: [anonimizat]

2020

PLANUL LUCRĂRII

Introducere…………………………………………………………………………………………………………….4

Capitolul 1-Fundamentagea teogetică a lucgăgii………………………………………………………6

1.1. Definirea jocului de gugbu………………………………………………………………………..6

1.2. Conținutul motric al jocului de rugbu………………………………………………………12

1.3. [anonimizat]………………………………………19

1.4. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………….22

Capitolul 2-Demers metodologic……………………………………………………………………………33

2.1. Premisele si scopul lucrării……………………………………………………………………..33

2.2. Ipoteza cercetării și sarcinile lucrării………………………………………………………..37

2.3. Prezentarea condițiilor de organizare și a subiecților………………………………….39

2.4. Metode și mijloace de cercetare………………………………………………………………40

2.5. Descrierea programelor utilizate în cadrul cercetării………………………………….41

2.6. Planificarea activității…………………………………………………………………………….47

2.7. Prezentarea probelor de control……………………………………………………………….48

Capitolul 3-Prelucrarea și interpretarea datelor……………………………………………………54

3.1. Proba de împins culcat de la piept cu haltera…………………………………………….54

3.2. Proba de împins vertical cu haltera de la ceafă………………………………………….55

3.3. Proba de abducție a brațelor la orizontală din așezat gantere……………………….55

3.4. Proba de flexie a brațului la orizontală din așezat cu gantera ……………………..56

3.5. Proba de ridicare a halterei la bărbie din stând cu priză apropiată………………..56

Capitolul 4-Concluzii……………………………………………………………………………………………58

Bibliografie……………………………………………………………………………………………59-60

LISTA FIGURILOR

1.2.1.Purtarea balonului cu o mână…………………………………………………………pag 12

1.2.2.Purtarea balonului cu două mâini…………………………………………………..pag 13

1.2.3.Pasa de pe loc……………………………………………………………………………….pag 14

1.2.4.Pasa din alergare………………………………………………………………………….pag 14

1.2.5.Schimbarea de direcție…………………………………………………………………..pag 16

1.2.6.Culcarea balonului pe sol………………………………………………………………pag 17

1.2.7.Placajul……………………………………………………………………………………….pag 17

1.2.8.Articulația umărului………………………………………………………………………pag 19

1.2.9.Mușchii umărului………………………………………………………………………….pag 22

1.3.1.Numărul accidentărilor suferite de sportivi la sfârșitul unui campionat…………………………………………………………………………………………….pag 24

2.1.1.Mecanismul de leziuni……………………………………………………………………pag 34

2.1.2.Mecanismul de accidentări…………………………………………………………….pag 34

2.1.4.Împins culcat de la piept cu haltera………………………………………….pag 42

2.1.5.Împins vertical din așezat cu haltera de la ceafă………………………..pag 43

2.1.6.Abducția brațelor la orizontală din stând cu gantere…………………..pag 44

2.1.7.Flexia brațelor la orizontală din stând cu gantere………………………pag 44

2.1.8.Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată…………….pag 45

2.1.9.Împins vertical din așezat cu haltera de la piept…………………………pag 46

2.2.1.Ridicarea halterei la nivelul capului din stând cu priză largă………pag 46

3.1.Graficul probei 1……………………………………………………………………………..pag 54

3.2.Graficul probei 2……………………………………………………………………………..pag 55

3.3.Graficul probei 3……………………………………………………………………………..pag 55

3.4.Graficul probei 4……………………………………………………………………………..pag 56

3.5.Graficul probei 5……………………………………………………………………………..pag 56

LISTA TABELELOR

1.3 .1.Procentajul accidentărilor la adulți/copii și zonele afectate………………pag 23

2.1.3.Tabelul cu sportivii care au participat la experiment……………………pag 40

Introducere

Motivația alegerii temei:

Am ales această temă deoarece am practicat rugbu 5 ani,iar acum fac o munca voluntară,ocupându-mă de partea medicală, și anume kinetoterapia la o echipă din a doua ligă de rugbu ,și echipa națională. Am observat faptul că majoritatea accidentărilor în urma unui meci de rugbu se regăsesc la nivelul umărului, zonă în care contactul cu adversarul este destul de des și puterea impactului este mare. Am suferit accidentări la nivelul umărului și am constatat că o bună pregătire și un program bine efectuat în vederea prevenirii accidentării este extrem de important.

Recuperarea în urma unor lovituri suferite la nivelul umărului este îndelungată, necesită un timp de repaos și se poate resimții o perioadă îndelungată de timp chiar și după terminarea perioadei de recuperare, ceea ce este foarte neplăcut pentru un jucator de rugbu deoarece nu-și mai poate continua activitatea o perioadă de timp. Consider această temă una importantă pentru asigurarea prevenirii accidentării jucătorilor de rugbu si pentru efectuarea unui program eficient pentru dezvoltarea musculaturii aferente articulației scapulo-humerale.

Grade de actualitate:

În jocul modern de rugbu se pune accent pe prevenirea accidentărilor și pe dezvoltarea de noi programe de recuperare deoarece în acest sport, ca și în fotbal de exemplu la nivel de campionate naționale, interstatale sau chiar mondiale sunt investiți bani si fiecare club ,respectiv lot național ,nu-și poate permite pierderea unor jucători importanți.

Tonifierea musculaturii generale si dezvoltarea forței specifice în jocul de rugbu este vitală, asta ducând la diminuarea accidentelor la sfarșitul unui meci sau sezon. O dezvoltare fizică specifică jocului de rugbu și pregătirea necesară nu trebuie sa lipsească niciunui jucator indiferent de nivelul competițional. În momentul actual știinta, tehnologia și medicina joacă un rol foarte important în crearea de noi programe profilactice în domeniul rugbuului ceea ce oferă o siguranță în practicarea acestui joc.

Importanță:

Jocul de rugbu este caracterizat ca fiind un sport inteligent-motric, agresiv, complex unde contactul fizic cu adversarul este direct și permanent, tipul de efort este variat ceea ce duce din păcate ca în toate sporturile ,unde contactul cu adversarul este direct, la accidentări. Consider efectuarea unor programe de prevenire a accidentelor la jucătorii de rugbu extrem de importantă indiferent de varstă, sex sau nivel competițional.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

1.1. DEFINIREA JOCULUI DE RUGBU

Rugbuul “se definește ca sport colectiv de lupta, cu continut motric variat și bogat, având valențe formative integrale. În acest joc sportiv se îmbina rațiunea și pasiunea, respectiv tehnicul și umanul. Rugbuul nu reduce jucatorul la o mașină biomecanică, bioenergetică, vazută bioinformațional, conform teoriilor la modă definind și modelând personalitatea acestuia. Jucatorul de rugbu prezintă, in același timp, relativa ,,rigiditate” a sferei tehnico-tactice, precum și curajul, entuziasmul, spiritul de sacrificiu etc., necesare integrării în echipa și in joc.

In jocul de rugbu este apreciat atât zborul unei linii de treisferturi sau fluiditatea unei pase speciale, cât și latura emoțională, deoarece când ,,asiști la un meci duminical unde albastrii ți albii se urmăresc timp de 80 de minute, in frigul și in noroiul unei zile de iarnă, acest scurt timp, timpul unui film ce proiecteaza 10.000 de ani de istorie, credem împlinită, rugbuul este o prescurtare a aventurii umane.” (D. Herrero – ,,Passion ovale”)

Rugbuul are o istorie ale carei origini se găsesc in anticele jocuri cu mingea din Grecia antică, Imperiul Roman, Egipt, China, existând și în prezent forme arhaice in Gruzia și Australia. Rugbuul modern a apărut in 1823, în Anglia, în orașul Rugbu, la colegiul din localitate, iar parintele lui se numeste William Webb Ellis. De atunci și pana în prezent jocul de rugbu a avut o evoluție ascendentă, mai ales in ultimul deceniu, când s-a trecut la profesionism. Este practicat de ambele sexe, fără discriminare, fiind accesibil femeilor fără diferențieri regulamentare. Menționăm faptul că în țările cu rugbu dezvoltat, la nivel de copii, sunt numeroase echipe mixte.

Rugbuul se joaca sub mai multe forme, răspunzând unui spectru larg de necesități, și anume: R XV – 15 jucători, R XIII – 13 jucători, R VII – 7 jucători. Observam că numărul de jucători este diferit, dar terenul de joc este identic ca dimensiuni și marcaje, regulamentul este asemănător in punctele esențiale, remarcându-se multilateralitatea pregătirii unui joc de rugbu. Totodată este comun și aspectul de împletire a angajamentului colectiv cu cel individual, astfel că o echipa se exprimă prin aportul fiecărui jucator, iar fiecare jucător se manifestă în contextul susținerii de către parteneri. Această împletire capătă accente diferite în funcție de forma de joc.

O particularitate esențială, care diferențiază jocul de rugbu de celelalte jocuri sportive, subliniind complexitatea acestuia, constă în posibilitatea manevrării balonului atât cu mâna, cât și cu piciorul.

În același timp, structura unei echipe de rugbu relevă o paleta variată, completă și optimă de jucători, deschisă metaforic de Jean Girardoux astfel: ,,Opt jucători puternici și muncitori, /Doi ușurei, sprinteni și vicleni, /Patru mari și iuți, /Și ultimul, model de calm și sânge rece, /Iată proporția ideală dintre oameni”.

Spre deosebire de alte jocuri sportive, regulamentul ce guvernează jocul de rugbu prezintă dificultați pentru neinițiați. El poate fi înțeles dacă plecăm de la criteriul rațiunii morale care stă la baza fenomenului rugbustic și enunțăm câteva reguli simple:

Se pasează cu mâna doar spre înapoi.

Se transmite balonul cu piciorul în orice direcție.

Orice jucător aflat înaintea balonului se află ,,afară din joc”.

Orice acțiune asupra adversarului se realizează doar asupra purtătorului de balon.

Punctele se înscriu cu mana (încercare) sau cu piciorul (lovitură de picior așezată, lovitură de transformare, și lovitură de picior cazută).

De aici rezultă scopul jocului de rugbu care vizează obținerea victoriei prin marcarea a cât mai multor puncte prin modalitațile enunțate mai sus.” (Dan Badea – Rugbu)

Obiectivul jocului este ca două echipe formate din 15 sau 7 jucători fiecare, practicând un joc corect în conformitate cu Legile și în spirit de sportivitate, să poarte, să paseze, să șuteze balonul și să-l aducă la pământ, pentru a marca cât mai multe puncte, echipa care a marcat cel mai mare număr de puncte fiind câștigătoarea jocului.

Legile Jocului, împreună cu setul de prevederi specifice pentru jucătorii sub 19 ani și pentru jocul în 7, sunt complete și cuprind tot ceea ce este necesar pentru ca jocul să se desfășoare corect și cinstit.

Rugbu-ul este un sport care solicită contactul fizic, de aceea implică și anumite pericole. Este foarte important ca jucătorii să respecte Legile Jocului și să fie conștienți că trebuie să se protejeze atât pe ei, cât și pe ceilalți.

Jucătorii au responsabilitatea de a fi pregătiți fizic și tehnic, de a respecta Legile Jocului și în acest cadru de a adopta o manieră nepericuloasă de joc.

Persoanele care antrenează sau pregătesc jucătorii au responsabilitatea de a se asigura că aceștia sunt pregătiți după o metodologie ce garantează respectul Legilor Jocului și practicarea în securitate a acestuia.

Arbitrul are datoria de a aplica toate prevederile Legilor Jocului în mod corect la fiecare meci, cu excepția cazurilor în care Consiliul IRB a autorizat aplicarea unor variațiuni experimentale.

Federațiile au datoria să asigure cadrul necesar ca jocul, indiferent de nivel, să se desfășoare în condiții de disciplină și de sportivitate. Acest lucru nu este numai datoria arbitrului, ci revine ca responsabilitate tuturor federațiilor, comitetelor, asociațiilor și cluburilor afiliate.

Jocul care la origine a fost o simplă distracție s-a transformat într-un fenomen global cu structuri administrative și strategii complexe. Jocul de rugbu este practicat în prezent în toată lumea, uneori pe stadioane gigantice. Ca orice altă activitate care captează interesul și entuziasmul celor mai diverse categorii de oameni, jocul de rugbu prezintă multiple caracteristici și aspecte.

Dincolo de jocul în sine, rugbu-ul cultivă valori sociale și afective, precum curajul, loialitatea, sportivitatea, disciplina și spiritul de echipă. Scopul acestei cărți este să stabilească o serie de criterii de evaluare a manierei de joc și a comportamentului sportiv în jocul de rugbu.

Obiectivul Cartei Jocului este de a garanta faptul că jocul de rugbu își va conserva caracterul său unic atât pe, cât și în afara terenului.

Cartea Jocului prezintă principiile de bază ale jocului de rugbu raportate atât la joc și antrenament, cât și la elaborarea și aplicarea Legilor Jocului. Cartea Jocului este o completare importantă a Legilor Jocului, având drept obiectiv stabilirea unor norme pentru toți cei implicați în fenomen, indiferent de nivel.

Principiile Jocului: Conduita – Legenda lui William Webb Ellis, care pentru prima dată a luat în mâini balonul de fotbal și a alergat cu el în timpul unui joc desfășurat la școala din Rugbu, a supraviețuit în ciuda tuturor teoriilor ostile încă din acea zi a anului 1823. Într-un anume fel, este firesc ca originea jocului de rugbu să fie pusă pe seama unui act curajos de sfidare.

La prima vedere pare dificil de identificat setul de principii ce stau la baza unui joc care, pentru privitorul neinstruit, pare a fi o sumă de contradicții.

De exemplu, este perfect acceptabil ca un jucător să exercite o presiune fizică maximă asupra unui adversar, în încercarea de a câștiga posesia balonului, însă nicidecum să provoace o accidentare, în mod intenționat sau malițios.

Acestea sunt limitele între care trebuie să acționeze jucătorii și arbitrii, iar codul de conduită depinde atât de capacitatea lor de a face această distincție fină, cât și de disciplina și controlul individual și colectiv.

Spirit – O bună parte a atracției exercitate de jocul de rugbu, se datorează faptului că acesta se dispută atât în litera, cât și în spiritul Legilor Jocului.

Responsabilitatea punerii în practică a acestui principiu nu este a unui singur individ, ci îi privește deopotrivă pe antrenori, căpitani, jucători și arbitri.

Disciplina, controlul și respectul reciproc generează spiritul jocului, acestea fiind calitățile care dau naștere camaraderiei și fairplau-ului, esențiale pentru succesul și supraviețuirea unui joc atât de solicitant fizic.

Principiile jocului pot părea valori și tradiții învechite, însă ele au trecut testul timpului și rămân la fel de importante pentru viitorul jocului de rugbu, la toate nivelurile la care acesta este practicat, așa cum au fost tot timpul în îndelungata și remarcabila sa istorie.

Principiile jocului reprezintă elementele fundamentale pe care se bazează rugbu-ul, acestea conferind participanților posibilitatea de a identifica elementele distinctive care formează caracterul aparte al acestui sport.

Obiectiv:

Obiectivul jocului este ca două echipe formate din cincisprezece jucători fiecare, practicând un joc corect în conformitate cu Legile Jocului și în spirit de sportivitate, să poarte, să paseze, să șuteze balonul și să-l aducă la pământ, pentru a marca cât mai multe puncte.

Jocul de rugbu este practicat de bărbați și de femei, de băieți și de fete din întreaga lume. Mai mult de trei milioane de oameni cu vârste între 6 și 60 de ani practică regulat acest joc.

Datorită paletei largi de calități necesare jocului, persoane cu diverse calități fizice și abilități au șansa de a participa la toate nivelurile.

Dispută și Continuitate:

Disputa pentru posesia balonului este una din trăsăturile-cheie ale jocului de rugbu. Aceste dispute apar în timpul jocului, îmbrăcând diverse forme:

• în timpul contactului

• în jocul curent

• în timpul reluării jocului prin grămezi ordonate, margini și lovituri de

începere.

Disputele sunt echilibrate în așa fel încât să recompenseze calitățile superioare etalate în acțiunea precedentă. De exemplu, o echipă forțată să trimită balonul în margine din cauza inabilității sale de a menține posesia este privată de repunerea în margine. În mod similar, o echipă care face un înainte sau o pasă înainte pierde introducerea la grămada ordonată ulterioară. Avantajul trebuie să aparțină echipei care repune, deși este important ca aceste aspecte ale jocului să fie disputate cinstit. Scopul echipei care are posesia este acela de a menține continuitatea jocului, împiedicând echipa adversă să câștige posesia balonului prin mijloace tehnice, de a avansa și de a înscrie puncte. Nereușita acestor acțiuni conduce la pierderea posesiei în favoarea echipei adverse, fie din cauza propriilor deficiențe, fie datorită calității apărării adverse. Dispută și continuitate, profit și pierdere.

În timp ce una dintre echipe încearcă să mențină continuitatea posesiei, echipa adversă se va strădui să câștige posesia. Acest fapt furnizează echilibrul esențial între continuitatea jocului și continuitatea posesiei.

Acest echilibru al disputei și al continuității se aplică atât în cazul momentelor fixe și semifixe, cât și în jocul curent.

Principiile Legilor:

Principiile pe care se bazează Legile Jocului sunt:

Un sport pentru toți:

Legile Jocului oferă posibilitatea de participare unor jucători având diferite vârste, sexe, calități fizice sau tehnice, la diferite niveluri de joc, într-un cadru sigur, competitiv și plăcut. Este datoria tuturor celor care practică jocul de rugbu să cunoască amănunțit Legile Jocului.

Menținerea identității:

Legile Jocului trebuie să asigure menținerea trăsăturilor distinctive ale jocului de rugbu, realizate prin grămezi ordonate, margini, moluri, grămezi spontane, lovituri de începere sau de reîncepere. De asemenea, trăsăturile esențiale cu privire la dispută și continuitate – pasa înapoi, placajul.

Plăcere și distracție:

Legile Jocului oferă cadrul pentru ca un joc să fie plăcut atât pentru jucători, cât și pentru spectatori. Dacă ocazional aceste obiective par incompatibile, plăcerea și distracția sunt sporite prin măsuri menite să pună în valoare toate calitățile jucătorilor. Pentru a obține dreapta măsură, Legile Jocului sunt evaluate în mod constant.

Aplicare:

Jucătorii au obligația de a respecta Legile Jocului și de a se conforma principiilor fairplau-ului. Legile Jocului trebuie aplicate în așa fel, încât jocul să se desfășoare în conformitate cu principiile de joc. Arbitrul și judecătorii de margine pot să îndeplinească acest obiectiv prin corectitudine, consistență în decizii, simț al jocului și, în cazul unui nivel ridicat, management. În schimb, antrenorii, căpitanii și jucătorii au responsabilitatea de a respecta autoritatea oficialilor jocului.

Concluzie:

Jocul de rugbu este prețuit ca sport pentru bărbați și femei, pentru băieți și fete. Dezvoltă calități precum spiritul de echipă, înțelegerea, cooperarea și respectul pentru colegi. Pietrele sale de temelie sunt dintotdeauna plăcerea de a participa, curajul, îndemânarea cerută de joc, iubirea pentru un joc de echipă care îmbogățește viețile tuturor celor implicați și prietenia trainică insuflată de interesul comun pentru joc.

O camaraderie extraordinară se leagă înainte și după joc, tocmai datorită, și nu în ciuda, însușirilor atletice și solicitante fizic ale jocului de rugbu. Îndelunga tradiție potrivit căreia jucători din echipe adverse petrec împreună în afara gazonului și în diverse contexte sociale rămâne o caracteristică definitorie a jocului de rugbu.

Jocul de rugbu a intrat definitiv în era profesionistă, dar și-a păstrat etosul și tradițiile unui joc practicat de plăcere. Într-o vreme când multe valori sportive tradiționale se estompează sau chiar sunt sfidate, rugbu-ul este îndreptățit să fie mândru de capacitatea sa de a păstra standarde înalte de sportivitate, etică și fairplau.

1.2. CONȚINUTUL MOTRIC AL JOCULUI DE RUGBU

CONȚINUT TEHNICO-TACTIC AL JOCULUI DE RUGBU

ATAC

POZIȚIA: Fundamentală, la lovitura de începere, la lovitura de reîncepere.

PURTAREA BALONULUI CU O MÂNĂ: Balonul este sprijinit cu o mână la nivelul pieptului, astfel încat mâna purtătoare se poziționează pe axul lung al balonului, spre capătul distal, degetele răsfirate, cotul cât mai aproape de trunchi, astfel încât să nu se piardă balonul în timpul alergării.

1.2.1.Purtarea balonului cu o mână

CU DOUĂ MÂINI: Balonul se sprijină într-o cupă formată din apropierea mâinilor aflate în supinație, astfel încat degetele mici aproape se ating, degetele răsfirate și ușor flexate, policele depărtate de palmă. Balonul se susține pe partea inferioară, spre capătul distal, cu degetele orientate pe axul longitudinal al acestuia, iar policele pe axul scurt, in zona mediană. Astfel capătul proximal al balonului va fi orientat către toracele purtătorului de balon. În timpul alergării, balonul este purtat la nivelul abdomenului, ușor depărtat de trunchi.

1.2.2.Purtarea balonului cu două mâini

CULEGEREA BALONULUI: DIN LATERAL SAU CU O MÂNĂ: Din alergare jucătorul poziționează piciorul de sprijin, omonim părții pe care va efectua culegerea, ușor înapoia balonului aflat pe sol și lateral față de acesta. Cu celălalt picior se va efectua un pas de alergare ușor fandat, însotit de tripla flexie a membrelor inferioare, coborârea centrului de greutate, aplecarea trunchiului și extensia capului, privirea spre balon, obținându-se astfel o poziție echilibrată. Acțiunea membrelor superioare, esențială, este caracterizată prin opoziție. Astfel brațul omonim piciorului de sprijin va acționa dinspre înapoi spre înainte (plan sagital) și va executa culegerea balonului de pe sol, iar brațul opus va acționa dinspre înainte spre înapoi (plan sagital), având rolul de a asigura, a proteja balonul ca acesta sa nu fie scăpat.

Acțiunea brațelor nu este simultană, astfel că in primul moment culegem balonul și apoi îl asigurăm. În timpul acestui procedeu mâinile sunt fixate pe antebraț, iar degetele sunt răsfirate și ușor flexate,pentru a constitui un suport optim.

CU DOUĂ MÂINI SAU DIN FAȚĂ: Din alergare, jucătorul poziționează piciorul de sprijn înapoia balonului aflat pe sol, coboară centrul de greutate prin tripla flexie a membrului inferior, apleacă trunchiul cu privirea la balon. Acțiunea membrelor superioare este simultană și cu membrele în opoziție. Astfel membrul superior opus membrului inferior de sprijin va acționa dinspre înapoi spre înainte, iar membrul superior omonim va acționa dinspre înainte spre înapoi. Ambele mâini sunt flexate pe antebraț, cu degetele răsfirate și ușor flexate, constituind un suport optim pentru balon. După culegere, cel de-al doilea picior va executa pasul de alergare.

PASA: De pe loc, din alergare, normală, speciale (încrucișată, sărita,etc.)

Se servește ca element tehnico-tactic de atac care servește transmiterii balonului între doi jucători. Se realizează prin două procedee de baza:

Pasa de pe loc;

Pasa din alergare.

Pasa, indiferent de procedeu, are trei faze: de impulsie, de zbor și de recepție.

PASA DE PE LOC: În cadrul fazei de impulsie, jucătorul se află în posesia balonului, din stând, execută o fandare spre direcția/jucătorul căruia dorește să-i transmită balonul. Trunchiul se apleacă, capul în extensie, privirea la țintă (jucătorul căruia îi pasează). Membrele superioare se balansează la nivelul abdomenului, iar balonul purtat cu două mâini va fi eliberat prin flexia degetelor, determinând viteza, forța, direcția de transmitere a balonului. E menționat că sprijinul în cadrul pasei va fi permanent pe ambele picioare. În jocul de rugbu, faza de zbor a pasei are trei caracteristici, indiferent de procedeu:

Se transmite la nivelul abdomenului;

Balonul nu se rostogolește in aer;

Traiescoria balonului este paralelă cu solul.

Recepția balonului se realizează printr-o cupă formată cu ambele mâini in pronație, apropiate astfel încat policele se ating, cu degetele răsfirate și ușor flexate. Membrele superiare întampină balonul având mâinile orientate spre balon, cu antebrațele ușor flexate pe braț, la nivelul trunchiului. 1.2.3.Pasa de pe loc

PASA DIN ALERGARE: Jucătorul purtător de balon aflat în alergare va trece piciorul de greutate pe piciorul de sprijin, piciorul opus direcției de transmitere a balonului.Trunchiul aplecat se va răsuci spre direcția de pasare, capul de asemenea și privirea va fixa ținta (jucătorul vizat).Se observă că trenul inferior va ramane pe direcția de alergare, iar trenul superior se va răsuci spre direcția de pasare.Brațele se vor balansa spre aceeași direcție,la nivelul abdomenului,iar balonul va fi eliberat prin flexia degetelor.Caracteristicile fazei de zbor au fost menționate anterior, iar recepția se realizează identic. c

1.2.4.Pasa din alergare

SCHIMBAREA DE DIRECȚIE: Cu pas sărit, cu pas încrucișat, cu pas lateral-încrucișat.

Reprezintă un element tehnico-tactic de atac ce urmărește depașirea adversarului prin modificarea direcției de alergare. Se materializează prin două procedee tehnico-tactice:

Schimbarea de direcție cu pas încrucișat;

Schimbarea de direcție cu pas lateral.

1.2.5.Schimbarea de direcție

FENTA

TAMPONUL – Se definește ca procedeu tehnico-tactic de atac prin care purtătorul de balon evită placajul jucătorului apărător

LOVITURA DE PICIOR: căzută, driblingul, din mână, așezată.

PERCUȚIA/CONTACTUL CU ADVERSARUL.

EXTRACȚIA BALONULUI.

CULCAREA BALONULUI ÎN TERENUL DE ȚINTĂ:Din alergare, din plonjon.

PROTEJUL BALONULUI LA GRĂMEZILE SPONTANE.

CULCAREA BALONULUI PE SOL: Purtat, rostogolit.

1.2.6.Culcarea balonului pe sol

APĂRARE

1.POZIȚIA: Fundamentală, la lovitura de începere, la lovitura de reîncepere.

2.PLACAJUL: Din față, din spate, din lateral.

Se definește ca element tehnico-tactic de apărare care servește stopării adversarului purtător de balon care înainteaza.

1.2.7.Placajul

3.SMULGEREA BALONULUI.

4.PRINDEREA BALONULUI DIN ZBOR: Pe sol, din săritura.

5.BLOCAREA ADVERSARULUI ȘI A BALONULUI.

6.CULCAREA BALONULUI DIN DRIBLING.

7.PIVOTAREA ADVERSARULUI.

8.PURTAREA BALONULUI. PRINDEREA BALONULUI DIN ZBOR.

9.CULEGEREA BALONULUI DE PE SOL.

PASA: Se definește ca element tehnico-tactic de atac care servește transmiterii balonului între doi jucători. Se realizează prin două procedee de bază:

Pasa de pe loc;

Pasa din alergare.

POZIȚII FUNDAMENTALE ÎN ATAC ȘI APĂRARE.

SCHIMBAREA DE DIRECȚIE. TAMPONUL.

POZIȚII SPECIFICE LA FAZELE STATICE.

CONTACTUL CU ADVERSARUL. CULCAREA BALONULUI PE SOL.

PLACAJUL.

BLOCAREA PURTĂTORULUI DE BALON.

LOVITURA DE PICIOR.*

1.3. CONSIDERAȚII PRIVIND ARTICULAȚIA SCAPULO-HUMERALA

Este articulația care leagă centura scapulară de membrul superior liber. Suprafețele articulare sunt reprezentate de cavitatea glenoidă a scapulei și de capul humeral.

Cavitatea glenoidă a scapulei este ușor concavă, acoperită de cartilaj hialin; este mai mică decât capul humeral și prezintă la periferie labrul glenoidian care este o formațiune fibrocartilaginoasă de formă triunghiulară pe secțiune. Fata sa externă este în raport cu capsula articulară iar în fața internă este în raport cu cavitatea articulară.

Capul humeral are o formă aproximativ sferică; cartilajul articular al capului este mai gros în centrul suprafeței și mai subțire la periferie.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară și de ligamente.

Capsula articulară se inseră pe circumferința cavității glenoide, pe fața externă a labrului glenoidal și pe colul anatomic. Este o capsulă subțire și laxă.

Ligamentele glenohumerala sunt situate între glena și epifiza proximală a humerusului și au rolul de a consolida capsula în zona anterioară. Ele sunt în numar de 3: superior, mijlociu și inferior. Ligamentul coraco-humeral se află între apofiza coracoidă și epifiza proximală a humerusului. Este situat superior de ligamentele glenohumerale. Este puternic și bine individualizat. Sinoviala întarește capsula pe fața internă, fiind bine reprezentată.

1.2.8.Articulația umărului

MUȘCHII UMĂRULUI:

Mușchii umărului cuprind mușchii deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mic, rotund mare și subscapular.

MUȘCHIUL DELTOID:

Este cel mai superficial și cel mai voluminos mușchi din această grupă.

Originea este pe jumătatea laterală a marginii anterioare a claviculei, pe marginea laterală a acromionului și pe marginea inferioară a spinei scapulei.

Inserția se face printr-un tendon comun – pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului.

Inervatia este realizată de nervul axilar.

Acțiune:

Flexia și rotația medială a brațului; acțiunea este realizată de fasciculele anterior și mijlociu.

Extensia și rotatia laterală a brațului; acțiunea se realizează de fasciculul posterior.

Abducție pană la orizontală a brațului; acțiunea este realizată prin contracție în totalitate.

MUȘCHIUL SUPRASPINOS:

Originea este în fosa supraspinoasă.

Inserția este pe tuberculul mare al humerusului.

Inervația este dată de nervul suprascapular.

Acțiune:

Este considerat “starter” al abducției brațului.

Are rol de ligament activ al articulației umărului și tensor al capsulei articulare.

MUȘCHIUL INFRASPINOS:

Originea este în fosa infraspinoasă.

Inserția este pe tuberculul mare al humerusului.

Inervația este dată de nervul suprascapular.

Acțiune:

Este rotator lateral și adductor al brațului.

Este tensor al capsulei articulare.

MUȘCHIUL ROTUND MIC:

Originea este pe marginea laterală a scapulei.

Inserția este pe tuberculul mare al humerusului.

Inervația este dată de nervul axilar.

Acțiune:

Este rotator lateral și adductor al brațului.

MUȘCHIUL ROTUND MARE:

Originea este pe unghiul inferior și marginea laterală a scapulei.

Inserția este pe creasta tuberculului mic al humerusului.

Inervația este dată de nervul toracodorsal.

Acțiune:

Adductor, rotator medial al brațului, extensor.

Basculează lateral unghiul inferior al scapulei; aceasta acțiune se realizează când ia punct fix pe humerus.

MUȘCHIUL SUBSCAPULAR:

Originea este pe fața anterioară a scapulei.

Inserția este pe tuberculul mic al humerusului.

Inervația este dată de nervii subscapulari.

Acțiune:

Adductor și rotator medial al brațului.

Tensor al capsulei articulare.

1.2.9.Mușchii umărului

1.4. INCIDENȚA ACCIDENTELOR ÎN JOCUL DE RUGBU LA NIVELUL ARTICULAȚIEI SCAPULO-HUMERALE:

Datorită contactelor repetate între jucători, mai ales la nivelul centurii scapulare, în jocul de rugbu se regăsesc nenumărate accidentări la nivelul umărului. Majoritatea accidentărilor sunt clasificate ca ușoare, medii sau severe. În jocul de rugbu partea inferioară este afectată în proporție de 34-48%, partea superioară a corpului în proporție de 15-29%, iar la nivelul capului în proportie de 14-27%. La nivel de juniori sau rugbu feminin sunt prezente accidentări mai dese la nivelul capului și feței. O proporție mare (33-56%) din totalul accidentelor se petrec în urma executării placajului.

În jocul de rugbu cumulul accidentelor este de până la trei ori mai mare decât în fotbal sau fotbal american. Majoritatea accidentelor se petrec la jucătorii cu vârsta cuprinsa între 10 și 18 ani iar în proporție de 90% se petrec la băieți. Jucătorii cu vârsta cuprinsă între 25-34 ani sunt de asemenea dispusi la accidentări.

Mai multe accidentări au loc în timpul meciurilor (57%) decât în timpul antrenamentului iar majoritatea în a doua parte a meciului. Aproximativ jumătate din accidentări au loc atunci când un jucator este placat sau placheaza adversarul.

Pilierii și flankerii sunt cei mai predispuși la accidentări deoarece aceste posturi au cele mai frecvente contacte cu adversarul în timpul unui meci. Jucătorii din linia I sunt deasemenea mai predispuși la accidentări decât cei din linia a II-a. Deasemenea fundașul, centrii și aripile sunt predispuse accidentărilor datorită contactului puternic și în viteză cu adversarul. În gramada ordonată jucătorii din linia a II-a sunt predispuși accidentărilor la nivelul degetelor și urechilor (urechi de conopida).

Mai mult de 40% din totalul accidentelor suferite de jucătorii de rugbu sunt la nivel muscular ( întinderi, rupturi), 30% sunt entorse precedate de dislocări, fracturi, lacerații și leziuni.

Întinderile și gleznele scrântite sunt comune cu entorsele și sunt în proporție de 1 din 7 accidentări.

Între 5-25% din accidetările săvârșite în urma unui meci sunt la nivelul capului incluzând contuziile.

La copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, 35% din accidentări sunt fracturi, din care 24% la nivelul claviculei. Accidentele superficiale reprezintă 20% din totalul accidentărilor în jocul de rugbu, urmate de cele din zona capului (16%). Din cele la nivelul capului 44% sunt contuzii.

Procentajul accidentărilor la adulti/copii și zonele afectate:

1.3.1.Procentajul accidentărilor la adulți/copii și zonele afectate

Numărul accidentărilor și locația în urma unui campionat suferite de jucătorii de rugbu:

1.3.2.Numărul accidentărilor suferite de sportivi la sfârșitul unui campionat

Scurta prezentare a accidentărilor săvarșite la nivelul articulației scapulo-humerale la jucătorii de rugbu:

Dislocarea de umăr

Introducere pentru leziuni de separație a umărului

Separația umărului este una dintre leziunile cele mai des întâlnite, mai ales în rugbu. Cele mai multe separații de acest tip sunt de fapt leziuni ale articulației acromio-claviculare (AC). Această articulație face legătura între omoplat și claviculă. Dislocațiile de umăr și separațiile articulației AC sunt adesea confundate una ca fiind cealaltă; sunt însă leziuni foarte diferite.

Un jucător poate să își lezeze ligamentele articulației AC odată ce cade pe umăr după un placaj prin coliziune directă din partea unui oponent. Impactul brusc în urma căderii sau a placajului cauzează omoplatul să împingă în jos ceea ce duce la întinderea ligamentelor departe de osul clavicular. Osul clavicular și omoplatul se separă, de unde termenul de ”separație a umărului”

Leziuni ale Rotatorului Bandă și Rugbu-ul:

Introducere pentru leziuni ale Rotatorului Bandă (umăr):

Rotatorul bandă este un grup de 4 mușchi care ajută la ridicarea brațului deasupra capului și care permite rotarea departe de corp. Din păcate, este de asemenea un grup de mușchi care este adesea lezat prin ruperi, tendinită, impact, inflamații și întinderi. Mușchiul major care este de obicei cel implicat  se numește mușchi supraspinos.

Problemele de rotator bantă sunt de obicei împărțite în următoarele categorii enumerate mai jos. Dacă nu sunteți siguri despre care este leziunea pe care o aveți, începeți cu tendinita rotatorului bandă.

Tendinita rotatorului bandă mai este cunoscut ca sindromul de impact sau inflamarea umărului. De obicei acesta apare la oameni cu vârste între 30 și 80 de ani, iar slăbiciunea la umăr este cu preponderență între scăzută și moderată

Rupturile de rotator bandă se petrec la oamenii care au avut tendinită de ceva vreme dar încep să simtă slăbiciuni mai pronunțate. Se poate întâmpla și în cazul unei persoane care încearcă să ridice ceva prea greu și simte o trosnitură în umăr.

Instabilitatea din impact apare la pacienți tineri, tipic între 15-30 de ani. Rotatorul banta se irită pentru că umărul își pierde priza din articulație. Aceasta se întâmplă des odată cu aruncarea repetată a mingii.

Durerea din aceste 2 tipuri de inflamație este de obicei ameliorată în urma odihnei sau chiar și după aplicarea căldurii asupra zonelor îndurerate. Acesta este cel mai comun tip de inflamație. O infecție a bursei este de obicei vizibilă prin roșeața asociată cu această umflare iar durerea este constantă. Dacă credeți că puteți avea acest tip de infecție, vă rugăm să consultați un medic specialist, care să vă recomande tratament medical imediat.

Semne și simptome ale leziunilor rotatorului bandă.

Restricția mobilității umărului

Un jucător se va plânge de slăbiciune și durere în umăr în special atunci când ridică brațul deasupra umărului.

Dacă rotatorul bandă are o ruptură, jucătorul se va plânge de durere severă, și dificultăți în somn.

Razele X și scanarea RMN pot fi necesare.

Tratamentul leziunilor rotatorului bandă

1. Calmantele și medicamentele anti-inflamatorii vor fi necesare pentru a reduce durerea și inflamarea.

2. Fizioterapie – menține umărul puternic și flexibil; reduce durerea și slăbiciunea

3. Injecțiile cu steroizi pe bază de cortizon pot fi folosite pentru a reduce inflamația și pentru a controla durerea.

4. Chirurgia devine necesară dacă:

a. Ruptura intervine după o leziune

b.Când durerea și slăbiciunea nu sunt îmbunătățite prin injecții și fizioterapie

–           scopul tuturor operațiilor este să aline durerea și să îmbunătățească puterea umărului. Aceasta necesită o perioadă lungă de recuperare, pe lângă chirurgie.

–          Chirurgia poate să fie efectuată. Cele 2 tipuri sunt: Artroscopice (prin gaură cheii) sau deschise, sau printr-o combinație a celor doua modalități, cunoscută ca mini-repair.

–          Unele ruperi sunt prea mari pentru a fi reparate și atunci debridarea astroscopică poate să fie executată pentru alinarea durerii.

Umărul dislocat și rugbu:

Introducere pentru umăr dislocat.

Umerii sunt una dintre cele mai mobile articulații ale corpului uman și au abilitatea de a se mișca în unghiuri variate. Se pot mișca în mai multe direcții ceea ce înseamnă că umărul se poate disloca în față, spate, în jos, complet sau parțial. De asemenea, țesutul fibros care leagă oasele umărului (ligamentele) pot să fie rupte sau întinse, de multe ori complicând dislocarea. Acest nivel de mobilitate poate să lase umărul susceptibil la leziuni.

Un jucător suferă de o dislocare de umăr când osul brațului superior iese din articulație cu omoplatul. Aceasta este o leziune mai serioasă decât separația de umăr pentru că aceasta implică încheietura umărului ca deosebit de lezarea ligamentoasă.

Jucătorii de rugbu suferă de leziuni în urma unei lovituri sau a unui placaj sau în urma unei căzături după un placaj puternic. Impactul brusc, trage oasele din umăr afară din locul lor – ceea ce se numește o dislocație. Dacă încheietura superioară este numai parțial ieșită din umăr, se numește subluxație. Atenție medicală imediată este necesară jucătorului ce a suferit de această leziune.

Semne și simptome ale Umărului Dislocat

Simptomele umărului dislocat pot să fie:

• O deformație vizibilă sau umărul ieșit de la locul său.

• Umflături și vânătăi acompaniate de dureri puternice.

• Jucătorul nu va putea mișca încheietura umărului

• Jucătorul se poate plânge de amorțeală și o senzație de gâdilare de la gât ce poate radia către brațe, mușchii umărului pot suferii spasme de asemenea.

Tratamentul Umărului Dislocat

Un doctor va trebui să re-plaseze oasele umărului la loc folosind manevre blânzi. Jucătorului i se pot administra relaxanți de mușchi sau un sedativ înainte pentru a se reduce durerea și umflarea.

Doctorul va imobiliza apoi umărul, folosind o atelă de umăr sau un bandaj, pentru câteva săptămâni astfel încât ligamentele asociate care au fost lezate să se poată vindeca. Calmantele sau relaxanții de mușchi pot să fie de asemenea prescriși. Bandajul este ținut pentru 2-3 săptămâni, pe parcursul cărei perioade este important ca încheietura cotul și degetele să rămână mobile pentru a preveni înțepenirea lor.

Pachetele de gheață pot să fie aplicate umărului lezat pentru 20 de minute la fiecare 2 ore (nu aplicați gheață direct pe piele). Un pachet de gheață re-folosibil va reduce din durere și din sângerarea la nivelul țesutului lezat.

Recăpătarea forței

Odată ce atela sau bandajul sunt scoase, va începe un program periodic de reabilitare construit pentru a reface mobilitatea și forța articulației umărului. Este mai bine să evitați toate activitățile de rugbu precum și toate celelalte activități fizice până când recăpătați toată mobilitatea și puterea din încheietura umărului.

În urma dislocării umărului și a chirurgiei umărului, mulți oameni găsesc un suport de neopren pentru umăr care îi ajută și le oferă o asigurare în plus.

Chirurgie

Dacă doctorul nu poate muta umărul dislocat înapoi în poziția potrivită prin manipulare, atunci manipularea chirurgicală poate deveni necesară. Jucătorul poate avea nevoie de chirurgie dacă are ligamentele sau articulația umărului slabe și tind să întâmpine dislocări repetate (instabilitate a umărului). În cazuri rare, jucătorul poate avea nevoie de chirurgie dacă nervii sau vasele de sânge au fost lezate în urma dislocării.

Ce puteți face?

Încercați acești pași care vă pot ajuta să gestionați disconfortul și care pot încuraja vindecarea după tratamentul pentru un umăr dislocat.

• Acest sfat este evident dar trebuie să vă odihniți umărul. Nu vă întoarceți la rugbu până când nu vă simțiți pe deplin în putere și aveți mobilitate maximă a umărului – moderați efortul în sala de sport.

• Aplicați gheață și căldură. Folosirea pachetelor de gheață pe umăr reduce inflamarea și durerea. Aceasta ar trebui făcută odată la 2-3 ore pentru 20 de minute pentru primele 48 de ore. După 48 de ore puteți folosi un pachet re-folosibil termic (cald) pe care îl încălziți în cuptorul cu microunde și plasa pe umăr pentru durate de 20 de minute. Aceasta va ajuta la relaxarea mușchilor întinși și dureroși.

Pachete re-folosibile reci sau fierbinți

Luați calmante de dureri. Medicamente non-steroidale anti inflamatoare fără rețete cum ar fi ibuprofenul pot ajuta la reducerea durerii. Solicitați sfatul medicului dumneavoastră înainte de a începe să luați medicamente.

Încearcă să îți păstrezi musculatura tonifiată. După una sau două zile, faceți câteva exerciții blânde, după cum a recomandat fizioterapeutul dvs. pentru a vă ajuta să mențineți raza de mișcare a umărului. A fi complet inactiv poate duce la articulații rigide ale umărului. Odată ce durerea se vindecă și aveți o gamă bună de mișcare în umăr, continuați să faceți exerciții fizice.

Întinderile zilnice ale umerilor și un program echilibrat de întărire a umerilor pot ajuta la prevenirea reapariției dislocării. Un kinetoterapeut vă poate ajuta să planificați o rutină de exerciții adecvate.

Fractură de Os Clavicular și Rugbu:

DEMERS METODOLOGIC

2.1. PREMISELE ȘI SCOPUL LUCRĂRII:

La sfârșitul unui campionat o echipa formata dintr-un lot de 25-30 de jucători poate acumula un total al accidentărilor care poate atinge 140-150 de accidentări. Din 140-150 de accidentări, pe locul doi ca frecvență se află accidentările la nivelul umărului după cele aflate la nivelul genunchilor, în jur de 35 la genunchi și 19 la umăr urmate de fracturi, arcade sparte, entorse, luxații etc.

Numărul ridicat de accidentări la nivelul articulației scapulo-humerale se datorează contactului aproape permanent dintre jucători, mai ales cei din linia I și III unde se pot executa și până la 30-40 de placaje într-un meci, asta însemnând că un jucător din linia I sau a III-a poate placa de până la 2 ori numărul de jucători al echipei adverse. Contactul cu adversarul este dur și în viteză la nivelul umerilor și de aceea o pregătire corespunzătoare este aproape vitală la jucătorii de rugbu pentru a evita accidentele în aceste zone.

Rugbu-ul are cel mai mare risc de accidentare al unui jucător pe ora din toate sporturile. Accidentele la umăr reprezintă aproximativ 20% din toate accidentele suferite de către un jucător de rugbu urmate de cele la genunchi.

MECANISMUL DE LEZIUNI:

Privind la datele noastre în 2018, am constatat că au existat două mecanisme comune de leziuni:

Abducție forțată și rotație externă (32% din leziuni) – aceasta s-a petrecut în timpul unui placaj sau la aterizarea jucătorului pe sol cu mingea susținută într-o mână(de obicei când se înscrie un eseu).

Lovitura laterală directă cu brațul depărtat de corp (impact direct, rotație internă, 32% din leziuni) – aceasta s-a petrecut fie când jucătorul a fost culcat la pământ forțat de către un adversar, fie într-un placaj direct.

2.1.1.Mecanismul de leziuni

MECANISMUL ACCIDENTĂRII:

2.1.2.Mecanismul de accidentări

MODELE DE ACCIDENTĂRI:

Am constatat că o mare parte din accidentările suferite la nivelul umărului sunt cele în care este afectat labrumul glenoidal, acestea fiind în proporție de 42% din cumulul de accidentări suferite la nivelul articulației scapulo-humerale.

Probabilitatea ca un jucător de rugbu accidentat la un umăr sa se accidenteze și la celălalt este foarte mare. Aceasta datorându-se fie solicitării umărului sănătos și ferindu-l pe cel accidentat recent fie datorându-se lipsei unui program bine alcătuit pentru combaterea accidentelor la nivelul articulației scapulo-humerale.

Recidivele accidentelor la nivelul umărului sunt foarte frecvente din păcate la nivel de seniori dar și la jucătorii de rugbu aflați sub vârsta de 19-20 de ani.

Dacă un jucător de rugbu a suferit o accidentare la nivelul umărului în primul și primul rând ar trebui să i se ofere prim ajutor la momentul accidentării urmând să consulte un medic specialist în traumatologie sportivă, ortopedie etc. În funcție de leziunea suferită, medicul stabilește un tratament extrem de important pentru jucător. Din păcate nu toți jucătorii decurg la aceste fapte fie din neștiință fie din lipsa personalului medical, banilor etc. de unde și numărul ridicat de recidive a accidentelor la nivelul umărului.

De asemenea nerespectarea perioadei de repaos și refacere poate duce la reaccidentarea jucătorilor.

Scopul acestei lucrări este de a elabora un program de exerciții specifice cu rolul de a combate accidentările jucătorilor de rugbu la nivelul articulației scapulo-humerale și de a pregăti jucătorii pentru a face față contactelor puternice cu adversarii

(placaje, curățare, grămezi ordonate, moluri rulante, grămezi spontane, etc.).

2.2.IPOTEZA CERCETĂRII ȘI SARCINILE LUCRĂRII:

Presupun că prin aplicarea programului pentru dezvoltarea musculaturii aferente articulației scapulo-humerale la jucătorii de rugbu, subiecții vizați vor încheia campionatul următor cu un număr redus de accidentări la nivelul umărului față de campionatul precedent.

Sarcini:

În sarcinile acestei lucrări au intrat:

Documentarea bibliografică de specialitate

M-am documentat din cărți și lucrări de specialitate pentru a elabora un program cât mai complex și corect în vederea atingerii scopului final.

Alegerea subiecților

Subiecții sunt componenți ai echipe R.C. GRIVIȚA secția rugbu seniori.

Alegerea metodelor și mijloacelor de cercetare

A. Metoda studierii materialelor documentare:

Cu ajutorul acestei metode am putut să mă documentez din cărți de specialitate pentru formarea unui program cât mai complex și corect.

B. Metoda grafică:

Cu ajutorul acestei metode am putut să jonglez cu rezultatele obținute astfel realizând mai multe grafice, facilitând înțelegerea ipotezei.

C. Metoda modelării:

Cu ajutorul acestei metode am putut să adaptez un program eficient la problema pe care am urmărit-o, sărind peste detaliile nefolositoare și reducând complexitatea.

D. Metoda experimentului:

Experimentul este o metodă de cercetare în care cercetătorul provoacă în mod intenționat și în condiții specifice, bine definite, fenomenul pe care vrea să-l studieze, în vederea realizării unor obiective, conștient și precis stabilite.

Administrarea testelor și probelor de control

Proba nr. 1 – Împins culcat cu haltera de la piept

Proba nr. 2 – Împins vertical cu haltera de la ceafă

Proba nr. 3 – Abducția brațelor la orizontală din așezat cu gantere

Proba nr. 4 – Flexia brațelor la orizontală din stând/din așezat cu gantere

Proba nr. 5 – Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată

De asemenea menționez faptul că sportivii au parcurs testele inițiale și finale pentru a urmări progresul fiecărui sportiv.

Elaborarea programelor de acționare

Programul de exerciții elaborat în vederea dezvoltării musculaturii aferente articulației scapulo-humerale cuprinde următoarele mijloace:

Împins culcat cu haltera de la piept

Împins vertical cu haltera de la ceafă

Abducția brațelor la orizontală din așezat cu gantere

Flexia brațelor la orizontală din stând/din așezat cu gantere

Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată

Împins vertical din așezat cu haltera de la piept (împins milităresc)

Ridicarea halterei la orizontală din stând cu priză largă

Programul s-a desfășurat pe parcursul a trei luni de pregătire în sala de forță din incinta complexului sportiv Cireșarii, sportivii crescând pe parcurs intensitatea exercițiilor și scăzând timpul de repaos.

Parcurgerea programelor

10.06.2019 – 12.07.2019 un antrenament de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

12.07.2019 – 15.08.2019 doua antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

15.08.2019 – 18.09.2019 trei antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

Alcătuirea unor fișe individuale de evaluare

Pe parcursul evoluției fiecărui sportiv li s-a întocmit o fișă pentru a urmări progresul, de asemenea sportivii care au suferit în trecut accidentări la nivelul umerilor au fost notați pentru a urmări dacă la sfârșitul campionatului actual au mai suferit accidentări.

Prelucrarea datelor

Înregistrarea și discutarea datelor

Elaborarea de concluzii și propuneri

2.3. PREZENTAREA CONDIȚIILOR DE ORGANIZARE ȘI A SUBIECȚILOR:

În vederea desfășurării experimentului privind dezvoltarea musculaturii aferente articulației scapulo-humerale și prevenirea accidentelor in jocul de rugbu am apelat la echipa de rugbu R.C.GRIVIȚA. Experimentul s-a desfășurat in perioada 10.06.2019 pana 18.09.2019. Antrenamentele de forță s-au lucrat in sala de forță din incinta clubului sportiv Grivița astfel:

10.06.2019 – 12.07.2019 un antrenament de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

12.07.2011 – 15.08.2019 doua antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

15.08.2019 – 18.09.2019 trei antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână.

Subiecții supuși experimentului au fost jucătorii de rugbu XV a clubului sportiv R.C. GRIVIȚA și anume:

R.C. GRIVIȚA

2.1.3.Tabelul cu sportivii care au participat la experiment

2.4. METODE ȘI MIJLOACE DE CERCETARE:

A. Metoda studierii materialelor documentare:

Cu ajutorul acestei metode am putut să mă documentez din cărți de specialitate pentru formarea unui program cât mai complex și corect.

B. Metoda anamnezei:

Anamneza este o formă particulară a convorbirii. Este o metodă prin care se pot obține informații de la subiectul care intră în procesul de recuperare, date privind modul de viață, condițiile de lucru și cauza care a dus la accidentare.

C. Metoda modelării:

Cu ajutorul acestei metode am putut să adaptez un program eficient la problema pe care am urmărit-o, sărind peste detaliile nefolositoare și reducând complexitatea.

2.5. DESCRIEREA PROGRAMELOR UTILIZATE ÎN CADRUL CERCETĂRII:

În continuare voi prezenta mijloacele folosite în acest experiment:

Împins culcat de la piept cu haltera:

Scop – Tonifierea mușchilor pectorali, deltoidului anterior și a mușchilor stabilizatori.

Materiale necesare – Bancă, halteră olimpică, discuri, siguranțe care se aplică pe capetele bării pentru a nu aluneca discurile de pe halteră și suportul halterei.

Descriere – Sportivul se așază pe bancă în decubit dorsal cu tălpile sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, priza pe halteră este largă pentru a pune în tensiune pectoralii și deltoidul anterior, sportivul execută împingerea halterei de la nivelul apendicelui xifoid până când coatele sunt extinse și revenire în funcție de numărul repetărilor.

Indicații metodice – A se evita blocarea coatelor când haltera este împinsă, a nu se izbi haltera de stern, haltera trebuie să păstreze o traiectorie rectilinie de-a lungul exercițiului fiind în permanență paralelă cu solul și perpendiculară pe stern, a se adăuga în mod egal de-o parte și de cealaltă a halterei discuri, sportivul trebuie să fie asistat de un coleg în permanență pentru a evita căderea halterei pe stern, picioarele trebuie sprijinite pe sol nu pe banca sau suspendate.

2.1.4.Împins culcat de la piept cu haltera

B. Împins vertical din așezat cu haltera de la ceafă:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid, a pectoralului superior și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical, halteră olimpică, discuri, siguranțe care se aplică pe capetele bării pentru a nu aluneca discurile de pe haltera și suportul halterei.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe banca de împins vertical care este prevăzută cu spătar pentru a asigura coloana lombară spre deosebire de cea de împins culcat care este orizontală, tălpile sunt sprijinite de sol cu genunchii flectați la 90 de grade, priza pe halteră este largă și execută coborârea halterei la nivelul cefei ca punct de reper vertebra C7 urmată de ridicarea halterei deasupra capului în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – Sportivul trebuie sa fie în permanență însoțit de un coleg la fel ca și la împinsul din culcat, a se evita lovirea capului cu haltera la coborârea acesteia, discurile trebuie distribuite în mod egal la un capăt și la celălalt al halterei, haltera trebuie sa-și păstreze o traiectorie rectilinie de-a lungul exercițiului astfel încât să fie în permanență paralelă cu solul și direcția să fie verticală, spatele trebuie să fie drept și sprijinit pe spătarul băncii pentru a evita lezarea coloanei vertebrale.

2.1.5.Împins vertical din așezat cu haltera de la ceafă

Abducția brațelor la orizontală din stând cu gantere:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, trapez, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical și gantere.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe bancă cu spatele sprijinit de spătar pentru a asigura coloana lombară, tălpile sunt sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, cu ganterele în mâini execută abducția brațelor cu coatele extinse până la orizontală și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – spatele trebuie să fie drept și sprijinit de spătar, privirea înainte.

2.1.6.Abducția brațelor la orizontală din stând cu gantere

Flexia brațelor la orizontală din stând cu gantere:

Scop – – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, trapez, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical și gantere.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe bancă cu spatele sprijinit de spătar pentru a asigura coloana lombară, tălpile sunt sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, cu ganterele în mâini execută Flexia brațelor cu coatele extinse până la orizontală și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – spatele trebuie să fie drept și sprijinit de spătar, privirea înainte.

2.1.7.Flexia brațelor la orizontală din stând cu gantere

Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos,

Materiale necesare – Haltera olimpică și siguranțe.

Descriere – Sportivul din stând cu picioarele la nivelul umerilor, execută ridicarea halterei cu priză apropiată de la nivelul bazinului (pubisului) la nivelul bărbiei (menton) și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – Spatele trebuie să fie drept în permanență, a se evita lovirea bărbiei cu haltera.

2.1.8.Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată

Împins vertical cu haltera de la piept din așezat ( Împins Milităresc)

Scop – Tonifierea pectoralului superior, deltoidului anterior și al tricepsului.

Materiale necesare – Bancă, haltera olimpică, discuri, siguranțe.

Descriere – Sportivul din așezat pe bancă cu haltera la nivelul pectoralului superior execută ridicarea halterei deasupra capului.

Indicații metodice – Coloana nu trebuie sa fie hiperlordozată iar abdomenul retras.

2.1.9.Împins vertical din așezat cu haltera de la piept

Ridicarea halterei la nivelul capului din stând cu priză largă

Scop – Tonifierea deltoidului anterior, posterior, mijlociu și al pectoralului superior.

Materiale necesare – Halteră, discuri, siguranțe.

Descriere – Din stând depărtat sportivul execută ridicarea halterei la nivelul capului cu priză largă.

Indicații metodice – Spatele drept, pieptul în față.

2.2.1.Ridicarea halterei la nivelul capului din stând cu priză largă

2.6. PLANIFICAREA ACTIVITĂȚII

În vederea desfășurării experimentului privind dezvoltarea musculaturii aferente articulației scapulo-humerale și prevenirea accidentelor în jocul de rugbu am apelat la echipa de rugbu R.C.GRIVIȚA. Experimentul s-a desfășurat în perioada 10.06.2019 până 18.09.2019. Antrenamentele de forță s-au lucrat în sala de forță din incinta clubului sportiv Grivița astfel:

10.06.2019 – 12.07.2019 un antrenament de forță incluzând programul experimental pe săptămână în care am inclus următoarele exerciții:

Împins culcat cu haltera de la piept 3 serii a cate 15 repetări cu 60% din greutatea sportivului cu pauză de un minut între repetări.

Împins vertical cu haltera de la ceafă din așeza 3 serii a câte 15 repetări cu 60% din greutatea sportivului cu pauză de un minut între serii.

12.07.2019 – 15.08.2019 două antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână în care am inclus următoarele exerciții:

Împins culcat cu haltera de la piept 4 serii a câte 12 repetări cu 80% din greutatea sportivului cu 30 secunde pauză între repetări.

Abducția brațelor din așezat cu ganterele 4 serii a câte 12 repetări cu 80% din greutatea sportivului cu 30 secunde pauză între repetări.

Împins vertical cu haltera de la ceafă din așezat 4 serii a câte 12 repetări cu 80% din greutatea sportivului cu 30 secunde pauză între serii.

Ridicarea halterei la nivelul capului din stând cu priză largă 4 serii a câte 12 repetări cu 80% din greutatea sportivului cu 30 secunde pauză între serii.

15.08.2019 – 18.09.2019 trei antrenamente de forță incluzând programul experimental pe săptămână în care am inclus următoarele exerciții:

Împins culcat cu haltera de la piept 5 serii a cate 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 20 secunde pauză între repetări.

Abducția brațelor din așezat cu ganterele 5 serii a câte 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 20 secunde pauză între repetări.

Împins vertical cu haltera de la ceafă din așezat 5 serii a câte 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 20 secunde pauză între serii.

Ridicarea halterei la nivelul capului din stând cu priză largă 5 serii a câte 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 30 secunde pauză între serii.

Ridicarea halterei la nivelul bărbiei cu priză apropiată 5 serii a cate 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 20 secunde pauză între repetări.

Flexia brațelor la nivelul capului cu gantere 5 serii a câte 12 repetări cu 100% din greutatea sportivului cu 20 secunde pauză între repetări.

2.7. PREZENTAREA PROBELOR DE CONTROL

Probele care au fost incluse în sistemul de evaluare sunt următoarele:

Împins culcat de la piept cu haltera:

Scop – Tonifierea mușchilor pectorali, deltoidului anterior și a mușchilor stabilizatori.

Materiale necesare – Bancă, halteră olimpica, discuri, siguranțe care se aplică pe capetele bării pentru a nu aluneca discurile de pe halteră și suportul halterei.

Descriere – Sportivul se așază pe bancă în decubit dorsal cu tălpile sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, priza pe halteră este largă pentru a pune în tensiune pectoralii și deltoidul anterior, sportivul execută împingerea halterei de la nivelul apendicelui xifoid până când coatele sunt extinse și revenire în funcție de numărul repetărilor.

Indicații metodice – A se evita blocarea coatelor când haltera este împinsa, a nu se izbi haltera de stern, haltera trebuie să păstreze o traiectorie rectilinie de-a lungul exercițiului fiind în permanență paralelă cu solul și perpendiculară pe stern, a se adăuga în mod egal de-o parte și de cealaltă a halterei discuri, sportivul trebuie să fie asistat de un coleg în permanență pentru a evita căderea halterei pe stern, picioarele trebuie sprijinite pe sol nu pe bancă sau suspendate.

B. Împins vertical din așezat cu haltera de la ceafă:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid, a pectoralului superior și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical, halteră olimpica, discuri, siguranțe care se aplică pe capetele bării pentru a nu aluneca discurile de pe halteră și suportul halterei.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe banca de împins vertical care este prevăzută cu spătar pentru a asigura coloana lombară spre deosebire de cea de împins culcat care este orizontală, tălpile sunt sprijinite de sol cu genunchii flectați la 90 de grade, priza pe halteră este largă și executa coborârea halterei la nivelul cefei ca punct de reper vertebra C7 urmată de ridicarea halterei deasupra capului în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – Sportivul trebuie sa fie în permanență însoțit de un coleg la fel ca și la împinsul din culcat, a se evita lovirea capului cu haltera la coborârea acesteia, discurile trebuie distribuite în mod egal la un capăt și la celălalt al halterei, haltera trebuie să-și păstreze o traiectorie rectilinie de-a lungul exercițiului astfel încât să fie în permanență paralelă cu solul și direcția să fie verticală, spatele trebuie să fie drept și sprijinit pe spătarul băncii pentru a evita lezarea coloanei vertebrale.

C. Abducția brațelor la orizontală din așezat cu gantere:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, trapez, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical și gantere.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe bancă cu spatele sprijinit de spătar pentru a asigura coloana lombară, tălpile sunt sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, cu ganterele în mâini execută abducția brațelor cu coatele extinse până la orizontală și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – spatele trebuie să fie drept și sprijinit de spătar, privirea înainte.

D. Flexia brațelor la orizontală din așezat/din stând cu gantere:

Scop – – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, trapez, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Bancă de împins vertical și gantere.

Descriere – Sportivul stă în așezat pe bancă cu spatele sprijinit de spătar pentru a asigura coloana lombară, tălpile sunt sprijinite pe sol, genunchii flectați la 90 de grade, cu ganterele în mâini execută flexia brațelor cu coatele extinse până la orizontală și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – spatele trebuie să fie drept și sprijinit de spătar, privirea înainte.

E. Ridicarea halterei la bărbie din stând cu priză apropiată:

Scop – Tonifierea mușchilor deltoid și a mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic, trapez, subscapular și rotund mare.

Materiale necesare – Halteră olimpica și siguranțe.

Descriere – Sportivul din stând cu picioarele la nivelul umerilor, execută ridicarea halterei cu priză apropiată de la nivelul bazinului (pubisului) la nivelul bărbiei (menton) și revenire în funcție de numărul de repetări.

Indicații metodice – Spatele trebuie să fie drept în permanență, a se evita lovirea bărbiei cu haltera.

CAPITOLUL III

PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Sportivii au fost evaluați inițial și final pentru a urmări progresul fiecăruia, trecând prin fiecare probă. Graficele care au rezultat în urma terminării experimentului reprezintă numărul de sportivi care au putut sa finalizeze proba respectiva executând 10 repetări cu 80% din greutatea proprie testați inițial și cei care au putut să finalizeze proba în testarea finală. În experimentul de față au fost evaluați 15 sportivi.

Proba de împins culcat de la piept cu haltera

3.1.Graficul probei 1

După cum putem observa în graficul de mai sus 9 sportivi din 15 au putut finaliza proba în testarea inițială iar în testarea finală 14 sportivi.

Proba de împins vertical din așezat cu haltera de la ceafă

3.2.Graficul probei 2

După cum reiese în graficul de mai sus 6 sportivi din cei 15 evaluați au putut finaliza proba în testarea inițială și un număr de 11 în testarea finală.

Proba de abducție a brațelor la orizontală din așezat cu gantere

3.3.Graficul probei 3

În urma graficului afișat reiese faptul că un număr de 5 sportivi din 15 au putut finaliza proba în testarea inițială și un număr de 9 în testarea finală.

Proba de flexie a brațului la orizontală din stând cu gantere

3.4.Graficul probei 4

După cum putem observa în graficul de mai sus numărul de sportivi care au putut realiza proba în testarea inițială sunt în număr de 8 din 15 iar în testarea finală 13 sportivi au putut finaliza proba.

Proba de ridicare a halterei la bărbie din stând cu priză apropiată

3.5.Graficul probei 5

Din graficul de mai sus reiese faptul că numai 7 sportivi din 15 au putut parcurge proba în testarea inițială iar 12 în testarea finală.

Concluzii parțiale:

În urma graficelor care au reieșit mai sus în care sportivii au fost testați inițial și final, proba care a putut fi finalizată de cei mai mulți sportivi respectiv 14 din 15 sportivi, este proba de împins culcat cu haltera de la piept, proba cu cea mai mare pondere de finalizare.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII

După efectuarea programului de exerciții stabilit, la sfârșitul campionatului nici un jucător nu a suferit accidentări la nivelul articulației scapulo-humerale fapt care demonstrează că programul de exerciții parcurs de sportivi a avut rol profilactic și a ajutat la desfășurarea meciurilor de rugbu de către sportivi în condiții de siguranță.

În urma parcurgerii programului de exerciții de către sportivi, s-a putut observa o creștere vizibilă a masei musculare la 11 dintre cei 15 sportivi, la restul de 4 progresul fiind prezent dar mai puțin vizibil deoarece nu toți sportivii au urmat același tip de alimentație și tipul constituțional al fiecăruia diferă.

Comparând rezultatele probei inițiale cu rezultatele probei finale reiese faptul că după parcurgerea programului de exerciții, procentajul sportivilor care au putut finaliza toate probele în testarea finală este mai mare decât cel pe care sportivii l-au parcurs inițial ceea ce denotă faptul că programul de exerciții parcurs de către sportivi a fost eficient.

Proba cu cel mai mare procent de finalizare în testarea finală a fost proba de împins culcat cu haltera de la piept.

BIBLIOGRAFIE

Dan Badea, 2001, RUGBU Fundamente teoretice și metodice, Editura FEST, București.

Dan Badea, 2003, RUGBU Strategia formativă a jucătorului, Editura FEST, București.

Alin Petrache, 2005, Concepția de joc și pregătire în rugbu-ul românesc, Editura UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE APĂRARE, București.

Dan Badea, 2004 ,RUGBU, Editura FEST.

Alexandru Buzescu, 2004, Liviu Scurtu, Caiet de lucrări practice Vol. 1, Editura ALEXANDRU 27, București.

THE LAWS OF THE GAME OF RUGBU UNION, I.R.B. 2020 Edition.

Niculescu M.,2002 Metode de cercetare științifică în educație fizică și sport, Editura ANEFS, București.

Dan Badea, 1997, Evoluția indicatorilor se efort specifici modelului competițional în jocul de rugbu, București, Sesiune de comunicări științifice, ANEFS.

Peter Ianusevici, 1990, Pregătirea fizică în jocul de rugbu, Trad. După Jim Blair, Se to publishing L.T.D., Auckland.

Cornelia Bota, 2000, Ergofiziologia, Editura GLOBUS, București.

D. Manoileanu, 1989, Rugbu modern, Editura Sport-Turism, București.

M. Niculescu, 1993, Știința pregătirii musculare, Editura Aditas, București.

M. Pradet, 2000, Pregătirea fizică, Editura, București.

http://www.google.fr/imgres?imgurl=http://www.infos-des-medias.net (01.06.2020 ;20:35)

http://www.google.fr/imgres?imgurl=http://partiraustralie.com (28.05.2020 ;15:17)

http://www.google.fr/imgres?imgurl=http://marjonsu.co.uk (15.05.2020 ;19:08)

http://www.google.fr/imgres?imgurl=http://2.bp.blogspot.com (15.05.2020 ;20:10)

http://www.edocfind.com/en/ebook/rugbu%20injuru-1.html (16.05.2020 ;10:14)

http://www.rugburescue.com (15.05.2020 ; 18:32)

http://www.rugby-dracula-oldboys.ro/ro/index.html(01.06.2020;21:52)

https://laws.worldrugbu.org/?charter=all (26.05.2020;16:35)

https://www.world.rugbu/firstaidinrugbu(01.06.2020;18:56)

www.injururesearch.bc.ca (01.06.2020;20:58)

EdocFind.com (01.06.2020;17:47

Shoulerdoc.co.uk(01.06.2020;21:30)