Mijloacele de Proba

Cuprins:

Capitolul I: Cosiderații generale, noțiunea și importanța mijloacelor de probă

1. Introducere

1.1. Noțiunea și importanța mijloacelor de probă și a procedeelor probatorii în procesul penal

Capitolul II: 1. Declarațiile părților și ale subiecților procesuali principali.

Secțiunea I

1.1 Audierea suspectului sau a inculpatului

1.1.1 Noțiunea și importanța privind audierea suspectului sau inculpatului

1.1.2 Procedura de audiere a suspectului sau a inculpatului

1.1.3 Valoarea probantă a declarațiilor suspectului sau inculpatului

Secțiunea II

2. Declarațiile persoanei vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente

2.1. Noțiunea și importanța declarațiilor persoanei vătămate ale părții civile și ale părții responsabile civilmente

2.2. Etapele privind obținerea declarațiilor persoanei vătămate, alor părții civile și alor părții responsabile civilmente.

2.3. Cazuri speciale de obținere a declarațiilor persoanei vătămate, părții civile și ale părții responsabile civilmente.

2.4Valoarea probatorie a declarațiilor persoanei vătămate, părții civile sau partea responsabilă civilmente.

Capitolul III :Declarațiile martorilor.

Secțiunea I

3.1 Noțiunea și importantă delaratiilor martorilor în procesul penal

3.2 Persoanele care nu pot fi ascultate că martor.

3.3 Persoane care au dreptul de a refuză să dea declarații în calitatea de martori.

3.4 Obligațiile și drepturile martorilor.

3.5 Procedura de ascultare a martorilor

Secțiunea II

3.6 Dispoziții speciale privind martori

3.6.1 Dispoziții speciale privind audierea martorului sub 14 ani

3.6.2 Protecția martorilor amenințați

3.6.3 Protecția martorilor vulnerabili

3.7 Valoarea probatorie a declarațiilor martorilor

Capitolul 4: Confruntarea și audierea prin interpret

Secțiunea I

4.1 Confruntarea

4.2 Audierea prin interpret

Secțiunea II

4.3 Concluzii

4.4 Bibliografie

Abrevieri:

alin. (alineat)

art. (articolul)

ed. (ediția)

Ed. (editura)

ibidem (în aceelași loc)

lit. (litera)

op. cit. (opera citată)

nr. (numărul)

p. (pagina)

pct. (punctul)

pp. (paginile)

vol. (volumul)

Cap. (capitolul)

Urm. (următoarele)

M. Of. (monitorul oficial)

Jud. (judecătoria)

Î.C.C.J., s. pen (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală)

O.G. (Ordonanța Guvernului Român)

H.G. (Hotărârea Guvernului României)

dec. pen. (decizia penală)

C. proc. pen. (Codul de procedură penală)

C. pen. (Codul penal)

dec. (decizia)

Capitolul I

Cosiderații generale, noțiunea și importanța mijloacelor de probă

1. Introducere

Prezenta lucrare, "Audierea și confruntarea persoanelor. Procedee probatorii în procesul penal", este structurată în IV capitole, fiecare conținând mai multe secțiuni, ultimul capitol fiind format din concluzii personale dar și concluzii din jurisprudența actuală.

Lucrarea are scopul de a scoate în evidență modurile în care sunt audiate persoanele, în procesul penal, condițiile pentru o bună desfășurare a procesului penal, cât și drepturile și obligațiile pe care le au persoanele implicate ca părți în audiere.

Consider că audierea persoanelor, în procesul penal, are o foarte mare importanță pentru a ajuta organele judiciare, în vederea aflării adevărului, cât și pentru a asigura un proces echitabil oferind dreptul fiecărei părți de a își exprima opinia cu privire la faptă și împrejurările în care s-a produs.

Ascultarea reprezintă o garanție suplimentară pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare al suspectului sau inculpatului.

Sunt abordate probleme complexe privind declarațiile martorilor implicați atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

Spre deosebire de reglementarea de la 1968, Noul Cod de procedură penală conține reguli detaliate de ascultare a suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente, martorilor și experților, așa cum vom vedea în conținutul lucrării. Căteva din noile reglementări le vom prezenta pe scurt cu titlu informativ, înregistrarea cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, aducerea la cunoștința persoanei vătămate, cu ocazia primei audieri, a anumitor drepturi și obligații, reglementarea expresă, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a privilegiului împotriva autoincriminării și în ceea ce privește audierea martorului (declarația martorului nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva sa), prevederea, în ceea ce privește protecția martorilor, a distincției între martorii amenințați și cei vulnerabili.

1.1. Noțiunea și importanța mijloacelor de probă și a procedeelor probatorii în procesul penal

Informațiile pe care le furnizează o probă prin conținutul său nu pot fi administrate în procescul penal decât prin anumite modalități prevăzute anume în codul de procedura penală fiind denumite mijloace de proba.

Așa cum reiese din cele mai sus mentionate putem reține faptul că probele au un rol foarte important în desfășurarea procesului penal, acestea nu trebuie confundate, proba fiind o subdiviziune a mijloacelor de probă.

Probele au rolul de a ajuta la aflarea adevarului în ceea ce privește existența sau inexistența unei infracțiuni.

Capitolul II

1. Declarațiile părților și ale subiecților procesuali principali.

Secțiunea 1

1.1 Audierea suspectului sau a inculpatului

1.1.1 Noțiunea și importanța privind audierea suspectului sau inculpatului

Conform art.104 din care reiese faptul ca în cursul procesului, pot fi audiate persoanele care au calitate de participanți în proces, aceștia fiind, suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente,martorii cât și experții.

Menționăm că legiuitorul utilizează o terminologie diferită în cuprinsul codului de procedura penală pentru a reglementa procedeul probatoriu prin intermediul căruia se obține declarația suspectului sau inculpatului.Astfel mijlocul de probă analizat se obține fie ca urmare "a audierii" persoanei fie în urma "ascultării" acesteia.

Cele arătate mai sus sunt confirmate prin intitularea capitrolui 2, al titlului IV denumit "audierea persoanelor". Aceelași aspect al "audierii" suspecutui sau a inculpatului este cuprins în mod expres în numeroase dispoziții legale astfel: Suspectul sau inculpatul poate fi audiat prin interpret (art. 105) ; Dacă se află în stare de detenție prin video-conferință (art. 106, alin. 2); Organul judiciar îi comunică acestuia calitatea în care este audiat (art. 108, alin. 1); Dacă se constată contraziceri între declarațiile suspectului sau inculpatului audiat se poate proceda la confruntarea cu alte persoane (art. 131, alin. 1,2); Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpatul prezent în procedura luării măsuri arestului la domicilu (art. 119, alin. 5); În faza de judecată inculpatul este audiat (art 378)etc.

Fiecare dipoziție are rolul de a asigura un proces echitabil, de a asigura respectarea drepturilor omului, de a oferi cele mai bune condiții pentru desfăsurarea procesului penal, cât și pentru a oferi dreptul la apărare unora dintre părțile implicate în proces, indiferent de locul în care se află acestea.

În aceelasi timp sunt prevzăute numeroase ipoteze în care suspectul sau inculpatul "este ascultat". Astfel, conform art. 10, alin. 3, suspectul are dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărire penală și încadrarea juridică a acesteia; Potrivit principiului loialități probelor nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitate persoanei de a își a aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei; Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își da consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare (art. 101, alin. 2); În cadrul procedurii audierii suspectului sau inculpatului este prevăzut modul de ascultare (art. 109), etc.

În alte situații sunt întâlniți ambii termeni în conținutul aceeleasi norme. De exemplu, potrivit art. 106, alin. 1 "Dacă în timpul audierii unei persoane, acesta prezinte semne vizibile de oboseală excesivă sau simtomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultări (…)".

Putem observa ca legiuitorul dorește să asigure suspectului sau inculpatului dreptul la o audiere în care acesta să poată relata cele întamplate în deplină formă fizică si psihică.

Nu sunt diferențe procedurale între cele două activități probatorii, "audierea"și "ascultarea", cele doua presupunând atât exprimarea liberă a aspectelor legate de fapt pe care suspectul sau inculpatul le declară organelor judiciare cât și întrebările formulate de către organele judiciare ori de către subiecți principali din proces ori părțile prezente la audiere (doar în faza de judecată).

În acest context menționăm dispozițiile art. 311, alin. 3, în conformitate cu care organul judiciar care a dispus extindere urmării penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care sa dispus extinderea. Deși din acest text de lege s-ar putea concluziona că organul de urmărire penală nu are obligația de informare a suspectului sau inculpatulului, în cazul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care s-a început urmărire penală ori s-a pus în mișcare acțiunea penală, apreciem că se impune nu numai informarea suspectului sau a inculpatului, ci și chemarea acestuia pentru a fi ascultat cu privire la nouă încadrare juridică reținută. Pentru aceste motive, de lege ferenda, este necesară modificare art. 311, alin. 3, în sensul instituirii acestor obligații pentru organul de urmărire penală.

Se poate reține obligația organelor judiciare de a informa în permanență suspectul sau inculpatul cu fiecare schimbare produsă în cursul procesului penal.

Deși a fost legal citat, în faza de judecată inculpatul nu este ascultat în cazul în care nu se prezintă,instanța poate lua măsuri pentru prezentarea acestuia amânând în acest scop judecată, dacă instanța apreciază că este necesară prezența inculpatului în vederea audieii. (art. 353, alin. 4).

Încălcarea dispozițiilor legale privind ascultare suspectulul sau inculpatului atrage sancțiunea nulității deoarece prin aceasta este violat dreptul sau de apărare.

Pentru toate aceste ipoteze în care ascultarea suspectului sau inculpatului este obligatorie în cursul fazei de urmărire penală, activitatea probatorie se va desfășura numai în condițiile în care prezența suspectului sau a inculpatului poate fi asigurată. Când suspectul sau inculpatul este dispărut, se sustrage sau când din cauza stării sănătății sau cauze de forță majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta, ascultarea sa nu se poate desfășura, urmând ca măsura procesuală să fie dispusă fără a fi îndeplinită obligația audierii.

1.1.2 Procedura de audiere a suspectului sau a inculpatului

Luand în calcul poziția procesuală a celui chemat să răspundă penal în fața instanței, iar pe de altă parte, necesitatea ca acesta să poată să își spună opinia în legătură cu fapta ce i se reține în sarcina, legiuitorul a prevăzut o procedura de ascultare care oferă posibilitatea unei investigări în detaliu a subiectului procesual, care, în realitate, are cele mai multe cunoaștințe legate de săvârșirea infracțiuni.

De la început trebuie subliniat faptul că procedura de obținere a declarației, suspectului sau inculpatului înmănunchează un complex de reguli de ordin procesual și de ordin tactic. Probleme referitoare la tactica obținerii declarațiilor de la acest subiect procesual sunt studiate de criminalistică.

Între regulile de tactică ale ascultării suspectului sau inculpatului se înscrie și aceea a creeri unei atmosfere favorabile stabiliri contactului proshiologic cu subiectul investigat.

Procedura de obținere a declarației suspectului sau inculpatului se desfășura pe parcurul următoarelor 3 etape:

1.(stabilirea datelor cu privire la situația personală a persoanei audiate);

2(comunicarea drepturilor și a obligațiilor);

3.(Procedura de ascultare propriu-zisă);

Stabilirea datelor cu privire la situația personală a persoanei audiate: Încă de la începutul primei audieri organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecla, dată, locul nașteri, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliu și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele procedurale, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret dacă nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale.

În comparație cu reglementarea anterioară se constată înlocuirea formulării "adresa la care locuiește efectiv" cu expresia "domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedura". În acest mod, sa urmărit eliminarea posibilității de tergiversare a înfăptuirii justiției, în ceea ce privește luarea contactului cu suspectul sau inculpatul pe parcurul procesului penal, în vederea asigurării unor condiții eficiente pentru ca acesta să răspundă chemărilor organelor judiciare. Astfel, se creează premise pentru o mai bună ocrotire a principiului dreptului la apărare, dar și pentru garantarea principiilor aflării adevărului și operativități procesului penal.

O nouă adăugare o reprezintă aceea că organul judiciar este obligat să încunoștințeze suspectul sau inculpatul încă de la prima audiere dreptul de a i se asigura un interpret pentru o bună desfășurare a audierii.

Reținem și faptul că este la latidudinea organului judiciar pertinența solicitării informațiilor cu privire la stabilirea situației personale în cadrul audierilor ulteroare.

Comunicarea drepturilor și a obligațiilor. În primul rând, organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, obligația comunicării calități procesuale de suspect sau inculpat decurge atât din art. 108, alin. 1, cât și din art. 10, alin. 3, art. 307, art. 309, alin. 2. De asemenea, suspectului i se comunica fapta prevăzută de legea penală pentru care s-a dispus începerea urmării penale și încadrarea acesteia. Inculpatului i se comunica fapta prevăzută de legea penală și încadrarea juridică a acesteia pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiuni penale.

Suspectul sau inculpatul are o serie de drepturi reglementate de art. 83, aceste drepturi trebuie sa îi fie aduse la cunoștință înainte de audiere, potrivit art. 108 alin. 2. Aceste drepturi reglementate la art. 83 sunt:

a)dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal,atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință nefavorabilă,iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva să;

a.1)dreptul de a fi informat cu privire la fapta, pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia.

b)dreptul de a consulta dosarul în condițiile legii.

c)dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul în cazuri de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu.

d)dreptul de a propune administrare de probe în condițiile prevazutre de lege de a ridica excepții și de a pune concluzii.

e)dreptul de a forumla orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei.

f)dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română.

g)dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise lege.

h)dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale.

i)alte drepturi prevăzute de lege.

Dacă audierea urmează a se desfășura în cadrul cercetării judecătorești, în cazul în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detenție pe viață, președintele instanței de judecată va informa inculpatul că poate recunoaște învinuirea adusă beneficiind de reducerea pedepsei închisorii cu o treime,iar în cazul amenzii cu o pătrime. În această ultimă categorie putem include dreptul inculpatului de a fi informat de către organul de urmărire penală despre posibilitatea încheierii pe parcusul urmării penale a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției.

De asemenea, suspectului sau inculpatului îî sunt aduse la cunoștiință următoarele obligații:

a)obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare atrăgându-i-se atenția că în cazul neîndeplinirii acestei obligații se poate emite mandat de aducere împotriva sa iar în cazul sustragerii judecătorul poate dispune arestarea preventivă.

b)obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresa rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștiință.

Nerespectarea obligației de la litera a) presupune cazul de arestare preventivă, iar in cazul nerespectării obligației stipulate la litera b) se pedepsește contravențional cu o amendă cuprinsă înte 500 și 5000 de lei. În cadrul primei obligații pedeapsa este reglementată prin art. 223 alin. (1) lit. a), iar în cazul cele de a doua, pedepsită, conform art. 283 alin. (4) lit. k).

În cursul urmării penale, procedura comunicării drepturilor și obligațiilor se aduce la împlinire o singură dată, înainte de prima audiere, prin comunicarea acestora în scris sub semnătură. Deși în lege nu se face această precizare, considerăm că organul de urmarie penală va utiliza un formular tipizat prin care se va consemna declatrația suspectului sau inculpatului, urmând ca informațiile referitoare la situația personală a persoanei audiate și comunicarea drepturilor și obligațiilor să fie inserate în partea introductivă. În ipoteza în care suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze delcaratia tipizată, organul de urmărire penală va întocmi un proces verbal.

În cazul infracțiunilor flagrante,consideram că înainte de a se lua declarația făptuitorului, există obligația organelor judiciare de a proceda la informarea acestuia despre fasciculul de drepturi procesuale și despre obligațiile corelate nu în ultimul rând și dreptul la tăcere.

Pe cale de consecință înainte de a i se lua prima declarație (în care se includ și întrebările puse de organele de urmarie penală cu privire la împrejurările comiterii faptei penale), făptuitorul trebuie să știe că are dreptul de a nu declara nimic și că tot ceea ce va declara va putea fi folosit împotriva să ulterior pe parcurul procedurii judiciare. Santiunea care poate interveni în ipoteza încălcării obligației de încunoștințare a suspectului sau inculpatului despre dreptul de a nu declara nimic este nulitatea relativă în conditiitle articolului 282. Totuși, în circumstanțele care conduc la concluzia că prin încălcarea acestei obligații s-a cauzat o vătămare a drepturilor suspectului sau inculpatului care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfințarea actului, declarația obținută prin încălcarea dreptului la tăcere poate fi exclusă din ansamblul probelor în condițiile art. 102 alin. 2.

Procedura de ascultare propriu-zisă; Suspectului sau inculpatului îî este oferit dreptul să declare tot ceea ce dorește cu privire la fapta prevăzută de legea penală, care i-a fost comunicată. Atât înainte cât și în cursul audierii, suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul. De asemenea, organul judiciar, când consideră necesar, poate permite suspectului sau inculpatului să utilizeze însemnării și notițe proprii.

O noutate adusă de actualul cod de procedură penală este aceea legată de dreptul suspectului sau inculpatului de a putea consulta avocatul chiar și în cursul audierii.

Această relatare liberă poate fi orală, dar, în aceelasi timp, se poate materializa și în conținutul unei declarații olografe, în cuprinsul căreia suspectul sau inculpatul relatează propria sa versiune cu privre la învinuirea care i se aduce.

Dacă suspectul sau inculpatul consimte sa dea o declarație, organul judiciar, înainte de a-l asculta, îi cere acestuia să dea o declarație scrisă cu privire la învinuirea care i se aduce.

Ulterior relatării libere organul judiciar poate adresa întrebări suspectului sau inculpatului. În cursul fazei de urmarie penal , ca regulă, întrebările sunt formulate de către organul judiciar care desfășoară audierea prin analiză sistematică a normelor procesuale penale rezultă că de legea lată, întrebările pot fi adresate și de către persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente. Astfel, potrivit art. 81, alin. 1, lit. g), art. 85, alin. 1, art. 87, alin. 1, raportate la art. 81 alin. 1 lit g), persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente poate adresa întrebări inculpatului, fără ca legea să distingă faza procesuală pe parcursul căreia se poate exercită acest drept. De asemenea, având în vedere că avocații persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente pot asista la efectuare oricărei act de urmărire penală (inclusiv la audierea suspectului sau inculpatului), se poate concluziona că în desfășurarea procedurii ascultări suspectului sau inculpatului întrebările pot fi formulate de organul judiciar competent sau de persoana vătămată ori celelalte părți, prin avocat.

Pentru audierea desfășurată în cursul fazei de judecată potrivit art. 378 alin. 1, inculpatului i se pot pune întrebări în mod nemijlocit de către procuror, de persoana vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați, precum și de avocații acestora și de avocatul inculpatului a cărei audiere se face. Președintele și ceilalți membrii ai completului pot, de asemena, pune întrebări, dacă apreciază necesar pentru justa soluționare a cauzei.

În aceste condiții, rezultă că ascultarea propriu-zisă a suspectului sau inculpatului presupune la rândul ei, două diviziuni, și anume:a) (relatarea liberă) și b) (ascultarea prin adresare de întrebări la care suspectul poate să răspundă direct sau după o consultare cu avocatul sau are latitudinea de a nu răspunde. În acest sens, potrivit art. 109 alin. 3 "în cursul audierii , suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu privirea la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat"

Întrebarile puse de către ceilalți participanți sau de către organul judiciar au rolul de a completa sau de a testa corectitudinea celor declarate de către suspect sau inculpat în conținutul declarației.

Suspectul sau inculpatul are dreptul ca pe parcurusul audierii, să se folosească de însemnări sau notițe, privind unele informații sau date, greu de reținut.

Conform prevederii se desprinde concluzia că dreptul la tăcere poate fi exercitat, în cursul audierii, fie total, suspectul sau inculpatul putând să refuze să dea orice declarație, fie parțial, prin refuzul de a răspunde la anumite întrebări. În ambele situații, refuzul de a da declarații sau de a răspunde la anumite întrebări vor fi consemnate într-un proces verbal.

Se consideră ca întrebarile organelor judiciare ar trbui să nu fie directe ci să învăluiască în spirală faptul, să se încerce pe cât posibil să nu se meargă în linie dreaptă la el.

Obligativitatea de consemnare a declarațiilor

Pentru folosire declaraților în cadrul procesului penal și pentru a se reține cu fidelitate ceea ce suspectul sau inculpatul declară, noua reglementar (art. 110) prevede obligativitatea consemnării în scris a acestor declarații de către organele judiciare penale. La consemnarea acestor declarații, se va nota, mereu, ora începerii și ora încheierii ascultării suspectului sau inculpatului.

Această reglementare a urmărit evitarea situatilor în care interogatoriile, prin durata lor nejustificată pot conduce la recunoașteri care nu au legătură cu realitatea, intervalul de timp exagerat reprezentând o formă de violență fizică în primul rând, și în al doilea rând o formă de violență psihică. Ca atare orice declarație va fi bine încadrată în intervalul de timp, fapt care face posibilă eliminare unei eventuale critici a procedurii de obținere a declarației pe considerentele de presiune exercitată în această modalitate de organele judiciare penale asupra celui audiat.

Reținem și faptul că în declarație se consemnează, de asemenea, întrebările adresate pe parcursul ascultării, menționându-se cine le-a formulat.

Consemnarea în mod corect a declarației scrisă se poate face și de către suspect sau inculpat, el poate citi personal declarația consemnată de organul judiciar sau dacă este necesar i se va citi conținutul acesteia, ulterior el poate semna dacă este de acord, cu conținutul acesteia.

Conform reglementării anterioare, în ceea ce privește acest aspect se precizează că declarația trebuia să fie semnată pe fiecare pagină și la sfârșit.

Existănd și situații când învinuitul sau inculpatul nu poate, sau refuză să semneze declarația. Legiuitorul a impus ca organul judiciar să facă mențiune privind acest aspect în declarația scrisă.

În ipoteza în care organele de urmarie penală nu s-au conformat obligației de a menționa în cuprinsul declarațiilor luate despre faptul că inculpatul este neștiutor de carte, neputând lua la cunoștință despre acetele de procedura întocmite în cursul urmării penale sa apreciat că s-au adus încălcării dreptului la apărare al inculpatului, actele de urmarie penală fiind lovite de nulitate absolută.

Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, aceste sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătură suspectului sau inculpatului.

Pentru ca declarația suspectului sau inculpatului să primească carcater oficial aceasta va fi semnată atât de cel ce a dat-o cât și de organul judiciar penal în fața căruia învinuitul sau inculpatul a fost ascultat. Potrivit reglementărilor din art. 110,alin. 4, declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la audiera suspectului sau inculpatului de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, dacă aceștia au fost prezenți precum și de interpret când delcarația a fost luată de acesta.

De legea ferenda, se impune completarea art. 110 alin. 4 prin includerea și a judecătorului de camera prelimniara, magistrat care fie în procedura de camera prelimniara fie în procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmarie penală sau de netrimitere în judecată, poate să îl audieze pe inculpat.

Având caracter de nouate, în art. 110 alin. 5, se arată că, în cursul urmării penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audio-video.În momentul când înregistrarea nu este posibilă acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului cu indicarea concretă a motivului pentru care nu a fost posbilă. În cursul fazei de judecată potrivit art. 369, alin. 1, întreaga desfăsuarea a ședinței de judecată (inclusiv audierea inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio).

Dacă în timpul audierii suspectul sau inculpatul prezintă semne evidente de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și dacă este cazul, ia măsuri pentru ca suspectul sau inculpatul să fie consultat de medic.

Deoarece nu există o reglementare expresă, serviciile medicale oferite suspectului sau inculpatului vor fi prestate de orice medic, fie din cadrul unități organului judiciar, fie din alte instituții sanitare. Principiul în raport cu care va avea loc consultarea celui care invocă starea de boală se reduce la operativitatea asigurării serviciilor medicale de specialitate.

Dispoziția de întrerupere a audieri aparține organului judiciar, acesta fiind în drept să aprecieze dacă boala invocată este de natură să afecteze capacitatea fizică ori psihică a suspectului sau inculpatului de a participa la ascultare. Procedura aplicabilă în situația evidențiată mai sus va fi diferită, în funcție de starea în care se află suspectul sau inculpatul, respectiv dacă acesta este în stare de liberateate sau este arestat preventiv. În ultima ipoteza se va apela la un medic din structura de administrație a locului în care suspectul sau inculpatul execută măsura arestări preventive.

În cazuri excepționale și dacă organul judiciar apreciază că nu se aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor si intereselor părților audierea suspectului sau inculpatului aflat în stare de detenție se poate face prin video conferință la locul de detenție. Această audiere prin video conferință, obligatoriu se face în prezența avocatului suspectului sau inculpatului la locul de detenție.

1.1.3 Valoarea probantă a declarațiilor suspectului sau inculpatului

"Pentru a fi așezată la baza convingerii organelor judiciare orice depoziție trebuie să satisfacă cerințele a două imperative: înainte de toate, orice depoziție trebuie să fie sinceră, adică să emane de la un martor de bună-credință și totodată să fie fidelă, veridică, adică să constituie o exactă reflectare a realității faptului perceput. De aici și necesitatea ca fiecare depoziție să fie apreciată sub raportul acestor două însușiri fundamentale. Succesiunea operațiilor legate de aprecierea depoziției e impusă de ordinea firească a lucrurilor, adică mai întâi se constată sinceritatea și apoi se procedează la verificarea celeilalte însușiri – veridicitatea. Fie că verificarea poartă asupra sincerității, fie asupra veridicității, acest control declanșează, de regulă, o activitate proprie de probațiune ce poate fi efectuată prin intermediul tuturor mijloacelor de probă prevăzute de lege. Folosirea unora sau altora dintre aceste mijloace e determinată de obiectul depoziției." ( Botez Gheorghe Dan, TEZĂ DE DOCTORAT, PROCEDEE TACTICE DE AUDIERE A MARTORILOR ÎN PROCESUL PENAL)

Existența, în procesul de apreciere a probei, a anumitor rezerve în ceea ce privește forța probantă a declarației suspectului sau inculpatului este justificată deoarece progresele dobândite în psihologia judiciară (psihologia infractorului) au demonstrat că nu trebuie să se acorde prea mult credit acestui mijloc de probă. Fiindcă, voluntar sau involunar, suspectul sau inculpatul denaturează declarația sa.

Practica judiciară a relevat numeroase cazuri în care inculpații au recunoscut săvârșirea unor fapte ai căror autori, în realitate, erau alte persoane, asemenea recunoașteri fiind făcute, fie din motive de afecțiune deosebită față de adevărați făptuitori fie pentru a ascunde alte fapte mai grave săvârșite de însăși inculpatul.

Declarația suspectului sau inculpatului este divizibilă (organul judiciar reținând doar ce se coroborează cu alte probe) și retractabilă, numai dacă aceasta se impue în urma aprecierii întregului material probator din cauză.

Retractabilitatea delcarației implică posibilitatea organelor judiciare, în principiu, de a înlătura declațiile anterioare în baza art. 103, alin. 1, potrivit căruia probele nu au valoare prestabilită iar aprecierea fiecăreia dintre ele se face în urma examinării tuturor probelor examinate în cauză.Rezultă că retractarea nu trebuie acceptată în orice condiții. Astfel s-a statuat că se poate da eficiență posibilității de a retracta declarațiile anterioare numai în circumstanțele unei temeinice justificări, cu fapte și împrejurări convingătoare că exprimă realitatea. Rezultă că simplele retractări de către inculpat ale declarațiilor anterioare nu justifică prin ele însele, concluzia că declarațiile anterioare nu justifică adevărul.

Suspectul sau inculpatul este ascultat atât în cursul urmării penale cât și a judecății. În cazul în care unele dintre aceste declarații sunt contradictorii, organele judiciare le poate reține numai pe cele care le consideră verosimile, indiferent că acestea au fost date în faza de urmărire sau în faza de judecată.Acest lucru este posibil deoarece legea nu arată o ordine de preferință în această privință.

Subliniem că, în legislația modernă, declarația suspectului sau inculpatului nu mai este considerată "regina probelor" (regina probationum), cum era apreciată în sistemul probelor formale.

Cu toate acestea în prezent întâlnim în legea procesual penală unele reminiescențe ale formalismului probelor, preluate din sistemul judiciar anglo-saxon, unde, în funcție de recunoașterea sau negarea vinovăției procedura de desfășurare a judecării cauzei este diferită. Avem în vedere în primul rând, procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției (art. 478 și urm.). În acest caz în baza recunoașterii comiteri faptei și acceptări încadrări juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către inculpat, instanța de judecată este sesizată diferit (nu prin rechizitoriu) ci prin acordul de recunoaștere al vinovăției și soluționarea cauzei se face conform unei proceduri diferite, simplificate.

În al doilea rând , în cursul fazei de judecată, în măsură în care inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa cercetarea judecătorească se poate desfășura după o procedură simplificată, caracterizată prin posibilitatea reducerii semnificative a administrării de probe. Practic putem reține că atitudinea inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptei reținute în rechizitoriu, determină aplicarea unei proceduri distincte de desfășurare a judecății, soluția instanței de judecată fiind, de asemena, influențată de acest comportament procesual.

Secțiunea II

2. Declarațiile persoanei vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente

2.1. Noțiunea și importanța declarațiilor persoanei vătămate ale părții civile și ale părții responsabile civilmente

Importanța acordată acestor mijloace de probă este confirmată prin includerea lor în rândul celorlalte mijloace de proba.

Declarațiile părții vătămate și ale părții civile sunt,de regulă, prima sursă de informație a organelor judiciare, datele furnizate de ele servind la străngere altor probe în cauză.

Persoana vătămată, persoana civilă și partea responsabilă civilmente, fiind persoane care au cunoștințe despre săvârșirea infracțiunii și despre făptuitor, pot fi ascultate în procesul penal în vederea administrării unor probe necesare rezolvării cauzei.

Pentru a da eficiența cuvenită acestor mijloace de probă, dispozițiile referitoare la desfășurarea urmării penale și adjudecării cauzelor penale asigură posibilitatea audierii persoanei vătămate a părții civile și a părții responsabile civilmente atât în cursul urmării penale cât și în cadrul cercetării judecătorești.

2.2. Etapele privind obținerea declarațiilor persoanei vătămate, alor părții civile și alor părții responsabile civilmente.

Audierea persoanei vătămate a părții civile și a părții responsabile civilmente este similară procedurii luării declarației suspectului sau inculpatului, la rândul ei și aceasta presupune următoarele trei etape:

1.(stabilirea situației personale a persoanei audiate);

2(comunicarea drepturilor și obligațiilor);

3.(Procedura de ascultare propriu-zisă);

În cazul în care relatările sunt complexe și exacte, pot servi la lamurirea cauzei, declarațiile acestor părți constituie și un mijloc de apărare a intereselor lor legitime, precum și de indicare a probelor care dovedesc împrejurările relatate.

Audierea persoanei vătămate a părții civile și a părții responsabile civilmete are loc, în principiu după aceeleași reguli. Doar pentru persoana vătămată au fost reglementate drepturi suplimentare, analizate în cele ce urmează:

Stabilirea situației persoanale a persoanei vătămate a părții civile și a celei responsabile civilmente. Organul de urmarie penală sau instanța de judecată, înainte de luarea primei declarații adresează întrebări persoanei vătămate, părții civile și părții responsabilă civilmente cu privire la nume, prenume, porecla, dată și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia, ocupația, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv, și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desafasoară un alt proces penal dacă solicită un interpret în cazul în care nu înțelege limba română ori nu se poate exprima precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale.

Comunicarea drepturilor și obligațiilor. În această etapă sau prevăzut anumite diferențe, justificate de conduita procesuală activă a persoanei vătămate, în sensul solicitării ca inculpatul să fie tras la răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Astfel persoanei vătămate i se aduc la cunoștiință următoarele drepturi și obligații :

a)dreptul de a fi asistat de avocat iar în cazurile de asistență obligatorie dreptul de a i-se asigura un avocat din oficiu

b)dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise lege; potrivit art. 67, alin. 2 din legea 192/2006, în latura penală a procesului dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

c)dreptul de a propune administrare de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege.

În această privință, în principiu, activitatea procesuală a persoanei vătămate este regăsită în latura penală a cauzei. Conform art. 81, alin. 1, lit. c), persoana vătămată are dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei. Cu toate acestea, putem admite că persoana vătămată poate viza prin cererile sale, și latura civilă a cauzei, în ipoteza în care soluția în acțiunea civilă influențează soluționarea laturii penale. Spre exemplu, potrivit art. 309, C.pen, dacă prin savârasirea infracțiuni de delapidare, abuz în serviciu, deturnare de fonduri etc., au fost cauzate consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate. Pentru acest exemplu, persoana vătămată va putea formula cereri și în dovedirea întinderii prejudiciului, chiar dacă nu s-a constituit parte civilă, deoarece stabilirea prejudiciului poate determina agravarea răspunderii penale.

d)dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângerea prealabilă, precum și dreptul de a se constitui parte civilă.

e)obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare.

În acest sens, potrivit art. 283, alin. 2, lipsa nejustificată a persoanei vătămate chemată să dea declarații, sau părăsirea fără permisiunea ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiată se sancționează cu amendă judiciară de la 250 lei la 5000 lei.

f)obligația de a comunica orice schimbare de adresă.

Spre deosebire de suspect, inculpat sau martor, în cazul cărora a fost prevăzută sancțiunea amenzii judiciară în cazul nerespectării obligației de a încunoștința în scris organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal (art. 283, alin. 4, lit. k și l), încălcarea de către persoana vătămată a obligației de a comunica orice schimbare de adresă nu e supusă aplicării vreunei sancțiuni.

g)aducerea la cunoștiință cu ocazia primei audieri, a faptului că în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv, condamnat la o pedeapsa privativă de libertate, acesta poate să fie informat cu privire la punerea acesteia în libertate în orice mod.

În ceea ce privește partea civilă și partea responsabilă civilmente, acestora, potrivit art. 112, alin. 2 li se va comunica următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de a fi asistat de avocat iar în cazurile de asistență obligatorie dreptul de a i se asigura un avocat din oficiu

b)dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege

c)dreptul de a propune administrare de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege.

Procedura de ascultare propriu-zisă. După stabilirea situației personale și aducerea la cunoștință a drepturilor și obligațiilor, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente este lăsată să declare tot ceea ce dorește referitor la obiectul cauzei, având dreptul de a se consulta cu avocatul. Organul judiciar, dacă apreciază necesar, poate permite persoanei audiate să utilizeze însemnări și notițe proprii.

Etapa relatării libere este urmată de adresarea de întrebări. În faza de urmărire penală întrebările se adresează de organul de urmărire penală, dar și de către suspect, ori părțile în dosar, prin avocații care participă la audiere. În faza de judecată potrivit art. 380, alin. 2 persoanelor menționate li se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocat inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă și civilmente și avocații acestora. Președintele și ceilalți membrii ai completului pot de asemenea pune întrebări dacă apreciază necesar pentru justa soluționare a cauzei.

Declarațiile persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente sunt consemnate conform aceeleasi proceduri ca și declarațiile suspectului sau inculpatului.

În legătură cu posibilitatea înregistrări declarațiilor persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, cadrul legal instituit este confuz. Astfel, potrivit art. 111, alin. 3 dispozițiile art. 110, inclusiv alin. 5 se aplică și persoanei vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente. Cu toate acestea, în art. 111, alin. 4 , se arată că audierea persoanelor indicate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audio-video atunci când organul de urmarie penală consideră necesară sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă, reglementarea fiind diferită față de aceea prevăzută în art. 110, alin. 5 unde se arată că înregistrarea declarației suspectului sau inculpatului este, ca regulă, obligatorie.De legea ferendă, ținând cont de intenția legiuitorului de a institui regimuri diferite în ceea ce privește înregistrarea declarațiilor suspectului sau inculpatului față de înregistrarea declarațiilor celorlalte părți și persoanei vătămate, art. 111, alin. 3 se impune a avea următorul conținut:dispozițiile art. 109, alin. 1 și 2 și ale art. 110, alin. 1-4, se aplică în mod corespunzător.

2.3. Cazuri speciale de obținere a declarațiilor persoanei vătămate, părții civile și ale părții responsabile civilmente.

Există câteva reguli care pot deroga de la procedura comuna în ceea ce privește obținerea declarației persoanei vătămate, a părții civile sau a părții responsabile civilmente. Situațiile care necesită aplicarea acestor măsuri specifice sunt:

1. Constatrea necesității de a proteja persoana vătămată sau partea civilă

2.Constatrea stării de oboseală excesivă sau de boală a persoanei ascultate;

3. Starea de deținere a persoanei ascultate;

În legătură cu cea de a doua ipoteză, ascultarea persoanei vătămate, a părții civile sau a părții responsabile civilmente, poate fi întreruptă de organul juridic dacă persoana prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simtomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare. În acest caz dacă se impune, vor fi luate măsuri pentru asigurarea unui consult medical.

În cea de a treia, ca și în cazul suspectului sau inculpatului persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente, poate fi audiată prin video conferință, la locul de deținere

Dacă persoana vătămată este un minor în vârstă de 16 ani, aflat în stare de arest preventiv într-o altă cauza va putea fi audiat prin video conferință în condițiile art. 106, alin. 2, numai în prezența unui avocat. Deși dispozițiile art. 106, alin. 3 fac referirie la obligativitatea asistenței juridice numai pentru suspectul sau inculpatul audiat în stare de deținere, regula trebuie extinsă și pentru persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente.

Nu în ultimul rând, declarațiile persoanei vătămate sau ale părții civile, pot fi obținute prin aplicarea de către organele judiciare a măsurilor de protecție dispuse în cursul urmăririi penale, sau măsurile de protecție dispuse în cursul judecății, după caz în următoarele situații:

a)există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitate profesională a persoanei vătămată sau părții civile, ori un membru de familie al acesteia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor juridice sau a declarațiilor sale.

b)persoana vătămată sau partea civilă a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior a suspectului sau inculpatului.

c)persoana vătămată sau partea civilă este minoră.

2.4Valoarea probatorie a declarațiilor persoanei vătămate, părții civile sau partea responsabilă civilmente.

Având în vedere că persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente sunt interesate în mod direct în soluționare laturii penale sau a laturii civile a cauzei declarațiile lor în legătura cu cauza pot fi neorespunzatoare adevărului.În consecință legea nu oferă o valoare probatorie superioară, considerându-le de aplicare conformă regulei liberei aprecieri a probelor.

Capitolul III

3. Declarațiile martorilor.

Secțiunea I

3.1 Noțiunea și importantă delaratiilor martorilor în procesul penal

Declarațiile martorilor constituie unul dintre cele mai des folosite mijloace de probă în procesul penal, prin ele fiind posibilă dovedirea tuturor faptelor sau împrejurărilor care formează obiectul probațiunii. În ceea ce privește practica judiciară, nu există cauză penală în care la aflarea adevărului, să nu fie esențiale, declarațiile martorilor, fapt ce ia determinat pe unii autori să considere proba testimonială în procesul penal caracter de probă firească, necesară, inevitabilă, de instrument necesar de cunoaștere a împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor. J.Benthan consideră că martorii sunt "ochii și urechile justiției".

Definind martorul, legea (art. 114, alin. 1) arată că este persoana care are cunoștiință despre faptă sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

Considerăm că martorul este acea perosană fizică care are cunoștințe despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului, în principiu, orice persoană fizică poate fi chemată ca martor în procesul penal, legislația românească nu interzice ascultarea persoanelor care prezintă infirmități fizice starea (nevăzător, surd, mut, surdo-mut) ascultarea se poate face în funcție de fapte pe care le-a perceput cu simțurile sănătoase, în ceea ce privește starea psihică,dacă au momente de luciditate în care pot redea conștient cunoștiinșele pe care le au, organele judiciare având posbilitatea să aprecieze care dintre aceste persoane sunt apte să furnizeze informații necesare rezolvării cauzelor penale. Prezentarea în fața organelor judiciare a persoanelor chemate în calitate de martor este o îndatorire socială de a ajuta justiția la aflarea adevarului.

3.2 Persoanele care nu pot fi ascultate că martor.

Nu putem spune că este vorba de persoane care nu pot avea calitatea de martor în nicio cauza penală, ci mai de grabă de persoane care, în anumite cauze penale concrete și în legătură cu anumite fapte sau împrejurări nu pot fi chemate ca martor. Și persoane care în unele cauze nu pot fi audiate doar cu privire la anumite fapte sau împrejurări.

Înțelegem că incapacitatea unei persoane de a fi audiată ca martor într-o cauză penală poate fi totală sau parțială.

Din analiza dispozițiilor procesual penale, rezultă că nu pot fi ascultate ca martor în procesul penal:

A) părți și subiecți procesuali penali

B) persoana incapabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea.

C) persoanele care au obligația păstrării secretului ori a confidențialității;

Părțile și subiecți procesuali principali nu pot fi audiați în calitate de martori, deoarece părțile și subiecți procesuali principali, fiind persoane interesate în cauza, nu pot să cumuleze și calitatea de martor fiindcă nimeni nu poate depune ca martor în propria sa cauză.. Drepturile și obligațiile izvorâte din exercitarea acțiunii penale și acțiunii civile conduc la necesitatea reglementări acestui caz, incompatibilitate între calitatea de martor pe de o parte și calitatea de parte sau subiect procesual principal pe de altă partă.

"Actuala reglementare se deosebește de dispozițiile codului de procedura penală anterior fiind superioară datorită cuprinderi în sfera incompatibilități a tuturor părților și a subiecților procesuali din proces.În acest sens conform art. 82, din C. proc. pen anterior nu poate fi ascultată ca martor în procesul penal partea vătămată sau partea civilă, neexistând prevederi aplicabile învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente.Potrivit art. 81, alin. 2, organul judiciar are posibilitatea atunci când apreciază necesar, de a audia, în calitate de martor, persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală, printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care nu dorește să participe la procesul penal. Pentru acest caz nu se pune problema existenței interesului procesual din partea persoanei vătămate, fapt care permite posibilitatea audierii acesteia în calitate de martor." ( Ion NEAGU, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, p. 455)

Conform codului de procedură penală anterior actualei reglementări dar care își menține actualitatea s-a stabilit în mod corect că persoana vătămată, constiuita în proces, parte vătămată (în condițiile codului de procedură penală anterior) și parte civilă și care ulterior renunță la pretențiile civile nu poate fi ascultată în proces ca martor dacă s-a păstrat calitate de parte vătămată.

Potrivit art. 115, alin. 2, persoana care se află într-o situație ce pune la îndoială în mod rezonabil capacitatea de a fi martor poate fi audiată doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea.

Această restricție legală prezintă un caracter de noutate față de reglementările anterioare fiind justificată de imposibilitatea concretă în care se află persoana în cauza de a relata adevărul. Întelegem conform actualei reglementări procesual penale,că în anumite situații persoana nu are capacitate de a fi martor.

Din cele relatate în art. 115 alin. 2 înțelegem, de exemplu, atunci când persoana se află în situație de alienație sau debilitate mintală nefiind capabilă să relateze faptele sau împrejurările de fapt care prezintă interese pentru soluționarea cauzei.

Organul judiciar poate cere orice examinare necesară pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, prin mijloacele prevăzute de lege (de exemplu, expertiză medico-legală, psihiatrică, expertiză toxicologică etc.)

Persoanele care au obligația păstrării secretului sau a confidențialității.

Regăsim în această categorie acele persoane care, în exercițiul atributilor lor de serviciu sau confesionale, devin deținători ai unor secrete, pe considerentul că divulgare lor ar putea aduce prejudici materiale unor persoane fizice, sau juridice, ori unor principii fundamentale în baza cărora se organizează și se desfășoară anumite profesii.

Pentru a opera interdicția se cere condiția ca faptele și împrejurările pentru a căror relatare este ascultat martorul să fie cunoscute din exercițiul profesiunii sau al serviciului, dobăndirea acestor cunoștințe din alte surse nu împiedică ascultarea.

Rezumândune la art. 116, alin. 3, nu pot face obiectul declarației martorului acele fapte sau împrejurări a căror secret ori confiedențialitate poate fi opusă prin legea organelor juridice.Cu toate că aceste fapte sau împrejurări pot face obiectul declarației martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptățită își exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauza legală de inlăturare a obligației de a păstra secretul sau confidențialitatea.

Putem concluziona că incapacitatea persoanei de a dobândi calitatea de martor presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

1. Informația relevantă pentru cauza penală să fi fost obținută în exercitarea unei profesii sau funcții care ar implica obligația păstrării secretului sau a confiedențialității.

2.Secretul sau confidențialitatea să fie opozabile organelor judiciare penale în condițiile legii.

În momentul în care se constată neîndeplinirea cumulativă a acestor două condiții, restrângerea capacității testimoniale, nu va opera. Deci, de exemplu, în condițiile în care exercitarea unei profesii presupune păstrarea secretului profesional care însă nu este opozabilă organelor judiciare, persoana în cauză va putea fi audiată în calitate de martor.

În ceea ce privește păstrarea secretului sau a confiedențialități, legiuitorul reglementează două ipoteze distincte după cum urmează:

1.Obligația păstrării secretului în toate formele acestuia de manifestare;

2.Obligația păstrării confidențialității.

În prima categorie vor fi incluse persoanele care, în exercitarea unei profesii sau a unei funcții ajung în posesia unor informații care nu pot fi aduse la cunoștința organelor judiciare, fiind grevate de obligația păstrării secretului în care din modalitățile sale, secret de stat, sau secret de serviciu.

Obligația păstrări informațiilor secret de serviciu este instituită în scoptul protejării intereselor anumitor persoane juridice de drept public sau privat iar obligația păstrării informațiilor secret de stat este stabilită de acțiuni care țin de garantarea securității naționale sau a capacității de luptă a forțelor armate, titularul obligației păstrării secretului de stat sau de serviciu este o persoană juridică, autoritatea statului cu atribuții în domeniul securității naționale sau al apărării sau orice persoană juridică de drept public sau privat care, în desfășurarea activități, utilizează informații secrete de serviciu.

În acest sens menționăm dispozițiile legale din materia securității statului prin care este reglementat un caz eventual de incapacitate testimonială. Astfel, potrivit art. 11, alin. 1, lit. d) și alin. 2, din legea nr 51/1991 privind securitatea națională a româniei informațiile din domeniul securității naționale pot fi comunicate organelor de urmarie penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni numai cu aprobarea conducătorilor cu atribuții în domeniu securității naționale. Per a contrario, funcționarul uneia din organele de stat specializate în materia informațiilor secrete de stat (Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații externe, Serviciul de protecție și pază) care cunoaște împrejurări de fapt ca urmare a desfășurări unei activități de informații pentru realizarea securității naționale nu va putea fi audiat ca martor, cu privire la informațiile secrete de serviciu, în cazul în care conducerea respectivului organism nu aprobă participarea lui ca martor în procesul penal.

Putem observa existența în domeniul securități statului a unor cauze legate de înlăturarea obligației de a păstra secretul. Astfel, potrivit art. 66, alin. 2 din legea 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, serviciile și organele specializate în culegerea prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, toate datele și informațiile, neprelucrate, deținute, de îndată, în legătură cu savarșirea infracțiunilor la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia.

Din această perspectiva, secretul de stat nu este opozabil organelor judiciare penale, fapt care permite audierea în calitatea de martor (și obținerea în acest mod a informațiilor necesare soluționării cauzei) a funcționarului organului de stat specializat în în securitatea națională.

Divulgarea fără drept a informațiilor secret de stat sau de serviciu constituie infracțiune.

În ceea ce privește obligația păstrării confidențialități și efectele acesteia în desfășurarea procesului penal, apreciem că legiuitorul a avut în vedere acele situații în care o anumită persoană ajunge în posesia unor informații care nu pot fi aduse la cunostiința organelor judiciare, în alte situații decât cele reglementate în materia informațiilor secret de stat sau secret de serviciu.

Practic, este vorba despre secretul profesional, prevăzut că urmare a exercitări unor profesii sau a unei funcții.

În cea de a doua categorie putem include mai cu seamă acele profesii sau funcții profesionale care sunt caracterizate prin existența unei anumie confidențialități, care trebuie asigurată prin păstrarea secretului profesional, care poate fi opusă organelor judiciare penale.

Reținem, ca exemple de secrete profesionale opozabile organelor judiciare penale, secretul profesional al avocatului și secretul profesional al consilierului juridic.

Confidențialitatea nu poate fi opusă organelor judiciare, analiza legislației prin care este reglementată obligația păstrării confiedențialității, ca o formă a secretului profesional. Astfel, după cum vom observa în continuare în cadrul regimului de exercitare a unor anumite profesii sau funcții, sunt prevăzute cauze legale prin care este înlăturată obligația păstrării confidențialități.

Un avocat nu poate fi ascultat ca martor despre faptele încredințate lui de persoana căreia îi acordă asistență juridică, dar daca aceste fapte au fost percepute în afara exercițiului profesiuni, el devine obligat să le relateze cânde este chemat ca martor, legea dă întâietate calității de martor în fața celei de apărător cu privire la faptele și împrejurările pe care avocatul le-a cunoscut înainte de a fi apărător sau reprezentant al uneia dintre părți. Odată ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfășura nicio activitate profesională în acea cauză.

Avocatul este dator să păstreze secretul profesional prvitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, această obligație este expres speculată în lege potrivit art. 11 din legea 51/ 1995.Tot în această lege potrivit art. 36, alin. 1, prin actul normativ menționat mai sus actele și lucrările cu carcter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Se reține și faptul că, conform art. 1, alin. 2, lit. e) din statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, exercitarea profesiei de avocat este supusă printre altele principiului păstrării secretului profesional. Relațiile dintre avocat și clienți săi se bazează pe confidențialitate (art. 6, alin. 4 din statutul profesiei de avocat).

Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanață și de nicio persoană să divulge secretul profesional,Conform art. , alin. 3 din legea privind statutul de avocat, înțelegem că acesta nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său, sau de către o altă persoană. Secretul profesional este de ordine publică.

Pentru o serie de alte profesii caracterizate, de asemenea, prin confiedențialitate sunt prevăzute și cauze legale de inalturarea a acestora. În acest sens vor putea fi audiați în calitate de martor în procesul penal, detectivi, medici, psihologii, asistenți sociali, experții contabili, notari, etc.

În actualul cod s-a prevăzut în mod expres în art. 114, alin. 4, posibilitatea de a fi audiate în calitate martor și persoanele ce au întocmit procese verbale de constatare a săvârșirii de infracțiuni. În legătură cu admisibilitatea probei testimoniale, în practica judiciară anterioară s-a statuat că lucrătorii de poliție care au întocmit procesul verbal de constatare a infracțiuni flagrante pot fi audiați de către instanța de judecată în calitate de martor, acel lucrător de poliție care a întocmit un act în cursul procesului penal fiind considerat o persoană care cunoaște fapte și împrejurări pertinente ale cauzei, de natură să servească la aflarea adevărului.

3.3 Persoane care au dreptul de a refuză să dea declarații în calitatea de martori.

În altă categorie se regăsesc persoanele care nu pot fi ascultate ca martor în procesul penal sunt acele persoane care pot fi ascultate ca martor numai dacă ele consimt la acest lucru.

Art. 117, alin. 1, ne arată persoanele care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor, aceste fiind următoarele :

a)soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului.

b)persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau inculpatului.

Dacă facem referire la persoanele care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor în procesul penal, observăm că legiuitorul urmărește ocrotirea sentimentelor de afecțiune pe care soțul, fostul soț, ascendeții sau descendenții, frații sau surorile suspectului ori inculpatului, le pot avea față de acesta din urmă.

În cazul în care aceste persoane au acceptat să fie ascultată ca martor, acest lucru este posibil, ele trebuie să declare adevărul, altfel săvârșesc infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În momentul în care sunt de acord și vor să răspundă ca martor, aceștia dobândesc toate drepturile si obligțiile ca orice alt martor.

Persoanele care încalcă dispozițiile art. 273, C. pen. pot deveni subiecți activi ai infracțiuni de mărturie mincinoasă.

Unor asemenea persoane când au calitate de martor le sunt incidente și dispozițiile, art. 283, privind abaterile judiciare precum și dispozițiile, art. 265-266, privind mandatul de aducere.

O noutate adusă de codul de procedură penală, o regăsim în art. 117, alin. 4, persoana care îndeplinește una din calitățile prevăzute la alin. 1, în raport cu unul dintre suspecți sau inculpați este scutită de obligația de a depune mărturie și împotriva celorlalți suspecți sau inculpați în cazul în care declarația sa nu poată fi limitată doar la aceștia din urmă.

3.4 Obligațiile și drepturile martorilor.

Obligațiile martorilor. Aceste măsuri au luat naștere pentru a preîntâmpina refuzul martorilor de a se prezenta la organele judiciare în vederea relatării aspectelor pe care le recunosc în legătură cu săvârșirea infracțiunii.

În ceea ce privește obligațiile martorilor, în literatura de specialtiate au fost exprimat opinii diferite. De exemplu, unii autori apreciază că martori au obligativitatea generală de informare, obligația de a se prezenta la chemare, obligația de a depune și de a relata adevărul. Alți autori apreciază că martori au obligația de a se prezenta la chemare, de a răspunde la intrebările ce i se pun și de a declara tot ce știu cu privire la împrejurările cauzei.

Persoana chemată ca martor în fața unui organ judiciar are o serie de obligații procesuale. În literatura juridică, aceste obligații au fost sistematizate după cum urmează:

a)de a se prezenta în fața organului judiciar care a citato la locul ora și ziua arătate în citație

b)de a depune jurământul sau declarația solemnă în fața instanței.

c)de a spune adevărul

d) de a comunica în scris în termen de 5 zile orice schimbare a adresei la care este citat.

Drepturile martorilor.Martori au și drepturi corelate obligațiilor menționate mai sus.

Martori pot fi protejați prin lege împotriva viloențelor și amenințărilor ce pot fi exercitate asupra lor în vederea obținerii de declarații.

În noul cod de procedură penală se prevede, expres, că martorul are dreptul de a nu se acuza, art. 118, declarația de martor dată de o persoană care în aceeași cauza, anterior declarației a avut sau ulterior a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Declarația martorului rămâne la dosarul cauzei nu se exclude si este utilizată pentru a se putea stabili unele împrejurări de fapt care nu au legătura cu persoana acestuia.

Martorului i se aduce la cunoștință calitatea în care este audiat și faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, iar pe de altă parte și dreptul de a fi supus măsurilor de protecție iar dacă i-au fost cauzate prejudicii de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare, doar atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate, martorul are dreptul de a ataca prin apel hotărârea

Unul din drepturile foarte relevante este acela că Martori pot beneficia în codițiile legi, de cadrul O.N.P.M

3.5 Procedura de ascultare a martorilor

La fel ca și în cazurile mai sus menționate, cazul suspectului sau inculpatului, părții vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, obținerea declarațiilor este similară și in cazul martorilor, în plus menționându-se depunerea jurământului, această procedură se desfășoară pe parcursul următoarelor etape:

1)stabilirea situației personale a martorului

2)comunicarea drepturilor și obligațiilor

3)depunerea jurământului sau a declarației solemne

4)procedura de ascultare propriu-zisă

În timpul procesului penal, martorul poate fi audiat atât în cursul fazei de urmărire penală de către organele de urmărire penală sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, cât și în procedura audierii anticipate, iar în cursul fazei de judecată de instanța de judecată.

Stabilirea situației personale a martorului. În prima etapă, la începutul primei audieri, organul judiciar stabilește identitatea martorului prin formularea de întrebări cu privire la nume, prenume, porecla, dată și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studii, profesie ori ocupație, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbește sau nu intelge limba română ori nu se poate exprima, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale. În caz de îndoială asupra identității martorului, aceasta se stabilește prin orice mijloc de probă.

I se comunică obiectul cauzei și apoi este întrebat dacă este rudă a vreuneia dintre părți precum și în ce raporturi se află cu acestea, sau dacă este fost soț al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, ori al celorlalte părți din procesul penal, dacă se află în relație de prietenie sau de dușmănie cu aceste persoane precum și dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârșirii infracțiuni, prin acestea organul judiciar poate verifica dacă martorul are vreun interes în cauză. Dacă se constată că martorul este soț, fost soț, ascendent sau descendent, frate ori sora a suspectului sau inculpatului i se aduce la cunoștiință că are dreptul de a refuza să depună mărturie.

Având în vedere posibilul interes procesual, prin întrebările puse martorului se urmărește să se afle care sunt raporturile dintre el și subiecții procesuali principali, respectiv părțile în dosar, iar mai apoi în funcție de această constatare să se facă aprecierea probelor.

Dacă se constată în urma declarațiilor că acesta se află în dușmănie, cu una dintre părți în proces, proba va fi administrată urmând ca în cadrul aprecierii probelor să se țină seama de o asemenea împrejurare, credibilitatea unei mărturi trebuie să scadă proporțional cu ura sau prietenia ori cu strânsele relații dintre martori și infractori. Aceste sentimente pe care martorul le poate avea cu privire la una dintre părți îl poate face să își denatureze declarația.

În momentul dispunerii unei măsuri de protecție a datelor privind identitatea, martorului nu i se adresează întrebări privind persoana sa. Deci putem observa o altă particularitate diferită, privind obținerea declarației martorului, comparativ cu modul de obținere a declarațiilor în cazul celorlalte părți din procesul penal. (art. 119, alin. 3)

Depunerea jurământului sau a declarații solemne. Martorul va fi întrebat de organul de urmărire penală sau de președintele completului de judecată dacă dorește să depună jurământ religios sau declarație solemnă, aces lucru se petrece înaintea ascultării, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul urmăririi penale.

Dacă martorul consimte să depună jurământ religios, formula rostită va fi următoarea "Jur că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să îmi ajute Dumnezeu" cea din urmă referire la divinitatea din conținutul jurământului se schimbă în funcție de credința religioasă a martorului. În momentul în care martorul depune jurământul, cu excepțiile impuse de credința religioasă, ține mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie.

Iar dacă martorul alege să facă așa numita declarație solemnă, textul acesteia este similar doar că referirea la divinitate dispare complet din conținut, această declarație va fi: "Mă oblig că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu"

Apartenența martorului la o anumită religie sau faptul că martorul nu are o confesiune se reține de organul judiciar pe baza afirmațiilor făcute de martor.

Procedura de ascultare propriu-zisă. Audierea martorului se va desfășuara, prin parcurgerea a trei sub etape, după cum urmează:

1)relatarea liberă de către martori

2)adresarea de întrebări

3)consemnarea declarației

O prima regulă de tactică constă în aceea că fiecare martor este audiat separat și fără prezența altor martori. Pentru aplicarea acestei reguli în cursul fazei de urmărire penală, organul judiciar competent va stabili audierea martorilor în intervale de timp diferite.

În cursul fazei de judecată în vederea audierii separate, potrivit art. 373, alin. 1, președintele completului, după apelul martorilor va solicita acestora să părăsească sala de ședință, punându-le în vedere să nu se depărteze fără încuviințarea sa. După ce au fost audiați, martori rămân în sala, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectuează în ședința respectivă.

Martorul poate să declare tot ceea ce cunoaște legat de faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus.

Imediat după relatarea liberă, urmează o etapă în care martorului i se pot adresa întrebări.

În cursul fazei de urmărire penală, întrebările sunt formulate, în principiu, de către organul judiciar care desfășoară audierea, de asemenea, prin dispozițiile codului de procedură penală se desprinde posibilitatea legală recunoscută persoanei vătămate, părții civile sau partii responsabile civilmente de a adresa, la rândul lor, întrebări martorilor audiați, direct sau prin avocați, întrebările trebuie să fie în legătură cu fapta și nu cu privire la alte aspecte care nu fac parte sau nu au legătură cu obiectul cauzei aflate în desfășurare.

"Potrivit art. 81, alin. 1, lit. g), art. 85, alin. 1, art. 87, alin. 1 cu trimitere la art. 8, alin. 1, lit. g), dreptul de a adresa întrebări se poate exercita în cursul proceului verbal inclusiv în faza de urmărire penală. Deși nu există reglementare expresă în acest sens apreciem că acest drept poate fi exercitat și de către suspect sau inculpat. Subiecții procesuali principali sau părțile pot adresa întrebări personal sau prin avocat."( Ion NEAGU, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, p. 469)

În art. 138 este prevăzuă, în cursul fazei de judecată, posibilitatea adresări de întrebări martorului de către participanții la desfășurarea ședinței de judecată. Iar în momentul în care martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se poate pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente. Atunci când martorul a fost propus de către una din părți i se pot pune întrebări de către aceasta, de către procuror, de către persoana vătămată, și de către celalalte părți. Indiferent dacă martorul a fost propus de către procuror de persoana vătămată sau de către una dintre părți, acestuia i se pot adresa întrebări și de președintele și ceilalți membri ai completului de judecată ori de câte ori este necesar pentru justa soluționare a cauzei.

Se interzic întrebarile care au legătură cu opțiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanțe personale și de familie, menționam și excepția, cazului, în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilități martorului.

Dacă martorul prezintă semne vizibile de oboseală excesivă ori simtomele unei boli care îi poate afecta capacitatea fizică ori psihică de a participa la audiere, organul judiciar dispune intrereuperea audierii. Iar dacă este cazul organul judiciar va lua măsuri pentru ca martorul să fie consultat de un medic.

La fel ca și în cadrul celorlalte proceduri de audiere a părților, și declarațiile martorului vor fi consemnate conform art. 110.

Secțiunea II

3.6 Dispoziții speciale privind martori

3.6.1 Dispoziții speciale privind audierea martorului sub 14 ani

Dacă martorul este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, i se va atrage doar atenția asupra obligației de a spune adevărul, fără a i se comunica obligația prevăzută la art.120 alin. 2 lit. d).

În cadrul audieri martorului sub 14 ani întâlnim unele particularități, luând în considerare vârsta minorului. Cea mai importantă dintre aceste reguli adusă de noul cod de procedură penală constă în audiere martorului sub 14 ani în prezența unei alte persoane stabilite prin lege,psiholog care să asiste la audierea martorului.

Potrivit, art. 124, audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani:

a)are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau, a persoanei ori a instituției căreia îi este încredințat minorul pentru creștere și educare.

b)are loc în prezența unui reprezentat al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu stabilită de organul judiciar în ipoteza în care părintele, tutorele, persoana ori reprezentantul instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare nu poate fi prezent sau are calitate de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabil civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că poate influența declarația minorului.

c)poate avea loc în prezența unui psiholog dacă se consideră necesar la cerere sau din oficiu.

Încălcarea oricarei dispoziții din cele mai sus menționate privind asigurarea prezenței uneia dintre persoanele enumerate, la audierea martorului sub 14 ani determină nulitatea declarației numai dacă în acest mod, se dovedește că s-a adus o vătămare drepturilor părților ori alor subiecților procesuali penali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obținute. Viciul de procedura poate fi invocat până la încheierea procedurii de camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedura, până la primul termen de judecată cu procedura legală îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, sau până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia, așa cum este specificat în art. 124 alin. (4), noul cod de procedură penală.

O altă regulă derogatorie de la procedura ordinară de obținere a declarației testimoniale constă aceea că martorul minor, care la data audierii nu a împlinit vârstă de 14 ani nu i se comunica faptul că legea penală pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Martorului i se atrage însă atenția să spună adevărul.

3.6.2 Protecția martorilor amenințați

Avem doua mari categori de martori care trebuie protejați, aceste categori se diferențiază în funcție starea psihică, fizică și de eventualele presiuni facute sau care se apreciază că ar urma să fie făcute de persoana acuzată sau ce către alte persoane care au legătură cu acesta,cele doua categori sunt urmatoarele:

1.Martori amenințați

2.Martori vulnerabili

Se impune a fi făcută observația că aceste categori procesuale trebuie diferențiate de martori protejați prin dispozițiile legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Principalul aspect distinct este reprezentat de nivelul protecției asigurate prin codul de procedura penală, respectiv prin dispozițiile legii speciale. Astfel, față de martori considerați amenințați sau vulnerabili se dispun anumite măsuri prin care este realizat un nivel de protecție inferior celui asigurat prin legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

De asemenea, măsurile speciale prevazute în codul de procedură penală vizează protecția numai a martorilor, în vreme ce sfera de protecție a legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor este mult mai largă. Astfel, potrivit art. 2 lit. a din legea sus numită, pote fi inclusă în programul de protecție persoana care se află în una din următoarele situații:

1.are calitatea de martor, potrivit codului de procedura penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

2.fără a avea calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care are calitate de inculpat într-o altă cauza

3.se află în cursul executării unei pedepse privative de liberatate și, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Nu în ultimul rând, față de persoanele incluse în programul de protecția martorului se pot dispune nu numai măsuri de protecție, ci și măsuri de asistență (reinserția în alt mediu social, recalificarea profesională, schimbarea sau asigurarea locului de muncă etc)

Protecția martorului amenințat.

Potrivit art. 125, acordarea statutului de martor amenințat reprezintă un act de dispoziție al procurolului, judecătorului de cameră preliminară sau al instanței de judecată care presupune constatarea existenței unei suspiciuni rezonabile că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională ori a unei rude ăla acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le frunizeaza organelor judiciare sau a declarațiilor sale.

Statutul de martor amenințat este dispus de către organul judiciar competent, prin instituirea unor măsuri de protecție, diferențiate în funcție de faza în care se află procesul penal.

Acordarea statutului de martor amentințat unei anumite persoane devine oportună în cursul fazei de urmărire penală, procurorul poate să dispună, prin ordonanță motivată, din oficiu sau la cererea martorului, sau a uneia dintre părți, sau a unui subiect procesual principal, aplicarea tuturor sau doar unele din măsurile următoare:

a. supravegherea și pază locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; această măsură de protecție se comunica autoritatiilor statului care pot aduce la executarea măsurii;

b. însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membriilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor de către autorități desemnate în acest sens;

c. protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;

d. audierea martoruui fără că acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audio video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.

Posibilitatea audierii prin mijloace de transmitere audio video este justificată, în principal, de necesitatea asigurării exercitării dreptului de a adresa întrebări martorului amenințat de către părți și subiecții procesuali principali, personal sau prin avocat. Ne este specificar în art.129 alin.3, că organul judiciar va respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.

Pentru ipoteza aplicării uneia din ultimele două măsuri, declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identificare, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de camera preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate.

În ceea ce privește durata măsurilor de protecție, acestea se pot menține pe tot parcursul procesului penal, dacă starea de pericol nu a încetat. În acest scop, periodic, la intervale de timp rezonabile, procurorul este obligat să verifice menținerea condițiilor care au determinat luarea măsurilor de protecție. În cazul în care se constată dispariția stării de pericol, măsurile de protecție se ridică, incetatnd astfel și calitatea de martor amenințat.

Atât acordarea statutului de martor amenințat și luarea unor măsuri de protecție, cât și încetarea aplicării acestor măsuri se dispun prin ordonanță motivată. Deși în lege se arată că doar ordonanță de luare a măsurilor de protecție se păstrează în condiții de confidențialitate, apreciem că acest regim procesual se aplică și pentru ordonanță motivată de încetare a măsurilor de protecție. Păstrarea în condiții de confidențialitate a acestor acte ale procurorului face necesară limitarea accesului la actele dosarului. În acest mod, este evident că suspectul sau inculpatul, în activitatea de consultare a dosarului, nu vor avea acces la ordonanțele procurorului prin care o anumită persoană a dobândit calitatea de martor amenințat sau din care să rezulte acest fapt. Restricționarea dreptului la apărare, în acest caz, este justificată de imperativul ocrotirii vieții, integrității corporale, libertății, bunurilor sau activității profesionale a martorului ori a unu membru de familie al acestuia, pe de o parte, și al asigurării aflării adevărului în procesul penal, pe de altă parte.

Acordarea statutului de martor amenințat se face de către completul de judecată, din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate., în cursul fazei de judecată.

Dacă acoradrea statutului de martor amenințat se face ca urmare a solicitării procurorului, propunerea acestuia va cuprinde numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție și motivarea concretă a gravității pericolului și necesității măsurii.

Dacă acordarea statutului de martor amenințat este solicitată de martor, părți sau persoana vătămată, instanța de judecată poate dispune că procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție. Per a contrario, instanța poate soluționa respectiva cerere și fără a solicită procurorului verificarea acesteia, în condițiile în care apreciază că probele din dosar sunt suficiente în acest sens.

Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat cererea. Participarea procurorului este obligatorie.

Instanța se pronunță asupra acordării statutului de martor aminintat prin încheiere motivată, care nu este supusă cailor de atac și care se păstrează în condiții de confidențialitate. În măsură în care cererea va fi soluționată prin admitere sau atunci când măsură este dispusă din oficiu, instanța va dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri:

a. supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

b. însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie a acestuia în cursul deplasărilor;

c. nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului;

d. ascultarea martorului fără că acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audio video de transmitere cu vocea și imaginea distorsionată, când celelalte măsuri nu sunt suficiente;

e. protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie.

Măsurile de protecție dispuse de instanța pot depăși durata procesului penal în măsură în care se constată persistența stării de pericol. Pentru acest caz legiuitorul face trimitere la dispozițiile legii nr. 682/2002 privind protecția martorului.

Audierea martorului amenințat. În ceea ce privește audierea propiu zisă a martorilor amenințați, se va aplica procedura prevăzute pentru audierea martorilor. Astfel, organul judiciar va proceda la stabilirea situației personale a martorului amenințat, la comunicarea drepturilor și obligațiilor.

După depunerea jurământului sau a declaritiei solemne, martorul amenințat va fi audiat.

În această materie, legiuitorul, a prevăzut, ca regulă derogatorie de la procedura ordinară, posibilitatea audierii martorului amenințat prin intermediul mijloacelor audio video de transmitere. În acest sens, în art.129, alin.1 se arată că proba testimonială poate fi obținută fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar. Apreciem că norma invocată este redundantă, în condițiile în care această modalitate intermediată de audiere a martorului amenințat este prevăzută expres și în art.126, alin.1 lit.d și art.127, lit.d. Pentru considerente care decurg din necesitatea asigurării economiei de mijloace de exprimare, ca principiu de tehnică legislativă, apreciem de lege ferenda, că se impune abrogarea art.129 alin.1.

Consemnarea declarației martorului amenințat prezintă, de asemenea, aspecte specifice. Astfel, în mod obligatoriu, declarația se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio. Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz , al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.

Conținutul declarației, fixat pe acest suport, se redă integral în formă scrisă. În cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului, precum și de martorul amenințat. Deși în art.129 nu există dispoziții exprese în acest sens, apreciem că declarația va fi semnată și de părți sau subiecții procesuali ori avocații acestora, în măsura în care aceste persoane au participat la audiere, prin adresarea de întrebări, precum și de interpret, când declarația a fost luată prin interpret. În cursul judecății, declarația se semnează și de președintele completului de judecată.

Declarația martorului amenințat obținută în cursul fazei de urmărire penală se depune la dosarul cauzei și va fi păstrată într-un loc special, în condiții de confidențialitate.

3.6.3 Protecția martorilor vulnerabili

Conform art. 130 alin.1, procurorul sau, după caz, instanța poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarele categorii de persoane:

a. martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;

b. martorului minor

Pentru prima categorie de martori vulnerabili, au fost avute în vedere persoanele care au suferit, ca urmare a săvârșirii infracțiunii, o vătămare fizică, materială sau morală și care nu participă în proces în calitate de parte civilă sau persoană vătămată. Aceste persoane pot dobândi statutul de martor vulnerabil în măsură în care li s-a cauzat o violență emoție prin comiterea infracțiunii, fiindu-le modificat, în acest fel, comportamentul normal. De asemenea, trauma poate fi cauzată și de comportamentul pe parcursul procesului penal al suspectului sau inculpatului, prin care acesta încearcă influențarea martorului (amenințări, violențe etc).

De asemenea, minorii pot depune în calitate de martori vulnerabili.

Spre deosebire de art. 124, în acest caz reglementarea vizează nu numai minorii sub 14 ani, ci și pe aceia având vârsta între 14-18 ani.

Vulnerabilitatea martorului, așadar este cauzată fie de trauma suferită, fie de starea de minorat. Pentu aceste situații, sunt prezumate punerea în pericol a martorului, dar și posibilitatea obținerii unei probe testimoniale denaturate, influențată de suferința cauzată martorului.

Protecția acestei categorii de martori se poate realiza prin dispunerea următoarelor măsuri:

a. în cursul fazei de urmărire penală, martorul vulnerabil poate fi însoțit, asigurându-i-se în acest fel protecția; măsura se poate aplica și membrilor de familie ai acestuia; de asemenea, martorul vulnerabil poate fi audiat fără a fi prezent la sediul organului de urmarie penală, prin intermediul mijloacelor audio video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când prima modalitate de protecție este insuficientă;

b. în cursul fazei de judecată, protecția se poate realiza prin însoțirea martorului și/sau a membrilor familiei acestuia, prin protejarea identității, audierea intermediată și prin dispunerea desfășurării nepublice a ședinței de judecată.

Procedura prin care se dispune protecția martorilor amenințați se aplică și martorilor vulnerbili.

În ceea ce privește audierea propiu zisă a martorilor vulnerabili, declarația acestora nu se înregistrează prin mijloace video și audio în mod obligatoriu (spre deosebire de consemnarea declarației martorului amenințat). Martorul vulnerabil va fi ascultat conform procedurii obișnuite sau se poate apela la audierea intermediată.

3.7 Valoarea probatorie a declarațiilor martorilor

“Aprecierea declarației martorului se face în funcție de numeroase elemente, ca: împrejurări referitoare la persoană martorului ( starea fizio-psihică a martorului, starea morală, raporturile martorilor cu cauza și cu părțile din proces etc. ), sursă din care provine mărturia, modul în care a avut loc perceperea faptelor și a împrejurărilor de fapt etc.” (A.Ciopraga, Op.cît.,pp.18-73, 183-208, 216-255).

Având în vedere că principiul liberei aprecieri a probelor domină întreagă probațiune în procesul penal, se degajă concluzia că declarațiile martorilor au aceeași forță probantă ca și celelalte mijloace de probă.

Prin limitarea firească a libertății de apreciere a probelor, în art.103 alin.3 se arată că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile martorilor protejați. În acest mod se instituie, practic, obligația de a corobora declarațiile martorilor amenințați sau ale martorilor vulnerabili cu alte probe din dosar, numai în această măsură putându-se dispune o soluție prin care să se constate vinovăția inculpatului.

Per a contraio, instanța de judecată poate stabili nevinovăția inculpatului, fundamentând-și în măsura determinantă soluția achitării pe declarațiile acestor martori protejați.

Capitolul 4

4. Confruntarea și audierea prin interpret

Secțiunea I

4.1 Confruntarea

Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar, putând fi folosit de către organul de urmărire penală sau de instanța în cazul în care se constată că există contraziceri între declaratile persoanelor ascultate în aceeași cauza. La procedura confruntării pot participa toate persoanele care sunt audiate în procesul penal ( părțile, subiecții procesuali principali, martorii și spertii).

În lumina dispozițiilor art.131, confruntarea se face între persoanele ale căror declarații se contrazic și numai dacă această este necesară pentru lămurirea cauzei. Deci, existența contradicțiilor între declarațiile unor persoane nu presupune, de planul, efectuarea confruntării, știut fiind că organele judiciare pot recurge la lămurirea contradicțiilor pe baza probelor din dosar.

Prin confruntare, pe lângă lămurirea contrazicerilor existente între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză, se pot obține noi date utile pentru rezolvarea cauzei penale. Confruntarea este socotită, un mijloc tactic de verificare a declarațiilor și de precizare a pozițiilor suspecților sau inculpaților față de faptele ce li se imputa. Pe lângă faptul că prin acest procedeu probatoriu se poate stimula memoria celor confruntați, trebuie subliniată și posibilitatea pe care o au organele judiciare de a surprinde reacțiile celor care au fost puși “față în față”, reacții care pot relevă reaua-credință a celor confruntați.

Pe lângă avantajele menționate, confruntarea poate prezenta și unele dezavantaje, și anume: cei confruntați pot specula contradicțiile în interesul lor, pot sesiza punctele slabe ale probatoriului, pot să se pună de acord asupra celor ce vor declara în cadrul confruntării sau în etapele ulterioare.

În vederea efectuării confruntării, există un complex de reguli tactice, care sunt subsumate dispozițiilor art.131, potrivit cărora persoanele confruntate sunt audiate cu privire la faptele și împrejurările în privința cărora declarațiile date anterior se contrazic.

Din modul de redactare a dispozițiilor art. 131 rezultă că persoanele confruntate nu mai sunt ascultate că în procedura obișnuită, ci vor răspunde la întrebările adresate de către organul judiciar, întrebări care vizează împrejurările cu privire la care declarațiile date anterior conțin contraziceri.

De asemenea, potrivit art. 131 alin.3, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate încuviința că persoanele confruntate să își pună reciproc întrebări. Desigur că întrebările pe care și le pun cei confruntați sunt adresate prin organul judiciar, care mijlocește și conduce “discuția” între cei ale căror declarații se contrazic.

Întrebările și răspunsurile se consemnează într-un proces verbal.

Confruntarea poate fi înregistrată prin diferite mijloace tehnice și audio pentru a se putea studia comportamentul persoanelor confruntate.

4.2 Audierea prin interpret

Conform art.105 alin.1 ori de câte ori persoana audiată, nu înțelege, nu vorbește sau nu se exprimă bine în limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organe judiciare sau ales de părți ori persoana vătămată, dintre interpreții autorizați, potrivit legii. Sunt incluși în categoria interpreților și traducătorii autorizați.

Dispozițiile art.105 alin.1 cu privire la desemnarea interpretului este necesar a fi interpretate extensiv, voința legiuitorului fiind, desigur, aceea că interpretul să poată fi ales de către suspect. De lege ferenda, se impune modificarea art.105 alin.1 în sensul indicat.

Interpreții pot fi folosiți și în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanța sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.

Dispozițiile art.105 alin.1 au în vedere imposibilitatea comunicării ori comunicarea defectuasă între organele judiciare și persoanele audiate, fiind incluse în această categorie persoanele care nu înțeleg limba română ( nu vorbesc și nu se pot exprimă în scris ), persoanele care nu vorbesc limba română ( și care ar putea să se exprime în scris ) și persoanele care au cunoștințe de limba română, dar care nu se pot exprimă bine.

Potrivit art.105 alin.2, pentru situații de excepție, cum ar fi de exemplu, constatarea săvârșirii unei infracțiuni flagrante sau cazul când nu se poate asigura prezența unui interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezența oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligația de a relua audierea prin interpret imediat ce această este posibilă.

Suplimentar ipotezelor prevăzute în art.105 alin.1, în alin.3 se arată că organul judiciar, atunci când persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, va apela la serviciile unei persoane care capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această situație comunicarea se poate face și în scris.

Rezultă că, pentru acest caz, serviciile persoanei care are capacitatea de a comunica în limbajul special nu sunt indispensabile comunicării, în măsura în care audierea persoanei se poate face în scris.

Dacă nu se poate asigura prezența unui comunicator care să intermedieze audierea unei persoane cu deficiențe de comunicare și dacă această persoana nu se poate exprima nici în scris, audierea se va desfășura cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de comunicare.

Pentru acest caz, organul judiciar are obligația de a relua audierea prin persoană care are capacitatea de a comunica prin limbajul special, imediat ce această este posibilă.

Secțiunea II

4.3 Concluzii

4.4 Bibliografie