Mijloace Tehnice Inovatoare Utilizate In Terapia Logopedica a Elevilor cu Dizabilitati Cognitive

Mijloace tehnice inovatoare utilizate

în terapia logopedică a elevilor cu dizabilități cognitive

Inovațiile științifice și tehnice au dus la diversificarea mijloacelor tehnice interactive, mijloace care permit realizarea unui program de intervenție interactiv, de antrenament în timp real al tuturor preachizițiilor/achizițiilor limbajului. Astfel, prin integrarea sistemelor tehnice inovative – OptiMusic și IQ Board – ) în cadrul ședințelor de terapie logopedică se asigură o cale de cunoaștere activă a elevilor cu dizabilități cognitive prin acțiune directă a lumii înconjurătoare.

OptiMusic – OMPC1

Sistem audio-vizual, unic în România, cu lumini interactive și senzori

– software de control în timp real al aplicațiilor multimedia –

muzică, imagini, video, efecte sonore, lumini …

Sistemul OptiMusic a fost inventat de profesorul de muzică Guy Sigalov din Marea Britanie, sistem care permite crearea unui mediu complet interactiv accesibil tuturor, indiferent de vârstă sau abilități. Sistemul permite utilizatorilor să interacționeze cu fascicule de lumină, pur și simplu prin trecerea cu o mână sau a oricărei părți a corpului prin fasciculul luminos ori prin utilizarea unei palete reflectorizante; fiecare interacțiune declanșând toate formatele de fișiere audio-vizuale în timp real.

OptiMusic este un sistem unic audio-vizual care utilizează lumini interactive ce reacționează la senzori și declanșează imagini sau sunete cu ajutorul senzorilor.

Fasciculele de lumină colorate luminează în jos ca puncte vizuale clare de referință pentru utilizator. Atunci când un fascicul de lumină este ,,tăiat” sau înterupt, se creează un semnal care activează evenimentele selectate anterior.

Fasciculele se pot utiliza în două moduri: Normal și Invers:

Modul Normal: cu ținerea paletei reflectorizante în mână pentru a se declanșa raza de lumină.

Modul Invers: se poate folosi podeaua sau o suprafață mată reflectorizantă astfel încât razele de lumină pot fi declanșate de mișcările mâinilor și / sau alte părți ale corpului.

Fig.1. Modul normal și invers de utilizare al sistemului OptiMusic

Sistemul OptiMusic este un produs inovator care permite o îmbinare „magică” de activități muzicale, imagini, jocuri interactive; cu aplicații multiple în domeniile: (www.optimusic.com)

– educație și educație specială

– petrecere a timpului liber – atracții: muzee, centre de agrement, parcuri tematice

( caracteristici cheie: adaugă un factor "wow"; distractiv și educativ; răspuns instantaneu / recompensă; design flexibil; încurajează activitatea fizică; display interactiv).

– diferite evenimente muzicale & TV (OptiMusic poate fi folosit ca un simplu instrument muzical pentru a reda melodii și linii melodice sau poate fi utilizat pentru a îmbunătăți efectele vizuale a unui spectacol – de la producții de hip-hop la rock, de la pop la orchestre simfonice, piese de teatru, musical-uri, spectacole de modă și televiziune – efecte controlate „live” pe scenă).

– promovare companii și brand-uri (OptiMusic este instrumentul ideal pentru a promova orice produs sau serviciu într-un magazin, la un eveniment sau roadshow etc. OptiMusic „poate” distra și informa folosind lumină, sunet, efecte vizuale, jocuri).

OptiMusic este un sistem unic în România, se adresează stilului de învățare kinestezic, stil de învățare prin mișcare, interacțiune, manevrare, implicare activă.

Sistemul permite accesul la o nouă lume multi-senzorială; este un sistem flexibil ce poate fi adaptat la nevoile utilizatorilor. Poate indeplini rol de instrument muzical, de simplu comutator (pentru a controla alte echipamente multi-senzoriale, inclusiv tuburi cu bule, proiectoare de fibre optice), rol de instrument de comunicare fiind în același timp și un mijloc didactic interactiv în procesul instructiv educativ și/sau terapeutic. Activitatea cu OptiMusic este stimulativă, creativă și interactivă deopotrivă. Elevul are șansa de a explora senzorial mediul indiferent de existența sau absența unei deficiențe/disabilități.

Sistemul multisenzorial de fascicule lumninoase interactive facilitează comunicarea, învățarea elevilor cu nevoi speciale: OptiMusic – instrument muzical, OptiMusic – mijloc interactiv de a expune povești, OptiMusic – comutator virtual, OptiMusic – suport al comunicării efective.

Este un instrument simplu, creativ și eficient, care stimulează și încurajează interacțiunea, comunicarea și auto-exprimarea, la orice vârstă și nivel, indiferent de prezența sau absența unei deficiențe; încurajează și permite utilizatorilor să creeze în mod activ propriile sesiuni.

Este nevoie doar de o mișcare simplă pentru a activa o varietate de muzică, sunete, imagini, pentru a crea și explora un mediu puternic, multisenzorial. Fasciculele luminoase în culori diferite acționează ca puncte de referință vizuale puternice care atrag utilizatorul instantaneu să se miște în raza lor de acțiune, recompensându-l auditiv și/sau vizual în același timp. Elevii trec, se plimbă printr-un ecran („display”) de fascicule luminoase declanșând efecte directe în timp real: primul fascicul poate activa un scurt mesaj de bun venit , un alt fascicul ar putea declanșa diverse sunete, imagini, un altul ar putea declanșa o imagine video; efectele pot fi produse în mod aleatoriu.

Sistemul OptiMusic se adresează unei plaje mari de deficiențe și nu numai, de la dificultăți de învățare ușoare până la severe, deficiențe senzoriale, tulburări de limbaj, tulburări instrumentale, deficiențe mintale și deficiențe asociate, tulburări din spectrul autist, tulburări comportamentale și emoționale, demență senilă dar se adresează și terapiei de grup pentru formarea, dezvoltarea abilităților sociale (cooperare, ascultare, schimb, muncă în echipă). Sistemul este folosit cu succes și în școlile de masă, nu doar în instituțiile de învățământ speciale. Astfel, se poate crea o oră de lectură în care copilul interacționează, relatează despre o excursie filmată și apoi redescoperită de copii, se poate crea o  melodie gen orchestră în care copiii trebuie să își aștepte rândul, să învețe să aibă control și să își învingă/inhibe propriile pornirile de a interveni, de a sparge acea rază de lumină.

Acest sistem îi ajută pe copii să înțeleagă relația dintre cauză și efect deoarece trebuie să se miște pentru a declanșa un anumit răspuns. Sistemul îi ajută să își îmbunătățească memoria pentru că fasciculele de lumină au culori diferite. Faptul că trebuie să se miște, de exemplu, de la roșu la albastru îi ajută să învețe mișcări diferite, să se deplaseze în direcții diferite. Copiii descoperă sunetele din jurul nostru și sunetele muzicale. De asemenea, își dezvoltă ritmul și simțul muzical, memoria și învață despre culori, forme, mărimi, relații spațiale, secvențialitate. Acest sistem poate fi folosit de toți copiii, inclusiv de cei aflați în scaun cu rotile și de cei cu depreciere neuromotorie. Prin intermediul OptiMusic, copiii învață să aibă control asupra mișcărilor, aspect care îi motivează pentru activitate. (The Concise User Manual for OMPC1 software Version 5.5.5

IQ Board – sistem interactiv portabil inovator

Dispozitivele (device-urile) interactive câștigă din ce în ce mai mult teren, sunt omniprezente în sălile de clasă. Prin intermediul acestora se creează un mediu educațional interactiv și inovativ.

IQ Board este un sistem profesional interactiv portabil care poate transforma orice tablă de scris sau suprafață plană (cum ar fi un perete), o plasmă, un ecran LCD într-o tablă de scris interactivă sau tablă tactilă. Acest sistem profesional interactiv este foarte ușor de folosit, dispozitivul se conectează pe portul USB al unui computer care are atașat la rândul lui un videoproiector. Special conceput pentru mediul educațional sau business, IQ Board va transforma spațiul de lucru într-un mediu de pregătire dinamic aducând un nou nivel de interactivitate. Cursurile predate vor deveni mult mai interesante și eficiente pentru elevi prin posibilitatea de a adăuga adnotări sau orice alte completări direct pe documentul deschis fie el word, excel, powerpoint sau orice alt fișier. Toate prezentările pot fi înregistrate în timp real, salvate, printate și trimise prin e-mail pentru a putea fi vizualizate sau editate ulterior. Flexibilitatea oferită de IQ Board face posibilă rularea oricărei resurse multimedia sau a navigării pe internet. Textele pot fi introduse cu ajutorul tastaturii virtuale sau prin folosirea stylus-ului (stiloului digital) care preia funcția de mouse, ceea ce le permite utilizatorilor să scrie cu cerneală digitală și /sau să controleze aplicațiile computer-ului direct de pe suprafața tablei. (www.iqboard.ro)

O tablă interactivă va anima întotdeauna atmosfera în timpul predării, indiferent de grupa de vârstă a elevilor sau de prezența ori absența unei deficiențe; elevii fiind atrași de culorile vii, de obiectele aflate în mișcare, de dimensiunea ecranului, de spațiul interactiv creat etc. Școlarii trăiesc o experiență de învățare inovativă cu o creștere semnificativă a concentrării, receptării și implicării acestora în activitatea instructiv-educativă sau corectiv -terapeutică. La fel de important este și faptul că tabla interactivă se adresează mai multor stiluri de învățare: tactil-kinestezic, vizual și auditiv. Elevii care învață predominantl tactil-kinestezic vor beneficia în urma atingerii și scrierii pe tablă cu degetul sau stylus-ul; cei care învață vizual beneficiază de suprafața mare de prezentare, iar cei care învață auditiv beneficiază de informațiile prezentate cu ajutorul fișierelor multimedia audio.

IQ Board este un dispozitiv ușor de operat, oferă avantajul scrierii pe suprafața de lucru păstrând în același timp celelalte elemente definitorii: manevrabilitate, ușurință de utilizare, soft în limba română, intuitiv și ușor de folosit, precizie și rezoluție înaltă, comunicare rapidă și efect interactiv excelent. Datorită dimensiunilor și greutății reduse IQ Board poate fi montată cu ușurință deasupra oricărei table sau perete și interacționează spontan cu orice proiector montat în plafon sau pe alt suport. (www.iqboard.ro)

Figura 2. Model IQ Board LT Figura 3. Model IQBoard UI

IQ Board îmbogățește și îmbunătățește cadrul de terapie tradițonal. Interactivitatea mediată și regulată a tablei permite elevilor să exploreze fișierele prin metoda încercare și eroare care constituie de fapt baza învățării prin experiență proprie. Astfel cadrul se transformă într-un cadru educativ ludic și reeducativ, dimensiunea educativă fiind permanentă iar orientarea principală fiind cea de nuanță terapeutică. Pe lângă acest aspect reeducativ, terapeutic, activitățile interactive IQ Board oferă și un cadru relaxant, de calmare, mediul terapeutic devenind mult mai vitalizat și împrospătat. Ecranul informatic devine pentru elevul utilizator un spațiu ludic activ ce îi oferă o serie de activități alese în prealabil de terapeut în funcție de scopul și obiectivele urmărite. Astfel elevul se deplasează, poate mișca/muta imagini, obiecte, poate să se joace, să deseneze, să coloreze, să încercuiască, să selecteze, să mute ferestre, să manipuleze stiloul digital, să șteargă cu ajutorul radierei digitale fiind surprins de ceea ce poate realiza, să formeze grupe, să identifice elemente similare și diferite, să recunoască poziții spațiele, să marcheze, să transforme scrisul de mână în scris de tipar (digital), să înțeleagă relații spațiale ori să să se plaseze corect el însuși în raport cu un reper dat, să imite posturi/emoții, să identifice obiecte după formă, mărime, culoare, să ordoneze imagini/obiecte, să asculte diverse melodii și sunete etc. Pe lângă avantajele expuse anterior, IQ Board oferă o experiență structurată și organizată, devenind un organizator operator și de asemenea un organizator spațio-temporal precis. Exercițiile au un caracter activ și antrenant, scopul acestora vizând antrenarea și dezvoltarea preachizițiilor/achizițiilor limbajului.

BIBLIOGRAFIE:

Anca, M., (1999), Modalități de evaluare a copiilor cu disabilități în comunicarea verbală, Casa de editură Gloria, Cluj-Napoca.

Anca, M. , (2002), Logopedie (Lecții), Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Anca, M. (coord. și editor), (2009), Studii de psihopedagogie specială, vol II- Tendințe psihopedagogice moderne în stimularea abilităților de comunicare, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Bacus, A., Jocuri pentru copii de la 0 la șase ani, Editura Teora, București.

Bartok, E., (2011), Joc-Bucurie-Ochi strălucitori: Culegere de jocuri de dezvoltarea a abilităților pentru copiii dislexici și cei predispuși la dislexie, Târgu-Mureș.

Bejan, L., Drugaș, I., Hărdălău, L., (2009), Aplicații practice în Logopedie și Psihologie școlară, Editura Primus, Oradea.

Exkorn, K.S., (2010), Să înțelegem autismul: diagnosticare, tratament, adaptare și vindecare, Editura Aramis, București.

Preda, V. (coord.), (2010), Dinamica educației speciale, Presa Univeritara Clujeana, Cluj-Napoca.

Radu, I.D. (2000), Educația psihomotorie a deficienților mintali, Editura Pro Humanitate, București.

*** Manual de utilizare sistem OptiMusic – The Concise USER MANUAL for OMPC1 software Version 5.5.5 , OptiMusic50 demo sessions.

*** Manual de utilizare IQ Board – IQBoard UI V7.0 User Manual (English).

Bibliografie electronică:

http://www.optimusic.com/

www.iqboard.ro

www.thegraycenter.org

www.suncastletech.com

www.thewatsoninstitute.org

http://blog.autismspectrumdirectory.com/

Home

www.positivelyautism.com

ANEXE

1. „ Instrumente de percuție” – „ Percussion”, „Drum Kit” (OptiMusic50 demo sessions) (anexa 1)

Obiectiv: educarea (consolidarea) organizării și coordonării motorii generale și specifice, formarea abilităților de discriminare a stimulilor auditivi, controlul și frânarea mișcării.

2. „La plimbare” – „Walking man”

Obiectiv: coordonare motorie generală; fixarea schemei corporale și a lateralității; dezvoltarea capacității de orientare, organizare și structurare spațială , formarea abilității de a urmări cu privirea în sensul convențional al actului citirii (stânga – dreapta).

3. „Ne distrăm: desenăm și colorăm!” – „Paint the clown”

Obiectiv: fixarea schemei corporale și a lateralității, formarea capacității de identificare/discriminare a culorilor, formarea capacității de operare cu conceptul de culoare, consolidarea structurii perceptiv motrice de formă, orientare și organizare spațială, sesizarea ordinii și succesiunii unor acțiuni, coordonare oculo-motorie.

4. „Emoții”

Obiectiv: formarea și dezvoltarea activității motorii de exprimare a afectivității, consolidare schemă corporală, dezvoltarea capacității de a recunoaște diferite emoții și stări sufletești după semnele exterioare (de mimică și gesturi), dezvoltarea capacității de a mima diferite emoții și stări sufletești, de a exprima și înțelege sentimentele exprimate de alții; utilizarea în comunicare a modelelor de exprimare nonverbală (mimică, gesturi).

5. „Părțile corpului”, „Continuă desenul”

Obiectiv: consolidare și fixare schemă corporală, recunoasșterea și identificarea diferitelor părți ale corpului, imitarea unor posturi, fixare lateralitate, discriminarea elementelor componente ale schemei corporale proprii/a partenerului.

Se pot utiliza următoarele instrumente:

(creion, pensulă, condei , pensulă spălare, pensulă bord, recunoaștere scris de mână, scriere digitală, ecran complet).

Elevii sunt încurajați să recunoasă, să identifice părțile corpului, să completeze figura umană cu elemetele specifice. De asemenea activățile pot fi diversificate, elevul va imita anumite posturi sau va desena chipul unui băiețel vesel, trist, surprins, furios etc.

Fig. 6. Părțile corpului Fig.7. Activitate „Continuă desenul”

6. „ Stânga-dreapta”

Obiectiv: fixare schemă corporală și lateralitate, orientare și organizare spațială, aprecierea direcțiilor și pozițiilor, coordonare oculo-motorie, consolidare mișcări motrice fine.

Cu ajutorul instrumentelor de scris elevul realizează simbolul specific pentru fiecare direcție, verbalizând în același timp acțiunea ( De ex. „Motocicleta este orientată spre dreapta”, Mașina de poliție este orientată spre stânga!” etc.)

Fig. 8. Recunoaștere poziții „stânga-dreapta”

7. „Ghicește cu ce formă se aseamănă”

Obiectiv: formarea și consolidarea structurii perceptiv motrice de formă, recunoașterea și denumirea adecvată a formelor, discriminarea formelor, gruparea obiectelor după criteriul formă, orientare și organizare spațială.

Elevii descoperă pe rând diverse imagini, le denumesc și apoi „ghicesc” cu ce forme se aseamănă sau caută perechea potrivită pentru a rezolva puzzle-ul. Sunt utilizate în special instrumentele -dezvăluire ecran (toate direcțiile) , – scoatere în evidență .

Similar Posts