Mijloace Si Echipamente DE Salvare

=== l ===

cuprins

GENERALITĂȚI

Scurt istoric al transportului pe mare

Istoria dezvoltării civilizației aduce dovezi certe care demonstrează că navigația a fost una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Începutul navigației s-a produs cu câteva sute de mii de ani în urmă, când unul dintre strămoșii noștri, pentru a scăpa fie de primejdia animalelor sălbatice, fie de calamitățile naturii, fie pentru a-și găsi un loc în care să se poată hrăni, a încălecat pe un buștean și a fost purtat de apele râului sau, și mai departe, în largul mării de către curenții marini. Acest act de curaj și poate, în același timp, de curiozitate pentru el a constituit primul pas în descoperirea unei noi activități care avea să devină, ceea ce numim noi astăzi, navigația.

Dezvoltarea acestei activități, începând de la bușteanul de lemn scobit până la nava modernă din zilele noastre, a reprezentat și reprezintă un mijloc de comunicare între oameni, un mijloc de schimburi sau modalitatea de a descoperi și a cuceri pământuri noi.

Evoluția navigației a fost lentă și calea maritimă a fost întotdeauna plină de primejdii iar omul care-și desfășoară activitatea pe navă este lipsit de avantajele celui care își desfășoară activitatea pe uscat.

Dar, cu toate aceste riscuri și privațiuni, marea l-a atras pe om, iar omul a căutat să o înfrunte și să o supună. Se poate spune că navele actuale, dotate cu echipament de înalt nivel tehnic și care oferă un confort sporit, reprezintă o concentrare colectivă, în scopul efectuării transportului maritim în deplină siguranță pentru om, navă și marfa aflată la bord.

În cadrul activității complexe și specifice a transporturilor maritime, un loc de seamă îl ocupă semnarea contractului, modul de amplasare al mărfii la bord, astfel încât expediția maritimă să se desfășoare în deplină siguranță, marfa să nu se deplaseze și să nu se pericliteze stabilitatea navei, în orice fel de condiții meteorologice și de starea mării. Apoi, marfa să fie predată la destinație așa cum a fost încărcată.

Rolul transportului maritim in economia mondială

Avântul economic înregistrat de societatea umană în ultima perioadă a implicat o creștere fără precedent a comerțului mondial, a traficului de materii prime de bază necesare industriei (minereu, cărbune, petrol) și agriculturii (azotați, fosfați și alte produse chimice) cât și a schimburilor de produse finite industriale sau alimentare.

Participarea activă la diviziunea mondială a muncii a impulsionat schimburile de valori materiale dintre țările aflate în diverse zone geografice, participarea conferită reprezentând o necesitate a epocii moderne, o condiție care asigură progresul economic și social al fiecărei națiuni.

La realizarea circulației volumului imens de mărfuri, în creșterea anuală vertiginoasă, transportului naval i-a revenit rolul de prim ordin atât cantitativ cât și ca operativitate și aceasta nu numai pentru că transportul pe apă este mai ieftin ci, mai ales, din cauza diversificării surselor de relații comerciale, înmulțirii numărului de participanți la aceste diversificări și caracterul cât mai complex al schimburilor comerciale internaționale.

Mările și oceanele formează o punte de legătură trainică, eficientă și necesară între țările lumii, mai mult decât atât, țările continentale își dezvoltă prin mari lucrări artificiale rețeaua de ape naturale în căi navigabile spre a prelungi transportul pe apă cât mai adânc în interiorul continentelor și, prin canaluri, până la porțile marilor întreprinderi industriale.

Ca urmare, flotele maritime de transport au cunoscut în perioada postbelică o creștere vertiginoasă a tonajului global, însoțită de diversificarea tipurilor de nave, de specializare și de perfecționare tehnico-constructivă, tonaj unitar mărit, creșterea vitezei de marș, introducerea automatizării în funcționarea instalațiilor de bord, îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață la bord, creșterea securității navelor angajate în expediții maritime, în orice zone navigabile ale oceanului mondial.

Cu toate progresele tehnice realizate în celelalte tipuri de transport, navele rămân principalul mijloc de transport în comerțul internațional. Acest fapt este deosebit de evident dacă se ia în considerare volumul comerțului mondial, dar și valoarea acestuia.

Situația mondială a transporturilor maritime se caracterizează astăzi printr-o mare diversitate. Aceste măsuri de ordin tehnic, economic și juridic sunt cu atât mai indispensabile cu cât caracteristice în transportul maritim sunt distanțele mari de parcurs, cantitățile de zeci și sute de mii de tone de marfă într-un singur transport, străbaterea la un singur voiaj a mai multor zone climatice, care prin variația condițiilor meteorologice, pe lângă faptul că supun nava unor solicitări mari de rezistență structurală pot expune mărfurile fie la degradări prin variații mari de temperatură, eventuale infiltrații de apa, etc., fie la deplasarea încărcăturii din cauza oscilațiilor, periclitând stabilitatea navei.

Ca activitate economică, transportul maritim modern nu se poate limita numai la măsuri privind realizarea rentabilității – condiție de altfel ireductibilă -, ci se impune și ca o necesitate obiectivă a dezvoltării societății umane în condițiile geografice, economice și politice concrete ale lumii și epocii noastre. La stadiul actual tehnic atins de civilizația umană, nici un alt mijloc de transport în afară de nave nu poate asigura traficul peste mări și oceane al procesului de producție sau de transfer al produselor de la producător la consumatorul final, creându-se astfel condiții ca transportul maritim să apară ca rațional și eficace, dar nu lipsit de orice problemă.

În alte sectoare, ca de exemplu cel al transportului mărfurilor de către navele de linie, efectele schimburilor de ordin tehnic, instituțional, structural sau social au fost atât de profunde, încât practicile, tradițiile și obiceiurile de ordin vechi sunt astăzi perimate.

Avantajele transportului maritim

A devenit axiomatic faptul că transportul pe apa, în general, este mai ieftin și deci mai avantajos decât transportul pe oricare dintre celelalte căi de comunicație. În acest sens se consideră ca avantaje esențiale și caracteristice următoarele:

a) este mijlocul cel mai economic, calculat fie la cost global, fie la tona transportată, dar mai ales la tonă/milă; deci, avantajul iese in evidență îndeosebi pe distanțele mari, transoceanice;

b) dispune de o gamă foarte variată de nave, clasice sau specializate, cu capacități unitare variind de la câteva sute de tone deadweight până la marile mineraliere de 100.000 – 300.000 tdw, vrachiere de 25.000 – 150.000 tdw și petroliere de 30.000 – 500.000 tdw, ceea ce permite ca la o singură călătorie să se transporte mari cantități de mărfuri, la distanțe de mii de mile marine, fără opriri între portul de încărcare și cel de destinație și cu viteze relativ satisfăcătoare (12 – 31 Nd);

c) permite transportul mărfurilor aproape în orice zonă a globului, inclusiv în zonele cu ghețuri, fără transbordare pe apă și în condiții din ce în ce mai bune de siguranță;

d) față de distanțele mari de parcurs – uneori multe mii de mile marine – rutele de navigație necesită amenajări pentru siguranța navigației relativ reduse comparativ cu transportul terestru;

e) permite concentrarea în puncte nodale – marile porturi maritime și mondiale, a uriașe cantități de mărfuri de pe întinse zone continentale – hinterland al portului respectiv, pe care le poate transporta în dispersare radială pe cele mai variate rute maritime și oceanice;

f) permite primirea în aceleași mari porturi maritime internaționale mondiale a altor cantități masive de mărfuri de toate categoriile, sosite de pe variate rute maritime și oceanice, pe care le dispersează radial, după destinație, pe întreaga zonă a hinterlandului servit, cu atât mai operativ și mai ieftin cu cât legătura dintre portul maritim și zona continentală se face și pe fluvii sau canaluri navigabile;

g) în anumite împrejurări poate constitui un mijloc de echilibrare sau îmbunătățire a balanței de plăți a țării respective.

În condițiile dezvoltării economiei mondiale a epocii contemporane precum și în perspectiva creșterii în ritm înalt a volumului traficului naval și diversificării excepționale a sortimentelor de mărfuri, atât materii prime cât și produse industriale de consum sau de investiții tehnice, flotele maritime și fluviale cât și porturile au sarcini deosebit de mari care au impus în ultimul sfert de secol realizarea de progrese tehnice constructive spectaculoase atât în producția de nave cât și în extinderea și modernizarea porturilor maritime și fluviale. Aceste au cerut și necesită în continuare investiții uriașe care nu se pot asigura decât centralizat, la nivel național sau chiar prin cooperare internațională. Din acest punct de vedere, clasica afirmație privind economicitatea transportului maritim trebuie reconsiderată prin raportarea la volumul de investiții, de valori extrem de ridicate. Desfășurarea organizată, sigură și operativă a comerțului maritim nu mai este în epoca actuală o problema simplă, ci una extrem de complexă, deoarece realizarea avantajelor menționate mai sus, interpretate prin prisma necesității în circuitul mondial al schimburilor de mărfuri, impune numeroase și mari servituți țărilor maritime.

În concluzie, transportul maritim, ca necesitate obiectivă a economiei naționale și internaționale moderne, își poate păstra avantajele numai printr-o justă concepție și organizare în construcția flotelor și porturilor naționale, în raport cu toți factorii determinanți ai rentabilității, actuali și în perspectivă, și nu se pot în nici un caz determina just avantajele dacă nu se iau în considerare și servituțile transportului maritim, care în anumite împrejurări pot influența în mod hotărâtor rentabilitatea, eficiența și uneori chiar siguranța navelor, mărfurilor și echipajelor.

Preocupări ale organismelor internaționale referitoare la salvarea pe mare

Salvarea pe mare a stat în atenția armatorilor de nave încă de la începutul transportului maritim, care, inițial, a fost reglementat prin uzuri păstrate prin tradiție și, mai târziu, prin norme de drept maritim.

Având în vedere valorile mari implicate într-un transport maritim, precum și riscurile la care sunt supuse aceste valori pe durata transportului, armatorii, navlositorii și toți ceilalți interesați în expediția maritimă s-au preocupat și se preocupă în continuare pentru găsirea de soluții care să reducă, cât mai mult posibil, punerea în pericol a vieții umane, a navei, a mărfurilor transportate și a mediului înconjurător. Aceste preocupări sunt materializate într-o serie de convenții internaționale.

Dintre toate bunurile transportate pe mare cel mai de preț este viața umană, motiv pentru care organismele internaționale care se ocupă de activitățile desfășurate pe mare s-au preocupat în primul rând de stabilirea unor reguli obligatorii care să ocrotească viața pe mare.

Astfel, în 1914, a fost convocată la Londra o conferință internațională care, luând in discuție pierderile de vieți omenești suferite în diferite naufragii, au adoptat prima convenție pentru ocrotirea vieții umane pe mare. Datorită izbucnirii primului război mondial convenția nu a intrat în vigoare.

După război s-a constatat că, datorită progreselor tehnice, această convenție nu mai corespundea, motiv pentru care în anul 1929 s-a convocat o nouă conferință internațională finalizată cu semnarea unei noi convenții care cerea statelor participante să adopte noi reguli uniforme cu privire la construcția și dotările tehnice ale navelor.

Nici prevederile acestei convenții nu au satisfăcut o perioadă prea mare de timp astfel că după cel de-al doilea război mondial, în 1948, s-a convocat o nouă conferință care a adoptat Convenția Internațională de Ocrotire a Vieții Umane pe Mare (C.I.O.V.U.M. 1948). Tot cu acest prilej a fost creată și Organizația Interguvernamentală pentru Consultare Maritimă (I.M.C.O.), care mai târziu a devenit Organizația Maritimă Internațională (I.M.O.). De asemeni, în cadrul acestei organizații s-a înființat un Comitet al Securității Maritime.

În anul 1960 se adoptă o nouă convenție, C.I.O.V.U.M. 1960 a cărei structură s-a menținut până astăzi.

În anul 1974 Conferința Internațională a analizat conținutul convenției din 1960 și amendamentele ulterioare, și a adoptat C.I.O.V.U.M. 1974, cunoscută sub denumirea de S.O.L.A.S. 1974. Această convenție a fost îmbunătățită pe baza protocolului din 1978 și a amendamentelor ulterioare.

Cerințe generale pentru mijloacele de salvare

Dacă nu se prevede în mod expres altfel, toate mijloacele de salvare trebuie:

să fie construite din materiale corespunzătoare și să aibă o execuție de calitate;

să nu fie deteriorate în timpul depozitării în cazul când temperatura aerului este cuprinsă între -30C și +65C;

dacă este probabil ca ele să fie scufundate în apă în timpul folosirii lor, să funcționeze în apă la o temperatură cuprinsă între -1C și +30C;

unde este cazul, să fie protejate împotriva putrezirii, rezistente la coroziune, iar funcționalitatea lor să nu fie afectată de apa de mare, hidrocarburi sau mucegai;

să fie rezistente la deteriorări când sunt expuse la soare;

să fie de culoare foarte vizibilă pe toate părțile, dacă aceasta va înlesni reperarea;

să fie acoperite cu material reflectorizant dacă aceasta va înlesni reperarea;

dacă sunt folosite pe furtună, să poată funcționa satisfăcător în acest mediu.

Administrația va determina perioada de valabilitate a mijloacelor de salvare care se deteriorează odată cu vârsta. Aceste mijloace de salvare trebuie să aibă marcate date care să permită determinarea vârstei lor sau data la care el trebuie înlocuite.

MIJLOACE INDIVIDUALE DE SALVARE

Colaci de salvare

Cerințe generale pentru colacii de salvare:

– să aibă un diametru exterior de cel mult 800 mm, și un diametru inferior de cel puțin 400 mm;

– să fie executat dintr-un material cu flotabilitate corespunzătoare, care nu trebuie să fie stuf, talaș sau granule de plută sau alte deșeuri de materiale fără coeziune proprie sau prin compartimente cu aer a căror flotabilitate depinde de o insuflare prealabilă;

– să poată susține în apă dulce timp de 24 ore o greutate de fier de cel puțin 14,5 kg;

– să aibă o masă e cel puțin 2,5 kg;

– să nu continue să ardă sau să se topească după ce a fost acoperit complet de flacără timp de 2 secunde;

– să fie construit astfel încât să reziste la aruncarea în apă de la înălțimea la care este amplasat deasupra liniei de plutire în condiții de navigație la pescaj minim sau de la 30 m, care dintre acestea este mai mare, fără a diminua capacitatea sa de funcționare sau a elementelor care îi sunt atașate;

– dacă se intenționează să fie acționat mecanismul de degajare rapidă prevăzut pentru declanșarea automată a semnalelor fumigene și aprinderea automată a luminilor, este necesară o greutate a colacului care să acționeze mecanismul de degajare rapidă sau de 4 kg, care dintre acestea este mai mare;

– să fie prevăzută o saulă de cel puțin 9,5 mm în diametru și cu o lungime de cel puțin patru ori diametrul exterior al corpului colacului. Saula trebuie fixată în patru puncte echidistante în jurul circumferinței colacului ca să formeze patru bucle egale;

– să fie repartizați în mod egal în ambele borduri ale navei și amplasați în așa fel, încât la ei să se poată ajunge ușor și să fie gata de folosire imediată pe orice vreme;

– să fie în așa fel fixați încât să poată fi repede desprinși și să nu aibă nici un dispozitiv de fixare permanentă;

– în fiecare din bordurile navei se va prevedea cel puțin câte un colac de salvare prevăzut cu o saulă de salvare cu o lungime cel puțin egală cu dublul înălțimii la care este fixat colacul de salvare deasupra liniei de plutire în condiții de pescaj minim al unei nave, sau de 30 m, care din valori este mai mare;

– cel puțin jumătate din numărul total de colaci de salvare vor fi prevăzuți cu lumini cu autoaprindere;

– doi colaci de salvare cu autoaprindere și semnal fumigen cu acționare automată trebuie să fie amplasați în așa fel încât să poată fi aruncați imediat de pe puntea de comandă. Saula de lansare a luminii cu autoaprindere sau a semnalului fumigen trebuie să fie fixată în mod sigur de părțile imobile ale navei lângă colacii de salvare dacă construcția balizei sau a semnalului cere lansarea cu saula;

– pe fiecare colac de salvare se va scrie cu majuscule în caracter latin numele navei și al portului de înregistrare a navei, înălțimea literelor va fi de cel puțin 6 cm;

– cel puțin un colac de salvare trebuie să fie amplasat aproape de pupa;

– colacii de salvare vor avea pe ambele părți benzi din material reflectorizant cu dimensiunile de 50 100 mm.

– conform regulamentelor în vigoare, toate navele trebuie să fie echipate cu un număr corespunzător de colaci de salvare:

– în cazurile din tabel pentru care se indică 4 sau mai mulți colaci de salvare cu lumină cu autoaprindere, cel puțin 2 dintre ei trebuie să fie echipați cu semnale fumigene, cu acționare automată.

– luminile cu autoaprindere pentru colacii de salvare de pe petroliere trebuie să fie de tip cu baterie electrică.

Dotările colacilor de salvare

Echipamentul normal al fiecărui colac de salvare trebuie să cuprindă:

Lumini cu autoaprindere

Caracteristicile luminilor cu autoaprindere pentru colacii de salvare:

– să nu poată fi stinse de apă;

– să poată arde continuu cu o intensitate luminoasă de cel puțin 2 candela in toate direcțiile emisferei superioare sau să emită eclaturi (descărcări luminoase) într-un ritm de cel puțin 50 eclaturi pe minut, având cel puțin intensitatea luminoasă efectivă corespunzătoare;

– să fie prevăzute cu o sursă de energie care să satisfacă cerințele anterioare pentru o perioadă de cel puțin 2 ore;

– să poată rezista la șoc in momentul aruncării colacului în apă;

– lumina cu autoaprindere trebuie să se prindă de colacul de salvare cu o saulă de legătură la care aplicându-se o forță de 225 N, nici saula nici lumina să nu se deterioreze. Lungimea saulei de legătură se stabilește in funcție de construcția luminii cu autoaprindere.

Semnalele fumigene cu declanșare automată

Semnalele fumigene cu declanșare automată pentru colacii de salvare trebuie:

– să emită un fum de culoare vizibilă la un debit constant pentru o perioadă de cel puțin 15 minute când plutește în apă calmă;

să nu ardă de o manieră explozivă și să nu producă nici flamă în timpul emiterii semnalului fumigen;

– să nu fie scufundate de valuri,

– să continue emiterea fumului când sunt scufundate complet în apă pentru o perioadă de cel puțin 10 secunde,

– să reziste la șoc în momentul aruncării colacului în apă.

Saulele de salvare plutitoare

Saulele de salvare plutitoare trebuie:

– să nu se răsucească;

– să aibă un diametru de cel puțin 8 mm;

– să aibă o rezistență la rupere de cel puțin 5 kN.

Veste de salvare

Cerințe generale pentru vestele de salvare

Vestele de salvare trebuie să fie amplasate astfel încât să se poată ajunge ușor la ele. Locul de păstrare a vestelor de salvare trebuie să fie indicat clar. Dacă vestele de salvare nu sunt distribuite la toate persoanele de pe navă, atunci păstrarea lor într-un singur loc nu se admite în cantități mai mari de 20.

Pentru fiecare om care se află la bordul navei trebuie să se prevadă câte o vestă de salvare. La fiecare navă de pasageri cu zona de navigație nelimitată și limitată 1, trebuie să fie prevăzute suplimentar veste de salvare în cantitate de 5%, iar la navele cu zona de navigație limitată 2, în cantitate de 3% față de numărul de oameni aflați la bord.

Pe fiecare navă trebuie să se prevadă suplimentar veste de salvare pentru copii, în cantitate egală cu minimum 10% din număr total de pasageri aflați la bord, astfel încât fiecare copil de pe navă să aibă vestă de salvare.

Vestele de salvare suplimentare trebuie păstrate în locuri vizibile pe punte sau în locurile de adunare.

La fiecare navă, trebuie să fie prevăzute suplimentar veste de salvare pentru personalul de cart, în cantitate egală cu oamenii aflați într-un cart. Pentru navele cu zona de navigație limitată 2R și 3, necesitatea suplimentării cu veste de salvare formează, în fiecare caz în parte, obiectul unei avizări speciale a RNR.

Vestele de salvare prevăzute pentru personalul de cart trebuie să fie păstrate la locurile unde se execută serviciul de cart (la comandă, cabina radio și compartimentul mașini).

Construcția vestei de salvare

Vesta de salvare pentru persoanele mature trebuie să aibă o asemenea construcție, încât să satisfacă următoarele cerințe:

– în măsura posibilităților, să elimine orice risc care poate apărea datorită îmbrăcării incorecte, totuși ea trebuie să fie astfel confecționată încât să se poată îmbrăca și pe dos;

– să asigure ieșirea la suprafață a persoanei căzute în apă chiar în stare de inconștiență, și să mențină gura acesteia la o înălțime de 12 cm deasupra nivelului apei, iar capul să fie înclinat înapoi în raport cu poziția verticală cu un unghi cuprins între 20 și 50;

– să asigure răsucirea corpului omului, în cazul scufundării lui în apă, din orice poziție în poziția de plutire și să-l mențină înclinat spre înapoi; timpul de răsucire din momentul scufundării și până în momentul ieșirii la suprafață a gurii trebuie să fie de cel mult 5 secunde;

– în cazul săriturii în apă de la înălțimea de 4,5 m cu picioarele în jos să nu se provoace senzații dureroase sau lovituri și vesta de salvare să nu se deplaseze;

– să permită persoanei care o poartă să poată înota pe o distanță scurtă și să poată urca într-o ambarcațiune de salvare;

– trebuie să fie ușor de purtat.

– trebuie să asigure îmbrăcarea ei rapidă și cu ușurință de către persoanele adulte de toate dimensiunile (atât peste îmbrăcămintea de vară cât și peste cea de iarnă);

– după demonstrație, să permită unei persoane să o îmbrace în timp de 1 minut fără a primi ajutor;

– accesoriile pentru legarea și fixarea vestei de salvare trebuie să fie simple, iar numărul lor cât mai mic posibil.

Vesta de salvare pentru copii trebuie să fie ajustabilă pe corpul copilului. Pe ele trebuie să se facă inscripția, cu vopsea care nu se spală, “Pentru copii”.

O vestă de salvare trebuie să aibă o flotabilitate care să nu scadă cu mai mult de 5% după 24 ore de imersiune în apă dulce.

O vestă de salvare nu trebuie să ardă sau să se înmoaie după ce a fost acoperită de flăcări timp de 2 secunde.

Fiecare vestă de salvare trebuie să aibă o marcare corespunzătoare, care să indice că a fost aprobată de RNR sau de altă organizație competentă.

Vestele de salvare în partea superioară vor avea 6 benzi – pe ambele părți – din material reflectorizant cu dimensiunile de 50 100 mm.

Dotările vestei de salvare

Fiecare vestă de salvare trebuie să fie prevăzută cu un fluier bine legat cu un șnur, care să asigure un nivel al presiunii sunetului de circa 100 dB la distanța de 1 m.

Vestele de salvare pentru adulți pot fi dotate cu saule de salvare; un capăt al saulei se prinde de vestă, iar cel liber va avea un cârlig tip carabină.

Luminile vestei de salvare

Fiecare lumină a vestei de salvare trebuie:

– să aibă o intensitate luminoasă de cel puțin 0,75 candela;

– să aibă o sursă de energie care să poată asigura o intensitate luminoasă de 0,75 candela pentru o perioadă de cel puțin 8 ore;

– să fie vizibilă pe cât posibil pe un sector cât mai larg din emisfera superioară când este atașată la vesta de salvare.

Dacă lumina vestei de salvare este lumină cu eclaturi, trebuie în plus:

– să fie prevăzută cu un comutator manual;

– să nu fie prevăzută cu o oglindă care să concentreze razele;

– să un număr de eclaturi pe minut care să nu fie mai mic de 50, având o intensitate luminoasă efectivă de cel puțin 0,75 candela.

Veste de salvare gonflabile

O vestă de salvare a cărei flotabilitate depinde de umflarea prealabilă trebuie să aibă cel puțin două compartimente separate și să satisfacă cerințele de la paragraful a. și:

– să fie umflată automat în imersiune, să fie prevăzută cu un dispozitiv care să permită umflarea printr-o singură mișcare manuală și să poată fi umflată cu gura;

– în cazul pierderii flotabilității unuia din compartimente, să poată satisface cerințele de la paragraful a.;

– după umflarea cu ajutorul dispozitivului automat să aibă o flotabilitate care să satisfacă cerințele paragrafului a.;

– la presiunea de lucru trebuie să fie asigurat coeficientul de siguranță 5 față de rezistența de rupere a vestei, când nu există valvule de reținere și 3 când valvula există;

– dacă se prevăd valvule de păstrare a presiunii, ele să asigure aceeași presiune în orice condiții. Presiunea maximă de deschidere va fi egală cu dublul presiunii de lucru;

– recipientele sub presiune folosite în sistemul de umflare automată cu gaz trebuie să aibă documentele aprobate de organul de supraveghere tehnică împuternicit de RNR sau de către RNR.

Costume de protecție hidrotermică

Pe navele la care se admite folosirea plutelor de salvare, ca mijloace principale de salvare, pentru fiecare om trebuie să fie prevăzut câte un costum de protecție hidrotermică, cu excepția:

– navelor de pasageri;

– navelor de marfă cu zona de navigație limitată 3 și a navelor de pescuit cu o lungime mai mică de 45 m, la care îmbarcarea în plute se execută pe punți amplasate la o înălțime mai mică de 2 m deasupra liniei de apă la cel mai mic pescaj de exploatare a navei.

Cu acordul RNR, se poate renunța la dotarea cu costume de protecție hidrotermică, dacă navele:

– au plute de salvare deservite de instalații de lansare, sau

– au plute de salvare deservite în fiecare bord de piste înclinate sau alte instalații de îmbarcare acceptate, care permit executarea îmbarcării oamenilor pe plute fără riscuri de cădere în apă, sau

– se exploatează continuu în zonele cu condiții climatice calde.

La navele existente, la care se mai admit bărci de salvare de tip deschis, vor fi prevăzute costum de protecție hidrotermică pentru toate persoanele aflate la bord.

Cerințe generale pentru costumele de protecție hidrotermică.

Costumul de protecție hidrotermică trebuie să fie confecționat, din materiale etanșe la apă, astfel ca:

– să nu permită infiltrarea unei cantități excesive de apă când persoana care poartă costumul sare în mare de la o înălțime de cel puțin 4,5 m;

– să reducă la minimum intrarea aerului în partea inferioară a costumului cu ajutorul unui dispozitiv special;

– să poată fi scos din punga în care se păstrează și să fie îmbrăcat fără ajutorul cuiva în timp de 2 minute. Dacă costumul de protecție hidrotermică se utilizează împreună cu vesta de salvare, a cărei plutire depinde de umflare, atunci umflarea ei trebuie să se facă în timpul indicat mai sus;

– să nu continue să ardă sau să se topească după ce a fost acoperit de flăcări pentru o perioadă de 2 secunde;

Costumul de protecție hidrotermică trebuie să acopere – cu excepția feței – tot corpul inclusiv mâinile, dacă nu se prevăd mănuși atașate permanent.

Pentru asigurarea ajustării pe corp a costumului de protecție hidrotermică, acesta trebuie să se confecționeze de dimensiuni diferite. Între două dimensiuni ale taliei sau volumului toracic, de regulă, diferența nu trebuie să depășească 10 cm.

Costumul de protecție hidrotermică și vesta de salvare, dacă construcția costumului cere îmbrăcarea vestei de salvare, trebuie să permită celui care le poartă următoarele:

– să urce și să coboare o scară verticală cu o lungime de cel puțin 5 m;

– să execute sarcinile curente în timpul abandonării navei;

– la săritura în apă de la înălțimea de cel puțin 4,5 m să nu se rănească, iar costumul să nu se deterioreze sau să se deplaseze;

– să înoate o distanță scurtă și să urce în ambarcațiunile de salvare.

Dacă un costum de protecție hidrotermică urmează să fie purtat împreună cu o vestă de salvare, vesta de salvare va fi îmbrăcată peste costum. O persoană care poartă un astfel de costum trebuie să poată îmbrăca vesta de salvare fără ajutor.

Dacă un costum de protecție hidrotermică are flotabilitate și urmează să fie purtat fără vestă de salvare, el trebuie să fie prevăzut cu:

– o lumină de căutare, de un tip aprobat, care să lumineze cel puțin 10 ore cu o intensitate de circa 1 candela;

– un fluier de semnalizare, montat permanent la costum, în conformitate cu cerințele de la paragraful 1.2.a.;

– o saulă de salvare fixată cu un capăt de costum, iar celălalt capăt dotat cu un cârlig tip carabină;

– benzi din material reflectorizant similare celor de la paragraful 1.2.b.;

Cerințele privind caracteristicile termice pentru costumele de protecție hidrotermică

Un costum de protecție hidrotermică confecționat dintr-un material care nu are calități izolante naturale, trebuie:

– să poarte o mențiune indicând că trebuie folosit împreună cu o îmbrăcăminte călduroasă;

– să fie confecționat astfel încât atunci când este folosit împreună cu o îmbrăcăminte călduroasă și o vestă de salvare, dacă costumul hidrotermic trebuie să fie folosit cu o vestă de salvare, să continue să asigure persoanei care îl poartă, după o săritură în apă de la o înălțime de 4,5 m, o protecție termică suficientă pentru ca temperatura corpului persoanei să nu scadă mai mult de 2C, după o scufundare timp de o oră în apă calmă curgătoare la o temperatură de 5C.

Un costum hidrotermic confecționat dintr-un material care are calități izolante naturale și este folosit fie cu, fie fără vesta de salvare, dacă costumul trebuie să fie folosit cu vesta de salvare, trebuie să asigure persoanei care îl poartă, după o săritură în apă de la o înălțime de 4,5 m o protecție termică suficientă pentru ca temperatura corpului persoanei să nu scadă mai mult de 2C, după o scufundare timp de 6 ore în apă calmă și curgătoare la o temperatură cuprinsă între 0C și 2C.

Costumul hidrotermic trebuie să permită persoanei care îl poartă, având mâinile acoperite, să apuce un creion și să scrie, după o scufundare în apă la o temperatură de 5C pentru o perioadă de o oră.

Cerințe de flotabilitate pentru costumele de protecție hidrotermică

– omul îmbrăcat în costumul de protecție hidrotermică cu vesta de salvare trebuie să se autorotească din poziția cu fața în jos în poziția cu fața în sus în timp de cel mult 5 secunde, astfel încât gura să se afle deasupra apei la o înălțime de cel puțin 120 mm;

– dacă costumul de protecție hidrotermică este dotat cu o vestă de salvare atașată permanent, atunci flotabilitatea acesteia, după scufundarea ei în apă dulce timp de 24 ore, nu trebuie să scadă cu mai mult de 5%.

Mijloace de protecție termică

Un mijloc de protecție termică va fi confecționat dintr-un material impermeabil la apă, având o conductibilitate termică scăzută și astfel realizat încât, atunci când este folosit pentru a proteja o persoană, să reducă pierderea de căldură a corpului atât prin convecție cât și prin evaporare.

Mijloacele de protecție termică trebuie:

să acopere întreg corpul unei persoane care poartă o vestă de salvare, cu excepția feței. Mâinile vor fi de asemenea acoperite dacă mijlocul de protecție termică nu este prevăzut cu mănuși;

să poată fi despachetat și îmbrăcat ușor fără ajutor într-o ambarcațiune de salvare;

să permită persoanei care îl poartă să-l dezbrace în apă în cel mult 2 minute dacă îl împiedică să înoate;

să nu continue să ardă sau să se topească după ce a fost acoperit de flăcări pentru o perioadă de 2 secunde.

Mijlocul de protecție termică trebuie să funcționeze satisfăcător când temperatura aerului este cuprinsă în intervalul de la -30C la +20C.

MIJLOACE COLECTIVE DE SALVARE

Bărci de salvare

Cerințe generale pentru bărcile de salvare

Toate bărcile de salvare trebuie să fie corect construite și să aibă forme și dimensiuni care să le asigure o mare stabilitate pe mare agitată și un bord liber suficient când sunt încărcate cu toate persoanele și echipamentul.

Toate bărcile de salvare trebuie să aibă corpul rigid și să-și poată menține stabilitatea pozitivă când sunt în poziție verticală în apă calmă și încărcate cu toate persoanele și echipamentul și găurite în orice loc sub linia de plutire, presupunând că nu are o pierdere de flotabilitate a materialului și nici o altă avarie.

Toate bărcile de salvare trebuie să aibă o robustețe suficientă pentru:

– a putea fi lansate la apă în condiții de securitate când sunt încărcate cu toate persoanele și echipamentul, și

– să poată fi lansate la apă și remorcate când nava este în mers cu o viteză de 5 noduri în apă calmă.

Corpurile și acoperișurile rigide trebuie să fie cu întârziere la foc sau incombustibile.

Se vor prevedea locuri de șezut pe bănci, pe banchete sau pe scaune fixate cât mai jos posibil în barcă și construite astfel încât să poată suporta numărul de persoane, fiecare cântărind 100 kg, pentru care sunt prevăzute locuri.

Fiecare barcă de salvare trebuie să aibă o robustețe suficientă pentru a suporta o sarcină, fără deformații reziduale la înlăturarea acestei sarcini:

– în cazul bărcilor cu corp metalic, de 1,25 ori greutatea totală a bărcii de salvare când este încărcată complet cu persoane și echipament; sau

– în cazul altor bărci, de 2 ori greutatea totală a bărcii de salvare când este încărcată complet cu persoane și echipament.

Fiecare barcă de salvare, când este încărcată complet cu persoane și echipament și dotată, unde este cazul, cu patine sau apărători pe poziție, trebuie să aibă o robustețe suficientă pentru a suporta un impact lateral cu bordajul navei la o viteză de impact de 3,5 m/s și impactul la o cădere în apă de la o înălțime de cel puțin 3 m.

Distanța pe verticală între podea și interiorul acoperișului sau cortului pe 50% din suprafața podelei trebuie să fie:

– cel puțin 1.3 m pentru o barcă de salvare autorizată să transporte 9 persoane sau mai puțin;

– cel puțin 1,7 m pentru o barcă de salvare autorizată să transporte 24 persoane sau mai mult;

– cel puțin distanța determinată prin interpolare între 1,3 m și 1,7 m pentru bărcile de salvare autorizate să transporte între 9 și 24 persoane.

Barca de salvare trebuie să aibă o selatură cu formă apropiată de o parabolă egală la secțiunea maestră cu cel puțin 4% din lungimea ei.

Selatura, la o distanță de 0,5 din lungimea bărcii de la extremități, nu trebuie să fie mai mică de 1% din lungimea bărcii.

În cazul unei construcții cu acoperiș rigid, barca de salvare se poate construi fără selatură.

Volumul total de salvare trebuie să se determine după următoarea formulă:

V = L/12(4A + 2B + 4C), [m3]

în care: – L este lungimea bărcii de salvare, măsurată în interior de la suprafața învelișului etravei până la punctul corespunzător al etamboului

Nu se admit bărci de salvare cu masa mai mare de 20.300 kg, inclusiv masa întregului echipament și a oamenilor (masa unui om se consideră egală cu 75 kg) sau cu o capacitate mai mare de 150 persoane.

Numărul de persoane pentru care este autorizată o barcă de salvare trebuie să fie egal cu cel mai mic din:

– numărul de persoane având masa medie de 75 kg, toate purtând vesta de salvare, care stau așezate în poziție normală fără a stânjeni mijloacele de propulsie sau funcționarea oricărui echipament al bărcii de salvare.

– numărul de locuri care pot fi prevăzute în conformitate cu fig.1. Contururile pot fi suprapuse, după cum se arată, cu condiția ca să fie montate suporturile pentru picioare și să existe suficient loc pentru picioare, iar distanța verticală dintre locul de sus și locul de jos este cel puțin 350 mm. Fiecare loc de așezare trebuie însemnat clar.

Fiecare barcă de salvare de la bordul unei nave de pasageri trebuie să fie concepută astfel încât să permită îmbarcarea rapidă a numărului total de persoane. De asemenea, trebuie să fie posibilă debarcarea rapidă.

Fiecare barcă de salvare de pe o navă de mărfuri trebuie să fie astfel concepută încât să permită îmbarcarea rapidă a numărului total de persoane în cel mult 3 minute de la primirea ordinului de îmbarcare. De asemenea, trebuie să fie posibilă debarcarea rapidă.

Bărcile de salvare trebuie să aibă o scară pentru urcarea la bord care să poată fi folosită în ambele borduri pentru a permite persoanelor care se găsesc în apă să urce la bord. Treapta inferioară a scării trebuie să fie la cel puțin 0,4 m sub linia de plutire la pescajul minim al bărcii de salvare.

Barca de salvare trebuie să fie în așa fel amenajată încât persoanele neajutorate să poată fi urcate la bord fie din mare, fie pe brancardă.

Toate suprafețele pe care merg oamenii trebuie acoperite cu un material antiderapant.

În partea superioară a învelișului exterior trebuie să fie aplicate benzi din material reflectorizant cu dimensiunile 50 300 mm și la o distanță una de alta de 500 mm. Pe partea superioară a acoperișului se vor aplica cruci din același material având dimensiunile de 500 mm.

Toate bărcile de salvare trebuie să aibă o flotabilitate proprie sau vor fi prevăzute cu material cu flotabilitate proprie, care să reziste la apa de mare, la petrol sau produse petroliere, suficient să mențină barca de salvare în stare de plutire cu tot echipamentul său la bord, inundată și deschisă la mare. O cantitate suplimentară de material cu flotabilitate proprie, egală cu 280 N forța de plutire pe persoană, va fi prevăzută pentru numărul de persoane pentru care este autorizată barca de salvare. Nu se va prevedea material plutitor în exteriorul bărcii de salvare decât dacă nu este în plus la cel menționat mai sus.

Mijloacele de mărire a flotabilității trebuie să se amplaseze uniform în ambele borduri, cât mai aproape de bordajul bărcii. Amplasarea mijloacelor de mărire a flotabilității în pupa și în prova se admite numai în acele cazuri când dispunerea lor în borduri nu este posibilă.

Toate bărcile de salvare, când sunt încărcate cu 50% din numărul de persoane pe care sunt autorizate să-l preia, stând în poziția lor normală, într-unul din borduri, trebuie să aibă un bord liber, măsurat de la linia de plutire până la deschiderea cea mai de jos, prin care barca poate fi inundată, de cel puțin 1,5% din lungimea bărcii de salvare sau 100 mm, care din acestea este mai mare.

Înălțimea metacentrică inițială a bărcii de salvare, uscată, cu plină încărcătură și număr de oameni, determinată prin orice metodă, nu trebuie să fie mai mică decât cea determinată cu formula:

= 0,05B2 – 0,05B + 0,2 [m]

unde: B – cea mai mare lățime a bărcii de salvare calculată până la marginea exterioară a învelișului exterior, măsurată în m.

Toate bărcile de salvare trebuie să păstreze stabilitatea pozitivă, când ele se află în mare deschisă, încărcate cu întregul număr de oameni și echipament.

Bărcile de salvare vor fi prevăzute cu luminile de navigație cerute de regulament pentru o navă de lungimea respectivă.

Propulsia bărcii de salvare

Fiecare barcă de salvare trebuie să fie echipată cu un motor cu aprindere prin compresie. Nici o barcă de salvare nu va fi echipată cu un motor care folosește un combustibil cu punctul de aprindere de 43C sau mai puțin.

Motorul trebuie să fie prevăzut cu o instalație de pornire manuală, sau cu o instalație de pornire alimentată de la două surse de energie independente care pot fi reîncărcate. Vor fi prevăzute orice mijloace auxiliare necesare pentru pornire. Instalațiile de pornire a motorului, precum și mijloacele auxiliare trebuie să pornească motorul la o temperatură ambiantă de –15C în timp de 2 minute de la începerea operațiunii de pornire, în afară de cazul când, după părerea RNR, având în vedere natura voiajelor pe care le efectuează nava, o altă temperatură a mediului înconjurător este corespunzătoare. Instalațiile de pornire nu trebuie să fie stânjenite de capota motorului, banchete sau alte obstacole.

Forța necesară pentru ca maneta instalației de pornire manuală să poată fi acționată nu trebuie să depășească 160 N.

Motorul trebuie să funcționeze când barca de salvare este inundată până la nivelul axei arborelui cotit.

Axul elicei trebuie să fie astfel conceput, încât elicea s poată fi decuplată de motor. Se va prevedea posibilitatea ca barca de salvare să poată fi propulsată înainte și înapoi.

Tubulatura de eșapament trebuie să fie dispusă în așa fel încât să împiedice pătrunderea apei în motor în timpul exploatării normale.

Toate bărcile de salvare trebuie să fie construite cu astfel de forme încât să nu prezinte pericol pentru persoanele din apă și să evite posibilitatea de avariere a instalației de propulsie de către obiectele aflate în plutire.

Viteza de marș înainte în apă calmă, când barca de salvare este complet încărcată cu numărul de persoane prevăzut și echipamentul respectiv și cu tot echipamentul auxiliar în funcțiune, trebuie să fie de cel puțin 6 Nd și de cel puțin 2 Nd când remorchează o plută de salvare de 25 persoane încărcată cu numărul de persoane prevăzut și echipamentul respectiv sau echivalentul acestuia. Se va aproviziona cu combustibil care să poată fi utilizat în gama de temperaturi susceptibil să fie întâlnite în zona în care nava este exploatată și suficient pentru deplasarea bărcii de salvare complet încărcate cu o viteză de 6 Nd pentru o perioadă de cel puțin 24 ore. Pentru păstrarea combustibilului în barcă trebuie să se prevadă rezervoare demontabile.

Motorul bărcii de salvare, sistemul de transmisie și accesoriile motorului trebuie să fie protejate de o capotă dint-un material cu întârziere la foc sau alte mijloace corespunzătoare care asigură o protecție similară. Aceste mijloace trebuie de asemenea să protejeze persoanele de a veni în contact cu părțile calde sau piesele în mișcare ale motorului și să protejeze motorul în caz de stare rea a vremii și a mării. Trebuie prevăzute mijloace de reducere a zgomotului produs de motor. Bateriile de pornire trebuiesc introduse în cutii care să protejeze fundul și părțile laterale ale bateriilor împotriva apei. Cutiile bateriilor trebuie să aibă un capac bine fixat, prevăzut cu orificii pentru aerisire.

Motorul bărcii de salvare și accesoriile sale trebuie să fie concepute în așa fel încât să limiteze emisiunile electromagnetice pentru a nu se produce interferențe între funcționarea motorului și funcționarea mijloacelor de salvare radio folosite în barca de salvare.

Vor fi prevăzute mijloace pentru reîncărcarea tuturor bateriilor folosite pentru pornirea motorului, funcționarea stației radio și a proiectorului. Bateriile folosite pentru instalația radio nu trebuie să fie folosite pentru pornirea motorului. Vor fi prevăzute mijloace pentru reîncărcarea bateriilor bărcii de salvare de la sursa de energie a navei la o tensiune de alimentare care să nu depășească 55 V și care să poată fi deconectate de la postul de îmbarcare al bărcii de salvare.

Vor fi prevăzute instrucțiuni de pornire și funcționare a motorului, rezistente la apă și montate într-un loc vizibil situat lângă comenzile de pornire ale motorului.

Postamentele motorului și reductorului trebuie să fie suficient de solide și stabile la vibrații, însă valorile rezistențelor lor trebuie să fie stabilite în funcție de puterea și tipul motorului.

Tubulatura de combustibil și de ulei trebuie să fie protejată eficient contra deteriorărilor mecanice, asigurându-se totodată accesul ușor la valvula de închidere direct de la rezervor.

Sistemul de alimentare cu aer și de evacuare a gazelor de ardere trebuie să aibă o asemenea construcție încât să excludă posibilitatea penetrației apei în motor. Tubulatura eșapamentului trebuie să aibă o izolație sigură și să excludă, pe cât posibil, aprinderea acesteia.

Dotarea bărcilor de salvare

Toate bărcile de salvare vor fi prevăzute cu cel puțin o valvulă de drenaj situată în partea cea mai de jos a corpului, cadre se deschide automat pentru drenarea apei din corp când barca de salvare nu plutește și se închide automat, ca să prevină pătrunderea apei, când barca de salvare plutește. Fiecare valvulă de drenaj va fi prevăzută cu un dop sau un bușon care să închidă valvula, ce va fi legat de barca de salvare printr-o saulă de siguranță, un lanț sau alte mijloace corespunzătoare. Valvulele de drenaj trebuie să fie ușor accesibile din interiorul bărcii de salvare, iar poziția lor trebuie să fie clar indicată.

Toate bărcile de salvare trebuie să fie prevăzute cu o cârmă și eche. De asemenea, când este prevăzută o timonă sau alt mecanism de guvernare de la distanță, echea trebuie să poată comanda cârma în caz de defectare a mecanismului de guvernare. Cârma trebuie să fie fixată permanent la barca de salvare. Echea trebuie să fie montată permanent pe/sau legată la axul cârmei; în orice caz, dacă barca de salvare are un mecanism de guvernare de la distanță, echea poate fi demontabilă și fixată bine lângă axul cârmei. Cârma și echea trebuie să fie astfel dispuse, încât să nu fie avariate de funcționarea dispozitivului de degajare sau de elice.

Va fi prevăzută o saulă de salvare plutitoare în ghirlandă în partea exterioară a bărcii de salvare, cu excepția zonei cârmei și elicei.

Bărcile de salvare care nu se redresează automat când se răstoarnă, trebuie să aibă în partea inferioară a corpului inele de prindere pentru a permite oamenilor să se țină de barcă. Inelele de prindere trebuie să fie fixate de barca de salvare în așa fel încât în cazul unui șoc suficient pentru desprinderea lor de pe corpul bărcii de salvare, aceasta să se facă fără avarierea bărcii.

Toate bărcile de salvare trebuie să fie prevăzute cu chesoane sau compartimente etanșe la apă, suficiente pentru depozitarea articolelor mici de echipament, apă și provizii. Vor fi prevăzute mijloace pentru depozitarea apei de ploaie colectate.

Toate bărcile de salvare destinate a fi lansate cu ajutorul unuia sau mai multor curenți, trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de decuplare conform următoarelor prevederi:

a. mecanismul să fie astfel reglat încât toate cârligele să fie decuplate simultan.

b. mecanismul trebuie să aibă două posibilități de decuplare, după cum urmează:

– o posibilitate de decuplare normală care va decupla barca de salvare când aceasta plutește sau dacă cârligele nu se află sub sarcină;

– o posibilitate de decuplare în sarcină, care va permite decuplarea bărcii de salvare cu cârligele sub sarcină. Acest mecanism trebuie să fie astfel reglat încât să decupleze barca de salvare în orice condiții de încărcare, adică la sarcina zero, barca de salvare fiind în apă, la o sarcină de 1,1 ori greutatea bărcii de salvare când aceasta este încărcată complet cu persoane și echipament. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se evita ca o astfel de decuplare să se producă accidental sau prematur.

c. comanda decuplării trebuie să fie clar marcată într-o culoare care contrastează cu culorile înconjurătoare.

d. mecanismul va fi conceput cu un coeficient de siguranță care să corespundă de 6 ori sarcinii de rupere a materialelor utilizate, considerând că greutatea bărcii de salvare este egal distribuită între curenți.

Fiecare barcă de salvare trebuie să fie prevăzută cu un dispozitiv de decuplare care să permită barbetei prova să fie decuplată când este tensionată.

Fiecare barcă de salvare care este dotată cu un aparat radiotelefonic VHF de emisie-recepție cu antenă ce este separat montată, se va prevedea cu instalații pentru așezarea și fixarea efectivă a antenei în poziția sa de funcționare.

Bărcile de salvare destinate a fi lansate de-a lungul bordajului navei trebuie să aibă patine și amortizoare necesare pentru a înlesni lansarea la apă și a preveni avarierea bărcii de salvare.

O lampă comandată manual, vizibilă în timpul nopții în condiții de vizibilitate bună la o distanță de cel puțin 2 mile pentru o perioadă de cel puțin 12 ore, trebuie să fie fixată în exterior la partea cea mai înaltă a tendei sau acoperișului. Dacă lumina este o lumină cu intermitență, va trebui să emită 50 eclaturi pe minut în primele 2 ore de funcționare din perioada de 12 ore de funcționare.

O lampă sau o sursă de lumină trebuie să fie prevăzută în interiorul bărcii de salvare pentru a furniza cel puțin 12 ore un iluminat care să permită citirea instrucțiunilor privind supraviețuirea și folosirea echipamentului; totuși nu trebuie să fie permisă folosirea lămpilor cu petrol în acest scop.

Bărcile de salvare cu motor trebuie să aibă montată sau antrenată o pompă de drenaj, cu debitul de cel puțin 50 l/min, care trebuie să asigure, pe cât posibil, drenarea spațiului în interiorul carcasei motorului, precum și a zonelor din afara carcasei. Instalația pentru comutarea pompei trebuie să se afle în afara carcasei, iar poziția comutatorului trebuie să indice zona drenată.

Bărcile de salvare trebuie să fie prevăzute cu o instalație pentru captarea apei de ploaie.

Fiecare barcă de salvare trebuie să fie astfel amenajată încât să existe o bună vizibilitate în prova, pupa și în ambele borduri din postul de comandă și de manevră, pentru siguranța lansării și manevrei.

Bărcile de salvare cu motor trebuie să aibă la pupa o instalație pentru remorcarea bărcilor și a plutelor de salvare.

Echipamentul bărcilor de salvare

Toate obiectele care fac parte din echipamentul bărcilor de salvare, cu excepția căngilor care trebuie să fie ținute liber pentru a para efectele izbiturilor, trebuie să fie asigurate în interiorul bărcii de salvare prin legare, depozitare în lăzi sau chesoane, așezate pe suporți sau dispozitive similare de rezemare sau alte mijloace corespunzătoare. Echipamentul trebuie să fie asigurat în așa fel încât să nu îngreuneze operațiunile de abandon. Toate obiectele care fac parte din echipamentul bărcii de salvare trebuie să fie, pe cât posibil, de dimensiuni mici și greutate redusă și vor fi ambalate într-o formă corespunzătoare și care să nu stânjenească activitatea la bordul bărcii.

Cu excepția dispozițiilor contrare, echipamentul normal al fiecărei bărci de salvare trebuie să cuprindă:

un număr suficient de rame plutitoare pentru deplasare în apă liniștită. Pentru fiecare ramă trebuie prevăzute cuie de strapazan, furcheți sau alte mijloace echivalente. Cuiele de strapazan vor fi legate de barcă cu saule sau lanțuri;

două căngi;

un ispol plutitor și două ghiordele;

un manual de supraviețuire;

un habitaclu conținând un compas eficace cu diametrul rozei suficient pentru indicarea normală a gradațiilor și care este iluminat sau prevăzut cu mijloace corespunzătoare de iluminare. La bărcile de salvare complet închise, habitaclul trebuie să fie prevăzut permanent în postul de guvernare; la toate celelalte tipuri de bărci de salvare, el trebuie să fie prevăzut cu mijloace corespunzătoare de montare;

o ancoră plutitoare de mărime adecvată cu o parâmă rezistentă la șoc și o saulă de lansare care să poată fi apucată bine când este umedă. Rezistența ancorei plutitoare, a parâmei și a saulei de lansare trebuie să fie suficientă pentru orice stare a mării;

două barbete cu diametrul de 14 mm sau mai mare, calculate fiecare la o tensiune de rupere corespunzătoare cu 0,35 din masa bărcii de salvare cu întregul echipament, număr de oameni și cu instalația de propulsie, dacă aceasta există; lungimea barbetei trebuie să fie egală cu de două ori înălțimea de la linia de plutire la cel mai mic pescaj al navei până la puntea bărcilor sau 15 m, care este mai mare; barbeta trebuie să fie prinsă de extremitatea prova a bărcii de salvare , cu ajutorul unei gașe sau carabină în așa fel încât să poată fi ușor eliberată, iar alta prinsă de etamboul bărcii de salvare și gata de exploatare;

două topoare, câte unul la fiecare extremitate a bărcii;

recipienți etanși la apă conținând o cantitate totală de 3 l de apă dulce de fiecare persoană pe care barca de salvare este autorizată să o transporte, din care un litru pentru fiecare persoană poate fi înlocuit de către un aparat de desalinizare care să poată produce o cantitate egală de apă dulce în două zile;

un pahar inoxidabil legat cu un șnur;

un vas gradat inoxidabil pentru băut apă;

o rație de hrană având cel puțin 10.000 kJ pentru fiecare persoană pe care barca de salvare este3 autorizată să o transporte; aceste rații trebuie să fie păstrate în ambalaje etanșe la aer și depozitate în containere etanșe la apă;

patru rachete parașută luminoase;

șase facle de mână;

două semnale fumigene plutitoare;

o lampă electrică etanșă la apă, corespunzătoare pentru semnalizarea în codul Morse împreună cu un set de baterii și un bec de rezervă într-un container etanș la apă;

o oglindă pentru semnalizare în timpul zilei, cu instrucțiuni pentru folosirea sa pentru a semnaliza către nave și aeronave;

un exemplar din semnalele de salvare, imprimate pe un material rezistent la apă sau într-un container etanș la apă;

un fluier sau un mijloc de semnalizare sonoră echivalent, care să asigure nivelul presiunii acustice de circa 100 dB la distanța de 1 m;

o trusă de prim-ajutor într-o cutie etanșă la apă, care să poată fi închisă ermetic după folosire;

șase doze de medicamente contra răului de mare și câte un sac folosit în caz de vomă, pentru fiecare persoană;

un briceag mare legat la barcă printr-un șnur;

trei chei pentru deschis conserve;

două inele de recuperare legate cu câte o parâmă plutitoare cu o lungime de cel puțin 30 m;

o pompă manuală;

un set de unelte de pescuit;

scule suficiente pentru reglaje minore ale motorului și accesoriile sale;

echipament de stingere a incendiului, corespunzător pentru stingerea hidrocarburilor aprinse;

un proiector care să poată ilumina eficient în timpul nopții pentru o perioadă de 6 ore și o funcționare continuă pentru cel puțin 3 ore un obiect colorat deschis, având o lățime de 18 m la o distanță de 180 m; dacă proiectorul se fixează permanent, atunci instalația sa trebuie să permită rotirea în plan orizontal la 360 și înclinarea în plan vertical la 90 în sus și la 30 în jos;

un reflector radar eficace;

mijloace de protecție termică suficiente pentru 10% din numărul de persoane pe care barca de salvare este autorizată să le transporte sau pentru două, care din acestea este mai mare;

Inscripționări pe bărcile de salvare

Dimensiunile bărcii de salvare și numărul de persoane pentru care este autorizată, trebuie să fie clar înscrise pe barca de salvare cu caractere permanente.

Numele și porul de înregistrare ale navei căreia îi aparține barca de salvare trebuie să fie înscrise în fiecare bord al bărcii de salvare, în prova, cu litere mari în alfabetul latin.

Numele navei căreia îi aparține barca de salvare și numărul bărcii de salvare trebuie să fie indicate în așa fel încât să fie vizibile de sus în jos.

Bărcile trebuie vopsite în culoare portocalie în exterior, și cu o culoare odihnitoare în interior.

Bărci de salvare parțial închise

Bărcile de salvare parțial închise trebuie să fie prevăzute cu acoperișuri rigide permanent fixate, extinzându-se pe cel puțin 20% din lungimea bărcii de salvare, începând din extremitatea prova și cel puțin 20% din lungimea bărcii de salvare, începând din extremitatea pupa. Barca de salvare trebuie să fie prevăzută cu o tendă pliabilă fixată în permanență, care împreună cu acoperișul rigid asigură ocupanților bărcii de salvare un adăpost etanș la intemperii, oferindu-le și o protecție termică. Tenda trebuie să fie astfel dispusă încât:

să fie prevăzută cu secțiuni rigide sau cu tuburi corespunzătoare care să permită montarea sa;

să poată fi ușor montată de cel mult două persoane;

să fie izolată pentru a proteja ocupanții de căldură sau frig, având cel puțin două straturi de material separate de un spațiu de aer sau un alt mijloc la fel de eficace; vor fi prevăzute mijloace care să prevină acumularea de apă în spațiul de aer;

suprafața exterioară trebuie să aibă o culoare foarte vizibilă, iar cea interioară, o culoare care să nu incomodeze ocupanții;

să aibă intrări la ambele extremități și în fiecare bord, prevăzute cu mijloace de închidere care să poată fi ușor și repede închise sau deschise din interior sau din exterior, astfel încât să permită ventilația, dar să împiedice pătrunderea apei de mare, vântului sau frigului; vor fi prevăzute mijloace pentru a menține intrările fixate în poziția închisă sau deschisă;

cu intrările închise, să permită să intre suficient aer pentru ocupanți;

să aibă posibilități pentru colectarea apei de ploaie;

ocupanții să poată părăsi barca de salvare în cazul când aceasta se răstoarnă.

Acoperișurile rigide ale bărcilor trebuie să aibă ferestre sau iluminatoare, care să permită pătrunderea luminii zilei în cantitate suficientă, evitând iluminarea artificială.

Acoperișurile rigide trebuie să fie dotate cu mână curentă, de care să se țină oamenii când merg în exteriorul bărcii.

Instalația de radiotelegrafie trebuie să fie instalată într-o cabină suficient de spațioasă pentru a primi atât echipamentul cât și o persoană care îl deservește. Nu se cere o cabină separată dacă construcția bărcii prevede un spațiu adăpostit.

Bărcile de salvare parțial închise cu redresare automată

Acoperișurile rigide vor trebui să formeze două adăposturi. Dacă adăposturile sunt prevăzute cu pereți, aceștia trebuie să aibă deschideri de mărime suficientă ca să permită un acces ușor unei persoane purtând un costum impermeabil sau haine călduroase și o vestă de salvare. Înălțimea în interiorul adăpostului trebuie să fie suficientă pentru a permite oamenilor un acces ușor la locurile lor situate în partea din prova sau din pupa bărcii de salvare.

Adăposturile, compuse din acoperișuri rigide și tende, trebuie să asigure manevra de lansare și de ridicare a bărcii de salvare din interiorul ei și trebuie să asigure, pe cât este posibil, utilizarea ramelor. La fiecare loc de așezare marcat, se va prevedea o centură de siguranță. Centura de siguranță trebuie să fie astfel concepută încât să mențină pe locul său o persoană având o greutate de 100 kg, atunci când bărcii de salvare este în poziție răsturnată. Stabilitatea bărcii de salvare trebuie să fie astfel încât aceasta să se redreseze din poziția răsturnată, când este complet sau parțial încărcată cu persoane și întregul echipament, iar persoanele au legate centurile de siguranță.

Motorul și sistemul de transmisie să fie comandate de la timonă.

Motorul și instalațiile sale trebuie să poată funcționa în orice poziție în timpul răsturnării și să continue să funcționeze după ce barca de salvare s-a redresat sau trebuie să se repornească ușor când barca de salvare s-a redresat, iar apa a fost drenată. Proiectarea instalațiilor de combustibil și de ungere trebuie să prevină pierderile de combustibil și pierderile mai mari de 250 ml de ulei de ungere din motor în timpul răsturnării.

Echipamentul motorului, tubulatura de aer și alte deschideri trebuie să fie astfel const4uie, încât la răsturnarea bărcii și revenirea ei pe chilă dreaptă, să excludă posibilitatea pătrunderii apei în motor.

Motoarele răcite cu aer trebuie să aibă o instalație de tubulaturi pentru aspirația aerului de răcire și de evacuarea lui în afară bărcii de salvare. Vor fi prevăzute clapete acționate manual pentru aspirația și evacuarea aerului de răcire din interiorul bărcii de salvare.

O barcă de salvare parțial închisă cu redresare automată trebuie să fie astfel construită și întărită încât să asigure protecția contra accelerațiilor periculoase rezultate din șocul care se produce în bordajul navei la o viteză de impact de cel puțin 3,5 m/s, când barca de salvare este complet încărcată cu persoane și echipament.

Barca de salvare trebuie să fie cu drenare automată.

Bărcile de salvare complet închise

Fiecare barcă de salvare complet închisă trebuie să fie prevăzută cu un acoperiș care să închidă complet barca de salvare. Închiderea trebuie să fie astfel încât să îndeplinească următoarele cerințe:

să protejeze ocupanții de căldură și de frig;

accesul în barcă trebuie să se facă printr-un tambuchi care să poată fi închis pentru a face barca de salvare etanșă la apă;

tambuchiurile de acces trebuie să fie dispuse în așa fel încât să permită executarea operațiunilor de lansare la apă și de recuperare fără ca vre-un ocupant să fie obligat să părăsească adăpostul;

tambuchiurile de acces trebuie să se poată deschide atât din interior cât și din exterior și să fie dotate cu mijloace care să asigure menținerea lor în poziție închisă;

să fie posibilă deplasarea bărcii prin vâslire;

să poată suporta greutatea totală a bărcii de salvare, inclusiv tot echipamentul, mașinile și numărul de persoane, când barca de salvare se găsește în poziție răsturnată cu tambuchiurile închise, neexistând infiltrații de apă importante;

să fie prevăzută cu geamuri sau panouri transparente în ambele borduri, care să permită pătrunderea în interiorul bărcii de salvare a luminii naturale, suficientă pentru a se evita iluminatul artificial când tambuchiurile sun închise;

să aibă balustradă de prindere pentru securitatea oamenilor atunci când aceștia circulă în interiorul bărcii de salvare și care să înlesnească îmbarcarea și debarcarea;

oamenii să aibă acces de la intrare pe locurile lor, fără să fie obligați să escaladeze banchetele sau alte obstacole;

ocupanții să fie protejați contra efectelor depresiunilor periculoase care pot fi provocate de motorul bărcii;

organele de comandă și aparatele pentru observarea funcționării motorului, trebuie să fie amplasate lângă postul de comandă al cârmei.

Barca de salvare trebuie să poată suporta numărul total de persoane și întregul echipament când este în poziție verticală în apă calmă și găurită în orice loc sub linia de plutire, iar stabilitatea sa trebuie să fie astfel încât în caz de răsturnare, să se redreseze într-o poziție care să ofere ocupanților săi o ieșire deasupra nivelului apei.

Bărci de salvare lansate la apă prin cădere liberă

O barcă de salvare amenajată pentru lansare la apă prin cădere liberă trebuie să corespundă cerințelor pentru bărcile de salvare complet închise și să fie construită astfel încât să ofere o protecție împotriva accelerațiilor periculoase rezultate la lansare, când este complet încărcată cu oameni și echipament, de la înălțimea maximă la care este prevăzută să fie amplasată deasupra liniei de plutire când nava este în condiții de pescaj minim, în condiții nefavorabile de asietă de la 10 și cu nava înclinată cel puțin 20 într-un bord sau altul.

Bărci de salvare echipate cu instalație autonomă de alimentare cu aer

O barcă de salvare echipată cu instalație autonomă de alimentare cu aer, corespunzând cerințelor pentru bărcile de salvare complet închise, trebuie în plus să fie amenajată astfel încât când este în marș și toate intrările și deschiderile sunt închise, aerul din interiorul bărcii de salvare să rămână respirabil fără dificultate, iar motorul să funcționeze normal pentru o perioadă de cel puțin 10 minute. În timpul acestei perioade, presiunea atmosferică din interiorul bărcii de salvare nu trebuie să coboare nici sub presiunea atmosferică exterioară, nici să depășească cu mai mult de 20 milibari. Instalația trebuie să aibă indicatoare exterioare care să indice presiunea aerului debitat tot timpul.

Bărci de salvare protejate contra incendiului

O barcă de salvare protejată contra incendiului, corespunzând cerințelor pentru bărcile de salvare complet închise și cerințelor pentru bărcile de salvare echipate cu instalație autonomă de alimentare cu aer, trebuie în plus, atunci când este în stare de plutire, să poată proteja număr de persoane pentru care este autorizată, pentru cel puțin 8 minute, când este acoperită d un foc continuu de petrol lampant și în poziție suspendată deasupra flăcărilor cel puțin 2 minute. În acest caz rezistența corpului bărcii trebuie să rămână suficientă pentru utilizarea ei în condiții marine.

Modelul experimental al bărcii cu orice sistem de protecție trebuie să fie încercat în aceste condiții. Totuși, nu este necesar să se încerce barca în poziție suspendată deasupra flăcărilor, dacă protecția bărcii la lansarea ei în flăcări nu este asigurată de construcția bărcii însăși.

Trebuie să fie asigurată posibilitatea conducerii bărcii de salvare și eliberarea cârligelor bărcilor din interiorul bărcii.

Construcția bărcii trebuie să fie astfel încât să asigure o ușoară deschidere și închidere a capacelor și ușilor tambuchiurilor de intrare, închidere atât din afară cât și din interiorul ei, precum și îmbarcarea în barcă a tuturor oamenilor prevăzuți în timp de cel mult 1,5 minute.

Barca de salvare trebuie să se echipeze cu instrucțiuni detaliate de folosire a ei în condițiile posibile de foc, precum și cu o trusă de medicamente speciale pentru cazurile de arsuri și intoxicațiile cu oxid de carbon.

Sistemul de răcire pentru termoizolarea corpului trebuie să asigure temperatura aerului în interiorul bărcii la nivelul capului omului stând jos, de cel mult 60C în cazul în care barca se află suspendată deasupra flăcărilor.

O barcă de salvare care este protejată la foc printr-o instalație de pulverizare a apei, trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

aspirația apei de mare trebuie să fie astfel dispusă încât să prevină intrarea lichidelor inflamabile care plutesc pe suprafața apei;

tubulatura și armătura sistemului de protecție cu apă, trebuie să fie rezistentă la apă, la coroziune și trebuie prevăzută posibilitatea spălării lor cu apă dulce. Sistemul de stropire, trebuie să se pună în funcțiune din postul de comandă al bărcii.

Instalația trebuie să fie alimentată cu apă de mare de către o motopompă cu autoamorsare. Trebuie să fie posibilă deschiderea și închiderea debitului de apă din exteriorul bărcii de salvare.

Instalații pentru manevrarea bărcilor de salvare la bord

Gruiele sunt instalații care servesc pentru lansarea la apă a ambarcațiunilor de la bordul navei, precum și pentru ridicarea, așezarea și păstrarea lor la bord, în tot timpul exploatării navei. Ele sunt formate dintr-un sistem cinematic de grinzi care asigură ieșirea bărcii în afara bordului în vederea lansării și un sistem de acționare cu troțe, pentru ieșirea în afara bordului, lansarea, ridicarea sau retragerea la bord a bărcilor.

Gruiele de bărci de salvare pot fi împărțite în trei grupe principale:

pivotante;

rabatabile;

gravitaționale.

Gruiele pivotante – sunt formate din una sau două grinzi curbate în plan vertical, care se rotesc în jurul axei lor verticale pentru a face posibilă lansarea bărcilor. Se utilizează doar pentru manevrarea bărcilor de serviciu.

Fig. 3.1.

Gruiele rabatabile – sunt formate din grinzi rezistente, drepte sau curbate, rotite în jurul unor articulații cu ax orizontal, plasate la partea inferioară. Se utilizează pentru bărci de salvare de mase până la 2300 kg.

Gruiele gravitaționale – sunt ansambluri cinematice care asigură lansarea bărcilor numai sub acțiunea forțelor de gravitație, fără consum de energie musculară sau mecanică. După schema lor cinematică, gruiele gravitaționale au mișcarea lor principală de rotație sau de translație.

Gruiele bărcilor de salvare trebuie să fie oricând gata de funcționare, astfel încât bărcile să fie date la apă rapid și sigur chiar în condițiile unor înclinări transversale de 15 și longitudinale de 10 ale corpului navei. Ele trebuie să permită ambarcarea rapidă a oamenilor, fără ca utilizarea unui mijloc de salvare să afecteze alte mijloace de salvare sau manevrabilitatea navei.

Manevrele de ieșire a bărcii în afara bordului și de lansare trebuie să fie posibilă fără surse de energie mecanică, folosindu-se fie energia omului, fie gravitația.

Viteza de lansare a bărcilor trebuie să fie limitată superior astfel încât impactul cu apa să nu distrugă corpul bărcii (maxim 60…90 m/min).

Fig. 3.2.

Gruiele gravitaționale

În figura 3.2. este reprezentată schema unei gruie gravitaționale dublu articulate, utilizată pentru bărci de salvare de capacități peste 42 persoane.

Postamentul 11 este o construcție tubulară sudată. În zona sa medie este amplasat limitatorul 10, cu ajutorul căreia brațul de gruie este fixat în timpul navigației, iar în partea sa superioară este montată rola de deviere 8 a sistemului de acționare cu troțe. În partea inferioară este fixat boțul pârghiei 13, articulate cu brațul 4. În zona mediană a brațului sunt montați ocheții parâmei de salvare 2, precum și urechea de fixare de braț a bărcii, cu ajutorul centurii 5, pentru perioada de navigație. În partea inferioară, spre exterior, pe brațul de gruie este montat suportul 14, pe care barca 1 se sprijină cu chila ei; de asemenea ea se sprijină cu bordul pe tampoanele 9 montate în zona mediană a brațului. Deasupra tampoanelor, pe brațul de gruie, este monta un ochet pentru fixarea centurii de blocare 5. Vârful fiecărui braț este echipat cu câte două role de deviere 15, amplasate de fiecare parte a brațului, role între care este montat ciocul 6,a cărui construcție servește la fixarea legăturii 3, pentru situația de navigație. Această legătură constă dintr-o pastică mobilă, un lanț și un ochet pentru cârligul sistemului de suspendare a bărcii. Așezată pe suporții de chilă în timpul navigației, barca este fixată de brațele gruiei cu ajutorul centurilor 5, a căror eliberare se realizează simultan cu eliberarea limitatorilor brațelor.

Fiecare barcă este deservită de către două brațe de gruie. În poziția de navigație, prin intermediul legăturilor 3 cu cablu și scripete, barca este suspendată pe ciocurile 6 ale brațelor, care preiau întreaga sarcină a bărcii și la ieșirea acesteia peste bord nu permit coborârea ei decât după ce legăturile 3 au trecut de ciocurile 6.

Pentru ieșirea peste bord a brațelor de gruie, inițial se eliberează limitatorii 10 de legare a bărcii pe braț. Prin eliberarea frânei vinciului de gruie, se produce ieșirea liberă peste bord a brațelor de gruie, împreună cu barca suspendată. În timpul ieșirii peste bord, frânarea este asigurată cu ajutorul parâmei 7 ; cursa brațului este limitată de tirantul telescopic 12.

La ieșirea peste bord a gruielor dublu articulate se realizează două înclinări succesive ale brațelor; inițial în jurul articulației interioare, până când pârghia 13 devine orizontală și în continuare în jurul articulației exterioare până în poziția limită a tirantului telescopic 12,care limitează deplasarea brațului de gruie. Ocheții legăturilor trec succesiv de ciocurile 6 și atunci când brațele de gruie

Fig. 3.3.

sunt complet ieșite peste bordul navei, prin continuarea filării parâmelor, începe coborârea bărcii, cu viteză reglată de frâna centrifugală a vinciului de gruie sau cu ajutorul frânei manuale.

Un dezavantaj al gruielor articulate este înălțimea lor considerabilă, cele simplu articulate fiind mai înalte decât cele dublu articulate.

În figurile 3.3. și 3.4. sunt reprezentate două tipuri la care mișcarea principală a brațului este cea de translație. Se observă că gruia din figura 3.3. are o singură cale de translație 6, în care se deplasează rolele 5, iar cea din figura 3.4. are două căi de translație 6, care au permis reducerea înălțimii gruiei.

Fig. 3.4.

Plute de salvare

Cerințe generale pentru plutele de salvare

Toate plutele de salvare trebuie să fie astfel construite încât să reziste la intemperii timp de 30 zile în stare de plutire în toate condițiile de stare a mării.

Pluta de salvare trebuie să fie astfel construite încât atunci când este lansată la apă de la o înălțime de 18 m, atât pluta de salvare cât și echipamentul său să poată fi folosită în condiții satisfăcătoare. Dacă pluta de salvare este amplasată la o înălțime mai mare de 18 m deasupra liniei de plutire în condiții de pescaj minim, ea trebuie să fie de un tip care a fost încercat cu rezultate satisfăcătoare la aruncarea în apă de la o înălțime cel puțin egală cu înălțimea la care a fost amplasată.

În starea de plutire, pluta de salvare trebuie să poată rezista la sărituri repetate ale persoanelor, de la înălțimea de cel puțin 4,5 m față de podeaua sa atât cu, cât și fără cortul ridicat.

Pluta de salvare și anexele sale trebuie să fie astfel construite încât pluta să poată fi remorcată cu o viteză de 3 Nd în apă calmă când este complet încărcată cu persoane și echipament și cu una din ancorele sale plutitoare la apă.

Pluta de salvare trebuie să aibă un cort pentru protecția ocupanților contra intemperiilor, care să se desfacă automat când pluta de salvare este lansată la apă și plutește. Cortul trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

să asigure izolarea căldurii și frigului prin intermediul unui material dublu, separat printr-un strat de aer, sau prin alte mijloace similare eficace;

partea sa inferioară trebuie să aibă o culoare care să nu incomodeze pe ocupanți;

fiecare intrare trebuie să fie vizibil marcată și prevăzută cu perdea de închidere ajustată care să poată fi ușor și rapid deschisă atât din interior cât și din exterior, pentru a permite aerisirea, însă să împiedice intrarea apei de mare, a vântului și a frigului. Plutele de salvare care sunt autorizate să preia mai mult de 8 persoane trebuie să aibă cel puțin două intrări diametral opuse;

trebuie să fie permisă în permanență intrarea unei cantități de aer suficientă pentru ocupanți chiar dacă intrările sunt închise;

trebuie să fie prevăzut cu cel puțin un hublou pentru observare;

trebuie să fie prevăzut cu mijloace pentru colectarea apei de ploaie;

trebuie să aibă peste tot o înălțime suficientă pentru a adăposti ocupanții în poziție șezând.

În afară de cazul când pluta de salvare nu este lansată la apă cu un dispozitiv de lansare aprobat și nu se cer să fie portabilă, greutatea totală a plutei de salvare, containerul și echipamentul său nu trebuie să depășească 185 kg.

La plutele de salvare care se echipează cu stație radio portabilă, trebuie să aibă un dispozitiv de fixare corespunzător pentru stația radio și antenă cu diametrul de cel puțin 55 mm și care să treacă prin acoperișul plutei. Dispozitivul de trecere pentru antenă trebuie să aibă o etanșare sigură.

În plus față de cerințele menționate mai sus, o plută de salvare care este lansată la apă cu ajutorul unui dispozitiv de lansare aprobat, trebuie:

când pluta de salvare este încărcată cu persoane și echipament, să poată rezista la un șoc lateral contra bordului navei cu o viteză de cel puțin 3,5 m/s și, de asemenea, la o cădere în apă de la cel puțin 3 m fără avarii care să afecteze funcționarea sa;

să fie prevăzută cu mijloace pentru apropierea plutei de salvare de puntea de îmbarcare și menținerea ei fixă în timpul îmbarcării.

Fiecare plută de salvare lansată din grui de pe navele de marfă trebuie să fie dispusă în așa fel încât să poată primi întreaga sa încărcătură de persoane în cel mult 3 minute de la emiterea ordinului de îmbarcare.

Se vor prevedea saule care trebuie să fie bine fixate, în ghirlandă de jur împrejur în interiorul și în exteriorul plutei de salvare.

Pluta de salvare va fi prevăzută cu o parâmă rezistentă cu o lungime cel puțin dublul distanței dintre poziția de amplasare și linia de plutire în condiții de pescaj minim sau 15 m, care dintre acestea este mai mare.

Pe plutele de salvare, în partea superioară a tuburilor plutitoare sau a camerelor (compartimentelor) plutitoare, de jur împrejurul plutei trebuie să se aplice benzi din material reflectorizant cu dimensiunile de 50 300 mm și la o distanță de 500 mm una de alta.

Pe partea inferioară a plutei (fundul) trebuie să fie aplicate patru benzi din material reflectorizant de aceleași dimensiuni și la aceeași distanță, iar în centrul plutei – două asemenea benzi în formă de cruce.

Anexele plutelor de salvare

Se vor prevedea saule care trebuie să fie bine fixate în ghirlandă de jur împrejur în interiorul și exteriorul plutei de salvare.

Pluta de salvare va fi prevăzută cu o parâmă rezistentă cu o lungime cel puțin dublul distanței dintre poziția de amplasare și linia de plutire în condiții de pescaj minim sau 15 m, care din acestea este mai mare.

Echipamentul plutelor de salvare

Toate obiectele de echipament trebuie să fie acceptate de organe competente pentru aceasta, să fie pe cât posibil compacte, de gabarite mici, comode și ambalate rezistent, precum și fixate corespunzător pe locurile stabilite inițial pe plute.

Echipamentul obișnuit al fiecărei plute de salvare trebuie să se compună din:

un colac de salvare legat cu o parâmă plutitoare de cel puțin 30 m;

un cuțit cu lamă fixă având un mâner plutitor prevăzut cu o saulă de siguranță, depozitat într-un buzunar din exteriorul cortului lângă punctul la care parâma este fixată de pluta de salvare. În plus, o plută de salvare cu capacitatea de 13 persoane sau mai mult trebuie să fie prevăzută cu un al doilea cuțit care nu trebuie să fie de tipul lamă fixă;

un ispol plutitor pentru o plută de salvare cu o capacitate pentru maximul 12 persoane. Două ispoale plutitoare pentru plutele de salvare cu capacitatea de 13 persoane și mai mult;

doi bureți;

două ancore plutitoare cu parâmă și saulă de lansare rezistente la șoc, una fiind de rezervă, iar alta fiind permanent legate la plută, în așa fel încât să mențină pluta în vânt și într-o poziție stabilă când pluta este umflată sau este la apă. Rezistența fiecărei ancore, a parâmei și saulei de lansare, trebuie să fie adecvată pentru orice stare a mării. Ancorele plutitoare trebuie să fie prevăzute cu un vârtej la fiecare capăt al saulei și trebuie să fie de un tip care nu se răsucește;

două padele plutitoare;

trei chei pentru deschis conserve. Cuțitele de securitate având lame speciale pentru deschis conserve sunt corespunzătoare acestor cerințe; dacă nu se prevăd cutii de conserve, nu se cer chei pentru deschidere;

o trusă de prim-ajutor într-o cutie etanșă la apă care să poată fi închisă ermetic după folosire;

un fluier sau un mijloc de semnalizare sonoră echivalent, care să asigure nivelul presiunii acustice de circa 100 dB la distanța de un metru;

patru rachete parașută luminoase;

șase facle de mână;

două semnale fumigene plutitoare;

o lampă electrică etanșă la apă, corespunzătoare pentru semnalizarea în codul MORSE împreună cu un set de baterii și un bec de rezervă, într-un container etanș la apă;

un reflector radar eficient;

o oglindă pentru semnalizare ziua și instrucțiuni de folosire a sa pentru semnalizare la nave și aeronave;

un exemplar din semnalele de salvare pe un carton impermeabil sau într-o casetă etanșă la apă;

o trusă cu unelte pentru pescuit;

o rație de hrană având cel puțin 10.000 kJ pentru fiecare persoană pe care pluta de salvare este autorizată să o transporte; aceste rații trebuie păstrate în ambalaje etanșe la aer și depozitate în containere etanșe la apă;

recipiente etanșe la apă, conținând o cantitate totală de 1,5 l de apă dulce pentru fiecare persoană pe care pluta este autorizată să o transporte, din care 0,5 l de persoană pot fi înlocuiți de către un aparat de desalinizare care poate produce o cantitate egală de apă dulce în două zile;

un vas inoxidabil gradat pentru băut apă;

șase doze de medicamente contra răului de mare și câte un sac folosit în caz de vomă pentru fiecare persoană pe care pluta de salvare este autorizată să o transporte;

instrucțiuni privind supraviețuirea;

instrucțiuni pentru luarea măsurilor imediate;

un număr suficient de mijloace de protecție termică suficiente pentru 10% din număr de persoane pe care pluta este autorizată să le transporte sau două, care din acestea este mai mare.

În cazuri corespunzătoare, echipamentul trebuie depozitat într-un container care, dacă nu face parte integrantă sau dacă nu este fixat la pluta de salvare, trebuie să fie amarat și asigurat în interiorul plutei de salvare și să poată pluti în apă timp de cel puțin 30 minute fără să se deterioreze conținutul său.

Dispozitive care să permită plutelor de salvare plutirea liberă

Sistemul de barbete

Sistemul de barbete al plutei de salvare trebuie să prevadă o legătură între navă și pluta de salvare, când este eliberată, și, în cazul unei plute de salvare gonflabile, în stare umflată, să nu fie antrenată sub apă de nava care se scufundă.

Legătura puțin rezistentă

Dacă dispozitivele care permit plutirea liberă a plutelor de salvare folosesc o legătură puțin rezistentă, aceasta trebuie:

să nu se rupă sub efectul forței necesare la tragerea saulei din containerul plutei de salvare;

dacă este adecvat, să aibă o rezistență suficientă care să permită umflarea plutei de salvare;

să se rupă sub efectul unei forțe de 2,2 0,1 kN.

Dispozitive de declanșare hidrostatice

Dacă se folosește un dispozitiv de declanșate hidrostatic la dispozitivele care permit plutirea liberă a plutelor de salvare, acesta trebuie:

să fie executat dintr-un material compatibil care să prevină funcționarea greșită. Nu trebuie permise galvanizarea sau alte forme de acoperire metalică a elementelor dispozitivului de declanșare hidrostatic;

să declanșeze automat pluta de salvare de la o înălțime de cel mult 4 m;

să aibă posibilități de drenaj care să prevină acumularea de apă în camera hidrostatică când dispozitivul este în poziția sa normală;

să fie astfel construit încât să prevină declanșarea când este acoperit de valuri;

să aibă în exterior imprimat (fără să se șteargă) tipul și numărul seriei;

să fie prevăzut cu un document sau o placă de identificare care să indice data fabricației, tipul și numărul seriei;

să fie astfel conceput încât fiecare element legat la sistemul de baretă să aibă o rezistență cel puțin egală cu cea cerută pentru baretă.

Plute de salvare lansate din grui

O plută de salvare care este lansată la apă cu ajutorul unui dispozitiv de lansare aprobat, trebuie:

când pluta de salvare este încărcată complet cu persoane și echipament să poată rezista la un șoc lateral contra bordului navei cu o viteză de cel puțin 3,5 m/s, și de asemenea la o cădere în apă de la cel puțin 3 m fără avarii care să afecteze funcționarea sa;

să fie prevăzută cu mijloace pentru aducerea plutei de salvare alături de puntea de îmbarcare și menținerea ei fixă în timpul îmbarcării.

Fiecare plută de salvare lansată din grui de pe navele de pasageri trebuie să fie dispusă în așa fel încât să poată primi rapid întreaga sa încărcătură de persoane.

Fiecare plută de salvare lansată din grui de pe navele de marfă trebuie să fie dispusă în așa fel încât să poată primi întreaga sa încărcătură de persoane în cel mult 3 minute de la emiterea ordinului de îmbarcare.

Plute de salvare gonflabile

Construcția plutelor de salvare gonflabile

Camera plutitoare principală trebuie să fie împărțită în cel puțin două compartimente separate, fiecare având câte o supapă de reținere pentru umflare. Camerele plutitoare trebuie să fie astfel dispuse încât în cazul în care oricare din compartimente este avariat sau nu poate fi umflat, compartimentele intacte trebuie să poată să susțină numărul de persoane pe care pluta de salvare este autorizată să-l preia, fiecare având o greutate de 75 kg, stând în poziție normală, cu bordul liber pozitiv pe toată periferia plutei de salvare.

Podeaua plutei de salvare trebuie să fie etanșă la apă și să poată fi izolată contra frigului:

fie cu ajutorul uneia sau a mai multor compartimente pe care ocupanții le pot umfla sau care se umflă automat și pot fi dezumflate sau reumflate de ocupanți;

fie prin alte mijloace de eficiență egală care nu necesită umflare.

Pluta de salvare trebuie să fie umflată cu un gaz netoxic. Umflarea trebuie să fie efectuată în timp de un minut când temperatura mediului ambiant este între 18C și 20C și în timp de 3 minute când temperatura mediului ambiant este de -30C. După umflare, pluta de salvare trebuie să-și mențină forma când este încărcată cu numărul de persoane și echipamentul pentru care este autorizată.

Fiecare compartiment gonflabil trebuie să poată rezista la o presiune egală cu de 3 ori presiunea de lucru, trebuie însă evitată atingerea unei presiuni care să depășească de 2 ori presiunea de lucru cu ajutorul supapelor de reținere sau prin limitarea alimentării cu gaz.

Capacitatea de transport a plutelor de salvare gonflabile

Numărul de persoane pe care pluta de salvare este autorizată să-l transporte trebuie să fie egal cu cel mai mic din:

cel mai mare numărul întreg obținut prin împărțirea cu 0,096 a volumului camerelor principale de aer, măsurat în metri cubi (care în acest scop nu trebuie să includă nici arcele și nici băncile de rămare, eventual instalate) când pluta este umflată; sau

cel mai mare întreg obținut prin împărțirea cu 0,372 a suprafeței secțiunii interioare a plutei de salvare măsurată în metrii pătrați (care în acest scop pot include banca sau băncile de rămase, eventual instalate), secțiunea fiind măsurată la marginea interioară a camerelor de aer; sau

numărul de persoane având o greutate medie de 75 kg, toate purtând vesta de salvare, care stau așezate comod și dispun de o înălțime deasupra capului suficientă, fără a stânjeni funcționarea vreunui echipament al plutei de salvare.

Accesul în plutele de salvare gonflabile

Cel puțin o intrare trebuie să fie prevăzută cu o rampă de acces semirigidă care să permită persoanelor accesul la bordul plutei de salvare din mare și fixată în așa fel încât să prevină dezumflarea în mod sensibil a plutei de salvare dacă rampa este avariată. În cazul unei plute de salvare lansată din grui, având mai mult de o intrare, rampa de îmbarcare trebuie să fie prevăzută la intrarea opusă față de parâmele și instalațiile de ambarcare.

Intrarea care nu este prevăzută cu o rampă de acces trebuie să aibă o scară de acces a cărei treaptă inferioară trebuie să fie situată la cel puțin 0,4 m sub linia de plutire a plutei de salvare.

În interiorul plutei de salvare trebuie să existe mijloace necesare care să ajute persoanele să se urce singure în pluta de salvare de pe scara de acces.

Stabilitatea plutelor de salvare

Fiecare plută de salvare trebuie să fie în așa fel construită, încât umflată și plutind cu cortul ridicat, să fie stabilă pe mare agitată.

Stabilitatea plutei de salvare trebuie să fie astfel încât dacă se află în poziție răsturnată, să poată fi redresată de către o persoană, atât pe mare agitată cât și în apă calmă.

Stabilitatea plutei de salvare trebuie să fie astfel încât atunci când este încărcată complet cu persoane și echipament să poată fi remorcată cu viteze de până la 3 Nd în apă calmă.

Accesoriile plutelor de salvare gonflabile

O lampă comandată manual, vizibilă în timp de noapte în condiții de bună vizibilitate la o distanță de cel puțin 2 Mm pentru o perioadă de cel puțin 12 ore, va fi fixată în exterior în partea superioară a cortului plutei de salvare. Dacă lampa luminează cu intermitență ea trebuie să emită cel puțin 50 de eclaturi pe minut în primele două ore de funcționare din perioada de 12 ore. Lampa trebuie să fie alimentată de o baterie acționată de apă de mare sau de o baterie uscată și trebuie să se aprindă automat când pluta de salvare se umflă. Bateria trebuie să fie de un tip care să nu se deterioreze datorită stropirii cu apă sau a umidității când pluta de salvare este depozitată.

O lampă comandată manual trebuie să fie prevăzută în interiorul plutei de salvare, care să poată funcționa continuu timp de 12 ore. Ea se va aprinde automat când pluta de salvare este umflată și va avea o intensitate suficientă pentru a permite citirea instrucțiunilor privind supraviețuirea și echipamentul.

Containere pentru plutele de salvare gonflabile

Plutele de salvare trebuie să fie ambalate într-un container care să fie:

astfel construit încât să reziste la condițiile riguroase ale mediului marin;

de o flotabilitate proprie suficientă, când conține pluta de salvare și echipamentul său, pentru a permite degajarea barbetei și declanșarea mecanismului de umflare dacă nava se scufundă;

etanș la apă pe cât posibil, cu excepția găurilor de drenaj din fundul containerului.

Pluta de salvare trebuie să fie ambalată în containerul său în așa fel încât, pe cât posibil, ea să se umfle în poziție dreaptă când se eliberează de container.

Pe container se vor înscrie:

numele fabricantului și marca de fabricație;

seria;

numele autorității care a dat aprobarea și numărul de persoane pe care îl poate transporta;

S.O.L.A.S.;

tipul de rații de ajutor transportat;

data ultimei revizii;

lungimea barbetei;

înălțimea maximă de arimare deasupra linie de plutire;

instrucțiuni de lansare.

Inscripții pe plutele de salvare gonflabile

Pe plutele de salvare gonflabile se vor înscrie:

numele producătorului și marca de fabricație;

seria;

data fabricației (luna și anul);

numele autorității care a dat aprobarea;

numele și locul stației de întreținere unde a avut loc ultima revizie;

numărul de persoane pentru care pluta de salvare este autorizată. Această mențiune trebuie scrisă deasupra fiecărei intrări, cu caractere de culoare contrastând cu culoarea plutei de salvare și având o înălțime de cel puțin 100 mm.

Plute de salvare gonflabile lansate din grui

O plută de salvare care este folosită cu un dispozitiv de lansare la apă aprobat trebuie ca, în afara îndeplinirii cerințelor menționate mai sus, atunci când este suspendată în cârligul său de ridicare sau în zbir, să poată suporta o sarcină de:

patru ori greutatea sa la plină încărcătură cu persoane și echipament la o temperatură ambiantă și o temperatură stabilizată a plutei de salvare de 20 3C cu toate supapele de siguranță nefuncționând; și

1,1 ori greutatea sa la plină încărcătură cu persoane și echipament la o temperatură ambiantă și o temperatură stabilizată a plutei de salvare de -30C cu toate supapele de siguranță funcționând.

Containerele rigide pentru plutele de salvare care sunt lansate cu ajutorul unui dispozitiv de lansare, trebuie să fie astfel asigurate încât containerul sau părți din el să nu cadă în apă în timpul și după umflare și lansare la apă a plutei de salvare conținută în container.

Echipamentul suplimentar pentru plutele de salvare gonflabile

În plus față de echipamentul cerut la paragraful 2.2.3. fiecare plută de salvare va fi prevăzută cu:

o trusă de scule pentru reparația găurilor din compartimentele plutitoare;

o pompă sau foale.

Plute de salvare rigide

Construcția plutelor de salvare rigide

Flotabilitatea plutei de salvare trebuie să fie asigurată de materiale aprobate, având flotabilitate proprie, plasate cât mai aproape posibil de periferia plutei de salvare. Aceste materiale flotabile trebuie să fie cu întârziere la foc sau să fie protejate printr-o acoperire cu întârziere la foc.

Platforma plutei de salvare trebuie să fie astfel încât să împiedice pătrunderea apei și să mențină ocupanții efectiv deasupra apei și să-i protejeze de frig.

Capacitatea de transport a plutelor de salvare rigide

Numărul de persoane pentru care pluta de salvare este autorizată trebuie să fie egal cu cel mai mic din:

cel mai mare număr întreg obținut prin împărțirea cu 0,096 a volumului materialului care asigură flotabilitatea măsurat în metri cubi, înmulțit cu un coeficient egal cu 1 minus greutatea specifică a acestui material; sau

cel mai mare număr întreg obținut prin împărțirea cu 0,372 a suprafeței secțiunii orizontale a platformei plutei măsurată în metri pătrați; sau

numărul de persoane având greutatea medie de 75 kg, toate purtând vesta de salvare, care stau așezate comod și dispun de o înălțime deasupra capului suficientă fără a stânjeni funcționarea vreunui echipament al plutei de salvare.

Accesul în plutele de salvare rigide

Cel puțin o intrare trebuie să fie prevăzută cu o rampă de acces rigidă care să permită persoanelor accesul la bordul plutei de salvare din mare. În cazul unei plute de salvare lansată din grui, având mai mult de o intrare, rampa de îmbarcare trebuie să fie prevăzută la intrarea opusă față de parâmele de amarare și instalațiile de ambarcare.

Intrarea care nu este prevăzută cu o rampă de acces trebuie să aibă o scară de acces a cărei treaptă inferioară trebuie situată la cel puțin 0,4 m sub linia de plutire a plutei de salvare.

În interiorul plutei de salvare trebuie să existe mijloace necesare care să ajute persoanele să se urce singure pe pluta de salvare de pe scara de acces.

Stabilitatea plutei de salvare rigide

În cazul când nu poate funcționa în completă siguranță, indiferent în ce mod plutește liberă, pluta de salvare trebuie să aibă o rezistență și o stabilitate suficiente pentru a se redresa automat sau să poată fi redresată pe mare agitată sau în apă calmă de o singură persoană.

Stabilitatea plutei de salvare trebuie să fie astfel încât atunci când este încărcată complet cu persoane și echipament, să poată fi remorcată la viteze de până la 3 Nd în apă calmă.

Accesoriile plutei de salvare rigide

Pluta de salvare va fi prevăzută cu o barbetă eficientă. Rezistența la rupere a sistemului de barbete, inclusiv a dispozitivelor sale de fixare la pluta de salvare, exceptând legătura puțin rezistentă, nu trebuie să fie mai mică de 10 kN pentru pluta autorizată pentru un număr de 9 persoane sau mai mult și nu mai mică de 7,5 kN pentru orice altă plută.

O lampă comandată manual, vizibilă în timp de noapte în condiții de bună vizibilitate la o distanță de cel puțin 2 Mm pentru o perioadă de cel puțin 12 ore, va fi fixată în exterior în partea superioară a cortului plutei de salvare. Dacă lampa luminează cu intermitență ea trebuie să emită cel puțin 50 de eclaturi pe minut în primele două ore de funcționare din perioada de 12 ore. Lampa trebuie să fie alimentată de o baterie acționată de apă de mare sau de o baterie uscată și trebuie să se aprindă automat când cortul plutei se desface. Bateria trebuie să fie de un tip care să nu se deterioreze datorită stropirii cu apă sau a umidității când pluta de salvare este depozitată.

O lampă comandată manual trebuie să fie prevăzută în interiorul plutei de salvare, care să poată funcționa continuu timp de 12 ore. Ea se va aprinde automat când cortul plutei se desface și va avea o intensitate suficientă pentru a permite citirea instrucțiunilor privind supraviețuirea și echipamentul.

Inscripții pe plutele de salvare rigide

Pe plutele de salvare rigide se vor înscrie:

numele navei și portul de înregistrare a navei;

numele producătorului și marca de fabricație;

seria;

numele autorității care a dat aprobarea;

numărul de persoane pentru care pluta de salvare este autorizată. Această mențiune trebuie scrisă deasupra fiecărei intrări, cu caractere de culoare contrastând cu culoarea plutei de salvare și având o înălțime de cel puțin 100 mm.

S.O.L.A.S.;

tipul de rații de ajutor transportate;

lungimea barbetei;

înălțimea maximă de amplasare permisă deasupra liniei de plutire;

instrucțiuni de lansare.

Plute de salvare rigide lansate din grui

O plută de salvare rigidă care este folosită cu un dispozitiv de lansare la apă aprobat trebuie ca, în afara îndeplinirii cerințelor menționate mai sus, atunci când este suspendată în cârligul său de ridicare sau în zbir, să poată suporta o sarcină de patru ori greutatea sa la plină încărcătură cu persoane și echipament.

Barca de urgență

Cerințe generale pentru bărcile de urgență

Bărcile de urgență pot fi de construcție rigidă sau gonflabile, ori o combinație a acestor două tipuri și trebuie:

să aibă o lungime de cel puțin 3,8 m și de cel mult 8,5 m;

să poată transporta cel puțin 5 persoane în poziție așezat și o persoană lungită.

În afară de cazul când barca de urgență are o selatură adecvată, trebuie să fie prevăzută în prova cu o tendă care să acopere cel puțin 15% din lungimea sa.

Bărcile de urgență trebuie să poată manevra la viteze de până la 6 Nd și să mențină această viteză pentru o perioadă de cel puțin 4 ore.

Bărcile de urgență trebuie să aibă o mobilitate și o manevrabilitate suficiente pe hulă pentru a permite recuperarea persoanelor din apă, manevra plutelor de salvare și remorcarea plutelor de salvare mari transportate de navă când sunt încărcate complet cu persoane și echipament sau echivalentele acestora, la o viteză de cel puțin 2 Nd.

O barcă de urgență trebuie să fie prevăzută cu un motor amplasat în interiorul său sau cu un motor în afara bordului. Dacă este prevăzută cu un motor în afara bordului, cârma și echea pot face parte din ansamblul motor. Bărcile de3 urgență pot fi prevăzute cu un motor în afara bordului alimentat cu petrol, cu o instalație d combustibil aprobată, cu condiția ca tancurile de combustibil să fie special protejate contra incendiului și exploziei.

Bărcile de urgență trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de remorcaj montate cu caracter permanent și suficient de rezistente pentru manevra sau remorcarea plutelor de salvare.

Bărcile de urgență trebuie să fie prevăzute cu mijloace de depozitare etanș la intemperii pentru obiecte mici de echipament.

Echipamentul bărcilor de urgență

Toate obiectele care fac parte din echipamentul bărcilor de urgență, cu excepția căngilor care trebuie să fie ținute liber pentru a para efectele izbiturilor, trebuie să fie asigurate în interiorul bărcii de urgență prin legare, depozitare în lăzi sau chesoane, așezate pe suporți sau dispozitive similare de rezemare sau alte mijloace corespunzătoare. Echipamentul trebuie să fie asigurat în așa fel încât să nu îngreuneze operațiunile de lansare la apă sau de recuperare. Toate obiectele care fac parte din echipamentul bărcii de urgență trebuie să fie, pe cât posibil, de dimensiuni mici și greutate redusă și vor fi ambalate într-o formă corespunzătoare și care să nu stânjenească activitatea la bordul bărcii.

Echipamentul normal al fiecărei bărci de urgență trebuie să cuprindă:

un număr suficient de rame plutitoare sau padele pentru deplasare în apă liniștită. Pentru fiecare ramă trebuie prevăzute cuie de strapazan, furcheți sau alte mijloace echivalente. Cuiele de strapazan vor fi legate de barcă cu saule sau lanțuri;

două ispoale plutitoare;

un habitaclu conținând un compas eficace cu diametrul rozei suficient pentru indicarea normală a gradațiilor și care este iluminat sau prevăzut cu mijloace corespunzătoare de iluminare;

o ancoră plutitoare și o saulă de lansare cu o parâmă de rezistență corespunzătoare având o lungime de cel puțin 10 m;

o barbetă de lungime și rezistență suficientă, legată la dispozitivul de decuplare și plasată la extremitatea prova a bărcii de urgență;

o parâmă plutitoare de cel puțin 50 m lungime, cu rezistență suficientă pentru remorcarea unei plute de salvare;

o lampă electrică etanșă la apă, corespunzătoare pentru semnalizarea în codul Morse împreună cu un set de baterii și un bec de rezervă într-un container etanș la apă;

un fluier sau un mijloc de semnalizare sonoră echivalent;

o trusă de prim-ajutor într-o cutie etanșă la apă, care să poată fi închisă ermetic după folosire;

un proiector care să poată ilumina eficient în timpul nopții pentru o perioadă de 6 ore și o funcționare continuă pentru cel puțin 3 ore un obiect colorat deschis, având o lățime de 18 m la o distanță de 180 m;

un reflector radar eficace;

mijloace de protecție termică suficiente pentru 10% din numărul de persoane pe care barca de urgență este autorizată să le transporte sau pentru două, care din acestea este mai mare;

doi colaci de salvare legați cu câte o parâmă plutitoare cu o lungime de cel puțin 30 m.

În plus față de echipamentul cerut pentru bărcile de urgență, echipamentul normal al fiecărei bărci de urgență rigidă va cuprinde:

o cange;

un ghiordel;

un cuțit sau topor.

În plus față de echipamentul cerut pentru bărcile de urgență, echipamentul normal al fiecărei bărci de urgență gonflabilă va cuprinde:

un cuțit de siguranță plutitor;

doi bureți;

o foale sau o pompă eficientă acționată manual;

o trusă pentru repararea găurilor, depozitată într-un container corespunzător;

o cange de siguranță.

Cerințe suplimentare pentru bărcile de urgență gonflate

O barcă de urgență gonflată este un mijloc de salvare a cărui flotabilitate este asigurată de camere nerigide umplute cu gaz și care este ținut umflat și gata pentru folosire.

O barcă de urgență gonflată trebuie să fie construită în așa fel încât atunci când este suspendată în brida sau cârligul său de ridicare:

să aibă o rezistență și rigiditate suficientă pentru a putea fi coborâtă și recuperată cu încărcătura sa completă de persoane și echipament;

să aibă o rezistență și rigiditate suficientă pentru a suporta o sarcină egală cu de 4 ori greutatea sa la încărcare completă cu persoane și echipament la o temperatură ambiantă de 20 3C, cu supapa de siguranță nefuncționând;

să aibă o rezistență suficientă pentru a suporta o sarcină de 1,1 ori greutatea sa la încărcare completă cu persoane și echipament la o temperatură ambiantă de -30C, cu supapa de siguranță mergând.

Bărcile de urgență gonflate trebuie să fie astfel construite încât să poată rezista la intemperii:

când sunt depozitate pe o punte deschisă a unei nave în mare;

pentru o perioadă de 30 zile în plutire în orice stare a mării.

Bărcile de urgență gonflate trebuie să aibă marcată seria, numele fabricantului sau marca firmei și data de fabricație.

Flotabilitatea unei bărci de urgență gonflate trebuie să fie asigurată printr-o singură cameră de aer împărțită în cel puțin 5 compartimente separate, de volum aproximativ egal, sau prin două camere de aer distincte, volumul fiecăreia fiind de maximum 60% din volumul total. Camerele de aer trebuie să fie astfel dispuse încât atunci când, oricare din compartimente este avariat, compartimentele rămase intacte trebuie să poată susține numărul de persoane pe care barca de urgență este autorizată, fiecare având o greutate de 75 kg, așezate în poziția lor normală, barca de urgență având bordul liber pozitiv pe toată periferia sa.

Camerele de aer care constituie conturul bărcii de urgență gonflate trebuie să ofere un volum de cel puțin 0,17 m3 pentru fiecare persoană pentru care barca de urgență este autorizată.

Fiecare compartiment trebuie să fie prevăzut cu o supapă de reținere pentru umflarea manuală și mijloace care să permită dezumflarea. De asemenea trebuie prevăzută o supapă de siguranță.

Pe suprafața fundului și în locurile vulnerabile, pe suprafața exterioară a bărcii de urgență gonflată, vor fi aplicate benzi de cauciuc considerate satisfăcătoare de către Administrație.

Când este prevăzută o traversă, aceasta nu trebuie să fie intercalată pe mai mult de 20% din lungimea totală a bărcii de urgență.

Se vor prevedea întărituri corespunzătoare pentru legarea barbetelor în pupa și în prova și o saulă în ghirlandă în interiorul și exteriorul bărcilor de urgență.

Barca de urgență gonflată trebuie să fie menținută complet umflată tot timpul.

Echipamente de semnalizare pentru localizarea locului sinistrului

Echipamente de semnalizare vizuală

Racheta parașută luminoasă

Racheta parașută luminoasă trebuie:

să fie păstrată într-o casetă rezistentă la apă;

să aibă instrucțiuni sau scheme ilustrând clar modul de folosire, imprimate pe casetă;

să aibă încorporat un dispozitiv de aprindere;

să fie astfel concepută încât să nu incomodeze persoana care ține caseta, când este utilizată în conformitate cu instrucțiunile de folosire ale producătorului;

când este lansată vertical, racheta trebuie să atingă o altitudine de cel puțin 300 m. la, sau aproape de punctul maxim al traiectoriei sale, racheta trebuie să ejecteze parașuta luminoasă, care:

va arde cu o culoare roșie strălucitoare;

va arde uniform cu o intensitate luminoasă medie de cel puțin 30.000 candeli;

va avea o durată de ardere de cel puțin 40 secunde;

va avea o viteză de coborâre de cel mult 5 m/s;

nu va avaria parașuta sau accesoriile sale în timpul arderii.

Facle de mână

Facla de mână trebuie:

să fie păstrată într-o casetă rezistentă la apă;

să aibă instrucțiuni sau scheme imprimate pe casetă care să prezinte clar modul de folosire a faclei de mână;

să aibă o durată de ardere de cel puțin 1 minut;

să fie astfel concepută încât să nu incomodeze persoana care ține caseta și să nu pericliteze ambarcațiunea de salvare datorită reziduurilor arzând sau aprinse când este folosită în conformitate cu instrucțiunile de folosire ale fabricantului.

să ardă cu o culoare roșie strălucitoare;

să ardă uniform cu o intensitate luminoasă medie de cel puțin 15.00 candeli;

să continue să ardă după ce a fost scufundată în apă la o adâncime de 100 mm pentru o perioadă de 10 secunde.

Semnale fumigene plutitoare

Semnalul fumigen plutitor trebuie:

să fie păstrat într-o casetă rezistentă la apă;

să nu ardă exploziv când este folosit în conformitate cu instrucțiunile de utilizare ale fabricantului;

să aibă instrucțiuni sau scheme imprimate pe casetă care să prezinte clar modul de folosire a semnalului fumigen;

să emită un fum de o culoare foarte vizibilă, având un debit uniform pentru o durată de cel puțin 3 minute când plutește în apă liniștită;

să nu emită flacără pe tot timpul emiterii fumului;

să nu fie scufundat de furtună;

să continue să emită fum când este scufundat la o adâncime de 100 mm pentru o perioadă de 10 secunde.

Echipamente de semnalizare radio

Radiobalize pentru localizarea sinistrului

Radiobalizele pot fi:

radiobalize V.H.F.;

radiobalize satelit.

Radiobalizele V.H.F. funcționează pe canalul 70 V.H.F., radiobalizele satelit folosesc mai multe sisteme de căutate și salvare cu sateliți.

Există trei tipuri de radiobalize satelit numite astfel:

ELT – Emergency Locator Transmitter (pentru aeronave);

EPIRB – Emergency Position Indication Radio Beacon (pentru nave);

PLB – Personal Locator Beacon (pe uscat).

Componentele EPIRB – ului:

antenă;

generator de mesaje de pericol;

sistem care asigură flotabilitatea liberă;

sistem intern de testare;

panou frontal;

indicator de emisie;

dezactivare manuală și telecomandată;

surse de alimentare.

Bateriile sistemului de alimentare au capacitate suficientă pentru a asigura funcționarea emițătorului timp de patru ore. Sistemele electrice sunt etanșe (rămân etanșe la 10 m sub apă circa 5 minute).

Radiobalizele trebuie să funcționeze corespunzător la o temperatură a mediului ambiant între -30C și +65C. Materialele de construcție trebuie să fie necorozibile, nu sunt permise galvanizări sau alte procedee de acoperire. Radiobalizele sunt vopsite cu vopsele reflectorizante.

EPIRB Standard – funcționează pe frecvența 121,5/243 MHz. Activarea se face prin scoaterea din container și eliberarea siguranței. Comutatorul se trece din poziția OFF în poziția ON. Emite timp de 48 de ore un semnal continuu bitonal. Lunar se testează prin trecerea comutatorului pe poziția TEST. În ambele cazuri radiobaliza este operațională dacă se aprinde becul indicator.

EPIRB COSPAS – SARSAT – funcționează pe frecvența 121,5/406 MHz. Se activează automat datorită unui dispozitiv hidrostatic. Activarea manuală se face prin trecerea comutatorului din poziția AUTO în poziția ON. Emite timp de 48 de ore un semnal continuu bitonal și un semnal codificat pentru sateliți. Lunar se testează prin ridicarea comutatorului TEST. Radiobaliza este operațională dacă:

lampa de poziție sclipește;

ledul BATT luminează constant;

ledul 121,5 sclipește;

ledul 406 se aprinde, se întunecă, se stinge și iar se aprinde pe o perioadă de 56 secunde.

Principiul de operare COSPAS – SARSAT

satelit

LUT

R=1620Mm

EPIRB

SARF

unde:

LUT – (Local User Terminal) Stație de recepție la sol;

MCC – (Mission Control Center) Centrul de control al misiunii;

RCC – (Rescue Co-ordinating Center) Centru de coordonare a salvării;

SARF – (Search And Rescue Forces) Echipele de salvare.

EPIRB INMARSAT E – în momentul activării transmite un mesaj de pericol, transmisia este efectuată alternativ în benzile de frecvență de 1644,3 MHz, 1645,8 MHz și1646,6 MHz. Transmisia constă din mesaje cu lungime de 60 biți emise la fiecare 10 minute. EPIRB-urile sunt montate pe balize cu flotabilitate liberă (load-free), sunt activate automat la imersia în apă, dar pot fi și activate manual.

Transponderul radar

Denumirea completă în limba engleză a transponderului este Search and Rescue Radar Transponder (S.A.R.T.).

Principiul de operare al SART – ului:

Un radar obișnuit de vapor transmite un curent de pulsuri cu o înaltă putere pe o frecvență fixată între 9,2 – 9,5 Ghz. El va colecta ecourile recepționate pe aceeași frecvență, folosind un display care arată nava în centrul ecranului iar ecourile punctelor în jurul ei.

SART – ul operează prin recepționarea pulsului de la căutarea radarului și prin trimiterea înapoi a unei serii de pulsuri, în răspuns, pe care radarul le va afișa apoi ca fiind ecouri normale. Primul puls de întoarcere, dacă este trimis imediat, va apărea în același loc în care ar fi făcut-o în cazul unui ecou normal. Pulsurile subsecvente, fiind ușor întârziate, apar pe ecranul radarului ca fiind ecouri ale obiectelor mult mai îndepărtate. Deci, este arătată o serie de puncte care indică poziția SART –ului. Când nava salvatoare se apropie la aproximativ o milă marină punctele de pe ecran se transformă în arce de cerc concentrice. Aceasta dă posibilitatea unei localizări exacte a SART – ului, el fiind în cel mai apropiat punct de observatorul radar.

Fiecare puls radar recepționat de SART va genera o transmisie constând în 12 ”sweeps”, utilizând o scară de frecvențe de 9,2 – 9,5 Ghz.

Radiotelefonul

Radiotelefoanele sunt destinate comunicațiilor duplex direct, în caz de pericol, între ambarcațiunile de salvare și echipele de salvare.

La bordul navelor de peste 500 TRB, conform reglementărilor în vigoare, trebuie să existe minim 3 radiotelefoane.

Construcția radiotelefoanelor trebuie să fie etanșă la apă și rezistentă. Trebuie să fie inscripționate clar instrucțiunile de folosire a radiotelefonului.

Radiotelefoanele trebuie să opereze pe canalul 16 VHF și canalul 6 VHF.

Bateriile radiotelefonului asigură o funcționare de minim 8 ore în cazul în care într-un minut de funcționare se află timp de 6 secunde în emisie, 6 secunde recepție și 48 secunde stand-by.

Se poate auzi până la o distanță maximă de 100 Mm.