Mijloace Moderne In Promovarea Vanzarilor

CUPRINS

=== Proiect ===

CUPRINS

Introducere

Într-o lume în continuă mișcare, unul dintre cele mai importante fenomene observate în ultimii ani îl constituie extinderea rețelelor de calculatoare în cele mai variate domenii ale activității economice, sociale, științifice și manageriale. Rețelele de calculatoare au devenit absolut necesare în societatea actuală, permițând accesul utilizatorilor la o mare diversitate de aplicații și în mod implicit de informații, constituind, în accelași timp, un mediu rapid de comunicare.

Modul prietenos de utilizare a programelor de navigare și caracterul multimedia al conținutului paginilor de web au atras un larg interes din partea publicului. Creșterea interesului pentru web și a numărului celor care au acces la Interent au atras după sine însăși dezvoltarea Internetului și implicit dezvoltarea comerțului electronic.

Comerțul electronic permite companiilor să îmbunătățească relațiile cu clienții, cu furnizorii și cu partenerii de afaceri. Aplicațiile cele mai utilizate se referă la cumpărăturile on-line (online shopping). Cumpărăturile on-line reprezintă una din piețele cu cea mai rapidă dezvoltare din economia modernă. Această dezvoltare are un impact enorm asupra economiei, în ce privește crearea unei firme noi, diversificarea companiilor deja existente și mai ales potențialul pieței locurilor de muncă și al viitoarelor angajări.

Motivul pentru care am ales această temă îl constituie, din punctul meu de vedere, multiplele beneficii pe care le aduc afacerile electronice atât pentru consumatori cât și pentru economia țării priviă în ansmblul ei, dar și datorită activității mele ce implică utilizarea permanentă a Internetului.

Capitolul I Internetul – platformă pentru comerț

1.1. Definire; scurt istoric

Dacă secolul XX se spune pe drept cuvânt că a aparținut tehnologizării culminând în ultimii ani cu informatizarea și dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite calculatoarele, acest secol se spune că va fi al comunicațiilor. Dacă la început au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revoluționat comunicațiile lucrurile au evoluat puternic culminând în zilele noastre cu un nou și puternic concept, numit Internet.

La început, rețeaua Internet a fost rezervată cercetărilor în informatică, organizațiilor guvernamentale și universităților. În ultimul timp, foarte multe companii particulare au găsit în Internet un suport foarte eficient și profitabil pentru a difuza contra cost diverse informații. Acestea au deturnat scopul inițial al Internetului de a asigura documentarea și accesul la resursele acesteia în mod gratuit.

Internet-ul, această "rețea de rețele", este constituit dintr-un ansamblu de infrastructuri, servicii, utilizatori și resurse, care asigură un schimb informațional rapid și divers.

O rețea de calculatoare reprezintă un grup de calculatoare individuale care pot folosi în comun resursele hardware, software și informațile disponibile. Aceste calculatoare sunt conectate între ele fie prin cabluri și fire, fie fără fir, ca în cazul conectării prin radio, microunde, raze infraroșii sau satelit. Într-o organizație, majoritatea sistemelor actuale conectează calculatoarele individuale la un singur culator ce se numește server, care conține programele folosite de utilizator, și care reprezintă o poartă (gateway) către alte rețele.

Internetul poate fi considerat cea mai mare rețea de calculatoare existentă în lume. Acesta constă din sute de mii de calculatoare. Din punct de vedere al utilizatorului final, principalele servicii oferite prin Internet sunt: poșta electronică, transferul de fișiere, conectarea la distanță, difuzarea știrilor, discuții de grup, căutarea de informații, World Wide Web (WWW), învățământ la distanță, divertisment și, mai nou, comerțul electronic.

1.2. Importanța Internetului pentru comerț

Internetul a fost conceput să fie atât de complex, încât este aproape indestructibil. Intrarea în mileniul III ne face să asistăm la dezvoltarea comerțului electronic, care va revoluționa atât conduita afacerilor, cât și a comerțului internațional.

Internetul mărește câmpul de acțiune al comercianților și înlătură barierele de intrare în acest câmp, chiar și pentru întreprinderile mici și mijlocii; oferă în același timp consumatorilor posibilitatea alegerii dintr-o cantitate și calitate din ce în ce mai mare și chiar alternativă de a căuta cele mai competitive produse de pe piața globală. Schimbările intervenite în tehnologie și provocările științei și tehnicii contemporane vin să-i susțină pe cei ce doresc să-și extindă sfera de vânzare în afara granițelor, acționând într-un mediu electronic, având la dispoziție soluții rapide, soluții ce-i feresc de izolare și de menținere în aceleași limite impuse uneori de granițele tării.

Prezentul este doar începutul în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiei informației. Dezvoltarea sateliților și telecomunicațiilor permite extinderea comunicațiilor în toată lumea cu costuri scăzute. Dezvoltarea în domeniul computerelor permite oricărui cetățean să aibă în casă un computer.

Legătura dintre telecomunicații și computer a determinat dezvoltarea explozivă a Internetului, iar existența unor tehnologii specifice, cu sisteme de plată sigure, au transformat Internetul într-un mijloc permanent de afaceri. Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestui intrument este faptul că informația circulă în toata lumea ușor și repede, ca și cum ar fi întru-un singur oraș.

Internetul face posibilă existența unor schimbări radicale în activitatea de comerț, vânzări, marketing etc.

Pentru a putea concura, în acest nou mediu de afaceri este extrem de important ca fiecare să înțeleagă multitudinea de șanse din lumea întreagă. Este vorba de o nouă metodă, ce va revoluționa felul în care sunt făcute afacerile, la un nivel care întrece cu mult momentul apariției computerului sau al faxului, pentru că, practic, nu există subiect, idee, filozofie, produs etc. care să nu poată fi găsit prin intermediul Internetului. Totuși, a face afaceri prin Internet nu transformă un om de afaceri, automat, peste noapte, într-un om bogat, cu toate acestea, Internetul a facut și va continua să aducă multor persoane averi considerabile.

Serviciul World Wide Web (Web)

Web-ul (World Wide Web sau WWW – pânza de păianjen de întindere mondială) este unul dintre cele mai interesante servicii oferite prin rețeaua Internet, fiind instrumentul care a revoluționat accesul la Internet. Web-ul este de fapt o rețea de calculatoare bazată pe tehnologiile Internet, și care permite utilizatorului unui calculator să acceseze informații aflate pe un alt calculator din rețea, fiind un sistem client / server.

Aparut în 1989 la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare), din necesitatea de a permite cercetătorilor din întreaga lume să colaboreze utilizând colecții de rapoarte, planuri, desene, fotografii și alte tipuri de documente aflate într-o continuă modificare, Web-ul a făcut din Internet o entitate mult mai accesibilă.

Propunerea inițială, privind dezvoltarea rețelei Web, a fost facută de fizicianul Tim Berners-Lee, fizician la CERN (Conseil Europeen pour la Recherche Nucleaire), în martie 1989. Crearea Web – ului a fost justificată de nevoia de comunicare între oamenii de știință din întreaga lume, precum și între aceștia și studenții care participau la diferite proiecte comune. Desigur, legatura exista și înainte prin e-mail. Ceea ce lipsea era o bază de date globală pentru toate tipurile de documente, care să poată fi reactualizată fără probleme. Această bază de date ar trebui să funcționeze ca o carte: cu ajutorul unor indici globali să poate fi gasite ușor informațiile necesare. Ceea ce a rezultat este actualul Web: o bază de date hypertext, la nivel mondial, care poate furniza pe lânga text, sunet și imagine în toate formatele ca GIF, JPEG.

Internetul furnizează suportul de comunicație pentru Web, care reprezintă o colecție de milioane de documente legate (conectate) între ele, care se găsesc pe calculatoare raspândite în întreaga lume. Ca urmare, se poate spune ca Web-ul este cel mai mare rezervor de informație electronică din lume, iar pe zi ce trece Web-ul câștigă tot mai mulți adepți și popularitatea acestuia este în continuă creștere.

1.3. Internetul în România

În România nu se poate vorbi despre existența propriu-zisă a Internet-ului decât din anul 1993, an în care a aparut primul operator comercial Internet din România. În timp, preocupari pentru dezvoltarea acestei rețele în Romania au mai fost. Spre exemplu, în cadrul strategiei de aderare la Uniunea Europeana s-a actualizat și strategia de informatizare a țării noastre.

“Conform unui raport realizat de PricewaterhouseCoopers, rata creșterii numărului de utilizatori de Internet din Romania este de un milion pe an. În 2008, 7,5 milioane de români vor accesa, conform raportului, Internetul.

Figura 1.1 Numărul utilizatorilor Internet (sursa: http://www.mediawebdesign.ro/internet.html)

Dacă în 2000 doar 3,6 % dintre români dețineau un calculator, în 2003 aceasta cifra a crescut la 10%, potrivit statisticilor. Datele furnizate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei informațiilor arată că în 2004 la nivelul țării existau 2,1 milioane de calculatoare personale.”

Un studiu GfK susține că cei mai mulți utilizatori români accesează Internetul din locuri publice și foarte puțini din unitățile de invățământ. De asemenea locurile publice – cum ar fi Internet cafe-urile – sunt soluția aleasă de 50% dintre cei ce accesează Internetul, iar numai 20% intră pe autostrada informațională de acasă (figura 1.3).

Figura 1.2 Locații folosite pentru accesare Internet

(sursa: GfK – Romania Internet Monitor, http://www.riti-internews.ro/ro/ecommerce.htm)

Doar 64% dintre firme accesează Internetul. În România dotarea cu computere a firmelor se apropie de nivelul atins în Uniunea Europeană, dar procentul celor care au conexiune la Internet este sensibil mai mic decat cel înregistrat la nivel european. Aceasta este una dintre concluziile studiului realizat de Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în lunile aprilie-mai 2006 pe un eșantion de 1.399 de IMM-uri (micro, mici și mijlocii) ce activează în întreaga economie, din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale țării.

Din punct de vedere al tipului de legatură la Internet se pare că opțiunea cablul TV este modalitatea preferată de români, ea fiind utilizată cu precădere de consumatorii casnici și firmele mici.

În cazul companiilor medii și mari acestea apelează la linii dedicate, cele mai utilizate modalități de conectare fiind modemul radio, fibra optica, legatura prin satelit.

Cea mai mare parte a traficului Internet, circa 50-60%, se face către site-uri din străinatate. Aceasta repartizare a traficului se datorează dezvoltarii slabe a serviciilor informaționale furnizate de firmele locale atât la nivelul firmelor private, cât și la nivelul administrației publice.

Ministerul Comunicațiilor a realizat un sondaj de opinie cu privire la motivele pentru care românii utilizează Internetul (figura 1.3):

53% accesează Internetul pentru a căuta informații;

25% îl utilizează pentru a transmite mesaje prin poșta electronică;

7% pentru a face comerț electronic;

8% pentru “a intra pe chat”.

Figura 1.3 – Sursa: http://old.revistapresei.ro/RO/articol.cfm?Sectiune=Esential&ID=69555

Tendințele Internetului în România în următorii ani

În următorii ani, ritmul de dezvoltare a Internetului în România, cuantificat prin valoarea serviciilor prestate și numarul de utilizatori, va fi cuprins între 20-40%. Acest ritm va fi superior celui înregistrat pe plan mondial (6-10%) și se datorează faptului că în România piața Internetului este încă la început, în timp ce în statele avansate serviciile Internet au ajuns la maturitate.

Pentru următorii ani este așteptată o creștere a gradului de educare al pieței, atât la nivel de afaceri, cât și în rândul publicului larg, o accelerare a realizării de investiții, mai ales în infrastructură, dar și în imagine. Principalele bariere care vor limita dezvoltarea Internetului țin de un nivel înca scăzut al investițiilor străine, poate mai mare decât în anii precedenți, dar nesatisfăcător pentru o evoluție sănătoasă a pieței și de numărul mic de computere existente atât la utilizatorii individuali, cât și în instituții și firme.

Utilizatorii de Internet din România (în jur de 4,7 milioane persoane fizice sau întreprinderi) nu sunt încă pregătiți să dea bani pentru a vinde și cumpăra on-line, iar companiile nu dispun încă de mijloace prin care să ofere acestora pachete de servicii care să justifice tarifele de utilizare, așa cum se întâmplă în Occident. Însă afacerile de acest gen sunt promițătoare pentru că încrederea romanilor în acest sistem al tranzacțiilor electronice crește constant.

Capitolul II Comerțul electronic – o nouă formă de derulare a afacerilor

2.1. Principalele aspecte ce caracterizează comerțul electronic

De-a lungul istoriei omenirii, schimbul a cunoscut mai multe forme. Dacă la început, în condițiile economiei naturale, schimbul lua forma trocului prin care producătorii își utilizau surplusul de producție pentru a-și satisface celelalte nevoi de consum, odată cu adâncirea diviziunii muncii și a apariției producției destinate schimbului, acesta ia amploare. Cu toate acestea, comerțul se naște odată cu apariția banilor și a clasei sociale a negustorilor, cei ce intermediază trecerea bunurilor de la producători la consumatori și va cunoaște o creștere continuă, înregistrând mai multe forme de-a lungul timpului. Dezvoltarea pe care a avut-o ulterior societatea a permis îmbunătățirea continuă a formelor de comerț.

În ultimul deceniu, Internetul a evoluat într-o unealtă formidabilă având un impact major în toate aspectele vieții. La fiecare jumătate de an apar schimbări așa de importante încât este imposibil de prevazut unde se va ajunge în urmatorii 10 ani.

În prezent, participăm cu toții la o revoluție care are loc în comerț și telecomunicații. Marile companii ale secolului își vor avea originile în această decadă.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale Internetului este globalizarea, cu informația circulând în jurul lumii la fel de ușor și rapid precum ar circula în jurul unui oraș. Multi utilizatori ai Internetului pierd deseori urma țării de unde provine informația și, în general, nu au nici o idee asupra rutei pe care au ajuns acolo.

În asemenea condiții, mileniul al treilea ne face martorii dezvoltării comerțului electronic ce va revoluționa conducerea unei afaceri și comerțul internațional. Primul impact este deja resimțit în tranzacțiile dintre firme, nu din cauză că acestea ar avea un acces mai ușor la noua tehnologie, ci datorită faptului că fenomenul va fi simțit curând și de către consumatori. Asemenea schimbări le vor oferi respectivilor consumatori noi posibilități de alegere și chiar de căutare a celor mai competitive produse pe piața mondială.

Unii experți afirmă că va fi extrem de dificil pentru micile companii să-și facă cunoscută prezența. Companiile publice și comercianții tradiționali de marcă au ,,buzunare adânci" și un nume recunoscut, ceea ce va face dificil ca site-urile mai mici și magazinele de familie să atragă clienți în competiția lor cu "campionii".

2.1.1 Definire; evoluție; perspective

Potrivit autorilor Kalakota și Whinston comerțul electronic poate fi definit ca „… o metodă modernă de afaceri, care se adresează nevoilor firmelor, piețelor și clienților prin reducerea costurilor, concomitent cu îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și creșterea vitezei de livrare sau prestare. Comerțul electronic nu poate fi tratat fără a avea în vedere rețelele de calculatoare, utile în căutarea și găsirea informațiilor necesare sprijinirii luării diferitelor decizii atât de către firme, cât și de către consumatori” .

Conform Dennis P. Geller: „colecția de instrumente și practici ce presupun utilizarea tehnologiilor Internet și care permit unei firme de a creea, întreține și optimiza relațiile de afaceri cu alte firme și consumatori individuali” .

În Buyer’s Guide to Electronic Commerce: „Comerțul electronic constă în utilizarea tehnologiilor informaționale pentru îmbunătățirea relațiilor dintre partenerii de afaceri” .

Există și alte modalități de definire a comerțului electronic, plecând de la modul în care este perceput de diferite grupuri, respectiv de utilizatori, lumea afacerilor, instituțiile guvernamentale și furnizorii de tehnologie informațională (hardware și software).

În Microsoft Press Computer Users’ Dictionary, comerțul electronic este definit ca fiind „activitatea comercială care are loc prin intermediul calculatoarelor conectate între ele”.

Chiar dacă definițiile comerțului electronic diferă, totuși, au un element comun: efectuarea de tranzacții într-un mediu electronic și obținerea de avantaje de către toți partenerii de afaceri, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și creșterea vitezei de realizare a vânzărilor.

Schimbul Electronic de Date (EDI – Electronic Data Interchange) a apărut prin anii 1960 și poate fi considerat strămoșul Comerțului Electronic (EC – Electronic Commerce). EDI oferă societăților comerciale posibilitatea să schimbe documente de afaceri într-o formă standard, utilizând mijloace electronice pentru prelucrarea și transmiterea acestora. În același timp băncile utilizează rețele dedicate pentru Transferul Electronic de Fonduri (EFT – Electronic Fonds Transfer).

Recent, odată cu creșterea accesibilității la Internet, EC a captat interesul consumatorilor individuali și al societăților comerciale de orice mărime și preocupări. Mai mult decât atât, cu tehnologiile avansate disponibile acum, se vorbește tot mai des de Economia Digitală (DE – Digital Economy).

Ideea de bază este ca prin EC putem realiza schimbul de idei, de bunuri, de cunoștințe pe lângă simpla vânzare/cumparare de produse și servicii. Tehnologiile EC pot fi utilizate pentru a conduce o afacere utilizând pentru comunicare Internet, Intranet sau alte rețele de calculatoare.

Internetul oferă o serie de tehnologii pentru realizarea unor servicii de comunicare între grupuri de interese: servicii de conversație (chat), conferințe multimedia etc. Crearea unei piețe electronice interactive presupune renunțarea completă la hârtie și imprimantă și trecerea întregii activități pe suport electronic.
O modalitate adecvată de realizare a acestui deziderat este utilizarea Web-ului ca suport pentru servicii de grup, cum ar fi: centre de afaceri care oferă un prim nivel de suport pentru firmele care vor să adere la EC, legături către paginile proprii ale utilizatorilor Centrului de Afaceri, cataloage interactive de produse pentru revânzători și distribuitori; suport tehnic pentru aceștia.

Informația Digitală, ca piatră de temelie pentru Economia Digitală, furnizează infrastructura de comunicație pentru controlul proceselor de producție și distribuție a bunurilor, fie că sunt obiecte fizice sau servicii.

Prin utilizarea tehnologiilor Web se poate realiza o legatură stransă între producatori și distribuitori prin simplificarea comenzilor, inventar și oferte actualizate, prezentarea produselor. Distribuitorii la rândul lor pot da utilizatorilor lor acces controlat prin parole de acces, la diferite niveluri din baza de date "on-line".

Suportul tehnic oferit clienților este important atât pentru creșterea calității produselor și serviciilor, cât și pentru creșterea reputației firmei. Pe lângă asigurarea unei reacții foarte utile dinspre clienți, suportul tehnic poate fi și o sursă de venituri.

Sistemele actuale de comunicare interactivă prin Web permit oricărui client să transmită (de exemplu prin completarea unui formular) cererea de suport și să consulte interactiv întrebări și răspunsuri care eventual vor oferi imediat o soluție la problema sa.

Pentru unele firme, comerț electronic înseamnă orice tranzacție financiară care utilizează tehnologia informatică. Pentru altele, noțiunea de comerț electronic acoperă circuitul complet de vânzării – inclusiv marketingul și vânzarea propriu-zisă. Mulți oameni consideră comerțul electronic ca fiind orice tranzacție comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor produse cum ar fi cărți, CD-uri, bilete de călătorie și altele. Dar, comerțul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evoluției afacerilor și cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activităților care susțin obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăți, activități post-vânzare, servicii către clienți etc.

            Această evoluție are un impact major asupra economiei, în ceea ce privește crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente și, în special, asupra potențialului pieței forței de muncă și a gradului de ocupare a acesteia în viitor. Datorită acestei diversități a condițiilor de piață ce cuprinde un mare număr de furnizori de servicii și care este într-o permanentă schimbare, se impune ca o necesitate punerea la dispoziția întreprinderilor și în special a întreprinderilor mici și mijlocii, a unei "surse" unde să găsească sprijinul adecvat pentru aplicarea soluțiilor comerțului electronic în activitatea proprie.

EC oferă oportunitatea de a comercializa produse în întreaga lume, sporind numarul de potențiali clienți în primul rând prin eliminarea barierelor geografice dintre clienți și comercianți.

2.1.2. Tipuri de comerț electronic

Termenul de comerț electronic cuprinde o gamă largă de tehnologii. El acoperă EDI (Electronic Data Interchange), poșta electronică (e-mail), Internetul, rețeaua de pagini web, intranetul (rețeaua internă a unei companii organizată și funcționând după principiile Internetului) și extranetul (rețea funcționând după modelul Internetului care asigură schimbul electronic de informații al unei companii cu colaboratorii săi: furnizori, clienți, bănci). Termenul de comert electronic include, de asemenea, și afacerile desfășurate pe rețeaua de web-uri.

În concepția Organizației Economice de Cooperare și Dezvoltare (OECD), comerțul electronic reprezintă desfășurarea unei afaceri prin intermediul rețelei Internet, vânzarea de bunuri și servicii având loc off-line sau on-line.

Exista două mecanisme de bază în cadrul afacerilor electronice, respectiv:

business-to-consumer (B2C), care include toate interacțiunile dintre comercianți și cumpărătorii de produse și servicii;

business-to-business (B2B), care include toate interacțiunile dintre entitățile economice, incluzând furnziorii și ceilalți parteneri comerciali;

2.2. Activități realizate prin comerțul electronic

Plecând de la principalele aspecte pe care le presupune comerțul electronic în condițiile utilizarii Internetului, vor fi descrise principalele activități/procese care se pot desfășura în cadrul acestui nou sistem de tranzacții comerciale.

Kalakota și Whinston prezintă următoarea clasificare a activităților din comerțul electronic:

tranzacții între o firmă și un consumator individual prin intermediul rețelelor publice, pentru a facilita acestuia efectuarea cumpărăturilor sau a operațiunilor bancare de acasă (home shopping și home banking);

tranzacții între parteneri comerciali prin intermediul EDI;

tranzacții de obținere a informațiilor, cum ar fi cercetările de piață;

tranzacții de distribuire a informațiilor, inclusiv promovare, marketing și vânzări.

Spre deosebire de aceștia, David Kosiur consideră că sunt cinci procese de bază care au loc în cadrul comerțului electronic, așa cum sunt redate în figura 2.1:

Figura. 2.1Comerțul electronic și procesele economice
(prelucrare după Kosiur, D. – Understanding Electronic Commerce,
Microsoft Press, Redmond, Washington, 1997, pag. 11)

2.2.1 Distribuirea informațiilor

Înainte de a vinde, orice firmă este nevoită să-și facă cunoscute produsele și serviciile pe piață, ceea ce înseamnă promovare, publicitate și politici de marketing sau, la modul general, oferirea de informații.

Apar două scopuri diferite ale celor doi participanți la tranzacțiile comerciale:

potențialii clienți vor solicita informații despre firmă și produsele ei;

firma care vinde are nevoie de informații despre piață, modul în care poate să-și găsească și atragă clienții, ceea ce conduce la proiectarea acelor produse și servicii care vin în întâmpinarea cerințelor pieței.

Prin comerțul electronic, cele două scopuri pot fi realizate concomitent, pentru că dispune de o serie de mijloace ce facilitează atingerea lor.

Modalitățile de distribuire a informațiilor sunt:

comunitățile de pe rețea;

chat-urile;

conferințele electronice;

sistemul buletinelor electronice;

grupurile de discuții;

site-urile Web, care pot fi proiectate pentru a include cataloage on-line;

site-urile Web ce permit realizarea unui formular sau a unei casete de comentarii;

notificarea prin e-mail a clienților actuali sau potențiali despre noile caracteristici ale produselor sau noile produse ale firmei;

asistența asigurată clienților în utilizarea produsului prin existență unui formular pentru preluarea întrebărilor de la clienți;

plasarea întrebărilor care se repetă cel mai des într-un fișier, care poartă numele FAQs, ale căror răspunsuri pot fi incluse într-o pagină distinctă a site-ului sau distribuite prin e-mail.

intermediarii sau brokerii, care oferă site-uri specializate pentru interacțiunea pe piață a cumpărătorilor și vânzătorilor și vin în sprijinul lor pentru a se descurca în marea masă a informațiilor ce se găsește pe site-urile Web.

2.2.2 Lansarea comenzilor

Pașii care se parcurg pentru lansarea comenzilor în condițiile utilizării unui formular:

un server Web conține un formular special proiectat, care urmează să fie completat de către clienți în momentul utilizării unui browser;

formularul completat este trimis de browser serverului Web;

datele sunt preluate, prelucrate și înregistrate într-o bază de date.

Procedura de lansare a comenzilor în condițiile în care nu există un formular:

comanda este transmisă și acceptată prin e-mail;

prelucrarea comenzii presupune realizarea unui script CGI, care este un sistem de programe proiectat pentru a lucra cu serverele Web de tip HTTP (Hypertext Transfer Protocol).

2.2.3 Efectuarea plăților

Clienții pot folosi pentru efectuarea plăților:

credit cardurile;

cecurile electronice;

moneda electronică;

orice alt instrument care se încadrează în categoria denumită microcash (folosită atunci când plățile sunt de valori foarte mici, de numai câțiva cenți);

EDI și EFT.

Sunt firme specializate care pun la dispoziție:

software pentru servere Web comerciale, special proiectate pentru acceptarea plăților pe Web;

software pentru generarea de cataloage on-line.

Ambele categorii urmăresc realizarea legăturii cu bazele de date clasice ale unei firme, în care sunt incluse înregistrări privind:

produsele firmei și comenzile primite;

urmărirea încasărilor.

Înlocuirea sistemului EDI tradițional cu EDI pe Internet a condus la proiectarea unor proceduri mult mai stricte de autentificare și verificare a plăților, pentru că acum tranzacțiile se desfășoară prin intermediul rețelelor publice, la care au acces mult mai multe firme și persoane.

2.2.4 Onorarea comenzilor

Acest proces diferă în funcție de produsele sau serviciile destinate vânzării:

bunuri intangibile;

bunuri tangibile.

Multe firme au astăzi ca obiect de activitate, din care obțin venituri, generarea, transferul și analiza informațiilor, considerate bunuri intagibile. În aceste condiții onorarea comenzilor are loc sub forma:

buletinelor informative;

știrilor;

rapoartelor de analiză;

cotațiilor bursiere ș.a.

O altă categorie de bunuri intangibile o reprezintă softul, caz în care documentația, programele și upgrade-urile pot fi foarte lejer distribuite prin Internet.

Dacă firma realizează bunuri fizice, e clar că acestea nu pot livrate prin Internet, dar se poate folosi sistemul EDI pentru următoarele operațiuni:

informarea firmei ce asigură transportul asupra bunurilor care urmează să fie transferate clientului;

urmărirea anumitor aspecte legate de tranzacțiile comerciale, cum ar fi starea livrărilor.

Înainte ca un produs să fie livrat sau un serviciu prestat, el trebuie să fie cunoscut de piață, ceea ce înseamnă că trebuie găsită o cale de a informa clienții despre apariția lui.

Se poate apela la una din următoarele posibilități:

e-mailul;

site-ul Web pentru a face disponibile informațiile despre produs;

apelarea la intermediari sau distribuitori (brokeri).

2.2.5 Service-ul și asistența

Vânzarea propriu-zisă ar putea fi doar începutul unei lungi și avantajoase relații cu un client.

Nu numai clientul ar putea să aibă nevoie de asistență pentru un produs sau un serviciu, ci și firma care vinde, pentru că, prin informațiile sau serviciile pe care le solicită utilizatorul bunului cumpărăt, poate să-și îmbunătățească mult produsele, determinând chiar atragerea de noi clienți.

Modalități de asigurare a asistenței și service-ului:

telefoanele disponibile 24 de ore, 7 zile pe săptămână, la care clienții pot obține lejer răspunsurile la întrebările pe care le pun (sistem deja arhicunoscut);

e-mailul sau site-urile Web. Notele tehnice cu privire la caracteristicile produselor, modul de utilizare, răspunsurile la întrebările puse cel mai frecvent (FAQs), upgrade-ul softului, fixarea eventualelor bug-uri din programe sunt o parte din cele mai dese solicitări din partea clienților și care pot fi satisfăcute rapid pe Internet.

2.3. Stadiul comertului electronic în lume

În ultimii ani, comerțul electronic a luat o amploare deosebită, consumatorii, companiile cât și guvernele profitând de ușurința de a vinde și cumpăra diverse produse și servicii prin intermediul Internetului.

În privința comerțului de tip business-to-consumer (B2C), Statele Unite conduc detașat la acest capitol, relevă studiul ,,Global Ecommerce Report" realizat de Taylor Nelson Sofres în perioada martie – mai 2005. Potrivit acestui studiu, 62% din populația adultă a Statelor Unite utilizează Internetul, iar 32% dintre aceștia efectuează cumpărături pe web.

În afară de Statele Unite care la capitolul de comerț B2C prin Internet se clasează pe primul loc pentru al treilea an consecutiv, progrese remarcabile privind numărul de cumpărători on-line s-au constatat în Franța, Coreea de Sud și Norvegia. Cele mai modeste cifre le-au furnizat Bulgaria, Romania și Ucraina, unde numărul de cumpărători on-line nu depașește pragul de 7%. (tabel 3.3 și figura 3.1)

Tabel 2.1 Cumpărători on-line (%) din totalul utilizatori Internet (Sursa: Taylor Nelson Sofres)

Figura. 2.2 Cumpărători on-line – % din total utilizatori Internet (Sursa: Taylor Nelson Sofres)

Chiar dacă în Statele Unite Comerțul electronic se află la un nivel mult mai ridicat decât în restul lumii, analiștii se așteaptă la o dezvoltare puternică a acestui sector și în viitorul apropiat. La nivelul celor 37 țări luate în calcul, autorii studiului au constatat că 18% din utilizatorii Internet intenționează să efectueze achiziții on-line în urmatoarele 6 luni.

“In primul trimestru al anului 2005 un studiu al Biroului de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat evidențiază că cele mai vândute produse sunt cărțile și serviciile de turism, în proporție de 7,9% și respectiv 7,8% din totalul comenzilor on line. Printre preferințele cumpărătorilor on line s-au mai numărat și articolele de îmbrăcăminte și sportive, precum și filmele și muzica. Alimentele si serviciile financiare si de asigurare s-au clasat pe ultimele locuri in clasamentul cumparaturilor on line. Desi tinerii cu varste cuprinse intre 16 si 24 ani folosesc cel mai mult internetul, cei care fac cele mai multe cumparaturi on line sunt persoanele cu varstte cuprinse intre 25 si 55 de ani, iar interesul acestora s-a orientat in special catre carti, reviste si servicii de turism.”

Principalele motivații ale utilizatorilor Internet pentru a cumpăra on-line sunt prețurile scăzute, concursurile organizate de magazinele virtuale și prezența la vânzare a unor mărci cunoscute. Aceste motivații se reflectă prin volumul cheltuielilor realizate pentru cumpărături on-line .

Din studiul efectuat de Taylor Nelson Sofres (Global Ecommerce Report 2005) asupra volumului de cheltuieli realizate pentru cumpărături prin Internet, a reieșit că 47% dintre persoanele care au efectuat cumpărături on-line, au cheltuit pentru acestea între 1€ si 150 € (euro), în timp ce 6% din numarul de cumpărători on-line au cheltuit mai mult de l000 € pentru achiziția de produse prin Internet. Creșterea numărului de persoane care au cheltuit sume mai mari de 1000 € pentru achiziția de produse on-line, arată o mai mare încredere a utilizatorilor de Internet în acest sistem de cumpărături.

Internetul a influențat în mod semnificativ și modul companiilor de a face afaceri. Folosirea rețelelor de calculatoare, a poștei electronice, a influențat modul în care companiile folosesc și distribuie informațiile. Companiile care s-au folosit de Internet pentru efectuarea activităților de comerț / producție au realizat:

reduceri importante ale costurilor de operare;

creșterea calității produselor oferite printr-un control mai bun al proceselor de fabricație;

diversificarea gamei sortimentale și oferirea de produse și servicii
personalizate la prețuri foarte apropiate de cele ale produselor de masă;

creșterea eficienței în comunicarea internă și cu furnizorii.

În termeni de îmbunătățire a eficienței, o companie importantă, IBM a raportat o îmbunatățire cu 95% a timpilor de livrare pentru produsele sale, prin transferul managementului lanțului de aprovizionare pe Internet.

Site-urile pentru comerț electronic de tip business-to-business (B2B), se împart în două mari categorii:

marketplaces unde prețurile de tranzacționare sunt prestabilite;

exchanges unde prețurile de tranzacționare se negociază între vânzător și cumpărător.

Comerțul electronic se află în plină dezvoltare, Boston Consulting Group estimând că volumul tranzacțiilor în comerțul business-to-business se va dubla pâna în 2008. Acestă estimare include tot comerțul business-to-business de pe Internet ca și schimburile reciproce de date electronice.

Creșterea ponderii comerțului electronic atât de tip B2B cât și B2C, în totalul schimburilor efectuate la nivel mondial, are un efect benefic, contribuind la consolidarea relațiilor economice între diferiții agenți economici.

2.4. Stadiul comerțului electronic în România

Numărul magazinelor on-line nu este mare (aproximativ 300 de magazine dintre care doar 160 funcționale).

Din cei 25% dintre românii care utilizează Internetul (circa 4,7 milioane de persoane), doar 7% din aceștia au efectuat cumpărături on-line. Studiul efectuat de către compania Taylor Nelson Sofres, a relevat faptul că alți 10% din romanii care utilizează Internetul, deși au intrat într-un magazin virtual cu gândul de a cumpăra, au renunțat la idee din diferite motive.

Motivele pentru care utilizatorii români de Internet evită să efectueze cumpărături on-line sunt:

Inexistența posibilităților de plată prin card bancar – acesta este
principalul motiv invocat de către utilizatorii români care nu au efectuat achiziții on-line – 46% dintre aceștia;

Pentru că „nu știi ce cumperi" – 28%;

Pentru că este mai sigur să cumperi bunuri dintr-un magazin tradițional – 26%;

Procesul de cumpărare on-line este prea greoi – 21 %;

Prețurile sunt prea mari – se așteaptă la prețuri mai mici pe Internet -12%;

Nu vor să dezvăluie informații legate de cardul de credit propriu – 8%;

Timpul de livrare al bunurilor comandate este prea mare – 8% .

Pe ansamblu, volumul tranzacțiilor de tip B2C în Romania a fost estimat in 2007 la peste 20 de milioane de euro. Principalele probleme cu care se confruntă România în acest domeniu al comerțului electronic sunt:

Mulți dintre oamenii de afaceri nu înțeleg exact și nu apreciază avantajele utilizării Internetului. Foarte multe companii nu au investit suficient în educarea personalului și a managerilor asupra a ceea ce reprezintă e-commerce și e-business.

Nu există încă o legislație specifică pentru e-commerce, fapt care nu este caracteristic doar Romaniei, ci se întâlnește aproape în intreaga lume. Totuși sunt de apreciat adoptarea legii privind semnătura electronică și proiectul de lege privind desfașurarea activităților de comerț electronic, legi fundamentale pentru acest domeniu, care vor permite o organizare și o desfășurare mai bună a activităților de comerț electronic.

Gradul de utilizare a cărților de credit care este redus în Romania, raportat la totalul populației. O alternativă la plata prin cartea de credit este sistemul “beenz“ prin care persoanele pot depune bani într-un depozit bancar pe baza căruia se obține un credit electronic care este folosit la cumpărături.

Gradul de informatizare redus la nivel de țară.

5. Puterea de cumpărare scazută a populației care afectează în special dezvoltarea comerțului de tip business-to-consumer.

În ciuda dificultăților de pe piața românească, o serie de companii au intrat în sfera comerțului electronic activând în diferite domenii. Principalele domenii în care activează aceste companii sunt:

• Comerț electronic prin magazine virtuale

În prezent există aproximativ 50 de magazine virtuale românești, care comercializează birotică, flori, carți, produse farmaceutice, CD-uri și casete, obiecte de artizanat, bilete de avion, produse electrocasnice și electronice, alte produse standard.

• Informații plătite

Un model de afaceri care a cunoscut o dezvoltare importantă este cel bazat pe comercializarea unor fluxuri de informații pe bază de abonament. Furnizorii de conținut au aflat, în urma unor studii, că utilizatorii de Internet – nu toți – sunt dispuși să platească pentru informații, dacă au o anume valoare și un anume preț, în ciuda faptului că pe web sunt mii de surse care oferă gratuit știri de tot felul.

Sunt firme care nu activează în mass-media, cu baze de date ce pot fi valorificate. De pildă, Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a pus la punct serviciul on-line Robix, prin care oferă profile complete ale firmelor românești, oportunități de afaceri (cereri / oferte de produse, servicii, cooperări) etc. Serviciul se adresează comunitații de afaceri romanești și străine, în principal firmelor mici și mijlocii, precum și celor care participă activ pe piața de capital.

• Furnizori de aplicații on-line (Application Service Provider – ASP)

Aceștia sunt companii care oferă prin intermediul Internetului accesul la aplicații și servicii care în mod normal ar trebui stocate pe calculatoarele beneficiarilor.

Aceste servicii permit firmelor mici și mijlocii să depășească constrângerile legate de resurse, având acces la soluții de vârf la prețuri modice. ,,Închirierea" de aplicații prin intermediul Internetului scutește beneficiarii de întreținerea acestora, toate actualizările revenind în sarcina furnizorului. Unii analiști spun chiar că majoritatea programelor vor ajunge în final să fie închiriate prin intermediul Internetului.

Un alt gen de servicii pe Internet sunt cele de creare și promovare de site-uri. Promovarea în cadrul unui portal poate aduce beneficii importante unei companii. Este ceea ce face în prezent BizCity.ro, produs al Imedia Network, care propune un sitebuilder on-line, prin care firmele mici și mijlocii își pot construi, în câțiva pași simpli, propriul site. Site-urile sunt găzduite pe serverele Imedia, primesc un domeniu sau un subdomeniu în cadrul BizCity și sunt promovate în cadrul portalului, totul contra unei taxe anuale, în care intră și "chiria" pentru o serie de aplicații pentru o interacțiune mai bună cu partenerii de afaceri.

Piața de comerț electronic din România are potențial de dezvoltare dacă se vor lua măsurile necesare pentru promovarea Internetului în mediul de afaceri dar și în rândul populației, în paralel cu eliminarea barierelor ce stau în calea dezvoltării comerțului electronic.

Capitolul III Comerțul electronic – între tradiție și viitor

3.1 Comparație între comerțul clasic și comerțul electronic

În prezent, noile tehnologii oferă terenul cel mai prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, în condiții cu totul deosebite față de mediul economic clasic. Spațiul virtual și în special rețeaua Internet contribuie, prin caracteristicile sale tehnologice, la potențarea comerțului printr-o serie de avantaje, dar în același timp Internetul ca platformă de comerț prezintă anumite riscuri care se constituie în dezavantaje care dacă sunt ignorate pot anula sau reduce considerabil efectele pozitive ale comerțului electronic.

Achiziția prin varianta tradițională

Un salariat al unei firme dorește să achiziționeze un calculator. Pentru acest lucru sunt realizați următorii pași:

se emite o cerere, cu o serie de specificații (configurația pe care o dorește);

cererea este trimisă spre aprobare unuia dintre cei care au atribuții pe linia achizițiilor în firmă;

cererea aprobată va merge la departamentul de aprovizionare (comercial), unde se caută, într-un catalog de oferte, produsul cerut pentru a selecta un model corespunzător celui solicitat și pentru a găsi furnizorul;

urmează să fie contactați mai mulți furnizori pentru a determina disponibilitatea lor de a livra calculatorul solicitat;

odată ce furnizorul a fost selectat, persoana de la comercial poate emite o comandă de aprovizionare, pe care o trimite furnizorului fie prin fax, fie prin poștă;

după ce comanda a fost primită de către furnizor, acesta verifică situația clientului, stocul existent în depozit și momentul în care distribuitorul poate să preia calculatorul și să-l livreze la destinație;

în funcție de data la care se va face livrarea, furnizorul emite o comandă de transport, anunță depozitul și întocmește factura, pe o care o transmite firmei beneficiare, odată cu calculatorul;

persoană autorizată de la beneficiar va efectua plata, într-un anumit mod, în funcție de instrumentele de plată acceptate de furnizor.

Achiziția prin comerțul electronic

În condițiile apelării la comerțul electronic, pașii care se parcurg sunt:

salariatul firmei vizitează diferite site-uri pe Web fie ale distribuitorilor, fie ale producătorilor de calculatoare și îl selectează pe cel care-i răspunde cel mai bine cerințelor lui (configurația sistemului) din cataloagele on-line pe care le-a găsit;

salariatul va folosi e-mailul pentru a trimite cererea sa către persoana care trebuie să-i aprobe achiziția;

după obținerea aprobării, cererea este transmisă la departamentul comercial;

informațiile pot fi preluate în baza de date privind comenzile de aprovizionare și poate fi generată și transmisă automat comanda de aprovizionare către furnizorul selectat, fie prin sistemul EDI, fie sub o altă formă, prin e-mail;

când furnizorul a primit comanda, cu ajutorul unei aplicații, datele conținute de aceasta pot fi introduse direct într-o bază de date a comenzilor aflate în curs de execuție, poate fi verificat stocul existent în depozit, statutul clientului și se poate marca produsul pentru livrare;

cu ajutorul aceluiași program, se poate emite o comandă de transport, transmisă tot electronic, celui mai apropiat depozit, concomitent cu întocmirea facturii. Dacă transportul este efectuat de altă firmă, atunci depozitul o va anunța prin e-mail;

după ce calculatorul a fost recepționat, cei care se ocupă de efectuarea plății pot să anunțe banca, prin e-mail, să transfere fondurile către furnizor.

* Comerțul tradițional presupune utilizarea mai multor metode și mijloace

** Comerțul electronic determină folosirea unui singur mijloc sau mediu

Tabel 3.1 – Pașii ciclului vânzării și mijloacele utilizate

3.2. Avantajele Internetului ca platformă de comerț

Internetul prezintă o serie de avantaje pentru comercianți cât și pentru consumatorii care aleg să-și achiziționeze bunurile necesare prin Internet.

a) Avantaje pentru comercianți / producători

• Reducerea costurilor este poate cel mai putenic motiv pentru o firmă de a adopta mijloacele electronice pentru lucrul cu clienții și furnizorii, care să o ajute să-și sporească eficiența și avantajele față de competitori. Comerțul de tip business-to-business poate favoriza reducerea costurilor unei firme în diferite moduri.

În primul rând ajută la reducerea costurilor de achiziție, prin faptul că permite găsirea celui mai ieftin furnizor. În plus, este mult mai ieftin să operezi un ordin de plată on-line, iar marja de eroare în ceea ce privește emiterea și facturarea efectivă a acestuia este extrem de limitată. British Telecom declara că achiziționarea de bunuri și servicii on-line ar reduce costul de procesare al unei tranzacții cu 90% și ar scade de asemenea costurile directe ale bunurilor și serviciilor cu 11%.

O altă categorie de economii ar putea rezulta din scăderea costurilor de distribuție pentru mărfurile livrate electronic (de exemplu software și muzică precum și pentru serviciile financiare.

Dar cele mai mari economii par să vină din modul în care firmele își procură materiile prime. Banca de investiții Goldman Sachs estimează că vânzarea on-line ar putea aduce economii de pâna la 40% în cazul componentelor electronice. Pe baza unor astfel de economii s-ar putea înregistra rate de creștere a producției pâna la 5% anual în economiile dezvoltate.

• Accesul la informații foarte complexe reduce nevoia oricărei firme de a deține stocuri mari, pentru că acestea ar avea posibilitatea să se aprovizioneze imediat. Tehnologia Internet a permis marilor magazine și producători să adopte politica de „stoc zero", politică ce a redus foarte mult sau chiar eliminat costurile legate de mențnerea stocurilor. Această politică se poate realiza prin interconectarea unui furnizor de produse cu diferiții comercianți cu care acesta are contracte pentru desfacerea produselor. Aplicațiile folosite de către furnizor și comercianți pot comunica între ele, astfel încat comenzile pentru respectivul produs să se facă automat în momentul în care la comerciant se atinge un anumit nivel al stocurilor.

• Creșterea competitivității prin apropierea față de client. Comerțul prin Internet permite furnizorilor de bunuri și servicii (producători sau distribuitori să fie mai ,,apropiați de client". Spre exemplu multe firme folosesc Internetul pentru îmbunătățirea suportului pre și post vânzare prin oferirea mai multor informații despre produse, despre modul de folosire dar și pentru a răspunde cât mai rapid și eficient la cerințele consumatorilor.

• Scurtarea sau eradicarea lanțului de distribuție are ca efect imediat un răspuns mai prompt la nevoile consumatorilor. Cele mai clare exemple în care se poate eradica lanțul de distribuție sunt constituite de bunurile și serviciile care pot fi livrate în mod electronic: filme, reviste, muzică, ziare, distribuția de programe software, diverse informații personalizate.

• Fidelizarea clientilor. Motivația producătorilor de a-i convinge pe consumatori să le achiziționeze produsul și nu pe cel al concurenței, determină tot mai multe firme să stabilească legături electronice cu cumpărătorii. Astfel, prin site-uri atractive, companiile își prezintă oferta de produse, oferă diferite facilități pentru persoanele care se înscriu în baza de date a companiei, sau organizează periodic diferite concursuri.

• Prezență globală și alegere diversificată. Granițele Internetului și implicit ale comerțului desfășurat prin acest suport nu sunt definite nici prin granițe geografice și nici naționale, ci mai degrabă prin gradul de răspândire al rețelelor de calculatoare. Rețeaua Internet fiind una globală, ea permite chiar și celor mai mici companii să realizeze o prezență globală și să desfașoare afaceri în întreaga lume.

b) Avantaje pentru consumatori / utilizatori

• Produse și servicii personalizate. Prin interacțiunea pe cale electronică, companiile pot strânge informații detaliate despre fiecare client în parte, și în mod automat să creeze produse și servicii pentru a satisface acele nevoi individuale. Aceste produse individualizate sunt asemenea celor oferite și de producătorii specializați pe anumite nișe de piață, cu diferența că prețurile sunt la nivelul produselor de masă. Un exemplu în acest sens poate fi o revistă on-line cu un conținut individualizat pentru fiecare persoană abonată. Aceasta, la fiecare accesare, poate să citească doar articolele ce ar putea-o interesa, cele fără importanță sau care au fost deja citite fiind omise. Servicii personalizate sunt oferite chiar și de către instituțiile financiar-bancare remarcându-se aici serviciile de Internet-banking și mobile-banking.

• Noi produse și servicii. Utilizatorii Internetului pot beneficia de noi produse software și servicii a căror livrare se efectuează prin Internet. De asemenea rețeaua Internet permite departamentelor de cercetare ale diferitelor companii să comunice și să realizeze schimburi de informații mai rapid și mai eficient, astfel încât timpul de apariție a unui nou produs pe piață să se scurteze.

• Prețuri scăzute. Prețurile bunurilor și serviciilor comercializate prin Internet sunt scăzute datorită concurenței crescânde dintre vânzători, dar mai ales datorită reducerilor de costuri realizate de companiile care operează prin Internet.

• O mai bună informare asupra ofertei. Potențialii clienți, prin intermediul pieței electronice pot fi informați mai bine despre produsele și serviciile disponibile la diferiți furnizori, astfel încat pot alege furnizorii (vânzătorii) care se încadrează cel mai bine cerințelor lor.

• Comoditatea căutării celei mai potrivite oferte. Pentru achiziția unui bun care este disponibil prin intermediul Internetului, potențialul cumpărător nu trebuie să se mai deplaseze personal la punctul de desfacere sau reprezentanța furnizorului, el dispunând de toate informațiile care îl interesează prin intermediul Internetului (site al furnizorului sau producătorului, cataloage on-line de produse, liste de FAQs — Frequently Asked Questions, motoare de cautăre, poșta electronică pentru informații suplimentare).

Deși distincte, avantajele comerțului pe Internet se intercalează între ele.

Tabel 3.2 – 10 argumente pentru crearea unui catalog on-line și de participare la comerțul electronic

3.3. Dezavantaje ale Internetului ca platformă de comerț

Dezavantajele comerțului electronic sunt constituite de o serie de aspecte ce privesc:

• Securitatea, autenticitatea și integritatea informațiilor schimbate în comerțul electronic. Cei care accesează magazinele virtuale pretind o securizare a poziției lor juridice de consumator, o certitudine cu privire la bunurile și serviciile pe care le cer în schimbul unor sume de bani adesea considerabile. Ei vor să fie totodată convinși că datele lor personale, transmise cu prilejul efectuării acestor schimburi, nu vor face obiectul unei utilizări abuzive, în folosul comercianților on-line ori al unor terți. De altfel, în studiul efectuat de către Tayor Nelson Sofres, și în anul 2004, problemele legate de securitatea comerțului on-line au rămas principala îngrijorare a utilizatorilor de Internet.

• Pirateria. Aceasta este un aspect important care pune piedici în dezvoltarea comerțului electronic. Principalele probleme pe care le ridică pirateria sunt: atacuri ale hackerilor asupra companiilor care activează prin Internet spargerea și furtul sau distrugerea bazelor de date, furt de informații confidențiale, încalcarea drepturilor de autor și de copyright, fraude realizate prin Internet, distribuția neautorizată de produse software, audio și video

Încrederea consumatorilor în comercianții on-line. Față de comerțul tradițional, potențialul cumpărător nu are decât o imagine virtuală asupra produsului ce urmeaza să-1 cumpere. El nu poate vedea fizic produsul care face obiectul achiziției, și de aceea cumpărătorul trebuie să aiba incredere în vânzător că îi va livra produsul cu caracteristicile descrise în catalogul on-line,
sau specificate de acesta în formularul de cumpărare.

Aspecte contractuale și financiare. Un caz tipic de comerț electronic cum ar fi comandarea unor produse ce urmează a fi livrate pe cale electronică (produse audio, video, software) și plătite tot prin intermediul Internet, ridică o serie de probleme cum ar fi:

momentul exact în care contractul devine obligatoriu,

statutul legal al contractului,

jurisdicția sub care se va afla contractul dacă acesta este încheiat de firme care își desfașoară activitatea în țări diferite,

modalitățile de realizarea a plății având în vedere practicile financiare diferite între două tari,

tipul de taxe inclusiv cel vamal care se va aplica produselor, și cum vor fi urmărite și colectate aceste taxe.

Prin multitudinea avantajelor și prin faptul că problemele legate de desfășurarea comerțului electronic pot fi eradicate sau reduse la minim, Internetul mută economia mai aproape de modelul competiției perfecte, caracterizate prin abundența de informații, o multitudine de cumpărători și vânzatori, costuri de tranzacție zero și lipsa barierelor de pătrundere pe vreo piață.

Concluzii

Ca urmare a documentării mele și cercetarilor făcute, pentru ca acest proiect să aibă un fundament realist și să fie de actualitate, pot extrage câteva idei care stau la baza înțelegerii funcționării comerțului electronic, în general și al comerțului electronic în România, în particular.

Extinderea utilizării rețelelor Internet și Intranet a revoluționat modul de comunicare între companii și:

angajații proprii;

partenerii de afaceri;

clienți.

Comerțul electronic prezintă avantaje atât pentru consumatori cât și pentru comercianți. Prezint, în continuare, pe scurt, beneficiile acestui nou mod de derulare a afacerilor.

– Pentru consumatori:

– confort sporit;

– diversitatea alegerii;

– informații ușor de găsit;

– pagini personalizate.

– Pentru comercianți:

– atragerea noilor cumpărători prin canale noi de distribuție;

– vânzări mai mari către cumpărătorii deja existenți;

– detalierea produsului la cererea clientului;

– reducerea cheltuielilor.

Problemele cu care se confruntă comerțul electronic sunt reprezentate de chestiuni legate de securitate dar, principala problemă o reprezintă mentalitatea cumpărătorului.

Comerțul electronic se construiește pe temelia avantajelor și structurii comerțului tradițional prin adăugarea flexibilității oferite de rețelele electronice. Poate, de asemenea, să introducă produsele proprii pe noi piețe – în termeni geografici, comerțul electronic deschide întreaga lume ca piață potențială.

Cea mai mare provocare pentru comerțul electronic a fost reprezentată de dezvoltarea unor metode de plată de încredere, pentru bunuri și servicii. Plata este în centrul tuturor tranzacțiilor comerciale și precum comerțul tradițional, comerțul electronic are o varietate de mecanisme de plată. Se pot folosi:

numerar digital

carți de credit

cecuri electronice.

În România numărul magazinelor on-line nu este mare (aproximativ 160 de magazine funcționabile).

Cu toate că numarul utilizatorilor Internet este destul de scăzut, bancile, ca și comercianții on-line au promovat o serie de servicii care demonstrează interes în acest domeniu.

În ceea ce privește partea tehnică a unui site de comerț electronic, acesta trebuie să îndeplinesca anumite condiții pentru a fi eficient. Paginile de comerț electronic bine realizate sunt cele care au găsit un echilibru între grafică atractivă și viteza de încarcare pe ecran. Aceste pagini vor fi ușor de accesat iar informația căutată de client ușor de localizat și de găsit. Plasarea informației pe pagină are mare importanță, de aceea este necesară prezentarea pe pagina de Internet doar a cantității optime de informație. Imaginea produselor prezentate trebuie să fie de calitate, în caz contrar efectul fiind reducerea sau chiar dispariția vânzărilor.

Obstacolele majore care fac comerțul electronic românesc să nu se dezvolte suficient sunt legate de urmatoarele elemente : 

a) Situația actuală a sistemului bancar românesc. Exista o anumită teamă în ceea ce privește securitatea tranzacțiilor. În aceste condiții băncile nu sunt deocamdată interesate de dezvoltarea unui sistem prin care să permită plăți on-line prin carduri emise de alte bănci, din cauza comisionului mic pe care îl pot câștiga sau a dificultăților legate de verificarea cardului în timp real.

b) Numărul mic de utilizatori ai Internetului de acasă, împreună cu utilizarea scăzută a cardurilor pentru cumpărături, face ca interesul comercianților să fie destul de scăzut în legatura cu comerțul electronic 

c) Neîncrederea și lipsa de informare privind comerțul electronic. Atât utilizatorii români, cât și comercianții nu acordă încredere într-un sistem de comerț electronic în principal datorită lipsei informării în acest domeniu. Știrile referitoare la acest subiect sunt legate mai ales de fraudele on-line ceea ce determină reticență și îndoială cu privire la succesul unei astfel de abordări. Nici o campanie de informare în masă a utilizatorilor cu privire la ce înseamnă și ce implică apelarea la comerțul electronic nu a fost elaborată până acum.

Propuneri:

1. Susținerea unor programe pentru informarea IMM-urilor în privința avantajelor comerțului electronic;

Luarea unor măsuri prin care să se marească numărul de utilizatori Internet, în special prin accesul de acasă și să se determine creșterea numărului de calculatoare destinate utilizării personale:

încurajarea achiziționării unui computer (oferte pentru cumpărător accesibile din punct de vedere al prețului);

reducerea tarifelor percepute de providerii de Internet.

ANEXA

LEGE nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerțul electronic

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I: Dispoziții generale

Art. 1: Definiții

În înțelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

1. serviciu al societății informaționale – orice activitate de prestări de servicii sau care presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal sau necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice, ce prezintă următoarele caracteristici:

a) este efectuată în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obișnuit de către destinatar;

b) nu este necesar ca ofertantul și destinatarul să fie fizic prezenți simultan în același loc;

c) este efectuată prin transmiterea informației la cererea individuală a destinatarului;

2. mijloace electronice – echipamente electronice și rețele de cablu, fibră optică, radio, satelit și altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informației;

3. furnizor de servicii – orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziție unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societății informaționale;

4. furnizor de servicii stabilit într-un stat – un furnizor de servicii având un sediu stabil pe teritoriul unui stat și care desfășoară efectiv o activitate economică utilizând acel sediu stabil pe teritoriul unui stat, pentru o perioadă nedeterminată; stabilirea unui furnizor de servicii într-un stat nu este determinată în mod necesar de locul în care sunt amplasate mijloacele tehnice și tehnologice necesare furnizării serviciului;

5. domeniu – o zonă dintr-un sistem informatic, deținută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date;

6. destinatar al serviciului sau destinatar – orice persoană fizică sau juridică ce utilizează, în scopuri comerciale, profesionale sau de altă natură, un serviciu al societății informaționale, în special în scopul căutării de informații sau al furnizării accesului la acestea;

7. consumator – orice persoană fizică ce acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale sau profesionale;

8. comunicare comercială – orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii liberale; nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informații permițând accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, în special un nume de domeniu sau o adresă de poștă electronică, comunicări legate de produsele, serviciile, imaginea, numele ori mărcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un terț independent față de persoana în cauză, mai ales atunci când sunt realizate cu titlu gratuit;

9. legislație coordonată – prevederile în vigoare ale legilor naționale, aplicabile activităților ce fac obiectul serviciilor societății informaționale sau furnizorilor de servicii în privința:

a) condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de servicii în vederea începerii acestor activități, precum sunt cele legate de eventualele calificări, autorizații sau notificări necesare;

b) condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de servicii pentru desfășurarea acestor activități, precum sunt cele care privesc conduita acestora, calitatea sau conținutul serviciilor oferite, inclusiv în materie de publicitate și încheiere a contractelor, sau cele care privesc răspunderea furnizorilor;

10. instrument de plată electronică – un instrument care permite titularului său să efectueze următoarele tipuri de operațiuni:

a) transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare;

b) retrageri de numerar, precum și încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică;

11. instrument de plată cu acces la distanță – instrument de plată electronică prin intermediul căruia titularul său poate să își acceseze fondurile deținute într-un cont la o instituție financiară și să autorizeze efectuarea unei plăți, utilizând un cod personal de identificare sau un alt mijloc de identificare similar;

12. instrument de monedă electronică – instrument de plată electronică reîncărcabil, altul decât instrumentul de plată cu acces la distanță, pe care unitățile de valoare sunt stocate electronic și care permite titularului său să efectueze tipurile de operațiuni menționate la pct. 10;

13. titular – persoană care deține un instrument de plată electronică pe baza unui contract încheiat cu un emitent, în condițiile prevăzute de lege;

14. date de identificare – orice informații care pot permite sau facilita efectuarea tipurilor de operațiuni menționate la pct. 10, precum un cod de identificare, numele sau denumirea, domiciliul ori sediul, numărul de telefon, fax, adresa de poștă electronică, numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, codul de înregistrare fiscală, codul numeric personal și altele asemenea.

Art. 2: Scop și domeniu de aplicare

(1) Prezenta lege are ca scop stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor societății informaționale, precum și prevederea ca infracțiuni a unor fapte săvârșite în legătură cu securitatea domeniilor utilizate în comerțul electronic, emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare, pentru asigurarea unui cadru favorabil liberei circulații și dezvoltării în condiții de securitate a acestor servicii.

(2) Nu constituie servicii ale societății informaționale, în sensul prezentei legi, activitățile care nu întrunesc elementele definiției prevăzute la art. 1 pct. 1, în special următoarele:

a) oferta de servicii care necesită prezența fizică a furnizorului și a destinatarului, chiar dacă prestarea serviciilor respective implică utilizarea de echipamente electronice;

b) oferta de servicii care presupun manipularea unor bunuri corporale de către destinatar, chiar dacă prestarea serviciilor respective implică utilizarea de echipamente electronice;

c) oferta de bunuri sau servicii care nu este prezentată destinatarului prin transmiterea informației la cererea individuală a acestuia și care este destinată recepției simultane de către un număr nelimitat de persoane (punct-multipunct);

d) activități care se efectuează prin intermediul serviciilor de telefonie vocală, telefax, telex, servicii de radiodifuziune și televiziune, inclusiv serviciile de teletext;

e) serviciile de telefonie vocală, telefax sau telex;

f) schimbul de informații prin poșta electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente, între persoane care acționează în scopuri străine activității lor comerciale sau profesionale;

g) relația contractuală dintre un angajat și angajatorul său.

(3) Prezenta lege nu se aplică următoarelor activități:

a) activitatea notarilor publici, în măsura în care aceasta presupune o participare directă și specifică la exercitarea prerogativelor autorității publice;

b) activitățile de reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție și de urmărire penală;

c) jocurile de noroc cu câștiguri în bani, loteriile și pariurile.

(4) Dispozițiile prezentei legi se completează cu:

a) dispozițiile legale fiscale;

b) dispozițiile legale care reglementează protecția persoanelor în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și cele care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul telecomunicațiilor;

c) prevederile legale în materie de concurență.

(5) În măsura în care nu conține dispoziții derogatorii, prezenta lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, cu celelalte prevederi legale care au ca scop protecția consumatorilor și a sănătății publice, precum și cu dispozițiile legale privitoare la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Art. 3: Aplicarea legii române în cazul serviciilor societății informaționale

(1) Prezenta lege se aplică furnizorilor de servicii stabiliți în România și serviciilor oferite de aceștia.

(2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi serviciile societății informaționale sunt supuse:

a) exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor române care fac parte din legislația coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliți în România;

b) exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor statului în cauză care fac parte din legislația coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliți într-un stat membru al Uniunii Europene.

(3) Libera circulație a serviciilor societății informaționale oferite de un furnizor stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene nu poate fi restrânsă în România prin aplicarea unor prevederi legale care fac parte din legislația coordonată.

(4) Alin. (2) și (3) nu se aplică în următoarele domenii:

a) dreptul de proprietate intelectuală și dreptul de proprietate industrială;

b) emisiunea de monedă electronică, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

c) publicitatea pentru organisme de investiții colective în valori mobiliare;

d) activitățile de asigurare, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

e) libertatea părților de a alege legea aplicabilă contractului, când părțile au acest drept;

f) obligații rezultate din contractele încheiate cu consumatorii;

g) cerințele de formă prevăzute pentru validitatea actelor juridice prin care se creează, se modifică, se sting sau se transmit drepturi reale asupra unor bunuri imobile situate pe teritoriul României;

h) cerințele aplicabile bunurilor ca atare și livrării acestora;

i) cerințele aplicabile serviciilor care nu sunt prestate prin mijloace electronice.

(5) Autoritățile publice pot lua măsuri derogatorii de la prevederile alin. (3) numai în următoarele condiții:

a) măsura este necesară pentru motive de ordine publică, desfășurarea instrucției penale, protecția minorilor, lupta împotriva oricărei forme de incitare la ură din rațiune de rasă, sex, religie sau naționalitate, atingeri aduse demnității umane, protecția sănătății publice, apărarea și siguranța națională, protecția consumatorilor, inclusiv a investitorilor;

b) măsura vizează un serviciu al societății informaționale care aduce atingere uneia dintre valorile enumerate la lit. a) sau prezintă un risc serios și grav la adresa acestor valori;

c) măsura este proporțională cu scopul urmărit;

d) sunt respectate procedurile de colaborare, consultare sau informare prevăzute în normele metodologice de apli-care a prezentei legi.

CAPITOLUL II: Furnizarea serviciilor societății informaționale

Art. 4: Principiile furnizării serviciilor societății informaționale

(1) Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către persoanele fizice sau juridice nu este supusă nici unei autorizări prealabile și se desfășoară în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere dispozițiilor legale care impun autorizarea prealabilă în vederea desfășurării unor activități de către persoanele fizice sau juridice, dacă dispozițiile în cauză nu vizează în mod expres și exclusiv serviciile societății informaționale sau furnizorii de servicii, în înțelesul prezentei legi.

(3) Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către furnizorii de servicii stabiliți în statele membre ale Uniunii Europene se face în condițiile prevăzute în Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte.

(4) Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către furnizorii de servicii stabiliți în alte state se face în condițiile acordurilor bilaterale încheiate cu statele respective, la care România este parte.

Art. 5: Informații generale

(1) Furnizorul de servicii are obligația de a pune la dispoziție destinatarilor și autorităților publice mijloace care să permită accesul facil, direct, permanent și gratuit cel puțin la următoarele informații:

a) numele sau denumirea furnizorului de servicii;

b) domiciliul sau sediul furnizorului de servicii;

c) numerele de telefon, fax, adresa de poștă electronică și orice alte date necesare contactării furnizorului de servicii în mod direct și efectiv;

d) numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, în cazul în care furnizorul de servicii este înscris în registrul comerțului sau în alt registru public similar;

e) codul de înregistrare fiscală;

f) datele de identificare ale autorității competente, în cazul în care activitatea furnizorului de servicii este supusă unui regim de autorizare;

g) titlul profesional și statul în care a fost acordat, corpul profesional sau orice alt organism similar din care face parte, indicarea reglementărilor aplicabile profesiei respective în statul în care furnizorul de servicii este stabilit, precum și a mijloacelor de acces la acestea, în cazul în care furnizorul de servicii este membru al unei profesii liberale;

h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoarea adăugată, precum și a cuantumului acesteia;

i) includerea sau neincluderea în preț a cheltuielilor de livrare, precum și valoarea acestora, dacă este cazul;

j) orice alte informații pe care furnizorul de servicii este obligat să le pună la dispoziție destinatarilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2) Obligația prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită în cazul în care furnizorul unui serviciu afișează aceste informații într-o formă clară, vizibil și permanent, în interiorul paginii de web prin intermediul căreia este oferit serviciul respectiv, în condițiile menționate la alin. (1).

Art. 6: Comunicările comerciale

(1) Efectuarea de comunicări comerciale prin poșta electronică este interzisă, cu excepția cazului în care destinatarul și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

(2) Comunicările comerciale care constituie un serviciu al societății informaționale sau o parte a acestuia, în măsura în care sunt permise, trebuie să respecte cel puțin următoarele condiții:

a) să fie clar identificabile ca atare;

b) persoana fizică sau juridică în numele căreia sunt făcute să fie clar identificată;

c) ofertele promoționale, precum reducerile, premiile și cadourile, să fie clar identificabile, iar condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea lor să fie ușor accesibile și clar prezentate;

d) competițiile și jocurile promoționale să fie clar identificabile ca atare, iar condițiile de participare să fie ușor accesibile și clar prezentate;

e) orice alte condiții impuse prin dispozițiile legale în vigoare.

(3) Comunicările comerciale care constituie un serviciu al societății informaționale sau o parte a acestuia, atunci când acest serviciu este furnizat de un membru al unei profesii liberale, sunt permise, sub condiția respectării dispozițiilor legale și a reglementărilor aplicabile profesiei respective, care privesc, în special, independența, demnitatea și onoarea profesiei, secretul profesional și corectitudinea față de clienți și față de ceilalți membri ai profesiei.

(4) Furnizorii de servicii ale societății informaționale care efectuează comunicări comerciale au obligația de a respecta prevederile alin. (1)-(3).

CAPITOLUL III: Contractele încheiate prin mijloace electronice

Art. 7: Validitatea, efectele juridice și proba contractelor încheiate prin mijloace electronice

(1) Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaște contractelor, atunci când sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru validitatea acestora.

(2) Pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimțământul prealabil al părților asupra utilizării mijloacelor electronice.

(3) Proba încheierii contractelor prin mijloace electronice și a obligațiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispozițiilor dreptului comun în materie de probă și prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Art. 8: Informarea destinatarilor

(1) Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziție destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puțin următoarele informații care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc și într-un limbaj accesibil:

a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;

b) dacă contractul, o dată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii și dacă este accesibil sau nu;

c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziție destinatarului pentru identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;

d) limba în care se poate încheia contractul;

e) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum și informații despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice;

f) orice alte condiții impuse prin dispozițiile legale în vigoare.

(2) Furnizorul de servicii are obligația să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace și accesibil, care să permită identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia.

(3) Furnizorul de servicii poate deroga de la dispozițiile alin. (1) și (2) numai în situația în care a convenit altfel cu destinatarul, cu condiția ca nici una dintre părți să nu aibă calitatea de consumator.

(4) Clauzele și condițiile generale ale contractului propus trebuie puse la dispoziție destinatarului într-un mod care să îi permită acestuia să le stocheze și să le reproducă.

(5) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în privința contractelor încheiate exclusiv prin poștă electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente.

Art. 9: Încheierea contractului prin mijloace electronice

(1) Dacă părțile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului.

(2) Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestației caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplică prevederile alin. (1).

(3) În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligația de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri:

a) trimiterea unei dovezi de primire prin poșta electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, în termen de 24 de ore de la primirea ofertei sau acceptării;

b) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiția ca această confirmare să poată fi stocată și reprodusă de către destinatar.

(4) Oferta sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.

(5) Prevederile alin. (3) nu se aplică în privința contractelor încheiate exclusiv prin poștă electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente.

Art. 10: Condiții privind păstrarea sau prezentarea informației

(1) Acolo unde legea impune ca informația să fie prezentată sau păstrată în forma sa originală, această cerință este îndeplinită dacă sunt întrunite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) există garanția integrității informației, asigurată prin respectarea standardelor naționale în domeniu, din momentul în care a fost generată;

b) mesajul este semnat utilizându-se semnătura electronică extinsă a emitentului;

c) informația poate fi imediat furnizată și prezentată la cerere.

(2) Destinatarul comerciant acționează pe riscul propriu, dacă a știut sau ar fi trebuit să știe, în concordanță cu practicile comerciale curente sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul, că informația conținută într-un mesaj electronic a fost alterată în timpul transmiterii sau prelucrării sale.

CAPITOLUL IV: Răspunderea furnizorilor de servicii

Art. 11: Principii generale

(1) Furnizorii de servicii sunt supuși dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă, penală și contravențională, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.

(2) Furnizorii de servicii răspund pentru informația furnizată de ei înșiși sau pe seama lor.

(3) Furnizorii de servicii nu răspund pentru informația transmisă, stocată sau la care facilitează accesul, în condițiile prevăzute la art. 12-15.

Art. 12: Intermedierea prin simpla transmitere

(1) Dacă un serviciu al societății informaționale constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv sau în asigurarea accesului la o rețea de comunicații, furnizorul acelui serviciu nu răspunde pentru informația transmisă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) transmiterea nu a fost inițiată de furnizorul de servicii;

b) alegerea persoanei care recepționează informația transmisă nu a aparținut furnizorului de servicii;

c) conținutul informației transmise nu a fost influențat în nici un fel de către furnizorul de servicii, în sensul că nu i se poate atribui nici selecția și nici o eventuală modificare a acestei informații.

(2) Transmiterea informației și asigurarea accesului, menționate la alin. (1), includ și stocarea automată, inter-mediară și temporară a informației transmise, în măsura în care această operație are loc exclusiv în scopul ca informația respectivă să tranziteze rețeaua de comunicații și cu condiția ca informația să nu fie stocată pentru o perioadă care depășește în mod nejustificat durata necesară transmiterii ei.

Art. 13: Stocarea temporară a informației, stocarea-caching

Dacă un serviciu al societății informaționale constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu răspunde pentru stocarea automată, intermediară și temporară a informației transmise, în măsura în care această operație are loc exclusiv în scopul de a face mai eficientă transmiterea informației către alți destinatari, la cererea acestora, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) furnizorul de servicii nu aduce modificări informației transmise;

b) furnizorul de servicii îndeplinește condițiile legale privind accesul la informația respectivă;

c) furnizorul de servicii respectă regulile sau uzanțele referitoare la actualizarea informației, astfel cum acestea sunt larg recunoscute și aplicate în industrie;

d) furnizorul de servicii nu împiedică utilizarea legală de către orice persoană a tehnologiilor larg recunoscute și aplicate în industrie, în vederea obținerii de date despre natura sau utilizarea informației;

e) furnizorul de servicii acționează rapid în vederea eliminării informației pe care a stocat-o sau în vederea blocării accesului la aceasta, din momentul în care a cunoscut efectiv faptul că informația transmisă inițial a fost eliminată din rețeaua de comunicații ori că accesul la ea a fost blocat sau faptul că eliminarea ori blocarea accesului a avut loc prin efectul deciziei unei autorități publice.

Art. 14: Stocarea permanentă a informației, stocarea-hosting

(1) Dacă un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu răspunde pentru informația stocată la cererea unui destinatar, dacă este îndeplinită oricare din următoarele condiții:

a) furnizorul de servicii nu are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația stocată este nelegală și, în ceea ce privește acțiunile în daune, nu are cunoștință despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț;

b) având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea ori informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț, furnizorul de servicii acționează rapid în vederea eliminării sau a blocării accesului la aceasta.

(2) Furnizorul de servicii are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația este nelegală atunci când caracterul nelegal al acesteia a fost constatat printr-o decizie a unei autorități publice.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care destinatarul acționează sub autoritatea sau controlul furnizorului de servicii.

Art. 15: Instrumente de căutare a informațiilor și legături cu alte pagini de web

(1) Furnizorul unui serviciu al societății informaționale care facilitează accesul la informația furnizată de alți furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alți furnizori, prin punerea la dispoziție destinatarilor serviciului său a unor instrumente de căutare a informațiilor sau a unor legături cu alte pagini de web, nu răspunde pentru informația în cauză, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

a) furnizorul nu are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația la care facilitează accesul este nelegală și, în ceea ce privește acțiunile în daune, nu are cunoștință despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea ori informația în cauză ar putea prejudicia drepturile unui terț;

b) având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț, furnizorul acționează rapid în vederea eliminării posibilității de acces oferite sau a blocării utilizării acesteia.

(2) Furnizorul de servicii răspunde pentru informația în cauză atunci când caracterul nelegal al acesteia a fost constatat printr-o decizie a unei autorități publice.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care destinatarul acționează din ordinul sau sub comanda furnizorului de servicii.

CAPITOLUL V: Supraveghere și control

Art. 16: Obligațiile furnizorilor de servicii

(1) Furnizorii de servicii sunt obligați să informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.

(2) Furnizorii de servicii sunt obligați să comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acești furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informației.

(3) Furnizorii de servicii sunt obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o rețea de comunicații sau stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informației sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o rețea de comunicații sau prestarea oricărui alt serviciu al societății informaționale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de o autoritate publică, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.

(4) Plângerea prevăzută la alin. (3) poate fi făcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin conținutul informației în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmește în formă scrisă, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază, și va fi în mod obligatoriu datată și semnată. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost anterior introdusă.

(5) Decizia autorității trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acționat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă.

(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana interesată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Sentința este definitivă.

Art. 17: Autorități competente

(1) Autoritatea de reglementare în comunicații și tehnologia informației, denumită în continuare Autoritatea, este competentă să supravegheze și să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să con-state contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute la art. 22.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5, 13, art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (3), art. 23 alin. (2) și art. 30 alin. (1), se înțelege acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe de judecată, a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.

(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.

(4) În vederea descoperirii și investigării încălcărilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de aplicare Autoritatea acționează prin personalul de control împuternicit în acest scop.

(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.

(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.

(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii, lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecții inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și să primească, la convocare sau la fața locului, informații și justificări.

(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte instituții și autorități publice sunt obligate să permită personalului de control împuternicit în acest scop al Autorității sau, după caz, al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare îndeplinirii misiunii legale a Autorității, fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date și informații.

(9) Personalul de control împuternicit în acest scop, pri-mind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), este ținut la observarea strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.

(10) Autoritatea sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale.

(11) Autoritatea informează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și cooperează cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.

(12) Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute în prezentul articol unei alte persoane juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul telecomunicațiilor.

(13) Pentru scopurile aplicării prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia sunt îndeplinite de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Art. 18: Coduri de conduită

(1) Asociațiile și organizațiile neguvernamentale cu caracter profesional ori comercial sau cele constituite în scopul protecției consumatorilor, a minorilor sau a persoanelor cu handicap pot elabora coduri de conduită în colaborare cu Autoritatea și Ministerul Justiției, în vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor prezentei legi.

(2) Autoritatea și Ministerul Justiției vor urmări include-rea în codurile de conduită prevăzute la alin. (1) în special a unor prevederi referitoare la:

a) soluționarea litigiilor pe cale extrajudiciară;

b) întreruperea, temporară sau permanentă, a transmiterii într-o rețea de comunicații sau a stocării informației furnizate de un destinatar al serviciului, în special prin eliminarea informației ori blocarea accesului la aceasta, a accesului la o rețea de comunicații sau a prestării oricărui alt serviciu al societății informaționale;

c) protecția destinatarilor cu privire la efectuarea comunicărilor comerciale;

d) protecția minorilor și a demnității umane.

(3) Autoritatea și Ministerul Justiției susțin:

a) traducerea codurilor de conduită în limbi de circulație internațională;

b) facilitarea accesului la codurile de conduită prin mijloace electronice;

c) popularizarea codurilor de conduită la nivel național și transmiterea acestora, precum și a evaluărilor privind aplicarea și impactul lor practic către statele membre ale Uniunii Europene și către Comisia Europeană.

CAPITOLUL VI: Soluționarea litigiilor

Art. 19: Acțiuni în justiție

(1) Persoanele care au calitate procesuală activă, potrivit prevederilor alin. (2), pot solicita instanței obligarea pârâtului la încetarea oricărei acțiuni sau abțineri contrare prevederilor prezentei legi, interzicerea reluării ei în viitor și obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

(2) Au calitate procesuală activă pentru introducerea acțiunii prevăzute la alin. (1):

a) persoanele fizice și juridice ce se pretind titulare ale unui drept subiectiv prevăzut de prezenta lege sau ale unui interes care nu se poate realiza decât pe calea justiției;

b) asociațiile și organizațiile neguvernamentale prevăzute la art. 18 alin. (1);

c) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, oficiile pentru protecția consumatorilor județene și Oficiul pentru protecția consumatorilor al municipiului București;

d) entitățile constituite în scopul protecției consumatorilor în statele membre ale Uniunii Europene, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Acțiunea prevăzută la alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data acțiunii sau a abținerii care a justificat introducerea ei.

(4) Persoanele care au calitate procesuală activă, potrivit prevederilor alin. (2), pot solicita instanței, pe cale de ordonanță președințială, încetarea oricărei acțiuni sau abțineri contrare prevederilor prezentei legi, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Art. 20: Soluționarea litigiilor pe cale extrajudiciară

(1) Furnizorii de servicii și destinatarii pot supune litigiile născute între ei arbitrajului, în condițiile prevăzute de lege, precum și celorlalte căi extrajudiciare de soluționare a litigiilor, prevăzute de codurile de conduită elaborate potrivit art. 18.

(2) Utilizarea mijloacelor electronice în cadrul soluționării litigiilor pe cale extrajudiciară este posibilă în condițiile prevăzute de lege.

CAPITOLUL VII: Sancțiuni civile și contravenționale

Art. 21: Nulitatea relativă a contractelor privind servicii ale societății informaționale

Orice contract privind furnizarea de servicii ale societății informaționale este anulabil la cererea destinatarului, dacă a fost încheiat cu un furnizor de servicii care:

a) nu a pus la dispoziție destinatarului, în condițiile prevăzute de lege, informațiile prevăzute la art. 5 lit. a)-i), ori nu a furnizat toate aceste informații, sau a furnizat informații inexacte;

b) nu a pus la dispoziție destinatarului, în condițiile prevăzute de lege, informațiile menționate la art. 8 alin. (1) lit. a)-e), ori nu a furnizat toate aceste informații, sau a furnizat informații inexacte, dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (3) sau (5);

c) a încălcat obligația prevăzută la art. 8 alin. (2), dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (3) sau (5);

d) a încălcat obligația prevăzută la art. 8 alin. (4).

Art. 22: Contravenții

Constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta furnizorului de servicii care:

a) efectuează comunicări comerciale încălcând condițiile stabilite la art. 6 alin. (1) și alin. (2) lit. a)-d);

b) nu pune la dispoziție destinatarilor și autorităților publice, în condițiile prevăzute de lege, informațiile prevăzute la art. 5 lit. a)-i), ori nu furnizează toate aceste informații, sau furnizează informații inexacte;

c) nu pune la dispoziție destinatarului, în condițiile prevăzute de lege, informațiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-e), ori nu furnizează toate aceste informații, sau furnizează informații inexacte, dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (3) sau (5);

d) încalcă obligația prevăzută la art. 8 alin. (2), dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (3) sau (5);

e) încalcă obligația prevăzută la art. 8 alin. (4);

f) încalcă obligația prevăzută la art. 9 alin. (3);

g) încalcă obligațiile prevăzute la art. 16 alin. (1)-(3);

h) nu furnizează informațiile solicitate potrivit art. 17 alin. (3) sau (5), ori nu furnizează toate aceste informații, sau furnizează informații inexacte.

Art. 23: Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor

(1) Constatarea contravenției prevăzute la art. 22 lit. a) și aplicarea sancțiunii corespunzătoare se fac, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu, de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității de reglementare în comunicații și tehnologia informației sau ai autorității de supraveghere prevăzute de Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 22 lit. b)-h) se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității sau ai celorlalte autorități publice competente, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu.

(3) Constatarea contravențiilor se poate face, în toate cazurile, și de către ofițerii sau subofițerii de poliție.

(4) Contravențiilor prevăzute la art. 22 le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL VIII: Infracțiuni săvârșite în legătură cu emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare

Art. 24: Falsificarea instrumentelor de plată electronică

(1) Falsificarea unui instrument de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite de o persoană care, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu:

a) realizează operații tehnice necesare emiterii instrumentelor de plată electronică ori efectuării tipurilor de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10; sau

b) are acces la mecanismele de securitate implicate în emiterea sau utilizarea instrumentelor de plată electronică; sau

c) are acces la datele de identificare sau la mecanismele de securitate implicate în efectuarea tipurilor de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10.

(4) Tentativa se pedepsește.

Art. 25: Deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică

Fabricarea ori deținerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 26: Falsul în declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică

Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei instituții bancare, de credit sau financiare ori oricărei alte persoane juridice autorizate în condițiile legii să emită instrumente de plată electronică sau să accepte tipurile de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10, în vederea emiterii sau utilizării unui instrument de plată electronică, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru emiterea sau utilizarea acelui instrument, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 27: Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

(1) Efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10.

(4) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt săvârșite de o persoană care, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu:

a) realizează operații tehnice necesare emiterii instrumentelor de plată electronică ori efectuării tipurilor de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10; sau

b) are acces la mecanismele de securitate implicate în emiterea sau utilizarea instrumentelor de plată electronică; sau

c) are acces la datele de identificare sau la mecanismele de securitate implicate în efectuarea tipurilor de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10.

(5) Tentativa se pedepsește.

Art. 28: Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos

(1) Acceptarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat fără consimțământul titularului său, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează acceptarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10, cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

(3) Tentativa se pedepsește.

Art. 29: Efectuarea de operațiuni neautorizate într-un sistem informatic

(1) Accesul neautorizat într-un sistem informatic sau într-un domeniu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau domeniu pentru uzul personal ori către terți se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani.

(3) Modificarea, distrugerea parțială sau totală, în mod neautorizat, a informației stocate într-un sistem informatic sau domeniu se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Art. 30: Constatarea și judecarea infracțiunilor

(1) Infracțiunile prevăzute în prezenta lege se constată de către autoritățile publice competente, care înaintează actul de constatare la organul local de urmărire penală.

(2) Infracțiunile prevăzute la art. 24 și 25 se judecă, în primă instanță, de către tribunal.

(3) Prevederile prezentului capitol se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală.

CAPITOLUL IX: Dispoziții finale

Art. 31: Sarcina probei în cazul litigiilor privind furnizarea de servicii ale societății informaționale

În cazul oricărui litigiu privind furnizarea unui serviciu al societății informaționale, declanșat între furnizorul serviciului respectiv și un destinatar al acestui serviciu, sarcina probei îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 5, 6, 8 și 9 revine furnizorului de servicii dacă destinatarul are calitatea de consumator.

Art. 32: Abrogarea unor dispoziții contrare

Litera f) a articolului 6 din Ordonanța Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanță se abrogă.

Art. 33: Intrarea în vigoare și aplicarea legii

(1) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se pune în aplicare la 3 luni de la data intrării în vigoare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 9 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 483 din data de 5 iulie 2002

Bibliografie

1. Anghelidi, Răzvan E-commerce?, Chip, nr. 7, iulie, 1998

2. Bajan, Doru Reglementarea operatiunilor comerciale, Tribuna Economica, 2004

3. Bernhard, Eder, Internet – informație și comunicare, Editura All

Franz Lechner Educational, București, 2002

4. Bucur, Cristina Mihaela Comerț electronic, Editura ASE, București, 2002

5. Kesser, Barbara Utilizare Internet, ediția a III-a, Editura Teora, București, 1999

6. Mateescu, Bogdan Cum să pornești o afacere pe Internet, Inter. Net Mabagzin, nr. 5, 2002

7. Muller, Nathan J. Enciclopedia Internet, Editura Tehnică, București, 2002

8. Năstase, Floarea, Tehnologia aplicațiilor Web, Editura Economică,

Năstase, Pavel București, 2002

9. Rosca, Ion Gh; Comertul electronic: concepte, tehnologii si

Bucur, Cristina-Mihaela; aplicatii, Editura Economica, 2004

*** http://en.wikipedia.org/wiki/E-commerce

*** http://www.avocatnet.ro/article55.html

*** http://www.business-on-line.ro/ VersiuneaRomana/Discutii13.html

*** http://www.legi-internet.ro/legi_rom.htm

*** http://www.tnsofres.com/ger2002/home.cfm

*** http://www.anrc.ro/ro/legislatieinternationala.htm

*** http://www.mcti.ro/mcti0.html?page=1220

*** http://www.riti-internews.ro/ro/ecommerce.htm

*** http://www.pcmagazine.ro

*** http://www.agora.ro/pcrep/

*** http://www.consumerreview.com/

*** http://www.glreach.com/glob-stats/index.php3

*** http://www.eRatings.com

*** http://www.ftc.gov/ftc/legal.htm

*** http://www.anpc.ro/legislatie.php

*** http://www.mediawebdesign.ro/internet.html

*** http://www.sfin.ro/articol_1118/romanii_abia

_fac_primii_pasi_pe_internet.html

*** http://www.underclick.ro/E-commerce/

Comert-electronic-in-Romania.htm

*** http://www.whr.ro/articole/web9/192-0-

Comertul_electronic_va_creste_de_

1_000_de_ori_in_3_ani_.html

*** http://www.hotnews.ro/articol.php?a=14662

*** http://www.actual.ro/comert_electronic/ajuta.php