Mihai Viteazul Model al Liderului Politic
Mihai Viteazul- model al liderului politic
Petre Panaitescu conturează biografia lui Mihai Viteazul, oferindu-ne detalii esențiale pentru a înțelege contextul acelor vremuri, acesta s-a năcut in anul 1557, la Drăgoești si a murit la 9 august 1601 la Turda.( 2002).
În tinerețe Mihai Viteazul s-a ocupat cu negoțul si a reușit in timp sa aibă numeroase proprietăți, apoi a ocupat diverse funcții politice.(Ibidem).
Mihai Viteazul, beneficiind de sprijinul lui Iane Banul si al boieriilor Buzești si al Cantacuzinilor, în toamna anului 1593 devine domn al Țării Românești. În acel moment dependența țării față de turci înregistrase un nivel mărit, dar exista si un mare avantaj- situația internațională era favorabilă pornirii luptei împotriva dominației otomanilor.
Lupta antiotomană este declanșată la 13 noiembrie 1594, când lichidează creditorii turco-levantini și o unitate militară otomană din București.
În timpul carierei sale politice Mihai Viteazul cunoaște numeroase victorii împotriva, una dintre cele mai importante victorii fiind cea de la Călugăreni, 13-23 august 1595.
În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău și realizează astfel, prima unire a Țărilor Române la 27 mai 1600. Titulatura folosită de voievod : "Domn al Țării Românești și Ardealului și in toată țara Moldovei"( Gavrilă & Manea, 2010, pp. 57-59).
Cu acordul Curții de la Viena, generalul Basta pune la cale asasinarea lui Mihai Viteazul, act înfăptuit la 9/19 august 1601 în tabăra de lângă Turda. (Panaitescu, 2002).
Acest domnitor a fost supranumit Mihai Viteazul de către cronicari istorici datorită curajului său dat de pornirea luptei împotriva otomanilor si a habsburgilor.
Pe Mihai Viteazul îl încadrez în teoria Oamenilor Mari sau a „eroilor” așa cum îi numea Carlyle. Definiția data teoriei de către Dicționarul de Afaceri:” Ideological theory that "great" leaders possess characteristics or traits not found in the rest of the population. This concept is based on the belief that great leaders are not made but born with unique characteristics which allow them to rise to the occasion during difficult periods in history to overcome obstacles and lead their nation successfully.(http://www.businessdictionary.com/definition/great-man-theory-of-leadership.html#ixzz3bHgwOfpD)
Mihai Viteazul este un lider pentru ca era urmat si susținut de popor in demersurile sale, trezește admirația si domnia lui este văzută ca o binecuvântare, iar el un ales al Divinității/Salvatorul ce are menirea de a face bine tarii si locuitorilor acesteia. Evenimentele care susțin aceasta ipoteza sunt răscoalele organizate de țărani pentru a-l susține pe domnitorul lor.
Un alt argument pentru care îl consider un lider este reprezentat de inițiativele sale pe care le-a avut. Luptele din perioada aceea beneficiază de o strategie nouă, sunt caracterizate prin constanță si perseverență, organizate la intervale de timp scurte, lucrul ce confirmă si faptul că avea viziune, una dintre calitățile fundamentale ale unui lider. Creativitatea se observa modului de formare a armatei :”în care erau haiducii balcanici, cete ce străbăteau repede ca fulgerul în locuri aproape neumblate, cazacii obișnuiți cu lupta cu tătarii, pe cai iuți..…. De aici reiese și principiul ofensiv al tacticii lui Mihai. ”(Panaitescu, 2002, p.21).
Thomas Carlyle vorbește despre Oamenii Mari susținând ideea ca istoria poate fi explicata prin impactul pe care “eroi” l-au avut asupra istoriei. Aceștia sunt liderii oameniilor, cei aleși si într-un sens restrâns creatorii. (1841). În cazul lui Mihai Viteazul realizarea Marii Uniri a celor trei Tari Românești din anul 1600, a fost, este si va fi un eveniment cu un impact major/colosal asupra istoriei României. Marea Unire este nucleul care a stabilit direcția istoriei politicii României.(Kellerman, 1986)
Persoanele care se încadrează in aceasta teorie sunt eroi excepționali, persoane alese de Divinitate, posedând următoarele calități: carisma personala, inteligenta, înțelepciune si abilitați politice- folosite într-un mod in care au avut un impact definitoriu pentru istorie. (Carlyle, 1841, p.17)
Erou excepțional – Nicolae Bălcescu surprinde părerea poporului cu privire la acest domnitor în cadrul scenei condamnării la moarte a lui Mihai Viteazul: „…Mulțimea poporului urmărea pe osândit, tristă, jalnică și tăcută, văzând că cea din urmă nădejde de mântuire i se va curma cu capul acelui june bărbat eroic.(2002).
Persoana aleasă/trimisă de Divinitate- Bălcescu, în cadrul aceleiași scene, descrie neputința gâdei de a-l omorî pe Mihai Viteazul. El începe sa tremure, fiind îngrozit lasă satârul jos si aleargă prin mulțime afirmând cu tărie ca nu poate sa îl omoare. Apoi nici un om nu a îndrăznit sa îl omoare, interpretând acest lucru ca pe un „semn ceresc” – Dumnezeu voia sa îl păstreze pe acel om.
Inteligență a dovedit de-a lungul carierei sale politice prin modul strategic în care a ales sa își programeze luptele si prin cunoaștere slăbiciunilor adversarului si a punctelor lui forte.
Înțelepciune consider ca a dovedit cel mai mult atunci când si-a dat seama ca nu mai poate câștiga lupta fiind depășit numeric si trădat de boierime si a mers sa ceara ajutor Împăratului Rudolf al-II-lea.
Abilitățile politice le-a demonstrat prin diplomația de care a dat dovada în relația cu colaboratori săi atât pe plan intern cât și extern. Realizarea primei Uniri a Țărilor Române din anul 1600- astfel el a identificat o nevoie politică urgentă si a făcut acțiunile in direcția necesară rezolvării situației.
Consider ca fiecare teorie în parte are un rol important în istoria leadership-ului, fiecare este un factor component al acestui domeniu, explicând contextul istoric si implicit apariția unui anumit tip de leadership dintr-o anumita perioada istorică, fiind exact ce era necesar la momentul funcție de valorile, credințele si necesitățile specifice timpului
Astăzi datorită evoluției prezente in toate domeniile si leadership-ul s-a sincronizat si aliniat cu celelalte si astfel au apărut teorii noi potrivite contextului actual.
Bibliografie
1. Panaitescu, P.P. (2002), Mihai Viteazul, Bucuresti, Ed.Corint, pp. 7-13.
2.Gavrilă, M.; Manea, V.(2010), Istorie: Bacalaureat de nota 10, Brasov, Ed. Aula, pp. 57-59.
3.Dictionarul de Business, accesat online la data de 27.05.2015,
http://www.businessdictionary.com/definition/great-man-theory-of-leadership.html#ixzz3bHgwOfpD
4.Kellerman, B.(1986), Political Leadearship, Ed. University of Pittsburg Press, p. 3.
5.Carlyle, T.(1841),Oh, hero, Hero-Workship, and the Heroic in History, Londra, Ed London Library, p.17.
6.Balcescu, N. ( 1998), Romanii sub Mihai-Voievod Viteazul, Bucuresti, Ed. Litera, Pag 2
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mihai Viteazul Model al Liderului Politic (ID: 122320)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
