Mihai Alina Grupa 13 Farmacie Bun [606606]
Universitatea de medicină și farmacie “Carol Davila ” București
Facultatea de Farmacie
LUCRARE DE LICENȚĂ
“Caracterizarea complecșilor de incluziune ai substanțelor farmaceutice
cu ciclodextrinele prin electroforeză capilară de afinitate. Determinarea
constantelor de formare ale complecșilor sulfamidelor (sulfasalazina,
sulfametoxazol, sulfatiazol) cu β -ciclodextrina și
2-hidroxipropil -β-ciclodextrina”
Coordonator stiințific
Prof. Dr. Farm. Corina -Cristina Aramă
Absolvent: [anonimizat] 2018
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …4
CAPITOLUL I – SULFAMIDE AMITIMICROBIENE ………………………….. ………………………….. ……………….. 5
I.1-Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5
I.2 – Mecanism de acțiune. Teorii. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 5
I.3 – Structură chimică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
I.4 – Proprietăți farmacocinetice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 8
I.5 – Clasificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 9
I.6 – Spectrul antimicrobian ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 10
I.7 – Toxicitate și efecte secundare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 10
I.8 – Farmacoterapie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
I.9 – SULFAMETOXAZOL (C 10H11N3O3S) ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 13
I.10- SULFATIAZOL (C 9H9N3O2S2) ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15
I.11- SULFASALAZINĂ (C 18H14N4O5S) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 17
CAPITOUL II – CICLODEXTRINE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 20
II.1-Date generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 20
II.2-Utilizarea ciclodextrinelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 20
II.3-Structura ciclodextrinelor. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 22
II.4-Proprietăți ale β -ciclodextrinei și derivaților de β -ciclodextrină ………………………….. …………………. 25
II.5 -Formarea de complecși de incluziune ………………………….. ………………………….. …………………. 27
III.6- Toxicitatea ciclodextrinelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 33
CAPITOLUL III – ELECTROFOREZĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 36
III.1 – Introducere. Metode de separare bazate pe electromigrare ………………………….. …………………. 36
III.2 Caracteristicile electroforezei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 36
III.3 -Electroforeză capilară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 37
III.4 – Aparatura folosită pentru electroforeza capilară ………………………….. ………………………….. ……… 39
III.5 – Electroforeză capilară zonală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 41
III.6- Calculul mobilității ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 41
CAPITOLUL IV – PARTEA EXPERIMENTALĂ ………………………….. ………………………….. …………………… 43
IV. 1 – Determinarea constantelor aparente de formare ………………………….. ………………………….. …… 43
IV. 2 Materiale și metode folosite la determinarea experimentală ………………………….. …………………. 46
IV.3 – Prelucrarea rezultatelor obținute experimental ………………………….. ………………………….. ………. 52
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 64
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 66
4
INTRODUCERE
În ultimul secol și în special în perioada de după cel de -al doilea război mondial, industria
farmaceutică a cunoscut o importantă dezvoltare, lucru care poate fi observat în numărul crescut
de substanțe medicamentoase ce sunt obținute prin sinteză, comparativ cu perioada cuprinsă între
cele două războaie.
Sintetizarea substanțelor medicamentoase nu este însă suficientă pentru a obține efectul
farmacologic al acesteia. Condiția esențială pentru ca o substanță activă să își exercite efectul este
să poată fi dizolvată la locul de administrare, în mod deosebit pentru produsele farmaceut ice
administrate sistemic. La fel de important este ca efectele toxice ale substanței active sa fie cât mai
reduse. Cele mai multe substanțe active sunt baze slabe care, prin ionizare, pot fi ușor dizolvate,
mai ales în pH -ul acid al sucului gastric. Însă pentru acizii slabi sau pentru compușii lipofili pot
apărea unele probleme legate de solubilitate. Rezolvarea acestora se poate realiza fie prin diferite
procedee de formulare, fie prin formarea de complecși de incluziune analit -gazdă.
Ciclodextrinele su nt molecule ciclice oligozaharidice utilizate în formă naturală sau sub
formă de derivați obținuți în industrie, pentru a rezolva unele probleme de solubilitate, dar și pentru
diminuarea efectelor toxice.
Sulfamidele sunt unele dintre primele medicamente folosite ca antimicrobiene, însă acestea
prezintă un dezavantaj în ceea ce privește biodisponibilitatea.
În prezentul studiu am determinat constantele de formare (K f) ale complecșilor de
incluziune ai sulfamidelor cu ciclodextrine prin electroforeză capil ară, corelate cu stabilitatea
aparentă în soluție a acestora.
Ciclodextrinele pot îmbunătăți considerabil biodisponibilitatea multor substanțe active din
punct de vedere farmaceutic, de aceea ne -am propus să investigăm care este efectul acestora, spura
mobilității electroforetice a sulfamidelor.
5
CAPI TOLUL I – SULFAMIDE AMITIMICROBIENE
I.1-Istoric
Descoperirea activității antibacteriene a compusilor cu sulf a fost realizată în anul 1935, cu
publicarea studiului “O contribuție la chimioterapia infecțiilor bacteriene”, în care activitatea
prontosilului rosu a fost descrisă de Gerhardt Domagk. Această substanță a fost sintetizată în anul
1932 de Fritz Mietsch și Joseph Klarer bazându -se pe chimia clasică a coloranților textil i, pentr u
a fi testat ca agent antibacterian. Analizând metaboliții din sangele și urina pacienților tratați cu
prontosil, a fost detectată prezența sulfanilamidei. Prin acest studiu au constatat că partea activă a
molecule a fost gruparea sulfanilamid ă și că dive rsele chimioterapice antimicrobiene cunoscute
până atunci au acționat datorită prezenței grupului farmacofor sulfonamidă (1).
I.2 – Mecanism de acțiune. Teorii
Sulfamidele sunt un grup de agenți antibacterieni de sinteză. Mecanismul de acțiune al
sulfamidelor este dependent de concentrație, astfel : la concentra ții obișnuite este bacteriostatic, iar
la concentrații mai mari este bactericid. Sulfamidele interferă cu procesul de sinteză al acidului
folic, deoarece str uctura lor moleculară prezintă asemăn ări cu acidul paraaminobenzoic, pe care îl
antagonizează competitiv. Acestea blochează enzima dihidropteroatsintetaza, enzimă ce
catalizează reacția de transformare a acidului paraaminobenzoic în acid dehidropteroic, p recursor
al acidului folic (2). De asemenea, prin substituirea acidului p -aminobenzoic de către sulfamide în
procesul de biosinteză se formează un analog lipsit de activitate al acidului folic. Deficitul de acid
folic împiedică în final formarea acidului dezoxiribonucleic. (3)
În ceea ce privește mecanismul de acțiune al sulfamidelor au fost emise mai multe teorii,
dar nici una nu este a cceptată în totalitate. (4)
Una dintre cele mai complexe a fost elaborată de D.D.Woods si P.Fildes în anul 1940 si
este cunoscută sub numele de „teoria metabolitului esențial”. (4)
6
Teoria explică acțiunea anti bacteriană a sulfamidelor prin evidențierea elementelor comune
din punct de vedere structural cu acidul p -aminobenzoic . (4)
Inițial a avut loc izolarea unei substanțe care avea efect antagonist asupra acțiunii
sulfamidelor din mediul de cultură al str eptococului hemolitic, substanță numită Factor P. Apoi au
fost sintetizate o serie de compuși în structura cărora gruparea sulfamoil a fost înlocuită cu grupare
carboxil. S -a considerat că datorită asemănării struct urale, sulfamidele pot înlocui acidul para –
aminobenzoic. (4)
Molecula acidului folic este formată din trei parți: componenta pteridinică , un rest de acid
paraaminobenzoic și un rest de acid glutamic (4)
Acidul folic este transformat în organism la acid dihidrofolic și acid tetrahidrofolic, care
apoi este formilat la acid folinic, care participă la sinteza unor aminoacizi, baze purinice și baze
pirimidinice. (4)
Acidul paraaminobenzoic, sub acțiunea dihidropteroat -sintetazei se condensează cu
dihidropteroat -difosfatul formând acidul dihidropteroic si apoi acizii dihidrofolic si tetrahidrofolic.
(4)
Sulfamidele formea ză cu partea petidinică un compus care nu se mai poate combina cu
acidul glutamic, formarea acizilor tetrahidrofolic și dihidrofolic, fiind blocată. Acest compus este
și un inhibitor enzimatic, ceea ce duce la imposibilitatea bacteriei de a mai sintetiza a cidul folic și
apoi acizii nucleici necesari. (4)
“În consecință, sulfamidele pot fi considerate antimetaboliți, ceea ce este dovedit și de
faptul că efectul antimicrobian este diminuat sau chiar atenuat de cantități corespunză toare de acid
paraaminobenzoic. ” (4)
O altă teorie este „teoria ionizării”, care consideră că acțiunea sulfamidelor este
dependentă de gradul lor de ionizare la pH 7. S -a demonstrat că sulfamidele acționează în formă
ionizată, la concentrațiile minime bacteriostatice concentrația ionică a acestora având același ordin
de mărime. Activitatea bacteriostatică ese maximă în cazul în care exponentul de aciditate (pKa)
al unei sulfamide este aproximativ 7 (6,6 – 7,4) (4).
7
Pe de altă parte, la cele mai multe sulfamide, concentrațiile minime bacteriostatice sunt
inhibate de aceeași cantitate de acid paraaminobenzoic (4).
Aceste două constatări au dus la concluzia că pentru a substitui competitiv acidul
paraaminobenzoic, o sulfamidă în stare ionizată la pH -ul fiziologic trebuie să aibă o structură
electronică și o configurație sterică cât mai apropiate de cele ale ionilor acestora (4).
Moleculele celor dou ă substanțe conțin o g rupă amino pe nucleul benzenic în poziția para
față de o grupă carboxil sau de o grupă sulfamo il substituită, grupe cu elect ronegativitate deosebită,
superioară în cazul grupei carboxil (4).
Acțiunea bacteriostatică a unei sulfamide, adică acțiunea sa de competiție cu acidul
paraaminobenzoic pentru dehidropteroat -sintetază, este cu atât mai intensă cu cât densit ățile
electronice ale grupei sulfonil ( -SO 2-) din sulfamidă și ale ionului ca rboxilat din acidul
paraaminobenzoic, ionizat complet la pH 7 (pH fiziologic) sunt cât mai apropiate (4).
În pre zent, se consideră că sulfamidele acționează și neionizate, iar sistemele enzimatice
bacteriene cu care ele interfe rează sunt mult mai variate, în structura acestora exist ând heterociclii
(tiazol, piridină) prezenți și în multe sulfamide foarte active (4).
În concluzie, activitatea bacterioastatică a sulfamidelor nu se datorează numai unor grupe
sau fracțiuni structurale ale lor, ea fiind rezultatul întregului ansamblu molecular (4).
I.3 – Structură chimică
Sulfamidele s unt substanțe de sinteză, derivați de sulfanilamidă, cu formulă generală :
R2H – N – C6H4 – SO 2 – N – R1H
Derivații substituiți în diverse poziții, se clasifică în :
1) N1 derivați substituiți la gruparea amidică. Exemplu: SULFATIAZOL,
SULFAFENAZOL;
2) N4 derivați substituiți la gruparea aminică;
8
3) N1 și N 4 derivați substituiți la gruparea aminică și amidică. Exemplu :
FTALILSULFATIAZOL ;
I.4 – Proprietăți farmaco cinetice
Din punct de vedere al propriet ăților farmacocinetice, sulfamidele se împart în 4 clase :
a) Sulfamide sistemice cu durată scurtă de acțiune
Au absorbție digestivă bună, legarea de proteinele plasmatice este medie și difuziune bună
în țesuturi. Realizează concentrații mai mari cu 10 -40% în ficat și în rinichi, comparativ cu
concentrația plasmatică. În lichidul cefalorahidian realizează 30-80% din concentrația plasmatică.
Au difuziune sc ăzută în focare supurative încapsulate. Trec prin placentă, în circulația fetală.
Biotransformarea se face la hivel hepatic prin N4-acetilare, cu formarea unor compu și
acetilați toxici și lipsiți de act ivitate antimicrobiană. Metabolizarea este dependentă de mai mul ți
factori : reactivitatea individu ală (acetilatori lenți și rapizi), de substanță, de doza administrată.
Derivații acetilați sunt greu solubili în apă și se elimin ă în mare parte renal, produc ând cristalurie.
O parte din metaboliți se elimină biliar.
b) Sulfamide sisetemice semiretard (sulfametoxazol)
Au biodisponibilitate bună, se leagă de proteinele plasmatice în procent mai mare (peste
70%). Timpul de înjumăt ățire este de aproximativ 10 ore. B iotransformarea se face prin acetilare
la nivel hepatic.
c) Sulfamide sistemice retard
Au absorbție ridicată și rapidă din tubul digestiv și legare în procent mare de proteinele
plasmatice.
Biotransformare se face la nivel hepatic, preponderent în N 1-glucuro noconjugare
(metaboli ții glucuronoconjugați sunt solubili și se elimină usor). Timpul de înjumăt ățire este lung.
9
d) Sulfamide intestinale
Au absorbție redusă din tubul digestiv. Nu realizează concentrații sanguine eficace în
administrarea pe această cale. Se elimină majoritar prin fecale .
I.5 – Clasificare
După modul de utilizare și proprietățile farmacocinetice, sulfamidele bacteriene se clasifică
astfel :
a) Sulfamide sistemice :
– Cu durată scurtă : sulfafurazol, sulfatiazol, sulfadimidină, sulfamerazină, sulfapiridină ;
– Cu durată medie : sulfafenazol, sulfametoxazol;
– Cu durată lungă : sulfametoxidiazină, sulfadimetoxina, sulfametoxipiridazina ;
b) Sulfamide intestinale: ftalilsulfatiazol, salazosulfapididi nă;
c) Sulfamide locale: sulfacetamida, mafenid ;
Sulfamidele utilizate astăzi sunt puține la număr și pot fi clasificate în funcție de indica ții astfel:
– Sulfamide de uz local;
– Sulfamide de uz ORL;
– Sulfamide intestinale;
– Sulfamide generale;
– Sulfamide urinare;
– Sulfamide antimalarice (5);
10
I.6 – Spectrul antimicrobian
Spect rul antimicrobian al sulfamidelor este larg și cuprinde :
-coci gram pozitivi; streptococ, pneumococ ;
-coci gram negativi: gonococ, meningococ ;
-bacili gram pozitivi: Clostridium tetani ;
-bacili gram negativi: Brucella, E. Coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella, Proteus,
Salmonella, Shigella;
-chlamidii;
-micoplasme;
-actinomicete;
-nocardia;
-protozore: toxoplasme,plasmodii, Pneumocystis
În grezent o mare parte din tulpinile bacililor gram negativi, coci gram negativ și coci gram
pozitiv au devenit rezistenți.
I.7 – Toxicitate și efecte secundare
De-a lungul timpului au fost semnalate o serie de probleme legate de toxicitate și
hipersensibilitate la pacienții care au folosit sulfamide.
În ceea ce priveste toxicitatea, s -a constatat că un rol important îl joacă factorul individual,
unele persoane neputând suporta nici un fel de sulfamidă, în timp ce altele au o sensibilitate
specifică numai față d e anumite sulfamide. Majoritatea accidentelor provocate de sulfamide se
11
datorează faptului că uneori au fost administrate în doze mari unor bolnavi grav, cu v ârstă
înaintată, deshidratați, cu tulburări ale funcțiilor renale care limitau sau interziceau ut ilizarea lor.
Reacțiile de hipersensibilitate la sulfamide se manifestă prin cefalee, erupții cutanate,
amețeli, sindromul Stevens -Johnson, miocardite alergice, fotosensibilitate, gre ață, vomă și
tulburări gastro -intestinale. De asemenea au fost semnalate efecte secundare hematologice, dintre
care anemie hemolitică, agranulocitoză și anemie aplastică.
Un alt inconvenient al sulfamidelor este apariția cristaluriei , care apare chiar și la cele mai
moderne și act uale sulfamide. (6)
Contraindicații:
Sulfamidele sunt contraindicate în mai multe cazuri:
➢ Hipersensibilitate la sulfamide, însoțită de reacții alergice cutanate;
➢ Tulburări hematologice, în care pot interfera cu metabolizarea acidului folic endogen;
➢ Deficit de glucozo -6-fosfatdehidrogenază, deoarece poate apărea anemia hemolitic ă;
➢ Insuficiență hepatică severă;
➢ Insuficien ță renală confirmată, datorită riscului de acu mulare a derivaților acetilați;
➢ Sarcină ( prezintă risc teratogen);
➢ Copii mici și nou -născuți prematur, datorită dezvoltării insuficiente a sistemelor lor
enzimatice hepatice și a barierei hemato -encefalice. Sulfamidele pot înlocui bilirubina la
locul de l egare de proteinele plasmatice și astfel pot produce icter nuclear;
➢ Alăptare, deoarece acest e substanțe pot trece în laptele matern si p ot înlocui bilirubina;
➢ Tratamente ce pot duce la acidifierea urinii;
➢ Expunerea la soare și razele ultravi olete. (7)
Interacțiuni cu alte medicamente
➢ Antiacide le reduc resorbția, în timp ce alcalinizarea urinii reduce riscul de crisalurie;
➢ Fenitoina suferă o sc ădere a metabolizării prin concurență, ceea ce duce la cre șterea
efectelor farmacologie;
12
➢ Antagoniș tii de vitamina K sunt înlăturați de pe situsurile de legare pe proteinele
plasmatice, ceea ce duce la creșterea efectelor farmacologice. Aces t lucru este valabil și
pentru antidiabetice orale, antiinflamatoare nest eroidiene și metot rexat;
➢ Acidul para amino benzoic administrat în doze mari, inhibă acțiunea sulfamidei prin
competiție (este necesară atenție la administrarea de procaină, prezentă în anumite
combinații, PAB fiind un metabolit al procainei);
➢ O creștere a efectelor și a tox icității hematologice a metotrexatului are loc prin deplasarea
de pe proteinele plasmatice și prin scăderea eliminării renale. Prin urmare, asocierea
sulfamidelor cu metotrexat este contraindicată (5);
I.8 – Farmacoterapie
Utilizare sulfamidelor antimicrobiene este în prezent restrânsă datorită reacțiilor adverse
toxice și alergice rel ativ frecvente și datorită introducerii unor grupe noi de chimioterapice cu
activitate antibacteriană superioară.
Sunt utilizate în tratamentul infecțiilor urinare; în nocardioză reprezintă medicația de
elecție; ca medicație de alternat ivă în infecțiile cu Chlamidia trachomatis, infecții biliare și
respiratorii.
Salazosulfopiridina este indicată în recto colita ulcerohemoragică cronică.
Sulfamidele locale sunt utilizate în conjunctivite și infecții oculare superficiale cu germeni
sensibili (sulfacetamida) și pentru profilaxia infecției plagilor (sulfadiazina argentică) (3)
13
I.9 – SULFAMETOXAZOL (C 10H11N3O3S)
4-amino -N-(5-metil -1,2oxazol -3-il) benzensulfonamida; 4 -amino -N-(5-metil -3-
izooxazolil)benzensulfonamida;
Este o pulbere cristalină albă sau alb -gălbuie , Punct de topire: 167 ˚C. Solubilitate: f oarte u șor
solubil în apă, solubilitatea în etanol este 1 la 50, iar în acetonă 1 la 3 , practic insolubil în cloroform
și în eter, solubil în soluții de hidroxizi alcalini. pKa=5,6 (25˚C). Log P (octanol/apă) =0,9;
Sulfametoxazolul se poate identifica prin reacțiile: cu alcool ul coniferilic când se obține o
colorație port ocalie , cu sulfat de cupru (metoda 1) se obține o colorație verde, testul Koppanyi
Zwikker – albastru -violet, acid nitric – galben, nitrat mercuros – negru;
Spectru l de absorbție în UV al Sulfametoxazolu lui – Spectru UV al sulfametoxazolului
prezintă 1 maxim de absorbție : în s oluție acidă -265nm (A=175a); în soluție alcalină -256nm
(A=673a)
Fig. 1 -Spectru U V al Sulfametoxazolului
14
Spectru de absorbție in Infraroșu – Pentru obținea spectrului IR al sulfametoxazolului s -a
folosit o soluție de K Br. Principalele picuri apar la numere de undă: 1145, 1160, 1599, 1621, 685,
1306 cm-1;
Fig.2 – Spectru IR al sulfametoxazolului
Produsul farmaceutic trebuie sa îndeplinească o serie de condiții de puritate: soluția 10%
în hidroxid de sodiu diluat trebuie să fie limpede și incoloră sau foarte puțin colorată, să conțină
cel mult 0,5% substanțe înrudite chimic și 20 ppm metale grele. Se admit limite pentru cloruri ș i
sulfați.
Sulfametoxazolul este ușor absorbit după administrarea orală și larg distribuit în organism
cu fixare de proteinele plasmatice în proporție de 60 -70%. Se g ăsește în salivă, bilă, dar și în
fluidele oculare, sinovial, sudoripare. Timpul de înju mătațire al sulfametoxazolului este de
aproximativ 9 -12 ore. Acesta traversează placenta și e ste excretat în laptele matern. Se
metabolizează în special prin acetilare cu formarea derivaților N 1 și N 4 acetilați. Aproximativ 15%
din sulfametoxazolul din s ânge se g ăsește sub formă de metaboliți acetilați. Se elimină prin urină
ca atare, dar și sub formă de derivat N 4- acetilat și sub formă de glucurono conjugați. Eliminarea
15
prin urină depinde de pH -ul urinar. Sulfametoxazolul este oxidat cu formarea unei hidroxilamine,
care poate fi implicată în reacțiile adverse ale sulfamidei.
Sulfametoxa zolul este o sulfamidă cu durată medie de acțiune (semiretard), care
influențează sinte za acidului folic bacterian.
Este indicat în infecții ale căilor urinare, în special cu germeni gram negativi, bronșite,
infecții pulmonare, gonoree, septicemii (6).
Toxicitate : o concentrație plasmatică mai mare de 400 mg/L es te asociată cu apariția
efectelor adverse .
Doză : în mod uzual doza de atac este de 2g, urmată de 1g de 2 ori pe zi. Doza maximă este
de 3g pe zi (8). La copii se administrează în funcție de varstă, astfel: copii 0 -1an 0,25 g/zi, max
0,5 g/zi, copii 1 -6 ani, 0,5 g/zi, max 1g, iar la copiii 6 -12 ani 1 g/zi max 1,5g.
I.10- SULFATIAZOL (C 9H9N3O2S2)
4-amino -N-(1,3tiazol -2-il)benzensulfonamidă; 4-amino -N-2-tiazolil
benzensulfonamidă;
Sulfatiazolul este o p ulbere cristalină albă, care se închide la culoare prin expunerea la
lumină. Punctul de topire este 220˚C. Solubilitatea: în apă este 1 la 2500, iar în etano l 1 la 120,
este practi c insolubil în cloroform și în eter , este solubil în acetonă, soluții diluate de acizi minerali
și soluții de hidroxizi alcalini; pKa=7,1 (25˚C) .
16
Sulfatiazolul sodic (sulfatiazol solubil) este o pulbere microcristalină albă sau alb -gălbuie,
care se închide la culoare prin expunerea la lumină. Prin expunerea la aerul umed absoar be dioxidul
de carbon. Solubilitat ea acestuia este : 1 la 3 în apă, 1 la 20 în etanol .
Identificarea sulfatiazolului se poate face cu alcool coniferilic – portocaliu, sulfat de cupru
(meto da 1) -violet maro, testul Koppanyi -Zwikker – rosu violet, nitrat mercuros – negru, acid nitric –
galben .
Spectrul de absorbție în ultraviolet al sulfa tiazolului prezintă un singur maxim : în soluție
acida la 280nm , iar în soluție alcalină la 256 nm .
Fig. 3 – Spectrul UV al sulfat iazolului
Este u șor absorbit după administrarea orală și acetilat rapid. Aproximativ 20% din
cantitatea care se găsește în sânge este în formă inactivă de derivat N 4- acetilat. Se excretă rapid
în urină, aproximativ 60 -90% din doza administrată este eliminată în 24h.
Sulfatiazolul se folosește în infecții cu stafilococi, streptococi, pneumococi, gonococi,
meningococi, bacili dizenterici, dând rezultate bune în meningi te acute, pneumonii, gonoree, otite,
amigdalite, diz enterii bacilare, infecții ale pielii. Este indicată în unele cazuri asocierea cu alte
sulfamide, peniciline, streptomicină, tetracicline. În ginecologie s -a dovedit util în tratamentul
17
vaginitelor, vulvi telor, colpitelor, leucoreei nespecifice, având avantajul față de antibiotice, de a
nu produce micoze vulvovaginale.
Doză: doza inițială este de 2 până la 3 g, urmată de 1g la fiecare 4 -6h (8). La copii doza
este de 2 -5 g/zi. Concomitent se recomandă ceaiuri diuretice, hidrogenocarbonat de sodiu, can tități
mari de lichide.
Contraindicațiile majore ale sulfatiazolului sunt insuficiența hepatică, oliguria, leucopenia,
agranulocitoza.
I.11- SULFASALAZINĂ ( C18H14N4O5S)
acid 5-[4-[(2-piridil)sulfamoil]fenilazo] -2-hidroxibenzoic
Sulfasalazina este o pulbere fină galbenă sau galben -maroniu. Punctul de topiere este 240 –
245 ˚C (cu descom punere). Solubilitate: practic insolubil ă în apă, cloroform și eter, solubilă 1 la
2900 în etanol și 1 la 1500 în metanol, solubilă în soluții apoase de hidroxizi alcalini.
Sulfalasazina se poate identifica prin reacția cu sulfat de cupru (metoda 1) – portocaliu sau
cu clorură de paladiu – negru.
18
Farmacopeea Europeană prevede ca produsul să conțină cel mult 4% substanțe înrudite,
maxim 1% din fiecare impuritate (acid salicilic și sulfapiridnină) sunt menționate limite pentru
cloruri (140 ppm), sulfați (400 ppm), metale grele (10ppm).
Spectrul de absorbție în ultraviolet al sulfasalazinei prezintă două maxime : la 237 nm și la
359 nm.
Fig.4 -Spectrul UV al sulfasalazinei
Spectru infraroșu al sulfasalazinei : principalele picuri apar la numerele de undă: 1078,
1123, 772, 1634, 1175, 1672 cm-1.
Fig.5 – Spectru IR al sulfasalazinei.
19
Are o absorbție parțială și neregulată după administrarea orală. După absorbție nu este
metabolizat ă și este eliminat ă în urină ca atare. O mare parte trece nemodificată în colon unde
suferă o metabolizare bacteriană cu formare de sulfapiridină și acid 5 -amino salicilic, care sunt
responsabile de acțiunea terapeutică. Sulfapiridina astfel formată este absorbită și metabol izată
prin acetilare, hidroxilare sau glucuronidare. Aproximativ 60% din doză este eliminată prin urină
sub formă de sulfapiridină liberă sau metaboliți, iar aproximativ 25% din doză este eliminată sub
formă de sulfapiridină în fecale. Acidul 5 -aminosalici lic este parțial absorbit și apoi metabolizat
prin N -acetilare. Sulfasalazina are afinitate pentru țesutul conjunctiv și nu modifică flora
intestinală normală.
Toxicitate : o concentrație plasmatică de sulfap iridină mai mare de 50mg/L este asociată cu
apari ția efectelor toxice (8).
Contraindicațiile majore ale sulfasalazinei sunt colitele de fermentație, colitele amibiene,
sensibilitatea la sulfasalazină și sulfamide, porfiria, obstrucția gastrointestinală. Nu se recomandă
la copii sub 2 ani.
Doza: la copii 2 -6 ani, în colită ulceroasă, inițial 40 -60 mg/kg/zi in 3 -6 doze, apoi 20 -30
mg/kg/zi în 4 doze. La copii peste 6 ani, în artrită reumatoidă juvenilă 30 -50 mg/kg/zi, în 2 doze,
pană la maxim 2g/zi (comprimate e nterosolubile). La adulți, în colită ulceroasă, inițial 1g de 3 -4
ori/zi, apoi 2 g/zi timp de 3 săptămâni, în cazurile grave se poate ajunge până la 6 -12g/ zi, iar
tratamentul poate dura 3 -6 luni.
20
CAPITOUL II – CICLODEXTRINE
II.1-Date generale
Prima publicație care a descris ciclodextrinele a aparținut lui Antoine Villiers. El a
descoperit dextrinele cristaline obținute prin digestia enzimatică a cartofului de către Bacilul
Amilobacter. La începutul secolului al XX -lea, Franz Schard inger descrie prepararea, separarea și
purificarea dextrinei A și B. Cercetările sale privind proprietățile fundamentale ale acestor dextrine
cristaline au arătat că acestea sunt polizaharide ciclice. Structura lor a fost descrisă după 30 de ani
de Freuden berg și colaboratorii săi (Gramer și Meyer -Delius). La finalul anului 1940 termenul
“ciclodextrină” era utilizat pentru a defini dextrina caracterizată de Fredrich Gramer (9).
Ciclodextrinele sunt oligozaharide ciclice preparate din amidon prin scindarea enzimatică
a helixului de amiloză (10).Cei trei reprezentanți cei mai studiați sunt formați din 6,7 și respectiv
8 unitați de glucopiranoză și sunt numiți α -ciclodextrină, β -ciclodextrină și γ-ciclodextrină (11).
Aceste unități de glucopiranoză sunt legate prin legături α -1,4-glucopiranozice (12). Acestea
adoptă o formă de trunchi de con care are o suprafață exterioară hidrofilă și o cavitate internă
hidrofobă (11). Fiecare unitate de D -glucoză prezintă 3 grupări hi droxil libere, având funcție și
reactivitate diferite (13).
II.2-Utilizarea ciclodextrinelor
Cilodextrinele sunt aditivi alimentari obișnuiți, sunt frecvent utilizate în industria
farmaceutică și cosmetică, precum și în alte industrii, dar și pentru diferite tehnici de analiză (14)
(15). Producția anuală de ciclodextrine dep ășește acum 10 tone, din care aproximativ 70% este β –
ciclodextrină, aproximativ 15% α -ciclodextrină, 5% γ -ciclodextrină și 10% ciclodextrine derivate .
(bazate pe informații de la Roquette Freres, Lestrem, Franța). Aproximativ 30% din producția
anuală de ciclodextrine este utilizată în industria farmaceutică, 20% în industria alimentară, iar
50% în diferite alte industrii. În prezent ciclodextrinele se găsesc în peste 50 de produse
medicamentoase existente pe piață (16).
21
Ciclodextrinele sunt utilizate în industria farmaceutică pentru diferite scopuri, ca de
exemplu (17), (18):
➢ Pentru a creste solubilitatea în apă, dizolvarea și biodisponibilitatea
medicamentelor;
➢ Pentru a îmbunătăți stabilitatea fizico -chimică a medicamentelor și pentru a crește
durata de valabilitate a medicamentelor;
➢ Pentru a modifica locul și momentul eliberării substanței active;
➢ Pentru a minimiza reacțiile adverse, cum ar fi iritația gastro -intestinală și oculară;
➢ Pentru a reduce sau elimina gustul și mirosul neplăcut;
➢ Pentru a preveni apariția interacțiunilor dintr e 2 sau mai multe substanțe active sau
dintre substanța activă și excipienți;
➢ Pentru a transforma medicamentele lichide în pulberi amorfe sau microcristaline;
➢ Pentru a fixa unele substanțe volatile .
În plus, ci clodextrinele pot fi utilizate ca substanțe m edicamentoase, cum este
Sugammadex (Bridion1; Merck Sharp & Dohme), care este o γ -ciclodextrină modificată,
disponibilă sub formă de soluție injectabilă în concentrație de 100mg/ml (19).
Unul dintre cele mai importante avantaje ale utilizării ciclodextrinelor în domeniul
farmaceutic este capacitatea de a îmbunătăți absorbția medicamentelor prin membranele biologice.
Ciclodextrinele aflate în soluție acționează ca transportori ai moleculelor medicamentelor
hidrofobe pe care le ad uc la suprafața membranelor, favorizând transferul prin membrană.
Membrana lipofilă are o afinitate scăzută pentru molecula hidrofilă a ciclodextrinei, astfel că
aceasta rămâne în soluție, în exteriorul membranei.
Așadar ciclodextrinele cresc capacitatea m edicamentelor de a trece prin membranele
biologice. Au fost studiate preparate farmaceutice nazale, rectale, topice și oftalmice (20) (21).
În prezent cele mai des utilizate ciclodextrine sunt: α -ciclodextrina(α -CD), β -ciclodextrina
(β-CD), γ -ciclodextrina (γ -CD), hidroxipropil -β-ciclodextrina (HP -β-CD) și sulfobutileter
β-ciclodextrina (SBE -β-CD). În tabelul I sunt exe mplificate tipurile de pr eparate farmaceutice în
care se utilizează diferitele ciclodextrine:
22
Tabelul I – Utilizarea ciclodextrinelor în diferite tipuri de preparate farmaceutice (22)
Tipuri de
preparate α-CD β-CD µ-CD HP-β-CD SBE -β-CD
Orale X X X X
Rectale X X
Dermice X X X
Oftalmice X X
Parenterale X X X
II.3-Structura ciclodextrinelor
Cele mai des folosite ciclodextrine sunt: α -ciclodextrina, β -ciclodextrina și γ -ciclodextrina ,
acestea sunt ciclodextrine naturale. Proprietă țile acestora se regăsesc în tabelul II .
Tabelul II – Proprietăți ale ciclodextrinelor naturale (23)
Ciclodetrină α-
ciclodextrină β-ciclodextrină γ-ciclodextrină
Număr de unități
glucopiranozice 6 7 8
Greutate molceulară (g/mol) 972 1135 1297
Diametrul cavității centrale
(ext./int Å) 5,34/4,7 6,5/6,0 8,3/7,5
Solubiltatea în apă
(25˚ C, g/100mL) 14,5 1,85 23,2
23
În fig. 6 și fig. 7 sunt redate structurile chimice ale celor 3 ciclodextrine.
Fig. 6 -Strucutura ciclodextrinelor
Fig. 7 – Structura chimică a ciclodextrinelor.
Aceste molecule în formă de inel au numeroase grupări hidroxil, toate fiind orientate către
exterior, ceea ce le face foarte hidrofile. Pe de altă parte, parte interioară a cavității este mai puțin
hidrofilă datorită leg ăturilor de oxigen. Această structură permite ciclodextrinei sa includă în
cavitate alți compu și mai puțin hidrofili, form ând un complex de incluziune (10).
În figura 8 se poate observa schema structural -funcțională a ciclodextrinei.
24
Fig.8 -Schema structural funcțională a ciclodextrinei
β-ciclodextrina este cea mai utilizată dintre ciclodextrinele native. Aceasta are în structu ra
sa 21 de grupări hidroxil dintre care 7 sunt primare si 14 secundare. Dacă se produc modificări la
nivelul acestor grupări prin reacții chimice, cum ar fi: eterificare, esterificare sau aminare se vor
obține noi ciclodextrine cu proprietăți fizico -chimice diferite (24).
Pentru a îmbunătăți solubilitatea ciclodextrinelor native, au fost sintetizate mai multe
ciclodextrine derivate cum sunt: hidroxipropil β -ciclodextrină, sulfobutil eter-ciclodextrină și
ciclodextrine metilate aleator (25).
Numeroasele grupări hidroxil pot fi ușor modificate pe diferite căi cu obținerea unor
derivați de ciclodextrină. Unii dintre acești derivați cum ar fi hidroxipropil β -ciclodextrină și
sulfobutil eter β -ciclodextrină au fost studiate și înregistrate în Farmacopeea Americană(USP) și
în Farmacopeea Europeană(FE). De asemenea, derivații metilați ai β -ciclodextrinei, cei cu grupare
metil la C 2 și la C 6 și cei cu grupare metil în poziție aleatoare sunt produse la scală industrială (10).
25
II.4-Proprietăți ale β -ciclodextrinei și derivaților de β -ciclodextrină
Dintre toate ciclodextrinele native, β -ciclodextrina este cea mai utiliza tă, datorită
proprietățiilor sale. În tabelul I II sunt prezentate proprietățile β -ciclodextrinei comparativ cu cele
ale analogului sau liniar, maltodextroza (26).
Tabelul III – Proprietățile comparate ale ciclodextrinei cu analogul sau liniar (27)
Proprietate Β-ciclodextrină Maltodextroză
Stuctură Ciclică, (α -1,4) legat Liniar (α -1,4) legat
Formulă C42H70O35 C42H72O36
Masă moleculară (g/mol) 1135 1153
LogP octanol/apa (calculat)a -14 -14
Solubilitatea în apă la
temperatura camerei
(mg/ml) 18,5 ~50b
Acceptori de hidrogenc 35 36
Donori de hidrogend 21 23
Comportament în prezența
α-amilazei salivare Stabil față de α -amilaza
salivară Hidrolizat de α-amilaza
salivară
Digestia bacteriană în
tracul gastro -intestinal Sensibilă la digestia
bacteriană în tractul gastro –
intestinal Sensibilă la digestia
bacteriană în tractul gastro –
intestinal
a: logaritm al coeficientului de partiție octanol/apa (Valoarea cal culată în 2017);
b: soluția devine tulbure la o concentrație de aproximativ 50 mg/ml la o temperatura de
25˚C;
c: acceptor în legătura de hidrogen= atomul electronegativ, care posedă o pereche de
electroni neparticipanți, capabil să se lege necovalent cu atomul de hidrogen care participă la
formarea legăturii de hidrogen;
26
d:donor în legătura de hidrogen= atomul la care este legat covalent atomul de hidrogen care
participă la formarea leg ăturii de h idrogen (16);
Ciclodext rinele naturale au o solubilitate redusă în apă, ceea ce limitează utilizarea lor ca
agenți de complexare care solubilizează. Însă ciclodextrinle naturale pot fi tratate cu diferiți agenti,
obținând der ivați solubili. În tabelul IV sunt evidențiate unele proprietăți fizi co-chimice și
biologice ale ciclodextrinelor care se găsesc în produsele farmaceutice.
Tabelul IV – proprietăți fizico -chimice și biologice ale ciclodextrinelor
Ciclodextrină Masă
moleculară
(g/mol) logPapa/octanola
Solubiltate
în apă
(mg/ml)b Foralc T1/2
(h)d Furinăe
α-ciclodextrină 972,8 -13 130 0.02 – –
β-ciclodextrină 1135 -14 18,5 0.00
6 – –
γ-ciclodextrină 1297 -17 249 <0.0
01 – –
2-hidroxipropil
β-ciclodextrină 1400 -11; >600 <0.0
3 1.9 0.95
Sulfobutileter
ciclodextrină 2163 <-10 >500 0.02 1.6 0.95
2-hidroxipropil
γ-ciclodextrină 1576 -13 >500 <0.0
01 – –
a: logaritm al coeficientului de partiție octanol/apa (Valoarea calulată în 2017);
b: solubilitatea ciclodextrinei în apa la 25˚ C;
c: fracțiunea din doza de ciclodextrină care este absorbită după administrarea orală la
șobolan;
27
d:timpul de înjumătățire al ciclodextrinei după administrarea parenterală la om;
e: fracțiunea de ciclodextrină care se elimină nemodificată în urină după administrare
parenterală la om ;
II.5 -Formarea de complecși de incluziune
Cea mai importantă proprietate a ciclodextrinelor este capacitatea de a forma complecși de
incluziune cu un număr mare de co mpuși solizi, lichizi sau chiar gazoși
Capacitatea ciclodextrinelor de a forma complecși de incluziune cu moleculele noi este
dată de doi factori:
➢ Factorul steric, care este relativ dependent de mărimea particulei noi și d e mărimea
particulei de ciclodextrină;
➢ Factorul termodinamic care apare între molecule noi și moleculele de ciclodextrină;
De-a lungul anilor foarte multi cercetători au fost fascinați de o serie de sisteme
terapeutice, a căror biodisponibilitate este am eliorată prin posibilitatea de a folosi complecși
moleculari ai unor substanțe farmaceutice cu solubilitate și stabilitate limitată. A existat un interes
crescut pentru obținerea de complecși moleculari cu interacțiuni de natură ne -covalentă. Dintre
diferitele metode, complexare a cu ciclodextrine a fost general acceptată ca fiind una dintre cele
mai eficiente metode de îmbunătățire a sistemelor de administrare a medicamentelor (28). În soluții
apoase ciclodextrinele sunt capabile să formeze complecși de incluziune solubil i în apă a i
medicamentelor lipofile slab solubile, prin preluarea unei porțiuni lipofile a medicamentului în
cavitatea centrală (19).
Există mai multe met ode de preparare a unui complex de incluziune între ciclodextrină și
un compus bioactiv. Alegerea unei anumite metode depinde de proprietățile moleculei oaspete
precum și de disponibilitate și cost. Neutralizarea, suspendarea, co -precipitarea, metodele de
frământare și măcinare sunt printre cele mai utilizate tehnici folosite pentru procesul de
complexare (29).
28
Fig.8 – Formarea unui complex de incluziune în soluție apoasă
Formarea de complecșilor de incluziune a fost stud iată prin numeroase metode fizico –
chimice. Au fost făcute studii de solubilitate în soluții apoase, metode spectroscopice, cum ar fi
spectroscopia UV/VIS, spectroscopia cu fl uorescență, spectroscopia de dicroism circular și
spectroscopia cu rezonanță magne tică nucl eară sunt utilizate pentru a detecta formarea de
complexe medicament -ciclodextrină (9).
Studiile de fază-solubilitate, în care solubiliatatea medicamentului (substratul) în moli/litru
este reprezentată grafic față d e concentrația molară a ciclodextrinei (ligandul) reprezintă una dintre
cele mai comune metode aplicate. Studiul diagramelor de fază -solubilitate descris de Higuchi și
Connors permite caracterizarea complexului format (30) (31). În figura 9 se pot observa efectele
pe care ciclodextrinele le au asupra solubilității medicamentului. Profilul de solubilitate de tip A
este dobândit atunci când solubilitatea medicamentului crește odată cu creșterea c oncentrației de
ciclodextrină prin formarea de complex ciclodextrină -medicament solubil în apă, profilul de tip
AL se obține atunci când complexul se formează printr -o reacție de ordinul 1 față de ligand și o
reacție de ordin 1 sau mai mare față de subst rat, iar profilul de tip A P se obține atunci c ând
complexul se formează printr -o reacție de ordinul 1 față de substrat și de ordin 1 sau mai mare față
de ligand (9) (30).
29
Fig.9- Tipuri de diagrame de fază -solubilitate și clasificarea complecșilor de medicament –
ciclodextrină.
Dacă m molecule de medicament (D) se asociază cu n molecule de ciclodextrină (CD),
pentru a forma un complex (D m/CD n), se atinge următorul echilibru genera l:
Unde K m:n este constanta de formare a complexului ciclodextrină -medicament;
Pentru diagrama de tipul A L solubilitatea aparentă va fi dată de ecuația:
Unde S 0 este solubilitatea intrinsecă a medicamentului în mediul de complexare ap os;
30
Dacă o singură moleculă de medicament formează un complex solubil în apă cu o singură
moleculă de ciclodextrină, atunci panta diagramei liniare de fază de solubilitate va fi determinată
de ecuația (32):
Unde K 1:1 este constanta de stabilitate a complexului. În acest caz panta este întotdeauna mai mică
decât unitatea și poate fi aplicată urmatoarea ecuație pentru a calcula K 1:1:
În cazul unui complex medicament -ciclodextrină în raport 2:1, atunci panta di agramei de
solubilitate de fază liniară va fi determinată prin ecuația:
În acest caz panta va fi mai mică de 2.
Pentru tipul A P, în cazul formării unui complex medicament -ciclodextrină în raport 2:1,
solubilitatea aparentă va fi dată de ecuația :
Unde [CD]= concentrația de ciclodextrină liberă (33).
Principala forță motrice care stă la baza formării complexului este înlocuirea unei molecule
de apă cu energie înaltă cu un compus cu polaritate mai mică, creând astfel interacțiuni hidrofilice
între oaspete și gazdă. Legăturile de hidrogen ar putea contribui. Aceste interacțiuni slabe duc la
echilibrul dinamic între complex si ciclodextrină liberă și compusul de incluziune. Acest echilibru
este car accterizat de o constantă de formare, care arată raportul dintre componente:
31
𝐾𝑎=[𝐺
𝐶𝐷]
[𝐺]∗[𝐶𝐷]
Unde:
Ka= constanta de formare;
[G]= concentrația compusului de incluziune liber;
[CD]= concentrația de ciclodextrină liberă;
[G/CD]=concentrația complexului;
O valoare mai mare a constantei de formare arată un complex mai stabil și o disociere
scăzută. Constanta de formare ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în amestecul de ciclodextrină –
compus (10).
În plus față de caracterul lipofil, potrivirea geometrică este o condiție esențială a formării
complexului. Cel puțin o parte a moleculei oaspete trebuie să se potrivească în cavitatea
ciclodextrinei. O potrivire strânsă este mai bună decât un spațiu pr ea mare pentru o moleculă.
Dimensiunile cavității β -ciclodextrinei (diametru de 0,60 -0,65 nm și înălțimea de 0,78 nm)
o fac cea mai bună gazdă dintre cele trei ciclodextrine, pentru încapsularea moleculară a majorității
medicamentelor, aromelor, pesticide lor sau a ingredientelor cosmetice (10).
Stoechiometria reacției depinde de dimensiunea substanței înglobate. Chiar și două
molecule mai mici pot fi înglobate în cavitatea unei ciclodextrine sau o molecula mai mare poate
fi pri nsă de două sau mai multe ciclodextrine (10). De exemplu, colesterolul formează cu o
ciclodextrină metilată la întâmplare un complex în raport de 2:1. Deși cel mai des întlnit raport
între ciclodextrină și oaspete este de 1:1, e xistă și situații în care raportul ciclodextrină:oaspete este
2:1, 1:2 sau 2:2. În figura 10 se poate observa reprezentarea schematică a unor complecși cu
diferite rapoarte stoechiometrice (34).
32
Fig. 10 – Reprezentarea schem atică a unor complecși cu diferite rapoarte stoechiometrice
(34)
Proprietățile complecșilor formați sunt diferite de proprietățile compusului liber.
Complecșii formați sunt caracterizați de creșterea/scăderea solubilității, creșterea/ reducerea
stabilității față de căldură, lumină, hidroliză sau atac microbian, modificarea proprietăților termice
și spectrale si modificarea mobilității în sistemul cromatografic și electoforetic (35). În plus față
de aceste modificări, în cea mai mare parte benefice formarea de complecși poate avea o serie de
avantaje suplimentare cum ar fi: mascarea gustului, eliberarea controlată și cre șterea
biodisponibilității (10) (36).
În timp ce complexul de incluziune al ciclodextrinei native este adesea precipitat din soluția
apoasă, derivații hidrofilici sunt solubilizanți buni ai compușilor greu solubili.
Stabilitatea complexului de incluziune format depinde de patru factori energetici;
➢ Un număr crescut de legături de hidrogen;
➢ Deplasarea moleculelor polare de apă către centrul apolar al ciclodextrinei;
➢ Reducerea interacțiunilor de respingere între molecula nouă, hidrofilă și mediul apos al
complexului;
➢ Creșterea numărului de legături de hidrogen în timpul formării complexului (37).
33
III.6 – Toxicitatea ciclodextrinelor
Înțelegerea toxicității ciclodextrinelor este foarte importantă pentru siguranță.
Ciclodextrinele adiministrate intravenos nu pot fi hidrolizate de amilazele umane și pot fi toxice
pentru celule, fiind eliminate direct renal. Ciclodextrinele administrate pe cale orală sunt
metabolizate în colon. Cercetătorii au studiat farmacocinetica derivaților de ciclodextrină utilizați
în mod obișnuit din literatura de specialitate și au sugerat că biodisponibilitatea orală a
ciclodextrinei este mai mică de 4% (12). În special pentru hidroxipropil β -ciclodextrină
biodisponibilitatea orală la om a fost de 0,5 -3,3%, 50 -60% din aceasta a fost excretată prin fecale
iar restul ar putea fi digerată de bacterii intestinale (33).
În cazul ci clodextrinelor au fost efectuate și studii toxicologice, de genotoxicitate și
carcinogenitate. Aceste teste au fost efectuate pentru α, β și γ -ciclodextrine. Aceste teste au
demonstrat că niciuna dintre ciclodextrine nu prezintă activit ate genotoxică sau mutagenă.
Potențialul carcinogen a fost evaluat prin administrare orală de β -ciclodextrină și 2 -hidroxipropil
β-ciclodextrină la șoareci și șobolani. De exemplu, la administrarea orală a 2 -hidroxipropil β –
ciclodextrină la șoareci, în doze de 500, 2000 și 5000 de mg/kg/zi nu a fost dovedit nici un
potential carcinogen. Studiile arată că ciclodextrinele nu prezintă risc mutagen sau genotoxic la
om.
Ciclodextrinele sunt rezisten te la acțiunea β -amilazelor, care hidrolizează amidonul din
capătul nereducător, dar ele sunt hidrolizate încet de α -amilaze care hidrolizează amidonul din
lanțul carbohidrat. α -amilaza umană prezentă în salivă și în bilă, precum și în alte fluide ale
corpului, cum ar fi fluidul lacrimal, hidrolizează dextrinele li niare destul de ușor, dar structura
ciclică și substituenții de pe moleculele de ciclodextrine previn hidroliza lor catalizată de această
enzimă. Singura ciclodextrină care este usor hidrolizată de amilază este γ -ciclodextrina
nesubstituită. Ciclodextrinel e care nu sunt digerate de α -amilaza umană suferă digestie bacteriană
în secțiunile inferioare ale tractului gastrointestinal. După administrarea pe cale orală γ –
ciclodextrina este complet digerată în tractul gastrointestinal, în timp ce α -ciclodextrina și β-
ciclodextrina, la fel ca și derivații de ciclodextrine sunt digerate predominant de bacteriile din
colon. După administrarea parenterală, ciclodextrinlele sunt eliminate ca atare în procent mare
(>90%) în urină prin filtrare glomerulară, restul eliminâ ndu-se prin alte căi de excreție, cum ar fi
metabolizarea hepatic ă și excreția biliară. Studiile au arătat că peste 90% din ciclodextrinele
34
administrate parenteral vor fi eliminate din organism după aproximativ 6 ore și peste 99,9 % în 24
de ore , astfel nu se va observa acumulare de ciclodextrine la persoanele cu funcție renală normală,
chiar și la doze mari. Cu toate acestea, acumularea de ciclodextrine va fi observată la pacienții cu
insuficiență renală severă, adică la indivizii cu clearance -ul creatininei sub aproximativ 10
mL/minut (9).
Administrarea pe cale parenteral ă a ciclodextrinelor mai este limitată și de acțiunea lor
asupra celulelor roșii. Efectul hemolitic al ciclodextrinelor asupra eritocitelor umane în ser
fiziologic tamponat cu fosfat este în ordinea β -ciclodextrină > hidroxipropil β-ciclodextrină > α –
ciclodextrină > γ -ciclodextrină > hidroxipropil γ -ciclodextrină > sulfobutileter β -ciclodextrină. Se
pare că există o leg ătură între acțiunea hemolit ică și capacitatea ciclodextrinelor de a extrage sau
de a lega colesterolul din membrane (33).
Aceste ciclodextrine sunt oligozaharide hidrofile cu coeficienți de partiție octanol -apă
foarte sc ăzuți și numeroși donatori și acc eptori de hidrogen, toate acestea fiind caracteristici ale
moleculelor care nu trec usor prin membrane prin difuzie pasivă. Datorită biodisponibilității foarte
scăzute, ciclodextrinele native și derivații hidrofili ai acestora sunt practiv netoxici la administrare
orală (9). Cu toate acestea există o excepție, și anume β -ciclodextrina metilată aleator (R AMEB).
Acest derivat are lipofilie mai mare și prezintă un num ăr mai mic de donori de legături de hidrogen
comparativ cu alte ciclodextrine, în consecință biodisponibilitatea orală a acestui derivat a fost mai
mare. În prezent administrarea orală a acestui derivat este limitată de toxicitatea potențială a
acestuia (33).
Administrarea orală a α -ciclodextrinelor este bine tolerată și nu este asociată cu nici un
efect advers observabil. Același lucru este valabil și pentru β -ciclodextrină, γ -ciclodextrină,
hidroxipropil β -ciclodextrină și sulfobutileter β -ciclodextrină. Principalele efec te secundare ale
administrării orale a unor doze mari din aceste ciclodextrine sunt similare cu cele legate de
carbohidrații slabi digerabili și includ flatulență și scaune moi. Aceste ciclodextrine pot fi gasite
în produse medicamentoase administrate pe c ale orală. Doza maximă de ciclodextrină care poate
fi găsită în produsele medicamentoase administrate pe cale orală este prezentată în tabelul V. (33).
35
Tabelul V – Dozele maxime de ciclodextrine din produse farmaceutice administrate oral sau
parenteral
Ciclodextrină Doza maximă care se
gaseste în produsele
medicamentoase
administrate pe cale orală
(mg/zi) Doza maximă care se
gaseste în produsele
medicamentoase
administrate pe cale
parenterală
(mg/zi)
α-ciclodextrină 1 1
β-ciclodextrină 170 Nu se folosește
Hiroxipropil β -ciclodextrină 800 1600
Sulfobutileter β –
ciclodextrină – 14000
γ-ciclodextrină – ~50
Hiroxipropil γ -ciclodextrină – ~50
36
CAPITOLUL III – ELECTROFOREZĂ
III.1 – Introducere. Metode de separare bazate pe electromigrare
Metodele cromatografice de separare se bazează pe mobilitatea diferențiată a
componentelor unui amestec de -a lungul unui suport care conține fază staționară. Componentele
sunt antrenate de faza mobilă, iar separarea are loc datorită efectului diferențiat de reținere a
componentelor din partea fazei staționare (38).
În variantele alternative de separare, deplasarea componentelor este asigurată de un câmp
electric aplicat de -a lungul sistemului (placă cu strat subțire, coloană, tub capilar). Câmpul electric
este generat de tensiunea electrică aplicată între capetele sistemului de separare. Aceste tehnici
permit separarea numai a speciilor care în condițiil e de lucru sunt în formă ionizată (anion sau
cation). Separarea se datorează mobilității electrice diferite a ionilor. În timpul deplasării ionilor
de-a lungul sistemului de separare aceștia nu -și modifică starea de ionizare (38).
Electroforeza capilară este o metodă ce se bazează pe combinația dintre mecanismele
puternice de separare ale electroforezei și conceptele de i nstrumentație și automatizare ale
cromatografiei (39). În electroforeza capilară se pot utiliza diferențe de potențial mari, ceea ce
permite realizarea de separări foarte eficiente, în timp foarte scurt, lucru ce reprezintă un avantaj
față de celelalte tehnici electroforetice. În consecință, electroforeza capilară este mult aplicată î n
analiza și controlul medicamentelor, în analizele de laborator clinic și biologic, în analizele de
mediu, inclusi v în hidrologie, analize de produse alimentare etc.
III.2 Caracteristicile electroforezei
• Electroforeza se efectuează în capilare de silic e topită av ând diametru cuprins între
25µm – 50µm;
• Se aplică tensiuni înalte (10 -30 kV) și câmpuri electrice mari (100 -500 V/ cm ) pe
capilar;
37
• Rezistența ridicată a capilarelor, limitează generarea curentului și încălzirea internă;
• Eficiență ridicată și ti mp scurt de analiză;
• Detecția se realizează pe capilar, fără celulă externă de detecție;
• Volum mic de probă ;
• Numeroase moduri pentru a varia selectivitatea și domeniu larg de aplicații;
• Instrumente automate (39);
III.3 -Electroforeză capilară
Electroforeza capilară este o metodă fizică de analiză bazată pe migrarea unui analit
dizolvat într-o soluție de electrolit în interiorul unui capilar sub influența unui câmp electric de
curent continuu.
Viteza de migrare a unui analit, sub influența unui câmp electric de intensitate E, este
determinată de mobilitatea electroforetică a analitului și de mobilitatea electroosmotică a soluției
tampon din interiorul capilarului. Mobilitatea electroforetică (µ ep) a unui solut depinde de
caracteristicile sale (încărcarea electrică, dimensiunea și forma moleculară) și de cele ale soluției
tampon în care are loc migrarea (tipul și puterea ionică a electrolitului, pH, vâscozitate). Viteza
electroforetică ( v ep) a unui solut, având formă sferică este dată de ecuația:
vep = µ ep · E = (𝑞
6𝜋ƞ𝑟)·(𝑉
𝐿)
q= sarcina solutului;
ƞ = vâscozitatea soluției de electrolit;
r= raza solutului;
V = potențialul aplicat;
L = lungimea totală a capilarului .
38
Când un câmp electric este aplicat prin capilarul umplut cu soluție tampon, un flux de
solvent este generat în interiorul capilarului, acesta este denumit flux electroosmotic (40).
Dezvoltarea fluxului electroosmotic se poate observa în figura 11.
Fig.11 -dezvoltarea fluxului electroosmotic:
a) Încărcată negativ cu silice topită;
b) Cationii hidratați care se acumulează în apropierea suprafeței;
c) Fluxul migrând către catod la aplicarea curentului electr ic (39).
Viteza fluxului electro -osmotic depinde de mobilitatea electroosmotică care, la rândul sau
depinde de densitatea de încărcare a peretelui interior capilar și de caracteristicile tamponului.
Viteza ele ctroosmotică (v eo) este dată de ecuația:
veo = µ eo · E = (𝜀𝜁
𝜂) · (𝑉
𝐿)
39
unde: 𝜀= constanta dielectrică a soluției tampon;
𝜁 = potențialul zeta al suprafeței capilare .
Viteza solutului este dată de ecuația:
v = v ep + v eo
Mobilitatea electroforetică a an alitului și mobilitatea electro -osmotică pot acționa în
aceeași direcție sau în direcții diferite, în funcție de sarcina analitului. În electroforeza capilară
normală anionii vor migra în direcția opusă fluxului electro -osmotic, iar vit eza lor va fi mai mică
decât viteza electro -osmotică. Cationii vor migra în aceeași direcție cu fluxul electro -osmotic, iar
viteza lor va fi mai mare.
Timpul (t) necesar analitului să parcurgă distanța (l ) de la finalul injecției până la punctul
de detec ție ( lungimea efectivă a capilarului ) este dată de ecuația:
t = 𝑙
𝑣𝑒𝑝+𝑣𝑒𝑜 = 𝑙· 𝐿
(𝜇𝑒𝑝+𝜇𝑒𝑜)· 𝑉
După introducerea probelor in capilar, fiecare analit migrează in funcție de mobilitatea lui
electroforetică.
III.4 – Aparatura folosită pentru e lectroforeza capilară
Un aparat pentru electroforeză capilară este alcătuit din:
• O sursă de alimentare pentru curent continuu controlabil, de înaltă tensiune;
• Rezervoare tampon, menținute la nivel egal, conținând soluțiile anodice și catodice
prescrise;
40
• 2 ansamblu ri de electrozi (anod și catod) imersate în rezervoarele cu soluție tampon
și con ectate la sursa de alimentare;
• Un tub capilar de separare (de obicei din silice topită), care atunci când este folosit
cu anumite tipuri de detectori, are o fereastră vizuală optică aliniată cu detectorul.
Capetele capilarului sunt situate în rezervoarele cu soluție tampon. Capilarul este
umplut cu soluția prev ăzută în monografie;
• Un sistem adecvat de injecție;
• Un detec tor capabil să monitorizeze cantitatea de substanță de interes care trece
printr -un segment al capilarului la un moment dat. În general se bazează pe
spectrometrie de absorbție (UV sau Vizibil) sau fluorimetrie;
• Un sistem de termostat are, care să mențină o temperatură constantă în interiorul
capilarului , recomandat pentru a obține o bună și reproductibilă separare (40).
În figura 12 se poate observa sch ema de principiu a unei separări prin electroforeză
capilară:
Fig. 12 – Schema de princip iu a electroforezei capilare (38)
(a) 1=capilară; 4 = sursă de voltaj înalt;
2 = electrolit tampon; 5 = detector UV;
3 = electrozi; 6 = instrument de măsurare.
41
III.5 – Electroforeză capilară zonală
Princip iu
În electroforeza capilară zonală, analiții sunt separați dintr -un capilar care conține doar
soluție tampon, f ără mediu anticonvectiv. Cu această tehnică, separarea are loc deoarece diferitele
componente ale probei migrează ca benzi discrete cu viteze diferit e. Viteza fiecărei benzi depinde
de mobilitatea electroforetică a substanței dizolvate și de debitul electroosmotic în capilar.
Capilarele acoperite pot fi utilizate pentru a crește capacitatea de separare a substanțelor care pot
fi absorbite pe suprafaț a de silice topită. Utilizând acest tip de electroforeză, este posibilă și
separarea moleculelor cu diferen ță minim ă în raportul mas ă – sarcină. Ace astă metodă de separare
permite separarea compu șilor chirali prin adăugarea selectorilor chirali în soluția tampon (40).
III.6 – Calculul mobilității
Deplasarea particulelor purtătoare de sarcini electrice, în c âmp electric, se face cu o viteză
caracteristică fiecărei specii, în condiții experimentale date. Această viteză se nume ște “mobilitate
electroforetică” ș i se exprimă în m/s, dar într -un câmp electric ea se exprimă în m2/V·s. Se mai
utilizează și un submultiplu exprimat în cm2/V·s. Mobilitatea electroforetică se poate calcula,
pentru o anumită specie (particulară) înc ărcată, utilizând relația:
µ0=𝑑
𝑡·𝐸 (1)
unde:
d = distanța de migrare, în metri, parcursă în timpul t;
E = intensitatea câmpului electric aplicat , în V/m;
µ0 = mobilitatea electroforetică, în m2/V·s;
42
dacă se ține seama de forțele de frecare determinate de vâscozitatea mediului, viteza
particul ei, exprimată într -o manieră generală, este dată de ecuația;
v= 𝐸·𝑞
6𝜋·𝑟·𝜂 (2)
unde:
E = intensitatea câmpul ui electric, care este variabil ă în funcție de condițiile alese;
q = sarcina (particula fiind presupusă a fi sferică);
r = raza particulei;
ƞ = vâscozitatea soluției.
în această viziune mobilitatea se poate exprima prin relația:
U0 = 𝑣
𝐸 = 𝑞
6·𝜋·𝜂 (3)
Dar pentru determinarea experimentală a mobilității particulei se preferă utilizarea primei
relații (1), deoarece raza particulei este dificil de determinat (41).
Mobilitatea electroforetică este o constantă fizică în anumite condiții electroforetice, deci
experimentale, definite și ea variază în funcție de mai mul ți factori care depind pe de o parte de
particulă (natura, mărimea , forma sarcina, gradul de hidratare și de discociere, coeficientul de
frecare etc.) cât și de soluția de electrolit (natura, concentrația, forța ionică, pH -ul, vâscozitatea,
temperatura).
43
CAPITOLUL IV – PARTEA EXPERIMENTALĂ
IV. 1 – Determinarea consta ntelor aparente de formare
Electroforeza capilară a fost recunoscută ca o tehnică puternică pentru separarea diferitelor
specii chimice, datorită eficienței de separare ridicată, a cantității mici de reactiv și timpului
scazut de ana liză. Electroforeza capilară s -a dovedit a fi un instrument util pentru studierea
interacțiunilor de tip gazdă -oaspete, dar și pentru determinarea parametrilor termodinamici.
Determinarea constantelor de legare utilizând electroforeza capilară este atracti vă deoarece
experimentele s -au desfășurat în condiții care nu necesită adaptare sau aproximare. Metoda de
electroforeză capilară pentru a estima constanta de legare a unui complex gazdă -oaspete între o
substanță dizolvată încărcată și un derivat de ciclod extrină se bazează pe determinarea mobilității
electroforetice a oaspetelui utilizând un număr de diferite soluții tampon conținând diferite
concentrații ale gazdei (43).
Constantele de formare și parametrii termodinamici ai complecșilor gazdă -oaspete prezintă
un mare interes în mai multe domenii de cercetare pentru a controla echilibrul de complexare,
care ajută la o mai bună înțelegere a mecanismului de separare, a interacțiunilor moleculare și la
creșter ea biodisponibilității medicamentului (44) (45).
Electroforeza capilară de afinitate este o metodă de separare în sistem omogen , care
permite determinarea constantelor de formare caracteristice spec iilor chimice care, pe parcursul
migrării în câmp electric, participă la interacțiuni de afinitate în soluție, specifice sau nespecifice.
Procedeele de determinare pot fi:
– electroforeză capilară de afinitate dinamică de echilibru (pentru complecșii
caracte rizați de un timp de relaxare a echilibrului de asociere scurt, în raport cu timpul
de separare electroforetică);
– electroforeză capilară de afinitate pentru sisteme preechilibrate: interacțiunea solut –
ligand se stabilește în afara coloanei, înaintea separă rii, deoarece timpul de relaxare
este mai mare decât cel de separare electroforetică;
44
– metode cin etice, pentru sistemele în care timpul de separare și timp ul de relaxare sunt
comparabile
Electroforeza capilară de afinitate dinamică de echilibru se poate folosi pentru estimarea
constantelor de asociere atunci când sunt îndeplinite mai multe condiții:
– mobilitatea electroforetică a moleculei ”oaspete” complexate este difer ită de cea a
moleculei în stare liberă, manifestată în absen ța ligan dului;
– analitul sau ligandul sunt specii chimice încărcate electric în condițiile experimentale
utilizate;
– în sistem sunt prezente concentrații suficient de mari de ligand liber și de complex
(complex de incluziune) .
Asocierea ciclodextrinelor CD cu molecule de analit A și disocierea complexului format
sunt descrise de echilibrul de complexare:
A + CD ⇄ ACD
Afinitatea speciei chimice față de ligand depinde în mare măsură de diferența dintre
mobilitățile electroforetice ale sp eciei chimice libere și complexate. Modelul teoretic care
corelează mobilitatea electroforetică efectivă (aparentă ) cu concentrația ciclodextrinei prezente în
electrolitul de lucru a fost elaborat de Wren și Rowe și se bazează pe relația:
𝐾·[𝐶𝐷]=𝜇𝑓−𝜇𝑖
𝜇𝑖−𝜇𝐶
în care: [CD] este concentrația de echilibru a ciclodextrinei libere,
µf este mobilitatea electrofore tică a analitului liber,
µC este mobilitatea electroforetică a analitului complexat,
µi este mobilitatea electroforetică a analitului în prezența unei concentrații date de ligand,
[CD].
45
Este evident astfel, că mobilitatea electroforetică a analitului în prezența unei concentrații
date de ligand [CD] depinde esențial de stabilitatea complexului format:
𝜇𝑖= 1
1+𝐾·[𝐶𝐷]𝜇𝑓+𝐾·[𝐶𝐷]
1+𝐾·[𝐶𝐷]𝜇𝐶
Prin liniarizarea relației matematice dintre mobilitatea electroforetică și concentrația de
echilibru a ligandului se obțin ecuații care permit estimarea constantei de formare a complexului
de incluziune. Cele trei modele matematice de liniarizare utilizate cel mai frecvent sunt:
– modelul dublu -reciproc , în care relația devine:
1
𝜇𝑖−𝜇𝑓=1
(𝜇𝐶−𝜇𝑓)·𝐾·1
[𝐶𝐷]+1
𝜇𝐶−𝜇𝑓
Parametrii (panta și ordonata la origine) dreptei obținute prin reprezentarea grafică a 1/(µ i-
µf) în funcție de 1/[CD] permit estimarea constantei aparente de formare a complexului de
incluziune, K = ordonata la origine/pantă.
– modelul Y -reciproc , care se bazează pe relația :
[𝐶𝐷]
𝜇𝑖−𝜇𝑓=1
𝜇𝐶−𝜇𝑓·[𝐶𝐷]+ 1
(𝜇𝐶−𝜇𝑓)·𝐾
Constanta aparentă de formare a complexului de incluziune, K, se obține prin raportarea
pantei la or donata la origine, care panta și ordonata la origine fiind parametrii dreptei obținute prin
reprezentarea grafică a [CD]/(µ i-µf) față de [CD].
– modelul X -reciproc , care corelează mobilitatea aparentă a analitului în prezența
ligandului și concentrația de echilibru a ligandului prin relația :
46
𝜇𝑖−𝜇𝑓
[𝐶𝐷]= −𝐾(𝜇𝑖−𝜇𝑓)+ 𝐾(𝜇𝐶−𝜇𝑓)
Constanta de formare se calculează din panta dreptei care se obține prin reprezentarea
grafică a (µ i-µf) / [CD] față de (µ i-µf): K = -panta (42).
IV. 2 Materiale și metode folosite la determinarea experimentală
❖ Soluțiile folosite și prepararea acestora
Pentru determin ările experimentale am folosit următoarele soluții:
✓ Soluții de sulfamide ( SULFASALAZINĂ; SULFAMETOXAZOL; SULFATIAZOL )
✓ Solutii de β-ciclodextrină și 2 -hidroxipropil – β-ciclodextrină ( in concentrații de 2,5 mM,
5 mM, 10 mM, 15 mM);
✓ Soluții tampon fosfat ( KH 2PO 4+Na 2HPO 4 ) pH= 7,4 ;
✓ Soluții tampon după Britton -Robinson pH=3,29;
Prepararea soluției tampon fosfat pH 7,4
În 2 baloane cotate de 1000 mL se prepară 2 soluții: soluția 1 ( prin cântărirea la balanța
analitică a 9,078 g KH 2PO 4 și completare la volum cu a pă distilată ) soluția 2 ( prin cântărirea a
11,876 g Na2HPO 4 * 2 H 2O și completarea la volum cu apă distilată ), apoi pentru prepararea
soluției tampon se folosește formula prezentă in tabelul VI.
Tabelul V I – Formula de preparare a soluței tampon fosfat
pH
(18˚C) Ml
KH 2PO 4 Ml
Na2HPO 4
7,4 19,2 80,8
47
Prepararea soluței tampon după Britton -Robinson
Pentru prepararea acestei soluții este necesară amestecarea unor cantități egale din 3 soluții,
preparate anterior:
✓ Soluție CH 3-COOH 0,04M (100ml) : care a fost preparată prin diluarea unei soluții
de acid acetic 2M, folosind următoarea formulă:
V1C1 = V 2C2 unde V 1= volumul de solutie de concentrație 0,04 dorit
C1 = concentrația dorită (0,04M)
C2 = concentrația existentă (2M)
V2= volumul de solutie de concentrație 2M neces ar
În urma cal culelor soluția de acid acetic 0,04 M a fost preparată prin aducerea într -un balon
cotat a 2 ml de solutie acid acetic 2M și completarea pană la 100 ml cu apă.
✓ Soluție H 3BO 3 0,04M (100 ml): se prepară prin cântărirea în balon cotat, la balanta
analitică a 0,2473 g acid boric și completarea cu apă la 100 de ml;
✓ Soluția H 3PO 4 0,04M (100 ml): se prepară prin diluarea unei soluții de H 3PO 4 85%
astfel: într -un balon cotat de 100 ml se aduc 0,275 ml de solutie acid fosforic 85%
și se completează cu apă pană la 100 ml .
Pentru prepararea soluției tampon pH = 3,29 după Britton -Robinson, la 100 ml din
amestecul celor 3 soluții anterior menționate se adaugă cantitatea de NaOH 0,2 N indicată în
tabelul VII:
Tabelul VII – Prepararea soluției tampon dupa Britton -Robinson
Ph
(18˚C) mL
NaOH
3,29 20,00
48
Prepararea soluțiilor de β -ciclodextrină (β -CD) și 2 -hidroxipropil – β-ciclodextrină ( 2HP- β-CD)
Pentru prepararea acestor soluții am folosit metoda diluțiilor succesive. Am preparat inițial
soluție de β-ciclodextrină 15mM și soluție de 2-hidroxipropil – β-ciclodextrină 15mM, în baloane
cotate de 50 de ml. Pentru a prepara aceste soluții, în urma calulelor matematice, am cântărit la
balanța analitică 0,08512g de β-ciclodextrină și respectiv 1,0950 g 2-hidroxipropil – β-
ciclodextrină , și apoi am completat la volum cu soluț iile tampon.
Aplicând relația V 1C1 = V 2C2, prepararea celorlalte soluții de β-ciclodextrină și 2 –
hidroxipropil – β-ciclodextrină , am realizat -o conform următorul ui tabel:
Tabelul VIII – Prepararea soluțiilor de ciclodextrine
1 2 3 4
mL
β-CD (15 mM) mL
2HP- β-CD
(15mM) mL
soluție tampon
pH=7,4 mL
soluție tampon
pH=3,29
Solutie β -CD
10mM pH=7,4 6,66 – 3,34 –
Solutie β -CD
5mM pH=7,4 3,4 – 6,6
–
Solutie β -CD
2,5mM pH=7,4 1,7 – 8,3
–
Solutie β -CD
10mM pH=3,29
6,66 – – 3,34
Solutie β -CD
5mM pH=3,29
3,4 – – 6,6
49
1 2 3 4
Solutie β -CD 2,5
mM pH=3,29
1,7 – – 8,3
Soluție 2H P- β-
CD 10mM
pH=7,4 – 6,66 3,34 –
Soluție 2 HP – β-
CD 2,5mM
pH=7,4 – 1,7 8,3 –
Soluție 2 HP – β-
CD 10mM
pH=3,29 – 6,66 – 3,34
Soluție 2H P- β-
CD 5mM
pH=3,29 * – 3,4 – 6,6
Soluție 2 HP- β-
CD 2,5 mM
pH=3,29 – 1,7 – 8,3
Prepararea soluțiilor de sul famide
Soluțiile de sulfamide au fost preparate inițial în baloane cotate de 10 ml în care am cânărit
la balanța analitică pentru sulfasalazină 0,0527g, pentru sulfametoxazol 0,0508g, pentru sulfatiazol
0,08574 g, iar apoi am completat la volum cu al cool (metanol în cazul sulfasalazinei, iar în cazul
sulfametoxazolul și a sulfatiazolului am folosit etanol). Apoi pentru pregătirea probelor din fiecare
balon cotat am prelevat 1 ml de soluție pe care am adus -o într -un alt balon cotat de 5 ml, pe care
l-am completat la volum cu soluția tampon pentru care am facut determinarea.
50
❖ Instrumente si condiții experimentale
Experimentele au fost derulate cu sistemul de electroforeză capilară Agilent HP G1600
(fig.13) dotat cu sistem de răcire (element Peltier) și detector cu șir de diode.
Fig.13 -Aparatul Agilent HP G 1600
❖ Parametrii experimentali
Probele au fost introduse hidrodinamic, 5 secunde la presiunea de 50 mbar.
Potențialul aplicat a fost de 20kV.
Coloana capilară are o lungime totală de 48,5cm și o lungime efectivă de 40cm.
Detecția s -a realizat la 260nm și 216nm.
Precondiționarea s -a efectuat astfel: 5 minute cu soluție NaOH 0,1M, 10 minute cu apă distilată și
5 minute cu electrolit de lucru, iar postcondiționarea cu apă distilată 10 minute.
❖ Determinări experimentale
• Timpul de migrare
• Mobilitatea efectivă
51
❖ Electroforegrame obținute
În condițiile experimentale selectate, cele trei sulfamide au timpi de migrare cuprinși în
fereastra 3 -8 minute, așa cum se poate observa în figura 1 4 și în figura 15:
• Sulfasalazină
Fig.1 4 – Electroforegram a unei soluții de s ulfasalazină 1 mg/mL, la pH 7,4
• Sulfametoxazol
Fig.15 – Electroforegrama unei soluții de sulfametoxazol 1 mg/mL, la pH 7,4
52
IV.3 – Prelucrarea rezultatelor obținute experimental
❖ SUL FATIAZOL
Valorile obținute la pH 7,4 în prezența β-ciclodextrinei sunt înregistrate în tabelul
următor:
ST
(pH= 7,4) β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,010 M 0,015 M
µeff -0,0001508 -0,00004513 -0,00003902 -0,00003789
-0,0001533 -0,0000464 -0,0000489 -0,0000409
Media -0,00015205 -0,0000 45765 -0,00004396 -0,0000 39395
-0.00016-0.00014-0.00012-0.0001-0.00008-0.00006-0.00004-0.000020
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016mobilitatea electroforetică efectivă
(m/V·s)
concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -ciclodextrinei
(pH 7,4)
53
Aplicând metod ele de liniarizare se obțin următoarele rezultate :
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-
f)/[CD]
0,00010629 9408,665381 200 0,000106285 47,0433269 0,005 0,0001063 0,005 0,021257
0,00010809 9251,549635 100 0,00010809 92,51549635 0,01 0,0001081 0,01 0,010809
0,00011266 8876,658826 66,66667 0,000112655 133,1498824 0,015 0,0001127 0,015 0,0075103
slope 3,431843 slope 8610,66 slope -1878,391
y-intercept 8759,51 y-intercept 4,79635 y-
intercept 0,2179555
Kapp 2552,421 Kapp 1795,25 Kapp 1878,3907
r 0,871221 r 0,99947 r -0,859336
Valorile obțin ute la pH=3,29, în prezența β-ciclodextrinei sunt înregistrate în tabelul
următor:
ST
(pH=3,29) β-ciclodextrină
0 mM 2,5 mM 5 mM 10 mM 15 mM
µeff -0,0004486 -0,0004444 -0,000361 -0,000343 -0,0003286
-0,0004567 -0,0004351 -0,0003885 -0,0003392 -0,0003354
Media -0,00045265 -0,00043975 -0,00037475 -0,0003411 -0,000332
54
Aplicând metoda de liniarizare dublu reciprocă, se obțin următoarele rezultate pentru
sulfatiazol în prezența β -ciclodextrin ei:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
1,29E -05 77519,37984 400 1,29E -05 193,7984496 0,0025 1,29E -05 0,0025 0,00516
0,0000779 12836,97047 200 0,0000779 64,18485237 0,005 0,0000779 0,005 0,01558
0,00011155 8964,58987 100 0,00011155 89,6458987 0,01 0,0001116 0,01 0,011155
0,00012065 8288,43763 66,66667 0,00012065 124,3265644 0,015 0,0001207 0,015 0,0080433
slope 213,3191 slope -2905,6 slope 37,748754
y-intercept -13983,81 y-intercept 141,597 y-intercept 0,0285588
Kapp -65,55349 Kapp -20,52 Kapp -37,74875
r 0,946566 r -0,2864 r 0,4131001
-0.0005-0.00045-0.0004-0.00035-0.0003-0.00025-0.0002-0.00015-0.0001-0.000050
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016mobilitatea electroforetică efectivă
(m/V·s)
concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -ciclodextrinei
(pH 3,29)
55
Valorile obținute la pH 7,4 în prezența 2 -hidroxipropil β -ciclodextrină sunt înregistrate în
tabelul următor:
ST
(pH=7,4) 2-hidroxiprobil -β-ciclodextrină
0 mM 2,5 mM 5 mM 10 mM 15 mM
µeff -1,51E -004 1,83E -004 -5,49E -005 -3,81E -005
-1,53E -004 -7,15E -005 -3,76E -005 -3,24E -005
Media -0,00015205 0,00005549 -0,00004625 -3,5245E -05
Aplicând metod ele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
1 2 3
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-
f)/[CD]
0,00020754 4818,34827 200 0,00020754 24,09174135 0,005 0,0002075 0,005 0,041508
0,0001058 9451,795841 100 0,0001058 94,51795841 0,01 0,0001058 0,01 0,01058
0,00011681 8561,277343 66,66667 0,000116805 128,4191601 0,015 0,0001168 0,015 0,007787
slope -32,28639 slope 10432,7 Slope 330,15557 -0.0002-0.00015-0.0001-0.0000500.000050.0001
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016mobilitatea electroforetică efectivă
(m/V·s)
concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența 2HP --
ciclodextrinei (pH 7,4)
56
1 2 3
y-intercept 11556,59 y-intercept -21,984 y-
intercept -0,02738
Kapp -357,9399 Kapp -474,55 Kapp -330,1556
r -0,911177 r 0,98018 R 0,9850038
❖ SULFAMETOXAZOL
Valorile calculate ale mobilității efective la pH 7,4 , în prezența β -ciclodextrinei sunt
înregistrate în tabelul urm ător:
SM
(pH=7,4) β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -0,0002556 -0,0002523 -0,0002091 -0,0001739
-0,0002554 -2,12E -004 -2,15E -004 -2,07E -004
Media -0,0002555 -0,0002319 -0,0002119 -0,00019055
57
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
0,0000236 42372,88 200 0,0000236 211,8644068 0,005 0,0000236 0,005 0,00472
0,0000 4365 22909,51 100 0,00004365 229,0950745 0,01 0,00004365 0,01 0,004365
0,0000 6495 15396,46 66,66 7 0,00006495 230,9468822 0,015 0,00006495 0,015 0,00433
slope 200,54 9 slope 1908,24754 slope -9,35085
y-intercept 2381,443 y-intercept 204,886312 y-intercept 0,004884
Kapp 11,875 Kapp 9,31368973 Kapp 9,350852
r 0,9995 r 0,90665899 r -0,89612
Valorile obținute la pH 3,29 în prezența β-ciclodextrinei sunt înregistrate în tabelul
următor:
SM
(pH=3,29) β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -0,0005877 -0,0006086 -0,000704 -0,0005906 -0,0005739
-0,0005895 -0,0006424 -0,0006024 -0,0005954 -0,0005867
Media -0,0005886 -0,0006255 -0,0006532 -0,000593 -0,0005803 -0.0003-0.00025-0.0002-0.00015-0.0001-0.000050
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea electroforetică efectivă
(m/V·s)
Concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -ciclodextrinei
(pH 7,4)
58
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
-0,0000369 -27100,27 400 -0,0000369 -67,7506775 0,0025 -0,0000369 0,0025 -0,01476
-0,0000 646 -15479,88 200 -6,46E -05 -77,3993808 0,005 -6,46E -05 0,005 -0,01292
-0,0000044 -227272,7 100 -0,0000044 -2272,72727 0,01 -0,0000044 0,01 -0,00044
0,00000 83 120481,9 66,66666667 8,3E-06 1807,228916 0,015 8,3E-06 0,015 0,000553
slope -0,0266132 slope 95309,0797 slope 220,0094
y-intercept -37337,6358 y-intercept -927,04838 y-intercept -0,00039
Kapp 1402974,493 Kapp -102,80918 Kapp -220,009
r -2,7866E -05 r 0,31670889 r 0,896323
-0.00066-0.00065-0.00064-0.00063-0.00062-0.00061-0.0006-0.00059-0.00058-0.00057
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea electroforetică efectivă
(m/V·s)
Concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -
ciclodextrinei (pH 3,29)
59
Valorile obținute la pH 7,4 în prezența 2 -hidroxipropil β -ciclodextrină sunt înregistrate în
tabelul următor:
SM
(pH=7,4) 2-hidroxipro pil-β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -2,56E -004 -2,09E -004 -2,17E -004 -2,30E -004
-2,55E -004 -2,13E -004 -2,18E -004 -2,27E -004
Media -2,56E -004 -2,11E -004 -2,18E -004 -2,29E -004
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
4,42E -005 22650,06 200 0,00004415 113,2502831 0,005 0,00004415 0,005 0,00883
3,79E -005 26378,26 100 0,00003791 263,7826431 0,01 0,00003791 0,01 0,003791
2,70E -005 37037,04 66,66666667 0,000027 555,5555556 0,015 0,000027 0,015 0,0018
slope -91,6053663 slope 44230,5272 slope 384,2827
y-intercept 39884,66409 y-intercept -131,44245 y-intercept -0,00916
Kapp -435,39659 Kapp -336,5011 Kapp -384,283
R -0,85131847 r 0,98342625 R 0,920585 -3.00E-004-2.50E-004-2.00E-004-1.50E-004-1.00E-004-5.00E-0050.00E+000
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea efectivă (m/V·s)
Concentrația 2HP --ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența 2HP --
ciclodextrinei (pH 7,4)
60
❖ SULFASALAZINA
Valorile obținute la pH 7,4 în prezența β -ciclodextrinei sunt înregistrate în tabelul urmator:
SS
(pH=7,4) β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -0,0002118 -0,0001322 -0,0001418 -0,0001528
-0,0002146 0,000150 -0,000118 -0,000121
Media -0,0002132 0,0000089 -0,00012975 -0,0001369
-0.00025-0.0002-0.00015-0.0001-0.0000500.00005
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea efectivă (m/V·s)
Concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -ciclodextrinei (pH
7,4)
61
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
0,0002221 4502,4764 200 0,0002221 22,5123818 0,005 0,0002221 0,005 0,04442
0,00008345 11983,223 100 8,345E -05 119,832235 0,01 8,345E -05 0,01 0,00835
0,0000763 13106,16 66,6667 0,0000763 196,592398 0,015 0,0000763 0,015 0,00509
slope -66,8999 slope 17408 Slope 265,463
y-intercept 18040,6 y-intercept -61,101 y-intercept -0,01451
Kapp -269,666 Kapp -284,905 Kapp -265,463
r -0,99254 r 0,99768 R 0,99951
Valorile obținute la pH 3,29 în prezența β -ciclodextrinei sunt înregistrate în tabelul urm ător:
SS
(pH=3,29) β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -0,0005405 -0,0004689 -0,0004211 -0,0004316 -0,0004185
-0,0005357 -0,0004396 -0,0004344 -0,0004217 -0,0004171
Media -0,0005381 -0,00045425 -0,00042775 -0,00042665 -0,0004178
-0.0006-0.0005-0.0004-0.0003-0.0002-0.00010
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea efectivă (m/V·s)
Concentrația -ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența -ciclodextrinei
(pH 3,29)
62
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
8,385E -05 11926,058 400 8,385E -05 29,8151461 0,0025 8,385E -05 0,0025 0,03354
0,00011035 1/(mi -mf) 200 0,0001104 45,3103761 0,005 0,0001104 0,005 0,02207
0,00011145 8972,6335 100 0,0001115 89,7263347 0,01 0,0001115 0,01 0,01115
0,0001203 8312,552 66,6667 0,0001203 124,688279 0,015 0,0001203 0,015 0,00802
Slope 10,4466 slope 7768,56 Slope -1005,24
y-intercept 7763,84 y-intercept 9,26552 y-intercept 0,00013
Kapp 743,193 Kapp 838,437 Kapp 1005,24
R 0,99668 r 0,99838 R -0,92869
Valorile obținute la pH 7,4 în prezența 2-hidroxipropil β -ciclodextrină sunt înregistrate în
tabelul următor:
SS
(pH=7,4) 2-hidroxiprobil -β-ciclodextrină
0 M 0,0025 M 0,005 M 0,01 M 0,015 M
µeff -2,12E -004 -1,11E -004 -1,02E -004 -1,00E -004
-2,15E -004 -5,31E -005 1,28E -004 -9,93E -005
Media -2,13E -004 -8,22E -005 1,26E -005 -9,99E -005
-2.50E-004-2.00E-004-1.50E-004-1.00E-004-5.00E-0050.00E+0005.00E-005
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0.014 0.016Mobilitatea efectivă (m/V·s)
Concentrația 2HP --ciclodextrinei (M)Variația mobilității efective în prezența 2HP --
ciclodextrinei (pH 7,4)
63
Aplicând metodele reciproce de liniarizare se obțin următoarele rezultate:
XY-reciproc Y-reciproc X-reciproc
i-f 1/(i-f) 1/[CD] i-f [CD]/(i-f) [CD] i-f [CD] (i-f)/[CD]
0,000130965 7635,6278 200 0,000131 38,1781392 0,005 0,000131 0,005 0,02619
0,00022575 4429,6788 100 0,0002258 44,2967885 0,01 0,0002258 0,01 0,02258
0,00011333 8823,7889 66,6667 0,0001133 132,356834 0,015 0,0001133 0,015 0,00756
slope 0,54357 slope 9417,87 slope 76,3334
y-intercept 17612 y-intercept -22,5681 y-intercept 0,0001
Kapp 32400,7 Kapp -417,309 Kapp -76,3334
r 0,01659 r 0,89359 r 0,46699
64
CONCLUZII
Ciclodextrinele sunt compuși ce pot îmbunătăți considerabil unele aspecte legate de
biodisponibilitatea unor substanțe active.
Această lucrare a fost structurată în 4 capitole, astfel: primele două capitole reprezintă un
studiu teoretic al ciclodextrinelor, în ceea ce privește structura, capacitatea de formare a
complecșilor, utilizarea lor în industria farmaceutică în prezent și un studiu al sulfamidelor
antimicrobiene, în capitolul trei am descris metodele electroforetice de interes și modalitatea de
calcul al parametrilor experimentali, iar ultimul capitol reprezită rezultatul stdiului experimental
în care am caracterizat complecșii de incluziune ai unor sulfamide antimicrobiene ( sulfasalazină,
sulfametoxazol și sulfatiazol) cu 2 ciclodextrine ( β -ciclodextrină și hidroxipropil -β-ciclod extrină)
prin electroforeză capilară de afinitate, folosind aparatul Aparatul Agilent HP G 1600.
Caracterizarea celor 6 complecși formați a fost realizată cu ajutorul electroforezei capilare,
care estimează constanta de legare a unui complex gazdă -oaspet e între o substanță dizolvată și un
derivat de ciclodextrină bazându -se pe determinarea mobilității electroforetice a oaspetelui
utilizând un număr de diferite soulții tampon, ce conțin concentrații diferite ale gazdei.
În urma experimenului efectuat se p oate observa că variația mobilității electroforetice
efective nu este similară în toate cazurile, însă lucrul cel mai important este că sulfamidele studiate
(sulfasalazină, sulfametoxazol, sulfatiazol) formează combinații complexe stabile cu cele 2
ciclod extrine.
În tabelul următor am corelat valorile obținute pentru constantele aparente de formare a
complecșilor dintre sulfamide și ciclodextrine:
Sulfasalazină Sulfatiazol Sulfametoxazol
β-CD HP-β-CD β-CD HP-β-CD β-CD HP-β-
CD
pH=3,29 pH=7,4 pH=7,4 pH=3,29 pH=7,4 pH=7,4 pH=3,29 pH=7,4 pH=7,4
838,437 -265,4 -417,3 -65,55 1795,2 -474,55 -220,0 -11,87 -336,58
Kapp Kapp Kapp
65
Așa cum se poate observa și din acest tabel, sunt mai stabile combinatiile complexe formate
de sulfamide cu β-ciclodextrina decât cele formate cu hidroxipropil -β-ciclodextrina, lucru ce se
poate explica prin prezența grupărilor hidroxilice libere din structura β -ciclodextrinei, care se leagă
prin legături de hidrogen de molueculele substanței oaspete.
66
BIBLIOGRAFIE
1. analysis of sulfonamides by capillary electrophoresis. Rodrigo Hoff, Tarso B. , L. kist. 2009, pp. 854 –
866.
2. recent advances in the analysis of antibiotics by CE and CEC. Maria Castro -Puyana, Antonio L. Crego,
Maria Luisa Marina. 2010, Electophoresis , Vol. 31, pp. 229 -250.
3. Cristea, Aurelia Nicoleta. Tratat de Farmacologie. Bucuresti : editura Medicala, 2006.
4. Alexandu Missir, Ileana Chiriță, Carmen Limban, Laurențiu Morușciag. Chimie Farmaceutică
Chimioterapice. București : Editura Tehnoplast Company S.R.L., 2008. Vol. 3.
5. les sulfamides . Faure, S. 2009, Act. Pharm., Vol. 48, pp. 45 -48.
6. Elena Hațieganu , Camelia Stecoza, Denisa Dumitrescu. Chimie Farmaceutică. București : Editura
Medicală, 2015. Vol. 1.
7. Le quinolones et les sulfamides. Jacques Buxeraud, Sebastian Faure. 2016, Actualites
pharmaceutiques , Vol. 558.
8. Anthony Moffat, David Osselton, Br ain Widdop. Clarke`s analysis of Drug and Poisons. s.l. : Pharma.
Press, 2011.
9. Cyclodextrins: structure, physicochemical properties and pharmaceutical applications. Phatsawee
Jansook, Noriko Ogawa, Thorsteinn Loftsson. 2018, international Journal of Pharmaceutics , Vol. 535,
pp. 272 -284.
10. Cyclodextrins, Blood -Brain Barrier, and Treatment of Neurological Diseases. al., Miklos Vecsernyes
et. 2014, Archives of Medical Research, Vol. 45, pp. 711 -729.
11. Mutations enchan ce beta -cyclodextrin specificity of cyclodextrin glycosyltransferase fom Bacillus
Circulans. Zhaofeng Li, Xiaofeng Ban, Zhengbiao Gu, Caiming Li,Min Huang, Yan Hong, Li Cheng. 2014,
Elsevier, pp. 112 -117.
12. complexation of phytochemicals with cyclodextri n derivatives – An insight. Vasanti Suvarna, Parul
Gujar, Manikanta Murahari. 2017, Biomedicine & Pharmacotherapy , Vol. 88, pp. 112 -1144.
13. Cloud Point extraction of Parabens Using Non -Ionic Surfactant with Cylodextrin Functionalized Ionic
Liquid as a Mo difier. Md Saleh Noorashikin, Muggundha Raoov, Sharifah Mohamad, Mhd Radzi Abas.
2013, International Journal of Molecular Sciences, Vol. 14, pp. 24531 -24548.
14. Improvement of the bitter taste of drugs by complexation with cyclodextrins: applications,
evaluations and mechanisms. Hidetoshi Arima, Taishi Higashi, Keiichi Motoyama. 2012, Therapeutic
Delvery, Vol. 3, pp. 633 -644.
15. Cyclodextrins as Food Additives and in Food Processing. Giancarlo Cravotto, Arianna Binello, Enzo
Baranelli, Paolo Carraro, Fran cesco Trotta. 4, 2006, Current Nutrition & Food, Vol. 2, pp. 343 -350.
67
16. Cyclodextrins: structure, physiochemical properties and pharmaceutical aplications. Phatsawee
Jansook, Noriko Ogawa, Thorsteinn Loftsson. 2018, International Journal of Pharmaceutics, Vol. 535,
pp. 272 -284.
17. Advanced Technologies for Oral Controlled Release: Cyclodextrins for Oral Controlled Release. Paulo
Jose Salustio, Patricia Pontes, Claudia Conduto, nes Sanches and Catarina Carvalho , Joao Arrais,
Helena M. Cabral Marques. 4, 2011, AAPS PharmSciTech, Vol. 12, pp. 1276 -1292.
18. Cyclodextrin nanosystems in oral drug delivery: a mini review. Oluwatomide Adeoye, Helena Cabral –
Marques. 2, 2017, International Journal of Pharmaceutics, Vol. 531, pp. 521 -531.
19. Cyclodextrins as excipients in tablet formulations. Jaime Conceicao, Oluwatomide Adeoye, Helena
Maria Cabral -Marques, Jose Manuel Sousa Lobo. 2018, Drug Discovery Today, Vol. 23, pp. 1274 -1284.
20. Pharmaceutical applications of cycl odextrins. III. Toxicological issues and safety evaluation. Irie T.,
Uekama K. 2, s.l. : Pharma Sci, Vol. 86, pp. 147 -162.
21. Cyclodextrins in topical drug formulations: theory and practice . Loftsson T., Masson M. s.l. : Int J
Pharm., 2001.
22. Agency, E uropean Medicines. Backgound review for cyclodextrins used as excipients In the context
of the revision of the gudeline on `Excipients in the label and package leaflet of medicinal products for
human use`. 2014.
23. Pharmaceutical applications of cyclodext rins: a. Drug solubilisation and stabilization. Loftsson T.,
Brewster. s.l. : Pharma Sci, 1996, pp. 1017 -1025.
24. Uekama K., Hirayama F. The Practice of Medical Chemistry. 2008. pp. 813 -840.
25. Novel Findings for quercetin encapsulation and preservation with cyclodextrins, liposomes, and drug –
in-cyclodextrin -in-liposomes. Joyce Azzi, Alia Jraij, Lizette Auezova, Sophie Fourmentin, Helene Greige –
Gerges. 2018, Food Hydrocolloids, Vol. 81, pp. 328 -340.
26. starch granule characterization by kinetic analysis of their stages during enzymic hyrolysis:. Anthony
C. Dona, Guilhem Pages, Robert G. Gilbert, Philip W. Kuchel,. 4, 2011, Carbohydate Polymers, Vol. 83,
pp. 1775 -1786.
27. Cyclodextrins. Valentino J. Stella, Quanren He. 2008, Toxicologic Pathology, Vol. 36, pp. 30 -42.
28. effect of presence of alfa -cyclodextrin and beta -cyclodextrin on solutionbehavior of sulfathiazole at
different temperatures. Thermodynamic and spectroscopic studies. Amalendu Pal , Rekha Gaba, Surbhi
Soni. 2018, The Journal of Chemical thermodynaics, Vol. 119, pg. 102 -113.
29. Preparation and Characterization of Nanoparticle beta -Cyclodextrin: Geraniol Inclusion Complexes.
Hadian Zahara, Maleki Majedeh and Abdi Khorso, Atyabi Fatem eh, mohammadi Abdoreza, Khaksar
Ramin. 1, 2018, Iranian Journal of Pharmaceutical Research , Vol. 17, pp. 39 -51.
30. phase -solubility tehniques. Higuchi T, Connors K.A. 1965, Advences in Analytical Chemistry and
Instrumentation , pp. 117 -212.
68
31. Cyclodext rins as pharmaceutical solubilizers. Brewster M.E, Loftsson T. s.l. : Adv. Drug Deliv. Rev,
2007, Vol. 59, pp. 645 -666.
32. Cyclodextrins in pharmaceutical formulations II: Solubilization, Binding constant, and complexation
efficiency. Sunil S Jambhekar, P hilip Breen. 2, 2016, Drug Discovery Today, Vol. 21, pp. 363 -368.
33. Pharmaceutical applications of cyclodextrins:basic science and product development . Thorsteinn
Loftsson, Marcus E. Brewster. 11, 2010, Journal of Pharmacy and Pharmacology , Vol. 62, pp . 1607 –
1621.
34. Characterization of Cyclodextrin/Volatile Inclusion Complexes: A review. Miriana Kfoury, David
Landy, Sophie Fourmentin. 2018, Molecules , Vols. 1 -23.
35. Cyclodextrin in Analytical Chemistry: Host -Guest Type Molecular recognition. Lojos S zante, Julianna
Szeman. 2013, Anal. Chem, Vol. 85, pp. 8024 -8030.
36. cyclodextrins in innovative engineering tools for risk -based environmental management. K. Gruiz, M.
Molnar, E. Fenyvesi, Cs. Hajdu, A. Atkari, K. Barkacs. 3-4, 2011, journal of Inclusion Phenomena and
Macrocyclic Chemistry , Vol. 70, pp. 299 -306.
37. Amphiphilic cyclodextrins: advances in synthesis and supramolecular chemistry. Sallas F., Darcy R.,.
s.l. : Eur. J. Org. Chem, 2008, pp. 957 -969.
38. Zoltan Szabadai, Laura Sbârcea, Lucreția Udrescu. Analiza fizică și chimică a medicamentului.
Timișoara : Editura "Victor Babeș", 2016.
39. Heiger, David. High performance capillary electrophoresis. s.l. : Agilent Technologies, 2000.
40. European Pharmacopoeia, 8 th edition. strasbourg : s.n., 2013.
41. Marius Bojiță, Robert Săndulescu, Liviu Roman, Radu Oprea. Analiza și controlul medicamentelor.
Cluj-Napoca : intelcredo, 2003. Vols. 2 – Metode instrumentale în analiza și controlul medica mentului .
42. determination of the binding conctants of modafinil enantiomers with sulfated beta -cyclodextrin
chirl selector by capillary electrophoresis using three different linear plotting methods. Khaldun M. al.
Azzam, Bahruddin Saad, Hassan Y. Aboul -Enein. s.l. : Electrophoresis, 2010, Vol. 31, pp. 2957 -2963.
43. Capillary zone electrophoresis study of cyclodextrin – lipoic acid host -guest interaction. Marco
Trentin, Tommaso Carofiglio, Fornaseir, Roberto and Tonellato, Umberto. Padova : s.n., 2002,
Electrophoresis, Vol. 23, pp. 4117 -4122.
44. a study of the interaction between enantiomers of zolmitriptn and hydroxypropyl -beta –
cyclodextrin by capillary electrophoresis. Pang N., Zhang Z., Bai Y., Liu H. s.l. : Anal Bioanal Chem,
2009, Vol. 393, pp. 313 -320.
45. determination of binding constants by affinity capillary electrophoresis, electrospray ionization
mass spectrometry and phase – distribution methods. Zhi Chen, Stephen G Weber. 9, s.l. : trends in
Analytical Chemistry, 2008, Vol. 27, pp. 738 -748.
69
46. Determ ination of association constants of inclusion constants of inclusion complexes of steroid
hormones and cyclodextrins from their electrophoretic mobility. Shakalisava Y, Regan F. Dublin :
Electrophoresis, 2006, Vol. 27, pp. 3048 -3056.
47. A reversed -phase h igh-performance liquid chromatography method for the determination of
cotrimoxazole (trimethoprim/sulphamethoxazole) in cildren treated for malaria . Roon AM,
Mutabingwa TK, Kreisby S, Angelo HR, Fuursted K, Bygbjerg IC. 1999, the drug monit , Vol. 21, pp. 609-
614.
48. Rapid and simultaneous determination of sulfamethoxazole and trimethoprim in human plasma
by High -performance liquid chromatography . Hossein Amini, Abolhassan Ahmadiani. 2007, journal of
Pharmaceutical and Biomedical Analysis , Vol. 43, pp. 1146 -1150.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mihai Alina Grupa 13 Farmacie Bun [606606] (ID: 606606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.