Migratia Si Traficul de Persoane
Copyright 2014, Editura Pro Universitaria
Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin Editurii Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria
Cuprins
ABREVIERI 11
Capitolul I. MIGRAȚIA SI TRAFICUL DE PERSOANE. NOȚIUNI
GENERALE 29
Migrația umană 29
1.1. Istoricul fenomenului migraționist 30
1.2. Evoluția fenomenului migraționist până în prezent 35
1.3. Tendințe de manifestare în viitor a fenomenului
migraționist 40
Dimensiunea socio-culturală a fenomenului migraționist
actual în România 48
2.1. Profilul migrantului 48
2.2. Unele aspecte privind integrarea/reintegrarea 52
Migrația pentru muncă — o formă de export de capital uman 55
6. Migrația și traficul de persoane, la timpul prezent 80
6.1. Migrantul aflat în nevoie de protecție, victimă
sau infractor? 83
Capitolul II. MIGRAȚIA ILEGALĂ CA FORMĂ DE MIGRAȚIE 86
Delimitări conceptuale 86
1.1. Explicarea conceptelor 86
Formele migrației 86
Migrația, de la legal la ilegal 88
Migrația ilegală 93
Factorii care genereaza migrația, elemente de evaluare a
riscurilor și perspectivele fenomenului 100
5.1. Cauzele fenomenului migrației ilegale 100
5.2. Factorii care generează fenomenul migraționist 106
5.2.1. Factorii economici 106
5.2.2. Factorii demografici 107
5.2.3. Factori politici 107
5.2.4. Alți factori 107
5.3. Factorii care afectează dimensiunea migrației
în România 108
5.4. Elemente de evaluare a riscurilor în domeniul migrației
clandestine 109
5.5. Perspective 112
Politica antiimigraționistă din Uniunea Europeană 114
Riscuri privind agresiunile frontierelor de nord și est ale
României, frontiere externe ale Unuinii Europene 117
Capitolul III. MIGRAȚIA ILEGALĂ 51 TRAFICUL DE PERSOANE,
COMPONENTE ALE CRIMEI ORGANIZATE 121
Crima organizată 121
1.1. Considerații generale asupra evoluției crimei organizate 121
1.2. Criminalitatea, un flagel aflat pretutindeni 125
1.3. Structuri interne, particularități și principii organizatorice 129
Organizații criminale 131
2.1. Definirea conceptului de organizație criminală 131
2.2. Trăsături specifice organizațillor criminale 131
Criminalitatea transfrontalieră 138
3.1. Migratia ilegală, fenomen infracțional transfrontalier 141
3.1.1. Migrația ilegală o „afacere rentabilă pe piața
infracționalității" 143
3.1.2. Rute de migrație ilegală și tendințe ale fenomenului 145
3.1.2.1. Rutele și tendințe 146
3.1.2.2. Moduri de funcționare 147
3.1.2.3. Privind înainte 148
3.1.3. „Specializărrin săvârșirea faptelor ilegale
transfrontaliere, pe cetățenii 160
3.2. Traficul de ființe umane 168
3.2.1. Riscurile umane și strategice ale traficului de
persoane 179
Tendințe ale evoluției fenomenului criminalității
transfrontaliere 181
Capitolul IV. STATUL ROMÂN ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA
TRAFICULUI DE PERSOANE 185
Legislația națională actuală 185
Implementarea legislației 189
Infracțiuni privind traficul de persoane 191
3.1. Conținutul legal 192
3.1.1. Traficul de persoane 192
3.1.2. Traficul de minori 192
3.2. Condiții preexistente 193
3.3. Conținutul constitutiv 194
3.4. Forme. Modalități. Sancțiuni. Cauză specială de
nepedepsire. Măsuri de siguranță 196
Metodologia soluționării cazurilor de trafic de persoane 200
4.1. Competența cercetării și investigării infracțiunilor de
trafic de persoane 200
4.2. Moduri de sesizare 203
4.3. Mod de lucru 204
4.4. Problemele pe care trebuie să le dovedească cercetarea în
cazul infracțiunii de trafic de persoane 205
5. Activitățile care se întreprind pentru administrarea probelor 207
Capitolul V. FENOMENUL MIGRAȚIONIST LA FRONTIERELE
ROMÂNIEI 213
1. România, de la țară de origine și tranzit la țară țintă a
migrației ilegale 213
1.1. Factori care creează cadrul favorabil migrației ilegale 220
1.2. Migrația ilegală, factor de risc la adresa securității
naționale 223
1.3. Fluxurile de migrație care traversează România.
Principale caracteristici 224
1.4. Metodele și mijloacele folosite de migranți 227
2. Manifestarea fenomenului migrației ilegale la frontierele
României 230
2.1. Infracționalitatea cet'âțenilor moldoveni la frontierele
României 269
3. Migrația ilegală având ca scop traficul de persoane 283
4. Tendințe de manifestare a migrației ilegale peste frontierele
României 284
Capitolul VI. PREOCUPAREA ȘI ACȚIUNILE UNIUNII EUROPENE
PENTRU CREAREA UNUI SPAȚIU DE LIBERTATE ȘI JUSTIȚIE 287
Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene — 1992
(intrat în vigoare în anul 1993) 287
1.1. Scurtă prezentare 287
1.2. Prevederile Tratatului de la Maastricht 289
Tratatul de la Amsterdam -1997 (intrat în vigoare în
anul 1999) 290
2.1. Unele considerații de ordin istoric privind geneza
Tratatului de la Amsterdam 290
2.2. Prezentare generală a Tratatului de la Amsterdam 292
2.2.1. Modificări de fond 292
2.2.2. Simplificare 293
2.2.3. Dispoziții generale și finale 293
2.3. Modificările aduse Tratatului de la Maastricht în urma
Tratatului de la Amsterdam 294
2.3.1. Dispozițiile comune 295
2.3.2. Modificările din Tratatele de instituire ale
Comunit'ăților europene 297
2.3.3. Politica externă și de securitate comună 297
2.3.4. Cooperarea poliției și cea judiciară în materie
penală 299
2.3.5. Dispoziții privind cooperarea consolidată 301
2.3.6. Dispoziții finale 301
2.3.7. Protocoale și declarații 303
Tratatul de la Lisabona 303
3.1. Considerații generale privind Tratatul de la Lisabona 303
3.2. Obiectivele și competențele Uniunii Europene din
perspectiva Tratatului de la Lisabona 309
3.3. Schimbările aduse de noul Tratat 312
3.4. Cooperarea din perspectiva Tratatului de la Lisabona 314
Politici privind controlul la frontiere, dreptul de azil și
imigrarea 321
Combaterea migrației ilegale în țările de origine și de tranzit 323
Capitolul VII. COOPERAREA JUDICIARĂ ȘI POLIȚIENEASCĂ
ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 327
Relația dintre cooperarea judiciară și cooperare
polițienească 327
Importanța dezvoltării și perfecționării cooperării judiciare și
polițienești 328
10 1 Anghel Stoica
Măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești pe continentul
european 331
3.1. Asistența reciprocă (art. 39) și schimbul de informații (art. 46)
din Convenția Schengen, rol definitoriu în combaterea crimei
organizate transfrontaliere 335
3.2. Supravegherea tranfrontalieră 337
3.3. Urmărirea transfrontalieră 340
Cooperarea cu țările membre din spațiul Schengen prin
intermediul Serviciului S.I.R.E.N.E 344
Oficiul European de Politie – Europol 355
Capitolul VIII. MODIFICĂRI ADUSE DE NOUL COD PENAL
REFERITOARE LA TRAFICUL DE PERSOANE ȘI MIGRANȚI 358
Sisteme juridice —comparații 370
1.1. Brazilia 370
1.2. China 370
1.3. S.U.A. 371
Traficul de persoane și migrarea ilegală 372
Traficul de persoane și traficul de organe 373
Propuneri de lege ferenda 374
Postfață 376
Bibliografie: 378
120 Anghel Stoica
Creșterea numărului persoanelor care încearcă să treacă ilegal frontiera verde individual reprezintă un alt factor de risc, deoarece unele persoane încearcă să scape de sancțiunea legii, pentru că au comis infractiuni, sau le-a fost restrâns dreptul la liberă circulatie, iar alte persoane, din cauza situatiei economice precare, sunt motivate de câștigul mare în urma muncii în afara României, indiferent de modalitate sau de consecinte, măsurile sancționatorii nefiind descurajante.
Migrația ilegală în grup, din partea cetătenilor români, nu mai este considerată un fenomen major, întrucât unele medii infractoare au fost penetrate și anihilate, dar aceste rețele se reconstruiesc rapid prin racolarea altor membri.
Imediat după aderare, România nu s-a confruntat cu probleme deosebite în ceea ce privește imigrantii, refugiatii, sau populatia cu cetătenie străină. Afirmatia este valabilă atât comparativ cu tările dezvoltate, care au fost și vor fi mereu destinația predilectă a unor astfel de fluxuri migratorii, dar chiar și în comparatie cu țări situate pe aproximativ același palier de dezvoltare și care dispun și de pozitii geo-politice similare.
Statutul României de stat membru al Uniunii Europene presupune, mai devreme sau mai târziu, o reducere a decalajelor încă marcante în ceea ce privește nivelul de trai între țara noastră și economiile dezvoltate, automat însă, decalajul față de țările mai slab dezvoltate se va mări, astfel încât tendința de imigratie va crește și își va face cu siguranță simtite efectele.
Chiar în conditiile actuale, în ultimii ani, numai componenta legală a imigrației tinde să o egaleze sau chiar să o depășească pe cea a emigratiei legale.
Fără o securizare adecvată a frontierelor, numărul imigrantilor definitivi și/sau de tranzit în România ar fi fost mult mai mare decât cel înregistrat efectiv, de până la 7-8 ori mai mare, având în vedere numărul persoanelor returnate de la frontieră, al celor depistati ilegal etc.
România își asumă rolul de frontieră estică a Uniunii Europene, fiind de notorietate faptul că, la nivel mondial, cel putin din punct de vedere demografic, dar și din cel al dificultătilor întâmpinate în plan economic, Asia este considerată principalul rezervor migratoriu al secolului XXI, față de care ne leagă o frontieră verde, pe care s-au format deja rute de migratie ilegală, capabile să se adapteze la modificările conjuncturale.
Capitolul III
MIGRAȚIA ILEGALĂ ȘI TRAFICUL DE PERSOANE, COMPONENTE
ALE CRIMEI ORGANIZATE
1. Crima organizată
1.1. Considerațil generale asupra evoluției crimei organizate
Crima organizată s-a manifestat de-a lungul timpului, una din cele mai vechi infracțiuni fiind cea a traficului ilegal cu sclavi.
Fapte și grupări specifice crimei organizate au fost nu numai tolerate de state ce au câștigat profituri uriașe în decursul istoriei, dar structurile sociale s-au și implicat în comiterea și organizarea lor, pentru ca, mai apoi, acestea să fie scăpate de sub control. Un exemplu în acest sens este politica economică desfășurată timp de peste trei secole de Compania engleză a Indfilor Occidentale care a făcut din China o adevărată natiune de opiomani și a dus la declanșarea celor două războaie ale opiului, din secolul al XIX-lea. 0 treime din populatia masculină a aceste țări era consumatoare de opiu, chiar dacă împăratul Yougzhen interzisese, încă din 1729, fumatul opiului. După cele două războaie câștigate de francezi și englezi, China a fost obligată să legalizeze comertul cu opiu contra unei taxe vamale. Acest lucru duce la creșterea importului (6.000 de tone în 1880), dar și la cultivarea macului, astfel încât China devine primul producător de opiu din lume, cu 100.000 de tone în perioada 1905-1908. Acest lucru a făcut ca opiul să se răspândească nu numai în regiune, dar și în statele occidentale, prin numărul important de imigranți chinezi, indieni, filipinezi. În S.U.A. sau în fosta colonie americană Filipine existau în anul 1908 peste 118.000 de persoane originare din China, din care jumătate erau opiomani. Această perioadă a făcut să se perfecționeze și să se extindă triadele chinezești, organizații criminale care, prin imigranți ilegali, dezvoltă această afacere, ducând drogul celor care I-au impus prin fortă. Comerțul ilicit cu droguri a fost interzis prin Convenția de la Shanghai, din 1909, dar în acest moment
122 Anghel Stoica
era deja prea târziu, momentul fiind de fapt un început în lupta împotriva crimei organizate1.
Crima organizată, în multiplele ei forme de manifestare, poate fi percepută ca un proces pătruns în viața noastră socială și politică, ce izvorăște din tendința diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială și chiar de acaparare a puterii, la baza crimei organizate aflându-se un proces social.
1n America, aceasta este modul în care grupurile de emigranți, grupuri sărăcite, se ridică deasupra condiției de ghetou și acționează pentru evitarea opresiunii și a discriminărilor, a oportunităților refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulți imigranți. Este una din explicațiile ce se dau existenței Mafiei italiene sau altor modele de crimă organizată, cum sunt Mafia „neagră", grupurile columbiene, corporațiile cubaneze, organizațiile tong, triadele, yakuza, crima organizată vietnameză, grupurile israelite, grupurile rusești („sovietele"), noua mafie siciliană, iar pe continent grupările de rromi, grupurile africane, curde, arabe.
Infracționalitatea este hrănită de anumite medii, zone care au devenit terenuri propice pentru bande și structuri ale crimei organizate. Bunăstarea traficanților și a altora implicați în activități criminale constituiau modele demne de urmat pentru tineri, acolo unde nu există alternativă. Sursa crimei organizate își găsește astfel locul în destrămarea și proasta funcționare a sistemului.
Comportamentul criminal este un comportament deprins, Invățat, fapt ce implică ceva mai mult decât simpla imitare. Cei ce devin criminali cunosc
asemenea evoluție atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea, cât și din cauza relativei lor izolări de cei care respectă legea.
Organizațille criminale de pe glob (din S.U.A., Asia, din Europa) au abordat criminalitatea aducătoare de înalt profit, în epocă, implicând în cele mai multe situații prostituția, traficul de orice fel (migranți, carne vie, arme, stupefiante produse de contrabandă), jocurile de noroc etc.2
Asemenea tipuri de infracțiuni pot afecta stabilitatea și securitatea instituțiilor, grupurilor și indivizilor, iar atunci când aceste delicte îmbracă forma de crimă organizată, valorile sociale menționate sunt serios puse în
Migrația ilegală la confluenta cu traficul de persoane 123
pericol. Organizațiile criminale recurg, atunci când interesele le sunt puse în pericol, și la violență, pentru a intimida eventualii martori, victime, persoane care nu acționează conform intereselor lor. Violența nu constituie totuși un fenomen nou, apariția și evoluția ei fiind strâns legată de evoluția indivizilor, grupurilor, organizațillor și societăților umane, violența reprezentând o permanență umană, fiind intens legată de esența umană și de funcționarea societății.
Ea este amplificată de acte de terorism și crimă organizată, comise cu scopul de a inspira frică, spaimă și groază în rândul opiniei publice, dar și
serie de delicte și crime, ce violează drepturile și libertățile individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violența primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată amplificarea și proliferarea violenței raționale, specifică crimei organizate și organizațiilor criminale profesioniste.
Crima organizată s-a dezvoltat în fostele state totalitare cu mare repeziciune, aproape la vedere, proasta funcționare a sistemului a făcut să se surclaseze structurile de drept, să fie spulberate circuitele bancare, să se acapareze clasa politică, să intimideze ori să copleșească sistemul represiv, să domine și să conducă societatea.
România, prin poziția sa geografică și ca piață de desfacere, cu o legislație permisivă, a intrat în atenția crimei organizate transnaționale aproape sub toate formele de manifestare ale acesteia. Folosind spațiul românesc și potențialul criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s-au articulat rapid, formând chiar un segment românesc destul de putemic.
După 1990 România, ca și alte țări din fostul bloc comunist, nu a fost ocolită de extinderea formelor de crimă organizată provenită din exterior. Aceste forme infracționale de import, ce nu urmăresc aderență la mediile infracționale autohtone, sunt rackeții și organizațiile infracționale ale imigranților.
În același timp cu evoluția societății a evoluat și infracționalitatea și șia diversificat metodele de operare, în special cea din domeniul economic și financiar-bancar, fraudă, șantaj, mită și corupție, în multe țări constatânduse o recrudescență și o multiplicare a acestora, dar și a faptelor de delincvență și criminalitate comise cu violență și agresivitate.
De asemenea, și grupările criminale care au ca activitate infracțională migrația ilegală s-au specializat pe acest tip de infracțiune, grupul infracțional fiind organizat – structurat, format dintr-un număr important de persoane, fiecare dintre ei cu sarcini precise în cadrul grupării, respectiv de racolare, găzduire, transport, călăuzire, falsificare de documente, legătură cu reprezentanți ai autorităților (uneori fiind chiar din rândul acestora), care acționează coordonați de un lider, scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți fiind acela de a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Organizațiile criminale care se ocupă de zona migrației ilegale operează cu sume mari de bani, sumele obținute din acest gen de activitate ilicită fiind însemnate, ce permite membrilor acestor organizații criminale lux și opulență.
Ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale, a gândirii și a modului de viață. 0 doctrină retrogradă, de înăbușire a drepturilor și libertăților cetățenești s-a prăbușit și alta, opusă, și-a făcut loc pe vaste spații geografice, îndeosebi în Europa de Est, dar și în Asia, Africa și America Latină. Era, deci, natural ca această schimbare să se repercuteze și asupra fenomenului infracțional, având în vedere că acesta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori. Asistăm, astfel, la un fenomen al globalizării comerțului, al piețelor financiare, al protecției mediului înconjurător, al drepturilor omului etc. Această tendință a provocat două rezultate simultane: primul, dispariția limitelor dintre național, regional și internațional, lumea devenind aproape un stat; al doilea, întrepătrunderea problemelor politice, economice și sociale, până la punctul de a nu mai fi posibil să fie separate, în cadrul acestei tendințe, globalizarea s-a extins și în sfera criminalității. A apărut astfel crima organizată la nivel transnațional și transcontinental. Această tipologie a infracționalității și-a Indreptat atenția spre anumite domenii, favorizate de climatul de globalizare, cum ar fi: traficul de migranți, traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme, traficul de persoane, traficul de materiale nucleare, terorismul, prostituția, pedofilia, spălarea banilor, furtul și contrabanda cu mașini scumpe, cu obiecte de patrimoniu cultural, răpirea oamenilor de afaceri și a vedetelor în scopul șantajului și extorcării de fonduri, corupția din companiile multinaționale, pervertirea responsabililor guvernamentali, pirateria camioanelor și a vaselor
maritime, poluarea mediului și furtul de bani prin intermediul computerelor. Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat, aducând atingere siguranței publice, umbrind suveranitatea statelor și tulburând buna desfășurare a activității instituțillor economice, politice și sociale'.
Extinderea și multiplicarea crimei internaționale într-un număr important de state a fundamentat oportunitatea analizării acestui fenomen global la cea de-a V-a conferință a O.N.U. privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor. in acest cadru s-a elaborat o rezoluție specială, „Crima ca formă de afaceri", în care se subliniază patru criterii definitorii pentru acest fenomen:
scopul: obținerea de câștiguri substanțiale;
legături: bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului infracțional;
specific: folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale participanților;
nivel: ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate.
in prezent se constată o escaladare a violenței și crimei organizate în toată lumea, proliferarea unor noi tipuri de delicte și crime, ce transgresează și interpenetrează noi forme de prevenire, combatere și neutralizare a violenței și crimei organizate la nivel național și internațional. De la zi la zi, formele de mănifestare ale crimei organizate s-au diversificat, ajungându-se la organizarea activității infracționale, după modelul companiilor legale (sectoare de preluare, producție, transport, valorificare, protecție).
1.2. Criminalitatea, un flagel aflat pretutindeni
Crima organizată constituie unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă în prezent comunitatea internațională, aceasta presupunând derularea unor acțiuni criminale mult mai periculoase decât cele obișnuite, bazate pe recrutarea de persoane specializate în diverse domenii de activitate, utilizarea tehnologiei moderne, o anumită continuitate în sistemele de operare, strategii la nivel internațional de natură a amenința nu numai viața și integritatea persoanelor, dar și stabilitatea națiunilor.
1 I. Suceavă, F. Coman, Criminalitatea și organizațiile intemaționale, Ed. Romcartexim, București, 1997.
126 I Anghel Stoica
Internaționalizarea fenomenului crimei organizate a fost favorizată și este încă favorizată de caracterul geografic limitat a legilor elaborate în scopul combaterii acestora, precum și din cauza disfuncționalităților dintre legile naționale și procedurile internaționale privind strângerea probelor, reținerea și condamnarea infractorilor din acest domeniu.
Criminalitatea reprezintă un flagel al acestui început de mileniu, iar prin amploarea și diversitatea manifestărilor sale a dobândit un caracter aproape global, extins la scara întregii planete. Manifestările sale cotidiene, adeseori în forme disperate de terorism sălbatic, rezultând un număr mare de victime nevinovate și distrugeri materiale, oferă o imagine apocaliptică și creează o psihoză generalizată de teroare.
În concepția specialiștilor din țările unde crima organizată are rădăcini adânci și se manifestă pregnant în viața de zi cu zi, aceasta este definită prin existența unor grupuri de infractori suprastructurale, în ideea înfăptuirii unor activități ilegale conspirate, continue și relativ complexe, având drept principal scop obținerea de profituri ilicite, la cote foarte ridicate.
Crima organizată modernă este prezentată pretutindeni, sub diverse forme, în funcție de tradiții, condiții economice și politice specifice și de tipul de activitate și afaceri implicat, angajându-se în toate tipurile de tranzacții sau trafic, legale sau ilegale, cu mențiunea să fie profitabile și să ofere posibilitatea investirii banilor câștigați pe căi ilegale. Migrația ilegală, traficul de persoane, traficul de armament, droguri, corupția, nu pot fi văzute la dimensiunea lor reală, deși virtual, sunt pretutindeni prezente.
Formele moderne ale crimei organizate reprezintă un atac la adresa economiei și democrației oricărui stat al lumii. Ele pot pune în pericol atât statul, cât și economia acestuia. De aceea, toate țările trebuie să ia în mod organizat măsuri preventive corespunzătoare.
Criminalitatea internațională se manifestă prin săvârșirea de infracțiuni internaționale. Marile organizații criminale s-au internaționalizat. internaționalizarea depinde de mai mulți factori, cum ar fi1:
— mărfurile ce fac obiectul tranzacțiilor (droguri și arme) tranzitează mai multe țări. Comercializarea lor este condiționată, în esență, de trecerea frontierelor de stat, de folosirea instituțillor legale (bănci, companii financiare, vamă) și de stabilirea de relații cu grupurile ilegale din diverse țări. Piețele
D. Miclea, Cunoașterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, Ploiești, 2001.
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane 127
principale de droguri, arme și persoane, încep să se integreze pe două direcții. integrarea pe „verticală" se realizează prin legături din ce în ce mai strânse dintre organizațiile mafiote și celelalte organizații criminale distincte de Mafie;
— organizațiiie criminale moderne au ca scop micșorarea cheltuielilor și reducerea riscurilor;
— diminuarea treptată a importanței frontierelor de stat și libera circulație a persoanelor și mărfurilor au accentuat dezvoltarea relațillor și independența dintre membrii organizațillor.
Amploarea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că aceasta a afectat toate statele globului le-a determinat pe acestea să dezvolte colaborarea internațională în eradicarea acestui fenomen. Cunoașterea și combaterea eficientă a criminalitătii obligă comunitatea internațională la concentrarea eforturilor și la o abordare globală a problemei, după o strategie bine elaborată și într-un cadru internațional organizat, instituționalizat.
0 importanță esențială pentru determinarea caracterului internațional al unei fapte penale o are personalitatea infractorului. Din acest punct de vedere, un răufăcător care a comis fapte ilegale pe teritoriul unui stat și se refugiază pe teritoriul altui stat ori care a comis același gen de fapte (sau diferite) pe teritoriul mai multor țări este un infractor internațional.
Pe de altă parte, sunt unele infracțiuni care prezintă un grad de periculozitate deosebit și, chiar dacă acestea se comit în cadrul dreptului strict intern (făptuitorul comite o astfel de faptă pe teritoriul statului al cărui cetățean este), totuși având în vedere posibila „expansiune internațională" a cazului respectiv, statele sunt interesate de a coopera în vederea reprimării. Astfel de situații sunt determinate de faptele de terorism, trafic de droguri, falsificare de monedă etc., infracțiuni care sunt incriminate în toate țările și care necesită, pentru combaterea lor, o concentrare a eforturilor mai multor state dintr-o anumită regiune geografică sau din zone diferite, determinate conjunctural.
Nevoia de spălare a câștigurilor ilicite și de investire a veniturilor provenite din activități criminale au dus la internaționalizarea crimei organizate.
Nicio operație de amploare de spălare a banilor nu poate avea loc fără a folosi bănci și societăți financiare din diverse țări, preponderent
Grupe organizate, formate din infractori profesioniști, acționând independent una de alta:
Crima organizată;
Structurile mafiote.
Veriga de legătură ale celor trei părți componente ale crimei organizate cuprinde un set de particularități minime obligatorii:
decizia în cadrul asociației infracționale;
— o anumită structură internă și diviziune a rolurilor între participanții individuali;
continuitate și sistematizare a activității infracționale;
scopul principal al asocierii infracționale să fie obținerea de profit; — activitatea infracțională să fie profesionalizată. Aceste trăsături sunt independente unei asociații infracționale pentru
a-i oferi caracterul organizat, delimitând-o de grupul infracțional obișnuit. În ceea ce privește al doilea nivel al structurii de crimă organizată propriu-zisă, se remarcă o creștere evident, în complexitate, a indicatorilor menționați. Astfel, asociația infracțională care a atins acest nivel are deja o ierarhie internă severă, compusă din grupe cu anumite funcții specializate și cu o asistență de autoapărare cristalizată. Referitor la cel de-al treilea nivel — mafia — trebuie relevat că în afara stabilității ierarhice organizate, îi este caracteristică dezvoltarea în concordanță cu evoluția structurilor statale, economice, politice sau sindicale, obținerea unor câștiguri uriașe, folosirea metodelor agresive, instituirea controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor nivele de decizie ale societății.
În concepția INTERPOL organizațiile criminale ar putea fi Impărțite în1:
Familiile mafiei, în care se regăsesc, de regulă, structurile ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate de activități ilicite (cartelurile columbiene ale drogurilor, bandele de motocicliști etc.);
Organizațiile profesionale ai căror membri se specializează în una sau două tipuri de activități (traficul de mașini furate, laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpire de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate etc.);
Organizațiile criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi: imensa dispariție a nivelurilor de viață, severitatea excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică, slabiciunea legilor („Triadele" — societăți criminale chineze, „Yakuza" — grupuri japoneze, „Kastataris" — grupuri jamaicane și altele);
Organizațiile teroriste internationale, care practică asasinatele, deturnări de avioane, răpiri de persoane etc., sub diferite motivații (politice, militare, religioase sau rasiste).
Reciclarea banilor, fenomen internațional cu o clientelă variată: vânzători stânjeniți de milioane de dolari lichizi obținuți din afaceri ilicite, oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la impozite, deținători de fonduri obscure destinate corupției și mituirii, oameni obișnuiți care încearcă să-și ascundă capitalurile.
2. Organizații criminale
2.1. Definirea conceptului de organizație criminală
În accepțiunea Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, grupul criminal organizat „este format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau alt beneficiu materiar. lar, „per a contrario", „nu constituie grup infracțional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a unora sau mai multor infracțiuni și care nu are o continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupulurl.
2.2. Trăsături specifice organizațiilor criminale
Având în vedere definiția dată în cuprinsul Legii nr. 39/2003 grupului criminal organizat, probabil cea mai exactă definiție învestită cu puterea unei legi, pot fi extrase principalele trăsături ale fenomenului de grup criminal organizat. Acestea sunt pluralitate de persoane cu o structură bine cristalizată, continuitate în timp, existența unui program criminal.
132 I Anghel Stoica
Procedând la analiza fiecăreia din aceste caracteristici vor fi relevate următoarele aspecte:
cu privire la numărul minim de membri, din studiul cazuisticii în domeniu, un grup criminal nu ar putea fi constituit cu mai puțin de trei persoane. Din punct de vedere al doctrinei penale interne, se arată că subiecții activi care au calitatea de coautori, trebuie să fie cel puțin în număr de trei. Dacă ar fi fost suficiente două persoane, legea ar fi arătat-o așa cum s-a procedat prin specificarea expresă în cuprinsul unor texte de lege, unde se stabilește situația în care „fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane".
De menționat că în setul de Criterii pentru definirea asociațiilor criminale elaborat de Grupul de Experți asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei, primul criteriu este colaborarea a trei sau mai multe persoane. Ca o mențiune utilă trebuie știut că în unele legislații penale, numărul minim de asociați nu figurează ca o condiție necesară pentru existența infracțiunii.
Din punct de vedere al existenței unei structuri determinate, cu roluri prestabilite, aceste grupări sunt cunoscute cu o diviziune a muncii foarte bine definită, în care membrii ei, sub comanda unui șef recunoscut își folosesc diferitele „cunoștințe" într-un efort coordonat de a realiza sarcini dificile și cât mai profitabile.
Este interesantă traiectoria care se dezvoltă în plan socio-psihologic al „bandei", unde se tind a se realiza atașamente de loialitate și emoționale față de alți membri ai grupului, asemenea camaraderiei între soldații angajați într-o luptă.
Infractorii care fac parte din categoria celor ce comit infracțiuni în mod organizat, au ca cel mai înalt nivel de organizare așa-zisul „sindicat" care, de fapt, este o asociație cu caracter permanent, în care infractorii operează întrun mod asemănător unei organizații de afaceri.
a doua condiție importantă pentru definirea asociației criminale privește stabilitatea grupului, respectiv existența organizației o perioadă îndelungată sau nedefinită în timp.
Această condiție derivă din necesitatea diferențierii grupurilor de pluralitate constituită de infractori, de cele de pluralitate ocazională.
Din perspectiva criteriilor propuse de Grupul de Experți asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei, se consideră obligatorie existența
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane I 133
organizației o perioadă Indelungată sau nedefinită în timp și numai facultativă, diviziunea muncii în cadrul asociației, respectiv stabilirea rolului și sarcinilor pentru fiecare participant.
0 altă trăsătură definitorie pentru asociațiile criminale presupune ca obiectivele lor să fie exclusiv sau preponderent criminale. Cu alte cuvinte, este nevoie ca grupul să dispună de un program criminal, care să vizeze săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni.
În același timp, programul criminal trebuie însușit cu voință liberă de către membri, fie chiar în momentul „adoptării" sale, fie ulterior, prin aderare conștientă.
insemnul de organizație criminală semnifică activitățile infracționale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obținerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
0 organizație criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea și deosebita capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului și economicului, prin întinderea sa mondială rapidă, prin recursul necondiționat la violență, corupție și șantaj, reprezintă un pericol direct și de mare actualitate, o sfidare la adresa societății mondiale.
Codul lor moral presupune un deosebit simț al demnității individuale și pretinde o tăcere liber consimțită în problemele secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult timp și este respectat cu rigurozitate.
inființat în vederea înlesnirii săvârșirii de crime și pentru obținerea unor rezultate care să exceadă riscurilor, infractorul găsește într-un grup organizat pe baze criminale acoperirea și suportul necesar desfășurării în siguranță a operațiunilor sale.
in acest sens, beneficiază de sprijin material și moral, își poate formula alibiuri mai puternice, își asigură într-o mare măsură produsele rezultate din săvârșirea infracțiunii și în același timp cresc semnificativ posibilitătile de informare atât din punct de vedere ofensiv (pentru trecerea la act), cât și defensiv (pentru consolidarea apărării în fața organelor judiciare).
Cu toate acestea, funcția de membru în grupul criminal organizat presupune și o serie de dezavantaje, precum obligativitatea Impărțirii produselor infracțiunii și riscul de a fi deferit justiției, ca urmare a greșelii unei alte persoane din cadrul grupului.
136 Anghel Stoica
Spre deosebire de acțiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracțiuni, o organizație criminală constituie o asociație premeditată, concepută până la cele mai mici detalii în ceea ce privește rolul și modul de acțiune al celor ce o constituie.
Imaginea clasică a organizațiilor criminale arată că supraviețuirea unei structuri de acest tip este problematică dacă comportamentul membrilor săi nu este nici previzibil, nici în conformitate cu evaluările și așteptările fiecăruia dintre indivizii care compun organizația.
Regulile de conduită ajută la stabilirea conformismului și a previzibilității. Sancțiunile pentru încălcarea lor ajută la menținerea și supraviețuirea organizației. Intre regulile luate în seamă se numără: păstrarea secretului, prioritatea acordată mai întâi organizației și apoi individului, interzicerea luptelor interne, indiferent de motiv, interzicerea acțiunilor care produc oroare populației, ex. răpirile.
Majoritatea grupurilor infracționale care au atins un nivel de maturizare compatibil cu crima organizată, prezintă următoarele principii organizatorice1:
Stabilirea unității infracționale;
Liderul și ierarhia subordonării;
Sistemul de neutralizare al mecanismelor controlului social;
Preocuparea de a corupe persoane responsabile din sfera sistemului apărării de drept;
Apărarea severă a principiului conspirativității;
Planificarea activităților infracționale;
Specializarea decurgând din Impărțirea funcțiilor;
Concentrarea scopului principal al activității infracționale în afaceri ilegale, spălarea banilor murdari, investirea acestora în activități economice oficiale;
Un pericol social extrem îl reprezintă folosirea mijloacelor financiare obținute pe căi ilegale în scopuri politice;
Un element de ultimă oră îl reprezintă informatizarea ca indiciu al gradului avansat al sistemului crimei organizate.
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane I 137
În varianta clasică a unei organizații criminale pot fi o serie de trăsături specificel:
structura – se caracterizează prin ierarhie strictă și autoritate, iar membrii rețelei au sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia.
0 organizație criminală implică coordonarea unui număr de persoane în planificarea și execuția actelor ilegale.
ermetism și conspirativitate. Autoprotecția prin evitarea și luarea de măsuri contra penetrării propriilor rânduri de către organismele abilitate prin lege, dar și selectarea riguroasă a recruților, respectiv impunerea membrilor organizației criminale de reguli neiertătoare de conduită care sunt fără excepție respectate și care fac parte din codul comportamental al acesteia sunt trăsături indispensabile.
Unii dintre capii organizațiilor criminale care, urmare a eforturilor depuse în plan internațional, după ce au fost capturați și deferiți justiției au vorbit. Ca urmare, regula conspirativității s-a întărit și mai mult, limitând la minimum atât legăturile între membrii rețelei, cât și circulația de informații în interiorul rețelei, sau asupra severității selecției de noi membri.
flexibilitate, rapiditate și capacitate de infiltrare. in timp, organizațiile criminale de tip mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare atât în privința domeniilor preferate de activitate, cât și la condițiile concrete, social-politice și istorice din țările în care s-au constituit, fiind conectate permanent la realitate și foarte informate, în ceea ce privește zona de interes.
caracterul transnational al organizaților criminale. Deschiderea largă a frontierelor, elaborarea unei legislații extrem de permisive factorului extern, slaba dezvoltare economică, instabilitatea politică și corupția din țările sărace au creat oportunități și breșe excepționale pentru expansiunea și mondializarea organizațiilor criminale.
orientarea spre profit. Această trăsătură caracterizează activitatea organizațiilor criminale. Câștigul este realizat prin menținerea monopolului asupra domeniilor în care își desfășoară activitatea: traficul de migranți, traficul cu narcotice, jocurile de noroc, pornografia, prostituția, traficul cu arme etc.
f) utilizarea forței. Este esențială în atingerea propriilor obiective și se manifestă prin intimidare, șantaj, corupție și violență. Aceste metode sunt utilizate în două direcții:
pentru a menține disciplina în interiorul propriei structuri. Odată pătruns în „interior", recrutul Invață „codul onoarei" și legea tăcerii — omerta siciliană. Indiscreția sau trădarea sunt pedepsite cu moartea, indiferent dacă structura criminală se numește Mafia, La Cosa Nostra, Yakuza, Triade etc.;
pentru a pedepsi acele persoane care nu se supun cerințelor și intereselor criminale sau acționează împotriva lor.
3. Criminalitatea transfrontalieră
Populația lumii sporește, iar durata medie a vieții este în creștere, în timp ce resursele naturale ale Planetei sunt limitate, sub aspectul valorificării lor. Acolo unde tendințele evidențiază accentuarea discrepanței dintre populație și consum, societatea se confruntă cu necesitatea revizuirii valorilor și priorităților de până acum.
Populația actuală a globului a depășit cifra de 6 miliarde de locuitori și crește într-un ritm anual de circa 1,6%. În fiecare an se nasc 90 de milioane de persoane și se prevede, pentru anul 2030, o populație mondială de circa 10 miliarde de locuitori. Nu s-a stabilit dacă se vor putea satisface necesitățile acestei populații, fără a produce perturbări economice, politice sau ambientale.
La începutul secolului al XIX-lea, doar 3% din populație era urbanizată, iar la începutul noului mileniu peste 50% din omenire este comprimată în orașe, consecințele fiind numeroase disfuncționalități, între care apa raționalizată, traficul haotic ori imposibil, sucombarea elementelor de infrastructură urbană și incapacitatea autorităților statale de a controla situația, ceea ce indreptățește să se aprecieze că acest dezechilibru este una dintre cele mai grave probleme a începutului acestui mileniu.
Potrivit estimărilor O.E.C.D. (Organisation for Economic Cooperation and Development) numărul imigranților ar trebui să fie de 5-10 ori mai mare pentru a neutraliza efectele îmbătrânirii populației din Europa. Trebuie însă observat că nivelul actual al imigranților provoacă furtuni politice, xenofobie și măsuri drastice de limitare a mișcărilor de populație.
Declinul demografic este consecința ideologiei și modului de organizare a societății industriale, în care munca salarială a devenit principala diferență, dar nu unica, producându-se o „remarcabilă alienare a conștiințelor", fiind uitate virtuțile propovăduite de marile religii universale.
Accentuarea prăpastiei dintre țările industrializate și cele în curs de dezvoltare are repercusiuni asupra creșterii emigrării și determină scăparea de sub control a acesteia, fapt ce ar putea afecta marile puteri economice și politice, însă această problemă este pe cale să devină o chestiune cu caracter transnațional.
Criminalitatea transfrontalieră este una dintre cele mai grave amenințări transnaționale. Banii rezultați din traficul cu flințe umane, traficul de droguri și din alte activități ilegale înlesnesc, pentru crima organizată, introducerea de noi tehnici și perfecționarea a noi moduri de operare, de la frauda informatică până la traficul de arme și de organe umane.
Criminalitatea transfrontalieră constituie un element deosebit de importat în logistica terorismului.
Evaziunea fiscală, spălarea de bani, traficul ilicit de arme, droguri, sistemul taxelor de protecție, controlul rețelelor de prostituție sau al jocurilor de noroc, extorcările, perceperea taxelor de răscumpărare, contrabanda, falsul de monedă ș.a. sunt mijloace uzuale prin care organizațiile teroriste își procură clandestin fondurile necesare. 1n acest fel, terorismul este un factor de amplificare a criminalității economico-financiare, iar din simbioza acestora se conturează un nou tip de amenințare globală.
Procesele infracționale destabilizatoare ca traficul de droguri, traficul de arme, activitatea diferitelor mafii nu se desfășoară izolat, ci se întrepătrund. 1n prezent, grupările teroriste, în general, sunt subvenționate direct, prin trafic de droguri (participând la această activitate) sau indirect (oferind protecție celor care se ocupă cu traficul de stupefiante), au legături cu diferitele mafii, practică traficul de arme, falsificarea de documente și multe alte activități ilegale.
Criminalitatea transfrontalieră cunoaște și așa-numitele zone „gri" ale economiei subterane tolerate, care rezultă a fi o alternativă, cel puțin în anumite momente, la incapacitatea economiei legale de a satisface cerințele pieței sau, uneori, la un sistem economic nefuncțional. Nefuncționalitatea sistemului economic legal este, între altele, și un efect indus de extinderea criminalității organizate și controlul de către liderii acesteia a unor pârghii
importante ale deciziilor pe care le influențează și deturnează pentru atingerea propriilor scopuri.
Rețelele dispun de forța economico-financiară ce le permite să se manifeste ca factori de presiune deosebit de puternici asupra guvernelor, autorităților sau instituțiilor, constituind o permanentă amenințare la adresa ordinii.
Prin corupție, îndeosebi, dar și prin mijloace brutale, regii neincoronați ai crimei organizate pot ajunge să dicteze guvernelor, să cumpere partide politice, ori să manipuleze opțiunile electoratului, inducând pericole letale pentru democrație.
Având în vedere cele expuse anterior, la nivel internațional există adevărate centrale ale crimei organizate, a căror depistare și al căror control ulterior sunt mai dificile astăzi decât înainte.
Situația se agravează dacă în centralele menționate se constată că predomină acțiunile protagoniștilor ilegali sau antisistemici asupra celor legali și sistemici. În acest caz, se structurează adevărate „nuclee" de tensiune care afectează stabilitatea națională și siguranța regională și internațională.
Activitatea criminală transfrontalieră și activitățile relaționate cu aceasta sunt considerate ca o amenințare la adresa sistemelor politice, economice, ambientale și sociale deoarece1:
— subminează societatea prin considerarea violenței drept un fapt normal și prin coruperea structurilor politice;
distorsionează mecanismele pieței în detrimentul sistemelor economice și comerciale;
încurajează indivizii să acționeze în afara economiei legale și să eludeze impozitele;
degradează sistemele ambientale, eludând sistemele de siguranță și regulamentele;
— destabilizează progresul economic în tranziție sau în curs de dezvoltare;
— interferează cu obiective ale politicii externe și cu sistemul internațional;
D. Miclea, Cunoașferea crimei organizate, Ed. Pygmalion, Ploiești, 2001.
— prejudiciază societatea cu enorme costuri sociale și economice, care provin din traficul ilegal de droguri.
Grupurile ilegale au adoptat rapid mecanismele menite să le integreze eficient într-o schemă internațională caracterizată prin globalizare economică și politică.
Organismele de informații și forțele de securitate nu și-au adaptat cu aceeași rapiditate dispozitivele operative și de analiză.
in consecință, provocarea constă în intensificarea eforturilor conjugate ale comunității de informații, în scopul depășirii strategiilor și tacticilor folosite de grupurile neorganizate. Pe măsură ce organizațiile criminale transnaționale dobândesc o mai mare importanță, se impune obținerea de informații tot mai numeroase privind trăsăturile, punctele forte, slăbiciunile și vulnerabilitățile lor.
Pentru a contracara bazele și capacitățile de care dispun organizațiile criminale, comunitatea internațională, în general, și statele afectate, în special, trebuie să fie conștiente de amploarea și complexitatea problemei, să stabilească rețele flexibile pentru schimbul de informații și de experiență, trebuie să reușească să-și atragă, pentru îndeplinirea obiectivelor, sprijinul unor organizații internaționale legale ca: bănci, companii de transport, întreprinderi etc.
3.1. Migratia ilegală, fenomen infracțional transfrontalier
Marile transformări ale lumii contemporane și deschiderile spre noi sfere de interese și influențe au condus la crearea a multiple zone și chiar regiuni de instabilitate pe întreg mapamondul, cu innplicații deosebite în ceea ce privește realizarea securitățil în plan local, regional și chiar mondial. Principalele surse de instabilitate decurg din dificultățile economico-sociale și politice ale statelor în curs de dezvoltare și în mod special a celor subdezvoltate. Acest aspect conduce inevitabil la amplificarea fenomenului migrației din zonele cu probleme către țările dezvoltate și nu de puține ori îmbracă forma migrației ilegale.
Pe Iângă aspectul menționat mai există și altele — perpetuarea unor tensiuni și conflicte de ordin etnic, rasial sau religios — care, la fel ca și primul, sunt generatoare de migrație.
Poziția geografică a României pe cele două axe principale ale migrației mondiale (est-vest și sud-nord) și faptul că frontierele sale de nord și est sunt frontiere externe ale Uniunii Europene face fenomenul migrației ilegale la noi în țară și nu de puține ori în conexiune cu celelalte componente ale criminalității transfrontaliere.
1n condițfile creșterii fenomenului migraționist s-au dezvoltat importante rețele de tip mafiot, bine organizate și structurate, care își au sediile în țările de origine ale migranților, cu filiale în țările prin care aceștia sunt tranzitați, trasee de pe care nu lipsește România, precum și modul de organizare și funcționare a rețelelor care se ocupă cu organizarea acestor activități, fenomenul migrației ilegale face parte din criminalitatea transfrontalieră și este o componentă importantă a crimei organizate1.
Dacă inițial deplasările ilegale de persoane aveau ca motivație dorința oamenilor aflați în zone de conflict sau în țări sărace de a ajunge în Occident, departe de războaie și unde nivelul de trai este mai ridicat, ulterior scopurile au început să se interfereze cu obiective ale crimei organizate. Treptat migrația ilegală a devenit o afacere profitabilă pentru exponenții lumii interlope internaționale, care dincolo de câștigurile materiale imediate urmăresc și crearea unor rețele de executanți ai infracțiunilor tradiționale ce aparțin acestei lumi (traficul de stupefiante, prostituția, contrabanda, furturile internaționale, spălarea banilor murdari, jafuri, tâlhării, omoruri la comandă etc.) și exploatarea în propriul interes a acestui fenomen.
În prezent s-a stabilit unui amplu proces de cooperare între majoritatea statelor în stoparea și combaterea migrației ilegale, cooperare impusă în principal de noile forme de manifestare, în ultimul timp, a fluxurilor migratoare, prin diversificarea și specializarea rețelelor de traficare a migranților, care dovedesc o abilitate sporită pentru dejucarea sau eludarea controalelor de frontieră și acționând cu filiere transnaționale.
Pe baza analizelor efectuate de organisme internaționale și specialiști în domeniu, s-au stabilit aspectele importante ce trebuie avute în vedere pentru evaluarea și soluționarea justă a problemelor fenomenului infracțional transfrontalier.
Una din problemele primordiale este aceea că pentru majoritatea celor ce formează valurile migrației ilegale motivul migrării îl constituie
I. Suceavă, F. Coman, Criminalitatea și organizațiile internaționale, Ed. Romcartexim, București, 1997.
sărăcia, iar pentru țările de unde vin aceștia nu se întrevede o Imbunătățire substanțială a situațiel economice.
Controlului fluxurilor migratorii constituie o prioritate în abordarea politicii de securitate pentru țările ale Uniunii Europene, deci și a României. Fenomenul migrației ilegale, internațional chiar prin esența sa, solicită acordarea unei atenții susținute și concentrate din partea tuturor administrațillor și îndeosebi a structurilor organizatorico-funcționale cu atribuții în domeniu.
Monitorizarea și analizarea permanentă a modului de manifestare a fenomenului, precum și buna cooperare între instituțille cu responsabilități pe linia migrației ilegale din țările membre ale Uniunii Europene au determinat identificarea unor noi canale de imigrație clandestină.
Rețelele care se ocupă de imigrarea clandestină sunt în general foarte bine structurate și au un caracter internațional. Acest tip de activitate criminală este, în mod incontestabil, una din cele mai profitabile dacă se are în vedere raportul disproporțional între riscurile asumate și câștigurile obținute. La începutul secolului XXI ea este controlată de veritabile organizații de tip mafiot care, pentru sporirea profiturilor, au în vedere combinarea acestui gen de infracțiune cu cele circumscrise domeniilor muncii „la negru", cerșetoriei, prostituției, traficului de droguri, spălării banilor „murdari" și chiar a terorismului internațional.
3.1.1. Migrația ilegală o „afacere rentabilă pe piața infracționalității"
Dinamica migrației ilegale a determinat sau favorizat „specializarea" unor persoane și organizarea lor în filiere și rețele de traficanți de puternice organizații internaționale cu o structură bine pusă la punct. Specialiștii acestor structuri „oferă" toată gama de servicii necesare migrației ilegale pentru țările tranzitate ori cele de destinație: trecerea frauduloasă a frontierelor, mijloacele de transport, cazare și chiar „consultanță" pentru orientarea și ajutorarea migranților pentru a face față tuturor situațiilor ce apar în timpul migrării clandestine. Aceste organizații și-au creat baze logistice în mai multe țări aflate pe principalele itinerarii: Calcutta, Karachi, Columbia, Damasc, Accra, Moscova, Kiev, Odesa, Chișinău1.
Acționând pe teritoriul mai multor state, aceste organizații au în compunere cetățeni din mai multe țări: Rusia, Ucraina, Belarus, Republica
1 I. Dascălu, G. Țical, Curs de Combaterea criminalitătii organizate, vol. 1 și 2, Ed. Academica, București, 2001.
Moldova, Slovacia, Polonia, Turcia, Serbia, precum și persoane din țările de origine ale migranților, în special cei care au ședere legală în țările de tranzit și de destinație și cetățeni din țările de destinație.
Principalele etape parcurse de filierele migrației ilegale:
Racolarea candidaților (cei care doresc să emigreze și care dispun de sumele pretinse de traficanți);
Deplasarea în țările de tranzit, de regulă pe canalele unor călătorii personale: turistice, studii, activități economice sau tranzit; Mijloacele de transport sunt cele aeriene, iar intrarea în Federația Rusă și în alte țări din zonă este extrem de facilă.
Gruparea și găzduirea temporară pe teritoriul țărilor de tranzit a migranților, în special în zona Moscova, Kiev, Minsk, Harkov, Tbilisi, Odesa și altor centre urbane aglomerate pentru elaborarea legendelor și asigurarea documentelor de identitate falsificate;
Stabilirea direcțiilor de deplasare, mijloacelor de transport ce urmează a fi folosite, procedee de intrare legală în celelalte țări (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria) și stabilirea de măsuri suplimentare pentru derularea operațiunii respective;
Traversarea celorlalte țări de tranzit — intrarea și instalarea în țara de destinație.
Pe lângă aceste etape se mai remarcă și unele metode și procedee utilizate de traficanții de migranți:
prin „bunăvoința" unor funcționari de la ambasadele statelor
vizate de migranți — obțin vize de intrare/tranzit, în scop personal, iar ulterior, după ajungerea la destinație, rămân clandestin. Costul unor astfel de servicii variază între 800-3.000 dolari — în funcție de țara de destinație;
studierea modului de acțiune a organelor de control la frontieră și chiar coruperea unor reprezentanți din rândul acestora pentru ca riscul la trecerea frauduloasă a frontierei să fie cât mai mic;
— folosirea abuzivă a dreptului și legislației privind statutul refugiaților (abuzul de drept) pentru migrări ilegale uzând de instituția azilului, așteptând luni, uneori ani întregi pentru a ajunge în occident, timp în care practică și anumite activități ilicite;
— rețelele de călăuze se organizează în sistem „releu" prin pregătirea prealabilă a migranților care încă de la începutul deplasării se îndreaptă spre zone bine precizate;
— comportamentul violent al unor călăuze pentru a permite migranților să fugă.
A devenit o notorietate faptul că migrația dinspre Asia și țările exsovietice către Europa Occidentală este controlată în mare parte de mafia rusească care se sprijină pe „aportul" unor foste cadre care au activat în K.G.B., armată. Intrarea pe teritoriul Federației Ruse este rezolvată înainte de plecarea din țara de origine, prin implicarea (coruperea) organelor din punctele de frontieră.
Pentru un asiatic trecut fraudulos în România, călăuzele percep o taxă cuprinsă între 700-1.000 dolari. Intrucât cele mai căutate și mai bine plătite vize sunt ale statelor din Occident — ambasadele mai multor state (Elveția, Olanda, Germania, Italia, Belgia) au semnalat, în ultima perioadă, autorităților române furtul a mii de vize în alb1.
Poziția României ca țară de tranzit și profesionalismul polițiștilor de frontieră, a făcut posibilă depistarea multor astfel de vize folosite de către cetățenii de pe o arie geografică foarte largă: turci, libanezi, irakieni etc.
Putem spune fără teama de a greși că, migrația ilegală (contrabanda cu migranți) este o afacere foarte rentabilă și că a început să fie folosită și pentru traficul de droguri, armament, prostituție, spălarea banilor în cazinouri.
Odată cu dezvoltarea fenomenului migraționist, s-au dezvoltat și rețelele de tip mafiot, bine organizate și structurate, care își au sediileîn țările de origine ale imigranților, cu filiale în țările prin care aceștia sunt tranzitați, trasee de pe care nu lipsește nici România având cofinalitate țările de destinație.
3.1.2. Rute de migrație ilegală și tendințe ale fenomenului
FRONTEX a publicat analiza de risc anual (ARA)2, pentru 2012, pe 19 aprilie. Documentul, disponibil prin intermediul site-ul Frontex, prezintă o analiză a evenimentelor legate de controlul la frontieră, precum și de
Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române. 2 http://frontex.europa.eu
trecerea ilegală a frontierei și a diferitelor forme ale criminalității transfrontaliere în cursul anului 2011. Dezvoltat împreună cu acele autoritătile de frontieră ale statelor membre, care cuprind analiza Frontex, Rețeaua riscurilor (FRAN), ARA 2012 prezintă principalele tendinte ale anului 2011, împreună cu evoluțiile viitoare probabile și recomandări de acțiune.
Cei șase indicatori-cheie ale migrației ilegale folosite de FRAN sunt:
Detectarea ilegală la trecerea frontierei;
Refuzul de intrare;
Detectarea de ședere ilegală;
Cererile de azil;
Detectarea de facilitatori, precum și
Detectarea de documente falsificate.
Ediția 2012 include, de asemenea, date privind operatiunile de returnare pentru prima dată ca un indicator al șaptelea.
3.1.2.1. Rutele și tendinte
În ceea ce privește fluxurile de migrație, evenimentele deosebite din 2011 au provocat tulburările politice din Africa de Nord și lumea arabă, denumite primăvara arabă. Fluxurile care rezultă din aceste evenimente au cauzat o umflătură de detecții ilegale de trecere a frontierei de-a lungul frontierelor externe ale statelor membre U.E., în creștere bruscă (cu 35%), de la aproximativ 104.000 în 2009 și 2010 la aproape 141.000 în 2011.
Această creștere se datorează în principal faptului că mai mult de 64.000 de detecții au fost raportate în zona central mediteraneană, comparativ cu doar 5.000 în 2010. Această creștere a fost declanșată de schimbările politice din Tunisia și susținută de plecare a numeroși imigranți sub-saharieni, în special africani din Libia. Cu toate acestea, în ciuda situațiilor dramatice și a faptului că resortisanții tunisieni au constituit cea mai frecventă cetățenie, 20% din dintre țările de origine, în poziția a doua și a treia au fost Afganistan (16%) și Pakistan (11%). Afganii și pakistanezii au constituit 25% și respectiv 3,7% din totalul detecțiilor de trecere ilegală a frontierei în 2010.
În timp ce dezvoltarea cea mai dramatică a fost, fără îndoială, redeschiderea rutei central mediteraneeană, cel de-al doilea hot-spot pentru intrarea ilegală a rămas Mediterana de Est, traseu folosit în special la
frontiera terestră dintre Grecia și Turcia. Aici, mai mult de 55.000 de detecții au fost înregistrate în 2011, reprezentând o creștere cu 12% față de anul precedent, iar numărul de detecții a crescut constant pe tot parcursul anului.
Migranțil care intră în Grecia, au tendința de a tranzita prin Balcanii de Vest sau să călătorească direct din Grecia în Italia. Privind în perspectivă, granița dintre Grecia și Turcia este foarte probabil că va fi în continuare folosită ca un hot spot pentru intrarea ilegală. Migranților, din ce în ce mai multi, este de așteptat să le profite politicile de vize turcești, precum și de un număr tot mai mare de zboruri, de tranzit prin frontierele aeriene turcești iar, ulterior, să încerce să intre ilegal în U.E.
Grecia a cunoscut, de asemenea, cea mai mare scădere de intrări ilegale la frontiera cu Albania. Unul din punctele principale de intrare ale migratiei ilegale, detectate la această secțiune de frontieră a scăzut în 2010 cu 85% (de la aproape 35.300 la doar 5.270), ca urmare a introducerii unui regim fără vize pentru albanezi. În perioada respectivă, în consecință, am asistat, de asemenea, la un salt în refuzul de intrare pentru a albanezi de la frontiera terestră cu Grecia, la frontiera maritimă cu Italia, cu Marea Britanie și de la frontierele aeriene. Astfel, albanezii s-au situat pe primul loc în ceea ce privește refuzul de intrare emis în U.E., ca întreg, depășind numărul cetățenilor ucraineni cărora li s-au refuzat intrarea'.
Presiunea migrației ilegale pe ruta vestică a Mării Mediterane, de asemenea, a crescut față de anul 2010, cu puțin mai mult de 8.500 de detecții, în 2011, reprezentând 6% din totalul UE. Majoritatea migranților pe acest traseu a venit din Algeria și Maroc, în timp ce numărul de sosiri din țările sub-sahariane, de asemenea, a crescut2.
3.1.2.2. Moduri de funcționare
Utilizarea de documente false pentru a intra ilegal în U.E. a continuat să fie deosebit de îngrijorătoare în cursul anului 2011. Incidente de fals în documente de călătorie, pentru a intra în U.E., au fost foarte aproape de 9.500 în 2011, fiind cel mai înalt nivel înregistrat de Frontex de la începutul sistemului de colectare a datelor din 2009. În afară de această creștere, au existat abuzuri, de asemenea, în ceea ce privește folosirea mai multor
http://frontex.europa.eu 2 http://frontex.europa.eu
documente autentice de către utilizatori neautorizati, cunoscuti sub numele de impostori. Dat fiind nivelul ridicat de expertiză necesară pentru a falsifica documentele moderne, se poate concluziona că astfel de falsuri sunt tot mai legate de crima organizată.
in răspuns la aparitia documentelor de călătorie din ce în ce mai sofisticate, există o creștere a utilizării frauduloase a documentelor justificative pentru a obtine documente de călătorie autentice. De exemplu, falsificatorii sunt în curs de dezvoltare de noi tehnici pentru a ocoli verificările biometrice. Acest tip de fraudă, nu numai ca permite trecerile ilegale a frontierei dar, de asemenea, este afectată securitatea internă a tărilor de către imigrantil fără acte, care își permit să-și asume identităti false. Se presupune că numărul documentului de detectat evazioniștii, reprezinta submăsura de ansamblu de contracarare a fenomenului, accentul principal la nivel national fiind încă pe documente falsificate și contrafăcute, mai degrabă decât pe moduri de functionare care implică identităti false din ce în ce mai folosite de impostori'.
3.1.2.3. Privind înainte
Numărul constant mare de detectii anuale de trecere ilegală a frontierei de-a lungul frontierelor externe, oscilând între 100.000 și 150.000 din 2008, a creat o piată în expansiune pentru organizatiile criminale, care își permit să faciliteze circulatia persoanelor care rămân ilegal în U.E. Există un risc în creștere ca aceste mișcări secundare să se adauge la factorii de atractie existenti pentru trecerile ilegale ale frontierelor externe ale U.E.2
Diverse măsuri de austeritate introduse în mai multe State membre U.E. pot duce la creșterea disparitătilor dintre statele membre, afectând capacitatea lor de a efectua controale la frontieră. Ca urmare, falsificatorii pot fi activati pentru a selecta acele tipuri de frontieră și sectiunile percepute ca fiind mult mai favorabile pentru diferite moduri specifice de operare. Reducerile bugetare ar putea exacerba, de asemenea, problema coruptiel, sporind astfel vulnerabilitatea la activităti ilegale desfășurate de-a lungul frontierelor externe.
1 Idem.
2 http://frontex.europa.eu
În urma analizării situatiei privind migratia ilegală, au fost identificate următoarele rute principale:
Asia Centrală/Africa — Rusia/Ucraina (Moscova/Kiev) — Republica Moldova (Chișinău) — frontiera de Est a României — Ungaria/Serbia — state U.E. Această rută a fost activă până în anul 2006, în prezent mutându-se la nord și sud de România, dar se preconizează reluarea și accentuarea presiunilor la frontiera de est. Intrarea se efectua ilegal peste frontiera verde prin est, urmată de depunerea cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. În perioada procedurii de acordare a statutului de refugiat, majoritatea încercau ieșirea ilegală peste frontiera verde, spre statele occidentale1.
Originea cetătenilor implicati este afro-asiatică (China, Somalia, India, Irak, Pakistan, Sierra Leone, Sudan, Afganistan, Bangladesh etc.).
Călăuze — membrii unor organizatii criminale din fostele state din C.S.I. (ruși, ucraineni, moldoveni).
0 altă rută este Asia Centrală — Siria — Turcia — Bulgaria — frontiera de sud a României — Ungaria — State U.E.2
Cetătenii implicati sunt de origine afro-asiatică sau de etnie kurdă (Iran, Irak, Pakistan, Turcia, Sierra Leone, Sudan, Afganistan, Bangladesh etc.).
Călăuze — cetăteni turci, irakieni sau sirieni de etnie kurdă — membri ai unor filiere internationale de migratie ilegală din sudul Turciei sau din nordul Irakului.
Pe cale aeriană cetătenii kurzi, chinezi, irakieni, iranieni folosesc vize Schengen falsificate (prin ștersături chimice și mecanice), pașapoarte falsificate prin înlocuirea fotografiei, a unor file din alte pașapoarte ori substituire de persoană (în special cei cu interdictie de intrare intr-o anumita tară), precum și folosirea unor rute adiacente, care includ tranzitul printr-un aeroport din vestul Europei.
Pentru obtinerea vizelor de intrare în România unii cetăteni străini prezintă o serie de documente false/fictive (invitatii, avize etc.).
1 0. Bejan, Ghe. Butnaru, Traficul de ființe umane, Material didactic, Ed. Pontos, Chișinău, 2002.
2 Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
Persoane de origine afro-asiatică (irakieni, afgani, iranieni, pakistanezi etc.) sau kurdă, inclusiv cei care au solicitat azil pe teritoriul bulgar, urmăresc tranzitarea țării noastre către un stat din Vestul Europei.
In ultima perioadă de timp fenomenul migrației ilegale mascate a cetățenilor moldoveni s-a accentuat, îmbrăcând diferite modalități, în prezent aceștia dominând topul migranților ilegali care tranzitează sau încearcă să tranziteze teritoriul României către state de destinație, scopul principal fiind acela de a merge la muncă. Datorită stabilizării situației economice după aderarea României la Uniunea Europeană, pentru mulți dintre cetățenii moldoveni țara noastră a devenit țară de destinație. Mulți dintre aceștia au dobândit și cetățenia română, beneficiind în acest fel de privilegiul oferit de cetățean al unui stat al U.E. 0 altă parte însemnată sunt în procedura de obținere a cetățeniei, depunând diligențe prin intermediul unor avocați specializați în acest domeniu, 1n vederea soluționării cu celeritate a cererilor.
Republica Moldova reprezintă o țară sursă pentru rețelele de trafic de migranți, aceste rețele fiind conduse de moldoveni și care au ca scop transportarea migranților în state din Uniunea Europeană și Spațiul Schengen.
Ca o modalitate de migrație ilegală a cetățenilor moldoveni este în special aceea prin care, în primă fază, se facilitează obținerea vizelor de intrare în România, folosindu-se de serviciile unor cetățeni români sau cu dublă cetățenie, română și moldoveană, care fac invitații în țară, servicii plătite cu sume cuprinse între 80 și 150 RON. În unele cazuri se mai recurge și la falsificarea invitațiilor de călătorie în România sau a contractelor de muncă necesare obținerii vizei.
După intrarea în România, migranții intră în posesia unor documente de identitate românești falsificate, puse la dispoziție de traficanți, documente pe care le folosesc pentru ieșirea din țară și ajungerea în statul țintă.
Pe teritoriul României sunt găzduiți în spații locative ale unor cetățeni români sau persoane cu dublă cetățenie, română și moldoveană, timp în care membrii grupărilor criminale organizează transportul către frontieră.
Concomitent cu folosirea actelor de identitate românești sunt utilizate și rute de tranzit alternative. Odată cu deschiderea rutei aeriene directe Moscova — Dublin, s-au creeat premisele unui aflux de cetățenii moldoveni, pretinși români, care pot ajunge în mod facil în Irlanda. Intrucât cetățenii moldoveni nu au nevoie de viză pentru a intra în Federația Rusă ajung la
Moscova, pe Aeroportul Domodedovo, de unde pot călătorii către Dublin, prezentând cărți de identitate sau pașapoarte românești falsificate'.
Grupările criminale specializate în traficul de migranți se adaptează rapid la schimbări, creeându-se astfel un risc ridicat de penetrare a frontierelor, dar infracționalitatea cetățenilor moldoveni la frontierele României este tratată separat, în cuprinsul lucrării.
Canalul „chinezesc"
Imigrația chinezească are ca sursă principală trei provincii situate în sudul Chinei (Zehjiang, Fujian și Guangdong) și are ca destinație principală tările din Uniunea Europeană, S.U.A. și Australia.
Preocuparea specială față de imigrația clandestină chinezească este determinată îndeosebi de următoarele motive2:
din punct de vedere al potențialului este cea mai periculoasă;
este Insoțită întotdeauna de rețele de tip mafiot care au legături cu triadele;
este dificil de penetrat datorită barierelor lingvistice și culturale;
— cunoaște forme de manifestare violentă — membrii rețelelor se comportă foarte dur cu cei care doresc să imigreze recurgând la amenințări, răpiri, sechestrări, recuperări forțate de „datorii" și chiar eliminarea fizică a imigranților clandestini șovăielnici.
Moduri de operare:
Pentru a îngreuna depistarea imigranților clandestini și pentru a-și atinge scopurile rețelele aleg itinerarii extrem de diferite. In acest sens ei recurg la rute aeriene, terestre, maritime și nu de puține ori combinându-le.
Pe calea aerului, călătorii clandestini, având documente adecvate, încearcă să intre în țara de destinație direct de la Bangkok, uneori evitând transportul direct către țara-țintă prin tranzitarea unei alte țări aparținând spațiului Schengen și astfel încercând să nu atragă atenția asupra lor.
In intenția de a evita controalele amănunțite la frontieră imigranții clandestini utilizează itinerarii din ce în ce mai complexe. De exemplu, pentru a aduce oamenii din Hong Kong la Paris, rețelele cumpără bilete
C.F. Popescu, Drepturilor omului, migrația și azilul în spațiul european la început de secol XXI, articol publicat în Revista de investigare a criminalității nr.1/2012, Ed. Universul Juridic, București, 2012.
2 Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
Hong Kong-Paris, cu escală într-un aeroport european. Sistemul de tranzit în aceste aeroporturi internaționale permite imigrantului clandestin să evite controlul de frontieră și, odată coborât din avion la Paris, controlul este mai puțin sever deoarece zborul provine dintr-o țară din spațiul Schengen.
1n general, imigranții clandestini chinezi încearcă să ajungă în vest zburând peste țările estice (Rusia, Ucraina, Cehia) și apoi își continuă călătoria pe comunicațiile rutiere până în țările Uniunii Europene (ajungând în acest mod până în Marea Britanie).
Foarte mulți imigranți chinezi doresc să ajungă în Statele Unite. În acest scop, rețelele deplasează imigranții clandestini prin spațiul Schengen, îi transportă în Mexico, ulterior trecându-i frontiera de uscat în California. Odată cu intensificarea controalelor americane la frontierele Californiei, a fost adoptată o nouă rută pentru transportul imigranților clandestini care trece prin câteva insule caraibiene (Saint Martin, Cuba, Bahamas) și mai departe spre coasta de est a S.U.A.
În ultimii ani, Africa a devenit rampa de lansare pentru rețelele chinezești în scopul ajungerii în spațiul Schengen. 0 parte a cetățenilor chinezi au folosit documente coreene și japoneze false și, pentru a ajunge în țara de destinație, au utilizat tranzitul unor țări membre ale U.E. unde, de regulă, aceștia erau așteptați de contrabandiști.
Cele mai folosite rute de uscat spre U.E. sunt cele care îi duc pe imigranții ilegali într-o țară din Europa de Est (Rusia, Ucraina sau Polonia), mai departe prin Republica Cehă, ulterior trecând pe jos „frontiera verde" ceho-germană. Mai este folosită și ruta: China, Cambodgia (Phnom Penh), Malayesia (Kuala Lumpur), Serbia. În Belgrad imigranții clandestini beneficiază de suportul logistic oferit de ambasadele lor și de comunitatea chinezească din oraș. Această rută este folosită frecvent deoarece, în baza acordurilor economice speciale dintre cele două țări, cetățenii chinezi nu au nevoie de viză pentru Serbia. Ulterior ei intră în spațiul Schengen trecând prin țările din fostul bloc comunist, îndeosebi pe varianta rutelor balcanicel.
Instituțiile abilitate din statele membre ale Uniunii Europene au obținut informații despre rolul pivotant al Belgradului pentru rețelele chinezești. În acest sens, în anul 2006 a fost semnalată prezența pe teritoriul Serbiei a
Sesiune de lucru pe teme de combatere a migratiei ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Politiei de Frontieră Române.
unui număr de peste 40.000 de cetățeni chinezi care ar putea imigra ilegal în țările membre ale U.E. De la eliminarea rutei directe Beijing-Belgrad, rețelele încearcă acum să folosească staționările curselor aeriene din Moscova pentru ca ulterior să continue călătoriile spre Europa de Vest.
S-a observat că imigranții clandestini chinezi care țintesc Marea Britanie uzează tot mai mult de serviciile oferite de contrabandiștii de alte naționalități (sârbi, italieni și indieni), care organizează călătorii în grup ale cetățenilor chinezi cu ajutorul camioanelor. Marea majoritate a acestor călătorii încep în Olanda, trec prin Belgia, apoi ajungând în Marea Britanie. Imigranții chinezi care au decedat în urma asfixierii într-un camion înregistrat în Olanda constituie un tragic exemplu a acestui „modus operandi".
Unii imigranți clandestini relatează despre călătoriile făcute în camioane sau uneori chiar în interiorul unor containere pe căile de comunicații rutiere ce au ca punct de plecare țările Europei de Est (Rusia, Ucraina, Cehia) către Uniunea Europeană.
0 altă variantă o constituie utilizarea de către imigranții clandestini (proveniți în principal din provincia Fujian) a transportului maritim cu plecări de pe coasta Mării Chinei de Sud spre Japonia,
S.U.A. și Australia. De regulă, aceștia călătoresc în grupuri mari ascunzându-se în containere.
Această rută maritimă a fost pusă în legătură, încă de la începutul anului 2000, cu spațiul mediteranean: debarcări succesive ale imigranților chinezi clandestini pe coastele Apuliei; transportarea acestora cu bărcile din Ceuta și Melilla (teritorii spaniole la frontiera cu Marocul) spre U.E.
Diferitele investigații au arătat că rețelele imigrației ilegale sunt în general conduse din China cu ajutorul unor structuri localizate în diferite țări europene.
Rețelele se bucură de un ajutor substanțial din partea compatrioților stabiliți în țările pe care aceștia le tranzitează. Ei îi „aprovizionează" pe clienții lor cu pașapoarte falsificate. Falsurile sunt realizate cu ajutorul documentelor furate în alb aparținând unor state pentru care nu există obligativitatea obținerii vizei de intrare în spațiul Schengen sau pentru alte țări de destinație (Japonia, Coreea, Singapore). De asemenea, aceste documente pot fi obținute și ca favoruri. De exemple, pașapoartele originale emise oamenilor de afaceri chinezi, obținute după naturalizare, în Honduras
ca urmare a investițiilor făcute în economia națională prin sume de peste 37.000 dolari S.U.A.1
De când obținerea unei vize pentru spațiul Schengen a devenit o problemă în China, imigranții clandestinii folosesc reprezentanțele diplomatice ale Turciei, Italiei, Poloniei sau Bulgariei. În plus, vignetele vizelor Schengen ale Austriei, Belgiei și Germaniei, furate în alb, sunt folosite ca o ultimă resursă a rețelelor. În final, rețelele se ocupă de obținerea unor invitații de la companii occidentale pentru efectuarea unor vizite oficiale (profesionale). În acest fel este facilitată emiterea de vize obișnuite într-un mod aproape sistematic.
Când imigranții chinezi ajung în țara de destinație, pașapoartele sunt recuperate de reprezentanții rețelelor, care le „repatriază" în China prin expedieri poștale expres, astfel încât ele să poată fi reciclate. De modificarea documentelor se ocupă în general celulele rețelelor care au baza în Thailanda. După câteva falsificări, ele sunt livrate de organizațil noilor „clienți".
Rețelele se adaptează foarte repede și își modifică modurile de acțiune în funcție de necesități. Astfel, când obținerea vizei Schengen de la Consulatul Greciei din Hong Kong devine anevoioasă, intră în funcțiune o nouă tehnică, constând în folosirea pașaportului chinezesc autentic, falsificat prin schimbarea fotografiei, cu adăugarea vignetelor Schengen care au fost furate în alb de la diferite oficii consulare (în special cel belgian, austriac și g rec)2.
Canalul „irakiano- kurd"
Imigrația neregulată irakiană, care este foarte consistentă, are drept tel Uniunea Europeană. Aceasta se datorează motivelor politice (conectate în mod principal la problemele kurde) și motivelor de natură economică.
Chiar dacă Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Olanda, Norvegia și Suedia sunt țările țintă preferate, fenomenul constituie o problemă și pentru țările de tranzit deoarece, nu de puține ori, imigranții descoperiți într-o
1 Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
2 Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
astfel de țară fac apel la instituția azilului în scopul câștigării timpului necesar pregătirilor pentru ajungerea în țara de destinație vizatăi.
Moduri de operare:
Ca o regulă generală, după ce ajung în Turcia, imigranții irakieni
folosesc o rută maritimă ce pornește de la Istambul, pentru a ajunge în Grecia, și mai apoi în Italia. Traversarea Franței, după trecerea frontierei cu
Italia, se face cu trenul sau cu mașini mici.
Sosirile pe calea aerului sunt urmate imediat de solicitarea aplicării
procedurilor pentru acordarea azilului politic.
Depinzând de tipul de transport folosit, imigranții fie nu au
documente, fie au documente falsificate prin înlocuirea fotografiei, adesea
de proveniență greacă ori italiană.
Majoritatea imigranților irakieni implică persoane care pretind că
sunt de etnie kurdă. Dar nu se poate ignora faptul că există și cetățeni sirieni și turci care pretind că sunt de origine kurdă, sperând că astfel vor
primi azil politic.
Exemplificator este „Cazul Mării de Est" — eșuarea pe 17 februarie
2001, pe coasta Fr6jus (Franța), a unui vas care transporta 910 imigranți. Aceștia au susținut, în mod unanim, că provin din regiunea Mosul și că au fost victime ale regimului Saddam Hussein. 0 anchetă a arătat că numai 25% provin într-adevăr din Irak, și că majoritatea erau sirieni.
Itinerariile:
Prezența comunităților kurde stabilite în spațiul Schengen permite
rețelelor să primească ajutor fie de la simpatizanții ideologici (în principal de la PKK), fie de la compatrioți doritori să obțină profituri de pe urma unui asemenea trafic. Sosirea pe varianta italiană are legătură în principal cu cetățenii kurzi care, de regulă, îndeplinesc condițiile de acordare a statutului
de refugiat.
Noi rute sunt folosite de kurzii din nordul Irakului. Astfel, grupurile de
kurzi au trecut în Iran și de aici, pe diferite rute (în special prin regiunile controlate de talibani), au ajuns în Liban. Mai departe, utilizând rutele de transport maritime au reușit să ajungă în Grecia, și apoi în Italia. După ce au traversat Peninsula Italică, au ajuns în Elveția și ulterior în Germania2.
1 0. Bejan, Ghe. Butnaru, Traficul de ființe umane, Material didactic, Ed. Pontos, Chișinău,
2002.
2 www.ziare.ro
Rețelele sau conaționalii stabiliți în țările de tranzit îi ajută prin furnizarea de îmbrăcăminte occidentală completă și de documente falsificate, de regulă italiene, pe care să le prezinte pentru control.
Din Italia, călătoria continuă cu trenul până în Germania. În general, contrabandiștii îi supraveghează pe imigranți călătorind în transporturi diferite. Dacă sunt probleme, imigranții susțin că sunt solicitanți de azil din Kurd istan.
Din Irak au fost depistate două itinerarii spre Turcia':
— Irak — Iran — Turcia;
— Irak — Siria — Turcia.
În Turcia grupurile de imigranți clandestini sunt reunite (kurzi irakieni
și kurzi turci) și sunt duse de organizatori la Istambul. De acolo, rețelele îi preiau pe clandestini, indiferent că sunt de naționalitate turcă sau irakiană și îi transportă în Italia plecând din porturile lzmir și Canakkale, pe rute maritime obișnuite sau neregulate.
Imigranții clandestini traversează apoi teritoriul italian cu trenul, pentru a ajunge la frontiera franceză și pentru a o trece. După aceasta, se deplasează în nord cu ajutorul oricăror mijloace de transport, folosind una din următoarele două rute :
— Ventimiglia — Calais, pentru a ajunge în Marea Britanie;
— Ventimiglia — Strasbourg, pentru a ajunge în Germania2.
În zona Calais, rețeaua se desparte în două ramuri distincte: una îi transportă pe kurzii irakieni, cealaltă pe kurzii turci. 1n timp ce filiera turcokurdă folosește contrabandiști europeni recrutați din Paris sau Londra, filiera irakiano-kurdă apelează numai la serviciile compatrioților.
Canalul „pakistanez"
Pakistanul reprezintă o țară-sursă pentru rețelele de imigranți ilegali, rețele care sunt conduse cu precădere de pakistanezi și care au ca scop transportarea clandestinilor indieni și pakistanezi în Uniunea Europeană (mai ales în Marea Britanie) și în Canada.
Moduri de operare:
Rețelele pakistaneze sunt foarte bine structurate și echipate, și au posibilități multiple pentru cazarea clandestinilor. Odată ajunși pe teritoriul
www.antitrafic.ro
2 Sesiune de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Politiei de Frontieră Române.
UE, clandestinii beneficiază de asistență în elaborarea documentelor administrative necesare obținerii rezidenței. Rețelele active nu și-au schimbat prea mult modurile și rutele de operare. Destinația favorită rămâne Regatul Unit al Marii Britanii, întrucât de aici există posibilitatea ca imigranții clandestini să ajungă ulterior în Canada.
Se disting două rute importante de tranzit, din țara sursă:
Prin nord: pe calea aerului până în Rusia (Moscova, SanktPetersburg) sau Ucraina (Kiev), și apoi cu trenul până în Polonia sau Cehia. Spațiul Schengen este penetrat prin utilizarea mijloacelor de transport rutiere, via Germania.
Prin sud: pe rute terestre (în special cu ajutorul autocamioanelor)
până în Turcia. De aici, clandestinii se deplasează în Grecia utilizând mijloacele de transport feroviare, rutiere sau maritime către Insulele loniene. Mai departe, din porturile grecești Patras sau lgoumenitsa, acostează pe l'ărmul Italiei și călătoresc către alte țări din spațiul Schengen.
Ultimele rute notabile sunt următoarele':
Maritime: imigranții clandestini sunt recrutați de o agenție de voiaj din Karachi (Pakistan), care procură documentele de transport (carnete de marinar și pașapoarte cu viză consulară).
În faza inițială utilizează cursele aeriene spre Cairo sau Alger, ulterior deplasându-se cu vaporul în porturile U.E.
Odată ajunși în spațiul Schengen, imigranții părăsesc nava numai după ce și-au cheltuit economiile și au înapoiat documentele de transport. Conform informațiilor furnizate de poliția pakistaneză din Karachi, acești pseudo-marinari provin din regiunile muntoase ale Pakistanului.
Membrii rețelelor sunt specializați în folosirea de documente false sau falsificate.
Asemenea documente provin cel mai adesea din furturi de la sediile unor ambasade.
1n acest mod rețelele pakistaneze se aprovizionează cu documente necesare călătoriei „clienților".
Corupția din Pakistan face posibilă obținerea de vize europene originale obținute de la angajați fără scrupule ai reprezentanțelor consulare, pe calea agențiilor de turism, contra unei sume de aproximativ 7.500 euro.
www.antitrafic.ro
Poliția pakistaneză din Karachi și Islamabad s-a confruntat cu numeroase cazuri de falsificare a vizelor Schengen și britanică, emise de oficiile consulare ale celor două orașe. Această fraudă bine pusă la punct este imposibil de descoperit, cu exceptia cazurilor în care agențiile responsabile cu controlul trecerilor frontierei folosesc echipament foarte scump, dar cu care din păcate sunt arareori înzestrate.
0 ultimă modalitate de acțiune a rețelelor pakistaneze este cea referitoare la „reîntregirea familiei" pe baza unor documente false sau utilizarea certificatelor de angajare false emise de companii conduse de pakistanezi sau persoane de origine pakistaneză rezidente în țări ale U.E. Un studiu al unor asemenea cazuri arată că numeroase asemenea companii erau fictive sau efemere.
Canalul „afgan"
Afganistanul este, fără îndoială, o țară care alimentează migrația ilegală. Lipsindu-i accesul la mare, enclava afgană se învecinează la nord cu Turkmenistanul, Uzbekistanul și Tadjikistanul, la vest cu Iranul, la sud-est cu Pakistanul și la nord-est cu regiunea autonomă chineză Xingjiang1.
Afganistanul este mai mare decât Franța (suprafață 652,090 km2). Populația sa, estimată la 24.792.375 locuitori (conf. recensământului din 1998), se ocupă în principal cu agricultura, foarte răspândită și constituind un mozaic etnic, accentuat de existența structurilor de tipul tribal și de stabilitatea organizațiilor de clan. In ciuda acestei mari diversități, aceste populații au câteva puncte în comun: în marea lor majoritate sunt săraci și analfabeți.
De la invazia sovietică din 1979, țara a suferit o veritabilă hemoragie, datorită emigrării a 5 milioane de persoane, și de atunci Afganistanul a fost tot timpul în război.
Fluxurile de refugiați care s-au scurs din țară s-au accentuat. In prezent, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiați estimează că afganii constituie cel mai mare grup de refugiați2.
Călătorind pe ruta Pakistanului și Iranului, ei încearcă prin toate mijloacele posibile să ajungă în diferite țări precum Australia, Cambodgia,
Sesiune de lucru pe teme de combatere a migratiei ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române. 2 www.antitrafic.ro
Cuba sau Islanda, și desigur în toate țările europene (îndeosebi în Regatul Unit al Marii Britanii).
Această perspectivă a unei vieți mai bune, legal exclusă pentru majoritatea lor, îi transformă în imigranți ilegali. Clandestinii care ajung la Calais în drumul lor spre Marea Britanie, rămân acolo atâta timp cât le este necesar contrabandiștilor pentru a-i traversa Canalul.
Există rețele de contrabandiști în preajma Centrului Crucii Roșii în Sangatte (în apropiere de Calais), în Calais și în împrejurimile acestuia.
in plus, acest centru a devenit scena obișnuită a violențelor dintre clandestinii kurzi și afgani, răfuieli care cuprind cea mai mare parte a miilor de oameni ce constituie populația permanentă.
Acordurile privind efectuarea unei supravegheri și a unui control sever pe rutele maritime și tunelele de traversare a canalului nu au redus dorința acestor persoane de a ajunge în Marea Britanie, și au efectul invers — sporesc asumarea riscurilor de partea imigranților clandestini.
Statutul imigrației neregulate afgane:
Sunt cunoscute două rețele care au moduri de operare și itinerarii proprii: una cu plecarea din Kabul (Afghanistan) și cea de-a doua cu plecare din Karachi (Pakistan).
Plecarea din Kabul — rețeaua își asumă răspunderea de a aduce imigranții la Moscova, pe calea aerului sau pe uscat; clandestinilor le sunt procurate pașapoarte pakistaneze, falsificate prin substituirea fotografiei.
Din capitala Rusiei, ei sunt imbarcați în camioane, microbuze sau autoturisme și sunt transportați în Olanda, unde sunt cazați și supravegheați de contrabandiști.
De la Amsterdam, contrabandiștii, care provin adesea din Suriname sau Turcia, îi duc pe clandestini prin Belgia până în Franța, încercând apoi să îi transporte cu bacul în Marea Britanie, via portul Calais. Pentru mascarea activității ei folosesc autovehicule cu destinație comercială care fac posibilă transportarea de grupuri de până la 30 de persoane. După ce se îmbarcă pe bac „escorta" părăsește vehiculul în timp ce clandestinii, fără a avea nici un document de identitate, se amestecă cu ceilalți pasagerii de pe bac.
Când ajung în Regatul Unit imigranții ilegali solicită azil politic ca cetățeni afgani. Stabilirea identității și a naționalității unor asemenea imigranți clandestini este extrem de dificilă, mai ales pentru faptul că poliția engleză are de-a face cu o populație aproape analfabetă. Majoritatea
afganilor nu își știu data nașterii și toți pretind că au fost născuți în Kabul, chiar dacă provin de fapt din localități rurale.
Pentru a mări confuzia, cetățenii pakistanezi profită de asemănările fizice pentru a se da drept afgani, sperând astfel că vor obține azil politic mai ușor. Plecarea din Pakistan (Karachi).
Ruta din Karachi (Pakistan), este folosită de afganii care au grijă de compatrioții lor. Procedura de operare este mult mai sofisticată, iar itinerarul este complicat și eficient.
În primul rând clandestinii afgani urmează ruta Karachi-Dubai (Emiratele Arabe Unite) cu pașaport afgan și având bilete de avion dusîntors, pentru a evita orice fel de suspiciuni pe durata controalelor de frontieră.
La sosirea în Dubai, sunt contactați de contrabandiști, care le aduc pașapoarte pakistaneze, având viza Schengen obținută prin amabilitatea unor reprezentanțe consulare europene. Sub noua lor identitate pakistaneză, clandestinii ajung în Paris, având bilete dus-întors, pentru a evita ridicarea oricăror bănuieli asupra lor.
Odată cu ajungerea în Franța, cu un bilet Paris — Karachi, sau cu unul spre Islamabad via Londra, imigranții clandestini își continuă călătoria și profită de oprirea în Anglia pentru a se debarasa de toate documentele de călătorie, și solicită azil politic sub identitate afgană, știind că astfel nu vor fi expulzați în țara lor.
Această analiză reprezintă o apropiere de aceste rețele în sensul cunoașterii lor. Puterea de reacție și de adaptare a rețelelor în a face față evenimentelor se modifică în mod constant.
3.1.3. „Specializări" în săvârșirea faptelor ilegale transfrontaliere, pe cetățenii
Filierele și rutele migrației ilegale cunosc un proces continuu de adaptare și diversificare, inclusiv prin apelarea la modalități „mascate", combinându-se migrația legală cu cea ilegală și alte fenomene infracționale.
Analizând situația profilării rețelelor mafiote în România putem constata faptul că anumite persoane (cetățeni) sunt „specializate" în săvârșirea anumitor fapte ilegale transfrontaliere, și anumel:
moldoveni (R. Moldova) — migrație ilegală, prostituție, trafic de țigări, contrabandă cu mărfuri, trafic de droguri;
turci — migrație ilegală, scoatere de valută din țară, trafic de droguri, braconaj;
chinezi — scoatere de valută din țară, migrație ilegală;
irakieni — migrație ilegală;
— bulgari — migrație ilegală, contrabandă, braconaj;
ucraineni — migrație ilegală, prostituție, trafic de armament și muniție;
ruși — migrație ilegală, trafic de mașini, trafic de armament și muniție, trafic de droguri; — italieni — trafic de mașini, armament și muniție, călăuze, prostituție;
sârbi — călăuze migrație ilegală și prostituție, trafic mașini, trafic cu tigări; — iranieni — migrație ilegală, trafic de droguri;
columbieni — migrație ilegală, trafic de droguri;
sirieni — migrație ilegală, scoatere de valută din țară; — polonezi — trafic de droguri; — unguri — contrabandă, trafic ilegal de persoane, trafic cu țigări;
români — migrație ilegală, trafic de persoane, prostituție și cerșetorie, contrabandă, trafic mașini furate, trafic de droguri, infracțiuni cu carduri bancare, trafic cu țigări etc.
1n decursul timpului, s-a înregistrat o modalitate mascată a migrației
ilegale practicată de către cetățenii turci de origine kurdă, în scopul ajungerii în diverse țări din Uniunea Europeană (in special, Germania și Italia), unde intenționau să solicite statut de refugiat. Metoda, în aparență legală, consta în intrarea legală în țara noastră, în grupuri mici formate din 2-5 persoane, declarând autorităților de frontieră că se deplasează în țara noastră în scop turistic, contactarea unor intermediari — în majoritate, conaționali (care se ocupau cu preluarea lor, procurarea biletelor de avion pe ruta Timișoara —
Viena — Zagreb, cazarea la diverse hoteluri din Timișoara și deplasarea până la aeroport) și uzitarea, după ieșirea legală din România, a două metode de intrare ilegală în Austria (în aeroportul din Viena nu mai efectuau tranzitul pentru Zagreb, intrând ilegal în țara respectivă, iar pe de cealaltă parte, din Zagreb — Croația, cu sprijinul altor intermediari — călăuze — treceau fraudulos frontiera în Austria). Din Austria, cei în cauză își continuau drumul spre alte state Schengen — în special, Italia — unde solicitau azil
După depistarea acestei metode, cetățenii turci și-au schimbat modalitatea de acțiune, încercând, după intrarea legală în România, trecerea frauduloasă a frontierei în Ungaria sau în Serbia.
În comparație cu anul 2002, în anul 2003 s-a accentuat modalitatea mascată de migrație ilegală a cetățenilor turci de origine kurdă, în sensul că după intrarea legală în România (ocazie cu care declarau scopul turistic al călătoriei) încearcau, prin intermediari — cetățeni români și turci — ieșirea ilegală din țară, în special, pe la frontiera cu Serbia. De asemenea, s-a continuat metoda preluării cetățenilor turci de origine kurdă de către intermediari, în majoritate conaționali. Aceștia le procurau bilete de avion pe ruta Timișoara — Viena — Zagreb, iar în continuare încercau intrarea ilegală în Austria.
Cetățeni moldoveni, după intrarea legală în România, încearcau, prin intermediari — cetățeni români, ieșirea ilegală din țară prin folosirea de pașapoarte românești falsificate prin înlocuirea fotografiei. În acest sens, la sfârșitul anului 2003, la frontiera de vest a României au fost descoperite mai multe rețele de falsificatori de pașapoarte românești pentru cetățeni moldoveni care doreau să călătorească ilegal spre Spațiul Schengen.
Cetățeni ucraineni după intrarea legală în România, încercau tot prin intermediari, cetățeni români, ieșirea ilegală din țară prin folosirea de pașapoarte românești falsificate prin înlocuirea fotografiei.
Principalele state de unde au provenit persoanele care au acționat ilegal, în cursul anului 2003, la nivelul frontierelor române (atât pe intrare, cât și pe ieșire) au fost următoarele: Turcia, Republica Moldova, Ucraina dar și India, Irak, Somalia, China, Pakistan, Columbia etc.
Față de anul 2006, în anul 2007, rutele migrației ilegale au rămas aceleașit
cetățenii turci de origine kurdă, după intrarea legală în România (ocazie cu care declarau scopul turistic al călătoriei) încearcau, prin intermediari — cetățeni români și turci — ieșirea ilegală din țară, în special, pe la frontiera cu Serbia;
cetățeni turci după intrarea legală în România în baza pașapoartelor naționale, foloseau pașapoarte emise de autorități ale statelor U.E. (Grecia, Olanda, Franța, Germania etc.), pe care le falsificau sau pașapoarte U.E. fals total, încercând să iasă ilegal din țară pe frontiera de vest. De asemenea au fost înregistrate cazuri în care, cetățeni turci, după intrarea legală în România și ieșirea legală din țară prin puncte de frontieră aeroportuare, în zona de tranzit a acestora, au efectuat schimb de pașapoarte și cărți de îmbarcare cu cetățeni bulgari cu intenția de a ajunge în țări U.E. (Austria);
cetățeni moldoveni, după intrarea legală în România, încercau prin intermediari, cetățeni români, ieșirea ilegală din țară prin folosirea de pașapoarte românești, lituaniene, slovene, slovace și bulgărești falsificate prin înlocuirea fotografiei sau permise de ședere în Italia sau Spania falsificate (obținute în țara de origine);
cetățeni ucraineni, după intrarea legală în România, încercau prin intermediari ieșirea ilegală din țară prin folosirea de pașapoarte românești falsificate prin înlocuirea fotografiei sau permise de ședere în Italia sau Spania falsificate (obținute în țara de origine);
cetățeni chinezi, după intrarea legală în România, încearcau prin intermediari, cetățeni din Singapore și Malaezia, ieșirea ilegală din țară prin folosirea de pașapoarte Coreea de Sud falsificate prin înlocuirea fotografiei sau vize Schengen furate în alb de la Ambasada Greciei din Bruxelles și completate în fals;
cetățeni români, care aveau restricționat dreptul de a călători în străinătate ca urmare a returnării sau comiterii de acte ilegale în țară, foloseau pașapoarte românești falsificate prin înlocuirea fotografiei ori pașapoarte aparținând altor persoane (substituire de persoană), cu scopul de a ajunge în state din Spațiul Schengen.
164 I Anghel Stoica
În anul 2008 s-a conturat un nou fenomen la frontiera verde și anume, grupuri de cetăteni moldoveni au fost depistate în tentativă de ieșire ilegală la frontiera cu Ungaria sau Serbia cu intentia de a ajunge în tări din vestul Europei;
Solicitantii de azil din România au fost depistati și în anul 2004 1n tentativă de trecere ilegală a frontierei, la granita cu Serbia și Ungaria, insă a scăzut simtitor numărul persoanelor care încercau intrarea ilegală și ulterior, solicitau statutul de refugiat (în prezent, aceste persoane, intră legal în România și ulterior, solicită acordarea statutului de refugiat).
Principalele state de unde proveneau persoanele care au actionat ilegal la nivelul frontierelor române (atât pe intrare, cât și pe ieșire) au fost următoarele : India, China, Irak, Pakistan, Turcia, Egipt, Senegal, Somalia, R. Moldova, Albania, Eritreea, Georgia, Abhazia, Cecenia, Bangladesh, Maroc etc.
În anul 2008 au fost depistate 34 filiere de migratie ilegală cu 174 persoane implicate".
În colaborare cu Parchetul de pe Iângă Înalta Curte de Casatie și Justitie s-a reușit anihilarea unor retele de falsificatori de documente, cetăteni români, care avea ca obiectiv falsificarea și intermedierea obtinerii documentelor de călătorie falsificate, vizelor false sau furate în alb, permiselor de conducere.
Modul de operare privind migratia ilegală a cetătenilor străini, în anul 2009, a fost următorul2:
— cetăteni turci după intrarea legală în România în baza pașapoartelor nationale, foloseau pașapoarte emise de autorităti din Grecia, Austria, Franta, Suedia, Spania, Slovenia și Bulgaria, ori permise de ședere italiene, pe care le falsificau încercând să iasă ilegal din tară pe frontiera de vest;
— cetăteni moldoveni, după intrarea legală în România, foloseau următoarele metode pentru a ajunge ilegal în tări din Vestul Europei:
a) încearcau prin intermediari, cetăteni români sau moldoveni, ieșirea ilegală din tară prin folosirea de pașapoarte românești, belgiene, lituaniene, poloneze, cehești, slovace și bulgărești
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane 165
falsificate prin înlocuirea fotografiei sau permise de ședere în Italia, Germania, Grecia sau Spania falsificate (obtinute în tara de origine);
au fost înregistrate cazuri în care, cetăteni moldoveni se prezentau în punctele de trecere a frontierei aeroportuare, cu intentia de a călători într-o tară în care nu aveau nevoie de viză (Maroc și Tunisia) cu tranzit Germania, fiind descoperite asupra lor cărti de rezidentă grecești false total. Ajunși în Germania aceștia intentionau să nu mai efectueze tranzitul;
cetăteni moldoveni se prezentau în punctele de trecere a frontierei aeroportuare, cu intentia de a călători într-o tară în care nu aveau nevoie de viză — Turcia, fiind descoperite asupra lor pașapoarte românești falsificate. Ajunși în Turcia aceștia intentionau să folosească aceste pașapoarte cu intentia de a ajunge în tări din Spatiul Schengen.
cetăteni singaporezi au încercat intrarea în România prin folosirea de pașapoarte japoneze și singaporeze ce nu le apartineau;
— cetăteni camerunezi au încercat intrarea în România prin folosirea de pașapoarte franceze falsificate;
cetăteni sârbi au încercat intrarea în România prin folosirea de pașapoarte slovene falsificate;
— cetăteni ucraineni au încercat intrarea în România prin folosirea de pașapoarte slovace falsificate.
În anul 2009 s-au conturat următoarele fenomene":
— la frontiera verde, grupuri de cetăteni moldoveni și români au fost depistate în tentativă de ieșire ilegală la frontiera cu Ungaria sau Serbia cu intentia de a ajunge în tări din vestul Europei;
în punctele de trecere a frontierei, grupuri de cetăteni moldoveni și români au fost descoperiti ascunse în TIR-uri sau trenuri cu intentia de a ajunge ilegal în tări din Spatiul Schengen.
Principalele state de unde proveneau persoanele care au actionat ilegal la nivelul frontierelor române (atât pe intrare, cât și pe ieșire) au fost următoarele: India, Bangladesh, Irak, Pakistan, Turcia, Georgia, R. Moldova, Liberia, Maroc, Algeria, Cote d Ivoire, F, Rusă, China, Sudan, Congo, Nigeria, Cecenia, Venezuele, Serbia etc.
1 Analize ale activității Inspectoratului General al Polițiel de Frontieră Române.
Solicitanții de azil care au fost depistați în tentativă de ieșire ilegală din țară, în anul 2005, proveneau din Somalia, Bangladesh, Nigeria, Liberia, Venezuele și India.
Metodele și rutele folosite în migrația ilegală, în cursul anului 2006, au fost următoarele:
cetățenii chinezi au intrat legal cu vize de scurtă ședere prin P.T.F. Henri Coandă după care au recurs la metoda trecerii ilegale peste frontiera verde, în termenul legal de ședere, pe rutele:
România — Bulgaria / Macedonia — Grecia — Italia;
România — Serbia — Bosnia — Croația — Italia/Germania;
România — Ungaria — Austria — Germania.
cetățenilor turci de etnie kurdă au intrat legală cu vize de scurtă ședere prin P.T.F. Henri Coandă sau prin punctele de frontieră din sudul României după care au încercat ieșirea ilegală peste frontiera verde în termenul legal de ședere, pe ruta România — Ungaria — Austria — Germania.
— cetățenii afro-asiatici au intrat legal cu vize de scurtă ședere prin P.T.F. Henri Coandă sau au intrat ilegal peste frontiera verde prin est sau prin sud, urmată de depunerea cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, după care au încercat ieșirea ilegală peste frontiera verde pe rutele:
România — Ungaria — Austria — Germania;
România — Serbia — Bosnia — Croația — Italia.
cetățenii din R. Moldova au intrat legal prin punctele deschise traficului internațional de la frontiera de est a României, urmată de încercarea de ieșire ilegală din țară, atât peste frontiera verde cu R. Ungară și cu Uniunea Serbia și Muntenegru, cât și prin punctele de frontieră ascunși în mijloacele de transport sau cu documente/vize false/falsificate, pe rutele:
România-Ungaria — Slovacia — Cehia — Germania;
România — Ungaria — Austria — Germania;
România — Serbia — Bosnia — Croația — Italia.
— fără a constitui un fenomen, în 2009 s-a constatat că, cetățeni sirieni, după intrarea legală în România și ieșirea legală din țară prin puncte de frontieră aeroportuare, destinație Rusia cu tranzit Viena (Austria), în timpul zborului și-au distrus documentele de călătorie, declarând la sosirea pe aeroportul din Viena că sunt cetățeni irakieni cu scopul de a solicita azil.
Principalele state de unde provin persoanele care au acționat ilegal la frontiera verde (atât pe intrare, cât și pe ieșire), în anul 2010, au fost
următoarele: R. Moldova, Nigeria, Turcia, Zimbabwe, China, Peru, Georgia, Liberia, Egipt, Ucraina, Serbia, Kazakhstan, Afganistan, Bangladesh, Somalia, Uzbekistan, Irak, Albania, Ucraina, România.
Modalități de migrație ilegală, folosite în cursul anului 2010, de către cetățenii străini:
— cetățeni moldoveni,
după intrarea legală în România, foloseau cărți de identitate și pașapoarte românești false/falsificate sau aparținând altor cetățeni români (substituire de persoană) cu scopul de a ajunge în țări membre U.E.;
după intrarea legală în România, foloseau pașapoarte lituaniene falsificate, documente de ședere italiene falsificate sau au fost depistați în tentativă de trecere a frontierei cu Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din Spațiul Schengen;
încercau să intre ilegal în România în baza unor documente de ședere italiene falsificate, cu scopul de a ajunge în state din Spațiul Schengen (Italia).
cetățeni irakieni, după intrarea legală în România, au fost depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.;
cetățeni ecuadorieni, după intrarea legală în România foloseau pașapoarte italiene false sau au fost depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.;
— cetățeni somalezi, după intrarea legală în România au fost depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.:
cetățeni turci,
după intrarea legală în România, foloseau pașapoarte turcești aparținând altor persoane (substituire de persoană), cărți de identitate românești aparținând altor persoane (substituire de persoană), cărți de identitate și pașapoarte bulgărești falsificate sau aparținând altor persoane (substituire de persoană) ori au fost depist4 în tentativă de trecere a frontierei cu Ungaria, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.;
încearcau să intre ilegal în România în baza unor vize Schengen false, cu cărti de identitate bulgărești false, cu scopul de a ajunge în state din Spațiul Schengen (Germania).
— cetățeni sârbi, după intrarea ilegală pe frontiera verde, solicitau statut de azilant la structurile Polițiel de Frontieră în momentul depistării.
La frontiera verde au fost depistate acționând ilegal (atât pe intrare, cât și pe ieșire) și persoane provenind din: Pakistan, Rusia, Georgia, Ucraina, Liberia, Moldova, Kazakhstan, Siria, Turcia, Belarus, Irak, Congo, Somalia, Serbia, Zimbabwe, Nigeria, Sudan, Cuba.
Fă'când o radiografie a infracționalității transfrontaliere, se poate observa că una dintre cele mai mari pericole pentru stabilitatea societății românești o reprezintă migrația ilegală, care merită tratată cu maxim de atenție, pentru că acest flagel, extrem de periculos, scăpat de sub control poate pune în pericol siguranța națională
3.2. Traficul de fiinte umane
Traficul de persoane reprezintă una din cele mai acute manifestări ale criminalității organizate transfrontaliere, cu consecințe vizibile pentru victimele traficului și cu efecte secundare greu de evaluat pe termen lung.
În afară de faptul că se împletește de mai multe ori cu alte aspecte ce țin de crima organizată (traficul de migranți, traficul de droguri, de arme, terorismul), traficul de persoane poate amenința stabilitatea economicosocială a statelor și chiar pacea și securitatea acestora, prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecție socială sau de sănătate publică, prin depășirea capacității de absorbție a pieței legale a muncii și, implicit, prin bulversarea raportului de forțe dintre structurile de control a legalității și ordinii publice și partea din populație canalizată spre activități infracționale.
Traficul de fiinte umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională. Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant, fiind recunoscut ca una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu factori multipli care o încurajează și, de asemenea, cu efecte negative la nivelul individului sau al societății, fiind strâns legat de situația socio-economică complexă a țărilor de origine, dar și de existența unei „piețe" (cereri) în ță'rile de destinație.
Femeile, categoria de persoane cel mai des afectată de acest fenomen, sunt recrutate printr-o varietate de modalități și exploatate pe piața
prostituției sau a muncii la negru. Chiar dacă unele femei cunosc și acceptă că urmează să se prostitueze, ele trebuie totuși considerate victime ale
traficului întrucât în toate cazurile sunt victime ale înșelăciunii din partea proxeneților care le induc în eroare cu privire la condițiile activității pe care o vor desfășura. Odată recrutate, victimele sunt controlate prin diverse mijloace de coerciție de la violențe fizice și psihice până la crearea dependenței de droguri. Sunt și alte categorii de persoane potențiale victime ale traficului de persoane și aici se numără copiii și/sau persoanele cu handicap locomotor ce sunt exploatați în furturi mărunte și cerșit, întrucât legislațiile europene sunt încă extrem de permisive în ceea ce
privește copiii.
Traficul de persoane nu se mai cantonează de multă vreme în zona
prostituției organizate, care presupunea un acord de principiu al persoanelor traficate, bazat pe un discernământ minim, chiar dacă acesta nu înseamnă și o reprezentare realistă a consecințelor acestui acord. Din ce în ce mai frecvent însă victimele acțiunilor de trafic sunt minori, fără apărare, fără discernământ, racolați pe stradă, Incredințați uneori traficanților de proprii părinți sau de alte categorii de ocrotitori, transportați în țări unde sunt determinați să cerșească sau să comită infracțiuni, să se prostitueze sau să
pozeze pentru amatorii de pornografie infantilă etc.
Oricât de crudă ar părea alăturarea celor doi termeni „trafic" și „ființe
umane", ea este reală: ființele umane sunt reduse la condiția de „marfă", vândute și revândute din ce în ce mai scump, ca simple obiecte și
exploatate.
Cunoscut și sub numele de sclavie modernă, acest gen de trafic
reprezintă o amenințare pentru libertatea, integritatea fizică, psihică și viața
celor care îi cad pradă.
În România victimele sunt racolate cu predilecție din rândul fetelor cu
vârste cuprinse între 14 și 33 de ani. În majoritatea cazurilor ele sunt forțate să accepte exploatarea sexuală, dar și alte forme de servitutel.
1 Analize ale activității Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
Traficul cu ființe umane, de tinere și de copii, se ridică, numai în Europa, la cifra de 300.000 de victime anual. Acest fenomen cunoaște în decursul evoluției sale mai multe faze.
Prima verigă o reprezintă recrutarea. Acesta este momentul în care o persoană „binevoitoare" înșeală victima cu promisiuni mincinoase și o determină pe aceasta să-și dea acordul. Activitatea se realizează fie direct de către recrutor, fie prin intermediul anunțurilor din ziare, sub pretextul unor slujbe onorabile în străinătate, cum ar fi baby-sitter, ospatăriță, menajeră, chelner, dansatoare în schimbul unor venituri importante într-o țară vest europeană (de obicei Italia, Grecia, Franța, Spania). Principalele cerințe se referă Ia aspectul fizic și nu la pregătirea profesională și nivelul educației, iar salariul oferit este cu mult mai mare decât ceea ce se poate câștiga în țara. Prin acest tip de recrutare se profită de lipsa informațillor asupra modalitaților legale de a munci într-o țara străină. La nivelul populațiel informațiile despre modalitățile de verificare a companiilor autorizate să medieze forța de muncă în străinătate, despre drepturile pe care le au persoanele care lucrează și despre documentele și procedurile de părăsire legală a țarii, sunt reduse.
Anunțurile pot proveni și de la agenții matrimoniale. Fetele părăsesc țara convinse că dincolo de graniță le va aștepta viitorul soț (persoană pe care cred că au văzut-o într-o fotografie sau cu care au corespondat pentru o scurtă perioadă de timp), care le va oferi o viață mai bună.
Există cazuri în care victimele sunt răpite de pe stradă, răpitorii profitând de cazurile în care tinerele au o situație materială modestă și despre care dețin informații că provin din familii dezorganizate, contând pe faptul că nimeni nu se va interesa de dispariția lor. in aceste cazuri, recrutorul folosește violența încă de la început. Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de muncă, însă cu atât mai traumatizante pentru victime. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece granița în mod legal este scăzută, așa că traficanții apelează la „călăuze" care, contra cost, facilitează trecerea frontierei ocolind punctele de control.
Urmează apoi transportul, care este organizat de către recrutor. Acesta are loc la scurt timp după obținerea acordului, astfel încât victima să nu aibă timp să se răzgândească.
A treia fază o reprezintă trecerea ilegală a frontierei, victima și recrutorul fiind Insoțite de către o călăuză.
Vânzarea este etapa în care victimele sunt transformate forțat în marfă, acestea conștientizând abia acum pericolul.
Exploatarea victimelor este faza în care acestea sunt supuse unor tratamente inumane și exploatate sexual în regim de sclavie.
Traficantul este, în general, o persoană tânără, îmbrăcată îngrijit, fără a afișa neapărat bogăție. Face impresie bună, având mașină, telefon mobil etc. Nu îi lipsește puterea de convingere și povestește despre propria lui reușită sau a altora care au plecat Ia muncă în străinătate. Poate fi bărbat sau femeie.
Victima provine mai ales din orașe mari, în care lipsește sentimentul comunitații, localizate în regiunile sărace ale țării. Este foarte probabil să fi suferit abuzuri în mediul în care trăiește. Comunică foarte puțin cu familia și are un sentiment scăzut de apartenența socială. Nivelul ei de educație nu depășește, de regulă, studiile liceale, grupul de prieteni îl evaluează în bani, iar legătura cu Biserica este slabă. În schimb are o dorință intensă de independența, în special financiară, ceea ce, împreună cu lipsa de perspectivă, îi alimentează dorința de a-și căuta un loc de muncă în străinătate, unde crede că se poate realiza mai ușor decât în România. Crede poveștile de succes pe care le-a auzit despre persoane care s-au realizat din punct de vedere material în străinătate și este gata să-și asume riscurile pe care le implică decizia de a pleca peste hotare.
Ce se întâmplă însă cu aceste fete după ce se reîntorc acasă?
Unele dintre ele au deja probleme pisihice sau medicale, traume și
sechele, simt că nu pot începe o nouă viața. Nu vor să se întoarcă la familiile lor, de cele mai multe ori foarte sărace sau dezorganizate, mai ales că în multe dintre cazuri fetele au fost vândute de propriile rude sau de prieteni apropiați.
Statul român ar trebui să le ajute să se reintegreze social. La prima vedere, procedura pare foarte simplă.
Fetele sunt repatriate cu ajutorul filialelor O.I.M. (International Organization for Migrațion) din țările unde au fost traficate și tot atunci se alocă o sumă de bani, de altfel destul de mică, destinată reintegrării lor sociale.
Apoi, victimele traficului sunt preluate de către O.I.M. București și repartizate ONG specializate în programe de reintegrare.
Timp de șase luni ele vor primi asistență medicală și consultanță psihologică, socială și juridică.
Uneori, victimele pot locui o perioadă de timp în „adăposturi" (sheltere), adică locuințe protejate dar, de cele mai multe ori, ele se întorc în județele de proveniență și beneficiază de consiliere externă, căci sheltere există decât în puține localități din țară.
Programele de reintegrare mai pot presupune și terapie de grup, artterapie, precum și înscrierea la cursuri de calificare într-o meserie, pentru ca fetele să-și poată găsi o slujbă.
1n cele mai multe cazuri, fetele au fost păcălite de falși angajatori care le promiteau o slujbă decentă „afară", cum fi ar cea de menajeră, de babysitter, un job în domeniul turismului etc.
Principalul motiv pentru care sunt tentate să plece este sărăcia din România.
Cât despre campaniile antitrafic din mass-media, acestea s-au dovedit aproape inutile, impactul lor fiind foarte mic, mai ales în mediile de unde provin potențialele victime.
Teoretic, programele de reintegrare socială, locuințele protejate și O.N.G. care se ocupă de astfel de cazuri ar trebui să le ajute pe victime să depășească traumele și să înceapă o nouă viață.
Totuși, fetele nu pot fi obligate să primească asistență. Refuzul lor este datorat, de cele mai multe ori, intervenției familiilor.
0 parte dintre fete sunt convinse de către managerii de la O.I.M. să dea declarații la poliție despre ceea ce li s-a întîmplat, inclusiv date despre traficanți, în primele zile de la repatrierea lor.
De obicei, fetelor le este teamă de autorități, poate și din cauza faptului că, în anumite țări unde au fost forțate să se prostitueze, polițiștii corupți erau „mână în mână" cu traficanții.
Le este frică și de un eventual proces în care vor trebui să joace rolul părții vătămate și de multe ori nu se face diferența între victimă și acuzat.
De aceea, este de preferat să dea declarații după o perioadă de asistență, pentru a putea depăși șocul inițial și a se simți pregătite pentru demersurile juridice.
Tot în această perioadă ar trebui să primească și o consultanță juridică (teoretic gratuită și asigurată de autorități prin lege, de regulă, oferită de către manageri de caz, psihologi sau asistenți sociali; în România simținându-se nevoia consilierilor juridici pe trafic de ființe umane), care să le explice victimelor riscurile pe care și le asumă, mai ales în cazul în care traficanții sunt încă în libertate.
Dacă persoanele care le-au vândut inițial făceau parte din anturajul femeilor sau, mai rău, chiar din propria familie, teama lor se poate transforma în teroare.
1n prezent, România se află în centrul atenției rețelelor de traficanți, iar cazuistica a demonstrat că o trăsătură esențială a traficului de persoane este că se adaptează și se dezvoltă, profitând de anumiți factori favorizanți, cum ar fi stagnarea economică, insuficieța unor mecanisme de combatere și control, influența unor curente și ideologii, situația materială ajunsă la nivelul minimei subzistente a multor tineri și pregătirea școlară deficitară a acestora etc.
Copiii români separați aflați pe teritoriul altor state reprezintă o altă categorie de copii cu risc mare de a deveni victime ale traficului. Fie singuri, fie Insoțiți de rude sau cunoștințe, copiii separați se confruntă cu o serie de probleme majore în țara de destinație: nu au permis de ședere, nu cunosc limba locală, nu beneficiază de servicii publice (de sănătate, educație, protecție socială etc.), trebuie să muncească în condiții foarte dificile pentru a supraviețui. Toate aceste dificultăți cu care se confruntă în țara de destinație îi fac vulnerabili la trafic, în scopul exploatării sexuale și a exploatării prin muncă.
Modalitățile prin care copiii ajung să fie traficați în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite. Modalitatea de recrutare, cea mai des întâlnită, în cazul traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara țării, venită din partea unor cunoștințe recente, a unor prieteni sau rude.
Uneori chiar părinții sunt implicați în traficarea propriilor copii, dânduși acordul în scris pentru părăsirea tării, chiar dacă știu ce va urma. in alte cazuri, prieteni sau cunoștințe recente abordează viitoarea victimă promițându-i o slujbă foarte bine plătită în afara țării (de obicei bonă, chelneriță sau menajeră) și care nu necesită o pregătire profesională
specială. Abordarea are loc în locații frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau chiar în casa părintească).
De cele mai multe ori recrutorii nu lasă prea mult timp de gândire, toate pregătirile pentru părăsirea țării durând foarte puțin (2 sau 3 zile). În acest mod nu permit victimelor să se gândească prea mult asupra ofertei ori să vorbească cu alte persoane care i-ar putea opri.
1n cadrul investigațiilor au fost semnalate și cazuri în care copiii implicați deja în prostituție reprezintă o țintă a recrutorilor. În cazul acestora, recrutarea constă în promisiunea unor slujbe care implică activități sexuale „inocente" în cluburi private sau saloane de masaj, ori în prezentarea unor posibilități de câștig mai mari prin practicarea prostituției în afara țării, ori chiar prin cumpărarea acestora de la proxeneți locali.
În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă, familia copilului este implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. in multe cazuri este vorba de migrația întregii familii în altă țară, de obicei cu destinație vest europeană. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a duce o viață cu mult mai bună, uneori ca singura șansă de supraviețuire. Plecarea familiei este organizată din timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii graniței (de cele mai multe ori în mod legal) și a asigurării unui contact în țara de destinație. De obicei familia își pregătește plecarea bazându-se pe experiența altor rude, prieteni sau cunoștințe care au mai fost plecate sau se află în străinătate.
1n aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar și exploatator, pentru că de cele mai multe ori copiii sunt folosiți în țara de destinație pentru a asigura venitul necesar întregii familii prin diverse modalități, cele mai frecvente fiind cerșetoria și furtul, neexcluzând însă și exploatarea sexuală. De multe ori, adulții din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind lăsați în „grija" unor rețele locale de exploatare, care lunar trimit familiilor anumite sume de bani.
1n alte cazuri, părinții își dau acordul ca minorii să părăsească țara pentru a munci în străinătate, fiind Insoțiți de rude sau cunoștințe, care deja activează ca „transportatori", facilitând procesul de deplasare al copiilor până în țara de destinație. Unii dintre aceștia se ocupă și de „plasarea" copiilor în diverse rețele de exploatare. Părinții ignoră pericolele la care sunt expuși copiii, considerând că le oferă acestora șansa unei vieți mai bune.
În cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în
procesul de traficare, copii nu se opun, fiind convinși că e de datoria lor să-și ajute familia și că vor avea un viitor mai bun. Influențați de grupul de prieteni, percepând rămânerea în țară ca pe o viață lipsită de perspective, o parte însemnată a minorilor neInsoțiți aflați în străinătate pleacă pe cont propriu. Majoritatea sunt băieți. Si în aceste cazuri însă există adulți care facilitează cel puțin transportul. Aceste persoane sunt cunoscute prin intermediul prietenilor sau cunoștințelor.
Odată ajunși în țara de destinație, o parte dintre acești adolescenți
sunt prinși de traficanți într-un „lanț al datoriilor", impunându-li-se plata cheltuielilor de transport, a actelor etc. Astfel, copiii sunt obligați să muncească pentru a plăti datoriile. 0 parte din copii se predau singuri autorităților pentru că nu pot suporta tensiunea indusă de traficanți și condițiile de viață.
Copiii separați care nu intră inițial în acest lanț al datoriilor sunt foarte
vulnerabili la trafic. Fără protecție, fără bani și fără locuință, aceștia intră cu ușurință în rețele de hoți sau cerșetori. 0 mare parte dintre aceștia ajung însă să fie racolați de rețele de proxeneți în scopul exploatării sexuale. Nu există evidențe clare în acest sens (date statistice, studii), ci declarații ale unor reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din țări de destinație ca Franța, Italia și Belgia.
În cursul anului 2007 polițiștii de frontieră gălățeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. — Biroul Teritorial Galați, au depistat și au reținut pe organizatorul unei rețele de trafic de persoane, care reușise, în aproximativ un an și jumătate, să obțină un profit de peste 130.000 euro.
Astfel, între anii 2004-2006, M.E., de 30 de ani din județul Galați, a reușit să convingă 8 fete, care locuiau în localități din județul Galați, să meargă în Spania, promițându-le că le va găsi locuri de muncă. Principala condiție pe care o urmărea M.E. era ca fetele să provină din familii foarte sărace, acesta oferindu-le bani pentru a-și obține documente de călătorie, cât și pentru transport și cazare în Spania'.
După ce ajungeau legal în Spania, fetele, care aveau vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, erau plasate la diferite cluburi de noapte unde, cu complicitatea patronilor cluburilor, erau forțate prin violențe și amenințări să
1 Analize ale activitătii Brigăzii de combatere a Criminalitătii Organizate.
se prostitueze. Profitul obținut de tinere era impărțit între patronii cluburilor (1/3) și M.E. (2/3), fetele neprimind niciun ban.
După o documentare minuțioasă, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. și polițiștii de frontieră gălățeni au obținut un mandat de arestare pentru M.E. care a fost acuzat de trafic de persoane și de trafic de minori, infracțiuni prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
1n urma acestor cercetări, din declarațiile persoanelor traficate și din verificarea tranzacțiilor și conturilor bancare, a reieșit faptul că M.E. a obținut, în urma practicării prostituției de către cele 8 fete, peste 130.000 euro.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră lași și lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate lași, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial lași, au documentat și probat activitatea infracțională a unei rețele de trafic de persoane, formată din cinci cetățeni români, care acționau pe relația România—Grecia1.
Activitatea polițiștilor de frontieră și a lucrătorilor B.C.C.O.A. a fost demarată încă de la jumătatea anului 2006, în urma identificării unei persoane de sex feminin care a fost racolată în vederea exploatării sexuale, de către autori necunoscuți.
1n perioada următoare au fost identificate cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani, cu domiciliul pe raza județelor lași și Botoșani, care au racolat și traficat, în vederea practicării prostituției în Grecia, mai multe tinere din județele lași și Botoșani.
Activitatea infracțională a acestora consta în racolarea, sub pretextul oferirii unor locuri de muncă în Grecia, a unor tinere cu stare materială precară sau cu probleme psihice, care erau „transferate" în Grecia, de către șeful grupării din România, M.V., în vârstă de 30 de ani, din localitatea Dorohoi, județul Botoșani. Acesta se ocupa de cazarea, obținerea documentelor de călătorie și transportul legal al tinerelor către Grecia, via Italia, unde erau preluate de fratele său vitreg, C.G., și exploatate în scopul obținerii de profituri ilicite. Astfel, fetele erau duse în diverse cluburi de
noapte, unde erau obligate să intrețină relații sexuale cu clienții, iar șeful grupării din România primea, în schimbul unei fete, suma de 2.000 euro.
În urma activităților desfășurate, constând în investigații, audieri
victime și martori precum și percheziții domiciliare, șeful grupării din România, M.V., a fost arestat, ulterior fiind identificate toate persoanele implicate, stabilindu-se întreaga activitate infracțională, membrii rețelei primind pedepse privative de libertate în funcție de participația lor la săvârșirea infracțiunilor.
Politiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de
Frontieră Mehedinți, în cooperare cu S.I.P.I. Mehedinți și sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. — Biroul Teritorial Mehedinți, au anihilat un grup de traficanți de persoane, format din 4 cetățeni cu domiciliul în județul Mehedinți, care au racolat și traficat, în vederea practicării prostituției în Italia, peste 20 de tinere din Mehedinți,In perioada 2004-20061.
Cei 4 membrii ai grupului au inițiat și organizat, începând cu luna noiembrie a anului 2004, o rețea de trafic de persoane, pe relația România Italia, tinerele racolate fiind exploatate sexual, după ajungerea în orașul Verona — Italia.
Tinerele, care erau în căutarea unui loc de muncă bine plătit,
acceptau promisiunile făcute de membrii rețelei și erau transportate legal în Ungaria, cu autocarul, fiind invățate să declare, la ieșirea din țară, că se deplasează în interes turistic. De aici erau preluate de un alt membru al rețelei, care se ocupa de cazarea tinerelor în Verona, iar după ajungerea la noile locații, fetele erau amenințate și bătute, fiind obligate să se prostitueze.
Conform propriilor declarații, victimele se aflau permanent sub supravegherea traficanților, care le țineau în condiții inumane, iar în urma „activității prestate", toți banii (aproximativ 140 euro/oră) intrau în buzunarele proxeneților.
Incepând cu anul 2001, pe raza județelor Satu Mare și Maramureș sa conturat o grupare infracțională care se ocupa cu plasarea forței de muncă române în diverse state europene.
1n perioada 2001-2007 membrii grupării au recrutat, transportat și exploatat în Cehia, aproximativ 900 cetățeni români, originari din județele Maramureș, Satu Mare, Botoșani, Argeș, Bacău, Vaslui, Galați, Hunedoara,
Mureș, Sibiu, ademenindu-i că vor obține contracte de muncă legale și salarii tentante.
În realitate, în momentul în care cetățenii români ajungeau în țara de destinație, aceștia erau repartizați la munci grele, prestate în condiții precare și fără forme legale, iar atunci când lucrătorii români doreau să revină în România, dându-și seama că au fost inșelați și exploatați, nu o puteau face, deoarece acestora li se rețineau documentele de călătorie și nu li se dădeau bani pentru munca prestată.
Activitatea ilicită a acestei grupări de traficanți de flințe umane a intrat în atenția M.A.I., înregistrându-se numeroase sesizări și semnalări referitoare la exploatarea prin muncă a unor cetățeni români în Republica Cehia, în interesul respectivei grupări de traficanți.
Victimele proveneau, în general, din mediul rural, iar legătura cu rețeaua, condusă de un anume „lura" din județului Maramureș, se realiza prin diverse forme, cele mai dese uzitate fiind anunțurile publicitare din diferite ziare locale.
Astfel, numitul „lura", prin anunțurile publicitare, făcea cunoscut faptul că oferă posibilitatea obținerii unui loc de muncă în Cehia, cu salariu de 700 de euro lunar, iar cei interesați urmau să lucreze în domeniul silvic, apicultură și în construcții.
Cetățenii români dornici de a lucra în afara țării, erau ademeniți de racolatorii din anturajul lui „lura". De fiecare dată racolatorii stabileau ca persoanele interesate să se prezinte în gările sau autogările din municipiul Baia Mare sau Satu Mare, unde erau îmbarcate în microbuze și transportate de alte persoane, care făceau parte din această filieră, în diferite locații din Cehia, adesea în micile fabrici sau gatere situate în apropierea orașului Praga.
De cele mai multe ori, după efectuarea controlului la punctele de trecere a frontierei, șoferii respectivelor microbuze nu le înapoiau documentele de călătorie, motivând că le vor transmite angajatorilor cehi pentru perfectarea actelor de muncă.
Odată ajunși la destinație, cetățenii români erau vânduți unor grupări criminale ucrainene sau chiar direct unor cetățeni cehi, interesați de forță de muncă ieftină, moment în care aceștia intrau în posesia actelor de identitate și a documentelor de călătorie a cetățenilor români.
Victimele erau nevoite să lucreze pentru exploatatori, fiind obligate să presteze diferite munci grele în condiții inumane și contra unor sume infime de bani, care le asigurau doar hrana de zi cu zi. Având în vedere tratamentul la care au fost supuse victimele, multe dintre ele au hotărât să evadeze din spațiile unde munceau, unele chiar reușind acest lucru. Neavând documente de călătorie, acestea se prezentau la Ambasada României din Praga, obținând sprijinul necesar revenirii în țar'ă.
incepând cu anul 2005 a intrat în vizorul autorităților activitatea infracțională a rețelei de traficanți, specializate pe relația România Republica Cehia, fiind identificate și audiate un număr mare de persoane, reușindu-se documentarea și probarea faptelor ilicite a 7 dintre membrii grupării transfrontaliere, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire într-un grup infracțional organizat și trafic de persoane, fapte prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2001 și art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Numeroase victime ale traficului de persoane pătrund pe teritoriul Marii Britanii prin sud-estul Angliei, prin porturi sau aeroporturi ca Dover sau Gatwick. Ele sunt atrase de obicei cu promisiuni privind locuri de muncă, dar după ce ajung aici descoperă că li se cere să muncească în bordeluri. Odată ajunse pe mâna traficanților, victimele pătrund într-un cerc vicios greu de rupt. Jurnalista BBC, Emma Thomas, a realizat un reportaj, difuzat în data de 27 ianuarie 2013, ora 19.30 GMT (21.30, ora României), în care a fost prezentată situația din România, pentru a se vedea cum luptă autoritățile române împotriva traficanților, ridicându-se întrebările: dacă Marea Britanie poate invăța din experiența românească în domeniul legislației și înăspririi pedepselor, și dacă poate oferi România un exemplu pentru lupta împotriva traficului de persoane și prostituției în Marea Britanie, tema rămânând a fi lămurită în viitorul apropiatl.
3.2.1. Riscurile umane și strategice ale traficului de persoane
Definit și ca sclavie modernă, traficul de persoane reprezintă o amenințare pentru libertatea, integritatea fizică și psihică și, uneori, chiar pentru viața celor care Ti cad pradă. Prinse în capcana traficanților, victimele sunt supuse unor tratamente înjositoare și exploatate în regim de sclavie. in majoritatea cazurilor ele sunt forțate să accepte exploatarea sexuală, dar și
l V, Vidu, Ziarul Financiarul, 29 ianuarie 2013.
alte forme de servitute cum ar fi munca sau servicii forțate, sclavia sau prelevarea de organe. 1n multe cazuri, victimele au suferit vătămări corporale și psihologice atât de grave, încât, din punct de vedere medical, nu mai este posibilă o refacere completă și revenirea la sănătatea fizică și mentală inițială. Toate informațiile obținute în prezent din declarațiile de martor și din alte surse la nivel internațional arată că pagubele umane provocate de ignorarea acestor tipuri de infracțiuni sunt în continuă creștere, mai ales pentru că numărul de copii care cad pradă acestui flagel a înregistrat o creștere semnificativă1.
Victima nu este în cunoștință de cauză sau, chiar dacă este, face obiectul traficului fără consimțământul său, viețuind în regim de semi-sclavie în condițiile în care se află în posesia unei alte persoane fără știrea sa, fără consimțământul său și fără un temei legal. Victima este supusă la un regim de continuă amenințare fizică sau psihologică, precum și la prestarea silită a unei munci fără consimțământul său și fără o formă reglementată de plată.
La nivel strategic, odată ce o organizație de trafic de persoane a „pus piciorul" într-un stat sau într-o regiune, ea se va dezvolta rapid și va provoca următoarele riscuri pentru stabilitatea și viitorul statului respectiv2:
1 Destabilizarea piețelor deja existente în domeniul sexului și al muncii
Traficul de persoane determină modificări pe „piața" deja existentă a sexului ilegal și a muncii „la negru" din țara sau regiunea respectivă, prin scoaterea de pe piață sau introducerea pe piață a victimelor traficate. Astfel se declanșează lupte violente între traficanți și elementele infracționale Iocale, lupte care au ca scop înlăturarea de pe piață a concurenților și controlarea acestor forme deosebit de profitabile de exploatare umană, în special exploatarea sexuală, prin care se obțin profituri zilnice substanțiale.
2 Destabilizarea economică prin creșterea activităților de spălare a banilor
Datorită faptului că traficul în scopul prostituțiel este o infracțiune deosebit de profitabilă din punct de vedere financiar, el determină curând apariția unor forme sofisticate de spălare a banilor, în interiorul sau în exteriorul țării respective, ceea ce poate duce la subminarea condițillor pe
S. Lăzăroiu, M. Alexandru, Who is next victim? Vulnerability of young Romanian women to trafficking in human beings, 10M, București, 2003.
2 Seminar de instruire cu privire la investigarea pro-activă a cazurilor de trafic — activitate susținută de către ODIHR/OSCE, ținut la sediul ANITP în data de 31.03.2011.
piețele financiare și comerciale și poate provoca o destabilizare economică. Actualele estimări ONU cifrează profitul mondial obținut din activitățile de trafic de persoane la suma de 7 miliarde dolari SUA, ceea ce reprezintă mai mult decât întregul PIB al unora dintre micile țări de origine.
3 Destabilizarea demografică
Traficul de persoane practicat la scară largă poate duce la destabilizarea micro- sau macro-populației, pe de-o parte fiind vorba de numărul victimelor care sunt traficate dintr-o anumită țară de origine, pe de altă parte fiind vorba de numărul victimelor de o anumită etnie sau naționalitate care sunt traficate într-o zonă sau pe o piață din țara de destinație.
4 Creșterea corupției în sectorul public
Traficul de persoane și corupția se potrivesc ideal, de parcă ar fi fost inventate una pentru cealaltă. Numeroasele faze ale infracțiunilor de trafic creează nenumărate „oportunități" de corupere a funcționarilor de stat din diferitele autorități și servicii. Sumele de bani plătite zi de zi reprezintă o metodă sigură de a submina eforturile anti-trafic ale întregului aparat de urmărire penală. Corupția și traficul de persoane au efecte distructive asemănătoare cancerului, punând în pericol eficiența întregului sistem judiciar penal și reprezentând o amenințare pentru încrederea societății civile în acest sistem judiciar.
5 Destabilizarea investitiilor economice ale firmelor străine în țara respectivă
Efectele distructive ale acestor elemente infracționale pot apărea cumulat. De exemplu, în țările sau regiunile în care traficul de persoane a dus la activități specifice de spălare a banilor și la corupția sectorului public, încrederea în potențialul economic al țăril respective va scădea și concernele internaționale își vor reduce volumul investițillor.
4. Tendințe ale evoluției fenomenului transfrontaliere
România, odată cu aderarea la Uniunea Europeană și la valorile acesteia a făcut un pas important în cadrul procesului de securitate și dezvoltare socio-economică, în special a țărilor din partea estică a continentului European. Dar aceste beneficii au venit insoțite și de riscurile
pe care le reprezintă statutul de stat membru al comunității europene, devenind, în planul manifestărilor infracționalității internaționale organizate ale grupărilor de crimă organizată, o țară „țintă" pentru migrația ilegală, traficul de stupefiante, mașini furate, arme, muniții, materiale explozive, traficul de ființe umane, proliferarea consumului și comercializării pe piața internă a stupefiantelor, care și-au găsit un teren fertil în mediile infractoare autohtone, reprezentând noi provocări la adresa liniștii și securității publice. Din aceste motive, acțiunile întreprinse pentru combaterea acestor manifestări au un profund impact pozitiv în rândul opiniei publice.
Principalele tendințe ale evoluției fenomenului criminalitătii transfrontaliere la frontierele României, în prezent sunt1:
amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat și internaționalizat;
— extinderea fenomenului de conexare a diferitelor infracțiuni
(călăuzirea migranților ilegali, traficul de ființe umane, traficul de stupefiante, mașini furate), aducătoare de mari venituri, cu unele infracțiuni de amploare, cu consecințe grave în rândul populației (acțiuni teroriste, destabilizatoare etc.), în vederea asigurării finanțării acestora;
— scăderea numărului de infracțiuni săvârșite cu violență și creșterea ponderii infracțiunilor a căror săvârșire presupune organizare, pregătire minuțioasă și dotări tehnice de vârf — se tinde către criminalitatea „gulerelor albe";
— specularea abilă a legislației existente și atragerea unor persoane cu funcții de decizie din instituții cu atribuții în lupta împotriva fraudelor vamale și corupției pentru asigurarea protecției operațiunilor ilegale derulate;
diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor și
avantajelor rezultate din infracțiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit și să amplifice venitul obținut (jocuri de noroc, rețeaua cazinourilor, intensificarea traficului ilicit cu obiecte de artă și din patrimoniul cultural național, fraude informatice etc.);
extinderea paletei infracționale și în domeniul I.T., prin accesarea neautorizată a bazelor de date ale instituțiilor cu competențe în domeniul securității naționale, în vederea exploatării informațiilor astfel obținute;
1 Seminar privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, București, 2011.
— schimbarea permanentă a rutelor utilizate și a mărfurilor sau produselor traficate la „cerințele pieței". Astfel, este de așteptat o creștere a traficării stupefiantelor sintetice dinspre vestul continentului spre est. România, dintr-o țară preponderent de tranzit a stupefiantelor, a devenit țară de destinație (consumatoare de droguri);
— diversificarea formelor de sustragere de la controlul legal și de specialitate al trecerilor peste frontieră a produselor periculoase, a speciilor periclitate de faună și floră sălbatică, a materialului lemnos și celui genetic
forestier;
— odată cu redresarea economiei României, aceasta a devenit tot mai
atractivă pentru cetățenii unor state din Asia, Africa și chiar din Europa, transformându-se dintr-o sursă de „forță de muncă la negru" într-un „consumator", determinând mutații în volumul, sensul și destinația migrației ilegale, precum și a infracțiunilor conexe.
În ceea ce privește migrația ilegală la frontierele Românie, dacă avem în vedere cetățenia persoanelor care încearcă să treacă ilegal frontiera de stat a țării noastre, s-au conturat următoarele tendințe:
— cetățenii moldoveni care intră legal în țară (în baza pașapoartelor
personale și a vizelor obținute legal de la misiunile diplomatice și oficiile consulare române din străinătate — după data de 01.01.2007), încearcă ulterior să iasă ilegal din România la frontiera de vest, peste frontiera verde, sau prin puncte de frontieră, utilizând cărți de identitate românești falsificate sau aparținând altor persoane, ori fiind ascunși în diverse mijloace de transport. După impunerea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în România, în preajma Ambasadei României de la Chișinău au apărut diverși binevoitori, care în schimbul unor sume considerabile (2.500-3.000 euro), se „oferă" să faciliteze acestora intrarea în
Spațiul Schengen, prin procurarea de cărți de identitate și pașapoarte românești false, sau aparținând altor persoane.
Ultimele tendințe de migrație ilegală prin intermediul rețelelor specializate în activitatea de migrație ilegală se face pe ruta Istambul București (tranzit) — Roma/Milano (tranzit) către Tunis, Casablanca etc. și încercarea de a intra cu cărți de identitate românești, pașapoarte Cehia sau Bulgaria falsificate, în Italia.
— cetățenii chinezi, după intrarea legală în România prin P.T.F. Henri Coandă în baza unor vize de scurtă ședere eliberate în scop de afaceri,
184 Anghel Stoica
încearcă să treacă ilegal frontiera româno-bulgară ruta fiind RomâniaBulgaria-Macedonia-Grecia.
— cetățenii turci după intrarea legală în România, folosesc pașapoarte turcești aparținând altor persoane (substituire de persoană), cărți de identitate românești aparținând altor persoane (substituire de persoană), cărți de identitate și pașapoarte bulgărești falsificate sau aparținând altor persoane (substituire de persoană) au fost depistați în tentativă de trecere a frontierei cu Ungaria, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.; A doua modalitate este aceea că încearcă să intre ilegal în România în baza unor vize Schengen false, cu cărți de identitate bulgărești false, cu scopul de a ajunge în state din Spațiul Schengen (Germania).
— cetățenii ecuadorieni, care intră legal, cu vize de scurtă ședere prin aeroportul București Henri-Coandă, după care ieșirea ilegală are loc pe la frontiera verde, pe ruta: România — Ungaria — Austria — Italia/Germania, sau prin punctele de trecere cu pașapoarte italiene-portugheze falsificate.
— cetățenii somalezi, care după intrarea legală în România au fost depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei, cu scopul de a se deplasa în state ale U.E.
Principalele state de unde provin persoanele care au acționat ilegal la frontiera verde (atât pe intrare, cât și pe ieșire) sunt următoarele: R. Moldova, Somalia, Pakistan, Federația Rusă, Turcia, Irak, Ecuador, Georgia, Ucraina, Liberia.
Capitolul IV
STATUL ROMÂN ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE
1. Legislația națională actuală
Legislația existentă până la apariția, în luna noiembrie 2001, a Legii nr. 678 pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, nu permitea exonerarea de răspundere penală a victimelor traficate în scopul exploatării prostituării acestora. De asemenea, aceste victime nu se bucurau de o protecție specială, reală, adecvată situației lor de părți vătămate și totodată principali martori ai acuzării membrilor rețelelor transfrontaliere de trafic de persoane. Asistența și consilierea victimelor se făcea întâmplător, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale locale, neexistând cadrul instituțional adecvat. Existența traficului de persoane în vederea exploatării prostituării acestora nu era acceptată oficial ca un adevărat fenomen, ci tratată mai ales prin prisma prevederilor Codului Penal al României referitoare la prostituție și proxenetism. Dimensiunile fenomenului nu puteau fi cunoscute, întrucât datele statistice referitoare la aceste infracțiuni erau absorbite în cele referitoare la prostituția și proxenetismul intern.
Deși în conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism este prevăzută traficarea ca modalitate de săvârșire a acesteia, prin prisma acestor prevederi urmărirea traficului de persoane se putea face numai atunci când avea ca scop exploatarea prostituării victimelor. Astfel, urmărirea traficului de persoane în scopul economic principal, mai larg, vizat de traficanți — exploatarea ființelor omenești — era mult îngustată. Nu putea fi urmărit traficul de persoane în vederea obligării la comiterea de furturi mărunte, cerșetorie, producerii și comercializării de reprezentări pornografice, executării unei munci sau prestării de servicii cu încălcarea condițillor de muncă etc.
0 altă infracțiune prevăzută de Codul penal al României, în al cărei conținut constitutiv întâlnim elementul material al traficării persoanelor ca acțiune incriminată este sclavia. 0 primă dificultate în aplicarea acestor dispoziții se datorează faptului că termenul „sclavie" nu este suficient definit
și adaptat la realitățile traficului cu ființe umane, care exced sclaviei. De asemenea traficarea, ca element material al infracțiunii de sclavie, are subiect pasiv calificat: sclavii, persoane aflate deja în starea de sclavie. 0 altă problemă importantă este lipsa practicii judiciare în domeniu. Principala dificultate a aplicării prevederilor legii penale referitoare la infracțiunea de sclavie este însă aceea că toate acțiunile, modalități de săvârșire ale infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, ar fi numai acte pregătitoare ale acestei infracțiuni, nefiind pedepsite relativ la această faptă, fie ea consumată sau nu. Aceeași dificultate face ineficientă și aplicarea prevederilor referitoare la infracțiunea de supunere la muncă forțată sau obligatorie.
Prin urmare, combaterea faptelor de trafic de persoane nu se putea face eficient cu mijloacele juridice penale existente înaintea apariției Legii nr. 678/2001.
În urma recomandărilor primite din partea Uniunii Europene, începând cu luna martie 2001 au fost adoptate măsuri ferme de securizare și monitorizare a frontierei de stat a României și a fost inființat, în cadrul Centrului Inițiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI) de combatere a criminalității transfrontaliere, cu sediul la București, un Task-Force (TF) internațional pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, compus din ofițeri specializați din statele membre ale SECI: Albania, BosniaHerțegovina, Grecia, Republica Moldova, Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Croația, FRI Macedonia, Turcia și România (Germania, Italia, Ucraina, Franța și Austria au statut de observator). Coordonator Național pentru participarea României la Task-Force a fost desemnat, de către Guvernul României, Directorul General al BCCON.
Voința politică a Guvernului României s-a transpus în adoptarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, a Planului Național de Combatere a Traficului de Ființe Umane, adoptat prin H.G. nr. 1216/2001 și a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 678/2001, adoptat la 13 martie 2003.
Legea prevede măsurile care vor fi implementate pentru prevenirea traficului de persoane, în formă simplă și agravată, incriminează cu pedepse
1 Sesiune de lucru pe tema dreptului la liberă circulatie, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
corespunzătoare traficul și activită'țile conexe, stabilește un sistem de protecție și asistență pentru victime și, de asemenea, fixează cadrul pentru cooperarea internațională în lupta împotriva fenomenului.
De asemenea, legea definește ca infracțiune și stipulează pedepse cu închisoarea pentru utilizarea sau implicarea minorilor în activități pornografice, distribuirea de materiale pornografice copiilor și desfășurarea de activități cu caracter pornografic în prezența copiilor.
Deosebit de important este reglementarea explicită a conținutului constitutiv al infracțiunii, individualizându-se riguros atât acțiunile prin
săvârșirea cărora se realizează infracțiunea de trafic, cât și modalitățile și
mijloacele frauduloase folosite pentru săvârșirea faptelor incriminate. in acest mod, sfera activităților prin intermediul cărora se realizează
infracțiunea de trafic este suficient de cuprinzătoare pentru a include o serie de activități ilegale, ce nu puteau fi incriminate ca infracțiuni distincte, dar prin intermediul cărora se favorizează indiscutabil traficarea persoanelor în scopul exploatării.
Planul Național stabilește în detaliu activitățile care vor fi întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor legate de combaterea traficului, agențiile
guvernamentale cu atribuții în domeniu, precum și partenerii de implementare (de exemplu organizații internaționale sau organizații neguvernamentale locale).
Acest act legislativ prevede acțiuni pentru:
informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor pe care le implică de traficul de ființe umane;
— Imbunătă'țirea situției economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într-un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului;
elaborarea unei strategii de comunicare privind combaterea traficului de ființe umane;
— asistarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor traficului; — protecția victimelor traficului;
aplicarea legislației în vigoarea în domeniu;
cooperarea regională și internațională în Uniunea Europeană și cu statele aflate în proces de aderare, precum și cu toate statele implicate într-un fel sau altul în combaterea traficului de ființe umane.
Este de asemenea stipulat faptul că activitățile prevăzute în Planul Național se vor desfășura cu participarea directă a comunităților, organizațillor interguvernamentale și a organizațillor neguvernamentale.
in Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane sunt prevăzute și instituțiile cu responsabilitate în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, dintre care Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale, Organizația Internațională pentru Migrație, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția Generală Protecția Copilului și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate. La sfârșitul anului 2003 s-a creat un grup de lucru interministerial centrat pe problematica traficului de copii, din care fac parte, pe Iângă reprezentanți ai ministerelor, organizații intenaționale și organizații neguvernamentale.
in cursul anului 2009 a fost elaborat Planul național de acțiune privind prevenirea și combaterea violenței asupra copilului 2009-2013, având ca Obiectiv general „Creșterea gradului de conștientizare a populației, în general, și a profesioniștilor, în special, în vederea prevenirii și semnalării/sesizării cazurilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului, inclusiv exploatare sexuală în scop comercial, exploatare prin muncă, trafic de copii, migrație ilegală, violență în familie și alte forme de violență asupra copilului în vederea prevenirii violenței asupra copilului.
Regulamentul de aplicarea a Legii nr. 678/2001, adoptat la 13 martie 2003, detaliază responsabilitățile instituțiilor statului în prevenirea și combaterea traficului de persoane. De asemenea, stabilește modalitățile de repatriere a cetățenilor români victime ale traficului pe teritoriul altor state. Aceste norme metotdologice suplimentează prevederile Legii nr. 678/2001 și ale Planului Național privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Prevederile legale referitoare la serviciile sociale și drepturile garantate prin lege pentru victimele traficului de persoane(Legea nr. 678/2001):
protecție și asistență specială, fizică, juridică și socială;
dreptul la recuperare fizică, psihologică și socială;
— victimele pot fi cazate, la cerere, temporar, în centre de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane; centrele trebuie să ofere condiții civilizate de cazare și igienă personală, hrană, asistență psihologică și medicală;
victimelor cazate temporar li se asigură de către asistenții sociali din aparatul Consiliului Local în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea centrele, informații și consiliere pentru a beneficia de facilitățile asigurate prin lege persoanelor marginalizate social;
— agențiile județene de ocupare a forței de muncă din județele în care se inființează și funcționează centrele, organizează dacă e posibil, programe speciale de scurtă durată pentru inițierea sau formarea profesională a victimelor cazate. De asemenea, asigură, cu prioritate, victimelor traficului de persoane servicii de consiliere și mediere a muncii, în vederea identificării unui loc de muncă;
victimelor traficului de persoane, cetățeni români, li se pot acorda locuințe sociale, cu prioritate, de către consiliile locale din localitatea de domiciliu.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, la art. 70 alin. (1) și (2) stipulează pedepse pentru trecerea ilegală a frontierei, iar la alin. (3) este prevăzută și sancționarea tentativei. Pentru copii sub 14 ani se aplică prevederile Codului penal, aceștia nefiind răspunzători penal de faptele comise, iar cei cu vârsta între 14 și 16 ani pot fi răspunzători doar dacă se demonstrează că au capacitate de discernământ. Minorii peste 16 ani pot fi sancționați cu închisoarea, pedeapsa fiind redusă la jumătate.
Un alt aspect deosebit de important a fost stoparea adopțiilor internaționale în 2001, prin Moratoriul impus de către Guvernul României, datorită legislației neacoperitoare în acest domeniu. Dreptul la o familie prin adopție constituie un drept fundamental. in cursul anului 2004 au fost adoptate Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Legea privind regimul juridic al adopției, Legea nr. 273/2004 republicată în anul 2009.
2. Implementarea legislației
Primii pași în împlementarea legislației privind combatera traficului de persoane i-au reprezentat:
constituirea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog și stabilirea responsabilităților. 1n prezent DGCCOA are echipe operative în întreaga țară participând la sesiuni de pregătire privind interogarea victimelor traficului de persoane;
constituirea Grupului Interministerial de coordonare și evaluare a activităților de prevenire și combatere a traficului de persoane;
un parteneriat între Ministerul Educației Naționale, Organizația Internațională pentru Migrație și Patriarhia Română a fost stabilit, fiind derulate campanii de informare în școli.
Activități coordonate de S.E.C.I. în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne au fost derulate în scopul identificării și neutralizării unor rețele de traficanți. Astfel de activități continuă și în prezent. Ministerul Justiției a inițiat o serie de sesiuni de pregătire a judecătorilor privind legislația în domeniul combaterii traficului de persoane.
1n domeniul prevenirii, o serie de campanii informative au fost derulate de către Organizația Internațională pentru Migrație, Serviciul de Prevenire al Poliției Române și DGCCOA în colaborare cu Organizația Salvați Copiiil.
Ministerul Afacerilor Externe a inițiat o serie de activități de informare și pregătire a personalului ambasadelor și consulatelor române din țările de destinație a victimelor traficului de persoane, privind implementarea Legii nr. 678/2001 și asistarea victimelor traficului. 0 atenție specială a fost acordată:
diseminării de materiale informative privind drepturile persoanelor traficante;
informarea cetățenilor români asupra legislației țării gazde și oferirea asistenței și protecției necesare victimelor traficului.
Asistarea victimelor traficului este responsabilitatea consulatelor care cooperează cu organizații neguvernamentale și internaționale implicate în combaterea fenomenului.
Planul Național este apreciat ca un document comprehensiv atât de actori guvernamentali, cât și de organizații neguvernamentale. Cu toate
1 Sesiune de lucru pe tema dreptului la liberă circulatie, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
acestea, a fost evidențiată ca problematică lipsa suportului financiar pentru implementarea activităților prevăzute în Planul Național.
Există însă probleme în implementarea legislatiei. Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 678/2001 au apărut de abia în anul
2003, făcând aproape imposibilă aplicarea legii în această perioadă.
Cazurile de trafic erau tratate prin prisma articolelor Codului penal, care nu erau acoperitoare sub aspectul infracțiunilor sau sub aspectul protecțlei și
asistenței victimelor. Dacă infractorul era condamnat pentru infracțiunea de proxenetism, victima devenea automat prostituată, ceea ce crea probleme privind reabilitarea victimei și accesul acesteia la serviciile sociale destinate vicitimelor traficului.
Procesul reintegrării propriu-zise al victimelor traficului de persoane îl reprezintă aplicarea unei scheme de consiliere psihologică pentru tratarea
așa-numitei P.T.S.D. (Post Traumatic Stress Disorder — dezordinea stresului
post-traumatic). S-a constatat că abia după ce victimele traficului ajung într-un mediu primitor, cu sprijinul Agenției Naționale împotriva Traficului de
Persoane, unde sunt tratate cu respect și li se oferă diferite servicii de
asistență, crește semnificativ deschiderea și dorința lor de a primi informații și de a participa la activitățile de reintegrare. Cum foarte puține dintre ele au
avut vreodată acces la un suport social sau psihologic, este esențial să se aplice o abordare graduală, atentă în inițierea ședințelor de consiliere, astfel încât să se asigure deschiderea și acceptarea de către victimă a planurilor de suport pe termen mediu și lung.
Repatrierea victimelor tragediei minori și adulți se realizează cu sprijinul 1.0.M. (1nternațional Organizațion for Migrațion) — Misiunile din alte țări, al ambasadelor/consulatelor României care se ocupă de formalitățile de repatriere și cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale din statul de destinațiel.
3. Infracțiuni privind traficul de persoane
Potrivit Legii nr. 678/2001, infracțiunile privind traficul de persoane sunt:
traficul de persoane;
traficul de minori;
organizarea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
1S. Lăzăroiu, M. Alexandru, Who is next victim? Vulnerability of young Romanian women to trafficking in human beings, 10M, București, 2003.
În aceasă subsecțiune vom trata cele două infracțiuni prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, intrucât sunt foarte asemănătoare în ceea ce privește conținutul legal, latura obiectivă, modalitățile de săvârșire, sancțiunile etc.
3.1. Conținutul legal
3.1.1. Traficul de persoane
Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Fapta este mai gravă când este săvârșită de două sau de mai multe persoane împreună, s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății sau când a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Când victima este o persoană cu vârsta până la 18 ani Impliniți, infracțiunea devine, din trafic de persoane, formă agravată a infracțiunii de trafic de minori.
3.1.2. Traficul de minori
Constituie infracțiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia. Fapta este mai gravă atunci când a fost săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani sau prin amenințare, violență ori prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelui minor de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra minorului, a fost
săvârșită de două sau mai multe persoane împreună ori s-a cauzat minorului victimă o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății sau atunci când a avut ca urmare moartea sau sinuciderea acestuial.
3.2. Condifil preexistente
A. Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic generic este comun cu cel al infracțiunilor contra regulilor de conviețuire socială.
Obiectul juridic special al acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale privind conviețuirea socială a căror desfășurare este condiționată de procurarea mijloacelor de existență prin activități oneste, în condiții de respect pentru regulile morale și de asigurare a respectării drepturilor persoanei, a demnității și integrității acesteia, împotriva faptelor de transformare a exploatării acesteia în sursă de trafic și de câștig injust. La infracțiunea de trafic de minori se mai adaugă, la obiectul juridic special, relațiile sociale referitoare la asigurarea protecției persoanelor fără capacitate deplină de exercițiu. Traficul de persoane prezintă un grad de pericol social mai ridicat decât al multor infracțiuni contra persoanei, cum ar fi lovirile și alte violențe, vătămările corporale, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, care constituie circumstanțe agravante ale infracțiunii de trafic de persoane, ori contra libertății persoanei, cum ar fi lipsirea de libertate în mod ilegal, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, sclavia, amenințarea, șantajul, sau a unora dintre infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, cum ar fi prostituția și proxenetismul, care sunt absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane.
De asemenea, în obiectul juridic special al acestor infracțiuni intră și relațiile sociale referitoare la prevenirea și combaterea criminalității organizate. Este bine cunoscut faptul că în prezent traficul cu ființe umane a devenit o sursă importantă de câștiguri ilicite pentru grupuri sau rețele de crimă organizată, cu ramificații și legături internaționale.
Obiectul material al infracțiunii este corpul persoanei traficate în vederea exploatării.
1 Sesiune de lucru pe tema dreptului la liberă circulație, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
B. Sublec(ii infracțiunii.
Subiectut activ. De regulă, subiectul activ nemijlocit al acestor infracțiuni este necircumstanțiat; el poate fi orice persoană, bărbat sau femeie. Săvârșirea se poate face fie sub forma autoratului, fie sub forma participației penale (coautorat, complicitate, instigare). Cu toate acestea, în
varianta prevăzută art. 14, subiectul activ este calificat: „persoană care
face parte dintr-un grup organizat, sau care a produs ori obținut, pentru sine sau pentru altul, beneficii materiale importante" ceea ce face ca maximul special al pedepsei prevăzute pentru fapta concretă să fie majorat cu 3 ani.
Subiect pasiv al infracțiunii este statul (subiect pasiv principal), iar ca subiect pasiv secundar, persoana traficată în scopul exploatării. Subiect pasiv secundar poate fi orice persoană, femeie sau bărbat. Atunci când subiect pasiv secundar este o persoană în vârstă de până la 18 ani impliniți, infracțiunea devine, din trafic de persoane, formă agravată a infracțiunii de trafic de minori.
Din economia textului, pare să rezulte, neconcludent insă, cerința ca persoana subiect pasiv secundar al infracțiunii să fie susceptibilă de exploatare (infracțiunea de trafic de minori se referă, în primul rând, la minorii cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, susceptibili de exploatare mai ales prin muncă sau în scopuri sexuale).
Consimțământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. In anumite împrejurări însă, consimțământul victimei poate conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei, așa cum se întâmplă în cazul traficului de minori în scopul exploatării prostituării acestora, atunci când făptuitorul face dovada că nu cunoștea și nu putea să prevadă că victima este minor. in această situație autorul faptei va fi urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, nu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori1.
3.3. Conținutul constitutiv
A. Latura obiectivă. a) Etementui material al laturii obiective se prezintă sub forma unei pluralități de acțiuni alternative.
A. Paraschiv și colectivul, Drept de procedură penală, Ed. Europa Nova, București, 2003.
Recrutarea unei persoane pentru a fi exploatată înseamnă
descoperirea unei persoane susceptibile a fi exploatată și determinarea acesteia să devină victimă a exploatării. Transportarea constă în acțiunea unei persoane, numită transportator, de a muta dintr-un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport, persoana care este sau urmează a fi exploatată. Transferarea constă în acțiunea unei persoane de a dispune și realiza schimbarea locului de cazare sau în care se află ascunsă ori este exploatată o persoană. Cazarea este acțiunea unei persoane de a asigura adăpost, găzduire, altei persoane, în vederea exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia. Primirea este acțiunea unei persoane de a accepta în grija sau supravegherea sa altă persoană, în scopul exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.
b) Cerințe esențiale. În toate modalitățile de existență a elementului material legea cere ca o condiție esențială existența legăturii acțiunii incriminate cu scopul calificat al infracțiunii: exploatarea victimei. Prin exploatarea unei persoane se înțelege:
executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate;
ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
prelevarea de organe;
efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Nu are relevanță dacă scopul urmărit, exploatarea victimei, s-a realizat sau nu.
0 altă cerință esențială, însă numai pentru existența infracțiunii de
trafic de persoane, este ca acțiunile incriminate să fie săvârșite prin vreuna din următoarele modalități faptice prevăzute în norma de incriminare: amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei.
1n cazul infracțiunii de trafic de minori, această cerință nu este condiție sine-qva-non, ci modalitate de săvârșire a unor variante agravate.
Urmarea imediată constă în starea de pericol care s-a creat pentru relațille de conviețuire socială privind respectarea drepturilor persoanei, a demnității și integrității fizice și psihice a acesteia, și se realizează prin Insăși săvârșirea activității incriminate.
Legătura de cauzalitate. intre acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate; aceasta se realizează prin însăși săvârșirea acțiunii descrise de norma de incriminare.
Legea nu cere să existe condiții speciale de loc sau de timp pentru existența infracțiunii.
B. Latura subiectivă a infracțiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori se realizează, în general, sub forma intenției directe. Pentru cei care favorizează traficul de persoane sau care trag anumite foloase de pe urma acțiunilor modalități de săvârșire, se poate concepe ca formă a vinovățiel și intenția indirectă caracterizată prin acceptarea acestor situații, chiar dacă ele nu au fost urmărite de către făptuitort
3.4. Forme. Modalități. Sancțiuni. Cauză specială de nepedepsire. Măsuri de siguranță
A. Forme. Actele preparatorii, deși posibile, nu se pedepsesc, cu excepția celor care vizează organizarea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, a căror săvârșire constituie infracțiune distinctă și sunt pedepsite la fel ca și infracțiunea la care se referă.
Tentativa infracțiunilor de trafic de persoane sau de minori se pedepsește, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care s-a comis acțiunea sub una din modalitățile infățișate prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective și s-a produs urmarea imediată.
Întrucât traficul de persoane și traficul de minori sunt infracțiuni cu conținut alternativ, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate
A. Paraschiv și colectivul, Drept de procedură penală, Ed. Europa Nova, București, 2003.
acțiunile (recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea, primirea), săvârșite de aceeași persoană, chiar la intervale de timp diferite, reprezintă, în ansamblu, o unitate infracțională naturală, astfel că aceste infracțiuni sunt susceptibile de săvârșire în forma continuată.
De asemenea, unele dintre acțiunile incriminate, cum ar fi transportarea, transferarea, găzduirea, presupun activități de o anumită durată, o prelungire în timp, ceea ce ne indică faptul că infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, când sunt săvârșite în aceste modalități, sunt infracțiuni continue. 1n consecință, există și un moment al epuizării, care este acela în care aceste acțiuni încetează.
B. Modalități. Modalitățile normative ale infracțiunilor în varianta simplă sunt tot atâtea câte sunt modalitățile acțiunii prin care poate fi săvârșită și pe care le-am analizat mai înainte.
Pe Iângă aceste modalități normative există o varietate de modalități faptice determinante pentru existența infracțiunilor, ca de exemplu
săvârșirea acțiunii specifice prin amenințare, violență sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și
exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Modalitățile faptice concrete de săvârșire a infracțiunilor vor fi avute în vedere la evaluarea pericolului social concret și la individualizarea pedepsei făptuitorului.
În art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001 sunt prevăzute, sub două modalități normative, variante agravate ale infracțiunilor
de trafic de persoane și trafic de minori, după cum faptele sunt săvârșite de două sau de mai multe persoane împreună ori s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.
În art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (5) din Legea nr. 678/2001 sunt prevăzute variante agravate ale celor două infracțiuni după cum faptele săvârșite au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
În cazul infracțiunii de trafic de minori, cerința esențială a săvârșirii faptei prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin
răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
1 N. Năstase, G. Țical, Curs poliție judiciară, vol. 3, Ed. MI, 2002.
2 Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare.
amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, când victima are peste 15 ani Impliniți, și închisoarea de la 5 la 17 ani și interzicerea unor drepturi, când victima nu a împlinit 15 ani;
3 dacă infracțiunile de trafic de persoane sau trafic de minori în
forma simplă au fost săvârșite de două sau mai multe persoane împreună, sancțiunea este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, când victima are peste 15 ani Impliniți, și închisoarea de la 5 la 17 ani și interzicerea unor drepturi, când victima nu a împlinit 15 ani;
4 dacă infracțiunea de trafic de minori a fost săvârșită, de două sau
mai multe persoane împreună, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, când victima are peste 15 ani Tmpliniți, și închisoarea de la 7 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, când victima nu are 15 ani Impliniți;
5 dacă infracțiunile de trafic de persoane sau trafic de minori au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, sancțiunea este închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, când victima are peste 18 ani împliniti, și închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi sau detențiunea pe viață, când victima nu are vârsta de 18 ani impliniți;
6 dacă infracțiunile de trafic de persoane sau trafic de minori au fost săvârșite de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat sau care a produs sau a obținut, pentru sine sau pentru altul, beneficii materiale importante, maximul special al pedepsei pentru fiecare ipoteză în parte se majorează cu 3 ani.
D. Cauză de nepedepsire specială. in art. 20 din Legea nr. 678/2001 se prevede o cauză de nepedepsire pentru persoana supusă traficului de
persoane, care a săvârșit infractiunea de prostitutie prevăzută de art. 328 din Codul penal, în situatia în care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infractiunea de trafic de persoane, 1ncunoștintează autoritătile competente despre aceasta, sau dacă, după ce a început urmărirea penală sau după ce făptuitorii au fost descoperiti, înlesnește arestarea acestora.
E. Măsura de siguranță a confiscării. Potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001, banii, valorile sau orice bunuri dobândite în urma săvârșirii acestor infractiuni, ori cele care au servit la săvârșirea lor, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale. În alin. (2) al art. 19, legiuitorul include în categoria „bunuri care au servit direct la săvârșirea infractiunii" și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă apartin făptuitorilor. Deși confiscarea specială își are sediul materiei în art. 118 C. pen., legiuitorul a prevăzut-o și în art. 19 din Legea nr. 678/2001, pe de o parte, pentru a-i sublinia caracterul obligatoriu, iar pe de altă parte, pentru a reglementa situatia neprevăzută în art. 118 C. pen. și anume, aceea în care mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate și imobilele în care aceste persoane au fost cazate sunt considerate bunuri care au servit direct la săvârșirea infractiunii. Este pentru prima dată în legislatia penală română când se dispune confiscarea unui bun imobil.
4. Metodologia soluționării cazurilor de trafic de persoane
4.1. Competența cercetării și investigării infracțiunilor de trafic de persoane
Solutionarea infractiunilor care îmbracă forma traficului international de persoane revine formatiunilor de Combatere a Crimei Organizate.
Urmărirea penală pentru infractiunile privind traficul de persoane se efectuează în mod obligatoriu de către procuror și se judecă în primă instantă de către tribunal.
1n vederea descoperirii unor probe cât mai concrete și mai pertinente, sunt prevăzute în legislatia română o serie de mijloace specifice de obtinere a acestora. Astfel:
Când există date sau indicii temeinice că o persoană care pregătește comiterea infractiunii de trafic de persoane sau care a comis o asemenea infractiune folosește sisteme de telecomunicatii ori informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să aibă acces, pentru o perioadă determinată, la aceste sisteme și să le supravegheze.
1n cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infractiuni grave de către unul sau mai multi membri ai unui grup infractional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, în vederea strângerii datelor privind săvârșirea infractiunii și identificarea făptuitorilor, politiști sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Autorizarea pentru folosirea politiștilor sub acoperire se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prin ordonantă motivată, care trebuie să cuprindă, pe Iângă mentiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:
indiciile temeinice care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;
identitatea sub care politistul sub acoperire urmează să desfășoare activitătile autorizate;
numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de legătură a politistului sub acoperire;
activitătile pe care le poate desfășura politistul sub acoperire;
perioada desfășurării activitătilor autorizate.
Persoana de legătură din cadrul structurii specializate din care face parte politistul sub acoperire are obligatia de a prezenta procurorului rapoarte periodice referitoare la activitătile desfășurate de politistul sub acoperire. Rapoartele periodice au caracter confidential, se întocmesc în formă scrisă pe baza informatiilor furnizate, în măsura posibilului, de către politistul sub acoperire și trebuie să cuprindă detalii referitoare la toate activitătile desfășurate de acesta, datele și informatiile culese cu privire la infractiunile grave săvârșite sau care urmează să fie săvârșite și la făptuitori,
precum și orice alte date și informații necesare pentru prevenirea infracțiunilor grave.
c) În situații excepționale, dacă există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni grave de către unul sau mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți informatori în vederea strângerii datelor privind săvârșirea infracțiunii și identificarea făptuitorilor.
InfOrmatorii pot beneficia de recompense financiare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne și al procurorului general al P.I.C.C.J.
Polițistul sub acoperire, informatorul, precum și membrii de familie ai acestora pot beneficia de măsuri specifice de protecție a martorilor, potrivit legiii,
Cu privire la obiectele, lucrurile care au legătură cu actele ilicite săvârșite de persoanele implicate în traficul cu ființe umane, legislația română prevede:
Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 din C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol.
Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparțin făptuitorilor.
Trebuie precizat și faptul că prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate se instituie ofițeri de legătură în cadrul Ministerului Afacerilor Inteme, precum și magistrați de legătură la nivelul parchetelor de pe Iângă tribunale, care să asigure consultarea reciprocă cu ofițeri de legătură sau, după caz, cu magistrați de legătură care funcționează în alte state, în scopul coordonării acțiunilor acestora în cursul urmăririi penale.
in vederea schimbului de date și de informații cu privire la investigarea și urmărirea infracțiunilor prevăzute în prezenta lege se va stabili un punct de contact în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu instituții
similare din alte state1.
Un alt aspect demn de relevat îl constituie faptul că societățile de
transport internațional sunt obligate să verifice la emiterea documentului de călătorie dacă pasagerii sunt în posesia documentelor de identitate cerute
pentru intrarea în țara de tranzit sau de primire.
Obligația prevăzută mai sus revine și conducătorului mijlocului de
transport internațional rutier la urcarea pasagerilor, precum și personalului abilitat să controleze documentele de călătorie.
4.2. Moduri de sesizare
— din oficiu (direct): Organele de poliție pot lua cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni prin: denunțuri anonime, prin intermediul unor publicații românești sau străine sau al radioului ori televiziunii care semnalează unele aspecte negative, prin activități specifice muncii de
poliție.
— sesizările altor organe și instituții atât din țară, cât și din străinătate:
Astfel în cadrul colaborării cu instituții din interiorul țării, formațiunile de combatere a crimei organizate cooperează cu unitățile sanitare, de Invățământ, S.R.I. etc, precum și cu diverse subunități ale M.A.I. (Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Direcția Operațiuni Speciale, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru
Imigrări, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și altele).
in cadrul cooperării internaționale, un aport important își aduc polițiile
străine prin intermediul Biroului Național Interpol sau direct, precum și alte
organisme internaționale.
— plângere sau denunț: Pot formula plângere persoanele care au fost
constrânse să practice relații sexuale în vederea obținerii unor foloase materiale în timp ce denunțul poate fi făcut de orice persoană care într-un mod sau altul, direct sau indirect, a luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunilor.
204 1 Anghel Stoica
4.3. Mod de lucru
Ofițerii de poliție trebuie să-și orienteze atenția spre locurile și mediile frecventate de elementele predispuse de a comite infracțiuni, precum prostituția și proxenetismul (restaurante și hoteluri de lux, baruri de zi și de noapte, licee de artă cu specific de dans, balet și licee sportive, precum și societățile comerciale care au ca obiectiv de activitate impresariatul artistic sau care facilitează contracte în străinătate), în vederea acoperirii acestora cu surse capabile de informare și cunoașterii intențiilor persoanelor care încearcă să comită fapte de natură celor prevazute în art. 328 și 329 din Cod penal și luării măsdilor reclamate de legislația în vigoare.
De asemenea, este necesară supravegherea și controlul informativ codificat al persoanelor semnalate că practică acest gen de infracțiuni.
În acest scop trebuie organizată o evidență clară a persoanelor care au comis sau care sunt predispuse la comiterea unor asemenea infracțiuni.
Astfel trebuie menținută legătura permanentă cu unitațile sanitare în vederea identificării persoanelor bolnave de boli venerice și purtătoare ale virusuri HIV și stabilirea celor ce au contactat boala ca urmare a practicării prostituției, identificându-se prostituatele cu ajutorul bărbaților contaminați. De asemenea se impune organizarea unei agenturi codificate în locurile și mediile pretabile (hoteluri, moteluri, discoteci, parcări tir, societăți de impresariat artistic, societăți de turism, de recrutare a forței de muncă pentru străinătate, unități sanitare).
Datorită faptului că multe persoane, îndeosebi femei, refuză să coopereze (nu dau declarații) cu organele de poliție, ca urmare a necunoașterii legislației, dar și de teama unor represalii din partea proxeneților, deci datorită acestui fapt, soluționarea acestor cazuri de prostituție și proxenetism este dificilă, iar rezolvarea lor reprezintă doar suprimarea unor verigi din marele lanț al afacerilor oneroase derulate de către infractori.
Pentru a înlesni cooperarea prostituatelor cu organele de poliție s-a făcut o propunere de „lege ferenda" cu privire la exonerarea de răspundere a acestora (prostituatelor) care colaborează cu poliția și acceptă să depună marturie împotriva proxeneților.
Cercetarea infracțiunii de trafic de persoane se face pentru:
— dovedirea traficului de ființe umane,
Migratia ilegală la confluenta cu traficul de persoane 1 205
— dovedirea infracțiunilor induse, care, de multe ori, sunt mai ușor de documentat, ceea ce va determina adoptarea unei strategii a desfășurării activitaților de cercetare penală.
4.4. Problemele pe care trebuie să le dovedească cercetarea în cazul infracțiunii de trafic de persoane
Problemele pe care trebuie să le dovedească cercetarea în cazul infracțiunii de trafic de persoane:
Natura activității ilicite desfășurate.
În acest scop cercetarea trebuie să stabilească dacă făptuitorul a Intreținut raporturi sexuale cu o singură persoană sau cu mai multe persoane, cunoscând că executarea unor asemenea activități cu o singură persoană, care au caracter permanent și constant, nu constituie infracțiune. De asemenea, trebuie să se stabilească dacă au fost intreținute raporturi sexuale normale sau acte de perversiune sexuală și condițiile în care au fost săvârșite acestea din urmă, pentru a vedea dacă constituie sau nu infracțiune. Deci natura raporturilor sexuale poate consta atât din acte sexuale normale, cât și din acte de perversiune sexuală.
1n cazul infracțiunii de proxenetism, trebuie să se stabilească dacă este vorba de îndemn, constrângere, înlesnire sau recrutare în vederea practicării prostituției. Uneori trebuie să se stabilească dacă este vorba de trafic de persoane în vederea practicării prostituției. 1n unele situații, cercetarea trebuie să lamurească problema foloaselor obținute, că acestea provin direct din practicarea prostituției și că persoana care le dobândește cunoaște proveniența lor.
Scopul desfășurării activității ilicite.
În timpul cercetării infracțiunii de prostituție, trebuie să se stabilească scopul activității desfășurate de făptuitor, care constă în procurarea mijloacelor principale de existență, în primirea unei contravalori pentru fiecare raport sexual practicat. Prețul poate consta în bani, obiecte, alimente sau orice avantaje materiale prin care făptuitorul să-și câștige existența, locuința, îmbrăcămintea, hrana. 1n cazul în care persoana are o altă sursă de câștig legală și din aceasta își poate procura principalele mijloace de existență, faptul că intreține raporturi sexuale pentru a participa la petreceri, distracții, nu constituie infracțiune.
Caracterul repetat al activității ilicite.
În sarcina cercetării în cazul infracțiunii de prostituție stă și dovedirea permanentizării activităților de prostituție a persoanei într-o anumită perioadă, cât și repetării acestei activități cu diferite persoane reprezentând, într-un anumit timp, obișnuințal.
Metode și mijloace folosite la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În timpul cercetării, în cazul infracțiunii de proxenetism, trebuie să se stabilească în funcție de natura activității ilicite, următoarele:
modul în care a îndemnat sau constrâns pe făptuitori și dacă aceștia au trecut la practicarea prostituției;
— ce mijloace a pus la dispoziție în scopul săvârșirii infracțiunii în cazul înlesnirii;
în ce au constat foloasele materiale obținute, bani, bunuri, cadouri modalitatea în care le primea;
modalitatea de atragere a persoanelor la practicarea prostituției; — modalitatea de traficare în străinătate a prostituatelor.
e) Identificarea făptuitorului.
În cazul infracțiunii de prostituție, practica organelor de cercetare
penală a demonstrat că autor al acestei infracțiuni este o persoană de sex feminin. Cu toate acestea s-au intâlnit și cazuri în care subiect activ al acestei infracțiuni este o persoană de sex masculin (îndeosebi bărbați de cetățenie română care practică prostituția în baruri și discoteci din Germania. )
Atât în situația infracțiunii de prostituție, cât și în cazul infracțiunii de proxenetism, în cazul cercetării trebuie să se stabilească comportarea făptuitorului, care sunt preocupările și mijloacele sale de existență, dacă a mai fost cercetat pentru fapte asemănătoare, scopul în care a desfășurat activitatea ilicită.
t) Existența concursului între infracțiunile de trafic de persoane, proxenetism și infracțiunile de vagabondaj, ultraj la bunele moravuri și tulburarea liniștei publice, la regimul metalelor și pietrelor pretioase, la regimul stupefiantelor sau a mijloacelor de plată străine, false.
g) Condiții și împrejurări care au favorizat săvârșirea infracțiunilor.
1 Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu și colectivul, Drept penal, partea specială, Ed. Continent XX, Bucuresti, 1995.
5. Activitățile care se întreprind pentru administrarea probelor
Pornind de la specificul infracțiunii de trafic cu ființe umane și de la modalitățile faptice de comitere, principalele activități care se întreprind pentru dovedirea existenței infracțiunii și a vinovăției constau în:
Constatarea flagrantă a infracțiunii
În raport cu modul în care au fost sesizate organele de cercetare penală, cât și de împrejurările în care se săvârșesc faptele se poate constata în flagrant această infracțiune.
Cu ocazia constatării flagrante a actiunii, trebuie să se stabilească în mod deosebit locul în care a fost găsit făptuitorul, împreună cu cine se afla, situația în care au fost găsiți, obiectele, valorile, sumele de bani, înscrisurile găsite asupra făptuitorului, proveniența acestora, în ce împrejurări a cunoscut persoana cu care se afla. În afara celor menționate în procesulverbal de constatare, trebuie să se menționeze explicațiile făptuitorului și ale persoanei cu care se afla. Cu prilejul constatării, se pot efectua fotografii, planșa fotografică anexându-se procesului-verbal de constatare.
Efectuarea perchezițiilor
Ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, instanța de judecată, la cererea procurorului, după ce a fost începută urmărirea penală, sau în cursul judecății, cu ocazia unei cercetări locale, poate dispune, în scris și motivat, efectuarea acesteia.
Conform art. 100 alin. (3) C. pr. pen., percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Perchezițiile personale sau domiciliare se vor efectua din trei motive: — în primul rând se vor constata bunurile, valorile sau sumele de bani primite pentru intreținerea de raporturi sexuale;
în al doilea rând se constată bunurile și obiectele care le posedă în vederea stabilirii dacă în raport cu veniturile realizate în timpul cât a fost încadrat în muncă făptuitorul putea să-și procure asemenea bunuri;
în al treilea rând, se vor căuta și ridica însemnări personale ale făptuitorului, fotografii cu sau ale diverselor persoane, pe baza cărora se vor stabili Iegăturile și activitatea ilicită desfășurată.
Interceptările și înregistrările audio și video
Interceptările și înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni de trafic cu ființe umane, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, adică în cazul în care stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată pe baza altor probe. Autorizația se dă de către președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. in caz de urgentă, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor sau comunicărilor, comunicând aceasta imediat instanței, dar nu mai târziu de 48 de ore, urmând ca aceasta din urmă să se pronunțe asupra ordonantei procurorului în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliul.
Durata pentru care se dă această autorizație este de cel mult 30 de zile. Însă ea poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.
Despre efectuarea interceptărilor și înregistrărilor procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces-verbal, la care se vor adăuga convorbirile înregistrate redate în formă scrisă.
Banda magnetică sau orice alt tip de suport, Insoțită de transcrierea integrală și copii de pe procesele-verbale, se păstrează la grefa instanței în locuri speciale, în plic sigilat.
Dispunerea constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor
A. Paraschiv și colectivul, Drept de procedură penală, Ed. Europa Nova, București, 2003.
Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală ori instața de judecată pot folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice sau a unei expertize, formulând totodată întrebările la care trebuie să răspundă și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.
in general, cu ocazia cercetării acestei infracțiuni poate fi întâlnită toată gama de constatări tehnico-științifice cunoscute, însă accentul se pune pe cele grafice, examenul tehnic al documentelor, dactiloscopice.
În rândul expertizelor, având în vedere modurile de operare și mijloacele folosite în desfășurarea activității ilicite un loc important îl ocupă expertiza fotografiei de portret și expertiza grafică.
Expertiza tehnică a documentelor se dispune pentru examinarea actelor de identitate folosite la trecerea frauduloasă a frontierei și urmărește rezolvarea unor probleme, cum ar fi:
continuitatea lineară a amprentei, ștampilei sau timbrului sec; — urmele de violare privind modul de fixare a fotografiei;
— modificările pe care le prezintă scrisul ce completează actul de identitate referitoare la datele de identificare, semnalmentele, perioada de valabilitate, țara care le-a eliberat;
metodele și mijloacele folosite pentru falsificarea documentelor;
— scrisul inițial care a completat actul supus examinării.
Expertiza fotografiei de portret se dispune pentru a se stabili dacă fotografia de pe documentele de identitate reprezintă sau nu persoana care folosește actul respectiv.
Constatarea tehnico-științifică sau expertiza grafică vizează identificarea persoanelor care au completat scrisul depus pe documentele falsificate.
5) Verificarea și ridicarea de înscrisuri
Întrucât pentru dovedirea infracțiunii este necesar a se stabili repetabilitatea raporturilor sexuale, trebuie verificat cu atenție conținutul proceselor-verbale de contravenție, a cărților de imobil și registrelor de hoteluri, moteluri, campinguri unde făptuitorul s-a deplasat. in special, se vor efectua cercetări în cazinouri, ocazie cu care lucrătorii de la formațiunea de Combatere a Crimei Organizate vor colabora cu ofițerii de la formațiunea de
Combatere a Criminalității Economico-Financiare, care au aceste cazinouri ca obiective.
Toate aceste înscrisuri sau copii de pe acestea, se vor ridica și se vor anexa la dosarul cauzei.
De asemenea, se impune a se verifica la locul unde este încadrat făptuitorul: funcția pe care o deține, dacă mai lucrează sau care a fost perioada în care a lucrat, veniturile realizate.
6) Ascultarea martorilor
Persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.
in timpul cercetării, martorii pot fi stabiliți din rândul mai multor categorii de persoane, însă cea mai importantă grupare o constituie persoanele care au Intreținut relații sexuale cu făptuitoarea și persoana cu care aceasta a fost găsită.
inainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: „Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"
Prin ascultarea lor se urmărește lămurirea următoarelor probleme:
împrejurările în care a cunoscut pe făptuitor și de când 1-a cunoscut; — prin intermediul cui a cunoscut făptuitorul și ce s-a pretins;
unde a intreținut raporturi sexuale și în ce împrejurări;
ce sume de bani sau foloase i s-au pretins și ce a dat acestuia;
— persoane despre care cunosc că au Intreținut raporturi sexuale cu făptuitorul și ce foloase materiale li s-au pretins.
0 altă categorie de martori o formează persoanele care au văzut pe făptuitor în diferite localuri în compania mai multor persoane sau persoane care i-a gazduit. Ele pot furniza informații în legătură cu următoarele aspecte:
— dacă faptuitorul a fost văzut în mod frecvent cu mai multe persoane;
natura relațiilor existente între aceștia; — dacă faptuitorul lucrează și unde anume;
care este modul de viață pe care acesta îl duce;
ce lucruri, obiecte, valori a dobândit făptuitorul.
Mai trebuie precizat faptul că dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de
domiciliu ori de reședință ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea lui sau a altei persoane, martorului și se poate Tncuviința să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în fața organului judiciar.
Declarațiile martorului se consemnează în scris. Declarația scrisă se citește acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu oonținutul ei, o semnează pe fiecare pagină și la sfârșit. Când acesta nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune în declarația scrisă. De asemenea, declarația este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea martorului ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret când declarația a fost luată prin intermediul acestuia.
7) Ascultarea învinuitului sau inculpatului
Declarațille învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
1n legătură cu procedura ascultării învinuitului sau inculpatului trebuie subliniat faptul că, după ce este întrebat cu privire la datele de stare civilă, locul de muncă, antecedentele penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale, acestuia i se aduce la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declarație, organul de urmărire penală, înainte de a-1 asculta îi cere să dea o declarație, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.
În cazul infracțiunii de prostituție, prin ascultarea învinuitului sau inculpatului, trebuie să se lămurească următoarele chestiuni:
— dacă lucrează sau perioada în care a lucrat, în ce calitate, veniturile pe care le realizează din muncă;
ce mijloace de existență are;
— persoanele cu care a intreținut raporturi sexuale;
— împrejurările și condițiile în care a Intreținut raporturile sexuale cu fiecare persoană în parte;
procedeele folosite pentru recrutarea persoanelor în scopul de a Intreține raporturi sexuale;
212 1 Anghel Stoica
— cine îi recrutează persoanele;
— cine a recrutat-o pentru practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane, dacă și ce foloase a dat acestuia pentru faptul că a recrutat-o;
— locul unde a Intreținut raporturi sexuale, cine este gazda, dacă și ce foloase a dat acesteia pentru că și-a pus casa la dispoziție;
ce venituri a realizat prin intreținerea de raporturi sexuale ;
unde se află bunurile, valorile, sumele respective;
ce persoane mai intrețin raporturi sexuale în scopul procurării mijloacelor de existență.
Cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului în cazul infracțiunii de proxenetism trebuie să se lămurească în mod deosebit următoarele probleme;
natura activității ilicite desfășurate;
metode și mijloacele folosite;
persoanele pe care le-a recrutat, constrâns, determinat la practicarea prostituției; — foloasele obținute din activitatea ilicită desfășurată;
persoanele pe care le-a prezentat făptuitorilor infracțiunii de prostituție și modul de ademenire a acestora;
metodele și mijloacele folosite pentru traficarea prostituatelor (modul de scoatere din țară, documente folosite, mijloace de transport);
proxeneții străini cărora le livrează prostituate (date despre aceștia cât și despre barurile, discotecile, localurile pe care le dețin și în care urmează să Iucreze fetele traficate).
În ceea ce privește consemnarea declarațiilor, trebuie spus că se aplică aceeași procedură ca și la ascultarea martorului.
Capitolul V
FENOMENUL MIGRAȚIONIST LA FRONTIERELE ROMÂNIEI
1. România, de la țară de origine și tranzit la țară țintă a migrației ilegale
Respectarea drepturilor și libertăților omului a fost unul dintre dezideratele de după decembrie 1989 în România. Dorința firească de realizare rapidă a liberei circulații a persoanei în Europa și în lume, așa cum era prevăzut în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, a făcut ca în primele zile ale anului 1990 să se abroge unele dispoziții din Codul penal. Măsura „liberalizării" totale a frontierelor, a deschiderii largi a porților către lume, a facilitat fluxul din ce în ce mai mare, în țară, a unor infractori, binecunoscuți lumii interlope.
Migrația ilegală a fost și va rămâne o componentă a crimei organizate, aducătoare de profit ilicit.
Migrația ilegală generează o serie de pericole atât pentru statele Uniunii Europene, cât și pentru siguranța statului român, prin efectele perturbatoare asupra principalelor domenii ale societății românești: domeniul demografic, piața locurilor de muncă, întărirea economiei subterane, proliferarea criminalitătii și chiar infiltrarea unor persoane ce se ocupă cu acțiuni extremist-teroriste ori racolarea migranților (din cauza situației financiare critice) în activități de acest gen.
Vidul legislativ în materie a fost speculat de cetățenii străini, în special de origine afroasiatică, care pe fondul legislației din țările occidentale, privind acordarea vizelor, a determinat amplificarea acțiunilor rețelelor internaționale de trafic de persoane în România, constituind-o într-o adevărată placă turnantă. Încercările migrării unor cetățeni străini, prin crearea campusurilor de la București – Băneasa pentru cetățenii somalezi și de alte etnii, pentru care s-a încercat acordarea statutului de azilant, a favorizat și mai mult intensificarea fenomenului migraționist.
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane 379
Bibliografie:
Cursuri, monografii, lucrări de specialitate:
Cristian Florin POPESCU, Lumea în mișcare. Aspecte juridice și manageriale privind migrația, Editura Prouniversitaria, București, 2006;
Cristian Florin POPESCU, Drepturilor omului, migrația și azilul în spațiul european la început de secol )0(1, articol publicat în Revista de investigare a criminalității nr. 1/2012, Editura Universul Juridic, (ISSN 2247 – 9503), București, 2012;
loan DASCĂLU, George ȚICAL, Curs de Combaterea criminalității organizate, vol. 1 și 2, Editura Academica, 2001;
Gheorghe NISTOREANU, Vasile DOBRINOIU și colectivul, Drept Penal-partea specială, Editura Continent XX, București 1995;
lon SUCEAVĂ, Florian COMAN, Criminalitatea și organizațiile intemaționale, Editura Romcartexim, București, 1997;
loan LASCU, Incriminări privind traficul de persoane, Revista de drept penal nr. 3/2002;
Damian MICLEA, Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001;
loan MOLNAR și colectivul, Drept penal, partea generală, Editura Europa Nova, București, 1999;
N. NĂSTASE, George ȚICAL, Curs poliție judiciară, vol. 3, Editura MI, 2002;
Octavian BEJAN, Gheorghe BUTNARU, Traficul de ffințe umane, Material didactic, Editura Pontos, Chișinău, 2002;
lon P. FILIPESCU, Augustin FUEREA, Drept instituțional comunitar european, ediția a V-a, Editura Actami, București, 2000;
Augustin FUEREA, Manualul Uniunii Europene, ediția a IV-a revăzută și adaugită, Editura Universul Juridic, București, 2012;
Joel RIDEAU, Droit institutionnel de l'Union et des Communautes europennes, ediția a 3-a, L.G.DJ., Paris, 1999;
lon JINGA, Tratatul de la Lisabona: soluție sau etapa în reforma instituțională a Uniunii Europene, în Revista de Drept Comunitar nr. 1/2008;
Andreea Florina RADU, Tratatul de la Lisabona – Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, într-o formă revizuită, în Consilier European nr. 2/2008;
Constanța CĂLINOIU, Tratatul de la Lisabona – Un important succes al politicii de negocieri, în Pro Patria Lex nr. 1112007;
Tiberiu SAVU, Obiectivele și competențele Uniunii Europene consacrate de Tratatul de la Lisabona, în Revista de Drept Comunitar, nr. 1/20008;
Andrei POPESCU, Tratatul de la Lisabona-modificarea și reformarea Uniunii Europene, în Revista de Drept Comunitar, nr. 2/2008;
D. Trașca, M. M. Stoica, Tratatul de la Lisabona: motorul necesar pentru buna funcționare a vehiculului UE, în Revista de Drept Comunitar;
C. FIJNAUT, Tratatele Schengen și cooperarea europeană pe linie de polițieIn European Journal of Crime. Criminal Low and Criminal Justice;
Ghiorghi PRISĂCARU, istoria și evoluția Uniunii Europene, Editura Universității Suceava;
S. ȘERB, C. DRAGHICI, D. A. IGNAT, A. LACOB, Drept polițienesc și contravențional, Editura Tritonic, București, 2003;
George ANTONIU, Drept Penal European, Târgu-Jiu 2005;
lon NEAGU, Tratat de procedură penală, Editura Universul Juridic, 2010;
I. PITULESCU, P. ALBU, Crima organizată, I.G.P. 1993;
Jean PINATEL, La societe criminogene, Paris, Editura ColemanLevy, 1971;
Rusu VALERIU, Fluxuri migratorii, Editura All, București, 2001;
S. LĂZĂROIU, Monica ALEXANDRU, Who is next victim? Vulnerability of young Romanian women to trafficking in human beings, 10M, București, 2003;
Susan STAMPER, A comparison of Witness Protection: Bosnia and Herzegovina & The United States of America — To Develop a Victim Witness Coordination System for Victims of Trafficking in Bosnia and Herzegovina. August 2007 — un studiu finanțat de USAID și Misiunea OIM din BosniaHerțegovina;
Traficul de copii — România — Forma de lucru, Salvați Copiii, martie 2004;
D. TUDOR, Poliția în statul de drept. Teza de doctorat. Universitatea din București, Facultatea de drept. 1999.
380 Anghel Stoica
Acte normative interne:
O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009;
Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010;
Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, cu modificările și completările ulterioare.
Instrumente juridice internaționale:
Convenția Europol privind traficul de persoane; Decizia Consiliului din 6 aprilie 2009 privind "inființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (2009/371/JAI);
Convenția ONU pentru eliminarea traficului de persoane și exploatării prostituției altora (1949);
Convenția Adiționala a ONU privind abolirea sclaviei, comerțul cu sclavi și instituțiile și practicile similare sclaviei (1956);
Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde și proceduri pentru combaterea și prevenirea traficului de ființe umane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la data de 9 decembrie 2005;
Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a fost semnat la 18 aprilie 1951 în Paris, a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 și a expirat la 23 iulie 2002;
Tratatul de la Roma, de instituire a Comunității Economice Europene (CEE), semnat la Roma la 25 martie 1957, și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) a fost semnat, în același timp și cele două sunt, prin urmare, în comun cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma;
Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane J 381
Tratatul de fuziune, semnat la Bruxelles la 8 aprilie 1965 și intrat în vigoare începând cu 1 iulie 1967, care prevedea o Comisie unică și un Consiliu unic al apoi trei Comunități Europene;
Actul Unic European (SEA), semnat la Luxemburg și la Haga, și a intrat în vigoare la 1 iulie 1987, prevăzută pentru adaptările necesare pentru realizarea pieței interne;
Tratatul privind Uniunea Europeană, care a fost semnat la Maastricht la 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993;
Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, a intrat în vigoare la 1 mai 1999;
Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, a intrat în vigoare la 1 februarie 2003;
Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 și intrat în vigoare la 01.12.2009;
Convenția Europol privind traficul de persoane; Decizia Consiliului din 6 aprilie 2009 privind inființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (2009/371/JAI);
Declarația nr. 51 de la Conferința din anul 1996, cu privire la articolul 10 din Tratatul de la Amsterdam;
Convenția ONU pentru eliminarea traficului de persoane și exploatării prostituției altora (1949);
Convenția Adiționala a ONU privind abolirea sclaviei, comerțul cu sclavi și instituțiile și practicile similare sclaviei (1956);
Raportul explicativ al Secretariatului General al Consiliului privind simplificarea tratatelor comunitare, JOCE nr. 353 din 20 ianuarie 1997;
Raportul Comisiei pentru migrație, refugiați și populație – Subcomisia pentru sosirea pe scară largă a migranților ilegali, solicitanților de azil și a refugiaților țărmul sudic al Europei (Lampedusa – Italia) în urma vizitei din 23-24 mai 2011;
FRONTEX, analiza de risc anual (ARA), pentru 2012, publicată pe data de 19 aprilie 2012.
Sesiuni științifice, seminarii, analize, bilanțuri, mass-media etc.:
Seminar de instruire cu privire la investigarea pro-activă a cazurilor de trafic — activitate susținută de către ODIHR/OSCE, ținut la sediul ANITP în data de 31.03.2011;
382 I Anghel Stoica
Seminarii și sesiuni de lucru pe teme de combatere a migrației ilegale și traficului de persoane organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române;
Seminar privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, București, 2011;
Curs „Urmărire transfrontalieră", susținut de experți germani, desfășurat la Institutul de Studii pentru Ordine Publică al M.A.I., București, septembrie 2011.
Adrese siteuri:
http://eur-lex.europa.eu;
www.antitrafic.ro;
www.mai.gov.ro;
http://anitp.mai.gov.ro
www.consilium.europa.eu;
http://frontex.europa.eu.
http://www.avocatnet.ro
www.ziare.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Migratia Si Traficul de Persoane (ID: 118379)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.