Migratia Parintilor Si Educatia Copiilor

MIGRAȚIA PĂRINȚILOR

ȘI EDUCAȚIA COPIILOR

C U P R I N S

Argument

Capitolul I. FAMILIA INTRE CONCEPT SI REALITATE

Definiții și limite ale conceptului. Noțiuni introductive

1.1.Functii traditionale si moderne ale familiei

1.2.Roluri parentale,,egalitare”in educarea copilului

1.3.Copilul si familia.Comunicarea parinti-copii intre teoria atasamentului

si noua forma de neglijare: plecarea parintilor la munca in strainatate

1.4.Plecarea părinților în străinătate

1.4.1. Mediul scolar

1.4.2. Grupul de prieteni

1.4.3. Inadaptarea – eșecul școlar – devianța juvenilă

Capitolul II. EMIGRAREA ȘI EFECTELE EI

ASUPRA FAMILIEI ROMÂNESTI

II.1. Schimbarea socială

II.2. Populația si forța de muncă. Șomajul – schimbare socială

II.3. Emigrarea ca efect al schimbării sociale asupra grupurilor umane

II.4. Migrația masivă in strainătate , la muncă

II.5. Prosperitatea sau distrugerea valorilor familiei românesti ?

II.6 .Implicațiile migrației asupra copiilor rămași acasă

Capitolul III . PARTEA PRACTICĂ

Scopul și ociectivele

Formularea ipotezelor

Metodologie

Studiu de caz

Analiza datelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe :

Ghidul de interviu asupra autorităților

Fișa de observație participativă

A R G U M E N T

"Nu-i singur cine-i singur, e singur cine se simte singur…"

Îmi vine greu să scriu despre emigrare pentru că mulți dintre cei dragi sunt plecați, în căutarea unui loc de munca, în căutarea unei vieți mai bune, singura soluție în zilele astea, …. o evadare.

Dar oare ce-i determină pe oameni să plece "dincolo"? Poate țara asta "grozavă", care trece printr-o perioadă de tranziție care nu mai ia sfârșit, o perioadă de supraviețuire și înghițit în sec și la propriu și la figurat, poate speranța împlinirii unor idealuri și vise limitate aici sau poate simțul aventurii?

Istoria personală este legată de familia, cultura, societatea, țara, așezarea geografică, religia sau comunitatea în care s-au născut și au crescut. Binele nostru fizic este legat de binele țării în care trăim.

Contribuția noastră la dezvoltarea țarii se face prin bunăstarea creată din excelența serviciului oferit prin vocație (ca medic, profesor, sudor, zidar, contabil, casnică, etc), prin implicarea în asociații profesionale, organizații nonguvernamentale, orfelinate, cluburi, și prin participarea responsabilă la vot sau la conducerea administrativă și legislativă a țării.

Grija pentru familie implică atât a dori și urmări necontenit binele familiei, cât și a evita sau elimina sursele care îi produc suferința nejustificată. Siguranța fizică, hrana, căminul cald, asistența medicală adecvată, educația și echilibrul emoțional al familiei sunt obiective esențiale pentru un părinte.

Ființa umană este predispusă la realizarea unui vis întâlnit în general în toate societățile umane. Acest vis universal cuprinde cel puțin următoarele trei aspecte:

închegarea unei familii sănătoase din toate punctele de vedere

(excepție fac cei care nu se căsătoresc),

așezarea familiei într-o locuința decentă,

realizarea pe plan profesional (împlinirea chemării sau a vocației).

Mulți devin emigranți pentru că nu și-au putut realiza total sau parțial datoria sau visul uman în țara natală. Procesul prin care se analizează varianta emigrării implică o considerare atentă și o asumare responsabilă a consecințelor urmate de această decizie.

În primul rând, este afectată familia, iar apoi comunitatea în care trăim.

Familia ocupă primul loc în viața individului. Indiferent de vârstă, la diferențe mari de restul domeniilor, majoritatea tinerilor, maturilor sau vârstnicilor au menționat-o drept aspectul cel mai important în viața lor.

Prin plecarea unuia dintre părinți sau amândurora, copiii rămân în grija mătușilor, bunicilor sau chiar a vecinilor.

Teama de singurătate, dorul de părinți și șocurile psihice datorate neadaptării sunt principalele motive pentru care cei mai mulți dintre copiii rămași acasă, în urma emigrării părinților, ajung la secția de psihiatrie pediatrică, la secția de poliție… sau în cazuri extreme se sinucid.

Cât de radical se schimbă viața acestor copii, după plecarea părinților?

Cât de greu le este?

Cine îi ascultă atunci când au supărări sau îi corectează atunci când greșesc ?

Cine îi săruta seara înainte de culcare?

Cui le spun mamă și tată?

Mătușii?, Unchiului?, Fratelui?, Bunicilor sau Vecinului?

Cei mai mulți rămân în grija bunicilor, oameni bătrâni, măcinați de boli și deja „obosiți” pentru a o mai lua de la capăt cu educația altor copii. Alții ajung în grija unor rude îndepărtate, și nu sunt puțini cei care sunt dați în „custodia” vecinilor, care se obligă în schimbul banilor să mai dea o fugă pe la cei mici, lăsați de izbeliște prin gospodării sau între pereții apartamentelor.

„Plecarea părinților este un abandon mascat. Copiii au nevoie în primul rând de suport moral și apoi de unul financiar”, spune d-na dr. Paula Iliescu, medic specialist de pediatrie psihiatrică.

90% dintre copiii care ajung la psihiatrie sunt minori lăsați în grija bunicilor sau a altor rude.

Despre traumele acestor copii, lăsați singuri sau în grija altora, cei mai în măsură să povestească sunt medicii, profesorii, polițiștii, autoritățile, persoane care intra în contact cu ei într-un moment critic.

Conform unei statistici realizate in anul 2007, existau la nivel național 82.000 de copii lăsați singuri acasă.

La nivelul județului Neamț, există peste 6418 copii (conform declaratiilor reprezentantilor DGASPC Neamț) rămași acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.

Copiii rămași singuri suferă în primul rând de lipsa afecțiunii.

Efectele acestei situații se regăsesc în transformări negative în plan relațional, și în cel școlar. Copii excepționali, cu note de 9 si 10, au devenit copii problemă, îngroșând rândurile delicvenților.

Astfel de împrejurări modifică misiunea școlii, aceasta devenind nu doar o instituție complementară familiei, ci o instituție care preia rolul ei în educația și sprijinirea copiilor din familii dezintegrate.

Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschiderea și flexibilitatea strategiilor didactice către un parteneriat educațional. Implicarea, ca agenți ai educației, a diferitelor instituții și persoane din comunitate dezvoltă în prezent o imagine complexă și dinamică a influențelor educaționale. Fiecare instituție poate contribui la formare și instruire prin modalități de sprijin și colaborare indirecte și directe. Instituțiile din comunitate care pot fi antrenate în parteneriatul educațional cu școala sunt:

Administrația publică locală (primarul, consiliul local, funcționarii publici), caracterizată ca unul dintre cei mai importanți actori comunitari, deoarece:

·    este responsabilă de serviciile de educație, sănătate etc.;

·    deține un buget constituit din contribuțiile membrilor comunității, care îi oferă o posibilitate mai mare de soluționare a problemelor locale;

·    cunoaște cel mai bine oamenii și evenimentele din comunitate.

Acțiunile administrației publice locale ar trebui îndreptate spre prevenirea apariției unei astfel de categorii de copii. Acest lucru ar putea fi realizat prin conlucrarea cu părinții ce doresc să plece peste hotare, instituind tutela asupra copiilor, protejându-i astfel de multitudinea problemelor cu care se confruntă ulterior.

Succesul implicării administrației publice locale în susținerea copiilor din familiile dezintegrate depinde de gradul de deschidere spre colaborare și cooperare cu ceilalți actori comunitari.

Agenții economici (atât individual, cât și în colaborare cu alți actori comunitari) sunt în stare să acorde sprijin material sau suport în soluționarea unor probleme, oferind burse, premii în scopul motivării spre o înaltă reușită școlară. De asemenea, agenții economici pot organiza diferite activități cultural-educative pentru copiii din familii dezintegrate.

Organizațiile nonguvernamentale pot interveni în cele mai diferite domenii ale vieții comunitare, acoperind diverse sfere cum ar fi cultura, educația, protecția mediului ambiant etc.

Realizarea unor activități cu caracter educativ, de petrecere a timpului liber, ar constitui un factor valoros în formarea tinerei generații.

Capitolul I . FAMILIA ÎNTRE CONCEPT ȘI REALITATE

Definiții și limite ale conceptului. Noțiuni introductive

Termenul de familie are multiple abordări și sensuri complexe.

Definirea familiei, ipotetic vorbind , pentru că nu există o definiție unanim acceptată, se referă la grupul format printr-o căsătorie recunoscută social și legal.

Sociologic, familia se referă la grupul de indivizi, între care se stabilesc relații de căsătorie, filiație sau rudenie. Aceștia au în comun o viață socială, aspirații și sentimente de afecțiune.

În sens juridic familia înseamnă grupul, care este legat printr-un act juridic de căsătorie, sau înfiere, între ai cărei membri se stabilesc drepturi și obligații reglementate prin lege.

În ambele perspective familia are calitatea de grup social primar care dezvoltă relații. Deosebirea dintre cele două abordări se produce atunci când se analizează aceste relații după “gradul lor de reglementare” (Mihăilescu, p.123).

Din punct de vedere psihologic, definirea familiei se referă la modul în care individul își înțelege rostul în această lume – acela de întemeiere a unei familii, implicând susținerea afectivă a relației din cuplu.

Relații de familie se stabilesc între următorii membri:

Soți – ca rezultat al căsătoriei,

Ascendenți și descendenți – ca rezultat al procreării,

Descendenți – referindu-ne la frați

Bunici – nepoți, socri – gineri.

Unul dintre cele mai importante sensuri , este cel de “forma de comunitate umană, care asigură perpetuarea speciei umane, evoluția și continuitatea vieții sociale”.(Voinea, p 5)

Familia constituie uniul educațional cu școala sunt:

Administrația publică locală (primarul, consiliul local, funcționarii publici), caracterizată ca unul dintre cei mai importanți actori comunitari, deoarece:

·    este responsabilă de serviciile de educație, sănătate etc.;

·    deține un buget constituit din contribuțiile membrilor comunității, care îi oferă o posibilitate mai mare de soluționare a problemelor locale;

·    cunoaște cel mai bine oamenii și evenimentele din comunitate.

Acțiunile administrației publice locale ar trebui îndreptate spre prevenirea apariției unei astfel de categorii de copii. Acest lucru ar putea fi realizat prin conlucrarea cu părinții ce doresc să plece peste hotare, instituind tutela asupra copiilor, protejându-i astfel de multitudinea problemelor cu care se confruntă ulterior.

Succesul implicării administrației publice locale în susținerea copiilor din familiile dezintegrate depinde de gradul de deschidere spre colaborare și cooperare cu ceilalți actori comunitari.

Agenții economici (atât individual, cât și în colaborare cu alți actori comunitari) sunt în stare să acorde sprijin material sau suport în soluționarea unor probleme, oferind burse, premii în scopul motivării spre o înaltă reușită școlară. De asemenea, agenții economici pot organiza diferite activități cultural-educative pentru copiii din familii dezintegrate.

Organizațiile nonguvernamentale pot interveni în cele mai diferite domenii ale vieții comunitare, acoperind diverse sfere cum ar fi cultura, educația, protecția mediului ambiant etc.

Realizarea unor activități cu caracter educativ, de petrecere a timpului liber, ar constitui un factor valoros în formarea tinerei generații.

Capitolul I . FAMILIA ÎNTRE CONCEPT ȘI REALITATE

Definiții și limite ale conceptului. Noțiuni introductive

Termenul de familie are multiple abordări și sensuri complexe.

Definirea familiei, ipotetic vorbind , pentru că nu există o definiție unanim acceptată, se referă la grupul format printr-o căsătorie recunoscută social și legal.

Sociologic, familia se referă la grupul de indivizi, între care se stabilesc relații de căsătorie, filiație sau rudenie. Aceștia au în comun o viață socială, aspirații și sentimente de afecțiune.

În sens juridic familia înseamnă grupul, care este legat printr-un act juridic de căsătorie, sau înfiere, între ai cărei membri se stabilesc drepturi și obligații reglementate prin lege.

În ambele perspective familia are calitatea de grup social primar care dezvoltă relații. Deosebirea dintre cele două abordări se produce atunci când se analizează aceste relații după “gradul lor de reglementare” (Mihăilescu, p.123).

Din punct de vedere psihologic, definirea familiei se referă la modul în care individul își înțelege rostul în această lume – acela de întemeiere a unei familii, implicând susținerea afectivă a relației din cuplu.

Relații de familie se stabilesc între următorii membri:

Soți – ca rezultat al căsătoriei,

Ascendenți și descendenți – ca rezultat al procreării,

Descendenți – referindu-ne la frați

Bunici – nepoți, socri – gineri.

Unul dintre cele mai importante sensuri , este cel de “forma de comunitate umană, care asigură perpetuarea speciei umane, evoluția și continuitatea vieții sociale”.(Voinea, p 5)

Familia constituie unitatea fundamentală a societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea copilului. Relațiile sociale și biologice ce se stabilesc între membrii ei, au ca scop pregătirea unei generații viitoare sănătoase și educate, care să contribuie la dezvoltarea societății.

Întrebarea este următoarea: Familia schimbă societatea sau invers ?.

Familiile din societățile contemporane, au suferit în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările care au intervenit în interiorul ei sunt atât de importante, încât termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el referindu-se astăzi la realități diferite de cele ale generațiilor precedente.

I.1. Funcții tradiționale și moderne ale familiei

În lucrările științifice, întâlnim ideea conform căreia familia este cea mai fidelă posesoare a tradițiilor și valorilor naționale. Ea este una dintre cele mai conservatoare segmente ale societății – în sensul bun al cuvântului. Contrar acestor opinii, familia este “barometrul” tuturor schimbărilor sociale. Ca rezultat familia a devenit tot mai sensibilă la toate transformările petrecute in societate.

Debutul secolului XX marchează începutul extinderii și generalizării sistemului familiei nucleare. Familia, a devenit în prezent din ce în ce mai mult singulară.

Una din funcțiile tradiționale, cea de îngrijire a vârstnicilor este pe cale de dispariție, iar funcția de socializare a copiilor, este împărțită cu alte instituții sociale.

Schimbarea statusului social a femeii prin implicarea ei in activitățile profesionale extrafamiliale determină noi structuri ale raporturilor dintre cei doi parteneri, în sensul, redefinirii acestora.

Copilul ocupă acum un rol central, altădată nefiind atât de central, reprezintă un fapt ce conduce la rândul său la stabilirea de noi relații între părinți, pe de o parte (de exemplu, redistribuirea responsabilităților în educație și îngrijirea copiilor), iar pe de altă parte, la noi raporturi între părinți și copii. Familia devine din ce în ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca reacție la condițiile stresante ale mediului exterior.

Deci, familia și-a pierdut mult din caracterul ei de instituție socială.

Această nouă perspectivă a indus schimbări majore la nivelul funcțiilor familiale, deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact și asupra celorlalte.

Deci, vom relata distribuția rolurilor familiei in funcție de cele două concepte: tradițional și modern, prin studierea evoluției rolurilor familiale ale soției și soțului. Vom lua în considerare și care sunt factorii care contribuie la distribuția rolurilor.

Pornim de la ideea că trăim în cadrul structurilor familiale, într-un sistem de relații sociale. Cele mai importante relații sunt cele stabilite în familie, întrucât acestea sunt primare și definitorii pentru personalitatea individului.

Familia tradițională nu era un grup concret delimitat de comunitatea locală din care făcea parte. Legăturile cu comunitatea și cu alte rude erau puternice. Familia era sigura unitatea fundamentală de producție, educa copiii, îngrijea și respecta bătrânii. Relația de rudenie oferea un avantaj în plus – nu putea fi luată – indiferent de situația în care ajungea individul.

Căsătoria, nunta, nașterea unui copil, înmormântarea, erau evenimente ale comunității și mai puțin ale familiei. Căsătoria era planificată, conform intereselor părinților, ale rudelor sau ale comunității.

Casa familiei nu era un loc intim și liniștit pentru membrii acesteia, reprezentând un loc în care se puneau la punct schimburi economice.

Tatăl sau mama însemnau în primul rând cel care îndeplinea rolurile cheie ale căminului. Rolul tatălui se lega de munca, el fiind cel care deținea puterea asupra resurselor familiei materiale – pământ, animale, utilaje – sau umane: soție, copii.

Rolul mamei se referea la maternitate – aducerea pe lume a copiilor – și la munca în casă : îngrijirea copiilor, hrană, curățenie.

Educația copiilor de realiza mai puțin în familie și mai mult în comunitate.

Învățarea socială se făcea “ prin participarea copiilor la activități (muncă, sărbători..) iar raporturile copiilor cu genitorii erau nesemnificative”(Stănciulescu , p.31)

Familia nu efectua și nu controla educația copilului. Acesta trebuia îngrijit, hrănit și învățat o meserie, conform unei scheme de viață transmisă din generație în generație.

Familia a suferit modificări profunde în relațiile dintre membrii ei. S-a trecut de la familia tradițională la cea modernă. Au avut loc schimbări în cadrul funcțiilor familiei și în distribuirea rolurilor conjugale. Soțul nu mai este considerat singurul care contribuie la bugetul familial. Soția în ziua de astăzi are grija nu numai de familie dar mai este încadrată în câmpul muncii.

Distribuirea rolurilor conjugale în cadrul familiei se face în strânsă concordanță cu sistemul de valori si nivelul de instruire al membrilor acesteia.

Familia modernă se caracterizează printr-o accentuată flexibilitate a structurii de autoritate și putere. Nu mai există un model unic, dominant, în care bărbatul decide, atât în privința hotărârilor care vizează viața conjugală, cât și a celor care privesc relația parentală, așa cum se întâmplă în tradițional. Relația modernă surprinde reciprocitatea puterii si autorității, pe diferite nivele și în diferite intensități.

Plecând de la aceste considerente și analizând actualele tendințe, ca o alternativă la aceste stiluri de viată, putem aprecia că, în viitor, valoarea centrală ar fi individualitatea, susținută de competiție, nonconformism, singurătate.

I. Mihăilescu si M. Voinea consideră că familia și-a pierdut mult din caracterul ei de instituție socială, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea funcțiilor  pe care societatea le atribuie instituției familiale.

Această perspectivă a favorizat schimbări majore la nivelul funcțiilor familiale, deoarece perturbările  manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct și asupra celorlalte.

Astfel, în continuare vom prezenta schimbările ce au antrenat fiecare funcție în parte.

Funcția economică

În societățile tradiționale funcția economică – componenta productivă a acesteea era foarte importantă, pentru că asigura majoritatea celor necesare traiului.

Organizarea resurselor se facea în așafel încât familia să depindă cât mai putin de exterior. Tot prin funcția economică se făcea și o „profesionalizare” a copiilor, care moșteneau profesiile părinților, mobilitatea socială și profesională fiind foarte redusă.

Prin trecerea de la familia extinsă la cea nucleară sau la alte forme atipice ale ei, s-au reformulat componentele funcției economice constatându-se că aceasta a devenit dintr-o „unitate”de producție una de consum. Transformările în sens economic, în interiorul familiei au loc atât în ceea ce privește producerea de bunuri, cât și în administrarea bugetului de venituri și cheltuieli.

Familia nu mai este o unitate productivă suficientă, membrii ei fiind dependenți de venituri câștigate din afara gospodăriei. Apoi, s-a redimensionat și componenta privind pregătirea profesională a descendenților. Transmiterea ocupațiilor de la părinți la copii se întâlnește din ce în ce mai rar. Aceasta se întâmplă datorită deplasării locului de muncă al individului din interiorul familiei în exterior, în intreprinderi și servicii sociale.

Astfel, familia contemporană este caracterizată printr-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit și/sau cheltuielilor exagerate într-o anumită direcție, de obicei, cheltuieli pentru subzistență.

Se constată înființarea unui așanumit “patrimoniu…folosit în comun de membrii familiei și este transferat copiilor (parțial când aceștia se căsătoresc și în totalitate în urma decesului părinților). Deși activitatea economică se desfășoară predominant în afara familiei (gospodăriei), extinderea și transmiterea patrimoniului continuă să reprezinte o componentă importantă a funcției economice a familiei”.(Mihăilescu, p .164)

Acest patrimoniu al familiei reprezintă și o sursă de venit pentru perioadele dificile prin care trece vreun membru al familiei – ex. șomajul – fiind ca un colac de salvare, dar nu este inepuizabil.

Standardul economic redus este reprezentat de:

Șomaj

Venituri reduse

Lipsa locuinței proprii

Slabă dotare a locuinței

Nedeținerea automobilului

Datorită apariției șomajului, a apărut și fenomenul emigrării – ca modalitate de satisfacere a nevoilor economice ale familiei în afara granițelor țării, în condițiile pierderii locului de muncă a unuia dintre membrii familiei sau a amâdorura.

Funcția de socializare

Această funcție a fost afectată și ea de mutațiile lumii contemporane.

Socializarea își pune o amprentă puternică asupra personalității individului.

Acest proces este influențat atât de factori personali, cât și de cei de mediu dar, și de cei culturali .

Socializând, individul interacționează social și acumulează cunoștințe, valori, atitudini și comportamentele necesare participării la viața socială.

Integrarea familiei în mediul social este foarte importantă pentru stabilitatea ei.

Integrarea într-un mediu social convențional (de exemplu vizitele în familia lărgită cel puțin săptămânal) are o influență pozitivă asupra stabilității familiei. Sunt esențiale și bunele relații cu familiile de origine (mai ales cu socrii).

De asemenea, un rol benefic îl are viața socială comună a membrilor familiei (activități comune, timp liber petrecut în comun, prieteni comuni).

Indiferent de mediile cu care socializează, și care nu sunt în totalitate pozitive, individul moștenește din familie, un bagaj cultural, transmis din generație în generație.

În primii ani de viață, copilul intră în contact direct cu elementele de bază ale socializării – norme, valori – , prin intermediul limbajului. Aceasta este socializarea primară, în care el primește informațiile esențiale, dar își dezvoltă și creativitatea și capacitatea psihologică pentru a putea răzbate în lumea exterioară familiei.

Copilul învață acum, că indivizii au interese, dorințe și obiceiuri, de care partenerul de socializare trebuie să țină întotdeauna cont.

Fără socializare societatea nu ar putea supraviețui și oamenii nu s-ar putea integra social.

În procesul de socializare se disting trei nivele: familia, școala, și un alt nivel superior orientat spre atingerea unor idealuri profesionale elevate.(Voinea)

În orașe, față de sate, relațiile sociale sunt slabe, oamenii se cunosc mai putin între ei, deși majoritatea locuiesc în imediata apropiere, în același bloc nu știu nimic unul despre altul.

Sistemul școlar creat a înlocuit, în mare măsura, procesul instructiv-educativ al comunității și familiei.

În acest caz, putem aminti faptul că părinții nu mai pot asigura transmiterea de cunoștințe copiilor lor. Ei nu le mai pot satisface nevoia de instrucție la standardul exigențelor actuale.

În altă ordine de idei, lucrând în afara familiei, de multe ori chiar plecați peste hotare, părinții sunt mai puțin timp împreuna cu copiii. Iar copiii sunt duși – de la cele mai fragede vârste în instituții specializate (creșe, grădinițe), sau sunt lăsați în grija bunicilor, rudelor, prietenilor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi condiții necesare dezvoltării normale a copilului. Astfel, părinții nu numai că nu dispun de timpul necesar realizării unei socializări firești dar, de multe ori, nici nu realizează necesitatea acțiunilor educative.

“Procesul de socializare este unul extrem de important, el fiind desfășurat pe întreaga durată de viață a individului, oferindu-i acestuia șansa formării sale sociale, a dobândirii echilibrului emoțional, a menținerii integrității personalității și a integrării sale în viața socială.”(Voinea, p.69)

Funcția de solidaritate familială

Prin această funcție între membrii familiei se stabilește acea coeziune, care-i poate face indestructibili în fața greutăților vieții.

Cei doi soți trebuie să învețe să-și cultive prieteni comuni, să fie angrenați în activități comune, să-și petreacă timpul liber împreună, să se dedice copilului și căminului lor.

Ceea ce este cel mai important, ei trebuie să învețe să comunice într-un mod deschis, total și eficient, atât între ei cât cu copilul lor, să-și împărtășească toate motivele de satisfacție și insatisfacție din toate domeniile vieții.

Familiile în care atașamentul este profund, care sunt sigure de soliditatea legăturii lor, cunosc sentimente diferite față de familiile în care atașamentul reciproc este slab și în care soții au tendința de a se jigni unul pe altul.

Dragostea dintre membrii familiei este concretizată în asigurarea unui climat de încredere, protecției și atașament sigur, valori care se vor imprima și asupra copilului, acesta facându-și din familia sa un model de urmat în viață.

În ceea ce privește copiii, toate studiile indică o corelație pozitivă între numărul lor și stabilitatea cuplului.

Cu cât familia de origine a fost mai armonioasă, cu atât cadrul familial prezent este mai stabil.

Indicatorii armoniei familiei de origine:

Grad de conflict redus între părinți

Grad de conflict redus între individ și părinții săi

Grad ridicat de iubire între părinți

Grad ridicat de iubire întreindivid și părinții săi

Autocaracterizarea copilăriei ca «fericită»

Părinți nedivorțați

Dificultățile conjugale actuale sunt puse pe seama dificultăților emoționale trăite în copilărie.(Voinea)

În familia în care copii sunt lipsiți de dragoste părintească, se formează copii timizi, instabili, interiorizați și complexați, în timp ce la polul opus reacțiile exagerate ale părinților în acest sens formează copii răsfățați și lipsiți de voință.

Mediul familial pozitiv favorizează îndeplinirea tuturor funcțiilor cuplului conjugal și familial la cote înalte de eficiență. Aici, “în sânul familiei”, individul este așteptat, preferat, înțeles, prețuit, respectat, îi este cerută părerea, sfatul, opinia și dacă toate acestea la un loc devin factori motivaționali, vor duce la creșterea gradului de integrare a comportamentului său în viața și activitatea familială și totodată, la sporirea unității și coeziunii grupului familial. (Stănciulescu)

“Forțele familiale centrizate” vor atrage din ce în ce mai mult pe fiecare membru al familiei, astfel încât va crește gradul de stabilitate și funcționalitate a unității familiale.

Diminuarea acestei funcții se datorează unui complex de factori ca emanciparea femeii, diviziunea modernă a rolurilor în cadrul familie și în special, mobilității sociale, mobilitate ce face ca locul de muncă să difere de cel rezidențial. (Stănciulescu, p.94)

Aceasta nu face decât să influențeze negativ solidaritatea familială, care este măcinată de separarea fizică și afectivă existentă între membrii familiei.

Același lucru se întâmplă și cu relația parentală, din cauza adâncirii diferențelor dintre modelele culturale aparținând diferitelor generații .

Dacă până acum locul de muncă era pe plan local, acum odată cu schimbările de pe piața muncii, cu efecte negative și asupra celorlalte funcții, locul de muncă poate fi peste hotarele țării.

Depărtarea și lipsa îndelungată din familie a migrantului/migranților contribuie foarte mult la deteriorarea acestei funcții. Lipsa unui membru din familie îi încarcă pe ceilalți de suprasarcini, care nu pot fi îndeplinite corespunzător. Chiar și așa ei nu pot face ca familia să funcționeze în mod normal, intervenind neglijarea în toate formele ei.

Funcția sexuală și reproductivă

Ca și celelalte funcții, funcția sexuală a cunoscut importante schimbări. A început să se acorde o tot mai mare importanță performanțelor sexuale. Niciodată nu s-a discutat ca acum despre "satisfacție sexuală", "apetit sexual" etc. Importanța acordată acestor aspecte face ca indivizii să adopte o serie de comportamente ce cad de multe ori, în cele două extreme (dorința de a poseda versus inhibiția sau teama de a nu fi destul de "bun sau bună" în actul sexual). Aceste componente sunt, de regulă, "vinovate" de satisfacția sau insatisfacția indivizilor față de relația de cuplu, de însăși continuitatea și viabilitatea mariajului.

  De asemenea nu putem ignora faptul că, într-o perioada relativ scurtă de timp, s-a trecut de la familia extinsă, din punct de vedere numeric, la cea restrânsă. Numărul de copii a scăzut continuu, ajungându-se la 1-2 copii de familie în societatea contemporană, conturându-se tot mai clar tendința cuplurilor de a renunța la copii și de a trece la un alt mod de viață – "familia axată pe adulți".

Tabelul 1

(Rughiniș, p. 31)

Din cele relatate mai sus, se observă că toate funcțiile au fost afectate, într-o măsura mai mare sau mai mică. Este firesc să fie așa, deoarece perturbările ce se manifestă într-o funcție își găsesc rezonanță și în celelalte. Diferența între societăți rezidă tocmai în intensitatea și profunzimea acestor modificări, ce se manifestă diferit, în funcție de o serie de factori: caracterul totalitar sau democratic al societății, nivelul economic de dezvoltare, legislația etc. Oricum, se constată că acest val al redimensionării și revitalizării funcțiilor familiei a devenit în ultima vreme tot mai accentuat.

Plecarea unei persoane, fie și temporar, pentru a munci în străinătate reprezintă în mod implicit o restructurare a funcțiilor pe care le îndeplinesc celelalte persoane din familia celui plecat.

Dacă munca în străinătate poate fi considerată o strategie de optimizare a funcției economice la nivelul familiei și poate determina o îmbunătățire a nivelului de trai al celor rămași acasă, ce se întâmplă însă cu celelalte roluri pe care migrantul le juca în cadrul gospodăriei?

Rolurile legate de afectivitate, sexualitate, dar și cele educaționale și de control pe care migrantul le îndeplinea înainte de a pleca din gospodărie rămân neîndeplinite sau sunt preluate de altcineva rămas acasă. Astfel este de așteptat să apară anumite disfuncționalități în cadrul familiei, începând de exemplu de la apariția unor neînțelegeri mai mici sau mai mari în cadrul cuplului sau între membrii rămași acasă și până la o dezvoltare necorespunzătoare psihică și fizică a unui copil al cărui părinte/părinți sunt plecați în străinătate sau chiar divorț.

I.2. Roluri parentale ” egalitare „ în educarea copilului

Modul în care familia își satisface funcțiile specifice într-o societate este influențată de o serie de factori sociali cum ar fi:

caracterul democratic al societății

dezvoltarea economică

nivelul de educație

legislația și politicile sociale.

Acestora, li se alatură forma legală a familiei, dimensiunea ei, diviziunea rolurilor și autorității.(Voinea, p.46)

Munca ambilor soți a determinat “împrumutarea” din rolurile tradiționale, stabilite în interiorul familiei, nu mai există exclusivitatea tatălui de a asigura siguranța economică a familiei și a mamei de a se ocupa strict numai de educarea copiilor, acum mama contribuie la bunăstarea economică a familiei și tatăl se implică în educarea copilului.

Totuși chiar dacă societatea modernă a promovat egalitatea între soți, pe planul educării copilului, se observă mari diferențe între modelul tatălui și al mamei.

Mamele reprezintă o constantă în educarea copilului, încă de la naștere, implicându-se afectiv și oferindu-i acestuia sprijin emoțional .

“Tații intervin direct în reglarea comportamentului copilului de două ori mai puțin decât mamele, iar atunci când o fac intervenția lor este este mai mult normativă, constând în a comenta, în a impune, a permite sau a interzice o activitate, a explica principii morale. Puțini sunt cei care urmăresc efectiv și sistematic activitatea copilului și o susțin emoțional.

La fel se întâmplă și în domeniul comunicării, copiii comunică mai bine cu mamele și chiar mai profund, compensând astfel insuficienta relaționare cu tatăl pe acest plan.

Un deficit de comunicare cu mama, nu ar putea fi însă compensat de tată,

concluzionându-se astfel că rolul patern este mai curând unul secundar, iar rolul matern unul foarte cuprinzător „(Stănciulescu, p.130)

Nu putem spune totuși ca tații nu relaționeaza bine cu copiii lor. Deși „ în primii ani de viață, copiii trăiesc în principal cu mama, care reprezintă afecțiunea și autoritatea, la o anumită vârstă- băieții, se vor detașa de mamă și se vor apropia de tată, printr-un mecanism de identificare. Fetele realizează identificarea fără a se detașa de mama lor.”(Mihăilescu, p.88)

Un copil învață despre interacțiunile umane în familia sa, însușindu-și comportamentele părinților săi, care trebuie să direcționeze educarea copilului în sensul socializării acestuia .

„Familia deține un loc central în construcția unor identități individualizate, iar raporturile conjugale și parentale joacă un rol <revelator> al identității latente a fiecăruia dintre membri.”(Stănciulescu, p.134)

În mod clar totuși o amprentă semnificativă în relaționarea părinților cu copilul o are statusul profesional al acestora. Astfel, s-a remarcat că în familiile în care se observă o stabilitate profesională, a veniturilor ca și a relațiilor sociale , copiii se orientează spre activități destul de complexe, cu proiecte destul de îndrăznețe.

Din acest punct de vedere s-au găsit o serie de factori de risc, care influențează personalitatea, pe care i-am clasificat în factori economici și sociali, factori care țin de structura familială și factori care privesc nivelul educativ al familiei. S-a constatat că de cele mai multe ori, carențele afective generate în special de deficiențele de tip familial pot determina instalarea unor frustrări, care la rândul lor, conduc la nivele înalte de agresivitate.

Aceste deficiențe, “destul de frecvente întâlnite în perioada pe care o traversăm, sunt situații care comportă grave riscuri în educația copiilor”, care pot conduce la apariția unor comportamente deviante .(Albu, p.48)

O serie de disfuncționalități familiale generatoare de devieri comportamentale la copil sunt: atitudinea familială hiperprotectoare, atitudinea familială indiferentă, părinții „demisionari” (mereu ocupați sau plecați de acasă), atitudinea hiperautoritară a părinților, ș.a.

În concluzie, familia este factorul cel mai important în desfășurarea procesului socializării primare, socializare ce determină profund comportamentul social a fiecărui individ.

I.3. Copilul și familia. Teoria atașamentului. Noua formă de neglijare : plecarea părinților la muncă în străinătate

Copilul ca ființă este rezultatul interacționării genetice ale părinților săi. Moștenirea sa biologică reprezentând doar o parte din totul viitoarei sale personalități.

Personalitatea copilului, viitor adult va fi unică, fiind influențată de zestrea sa genetică, mediul fizic și cultural în care se dezvoltă, interacțiunile cu grupul în mijlocul căruia trăiește și propria sa experiență de viață. Cercetările în domeniu au demonstrat că ereditatea are un rol foarte important în determinarea unor trăsături de personalitate cum ar fi inteligența și mai puțin important în determinarea altora precum: sociabilitatea, impulsivitatea, atitudinile, interesele, s.a.(Mihăilescu, p .79)

Foarte important însă în formarea personalității este modelul pe care copilul și-l alege, ca fiind demn de urmat în viață. În general acest model este cel al tatălui sau al mamei, părintele care-l impresionează cel mai mult cu propria-i personalitate.

J.S. Bruner consideră comportamentul uman ca fiind o consecință a tipului de copilărie: familia este un fel de <cooperativă de sentimente>, capabilă să <îndulcească > pentru fiecare membru în parte loviturile mai grele ale vieții. (Bruner, în Șoitu, Vrăjmaș, Păun, p.9)

Cei mai mulți dintre părinți nu au avut parte de o educație în care să se cultive exprimarea liberă a sentimentelor, însă acest lucru nu trebuie să împiedice comunicarea liberă și manifestările cât mai afectuoase cu cei mici.

În familie, copilul își va găsi cadrul de dezvoltare și valorizare individuală, datorită afectivității existente între membrii acesteia.

Chiar din primele luni de viață, copilul are nevoie să-și formeze un atașament stabil față de persoanele care oferă dragoste și îngrijire.

Atașamentul reprezintă apropierea preferențială și aproape inconștientă a unei persoane față de alta.

În mod normal atașamentul ar trebui să reziste toată viața, dar copilul evoluează, își formează o conștiință de sine, individualitate proprie, ceea ce conduce la modificari în modul de manifestare atașamentului.

“Formarea legăturilor de atașament reprezintă o caracteristică foarte importantă pentru legăturile de familie…Experiențele trăite în copilăria timpurie au o importanță maximă în formarea personalității copilului.

În aceste momente copilul chiar are această competență de a–și forma atașamentul cât mai stabil față de mama sa, preferând s-o privească în față doar pe ea, recunoscându-i vocea dintre altele și chiar diferențiind gustul laptelui mamei sale, în comparație cu altul. ” (Roth – Szomoskozi , p.154)

Forma pură a atașamentului o găsim numai la copii. Ei își exteriorizează liber și sincer sentimentele și trec cu ușurință de la o stare la alta- de la pedepse la iertări.

Relația de atașament are menirea de a proteja o persoană mai slabă, fiind un mecanism de protecție. (Miftode, p.212)

De fapt „părinții și copilul sunt programați biologic să devină atașași unul de celălalt”(David Howe, în Vasile Miftode, p.213), ajutându-l pe copil în urmatoarele acțiuni:

să se dezvolte armonios, atingând limita maximă a posibilitătilor sale fizice și psihice , și să utilizeze o gândire logică în toate acțiunile sale;

să-și dezvolte propria personalitate, afirmându-și conștiința de sine , devenind astfel încrezător în sine;

să relaționeze și coopereze cu ceilalți oameni, dezvoltând astfel viitoare colaborări, benefice evoluției sale.

“În funcție de natura bazei de atașament existentă există și se manifestă trei tipuri de atașament:

sigure, când copilul simte o protecție puternică și defintivă, asigurată de o dragoste permanentă a părinților, dragoste, care îndepărtează orice stres, tristețe sau nesiguranță și care dezvoltă curajul copilului în explorarea lumii;

nesigure sau anxioase, când copilul nu este sigur de sentimentele părinților, situație alimentată tocmai de compotamentul ambivalent, contradictoriu, șovăielnic al părinților față de proprii copii.

foarte nesigure sau ambivelente, datorită lipsei unei relații normale între părinți și copii și îndeosebi lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească, în perioada cea mai importantă din acest punct de vedere : primul an de viață, care este anul formării atașamentului față de adulții cei mai apropiați (părinți, bunici, alte rude, …în funcție de situația familială a copilului respectiv). (Miftode, p. 215 – 216)

Am citat teoria atașamentului în varianta lui Vasile Miftode pentru că explică detaliat cât de importantă este afecțiunea părintească în formarea viitorului adult.

În formarea sa ca viitor adult, copilul are nevoie de prezența și dragostea necondiționată a ambilor părinți, pentru că împreună cu aceștia formează o familie.

În cazul nostru prin plecarea unui părinte în străinătate se formează un fel de familie pseudomonoparentală. Multe din acest tip de aranjamente ajung de-a dreptul familii monoparentale, pentru că în cele mai multe cazuri se ajunge la divorțul părinților, deja desparțiți.

Părintele rămas singur, se poate simți depășit de responsabilitatea de a îngriji copiii, de a-și menține slujba și de a suporta cheltuielile familiei. Finanțele de reduc drastic, ca și timpul petrecut cu copiii.

Apare fenomenul neglijării.

“Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică precum și limitarea accesului la educație”( Luca, Gulei, p.9)

Specialiștii în domeniu, psihologi și asistenți sociali, apreciază ca fiind neglijare atunci când persoana, care răspunde de un copil nu întreprinde acțiunile necesare unei bune dezvoltări a acestuia, putând să-l pună în pericol prin ignorarea nevoilor sale vitale existențiale.

Consecințele neglijării copilului :

atitudine indiferentă sau timiditate excesivă, datorată neîncrederii în forțele proprii,

incapacitate de a-și organiza timpul,

lipsa curiozității vârstei,

tulburări de atenție,

frustrare,

copilul nu este dispus sa invețe, nu are aspirații de viitor,

are dificultăți de adaptare

este predispus la comiterea actelor antisociale , pentru a compensa frustrările suferite, deci este disponibil socializării cu grupurile delicvente,

consum de droguri și alcool

fuga de acasă

absenteism școlar

însușirea defectuoasă a normelor etico-morale.(Luca, Gulei)

Copiii neglijați de părinții plecați la muncă în străinătate sunt triști și sunt dezorientați, datorită faptului că nu beneficiază de afectivitatea ambilor părinți. Tot din această cauză ei vor avea dificultăți în alegerea unui model de urmat în viață, ceea ce le va afecta personalitatea.

“Referindu-ne la nevoile afective pe care le reclamă copiii lăsați în grija bunicilor …….De măsura în care este satisfăcută această nevoie depinde calitatea viitoarelor relații sociale cu colegii, cu prietenii, cu propria lui familie. ………….. ceea ce le lipsește cel mai mult este lipsa de afecțiune a părintelui plecat (…) inițial adolescentul găsește argumente pentru a explica lipsa părintelui și chiar enunță beneficiile pe care el le are (haine, bani), dar dacă discuția continuă, îți spun că ceea ce simt cu adevărat este lipsa părintelui.” (psiholog școlar) “(Asociația Alternative Sociale, p.19)

O formă mai gravă a fenomenului plecării unuia dintre părinți în străinătate este acela al plecării amândorura și în consecință a “abandonării” pur și simplu a copilului sau și mai rău a copiilor în grija familiei lărgite, sau a unui prieten, sau chiar a unui vecin.

I.4. Plecarea părinților în străinătate

I.4.1 .Mediul școlar

Învățământul general obligatoriu debutează la vârsta de 6 sau 7 ani și cuprinde

învățământul primar (clasele 1-4) și învățământul (gimnazial) secundar inferior

(clasele 5-8).

Mediul școlar se manifestă într-un mod specific în “construirea” omului ca actor social.

Se formează o nouă relație – famile – copil – școală.

Din cadrul școlii, clasa școlară este considerată o societate în miniatură, care are anumite reguli de funcționare proprii (utilizarea eficientă a timpului, disciplina, efectuarea sarcinilor,etc.), ceea ce conduce la formarea unui nou rol social pentru viitorul adult .(Neamțu, p.81)

Clasa școlară este o realitate socială unde au loc numeroase acțiuni importante. Aici are loc procesul de predare și învățare și se învață comunicarea, instrumentul prin care partenerii acestui proces interacționează reciproc .

Există totuși câteva deficiențe ale socializării în școală (punctate deseori de specialiști):

insuficienta cooperarea a școlii cu familia, lipsa unui feed-back informațional între cele două instituții educative,

absența sau caracterul ocazional al unor decizii luate în comun, împărtășirea de experiențe, din ambele părți.

Cauzele acestei deficiențe sunt multiple și țin atât de familie (de nivelul socio – economic și cultural, al mentalităților, timpului liber, factorilor de stres care orientează atenția părinților spre alte domenii de acțiune), cât și de unele carențe din partea cadrelor didactice.

I.4.2.Grupul de prieteni.

Grupul apare definit ca fiind o formațiune socială constând în doi sau mai mulți membri percepuți a avea caracteristicile următoare (măcar una):

interacțiune directă unul cu altul;

scop comun al interacțiunii;

întâlnirea membrilor dintr-o categorie socială bazată pe atribute ca: vârstă, rasă, aceiași origine (loc naștere), o soartă, un destin comun într-o perioadă.

Un grup are câteva caracteristici:

un scop comun de care depind mărimea, componența, sarcinile, rolurile;

între membrii grupului există colaborare;

membrii grupului au diferite poziții, status-uri în grup;

fiecare membru are un rol esențial în grup

fiecare grup dezvoltă propriile valori și norme în relație cu scopul său;

fiecare grup manifestă tendința de a crește, a se dezvolta și schimba;

membrii manifestă aspirația de a obține un anumit nivel la nivelul grupului.

Performanța la care sunt atinse obiectivele este rezultanta proceselor de grup.

Când se aduce în discuție grupul, specialiștii au în vedere structura, funcțiile, rolurile și statutele membrilor, conducerea (liderul), procesele de grup, puterea, etc.

Funcțiile grupului țin cont în mod special de:

nevoile apărute sau mărturisite ale membrilor grupului – acestea nu sunt întotdeauna nevoile reale

nevoile pe care le satisface în prezent un grup – pot să nu mai fie acelea pe care grupul le-a satisfăcut inițial.

Analiza funcțiilor grupului trebuie să încerce să pătrundă și viața invizibilă a grupului. Asupra funcțiilor principale pe care grupul le îndeplinește există un consens la cei mai mulți autori. Aceste funcții sunt îndeosebi funcții psihologice:

Funcția de satisfacere – a nevoilor membrilor grupului Grupul presupune o organizare ierarhică, conform căreia unii membri au o mai mare autoritate, un mai mare aport în luarea deciziilor comune. Ele nu pot satisface egal toate dorințele și nevoile membrilor. Aceasta deoarece aceste nevoi și dorințe sunt foarte diverse și , de multe ori, în contradicție și pentru că grupul solicită uneori renunțări din partea membrilor.

Funcția de integrare socială și de dominare – orice grup distribuie roluri și permite afirmarea capacităților membrilor săi. Grupul satisface unora dintre membri trebuința de a-și exercita influența și puterea de a conduce. În timp ce nevoia de dominare se găsește doar la unii din indivizi, nevoia de a participa la activități comune se întâlnește la toți membrii. Individul simte nevoia să fie acceptat, să fie admis între ceilalți. Această trebuință se regăsește la originea înființării unor asociații, cluburi, grupuri. Pentru inițiere și securitatea colectivă unele grupuri folosesc o serie de ceremonii, tradiții, ritualuri.

Forța de creare a noilor trebuințe – aderând la un grup nevoile individului se schimbă potrivit noilor cerințe și aspirații. Cu cât nevoile grupului sunt mai numeroase și corespund scopului grupului, cu atât grupul are șansa de a fi mai puternic, mai durabil. Noile nevoi sunt acelea care contribuie cel mai mult la permanentizarea coeziunii și moralului și care dau durabilitate grupului.

Funcția de securitate, de a fi apărat – de a găsi un cadru afectiv social care să ofere protecție

Funcția de reglare a relațiilor dintre membri – exprimată de necesitatea unei coeziuni interioare a grupului, nevoia oamenilor de a le fi apreciate rezultatele, de a se simți bine în grup.

Între structura grupului și funcțiile grupului există o relație de determinare: funcțiile grupului determină alegerea unei anumite structuri și la rândul său, o structură deja adoptată orientează grupul spre anumite funcții.

Există o mare varietate de grupuri. Fiecare tip de grup poate satisface o gamă întinsă de nevoi individuale și colective.

Structura grupului, (formal sau nonformal), va trebui să se modifice după funcția dominantă pe care o îndeplinește grupul în situația dată. (Caluschi)

Grupul poate prezenta, după funcția pe care o îndeplinește la un moment dat, structuri diferite, modele diverse de relații între membrii săi.

Fiecare dintre aceste grupuri au reguli și valori diferite de cele învățate în familie și la școală.

Neconcordanța valorilor și normelor celorlalte grupurilor în care este acceptat copilul, cu valorile și normele sociale promovate de școală și familie în interesul educațional al copilului pot crea stări conflictuale intrapersonale.

La acestrea se adaugă și deficiențele de ordin organizatoric, cum ar fi neadaptarea activității intelectuale la particularitățile de vârstă ale elevilor, lipsa interesului și preocupării pentru individualizarea procesului instructiv – educativ care întrețin o stare de stres generalizat.

În aceste momente apare inadaptarea școlară și reprezintă de fapt lipsa sau funcționarea defectuoasă a proceselor de apropriere a intereselor celor doi parteneri școlari.

I.4.3. Inadaptarea – eșecul școlar – Devianța juvenilă

Inadaptarea școlară se manifestă prin insatisfacții ce produc temeri și descurajare. Repetarea în timp a acesteia conduce la cronicizarea stării de anxietate, a frustrării elevului, ceea ce determină gesturi de revoltă și apariția de situații conflictuale, la început cu colegii și apoi cu întreaga lume.

Nerezolvarea acestor conflicte sau ignorarea lor îl împing pe elev la apatie, dezinteres și indiferență față de școală, manifestându-se apoi prin absenteism, vagabondaj și în final prin abandon școlar.

Totul începe cu minciuna sau tendința de alterare a adevărului, constă în relatarea deliberat deformată a adevărului, a unor fapte cunoscute sau petrecute, cu scopul de a obține un avantaj. Câteva cauze care conduc la adoptarea acestei conduite: manifestare a fanteziei, a lăudăroșeniei, intenția de a înșela, dorința de compasiune, dorința de a se salva dintr-o situație neplăcută considerându-le ca o reacție de apărare, raționamente superficiale la adolescenți.

Eșecul și abandonul școlar – se poate datora unor cauze precum: condiții de mediu nefavorabile, lipsa de îndrumare a copiilor de către școală, familie. Eșecul școlar induce, de cele mai multe ori, o stare de tensiune, ceea ce-i determină pe indivizi să se asocieze în grupuri de tineri cu preocupări antisociale. Eșecul școlar culminează de obicei cu abandonul școlar, motiv pentru care acești adolescenți nu pot obține o calificare sau un loc de muncă prin care să-și satisfacă necesitățile de subzistență.

Fuga de acasă și vagabondajul. Fuga și vagabondajul sunt considerate a fi

cele mai importante forme de comportament predelincvent. Fuga reprezintă părăsirea fără voie și fără a anunța pe cineva a locului în care minorul trebuie să se afle în mod normal (acasă sau la școală). Fuga este o expresie a unor tulburări de afectivitate și de caracter, având o motivație psihosocială: frica, aversiunea, revolta și descurajarea.

Alcoolismul și dependența de droguri – alcoolul reprezintă unul dintre principalii factori răspunzători pentru comportamentul antisocial (agresiune, crimă, jaf, huliganism),impunându-se ca o problemă de igienă mentală socială și la adolescență. În perioada adolescenței, atât consumul de alcool cât și cel de droguri, se manifestă în formă acută. Prin aceste substanțe, adolescentul tinde să-și arate nonconformismul, sfidarea față de autoritatea adultului sau încearcă să lupte împotriva timidității și anxietății.

În general, identificarea factorilor sociali, culturali, economici și individuali care structurează configurația delincvenței vizează cauzele și condițiile de apariție ale

comportamentului delincvent. Există o multitudine variante, ce analizează diverse elemente considerate fundamentale.

În numeroase studii, delincvența este considerată un fenomen de inadaptare, de neintegrare socială, care generează o anumită stare conflictuală produsă de neconcordanța dintre idealurile individului, sistemul său valoric și ofertele sociale. Efectul secondat de acest dezechilibru îl constituie scăderea controlului social și implicit al capacității de conciliere a conflictelor.(Neamțu)

Teoria anomiei sociale aparținând lui E. Durkheim, privește devianța ca având caracter universal, fiind caracteristică fiecărei societăți.

„Durkheim definește ca anomie starea obiectivă a mediului social caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale, ca efect al unei schimbări bruște. Ea apare ca urmare a „ruperii” solidarității sociale la nivelul instituțiilor sociale mediatoare (familia, școala, comunitatea etc.), a neputinței de a asigura integrarea normală a indivizilor în colectivitate, deoarece nu mai au norme clare. Nu este vorba de o absență totală a normelor, ci de suspendarea temporară a funcționalității normelor de bază cu consecințe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante”.( Petcu în Luca, p.12 – 13)

Plecarea părinților la muncă în străinătate reprezintă un astfel de moment (de dereglare a normelor sociale ca efect al unei schimbări bruște, de suspendare temporară a funcționalității normelor de bază cu consecințe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante) de schimbare a modului de funcționare a familiei, de rupere sau de modifi care a relațiilor în interiorul familiei, de modificare sau anulare a mecanismelor de rezolvare a situațiilor conflictuale etc.

În rândul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate s-a constatat o incidență mai mare a delincvenței juvenile datorate lipsei autorității și controlului din mediul familial și sub influența negativă a grupului de prieteni. Pe fondul unor tulburări psiho-emoționale și din cauza plecării părinților la muncă în străinătate, în anii 2006-2007 s-au înregistrat în România un număr de șapte sinucideri ale unor copii.( Luca, Gulei)

În concluzie, carențele mediului familial defavorizează dezvoltarea normală și echilibrată a copiilor.

Capitolul II. EMIGRAREA ȘI EFECTELE EI

ASUPRA FAMILIEI ROMÂNEȘTI

II.1.Schimbarea socială

Schimbarea socială este fenomenul prin care o structură mai mică sau mai mare, suferă o schimbare pozitivă sau negativă la nivel economic, social, cultural, politic.

În anii ’90, structura ocupării populației s-a schimbat esențial față de perioada anterioară. Tranziția la economia de piață a influențat puternic gradul de ocupare a populației sub aspectul volumului, structurii, și a determinat adaptarea unei noi politici a ocupării.

Perioada de tranziție a adus o multitudine de schimbări sociale. Ocuparea forței de muncă a devenit una din zonele cele mai tensionate ale tranziției.Au intervenit o serie de schimbări sociale care au generat schimbări ale pieței muncii și ale modelelor comportamentale, practicilor antreprenoriale și sistemului de valori raportate la acest domeniu.

II.2. Populația și forța de muncă. Șomajul – schimbare socială

România s-a confruntat cu o criză a ocupării forței de muncă, în condițiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea și restructurarea economiei românești au influențat semnificativ piața muncii.

Cauzele care au determinat dezechilibrele apărute pe piața muncii sunt numeroase. Transformarea esențială a economiei românești, care are la bază deschiderea fostului sistem socio-economic , care a implicat declanșarea procesului de conectare a țării noastre la noile evoluții pe plan european și mondial.

Există trei cauze ale neconcordanței între cererea și oferta forței de muncă.

Evoluția după legități diferite a cererii și ofertei de forță de muncă este una din cauze. Oferta se supune preponderent unor legități demografice, exogene domeniului economic și variază în sens crescător mai repede decât cererea. Cererea este un factor endogen domeniului economic, fiind funcție directă de evoluția economiei naționale, a indicatorilor săi de performanță, a competitivității sale pe piața internă și externă.

O altă cauză este neconcordanța între cererea și oferta de muncă, datorată caracterului inerțial al sistemului de educație profesională (sistemul de învățământ), a cărui structură răspunde unor necesități ale economiei naționale, dar al cărui produs va fi considerat ca output al unei etape ulterioare momentului.

Progresul tehnic, care are drept consecință mărirea productivității și eficienței muncii, este o altă cauză generatoare de șomaj, prin disponibilizarea unei mari părți din personal.

Deci șomajul, ca expresie a dezechilibrelor existente în economie cu impact asupra pieței muncii, se datorează atât reducerii gradului de ocupare al forței de muncă, ca urmare a desfășurării procesului de transformare în etapa de tranziție la economia de piață (restrângerea de activități, închideri de întreprinderi, retehnologizare, reprofilare), cât și intrării pe piața muncii a tinerilor absolvenți și a altor persoane, care se integrau în așa numitul "șomaj voluntar".

Nivelul educațional mediu al întregii forțe de muncă (15 ani și peste) a crescut

oarecum de la mijlocul anilor ’90, dar a rămas scăzut în comparație cu standardele UE.

În 2000, procentul de forță de muncă feminină care avea studii liceale era de 75% comparativ cu 80% dintre bărbați (în 1994, procentele respective erau de 70,4% și 77,6% pentru forța de muncă masculină și feminină). Procentul de forță de muncă

având doar studii primare sau mai puțin era de 18% pentru femei și 11% pentru bărbați (comparativ cu aproape 23% și respectiv 14% în 1994).

Grupa de populație mai vârstnică, care reprezintă o parte semnificativă a forței de muncă, are un nivel foarte scăzut de instruire formală (95% din forță de muncă de 65 de ani și peste cu nivel de instruire scăzut, comparativ cu 28% pentru grupa 15-64).

(Marian Sârbu ,Anna Diamantopoulou)

II.3. Emigrarea ca efect al schimbării sociale asupra grupurilor umane

Emigrarea este schimbare socială, cauzată de neadaptarea individului la piața muncii în condițiile tranziției, mai precis a șomajului.

În acest sens schimbarea socială la nivelul pieței muncii a fost una negativă, pentru că s-au desființat locuri de muncă nerentabile, dar nu s-au creat altele pentru noii șomeri. În urma acestui fapt românii au emigrat în căutarea unui loc de muncă, pentru a-și putea satisface nevoile economice ale familiei.

Emigrarea este actul sau fenomenul părăsirii țării sau regiunii natale de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în alta. Fenomenul privit nu prin prisma țării de origine, ci din cea a țării de destinație este cunoscut drept imigrație. Mișcările comunităților omenești mai înainte de apariția granițelor naționale, sau petrecute în interiorul unui stat poartă denumirea de migrație.

Schimbările care au avut loc în acest domeniu sunt de fapt un efect nemijlocit al schimbărilor sociale.

Emigrarea poate avea diferite motive, unele politice, altele economice, sau chiar personale (precum căsătoria cu un cetățean al unui alt stat. În alte cazuri, oameni în vârstă din țări bogate, dar cu o climă rece, aleg să se mute în alte țări cu o climă mai caldă, după ce ies la pensie.

II.4. Migrația masivă în străinătate , la muncă

Lumea contemporană este marcată în prezent de multiple mutații de fond care remodelează ansamblul de interdependențe pe baza cărora societatea evoluează.

Schimbările structurale ale omenirii din ultimii ani sunt generate de influența activă a două fenomene principale:

– apariția și dezvoltarea aranjamentelor economice regionale;

– adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale.

Era actuală aparține unei lumi în care cea mai mare parte a vieții sociale este condusă după principii globale iar economiile și granițele naționale sunt într-un proces de transformări continue.

Migrația forței de muncă reprezintă o reacție de adaptare a ofertei de forță de muncă în funcție de localizarea teritorială a cererii. La baza producerii acestui fenomen stau numeroase cauze cum sunt:

● inegalitățile teritoriale privind dezvoltarea economică și apariția de noi locuri de muncă;

● distribuția teritorială neuniformă a șomajului;

● inegalitatea teritorială a veniturilor;

● schimbarea stării civile;

● motive de sănătate, etc.

Migrația externă, ca efect al înlăturării restricțiilor privind posibilitatea de mișcare în exterior a populației, a contribuit la reducerea populației României după 1990, și implicit la reducerea ofertei de mână de lucru. Fenomenul migrației externe s-a manifestat cu precădere în anii 1990-1995, după care mișcarea migratorie a scăzut în intensitate (vezi datele din Tabelul 2, p.28).

Situația emigranților pe total și pe grupe de vârstă,în perioada 1993-2002, în România (Anuarul Statistic al României,1999, p.106, Anuarul Statistic al României, 2004, p.88).

Tabelul 2

Datele din tabelul 2 reflectă situația emigranților în perioada 1993-2002 în România. Astfel, în intervalul 1993-1995 se observă o creștere a numărului de emigranți, peste 61.000 persoane emigrând în acest interval. După 1995 are loc o diminuare a numărului emigranților, în anul 2002 acest fenomen fiind de peste trei ori mai mic decât în anul 1995.

Reducerea numărului de persoane plecate din România se datorează reglementărilor din țările dezvoltate, care limitează primirea de noi persoane străine.

În lipsa acestor reglementări, mișcarea migratorie externă ar avea un impact mult mai mare asupra ocupării și șomajului din România.

Pe grupe de vârstă se observă că tinerii au ponderile cele mai mari în totalul

persoanelor care au plecat din România. Tinerii reprezintă în România grupa de vârstă cea mai bine pregătită profesional, dar și cea mai expusă șomajului, de aceea au tendința cea mai accentuată de a migra.

Impasul în dezvoltarea generală economică și socială a României, nivelul de trai scăzut, lipsa de perspectivă pe viitor, îi determină pe mulți tineri să-și caute realizarea în țări mai bine dezvoltate.

Trebuie remarcat că ponderea persoanelor cu vârsta între 26-40 ani a ajuns în anul 2002 la aproape 49%, ceea ce reprezintă un fenomen îngrijorător pentru România. Astfel, plecarea unor persoane cu o bună pregătire teoretică și cu experiență profesională, constituie pentru România o adevărată scurgere a creierelor ("brain-drain"), în exterior, iar pentru țările dezvoltate acest fenomen reprezintă un câștig de creiere ("brain-gain"), deoarece aceste țări primesc specialiști valoroși, pentru sectoarele de vârf ale economiei și cercetării, fără să aibă vreo cheltuială cu pregătirea acestora.

În ceea ce privește situația emigranților după țara de destinație se constată că Germania a constituit principala destinație a românilor care au părăsit țara noastră. Astfel, în intervalul 1993-2002, numai în Germania au emigrat 45.682 din cei 165.696 de emigranți, ceea ce reprezintă aproximativ 28%. Valori ridicate se înregistrează și în țări precum SUA, Canada, Italia., peste 50% din totalul emigranților au avut ca destinație țări membre ale UE. De aceea, un rol important revine migrației de forță de

muncă românești și consecințelor care apar în urma acestui fenomen.

Diminuarea ratei șomajului în 2003 se datorează atât plecărilor legale, cât și a celor ilegale ale persoanelor pentru a munci în străinătate. Astfel, în anul 2003, au plecat pentru a lucra în străinătate, prin Oficiul de Migrație a Forței de Muncă, circa 40.000 persoane, aproape dublu față de anul 2002.

Pe termen scurt și mediu, emigrația din România va afecta în primul rând disponibilitatea forței de muncă (efectul cantitativ) și astfel va avea o influență asupra

salariilor și ocupării.

În al doilea rând, influențează piața forței de muncă prin intermediul modificării alocării la nivel regional și sectorial ale forței de muncă și distribuției relative a producției. În al treilea rând, diminuarea contribuției financiare prin migrație în afara comunității respective va avea probabil efecte la nivelul transferurilor publice. În cele din urmă, modificarea disponibilității forței de muncă în România poate induce modificări în structura producției și să altereze termenii schimbului.

Efectele pe termen lung ale emigrării (efectele de creștere) asupra României nu sunt suficient de clare. Există în mod fundamental două puncte de vedere în această privință.

Pe de-o parte migrația este privită ca reprezentând doar un instrument care contribuie la convergența economiilor integrate. Pe de altă parte, migrația poate să fie privită ca un fenomen care duce la creșterea diferențelor de dezvoltare între țări (locațiile dezavantajoase vor pierde numeroși factori de producție). Din această "perspectivă a divergenței" migrația reprezintă numai un factor potențial al configurațiilor centru-periferie. Dacă centrul (UE) va continua să atragă capital uman din România, va evolua mai rapid, în timp ce România va rămâne în urmă. Astfel, rezultatul pe termen lung va fi o configurație divergentă a creșterii economice în UE și România.

Cele două mecanisme relaționate cu cel al migrației este probabil să influențeze dezvoltarea economică a României , ieșirile de capital uman datorită emigrării celor înalt calificați (exodul creierelor) și fluxurile financiare inverse asociate emigrației, adică sumele de bani trimise în România de emigranți.

Emigrarea celor cu calificare redusă, a lucrătorilor șomeri poate detensiona pe termen scurt

situația de pe piața forței de muncă. Această situație se poate dovedi nefavorabilă dacă conduce la apariția unui deficit de forță de muncă.

În concluzie, migrația forței de muncă a influențat în această perioadă atât ocuparea cât și șomajul din România. Astfel, se poate aprecia că migrația persoanelor din România a făcut ca dimensiunile șomajului să fie mai reduse, deoarece în lipsă de locuri de muncă în România aceste persoane ar fi sporit masa șomerilor.

Din punct de vedere al evoluției demografice migrația externă legală, estimată la nivelul anilor 2001-2002 (în jur de 10 mii de emigranți și un număr apropiat de imigranți, după datele Institutului Național de Statistică), rezultatul nu este concludent, iar asupra migrației externe necunoscute nu există informații statistice oficiale (deși dimensiunea ei este, cu certitudine, mult mai importantă decât se putea estima înainte de cunoașterea rezultatelor recensământului din martie 2002).(Ghețău)

O recentă cercetare sociologică (la nivel național) efectuată de Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în România, analizând percepția populației adulte din România asupra riscurilor migrației ilegale în statele Uniunii Europene ne-a furnizat numărul românilor aflați în străinătate pentru muncă și potențialul (propensiunea) de migrație.(Ghețău)

Potrivit acestei cercetări, în luna august 2003 se aflau în străinătate, pentru muncă, aproximativ 1,7 milioane de români, ceea ce ar reprezenta, după calculele noastre, 8 la sută din populația țării și nu mai puțin de 14 la sută din populația adultă (cea de 20-60 ani). Cu alte cuvinte, România ar avea o populație prezentă în țară de numai 20 milioane locuitori (Avem îndoieli asupra cifrei furnizate de cercetarea selectivă, ni se pare nerealist de mare); potrivit aceleiași cercetări, numărul celor care ar dori să plece la muncă în străinătate este de aproape trei milioane .

În plus, evoluția în viitor a migrației externe este imprevizibilă astăzi, fiind direct dependentă de evoluția economică și socială a României, de politicile de imigrare ale țărilor dezvoltate (aflate și ele în legătură directă cu mersul economiilor și cu dezvoltările demografice din aceste țări). Oricum însă, migrația externă a României va continua să fie negativă, iar evoluțiile așteptate pot fi intuite și nu pot fi decât negative.

Dimensiunea pierderii demografice prin migrație va depinde de cât de repede, cât de substanțial și durabil va fi progresul general al societății românești în anii viitori. În condițiile menținerii unui decalaj important între standardul de viață din România și cel din țările dezvoltate,potențialul spre emigrare nu se va diminua . (Ghețău).

Măsura în care această propensiune se va concretiza în fluxuri de emigranți va depinde de politicile de imigrare ale țărilor dezvoltate, politici elastice și dependente, în cea mai mare parte, de mersul economiilor în aceste țări.

Reluarea creșterii economice la parametri mai înalți decât cei actuali va reclama în mod cert mână de lucru străină, în condițiile în care volumul populației în vârstă de muncă va fi din ce în ce mai mult influențat în următoarele decenii de scăderea natalității mai mult influențat în următoarele decenii de scăderea natalității.

Recentele dezbateri ale președinția italiană a Uniunii Europene pe tema adoptării unei politici comunitare a cotelor de imigrație sunt semnificative și, în pofida existenței unor interese și poziții parțial divergente astăzi, adoptarea unei astfel de politici este doar o problemă de timp (se apreciază că inevitabila scădere a numărului populației în țările UE după anul 2020, va antrena o reducere a volumului forței de muncă de la circa 175 de milioane de persoane la începutul anilor 2000 la 155 de milioane în jurul anului 2050) .(Ghețău)

II.5. Prosperitatea sau distrugerea valorilor familiei românești?

Migrarea unui număr considerabil de persoane din România peste hotare, a fost pentru în căutarea unui loc de muncă propriu-zis, a unui loc de muncă mai bine plătit.

După anul 2001, odată cu desființarea vizelor de intrare în aproape toate țările europene, sute de mii de români au plecat în țările din sudul și vestul Europei pentru a scăpa de sărăcie și mizerie. Se vehiculează o cifră de apoximativ 2 milioane de persoane, provenite practic din toate regiunile țării.

Dacă nu ar fi intervenit această mișcare de amploare incredibilă, România s-ar fi confruntat cu o criză economică și socială de proporții greu de imaginat, care s-ar fi răsfrânt asupra întregii stări a societății românești și chiar asupra calendarului aderării României au eliberat locuri de muncă, au dus rata șomajului la un nivel foarte scăzut pentru starea economică și socială din România.

Cele 4-5 miliarde de euro intrate anual în țară de la cei plecați au fost sursă de venit (în multe cazuri, unica sursă) pentru alte câteva milioane de români cărora le-au ameliorat standardul de viață, au dus la explozia construcției de locuințe și a vânzărilor de echipamente și bunuri destinate dotării acestora, a numărului de autoturisme, au creat locuri de muncă, au stimulat consumul. Într-o altă măsură benefică a migrației se poate constata că românii migranți, trăind în țări cu grad ridicat de civilizație, văd și învață spiritul civic din jurul lor, respectul legii, ordinea, curățenia, atitudinea față de muncă, toate acestea reprezentând un mare câștig pentru România.

Începând cu anul 2002 modalitatea de plecare aleasă a fost o excursie de cinci zile, ca mijloc de a trece granița. nu stabilitatea exclusivă.

Principalele consecințe negative ale migrației temporare pentru muncă sunt cele care se răsfrâng asupra familiei.

Aproape jumătate dintre cei care sunt de părere că este un lucru rău că oamenii pleacă la muncă în străinătate își argumentează opinia prin afirmații legate de viața de familie. Depărtarea față de familie, echivalentă cu un anumit nivel de deprivare în sfera nevoilor de afectivitate este cea mai menționată consecință negativă a plecării la muncă în străinătate .

În aceeași categorie de mențiuni mai pot fi adăugate afirmațiile despre „dezbinarea familiei” și „suferința celor care rămân acasă.

Majoritatea celor care intenționează să migreze o fac pentru muncă pe o perioadă determinată optând pentru acumularea de resurse financiare care apoi să fie investite în țară. Putem afirma că, mai ales, migranții văd țările de destinație ca locuri unde se fac bani și nu ca țări unde și-ar putea petrece tot restul vieții.

Rolul cheie în proiectele lor de reîntoarcere acasă îl reprezintă „motivația emoțională”, în ciuda diferențelor dintre nivelul câștigurilor obținute în străinătate și în țară.

• Analizând aceste date observăm că strategiile investiționale ale românilor sunt limitate. Banii sunt orientați spre îmbunătățirea standardelor de viață și contribuie la dezvoltarea locală prin îmbunătățirea stării locuințelor. Comunitățile se reconstruiesc mai degrabă prin atingerea unui grad de prosperitate individuală decât prin acțiuni colective destinate obținerii de beneficii comune, fondurile investite de migranți contribuind la modernizare și confort, mai ales în propriile gospodării.

• Partea destinată investițiilor într-o afacere este foarte mică din cauza lipsei resurselor financiare, dar și a insuficientei dezvoltări a infrastructurii de piață, mai ales în zonele rurale de unde provin o bună parte dintre migranți.

• Migranții români, devin tot mai mult agenți potențiali ai schimbării, ai dezvoltării. Transferurileprivate determină dezvoltarea socială atât la nivel personal, familial cât și la nivel comunitar.

• Politicile economice ale românilor s-au concentrat mai mult spre consum și mai puțin spre investiții.

În ultimii 5 ani românii s-au orientat spre cumpărarea de electrocasnice, extinderea, modernizarea locuinței și mai puțin spre achiziționarea de locuințe, terenuri, deschiderea unei afaceri.(Locuirea Temporară)

2.6. Implicațiile migrației asupra copiilor rămași acasă.

Schimbările apărute în României după 1990 în sfera socială și tranziția la economia de piață au determinat apariția de noi elemente, unele dintre ele influențând calitatea vieții și intrând în sfera protecției sociale.

Este bine știut faptul că, pentru acea parte a populației care trăiește în sărăcie, sub nivelul decent de satisfacere a nevoilor, calitatea vieții este în continuă scădere.

Soluția găsită, de către o parte a populației sărace, în vederea creșterii calității vieții este găsirea și ocuparea unui loc de muncă pe piață externă a forței de muncă. Interesul ridicat al românilor este de a pleca din țară (chiar pentru o perioadă scurtă de timp) și de a-și găsi un loc de muncă în afara granițelor țării

Plecarea unuia sau a ambilor părinți dintr-o familie, la muncă în străinătate, se creionează ca un fenomen social. Observăm acest lucru în jurul nostru, în familiile noastre sau la cei de lângă noi, în mediul în care lucrăm sau în vecinătate, iar această opțiune este prezentată, de cele mai multe ori, ca o alternativă foarte facilă de rezolvare a problemelor financiare, iar intenția inițial bună de a schimba situația economică a familiei, ajunge să aibă în timp efecte asupra familie și copiilor.(Irimescu, Lupu)

Sunt cazuri de copii care au fost lăsați singuri acasă. Se ajută și se cresc unii pe alții.

Deja nu mai este o problemă punctuală a fiecărei familii, în care părinții decid să plece la muncă în străinătate.

Este o problemă a întregii noastre societăți.

Plecând de la faptul ca legislația, prin Convenția ONU privind drepturile copilului precum și prin Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, apără interesele copilului, am considerat a fi necesară o cercetare asupra situației în care se află acești copii rămași fără îngrijire părintească, fiind importantă evidențierea nevoilor pe care ei le au pentru a crește într-un mediu propice dezvoltării normale și armonioase.

Necesitatea unui studiu asupra acestui grup țintă, pe baza căruia să se poată acționa, devine și mai acută în contextul existenței unui număr relativ mic de cercetări finalizate care să ofere o imagine clară asupra efectelor plecării părinților asupra copiilor rămași acasă și care să evidențieze „zonele” unde sunt necesare instituirea unor măsuri de intervenție și de protecție.

Implicațiile migrației asupra copiilor rămași acasă… particularizare la nivelul județului Neamț

În cadrul direcției se derulează un proiect de cercetare în acest domeniu al copiilor rămași singuri prin plecarea părinților la muncă în străinătate , denumit “Studiu privind situația copiilor lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate”, condus de șeful Departamentului de Neglijență și Abuz dl. Eugen Simion. Acest proiect reprezintă intervenția la nivelul regional Neamț pentru această problemă

În acest domeniu, s-au mai efectuat astfel de studii și de către alți specialiști:

Dr.Gabriela Irimescu și Drd. Adrian Lucian Lupu, SINGUR ACASĂ ! studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în stăinătate

Cătălin Luca Alexandru-Stelian Gulei(coordonatori) METODOLOGIE asistența socială, psihologică și juridică a copiilor rămași singuri acasă

ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași singuri acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, UNICEF și Alternative Sociale

Analiza a fost realizată în două locații din județ (Municipiul Piatra Neamț și comuna Tazlău).

Structura interviurilor și focus-grupurilor pentru fiecare dintre localități a fost următoarea(vezi tabelul 3):

Tabelul 3

La acest studiu au participat aproximativ 50 elevi cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, 32 persoane care au în întreținere acești copii (fie unul din părinți care a rămas în țară, fie alte rude mai apropiate sau mai îndepărtate, fie vecini sau cunoștințe), 24 cadre didactice atât din învățământul primar cât și din cel gimnazial și 22 reprezentanți ai serviciilor publice de asistență socială din cadrul primăriilor și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

În urma monitorizării cazurilor, ca urmare a prevederilor Ordinului 219/2006 privind activitățíle de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada cat aceștia se află la muncă în străinătate, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului comunică, la 30.06.2007, un număr de 82.464 de copiii rămași fără unul sau ambii părinți în urma plecării acestora la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 26.406 sunt copii care provin din familii în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate, 47.154 sunt copii care provin din familii în care un părinte este plecat la muncă în străinătate și 8.904 sunt copii care provin din familii în care unicul susținător este plecat la muncă în străinătate.

Datorită faptului că unele autorități locale (de exemplu, Primăria Municipiului Piatra Neamț) iau în considerare situațiile legale de plecare a părinților la muncă în străinătate, cele însoțite de un contract de muncă legal (caz în care aceștia, în conformitate cu prevederile HG 683/21.05.2006, trebuie să notifice la autoritățile locale intenția de a pleca la muncă în străinătate și să prezinte dovezi din care să rezulte în grija cui și-au lăsat copiii) credem că numărul copiilor lăsați în grija rudelor sau altor persoane pe perioada cât părinții se află la muncă în străinătate este mult mai mare.

Studiul recent al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă („Efectele Migrației – Copiii rămași acasă”) indică, doar în rândul elevilor de gimnaziu, un număr de două ori mai mare de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate decât cel oficial al ANPDC.

La nivelul județului Neamț care, conform analizei ANPDC, se situează pe locul 2 în topul județelor „fruntașe” (după Suceava, cu 10883 copii), la 30.06.2007 erau un număr de 6418 copii rămași acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.

Situația statistică, la nivelul județului Neamț, a cazurilor de copii cu părinții plecați

la muncă în străinătate, la data de 30.06.2007

Tabelul 4

Sursa: Situația statistică DGASPC Neamț la data de 30.06.2007

Dintre aceștia, 6008 sunt lăsați în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecție specială.

Pentru 93 copii, Comisia pentru Protecția Copilului Neamț sau instanța de judecată, după caz, a trebuit să instituie o măsură de protecție, după cum urmează: 10 plasamente (asistent maternal profesionist), 23 în unități rezidențiale, 54 la rude iar 6 la familii sau persoane.

Cele 93 de plasamente au fost instituite fie pentru a ajuta (și responsabiliza, în același timp) rudele, în special bunicii, să poate îngriji copiii pentru că părintele/părinții nu au mai trimis bani de multă vreme sau pur și simplu au întrerupt comunicarea cu copiii rămași acasă, fie pentru că s-a impus din cauza neglijării sau abuzurilor suferite din partea întreținătorilor în grija cărora au rămas.

Deosebit de îngrijorător este faptul că 317 copii au fost lăsați în grija vecinilor sau a altor persoane („gazde”).

Distribuția pe sexe nu indică diferențe semnificative între numărul de fete și cel de băieți.

Distribuția pe sexe a copiilor din județul Neamț cu părinții plecați

la muncă în străinătate, la data de 30.06.2007

Tabelul 5

Sursa: Situația statistică DGASPC Neamț la data de 30.06.2007

Evaluarea proprie realizată de către Inspectoratul Școlar al județului Neamț, la începutul anului școlar 2007-2008, prin colectarea situațiilor solicitate de la fiecare unitate școlară din județ, estimează numărul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate la aproximativ 12390 copii.

Dacă ținem cont de faptul că această estimare se referă doar la populația școlară (grupa de vârstă 7-18 ani), rezultă că numărul real este mai mare, depășind valoarea de 14000. Raportând aceasta la numărul de total de copii (populația 0-18 ani) (127723 la 1 ianuarie 2007- Conform datelor furnizate de către Direcția Regională de Statistică Neamț) rezultă că un procentaj de aproximativ 11% din totalul numărului de copii din județul Neamț au unul sau ambii părinți plecați la muncă străinătate.

Distribuția pe grupe de vârstă a copiilor din judetul Neamț cu părinții plecați

la muncă în străinătate, la data de 30.06.2007

Tabelul 6

Distribuția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă

în străinătatepe grupe de vârstă

Sursa: Situația statistică DGASPC Neamț la data de 30.06.2007

Conform situației proprii realizate de către Inspectoratul Școlar al județului Neamț, numărul copiilor care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în cele două localități supuse evaluării, este de 97 în comuna Tazlău și 2560 în Piatra Neamț.

În cazul comunei Tazlău, diferențele nesemnificative între cele două surse de informare conduc la ideea că informațiile colectate la nivelul școlii sunt furnizate și primăriei, care le transmite apoi Cadrele didactice, învățători și profesori diriginți, au posibilitatea de a colecta informații mult mai fidele despre situația familială a fiecărui copil în parte.

La nivelul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț se colectează, după cum menționam anterior, doar cazurile de muncă legală în străinătate, cei în cauză având obligația de a notifica la autoritățile locale intenția de a pleca la muncă în străinătate și de a prezenta dovezi din care să rezulte în grija cui

și-au lăsat copiii.

În contextul actual, monitorizarea este realizată de către autoritățile locale, pe baza listelor și situaților primite de la școli la începutul fiecărui an sau semestru, în funcție de caz. Această metodă de identificare prin intermediul școlilor s-a dovedit a fi eficientă, având în vedere că școlile sunt instituțiile care au contact în cea mai mare măsură cu copiii, cu o singură limită: nu se oferă o imagine decât a copiilor peste 6 ani, vârsta de începere a școlii, o bună categorie de copii rămânând sub anonimat, inclusiv copiii care abandonează școala.

„Există anumite obstacole încă, de exemplu nu se poate cuantifica numărul real al copiilor care rămân fără părinți, nu se pot identifica toate cazurile și implicit nu putem știi unde rămân și cu cine rămân copiii sub vârsta școlară, asta pentru că pentru cei înregistrați la școală se ține evidența la nivelul școlii, acolo se înregistrează dacă părinții au plecat, cu cine rămâne, dacă lipsește de la școală, cazurile de abandon școlar…însă pentru cei mici încă nu există un sistem de monitorizare pus la punct”

„ (…) în comunele mici se poate realiza mai ușor monitorizarea cazurilor, acolo se știu între ei și este mai ușor pentru autoritățile locale să îi monitorizeze, dar în orașe, și mai ales în orașele mari monitorizarea se face prin sesizări de la vecini, cunoștințe și prin colaborarea cu școlile, care trimit liste cu situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate …”

Reprezentant al DGASPC Neamț

În mediul rural identificarea deși pare mai facilă, fiind vorba de comunități mici, întâmpină dificultăți prin lipsa asistenților sociali specializați și a resurselor necesare pentru a desfășura această activitate în condiții optime.

Autoritățile locale au datoria de a identifica și de a evalua situația fiecărui copil rămas acasă fără unul sau ambii părinți. Planul este ca în urma evaluării să se stabilească nevoile familiei respective, a copiilor și a celor care îi întrețin și în funcție de aceste nevoi să fie orientați către diverse servicii pentru a preveni orice situație de risc. Pentru cazurile unde se consideră a fi necesară o intervenție, fie prin servicii de consiliere, fie prin măsuri speciale aplicate, se colaborează cu Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului. Pentru cazurile mai grave care necesită o măsură de protecție specială, rolul Direcției crește.

„ Noi încercăm să punem în aplicare Ordinul 219/2006, în care rolul nostru este de a efectua evaluarea inițială a cazurilor, de a identifica copiii, pentru câți dintre ei s-a instituit o măsură de protecție specială, sub ce formă i-au lăsat părinții în grija altor persoane. Există cazuri în care părinții fac procure notariale, există situații în care doar în urma unor discuții rămâne la latitudinea unor persoane mai mult sau mai puțin străine de familie să aibă grijă de copii. Întocmim un raport de evaluare inițială pentru fiecare copil aflat în această situație. În situația în care prin raportul de evaluare se recomandă consilierea familiei încercăm să colaborăm cu Protecția Copilului pentru a oferi servicii cât mai complexe”

Reprezentant al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Piatra Neamț

„ În primul rând primăria, autoritățile locale au obligația de a evalua, de a întocmi un plan de servicii și dacă se propune instaurarea unei măsuri de protecție și se impune, noi avem obligația de a sesiza Comisia de Protecție a Copilului sau, după caz, instanțele de judecată.

Se întâmplă des ca un copil cu părinți plecați la muncă în străinătate să ajungă în această situație?

Cred că majoritatea copiilor sunt lăsați unor persoane care își asumă niște responsabilități și au grijă de copii. Noi intrăm în acțiune în cazurile când aceasta nu se întâmplă”

Reprezentant al DGASPC Neamț

Un aspect foarte important este acela că la nivel instituțional se încearcă și se dezvoltă colaborarea între instituțiile publice pentru a răspunde mai bine nevoilor și problemelor ridicate de comunitate.

În lucrul cu această categorie de copii au fost menționate și o serie de probleme legate în special de aspectul juridic al situației copilului care rămâne temporar fără părinți – reprezentanții legali ai copilului. De exemplu direcția de asistență socială și protecție a copilului reclamă lipsa unui reprezentant legal al copilului rămas acasă în grija altor persoane decât părinții.

„ În cazul în care copilul stă cu bunicii, chiar dacă există un act notarial, nici măcar atunci nu putem spune că aceștia îl reprezintă pe copil. Îl reprezintă la gestionare de bunuri, dar dacă se întâmplă ceva cu copilul reprezentatul legal este tot părintele. Și asta poate fi o problemă”

Reprezentant al DGASPC Neamț

Serviciile specializate la care se poate apela în prezent

Pe baza discuțiilor cu reprezentanții direcțiilor și serviciilor publice de asistență socială s-au identificat câteva servicii din sistemul public la care grupul țintă poate apela:

Servicii de consiliere și informare, fie oferite de asistenții sociali la domiciliul copiilor și al celor care îi întrețin, fie în cadrul instituțiilor abilitate

Serviciile de tip „centru de zi” la care se poate apela pe diverse motive:

bunicii sau alte persoane care îngrijesc acești copii nu își permit întreținerea totală a copiilor;

părintele sau bunicii în grija cărora sunt lăsați copiii încă sunt încadrați în muncă.

Instituirea serviciilor de curator (mijloc de ocrotire subsidiar și temporar al copilului) pentru situațiile în care s-a constatat că părinții nu mai țin legătura cu copiii.

„Serviciile adresate acestei categorii sunt în prezent serviciul de identificare-evaluare-consiliere, cursuri parentale și centrele de zi…urmează să stabilim o strategie în acest domeniu”

Reprezentant al Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț

„..serviciile complementare pentru copiii rămași acasă în grija unor adulți care nu au posibilități materiale sunt centrele de zi. În centrul de zi se oferă copiilor hrană, supraveghere, asistență la teme etc.”

Reprezentant al DGASPC Neamț

„ Există centre de zi, majoritatea copiilor care frecventează centrele de zi sunt în această situație. Părinții sunt plecați în străinătate și ei rămân în grija bunicilor. Apar probleme de comunicare. O comunicare defectuoasă are urmări atât asupra copiilor cât și asupra celor care îi au în îngrijire. La centrele de zi, copiii primesc hrană, ajutor la teme, posibilitatea de a comunica între ei și cu cei care lucrează acolo și îi asistă. Pot comunica și cu un consilier psihologic”

„ Ca măsuri de protecție, sunt copii pentru care am instituit dispoziții de curator pentru situațiile în care s-a constatat că părinții nu mai țin legătura cu copiii, nu mai trimit bani acasă și nu se mai știe nimic despre ei”

Reprezentant al DAS Piatra Neamț

Propuneri percepute la nivelul autorităților locale și al DGASPC

În urma interviurilor realizate cu specialiștii din cadrul DGASPC și autorităților locale au fost identificare următoarele soluții pentru problemele copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, unele aplicate la nivelul instituțiilor din care fac parte, unele încă în fază de proiect iar altele ce țin de competența altor instituții:

Campanii de conștientizare a riscurilor la care sunt supuși copiii lăsați acasă fără îngrijire parentală atât printre părinți cât și la nivel de comunitate;

Cursuri și seminarii de educație parentală organizate periodic la nivelul consiliilor locale;

Existența unui consilier școlar pentru fiecare școală astfel încât acesta să poată monitoriza și acorda consiliere tuturor copiilor care se confruntă cu probleme legate de comunicare, comportament, rezultate școlare în scădere, absenteism etc.;

Implicarea în mai mare măsură a ONG-urilor în furnizarea de servicii concrete destinate acestei categorii de copii;

Dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor cu scopul de a oferi acestora modalități benefice de petrecere a timpului liber.

„Noi am realizat campanii de conștientizare și informare precum și intervenții în media, pentru a evidenția riscurile și efectele asupra copiilor generate de decizia părinților de a pleca să-și caute un loc de muncă în străinătate. În situațiile în care copiii sunt implicați în aceste decizii, pregătiți corespunzător și lăsați în grija unui adult din familia extinsă în care exista o bună relație și comunicare și anterior plecării părintelui/părinților, riscurile sunt minime..”

Reprezentant al DGASPC Neamț

CAP.III PARTEA PRACTICĂ

Copiii rămași singuri acasă, în urma plecării părinților la muncă în străinătate, este considerat copil în situație de risc, deoarece, conform Ordinului 219 din 15 iulie 2006, el este lipsit de grija părintelui/părinților, care are/au obligația creșterii și educării acestuia.

Copiii nesupravegheți perioade îndelungate, se confruntă cu o serie de riscuri, printre care:

vulnerabilitatea în fața abuzurilor de tot felul: fizice , psihice, sexuale, a traficului de copii, prostituției

preluarea responsabilităților adulților, în situația confruntării cu lipsurile cotidiene, fapt ce conduce la supraîncărcarea cu sarcini, în detrimentul celor specifice vârstei, cum ar fi învățatul

începerea vieții sexuale la vârstă nepotrivită și în lipsa informării suficiente din partea unui adult îndeajuns de apropiat, fapt ce conduce deseori la prostituție, fuga de acasa, în situația “greutăților existențiale” ale perioadei vulnerabile a adolescenței

Una dintre problemele cele mai importante a copilului rămas singur acasă este neglijarea, care în lipsa unei supravegheri adecvate se poate regăsi în toate formele sale:

alimentară, care nu se referă neapărat la lipsa totală a hranei copilului, ci la privarea acestuia de o alimentație esențială creșterii și la un program alimentar corespunzător din punct de vedere orar;

vestimentară, referitoare la dimensiunile hainelor în neconcordanță cu vârsta copilului și cu anotimpul sau chiar pur și simplu haine murdare;

medicală, neglijarea consultului medical periodic, neefectuarea vaccinărilor obligatorii și chiar neîngrijirea corespunzătoare în caz de boală ;

educațională prin nepregătirea corespunzătoare a temelor sau chiar prin absențe și abandon școlar

emoțională, concretizată prin lipsa afecțiunii părintești dar și prin dorul de părinți, aceasta reflectându-se în dezvoltarea asupra psihicului în formare al copilului.

Scopul și obiectivele

Scopul a fost acela de face o analiză asupra situației copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma plecării a unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate.

Pentru a atinge obiectivul cercetării s-au urmărit identificarea măsurilor necesare pentru limitarea impactului negativ al acestui fenomen asupra dezvoltării, educației și bunăstării copiilor, precum și evaluarea:

mediului familial în care acești copii cresc și se dezvoltă și a relațiilor pe care ei le stabilesc cu cei în a căror grijă rămân;

schimbărilor comportamentale ale copiilor în urma plecării a unuia sau a ambilor părinți;

impactului plecării părinților asupra procesului de învățare/ educație (cu accent pe riscul de abandon școlar);

gradului de participare și implicare socială a copiilor rămași acasă;

serviciilor la care grupul țintă poate apela și măsura în care acestea funcționează.

identificarea măsurilor necesare pentru limitarea impactului negativ al acestui fenomen asupra dezvoltării, educației si bunăstării copiilor.

Pentru realizarea acestei cercetări am primit sprijinul reprezentanților DGASPC Neamț.

Cercetarea are la bază o analiză calitativă, fiind nevoie de un demers cu caracter exploratoriu pentru a pune în evidență cât mai complet nevoile pe care un copil, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, le are și măsura cât și nivelurile la care acesta are nevoie de protecție din partea instituțiilor statului sau a societății civile.

Formularea Ipotezelor

Ipotezele principale ale lucrării mele sunt:

Plecarea masivă a părinților la muncă în străinătate a creat o nouă categorie de populație defavorizată * copiii neglijați*.

Plecarea părinților este percepută de către copii ca pe un abandon.

Ipoteza secundară:

Migrația masivă a populației din România a determinat o schimbare socială și demografică evidentă.

Metodologie .

Informațiile obținute pentru analiza calitativă a lucrării sunt obținute pe baza metodei observației participative aplicate cazurilor analizate și a interviului aplicat reprezentanților DGASPC Neamț.

Interviul este o modalitate de investigare științifică și de intervenție socială bazată pe comunicarea verbală având ca scop principal înțelegerea și explicarea fenomenelor socio-umane. Din perspectiva cunoașterii științifice, interviul este un important instrument de culegere a datelor referitoare la experiența de viață a subiecților investigați, și, totodată, este o formă de interacțiune psihologică și socială cu influență imediată asupra comportamentului actorilor implicați. (Chelcea)

În cazul realizării interviului de cercetare se urmărește obținerea de informații pentru efectuarea unei anchete sau a unui studiu social ca și în cazul interviului de intervenție utilizat de asistenți sociali

În funcție de gradul de profunzime și de libertate, distingem trei categorii de interviuri: interviuri nestructurate sau non-standardizate; interviuri semi-structurate; interviuri structurate.

Interviul de profunzime este utilizat mai ales în domeniul studierii motivațiilor.

În acest caz, gradul de libertate este limitat de orientarea discuției pe o anume temă, impusă de intervievant. Interviul caută să culeagă informații despre raporturile dintre persoana intervievată și tema de discuție. Obiectivele urmărite prin acest tip de interviu sunt: diagnosticul social (și psihosocial), sprijinul psihologic, studiile de motivație, înțelegerea unor modele de acțiune și a unor procese psiho-sociale.

Interviul structurat este centrat pe un anumit subiect de anchetă, într-un context prealabil stabilit. (Chelcea)

Am utilizat ca instrument de lucru în acest caz ghidul de interviu, pe care l-am aplicat reprezentanților DGASPC Neamț, obținând datele statistice și evaluarea situației la nivel de județ despre copiii rămași singuri acasă, în urma plecării părinților la muncă în străinătate.

Prin observație participativă la anchetele de teren ale aistenților sociali, am obținut istoriile cazurilor supuse analizei calitative.

Observația este o metodă fundamentală de culegere a datelor .

În literatura metodologică sunt menționate mai multe tipologii ale observației care au la bază criterii diferite de clasificare:

– după scopul investigației deosebim: observația exploratorie, observația de diagnostic, observația experimentală;

– după gradul de implicare a observatorului în contextul realității de studiat: observația externă (non-participativă) și observația participativă;

– după gradul de structurare: observație structurată și observație nestructurată (calitativă). (Chelcea)

Pentru lucrarea mea am abordat observația exploratorie participativă.

Observația exploratorie se utilizează atunci când nu deținem informații suficiente despre realitatea ce urmează a fi investigată, se realizează la primul contact al cercetătorului cu fenomenul social, motiv pentru care acest tip de observație este puțin sistematizată, situându-se la nivelul descriptiv al cunoașterii științifice. Practica asistenței sociale presupune apelul frecvent la asemenea tehnică de investigare,pentru că fiecare client și fiecare situație problematică reprezintă un caz unic. În etapa de reperare a problemei și de analiză a situației clientului, asistentul social realizează observații exploratorii, în cadrul cărora își construiește ipotezele pentru investigarea metodică ulterioară (respectiv pentru fazele de diagnostic psihosocial și de planificare a intrevenției). (Chelcea)

Informațiile obținute prin intermediul observațiilor, completate cu datele culese prin interviuri și analiza documentelor, furnizează asistentului social materialul necesar investigării cazului și clarificării problemelor clientului în scopul proiectării unei intervenții specializate.

Am abordat cercetarea tot în cadrul celor două localități Piatra Neamț și respectiv Tazlău, realizând o documentare și analiză asupra 40 de cazuri, 20 de cazuri din localitatea Tazlău și 20 din Piatra Neamț .

Judetul Neamt, desi are un potențial turistic și istoric valoros se încadrează în din punctul de vedere al infrastructurii și dezvoltarii economice la zone defavorizate.

Astfel din totalul populației de 570682 de locuitori, populația urbană reprezintă 38,6%, iar populația rurală 61,4%.

Conform datelor statistice preluate de la DGASPC Neamț se constată un sold migrator de – 987.

Populația ocupată la nivelul datei de 31 decembrie 2005, este în procent de 35%, din care 45,1% în agricultură, 45,1% în industrie și 35,4% servicii.

Ponderea șomerilor neindemnizați este de 62,3%.

Starea infrastructurii fizice de transport și de utilitati în mediul rural este precara, fiind îmbatrânita atât fizic cât si moral. În plus, exista foarte multe localitati rurale la care cu greu se poate vorbi de existenta infrastructurii. Ținând cont de faptul ca infrastructura reprezinta temelia pe care se clădesc activitățile economice, avem o situație de stagnare a dezvoltarii economice în întreg județul.

Slaba dezvoltare a infrastructurii sau chiar absența ei are câteva consecinte imediate cu un rol hotarâtor în dezvoltarea socio–economica a zonelor rurale, respectiv:

imposibilitatea de a atrage investitorii;

imposibilitatea de a pune în valoare bogatiile naturale si asezamintele cultural-istorice existente prin dezvoltarea unor sectoare de activitate cum ar fi turismul rural – scaderea calitatii vietii.

Toate acestea conduc în final la stagnarea dezvoltarii economice a zonelor rurale si la aparitia în cadrul acestora a unor zone cu probleme socio-economice deosebite.

În comuna Tazlău din totalul populatiei comunei, la data de 1 ianuarie 2003, de 3150 persoane, 407 persoane sunt salariate din care 357 barbati si 150 femei.

În localitatea Tazlău nu există serviciu de asistență socială.

Majoritatea populatiei salariate lucreaza la societati comerciale private din domeniul exploatarii si industrializarii lemnului.

În ultima perioadă, respectiv de la începutul anului 2007 sunt promovate o serie de proiecte de îmbunătățire a infrastructurii localităților, dar lipsa de coeziune a măsurilor de dezvoltare economică și socială a generat o accentuare a lipsei de încredere a populației în redresarea economică a țării.

Migrarea reprezintă soluția pentru această situație și în consecință un număr considerabil de persoane a plecat peste hotare, fie în căutarea unui loc de muncă propriu-zis, fie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, lăsând în urmă un număr foarte mare de copii lipsiți de prezența părinților în procesul de creștere și dezvoltare.

Din cele 40 de cazuri analizate voi prezenta în lucrare câteva .

În cercetarea calitativă am urmărit în principal nevoile, percepțiile, atitudinile și soluțiilor posibile la propriile problemele pe care copiii le au asupra propriei situații. Copiii sunt cei care resimt cel mai puternic problemele pe care le întâmpină, tot ei sunt și cei mai în măsură să stabilească prioritatea aspectelor care necesită a fi rezolvate.

STUDIU DE CAZ 1

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: C.Ș.

Nume C. Prenume Ș .

Data nașterii 10 august 1994, localitatea Piatra Neamț.

Adresa: localitatea Piatra Neamț

Ocupația: elev.

Starea de sănătate : fizic este dezvoltat potrivit vârstei, familia lărgită, în grija căreia se află, solicită sprijin psihologic pentru C.Ș

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: A. R. – 36 ani,10 clase, patiser, recăsătorită, nu are locuință proprietate personală

Tatăl: C.E.- 40 ani , plecat la muncă în Irlanda din anul 2004. Tine legătura telefonic cu copilul și bunicii copilului(părinții săi) care-l cresc.

c. DATE DESPRE MEMBRII FAMILIEI:

Bunicii: C.M. și C.M. – pensionari, au grijă de C.Ș. în lipsa părinților săi naturali.

Frați: A.E. – frate vitreg din partea mamei, rezultat din noua căsătorie, locuiește cu mama sa

Starea materială a familiei:

Bunicii paterni ai copilului, împreună cu copilul locuiesc la bloc, într-un apartament cu 2 camere, proprietatea bunicilor. Spațiul este cam mic, având în vedere nevoile copilului. Veniturile sunt insuficiente, constând în pensiile bunicilor și alocația copilului. Mama nu participă la întreținerea copilului, iar tatăl o face ocazional.

Evenimente personale semnificative:

C.Ș provine dintr-o familie legal constituită, care ulterior se dezmembrează prin divoțul părinților din cauza conflictelor permanente generate de lipsa financiară și pe fondul problemelor mamei , cunoscută in comunitate ca o consumatoare de alcool.

Copilul este încredințat tatălui, care rămâne fără loc de muncă și este nevoit să plece la muncă în străinătate.

Mama se recăsătorește, locuiește într-o comună –lângă Piatra Neamț- Viișoara cu noua sa familie. Nu are locuință proprie, locuind cu părinții săi și nu realizează venituri. Interesul mamei pentru C.Ș. este redus, nu se preocupa de creșterea și educarea copilului.

Copilul C.Ș. este crescut de bunicii pensionari – părinții tatălui, depașiți de problemele nepotului care le solicită in permanență atenție maximă.

La școală copilul are note mici și absențe, bunicii afirmând că are tulburări de comportament, se adaptează greu la situații cotidiene, nu face față cerintelor minimale ale bunicilor neparticipând la activitățile casei. Copilul este introvertit, fără prieteni, iși petrece majoritatea timpului liber in fața televizorului și este agresiv verbal la solicitările bunicilor.

În prezent bunicii solicită asistență și sprijin psihologic pentru nepotul C.Ș, elev la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț, fapt pentru care CS este inclus in programul de consiliere psiho-socială la DGASPC Neamt, la un serviciu specializat.

STUDIU DE CAZ 2

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: C.S.

Nume C. Prenume S .

Data nașterii 12 martie 2000, localitatea. Tazlău

Adresa: localitatea. Tazlău, județul Neamț

Ocupația: elev.

Starea de sănătate : bună

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: C.E. – 32 ani, nu are locuință proprie, nu realizează venituri

Tatăl: C.F. – 37 ani, plecat la muncă în străinătate, nu contribuie cu bani sau bunuri la întreținerea familiei

c. DATE DESPRE MEMBRII FAMILIEI:

Bunicii: C.M. și C.M. – pensionari, absolventi ai 4 clase .

Frați: C.G. – 12 ani, C:M: -10 ani, C.F. -11 ani, C.I. 13 ani, I.I. 16 ani

Starea materială a familiei:

Familia , formată din mama, 6 copii și bunici, locuiesc împreună într-o casă cu trei camere. Condițiile de locuit sunt foarte modeste, singura sursă de venit fiind alocația copiilor si diferite activitati ziliere efectuate in comunitate.

Veniturile ocazionale sunt insa insuficiente pentru întreținerea copiilor.

Nu dețin teren arabil și nu cresc animale.

Evenimente personale semnificative:

Copilul provine dintr-o familie legal constituită care ulterior s-a dezorganizat prin plecarea tatalui in strainatae. Cu timpul, legatura dintre familie si acesta s-a înrăutățit, tatăl rupându-se afectiv dar și financuiar de familia sa. În prezent, tatăl nu ține legătura nici cu sotia, dar nici cu vreun copil al său, fapt ce a determinat criza familială ca atare.

Datorită situației financiare și materiale precare a familiei, toți copiii muncesc cu ziua în sat pentru obținerea minimului existențial. Acest aspect a dus la scăderea gradului de implicare educațională a copiilor, pe de o parte și a mamei în creșterea și asigurarea minimului educațional pentru copiii săai, dominanta fiind cea financiară, de supraviețuire.

Situația școlară a copilului este la limită, acesta este absent de la cursuri în majoritatea timpului și nu comunica cu colegii sau profesorii. Explicația mamei pentru comportamentul copilului este că mai importanta este hrana decat educatia.

Desi copiii sunt orientați către satisfacerea trebuințelor primare, în timp s-a creat o coeziune intre frați indestructibilă, ceea ce generează conflicte cu vecinii atunci când unul dintre copii este jicnit sau tratat rău. Practic, rolul parental a fost luat de copii care au grijă de mama dar și de ei între ei.

Se constată o supraîncărcare cu sarcini a copiilor aflate in neconcordantă cu vârsta și nevoile minorilor.

Pe fondul supraîncărcării de sarcini copiii obosesc, își pierd interesul pentru școală, lipsesc în mod repetat sau uneori chiar renunță la școală pentru a se putea ocupa mai bine de sarcinile gospodărești și de frații și surorile mai mici.

Prevenirea eșecului și abandonului școlar din această cauză este un argument în plus pentru identificarea unei soluții de degrevare de sarcini, ce revin adulților a acestor copii, măcar parțial, astfel încât copiii să poată beneficia de dreptul la educație.

La sesizarea vecinilor, DGASPC a efectuat evaluarea familiei și nevoile membrilor și a acordat dreptul de asistență maternală adulților familiei, adică mamei și celor doi bunici.

De asemenea tuturor membrilor familiei li se acordă consiliere pentru menținerea copiilor în familia lărgită, impunânduli-se un plan educațional pe etape de vârste pentru fiecare dintre membrii minori ai familiei pentru desfășurarea unei vieți normale.

STUDIU DE CAZ 3

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: A.A.

Nume A. Prenume A .

Data nașterii :03 aprilie 1995, localitatea Tazlău.

Adresa: localitatea Tazlău

Ocupația: –

Starea de sănătate : fizic este dezvoltat potrivit vârstei, dar psihic se constata că este depresivă, asumându- și vinovația pentru plecarea mamei sale. Rudele din proximitate apelează la sprijinul DGASPC pentru includerea fetiței într-un program de consiliere psihologică.

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: A. T. – 12 clase, confecționer.

Tatăl: A.N.- decedat

c. DATE DESPRE MEMBRII FAMILIEI:

Frați: A.I. 11 ani A.D. 8 ani

Starea materială a familiei:

A.A. provine dintr-o familie legal constituită, care ulterior devine monoparentală prin decesul tatălui. Mama nu se recăsătorește, dar lipsurile financiare se transforma din acute în cronice. Cei trei copii sunt foarte greu de susținut dintr-un singur salar.

Locuiesc într-un apartement cu 3 camere, unde utilitățile și celelalte cheltuieli au devenit sufocante.

Mama rămâne șomeră, iar unica soluție de sustinere materială a familiei este emigrarea pentru un loc de muncă în străinătate.

Evenimente personale semnificative:

Prima plecare a mamei a avut loc când A.A. avea 10 ani.

A.A își amintește acum că mama a discutat cu copiii înainte de a pleca și că atunci a fost de acord ca mama să plece pentru că voia și ea să aibă ce au alți copii – jucării, haine, bani etc. A.A i-a promis mamei că va avea grijă de frații ei (A.I. – 9 ani și A.D.- 6 ani) și la scurt timp după plecarea mamei a renunțat la școală pentru a se ocupa de casă.

A.A este convinsă că dacă nu i-ar fi promis mamei că va avea grijă de frații ei și dacă i-ar fi spus că nu este de acord cu plecarea, mama sa nu ar mai fi plecat. Este de asemenea convinsă că dacă la revenirea mamei în țară (după 5 luni) ar fi făcut „ceva rău” (de exemplu să îi rupă actele) ar fi putut opri plecarea mamei sale.

Aceste gânduri ale A.A și sentimentele ei de vinovăție au fost întreținute și de rudele mamei care locuiesc în proximitatea A.A („toți îmi spuneau că eu sunt vinovată că am lăsat-o pe mama să plece, că nu trebuia să îi zic că am grijă de frații mei, că trebuia să o opresc”).

Copilul poate trăi sentimente de vinovăție pentru că de cele mai multe ori părinții își argumentează plecarea și perioada de separare de familie prin faptul că vor să ofere copiilor lor un viitor mai bun, un nivel de trai mai ridicat.

Copiii explică plecarea părinților astfel: „a plecat ca să ne fi e nouă mai bine”, „s-a dus acolo ca să putem avea și noi ce au alți copii”, „pentru noi muncește mama” etc.

DGASPC Neamț, a intervenit în acest caz, luând legătura cu mama din străinătate și stabilind în colaborare cu rudele apropiate familiei , evaluarea psihologică a fetiței și reintegrarea ei școlară.

STUDIU DE CAZ 4

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: M.D.

Nume M. Prenume D .

Data nașterii :04 august 1996, localitatea Piatra Neamț.

Adresa: localitatea Piatra Neamț

Ocupația: elev

Starea de sănătate : fizic normal pentru vârsta sa ,poate cam slabuț.Este inteligent dar nu-și valorifică intelectul în scop educațional.

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: M. T. – 36 ani, 12 clase, contabil

Tatăl: M.V.- 42 ani, 12 clase, tehnician

Starea materială a familiei:

M.D. provine dintr-o familie legal constituită. Tatăl este într-un continuu periplu la muncă în străinătate, în că de la vârsta de 3 ani a copilului. Mama face față destul de greu lipsurilor financiare, deoarece tatăl nu găsește imediat loc de muncă, și chiar dacă incursiunile sale în străinătate au fost multiple, nu a reușit niciodată să aducă banii necesari unui existențe fără griji.

Locuiesc într-un apartement cu 2 camere, unde utilitatile si celelalte cheltuieli sunt stresante, pentru un singur salar sigur.

Evenimente personale semnificative:

La o ultimă incursiune în străinătate, tatăl încetează total comunicarea cu familia.

Soția încearcă disperată, prin diferite căi să afle ceva despre soț. Acest parcă nici nu existase.

După un an de zile de coșmar se gândise să-i facă slujbe religioase de înmormântare, la care participau și socrii săi.

După derularea acestor evenimente, copilul începe sa fugă de acasă, să absenteze de la școală, prezentând lipsă de interes pentru tot ce-l înconjura.

Mama se chinuia , căutându-l noaptea pe străzi, pe la poliție, căutând sa-l aducă pe drumul cel bun prin intervenția familiei lărgite de a-l sfătui, chiar în ultimă instanță a poliției. Problema nu s-a remediat.

După încă o jumatate de an copilul primește un telefon de la tatăl său, spunându-i că e bine sănătos, dar că are altă familie acolo în Italia.

La auzul veștilor copilul suferă un șoc emoțional.

Mama îl găsește în stare de șoc și apelează la telefonul de urgență al DGASPC Neamț. În urma evaluărilor este inclus într-un program de psihoterapie, dar și într-un program de consiliere alături de mama sa pentru depășirea situației dificile.

Cazul este în continuă monitorizare până la sesizarea ameliorării clienților.

Se urmărește de asemenea și reintegrarea școlară a copilului.

STUDIU DE CAZ 5

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: N.C.

Nume N. Prenume C .

Data nașterii :01 martie 2001, localitatea Piatra Neamț.

Adresa: localitatea Piatra Neamț

Ocupația: elev

Starea de sănătate : fizic este dezvoltat potrivit vârstei.

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: N. I. – 12 clase, lucrător comercial.

Tatăl: N. A. – decedat

Starea materială a familiei:

N.C. provine dintr-o familie legal constituită, care ulterior devine monoparentală prin decesul tatălui. Mama nu se recăsătorește, dar lipsurile financiare se transformă într-un calvar.

Locuiesc într-un apartement cu 3 camere, unde utilitatile si celelalte cheltuieli au acumulat debite restante enorme.

Mama hotărăște, pe fondul mirajului câștigurilor net superioare ale cunoștințelor care au emigrat la muncă în străinătate, că unica solutie de sustinere materiala a familiei este emigrarea pentru un loc de munca in strainatate.

Timp de 4 ani nu și-a văzut copilul.

Evenimente personale semnificative:

Copilul este încredințat unei mătușe materne, pensionară.

Legătura dintre mamă și copil se face telefonic, acesta primind regulat pachete și bani pentru întreținerea sa.

Copilul chiar și în condițiile susținerii materiale corespunzătoare se simte abandonat, iar persoana care-l are în grijă nu poate face față corespunzător nevoilor copilului.

În consecință, pe măsura trecerii timpului și a supravegherii necorespunzătoare din partea unui adult, pe fondul situației materiale prospere, copilul este cooptat într-un grup de copii mai mari decât el, unde era apreciat pentru banii și lucrurile sale trimise de mamă din străinătate.

La școală încep să apară absențele.

Sesizată de către cadrele didactice, mătușa mamei o anunță pe mama copilului, care alege să nu vină acasă, ci trimite bani, pentru susținerea suplimentară în particular a copilului, pentru promovabilitate școlară.

Cum era de așteptat în locul remedierii situației, copilul începe să fure și fuge de acasă.

Mama revine în țară, după 4 ani, dar timp de 2 săptămâni nu s-a interesat de copil.

Sesizate de mătușă și cadrele didactice, DGASPC Neamț, intervine, evaluează cazul și stabilesc integrarea mamei și copilului într-un program de consiliere, pentru menținerea într-un mediu familial securizant, reintegrare școlară a copilului și consiliere pentru depășirea comportamnetelor delicvente.

Cazul rămâne sub monitorizare reprezentanților direcției.

STUDIU DE CAZ 6

a. DATE DESPRE IDENTIFICARE COPIL: V.A.

Nume V. Prenume A .

Data nașterii :13iulie 1992, localitatea Tazlău.

Adresa: localitatea Tazlău

Ocupația: –

Starea de sănătate : fizic este dezvoltat potrivit vârstei

b. DATE DESPRE IDENTIFICARE PĂRINȚI:

Mama: V. M. – 34 ani, 12 clase, asistentă, plecată la muncă în Italia.

Tatăl: V.I.- 39 ani, 10 clase, șofer, locuiește cu o altă femeie cu care are un copil mic de 3 ani.

c. DATE DESPRE MEMBRII FAMILIEI:

Bunica: 62 ani, pensionara

Bunicul:73 pensionar, bolnav incurabil

Sora: – V.B. – 14 ani a abandonat ca și fratele ei școala

Starea materială a familiei:

Copiii locuiesc cu bunicii într-o casă cu 4 camere, bine treținută, curată.

Au o grădină de legume de 240 mp.și animale: 5 găini, 1 vacă – pe care le întrețin mai mult singuri deoarece copiii, nu prea îi ajută. Lipsurile materiale se simt, deoarece unicul venit este pensia bunicilor neîndestulătoare.

Evenimente personale semnificative:

V.A. nu este de acord cu privire la faptul că mama a plecat la muncă în străinătate deși afirmă că aceasta a plecat pentru binele familiei.

Prima plecare a mamei a avut loc în urmă cu 6 ani. V.A. afirmă că își amintește foarte puține lucruri despre aceasta. Până acum 4 ani, mama venea acasă mai des (o dată la 6 luni) însă de acum 4 ani, aceasta nu s-a mai întors.

În prezent relația dintre V.A. și mama sa se limitează doar la convorbiri

telefonice (o dată la 2 sau 3 luni) și la trimiterea unor pachete sau sume de bani (o dată sau de 2 ori pe an).

Amânarea îndeplinirii unor promisiuni făcute de mamă copiilor,absența fizică a acesteia din preajma copiilor (V.A. a văzut-o ultima dată pe mama sa în urmă cu patru ani) au agravat sentimentul de abandon pe care V.A. îl trăiește.

V.A. consideră că situația familiei lor nu s-a îmbunătățit ci dimpotrivă:

el și sora lui au abandonat școala, încă din clasa a treia (imediat după prima plecare a mamei) ei au intrat într-un grup de prieteni cu vârste mai mari și cu preocupări delincvente, au comis mai multe infracțiuni mărunte.

În absența ambilor părinți, bunicii au preluat rolurile parentale însă V.A. consideră că mama ar fi avut mai multă autoritate asupra lor.

V.A. a dezvoltat legături de atașament față de bunicii materni. Copilul are încredere că aceștia vor fi disponibili, receptivi și îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situații dificile sau i-ar fi teamă. În același timp, V.A este conștient că ajutorul pe care bunicii îl pot oferi este dependent de resursele acestora.

De asemenea, el este speriat și îngrijorat din cauza stării de sănătate a

bunicului său (care suferă de cancer în fază terminală).

Relația cu tatăl este una disfuncțională, legăturile cu tatăl său fiind întrerupte, V.A. nu se așteaptă la nici un fel de sprijin (financiar, educativ,afectiv) din partea tatălui.

Situația copilului a fost evaluată de reprezentanții DGASPC Neamț și s-a propus consilierea psihologică a copilului, inițiindu-se un plan de servicii pentru reintegrare într-un mediu familial securizant, reintegrare școlară, consiliere pentru depășirea comportamnetelor delicvente.

Analiza datelor

Din analiza datelor, se constată că separarea copiilor de către unul sau de ambii părinți plecați la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității.

Durata absenței poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului.

În mediul școlar principalele probleme identificate se referă la modul de relaționare cu colegii și, în special, la modul de îndeplinire a cerințelor didactice.

După plecare mamei sau a ambilor părinți la muncă în străinătate, pe fondul unei privări afective și a lipsei de supraveghere din partea părintelui, copiii se confruntă cu o serie de probleme de mai mare sau mai mică importantă în mediul școlar, în grupul de prieteni, în comunitate.

Reacțiile copiilor sunt descrise de către profesioniști ei remarcând inițial schimbarea aspectului fizic, urmată de abandon și absenteism școlar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului și uneori comiterea unor infracțiuni, toate pe fondul unei privări afective. “……ei percep plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate: singurătate, dor, libertate, grijă, distracție, probleme, responsabilități, nimic”(Irimescu, Lupu, p.25)

Absenteismul și indisciplina (ca forme ale devianței școlare) ating cote mai ridicate în mediul rural decât în urban, în timp ce rezultatele școlare slabe sunt în proporție mai mare în mediul urban. De asemenea, cu o frecvență mai mare în mediul urban apar conflictele cu colegii și tendința de marginalizare.

În mediul urban se remarcă o creștere a numărului de responsabilități, certuri și lispa afectivității direct proporțională cu creșterea numărului de frați în familia respectivă. De asemenea, în special, pentru elevii din învățământul liceal lipsa comunicării este semnalată ca problemă .

În mediul rural în special se constată o supraîncărcare cu responsabilități dar și un număr mai mare de situații în care problemele financiare nu sunt rezolvate prin plecarea părinților.

Recomandări , propuse și de DGASPC Neamț

Campanii educaționale pentru părinți prin informarea asupra riscului asumat prin plecarea la muncă în străinătate;

Consiliere pentru copii și adolescenți;

Consiliere pentru părinții rămăși singuri acasă;

Multiplicarea centrelor de zi unde copiii pot beneficia de hrană corespunzătoare, servicii de îngrijire personală și în plus asistență în realizarea temelor (o nevoie importantă pentru grupul țintă – subiect dezvoltat la capitolul despre educație);

Dezvoltarea unei rețele de colaborare funcțională între școală și direcțiile de asistență socială și protecție a copilului. Prin această colaborare ar putea fi sesizate din timp cazurile de posibil abandon școlar și alte probleme legate de acest fapt;

Dezvoltarea activităților extracurriculare cu scopul de a atrage către școală pe copiii cu o motivație mai scăzută momentan (Școala după școală);

Campanii educaționale pentru părinți cu scopul de a-i informa asupra drepturilor pe care un copil le are garantate prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și la nivel național prin Legea 272/ 2004

Cursuri pentru părinți în care să se accentueze importanța opiniei și participării copilului la deciziile care îl afectează, în funcție de nivelul de înțelegere al copilului;

Dezvoltarea centrelor de zi – este necesar a se avea în vedere și nevoia de joc și participare la activități recreative în funcție de vârstă;

Înființarea și dezvoltarea mai multor cluburi pentru copii unde să poată socializa cu cei de vârsta lor;

Dezvoltarea de activități extrașcolare organizate în cadrul școlii de către cadre didactice oferind posibilitatea copiilor să participe la activități de recreare și joc, la excursii în aer liber etc.

Popularizarea serviciilor la care atât copiii cât și cei care îi au în îngrijire pot apela prin campaniile mass-media;

Promovarea exemplelor pozitive de integrare socială și participare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Serviciile specializate la care se poate apela în prezent

Pe baza discuțiilor cu reprezentanții direcțiilor și serviciilor publice de asistență socială s-au identificat câteva servicii din sistemul public la care grupul țintă poate apela:

Servicii de consiliere și informare, fie oferite de asistenții sociali la domiciliul copiilor și al celor care îi întrețin, fie în cadrul instituțiilor abilitate

Serviciile de tip „centru de zi” la care se poate apela pe diverse motive:

bunicii sau alte persoane care îngrijesc acești copii nu își permit întreținerea totală a copiilor;

părintele sau bunicii în grija cărora sunt lăsați copiii încă sunt încadrați în muncă.

Instituirea serviciilor de curator (mijloc de ocrotire subsidiar și temporar al copilului) pentru situațiile în care s-a constatat că părinții nu mai țin legătura cu copiii.

Concluzii

Concluziile sunt clare: plecarea părinților pentru perioade îndelungate de timp reprezintă o cauză pentru comportamente deviante, pentru scăderea performanțelor (școlare ș.a.), pentru o degradare a stării fizice și psihice a copilului datorate lipsei controlului, a educației, a modelelor pozitive, precum și a problemelor de comunicare, a dificultăților de adaptare, a deficiențelor în îngrijire, a supraîncărcării cu sarcini etc.

Însă……….copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate suferă de dorul de aceștia.

”Dacă un copil trăiește criticat,
el va învăța să condamne.
Dacă un copil trăiește în ostilitate,
el învăța să se lupte.
Dacă un copil trăiește ridiculizat,
el va învăța să fie timid.
Dacă un copil trăiește în rușine,
el învăța să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăiește în toleranță,
el va învăța să fie răbdător.
Dacă un copil trăiește încurajat,
el va învăța confidența în sine,
Dacă un copil trăiește în corectitudine,
el va învăța să fie just.
Dacă un copil trăiește în aprobare,
va învăța să se placă pe sine.
Dacă un copil trăiește în acceptare și prietenie,
atunci el învață să găsească iubire oriunde în lume.”

Daca un copil…http://www.parinti.com/modules.php?name=News&new_topic=7

Autor:CHRISSDY

Copiii reprezintă viitorul unei națiuni, dezvoltarea unei țări depinzând de grija și educația pe care aceștia o primesc.

BIBLIOGRAFIE

Albu, E., (2002), Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți.Prevenire și terapie, Editura Aramis Print, București

Caluschi, M.,(2001). Probleme de psihologie socială, Editura Cantes, Iași

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București.

Ghețău, Vasile, (Decembrie 2003) ,“Anul 2050: Va ajunge populația României la mai puținde 16 milioane de locuitori?”o viziune propectivă asupra populației României în secolul 21 – Studiu destinat dezbaterilor în cadrul proiectului – : STRATEGIA NAȚIONALĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ România 2025, Academia Română, Institutul Național de Cercetări, Centrul de Cercetari Demografice VLADIMIR TREMBLICI – studiu internet

Iluț, P., (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași.

Ionescu Ș., (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenție, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București

Dr. Irimescu, Gabriela, Drd. Lupu, Adrian Lucian, (2006), SINGUR ACASĂ ! studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în stăinătate, Asociația Alternative Sociale, Iași

Luca, C., Gulei, A. (coordonatori), 2007, Metodologie asistența socială, psihologica și juridică a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților în străinătate, Editura Terra Nostra, Iași

Miftode, V. ,(1999), “Fundamente ale Asistenței Sociale”, Editura Mihai Eminescu București,

Mihăilescu, I., (2003), Sociologia Generală: concepte fundamentale și studii de caz, Editura Polirom, Iași

Mitrofan, I., Ciupercă, C., (1998), Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București

Neamțu, Cristina, (2003),Devianța școlară, Editura Polirom, Iași.

Organizația Holt România (2000), Ghiduri de bună practică în asistența socială a familiei și copilului, Ed. Lumen, Iași;

Pop, L. M. (coord.)(2002), Dicționar de politici sociale, Ed. Expert, București

Roth, M., (1999), Protecția copilului – dileme, concepții și metode, Editura Presa Universitară Clujeană, ediția a II – a, Cluj – Napoca;

Sârbu, Marian, (Ministrul Muncii și Solidarității Sociale), Diamantopoulou, Anna, (Comisar European pentru Ocupare și Afaceri Sociale ),28 octombrie 2002, Evaluarea comună a priorităților de ocupare a forței de muncă în România

Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educației familiale, vol. I – II, Editura Polirom, Iași;

Șoitu L., Vrăjmaș E., Păun E., (2001), Consiliere Familială – fișe, Institutul European, Iași

Voinea, M., (1993), Sociologia familiei, Editura Universitatea București, București;

Legislatie

Legea 272/2004 privind Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului

Ordinul 219 din 15 iunie 2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate

www.copiii.ro

www.salvaticopiii.ro

www.soros.ro – Locuirea temporară în stăinătate. Migrația economică a romănilor 1990 -2006.

www.google.ro – Libera circulație a persoanelor și serviciilor

www.parintii.com-CHRISSDY Dacă un copil…

Studii proiect si rezultate

http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_3.htm

GHID DE INTERVIU PENTRU AUTORITĂȚI

Vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări, necesare într-o cercetare pe tema “Efectele emigrării internaționale a părinților asupra copilului”.

Care este părerea dumneavoastră despre emigrarea masivă a populației din România către țările europene?

Întâlniți des în profesia/funcția dumneavoastră cazuri de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate?

Cum încercați să rezolvați problematica acestor cazuri?

Este urmarita evolutia copiilor (sau regresul lor , concretizat prin absenteism, esec scolar).

Relatați-ne pe scurt astfel de caz, care v-a marcat!

De obicei cine însoțește copilul în instituție?

Care sunt principalele probleme sociale cu care se confruntă acești copii?

Apare absenteismul, esecul scolar, tentatiile de tot felul ce duc la delicventa juvenila.

Ce soluții ați găsit pentru rezolvarea problemelor copiilor în cauză?

Este foarte greu de spus. Pentru rezolvarea acestor copii, referindu-ma in plan scolar, trebuie imbunatatita triada :familie, scoala, copil, care trebuie sa fie in stransa legatura.

8. Dacă ați fi părinte și ați nevoit să plecați din țară, în grija cui v-ați lăsa copiii?

Nimanui. L-as lua cu mine oriunde m-as duce. Nimeni nu-ti poate ingriji copilul, astfel incat sa faca fata tuturor nevoilor sale.

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE PARTICIPATIVĂ

Repere geografice ale locuinței:

amplasare:

vecinătate

Locuința:

nr. camere:

condiții igienice și de trai pentru copil/copii:

Resurse comunitare – implicarea instituțiilor:

– școală

– poliție

Relații de vecinătate și implicarea socio-comunitară a familiei:

biserica

politia

grupul de prieteni

școala

restul familiei

BIBLIOGRAFIE

Albu, E., (2002), Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți.Prevenire și terapie, Editura Aramis Print, București

Caluschi, M.,(2001). Probleme de psihologie socială, Editura Cantes, Iași

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București.

Ghețău, Vasile, (Decembrie 2003) ,“Anul 2050: Va ajunge populația României la mai puținde 16 milioane de locuitori?”o viziune propectivă asupra populației României în secolul 21 – Studiu destinat dezbaterilor în cadrul proiectului – : STRATEGIA NAȚIONALĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ România 2025, Academia Română, Institutul Național de Cercetări, Centrul de Cercetari Demografice VLADIMIR TREMBLICI – studiu internet

Iluț, P., (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași.

Ionescu Ș., (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenție, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București

Dr. Irimescu, Gabriela, Drd. Lupu, Adrian Lucian, (2006), SINGUR ACASĂ ! studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în stăinătate, Asociația Alternative Sociale, Iași

Luca, C., Gulei, A. (coordonatori), 2007, Metodologie asistența socială, psihologica și juridică a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților în străinătate, Editura Terra Nostra, Iași

Miftode, V. ,(1999), “Fundamente ale Asistenței Sociale”, Editura Mihai Eminescu București,

Mihăilescu, I., (2003), Sociologia Generală: concepte fundamentale și studii de caz, Editura Polirom, Iași

Mitrofan, I., Ciupercă, C., (1998), Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București

Neamțu, Cristina, (2003),Devianța școlară, Editura Polirom, Iași.

Organizația Holt România (2000), Ghiduri de bună practică în asistența socială a familiei și copilului, Ed. Lumen, Iași;

Pop, L. M. (coord.)(2002), Dicționar de politici sociale, Ed. Expert, București

Roth, M., (1999), Protecția copilului – dileme, concepții și metode, Editura Presa Universitară Clujeană, ediția a II – a, Cluj – Napoca;

Sârbu, Marian, (Ministrul Muncii și Solidarității Sociale), Diamantopoulou, Anna, (Comisar European pentru Ocupare și Afaceri Sociale ),28 octombrie 2002, Evaluarea comună a priorităților de ocupare a forței de muncă în România

Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educației familiale, vol. I – II, Editura Polirom, Iași;

Șoitu L., Vrăjmaș E., Păun E., (2001), Consiliere Familială – fișe, Institutul European, Iași

Voinea, M., (1993), Sociologia familiei, Editura Universitatea București, București;

Legislatie

Legea 272/2004 privind Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului

Ordinul 219 din 15 iunie 2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate

www.copiii.ro

www.salvaticopiii.ro

www.soros.ro – Locuirea temporară în stăinătate. Migrația economică a romănilor 1990 -2006.

www.google.ro – Libera circulație a persoanelor și serviciilor

www.parintii.com-CHRISSDY Dacă un copil…

Studii proiect si rezultate

http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_3.htm