Migrația inte rnațională s -a dezvoltat după anii 1990 mult mai mult, aducând [602020]

3

Introducere
Migrația inte rnațională s -a dezvoltat după anii 1990 mult mai mult, aducând
după sine diferite schimbări în cadrul familie, unele dintre aceste schimbări au devenit
cu timpul probleme sociale ce necesită identificare unor intervenții de specialitate din
partea comunității și în special a specialiștilor din domeniu social. „Copii singuri acasă”
este un grup vulnerabil ce poate fi expus unor riscuri și separarea copiilor de către unul
sau de ambii părinți pl ecați la muncă în străinătate generează trăirea sentimentului de
abandon, cu repercusiuni asupra personalității iar durata absenței poate fi asociată cu o
serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Copiii singuri acasă sunt
puși zi de zi în fața unor sarcini și decizii, nespecifice vârstei și nivelului de dezvoltare.
Plecarea la muncă în străinătate afectează starea psihică a copilului, care poate percepe
acest moment ca fiind un eveniment stresant sau psihotraumatizant. Aceste schimbări
sunt influențate de modul în care a funcționat familia copilului înainte de plecare, de
schimbări în dinamica relațiilor intrafamiliale după plecarea părintelui/părinților dar și
de factori ce țin de copil.
În urma celo r trei ani de voluntariat la Asociația „Alternative Sociale” Iași am
cunoscut personal grupul țință „copii singuri acasă” care mi -au provocat dorința de -a
cunoaște mai multe despre fenomenul migrației , copiii care au unul sau ambii părinți la
muncă în str ăinătate și de -a identifica care sunt schimbările apărute dintre relația copil –
părințe în urma plecării unui sau ambilor părinți la munca în străinătate, care sunt
factorii care le permit unora să mențină relația, ce anume îi ajută pe aceștea să se
adapt eze noii situații, ce importanță are pregătirea copilul cu privire la plecare unui sau
ambilor părinții. Acestă curiozitate m -au determinat de -a efectua o microcercetare ce
privește identificarea schim bărilor în relațiilor familiale și rezilența copiilor î n urma
plecării unui sau ambilor părinți plecați la muncă în străinătate .
Lucrarea „Schimbările produse în relațiile familiale și mecanismele de adaptare
dezvoltate de copii în urma plecării unui sau ambilor părinți la muncă în străinătate ”
cuprinde doua părți, prima parte est e teoretică având trei capitole iar în cea de a doua
parte a lucrării este prezentat studiul privind determinarea influenței migrației asupra
schimbărilor produse în relațiile familiale și asupra adaptării copilului la plecarea
unui sau ambilor părinți la muncă în străinătate .
În primul capitol „ Fenomenul migrației în societatea contemporană ” din
lucrarea de față s -a evidențiat definirea conceptuală a migrației internaționale, precum și
cadrul producerii acesteia identificând f orme le migrației internaționale, c auzele

4
migrație i internaționale , teoriile migrației internaționale, a specte le legislative din
domeniul migrației și datele statistice privind migrația internațională , evidențiindu -se
faptul că migrația intern ațională presupune conform specialiștilor mișcarea persoanelor
care pleacă din țara de origine în vederea stabilirii în mod temporar sau definitiv într -o
altă țară care a apă rut ca reacție la schimbările economice, de structură socială și de
calitatea vieț ii.
În capitolul II „ Schimbări în structura și viața familiei ca urmare migrației a
unui sau ambii părinții în străinătate ” are în vedere schimbările care se produc în cadrul
familiei în urma plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate. Se
evidențioază în prima parte a capitolului schimbările produse în cadrul relațiilor dintre
membrii familiei iar în cea de a doua parte se subliniază schimbările apărute asupra
copilului din punct de vedere emoțional, biologic, psihologic și social prezentân du-se
efectele migrației asupra copilului. În utima parte a capitolului s -a pus în evidență
aspecte le legislative și de intervenție din cadrul României cu privire la copiii care au
unul sau ambii părinți plecați în străinătate . Aspectele identificate cu privire la
fenomenul migrației părinților în străinătate pot perturba întreg sistemul familial și pot
produce schimbări majore în structura psiho -afectivă și socială a copilului conform
specialiștilor .
În capitolul III „ Adaptarea copiilor care au unul s au ambii părinți plecați în
străinătate” se distinge conform specialiștilor momentul plecării unui sau ambilor
părinți la muncă în străinătate poate produce copilului trăiri intens psiho -traumatizante
imediat, și ulterior o perioadă de viață stresantă deoa rece presupune eforturi din partea
acestuia pentru a se adapta la schimbările d in viața sa, la noua situație. Mecanismele de
adaptarea sunt efectuate conștient și cu efort de fiecare individ și necesită resurse și
obortunități din parte societății pentru a face față unui moment de stres intens în cazul
nostru plecarea părinților.
Și nu în ultimul rând capitolul IV care este prezentată microcercetarea privind
schimbările produse în cadrul relației dintre copil – părinte și modul de adaptarea a
copilul în urma plecării unui sau ambii lor părinti la muncă în străinatate . În cadrul
acesteia am ilustrat aspectele metodologice ale microcercetării spe cificând scopul
acesteia, obiectivele, întrebările de cercetare, atât pe cele generale, cât și pe cele
specifice, temele abordate, planul microcercetării, prezentarea interpretarea datelor și
concluziile obținute în urma realizării micro cercetării.

5
Capitolul I. Fenomenul migrației în societatea contemporană

1.1 Delimită ri conceptuale

Etimologia termenului de ,,migrație” provine din latinescul „migrare” care la
rândul său are rădăcina în sanscrită, „mej” însemnând schimbare. Migrația este termenul
care descrie procesul de mișcare al populației în interiorul granețelor unui stat sau peste
frontiere (Floricel, 20 06, p. 13).
Vasile Miftode definește migrația, în raport cu societatea, ca fiind un fenomen
de „reechilibrare a balanței demografice între zone sau localități, un mecanism de
competitive și reglare, o supapă de siguranță fără de care colectivitatea se poa te
destructura datorită schimbării fandamentale a condițiilor de existență”(Miftode, 1978,
p. 79).
Migrația, în cadrul dicționarului de sociologie, este definit ca un fenomen ce
constă în deplasarea unor mulțimi de persoane dintr -o arie teritorială în al ta, urmată de
schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într -o formă de activitate de sosire (Zamfir,
Vlăsceanu, 1993, p. 355).
Migrația desemnează deplasarea populației unei regiuni în altă regiune,
îndeosebi din zonele rurale către cele urbane, dar și dinspre o societate în alta (Boudon,
Raymond, Besnard, 1996, p . 168).
Definirea migrației este dificilă, dată fiind natura complexă a fenomenului.
Migrația este diferențiată de termenul mai larg de mobilitate umană geografică, care se
referă la orice f el de deplasare umană, indiferent de durată, motivație și cauze.
Deplasările temporare în străinătate în scopuri de recreere, vacanțe, afaceri, tratament
medical sau perelinaj religios nu sunt în general considerate migrație. Se pot introduce
mai multe din stincții de spațiu, distanță, durata șederii sau de scop și circumstațe
(Meyer, 2009, p. 37).
Privită din perspectivă demografică, migrația este o ,,forma a mobilității
spațiale sau geografice a populației, însoțită de de schimbarea domiciliului obișnui t,
între doua unități administrativ -teritoriale bine definite, „dar nu înclude în mod cert”
nomadismul, excursiile, turismul, deplasările sezoniere, deferitele forme ale
navetismului sau ale migrației pendulatorii” (Trebici, 1979, p . 329).
Fenomenul migr ației cuprinde un complex de factori și indicatori: locul de
reședință, locul de muncă, relațiile sociale, familiale, de prietenie, zone comerciale,

6
zone culturale, de petrecerea timpului liber. El reprezintă o schimbare de mediul social,
cultural, economi c, afectiv (Miftode, 1978, p. 79).
Perspectiva sociologică evidențiază faptul că definirea migrației se bazează pe
argumente economice, sociale, culturale. Johnson definește migrația drept o „deplasare
fizică a oamenilor înăuntrul sistemelor sociale și între ele” (Johnson, 2007,pp. 215 -216).
Această deplasare are o mare influență asupra compoziției sociale a populației,
modificând relațiile de natură rasială, etnică și relațiile de clasă, fiind în același timp o
sursă importantă de creștere numerică a p opulației urbane.
De asemenea, poate fi reținută opinia profesorului Vasile Miftode care
consideră că „migrația este o expresie spațială a mobilității sociale". Este evident faptul
că migrația nu este o simplă deplasare în teritoriu. Procesul nu este doar unul fizic,
presupunând doar o schimbare a cadrul natural, ci unul complex, cu efecte sociale. O
altă definiție clasică a migrației este dată de sociologul Jan Szczepanski, acesta definind
mobilitatea socială prin „seria de fenomene care rezidă în deplasarea indivizilor sau a
grupurilor din loc în loc în spațiul social" (Szczepan ski, 1972, p. 402). De mare
actualitate sunt și abordările care privesc migrația ca strategie de viață aceasta
reprezentând „o perspectivă a raportului durabil dintre scopuri asumate și mijloace
[…].Ele sunt structuri raționale de acțiune, relativ durabi le la nivelul agentului care le
adoptă” (Sandu, 2000, p. 6) sau ca formă de protest „în fața schimbărilor și de abandon
a unei societăți în care nu -și găsesc locul pe care și l -ar dori” (Voicu, 2004, p. 2).
Studiile geografice asupra migrației (pentru ca re se mai folosesc termenii de
mobilitate teritorială sau mobilitate geografică) pun accentul mai mult pe deplasarea
teritorială propriu -zisă, fie individuală, fie în grup a mai multor indivizi și pe
schimbările produse în mediu în urma acestei deplasări. Aspectul social (profesional,
educațional, cultural) este mai puțin luat în calcul, dar nu ignorat. De altfel, înțelegerea
actului de migrație necesită definirea și lămurirea unor concepte ce derivă din acesta,
adică: emigrația, imigrația si remigrația (Ra boca, Surdu, 1989, p. 86).
În conformitate cu definițiile enunțate, migrantul este aceea persoană care se
deplasează dintr -o regiune în alta pentru a căuta condiții prielnice de trai. Nu există o
definiție exhaustivă sau universal acceptată a termenului „ migrant” deși este larg folosit
inclusiv în cercurile politice. Termenul „migrant” poate fi înțeles ca referindu -se la
persoanele a căror decizie de a migra este /a fost voluntară, fără a fi obligate. Se deduce
că termenul de migrant nu se referă la refugi ați, exilați sau la cei forțați să își părăsească
caminul.

7
1.2 Forme ale migrației internaționale

Migrația internațională presupune mișcarea persoanelor care pleacă din țara de
origine în vederea stabilirii în mod temporar sau definitiv într -o altă țară. A cest
fenoment conform lui Cormaș a aparut ca reacție la schimbările economice, de structură
socială și de calitatea vieții. Ca urmare a acestor reații, migrația s -a evidențiat prin mai
multe astepecte: a început cu migrația forțată din cauza calamităților naturale, a
persec uțiilor politice sau religioase de razboaie, migrație de unificarea familiei, migrație
de afaceri, migrația minorităților etnice, dezvoltându -se prin creșterea mobilității
internaționale în vederea afirmarii persoanale și terminând cu mig rația pentru muncă.
În cadrul migrației internaționale, se identifică doua procese importante:
emigrația și imigrația. Includerea într -una sau în alta din categorii se face în funcție de
modul în care se privește deplasarea persoanei din țara de origine spre cea de
destinație/primire/ de adopție.
Emigrația este un fenomen ce afectează în mod normal surplusul de populație
din zona de plecare și nu modifică în mod esențial piramida demografică. Se poate vorbi
de un exod demografic atunci când în procesul de migrație este antrenată o populație
mai numeroasă decât surplusul demografic, perturbând -se piramida vâstelor și echilibru
natural (Miftode, 1978, p. 80).
Emigrația reprezintă „deplasarea pendulatorie a populației între reședință (țara
de origine) și locul de muncă (țara de primire). Țara de origine are, de obicei, un grad
relativ mai redus de dezvoltare economică, o pondere ridicată a populației tinere,
datorită natalități ridicate, a posibilităților reduse de utilizare pe plan național a forței de
muncă disponibile, a unor eforturi ineficiente de investiții în unele sectoare economice
și, deci, de creare de noi locuri de muncă” (Albu, Roșu, Hamzescu, 1987, p. 14).
Accentuarea fenomenului de emigrare este limitată de eliminarea obstacolelor
de plecare, de informațiile transmise de către indivizi care au emigrat, de diminuarea
cheltuielilor de transport și de incertitudinile referioare la ameliorarea condițiilor de
viață (Cormoș, 2011, p. 18).
Imigrarea reprezintă ,,primirea populației deplasate în țara de destinație,
temporar sau definitiv. Țara de primire, numită și țară de imigrație, se caracterizează din
punct de vedere economic prin urmatoarele elemente: grad relativ mai mare de
dezvoltare econimică, cereri mai mari de forță de muncă în comp arație cu
disponibilitățile naționale, pondere redusă a tineretului și a populației apte de muncă în
totalul populației” (Floricel, 2006, p. 17).

8
Migrația poate avea la bază motive economice, familiale, de muncă, de studiu
sau poate fi dictată de diverse situații cu impact negativ, catastrofe naturale, persecuții,
conflicte, evenimente revolunționare.
Pe lânga aceste doua procese importante, migrația internațională conform lui
Cormaș poate fi diferențiată în mai multe forme: migrația legală și ilegal ă; migrația
voluntară și forțată; migrația individuală și de masă; permanentă și temporară;
returnarea sau migrația de reîntoarcere.
Migrația legală și ilegală
Migrația legală se referă la migrația care are loc conform cu legislația țărilor de
primire, iar migrația ile gală este percepută ca fiind ,, intrarea, șederea sau munca ilegală
într-o țară, însemnând ca migrantul nu are autorizație necesară sau documentele
necesare în conformitate cu reglementările privind intrarea, șederea și/sau munca în țara
respectivă”(Floricel, 2006, p. 17).
Migrația voluntară și forțată
Migrația internațională este voluntară atunci când persoanele implicate se
deplasează în afara țării în mod voit, din proprie inițiativă, iar migrația forțată presupune
deplasarea persoanelo r în urma unui impuls exterior, la evenimente deosebite, cum ar fi
conflicte de ordin intern, calamități naturale, războaie, persecuții etc.
Migrația individuală și de masă
Migrația individuală presupune mișcarea unui singur individ în urma unei
decizii proprii de migrare și alegerii mijloacelor de transport în vederea emigrarii.
Migrația în masă presupune mișcarea, la nivel colectiv, a unui număr mai mare de
indivizi, ca urmare a unor evenimente ce vin din exterior: calamități naturale, război,
conflic te interne ect. Această deplasare se realizează până la locul cel mai apropiat oferă
siguranță și protecție pentru membrii grupului de migranți.
Migrația permanentă sau temporară
Este considerată migrație permanentă atunci când migrantul se stabilește
definitiv în țara de migrație, în unele situații dobândind și cetățenia acelui stat, iar
migrația temporară este considerată atunci când migrantul se află în țara de destinație
doar pentru o anumită perioadă de timp, după care revine în țara de origine. ” M igrația
temporarăare ca scop principal, studiile și munca ” (Vasile, Zaman , 2005, p. 110).
Returnarea sau migrația de revenire
Returnarea sau migrația de revenire presupune întoarcerea migrațiilor în țara de
origine, în mod voit sau forțat.

9
Migrația in ternațională este marcată și de alte procese care pun în evidență
complexitatea acestui fenomen: circulația persoanelor, circulația forței de muncă,
mobilitatea persoanelor.
Circulația persoanelor este conceptul cu cea mai largă sferă de acoperire și se
referă atât la fluxurile de persoane, cât și la stabilitatea la un moment dat a acestora în
funcție de anumite criterii economice, sociale și politice.
Circulația forței de muncă este conceptul mai restrâns, atașat celui de circulație
a persoanelor și re prezintă mișcarea persoanelor apte de muncă, având vârsta și starea
fizică necesară pentru prestarea diverselor munci, în spațiu internațional. Fiecare
cetățean al țării are dreptul la libera circulație în țară și în străinătate, dreptul garantat
de a-și stabili domiciliul în orice localitate din țară, de a emigra și de a reveni oricând în
țară. Prin punerea în aplicare acestui drept se urmărește ocrotirea unor valori economice
și sociale, a drepturilor și libertăților fundamentale și o bună relaționare î ntre state
(Cormoș, 2011, pp. 19 -20).
Circulația internațională a forței de muncă reprezintă deplasarea peste granițe a
forței de muncă în cadrul acțiunilor determinate de cooperarea economică, tehnică și
științifică pe plan internațional. Circulația for ței de muncă este în favorul desiminării
cunoștințelor tehnice și a metodelor moderne de lucru între țări și determină dobândirea
unui mod nou de gândire, cel european.
Un alt concept este cel de mobilitatea persoanelor, care exprimă schimbarea
statutul ui în care se află un individ sau un grup de indivizi sub influe,nța unor factori
economici, sociali, tehnologici, organizaționali etc. „Mobilitatea forței de muncă poate
fi definită drept capacitatea de reacție și adaptare a persoanelor la provocările med iului
social -economic și la dinamica acestora” (Vasile, Zaman, 2005, p. 109).
Migrația internațională, în funcție de durata deplasarii poate fi clasificată în
migrație pe termen lung, atunci când emigranții rămân în țara de migrație o perioadă
mai lungă peste doi ani, migrația temporară, atunci când emigranții îți caută de lucru și
rămân o perioada scurtă de timp, mai puțin de doi ani și migrația sezonieră, atunci când
emigranții se deplasează periodic la locul de muncă, între țara de migrație și statul d e
origine.
Mai există și migrația definitivă, atunci când indivizii se stabilesc în țara de
primire în mod legal, și migrația circulatorie, o migrație de tip „du -te-vino” între
România și țara de primire. „Migrația circulatorie, spre deosebire de cea def initivă,
presupune o valorizare ambivalentă, în același timp pozitivă și negativă, pentru același
loc de venire sau plecare, de rezidență permanentă sau de rezidență temporară.

10
Localitatea de domiciliu permanentă este, la nivelul migrației circulatorii dom inante în
România, valorizată pozitiv sub aspectul socio -cultural și negativ sub aspectul
economic” (Sandu, 2000, p. 9).

1.3 Cauzele migrație internaționale

Migrația nu este un fenomen independent, ci se află în relație cu mai multe
elemente, factori și procese, influențându -și reciproc evoluțiile. Mai mult decât atât,
prin complexitatea sa generează multiple consecințe asupra unor domenii diverse ale
vieții private sau ale unei colectivități.
Migrația influențează „direcțiile de evoluție a mai multor p rocese demografice,
sociale, economice, putând aminti în acest sens: volumul și structura demografică a
comunităților locale și evoluția fenomenelor socio -demografice specifice acestora,
structura și funcționalitatea gospodăriilor de la originea și destin ația fluxurilor, relațiile
dintre resursele locale de forță de muncă și populația din zona respectivă, calitatea și
stilul de viață, sistemul de valori personal și comunitar” (Sandu, 1984, pp. 145 -146).
În decursul timpului, au existat emigranți care s -au deplasat în arii geografice
noi ca urmare a unei situații precare, a unor persecuții culturale și religioase sau datorită
unor condiții politice adverse. Cei mai mulți dintre factorii care influențează fluxurile
migratorii au fost cei economici. Fluxuril e migratorii de asemnenea determină cauze
prin structura lor, dar există ș i cauze a migrației involuntar e (Cormoș, 2011, p. 24).
Cauze care au stat la baza mișcării migratorii a populației conform lui Roșca
sunt:
 Cauza esențială rezidă în procesele de su prapopulare, marcate prin ruptura dintre
numărul populației și resurse, având drept efect reducerea veniturilor și
imposibilitatea satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de
excedentul nașterilor, care domină indicile mortalității, fap t specific mai ales în
țările mai puțin dezvoltate;
 În anumite țări, creșterea intensivă a animalelor a favorizat disponibilizarea
forței de muncă, aceasta intrând apoi în incidența migraței;
 În alte situații, dezvoltarea căilor de comunicație a falicitat dispersarea
industriilor, ceea ce reclamă forța de muncă și antrenează o parte din populație
în fluxul migrator. Transportul maritim și, într -o măsură mai mică, cel feroviar
au favorizat migrațiile intercontinentale;

11
 De asemenea, mișcările migratorii pot fi determinate și de motive istorice,
religioase, politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale și actuale.
Accidentele pot fi și cataclisme și maladii, ce pot determina imigrări și emigrări
masive și bruște;
 Cauzele de ordin psihologic au în v edere fascinația unor locuri, forme de relief
sau peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populație pot fi poli de
atracție pentru compatrioți;
 Cauzele de ordin ecologic determină așa -numita migrație ecologică. Aceasta
presupune deplasări de populație din zonele afectate de transformările mediului
natural sau antropic spre alte regiuni (Roșca, 2007, pp. 99 -100).
Studiile de specialitate aduc în atenție principala cauza a migrației fiind
factorul ecomonic, însă în ultimul timp această idee a f ost înlocuită cu un cumul de
factori, printre care se precizează: presiunea demografică, instabilitate politică,
deternimarea condițiilor de viață, factori culturali, probleme ecologice. Toți acești
factori au ca punct de referință aspectul economic.
Cauzele migrației internaționale sunt „evidențiate în cauze ale migrației
voluntare și cauze ale migrației involuntare sau forțate. Migrația voluntară este
identificată atunci când emigranții au plecat în străinătate de bună voie, având la bază
motivații de m uncă, studiu, reunire a familiei care este în străinătate sau pentru
rezolvarea problemelor personale. Migrația involuntră sau cea forțată este identificată
atunci când emigranții au părăsit țara de origine într -un mod forțat, pentru a putea scăpa
de perse cuții, conflicte, represiuni, catastrofe naturale ori provocate de oameni,
deteriorări ale mediului încojurător sau alte situații care le pun viața în pericol, libertatea
și mijloacele de supravețuire” (Cormoș, 2011, p. 25).

1.4 Teoriile migrației internaționale

1.4.1 Teoria economie neoclasice

Utilizată pentru început în explicarea deplasărilor interne ale populației,
„economia neoclasică a devenit una dintre construcțiile teoretice majore din domeniul
migrației, perioada anilor ’60 – ’70 părând a fi în mare dominată de încercările de
rafinare a teoriei din teorii ale migrației internaționale perspectiva migrației
internaționale ”(Arango, 2000 p. 284).

12
Teoria economiei neoclasice este una dintre construcțiile teoretice majore din
domeniul migr ație. Ea privilegiază rolul factorilor economici în explicarea apariției
fluxurilor de migrație și a deciziei de migrației.
În cadrul acestei teorii, „migrația este esențialmente generată de diferența de
salarizare a muncitorilor din diferite spații econ omice din cadrul statelor naționale.
Migrația este astfel o redistribuire a muncitorilor în funcție de necesarul de forța de
muncă de la regiunile sărace în capital, dar sărace în forța de muncă” ( Anghel, 2009, p.
32).
Prin prisma acestei teorii, emigra nții sunt considerați capabili în a face alegeri
raționale în funcție de informațiile și posibilitățile pe care le au la dispoziție, aceste
alegeri fiind determinate de anumiți factori economici, culturali și politici.
La nivelul macro, în explicarea fen omenului de migrație, un rol important îl au
factorii economici, punându -se accent pe diferențele dintre diverse țări în cadrul pieții
globale de forță de muncă și de capital. Migrația internațională se declanșează ca urmare
a diferențelor dintre raportul cerere -ofertă de forță de muncă în diferite țări, reflectate de
diferențele între nivelul salariilor și veniturilor. Fluxurile de migrație internaținală devin
instrumente de echilibrare ale diferențelor interne de pe piața forței de muncă la nivelul
globa l.
La nivelul micro sau la nivelul individual, decizia de migrație este rezultatul
unui proces prin care individul evaluează în mod rațional beneficiile economice ale
migrației internaționale, luând în calcul toate costurile suportate până la intrarea în
posesia bunurilor câștigate.
Teoria economiei neoclasice scoate în evidență anumite aspecte în ceea ce
privește „postularea raționalității individuale ca principiu al acțiunii umane în situația în
care persoanele se orientează după anumite interese, fiind în permanentă căutare de
informații despre costuri și beneficii, acționând în mod direct atunci când câștigul este
detrimentul efortului și a costului inițial” (Cormoș, 2011, pp. 34 -35).

1.4.2 Teoria capital ului uman

Teoria capitalului uman încea rcă să nuanțeze într -o oarecare măsură teoria
economiei neoclasice și să răspundă unor întrebări fundamentale cum ar fi, de ce unii
indivizi emigrează, în timp ce alții în situații asemănatoare aleg să nu o facă.

13
Conceptul de capital uman face referire la „tehnicile analitice și acumulează
tot mai mult din sistemele analitice prezentând efectele educației asupra câștigurilor,
ocupației, angajării și șomajului atât al bărbațiilor, cât și al femeilor din rase și grupuri
etnice diferite. Analiza capitalului uman a fost motivată, parțial, de dorința de evaluare a
oportunităților de îmbunătățire a calității muncii prin școlarizare, educație, servicii
medicale și prin grija față de copil. Scopul principal este de a îndepărta puțin din
misterul vieții economice și sociale în care trăim” (Călin, Umbreș, 2006, p. 30).
Capitalul uman înglobează atât capitalul educațional, reprezentat prin abilitățile
rezultate prin educația persoanei, cât și cel biologic, reprezentant prin abilitățile fizice și
starea de sănătate. Folosirea acestor abilități stă la baza producerii unor v enituri prin
muncă. Factorul educațional este considerat fundamental pe piața forței de muncă,
rezultând astfel capacitatea de adaptare economică la condițiile din statul de destinație.
Selecția pe piața forței de muncă are un grad aleatoriu redus, iar ace st lucru, din punct
de vedere a forței de muncă, determină echilibru resurse – necesități.
Persoanele care iau decizia de a emigra sunt în general mai bogați în capitalul
uman, iar mișcarea lor migratorie este di nspre zonele sărace către cele dezvoltate.
Aceasta afectează „direct capital ul uman disponibil la nivel comunitar, putând induce
discrepanțe accentuate de la o colectivitate de alta în cadrul aceleiași societăți sau între
societăți diferite. În unele cazuri, migrația indivizilor bogați poate fi o soluție în cazul
unor zone sărace în resurse reprezenta te ca neavând posibilitate de a se dezvolta, din
motive independente de voința umană. Plecarea masivă a tinerilor și a indivizilor mai
educați poate conduce la disoluția acestor comunități mai sărace, în timp ce emigranți
pot obține accesul la condiții de viață , mediu social și naturale mai superioare”
(Cormoș, 2011, pp. 36 -37).
Teoria c apitalului uman arată că implicarea în fenomenul migrației se face în
funcție de raportul costuri – beneficii. În costuri intră cheltuielile legate de transport
până în țara de migrație și asigurarea traiului în regiunea de destinație, până la
momentul int ră în posesia bunurilor câștigate în țara de migrație. La acest segment se
adaugă și pierderile din gospodărie cauzate de lipsa celui ce s -a hotărât să emigreze și
disconfortul psihic cu care se confruntă.
În ceea ce privește dimensiunea de câștig, se re găsesc atât beneficiile materiale,
cât și cele legate de calitatea mediului, cel natural, social, cultural și nu în ultimul rând
de oportunitățile și șansele pe care le poate avea emigrantul în țara de migrație.

14
1.4.3 Noua economie a migrație

Noua ec onomie a migrației este una dintre abordările cele mai „specifice”
migrației internaționale. Intemeietorul acestei teorii, Oded Stark a adus două notificări
majore față de teoria economiei neoclasice „scoate individul din situația de relativă
izolare (per soana care decidea este înlocuit de unitatea mai largă a familiei/gospodăriei,
veniturile nu mai conteză în termenii absoluți, ci mai ales prin raportare la comunitatea
de referință/origine), iar economicul, în forma sa de diferența de nivelul de salarii
(absolută sau percepută între origine și destinație), încetează de a mai juca rolul de
factorul fundamental” (Constantinescu, 2002, p. 98).
În cadrul acestei abordări, decizia de a migra aparține familiei/gospodăriei,
ceea ce duce la strategia de minimalizare a riscului prin diversificare surselor de venit.
Migrația încetează să fie efectul diferențelor, una dintre consecințele semnificative a le
fenomenului la nivel comunitar este creșterea probabilității de migrație în cadrul
familiilor fără migranți ca urmare a rearanjării pozițiilor în distribuția de venituri și
amplificarea deprivării relative. Dacă deplasarea de la persoană către familie/g ospodărie
este un mare câștig față de economia neoclasică, deas emenea, migrația unui individ
„îngheață” în cadrul noii economii a migrației la faza de migrație individuală.
Reîntregirea familiei la destinație este inexplicabilă. Practic minimizarea risculu i devine
eliminarea lui prin schimbarea locului în care familia trăiește. Este posibil ca o parte a
acestor limite ale noii economii a migrației să se datoreze tocmai considerării exclusive
a factorilor asociați cu originea ca esențiali, fără a include în explicație și elemente
legate de destinație. Schimbarea politicilor de migrație poate transforma actul
migraționist într -unul cu anumite riscuri, astfel de politici având posibilitatea de a se
transforma în stimulente pentru rein tregirea familiei la destin ație ( Constantinescu, 2002,
p. 99).

1.5 Cadre legislative privind migrația internațională

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene dispun de libertatea de a
călători și de libertatea de circulație în interiorul granițelor Uniunii Europene. Politicile
în domeniul migrației din Uniunea Europe ană în ceea ce privește cetățenii statelor din
afara Uniunii Europene urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de
migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția
poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a

15
educaț iei și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să
aibă deja un loc de muncă la sosire.
În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politicile
privind imigrația se concentrează asupra a două domenii: prevenirea migrației
clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă și promovarea
integrării imigranților în societate.
Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul migrației se
numără:
 Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei;
 Directiva 2003/109/CE privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt
rezidenți pe termen lung;
 Directiva 2004/114/CE privind condițiile de admisie pentru studii;
 Directiva 2005/71/CE privind fa cilitarea admisiei în Uniunii Europene a
cercetătorilor;
 Directiva 2008/115/CE privind returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în
situație de ședere ilegală;
 Directiva 2009/50/CE privind intrarea migranților înalt calificați.
În cadrul Comisiei Eu ropene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este
responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia
Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme de
admitere a migranților economici cu o C arte Verde privind abordarea Uniunii Europene
legată de gestionarea migrației economice, care a dus la adoptarea unui raport la
sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind
prioritățile de politică în lupta împotri va imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe,
care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale
persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală.
În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezen tat Al treilea raport anual
privind migrația și integrarea. O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie
2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare,
coerență și sinergii sporite ca aspect al politicii exter ne și de dezvoltare. Programul de la
Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană în decembrie
2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția politicilor europene
privind justiția și afacerile interne în perioad a 2010 -2014; aspectele legate de migrație
sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a realiza schimbările decise în comun,
în 2010 Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a

16
Programului de la Stockholm – crearea unu i spațiu de libertate, securitate și justiție
pentru cetățenii Europei.
În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind
cetățenia Unuiunii Europene”în care s -a constatat faptul că cetățenia în Uniunea
Europenă oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în Uuniunea
Europeană reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia Uuniunea Europeană.
Având în vedere tehnologia modernă și faptul că în prezent deplasarea este mai ușoară,
libera circulație permite europen ilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele
naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se
deplaseze între statele Uniunii Europene pentru a lucra, pentru a studia și pentru
activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau pentru plăcere sau să își
facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori
interacțiunile sociale și culturale în cadrul Uniunii Europene și de a crea legături mai
strânse între cetățenii Uniun ii Europene. În plus, aceasta poate genera beneficii
economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân
acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.
La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Ag enda europeană privind
migrația subliniind măsurile imediate care vor fi luate pentru a răspunde situației de
criză din regiunea mediteraneană, precum și pașii care vor fi urmați în următorii ani
pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectel e.
Raportul anual privind migrația și azilul din 2014 al Rețelei europene de
migrație a fost publicat la 10 iunie 2015. Acesta oferă o perspectivă asupra principalelor
evoluții juridice și în materie de politici din întreaga Uniune Europene și din țările
participante. Raportul constituie un document complet și acoperă toate aspectele
politicii în materie de migrație și de azil ale Direcției Generale Migrație și Afaceri
Interne și ale agențiilor Uniunii Europene.
Există și anumite limite cu privire la drep tul de libera circulație, „acestea fiind
prevăzute în lege și constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, siguranța
publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a
moralei, ori pentru protejarea drept urilor și libertățile altora. Aceste condiți au ca scop
ocrotirea unor valorilor sociale ș i economice, a drepturilor și libertăților fundamentale,
respectiv o desfășurare normală a relațiilor între state. Reglementările legale privind
actele de identitate, pașapoartele și alte documente, regu lile privind trecerea frontierelor
sunt considerate norme ce conferă un cadru eficient și civilizat exercitării dr eptului de
liberă circulație” ( Cormaș, 2011, p. 124).

17
Principalele acte normative care reglementează mi grația din România, ce are
impact asupra controlului fluxurilor migratorii sunt:
– Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor
români în străinătate;
– Legea nu. 177/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
144/2001 privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor
de intrere în statele membre a Uniunii Europene și în alte state;
– Legea nr. 252/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara țării de cetățeni români sau
alte persoane fără cetățenie domiciliate în România;
– H. G. nr. 616/21.04.2004 pentru aprobarea Strategiei naționale privind migrația,
publicată în Monitorul Oficial nr. 406/06.05.2004.
La acestea se adaugă și alte acte normative (Popescu, 2006, p. 249) :
– Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecția cetățenilor care lucrează în
străinătate;
– Hotărârea nr. 187 din 20 februarie 2008 privind aprobarea Planului de măsuri
pentru revenirea în țară a cetățenilor româ ni care lucrează în străinătate.

1.6 Date statistice privind migrația internațională

Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici și
sociali: fie în țara de origine a unui migrant (factorii de impuls), fie în țara de destinație
(factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate
economică și stabilitate politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil
asupra imigranților.În țările de destinație , migrația internațională poate constitui un
instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu
toate acestea, migrația nu este suficientă pentru a inversa tendința actuală de îmbătrânire
a populației din multe părți ale Uniunii Europene.
În 2013, conform Eurostat , un total de 3,4 milioane de indivizi au imigrat în
unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și, potrivit rapoartelor, cel puțin 2,8
milioane de emigranți au părăsit un stat membru al Uniunii Europene. Aceste cifre
totale nu reprezintă fluxurile migratorii către/din Uniunii Europene în ansamblu,
întrucât acestea includ și fluxurile între diferitele state membre ale Uniunii Europene.

18

Dintre acești 3,4 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2013, se
estimează că aproximativ 1,4 milioane erau cetățeni ai unor țăr i terțe, 1,2 milioane erau
cetățeni ai unui alt stat membru al Uniunii Europene decât cel de destinație, aproximativ
830 de mii erau cetățeni ai statului membru al Unuiunii Europene de destinație și
aproximativ 6,1 mii erau apatrizi.

Figura 1. Imigrația în funcție de cetățenie, 2013.
Sursa: Eurostat.

În cursul anului 2013, „femeile au emigrat într -o proporție mai mare decât
bărbații (55,8%), dar cei mai mulți dintre cei care au imigrat au fost de sex masculin
(55,1%). 55,6% dintre cei ce au emigrat în anul 2013, provin din mediul urban,
ponderea mai ridicată a persoanelor de sex feminin menținându -se și pe medii de
rezidență: 56,9% – mediul urban și 54,5% – mediul rural. Tot mediul urban este și cel în
care au ales să se stabileasc ă cei mai mulți dintre imigranții sosiți în anul 2013 (53,5%),
persoanele de sex masculin având ponderile cele mai ridicate în ambele medii: 57,0% –
mediul urban și 53,0% – mediul rural. Cea mai mare parte a persoanelor care au emigrat
(83,8% bărbați și 86 ,9% femei) sunt din categoria populației în vârstă de muncă (15 -64
ani), migrația în această perioadă având, probabil, în cea mai mare parte, motivație
economică” (Migrația Inter națională, raport 2013, p. 14)

19

Figura 2. Imigranții în funție de gen și vâstă.
Sursa: Raportul anual ” Migraț ia Internațională anul 2013 ” p. 15.

1.6.1 Date statistice privind situația copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă
în străinătate din România

Conform situației prezentate deAutoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor
Copilului și Adopție , în iunie 2015, erau înregistrați în evidențele autorităților
responsabile de asistența socială, un număr total de 81.581 copii cu părinți plecați la
muncă în străinătate. Dintre ac eștia, aproape 39% erau complet lipsiți de grija
părintească: 2 1.319 aveau ambii părinți plecați , iar 10.242 proveneau din familii în
care părintele unic susținător era plecat. Îngrijorător și numărul copiilor aflați
singuri acasă care au ajuns în sistemu l de protecție specială: 4.013 (din care, 940 în
centre de plasament și 671 în grija asistenților maternali).
Datele din luna iunie 2015 ne arată că regiunea cu cei mai mulți copii cu părinți
plecați, aflați în atenția autorităților, este cea de Nord -Est, cu un total de 28.759 copii (în
special județele Suceava – 9.241 copii, Bacău – 5.761 copii și Neamț – 5.269 c opii),
urmată de Sud -Est cu 11.877 copii (în special județele Vrancea – 3.072 copii, Constanța
– 3.042 copii și Galați – 2.467 copii) și de Nord -Vest cu un total de 10.424 copii (în
special județele Bistrița Năsăud – 2.512 copii, Satu -Mare – 2.112 copii, C luj 2.093
copii, sau Maramureș – 1.889 copii).
În regiunea Centru, autoritățile au cunoștință de un număr total de 8.666 copii cu
părinți plecați (în special în județele Harghita – 1.920 copii, Alba – 1.696 copii, Mureș –
1.494 copii și Sibiu – 1.473 copi i).
În regiunea Sud -Muntenia, un număr total de 8.433 de copii cu părinți plecați
sunt cuprinși în evidențele oficiale (aflați cu precădere în județele Dâmbovița – 3.076

20
copii, Prahova – 1.839 copii și Argeș – 1.793 copii). Regiunile Vest și Sud -Vest Olt enia
înregistrează 6.984, respectiv 6.014 de copii aflați în această situație.
La polul opus se află Municipiul București, cu 424 copii. O situație specială se
observă în cazul sectorului 5, care, la 30.06.2015, raportase doar 16 copii cu părinți
plecați. Sectorul 6 raportase doar 34 de copii. Sectoarele 2 și 4 au înregistrat și ele un
număr foarte mic, de doar 46, respectiv 61 copii. Așadar, în București, sectorul 1 are
cunoștință de cei mai mulți copii cu părinți plecați – 136, urmat de sectorul 3 cu 131 de
copii.

21

Capitolul II. Schimbări î n structura și viata familiei ca urmare a
migrației unui sau ambii părinții în străinătate

2.1 Schimbări asupra membrilor familiei rămase acasă în urma
plecării unui sau ambilor părinți în străinătate

Familia este unul dintre factorul fundamental ale dezv oltării ființei umane. Din punct de
vedere strict științific, familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi
sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de casatorie și/sau paterne, realizând mai mult
sau mai puțin latura biologică și/sa u cea psihosocială” (Mitrofan, Ciupercă, 1998, p.
17). Indiferent de forțele care acționează asupra sa, familia constituie un sistem a cărei
funcționalitate depinde de modul de funcționare a membrilor care o compun.
Familia pe parcursul vieții se confru nta cu diverse crise și fenomene dintre care
migrația este fenomenul care aduce „schimbări în ce privește modul de constituire,
mărimea și structura ei, respectiv funcțiile acesteia” (Cormoș, 2011, p. 109). Odata cu
emigrarea unuia sau a ambilor părinți î n străinătate, întreg sistemul familial are de
suferit. Apar modificări majore în planul familial, reorganizarea modului de funcționare
a familiei, supraîncărcarea de roluri și responsabilități, carențe și lipsuri afective și
educaționale din partea părint elui/părintilor plecați. Astfel, familia se confruntă cu noi
probleme, nefamiliare pentru membrii acesteia.
Constantin Păunescu menționează că una din funcțiile fundamentale, naturale și
socio -morale ale familiei este de a garanta integritatea dezvoltăr ii ființei biologice și a
personalității copilului. Relația de afectivitate dintre cei doi membrii principali ai
familiei trebuie să se constituie ca un univers creator pentru fructul acestor legături
(Păunescu, 1994, p. 92)
Familia poate fi studiată din doua fundamente importante în care există
conexiuni, nivelul macrosocial și respectiv microsocial „nivelul macro intergrează
familia ca unitate statistică sau ca instituție socială și ia în considerare schimbările
legate de de fenomenele demografice și cel e sociale al cărui subiect este familia; nivelul
microsocial privește familia ca grup uman aflat în inter -relație cu mediu social și ia în
considerare schimbările din interiorul acestui micro -grup” (Ghebrea, 2000, p. 7 7). În
ceea ce privește îndeplinirea f uncțiile și rolurile familiale, este de remarcat faptul
unitatea familială și funcționalitatea ei depinde și de fiecare membru. Atunci când
aceaste nu sunt respectate familia se realizează anumite schimbări la nivel inter și

22
intrafamilial. Pentru ca echili bru să fie păstrat este necesar ca toate funcțiile (biologică,
economică, de solidaritate, afectivă, educativă, de protecție, etc.) să fie indeplinite și tot
odată rolurile trebuie să fie distribuite în mod egal, conform vârstei, atribuțiilor și
responsabi lităților fiecărui membru. Atunci când apare un dezechilibru în familie, întreg
sistemul familial și toți membrii acestuia au de suferit.
Criza familială apare acolo unde de dezvoltă un dezechilibru în interiorul
familiei ca urmare a unei rupturi la „nive lul de comunicare între parteneri, în raport
psihoafectiv, în situația apariției unor comportamente deviante, în situații separării
pentru o perioadă de timp, în care cazurile de divorț, etc” (Cormoș, 2011, p. 111). Criza
familială este definită ca fiind , ,orice situație care induce apariția stresului în familie, a
tensiunilor între membrii ei amenințând coerența familiei sau având ca rezultat ruperea
ei” (Ciofu, 1998, p. 110) .
Familiile în care unul sau ambii părinți pleacă în străinătate sunt supuse ri scului
de a se confrunta cu o situație de criză. Studiile arată cinci faze ale crizei familiale:
1. Șoc – la aflarea unei vești sau observarea unor evenimente sau fapte,
persoana poate nega situația întrucât simte că aceasta o depășește;
2. Confuzie – pentru că simte lipsa unei persoane dragi, care i -a fost apropiată
și pe care o iubește, persoana are tendința de a se izola, de a fi furioasă și
anxioasă;
3. Mânie – persoana se simte mânioasă pentru că nu mai are parte de același
echilibru familial, care să -i dăruiască stabilitate;
4. Acomodarea la schimbare – persoana acceptă situația și caută soluții pentru a
se adapta, pentru a restabiliechilibru interior, dar și cel intra și extrafamilial;
5. Decizii și planuri de viitor”(Irimescu, 2004, p. 70).
Familiile în car e unul sau ambii părinți decid să plece în străinatate o perioadă de
timp trăiesc o dublă criză și anume: criza financiară – care a influențat decizia migraților
de a-și părăsi familia pentru o perioadă de timp și criza emoțională – generată de situația
în care membrii familiei sunt nevoiți să se despartă o perioada de timp, până ce părintele
sau părinții plecați vor reuși să îmbunătățească situația financiară.
Pe langă riscul destrămării familiei, autorea Brăescu Florea menționează că
migrația părinților poate conduce și la o redefinire a relațiilor de rudenie, în sensul în
care copii, în special dacă sunt lăsați în grija rudelor atunci atunci când sunt mici, aj ung
să nu se mai raporteze la părinții lor biologici ca la niște părinți. Cei în grija cărora
rămân copii ajung să se comporte cu ei ca fiind părinți, în specil bunicii și li se
adresează de cele mai multe ori ca „mama” și „tată”. Plecarea pe termin lung a părinților

23
în condițiile în care copilul este la vârste foarte fagede poate determina o rupere a
legăturii părinte – copil ( Brăiescu, 2011, p. 26).
Familia cu un singur părintele sau cu ambii plecați în străinătate are profilul
unei familii monopare ntale. Copiii care au părinții plecați în străinătate un un profil
asemănător cu cei care trăiesc în familii monoparentale, ca urmare a divorțului sau a
decesului unuia dintre părinții copilului. Acest lucru se poate observa că deși despărțirea
de familie este temporară, efectele asupra copiilor pot să fie asemănătoare cu cele care
familiile despărți te pe termen lung sau definitiv (Toth, Voicu, Ștefanescu, 2007, p 50).
Plecarea unui părinte la muncă în străinătate și rămânerea celuilalt în țară
„pentru a avea grija de copii și de casă generează un fenomen existent la nivelul
societății noastre, monoparentalitatea. În această situație, familiile cu un părinte plecat
în străinătate se confruntă într -o anumită masură cu problemele pe care le întâmpină
famili ile monoparentale. Astfel până se redresează situația materială a familiei, membrii
rămași acasă se confrunță cu dificultăți economice, iar funcțiile și rolurile acesteia se
reorganizează și se împart la ceilalți membrii” (Cormaș, 2011, pp. 112 – 113).
Ca și familiile monoparentale în cazul în care mama este cea care rămâne să
îngrijească de casă și copil, aceasta poate întâmpina cu diverse situații de crize. Părinții
singuri sunt puși în situația de a educa singuri copilul sau copii, dar de cele mai multe
ori ei apelază și la familia extinsă( bunici, alte rude, bone etc) . Există însă o diferență
între mamele singure și tați singuri. În cazul mamelor se poate observa o extindere a
rolului său în cadrul familiei cu sarcini auxiliare nespecifice rolului. Mama este nevoită
să îndeplinească eficient și roluri care au fost realizate până atunci de către tată. De cele
mai multe ori, mama „se poate afla în imposibilitatea de a obține performanță în vederea
efectuarea anumitor sarcini, confruntându -se cu o încărcare de rol. În asemenrea situații,
mama împarte rolul parental cu primul născut, așteptând de la aceasta să acționeze mai
matur decât specificul vârstei sale. Ea este nevoită să se adapteze situației și să învețe
noi comportamente pentru a falicita socializar ea copiilor, întrucât transformările
economice limitează tot mai mult rolul tatălui la acela de aducător de venituri, luându -i
posibilitatea de a controla viața internă a grupului” ( Cormaș, 2011, p. 113).
În cazul în care tatăl este cel care rămâne în ț ară pentru a avea grijă de casă și de
copii, iar mama decide să lucreze pentru o perioada în străinătate, acesta poate
întâmpina aceleași dificultăți pe care le poate trăi o mama când are soțul plecat. Unii
specialiști consideră că „absența din camin a mam ei constituie un element esențial al
afectării echilibrului familial, cu efecte vizibile în tendințele spre devianță ale copiilor.
Lipsa de supravegherea a comportamentelor copiilor în societate, insuficienta

24
cunoaștere a anturajului, precum și absența leg ăturii cu școala facilitează comiterea unor
acte deviante de către aceștea” (Voinea, 1993, pp. 81 -82).
Fenomenul migrației reprezintă o reală amenințare pentru integritatea familiei și
pentru dezvoltarea psiho -socială a copiilor. Unele studii arată că se pararea părinților, în
vederea accenderii spre un trai mai bun prin migrația in altă țară conduce la o creștere a
ratei divorțialității. În concluzie este pusă in pericol funcționalitatea familiei, raportul
dintre membrii familiei, acceptarea și împărtășir ea sentimentelor între cei doi soți.
Există multe situații in care un soț rămâne în țară și celălalt migrează în străinătate s -au
finalizat prin desfacerea căsătoriei. Divorțul este văzut de specialiști ca „sfârșitul
cuplului conjugal, întrucât căsătoriei celor doi parteneri îi lipsesc elementele de fond în
baza cărora ea a fost încheiată; sentimentele reciproce de natură afectivă, relațiile de
apropiere și prietenia, sprijinul moral și material acordat” (Mitrofan, 1991, pp.118 -119).
Un individ, prin căs ătorie și prin rolul de părinte, fie că este mamă, fie că este
tată, obține un statut social. Cercetările efectuate indică faptul că „familia ocupă un loc
considerabil în accepțiunea individului, în ceea ce privește stabilitatea și echilibrul
psihologicși social. Indivizii care își pierd identitatea ca soți pot depăși situații de criză
în urma cărora să fie grav deprimați și chiar să -și piardă dorinăța de a trăi. Studiile arată
că femeile divorțate reclamă o ridicată incidență a bolilor depresive, dar și în rândul
bărbaților divorțați se pot observa dezechilibre interioare datorate stresului de care
suferă, ce poate fi chiar de mai lungă durată ,întrucât sunt mai puțin înclinați decât
femeile să -și recunoască sentimentele și să caute ajutor în momentele de d ificultat e
emoțională” (Irimescu, 2004 , p. 89).
Situația de divorț are efecte negative, atât pentru partenerii care au decis să
divoțeze, cât și pentru copilul care întâmpină o astfel de situație de viață, fiindu -i
„periclitată dezvoltarea fizică și psih ică armonioasă. Există însă o serie de efecte
psihologice în legătură cu identificarea de rol, de sex și formarea atitudini față de
familie și muncă. Copiii care trec printr -o situație de divorț încercă sentimente de
vinovăție, sunt anxioși, timizi, lipsiț i de încredere în sine, nervoși și depresivi. Astfel, pe
lângă efetele identificare ca urmare a plecării părinților în străinătate, fie a mamei, fie a
tatălui, se poate adaugă și efectele rezultate prin divorțul părinților, acestea cumulate,
având consecin țe puternice asupra tuturor implicați și în mod special asupra copiilor”
(Cormaș, 2011, p. 114).
Există situații dureroase în care părinții odată plecați uită cu timpul îndatoririle
lor față de copii, facpt ce poate conduce la abandon familial. Din pun ct de vedere
juridic, abandonul reprezintă „fapta celui care având obligația legală de întreținere față

25
de copil, îl părăsește, îl alungă sau îl lasă fară ajutor, expunându -l la suferințe fizice sau
morale”(Mitrofan, I, Mitrofan, N, 1991, p. 3). Dezvoltare a socio -psiho -afectivă a
copilului este influențată de realizarea atașamentului și a legăturii de afecțiune dintre
copil și mamă. Lipsa părinților și a unui mediu familial determină absența unor
sentimente normale la copil, întârzieri în dezvoltarea fizică și tulburări de
comportament. Există elemente cu importanță majoră în cazul separării: durata
separării, condițiile în care a avut loc separarea și cauzele, modalitățile de îngrijire și
dezvoltare oferite copilului în caz de separare (Bulai, 2006, p. 54).
Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinți.
Copilul abandonat este acel copil care nu trăiește alături de părinții săi iar
responsabilitatea creșterii, educației și îngrijirii este transferată unei instituții sau altei
persoane care nu -i este rudă. Sunt cazuri în care părinții pleacă la muncă în străinătate și
își lasă copiii la un prieten sau o vecină cu promisiunea ca vor trimite bani pentru a -l
întreține. Odată ajunși acolo, părintele nu trimite nici un ban pentru îngr ijirea copilului.
Practic copilul este abandonat chiar dacă nu există nici un document ofocial să ateste
acest fapt. În această situație a copilului abandonat, responsabilitatea părinților se
diminuează, ea fiind transferată la diverse instituții sau către persoane care să nu le
poată oferi cea mai bună creștere și educație din afara familiei lărgite.
Abandonul familial poate avea urmări deosebite copiilor care sunt abandonați,
cum ar fi:
 Imposibilitatea formării și menținerii unor atașamente durabile;
 Imposibilitatea satisafacerii trebuințelor de securitatea materială și spirituală a
copilului caracteristice unei familii normale;
 Interiorizarea și închiderea de sine din pricina lipsei atașamentului față de o
persoană de referință – mama;
 Dificultăți de rel aționare cu ceilalți;
 Comportament dificil.
Toate acestea își pun amprenta asupra dezvoltării intergrale a copilului. Odată ce
copilul este abandonat, acesta se confruntă în continuare cu teama de abandon, care se
poate asocia cu instalarea unor stări depresive, a unor atitudini de autoizolare, de
autodepreciere, de au todevalorizare (Cojocaru, 2010, pp. 54 -55)
Odată cu decizia de -a migra unul dintre părinți, nucleul familial nu mai este
același care a fost până acum, acesta se schimbă odată cu intenți a de plecare a unui
părinte până când acest nucleu se adaptează noii structuri familiale.

26
2.2 Schimbări asupra copilului rămas acasă în urma plecării
unuia sau ambilor părinți în străinătate

Fenomenul copiilor cu părinți plecați în străinătate este un fenomen studiat și
analizat din perspective diferite: psihologic, social, medical. Migrația părinților
declanșează o răsturnare a valorilor, în sens negativ, la nivelul identității copiilor.
Aspe ctele identificate cu privire la fenomenul migrației părinților în străinătate pot
perturba întreg sistemul familial și pot produce schimbări majore în structura psiho –
afectivă și socială a copilului.
În ceea ce privește plecarea părinților în străinatate , s-au efectuat studii care
precizează câteva efecte la nivelul familiei: ,,creșterea nivelului de trai (familiile au o
situație financiară mult mai bună decât înaintea plecării a unui sau ambilor părinți în
străinătate), modificarea structurii familiale ( echilibru familial este modificat iar această
separare poate să determine divorț), schimbarea exercitării rolurilor (copii care rămân
acasă de multe ori își însușesc roluri ce aparțineau mamei de îngrijirea celor mai mici
surori și frați; acesti sunt supra încărcați de noi sarcini și își neglijează nevoile lor),
schimb cultural ( părinții se întorc cu o mentalitate nouă, fapt ce poate influența mediul
familial” (Irimescu, Lupu, 2006, p. 17).
Plecarea unuia sau ambilor părinți în străinătate la muncă este un eveniment de
viață care se încadrează în ceea ce Baltes și coordonatorii (1980) numesc influențe
psiho -sociale ne -normative asupra dezvoltării personalității copilului.
Dezvoltarea personalității individului „depinde atât de potențialul înăscut cât și
de factorii psiho -sociali și fizico -biologici care pot influența acest proces în sens pozitiv
sau negativ. Baltes și colaboratorii (1980) au susținul existența a trei categorii de
influențe importante asupra dezvoltării: influențe normative cu caracter de vâ rst,
influențe cu caracter istoric sau influențe normative temporare și influențe legate de
istoria personală a individului sau ne -normative” (Luca, Gulei, 2007, p. 44).
Influențele cu caracter de vârstă se află într -o relație puternică cu vârsta
cronologi că și se referă la ansamblul determinaților biologici și ambientali. Aceste
influențe prezintă acele etape ale dezvoltării strict corelate cu elementele de maturizare
biologică (creșterea dinților, apariția pubertății etc.) pe de o parte si pe de altă part e
corelate cu normele sociale care fixează prin lege momentul debutului școlar, al
majoratului, ale pensionării etc. Asupra acestor tipuri de influențe biologice individul
este lipsit de orice control, ele apar fără ca omul să aibă o contribuție.

27
Influențe cu caracter istoric face referire la determinanții istorici și sunt legate de
elemente ce au loc într -un anumit context isoric (aici se poate exeplifica perioadele de
război, de crize economice și alte modificări cu privire la societate) sau la determinan ții
socioculturali specifici unei anumite perioade istorice (perioade privind un anumit nivel
al educației, anumite roluri profesionale, familiale, de vârstă, de gen etc.). Aceste
influențe temporale contureazș mediul de dezvoltare al unei anumite generați i care pot
modifica societatea.
Influențe ne -normative sunt legate de evenimentele autobiografice, au un
puternic caracter personal, sunt specifice și unice într -o istorie individuală de viață.
Autorii disting două tipuri de influențe ne -normative: cele af late sub controlul
indivizilor, alegeri proprii (alegerea unei meserii, divorțul, schimbarea locuinței etc.) și
influențe accidentale care pot fi trăiri traumantizante (un câștig exepțional, o pierdere
deosebită etc.).
Plecarea unuia sau ambilor părinți l a muncă în străinătate presupune „schimbări
în viața familiei, acestea pot fi schimbări mai mult sau mai puțin previzibile sau
controlabile de către toți membrii acesteia. Acesta poate fi un eveniment pregatit din
timp în cadrul familiei astfel încât toți membrii familiei cunosc schimbarea ce va urma,
sau dim potrivă poate fi un eveniment total neașteptat pentru membrii familiei. Conform
studiilor și experiența Asociații Alternative Sociale, s -a constatat că există situații în
care copiii nu sunt informați ș i nici angajați in luarea deciziei cu privire la plecarea
parinților. Copiii află despre plecarea acestora cu foarte puțin timp înainte sau realizează
acest lucru chiar după ce părinții au plecat. Aceste situații cresc posibilitatea ca plecarea
a unui sau ambilor parinți în străinătate să devină un eveniment de viață
psihotraumatizant pentru copii” ( Luca, Gulei, 2007, p.45).
Plecarea unui părinte din apropierea copilului, din preajma activităților lui
curente poate produce a cestuia trăiri intens psiho -traumatizante imediat, și ulterior o
perioadă de viață stresantă deoarece presupune eforturi din partea copilului pentru a se
adapta la schimbările d in viața sa, la noua situație ( absența părintelui sau a părinților,
dorul de a fi în prezența părintelui să se obișnuiască cu persoana de îngrijire și cu
familia acestuia să învețe să se gospodărească singur etc.).
Marcel Lăzarescu consideră că evenimentele și schimbările de viață negative
sunt prezentate ca fiind acele influențe psiho -sociale negative secvențiale mai mult sau
mai puțin previzibile, care angajează mai mult sau mai puțin intenționalitatea și
responsabilitatea individului determinând schimbări în statutul și rolul lui social, în

28
rețeaua lui socială și în paternul de responsabilități și obligații de a face față unor situații
problematice noi.
Schimbarea produsă în viața copilului prin plecarea unuia sau a ambilor părinți în
străinătate trebuie înțeleasă și din perspectiva „etapelor dezvoltării psihologice și sociale
a copilului în raport cu ciclurile vieții și anume în mod specific cu crizele de dezvoltare
ce sunt menționate în teoria dezvoltării psihosociale a lui E. Erikson. Teoria dezvoltării
psihosociale consideră că rezolvarea deficitară a crizelor personale de dezvoltare psiho –
socială specifice f ie cărui stadiu vor constitui surse de anxietate la vârsta adultă. Dacă în
stadiul infantil și în mica copilărie părinții nu oferă copilului securitate și afecțiune,
acesta va dezvolta anxietate și suspiciune față de lumea din jur. Astfel, în stadiul de la 1
la 3 ani, dacă un copil nu este susținut pentru a -și exercita voința autonomă, la vârsta
adolescenței el va fi anxios în fața oricărei îngrădiri, dezvolt ând tulburări de
comportament” ( Iacob, 1994, pp.120 -121).
Copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate pot „dezvolta, din
perspectivă a influențelor psiho -sociale, div erse reacții care se înscriu fi e în categoria
manifestărilor psihotraumatizante (când schimbarea de viață este percepută și trăită de
copil ca una traumatizantă ) fie î n categoria reacțiilor de adaptare la stres (când copilul
percepe subiectiv schimbarea de viață sub forma unui agent stresor, sub forma unui
dezechilibru individual între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile sale
de răspuns)” (Luca, Gul ei, 2007, p.46).
Modul în care copilul percepe și trăiește plecarea părinților săi ca eveniment sau
schimbare de viață poate fi influențat de mai mulți factori care trebuie luați în
considerare în procesul de evaluare și asistență psihologică a copilului singur acasă (
Luca, Gulei, 2007, p.46) :
• factori familiali – funcționalitatea familiei înainte și după plecarea
părintelui/părinților (raporturile dintre membrii familiei, schimburile afective și tipul de
atașament existent între membrii familiei, dinamica statusurilor și a rolurilor din cadru l
familiei etc.);
• factori ce țin de copil – vârsta și caracteristicile psihologice ale copilului (nivelul
de dezvoltare psiho -socială, vulnerabilitatea acestuia, reziliența copilului, etc.);
• factori de mediu – rețeaua de suport social a familiei și a copilului.
Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea
părinților/părintelui la muncă în străinătate și angajarea lui în producerea acestui
eveniment de viață se disting tr ei situații :

29
• situația în care plecarea părinților/părintelui se produce complet independent de
copil și îl surprinde – copilul nu este informat despre plecarea părinților/părintelui, nu
participă la pregătirea plecării, află despre eveniment fi e la momentul producer ii, fie
chiar ulterior;
• copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment – copilul este
doar informat cu privire la apropiata plecare fără însă a benefi cia de explicații, de o
prezentare a schimbărilor care vor avea loc; nu este c onsultat, copilul nu își poate
exprima emoțiile și sentimentele cu privire la situație;
• copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără însă a fi factorul dominant
și neavând responsabilitatea principală a producerii acestui eveniment – copilu l este
informat din timp despre plecare, i se solicită părerea, se discută cu copilul schimbările
care vor apărea, copilul primește asigurări din partea părinților cu privire la afecțiunea
părintească, la importanța lui pentru părinți, părinții oferă copil ului posibilități de
contact, sfaturi pentru diverse situații, posibile soluții la diverse probleme ce pot apărea
(se îmbolnăvește, se strică ceva în casă, are probleme la școală etc.), copilul participă la
etapele de pregătire a plecării (cumpărături, dis cuții, însoțirea părinților la plecare etc.).
Experiența în lucrul din pespectiva Asociației Alternative Sociale cu copiii singuri
acasă precum și teoriile psihologice pe care le prezintă arată că nivelul de pregătire,
informare și implicare a copilului î n luarea deciziei plecării părinților/părintelui și
punerea în practică a acesteia are un rol important pentru copil. Copilul are nevoie să
primească în mod direct din partea părinților/părintelui care pleacă, asigurări privind
confortul său fizic, modalit atea de satisfacere a trebuințelor sale și multiple reasigurări
afective etc. Este important pentru copil să simtă că are un anumit control asupra
situației noi existente în viața sa.
În același timp, Marcel Lăzărescu atrage atenția asupra situației în ca re subiectul
este informat din timp cu privire la apariția unui eveniment și chiar așteptarea încordată
a producerii acestuia poate să genereze tensiuni stresante mai mult sau mai puțin
prelungite și cu repercusiuni negative asupra stării psihice. Sunt și situații în care copiii
inițial se bucură că părinții vor pleca la muncă în străinătate. Bucuria copiilor vine din
micile beneficii sau dorințe care cred că vor fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimiși de
părinți. Din cauza imaturității lor nu prevăd con secințele urmate de plecarea părinților
iar bucuria și optimismul acestora se spulberă la prima situație în care vor avea nevoie
de ajutorul adultului iar acesta nu va fi lângă ei să îl ofere.

30
2.3 Efecte asupra copilului rămas acasă în urma plecării unuia sau
ambilor părinți în străinătate

Conform specialiștilor un eveniment este trăit ca traumatizant sau stresant în mod
diferit de la un individ la altul în funcție de cele trei dimensiuni de apreciere ale
evenimentelor (controlabilitate, predictibilitate, mă sura în care evenimentele pun la
încercare limitele capacității individului și imaginea de sine) (Zvate, 2000, pp. 674 –
675).
Specialiștii care sunt în domeniu consideră că manifestările psiho -comportamentale
ale copiilor singuri acasă ca urmare a plecări i părinților/părintelui la muncă în
străinătate, diferă de asemenea de la copil la copil în funcție de (Luca, Gulei, 2007, p.
48):
 vârsta lor la prima plecare a părinților/părintelui;
 nivelul de dezvoltare psiho -socială, capacitatea lor de înțelegere și
conștientizare a realității;
 caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistență la stres și
capacitatea de adaptare;
 nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durata plecării
părinților/părintelui și tipul de relaționare a părintelui/ părinților cu copilul
în această perioadă;
 sprijinul pe care îl primesc de la persoanele din rețeaua de suport social, în
special de la persoana de îngrijire.

2.3.1 Neglijarea copilului care are unul sau ambii părinți plecați în
străinătate

Din perspectiva Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, copiii singuri acasă care nu sunt lăsați în grija unui adult capabil să răspundă
nevoilor de creștere și dezvoltare a copilului, sunt copii neglijați.
Copiii singuri aca să suferă de neglijare emoțională din partea părinților plecați
deoarece absența fizică a părinților îi lipsește pe aceștia de contactele fizice cu părinții,
de semnele de afecțiune directe și nemijlocite, de atenția și grija părintească pe care
părinții a r putea -o oferi fiind prezenți. Pentru unii copii lăsați în grija rudelor apropiate
cu care copiii au avut ocazia să dezvolte legături de atașament încă dinaintea plecării
părinților, nevoia de afecțiune a copiilor este în parte acoperită de îngrijirea și afecțiunea

31
oferită de aceste rude. Există familii în care bunicii, mătușile, unchii desemnați de
părinții plecați să aibă grijă de copiii lor au reprezentat persoane resursă și de sprijin
pentru copii încă dinaintea plecării ambilor părinți în străinătate. În aceste cazuri, copiii
deși resimt dorul de părinți și suferă neglijarea emoțională din partea părinților plecați
găsesc suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire. Chiar dacă numai unul dintre
părinți este plecat, este necesară o evaluare atentă a părintelui în grija căruia a rămas
copilul pentru a vedea măsura în care acesta este capabil să răspundă nevoilor fizice,
medicale, educaționale și emoționale ale copilului.
Atât în cazul copiilor cu ambii părinți plecați, cât și în cazul copiilor cu u n singur
părinte plecat există riscul altor forme de neglijare decât cea emoțională (Luca, Gulei,
2007, p. 49) :
 neglijare alimentară (privarea de hrană, absența mai multor categorii de
alimente esențiale creșterii, mese neregulate etc.);
 neglijare vestime ntară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici
sau prea mari, haine murdare);
 neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți);
 neglijare medicală (absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a
vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise);
 neglijarea locuinței (locuință prost întreținută, neîncălzită, risc de incendiu,
mobilier absent sau aflat în stare de degradare, substanțe toxice afl ate la
îndemâna copilului etc.);
 neglijarea educației (sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și
recompense, lipsa modelelor de învățare a abilităților de viață independentă,
lipsa de urmărire și supraveghere ca școlar).
Conform specialiștilor în lucrul cu copiii singuri acasă precum și teoriile psihologice
ale dezvoltării arată că pe fondul acestor forme de neglijare, copiii cu părinți plecați la
muncă în străinătate pot dezvolta următoarele manifestări psiho -comportamentale
(Luca, Gulei, 2007, pp. 55 -58) :
 Deteriorarea conduitei școlare (scăderea performanțelor școlare, absenteism,
risc de abandon școlar, confl icte cu profesorii și colegii) pe fondul lipsei
autorității părinților și ca o consecință a lipsei de aspirații pe termen lung;
 Sentimente de abandon, de nesiguranță, tristețe, anx ietate, stări depresive
toate ca urmare a dorului de părinți, a nevoii de afecțiune părintească, de
apreciere din partea părinților și pe fondul dezvoltării unor distorsiuni
cognitive.

32
 Atitudine de indiferență, încăpățânare care poate merge uneori până la
comportament agresiv ca rezultat al frustrării și al nevoii de atenție. În
momentele difi cile cu care se confruntă copilul interpretează absența
părinților ca o manifestare a indiferenței acestora față de el și nevoile lui.
 Tulburări de atenție (scădere a capacității de concentrare pentru realizarea
sarcinilor și „evadarea din realitate”). Obiectul principal al gândurilor
copiilor sunt părinții plecați, situația lor, momentele când vor comunica cu
ei, când vor primi pachete etc.
 Absența aspirațiilor pe te rmen lung (nu se pot proiecta în viitor) sau prezența
unor aspirații nerealiste determinate de distorsiuni cognitive de genul: „Ca să
ai bani nu trebuie să înveți.”, „Când voi fi mai mare o să plec și eu să
muncesc în străinătate și pentru asta nu trebuie să ai carte.” etc. Apariția sau
dezvoltarea acestei atitudini negative față de educație este favorizată în
special de modelele oferite de acei părinți care deși absolvenți de studii
superioare, în străinătate efectuează munci necalifi cate. Copiii și tiner ii află
așadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poți câștiga
considerabil mai mult decât dacă muncești în țară și în domeniul în care ai
calificare.
 Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere față de alți copii care nu au la fel
de mulți bani sau aceeași vestimentație sau accesorii pe care ei le primesc
din străinătate, sau subapreciere în relație cu egalii lor ai căror părinți sunt
prezenți la evenimentele importante din viața lor (serbări școlare, ședințe cu
părinții, aniversări, sărbăt ori etc.)
 Toleranță la frustrare de nivel prea scăzut sau dimpotrivă de nivel prea
ridicat în directă relație cu capacitatea de adaptare a copilului, cu
mecanismele de apărare ale acestuia.
 Lipsă de motivație, stări de apatie (indiferență față de ceea ce se întâmplă în
jur), oboseală (lipsă de energie, de voință pentru a depune eforturi cognitive
la școală, de a se implica în activități variate de timp liber specifi ce vârstei)
fi e pe fondul tristeții și al stărilor depresive, fi e determinate de
supraînc ărcarea cu sarcini specifi ce adulților.
 Dificultăți de adaptare. După plecarea părinților copiii traversează o perioadă
de adaptare la noua situație, la schimbările apărute în viața lor. În lipsa unei
pregătiri adecvate a copiilor din partea părinților sa u a unei consilieri

33
psihologice, copiii pot dezvolta în această perioadă de adaptare reacție acută
la stres sau reacție de adaptare.
 Comportamente (pre)delincvente (aderarea acestora la grupuri delincvente,
comportament agresiv, abuz de substanțe, implicar ea în comiterea de
infracțiuni, frecventarea de localuri, săli de jocuri etc.) este o modalitate de a
suplini nevoile de apreciere, de atenție și afecțiune nesatisfăcute.
 Conduite sinucigașe. Din perspectiva aspectelor psihopatologice aceste
suiciduri se î ncadrează în tipologia de suicid reactiv exogen. Acest tip de
suicid este legat de factori și evenimente emoțional afective cu caracter
psihotraumatizant pentru individ, care apar ca reacții subite legate de
circumstanțele conflictuale ale vieții cotidiene , cărora individul nu este
pregătit să le facă față. Sinuciderea la copii și adolescenți impresionează în
mod deosebit prin fragilitatea motivației, tanatofobia vârstei și lipsa
conștiinței ireversibilității gestului. La aceaste categorii de vârstă devine
dificilă analiza motivației, suicidul fi ind deseori prin excelență un act de
imitație și opoziție față de un moment afectiv dificil. Alți factori
determinanți ai suicidului la copilul sub 10 ani, puberului sau adolescentului
sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de pedeapsă, frica de eșec
școlar, imposibilitatea de adaptare la un ritm nou și dificil de viață, tulburări
de atașament datorate separării de mamă care au creat sentimente de
insecuritate și angoasă, istoric de frustrări afective precoce, situația de copil
nedorit și de abandon, discordanța dintre reprezentările subiective și cele
externe oferite de mass -media, ce joacă un rol de imitație etc..
 Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilităților de adult (gătit, menaj,
spălatul hainel or, plata facturilor lunare etc.), îngrijirea și creșterea fraților
mai mici.
 Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă,
trafi c de copii și prostituție. Agresorii sexuali, recrutorii sau traficanții de
persoane, adulții sa u copiii violenți, persoanele care exploatează copii prin
muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați, nesupravegheați.
 Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a
face față dificultăților viitoare ca adult: in dependența în luarea deciziilor,
încrederea în forțele proprii, abilități de management al timpului și al
banilor, controlul și exprimarea emoțiilor, relaționare și comunicare etc.

34
 Însușirea deficitară a normelor etico -morale: în absența unui model famili al
funcțional, a unui mediu sigur și coerent, copiii singuri acasă pot internaliza
modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a -l aplica
ulterior la vârsta adultă.
 Debut precoce al vieții sexuale: în special puberii și adolescenți i vor căuta
afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și
în relațiile intime. Lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală, lipsa
supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relații
intime, fugă de acasă, chiar concubinaj, comportamente cu risc crescut
pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau chiar apariția de
sarcini nedorite la vârste fragede (Luca, Gulei, 2007, pp. 48 -50).

2.3.2 Efectele separării copilul de un părinte în urma plecarii la muncă în
străinătate

Durata absenței unui membru al familiei poate fi asociată cu o serie de probleme sau
cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Nevoia de afecțiune scade odată cu creșterea
duratei absenței părinților, fiind înlocuită cu nevoie de comunicare cu aceștia. Copiii
proveniți din familii cu părinți la muncă în străinătate au mai multă nevoie de încurajare
și recunoaștere tocmai pentru că, în absența acestora nu au decât un acces limitat la
dragostea necondiționată de tip pări ntesc. În literatura de specialitatea sunt prezentate
diferite tipuri de experiențe de separare a copilului de părinți care pot fi grupate de în
trei categorii: separări de foarte scurtă durată, care decurg din îngrijirea acordată de mai
multe figuri mat erne (bunica, sora), separări temporare cu durată de cel puțin câteva
săptămâni și separări definitive (Bulai, 2006 , p. 56).
Iolanda Mitrofan include separarea prelungită sau definitivă de părinți în cadrul
factorilor familiali disfuncționali cu cel mai ma re impact patogen asupra copiilor. Tot
din această categorie fac parte și separarea temporară a părinților prin crize conjunctuale
sau divorț, modele de creștere și educare ce implică abuzul fizic și moral asupra
copilului; dimensiunea mare a familie; pro miscuitatea și sărăcie; abandonul și
deprivarea de mama. Cercetările arată că efectele separării de mamă depind de mai
mulți factori: vârsta copilului în momentul separării, relațiile anterioare cu mama și cu
tata, motivele separării. Urmările sunt variate și pe termen lung: nerealizări educaționale
și de performanță, dificultăți în relațiile sociale prin lipsa sau diminuarea atașamentelor
emoționale în prima copilărie (Bulai,2006, p. 56).

35

 Deprivarea maternă

În cadrul familiei, copilul se „fixează la un grup și la o tradiție, precum și la casa,
obiectele din jur, activitatea părinților, conduita lor, atitudinea lor față de oameni și
manifestările acestora, duioșia casei părintești, îmbracă forme uriașe în univ ersul
copilului. Imaginea părinților îl va urma pe copil toată viața. În toate acestea,
afectivitatea mamei se situiază pe primul plan, împreună cu autoritatea înțelegătoare a
tatălui, cu dragostea reciprocă între părinți, contopită în manifestările de du ieșie față de
copil” (Zahirnic, 1976, p. 41).
Copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate au sentimentul
pierderii stabilității familiale, trăind cu teama pierderii atașamentului și dragostei
părintești. Aceștia pot nega realitațile c ircumstanțiale care au determinat „abandonul” și
refuză să creadă că părintele nu mai este disponibil pentru ei. Se hrănesc cu amintirile
pe care le au cu părintele sau părinții plecați, se bucură să privească poze și să citească
scrisori sau e -mail-uri de la aceștia. Sunt capabili de orice compromis pentru a vorbi cu
părintele, într -o manieră anume. Unii se vor simți copleșiți de tristețe sau anxietate, în
timp ce alții, de teamă și culpabilizare.
John Bowlby, poate cel mai renumit cercetător al domeniulu i relației mamă -copil și
al consecințelor deprivării materne, aduce încă din 1951 date importante privind
efectele, considerate de el, practic irecuperabile, ale separării durabile de mamă în
copilăria timpurie (perioada 0 -3 ani). Consecințele primordiale ale unei astfel de
separări sunt stagnarea și întârzierea în dezvoltare. În cele trei volume ale lucrării
Attachment and loss (Atașament și pierdere), autorul oferă o analiză extrem de fină și
exhaustivă a factorilor traumatici ca frica de separare, frica de străini, durerea pierderii,
anxietatea, furia, care apar drept consecințe în evoluția copiilor lipsiți de o figură stabilă
de atașament. Documentat printr -un bogat material statistic și cazuistic, el demonstrează
că pe măsură ce perioada de separare din tre un copil de vârstă fragedă și mama lui (sau
o altă figură maternă constantă) este mai mare, cu atât va fi mai mare și posibilitatea ca
dezvoltarea sa psihică să fie alterată.
Conceptul de deprivare maternă a câștigat o largă recunoaștere și a fost acc eptat
drept cauză a unor manifestări diverse precum: întârzierea dezvoltării mintale,
delincvența, depresia, forme acute de stres, psihopatia, lipsa de afecțiune (Șoitu, 2002,
p. 223).

36
Siguranța și stabilitatea personalității umane, inclusiv a copilului, sunt doua condiții
fundamentale ale unei vieții normale în societate, condiții menționează profesorul
Miftode Vasile, care pot fi satisfăcute doar prin formarea la fel de normală și naturală a
atașamentului afectiv. Confruntarea sau teama de necunoscut îl apropie pe copil de
bază, în timp ce sentimentul de siguranță în încurajează să se îndepărteze, să riște, să
iasă în afara mediului obișnuit pentru a explora lumea. Aceasta se poate realiza doar cu
o singura condiție aceea de -a fi părinții în prezența copi luilui, pentru a îi oferi o
dezvoltarea normala psihoafectivă, prin manifestarea adecvată a unui atașament
puternic.
Unii autorii deosebesc anxietatea de separație, în special de mamă, prezentă în
copilaria timpurie de anxietatea față de persoane și situ ații străine și de anxietatea
morală sau teama de pedeapsă, vinovăție. Anxietatea de separație de mamă ia forme
dramatice în jurul vârstei de 21 – 24 de luni, mai ales dacă copilul a fost o perioadă
alaturi de mamă și s -a obișnuit cu ea, sau dacă persoana care îngrijește copilul
substituind mama este mai puțin tandră (Brăiescu, 2011, p. 59).
Laurențiu Mitrofan aseamănă reacțiile la despărțirea de mamă ale copiilor de vârste
mici cu manifestările de la despărțirea cu prietenii de vârsta lor. În acest caz co piii devin
morocănoși, deprimați sau fără chef de nimic. De asemenea le dispare pofta de joacă.
Despărțirea de prietenii de aceeași vârstă poate provoca un sentiment de disperare
similar cu cel de separare față de mamă.

 Deprivarea paternă

Adulții din c adrul familiei conform lui Maximilian Boroș, acționează și comportă
diferit în funcție de sexul copilului; ceva mai delicat și tolerant cu fata decât cu băiatul.
O comportare similară adoptă și tatăl față de copiii săi. Sunt dovezi că un adevărat tată
începe să vorbescă timpuriu și își petrece timpul său liber jucându -se cu fiul său,
comportamnet ce se adâncește odată cu creșterea acestuia. În contextul unor jocuri
tipice, el îi transmite acestuia o experiență specifică, o modalitate de a învinge
dificultăț ile. Atașamnetul și relațiile care se stabilesc aici influențează, pe de o parte
dezvoltarea socială, emoțională și intelectuală (se apreciază că tații influențează
dezvoltarea cognivită a băiatului decât poate să o facă mama) iar pe de altă parte la
elabo rarea și formarea comportării de rol specifice sexului ( Boroș, 1992, p. 8).
Conceptul de deprivare paternă poate fi utilizat pentru a desemna diferite experiențe
neadecvate de relaționare a copilului cu tatăl. Ea se manifestă în contextul absenței sau

37
separării totale de tată sau chiar atunci când acesta este disponibil, dar din diferite
motive nu se realizează un atașament normal cu copilul. Prezența și intervenția tatălui
sunt indispensabile în creșterea și educația copilului fiind o precondiție importa ntă a
creșterii și dezvoltării socio -morale adecvate a copilului, nu neapărat prin prezența sa
fizică cât prin acțiunile sale educative specifice și calitatea relațiilor dintre el și copii
(Bulai, 2006 , p. 60).
Conform studiilor s -a constatat ca băieții proveniți din familiile fără tați sau care au
lipsit o perioadă lungă din viața minorului, în perioada 1 -4 ani ai acestora, sunt mai
puțin maturi, mai puțin sigur pe masculinitatea lor și stabilesc mai puține relații cu
seminii lor. De asemenea ei, manifes tă mai puțină încredere în ei însăși, sunt mai puțin
siguri pe viitorul lor și punctează mai ridcat pe Scala comportamentelor sociale. Precum
și standardele morale sunt în comparație cu altor băieții de vârsta lor, mai puțin
interiorizate și false. Rezultâ nd faptul că în afară de încrederea în sine pe care le -o
inspiră și cultivă tatăl, acesta mai contribuie substanțial și la formarea stăpânirii de sine,
a conștiinței și conduitei morale a c opilului (Bordoș, 1992, p. 9).

2.3.3 Efecte pe termen lung asupra famil iei și a copilului care are un
părinte sau ambii plecați în străinătate

Conform unui studiu realizat de către Asociația Alternative Sociale în Iași, au
identificat următoarele consecințe ale plecării unui părinte sau ambii părinți în
străinătate:
 Dezvoltarea copilului de astazi devenind adultul de mâine reprezintă un
proces destul de dificil în condițiile în care acesta a avut unul sau ambii
părinți în străinătate, dacă copilul nu se bucură de afecțiunea și de atenția
părinților atunci când acesta are nevoie va dezvolta carențe care pot fi
dificile pentru el când va ajunge adult;
 Copiii lăsați de părinți în grija altor persoane care nu se preocupă îndeajuns
de educarea lor, deși au susținerea financiară pentru a urma o școală bună nu
vor putea să se dezvolte astfel încât vor fi adulți cu dificultăți educaționale;
 Copilul trebuie să aibe modele de urmat și de obicei își ia modele din propria
familie; în cazul familiei în care un partener este plecat copilul nu mai are
cum să prea modelul din interior ul familiei de proveniență și va încerca să își
caute model din mediu exterior; depinde mult de comportamentul și de
capacitatea lui de a lua ceea ce este bun de la oamenii de lângă el;

38
 Dacă tatăl este cel care a plecat în străinătate, copiii nu ascultă întodeauna de
către mam lor; se simte lipsa autorității parentale, iar copiii care au rămas cu
mama devin mai agresivi și violenți atunci când aceasta încearcă să își
impună autoritatea;
 Copiii care au în familie părinți care migrează motivul fiind în prin cipal
munca internalizează modelul de migrație și vor fi tineri care vor căuta de
muncă în altă țară;
 Școala nu va fi valorizată de unii copii din această categorie deoarece ei
constată că sunt persoane din familiile lor care nu au studii superioare, dar
care câștigă mult mai bine în străinătate decât cei care au studii superioare în
țara lor;
 Relația între copil și membrii care sunt plecați se diminuiază iar pentru a se
putea menține o relație este dificil deoarece lipsește posibilitatea manifestarii
afecțiunii;
 Stresul pe care părintele care rămâne cu copiii acasă în resimte poate
determina afecțiuni organice; în cazul în care bărbatul este cel care rămâne
acasă cu copiii și este suprasolicitat de responsabilități de obicei apelează la
bautură, alcool e xcesiv;
 Numărul familiilor destrămate prin divorț este în creștere ceea ce afectează
în mod direct familia și membrii acesteia ( Luca, Pascaru, Foca, 2009, pp.
12-14).

2.4 Avantajele plecării unuia sau ambilor părinți în străinătate
asupra familiei și copilu lui

Avantaje ale abandonului temporar sunt legate de bunăstarea copiilor ai căror părinți
sunt plecați în străinătate. În cele mai multe cazuri migrația părinților determină o
creștere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. O parte din banii econom isiți de
părinți în procesul migrației este utilizată pentru educația copiilor, chiar dacă nu în
puține cazuri se observă o dotare a copiilor care provin din familii cu părinți plecați în
străinătate cu o serie de bunuri/articole moderne, nu neapărat preoc upărilor lor actuale.
Precaritatea emoțională, carențele emoționale cu care acești copii cresc sunt înlocuite cu
aceste bunuri materiale, care, îi pot afecta în direcție negativă, transformându -i în
persoane fragile lăuntric, cu o afectivitate scăzută, inc apabile de a e atașa emoțional în
viață și de a -și construi relații solide. Confortul material pe care părinții se zbat să -l

39
asigure copiilor prin plecarea la muncă în afara țării nu susține de unul singur balanța
motivelor pro -plecare și nici nu asigură a cestora nevoile cele mai importante.
Răspunsurile în cadrul cercetărilor a copiilor sunt clare, simple și grăitoare de
profunzime. Cel mai trist este că aceștia din urmă nu -și dau seama de asta și nu
conștientizează care sunt cu adevărat momentele prețioas e pe care le pierd pentru
totdeauna, alegând să -și lase copiii să crească departe de ei. Pe de altă parte, copiii sunt
lăsați în îngrijirea rudelor, în cele mai multe cazuri a bunicilor, care sunt în foarte multe
situații depășiți de responsabilitatea cu c are au fost însărcinați. Diferența mare de vârstă
dintre copil și bunic, nevoile lor distincte, îi face pe copii să se interiorizeze lăuntric și
să le accentueze și mai mult durerea provocată de separarea de părinți dar să provoace
de multe ori, conflicte cu aceștia, puse mai ales pe responsabilizarea acestora și
îngreunarea lor cu treburile din gospodărie ( Bulai, 2006, p. 66).
Conform unei cercetări efectuată de către Asosciația Alternative Sociale
participanții au identificat următoarele aspecte:
Situați a financiară și calitatea vieții s -au modificat în urma plecării părinților în
străinătate;
 Unii copii au devenit independenți și responsabili, putând să își
administreze timpul și banii care îi au;
 Unii dintre copii ajung să se descurce foarte bine la învățătură dacă cel puțin
unul dintre părinți îi este aproape;
 Fiindcă unul dintre parteneri a plecat a făcut ca relația de cuplul să se
consolideze (Luca, Pascaru, Foca, 2009, p. 80);

2.5 Aspecte legislative și de intervenție cu privire la copiii care au
unul sau ambii părinți plecați în străinătate

Pentru asigurarea condițiilor necesare creșterii și educării în bune condiții a
copilului ai cărui părinți urmează să plece la muncă în străinătate, legiuitorul a
reglementat o procedură care trebuie să fie ur mată pentru delegarea temporară a
autorității părintești cu privire la respectivul copil către altă persoană.
În prezent însă, există numeroase situații în care părinții sau părintele care are
exercițiul autorității părintești, sau, în lipsă, tutorele care îl crește pe copil să plece la
muncă în străinătate, lăsând copilul în grija altor persoane, de regulă din familia lărgită a
acestuia. Pentru protecția copiilor aflați în astfel de situații, prin Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturi lor copilului au fost reglementate obligațiile

40
care revin părinților ce urmează să plece la muncă în străinătate și procedura care
trebuie urmată pentru protecția interesului superior al acestor copii.
În acest scop, părintele care urmează să plece la munc ă în străinătate, are obligația
de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu,
cuminimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. Notificarea va conține, în mod
obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreți nerea copilului pe perioada
absenței părinților sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia
va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, în conformitate cu
prevederile prezentei legi. Persoana desemnată să se ocupe de întreținerea copilului pe
perioada absenței părinților sau tutorelui trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă
minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare
creșterii și îngrijirii unui copil (Crăciunesc u, p. 186).
Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor, orașelor,
comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere și informare cu privire la
răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.
Instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la persoana
copilului, pe durata lipsei părinților, dar nu mai mult de un an, către persoana
desemnată. Acordul persoanei căreia urmează să îi fie delegată autoritatea p ărintească se
exprimă de către aceasta personal, în fața instanței (Alexandrescu, 2014, p.63).
Actele normative care reglementează modalitățile de abordare și instrumentare a
cazurilor copiilor ai căror părinți se află în străinătate sunt:
 Ordinul 219/15. 06.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale
pentru Protecția Drepturilor Copilului – privind activitățile de identifi care,
intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților
pe perioada în care aceștia se a flă la muncă în străinătate;
 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
 Ordinul 286/06.07.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale
pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor
Metodologic e privind întocmirea Planului de Servicii și a Planului
Individualizat de Protecție;
 Codul Familiei;
 H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care
lucreaz ă în străinatate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001;
 Decretul nr. 31/1954 privitor l a persoanele fizice și juridice.

41
Capitolul III Adaptarea copiilor care au unul sau ambii părinți
plecați în străinătate

3.1 Teorii explicative a stresului asupra copilului

3.1.1 Teoria atașamentului

Familia reprezintă mediul care asigură copilului protecție, afecțiune și confort
psihic, constituind factorul primordial al formării și socializării copilului. Părinții dețin
în acest sens rolul deosebit atât în fixarea celor mai ade cvate deprinderi
comportamentale cât și în asigurarea unor condiții psihologice. Formarea și
consolidarea unor raporturi armonioase dintre părinți și copii solicită, din partea
părintelui, aptitudinea de a întreține dialogul cu copilul și de a -l valorifi ca sub raport
afectiv prin căldură, comunicare și dragoste. Cea mai mică deteriorare în echilibrul
afectiv provoacă tulburări în psihicul copilului, atât îmbinarea tiranică cât și indiferența,
fiind profund resimțite de acesta. O consecință a comportamentului inadecvat al
părinților este și subminarea sentimentului de siguranță, devenind imposibilă senzația de
ocrotire, necesară unei structurări echilibrate a personalității. Pentru a descrie prima
relație de dragoste între mamă și copil este utilizat conceptul de atașament, cel care își
pune amprenta asupra viitorului tip de relaționare din perioada adultă. Atașamentul
reprezintă un sistem de organizare de bază, a cărui dezvoltare condiționează și este
fundamentul sănătății mentale.
După Field (1994), atașamen tul este relația ce se creează și se dezvoltă între
două sau mai multe organisme în momentul în care sistemele lor fiziologice și
comportamentale intră în raport de afinitate și rezonanță reciprocă. Bowlby (1988) a
dezvoltat conceptul de atașament cu referir e la relația afectivă primară dintre copil și
îngrijitor. Atașamentul influențează stima de sine, aspirațiile și abilitatea de a atrage și
menține o relație sănătoasă, succesul sau eșecul relației mamă -copil, fi ind răspunzător
de calitatea relațiilor viitoa re. Atașamentul pune bazele socializării copilului și ale
sănătății lui mentale. Atașamentul îi permite copilului să -și formeze un model
internalizat de funcționare a lumii, a figurii de atașament și a relației lui cu ea, a lui
însuși și a respectului de si ne. Dacă e un atașament sănătos, securizant, copilul își va
achiziționa autonomia și competența, pe fundalul încrederii în sine și în ceilalți.
Atașamentul insecurizant va fi o neșansă pentru copil și va conduce la dezvoltarea unei
personalități necontrola te cu risc major de dezvoltare a unei psihopatologii.

42
Insecuritatea poate deveni o problemă semnificativă în viața noastră. Copilul are nevoie
de ajutor, de securitate, de înțelegere și de recunoaștere pentru a putea dezvolta și pe
viitor un atașament solid .
Teoria atașamentului este o teorie a dezvoltării, dinamic structurată, care permite
importante predicții neliniare și neevidente ale adaptărilor succesive. Aceasta conține o
serie de episoade în care sunt observate reacțiile copilului la plecarea și înt oarcerea în
cameră a persoanei care îl îngrijește și petrece cel mai mult timp cu el.
În funcție de reacția pe care o are copilul, se descriu trei tipuri de atașament:
 Tipul A – atașament evitat;
În perioadele de absență ale mamei, copiii își intensifi c ă comportamentele de
explorare. Nu arată prea supărați la separare și evită contactul direct cu mama la
întoarcere. Acești copii, deși sunt anxioși, fi ind evitați, nu au curaj să abordeze
problemele și nu știu să ceară și să profite de ajutorul adulților. M . Ainsworth în studiu
realizat a realizat că 20% din copiii examinați aveau acest tip de atașament.
 Tipul B – copiii cu atașament securizant, se simt bine cu mama;
Sunt cooperanți cu mama și o ascultă. Mama e o bază de securitate pentru ei. Acasă,
când mama părăsește încăperea, ei nu plâng (Prior, Glasez, 2006). La întoarcerea mamei
se lipesc de ea, caută contactul fizic cu corpul ei, dar se liniștesc, după câteva min ute își
reiau jocul. Copiii cu atașament de tip B, la vârsta preșcolară, sunt capabili de o
abordare efi cientă a problemelor noi. Ei sunt mai insistenți în rezolvarea unei probleme
și mai capabili să ceară și să folosească ajutorul adulților. Sunt gata să se implice în joc
și să îndeplinească sarcinile care li se dau. Sunt încrezători în puterile lor. Ainsworth
(1993) în studiu realizat a găsit la populația studiată 60% de atașament de tip B. Sunt
interesați să exploreze mediul și au tranziție fi rească, făr ă bariere dinspre tiparele de
dependență ale atașamentului spre detașare și funcționare autonomă .
 Tipul C – atașament insecurizant, ambivalent, rezistent.;
Copiii plâng mai mult decât tipul B atât acasă, cât și în situația de experiment. Se lasă
mai greu calmați la întoarcerea mamei. Dacă sunt luați în brațe pot manifesta o
rezistență furioasă concomitent cu alte comportamente de a se agăța de mamă. De aceea
lasă impresia de ambivalență. Copilul de tip C are un comportament necontrolat și are
nevoie să i se impună control, limite, la vârsta preșcolară. Este agresiv, dependent,
negativist, nemulțumit și protestează. M. Ainsworth a evidențiat acest tip de atașament
la circa 10% din copiii examinați.
 Cercetări mai recente au identificat și tipul D: atașament i nsecurizant
dezorganizat;

43
În timp ce atașamentele de tip A, B și C apar ca având o strategie coerentă a reacției
la stresul separării și la momentul reîntâlnirii, atașamentul de tip D pare că nu are
coerență în strategia de adaptare la aceste situații. Sun t copii cu schimbări bruște de
stare și care pot demonstra o lipsă de coerență și sens în comportament, este dificil de
cooperat cu ei. Este de menționat că atașamentul nesigur afectează relațiile adulte.
Insecuritatea poate deveni o problemă semnifi cativă în viața fiecăruia. Copilul are
nevoie de ajutor, de securitate, de înțelegere și de recunoaștere pentru a putea dezvolta
un atașament solid.

Nesiguranța poate duce la:
 Insecuritate – dacă părintele nu empatizează sau este prea intruziv, copilul va
deve ni anxios și temător, fără a ști la ce să se aștepte. Ca viitor adult acesta va
părea disponibil într -un moment pentru ca imediat apoi să pară inabordabil.
 Dezorganizare, agresivitate și furie – atunci când nevoile noastre emoționale
primare nu sunt satis făcute sau când comportamentul unui părinte este terifi ant
problemelor ce nu întârzie să apară. Ca viitori adulți nu vor putea să se apropie
cu ușurință de ceilalți și vor deveni insensibili la nevoile partenerului, dezvoltare
lentă – aceste întârzieri se manifestă în planul sănătății psihice și sociale.
 Dezinteres – dacă părinții nu sunt disponibili este foarte posibil ca cei mici să
își construiască o lume interioară a lor și să evite apropierile și legăturile
emoționale cu ceilalți. Ca adulți vor deven i foarte distanțați fizic și emoțional
într-o relație.

Cauzele atașamentului nesigur:
 Neglijare fizică – hrana de proastă calitate, probleme de natură medicală;
 Abuz emoțional – acordarea de atenție insuficientă, abuz verbal, depunerea
unui efort mult pre a mic pentru a înțelege emoțiile copilului;
 Abuz fizic sau sexual – viol sau negarea fizică;
 Separarea de părinți – divorț, moarte, boală, adopție, plecarea peste
înstrăinătate;
 Experiențe traumatizante – boală sau accidente;
 Depresia postpartum – lipsa suportului și a grijii materne;
 Dependența – – de alcool sau alte substanțe;
 Vîrsta fragedă – a mamei, tatei și lipsa de experiență;
 Schimbările – de domiciliu frecvente.

44
Părinții care nu răspund nevoilor copilului sau îl resping pe acesta vor dezvolta în
relația cu micuțul un atașament de tip evitant ceea ce va face ca viitorul adult să fie
rigid, critic, intolerant și distant emoțional în relațiile cu ceilalți. Calitatea comunicării
în interacțiunea cu mama va da colorat ură emoțională și funcțională atașamentului
copilului, gradul de secur itate ce îi asigură copilului. Migrarea părinților în străinătate
pentru a le asigura copiilor o soartă mai bună este un fenomen răspândit astăzi. Familia
temporar dezintegrată a deveni t o formă alternativă a familiei care se remarcă prin
schimbarea calității vieții membrilor săi, în special a copiilor.
Conform autorilor I. Mitrofan și D. Buzducea (2003), separarea de cele mai
apropiate ființe înseamnă pentru copii: pierderea mediului fa milial stabil, pierderea
contactului cu alți membri ai familiei, pierderea atașamentului, pierderea dragostei și
sprijinului părintesc, precum și pierderea speranței siguranței în ziua de mâine.

3.2 Stresul ca efect a separării dintre copil și părinț i

Speci ficul tranziției românești și liberalizarea mobilității populației, mai ales în
spațiul european conform lui Vasile Miftode, au generat o serie de fenomene pozitive,
cât și negative. Unul dintre cele mai recunoscute fenomene, împlicat în toate domeniile,
este migrația spre locuri de muncă în străinătate. Efectele sunt multiple, de la afectarea
familiei, deteriorând grav ansamblul relațiilor intre -familiale, la nivel societal, se
formează convingerea că asigurarea unor condiții de viață acceptabile în țara d e origine
este imposibilă și copiii de rândul lor să emigreze.
În cadrul familiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate,
copiii sunt cei mai afectați atât în relațiile familiale cât și în statutul lor școlar, în
percepția public ă și mai ales în starea lor emoțională (Miftode, 2010, pp. 389 -390).
Comportamentul de atașament este evident pe tot parcursul vieții unui individ, deși
acesta scade în intensitate după vârsta de trei ani. Comportamentul de atașament poate fi
stârnit și r eactivat atunci când cineva este bolnav, obosit sau are o teamă. Copiii mici
sunt predispuși la stres extrem atunci când figura de atașament nu este disponibilă,
această suferință se numește anxietate de separare.
În cazul „copiilor mici, obiectele iubit e sunt acele jucării, cărți, pături sau haine care
reprezintă atașamentul lor față de familie și le asigură un sentiment de confort și de
securitate. Pierderea unor astfel de urși de pluș, păpuși speciale, pături sau animalele de
companie poate fi devastat oare pentru un copil. Sentimentul de pierdere suferit de copil

45
trebuie să fie înțeles și acceptat serios de părinte, rudă sau asistentul emoțional, voluntar
sau profesionist care îl asistă ”(Velciov, 2012, p. 9).
Stresul apare din efortul unei persoane, în cazul nostru a unui copil, de a se adapta la
mediul dinamic în care trăiește atunci când evenimentele solicitante, în special cele
semnificative din punct de vedere personal, sunt evaluate ca fiind amenințătoare pentru
starea sa de bine, când sunt percepu te ca depășind resursele proprii (Turliuc, Măirean,
2014, p. 13).
Experimentele stresante experimentate în copilărie își pun amprenta nu doar asupra
unui sistem de procesare a infomației cognitive și emoționale aflat în dezvoltare, ci și
asupra sistemului nervos în curs de maturizare. Impactul traumei asupra structurilor
neorobiologice se poate traduce prin modificări structurate, modificări funcționale sau
modificări biochimice. Modificările produse sunt dependente de vârstă, întrucât diferite
regiuni cer ebrale prezintă o vulnerabilitat e crescută la diferite vârste ( Salvații copiii,
2009, p. 12).
Studiile realizate până în prezent au observat în cazul copiilor care au suferit o
traumă în copilărie, creierul este afectat mai ales la nivelul structurilor fr ontale, care
coordonează autoreglarea cognitivă și emoțională (Salvații copiii, 2009, p.13).
În funcție de vârsta copilul specialiști ( DeWolfe, 2001) au identificat câteva
caracteristici dependente de dezvoltare ale răspunsurilui copiilor la evenimentele
traumatice:

1. Copilărie timpurie și vârstă preșcolară (0 -6 ani):
o neajutorarea, pasivitate, lipsa responsabilității,
o frica generalizată,
o lipsa verbalizării,
o dificultăți în identificarea emoțiilor,
o regresie, pierderi ale abilităților motorii sau lingvistice,
o axietate de separare.

2. Vârsta școlară (6 – 11 ani):
o prezența v inei,
o frică de emoții legate de trauma,
o tulburări de somn,
o refuz școlar,
o simptome somatice (durere),

46
o anxietate de separare,
o pierderea interesului pentru activități,
o incapacitate de concetrare, distractibilitate, scăderea performanței
școlare.

3. Preado lescență și adplescență (12 – 18 ani):
o conștiință de sine exacerbată,
o revoltă, reberiune acasă sau la școală,
o modificări apărute brusc ale relațiilor cu ceilalți,
o efort de a se distanța de sentimente de rușine, vină, umilire,
o focalizare pe sine accentuată,
o tulburări de somn, tulburări alimentare,
o implicarea superficială în prietenii,
o etalarea de bunuri achiziționate de familie,
o neîncredere în prieteni.

Consecințele pe termen scurt sau lung ale stresului traumatic sunt extre m de diverse.
Efectele evenimetelor potențial traumatice pot varia mult în fincție de tipul lor, de
frecvență și pot fi modificate de numeroase variabile socioculturale (Turliuc, Măirean,
2014, p. 90). Rosenbloom și Williams prezintă anumite reacții comune în prezența
evenimentului stresant traumatic, în funcție de tipul dominant al reacțiilor: fizice sau
fiziologice, cognitive, afective și comportamentale:
1. Reacțiile fizice includ bătăi rapide ale inimii, tensiune musculară, nervozitate,
dificultăți de somn , senzația de amorțeală, etc.
2. Reacții mentale, precum modificări ale credințelor cu privire la propria persoană,
la lume în general, sentimentul de vulnerabilitate, manifestări intruzive ale
evenimentului traumatic, nesiguranță, imposibilitatea de a actua liza anumite
evenimente trăite, hipervigilența sporită, conștientizarea scăzută, deconectare,
etc.
3. Reacțiile emoționale includ senzația de gol cronic, amorțeală sau imposibilitatea
de a descrie starea prezintă în evenimentul stresant, sentimente de teamă,
nesiguranță, sentimentul de imposibilitatea de a fi protejat, pierderea încrederii
în sine și în ceilalți, poate apărea diminuarea stimei de sine, sentimentul de vină,
senzația de neajutorare, dezechilibre emoționale, apariția sentimentului de
singuratate, etc.

47
4. Reacțiile comportamentale implică evitarea locurilor sau a situațiilor care pot
activa amintiri cu evenimentul traumatic, agresivitate, dispute, retragere sau
izolare față de cei din jur, pot aparărea modificări în modul de alimentație, ale
ritmului de somn, etc.

3.3 Factori de risc si factori pro tectori î n dezvoltarea infantilă

Trauma separării copilului de părinți este resimțită in mod diferit de fiecare copil
în parte, iar aceste diferențe sunt strâns legate de prezența factorilor de risc și a celor
protectivi.
Factorii de risc reprezintă evenimentele de viață sau circumstanțele de viață
suprasolicitante care favorizează, indiviual sau în co -acțiune, apariția unei tulburări
psihice sau a unei boli organice.
Există și o serie de factori de risc, adică acele evenimente/circumstanțe de viață
suprasolicitante, care afectează individul sau, prin interacțiune, determină o tulburare
sau o maladie psihică. Factorii situaționali traumatici se pot cuprinde și sub acest aspect
al riscului. Diferențierea în tre factorii situaționali traumatici și factorii de risc se poate
face în cazul în care cei din urmă acționează într -un mod subtraumatic, dar repetat (de
exemplu, situațiile familiilor conflictuale), pe fondul unui proces de refacere după o
situație trauma tică.
Egle (1996) prezintă următoarea listă de factori de risc, respectiv factori
situaționali potențial traumatici:
 status socioeconomic inferior al familiei de proveniență;
 ocuparea profesională a mamei în primul an de viață;
 formare școlară proastă a părinților;
 familii mari și spațiu de locuit foarte mic;
 contacte cu instituții de „control social” (probleme cu poliția);
 criminalitatea sau disocialitatea unui părinte;
 dizarmonie cronică;
 comportament de legătură nesigur după luna a 12 -a sau a 18-a de viață;
 tulburări psihice ale mamei/ale tatălui;
 mamă singură;
 comportament autoritar din partea tatălui;
 pierderea mamei;

48
 relații timpurii fluctuante;
 abuz sexual și/sau agresiv;
 contacte proaste cu grupul de vârstă;
 diferențe de vârstă de mai puțin de 18 luni față de următorul frate (soră); naștere
în afara căsătoriei.

Sunt și factorii protectori care corespund unei dispoziții existente în prealabil,
factorul de protecție pe care persoana îl aduce cu sine. Tot Egle (1996) relevă următorii
factori protectori biografici :
 relație bună durabilă cu cel puțin o persoană de relația primară;
 creșterea într -o familie mare, cu relații compensatorii cu bunicii și o
despovărare corespunzătoare a mamei;
 un bun mediu social substitutiv după pierderea timpurie a mamei;
 inteligență pătrunzătoare;
 temperament robust, activ și iubitor de contacte;
 comportament sigur de formare a legăturilor;
 favorizare socială, de exemplu prin grup de prieteni, școală, biserică;
 persoane de relație de bază, susținătoa re la vârsta adultă, mai ales
partener/soț (soție);
 o persoană de relație (persoană de relație empatică) suficient de bună, care
poate să echilibreze stresuri severe (ex. impuse de alți membri patogeni ai
familiei).

3.4 Resurse psihice activate în procesul de stres traumatic

3.4.1 Reziliența

Adaptarea la evenimentele stresante prin care o persoană trece reprezintă
principalul scop al eforturilor sale conștiente și inconștiente. Ființa umană este dotată
natural cu un instinct de adaptare, care ajută la menținerea echilibrului său, a stării sale
de bine, a stării de sănătate în general. Adaptarea presupune reacții, răspunsuri active
din partea sistemului psihic, dar se poate realiza mai ușor sau mai dificil, mai rapid sau
mai lent, în funcție de dispozițiile personale de tip fiziologic, psihologi c, social, spiritual
(Vasile, 2011, p. 91).

49
Conceptul de reziliență provine din franceză, rezilience, iar în engleză el a fost
preluat ca atare; el își are originea în domeniul tehnic, unde presupune capacitatea unui
material de a resista, de a reveni la forma inițială după ce a suferit un șoc. În domeniul
socio -uman el se referă la capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la echilibru pe care îl
aveau înainte de situația stresantă sau traumatizantă (Vasile, 2011, p. 101).
Reziliența este o capacitate din amică „ea ajuta la controlul și modelarea propriei
existențe în funcție de provocări și încercări. Copii și oamenii rezilienți nu știu dinainte
cum vor trece printr -o situație, dar dispun de multiple moduri de reacții cognitive,
emoționale și sociale pentr u a se adapta ca să rezolve anumite obstacole” (Berndt, Lupu,
2015, p. 65) .
Socioloaga Brigid Daniel explică cele trei fundamente ale rezilienței prin „AM,
SUNT și TOT”. AM oameni care mă acceptă și mă ajută, SUNT o persoană simpatică
și respectuasă, POT să mă descurc în general și să rezolv problemele mele. Deci orice
reușită este favorizată și de reziliență. Persoanele rezistente pot trece peste loviturile
soartei, după care pot să -și revină spre dezvoltare. Aceasta nu înseamnă că persoanele
reziliente sunt complet invulnerabile. Norman Garmezy si Fr. Walsh au introdus
conceptul invulnerabilității care duce la etosul”super oamenilor” astfel, prin reziliență se
înțelege facilitatea copiilor și adulților de a rezolva, de a mânui crize prin resurse
personal e genetice și de a le folosi pe cele câștigate psihosocial, folosite pentru
dezvoltare și evoluție. Acum putem să unim calitățile de reziliență cu cele de elasticitate
și robustețe psihică. Aceste calități permit revenirea și continuarea liniilor vieții.
Reziliența se referă la „procesul dinamic care vizează adaptarea pozitivă în
contextul unei adversități semnificative” (Măir ean, Turliuc, 2014 , p. 191), la rezistența
împotriva destructurării psihice și abilitatea de a costrui o viață satisfăcătoare în ciu da
adversității.
Reziliența ca proces dinamic implică faptul că: persoanele nu sunt reziliente tot
timpul sau în toate situațiile; persoanele pot fi reziliente atunci când răspund unor
stresori și mai puțin reziliente în confruntarea cu alți senzori, noi . Câteva trasaturi
asociate rezilienței din cadrul unor studii empirice sunt: stima de sine și autoeficiența,
sensul coerenței, încrederea, biasul optimist, iliziile pozitive, optimismul învățat,
robusteția, etc (Măirean, Turliuc, 2014, p. 192).
Boris C yrulnik subliniază importanța pesoanelor din jur celui traumatizat și
care stimulează procesul rezilienței; aceste persoane sunt denumite tutori de reziliență.
Aceștea vor fi căutați în:
 interiorul familiei, atunci când agresiunea vine din interiorul fa miliei,

50
 exteriorul familiei, când agresiunea vine din interiorul familiei. Aceaștia
pot fi rude, vecini, profesori, colegi, prieteni sau alții din organizații sau
instituții sociale, culturale, medicale.
Tutorii de reziliență sunt cei care sprijină persoa na traumatizată, îi conferă o
legătură emoțională bună, permit un atașament bun, securizant, îi oferă sens experienței
traumatizante, adică oferă înțelegere și semnificație.
Factorii pe care Boris Cyrulnik îi consideră o fi importanți pentru pentru
proces ul rezilienței sunt:
 inteligența : oferă capacitatea de a prelucra datele situației, de a asimila
informații noi, de a pune în relație elementele utile persoanei
traumatizate, de a învăța „coeficientul intelectual este un indicator al
rezilienței, cu o condiția să nu devină obiect de recu perare ideologică, ca
și cum inteligența ar fi o calitate cerebrală sau caracteristică unui grup
social” (Cyrulnik, 2003, p. 37). Inteligența permite, de exemplu copiilor
să învețe o materie școlară, nu pentru că le – ar place în mod deosebit, ci
pentru a construi o relație afectivă cu profesorul care predă. Astef,
inteligența se va îmbina cu afectivitatea, iar din această îmbinare va
rezulta specificul fiecărui proces de reziliență.
 relațiile afective: omul se naște dintr -o și printr -o relație, iar între aga lui
existență se află sub semnul relațiilor. Stresul traumatic presupune
întotdeauna ruperea sau transformarea unor relații/ legături afective. În
urma unei transformări a relației, cel rănit se va oglindi, se va descoperi,
prin ea se va remodela, se v a restructura din punct de vedere a lui
Cyrulnik (2003, p.39). De aceea, va fi important ca celui traumatizant să
i se ofere posibilitatea de a se plasa într -un nou mediu, care să faculiteze
o multitudine de relații, afective în mod special.
 empatia și ge nerozitatea: ele vor apărea la copiii care au cunoscut de
timpuriu afecțiunea celor din jur, astfel ei rămân „prizionieri în ei înșiși,
nu pot descoperii alte lumi mentale” (Cyrulnik, 2003, p. 39) . Capacitatea
de a se pune în locul altuia și capacitatatea de a dărui îl face pe cel
traumatizat să se simtă important, bun, recuperând astfel din respectul de
sine și forța interioară pierdute sau zdruncinate de traumatism.
 sensul, semnificația: aceasta va depinde în mod direct de relațiile
persoanei traumatizat e, de inteligența acestuia, dar și reacțiile celor din

51
jur. Unul dintre procedeele de reziliență care folosesc cuvântul pe care le
susține Cyrulnik este scrisul, mai puțin povestirea.
 mecanismele de apărare: Cyruilnik menționează că activismul și visarea
apar în situații de urgență, iar în timp, se vor activa altruismul,
sublimarea, anticiparea și umorul. Visarea „protejază de oroarea
realității, creând o lume intimă și călduroasă, în vreme ce lumea
exterioară este rece și dureroasă” (Cyrulnik, 2003, p. 123) și „dă forma
idealului de sine”, provocând persoanei o poftă care o „îndemnă să -și
schimbe viața astfel încât să -și transforme visul în realitate” (Cyrulnik,
2003, p. p.131). Activismul poate însemna preluarea rolului de părinte al
părinților, așa cum mu lți copii răniți o fac. Adultismul, cum îl numește
Cyrulnik, este o strategie de reziliență costisitoare, ea având ca beneficiu
imediat diminuarea sentimentelor de culpă și restaurarea stimei de sine
prin ajutorul dat celor vulnerabili (părinți sau frații) .
 creativitatea: este întotdeauna un factor de reziliență dacă există o
persoană care o stimulează din vizare sau sublimare; pe de altă parte,
„persoana rezilientă, după ce s -a oprit, pornește pe o cale laterală.
Trebuie să -și croiască un drum nou, păstrând în memoria sa marginea
râpei” (Cyrulnik, 2003, p. 119). Creativitatea este strâns legată de
oportunitățile persoanei traumatizate de a exprima suferința, imaginarul,
viitorul.
Studiile sugerează că, deși copiii rezilienți vor avea unele reacții t ranzitorii în
raport cu evenimentul traumatic (preocupare accentuată, somn neliniștit), acestea se vor
caractiza prin emoții pozitive și funcționarea psihologică sănătoasă o dată cu trecerea
timpului (Bonanno, Papo, Q Neill, 2004).
În mod unanim, este acc eptat faptul că rezilența există încă dinaintea traumei.
Dintre factorii asociați cu reziliența la copii, cei mai importanți sunt conform lui Cloitre,
Morin și Linares:
 abilități superioare cognitive, verbale, de rezolvare de probleme;
 capacitatea de auto reglare a comportamentului;
 capacitatea de a cere ajutor adultului;
 optimism legat de propria persoană și de viitor;
 talente, hobby -uri, abilități speciale;
 părinte sau persoană de îngrijire stabilă, plină de afecțiune, familie
extinsă suportivă, experienț e școlare pozitive;

52
 modelarea reacțiile pozitive de către părinți;
 mediu familial consitent – tradiții, titualuri, rutine;
 conexiuni culturale puternice, identitate culturală.
Factorii de reziliență pot fi deopotrivă atât factori indivituali cât și de medi u. Dintre
acesti factori amintim că cel mai puternic factor de reziliență pare a fi relația cu un
părinte sau cu un alt adult de referință.

3.4.2 Strategii de coping

Lazarus (1996) introduce termenul de coping în limbajul științific pentru a
descrie strategiile de supraviețuire și care reprezintă „ansamblul eforturilor cognitive și
comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigențelor interne și
externe care amenință sau depășesc resursele unui individ” (Lazarus și Folkman, 1984,
1988) și este „procesul activ prin care individul, grație autoaprecierii propriei activități,
a motivațiilor sale, face față unei situații stresante și reușește să o controleze” (Bloch, et.
all., 1991). Mecanismele de coping constituie, de fapt, moduri de rezolvare a
problemelor generale ale vieții în maniere diferite: căutarea de informații, rezolvarea
rațională a problemei, căutarea sprijinului social, reevaluarea pozitivă a situației, fuga
evitare, distanțarea sau minimalizarea amenințărilor, recurgere l a gândirea magică,
autoacuzare, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau
acceptarea confruntării, stăpânirea de sine (Ionescu, Jacquet, Lhote, 2003, pp. 115 -116).
Atunci când se confruntă cu evenimentele de viață stresante, conform lui Pearlin
și Schooler oamenii pot alege diferite strategii de a preveni durerea. Conceptul de
„coping” desemnează un ansamblu de mecanisme și conduite pe care o persoană le
interpune între sine și evenimentul perceput ca amenințător, pentru a stăpâni, a ține sub
control, a tolera sau diminua impactul acestuia asupra stării sale de bine fizice și psihice.
Lazarus și Folkman au definit copingul ca fiind ansamblul eforturilor cognitive și
comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării cerinț elor extreme și/sau
interne care depășesc resursele personale. Stilul de coping reprezintă „modul în care o
persoană abordează în mod obișnuit situațiile problematice, modul în care își utilizează
resursele intelectuale și comportamentale pentru a răspunde situațiile stresante”(
Măirean, Turliuc, 2014, p. 147).
Strategiile de coping implică reglarea experiențelor emoționale, încercările
cognitive de a da sens evenimentelor petrecute, precum și diferite activități
comportamentale cu scopul de a modifica rea litatea dureroasă.

53
Conform lui Fischer și Riedesser sunt patru tipuri de coping:
1. Copingul instrumental sau coping centrat pe problemă – orietat direct
asupra problemelor.
2. Copingul de exprimare a sentimentelor – centrat asupra exteriorizării și
comunicării emoțiilor și sentimentelor profunde. Autorii consideră că
dacă doar exprimarea sentimentelor și a reprezentărilor imagistice sunt
amestecate în același timp cu evenimentele traumatice, atunci stilul
expresiv de coping este mai puțin adecvat pentru stăpân irea problemei.
Se ajunge la pierderea speranței și la sentimentul de neajutorare, apoi la
vulnerabilitate și în final la anestezie emoțională, dacă exprimarea
sentimentelor este însoțită cu precădere de mecanismele de apărare ale
negării și evitării.
3. Copingul cognitiv – presupune schimbarea semnificației unei situații,
indiferent dacă această resemnificare se bazează pe o interpretare realistă
a stimulilor cheie sau pe o fragmentare a realității. Persoana se
străduiește să înțeleagă mai exact ce s -a înt amplat și să găsescă o
explicație mai bună a poziției evenimentului traumatic cu scopul de a
dezvolta strategii de rezolvare adecvate și mai eficiente.
4. Copingul rezilient – este un mod flexibil, ideal de a face față situațiilor
traumatice, deoarece persoan a are la dispoziție un spectru relativ larg de
strategii de control. Ea percepe realist situația, iar evaluarea și strategiile
de rezolvare se îndreaptă spre factorii situaționali modificabili. Se are în
vedere reinstalarea unui echilibru relativ între per soană și mediu.
Mooli Lahad efectuază un model de înțelegere a mecanismelor de coping și ale
rezilienței în fața stresului utilizând anumite resurse, precum: credințe, emoții, social,
imaginație, cogniții și fizice. Conform acestor resurse, autorul prezin tă anumite
caracteristici ale comportamentului pozitiv:
 Credințe: simțul misiunii în viață, încredere în propriu drum, conștiență
ideologică, rădăcini istorice;
 Emoții: suport emoțional, ventilarea emoțiilor, contact, joc, empatie,
exprimare prin scris;
 Social: organizare socială, apartenență, preluarea unor sarcini, folosirea
eficientă a muncii în echipă, folosirea resurselor familiale, apelarea la
experți pentru a primi ajutor;

54
 Imaginație: gândirea creativă multilaterală, destindere prin folosirea
imagin ație, evitarea obstacolelor;
 Cogniții: acumularea de informații, găsirea de soluții, învățarea regulilor
și a normelor sociale, priorități, planuri și scenarii, gândire realistă;
 Fizic: relaxare, excerciții fizice, excursii, muncă.
La polul opus, caracter isticile comportamentului negativ vor fi:
 Credințe: fatalism, superstiții, rigiditate, pesimist;
 Emoții: extremism, plans până la depresie, agresivitate,
hipersensibilitate;
 Social: dependență excesivă față de persoanele din jur, inferiorite;
 Imaginație: negarea situației reale, refugiu în cărți, filme, TV și în
fantasme, pierderea contactului cu realitatea;
 Cogniții: regiditate în gândire, acumularea obsesivă de informații,
ignorarea trăirilor emoționale;
 Fizice: mâncat excesiv, dureri de c ap, folosirea excesivă a
medicamentelor, delincvență.

55
PARTE PRACTICĂ
Capitolul IV

Cercetare privind determinarea influenței migrației asupra schimbărilor relațiilor
familiale și asupra adaptării copilului la plecarea unui sau ambilor părinți la
muncă în străinătate.

4.1 Scopul cercetării

Scopul cercetarii este acela de a afla care sunt schimbările în cadrul relației
dintre copil și părinte dupa ce unul sau ambii părinti pleacă la muncă în străinatate și
cum se adaptează copilul la situația de față.

4.2 Obiectivele și întrebările cercetării

Cercetarea a re caracter exploratoriu și obiective le generale sunt următoarele:
 Identificarea schimbărilor produse în relația dintre copil și
părinte/părinți în urma plecării acestuia/acestora la muncă în străinătate.
 Identificarea modul de percepere și adaptare a copilului cu privire la
plecarea părinților la muncă în străinătat e.
 Identificarea strategiilor de coping dezvoltate de copii, în urma plecării
unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.
 Stabilirea rolului pe care îl are pregătirea copiilor cu privire la plecarea
părinților, în privința adaptării copilului.

Întrebarea generală de cercetăre
În demersul cercetarării am stabilit o întrebare generală de cercetare cu privire la
aspectele ce le urmăresc: C are sunt mecanismele de adaptarea adoptate de copiii care au
unul sau ambii părinți la muncă în străinătate?

Întrebările specifice urmăresc următoarele aspecte:
 Cum este relația dintre copil -părinte înainte de a plecat părintele la
muncă în străinătate?

56
 Care este comportamentul unui copil rezilient în cazul plecării unuia sau
ambilor părinți la muncă în străinăt ate?
 Care este comportamentul unui copil care nu s -a adaptat la plecarea
unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate?
 Care sunt strategiile de coping dezvoltate de copii care pleacă unul sau
ambilor părinți la muncă în străinătate?

4.3 Temele principale urmărite

În cadrul cercetării pentru pentru îndeplinireascopului și a bictivelor propuse, am
vizat următoarele ax e tematice cuprinse în interviu semi -structurat:
1. Contextul plecării părintelui – urmărește identificare persoanelor care
au falicitat plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate
precum și care au fost motivele părinților.
2. Schimbările în cadrul relațiilor familiale în urma plecării unuia sau
ambilor părinți în străinăt ate la muncă în străinătate – prezintă
schmbările produse dintre relația copil -părinte după plecare acestuia la
muncă în străinătate, relația copilului cu persoana de îngrijire și relațiile
cu frații și surorile care locuiesc împreună.
3. Sentimentele copilu lui dezvoltate de copil în momentul plecării unuia
sau ambilor părinți în străinătate – starea care a avut -o copilul în
momentul plecării părintelui/părinților, rolul pregătirii copilului pentru
plecarea unuia sau ambilor părinți, ce ar face copilul în sti tuația părintelui
în momentul alegerii de -a pleca în străinătate și care ar fi sentimetele
copilului său dacă ar fi părinte în momentul plecării lui la muncă în
străinătate.
4. Comportamentul copilului după plecarea unuia sau ambilor părinți
la muncă în stră inătate – vizează identificare comportamentului unui
copil rezilient în situația plecării unui părinte, comportamentul unui copil
care nu se adaptează, care sunt factorii care ajută la reziliența copilului și
ce strategii folosesc copiii care au părinți la muncă în străinătate.

57
4.4 Metodologia utilizată

4.4.1 Descrierea subiecților de investigare

Identificarea elevilor care au unul sau ambii părinți la muncă în străinătate prin
consultarea documentelor statisticelor școlare din cadrul Școli Gimnaziale „Ion
Simionescu” Iași. În urma analizei am constat că în număr de 68 de copiii încluți în
clasele V-VIII.
În cercetarea de față, am investigat 9 copii cu vârste c uprinde 10 -13 ani, dintre
care 7 fetele și 2 băieți din cadrul Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu”Iași și doi
specialiști care au lucrat cu copii care au părinții plecați la muncă în străinătate, dintre
care un asistent social și un psiholog. Atat copii cât și specialiști au fost intervievați.
Copiii au fost selecționați îndeplinind condiția după criteriului de vârstă (10 -14 ani) și
de-a avea unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
În cadrul specialiștilor criteriu de selecția a fost de a lucra mai mult de an cu
copii care au părinții plecați la muncă în străinătate.

Subiectul nr.1. – A., feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani în străinătate.
Subiectul nr.2. – B., feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate.
Subiectul nr.3. – C., feminin, 12 ani, tata plecat de 6 ani în străinătate.
Subiectul nr.4. – D., masculin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
Subiectul nr.5. – E., feminin, 12 ani, mama de 6 ani plecată în străinătate.
Subiectul nr.6. – F., masculin, 12 tata de 5 ani plecat în străinătate.
Subiectul nr.7. – G.., feminin, 12 ani, mama plecat de 8 ani la muncă în străinătate.
Subiectul nr.8. – H., feminin, 12 ani, mama plecat de 8 ani la muncă în străinătate.
Subiectul nr.9 . – H., feminin, 13 ani, mama plecat de 5 ani la muncă în străinătate.

Specialist 1 Masculin, Asistent social, lucreză de peste 3 ani cu copiii singuri acasă.
Specialist 2 Feminin, Psiholog, lucreză de peste un an cu copiii singuri acasă.

4.4.2 Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

In acord cu obiectivele propuse pentru acestă cercetare s -a optat pentru o
cercetare de tip calitativ, fiind nevoie de un demers cu caracter exploratoriu pentru a
pune în evidență care sunt schimbările produse în cadrul relației copil -părinte la plecare

58
unui sau ambilor părinți în străinătate și care este modul de adaptare a copilului față de
situația plecării părinților.
Metoda folosită a fost interviul semi -structurat, metodă ce a permit investigarea
în profunzime a percepțiilor și atitudinilor subiecți lor investigați. Ghidul de interviu
(anexa 1) destinate copiilor a fost adaptat în funcție de vârsta acestora cu scopul de a
obține rezultate relevante.
Pentru etapa de pr etestare a interviului am ales un elev, conform criteriilor de
selecție, dintre pers oanele cunoscute, care a fost dispus să îmi răspundă la întrebări
pentru a verifica dacă întrebările au fost construite într -un mod corect și dacă prin aceste
întrebări reușesc să obțin rezultatele concrete obiectivelor propuse.
Menționăm că participarea copiilor la acestă cercetare a fost voluntară, primind
în scris acordul persoanei de îngrijire a copiilor, respectându -se principiu
confidențialității și oferind datele necesare subiecților pentru a lua decizia de a participa
sau nu la cercetare și anume: tema, scopul, obiectivele și alte date solicitate pentru
clarificare. Se are în vedere problematica abordată acordându -se o grijă specială
minorilor urmărind ca discuția despre lipsa părinților să nu aducă acestora nici un fel de
prejudiciu la nivel emoțional.

4.5 Prezentarea și interpretarea datelor obținute prin metoda
calitativă

4.5.1 Contextul plecării părintilor

a) Motivul plecării părintelui/părinților

Factorii care au favorizat luarea deciziei de către părinți de a pleca în străinătate sunt
atât de natură economică, materială, cât și de natură socială. Situația financiară
deficitară, lipsa unui loc de muncă în țară, nevoia de a fi remunerat mai bine, de a
construi o locuință, de a aduce îmbunătății acesteia și de a asigura cheltuielile pentru
un trai mai bun constituie principalele motive care au stat la baza deciziei de a pleca la
muncă în străinătate.
Copiii percep plecarea părinților în beneficiul familiei, în primul rând ei se așteaptă
de la părinți să le trimită banii și dulciuri , haine și telefoane, în a doilea rând copii
consideră că la plecare părinților ei vor fi m ult mai liberi să facă ce vor.

59
„A plecat să ne ofere un viitor mai bun. ”
Masculin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate
„Banii, nu erau pe atunci, acesta este motivul plecării părinților mei.”
Feminin, 12 ani, ambii părinți plecați de 8 ani la muncă în străinătate
„Păi..acum dacă nu ar fi plecat am face naveta, p entru că acum noi avem
apartament cumparat, avem lux, au plecat să strâgă bani. ”
Feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate
„El aduce banii în casă. A plecat ca să ne întrețină, să nu ne temem să fim dați
afară din casă…..a plecat pentru bani.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate
„Nu își găsise un loc de muncă convenabil, nu erau în regulă, nu aveau acele
lucruri pe care tata să le priceapă și i -a găsit în străinătate ca inginer. ”
Masculin, 12 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate

 Specialiști în domeniul care au lucrat cu cazuri în care părinții au plecat în
străinătate consideră că principalul motiv este cel financiar.
„De obicei motivele de plecare a părinților sunt economi ce și copii de cele mai
multe ori chiar beneficiază de anumite materiale ce le primesc din partea părinților
plecați dar sunt și cazuri care copii nu primesc nici bani și nici lucrurile pe care le -au
promis părinții. Aceste cazuri sunt într -adevăr în număr redus dar prezente în cazurile
pe care le -am asistat. ”
Asistent Social, lucreză de peste un an cu copiii care au părinții
plecați la muncă în străinătate mama plecată de 6 ani la muncă
în străinătate

b) Persoane de referință ce a facilitat plecarea unuia sau ambilor părinților la
muncă în străinătate
În cele mai multe situații părinții care au decis să plece la muncă în străinătate au
deja rude acolo în țara de destinație sau au prieteni și apropiați în zona unde merg. Din
analiza interviurilor de la copii am identificat că în cele mai multe cazuri părinții care au
ales să plece au fost cei care au avut un membru al familiei extinse în țara în care trebuia
să plece. Aceasta s -ar putea explica faptul că părinții care decid să pleci la muncă în

60
străinătate beneficiază de ajutorul rețelelor migratorii, rețele prin care sunt ajutați și
susținuți de migranții anteriori reprezentați de rude, vecini, prietenii și alte cunoștințe.
„A plecat cu niște colegi și p rieteni. A aflat de la un vechi prieten că a găsit un loc
de muncă petru el și se duceau numai bărbați acolo să lucreze și a discutat cu mama și
a hotărât să plece ”
Masculin, 12 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate
„Prima dată a plecat să țină locul unei mătușe de a mea și după a rămas să facă
ture cu matușa mea”
Feminin, 13 ani, mama plecat de 5 ani la muncă în străinătate
„Mama a plecat la surorile ei, mătușele mele, ele aveau familii acolo deja și
sora mai mare a anunțat -o că are un loc de muncă disponibil și a cerut să de a un
raspuns cât mai repede si a plecat să aibe grijă de cineva”
Feminin , 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate
„A plecat la bunica, ea era deja acolo iar bunica a venit acasă și ea rămas”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate

c) Perioada de timp petrecută de părinte /părinții la muncă în străinătate
La întrebarea „Ce perioada are părintele/părinții de când a plecat/ți la muncă în
străinătate?” răspunsul copiilor intervievații au fost că părintele/părinții sunt plecați de
peste patru ani de când acestea au plecat pentru prima data la muncă în străinăta te.
„Prima dată când a plecat mama eram mică și a venit când avem eu patru ani, a
stat un an și după aceea a plecat iarăși”
Feminin , 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate
„Tata a plecat de mult, nici nu eram nascută când a plecat el prima data, cam acum
15 ani, fratele meu era și el mic. ”
Feminin , 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate
„Mama a plecat când eram eu mică, dar vine în vacanțe sau o dată pe an, cam
acum 6 ani ”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în s trăinătate
„Părinții mei au plecat când aveam eu 5 ani și au venit prima dată înapoi peste un
an sau doi. ”
Feminin, 12 ani, ambii părinți plecați de 8 ani la muncă în străinătate

61
La momentul cercetării c ei elevi, patru elevi aveau părintele matern plecat în străinătate
și patru aveau părintele paternplecat în străinătate iar unul avea ambii părinți plecați la
muncă în străinătate.

4.5.2 Schimbările în cadrul relațiilor familiale

a) Relația cu părintele/părinții care este/sunt plecat/ți înainte de plecare și după
plecare

În cele mai multe cazuri legătura cu părintele plecat se afișează ca fiind foarte
bună, dar ne luand ca importanță situațiile când comunicarea lipsește sau nu reușeste să
comunice eficient. Măsurile în care aceștea mențin legatura cu persoana/persoanele
plecate poate fi asociate cu vârsta, sexul, rangul copilului iar în mod special care
părinte este plecat și intervalul de timp de când acesta lipsește din familie. Un factor
care este important în menținerea relației este ca părintele înainte de a pleca l a muncă în
străinătate să dețină o relație apropiată cu copilul. Menținerea relație cu persoana care
este plecată împlică ca din partea părintele care este plecat să fie disponibil și susține
activ copil chiar dacă este plecat.
În urma interviurilor rea lizate s -a evidențiat faptul că în prezent există multe
cazuri unde, datorită faptului că părinții au ajuns la o anumită stabilitate materială în
țara de destinație, își permit să păstreze o relație apropiată și foarte important, constantă
cu proprii copii . Astfel, își sună copiii destul de des, uneori chiar în fiecare zi încercând
să stabilească o legătură apropiată cu ei prin abordarea problemelor și dificultăților pe
care aceștia le întâmpină în viața lor de zi cu zi.

„Relația cu tata era o relație bun ă chiar foarte bună, mă înțelegeam cu el, Cand
venea acasa de la servici mă pupa că a venit și stătea tot mai mult timp cu noi”
„Chiar dacă el este plecat, eu îl simt de parcă ar fi aici, vorbesc cu el toate
problemele pe care le am și el mă sfătuiește. Tata are un altfel de abordare asupra
problemelor”
Masculin , 13 ani, tata plecat de 5 ani în străinătate
„Cand mama este acasă am o relație foarte bună cu ea. Ea se duce la școală, se
interesează de mine, se ocupă de mine, mă ascultă de fiecare dată, facem trebuirile
împreună. ”

62
„Vorbesc cu ea mereu când mama este plecată, o dată când mă trezesc și mă
pun la masă, când plec la școală, când vin de la școală și câte o data seara. Îi spun
orice la telefon și ea mă ascultă chiar dacă uneori este obosită, V orbesc cu ea la fel ca
și cum este acasă. ”
Feminin, 13 ani, mama plecată de 5 ani în străinătate

 Atunci când vorbim despre relația dintre părintele plecat și copilul care râmâne
acasă, în analiza ce am efectuat -o subiecții resimt depărtarea de mama sau de tatăl
care este plecat la muncă în străinătate.
„Era foarte bine relația cu mama înainte să plece, ne jucam, ieșeam afară ne
plimbam, mă ajuta la teme. Când aveam probleme mereu îmi venea în ajutor mai ales
când cineva se lua de mine”
„E bine, vorbim la telefon, ne vedem la internet când poate și ea”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate
„Era o relație foarte bună între tată și fiică, cred că eram singura din clasă
care mă înțelegeam așa bine cu tata. Tata era diferit față de mama, ea mereu nu era
mulțumitp de notele mele dar tata îmi lua apărarea. ”
„După ce tata a plecat relația noastră era bunicică pentru că el nu avea
posibilitatea de a vorbi prin internet și era destul de complicat să mergă în alt oraș să
găsească, dar uneori mergea și îl puteam vedea.”
Feminin , 12 ani, tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate

– În unele cazuri părinții care sunt plecați de când copii lor erau mici, relația dintre
părinte și copil nici nu există, ei considerând că persoana care îl în gijiește este
părinte.

„Nu îmi aduc aminte foarte bine de relația mea cu mama înainte de a pleca dar
știu că steteam foarte mult timp cu bunica și matușele mele”
„Mama mea, mama mea ..mama mea este o aieriană, așa aș putea să îi spun
pentru că știe să se gandească numai la ea, trebuie să ma rog la ea să îmi trimită ceva,
vorbesc cu ea dar mereu apelez la bunica dacă am nevoie de ceva, de haine, în tot
timpul ape lez la bunica pentru că mama nu -i convine jobul unde este, că lucreză pe
ture, ba că vrea part -time.Cu ea vorbesc foarte puțin, îmi promite că vine și nu a venit,
dar după patru ani relația s -a răcit, când venea acasă, mă evita, era rece, îi era frică că

63
o să mă obișnuiesc cu ea și am învățat că nu trebuie să stau lanngă ea, este mai bine că
este plecată. Este mai bine așa pentru că nu știu dacă ajungeam bine dacă stateam cu
ea, oricum acum nu mai vorbesc cu ea din cauză la problemă”
Feminin , 12 ani, mama divorțată de tatăl și plecată de 8 ani în străinătate
„Nu îmi mai aduc aminte dar știu că când a venit prima dată, eu nu am
recunoscut -o pe mama, eu știam că bunica este mama mea dar dupa aceea am început
să o cunosc pe mama”
„Am fost supărată pe ea un tim p și nu am vrut să vorbesc cu ea deloc, dar după
aceea am început să ma sune din ce în ce mai des iar acum nu vorbesc cu ea, sunt
suparată pe ea”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate .
Cercetarea relevă faptul că plecarea unui sau ambilor părinți în străinătate poate
afectaîn mod direct relația dintre copil. În urma înterviurilor specialiști în domeniu
consideră că schimbările în cadrul relației dintre părinte -copil sunt pe plan emoționa l.
Părintele care păstrează o consecvență în supravegherea și comunicarea cu copilul chiar
dacă este departe de acesta, părintele menține o relație stabilă dar dacă părintele nu are
disponibilitatea și intereul de -a fi activ în relația dintre el și copil ș i de-a își menține
rolul de părinte în viața copilului, relația dintre părinte și copil se distanțează și devine
una superficială, totul rezumându -se la bani.
„Atunci când copil este sprijinit emoțional și material de persoana de îngrijire
chiar dacă pări nții sunt plecați la muncă în străinătate iar părinții de la distanță se
comportă ca și cum ar fi acolo în sensul în care îl întreabă, se bucură și se exprim, îl
ceartă ca si cum ar fi prezent, atunci relatia este foarte apropiata. Și încă un factor
impor tant pentru menținerea relației ca părinții să se țină de cuvânt față de copiii lor
când promit ceva. Atunci cand lucrurile se întamplă așa există o posibilitate mica să se
întample o răceală față de părinte. Dar de asemenea atunci cand părintele plecat e ste
rece și își întemeiază o familie în străinătate atunci lucrurile sunt diferite.”
„În menținera relației pe parcursul plecării părintelui depinde foarte mult și de
relatia pe care părintele a avut -o cu copilul înainte să plece la muncă în străinătate.
Am avut situați în care copii mai mari spuneau ca nu sunt supărați pe părinți pentru că
și-au întemeiat o familie în străinătate dar cei mai mici din familie aveau un sentiment
de abandon față de situație, de psiholog acesteia dezvoltau anxietate de separa re
pentru ca nu întelegeau de ce mama a plecat și atunci exista niște probleme reale.”

64
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii care au părinții
plecați la muncă în străinătate

„La copil se poate observa chiar dacă unul dintre părinți pleacă și are un atașament
puternic față de acel părinte îl poate afecta pe copil la fel cum ar pleca ambii părinți.
Atașamentul contează foarte mult atunci când părintele pleacă.”
Psiholog, lucreză mai lult de un an cu copiii care au
părinții plecați la muncă în străinătate.

b ) Relația cu persoană de îngrijire
Atunci când un părinte decide să plece la muncă în străinătate , de regula copiii
rămân în grijă celuilalt părinte, iar în situația ca ambii părinți să plece, acestea
încredințează copiii unor membrii di n familia lărgită (bunici, matuși) sau rămân singuri,
responsabilitățile fiind preluate de frați mai mari.

„Relația cu bunica este foarte bună, adica pot să îi spun orice mi -se întamplă
sau ce s -ar întampla la școală. Când iau note bune ea îmi ia câte ce va, un cadou ca să
mă răsplătească și chiar și atunci când i -au o notă mai mică tot îmi ia ceva, dar mai
mic.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Bunicii sunt cei care sunt langă mine de când au plecat părinții în Italia, ei și
matusile sunt aici. Cu cine să vorbeasc.. nu stiu dacă mai eram aici. Cu mătusile pot
vorbi orice, vorbesc deschis, daca am o probleme cu privire la orice, la varsta mea cu
ele vorbesc, mă cert cu ele dar ne împăcăm. Cu bunica vorbesc despre note, despre
absențe, cu bunica în principal vorbesc, ea mă întelege.”
Feminin, 12 ani, mama divorțată și plecatăde 8 ani la muncă în străinătate.

„Dacă înainte era mama, tata și împăr țeau între ei sarcinile de adult și de
părinți se ocupau de creșterea și îngrijirea copilului acum doar un părinte își asumă
toate rolurile și nu reusește să facă de toate, se supraîncarcă și obosește și se afectează
relația cu copiii. Este și modelul în c are copii mai mari vor o parte din sarcinile
părintelui plecat și în sensul asta se asigură stabilitatea familiei și formare în copil a
unor abilitați vizavi de ceea ce înseamna să ai familie, să fii gospodar, să fii un bun

65
frate, să fii punctual și sunt o serie de lucruri pe care copiii le dobândesc și care le vor
folosi pe termne lung dar fară a -l afecta pe copil prin supraîncarcare de sarcini.”
„Bunicul sau bunica nu are capacitatea de a ajuta copiii la teme, nu din cauza
disponibilitații ci efec tiv că disciplinele sunt mai dificile, iar daca parintele nu află, nu
controlează, nu numește un profesor care să îl ajute și nu este conectat la performantele
școlare ale copilului, acestia au de suferit”

Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii care au părinții plecați la
muncă în străinătate.

De cele mai multe ori copiii au o relație bună cu persoana care rămâne cu el. În
funcție de sexul copilului se poate evidenția o relație mai bună în cazul mamei, eaeste
cea care comunică cel mai ușor și mai mult cu copiii. În contextul lipsei acesteia
comunicarea în familie pare a fi mai greoaie, cel puțin pentru început iar dacă persoana
care rămâne acasă este tatăl cu fiica sau fiul se observă în cazul fetelor apelând mai
degrabă la bunică. În cazur ile în care tatăl dorește și face un efort pentru a asigura un
mediu familial propice creșterii și dezvoltării copiilor, reușește să stabilească și o relație
apropiată cu copiii, contribuind la restabilirea echilibrului în familie.
„Cu mama mă înțeleg foa rte bine, pot să îi spun orice, vorbesc și cu tata la
telefon dar nu pot să îi spun orice.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate.
„Mă împac bine cu tata, el mă ajută la teme, chiar dacă nu poate să vină la
școală el mereu e cel car e mă bate la cap să învăț, dar dacă aș avea o problemă mai
întâi as spune lui mama.”
Feminin, 13 ani, mama plecată de 5 ani la muncă în străinătate.
„Este o relație bună cu mama, aveam momente când ne contraziceam dar
imediat uitam. Am avut o problemă și ea ma ajutat și am început să capăt încredere în
ea, uneori îmi era rușine să îi zic dar am căpătat mai multă încredere.”
Masculin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
„Cu tata mă înțeleg foarte bine de când mama a plecat, el vine mereu l a școală,
se înteresează, mai mergem în oraș împreună, este o relație bună între mine și tata.”
Feminin, 12 ani, mama de 8 ani plecată la muncă în străinătate.

66
„Foarte bună este relația cu tata, simt de parcă tata ține și de loc de mama și de loc de
tata, de amândoi, foarte bună, ne luam amandoi, nu simpt lipsă a nimic când am nevoie
de ceva cer și imi dă.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.

c ) Relațiile cu frații și surorile rămase acasă
Atunci când părinții pleacă și copi ii rămân în grijă unui părinte sau a familiei
lărgite, relația dintre frați este mult mai sigură și ei sunt mai uniți, se ajută mai ușor și se
tolerează mai mult. În ceea ce privește relația care se stabilește între frați, dacă există
diferențe semnificative de vârstă, cei mari preiau rolurile de mamă și de tată pentru cei
mai mici. Fratele sau sora mai mare poartă grija celor mici în toate aspectele (le
pregătește mâncarea, are grijă să frecventeze școala, merge la ședințele cu părinții).
Pentru cei mari, grija fraților mici este percepută ca fiind o datorie, dar care le consumă
foarte mult timp (din mersul la școală, din învățat, din recreere, din comunicarea și
relaționarea cu prietenii).

„Eu am rămas cu surorile mai mari, vorbesc cu ele despr e lucrurile din viața
mea dar cu cea mai mare pot să îi spun orice problemă. Ea este cea care mă ajută.”
Feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.
„Cu fratele meu mă înțeleg foarte bine, ne mai certăm dar ne împăcam repede.
El meu s -a maturizat foarte foarte tare pentru că el a rămas bărbatul în casă, mama era
la servici de dimineață până seară și când veneam de la școală el avea grijă de mine,
să îmi facă mâncare, să facă curațenie și s -a maturizat mai repede decât trebuia.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate.
„Alături de frații mei mai uit de dorul de mama. Ne jucăm împreună și ne trece
cât de cât.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 5 ani la muncă în străinătate

4.5.3. Sentimentele dezvoltate de copil în momentul plecării

a) Starea ce au avut o în momentul plecării părintelui
Plecarea unuia sau ambilor părinți în străinătate este pentru copil considerată un
moment dificil, ei încercând să se stăpânească de a nu plage și de -a fi stapâni pe situaț ie

67
dar de cele mai multe ori lucru acesta nu se reușeste, ei percep afectiv plecare părinților
ca o pierdere, asemănătoare cu abandonul.
„Eram supărată, plângeam în fiecare zi, din cauza asta am fost și la psiholog,
sufeream foarte mult după el.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate.
„Când am văzut că pleacă ne -am emoționat și am încercat să îmi stăpânesc
emoțiile, ca să vadă că pot face față la această situație, să îl fac mândru.”
Feminin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
„Prima oară când au plecat părinții mei mi -a părut rău, am spus că nu să îi mai
văd și că mă părasesc.”
Feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.
„M-am simțit foarte rău pentru că eram mult mai mică, nu știam, nu înțelegeam
ce se întâmplă și știam doar că mama a plecat și nu o să mai vad, mi -a fost foarte
greu.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Îmi amintesc că plângeam când tata pleca, da r asta când eram mai mică
acumnu mai plang. E urât când mă gândesc că nu îl mai văd, decât de Paște și
Crăciun.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate.
„A fost o zi foarte grea fară ea, nu mai simt iubirea, ce -a mai aiurea zi care am
trăit-o până acum, niciodată nu mi -am dat seama că o sa plece mama așa departe.”

Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.
„M-am simțit foarte rău, nu mai rezistam, i -am spus să nu plece dar nu avea încotro
trebuia, am ramas socată în acele momente, după câteva zile mi -am dat seama, am
crezut că visez. Dupa câteva zile mi -am revenit.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.

b) Rolul pregăririi copilului pentru plecarea unuia sau ambilor părinților la
muncă în străinătate
Sentimetele de abandon a copilului cu privire la plecarea unui sau ambilor
părinții la muncă în străinătate se pot diminua dacă părinții înainte cu câteva saptamănii
ar comunica cu copil la decizia de a pleca acesta.

68

„O stare nasoal ă a fost când am aflat că trebuie să plece, nimic nu se compară
cu mama ta, nimeni nu îi poate lua locul, am plâns, dar asta e trebuia să plece, trebuia
să câștige bani.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.
„Am fost tristă, am plâns când am aflat dar mi -a zis că o sa vină înapoi și o să
stăm iarăși împreună.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Am aflat că pleacă tata de la el și de la mama, ne -au luat într -un fel de ședință
de familie și ne -a spus c ă trebuie să plece în altă țară deoarece nu mai sunt aceleași
posibilități care erau înainte aici și o se ne trimită bani în fiecare lună, iar noua, haine,
dulciuri, jucării, biciclete, role de toate, o să facă totul că să ne facă fericiți.”
Masculin , 12 a ni, tata plecat 5 ani la muncă în străinătate.

În cadrul cercetării specialiști intervievați sunt de părere că copiii care sunt
consultați și înștiințați de plecarea părintelui sau a părinților sunt mult mai adaptați la
situație și capabili să se gândească la momentele fară părintele sau părinții, dezvoltandu –
și capacitatea pune întrebări părinților cu privire la situația când el va fi singur.
„Copii au nevoie în special de -a le fi asigurate nevoile emoționale și afective. Ei
spun nu îmi trebuie ca lculator, nu îmi trebuie bicicleta. Unii la început acceptă
plecarea părinților dar dupa o perioadă spun ca nu le mai trebuie nimic și să vină
înapoi. Este dificil pentru copil să participe la niște decizii specifice adulților. Adulți
trebuie să știe de st area economică a familie și ei trebuie să decidă plecarea. Și până la
urmă copilul este pus în fața unor decizii care nu sunt al lor dar mai râu este ca nici nu
sunt consultanți. Studiul nostru din 2012 arată ca se adaptează mai bine copiii care au
fost co nsultați, majoritatea celor care s -au adaptat nu au facut -o ca urmare a deciziei
lor personale. Până la urmă copilul nu are un rol decisiv în luarea deciziei dar faptul
ca este consultat, ca participă si întelege motivațiile, lucrul acesta îl ajută la
adap tare.Părintele poate să îi spună 20 -50 de situații și să îi explici copilului și îi
spună„uite soluțiile care le ai dar asta este de obicei planul 1. Copilul are nevoie să
poată conta pe cineva care să îi rezolve problema și să aibă siguranța că părintele
poate să îi ofere siguranță. Asigurarea suportului emotional. Copilul trebuie încurajat
să spună părintelui și lucrurile bune și cele rele.”

69
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copiii care au părinții plecați la
muncă în străinătate.

„Dacă copii sunt anunțați ne plecare părinților în străinătate trecerea lor peste
momentyl despărițirii poate fi mai bună, mult mai ușoară, ei se pot adapta mult mai
bine, iar dacă este bruscă plecare părinților fară a fi anunțați și consultați copii
consecințele vor fi pe măsură. În foarte multe cazuri consideră că ei sunt vinovați de
plecare părinților în străinătate și au nevoie ca părinții să le explice foarte bine motivul
plecării și faptul că ei nu au nici o vină în aceasta despărțire.”
Psiholog, lucrează cu cop ii care au părinți plecați în străinătate mai mult de un
an.

 Copil care nu este consultat cu privire la plecarii părintelui dezvoltă un
sentiment de anxietate și de abandon mai mare decât față de cei care au fost
înștiințați de plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.

„Când a plecat prima dată nu mi -a spus, am aflat dupa ce a plecat, am crezut
că a plecat pentru ca a găsit ceva mai bun acolo, pentru că nu a mai sunat o bucată de
timp după ce a plecat. Nici acum nu îmi spuna când plea că ca să nu mă întristez, dar
simțeam că pleacă.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Nu mi -a spus când a plecat, eram prea mică să înțeleg de ce pleacă, nu a vrut
să aflu, stateam cu bunica dar când am crezcut mai mare mi -a spus bunica. Am zis că a
plecat că așa avrut ea.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Am aflat de la bunica după ce au plecat, au spus că o să vină dar au trecut
mulți ani și m -am obișnuit”
Feminin, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.
„Atunci cand copiii nu sunt pregatiți și am avut situații în care copiii aflau în
ultima clipa de plecarea unuia din parinți sau chiar după plecare, este o criza majoră,
probabil cel mai râu lucru pe care poate să îl facă un părinte… să îl lase pe copil, e
frustrant pentru că copilul nu poate pune întrebări, este periculos pentru ca nu știi cum
va reacționa copilul tău pentru că nu ești acolo să îl sprijini chiar dacă ar fi celalalt
părinte rămas, este tot un șoc. Copii rea cționează în general pozitiv când cei din familie

70
la care țin și au o relație apropiată au o situație dificilă și în general sunt suportivi și
pentru aceasta părinții pot pune în general frații mai mari să aibă grija de cei mici.
Copiii își găsesc motive s ă își ierte părinții dar aceasta până la un moment de saturație
care trebuie evitat pentru că acesta din urma vine cu stări de respingere și de rătăcire a
relației.”
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii care au părinții
plecați la muncă în s trăinătate.

c) Ce ar face d acă copilul ar fi în situația pă rintelui pentru a pleca la muncă în
străinătate.

În cercetarea de față atunci când copii au fost rugați să se imagineze ca fiind ei
părinții și ar fi în situația de a pleca în străinătate, copii au specificat că ar face aceasta
alegere de a pleca în străinătate și ar încerca să facă plecarea mai ușoară pentru copil.

„Mai întâi aș pleca eu și după aș chema și pe cei de acasă, aș pleca și mi -aș
găsi un job stabil, nu aș vrea să procedez ca m ama mea. Nu vreau să o umez pe ea.
Daca as avea un copil nu vreau să mă despart de ea niciodată pentru că mă văd pe
mine în situația aceasta și vreau să fie lângă mine chiar dacă nu am bani sau nu aș
avea posibilități, aș vrea să fie langa mine.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„ I-aș spune că plec dar o să mă întorc și aș vorbi cu fața mea mereu și dacă
are nevoie de ceva ar putea să mă sune întotdeauna, i -aș fi de ajutor ca să nu îmi simtă
lipsa până voi veni.”
Feminin , 12 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.
„În primul rând aș vorbi cu fiul meu și i -aș sugera să trateze situația cum am
tratat -o și eu, să încerce să perceapă altfel lucrurile, pe moment ai o stare care îți vin
tot felul de sentimente în car e nu știi să faci dar eu cu timpul m -am obișnuit cu ideea și
am încercat să fiu sprijin pentru mama și fratele și l -aș sfatui să facă și el.”
Masculin , 13 ani, tata este plecat 5 ani la muncă în străinătate.
„Aș face orice ca să o i -au mine unde aș pleca sau dacă aș mai avea copii aș
lăsa-o în grija lor și aș vorbi mereu cu ea.”
Feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.

71
„Nu aș pleca sau l -aș trimite pe soțul meu ca să plece în locul meu, ca să fiu
alaturi de fica mea pentru că consider că are nevoie de o mama decât de un tată.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ai la muncă în străinătate.
d) Care ar fi sentimentele copilului rămas acasă dacă elevul ar fi părinte și ar avea
un copil
La intrebarea „ Daca ai avea un copil cum crezi că s -ar simti cănd tu ca părinte
ai pleca la muncă în străinătate?” acestea au prezentat evidenția faptul că copii s -ar simti
rau, s -ar simti părasiți si s -ar simți singuri. De multe ori aceleași sentimente l e-au
dezvoltat si ei la randul lor.

„S-ar simți cum m -am simțit eu în momentul când a plecat tata, urat, prost.
Dacă aș fi fost mai mica nu aș fi înteles de ce a plecat poate aș fi gândit că m -a părăsit.
Chiar daca nu as avea posibilitatea să stau aici, aș încerca să traiesc aici cu familia
mea nu aș pleca fară ei.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate.
„Știu că o să plângă doua zile când aș pleca sau poate mai multe zile, așa cum
am făcut și eu dar și -ar reveni.”
Feminin, 13 ani , mama plecată de 5 ani la muncă în străinătate.
„Ar fi tristă dacă s -ar înțelege cu mine și bucuroasă că ar scăpa de mine dacă
n-ar înțelege cu mine.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate.
„Nu s -ar simți deloc bine deoarece am să plec și ea nu o să mai aibe cu cine să
vorbească toate lucrurile ce i -se întamplă.”
Feminin, 11 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.
„Ar simți și el greul care l -am simțit și eu datorită faptului că nu pot sa fiu în
anumite momente cu el și aș încerca ca în momentele în care aș fi langă el să facem mai
multe chesti , să ne zică ce a mai făcut si să facem activități împreună.”
Masculin , 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
„Și copilul meu s -ar simți foarte rău, pentru el ar fi un șoc mare.”
Feminin, , 12 ani, mama divorțată și plecată de 8 ani la muncă în străinătate.

72
4.5.4. Comportamentul copilului cu privire la plecarea unui sau ambilor părinți
la muncă în străinătate

a) Comportamentul unui copil rezilient
De multe ori copii sunt cei care încercă s ă se adapteze la plecarea părin ților la
muncă în străinătate, ei sunt motivați de ceea ce le promit părinții și doresc ca părinții
lor să știe că copii lor nu fac nimic rău. În analiza efectuat -o copii au precizat că doresc
să asculte de cuvintele părinților chiar dacă ei nu mai sunt aici, ei doresc că nu le facă
probleme pentru că sunt conștienți că acolo unde sunt au problemele lor și copiii vor să
arate că sunt puternici.

„Prima dată când a plecat nu mi -am dat seama că face pentru mine și după am
început să mă obișnuiesc, mama mi -a zis să am grijă de mine, să i -au note bune și să o
ascult pe bunica.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„A fost o perioada grea când mama a plecat dar am început să ma obișnuiesc.
Am iesit cu matușele mele, m -am împritenit cu copiii.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„La început mi s -a părut mai ciudat, bizar, bizar, nu mă așteptam la acest lucru
dar după un timp m -am obișnuit și am încercat să fiu un spijin pentru mama și fratele
meu mai mic cu trei ani. Vream pe tata să îl fac mândru de mine.”
Masculin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.

Specialiști consideră ca copiii care manifestă reziliență sunt copiii care
conștientizeză motivul plecării părinților și sunt copii care au suport , atenție si
diponibilitate din partea părinților care sunt plecați și din partea persoanei care rămâne
alături de ei. Copii care sunt rezilienți la situația plecării unuia sau ambilor părinți se
observă atât în familie, în cercul de prieteni cât și mediu școlar.
„Copilul rezilient este copilul care întelege ce i se întamplă, care întelege ce se
întâmplă cu familia, care știe la cine să apeleze în cazul în care are nevoie de sprijin
dar știe la cine să apeleze. Este o teorie a lui Edwin Grodberg care spune că rezilienta
copilului provine din trei surse: cine este el, ce calități fizice,morale,intelectuale, ce are
în jur, la ce poate apel a și ce poate el să facă. Pornind de la această teorie, un copil
rezilient este cel care are factori protectivi în jur și este protectiv.”

73
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii
care au părinții plecați la muncă în străinătate.

„Copilul rezilient este copilul care se manifestă în mod liber fața de situația plecării
părinților, acceptă decizia părinților și este sigur de dragostea părântească. El are
libertatea de -a pune întrebări, de -a se responsabiliză în funcție de schimbările apărute.
El face parte dintr -un grup social adecvat, are legături strânse cu familia extinsă,
menține o comunicare eficientă cu părinții plecați.”
Psiholog, lucrează cu copii care au părinți plecați în străinătate de mai
mult de un an.

b) Comportamentul unui copil care nu s -a adaptat la plecarea
părintelui/părinților.
În cercetare specialiști susțin că copil care nu este adaptat la situația plecării
părinților sunt deficitari în relațiile cu ceilalți apropiați, sunt izolați, nu acceptă că sunt
separați de părinți, se detașează emoțional față de părintele plecat, au esec școlar, nu
dețin abilități de viață independentă.
„Sunt niște copii care au o serie de lipsuri care provin pe deoparte de modul în
care părintele s -a ocupat de dezvoltarea lui până la momentul separă rii, de modul în
care părinții l -au pregătit pentru separare, care nu are o serie de calități, abilităț
formate, care nu are o serie de adulți în jurul lui care să îi rezolve nevoile de dezvoltare
,care nu are în comunitatea lui specialiști la care să poat ă apela precum servicii
sociale, psihologice sau el nu dorește să apeleze la acești specialiști.”
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii care au părinții
plecați la muncă în străinătate.
„Copiii care nu se adaptează dezvoltă o relație defectuasă cu părinți, devin
iritați, stresați, stima de sine scade, se neglijează, dezinteresați de orice formă de
activitate, se alătură unor grupuri cu caracter predelincvent, atrag atenția, caută medii
care să se simță valorizați. În mediu școlar ei nu mai dau randament, nu își mai fac
temele,au carențe educaționale, sunt lipsiți de motivație, deprimați, au carențe
afective.”
Psiholog, lucrează cu copii care au părinți plecați în străinătate de mai
mult de un an.

74
c) Factorii ce ajută la reziliența copilului cu unul sau ambii părinți plecați la
muncă în străinătate.
Plecarea unui sau ambilor părinți reprezintă pentru copil un stres major în care
conștietizează faptul că situația din viața lor este în sch imbare, ei vor fi departe de
cineva drag și de o resursă importantă din viața copilul. Pentru a se adapta copilul la
noua situație el deține anumite resurse, precum persoane de încredere, persoane care
sunt disponibile să le fie alături, copiii se orientea ză în viitor cu o atitudine pozitivă și
sunt conțienți de forțele proprii. În urma interviurilor copiilor s -a observat că copiii nu
consideră prietenii o resursă pentru a discuta probleme ci mai degrabă familia și
specialiști din mediu școlar.

„Cel mai bun prieten este fratele meu, unele chesti vorbesc cu el chiar dacă este
mai mic, el poate să mă înțeleagă și uneori îmi dă sfaturi pe care eu din anumite motive
nu le văd. Părinți sunt langa mine și mă sprijină, mă felicită când fac ceva bun, chiar
dacă t ata e plecat, vorbesc orice problemă cu el. De la școalăcu domnul direginte aș
putea vorbi.”
Masculin, 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
„As vorbi cu mama și după cu tata, iar dintre prieteni doar colega mea de
bancă aș putea să îi spun câteva din viața mea. Domnului diriginte ar fi dintre
profesori, în ceilalți nu prea, adica mă înteleg foarte bine cu ei dar nu am încredere în
ei.”
Feminin, 13 ani, mama plecată de 5 ani la muncă în străinătate.
„Doar familia îmi este alături, poate dirigintei și psihologul școlii. În rest la
nimeni deoarece nu am încredere pentru că dacă le spun ceva nu știu dacă o să spună
și la ceilalți și o se aducă mai departe. Ei găsesc motive de suparare și încep să
bârvească.”
Feminin, 12 ani, mama plecată de 8 ani la muncă în străinătate.
„Meditatoarea, cu ea îmi fac temele acasa, din familie nu prea, decât cu sora cea mare
aș putea vorbi și cu bunelul. Am o relatie buna cu el, îl văd în weekend și în vacanțe.”
Feminin, 12 ani, ambii părinți plecați de 6 ani la muncă în străinătate.
„Unii copii se îndreaptă spre religie considerând ca fiind o resursă importantă,
alții spre persoane din familie externă(verisori, bunici, mătușe), din mediu
școlar(profesori, diriginte) și alți specialiști (psiholog, consi lier școlar). Educația
primită este un factor pentru a fi rezilienți copii, ei au abilități formate din familie
pentru a face față noilor schimbări.”

75
Psiholog, lucrează cu copii care au părinți plecați în st răinătate
de mai mult de un an.
„Un factor foarte important în adaptarea copilului este de -a menține o
comunicare eficientă cu părintele/părinții plecați, ei au nevoie de suport emoțional și o
asigurare că părintele deși este plecat acordă disponibilitate și interes pentru copil.
Copil trebuie încurajat să spună atât lucrurile pozitive din viața lui cât și cele care sunt
sensibile.”
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii
care au părinții p lecați la muncă în străinătate.

c) Strategiile de coping dezvoltate de copil ul care are unul sau ambii părinți la
muncă în străinătate
În cercetare de față s -a evidenția faptul că copiii manifestă mai multe strategii
de coping în situația plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate. Unii
prezentă o strategie centrat pe problemă, în care copil încercă să analizeze problema și
să caute soluții. Se observă ca copii centrați pe probleme sunt cei care se
responsaibilizează după plecarea părintelui și preia din lucrurile celuilalt părinte.
„Când a plecat tata m -am gandit că trebuie să îi iau locul, să fiu un model
pentru fratele meu și sa iau inițiativa în casă, să fiu un spijin pentru mama și fratele
meu mai mic. Când am văzut că tata pleacă, am vorbit cu fratele meu să ne ajutăm
când avem nevoie de ceva sau dacă avem probleme.”
Masculin , 13 ani, tata plecat de 5 ani la muncă în străinătate.
„M-am gandit că acum că mama a plecat și tata nu poate face multe lucruri, am
început să fac eu langă bunica, fiindcă stau la casă am lucruri de facut pe langa și când
vine mam a mă ajută și ea.”
Feminin, 13 ani, mama plecată de 5 ani la muncă în străinătate.
Unii copii prezintă o strategie de coping bazat pe exprimarea sentimentelor, ei
caută să expună orice detaliu din momentul de stres, exterioriză și comunicării emoțiile
și sentimentelor profunde .De multe ori acesti copii sunt afectați pe termin lung și nu
reușesc să facă față confruntărilor și apelează la evitarea persoanei, la negarea situației,
refularea amintirilor din timpul plecării părintelui.

76
„Sufeream foarte mult c ă era plecat, chiar și după mult timp îmi era greu, în
ultimul an discutam cu mama ca să mergem și noi dar pt mine ar fi foarte greu cu
școală acolo.”
Feminin, 12 ani , tata plecat de 6 ani la muncă în străinătate.

Copiii în urma analizei interviurilor s -a observat că unii dintre ei prezintă un
copingul rezilient prin faptul că se folosesc de orice resur să pentru a confrunta
probleme.
„M-am gândit că râmâne tata cu mine și sora, cu ei mai uit că mama este
plecată.”
Feminin, 11 ani, mama plecată de 6 ani la muncă în străinătate.
„Tata a ple cat să aducă bani în casă, am vă zut că după aceea avem bani și m -am abișnuit
cu el plecat.”
Feminin, 12 ani, tata plecat de 15 ani la muncă în străinătate.
„In general cred ca copiii care au calități de adaptare dar și care au și o serie
de lipsuri, o strategie de coping poate sa fie aceasta a selectării unor adulți care să le
poată rezolva nevoile de bază. În cazul în care un copil este îngrijit de bunici care nu
au posibilitatea sî îl pr otejeze, identifica un alt adult, și avem o familie în asistență în
care bunicii nu se puteau ocupa de ei fizic și în peisaj a apărut familia unui unchi cu
care el dezvoltase relații foarte apropiate. Și la un moment dat locuia mai mult la unchi
decat la b unici. Și atunci strategia lor de coping a fost să identifice un alt adult care sa
le asigure nevoile și să faciliteze înclusiv discuțiile cu parinții pentru ca în cazul
respectiv tatăl era mai dur, mama și ea era depășită usor de situație și discutând cu
unchiul despre cum vedem noi lucrurile el a putut negocia cu tatăl.”
Asistent Social, lucreză mai mult de 3 ani cu copii care au
părinții plecați la muncă în străinătate.

„Copiii dezvoltă reziliență și pentru asta ei au la îndemână o serie de strategii
de coping, acestea pot fi coping emoțional, ei explimă în mod liber experiența
traumatică în orice moment posibil, copii acestea sunt afectați emoțional și încercă să
comunice cu persoanele ce referință. Unii se axează pe cautarea suportului social,
caută sp rijin și atenție din persoanele și lucrurile ce îl înconjoară.”
Psiholog, lucrează cu copii care au părinți plecați în st răinătate
de mai mult de un an.

77
Concluzii și recomandări

Familia reprezintă cel mai important factor în dezvoltarea copilului, atât pe plan
psihologic cât și pe plan social. Separarea dintre copil și părinte/părinți în urma plecării
acestui/acestora la muncă în străinătate poate însemna pentru copil un moment de criză.
În lucrarea teoretică de față s-a evidențiat conform studiilor și cer cetărilor efectuate de
specialiști pe domeniul migrație faptul că plecare unui sau ambilor părinți la muncă în
străinătate are efecte negative asupra dezvoltării copilului, precum și faptul că copii în
cele mai multe cazuri încercă să se adapteze la noua s ituație.
În cadrul microcercetării mi -am propus de a afla care sunt schimbările produse
în cadrul relației dintre copil și părinte și mecanismele de adaptare dezvoltate de copii
care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Răspondenți mi-au oferit
un cadru larg de aspecte cu privire la subiectul abordat.
În urma interpretării am aflat următoarele aspecte cu privire la teme le principale
urmărite de mine:
1. Contextul plecării
– Motivul principal al plecării părinților în străinătate este cel economic. Părinții
decid să plece la muncă în străinătate din cauza situației financiară precară a familiei,
existența unor rate bancare ce trebuie plătite și întreținerea locuințe și a famil iei. Alături
de acestea respondeții au susținut și faptul că părinții nu au găsit un loc de muncă în
România și dacă l -au găsit nu sunt mulțumiți de condițiile de plată.
– În cazul persoanelelor de referintă care au falicitat plecarea unui sau ambilor
părinți la muncă în străinătate s -a observat că părinții au plecat în cele mai multe cazuri
la rude sau prietenii. Fie că este bunica copilului sau matușă, ori prietenii, părinții
copiilor decid plece la cei care sunt deja acolo.
– În urma interpretării am afla t că toții intervievații au unul sau ambii părinți
plecați de peste 4 ani la muncă în străinătate. Aceste v in de doua ori sau de trei ori acasă
, de mai des în vacanțele de vară și cele de iarnă . Dintre cei 9 subiecții patru au
părintele patern, patru păr intele matern plecat și doar unul are ambii părinții plecați la
muncă în străinătate.
2. Schimbările în cadrul relațiilor familiale.
– În urma intepretării interviurilor realizate s -a evidențiat faptul că în prezent există
multe cazuri unde, datorită faptului că părinții au ajuns la o anumită stabilitate materială
în țara de destinație, își permit să păstreze o relație apropiată și foarte important,
constantă cu proprii copii. Dar sunt se poate observa că copii resimt o îndepărtare față

78
de părintele care este plecat datorită distanței și neputința de a face activități împreună.
În anumite cazuri se poate observa că atunci când părintele este plecat de la vâst ra
frageda a copilului acesta nu dezvoltă un atașament stabil cu părintele și copilul nu își
recunoaște de multe ori părintele față de persoana de îngrijire de care a dezvoltat un
atașament stabil.
– În urma înterviurilor specialiști lor se observă că schimb ările în cadrul relației
dintre părinte -copil sunt pe plan emoțional. Părintele care păstrează o consecvență în
supravegherea și comunicarea cu copilul chiar dacă este departe de acesta, părintele
menține o relație stabilă dar dacă părintele nu are disponi bilitatea și intereul de -a fi activ
în relația dintre el și copil și de -a își menține rolul de părinte în viața copilului, relația
dintre părinte și copil se distanțează și devine una superficială, totul rezumându -se la
bani.
– În cele analizate s -a observa t că relația cu părintele care rămâne acasă se
îmbunătățește iar atunci când tata este persoana care a rămas acasă face eforturi relații
poate asigura un mediu familial propice pentru creșterea și devoltarea copiilor. Se mai
poate observa că fetele sunt în clinate de a vorbi cu bunica decât cu tatăl anumite
probleme persoanele.
– Atunci când părinții pleacă și copiii rămân în grijă unui părinte sau a familiei
lărgite, relația dintre frați este mult mai sigură și ei sunt mai uniți, se ajută mai ușor și se
tolerează mai mult. În ceea ce privește relația care se stabilește între frați, dacă există
diferențe semnificative de vârstă, cei mari preiau rolurile de mamă și de tată pentru cei
mai mici și relații se întăresc.
3. Sentimentele dezvoltate de copil în momentul plecării
– Plecarea unuia sau ambilor părinții la muncă în străinătate înseamnă pentru copil
un moment dificil în care emoțiile puternice. De cele mai multe ori acestea plâng, sunt
triști și percep plecarea părinților ca un abandon, o pierdere.
– Sentimetel e de abandon a copilului cu privire la plecarea unui sau ambilor
părinții la muncă în străinătate se pot diminua dacă părinții înainte cu câteva saptamănii
ar comunica cu copil la decizia de a pleca acesta, acestea ar fi mai capabili să dezvolte
abilități de viață corecte dacă sunt învățați de părinți până la plecare acestora.
– În urma exercițiului de imaginația s -a observat că copii doresc ca plecarea lor să
nu-i afecteze pe copiii așa cum i -a afectat pe ei, ar fi disponibili și ar comunica
cu copii despre momentul plecării, ar falicita comunicarea în orice mod doar
pentru a nu se simți abandonați copiii.

79
4. Comportamentul copilului cu privire la plecarea unui sau ambilor părinți la
muncă în străinătate
– S-a observat că d e cele multe ori copii i sunt cei care încercă s ă se adapteze la
plecarea părin ților la muncă în străinătate, ei sunt motivați de ceea ce le promit părinții
și doresc ca părinții lor să știe că copii lor nu fac nimic rău. Specialiști consideră ca
copiii care manifestă reziliență sunt copiii care conștientizeză motivul plecării părințil or
și sunt copii care au suport, atenție ș i diponibilitate din partea părinților care sunt plecați
și din partea persoanei care rămâne alături de ei.
– În urma interpretării c opil care nu este adaptat la situația plecării părinților sunt
deficitari în relați ile cu ceilalți apropiați, sunt izolați, nu acceptă că sunt separați de
părinți, se detașează emoțional față de părintele plecat, au esec școlar, nu dețin abilități
de viață independentă.
– Pentru a se adapta copilul la noua situație el deține anumite resurs e, precum
persoane de încredere, persoane care sunt disponibile să le fie alături, copiii se
orientează în viitor cu o atitudine pozitivă și sunt conțienți de forțele proprii.
– Strategiile de coping folosite de către copii care au părinți plecați la muncă î n
străinătate sunt următoarele: centrarea pe problemă, în care copii se responsabilizează,
coping bazat pe explimarea sentimentelor, ei caută să explice orice detaliu cu privire la
momentul plecării și copingul rezilient în care copii identifică resurse (căutarea
persoanelor de suport) pentru a face față problemelor apărute în urma plecări unui sau
ambilor părinți.
Din punctul meu de vedere, micro cercetarea a identificat aspecte importate din
fenomenul „copiii singuri acasă” cu privire la contextul plecării, schimbările ce se
produc în relațiile familia, sentimentele dezvoltate de copil în momentul plecării
copilului și comportamentul copilului după plecarea unui sau ambilor părinți, însă
lucrarea nu este reprezentativă întrucât interpretările sunt v alabile doar pentru
persoanele incluse în micro cercetare.
În urma studiului realizat pentru diminuarea efectelor ce se produc în relațiile
familiale și pentru dezvoltarea unor mecanisme de adaptarea eficiente de către copii se
recomanda anumite intervenț ii din partea cumunității precum campanii de conștietizarea
riscurilor asupra familie în urma plecării părinților la muncă în străinătate, campanii de
informare pentru familiile ce doresc să plece cu privire la menținerea relațiilor cu copii,
și creearea unor programe pentru copiii care au părinți la muncă în străinătate în vederea
dezvoltării unor abilități de viață indepindentă.

80
BIBLIOGRAFIE

1. Anghel, R. G., Horvath, I., 2009, Sociologia migrației. Teorii și studii de caz
românești , Ed. Polirom, Iasi.
2. Arango, J., 2000, Explaining migration: a critical view , International Social
Science Journal.
3. Bocsa, E., 2009, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroșani.
4. Bonchiș, E., 2011, Familia și rolul ei în educarea copilului, Ed. Polirom, Iași.
5. Bonchiș, E ., 2011, Psihologia copilului și parenting, Ed. Polirom, Iași.
6. Bulai, T., 2006, Fenomenul migrației și criza familială, Ed. Lumen, Iași.
7. Chipea, F., 2001, Familia contemporana. Tendinte globale si configuratii
locale., Editura Expert, Bucuresti.
8. Ciofu, C., (1989), Interacțiunea părinți -copii , Editura Științifică și
Enciclopedică, București.
9. Cojocaru, C., 2010, Migrația internatională a forței de muncă în context global,
Ed. Universitaria, Craiova.
10. Cormoș, V., 2011, Migrație și identitate , Ed. Universității “ Ștefan cel Mare” din
Suceava, Suceava.
11. Cyrulnik B, 2003, Murmurul fantomelor , Ed. Curtea Veche.
12. Floricel, O., 2006, Migrația și Criminalitatea , Editura Bibliotheca,Târgoviște.
13. Ghiță, A., 2009, Rolul și funcțiile familiei în în educația copilului, Ed. Irco
Script, Drobeta -Turnu Severin.
14. Gulei, A., 2007, Familia – funcționalitate și funcții, Ed. Polirom, Iași.
15. Ionescu, Ș.; Jacquet, M. M.; Lhote, C., 2003, Mecanismele de apărare. Teorie
și aspecte clinice, Editura Polirom, Iași.
16. Irimescu, G., 2004 Asistența socială a familiei și a copilului, Editura Uniersității
„Al.I.Cuza” Iași.
17. Neamțu, G. (coord), 2003, Tratat de asistență socială , Editura Polirom,
București.
18. Marcelli, D., Berthaut, E., 2007, Depresie și tentative de suicid la adolescență,
Ed. Polirom, Iași.
19. Marcelli, D., Braconnier, A., 2006, Tratat de psihopatologia adolescenței, Ed.
Fundației Generația, București.
20. Maud, Vicky, 2002, Stress and depression in children and teenagers, Sheldon
Press, London.

81
21. Miftode, V., 2003, Tratat de metodologie sociolo gică, Ed. Lumen, Iași.
22. Miftode, V., 2010, Tratat de asistență socială, Ed. Polirom, Iași.
23. Mitrofan, I., (coord.), Buzducea, D., (2003). Cursa cu obstacole a dezvoltării
umane: psihologie, psihopatologie, psihodiagnoză, psihoterapie centrată pe
copii și fam ilie, Editura Polirom, Iași.
24. Munteanu, A., 2006, Psihologia dezvoltării umane , Ed. Polirom, Iași.
25. Lăzărescu, M., Nireștean, A., 2007 Tulburări de personalitate , Editura Polirom,
București.
26. Popescu, R., 2009, Introducere în sociologia familei – familia românească în
societatea contemporană , Ed. Polirom, Iași.
27. Popescu, C., 2006, L umea in miscare. Aspecte juridice și manageriale privind
migrația , Editura Pro Universitaria, București.
28. Raduț, C., 2009, Migrația și impactul asupra familiei, Ed. Sitech, Craiov a.
29. Sandu, D., 2006, Locuirea temporară în străinatate. Migrația economică a
românilor: 1996 -2006., Ed. Fundația pentru o Societate Deschisă, București.
30. Sandu, D., 2010, Lumile sociale ale migrației românești în străinătate , Editura
Polirom.
31. Sandu, D.,(co ord), 2006, Comșa, M., , Rughiniș, C., Toth, A., Voicu, M., Voicu,
B., V iața socială în România urbană , Editura Polirom.
32. Schaffer, R. H., 2010 Introducere în psihologia copilului , Ed. ASCR, Cluj –
Napoca.
33. Segalen, M., Dos, M., Cheșcu, A. M., Sfichi, G., 20 11, Sociologia familiei, Ed.
Polirom, Iași.
34. Sime, A. V., Eșanu, G., 2005, Migrație și globalizare, Ed. Detectiv, București.
35. Sion, G., 2009, Psihologia vârstelor, Ed. Fundației „România de mâine”,
București.
36. Stan, V. O., 2000, Atașament și sisteme comunitare în sănătatea mentală ,
Editura Eurobit, Timișoara.
37. Stoica, I., 2011, Tentația migrației. Necesitate și oportunitate într -o lume
globalizată , Editura Militară, București.
38. Szczepanski, J., 1972, Noțiuni elementare de sociologie, Editura Ștințifică .
39. Ștefan, C., 2006, Familia monoparentală.O abordare politică, Ed.Polirom, Iași.
40. Toanchină, C., 2006, Migrația internatională și politicile sociale , Lumen, Iași.
41. Trebici, V., 1979, Demografie, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

82
42. Tutty, L. M. , Rothery, M. A., Grinnell, R. M. Jr., 2005, Cercetarea calitativă în
asistența socială, Ed. Polirom, Iași.
43. Turliuc, M. N., Mairean C, 2014, Psihologia traumei, Editura Polirom, Iași.
44. Umbreș R. G., 2006, Efectele migrației asupra tinerilor, Editura Lumea, Iași.
45. Wilmhurst, L., 2007, Psihopatologia copilului, Ed. Polirom, Iași.
46. Zamfir, C. (coord.), Vlăsceanu L., 1998, Dicționar de Sociologie Editura Babel,
București.
47. Zapodeanu, M., 2005, Terapii familiale și asistența socială a familiei , Edit ura
Lumen, Iași.
Articole și publicații de specialitate
** Asociația Alternative Sociale, 2006, Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iași
asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în
străinătate, Iași.
** Asociația Alternative Sociale, 2007, Metodologie – asistența socială, psihologică și
juridică a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în
străinătate , Iași.
** Convenția Organizației Națiunilor Unite, 1989, cu privire la Drepturile Copilului.
** Fundația Soros România, 2007, Efectele migrației: copiii rămași acasă, București
** Legea 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
** Noul Cod Civil, Editia 2012, Ed. Hamangiu.
** Organizația Salvați Copiii, 2007, Impactul migrației părinților asupra copiilor
rămași acasă, București.
** Organizația Internațională pentru Migrație, Suport de curs, 2006, Migrația și traficul
minorilor neînsoțiți: măsuri urgente pentru minorii aflaț i în situație de vulnerabilitate
extremă, componenta, Migrația și Efectele ei în Plan Familial.
** Punyanunt -Carter, N. M., Using Attachment Theory to Study Satisfaction în Father –
Daughter Relationships. Human Communication. A Publication of the Pacific A sian
Communication Association, Vol. 10, No. 2, pag. 103 – 120.
** UNICEF, 2006, Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma
migrației, Chișinău
** UNICEF, 2006, Study report: The situation of children left behind by migrating
parents, Chiși nău.
** UNICEF, 2008, Analiza la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă
prin plecarea părinților la muncă în străinătate , București.

83
** Organizația Internațională pentru Migrare, (2011) Necesitățile specifice ale copiilor
și vârstnicilor l ăsați fără îngrijirea membrilor de familie plecați la muncă peste hotare,
accesat în data de 18 ianuarie 2016, www.migratie.md/page/publicatii
** Luca, C. 2006, Cadrul legislativ privind problematica copiilor care sunt lipsiți de
îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate,
Revista de cercetare și intervenție socială, Volumul 15/2006, pp.185 -191.
**, , Radu, Dragoș, 2011, Despre migrație, piața muncii și educaț ie, Revista 22,accesat
la data 25 de martie 2016, http://www.revista22.ro/despre -migratie -piata -muncii -si-
educatie -10923.html
** Sandu, D., 2000, Migrația Circulatorie ca strategie de viață, Revista Sociologiei
Românească, nr 2, București,accesat la data de 05 aprilie 2016,
http://www.arsociolo gie.ro/images/stories/sr/articles/sr_2000_2/SR_2000[III]2(2)_5 –
29_Sandu.pdf .
** Constantinescu, M., 2002, Teorii ale migrației, Revista Sociologică Românească,
nr 3 /4, București, accesat la data de 18 aprilie 2016 http://bp –
soroca.md/pdf/teorii%20ale%20migratiei%20internation.pdf .
** Berndt C., Lupu C., Reziliența, secretul puterii psihice. Cum devenim mai rezistenți
la stres, depresii și epuizare psihică , Revista de Neur ologie și Psihiatrie a Copilului și
Adolescentului din România – Iunie 2015 – vol. 21 – nr. 2. accesat la data de 13 mai
2016, http://snpcar.ro/articole/567.pdf .

Webografie
*** http://www.copii.ro
*** http://copiisinguriacasa.ro
*** http://singuracasa.ro
*** http://salvaticopiii.ro
*** http://www.unicef.ro
*** http://ec.europa.eu

84

Anexe

85
Anexa 1 Ghidul de interviu semi -structurat pentru copilul afectat de migrație
Interviu semi -structurat pentru copilul afectat de migrație

Nr. interviu : ……
Genul: …M….F
Vârsta: ……….
Situația: ……..Un /ambii părinți plecați (………..ani)
A. Situația înaintea plecării părintelui.
1. Spune -mi câteva lucruri despre tine.
2. Povestește -mi despre familia ta?
3. Cine este plecat în străinatate ?
4. De cât timp este plecat părintele tău/părinții tăi?
5. Cu cine locuiai înainte de a pleca părintele tau ?
6. Cum ai aflat că va pleaca părintele tău?/
7. Când ai aflat de plecare părintelui?
8. De ce la cine ai aflat că va pleca?
9. Cum a fost pentru tine să afli de plecarea părintelul tău?
10. Care a fost motivul pentru care trebuia să p lece părintele tău?
11. Prin cine a plecat părintele tău?
12. Povestește -mi despre relația ta cu mama de dinaintea plecării
părintelui/părinților?
13. Spune mi o întamplare în care reise relația ta cu mama?
14. Povestește -mi despre relația ta cu tatăl de atunci?
15. Spune -mi o întamplare in care reise relația ta cu tata?
16. Care era relația cu persoana de îngijire?
17. Care erau relațiile cu frați/surorile tăi/tale înainte de perioada plecării
părintelui tău?
B. Plecarea Părintelui
1. Povestește -mi despre ziua în care a plecat păritele tau plecarea părintelui
tău ?
2. Ce ti -a spus părintele cand a plecat?
3. Cu cine ai stat dupa ce a plecat părintele tău?
4. Cum a fost pentru tine când a plecat?
5. Ce-ai gândit când părintele/părinții tăi au plec at?
6. Ce-ai după ce părintele/părinții au plecat?
C. Perioada de la plecare la venire
1. Cât timp a fost /este plecat/ți părintele/ți tău /tăi pâna acum?
2. Cum este relația ta părintele/părinții care este/sunt plecat/plecați ?
3. Povestește -mi despre relația ta cu pă rintele care rămâne în țară?
4. Care erau relațiile cu frați/surorile tăi/tale după perioada plecării
părintelui tău?
5. Cine a fost langa tine când părintele/părinții tău/tăi este/sunt plecat?
6. De câte ori vine acasa părintele/părinții?
7. Cât sta părintele/părinții când vine în țară?
8. Ce ai gândit când părintele tău era plecat?
9. Cum poți vorbi cu părinții/părintele plecat/plecați?
10. De câte ori pe zi?
11. Ce anume îi spui atunci când vorbești cu el?

86
12. Dacă ai fi avut o problema cu cine ai fi putut vorbi când părintele/părinții
este/sunt plecați?
a) Dintre cei din familie?
b) Dintre prieteni?
c) Dintre profesori?
D. Situația prezentă
1. Cu cine locuiești în prezent ?
2. Cum este în prezent relația ta cu părintele/părinții plecat/plecați?
3. Cum este situația ta școlară?
4. Cine te sprijina pentru a învața?
5. Care este motivul pentru care înveți?
6. Ce vrei să urmezi în viitor?
7. Povestește -mi te rog despre prietenii care îi ai?
8. Cum te înțelegi cu prietenii tăi?
9. Dacă ai avea o problemă cu cine ai fi putut vorbi în prezent?
a) Dintre cei din familie?
b) Dintre prieteni?
c) Dintre profesori?
10. As dori să îți imaginezi că ai fi părinte și ai avea un copil.
a) Cum ai poceda atunci cand ai fi nevoit să pleci la muncă în
străinătate?
b) Cum te -ai simți când ai pleca la muncă în străinătate?
c) Ce -ar simți copilul tau în momentul plecării tale la muncă în
străinătate?
d) Ce crezi că ar face copilul tău în lip sa ta?
11. Daca ai putea să faci o schimbare în familia ta, care ar fi aceasta?

87

Anexa 2 – Interviu semi -structurat pentru specialist

Ghid interviu specialist
1. Din experiența d -voastră care considerați ca sunt principalele schimbări apărute
în relația părinte – copil/copiii prin migrația părinților?
2. În ceea ce privește relația părinte – copil, ați sesizat diferențe între situația în care
un părinte este plecat și situația în care ambii părinț i sunt plecați la muncă în
străinătate?
3. În situațiile cunoscute de d -voastre cum reacționează copiii la plecarea părinților
în străinătate la muncă?
4. Care considerați că sunt factorii care ajută în procesul rezilienței copilului care
are unul sau ambii păr inți plecați în străinătate la muncă?
5. Ați sesizat diferențe de adaptare a copiilor în situațiile cand acestea au fost
pregatiti cu privire la plecare părinților și situația în care copiii nu au fost
pregatiți?
6. Cum este comportamentul copilului rezilient c are are părintele/părinții
plecat/plecații la muncă în străinătate?
7. Cum recunoaște -ți un comportament dezadaptativ în situația plecării unui sau a
ambilor părinți în străinătate?
8. Ce strategii de coping dezvoltă copiii care au părinții plecați la muncă în
străinătate din experiența d -voastră?
9. Cum recunoașteți copiii care adopta astfel de strategii?