MIGRAȚIA ILEGALĂ CA SURSĂ DE INSECURI TATE LA [618709]
Universitatea din București
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Departamentul de Sociologie
MIGRAȚIA ILEGALĂ CA SURSĂ DE INSECURI TATE LA
ADRESA UNIUNII EUROPENE
Coordonator științific: Prof . univ. dr. CRISTIAN B ARNA
Absolvent: [anonimizat] 201 7
2
CUPRINS
REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
I. PRECIZĂRI CONCEPTUALE ………………………….. ………………………….. …………………….. 6
I. 1. Migrația ca fenomen transdisciplinar ………………………….. ………………………….. …….. 6
I.2. Implicațiile migrației ilegale asupra securității ………………………….. …………………….. 9
II. CARACTERISTICI ALE FENOMENULUI MIGRAȚIONIST ILEGAL ÎN
EUROPA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
II.1. Tendințe ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 14
II.2. Cadru normativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 17
II.3. Măsuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 19
II.4. Studiu de caz: „Crizele refugiaților din Europa” din 2006 ș i ulterior anului 2011
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 22
III. POSIBILE SOLUȚII DE GESTIONARE A FENOMENULUI MIGRAȚIEI
ILEGALE ÎN SPAȚIUL EUROPEAN ………………………….. ………………………….. ……………. 26
IV. CONCLUZ II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 37
3
REZUMAT
Migrația a devenit, în ultimii 30 de ani, subiect principal al dezbaterilor privind
securitatea regională și internațio nală, în timp ce gestionarea fenomenului este definită, din ce
în ce mai pregnant, drept prioritate strategică cu implicații majore asupra stabilității europene.
Cercetarea realizată în cadrul acestei lucrări a avut ca scop reliefarea factorului
migrație , în special a celei neregulate/ ilegal e în creșterea insecurității și sursă de noi
provocări la adresa stabilității europene. În subsidiar, s -a focalizat pe identificarea soluțiilor
privind gestionarea coerentă și comprehensivă a fenomenului și, mai ales a efectelor negative
pe care le provoacă în plan securita r și uman .
Metodologia aleasă este una mixtă, calitativ -cantitativă: pentru reliefarea relevanței
fenomenului migrației ilegale pe agenda de securitate am utilizat analiza comparativă a
documentelor și studiul literaturii de specialitate, iar pentru argumentare am folosit studiul de
caz, focalizat pe criza migranților din perioada 2011 -2017.
Prima parte a lucrării este dedicată stabilirii cadrului concept ual și a relației dintre
migrație, ca fenomen transdisciplinar, și securitate. Prin cercetarea comparativă a literaturii
de specialitate am identificat, pe de o parte, elementele argumentative care au demonstrat
rolul factorului migrație în modelarea stării de securitate europene și, pe de altă parte, criticile
și argumentele privind necesitatea securitizării migrației. Un element suplimentar de studiu l –
au reprezentat politicile migraționiste la nivelul Uniunii Europene ( UE), de natură a gestiona
fenomenul pe dimensiunea sa negativă , dar și a potența efectele pozitive ale acestuia .
O primă concluzie este că există o dihotomie la nivelu l UE și al statelor membre între
tratarea femomenului migrației ca risc la adresa securității europene și naționale și politicile
care resping măsurile excepționale sau acțiunile impuse în urma evenimentelor negative –
atentate teroriste, creșterea infracționalității, amplificarea traficului de persoane, traumele
prihologice ale celor traficați, criza socială a inadaptării etc. – generate de acest fenomen.
În a doua parte a lucrării este descrisă și explicată starea de fapt în ceea ce privește
migrația în Uniunea Europeană și sunt prezentate prinicipalele politici și soluții adoptate la
nivel comunitar pentr u gestionarea fenomenului. Prezintă relevanță faptul că au fost
promovate și implementate numeroase inițitive legislative și planul de măsuri, din perspectivă
multilateralistă și a guvernării securitare , în încercarea de a se menține un echilibru între
asigurarea securității naționale și europene și respectarea drepturil or fundame ntale ale
omului, în condițiile în care, la nivel discursiv, se promovează uneori o confu zie între
4
noțiunile de migranți și ale categorii de persoane care se dislocă din zonele de ori gine către
alte regiuni din rațiuni sociale, de securitate sau economice – azilanți, refugiați .
În a treia secțiune a lucrării sunt propuse câteva soluții pentru gestionarea eficientă a
migrației , cu precădere a celei neregulate/ ilegale și a efectelor negative ale acesteia, folosind
instrumentele deja create și valor ificând experiența UE în implementarea de politici
incluzive . Principala provocare o constituie, în actualul context de securitate, obținerea
consensului politic la niv el european pentru implementarea unitară a soluțiilor existente. În
secundar, consolidar ea solidarității europene constituie un element cheie în gestionarea
fenomenului migraționist ilegal.
Complexitatea fenomenului aduce UE și statele membre în postura de a implementa
soluții „inteligente”, care să genereze, pe de o parte, acceptanța societ ăților gazdă facă de nou
veniți și, pe de altă parte, acomodarea acestora din urmă la nou mediu social, facilitându -le
astfel integrarea. Principala concluzie a analizei realizate este că, p entru a produce efecte
pozitive, gestionarea eficientă a fenomenul ui migrației ilegale și, mai ales, a consecințelor
negative ale acestuia, ar trebui să se desfășoare pe 4 direcții complementare: prevenire,
contracarare, răspuns social și răspuns instituțional.
INTRODUCERE
Migrația este una dintre prioritățile actuale de pe agenda politică și de securitate
europeană , dominând spațiul public și generând emoție și nemulțumire cu privire la modul în
care este gestionată atât la nivel statal, cât și comunitar , dar și acțiuni de coordonare și
cooperare intracomunitară fără p recedent în alte chestiuni de importanță strategică pentru UE .
Este definită drept o prioritate strategică cu implicații majore asupra stabilității europene,
gestionării sale fiindu -i dedicată o parte importantă dintre politicile, l egislația, planurile de
măsuri și acorduri le internaționale, a căror dinamică este din ce în ce mai ridicată, în
concordanță cu cea a fenomenului în sine.
Numărul semnificativ de migranți „nedoriți” are potențialul de a amenința stabilitatea
Uniunii Europene, fiind nevoie de pol itici de control și limitare a fluxurilor migratorii .
Susținătorii acestei linii argumentative au remarcat că interdependența în materie de
securitate existentă între statele membre face ca coordonarea politicilor să fie un pas
important în realizarea și i mplementarea unor politici migraționiste coerente, eficiente și
consistente în relație cu restul lumii, însă procesul de coordonare este afectat de promovarea,
de către unele dintre statele membre, a intereselor naționale .
5
În Europa, f enomenul a luat amploare după Primăvara Arabă, pe fondul sporirii
instabilității din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, în absența unor guvernări solide în
statele din zonă (Tunisia, Maroc, Egipt , Algeria , Mali ), al apariției de noi conflicte regionale
(Siria , Libia ) și ame nințări hibride (Al Qaeda, Boko Haram, Al Shabaab, Daesh) , precum și al
lipsei de soluții pentru încetarea războai elor trenante ( Afganistan , Irak) , respectiv asigurării
unor minime condiții sociale și economice de dezvoltare umană. Privită ca spațiu al
bunăstării, libertății și oportunității de dezvoltare umană, Uniunea Europ eană a devenit țința
principală a celor aflați în căutarea stabilității sociale și economice , surclasând statele cu
tradiție în acumularea de migranți, precum SUA, Australia, Canada. Puse în fața unui aflux
important de migranți, sosiți într -un termen foarte scurt și, majoritatea, în condiții de
ilgalitate, statele europene au avut un moment de sincopă în gestionarea fenomenului, care a
căpătat, pe alocuri, dimensiunea unor crize, creând u-se percepția unui eșec în absorbirea
șocului numeric. Reluctanța unora dintre cetățenii europeni, stimulați de discursuri politice
naționaliste, pe fondul derulării unor noi atentate teroriste comise de exponenți d in spațiile de
origine ale majorității m igranților ilegali, în care includem și azilanți și refugiați, au făcut ca ,
din amenințare de tip soft, migrația să fie privită tot mai mult ca amenințare de tip hard.
Reliefarea cu precădere a e fectel or mai puțin pozitive și majoritar negative pe care
migrația , în special cea ilegală , le-a gener at au fost expuse pe larg în literatura de special itate,
precum și în mijloacele de comunicare în masă, consolidând percepția că fenomenul este „o
problemă de securitate”, care necesită o abordare integrată, coope rare și coordonare la nivel
european.
Conectarea fenomenului la cadrul securitar în care s -au format, adoptat și implementat
politicile migraționiste a avut un impact important asupra modul ui în care cooperarea poate
întări reziliența statală și europeană în gestionarea factorilor care afectează stabilitatea
socială, politică și economică a Uniunii Europene , precum și asupra r elațiil or Bruxelles -ului
cu comunitatea internațională .
Lucrarea de față își propune să demonstreze că migrația ilegală este o sursă de
insecuritate la adresa Uniunii Europene în ansamblu și a statelor membre ale acesteia și să
prezinte posibile soluții pentru gestionarea și diminuarea efectelor negative ale fenomenului,
precum și pentru valorificarea oportunită ților generate de prezen ța pe continentul european a
migranților .
Confirmarea trendului negativ menționat provine dintr -un studiu de caz privind
evoluția migrației ilegale în spațiul european în ultimii 10 ani, bazat pe interpretarea
6
statisticilor, analiza politicilor europene î n domeniu și elaborarea unor previziuni privind
dinamica fenomenului.
Pentru surmontarea neclarităților legate de încadrarea conceptuală a termenilor
utilizați de diferiții autori studiați, am optat pentru utilizarea alternativă a termenilor migrație
nereg ulată și migrație ilegală. De asemenea, am ales încad rarea în această categorie atât a
migranților ilegali, cât și a azilanților și refugiaților, rațiunea fiind în principal dată de faptul
că efectele pe care prezența acestora în spațiul european sunt simi lare, dar și fapt ul că există
încă multiple perspective, la nivel teoretic, asupra definirii acestor categorii de migranți,
generate de faptul că și cauzele care determină dislocatea persoanelor din țările de origine au
devenit un mix dinamic – sociale, re ligioase, economice, forțate, voluntare etc. .
I. PRECIZĂRI CONCEPTUALE
I. 1. Migrația ca fenomen transdisciplinar
În literatura de specialitate, m igrația este defi nită drept mișcarea persoanelor sau a
grupurilor de persoane fie peste granițele recunosc ute internațional, fie în interiorul unui stat
(International Organization for Migration / IOM , 2011) .
Numeroase studii au reliefat efectele sale pozitive, precum faptul că reprezintă o forță
motrice ce generează un p otențial de dezvoltare și progres consi derabile , precum
remitențe le1, transfer ul de cunoaștere , multiculturalism ul, contribu ția la economia țării gazdă ,
dar și urmările sale negativ e, cele mai des invocate fiind dezechilibrele demografice în statul
de origine, exod ul creierelor, stimularea crim inalității organizate transfrontaliere – trafic ul de
persoane -, tensiuni le sociale în statele gazdă , impact ul pe piața muncii .
De asemenea, au evidențiat f actori i structurali care determină acest fenomen,
clasificați în următoarele categorii:
Factori de a tragere: e conomici – standarde de viață și salarizare diferite între țări,
oportunități de muncă ; dezechilibre demografice – îmbătrânirea populației, scăderea
natalității, surplus de forță de muncă în țări cu venituri foarte mici ; rețele transnaționale –
comunități de migranți bine organizate în țările de destinație ;
Factori de respingere: g uvernanța și serviciile publice – slaba guvernanță, corupția, lipsa
serviciilor medica le sau a educației de calitate; conflicte le; efectele schimbărilor climatice
1 La nivel global, se estimează că aproximativ 583 de miliarde de dolari sunt trimiși în țările de origine an ual de
către aproximativ 250 de milioane de migranți internaționali. Office of the Co -ordinator of OSCE Economic and
Environmental Activities, Migration governance , [Online] Disponibil pe:
www.osce.org/resources/factsheets/migration?download=true, [Accesat la data de 25.05.2017].
7
și fac torii de mediu – cutremure, accidente industriale, inundații, alunecări de teren,
deșertificare ; inegalitatea socială și economică severă , marginaliza rea tinerilor și rata
mare de șomaj în rândul acestora2.
În funcție de cauza din care s -a produs, migrația este de două feluri: voluntară și
forțată .
Migrația voluntară include migranții în scopul realizării de activități lucrative , al
revenirii în statele din a căror compoziție etnică fac parte ori al reunificării familiale. În acest
caz, oamenii aleg să s e relocheze pentru a beneficia de condiții de viață mai bune, acces la
servicii de asistență socială, educație sau perspective de angajare, precum și de salarii mai
mari. Efectele generate de migrația volunară sunt, în general, pozitive, atât pentru migran ți,
care obțin un nivel de trai superior celui din statul de origine, cât și pentru statele gazdă,
acestea din urmă bucurându -se de muncă calificată , acoperirea deficitelor pe piața muncii și a
celor demografice, precum și de disponibilitatea nou-veniților de a munci pentru salarii mai
mici în comparație cu cetățenii proprii . Printre efectele negati ve se numără creșterea presiunii
pe serviciile medical e și educ aționale, posibile tensi uni sociale generate de diferențele
culturale, afectarea sistemului de bun ăstrare pe fondul creșterii solicitărilor de beneficii.
Migrația forțată se referă la azilanți, refugiați, persoanele dislocate intern, în general
ca rezultat al conflictelor, violării drepturilor omului, statelor fragile, politicilor și proiectelor
de dez voltare, respectiv dezastrelor naturale sau umane. Este o mișcare migratorie în care
există un element de coerciție, inclusiv amenințarea la adresa vieții și modului de viață, fie că
provine din cauze naturale ori sunt provocate de factorul uman .
La nivel internațional, peste 60 de milioane de persoane au migrat ca urmare a
conflictelor, instabilității și lipsei de oportunități economice, în regiuni vecine . Acest mix de
migranți este extrem de vulnerabil exploatării prin trafic de persoane .
Azilanții sunt definiți de IOM drept persoanele care caută siguranța în fața
persecuțiilor ori a pericolului major la adresa vieții în alt stat decât cel de origine și așteaptă
decizia cu privire la cererea de acordare a statutului de refugiat, sub normele naționale și
internaționale. În cazul unei decizii negative, acesta trebuie să părăsească teritoriul statului în
2 Conform Teoriei „pull -push” a lui Ravenstein – Ernst Georg Ravenstein, geograf de origine germană, angajat
la Societatea Regală de Geografie, a publicat, în 1885, studiul “The Migration Laws”. Ravestein subliniază că
migrația e ste guvernată de un proces de tip “push ‐pull”: condiții nefavorabile într ‐un loc (legi opresive, taxare
împovărătoare etc.) “împing” oamenii să emigreze, iar condițiile favorabile într ‐un loc extern îi “atrag”. Legile
lui Ravestein susțin că motivul centra l al migrației este întrunită de oportunități externe; volumul migrației
descrește cu distanța; migrația se desfășoară în stadii nu printr ‐o propagare continuă; mișcările populației sunt
bilaterale; diferențialele migrației (de gen, de clasă, de v ârstă etc.) influențează mobilitatea unei persoane”.
Migration Theories Of Migration , [Online] Disponibil pe:
http://family.jrank.org/pages/1170/Migration ‐Theories‐Migration.html, [Accesat la data de 25.05.2017].
8
care a aplicat, putân d fi expulzat, exceptând cazul în care permisiunea este oferită din rațiuni
umanitare sau de altă natură (IOM, 2011) .
Potrivit legisla ției internaționale, r efugiații sunt persoanele care , având o teamă bine
fundamentată privind persecuția din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un
grup social sau politic anumit , se află în afara statului de naționalitate și nu sunt capabili sau
nu doresc să se pună sub protecția propriului stat3. În completare, Declarația Cartagena din
1984 a statuat că refugiații sunt persoanele care își părăsesc statul deoarece viețile, securitatea
și libertatea le sunt amenințate de violența generali zată, agresiune externă , conflicte intern e,
violarea masivă a drepturilor omului sau alte circumstan țe care disturbă sever ordinea
public ă.
Cele două definiții menționate anterior conțin elemente comune, fapt care face ca
încadrarea subiecților migrației f orțate în una dintre aceste categorii să fie dificil de realizat.
Jef Huysmans consideră migrația ca fiind o „metaproblemă” politică, respectiv o temă
puternică care a conectat transversal probleme diferite din punct de vedere funcțional,
precum politici le privind controlul identității și vizele, aplicațiile pentru azil, integrarea
imigranților, distribuția beneficiilor sociale, gestionarea diversității culturale. În același timp,
a consolidat conectarea migrației la probleme de securitate precum criminal itatea, revoltele
urbane, instabilitatea internă, criminalitatea transnațională, „fraudarea” bunăstării. Aceste
două aspecte au făcut ca, în opinia autorului, să fie pus sub semnul întrebării modul în care
dezvoltarea de politici cuprinzătoare privind incl uziunea socio -economică, lupta împotriva
rasismului sau diversitatea culturală se conectează la apartenența la comunitatea națională și
europeană (Huysmans, 2000) .
Argumentele lui Huysmans privesc în special m igrația ilegală sau neregulată, care
este cel mai dificil de controlat. Din perspectiva multor autori, dar și în percepția publică
europeană, m igrația ilegală reprezintă o amenințare serioasă de securitate pentru Europa, din
cauza n umărului mare de oameni care trec granițele europene fără documente, a extinderii și
organizării unor rețele de traficanți care folosesc traseele de intrare ilegală în UE , dar și a
lipsei de scrupule a acestora care generează deseori tragedii umane, de la decese pe mare în
încercarea de a ajunge în spațiul european la exploa tarea forțată în muncă fără permis ,
abuzuri, mai ales în condițiile în care m ulte dintre v ictimele exploatării și ale traficului dispar
deseori d in atenția autorități lor, mai ales minorii.
3 Art. 1(A)(2), Conven ția privinnd Statutul Refug iaților , Art. 1A(2), 1951 , modificată prin Protocol ul din 1967.
9
Potrivit legislației internaționale, traficul de persoane priveșt e „recru tarea , transport ul,
transfer ul, transbordarea sau primirea de persoane , utilizând amenințarea sau forța ori alte
forme de coerciție, răpirea, fraudarea sau înșelarea, prin utilizarea abuzului de putere sau
exploatarea poziției de vulnerabilitate or i prin primirea unei sume sau a unor benefi cii, pentru
obținerea consimțământului unei persoane ce are control asupra altei, în scopul explo atării"4.
Traficul de persoane presupune transferul indivizilor din locul de origine în altul
împotriva voinței lor ori sub un pretext fals or ascuns. În mod particular, traficul de migranți
presupune existența unei înțeleger i între traficant și migrant, care presupune asigurarea serviciilor
de transport, uneori și cazare și masă contra unui anumit cost. Distincția, im portantă în economia
acestei lucrări dar și a incriminării sale penale și a protecției juridice acordate migranților, este
specificată în Protocoalele Palermo : Convenția ONU împotriva criminalității organizate
transnaționale , Protocol ul împotriva traficulu i de migranți pe pământ, pe mare și în aer5.
Astfel, persoanele traficate sunt considerate victime sau supraviețuitori (Art. 6 -8 din
Convenție) , în timp ce migranții sunt considerați c ă s-au angajat voluntar într -o acțiune de trecere
ilegală a frontierei . De asemenea, Protocolul privind traficul de persoane stipulează necesitatea
acordării de protecție acestei celor traficați, pe când Protocolul privind traficul de migranți are
referiri minime privind protecția migranților.
I.2. Implicațiile migrației ile gale asupra securității
Definirea unei probleme aflate pe agenda de securitate drept risc sau amenințare
transformă respectiva problemă în prioritate absolută și atrage după sine măsuri excepționale,
planuri de acțiune și de urgență (Wæver et al., 1993; Buzan et al. , 1998 ), respectiv alocarea
de resurse semnificative pentru gestionarea fenomenelor subsecvente .
În plus, t raficul de migranți este o activitate infracțională o creștere rapidă la nivel
global . Sărăcia, instabilitatea socială și politică, lipsa de acces sau accesul limitat la canalele
legale de migrație și la cei ce oferă protecție determină oamenii să apeleze la rețelele ilegale
care facilitează intrarea ilegală pe teritoriul UE, tranzitul sau șederea în UE .
4 Art. 3(a), United Nations ( 2000), UN Protocol to Prevent, Suppress and Punish Trafficking in Persons,
Especially Women and Children, Supplementing the UN Convention against Transn ational Organized Crime ,
[Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/anti –
trafficking/sites/antitrafficking/files/united_nations_protocol_on_thb_en_4.pdf, [Accesat la data de 25.05.2017] .
5 Protocol against the smuggling of migrants by land, sea and air, supplementing the United Nations
Convention against transnational organized crime , [Online] Disponibil pe:
https://www.unodc.org/documents/southeastasiaandpacific/2011/04/som -indonesia/convention_smug_eng.pdf,
[Accesat la data de 25.05.2017] .
10
Legătura dintre migrația ilegală și securitate a fost relevată în literatura de specialitate
cu precădere după anii 1990, pe fondul implicării unor exponenți ai fenomenului în violența
politică a statelor care i -au adoptat. Deși aparțin unor categorii diferite, migranții ilegali și
refugiați i sunt plasați, de mulți dintre experți, în același grup cu factor mare de risc la adresa
securității și stabilității statelor adoptive, prin faptul că se asociază mai ușor grupărilor de
criminalitate organizată, devenind, în același timp, o povară pentru societate (Weiner , 1993;
1995) .
Relația securitate -migrație ilegală s -a consolidat, la nivel discursiv și practic
internațional , după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, când controlul asupra
frontierelor, respectiv politicile privind admisia, azilul și migrația au devenit instrumente prin
care statele au încercat să evite intrarea pe teritoriul național a „oaspeților nedoriți” și
importul de insecuritate. Statele Unite ale Americii, privite în mod special ca un stat bazat pe
imigrație și pentru care această chestiune nu a fost construită ca o amenințare la adresa
identității naționale, au schimbat, pe acest fond, perspectiva, punând migrației eticheta de
problemă de securitate națională , efectele producându -se atât asupra imigranților arabi sau
musulmani, cât și a celor tradițional veniți din America Latină (Tirman , 2006 , pp. 1 -2).
Lupta împotriva terorismului a devenit un lait -motiv utilizat în discursurile politice
pentru promovarea noțiun ii de „securitizare” a agendelor migraționiste și întă rire a
controlului asupra migrației. Temerile au fost argumentate prin faptul că majoritatea
migranților ilegali provine din regiuni afectate de terorism și criminalitate organizată, pu nând
pune presiune suplimentară eforturilor naționale de a combate aces te fenomene deja
manifeste în interiorul statelor gaz dă, nevoite să aloce resurse suplimentare atât pentru
acomodarea, temporară ori stabilă a migranților, cât și pentru asigurarea securității interne ,
respectiv controlul granițelor . Exemplul relevant este Turcia, confruntat ă deja cu probleme de
securitate ridicate de insurgența kurdă, care a devenit stat gazdă și de tranzit al aproximativ
2,7 mi lioane de refugiați sirieni și de altă naționalitate , în 2015 .
Importanța migrației ilegale pe agenda internațion ală de securitate este dat ă de faptul
că afectează atât statul de origine, cât și pe cel gazdă, având un impact socio -economic
evident. Mai mult, a devenit un factor definitoriu în modelarea relațiilor internaționale, din
cauza îngrijorărilor privind secur itatea, cetățenii și decidenții politici nefiind con știenți, de
multe ori, că securizarea granițelor împotriva fluxurilor de migranți ilegali nu este
întotdeauna o decizie unilaterală națională (M. Weiner , R. Münz, 1997, p. 49).
11
Traficul transfrontalier de migranți, pe rute care traversează pământul, marea și/ sau
aerul, subminează cadrul legal și procedural care guvernează migrația ca fenomen cu valențe
pozitive. Mai mult, traficanții au devenit, în unele zone, parte integrală a “călătoriei”
migranților, c hiar și a celor care pot și doresc să adopte mijloace legale de plecare din țara de
origine, profitul obținut de rețelele de crimă organizată în acest fel fiind semnificativ, în
defavoarea capacității statelor de a gestiona și controla granițele ori de a i mplementa
programe eficiente de prevenire, control și diminuare a fenomenului. Unul dintre motivele
pentru care s tatele întâmpină dificultăți ridicate de migrația ilegală este natura ascunsă a
fenomenului, care devine vizibil în special atunci când apare o situație de criză umanitară ori
urgență, punând presiune imediată pe autoritățile competente. În plus, migranții care au fost
victime ale traficanților au puține șanse de a face recur s la justiție, pentru că și fapta lor este,
în general, incriminată , iar responsa bilitatea statelor de a le proteja este limitată .
În unele state, neîncrederea în nou veniți afectează coeziunea socială, iar migranții, în
special cei de religie musulmană, devin „suspecții de serviciu” ai degradării climatului social
intern, re spectiv o amenințare la adresa valorilor și comunităților locale, dificil de integrat și,
ca urmare, un factor al „crizei multiculturalismului”. Migranții sunt priviți, de asemenea, și ca
„rivali” pe piața muncii ori accesul la servicii sociale, generând a lte provocări pentru
guvernele statelor gazdă.
Pe acest fond, d ezbaterile privind multiculturalismul, initiate în Europa în anii 1970,
s-au accentuat în anii 1990, focalizându -se pe cetățenia și politicile multiculturale, inclusiv în
state cu tradiție în m igrație precum SUA, Canada și Australia. Multiculturalismul, definit ca
acceptarea publică a imigranților și a grupurilor minoritare drept comunități distincte de
majoritate prin limbă, cultură și comporta ment social, cu propria infrastr uctură asociativă ș i
socială ( Pinyol -Jiménez, 2012).
În Uniunea Europeană, criza multiculturalismului s -a profilat mai adânc după atentatele
din New York – 2001 și Madrid – 2004, apoi pe fondul asasinării cineastului olandez Theo van
Gogh, în noiembrie 2004, de către un mu sulman olandez. Islamofobia și discursul x enofobil au
luat amploare în int reaga Europă, opinia publică și mass -media începând să pună în discuție
simbolurile religioase, ostentative în public, precum eșarfa la femei, rolul cet ățenilor naturalizați,
limitel e societății -gazdă, eșecul instrumentelor de integrare și creșterea prezenței partidelor
naționaliste/ de extremă dreapta. În aceste condiții, migrația a fost ilustrată drept un pericol pentru
ordinea publică, identitatea culturală, stabilitatea pieței mu ncii. ( S. Eylemer & S. Semsit, 2007, pp.
49-70)
12
Din perspectiva lui Guiraudon și Joppke (2001, p. 15 ), principalul motiv pentru care
securitate a și migrația sunt conectate este faptul că, cu cât gradul de imigrare este mai puțin
dorit și politica imigrați onistă devine politică de control, cu atât imigrația are șanse de a f i
privită în termeni negativi, ca amenin țare pentru societatea receptoare. Astfel, securizarea
pare să devină rezultatul firesc al dorinței de a ev ita imigrația și precondiție ca re permit e
politici restrictive și de control față de imigranți.
Impactul securitar al fenomenului migrației ilegale a fost analizat, la nivel teoretic,
prin prisma efectelor asupra economiei, identității naționale, a practicilor culturale .
Analizând fenomenul din perspectiva economică, Weiner a explicat că indivizii
migrează dacă beneficiile preconizate depășesc costurile, propensitatea de a migra dintr -o
regiune în alta fiind determinat ă de salariile medii, costul călătoriei și condițiile de pe piața
muncii. Schimbările în economia globală, precum creșterea prețului petrolului sau
schimbările în fluxurile de capital și cele comerciale cresc cererea de forță de muncă în unele
state și o descresc în altele. Strategiile de dezvolta re implementate de state pot con duce la rate
mai bune sau mai slabe de creștere economică, respectiv stagnare economică , iar ritmurile
inegale dintre state și o eventuală distribuție greșită a veniturilor pot induce indivizilor
dorința de a se muta în afara spațiului național pe ntru a -și încerca șansele și a profita de
oportunități (Weiner, 1990, p. 4) .
Din punctul său de vedere, aceste explicații omit însă să ia în considerare două
aspecte: că mișcările internaționale de populație sunt deseori împiedicate, încurajate sau
prevenite de state din motive care nu au de a face cu condițiile economice interne și că
majoritatea fluxu rilor migraționiste, în special în Africa și Asia de Sud, sunt doar marginal
determinate de schimbări în economia regională; chiar și atunci când condițiile economice
determină oamenii să plece, guvernele sunt cele care decid dacă aceștia sunt îndreptățiți să o
facă ori dacă pot fi primiți, iar aceste decizii sunt r areori bazate pe considerente economice.
În consecință, orice efort de analiză a fluxurilor migratorii tran snaționale trebuie să ia în
considerare determinantele și constrâ ngerile politice (Weiner, 1990, p. 5) .
Potrivit lui Weiner, modul dinamic în care statele au tratat problema migrației
internaționale și reacționat în cazul acesteia poate fi explicat prin ce l puțin 3 factori: modul în
care societățile definesc securitatea, volumul migrației și afinitatea etnică (Weiner, 1990, p p.
12-14).
Astfel, în opinia autorului citat, dacă securitatea este privită nu doar ca simplă
protecție împotriva atacurilor armate și , mai degrabă, ca absența amenințării la adresa
valorilor societale, aceasta are înțelesuri diferite în societăți diferite: prezervarea caracterului
13
etnic are o valoare mult mai ridicată într -o comunitate omogenă și tradiționalistă decât în una
care prețui ește mai degrabă valorile umane universale (precum libertatea politică) (Weiner,
1990, p. 13) , aspect ce diferențiază, spre exemplu, Ungaria de Franța.
Mai mult, ceea ce reprezintă valori consolidate ar putea să nu fie privite la fel de elite
– factorii d e putere din stat -, contraelite – Opoziție – și/ sau mediile de afaceri (Weiner,
1990, p. 13) , iar prezența în țară a migranților să fie dezbătută în contradictoriu la nivel
public, influențănd masiv percepția generală a populației majoritare, ducând la a nxietate și, în
forme extreme, la tensiuni sociale.
Volumul migranților este, de asemenea, un element definitoriu în acceptanța acestora,
la nivel legal și în societate. Un aflux masiv de persoane pe un teritoriu național conduce la
apariția percepției d e amenințare imediată, în timp ce intrarea regulată a unui număr limitat
de indivizi pare gestionabilă. În plus, situația economică internă a statului gazdă este
definitorie din acest punct de vedere, un stat dezvoltat având resurse mai bune pentru
acomoda rea migranților față de unul deja aflat sub presiune economică din rațiuni structurale
interne (Weiner, 1990, p. 14) . Aceasta este diferența dintre Germania și Grecia, spre
exemplu.
Afinitatea etnică pare să fie, din punctul de vedere al lui Weiner, princ ipalul motiv
pentru care migrația este acceptată, respectiv respinsă la nivel național și regional. Teoretic,
un stat este receptiv la cei care împărtășesc acceași limbă, religie, rasă, dar privește ca
amenințare pe cei cu care nu împărtășește identitatea. Excepția o reprezintă SUA, unde, timp
de jumătate de secol, imigrația orientală a fost percepută negativ, însă, actualmente, asiaticii
sunt priviți ca o minoritate model al cărei succes educațional și economic, respectiv
patriotism, mai dezirabili decât a lții care sunt m ai apropiați sub aspectul rasei , limbii sau
religiei (Weiner, 1990, p. 14) .
Weiner a identificat 5 categorii de situații în care refugiații și migranții sunt percepuți
ca amenințare pentru țara de origine, cea gazdă și relațiile dintre c ele două: când migranții
sunt oponenți ai regimului din statul de origine, când sunt percepuți ca amenințare sau risc de
securitate la adresa regimului politic al statului gazdă, când sunt considerați o amenințare
culturală, când sunt percepuți ca problemă economică și socială pentru societatea gazdă,
respectiv când statul ga zdă îi utilizează ca armă politică împotriva statului de origine
(Weiner, 1990, p. 14) .
14
II. CARACTERISTICI ALE FENOMENULUI MIGRAȚIONIST ILEGAL ÎN
EUROPA
II.1. Tendințe
În ultimii ani, Europa s -a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de
la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial , din mai multe zone de conflict. Creșterea
fluxurilor de migrație s -a accentuat după 2011, odată cu escaladarea războiului în Siria și
eșecul occidental de a interveni în gestionarea crizei umanitare ce a urmat, însă sursele
migrației sunt însă și alte zone de conflict sau state care au suferit schimbări de regim politic –
Irak, Afganistan, țări le africane și din Orientul Mijlociu.
Migrația, inclusiv cea ilegală, nu este însă un element de noutate în spațiul european.
La sfârșitul anilor 1980, statele din sudul Europei state tradițional de emigrație, aveau o piață
a muncii slab reglementată și granițe insuficient protejate. Ascensiunea în UE a Greciei,
Italiei, Portugal iei și Spa niei, în această perioadă, și creșterea economică a ace stora a dus la
schimbarea trendurilor în migrație și a făcut ca aceste state să primească un număr tot mai
mare de migran ți – numărul s -a triplat în perioada 1981 -1991 – din Africa de Nord și chiar
America Latină .
Războaiele balcanice din anii 1990 au generat un număr semnificativ de persoane
dislocate și azilanți în statele membre ale UE, în special în Germania. Este momentul în care
problematica a devenit mai vizi bilă pe agenda europeană de securitate. Ca efect, în cadrul
Consiliului E uropean de la Tampere (1999) , statele membre au lansat o agendă pentru 5 ani
pentru a demara procesul de armonizare a politicilor de imigrație și azil. În 1999 , Consiliul
European a stabilit un program multianual privind politicile sensibile, precum cele gestionate
de Justice and Home Affairs (JHA), în special în sfera i migra ției. Agenda Tampere și Tratatul
de la Amsterdam pot fi considerate fundamentul pentru politicile comune de imig rație, care
includ relațiile dintre state ca element de bază.
În condițiile în care Marea Mediterană a devenit una dintre porțile principale de
intrare a migraților ilegali în Europa, presiunea crescută a fluxurilor m igratorii neregulate la
granița spaniol ă, Lampedusa, Malta și insulele grecești din est, statele europene și -au
expri mat îngrijorarea cu privire la protejarea granițelor externe ale UE .
Anul 200 5 a fost de referință în creșterea cererilor de securitizare a migrației, după ce,
în toamnă, în enc lavele spaniole Ceuta și Melilla – cea mai scurtă cale dinspre Africa spre
Europa , grupări organizate de perso ane provenind în special din statele s ubsahariene au
încercat să depășească gardul fortificat . Evenimentele au devenit mai grave după ce Maroc a
început să deport eze pe unii dintre aceștia la granița cu Algeria , în deșert. În aceeași perioadă,
15
s-a consolidat o nouă rută de migrație ilegală, cea Atlantică, pe fondul creșterii cooperării
dintre Spanish Syste m of Border Surveillance (SIVE), Maroc și pa rtenerii europeni . Drept
rezultat, statele membre ale UE au fost presate să adopte politic i dure de migrație , care adus
Europei renumele de “ fortăreață” (Pinyol -Jiménez , 2012 ).
Argument ul că imigranții au potenția de amenințare la adresa economiei europene a
servit ca factor de legitimiz are a dezvoltării politicilor migraționiste restrictive și pentru
reducerea drepturilor cetățenilor unor terțe state , care au condus la caracterizarea migrație i ca
problemă de securitate . Huysmans a descris aceste evoluții c a o transforma re a unui proiect
economic al pieței interne într -un proiect de securitate intern ă” (Huysmans 2000, p.752).
Huysmans consideră că Acordul Schengen, al Treilea Pilon al Tratatului de la
Maastricht și Convenția Dublin repezintă „părți ale unei dezvoltări restrictive a politicilor
migraționiste europene și construcția socială a migrației drept problemă de securitate ”
(Huysmans , 2000 , p. 753).
În același timp, a apreciat că disc ursul privind „ fortrăreața Europ a” are o funcție
specifică : prezența u nor „falși refugiați” și migranți neregulați pare să fie de ajuns pentru a
constitui o provocare pentru securitatea/ stabilitatea europeană și scopul discursului este să
întărească coeziunea comunității și construcția unui obiect referențial precum securit atea
societală însăși (Huysmans , 2000 , p. 757).
Din perspectiva lui Geddes , conceptul „fortăreței europene” afectează procesele de
integrare europeană și modelele de incluziune și exclu ziune. Rezultatul procesului de
integrare suprana țională pare a fi un „construct fortrăreață” asupra controalelor mai strânse
asupra frontierelor externe și excluziunii migranților deja stabiliți în statele gazdă. Autorul
întărește ideea că falșii azilanți și migranții ilegali sunt printre pericolele la adresa securității
europene (Geddes , 2000 , pp. 6, 172).
În susținerea acestei viziuni vine și faptul că t raficul de migranți reprezintă însă una din
cele mai lucrative activități ilegale la nivel internațional , fiind imposibil ca fenomenul să fie
eradicat . Presiunea migrațion istă enormă la care este supusă Europa în ultimii ani reprezintă o
afacere de miliarde de euro, bani care intră în conturile rețelelor de trafic de migranți di n țările de
origine ( Siria, Afg anistan, Irak, Pakistan , Somalia, Eritreea etc. ) și de tranzit ( Turcia, Libia,
Tunis ia, Maroc) sau de destinație (s tatele europene). Aceste rețele de trafic de migranți
funcționează după reguli nescrise, foarte bine organizate, având conexiuni din țările de origine ale
migranților până în țările de destinație.
Diversi ficarea modalităților de comunicare, în special în mediul online, dincolo de
rețelele inf ormare clasice de transfer de informații – persoane de încredere, în special -, au făcut
16
ca traficanții și rețelele de criminalitate organizată să se promoveze „deschi s” online și
offline, cu scopul de a recruta cât mai mulți „clienți”. La rândul lor, migranții clandestini
găsesc, în mediul virtual, informații sub forma unor experiențe personale sau a unei liste de
instrucțiuni și recomandări privind căile cele mai sigu re de a ajunge în spațiul european, punctele
vulnerabile și „rețete de succes”. Cele mai utilizate modalități sunt: trecerile ilegale ale
frontierelor, ascunderea în mijloacele de transport, folosirea de documente de călătorie false sau
falsificate, impers onificarea.
Lupta împotriva traficului de migranț i este parte a politicilor euro pene de gestionare a
migrației neregulate de mai mult de 10 ani. În 2002, UE a adoptat un cadru legal de
combatere a traficării de migranți, compus din Directiv a care definește facilitarea intrării
neautorizate , tran zitului și șederii și din Decizia – cadru privind întărirea cadrului l egal pentru
prevenirea facilităr ii intrării neautorizate , tran zitului și șederii . Autoritățile de impunere a
legii din statele membre ale UE au d erulat operațiuni comune , cu sprijinul celor europene,
pentru disruperea activit ății grupărilor de crimă organizată implicate în facilita rea migrației
neregulate.
Cu toate acestea, fluxurile migratorii, în special cele pe mare, pe rutele mediteraneene
centrale și estice , a crescut exponențial . În 2014, peste 220.000 de migran ți au ajuns în Uepe
această rută, o creștere de 310% compar ativ cu 2013 (Frontex, 2015). Alți aproximativ 3.000
de migranți nu au reușit să ajungă la mal, pierzându -și viața în Marea M editerană în 2014
(UNCHR, 2015). În unele cazuri, migranții continuă să depindă de traficanți și după ce ajung
în UE, acestea facilizându -le șederea ilegală prin crearea de documente false care îi expun
rigorilor legii. De asemenea, de multe ori migranții devin victime ale exploatării, fie prin
muncă fie a celei sexuale.
La nivelul Uniunii Europene, rutele de migrație ilegală au fost clasificate pe dimensiunea
geografică, astfel că în momentul de față se poate vorbi de ruta est -mediteraneană, ruta central –
mediteraneană, ruta vest -mediteraneană și ruta vest -africană etc.. Acestea sunt cele mai
importante rute migraționiste în acord cu numărul de migranți detectați în aria operațională și în
conformitate cu nivelul riscului identificat pentru segmentul respect iv. Adițional, poate fi
identificată și o rută aeriană, independentă de locația geografică, și care include detecțiile la
nivelul aeroporturilor statelor membre.
17
Rutele migratorii spre Europa
Sursa: http://frontex.europa.eu/trends -and-routes/migratory -routes-map/
Multe persoane vulnerabile sosesc în UE pentru a solicita azil. Acesta este o formă de
protecție internațională acordată persoanelor care își părăsesc țara de origine și care nu se pot
întoarce dintr -o teamă bine fondată de persecuție. UE are ob ligația juridică și morală de a -i
proteja pe cei aflați în nevoie. Statele membre sunt responsabile cu examinarea cererilor de
azil, hotărând cine va beneficia de protecție.
II.2. Cadru normativ
În pofida presiunilor semnificative din partea statelor memb re, Uniunea Europeană a
reușit să păstreze însă un echilibru în gestionarea, din punct de vedere legislativ și juridic, a
problemei migrației ilegale.
Deși UE a început să elaboreze o politică comună în materie de azil în 1999, normele
nu au fost niciodat ă concepute pentru a face față unui număr foarte mare de persoane sosite
într-o perioadă scurtă de timp. În ultimii 20 de ani, UE a elaborat o serie de standarde comune
privind azilul, parte din dreptul european cuprins în Agenda Europeană pentru Migrație și în
politic a europeană comună în domeniul migrației și azilului, normele fiind printre cele mai
înalte la nivel internațional, bazate pe o legislație adaptată la evoluțiile și dinamica
fenomenului . Statele membre care nu le -au implementat în legislația n ațională au fost
18
sancționate prin trasnmiterea a 40 de decizii referitoare la procedurile de constatare a
neîndeplinirii obligațiilor pentru a face sistemul european comun de azil să funcționeze , la
23.09.20156.
Cele mai importante decizii (directive) europene care stabilesc politicile comune în
domeniul migrației și azilului sunt:
Directiva privind proceduri de azil mai rapide și mai corecte (Directiva 2013/32/UE);
Directiva privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție
intern ațională (Directiva 2013/33/UE);
Directiva 2011/95/UE privind standarde de calificare a naționalilor unor state terțe sau
apatrizilor ca beneficiari ai unei forme de protecție internațională la un statut uniform
pentru refugiați sau pentru persoanele eligi bile pentru obținerea de protecție
subsidiară și la conținutul protecției acordate (revizuită) ;
Regulamentul Dublin revizuit (Dublin III) – Regulamentul UE nr. 604/2013 al din
data de 26 iunie 2013 privind stabilirea criteriilor și mecanismelor de determin are a
statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională într –
unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un
apatrid care completează Dublin II, din data de 18 februarie 2003, adoptat la
Bruxelles ca Regulamentul CE nr. 343/200324 al Consiliului, privind stabilirea
criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de azil prezentate într -unul dintre statele membre de către un
resortisant al unei țări terțe, care completează și clarifică acordul de la Dublin din 15
iunie 1990 – Convenția privind determinarea statului responsabil pentru examinarea
aplicațiilor de azil depuse într -unul dintre statele membre ale Uniunii Europene
(numită Convenți a Dublin );
Regulamentul EURODAC Regulamentul UE nr. 603/2013 al Parlamentului European
și al Consiliului din data de 26 iunie 201326 privind instituirea sistemului „Eurodac”
pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentu lui
(UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului
membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internaționalăprezentate
într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un
apatrid și privind cererile autorităților de aplicare a legii din statele membre și a
Europol de comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii
6 [Online] Di sponibil pe: http://europa.eu/rapid/press -release_IP -15-5699_en.htm, accesat la 25.05.2017.
19
și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 de instituire a Agen ției
europene pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în
spațiul de libertate, securitate și justiție (revizuit);
Directiva 2008/115/CE privind returnarea resortisanților statelor terțe aflați în situație
de ședere ilegală;
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – 2012/C 326/02;
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ul timii doi ani, politica migrați onistă a căpătat noi valențe prin Agenda Europeană
privind M igrația, propusă de Comisia Juncker în mai 2015. În mod progresiv, la nivel
european a u apărut abordări mai unificate privind gestionarea migrației , însă divergențele
priind modul de implementare a acestor norme și standarde se mențin, ceea ce înseamnă că o
abordare coerentă și comprehensiv ă este încă un deziderat pe termen mediu și lung.
Comisia Europeană analizează noi propuneri de revizuire a legislației existente în
conformitate cu necesitățile actuale și cele viitoare. Principiul de bază va rămâne același –
oamenii trebuie să solicite azil în primul s tat membru al UE în care intră, cu excepția cazului
în care au familie în altă parte –, însă, ori de câte ori un stat membru este copleșit, trebuie să
existe solidaritate și o împărțire echitabilă a responsabilității în interiorul UE7.
II.3. Măsuri
Pentr u punerea în practică a legislației europene în materia migrației, UE și -a propus
și implementează măsuri privind:
salvarea vieților și securizarea granițelor europene ;
UE și -a mărit capacitatea de a efectua operațiuni de căutare și salvare în Marea
Medi terană și de a combate rețelele infracționale. Triplarea resurselor disponibile a
contribuit la salvarea a peste un sfert de milion de persoane în 2015. În perioada 2015 –
2017, operațiunile derulate la nivel european au condus la salvarea a peste 520.000 de
persoane, eliminarea a apro ximativ 2.100 de traficanți și confiscarea a peste 380 de nave .
Statele membre au decis, în iunie 2016 , stabilirea European Border and Coast Guard , care
să întărească activitatea de management și securitatea la granițele extern e ale UE – în
cadrul instituției sunt detașați 1.500 de ofițeri.
7 Comisia Europeană, UE și criza refugiaților , iulie 2016, [Online] Disponibil pe:
http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/refugee -crisis/ro, [Accesat l a data de 25.05.2017] .
20
Europol a deschis European Migrant Smuggling Centre , pentru a susține statele membre
în demantelarea rețelelor de crimă organizată im plicate în traficul de migranți.
Pentru a diminua cauzele migrației ilegale, UE conlucrează cu 5 dintre statele cheie de
origin e și tranzit din Africa (Et iopia, Mali, Niger, Nigeria, Senegal);
Reducerea fluxurilor migratorii ;
UE a creat o rețea de centre de primire în Grecia și în Italia pentru a ajuta autorităț ile din
aceste țări să gestioneze fluxurile de migrație. De asemenea, a trimis experți care să ajute
la înregistrarea persoanelor care sosesc și să coordoneze returnarea unora dintre migranți
în țările lor de origine. UE va căuta, de asemenea, parteneriate cu țările din care provin
refugiații și migranții în scopul de a salva vieți, de a crește returnările, de a permite
migranților și refugiaților să rămână cât mai aproape de casă și, pe termen lung, de a
contribui la dezvoltarea acestor țări pentru a trata cauzele profunde ale migrației
neregulamentare. UE își propune să aloce 8 miliarde de euro pentru acest program în
perioada de până în 20218.
UE și Turcia au convenit , în martie 2016 , că migranții în situație neregulamentară și
solicitanții de azil care s osesc pe insulele grecești venind din Turcia pot fi returnați în
Turcia. În schimbul întoarcerii fiecărui sirian în Turcia din insulele grecești după o trecere
ilegală, UE va accepta un sirian din Turcia care nu a încercat să facă această trecere în
mod ne regulamentar. Operațiunile de returnare din insulele grecești în Turcia au început
în paralel cu zborurile de reinstalare direct din Turcia în statele membre ale UE9.
Încheierea acordului cu Turcia a dus la scăderea numărului de persoane care forțează
granița turco -greacă, de la o medie zilnică de 10.000 de persoane în o ctombrie 2015 , la o
medie de 80 de persoane în 2017 ; per total, sosirile în Grecia dinspre Turcia au scăzut cu
97%.
Exprimarea solidarității, în interiorul și în afara UE ;
De la începutul c rizei refugiaților, au fost donate peste 900.000 de obiecte precum pături,
paturi, corturi, echipamente, efective medicale prin intermediul EU Civil Protection
Mechanism către statele afectate; un proiect în valoare de 8,5 mi lioane de euro, finanțat
8 Comisia Europeană, UE și criza refugiaților , iulie 2016, [Online] Disponibil pe:
http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/refugee -crisis/ro, [Accesat la data de 25.05.2017] .
9 Idem.
21
de UE și gestionat de UNICEF este destinat acordării de sprijin pentru peste 6.000 de
refugi ați și migranți copii în Grecia.
Alte 3 miliarde de euro sunt destinate ajutorării refugiaților sirieni d in Tur cia – cel mai
amplu program de aj utor umanitar al UE; în fondul de ajutorare UE Siria sunt alocate
peste 9,4 miliarde de euro .
European Fund for Sustainable Development , dedicat statelor din Africa, ca re ca scop
atragerea de no i inv estiții publice și private , UE alocând 4,1 miliarde de e uro și
intenționând să mobilizeze investiții totale de 44 miliarde de euro .
În total, în 2015 și în 2016, UE a alocat peste 10 miliarde de euro din bugetul UE pentru a
face față crizei refugiaților. Multe persoane ajung în UE având nevoie de ajutor ca să își
satisfacă nevoile de bază, cum ar fi apa potabilă, hrana și adăpostul. UE finanțează
proiecte pentru a răspunde celor mai urgente nevoi umanitare ale celor 50 000 de refugiați
și migranți găzduiți în Grecia începând din mai 2016.
De asemenea, UE oferă ajutor umanitar refugiaților și migranților în țări din afara UE,
precum Turcia, Liban, Iordania și Irak. Turcia găzduiește de departe cel mai mare număr
de refugiați – aproximativ 3 milioane în total, din care 2,5 milioane sunt sirieni. În
vederea sprijin irii refugiaților în Turcia, UE și statele sale membre vor furniza, între 2016
și 2018, 6 miliarde de euro prin intermediul unui mecanism dedicat10.
Relocare, reinstalare și returnare .
Pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, statele membre au convenit , pentru prima
dată, să transfere 160 000 de solicitanți de azil din Grecia și Italia către alte state membre
ale UE, până în septembrie 2017. Cu toate acestea, începând din iulie 2016, doar 3 000 de
solicitanți de azil au fost relocați. Guvernele național e trebuie să accelereze ritmul acestei
operațiuni pentru a ajuta persoanele care au nevoie de protecție.
De asemenea, UE dorește să creeze căi sigure și legale de intrare în UE pentru solicitanții
de azil, astfel încât să nu fie obligați să își riște viața și economiile de -o viață apelând la
persoane care introduc ilegal migranți și la traficanți de persoane. Un program de
reinstalare voluntară convenit de statele membre ale UE prevede transferul a 22 500 de
persoane din afara UE către un stat membru al UE.
UE a mărit rata returnărilor în țările de origine a migranților aflați în situație
neregulamentară care nu au drept de ședere în UE. Statele membre au convenit să aplice
10 Comisia Europeană, UE și criza refug iaților , iulie 2016, [Online] Disponibil pe:
http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/refugee -crisis/ro, [Accesat la data de 25.05.2017] .
22
mai activ normele în materie de returnare, iar agenția pentru gestionarea frontierelo r UE
le va sprijini prin coordonarea zborurilor de returnare11.
Dar nu toată lumea care vine în Europa are nevoie de protecție. Multe persoane își
părăsesc țara în încercarea de a -și îmbunătăți viața. Aceste persoane sunt adesea denumite
migranți economici , iar, dacă cererea lor de azil nu este soluționată favorabil, guvernele
naționale au obligația de a -i transfera în țara lor de origine sau într -o altă țară sigură pe care
au tranzitat -o.
Într-o mare parte a UE – spațiul Schengen – oamenii pot circula lib er, fără controale
la frontierele interne, însă fluxul de refugiați a determinat unele state membre să reintroducă
controalele la frontierele lor cu alte state membre ale UE. La fel cum sosirea migranților
afectează unele state membre mai mult decât pe alt ele, numărul cererilor de azil nu este
distribuit în mod egal între acestea. În 2015, 75 % din toate cererile de azil au fost înregistrate
în doar cinci state membre (Germania, Ungaria, Suedia, Austria și Italia).
II.4. Studiu de caz: „Crizele refugiațilo r din Europa” din 2006 și ulterior anului
2011
Context
La începutul anului 2011, „Primăvara arabă ” a marcat o nouă etapă în dinamica
provocărilor c u care se confruntă Europa din partea statelor nord -africane . În pofida
proceselor democratice inițiate în ac este state, revoltele au reprezentat un nou factor „push” a
migrației ilegale către Europa , manifest din anul 2013 .
În vremuri de criză, membrii grupărilor de crimă organizată își amplifică activitățile
de exploatare a vulnerabilității și stării de sărăci e a celor afectați de lipsa oportunităților în
statele de origine, și își maximizează profitul utilizând mijloace de persuasiune și amenințare,
de control a celor care doresc să ajungă în spații ale bunăstării. Copii și femeile sunt în mod
special în situa ții de risc major, în aceste cazuri. În condițiile în care, recent, granițele au fost
mult mai bine securizate și politicile migraționiste au devenit mai restrictive, rutele migratorii
sunt mai lungi și/ sau mai scumpe.
11 Comisia Europeană, UE și criza refugiaților , iulie 2016, [Online] Disponibil pe:
http://publications.eur opa.eu/webpub/com/factsheets/refugee -crisis/ro, [Accesat la data de 25.05.2017] .
23
Lecții „neînvățate” în Insulele Canare
„Guvernanța” eficientă a migrației ilegale în UE pare să fie o „poveste fără sfârșit”, în
condițiile în care statele membre ale UE s -au mai confruntat cu situații de criză generate de
afluxurile masive de migranți ilegali. Cazul Insulelor Canare, di n 2006, ar fi putut să fie o
lecție învățată și un punct de plecare pentru crearea unui cadrul legal și instituțional care să
ducă la evitarea unor situații similare sau, cel puțin, la o gestionare mai coerentă a crizelor
ulterioare.
În 2006, peste 30.000 de oameni din Africa de Vest și Maghreb (în principal din
Maroc, Senegal, Niger, Nigeria, Mali ) au traversat Marea Mediterană în bărci de lemn –
cayucos și pateras – ca să ajungă în Spania, mai exact în Insulele Canar e. Alte 6000 de
persoane au murit pe mar e încercând să ajungă în Europa pe această rută. Numărul atât de
mare de refugiați și mi granți a depășit capacitatea de acomodare a insulei, generând o criză
umanitară în Spania și în UE . Situația a fost generată de o combinație de factori „push” –
econom ia înfloritoare a Spaniei, decizia autorităților de la Madrid de a reglementa statutul
migranților din 2005, creșterea securității pe alte rute migratorii spre Europa și „pull” –
instabilitatea politică, lipsa oportunităților economice, pierderea mijloacelo r uzuale de trai.
Principalele provocări cu care s -a confruntat Spania a fost procesarea migranților
ilegali și salvarea vieții celor care au încercat să traverseze marea . În prima situație, p rocesul
s-a realizat prin cooperarea dintre autoritățile naționa le și cele locale, colaborarea cu
organizațiile neguvernamentale, avocați, ONU și alte guverne europene . În cea de -a doua,
guvernele europene au co operat pentru a intercepta și s alva migranții din bărci și au depus
eforturi pentru a limita migrația ilegală , inclusiv prin coordonare cu statele de origine, tranzit
și destinație . Mai mult, guvernul spaniol și -a îmbunătățit relațiile cu statele din Africa de Vest
și Maghreb, prin programe de asistență pentru dezvoltare și parteneriate de impunere a legii
(Kemp, 2016 , p. 1 ).
Ruta vest africană dintre Senegal – Mauritania – Maroc și Insulele Canare a avut ca
vârf de intrare anul 2006, însă măsurile adoptate de Spania – acordurile de repatriere cu
Senegal și Mauritania, întărirea controlului la frontiere, instalar ea sistemuilui de supraveghere
SIVE și derularea Operațiunii HERA, sub egida FRONTEX – au făcut ca, în 2007, numărul
migranților ilegali să scadă cu 60% și, apoi, treptat, să ajungă la 170 de persoane în 2012, o
creștere fiind înregistrată abia în 2015 – la 874 de migranți ilegali . Potrivit FRONTEX,
limitarea numărului de migranți a fost posibilă, pe această rută, și pentru că rețelele marocane
24
de traficanți nu sunt bine dezvoltate, aceștia preferând să lucreze individual, iar bărcile
utilizate sunt mici12.
Evoluția numărului migranților ilegali pe ruta vest africană
Sursa: http://frontex.europa.eu/trends -and-routes/western -african -route/
Trendul migraționist în perioada 20 07-2017 pe Marea Mediterană
Problemele ridicate de numărul ridicat de migra nți ilegali cu care se confruntă în
continuare Europa sunt însă severe , iar d atele agregate în ultimii 10 ani relevă un aflux relativ
constant al numărului de migranți cu un minim în 2012 și un maxim în 2015 .
12 [Online] Disponibil pe: http://frontex.europa.eu/trends -and-routes/western -african -route/ , [Accesat la data de
25.05.2017] .
25
Surse: Frontex, IOM
Ultimii 3 ani în special s -au caracterizat prin „anomalii” în fluxurile migratorii ce nu
mai pot fi explicate doar prin atractivitatea economică a UE ori prin scăderea gradu lui de
securizare a frontierelor. Din contra, au fost vizibile investițiile în tehnologie și îmbunătățirea
constantă a managementului granițelor externe, precum și întărirea cadrului legislativ
comunitar.
Statisticile IOM arată că, în 2015, au fost detect ate 1046599 intrări ilegale în spațiul
UE (dintre care 1 011712 pe mare) , de 3,6 ori mai mult decât num ărul total de intrări din
2014. În perioada ianuarie – decembrie 2016, situația la nivel european se prezenta astfel:
387.739 de persoane intrate pe terit oriul european (dintre care 363.401 pe mare) , iar alte
5.098 de persoane decedate sau dispărute în Marea Mediter ană13. Dintre cei intrați,
majoritatea au provenit din Siria, Afganistan , Irak și Nigeria, iar cei mai mulți au ales ca
destinație Germania, urma tă de Italia și Franța.
În perioada 1 ianuarie – 4 iunie 2017, în Europa au sosit deja 72.417 persoane, dintre
care 71.418 pe mare și 999 pe uscat, iar alte 1.650 de persoane au fost declarate decedate sau
dispărute în Marea Mediterană14.
Aceste statistici arată nu doar scara fluxurilor migratorii recente în Europa, dar și mai
important, scala răspunsului necesar în fața acestei provocări.
Europa nu a experimentat o „criză a refugiaților”, ci, mai degrabă, „o criză a
guvernanței crizei”, nefiind pregătită în 2015 pentru această situație. Multe dintre autoritățile
statelor membre nu au considerat migrația ilegală ca fiind o problemă prioritară, în pofida
13 [Online] Disponibil pe: https://data2.unhcr.org /en/situations/mediterranean , [Accesat la data de 25.05.2017]
14 [Online] Disponibil pe: http://migration.iom.int/europe/ ,[Accesat la data de 25.05.2017]
26
indiciilor multiple și a evoluțiilor negative, a deteriorării securității în regiunile vecine
Europei15.
Cel mai sever supus e acestui fenomen a u fost Italia, care s -a confruntat cu valuri
importante de migranți tunisieni, fapt care a pus presiune pe tot sistemul european de liberă
circulație în Spațiul Schengen , și Grecia, principala poartă de intrare dinspre Turcia . S-au
acutizat problemele umanitare, politice și sociale la adresa UE, dar și a statelor europene din
afara forului comunitar, tranzitate de migranți în drumul lor către țările dezvoltate economic.
În plus, la nivel comunitar, criza a testat din pli n credibilitatea, solidaritatea și
capacitatea de cooperare a statelor membre, precum și sprijinul public disponibil în situații
limită, relevând totodată unele deficiențe sistemice care afectează construcția europeană și
care, în absența acestuia adevărat „test de stres”, ar fi trenat și ar fi generat efecte mult mai
severe mai târziu ori în fața uneo crize mai importante, de tip hard. Astfel, a debușat
sentimente naționaliste latente într -o formă destul de incipierntă pentru a putea fi gestionate
de cătrt e statele afectate. Deși au crescut în sondaje, puține dintre formațiunile politice
extremiste cu agendă antiimigrare au câștigat suport politic care să le permită accesul la
guvernare.
Se iau măsuri pentru relocarea solicitanților de azil care se află dej a în UE,
reinstalarea persoanelor în dificultate din țările învecinate și returnarea persoanelor care nu
îndeplinesc condițiile pentru azil. UE îmbunătățește securitatea la graniță cu o nouă pază de
frontieră și de coastă, combătând traficul de persoane și oferind oamenilor modalități sigure
pentru a intra pe teritoriul UE.
III. POSIBILE SOLUȚII DE GESTIONARE A FENOMENULUI MIGRAȚIEI
ILEGALE ÎN SPAȚIUL EUROPEAN
Pentru a răspunde la riscurile și amenințările amplificate de criza migranților, statele
membre ale UE au creat și dezvoltat instrumente și politici diferite, adaptate la specificul
fenomenului. Acestea au fost focalizate inițial pe o abordare de tip hard – utiliza rea mijloacelor
militare fiind prima opțiune pentru stoparea fluxurilor masive de migra nți care au forțat granițele
naționale.
15 OSCE, Migration, refugees and European security: Fostering co -operation, building coalitions, Meeting
Report, Athens, 10 May 2016, [Online] Disponibil pe: http://www.osce.org/sg/255171?download=true, [Accesat
la data de 25.05.2017] .
27
În această etapă, acordurile de readmisie și contracararea migrației ilegale au fost utilizate
în principal, urmate de facilitarea vizelor și promovarea canalelor de migrație legală. Cea mai
difdicilă parte a consti tuit-o coordonarea acestor politici pentru a croi politici migratorii generale
eficiente pentru cetățenii din afara Uniunii Europene.
Legătura dintre securitate, terorism, migrație și granițe a pus pe primul plan procesul de
securitizare a migrației. Nevoi a de securizare a granițelor a crescut militarizarea controalelor la
frontiere și a transformat migrația ilegală în țintă principală , în defavoarea promovării politicilor
de migrație legală sau a unor sisteme coerente, globale de gestionare a migrației.
Diferite instrumente și acțiuni au fost dezvoltate ca rezultat al acestui proces. După crizele
din Insulele Canare, din perioada 2005-2006, UE a început să contureze o strategie de control a
granițelor externe comune, ca răspuns la provocările generate de m igrația ilegală . La sfârșitul
anului 2006, Comisia Europeană a prezentat o Comunicare privind management ul granițelor
maritime sudice și maximizarea capacit ăților FRONTEX, în special pe componenta tehnologiei –
mijloace de supraveghere și a măsurilor coerc itive.
Politicile specifice trebuie să vizeze controlul și limitarea fluxurilor de m igranți și,
pentru atingerea acestui deziderat, sunt necesare, la nivel comunitar și național:
Creșterea solidarității statelor membre față de presiunile migraționiste la care sunt supuse
țările mediteraneene și în ceea ce privește relocarea migranților la nivelul Uniunii
Europene;
Pentru gestionarea situației , statele europene sunt nevoite să construiască „poduri”, nu
„ziduri” pentru a proteja securitatea comună și prospe ritatea cetățenilor săi. Migrația, ca
fenomen global prin însăși natura sa, nu poate fi gestionată de un singur stat ori din
perspectivă națională, chiar dacă fiecare țară are obligația și responsabilitatea de a proteja
și gestiona propriile frontiere, îns ă într -un cadru regional mai larg. Din această
perspectivă, soluțiile statale nu pot rezolva problema, fiind necesară întărirea cooperării
reciproce și construirea de coaliții internaționale formate din stakeholderi multipli,
inclusiv actori guvernamentali și neguvernamentali, comunități locale ori reprezentanți ai
societății civile16.
Armonizarea legislațiilor europene în vederea pedepsirii faptelor de trafic de migranți și
trafic de persoane, pentru descura jarea rețelelor de facilitatori;
16 OSCE, Migration, refugees and European security: Fostering co -operation, building coalitions, Meeting
Report, Athens, 10 M ay 2016, [Online] Disponibil pe: http://www.osce.org/sg/255171?download=true, [Accesat
la data de 25.05.2017] .
28
Uniunea Europeană acționează deja pentru a construi un corpus uniform și un cadru
legislativ unitar pentru a gestiona migrația ilegală, cu efecte vizibile în plan acțional și,
mai departe, în menținerea sub control a fenomenului.
Punerea migrației sub semnul securității ș i tratarea sa ca risc/ amenințare a avut efecte
benefice în ceea ce privește obținerea consensului statelor membre asupra unor norme
legale comune, efortul fiind cantonat spre menținerea unui echilibru între securitatea
cetățenilor europeni și respectarea drepturilor și libertăților fundamnetale ale omului în
cazul migranților ilegali.
Existența unei piețe informasle a muncii este un factor de tip „pull” pentru kigrația ilegală
și un mediu favorizant pentru exploatarea cetățenilor non -europeni. Sancționarea celor
care angajează muncitori provenind din această categorie este în atenția UE, care a
elaborat Employer Sanctions Directive (2009) , document care prevede pedepse pentru
angajatori și are ca scop îngreunarea angajării migranților ilegali, respectiv pr otejarea
acestora, mai ales dacă sunt expuși exploatării17.
Creșterea impermeabilității frontierelor externe europene;
Imaginea migranților înghesuiți în bărci gonflabile gata să se răstoarne ori a trupurilor
recuperate de pe țărmul statelor riverane Mării Mediterane simbolizează tot mai mult
realitatea fenomenului migrației neregulate și oferă motive suplimentare pentru eradicarea
traficului de migranți.
O posibilă soluție ar putea fi e fectuarea unui screening al migranților înainte de intrarea
pe teritoriu l european, inclusiv prin angrenarea serviciilor de informații, care dețin
atribuții în domeniul siguranței naționale și antiterorismului. James Stavridis a propus, în
context, aplicarea resurselor și tehnologiei în modalități creative șio inovatoare, incl usiv:
creșterea numărului și a frecvenței instruirii civililor care lucrează în organizațiile care
gestionează fenomenul migraționist; utilizarea de drone pentru sol, aer și apă; angrenarea
big data și a inteligenței artificiale pentru a analiza fluxuri și modele; utilizarea de senzori
seismici și acustici pentru detectarea trecerii platformelor de transport pe mare sau
terestru; utilizarea instrumentelor biometrice, monitorizarea rețelelor socialeți a zonelor
cibernetice, precum și a mijloacelor militare p entru a reduce riscurile la minimum18.
17 [Online] Disponibil pe: http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:168:0024:0032:EN:PDF , [Accesat la data de
25.05.2017]
18 James Stavridis, Global Migration Is a Security and Moral Challenge. Here’s How to Address It , 14
septembrie 2016, [Online] Disponibil pe: http://time.com/4488088/global -migration -challenge/ , [Accesat la data
de 25.05.2017] .
29
Prin European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External
Borders (FRONTEX), UE își concentrază eforturile materiale și și instituționale pentru
punerea în practică a strategiei de management i ntegrat al frontierei, ce are ca scop
menținerea unui înalt nivel de securitate, utilizând tehnologia informației – spre exemplu,
prin Visa Information System – și caracteristicile b iometric e – amprentarea – pentru
identificare .
Noi măsuri de c onsolidare a prerogative lor Agenției , precum consolidarea mandatului
său, stabilirea de mecanusme de verificare a aplicării corecte a regulilor Spațiului
Schengen, intensificarea coordonării între autoritățile de management al frontierei și
stabilirea de reguli pentr u supravegherea franițelor maritime în contextul cooperării
operaționale vor spori eficiența acesteia19.
Îmbunătățirea colabor ării între structurile specializate europene ( FRONTEX, EUROPOL)
și cele din țările de origine și de tranzit în vederea schimbului de informații , respectiv
consolidarea cooperării cu țările de origine și de tranzit, ca principal nod al migrației către
Europa;
FRONTEX a fost privită ca „soluția europeană pentru problema europeană” – controlul
granițelor externe -, iar operațiunile sale au încercat să combine solicitările provenite de la
statele membre cu o mai bună analiză de risc și amenințare a granițelor UE, focalizându –
se pe armonizarea instrumentelor tehnologice.
Au fost înființate 3 operațiuni comune – Hera I, Hera II și Hera II I – și a fost propusă
crearea echipelor de intervenție rapidă la granițe (Rapid Border Intervention Teams) și
amendarea Council Regulation 2007/2004 astfel încât să includă oportunitatea trimiterii
acestor echipe pentru a face față situsațiilor excepțional e de migrație ilegală, așa cum au
fost definite acestea în articolul 1220.
Instrumentele și acțiunile realizate de FRONTEX au avut impact în planul luptei
împotriva amenințărilor la granițele externe ale UE – criminalitatea organizată
transfrontalieră, tra ficul de persoane, terorismul internațional.
Dificultățile cu care se confruntă Agenția, în demersurile de a se promova ca „vocea
principală” în securitatea granițelor UE ilustrează însă complexitatea definirii practicilor
de securitate în controlul front ierelor și, în consecință complexitatea confruntării cu
19 [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/home -affairs/what -we-do/policies/irregular -migration -return –
policy_en , [Accesat la data de 25.05.2017] .
20 [Online] Disponibil pe: http://frontex.europa.eu/assets/About_Frontex/frontex_regulation_en.pdf , [Accesat la
data de 25.05.2017] .
30
efectele migrației ilegale într -o manieră tradițională. Cooperarea cu statele terțe a deveni,
în acest context, un element cheie în controlul granițelor. Această situație a rezultat din
eforturile UE de a adopta o abordare „transdisciplinară ” cu privire la migrație, cu
focalizare pe sprijinul financiar pentru statele terțe pentru a se dezvolta economic și social
și, astfel, a stopa migrația neregulată.
Printre inițiativele UE se numără Parteneria tul Euro-Medite raneean, ini țiat în noiembrie
1995 , încheiat între 15 state membre ale UE și 12 țări medite raneene, scopul său principal
fiind transformarea regiunii într -una a dialogului , stabilit ății și prosperit ății, așa cum a
fost statut în declarația de la Barcelona Declaration. Programul de lucru al Parteneriatului
referitor la migrație s -a focalizat pe readmi sia migraților ilegali și lupta împotriva acestui
fenomen .
La rândul său, Politica Europeană de Vecinătate , stabilită în m artie 2003 , odată cu
adopta rea Co munic ării “Wider Europe -Neighbourhood: A New Framework for Relations
with our Eastern and Southern Neighbours” , a avut ca obiectiv promovarea unui „cerc de
prieteni” în vecinătatea UE . Politica de vecinătate este un element cheie în politica de
secur itate a Uniunii Europene î n regi une, iar problematica migrației a fost discutată ca
parte a strategiei de securitate europene . Ca parte a dialogului privind migrația, au fost
dezvoltate politici de liberalizare a vizelor și au fost promovare acorduri de re admisie și
coopera re împotriva migrației neregulate.
O posibilă direcție de acțiune ar putea fi crearea unor oficii de azil ale Uniunii Europene
în țările de origine și de tranzit, în vederea depunerii și soluționării cererilor de azil
înainte ca migranți i să ajungă la frontierele Europei .
Sprijinirea dezvoltării economice a țărilor din care provin migranții reprzintă, de
asemenea, o dezvolta re pozitivă a relațiilor cu statele terțe.
Gestionarea eficientă a activităților de return are și readmisie , în vede rea îndepărtării de pe
teritoriul european a persoanelor care nu mai au drept de ședere sau a căror cerere de azil
a fost respinsă ;
Politica de returnare eficientă și „umană” – în acord cu EU Charter of Fundamental Rights
și bazată pe principiul acordării de prioritate reîntoarcerii voluntare – este esențială pentru
crearea unei politici migraționiste cuprinzătoare și sustenabilă . Autoritățile de la
Bruxelles vizază armoni zarea și sprijinirea eforturilor naționale pentru o mai bună
gestionare a returnărilor și pentru a facilita reintegra rea cu Return Directive , ca re
stabilește standardele și procedurile comune pentru returnarea cetățenilor din afara UE
31
care staționează în UE pe baze neregulate, precum și cu Asylum, Migration and
Integration Fund. Este, de as emernea, necesară cooperarea efectivă cu statele non –
europene privind fundamentele acordurilor de readmisie pentru a asigura eficiența
politicii de retur nare.
Gestionarea eficientă a ret urnării este importantă și prin prisma faptului că face parte din
acquisul Schengen , iar corecta sa implementare în statele membre ale UE este verificată
prin vizite de evaluare de către Comisia Europeană și exper ți.
Până în prezent, Comisia Europeană a fost autorizată formal să negocieze acorduri de
readmisie cu Albania, A lgeria, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Capul
Verde, China, Federația Rusă, FYROM, Georgia, Hong Kong și Macao, Maroc,
Muntenegru, Pakistan, Republica Moldova, Serbia, Sri Lanka, Tur cia, Ucraina, Tunisia,
Armenia . Majoritatea acestor acorduri a intrat deja în vigoare21.
Cel mai important dintre acestea este cel cu Turcia, ale căui efecte au fost semnificative
în ceea ce privește controlul numărului de migranți ilegali, însă evoluțiile politice
subsecvente tentativei de puci din 15 iulie 2016 pu n la încercare relațiile bilaterale, în
condițiile în care cerințele Ankarei față de Bruxelles s -au radicalizat pe multiple paliere
de negociere – facilitarea vizelor pentru cetățenii turci, predare către Turcia a persoanelor
suspectate de implicare4 în te ntativa de puci ori susținătoare ale FETO, considerată de
Turcia organizație teroristă , etc. .
Derularea de campanii de informare a factorilor de decizie și a cetățenilor europeni asupra
situației migrației neregulate;
Incidentele ter oriste din Europ a din ultimii ani au creat la nivelul cetățenilor europeni un
curent de opinie negativ la adresa accept ării refugiaților și a migranților din zone de
conflict . Aceste temeri, conexate cu convulsiile politice interne au făcut ca unele state
europene să devină ma i puțin deschise la primirea de refugiați și au ridicat noi întrbări cu
privire la viabilitatea pe termen lung a unității europene . Gre cia a experimentat deja un
val de peste 60.000 de refugiați care au periclitat afacerile turistic e din care trăiesc
major itatea grecilor din insule. Italia continuă să depună eforturi semnificative pentru a
face față valurilor continue de sosiri pe ruta central mediteraneeană . Ostilitatea față de
migra ție și teama că britanicii vor pierde control ul asupra granițelor au fost argumente
21 [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/home -affairs/what -we-do/policies/irregular -migration -return –
policy_en , [Accesat la data de 25.05.2017] .
32
importante cu care tabăra pro -Brexit a câștigat referendumul privind ieșirea Marii Britanii
din UE .
Elaborarea unor scenarii de către instituțiile abilitate asupra evoluțiilor viitoare a
fluxurilor migraționiste la frontierele europene, în vede rea adoptării de măsuri concrete .
Provocările generate de valul actual de refugiați și migranți ilegali necesită o abordare
cuprinzătoare, de tip “smart” , care să satisfacă deopotrivă securitatea statală și pe cea
„uman ă”. Aceste două concepte nu sunt în c ontradicție, ci se alimentează reciproc, formând
un concept umbrelă mai larg privind securitatea europeană.
O strategie de succes de răspuns la provocările generate de aces t fenomen trebuie să
vizeze atâ t stările de urgență imediate, cât și tendințele pe termen lung , să fie ghidate de
principiile umanității, solidarității și responsabilității.
O astfel de abordare ar trebui să aibă în vedere câteva elemente cheie: protejar ea
refugiaților și migranților pe rutele de transfer, solidarit ate cu statele din pri ma linie și de
transfer , măsuri coordonate și strategii de combatere a criminalității asociate migrației ilegale,
management responsabil al frontierelor, integrare eficientă a celor care se califică pentru a
rămâne în spațiul european, returnarea efectivă a celor care nu primesc azil, precum și
realizarea de strategii pentru limitarea cauzelor inițiale ale migrației în statele terțe.
În plus, întărirea rezilienței locale în staele de tranzit și cele gazdă, infrastructura din
multe dintre aceste țări, în s pecial cele din jurul Siriei, fiind sub o presiune semnificativă în
gestionarea unei s ituații de criză fără precedent22.
IV. CONCLUZII
Privind la modul în care evoluează lumea, în prezent, se pot decela semnale de alarmă
puternice cu privire la securitate a umană, în care riscurile neconvenționale – schimbările
climatice, limitarea resurselor naturale – și cele convenționale – conflicte de intensitate medie
și mica dar cu efecte devastatoare în plan regional și global. Războaiele actuale nu par să se
îndrep te către un final. Drept urmare, crizele umanitare vor continua să genereze valuri de
migranți ilegali, refugiați și azilanți . Migrația ilegală va continua să genereze noi provocări la
22 OSCE (2016) , Migration, refugees and European security: Fostering co -operation, building coalitions,
Meeti ng Report, At ena [Online] Disponibil pe: http://www.osce.org/sg/255171?download=true, [Accesat la data
de 25.05.2017] .
33
adresa societăților stabile și limitarea efectelor sale negative va nec esita costuri politice,
umane, economice, sociale și de securitate tot mai crescute, ceea ce va spori presiunile pe
autorități și va crea spațiu pentru ostilizarea cetățenilor statelor gazdă la adresa celor
vulnerabili.
Este de așteptat ca presiunea asupra frontierelor europene să cre ască, pe fondul
accentuării crizelor politice și sociale din Orientul Mijlociu, din Africa sau din Asia – push-
factor, coroborat cu menținerea și, conform trendurilor economice, creșterii economi ei
europene – pull-factor pentru migranții aflați în căutarea unei vieți mai bune și a unui climat
de siguranță .
Deși migrația nu este un fenomen nou, fluxul masiv de migranți care a afectat Europa
a fost cel mai intens din ultimii 70 de ani, migrația forțată fiind privită ca fenomen de finitoriu
al secolului XXI, transnațional, și nu ca unul „de nișă”. Multiplele sale implicații economice,
politic e, social e și de securitate pun gestionarea migrației ilegale în topul agendei naționale și
europene, iar o soluție de succes necesită deopotri vă leadership, strateg ie, previziune,
coopera re la nivel global, regional și subr egional.
Din punctu l nostru de vedere, migrația nu ar trebui privită drept amenințare, migranții
fiind în primul rând victim e ale unor circumstanțe pe care nu le -au creat și nu le -au dorit. În
același timp, trebuie să fim atenți la provocările pe care le ridică mișcările masive de mase de
oameni dinspre zone de conflict și la implicațiile de securitate p e care le au în statele de
tranzit și cele de destinație.
Dintre toate pr ovocările la adresa securității, cele de factură teroristă au cel mai puternic
impact la nivelul acceptanței cetățenilor europen i față de persoane provenite din afara UE .
Conflict ele din Afganistan, Irak, Siria, Mali, Somalia, Congo etc. și expansiunea Daesh reprezintă
o amenințare reală pentru securitatea internă a Europei. Luptători și simpatizanți ai organizației
profit ă de fluxul masiv de migranți care încearcă să treacă frontierele Europei și se integrează în
acestea, fiind dificil de detectat prin sim ple metode de screenin g la frontierele externe, în special
la frontiera maritimă turco -elenă. Aceștia se adaugă generațiilor naturalizate de migranți și
descendenților acestora, dezamăgiți de modul în care societatea occidentală îi tratează.
Pentru a pro duce efecte pozitive, g estionarea eficientă a fenomenului migrației ilegale
și, mai ales, a consecințelor negative ale acestuia, ar trebui să se desfășoare pe 4 direcții
complementare: prevenire, contracarare, răspuns social și răspuns instituțional. O per spectivă
34
pe termen lung ar trebui, de asemenea, să ia în considerare noi modele de sustenabilitate și
consolidarea co ordin ării politicilor de asistență internațională pentru dezvoltare între donatori și
stakeholderi.
Legătura migrație – securitate ar trebu i astfel să fie privită într -un context mai larg de
securitate umană, în care să fie luate în considerare creșterea cooperării între statele sursă, de
tranzit și de destinație pentru a promova buna guvernare și securitatea.
Ca elemente cheie ce trebuie avu te în ved ere se remarcă: protejarea migranților și a
refugiaților aflați pe parcursul drumului către Europa , menținerea solid arității cu statele aflate
pe a cest traseu, coordonarea măsurilor și strategiilor de combatere a criminalității asociate
migrației ilegale, gestionarea responsabilă a frontierelor, integrarea celor cu drept de ședere
pe teritoriul european , returnarea celor care nu au primit permisiunea de a rămâne în statele
vizate și diminuarea cauzelor migrației în statele de origine.
Este necesar ă, de asemenea, întărirea rezilienței infrastructurii locale în statele de
tranzit și cele gazdă, de la ajutor umanitar la sprijin pentru relocare, în funcție de specificul și
condițiile de la fața locului.
UE trebuie să rămână angajată în identificarea de soluții viabile , în formate bilaterale
și multilaterale, pentru stoparea conflictelor care alimentează procesele migratorii ilegale
către statele membre, ca pas important în îm bunătățirea situației pe termen lung . În același
timp, trebuie să găsească moda lități pentru îmbunătățirea comunicării și creșterii coeziunii
interne, de depășire a divizării societăților și de extindere a spațiului pentru dialog const ructiv
și respingerea pozițiilor radicale. Combaterea populismului, xenofobiei ș i temerilor societăț ii
ar trebui să devină o normă națională, iar educația este esențială în acest sens.
În plus, crearea unui sistem eficient de migrație legală ar con tribui efectiv la
îmbunătățirea percepției publice asupra migranților și ar ajuta autoritățile să își creio neze
planuri pe t ermen mediu și lung de adoptare sustenabilă a acestora23.
UE s -a pus de acord cu privire la o serie de măsuri pentru a face față numărului tot
mai ridicat de migranți ilegali. Printre acestea se numără încercarea de a soluționa cauzele
profunde ale crizei, precum și sporirea ajutorului acordat persoanelor care au nevoie de
asistență umanitară, atât în interiorul, cât și în afara UE. Politicile în domeniul migrației
adoptate de forurile legislative europene , după luna mai 2015 , au încercat să răspundă presiunilor
migraționiste la care se vede supusă Europa în ultima perioadă, însă reprezintă doar cadrul
23 OSCE (2016), Migration, refugees and European security: Fostering co -operation, building coalitions,
Meeting Report, At ena, [Online] Di sponibil pe: http://www.osce.org/sg/255171?download=true, [Accesat la
data de 25.05.2017] .
35
legislativ și teoretic necesar pentru controlarea migrației ilegale . Deși principiul solidarității
reprezintă în teorie însuși fundamentul Uni unii Europene, în practică statele membre ale UE nu
împart povara fluxului migraționist, astfel că măsura privind relocarea migranților a fost primită
cu reticență de cele mai multe dintre state.
În ceea ce privește măsurile „din prima linie ” (triplarea b ugetului FRONTEX pentru
creșterea prezenței în zonă, activități de patrulare în Marea Mediterană mult mai aproape de
coastele Libiei), deși acestea au și un scop umanitar (prevenirea pierderii de vieți omenești),
dintr-un punct de vedere mult mai pragmatic ele nu reprezintă altceva decât un pull-factor pentru
migranții aflați în Libia, Egipt, Tunisia sau Turcia, care au siguranța că vor fi salvați de către
autoritățile europene într -un timp foarte scurt.
Procesul dificil de soluționare a cererilor de azil, lacunele existente între diferitele
sisteme naționale, dau posibilitatea migranților de a rămâne o perioadă îndelungată de timp
pe teritoriul Uniunii Europene și fac politicile de returnare ineficiente. De aceea, g estionare a
migrației ilegale trebuie să a ibă o compo nentă pragmatică, pentru a propune răspunsuri
realiste și a evita generarea de așteptări nerealiste, precum reducerea la zero a fenomenului,
pentru a evita creșterea intoleranței societăților europene la adresa migranților de care chiar
au nevoi e pentru a suplini unele goluri demografice ori de forță de muncă. Fenomenul este de
natură a transforma relațiile dintre UE și vecinii săi și mai departe de granițele sale, dat fiind
că este unul globalizat.
Momentele de criză imediată solicită de aseme nea, o schimbare a percepției privind
recunoașterea responsabilității comune a statelor membre ale UE și reevaluarea
oportunităților pe care le aduce migra ția, societățile care reușesc să integreze nou -veniții
câștigând efectiv din punct de vedere economic și cultural.
Gestionare migrației ilegale necesită „soluții smart” care să satisfacă atât nevoia de
securitate a statelor, cât și pe cea umană , să rezolve crizele imediate și să modeleze trendurile
pe termen lung.
O soluție pe termen scurt ar fi crearea mai multor oportunități de reașezare/ relocare și
a unor „coridoare umanitare” pentru refugiați, astfel încât să se evite rutele periculoase din
zonele de conflict și pe Marea Mediterană. O astfel de abordare ar permite decelarea, încă din
statele de orig ine, a celor într -adevăr aflați în dificultate, ar reduce traficul ilegal de persoane
și migranți, ar permite alocarea mai judicioasă a resurselor alocate . Toate statele membre sunt
de acord că ar trebui să devin o prioritate zero combaterea criminalității organizate asociate
migrației ilegale, iar un control mai eficient al granițelor trebuie conexat cu activități de
36
intelligence și investigație comună pentru disruperea unor activități „comerciale” profitabile
și, mai ales, tolerate, acolo unde toleranța l a corupție este scăzută .
Pe termen lung , crearea uui sistem de management al migrației legale ar putea absorbi
presiunile migratorii actuale și viitoare . Acesta ar putea avea la bază politici de reducere a
tendințelor sociale negative – intoleranța, rasis mul, xenophobia -, care afectează nou -veniții ,
implementarea unor strategii potrivite de comunicare care să sprijine atât autoritățile, cât și
cetățenii, să accepte realitatea multiculturalismului și multiet nicității, să înțeleagă că
societ ățile și valoril e sunt dinamice și să recunoască beneficiile economic e și sociale ale
migrației.
Investițiile în educarea, sprijinirea financiară a migranților în societățile gazdă sunt,
de ase menea, necesare , pentru ca aceștia să înțeleagă și să respecte alorile, cultur a, istoria și
obiceiurile statelor gazdă și, astfel, să le faciliteze integrarea și incluziunea socială,
participarea la viața socirtății și atingerea obiectivelor pe care și le -au setat atunci când au
decis să își părăsească comunitatea și țara de origine .
Tinerii migranți trebuie să se afle în atenția imediată a politicilor de migrație, dat fiind
că ocupă un segment important din numărul total de migranți, iar lipsa educației formale
generează generații pierdute ce nu mai pot fi ulterior recuperate și se transformă, pe termen
mediu și lung, în adevărate „bombe cu ceas” pentru soci etățile gazdă.
Femeile, de asemenea, reprezintă adevărați „agenți ai schimbării”, iar valorizarea lor
ar putea aduce plus valoare politicilor de integrare.
Nu în ultimul rând, or ganizațiile neguvernamentale pot juca un rol esențial în
gestionarea migrației ilegale, fiind primele care răspund la situații de criză umanitară, la
educarea migranților24.
Multipli factori economici și demografici au făcut ca fenomenul migrației ile gale să
nu dispară din spațiul e uropean pe termen lung, iar UE trebuie să se pregătească pentru a face
față cu valurile susținute de refugiați și migranți din cele mai diverse spații. În acest cadru
nefavorabil, statele și organismele supraaționale trebuie să î și asume tot mai mult
“responsabilitatea de a se pregăti” pentru schimbările pe care le aduce migrația în plan
structural, institutional și societal, concomitant cu păstrarea valorilor proprii și dezvoltarea
sustenabilă.
24 OSCE, Refocusing Migration and Security: Bridging National and Regional Responses ,
Roma, Raport, 4 martie 2016, [Online] Disponibil pe: http://www.osce.org/sg/2315 26?download=true, [Accesat
la data de 25.05.2017] .
37
BIBLIOGRAFIE
1. Berelson, B. (1952). Content analysis in communication research . New York, Hafner.
2. Buzan, B., Wæver, O. , de Wilde, J. (1998). Security. A new framework for analysis ,
Boulder , Lynne Rienner.
3. Convenția privind Statutul Refugiaților , încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, modific ată
prin Protocolul din 1967 [Online] Disponibil pe: http://www.unhcr.org/ro/wp –
content/uploads/sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf, [Accesat la data de
25.05.2017].
4. Expert Forum (2015). România și criza migrației Contra UE, de mână cu Viktor Orban ,
Policy Brief, 39, Octombrie 2015.
5. Eylemer, S., Semsit, S. (2007) . Migration -Security nexus in the Euro -Mediterranean
relations, Perceptions , pp. 49 -70.
6. Freeman, G. P. (1986). Migration and the Political Economy of the Welfare State,
ANNALS AAPSS , 485, mai, p.51-63.
7. Geddes, A. (2000). Immigration and European Integration. Towards fortress Europe? ,
Manchester, Manchester University Press.
8. Geddes, A. (2003). The Politics of Migration and Immigration in Europe, London: Sage.
9. Guiraudon, V., Joppke, C. (2001). Co ntrolling a new migration world, în V. Guiraudon
and C. Joppke (eds), Controlling a New Migration World , London, Routledge, pp.1 -27.
10. Huysmans, J. (2000). The European Union and the Securitization of Migration , Journal of
Common Market Studies , 38 (5), pp.7 51-777.
11. Huysmans, J. (2006). The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU,
London , Routledge.
12. IOM (2011), Glossary on Migration , International Migration Law Series, 25.
13. Kemp, W . (2016). Learning from the Canaries: Lessons from the ‘Cay ucos’ Crisis , New
York, International Peace Institute, mai 2016.
14. Lodge, J. (2007). Biometrics: A Challenge for Privacy or Public Policy. Certi fied Identity
and Uncertainties , Minority, Politics, Society, 1, pp.193 -206.
15. Money, J. (1999). Fences and Neighbou rs: The Political Geography of Immigration
Control , Ithaca, Cornell University Press.
16. Office of the Co -ordinator of OSCE Economic and Environmental Activities, Migration
governance , [Online] Disponibil pe:
38
www.osce.org/resources/factsheets/migration?downlo ad=true, [Accesat la data de
25.05.2017] .
17. OSCE ( 2016 ). Refocusing Migration and Security: Bridging National and Regional
Responses , Rome, Report, 4 March 2016, [Online] Disponibil pe:
http://www.osce.org/sg/231526?download=true, [Accesat la data de 25.05.2 017].
18. OSCE (2016). Migration, refugees and European security: Fostering co -operation,
building coalitions , Meeting Report, Atena, 10 May 2016, [Online] Disponibil pe:
http://www.osce.org/sg/255171?download=true, [Accesat la data de 25.05.2017] .
19. Pinyol -Jiménez, G. (2012 ). The Migration -Security Nexus In Short: Instruments And
Actions In The European Union , Amsterdam Law Forum , 4:1.
20. Protocol against the smuggling of migrants by land, sea and air, supplementing the
United Nations Convention against transnatio nal organized crime , [Online] Disponibil
pe: https://www.unodc.org/documents/southeastasiaandpacific/2011/04/som –
indonesia/convention_smug_eng.pdf, [Accesat la data de 25.05.2017] .
21. Schieffer, M. (1997). The Readmission of Third -Country Nationals within Bil ateral and
Multilateral Frameworks în M. den Boer (ed.), The implementation of Schengen: First,
the Widening, Now the Deepening . Maastricht, European Institute of Public
Administration.
22. Stalker, P. (1994). The work of Strangers: A survey of international l abour migration ,
Geneva, International Labour Office.
23. Stavridis, J . (2016 ). Global Migration Is a Security and Moral Challenge. Here’s How to
Address It , 14 septembrie 2016, [Online] Disponibil pe: http://time.com/4488088/global –
migration -challenge/, [Acce sat la data de 25.05.2017].
24. Tirman, J. (2006). Immigration and Insecurity: Post -9/11 Fear in the United States .
Cambridge, MIT Center for International Studies.
25. UN Protocol to Prevent, Suppress and Punish Trafficking in Persons, Especially Women
and Childr en, Supplementing the UN Convention against Transnational Organized
Crime, United Nations , 2000 , [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/anti –
trafficking/sites/antitrafficking/files/united_nations_protocol_on_thb_en_4.pdf, [Accesat
la data de 25.05.20 17].
26. Wæver, O. (1993). Societal security: the concept , în O. Wæver, et al. (eds), Identity,
Migration and the New Security Agenda in Europe , London, Pinter, pp.17 -40.
27. Weiner , M., Münz , R. (1997). Migrants, Refugees and Foreign Policy: U.S. and German
polic ies towards countries of origin , Providence/Oxford , Berghahn Books.
39
28. Weiner, M. (1990). Secu rity, Stality, and International Migration , Center for International
Studies, Massachusetts Institute of Technology, [Online] Disponibil pe:
https://www.files.ethz.c h/isn/19789/Security_Stability_Migration.pdf, [Accesat la data de
25.05.2017].
29. Weiner, M. (1993). Security, Stability, and International Migration , International
Security , 17 (3), winter 1992/93, pp.91 -126.
30. Weiner, M. (1995). (ed.), The Global Migration C risis: Challenges to States and to
Human Rights, New York, HarperCollins.
Resurse electronice
1. Frontex.europa.eu
2. Ec.europa.eu
3. Content -science.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: MIGRAȚIA ILEGALĂ CA SURSĂ DE INSECURI TATE LA [618709] (ID: 618709)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.