Migratia. Alegerea Tinerilor Absolventi din Bucuresti
LUCRARE DE DISERTAȚIE
MIGRAȚIA – ALEGEREA TINERILOR ABSOLVENȚI DIN BUCUREȘTI?!
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND MIGRAȚIA
Definirea conceptului de migrație
Caracteristicile fenomenului de migrație
Tipuri de migrație
Cauzele migrației
Efecte și consecințe
Efectele demografice ale migrației
Efectele economico-sociale ale migrației
Capitolul al II-lea
MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA
2.1. Scurt istoric al migrației din România
2.2. Evoluția fenomenului migraționist
2.3. Efectele migrației forței de muncă
2.4. Fluxurile migrației forței de muncă
2.4.1. Fluxurile migrației interne
2.4.2. Fluxurile migrației externe
2.5. Tendințele migrației românești
Capitolul al III-lea
MIGRAȚIA – ALEGEREA TINERILOR ABSOLVENȚI DIN BUCUREȘTI?!
3.1. Prezentarea mediului în care s-a efectuat cercetarea: București
3.2. Prezentarea metodologiei de cercetare
3.3. Stabilirea ipotezelor și obiectivelor cercetării
3.4. Prezentarea eșantionului
3.5. Interpretarea rezultatelor cercetării
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
DIN TEZA DE DOCTORAT
Migrația internațională este astăzi o realitate obișnuită a vieții cotidiene, varietatea formelor și a factorilor cauzali impunând o abordare analitică dinamică, în acord cu particularitățile fiecărei categorii de migranți. Spre deosebire de alte evenimente demografice, mișcările de migrație sunt dificil de măsurat cu precizie. În ciuda acestei limite privind fidelitatea numerică, datele statistice indică în mod clar profilul României ca stat de origine. Imigranții reprezintă doar 0.6% din populația țării, condițiile economice fiind mai puțin atractive în comparație cu cele din alte țări europene. Aproximativ 2.000.000 – 2.500.000 de români – mai mult de 10% din populația totală– se află acum în străinătate pentru a munci. Destinațiile principale sunt Italia și Spania, state a căror importanță în atragerea fluxurilor de migrație din România a crescut după anul 2000. Puțini sunt cei care nu au cel puțin o experiență de migrație indirectă ca urmare a plecării unei rude, prieten sau vecin în străinătate. Migrația are un impact semnificativ asupra nivelului economic al gospodăriilor implicate, marcând totodată stiluri de viață și orientări valorice.
Capitolul I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND MIGRAȚIA
1.1. Definirea conceptului de migrație
Declarația Universală a Drepturilor Omului recunoaște, la nivel mondial, dreptul la deplasare de peste o jumătate de secol. Articolul 13 din Declarație stipulează că: “orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat” și “ orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de reveni în țara sa”.
Migrația este obiect de studiu pentru multe discipline, cum ar fi geografia populației, demografia, economia, sociologia și altele, întrucât concentrează un set foarte larg de fenomene sociale. În cadrul acestor discipline s-au făcut diferite cercetări încercându-se elaborarea unor scheme și teorii explicative ale fenomenului, o parte din acestea fiind inspirate de teoriile fizice asupra mișcării corpurilor.
Explicarea noțiunii de migrație este caracterizată de faptul că fenomenele macrosociale, care reprezintă factorii „determinanți” ai migrării, nu mai sunt apreciați ca și forțe fizice care acționează asupra persoanelor, ci ca niște elemente structurale de care oamenii țin cont atunci când iau în considerare posibilitatea de a migra.
Migrația poate fi definită ca fiind “deplasarea unei populații dintr-o regiune în alta, cu scopul de a se stabili, determinată de factori sociali, politici, economici sau naturali”.
În planul științelor sociale, poate fi reținută opinia profesorului Miftode, care consideră că “migrația este o expresie spațială a mobilității sociale”, apreciindu-se faptul că migrația este un proces complex, cu efecte sociale, și nu unul fizic ce presupune doar o simplă deplasare în teritoriu.
“Seria de fenomene care rezidă în deplasarea indivizilor sau a grupurilor din loc în loc în spațiul social” reprezintă definiția clasică a migrației, dată de sociologul Jan Szczepanski.
Abordările contemporane privesc migrația ca strategie de viață, aceasta reprezentând „o perspectivă a raportului durabil dintre scopuri asumate și mijloace […]. Ele sunt structuri raționale de acțiune, relativ durabile la nivelul agentului care le adoptă” sau ca formă de protest „în fața schimbărilor și de abandon a unei societăți în care nu-și găsesc locul pe care și l-ar dori”.
Pentru definirea și analiza generală a migrației sunt utilizați unii termeni specifici și anume: emigrația, exodul demografic, imigrația, remigrația. Caracteristici ale migrației ca zona de plecare, zona de sosire, intensitatea migrației, natura migrației și altele, au generat acești termeni.
Emigrația reprezintă “o formă de mișcare migratorie cu caracter definitiv care presupune obligatoriu schimbarea reședinței/domiciliului și opțional renunțarea la cetățenie” și se referă la plecările (ieșirile) de populație dintr-o anumită zonă. Ea cuprinde în condițiile normale, numai surplusuri de populație și nu produce modificări esențiale în piramida demografică.
Exodul demografic are loc atunci când “în procesul migratoriu este antrenată o populație mai numeroasă decât surplusul demografic, producându-se o destructurare a comunității respective”. Cea mai frecventă formă a exodului demografic o reprezintă exodul rural.
Imigrația este “procesul prin care o persoană alege să locuiască pe termen lung într-o altă țară” și definește populația migrantă, sosită sau intrată într-o zonă sau localitate.
Remigrația este reprezentată de “imigrațiile în zona de origine, adică revenirile după o plecare, considerată la un moment dat definitivă sau temporară”.
Orice persoană care alege să migreze, apare într-o dublă condiție: emigrant, pentru localitatea de unde pleacă și imigrant, pentru localitatea în care își stabilește noul domiciliu. Astfel, se poate considera că fenomenul de emigrare și cel de imigrare, atunci când se limitează la granițele naționale au, practic, același conținut.
În prezent, conceptul de migrație (pe termen lung), reprezintă cazul de “persoane care se deplasează într-o țară, alta decât cea proprie, pe o perioadă de cel puțin un an, astfel încât țara de destinație devine în mod efectiv pentru acestea noua țară de reședință. Din punct de vedere al țării de plecare, persoana respectivă va fi emigrant pe termen lung, iar din punct de vedere al țării de sosire, persoana va fi imigrant pe termen lung”.
1.2. Caracteristicile fenomenului de migrație
Migrația sau mobilitatea teritorială reprezintă o reacție de adaptare a ofertei de forță de muncă în funcție de localizarea teritorială a cererii.
Într-un efort ridicat de adaptare la noile condiții de pe piața forței de muncă, dinamica activității economice duce la amplificarea migrației forței de muncă, perioadele marcate de transformări economice semnificative având un impact puternic asupra acestui fenomen.
Echilibrarea spațială a ofertei cu cererea de forță de muncă implică deseori navetismul sau schimbarea domiciliului, în al doilea caz fiind antrenate și persoane inactive (membrii familiei), ceea ce atribuie fenomenului migrației valențe economice, demografice și sociale.
Distribuția spațială neomogenă a activităților economice și implicit a locurilor de muncă și a veniturilor reprezintă principalul motiv al mobilității teritoriale a forței de muncă.
Preferința pentru migrație este influențată de caracteristicile individuale ale persoanei migrante, de caracteristicile zonei de plecare și ale celei de sosire, dar și de distanță. Se subînțelege forța mare de atracție exercitată de zonele bogate asupra potențialul migrant, printr-o multitudine de oportunități de muncă și de afaceri cu salarii mari. Mărimea zonei este de asemenea un factor semnificativ. S-a observat că migranții răspund șanselor superioare de angajare în centrele urbane mari într-un număr chiar mai mult decât proporțional cu mărimea acestora. Pe de altă parte, sunt importante și caracteristicile zonei de plecare, iar în general acestea sunt zone sărace, monoindustriale, cu o proporție ridicată a șomerilor în rândul populației active.
Ca fenomen economic, social si politic, migrația prezintă o serie de caracteristici:
Imigranții desfășoară activități în neconcordanță cu studiile, aptitudinile și calificările dobândite în România, iar acest fapt este considerat ca un real dezavantaj la întoarcerea în țară, în ceea ce privește continuitatea în muncă.
Migrația forței de muncă are deseori efecte negative asupra familiilor și, în special, asupra educației copiilor. Astfel scade rata căsătoriilor și a natalității, concomitent cu sporirea ratei divorțurilor.
Migrația influențează și relațiile dintre sexe, pentru că femeile care au lucrat în străinătate sunt mai independente economic și mai libere deoarece s-au obișnuit cu un câștig destul de consistent în comparație cu venitul obținut în țară.
Majoritatea tinerilor care pleacă în străinătate cu burse pentru studii, preferă să rămână în țara respectivă după finalizarea studiilor, cu speranța că vor putea să-și îmbunătățească situația financiară și nivelul de trai.
Migrația a favorizat ameliorarea și modernizarea sistemelor de securitate socială existente și crearea unui sistem comunitar care să asigure protecția socială a muncitorilor migranți.
Reducerea productivității muncii și starea de incertitudine în ceea ce privește planul de dezvoltare a companiilor pe termen mediu și lung reprezintă o altă caracteristică importantă a fenomenului migrației.
Lucrătorii imigranți sunt în medie, mai tineri decât restul forței de muncă, aceștia sunt distribuiți în majoritatea sectoarelor economiei: agricultură, construcții, turism, activități casnice, servicii, IT, etc. În România, posibilitățile de carieră sunt limitate, spre deosebire de țările cu un grad mai înalt de dezvoltare unde lucrătorii imigranți pot participa la cursuri de formare profesionala, ca și cetățenii statului respectiv.
1.3. Tipuri de migrație
În analiza fenomenului migrației se pot distinge mai multe tipuri (categorii) ale acesteia, dintre care:
a. Mobilitatea teritorială (geografică) numită și migrație, reprezintă un proces spațial de adaptare a forței de muncă la cererea sistemului productiv, realizat fie sub forma schimbării domiciliului, a apropierii acestuia de locul de muncă (migrație), fie prin păstrarea domiciliului și deplasarea la locul de muncă (pendulatorie sau navetism).
În funcție de tipurile de localități existente, mobilitatea teritorială ia forma interrurală, interurbană, precum și între localități urbane și rurale. Această formă de mobilitate care poate angrena fie numai forța de muncă, fie și persoane inactive, se desfășoară în interiorul unor unități teritoriale (intra sau internă) sau între diversele unități teritoriale (inter sau externă). Ca urmare, migrația afectează numărul, structura populației pe vârste și sexe, ca și evoluția unor fenomene demografice, atât în zonele de plecare, cât și în cele de sosire.
Desfășurarea mobilității teritoriale prezintă două sensuri ale fluxurilor populației și anume : imigrarea – flux de sosire și emigrarea – flux de plecare.
Migrația reprezintă, în raport cu societatea, un mecanism de competiție și reglare, dar și un fenomen de reechilibrare a structurii demografice și numărului populației între localități și zone. Echilibrul existent între populație și resurse se modifică, fie prin apariția unui surplus de populație, constituindu-se o „zonă de emigrație”, fie prin apariția unui surplus de resurse, constituindu-se o „zonă de imigrație”.
În funcție de durata și de natura deplasărilor, există mai multe tipuri ale migrației teritoriale:
Migrații definitive, cu schimbarea totală (parțială) a reședinței;
Migrații temporare, fără ca aceste deplasări să influențezeernă). Ca urmare, migrația afectează numărul, structura populației pe vârste și sexe, ca și evoluția unor fenomene demografice, atât în zonele de plecare, cât și în cele de sosire.
Desfășurarea mobilității teritoriale prezintă două sensuri ale fluxurilor populației și anume : imigrarea – flux de sosire și emigrarea – flux de plecare.
Migrația reprezintă, în raport cu societatea, un mecanism de competiție și reglare, dar și un fenomen de reechilibrare a structurii demografice și numărului populației între localități și zone. Echilibrul existent între populație și resurse se modifică, fie prin apariția unui surplus de populație, constituindu-se o „zonă de emigrație”, fie prin apariția unui surplus de resurse, constituindu-se o „zonă de imigrație”.
În funcție de durata și de natura deplasărilor, există mai multe tipuri ale migrației teritoriale:
Migrații definitive, cu schimbarea totală (parțială) a reședinței;
Migrații temporare, fără ca aceste deplasări să influențeze domiciliul stabil al persoanei.
Modificarea temporară a domiciliului pe o perioadă mai îndelungată de timp și care necesită aprobarea organelor administrative alcătuiește mișcarea migratorie flotantă.
În funcție de durata și de natura deplasărilor, migrația temporară poate să ia diferite forme, respectiv:
Migrația zilnică (mișcarea pendulatorie a populației), cunoscută sub denumirea de navetism, care presupune deplasarea populației dintr-o localitate în alta, datorită neconcordanței dintre domiciliul stabil și sediul locului de muncă. Migrația zilnică poate fi: bicotidiană, cotidiană, săptămânală sau ocazională;
Migrația sezonieră, care afectează îndeosebi populația și forța de muncă din agricultură;
Migrația de week-end sau migrațiile turistice, diferite ca direcții de deplasare.
b. Mobilitatea profesională, aflată sub incidența progresului tehnic, cunoaște o dezvoltare accentuată în perioada actuală.
Privită într-o accepțiune restrânsă, mobilitatea profesională exprimă capacitatea omului de a exercita simultan sau alternativ, o arie cât mai largă de munci concrete în condiții de înaltă eficiență economică.
După alți autori, mobilitatea profesională trebuie să fie înțeleasă în sens larg, pentru a include toate schimbările locurilor de muncă sau situațiilor populației active:
schimbări ale ocupației prin trecerea de la o firmă la alta;
schimbări ale activității economice;
transferuri de la o profesie la alta, de la o categorie socioprofesională la alta, inclusiv avansările, promovările etc.
Accepțiunea largă a mobilității profesionale include, pe lângă mobilitatea profesională propriu-zisă (schimbarea profesiei) și alte forme, care în unele studii sunt tratate distinct, cum ar fi schimbarea de firmă și schimbarea de ramură (în esență, acestea sunt formele mobilității forței de muncă privite sub aspect economic).
Pornind de la cauzele generale și particulare care generează mobilitatea populației în teritoriu, se obține următorul tablou general al migrațiilor:
Migrațiile individuale, determinate de factori economici. În funcție de raza lor de acțiune, de perioada și de mijloacele de deplasare, acestea se subdivid în migrații sezoniere și deplasări definitive la mare distanță. Cea mai des întâlnită formă de migrații de acest fel este cunoscută sub denumirea de exod rural, care vizează, în primul rând, mișcările din interiorul țărilor. Sunt de asemenea cunoscute deplasările periodice fără legătură cu gradientul de muncă – de tip turism și de tip pelerinaj.
Migrații pe grupe organizate, care pot fi definitive (migrații războinice, a vânătorilor, crescătorilor de animale, etc.) sau ritmice, desfășurându-se într-un spațiu definit (nomadism pastoral, al pescarului, vânătorului, agricultorului, cu ritm sezonier) sau cu caracter de seminomadism – viața agricolă și pastorală de munte, etc.
Dacă facem referire la un teritoriu național, facem distincția dintre migrația internă și migrația externă sau internațională.
Migrația internă reprezintă noțiunea de deplasare în interiorul țării respective, iar prin migrația internațională a forței de muncă se înțelege procesul de trecere a forței de muncă dintr-o țară în alta, pentru desfășurarea unei activități în afara țării unde se află reședința ei permanentă, urmărind ca cei ce migrează să fie redistribuiți de persoane fizice, juridice sau de organisme internaționale pentru care desfășoară activitățile respective.
1.4. Cauzele migrației
Mișcarea migratorie internă și externă oferă informații semnificative pentru caracterizarea dezvoltării economice și a condițiilor de viață ale populației. Schimbarea de către o persoană a localității de domiciliu în interiorul aceleiași țări, de regulă, este determinată de cerințe economice, de căutarea unor condiții de viață mai bune. Migrația internă și externă este determinată și de alți factori, mai importanți fiind: în cazul migrației interne – căsătoria și urmarea localității de domiciliu a soțului, respectiv soției, iar în cazul migrației externe emigrarea în vederea evitării persecuțiilor pentru convingeri politice și religioase (persoanele migrante fiind cunoscute sub denumirea de refugiați), repatrierea, reîntregirea familiei, studii, dorința de a trăi în altă țară.
Trăsătura principală a migrației internaționale a forței de muncă constă în faptul că acest proces are loc în strânsă legătură cu fluxul internațional de capital. Tendința de concentrare a capitalurilor în funcțiune determină emigrarea unei părți a forței de muncă din țările slab dezvoltate și cele în curs de dezvoltare în țările dezvoltate.
Acest fenomen migratoriu a fost determinat de mai multe cauze, printre care:
accentuarea fluxului internațional de capital din ultimul deceniu;
criza economică mondială;
diferențe mari de salariu dintre țări;
dorința fiecărui individ de a câștiga mai mult, de a găsi perspective;
lipsa locurilor de muncă;
lipsa cercetărilor și dotărilor;
discriminări la angajare si la promovare;
dotări precare;
instituții nefuncționale;
dorința oamenilor pentru o viață urbană mai bună;
dorința indivizilor pentru o calificare superioară și recunoaștere.
Una din principalele cauze ale migrației este legată de job și oportunități în carieră; aceștia sunt factorii care atrag migrația specialiștilor în străinătate pentru perspectivele viitoare și condițiile economice prognozate. Acest lucru este confirmat, de asemenea, atunci când se analizează motivele secundare ale migrației, unde accentul cade pe salariile mai mari și șansele de dezvoltare a carierei.
Îmbunătățirea calității vieții este un concept larg care se referă la evaluarea comparativă a condițiilor de viață și de muncă din România cu posibilitățile mult mai atrăgătoare oferite în străinătate, neluând în calcul doar sfera dezvoltării carierei, ci într-un sens mai larg, al dezvoltării personale si a împlinirii. Motivele migrației sunt corelate cu acest concept.
Salariile mai mari nu explică neapărat migrația “creierelor”, dar faptul că, având competențe mari și studii pe măsură în România, nu ar fi avut aceleași perspective de viață comparativ cu așteptările din străinătate.
Motivația care stă în spatele migrației reprezintă un amestec de aspecte pe care persoanele puse în fața unei astfel de decizii de a emigra le evaluează si care țin îndeosebi de mediul social și politic de viață și de perspectivele de muncă.
Cei care au plecat în primă fază pentru studii în străinătate, au ca motivație secundară dezvoltarea carierei și calității vieții, dar și interesul cultural și experieța călătoriei. În ceea ce îi privește pe aceștia, studiile în străinătate reprezintă motivul aparent, însă în realitate ei sunt în căutare de condiții mai bune pentru un trai satisfăcător și împlinire pe plan profesional.
Mai sunt și cei care au plecat în străinătate datorită migrației partenerului/partenerei, care de obicei se înscriu într-un program de studii menit să îi ajute să se integreze pe piața locala a forței de muncă.
Printre alte motive, experiența culturală și de călătorie prezintă o relevanță moderată, în cazul în care posibilitatea de a descoperi noi țări cu diferite culturi și locuri este combinată cu preferința pentru un mediu de lucru plăcut si mult mai satisfăcator.
Semnificative sunt, de asemenea, frustrarea privind România – datorită sistemului său politic corupt și a lipsei de posibilități, combinate cu așteptările și iluziile din țările occidentale.
Elementul care a influențat decisiv emigranții să părăsească România este reprezentat de posibilitatea de a găsi perspective și condiții mai bune în ceea ce privește dezvoltarea pe plan profesional – salarii, instrumente, tehnologii și cunoștințe.
Factorii care determină migrația sunt, prin urmare, un amestec între motivația economică și condițiile de muncă în străinătate și conștiința rațională că aceeași satisfacție a muncii nu ar fi posibilă în România.
1.5. Efecte și consecințe
Migrația nu este un fenomen independent, ci se află în relație cu mai multe elemente, factori și procese, influențându-și reciproc evoluțiile. Mai mult decât atât, prin complexitatea sa, generează multiple consecințe asupra unor domenii diverse ale vieții private sau ale unei colectivități.
1.5.1. Efectele demografice ale migrației
Migrația influențează direcțiile de evoluție a mai multor procese demografice, sociale, economice, putându-se aminti în acest sens : volumul și structura demografică a comunităților locale și evoluția fenomenelor socio-demografice specifice acestora, structura și funcționalitatea gospodăriilor de la originea și destinația fluxurilor, relațiile dintre resursele locale de forță de muncă și populația din zona respectivă, calitatea și stilul de viață, sistemul de valori personal și comunitar.
Pentru obținerea celei mai corecte analize asupra migrației, trebuie avute în vedere efectele acesteia atât în zona de origine a migranților, în cea de destinație, cât și asupra migranților înșiși. Efectele migrației pot fi apreciate drept pozitive sau negative și se răsfrâng asupra unor domenii foarte diverse ale vieții economice, politice, culturale, sociale ale societății, în funcție de context și de complexul de factori ce intervin pe parcursul procesului.
Din punct de vedere demografic, în opinia mai multor cercetători, cele mai importante și vizibile efecte ale migrației ce caracterizează spațiul românesc de după 1989 sunt reprezentate de:
Îmbătrânirea demografică prin antrenarea în migrație mai ales a populației tinere (20-40 ani), active profesional. Impactul acestui fapt se resimte mai ales pe piața muncii (diminuându-se ponderea populației active, crește presiunea asupra celei rămase de a susține populația vârstnică, dependentă) și sistemele de servicii sociale (vârstnicii au necesități speciale de îngrijire), dar are implicații extinse și asupra nivelului și furnizării de servicii sociale, fondului de locuințe, educației și pentru funcționarea economiei în sine.
Schimbări în evoluția nupțialității, a fertilității (de la o rată totală a fertilității de 2,1 copii/femeie în 1989, s-a ajuns la o valoare de 1,3 copii/femeie în prezent) .
Schimbări în structura pe vârste și sexe a populației ce reflectă un proces lent dar continuu de îmbătrânire demografică.
Modificări ale dimensiunilor familiei.
Supraaglomerarea regiunilor receptoare și depopularea celor emițătoare.
2.4.2. Efectele economico-sociale ale migrației
Teoriile care studiază cauzalitatea migrației, oricât de sofisticate pot părea uneori, trebuie să recunoască, până la urmă, că în spatele acestui fenomen se află, în principal, rațiuni economice. Inclusiv migrațiile care îmbracă forma reunificării familiei au această tentă uneori, pentru că, pe de o parte, primul membru care a emigrat, a făcut acest lucru cel mai adesea din motive economice, iar pe de altă parte, reunificarea se face de cele mai multe ori aducând ceilalți membrii ai familiei în țara unde s-a stabilit primul migrant, deci spre o zonă cu o economie mai dezvoltată și un nivel de trai mai superior. Inclusiv reîntoarcerea emigranților în populațiile de origine are rațiuni economice, fiind generată fie de realizarea obiectivelor materiale propuse inițial, fie de schimbări care fac mai atractivă activitatea individului în țara de origine. Exceptând unele situații cu totul inedite, cum ar fi cele în care migrațiile sunt de o amploare excesivă, acest fenomen are, în final, un efect economic pozitiv asupra țărilor de plecare și asupra celor de primire. Asta nu înseamnă că toate efectele sunt pozitive, însă, dacă se face un bilanț obiectiv al tuturor consecințelor, de cele mai multe ori, acesta este unul pozitiv.
În sfera economică, efectele fenomenului migrațional apar imediat ce acesta începe să se manifeste. Ele pot avea sensuri pozitive sau negative și pot fi resimțite pe termen lung sau scurt. Identificarea și analizarea efectelor migrației poate aduce în discuție mai multe aspecte. Astfel, putem privi aceste efecte ca schimbări în viața individului, a familiei sau a grupului migrant, dar și în viața comunității căreia i-a aparținut sau în care urmează să se integreze. În general, indivizii care optează pentru migrație spre alte regiuni pleacă și de la considerentul că în urma acestei acțiuni își vor putea asigura un nivel de trai mai bun decât în momentul anterior deciziei. Însă ceea ce pentru individ poate fi un avantaj, pentru comunitatea de origine, în unele cazuri, semnificația actului este discutabilă.
Efectele pozitive sunt, în primul rând, cele de natură economică și devin cele mai importante. Astfel, prin slăbirea presiunii asupra numărului de locuri de muncă vacante se urmărește creșterea salariilor. Câștigurile salariale menținute la un nivel mai înalt obligă unitățile economice să-și autoimpună un proces productiv cât mai eficient, astfel se va pune accentul pe calitate și pe un marketing bine elaborat.
De asemenea, repatrierea veniturilor realizate în străinătate echilibrează, într-o anumită măsură, balanța comercială a țării.
Dintre efectele negative trebuie menționată dispariția anumitor bunuri și servicii românești, datorată preferinței consumatorilor români pentru altele mai competitive, de cele mai multe ori din afară.
Efectele pe termen scurt sunt benefice deoarece procesul tranziției de la economia centralizată la economia de piață din România a scos la iveală gravele dezechilibre și tensiuni existente în perioada 1947 – 1989. Aceste tensiuni și dezechilibre au produs un val de șomeri, persoane cu diferite calificări care nu reușeau să activeze în domeniul pentru care s-au pregătit.
Tot pe termen scurt putem privi și integrarea tinerelor generații în muncă, aspect insuficient analizat și tratat în contextul economiei românești actuale. O serie de facilități acordate anumitor domenii de activitate ar putea stopa o anumită clasă de emigranți cu perspective reale de dezvoltare în România.
Pe termen lung, absența persoanelor cu o calificare ridicată se va resimți și va putea fi estompat de progresele tehnologice care vor fi implementate în România cu specialiști din afara țării.
Efectele emigrației asupra ofertei de muncă în economia românească vor continua să fie majoritar pozitive și ca urmare a reîntoarcerii, chiar și temporare, a persoanelor în spațiul românesc; se pun în balanță aici atât beneficiile de ordin moral, cultural, spiritual, cât și aptitudinile specifice fiecărei meserii în parte.
Principalele efecte ale migrației în ceea ce privește stocul de populație migrantă, sunt:
În prima fază au loc:
a) Schimbări în volumul acumulării prin intrarea de noi factori de producție și, respectiv, plecarea acestora. Este vorba de capitalul fizic, dar mai ales, de capital uman. Se poate aminti aici fenomenul denumit „exodul creierelor”, cunoscut în literatura de specialitate ca „brain drain”. Semnificația conceptului de brain drain exprimă, în cele mai multe cazuri, „migrația forței de muncă educate și calificate dinspre țările sărace spre cele bogate” , urmărindu-se o recunoaștere profesională și o remunerare superioare, condiții îndeplinite în țările dezvoltate.
Efectul negativ al migrării forței de muncă înalt calificată pentru țara de origine crește mai ales în cazul în care emigrează cei cu profesii de care economia nu se poate dispensa, afectând dezvoltarea întregii societăți nu doar financiar, atât pe termen scurt și mediu, cât și pe termen lung. În schimb, se constată că țările spre care s-au îndreptat cei înalt pregătiți profesional au înregistrat „creșteri economice datorită capacității creative deosebite a capitalului uman al imigranților”.
Țările exportatoare de capital uman înregistrează pierderi de capital uman, de competență pentru țara de plecare deoarece statul, familia și/sau individul au făcut investiții ale căror roade se vor manifesta și culege în țara importatoare, reflectându-se în rata de creștere economică și calitatea acesteia, în acoperirea unor deficite de calificări, în sporirea veniturilor globale și individuale. Sub aspectul pur economic, aici apare un paradox: investiția în factorul uman este făcută de o țară, iar beneficiile revin, de regulă, gratuit altei țări. Țara gazdă câștigă mai mult pe termen scurt, mediu și chiar lung. Pe de altă parte, în plan individual, persoana migrantă beneficiază de un venit incomparabil mai mare decât cel pe care l-ar fi obținut în țară pentru o muncă de valoare egală.
b) Atenuarea vitezei de îmbătrânire demografică a populației din țările gazdă, forța de muncă migrantă fiind o forță de muncă mai tânără, cu capacitate ridicată de a învăța, munci și de a se adapta. Pe de altă parte, în țările de plecare procesul de îmbătrânire demografică se accentuează și pe calea migrației externe. Privit la nivel european, și acesta este încă un paradox, cel puțin o dilemă, un factor într-o măsură mai mică decât se speră de reechilibrare demografică pentru piața internă a UE, dar dezechilibrant pentru piața muncii din țara care exportă forță de muncă, în care procesele de îmbătrânire demografică se accentuează în perioada tranziției, la începutul căreia România beneficia de un anumit avans/avantaj.
În faza secundară efectele se multiplică, raportându-se atât la aspecte economice, cât și sociale, și anume:
a) Efectele pe piața muncii, care privesc deopotrivă ocuparea/șomajul și salariile. În acest context, trebuie observat că migrația externă, pe ambele piețe ale muncii, fie din țara exportatoare, fie din cea importatoare, poate avea concomitent rol echilibrant, de reducere a gradului de încordare al acestor piețe ale muncii, a presiunii exercitate fie de oferta de forță de muncă în excedent, fie de cererea de forță de muncă deficitară în anumite segmente profesionale și de calificare sau regionale.
În țările de plecare, este evident faptul că migrația forței de muncă, controlată sau necontrolată, reduce presiunea ofertei de forță de muncă pe o piață a muncii marcată încă de disfuncționalități și rigidități. Rata de șomaj, relativ redusă din România în anii 2001 – 2002 se explică, printre altele, și prin impactul migrației externe realizate în condiții mai avantajoase și protectoare decât înainte, ca urmare a acordurilor bilaterale încheiate în diverse țări. La acesta, s-ar putea adăuga și câștigul profesional, plusul de competență pe care lucrătorii migranți care intră într-un alt mediu de muncă și se adaptează pot să le obțină. Acestea pot deveni elemente ale procesului în carieră utilizate la reîntoarcerea în țară.
În țările gazdă, efectele pot fi contradictorii. Pe de-o parte, acoperă nevoile de forță de muncă din anumite profesii, calificări, devenite de mulți ani deficitare. Pe de altă parte, se pun probleme de recrutare și selecție pentru locurile de muncă mai puțin complexe. Trebuie să se țină cont și de diferențele de cultură organizațională și de mediu atunci când se ia în considerare soluția folosirii lucrătorilor imigranți, deoarece, în cele mai multe cazuri, aceștia sunt gata să accepte condiții de muncă și salarizare inferioare celor solicitate de forța de muncă autohtonă. Această situație poate fi interpretată ca și un paradox atunci când în țara gazdă există șomeri iar locurile de muncă disponibile sunt oferite imigranților.
b) Efectele asupra salariilor.
Pentru țările de plecare, este bine cunoscut faptul că motivația migrației din țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, este de departe economică: lipsa locurilor de muncă, salarii mult mai mici pentru munci aproximativ egale cu cele din UE, diferențele de salarii descurajate, mari discrepanțe regionale, o politică de impozite și taxe asupra salariilor agresivă, descurajată atât în ce privește performanța, cât și investiția pentru crearea de noi locuri de muncă . În general, lucrătorii migranți, cu deosebire migranții ilegali, dar nu numai, acceptă condiții de muncă și salarizare sub baremurile acordate sau cerute de forța de muncă autohtonă. Este explicabil un asemenea comportament, întrucât, într-o perioadă de câteva luni, obțin venituri cu mult superioare celor pe care le-ar fi putut obține în țară. Astfel, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS în colaborare cu Societatea Academică Română, majoritatea celor care au lucrat temporar în străinătate după 1990 au în prezent o firmă sau o afacere proprie. Efectul pozitiv se resimte la scară locală, regională, societală și, evident, individuală. Dintr-o persoană fără loc de muncă sau cu un loc de muncă precar a devenit un om de afaceri care-și asigură pentru el și familia lui un trai decent; la rândul lui, bugetul statului câștigă, nemaivorbind de faptul că se creează locuri de muncă.
În țările gazdă, pentru angajator, salariile plătite lucrătorilor migranți, chiar și atunci când există o clauza de tratament egal – sunt un mecanism important de reducere a costului salarial total și unitar, de sporire a competitivității pe seama reducerii masei salariilor. Este un avantaj care nu poate fi neglijat, în condițiile concurenței tot mai ascuțite pe piețele externe și ale unei potențiale recesiuni induse de situația politică.
c) Efectul de remisie, de transferare a unor importante sume de bani în valută lucrătorilor migranți. Astfel, ei au un important rol în mărirea rezervei valutare din țară, în întreținerea familiei, susținerea consumului, la creșterea economisirii și investițiilor. Conform unor estimări făcute de BNR, în anul 2002, valoarea remisiilor a fost de aproximativ 2 miliarde de dolari SUA. Aceste remisii nu sunt puse numai pe seama emigrațiilor (schimbarea domiciliului), ci mai ales pe seama celor plecați temporar la muncă în străinătate.
Aceste influențe favorabile nu trebuie să transforme România într-o mare exportatoare de forță de muncă. Soluția problemei ocupării trebuie căutată și găsită în interiorul țării, concomitent cu pregătirea condițiilor necesare pentru libera circulație a lucrătorilor români.
Efectele sociale ale migrației asupra țării de origine sunt și ele multiple.
În general, se consideră că, la contactul cu o civilizație mai avansată, importante elemente comportamentale sunt asimilate de către imigranți, iar acestea sunt încorporate destul de rapid în modul de a trăi din comunitățile de origine. Desigur, se începe cu elemente de suprafață, mai ușor de preluat și mai vizibile (folosirea automobilelor sau a aparatelor casnice, dotările în locuință, alte elemente de consum material și cultural,etc.), trecându-se apoi la aspecte mai profunde ce țin de zona atitudinală și chiar sistemul de valori. Se dezvoltă spiritul anteprenorial, se preiau elemente de comportament și relaționare cu ceilalți, specifice societăților urbane, se dezvoltă o altă atitudine față de muncă și de lucruri bine făcute,etc. Totuși, nu trebuie exagerate aceste influențe. Pe de o parte, o fracțiune deloc neglijabilă de migranți (îndeosebi în perioadele incipiente ale dezvoltării fenomenului) este implicată în munci cu o slabă calificare, fapt ce îi izolează de autohtoni, ei trăind în comunități practic închise, fără comunicare cu restul lumii (situație inclusă și de necunoașterea limbii); pe de altă parte, sunt cei care trăiesc din activități ilegale sau la marginea legii și ceea ce învață ca imigranți este întâi de toate cum să se compoarte pentru a evita sancționarea de către autorități și intrarea în legalitate; în fine, cel mai important lucru este că, la revenirea în țară, imigranții reintră în sistemul de relații comportamentale specifice comunității din care au plecat și „uită” repede ceea ce au „învătat” în afară (și bune și rele).
Transferul de civilizație nu este obligatorie în cursul procesului migratoriu, sau, în cel mai bun caz, se poate prelua elemente de suprafață, fără consecințe serioase asupra modului de trai. Situații de genul acesta s-au întâlnit de multe ori, înainte de anul 1992, când era vorba despre forme de migrație internă. De exemplu, migranții sezonieri din zona orașului, care desfășurau activități forestiere și agricole de pe urma cărora obțineau câștiguri serioase pentru acele timpuri, trăiau în sezonul muncilor izolați de comunitățile din zona respectivă, schimburile culturale cu acestea fiind minore și fără consecințe asupra stilului de viață propriu. Banii obținuți în cursul acestor sezoane de lucru erau investiți mai ales în construirea de case noi sau în mărirea caselor existente, ajungându-se la locuințe foarte mari.
În zilele noastre se petrec schimbări efective mai ales în mediul rural, acolo unde se observă astăzi o rată mai însemnată a emigrării externe. Una din schimbările deseori menționate constă în modificarea raporturilor dintre sexe, creșterea gradului de autonomie a femeii, acolo unde dominant este modelul inegalitar. Acest lucru se realizează cel puțin pe două dimensiuni. O dată, este vorba despre faptul că femeile participă tot mai intens la fenomenul de migrație, după unele estimări ele reprezentând deja mai mult de 50% din totalul migranților pe plan mondial. Această mișcare spațială induce adesea și o schimbare profesională, de activitate, dar mai ales persoanele de sex feminin adoptă comportamente și atitudini induse de contactul cu o nouă zonă de cultură și civilizație.
Dintre consecințele sociale negative ale migranției, sunt frecvent pomenite implicațiile asupra vieții de familie. Cuplurile, mai ales în cazul când doar unul dintre soți este plecat, devin mai puțin stabile, apar conflicte și chiar divorțuri. Nu odata mass-media din România a atras atenția asupra situației copiilor minori cu ambii părinti plecați în străinătate, aceștia rămânând în grija unor rude mai apropiate ori mai îndepărtate sau chiar singuri, dacă unul dintre frați este mai mare. Abandonul școlar, delincvența, sinuciderile, disparițiile, etc. sunt tot felul de evenimente relatate de presă în care sunt implicați acești copii. Firește că toate aceste evenimente familiale nu sunt specifice și nu apar doar în cazul celor plecați în străinătate.
Capitolul al II-lea
SITUAȚIA MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA
2.1. Scurt istoric al migrației din România
Migrația, ca și fenomen, a existat dintotdeauna, concretizată la început prin transhumanță, invazii, colonizări și cruciade, sau provocată, de cele mai multe ori, de atracția regiunilor bogate asupra populațiilor sărace.
Odată cu trecerea timpului, fenomenul a căpătat noi dimensiuni. Oamenii migrau pentru a-și schimba locul de muncă și condițiile de trai. De regulă, emigrau indivizi sau familii în căutare de locuri de muncă, majoritatea emigranților fiind necalificați și erau angajați pentru munci fizice grele sau insalubre. Evoluția migrației actuale oglindește din multe puncte de vedere situația din trecut.
În zilele noastre, acest fenomen se petrece în mare parte, tot din nevoia populațiilor sărace de a-și îmbunătăți condiția de viață, dar trebuie avut în vedere faptul că migrația reprezintă un risc în producerea unor crize la nivel local, comunitar, statal, continental, global, care ar putea influența în mod negativ ordinea socială sau în declanșarea unor tulburări a echilibrelor etnice sau religioase. Se poate observa nemulțumirea comunităților din afara țării, asupra faptului că există foarte mulți români pe teritoriul țării lor, iar aceștia reprezintă pentru ei o reală amenințare, întrucât sunt priviți ca fiind hoți care tulbură ordinea socială.
După eliberarea de sub fostul regim comunist, în 1989, în România a apărut fenomenul migrației, o realitate complexă prin motivațiile și formele sale. Acest fenomen se păstrează în continuare ca rezultat al unei sărăcii provocate de perioada de tranziție pe care o traversează România și al unor factori de atracție pe care o exercită țările vest europene .
Odată cu apariția posibilității reale de a dispune de un pașaport și de a se deplasa, inclusiv de a se stabili în străinătate, un număr semnificativ de români, din toate categoriile sociale, optează – din rațiuni economice, în primul rând – pentru emigrare, de cele mai multe ori temporară. Începând cu anul 2001, an care a corespuns cu desființarea vizelor de intrare în majoritatea țărilor din Europa, mii de români au ales să părăsească România în căutarea unei vieți mai bune. Opțiunea conaționalilor noștri se îndreaptă cu prioritate spre statele membre ale Uniunii Europene, NATO, dar și spre alte țări dezvoltate ca SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Israel. În ultimii ani, numărul românilor care și-au stabilit domiciliul în străinătate este în continuă creștere. În majoritatea cazurilor, aceștia nu beneficiază de cetățenia statului de reședință și mulți dintre ei manifestă intenția de a reveni în România după ce vor reuși să economisească o anumită sumă de bani. Numărul membrilor noii comunități românești de pe mapamond este greu de cuantificat, fenomenul nefiind, până în prezent, urmărit sistematic. Având în vedere că se vehiculează, după estimările efectuate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza datelor furnizate de misiunile române diplomatice, o cifră de aproximativ două milioane de persoane, provenite din toată țara, putem vorbi de un adevărat fenomen național.
Producerea acestui fenomen în România, a dus la evitarea unei crize economico-sociale cu urmări serioase asupra întregii societăți și cu efecte negative asupra procesului aderării României la Uniunea Europeană.
O situație îngrijorătoare a reprezentat-o însă, creșterea continuă a migrației externe a populației înalt calificate și pregătite. România se confruntă din ce în ce mai mult cu așa numitul fenomen al „migrației creierelor”, peste un sfert din forța de muncă emigrantă având studii superioare.
Categoriile cele mai reprezentate în cadrul forței de muncǎ emigrante erau în primul rând muncitorii, asistenții medicali, doctorii, economiștii, inginerii, arhitecții, specialiștii IT, profesii solicitate și pe piața muncii din România, însă la nivele de salarizare mult mai mici.
În acest context, trebuie menționată și tendința excluderii românilor de pe piața muncii calificate, mai ales, înalt calificate. La această situație contribuie și absența, de multe ori, a unor acorduri guvernamentale bilaterale de recunoaștere reciprocă a diplomelor, generată de reflexul autorităților din statele respective, de protejare a propriilor specialiști.
În România, migrația internatională s-a manifestat sub forma a trei tendințe principale:
Prima tendință s-a conturat, cu precădere, în perioada regimului comunist, în care migrația internațională s-a identificat, în cea mai mare parte, cu migrația definitivă, care a avut atât o motivație politică, cât și un caracter etnic. În cursul acestei perioade, emigrația temporară s-a bazat pe acordurile încheiate de România cu alte state în domeniul transferului și schimbului de forță de muncă.
Cea de-a doua tendință s-a manifestat imediat după 1989, în condițiile în care România “și-a deschis granițele”, permițând libera circulație a cetățenilor săi. Circa 75% din fluxul migrator extern l-a constituit, în acea perioadă, emigrarea definitivă, iar restul de 25% fiind reprezentat de trecerile frauduloase ale frontierei, călătoriile turistice sau oficiale și exodul temporar (sezonier) pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate. În perioada menționată, acest exod caracteriza ieșirile efectuate de șoferi în Turcia, munca practicată de lucrătorii constructori, meșteșugarii și țăranii din județele limitrofe graniței cu Iugoslavia.
Cea de-a treia tendință s-a manifestat în întreaga perioadă urmând anului 1990 și până în prezent, în condițiile în care atât migrația definitivă, cât și cea temporară au căpătat un caracter aproape exclusiv economic. În această perioadă, unii specialiști vorbesc chiar despre formarea unor adevărate “pungi de emigrație” în zonele de sărăcie cronică, care caracterizează satele cu un potențial agricol redus sau micile orașe cu un profil economic nediversificat, dependente de o singură ramură sau chiar de o singură unitate economic, aflată în declin.
Potrivit unui sondaj recent realizat de Ziarul Financiar, aproape două miliarde de euro intră anual în țară datorită transferurilor de valută, realizate de muncitorii români din străinătate. În luna aprilie a anului 2008, aproape un milion de români se aflau, legal sau ilegal, la muncă în străinătate. Conform datelor aceluiași sondaj, un procent de 12% dintre familiile din România aveau cel putin un membru plecat la muncă în afara țării, cu forme legale sau nu, și care trimiteau lunar bani celorlalți membrii ai familiei rămași acasă.
2.2. Evoluția fenomenului migraționist
Evoluțiile fenomenului de migrație externă după anul 1990 și în special după anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, sunt de o mare complexitate și au un caracter imprevizibil.
Populația rezidentă a țării a fost la 1 ianuarie 2013, conform Institutului Național de Statistică, aproximativ egală cu cea din 1969, situându-se în jurul valorii de 20,01 milioane locuitori. Pe parcursul perioadei 1989–2012, populația stabilă a României s-a redus cu peste 3,1 milioane locuitori. Mai mult de 77% din sporul negativ al populației rezidente (stabile) din această perioadă a fost determinat de emigrație.
La 1 ianuarie 2013, numărul femeilor îl depășea pe cel al bărbaților pentru fiecare vârstă mai mare de 50 ani în condițiile în care, la naștere, băieții sunt mai numeroși decât fetele. Fenomenul se explică prin rata mortalității, care este mai accentuată la bărbați decât la femei.
Scăderea populației rezidente a României din perioada 1990 – 2012 are la bază trei cauze importante și anume:
Migrația internațională, care a condus la o reducere medie anuală a populației României cu aproape 104,2 mii persoane.
Planning-ul familial, prin diversele lui forme, a determinat reducerea constantă a numărului anual de nașteri pe parcursul perioadei de tranziție. Numărul de nașteri din anul 2012 a fost cu 51% mai mic decât cel din anul 1989.
Mortalitatea ridicată în întreaga perioadă de după 1990.
Rezultatul transformărilor demografice din ultimii 24 de ani a consemnat accentuarea procesului de îmbătrânire a populației. În ultimii 11 ani s-a înregistrat o creștere a vârstei medii a populației rezidente a țării de la 37,8 ani în 2002, la 40,9 ani în anul 2013, marcând totodată și modificări în structura pe sexe și grupe de vârstă a populației stabile. (NOTA SUBSOL)
Componenta bine cunoscută a fenomenului de migrație externă este cea a migrației definitive (emigranți și imigranți definitivi legali). România a fost și este o țară cu o migrație externă negativă, numărul imigranților nu este suficient pentru a acoperi numărul emigranților.
Preferința pentru emigrare a început să crească după Revoluția din 1989. Valorile cele mai mari ale emigrației legale (înregistrate) au fost între 1990 – 1995 și în special în anii 1990 – 1991 (tabelul nr. 1).
Primul val de emigranți din anii 1990 – 1995 a avut un caracter etnic, cei mai mulți emigranți sunt din sate și orașe cu pondere mare de minorități etnice. O emigrație masivă a avut loc în rândul sașilor și evreilor și mai scăzută în rândul populației maghiară. De exemplu, sașii din Brașov și Sibiu au emigrat în Germania, maghiarii din Harghita, Covasna sau Mureș în Ungaria, iar evreii în Israel. Emigrația etnică a fost deci primul val de migrație din România, care începuse încă dinainte de 1989 și care a continuat câțiva ani după revoluție cu cei care nu apucaseră să plece anterior.
Începând cu 1995 începe al doilea val de emigrație și acum încep să se manifeste noi forme de emigrație: emigrația prin burse de mobilitate pentru studenți, emigrația pentru muncă, emigrația pentru afaceri, exportul de “creiere” sau migrația către alte țări foste comuniste pentru care nu era nevoie de vize. Studenții încep să emigreze prin intermediul programelor de mobilitate oferite de Fundația Soros, Fulbright, IREX sau prin aplicații individuale la facultăți din SUA, iar după finalizarea studiilor o parte din aceștia decid să nu se mai întoarcă în România. Pe de altă parte, multe facultăți și firme din SUA sunt interesate de studenți sau absolvenți cu rezultate bune în domeniul tehnic și astfel începe exportul de “creiere”. În 1995 se poate observa o creștere a numărului de emigranți (tabelul nr. 1) până la valoarea de 25765, iar după acest an, are loc o scădere continuă până la valoarea de 8154 emigranți în anul 2002.
Odată cu intrarea în spațiul Schengen, în 2002 începe al treilea val de emigrație, astfel numărul emigranților crește din nou până la 14197 emigranți în 2006 iar lucrul în străinătate devine un fenomen de masă cu o rată de emigrare între 10 – 28%. Inițial, în prima etapă, plecările au fost efectuate covârșitor de către bărbați (88%), ulterior procesul merge în direcția echilibrării raportului de sexe, astfel încât după 2001, plecările bărbaților față de cele ale femeilor ajung să fie de 55% și respectiv 45%. (NOTA SUBSOL)
După primul val de emigrație, s-a declanșat migrația externă pentru muncă, care are ponderea cea mai mare din toate formele de emigrație, direcțiile acesteia fiind variabile în timp în funcție de facilitățile oferite sau de obstacolele ridicate de diferitele state occidentale care s-au prezentat ca potențiale țări de primire. Cum migrația a întâmpinat restricții din partea țărilor vestice, acest fenomen s-a dezvoltat tot mai mult pe latura sa neoficială. Abia prin jurul anului 2002, emigranții români încep să pătrundă pe piața forței de muncă legale.
Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică, emigrația definitivă din România a avut următoarele trasee:
în prima etapă, 1990 – 1995, principalele destinații unde românii au emigrat definitiv sunt Italia, Ungaria, urmate de Austria și SUA;
în a doua etapă, 1996 – 2001, principalele destinații unde românii au emigrat definitiv sunt Italia, SUA, Canada urmate de Franța, Israel, Ungaria;
în a treia etapă, 2002 – 2007, principalele destinații unde românii au emigrat definitiv sunt Canada, Germania urmate de Italia și SUA.
Sursa: Institutul Național de Statistică
Notă: Datele sunt estimative si se refera la cetățenii români care au plecat definitiv din țară și la cetățenii altor țări care au venit definitiv în țară și care sunt în evidența autorităților române.
Tabelul nr. 1. Distribuția emigranților și imigranților legali în perioada 1990 – 2011
Conform studiului realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă: “Locuirea temporară în străinătate”, din noiembrie 2006, direcțiile de emigrație pentru muncă în străinătate, mai precis emigrație temporară, s-au modificat în timp și au avut următoarele trasee:
La începutul anilor ‘90, Israelul și Turcia au fost principalele centre de atracție pentru lucru. Italia, Germania și Ungaria au fost destinațiile de rang secund. Aceste cinci destinații au avut o pondere de peste 7% din totalul plecărilor. Aproape o cincime din totalul plecărilor pentru lucru în această perioadă au fost spre Israel.
Ulterior, în etapa 1996 – 2001, Italia devine lider de atracție pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Israelul trece pe locul al doilea în ordinea preferințelor în perioada respectivă. Celor cinci țări din prima etapă li se adaugă Canada și Spania. Explorarea se extinde spre extrema continentului european și spre America.
În perioada a treia, care începe cu 2002, ierarhia se schimbă iarăși. Atracția maximă, cu o concentrare masivă a emigrărilor temporare pentru lucru este spre Italia și Spania. Plecările spre Italia, în perioada respectivă, dețin o pondere de 50%. Spre Spania, ponderea plecărilor a fost de 25%.
După ce au testat viața și condițiile de lucru în multiple destinații, românii se decid în special pentru două țări de limbă latină, Italia și Spania. Schimbările între etape nu sunt numai de câmp de migrație. Se modifică și volumul plecărilor. În perioada pre-Schengen se dublează intensitatea fenomenului comparativ cu etapa 1990 – 1995, iar în perioada de după 2001, comparativ cu cea anterioară, are loc o triplare a intensității fenomenului de migrație pentru munca în străinătate.
Odată cu deschiderea granițelor după 1990, începe și în România fenomenul de imigrație. O mare parte din persoanele care au venit în România imediat după 1990 sunt din China, Turcia și alte țări arabe precum Siria sau Liban, încurajate de legislația atractivă pentru începerea unor afaceri. După 2002, când legislația devine mai severă privind condițiile de începere a unei afaceri, scade numărul imigranților din aceste țări, în schimb încep să aparặ refugiați din Afganistan și Irak. Începând cu anul 1998, începe să crească numărul imigranților din Republica Moldova. Mulți dintre ei vin la început pentru studii, iar apoi rămân pentru lucru. Deși această categorie de imigranți este cea mai numeroasă, ei nu sunt percepuți ca imigranți, deoarece sunt vorbitori de limbă română și acest lucru face ca ei să se integreze și să se adapteze foarte ușor. În perioada 2007 – 2008, a început să crească numărul de imigranți din India și China. Datorită românilor care au plecat în străinătate la muncă, este deficit de forță de muncă pe anumite ocupații și astfel se aduce forță de muncă mai ieftină din aceste țări.
Imigranții sunt în special bărbați, cu vârste cuprinse între 26 – 40 de ani și destinația preferată de ei este capitala țării, București, unde trăiesc aproximativ 10.000 de imigranți. Se mai regăsesc și în principalele orașe din România precum Brașov, Iași, Timișoara, Constanța și Cluj-Napoca.
O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, se remarcă o scădere a emigrației, cel puțin conform datelor ce se referă la emigrația legală și definitivă. Datele de la Institutul Național de Statistică prezintă doar acest tip de emigrație și astfel, este posibil ca o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, emigrația legală să aibă valori mai mici pentru că în acest context se controlează mai greu fenomenul de emigrație, datorită dreptului de liberă circulație în interiorul Uniunii Europene.
2.3. Efectele migrației forței de muncă
Migrația este un fenomen complex, care are atât efecte pozitive, cât și negative.
Dintre efectele negative putem aminti:
reducerea ofertei de forță de muncă națională, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ;
reducerea diferențelor în ce privește competitivitatea produselor românești pe piețele externe, acoperirea necesarului de forță de muncă în profesii/ocupații de înaltă competență;
limitarea posibilităților de reducere a diferențelor de venit față de țările UE și, implicit, încurajarea migrației pentru muncă;
apariția la nivel național al unor segmente deficitare de calificare a forței de muncă;
accentuarea severă a procesului de îmbătrânire demografică cu pachetul de probleme sociale.
Potrivit studiilor efectuate de organizațiile de specialitate din țara noastră (UNICEF, Salvați Copiii, Fundația Soros), în ultimii ani, aproximativ 350.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate. Din nefericire, studiile de specialitate efectuate nu au putut fi realizate decât pentru aproximativ jumătate dintre acești copii, mai exact pentru un număr de circa 170.000 de minori ce sunt încadrați în sistemul de învățământ public, în ciclul gimnazial. Dintre aceștia, aproximativ 80.000 de copii (47% din numărul total) sunt privați de prezența tatălui, 55.000 (33%) de cea a mamei, în timp ce nu mai puțin de 35.000 de copii (reprezentând circa 20% din numărul total) sunt nevoiți să se confrunte cu situația extrem de dificilă a plecării ambilor părinți. Concluziile care au rezultat din analiză pot fi foarte ușor extrapolate pentru întrega populație de copii afectați de fenomenul migrației internaționale a părinților.
Migrația are si unele efecte pozitive, cum ar fi:
scăderea ratei șomajului;
creșterea salariilor;
dobândirea de experiență și perfecționarea muncitorilor emigranți;
veniturile provenite de la cei plecați au condus la creșterea nivelului de trai;
atragerea investitorilor;
dobândirea, de către cei plecați, unui nou mod de gândire care poate duce la formarea de noi valori;
ameliorarea standardului de viață a dus la explozia construcției de locuințe și a vânzărilor de echipamente și bunuri destinate dotării acestora, a numărului de autoturisme.
2.4. Fluxurile migrației forței de muncă
2.4.1. Fluxurile migrației interne
Dacă în 1970, 63% din populația României avea domiciliul în mediul rural, în anul 2000 situația s-a inversat, ponderea persoanelor cu reședința în mediul urban deținând mai mult de jumătate din totalul populației. Majoritatea deținută de urban nu este decât una insuficientă. Costurile vieții la oraș ajung să fie socotite exorbitante în raport cu veniturile pe care le poate realiza omul de rând, prețurile locuințelor și costul întreținerii acestora fac dintr-un potențial proprietar un visător. Există însă și un mare segment al populației urbane care, deși trăiește la limita subzistenței, se găsește legat de oraș, fără a mai putea opta pentru o eventuală întoarcere în rural. Ponderea urbanului în anul 2000 – 54%, rămâne însă cu mult inferioară ponderii deținute de mediul rural în anul 1970 – 63.1%.
Începând cu anul 1990, România este un exemplu singular printre țările din Europa Centrală și de Est, cunoscând o inversare paradoxală a cursului firesc al evoluției, populația care locuiește în mediul rural înregistrând un proces de creștere în cadrul populației totale. O explicație ar fi aceea că cererea de muncă în mediul urban este mult mai mică decât înainte de 1989, procesul industrializării forțate a fost stopat, iar restructurările au forțat persoanele disponibilizate din unitățile economice din urban, inclusiv navetiștii din rural, să se întoarcă în mediul lor de rezidență și să încerce să-și încropească un nou mod de viață. Aceasta reprezintă așa numita “migrație de reîntoarcere”, pe sensul vest-est, sud-nord, dinspre zonele industriale părăsite sau dispărute spre zonele de origine.
Până în 1994, fluxul rural – urban a constituit principala direcție a migrației, ponderea lui în total evoluând de la 37,5% în 1970, la 63,5% în 1981, apoi înregistrând o scădere până la 55,4% în 1989, atingând maximul de 69,8% în 1990, apoi scăzând din nou până la 30,5% în 1994. Din 1995, acesta începe să fie ușor depășit de fluxul urban – urban, iar în anii 1997 – 2000 devine predominant fluxul urban – rural. Acest sens al fluxurilor migratorii a fost folosit, prin mecanismul plăților compensatorii, fie ca o cale de restructurare, fie ca una de disipare a unor potențiale zone de conflict social. În acest cadru general, se poate concluziona totuși că, în perioada 1995 – 2000, se manifestă o tendință vizibilă de echilibrare a celor patru fluxuri ale migrației interne.
Un prim factor de stimulare a acestui retur l-a constituit restituirea terenurilor. În luna februarie 1991, Parlamentul a ratificat o lege care a restaurat proprietatea particulară asupra pământului (Legea nr. 18/1991). Denumită în mod ironic “legea restituirii parțiale a pământului”, aceasta prevedea o limită superioară în care suprafețele erau restituite foștilor proprietari (sau moștenitorilor acestora) de 10 hectare de pământ agricol și un hectar de pădure, fapt care a determinat transformarea agriculturii din România într-una parcelară, de subzistență.
Un alt aspect care caracterizează migrația internă este acela al fluxurilor migratorii între regiuni, respectiv județe. Datele existente nu au permis decât analiza acestor fluxuri între județe.
Dintre județele în care, în perioada 1970 – 1974, soldul migratoriu net înregistra valori negative și în care, în perioada 1996 – 2000, plecările de populație au continuat să se situeze la niveluri superioare sosirilor, se evidențiază următoarele:
Botoșani, pentru care soldul migratoriu net evoluează de la -19655 de persoane în perioada 1970 – 1974 la -1599 de persoane în 1996 – 2000, aceasta reprezentând o creștere cu aproape 91,86%;
Teleorman, cu o creștere a soldului migratoriu net de la -16245 de persoane la -319 de persoane (98,04%);
Bacău (de la -12794 de persoane la -278 de persoane, reprezentând o creștere de 97,82%);
Vaslui (de la -19074 de persoane la -5193 de persoane, reprezentând o creștere de 72,77%);
Hunedoara, pentru care soldul migratoriu net înregistrează o scădere, de la -5702 persoane la -11504 persoane (-101,75%).
Dintre județele care, în perioada 1970 – 1974, erau centre receptoare de populație migrantă (soldul migratoriu net înregistra valori pozitive) și care și-au menținut această caracteristică și în perioada 1996 – 2000, se evidențiază:
Arad, cu o evoluție a soldului de la 5944 de persoane la 11979 de persoane (124,16%);
Constanța, pentru care soldul migratoriu net a înregistrat o reducere de la 12356 de persoane la 5008 persoane (-59,47);
Dolj, cu o creștere de aproape 9 ori a soldului, de la 288 de persoane la 2854 de persoane;
Cluj, care a înregistrat între cele două perioade analizate o creștere a soldului de peste 3,4 ori, de la 1056 de persoane la 4662 de persoane;
Timiș, pentru care soldul migratoriu înregistrează o variație relative scăzută (11,95%).
Din categoria județelor care s-au transformat din centre de plecare a populației migrante în centre receptoare, fac parte:
Călărași, pentru care soldul migratoriu net a înregistrat o creștere de peste 111%, de la -15657 persoane la 1840 persoane;
Giurgiu, de la -8105 persoane la 1782 persoane (121,98%);
Ialomița, de la -9416 persoane la 1525 persoane (116,2%).
În ceea ce privește județele care în perioada 1970 – 1974 aveau un sold migratoriu net pozitiv, care a devenit în perioada 1997 – 2000 negativ, se evidențiază:
Brașov, pentru care soldul migratoriu net a evoluat de la 10170 persoane la -775 persoane (reprezentând o reducere cu peste 107%);
Galați, cu o reducere a soldului de la 6407 persoane la -1448 persoane;
Maramureș, care a înregistrat o scădere de peste 3 ori a soldului migratoriu net, de la 3515 persoane la -8066;
București, de la 110437 de persoane la -746 persoane (-100,7%).
2.4.2. Fluxurile migrației externe
Amploarea și intensitatea fluxurilor migratorii, dinamica acestora, precum și particularitățile persoanelor migratoare (vârstă, sex, pregătire profesională, stare socială etc.), diferă în funcție de scopul migrației (reîntregirea/constituirea familiei, pentru muncă, schimbare forțată a domiciliului/refugiați etc.).
Din România au emigrat în ultimele două decenii ale secolului XX, peste 600 de mii de persoane, din care doar puțin peste jumătate în primii 10 ani de tranziție. Raportată la totalul populației României, rata medie a emigrației pe întreaga perioadă a fost de circa 1,3 persoane la mia de locuitori, ratele anuale extreme situându-se între o valoare maximă de 4,2‰ în 1990 și una minimă de 0,6‰ în 1999.
Rata medie a emigrației în perioada 1980 – 1990 a fost mai ridicată – 1,34 persoane la mia de locuitori, față de intervalul 1990 – 1999 (1,27 persoane la mia de locuitori). Cauza principală a reprezentat-o subperioada 1990 – 1992, când rata emigrației a oscilat între 1,5 și 4,2 la mia de locuitori. Anul de vârf al migrației coincide cu primul an al tranziției, când deschiderea granițelor a permis trecerea frontierei pentru acele persoane cărora li s-a refuzat migrarea de către vechiul regim comunist și/sau și-au amânat în mod voluntar materializarea acestei dorințe. Ratele anuale ale migrației, cu excepția celor trei ani menționați, sunt relativ reduse, respectiv mai puțin de 1 la mie. Rata emigrărilor se reduce în 2000 la aproximativ jumătate din nivelul anului 1992 și la o treime comparativ cu 1991. Se remarcă faptul că această diminuare a avut loc pe fondul reducerii continue a populației cu aproximativ 750.000 de persoane.
Emigrația, deși în proporții relativ reduse, are un impact negativ asupra evoluției demografice și a potențialului de dezvoltare economico-socială a țării de origine. Emigrația asociată cu accentuarea îmbătrânirii demografice reprezintă două fenomene cu impact tot mai însemnat asupra pieței muncii. Deci și emigrația detensionează, aparent, piața muncii prin scăderea șomajului, în fapt se produce o reducere a calității profesionale și a productivității potențiale a ofertei de forță de muncă pe piața muncii din România. Este de semnalat, în acest sens, numărul mare de persoane înalt calificate sau super dotate care migrează.
Emigrația internațională căreia i se subsumează "hemoragia" crescândă de creiere (brain drain) din țările în curs de dezvoltare în cele dezvoltate este unul dintre factorii majori care vor marca evoluția socio-economică în secolul XXI, din cel puțin trei motive :
Emigrația determină schimbări profunde în profilurile demografice atât ale țărilor dezvoltate, cât și a celor în curs de dezvoltare;
Mișcarea persoanelor înalt calificate din "lumea a III-a" va afecta țările subdezvoltate, precum și țările receptoare;
Diaspora internațională are și va avea un potențial de afaceri impresionant, servind drept canal pentru fluxurile de informații, de piață, capital și calificări profesionale.
Cauzele migrării factorului muncă privesc mai multe aspecte :
În primul rând, este vorba despre o mișcare cvasinaturală provocată de dezechilibrul dintre populație și resurse. Populația care nu-și mai găsește mijloacele de hrană începe să se deplaseze în locurile mai bogate, atât în interiorul aceluiași stat, dar mai ales în afara granițelor acestuia, în al doilea rând, avem de-a face cu deplasarea populației din zona rurală către centrele, chiar societățile industriale, fapt ce dă naștere la un adevărat transfer al acesteia către centrele urbane aglomerate.
Un alt aspect, mult mai discret, dar care a căpătat în ultimele decenii o importanță majoră este "fuga creierelor", un fenomen comun tuturor țărilor cu posibilități economice reduse. Climatul de insecuritate socială, mijloacele modeste puse la dispoziția specialiștilor cu foarte înaltă calificare din țările respective îi determină pe aceștia să-și ofere cunoștințele altor țări, acolo unde își pot afirma personalitatea, chiar dacă nu sunt întotdeauna remunerați la adevărata lor valoare.
Unul dintre factorii de influență a fluxurilor migrației îl constituie nivelul pregătirii și structura socio-profesională a persoanelor respective care pot avea o cerere diferențiată pe piața internațională a muncii. Cel mai mare număr de emigranți în cele două perioade analizate s-a înregistrat în cazul absolvenților de învățământ primar și gimnazial, urmați de absolvenții învățământului liceal și postliceal. Aceasta conduce la concluzia că, în țările dezvoltate, există o cerere însemnată pentru locuri de muncă necalificate sau slab calificate, în condiții dificile și remunerate la un nivel relativ scăzut. Deși salariile oferite sunt, de regulă, mult inferioare nivelului mediu practicat în aceste țări, acestea sunt cu mult mai mari comparativ cu cele din România.
Boom-ul de emigranți a variat în funcție de diferitele niveluri de pregătire, ponderea medie (pe ansamblul categoriilor de educație în total emigranți, în perioada 1980 – 1999) fiind de 16,35% în 1990 și 7,44% în 1991, după care se instalează o tendință generală (cu unele mici excepții) de diminuare a numărului de emigranți pentru toate categoriile.
În perioada de tranziție, variația contingentelor de emigranți, în funcție de gradul lor de educație, a fost caracterizată prin următorii ani de vârf: (NOTA SUBSOL)
învățământul superior – 1990, 1992, 1995, 1996, 1997 (cu o pondere mai mare de 5% dată de numărul total al emigranților în perioada 1990 – 1999);
învățământul liceal și postliceal – 1990,1991,1992,1995,1996;
învățământul profesional și școli tehnice – 1990,1991,1992;
învățământul primar și gimnazial – 1990,1991,1992 ;
alte situații – 1990,1991,1998.
Este de remarcat că, deși mărimea ponderilor anuale pentru emigrația pe niveluri de educație este diferită de la un an la altul, cei cu pregătire superioară, în primii ani de tranziție, au emigrat în proporții anuale mai reduse, cuprinse între 5 și 8%, comparativ cu celelalte categorii, respectiv cuprinse între 6,26% și 12,74% – studii liceale și postliceale, 6,38% și 17,82% – învățământ profesional și școli tehnice, între 5,07% și 19,99% – învățământ primar și gimnazial.
Se poate trage concluzia că emigranții cu studii superioare au manifestat mai multă prudență la începutul tranziției în a părăsi țara. Ulterior, proporția acestora s-a menținut la niveluri relativ apropiate cu ale celorlalte categorii, la care, în anul 1990, s-au înregistrat valori mai ridicate. Acest comportament dovedește practic, pe de o parte, o refulare mai mare la grupurile de emigranți cu studii mai reduse față de restricțiile de a merge în străinătate, în anii comunismului, și, pe de alta, credința că se pot descurca mai bine în Occident. Presiunea șomajului și alți factori de constrângere promovați de țările primitoare au spulberat mitul întreținut de ani de zile, străinătatea pierzând treptat din atractivitate, în special pentru cei slab pregătiți, mai ales unui grad ridicat al concurenței și standardelor pregătirii profesionale.
Structura procentuală a emigrației pe niveluri de pregătire, în cadrul fiecărui an al perioadei analizate, evidențiază câteva aspecte semnificative.
În perioada 1990 – 1999, spectrul structural al emigrației evidențiază intervale minime și maxime ale variației ponderilor în fiecare an, după cum urmează : învățământul superior 6% – 19,45%, cel mediu liceal și postliceal 17.9% – 33,18%, cel profesional și școli de maiștri 4,53% – 13,13%, iar cel primar și gimnazial 18,06% – 51,30%. Sensul schimbărilor structurale relevă o creștere a ponderii emigranților absolvenți ai învățământului mediu liceal și postliceal și a celui superior și o reducere sensibilă a celorlalte grupe. Această tendință este în defavoarea României care cheltuie cu pregătirea de înalt nivel a unei forțe de muncă care nu se valorifică ulterior în țară. Investițiile făcute în pregătirea acestora nu se recuperează prin venituri obținute din munca productivă în spațiul sau în interes național. Desigur, diaspora poate aduce anumite avantaje României, cu condiția ca aceasta să fie unită și să dispună de o situație material – financiară bună.
După cum era de așteptat, cea mai mare mobilitate a profesiilor din România către străinătate, peste 86%, aparține unui larg spectru profesional (alte categorii), pentru care nu există dezagregări(SINONIM) statistice.
Profesia cu cel mai mare număr de emigranți, atât în perioada 1980 – 1989, cât și în 1990 – 1999 a fost cea a inginerilor și arhitecților ; aceasta relevă nivelul de pregătire al școlii românești în domeniu, respectiv compatibilitatea cu cerințele piețelor specifice din țările dezvoltate. Dacă în anii comunismului emigranții ingineri/arhitecți erau mai uniform repartizați pe ani, dimpotrivă, în anii tranziției se constată variații însemnate de la un an la altul.
Cea de-a doua categorie de profesii cu grad ridicat de emigrare se referă la tehnicieni și maiștri, fiind urmați, în ordine, de profesori, medici/farmaciști și economiști. Cu excepția medicilor, în perioada de tranziție, numărul emigranților pe profesii a fost mult mai mare în comparație cu perioada anterioară.
Analiza structurii pe profesii a emigranților relevă o schimbare a opțiunilor în ceea ce privește cererea piețelor externe și respectiv înclinația spre emigrație a unor categorii de populație: crește proporția economiștilor și cea a profesorilor care pleacă.
Situația economiștilor se poate explica prin doi factori:
compatibilizare a conținutului pregătirii în această profesie cu cerințele economiei de piață,
relativa saturare a pieței românești cu ofertanți de muncă, cu pregătire economică, perioada 1995 – 1997 oferind pieței muncii din România primele contingente de economiști ai perioadei de tranziție, din învățământul superior de stat și privat.
Pentru profesori situația este puțin diferită, în sensul că cererea piețelor externe ale muncii urmărește atragerea unor cadre de prestigiu în țara receptoare, în mare parte recunoscute pe plan internațional. Dacă după 1997 categoriile de specialiști menționate își reduc ponderea în totalul emigranților pe profesii, inginerii/arhitecții continuă să dețină cel mai ridicat potențial de emigrare, iar tehnicienii și maiștrii cel mai redus.
Analiza structurii pe profesii a emigranților din fiecare an relevă o tendință de creștere a ponderii inginerilor/arhitecților, profesorilor și economiștilor pe seama diminuării ponderii altor categorii profesionale.
În perioada 1980 – 1999, ponderea cea mai ridicată în numărul total anual al emigranților a fost deținută de ingineri/arhitecți, fiind de câteva ori mai mare decât cea a economiștilor și medicilor, ceea ce conduce la concluzia că într-un viitor nu prea îndepărtat această profesie s-ar putea să devină deficitară pe piața muncii din România, în condițiile în care se va relua creșterea economică și învățământul nu va reuși să acopere golul de ofertă pentru această profesie, situație întrucâtva asemănătoare cu cea din România dintre cele două războaie.
Climatul de insecuritate socială, mijloacele modeste puse la dispoziția specialiștilor cu foarte înaltă calificare din țările respective îi determină pe aceștia să-și ofere cunoștințele altor țări, acolo unde își pot afirma personalitatea, chiar dacă nu sunt întotdeauna remunerați la adevărata lor valoare.
Prima acuză, în ceea ce privește fenomenul emigrației, trebuie să ne-o aducem nouă românilor, care fie din nepricepere, fie din rea voință, au adus țara în stare de sărăcie economică, fapt ce a indus tinerilor lipsa de perspectivă, astfel încât asistăm astăzi neputincioși la o adevărată dezertare națională.
UE consideră că emigrația clandestină prezintă tot atâtea riscuri pentru comunitate ca și traficul de arme sau de droguri, motiv pentru care și-a înăsprit politica față de emigranți, aplicând măsuri restrictive și sisteme de control din ce în ce mai dure. Țările mai slab dezvoltate pregătesc pe cheltuiala lor forța de muncă înalt calificată pentru țările mai dezvoltate, alimentând gratis sau cu costuri minime stocul de educație a acestor țări. Astfel, decalajele de dezvoltare economică se măresc, pierderile pentru țările de origine fiind tot mai mari. Mai mult, într-o serie de activități, cum sunt, de exemplu, construcțiile, forța de muncă înalt calificată lucrează pe bază de contracte în străinătate, în timp ce în țară, în profesii care și așa erau deficitare, rămâne forța de muncă mai puțin calificată.
Se constată faptul că numărul emigranților a depășit sporul natural pozitiv numai în 1990 și 1991 și a fost mai mare în valoarea absolută decât acesta în următorii doi ani. După 1994, pierderea anuală de populație prin emigrație este inferioară sporului natural negativ al populației.
În ceea ce privește preferințele pentru destinații, emigranții din România au avut ca destinații țări din Europa, Asia, America și Australia. Cea mai mare parte a fluxurilor, aproximativ 2/5 din total, au vizat țările membre ale UE în special Germania, Ungaria, apoi SUA și Canada.
În perioada 1980-1989, principalele țări de destinație erau Germania, cu 50 – 60% din total, și SUA, cu 10 – 15%. Aceste fluxuri au avut la bază orientările politice din acea perioadă, care permiteau repatrierea etnicilor germani, precum și relațiile bilaterale cu unele state (ex., cu SUA). Alte destinații reprezentau aproximativ 1 – 3% din contingentele anuale (Austria, Canada, Franța, Italia, Ungaria) sau 5 – 7% (Israel).
După 1990, structura emigranților a suferit modificări, în sensul relativei echilibrări a proporțiilor:
Scad fluxurile spre Germania la o treime din total până în 1995 – 1996 și apoi la 15% în 2000 și spre Israel, crescând cele spre Canada, Italia, SUA, precum și cele spre Ungaria, de la un flux de peste 80% din emigranți în Germania până în 1990 la aproximativ o treime în 2000;
Creșterea importantă a proporției fluxurilor cu destinația Italia;
Schimbarea tendinței de migrare după 1990 spre zona de sud și vest a spațiului UE, țări ca Franța și Italia înregistrând cea mai mare proporție a fluxurilor migrației din România în ultima parte a intervalului și în special după 1995.
În ceea ce privește structura etnică a migrației pe țări de destinație, se poate constata că a existat o relație strânsă între naționalitatea și țara de destinație a emigranților din România, în special în perioada 1980 – 1989 și în primii ani ai tranziției. În anul 1980, de exemplu, 55,07% din emigranți erau de origine germană, iar în Germania au emigrat 62,38% din total, 4,4% erau evrei și au emigrat în Israel 4,78%. În 1990, proporțiile sunt asemănătoare, respectiv 62% erau germani și 68% emigrează în Germania, 0,8% erau evrei și emigrează 1,37% în Israel, 11,4% erau unguri și emigrează în Ungaria 11%. În ultimii ani ai perioadei analizate, această interdependență se alterează treptat, emigrează în proporție de 90% persoane de naționalitate română și tot mai puțin etnici germani, unguri sau evrei, cu toate că sub aspect demografic nu au apărut modificări importante în structura populației pe grupuri etnice.
Dacă avem în vedere aceleași trei grupe de exemple, la nivelul anului 2000 s-a înregistrat următoarea situație: din totalul emigranților, 2,5% erau germani și au plecat în Germania de 6 ori mai multe persoane, iar 0,45% erau evrei și au plecat de 6 ori mai mulți în Israel. Singura legătură care pare să se păstreze este cea dintre persoanele de origine maghiară (5,34%) și cei emigrați în Ungaria (5,97%); acest caz particular se poate explica prin faptul că Ungaria se poate compara cu România sub mai multe aspecte: țară în tranziție, un nivel de trai mult inferior Germaniei sau altor țări de emigrație. La aceasta se mai adaugă și vecinătatea celor două țări care face ca problema migrației temporare și definitive să nu fie așa de importantă pentru persoanele care nu au legături strânse de rudenie cu cetățeni din Ungaria.
Un segment important al migrației îl reprezintă imigranții. Această categorie de forță de muncă este tot mai necesară din cel puțin două considerente: pe de o parte, suplinesc deficitul net de forță de muncă datorat îmbătrânirii demografice accentuate din aceste ‚țări, iar pe de altă parte , acoperă necesarul de personal în meserii deficitare și/sau neatractive pentru forța de muncă originară.
Imigranții proveniți din România în diferitele țări ale Europei și ale lumii sunt în număr redus, impactul asupra pieței muncii țărilor primitoare fiind relativ redus.
În ce privește contribuția României la fluxurile migratorii spre țările membre UE se poate aprecia că este modestă, respectiv 29175 persoane în perioada analizată, ceea ce reprezintă 15,7% din total imigrație din țările candidate și 2,1% din total imigrație din toate țările. Aportul României oscilează pe țări primitoare între 19 persoane în Portugalia, ceea ce reprezintă aproape o treime din imigranții din țările candidate și doar 0,3% din total imigranți pentru această țară, și 18355 persoane în Germania, respectiv doar 13% din imigranții din țările candidate și 2,7% din total imigranți.
Dacă avem în vedere plecările legale pentru muncă în străinătate, se constată că destinațiile cele mai atractive au fost în 1999, de exemplu, Austria, Ungaria și Spania. În anii 2002 – 2003, contractele de muncă în străinătate înregistrate de MMSS au vizat în principal Germania și Spania, ca țări membre UE, Elveția și Israel. Potrivit datelor puse la dispoziție de MMSS-OMFMS, în 2002, cel mai mare număr de contracte de muncă în străinătate a fost în Germania, respectiv 19484, din care 99% au avut caracter sezonier.
Structura pe sexe a celor plecați la muncă în străinătate este în dependență de domeniul de activitate și vârstă. Astfel, în Germania și Spania au fost preferați bărbații cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, contractele încheiate fiind pentru munca în agricultură, în activitate hotelieră și restaurante. Contractele de muncă încheiate cu Elveția au vizat domeniul sănătății, fiind preferate femeile (asistente medicale) cu vârsta maximă de 30 de ani. În schimb, angajații din Israel în construcții au fost în exclusivitate bărbați. Dacă ar fi să facem o paralelă între structura pe vârste a românilor cu contracte de muncă în străinătate și a persoanelor străine ce lucrează în România, este de remarcat faptul că ne confruntăm cu un proces de pierdere netă de forță de muncă tânără, care, de regulă, are și un nivel de pregătire mai ridicat.
În ceea ce privește țara de origine a solicitanților de muncă în România, este de remarcat că cei mai mulți provin din Turcia (aproximativ o treime), fiind urmați de francezi (aproape 9% în 2002 și 14% în 2003), italieni și greci. Din țări membre ale UE, în anul 2002, proveneau 30%, iar în prima parte a anului 2003, aproape 36%; din Canada, SUA și Japonia circa 2% anual, iar din țările candidate 3-4%.
Sub aspect calitativ sunt necesare următoarele precizări:
persoanele ce solicită permise de muncă în România ce provin din alte țări membre UE sunt în mare parte experți, consilieri, care beneficiază de salarii ridicate, peste nivelul celor plătite unor români cu pregătire și experiență comparabilă. Românii care lucrează în străinătate cu contracte de muncă sunt bine pregătiți, dar salariile pe care le primesc sunt de câteva ori mai mici decât cele ale lucrătorilor similari autohtoni;
o parte importantă din cei ce lucrează în România sunt mici întreprinzători, rezidenți în spațiul comunitar sau extracomunitar, care cel mai adesea, derulează activități comerciale prin care își promovează produse din țara de origine, în timp ce lucrătorii români din străinătate își utilizează doar capacitatea de muncă, competențele, pentru a produce bunuri sau chiar a presta servicii care au marca țării în care muncesc.
Din punct de vedere al avantajelor din munca în străinătate, atât lucrătorii români, cât și statul în ansamblul său, pe termen mediu și lung, mai mult pierd decât câștigă. Este vorba despre pierderi de genul subutilizării forței de muncă din punct de vedere al potențialului de cunoștințe acumulat, pierderile/irosirea cheltuielilor făcute de stat, familie sau individ, cu pregătirea prin sistemul de educație al acestor persoane. Neparticiparea acestora la producția națională și/sau la promovarea produselor românești în străinătate etc. nu pot fi compensate, mai ales pe termen mediu și lung, de volumul transferurilor bănești din străinătate care, în marea lor parte, sunt absorbite de consumul curent al familiilor și numai într-o măsură mai redusă pentru inițierea unor afaceri. Avantajele țin de formarea unei noi atitudini și al unui nou comportament, precum și de disciplinare.
Înainte de 1990, România înregistra un flux nesemnificativ de persoane aflate în tranzit din țara de origine către țara de primire, acesta fiind în principal determinat de migrația ilegală.
După 1990, deschiderea granițelor și legislația incompletă și/sau permisivă ca și poziția geografică au făcut ca tranzitarea României legal și mai ales ilegal să reprezinte traseul preferat de tot mai multe persoane. Aflate la granița de est a spațiului și, în perspectivă, potențială țară de graniță a UE, România începe să se confrunte cu probleme tot mai importante, precum completarea legislației, securizarea granițelor, un control eficient care să permită cunoașterea fluxurilor de tranzit și gestionarea corectă a acestora.
O altă categorie a migranților o reprezintă persoanele legal emigrate care, după o perioadă de ședere într-o altă țară, din diverse motive, se reîntorc în România.
Remigranții sau persoanele repatriate, sunt reprezentate de două categorii:
pe de o parte, cei care și-au stabilit domiciliul în străinătate, au desfășurat o activitate productivă profitabilă (ca salariați, liber profesioniști sau oameni de afaceri) și care se reîntorc în România, din motive personale/familiale sau pentru a-și dezvolta afacerea; alții se reîntorc la retragerea din activitate, fiind beneficiari ai sistemelor de asigurare din țările în care au lucrat sau beneficiind de economii confortabile pentru un trai peste medie în România. Mulți dintre aceștia continuă să aibă dublă cetățenie, unii inițiează afaceri în țară, doar își cheltuiesc o parte din veniturile obținute în străinătate. Aceste persoane generează efecte pozitive în plan economic și social;
pe de altă parte, se reîntorc persoane care, din varii motive, nu s-au putut acomoda sau nu s-au realizat profesional așa cum și-au dorit. La revenirea în țară, mulți dintre aceștia solicită sprijinul familiei sau al prietenilor pentru a se reintegra în societate și, într-o primă fază, sunt în principal consumatori ai unor resurse existente în țară. Pot genera probleme economice și sociale, dar în același timp se pot reintegra treptat, determinând efecte pozitive.
Ca mărime, numărul persoanelor repatriate este în creștere. În anul 2000 față de 1993, numărul acestora a crescut de aproape 4 ori, ajungând să reprezinte 85% din totalul emigranților.
Potrivit datelor statistice pentru anul 2000, mai mult de jumătate din repatriați sunt bărbați și tot în aceeași proporție sunt persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani. Copiii reprezintă aproape 16% din total, iar cei peste 50 de ani, 17%. Deci, se poate aprecia că peste două treimi din cei repatriați reprezintă persoane în vârstă de muncă, care, în mare parte, pot (re)intra pe piața muncii, ca ofertanți sau solicitanți de muncă.
Dintre cei ce se reîntorc, cei mai mulți sunt români, (95,7% în 2000), fiind urmați de unguri cu 1,4%, germani, evrei (0,5% fiecare) sau alte naționalități.
2.5. Tendințele migrației românești
Comisia Europeană a derulat un program de cercetare orientat spre domeniul socio-economic, care se referă la migrație. Au fost identificate trei mari teme: migrația în Europa, condițiile de viață ale migranților și migrația și coeziunea socială. Unele dintre cele mai importante descoperiri ale studiului elaborat în cadrul acestui program privesc modalitatea în care creșterea economiei informale a țărilor UE acționează ca un factor de atragere a migranților ilegali.
Cei mai mulți dintre migranți nu sunt oameni disperați, fără posibilități de supraviețuire, ci persoane care încearcă să-și îmbunătățească situația. Fără îndoială, o economie subterană răspândită exercită o atracție specială în contextul internațional în care frontierele europene sunt închise. Cei care nu dețin un permis de ședere care să le permită să muncească legal, sunt excluși de pe piața muncii și dacă nu ar exista economia subterană, ar trebui să se întoarcă repede la ei acasă.
Există consecințe de politică ale acestor situații:
țările UE ar trebui să se recunoască drept țări de imigrație;
ar trebui să admită și să instituționalizeze segmentarea propriilor piețe ale muncii, adică să admită că poate exista în același timp și șomajul tinerilor și oferte neacceptate pentru slujbe neatractive;
ar trebui să-și deschidă frontierele unei imigrații a forței de muncă.
Apariția fenomenului migrației în România după 1989, reprezintă o realitate complexă prin motivațiile și formele sale. Acest fenomen se păstrează în continuare și ca rezultat al unei sărăcii provocate de perioada de tranziție pe care o traversează Romania și al unor factori de atracție pe care o exercită țările vest europene .
Migrația forței de muncă în străinătate a constituit temelia transformărilor sociale ale României. Munca în străinătate este de cele mai multe ori o strategie temporară, majoritatea cetățenilor români alegând să se întoarcă în țară. Legislația anacronică ??? națională privind migrația și incapacitatea canalelor oficiale și a ofertanților de servicii de a satisface cererea mare de job-uri în străinătate a condus la creșterea ratei migrației ilegale și a expus persoanele la riscul exploatării economice și la alte violari ale dreptului omului.
Odată cu integrarea României în UE, s-a pus și mai mult problema migrației forței de muncă. Pe de o parte, este problema efectelor asupra economiei românești pe care o va avea un presupus exod al capitalului uman către alte țări europene (în special a celui calificat și înalt calificat), de cealaltă parte este problema invaziei de forță de muncă ce va avea efecte negative asupra pieței muncii și nu numai, din propria țară. Toate acestea sunt generate de o viziune diferită asupra beneficiilor și costurilor pe care le aduce migrația forței de muncă pentru ambele țări și au un efect implicit asupra barierelor care vor fi elaborate în legătură cu acest fenomen.
Complexitatea și riscurile previzionate ale mobilității forței de muncă, au determinat UE să propună pentru România o perioadă de tranziție după aderare, pentru a preveni dezechilibrarea piețelor de muncă și tensiunea opiniei publice care ar afecta fenomenul extinderii.
Predilecția românilor spre emigrare este încă foarte mare în contextul unor posibile politici de imigrare mai permisive ale țărilor occidentale dezvoltate din UE.
O creștere economică la parametri mai ridicați decât cei actuali, îndeosebi în Germania și Franța, va impune și un aflux mai important de forță de muncă străină. Nu se consideră însă că această formă de migrație este cea mai periculoasă pentru România. Se ajunge astfel la problema complexă a migrației temporare pentru muncă, euronavetiștii.
Pe măsură însă ce economia se va dezvolta și va fi nevoie de mai multă forță de muncă, și în condițiile în care cei plecați azi nu vor începe să se întoarcă în țară, România se va transforma treptat și într-o țară de imigrație. Din țară – sursă sau de tranzit, România va deveni destinație pentru cetățenii țărilor din est, inclusiv din Asia Centrală, care vor căuta condiții de muncă și salarii mai bune decât în țara de origine.
Putem spune că situația noastră actuală justifică fenomenul migrării unei părți din populația activă spre Uniunea Europeană cât și spre alte direcții ale lumii. Pe termen scurt ea face surmontabile anumite obstacole economice. Este posibil însă ca după câțiva ani să observăm faptic că cel mai mare avantaj al migrării forței de muncă de la noi spre țările dezvoltate să fie contactul acestei populații cu lumea care știe cum se fac banii. Toate țările din fosta lume comunistă, care au facilitate migrația populației spre Vest, sunt acum membre în Uniunea Europeană și au un produs national brut pe locuitor mult mai ridicat decat noi. Rezultatul se datorează mai ales contactelor pe care populația acestor țări le-a avut cu lumea banului. Aici s-a dezvoltat spiritul de inițiative private, atât de necesare și nouă în prezent.
În locul unei dezvoltări pe termen mediu, România are parte de o migrație pe termen lung. Pentru inversarea fluxului este nevoie ca statul să-și contureze liniile strategice în așa fel încât să ducă la crearea de locuri de muncă diversificate într-o economie optimală și relativ echilibrat distribuită pe teritoriul țării. Baza extrem de fragilă pe care evoluează economia românească, face ca problema echilibrului macroeconomic și a nivelului de trai să nu-și găsească rezolvarea într-un viitor apropiat. În lipsa investitiilor companiilor de top care, prin expansiunea cifrelor de afaceri și a fluxurilor financiare, să schimbe radical realitatea, se va putea pune semnul egal între deficitul de competitivitate și emigrație.
România a fost și este țară de origine sau de tranzit în fluxurile de migrație. Intrarea acesteia în grupul țărilor membre UE, coroborat cu creșterea veniturilor va duce în mod sigur la o schimbare în această situație. Având drept exemplu țǎri ca Spania sau Italia, iar mai nou Polonia, Ungaria sau Slovacia, dupa ce au aderat în 2004 la UE, România va deveni în același timp atât o țară sursă, cât și de destinație, pentru ca apoi numărul emigranților să fie depășit de cel al imigranților.
La nivel internațional, migrația forței de muncă este un fenomen cu mare potențial în primul rând pentru dezvoltarea statelor în curs de dezvoltare, reducând sărăcia și determinând creșterea investițiilor în capitalul uman. Ea reprezintă serioase provocări și pentru țările dezvoltate care concurează în atragerea de imigranți pentru a-și acoperi nevoile economice.
Scopul țărilor membre UE este gestionarea eficientă a procesului migrației cetățenilor prin armonizarea politicilor acestora privind migrația.
Criza globală actuală creează dificultăți pentru toate țările, inclusiv pentru țările membre UE, iar șomajul înregistrează creșteri semnificative. Pentru a trece peste această provocare este nevoie ca UE să fie unită și puternică. Măsurile luate sunt în domeniul stabilizării sistemului bancar și în susținerea redresării economice, urmărindu-se în primul rând restabilirea canalelor esențiale de credit în cadrul economiei. Alte măsuri sunt pentru menținerea locurilor de muncă ale cetățenilor din statele membre UE prin Fondul Social European. Comisia Europeană acționează în vederea reducerii efectelor sociale extinse ale crizei prin Fondul de Ajustare la Globalizare.
Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă contribuie la identificarea acelor reforme care vor consolida potențialul de creștere al economiilor și care le vor face mai rezistente în fața șocurilor globale.
Pactul de stabilitate și de creștere oferă un cadru solid care permite stimularea cererii și creării de locuri de muncă pe termen scurt, creând totodată condițiile pentru menținerea caracterului solid și durabil al finanțelor publice pe termen mediu și lung.
Se estimează că în următoarele două decenii principalele tendințe ale migrației din România vor fi :
creșterea fluxurilor de forță de muncă către spațiul UE
o migrație circulară pentru muncă, comparativ cu cea permanentă
diminuarea migrației ilegale sau necontrolată, în favoarea celei legale care asigură o mai mare siguranța a câștigurilor
Primii pași către înțelegerea acestei tendințe sunt:
îmbunătățirea sistemului de evidență a migrației externe
evaluarea reală a populației migrante
stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a acesteia
asigurarea egalității de șanse pe piața internă a forței de muncǎ și combaterea oricăror forme de discriminare pe piața muncii
creșterea incluziunii sociale
analiza volumului și structurii ocupării, atât la nivel național, cât și în profil regional
înființarea de instituții/departamente de cercetare și lansarea de programe speciale prioritare de cercetare și elaborare de politici privind migrația
mărirea resurselor care pot fi alocate pentru redresarea fenomenului
elaborarea de politici țintite pe vârste și categorii profesionale.
Este extrem de importantă elaborarea unei strategii pe termen mediu și lung privind imigrația, un proces social iminent și cu consecințe majore pe termen mediu și lung. Experiența țărilor UE este foarte semnificativă pentru ce va urma în România.
Capitolul al III-lea
MIGRAȚIA – ALEGEREA TINERILOR ABSOLVENȚI DIN BUCUREȘTI?!
3.1. Prezentarea mediului în care s-a efectuat cercetarea:
București
București a fost prima oară menționat în anul 1459 și este capitala României din anul 1862. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media.
Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla de „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un judet și este împărțită în sase sectoare.
Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la sud și Giurgiu la nord. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română.
Reprezintă cel mai important oraș al țării din punct de vedere demografic, economic, politic, cultural și continuă să fie un pol de atracție pentru populația din întreaga țară.
Populația stabilă de 1.677.985 de locuitori, în anul 2011, conform Comunicatului de Presă al Institutului Național de Statistică, în urma Recensământului Populației și Locuințelor din 2011, face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În realitate însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.
Municipiul București ocupă un loc aparte în contextul migrațional național. Până în anul 1989 a fost considerat un oraș „închis” iar stabilirea rezidenței în Capitală întâmpina numeroase obstacole. Rolul de capitală al Bucureștiului a influențat în mare măsură evoluția fluxurilor sale migratorii, ea fiind mai mult un receptor decât un emițător de migranți din/spre alte orașe din România. Capitala a câștigat populație prin migrare între 1990 și prezent, cu excepția anului 2000, când soldul migrator a fost negativ. Cele mai intense schimburi le-a realizat cu mediul urban, atât pentru fluxurile care au plecat din București, cât și pentru cele care au sosit aici.
Bucureștiul se înscrie în tendința generală de migrație la nivelul întregii țări, aceea de „redescoperire” a ruralului. În acest sens, se constată că numărul celor ce pleacă din Capitală spre rural este mai mare decât al celor care sosesc din acest mediu (soldul mediu anual fiind de -625 persoane/an).
Structura fluxurilor migratorii evidențiază o mobilitate teritorială mai mare în cazul femeilor (ele reprezentând circa 55% dintre migranți) și a segmentelor de populație cu vârste cuprinse între 16 – 44 de ani (peste 65% dintre migranți).
În ceea ce privește migrația pe grupe de vârstă, se constată marea mobilitate teritorială a tinerilor, fie pentru muncă, fie pentru accesul la condiții superioare legate de locuință, educație, cultură, sănătate. În perioada 1994 – 2013, Capitala a câștigat populație tânără cu vârste cuprinse între 16 – 29 ani, însă a pierdut, prin migrație, populație aparținând celorlalte categorii de vârstă.
Bucureștenii, ca de altfel locuitorii orașelor mari din țară, optează pentru călătorii în străinătate legate de muncă în asociație cu turismul, afacerile, studiile.
Cu toate că migrația aduce Bucureștiului un spor de populație, orașul se află pe o curbă descendentă, din punct de vedere numeric, această situație fiind rezultatul sporului natural negativ.
Din punct de vedere al densității populației și construcțiilor, municipiul București este plasat în rândul orașelor aglomerate și presiunea creată de acest fapt se resimte la nivelul aspectului și funcționalității orașului, adesea ineficiente sau deficitare.
Prin urmare, tema migrației populației, cel puțin în spațiul național și bucureștean este de actualitate dată fiind evoluția sa permanentă.
3.2. Prezentarea metodologiei de cercetare
Nivelul de motivare pentru emigrare al absolvenților de studii superioare, atât din învățământul de stat cât și privat, din București, reprezintă tema de cercetare a lucrării de față.
Se va încerca evidențierea și cunoașterea intențiilor, opiniilor și motivelor tinerilor absolvenți, respondenți ai chestionarului anexat acestei lucrări, care îi determină să prefere munca în străinătate în favoarea celei în țară. Prin analizarea rezultatelor cercetării, se va putea înțelege mai bine motivarea tinerilor pentru emigrare și cum se pot îmbunătăți condițiile din țară, astfel încât numărul absolvenților de studii superioare care emigrează să se micșoreze.
În anul universitar 2013 – 2014, la nivelul țării, sunt aproximativ 450.000 de studenți (conform Agerpres), iar la nivelul municipiului București – aproximativ 200.000 de studenți, adică un procentaj aproximativ de 44,4%, ce conferă Bucureștiului locul I în topul celor mai mari centre universitare din țară.
Ținând cont de această statistică, pentru realizarea acestei cercetări am avut un eșantion de 100 de persoane. Chestionarul prin care s-a realizat cercetarea conține 14 întrebări și a putut fi completat online, în meniul Drive al platformei Google.
3.3. Stabilirea ipotezelor și obiectivelor cercetării
Ipotezele cercetării:
Este foarte cunoscut faptul că populația României, în special tinerii absolvenți, reprezentând viitoarea forță de muncă și viitorii specialiști, își exprimă nemulțumirea față de salariile foarte mici în raport cu nivelul ridicat de trai din țară, îmbunătățirea situației materiale fiind principalul motiv pentru care tot mai mulți tineri preferă să părăsească țara.
Mulți tineri din România consideră că într-un mediu de lucru internațional, din țări mai dezvoltate, studiile lor superioare sunt mult mai bine fructificate, prin recunoașterea și aprecierea abilităților și competențelor profesionale.
Dezvoltarea unei cariere în domeniu pentru proaspăt absolvenții din București nu este un lucru imposibil, dar ținând cont de numărul foarte mare al acestora în comparație cu locurile de muncă oferite de piața din București unor tineri fără nicio experiență profesională relevantă, marea majoritate a tinerilor nu au alte opțiuni mai bune decât fie să lucreze în cu totul alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit, fie să emigreze, fie pur și simplu să intre în rândul șomerilor români.
Obiectivele cercetării:
Identificarea celei mai bune soluții pentru un nivel de trai cel puțin decent, din perspectiva absolvenților de studii superioare din București – muncă în România sau în străinătate?
Identificarea principalelor motivații de a rămâne în România.
Identificarea principalelor motivații de a emigra.
Identificarea destinațiilor preferate ale respondenților ce doresc să emigreze.
Identificarea obiectivelor respondenților pentru următorii 3 – 5 ani.
3.4. Prezentarea eșantionului
Pentru analiza preferințelor pentru migrație a absolvenților din București, am folosit chestionarul de la Anexa 1.
Eșantionul pe care s-a aplicat chestionarul este de 100 persoane, proaspăt absolvenți ai unei forme superioare de învățământ, de stat sau privat, din București, dintre care 89 respondenți au absolvit ciclul de licență, 10 respondenți – ciclul de masterat și doar un respondent a absolvit o școală doctorală.
Media de vârstă este de 23,5 ani, deviația standard fiind de 0,25.
Fig. nr. 1. Prezentarea eșantionului pe categorii de vârstă.
Din punct de vedere al sexului, bărbații sunt subreprezentați. Dintre cei intervievați, 70 sunt de sex feminin, iar 30 de sex masculin.
Fig.nr. 2. Prezentarea eșantionului în funcție de sex.
Fig. nr. 3. Structurare eșantion după mediul de proveniență.
Mediul de origine a fost un alt criteriu de clasificare al eșantionului. Din mediul urban provin 84 de respondenți, în timp ce din mediul rural provin doar 16. Acest aspect reiese mult mai clar din fig. nr. 3.
Din punct de vedere al ocupației, cea mai mare parte din eșantion (45) sunt angajați în sistemul privat, urmați de liberii profesioniști (14) și de angajații în sistemul public (6). Dintre cei fără ocupație, 15 respondenți sunt șomeri iar 12 nu au lucrat niciodată.
Fig. nr. 4. Clasificare eșantion după ocupație.
3.5. Interpretarea rezultatelor cercetării
Punctul de plecare al acestui studiu îl reprezintă ipoteza generală conform căreia există o “cultură a migrației” specifică României ultimilor 20 de ani, care influențează decizia tinerilor cu studii superioare, de a emigra, pentru a-și pune în valoare cunoștințele dobândite și pentru îmbunătățirea calității vieții.
Bucureștiul are, în teorie, toate avantajele comparativ cu celelalte orașe mari din țară: cel mai mare Produs Intern Brut (atât pe regiune, cât și pe cap de locuitor), cea mai bună infrastructură, este cel mai mare centru universitar, are cel mai mare și mai modern stoc de spații office și rezidențial. În plus, în regiunea București – Ilfov este concentrată cea mai importantă piață a forței de muncă din țară.
Consider că acestea, dar și posibilitățile dezvoltării unei cariere după finalizarea studiilor sunt motivele cele mai solide pentru care respondenții au ales să studieze în București.
Situația respondenților după finalizarea studiilor superioare se prezintă astfel: 89 dintre absolvenți au continuat să trăiască/muncească în București, în timp ce restul de 11 respondenți trăiesc/muncesc în provincie, cel mai probabil s-au reîntors în localitatea de reședință.
În ceea ce privește domeniile de activitate ale respondenților, acestea sunt dintre cele mai diverse, de la finanțe/bănci, consultanță, juridic, cercetare, IT și învățământ, la turism, industrial, comerț. Dintre absolvenții chestionați, 41 dintre aceștia nu lucrează momentan. În această categorie se încadrează șomerii, cei care nu au lucrat niciodată, dar și majoritatea liberilor profesioniști.
La întrebarea “Care considerați că ar fi cea mai bună cale de a vă îmbunătăți situația actuală?”, 42% dintre respondenți consideră că a rămâne în țară e cea mai bună cale pentru ei, în timp ce 58% dintre persoanele chestionate consideră emigrația ca fiind cea mai bună cale de îmbunătățire a situației lor actuale.
Întrebarea numărul 9: “Ce situație v-ar motiva cel mai mult să rămâneți în țară?” are opțiuni prestabilite și posibilitatea de a alege multiple răspunsuri. Astfel, această întrebare a înregistrat 135 de răspunsuri, iar situația acestora este ilustrată în fig. 5. Se desprind de aici următoarele: respondenții sunt motivați să rămână în țară, în primul rând din motive economice, cum ar fi găsirea unui loc de muncă foarte bine plătit, chiar dacă nu este în domeniul lor (44 răspunsuri înregistrate, ceea ce se traduce printr-un procentaj de 32,6%). Pe locul II în topul situațiilor motivaționale pentru a rămâne în țară se află posibilitatea unui internship ce oferă șansa angajării pe termen nedeterminat după încheierea acestuia, cu 36 de răspunsuri înregistrate și o pondere de 26,7%. Familia și prietenii aflați în România și dorința de a le fi aproape motivează un număr de 32 de respondenți, ceea ce reprezintă un procentaj de 23,7% din totalul răspunsurilor la această întrebare. Tinerii absolvenți se axează mai degrabă pe carieră după terminarea studiilor decât pe întemeierea unei familii, așa cum arată procentajul de numai 13,3% și 18 răspunsuri înregistrate pentru această opțiune.
Întrebarea numărul 10: “Ce situație v-ar motiva cel mai mult să plecați din țară?”, la fel ca și întrebarea precedentă, are opțiuni prestabilite și posibilitatea de a alege mai multe răspunsuri și a înregistrat 126 de răspunsuri, iar situația acestora este ilustrată în fig. 6.
Situația materială precară și îmbunătățirea nivelului de trai este motivul principal pentru care respondenții ar prefera să emigreze, opțiune ce a înregistrat 47 de răspunsuri, adică un procentaj de 37,3% din totalul de 126 răspunsuri. Opțiunea “posibilitatea continuării studiilor într-o altă țară” a înregistrat 39 de răspunsuri, lucru ce s-ar traduce într-un procentaj de 31%.
“O situație familială gravă, ce necesită cheltuieli mari” și situația în care “familia/prietenii sunt deja plecați” au înregistrat același număr de răspunsuri (14), cu un procentaj de 11,1%. Restul de 9,5% (12 răspunsuri) este atribuit altor situații ce motivează respondenții să emigreze.
Fig. nr. 5. Motivele pentru care respondenții preferă să rămână în România.
Fig. nr. 6. Motivele pentru care respondenții preferă să emigreze.
Întrebați despre obiectivele personale și profesionale pentru următorii 3 – 5 ani, marea majoritate a respondenților își doresc o carieră în domeniu, în România (35%), urmați de cei ce își doresc întemeierea unei afaceri proprii (19%) și de respondenții care vor să facă ceea ce le place, indiferent de câștigurile materiale obținute sau de țara în care își vor efectua activitatea (12%).
Emigrarea “materială” (pentru îmbunătățirea situației financiare) reprezintă obiectivul a 13% dintre persoanele chestionate iar emigrarea “spirituală” (pentru schimb de experiențe, interculturalitate, studii) este obiectivul a 11% dintre respondenți. Întemeierea unei familii este obiectivul cu cel mai mic procentaj – 10%, putând de aici să se tragă concluzia că marea majoritate a absolvenților chestionați au ca obiectiv pentru următorii 3 – 5 ani dezvoltarea unei cariere, în domeniu sau nu, în țară sau în afară, tot mai puțini tineri dorindu-și o viață familială imediat după încheierea studiilor universitare sau postuniversitare.
Tabelul nr. 2. Destinațiile preferate pentru emigrare.
Chiar dacă marea majoritate a respondenților (61) preferă să rămână în România, destinațiile urmărite de cei care au ca obiectiv emigrarea (39 respondenți) sunt dintre cele mai diverse. În tabelul 2 sunt ilustrate destinațiile alese și ponderea acestora.
Chestionarul aplicat pentru acest studiu de caz a conținut și două întrebări cu răspuns liber, referitoare la motivația personală pentru care respondenții vor să rămână în țară (întrebarea numărul 13) și la motivația de a emigra (întrebarea numărul 14).
Fiind întrebări la alegere și cu răspuns liber, 42 dintre respondenți au ales să nu răspundă la întrebarea 13 și 44 la întrebarea numărul 14.
Centralizarea răspunsurilor înregistrate la aceste două întrebări arată astfel:
Motivațiile pentru a rămâne în țară sunt următoarele:
Familia, pentru 31 de respondenți – cei mai mulți nu vor să fie departe de familie, alții nu concep viața fără sprijinul acesteia, în timp ce un respondent se simte responsabil pentru protejarea familiei, fiind unicul copil. Acestea sunt cele mai puternice motive în ceea ce privește această motivație.
Dezvoltarea unei cariere, pentru 14 respondenți – cei mai mulți argumentează această alegere pe baza faptului că este mai ușor să te dezvolți profesional într-un mediu pe care îl cunoști deja, unii dintre respondenți doresc să acumuleze experiență pe postul pe care îl ocupă în prezent, un respondent consideră că studiile superioare vor fi cel mai bine apreciate în țară, iar acest lucru oferă posibilitatea unei cariere în domeniu, iar un alt respondent consideră că remunerația în domeniul său este mai mult decât mulțumitoare în țară.
Patriotismul, ales ca motivație pentru a rămâne în România de 11 respondenti – iubirea de țară este motiv mai mult decât suficient pentru a nu emigra pentru un respondent: “îmi iubesc țara, restul sunt povești”, un altul consideră că: „ar fi ideal ca toată lumea să rămână în țară și să facem toți efortul de 'a ridica' această Românie, cu cât sunt mai mulți oameni care rămân în țară pentru a răspândi cultura, civilizația și nu numai printre cetățeni, cu atât mai bine”, în timp ce altul spune că: „îmi doresc să contribui și la progresul țării, nu numai la cel personal”.
Non-motivație – am preferat să încadrez în această categorie răspunsurile a doi respondenți care consideră că „nu e în interesul meu și nici nu am motive solide pentru a rămâne în România”, deoarece această întrebare se referea la motivele pentru a rămâne în țară, concluzionând astfel că cei doi respondenți nu au înțeles sensul corect al întrebării.
Motivațiile pentru a emigra sunt următoarele:
Îmbunătățirea situației materiale motivează 22 de respondenți, care consideră că emigrarea le oferă o șansă mai mare să-și găsească un loc de muncă în domeniu sau nu, dar mult mai bine remunerat decât ce ar putea găsi în țară.
Un nivel de trai mai ridicat, într-o societate mai dezvoltată este motivația a 20 dintre cele 56 de persoane care au răspuns la această întrebare. În viziunea respondenților, o țară mai dezvoltată decât România din punct de vedere economic, cultural, social, medical și nu numai, le poate oferi șanse mult mai mari de dezvoltare personală și profesională, de schimb de experiențe, de a-și împlini viața și de a-și duce traiul într-un mod plăcut și mulțumitor, fără lipsuri de orice natură, recunoașterea și evidențierea meritelor, etc.
Motive medicale. Pentru un respondent, singurul motiv plauzibil de a părăsi țara ar fi o situație medicală gravă, ce i-ar pune viața în pericol și care nu ar putea fi soluționată în sistemul medical din România.
Non-motivație, am preferat, la fel ca la întrebarea precedentă, să încadrez în această categorie răspunsurile a doi respondenți care consideră că „nu e în interesul lor și nici nu au motive solide pentru a părăsi România”, deoarece această întrebare se referea la motivele pentru care ar emigra, concluzionând astfel că cei doi respondenți nu au înțeles sensul corect al întrebării.
CONCLUZII
În urma cercetării efectuate, am constatat că ideea de a emigra este văzută de cei mai mulți dintre tineri ca o promisiune a realizării personale. Nemulțumirea respondenților se referă la șansele mici oferite de statul român, atât din punct de vedere economic, cât și educațional și din acest motiv vor să-și încerce norocul în străinătate. Eșantionul a fost de 100 de tineri cu vârste cuprinse între 21 – 27 ani, dar cu siguranță această nemulțumire este prezentă în mult mai multe categorii de vârstă și în toate regiunile țării și se aplică în cazul unui număr din ce în ce mai mare de absolvenți de studii superioare, indiferent de domeniul studiat, centrul universitar frecventat sau nivelul de trai. Astfel că ei, tineri absolvenți cu dorințe mari de reușită, încep să vadă emigrarea ca pe una din cele mai bune șanse de a-și îmbunătăți nivelul de trai, situația materială și de ce nu, cariera profesională, într-un timp mult mai scurt decât cel necesar în țară pentru îndeplinirea acestor obiective.
Coordonatele care îi determină pe tinerii din România să considere munca în afară ca o rețetă pentru succes ar fi salariile mai atractive, condițiile mai avantajoase, fructificarea studiilor, aprecierea muncii și recunoașterea abilităților acestora.
Tinerii care au ales calea emigrării pot fi împărțiți în mai multe categorii: unii și-au urmat familia pentru reîntregire, alți tineri cu studii superioare au preferat să încerce să-și pună în practică abilitațile și să obțină performanță acolo unde aveau parte de tehnică și tehnologie de ultimă oră, beneficiind de satisfacțiile materiale mai mari decât cele care puteau fi obținute în România.
Referitor la destinațiile preferate pentru emigrare, conform unui articol realizat de Ioana Casapu care presupune că până în anii 1999 – 2001 paleta țărilor de destinație era destul de largă, se poate constata însă că în ultima perioadă comportamentul migranților este unul selectiv cu privire la destinațiile preferate. Astfel, 23,2% dintre cei care vor să plece la lucru în străinătate preferă Italia, iar 20,2% Spania, Marea Britanie se află pe locul al treilea, devansând Germania, fiind preferată de 18,7% din cei interesați de munca în străinătate.
Comparativ cu aceste informații, rezultatele cercetării efectuate de mine pe un eșantion de 100 de respondenți sunt puțin mai diferite. Referitor la studiul pe care l-am amintit mai sus, în top se află Italia, însă poziționarea Marii Britanii diferă în comparație cu cercetarea efectuată de mine, unde Marea Britanie se poziționează pe locul întâi între statele europene preferate de tineri, urmată de Franța și Germania, care este un element de noutate și conturează un nou tip de migrant, un profil de persoane tinere și cu educație. Pe primul loc în studiul efectuat de mine se află ca destinație preferată pentru emigrare – SUA, care deși presupune mult mai multă birocrație și un cost mult mai mare al unei eventuale plecări, reprezintă în viziunea respondenților un tărâm al posibilităților nenumărate, un mediu de viață mult mai democratic și mai relaxant decât Europa și, de ce nu, o țară "adoptivă" în care au mai multe șanse de afirmare.
Exprimarea intenției de a merge la lucru în străinătate este influențată în primul rând de cunoștințele plecate deja, există o mare probabilitate ca aceștia să se folosească de aceste relații pentru informare și pentru a ajunge efectiv acolo.
În concluzie la aceste date, tinerii români vor continua să plece la muncă în străinătate atât timp cât România nu se dezvoltă în mod real și nu devine mai echitabilă, atât timp cât veniturile unei familii nu sunt suficiente pentru un trai decent, atât timp cât accesul la educație și la sănătate nu este real pentru toți românii. Atât timp cât instituțiile statului nu se preocupă de dezvoltarea României, de atragerea fondurilor nerambursabile, iar salariile mici și lipsa locurilor de muncă vor persista, migrația economică va rămâne una dintre singurele strategii de viață viabile pentru tinerii români care vor continua să-si exporte cunoștințele, talentele și forța de muncă.
Conform unui studiu efectuat de Eurobarometru, privind mobilitatea tinerilor europeni, publicat de Comisia Europeană, arată că tinerii care au până în 35 de ani sunt dispuși să plece la muncă în străinătate. Acest raport plasează România pe locul patru în Uniunea Europeană la acest capitol, după Islanda, Suedia și Bulgaria.
În urma analizării datelor cercetării făcute de mine putem observa că rezultatete sunt asemănătoare. Dintre tinerii intervievați, cei mai mulți care preferă să emigreze au vârsta cuprinsă între 21 si 26 de ani și majoritatea provin din mediul urban.
Reducerea numărului de studenți care părăsesc țara în vederea obținerii unui trai mai bun se poate realiza prin asigurarea unui loc de muncă garantat după terminarea studiilor precum și printr-o remunerare corespunzătoare. Principala atracție în cazul tendinței de migrare o consituie nivelul crescut al câștigurilor ce ar putea fi realizate comparativ cu cele posibil a fi realizate în țară. Așadar, statul român ar trebui să investească mai mult în crearea locurilor de muncă pentru proaspăt absolvenți, să îi atragă în Internship-uri care să le ofere posibilitatea unui loc de muncă pe termen nedeterminat după încheierea acestuia, să le ofere posibilitatea de a-și pune în aplicare cunoștințele acumulate în anii de studiu și de a-și clădi o carieră aici, în România.
ANEXE
CHESTIONAR
Care este ultima formă de învățământ absolvită?
Facultate
Masterat
Doctorat
Care este categoria de vârstă în care vă încadrați?
19 – 21 ani
22 – 25 ani
Peste 25 ani
Sexul:
Femeiesc
Bărbătesc
Mediul de proveniență :
Urban
Rural
Care este situația dumneavoastră actuală ?
Angajat în sistemul public
Angajat în sistemul privat
Am propria afacere
Liber profesionist
Șomer
Nu am lucrat niciodată
Altă situație
Locul în care trăiți/munciți în prezent?
București
Provincie
Dacă lucrați în momentul actual, în ce domeniu vă desfășurați activitatea?
Agricultură
Construcții
Hoteluri și restaurante, turism
Producție de bunuri / industrial
Industrie alimentară
Transport și comunicații
Sănătate
Comerț
Învățământ
Cercetare
Servicii sociale
Finanțe / banci
Sector juridic
Consultanță
IT
Altele
Care considerați că ar fi cea mai bună cale de a vă îmbunătăți situația actuală?
Să rămân în România
Să emigrez
Ce situație v-ar motiva cel mai mult să rămâneți în țară?
Oportunitatea unui internship în domeniu, cu șansa angajării pe termen nedeterminat după încheierea acestuia
Un job foarte bine plătit, chiar dacă nu e în domeniul meu
Întemeierea unei familii
Nu vreau să fiu departe de familie și prieteni
Alta
Ce situație v-ar motiva cel mai mult să plecați din țară?
Posibilitatea continuării studiilor într-o altă țară
O situație materială foarte precară
O situație familială gravă, ce necesită cheltuieli mari
Familia/prietenii sunt deja plecați, vreau să le fiu alături
Alta
Care sunt obiectivele dumneavostră pentru următorii 3 – 5 ani?
O carieră în domeniu, în România
Întemeierea unei afaceri proprii
Întemeierea unei familii
Să fac ceea ce îmi place, chiar dacă nu voi obține câștiguri materiale foarte mari
Emigrarea “materială” (pentru a-mi îmbunătăți situația financiară)
Emigrarea “spirituală” (pentru schimb de experiențe, interculturalitate, studii)
Altele
Dacă obiectivul dumneavoastră este să emigrați, care este destianția preferată?
………..
O scurtă motivație pentru care credeți că este mai bine să rămâneți în țară.
…………
O scurtă motivație pentru care credeți că este mai bine să emigrați.
………..
ANEXE
CHESTIONAR
Care este ultima formă de învățământ absolvită?
Facultate
Masterat
Doctorat
Care este categoria de vârstă în care vă încadrați?
19 – 21 ani
22 – 25 ani
Peste 25 ani
Sexul:
Femeiesc
Bărbătesc
Mediul de proveniență :
Urban
Rural
Care este situația dumneavoastră actuală ?
Angajat în sistemul public
Angajat în sistemul privat
Am propria afacere
Liber profesionist
Șomer
Nu am lucrat niciodată
Altă situație
Locul în care trăiți/munciți în prezent?
București
Provincie
Dacă lucrați în momentul actual, în ce domeniu vă desfășurați activitatea?
Agricultură
Construcții
Hoteluri și restaurante, turism
Producție de bunuri / industrial
Industrie alimentară
Transport și comunicații
Sănătate
Comerț
Învățământ
Cercetare
Servicii sociale
Finanțe / banci
Sector juridic
Consultanță
IT
Altele
Care considerați că ar fi cea mai bună cale de a vă îmbunătăți situația actuală?
Să rămân în România
Să emigrez
Ce situație v-ar motiva cel mai mult să rămâneți în țară?
Oportunitatea unui internship în domeniu, cu șansa angajării pe termen nedeterminat după încheierea acestuia
Un job foarte bine plătit, chiar dacă nu e în domeniul meu
Întemeierea unei familii
Nu vreau să fiu departe de familie și prieteni
Alta
Ce situație v-ar motiva cel mai mult să plecați din țară?
Posibilitatea continuării studiilor într-o altă țară
O situație materială foarte precară
O situație familială gravă, ce necesită cheltuieli mari
Familia/prietenii sunt deja plecați, vreau să le fiu alături
Alta
Care sunt obiectivele dumneavostră pentru următorii 3 – 5 ani?
O carieră în domeniu, în România
Întemeierea unei afaceri proprii
Întemeierea unei familii
Să fac ceea ce îmi place, chiar dacă nu voi obține câștiguri materiale foarte mari
Emigrarea “materială” (pentru a-mi îmbunătăți situația financiară)
Emigrarea “spirituală” (pentru schimb de experiențe, interculturalitate, studii)
Altele
Dacă obiectivul dumneavoastră este să emigrați, care este destianția preferată?
………..
O scurtă motivație pentru care credeți că este mai bine să rămâneți în țară.
…………
O scurtă motivație pentru care credeți că este mai bine să emigrați.
………..
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Migratia. Alegerea Tinerilor Absolventi din Bucuresti (ID: 165687)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.