Mierea de Albine
INTRODUCERE
De peste șase milenii de istorie scrisă, mierea și-a păstrat renumele de medicament și aliment. Mierea se numește un lichid dulce, cules din flori sau din alte părți ale plantelor, preparat și depozitat de albine în faguri. Aceasta poate cristaliza, căpătând în acest caz o consistență solidă din care poate fi readusă la cea lichidă prin încălzire omogenă la temperatura de 35-40° C.
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor și al îmbogățirii acestuia de către albine (Apis mellifera L) cu substanțe proprii, prin acțiunea sucului secretat de glandele acestora.
Având în vedere multitudinea de date din literatura de specialitate, privind produsele apicole dar și interesul tot mai crescut pentru o dietă naturală și pentru metodele de tratament neconvenționale, ne-am gândit să abordăm domeniul vast al apiterapiei în scopul sistematizării informației, pentru a gihida spre o cunoaștere exhaustivă a produselor apiterapice și implicit a apiterapiei.
În epoca modernă, studiile și cercetările efectuate asupra resurselor naturale capabile să asigure organismului uman echilibrul nutrițional și buna funcționare, au evidențiat valoarea biostimulentă, nutritivă și terapeutică a acestor valoroase produse.
Pentru omul societații industrializate și automatizate, cel mai cunoscut produs al stupului (și de multe ori, singurul) este mierea. Dar mierii i se adaugă alte produse cu rol nutritiv (polenul, lăptișorul de matcă, propolisul, larvele de albine) precum și produsele fără rol nutritiv (veninul de albine, ceara de albine).
În prezent numeroși medici, biologi, chimiști și farmaciști de prestigiu pe plan național și mondial se întrec în a căuta remedii în natură, contra tuturor bolilor, intensificând cercetările asupra marelui rezervor de bogății alimentare și leacuri : albino, melifera. Așa s-a născut și creat sub ochii noștri apiterapia. Astfel medicina populară și apiterapia, bazate pe înțelepciunea și practica multimilenară a strămoșilor de pe toate meridianele globului ca și rezultatele cercetărilor întreprinse de specialiști din diverse tări, atestă că mierea și celelalte produse din albinărit au fost și trebuie folosite de oameni tot mai mult ca zahăruri naturale și – în același timp – ca medicamente naturale.
Mierea, polenul, păstura, ceara, lăptișorul de matcă, propolisul, veninul de albine și recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentării lor științifice, în prezent au depășit utilizările tradiționale terapeutice, intrând astfel într-o etapa nouă. In ultimii 30 de ani a luat naștere o activitate specifică, de sine stătătoare, cunoscută ca apiterapie, preocupată de valorificarea resurselor naturale, în scopul ocrotirii sănătății omului.
Studiată, analizată și sintetizată sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului în menținerea sănătății și pentru înlăturarea unor afecțiuni ale omului, apiterapia tinde să devină un domeniu specific de activitate, distinct de disciplinele care au generat-o. În consecință, în prezent, s-a încetățenit din ce in ce mai mult conceptul de apiterapie, adică terapie cu ajutorul produselor apicole, al principiilor active pe care le conțin acestea. Există și o tendință actuală de aplicare a apiprofilaxiei, ca metodă eficientă de prevenire a unor afecțiuni ale organismului uman.
CAPITOLUL 1
PRODUSE ALE STUPULUI
1.1. GENERALITĂȚI
Apiterapia este terapia tradițională care folosește mierea, polenul, ceara, lăptișorul de matcă propolisul, veninul albinelor și alte produse ce țin de complexa alchimie a stupului, în vederea menținerii sănatății corpului omenesc.
Apiterapia este o metodă de prevenire și tratare a îmbolnăvirilor prin utilizarea produselor apicole. Prin utilizarea sa, beneficiem indirect și de efectele plantelor polenifere și nectarifere, efectul unui produs apicol fiind diferit în funcție de sursa de la care provine.
Produsele albinei s-au înscris de la începutul preistoriei în rândul elementelor naturale folosite pentru completarea și ameliorarea hranei și apoi pentru combaterea și prevenirea durerii și a suferințelor omului. Practicarea traditională a apiterapiei datează din vremurile imemoriale ale istoriei umane.în primele comunitați mai dense de oameni de pe valea Indului, cam prin jurul anului 3000 I.H.
În cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisă între anii 3000-2000 I.H., atât mierea cât și albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecând la o altă antica civilizație, la cea egipteană, înca din timpul primei dinastii, anul 3200 I.H., albina reprezentă simbolul regelui. Civilizația elenă a evoluat și ea în spiritul credinței că mierea reprezintă un aliment, dar și un remediu de prim rang. Ea este menționată de mai multe ori în Iliada și Odiseea.
Apiterapia își justifică locul său specific în totalitatea practicilor caracteristice unei medicini naturiste, deoarece:
– acțiunea sa farmacologică se adresează organismului ca sistem;
– asigură desfășurarea normală a mecanismelor din organismul uman;
– constituie un factor de menținere al homeostaziei organismului;
– prezintă efecte de lungă durată,principiile active naturale pe care le conțin produsele stupului-integrale sau prelucrate având și caracterul de principii nutritive, energizante, benefice oricărui organism, în orice stadiu de evoluție (creștere, efort fizic, convalescență, senescență;
În ultimul timp conceptul de apiterapie a început să se consolideze în sensul că reprezentarea sa numai prin tratamente cu venin de albine s-a completat și cu cercetări științifice în întraga lume ce au extins interesul și asupra altor produse ale stupului.
Produsele melifere sau medicamentele apiterapice prin eficiența lor reală, prin capacitățile lor bioinductoare certe trebuie inserate în mod obligatoriu în aceste "reguli" ale realității biologice.
Figura nr 1 PRODUSE ALE STUPULUI
Odată cu preocupările susținute privind utilizarea, în mod științific a produselor stupului într-o modalitate terapeutică s-au preconizat în cadrul unor centre consacrate diferite scheme de aplicare a acesteia.Experiențele diferiților autori (Franța, SUA, Rusia,România,Bulgaria) au stat la baza conturării unor scheme sinoptice privind utilizarea produselor stupului pentru scopuri preventive apiterapeutice.
Mierea se recomandă în general la mesele de dimineață (mai ales pentru copii) pe tartine, ca înlocuitor de zahăr, simplă sau ca limonade după masă, polenul multifloral,diluat într-un pahar cu apă înaintea micului dejun, îndulcit cu miere, dacă se cere, lăptișorul de matcă, aproximativ câte 3 luni pe an (sfârșitul iernii și toamna), câte jumătate gram dimineața pe nemâncate pe cale sublinguală (lăsat să se topească în gură); propolisul și veninul de albine la necesitate după indicațiile medicului.
Proporția utilizării produselor ca aliment și ca medicament în decursul timpului a fost variabilă.În genearal proporția utilizării acestora ca aliment a depașit pe cea de medicament, existând totuși și perioade cu consum exagerat ca medicament (tabelul 5).
Apiterapia, în esență, utilizează în scopuri terapeutice produsele recoltate, transformate sau secretate de albine în mod deosebit în folosul lor. Asfel polenul este un produs recoltat, propolisul este un produs recoltat și puțin transformat, mierea este un produs recoltat și transformat, iar veninul și lăptișorul de matcă sunt produse secretate.
Locul apiterapiei prin aceste produse trebuie apreciat ca valoros pentru organismul uman, produsele stupului deținând, precum se știe, dubla capacitate de aliment sau medicament.Acest dublu potențial biologic face ca utilizarea lor să capete un statut special pentru biologia omului, cele două "capacități" oferite de produsele stupului fiind benefice atât pentru organismul sănătos cât și în prevenirea și vindecarea unor boli.
Modul de" acțiune" al acestor produse, prin proprietățile biochimice metabolice (oferite de conținutul fiecaruia dintre ele) dar mai ales prin cele farmacologice (prin principiile active pe care le dețin) apare cu totul deosebit în cadrul "medicinii naturiste" ce cuprinde utilizarea produselor naturale direct sau prelucrate.
1.2. MIEREA (MEL DEPURATUM)
Este produsul de origine animală elaborat de speciile Apis melifica L., Apis ligustica L., familia Hymenopterae, albine (Apidae), din nectarul florilor sau din exudatul unor frunze (mierea de mană).
Figura nr 2 MIEREA
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor și al îmbogățirii acestuia de către albine (Apis mellifera L) cu substanțe proprii, prin acțiunea sucului secretat de glandele acestora.
Albinele produc frecvent și miere de mană, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare. Producția mondială de miere variază de la an la an, cantitatea medie în prezent este în jur de 700.000 t.
Este o soluție apoasă bogată în substanțe zaharoase – până la 80% – reprezentate îndeosebi de glucoză și fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană și alte surse, recoltate de albine și depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însușirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungați. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoțită apoi de preschimbarea și înlocuirea conținutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după proveniența ei floristică.
Căpăcirea mierii cu o pojghiță de ceara la suprafața celulelor din fagure contribuie la menținerea calități ei inițiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influența umezelii din mediul înconjurător.
Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanțe minerale (fosfați de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronțiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantități infinitezimale), substanțe funcționale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni și polen, mierea neputând fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanță vie și direct asimilabilă.
Mierea de albine rezultă din prelucrarea de către albinele melifere a nectarului florilor sau sucurilor dulci recoltate de pe alte părți ale plantelor și este depozitată de acestea în celulele fagurilor spre a le servi ca hrană energetică. Prin prelucrarea nectarului de către albine, conținutul de zaharoză se transformă prin invertire în glucoză și fructoză, reducându-se totodată și conținutul de apă care va ajunge în jurul a 18-20%.
Compoziția mierii de albine este complexă. Ea reunește grupe de substanțe anorganice și organice: glucide, enzime, acizi organici, vitamine, proteine (amino-acizi), toate solubilizate sau dispersate în apa conținută în miere.
Mierea este mult apreciată pentru calitățile sale având și întrebuințări terapeutice. Mierea este un aliment valoros pentru sănătate.
Aliment de o excepțională valoare nutritivă, mierea este un produs biologic care se afla în legătură permanentă și indirectă cu starea timpului. Puțini știu poate, că gustul, aroma și însăși cantitatea de miere produsă de o familie de albine sunt determinate în foarte mare măsură de vreme. De evoluția vremii depinde direct sau indirect, atât secreția de nectar a plantelor melifere, cât și recoltarea acestuia de către albine.
Obținere
Separarea mierii din faguri se poate realiza prin centrifugare, prin presare sau prin scurgere liberă, la rece sau după o ușoară încălzire.
Purificarea constă în îndepărtarea polenului, cerii, substanțelor proteice, prin spălare cu apă, filtrare sau centrifugare și distilare la presiune redusă, sub 400 C, până la densitate de 1,39-1,44.
Mierea are un efect:
Antibacterian
– mierea conține mici cantități de apă, grăsimi și proteine, are un pH relativ mic, o osmolaritate ridicată ce înseamnă "condiții vitrege de viață"pentru bacterii
– bioflavonoidele aflate în miere au efect antibacterian direct
– multe dintre enzimele mierii acționează în final tot antibacterian
Antibiotic
– spectrul proprietăților anti-microbiene al mierii este destul de larg
Agent anti-oxidant în alimentatie
– mierea are capacități anti-oxidative; oxidare scăzută în alimente înseamnă o nutriție mai bună; o nutriție mai bună înseamnă o sănătate mai bună.
Anti-carii
– mierea este, în general, o substanță antibacteriană nespecifică;
– mierea hrănește gingiile, ajutând la o mai bună hrănire a dinților.
Antiinflamator
– mierea este un bun antioxidant
– conține bioflavonoide cu proprietăți antiinflamatorii
– mierea poate absorbi mult "foc" din aria inflamată, conform Medicinii Tradiționale Chineze
Antimicrobian
– spectrul proprietăților anti-microbiene al mierii este destul de larg
Bio-stimulator
– mierea este un "aliment viu" cu multă bio-energie;
– furnizează cea mai bună energie pentru celule vii
Agent de limpezire pentru sucuri, cidru, vinuri, etc.
– datorită acizilor săi organici
Curativ
– mierea poate vindeca multe boli, chiar dacă ea este considerată mai ales un "adjuvant"!
Depurativ
– ajută mecanismele de detoxifiere ale organismului; mierea conține multă fructoză (în special mierea de salcâm) care ajută în mod direct mecanismele energetice ale ficatului; un ficat sănătos înseamnă o mai bună detoxifiere biochimică
Emolient
– datorită proprietăților antiinflamatorii și datorită capacității sale de atragere a apei
Energetic
– carbohidrații din miere ard ușor și cel mai adesea (când este prezent suficient oxigen) până la apă și CO2, astfel că nu rămân reziduuri care să reducă calitatea energiei
– fructoza conținută în miere crește nivelul energiei în principala noastră "baterie" Emulsionant al grăsimilor
– datorita acizilor conținuți
Imunostimulant
– în primul rând furnizează multă energie "ușoară" celulelor albe din sânge
– bioflavonoidele acționează direct ca imunostimulente
Laxativ
– mierea este higroscopică (atrage apa)
– reglează flora intestinului gros
– ajută pancreasul și ficatul să funcționeze mai bine; aceste organe vor produce atunci mai multe sucuri digestive
Nutritiv
– carbohidrații din miere ajută la construirea țesutului conjunctiv
Protistocid
– mierea conține mici cantități de apă, grăsimi și proteine, are un pH relativ mic, o osmolaritate ridicată ce înseamnă "condiții vitrege de viață"pentru bacterii
– bioflavonoidele aflate în miere au efect antibacterian direct
– multe dintre enzimele mierii acționează în final tot antibacterian
Radioactiv
– în mod normal mierea are o radioactivitate specifică zonei din care albinele au cules nectarul și/sau seva copacilor ( pentru mierea de ambrozie ). Totuși, unele feluri de miere pot avea un nivel mai crescut de radioactivitate, produsă în mod artificial, de către oameni
Regenerativ pentru țesutul conjunctiv
– mierea ajută la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale țesutului conjunctiv
Stimulează anabolismul
mierea este în principal un factor "yin" conform Medicinii Tradiționale Chineze și Indiene;
– calmează sistemul nervos, acesta ajută la regenerarea și/sau crearea unor țesuturi normale, noi
Stimulează regenerarea epiteliilor, endoteliilor și a membranelor celulare
– în principal datorită conținutului în bioflavonoide
Tonic cardiac
– mierea este cea mai bună energie pentru orice mușchi, inclusiv pentru inimă, care este în primul rând " pompa musculară"
Indicațiile mierii de albine
Afecțiuni ce afectează întreg organismul
Afecțiunile gurii și a buzelor
Diverse afecțiuni ale buzelor
Afecțiunile aparatului respirator
Afecțiuni inflamatorii ale tractului respirator superior
Afecțiunile aparatului cardiovascular
Afecțiuni ale sângelui
Afecțiuni gastrointestinale
Afecțiuni hepatice
Afecțiuni ale oaselor și articulațiilor ( osteologie)
Afecțiuni oculare ( oftalmologie )
Afecțiuni ale sistemului nervos
Afecțiuni ale pielii
Cosmetică
Mierea, cel mai apreciat produs apicol de către cea mai mare parte a populației, este, așadar, nu numai un excelent aliment furnizor de energie dar, de asemenea, un excelent medicament natural. Ca aliment, ea trebuie să ajungă la toate celulele, fie că sunt bolnave sau sănătoase. Ca medicament, trebuie să ajungă la toate "țintele" sale: celulele, țesuturile, organele sau sistemele bolnave.
Reguli generale de depozitare:
Nu păstrați mierea la lumina soarelui! Razele soarelui distrug multe din enzimele prezente în miere.
– țineți bine închise recipientele în care mierea este păstrată
– mierea poate absorbi cu ușurință mirosurile externe (urâte); astfel se va distruge aroma sa.
– mierea absoarbe de asemenea apa, chiar când aceasta se găsește în cantități foarte mici în atmosferă; o cantitate excesivă de apă în miere (peste 20-23 %) va permite dezvoltarea drojdiei, având ca rezultat începerea fermentării mierii.
– păstrați mierea la rece (la frigider): chiar dacă multe tipuri de miere pot sta la temperatura camerei pentru 1-2 ani fără modificări majore, trebuie să ne amintim că mierea îmbătrânește zi de zi, calitatea ei se deteriorează încet, în special la temperaturi peste 4 °C.
Tipuri de miere folosite pentru scopuri curative
Pentru a fi folosită în scop curativ, mierea trebuie să aibă o calitate foarte ridicată: să fie proaspătă, organică, fără rezidiuri, să fie specifică, adaptată bolii care urmează a fi tratată:
– Miere de tei pentru probleme ale somnului;
– Miere de eucalipt pentru boli respiratorii;
– Miere de manuka (Leptospermum scoparium) pentru ulcere gastro-duodenale
Contraindicații
Mierea, cel mai folosit produs apicol, a fost creată de Mama Natură să fie hrănitoare, energizantă, prietenoasă, ajutătoare și curativă. 99,99% din populație tolerează acest produs bine sau foarte bine. Chiar și cei 0,01% dintre oameni care pot prezenta reacții adverse reale la miere o pot utiliza în condiții specifice.
Cea mai importantă contraindicație a mierii este diabetul. Excepții: mierea de acacia (ce conține mai ales fructoză) care poate fi dată, în cantități mici, dimineața și răni ce se vindecă greu la diabetici (în uz extern). Mierea este dulce deoarece conține peste 70% carbohidrați și nu poate fi dată în cantități mari acelor persoane ce au sângele "dulce" (hiperglicemic).Totuși, acest "sânge dulce" este așa datorită unui conținut excesiv în glucoză (dextroză), de peste 120 mg/100 ml de sânge.
Există o altă situație în care mierea nu este indicată: alergia la polen (mai ales cea legată de tractul digestiv). Mierea conține peste 1% polen în compoziție. Persoanele care suferă de aceasta afecțiune nu pot mânca miere deoarece conținutul extrem de scăzut în polen poate conduce la alergii specifice digestive sau respiratorii. Pentru a diminua acest risc, este întotdeauna recomandabil, ca și pentru celelalte produse apicole, să se înceapă tratamentul cu miere (apiterapia) sau folosirea mierii, cu doze foarte mici, foarte bine diluate în cantități mari de lichide.
O altă contraindicație mai importantă decât cele de mai sus este: la copiii sub un an. Copiii sub un an au condiții speciale ( înaltul conținut de apă și de proteine, cantități mici de oxigen, pH ridicat, puține mecanisme antibacteriene) care pot fi favorabile pentru dezvoltarea unor bacterii periculoase în intestinele lor (Botulismul poate apare de la mierea ce este "curier" al bacteriei Clostridium botulinum). Această bacterie este cea mai periculoasă, poate fi prezentă în miere într-o stare "dormantă" , în special dacă mierea nu a fost recoltată în condiții igienice perfecte.
1.3. LĂPTIȘORUL DE MATCĂ
Lăptișorul de matcă este secretat de glandele hipofaringiene (uneori denumite glandele pentru hrana puietului) ale albinelor lucrătoare tinere (albinele doici), pentru a hrăni larvele tinere și matca adultă. Lăptișorul de matcă este folosit pentru hrănirea directă, imediat după secreție, a mătcii și a larvelor. acesta nefiind depozitat.
Figura nr 3 LAPTISORUL DE MATCA
Este motivul pentru care nu constituie un produs apicol tradițional. Singura situație în care recoltarea devine posibilă este în cursul creșterii mătcilor, când larvele destinate a deveni mătci sunt hrănite din abundență cu lăptișor de matcă. Larvele de matcă nu pot consuma hrana atât de rapid, pe măsură ce aceasta le este oferită și, din acest motiv, lăptișorul de matcă se acumulează în botci.
Definiția exactă a lăptișorului de matcă comercial este deci legată de metoda de producție: este hrană destinată larvelor de matcă în varstă de patru până la cinci zile.
Spectaculoasa fertilitate și viața mult mai lungă a mătcii, hrănită exclusiv cu lăptișor de matcă, sunt cele două argumente care au condus în mod sugestiv la credința că acest produs ar putea produce efecte similare la om.
Compoziția lăptișorului de matcă
Principalii constituenți ai lăptișorului de matcă sunt apa, proteinele, zaharurile, lipidele, sărurile minerale. Deși acestea apar cu variații semnificative de concentrație, compoziția lăptișorului de matcă rămâne relativ constant, indiferent de colonie sau de rasa de albine.
Compoziția lăptișorului de matcă cuprinde și substanțe în cantități reduse ce aparțin diferitelor clase chimice. Printre acestea se pot enumera două substanțe heterociclice, biopterina și neopterina, în concentrații de 25 și respectiv 6 mg/g greutate proaspătă. De importanță fiziologică sunt și acetilcolina, cu rol de neurotransmițător (1 mg/g greutate uscată) și acidul gluconic (0.6% din greutatea proaspătă).
Efectele fiziologice ale lăptișorului de matcă
Administrat pe cale orală timp de 1-2 luni, prin înghițire sau prin topire sublinguală în doze cuprinse între 200 – 500 mg, lăptișorul de matcă acționează ca tonic și stimulant, cu efecte euforice asupra omului sănătos. Cei ce au consumat acest produs declară că au trăit o senzație generală de bine (resimțit la nivelul stării fizice – rezistență la oboseală, o mai bună performanță intelectuală – o mai bună capacitate de învățare și o mai bună memorie) și au înregistrat efecte directe asupra stării mentale (mai multă încredere în propriile forțe, stare de bine și euforie). Cu alte cuvinte, pentru omul sănătos, lăptișorul de matcă acționează ca stimulent general, îmbunătățește răspunsul imun și funcțiile generate ale organismului.
Doza zilnică de lăptișor de matcă pulbere (liofilizat) se situează între 30 – 100 mg pe zi. Produsele lichide sunt adeseori recomandate corespunzător unor doze mai ridicate, pentru a obține cel puțin acest nivel compusului activ.
Trebuie menționat, și aceasta de mai multe ori, că produsele apicole sunt contraindicate persoanelor care suferă de alergii grave la polen sau au hipersensibilitate la acestea. Lăptișorul de matcă este de asemenea contraindicat femeilor gravide și mamelor care alăptează.
Lăptișorul de matcă poate provoca reacții alergice la persoanele susceptibile, între care eczeme, rinite, urticaria și bronhospasm. Au fost raportate și cazuri de astm acut, anafilaxie și într-un caz, moarte, urmare a unei crize de astm produse de consumul de lăptișor de matcă.
1.4. PROPOLISUL
Propolisul este o substanță rășinoasă asemănătoare cu ceara de culoare verzuie sau cafenie, uneori cu nuanțe galbene sau roșietice, cu o aromă plăcută de muguri de arbori.
Albinele folosesc propolisul la astuparea crăpăturilor din stup, la îngustarea urdinișului, adesea ung cu el podișorul în scopul păstrării mai bune a căldurii în cuib.
Când în stup pătrund șoareci, deseori albinele îi omoară, iar cadavrele lor, nefiind în stare să le scoată din stup, le acoperă cu propolis, astfel ei nu se mai descompun.
Figura nr 4 PROPOLISUL
Propolisul are proprietăți bactericide și antiseptice, împiedică dezvoltarea proceselor de putrefacție. El are miros specific plăcut, posedă proprietăți antibiotice excepționale, datorită cărui fapt și-a găsit o largă întrebuințare în medicină.
Cel mai mult propolis este produs toamna de catre albine în vederea pregătirii stupului pentru iernat. El se recoltează mai mult în lunile august – septembrie, cu ajutorul unui cuțit de pe pereții stupului, rame și scândurelele de podișor.
Compoziția chimică a propolisul
Cantitativ, propolisul conține:
– 55 % rășini (rășina este un termen folosit pentru substanțe care sunt în mod obișnuit lipicioase și insolubile, sau foarte puțin solubile, în apă sau în solvenți organici; datorită acestei insolubilități, par sa fie importante numai pentru proprietățile lor structurale) și balsamuri (Balsamurile sunt lichide naturale sau substanțe semi-lichide obținute uzual din scoarța copacilor prin metode speciale – Opris, 1990);
– 7,5 – 35 % ceara (Ushkalova și Topalova (1978) au arătat că ceara este un component indispensabil al propolisului, deși proporția sa depinde de regiunea de unde a fost extrasă de albine, metoda de colectare și de alți factori; ei au găsit de asemenea în mostrele de polen colectate din trei regiuni ale fostei URSS patru tipuri de ceară, diferite una de alta sub aspectul greutății specifice și solubilității în alcool etilic – Ivanov, 1981);
– 10 % uleiuri volatile (Uleiurile volatile sunt compuși ce au în mod uzual mirosuri plăcute)
– 5 % polen (Nakashima T. și Nakashima N., 1989, au arătat că propolisul Brazilian obținut de la albinele Africane conțin cantități mai mari de polen decât cel obținut de la albinele Europene).
– 5 % acizi grași;
– 4,40 – 19 % impurități;
– terpene, substanțe tip tanin, secreția glandelor salivare ale albinelor și componente accidentale;
Calitativ, propolisul conține: flavonoide, acizi alifatici și esterii lor, acizi alifatici cu lanț lung, uleiuri volatile cu lanțuri scurte, esterii unor uleiuri volatile cu lanțuri scurte, acizi aromatici și esterii lor, acid benzoic și derivați, aldehide, alcooli, acid cinamic și derivați, alți acizi și derivați, cetone, fenoli și compuși aromatici, terpene, alcooli sesquiterpenici și derivații lor, terpenoide și alți compuși, compuși volatili, hidrocarburi, hidrocarburi alifatice, steroli și hidrocarburi steroide, zaharuri, lactone, alfa și beta – amilaze, aminoacizi, derivați ai acizilor nucleici, vitamine, minerale, transhidrogenaze anaerobe, substante H+ donoare, alte substanțe insolubile în apa și solvenți organici, poluanți.
Proprietăți terapeutice și curative ale propolisului
Propolisul, cel mai "medicinal" produs apicol, cu peste 70 de proprietăți farmacologice dovedite, are sute de indicații și a fost folosit în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
În zilele noastre,cercetători și clinicieni din toată lumea descoperă aproape în fiecare lună noi proprietăți și indicații pentru acest produs natural.
Propolisul, un adevărat "protector al vieții" a fost folosit cu succes în tratamentul unor boli aparținând următoarelor domenii medicale
Administrarea propolisului
Există două căi principale de administrare a propolisului: internă și externă.
Calea de administrare "internă" semnifică faptul că propolisul pătrunde adânc în organism, până la nivelul oaselor, rinichilor, inimii și creierului. Administrarea "internă" înseamnă nu numai administrarea orală sau prin nas (inhalații) a propolisului, dar de asemenea prin anus sau vulvă (ca în cazul supozitoarelor rectale sau vaginale), sau prin injecții.
Administrarea "externă" semnifică faptul că propolisul este aplicat pe piele și/sau "orificiile" superficiale: urechile și ochii (sacul conjunctival).
Când propolisul este folosit ca protector al membranelor celulare, trebuie să înțelegem că este important să utilizăm câteva metode, "vehicule" pentru a atinge "țintele": celulele, țesuturile, organele, sistemele ce se află în dizarmonie.
Contraindicații
Există aproximativ 1-2% din populație cu alergie la propolis, sau cu reacții alergice la anumite substanțe ce intră în compoziția sa, cum este prenil-cafeatul. Ca rezultat al acestor alergii, propolisul nu este recomandat acelor persoane ce suferă de asemenea alergii.
Iată câteva reacții adverse ce pot apare la persoanele alergice după administrarea de propolis (intern sau/și extern): dermatite de contact la propolis (brut sau cremă, unguent), dermatite cosmetice după aplicarea de creme cu propolis, loțiuni , alergie la inhalarea de propolis cu spasme bronșice, mucozități orale cu ulcerații (tablete cu propolis, propolis de mestecat), eczeme ocupaționale la apicultori (propolis natural), hipotensiune arteriala (propolisul este spasmolitic și astfel scade nivelul presiunii arteriale).
1.5. CEARA
Ceara de albine este o ceară naturală produsă în stup de către albinele melifere din genul Apis. Este produsă de albine lucrătoare tinere, între 12 și 17 zile, sub formă de scări subțiri, secretate de glandele de pe suprafața ventrală a abdomenului.
Albinele lucrătoare au opt glande producătoare de ceară, dispuse de o parte și de cealaltă, pe părțile interioare ale sternitelor (scutul ventral sau placa fiecărui segment al corpului) în segmentele abdominale de la 4 la 7. Mărimea acestor glande ale cerii depinde de vârsta albinei lucrătoare, ele se atrofiază treptat în urma zborurilor zilnice ale albinei. Noile scărițe ale cerii nu au culoare la început, devenind opace la albine mai bătrâne.
Ceara fagurelui este aproape albă, însă devine treptat galbenă sau maronie, încoroprând uleiuri din polen și propolis. Scările cerii sunt de 3 mm transversal și 0,1 mm grosime, iar pentru producerea unui gram de ceară sunt necesare 1100 de bucăți.
Ceara de albine este produsă de albine ca o substanță stabilă, care să nu interacționeze cu mierea, polenul sau lăptișorul de matcă și are unele proprietăți importante pentru apiterapeuți.
Figura nr 5 CEARA
Dintre indicațiile terapeutice se pot menționa (pentru uz extern și intern):
Extern
– dureri lombare (combinat cu propolis), artroze, acnee, uz cosmetic (depilare )
Intern
– febra finului, afecțiuni gingivale , constipație.
Proprietățiile cerii sunt legate în mod direct de substanțele conținute, dar și de faptul că albinele adaugă mici cantități de propolis în interiorul fiecărei celule a fagurelui, în special în cele construite inițial pentru larve.
Ceara este are, astfel, proprietati:
– antiseptice; emoliente; antiinflamatoare; cicatrizante.
Ceara ajută pielea să aibă o structură netedă și elastică (aspect), de aceea este mult utilizată in cosmetică, în prepararea diferitelor măști. De asemenea este utilizată pentru epilare.
1.6. VENINUL DE ALBINE
Veninul de albine este un compus perfect adaptat/creat pentru funcțiile sale: apărarea albinelor și a coloniei. El este sintetizat în glandele de venin ale mătcii și ale albinelor lucrătoare și păstrat în sacii de venin. În timpul procesului de înțepare este eliberat prin ac, sub formă lichidă.
Figură 6 VENINUL DE ALBINE
Veninul este un produs biologic propriu al albinei și nu intră în rândul principiilor active transmise de la plante.
Veninul de albine poate fi găsit în două forme principale: lichid, cum este imediat după extracție sau când este injectat de către albină prin ac, și uscat, după colectare cu mecanisme speciale (colectoare de venin).
Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar și cu un miros aromat asemănător bananelor coapte. Este ușor acid (pH 5,0 – 5,5); schimbă culoarea hârtiei albastre de turnesol în roșu indicând o reacție acidă. Totuși, soluția apoasă din veninul uscat nu mai prezintă acest efect, sugerând că responsabili de reacția acidă sunt compușii volatili.
Veninul se usucă la temperatura ambientală în mai puțin de 20 de minute, pierzând între 65-70 % din greutatea originală. După ce lichidul se evaporă se poate recolta 0.1 mg. de venin uscat pur (de la o singură albină).
Veninul uscat pur are o culoare galbenă – maronie. Greutatea specifică este de 1,313 g/cm3. Toxicitatea exprimată prin DL50 este de 2,8 mg/kg (i.v. la soarece). DL50 înseamnă ca 50 % dintre șoareci vor muri când le este injectată intravenos doza de 2,8 mg. de venin per kilogram corp. Veninul este rezistent la frig, iar înghețarea nu pare să-i reducă toxicitatea. Când este uscat este rezistent și la căldură, chiar la 100 oC.
Veninul uscat de albine, dacă este ferit de umezeală, își poate menține proprietățile toxice câțiva ani. El are o structură policristalină. Examinările sub microscop au arătat că veninul de albine, ca picături ale soluției apoase din venin uscat, își asumă structura fizică caracteristică, incluzând componente ce variază ca formă și mărime.
Nu este dificil să determinăm rapid clasificarea veninului (venin de albine, de viespe, de gărgăune, de viperă) bazându-ne pe structura sa fizică.
Proprietăți terapeutice și curative ale veninului
Veninul de albine, când e administrat în doze mici, poate fi un medicament natural excelent, are o serie de proprietăți și exercită asupra organismului uman o serie de efecte:
Proprietăți antibiotice
– efect bactericid pe : Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Escherischia coli, Salmonella typhi, Bacilus brevis, Bacilus cereus (Elena Tatu, Apiacta).
– veninul de albine inhibă creșterea bacteriilor și fungilor (Derevici, Dima).
– acțiune bacteriostatică pe anumite microorganisme ca : Micobacterium phlei, Vibrio cholerae (Brangi, Pavan citati de Tatu).
Nu acționează pe anumiți fungi ca : Penicillium și Mucor (Tatu).
Antiinflamator (există o polipeptidă numită "peptidă de degranulare a mastocitelor"; are o activitate antiinflamatorie de 100 de ori mai puternică decât hidrocortizonul
Indicațiile veninului
Veninul de albine, un produs apicol legat de loja energetică "foc", este foarte folositor în toate tipurile de boli legate de "frig" cum ar fi artritele, cancerele, boala Reynaud, bolile sistemului musculo-scheletic.
Este de asemenea benefic în cazurile de funcționare încetinita a diferitelor țesuturi/ organe/ sisteme din organism.
Administrarea veninului de albine
Principala metodă de administrare a veninului de albine este prin piele. Există cel puțin 4 metode comune de administrare a veninului:
1. Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine.
2. Soluție de venin de albine, administrată prin injecții.
3. Unguente și alifii cu venin de albine, administrate de obicei prin simpla aplicație locală, masaj și/sau acupresura.
4. Soluții de venin de albine, unguente sau alifii administrate prin metode fizioterapice speciale ca: iontoforeza (introducerea ionilor unei sări solubile în țesuturile organismului cu ajutorul curenților electrici, cel mai adesea în scop terapeutic).
Veninul de albine poate fi administrat singur sau, în mod ideal, în combinație cu alte metode de tratament. O simplă înțepătură sau injecție cu venin de albine nu va aduce aproape nici un beneficiu sănătății noastre dacă este folosită singular.
Mai întâi trebuie să avem grijă de starea noastră de nutriție, de circulația sângelui și de calitatea sa, de sistemele nervos și endocrin, de structura generală a corpului, de caracteristicile mentale, emoționale și psihologice.
De aceea, este întotdeauna o idee bună să studiem și să folosim alte metode de vindecare, cât de mult posibil în conjuncție cu terapia cu venin de albine.
Contraindicații
Veninul de albine are potențialul cel mai periculos dintre toate produsele apicole.
În fiecare an mii de persoane, din toată lumea, mor din cauza înțepăturilor accidentale ale albinelor, adesea într-un număr mare, ca în cazul albinelor africane, cunoscute de către mass-media ca albine "ucigașe".
Pentru apiterapeuți este extrem de important să vorbim despre aceasta și să furnizăm populației atâtea moduri câte sunt posibile pentru a se proteja de posibilele reacții negative ale înțepăturilor de albine.
1.7. POLENUL
Polenul adunat de albine pentru perpetuare, pentru hrana puietului și pentru aprovizionarea glandelor producătoare de lăptișor de matcă de fermenți ca și a celor cerifere, e însăși chintesența vieții ce se reproduce.
Ialomițeanu și colaboratorii săi au studiat valoarea biologică a polenului recoltat de albine și a indicelui Oser (indicele aminoacizilor esnțiali) pentru a vedea dacă acest produs se încadrează în categoria proteinelor de ordinul I, II sau III. Proteina de referință utilizată în aceste experimente a fost ovalbumina.
Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că polenul recoltat de albine conține toți aminoacizii esențiali, dar în concentrații mai mici decât ovalbumina, fapt ce îl încadrează în rândul proteinelor vegetale vegetale de ordinul II.
Compoziție chimică
La majoritatea polenurilor studiate, primul aminoacid izolat a fost metionina. Studiile nutriționale efectuate pornind de la aceste date au arătat că polenul poate fi consumat într-o rație zilnică de 24-58 g/zi. Din punct de vedere nutrițional, polenul nu poate înlocui nevoia de calorii și de substanțe nutritive plastice.
Polenul recoltat de albine conține proteine în cantități medii, de aproximativ 20% din greutatea uscată. Prezența proteinelor simple și a celor conjugate și încadrarea polenului în grupa proteinelor vegetale de ordinul II recomandă acest produs natural ca supliment nutritiv în carențele proteice de diferite etiologii.
Polenul este recomandat în aceste afecțiuni și pentru biodisponibilitatea sa crescută în absorția intestinală, deoarece se știe că deficiențele proteice sunt însoțite și de deficiențe enzimatice intestinale care fac greu utilizabile proteinele complexe din alimentele obișnuite.
Lipidele au rol metabolic deosebit de important. În afara rolului energetic de prim rang (9,3 cal/g față de 4 cal/g la glucide), ele participă activ în mrtabolismul glucidelor și proteinelor. Fosfolipidele sunt componente subcelulare ale membranei și dețin un rol plastic și structural dintre cele mai importante.
Prin prezența fosfolipidelor se facilitează și se permite transportul electronilor de-a lungul trunchiului nervos, ele participând astfel la transmiterea influxului nervos.
Acizii grași esențiali (acidul linoleic, linolenic și arahidonic), care intră în compoziția fosfolipidelor și sunt activatori ai unor enzime care acționează atât în metabolismul lipidic cât și în alte metabolisme.
Prezența vitaminelor hidrosolubile din grupul B (acid nicotinic, pantotenic), a vitaminei C și a vitaminelor liposolubile A și E (prima mai ales sub formă de provitamină A-β-caroten) face din polen un mijloc foarte eficient în reglarea deficiențelor de această natură. Polenul reprezintă o sursă vegetală de vitamină B12.
Studii aprofundate asupra conținutului biochimic general al polenului poliflor utilizat ca aliment sau supliment alimentar au fost efectuate și în Italia de SERRA I BONVEHI(1986), iar în Olanda de KERKVLIET(1989), CALCAGNO și col.(1989) discută la rândul lor analiza chimică și nutrițională a polenului, iar BALESTRIERI și col.(1987) demonstrează, prin efectuarea unor analize cantitative ale principiilor active, rolul polenului utilizat în suplimente nutritive alături de propolis și de lăptișor de matcă.
Polenul este bogat în elemente minerale și de aceea el poate fi utilizat în diferite formule de suplimente nutritive sau ca aliment în dieta vegetarienilor.
Macroelementele joacă un rol activ în transportul de membrană (pompe ionice, K și Na), iar clorul (Cl) este un anion intra- și extracelular și contraion al hidrogenului în producerea de HCl în stomac.
Calciul este component structural al scheletului și joacă un rol important în procesul de contracție musculară.
Magneziul este necesar pentru activitatea multor enzime, precum și în formarea țesutului osos.
Microelementele sau micronutrienții dețin un rol important în organism. Ele acționează catalitic sau sunt componente ale sistemelor catalitice. Lipsa acestor elemente din organism poate duce la simptome carențiale sau stări patologice.
Cuprul este implicat în procesele în procesele de transport de electroni în membrane și mitocondrii. Sinteza hemoglobinei este dependentă de prezența ionilor de cupru.
Manganul este un microelement prezent în toaze celulele vii. Multe glicozil-transferaze au nevoie de Mn pentru a fi active (galactozil și N-acetilgalactozaminil transferaza), fapt ce explică tulburarea metabolismului mucopolizaharidelor asociat cu deficiența de mangan. Manganul ,de asemenea, este necesar în stadiile preliminare de biosinteză a colesterolului
Nichelul protejează structura ribozomilor de denaturarea termică și activează unele enzime. Deficința de nichel produce modificări în ultrastructura ficatului și alterează nivelul de colesterol din membranele hepatice.
Seleniul este component esențial al enzimei glutathion-peroxidaza, care este necesară în protejarea membranelor globulelor roșii și a altor țesuturi, de distrugerile provocate de peroxizi.
Zincul este un bioelement esențial pentru creșterea și dezvoltarea organismelor. În organism zincul este necesar pentru activitatea anhidrazei carbonice.
Tabel 1. Conținutul vitaminic din polen poliflor față de necesarul zilnic stabilit de oms (după Kerkvliet, 1989)
Tabel 2. Conținutul în elemente minerale ale polenului
Polenul este un aliment foarte bun , după cum a fost menționat mai sus ; el este o sursă vegetală de elemente nutritive foarte bine echilibrată ; astfel se recomandă pentru obezitate, hipertensiune arterială, gută, etc. Polenul hrănește ficatul care produce toți factorii anti-hemoragici necesari ; întărește pereții capilarelor.
Reduce nivelul tensiunii arteriale ridicate.
Îmbunătățește fluiditatea sângelui deoarece polenul scade nivelul grăsimilor din sânge ; reduce microhemoragiile , și astfel incidența aterosclerozei ; catifelează interiorul pereților arteriali, capilari și venoși, hrănește musculatura arterială, făcând-o mai flexibilă ; hrănește mușchii și nervii cardiaci ; o inimă sănătoasă poate controla mai bine variațiile tensiunii sanguine..
Scade nivelul colesterolului sanguin, acizilor grași liberi (prezenți în inimă și în alți mușchi ca surse de energie metabolică) , trigliceridelor (sunt un grup din clasa lipidelor, legături (esteri) ai glicerinei cu acizii grași) , beta-lipoproteinelor (sunt legături macromoleculare între lipide și proteine și sunt solubile în apă) și al albuminelor (proteine de dimensiuni relativ mici ce se găsesc în sânge și în alte lichide organice).
Diminuează efectele negative ale stresului excesiv
Polenul conține toate elementele nutritive necesare funcționării sistemului nervos ; un sistem nervos mai sănătos înseamnă o mai bună adaptabilitate la mulți dintre factorii de stres.
Reduce riscul bolilor genetice
Polenul conține în interiorul cromozomilor săi mulți acizi nucleici ; aceste substanțe sunt extrem de importante pentru regenerarea celulară ; când lipsesc una sau mai multe dintre acestea riscul bolilor genetice este crescut.
Diuretic – conținutul relativ ridicat al polenului în carbohidrați crește nivelul apei biologice din organism.
Energetic – conține toți nutrienții necesari celulelor noastre dinamice (celule musculare și ale sistemului nervos).
Indicații generale ale polenului
Boli de nutriție și de metabolism, bolile aparatului digestiv, bolile duodenului, bolile ficatului, afecțiuni ale celulelor hepatice, bolile veziculei biliare, afecțiunile intestinului subțire, afecțiunile intestinului gros, afecțiuni genitale și sexuale, afecțiunile aparatului urinar, alergii, afecțiuni hematologice, afecțiuni cardiovasculare, afecțiunile aparatului respirator, boli canceroase (boli oncologice și de iradiere), bolile sistemului imun, afecțiunile sistemului nervos, afecțiuni endocrine, afecțiuni ale ochilor, afecțiuni ale sistemului osteo-muscular, afecțiuni ale pielii, afecțiuni ale părului și unghiilor, bolile vârstei a III-a (afecțiuni gerontologice), pediatrie
Căile de administrare
Internă : pe gură, înghițind polenul brut sau amestecul de polen cu miere sau cu alte alimente ca iaurt,cereale,pâine
Sublinguală: cazurile de cancere sau chirurgicale.
Alimentație chirurgicală sau artificială, când polenul, mierea, lăptișorul de matcă, propolisul și alte alimente ușor de digerat pot fi administrate direct în stomac sau în intestinul subțire.
Supozitoare rectale, în cazul pacienților cu adenom de prostată.
Supozitoare vaginale, pentru diferite afecțiuni genitale la femei
Externă – în măști cosmetice, amestecat cu miere sau/și lăptișor de matcă, extracte florale.
– în dermatologie, ca adjuvant nutrițional pentru celulele pielii.
Polenul proaspăt recoltat de albine din anterele florilor este depozitat în fagurii cuibului, de preferință în cei de culoare neagră. Sub această formă polenul se găsește depozitat în cei 2 faguri care mărginesc puietul și mai puțin în fagurii cu puiet. Uneori,în cazul unei abundențe de polen în natură sau a unei încetiniri a ritmului de ouat,cuibul în întregime se poate bloca cu polen.
1.8. PĂSTURA
Figura nr 8 PASTURA
Grăuncioarele de polen adunate de pe flori sunt descarcăte de albinele culegătoare direct în celulele fagurilor, unde sunt comprimate cu capul pentru a forma o masă compactă. Urmează alte încărcături și tasări, până ce celula se umple cam 2/3. În momentul înmagazinării în faguri, polenul are aceleași însușiri și calități ca polenul reținut în colectorul de polen. După depunerea lui în faguri, se transformă în păstură, sub influența substanțelor adăugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii și umidității ridicate din cuib (33-35°C), precum și datorită modului de conservare în celulele fagurilor.
La depozitarea în faguri, albinele nu țin seama de specia botanică și de proveniența polenului, astfel încât, în aceeași celulă găsim polen de culori diferite, în aceste condiții transformările începute odată cu formarea ghemotocului de polen continuă să se desfășoare în interiorul stupului și în celulele fagurilor, realizându-se prin transformări biochimice, o modificare structurală care situează pastura pe o treaptă calitativ superioară față de polen.
Prin aceste transformări se realizează următoarele:
– puterea germinativă a polenului dispare în 1-2 zile sub influența unor secreții ale glandelor mandibulare ale albinelor;
– zaharoza se transformă treptat în monozaharide;
– zahărul simplu trece în parte în acid lactic sub influența unor fermenți;
– crește conținutul de vitamina K;
– sporește gradul de conservabilitate în timp al produsului;
– sporește numărul granulelor de polen, al căror conținut a fost scos în afara exinei (învelișul grăunciorului de polen).
Când aceste transformări au luat sfârșit, din polenul înmagazinat de albine în faguri rezultă păstura sau "pâinea albinelor".
Deci păstura este un produs natural, cu însușiri mai valoroase decât ale polenului, datorită amestecului de polenuri de proveniențe diferite, a conținutului mai mare de zaharuri simple, conținut sporit de vitamina K, al proporției mai mare de granule cu conținut accesibil asimilării, precum și a acidității sporite, factor esențial în conservarea și menținerea echilibrului metabolic.
Acest produs se bucură în prezent de o atenție sporită din partea cercetătorilor pentru efectele obținute prin aplicarea lui în diverse afecțiuni. În actualul stadiu de experimentare se pare că există suficiente premise care justifică afirmația specialiștilor că păstura este un produs natural apicol cu mari perspective de folosire în scopul sănătății omului.
Păstura recoltată din faguri în scopuri apiterapeutice se conservă în borcane de sticlă ținute la rece, din care se consumă conform prescripțiilor medicale. În ultimul timp se pare că este mai eficientă folosirea ei cu faguri cu tot, datorită unor factori încă insuficient studiați care există în fagurii vechi ai stupului, bineînțeles dacă acești faguri cu pastură se recoltează și se conservă în condiții aseptice.
CAPITOLUL 2
AFECȚIUNI TRATATE CU PRODUSE ALE STUPULUI
2.1. AFECȚIUNILE TUBULUI DIGESTIV
La nivel intestinal mierea manifestă o ușoară acțiune laxativă determinată de prezența în compoziția sa a unei cantitați importante de fructoză. Acest efect este întărit de polen, care oferă rezultate remarcabile, evitându-se astfel recurgerea la laxative, iritante pentru peretele intestinal și care produce în general obisnuința.
Constipația poate fi ameliorată prin consumul unui amestec de polen, căpăcele de ceară și miere de cimbru.
Polenul poate fi recomandat în tratamentul enterocolitelor, al flatulaței (balonări intestinale), al diverticulelor și al diferitelor forme de colite, între care și colita amoebiană. Acesta se comportă ca un veritabil eubiotic intestinal, deci ca un reglator al funcției intestinale, intervenind eficient ca un paradox și în vindecarea diareilor cronice.Polenul poate fi ușor asimilat la nivel intestinal (mai ales dacă se reușește îndepărtarea exinei). Aminoacizii esențiali trec ușor bariera digestivă. Acest lucru fiind important în cazul afecțiunilor hepatice și în carențele enzimatice intestinale grave .
Studiile au arătat că polenul conține un factor antibiotic activ față de Salmonella și unele tulpini de colibacil. La nivel clinic observațiile au arătat cu precizie că efectul reglator asupra funcției intestinale poate fi atribuit polenului.
Studii recente au demonstrat eficacitatea acestui produs natural în tratamentul ulcerului produs de Helicobacter pylori , efect ce se bazează pe acțiunea sa antimicrobiană, adică pe acțiunea unor compuși din compoziția sa, respectiv artepilina C și diterpenoidul clerodanului specifici propolisului brazilian obținut de la speciile de Baccharis, Eucalyptus și Araucaria dar și quercetiolul -aglicon flavonic specific propolisului recoltat din zonele cu climat temperat. Acțiunea de protecție asupra mucoasei gastrice și duodenale este și o proprietate a polenului (respectiv a păsturii) ce conține flavonozide carotenoide.
Un caz special de acțiune în cazul prezenței lui Helicobacter pylori este cel al mierii de Manuka – miere specifică Noii Zeelande, obținută de la specia Leptospermum, cum atestă studiile efectuate de dr. Peter Molan.Principalul rol al acestor produse este acela de diminuare a senzației dureroase și de stimulare a cicatrizarii .
Doza administrată în cazuri de ulcere gastrice și duodenale este de o lingurită de 3 ori pe zi . În amestec cu miere în raport de 1:1 este mai eficient, doza administrată fiind de o linguriță de desert de 3 ori pe zi. În funcție de aciditatea gastrică, administrarea polenului cu miere se face astfel: dacă aciditatea este scazută, amestecul de polen cu miere se dizolvă în apă rece și se administrează înainte de mese. Dacă aciditatea gastrică este crescută, mierea cu polen se dizolvă în apă caldă și se administrează cu circa 1 -2 ore înainte de mese.
În colecistită se administrează polen pe cale orală câte 20 de grame pe zi cu 20-30 minute înainte de mese, timp de 20 de zile.
În colecistoangiocolită se administrează polen pe cale orală câte 20 de grame pe zi cu 20 -30 minute înainte de mese, timp de 20 de zile.
În colite de fermentație, de putrefacție, spastice se administrează polen recoltat de albine în doze de 20-30 g pe zi până la dispariția simptomelor și normalizarea funției digestive. O altă metodă de tratament a afecțiunilor tractului gastro-intestinal se bazează pe utilizarea păsturii , după cum urmează: se dizolvă 180 g de miere în 800 ml de apă fiartă, adusă la temperatura camerei.Cu 13-20 minute înainte de mese, se recomandă administrarea a 2/3 de pahar, timp de 6 săptămâni.
În gastrita hipoacidă se administrează polen (40 g), miere(500 g) și suc de aloe (Aloe vera sau Aloe barbadensis) 75 g. Mierea și polenul măcinat se omogenizează bine, după care se adaugă sucul proaspat de aloe. Amestecul se păstrează la loc întunecos și rece. Tratament: 2 lingurițe de 2-3 ori pe zi, timp de 1 lună sau 1 lună și jumatate. În caz de necesitate, se repetă după o pauză de 2-3 săptămâni.
În gastrita cronică se administrează polen: zilnic cca 20 g fracționat în 3 prize, care se administrează cu 20 -30 de minute înainte de mesele principale.
Pentru dietă, pentru cei care au probleme cu kilogramele în plus polenul recoltat de la albine este un aliment hipocaloric (2 linguri de polen conțin numai 90 de calorii). În volum, polenul are 15% lecitină, fapt deosebit de semnificativ, având în vedere faptul că acesta are rolul de a normaliza metabolismul grăsimilor. Consumul regulat de polen duce la scăderea colesterolului, iar conținutul său bogat în fenilalnină conferă proprietăți de suprimare a apetitului.
Mierea, polenul, pastura și propolisul au o capacitate puternică de detoxifiere la nivel hepatic. Mierea poate oferi protectie împotriva intoxicatiilor de origine alimentară (cazul ciupercilor), în timp ce polenul și pastura și într-o masură mai mică propolisul, prin acținea lor antioxidantă, exercită o acțiune puternică împotriva efectelor nefaste ale alcoolului la nivel hepatic (steatoza hepatică).
Administrarea polenului în amestec cu miere este eficientă în vindecarea bolilor hepatice și rezultatele sunt vizibile în 3-4 săptămâni. O astfel de cură durează circa 3-4 luni. In general după 4-5 săptămâni se recomanda o pauză de 2-3 saptamani.
Propolisul, polenul și pastura acționează la nivelul microzomilor hepatici, activând și susținând procesele enzimatice de detoxifiere.
Anorexia este o afecțiune care, în forma sa comună de origine fiziologică, este întâlnită cel mai des la copii și la persoanele în vârstă, dar poate apărea și la adult. Printre multiplele cauze ce o pot determina, se poate număra o igienă proastă de viață și o alimentație monotonă.
Pentru pierderile ocazionale de apetit, pierderi ce nu sunt determinate de un suport maladiv, dr. Yves Donadieu, din Franța, recomandă:
– efectuarea unei cure de 1 lună cu lăptișor de matcă. Produsul de administrează dimineața, pe stomacul gol, în cantitate cuprinsă între 900 – 1200 mg, sublingual (în forma sa pură, proaspătă), sau 300 până la 400 mg în forma sa liofilizată, în capsule ce se înghit cu puțină apă.
– o cură cu polen, timp de 3 luni, respectiv câte 1 lingură cu vârf de granule de polen recoltat de albine ce se pune într-un pahar mare cu suc proaspăt de portocale, alături de o linguriță cu miere. Este o recomandare pentru a începe micul dejun.
– pentru a asigura o mai bună disponibilitate a compușilor nutritivi din polen, acesta, odată măcinat în râșnița de cafea, este pus de cu seara în iaurt la temperatura camerei. Ce se întâmplă ? Exina (membrana exterioară a polenului), cunoscută pentru rezistența sa deosebită la acțiunea agenților fizici și chimici, are în structura sa pori. în mediu umed și la temperatura camerei (sau chiar la temperatura fiziologică), aceștia se deschid, permițând deversarea conținutului grăunciorului de polen în mediul respectiv.
– acest tratament foarte simplu va retrezi dorința și plăcerea de a mânca după poftă, nici mai mult, nici mai puțin, și nu va determina luarea în greutate. Să încercăm în cele ce urmează o abordare a rolului și mecanismelor de
2.2. AFECȚIUNILE UROGENITALE
Polenul și propolisul acționează sinergic în tratamentul oral al hiperplaziei (creșterea în volum) beningne de prostată, pentru a conduce la remisiunea manifestărilor dureroase și a favoriza ameliorarea, atât de necesară, a stării generale a bolnavului. În cazul polenului, efectele pozitive în tratamentul acestei afecțiuni sunt determinate de prezența unor compuși denumiți acizi hidroxamici și, fapt deloc de neglijat, pentru ameliorarea funcțională a glandei, de aportul în precursori de hormoni androgeni ai acestuia.
În menopauză apiterapia poate constitui un bun mijloc natural pentru atenuarea tulburărilor inerente menopauzei la femei (sau a andropauzei la bărbați) cură de produse apicole, mai ales pe bază de polen, este suficientă pentru a ameliora starea psihică a persoanelor în cauză, după numai câteva zile de tratament.
Tulburările caracteristice, precum bufeurile de căldură , transpirațiile subite sau iritabilitatea, se atenuează, în timp ce oprirea tratamentului conduce la reapariția simptomelor. Complementar unui tratament hormonal substitutiv, curele prelungite și repetate de polen constituie, deci, un adjuvant natural prețios, foarte interesant și, în general, acceptat cu ușurință de femei.
2.3. AFECȚIUNILE ENDOCRINOLOGICE
Apiterapia își dovedește utilitatea și eficacitatea mai ales în endocrinologia infantilă. Un superaliment cum este , de exemplu ,păstura a permis obținerea de rezultate bune ce s-au concretizat mai ales prin luarea în greutate , ameliorarea somnului și apetitului diabeticilor , hipertiroidienilor , a persoanelor cu gușă sau care suferă de o hiperplazie congenitală a glandelor suprarenale
Spasmofilia este maladia neuro-endocrino-metabolică cea mai răspândită. Ea este caracterizată prin apariția de crize de spasme musculare identice sau diferite ca localizare, intensitate sau durată. Aceasta antrenează o stare specifică de rău spasmofilic sau tetanie, de hipersensibilitate și labilitate funcțională generală și locală, care apare cel mai frecvent în situații de stress.
Rezultatele unui studiu efectuat în România pe un număr de 100 paciente cu spasmofilie (sau tetanie cronică latentă) au sugerat că tratamentele apiterapice (ce au la bază preparate pe bază de polen, propolis, lăptișor de matcă și miere) ar
putea favoriza o mai bună adaptabilitate și ar putea contribui la reglarea tonusului muscular.
2.4. AFECȚIUNI DERMATOLOGICE
Dermatozele keratozice sau seboreice, beneficiază de ameliorări sau vindecări ca urmare a tratamentelor cu lăptișor de matcă sau polen .Aceleași produse contribuie la întărirea unghiilor fragile sau casante și întârzie căderea părului, uneori oprind acest fenomen nedorit.
Administrarea locală este, de asemenea, benefică în cazurile de xerodermie (uscăciunea excesivă a pielii cu descuamare fină) de cicatrizări dificile, de acnee și de lupus eritematos (placarde roșii mai ales la nivelul feței și mâinilor).
2.5. AFECȚIUNILE SISTEMULUI NERVOS
Prin conținutul său în vitamina B, în vitamina Eși în fosfolipide (precum fosfatidilcolina, fosfatidiletanolamina și fosfatidilserina), precum și în flavonozide, polenul recoltat de albine și păstura – derivatul său natural- exercită la rândul lor o acțiune remarcabilă asupra procesului de îmbătrânire a celulelor aflat frecvent la originea pierderilor de memorie
2.6. AFECȚIUNILE HEMATOLOGICE
În diferite forme de administrare, polenul oferă bune rezultate în tratamentul anemiei consecutive uremiei (retenției anormale de produse azotate în sânge, produse ce în mod normal sunt eliminate pe cale renală), al hepatitelor, al nefropatiilor, al hemodializei bolnavilor cu insuficiență renală, al bolilor gastro-intestinale, în cursul radioterapiei sau administrării anumitor medicamente.
Păstura conține, la rândul său, factori antianemici (fierul, anumite vitamine ale grupului B și vitamina C).
Apiterapia oferă perspective terapeutice foarte interesante în anumite tulburări de coagulare sanguină. Păstura sau „pâinea albinelor” prin conținutul său în vitamina K (factor antihemoragic), poate preveni apariția sângerărilor la nivelul unor leziuni mici sau ale unor ulcerații.
2.7. AFECȚIUNILE MALIGNE
Aplicarea locală a unor pansamente cu păstură și propolis, ca adjuvante în tratamentul anumitor tumori maligne maxilofaciale, a permis obținerea unei amiliorări a stării generale a pacienților, o reducere a incidenței fenomenelor inflamatorii subiacente și, în anumite cazuri, remisia tumorii.
Terenul imunitar precanceros poate fi reabilitat cu ajutorul polenului, al propolisului și al păsturii.
Studiile clinice efectuate pe pacienți diagnosticați cu cancer colorectal sau gastric au demonstrat că mierea, propolisul și polenul, toate acestea administrate complementar chimioterapiei (administrarea de citostatice care blochează multiplicarea celulară), stimulează sistemul imunitar și activitatea antioxidanților celulari fiziologici (în principal a enzimelor antioxidante-superoxid dismutaza etc.) și ameliorează starea generală a pacienților.
2.8. PRODUSELE STUPULUI ÎN AFECȚIUNILE GASTRO-INTESTINALE, PARAZITOZE
Singure sau în asociere cu medicamente specifice, produsele stupului se dovedesc a fi un prețios adjuvant pentru tratarea unui număr mare de afecțiuni ale aparatului digestiv.
Așa cum am mai menționat, mierea este recomandată în caz de lipsă de apetit, dată fiind acțiunea sa ușor aperitivă. Tot mierea este recomandată în cazuri de tulburări de asimilație sau în insuficiențele digestive (mai ales în cele de natură enzimatică). In cazuri de constipație, sub toate formele sale și mai ales la copil, mierea se comportă ca un adjuvant util și adeseon suficient. Mierea prezintă și o importantă influență în tratamentul și vindecarea ulcerelor gastro-duodenale, a infecțiilor intestinale și a insuficiențelor hepatice de diverse etiologii, între care și alcoolismul.
Dar nu numai mierea poate oferi rezultate pozitive în astfel de afecțiuni. Polenul recoltat de albine, păstura (sau pâinea albinelor) și propolisul pot fi mijloace terapeutice la fel de importante.
Polenul contribuie cu o însemnată cantitate de fibre vegetale prezente la nivelul peretelui său celular de natură celulozică sau celulozo-pectică, precurr. și cu amidon, un polizaharid considerat de cercetătorii americani și japonez: drept „fibra viitorului" (Natural Healing and Nutrition, 1990). Aceștia au demonstrat că amidonul poate manifesta proprietăți interesante la nivelul tranzitului intestinal, chiar dacă nu este vorba de o fibră vegetală în sens nutrițional.
Utilizarea mierii și a celorlalte produse ale stupului în tratamentul unc: afecțiuni digestive nu este o noutate. La baza acestei utilizări stau proprietățile antiinflamatoare, analgezice, imunogene și antioxidante. La nivel intestinal mierea manifestă o ușoară acțiune laxativă determinată de prezența în compoziția sa a unei cantități importante de fructoză. De fapt, acest monozaharid manifestă o puternică presiune osmotică, care atrage apa la nivel intestinal, facilitând astfel evacuarea materiilor fecale. Acest efect este întărit de polen, care oferă rezultate remarcabile, evitându-se astfel recurgerea laxative, iritante pentru peretele intestinal și producând în general obișnuiță. Polenul poate fi recomandat în tratamentul enterocolitelor, al flatulenței balonărilor intestinale), al diverticulitelor și al diferitelor forme de colite, într care și colita amoebiană. Acesta se comportă ca un veritabil eubiotic deci ca un reglator al funcției intestinale, intervenind eficient – ca un și în vindecarea diareilor cronice. Polenul este ușor asimilat la nivel . Aminoacizii esențiali și cei parțial-esențiali trec ușor bariera digestivă. Acest lucru este foarte important în cazul afecțiunilor hepatice și în carențele enzimatice intestinale grave, condiții pare alte proteine alimentare sunt cel mai adeseori greu de absorbit.
Studiile au arătat că polenul conține un factor antibiotic activ față de salmonella și unele tulpini de colibacil. La aplicarea sub diferite forme farmaceutice unguente, supozitoare), propolisul accelerează procesul de cicatrizare a fistulelor a hemoroizilor și a leziunilor apărute în cazuri de rectocolite hemoragice. La nivel gastric, mierea manifestă un efect protector asupra peretelui stomacal datorită pH-ului său mai ridicat.
2.9. AFECȚIUNI HEPATO-BILIARE
O serie de cercetări clinice au demonstrat că, datorită proprietăților sale antiinflamatoare, propolisul contribuie efectiv la tratamentul infecțiilor cronice ale căilor biliare (colecistite cronice, colangite cronice, colangiohepatită cronică), hepatită epidemică și convalescență post-hepatită, hepatită toxică, hepatită cronică (agresivă cu necroză), hepatită cronică cu ciroză, ciroză hepatică gravă, steatoză.
Mierea, polenul, păstura și propolisul dispun de o capacitate puternică de detoxifiere la nivel hepatic. O serie de intoxicații sunt, de fapt, rezultatul absorbției regulate de compuși toxici. Mierea poate oferi protecție împotriva intoxicațiilor de origine alimentară (cazul ciupercilor), în timp ce polenul, păstura și, într-o măsură mai mică, propolisul, prin acțiunea lor antioxidant! exercită o acțiune puternică împotriva efectelor nefaste ale alcoolului la nivel hepatic (steatoza hepatică). O întreagă serie de substanțe încadrate în categoria xenobioticelor pot fi eliminate sau efectul lor poate fi contracarat prin administrarea acestor produse ale stupului. Acțiunea de protecție oferită de aceste produse este în fapt legată de metabolismul fructozei, de prezența aminoacizilor esențiali, a acidului aspartic și mai ales a celor cu sulf (metionină). precum și a flavonoizilor, ce creează condiții favorabile exprimării funcției de detoxifiere hepatică.
Administrarea polenului în amestec cu miere este eficientă în vindecarea bolilor hepatice și rezultatele sunt vizibile în 3-4 săptămâni. O astfel de cură durează circa 3-4 luni. în general, după 4-5 săptămâni, se recomandă o pauză de 2-3 săptămîni.
Propolisul, polenul și păstura acționează la nivelul microzomilor hepatici, activând și susținând procesele enzimatice de detoxifiere.
În sprijinul celor menționate, studiile efectuate pe animale de laborator au demonstrat excelenta capacitate a propolisului de a proteja ficatul împotriva toxicității unor medicamente, cum este și cazul paracetamolului, ceea ce face din acest produs natural un antidot adecvat. în doze de 25, 50 și 100 mg/kg corp, propolisul reduce activitatea unei enzime – alanil-aminotransferaza – din plasma sanguină și crește concentrația de glutathion redus la nivelul ficatului. Tot propolisul este cel ce oferă bune rezultate în tratamentul hepatitei virale, ca rezultat al cunoscutei sale acțiuni antivirale.
Veninul de albine intervine în tratamentul hepatitei B cronice și al cirozei hepatice, diminuând simptomele specifice și ameliorând starea fizică
2.10 AFECȚIUNILE URO-GENITALE
2.10.1.Hiperplazie de prostată
Administrate în amestecuri sau ca atare, produsele apicole contribuie la ameliorarea prostatismului – ansamblu de tulburări datorate creșterii anormale a glandei prostată -, cu întregul său cortegiu de complicații și tulburări dezagreabile. Afecțiunile prostatei apar frecvent la bărbați, începând cu vârsta de 50 de ani. Simptomele cuprind necesitatea imperioasă și frecventă de a urina cu emisiuni de cantități mici de urină, o slăbire a jetului urinar și o micțiune dificilă, adeseori dureroasă.
O alimentație bogată în grăsimi de origine animală este unul din factori: etiologici ai acestei boli la populațiile occidentale. în astfel de cazuri, precuir. și în cazul adenomului de prostată (tumoră benignă), administrarea polenului floral oferă rezultate interesante, ce merită reținute, datorită efectelor sale anti- inflamatorii deloc de neglijat.
Propolisul se dovedește extrem de util în toate cazurile de infecție a glandei, hipertrofie benignă sau adenom de prostată. Evoluția clinică a prostatitei este spectaculoasă în cazul aplicării acestui produs și aceasta datorită proprietăților sale imunostimulatoare, antibacteriene, antiinflamatorii, anestezice și regeneratoare. în cursul tratamentului, este posibilă chiar vindecarea clinică, cu dispariția rapidă a durerii și a inflamației, cu reducerea volumului acesteia Acțiunea se traduce și printr-o senzație de bine regăsită de bolnav, accentuată și prin recuperarea funcțională a organului.
În tratamentul adenomului, produsele apicole constituie un prețios ajutor în ameliorarea celor mai multe simptome: diminuează frecvența și necesitatea micțiunilor, volumul și consistența tumorii și, mai ales, revigorează starea
2.10.2.Infertilitate, impotență, astenie sexuală
În societatea contemporană, omul se vede confruntat cu numeroase cauze de stress, care influențează mai ales viața sa afectivă și sexuală. Acest fapt poate conduce la creșterea incidenței cazurilor de impotență sexuală și explică de ce se recurge din ce în ce mai des la tehnologii de tipul fecundării in vitro. De asemenea, anumite forme de impotență sau de astenie sexuală la bărbat sunt destul de severe întrucât capacitățile reproducătoare diminuează și ele prin efectul vârstei. Este ceea ce caracterizează andropauza, a cărei instalare este progresivă, contrar menopauzei la femeie. Într-o astfel de situație, orice mijloc nou, susceptibil să contribuie la restaurarea activității hormonale și, ca urmare, a apetitului sexual, este întotdeauna bine venit.
Din punct de vedere clinic, impotența sexuală este, în general, însoțită de un tablou clinic complex: instabilitate psihică, tendințe depresive, iritabilitate. tulburări afective, de memorie, de concentrare și atenție, scăderea libidoului. insomnii, oboseală fizică și uneori dureri localizate. Acolo unde pastila albastră a «fericirii» face minuni, își poate găsi locul și introducerea produselor apicole. Astfel, administrarea de polen în doze de 15 până la 30 g pe zi revitalizează și chiar induce o stare de euforie, exercitând un efect specific asupra testiculelor, activând în același timp și procesul de spermatogeneză.
Prin acțiunea sa benefică generală asupra metabolismului, lăptișorul de matcă normalizează funcția glandelor suprarenale producătoare de hormoni androgeni. La femeie, producerea de estrogeni la nivel ovarian este într-o oarecare măsură dependentă de acest proces. O serie de lucrări științifice subliniază prezența în lăptișorul de matcă a acetilcolinei, mediator chimic ce produce vasodilatație, fenomen indispensabil erecției peniene.
Tratamentul afecțiunilor cronice de prostată cu propolis și venin de albine constituie la rândul său un bun mijloc de trezire a unui libido diminuat. Retragerea inflamației prostatei are ca efect reducerea volumului glandei și, deci, suprimarea durerilor, favorizând reactivarea funcției sexuale. Revenirea potenței sexuale este spectaculoasă în cazul tratamentelor cu venin de albine, întrucât nivelul vindecărilor este de 80-90%.
CAPITOLUL 3
MEDICAMENTE DIN PRODUSE ALE STUPULUI
3.1. APIMAG
Figura nr 9 APIMAG
Nutritiv, stimulent și tonifiant. Conține magneziu, vitaminele C și B6 și lăptișor de matcă.
Compoziție
Magneziu (lactat de magneziu 1250 mg )
Vitamina B6 (clorhidrat de piridoxina)
Laptișor de matcă
Vitamina C
Indicații
Adjuvant în tratamentul carenței de magneziu și vitamina B6, ce poate apare datorită aportului scăzut de magneziu (prin alimentație dezechilibrată, în timpul curelor de slăbire), consumului de alcool, efortului fizic intens, tulburărilor digestive (diaree, sindrom de malabsorbție, diabet zaharat stresului,tratamentului îndelungat cu diuretice (pierderi prin urină).
Adjuvant în tratamentul carenței de magneziu, asociată carenței de calciu, se recomandă tratarea deficitului de magneziu înaintea celei de calciu.
Lăptișorul de matcă are rol stimulent și tonifiant , nutritiv energetic și metabolic, stimulează energia vitală, stimulează apetitul în anorexie ,mărește vitalitatea în general, crește și menține integritatea morfofuncțională a organismului, favorizează oxigenarea țesuturilor, ajută în procesul de creștere și dezvoltare la copii, este foarte util în perioada postoperatorie și de convalescență, în anemie, are efect regenerator pentru piele în dermatite, eczeme, psoriazis, ajută la cresterea și regenerarea părului (căderea și încărunțirea părului) și a unghiilor (unghii moi, friabile), previne procesul de îmbătrânire prematură.
Posologi
Se recomandă administrarea a unui plic pe zi în cursul dimineții, ca supliment alimentar in carențele de magneziu și vitamina B6, datorate unei alimentații dezechilibrate, în efort fizic intens, alcoolism, tratament îndelungat cu diuretice, insomnie, fragilitatea părului și a unghiilor, cure de slăbire, rezistență scăzută la stress.
3.2. APILARNIL POTENT , DRAJEURI
Figura nr 10 APILARNIL POTENT
Compoziție
Drajeuri conținând apilarnill liofilizat 30 mg, extract de țelină deshidratat 90 mg, metiltestosteron 7 mg, acid folic 5 mg, iohimbina clorhidr. 4 mg, papaverină clohidr. 60 mg, glicerofosfat de calciu 80 mg .
Acțiune terapeutică
Biostimulator al funcțiilor sexuale la bărbat, vasodilatator în sfera pelvină.
Indicații
Disfuncții sexuale la bărbat: impotența, insuficiența ejaculării (se recomandă asocierea psihoterapiei), scăderea libidoului.
Posologie
Oral, obișnuit de 3 ori/zi câte 1 drajeu, în cure de 7-10 zile separate prin pauze de 5-6 zile; la nevoie 1 drajeu de 4 ori/zi, 7 zile, apoi 1-2 drajeuri pe zi, timp de o lună; tratamentul trebuie individualizat.
Contraindicații
Carcinom de prostată, adenom de prostată, carcinom de sân la bărbați, boli hepatice grave;
Reacții adverse
Rareori reactii alergice, bufeuri de căldură, insomnie (dacă se administrează înainte de culcare); dozele mari de iohimbina pot provoca hipotensiune arterială, tremor, excitație centrală, metiltestosteronul conținut poate favoriza retenția hidrosalină, poate crește calcemia, produce uneori pozitivarea probelor hepatice si icter colestatic;
3.3. POLENAPIN
Polenul recoltat de albine conține substanțe stimulatoare pentru organism vitamine (complexul B, vitamina C, E și betacaroten, proteine, aminoacizi (toți aminoacizii esențiali), lipide simple și complexe, glucide, substanțe minerale, acizi nucleici, enzime..
Produsul POLENAPIN se prezintă sub formă de tablete, pentru a ușura administrarea polenului.
Indicații
Se indică ca stimulent în denutriție proteică, anemii, anorexie, ca ajuvant în tratamentul afecțiunilor hepatice și gastrice, ca tonifiant pentru organismele epuizate de eforturi fizice (mai ales la sportivi), ca supliment nutritiv în stari carențiale de natură vitamino-proteică-minerală și ca sursă de antioxidanți naturali.
Compoziție: polen 250 mg
Posologie Polenapinul (tablete cu polen) se administrează, ca factor vasculotrofic, dar și ca factor de întreținere și de aport de compuși naturali antioxidanți, în doza de 4-6 comprimate pe zi la adulți. La copii se rercomandă 2 – 4 comprimate pe zi.
3.4. PROPOSEPT CU PROPOLIS
Figura nr 11 PROPOSEPT
Compoziție:
Extract standardizat de propolis, zaharoză, excipienți de tabletare (talc, stearină).
Acțiune terapeutică:
Componentele propolisului, conferă proprietăți antiseptice cicatrizante-epitelizante și antiinflamatorii, la nivelul căilor respiratorii superioare și ale tractului digestiv.
Se recomandă în faringite, laringite, traheo-bronșite, tulburări dispeptice de etiologie variabilă.
Posologie afecțiuni respiratorii- 1 comprimat de 3-4 ori/zi, care nu se înghite și se lasă să se topească în gură iar pentru afecțiuni digestive câte 1 comprimat de 3-4 ori/zi care se înghite cu puțină apă sau ceai după mesele principale. Durata tratamentului este de 10-14 zile.
3.5. PROPOLIS C ECHINACEA FORTE, COMPRIMATE MASTICABILE
Figura nr 12 PROPOLIS CU ECHINACEEA
Indicații
Se indică pentru funcționarea normală a sistemului imunitar, poate fi administrat și în cazul îmbolnăvirilor (ex: afecțiuni respiratorii) sau în perioada de convalescență ca adjuvant.
Compoziție
Ingrediente: îndulcitor (sorbitol), acid ascorbic, tinctură de propolis, extract din fructe de soc, extract de echinacea, îndulcitor (extract de stevie), aromă de căpșuni, talc, stearat de magneziu.
.
– Conține Vitamina c, Tinctura de propolis, Extract din fructe de soc (Sambucus nigra) , Extract de echinacea (Echinacea purpurea)
3.6. PROPOLIS C MULTIVITAMINE KIDS, PLICURI
Figura nr 13 PROPOLIS C MULTIVITAMINE KIDS
Indicații
Se recomandă primăvara, când rezervele proprii de vitamine și minerale ale organismului sunt epuizate și se instalează astenia, la variațiile bruște de temperatură, când copiii sunt predispuși la îmbolnăviri , pe tot parcursul anului, pentru a corecta lipsa poftei de mâncare.
Compozțtie
Ingrediente: îndulcitor (sorbitol), 28,80 mg tinctură de propolis – reziduu uscat, retinol acetat, acid ascorbic tiamină clorhidrat, riboflavină , piridoxină clorhidrat (0,70, ciancobalamină, D-pantotenat de calciu acid folic, niacină, colecalciferol ulei de ricin hidrogenat și polietoxilat, aromă de lămâie, îndulcitor (aspartam), stearat de magneziu.
Este contraindicat în cazul hipersensibilității la ingrediente.
Posologie
– la copii între 1- 3 ani (13-17 kg) câte 1 plic pe zi
– la copii între 4 – 6 ani (17-25 kg câte 1 – 2 plicuri pe zi în funcție de greutatea corporală
– la copii între 7 – 10 ani (25-35 kg): 2 – 3 plicuri pe zi în funcție de greutatea corporală
– la copii peste 10 ani (peste 35 kg): 3 plicuri pe zi.
Perioada de administrare recomandată este de minim 10 zile.
Fiecare plic se dizolvă în 50 ml lichid la temperatura camerei. Se poate dizolva în: apă fiartă și răcită, apă plată, ceai, după gust. Nu necesită îndulcire.
3.7. PROPOLIS C RĂCEALA ȘI GRIPĂ KIDS, PLICURI
Figura nr 14 PROPOLIS C RACEALA SI GRIPA
Indicații
Se administrează de la primele simptome de gripă și răceală.
Compoziție
Ingrediente: îndulcitor (sorbitol), maltodextrină, 350 mg extract uscat din flori de soc standardizat în flavonoide, ulei de ricin hidrogenat și polietoxilat, 100 mg extract uscat din fructe de măceș standardizat în vitamina C, 60 mg tinctură de propolis, 60 mg acid ascorbic, 50 mg extract uscat din fructe de soc standardizat în antocianozide, 50 mg extract fluid din flori de tei, 10 mg extract uscat din partea aeriană de echinacea standardizat în polifenoli, îndulcitor (extract de ștevie), stearat de magneziu, dioxid de siliciu, aromă de afine, aromă de lămăie.
1 plic conține 72 mg vitamina C (90% din doz zilnică recomandată).
Posologie
•la copii 1-3 ani câte 2-3 plicuri pe zi;
• la copii 4-10 ani câte 3-4 plicuri pe zi;
• la copii peste 10 ani câte 4-5 plicuri pe zi.
Conținutul fiecărui plic se dizolvă în aproximativ 100 ml apă caldă.
3.8. SPRAY PROPOLIS+GALBENELE
Figura nr 15 SPRAY PROPOLIS CU GALBENELE
Acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă,regenerantă, hidratantă
Ingrediente
Apă, alcool etilic, propolis, monopropilenglicol, extract de Calendula.
Posologie
Se pulverizează și se lasă câteva minute pentru formarea peliculei protectoare.
Prezentare
Spray 25 ml
3.9. HOFIMEL S (MIERE HEPATOPROTECTOARE)
Figura nr 16 HOFIMEL
Miere de albine cu conținut de principii active din anghinare (Cynara scolymus) prelucrate metabolic de albine, ulei de cătina și uleiuri esențiale.
Indicații
Este un supliment alimentar recomandat asigurării necesarului de nutrienți și substanțe bioactive care prin proprietățile lor funcționale complexe conferă regimului alimentar un rol protector și de ameliorare în boli hepatice, infecții ale aparatului digestiv și urinar.
Indicații
Produs destinat suplimentării dietei pentru susținerea funcțiilor metabolice ale celulei hepatice, a stimulării proceselor de detoxifiere și de eliminare a unor substanțe cu efect hepatotoxic, de combatere a unor simptome ale disfuncțiilor și infecțiilor aparatului digestiv și urinar prin efecte antiinflamatorii și antiseptice, de stimulare a secreției și eliminării fluxului biliar prin acțiune coleretică și colecistochinetică.
3.10. LĂPTIȘOR DE MATCĂ CU MIERE (1%)
Figura nr 17 LAPTISOR DE MATCA CU MIERE
Lăptișorul de matcă este cunoscut pentru conținutul de vitaminele din grupa B – mai ridicat decât drojdia de bere. Îmbunătățește metabolismul celular, digestia, activitatea creierului, a glandelor cu secreție internă, reduce colesterolul din sânge, combate insomnia și anemia pernicioasă.
Este afrodisiacul natural folosit înca din Antichitate, la un loc cu unele crustacee acvatice (raci, creveți, homari).
3.11. LĂPTIȘOR DE MATCĂ LIOFILIZAT
Figura nr 18 LAPTISOR DE MATCA LIOFILIZAT
Lăptișorul de matcă liofilizat este un produs biologic cu un câmp de activitate limitat, ce se folosește în alimentație având efecte vitalizante, tonifiante și regeneratoare asupra organismului uman, fiind ușor asimilabil.Lăptișorul de matcă este un produs glandular secretat de albinele tinere pentru hrănirea larvelor și a mătcii.
Conținutul lui este bogat în substanțe proteice, grăsimi, hidrocarbonați, substanțe minerale și vitamine; de asemenea conține hormoni, enzime, factori vitali specifici care influențează ca biocatalizatori în procesele intime din celule, având un rol improtant din punct de vedere fiziologic.
Indicatii
Este indicat în cazurile de oboseală și surmenaj, astenie, stări de anxietate, neuroastenie, pierderi de poftă de mâncare și somn, în perioada post-operatorie și de convalescență, anemie, tuberculoză (în perioada de refacere), astm bronșic, deranjamente în circulația sângelui;afecțiunile ficatului (hepatite), în pancreatite și pentru îmbunătățirea formulei sângelui; bolile de uzură generală: artritism, gută, aortită, afecțiuni renale; unele cazuri de ulcerații stomacale (în tratamentul asociat cu miere); insuficiențe ovariene.
Posologie
Doza zilnică pentru adulți este de 0,2 gr și pentru copii sub 10 ani de 0,1 gr. Pentru consum se deschide simultan o fiolă de lăptișor de matcă și o fiolă de solvent. Cu ajutorul pipetei se scoate solventul din fiola respectivă și se introduce în fiola de lăptișor care se agită ușor până la completa dizolvare a lăptișorului., apoi, conținutul rezultat se consumă sublingual înainte de micul dejun, cu ajutorul pipetei sau vărsându-se din fiolă într-un paharel mic.
După o cură de 2 gr de lăptișor liofilizat se face o pauză de 7-10 zile.
3.12. CREMĂ REÎNTINERIRE CU VENIN DE ALBINE PURIFICAT
Figura nr 19 APIMOND
Veninul de Albine are acțiune de regenerare a pielii, accelerează circulația sângelui și crește producția de colagen și elastină, care sunt esențiale pentru un aspect tânăr, relaxează mușchii faciali, reduce îmbătrânirea pielii, ajută la reducerea liniilor fine și a ridurilor.
Veninul de Albine crește numărul de keratinocite (celule din stratul superior de care pielea are nevoie pentru a arăta tânără), acționează ca o barieră împotriva factorilor de mediu, pierderea de apă sau distrugeri provocate de expunerea îndelungată la soare, îmbunătățește elasticitatea pielii.
Pe măsură ce îmbătrânim, numărul acestor celule scade, ducând la reducerea elasticității și la formarea liniilor fine și a ridurilor.
Veninul de albine ameliorează vizibil cicatricile țesuturilor, pielea își recapătă culoarea, crește permeabilitatea vaselor capilare.
Crema cu Venin de Albine restabilește echilibrul natural al pielii, , are aspect de lifting, vizibil după câteva utilizări, conferă hidratare
Se utilizează: dimineața și seara, după demachiere, cu mișcări circulare.
3.13. CREMA DE MASAJ APIVEREN
Figura nr 20 APIREVEN
Compoziție
Extract de propolis, ceară de albine, ulei de parafină, lanolină,cetaceum, nicotinat de metil, extract de capsici, venin de albine, nipagin, borax.
Principiul activ din produs este furnizat printr-o combinație echilibrată a unor compuși din propolis cu acțiune antioxidantă, cu extracte naturale de capsici și de venin de albine care activează circulația sanguină periferică oferind o stare de confort și relaxare, antiseptică și cicatrizantă.
Aplicații și utilizare
Crema se aplică în cantități mici, se face masaj ușor, fără aplicarea de presiune pe țesuturi.
Pentru un efect îndelungat, zona masată trebuie acoperită cu un material din fibre naturale, de preferință lână.
Nu se aplică în zona ochilor, gurii, răni deschise.
3.14 APIDERMIN
Figura nr 21 APIREVEN
Compoziție:
ulei de parafină, apa, beeswax, metyl paraben, sodium tetraborat, lanolină, cetyl alcool, retinol A, colesterol, royal jelly, parfum.
Indicații:
Ingrijirea corectă a feței este completată de un tratament regal obținut din substanța ce hrănește regina albinelor. Principiile nutritive ale acestei creme accelerează circulația sângelui în piele, regenerează celulele pielii, dând elasticitate și protejând pielea împotriva ridurilor timpurii, menține apa în țesuturi.
Administrare:
Se recomandă ca aplicarea cremei Apidermin să fie făcută pe un ten bine curățat în prealabil. Pentru ca absorbția cremei să se facă total se masează ușor obrazul în direcția ridurilor. Se poate folosi atât seara cât și dimineața dând tenului suplețe și prospețime naturală. Crema nu lasă luciu și nici urme grase pe piele, nu declanșează fenomene de intoleranță, fiind bine suportată .
CONCLUZII
Datele științifice privind produsele utilizate în apiterapie, conchid că produsele apiterapice se folosesc sub diferite forme farmaceutice în tratarea multor afecțiuni ale diverselor sisteme; produsele apiterapice asigură sau completează mecanisme care se desfășoară în mod natural intr-un organism normal; apiterapia constituie și un un sistem de alimentare naturală; prin factori activi pe care îi oferă medicamentul apiterapic se asigură și un efect de prevenție naturală, fapt ce poate fi considerat specific față de alte procedee terapeutice naturiste.
Mierea de albine a intrat în alimentația omului din timpuri străvechi, având o valoare nutritivă superioară..
Pe lângă puterea sa calorică excepțională, datorită compoziției sale chimice, mierea naturala conține o serie de substanțe antibiotice, fermenți și vitamine. Aceste componente îi conferă o mare valoare terapeutică ceea ce contribuie la vindecarea rănilor, arsurilor și a mai multor boli. În special se pot trata cu miere bolile tubului digestiv, bolile de inimă, de nervi și altele.
Hotărâtor pentru calitatea mierii și în special în ceea ce privește conținutul in fermenți al mierii din comerț este modul de tratare în timpul extracției și al conservării. Uneori sorturi de miere cu un conținut ridicat în fermenți datorită unei acțiuni necorespunzătoare a luminii sau a temperaturii ( încălzite peste 40oC – 45oC) se degradează, pierzând substanțial din valoarea lor alimentară și terapeutică.
BIBLIOGRAFIE
1. C. Antonescu , Albinele si…..noi, Redactia publicatiilor apicole Bucuresti, 1979
2. *** , Cresterea albinelor , Editura Alex-Alex 2001& Leti pres,2001
3. Nicolae Catrina, Din tainele alimentatiei lactovegetariene, Editura Deceneu, 2000
4. D.C. Jarvis, Mierea si alte produse naturale, Editura Apimondia, 1981
5. Nic. N. Mihailescu, Mierea si sanatatea, Editura Ceres, 1977
6. C.Neacsu, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnica, 2002
7. N. Popescu, G.Popa, V.Stanescu, Determinari fizico-chimice de laborator pentru produsele alimentare de origine animala, Editura Ceres, 1986
8. Istudor, Prof. Dr. Viorica, Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie Vol II, Editura Medicală București 2001, p. 3
9. Ungureanu G., Covic M.- Terapeutica medicală- Ediția a-II-a revizuită și adăugită- Editura Polirom- Iași, 2000.
10. Veronica Dinu,E.Trutia,Elena Cristea Popa, Aurora Popescu.Biochimie medicală, Editura Medicală,București,1998.
11. *** Produse farmaceutice folosite in practica medicală, Editura Medicală,București,1997.
12. *** Agenda Medicală, Editura Medicală,București,2010.
13 ***Farmacopeea Română, ediția X, Editura Medicală,București,1993.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mierea de Albine (ID: 108501)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.