Microsistem de Purificare, Exaustare a Aerului Dintr O Incinta

Disertație

Micro – sistem de purificare, exaustare a aerului dintr-o incintă

Cuprins

INTRODUCERE

I Aspecte fundamentale

1.1 Documentația tehnico-economică necesară realizării instalțiilor de ventilare și climatizare

1.1.1 Studiul de prefezabilitate

1.1.2 Studiul de fezabilitate

1.1.3 Proiectul tehnic (PT) și caietul de sarcini

1.1.4 Detaliile de execuție (DDE)

1.1.5 Instrucțiuni de montare și punere în funcțiune

1.1.6 Instructiuni de exploatare și întreține

1.2 Incadrarea proiectelor instalațiilor de ventilare și climatizare in obiectivele de investiții publice [3]

1.2.1 Autorizația de construire

1.2.2 Avize și acorduri[3]

1.2.3 Reglementări tehnice specifice pentru instalațiile de ventilare și climatizare [3]

1.2.4 Clasificarea instalațiilor de ventilare și climatizare

1.2.5 Semne convenționale și denumiri folosite în instalațiile de ventilare și climatizare[2]

II. Sisteme de filtrare și ventilație destinate clădirilor civile

2.1 Ventilarea naturală (VN)

2.1.1 Ventilarea naturală neorganizată

2.1.2 Ventilare naturală organizată

2.1.2.1 Factori care asigură schimbul natural de aer

2.1.2.1.1 Presiunea termică

2.1.2.1.2 Presiunea vântului

2.1.3 Dispozitive de ventilare naturală

2.1.3.1 Coșuri de ventilare

2.1.4 Ventilare mecanică (VM)

2.1.4.1 Alcătuirea unei instalații de ventilare mecanică

2.1.4.2 Sisteme de ventilare mecanică

III. Ventilatoare

3.1.1 Tipuri constructive de ventilatoare

3.1.2 Ventilatoare radiale

3.1.3 Curbe caracteristice

3.1.3.1 Construirea curbei caracteristice a rețelei de canale de aer

3.1.3.2 Curbele caractestice ale ventilatoarelor()

IV. Elemente filtrante pentru aer

4.1.1 Probleme generale

4.1.2 Mărimi caracteristice ale filtrelor

4.1.3 Pierderi de sarcină. Durată de colmatare[1]

4.1.4 Tipuri constructive de filtre de aer

V. Partea practică. Realizarea microsistemului de filtrare

5.1.1 Generalități

5.1.2 Părțile componente ale instalației

5.1.3 Partea experimentală

VI. Concluzii

Anexe

Bibliografie

INTRODUCERE

Instalațiile de ventilare fac obiectul mențnerii stării aerului din interiorul încăperilor și puritatea acestuia in anumite limite dinainte stabilite. Intervalul in care trebuie să se regăsească parametrii microclimatului interior trebuie să țina cont la rândul lor, de destinația încăperilor, de natura activitățiilor desfășurate, de procesele tehnologice. Calitatea mediului în care au loc unele procese și mai ales încaperi în care oamenii își desfășoară activitatea are o influență relevantă asupra acestora, luând in calcul parametrii igienico-sanitari cât și din perspectiva nivelului de productivitate si al randamentului activitații.[7] Calitatea mediului mai poate fi apreciată atât dupa valoarea parametrilor principali ai comfortului și prin intermediul altor factori secundari cum ar fi:

puritatea aerului

nivelul de ionizare, nivelul de iluminare, nivelul de zgomot

Pentru exaustarea căldurii și umidității în exces, a gazelor, prafului, mirosurilor există nevoia introducerii unui jet de aer care, în funcție de mediul unde urmează a fi utlizat trebuie încălzit, răcit, uscat sau umidificat.

Aceste aspecte pot fi realizate cu ajutorul unor instalații de ventilare, climatizare parțială sau climatizare totală. În cazul unor încăperi industriale în care au loc de obicei radiatii de căldură și umiditate (vapori de apă), este necesar ca incinta sa fie ventilată natural prin efectuarea unor orificii de o anumită dimensiune poziționate pe pereții exteriori pe părțile inferioare sau superioare pentru eliminarea acestor factori nedoriți. Sistemele de ventilare reprezintă principala modalitate de eliminare a surplusului de căldura dintr-o incapere. Dezvoltarea primelor instalații de ventilare a fost restrictionata de realizarea unor etape in cadrul altor discipline.[6] Odată cu impunerea igienei ca disciplină sunt recunoscute rezultatele cercetărilor legate de schimbul de aer al încăprilor de nivelul de umiditate si gaze nocive precum si de calitatea și nivelul de impurități al aerului dintr-o anumită incintă. Nivelul de dezvoltare în domeniul eletrotehnicii oferă posibilitatea utilizării motoarelor electrice pentru angrenarea ventilatoarelor și deci oportunitatea ventilării încăperilor mari și foarte mari. Dezvoltarea cea mai mare a sistemelor de ventilare și climatizare a avut loc după primul război mondial.

Necesitatea ventilării pentru:

– curatarea aerului din cladiri de locuit , birouri , școli , vestiare ,depozite de materiale sau produse finite ;

– reducerea sau eliminarea nivelului de substanțe nocive din încăperile de producție, pentru conformitatea cerințelor de proțectia muncii;

– stabilirea unor temperaturi și a unui nivel de umiditatea a aerului din incăperi, care să corespundă fie cerințelor de confort ( săli de sport , săli de spectacol ,etc.) fie nevoilor tehnologice ( întreprinderi textile , de fibre sintetice ,etc.).

[1]Rolul instalațiilor de ventilare este de a crea sau de a stabiliza necesitatile de temperatura, umiditate, conținut de praf și produse gazoase, compatibile cu anumite standarde impuse, in prezența diverselor influente exterioare, respectând paramtrii nivelului de zgomot și de viteza de circulare a aerului conforme cu acest standarde impuse.[3]

I Aspecte fundamentale

Documentația tehnico-economică necesară realizării instalțiilor de ventilare și climatizare:

Etapele pentru crearea unor investiții sunt reglementate prin Ordinul comun nr. 1743/N1966 al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului care prevede conținutul cadru al documentațiilor de licitație, al ofertelor și al contractelor pentru începerea investițiilor.

Crearea unor investiții, din punct de vedere al elaborării are nevoie de parcurgerea urmatorilor pași (responsabil pentru parcurgerea acestor etape fiind investitorul):

Studiul de prefezabilitate

Studiul de fezabilitate

Proiectul tehnic (PT) + caietul de sarcini

Dosarul cu detaliile de execuție (DDE).

[3]Documentațiile amintite se introduc pe baza unei teme de proiectare, intocmita de beneficiar sau de o unitate de proiectare/consulting de specialitate. Pentru iunstalatiile de ventilare si climatizare tema de proiectare să conțină următoarele date: localitatea unde este amplasat obiectivul ce se proiectează, orientarea clădirii, sursele de căldură și frig, numărul de ocupanți ai fiecărei incăperi, sursele de degajări de căldura interioare (computere, motoare, frigidere etc.) felul activității (muncă de birou, muncă ușoară așzat sau in picioare, muncă fizică medie /grea), gradul de izolare termică a clădirii (pereți, ferestre, plafoane, acoperișuri, pardoseli etc.), tipul construcției/clădirii (înalt, foarte înaltă, blindată, deschisă, închisă etc.), riscul de incendiu (mare, mediu, mic), categoria de incendiu (A,B,C,D,E), gradul de rezistență la foc, condițiile de lucru (temperaturi, umidități relative, – vara și iarna), spațiile prevăzute sau disponibile pemtru amplasarea echipamentelor de ventilare și climatizare. Odată cu tema de proiectare vor fi puse la dispoziția proiectantului si secțiunile de arhitectură ale clădirii/clădirilor.[3]

Studiul de prefezabilitate

Se întocmește de către investitor sau de către persoana juridică de specialitate și reprezintă documentația prin care se fundamentează oportunitatea și necesitatea investiției.

Studiul de fezabilitate

Se elaboreaza de catre contractantul care a câștigat licitația și cuprinde caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Proiectul tehnic (PT) și caietul de sarcini

Reprezintă documentația necesara la cererea autorizația de construcție și la licitația pentru executarea lucrării.Pe baza acestuia se contractează lucrarea și se execută DDE-ul.

Detaliile de execuție (DDE)

Au la bază PT și reprezintă documentația care stă la baza executarii obiectivului proiectat. Trebuie să cuprindă toate elementele de detaliu necesare executantului pentru a putea pune in opera obiectivul contractat.

Instrucțiuni de montare și punere în funcțiune

Se intocmește la faza DDE și au un caracte preliminar. După punerea in funcțiune a instalațiilor instrucțiunile se revăd și se completează.

Instructiuni de exploatare și întreține

Se elaborează în mod detaliat in funcție de mărimea, numărul și complexitatea instalațiilor, pentru diferite tipuri de instalații (instalații de climatizare, instalatii de ventilare mecanică, instalații de evacuare mecanică) sau pentru ansamblu instalațiilor.

Incadrarea proiectelor instalațiilor de ventilare și climatizare in obiectivele de investiții publice

Autorizația de construire

Instalațiile de ventilare și climatizare reprezintă una dintre specialitățile care compun priectul general al obiectivului ce urmează a fi realizat. Toate acestea cad, de regula, in sarcina proiectantului.Acesta trebuie să obțină:

Autorizația de construire – act eliberat de primaria municipiului, orașului sau comunei

Certificat de urbanism

Regulamentul local de urbanism

Avize și acorduri

Realizarea obiectivelor de investiții este condiționata de obținerea unor avize și acorduri:,[3]

Certificatul de urbanism

Acordul de mediu

Avize si acorduri pentru racordarea la rețelele de alimentare cu apă, energie electrică, gaz,energie termică etc.

Avizul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari

Avizul Inspectoratului de protecție civilă

Reglementări tehnice specifice pentru instalațiile de ventilare și climatizare

Proiectarea, executarea, montarea și exploatarea instalațiilor de ventilare și climatizare se realizează în conformitate cu:

Normative de proiectare, executare și exploatare a instalațiilor

Standarde naționale (SR), europene (EN) sau internaționale(ISO)

Ghiduri, regulamente, instrucțiuni

Acte legislative:, [3]

Normativ privind proiectarea și executarea instalațiilor de ventilare și climatizare, l.5-98

Legea 10/1995 privind calitatea în construcții

Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, P118-99

STAS 6648/1, 2 – Instalații de ventilare și climatizare.

STAS 9660 – instalații de ventilare și climatizare

SR 11573 – Instalații de ventilare, Ventilare naturală organizata a clădirilor industriale

STAS 4369 – instalații de încălzire, ventilare și condiționare a aerului

SR ISO 7730 – Ambianțe termice moderate

Clasificarea instalațiilor de ventilare și climatizare

Clasificarea după modul de vehiculare a aerului de ventilare:

Ventilare naturală poate fi neorganizată sau organizată

Ventilare mecanică poate fi simplă (introducere sau evacuare) sau combinată (cu incălzire/răcire – uscare/umidificare)

Climatizarea poate fi pentru confort sau in scopuri tehnologice

Ventilarea mixtă se poate realiza fie prin introducere naturală si evacuare mecanică, fie prin introducere mecanică și evacuare naturală[1]

Clasificarea după extinderea zonei ventilate:

Ventilarea sau de schimb general este caracteristică încăperilor social-culturale sau a celor industrialefără degajări importante de nocivități.

Ventilarea locală fiind necesară în zonele cu surse concentrate de nocivități sau când acestea sunt dispuse in anumite zone ale incăperilor.

Ventilarea combinată se realizează prin ventilare generală și locală[2]

Tabel 1.2.1 Clasificarea și desenarea instalațiilor pentru ventilarea încăperilor

Fig. 1.2.1 Clasificarea instalațiilor dupa DIN 1946 – Partea I

Tabel 1.2.2 Semne convenționale pentru instalațiile de ventilare sau climatizare

Semne convenționale și denumiri folosite în instalațiile de ventilare și climatizare

Pentru diversele părți ale instalațiilor, se folosesc semne convenționale consemnate in “Tabelul 1.2.2”.

Pentru marcarea pe planuri a tubulaturii de ventilare, corespunzător diverselor funcțiuni, se folosesc culorile din “Tabelul 1.2.3”, [2]

unde:

AI – aer refulat (introdus) în încăperea/încăperile deservite de instalații

AA – aer aspirat de încăperea/încăperile deservite

AE – aer aspirat cțiilor, P118-99

STAS 6648/1, 2 – Instalații de ventilare și climatizare.

STAS 9660 – instalații de ventilare și climatizare

SR 11573 – Instalații de ventilare, Ventilare naturală organizata a clădirilor industriale

STAS 4369 – instalații de încălzire, ventilare și condiționare a aerului

SR ISO 7730 – Ambianțe termice moderate

Clasificarea instalațiilor de ventilare și climatizare

Clasificarea după modul de vehiculare a aerului de ventilare:

Ventilare naturală poate fi neorganizată sau organizată

Ventilare mecanică poate fi simplă (introducere sau evacuare) sau combinată (cu incălzire/răcire – uscare/umidificare)

Climatizarea poate fi pentru confort sau in scopuri tehnologice

Ventilarea mixtă se poate realiza fie prin introducere naturală si evacuare mecanică, fie prin introducere mecanică și evacuare naturală[1]

Clasificarea după extinderea zonei ventilate:

Ventilarea sau de schimb general este caracteristică încăperilor social-culturale sau a celor industrialefără degajări importante de nocivități.

Ventilarea locală fiind necesară în zonele cu surse concentrate de nocivități sau când acestea sunt dispuse in anumite zone ale incăperilor.

Ventilarea combinată se realizează prin ventilare generală și locală[2]

Tabel 1.2.1 Clasificarea și desenarea instalațiilor pentru ventilarea încăperilor

Fig. 1.2.1 Clasificarea instalațiilor dupa DIN 1946 – Partea I

Tabel 1.2.2 Semne convenționale pentru instalațiile de ventilare sau climatizare

Semne convenționale și denumiri folosite în instalațiile de ventilare și climatizare

Pentru diversele părți ale instalațiilor, se folosesc semne convenționale consemnate in “Tabelul 1.2.2”.

Pentru marcarea pe planuri a tubulaturii de ventilare, corespunzător diverselor funcțiuni, se folosesc culorile din “Tabelul 1.2.3”, [2]

unde:

AI – aer refulat (introdus) în încăperea/încăperile deservite de instalații

AA – aer aspirat de încăperea/încăperile deservite

AE – aer aspirat din încăperea/încăperile eliminat (evacuat) în atmosferă

AR – aer recirculat, o parte sau tot aerul aspirat, AA, dirijat spre a fi din nou tratat și reintrodus in încăpere/încăperi

AM – aer amestecat provenit din amestecul aerului exterior (proaspat), AP, si a unei părți din aerul aspirat,AA

AP – aer proaspăt preluat din atmosferă prin intermediul unei prize de aer

AEP – aer epurat, aer evacuat din încăpere/încăperi supus unui proces de separare și reținere a celor mai multe noxe, înaonte de a fi evacuat în atmosferă în scopul reducerii poluării

Notațiile P și R plasate înainte de simbolurile menționate au semnificația:

P – aer pretratat

R – aer retratat

Tabelul 1.2.3 Culori folosite în instalațiile de ventilare și climatizare

Teminologia celor mai importante elemente ale unei instalații de climatizare este arătată în “Fig. 1.2.2”[2]

Sisteme de filtrare și ventilație destinate clădirilor civile

Sistemele de ventilare și climatizare au o gamă largă atât sub aspectul alcătuirii, al modului de echipare a instalațiilor, al tipului părților componente, al gabaritului instalațiilor dupa mărimea fluxului de aer vehiculat, al potențialelor termice (de încălzire, de răcire) și al presiunilor generate cât și după modul de producere a schimbului de aer al încăperilor, al pragurilor de temperatură, presiune și umiditate efectuate în încăperi. Tipul clădirii căreia îi este concepută o instalație de ventilare sau climatizare influențează instalația finita în special prin soluția aleasă, modul de realizare tehnică (aspect vizual, trasee, etanșitate, asigurare parametri, nivel zgomot, automatizare, exploatere și intreținere).[1]

Ventilarea naturală (VN)

Ventilarea naturală neorganizată

Înlocuirea aerului dintr-o încăpere de un număr de ori într-o oră , ca urmare a acțiunii independente sau simultane a factorilor naturali (presiune termică și presiunea vântului) poartă numele de “ventilare naturală”. Dacă schimbul de aer al unei încăperi se realizeaza prin neetanșitățile acesteia (rosturile din jurul ferestrelor și ușilor, porii materialelor) putem vorbii de o ventilare naturală, neorganizată. Valoarea schimbului de aer în aces caz este mică (n = 0,5 … 1,5 schimburi/h; în medie 1 schimb/h). Valorile mai mari se obțin atunci când diferențele de temperatura dintre interior și exterior sau când vântul suflă cu viteze mai mari.

Ventilare naturală organizată

Dacă schimbul de aer al unei încăperi se realizează prin deschideri având suprafețe date, iar acstea sunt amplasate la anumite înălțimi în pereții exteriori, înlocuirea aerului se numește ”ventilare naturală organizată”. Numărul orar de schimburi de aer este influențat și în acest caz de diferența de temperatură dintre interior și exterior, de viteza (respectiv presiunea) vântului dar și de distanța dintre axele deschiderilor prin care aerul pătrunde în încăpere respectiv iese din încăpere.

Valorile medii ale acestor schimburi de aer în perioada de vară (situația cea mai nefavorabilă, determinată de diferențele mici de temperatură între interior și exterior și de vitezele mici ale vântului), sunt de ordinul n = 3…5, valoarea mică fiind pentru încăperile normale (h≤3 m) iar valoarea mare pentru încăperi înalte. [2]

Factori care asigură schimbul natural de aer

Schimbul de aer al unei încăperi se datoreaza existenței unor diferențe de presiune între interiorul și exteriorul acesteia. Aceste diferențe de presiune sunt create fie de diferențele de temperatură ale aerului interior respectiv exterior, fie de acțiunea vântului, fie de acțiunea combinată a celor două.[4]

Presiunea termică

Temperaturile aerului sunt diferite in interiorul și exteriorul unei încăperi și ca urmare și densitațile.

Coloanele de aer creează pe suprafețele interioare și exterioare ale unei ferestre presiuni proporționale cu densitatea și accelerația gravitației, rspectiv o diferență de presiune (pe care o denumim “presiune termică”). Dacă în locul geamului avem un gol (o deschidere) aerul sub influența presiunii create, se va deplasa prin acest gol fie spre interior fie spre exterior. Pentru a pune în evidența cele afirmate să considerăm o încăpere a cărei secțiune transversală este indicată in Fig. 2.1.1

Temperatura aerului interior se notează cu iar densitatea corespunzătoare .

Pentru aerul exterior vom avea similar și . Considerăm un plan O – , paralel cu pardoseala, sitaut la jumătatea înălțimii. În peretele exterior se vor practica două deschizături 1 și 2 amplasate la distanțele respectiv față de O – . Dacă în planul O – vom practica orificii foarte mici vom constata experimental că prin acestea nu circulă aer, ceea ce înseamnă că presiunile interioare și exterioare sun egale cu presiunea atmosferică B. Acest plan se numește plan neutru sau zonă neutră. Față de acest plan sau față de alt plan de referință (stabilit arbitrar) se pot determina presiunile interioare și cele exterioare. De exemplu pentru cele doua deschideri 1 și 2:

= B+gh1; = B+gh1 (2.1.1)

= B-gh2; = B+gh2 (2.1.2)

Dacă > atunci < și > respectiv < .

Înseamnă deci că prin deschiderea 1 aerul exterior va pătrunde în încăpere iar prin deschiderea 2 aerul interior va ieși în exterior ca urmare a diferențelor de presiune de presiune , care au rezultat respectiv:

= – = gh1 ( – ) (2.1.3)

= – = gh2 ( + ) (2.1.4)

Presiunea vântului

Se referă la presiunile ce apar pe suprafețele exterioare ale elementelor de construcții ala acțiunea vântului asupra acestora. Clădirile constituie un obstacol in calea acestuia, vantl își schimbă direcția atât în plan vertical cât și în plan orizontal, ocazie cu care o parte din energia cinetică a vântului se transformă în energie potențială rezultând un câmp care care este în funcție de configurație (forma) clădirii si dimensiunilerelative ale acesteia. Pe fața clădirii batute de vânt apar suprapresiuni iar pe cealaltă față apar subpresiuni.[9]

Pe muchiile construcțiilor (colțuri, acoperiș etc.) se produc desprinderi ale curentului de aer, generând zone de circulație inversă (umbre aerodinamice) cu o turbulență crescută având forme și dimensiuni dependente de profilul și dimensiunile cladirii. Acestea pot fi puse în evidență pe machete ale clădirilor studiate în tuneluri aerodinamice.[5]

În Fig. 2.1.5 se arată pentru o clădire paralelipipedică formele simplificate ale zonelor de circulație ale aerului.

Dispozitive de ventilare naturală

Diferențiate în mare măsură după tipul clădirilor la care se montează (civile sau industriale) au fost concepute pentru introducerea și evacuarea cu ușurință a aerului, pentru reglarea debitului de aer introdus (în special în perioada rece a anului), pentru dirijarea acestuia spre anumite zone ale încăperii, pentru încălzirea lui în timpul iernii, pentru mărirea debitului de aer evacuat sau pentru realizarea unui schimb minim de aer. Dispozitivele de ventilare naturală se grupează în următoarele tipuri constructive:

Ferestre, coșuri de ventilare, deflectoare și luminatoare.

Vara intensitatea ventilării depinde de viteza vântului și de diferenșele de temperatură ce apar ca urmare a însoriri diferite a diverților pereți. În cazul existenței ferestrelor pe pereți opuși, ventilarea este mai puternică. În Fig. 2.1.6 sunt idicate câteva tipuri de ferestre uzuale folosite la clădiri civile și industriale.[1]

Coșuri de ventilare

Coșurile de ventilare (STAS 6724 – Canale de ventilare naturală a încăperilor din clădiri) se prevăd la clădirile civile pentru evacuarea aerului din încăperile interioare fără ferestre (băi, cămări, WC-uri, debarale, bucătării cu ferestre exterioare dar amplasate spre curți interioare) la anexele similare clădirilor social culturale.[8]

Debitul de aer evacuat este cu atât mai mare cu cât presiunea termică (tirajul), dată de relația:

= gh ( – ) = gh,

are o valoare mai mare

În cazul clădirilor cu mai multe nivele (peste 4) se utilizează sistemul cu canal colector

(pentru toată clădirea) și canale deversoare (secundare) pentru fiecare încăpere în parte (Fig. 2.1.7 STAS 6518 Tuburi și blocuri pentru canale de fum și de ventilație cu canal colector). Sistemul este avantajos pentru că locul ocupat este relativ mic și același indiferent de eatj. La un canal colector se racordează, unilateral sau bilateral (mai rar), canalele secundare.

Distanța dintre grila de absorție a aerului trebuie să fie de cel puțin 2,20 m pentru a se înlătura comunicarea între doua încăperi alăturate sau situate la niveluri succesive. Aria secțiunii canalului colector se determină în funcție de inălțimea activă medie și de numărul canalelor secundare racordate.[14]

= [m]

În care: n – numărul de deversoare (canale secundare); – distanța dintre axa grilei de absorție a deversorului n și partea superioară a coșului de ventilare (Fig. 2.1.7).

Pe baza valorilor înălțimii medii () în tabelul 2.1.1 este indicat numărul maxim de canale secundare ce pot fi racordate la colectoare având aria respectivă de 400,500,600,700 .

Ventilare mecanică (VM)

Reprezintă sistemul la care schimbul de aer al unei încăperi și vehicularea aerului prin canalele și elementele instalației se face cu ajutorul ventilatoarelor. Se pot asigura debite, constante în timp, în încăperile supuse ventilării, ceea ce permite diluarea permanentă a noxelor. Aerul poate fi filtrat și dupa caz încălzit, răcit, umidificat sau uscat.Mișcarea aerului în încăperile ventilate poate fi dirijată și controlată ca sens de deplasare. În încăperi după necesitate, poate fi creată suprapresiune sau depresiune. O parte din aerul evacuat din încăperi poate fi recirculat, constituind o sursă de economisire a energiei termice. Se poate de asemenea recupera căldura din aerul evacuat în exterior.[1]

Alcătuirea unei instalații de ventilare mecanică

Schema de principiu a unei instalații de ventilare mecanică poate fi executată in una din variantele prezentate in Fig. 2.1.8 în care sunt cuprinse elementele componente ale instalației. În Fig. 2.1.8a este arătată cea mai simpla alcătuire; instalația filtrează aerul și îl încălzește pe perioada rece a anului. Când instalația deservește încăperilor cu nivel de zgomot limitat

(Fig. 2.1.8b) se intercalează atât pe partea refulare cât și pe partea de evacuare atenuatoare de zgomot care pot fi montate în centrala de ventilare cât și pe rețeaua de canale. În unele cazuri se monteaza și un recuperator de căldură (Fig. 2.1.8c) care poate fi amplasat după caz în

centrala de ventilare, pe acoperiș sau pe traseul canalelor prizei de aer respectiv gurii de evacuare a aerului viciat în exterior.Instalația cu recuperator de căldură poate avea și atenuator de zgomot.[11]

Sisteme de ventilare mecanică

Prin refularecu filtrarea aerului și încălzirea acestuia pe perioada de iarnă; se utilizează la încăperi cu viciere redusă (Fig. 2.1.9a) a aerului cum ar fi: magazine, expoziții, săli de sport, ateliere mecanice.[6]

Prin evacuare (Fig.2.1.9b) se folosește la încăperile cu viciere puternică a aerului (prin gaze, vapori,mirosuri puternice sau temperaturi ridicate) pentru a împiedica împrățtierea noxelor în încăperile adiacente. Se prevede la bucătării, garderobe, laboratoare, WC-uri, posturi de transformare, camere obscure, încăperi pentru acumulatoare; este un sistem simplu, eficient și ieftin; compensarea aerului evacuat se face după caz din încăperile alăturate, din exterior sau în mod organizat, prin prevederea unor instalații de încălzire.

Uneori instalația se reduce la montarea unui ventilator (sau mai multe) în peretele exterior, fereastră sau acoperiș.[8]

Prin refulare și evacuare; se poate folosi una din alcătuirile indicate în Fig. 2.1.8 și se prevăd la încăperi mari de tip cinematograf, restaurant, magazin.

Cu umidificarea aerului (Fig.2.1.9c1,c2); se prevede la încăperile care se prescrie o umiditate minimă în tot timpul anului. Iarna aerul exterior are un conținut de umiditate redus. Prin încălzire umiditatea relativă scade conducând la uscarea aerului interior. De aceea se marește conținutul de umiditate al aerului exterior de la 1…3 la 7…10g vapori/kg aer uscat. Umidificarea se poate face pe cale adiabatică

(Fig. 2.1.9c1) prin pulverizare de apă în cicuit închis (într-o cameră de pulverizare) sau pe cale izotermică (Fig. 2.1.9c2) prin injectarea de abur viu în curentul de aer. Injectarea aerului se poate face într-o cameră de umidificare (ca în figură) dar și pe canal sau direct în încăperea deservită.

Cu răcirea (uscarea) aerului, vara; se poate realiza în două moduri. Răcirea aerului (Fig. 2.1.9d1) se poate realiza co o baterie de răcire (cu apă răcită având temperatura inițială 5…8 ºC) sau cu o baterie cu detentă directă (cu freon având temperatura de vaporizare 2…7 ºC). Cum temperatura inițială a agentului de racire este mai mică decât temperatura punctului de rouă corespunzătoare stării inițiale a aerului supus răcirii, are loc concomitent și o ușurare a acestuia. Al doilea procedeu de răcire este prin pulverizare de apă rece în curentul de aer, utilizând o cameră de pulverizare

(Fig. 2.1.9d2). condiția ca să se obțină același proces de răcire (și uscare) este ca temperatura apei pulverizate să fie egală cu temperatura superficială a bateriei de răcire.[5]

Cu uscarea aerului folosind substanțe desicante (Fig.2.1.9 e); se utilizează mai rar.

Uscarea aerului se realizează folosind substanțe absorbante solide (silicagel, alumoegel) sau lichide (clorură de magneziu, clorură de calciu). O substanță absorbantă poate reține pe suprafața ei o cantitate de vapori de apă egală cu până la 15% din greutatea proprie. După saturare materialul trebuie regenera, operatie care se realizează prin încălzire. Vaporii de apă reținuși condensează cedând căldura latentă de vaporizare și ducând la încălzirea materialului, concomitent cu uscarea lui (proces uscarea adiabatică). Substanțele desicante lichide își micșorează concentrația prin condensarea vaporilor de apă reținuți și trebuie și ele regenerate.

Pentru a nu intrerupe atât functionarea cât și întregul ansamblu al instalației se prevăd doua aparate de uscare (unul în funcțiune, iar celălalt în regenerare).

Ventilatoare

Ventilatoarele sunt mașini hidraulice folosite pentru vehicularea aerului și gazelor și care realizează o presiune de până la 30.000 Pa ( 3000 mm).

Tipuri constructive de ventilatoare

Ventilatoarele se împart după tipul constructiv în: radiale (centrifugale) – la care aspirația se face axial și refularea radial; axiale – la care refularea și aspirația se fac axial; cu circulație transversală – la care aspirația se face printr-o parte a rotorului și refularea prin altă parte a acestuia (Fig. 3.1.1).

Antrenarea ventilatoarelor se face cu motoare electrice, de obicei asincrone și mai rar cu moatoare de altă natură.[1]

Din acest punct de vedere ventilatoarele se pot clasifica astfel (Fig.3.1.2):

Cuplate direct, la care rotorul ventilatorului este montat direct pe axulș

motorului electric

Cu cuplaj elastic – axul motorului electric antrenează axul ventilatorului

prin intermediul unui cuplaj elastic sau cu alunecare;

Cu paliere și roți la care antrenarea se face prin curele trapezoidale

pentru reducerea turației și a nivelului de zgomot.

Ventilatoare radiale

Sunt utilizate mult în practică și au următoarele părți componente prevăzute și în Fig. 3.1.3a.

Un tip special de ventilator este ventilatorul de conductă la care carcasa melcată este înlocuită cu una cilindro-tronconică, refularea acestuia efectându-se radial, în partea cilindrică a carcasei, aerul fiind apoi preluat în partea tronconică și dirijată axial (Fig. 3.1.3b1).

Ventilatoarele radiale se pot clasifica dupa mai multe criterii, astfel după:

Presiunea realizată:

Presiune joasă (0…1000 Pa);

Presiune medie (1000…3000 Pa);

Presiune înaltă (peste 3000 Pa);

Forma palelor rotorului, sut cu pale:

Înclinate înapoi;

Drepte (radiale);

Înclinate înainte;

Domeniul de aplicare, sunt pentru:

Gaze calde, transport pneumatic, materiale abrazive, gaze explozive.

Nivel de zgomot, sunt:

De uz general, folosite în instalații cu cerințe săzute în privința zgomotului (instalații industriale de ventilare și climatizare);

Silențioase folosite la instalații cu cerințe deosebite în privința zgomotului (instalații de climatizare de confort sau speciale);

Modul de antrenare, sunt:

Direct cuplate, cu cuplaj elastic, cu paliere și roți (Fig. 3.1.2);

Tipul aspirației sunt:

Monoaspirante și dublu aspirante.

Pentru montarea mai comodă în instalații și reducerea numarului de piese speciale de racor, ventilatoarele radiale se construiesc cu gura de refulare în 16 poziții, decalate la 45 , numite poziții de montare (Fig3.1.4).

Curbe caracteristice

Construirea curbei caracteristice a rețelei de canale de aer

În rețeaua de canale de aer se pierde prin frecare și datorită pieselor speciale, o anumită sarcină hidraulică. Dependența dintre pierderile de sarcină și debitul de aer vehiculat prin rețeaua de canale este dată de curba caracteristică a rețelei R.

Expresia curbei caracteristice a rețelei se poate obține scriind pierderea de sarcină pe un tronson având diametrul d:

= + [Pa] (3.1.1)

Unde:

– pierderea de sarcină (Pa);

– coeficientul de rezistență hidraulică liniară

– lungimea canalului (m)

– diametrul acestuia (m)

– coeficientul de pierdere locală de sarcină

– viteza aerului în canal (m/s)

– desitatea aerului (kg/)

– debitul de aer ()

– modulul de rezistență hidraulică.

În condițiile concrete în care pentru o instalație dată se cunosc pierderile de sarcina , la un debit al acesteia , se poate determina constanta M, cu realația:

M = (3.1.2)

Rezultând ecuația caracteristică a rețelei:

= (Pa) (3.1.3)

Cu ajutorul acestei ecuații se construiește curba carateristică a rețelei R, dând valorile debitului de aer L, plasând în abscisă debitul de aer L și în ordonată pierderea de sarcină , obținută cu ajutorul relației (3.1.3).

Curbele caractestice ale ventilatoarelor

Un ventilator oarecare vehiculează un debit de aer cu o anumita energie, consumând cu un randament energetic propriu, o anumită putere, producând în timpul funcționării un anumit nivel de zgomot. Curbele caracteristice ale ventilatoarelor, pentru diferiteturații, reprezintă variația debitului de aer L în funcție de presiunea acestuia , a puterii absorbite P, a randamentului , și anivelului de zgomot în funcție de debit. Aceste curbe sunt diferite în funcție de tipul ventilatorului; ele se determină experimental pentru fiecare tip de ventilator în parte și sunt redate orientativ în Fig. 3.1.5,[14]

Curbele sunt date pentru ventilatoarele radiale:

a – cu pale orientate înapoi

b – cu pale drepte (radiale)

c – cu pale orientate înainte

d – pentru ventilatoarele axiale

Pentru alegerea unui tip de ventilator într-o instalație trebuie analizate, comparativ, curbele caracteristice, alegându-se acel ventilator care corespunde cat mai mult condițiilor impuse de instalația în care este montat(dimensiuni, debit, putere absorbită, consum energetic, nivel de zgomot).

Astfel pentru ventilatoarele radiale cu pale orientate înapoi , caracteristica debit – presiunea este descendentă, ele nu pot fi folosite întro instalație la care pierderea de sarcină crește în timp.[2]

Ventilatoarele radiale cu pale orientate înainte au această caracteristică, cu o pantă mai lentă, dau au o caractestică debit – putere absorbită, ascendentă, ceea ce înseamnă că la o creștere relativ mică a debitului, creșterea de putere este însemnată.

Analiza comparativă a ventilatoarelor trebuie să se facă pentru ventilatoare cu caracteristici foarte apropiate(tip, dimensiuni, consum energetic).

Pentru analiza comparativă a diverselor ventilatoare se utilizează coeficientii adimensionali de debit j, de presiune y, și de putere absorbită l. Cu ajutorul aacestora se pot trasa curbe caracteristice adimensionale care sunt variabile pentru modelele pentru care se realizează masurătorile ți nu pot fi utilizate decât pentru ventilatoare de aceeați clasă care au dimensiuni proporționale.

Variația principalilor parametri, în funcție de turația ventilatorului, este data de relațiile:

; ; (3.1.4)

unde:

, – debitul de aer al ventilatorului la turația respectiv [];

, – presiunea ventilatorului la turația respectiv [Pa]

, – puterea absorbită de ventilator la turația respectiv [W]

Puterea necesară P, la axul ventilatorului se poate calcula cu relația:

P= [W] (3.1.5)

Cu L [] și [Pa]

Producatorii de ventilatoare redau cubele debit – presiune, debit – putere absorbită, debit – randament, și debit nivel de zgomot pentru fiecare tipodimensiune de ventilator, pentru mai multe turații ale acestuia.(9)

Un asemenea set de curbe este redat în Fig. 3.1.6

Curbele pot fi trasate și în coordonate logaritmice caz în care ele vor fi drepte ca și curba rețelei.

Elemente filtrante pentru aer

Probleme generale

Filtrele de aer sunt elemente ale instalațiilor de ventilare/climatizare având funcția de reținere a impurităților solide sau gazoase conținute în aerul atmosferic și recirculat, înaintea introducerii acestuia în încăperile supuse ventilării sau climatizării. Aceste impurităși sunt formate din particule de origine minerală, vegetală sau animală cu dimensiuni cuprinse între 0,001 și 500 [12]

Captarea particulelor lichide sau solide cse poate face cu diferite metode fizice, iar particulele gazoase prin procedee chimice și/sau fizice. Concentrația de particule în aerul atmosferic nepoluat se situează între 0,05 și 3,0 mg/.

Puterea de reținere a particulelor de către filtru este bazată pe diferite efecte fizice dintre care, mai importante sunt cele de difuzie, inerție, intercepție și reținere directă.

Cele trei efecte pot fi rezumate pe o diagarmă de unde apare eficacitatea calitativă a mecanismului de reținere ca și efectul rezultant (Fig. 4.1.1). De aici rezultă ca particulele cel mai greu de reținut sunt cele cu diametrul de 0,23 (pentru diametrul fibrelor de 0,3 și viteza aerului prin materialul filtrant de 2 cm/s).

Eficacitatea mecanismului de reținere este în funcție de: diametrul fibrei, dimensiunea particulelor, viteza de mișcare și repartiția particulelor în amonte de materialul filtrant.

Reținerea este deteminatră de raportul:

Măsurarea se efectuează plecând de la concentrația prafului în amonte de filtru și cea după filtru. Se poate definii gradul de reținere (pentru praf de testare) sau eficiența (pentru praf atmosferic):

[%] (4.1.1)

în care:

– concentrația particulelor din aer în amonte de filtru [mg/];

– concentrația particulelor din aer în aval [mg/];

Aceată mărime ce caracterizează un filtru este, în general variabilă și crește odată cu creșterea gradului de colmatare(umplere/uzare) a filtrului (cu excepția filtrelor electrice).

Se poate defini permeabilitatea filtrului prin relația:

P = 1 – (4.1.2)

Mărimi caracteristice ale filtrelor

În documentele EUROVENT 4/5 și a EN 779, parametrii luați în considerare pentru caracterizarea eficacității unui filtru grosier sau fin sunt: debitl de aer, pierderea de sarcină inițială și finală, gradul mediu de reținere, eficacitatea medie la praful atmosferic. Filtrele se clasifică în 9 clase, conforem Tabelului 4.1.1

Gradul de reținere și eficacitatea sunt mărimi care depind exclusiv de mediul filtrant, pe când capacitatea de înmagazinare este infuențată nu numai de mediul filtrant dar și de suprafața de filtrare. Pierderea de sarcină a unui filtru este în funcție de suprafața de filtrare, de dispunerea geometrica amaterialului filtrant și de capacitatea de praf reținută și acumulată în filtru.

Pierderi de sarcină. Durată de colmatare

În stare initială (filtrul curat), pierderea de sarcină este aproximativ următoarea pentru diferite tipuri de filtre de praf [Pa];

Grosiere: 30…50

Fine 50…150

Foarte fine și absolute 100…250

Cantitatea de praf crește odată cu creșterea pierderilor de sarcină.(12)

Valorile maxime ale pierderilor de sarcină pe care instalațiile le pot suporta și care sunt recomandate să nu fie depășite sunt următoarele, pentru diferite tipuri de filtre de praf [Pa]:

Grosiere: 200…300

Fine 300…500

Foarte fine și absolute 1000…1500

Durata de colmatare a unui filtru de praf ce filtrează un aer mormal poluat este în funcție de durata de funcționare a instalației și tipul de filtru. Pentru o durată de funcționare de 8h/zi, durata medie defuncționare până la curățire, pentru a nu depășii pierderile de sarcină maxime admisibile, se recomandă a fi:

– 3…6 luni pentru filtre grosiere

– 6…9 luni pentru filtre fine (cu prefiltru grosier)

– până la 12…16 luni pentru filtre foarte fine și absolute (cu prefiltre grosiere și fine)

Tipuri constructive de filtre de aer

Se poate face o clasificare a filtrelor de aer având în vedere câteva criterii cum ar fi:

Materialul filtrant, se deosebescfiltre: metalice, din țesătură, cu cărbune activ, cu baie de ulei, cu fibre elastice.

Modul și locul de amplasare, filtrele sunt: verticale/orizontale, de canal, de perete, de plafon.

Tipul de utilizare,filtrele sunt: de unică folosință, permanente(care se pot curăți).

Mărimea particulelor fitrate( – diametrul particulei), filtrele sunt:

Grosiere 10

Normale 6

Fine

Foarte fine 0,1

Absolute dp0,1…0,5

Modul de funcționare, filtrele sunt:

Statice cu derulare, electrice, autonome.

Tipul constructiv, filtrele sunt: înclinate, cu tambur, cu derulare automată, cu saci.

Partea practică. Realizarea microsistemului de filtrare

Generalități

Instalația de ventilare și purificare are la bază un principiu de funcționare simplu și anume, absorția aerului cu ajutorul unui ventilator de tip radial (în cazul nostru), acest aer absorbit trecând printr-o serie de filtre de aer. Aceste părți componente sunt introduse într-o cutie/carcasă dintr-un material la alegere (OSB – în cazul nostru) aceasta cutie/carcasă având capete deschise unul pentru absorție iar celălalt pentru evacuare.[10]

Această instalație este concepută și creata pentru multiple modalități de utilizare în funcție de dorința și necesitatea utilizatorului.

Instalația poate fi utilizată ca și purificator de aer sau ca sistem de exhaustarea a aerului dintr-o încăpere prin indepărtarea filtrelor de aer.

Părțile componente ale instalației

Principalele părți componente ale instalației sunt următoarele:

Celulă filtrantă de tip grosier X2

Celulă filtrantă cu cărbune activ

Celulă filtrantă plan ondulat G3

Celulă filtrantă plan G2

Ventilator radial (motor)

Microcontroler cu senzor de umiditate (ELK38)

Întreruptor cu variator de tensiune

Ampermetru

Voltmetru

Anemometru (YK-2004AH)

Grilă evacuare

Carcasă (cutie)

Celulă filtrantă de tip grosier: este amplasată chiar în gura de absorție deoarece este concepută pentru împiedicarea trecerii particulelor de impurități mai mari de 1mm, eficient și practic acest filtru are urmatoarele dimensiuni 400x400x20mm oferind proiecții optime de absorbție.(140g/).

Fig. 5.1.1 Element filtrare grosieră

Celulă filtrantă cu cărbune activ: este amplasat dupa filtrul de tip grosier având urmatoarele dimensiuni 400x400x20mm acest filtru de carbune activ are scopul de a elimina mirosurile prin trecerea aerului absorbit prin celula filtrantă, acest lucru se datorează impregnarii materialului de filtrare cu particule de carbune activ.

Fig. 5.1.2 Element filtrare cu cărbune activ

Celulă filtrantă plan ondulat G3: este amplasat dupa filtru cu cărbune activ iar specificațiile tehnice sunt prezentate în Tabelul 5.1.1.

Fig. 5.1.3 Element filtrant G3 Tabelul 5.1.1

Celulă filtrantă plan G2: este amplasat după filtrul plan ondulat iar detaliile tehnice sunt prezentate în Tabelul 5.1.2.

Fig. 5.1.4 Element filtrant G2 Tabelul 5.1.2

Ventilatorul radial (motorul): este un motor de producție romanească având urmatoarele specificaii tehnice 220 ~ 50 Hz 600W perpendicular pe camera de absorție este amplasată o placa de OSB pentru crearea unei camere de presurizare, motorul are următoarele dimensiuni:180x160x200mm.

Fig. 5.1.5 Grupul motor-ventilator al sistemului

Micro-controler cu senzor de umiditate (ELK38): Acest ansamblu format dintr-un micro-controler (ELK38) și senzorul de umiditate sunt utilizate pentru gestionarea funcționării instalației in modul pornit/oprit. Micro-controlerul este prevăzut cu trei ieșiri, una pentru senzorul de umiditate și două ieșiri pentru alimentarea angrenajelor auxiliare(motor in cazul nostru).

Fig. 5.1.6 Microcontroler de proces

Principiul de funcționare a acestui ansamblu este urmatorul, o dată cu atingerea nivelului de umiditate pre-programat(Ex. 60%) microcontrolerul va comuta alimentarea pe ieșirea doi și în acest fel va alimenta motorul instalației.

Întreruptor cu variator de tensiune: Am ales un întreruptor cu variator de tensiune cu o putere de 800W ținând cont ca puterea motorului este de 600W.

Fig. 5.1.7 Variator de tensiune

Cu ajutorul acestui întreruptor cu variator de tensiune putem regla nivelul turațiilor motorului, nivelul turațiilor motorului fiind determinat cu ajutorul unui stroboscop.

Fig. 5.1.8

Ampermetru: este un aparat de măsură legat in serie cu intreruptorul si voltmetru,este utilizat pentru indicarea curentului ce trece prin instalație.

Fig. 5.1.9 Ampermetru analogic

Voltmetru: este un aparat de măsură legat în paralel, este utiliyat pentru masurarea tensiunii de alimentare.

Fig. 5.1.10 Voltmetru analogic

Anemometru (YK-2004AH): Cu ajutorul acestui aparat se determină viteza (m/s) aerului evacuat din instalație, cu ajutorul acestei viteze se va determina valoarea debitului de aer purificat/evacuat.

Fig. 5.1.11 Determinarea parametrilor de funcționare

Grila de evacuare: este amplasata în partea din spate a carcasei/cutiei are ca scop direcționarea aerului tratat (purificat) inafara cutiei, dimensiunile acestei grile de evacuare sunt urmatoarele 150x150mm.

Fig. 5.1.12 Grila de evacuare

Carcasă(Cutie): este creată din material OSB (materialul de tip OSB – este format din trei straturi de așchii orientate conform standardului DIN EN 300. Geometria specială a așchiilor (lungime până la 160 mm) și gradul precis de orientare al acestora în straturile exterioare conferă plăcilor o foarte bună stabilitate a formei și caracteristici tehnice deosebite. Plăcile EGGER OSB destinate mediului umed sunt fabricate cu adeziv care nu conține deloc formaldehidă).

Pentru crearea acestei carcase sa folosit 2 material OSB cu grosimea de 15mm. Dimensiunile carcasei sunt următoarele: 430x430x800mm.

Fig. 5.1.13 Carcasa sistemului

Partea experimentală

Modul de funcționare a instalației este urmatorul:

Atunci când senzorul de umiditate detectează un nivel de umiditate prestabilit cu ajutorul microcontrolerului ELK38 acesta alimentează ieșirea la care este conectat motorul instalației de purificare și exhaustare instalația începând sa funcționeze la putere maximă, acești parametrii pot fi ajustați în funcție de preferințele sau mediul care se dorește a fi tratat. Ajustajul poate fi realizat cu ajutorul intreruptorului cu variator de tensiune.

În cadrul acestui subcapitol vom determina experimental câțiva parametrii ai instalației de purificare/exhaustare.

Calculul debitului de aer se va detrmina cu ajutorul urmatoarei formule:

L= v*A*3600(/h) (5.1.1)

L – debitul de aer (/h)

v – viteza aerului evacuat masurat cu ajutorul anemometrului (m/s)

A – aria suprafeței de aspirare

Debitul de aer tratat este influențat în mod direct de viteza aerului evacuat care viteză este influențată la rândul ei de alți parametrii cum ar fi:

Numarul de filtre utilizat

Tipurile constructive de filter

Distanța dintre filtre

Numărul de rotații ale motorului

Numărul de rotații ale motorului fiind și ele influențat de tensiunea de alimentare.

Cu ajutorul Tabelul 5.1.1 se poate observa strânsa legatură dintre parametrii enumerați mai

sus:

Tabelul 5.1.1 Parametrii instalației

Grafic 5.1.1 Caracteristica de funcționare

Concluzii

În cadrul acestei lucrări sa urmărit proiectarea și producerea unei instalții cu ajutorul căreia aerul din diferite incaperi sau medii de lucru să fie tratat. Confortul acelora care muncesc sau traiesc în aceste încăperi și respectarea anumitor standarde aflate în vigoare care fac referință la mediile de lucru în diferite domenii și nu în ultimul rând la creșterea calității aerului pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos este asigurat cu ajutorul acestor instalații.

Pentru eficientizarea instalației s-a ales pe lângă parțile componente de bază cum ar fi:

Filter

carcasă

motor aspirare/evacuare

Automatizarea sistemului se poate realiza utilizând automate programabile cu ajutorul cărora instalația de purificare/exhaustare permite crearea unui confort cât mai ridicat și o independență cât mai mare față de o persoană care să se ocupe de pornirea sau oprirea instalației.

Pentru crearea acestui confort au fost urmatoarele submodule:

întreruptor cu variator de tensiune

sensor de umiditate cu microcontroler (pentru programarea nivelului de umiditate.

În funcție de mediul care se dorește a fi tratat sau de rapiditatea cu care se dorește efectuarea tratării sau exaustării aerului se va regla viteza de roatație a motorului prin intermediul variatorului de tensiune. Acest reglaj are un impact direct debitului de aer tratat.

Instalația este prevazuta cu patru panouri de filtrare de clase de filtrare diferite și anume:

filtru grosier; filtru cu cărbune active; filtru clasa de filtrare G2; filtru cu clasa de filtrare G3.

Experimental sa demonstrat ca o data cu eliminarea unuia sau mai multor panouri de filtrare crește viteza la evacuare în consecința si debit de aer tratat sau exhaustat este mai mare, având ca dezavantaj modificarea calitații aerului tratat care va avea de suferit o dată cu eliminarea unuia sau mai multor panouri de filtrare.În concluzie atunci când se ia această decizie de eliminare a panourilor de filtrare trebuie ținut cont de prioritățile pe care le avem și anume calitatea aerului tratat sau debitul acestuia.

Pentru monitorizarea bunei funcționării a instalație aceasta este dotată pe panoul frontal cu un ampermetru și un voltmetru care au rol informativ pentru cei ce se ocupă atât de punearea în funcțiune cât și de supravegherea instalației ele afișând în mod analogic consumul de curent respective tensiune de către instalația de purificare/exhaustare.

Pentru utilizarea instalației în mod special de evacuarea (exhaustarea) aerului dintr-o incintă este reocomandată folosirea uni singur filtru. Panoul de filtrare de tip grosier care împiedică trecerea impurităților cu un diametru mai mare de 10µm utilizarea unui singur filtru va duce la marirea semnificativă a debitului de aer exhaustat cu ajutorul instalației.

Ca și îmbunătățiri ce pot fi aduse instalației ar fi reducerea gabaritului instalației, încercarea etanșării cât mai exacte și cât mai bune a instalației și reducere distanței dintre panourile de filtrare aceste modificări ducând la creșterea randamentului instalației.

Pentru creșterea debitului de aer tratat motorul (600W) cu care este echipată instalația în modul de față poate fi înlocuit cu un motor cu o putere mai mare.

În concluzie instalația de purificare/exaustare poate fi ajustată in funcție de mediul în care se dorește a fi folosită sau în funcție de rapiditatea cu care se dorește tratarea aeului dintr-o anumită încăper

Anexe

Anexa 1

Prezentare din interiorul instalației

Anexa 2

Panoul frontal

Anexa 3

Prezentare generală

Anexa 4

Măsurători

Bibliografie

[1] Gheorghe Duță, Iolanda Colda, Puiu Stoienescu – Instalații de ventilare și climatizare. Editura ARTECNO, București, 2002.

[2] Andrei Damian, Andreea Vartires – Instalatii de ventilare si climatizare – partea I, Editura Matrixrom, Bucuresti, 2013.

[3] Polidor Bratu, Cezar Rizzoli – Normativ privind proiectarea si executarea instalatiilor de ventilare si climatizare, Editura Impuls, București, 1998.

[4] http://ventilatierecuperarecaldura.ro/blog/?p=32

[5] http://www.scribd.com/doc/220426458/4-Indrumar-Laborator-Instalatii

[6] http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/constructii/ventilatii-95377.html

[7] http://documentareonline.ro/documente.php?lucrare=11188

[8] http://www.gazproiect.md/ventilare_climatizare.html

[9] http://www.tehnicainstalatiilor.ro/articole/nr_59/nr59_art.asp?artnr=33

[10] http://www.proidea.ro/aplicatii-produse-5/egger-constructii-placi-egger-osb-casa-lisi-7984.shtml

[11] Samuel C. Monger – HVAC Systems: Operation, Maintenance and Optimization

[12]  Documentatie tehnică instalații de filtrare si climatizare

[13 ]ASHRAE handbook 

[14] Nagy Stefan – Utilaj electromecanic industrial Editura Universitatii din Oradea, 2013

Bibliografie

[1] Gheorghe Duță, Iolanda Colda, Puiu Stoienescu – Instalații de ventilare și climatizare. Editura ARTECNO, București, 2002.

[2] Andrei Damian, Andreea Vartires – Instalatii de ventilare si climatizare – partea I, Editura Matrixrom, Bucuresti, 2013.

[3] Polidor Bratu, Cezar Rizzoli – Normativ privind proiectarea si executarea instalatiilor de ventilare si climatizare, Editura Impuls, București, 1998.

[4] http://ventilatierecuperarecaldura.ro/blog/?p=32

[5] http://www.scribd.com/doc/220426458/4-Indrumar-Laborator-Instalatii

[6] http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/constructii/ventilatii-95377.html

[7] http://documentareonline.ro/documente.php?lucrare=11188

[8] http://www.gazproiect.md/ventilare_climatizare.html

[9] http://www.tehnicainstalatiilor.ro/articole/nr_59/nr59_art.asp?artnr=33

[10] http://www.proidea.ro/aplicatii-produse-5/egger-constructii-placi-egger-osb-casa-lisi-7984.shtml

[11] Samuel C. Monger – HVAC Systems: Operation, Maintenance and Optimization

[12]  Documentatie tehnică instalații de filtrare si climatizare

[13 ]ASHRAE handbook 

[14] Nagy Stefan – Utilaj electromecanic industrial Editura Universitatii din Oradea, 2013

Anexe

Anexa 1

Prezentare din interiorul instalației

Anexa 2

Panoul frontal

Anexa 3

Prezentare generală

Anexa 4

Măsurători