Microclimatul Zonelor de Munca

ARGUMENTUL LUCRARII

Producția materiala, ca fenomen de baza al activității sociale, reprezintă rezultatul corelării unui ansamblu de relații materiale si sociale complexe, care se stabilesc in procesul de munca intre factorii participanți la acest proces: om-sarcina-material-mediu.

In cadrul acestui sistem (om-sarcina-material-mediu), factorii de mediu reprezintă unul din elementele de baza care caracterizează condițiile de munca.

Procesul continuu de dezvoltare si de diversificare a activității productive a omului, fenomen cu care este confruntata orice societate in evoluție, presupune atât răspândirea geografica cat si o mare varietate a condițiilor de munca (in special a factorilor de mediu), in care se realizează aceasta activitate.

Caracteristic din acest punct de vedere, pentru actuala activitate productiva a omului este aspectul ei preponderent industrial, cu un înalt nivel de tehnicitate, care presupune desfășurarea marii majoritati a proceselor de munca in spatii închise.

Omul ca principal factor al procesului de producție nu este insa capabil din punct de vedere biologic sa desfășoare o activitate productiva normala decât intr-un domeniu foarte restrâns de variație a parametrilor care caracterizează factorii de mediu, fie ca este vorba de mediul natural sau de un spațiu închis.

Pentru fiecare din factorii de mediu ( intelegand in cazul de fata mediu fizic caracteristic unui spațiu de munca închis) temperatura aerului, viteza curenților de aer, umiditatea relativa a aerului, conținutul de vapori, gaze sau pulberi din aer, nivelul de iluminare, intensitatea radiațiilor, nivelul de zgomot – normele de igiena a muncii stabilesc limitele intre care omul poate desfășura – in condiții normale – o activitate productiva eficienta si fara consecințe nedorite pentru starea sa de sănătate.

In aceasta lucrare m-am straduit sa definesc, sa argumentez importanta si implicatiile microclimatului zonelor de munca.

1. Definirea noțiuni de microclimat.

Așa cum a am arătat, mediul fizic (ambiant), ca parte componentă a condițiilor de muncă, este caracterizat de o serie de parametri –dacă sunt controlați- pot căpăta valori dincolo de posibilitățile de rezistență sau adaptare a omului, constituind în acest un factor de perturbare a omului, constituind în acest fel atât un factor de perturbare a procesului de muncă, cât și un element periculos pentru sănătatea lui.

Întrucât fiecare din factori de mediu pot lua diferite valori și deoarece – datorită suportului material comun – ei acționează concomitent asupra omului, a apărut necesitatea definirii condițiilor de mediu – sub aspect fizic – la un moment dat sau pe o perioadă de timp.

Pentru acesta, se utilizează noțiunea de MICROCLIMAT ca fiind ANSAMBLUL CONDIȚIILOR DE TEMPERATURĂ, UMIDITATE, VITEZA CURENȚILOOR DE AER, INTENSITATEA RADIAȚILOR, CONȚINUTUL DE IMPURITĂȚI ȘI SUBSTANȚE NOCIVE, CARE CARACTERIZEAZĂ STAREA AERULUI.

Noțiunea astfel definită este incompletă, având doar un caracter de constatare; pentru a căpăta utilitate – in punct de vedere al activităților de protecție a muncii – este necesar ca ea sa fie legată atât în limitele biologice ale omului, cât și de o anumită activitate cu cerințe specifice. Această necesitate se impune și ca urmare a condițiilor pretinse de diferite activități ale omului, în raport cu condițiile de mediu și deci cu microclimatul.

Într-adevăr, unele vor fii condițiile de microclimat cerute într-un spital (într-o sală de oterații) și altele într-o forjă, după cum – de asemenea – unele vor fi condițiile necesare de microclimat pentru o activitate de birou și altele pentru o activitate ce presupune un susținut efort fizic:

Apare, în acest fel, o triplă subordonare a condițiilor de microclimat și anume :

o subordonare în raport cu limitele biologice ale omului;

o subordonare în raport cu mărimea efortului fizic desfășurat de om în timpul procesului de muncă;

o subordonare în raport cu cerințele procesului tehnologic.

Aceste diferențieri fac ca practic noțiunea de microclimat să nu poată fi despărțită de tipul de activitate a oului la care se referă și de cerințele tehnologice ale locului de muncă.

Legarea noțiuni de microclimat de condițiile unui anumit loc de muncă conduce la particularizarea acesteia în raport cu cerințele acelui loc de muncă, permițând în același timp scoaterea în evidență a influențelor exercitate de procesele tehnologice asupra factorilor de climă asupra acestora, constituie premisele fundamentale în stabilirea măsurilor necesare pentru corectarea parametrilor factorilor de microclimat și aducerea lor la condițiile normale.

În cadrul preocupărilor legate de protecția munci, sunt luate în considerare și reglementate doar relațiile dintre om în condițiile de microclimat în funcție de limitele sale biologice și de tipul de activitate desfășurată de acesta.

Aceste reglementări au la bază studiile de igienă a muncii cu privire la relațiile dintre om și factorii de microclimat în procesul de muncă, ele precizând parametrii în care trebuie să se încadreze aceștia, pentru ca procesele de muncă să se desfășoare în condiții de maximă siguranță și economicitate.

Înainte de a trece la analiza relațiilor ce se stabilesc intre om și factorii de microclimat, este necesar să se aibă în vedere două principii de bază ale acestor relații:

În raport cu mediul, omul stabilește două categorii de relații:

una de natură externă – termică, decurgând din faptul că – sub aspect – omul este un sistem termoreglat cu temperatura interioară constantă (aceasta fiind o condiție vitală);

una de natură internă –chimică, decurgând din necesitatea vitală a actului respirator.

Cele două categorii de relații se stabilesc simultan, ca urmare a suportului material comun al tuturor factorilor de mediu

-AERUL, omul intrând simultan în relațiile cu toți factori mediului.

Se relevă astfel necesitatea înțelegerii microclimatului ca un ansamblu în factorii componenți trebuie să se afle relațiile bine stabilite de echilibru.

Pornind de la cele două categorii de relații amintite anterior, se poate face și o grupare a factorilor de mediu care participă l aceste relații și anume:

-temperatura, viteza curenților, umiditatea și intensitatea radiațiilor calorice- ca factorii care participă la relațiile de natură termică, (externă);

-conținutul de impurități și substanțe nocive și radiațiilor ionizante – ca factori care participă la relațiile de natură chimică (internă).

2. Relațiile dintre om și factorii de microclimat. Influența tehnologiilor asupra microclimatului.

Pentru a aprecia acțiunea complexă a microclimatului asupra omului în procesul de muncă și deci necesitatea menținerii acestuia în limitele normale, trebuie înțelese relațiile dintre microclimat și om și – mai ales – efectele lor imediate sau de durată asupra omului.

Relații și influențe de natură termică

Decurgând din necesitatea fiziologică de menținere constantă a temperaturii interne în jurul valori de 37˚C , relațiile de natură termică oglindesc schimbul de căldură între om și mediul ambiant.

În acest sens, trebuie reținut faptul că variațiile parametrilor de microclimat, care afectează relațiile termice, au la bază fie influențe naturale – urmare a schimbărilor climatice, fie influențe artificiale – datorate proceselor tehnologice.

Este remarcat că – pentru zonele temperate – influențele naturale sunt ciclice, ducând – în funcție de anotimp – la valori maxime sau minime ale parametrilor factorilor de microclimat din grupa termică. În aceste condiții, suprapun peste cele naturale, accentuând valorile maxime și diminuând pe cele minime.

Acest schimb de căldură are deci, loc în condițiile în care parametri factorilor de microclimat, răspunzători de relațiile de natură termică , pot suferi variații importante în timp.

Posibilitatea realizări unui asemenea schimb are la bază existența unei surse interne de căldură – METABOLISM : bazat pe arderea alimentelor în corpul omenesc, acesta asigură atât energia necesară desfășurării activității omului, cât și cea necesară menținerii constante a temperaturi interne.

Dependența activității metabolice de natură activității decurge din necesitatea asigurări consumului diferit de energie pentru indeplinirea unei munci sau alteia și este oglindită de tabel.

Căldura metabolică dezvoltată în cadrul diferitelor activității

În funcție de natura activității depuse și de condițiile de microclimat, o parte din căldura metabolică este pierdută către mediul înconjurător.

Din acest punct de vedere, omul poate fi asimilat cu un sistem termic cu un randament aparent slab întrucât – din întreaga energie produsă – aproximativ 80% este sub formă de căldură și trebuie eliminată.

Acest randament slab este o consecință a limitelor biologice ale omului în raport cu mediul natural în care trăiește.

Într-adevăr, dacă avem în vedere că scara temperaturilor naturale poate acoperi – pentru o bună parte din globul pământesc – valori între -30˚C și +45˚C, deci un interval de circa 75˚, capacitatea omului de a desfășura activității în condiții normale – ca urmare a necesității menținerii constante a temperaturi interne – reduse acest interval la numai 21˚, respectiv între +16˚C și 36˚C.

Se poate considera, deci, că procentul de 80% din energia produsă de organismul omenesc și pierdută către mediu este necesar tocmai pentru a asigura un interval cât mai larg de activitate în raport cu temperatura mediului și cu cerința de menținere constantă a temperaturii interne.

Din punct de vedere fiziologic schimbul de căldură dintre organism și mediu se supune unui mecanism reflex de termoreglare, completat de om cu acțiuni conștiente de modificare a izolației termice, iar din punct de vedere fizic – unor legi precise.

Starea de echilibru termic, în care mecanismul de termoreglare nu trebuie să intervină în nici un fel pentru menținerea temperaturi interne, este resimțită de om cu ca stare de CONFORT TERMIC ; în această situație, cantitatea de căldură este egală cu cantitatea de căldură consumată pentru desfășurarea activității, plus cantitatea de căldură pierdută către mediu la acel moment, evidențiindu-se din nou legătura existentă între pierderile de căldură între om și mediu și natura activității sale.

Față de o situație de echilibru stabilită pentru o anumită activitate și anumită îmbrăcăminte, orice modificare a parametrilor factorilor de microclimat va atrage după sin stricarea echilibrului și declanșarea mecanismelor de termoreglare.

Pornind de la cele două căi principale prin care organismul poate pierde căldură și anume : pierdere de căldură sensibilă – prin convenție și radiație, și pierdea de căldură latentă – prin evaporarea apei conținută în transpirație și în aerul expirat, se vor analiza în continuare relațiile organismului ca urmare a schimbării parametrilor factorilor de mediu.

În cadrul acestei analize, se vor urmări scoaterea în evidență a influențelor reciproce ale factorilor de mediu asupra raportului cantitativ în care se pot afla în cele trei forme de pierdere a căldurii: convectivă, radiantă, latentă.

Pentru explicare, se prezintă în tabelul 1.2 repartizarea pierderilor de căldură ale organismului uman în stare de repaus, la 20˚C.

Structura pierderilor de căldură

ale organismului uman în repaus la 20˚C

Tabelul 1.2

Se observă, din acest tabel, rolul predominant pe care îl are pielea în asigurarea schimbului de căldură. În legătură cu acesta, din (fig 1.1), rezultă că senzația că senzația de confort se stabilește pentru o temperatură medie a pielii de 33,2˚C.

Din cele prezentate până acum, reiese că toate referirile în legătură cu schimbul de căldură sunt făcute în raport cu temperatura la termometrul uscat a aerului, deoarece aceasta este determinată atât pentru valoarea intrinsecă a pierderilor de căldură cât și pentru raportul dintre ele.

La temperaturi joase ale aerului, sunt predominante pierderile de căldură sensibilă, deoarece – ca fenomen fizic – atât cone căldură sunt făcute în raport cu temperatura la termometrul uscat a aerului, deoarece aceasta este determinată atât pentru valoarea intrinsecă a pierderilor de căldură cât și pentru raportul dintre ele.

La temperaturi joase ale aerului, sunt predominante pierderile de căldură sensibilă, deoarece – ca fenomen fizic – atât convecția cât și radiația sunt dependente de diferența de temperatură (aici între piele și aer), care – în aceste condiții – are valori mari; pierderile de căldură latentă sunt minime în aceste condiții și se limitează la cele produse prin expirație.

Dacă umiditatea nu influențează semnificativ pierderile de căldură sensibilă (în general), influența curenților de aer este deosebit de mare, aceștia mărind foarte mult pierderile prin convecție.

În (fig. 1.2), este reprezentată dependența pierderii de căldură latentă de umiditate relativă a aerului la diferite temperaturi.

În aceste condiții, mecanismele de termoreglare reacționează comandând micșorarea circulației periferice, reducând astfel temperatura pielii și deci diferența de temperatură între acesta și mediu și – implicit – pierderile de căldură (domeniul reglării vasomotoare împotriva frigului.).

Dacă pierderile de căldură astfel reduse pot fi acoperite de metabolism la acel moment, se va ajunge din nou la o situație de echilibru. În caz contrar, reducându-se în continuare temperatura țesuturilor superficiale, corpul va căuta să sporească cantitatea de căldură prin creșterea tensiunii musculare manifestată prin tremurat sau intensificarea

spontană a activității (domeniul reglări metabolice împotriva frigului). Dincolo de acest domeniu, dacă au fost epuizate și posibilitățile conștiente de acțiune prin sporirea îmbrăcămintei , corpul intră în zona răciri inevitabile, în care temperatura internă începe să scadă, lucru ce poate provoca tulburări fiziologice grave și chiar moartea.

În cealaltă extremă, a temperaturi înalte, ca urmare a micșorări diferențelor de temperatura, pierderile prin convecție și radiație se pot reduce până la anulare; în schimb, se intensifică pierderile de căldură latentă, ca urmare a apariției transpirației și a evaporări acesteia. La temperaturi mari (peste 33˚C), transpirația rămâne singura cale prin care organismul poate pierde căldură. Ea este puternic influențată atât de umiditate cât și de viteza curenților de aer; în condiții de umiditate ridicată transpirația nu se mai poate evapora și doar accentuarea circulației curenților de aer mai poate ajuta evaporarea și deci menținerea ultimei căi de pierdere a căldurii.

În competiția cu temperaturile înalte, în prima fază, când încă temperatura aerului este mai mică decât temperatura pielii, organismul acționează prin mărirea circulației sanguine periferice, tinzând astfel să mărească diferența de temperatură. Acest lucru este posibil numai până când temperatura pielii ajunge să fie doar cu 1,7°C mai mică decât cea a țesuturilor mai profunde (domeniul reglării vasomotoare împotriva căldurii). Dincolo de această limită, organismul recurge la intensificarea activității glandelor sudoripare, sporind pierderea de căldură latentă prin evaporarea transpirației. Dacă nici evaporarea nu mai constituie o măsură eficientă, corpul intră în zona supraîncălzirii inevitabile, ceea ce poate aduce moartea.

Schimburile de căldură ale corpului prin radiație reprezintă o categorie aparte, care nu este influențată de către ceilalți factori de mediu. Ele depind de temperatura tuturor suprafețelor înconjurătoare și de temperatura pielii. Dacă temperatura suprafețelor înconjurătoare este mai mica decât cea a pielii, pierderile de căldură prin radiație pot ajunge la valori importante, care să creeze senzație de disconfort, chiar dacă restul factorilor de confort nu ar justifica existenta acesteia.

În cazul contrar, când temperatura suprafețelor înconjurătoare este mai mare decât temperatura pielii, fluxul de căldură este invers, corpul primind căldură.

In funcție de ponderea cu care pierderile de căldură prin radiație afectează pierderile de căldură pe ansamblu, se declan5ează și acționează aceleași mecanisme ca cele prezentate anterior.

Așa cum s-a mai arătat, aceste pierderi de căldură și – implicit – reacțiile organismului în faza lor trebuie legate de munca omului, .atunci când ele sunt privite prin prisma obiectului activității de protecție a muncii.

Din acest punct de vedere, diagramele din (fig. 1.3). indică legătura existentă între pierderile de căldură (sensibilă și latentă) temperatura aerului la termometrul uscat și activitatea depusă (căreia îi corespunde un anumit metabolism).

Interpretarea acestor diagrame ne poate furniza date importante in legătură cu temperatura optimă de desfășurare a unor activităti, în așa fel încît să se asigure echilibrul termic al organismului (diagramele sînt valabile pentru situatii în care lipsesc curentii de aer).

După cum am mai arătat, omul resimte situatia pierderilor de căldură ale organismului prin senzatii de frig, cald sau confort termic, atunci cînd aceste pierderi sînt în echilibru cu metabolismul.

Îmbinând efectul tuturor factorilor de mediu participanții la schimburile de căldură, aceste senzații au un caracter profund subiectiv, ce derivă din modul diferit în care este resimțită aceeași stare a ansamblului factorilor de microclimat de către mai mulți oameni.

Pentru înlăturarea acestui mod subiectiv de apreciere, au fost întreprinse numeroase încercări de exprimare grafică sau numerică a condițiilor de confort termic, fără ca să se ajungă până în prezent la un consens general.

Cercetări recente au demonstrat rezultatele satisfăcătoare date de aplicarea formulei lui VAN ZUILEN care exprimă relațiile de natură termică dintre om și factorii corespunzători de microclimat pi-in intermediul unui INDICE DE CONFORT TERMIC.

B= 0,25 (ti + tms) + 0,1 · x – 0,1 ( 37,8 – ti ) · v + c

În care:

B – indicator de confort;

ti -temperatura aerul măsurată cu termometrul uscat ; ˚C

tms – temperatura medie ponderată a suprafețelor înconjurătoare, ˚C;

Cu ajutorul acestei formule, se exprimă nivelul de confort termic în funcție de cei patru parametri fundamentali introduși în formula de mai sus, aprecierea făcându-se conform tabelului 1.3.

Se menționează că – la stabilirea zonei de confort – trebuie să se țină seama și de efortul fizic depus în desfășurarea procesului de muncă. Astfel, în cazul acestei formule, se recomandă valori ale lui B cuprinse între +1 și -1, pentru munci fizice ușoare și valori cuprinse intre -1 și -2, pentru munci fizice grele.

Există numeroase alte forme de exprimare a confortului termic ; din acestea, prezentăm – pentru valoarea: lor practică – diagramele privind limita apariției senzației de curent (fig. 1.4) și limita umidității relative maxime (fig. 1.5), ambele fiind în funcție de temperatura după termometru uscat.

Este deosebit de important de reținut că asigurarea senzației de confort impune – obligatoriu – încadrarea simultană a tuturor parametrilor în limitele de confort, aceasta deoarece însăși senzația de confort este rezultatul acțiunii ansamblului factorilor de mediu asupra omului.

Astfel, presupunând un spațiu de lucru, în care temperatura aerului este in limitele de confort (de exemplu 19°C), ocupanții acestuia vor simți „senzația de curent", dacă viteza aerului va fi mai mare de 0,12 rn/s sau „senzația de zăpușeală", dacă umiditatea relativă a aerului va fi mai mare de 75o/0; de asemenea, „senzația că trage", decât temperatura uneia din suprafețele înconjurătoare este prea scăzută (de exemplu, lucrul lângă o fereastră simplă iarna) sau „senzația de dogoare", dacă temperatura uneia din suprafețele înconjurătoare este prea ridicată (de exemplu, suprafața unui cuptor).

Normele republicane de protecție a muncii reglementează relațiile de natură termică dintre om și factorii de -mediu corespunzători, în funcție activitatea profesională depusă, exprimată prin degajarea calorică determinată de intensitatea efortului fizic.

Clasificarea categoriilor de muncă este prezentată în tabelul 1.4. și are în vedere degajările totale de căldură, inclusiv metabolismul de întreținere.

Clasificarea activităților profesionale în funcție

de degajarea calorică

Tabel 1.4

In funcție de această clasificare, in tabelul 1.5., sunt date valorile normate ale temperaturii, umidității și vitezei curenților de aer în zonele de muncă din încăperile de lucru.

Relații și influente de natură chimică

Dacă – in ceea ce privește factorii de mediu participanți la relațiile termice – se pot întâlni și în mod natural situații când aceștia au efect nociv asupra personalului muncitor, în ceea ce privește factorii de mediu participanți la relațiile chimice ale mediului cu omul – respectiv conținutul de impurități și substanțe nocive – aceștia nu pot ajunge să-.5i exercite efectul nociv decât ca urmare a existentei imperfecțiunilor tehnologiilor, care constituie sursa lor unică de existență

Este important de reținut că acest aspect al relațiilor omului cu microclimatul zonei de lucru este determinat IN TOTALITATE de procesele tehnologice care se desfășoară in, acel spațiu de lucru. Această situație impune – obligatoriu – ca primele direcții de acțiune pentru corectarea acestor f actori ai microclimatului să f ie îndreptate către perfecționarea tehnologiilor, care sunt singurele responsabile de existenta acestei categorii de relații ale omului cu microclimatul zonelor de lucru.

Datorită diversității extrem de largi a tipurilor de impurități sau substanțe nocive care pot ajunge în aer și de aici, prin contactul cu pielea și mucoasele sau prin respirație, în relație cu

Observații:

I – încăperi caracterizate în special de degajarea căldurii de convecție; I A – degajarea mică de căldură (până la 20 Kcal/m3·h); IB – degajare însemnată de căldură (peste 20 Kcal/m3·h); IC – este necesară reglarea artificială a temperaturi și a umidități relative a aerului pentru nevoile procesului tehnologic.

II – încăperi caracterizate in special prin degajare de căldură în special sub formă de căldură radiantă (intensitatea energiei radiante în zona de muncă sub 1 cal /cm3·min)

III – încăperi caracterizate prin degajarea însemnată de umiditate (peste 70%) ;

III A – degajare mică de căldură (până la 20 Kcal/m3·h) III B – degajare însemnată de căldură (peste 20 Kcal/m3·h)

– cu cel mult 30˚C peste temperatura de calcul exterioară de vară

– cu cel mul 5˚C peste temperatura de calcul exterioară de vară

Temperatura aerului din tabel se referă la cazurile când temperatura medie a suprafețelor înconjurătoare este practic egală cu temperatura aerului din zona de muncă.

Temperatura de calcul exterioară de vară se consideră temperatura medie aerului exterior la orele 14 din lunile cele mai călduroase ale anului

organismul uman și reacțiile acestuia vor fi mult mai variate și mai complexe decât cele de natură termică.

Fată de această categorie de relații, însă, omul nu are aproape de loc mecanisme naturale de luptă eficiente, singurele demne de luat în considerare în această categorie fiind cele de adaptare (obișnuință cu noxa) pe termen lung.

Din acest motiv, nu se poate vorbi de mecanisme de reglare sau de apărare de moment la acțiunea agresivă a vreunei substanțe, ci direct de consecințe de moment sau de durată. Aceste aspecte particulare – diversitatea noxelor și lipsa posibilităților -de apărare ale organismului uman – conferă relațiilor dintre om și factorul de microclimat -care exprimă conținutul în impurități și substanțe nocive ale aerului, un caracter deosebit de gravitate, impunând necesitatea unui control strict al parametrilor acestui factor.

Paralel cu noțiunea de confort termic, care exprimă relația termică dintre om și factorii corespunzători de microclimat, se utilizează – pentru delimitarea relațiilor de natură chimică între om și factorii corespunzători de microclimat (conținutul de impurități și substanțe nocive – noțiunile de CONCENTRATIE MAXIMA ADMISA (CMA) și CONCENTRATIE MEDIE (Cmed).

Semnificația lor este mult mai categorică decât cea a noțiunii de confort termic și este precizată de normele republicane de protecție a muncii, după cum urmează ’CONCENTRATIA MAXIMA ADMISA este concentrația noxelor în zona de muncă ce nu trebuie depășită în nici un moment al zilei de muncă ;

CONCENTRATIA MEDIE este concentrația noxelor în zona de muncă, rezultată dintr-un număr reprezentativ de determinări pentru acel loc de muncă și care nu trebuie depășită pe durata unui schimb de lucru.

Ambele concentrații exprimă, în miligrame pe metru cub (mg/ m3), conținutul într-o anumită substanță sau impuritate a aerului din zona de muncă.

Întrucât noțiunile respective (CMA și Cmed) sunt, utilizate .atât pentru aprecierea gradului de contaminare a microclimatului cit și pentru dimensionarea și apoi aprecierea eficientei mijloacelor de corectare a acestor factori de microclimat, se imun o serie de observații cu privire la interpretarea acestor noțiuni

a) deoarece -concentrația unei impurități sau substanțe nocive in aerul unei zone de munte ieste în exclusivitate datorată imperfecțiunilor procesului tehnologic respectiv și întrucât – în foarte multe cazuri – desfășurarea în timp a proceselor tehnologice nu este uniformă, rezultă că și concentrațiile vor fi variabile în timp.

In asemenea situații, utilizarea noțiunii CMA – care reprezintă o situație de moment – nu permite aprecieri corecte nici asupra agresivității mediului, nici asupra eficientei instalațiilor de corectare a acestor factori de microclimat ;

b) aprecierea gradului de nocivitate a microclimatului și al unei zone de muncă se va face doar cu ajutorul noțiunii de Cmed, stabilită pe baza unui număr de determinări reprezentativ pentru gradul de fluctuație al degajărilor nocive : această noțiune va sta și la baza dimensionării instalațiilor de corectare a microclimatului ;

c) noțiunea CMA va fi utilizată pentru aprecierea situaților corespunzătoare degajărilor maxime de nocivități, ce se produc pe parcursul desfășurării normale a procesului tehnologic.

În această lumină, trebuie înțelese și aplicate datele din Normele republicane de protecție a muncii, care reglementează

valorile CMA și Cmed i care sunt prezentate în tabelele 1.6 si ,

3.Consecințele unui microclimat necorespunzător asupra personalului muncitor și asupra rezultatelor procesului de muncă

,Am considerat utilă tratarea separată a acestei probleme, întrucât se impune precizarea faptului că instalațiile de corectare a factorilor de microclimat – in special instalațiile de ventilație – reprezintă o NECESITATE, consecințele asupra personalului muncitor și asupra rezultatelor procesului de muncă, ca urmare a desfășurării ~acestuia în condiții necorespunzătoare de microclimat, fiind deosebit de importante atât din punct de vedere social cât mai ales. economic.

Având în vedere multitudinea acestor consecințe, cu implicațiile lor sociale și economice, pentru sistematizarea materialului, ele vor fi clasificate după două criterii :

– după criteriul temporal, adică după timpul necesar pentru a afecta personalul muncitor ;

– după relațiile din care decurg (de natura termică sau chimică).

După criteriul timp, consecințele lucrului în condiții de microclimat necorespunzătoare pot fi IMEDIATE SAU DE DURATA.

În general, se acceptă în categoria celor imediate acele consecințe care pot apărea după un interval de timp foarte scurt sau cel mult de durata unui schimb de lucru petrecut in condiții necorespunzătoare de mediu. Aceste consecințe au, în general, un caracter acut și sunt – de obicei – asociate cu accidentele de muncă.

Ele se pot datora atât unor relații defectuoase de natură termică (lucru in condiții de depășire severă a zonei de confort termic), cât – mai ales – unor relații defectuoase de natură chimică (depășirea sen5ibilă a valorilor CMA ale unor substanțe cu grad ridicat de agresivitate)..

Dacă condițiile de microclimat nu sunt depășite flagrant sau dacă •depășirea valorilor CMA sau Cmed se referă la pulberi sau substanțe cu un grad redus de

Concentrațiile maxime admise de substanțe toxice în atmosfera zonei de muncă

Tabel 1.6

agresivitate, consecințele nu vor apare imediat ci în timp, ca urmare a unor acumulări ce depășesc capacitatea de adaptare a organismului.

Acestea reprezintă consecințele de durată, ele manifestându-se sub forma bolilor profesionale.

Schemele din fig. 1.6. și 1.7, prezintă succint o serie de consecințe, ce decurg din desfășurarea lucrului în condiții de microclimat necorespunzătoare, fie din punct de vedere termic, fie din punct de vedere al purității aerului.

Se face observația că – în practică – se întâlnesc multe situații în care condițiile de microclimat pot fi necorespunzătoare din .ambele' puncte de vedere, lucru ce ~amplifică consecințele prin faptul că – în anumite condiții de temperatură sau umiditate – agresivitatea unor substanțe nocive ,crește foarte mult.

In susținerea celor prezentate în schemele din fig. 1.6. și 1.7., datele din literatură prezintă numeroase exemple concludente, din care reținem :

– creșterea de la 19° la 24°C sau scăderea de la 19° la 11°C a temperaturii aerului într-un anumit grup de întreprinderi, în care se desfășura muncă ușoară, a condus la creșterea cu 400/o a numărului accidentelor.

– reducerea considerabilă a duratei maxime de lucru ; într-un mediu cu umiditate relativă mare, prestarea unei munci grele (450 Kcal/h) poate fi efectuată în funcție de temperatură pe următoarele perioade de timp (9) :

– într-o fabrică de sticlă, ca urmare a creșterii temperaturii către sfârșitul schimbului în ultimele 2 ore, productivitatea muncii a scăzut cu 14…180/o față de primele 6 ore
Considerăm că cele prezentate aici constituie un argument convingător asupra necesității instalațiilor de corectare a microclimatului atât din punct de vedere al protecției omului, cât și din punct de vedere al implicațiilor ei economice.

4. Concluzii

Microclimatul este ansamblul condițiilor de temperatura, umiditate, viteza curenților de aer, intensitatea radiațiilor, conținutul de impuritatea si substanțe nocive, care caracterizează starea aerului.

Din punct de vedere al activității de protecție a muncii noțiunea de microclimat este necesar ca ea sa fie legata atat de limitele biologice ale omului cat si de o anume situatie sau activitate cu cerinte precise. Aceasta necesitate este impusa si ca urmare a conditiilor pretinse de diferite activitati ale omului, in raport cu conditiile de mediu.

Consecintele asupra personalului muncitor si asupra rezultatelor procesului de munca , ca urmare a desfasurarii acestuia in conditii necorespunzatoare de microclimat, sunt deosebit de importante atat din punct de vedere social cat mai ales economic. Ele pot avea caracrer acut si sunt asociate cu accidentele de munca sau sunt consecinte de durata, ele manifestandu-se sub forma bolilor profesionale.

Bibliografie

1.Ing Constantin Olteanu , Vetilatia industriala, ed. Ministerul industriei chimice,1981