Microbiota Normala Si Patogena de la Nivelul Tractului Urinar

LUCRARE DE LICENȚĂ

Microbiota normală și patogenă de la nivelul tractului urinar.

Studiu de caz: infecțiile urinare a populației Municipiului Moinești, în perioada septembrie – decembrie 2013

Cuprins:

Introducere

Capitolul I. MICROBIOTA NORMALĂ A TRACTULUI URINAR

Colonizarea microbiotei normale

Escherichia coli

Capitolul II. MICROBIOTA PATOGENĂ A TRACTULUI URINAR

2.1. Tipuri de infecții urinare

2.2. Patogenitate

2.3. Clasificarea infecțiilor

Capitolul III. MATERIALE ȘI METODA DE LUCRU ÎN STABILIREA INFECȚIILOR URINARE

3.1. Urocultura

3.2..Însămânțarea produselor patologice și izolarea în cultura pură

Capitolul IV. Statistica infecțiilor de la nivelul tractului urinar la populația municipiului Moinești în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL I

MICROBIOTA NORMALĂ A TRACTULUI URINAR

Microorganismele sunt răspandite în apă, în aer, în sol și se înmulțesc pretutindeni unde găsesc un minim de condiții nutritive și fizico-chimice. Organismele superioare au apărut și s-au dezvoltat într-o lume acaparată de microorganisme. Coabitarea celor două categorii de organisme au dus la dezvolatarea, pe de o parte, a unor structuri prin care macroorganismul iși apară mediul intern de invazia microbiană și, pe de altă parte, a unor structuri prin care anumiți microbi pot depăși barierele antimicrobiene ale macroorganismelor.

1.1.Colonizarea microbiană normală

Prin colonizare ințelegem multiplicarea unui microorganism pe suprafețele gazdei fără o reacție nedetectabilă din partea acesteia (raspuns inflamator). Condițiile de nutriție și cele fizico-chimice oferite de învelișuri, ca și adezivitatatea specifică a microbilor pentru unele suprafețe celulare selectează contaminații care vor coloniza zone determinate ale organismului formând o entitate ecologică numită microbiota indigenă sau flora normală.

Flora normală a corpului omenesc constă în fungi, protiste, dar bacteriile sunt cele mai numeroase. (tabelul 1).

Fig.1.1.Specii de Micrococcus izolate din mucoasa nazală (http://textbookofbacteriology.net/normalflora.html)

Tabelul 1. Principalii germeni patogeni și condiționați patogeni mai des întâlniți la infecții (dupa T. Rosebury din R.J. Dubos, J.G. Hirsch, Bacterial and mycotic infections of man, Pitman Med. Publ., London, 1965, pp. 334-335 ; B.S. Drasar, M.J. Hill : Human interstinal flora, London, 1974

Legendă:

* B-bacili; C-coci; CB-cocobacili; ++/ 100% ; + comune (cam 25%) ; +/- rare ( mai puțin 5%)

* = potențial patogene

Limitele colonizării sunt condiționate de barierele antimicrobiene. Astfel, în organism se delimitează normal sterile și zone cu contaminare tranzitorie, de zone normal colonizate.

Zone normal sterile ale organismului : mediul intern, țesuturile , cavitățile seroase.

Zone practic sterile: sinusurile paranasale, urechea medie, căile respiratorii, căile biliare, căile urinare de la rinichi până la uretra proximală, organele genitale interne.

Zone contaminate, dar necolonizate : stomacul, duodenul și jejunul sunt supuse periodic contaminării masive cu microorganisme din alimente si din căile aero-digestive superioare. Dar bariera acido-bazică, enzimele digestive și bila reduc drastic numărul contaminaților.

Zonele normal colonizate ale organismului: tegumentul, conjunctiva, cavitățile nasală, nasofarinfiană, orală si orofaringiană, colonul și ileonul terminal, uretra distală, vaginul. (Dumitru Busuioc, Microbiologie medicală, pag.120)

Relațiile microbilor cu gazda umană

Relațiile microbilor cu gazda umană pot fi de comensalism, de simbioză sau de parazitism.

În relația de comensalism microbii gazduiți consumă nutrienți de pe suprafețele gazdei fără a-i aduce un prejudiciu aparent.

În relația de simbioză se stabilește o cooperare reciproc avantajoasă (nutriție, protecție) între microbi si gazda lor.

În relatia de parazitism microbul, dezvoltându-se pe seama gazdei, îl aduce în acest mod un prejudiciu care se poate manifesta printr-o stare morbidă, boala infecțioasă.

Relațiile microb-gazdă sunt dinamice. În raport cu capacitațile lor patogene microbii formează un spectru continuu, care se extinde de la microbii nepatogeni, saprofiți ai mediului exterrn, comensabili sau simbionți incapabili să producă îmbolnăviri, până la microbii patogeni, care de regulă stabilesc cu gazda relația de parazitism și numai ocazional devin comensali, situație la care gazda este numită purtator sănatos. Între aceste extreme se situează microbii condiționat patogeni și cei accidental patogeni. ( Dumitru Busuioc, Microbiologie medicala, pag.122).

Flora normală a organismului uman este foarte complexă și coexistă mai mult de 200 de specii bacteriene. Aspectul florei bacteriene este influențat de mai mulți factori, printre care: factorul genetic, vârsta, sex, stres și nutriție individuală. Flora normală a organismului este destul de constantă.

Organismul uman la naștere este steril, colonizarea având loc la câteva ore de la naștere. În 48 de ore se formează un echilibru în ceea ce privește flora normală a pielii, cavității orale, tubului digestiv și tractului urinar.

Fig. 1.2. Lactobacillus sp. (http://textbookofbacteriology.net/normalflora.html)

Tabelul 2. Bacteriile predomidante din anumite zone anatomice (http://textbookofbacteriology.net/normalflora.html)

Microbiota normală a tractului genito-urinar

La femeie uretra este sterilă, în timp ce la bărbat treimea inferioară a acesteia este contaminată cu specii ale genurilor Staphylococcus, Streptococcus, Lactobacillus (prezențișiînvagin), Corynebacterium, Neisseria, Candida albicans, Trichomonasvaginalis, bacterii anaerobe și bacterii Gram negative neidentificate.

În tractul genito–urinar feminin, lactobacilii (numiți și bacili Döderlein) fermentează glicogenul eliminat de celulele epiteliale, cu formare de acid lactic, care determină scăderea locală a pH-ului, cu rol protector, antiinfecțios (bacteriile patogene fiind, în general, neutrofile). Acest mecanism lipsește până la pubertate și dispare după menopauză, lactobacilii fiind înlocuiți de alțigermeni (stafilococi, streptococi, colibacili).

Fig.1.3. Frecvenți coci Gram pozitivi identificați princultură ca fiind streptococi n-hemolitici de grup B (secreție vaginală colorată Gram)

Cercetările clinice și experimentale au arătat că uretra conține microbi. Din cercetările mai vechi în domeniu reiese că uretra normală conține multiple specii de germeni (peste 20 de specii). Lista bacteriilor implicate in infecții oportuniste este foarte lungă și incompletă, de multe ori fiind ignorate și considerate contaminanți întâmplători, astfel că nu apar pe buletinele de analiză.

Dintre acestea pot fi enumerate: Escherichia coli; Enterobactercloacae, Klebsiellapneumoniae; Proteus mirabilis; Staphylococcus aureus, S. epidermidis; Streptococcus pyogenes.

Fig. 1.4. Escherichia coli văzută la microscopul electronic

1.2. Escherichia coli

Genul Escherichia ( Escherich , 1885) cuprinde numeroase serotipuri, predominante în flora normală a colonului la om și animale, fiind cunoscute sub denumirile de colibacili, Collicommunis sau Escherichia coli.

Fig.1.5. Escherichia coli (http://textbookofbacteriology.net/e.coli.html)

La omul sănătos sunt prezente concomitent mai multe serotipuri de colibacili, unele rezinstente, altele temporare. Eliminarea materiilor fecale, contaminează regiunea perianală, uretra anterioară, solul, apa, alimentele. Identificarea colibacililor în apă, alimente, este astfel un indicator de poluare fecală a acestora, folosită ca test în supravegherea sanitară a apei potabile.

( Prof. Dr. Eugenia Duca, Microbiologie medicala, pag. 276).

Bacili de 2-6/1-1,5 um, singuri sau neperechi, mobili (2-6 ciliperitrichi) cu variante imobile, capsulate cu variante necapsulate; cultivă abundent pe medii simple, degajând un miros fecaloid.

Caractere biochimice diferențiate: fermentează lactoza și multe alte zaharuri cu producere de gaz, nu lichifiază gelatină, nu descompun ureea, nu folosesc citratul ca unica sursă de carbon.

Sunt mai sensibili decât Salmonella și Shigella la acțiunea bacterio-statistică a anumitor concentrații de bilă și săruri biliare, verde brilant, săruri de selenit, tetrationat, substanțe în baza cărora se prepară medii de izolare pentru Salmonella – Shigella și pe care cresterea colibacililor este inhibată.

Structura antigenică

Sunt foarte heterogeni din punct de vedere serologic posedă :

– antigene O, somatice, cu proprietați generale caracteristice tuturor “entotoxinelor”;

– antigene H, ciliare, proteice, termolabile, în numar posedă capsula vizibilă. O tulpina are un singurantigen K.

Tulpinele care au antigen de 49;

– antigene K, de inveliș, în numar de 90, la randul lor de trei tipuri ( L, B si A): L si B, termolabile, similare antigenului de virulenta Vi, prezent la unele salmonele, si antigenul A, termostabil ; sunt în general mai virulente și mai rezistente la mecanismele normale de aparre a organismului.

Escherichia coli este o bacterie rezinstentă în mediul extern. Este distrusă de antisepticele și dezinfectantele.

Escherichia coli este un bacil Gram negativ, care produce o mare varietate de infecții. Prima implicare a acestuia în gastroenterite a fost semnalată în anul 1945 odată cu descrierea unor serotipuri “enteropatogene”.

Fig.1.6. Structura bacteriei E.coli

Există tulpini de Escherichia Coli patogene:

care dețin pili P1: aderă de mucoasa uretrală inițiind infecții urinare.

EHEC: E.coli enterohemoragic.

tulpini enterotoxigene: ETEC – Escherichia coli enterotoxigenic: prin pili denumiți CFA (factori antigenici de colonizare), cu determinism plasmidic, colonizează mucoasa intestinală, eliberează enterotoxină și produc enterită de tip holeriform.

tulpinile enteroinvazive EIEC – Escherichia coli entero (aderent) invaziv, au capacitatea de a invada epiteliul intestinului gros, dar și de a elibera o exotoxină: toxina shiga – like. Toxina shiga like produsă de tulpini patogene de E. Coli este o toxina citotoxică, inhibă sinteza proteinelor. Produce leziuni biochimice celulare, fără distrugerea celulei.

E. Coli enteropatogen.

Escherichia coli enterotoxigen (ETEC)

Este resposabil de diareea acută infantilă.

Enterita produsă de E. coli enterotoxigen (ETEC), se manifestă asemănător holerei, prin:

diareea apoasă fară sânge sau mucus ;

crampe abdominale frecvente ;

simptomele de tract gastrointestinal superior (greața și vomă) se întalnesc în aproximativ 20% din cazuri.

Perioada de incubație este de 4-96 ore.

Evoluția clinică este mai ușoară.Simptomele durează în general 2 – 3 zile.

Patogenie

Patogenia enteritei produsă de aceste tulpini de E. coli, seamană cu cea din holeră dar este mai complexă. E. coli enterotoxigen (ETEC), produce o enterotoxină termolabilă, o enterotoxină termostabilă sau ambele.

Enterotoxina termolabilă este asemănătoare structural cu toxina holerică. Au proprietăți antigenice comune cu efecte biochimice similare.

În contrast cu toxina holerică, toxina termolabilă a E. coli nu activează adenilat ciclaza – sistemul cAMP;

activează guanilat ciclaza, crescând concentrația de cGMP în celulele mucoasei intestinale.

Enterotoxina termostabilă diferă de cea termolabilă prin faptul că pastrează activitatea biologica și după încălzire (65 grade C timp de 30 minute).

Producția celor 2 toxine este sub control plasmidic și poate fi transferată altor microorganisme prin conjugare.

Escherichia coli enteroinvaziv (EIEC)

Tulpinile de E. coli enteroinvaziv (serotipuri O28, O124, O 143) produc enterite. Au capacitatea de a invada mucoasa intestinală într-o manieră similară cu Shigella. Perioada de incubație este între 1 – 3 zile. Evoluează ca și dizenteria cu febră, dureri abdominale, scaune muco – sanguinolente. Simptomele dispar într-o saptămână. Incidența acestei infecții a crescut dramatic în ultimii ani. Tulpinile enteroinvazive de E. coli sunt identificate prin testul kerato-conjunctivitei control plasmidic și poate fi transferată altor microorganisme prin conjugare.

Escherichia coli enteroinvaziv (EIEC)

Tulpinile de E. coli enteroinvaziv (serotipuri O28, O124, O 143) produc enterite. Au capacitatea de a invada mucoasa intestinală într-o manieră similară cu Shigella. Perioada de incubație este între 1 – 3 zile. Evoluează ca și dizenteria cu febră, dureri abdominale, scaune muco – sanguinolente. Simptomele dispar într-o saptămână. Incidența acestei infecții a crescut dramatic în ultimii ani. Tulpinile enteroinvazive de E. coli sunt identificate prin testul kerato-conjunctivitei Sereny la cobai.

Enterobacteriile din Genul Escherichia sunt, în majoritate, saprofite sau condiționat patogene. Cu toate acestea există patotipuri (fenotipuri patogene) de Escherichia coli implicate în patologia umană :

patotipuri diareigene ;

patotipuri uropatogene ;

alte patotipuri.

Membrii acestui gen pot determina infecții intestinale și extraintestinale.

Fig.1.7. E.coli (http://www.mychildguide.com)

Diagnosticul etiologic

Diagnosticul etiologic al infecțiilor de natură colibacilară este numai bacteriologic. Având în vedere prezența sa constantă în colon și pe alte mucoase, confirmarea infecției cu colibacil necesită o deosebită atenție.

În condițiile unei tehnici aseptice foarte corecte de recoltare a hemoculturii, obținerea unei culturi pure și mai ales a doua hemoculturi pozitive, succesiv, cu colibacil, permite confirmarea etiologiei colibacilare a septicemiei.

Infecția urinară este confirmată pe baza uroculturii cantitative, corect executată și interpretată : prezența colibacilului cu densitate 100 000 și peste 100 000 bacterii pe ml de urină însămânțată în prima oră după recoltare în vas sterile (din jet mijlociu ). Orice urină însămânțată după acest interval, chiar ținută la frigider, poate da rezultate eronate.

În enterite se recomandă însămânțarea extemporanee a materiilor fecale, ceea ce va permite dezvoltarea predominantă a colibacilului patogen infectant, comparativ cu tulpinile de colibacil aparținând florei normale. Însămânțarea se face pe medii speciale de diferențiere cu lactoză și indicator de pH. Izolarea unei culturi aproape pure ( se examinează minim 10 colonii) a aceluiași serotip de Esch. coli este primul criteriu pentru confirmarea etilogiei enteritei. Identificarea unuia din serotipurile recunoscute ca patogene este criteriul suplimentar și eficient de confirmare a infecției cu coli.

Tratament

Natural sensibile la toate antibioticele cu spectru larg, prin habitatul lor normal în intestin, condițiile de dobândire a rezintenței, tulpinile de Escherichia coli prezintă o mare varianție de sensibilitate la antibiotice. De aceea, pentru alegerea antibioticului pentru tratament, se impune practicarea antibiogramei.

Shigelle

Sunt agenți dizenterici bacterieni : aceasta este provocată de : Sigella disentirae ; Shigella flexneri ; Shigella sonnei ; Shigella boydii.

Fig.1.8. Specie de Shigella vazută la microscop

Shigella disenteriae este foarte răspândită în America Centrală și de Sud.

Morfologie și cultură 

Shigellele sunt bacili imobili gram-negativi, necapsulați, fară formare de spori.

Cultură și medii : sunt anaerobe facultativ, dar cel mai bine se dezvoltă aerob. Pe medii nutritive de diferențiere ele sunt identificate de obicei pe baza incapacității lor de a descompune lactoza. De aceea ele rămân necolorate, în timp ce toți ceilalți germeni apți de a descompune lactoză, formează colonii roșii ( de ex. E.coli).

Clasificarea tipurilor de Shigelle se bazează pe o combinație de proprietăți biochimice și antigenice.

Patogeneză și clinică 

Shigella disentieriae, cel mai periculos agent al speciei Shigella , este unicul care produce o exotoxină, aptă de a determina stop cardiac sau circulator.

Tipic pentru dizenterie este timpul scurt de incubație (< 48 ore) și debutul brusc cu diaree acută și colici intestinale. Diaree masivă, deshidratare severă și temperaturi până la 39 grade celsius.

Klebsiellele ( Klebsiella pneumoniae )

Morfologie și cultură : enterobacterie gram-negativă de cele mai multe ori incapsulată, facultativ anaerobă, unul dintre cei mai importanți germeni de spital.

Fig.1.9. Klebsiella pneumoniae

Evidențiere microscopică : bacili gram-negativi, scurți, majoriatea imobili, cu capete rotunjite, înconjurați cu o capsulă mucilaginoasă.

Proteus

Două tulpini importante : Proteus vulgaris și Proteus mirabilis.

Morfologie și cultură : enterobacterie gram-negativă facultativ patogenă, facultativ anaerobă, foarte mobilă, flagelată pe toată suprafața. Creștere cu depunere fină, pe substraturi obișnuite.

Fig. 1.8. Proteus mirabilis cu numeroșii săi flageli, care conferă agentului marea sa mobilitate

Infecții importante : ale căilor urinare, otită medie cronică, infecții ale căilor respiratorii, infecții de spital. Complicații frecvente : sepsis la leziuni prin Proteus.

Măsuri profilactice : supravegherea apei, alimentelor și a laptelui, controlul apelor uzate și combaterea muștelor ; izolarea bolnavilor.

CAPITOLUL II

MICROBIOTA PATOGENĂ A TRACTULUI URINAR

Infecțiile tractului urinar sunt cauzate de proliferarea anormală a agenților patogeni în aparatul urinar. Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră. Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră.

Fig.2.1. Anatomia sistemului excretor

Rinichii, organe pereche de forma unor boabe de fasole situate în abdomenul superior, asigură filtrarea sângelui și permit eliminarea toxinelor. Ei joacă de asemenea un rol foarte important în reglarea presiunii sangvine. Uretrele transportă urina de la rinichi la vezica urinară, unde este depozitată înainte de a fi evacuată prin uretră. Toate aceste componente ale aparatului urinar se pot infecta, dar majoritatea infecțiilor afectează tractul urinar inferior (uretra și vezica urinară).

Incidența infecțiilor de tract urinar este mai mare în cazul femeilor: 50% din acestea suferind cel puțin o dată in timpul viații de o formă de infecție a tractului urinar. La femei, proximitatea dintre anus și meantul urinar (orificiul extern al uretrei), facilitează accesul la uretră a bacteriilor intestinale cu proveniență rectală.

În plus, uretra femeii, mai scurtă decât cea a bărbatului, facilitează contaminarea vezicii de către bacterii. Astfel, anatomia sistemului urinar feminin crește în mod considerabil riscul apariției unei infecții.

Bărbații tineri sunt rareori afectați de infecții urinare. În schimb, bărbații peste 50 de ani cu afecțiuni ale prostatei (hipertrofia sau inflamația prostatei, care împiedică golirea completă a vezicii) sunt mai expuși riscului de infecții urinare. La copii, infecțiile urinare sunt mai rare, afectând cca 2% din populația pedriatică. Infecțiile tractului urinar pot fi semnul unei anomalii anatomice a aparatului urinar ce necesită tratament pentru a evita ca tulburările urinare sa devină cornice.

1.1.Tipuri de infecții urinare

Se disting trei tipuri de infecții urinare, în funcție de localizarea infecției:

Cistita – inflamație a vezicii urinare; cea mai frecventă formă de infecție urinară, cistita afectează în totalitate numai femei. In majoriatatea cazurilor, ea este provocată de proliferarea bacteriilor de tipul Escherichea Coli, cu proveniență în zona anală. Toate obstacolele care împiedică golirea vezicii cresc riscul de cistită. Cistita este însoțită de obicei de uretrită (inflamația uretrei).

Uretrita – infecția uretrei (canalul care leagă vezica de meantul urinar). Este o boală cu transmitere pe cale sexuală (BTS) frecventă la bărbați, dar poate surveni rar și la femei. Diferiți agenți infecțioși pot cauza uretrita, dintre care cei mai comuni sunt Chlamydia și gonococul (uretrica gonococică sau blenoragia).

Pielonefrita – este inflamația bazinului și a rinichiului, rezultată în urma unei infecții bacteriene. Poate fi vorba de o complicație a unei cistite netratate, care permite proliferarea bacteriilor de la vezica urinară la rinichi.

Fig.2.2. Infecția cu E.coli

Simptome :

Printre simptomele infecțiilor urinare se numără:

disurie (disconfort la urinat) ;

poliurie (creșterea numarului de micțiuni zilnice) ;

nicturie (micțiuni în timpul nopții) ;

incontinență urinară (pierdere involuntară de urină) ;

enurezis noctum (incontenență urinară în timpul nopții) ;

dureri uretrale ;

dureri suprapubiene ;

dureri lombare joase ;

hematurie ( prezența sângelui în urină) .

Agenții patogeni pot pătrunde în tractul urinar :

pe cale ascendentă – din uretră în vezica urinară (prin existența unui reflux uretro-vezical chiar în condiții fiziologice sau în timpul actului sexual); din vezica urinară, prin ureter pe cale ascendentă până la rinichi;

pe cale sangvină – germenii patogeni pot pătrunde în sânge de la un alt focar de infecție din organism și ajung în rinichi, unde pot determina o infecție (prin rinichi trec în fiecare minut aproximativ 1,2 litri de sânge la un debit cardiac normal pe minut de 5 litri ; rezultă că aproximativ 24% din debitul cardiac ajunge la rinichi, organe cu o irigație sangvină foarte abundentă).

pe cale directă – prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar și în condițiile sterilizării riguroase ale materiilor folosite. Agenții patogeni: bacterii de tipul bacililor enterici (bacterii care există în mod normal în tractul intestinal al omului și animalelor : în materii fecale, cu răspândire largă în natură, pe sol) ; Ex: Escherichia Coli, Proteus, Klebsiella, Pseudomonas .

Escherichia coli determină > 90% din toate infecțiile tractului urinar, însoțite în procente mari de bacteriemie. Infecțiile tractului urinar pot fi date de orice serotip, dar ele sunt date mai ales de serotipurile cele mai frecvent prezentate în colon, care pot deci, contamina și coloniza mucoasa meantului retral.

Contaminarea vezicii, mucoasa normal sterilă, are loc pe calea uretrei. Mecanismele care favorizează grefarea bacteriilor pe mucoase sunt:

– existența diferitelor malformatii congenitale;

– stricturi post infecțioase ( uretrite, gonoccocite, repetate );

– staza urinară patologică, de decubitus;

– staza urinară prin simpla neglijare a micțiunii în ritm fiziologic ; răceala.

Aceste ultime condiții, traiectul mai scurt al uretrei, alături de neglijențe privind igiena intimă, fac ca infecția urinară sa fie mai frecventă la femei gravide și fetițe.

Aceste infecții pot evolua adesea inaparent într-o prima etapă, sau cu simptome urinare reduse, adesea la ușoare dureri lombare, unicul simptom fiind urocultura cantitativ apozitivă. Ca și infecțiile clinice,cistitele inaparente determină infecții ascendente cu consecințe renale grave, până la insuficiența renală. ( Prof. Dr. Eugenia Duca, Microbiologie medicala, pag. 277).

Surse de infecții și vectori

Cele mai frecvente surse de infecție sunt :

Bolnavii : transmiterea infecției prin bolnavi se poate produce în faza de incubație, în timpul bolii sau în perioada de covalescență ; cea mai periculoasă este faza de incubație, în care persoana infectată nu poate lua nici un fel de măsuri de precauție ;

Purtătorii sănătoși de germeni (care elimină bacteriile) ;

Purtătorii cronici : în anumite maladii este posibil ca persoana să răspândească în continuare germeni ;

Surse infecțioase animale (antrozoonoze) ;

Mediul înconjurător : Escherichia Coli se găsește în apă, sol, legume, tratate cu îngrășământ, alimente depozitate impropriu.

Modul de transmitere al infecției

Răspândirea unei boli depinde de poarta de intrare și respectiv de ieșire a germenului, precum și de comportarea acestuia în mediul exterior.

Porțile de ieșire sunt : tractul respirator (prin spută), organele de excreție (urină, fecale), glandele mamare, piele (leziuni purulente, furuncule, exeme).

Porțile de intrare : placenta, tracturile respirator și digestiv, răni superficiale și profunde (mușcături de animale, înțepături de insecte, ace de seringă).

Modalitățile de transmitere a infecțiilor reflectă strategiile adoptate de diferite organisme parazite. Unele microorganisme produc forme de rezistență specializate, cele mai caracteristice fiind sporii. De exemplu, la Bacillus anthacis sporii supraviețuiesc în condiții de uscăciune și de acțiunea radiațiilor solare ani de zile. La altele rezinstența este redusă : gonococul și treponema sifilisului nu supraviețuiesc la uscăciune, frig sau lumină mai mult de o oră ; în mod obișnuit aceste microorganisme se trasmit prin contactul direct dintre mucoase.

2.2. Patogenitate

Patogenitatea este capacitatea unui microorganism de a produce o boală infecțioasă. Este o noțiune calitativă, care se referă la un anumit gen sau specie microbiană în raport de o anumită specie animală: o specie bacteriană poate produce îmbolnăvire la o anumită specie animală, microorganismele producând:

– infecții la animale (zoonoze);

– infecții umane – antroponoze (ex. gonoree, sifilis, febra tifoidă);

– infecții ale animalelor transmisibile la om – antropozoonoze (ex. leptospiroze, bruceloză, pasteureloză).

Patogenitatea este o noțiune cantitativă, deoarece în cadrul unei specii patogene există tulpini cu grade diferite de patogenitate: tulpini nepatogene, tulpini intermediar patogene, tulpini puternic patogene.

1.3. Clasificarea infecțiilor

Escherichia coli este cauza a 80-85 % dintre infecțiile tractului urinar, Staphylocuccus saprophyticus fiind cauza a 5-10 % dintre acestea.

Rar, acestea pot avea drept cauză infecții virale sau micotice. Alte cause bacteriene include : Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Enterobacter. Acestea nu sunt frecvente și, de regulă, sunt legate de anomalii ale sistemului urinar sau de cateterismul urinar. Infecțiile cu Staphylococcus aureus apar, de regulă, după infecțiile cu transmitere hematogenă.

La femeile tinere active sexual, activitatea sexuală este cauza a 75-90 % dintre infecțiile vezicii urinare, riscul de infecție fiind legat de frecvența raporturilor sexuale.

Femeile sunt mai predispuse la infecțiile tractului urinar decât bărbații deoarece, la femei, uretra  este mult mai scurtă și mai aproape de anus. Nivelul estrogenilor scade în timpul menopauzei, astfel că riscul de infecție a tractului urinar crește ca urmare a pierderii florei vaginale cu rol de protecție.

Infecțiile tractului urinar sunt cele mai frecvente infecții bacteriene la femei. Acestea apar cel mai frecvent la vârste cuprinse între 16 și 35 ani, 10% dintre femei prezintă anual o infecție și 60% prezintă o infecție la un moment dat pe parcursul vieții.

 Recurențele sunt frecvente, aproximativ jumătate dintre aceste persoane prezentând o a doua infecție în decurs de un an. Infecțiile tractului urinar apar de patru ori mai frecvent la femei decât la bărbați.

Pielonefrita apare de aproximativ 20-30 de ori mai puțin frecvent. Aceasta constituie cea mai frecventă cauză de infecții nosocomiale ( intraspitalicești) , reprezentând aproximativ 40%.

Frecvența cazurilor de bacteriurie asimptomatică crește cu vârsta, de la 2-7% la femeile cu potențial fertil la până la 50% la femeile vârstnice din centrele de asistență. Frecvența cazurilor de bacteriurie asimptomatică la bărbații cu vârsta peste 75 de ani este cuprinsă între 7-10%.

Infecțiile tractului urinar pot afecta 10% din persoane în timpul copilăriei.  La copii, infecțiile tractului urinar sunt cele mai frecvente la copiii de sex masculin necircumciși cu vârsta sub trei luni, urmați de fetițe cu vârsta sub un an. Estimările legate de frecvență la copii variază totuși în mod considerabil. La un grup de copii cu febră, cu vârste cuprinse între zero și doi ani, 2 până la 20% au fost diagnosticați cu infecții urinare.

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU ÎN STABILIREA INFECȚIILOR URINARE

Urocultura

Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de urină, identificarea agenților patogeni care produc infecții la nivelul tractului urinar. Testul de urocultură este utilizat în laboratoarele de microbiologie , fiind recomandat de medicul specialist pentru a stabili existența unei infecții a căilor urinare.

Recoltarea se face într-un recipient special (urocultor ) de unică folosința, steril; volumul de urină necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.

Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament cu antibiotic. Pentru controlul eficienței tratamentului cu antibiotic, urina se recoltează dupa 5 – 7 zile de la ultima doză de antibiotic administrată.

Urina se recoltează în recipiente sterile (urocultoare pentru adulti, pungi sterile de unică folosința pentru sugari).

Dacă proba nu poate fi transportată în maxim 2 ore la laborator, aceasta se pastrează la temperatura de 2-8 grade C.

Este important ca recoltarea probei să nu fie precedată sau urmată de recoltarea altei probe biologice (secreție uretrală / vaginală; spermocultură).

Fig.3.1. Urina recoltată în recipente sterile (urocultore)

Fig.3.2. Material și metoda de lucru în evidențierea sumarului de urină

Proba 1 : Sumarul de urină

Sumarul de urină este cea mai uzuală analiză de rutină, prescrisă de medicii de familie sau de specialiști.

Sedimentul urinar completează sumarul de urină și este recomandat ca aceste analize să fie efectuate împreună. Sumarul de urină se efectuează cu ajutorul unor bandelete care au mai multe zone numite: pad-uri impregnate cu anumite substanțe, care le permit să identifice în jur de 10-11 parametri care apar în mod obișnuit în urina normală sau patologică. Urina interacționează chimic cu substanțele impregnate, și produc o reacție de culoare care este interpretată pe o scală semicantitativă în mod vizual, sau de către aparate (analizoare de urină semiautomate sau automate).

Rezultatul se dă fie în unități convenționale (+, ++, +++ sau 1+, 2+ etc.), fie semicantitative (50, 100, 150 mg/dl, etc.) sau ambele.

Fig. 3.3. Interpretarea valorilor cantitative și compararea pad-urilor de pe recipient

Când efectuăm sumarul de urină, este bine să ținem cont de următoarele:

Urina trebuie recoltată după minim 4 ore de stază vezicală, o urină mai recentă poate fi prea diluată pentru a putea identifica eventualele elemente patologice;

Urina trebuie adusă în termen cât mai scurt la laborator, în caz contrar se poate autocontamina cu bacterii;

Foarte frecvent, în practica de laborator, pot exista urini contaminate, datorită recoltării în flacoane sau condiții nesterile. Pot apărea astfel situații patologice cu glucoză crescută sau foarte crescută pentru urini recoltate în recipiente de altă proveniență. De aceea, la femei sunt mai frecvente urinile contaminate cu secreție vaginală sau sânge menstrual. 

Elementele care se pot determina cel mai adesea în urină sunt: Densitate (SG), pH, Eritrocite, hemoglobină (ERY, BLD); Leucocite (LEU); Glucoză (GLU); Corpi cetonici (KET); Proteine (PRO); Nitriți (NIT); Urobilinogen (UBG); Bilirubină (BIL); Acid ascorbic (ASC).

Valori de referință :

Densitate (SG):  1000-1040 g/dl pH :  5-6 (urina de dimineață) 4,8 – 7,4 (urina din cursul zilei)
Eritrocite (BLD):  NEGATIV
Leucocite (LEU):  NEGATIV
Glucoză (GLU):  NORMAL
Corpi cetonici (KET):  NEGATIV
Proteine:  NEGATIV
Nitriți:  NEGATIV; Urobilinogen (UBG):  NORMAL
Bilirubină (BIL):  NEGATIV

Densitatea urinară poate crește în următoarele cazuri: diabet zaharat, deshidratare (prin transpirație, febră, diaree, vomă); insuficiență cardiacă și poate scădea în: diabet insipid, glomerulonefrită acută, insuficiență renală.

Ph-ul urinar poate crește în următoarele cazuri: infecții urinare, care metabolizează ureea (Proteus, Pseudomonas); deshidratare și insuficință cardiacă.

Eritrocite/Sânge (BLD/ERY)

Eritrocitele lipsesc în mod normal din urină sau sunt prezente în număr foarte mic, prezența lor semnifică un proces patologic. Eritrocite pot apărea în urină în următoarele cazuri :

Afecțiuni renale: Litiaza renală, tumori renale, infecții urinare, afectări glomerulare toxice și hipoxice, glomerulonefrită, pielonefrită, necroză papilară, traumatism renal, infarct renal, chiste renale, rinichi gutos, congestie renală (în IVD), HTA renovasculară;

Afecțiuni hemoragice: Tratament cu anticoagulante, hemofilie, coagulopatii, trombocitopenie;

Hemoglobinurie și mioglobinurie: Anemie hemolitică severă, intoxicații severe, arsuri, traumatisme musculare, distrofii musculare progresive;

Alte afecțiuni: Diabet, lupus.

Leucocite (LEU):  Leucocitele sunt prezente în mod normal în urină în număr mic, prezența lor crescută semnifică un proces patologic. Leucocite crescute pot apărea în urină în următoarele situații:

– Infecții bacteriene;

– Infecții virale, fungice, micotice, parazitare;

– Glomerulonefrite, pielonefrite; tumori și infecție TBC .

Glucoză (GLU):  În diabet (cel mai frecvent), inclusiv pentru monitorizare sau detecție precoce;

-Sarcină, febră, vârsta înaintată;

-Insuficiența renală (scăderea activității renale sub 30%).

Corpi cetonici (KET): În diabet decompensat (semn precoce al dezechilibrului metabolic); carențe alimentare, dietă; febră (boli infecțioase); stări de vomă prelungită; boli metabolice ereditare.

Proteine (PRO): 

– Proteinurie benignă: (mai ales la persoane sub 30 ani) în: Stres, sport, ortostatism, lordoză, hipo/hipertermie, sarcină, vasoconstrictoare;

– Proteinurie extrarenală: Colici, criză epileptică, infarct, accident vascular cerebral, postoperator, febră, traumatisme cerebrale;

– Proteinurie renală: Glomerulonefrite (asociat cu microhematurie), pielonefrită cronică și acută, rinichi polichistic, rinichi gutos;

-Proteinurie postrenală: Cistită, prostatită, hematurie.

Nitriți (NIT):  Infecții bacteriene acute.

Urobilinogen (UBG):  Urobilinogenul este prezent în mod normal în urină în cantitate mică, prezența acestuia peste un anumit prag semnifică un proces patologic. Urobilinogenul crescut poate apărea în urină în următoarele situații :

Afectare hepatică: Hepatită, ciroză, alcoolism, congestie hepatică (din insuf. cardiacă), tumoră hepatică;

Hemoliză marcată (este depășită capacitatea funcțională hepatică): anemie hemolitică, anemie pernicioasă, hemoliză intravasculară, policitemia, reabsorbție hematom mare;

Sinteză crescută: Constipație prelungită, enterocolită, ileus, fermentație crescută, infecții biliare (colangită);

Bypass hepatic: Ciroză cu hipertensiune portală, tromboză portală, ocluzie a venei hepatice.

Bilirubină (BIL): 

-Citoliză hepatică: Hepatite (virale, toxice, alcoolice), ciroză;

-Tulburări de excreție ale bilirubinei: Sindr. Dubin-Johnson și Rotor, colestaza intrahepatică și medicamentoasă, icter de sarcină, colestaza din boli infecțioase;

-Obstrucția fluxului biliar: Colestază intra și extrahepatică.

3.2.Însămânțarea produselor patologice și izolarea în cultura pură

Însămânțarea produselor patologice reprezintă introducerea acestora pe medii de cultură potrivite, pe suprafață sau în profunzime, cu scopul obținerii de culturi microbiene pure. Însamanțarea se face în mod steril, cu ansa, c ajutorul tamponului de exudat sau cu pipeta, folosind medii de cultură sterile și de compoziție adecvată.

Se recomandă însamanțarea imediată a probelor; dacă nu există posibilitați imediate acestea se vor pastra la 4°C.

Pentru obținerea unor rezultate corecte trebuie să se țină seama de anumite reguli:

folosirea de instrumentar steril (ansa bacterilogică, pipeta Pasteur sau gradată) ;

flambarea orificiilor recipientelor , ce conțin mediile de cultură; dopurile flacoanelor se vor ține între degetul mic și podul palmei drepte) .

nu se vorbește, nu se tușește, ușile și ferestrele trebuie închise (se preferă boxe sau camere separate) pentru a împiedica contaminarea cu flora din aer sau caviatatea bucală a manipulatorului.

Însamanțarea se face pe medii lichide și solide, primele favorizând o primă înmulțire numerică a bacteriilor. Dezavantajul lor este posibilitatea însamanțării la început (însamanțare primară) din materialul patologic al unui amestec bacterian nedorit.

De aceea, este obligatoriu în toate cazurile ca însămânțările pe mediile lichide să fie urmate ulterior de însamanțări pe medii solide pentru a obține colonii izolate.

Fig.3.4. Însămânțarea urinii pe medii de cultură

Însămânțarea pe medii lichide

Cu ansa

Ansa se ține în mâna dreaptă. Se sterilizează prin încalzire la incandescență, utilizând becul Bunsen. Dacă produsul patologic se află într-o ebrubetă, se scoate dopul de vată între degetul mic și palma mâinii drepte, ținând recipientul în mâna stângă. Se flambează gura eprubetei, se ia din produsul patologic cu vârful ansei, se flambează din nou gura recipientului, se pune dopul la loc. Eprubeta cu mediu se ține în mâna stângă, ușor înclinată pentru a evita riscurile contaminării cu microorganisme din aer, se scoate dopul, se flambează, se depune conținutul ansei pe peretele eprubetei deasupra mediului lichid și se omogenizează apoi cu acesta. Urmeaza repunerea dopului după flambarea și sterilizarea ansei.

b. Cu pipeta Pasteur

            Se rupe vârful pipetei și se flambează trecând-o prin flacără. După răcirea pipetei, se scoate dopul eprubetei cu produsul patologic, se flambează și se aspiră 0,5-l ml din produs. Conținutul pipetei se introduce în eprubetă cu mediu, după ce s-au respectat regulile de asepsie. Urmează incubarea la termostat. Pipeta folosită este pusă în vasul cu amestec sulfocromic.

Daca se însamanțează în anaerobioză, mediul se fierbe în baia de apă 20-30 minute, se răcește la 40-450C și se introduce conținutul pipetei în mediu, având grijă să nu se introducă bule de aer.

Însămânțarea pe medii solide

În operatia de însamanțare pe medii solide avem doua situații:

– însămanțarea în suprafață: pe medii solide în poziție înclinată și pe medii solide turnate în plîci Petri;

– însămanțarea în profunzime: pe medii solide turnate în coloană dreaptă și pe medii solide în plăci Petri: metoda plăcii turnate si metoda între două straturi.

a. Însămânțarea în suprafață

– Pe geloză înclinată. Se sterilizează ansa și după răcire se încarcă cu produsul respectiv. Se introduce ansa aproape de fundul eprubetei cu mediu, dar deasupra lichidului de condens, și se trece ușor pe suprafața mediului în zig-zag sau în linie dreaptă, fără a zgâria suprafața mediului.

– Pe geloză în plăci Petri. Se inclină placa cu mediu și se depune produsul aproape de margine. Se trag striuri paralele cu ansa, prin mișcări scurte și dese pe o suprafață mică la polul superior al mediului, fără a zgâria suprafața mediului. Apoi ansa se trece pe suprafața mediului trasându-se linii paralele și perpendiculare, în formă de pentagon (regula pentagonului pentru obtinerea de colonii izolate) .

Cu pipeta Pasteur

– Pe geloză înclinată. Se însămânțează lichidul de condens al mediului cu cateva picături din produsul patologic aflat în pipetă. Prin ușoară agitare și înclinare a eprubetei, lichidul se răspândește pe toată suprafața mediului.

– Pe geloză în plăci Petri. Se depune pe suprafața mediului aproximativ 1 ml din produsul lichid și se răspândește uniform pe toată suprafața prin înclinarea plăcii sau cu pipeta Pasteur îndoită. Se ține înclinată și se aspiră excesul de lichid cu pipeta.

– În mediul Veillon pentru anaerobioză. Geloza Veillon se topește pe baia de apă, se răcește la 450C și se introduce conținutul pipetei fără bule de aer. Apoi se așează eprubetele în apă rece pentru solidificare rapidă.

b. Însămânțarea în profunzime

Însămânțarea pe medii solide turnate în coloană dreaptă

            Se deschide eprubeta cu mediul de cultură, se răstoarnă cu gura în jos, iar însămânțarea se face prin înțeparea în profunzime a mediului, utilizând ansa fir pentru a străpunge mediul, fără a-l deplasa.

Fig.3.5. Tehnica însămânțării pe mediul solid înclinat (http://www.esanatos.com/ghid-medical)

Fig.3.6. Tehnica însămânțării prin epuizarea încărcăturii ansei bacteriologice

Însămânțarea pe medii solide în profunzime:

– metoda între două straturi: produsul se însămânțează pe suprafața plăcii cu geloză, dupa care se toarnă un alt strat subțire de geloză deasupra zonei de descărcare a produsului;

-metoda plăcii turnate: în placa Petri se pune o cantitate de produs, se toarnă geloză, se amesteca și se lasă să se solidifice. Prin această metoda se creează condiții de semi-anaerobioză necesare izolării unor bacterii patogene (de exemplu: însămânțarea urinii). 

Fig.3.7. Mediile de cultură utilizate în laboratorul de microbiologie

Fig.3.8. Însămânțărea prin epuizarea încărcăturii ansei bacteriologice în mediul de cultură

Izolarea  microorganismelor în cultura pură

            Pentru a obține un rezultat corect, microorganismele trebuie studiate totdeauna în cultura pură, pornind de la colonii izolate. Colonia este o populație microbiană formată din indivizi proveniți dintr-o singură celulă (clona). Cultura pură se obține preluând cu ansa o singură colonie și însămânțând-o pe un mediu de cultură adecvat.

Izolarea este operația prin care se separă microorganismele dintr-un produs în care se găsesc mai multe specii, în vederea identificării fiecăreia. Pentru obținerea coloniilor izolate se folosesc diverse tehnici.

Tehnici obișnuite de izolare

a. Dispersia pe placa Petri

O cantitate mică din produsul patologic se depune într-o zonă periferică a mediului, de unde se întinde cu ansa în striuri paralele. Se sterilizează ansa și pornind de la ultimile striuri, perpendicular pe acestea, se mai efectuează câteva striuri paralele. Operația se repetă până la epuizarea suprafeței mediului.

b. Metoda dilutiilor

Se folosesc mai multe tuburi cu geloză înclinată. Se însămânțează cu pipeta Pasteur lichidul de condens al primului tub. Prin înclinare se răspândește lichidul pe toată suprafața mediului. Se trece o picatură în lichidul de condens al celui de-al doilea tub, procedându-se la fel, până la ultimul tub. În ultimele tuburi vor apare colonii izolate. Diluția poate fi realizată și în tuburi cu mediul lichid, de unde se pasează cate o picatură în lichidul de condens al tuburilor cu geloză inclinată.

Fig.3.9. A.Tehnica însămânțării prin epuizarea încărcăturii ansei bacteriologice

Fig. B. Tehnica însămânțării prin epuizarea încărcăturii ansei bacteriologice

Tehnici special de incubare

a. Bacteriile sporulate. Se izolează de cele nesporulate prin încălzirea produsului patologic la 800C timp de 30 de minute, sau la 1000C timp de 2 minute, pentru distrugerea formelor vegetative. După răcire, se însămânțează în vederea izolării fiecarei specii sporulate prin metode obișnuite.

b. Izolarea bacteriilor anaerobe dintr-un produs care conține și specii aerobe, se face pe medii lipsite de oxigen, prin metoda diluțiilor. Apoi se însămânțează în mediul Tarozzi, pentru a obține o cultură pură abundentă. Daca bacteriile anaerobe din produsul patologic sunt și sporulate, acestea se izolează prin încălzirea prealabilă a culturii la 800C timp de 30 de minute.

            Mediile de cultură utilizate pentru speciile anaerobe trebuie sa fie lipsite de aer și cu un potențial redox cât mai coborat.

Incubarea

Constă în menținerea mediilor de cultură însămânțate în condiții necesare dezvoltării germenilor: la majoritatea speciilor bacteriene cultura apare dupa 18-24 de ore de incubare la temperatura de 37°C. La unele specii perioada de incubare este mai lungă, de la câteva zile la câteva săptamâni (exemplu: bacilul Koch). Unele bacterii necesită pentru dezvoltare o atmosferă de 5-l0% CO2 (exemplu: pneumococul, meningococul).

Fig.3.10. E. coli pe mediul EMB

CAPITOLUL IV

Statistica infecțiilor de la nivelul tractului urinar la populația municipiului Moinești în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014

Infecțiile tractului urinar rămân o cauză semnificativă de morbiditate pentru toate grupele de vârstă. Infecțiile urinare necomplicate afectează în principal femeia tânără – infecțiile urinare joase pot fi asimptomatice sau simptomatice, acestea din urmă putându-se prezenta ca un tablou variabil de simptome clinice. Frecvența și impactul clinic al infecțiilor tractului urinar variază în mod diferit în funcție de caracteristicile populației afectate. Variabilele care intră în analiza epidemiologică a infecțiilor urinare sunt legate de sex, vârstă, dacă tractul genitor-urinar este normal sau anormal, sau dacă infecția se asociază cu simptome sau este asimptomatică.

Exceptând uretra distală, tractul genitor-urinar normal este steril. Prezența microorganismului, a bacteriei în mod obișnuit, în interiorul tractului urinar normal definește infecția.

Escherichia coli deține un loc important în etologia infecției de tract urinar observându-se în ultima perioadă o creștere a rezistenței acestor tulpini la tot mai multe antibiotic și chimioterapice.

Studii recente confirmă frecvența incidenței în clinici a agenților infecțioși a căilor urinare astfel: Escherichia coli – 80-90% ; Enterococi – 2-3% ; Proteus mirabilis – 2-4 % ; Pseudomonas aeruginosa – <1% ; Klebsiella – <1%.

În ultimii zece ani, rezultatele unui număr mare de studii clinice au clarificat variate aspecte ale infecțiilor urinare, modificând sau schimbând chiar unele concepte tradiționale în acest domeniu. A rezultat, în primul rând, că infecția tractului urinar reprezintă cea mai frecventă infecție bacteriană a omului de toatevârstele, incidența și sechelele infecțiilor urinare, ca și conduita diagnosticului variind foarte mult, în funcție de sexul și vârsta bolnavilor.

În ordinea frecvenței, infecțiile tractului urinar sunt considerate a doua cauză de boala la om, după infecția tractului respirator.

Infecția tractului urinar reprezintă procese inflamatorii ale tractului urinar și/sau țesutului interstițiului renal, manifestate printr-o bacteriurie semnificativă, însoțită uneori și de leucociturie.

Etiologia infecțiilor tractului urinar este dominată la copil, ca și la adult, de agenți bacterieni, cei mai frecvenți fiind germenii gram-negativi, mai rar germenii gram-pozitivi, asocieri microbiene sau alți agenți.

În elaborarea prezentei lucrări, am studiat foile de observație ale bolnavilor internați si reinternați cu infecții ale tractului urinar în Spitalul Municipal de Urgență Moinești pe perioada septembrie 2013 – aprilie 2014.

În urma studiilor efectuate în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014, am observat o frecvență mai ridicată la femei- 65% decât la bărbați – 35% , iar cei mai frecvenți agenți infecțioși prezenți în urină au fost :

Escherichia coli – 74%

Klebsiella – 11%

Enterococcus faecalis – 5%

Enterobacter cloacae – 1%

Kluyvera ascorbata – 3 %

Cedecea – 1%

Proteus mirabilis – 1%

Staphylococcus saprophyticus – 1%

Statistica pe sexe a cazurilor depistate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada septembrie – decembrie 2013

După cum se observă din această statistică infecțiile urinare sunt mai frecvente la femei – 65% decât la bărbați – 35% ; infecțiile urinare în adolescență și la vârsta adultă apar mai frecvent la femei.

Statistica urban / rural a cazurilor depistate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada septembrie 2013 – decembrie 2013

Infecțiile urinare sunt prezente atât în mediul urban cât și în mediul rural, predominant bineînteles in mediul urban.

În luna septembrie 2013, pentru examenul de urocultură s-au prezentat 220 de pacienți ( bărbați – 145 și femei – 75) , din care 19 pacienți au fost depistați pozitiv (majoritatea de sex feminin).

În luna octombrie 2013, a fost depistate 24 de cazuri de infecții urinare. Din totalul de 240 de pacienți s-au numărat: bărbați = 168 și femei = 78.

În luna noiembrie 2013 au fost depistate pozitiv 19 cazuri de infecții cu agenți patogeni, fiind prezenți 251 de pacienți pentru examenul urinar, 179 fiind femei iar 72 bărbați. Iar în luna decembrie rezultatele au fost negative.

Statistica cazurilor depistate în luna noiembrie 2013

Statistica pe vârste a cazurilor depistate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în lunile sepetembrie – decembrie 2013

Infecțiile tractului urinar rămân o cauză semnificativă de morbiditate pentru toate grupele de vârstă, 182 sunt copii (vârste cuprinse între 0 și 18 ani) , 329 de adulți (vârste cuprinse între 18 și 60 ani) , și 200 vârstnici (cu vârste peste 60 de ani).

Statistica pe sexe a cazurilor depistate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada ianuarie – aprilie 2014

Studii recente confirmă predominanța bacteriei Escherichia coli în geneza infecțiilor urinare, implicarea ei mergând până la aproximativ 53%.

După cum se observă din această statistică, infecțiile urinare au o frecvență crescută la femei și în anul 2014, cu un procent de 63% , iar la bărbați – 37%.

Statistica urban/rural a cazurilor depinstate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada ianuarie – aprilie 2014

Statistica urban/rural în anul 2014

Din cele 630 de cazuri depistate cu infecții la nivelul tractului urinar, 58% sunt din mediul urban iar 42 % aparțin mediului rural.

Statistica pe vârste a cazurilor depinstate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada ianuarie – aprilie 2014

Infecțiile tractului urinar rămân o cauză semnificativă de morbiditate pentru toate grupele de vârstă, 156 sunt copii ( cu vârstă cuprinsă intre 0 -18 ani), 284 sunt adulți ( vârstă cuprinsă între 18 și 60 de ani) și 190 sunt vârstnici ( cu vârste peste 60 de ani ).

În procente : 25% sunt copii, 31 % vârstnici și 44 % adulți.

Statistic, în mediul urban au fost depistate 58% de cazuri din 630 înregistrate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în anul 2014.

Din aceste cazuri depistate 35 % aparțin sexului feminine iar 23% aparțin sexului masculine.

În mediul rural au fost depistate 42 % de cazuri din 630 înregistrate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în anul 2014, din aceste cazuri 24 % sunt femei iar 18% sunt bărbați.

CONCLUZII

Din analiza datelor efectuate la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în perioada septembrie – decembrie 2013 am constatat următoarele:

Infecțiile urinare în adolescență și la vârsta adultă apar mai frecvent la femei ( femei – 63% și bărbați – 37% ) ;

Din cazurile depistate 58% din mediul urban iar 42% aparțin mediului rural ;

În luna noiembrie 2013 au fost depistate pozitiv 19 cazuri de infecții cu agenți patogeni, fiind prezenți 251 de pacienți pentru examenul urinar, 179 fiind femei iar 72 bărbați. Iar în luna decembrie rezultatele au fost negative ;

Infecțiile tractului urinar rămân o cauză semnificativă de morbiditate pentru toate grupele de vârstă, 156 sunt copii ( cu vârstă cuprinsă intre 0 -18 ani), 284 sunt adulți ( vârstă cuprinsă între 18 și 60 de ani) și 190 sunt vârstnici ( cu vârste peste 60 de ani ) ;

Studii recente confirmă predominanța bacteriei Escherichia coli în geneza infecțiilor urinare, implicarea ei mergând până la aproximativ 53% ;

După cum se observă din statistici, infecțiile urinare au o frecvență crescută la femei și în anul 2014, cu un procent de 63% , iar la bărbați 37%.

Studii recente indică faptul că aproximativ 30 % din tulpinile de Escherichia coli sunt rezistente la Ampicilină, iar referințe citate de Congresul European de Boli Infecțioase ( Glasgow 2003) indică peste 25% din tulpini rezistente la aminopeninciline, situație semnalată în 24 de țări europene.

Experții din lumea întreagă nu au reușit momentan să afle sursa exactă a acestei epidemii globale cu E.coli, care amenință deja securitatea alimentară a Europei. Există, însă, câteva informații utile despre bacteria E.coli care pot salva viețile oamenilor.

Organizația Mondială a Sănătății ( OMS) recunoaște că situația provocată de această epidemie îi depășește, însă cei mai buni cercetători din domeniu, încă lucrează împreună pentru a găsi soluții la această problemă .