METOLOGIA DE ELABORARE A DESCRIERILOR POMOLOGICE ȘI DE IDENTIFICARE A SOIURILOR DE POMI ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI [311228]

PARTEA I

METOLOGIA DE ELABORARE A DESCRIERILOR POMOLOGICE ȘI DE IDENTIFICARE A SOIURILOR DE POMI ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

Alegerea si recoltarea materialului destinat descrierii pomologice

Pomii și organele lor în cadrul soiului prezintă un anumit grad de variabilitate. Astfel, [anonimizat], vârsta și vigoarea ramurii suport etc. [anonimizat],la cele plasate pe partea sudică a coroanei și la exteriorul acestuia.

Mărimea și forma frunzelor este variabilă în funcție de vigoarea lăstarului și poziția ocupată în lungul acestuia. Deci, materialul utilizat pentru descrieri pomologice (flori, fructe, frunze lăstari), nu se recoltează la întâmplare ci se va alege în așa fel încât să corespundă ca tipicitate.

[anonimizat] 40-45 cm (cu excepția tipurilor spur), de pe partea însorită a coroanei.

Frunzele folosite pentru descriere trebuie să fie tipice soiului. De regulă numai frunzele 6-8 de la baza lăstarului (de vigoare mijlocie) au mărime și formă caracteristică. Frunzele de pe lăstarii prea viguroși (70-80 cm lungime) [anonimizat].

În cazul în care soiul se caracterizează prin fructe de mărime variabilă (neuniformă) sau cu un grad ridicat de asimetrie se impune alegerea de fructe care să cuprindă toată gama de forme și mărimi.

[anonimizat].

[anonimizat] o terminologie consacrată. Folosirea unei scheme unice pentru descriere prezintă o serie de avantaje ca:

descrierea în aceeași succesiune a caracterelor;

se evită omiterea unor caractere;

se asigură o sistematizare mai bună a materialului bibliografic;

se pot întocmi scheme de descriere pe specii sau grupe de specii.

A. Părțile componente ale unei scheme de descriere (semințoase):

Descrierea soiului:

Denumirea și sinonime în alte limbi;

[anonimizat];

Descrierea morfologică a pomului:

– [anonimizat];

– trunchiul (grosime, [anonimizat], modul de exfoliere a ritidomului etc.)

– coroana -[anonimizat] — [anonimizat], [anonimizat] (mărimea, culoarea, forma), prezența sau absența ritidomului

ramurile de rod și tipul de fructificare;

lăstarii: vigoarea, caracterul creșterii (drept, geniculat, curbat), culoarea, pubescența.

– mugurii vegetativ și de rod (mărimea, forma, [anonimizat], pubescența solzilor);

– frunzele: mărimea, culoarea, forma limbului (întreagă, serată,dințată, crenată), suprafața limbului (plană, gofrată, [anonimizat] (culoarea, lungimea, pubescența, grosimea);

– inflorescența (tipul, [anonimizat]), mărimea, culoarea etc.

4. Descrierea morfologică fructului:

a) caractere externe:

Mărimea – reprezentată prin greutatea medie a unui fruct și prin media celor trei dimensiuni (H – înălțimea fructului; D – diametrul mare și d – diametrul mic).

Forma și gradul de simetrie

Pielița – culoarea de bază (fond), de acoperire, de suprapunere, prezența și absența stratului de ceară, punctele subcutanate (mărimea, culoarea, desimea, fon etc), rugina (forma, culoarea, grosimea), modul de dispunere pe suprafața fructului, pe toată suprafața, sub formă de pete, raze etc).

Pedunculul: lungimea, grosimea, forma și poziția, gradul de lignificare pubescența.

Cavitatea pedunculară: mărimea, adâncimea, lărgimea, forma, prezența absența ruginii și forma acesteia (pete, raze etc).

Caliciul: mărimea, gradul de închidere (închis, semideschis, deschis).

Cavitatea calicială: mărimea, adâncimea, lărgimea, forma, prezența absența ruginii.

b) caractere interne:

Cavitatea subcalicială: mărimea, adâncimea, forma, poziția filamentelor staminale.

Inima (ovarul): mărimea (mare 3/4 din pulpă, mijlocie 1/2 din pulpă, mică sub 1/2 din pulpă), forma (cordiformă, cepiformă, eliptică etc), poziția (centrală, superioară, inferioară).

Axul și camera axială (închisă, deschisă).

Lojele seminale: forma, mărimea, caracterul pereților (netezi, crăpați, cu crăpăturile cicatrizate sau nu).

Semințele: numărul, mărimea, forma, culoarea, desenul, gustul, dacă sunt normal dezvoltate sau seci.

Pulpa: culoarea, consistența, suculenta, gustul, aroma, prezența sau absența sclereidelor, mărimea și modul de dispunere.

c) calitățile fructelor: aspectul, gustul, productivitatea.

d) defectele fructelor: sensibilitatea la boli și dăunători, pretenții față de factorii de mediu, tehnologia de cultură.

e) asemănări cu alte soiuri – se evidențiază caracterele prin care se pot deosebi soiurile.

Caracterizarea agrobiologică a soiului: precocitate, potențial de producție, plasticitatea ecologică, rezistența la boli și dăunători.

Epoca de maturare a fructelor (maturitatea de recoltare și de consum).

B. Părțile componente ale unei scheme de descriere (sâmburoase)

La speciile sâmburoase, din schema de descriere lipsesc: caliciul, cavitatea caliceală, cavitatea subcaliceală, inima, camera seminală, lojele seminale și se adaugă: caracterele brazdei ventrale, ale punctului stilar, ale sâmburelui (mărimea, forma, creasta ventrală, șanțul dorsal), glandele de pe pețiolul frunzelor.

Utilizarea determinatoarelor pomologice

În plantațiile de pomi și arbuști fructiferi pentru verificarea autenticității unui soi se confruntă pomul și organele sale cu descrierea pomologică a soiului respectiv.

Se analizează măsura în care organele studiate se aseamănă cu modul în care sunt descrise în determinator. În cazul în care apare neconcordanță între descrierea pomologică a unor caractere esențiale ale pomului și fructului se evidențiază o etichetare eronată a soiului.

Pentru clasificare se pleacă de la perioada de maturare a soiului în cadrul speciei.

De exemplu, pentru un soi cu coacere timpurie ne vom limita numai la soiurile care ajung la maturitate în luna respectivă. Identificarea soiului este mult ușurată dacă se cunoaște pepiniera din care provine materialul săditor pomicol. Prin cunoașterea listei soiurilor de pomi, înmulțite de pepinieră în anul respectiv avem garanția că soiul respectiv ce urmează a fi identificat, se găsește în lista respectivă. în unele situații pentru determinarea unui soi este suficientă confruntarea cu planșele din determinatoarele pomologice. Dacă munca de identificare a unui soi prezintă dificultăți mari se recurge la sprijinul specialiștilor recunoscuți în domeniul respectiv.

Modul de prezentare a soiurilor în determinatoare:

Prezentarea soiurilor de pomi și arbuști fructiferi în determinatoare poate fi:

a) Alfabetică – acest mod de prezentare asigură ușurință în găsirea soiurilor în cuprinsul lucrării. Acest fel de catalogare este din ce în ce mai răspândit alături de cel ce prezintă soiurile pe grupe de maturare a fructelor.

b) Epoca de coacere – prezentarea soiurilor în cadrul speciei în funcție de

perioada de maturare a fructelor, ușurează mult munca de identificare în teren a soiului.

c) Gruparea soiurilor în cadrul speciei după importanța lor pentru economia națională

În funcție de această clasificare soiurile pot fi:

de interes național,

local,

soiuri aflate în rețeaua de încercare sau soiuri în curs de abandonare.

Acest mod de grupare a soiurilor, în funcție de importanța lor economică trebuie să fie dublat de un grafic care să cuprindă eșalonarea maturării.

În prezentul îndrumător de lucrări practice — care vizează în primul rând scopul didactic – soiurile, în cadrul speciei, sunt prezentate în funcție de epoca de coacere.

Pentru a ușura munca de recunoaștere a unor soiuri care prezintă asemănări și deosebiri între ele, cât și pentru a putea face comparații între soiurile înrudite și cele care se aseamănă se prezintă grupat (ex. grupa Jonathan, Golden delicious, Red delicious).

Terminologia utilizată în descrierile de pomologie

Dintre organele pomilor și arbuștilor fructiferi, frunzele și fructele sunt acelea care oferă cele mai multe caractere pentru identificarea și recunoașterea soiului.

1. Caractere morfologice ale frunzelor:

Terminologia utilizată în practică pentru definirea caracterelor frunzei are o mare importanță. Forma generală a limbului, baza, vârful și marginea oferă caractere importante în procesul de identificare și recunoaștere a soiului. în activitatea de identificare și descriere a soiurilor, pentru forma generală a limbului, a bazei și a vârfului lui, cât și a felului dințăturii se utilizează următorii termeni:

– limbul frunzei poate avea formă: lanceolată, oblongă, eliptică, subrotundă, rotundă sau orbiculată, ovată, obovată,cordată sau cordiformă;

– vârful limbului poate fi: acut, acuminat, obtuz, rotunjit sau aproape rotunjit;

– baza limbului poate avea formă: rotunjită, cordată, îngustată sau atenuată,cuneată sau prelung îngustată.

– suprafața limbului poate fi: plană, involută, revolută, gofrată.

– marginea limbului prezintă incizii la toate speciile pomicole cu excepția gutuiului și unele soiuri de păr.

Ea poate avea următoarele forme: serată, dințată, dubludințată, dublu serată, crenată.

2. Caracterele fructelor:

Caracterele exterioare și interioare ale fructelor au un rol important în determinarea soiurilor. Fructele destinate pentru descrieri pomologice și pentru degustări se aleg în așa fel încât să reprezinte o probă medie a recoltei.

a) caracterele exterioare ale fructelor:

mărimea – din proba reprezentativă se iau 25 fructe la care se fac măsurători cu privire la cele trei dimensiuni (H – înălțimea, D – diametrul mare și d – diametrul mic). În urma măsurătorilor fructele se cântăresc individual (cu o balanță analitică). Pe baza valorilor obținute se stabilesc limitele de variație ale mărimii fructelor (maximă, minimă și medie).

forma fructelor — poate fi apreciată după conturul secțiunii longitudinale
(care se obține prin tăierea fructelor de la peduncul la caliciu realizând două părți egale) și a secțiunii transversale (care se efectuează în zona diametrului mare al fructului).

culoarea pieliței – se apreciază în momentul când fructele ajung la
maturitatea de consum (au optim de calități gustative). Pentru o apreciere corectă a culorii se recomandă utilizarea codului de culori (comparându-se pielița fructului cu culorile din cod, fiecare culoare având un număr de cod – de ordine).

punctele subcutanate — se apreciază prezența acestora, forma, mărimea, culoarea și modul lor de dispunere.

b) caracterele interioare ale fructelor — se apreciază după caracterele pulpei: consistența, suculenta, culoarea, gustul și aroma.

Caracterele și însușirile pulpei se apreciază la maturitatea de consum a fructelor.

Pentru a exclude subiectivitatea în aprecierea calității fructelor, degustarea se face de către mai multe persoane care au o îndelungată experiență. Fiecare degustător are la îndemână o fișă sau buletin de degustare, în care principalele însușiri și caractere ale fructelor se apreciază pe baza unui punctaj stabilit prin instrucțiunile anexate la buletin sau fișă. Buletinul sau fișa de degustare are aceeași formă pentru toate speciile pomicole, dar caracterele și însușirile care se apreciază, cât și punctajul acordat, diferă.

La speciile semințoase (măr, păr, gutui) se apreciază următoarele caractere ale fructelor: mărimea, forma, culoarea pieliței, consistența pulpei, suculenta, culoarea, gustul și aroma.

Pe baza punctajului obținut se stabilește nota generală și calitatea fructelor.

Pentru ca aprecierea să fie cât mai corectă fiecare persoană care participă la degustare primește mai multe fructe tipice, sănătoase și fără mirosuri străine.

Degustarea începe cu fructele acide și cele de calitate inferioară, apoi se continuă cu cele dulci și de calitate superioară.

Pentru degustare fructele se taie cu cuțite inoxidabile în felii mari, pentru a nu pierde din consistența pulpei, feliile se taie longitudinal de la caliciu spre peduncul și numai în momentul degustării. Imediat după ce pulpa a fost secționată se apreciază culoarea acesteia. Dacă aprecierea culorii nu se face imediat după secționare, degustătorul poate fi indus în eroare, datorită oxidării țesuturilor în contact cu aerul.

La speciile sâmburoase (cireș, vișin, prun, cais, piersic, migdal) se apreciază caracterele exterioare ale fructelor: forma, mărimea, culoarea pieliței, rezistența pieliței, pubescența, aderența pieliței la pulpă, pruina, pedunculul precum și caracterele interioare : consistența pulpei, suculenta, culoarea, gustul, aroma, aderența pulpei la sâmbure, mărimea sâmburelui.

Aprecierea fructelor prin metoda degustării se practică la concursurile de fructe și expoziții organizate la nivel local, județean și republican. Se organizează periodic și sunt de un real folos pentru stabilirea anilor și a localităților în care fructele, din fiecare soi, realizează maximum de calități.

CAPITOLUL I

SOIURI DE MĂR

1.1. Caracterele de determinare

Soiurile de măr se pot determina după caracterele pomilor și ale fructelor.

1. Caracterele pomilor:

Dintre caracterele pomului cele mai importante sunt: vigoarea, forma naturală a coroanei, culoarea scoarței de pe trunchi, lăstarii, ramurile de rod, caracterele frunzelor, mărimea si forma mugurilor vegetativi și de rod.

Dacă se fac intervenții puține în formarea coroanei și se lasă să crească liber, ea are formă caracteristică pentru fiecare soi și poate fi: sferică (Pătul), conică (Clar alb), turtită (London Pepping) sau fusiformă (Kandil Sinap).

Scoarța – de pe trunchi și ramurile de schelet este galbenă (Clar alb), cenușie (Jonathan) sau brună roșiatică (Red delicious).

Lăstarii – sunt diferiți de la un soi la altul în funcție de creșteri (drept, geniculat), culoarea scoarței, forma, mărimea și desimea lenticelelor, lungimea internodurilor, mărimea pernițelor de la baza mugurilor.

Mărimea și felul mugurilor – (vegetativi și de rod), culoarea solzilor și gradul de pubescență sunt diferite de la un soi la altul și pot constitui caractere de determinare.

Ex. soiul James Grieve are muguri de rod foarte mari, ascuțiți cu bractee brune și aproape glabri, pe când la soiul Jonathan, mugurii de rod sunt mai mici, rotunjiți și cu o pubescență deasă argintie.

Limbul frunzei – poate avea formă foarte variată: rotundă (Părul), ovată (Parmen auriu), subrotundă (Renet de Canada), oblongă (Bell fleur jeune), obovată (Gravenstein), eliptică (Calvil de zăpadă) etc.

Baza limbului poate fi îngustă sau atenuată (Jonathan), cuneată (Roșu nobil de Geoagiu), trunchiată sau retezată (Patul). La fel vârful limbului poate fi acuminat (Jonathan), acut (Gustav durabil). Suprafața limbului poate fi plană (Patul), involută (Wagener premiat), revolută (Rozmarin alb), netedă sau gofrată.

1. Caracterele fructelor:

După epoca de maturare soiurile de măr se împart în trei grupe:

grupa soiurilor de vară — maturare în iulie-august; păstrare timp de 10-15 zile;

grupa soiurilor de toamnă – maturare în septembrie-noiembrie; păstrare timp de 30-60 zile;

grupa soiurilor de iarnă – maturare în timpul păstrării (la câteva luni după recoltare, chiar primăvara târziu, iar în condiții speciale până la noua,recoltă).

Recoltarea se face în funcție de soi și regiune – de la sfârșitul lunii septembrie până în a doua decadă a lunii octombrie.

Mărimea fructelor este variabilă în cadrul soiului în funcție de: portaltoi, vârsta pomilor, gradul de încărcare cu fructe, agrotehnica aplicată etc, dar constituie o caracteristică de soi.

În funcție de mărime, fructele se împart în patru grupe: mici (cu diametrul între 6,1-7,5 cm; greutate între 125-175 g; ex. Jonathan); mari (cu diametrul între 7,6-8,5 cm; greutate între 176-225 g; ex. Banană de iarnă); foarte mari (cu diametrul peste 8,5 cm; greutate mai mare de 225 g; ex. Mutsu).

Forma fructelor este mult mai constantă în cadrul soiului (comparativ cu mărimea), Ea poate fi: turtită (Wagener premiat), sferic-turtită (Patul, Poinic), ovosferică (Golden delicious), tronconică (Starking), ovoidă (Rozmarin alb), elipsoidală (Sari Sinap), cilindrică (Kinrei).

Suprafața fructului la unele soiuri este netedă (Pătul, Jonathan), la altele prezintă coaste (Wagener premiat, London Pepping), iar la a treia grupă de soiuri se întâlnesc creste și coaste (Starkrimson).

Culoarea pieliței – după culoare se deosebesc:

soiuri monocolore – soiuri care prezintă numai o culoare, culoarea de bază sau culoarea de fond. Aceasta poate fi: verde (Granny Smith), albă (Clar alb), galbenă(Golden delicious,Mutsu);

soiuri bicolore — soiuri care pe lângă culoarea de fond (verde, galbenă),prezintă și o culoare de acoperire, sub formă de rumeneală (roză, roșie,violacee,portocalie), dispusă pe partea însorită a fructului (Pătul, London Pepping);

soiuri cu trei culori — culoarea de fond, de acoperire și o culoare de suprapunere. Culoarea de suprapunere apare sub formă de dungi sau striuri de culoare mai intensă suprapuse peste culoarea de acoperire (Parmen auriu,Crețesc roșu);

soiuri cu rugină – (Renet de Canada). Rugina poate apare pe suprafața fructelor sub formă de: pete, puncte, raze sau rețea. La majoritatea soiurilor rugina apare în cavitatea pedunculară și uneori în cavitatea caliceală.

Punctele subcutanate – mai mult sau puțin evidente în funcție de soi și de culoare, diferă. Pot fi de culoare: albă (Granny Smith), galbenă (Renet Baumann), verde (Renet ananas), violacee (Winter Banana), maronie (Feleac).

Pruina (bruma) – este o substanță ceroasă secretată de pielița fructului — se întâlnește în special la grupa Red delicious. Pe parcursul păstrării fructelor, la unele soiuri (London Pepping, Winter Banana), pielița devine unsuroasă.

Grosimea și rezistența pieliței – este un caracter specific fiecărui soi și prezintă o deosebită importanță în procesul de transport , manipulare și păstrare a fructelor.

Pedunculul – se caracterizează prin lungime, grosime, culoare, grad de lignificare etc. Pedunculul poate fi:

– scurt – când nu depășește cavitatea pedunculară (Jonathan, Winter Banana, Domnesc);

– potrivit de lung – când depășește umerii cavității pedunculare cu circa 1 cm (Roșu de Cluj);

– lung sau foarte lung – când depășește umerii cavității pedunculare cu mai mulți cm (Golden delicious, Mutsu).

Grosimea pedunculului este diferită, la unele soiuri este subțire (Golden delicious), iar la altele scurt și gros (Domnesc) sau potrivit de gros (Jonathan).

Cavitatea pedunculară – este variabilă în ceea ce privește adâncimea și lărgimea.

în funcție de adâncime poate fi: superficială, potrivit de adâncă, adâncă;

după lărgime este: îngustă, largă, potrivit de largă.

Pielița din cavitatea pedunculară poate avea aceeași culoare cu a fructului sau verde (Părul, Renet ananas), cu rugină groasă (Poinic), aspră, care se revarsă peste cavitatea pedunculară (Renet de Canada).

Caliciul – este format din sepalele florii și după modul lor de așezare poate fi: –

– închis – când sepalele se acoperă reciproc (Jonathan);

– deschis – când sepalele se răsfiră spre exteriorul cavității caliciale și se vede cavitatea subcalicială (Kalterer Bohmer);

– semideschis – între sepale rămân mici spații (London Pepping).

Mărimea caliciului este variabilă de la un soi la altul, (la Pătul este mic, la Roșu de Cluj este mijlociu, la Clar alb este mare).

Cavitatea calicială – este reprezentată prin depresiunea din jurul caliciului. Ea este variabilă de la un soi la altul în ceea ce privește: mărimea, forma, adâncimea și lărgimea. La soiurile de măr Crețesc, Domnesc, cavitatea calicială este mare, adâncă și largă. Alte soiuri au cavitatea calicială potrivit de mare, adâncă și îngustă (Jonathan) sau sunt soiuri la care cavitatea calicială este superficială (Winter Banana sau Renet ananas), Pereții cavității caliciale pot fi netezi (Jonathan), ondulați, plisați (Wagener premiat) sau puternic cutați (Starkrimson).

Cavitatea subcalicială – este plasată sub caliciu și poate avea formă de V îngust (Wagener premiat), V larg (Clar alb), pâlnie (Renet Baumann), U (Stark Earliest) sau fus (London Pepping).

Axul fructului – este reprezentat prin fasciculul de vase care leagă pedunculul de cavitatea subcaliceală. Axul fructului poate fi strâns (Jonathan) sau se poate desface sub forma unei camere axiale, care poate fi mică (Wagener premiat) sau mare (Clar alb).

Dacă este o cameră axială mare și ea comunică prin lojele seminale și cu cavitatea subcalicială, iar caliciul este deschis, se formează un canal prin care vehiculează cu ușurință agenții patogeni (mucegaiuri, Monilinia, insecte etc), care produc degradarea fructelor dinspre interior.

Inima fructului – (ovarul) – este format din cinci loje seminale, separate la exterior de un fascicul de vase conducătoare de culoare verde sau galbenă.

Inima este diferită de la un soi la altul în ceea ce privește mărimea, forma, poziția.

Mărimea – se apreciază în funcție de diametrul fructului:

– mică – nu depășește jumătate din diametru (Părul);

– mare – depășește jumătate din diametru (London Pepping);

Forma – poate fi:

– asemănătoare cu o ceapă sau cu o ridiche;

– elipsoidal-alungită;

– cordiformă (formă de inimă)

În funcție de poziția pe care o ocupă inima față de cele două cavități (pedunculară și calicială), poate fi:

– centrală – în mijlocul fructului (Parmen auriu);

– superioară – în apropierea caliciului (Red Melba);

– inferioară – în apropierea cavității pedunculare (Belle fleur rouge).

Lojile seminale – pot fi mari sau mici, cu pereții netezi sau crăpați. La soiurile Mutsu, Winter Banana, în crăpăturile din pereții lojilor seminale apare un puf alb.

Semințele – au mărime, formă și culoare diferită. La soiurile triploide apar multe semințe seci pe când la alte soiuri toate semințele sunt normal dezvoltate.

Caracteristicile pulpei – au un rol important în determinarea și descrierea soiurilor. Principalele caracteristici ale pulpei sunt: culoarea, consistența, suculenta, gustul, aroma.

culoarea pulpei este albă la Clar alb, galbenă la London Pepping, verzuie la Crețesc, roșie la Calvil roșu de toamnă; colorația neuniformă a pulpei este un defect și se întâlnește la soiurile: Starkrimson, Astrahan roșu etc.

consistența pulpei se apreciază prin zgomotul pe care îl produce între dinți în timpul consumului.

Pulpa este crocantă la Jonathan, potrivit de consistentă la Gravenstein, afânată la Crețesc, așchioasă fără finețe la Domnesc. Fructele ajunse la supracoacere își pierd suculenta și devin făinoase (Clar alb).

Gustul fructelor – este variabil în funcție de raportul dintre zahăr și aciditate.

După gust soiurile de mere pot fi: dulci, dulci-acrișoare și acidulate. În cazul în care din fructe lipsește zahărul și aciditatea, gustul este fad.

Soiurile de măr Jonathan, Renet ananas și în general cele din grupa Renet, Delicious și Calvil, prezintă o aromă specifică. Soiurile cu aromă intensă nu sunt preferate de către consumatori.

1.2. Principalele soiuri de măr

1.2.1. Soiuri de vară

REMUS

Soi creat la ICPP Pitești Mărăcineni.

Pomul este semiviguros, are coroană globuloasă și rodește pe țepușe și nuielușe. Rodește începând cu anul III de la plantare.

Fructul – este mijlociu, sferic-turtit; pielița este verde-gălbuie cu roșu aprins pe 2/3 din suprafață, mijlociu de groasă, iar pulpa alb-gălbuie, textura medie, suculentă. Fructele ajung la maturitate în prima decadă a lunii iulie cu circa 5 zile înaintea soiului Romus 1 și se pot păstra 20 de zile fără ca pulpa să se prăbușească; au greutatea medie de 150-270 g, gustul bun, fin, acidulat cu rezistență bună la transport.

ROMUS 1

Soi nou obținut prin colaborare între ICPP Pitești-Mărăcineni în cadrul colaborării cu SUA și omologat în 1984.

Pomul este de vigoare mică-mijlocie, cu coroana globuloasă, formațiunile de rod predominate sunt țepușele. Are o precocitate accentuată, rodește începând din anul II-III de la plantare.

Fructul – este sferic, ușor turtit, de mărime mijlocie (130 g), de culoare gălbuie, acoperit cu dungi roșii pe 60 % din suprafață. Pulpa este albă, crocantă, suculentă, cu gust plăcut și răcoritor. Epoca de coacere este a doua decadă a lunii iulie și poate fi păstrat după recoltare 30-40 de zile. Dă rezultate bune pe portaltoi de vigoare mică și mijlocie.

Calități: rezistență totală la rapăn, timpurietate, rezistență la ger, fructe de calitate superioară.

ROMUS 2

Soi nou obținut prin colaborare între ICPP Pitești-Mărăcineni din semințe hibride provenite din SUA în cadrul colaborării cu Universitatea Rutgers, a fost omologat în 1984.

Pomul este de vigoare mijlocie-mică, cu coroana globuloasă, cu fructificare predominant pe țepușe, intră repede pe rod și fructifică constant.

Fructul este mijlociu (120-130 g) sferic, ușor costat spre caliciu, de culoare roșie-vișinie pe 80 % din suprafață. Pulpa albă, potrivit de consistentă și suculentă, cu gust bun. Este un soi de tip Jonathan cu maturarea în decada a treia a lunii iulie. Dă rezultate bune pe portaltoi de vigoare mijlocie și mare.

Calități: are rezistență foarte bună la rapăn și satisfăcătoare la fâinare, maturare timpurie, precoce și productiv, cu fructe de calitate.

ROMUS 3

Soi nou obținut prin colaborare între ICPP Pitești-Mărăcineni și Universitatea Rutgers din SUA, a fost omologat în 1984.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu ramuri de schelet solide, bine garnisite cu țepușe (semi-spur), intră pe rod în anul III.

Fructul – de mărime mijlocie (125 g), de formă conică alungită, colorat în roșu pe 60-80 % din suprafață, cu aspect atrăgător. Pielița potrivit de groasă, cu bună rezistență la transport și manipulare, de culoare verde, acoperită cu un roșu aprins. Pulpa este albă, cu gust foarte bun. Se maturează în prima decadă a lunii august. Fructele se pot păstra 12-15 zile în condiții obișnuite și 30-35 dle în depozit. Dă rezultate bune pe portaltoi de vigoare mijlocie.

Calități, este un soi productiv, precoce, cu rezistență bună la rapăn și făinare.

AROMAT DE VARĂ

Soi românesc obținut la SCPP Cluj-Napoca, în anul 1961,prin fecundarea liberă a hibridului Parmen auriu x Jonathan. A fost omologat în anul 1966.

Pomul – de vigoare mijlocie, cu coroana larg conică, relativ deasă, cu lăstarii cafenii roșcați, cu pubescență spre vârf și lenticelele mici, ovale și rare.

Fructul – submijlociu (102-127 g), sferic sau sferic turtit, cu suprafața netedă. Pielița de un verde gălbui, acoperită aproape total de un roșu carmin aprins cu puncte subcutanate pe toată suprafața. Caliciul închis sau semideschis cavitatea calicială îngustă și marginea ondulată. Pedunculul este mijlociu sau scurt, plasat în cavitatea pedunculară îngustă, potrivit de adâncă. Inima mică în formă de ceapă și plasată central. Cavitatea calicială largă, superficială. Pulpa alb-gălbuie, dulce-acrișoară, plăcut aromată, bună pentru masă. Se maturează la început de august și poate fi consumat până la începutul lunii septembrie.

Calități: soi destul de precoce și productiv, rezistent la rapăn și făinare, foarte rezistent la ger și secetă.

1.2.2. Soiuri de toamnă

JAMES GRIEVE

Soi nou obținut în Anglia și răspândit din anul 1890.

Pomul potrivit sau destul de viguros, cu coroana sferic alungită, fructifică cu precădere pe țepușe dar și pe ramuri lungi. Lăstarii – bruni violacei, cu lenticele mici. Frunzele oval eliptice, acuminate, limbul ușor involut.

Fructul – mare (160 g), sferic turtit, ușor îngustat spre cavitatea calicială, ușor până la potrivit de asimetric, cu suprafața netedă. Pielița galben-verzuie sau galbenă limonie, acoperită pe o treime până la jumătate cu roșu spălăcit, dungat cu roșu aprins.

Pedunculul scurt sau mijlociu, cavitatea pedunculară adâncă și îngustă, cu rugină fină în forme de raze. Caliciul mare închis sau semideschis, cavitatea calicială îngustă și potrivit de adâncă, cu pereții ușor plisați. Pulpa albă-gălbuie, crocantă, suculentă, acidulat dulceagă, gust vinuriu, aromă, de calitate bună pentru masă. Se maturează la sfârșit de august, început de septembrie.

FRUMOS DE VOINEȘTI

Soi nou obținut la SCPP Voinești și omologat în 1970.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana sferică, ușor ovoidă cu rodire mixtă .Este un soi precoce, productiv, destul de rezistent la rapăn mai puțin rezistent la fainare, mai slab rezistent la ger.

Fructul supramijlociu sau mare, de formă sferică, ușor turtită, pielița galben limonie, acoperită cu dungi roșii purpurii și pete rubinii. Cavitatea pedunculară adâncă,

cu rugină radiară. Cavitatea calicială îngustă, inimă mică. Pulpa albă gălbuie, consistentă, fină, foarte gustoasă, cu aromă fină. Dă rezultate bune pe portaltoi de vigoare mijlocie și pe franc. Maturitatea de consum este din luna septembrie până în ianuarie.

Calități: precoce, productiv, gustos, rezistent la rapăn.

Defecte: vigoare mare, aspect uneori nesatisfăcător.

ARDELEAN

Soi nou obținut la SCPP Cluj-Napoca și omologat în 1979.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana piramidală, rodește pe țepușe plasate pe lemn de semi schelet lung, frunzele sunt mici, lăstarii cenușii.

Fructul – de mărime mijlocie spre mare de formă sferică înaltă contur foarte ușor costat neuniform. Pielița galbenă, acoperită de un roșu bordo pe toată suprafața și pruină ce dă aspect marmorat. Cavitatea pedunculară adâncă sau mijlocie dar îngustă, pedunculul mijlociu și subțire. Cavitatea calicială cu pereți ușor plisați – cu coaste mici — caliciul închis, inima cepiformă. Pulpa de culoare alb-gălbuie, fină, crocantă, fin aromată, cu gust echilibrat. Se recoltează în a doua decadă a lunii septembrie și poate fi păstrat până la sfârșitul lui noiembrie. Este un Jonathan de toamnă, foarte productiv și rezistent la fainare. Se comportă foarte bine pe portaltoi de vigoare mijlocie și mică.

RĂDĂȘENI

Soi obținut la Stațiunea Pomicolă Fălticeni și omologat în anul 1979.

Pomul – de vigoare mijlocie, cu rezistență bună la rapăn și fainare, fructifică din anul IV de la plantare.

Fructul – de formă sferică, sferic-turtită, de mărime mijlocie (126-197 g), de culoare galben-verzuie, acoperită cu striuri roșii carmin. Pulpa de culoare galbenă, crocantă, suculentă, aromată. Este un soi de toamnă cu recoltare în septembrie și poate fi consumat până la sfârșitul lunii decembrie. Se recomandă altoirea pe portaltoi de vigoare mijlocie.

PIONIER

Soi nou obținut la Stațiunea Pomicolă Voinești și omologat în anul 1982.

Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu tendință de îndesire. Ramurile de schelet sunt solide, bine garnisite cu formațiuni de rod.

Fructul – asimetric, cu greutatea medie de 160-190 g. Pielița este verde-gălbuie, groasă, elastică, netedă, acoperită cu roșu rubiniu pe toată suprafața. Pulpa albă, fină, suculentă cu gust foarte bun și aromă discretă. Se recoltează în septembrie și se poate consuma până în luna decembrie.

Calități: soiul este foarte rezistent la rapăn și făinare, în anii normali nu necesită tratamente fitosanitare.

GLORIA

Soi nou obținut la Stațiunea Pomicolă Târgu Jiu și omologat în 1981.

Pomul este de vigoare submijlocie, cu rezistență foarte bună la ger, rapăn și făinare, productiv și precoce.

Fructul de formă conic-trunchiată, de mărime mijlocie (158 g), de culoare galben-verzuie, acoperită cu un roșu-carmin pe partea însorită. Pulpa alb-gălbuie, consistentă, devine făinoasă la sfârșitul perioadei de consum. Se recoltează în septembrie și se poate consuma din octombrie până în februarie. Dă rezultate bune pe portaltoi de vigoare mică și mijlocie, se pretează pentru livezi superintensive.

Calități: productivitate, precocitate, rezistență la agenți patogeni.

2.3. Soiuri de iarnă

ANCUȚA

Soi nou obținut la Stațiunea pomicolă Cluj-Napoca și omologat în 1978.

Pomul – de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu ramuri de schelet puternice, bine garnisite cu formațiuni de rod scurte, intră pe rod în anii IV-V de la plantare pe portaltoi de vegetativi și în anii V-VI pe portaltoi franc. Are o bună rezistență la rapăn, făinare și ger.

Fructul – de mărime mijlocie spre mare (150-200 g), de formă sferic-turtită, și ușor costat în zona calicială. Pielița galben-palț acoperită cu roșu sângeriu peste care se suprapun dungi de un roșu vișiniu închis.

Pedunculul scurt. Cavitatea pedunculară adâncă, caliciul închis, mic, cavitatea calicială pereți ondulați.,

Pulpa crocantă, fină, cu gust dulce, acrișor și aromă caracteristică. Se recoltează a doua jumătate a lunii septembrie și se poate păstra până în aprilie-mai în funcție de iodul de păstrare.

Calități: fructul mare, gustos, păstrare bună.

Defecte: coroana deasă, fructele slab colorate.

FĂLTICENI

Soi nou obținut la Stațiunea Pomicolă Fălticeni și omologat în anul 1979.

Pomul de vigoare mică, fructifică pe țepușe, are rezistență bună la rapăn, făinare și ger, este un soi foarte productiv.

Fructul – mijlociu (126-175 g), de formă sferic-ușor turtită. Pielița de culoare verde gălbui, acoperită cu striațiuni roșietice (de un roșu spălăcit) și multă rugină. Pulpa galbenă, suculentă, cu gust dulce acrișor, aromă fină, ușor acidulată. Se recoltează în luna octombrie și se poate păstra până în aprilie-mai. Dă rezultate bune pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie, mare și pe franc.

DELTA

Soi creat la Stațiunea Pomicolă Voinești și selecționat la Stațiunea Pomicolă Baia Mare, care 1-a omologat în anul 1981.

Pomul este de vigoare mijlocie, foarte productiv și cu rezistență bună la rapăn, făinare și ger.

Fructul de mărime mijlocie (144 g), de formă sferic turtită, ușor costat. Pielița de culoare galben-verzuie, acoperită cu un roșu rubiniu pe 70-80 %. Pulpa alb-gălbuie, fermă, suculentă și cu gust echilibrat. Se recoltează în luna octombrie și se poate consuma de la sfârșitul lunii noiembrie până în mai-iunie, dacă se păstrează în atmosferă controlată.

Calități: este foarte precoce, se păstrează bine fructele, se poate altoi pe toată gama de portaltoi (în funcție de sistemul de cultură).

DELICIOS DE VOINEȘTI

Soi nou obținut la Stațiunea Voinești și omologat în 1983.

Pomul este viguros, cu capacitate mare de producție, cu rezistență bună la ger și făinare.

Fructul mare (173 g), de formă sferic-turtită. Pielița verde-gălbuie, acoperită cu un carmin. Pulpa alb-gălbuie, consistentă, cu aromă caracteristică, cu foarte bune calități gustative. La supraîncărcare cu rod, fructele au mărime variabilă. Se recoltează în octombrie și se poate consuma până în martie-aprilie. Se comportă bine pe portaltoi de vigoare redusă.

JONATHAN

Soi vechi american, din anul 1826. S-a răspândit după anul 1880. La noi în țară a fost luat în cultură, la începutul secolului XX.

Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana larg conică, în tinerețe, iar mai târziu larg sferică, deasă, cu fructificare mixtă (țepușe, nuielușe, mlădițe). Lăstarii sunt acoperiți cu o pubescență fină și prezintă lenticele mici albe. Frunzele mici, mijlocii, obovate sau oblong-eliptice, prelung acuminate cu marginea dublu crenată, cu pubescență pronunțată pe partea inferioară.

Fructul mijlociu-supramijlociu (110-130 g), conic trunchiat, simetric, neted sau cu coaste mici în zona caliciului. Pielița subțire, netedă, elastică, lucioasă, galben-limonie, cu o ușoară nuanță de verde pe partea însorită acoperită cu un roșu sângeriu-aprins, peste care se suprapun dungi de un roșu mai închis care se distinge mai greu. În cavitatea pedunculară și pe partea însorită există rugină sub formă de raze (hife). Pedunculul mic sau mijlociu,ușor îngroșat. Cavitatea pedunculară adâncă, îngustă, conică. Cavitatea calicială îngustă, adâncă, cu marginea ondulată. Inima foarte mică în formă de ceapă, rotunjită. Camera axială foarte mică la unele fructe inexistentă. Pulpa foarte fină, galben-verzuie, galben-crem și galben mai închis în apropierea inimii, la unele fructe sub pieliță apar infiltrații de roșu, suculentă, dulce, ușor acidulată, cu aromă și gust foarte plăcut. Se recoltează în septembrie-octombrie și se consumă din noiembrie până în mai.

Calități: fructul este aspectuos, gustos, suportă bine transportul și manipularea, fructifică bine an de an.

Defecte: este pretențios la tehnologia de cultură, sensibil la făinare și boli de depozit.

Din soiul Jonathan s-a obținut soiul Jonared, care este o variație mugurală.

JONATHAN 26

Pomul este de vigoare mijlocie, fructifică predominat pe formațiuni scurte, este un soi precoce și productiv, cu rezistență mai bună la rapăn și făinare comparativ cu soiul Jonathan.

Fructul de mărime mijlocie sau supramijlocie (165 g). Pielița gălbuie, suculentă, gust armonios specific soiului, cu o bună păstrare până în luna mai. Se comportă bine pe toți portaltoii. Vigoarea portaltoiului utilizat se stabilește în funcție de sistemul de cultură.

Tot din soiul Jonathan s-au obținut mutante de tip standard: Red Jonared, Blackjon (mutantă de culoare).

Din Blackjon s-a obținut o nouă mutantă – Jonee – cu fructe de calitate bună sau egală cu a soiului Golden delicious și cu păstrare mai bună ca la Jonathan; nu merge însă în climat răcoros.

Tot din soiul Jonathan s-au obținut și selecții de tip spur ca Jonathan selecția Cooper 2; 3; 4 ; 5 și Jonne spur care fructifică pe țepușe.

Soiul Jonathan a fost încrucișat cu alte soiuri valoroase în vederea obținerii de noi soiuri. Prin încrucișarea lui cu soiul Wagener premiat s-a obținut soiul Idared.

IDARED

Soi nou obținut în SUA în anul 1942.

Pomul de vigoare mijlocie, creșterea și fructificarea se aseamănă cu cea a soiului Jonathan, dar are o pondere mai mare a formațiunilor scurte (țepușe). Se polenizează bine cu soiurile din grupa Goldenului delicious a Redului delicious și cu Jonathanul. Este sensibil la făinare. Produce mai bine comparativ cu Jonathanul, asemănător cu Golden delicious.

Fructul mare (120-155g) , sferoidal, ușor aplatizat. Pielița ceroasă,d e culoare verde-gălbuie,acoperită cu un roșu aprins pe 2/3 din suprafață. Pulpa alb-gălbuie fermă, suculentă, aromată, cu gust ușor acidulat. Dă rezultate bune în zone mai răcoroase (cu umiditate mai ridicată). Alternanța de rodire se manifestă slab. Se comportă bine pe portaltoi de vigoare mică și mijlocie. Fructele se păstrează bine, nu sunt sensibile la bolile de depozit.

GOLDEN DELICIOUS

Soi obținut în SUA în anul 1900, s-a răspândit în cultură după anul 1900. În țara de origine ocupă locul al doilea după grupa Delicious roșu, iar în Europa locul întâi.

Pomul de vigoare mijlocie, coroana sferică, potrivit de deasă, fructifică pe ramuri lungi care se ramifică puternic. Lăstarii sunt galben-verziu spre bază și de culoare cenușie-roșiatică spre vârf, cu multe lenticele mici și albe. Frunzele mari, ovat-eliptice, scurt acuminate, involte, de culoare verde-gălbuie, cu marginea dublu serată sau serată. La baza pețiolului prezintă două stipele destul de mari.

Fructul este mijlociu sau supramijlociu, mare (100-200 g). Mărimea este variabilă în funcție de încărcătură și portaltoiul utilizat. Fructul are formă trunchiată sau sferoconică-simetrică sau ușor asimetrică și prezintă cinci coaste și creste puțin proeminente. Pielița potrivit de groasă, verde la recoltare, galben pai la maturitate, cu puncte subcutanate maronii repartizate uniform pe toată suprafața.

Pedunculul lung sau foarte lung .Cavitatea pedunculară adâncă, în formă de pâlnie, cu pereții netezi, verde gălbui, mai rara acoperiți cu rugină sub formă de raze. Caliciul închis sau semideschis. Cavitatea calicială conică, adâncă și potrivit de largă, cu pereții plisați verzi sau stropiți, cu rugină. Pielița tare, netedă, pieloasă, acoperită cu un strat de pruină. Inima mică în formă de ceapă și plasată central. Pulpa de culoare gălbuie, crocantă, suculentă, elastică, cu gust dulce, slab acidulată cu aromă fină de cantalup, foarte bună pentru masă. Se recoltează în a doua jumătate a lunii septembrie până în jur de 15 octombrie și se poate păstra până în aprilie-mai.

Calități: soi aproape universal, datorită plasticității ecologice, poate fi cultivat în toate sistemele de cultură, are productivitate mare, fructele sunt de calitate (gustoase).

Defecte: sensibil la rapăn, virusuri, rugozitate, are o slabă aciditate pe care o pierde pe parcursul păstrării și fructele devin prea dulci.

Din soiul Golden delicious s-au obținut mutante libere de rugozitate ca: SMOOTHEE BELGOLDEN (are o tentă roz), LYS GOLDEN (obținut în Franța prin iradiere, fructul este mai mic ca la Golden, este un soi mai puțin productiv, se maturează cu 8-10 zile mai târziu). S-au obținut și mutante de tip spur: YELLOWSPUR, TRANSPUR GOLDEN, AUVILSPUR, GOLDENSPUR.

GOLDENSPUR

Pomul de vigoare mică față de Golden delicious, fructifică pe formațiuni scurte (țepușe), se supraîncarcă cu rod și intră în alternanță de rodire, necesită tăieri lai puține și mai severe, este mai tardiv cu 8-10 zile față de soiul de bază.

Fructele sunt mai alungite.

Soiuri obținute prin hibridare:

MUTSU

Este un soi japonez, obținut în anul 1940 prin încrucișarea soiurilor Golden delicious și Indo.

Pomul viguros cu sensibilitate ridicată la ger și rapăn. Lăstarii sunt slab pubescenti, brun-roșcați cu internodii lungi și lenticele numeroase. Frunzele sunt mari, cu marginea dințată și ondulată, partea inferioară a limbului pubescentă.

Fructul este foarte mare (275-360 g), tronconic-alungit, asimetric cu cinci coaste largi și slab evidente. Pielița groasă, cu ceară multă, de culoare galben-verzuie, acoperită uneori cu un roz palid pe partea însorită, cu puncte de rugină mari și rare.

Pedunculul este mijlociu și îngroșat. Cavitatea pedunculară potrivit de largă și adâncă, de culoare verde sau cu rugină sub formă de raze. Caliciul mare, semideschis sau închis. Cavitatea calicială largă și adâncă. Cavitatea subcalicială în formă de V. Inima fructului este mică și alungită (cepiformă). Pulpa gălbuie, densă, ușor crocantă, suculentă, dulce, ușor acidulată, potrivit de aromată, foarte bună pentru masă. Fructul se aseamănă cu cel de Golden delicious, dar este mult mai mare, mai tronconic, fără rugozitate, lojile seminale reniforme cu pereții lucioși și crăpături fine calusate. Se maturează mai târziu decât Golden delicious cu 6-8 zile și poate fi consumat din noiembrie până în aprilie.

Calități: fructul mare, fără rugozitate, gust echilibrat, cu aromă plăcută.

Defecte: sensibil la rapăn și ger, uneori are gust de fermentare, în anii secetoși aroma este prea intensă.

Soiuri din grupa Red Delicious:

DELICIOS ROȘU (RED DELICIOUS, STARK DELICIOUS)

A fost obținut în statul Iowa (SUA), în anul 1881 și introdus în cultură în anul 1895. Soiul este mult răspândit în SUA și Canada, vestul și centrul Europei și sudul URSS.

Pomul este viguros, cu coroană piramidală, răsfirată și rară, fructifică pe ramuri scurte și lungi, bursele sunt lungi sau mijlocii, puțin voluminoase, formează vetre

puternic ramificate, mai mult spre vârful ramurii de suport. Lăstarii sunt scurți de culoare castanie-roșiatică, cu lenticele mici, foarte rare și dispuse neuniform. Frunza ovală sau eliptică, acuminată, de un verde închis pe partea superioară și mai gălbuie pe cea inferioară, marginea serată și îndoită în sus.

Fructul este supramijlociu sau mare (100-295 g), de formă conic trunchiată, frecvent asimetrică cu coaste foarte largi și puțin evidente. Pielița potrivit de groasă, de culoare galben-pai, acoperit de un roșu sângeriu, peste care se suprapune un roșu intens sub formă de dungi; în pieliță se observă puncte mici cenușii. Pedunculul scurt sau potrivit de lung. Cavitatea pedunculară adâncă și largă cu rugină grosieră. Cavitatea calicială largă, potrivit până la destul de adâncă și ondulată.

Cavitatea subcalicială sub formă de pâlnie. Inima, mare, turtită, asimetrică și slab delimitată. Pulpa gălbuie cu infiltrații de verde, consistentă, potrivit de suculentă, dulce, aproape lipsită de aciditate, cu aromă specifică puternică. Se recoltează în octombrie și se poate păstra până în aprilie.

Calități: mărimea, coloritul foarte atrăgător, cu rezistență foarte bună la transport, manipulare și păstrare.

Defecte: aciditate insuficientă, sensibilitate la rapăn, rugozitate în anii reci și umezi.

Din acest soi s-au obținut peste 250 mutante de tip standard dintre care amintim: Starking Delicious, Richared Delicious, Topred Delicious, Hi Early etc.

DELICIOS DUBLU ROȘU (STARKING DELICIOUS)

Soi obținut în anul 1921, dintr-o variație mugurală a soiului Red Delicious.

Pomul este viguros, cu coroană larg-conică, fructifică pe ramuri lungi. Lăstarii brun-cenușii, pubescenți, cu lenticele de mărime variabilă și dispuse neuniform. Frunza potrivit de mare, eliptică sau ovată, scurt acuminată cu marginea fin și neuniform serată.

Fructul de mărime variabilă (mijlociu-foarte mare), 130-300 g, conic trunchiat, cu cinci coaste și creste proeminente (cu tendințe spre bot de iepure), uneori asimetric. Pielița groasă, rezistentă, lucioasă, galbenă-verzuie, acoperită de un roșu violaceu intens. Sub pieliță se găsesc numeroase puncte alb-gălbui. Pedunculul lung sau mijlociu. Cavitatea pedunculară largă și adâncă în general fără rugină. Caliciul este mare, închis sau semideschis, cavitatea calicială adâncă și largă, cu pereții ondulați, nu comunică cu camera axială. Inima mijlocie sau mică, în formă de ceapă, bine delimitată. Pulpa galbenă deschis sau galbenă verzuie,consistență fină, dulce, aproape fără aciditate, cu aromă de pepene galben. Fructele rezistă bine la transport, manipulare și păstrare. Se recoltează în luna octombrie și se păstrează până în martie-aprilie.

Calități: productivitatea, fructele mari, aspectuoase, cu rezistență bună la făinare.

STARKRIMSON

Este tot o variație mugurală a soiului Delicious sau dublu roșu, identificată în SUA în anul 1956.

Pomul este de vigoare mică de tip spur.

Fructul este mare (226 g), se aseamănă foarte mult la culoare, mărime, formă și gust cu delicious dublu roșu, dar este mai înalt, mai intens colorat și mai uniform într-un roșu-vișiniu, cu puncte subcutanate gălbui și rare. Pedunculul îngroșat la capăt, de culoare roșiatică-vie, cavitatea pedunculară mare, largă și adâncă. Caliciul mare, semideschis sau deschis, cavitatea calicială foarte largă și adâncă, cu pereții slab ondulați sau plisați. Inima în formă de ceapă alungită și de mărime mijlocie. Camera axială mică sau mijlocie, semideschisă comunică cu lojile. Pulpa albă cu nuanță gălbuie deschisă, tare, aromată, foarte suculentă, dulce cu aciditate plăcută și aromă caracteristică. Se recoltează în octombrie și se poate consuma din decembrie până în mai-iunie.

Calități: productiv, fructe mari, aspectuoase, rezistente la transport, manipulare, păstrare, de bună calitate.

Defecte: este sensibil la atacul de rapăn.

WAGENER PREMIAT

A fost obținut în SUA în anul 1791.

Pomul este de vigoare slabă, cu coroană invers piramidală, fructifică pe țepușe. Lăstarii sunt de vigoare slabă, frunzele sunt mici sau mijlocii, asimetrice, puternic involute, gofrate de un verde deschis.

Fructul este de mărime variabilă, de regulă mijlociu spre mare (160-220 g), sferic-turtit, asimetric și cu coaste largi. Pielița este subțire, lucioasă, cu multă ceară, galben-verzuie, acoperită de un roșu zmeuriu aproape pe toată suprafața peste care se suprapun dungi de un roșu mai intens. Pedunculul subțire și de lungime variabilă.Cavitatea pedunculară adâncă, destul de largă, frecvent brăzdată de șanțuri ce separă coastele, uneori cu rugină, caliciul închis, cavitatea calicială potrivit de largă și adâncă. Cavitatea subcalicială foarte adâncă, sub formă de V îngust. Inima mijlocie sau mare, uneori slab conturată. Pulpa albă cu nuanță gălbuie, foarte fină, suculentă, dulce, ușor acidulată, slab aromată. Se recoltează în octombrie și se poate păstra până în mai.

Calități: bun pentru masă, productiv, cu rezistență bună la transport, manipulare și păstrare.

GRANNY SMITH

Soi din Australia, obținut în anul 1868 și redescoperit în anul 1952 de către Th. Smith. Este mult răspândit în emisfera sudică. S-a răspândit recent în SUA, Italia. Spania, Franța și România.

Pomul este viguros, cu coroană larg dresată. Lăstarii au internodii scurte și lenticele puține, sunt pubescenți, brun roșcați. Frunzele sunt mijlocii sau mari, eliptice sau ovat alungite, cu marginea crenată și ondulată.

Fructul este mare (216 g), sferic, simetric. Pielița groasă ceroasă, unosuroasă, de un verde intens și gălbuie la coacere, cu multe puncte subcutanate albe. Pedunculul destul de lung, subțire. Cavitatea pedunculară largă, destul de adâncă, nu prezintă rugină. Caliciul potrivit de mare, închis, cavitatea calicială adâncă, largă și cu pereții plisați. Cavitatea calicială mică, tronconică. Inima potrivit de mare. Pulpa alb-verzuie, foarte crocantă, suculentă, acidulată și slab aromată. Se recoltează în octombrie și poate fi păstrat până primăvara târziu.

În plantațiile de măr, mai pot fi întâlnite și alte soiuri dintre care amintim: Clar alb, Cardinal, Close, Quinte, Parmen auriu, Prima, Florina, Roșu de Cluj, Feleac, Jonared, Jonagold, Kinrei, Richared, Topred delicious, Hi Early, Wellspur, London Pepping, Banană de iarnă, Patul, Poinic, Sovari roșu, Kaltherer Bohmer etc.

CAPITOLUL 2

SOIURI DE PĂR

2.1. Caracterele de determinare

Caracterele organelor pomului

Se apreciază vigoarea pomului, forma de coroană, culoarea ramurilor anuale și a lăstarilor, modul de creștere a lăstarilor (drept geniculat, sinuos), lungimea internodurilor, forma, mărimea și desimea lenticelelor, caracterele frunzelor, și a inflorescențelor și florilor.

Aspectele frunzei

forma: după formă frunzele pot fi: ovate, ovat-rotunjite, eliptice

poziția limbului: plan, involut

marginea limbului: întreagă, serată sau serat-dințată

În general, la păr frunza este glabră, pubescența este mai frecventă pe partea inferioară – ex.Contesa de Paris .

Inflorescența – este un corimb sau o umbelă, de regulă într-o inflorescență se găsesc 5-8 flori, iar la altele se ajunge la 10-11 flori. La soiul Beurre Liegel, într-o inflorescență se găsesc până la 20 de flori. Existența unui număr mare de flori într-o inflorescență este un defect, dat fiind faptul că majoritatea florilor nu sunt fecundate, iar cele care evoluează spre fruct, cad fiziologic.

În funcție de ordinea de deschidere a florilor în inflorescență, soiurile de păr pot fi împărțite în trei grupe:

soiuri la care se deschide mai întâi floarea centrală(ca la măr);

soiuri la care deschiderea florilor are loc de la baza inflorescenței (invers față de măr);

soiuri la care deschiderea florilor în inflorescență este variabilă (unele încep cu floarea centrală, altele cu florile de la bază).

Epoca de coacere

În funcție de epoca de coacere a fructelor soiurile de păr se împart în trei grupe:

soiuri de vară, cu coacere în iulie-august;

soiuri de toamnă cu coacerea în septembrie – noiembrie;

soiuri de iarnă, care ajung la maturitatea de consum în timpul păstrării (pot fi păstrate până în martie-aprilie).

Mărimea fructelor:

fructe mici, cu diametrul mare sub 6 cm și greutatea sub 150 g;

fructe mijlocii, cu diametrul mare între 6,1-7 cm și greutatea între 151-200 g;

fructe mari,cu diametrul mare între 7,1-8 cm și greutatea între 201-300 g;

fructe foarte mari, cu diametrul mare peste 8 cm și greutatea peste 300 g.

Forma fructelor

Sunt mai frecvente următoarele forme:

sferic turtită (maliformă);

sferică (Passe Crassane);

sferic alungită;

– invers ovoidă;

conic trunchiată (Williams);

– scurt piriformă (Favorita lui Clapp);

– piriform alungită (Untoasă Bosc);

măciucată (Bella de Giugno).

Culoarea pieliței fructelor – pielița este mai puțin colorată comparativ cu merele. Multe soiuri au numai culoare de fond (Williams), unele au și culoare de acoperire (Favorita lui Clapp). Culoarea suprapusă apare rar la păr sub formă de puncte roșii și mai rar sub formă de dungi.

Rugina este mai frecventă și mai intensă, față de mere. Apare sub formă de puncte, pete sau acoperă fructul peste tot.

Pedunculul este variabil de la un soi la altul în ceea ce privește lungimea, grosimea și poziția față de axul longitudinal al fructului.

După lungime pedunculul poate fi: scurt (sub 2 cm), potrivit de lung (2-4 cm) și lung (peste 4 cm).

După poziția față de axul longitudinal al fructului, pedunculul poate fi: drept sau oblic. Pedunculul poate fi prins pe un mamelor cărnos sau într-o mică depresiune.

Cavitatea pedunculară este prezentă numai la anumite soiuri de pere și este mai superficială ca la măr, netedă sau vălurată.

Caliciul poate fi închis, semideschis sau deschis.

Cavitatea calicială are mărime, formă și adâncime variabilă în funcție de soi. La soiul Untoasă Clairgeau, uneori cavitatea calicială lipsește.

Pulpa este mai suculentă ca la măr, consistența mai slabă, mai dulce, aciditatea mai redusă. La unele soiuri sunt prezente sclereidele și astringența.

– culoarea pulpei este diferită în funcție de soi: albă, alb verzuie, alb-gălbuie,roșiatică;

– consistenta pulpei este un caracter de soi și este corelată cu suculenta și poate fi:

fondantă foarte fină, puternic suculentă (se topește în gură) Favorita lui Clapp;

untoasă foarte fină dar mai densă comparativ cu fondantă, foarte suculentă: Passe Crassane,Untoasă Bosc;

tare,pietroasă, așchioasă cu suculență redusă, fără finețe cu un colier evident de sclereide: Cap de pisică.

Pulpa se prăbușește în interior la supracoacere (Untoasă Bosc,Williams etc)

Sclereidele sunt celule lignificate dispuse în jurul lojilor seminale (ovarului). La unele soiuri lipsesc (Williams), la altele sunt aproape imperceptibile (Untoasă Bosc), iar la alte soiuri sunt grosiere, evidente (Republica, Cap de pisică). Prezența sclereidelor în cantitate mare este un defect.

Aroma poate fi: intensă (Olivier de Serres), potrivit de intensă (Williams), slabă (Untoasă Bosc) sau poate lipsi (Cure).

Lojile seminale au pereții cartolaginoși și fragezi.

Axul fructului este mai pronunțat decât la mere iar la supracoacere se detașează de peduncul.

2.2. Principalele soiuri de păr

2.2. Principalele soiuri de pă

2.2

.12.2.1. Soiuri de vară

BELLA DI GIUGNO

Soi obținut în Italia, este în curs de răspândire la noi.

Pomul de vigoare supramijlocie, cu coroana dresată, slab ramificată, fructifică pe țepușe, este un soi productiv.

Fructul de mărime mijlocie, piriform cu gât gros și ușor încovoiat. La baza pedunculului se găsește un mamelon. Pielița este galbenă, acoperită pe partea însorită de un roșu maroniu. Pulpa albă suculentă cu calități gustative slabe. Se maturează în luna iulie.

Calități: timpurietate, destul de mare, fruct aspectuos.

Defecte: gust mediocru.

TRIVALE

Soi nou de păr, extratimpuriu creat la ICPP Pitești-Mărăcineni și a fost omologat în 1982.

Pomul de vigoare redusă, chiar și pe franc, precoce (anul III), fructifică pe ramuri scurte.

Fructul mic (170 g), conic, foarte aspectuos. Pielița de culoare verde-gălbuie, acoperită pe partea însorită cu o roșeață. Pulpa alb-gălbuie, fondată, nu se prăbușește la supracoacere. Are maturitatea de consum în prima decadă a lunii iulie. Are afinitate cu gutuiul.

TRIUMF

A fost obținut tot la ICPP Pitești-Mărăcineni și preomologat în anul 1984.

Pomul de vigoare mică, fructifică pe țepușe, foarte rezistent la rapăn și pătarea albă a frunzelor.

Fructul piriform, de mărime mijlocie (120 g) cu aspect plăcut. Pielița galbenă, cu roșu pe partea însorită. Pulpa albă, cu consistența medie, gust foarte bun. Se maturizează în decada a II-a a lunii iulie. Nu are afinitate cu gutuiul, merge pe franc și pe gutui cu intermediar.

AROMATĂ DE VARĂ

Soi nou obținut la Stațiunea pomicolă Bistrița și omologat în anul 1973.

Pomul este viguros, cu coroana larg-piramidală, cu fructificare pe țepușe. Lăstari sunt bruni-violacei.

Fructul piriform, scurt piriform, de mărime mijlocie (120 g). Pielița este galbenă, acoperită cu un roșu rubiniu, cu aspect plăcut. Pulpa albă, semiconsistentă, suculentă, untoasă, gust plăcut și aromă de muscat.

AARGESSIS

Soi nou obținut la ICPP Pitești-Mărăcineni, preomologat în anul 1984.

Pomul de vigoare mijlocie, intră pe rod din anul al IV-lea, rodește constant.

Fructul de formă piriformă, de mărime mijlocie (125 g), de culoare verde-gălbuie,acoperită de un roșu aprins pe jumătate din suprafața fructului. Pulpa albă de bună calitate. Se maturează în decada a II-a a lunii august. Are afinitate cu gutuiul.

UNTOASĂ PRECOCE MORETTINI

Soi italian, recent introdus la noi în cultură.

Pomul destul de viguros, cu coroană globuloasă sau piramidală. Fructifică pe formațiuni scurte (țepușe sau burse). Lăstarii sunt verzi-măslinii, ușor geniculați, cu lenticele rare și alungite, de culoare crem-cenușii. Franzele sunt mici, scurt acuminate, cu baza limbului rotunjită și marginea fin serată.

Fructul supramijlociu sau mare (150-250g), piriform, cu gât gros. Pielița galben-pai,acoperită pe partea însorită de un roșu carminiu, cu puncte subcutanate mici și rare. Pedunculul scurt, gros, îngroșat la ambele capete, drept sau ușor curbat. Cavitatea pedunculară, superficială, cu suprafața ondulată, nu prezintă rugină. Caliciul mijlociu deschis larg, cavitatea calicială largă și superficială, cu pereți netezi. Pulpa albă, tare, fină, fondantă, foarte suculentă, dulce cu aciditate plăcută, cu aromă fină, fără sclereide. Se maturează în prima jumătate a lunii august. Se păstrează și transportă greu, fructele se prăbușesc repede după recoltare.

FAVORITA LUI CLAPP

A fost obținut în SUA, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

Pomul viguros, cu coroană larg piramidală, fructifică pe elemente scurte. Lăstarii sunt bruni-violacei, pe partea însorită și de culoare măslinie pe cea umbrită, cu lenticele mari și alungite. Frunzele sunt potrivit de mari, eliptic-alungite, prelung acuminate, cu marginea fin serată.

Fructul mijlociu sau mare (150-250 g), în funcție de portaltoi – franc saugutui, scurt piriform sau invers ovoid, asimetric, cu suprafața netedă. Pielița -verde-gălbuie, acoperită de un roșu cărămiziu sau roșu violaceu pe partea însorită, cu puncte de rugină mici și dese, netedă, lucioasă. Pedunculul este lung gros, uneori cărnos, cu prindere ușor oblică. Cavitatea pedunculară mică sau lipsește. Caliciul mijlociu sau mare, deschis. Cavitatea calicială mică, îngustă, cu pereți netezi. Pulpa albă, gălbuie, cu nuante deroz în jurul inimii, suculentă, fină, fondantă, dulce vinurie, cu aromă și gust foarte plăcut. Maturarea se eșalonează de la începutul până la sfârșitul lunii august, în funcție de zona de cultură. Nu are afinitate cu gutuiul.

GETICA

Soi obținut la ICPP Pitești-Mărăcineni.

Pomul semiviguros, cu coroana piramidală (se pretează la garduri fructifere) și rodește pe pinteni și țepușe. Intră pe rod în anii III-IV de la plantare

Fructul este mijlociu spre supramijlociu, piriform ușor alungit, cu pielița de culoare galben-pai, acoperită cu roșu pe partea însorită, de grosime medie (ca la Williams), cu rugina foarte slabă, în principal aproape de caliciu; are pulpa albă, semifondantă, suculentă la maturitatea deplină. Fructele ajung la maturitate în decada a II-a a lunii august și se pot păstra 30 zile. Se pretează pentru consum în stare proaspătă.

NAPOCA

Soi obținut la Stațiunea Pomicolă Cluj și omologat în anul 1969.

Pomul viguros, cu coroană larg conică, rară, fructifică pe țepușe și mlădițe. Lăstarii sunt brun-gălbui cu lenticele rare, rotunde, eliptice, de culoare cenușie. Frunzele sunt verzi-gălbui, mici sau mijlocii, acuminate și involute.

Fructul piriform, de mărime mijlocie (130-140 g), foarte aspectuos. Pielița subțire, galbenă, acoperită pe pa însorită cu o roșeață sau striațiuni roșietice. Pedunculul este mijlociu, prins pe mamelon, caliciul mic sau mijlociu cavitatea calicială largă și superficială. Pulpa – alb-gălbuie, fondantă, suculentă, dulce, plăcut acidulată, fin aromată. Se maturează în a doua jumătate a lunii august și se poate păstra până la 15-20 septembrie. Soiul se pretează pentru plantații superintensive. Are afinitate bună cu gutuiul.

WILLIAMS

Soi obținut în Anglia în anul 1770, ocupă locul întâi în Europa în ceea ce privește producția de fructe.

Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana piramidală rară, neuniformă, fructifică pe ramuri lungi bine garnisite cu țepușe. Frecvent, pe burse cu fructe, diferențiază alte țepușe, nuielușe sau mlădițe. Lăstarii sunt slab geniculați, cu scoarța gălbuie, cu lenticele mici.

Fructul este mijlociu sau mare (150-260 g), piriform-alungit, ușor până la potrivit de asimetric, cu suprafața ușor vălurată. Pielița de culoare verde-gălbui, foarte rar cu rumeneală pe partea însorită, subțire, cu puncte mici ruginii pe toată suprafața. Pedunculul mijlociu, gros, curbat, uneori înfipt ușor oblic în fruct. Cavitatea calicială mică, superficială, cu marginea ondulată. Pulpa albă, uneori cu nuanță gălbuie, fină, foarte suculentă, fondantă, dulce, intens aromată, fără sclereide. Se maturează în a doua jumătate a lunii august și se poate păstra până la 20 zile, după recoltare, dacă se recoltează la sfârșitul lunii iulie sau început de august. Nu are afinitate cu gutuiul. Fructifică și partenocarpic.

WILLIAMS ROȘU

Este o mutație a soiului Williams, obținut în SUA.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu lăstari brun-maronii, și fnmze roșietice.

Fructul este cam de aceeași mărime și formă ca și Williams. Pielița este colorată în roșu oranj aproape în întregime, lucioasă, cu suprafața vălurată. Pulpa albă, foarte fină, fondantă, dulce vinurie, intens aromată, fără sclereide. Fructele se colorează în roșu, imediat după fecundare. Fructifică partenocarpic. Se maturează în a doua jumătate a lunii august.

2.2.2. Soiuri de toamnă

UNTOASĂ HARDY

Soi vechi, obținut în Franța în anul 1830.

Pomul este viguros, cu coroană conică, rară, fructifică pe țepușe, are capacitate redusă de ramificare. Lăstarii sunt de culoare cenușie, cu nuanță roșiatică pe partea însorită și verde măslinie pe cea umbrită. Frunzele sunt mari, ovat alungite, mai rar obovate, cu limbul gros, pielos, cu marginea rar și neuniform serată. La fiecare nod apar una-două frunze stipelare mari.

Fructul este mijlociu, supramijlociu sau mare (110-220 g), invers ovoid, puțin înalt, larg, cu suprafața netedă, ușor asimetric. Pielița, puțin rezistentă, verde cenușie, acoperită pe cea mai mare parte din suprafață cu rugină neuniformă sub formă de pete. Rar pe partea însorită prezintă rumeneală. Pedunculul scurt, gros, prins oblic. Cavitatea calicială îngustă, superficială, cu marginea neuniformă. Pulpa albă, fondantă, foarte suculentă, dulce vinurie, cu aromă de muscat, cu sclereide puține și fine. Se maturează în ultima decadă a lunii septembrie. Se păstrează până în noiembrie. Are o bună afinitate cu gutuiul.

UNTOASĂ BOSC

A fost obținut în Franța și cunoscut la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Pomul de vigoare mijlocie, cu coroană conică, largă, rară cu fructificare mixtă, cu alternanță de rodire pe aceeași ramură de rod. Lăstarii bruni-cenușii, cu lenticele albe crem, mari. Frunzele supramijlocii sau mari, ovate, scurt acuminate, cu limbul gros, pielos.

Fructul este mijlociu sau mare (150-250 g), piriform alungit, asimetric cu gâtul gros și lung, cu suprafața netedă. Pielița subțire, verde-gălbuie, acoperită cu rugină groasă pe toată suprafața (brun-roșiatică), cu puncte cafenii. Pedunculul lung, subțire, drept sau ușor curbat. Cavitatea pedunculară superficială, aproape inexistentă, cu pereții cutați. Caliciul de mărime mijlocie, închis sau semideschis. Cavitatea calicială mică, cu pereții netezi. Pulpa albă, albă-gălbuie, fină, fondantă, foarte suculentă, dulce, cu aromă plăcută, cu gust de migdală. Se maturează la sfârșit de septembrie și se poate păstra până în februarie în atmosferă controlată.

UNTOASĂ DE GEOAGIU

Soi obținut la Stațiunea pomicolă Geoagiu și omologat în anul 1973.

Pomul este de vigoare slabă, rodește pe țepușe, intră repede pe rod, este foarte productiv.

Fructul bergamutiform, de mărime mijlocie sau mare (150-210 g), de formă conică, cu suprafața ușor vălurată, galben verzuie, slab rumenit pe partea însorită cu roșu oranj. Pulpa albăj untoasă, dulce acidulată, suculentă, armonios acidulată cu gust excelent. Se coace în septembrie-octombrie. Are afinitate bună cu gutuiul.

DOINA

Soi nou obținut la Stațiunea pomicolă Cluj-Napoca și omologat în anul 1979.
Pomul de vigoare mijlocie, coroana larg piramidală, fructifică pe țepușe și nuielușe, are ramificare slabă. Lăstarii de un verde măsliniu pe partea umbrită și roșiatică pe partea însorită. Frunzele arcuite pe direcția nervurii principale și ușor involute.

Fructul este mijlociu spre mare (173 g), de formă conic trunchiată, ușor gâtuit și asimetric, de culoare galben-verzuie, acoperit pe partea însorită de un roșu vișiniu și cu rugină aspră. Pedunculul scurt. Pulpa albă, cu nuanță slab verzuie, foarte fină, untoasă, cu aromă plăcută, de muscat, dulce vinurie, cu puține sclereide. Se recoltează în septembrie decada a doua și se poate păstra 3-4 săptămâni. Are o bună afinitate cu gutuiul și poate fi folosit pentru plantații intensive.

ANIVERSARE

A fost obținut la Stațiunea pomicolă Voinești și omologat în anul 1973.

Pomul este viguros, intră repede pe rod, productiv și fructifică pe ramuri scurte.

Fructul este mare (200 g), piriform, alungit, cu pielița galbenă acoperită cu pete de rugină. Pulpa fondantă, cu gust plăcut. Se recoltează în septembrie. Este un soi de toamnă, cu maturarea în octombrie-noiembrie. Are afinitate bună cu gutuiul.

JANNE D'ARC

Soi obținut în Franța, răspândit în cultură după anul 1893.

Pomul este de vigoare mijlocie cu trunchi drept, coroană largă, fructifică pe țepușe și nuielușe. înfloritul se eșalonează pe o perioadă lungă de timp. Este bun polenizator, precoce și productiv. Se pretează pentru plantații intensive.

Fructul este mare, aspectuos, scurt piriform. Pielița este verde-gălbuie la recoltare și aproape galbenă la maturitatea de consum, nu are culoare de acoperire. Pe fruct sunt multe puncte și pete ruginii. Pulpa este untoasă, fină fără sclereide, foarte suculentă cu aromă fină, dulce, acrișoară. Fructele nu sunt sensibile la manipulare și transport. Se recoltează în octombrie și se maturează în decembrie-ianuarie.

ABATELE FETEL

Soi obținut în Italia și răspândit la noi după anul 1980.

Pomul este de vigoare mijlocie, fructifică pe țepușe. Lăstarii sunt maronii-măslinii, ușor geniculați, cu internoduri lungi, cu lenticele mici, ușor alungite, cenușii-maronii. Frunzele cu limbul eliptic sau lanceolat, cu vârful scurt acuminat și marginea fin serată.

Fructul este mare sau foarte mare (265-400 g), piriform, mult alungit, cu suprafața netedă sau ușor vălurată, gât gros și foarte lung. Pe partea nordică prezintă un șanț ca la Cure. Pielița verde gălbuie acoperită uneori de o roșeață spălăcită, roz-oranj cu puncte de rugină mici și dese. Pedunculul lung de grosime mijlocie, ușor curbat și înfipt drept sau puțin oblic. Caliciul mic, închis sau semideschis, cu cavitatea calicială mică și superficial sau potrivit de adâncă. Pulpa alb-gălbuie, consistentă, suculentă, dulce, vinurie, cu aromă fină, fără sclereide. Se prăbușește repede din interior. Se recoltează în a doua jumătate a lunii septembrie și se poate păstra până în noiembrie.

MONICA

Soi obținut la ICPP Pitaști-Mărăcineni

Pomul este semiviguros, cu coroana piramidală și rodește pe țepușe și burse. Intră pe rod în anul IV de la plantare (fără intervenții în verde).

Fructul este supramijlociu și mare, piriform ușor alungit. Pielița verde-gălbuie cu roșu aprins dungat pe partea însorită, de grosime medie; suprafața fructului este acoperită cu rugină de grosime mijlocie; pulpa este albă, consistentă, de tip crocant, suculentă. Fructele ajung la maturitatea de consum în perioada octombrie-decembrie. Au o greutate de 160-180 g și gust bun. Sunt destinate pentru consum în stare proaspătă și industrializare sub formă de suc și nectar.

2.2.3. Soiuri de iarnă

CURE

Soi obținut în Franța și foarte răspândit la noi.

Pomul este viguros, cu coroană larg conică, cu capacitate foarte mare de ramificare. Lăstarii sunt sinuoși, cu scoarță brună, cenușie și lenticele mari. Frunzele scurte, cu marginea fin serată, dințată și involută.

Fructul este supramijlociu, mare sau foarte mare (140-350 g), piriform alungit, asimetric, cu gâtul slab delimitat cu un șanț și o dungă de rugină pe partea însorită. Pielița potrivit de groasă, verde gălbuie, acoperită pe partea însorită cu o rumeneală palidă cu puncte mici de rugină pe toată suprafața. Pedunculul lung, destul de gros, prins pe un mamelon cărnos, uneori este ușor curbat. Cavitatea pedunculară lipsește, iar cea calicială este largă și puțin adâncă, acoperită uneori cu rugină. Pulpa albă, uneori cu nuanță de verzui, consistentă, suculentă, fondantă, potrivit de dulce, plăcut acidulată, fără aromă, ușor astringentă, fără sclereide. în anii cu toamne reci fructele nu se maturează și au un gust fad (ierbos). Se recoltează la sfârșit de septembrie, început de octombrie și se pot păstra până în februarie.

CONTESA DE PARIS

A fost obținut în Franța în anul 1884. La noi este destul de răspândit.

Pomul este de vigoare supramijlocie, cu coroană largă conică, cu fructificare pe țepușe. Lăstarii geniculați, pubescenți, cu lenticele alungite, albe cenușii. Frunzele eliptic alungite, cu vârful acut sau scurt acuminat, pubescente și cu marginea întreagă sau foarte fin serată.

Fructul este mijlociu sau supramijlociu (145-175 g), iar pe gutui mari sau foarte mari (320-410). Are forma invers ovoidă sau piriformă, puțin asimetrică. Pielița subțire, verde la recoltare și galben-verzuie sau galben-pai la maturitate, cu puncte mici ruginii și rugină sub formă de rețea și pete mici. Pedunculul de lungime mijlocie, ușor curbat și înfipt într-un mamelon cărnos, pe care se găsește rugină destul de groasă. Cavitatea calicială mică, superficială și cu rugină multă. Pulpa albă, foarte fină, fondantă cu suculentă pronunțată, dulce cu aromă fină, fără sclereide și de bună calitate. Se recoltează în luna octombrie și se poate păstra până în februarie.

PASSE CRASSANE

A fost obținut în Franța în anul 1845. La noi a fost introdus la sfârșitul secolului trecut, s-a răspândit mai mult în Banat, Transilvania și zona subcarpatică a Olteniei, Munteniei și Moldovei.

Pomul de vigoare slabă, cu coroană larg piramidală fructifică pe țepușe și mlădițe, nu are alternanță de rodire. Lăstarii sunt geniculați, scurți și groși, de culoare galbenă-verzuie, cu lenticele mari și rare spre vârf și mari și dese la baza lăstarului. Frunzele sunt mari sau foarte mari, eliptic-alungite, cu marginea întreagă sau foarte slab serată spre vârf.

Fructul este mijlociu sau mare, uneori foarte mare (140-400 g), sferic sau sferic turtit, cu suprafața ușor vălurată. Pielița de un verde închis negricioasă sau cenușie la recoltare și gălbuie închis-ruginie la maturitate cu puncte și pete de rugină. Pedunculul de grosime mijlocie, îngroșat la bază. Cavitatea pedunculară largă sau foarte largă

OLIVIER DE SERRES

Soi obținut în Franța și mai puțin răspândit la noi.

Pomul are vigoare mijlocie, cu coroană sferică, cu capacitate mare de lăstănre, fructifică pe nuielușe și mlădițe, care se garnisesc bine cu țepușe. Lăstarii sunt cafenii-verzui sau bruni-cafenii, cu creștere geniculată, în intemoduri scurte. Frunzele sunt de mărime mijlocie, eliptice, ușor involute, acute sau acuminate, cu marginea serată.

Fructul este mijlociu sau mare (140-240 g), sferic turtit, ușor până la pronunțat asimetric, cu trei coaste largi. Pielița verde-cenușie la început și verde-gălbuie la coacere, foarte rar cu rumeneală palidă pe partea însorită, cu rugină groasă în jurul cavităților. Pedunculul scurt, gros, înfipt drept în fruct. Cavitatea pedunculară largă, adâncă, brăzdată de șanțurile care separă coastele. Cavitatea calicială puțin adâncă,foarte largă cu pereții ondulați. Pulpa albă-gălbuie sau gălbuie, consistentă, untoasă, foarte suculentă, dulce vinurie, intens aromată, cu sclereide puține dar grosiere. Fructele neajunse la maturitate (sol greu, ani reci), sunt astringente și cu multe sclereide. Se recoltează în a doua jumătate a lunii octombrie și se pot consuma din noiembrie până în martie-aprilie.

REPUBLICA

Soi obținut la Stațiunea pomicolă Voinești și omologat în anul 1973.

Pomul este viguros, fructifică pe țepușe. Lăstarii sunt ușor geniculați, de culoare maronie-violacee, cu lenticele mici. Frunzele sunt mici, eliptic lanceolate, cu marginea fin crenată serată, aproape întreagă.

Fructul este mare sau foarte mare (250-300g), bergamutiform, asimetric. Pielița groasă, verde-gălbuie apoi galbenă-pai, acoperită cu puncte și pete de rugină aproape pe toată suprafața. Pedunculul lung, gros și înfipt drept sau ușor oblic în fruct. Cavitatea pedunculară mică sau mijlocie, potrivit de adâncă, cu multă rugină. Pulpa albă, densă, untoasă, fină, suculentă, dulce, slab aromată, de bună calitate, cu sclereide grosiere. Se recoltează în octombrie și se poate consuma din ianuarie până în aprilie.

CAPITOLUL 3

SOIURI DE GUTUI

3.1.Caracterele de determinare

Caracterele pomului

Soiurile de gutui se deosebesc între ele în funcție de vigoare, forma și desimea coroanei, mărimea și forma fructelor. Trunchiul pomilor puternic torsionat, prezintă coaste pronunțate, iar ritidomul se exfoliază sub formă de lamele. Frunza este întreagă, cu nervura principală proeminentă

Caracterele fructului: După epoca de coacere soiurile de gutui se împart în trei grupe:

timpurii care ajung la maturitate până la 15 septembrie;

mijlocii cu coacerea între 15 septembrie și 15 octombrie;

târzii se coc după 15 octombrie.

Cele mai răspândite soiuri sunt cele cu coacere târzie, iar fructele lor se pot păstra până în decembrie – ianuarie. La supracoacere pielița și pulpa se brunifică, iar suculenta și astringența scade.

Mărimea fructelor. La gutui se obțin cele mai mari fructe din grupa semintoaselor. Mărimea lor este variabilă de la un soi la altul dar și în cadrul soiului în funcție de: agrotehnica aplicată, vârsta pomilor, încărcătura de rod etc. Ex. la soiul Bereczki, greutatea fructelor variază de la 225 g la 890 g.

În funcție de greutatea medie a fructului sunt:

fructe mici sub 200 g;

mijlocii între 200 și 300 g;

mari între 300 – 500 g;

foarte mari peste 500 g.

Sunt și cazuri când greutatea fructului ajunge la 2,0 kg (soiul Leskowatz). Există soiuri locale cu fructe foarte mici de 70 g.

Forma fructelor. Formele cele mai frecvente sunt:

a) maliformă – sferic-turtită (De Constantinopol);

sferică (Leskowatz);
b) piriformă- alungită – De Portugalia

conică – invers ovoidă (Uriaș de Vrania).

Suprafața fructului este mai vălurată, iar prezența și mărimea coastelor este un caracter de soi.

Culoarea pieliței – în general este galbenă de diferite nuanțe până la galben portocaliu. La soiul Verzi de Maliuc – fructul rămâne verde sau verde-gălbui și după ce ajunge la maturitatea deplină.

Pubescența pieliței poate fi fină sau grosieră, în funcție de soi, condițiile de climă și sol, agrotehnică etc. La maturitate pubescența cade în totalitate sau parțial și ajută la stabilirea momentului optim de recoltare.

Pedunculul. Florile fiind sesile sau aproape sesile nu au peduncul. Fructul se leagă în vârful lăstarului care devine măciulie. La recoltare e necesară mare atenție pentru a nu rupe măciuliile.

Cavitatea pedunculară. Cele maliforme au cavitatea pedunculară mare, iar cele piriforme au cavitatea pedunculară mică, la unele soiuri în cavitatea pedunculară se găsește un mamelon cărnos caracteristic (Ruginii de Deltă, De Constantinopol).

Caliciul este persistent, cu sepale foarte mari, lungi și înguste.

Cavitatea calicială este mult mai adâncă decât la celelalte semințoase, cu cute prounțate.

Pulpa fructului este în general tare, așchioasă, puțin suculentă, înecăcioasă, cu astringență slabă sau pronunțată, la maturitate gustul astringent se atenuează sau dispare. Conține mai multe sclereide și mai mari și formează un strat gros în jurul inimii. Aroma este intensă și foarte plăcută, la altele este însă slabă

Principalele soiuri de gutui

AURII

A fost obținut la Stațiunea pomicolă Târgu Jiu și omologat în anul 1982.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu productivitate ridicată, rezistență sporită la boli și dăunători, intră târziu pe rod.

Fructul este mare (450 g), globulos, cu coaste lungi, de culoare portocalie. Se recoltează în septembrie și se poate consuma din octombrie până în decembrie.

MOLDOVENEȘTI

A fost obținut la Stațiunea pomicolă Târgu Jiu și omologat în anul 1982.

Pomul este de vigoare mică, cu coroană invers piramidală, rară, foarte productiv, precoce, dar cu sensibilitate la Monilinia.

Fructul este mare (332g), rotund, de culoare galbenă-portocalie.Se coace în septembrie.

DE CONSTANTINOPOL

După nume pare a fi un soi obținut în Turcia.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana sferic-turtită, relativ rară, lăstari pubescenți cu lenticele castanii. Frunza mică sau mijlocie, ovată, pubescentă puternică pe partea inferioară, cu nervuri proeminente roșu-violacee.

Fructul este mijlociu sau supramijlociu (220-375 g), maliform cu cinci coaste largi. Pielița galben-limonie, lucioasă. Cavitatea pedunculară largă, potrivit de adâncă și brăzdată de șanțurile care acoperă coastele, uneori cu un mamelon în centru (la locul de prindere a fructului pe măciulie). Cavitatea calicialâ îngustă, potrivit de adâncă, cu marginile ondulate, cu pereții verzi și pufoși. Caliciul mic sau mijlociu, deschis. Pulpa galbenă-aurie, potrivit de suculentă, gustul

dulce-acrișor, cu aromă fină și ușor astringentă. Se recoltează în luna septembrie și se poate păstra până la sfârșitul lunii noiembrie.

CHAMPION

A fost obținut în SUA și difuzat în cultură după anul 1870.

Pomul este viguros, cu coroană sferică. Lăstarii sunt bruni-cenușii, cu pubescență fină și deasă. Frunza mare, rotund-ovată, cu nervuri roșietice.

Fructul este mare sau foarte mare (415-790 g), sferic-piriform, scurt piriform sau invers ovoid. Suprafața fructului este aproape netedă, ușor costată spre extremități. Pielița este galben-limonie, netedă, acoperită cu un puf care se șterge ușor la maturitate. Pedunculul de mărime și grosime mijlocie, drept și puțin pubescent. Cavitatea pedunculară îngustă, superficială, aproape inexistentă. Caliciul mare, semideschis sau deschis.

Cavitatea calicială largă cu pereți încrestați și marginile ondulate. Pulpa alb-gălbuie, fină, potrivit de suculentă, dulce-acrișoară, cu aromă plăcută. în anii mai puțin favorabili, pulpa devine spongioasă și cu multe sclereide. Se recoltează la început de octombrie și se păstrează până în decembrie.

DE PORTUGALIA

După nume pare a fi din Portugalia.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana scurt conică sau piramidală, răsfirată, cu lăstari bruni-verzui, pubescenți. Frunzele sunt mari, ovate, scurt acuminate, cu nervuri roșietice.

Fructul este mijlociu sau mare (175-400 g), piriform, cu gât destul de lung și bine delimitat, cu coaste pronunțate spre caliciu. Pielița galben-aurie și luciu slab, acoperită cu puf. Pedunculul mijlociu sau scurt și pubescent. Cavitatea pedunculară superficială cu marginea neuniformă și pereții ondulați. Caliciul mare, deschis. Cavitatea calicială largă, superficială, cu marginile ondulate. Pulpa albă-gălbuie, cu infiltrații de galben în zona sclereidelor, crocantă, casantă, așchioasă, cu gust plăcut, cu aciditate potrivită și ușoară astringență.

BERECZKI

A fost obținut de pomologul Bereczki în anul 1883.

Pomul este viguros, cu coroană aproape sferică sau invers piramidală, compactă sau rară, cu lăstari pubescenți, bruni-roșiatici, cu lenticele mici și rotunde. Frunza este mare, obovată, uneori scurt acuminată, cu marginea ușor vălurată.

Fructul este mare sau foarte mare (225-890 g), piriform sau invers ovoid, cu coaste largi și puțin pronunțate, cu proeminențe pe întreaga suprafață, gâtul uneori este foarte scurt sau destul de lung. Pielița galben-verzuie la recoltare și galben-limonie la coacere, acoperită cu puf brun-cenușiu, peduncul scurt, gros, prins oblic. Cavitatea pedunculară superficială cu marginea ușor ondulată, uneori este înlocuită cu un mamelon cărnos. Caliciul mijlociu sau semideschis. Cavitatea calicială adâncă, îngustă, cu pereți ondulați. Pulpa gălbuie, dulce acidulată, cu gust plăcut, aromă fină, cu multe sclereide care nu depreciază calitatea fructului. Se recoltează în octombrie și se poate păstra până în ianuarie.

DE HUȘI

Este un soi autohton, răspândit în centrul pomicol Huși.

Pomul este viguros, cu coroană globuloasă, invers piramidală sau globuloasă, destul de rară. Lăstarii bruni-cafenii, cu lenticele ruginii. Frunza mijlocie, ovată, scurt cu nervuri puțin roșiatice.

Fructul este mic, mijlociu sau mare (180-410 g), maliform, cu coaste largi, puțin evidente, cu multe puncte verzi mai ales în zona cavității pedunculare. Pedunculul, scurt, verzui, pubescent, prins slab de fruct. Cavitatea pedunculară mică, superficială, la unele fructe mai adâncă și mai largă. Caliciul semideschis. Pulpa de culoare galben-pal, potrivit suculentă, cu gust vinuriu, cu sclereide foarte puține. La maturitate pulpa are calități superioare. Se recoltează în octombrie .

CAPITOLUL4

SOIURI DE PRUN

4.1. Caracterele de determinare

Caracterele pomilor:

Dintre caracteristicile pomilor mai importante sunt:

Vigoarea, care poate fi: slabă, submijlocie, mijlocie, mare și foarte mare.

Trunchiul după modul de creștere poate fi: drept sau torsionat, cu scoarța netedă, fără ritidom, cu ritidom adânc brăzdat.

Forma naturală a coroanei poate fi: turtită, sferică sau sferic-conică.

Modul de fructificare – o parte dintre soiurile de prun fructifică aproape exclusiv pe buchete sau buchete ramificate, iar altele fructifică predominant pe ramuri miilocii.

Lăstarii pot fi glabri sau fin pubescenți, cu internodii scurte sau lungi. Culoarea lăstarilor este verde sau verde-gălbuie pe partea umbrită și brună-cenușie, cafenie sau violacee, în funcție de soi, pe partea însorită.

Frunzele diferă de la un soi la altul prin mărime, formă, culoare etc.

După epoca de coacere la soiurile de prun, în condițiile țării noastre, coacerea se face eșalonat pe o perioadă de trei luni sau mai mult. Primele fructe apar în consum la sfârșitul lunii iunie, iar ultimele la sfârșitul lunii septembrie. În funcție de perioada de coacere soiurile de prun se împart în:

extratimpurii cu coacerea fructelor până la 15 iulie;

timpurii cu coacerea fructelor între 16 iulie -10 august;

mijlocii cu coacerea între 11 august – 5 septembrie;

târzii cu coacerea între 6 septembrie – 30 septembrie.

Mărimea fructelor. Greutatea medie a unui fruct variază de la 6-10 g (Corcoduș) până la 50-70 g (Nectarina roșie). Sunt și soiuri la care fructul ajunge la 100 g sau peste 100 g (Ozark Premier).

În funcție de mărime pot fi fructe: mici (sub 30 g); mijlocii (30-40 g); mari (40-50 g); foarte mari (peste 50 g).

Forma fructelor. Formele cu frecvență mai mare sunt: sferică și invers ovoidă, iar cu frecvență mai redusă turtită, ovoidă și cordiformă. La unele soiuri este specific gâtul (plasat la baza fructului) de ex. Gîtlane, Eric.

Unele soiuri prezintă și un anumit grad de asimetrie a fructului. Brazda ventrală la unele soiuri lipsește, la altele este slab evidențiată, iar la un număr restrâns de soiuri este adâncă.

Culoarea pieliței este variabilă în funcție de soi și poate fi: vânătă, neagră, roză, roșie, galbenă, verde sau poate fi o culoare de fond și o culoare de acoperire (galben + roșu sau roz).

Pruina este un strat ceros care acoperă pielița fructului cu rol de a diminua procesul de transpirație și respirație. Pruina diferă de la un soi la altul prin: culoare, grosime, aderență la pieliță etc. Culoarea pruinei poate fi: albă, albăstruie, albăstruie-violacee.

Punctul stilar. La sâmburoase caliciul nu este persistent ca la semințoase, după fecundare cade. Nici cavitatea calicială nu este evidențiată. La vârful fructului se găsește punctul stilar mai mult sau mai puțin evident și diferă de la un soi la altul prin poziție, culoare și mărime.

Rugina de pe fruct apare la suprafața fructului ca urmare a procesului de suberificare a membranei celulelor de la nivelul pieliței fructului.

Punctele subcutanate sunt rezultatul procesului de suberificare a epidermei și pot fi: albe, gălbui, cafenii cu sau fără aureolă roșie.

Pedunculul se caracterizează prin lungime, grosime, culoare, prezența sau absența pubescenței.

După lungime pedunculul poate fi: scurt (sub 15 mm); potrivit de lung (15-20 mm); lung (peste 20 mm). La peduncul se mai apreciază culoarea, pubescența, gradul de lignificare și de prindere la ramură și la fruct.

Cavitatea pedunculară este prezentă numai la unele soiuri de prun, se caracterizează prin mărime, adâncime, lărgime și formă.

Pulpa. La pulpă se apreciază: culoarea, consistența, suculenta, gustul, prezența sau absența aromei, intensitatea aromei și gradul de aderență la sâmbure.

Sâmburele are un rol important în determinarea soiurilor. Se iau în considerare următoarele caractere: mărime, formă, relieful, culoarea, caracteristicile șanțului dorsal și al brazdei ventrale.

Principalele soiuri de prun

DIANA

Soi românesc, omologat în anul 1982.

Pomul este de vigoare mare, cu coroană piramidală, are productivitate bună.

Fructul este de mărime mijlocie (37 g), sferic, de culoare maronie închis și cu gust foarte bun. Ajunge la maturitate la sfârșitul lunii iulie. Are afinitate bună cu corcodușul.

MINERVA

Soi românesc, omologat în anul 1984.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană piramidală, fructifică pe buchete și ramuri mijlocii, dă producție bună și este tolerant la viroze.

Fructul este de mărime mijlocie (38-40 g), ovoid, ușor asimetric, colorat în vânăt-violaceu, cu pruina abundentă și grosieră. Pulpa este crocantă, cu gust armonios.

Sâmburele este neaderent la pulpă. Se coace la sfârșitul lunii iulie, început de august. Este un soi timpuriu cu fructe aspectuoase și calități gustative superioare. Are afinitate bună cu corcodușul.

PITEȘTEAN

A fost omologat în anul 1982.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană piramidală, fructifică mixt.

Fructul este mare (48 g), de calitate superioară, Ajunge la maturitate la sfârșitul lunii iulie. Nu are afinitate cu corcodușul.

TULEU TIMPURIU

Soi obținut la Stațiunea Mărculești în anul 1950 și omologat în anul 1966.

Pomul este destul de viguros, cu coroană conică, fructifică pe ramuri mijlocii și buchete. Lăstarii sunt brun-violacei, groși, ușor geniculați, cu internoduri lungi.

Fructul este mare (40-45 g), ovoid, asimetric, cu partea ventrală mai convexă, cu vârful rotund-ascuțit, cu brazdă ventrală superficială. Pielița este tare, elastică, de culoare vânătă-violacee, cu puncte subcutanate albicioase, cu striuri în jurul cavității pedunculare, acoperită cu pruină groasă albastră. Pedunculul mijlociu de lung și gros,iar cavitatea pedunculară îngustă și relativ adâncă. Punctul stilar maroniu și plasat într-o mică depresiune. Pulpa verde-gălbuie, mai albicioasă lângă sâmbure, consistentă, suculentă, dulce, armonios acidulată, neaderentă la sâmbure. Sâmburele este mic, ovoid, rotunjit și turtit lateral. Se maturează la sfârșit de iulie, început de august.

SILVIA

Soi nou românesc, omologat în anul 1978.

Pomul de vigoare mijlocie sau mare, cu coroană piramidală, fructifică predominat pe buchete.

Fructul este mare (55 g),eliptic,vânăt-violaceu, acoperit de pruină groasă de culoare cenușie-albăstrie. Pulpa crocantă, cu gust vinuriu, cu sâmbure detașat de pulpă. Se maturează între 21 iulie și 10 august.

CENTENAR

Soi nou românesc, omologat în anul 1978.

Pomul este de vigoare mare, cu coroană globuloasă, cu fructificare pe ramuri scurte.

Fructul este mare (50-55 g), de formă invers ovoidă, de culoare roșie-violacee și acoperit cu pruină abundentă, de culoare cenușie. Pulpa alb-verzuie, fermă, suculentă, cu gust foarte plăcut. Soiul prezintă o bună rezistență la ger și este tolerant la virusuri. Este unul dintre soiurile cele mai productive din țară. Ajunge la maturitate în ultima decadă a lunii iulie sau prima decadă a lunii august.

PESCĂRUȘ

Soi nou românesc, omologat în anul 1979

Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, productiv.

Fructul este mare (43 g), ușor asimetric, cu pielița vânăt-negricioasă,acoperită cu pruină bogată. Pulpa are gust plăcut, ușor acidulat, nu aderă la sâmbure. Se maturează în a doua jumătate a lunii august. Are afinitate cu corcodușul.

ALBATROS

Este un soi românesc, omologat în anul 1979.

Pomul este de vigoare mare, productiv.

Fructul este mare (46 g), ovoidal-alungit, cu pielița colorată în bordo-violet, acoperită cu pruină bogată. Pulpa nu este aderentă la sâmbure. Se coace în prima jumătate a lunii august. Nu are afinitate cu corcodușul.

CARPATIN

Soi nou românesc, omologat în anul 1983.

Pomul este de vigoare mijlocie, producție bună.

Fructul este mare (42 g), sferic-alungit, cu pielița colorată în albastru închis și acoperită cu pruină. Pulpa cu gust foarte bun, neaderentă la sâmbure. Se maturează la sfârșit de iulie, început de august.

RENCLOD ALTHAN

Soi obținut în Cehoslovacia între anii 1850-1860, este considerat unul dintre ele mai bune soiuri de masă.

Pomul este destul de viguros, cu coroană globuloasă, cu fructificare mixtă, pe buchete de mai și ramuri mijlocii. Lăstarii sunt de culoare brună-închisă sau brună-violacee intensă, cu lenticele mici, dese, galbene-albicioase.

Fructul este mare (45-58 g), sferic, asimetric sau ușor asimetric, cu brazda ventrală largă și superficială. Pielița potrivit de groasă, acoperită cu un roz-violaceu sau roșu-cafeniu, marmorat, pe partea însorită se vede culoarea de fond care este verde-gălbuie. Fructul este acoperit cu pruină groasă, albastră-violacee, uneori întreruptă de pete de rugină. Pulpa galben-aurie, potrivit de consistentă, suculentă,dulce, armonios acidulată, aromată, neaderentă la sâmbure. Sâmburele potrivit de mare, ovoid rotunjit, asimetric. Fructul se aseamănă cu cel de Nectarină roșie, dar se coace cu o lună mai târziu. Se maturează în a doua jumătate a lunii august.

TULEU GRAS

Este un soi autohton, foarte răspândit în cultură.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu trunchiul drept, cu scoarța netedă, cu coroana invers conică, fructifică cu precădere pe ramuri mijlocii bine garnisite cu buchete. Lăstarii sunt de un verde-măsliniu, pubescenți.

Fructul este mijlociu sau supramijlociu (40-50 g), invers ovoid sau oval, fără brazdă ventrală sau cu brazdă ventrală superficială. Pielița subțire, vânătă închisă, acoperită cu pruină potrivit de groasă și albastră. In zona pedunculului pielița prezintă crăpături superficiale, cicatrizate, sub formă de raze. Punctul stilar este mare cenușiu-maroniu. Pedunculul scurt, cu cavitatea pedunculară superficială și mică.

Pulpa galben-verzuie, crocantă-suculentă, neaderentă la sâmbure. Se maturează în a doua jumătate a lunii august sau începutul lui septembrie.

DÂMBOVIȚA

Soi nou românesc, omologat în anul 1982.

Pomul altoit pe prun franc are vigoare mare și este foarte productiv.

Fructul este mare, peste 50 g, de calitate superioară. Se maturează la sfârșitul lunii august, după soiul Tuleu gras. Nu are afinitate bună cu corcodușul.

RECORD

Soi nou românesc, omologat în anul 1983.

Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, fructifică bine an de an.

Fructul este foarte mare (78 g), sferic sau sferic-alungit, simetric sau ușor asimetric. Pielița de culoare vânătă închisă, acoperită cu pruină, potrivit de groasă. Pulpa galben-verzuie, consistentă, suculentă, are gust bun, neaderentă la sâmbure. Se maturează la începutul lunii septembrie. Este un soi productiv (21 t/ha). Se pretează pentru consum în stare proaspătă sau la prelucrare.

AGEN 707

Este o selecție clonală a soiului Agen, a fost obținut în Franța, s-a introdus și la noi în cultură.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă, cu fructificare pe ramuri mijlocii și buchete de mai. Lăstarii sunt bruni-violacei, cu lenticele foarte mici și dese.

Fructul se aseamănă cu cel de Agen, dar este mai mare și mai bogat în substanță uscată, de mărime mijlocie (30-4G g), invers ovoid sau elipsoidal. Pielița roșie-violetă sau roșie-vineție, neuniform colorată, cu multe puncte subcutanate albicioase. Este acoperit cu un strat gros de pruină violacee. Pulpa galbenă-verzuie sau galbenă-portocalie, suculentă, cu gust dulce, puțină aciditate, destul de aromată. Se maturează spre sfârșitul lunii august.

STANLEY

A fost obținut în SUA, este un soi valoros care s-a extins și la noi în ultimul timp. Pomul este destul de viguros, cu coroana sferic-turtită și fructifică aproape în exclusivitate pe buchete de mai. Lăstarii sunt bruni-verzui, cu lenticele mici și groase. Fructul este mare sau foarte mare (45-50 g), invers ovoid, alungit, asimetric, mai convex pe partea ventrală, unde tinde să formeze piept de porumbel, mai puțin pronunțat ca la Vânăt de Italia, cu brazda ventrală largă și superficială. Pielița de culoare vânătă închisă, aproape neagră, cu o pruină albastră, groasă. Fructul se colorează cu circa o lună înainte de maturitate. Pedunculul lung, iar cavitatea pedunculară este mică, puțin adâncă și potrivit de dulce, fin aromată, ușor acidulată, neaderentă la sâmbure. Sâmburele mare, invers ovoid, alungit, asimetric, cu carena ventrală proeminentă. Fructul foarte aspectuos, cu rezistență bună la transport. Se maturează în a doua jumătate a lunii septembrie.

VINETE DE ITALIA

Soi originar din Italia, este destul de bine răspândit la noi.

Pomul puțin viguros, cu coroană turtită. Lăstarii sunt pubescenți, de culoare cenușie închisă sau roșiatică, cu lenticele mari.

Fructul este mare sau foarte mare(38-48 g), ovoid, elipsoidal sau scurtovoid, mai convex pe partea ventrală, unde formează piept de porumbel, brazda ventrală este superficială. Pielița groasă, vânătă închis, aproape neagră, acoperită cu pruină albăstruie, suficient de groasă și care se șterge greu, cu puncte subcutanate mici, cenușii. Pedunculul este lung, cavitatea pedunculară foarte mică și superficială. Punctul stilar este destul de mare, maroniu. Pulpa galben-verzuie sau galben-aurie, uneori cu nuanță roșiatică, crocantă, destul de intens aromată, potrivit de suculentă, dulce și armonios acidulată neaderentă la sâmbure. Sâmburele potrivit de mare, invers ovoid și asimetric. Se maturează în a doua decadă a lunii septembrie.

VINETE ROMÂNEȘTI

Pomul este viguros, cu coroană conică, fructifică aproape în exclusivitate pe ramuri mijlocii. Lăstarii glabri, verzi pe partea umbrită și bruni-maronii pe partea însorită.

Fructul este mic sau mijlociu (18- 35 g), oval, ceva mai convex pe partea ventrală, comprimat lateral și fără brazdă ventrală. Pielița elastică, potrivit de groasă, acoperită cu pruină groasă, albastră. Pedunculul lung, iar cavitatea pedunculară lipsește. Punctul stilar este mic, maroniu. Pulpa galben-verzuie, uneori cu o nuanță roșcată, elastică, consistentă, suculentă, armonios acidulată, fin aromată, uneori astringentă, neaderentă la sâmbure. Sâmburele mic,rezistentă, bună la manipulare, transport și se poate păstra 15 zile după recoltare. Se recoltează în a doua jumătate a lunii septembrie.

CAPITOLUL 5

SOIURI DE CAIS

5.1. Caractere de determinare

Caracterele pomului – dintre caracterele pomului mai importante sunt următoarele: vigoarea și forma naturală a coroanei, caracterele lăstarilor, mărimea și forma lenticelelor de pe lăstari și ramuri, culoarea lenticelelor, forma și culoarea frunzelor, modul de zimțare a limbului pe margine, forma și mărimea glandelor de pe pețiol.

Caracterele fructului- la fruct se analizează următoarele caractere:

Epoca de coacere – în funcție de condițiile de climă și soi caisele se maturează de la sfârșitul lunii iunie până la începutul lunii august. Pe același pom fructele se coc eșalonat pe parcursul a 6-7 zile, iar recoltarea se face în două, trei reprize. în funcție de momentul maturării soiurilor de cais se împart în:

soiuri extratimpurii se coc înainte de 5 iulie;

soiuri timpurii se coc între 6-15 iulie;

soiuri mijlocii se coc între 16-25 iulie;

soiuri târzii se coc după 25 iulie.

Mărimea fructului. în funcție de mărime caisele se plasează pe locul al doilea, în grupa sâmburoaselor, după piersici. După mărime caisele se împart în următoarele grupe:

mici cu diametrul sub 40 mm, greutatea mai mică de 40 g;

mijlocii cu diametrul între 40-45 mm și greutatea între 45-50 g;

mari cu diametrul între 45-55 mm și greutatea între 50-60 g;

foarte mari cu diametrul peste 55 mm și greutatea peste 60 g.

Mărimea fructelor este variabilă în funcție de vârsta pomilor, încărcătura de rod, agrotehnica aplicată etc. Ex. la soiul Cea mai bună de Ungaria fructele pe pom au greutatea de la 47 la 84 g.

Pentru fructele de calitate extra și calitatea I, diametrul fructului trebuie să fie mai mare de 40 mm (în zona ecuatorială), cu excepția soiurilor extratimpurii și timpurii la care diametrul minim poate fi de 35 mm.

Forma fructului. Forma cea mai frecventă la caise este sferică, sferic-turtită, sferic-ovoidă, ovoid-elipsoidală. Fructul poate fi simetric sau potrivit de asimetric până la asimetric. Comprimarea laterală (din flancuri) a fructului indică o dezvoltare incompletă ca urmare a condițiilor de mediu mai puțin favorabilă (în special lipsa de apă). Brazda ventrală poate fi superficială sau adâncă în funcție de soi.

Pielița este catifelată, galbenă de diferite nuanțate, iar la unele soiuri pe partea însorită apare o rumeneală roșie sau roză, peste care se suprapun stropi de un roșu mai intens. La Falcă roșie și Mamaia pielița este acoperită în întregime cu roșu. La soiurile provenite din Armeniaca Dasycarpa pielița este acoperită cu violet, roșu purpuriu sau negru. Aproape la toate soiurile pielița este aderentă la pulpă.

Pedunculul este foarte scurt. La majoritatea soiurilor la recoltare rămâne pe ramură. Nu prezintă importanță prea mare în determinarea soiurilor.

Cavitatea pedunculară este evidentă la toate soiurile și diferă de la un soi la altul prin: mărime, lărgime, adâncime și formă.

Punctul stilar. Mărimea și poziția punctului stilar poate fi mic sau mare, așezat central sau excentric, pe un mic mamelor sau într-o depresiune.

Pulpa. La pulpă se apreciază culoarea, consistența, suculenta, gustul, aroma. Soiurile cu pulpa colorată și consistentă, se comportă bine în procesul de manipulare, transport, se pretează la prelucrarea industrială, pentru compot. Pulpa nu este aderentă la sâmbure, iar la unele soiuri între sâmbure și pulpă rămâne un gol.

Sâmburele. La sâmbure se apreciază mărimea, culoarea, forma, și mărimea crestei ventrale. La unele soiuri sâmburele este bombat puternic iar la altele aplatizat. Creasta ventrală poate fi proeminentă, cu aripioara centrală mai dezvoltată și ascuțită ca o lamă sau să fie bine dezvoltate toate cele trei aripioare.

Gustul seminței. în funcție de gust semințele soiurilor de cais pot fi dulci sau amare. Într-un sâmbure, de regulă este o singură sămânță. Totuși, la soiurile cu sâmbure bombat pot fi și două semințe într-un sâmbure.

5.2. Principalele soiuri de cais

NEPTUN

Soi românesc, omologat în anul 1980.

Pomul este de vigoare mijlocie. Este un soi autofertil.

Fructul este mijlociu sau mare (60 g), cu pielița colorată în galben-portocaliu, acoperită pe partea însorită cu dungi, pete sau puncte de un roșu mai intens. Prezintă o pubescență fină, catifelată. Se recoltează în prima jumătate a lunii iulie.

CEA MAI BUNĂ DE UNGARIA

Soi identificat în anul 1868 în județul Cluj. Este un soi bine reprezentat în plantațiile pomicole.

Pomul este viguros, cu coroană sferic-turtită, largă, răsfirată, cu lăstari bruni-violacei și lenticele foarte mari.

Fructul este de mărime mijlocie (38-40 g), ovoid, ușor asimetric, colorat în vânăt-violaceu, cu pruină abundentă și grosieră. Pulpa este crocantă, cu gust armonios. Sâmburele este neaderent la pulpă. Se coace la sfârșitul lunii iulie, început de august. Este un soi timpuriu cu fructe aspectuoase și calități gustative superioare. Are afinitate bună cu corcodușul.

VENUS

Soi românesc, omologat în anul 1980.

Pomul este de vigoare mică. Este un soi autofertil.

Fructul este mare (63-93 g), cu pielița colorată în portocaliu, iar pe partea însorită este acoperită cu un roșu carmin. Prezintă pubescență fină, catifelată. Pulpa galbenă sau galbenă deschisă, cu gust plăcut și aromă slabă. Se coace în a doua decadă a lunii iulie.

CALATIS

Soi nou românesc, omologat în anul 1983.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană rară și fructifică pe formațiuni scurte, cu rezistență bună la ger și boli, dă producții bune an de an.

Fructul este de mărime mijlocie (50 g). Pielița colorată în galben-portocaliu, iar pe partea însorită este acoperită cu un roșu trandafiriu. Pulpa fermă, cu gust dulce, ușor aromată. Se coace la sfârșitul lunii iulie. Fructul se pretează pentru consum în stare proaspătă și industrializare.

SULINA

Soi românesc, omologat în anul 1980.

Pomul de vigoare mijlocie, este un soi autofertil.

Fructul este mijlociu spre mare (60 g) cu pielița fin pubescență, colorată în portocaliu și acoperită pe partea însorită cu striuri și puncte roșii. Pulpa portocalie, cu gust plăcut și neaderentă la sâmbure. Se maturează spre sfârșitul lunii iulie, începutul lui august.

MAMAIA

Soi românesc, omologat în anul 1975.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă, răsfirată, cu șarpante viguroase, bine garnisite cu formațiuni fructifere mijlocii și lungi. Intră pe rod în anul 4-5 de la plantare și produce mult an de an. Are o bună rezistență la ger.

Fructul este mijlociu spre mare (45-51 g), de formă ovoidă, cu pielița colorată în galben-portocaliu, acoperită cu o roșeață pe partea însorită. Pulpa fermă, cu gust dulce, ușor acidulat cu aromă plăcută. Se coace în a doua jumătate a lunii iulie, după soiul Cea mai bună de Ungaria, la 12 zile.

UMBERTO

Soi provenit din Italia, dar cu origine necunoscută.

Pomul este de vigoare mijlocie cu coroana globuloasă și deasă, cu lăstari roșii-violacei.

Fructul este mare (59 g), tipic ovoidal, cu brazda ventrală îngustă și adâncă. Pielița groasă, slab aderentă la pulpă, fin pubescentă, galben aurie, acoperită pe Vi, 1/3 din suprafață cu un roșu carmin, peste care se suprapun puncte sau pete de un roșu mai închis. Pulpa este portocalie, consistentă și potrivit de suculentă, uneori făinoasă, dulce acidulată, potrivit de aromată, neaderentă la sâmbure, bună pentru masă și industrializare. Sâmburele mijlociu, ovoidal, turtit lateral. Se maturează la începutul lunii august.

ALBATROS

Este un soi românesc, omologat în anul 1979.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană compactă, fructifică pe formațiuni de rod scurte și are rezistență bună la ger și boli.

Fructul este mare (55-60 g), sferic, sferic-turtit, cu pielița colorată în galben portocaliu, acoperită pe partea însorită cu un roșu-rubiniu, care poate acoperi până la 2/3 din suprafața fructului. Pulpa este de culoare portocalie, dulce, cu aromă de muscat. Se maturează în prima decadă a lunii august.

SIRENA

Soi românesc, omologat în anul 1979.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană largă, cu fructificarea pe formațiuni scurte, foarte productiv.

Fructul este mare (65-75 g), globulos sau ovoidal. Pielița de culoare portocalie, acoperită cu roșu sub formă de pete pe partea însorită. Pulpa este fermă, potrivit de suculentă cu gust plăcut și cu aromă fină. Se maturează în decada a doua a lunii august.

SULMONA

Soi românesc omologat în anul 1979.

Pomul este viguros, cu coroană largă și fructificare mixtă.

Fructul este mare (67 g), cu pielița colorată în galben-limoniu sau portocaliu, iar pe partea însorită este acoperită cu roșu sub formă de stropi, fin pubescentă. Pulpa este portocalie, cu gust foarte plăcut și sâmburele este neaderent la pulpă. Se maturează mijlocul lunii august.

OLIMP

Este un soi românesc, omologat în anul 1984.

Pomul este de vigoare mică spre mijlocie, cu ramuri de schelet, viguroase, bine garnisite cu formațiuni de rod scurte. Are o bună rezistență la boli, intră repede pe rod și dă producții bune an de an.

Fructul este mare (60-70 g), ovoid, cu pielița colorată în oranj și acoperită pe partea însorită cu un roșu zmeuriu intens. Pulpa este fermă, cu gust dulce vinuriu și echilibrat. Se poate consuma în stare proaspătă sau prin industrializare. Se maturează după 15 august.

LITORAL

Soi nou românesc, omologat în anul 1983.

Pomul de vigoare mică, fructifică pe formațiuni de rod scurte.

Fructul este mare (63 g), cu pielița colorată în galben-limoniu, acoperită pe partea însorită cu puncte și striuri roșii. Pulpa galbenă, gustoasă, aromată, sâmburele nu este aderent la pulpă. Este cel mai productiv soi românesc (dintre cele omologate în ultimii 10 ani). Se maturează între 5-20 august.

CAPITOLUL 6

SOIURI DE PIERSIC

6.1. Caractere de determinare

Caracterele pomului. Rolul cel mai important în determinările pomologice îl au florile și glandele de pe pețiolul frunzelor.

Florile pot fi de două tipuri:

florile de tip rozaceu care au petale mari colorate în roz-deschis, sunt dispuse în plan orizontal asemănător cu florile de măr (ex. Veteran);

flori de tip campanulat, care se aseamănă cu niște clopoței, petalele sunt mici, concave, de culoare roz-vineție-intensă. La același soi de piersic întâlnim numai un tip de flori.

Mărimea, florilor este dată de diametrul mediu al florilor. Se consideră mari dacă au diametrul peste 3 cm, mijlocii cu diametrul între 1,5 și 3 cm și mici cu, diametrul sub 1,5 cm. Florile de tip rozaceu sunt mijlocii sau mari, iar cele campanulate mici sau mijlocii.

Coloritul părții interne a calicului. Aprecierea coloritului se face când floarea este deschisă, înainte de căderea petalelor. Coloritul părții interioare a caliciului dă indicii asupra coloritului pulpei fructului.

Pubescența ovarului florii. Dacă ovarul este pubescent, rezultă că este un soi de piersici propriu-zis sau de pavii. În cazul în care ovarul nu este pubescent, indică un soi de nectarine sau brugnone.

Prezența, absența și forma glandelor de pe pețiol. Soiurile de piersic se împart în două grupe în funcție de prezența sau absența glandelor de pe pețiolul frunzelor. Soiurile care nu prezintă glande pe pețiol sunt mai sensibile la fainare. Forma glandelor nectarifere poate fi: reniformă (Rehdaven) sau globuloase (Dixired). Numărul și mărimea glandelor este variabil de la un soi la altul. După numărul glandelor pot fi: între 2-8, cu frecvență mai mare între 2-4, iar după mărime pot fi: mici, mijlocii sau mari.

Caracterele fructului. Dintre caracterele fructului pentru determinările pomologice cele mai importante sunt:

Epoca de coacere. În condițiile de climă din țara noastră soiurile de piersic își eșalonează maturarea pe o perioadă de circa 4 luni (din decada a doua a lunii iunie până la mijlocul lunii octombrie). Maturarea fructelor pe pom are loc eșalonat, pe parcursul a 7-8 zile, iar recoltarea se face în două-trei etape. În funcție de epoca de coacere soiurile de piersic se împart în:

a) extratimpurii se coc înainte de 10iulie;

b) timpurii se coc între 11-31 iulie

c) mijlocii se coc între 1-25 august

d) târzii se coc după 15 septembrie.

Din punct de vedere al consumului și al eficienței economice prezintă soiurile de piersic cu maturarea înainte de 20 august.

Mărimea fructului. La piersic se obțin cele mai mari fructe din grupa sâmburoaselor. Mărimea fructelor este variabilă pe același pom în funcție de o seri factori (agrotehnici, încărcătura de rod, vârsta pomului etc).

Pentru determinări pomologice se iau fructe de pe pomii cu încărcătură optimă și cu creșteri medii 50 cm.

Încadrarea pe clase de calitate se face astfel:

extra (diametrul peste 56)

clasa I (diametrul între 51-55 mm),

clasa a II-a (diametrul sub 50 mm).

După greutatea medie a unui fruct piersicile se împart în:

mici (sub 100 g),

mijlocii (101-175 g),

mari (175-250 g),

foarte mari (peste 250 g).La unele soiuri fructele ajung la 400g sau peste 400 g.

Forma fructului. Formele cu frecvență mai mare la piersic sunt: sferic-ovoidale (Springtime), sferic-turtită (Blazing Gold), sferic-alungită (Elberta). Unele soiuri au fructul simetric, iar altele asimetric. Fructele alungite și comprimate lateral constituie un indiciu de subdezvoltare. Soiurile de piersic Jerseyland și Springtime prezintă mamelor spre vârf, care este mai pronunțat la fructele de pe pomii tineri.

Pielița fructului. Se apreciază prezența sau absența pubescenței și caracterele acesteia (grosieră, fină); culoarea pieliței (de fond, de acoperire și de suprapuneri), gradul de aderență a pieliței la pulpă, rezistența și grosimea pieliței.

În funcție de prezența sau absența pubescenței soiurile de piersic se împart în două grupe: a) soiuri cu pielița pubescentă, b) soiuri cu pielița nepubescentă.

Pubescența poate fi foarte fină (catifelată) sau grosieră (aspră). Grosimea pubescenței este influențată de condițiile de mediu și agrotehnica aplicată. Pielița poate fi aderentă sau neaderentă la pulpa fructului.

Punctul stilar are o anumită importanță în determinarea soiurilor de piersic.

Pedunculul la recoltare rămâne pe ramură, nu prezintă rol deosebit în determinarea soiurilor.

Cavitatea pedunculară nu diferă prea mult de la un soi la altul, în consecința nu prezintă importanță în determinarea soiurilor.

Pulpa fructului prezintă un rol important în determinarea soiurilor și apreciază: culoarea, consistența, suculenta, gustul, aroma, gradul de aderență la pieliță și sâmbure.

După culoarea pulpei soiurile de piersic se împart în:

soiuri cu pulpa albă (Springtime);

soiuri cu pulpa galbenă (Cardinal);

soiuri cu pulpa roșie.

Culoarea pulpei poate fi uniformă sau cu infiltrații de roșu în jurul sâmburelui sau sub pieliță. Soiurile cu infiltrație puternică de roșu în pulpă sunt mai puțin preferate pentru dulceață și compot. Aderența pulpei la sâmbure este variabilă funcție de soi.

La soiurile extratimpurii și la o parte din soiurile timpurii pulpa este aderentă la sâmbure, iar la cele cu coacere mijlocie și târzie este neaderenta în general. Totuș sunt soiuri târzii care au pulpa aderentă la sâmbure (Babygold, 6, 7, 8). Consistenșa pulpei este diferită în funcție de soi.

Soiurile de piersic cu pulpa galbenă și cu aderențăla sâmbure au consistența cea mai ridicată, iar cea mai slabă aderență o au fructele cu pulpa albă. în general soiurile cu pulpă galbenă au ritm de înmuiere a pulpei mult mai lent, comparativ cu cele cu pulpa albă. Consistența pulpei influențează și suculenta, de regulă cela cu consistență mai redusă sunt mai suculente. Gustul fructului este diferit în funcție de soi și perioada de maturare. De regulă soiurile cu coacere extratimpurie au fructele insuficient de dulci, pe când cele cu coacere mijlocie și târzie au gustul echilibrat. Alte soiuri sunt prea acidulate sau au o nuanță de amărui. Aroma este mai puțin pronunțată la piersici decât la nectarine.

în funcție de prezența sau absența pubescenței fructelor, cât și după gradul de aderență a pulpei la sâmbure soiurile de piersic au fost grupate de către pomologul Duhame du Monceau în patru grupe:

a) piersici propriu-zise cu pielița pubescentă și pulpa neaderentă la sâmbure;

b) pavii cu pielița pubescentă și pulpa aderentă la sâmbure;

necatrine cu pielița nepubescentă și pulpa neaderentă la sâmbure;

brugnone cu pielița nepubescentă și pulpa aderentă la sâmbure.

Această clasificare se practică și astăzi pentru gruparea piersicilor în grupe.

Sâmburele. La sâmbure se apreciază mărimea, forma, culoarea și desenul (felul crustației). În cazul în care sâmburele este insuficient lignificat se despică (ex. la soiuri extratimpurii).

Principalele soiuri de piersic

Madaleine pouyet

Soi obținut în Franța în anul 1935.

Pomul este viguros. Frunza de mărime mijlocie cu glandele de pe pețiol globuloase. Florile sunt de tip rozaceu.

Fructul este mic (70-100 g), sferic, ușor până la pronunțat asimetric, cu brazda ventrală adâncă și îngustă. Pielița subțire, pubescentă, neaderentă la pulpă, galben verzuie, acoperită cu un roșu marmorat pe partea însorită. Pulpa albă, crem, la unele fructe apare o infiltrație slabă de roșu sub pieliță și în jurul sâmburelui, consistența slabă, foarte suculentă, potrivit de dulce,aromată, neaderentă la sâmbure, mediocră pentru masă. Sâmburele este mic, cu vârful ascuțit, cu incrustați dese, adânci și neuniforme. Se maturează înjur de 18-20 iunie.

FILLETTE

A fost obținut în SUA și difuzat în anul 1966.

Pomul este puțin viguros, frunzele prezintă pe pețiol glande reniforme, cu flori de tip rozaceu.

Fructul este de marime mijlocie (165-200 g), sferic, ușor asimetric, galben acoperit pe partea însorită de un roșu rumeniu, care uneori acoperă fructul în întregime, iar pe acest roșu se suprapune sub formă de dungi un roșu mai intens. Pulpa este galbenă, cu infiltrații puternice de roșu în jurul sâmburelui, aderentă la sâmbure, de calitate mediocră. Este cel mai timpuriu soi cu pulpă galbenă. Se maturează în a doua decadă a lunii iunie.

SPRINGOLD

Soi obținut în SUA, în anul 1927.

Pomul viguros, glandele de pe pețiol reniforme, floarea de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu (100-130 g), cu brazda ventrală ceva mai adâncă, de formă sferică. Pielița galben-oranj, acoperită pe 80 % din suprafață, cu un roșu sângeriu marmorat. Pulpa galbenă, cu slabă infiltrație de roșu, consistentă și aderentă la sâmbure, bună pentru masă. Sâmburii se lignifică slab și se despică. Se maturează la circa o zi după May Flower.

Cardinal

Soi obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1951.

Pomul viguros, frunzele mari cu glande mici și globuloase pe peduncul, florile mari campanulate.

Fructul este mijlociu (160-165 g), uneori poate ajunge până la 205 g, sferic, potrivit de asimetric. Pielița groasă, semiaderentă la pulpă, fin pubescentă, culoarea de bază este galben aurie, acoperită pe partea însorită cu un roșu-carmeniu cu dungi și striuri de un roșu mai intens. Pulpa galben-portocalie, fără roșu în jurul sâmburelui, consistentă, suculentă, dulce armonios acidulată și aderentă la sâmbure. Sâmburele potrivit de mare, ovoid, asimetric, cu incrustații rare. Fructul ia culoarea specifică soiului cu două săptămâni înainte de maturare. Se maturează cucirca două săptămâni mai târziu decât May Flower.

Triumf

Soi nou românesc, obținut la SCPP Băneasa – București și omologat în anul 1985.

Pomul este semiviguros, cu coroana globuloasă, densă, ramurile de schelet sunt groase, ramurile mixte au grosimea mijlocie, de culoare verde-gălbuie, iar pe partea însorită roșie. Soiul se caracterizează printr-o rezistență sporită la ger și la înghețurile târzii de primăvară. La boli prezintă o rezistență bună la fel și la dăunători.

Fructul este mare (230-250 g) sferic, ușor ovoid, cu aspect comercial foarte atrăgător. Pielița este galbenă-aurie, acoperită pe 25 % cu roșu sângeriu, fin pubescentă, neaderentă la pulpă, cu rezistență bună la manipulare și transport. Pulpa este galben-portocalie, cu infiltrații fine de roșu lângă sâmbure, potrivit de suculentă, aromă plăcută, gust dulce, bine echilibrat. Sâmburele este mijlociu, brun, ușor încrestat. Se maturează cu 10-15 zile înainte de Redhaven și completează golul între Collins și Jarseyland.

COLLINS

A fost obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1959. Pomul destul de viguros, florile campanulete.

Fructul este mijlociu (145 g), sferic turtit. Pielița fin pubescentă, de culoare galbenă-aurie, acoperită aproape în întregime cu roșu-sângeriu, dungată cu roșu mai intens. Punctul stilar mic, plasat într-o depresiune. Pulpa galbenă, puțin roșie lângă sâmbure, consistentă, suculentă, dulce, echilibrat acidulată, aromată, semiaderentă la sâmbure, cu rezistență bună la transport. Se maturează în aceeași perioadă cu soiul Cardinal.

Maigold

Soi obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1953.

Pomul este viguros, glandele de pe pețiolul frunzei sunt reniforme, florile sunt campanulate.

Fructul este mijlociu (130-165 g), sferic. Pielița galbenă, acoperită cu roșu viu pe 60-70 % din suprafață. Pulpa galbenă-portocalie, uneori cu puțin roșu lângă sâmbure, potrivit de consistentă, suculentă, aderentă la sâmbure. Se maturează în ultima decadă a lunii iulie.

Jerseyland

Este obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1946.

Pomul viguros, frunzele de mărime mijlocie cu glandele de pe pețiol de formă reniformă, florile mari campanulate.

Fructul este mijlociu (170 g), dar poate ajunge până la 230 g, sferic, ușor asimetric, cu un mamelon), suficient de pronunțat. Pielița galben-oranj, acoperită cu roșu pe 1/2 din suprafață, peste care se suprapun puncte și striuri de un roșu mai intens. Pulpa galbenă cu infiltrații de roșu

mai intens lângă sâmbure, destul de consistentă, suculentă, dulce, armonios acidulată, fin aromată, semiaderentă la sâmbure, cu rezistență bună la transport. Se maturează cu 2-4 zile mai devreme decât soiul Redhaven.

REDHAVEN

Soiul a fost obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1940.

Pomul de vigoare mijlocie, cu glandele de pe pețiol reniforme, florile sunt campanulate.

Fructul de mărime mijlocie (150-180 g), sferic, ușor asimetric. Pielița subțire, fin pubescentă, neaderentă la pulpă, colorată în galben-auriu, acoperită aproape în întregime cu roșu marmorat, peste care se suprapune un roșu carmin sub formă de striuri. Pulpa aurie cu infiltrații fine de roșu-carmin lângă sâmbure. Este foarte bună pentru masă, dulceață și compot. Sâmburele destul de mare, invers ovoid, comprimat lateral, cu incrustații rare și superficiale. Fructele au o foarte bună rezistență la transport. Se maturează în prima decadă a lunii august.

SOUTHLAND

Soi obținut în SUA și a fost dat în producție în anul 1946.

Pomul de vigoare mijlocie, frunzele mari, glandele de pe pețiol sunt globuloase, florile mari de tip rozaceu.

Fructul este mare (200-250 g), sferic, cu brazda ventrală ușor adâncită, spre vârf. Pielița galbenă cu infiltrații puternice de roșu lângă sâmbure, consistentă, suculentă, dulce, armonios acidulată, aromată și neaderentă la sâmbure, de foarte bună calitate pentru masă. La maturitate, fructele cad. Se maturează la începutul decadei a treia a lunii august.

Flacăra

Este obținut în anul 1958 la Baza Experimentală Băneasa – București.

Pomul este de vigoare mijlocie, glandele de pe pețiolul frunzelor sunt mici, globuloase, florile sunt campanulate.

Fructul este mare sau foarte mare (180-415g), sferic, ușor alungit. Pielița este fin pubescentă, de culoare galbenă-aurie, acoperită cu roșu pe 1/3 din suprafață, peste care se suprapun dungi de un roșu mai intens. Pulpa este galbenă aurie, cu infiltrații de roșu lângă sâmbure, suculentă, consistentă, dulce vinurie, potrivit de aromată, neaderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă. Sâmburele este mare, alungit, comprimat lateral, cu incrustații rare și adânci. Se maturează la 15 zile după Elberta.

Victoria

Soi nou românesc, omologat în anul 1984.

Pomul semiviguros, cu coroană globuloasă, cu fructificare pe ramuri mixte, cu mugurii floriferi amplasați la baza și mijlocul ramurii. Lăstarii sunt groși, verzi-roșiatici pe partea însorită, cu internoduri scurte.

Fructul este mare (215-230 g), sferic, ușor turtit lateral. Pielița este subțire, ușor pubescentă, are culoarea galben-pai, este acoperită pe 3/4 din suprafață cu roșu carmin, neaderentă la pulpă, rezistentă la transport. Pulpa este galbenă, uniform colorată, neaderentă la sâmbure, potrivit de consistentă, fondantă cu gust plăcut și aromat. Se maturează în aceeași perioadă cu Elberta pe care îl înlocuiește datorită productivității ridicate.

Superba de toamnă

Soi nou românesc, omologat în anul 1982.

Are productivitate ridicată și fructe de calitate superioară. Pielița de culoare alb-gălbuie, acoperită cu roșu pe partea însorită. Pulpa galbenă, consistentă cu rezistență bună la manipulare și transport. Se maturează în a doua jumătate a lunii septembrie.

Veteran

A fost obținut în Canada și dat în producție în anul 1928.

Pomul este viguros, cu glande reniforme pe pedunculul frunzelor și florile de mărime mijlocie, de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu (130-140 g), sferic, potrivit de asimetric cu brazda ventrală superficială, mai adâncă la vârf. Pielița
groasă, foarte fin pubescentă, galben-aurie,
acoperită de un roșu-sângeriu, peste care se
suprapun dungi de un roșu mai închis. Pulpa
aurie cu foarte puțin roșu lângă sâmbure
consistentă, suculentă, dulce, armonios
acidulată, intens aromată, neaderentă la
sâmbure, foarte bună pentru masă și industrializare. Se maturează cu 10-12 zile înainte de I.H.Hale.

6.3. Soiuri de nectarine

ROMAMER 2

Soi nou românesc, omologat în anul 1984.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu productivitate bună și rezistent la boli.

Fructul mic sau mijlociu cu pielița galben-portocalie acoperită cu roșu intens aproape pe toată suprafața. Pulpa este galbenă fără infiltrații de roșu lângă sâmbure, gustul este plăcut, ușor aromat și aderentă la sâmbure. Se maturează înainte de soiul Cardinal. Este cel mai timpuriu soi de nectarine cunoscut la noi.

Nectared 2

A fost obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1962.

Pomul viguros, cu glandele reniforme pe peduncul și flori de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu (140-160 g), sferic, aproximativ asimetric. Pielița galbenă-deschis care pe circa 70-80 % se acoperă cu un roșu viu. Pulpa este galbenă potrivit de consistentă, dulce fin acidulată, neaderentă la sâmbure, bună pentru masă și industrializare. Se maturează la două zile după Readhaven.

INDEPENDENCE

Soi obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1965.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu glande reniforme pe pețiolul frunzelor și flori de tip rozaceu.

Fructul este de mărime mijlocie (110-160 g), sferic, ușor alungit, ușor sau pronunțat asimetric, cu brazda ventrală bine evidențiată, la unele fructe este mai proeminentă. Pielița galbenă-portocalie, este acoperită în întregime sau aproape în întregime cu roșu viu și reflexe violete, cu puncte subcutanate mici, galbene. Pulpa galbenă cu vinișoare roșii, cu consistență mijlocie, suculentă, dulce, intens aromată, semiaderentă la sâmbure, superioară pentru masă. Ajunge la maturitate după Redhaven la patru-șase zile.

Nectared4

A fost obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1962.

Pomul viguros, cu glande reniforme pe pețiolul frunzelor și flori de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu (110-120 g), la pomii tineri și subîncărcați cu recoltă se ajunge și la 190 g, sferic turtit, ușor până la potrivit de asimetric, cu brazda ventrală îngustă și adâncă. Pielița este galben-verzuie, acoperită aproape pe toată suprafața cu un roșu portocaliu-marmorat pe partea umbrită și roșu vișiniu lucios pe cea însorită. Subcutanat prezintă puncte mici cenușii, aureolate cu galben. Pulpa este galben-aurie, cu ușoară

infiltrație de roșu lângă sâmbure, consistentă, fină, suculentă, dulce vinurie, fm aromată și semiaderentă la sâmbure, bună pentru masă. Se maturează la 10 zile după Redhaven.

Flawortop

Soi obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1969.

Pomul este viguros, cu flori de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu sau mare (130-185 g), sferic, ușor alungit asimetric, cu brazda ventrală bine conturată. Pielița galbenă, acoperită cu roșu vișiniu pe circa 80% din suprafață. Subcutanat prezintă puncte galbene și dese. Pulpa este galbenă destul de consistentă, suculentă, aromată, neaderentă la sâmbure, bună pentru masă și industrializare. Se maturează la două săptămâni supă Redhaven.

NECTARED 6

Este obținut în SUA și difuzat în producție în anul 1962.

Pomul viguros, cu glandele de pe pețiol de formă reniformă, florile de tip rozaceu.

Fructul este mijlociu (130-160 g), sferic, ușor până la potrivit asimetric, pielița galben-portocalie, iar pe partea însorită cu roșu viu pe 80-95 % din suprafață. Subcutanat prezintă puncte mici galbene. Pulpa este galbenă, cu puțină infiltrație de roșu în jurul sâmburelui și sub pieliță, crocantă, dulce, armonios acidulată, aromată, neaderentă la sâmbure, de calitate bună pentru masă și industrializare. Se maturează cu 10 zile înainte de I.H.Hale.

6.4. Soiuri de pavii pentru industrializare

VEZUVIO

A fost obținut pe cale seminală în Italia.

Pomul este viguros, cu glandele de pe petiolul frunzelor globuloase și flori mari de tip rozaceu.

Fructul mijlociu spre mare (140-225 g), sferic, turtit, asimetric cu brazda ventrală îngustă și adâncă. Pielița este fin pubescentă, catifelată, potrivit de groasă, aderentă la pulpă, galben-aurie, acoperită pe 30-50 % cu un roșu sângeriu. Pulpa galbenă-aurie, fără infiltrații de roșu lângă sâmbure, densă, suculentă, dulce vinurie, intens aromată, aderentă la sâmbure, foarte bună pentru industrializare. Se maturează la o săptămână după Redhaven.

Shasta

Soi obținut în SUA și a fost dat în producție în anul 1941.

Pomul este viguros cu glande globuloase pe petiolul frunzelor și flori campanulate.

Fructul este mijlociu (125 g), greutatea maximă poate ajunge la 175 g, sferic, puțin asimetric, brazda ventrală este superficială. Pielița este galbenă-portocalie, acoperită cu un roșu pe circa 25 % din suprafață, peste care se suprapun puncte de un roșu mai închis, și este fin pubescentă. Pulpa galbenă fără infiltrații de roșu, consistentă, cu suculentă redusă, dulce, aderentă la sâmbure, foarte bună pentru industrializare. Ajunge la maturitate în același timp cu Fortuna.

BABYGOLD 5

Este obținut în SUA.

Pomul viguros, cu glande reniforme pe petiolul frunzelor și flori campanulate.

Fructul mijlociu sau mare (160-200 g), sferic, ușor asimetric, cu brazda ventrală superficială. Pielița fin pubescentă, galbenă -portocalie, acoperită pe 25-50 % din suprafață cu roșu peste care se suprapun puncte de un roșu mai închis. Pulpa este aurie cu infiltrații de roșu, lângă sâmbure, consistentă, puțin suculentă, aderentă la sâmbure, foarte bună pentru industrializare, cu rezistență bună la transport. Ajunge la maturitate cu circa 3 zile mai târziu decât Shasta și Fortuna.

BABYGOLD 6

A fost obținut în SUA.

Pomul este viguros, glandele de pe pețiolul frunzelor sunt reniforme și florile campanulate.

Fructul este mijloci (160-180 g), sferic cu pielița fin pubescentă, galben-aurie, bine rumenită pe partea însorită, pulpa este aurie, destul de consistentă și suculentă, dulce, aderentă la sâmbure, bună pentru industrializae. Se maturează mai târziu cu patru zile decât Babygold 5.

CAPITOLUL7

SOIURI DE CIREȘ

7.1. Caracterele de determinare

Caracterele pomilor:

Dintre caracteristicile pomilor, rol mai important în determinarea soiurilor de cireș îl au: vigoarea, habitusul natural al coroanei, mărimea, forma, culoarea și dințătura frunzelor, glandele de pe pețiolul frunzelor (număr, formă, poziție culoare etc).

Caracterele fructului:

Epoca de coacere. Coacerea soiurilor de cireș în țara noastră este eșalonată din decada întâi a lunii mai până în prima decadă a lunii iulie. în funcție de data la care se maturează fructele, se disting soiuri cu coacere:

– timpurie (cu maturare în luna mai);

– târzie (cu maturare în a doua jumătate a lunii iunie și prima decadă a lunii iulie).

Cu toate că maturarea fructelor pe pom are loc eșalonat se pot recolta într-o singură repriză dat fiind faptul că fructele ajunse la maturitate se țin bine pe pom.

Mărimea fructelor. Cireșele sunt cele mai mici fructe, alături de vișine, din grupa sâmburoaselor. Calibrarea lor se face în conformitate cu STAS 6424/70, care reglementează calitățile în funcție de diametrul maxim al secțiunii.

Pentru calitatea:

extra – diametrul fructelor trebuie să fie peste 21 mm;

calitatea I-a – diametrul trebuie să fie minim 18 mm.

La soiurile timpurii se admit și fructe cu diametrul maxim de 16 mm.

– calitatea a II-a – diametrul peste 15 mm.

În funcția de mărime cireșele pot fi grupate astfel:

mari – diametrul peste 21 mm; greutatea mai mare de 6 g;

mijlocii – diametrul între 19-20 mm, greutatea între 4-6 g;

mici – diametrul sub 18 mm, greutatea mai mică de 4 g.

Forma fructelor — la cele mai multe soiuri de cireș este cordiformă, dar sunt soiuri le care fructul are formă ovoidală, ovoid alungită, tronconică.

La unele soiuri apar două brazde (dorsală și ventrală), la altele se distinge o brazdă dorsală și două ventrale separate între ele printr-o coamă sau este prezentă numai brazda dorsală. Există și soiuri de cireș la care brazda dorsală și ventrală lipsește.

Vârful fructului constituie caracter de recunoaștere și poate fi: ascuțit, rotunjit, retezat și concav, obtuz etc.

Culoarea pieliței la majoritatea soiurilor de cireș este roșie sau cărămizie, neagră, galbenă sau albă. La unele soiuri pe lângă culoarea de fond apare și culoarea de acoperire (ex. alb acoperit cu roz pe partea însorită; pestriță sau vărgată). La unele soiuri mai ales la cele cu pulpa pietroasă, pielița nu este suficient de rezistentă și elastică, astfel că dacă plouă fructele crapă și se degradează repede.

Punctul stilar și punctele subcutanate pot contribui la determinarea soiurilor.

Pedunculul poate fi: scurt (sub 4 cm); mijlociu (4-5 cm); lung (peste 5 cm).

Cavitatea pedunculară este evidentă la toate soiurile de cireș, dar diferă de la un soi la latul, ca mărime, lărgime, adâncime.

Caracterele și însușirile pulpei au rolul cel mai important în determinarea soiurilor de cireș. Se apreciază următoarele caractere:

Culoarea pulpei

În funcție de acest caracter soiurile de cireș se împart în:

soiuri cu pulpa moale;

soiuri cu pulpa semipietroasă;

soiuri cu pulpa pietroasă.

Consistența pulpei este determinată de epoca de coacere a fructelor (cele cu coacere timpurie au pulpa moale sau semipietroasă, pe când la cele cu coacere târzie pulpa este pietroasă).

Suculenta pulpei este foarte pronunțată la soiurile timpurii și moderată la cele târzii. Sucul poate fi: puternic colorat în roșu (pătează), slab colorat în roz sau incolor (la cireșele albe sau galbene).

Gustul la majoritatea soiurilor este dulce cu amplitudine mare de la insuficient de dulce până la pronunțat dulce. Se cultivă și soiuri cu pulpa acidulat-dulce, acidulată sau ușor astringentă sau soiuri de cireș amare ale căror fructe se utilizează pentru dulceață, cireșată (la fel ca cireșele amare sălbatice).

Aroma pulpei la majoritatea soiurilor de cireș este slabă sau discreta, dar sunt și soiuri cu pulpa aromată (Muscate). Pulpa cireșelor nu este aderentă la sâmbure, dar unele au pulpa aderentă încât se desprinde mai greu.

7.2. Principalele soiuri de cireș

Cea mai timpurie (Fruheste der Mark)

A fost obținut în Franța și este bine reprezentat în sortimentul nostru de cireș.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, lăstarii bruni pătați cu cenușiu și lenticele foarte mici. Frunzele de mărime mijlocie, ovate sau obovate, acuminate, cu marginea dublu serată, pe pețiolul frunzei se găsesc până la patru glande globuloase de culoare roșie-violacee.

Fructul este mic (3-3,5 g), sferic sau tronconic, cu o depresiune caracteristică în vârf, cu o ușoară convexitate pe partea dorsală. Pielița este subțire, lucioasă, roșie-vie la recoltare și roșie închis la maturitatea deplină. Pedunculul este mijlociu de lung și gros cu o nuanță de roșiatic la capete; se prinde slab de ramură (fructele ajunse la maturitate se desprinde de pe ramură). Punctul stilar este mare, cenușiu. Pulpa este roșie-închisă, cu vinișoare gălbui, moale, foarte suculentă, potrivit de dulce și de acidulată, sucul puternic colorat în roșu și pătează. Este destul de bună pentru masă. Sâmburele este de mărime mijlocie, sferic alungit, slab aderent la pulpă. Fructele se transportă greu. Ajung la maturitate în prima sau a doua decadă a lunii mai.

BIGARREAU MOREAU

A fost obținut în Franța și este un soi de perspectivă.

Pomul viguros cu coroana dresată; șarpantele se insera sub unghiuri mici de ramificare. Lăstarii sunt bruni cenușii-măslinii, verzi pe partea însorită cu lenticele mici, rare și cenușii. Frunzele sunt mari și foarte mari, ovate sau elipsoidale, prelung acuminate, cu baza limbului cordiformă sau retezată, de culoare verde închis, ușor asimetrice, cu marginile involute, ondulate și dublu crenate, cu zimți mari și neuniformi. Pețiolul este lung (35-40 mm), gros, de culoare verde, acoperit cu vânăt violaceu și prezintă două glande reniforme mari violete.

Fructul este mare sau foarte mare (7,5 g), obtuz-cordiform sau tronconic, ușor asimetric. Pe partea dorsală prezintă o brazdă largă, iar pe cea ventrală două brazde superficiale între care se găsește o coamă longitudinală. Baza fructului este foarte largă, cordiformă, iar vârful retezat și concav. Pe partea ventrală fructul este ușor vălurat. Pedunculul este scurt (23-34 mm), subțire, prins într-o cavitate pedunculară foarte mare, largă și adâncă, cu umeri proeminenți. Punctul stilar este foarte mic și de culoare cenușie, excentric plasat într-o mică depresiune. Pielița este colorată în roșu viu, lucioasă, devine aproape neagră la maturitatea deplină, cu zone colorate neuniform, prezintă puncte subcutanate mai deschise.

Pulpa este pietroasă, roșie-negricioasă, suculentă, dulce, fin acidulată, cu aderență redusă la sâmbure, foarte bună pentru masă. Suportă bine transportul. Fructele au un grad redus de perisabilitate. Sâmburele este destul de mare, sferic-ovoidal, cu creasta ventrală proeminentă, largă și prezintă patru aripioare la baza crestei ventrale.

șănțulețe scurte, oblice și paralele. Soiul se aseamănă cu Ramon Oliva, tea se roat*

mai devreme, are pulpa pietroasă, fructele sunt mai mari, iar pedunculul este mai scurt

Se maturează cu trei-patru zile mai devreme față de soiul Ramon Oliva.

Ramon Oliva

Este un soi cu origine incertă, bine reprezentat în cultură la noi în țară.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana turtită, largă, rară, formează plete. Lăstarii sunt bruni-cenușii, cu lenticele mici, puțin evidente. Fructifică pe buchete de mai alungite. Frunzele sunt mari, ovate sau obovate, acuminate cu marginea dubli serată. Pețiolul prezintă două glande reniforme, roz-violacee, uneori numai una.

Fructul este de mărime mijlocie (4,5-5 g), cordiform rotunjit și turtit dorsc ventral. Brazda dorsală este de adâncime mijlocie, iar pe partea ventrală prezintă dou brazde în care se evidențiază o creastă longitudinală sub formă de coamă. Pielița este potrivit de groasă, roșie cărămizie la început, apoi se intensifică pe măsură ce fructele avansează în maturare. Culoarea este uniform repartizată pe toată suprafața fructului. Pedunculul este lung (49-50 mm), de culoare verde și prins într-o cavitate pedunculară largă și destul de adâncă. Punctul stilar este mic, cenușiu și este plasat simetric față de peduncul. Pulpa este roșie-roz, semipietroasă, suculentă dulce, slab acidulată, plăcută la gust. Sâmburele este mare sau foarte mare, ovoid cu flancuri ușor bombate, iar suprafața este ușor încrețită spre bază. Se maturează în decada a treia a lunii mai, iar în zone mai reci la începutul lunii iunie.

Negre de Bistrița

Soi obținut la SCPP Bistrița în anul 1956.

Pomul este de vigoare mijlocie sau supramijlocie, cu coroana larg conică sau globuloasă, intră relativ repede pe rod, dă producții mari și constante.

Fructul este potrivit de mare (5 g), ovoid, comprimat lateral, cu o brazdă largă superficială pe partea dorsală, cu vârful rotunjit, pe partea ventrală spre vâif prezintă o teșitură. Pielița este roșie-negriciosă, subțire, lucioasă, la maturitate devine aproape neagră. Pedunculul este scurt, bine prins de ramură și fruct. Cavitatea pedunculară este largă și potrivit de adâncă cu umerii proeminenți. Pulpa este roșie închis cu vinișoare albicioase, semipietroasă,

suculentă, dulce, aderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă. Sâmburele este mijlociu cu coasta ventrală ștearsă. Fructele suportă bine transportul. Se recoltează la circa trei zile după Ramon Oliva și se păstrează 4-6 zile în condiții obișnuite.

ILVA

Soiul a fost creat la SCPP Bistrița

Pomul este semiviguros, înflorește timpuriu și este autosteril. Are portul etalat, densitatea ramurilor mijlocie, rodește pe buchete de mai.

Fructul este mare (6,5 g), aplatizat, are pielița purpurie cu puncte rare puțin vizibile. Pulpa este roșie, mijlociu de consistentă, suculentă, sucul este roz, gust bun. Fructele se maturează de timpuriu. Sâmburele este mai mic decât la Ramona Oliva. Are rezistență la transport. Este recomandat pentru consum în stare proaspătă.

Amar de Galata

A fost selecționat la SCPP Iași.

Pomul semiviguros, cu coroana globuloasă și rodește pe buchete de mai. Rezistent la ger. Este autosteril, iar ca poelnizatori se recomandă biotipurile de cireș amar și soiurile timpurii de cireș.

Fructul este mijlociu spre mare (4,3 g), sferic, turtit la bază, alungit la vârf, cu pielița galbenă cu nuanță de roz pe partea însorită, cu luciu sticlos, de grosime mijlocie, elastică, cu pulpa gălbuie-albicioasă, potrivit de consistentă, suculentă. Sâmburele este mic, aderent pe anumite porțiuni. Fructele ajung la maturitate în perioada 5-15 iulie, fiind ultimul soi ca perioadă de maturare dintre soiurile și biotipurile de cireș amar. Recomandat pentru industrializare sub formă de dulceață.

Timpurii de Bistrița

A fost obținut la SCPP Bistrița în anul 1977.

Pomul crește viguros în primii ani, iar apoi creșterea devine moderată. Este un soi precoce și productiv. Fructifică pe buchete de mai și ramuri lungi. Lăstarii sunt verzi-roșiatici.

Fructul este potrivit de mare (5 g), aspectuos, alungit. Pielița este groasă de culoare roșie, lucioasă și rezistentă. Pulpa este roșie, semipietroasă, suculentă, cu gust dulce, foarte bun, fin acidulat, ușor fainos. Sâmburele este de mărime mijlocie și aderent la pulpă, se maturează cu două-trei zile mai devreme decât soiul Ramon Oliva.

Roșii de Bistrița

Soiul a fost creat la SCPP Bistrița anul 1977.

Pomul are o creștere viguroasă, cu coroana piramidală, cu rezistență sporită la gerurile puternice din timpul iernii și cele timpurii de primăvară. Are o bună rezistență la atacul de Monilia Ascospora beijerinclii și Coccomyces hiemalis. Lăstarii sunt drepți de culoare roșiatică. Fructifică pe buchete de mai și ramuri mijlocii.

Fructul este de mărime mijlocie spre mare (5,2 g). Pielița este roșie strălucitoare, iar la maturitate roșie închisă cu luciu, rezistență bună la crăpare în anii ploioși. Pulpa este de culoare roz-roșiatică, cu vinișoare sângerii, consistentă, suculentă, cu gust dulce, ușor aromat, plăcut acidulat. Sâmburele este de mărime mijlocie. Se recoltează la una-două zile după Ramon Oliva.

Jubileu

A fost obținut la SCPP Bistrița și omologat în anul 1977.

Pomul are creștere moderată, cu coroana globuloasă, compactă cu rezistență bună la ger. Fructifică pe buchete de mai și ramuri lungi.

Fructul este mare sau foarte mare (7,4 g), sferic-turtit, pielița colorată în roșu închis, groasă cu rezistență bună la crăpare. Pulpa este roșie, suculentă, semipietroasă, cu gust dulce, ușor acrișor, foarte bine echilibrat. Sâmburele este de mărime mijlocie. Soiul este foarte important deoarece acoperă golul de producție dintre Ramon Oliva și Germersdorf. Se maturează la jumătatea intervalului dintre cele două soiuri.

Cerna

Soi nou obținut la SCPP Bistrița și a fost omologat în anul 1984.

Pomul este de talie mică, cu coroana globuloasă, pletoasă, cu ramuri groase. Este un soi precoce, cu rezistență bună la boli.

Fructul este mare (7,5 g), tronconic. Pielița este de culoare roșie aprinsă la maturitatea de recoltare și neagră la supracoacere. Pulpa este roșie închisă, pietroasă, cu gust foarte bun, Se maturează în prima decadă a lunii iunie.

VAN

Soi obținut în Canada. La noi în țară este în curs de răspândire.

Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana rară. Frunzele sunt mari. Este un soi foarte productiv.

Fructul este mare (6,5 g), colorat în roșu, cu pedunculul foarte scurt. Pulpa este foarte consistentă, suculentă, dulce. Se recoltează în decada a doua a lunii iunie.

Roze

Acest soi a fost creat la SCPP Bistrița.

Pomul are vigoarea mijlocie spre mare, portul etalat, densitatea ramurilor mijlocie și rodește pe buchete de mai și ramuri mijlocii, înflorește timpuriu și este autosteril.

Fructul este mijlociu (5,0 g), aplatizat-alungit. Pielița este roză sau roșie-oranj cu puncte rare puțin vizibile. Pulpa este gălbuie cu suculenta și fermitatea mijloci^ sucul este incolor. Gustul este bun, fin acidulat. Sâmburele mijlociu. Perioada de maturare a fructelor este mijlocie. Destinat pentru industrializare sub formă de compot și pentru consum în stare proaspătă.

Ulster

Soi de origine americană, introdus recent la noi în țară. Se remarcă prin precocitate, productivitate, rezistență bună la boli și fructe de calitate.

Fructul este mare (7,4 g), colorat în roși închis, cu pulpa pietroasă și gust foarte bun. Ajunge la maturitatea de recoltare în a doua decadă a lunii iunie.

Rubin

Soi obținut la SCPP Bistrița și omologat în anul 1980.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, fructificare mixtă, productivitate bună, se pretează pentru garduri fructifere. În pepinieră are creștere moderată, este compatibil la altoire cu cireșul, mahalebul și vișinul.

Fructul este mare sau foarte mare (7,4 g), cordiform sau sferic cu vârful acuminat. Pielița este colorată în roșu-rubiniu, subțire, lucioasă. La maturitatea deplină pielița devine roșie închis și prezintă striații mai deschise, are bună rezistență la crăpare. Pulpa este roșie-rubinie, consistentă, pietroasă, suculentă, cu gust echilibrat, neaderentă la sâmbure. Sâmburele este de mărime mijlocie. Se maturează o dată cu solul Germersdorfer. Este un soi valoros pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare.

Stella

A fost obținut în Canada. La noi în țară a fost introdus recent în toate zonele consacrate culturii cireșului.

Soiul se evidențiază prin precocitate, productivitate, autofertilitate, calitate. Dă rezultate bune pe terenurile fertile și cu un nivel agrotehnic ridicat.

Fructul este foarte mare (8-10 g), cordiform, de culoare roșie-purpurie, cu pulpa fermă și gustul foarte bun. Pedunculul este lung. În anii ploioși fructele crapă. Se recoltează în decada a treia a lunii iunie.

SAM

Soi obținut în Canada. La noi în țară este introdus recent.

Pomul este de vigoare mare, cu coroana compactă, înaltă, ramurile de schelet sunt bine garnisite cu formațiuni de rod, înflorește târziu.

Fructul este mare (7-9 g), colorat în roșu-marmoriu. Pedunculul este lung sau mijlociu. Pulpa este roșie, crocantă, suculentă, cu gustul dulceag și aromă echilibrată. Sâmburele este de mărime mijlocie. Se maturează în decada a treia a lunii iunie.

SOMEȘAN

Soi a fost creat la SCPP Bistrița.

Pomul este semiviguros, are portul etalat, densitatea ramurilor mijlocie și rodește pe buchete de mai și ramuri mijlocii, înflorește în perioada mijlocie și este autosteril.

Fructul este mijlociu (6,0 g), alungit-aplatizat ventral. Pielița este purpurie cu puncte rare puțin vizibile. Pulpa este roșie, suculentă, cu fermitate mijlocie. Sucul este roz, iar sâmburele mijlociu. Este destinat pentru consum în stare proaspătă și industrializare sub formă de compot.

Germersdorfer

A fost obținut în Germania și este foarte bine reprezentat în plantațiile de cireș din țara noastră.

Pomul este foarte viguros, cu coroana larg-conică, înaltă și deasă. Lăstarii sunt drepți, cenușii-maronii, cu lenticele rare și mici. Frunzele sunt mari, ovate sau obovate, scurt acuminate, cu marginea dublu serată.

Fructul este mare sau foarte mare (7,5 g), obtuz-cordiform, cu partea dorsală bombată, iar cea ventrală lățită și teșită spre vârf. Brazda dorsală este puțin proeminentă, iar cea ventrală lipsește. Pielița este de grosime mijlocie, fără luciu, roșie-sângerie, iar la supracoacere închisă. Pedunculul este lung și prins într-o cavitate pedunculară adâncă și largă. Pulpa este gălbuie-albicioasă, cu o nuanță de roz în jurul sâmburelui, pietroasă, suculentă, dulce, armonios acidulată, neaderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă, compot și dulceață. Sâmburele este mare, sferic-ovoid. Se maturează la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie.

BOAMBE DE COTNARI (PIETROASE DE COTNARI)

Soi obținut în apropiere de Cotnari, foarte valoros, deține un loc important în sortimentul de cireș.

Pomul este de vigoare mare, cu coroana invers conică, mai târziu globuloasă și destul dt deasă, fructifică pe buchete de mai și ramuri mijlocii. Lăstarii sunt lungi și subțiri, c&fenii-roșiatici. Frunzele sunt mari, ovat lanceolate sau obovate, dublu dințate.

Fructul este mare (6,5-7 g), sferic-alungit, ușor turtit, dorso-ventral, cu contur neuniform. Brazda dorsală este superficială, uneori mai deschisă la culoare față de pielița fructului. Pielița este galbenă, acoperită cu galben carmin în funcție de gradul de însorire. Pedunculul este de lungime mijlocie, verde-gălbui acoperite cu roșu spre extremități și este foarte bine prins de fruct; la desprindere nu se produce lăcrimare. Cavitatea pedunculară este largă și destul de adâncă. Pulpa este gălbui-albicioasă, pietroasă, crocantă, suculentă, dulce, plăcut acidulată, răcoritoare; sucul este incolor sau slab colorat în roz. Pulpa este neaderentă la sâmbure: este de foarte bună calitate pentru masă, compot și dulceață. Sâmburele este mare, scurt-ovoid, cu flancurile bombate și suprafața ușor vălurată spre bază. Se maturează în a doua jumătate a lunii iunie.

HEDELFINGER

A fost obținut în Germania la jumătatea secolului trecut. La noi este bine reprezentat în cultură.

Pomul este viguros, cu coroana larg-conică, spre globuloasă, cu ramuri atârnânde. Fructifică cu prioritate pe buchete de mai, dar sunt prezente și ramurile mijlocii. Lăstarii sunt lungi, verzi-cenușii cu lenticele foarte mici. Frunzele sunt de mărime mijlocie, obovate, acuminate, cu marginea adânc dublu serată.

Fructul este mare (7 g), ovoid-alungit, cu baza cordiformă, cu partea dorsală mai bombată, iar cea ventrală turtită. Pe partea ventrală are o dungă de culoare mai închisă, foarte ușor de identificat în faza de pârgă. Pielița este groasă, lucioasă, roșie-închisă, aproape neagră la maturitatea deplină. Pedunculul este potrivit de lung, bine prins de fruct. Cavitatea pedunculară este potrivit de largă și adâncă, cu o deschidere aproape dreptunghiulară în partea ventrală. Pulpa este roșie închisă cu vinișoare mari deschise, pietroasă, crocantă, suculentă, dulce, armonios acidulată. Sâmburele este destul de mare, ovoid-alungit. Se maturează în decada a treia a lunii iunie.

Pietroase donissen

Soi probabil obținut în Germania și răspândit în cultură după anul 1840. La noi

soiul are o pondere mică în cultură.

Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, mai târziu chiar pletoasă și rară. Frunzele sunt de mărime mijlocie, obovate, aproape eliptice, prelung acuminate, cu glande galbene pe pețiol.

Fructul este mijlociu (4,5 g), cordiform-alungit, ușor turtit dorso-ventral, nu prezintă brazdă ventrală, iar cea dorsală este lungă superficială. Pielița este de grosime mijlocie, lucioasă, galbenă-pai. Pedunculul este lung, iar cavitatea pedunculară largă, puțin adâncă. Pulpa este galbenă albicioasă, pietroasă, cu suculentă mijlocie, potrivit de dulce, uneori ușor astringentă cu nuanțe de amăreală, neaderentă la sâmbure, mijlocie

pentru masă, dar foarte bună pentru industrializare. Sâmburele este potrivit de mare, ovoid, cu vârful ușor ascuțit. Se recoltează la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie.

Armonia

A fost obținut la IAN București, în anul 1953 și a fost omologat în anul 1972.

Pomul este viguros, cu coroana sferică, slab dresată.

Fructul este mare (6-7,5 g), cordiform-rotunjit, uneori cu o ușoară depresiune spre vârf. Pielița este galbenă cerată, acoperită de un roșu aprins, care la maturitate acoperă aproape în întregime fructul. La începutul coacerii colorația este neuniformă. Pedunculul este mijlociu sau lung, iar cavitatea pedunculară este largă și puțin adâncă. Pulpa este gălbuie, pietroasă, potrivit de suculentă, dulce și armonios acidulată, cu aderență slabă la sâmbure, foarte bună pentru consum în stare proaspătă, compot, gem sau dulceață. Se maturează în ultima decadă a lunii iunie sau la începutul lunii iulie.

Amar de Maxut

Soi selecționat la SCPP Iași.

Pomul este semiviguros, cu coroană globuloasă, rodește pe buchete de mai care garnisesc ramurile de schelet până aproape de baza lor. Prezintă rezistență la ger.

Fructul este mijlociu spre mare (4,5 g), cordiform, cu pielița neagră, lucioasă, subțire, elastică. Pulpa este intens colorată în negru, consistentă, suculentă. Sâmburele este mic, neaderent. Fructele se maturează în ultima decadă a lunii iunie sau în prima decadă a lunii iulie. Se recomandă pentru industrializare sub formă de dulceață, lichior, sucuri naturale în asociație cu cireșe dulci și vișine.

PARTEA II

PRINCIPII GENERALE CU PRIVIRE LA TĂIERILE DE ÎNTREȚINERE ȘI FRUCTIFICARE

Definiția și clasificarea tăierilor

Prin tăieri se înțelege operațiunea de chirurgie vegetala (scurtare, reducție, amputare etc.) și de schimbare temporara sau permanenta a direcției de creștere a ramurilor in scopul dirijării creșterii și fructificării. Tăierile și dirijarea ramurilor se face cu scopul de a realiza pomi echilibrați, cu un număr corespunzător de ramuri de schelet, bine garnisite cu formațiuni de rod, de a asigura intrarea timpurie pe rod, normarea încărcăturii, de a menține echilibrul intre creștere și fructificare, in scopul obținerii de producții mari, relativ constante și de calitate superioara an de an.

Lucrările de tăiere a pomilor cuprind doua grupe de operațiuni:

a) Tăieri propriu-zise, care constau in: scurtarea (in lemn de un an); reducția
(in lemn de mai mulți ani); suprimarea (îndepărtarea ramurii de la inel). Aceste lucrări
se pot executa in perioada de repaus și de vegetație, manual sau mecanizat.

b) Operațiuni de dirijare a ramurilor: dresare (micșorarea unghiului de
ramificare); inclinare (mărirea unghiului de ramificare); arcuire, orizontalizare.

Cele doua grupe de intervenții se completează reciproc, iar in unele cazuri o grupa poate înlocui parțial pe cealaltă. In perioada de formare a coroanei pomilor predomina operațiunile de dirijare, deoarece prin tăieri se stimulează creșterea, care este caracteristica pomilor tineri, întârziindu-se intrarea pe rod. La pomii pe rod, mai ales in perioada de mare producție, predomina tăierile propriu-zise, care stimulează creșterea, temperează diferențierea asigurându-se un echilibru optim intre cele doua procese.

După scopul urmărit, tăierile pot fi:

Tăieri de formare a coroanei care se aplica la pomii tineri (Se studiază la
disciplina de Pomicultura, partea I).

Tăieri de întreținere si fructificare se fac in continuarea celor de formare și
urmăresc menținerea unui raport optim intre creștere și fructificare.

Tăieri de corecție se aplica pomilor netăiați mai mulți ani sau celor tăiați greșit.

Tăieri de regenerare se aplica pomilor in declin.

Tăierile de întreținere și fructificare se tratează diferențiat de la o specie la alta, iar in cadrul speciei pe grupe de soiuri și constituie obiectul de studiu pentru

Factorii care influențează intensitatea tăierilor

Perioada de vârstă a pomilor. Pomii tineri cresc și fructifică mai repede dacă nu se taie sau se taie puțin. Pentru a favoriza intrarea pe rod se acordă prioritate operațiunilor de dirijare. Se intervine cu operațiuni de tăiere numai în scopul formării scheletului, îndepărtarea ramurilor care îndesesc coroana.

Vigoarea pomilor și volumul coroanei. Ambele caracteristici sunt dependente de combinația soi-portaltoi. Pomii viguroși se vor tăia cât mai puțin sau chiar deloc, pentru a reduce vigoarea de creștere și a grăbi intrarea pe rod. La pomii de vigoare slabă, fructificarea este precoce, iar procesul de creștere scade, dacă nu se intervine la timp cu tăieri de rărire și de scurtare a scheletului.

Limitarea creșterii pe verticală și orizontală. Creșterea pe verticală și orizontală se limitează în funcție de sistemul de cultură și forma de coroană practicată, în plantațiile superintensive înălțimea se limitează la 1,8-2,5 m, iar în cele intensive la 3,0-3,5 m. Pe orizontală coroana se limitează în funcție de forma de coroană și sistema de mașini4a 1,0-1,2 m.

Vigoarea și numărul ramurilor anuale periferice. Pentru a menține un raport optim între creștere și fructificare, lăstarii de la periferia coroanei trebuie să aibă în medie 35-45 cm lungime (30-40 cm la măr, 60-70 cm la piersic, 25-30 cm la cireș și prun).

Dacă numărul lăstarilor este prea mare, iar lungimea lor medie depășește 60-70 cm, indică o subâncărcare a pomilor cu rod sau executarea unor tăieri severe, în acest caz, cu ocazia tăierilor de întreținere și fructificare se va asigura o încărcătură de rod mai mare. Un număr mare de lăstari de vigoare slabă este consecința supraîncărcării cu rod, agrotehnicii necorespunzătoare sau îmbătrânirii pomilor, în această situație sunt necesare tăieri de întinerire a formațiunilor de rod, a semischeletului și chiar a părții terminale a scheletului.

Forma de coroană. Pomii conduși sub formă de garduri fructifere au creșteri anuale mult mai viguroase și mai uniforme în comparație cu cei cu coroana globuloasă. Creșterile anuale scad ca vigoare din partea superioară a coroanei spre cea inferioară și în lungul șarpantelor de la vârf spre bază. în funcție de acest aspect, tăierile vor urmări: menținerea în partea superioară a coroanei, a ramurilor de vigoare mijlocie și slabă, iar în partea inferioară a celor viguroase, pentru a se anula efectul polarității.

Tăierea ramurilor anuale se face în funcție de vigoarea lor (lungime, grosime) și poziția lor față de verticală. Soiurile de măr de tip spur și unele soiuri de păr, formează ramuri anuale scurte (10-20 cm) suficient de groase și dispuse destul de des pe ramurile mamă, necesită tăieri mai sumare, deoarece formează coroane cu volum mai redus și gard fructifer mai îngust. Soiurile cu ramuri anuale lungi și subțiri, formează garduri fructifere mai largi, de aceea pentru limitarea lor sunt necesare scurtările. Ramurile anuale, cu diametrul mai mare de 10 mm, dacă nu sunt necesare în coroană, se elimină de la inel. Se mențin cele de vigoare mijlocie sau slabă, care fructifică mai repede și devin ramuri de semischelet.

Pentru limitarea volumului coroanei se aleg ramuri subterminale cu amplasare bună, la nivelul cărora se suprimă ramura mamă.

Prezența ramurilor lacome. Ramurile lacome apar la pomii tăiați greșit și la cei aflați în perioada de declin. Pentru a evita formarea ramurilor lacome, se recurge la tăieri moderate, lăsarea unei încărcături de rod mai mari sau ciupirea lăstarilor cu tendință de lăcomie.

Capacitatea de ramificare. Soiurile cu capacitate mică de ramificare, formează una-trei ramuri subterminale sau numai pe cea de prelungire. Pentru a se stimula procesul de ramificare se impune scurtarea unor ramuri anuale lungi sau scurtarea timpurie a semischeletului.

La soiurile cu potențial ridicat de ramificare se formează mai multe ramuri anuale lungi (4-6), situație în care se vor lăsa una-două ramuri plasate la baza ramurii mamă.

Excitabilitatea mugurilor. Unele soiuri de măr și păr (Jonathan, Golden delicious, Wagener Premiat, Cure), au o excitabilitate accentuată a mugurilor vegetativi. De regulă, mugurii vegetativi de pe o ramură cu lungimea de 50-80 cm pornesc aproape în totalitate în vegetație și dau naștere la lăstari de dimensiuni diferite în funcție de poziția lor pe ramură. La aceste soiuri reducția semischeletului se poate face după necesități și cât mai timpuriu. Alte soiuri de măr și păr prezintă o excitabilitate a mugurilor redusă (Clar alb, Frumusețea Romei, Granny Smith, Hardy). La aceste soiuri mugurii vegetativi de la baza ramurilor viguroase rămân dorminzi, pornesc numai cei situați în partea terminală a ramurilor anuale. Pentru a stimula procesul de ramificare se recurge la: scurtări, înclinări, arcuiri.

La sâmburoase (în special la cele ce emit mulți lăstari anticipați), excitabilitatea mugurilor este mult mai pronunțată.

Tipul de fructificare, în funcție de ramurile pe care se realizează fructificarea pomii se împart în două grupe:

a) cu fructificare pe ramuri scurte (țepușe, buchete);

b) cu fructificare pe ramuri lungi (nuielușe, mlădițe, ramuri mijlocii, ramuri
plete).

La soiurile cu fructificare pe ramurile lungi, coroana se îndeasă pe măsură ce pomii avansează în vârstă și se impun tăieri de rărire, iar la cei cu fructificare pe ramuri scurte, coroana rămâne rară.

Vârsta ramurilor de semischelet și a formațiunilor de rod

Semischeletul se formează pe măsură ce evoluează formațiunile de rod. Poate fi puternic ramificat la cais, prun, migdal sau mai slab ramificat la cireș, vișin, nuc.
Piersicul și caisul se caracterizează printr-o tendință mai accentuată de degarnisire și necesită o întinerire mai timpurie a semischeletului la intervale de 2-3-5 ani.
Semischeletul după ce a fructificat 4-5 ani, devine slab productiv, deși are un număr mare de formațiuni fructifere.

Formațiunile de rod de pe Semischeletul bătrân sunt în general de vigoare slabă și se impune simplificarea, reducția sau suprimarea lor totală, în urma tăierilor de întreținere executate asupra semischeletului, se formează noi ramuri de rod cu potențial biologic ridicat. Creșterile noi sunt cu atât mai viguroase cu cât se intervine în lemn mai bătrân și se lasă mai puține puncte de creștere.

Semischeletul arcuit și cel atârnând, necesită o întinerire mai timpurie, deoarece se epuizează mai repede.

TĂIERI DE ÎNTREȚINERE ȘI FRUCTIFICARE LA SEMINTOASE

1.1. Tăieri de întreținere și fructificare la măr

Sistemele de cultură practicate la măr sunt: clasic, intensiv și superintensiv, de perspectivă fiind sistemul intensiv și superintensiv. în funcție de sistemul de cultură se utilizează diferite forme de coroană, a căror întreținere impune aplicarea de tăieri diferențiate după particularitățile fiecărei forme de conducere a șarpantelor și subșarpantelor.

Prin tăierile de întreținere și fructificare nu se fac intervenții asupra scheletului. La formele de coroană aplatizate prin neexecutarea tăierilor de întreținere și fructificare sau prin efectuarea tăierilor defectuoase, ramurile de semischelet pot deveni ramuri de schelet ceea ce duce la compromiterea formei de coroană inițială.

Tăierile de întreținere și fructificare trebuie executate diferențiat în funcție de vigoarea de creștere, tipul de fructificare și forma de coroană practicată. Soiurile de vigoare slabă (spur), cu fructificare aproape în exclusivitate pe țepușe, prezintă unele particularități la efectuarea tăierilor de întreținere și fructificare, în comparație cu soiurile standard, care fructifică pe ramuri de rod lungi și au vigoare mijlocie sau mare. Ramurile de rod se tratează diferențiat în funcție de vigoare, vârstă, mod de evoluție, poziție pe șarpantă etc.

Tăierea pintenului. Când se execută scurtări slabe sau nu se taie, pintenul apare cu frecvență mare în special în partea inferioară a ramurii de doi ani. în anii următori, în funcție de hrana primită se poate transforma în țepușă, smicea, nuielușă (după poziția pe care o ocupă pe ramura tăiată). Practic pintenii nu se taie.

Tăierea țepușei. Țepușa este principala ramură de rod pentru soiurile cu fructificare de tipul I și II, dar este bine reprezentată pe lemn de doi-trei ani la tipul III de fructificare. Această formațiune de rod este foarte importantă datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă în procesul de fructificare, a economiei de forță de muncă la tăieri, nu îndesește coroana, rodul se menține foarte aproape de ramura mamă, se obțin fructe de calitate superioară și nu necesită lucrări de tăiere.

Tăierea smicelei. Smicelele de un an nu se scurtează deoarece în timp ele se garnisesc cu pinteni și țepușe. Scurtarea se recomandă numai după ce s-a garnisit cu pinteni și țepușe. Scurtarea se va face în lemn de doi ani, deasupra unei formațiuni (pinten, țepușă). Această scurtare are menirea de a norma încărcătura de rod. La unele soiuri, mugurii din partea bazală a smicelei sunt incomplet dezvoltați, deci smiceaua se degarnisește în partea inferioară. Pentru a evita acest aspect sunt necesare scurtări în lemn de un an.

Tăierea nuielușei, în primul an nuielușa nu se scurtează, în anul al doilea fructifică terminal, formând o bursă, care poartă: pinteni, țepușe, smicele, nuielușe. La unele soiuri sub bursa terminală se formează noi pinteni și țepușe pe axa nuielușei, deci, în anul următor se poate îndepărta prin tăiere – deasupra unei țepușe –partea terminală a nuielușei. De regulă nuielușele se întineresc după prima fructificare. Nu se execută tăieri asupra nuielușei dacă sub bursa terminală nu au apărut pe axa ei alte formațiuni de rod. În cazul în care pe bursa terminală sunt mai multe ramuri fructifere și nefructifere acestea se reduc (la una fructiferă și una nefructiferă).

Tăierea mlădiței. Mlădița este mai puțin frecventă față de nuielușă și țepușă.Când pe mlădiță sunt diferențiați doi-trei muguri de rod nu se face tăieri de scurtare, dar dacă numărul mugurilor de rod este mai mare se impune scurtarea ei. Scurtarea poate fi făcută deasupra oricărui mugure de rod, deoarece el asigură continuarea creșterii în lungime. Mlădițele netăiate, în procesul fructificării formează mai multe burse din care în primăvara anului următor le lasă una – trei plasate mai jos.

Tăierea ramurilor anuale lungi. Ramurile anuale lungi sunt plasate la periferia coroanei și în special spre vârful ei. Acestea pot fi de prelungire la începutul fructificării. Pe aceste ramuri se pot întâlni numai muguri vegetativi, iar pe altele în treimea mijlocie și superioară muguri micști. Ramurile vegetative cu poziție verticală și de vigoare mare, se suprimă, cele de vigoare mijlocie și cu unghi mare de ramificare, cu poziție bună în coroană se lasă netăiate până în anul următor când sunt garnisite cu formațiuni de rod. Scurtarea lor se va face după garnisirea cu aceste formațiuni. Ramurile lungi cu muguri de rod pe 1/2-1/3 din lungime (spre vârf), se vor lăsa întregi sau se vor scurta în funcție de încărcătura pomului cu muguri de rod. La unele soiuri de măr altoite pe portaltoi vegetativi, aflate la începutul fructificării, ramurile lungi prezintă creșteri în valuri și țepușe anticipate (care apar la partea terminală a primului val de crestei e a lăstarului). La acest nivel se poate scurta ramura lungă eliminând creșterile din valurile următoare. Ramurile anuale lungi se suprimă în parte când se urmărește limitarea înălțimii sau lățimii gardului fructifer.

Tăierea vetrei de rod. Această formațiune de rod se întâlnește cu frecvență mare la soiurile care fructifică pe țepușe (tipul I și II de fructificare). Vatra de rod nu trebuie să se ramifice prea mult, deoarece dă fructe de calitate inferioară pe măsură ce se complică. Reducerea vetrei de rod se face în așa fel ca pe ea să rămână cel puțin una-două puncte de creștere plasate cât mai la bază. Vetrele epuizate, fără puncte de creștere se suprimă în totalitate. Vetrele de rod tinere nu se răresc. La soiurile cu fructificare pe ramuri lungi nu se formează vetre de rod. Pe o vatră de rod bursele pot fructifica toate într-un an sau alternativ.

Tăierea ramurilor de semischelet. Ramurile de semischelet sunt o verigă de bază din ansamblul tăierilor de întreținere și fructificare, întinerirea lor se face la 2-3 ani sau chiar la 5 ani. Executarea mai de timpuriu sau mai târziu se face în funcție de gradul de încărcare cu muguri de rod a semischeletului. Prin tăieri se va evita formarea de coruri sau traiecte gâtuite care pot favoriza formarea ramurilor lacome.

Proporția ramurilor de rod în coroana pomilor. Dacă s-a asigurat o încărcătură de rod normală, în coroana pomilor, întâlnim aproape toate categoriile de ramuri de rod (pinteni, țepușe, smicele, nuielușe, mlădițe). Ponderea fiecărei categorii de ramuri fructifere este variabilă în funcție de soi, portaltoi, încărcătura de fructe, vârsta pomului, frecvența și intensitatea tăierilor, factorii de mediu. Prin tăierile care se aplică, se schimbă raportul dintre formațiunile de rod precum și evoluția lor în ansamblu. Raportul care trebuie să se asigure între ramurile neroditoare și roditoare este de: 1:2-3, iar mugurii de rod să nu depășească 30-35 % din totalul mugurilor. Pe această cale se asigură un raport optim între creștere și fructificare.

Tăierea pomilor aflați în alternanță de rodire. Pomii ajunși în alternanță de rodire necesită tăieri diferențiate până la înlăturarea acestui fenomen, în anul în care pomii nu au muguri de rod sau numărul acestora este redus se vor evita tăierile severe pentru a nu produce creșteri viguroase și o diferențiere slabă în anul următor. Dacă se taie prea puțin se formează un număr mare de lăstari de vigoare mică, cu mulți muguri de rod, iar pomul se supraîncarcă cu rod, deci trebuie să se facă o tăiere moderată (semischeletul tânăr până la 4-5 ani și de vigoare mijlocie se va lăsa intact, cel mai în vârstă, epuizat prematur sau prea lung, se va scurta mai puternic pentru a forma creșteri mai viguroase și mai puține). Vetrele de rod se întineresc lăsând pe fiecare cel puțin două-trei puncte de creștere, în anii în care pomii au diferențiat prea mulți mugurii de rod, se vor elimina o parte din ramurile de rod pentru a reduce numărul de fructe legate care un efect negativ asupra inducției florale și diferențierii mugurilor floriferi.

Tăieri în funcție de specificul soiului. Soiurile de măr se diferențiază între ele prin: vigoare, precocitate, tipul de fructificare, excitabilitatea mugurilor și alți factori de care trebuie să se țină seama la executarea tăierilor. La soiurile cu vigoare mare în primii patru-cinci ani de la plantare se vor face tăieri puține, iar ramurile prefructifere nu se vor tăia pentru a favoriza procesul de fructificare. Pintenii și smicelele se garnisesc sau se transformă în ramuri de rod după 2-3 ani. Soiurile care fructifică pe țepușe se întrețin mai ușor, formează coroană mai rară, distanțele între șarpante și subșarpante sunt mai mici, vetrele de rod se întineresc mai repede și mai sever (se taie mai mult din vatră). Lăstarii de prelungire în anul al doilea se garnisesc cu țepușe, în schimb soiurile c,are rodesc pe elemente lungi (nuielușe, mlădițe), formează garduri fructifere mai largi, coroana se îndesește, necesită intervenții mai intense de iluminare și de limitare a înălțimii și lărgimii gardului fructifer.

Tăierile se fac diferențiat în funcție și de sistemul de cultură, în plantațiile superintensive de măr primele fructe apar în anul al doilea de la plantare, iar formarea coroanelor se prelungește până în anul 4-5, deci tăierile de formare ale coroanei se suprapun cu cele de întreținere și fructificare. Cele două categorii de tăieri nu pot fi separate una de alta în timp. Prin tăierile ce se fac în plantațiile superintensive se urmărește:

limitarea înălțimii pomilor la 1,80-2,50 m; prin suprimarea axului deasupra
unei ramuri laterale cu unghiul de inserție consolidat;

întinerirea semischeletului la intervale de 3-4 ani;.

repartizarea judicioasă a ramurilor de semischelet în lungul axului;

vigoarea ramurilor de semischelet să descrească de la bază la vârful coroanei;

prevenirea alternanței de rodire printr-o normare optimă a încărcăturii cu
muguri de rod;

ramurile de semischelet prea viguroase (mai groase de 1/2; 2/3 din diametrul
axului pomului) la punctul de inserție, se suprimă dacă există posibilitatea înlocuirii
lor cu altele de vigoare mai redusă și tinere;

suprimarea ramurilor anuale subterminale viguroase, inserate sub un unghi de
ramificare mic;

șarpantele se mențin bine garnisite cu ramuri de semischelet și de rod;

executarea de lucrări în verde (la sfârșit de iulie – început de august), pentru înlăturarea lăstarilor de prisos.

Fig. 1. Tăiere de reducție aplicată la ramurile de schelet și semischelet

Fig.2. Capacitatea de ramificare: a-slabă; b-mijlocie; c-puternică

Fig. 3. Pom tânăr cu zonă mare de muguri dorminzi pe ramurile de schelet

Fig.4. Tăiere de reducție aplicată semischeletului arcuit (t = locul de tăiere)

Fig.5. Diferențierea creșterilor în lungul nuielușei în anul al II-lea

Fig.6 Garnisirea semischeletului în vârstă de 3 ani cu pinteni și țepușe

(t – locul de tăiere )

Fig.7. Tăierea nuielușelor după fructificare

Fig.8. Subșarpantă după efectuarea tăierii de fructificare

Fig.9. Tăierea mlăditei după fructificare

Fig. 10. Scurtarea ramurilor lungi vegetative după garnisirea cu ramuri de rod

Fig.11 Scurtarea semischeletului în funcție de vigoarea creșterilor anuale

a – viguros; b – viguros dar cu ramificare terminală; c – cu vigoare slabă

Fig. 12. Tăierea ramurilor anuale vegetative în funcție de poziția lor

pe semischelet

Fig. 13 Tăierea de întinerire a vetrelor de rod.

Fig.14. întinerirea semischeletului în funcție de vârsta lui a – semischelet de 3 ani; b – semischelet de 4 ani; c – semischelet de 2 ani

Fig.15 Efectul tăierii de scurtare a semischeletului

Fig. 16 Fus subțire – anul II netăiat; b – anul II tăiat; c – anul IV

Fig. 17.Scurtarea ramurilor anuale lungi , bine garnisite cu muguri de rod .

Fig. 18 a- Mlădițe supraîncărcate cu rod b- Mlădițe intrate în periodicitate

Fig. 19 Tăierea burselor după prima fructificare

Fig.20. Semischelet de 2 ani garnisit cu țepușe

Fig.21. Nuielușe și mlădițe scurte și garnisite

Fig. 22. Formarea de pinteni și țepușe care au fructificat

Fig. 23 Fructificare succesivă pe aceleași burse.

1.2. Tăieri de întreținere și fructificare la păr

Părul fructifică pe aceleași ramuri de rod ca și mărul, în consecință, tăierile se aseamănă, dar părul are și unele particularități în ceea ce privește creșterea și fructificarea. Soiurile care fructifică pe țepușe formează garduri fructifere mai înguste decât mărul, vetrele de rod sunt mai pronunțate, diferențierea mugurilor de rod în partea terminală a ramurilor lungi este mai accentuată, iar la Untoasa Precoce Morettini aproape toți mugurii de pe ramurile lungi sunt de rod. în acest caz pentru a nu supraîncarcă pomii cu rod sunt necesare tăieri mai severe lăsând pe fiecare ramură lungă o încărcătură optimă. Excitabilitatea mugurilor este diferită, astfel: la unele soiuri pornesc în vegetație toți mugurii de pe ramura anuală și dau ramuri fructifere supraîncărcând pomii cu rod. În acest caz este obligatorie scurtarea ramurilor de rod pentru a reduce încărcătura cu fructe. Alte soiuri formează nuielușe și mlădițe scurte dar groase, cu muguri de rod puțini. Când se produce îndesirea coroanei la aceste soiuri se face rărirea și nu scurtarea ramurilor de rod.

Fructificarea pe aceeași bursă are frecvență mai mare față de măr.

Formarea vetrelor de rod este mai rapidă și mai pronunțată. Soiurile cu capacitate mare de ramificare formează coroane mai dese care necesită intervenții mai rapide pentru iluminare, întinerirea ramurilor de semischelet este mai timpurie la 3-4 ani, în special la soiurile precoce și cu schelet mai subțire, rezistența și elasticitatea lemnului este mai mică față de a mărului.

Fig.24. Burse aglomerate formate pe mlădițe

Fig.25 a – Tăieri în funcție de tipul de fructificare: Untoasă Bosc

Fig.25. b – Ducesa de Angouleme

1.3. Tăieri de întreținere și fructificare la gutui

În perioada de tinerețe lăstarii de gutui ajung la lungimi de 60-80 cm. Pe măsură ce intră pe rod lungimea creșterilor se reduce la 30-40 cm (lăstarii de la periferia coroanei). Pe lăstari se formează muguri micști. Din mugurii micști se formează lăstari fertili cu lungimea de 7-12-15 cm, care în vârf poartă floarea ce va forma fructul, iar la baza fructului se depun o parte din substanțele de rezervă formând măciulia. Pe măciulie se formează 1-3 muguri micști care în anul următor vor da noi lăstari fertili. Dacă ramurile anuale depășesc 50 cm, se impune scurtarea lor pentru a forța ramificarea deoarece pe ramificațiile respective se formează măciulii viguroase. Cele mai bune măciulii pentru fructificare sunt cele de pe semischelet, gros cu diametrul de 10-20 mm, unde se obțin fructe de calitate și măciulii viguroase. Măciuliile formează an de an noi ramificații care sunt din ce în ce mai slabe. Se impune ca după 3-4 ani de fructificare să fie reîntinerite. Când creșterile sunt slabe se fac tăieri de reîntinerire în lemn de 5-6 ani.

Fig. 27 a – semischelet subțire cu măciulii slabe; b- ramuri anuale lungi crescute pe măciulii fără fructe

Fig.26 a – Schelet gros cu măciulii viguroase b-ramură anuală lungă cu muguri dorminzi la bază

TĂIERI DE ÎNTREȚINERE ȘI FRUCTIFICARE LA SÂMBUROASE

2.1. Tăieri de întreținere și fructificare la prun

Principalele forme de coroană, practicate în plantațiile clasice de prun sunt: piramida etajată rărită, piramida mixtă și vasul ameliorat sau întârziat. Soiurile noi de prun dau rezultate bune și în cultură intensivă unde pomii se conduc sub formă de: palmetă simetrică, asimetrică, gard fără formă sau drapel Marchand.

În plantații intensive prunul fructifică încă din anul al 3-lea de la plantare și realizează producții eficiente după 4-5 ani. în primii ani după plantare, până în anul 5-7, se înregistrează creșteri viguroase de 1,20-1,50 m pe lăstarii terminali și subterminali. Ceilalți lăstari de pe ramurile de schelet și semischelet sunt de vigoare slabă și dau naștere la buchete și ramuri mijlocii.

Lăstarii terminali și subterminali, indiferent de lungimea lor, devin ramuri anuale florifere. Mugurii floriferi pe acești lăstari pot fi plasați pe toată lungimea lor (Agen 707, Stanley, Tuleu gras) sau numai în treimea inferioară, excepție fac soiurile Gras românesc și Gras ameliorat la care lăstarii lungi sunt vegetativi.

La prun ramurile anuale de prelungire a scheletului se lasă întregi sau se scurtează cu 1/2, 2/3 dacă sunt destinate pentru formarea semischeletului. Ramurile anuale cu poziție orizontală se lasă întregi pentru a fructifica, în urma fructificării se apleacă sub greutatea rodului, se garnisesc cu buchete. Arcuirea sub greutatea rodului este prezentă și la șarpante în special la soiurile precoce și cu potențial productiv ridicat. Dacă ramurile anuale nu se taie (la tăierile moderne), arcadele de rod se formează mult mai repede comparativ cu tăierile clasice bazate pe scurtare.

La pomii tineri sunt destul de frecvente și ramurile anticipate care sunt, de regulă, florifere. Cu ocazia tăierilor se rețin ramurile anticipate de vigoare mare și mijlocie, iar cele de vigoare mică se elimină din coroana pomilor.

La soiurile de prun în funcție de modul de fructificare deosebim două tipuri de fructificare:

cu fructificare predominantă pe buchete de mai;

cu fructificare predominantă pe ramuri mijlocii.

Soiurile cu fructificare pe buchete formează coroane rare, bine luminate, cu întreținere ușoară. La grupa a II-a coroanele sunt mai dese și necesită intervenții periodice pentru iluminare. Pe ramurile anuale de rod, mugurii sunt grupați 2-3 la fiecare nod (unul vegetativ și 1-2 floriferi). Pomii pe rod au ramurile anuale periferice de 30-40 cm. Dacă nu se realizează lungimea menționată prin tăieri mai severe a semischeletului se poate atinge acest obiectiv. Creșterea se poate stimula și printr-o scurtare mai intensă a ramurilor de rod multianuale. În cazul în care ramurile anuale depășesc depășesc 50-60 cm se va lăsa o încărcătură de rod mai mare. Producția poate fi normată prin intervențiile făcute asupra semischeletului. în cazul în care semischeletul se garnisește cu prea multe ramuri de rod, încă din anul al 2-lea, el va fi scurtat. La o garnisire optimă scurtarea se face după 3-4 ani sau chiar 5 ani. La soiurile la care ramurile de semischelet au tendința de a crește vertical pentru a împiedica îndesirea coroanei se vor suprima de la inel ramurile prea viguroase. Tăierile de întreținere și fructificare se vor executa diferențiat în funcție de specificul de creștere și fructificare ale soiului. La soiul Anna Spath efectuarea unor tăieri lungi favorizează formarea arcadelor de rod cu lăstari prea viguroși care trebuie: ciupiți, înclinați sau suprimați de la inel. Ramurile de semischelet sunt viguroase, bine garnisite cu buchete dar au un unghi mic de ramificare și necesită tăieri de transfer. Ramurile de prelungire a scheletului și semischeletului se supraîncarcă cu rod și după 3-4 ani de fructificare se epuizează. Pentru a realiza producții constante se va face întinerirea lor mai repede.

Soiurile care fructifică pe buchete de mai nu necesită reîntinerirea semischeletului decât după 4-5 ani, iar anual se fac tăieri sumare de întreținere (se înlătură ramurile lacome, uscate, frânte etc.)

Soiul Tuleu gras are o fructificare mixtă (buchete și ramuri mijlocii ramificate), se supraîncarcă cu rod și se frâng ușor. Pentru a evita degarnisirea semischeletului sunt necesare tăieri de scurtare a acestuia periodic pentru a apropia rodul de baza ramurilor.

La soiul Vinete românești lemnul este rezistent, nu se rupe sub greutatea rodului, deși fructifică pe ramuri mijlocii, iar coroana se îndesește mult mai lent față de Tuleu gras datorită faptului că mugurii de la baza ramurilor rămân dorminzi.

în condiții favorabile de cultură prunul diferențiază un număr mare de muguri floriferi, iar normarea încărcăturii de rod este obligatorie an de an. Coroana se îndesește repede, semischeletul se alungește și se supraîncarcă cu rod, unele ramuri de semischelet se frâng sub greutatea rodului.

Fig.28. Ramuri de semischelet la prun la Fig.29. Tăieri de fructificare la prun

diferite vârste a – de 3 ani; b – de 2 ani

Fig. 30 Semischelet de 2 ani garnisit cu Fig. 31 Scurtarea semischeletului buchete de mai (prun) la soiul Vinete românești

2.2 Tăieri de întreținere și fructificare la cais

Pomii fructifică după 3-4 ani de la plantare, iar producția devine economică începând cu anul 5-6 ca, în anul 7-8 să se ajungă la producția maximă.

Tăierile de întreținere și fructificare se fac diferențiat în funcție de vârsta pomilor și măsura în care o impune normarea producției.

Tăierea caisului la începutul fructificării

Pomii în această perioadă realizează creșteri viguroase, ramurile de prelungire și concurentele depășesc 100-120 cm, au 2-3 valuri de creștere cu numeroase creșteri anticipate, în aceste condiții coroana se îndesește și își mărește volumul an de an. Pe ramurile anuale apar grupuri de muguri (2, 5, 8), la fiecare nod, ceea ce duce la supraîncărcarea pomilor cu rod. în cazul în care se fac tăieri lungi pomii formează arcade (punți de rodire). Prin lucrările de tăiere se urmărește garnisirea scheletului cu semischelet și ramuri de rod, evitarea formării arcadelor de rod, optimizarea încărcăturii cu rod în funcție de vârsta pomului și volumul coroanei.

Tăierea caisului în perioada de plină producție

Tăierile în această perioadă se vor face diferențiat în funcție de formațiunea de rod predominantă în coroana pomilor. Tăierea buchetelor de mai

Această formațiune este prezentă pe ramurile de semischelet de diferite vârste și pe ramurile mijlocii ramificate. Buchetele tinere (de un an), se lasă netăiate, nu se răresc. Buchetele de mai ramificate (de mai mulți ani) pot fi întinerite, la fel și cele de pe semischeletul mai în vârstă și de pe ramurile mijlocii se îndepărtează odată cu reducția acestora.

Tăierea ramurilor anuale mijlocii

Ele au lungimea de 15-45 cm și la fiecare nod prezintă grup de muguri, nu se taie, dacă sunt prea dese se răresc (înlăturând pe cele de vigoare redusă), la 15-20 cm

Tăierea ramurilor anuale lungi

Ramurile anuale lungi se tratează în funcție de lungime: dacă nu depășesc 80 cm se lasă întregi, dacă sunt prea lungi se scurtează cu 1/4 sau 1/3 din lungime. Scurtarea se va face și în funcție de modul de iernare a mugurilor (mugurii din valul 2 și 3 de creștere au rezistența mai mare la iernare).

Tăierea ramurilor anticipate

La pomii în plină perioadă de rodire ramurile anticipate au o frecvență mai redusă. Dacă apar în număr mare se tratează astfel: cele de vigoare redusă se suprimă (deoarece dau fructe mici și se pierd la căderea fiziologică); cele de vigoare corespunzătoare se mențin dacă au muguri floriferi (rezistă mai bine la ger). Se pot utiliza pentru normarea încărcăturii de rod.

Tăierea ramurilor de semischelet

Ramurile de semischelet se garnisesc an de an cu noi formațiuni de rod, care pe măsură ce se înmulțesc scad în vigoare și dau fructe mici sau cad fiziologic. Semischeletul se întinerește la interval de 3-4 ani (înainte de a se epuiza sau a se supraîndesa).

Lucrările asupra ramurilor de schelet

Se aplică la pomii care au ajuns în perioada de declin sau au realizat un volum prea mare de coroană, iar producția înregistrează diminuări de la un an la altul. Pentru refacerea potențialului biologic și productiv al ramurilor se recurge la scurtarea ramurilor de schelet, intervenind în lemn de 4-6 ani, deasupra unei ramuri de semischelet și să nu depășească diametrul de 5 cm ramura scurtată. Pentru stimularea procesului de calusare, rănile se netezesc cu cosorul, se dezinfectează cu sulfat de cupru 3 % și se dau cu mastic sau vopsea pe bază de ulei.

Fig.32. Ramură lungă de cais de 2 ani Fig.33. Scurtarea semischeletului și a

ramurilor lungi de cais

Fig.34. Ramuri anuale viguroase pe semischelet înclinat la orizontală

Fig.35. Semischelet la cais, epuizat prematur (stânga) și bine dezvoltat (dreapta)

Fig.36. Semischelet la cais de 6 ani

Fig.37. Capacitatea de regenerare la cais

2.3. Tăieri de întreținere și fructificare la piersic și migdal

Piersicul este specia cu pretențiile cele mai ridicate la aplicarea tăierilor de întreținere și fructificare, Fructificarea pe o ramură de rod se face o singură dată (în anul al 2-lea de viață), în consecință lemnul care a rodit se elimină din coroana pomului în fiecare an.

Piersicul are un ritm de lăstărire foarte puternic ceea ce duce la îndesirea coroanei dacă nu se fac tăieri de întreținere și fructificare în fiecare an, iar în perioada de vegetație, lucrări în verde (în special la pomii tineri).

Tăierea de întreținere și fructificare asigură normarea încărcăturii de rod. în condiții normale piersicul formează de 3-4 ori mai mulți muguri floriferi față de cei necesari pentru o fructificare bună. Dacă în coroana pomilor sunt suficiente ramuri mixte și de prelungire pentru o recoltă optimă, celelalte ramuri fructifere (salbe, buchete de mai, anticipate) se elimină, încărcătura se va stabili și în funcție de vigoarea de creștere din anul precedent, dacă ramurile anuale cu lungime între 40-80 cm depășesc 25 % din totalul ramurilor anuale, se va lăsa o încărcătură mai mare cu muguri floriferi față de cea optimă. Numărul ramurilor de rod se va stabili în funcție de forma de coroană și vigoarea soiului. La soiurile viguroase se lasă 120 de ramuri mixte și lungi pentru fructificare, la cele foarte viguroase 150 ramuri mixte și lungi, iar la cele de vigoare slabă 100 de ramuri mixte

și lungi.

Fig. 38 Ramuri anuale viguroase formate pe cepi

Fig. 39 Rărirea ramurilor mixte la piersic și scurtarea scheletului după necesități (t1, t2).

Tăierea ramurilor mixte. Ramurile mixte nu se scurtează ci se răresc la 20-25 cm. După fructificare se înlătură cât mai aproape de ramura mamă la nivelul unei ramuri mixte sau se suprimă în întregime dacă lăstarii (ramurile) formați la bază sunt de vigoare redusă. Suprimarea nu se face la inel ci mai sus cu 5-8 mm, (ca din inel să se formeze noi lăstari ce apar din mugurii stipelari de la nivelul inelului).

Tăierea ramurilor anuale lungi. Ramurile anuale lungi au poziție terminală sau

subterminală pe ramura mamă. Ponderea lor în coroană este mai mare la pomii tineri dar sunt prezente și la pomii pe rod. Prin tăierile de rărire și fructificare se păstrează ramura de prelungire și eventual încă una sau două cu poziție bună, celelalte se suprimă, în cazul în

Fig.40. Șarpantă de piersica

a- înainte de tăiere; b – după tăiere

care se pune problema limitării în înălțime, lărgime etc., în acest caz scurtarea șarpantelor și a subșarpantelor se va face la nivelul unei ramuri anuale lungi subterminale și cu poziție favorabilă.

Tăierea ramurilor anticipate. Ramurile anticipate au ponderea cea mai mare în coroana pomilor tineri (primii 5-6 ani), după intrarea în perioada de producție maximă ponderea scade. Frecvența mare a ramurilor anticipate la pomii în plină producție evidențiază o fructificare slabă sau tăieri greșite. Dacă ramurile anticipate nu sunt necesare pentru completarea celor mixte, în procesul de fructificare, se elimină în întregime din coroana pomilor, în cazul în care perioada cu ger nu a trecut se recomandă, ca alătur de ramurile mixte de prelungire, să se lase și ramuri anticipate care au rezistență mare la ger.

Tăierea ramurilor salbe (chifon). Aceste ramuri au vigoare redusă, se supraîncarcă cu fructe care cad, se recomandă suprimarea lor din coroana pomilor, dacă avem suficiente ramuri mixte și lungi. Ramurile salbe apărute în procent ridicat evidențiază tendința de epuizare a pomilor, în cazul în care prezența ramurilor salbe este o caracteristică de soi se recomandă rărirea lor la 15-20 cm, iar la rărirea fructelor pe fiecare salbă se lasă unul sau maxim două fructe.

Tăierea buchetelor de mai. Buchetele de mai au o frecvență redusă, contribuția lor în procesul de fructificare este nesemnificativă. Dacă apar în cantitate mare indică un semn de epuizare a pomilor.

Tăierea ramurilor de semischelet. Semischeletul trebuie să fie cât mai scurt, bine garnisit și în cantitate mică. El se înlocuiește la 2-3 ani sau chiar anual. La migdal se aplică aceleași tăieri ca la piersic cu unele particularități în funcție de soi.

2.4. Tăieri de întreținere și fructificare Ia cireș și vișin

Cireșul manifestă tendința de etajare naturală și are, în general, o capacitate redusă de ramificare, în consecință coroana lui rămâne rară. Datorită acestor aspecte cireșul necesită mai puține tăieri față de celelalte specii. La pomii tineri tăierile se vor reduce la minim, iar în perioada de vegetație se vor efectua lucrări în verde. Pe măsură ce pomii intră pe rod ramurile lor de rod se înmulțesc considerabil, se produce alungirea semischeletului și garnisirea lui cu rod, iar sub greutatea acestuia ramurile rămân în poziție atârnândă. Creșterile anuale se reduc și după 5-6 ani, sunt necesare tăieri de reducție a semischeletului pentru a realiza creșteri anuale de 30-45 cm. în cazul în care se face o reîntinerire puternică a semischeletului se diminuează producția de fructe în anul respectiv. Pe fiecare ramură de semischelet se lasă cel puțin, după scurtare, 4-6 formațiuni de rod. Unele buchete de mai (în special cele terminale), evoluează în ramuri mijlocii care ulterior devin ramuri de semischelet.

Tăierea buchetelor de mai. Buchetele de mai nu se scurtează (neavând muguri vegetativi). Se pot suprima buchetele de mai plasate pe partea inferioară a ramurii mamă, iar celelalte rămân intacte.

Tăierea ramurilor roditoare mijlocii. Ramurile mijlocii monoaxiale nu se pot scurta, dacă au spațiu suficient fructifică 10-14 ani. Ramurile mijlocii ramificate se lasă netăiate 5-6 ani după care se pot scurta dacă sunt prea garnisite cu buchete de mai.

Tăierea ramurilor anuale lungi. Ramurile anuale lungi cresc grupate câte 2-3-5, sub formă de etaje (din fiecare etaj se lasă numai una sau două). Ramurile anuale lungi indiferent dacă se scurtează sau nu se garnisesc în anul următor cu buchete de mai și formează semischeletul cel mai productiv, în cazul suprimării de la inel a unor ramuri, lucrarea se va face cu atenție pentru a păstra inelul intact – fiind singura zonă bogată în substanțe de rezervă ce favorizează cicatrizarea rănii și generează – din muguri dorminizi, noi lăstari. Rănile rezultate în urma tăierilor să nu depășească un diametru de 4-5 cm, deoarece cele mai mari, chiar dacă sunt acoperite cu mastic sau vopsea se cicatrizează foarte greu și incomplet.

Fig.41. Ramuri mijlocii de cireș formate

din buchete în urma scurtării

semischeletului

Fig.42. Ramuri mijlocii rezultate din buchete de mai îmbătrânite

Fig.43. Evoluția ramurilor mijlocii de cireș Fig.44. Întinerirea semischeletului în primii 3 ani

Fig.45. Efectul scurtării semischeletului Fig.46. Ramuri plete formate din

la cireș buchete

Tăierile de întreținere și fructificare la vișin

în cultura vișinului se impun tăieri diferențiate față de cireș. Vișinul are vigoare de creștere mai redusă, ramifică mai abundent și se îndesește mai puternic, iar etajarea naturală nu se manifestă așa pregnant.

Diferențierea mugurilor de rod pe ramură, depinde de vigoarea acesteia. Ramurile cu lungime de 70-80 cm nu diferențiază prea mulți muguri floriferi (majoritatea mugurilor sunt vegetativi). Pe ramurile mijlocii (25-30 am), se găsesc muguri vegetativi laterali (în număr redus), din care în anul următor cresc lăstari scurți care devin buchete de mai. Mugurii de pe ramurile anuale sunt în majoritate floriferi. La pomii tineri frecvent pe ramurile lungi (80-100 cm), muguri floriferi se formează pe ultima treime, deci nu se recomandă scurtări, la fel când sunt puțini muguri floriferi pe ramură. Pe ramurile lungi se formează lăstari anticipați care se transformă în ramuri cu muguri floriferi. Aceste ramuri anticipate se răresc lăsându-le pe cele mai viguroase și suprimându-le pe cele slabe. Acestea nu se scurtează deoarece mugurii floriferi sunt amplasați în treimea superioară.

în funcție de raporturile care există între ramurile de rod (buchete de mai, ramuri mijlocii, ramuri plete, ramuri anuale lungi), soiurile de vișin se pot împărți în trei grupe astfel:

soiuri cu fructificare predominantă sau în exclusivitate pe buchete de mai
(Mocănești, Mocănești 16, Timpurii engleze);

soiuri cu fructificare predominantă pe ramuri plete (Crișana, Crișana 2);

soiuri cu fructificare mixtă (buchete de mai și ramuri plete — Spaniole).

La soiurile cu fructificare pe buchete de mai, tăierile de întreținere și fructificare se fac asemănător cu cele de la cireș, iar la soiurile care rodesc pe ramuri plete se va urmări menținerea rodului cât mai aproape de ramura mamă. Prin tăierile de fructificare – efectuate an de an, începând cu primele recolte, când se suprimă ramurile plete de vigoare slabă, sau se răresc la 10-20 cm pentru a stimula formarea unor creșteri viguroase, se asigură menținerea rodului aproape de ramura mamă. La soiurile de vișin cu fructificare pe ramuri plete, se face întinerirea formațiunilor de rod, an de an prin îndepărtarea a 1/4-1/3 din numărul ramurilor plete, întinerirea ramurilor plete ramificate se va face înainte ca buchetele de pe acestea să depășească vârsta de 4-5 ani. Buchetele de mai și ramurile plete fructifică bine în primii 4-5 ani, după care se degamisesc rapid. Ramurile plete pot fi monoaxiale sau ramificate. Cele monoaxiale nu pot fi întinerite, iar cele ramificate se întineresc ușor prin tăierea la nivelul unei ramificații. Ramurile plete monoaxiale se pot scurta numai dacă de la un anumit nivel, a pornit în vegetație un mugure dormind.

Fig.47Ramură pleată Fig.48 Tăieri de întinerire Fig.49 Scurtarea ramurilor plete

Fig. 50 Efectul scurtării semischeletului la vișin

TĂIERI DE ÎNTREȚINERE ȘI FRUCTIFICARE LA NUCIFERE

3.1. Tăieri de întreținere și fructificare la nuc

Nucul fructifică pe ramuri anuale scurte (1-4 cm), care au în vârf un mugure mixt, iar axial 1-5 muguri floriferi masculi (amenți) sau pe ramuri mijlocii de 8-15 cm. Ramurile anuale de rod sunt muchiate destul de groase, mai ales în partea terminală. Ramurile de rod multianuale sunt rezultate din evoluția celor anuale, sunt ramificate, iar creșterile anuale pe aceste ramuri ajung la 3-7 cm și evoluează în ramuri de semischelet. Semischeletul nu se alungește prea mult (40-50 cm), este slab ramificat și degarnisit pe porțiunea multianuală.

La nuc tăierea nu se poate face la nivelul ramurilor anuale și multianuale, deoarece mugurii de rod sunt plasați terminal sau pe treimea superioară. Se pot întineri ramurile de semischelet la 6-7 ani prin eliminarea ramificațiilor mai slabe și mai îndepărtate de ramura mamă. Frecvent, ramurile de rod se usucă și nu mai necesită intervenții.

3.2. Tăieri de întreținere și fructificare la alun

La alun fructificare bună se obține pe semischelet de până la 5-6 ani, după care se recurge la întinerirea acestuia. Pentru a nu se diminua prea mult numărul mugurilor micști, se taie puțin. Se răresc ramurile de semischelet la 40-50 cm, se simplifică semischeletul prea ramificat, se limitează dimensiunile coroanei. Ramurile de schelet degarnisite, se garnisesc foarte ușor prin scurtări.

Fig.51. Ramuri roditoare scurte la nuc Fig.52. Ramură roditoare scurtă la nuc după 3 ani

Fig.53. Gruparea mugurilor la nuc Fig.54. Ramură roditoare scurtă în vârstă de 6 ani

Fig.55. Ramură de semischelet tânără la alun Fig.56. Tăieri de fructificare la alun

Fig. 57. Formarea ramurilor de rod la alun după întinerirea scheletului

TĂIERI DE ÎNTREȚINERE ȘI FRUCTIFICARE LA ARBUȘTII FRUCTIFERI

4.1. Tăieri de întreținere și fructificare la zmeur

Tăierile la zmeur se fac an de an, sunt simple, ușor de executat și constau din următoarele operații:

înlăturarea tulpinilor care au fructificat;

suprimarea drajonilor slabi și a celor de prisos;

scurtarea vârfului tulpinilor la unele soiuri.

Tăierile trebuie să înceapă în cursul vegetației când se elimină drajonii de prisos și în primul rând cei de vigoare slabă. După recoltarea fructelor se elimină de la bază tulpinile care au fructificat, iar la nevoie se răresc drajonii normal dezvoltați – în cazul în care numărul depășește cu mai mult de 10-15 % necesarul tulpinilor de înlocuire, în primăvara anului următor se definitivează numărul tulpinilor anuale – pe tufă sau la metru liniar de gard fructifer. Tulpinile alese trebuie să fie sănătoase, viguroase, bine plasate în jurul tufei sau distanțate la 10-15 cm între ele la gardurile fructifere. Tulpinile de 2 ani se îndepărtează imediat după recoltarea fructelor deoarece se taie ușor, se favorizează iluminarea drajonilor, se elimină pericolul infestării cu diferite boli și dăunători, care se găsesc pe tulpini, după care acestea se vor arde. Primăvara, odată cu stabilirea numărului de tulpini, se va face și scurtarea acestora, cu 20-30 cm. Soiurile de zmeur din grupa Malling, au cei mai mulți muguri de rod spre vârf și nu se recomandă îndepărtarea vârfului tulpinii.

Tăierea zmeurului remontant. La soiurile remontante, fiecare tulpină fructifică de două ori pe an, dar pe porțiuni diferite. Drajonii în creștere, în partea a doua a verii dau o primă recoltă de fructe, iar în anul al doilea fructifică după care se usucă. Tăierile se fac după aceleași principii ca și la soiurile obișnuite, cu deosebirea că după recoltarea fructelor se îndepărtează porțiunea terminală a tulpini care a fructificat.

Tăierea mixtă sau englezească. Această tăiere se practică mai mult în grădinile familiale și constă în scurtarea tulpinilor la 40-120 cm, pentru eșalonarea maturării fructelor pe o perioadă mai lungă de timp. Cu cât tulpinile sunt mai scurte, cu atât maturarea fructelor este mai întârziată, iar producția este mai mică.

Zmeurul purpuriu și negru se taie ca și murul. Tulpinile ajunse la 1,20-1,50 m se ciupesc pentru a favoriza ramificarea, ramificațiile laterale în primăvara anului următor se scurtează la 20-25 cm.

4.2. Tăieri de întreținere și fructificare la mur

Numărul tulpinilor de 2 ani, pe care fructifică murul se stabilește cu mult discernământ pentru a se evita intrarea în declin prematur a plantelor.

Se consideră că relația între creștere și fructificare este optimă dacă potențialul de a forma noi tulpini, este mai mare cu 20-25 % față de numărul de tulpini alese pentru fructificare, în cursul verii anului doi se aleg 6-7 lăstari, când au înălțimea de 60-70 cm, iar ceilalți se elimină de pe plantă, în primăvara anului trei se lasă pe plantă maximum patru tulpini bine dezvoltate și dispuse, care se reduc la înălțimea impusă de sistemul de susținere, începând cu anul patru, numărul tulpinilor de doi ani poate fi mai mare (6-8), în funcție de vigoarea plantei. Pentru a stimula formarea de ramificații laterale – în anul formării mugurilor – se ciupesc vârfurile drajonilor, când aceștia au ajuns la înălțimea de 1,00-1,20 m. Primăvara o dată cu definitivarea și scurtarea tulpinilor de doi ani se face rărirea creșterilor laterale la 25-30 cm și scurtarea lor la 3-4 muguri, în lungul tulpinilor se mențin ramificații laterale doar în treimea mijlocie și superioară, iar de pe treimea inferioară se elimină.

Deoarece tulpinile de doi ani reprezintă pentru tulpinile anuale, un adăpost pe timp de iarnă, împotriva înghețului, eliminarea lor se va face numai în primăvară.

Soiurile de mur cu drajonare slabă formează un număr redus de tulpini (2-3 pe plantă), groase, cu mult țesut spongios și rezistență scăzută la ger. Pentru a reduce vigoarea tulpinilor și a mării numărul lor pe plantă, se recomandă ciupirea lor în fază erbacee, la înălțimea de 20-25 cm. în urma ciupirii tulpinilor, din mugurii laterali abia formați, se dezvoltă creșteri laterale (2-4), pe fiecare.

4.3. Tăieri de întreținere și fructificare la coacăz

Coacăzul negru fructifică pe lemn de un an. Ramurile anuale sunt mai multe și mai viguroase pe lemn de doi și trei ani și sunt mai puține și cu vigoare mai slabă pe lemnul de patru și cinci ani. Tulpinile bătrâne, cu creșteri anuale slabe, se vor elimina din tufă și se vor înlocui cu cele de un an crescute cât mai la baza celor ce se înlocuiesc. Paralel cu tăierile de fructificare se fac și tăieri prin care se îndepărtează ramurile rupte, bolnave, cele care îndesesc tufa sau împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere a plantației.

Tăierile se fac diferențiat în funcție de, direcția de creștere a tulpinilor, capacitatea de ramificare și de lăstărire din zona coletului, într-o tufă se rețin 12-20 tulpini de vârstă diferită (1-5 ani), de regulă câte 3-4 tulpini de aceeași vârstă. Producția cea mai mare se obține pe tulpinile de 2-5 ani. La soiurile cu capacitate mare de lăstărire din zona coletului – tulpinile anuale de prisos se suprimă în întregime, iar la cele cu lăstărire slabă din zona coletului se taie în cepi de 2-3 muguri. Tulpinile anuale necesare pentru formarea tufei se lasă întregi la soiurile cu ramificare puternică și se scurtează la cele cu ramificare slabă. Tulpinile multianuale se lasă să vegeteze liber (fără intervenții), până la vârsta la care se face eliminarea lor din tufă.

La coacăzul roșu se aplică aceleași principii de tăiere ca la coacăzul negru dar are și câteva particularități cu privire la specificul fructificării de care se ține cont la efectuarea tăierilor. Coacăzul roșu fructifică pe buchete și aglomerări de muguri plasați în apropierea mugurilor terminali, la limita dintre două valuri de creștere sau la limita creșterilor anuale. Pe măsură ce are loc procesul de fructificare rodul se deplasează spre periferia tufei, formațiunile de rod după 2-3 ani de fructificare se degarnisesc, pierd din vigoare și se usucă. Ca urmare a plasării rodului în partea terminală are loc degarnisirea ramurilor de schelet și după 4-5 ani trebuie să se înlocuiască cu altele din zona coletului sau de la baza tulpinii înlocuite.

Pentru a realiza o producție bună în perioada de declin se fac tăieri de regenerare, care constau în îndepărtarea din tufă a tuturor tulpinilor care depășesc vârsta de un an. în anul următor se rețin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează la 1/2-2/3 pentru ramificare. Din anul al treilea tufa este refăcută și se obțin producții bune.

4.4 Tăierile de întreținere și fructificare la agriș

Tulpinile de agriș evoluează asemănător cu cele de la coacăz, în primul an tulpina nu ramifică, iar în anul al doilea apar ramificații și fructe. Fructificarea are loc pe ramuri fructifere scurte, în vârstă de 2-3 ani, care sunt inserate pe tulpini și ramuri de 3-5-7 ani. Producția cea mai mare se realizează pe tulpini și ramuri de 3-5 ani, iar pe cele de 6-7 ani producția este mică, de calitate inferioară. Prin tăieri se îndepărtează tulpinile care au depășit vârsta de 6-7 ani, se stabilesc tulpinile anuale care le vor înlocui pe cele eliminate din rufă. Se elimină de la colet tulpinile anuale de prisos. Ramificațiile prea dese de pe tulpină se răresc la 10-15 cm. Tulpinile prea lungi și cu vârful arcuit se scurtează. Ramificațiile anuale ale tulpinilor, nu se scurtează, se plivesc lăstarii de prisos din zona coletului.

La agrișul format cu trunchi, se taie mult mai sever, urmărind obținerea unor creșteri anuale de cel puțin 30 cm. Pentru a realiza creșteri bune după plantare elementele coroanei se taie la 2-7 muguri, în anul al doilea se rețin numai creșterile bine repartizate în coroană care se reduc cu 1/3 din lungime și se lasă ca mugur terminal cel plasat în poziție interioară, în anii următori se lasă în coroană numai elementele bine plasate, cu vigoare mare (peste 30 cm). La tulpinile atacate de făinare se îndepărtează vârfurile contaminate.

4.5. Tăierile de întreținere și fructificare la afin

Afinul ramifică abundent și manifestă tendința de îndesire a tufei mai ales la soiurile viguroase și cu tufa erectă. Pentru a asigura o bună iluminare se impune înlăturarea ramificațiilor din interiorul tufei și a celor rău amplasate.

La afin se asigură o fructificare abundentă dacă tufa are 10-16 tulpini formate din zona coletului, în vârstă de 5-6 ani și bine ramificate.

Supraîncărcarea cu rod la majoritatea soiurilor de afin cu tufa înaltă are repercusiuni asupra mărimii boabelor și a creșterilor vegetative în general. Ramurile anuale slab hrănite manifestă sensibilitate ridicată la ger. Tulpinile de afin sunt productive până la vârsta de 8-10 ani. O serie de experiențe evidențiază că se obțin producții mari pe tulpini mai tinere de 5-6 ani. Tulpinile care depășesc această vârstă se elimină de la bază. Concomitent cu acestea se îndepărtează ramurile bolnave, rupte, cu plasament defectuos, care îndesesc coroana și a celor care împiedică desfășurarea lucrărilor mecanice. Paralele cu îndepărtarea acestor ramuri se retine, pe fiecare plantă, un număr echivalent de noi tulpini viguroase, plecate din zona coletului. Ramurile anuale lungi se scurtează cu 1/4-1/2 din lungimea lor. Scurtarea se face deasupra unei ramuri anticipate.

Executarea unei tăieri mai severe duce la diminuarea producție. Ea poate fi aplicată la tufele epuizate, îmbătrânite prematur, în urma tăierilor severe se formează creșteri viguroase și se stimulează plecarea în vegetație a mugurilor dorminzi din zona coletului, în plantațiile bine întreținute se fac tăieri lungi sau moderate care asigură producții mari la unitatea de suprafață, creșterile sunt mai puțin viguroase și în număr mai redus, înflorirea are loc mai devreme, fructele sunt mai multe, dar de calitate inferioară. La tăieri severe înflorirea plantelor are loc mai târziu, coacerea este mai timpurie, fructele sunt mai mari, dar producția la hectar este mai mică.

Rezultate bune se obțin dacă, concomitent cu tăierile de fructificare se fac și tăieri de regenerare parțială a ramurilor de schelet și de semischelet. în acest caz producția este mare an de an și de calitate. Paralel cu tăierile de fructificare se pot face și tăieri de corecție care asigură o bună iluminare în coroana tufelor. Tăierile de corecție se aplică de regulă în plantațiile afectate de accidente climatice (ger, grindină).

Tăierile de regenerare se fac în perioada de declin, când procesul de uscare este evident și producția nu mai este economică. Tăierile au un caracter general și cuprind toate creșterile din tufă. Tulpinile se îndepărtează din tufă de la nivelul mugurilor dorminzi.

Concomitent cu tăierile de regenerare se fertilizează cu îngrășăminte organice și chimice, pentru a realiza creșteri viguroase și în număr corespunzător, în primăvara anului doi se aleg 10-16 tulpini bine plasate în tufă, care se scurtează – o parte la 1/3, iar o altă parte la 1/2 din lungimea lor. începând cu anul al treilea se obțin producții economice.

Fig.58. Tăierea zmeurului A — tufa, anul II de la plantare; B – tufa, anul III de la plantare

Fig.59. Tulpină de coacăz negru garnisită cu ramuri roditoare scurte

Fig. 60 Scurtarea (simplificarea) tulpinilor multianuale ramificate la coacăzul negru pentru luminarea tufei

a – ramuri anuale lungi la coacăzul negru; b – vigoarea creșterilor anuale în lungul tulpinilor

BIBLIOGRAFIE

1. BĂDESCU, GH., 1986 – Arbuștii fructiferi, specii de mare perspectivă pentru pomicultura românească. Rev. Horticultura nr.3/1986, București.

2. BOTAR, A., 1979 – Studiul soiurilor și elitelor de coacăz roșu. Lucrările științifice ale I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni, voi. VIII, București.

3. BOTAR, A., i.szekely, 1979 – Soiuri și elite de agriș pentru plantații comerciale și grădinarii amatori. Lucrările științifice ale I.C.P.P. Pitești – Mărăcineni, voi. VIII, București.

4. BOTEZ, M., gh.bâdescu, a.botar, 1984 – Cultura arbuștilor fructiferi, Ed.Ceres, București.

5. ceaușescu, L, a.negrilă, i.isac, a.lazăr, 1982 – Pomicultura, Ed. Ceres,București.

COCIU, V., 1993 – Caisul, Ed. Ceres, București.

COCIU, V. ș.a., 1997 – Prunul, Ed. COMPHYS, Râmnicu Vâlcea.

COCIU, V. ș.a., 2000 – Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România.Vol. I. Pomicultură, Ed. Ceres, București.

9. mihaescu, gr., m.popescu, v.cireașa, i.godeanu., i.drobotă, gh.panic,1977 – Pomicultură generală și specială, Ed. Didactică și Pedagogică,București.

10. MIHAESCU, GH., 1986 – Ghid pentru meseria de pomicultor, Ed. Ceres, București.

ll.MIHAESCU, GH., CREOLA MIHAESCU, 1978 – Îndrumător de lucrări practice la pomicultură specială, I.A.N.B., București.

12. MITRE, V. ș.a., 1998 – Tăieri de formare și întreținere a coroanei la nuc,Agricultura, Rev. de știință și practică agricolă, Cluj-Napoca nr.2 (26), p.43-45.

13. MITRE, V. ș.a., 2000 – Studiul unor soiuri și elite de nuc în condiții pedoclimatice ale SCDP Geoagiu. Sesiunea de Comunicării Științifice "Resursele de mediu și protecția lor pentru o dezvoltare durabilă. Universitatea din Oradea, 25-27 mai.

14. popescu, M., i.milițiu, gr.mihăescu, v.cireașa, i.godeanu, gh.drobotă,N.CEPOIU, 1982 – Pomicultură generală și specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

15. ROPAN, G. ș.a., 1991 – Cercetări privind comportarea soiurilor de măr Jonathan și

Golden delicious pe diferite unități de sol. Bul. USACN, seria A-H, vol.45/2, p.59-65.

16. ROPAN, G., V.MlTRE, 1995 – Pomicultură specială – Pomologie, îndrumător de lucrări practice, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca

17. ROPAN, G. ș.a., 1998 — Aspecte privind particularitățile tăierii la prun, Rev.Fermierul nr.6, p.26-29.

18. ROPAN, G. ș.a., 1999 – Particularitățile tăierii și conducerii la măr în funcție de tipul de fructificare, Rev. Bioterra nr.3, p.5-8.

19. ROPAN, G. ș.a., 2000 – Comportarea unor soiuri de gutui în bazinul superior al Crisului Repede, Sesiunea de Comunicării Științifice "Resursele de mediu și protecția lor pentru o dezvoltare durabilă. Universitatea din Oradea, 25-27 mai.

20. ROPAN, G. ș.a., 2000 – Comportarea unor soiuri de căpșun în condițiile ecoclimatului pomicol de la Cluj, Sesiunea de Comunicării Științifice "Resursele de mediu și protecția lor pentru o dezvoltare durabilă. Universitatea din Oradea, 25-27 mai.

21. ȘCHEAU, V., 1998 – Migdalul, Ed. Imprimeriei de Vest Oradea.