Metodologia Si Tehnologia Instruirii. Moduri Si Forme de Organizare a Activitatilor Didactice

METODOLOGIA ȘI TEHNOLOGIA INSTRUIRII.

MODURI ȘI FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

PLANUL LUCRĂRII

1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE:

1.1. Metodologie

1.2. Tehnologie

1.3. Metodă

1.4. Procedeu

1.5. Formă de organizare

1.6. Strategie didactică

2. SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIRE:

2.1. Clasificarea metodelor de învățământ

2.2. Caracterizarea principalelor grupe de metode.

3. MIJLOACE DIDACTICE ȘI SUPORTURI TEHNICE DE INSTRUIRE

4. INSTRUIREA ASISTTĂ DE CALCULATOR

5. CONCLUZII

6. BIBLIOGRAFIE

Reketes Andrei

C.R.O.A. an 2

22.11.2005

1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE :

Dirijor al procesului educațional, profesorul apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a ușura și accelera asimilarea și aplicabilitatea informațiilor.

1.1. Metodologia didactică : în 1982, R. Mucchielli definea conceptul de metodologie ca totalitatea metodelor utilizate de o știință.

„Metodologia didactică semnifică ansamblul metodelor și procedeelor utilizate în procesul de instruire av-nd la bază o concepție unitară cu privire la actul de predare-învățare, principiile și legile care-l guvernează.”

Cu alte cuvinte, ea pune la dispoziția celui interesat precizări cu privire la natura, funcțiile și clasificările metodelor.

1.2. Tehnologia didactică : desemnează demersul întreprins de profesor în vederea aplicării principiilor învățării într-o situație practică de instruire. Conceptul de tehnologie este explicat în două feluri :

-sens restrâns-ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă.

-sens larg-ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învățământ, a strategiilor de organizare a predării.

Tehnologia didactică vizează și aspecte ale mass-mediei și aparatură tehnică adecvată. Însă, nu se referă doar la utilizarea în transmiterea informațiilor a unor mijloace tehnice, ci va include toate componentele procesului de învățământ.

1.3. Metoda : derivat etimologic din grecescul „methodos-(odos-cale, drum, metha-spre), cuvântul metodă semnifică drumul spre, calea de urmat pentru atingerea unui scop, modul de căutare, de descoperire a adevărului sau „ drum care conduce la cunoașterea realității și la transformarea acesteia pe baza cunoașterii”. Ioan Cerghit consideră că metoda este „ o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda care reunește într-un tot familiar eforturile profesorului și ale elevului.”

Gaston Mialaret consideră că orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori și din acest punct de vedere, educația va rămâne mereu o artă : arta de a adapta la o situație precisă, indicațiile generale date de cărțile de metodologie.

Metodele de învățământ sunt selectate de profesor în funcție de finalitățile educaționale, particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor, conținutul procesului de predare-învățare, natura mijloacelor de învățământ, experiența sa didactică.

1.4. Procedeul didactic : reprezintă o secvență a metodei, un detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune.

1.5. Forme de organizare : maniera sau modul de lucru în care se desfășoară activitatea educațională la nivelul parteneriatului profesor-elev, individual sau în grup.

1.6. Strategia instruirii : este o operație de proiectare, organizare și realizare a unei suite de situații de învățare.

1.6.1. Mijloc didactic: este un ansamblu de instrumente materiale, produse adaptate și selecționate în mod intenționat pentru a servi nevoilor organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ.

1.6.2. Mod de organizare a învățării : este definit de George Văideanu ca fiind un grupaj de metode sau procedee care operează într-o situație de învățare (ore duble sau succesive, învățare asistată de ordinator, învățare bazată pe manuale și caiete programate etc.)

2. SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIRE

2.1. Clasificarea metodelor de învățământ

Educația și școala de azi au renunțat la ideea existenței unei metode absolute, universal valabile, susținând o meteodologie flexibilă, ușor de adaptat, dar și eficientă.

Ritmul alert al vieții și noua viziune asupra cunoașterii și rolului ei în istoria dezvoltării personalității umane au deschis noi direcții de diversificare a căilor de realizare a acțiunii instructiv-educative.

În opinia Elenei Danciucele mai cunoscute clasificări de metode adoptă următoareale criterii :

Istoric: care face distincția între metode tradiționale (expunerea, conversația, exercițiul) și metode noi ( algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, învățarea programată). Considerăm că nimeni nu poate garanta că tot ce e vechi este obligatoriu depășit, iar ce ste nou nu este întotdeauna modern.

criteriul gradului de generalitate: metode generale ( expunerea, prelegerea, conversația, cursul magistral) și metode speciale ( exercițiul moral).

criteriul bilateralității procesului de învățământ:

-metode de predare

-metode de învățare

d) criteriul funcției fundamentale :

-metode de transmitere și asimilare a noilor cunoștințe

-metode de formare a priceperilor și deprinderilor

-metode de consolidare

-metode de evaluare și autoevaluare

-metode de aplicare

e) criteriul modului de organizare a muncii :

-metode de muncă individuală

-metode de predare învățare în grupuri

-metode frontale, cu întreaga clasă

-metode de lucru în echipă

-combinate

f) criteriul modului de determinare a activității mintale :

-metode algoritmice

-metode euristice

g) criteriul gradului de participare a elevilor :

-metode active

-metode pasive

h) criteriul opoziției dintre învățarea mecanică și învățarea conștientă

-metode bazate pe receptare

-metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate

-metode de descoperire propriu-zisă

i) criteriul domeniilor sau laturilor educației :

-vizează educația intelectuală, fizică, moral-civică, juridică, ecologică, estetică etc.

j) metode de comunicare orală :

-metode expozitive

-metode interogative

-metoda problematizării

k) metode bazate pe limbajul intern : -reflecția personală

l) criteriul scopului didactic urmărit :

-metode de predare a materialului nou, de fixare a cunoștințelor, de formare a priceperilor și deprinderilor.

-metode de verificare și apreciere a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.

-metode și strategii de dezvoltare a gândirii critice :

-de evocare : brainstorming-ul, harta gândirii, lectura în perechi etc.

-de realizare a înțelesului : proedeul recăutării, jurnalul dublu, tehnica lotus, ghidurile de studiu etc.

-de reflecție : tehnici de conversație, tehnica celor șase pălării gânditoare, diagramele Venn, metoda horoscpului etc.

-de încheiere : eseul de cinci minute, fișele de evaluare

-de extindere : interviurile, investigațiile independente, colectarea datelor etc.

-metode și strategii de învățare prin colaborare :

-tehnici de spargere a gheții : Bingo, Ecusonul, Tehnica Graffiti, Colecționarul deosebit, Tehnica căutării de comori etc.

-metode și strategii pentru rezolvarea de probleme și dezbatere : Mozaic, Reuniunea Phillips 66, Metoda grafică etc.

-exerciții pentru rezolvarea de probleme și discuții : Mai multe capete la un loc, Discuția în grup, Consensul în grup.

2.2 Caracterizarea principalelor metode de învățământ

C o n v e r s a ț i a d i d a c t ic ă

Este o metodă tradițională de învățământ, ale cărei rădăcini se află în maieutica lui Socrates. Se folosește în cele două forme prevăzute de pedagogie : euristică(socratică) și catihetică.

Forma euristică contribuie la căutarea adevărului prin efortul unit al celor doi factori ai relației profesor-elevi. Întrebările se adresează judecății elevilor, stimulându-le și orientându-le gândirea și se folosesc în lecțiile de învățare de noi cunoștințe și în lecțiile de formare de priceperi și deprinderi.

Forma catihetică urmărește constarea însușirii de către elevi a unor cunoștințe acumulate anterior, se adresează deci preponderent memoriei și se utilizează mai ales în partea inițială a lecțiilor, în momentul activării ideilor ancoră, sau în partea finală, când se realizează feedback-ul.

Indiferent de formă, conversația trebuie să îndeplinească câteva condiții generale indicate de cercetarea pedagogică :

-să se sprijine, sistematic, pe fapte de limbă

-să se ridice, obligatoriu, de la fapte, la noțiuni, definiții și reguli generale, ceea ce presupune ca elevii să fie puși să observe, să compare, să descopere.

-să solicite puterea de argumentare a răspunsurilor, deci gândirea

-să nu se formuleze și să se pună la întâmplare, ci să urmărească logica demersului cognitiv.

-întrebările să fie formulate clar și precis

-să nu se pună întrebări care dau de-a gata răspunsul

-să se acorde timp suficient elevilor pentru formularea răspunsurilor

-să se evite întrebările echivoce

-profesorul nu trebuie să vorbească mai mult decât elevul. Ise impune cât mai multă sobrietate în ținută și comportament.

Î n v ă ț a r e a p r i n d e s c o p e r i r e

Este o metodă a cărei fundamentare psiho-pedagogică și didactică a fost elaborată temeinic în ultimele decenii ale secolului XX, din necesitatea revitalizării învățământului. Este considerată o metodă didactică modernă.

Considerăm mai întâi necesar a defini învățarea. Învățarea e un proces, o acțiune de cunoaștere care se desfășoară într-un anumit context spațio-temporal, definit în termeni de comportament și conduită,”învățarea constă într-o modificare sistematică a conduitei”

Cu alte cuvinte, această metodă este o cale de a intra în posesia adevărurilor pin demersuri proprii. Elevul, în procesul didactic, obsevă, acționează și meditează asupra existenței, dobândește noi informații și desprinde noi semnificații. Se bazează pe forța personală de cunoaștere. O astfel de descoperire e însoțită de o dirijare exterioară.

P r o b l e m a t i z a r e a

E o variantă modernă. Ca tehnică de instruire, problematizarea își găsește locul oriunde apar situații contradictorii, care urmează a fi rezolvate prin gândire. Ioan Cerghit afirma că esența acestei metode constă în faptul că profesorul nu comunică pur și simplu concluziile finale ale științei, cunoștințe gata elaborate. Prin rezolvări de probleme, conduce gândirea acestora spre descoperirea adevărurilor.

Importanța învățării problematizante constă în faptul că antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de observație, reflecția adâncă, capacitatea de a elabora ipoteze, de a găsi rezolvări ingenioase etc.

B r a i n s t o r m i n g-u l

Mai mult o metodă de stimulare a creativității și de descoperire a unor soluții inovatoare, decât o metodă didactică, brainstorming-ul a fost inițiat de către Al. F. Osborn. Mai poartă numele și de metoda evaluării amânate, inițial nici o idee emisă nefiind respinsă.

În concepția Elenei Danciu anularea cenzurii intelectualedeblochează capacitatea creativă. Brainstorming-ul va avea eficiență dacă grupurile de elevi în care se realizează nu vor depăși 15 membrii, vor fi eterogene, se vor evita tendințele de închidere, atmosfera inhibatorie. Se vor respecta reguli ca :

-se acceptă ca având caracter de cunoștințe toate ideile în afară de glume

-nu se critică nici o sugestie

-se pune accent mai mult pe cantitate decât pe calitate

-evaluarea soluțiilor preconizate se realizează după un anumit timp prin compararea și selectarea ideilor valoroase

-se acceptă apartenența colectivă a ideilor evitându-se minimalizarea

3. MIJLOACELE DIDACTICE ȘI SUPORTURILE TEHNICE DE INSTRUIRE : ROL, FUNCȚII, VALENȚE FORMATIVE, LIMITE

În sens restrâns, mijloacele de învățământ pot fi definite drept ansamblu de instrumente, materiale, adaptate și selecționate în mod intenționat pentru a servi nevoilor organizării și desfășurării procesului instructiv educativ din școală. De asemenea, pot fi definite ca ansamblu de procedee : mecanice, optice, electrice și electronice, de înregistrare, păstrare și transmitere a informației.

Funcțiile mijloacelor didactice :

-funcția de comunicare este specifică acestor mijloace tehnice pentru că ele însele reprezintă instrumente de comunicare care facilitează receptarea.

-funcția demonstrativă : se recurge la substituirea unor obiecte și fenomene reale cu altele mai accesibile și se face apel la imagistică(foto, planșe, tablouri, grafice etc)

-funcția de evaluare a randamentului elevilor prin utilizarea dispozitivelor electrice, electronice, mecanice care înlătură factorii perturbatori din notare.

-funcția formativă și estetică

-funcția de școlarizare substitutivă de realizare a învățământului deschis cu ajutorul televiziunii, rețelei computerizate naționale și internaționale.

Clasificarea mijloacelor :

Mijloace tehnice vizuale : diferențiem aparate și materiale pentru protecția aparatelor video. Ca aparatură : epiproiectorul, diascolul, retroproiectorul, aspectomatul, proiectorul pentru film, documatorul, camera de luat vederi.

Materialele pentru proiecție cu aparate video sunt împărțite în cinci categorii:

1 diafilmele, diapozitivele, microfilmele, foliile celuloid

2 fișe de lucru, fragmente din lucrări elaborate de elevi

3 corpuri-roci, metale, imprimări în ceară și argilă

4 documente rare- manuscrise, stampe, efigii, pergamente, monede

5 documente scrise sau tipărite, desene, ilustrații, reviste

Mijloace tehnice audio : radioul, casetofonul, reportofonul, magnetofonul, picupul

Mijloace tehnice audio-vizuale :video-player, televiziunea cu circuit închis, aparatul de proiecție cinematografică.