Metodologia Investigarii Mortii Prin Impuscare
CUPRINS
CUPRINS
Introducere
CAP.I: DIRECȚII METODOLOGICE ÎN CADRUL INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A OMORULUI SĂVÂRȘIT PRIN ÎMPUȘCARE
1.1.Principalele probleme care trebuie clarificate
1.1.1.Natura mortii și cauza nemijlocită a acesteia
1.1.2.Locul și timpul săvârșirii omorului
1.1.3. Identificarea metodelor și mijloacelor folosite pentru comiterea omorului.
1.1.4. ldentficarea victimei și a făptuitorului
1.1.5. Forma de vinovatie. Mobilul și scopul săvârșirii omorului
1.1.6. Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetărilor
CAP.II: PARTICULARITĂȚILE PRINCIPALELOR ACTIVITĂȚI CARE SE DESFAȘOARĂ PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR
2.1. Cercetarea locului faptei în cazul infracțiunilor comise cu arme de foc
2.1.1. Aspecte practice specifice pe care trebuie să le rezolve cercetarea la fața locului
2.1.2. Aspecte privind constatarea medico-legala a morții violente produsă prin arme de foc
2.2 Căutarea și descoperirea armelor și a urmelor lăsate de armele de foc la locul faptei
2.2.1. Căutarea urmelor de sânge, în încăperi, rezultate în urma folosirii unei arme de foc
2.2.2. Informații rezultate din interpretarea urmelor produse de armele de foc.
CAP.III: CONCLUZII PRIVIND INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A OMORULUI SĂVÂRȘIT PRIN ÎMPUȘCARE
BIBLIOGRAFIE
AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAȚII
LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ
Introducere
Transformările radicale survenite în societatea romanească în ultima perioadă au scos în relief creșterea fără precedent a actelor de violență. Stresul cotidian accentuat de scăderea nivelului de trai, pierderea locului de muncă determina din ce în ce mai multe persoane să săvârșească infracțiuni cu mare violență.
În momentul de față datorită unei dezvoltari haotice în care infrastructura a fost tratata cu lipsa de atenție violenta în trafic a devenit un fapt cotidian și de multe ori șoferii angajati în conflicte iși fac dreptate cu arma. În prezent, în noastră s-a constatat o crestere a numărului persoanelor care posedă arme de foc, fie letale fie neletale și implicit o creștere a situațiilor în care se apelează la arme de foc pentru soluționarea unor conflicte. Așadar “romanii au trecut de la bâtă la arme de foc". Însă chiar în aceste condiții România se situează bine la capitolul deținere arme, fiind ultima în Europa cu 0,6 arme la 100 de locuitori, la polul opus situându-se Finlanda cu 69 arme la 100 de locuitori urmată de Germania, Franța. Însa din momentul în care Romania va adera aceste date nu vor mai avea o foarte mare importanță intrucât prin eliminarea controalelor la frontierele interne toate aceste persoane deținătoare de arme se pot plimba nestingherite în acest spațiu crescând pericolul savarșirii de infracțiuni .
Din acest motiv consider că investigarea criminalistică a omorului prin împușcare reprezintă o artă ce trebuie stapanită foarte bine atât de către cei angrenați în lupta contra criminalitații cât și de către cei ce se pregatesc să devină apărători ai legii, pentru ca numai în acest fel aceștia pot asigura realizarea unui scop final: aflarea adevărului și pedepsirea criminalului.
CAP.I: DIRECȚII METODOLOGICE ÎN CADRUL INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A OMORULUI SĂVÂRȘIT PRIN ÎMPUȘCARE
1.1.Principalele probleme care trebuie clarificate
În anchetarea infracțiunii de omor săvârsit prin împușcare se poate determina probleme la care obligatoriu trebuie sa se dea un raspuns complet,indiferent de împrejurările fiecarei cauze si de încadrarea juridica definitivă a infracțiunii potrivit legii penale în vigoare.
Omorul săvârșit prin împușcare reprezintă o modalitate de ucidere a unei persoane, relativ rar întalnită în practica anterioara lui decembrie 1989. În prezent,asistam la înmulțirea acestor fapte, iar cercetarea lor, inclusiv a celor din perioada revoluției s-a dovedit a nu fi de cea mai buna calitate. În scopul determinării naturii morții prin împușcare se vor cerceta, sub raport medico-legal și criminalistic, urmele principale ale tragerii, precum și urmele secundare. În cazul infracțiunilor de omor, urmarirea penală se realizează în mod obligatoriu de către procurorul de la parchetul corespunzator instantei care potrivit legii, judecă în prima instanță cauză. Examinarea are drept scop stabilirea distanței și a direcției din care s-a tras, a posibilității de autolezare, în conditiile în care a fost gasită victima. Fireste, un accent deosebit va fi pus,cu prilejul cercetării la fața locului, pe descoperirea armei și a muniției trase, pentru examinări balistice complexe, în vederea identificării armei,a verificării posibilității de declanșare accidentală, a descoperirii urmelor factorilor secundari, îndeosebi cele de funingine pe mâinile și hainele persoanei care a tras.
Determinarea exactă a acestor elemente este evident importantă,mai ales în situații particulare în care trebuie diferențiată omuciderea de sinucidere sau relevata încercarea de disimulare a omorului prin accident sau sinucidere.
Principalele probleme ce trebuie clarificate prin investigarea omorului comis prin împuscare sunt urmatoarele:
♦Natura mortii si cauza nemijlocita a acestuia;
♦Locul si timpul savarsirii omorului;
♦Metodele si mijloacele folosite pentru comiterea omorului;
♦Identitatea victimei si a faptuitorului;
♦Relația dintre victima și autor
♦Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetarilor;
1.1.1.Natura mortii și cauza nemijlocită a acesteia
Ofiterul de investigații criminale specializate pe linia omuciderilor și procurorul criminalist sunt obligate sa cunoască toate aspectele legate de săvârșirea infracțiunii de omor comis prin împușcare, pentru a putea orienta pe piste judicioase activitatea de clarificare a acestor cazuri,de identificare a făptuitorilor și de probare a vinovației lor.
La infracțiunile de omor savarșite cu arme de foc, leziunile corporale și modificările țesuturilor-determinate de împuscare-se datoreaza fie factorilor de acțiunea directă a proiectilului, fie factorilor secundari concretizați în rupturile provocate de gaze, arsurile, afumarile, tatuajului, inele de frecare și de metalizare și imprimarea gurii tevii. Sub acțiunea proiectilului, pe corpul uman se va forma un orificiu de patrundere, destul de apropiat de diametru proiectilului, cu lipsa de țesut.
Prin actiunea de perforare si patrundere în tesuturi,glonțul formează un orificiu de intrare și un canal sau la extremitățile canalului formează câte un orifiuciu de intrare și unul de ieșire.
Contuzia prin glont se prezinta sub forma unei echimoze, excoriație sau rană neregulata, leziune apărând ca un mic jgheab cu marginile neregulate pe regiuni rotunjite: coapsa, gamba, umar etc. Caracteristica principala a orificiului de intrare consta in lipsa de substanta ceea ce il diferentiaza de leziunile produse cu obiecte înțepătoare, cât și de orificiul de iesire a glonțului.
Recunoașterea morții produse prin arme de foc se face și prin evidențierea acțiunii factorilor secundari ai împușcării. Astfel, efectul flăcării se concretizează în arsuri de piele, par și vestimentație. Arsura de piele apare pe o pergamentare neagră în jurul orificiului de intrare si o latime de 5-. La tragerile de la distanta mica(1-), presiunea gazelor de deflagrație produce plesnirea pielii,leziunea prezentandu-se sub forma stelata, în cruce sau fanta.La armele cu pulbere neagra, o parte din fum se depune pe degetul celui care a executat tragerea, în special pe degetul mare și pe cel arătător. Prezenta acestora pe măna victimei indica sinuciderea. Tot astfel, pentru diferențierea omorului de sinucidere trebuie avute în vedere mai multe criterii. Un prim exemplu îl constituie localizarea leziunii pe corp.Sinucigașul își alege întotdeauna zona care conduce la o moarte rapidă, cum ar fi: regiunea pecardiana,regiunea temporala dreapta sau stanga.Un alt criteriu îl reprezinta distanta ,în cazul sinuciderii arma fiind foarte apropiata(3-) sau chiar lipita de corp. Alte criterii de diferentiere se refera la:
•Prezența armei lângă corpul victimei ori în mâna acesteia;
•Îmbrăcămintea este înlaturată din zona împușcăturii;
•În leziunile din zona craniana, din orificiul de intrare tasneste sangele sub forma de picaturi pe mâna tragatorului;
•Existenta fumului pe degetul arătator și în , atunci cand tragerea s-a efectuat cu revolver cu butoi;
•Existența fumului pe mâna stangă a victimei, în cazul tragerii cu pistolul automat, iar sinucigașul a prins arma cu ambele maini și a acoperit zona de aruncare a tuburilor.
Practica judiciară și medico-legala semnaleaza cazuri de simulare sau de disimulare a autoîmpuscăturii. Este cazul împușcăturilor atipice în ceafă, spate, membre, etc. La fel se poate face diferențierea între accidental cu armele de foc și infracțiunea de omor.
Pentru dovedirea existenței infracțiunii de omor comis prin împuscare,organele de urmarire penala trebuie sa lămureasca daca între acțiunea sau inacțiunea faptuitorului, mijloacele de utilizare de aceasta și rezultatul produs, exista sau nu o legatură de cauzalitate.
Astfel,se lamurește dacă mijloacele și metodele folosite precum si împrejurările în care a fost comisă fapta sunt susceptabile să producă un astfel de rezultat. Nu intereseaza timpul scurs de la executarea actiunii ori inactiunii si pana la instalarea mortii,de vreme ce se face dovada ca faptuitorul a actionat pentru suprimarea vietii victimei.
Rezulta așadar ca finalitatea actului inforrnațional își gasește cauza atât în activitatea fizică cât și în activatea psihică a făptuitorului.Nu prezintă relevanța, sub aspectul raportului de cauzalitate daca acțiunii de ucidere i s-au adaugat și alte cauze preexistente, concomitente sau succesive,cum ar fi complicațiile survenite ca urmare a renunțării la tratamentul medical prescris sau neglijenta in aplicarea acestuia.
Cauza nemijlocită a mortii-în afara de faptul ca poate consta intr-o activitate comisiva sau omnisiva-pote fi, în raport cu rezultatul produs, fie directa, fie indirecta.Cauza medicala a morții poate fi: suspendarea funcțiilor fundamentale prin leziuni distructive ale organelor vitale, hemoragi interne si externe, șoc traumatic, embolii grăsoase, complicatii tardive (moarte secundara) mai frecvent peritonite, abces, pleurezii etc.
În stabilirea naturii morți, implicit a cauzelor și mecanismului de producere, un rol de prim ordin revine medicinei-legale. Dar până la obținerea datelor de către specialiști, organul de urmărire penală trebuie să cunoască, având în vedere situațiile concrete în care actionează, un minim de date care să facă diferențierea între sinucidere prin împușcare sau ucidere de către o alta persoană cu o armă de foc. În acelasi timp organul de urmărire penală trebuie să interpreteze o serie de urme, să-și explice mecanismul de formare a acestora, să elaboreze anumite versiuni și în raport cu acestea să desfășoare activități concrete de identificare și prindere a făptuitorului. În consecința,trebuie stabilit daca acțiunile ori inacțiunile făptuitorului și modalitătile concrete în care acesta a acționat constituie cauza morții.
1.1.2.Locul și timpul săvârșirii omorului
În succesiunea “celor 7 întrebări”, clarificarea problemei locului unde s-a săvârșit omorul?-si a timpului cand s-a comis infractiunea?-prezintă o importanta deosebita pentru lămurirea tuturor împrejurarilor care au procedat, însoțit și succedat activitatea infractională.
Se întamplă deseori, pentru a induce în eruare organele de urmărire penală și pentru a da indicii greșite, făptuitorii transportă cadavrul victimei din locul unde a fost comis omorul, fie pentru a-l disimula într-o moarte violentă-accident de trafic rutier, accident de cale ferată, sinucidere-fie pentru a îngreuna descoperirea acestuia de a nu permite declanșarea în timp util a investigării criminalistice. Una din regulile metodologice concrete în care actionează, un minim de date care să facă diferențierea între sinucidere prin împușcare sau ucidere de către o alta persoană cu o armă de foc. În acelasi timp organul de urmărire penală trebuie să interpreteze o serie de urme, să-și explice mecanismul de formare a acestora, să elaboreze anumite versiuni și în raport cu acestea să desfășoare activități concrete de identificare și prindere a făptuitorului. În consecința,trebuie stabilit daca acțiunile ori inacțiunile făptuitorului și modalitătile concrete în care acesta a acționat constituie cauza morții.
1.1.2.Locul și timpul săvârșirii omorului
În succesiunea “celor 7 întrebări”, clarificarea problemei locului unde s-a săvârșit omorul?-si a timpului cand s-a comis infractiunea?-prezintă o importanta deosebita pentru lămurirea tuturor împrejurarilor care au procedat, însoțit și succedat activitatea infractională.
Se întamplă deseori, pentru a induce în eruare organele de urmărire penală și pentru a da indicii greșite, făptuitorii transportă cadavrul victimei din locul unde a fost comis omorul, fie pentru a-l disimula într-o moarte violentă-accident de trafic rutier, accident de cale ferată, sinucidere-fie pentru a îngreuna descoperirea acestuia de a nu permite declanșarea în timp util a investigării criminalistice. Una din regulile metodologice de baza în învestigarea infracțiunilor consta în aceea că ,,În procesul probațiunii judiciare trebuie sa se urmeze traseul victima-făptuitor și nu invers" .
Locul comiterii faptei oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicarii tuturor categoriilor de urme mijloacele materiale de proba, care, interpretate valorificate științific, vor duce la identificarea făptuitorului .
Importanta deosebită a clarificării locului timpului când s-a săvârsit omorul, rezidă din urmatoarele aspecte:
a. Locul faptei oferă cele mai multe posibilități pentru descoperirea, relevarea, fixarea ridicarea urmelor mijloacelor materiale de probă, interpretarea acestora valorificarea științifică a lor prin intermediul constatărilor tehnico-știntifice sau expertizelor criminalistice ori de alta natura ;
b. Locul unde s-a comis infractiunea ofera posibilitatea organelor de urmărire penală să perceapă nemijlocit situația din câmpul infracțiunii, amplasarea acestuia, căile de acces de părăsire a lui. Totodata se poate descoperi și arma cu care s-a efectuat tragerea sau alte mijloace care ar putea duce la identificarea făptuitorului. Toate acestea, raportate la leziunile descoperite pe cadavru, în corelare cu instrumentele folosite pentru suprimarea vieții (arma de foc) permit organului de urmărire penală să prefigureze mental acțiunile desfășurate de făptuitor înainte, în timpul, după comiterea omorului, reacția victimei, modul de operare folosit de infractor etc.
c. Dacă se cunoaște cu aproximație timpul când s-a comis omorul, există posibilitatea stabilirii traseului parcurs de victimă până la locul agresiunii, activitățile desfășurate de aceasta anterior declanșării atacului , persoanele care au vazut-o ultima dată, eventualele incidente sau altercații avute și cu cine, bunurile valorile existente asupra sa ș.a. Cunoscând timpul comiterii faptei se pot face verificări cu privire la modul cum și-au petrecut timpul persoanele suspecte în perioada critică, dacă au fost văzute la locul faptei sau în împrejurările acestuia, în raport cu alibiurile inventate de acestea.
d. Clarificarea locului și timpului săvârșirii faptei constituie un indiciu valoros pentru formarea corecta a ”cercului de banuiți ", astfel ca organele de urmărire penală trebuie să își îndrepte atenția asupra persoanelor care ar fi avut interes să suprime viața victimei (obținerea unor avantaje materiale, răzbunarea pe fondul unor stări conflictuale mai vechi) precum spre persoanele din anturajul acesteia. Nu trebuie omise nici viciile pe care le avea victima nici persoanele cu trecut infracțional cu care venea în contact. Dacă din primele date obținute se prefigurează ca mobil al omorului, jaful, cercul e bănuiți trebuie completat cu persoanele care domiciliază ori își au reședința în apropierea locului unde s-a comis fapta sau în zonele limitrofe acestuia ;
e. Importanța stabilirii locului a timpului când s-a derulat activitatea infracțională constituie punctul de plecare în identificarea martorilor sau persoanelor suspecte. Este vorba de martorii ocularide alte categorii de persoane care pot furniza date legate de făptuitori, de victim despre activitațile acestora. Pornind de la locul, timpul consumarii infracțiunii, organelle de urmărire penală au posibilitatea să verifice dacă aceste persoane care au cunoștință despre comiterea omorului s-au aflat sau nu în locul la data la care susțin că au perceput cele relatate, astfel apreciindu-se buna sau reaua-credință a acestora, interesul pe care 1-ar putea avea în solționarea într-un anumit mod a dosarului. Din depozițiile martorilor respectivi se pot releva caracteristicile topografice ale locului faptei, conditiile meteorologicede vizibilitate din momentul comiterii omorului, se poate aprecia daca In conditiile date ace tia aveau posibilitatea sa vada ori sa auda cele relatate privitor Ia faptalmprejurarile savarsirii ei ;
f. Prin corelarea faptelor privitoare la locul comiterii faptei cu cele referitoare la caracteristicile individuate ale bunurilor valorilor de care a fost deposedata victima se face posibila darea în urmarire operativa a acestora. Cel putin în prima faza a investigării criminalistice, atenția organelor de urmarire penală va fi îndreptată spre jocurile unde, de obicei, se valorifică astfel de bunuri: piețe, târguri, gări, autogări , oboare situate în zona în care s-a savarșit infracțiunea de omor;
g. Lamurirea locului timpului săvârșirii infracțiunii concură alături de alte elemente la încadrarea juridica corespunzatoare a faptei comise – cu premeditare, din interes material , pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea unei infracțiuni – cu implicații în activitatea de administrare a probelor.
Pentru a ajunge la realizarea scopurilor menționate și a valorifica la maxim a posibilitățile oferite, organele de urmărire penala trebuie să clarifice dacă locul unde s-a descoperit cadavrul, coincide sau nu cu locul unde s-a săvârșit omorul.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei comise, menționăm faptul ca luarea în calcul a timpului când s-a săvârșit omorul se impune în cazul modalității normative de comitere. Aceasta stare de neputință trebuie să existe înainte de comiterea faptei , autorul s-o fi cunoscut și să fi profitat de ea pentru a pune în aplicare rezoluția infractională.
În cazul omorului savârșit asupra soțului său a unei rude apropiate reținerea acestei împrejurări agravante este condiționată de valabilitatea raportului matrimonial în momentul comiterii faptei. Prin urmare, dacă în momentul producerii morții, căsătoria dintre soți fusese declarată nulă sau se pronunțase o hotarare definitivă de divorț, fapta va primi o altă încadrare juridică, fie omor simplu, fie omor calificat, dar în baza altor împrejurări agravante. De asemenea, calitatea de rudă apropiată trebuie să existe în momentul comiterii omorului.
1.1.3. Identificarea metodelor și mijloacelor folosite pentru comiterea omorului.
Având în vedere că infracțiunile de omor sunt fapte comisive materiale, deci condiționate de producerea unui rezulat, fiind susceptibile de o desfășurare în timp, organele de urmărire penală trebuie să lămureasca atât metodele, mijloacele ce au dus la consumarea faptei, cât și pe cele preparatorii ori cele ce întrunesc elementele constitutive ale tentativei. Cunoscând modul de operare putem restrânge aria persoanelor suspecte astfel putem descoperi făptuitorul în cel mai scurt timp posibil.
Astfel pe parcursul cercetării trebuie să se stabilească dacă victima a fost urmarită sau luata prin surprindere, dacă a fost atrasa în cursa, toate aceste elemente fiind de natura a reliefa faptul că omorul s-ar fi putut comite cu premeditare. Omorul săvârșit prin împușcare se săvârșeste de cele mai multe ori cu premeditare. Exista premeditare atunci când între rezoluția infracțională executarea infracțiunii se interpune un interval de timp în care făptuitorul a desfășurat, pe lângă actele preparatorii anumite activități: de culegere de informații, confecționarea sau procurarea mijloacelor necesare scopului propus, inclusiv căutarea complicilor.
Lămurind problema metodelor și mijloacelor folosite pentru săvârșirea infracțiunii, organele de urmarire penală trebuie să depună toate diligențele pentru identificarea instrumentelor folosite pentru atingerea scopului propus, în acest caz, arma de foc. Se întamplă ca la cercetarea la fața locului să se descopere arma de foc, uitată sau chiar pierdută de către făptuitor.
Stabilirea tipului și modelului armei de foc constituie o sarcina aproape permanentă a expertizei balistico-judiciare. Acest lucru rezulta din faptul că nu poate fi concepută o expertiză fără a se lua în considerație arma în cauza, a-i determina tipul modelul. Stabilirea acestor caracteristici este ușor de realizat în cazul în care atât sistemul de constructie, cât și inscripțiile existente prezintă suficiente elemente de identificare. Cu totul altfel stau lucrurile când arma prezentată se găsește într-un stadiu avansat de deteriorare sau când expertului i se prezintă doar fragmente dintr-o arma oarecare. Din cauza acestor dificultăți, se recomandă ca la examinare să se respecte urmatoarea ordine:
-stabilirea datelor tehnice;
-stabilirea particularitatilor de constructie;
-stabilirea inscriptiilor existente pe corpul si piesele armei prezentate.
Aceasta ordine poate fi schimbată în cazul în care arma este într-o stare suficient de bună, cu inscripțiile conservate sau ușor evidențiabile, caz în care stabilirea acestora este suficientă pentru elucidarea problemei.
Identificarea armei se mai poate realiza după proiectilul care s-a tras, această identificare fiind posibilă datorită individualității suprafeței canalului țevei, stabilității relative a caracteristicilor acestei suprafețe reproducerii lor pe proiectilul tras. La fiecare armă, macro și microrelieful suprafeței canalului țevii este individual. Aceasta individualitate se formează atât în procesul de producție a armei cât și în special în timpul exploatării ei. Identificarea este posibilă numai dacă se produce un contact între suprafața proiectului și suprafata canalului tevii armei , la armele cu ghinturi, la care proiectilul are un diametru mai mare decât canalul țevii, între câmpurile ghinturilor.
Referindu-ne la metodica expertizei balistico-judiciare în cazurile în care se cere stabilirea armei cu care s-a tras, proiectiulul fiind cunoscut, relevam, ca de altfel în alte genuri de identificare, importanța examenului comparativ. Compararea nu se poate face direct între proiectilul ridicat de la locul faptei suprafata canalului țevii , ci între proiectilul ridicat de la locul faptei și alte proiectile trase experimental din arma respectivă. Tehnica examinării comparative poate fi diferită. Compararea urmelor de pe proiectile se poate face atât după imaginea primară, când examinarea se face direct, când după imaginea secundara, cand ea se face pe copiile urmelor respective. Examinarea imaginii primare este superioara examinării imaginii secundare, întrucat o copie, oricât de buna ar fi, nu poate înlocui originalul.
Fiecare arma de foc, indiferent de destinația sa are trei parți principale:
1. Țeava, care asigura precizie de bataie, dacă este ghintuită, imprimă pe proiectil importante urme pentru identificarea armei cu care s-a tras;
2. Mecanismul de tragere , constând din închizător, percutor, camera de explozie, ejector și gheara extractoare. Aceste piese lasa pe tuburile arse urme utile la identificarea armei cu care s-a tras;
3. Patul sau mânerul armei are rolul de a ușura folosirea armei. Pe el se imprima urmele digitale ale persoanei care trage cu arma.
Munițiile armelor de foc de mână sunt denumite cartușe deosebesc între ele în funcție de caracteristicile canalului țevii armelor pentru care sunt destinate, apoi dupa calibrul acestora. Afara de canalul țevii , urmele utile identificării armei sunt create pe muniții de către alte piese ale armei . În momentul încărcării, tragerii al eliminarii tubului ars, acesta din urmă vine în contact cu urmatoarele piese: partea frontala a închizatorului, camera de explozie, care lasă urme microscopice pe pereții laterali ai tubului ; percutorul; gheara extractoare ejectorul în momentul aruncării tubului ars.
1.1.4. ldentficarea victimei și a făptuitorului
Identificarea victimei unei infracțiuni de omor are o importanță particulară pentru investigarea criminalistică, întrucât, odata stabilită și determinarea cercului de suspecți, încadrarea juridică a faptei în funcție de calitatea subiectului pasiv al infracțiunii etc.
De cele mai multe ori, stabilirea identității victimei constituie punctul de plecare în derularea celorlalte activități de urmărire penală ori cu caracter operativ. Este vorba de prefigurarea mobilului scopului infracțiunii , fixarea corecta a cercului de bănuiți, desfășurarea operativa a activităților necesare pentru urmarirea,prinderea făptuitorului. Victima este cea care oferă cele mai multe date, atat cu privire la natura faptei comise cauza nemijlocita a morții , atât cu privire la posibilul autor, mobilul scopul agresiunii, împrejurarile în care s-a produs suprimarea vieții.
Cunoscând identitatea victimei, organul de urmărire penală trebuie să lămurească starea în care se găsea aceasta înaintea agresiunii , pentru a se putea concluziona daca aceasta se afla sau nu în acea stare de neputință de a se apara pe cale de consecință dacă făptuitorul a profitat de aceasta stare. Cauzele de ordin fizic sau psihic care fac, ca o persoană să se afle în neputința de a se apară pot să anuleze sau chiar sa diminueze energiile necesare aparării. Dacă au stabilit identitatea victimei organele de urmarire penală au posibilitatea sa culeagă date de natura să prefigureze mobilul scopul înfracțiunii și să desfășoare activități necesare pentru urmarirea și prinderea faptuitorului.
Calitatea pe care o îndeplinea victima intereseaza sub aspectul încadrării juridice, în sensul de a stabili dacă aceasta se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice daca omorul s-a savarșit în legatura cu aceste calitati. Pentru a se reține omorul calificat, în modalitatea normativă a săvârșirii faptei în legătura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei , este necesar ca investigarea criminalistica sa stabileasca faptul ca actiunea sau inactiunea de ucidere s-a realizat în legatură cu respectivele îndatoriri ale victimei, iar nu neaparat în momentul sau în timpul cand aceasta li îndeplinea acele îndatoriri. Ceea ce determina agravarea sancțiunii legale, este pericolul sporit pe care îI prezintă faptele de omor comise, de cele mai multe ori din răzbunare. Reținerea acestei agravante este condiționată de lamurirea faptului dacă omorul a fost sau nu determinat de nemulțumirea făptuitorului față de modul în care victima i-a îndeplinit atribuțiile de serviciu raportat la nevoile sale.
În cazul în care victima era o femeie gravida, trebuie demonstrat că făptuitorul a
cunoscut starea de graviditate sau ca aceasta stare a fost atât de evidenta încat acesta si-a
putut da seama de existența sarcinii. Atunci când există o pluralitate de victime, pe lânga datele ce trebuie clarificate pentru fiecare victima, trebuie să se stabilească dacă moartea a doua sau mai multor persoane s-a datorat aceleiași acțiuni a făptuitorului ( tragerea cu o arma de foc).
Participantii la săvârșirea omorului, calitatea contributia lor la comiterea infracțiunii , constituie o problema esențială pe care trebuie să o lămurească cercetarea, tocmai datorită multitudinii de aspecte pe care le ridică.
Subiect nemijlocit al infracțiunii de omor comis prin împușcare, autor al fapteiindiferent de modalitățile concrete de săvârșire ori de elementele de circumstanțiere ce duce la agravarea faptei-poate fi orice persoană, responsabilă penal, care săvârsește o acțiune sau o inacțiune ce are drept urmare imediata suprimarea vieții unei persoane. La săvârșirea faptei pot contribui alți subiecți activi- în calitate de coautori, instigatori , complici cercetării revenindu-i sarcina de a stabili, în concret calitatea, gradul de participație a fiecăruia.
Din punct de vedere al investigării criminalistice, interesează dacă victima avea față de făptuitor calitatea de sot, ascendent sau descendent, frate sau sora, unchi sau mătușă, nepot ori nepoată, rudă colaterală de gradul III sau de gradul IV. Spre deosebire de codul penal anterior, nu au calitatea de ,, rude apropiate” cumnații, cumnatele sau cei legati printr-o temeinică afecțiune deci , omorul săvârșit asupra vreuneia din persoanele menționate nu atrage aplicarea agravantei în discuție. De asemenea nu are aceasta calitate nici soacra faptuitorului și nici persoana care 1-a crescut, îngrijit, fără ca între ei să existe vreun raport de rudenie.
Numărul participantilor care au conlucrat la săvârșirea omorului intereseaza atât sub aspectul asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare, dar în ceea ce privește stabilirea infracțiunilor concurente și, deci, este cunoscut, cooperarea mai multor făptuitori la comiterea aceleiași infracțiuni este de natura să determine un pericol social sporit al faptei, fiind lipsit de relevanță dacă toți sau numai o parte din ei sunt responsabili penal. De asemenea, în raport cu numărul participanților, organul de urmarire penală urmeaza să facă aplicarea prevederilor legale referitoare la pluralitatea de infractori- în cazul în care au acționat împreuna- la faptele savarșite de un major împreuna cu un minor.
Tot în legatură cu făptuitorii nu trebuie omis din investigare nici stabilirea modului de organizare, întelegerile care au survenit între aceștia privind pregătirea, executarea ascunderea urmelor infracțiunii, scopul constituirii în grup, perioada cât au acționat împreuna, în funcție de acestea, organele de urmărire penală reținându-le infractiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
1.1.5. Forma de vinovatie. Mobilul și scopul săvârșirii omorului
Stabilirea formei de vinovație se constituie într-o problema de maxima importanță a investigării criminalistice, atat prin implicatiile pe care le are cât și prin aspectele dificile pe care le ridica, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de late genuri de infractiuni, în cazul omorului, indiferent de modalitatile de săvârșire,se întalnesc toate formele de vinovatie posibile.
Caracteristica principala a modalitaților normative faptice de săvârșire a omorului este intenția simpla, în cazul în care elementele de circumstanțiere ce duc la agravarea faptei nu au legatura directa cu latura subiectiva a infracțiunii. Intenția simplă poate fi directa sau indirecta.
Intenția este directa atunci când făptuitorul a prevăzut că prin actiunea sau inactiunea sa va produce moartea unei persoane și a urmărit producerea unui asemenea rezultat. O astfel de intenție rezultă din manifestările exterioare ale făptuitorului. Totuși în activitatea organelor de urmarire penală se întâlnesc puține cazurile în care poate fi demonstrata intenția făptuitorului de a ucide , astfel ca pentru determinarea ei, investigarea criminalistica trebuie să țină cont de toate circumstanțele în care s-a săvârsit fapta. Intentia directa poate fi dedusă fie din natura armei folosite pentru suprimarea vieții, apte de a produce moartea, numărul loviturilor aplicate și persistența în aplicarea lor, forța cu care au fost aplicate, intensitatea lor fie din zona corpului unde au fost aplicate dacă acestea au vizat organele vitale . Pentru stabilirea intenției de a ucide nu sunt determinante urmările activității infractorului ci toate împrejurarile de fapt care au precedat și însoțit comiterea omorului care pot să o puna în evidență.
Intenția indirectă există atunci cand făptuitorul prevede că prin fapta sa va produce moartea unei persoane și deși nu urmărește producerea unui rezultat letal, accepta survenirea lui. Pentru a se stabili ca făptutorul a acționat cu intenție direct trebuie să dovedeasca faptul ca acesta a executat o acțiune sau o inacțiune susceptibilă să producă cel puțin doua rezultate, una dintre ele fiind moartea persoanei . S-a afirmat faptul că producerea unei pluralități de efecte face parte din ordinea firească a lucrurilor făptuitorul are posibilitatea de a le prevedea și accepta rezultatul nedorit, când acesta se produce.
Tot în legatura cu intenția cu care actionat făptuitorul, nu prezintă nici o relevanță pentru încadrarea juridică a faptei ca infracțiune de omor eruarea asupra persoanei sau greșita mânuire a instrumentelor de care s-a folosit acesta pentru suprimarea vieții victimei, împrejurările neprevăzute de inculpat neavând caracter esențial, ci secundar în contextul împrejurărilor cauzei.
Stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul constituie unicul criteriu de diferențiere a infracțiunii de omor de infracțiunea de ucidere din culpa sau de cea de vatamare sau de lovituri cauzatoare de moarte . Odata ce se aduce în discuție forma de vinovație cu care acționează făptuitorul, se face trimitere la cauzele care înlatură caracterul penal al faptei , respectiv legitima apărare, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, starea de beție, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt.
În legătură cu mobilul scopul infracțiunii este de reținut ca, deși nu este un element constitutiv al infracțiunii de omor, mobilul indică gravitatea faptei consecinte asupra individualizării pedepsei. Omorul poate avea ca mobil teama, dorința de răzbunare, ura, gelozia, pasiuni puternice, dorința de îmbogătire ș.a. Numai cunoscând ce 1-a determinat pe făptuitor să conceapă și să pună în aplicare rezoluția infracțională se poate întelege toata complexitatea faptei, gradul ei de pericol social, cauzele care au generat-o sau favorizat-o. Așa cum am precizat, cunoașterea mobilului , scopului prezintă importanta pentru încadrarea juridică a faptei comise.
1.1.6. Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetărilor
Problema existenței concursului de infracțiuni interesează, în primul rând, sub aspectul asigurării unei încadrari juridice corespunzătoare a tuturor faptelor comise de catre făptuitor, numai în felul acesta putându-se vorbi de o soluționare temeinică legală a cauzei. În aceeași ordine de idei, evidențierea reținerea în sarcină făptuitorului a infracțiunilor ce vin în concurs cu omorul este de natură să dovedească elementele de circumstanțiere și pe cale de calificată, fie în aceea a omorului deosebit de grav.
În al doilea rând, reținerea și probarea infracțiunilor concurente constituie o transpunere în practică al rolului activ al organelor de urmărire penală și principiului de baza ce guvernează întregul proces penal, respectiv aflarea adevărului în cauză. Tot astfel, stabilirea infracțiunilor ce vin în concurs cu omorul pot pune în evidență cauzele, condițiile și împrejurarile care au generat, favorizat ori facilitat comiterea faptelor îndreptate împotriva vieții și pe aceasta asemenea fapte în viitor. Nu în ultimul rând, cunoașterea infracțiunilor concurente oferă posibilitatea alegerii celei mai adecvate metodologii de investigare, cu efect în administrarea
probelor de vinovație pentru aceste fapte, în paralel cu cele necesare pentru dovedirea omorului.
Atunci când se discută problema concursului de infracțiuni trebuie pornit de la faptul ca infracțiunea de omor este o înfracțiune complexă prin natura sa, în conținutul ei putându-se absorbi acțiuni care constituie prin ele însele infracțiuni distincte. De cele mai multe ori, infracțiunea de omor se săvârșește în concurs cu alte infracțiuni. Amintim despre concursul dintre infracțiunea de viol și cea de omor prin împușcare.
Oricare ar fi situatia concretă cu care se confruntă organele de urmărire penală au obligația, încă din faza de început a investigării criminalistice, să stabilească dacă sunt întrunite condițiile pentru existența infracțiunilor concurente, procedând în consecință la administrarea probelor fiecarui gen de infracțiune constatată.
CAP.II: PARTICULARITĂȚILE PRINCIPALELOR ACTIVITĂȚI CARE PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR
Lamurirea cauzei sub toate aspectele sale presupune desfășurarea unor activități specifice de catre organul de urmărire penală, cum ar fi: organizarea și planificarea cercetărilor. ascultarea învinuiților sau a inculpatilor, efectuarea confruntărilor în cazul în care au existat posibili martori oculari, ascultarea martorilor, efectuarea perchezițiilor domiciliare sau corporale, dispunerea constatărilor tehnico-știintifice a expertizelor balistico-judiciare alte activități care ne-ar putea ajuta la prinderea și identificarea făptuitorilor.
În activitatea organelor de urmărire penală este destul de greu să se facă o demarcație precisă între activitățile ce intră în categoria așa-numită a “ primelor măsuri". Planificarea cercetărilor, organizarea lor este destinată realizării unei munci de calitate, corelarea tuturor măsurilor acțiunilor ce se întreprind pentru verificarea operativă a tuturor aspectelor nou apărute. Aceasta planificare, făcută în comun, directionează activitățile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea unei finalități judiciare de calitate, conferă perspectiva investigațiilor, reprezentând rezultatul unui proces complex de analiză ce însoțește întreaga urmărire penală.
În mod special nu am amintit printre activitățile enumerate anterior și cercetarea la fața locului deoarece trebuie sa-i acordăm o atenție deosebită un loc aparte în activitățile care trebuie întreprinse pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele sale. Alături de aceasta activitate, de cercetare la fața locului, vom menționa categoriile de urme desoperite la fața locului importanța lor, interpretarea acestora precum elaborarea versiunilor de urmărire penală.
2.1. Cercetarea locului faptei în cazul infracțiunilor comise cu arme de foc
Cercetarea la fața locului este activitatea de căpătâi a criminalisticii înglobând elemente din toate ramurile stiinței. Ca urmare a integrării României în structurile europene și Nord-Atlantice a fost nevoie de o conformizare a procedurilor de urmat în acord cu exigențele internaționale. În acest sens a fost elaborat ,,Manualul de bune practici”, care nu a înlocuit însă pe deplin instrucțiunile M. l. nr. S/420 din 01.04.2003 privind efectuarea cercetării la fața locului.
Ca element de noutate, semnalăm obligativitatea primului polițist ajuns la fața locului de a întocmi și preda șefului echipei un raport scris, în care consemneaza circumstanțele comiterii faptei, măsurile întreprinse până în acest moment, dacă locul a suferit modificări sau nu, în ce constau acestea, părerile profesionale pe care și le-au format, rezultatul interogării martorilor. Șeful echipei de cercetare la fața locului (SeCFL) este managerul de caz gestionarul probelor, fiind cel abilitat a ține legătura cu mass media. Coordonarea și desfășurarea activitatilor criminalistice revin responsabilului cu activitățile criminalistice (ReAC), iar la finalizarea acestora predă șefului echipei probele mijloacele de probă însoțite de fișele de custodie, planșa fotografica (după întocmire) și consemnează în registrul de evidență activitățile desfașurate.
Se pune accent pe descoperirea, recoltarea, conservarea, ambalarea și transportarea probelor biologice necesare pentru genotiparea judiciara. Succesul determinărilor depinde de cantitatea și calitatea probei biologice recoltate.
În activitatea ofițerului de urmărire penală, un rol esențial îl au cunoștințele, experiența acestuia în domeniul criminalisticii, precum echipa cu care a sosit și care efectueaza cercetarea locului faptei. Sarcinile echipei de cercetare la fața locului nu se rezumă numai la examinarea locului faptei și a împrejurimilor implicând chiar și o activitate intuitivă de interceptare a celor constatate la fața locului, motiv pentru care, în concepția autorilor manualului întâlnim sintagma "investigarea locului faptei ceea ce evident înseamnă mai mult decât simpla cercetare și atât.
Procesul de investigatii la fața locului constă în realizarea unor operații mai simple sau mai complicate de gandire activitate, în elaborarea strategiei de cercetare a cauzei, în abordarea creatoare a situațiilor care cer ca atare activitate de cunoaștere. Sarcinile mai simple sunt realizate conform unor algoritme în forma de procedee tactice criminalistice, prin respectarea unor reguli procedurale bine cunoscute organului de cercetare penală.
Procedeul tactic criminalistic este o recomandare argumentata științific cu privire la ordinea și modul de acțiune a organului de urmărire penală în soluționarea anumitor probleme, realizarea unor acțiuni concrete în scopul asigurării eficacității lor cuvenite, luând în considerare particularitățile cazului penal și situațiile de anchetă.
Operațiunea tactica poate fi definită ca un sistem de activitati, integrat și coordonat sub aspectul scopului și sarcinilor cercetării la fața locului sau al altei acțiuni de urmărire penală, orientat spre constatarea situației locului săvârșirii sau descoperirii cauzei, fixării, relevării și ridicării urmelor infracțiunii , stabilirii împrejurărilor în care s-a pregătit și derulat activitatea infractională.
La primirea sesizării, organul de urmărire penală, trebuie să ia de îndată urmatoarele măsuri chiar dacă nu este el competent cu rezolvarea cauzei:
• identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunțul ;
• stabilirea unor date de prima sesizare despre infracțiunea comisă, locul și timpul săvârșirii, numărul victimelor și starea acestora, dacă se cunoaște făptuitorul ;
• informarea superiorilor și a unităților de poliție responsabile;
• dispunerea unor măsuri urgente pe care trebuie să le ia organele locale de poliție;
• constituirea echipei de cercetare;
• asigurarea participării membrilor de familie ai victimei;
• pregatirea mijloacelor tehnico-stintifice criminalistice adecvate;
• trusă criminalistică universală;
• laboratoarele criminalistice mobile;
• aparatura de detecție;
• deplasarea cu maxima urgență la locul faptei.
Cu ocazia cercetării locului faptei în infracțiunile comise cu arme de foc se întreprind activitati cu caracter general de căutare, examinare, fixare, ridicare și de transportare a urmelor. Printre activitățile imediate și cu caracter general sunt: delimitarea locului faptei și împiedicarea pătrunderii curioșilor, dacă victima este în viață, se iau măsuri de salvare, înlaturarea unor pericole iminente , perceperea locului faptei sub aspect general și a obiectelor mai semnificative din perimetrul sau, constatarea urmelor mai însemnate raportul dintre ele, identificarea și retinerea persoanelor suspecte, înștiintarea organului judiciar competent să efectueze cercetarea locului faptei.
În continuare se vor desfășura activități în vederea descoperirii urmelor create prin săvârșirea faptei, descoperirii armei corp-delict, extragerii gloanțelor din obiectele de țintă, ridicarea ambalării urmelor descoperite, stabilirii locului din care s-a tras.
Numai dupa corecta delimitare a locului faptei , se va trece la realizarea cercetării la fața locului propriu-zise, cu respectarea regulilor de tactica criminalistică. În activitatea de cercetare la fața locului se disting doua faze care preiau caracteristicile activităților ce se desfășoara în aceste doua etape:
• faza statica;
• faza dinamica.
Faza statica a cercetarii la fata locului presupune o examinare atentă a locului faptei, atât în ansamblul său, cât pe zonele mai importante, fără a aduce nici o modificare acestuia, În sensul stabilirii stării poziției obiectelor materiale de probă, a urmelor vizibile, măsurarii distanței dintre obiectele principale în scopul clarificării unor împrejurari ale cauzei, determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare. În același timp, trebuie să se treacă la stabilirea mirosului specific tragerii recente, procedându-se la recoltarea de probe din aer.
Atunci cand conditiile permit, folosirea cainelui de urmarire pentru prelucrarea urmelor de miros poate duce la rezultate deosebit de utile cauzei.
Cele constatate în faza statica se fixeaza prin fotografiere precum și prin filmare sau înregistrare videomagnetica.
În faza dinamica a cercetarii la fata locului sunt supuse unei examinari minutioase toate obiectelemijloacele materiale de proba, precumurmele aflate în anumite raporturi cu infracțiunea săvârșită.
Obiectele despre care se presupune ca se afla în raporturi cu infracțiunea comisă, dacă sunt necunoscute, sunt deplasate din poziția inițială pentru a se asigura condiții optime în vederea descoperirii, fixări și riidicării urmelor.
Urmele mai des întâlnite, în asemenea fapte, sunt petele, picăturile sau bălțile de sânge, arma corp-delict ori părți din aceasta, cartușele încă neutilizate, gloanțele și tuburile arse, corpul victimei, urmele de picioare, precum și diferite obiecte pierdute sau lăsate intentionat la locul faptei etc.
Obiectele despre care se presupune că se află în raporturi cu infracțiunea comisă, dacă sunt necunoscute, sunt deplasate din poziția inițială pentru a se asigura condiții optime în vederea descoperirii, fixări și riidicării urmelor.
Urmele mai des întalnite, în asemenea fapte, sunt petele, picaturile sau balțile de sânge, arma corp-delict ori parti din aceasta, cartușele încă neutilizate, gloanțele și tuburile arse, corpul victimei, urmele de picioare, precum și diferite obiecte pierdute sau lăsate intenționat la locul faptei etc.
Se acordă cea mai mare atenție pozitiei în care au fost găsite armele și munitiile, stării acestora, urmelor ce se gasesc pe armament. Înainte de a se trece la examinarea armei, se va stabili dacă aceasta este încărcată. În cazul descoperirii unor arme ruginite sau blocate, dacă există posibilitatea, se va solicita efectuarea unei gammagrafii pentru stabilirea existentei cartușelor în detonator. Atenție deosebită se acordă seriei armei. În situația în care seria armei și numărul armei au fost înlăturate prin pilire, se procedeaza la refacerea acestora în vederea stabilirii locului de proveniență a armei, a modelului, anului de fabricație. Pe armamentul și cartușele descărcate pot fi identificate diferite urme papilare, de flacără, pulbere arsă, fum , vaselină și ulei de arma, sânge, urme textile, urme de noroi etc.
Arma poate fi gasită la locul faptei , lăsată de autor în scopul creării versiunii sinuciderii, dar de cele mai multe ori este ascunsă. Dacă fapta s-a comis în interiorul unui imobil sau în curte, locuri mai potrivite pentru ascuns arma, sunt podul sau pivnița casei, straturile din gradina, stogurile de fan, cotete, sobele, paturile, du umelele, peretii, etc. Arma descoperita se ridica prinzându-se de părțile care sunt mai puțin vizate în mânuirea ei obișnuită, pentru a nu se distruge urmele. Tot timpul, țeava să nu fie îndreptata spre vreo persoană din apropiere, fiind ținută spre pământ. Se examineaza fiecare piesă a armei,
consemnându-se în procesul-verbal poziția ei, apoi numărul cartușelor al tuburilor arse găsite în apropiere. Gura țevii se leagă cu tifon sau hârtie, pentru a nu se distruge urmele de pe canalul țevii. Ambalarea armei pentru transport se face în așa fel încât suprafața ei mai solicitată în mânuire să nu vina în contact cu peretii ambalajului, care ar putea sa-i distrugă eventualele urme de mână sau de sânge.
Gloanțele din corpul victimei se extrag de către medic. De asemenea, gloanțele mai pot fi găsite în diferite obiecte, ca: pereti , mobila, arbori, pamant, etc. La extragerea lor trebuie avut grija ca sa nu se creeze urme noi. Ambalarea se face în cutii separate cu vată, pentru a nu se putea distruge urmele. Urmele de sânge sunt de un real folos pentru cercetarea criminalistică, deoarece în functie de forma, mărimea, culoarea directia lor se pot stabili multe elemente importante, ca locul și poziția în care a fost surprinsă victima de către glonț, timpul scurs din momentul împușcăturii.
În tragerile de la distanță mica, afara de orificiile de intrare de ieșire create de glonț, mai sunt și urmele factorilor suplimentari. Prezența acestora în jurul orificiilor demonstreaza că s-a tras de la o distanță mică din direcția acelor orificii în jurul cărora ele sunt sedimentate. Lipsa lor nu impune concluzia că s-a tras de la o distanță mare, deoarece acțiunea factorilor suplimentari poate fi stăvilită prin așezarea unui paravan între gura țevii și obiectul de țintă. De aceea, la stabilirea distanței și direcției de tragere, când lipsesc urmele factorilor suplimentari, sunt folosite urmele lasate de glonț. Când orificiile nu sunt suficient de convingătoare pentru determinarea direcției de tragere, se recurge la datele furnizate de canalul creat de glonț. În țesuturile osoase glonțul creeaza orificii de intrare mai mici decât de ie ire, astfel ca leziunea produsă în os are forma unui trunchi de con, cu baza mare în directia mișcării glonțului respectiv. De asemenea, în traiectoria lui, glonțul antrenează particule din hainei din țesuturile vatamate anterior le pierde în țesutul următor.
Stabilirea locului de tragere se poate face dupa mai multe elemente, după cum sunt: aspectul general al locului faptei, urmele împușcăturii descoperite pe corpul victimei și pe diferite
obiecte, urmele de alta natura și chiar declaratiile persoanelor. În cazurile cand într-un anumit obiect sunt descoperite orificiul de intrare și cel de ieșire, dupa unirea lor prelungirea imaginară a unei linii parcurse de glonț se determina locul din care s-a tras.
2.1.1. Aspecte practice specifice pe care trebuie să le rezolve cercetarea la fața locului
A. Să se stabilească dacă este vorba despre sinucidere, înscenare de sinucidere, accident sau omor
La sinucidere se va avea în vedere faptul că se preferă unele locuri de împușcare, prioritar capul (deasupra sau în fața urechii, în gura) sau zona inimii, obligatoriu, însă, să fie locuri care permit victimei să realizeze aceasta mișcare; Un alt aspect care trebuie analizat cu atenție este prezența unor urme de ezitare(se trag mai multe gloanțe dintre care unele nu-și ating bine ținta) deoarece acesta este specific omorului, poziția specifica a victimei, care, uneori, se poate deplasa după împușcare, ținerea armei strans în mâna( nu se poate plasa, după moarte, o arma care sa dea acest aspect), existența mai multor plăgi împușcate, din care prima în zona vitală, se poate constata doar în cazul folosirii armei automate, aceasta nepretinzând o nouă manevrare; prezența pe mâinile cadavrului a factorilor complementari ai împușcăturii. Uneori, factorii complementari nu se gasesc pe îmbrăcăminte, dacă aceasta este subțire, trecând în orificiul de intrare în canalul plăgii.
La sinucidere, poziția victimei, coroborată cu poziția armei, cu prezența factorilor complementari ai împușcăturii, cu direcția și distanța de tragere, pot ilustra o situație de accident, intervenit la curățarea armei , ori datorită căderii cu arma încarcată, în mână .
La omoruri, se relevă unele aspecte care ne pot ajuta la încadrarea corectă a faptei cum ar fi poziția victimei, în raport cu condițiile de la fața locului, locul găsirii armei, distanța și direcția de tragere, absența factorilor complementari ai împușcăturii, împușcarea victimei de la spate sau în locuri în unghiuri ce nu le putea realiza aceasta și de regulă, prin îmbrăcăminte, direcția scurgerilor de sânge pe corp și pe îmbrăcăminte sau sub cadavru poate indica poziția inițială a victimei în momentul împușcăturii, prezența unor urme digitale străine de ale victimei pe arma folosită, lipsa urmelor de tragere la arma găsită lângă victimă etc.
B. Să se cerceteze cu minuțiozitate locul faptei. astfel încât să se descopere, fixeze, ridice și conserve toate urmele sau celelalte mijloace materiale de probă.
Acestea trebuie să contribuie, pe cât posibil, la clarificarea urmatoarelor probleme:
o Poziția victimei dacă nu au intervenit modificări față de cea din momentul împușcăturii ;
o Determinarea distanței și direcției de tragere și identificarea locului de unde s-a executat aceasta – la omucideri- pentru a se descoperi acolo posibile urme ( tuburi, urme plantare, de mijloc de transport, bure);
o Stabilirea tipului de arma cu care s-a tras a muniției folosite;
o Numărul împușcăturilor și ordinea acestora;
o Corespondența dintre rănile împușcate și urmele de pe îmbrăcăminte;
o Descoperirea unor elemente de regizare a locului faptei;
o Daca este vorba de sinucidere, accident sau omor.
C. Unele exigențe specifice cercetării la fața locului privind fixarea cadrului general și a poziției urmelor și corpurilor delicte
Se refera la:
Fotografierea și videofilmarea cadavrului din toate unghiurile, pentru a se stabili raportul dintre acesta și uși, ferestre, mobilă sau alte elemente din încăpere sau din
câmpul infracțiunii;
Executarea de fotografii și schite metrice, cu distanțele exacte între elementele principale ale locului faptei; de exemplu, se poate stabili direcția de tragere după locul și poziția unde se afla tubul tras; se vor executa fotografii metrice ale plăgilor, cu urmele din jur (uneori urma are forma unei înnegriri radiale, la care numărul razelor indică numărul ghinturilor sau forma inelului de imprimare, putând determina calibrul țevii ce a lăsat urma);
Fotografierea la morga a cadavrului dezbrăcat și a rănilor produse, urmârindu-se
chiar și fixarea pe peliculă a unor înnegriri din interiorul canalului, ce ar putea indica direcția și traiectoria glonțului;
Examinarea atentă a tavanului, dușumelei, pereților și altor locuri, pentru descoperirea găurilor de gloanțe, petelor de sânge, tuburilor, dopurilor etc;
Ridicarea, etichetarea și conservarea îmbrăcămintei pentru examenele de laborator ( examinarea găurilor cu raze X, pentru a stabili daca urmele sunt lăsate de glonț);
Ridicarea cu dosebita grija a armei găsite, în vederea efectuării examenelor de specialitate ( dactiloscopice, balistice, etc); se vor lua măsuri de astupare a canalului țevii la armele de vânătoare, pentru conservarea vaporilor de mercur;
Marcarea cu atenție a armelor ( pe țeava sau pe corpul metalic- nu pe piese ce pot fi înlocuite), precum a gloanțelor( de regula, pe vârf);
Conservarea urmelor suplimentare ale tragerii de pe mâinile cadavrului (introducerea și sigilarea lor în pungi din plastic), precum și recoltarea, cu deosebită grijă, a urmelor factorilor complementari din rănile împușcate din jurul acestora;
Notarea precisa a situției urmelor, obiectelor principale detaliilor semnificative ( tip, calibru, model, număr și serie de armă, loc de găsire a petelor de sânge, forma, direcție de scurgere pe corp și îmbrăcăminte etc);
Folosirea de detectoare metalice pentru căutarea tuburilor, armei,în locuri ascunse, terenuri acoperite, accidentale, asupra unor magneti puternici , pentru investigarea fântânilor, balților din zona.
C. Specificul efectuarii investigatiilor
Separat de obiectivele și problematica generală ale acestor activitati, în cazurile de moarte violentă produsă prin arme de foc, se va acorda o atenție deosebită stabilirii locului de unde s-a tras sau cel putin a direcției de tragere, culegerii de date privind determinarea circumstantelor cazului- timp de producere, conditii și locul de auzire a împușcăturii, verificării operative a armamentului persoanelor prezente sau care s-au mișcat în zona principală, despre cele cunoscute ca detinatoare oficiale de arme de foc ori semnalate ca le detin clandestin, orientării verificărilor pe o anumita direcție cand se cunoaște tipul armei, valorificării judicioase a datelor despre semnalmentele persoanelor suspecte efectuarii experimentelor necesare privind:
– posibilitatea de a se auzi împuscatura sau de a se vedea anumite ale cazului din anumite locuri;
– stabilirea distanței și direcției de tragere;
– posibilitatea de ricoșare a glonțului în anumite condiții;
– verificarea unor împrejurari negative ale cazului ( mutarea victimei, schimbarea poziției armei , absența unor pete de sânge).
De asemenea, pentru examinarea urmelor împușcăturii, stabilirea direcției, distanței
unghiului de tragere, precum și lămurirea diverselor împrejurări ale omorului, organelle de urmărire penală și specialiștii prezenți la fața locului trebuie să țina cont de alți factori, între care elementele tragerii dețin o pondere însemnată:
Viteza glonțului, al proiectilului- determinata de tipul și cantitatea de pulbere, greutatea, lungimea tevii; Datorită gazelor rezultate din arderea pulberii, presiunea este foarte mare, continuând să crească rapid odată cu primii centimetri parcurși de glonț pe teavă. În timp ce viteza glonțului crește în teavă, presiunea gazelor scade, ajungand pana la 420-380 kgf/cm2 , în momentul ieșirii glonțului pe țeavă. Din acest motiv, implicațiile de ordin criminalistic ale fenomenelor balisticii interioare apar mai ales în cazul armelor modificate, cu țeava retezată, la care glonțul părăsește țeava cu o viteza inițiala redusa-400-500 m /s, la presiunea maximă a gazelor, fapt ce determină modificarea traiectoriei . Sporirea vitezei inițiate a glonțului duce la mărirea bataii armei, puterii de patrundere a glonțului și efectului omorator al acestuia.
Traiectoria reprezinta drumul parcurs de centrul de greutate al glontului în aer, de la ieșirea din teava pana în momentul căderii, fiind influențată atât de rezistența aerului , cât de forța gravitatională. Acești doi factori au ca efect reducerea vitezei tendința de rasturnare a glonțului, inclusiv coborârea treptată a acestuia sub linia de aruncare. Din punct de vedere criminalistic interesează numai o parte din elementele traiectoriei, respectiv linia și unghiul de tragere, linia de aruncare, punctual și unghiul de incidență, distanta de tragere;
Bataia armei este distanța de la originea traiectoriei până la punctul de cădere, măsurată în plan orizontal. Armele au o bataie teoretică (distanta pana la care este aruncat glonțul)și o bataie practică (distanta pana la care poate fi lovit obiectivul) însă sub raport balistic interesează bataia eficace care reprezintă distanța până la care glonțul își menține precizia și forța distructivă.
Reculul armei , datorită presiunii gazelor exercitate asupra peretelui frontal al
închizătorului prin intermediul tubului cartușului . De acest lucru trebuie să țină cont cei ce efectueaza cercetarea la fata locului , urmele digitate descoperite pe patul și anexele armei urmând să aibă ( datorita forței de recul) un aspect dinamic. Mai mult, interpretarea corecta a acestora oferă premiza descoperirii omorului disimulat prin sinucidere. Astfel, daca infractorul a simulat sinuciderea, punând arma în mâna victimei, atât pe patul armei, cât pe anexele sale vor fi descoperite și urme de natura statică;
Puterea de pătrundere a glonțului, constituie un element, deloc neglijabil, după care se poate stabili distanța de la care s-a tras.
2.1.2. Aspecte privind constatarea medico-legala a morții violente produsă prin arme de foc
Având în vedere aspectul morfologic al plagii balistice, una din cele mai importante probleme se refera la diagnosticul pozitiv de împușcare. Orificiul de intrare sau de ieșire, mai ales în absența factorilor secundari, se poate confunda ușor cu plăgile întepate sau perforate
produse prin intermediul unor obiecte înțepătoare. Uneori chiar și pe os, aspectul morfologic al orificiului pretează la confuzii, ca într-un caz, în care, lovirea în cap cu o supapă de vehicul a produs o fractură orificială identică celei prin împușcare.Prezența factorilor secundari la orificiul de intrare, a glonțului în organism în plagile oarbe, a morfologiei leziunilor sunt elemente peremptorii pentru diagnosticul pozitiv de plaga împușcată.
Direcția de tragere constituie alta problemă medico-legală ce se deduce cu ușurinta din precizarea diagnosticului de orificiu de intrare, ieșirea traiectului. Există și riscuri de confuzii deoarece victima poate fi surprinsă în variate pozitii in momentul împușcării.
O problema importantă se refera la aprecierea distanței de tragere. Se pot distinge astfel trei situatii:
1)-În împușcarea cu țeava lipită, se vor constata efectele acțiunii hidrodinamice sau prezenta unui orificiu de intrare mare, stelat, cu inel de imprimare cu patrunderea factorilor secundari sub tegumente;
2)- În împușcarea din interiorul zonei de acțiune a factorilor secundari se va constata prezența acestora, mai evident sau mai estompat,în funcție de distanța de tragere din interiorul acestei zone;
3)- În împușcarea în afara zonei de acțiune a factorilor secundari nu se va constata prezenta acestor factori în jurul orificiului de intrare.
Precizarea acestor situații în expertiza are deosebită importanța medico-legală, deoarece împușcările de la distanta se fac de regula în cadrul actelor criminale sau accidentale, pe când împușcările din apropiere lasa loc interpretării ca fiind posibiul în act de suicid.
Precizarea numărului de împușcături are de asemenea importanță fie pentru stabilirea participatiei, fie pentru identificarea armei. În sinuciderile cu arme automate exista posibilitatea declanșării automate sau prin spasmul degetului pe tragaci, mai ales împuscarile capului, a mai multor gloante în organism. Mai dificila de admis este patrunderea mai multor gloante pe același orificiu. Identificarea dacă împușcarea a avut loc în timpul vieții sau dupa moarte ajuta la diferențierea infracțiunii de omucidere de faptele putative. Diagnosticul vital dintre leziunile vitale cele postvitale depinde însa de gardul de descompunere a țesuturilor.
În ceea ce privește cauza morții prin împușcare, de regulă intervine suprimarea funcției unor organe vitale, dar alteori se moare prin complicații secundare. La cadavrele găsite după mai mult timp, constatarea aspectului morfologic al leziunilor osoase permite afirmarea morții prin împușcare.
La producerea rănilor împușcate, rolul principal îl are glonțul( proiectilul), dar la aspectul morfologic al leziunilor contribuie factorii complementari sau secundari (pulbere arsă sau nearsă, gaze, fum, flacari) sau conecșii împușcăturii( îmbrăcăminte, distanța, direcție).
Caracteristicile leziunilor variaza în raport de toti acești factori și de particularitățile fiecaruia dintre ei ( tipul armei, al pulberii .. ). Prezentarea câtorva date de interes operativ privind principalele tipuri de răni împușcate este necesară. În moartea violentă prin arme de foc, agentul mecanic este format din glonte, fragmente ale sale, gazele pulberea ce îl însoțesc. Glontele acționează asupra corpului prin forța sa cinetica iar rezultatul depinde de viteza, materialul din
care este construit, rezistența țesuturilor, unghiul de abordare a țesuturilor.
Din cele arătate rezultă activitatea complexă pe care trebuie să o desfășoare medicul legist. Deși victima reprezintă principalul obiect de preocupări al expertului, timpul de investigații se extinde în mod necesar, la absolut toți factorii implicati în împușcare. Fără a depăși limitele impuse de specificul specialitatii, medicină legală, în împușcare, mai mult decât în alte categorii de morti violente, se apropie fundamental de criminalistică mai ales de balistica judiciara., practicând în fapt, ceea ce putem numi o “traseologie medicolegala". Este vorba de studierea, din punct de vedere medico-legal, a tuturor urmelor ce apar în împușcare, nu numai a cadavrului. Participarea expertului devine astfel utila în multe etape ale urmăririi penale, de la cercetarea locului faptei până la reconstituire.
Sfera de activitati a medicului legist include obiecte de cercetare ca: locul faptei; victima (cadavrul); îmbracamintea acesteia; arma de foc și muniția; agresorul; experimentele medico-legale; experimentele de ancheta; reconstituirea.
Întrebări ce se pot adresa medicului legist în cazurile de moarte violență prin împușcare:
• Ne aflam sau nu in cazul unei împuscaturi?
• Este o singura împușcătură sau mai multe?
• Ce fel de proiectil a produs împușcarea?
• Care este orificiul de intrare și cel de ieșire?
• Care este direcția canalului plăgii ?
• De la ce distanță s-a tras?
• Ce fel de armă s-a întrebuințat?
• Împușcarea se datorează imprudenței victimei?
• Poate fi vorba de o autoîmpușcare, voită, în scopul automutilării?
• Ne aflam în fața unei sinucideri prin arma de foc?
• Arma manipulată ar fi putut răni altă persoana, în mod voit, prin imprudenta sau accidental?
• Este vorba de o omucidere prin folosirea armei de foc?
Expertiza medico-legala trebuie să ofere anchetei elemente pentru aprecierea originii judiciare a mortii.
Mai mult decât în alte domenii ale medicinii legale, interpretarea corecta a leziunilor prin împușcare, precum și rezolvarea integrală a problemelor pe care le ridica expertiza, impun cunoașterea temeinică a agentului cauzal.
Aportul medicinii legale în diferitele situatii concrete, chiar daca este important, nu poate avea un rol hotărâtor în elucidarea împrejurarilor, de cele mai dese ori nebuloase, în care a avut loc împușcarea. Colaborarea între medicul legist, criminalist și organul de ancheta devine o adevarată axioma in cercetarea împușcării.
În consecință nu este posibilă separarea preocupărilor obiectivelor medico-legale de cele ale balisticii generale mai ales de cea a balisticii judiciare.
Caracteristicile plăgilor produse de arme de vânătoare
Armele de vânătoare realizează agresiuni corporale sau morti violente fie in cadrul accidentelor, fie al actelor de suicid sau de omor. Caracteristic armelor de vânătoare este modul de actiune al alicelor care se va reflecta în morfologia plagilor. Astfel , în împușcările de la distanță sub , alicele actioneaza in bloc și vor produce, la orificiul de intrare, o lipsa de substanță tisulară mai mare, cu margini neregulate uneori cu reținerea alicelor în țesuturi sau sub tegumente opuse, grație elasticității pielii. Echimozele pergamentările tegumentare la ieșire au valoarea unor ,,leziuni de sentinelă" pentru orificiul de intrare, constituind un semn prețios în diagnosticul pozitiv de împușcare prin alice. În împușcările de la distante pana la , alicele marginale încep să se disperseze,încât pe tegumente se va constata un orificiu central mai mare, datorita alicelor centrale care actioneaza înca în bloc, fară a se dispersa, înconjurat de mai multe leziuni orificiale mai mici, datorită alicelor periferice care au început să se disperseze. În împușcările de la distanța de peste , alicele se disperseaza în totalitatese vor produce pe tegumente o zona cu leziuni orificiale care va fi cu atat mai mare cu cat distanta de împușcare va crește. Gradul de dispersare a alicelor pe tegumente este un element important în stabilirea distanței de împușcare.
Problemele medico- legale ale împușcării prin arme de vânătoare sunt aceleași ca
la armele cu glont unic, putand prezenta acelai grad de dificultate.
Leziuni împușcate atipice
Orice încercare de a stabili, în cadrul unor parametri cât mai preciși, tabloul lezional în împușcare, devine inoperantă în fața unor aspecte morfologice aberante, pentru care este greu de găsit explicații.
Aceste forme atipice se întalnesc pe tot parcursul leziunilor produse prin arme de foc, dar mai ales la polul de impact la cel de parasire a țintei vii. Frecvența lor este considerabilă,în
mod deosebit, în ultimul timp putem afirma ca aproape nu exista caz, care, prin aspectele lui lezionale deviante, să nu ridice probleme. În asemenea condiții, numai extinderea preocupărilor medicului legist, la unele probleme criminalistice de ancheta ale cazului cercetat, constituie premiza unei rezolvări competente.
Referitor la aceste atipii, investigațiile se extind la plaga de ieșire a glonțului, față de care apar, deseori, dificultati de diagnostic. O grupare a leziunilor atipice ar putea arata astfel:
-absenta unor particularități esențiale ale leziunii de impact a inelului de denudare dermica, a zonei hemoragice, absența cavitații temporare;
-modificarea unor aspecte ale leziunii de impact: răsfrangerea în afară a marginilor minus-țesutului, extinderea inelului de denudare dermica;
-aparitia la plaga de ieșire a glonțului a unor particularități apartinand leziunii de impact: înfundarea marginilor, guleraș contuziv, chiar guleras de stergere.
Aceste atipii se pot combina, mărind mai mult dificultatea diagnosticului diferențial.
Proiectilul care parasește ținta umană nu mai este același ca la intrarea în corp, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales dinamic. El apare deformat, turtit, fragmentat, cu rupturi în blindaj, curațit de impuritati, ca urmare a traversarii unei mari diversitati de tesuturi vii și a ricoșeurilor. Pielea este abordată în sens invers, eventual șoc brutal al proiectilului având loc asupra dermei, care amortizează parțial capacitatea de distrugere a epidermei, lipsita de elasticitate. Glonțul se șterge pentru ultima data de fața profunda a dermei.
Leziuni prin arme de foc neconventionale
Armele de foc neconventionale sunt întalnite tot mai frecvent, în ultimii ani în diferitele forme de moarte ( sinucidere, accident, omoruri), inclusiv în cazuri grave cu autori neidentificați, cazurile ridicand uneori probleme insurmontabile. Aportul medicinii legale este, în general, obișnuit pentru eficiența lui , aici mai mult decât în spețele legate de arsenalele de lupta, se impune colaborarea cu organele de anchetă și de criminalistică prin examinarea armei și muniției incriminate, sau asemănătoare acestora, precum efectuării de trageri experimentale.
Daca în cazul armelor de vânătoare exista unele criterii medico-legale de criminalistică balistica pentru interpretarea canalului lezional, armele speciale sau cele de
vanatoare cu pulbere necorespunzatoare înfrang orice posibilități de normare a leziunilor și de interpretare subiectiva a acestora. De la existența canalului orb , cum se întamplă uneori în împușcările cu proiectile mici de sare, până la împușcările cu petarde care generează un tablou cu caracter exploziv, găsim o întreagă gamă lezională.
Leziunile produse de acest tip de armă diferă total de cele produse prin arme de apărare și atac din dotarea militara acest caracter particular lezional este dat de constructia speciala a munitiei. Munitia are în camera de explozie pulbere cu sau fără fum, are capsa de detonare, dar în locul glonțului propriu-zis se găsesc alice de variate dimensiuni. Bataia armei este mult mai redusă comparativ cu cea a armelor militare de același calibru. Energia cinetică care animează alicele este de asemenea redusă. Din acest motiv la distanțe mai mari forța de penetrare a alicelor este mică, producând leziuni ușoare.
Armele de vânătoare au țeava lisa, având de obicei doua tipuri, dupa calibru, de 12 și 16mm.
Orificiul de intrare în împușcarea cu arme de vânătoare are aspecte variate: în functie de distanta de la care s-a tras și particularitatea munitiei folosite. În general la o tragere de la o distanta de sub 0, 50 m găsim un orificiu unic produs de pătrunderea snopului de alice, cifra amintită trebuie considerată însă relativă pentru că numai o împușcare experimentală ne poate da date precise în legatura cu dispersia alicelor. Peste distanța de 0, , alicele se dispersează creând numeroase orificii de intrare. În functie de energia cinetică cu care sunt antrenate, ele au o penetrabilitate mai mare sau mai mica.
De cele mai multe ori, alicele sunt gasite în organism, rar exista orificii de ieșire a acestora. În general, numărul orificiilor de ișire a alicelor este mai mic decat a celor de intrare, suprafața de dispersie fiind foarte mare.
Factorii suplimentari ai împușcării acționează la o anumită distanță, particulară tipului de arma și de munitie. În general flacara nu actioneaza la peste , cu atât mai puțin la noile tipuri de arma a caror teava se scurtează și al căror calibru scade spre varf. Funinginea apare la , realizand un inel cu diametrul de peste . La trageri de la , apar inele concentrice de funingine, la , cele doua inele sunt inelare, unul de mai intens colorat, altul de mai putin colorat.Pulberea actioneaza în functie de compoziția ei, cea cu fum produce un tatuaj mai intens. Singura posibilitate de a reface științific distanța de tragere se poate obține prin trageri experimentale cu compozitia aspectului lezional întalnit pe îmbracaminte și cadavru.
Prezenta factorilor suplimentari (pulbere nearsă sau fum)se pune în evidența pe piele în jurul orificiilor de intrare sau în spatiul dintre police și index la sinucigași)prin prelevări din aceste zone și folosirea, în laboratoarele criminalistice, a reacțiilor chimice specifice cu brucina și difenilamina .
2.2 Căutarea și descoperirea armelor și a urmelor lăsate de armele de foc la locul faptei
În cazul în care există indicii s-a făcut uz de o armă de foc, o sarcină importantă a cercetării locului faptei o constituie descoperirea armei, a tuburilor trase, a gloantelor, precum și a orificiilor altor deteriorări prezente atât pe cadavru cat și pe obiectele înconjurătoare.
În literatura de specialitate există numeroase clasificări ale urmelor produse de armele de foc în procesul săvârșirii infracțiunilor, astfel:
-armele de foc munitia abandonate, pierdute sau ascunse -proiectilele( gloanțele și tuburile trase);
-urmele create de proiectile pe obiectele de la locul faptei -urme create de factorii suplimentari ai împușcăturii.
1. Armele de foc abandonate, pierdute sau ascunse
Privite în ansamblu, armele de foc prezintă importantă pentru buna desfășurare a anchetei judiciare din mai multe puncte de vedere. În legislația română simpla obținere a unor categorii de arme de foc, constituie infracțiune. De aici decurge necesitatea căutării acestor arme la suspecți, iar în momentul descoperirii , stabilirii de către un specialist sau expert în balistică judiciară a caracteristicilor armei în cauză, iar pe baza lor, încadrării întruna din categoriile prevăzute de lege.
În afara legalității deținerii , armele de foc prezintă interes pentru stabilirea legăturilor cu fapta penală în curs de cercetare, cum ar fi:
• concordanța caracteristicilor generale ale armei în cauză cu cele prezentate de gloanțele și tuburile de cartușe descoperite la locul infracțiunii, cum ar fi: categorie, marcă, tip de armă, calibru, tip de munitie folosită etc.;
• stabilirea faptului că arma de foc este sau nu în stare de funcționare;
• precizarea că în anumite condiții arma putea declanșa împușcătura făra apăsarea pe trăgaci( prin cadere sau izbire);
• descoperirea și evidențierea urmelor care dovedesc ca arma a fost folosită recent.
De la început, se impune a se face distincția în ceea ce privește căutarea armelor de
foc, între cele care sunt deținute fără autorizație, dar care nu au fost folosite la comiterea
infracțiunilor aflate în cercetare și celelalte. Aceasta este o activitate permanenta a unei secțiuni specializate din cadrul politiei și se bazează în principal pe activități informative.
Căutarea armelor de foc la persoanele suspecte de implicare în săvârșirea unor fapte penale se face, în general, după regulile percheziției, însă apar unele excepții legate de obligativitatea examinării mâinilor și a hainelor persoanei în cauza, în vederea descoperirii urmelor produse de factorii suplimentari ai împușcăturii și a eventualelor orificii create de glonț( în ipoteza executării tragerii din buzunar). Este indicata aducerea persoanelor suspecte în laboratorul de criminalistică pentru aplicarea testelor de specialitate la
examinarea mâinilor și a hainelor. Pentru a preveni o serie de complicații ulterioare ale procesului de probatiunea, se putea face deducții corecte prin interpretarea urmelor, la descoperirea unei arme de foc în campul infracțiunii se vor executa obligatoriu urmatoarele operatiuni tehnico- criminalistice:
determinarea exacta a locului în care a fost gasită, a poziției, stării acesteia( încarcată, descarcată, cu cartușe pe țeava, câte cartușe mai erau în încărcător); toata aceasta fixare trebuie realizată prin descriere, măsurători, schite și fotografii;
relevarea urmelor papilare pe suprafata armei, a încărcătorului a cartușelor rămase în încărcător; aceasta operațiune este indicat să o facă un tehnician criminalist;
stabilirea cu precizie a faptului că locul și poziția armei nu au fost modificate de cineva până la sosirea la locul faptei a echipei de cercetare;
examinrea preliminara a armei în vederea descoperirii eventualelor urme biologice sau a semnelor recente de tragere: miros, reziduri de fum , temperatură ridicată, însoțite de luarea măsurilor necesare conservării și protejării acestor urme pe parcursul transportării la laboratorul de criminalistică .
2. Proiectilele( gloanțele) și tuburile arse
Acestea sunt elemente componente ale muniției și pot fi găsite întotdeauna la locul comiterii faptei prin arme de foc. Ele prezintă o importanță deosebită pentru identificarea armei cu care au fost trase. De exemplu, simpla examinare a glonțului la locul faptei poate conduce la stabilirea tipului de arma folosită, a calibrului țevii acestei.
Uneori, la fiecare fapta se gasesc proiectile deformate care provin din ricoșeuri sau din contactul cu o ținta prea dura, în care nu au putut să pătrunda. Forma acestora este foarte diferita . Examinarea tuburilor de cartuș la locul faptei poate oferi indicii cu privire la tipul armei cu care s-a tras, calibrul acesteia, dar poate ajuta la identificarea uzinei producătoare, anului de fabricație a țării de origine, după cifrele și semnele de pe rozetă(poziția percutorului pe capsa poate conduce la determinarea tipului de armă cu care s-a tras, deci la o identificare generica. Aceasta deoarece urma lasată de varful percutorului diferă de la un tip de arma la altul).
Căutarea tubutilor arse presupune marcarea locurilor în care au fost găsite tuburile prin tăblițe vizibile , fixarea lor prin schițe și fotografii, în care să apară cât mai clar poziționarea față de victimă și de alte obiecte pricipale de la locul faptei. Manoperele menționate ajuta mult la realizarea reconstituirii locului faptei și a experimentelor ulterioare ce urmăresc stabilirea poziției trăgătorului și a victimei în momentul declanșării focului. Tuburile descoperite pot oferi informații cu privire la caracteristicile armei folosite (când aceasta nu este găsită).
La căutarea tubutilor se va avea în vedere că unele arme de foc (cele de vânătoare, puștile clasice, revolverele sau cele confecționate artizanal)nu aruncă tuburile în mod automat, ci trebuie extrase manual de trăgător, care poate să le pastreze sau să le arunce în alt loc. La căutare se va avea în vedere posibilitatea de rostogolire a tuburilor, sau de cădere a acestora în locuri unde sunt greu de obsevat (iarbă, zăpadă, în spații strâmte dibtre immobile sau obiectele din încăperi, în șanțurile de canalizare etc.).
La căutarea gloanțelor se va tine seama de numărul orificiilor de intrare și iesire descoperite pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei, corelate cu poziția acestora la locul faptei. Uneori proiectilele, dupa ce au străbătut corpul victimei , își continuă mișcarea, lovindu-se de alte obstacole, cum ar fi portiera mașinii șî rămân agatate de aceasta, iar la deschidere pot cadea în exterior, lăngă autovehicul, dând impresia ca au fost așezate acolo în mod intentionat. Probleme deosebite ridică găsirea proiectileleor care au ricoșat și i-au schimbat direcția, cele care s-au turtit în urma contactului cu obiecte dure în care nu au putut patrunde au cazut pe sol In apropierea lor, dar mai ales
cele care au ramas în canalele pe care le-au creat în diferite ținte, fără a reuși perforarea acestora.
Atunci când glonțul a perforat obiecte de îmbrăcăminte, orificiul de intrare are un diametru
mai mic decât cel de ieșire, recunoașterea celor doua orificii făcându-se în raport cu poziția îmbracaminte și pe corpul victimei și sensul transportării fibrelor textile dintr-un
strat al acesteia în altul. De asemenea se va avea în vedere ca urmele proiectilelor pot
rămâne în cutele acestora, înainte de a patrunde în corp sau la ieșirea din corp.
3. Urme create de proiectile pe obiectele de la locul faptei
Acțiunea directă a glonțului asupra obiectelor întalnite pe parcursul traiectoriei sale poate crea trei categorii de urme principale:
-urme de perforare;
-urme de patrundere;
-urme de ricoșare.
•Urmele de perforare
Obiectele cu o anumită grosime, ce au fost perforate de proiectilele aruncate de arme de foc, prezintă urme specifice, care sunt caracterizate prin trei elemenete distincte: orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire. În cazul obiectelor subțiri și tari, de exemplu tabla, materialul țintei este îndoit în direcția de deplasare a glonțului, orificiul de intrare confundându-se cu cel de ieșire, iar despre existența canalului nici nu mai poate fi vorba.
La obiectele din lemn, diametrul orificiilor corespunde cu cel al proiectilului, orificiul de intrare are o forma aproape circulară, orificiul de ieșire cuprinzând zdrențe, pe sensul de deplasare al glonțului. Dacă perforarea are loc pe fibre-transversal-orificiul de ieșire capată un aspect de așchiere, în prelungirea fibrelor . În cazul materialelor plastice al cauciucului,
orificiile produse prin împușcare au diametrul mult mai mic fața de dimensiunile glonțului, din cauza elasticitatii materialului. În sticla, perforarile au forma unui trunchi de con cu baza mare în directia de înaintare a proiectilului, orificiul de intrare fiind mai mic decat cel de ieșire.
•Urmele de patrundere
Acestea prezinta doar un singur orificiu, cel de intrare, canalul înfundandu-se dupa ce a patruns mai mult sau mai putin în grosimea materialului. În interiorul canalului se va gasi întotdeauna proiectilul. Excepție fac urmele produse de alice în sticla, care atunci când energia cinetică este slabă, produc un trunchi de con fără perforare, de la care pornesc cateva crapaturi radiale. Proiectilul va cadea de fiecare data din locul atins.
•Urmele de ricoșare
Apar ca efect al contactului sub diferite unghiuri ascuțite, între proiectil și suprafata
unor obiecte aflate pe traiectoria glonțului. Forma lor este diferita: zgarieturi, adancituri, dislocari de material și depinde de natura obstacolului.
•Urme create de factorii suplimentari ai împușcăturii
Factorii suplimentari ai împușcăturii însoțesc glonțul la ieșirea din țeava pe o distanță mai mare sau mai mica se compun din gaze, flacări, funingine, particule de pulbere și resturi de unsoare.
Urmele provocate de presiunea gazelor se materializează în rupturi ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale pielii și țesuturilor din jurul orificiilor de intrare, având forma de cruce, unghi sau neregulata, din cauza distanței mici de tragere (l-3m). Flacăra ce apare după ieșirea glonțului din țeavă provoacă arsuri în jurul orificiului de intrare, când țeava este suficient de aporoape de tintă. Urmele de funingine rezultate din arderea pulberii din rezidurile tragerilor anterioare se depun în jurul orificiului de intrare, pe materialul ce constituie tinta. Cantitatea de funingine scade pe masura ce crește distanța dintre gura țevii și țintă. Aceste urme mai sunt denumite afumări.
Particulele de pulbere nearsa acționează ca niște mici proiectile și provoacă, din
cauza energiei cinetice și temperaturii pe care o au , perforatii ale îmbrăcămintei, pielii sau pătrund în alte materiale din compoziția țintei. Unsoarea existentă pe țeava armei se împrăștie, după ieșirea glonțului, într-o multitudine de stropi ce se depun în jurul orificiului de intrare, completând tatuajul format de particulele de pulbere nearsă.
2.2.1. Căutarea urmelor de sânge, în încăperi, rezultate în urma folosirii unei arme de foc
Urmele de sânge pot fi descoperite, de cele mai multe ori , prin observarea directă cu ochiul liber. Pentru descoperirea urmelor mici, puțin vizibile, se pot folosi surse de lumină albă, puternice, cum sunt proiectoarele. La acestea se adaugă folosirea unor lupe, microscoape de buzunar soluțiilor de testare.
În situatiile în care cadavrul victimei este găsit la locul faptei, descoperirea urmelor de sânge ridică mai mult probleme legate de metodologia căutarii, grija cea mai mare fiind aceea de a nu omite fixarea și ridicarea acestor urme. Probleme deosebite se pun atunci cand se cercetează încăperile în care se presupune ca a fost omorată victima, iar cadavrul a fost apoi transportat în alta parte. În aceste situații se cercetează cu atenție pereții, dușumelele, tavanul și baia. Multe suprafețe pot fi murdare sau decolorate ori textura sau desenul suprafeței pot camufla în ele petele de sânge prezente. Pot exista de asemenea zone la fata locului unde s-a încercat să se spele sângele sau să se curete prin alte mijloace. Sângele poate sa mai fie totuși prezent în special în găurile din pardoseală sau pereti. În asemenea situații, se poate folosi luminolul pentru relevarea urmelor latente de sange.
Uneori, pentru înlăturarea urmelor de sange de pe pereti, criminalii zugravesc din nou încaperea unde s-au petrecut evenimentele sângeroase sau numai unele faze ale acestora. La examinarea urmelor de sânge se va acorda atentie aspectului culorii acestora, cunoscută fiind influențarea lor de către condițiile de mediu. Petele mici de sânge, stropii și manjiturile de sânge se usucă rapid la fața locului și de obicei rămân intacte pe suprafață. Exista și cazuri cand pot sa apară decojiri și alte alterari ale petelor de sange dupa intervale relativ scurte de timp. Astfel de fenomene pot să apară când, la locul faptei, există curenț puternici de aer cum sunt cei creati de ventilatoare, de ferestrele, ușile deschise, iar suprafețele țintă un încălzite de variatele dispozitive de încălzire folosite în gospodarii. Anumite suprafețe, cum sunt cele lustruite cu ceară, nu pastrează foarte bine urmele de sânge.
Interpretarea urmelor de sânge descoperite la fața locului poate furniza numeroase informații din care unele cu un grad mare de probabilitate, iar altele de certitudine.
O încercare de inventariere șistematizare a acestor informații a condus la întocmirea listei de posibilităti pe care o prezentam în continuare:
-calcularea înălțimii de la care s-a scurs sângele care a creat urmele;
-stabilirea direcției de deplasare a persoanei și a drumului parcurs de aceasta la locul faptei;
-calcularea unghiului de impact al picăturilor de sânge cu diferite substanțe;
-determinarea punctului de origine a urmelor de sange;
-precizarea poziției victimei , a agresoruluai obiectelor In timpul sangerarii;
-determinarea distantei de la care s-a tras cu o arma de foc;
-demonstrarea mutarii cadavrului de la locul în care s-a produs agresiunea;
-estimari asupra perioadelor de timp legate de formarea modificarea urmelor de sange;
-aprecierea timpului scurs între sangerarea și acțiunea care a produs urma;
-stabilirea legăturii dintre victim și agresor prin intermediul sangelui prezent pe hainele agresorului ;
-criterii pentru estimarea momentului mortii.
La fața locului, urmele create de stropii de mare viteza sunt cel mai frecvent asociate cu rănile împușcate, dar mai pot fi văzute în rănile produse de dispozitive sau mecanisme de mare viteză sau putere ca și în anumite cazuri de accidente de automobile. Cand o victima prezintă o rana împușcată, s-ar putea sa existe urme ale stropilor de sange aruncati înapoi , proveniti de la orificiul de ieșire, daca acesta exista. Stropii aruncati înapoi rezultă din stropii de sânge directionați în sens invers fața de sursa de energie se pot descoperi pe piele, haine sau alte obiecte ori suprafete aflate în vecinatatea orificiului de intrare, relativ la pozitia pe care a avut-o victima în momentul descărcării armei de foc.
Stropii aruncati înapoi pot fi întalniti pe arma de foc, pe zonele expuse ale mâinii, pe maneca cămașă sau pe brațul cu care agresorul a ținut arma în cazul tragerii de la mică distanță sau în contact cu victima.
Stropii aruncați înapoi sunt stropi care se deplaseaza în aceeași direcție cu sursa de energie în cazul rănilor împușcate sunt de obicei asociati orificiilor de ieșire. O exceptie
ar putea-o constitui cazul proiectilelor care ajung în zonele periferice ale corpului iar adevaratul lor orificiu de ieșire nu poate fi identificat. Demonstrația prezenței stropilor de mare viteză aruncați înainte va ajuta în localizarea victimei în momentul tragerii. Cand un proiectil reintra în corp după ce a trecut prin mana sau braț, vor exista foarte probabil urme de stropi de mare viteză aruncați înainte și aflate în jurul celui de-al doilea orificiu de intrare, iar prezenta lor va ajuta in reconstituirea pozitiei victimei in momentul tragerii.
Cantitatea distributia stropilor de mare viteză, daca au fost aruncati înapoi sau înainte, variaza considerabil în functie de mai multi factori . De obicei , dacă există un orificiu de ieșire, stropii aruncați înapoi depinde de tipul armei și al muniției de distanța dintre țintă și gura armei și de amanuntele anatomice legate de poziția rănii.
În anul 1983, Stephens și Allen au studiat experimental factorii de care depinde cantitatea de stropi aruncați înapoi. Ei au observat din stropii aruncati înapoi pot fi complet absenti în cazul unei distanțe mari între tinta și gura armei de foc. În cazul folosirii puștilor
sau a armelor de mare putere, o cantitate mai mare se obtine atunci când tragerea are loc din apropierea sau în contact cu ținta. Cantitatea de stropi aruncați înapoi sau înainte este de asemenea redusă din cauza efectului de blocare a parului și hainelor, inclusiv a palariilor sau a altor acoperaminte pentru cap purtate de victimă.
Un alt aspect asociat cu rânile împușcate de la mică distanță sau în contact îl constituie efectul de retroproiectare. Acesta constă în prezența unor stropi de sange în teava armei care au fost retroproiectati datorită efectului descărcării gazelor care au acompaniat proiectilul.
Este evident ca examinarea armei pentru detectarea prezenței sângelui pe arma sau în interiorul țevii trebuie să se faca înaintea cercetarii stării de funcționare a acesteia și a efectuării tragerilor experimentale.
2.2.2. Informații rezultate din interpretarea urmelor produse de armele de foc.
Interpretarea urmelor rezultate din folosirea armelor de foc poate furniza, chiar de la locul infracțiunii, numeroase informații utile desfășurării urmaririi penale. Încercarea de sistematizare a acestora ar cuprinde următoarele aspecte care vor fi analizate pe larg, din punct de vedere criminalistic.
1. Determinarea tipului, mărcii, modelului și calibrului armei cu care s-a tras
• Informații furnizate de proiectil. Dimensiunea, forma și greutatea proiectilului descoperit la fața locului sau în corpul victimei, dacă sunt masurate exact, pot ajuta într-o prima faza la stabilirea tipului, marcii, modelului și calibrului armei. Astfel diametrul glonțului în partea cea mai groasă indică, în general , calibrul armei, unghiul de răsucire al ghinturilor, în raport cu axa longitudinală, ofera date privitoare la tipul, marca și modelul armei cu care s-a tras(de exemplu dacă întreaga cămașă a este acoperită cu striații longitudinală și nu oblice înseamna că s-a tras cu o arma cu țeava puternic corodată). Este suficient să se compare datele obținute prin masuratori exacte cu cele din cataloagele din bazele de date existente în laboratoarele de balistică ale unitatilor de poliție. Scopul principal al acestei baze de date îl reprezintă identificarea generica a armei de foc folosită la comiterea unei infracțiuni, prin valorificarea informațiilor furnizate de proiectilele tuburile trase, găsite la fața locului. De asemenea, baza de date ajută la stabilirea eventualelor conexiuni între infracțiuni în care s-a folosit același tip de arma de foc sau chiar de aceeași arma.
• Informațiile furnizate de tuburile de cartușe trase. Când la locul faptei s-au gasit tuburi de cartușe trase, cresc posibilitațile de obținere a informatiilor despre arma folosită. Pe lângă elementele de ordin metric, care se pot măsura pe loc, tuburile poartă o serie de inscripții care ajuta la identificarea calibrului armei pentru care este destinată muniția și tipul de armament cu care se poate trage aceasta muniție.
Dacă la fata locului se gasesc tuburi de cartușe cu gâtul crăpat, se poate deduce ca acest tub a fost folosit la o arma de calibru mai mare. O alta deducție cu privire la tipul marca armei se poate baza pe modul de aruncare a tuburilor trase. Ea poate fi realizată numai dupa ce s-a stabilit locul în care se află tragatorul în momentul folosirii armei se corelează cu locul exact în care au fost descoperite tuburile.
În momentul de față a fost inaugurată o noua versiune a sistemului IBIS 30, care aduce ca
element de noutate achiziționarea imaginilor tridimensionale a urmelor create de armele de foc pe proiectile pe tuburile de cartușe. Componentele sistemului care permit achiziționarea imaginilor 3D sunt stațiile de lucru BulletTRAX-3D(permite scanarea suprafeței proiectilului, în urma unei rotații la 360 grade obtinându-se o imagine tridimensională completă a urmelor de ghinturi și plinuri existente) și BrassTRAX- 3D(permite scanarea suprafeței capsei detonate a tuburilor trase și obținerea imaginilor tridimensionale ale urmelor create de peretele frontal al închizătorului și cuiul percutor).
2. Stabilirea direcției de tragere.
Aceasta se deduce din stabilirea orificiului de intrare, canalului și orificiului de ieșire coincide cu linia ce le unește. În caz de orificii multiple, direcția trebuie stabilită pentru fiecare glonț în parte. La aceasta trebuie sa se adauge și să se tina seama de poziția victimei cât de mișcarea imprimată corpului de catre ricoșeuri, cand nu se poate face deosebirea între cele doua orificii sau nu se poate stabili cu siguranța canalul plagii.
De exemplu, într-un caz au fost examinate cadavrele a doua persoane împușcate la un colț de strada. Cadavrele se aflau, unul fața de altul , la o distanță mai mica de un metru. Unul din cadavre aparținea șerifului orașului, iar celalalt, unui barbat ce-i amenințase soția cu moartea. Șeriful o însotea pe femeie în drumul ei spre casa, cand s-au întalnit în mod accidental cu soțul ei. Atunci au pornit împșcăturile. Barbatul femeii a fost lovit de patru gloanțe. Unul dintre ele i-a străpuns degetul arătator de la mana stângă, i-a perforat palma, schimbându-i traiectoria, i-a intrat în spate. Un alt glont 1-a lovit in antebratul stang, la jumatatea distantei dintre cot și încheietura mâinii . Al treilea, 1-a lovit în umărul stâng, deasupra subsuorii, ieșind prin spate. Al patrulea glonț, 1-a lovit in creștet și a ieșit prin dosul urechii drepte. Șeriful decedase ca urmare a unei rani produse de o arma de vânătoare.
La reconstituire s-a ajuns la concluzia ca, în momentul întâlnirii, cei doi erau gata de tragere. Seriful era cu partea dreapta a corpului înspre celalalt barbat, cu mâna dreapta în poziția de tragere și în acest fel încărcătura armei de vanatoare i-a intrat în subsuoara dreapta, fără sa-i atingă mâna. A fost evident faptul ca barbatul se gasea cu arma la umar, în pozitie de tragere, când a fost lovit prima data, lucru demonstrat de glonțul ce i-a atins mâna stângă. Glonțul care 1-a lovit în creștetul capului a fost tras de șerif, în timp ce barbatul
se afla în cădere. Reiese că șeriful, înainte de a fi lovit, a tras doua sau chiar trei gloanțe. Al patrulea glonț l-a tras după ce a fost rănit și acesta se prezumă că a fost cel ce l-a lovit în creștet pe adversar.
Urmele create de proiectile în sticla ferestrelor-aceasta categorie de urme necesita o examinarea mai atentă. Aici apar de multe ori situații interpretabile care genereaza întrebări de tipul : orificiile existente în geam au fost create prin împușcare sau prin lovire cu un alt obiect ( piatra, bila.. ), care este direcția din care s-a actionat asupra geamului: din exteriorul încăperii sau din interiorul acesteia?
Răspunsul la aceste întrebari poate fi obținut după efectuarea unor operațiuni tehnice precum studiul, măsurarea fotografierea marginilor orificiului, pe ambele suprafețe ale geamului: studiul, fotografierea și consemnarea formei fisurilor radiale care pornesc din punctul de impact și se termina la marginea geamului sau aproape de acesta.
Orificiile produse de gloanțele care lovesc geamul cu viteza foarte mare, au o forma specifică caracterizată prin aspectul relativ circular al găurii, al cărei diametru depașește cu puțin calibrul glonțului. Pe o porțiune în jurul găurii se observă numeroase fisuri radiale în forma de linii drepte convergente. Din aceasta zona densă pornesc uneori cateva fisuri radiale lungi având o forma neregulată. Pe o parte a geamului, gaura va avea forma unui crater vulcanic, determinata de desprinderea a numeroase așchii de sticla, iar pe partea opusă suprafata geamului va fi întreagă, cu exceptia materiei din interiorul găurii, care a fost pulverizată de forța glonțului.
Pentru a determina directia din care glontul a spart geamul, se poate spune că orificiul produs prin împușcare are forma unui trunchi de con, iar secțiunea mai mică a acestuia indică direcția din care s-a tras. Explicatia acestui mecanism este ca la primirea loviturii , suprafața geamului se curbează în sesnsul aplicării forței până la limita elasticității, după care se sparge, apărând fisurile radiale care încep din punctul de aplicare a forței. Dacă glonțul a antrenat fragmente de geam, de mărimi diferite, în jurul punctului de impact, prezența acestor fragmente într-o parte a geamului indica direcția din care s-a tras.
3. Stabilirea distanței de tragere
Aceasta constituie problema cheie în expertiza morții prin împușcare, permitând clarificarea naturii juridice a morții ( omor, sinucidere, accident).
Se întalnesc trei mari situații:
-când gura țevii a fost lipită de piele sau aproape lipită;
-cand teava s-a aflat la o distanta situata între 5-;
-cand s-a tras de la o distanța de peste .
Rănile de contact produse în prima situație au un aspect murdar, cu marginile zdrențuite și lipsa de țesut, cu fenomen de carbonizare a țesuturilor, din cauza efectului gazelor supraîncălzite. Uneori, acestea au aspect stelat; se constată și prezența funinginii pe mână chiar ciupituri interdigitale (la sinucigași); factori secundari ai împușcăturii vor fi prezenți în canalul plăgii ; se observă inelul de imprimare, complet sau partial.
La sinucigași se poate releva și observa fixarea armei în mână din cauza spasmului cadaveric. Rănile produse de gloanțe trase de la o distanță situată între 5 și , prezintă doua caracteristici:
– înnegrirea mai pronunțată la tragerea cu pulbere neagră. Mărimea și forma înnegririi sunt determinate de calibrul armei de distanța de la care s-a tras;
– tatuarea, sub forma unor urme fine de metal topit ce pătrund sub piele, ștergându-se destul de greu (efectele de înnegrire tatuate se anulează dacă glonțul trece prin îmbrăcăminte, întrucat fumul și resturile de pulbere arsă se depozitează în jurul orificiului de intrare, ștergându-se ușor).
La rănile provocate de la o distanță mai mare de , urmele de înnegrire tatuare dispar, aceste rani s-ar putea sa fie confundate cu cele înțepate, mai ales cand sunt acoperite de cruste.
De exemplu, într-o speță de genul: în timpul unei petreceri câmpenești, un batrân de peste 60 de ani, aflându-se în parc împreună cu alți membri ai familiei și cu vecini, a căzut subit la pămant fără a se auzi vreo împușcătură. Dupa examinarea cadavrului și constatarea orificiilor de intrare și de ieșire a glonțului , criminaliștii însarcinati cu cercetarea cazului, au executat urmatoarele activitati tehnico-știintifice:
-cautarea și ridicarea proiectilului;
-măsurarea, cântărirea si verificarea glonțului în cartoteca balistică computerizată, ocazie cu care s-a stabilit ca este vorba de un revolver Ruger SA, de calibrul 44 ;
-determinarea unghiului direcției de tragere cu ajutorul unui manechin reglabil așezat exact în locul și pozitia victimei; s-a stabilit că locul probabil al tragatorului se afla la peste 800 metri, după un deal mai și multe cladiri înalte, într-un cartier de vile înconjurate de curți mari;
-delimitarea topografică a zonei în care putea să se afle trăgatorul în momentul declanșării focului;
-s-a procedat apoi la verificarea fiecarei vile, prilej cu care s-a constatat ca în curtea uneia dintre vile, locuită de cetațeanul J. D. a avut loe o petrecere tocmai în ziua când a fost înregistrata moartea victimei din parcul orașului. La acea petrecere s-a făcut un concurs de tir, folosindu-se drept ținta un bidon din plastic plin cu apa;
-dupa scotocirea amanunțită a terenului grădinii, s-au descoperit doua proiectile, nedeformate, ce puteau ajuta la identificarea armei cu care s-a tras. Trecându-se la verificarea proprietarului vilei, s-a constatat ca acesta cumparase de la un magazin de arme un revolver marca Ruger SA pe care nu-l declarase la politie. Dupa ce au intrat in posesia revolverului, experții criminaliști au stabilit ca proiectilul ce străbătuse corpul victimei din parc, a fost tras cu revolverul lui J. D. Acesta a recunoscut că, înainte de a participa la concurs a tras cateva focuri de arma în aer, deasupra țintei, una din aceste încercări fiind fatala pentru victima.
4. Determinarea locului în care s-au aflat tragătorul și victima în momentul împușcăturii
Reconstituirea poziției agresorului și a victimei în momentul tragerii este o problema complexa, a cărei rezolvare depinde de mai multi factori, din care enumerăm:
• marcarea exactă și fixarea corectă a pozitiei urmelor principale și secundare ale împușcăturii rămase la locul faptei, precum a altor categorii de urme;
• stabilirea traiectoriei proiectilului pe baza elementelor oferite de locul faptei și urmele descoperite pe îmbrăcămintea și pe corpul victimei;
• determinarea distanței de la care s-a tras; în legatura cu aceasta, este esențial de știut dacă s-a tras cu țeava lipita, de la mică distanță sau de la o distanță mai mare.
Întotdeauna este indicat ca la reconstituire să se folosească obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, pe care apar orificiile de intrare și de ieșire a glonțului, precum și o serie de materiale auxiliare cum ar fi manechine reglabile și generatoare portabile de raze laser care, în corelatie vor putea reda vizualiza traiectoriile proiectilelor, astfel încât să poata fi fixate prin fotografiere și înregistrare video. Când în desfășurarea evenimentelor au fost folosite autovehicule, este bine să se folosească chiar acele mașini la reconstituire, sau, daca au fost distruse, mașini de aceeași marcă și model.
Operatiunile de stabilire a locului și pozitiei trăgătorului vor porni de la victima. Informatii pretioase poate să ofere poziția tuburilor de cartușe descoperite la fața locului.
CAP.III: CONCLUZII PRIVIND INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A OMORULUI SĂVÂRȘIT PRIN ÎMPUȘCARE
Metodologia investigării criminalistice a omorului săvârșit este o activitate deosebit de importanta în procesul de probare a infracțiunii de omucidere.
Trebuie precizat că această activitate este una interdisciplinara deoarece implica cunoștiințe de medicină- legală, de criminalistică, dar și de drept penal și drept procesual penal.
Sub acest aspect trebuie făcută clar distincția între activitățile pe care le desfășoară organele de urmărire penală implicate în ancheta penală. Aceasta diferențiere se impune pentru a evita o suprapunere de atribuții, care este în același timp nocivă contraproductivă față de scopul procesului penal , anume de aflare a adevarului.
Din aceste puncte de vedere trebuie delimitat clar domeniul medicinei-legale de domeniul criminalisticii. Aceasta delimitare o poate face sau este făcută sub aspect epistemologic, știința medicina-legală și știința criminalistică.
Totuși atunci când, în ciuda acestor delimitări epistemologice, există suprapuneri de atribuții, procurorul ca organ superior, medicului legist și expertului criminalist, trebuie
sa traseze directive clare, astfel încât activitatea acestora să nu aibă de suferit. Aceasta delimitare empirica trebuie făcuta cu foarte mare atenție pentru a nu se produce intersectarea atribuțiilor, intersectare, care nu are un suport științific corespunzător gradului de analiză.
Organul de urmărire penală trebuie să manifeste o deosebită atenție pentru administrarea probelor, pentru cunoașterea personalității infractorului deoarece aceste particularități ajută la bunul mers al anchetei. În funcție de structura sa de personalitate, învinuitul sau inculpatul se va manifesta și se va exterioriza într-un anume fel în timpul confruntării cu organul judiciar, manifestând o rezistență mai mare sau mai mica în fața instantei și în fața probelor administrate de aceasta. În funcție de modul cum se realizează aceasta activitate de strangere a probelor, vor rezulta concluziile care pot sau nu să ducă la soluționarea problemelor. Conform noilor tendințe ale societatii, se înclină să se dea o mai mare atenție persoanei cercetate și se încearcă să se releve greșelile organelor de poliție, astfel, profitându-se de neatenția poate de neștiința acestora, să se tergiverseze întreaga desfășurare a procesului penal.
Cercetarea criminalistică a omorului comis cu arme de foc necesită o bună calificare din partea organelor de poliție datorită complexității activităților ce trebuie întreprinse.La desfășurarea acestor activități, pe lângă procurer și organe de cercetare penală, mai participă și experți în balistică judiciară, criminaliști.
Conlucrând cu procurorii , organele de cercetare penală ale poliției au datoria să cunoască în detaliu modalitățile de comitere a infracțiunilor de omor în raport cu acestea și
cu particularitățile fiecarei cauze în parte, să aleagă metodologia de investigare adecvata. De regula colaborarea dintre organele de cercetare penala ale politiei și cele ale parchetelor durează până la finalizarea cercetărilor, numai în acest mod putându-se asigura identificarea tuturor făptuitorilor, stabilirea legăturilor infracționale, înlăturarea consecințelor produse. Trebuie menționat că se impune o îmbunătățire a procedurii penale, o simplificare a parcursului anchetei, a traseului dosarului penal : politie-parchet-instanta și o creștere a operativității soluționării definitive, fără însă ca prin aceasta să se afecteze stabilirea adevarului. Pentru aceasta este nevoie de anchetatori foarte bine pregatiți și de o corectitudine ireproșabilă care sa duca la bun sfârșit dezideratul menționat.
În ultima perioada s-a constatat o creștere a numărului persoanelor care posedă arme de foc, numai în București existând 26 de mii de arme, dintre care 11 mii letale și 15 mii neletale deținute cu acte în regula, fără a lua în calcul armele deținute în mod ilegal mai ales de mediile interlope. Așadar considerăm că ar trebui îmbunătățită legislația pentru a ține sub control fenomenul , respectiv prevederea pedepsei cu închisoarea pentru persoanele care folosesc armele ,, neletale" în alt scop decât apărarea. În ceea ce privește conceptual "arma de foc neletală" consider că este perceput greșit de cea mai mare parte a oamenilor privit oarecum permisiv, însă să nu uitam ca orice armă a fost creată pentru a produce o vătămare, rezultatul tanatogenerator depinzând de modul de utilizare al acesteia, de regiunea afectată de acțiunea proiectilului. De asemenea trebuie să menționăm că orice armă de foc categorisită ca fiind neletală poate fi transformată în arma de foc letală prin modificarea acesteia sau a muniției.
Având în vedere că infractorii sunt întotdeuna cu un pas înaintea poliției în ceea ce privește tehnologia utilizată, se impune ca organele de anchetă să dispună de o dotare cel puțin egală cu cu cea folosită de aceștia pentru descoperirea în timp util a infracțiunilor.
Leziunile produse cu arme de foc, fie se soldează cu moartea victimei, fie sunt leziuni grave sau foarte grave. Armele de foc permit o agresiune la distanță a unuia sau mai multor victime. Evoluția în timp a frecvenței leziunilor produse cu arme de foc este considerată pentru România ca fiind cvasi-stabilă în timp (în condițiile existenței societății civile).
Cazurile descoperite de noi pe o perioadă de 6 ani în perioada 2002-2006 și 2010 reprezintă circa 6% din numărul total de omucideri și circa 0.2% din numărul total de morți violente, care sunt analizate în decursul acestei perioade în cadrul rețelei de medicină legală națională și criminalistică.
În legătură cu leziunile mortale produse cu arme de foc trebuie spus de la bun început faptul ca acestea aparțin bărbaților în 95% din cazuri. În majoritatea cazurilor este vorba de persoane adulte care au în dotare sau au acces neîngrădit la arme de foc și muniție de luptă. În urma relaxării regulilor legale de acces la arme și muniții se constată o creștere a deceselor accidentale mai ales la copii și adolescenți.
În împușcările de tip omucidere pot exista mai multe orificii de intrare; caracterul acestora nu este bine sistematizat (caracterul incidental al descărcării). Nu sunt prezenți factorii secundari ai împușcăturii nici la nivelul orificiilor de intrare și nici pe mâinile victimei (în afara situației în care este folosită o armă automată de calibru mare (ex. 7,62 mm).
Fenomeul de backspatter macroscopic a fost evidențiat în puține cazuri (sub 3% din cazuri). Se concretizează prin pete de sânge cu diametru mai mic de situate la distanță de 60- de locul unde a fost descoperit cadavrul.
Leziunile produse cu arme de foc atât în caz de omor cât și în caz de suicid sunt foarte grave, de obicei fiind vorba de leziuni cranio-cerebrale incompatibile cu viața (fracturi cu deplasare de bază și de boltă craniană, dilacerare cerebrală, explozii de organe, explozii cavitare etc., care nu pot fi reconstituite chirurgical).
Leziunile extremității cefalice cu arme de foc prezintă un caracter pronunțat distructiv, indiferent de circumstanțele în care s-a produs tragerea (scop, direcție, distanță, felul armei etc.); proiectilele interesează pe lângă parțile moi, cu o vascularizație și mobilitate deosebite, și masivul facial osos, cu o construcție anatomică variată și puțin rezistentă (sinusuri) producând numeroase eschile osoase care, pe lângă lezarea secundară a vaselor și nervilor regionali, pot acționa ca proiectile secundare, fiind mobilizate în profunzimea țesuturilor și în cavități.
În general, aspectele lezionale oarecum specifice sunt determinate de tragerile de aproape, fie în descărcări absolute (cu țeava lipită), fie în limita de acțiune a factorilor secundari ai împușcării care completează aspectul lezional determinat de factori primari, conferind un aspect specific lezional care să susțină etiologia traumatismului.
Analiza leziunilor în cazul accidentelor de vânătoare arată o frecvență mai mare a leziunilor în cazul grupei de vârstă peste 45 de ani, grupă în care se situează vânătorii cei mai experimentați. Majoritatea omuciderilor cu arme de vânătoare au caracter accidental și apar datorită unei greșite manipulări a armamentului și a muniției.
În cazul armelor de vânătoare, leziunile produse de copii sunt foarte rare (sub 2% din totalul cazurilor analizate), descărcările fiind accidentale, la distanță și din arme de vânătoare lăsate nesupravegheate de către părinți.
Un alt element analizat în studiu a fost cel al regiunii lezate. Cea mai frecventă regiune lezată este regiunea cranio-cerebrală (în medie în 65 – 70% din cazurile analizate).
Cea mai frecventă cauză a decesului înregistrată din punct de vedere medico-legal a fost cel al contuziei și dilacerării meningo-cerebrale. Acest lucru ne-a impus realizarea unei alte diferențieri privind leziunile unice ale extremității cefalice care au determinat moartea și catalogarea fracturilor de bază și boltă craniană în funcție de mecanismul de producere.
Am descris fracturi primare și secundare la nivelul orificiului de intrare care pot migra la distanță (inclusiv de la boltă către bază). Am descris însă și fracturi terțiare, care apar între traiectele de fractură secundare sau fără a fi în contact cu fracturile secundare strict la distanță (mai ales la nivelul oaselor cu cavități – sinusurile frontale).
În analiza efectuată am observat că fracturile primare și secundare au fost observate în 85% din cazuri, fracturile terțiare în 12% din cazuri.
Leziunile accidentale produse prin trageri de la distanță relativ mică (până la 2-) cu arme de vânătoare, se caracterizează prin prezența numeroaselor orificii secundare determinate de alice. Chiar de la distanța în afara zonei de acțiune a factorilor secundari, sau în afara zonei de acțiune compactă, leziunile pot fi deosebit de grave, posibilitatea de dispersie pe o zonă întinsă a alicelor putând determina interesarea organelor de simt din vecinătate.
Din analiză rezultă date care permit medicului legist să facă o de aprecieri valoroase privind profesia agresorului și modul în care acesta a conceput proiectilul – în cazul proiectilelor nestandardizate – pentru a realiza o omucidere sau moartea a fost strict accidentală lucru ce se poate realiza doar printr-o colaborare strânsă cu specialiștii criminaliști.
Proiectilul este conceput să piardă un maxim de energie cinetică în interiorul corpului uman – de exemplu descoperirea unui proiectil deformat în țintă este uneori mai sugestivă pentru scopul de omucidere decât absența sau prezența factorilor secundari ai împușcăturii.
Găsirea elementelor caracteristice orificiului de intrare în unele cazuri de moarte violentă cu arme de foc este uneori greu de făcut.Aprecierea formei juridice a morții în funcție numai de acești factori secundari este deseori eronată.
Acțiunea factorilor secundari (termică, mecanică, chimică etc.) poate fi cercetată în țesuturile din vecinătatea imediată a orificiului de intrare sau pe canal.
Canalul și orificiul de ieșire frecvent nu prezintă elementele caracteristice descrise clasic pentru plăgile transfixiante sau perforante cu arme de foc, fapt care este determinat de acțiunea hidro-dinamică evidențiată în cazul țesuturilor bogate în apă în structura lor (creier) și care se traduc prin explozii ale conținutului care au drept consecință o dilacerare a conținutului.
În plus orificiul de ieșire poate fi adeseori cu lipsă de substanță (spre deosebire de aspectul clasic al leziunilor cu arme de foc) și în general este mai mare decât orificiul de intrare; în situațiile mai sus menționate, cu aspecte care pot fi asemănate cu distrugerile produse de fracturile deschise, cu sfacelări ale tegumentului.
În cazul folosirii armelor de foc de luptă, leziunile se produc de la distanțe mari și există mai frecventă posibilitatea existenței leziunilor izolate sau independente, fără interesarea concomitentă a regiunilor anatomice principale învecinate.
În aceste cazuri, victimele pot supraviețui însă leziunile sechelare îmbracă un caracter destul de grav, prin prejudiciul morfo-funcțional și estetic creat, ca și prin posibilitatea complicațiilor tardive, uneori neprevăzute la prima examinare. Pentru leziunile produse în scop de omucidere, topografia elementelor constitutive ale plăgilor împușcate este infinit variată, adeseori găsind mai multe orificii de intrare (împușcări repetate), uneori existând leziuni prin împușcare și în alte regiuni ale corpului. În aceste cazuri, succesiunea loviturilor se poate stabili mai ales prin cercetarea intensității caracterelor vitale la diferitele orificii de intrare și mai rar după oprirea liniilor de fractură secundare la nivelul celor determinate în focarul primar.
În legătură cu aspectele particulare lezionale determinate de influența factorilor secundari, acțiunea termică, în tragerile de aproape se poate stabili nu numai după existența arsurilor de diferite grade (reduse ca întindere) datorită contactului extrem de scurt, determinat de viteza proiectulului ci, uneori și după arderea firelor de păr din barbă, mustață, gene sau sprâncene, fire de păr pe care pot rămâne depuse și particule de pulbere, metal etc.
În tragerile de departe, direcția de tragere poate fi mai ușor de stabilit după caracterele particulare ale orificiului de intrare, canalului și orificiului de ieșire.
Pentru precizarea diagnosticului de urgență ca și în scopul orientării medico-legale în rezolvarea diverselor probleme ce se ridică în legătură cu leziunile produse cu arme de foc, examenul radiografic are o importanță deosebită.
Acesta va ajuta la localizarea leziunilor osoase și aspectul morfologic al fracturilor, la identificarea orificiului de intrare prin evidențierea inelului de metalizare, la identificarea și localizarea alicelor sau a fragmentelor metalice de proiectil, etc., precum și ulterior la urmărirea evoluției fenomenului.
Examenul radiologic poate fi folositor și la cadavru, încă înainte de a se practica autopsia propriu-zisă, deoarece prin tehnicile de disecție menționate se pot mobiliza atât fragmentele osoase cât și proiectilele sau alicele.Frecvent la autopsie se poate deforma canalul.
Examenul morfopatologic macroscopic trebuie completat cu examenul histopatologic în special pentru aprecierea caracterului vital al leziunilor sau când organul de cercetare penală cere precizarea succesiunii loviturilor (în cazul împușcării repetate tardive, postvitale).
Examenul histopatologic devine obligatoriu pentru completarea diagnosticului macroscopic și precizarea principalelor aspecte lezionale, preliminare, hepatice, renale etc., care să ajute la stabilirea cauzei medicale a morții. Examenul toxicologic pentru cercetarea alcoolemiei la victimă este obligatoriu în toate cazurile de omucideri cu arme de foc. De asemenea, considerăm că este utilă dozarea alcoolemiei și la agresor, în măsura în care acest lucru este posibil. Cercetarea criminalistică și medico-legală a locului faptei în cazul împușcării va avea o de obiective specifice, la care medicul legist trebuie să răspundă.
Suntem în totalitate de acord cu următoarea concluzie : colaborarea dintre medicul legist și organele de cercetare penală este indispensabilă. Organele de cercetare penală oferă medicului legist date de ordin juridic sau criminalistic în scopul de a putea lamuri unele aspecte legate de împrejurările de la locul faptei, date necesare expertului în precizarea mecanismului sau modului în care s-a putut acționa.
Indiferent însă de încadrarea finală a faptei, există o serie de obiective obligatorii în examenul criminalistic și medico-legal, urmând ca în raport cu cazul respectiv acestea să fie dezvoltate într-o anumită direcție sau să se rezume la considerente de ordin general.
Obiectivele cercetării criminalistice și medico-legale la locul faptei în caz de leziune traumatică mecanică pot fi astfel sintetizate:
Obiective comune în toate cazurile :
-diagnosticul de probabilitate al felului morții (violentă, neviolentă);
-diagnosticul de posibilitate al cauzei medicale a morții:
În cazul prezenței de urme de violență (descrierea generală a leziunii, localizare, forma, aspect, vechimea leziunilor, caracterul vital sau postmortal, mecanismul de producere);
Indicii de ordin general (aspectul lividităților și rigidității cadaverice, culoare, aspectul pupilelor, etc.);
Existența unor boli preexistente (pe baza documentelor medicale sau a mărturiilor);
Analiza urmelor clinice, care au precedat moartea;
Semnalarea prezenței unor infirmități (cu rol favorizant sau determinant în producerea morții).Date de anchetă referitoare la diagnosticul juridic al morții.
Examenul corpurilor delicte: descriere, urme biologice, examen comparativ cu leziunile prezentate de victimă (orificii de intrare a proiectilelor, orificii de ieșire, tuburi trase, arma etc).
Examenul urmelor biologice: natura, descriere, recoltare.
Examenul altor urme: substanțe toxice, amprente digitale, urme de pași, de vehicule, etc.
Date privind mediul în care s-a produs fapta: descrierea încăperii, starea terenului, temperatura, umiditatea, vizibilitatea etc.
Examenul presupusului sau presupușilor autori ai faptei: examen clinic general, cercetarea și recoltarea eventualelor urme biologice, examenul obiectelor de îmbrăcăminte.
Toate aceste examinări au drept scop precizarea unor date care să conducă anchetatorul la concluzia dacă fapta respectivă are sau nu caracterul unei infracțiuni, iar în al doilea rând de a stabili modul și condițiile producerii morții iar în cazul unei fapte penale, la identificarea autorului acesteia.
Apreciem că, rolul medicului legist, colaborator direct al organelor de cercetare penală, este acela de a înregistra și interpreta științific datele de ordin biologic de la locul faptei și fără a se substitui anchetatorului, să ofere acestuia elemente de ordin medical în vederea unei încadrări corecte a faptei.
În cazul plăgilor împușcate, la examenul extern al cadavrului, medicul legist va trebui să pună în evidență leziunile produse de proiectil, fie că acesta este unic, fie că este vorba de proiectile multiple (în general cele de vânatoare cu ). Există o serie de aspecte care pot și trebuie precizate, chiar de la un prim examen și anume : felul leziunii (leziunilor) dacă aceasta putea fi consecința acțiunii unui proiectil;dacă aspectul leziunii are caracterul unui orificiu de intrare;dacă există un orificiu al cărui caracter indica ieșirea proiectilului;numărul orificiilor de intrare și acela al orificiilor de ieșire;dacă împușcarea s-a făcut cu proiectul unic sau cu alice;când este posibil și cu aproximație, calibrul armei (în funcție de dimensiunile orificiului de intrare);distanța de la care s-a efectuat tragerea (se va observa prezența factorilor suplimentari ai împușcării, la orificiul de intrare);când este posibil (în special în cazul prezenței și a orificiului de ieșire) – direcția de tragere;dacă în funcție de localizarea și gravitatea rănirii, există legatură de cauzalitate între leziunea produsă de proiectil și deces; prezența altor leziuni externe și eventual modul în care acestea s-au produs.
Examenul la locul faptei cuprinde în mod obligatoriu examenul obiectelor de îmbrăcăminte, cu semnalarea prezenței pe acestea a orificiilor produse de proiectil, a localizării și dimensiunilor acestora, existența petelor de sânge, precum și eventuala constatare a factorilor suplimentari ai împușcării (funingine, pulbere, arsuri).
În urma examinării criminalistice și medico-legale trebuie să se precizeze și date privind prezența, forma, localizarea și raspândirea urmelor de sânge, elemente utile în stabilirea poziției victimei în momentul împușcării, a eventualelor deplasări ale acesteia dupa împușcare sau a schimbării poziției cadavrului.
În afară de elementele consemnate mai sus, în vederea acestei încadrări, un rol important îl constituie precizarea localizării leziunii, cum ar fi regiunea temporală sau precardiacă, fiind comune cazurilor de sinucidere (cu precizarea dacă este posibil, dacă acesta era dreptaci sau stângaci).
În cazurile în care modul de producere a leziunii este inițial necunoscut, se va insista asupra datelor privind distanța și direcția de tragere, îndeosebi în cazul accidentelor de vânătoare se va cerceta poziția și distanța la care se găsea fiecare vânător în momentul accidentului, paralel cu examenul leziunilor din care să se poată deduce distanța și direcția de tragere în funcție de aria de răspândire a alicelor, de forma fiecărei leziuni, de examinarea obiectelor de îmbrăcăminte și de prezența sau absența factorilor suplimentari.
Examenul armei corp delict va urmări prezența și aspectul urmelor de sânge, calibrul armei (cu compararea acestei dimensiuni în raport cu cele prezente pe victimă), precum și alte elemente de ordin criminalistic în scopul identificării armei în cauză.
Se va preciza dacă este posibil și ca element de probabilitate durata supraviețuirii după împușcare, precum și caracterul vital sau post mortal al tuturor leziunilor.
Se va semnala și descrie prezența altor leziuni, precizându-se modul de producere (lovire directă, anume cu un tip de obiect, cădere).
În cazul în care se suspectează o omucidere este necesar să se facă examenul medico-legal al bănuiților, consemnându-se prezența pe îmbrăcăminte sau tegumentele acestora (îndeosebi pe mâini) a urmelor de sânge sau a urmelor de funingine, arsuri, etc. De asemenea, se va proceda la recoltarea tuturor probelor biologice și a corpurilor delicte în vederea examenelor de laborator și eventual la recoltarea de sânge de la presupusul autor (autori), pentru determinarea grupei sanguine și a alcoolemiei.
Factorii secundari ai împușcăturii pot fi evidențiați în timp (la 40,50 de ani de la inhumare) și pot fi utilizați uneori pentru reconstituirea unor evenimente controversate.
Leziunile și moartea produse cu arme de foc nu reprezintă încă o problemă de sănătate publică în România. Acest lucru a fost posibil tocmai prin controlul judicios realizat de poliție asupra deținerii armelor de foc cu emisie de gaze „calde”, dar apreciem că se impune o rigurozitate crescută în autorizarea deținerii și folosinței armelor letale.
Considerăm că implicarea crescută a persoanelor abilitate în educarea populației privind caracterul letal al leziunilor produse cu arme de foc va duce la limitarea leziunilor cu caracter mortal sau infirmizant.
Sinuciderile (44%), deși în scădere, rămân ridicate. Din acest punct de vedere se desprind deja două concluzii importante cu caracter medico-legal:creșterea siguranței în păstrarea și depozitarea armelor va reduce numărul de accidente, dar controlul psihologic al posesorilor de arme (certificare – recertificare medicală la cel mult cinci ani) poate decela eventuale tendințe depresive asociabile cu tendințe de sinucidere.
Analiza concomitentă a leziunilor produse de proiectil (localizare, distrucție tisulară, traiectorie în țintă etc.) în asociere cu elemente criminalstice de anchetă (existența sau nu a înscrisurilor justificative, declarația anturajului etc.) va duce la o clarificare substanțială a circumstanțelor de producere a leziunilor cu arme de foc. Putem descrie analiza fracturilor secundare și terțiare la nivelul craniului în caz de orificiu de intrare și de ieșire și delimitarea clară a celor două orificii. În acord cu observațiile din literatură și noi am observat că fracturile secundare și terțiare sunt mai evidente la nivelul orificiului de intrare (50%) și că acestea migrează în 30% din cazuri către baza craniului.
În cazul incidentelor mortale produse cu arme de vânătoare se apreciază că apar la vârstnici, persoane cu experiență prin manipularea greșită a armamentului.
Aprecierea circumstanțelor de producere a leziunilor cu arme de foc numai folosind datele furnizate de prezența factorilor secundari ai împușcăturii este limitativă și poate determina erori dacă se utilizează numai analiza macroscopică.
Examenul microscopic al factorilor secundari ai împușcăturii colorați cu rhodizonat permite aprecierea destul de obiectivă a distanței de tragere când țeava s-a aflat în limita de acțiune a factorilor secundari (adâncimea de pătrundere și diametrul particulelor fiind caracteristice). Analiza factorilor secundari ai împușcăturii singuri nu poate duce la o elucidare perfectă a circumstanțelor de produce a decesului cu arme de foc.
Cercetarea amănunțită a urmelor formate prin întrebuințarea unei arme de foc este necesară, pentru o corectă apreciere din punct de vedere criminalistic a obiectelor găsite la locul faptei. Precizăm că necunoașterea urmelor care se formează pe părțile componente ale cartușului și a valorii lor în identificarea armei cu care s-a tras, pot duce la crearea accidentală a altor urme, fapt care poate influența rezultatul examinărilor de laborator.
Susținem ideea conform căreia ar fi de un real ajutor, utilizarea unor sisteme automate în vederea identificării criminalistice, până în momentul efectuării propriu-zise a expertizei balistice. Aceste sisteme informatice nu ar substitui activitatea de expertiză ci ar putea să o sprijine prin restrângerea ariei căutărilor și comparărilor în evidențe.
Legislația națională în materie deschide drumul pentru astfel de sisteme prin instituirea Registrului Național al Armelor, ca sistem complex de prelucrare a datelor ce vizează evidența armelor, a deținătorilor de arme, precum și a operațiunilor ca arme și muniții.
Pentru armele produse în străinătate se au în vedere datele din documentele de procurare, elementele de marcare aplicate pe arme, precum și certificatele de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare.
Această activitate de constituire a R.N.A. și de realizare a evidenței informatizate, aflându-se în faza de pionierat, opinăm că nu este lipsită de interes experiența SUA în materia sistemelor automatizate.
Susținem ideea conform căreia o importanță deosebită o are componenta tehnică menită să răspundă cerințelor de la fața locului și să asigure rapiditate în rezolvarea cauzelor, adică imaginea să fie recepționată de la fața locului de această componentă tehnică și transmisă la stația de recepție a datelor unde operatorul are posibilitatea să o verifice din punct de vedere calitativ și să-i extragă „semnătura” acesteia.
Identificarea balistică, folosind informații 3D, de pe suprafața proiectilelor trase este necesar a fi introdusă la nivelul Institutului de Criminalistică dar și în cadrul Serviciilor de Criminalistică Județene pentru a îmbunătăți sistemele automate de identificare balistică naționale și cooperarea cu celelalte organisme similare din spațiul U.E.
Apreciem de asemenea că se impune o pregătire temeinică a specialiștilor prezenți la fața locului, astfel încât condițiile în care aceste date au fost identificate și ridicate de la fața locului să nu poată exercita o influență negativă asupra expertizelor balistice ulterioare.
Practica în domeniu a demonstrat că impresiunile plinurilor de la țevile armelor ghintuite conțin informații valoroase, de cele mai multe ori, și în acest sens apreciem că implementarea datelor cu particularități din impresiunile plinurilor ar îmbunătăți performanțele sistemelor automate.
Fenomenul infracțional în domeniul de referință, evoluția acestuia pe viitor, constituie un motiv întemeiat pentru a lua în considerare avantajele pe care le prezintă această bancă de date, în pofida costurilor pe care le presupune implementarea datelor (trageri experimentale, recoltarea tuburilor proiectilelor etc.).
Având în vedere că această bază de date este constituită în principal pe elemente de muniție trase experimental cu arme de foc letale deținute legal, o problemă o ridică armele deținute ilegal, în cazul folosirii acestora fiind foarte importantă identificarea acestora la locul comiterii faptei.
Leziunile produse de armele de foc sunt rar întâlnite în activitatea judiciară, dar numărul acestora este în creștere și putem previziona că va fi mai mare într-un viitor apropiat.
Deși nu putem considera că infracțiunile de omor prin folosirea armelor de foc sau leziunile grave produse de acestea nu constituie o problemă de sănătate publică în țara noastră, instituțiile abilitate trebuie să educe populația în sensul menținerii unui control legal accentuat al accesului la armele de foc letale, apreciind că este singura măsură capabilă să limiteze acest tip de traumatism pe viitor.
BIBLIOGRAFIE
AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAȚII
1.Aurel Ciopraga, “Tratat de Criminalistică” edit. Gama Viorel Coroiu, Horațiu Mândășescu, “Metodologii Practice de Anchetă Penală” edit. Estafalia, București 2008
2.Basarab M. – „Criminalistică”, Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj Napoca, 1968.
3.Beliș Vladimir, Dragomirescu V., Naneș C., Panaitescu V., Gacea E., Drugescu N. –
„Medicina Legală”, Editura Teora, București, 1992.
4.C. Mintea – „Considerații teoretice privind psihologia și tactica audierii” – în Buletin Intern nr. 4/1988.
5.Constantin Barbu “ Ocrotirea persoanei în dreptul penal al României” Ed. Scrisul Românesc, 1977
6.Costică Bulai, Bogdan N. Bulai “Manual de drept penal” edit. Universul juridic, București 2007
7.C-tin Pletea, Criminalistica “ Elemente de anchetă penală” edit. Little Star , București 2003
8.Ghe. Pășescu “ Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei” Ed. Național, 2000
9.Gr. Theodoru, L. Moldovan “Drept procesual penal”Editura Didactică și pedagogică, București 1979
10.I. Mircea “ Criminalistică” ediția a doua, ed. Chemarea,
11.Ilie Pascu, Mirela Gorunescu “ Drept penal, Partea Speciala “Ed. Hamangiu, București 2009
12.Moraru Ion – „Medicină Legală”, Editura Medicală, București, 1967.
13.M. Ruiu, G. Panfil “ Tehnică Criminalistică” edit. Estefalia, București 2007
14.Mitrache C. – „Drept penal”, Universitatea București, Facultatea de Drept, 1987.
15.N. Mitrofan, V. Zdrenghea și T. Butoi – „Psihologie judiciară”, Editura Șansa, București, 2000.
16.Nicolae Vaduva” Criminalistică” Ed. Universitaria, , 2004
17.Revista Criminalistică, nr.3, iulie 2008
18.Revista Română de Criminalistică, nr. 5, octombrie 2009
19.V.Uțică, Bujor Florescu “Investigarea și Cercetarea Infracțiunlor de Mare Violență” edit. M.A.I.2003
20.V. Bercheșan “ M. Ruiu Tratat de Tehnică Criminalistică” edit. Little Star, București 2004
21.V. Beliș “ Tratat de Medicină Legală “vol.I, Ed. Medicală, București
22.Viorel Coroiu, Georgică Panfil “Noțiuni de tehnică criminalistică” Edit. Estfalia București 2008
LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ
1.Dicționar enciclopedic român, vol.1 Editura Politică București, 1962
2.Constituția României.
3.Constituția României, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/21.11.1991 și republicată în Monitorul Oficial nrr. 767/31.10.2003.
4.Codul penal al României.
5.Codul de procedură penală al României.
6.Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, acualizată la 21.07.2008 prin O.U.G. nr. 141/2004, Legea nr. 235/2007, O.U.G. nr. 26/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 203/17.03.2008 și Legea nr. 235/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 544/18.07.2008.
7.Legea nr. 235/2007 pentru modificarea și completarea art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
8.Legea nr. 152/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.
9.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, adoptată prin Legea nr. 268/2008.
BIBLIOGRAFIE
AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAȚII
1.Aurel Ciopraga, “Tratat de Criminalistică” edit. Gama Viorel Coroiu, Horațiu Mândășescu, “Metodologii Practice de Anchetă Penală” edit. Estafalia, București 2008
2.Basarab M. – „Criminalistică”, Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj Napoca, 1968.
3.Beliș Vladimir, Dragomirescu V., Naneș C., Panaitescu V., Gacea E., Drugescu N. –
„Medicina Legală”, Editura Teora, București, 1992.
4.C. Mintea – „Considerații teoretice privind psihologia și tactica audierii” – în Buletin Intern nr. 4/1988.
5.Constantin Barbu “ Ocrotirea persoanei în dreptul penal al României” Ed. Scrisul Românesc, 1977
6.Costică Bulai, Bogdan N. Bulai “Manual de drept penal” edit. Universul juridic, București 2007
7.C-tin Pletea, Criminalistica “ Elemente de anchetă penală” edit. Little Star , București 2003
8.Ghe. Pășescu “ Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei” Ed. Național, 2000
9.Gr. Theodoru, L. Moldovan “Drept procesual penal”Editura Didactică și pedagogică, București 1979
10.I. Mircea “ Criminalistică” ediția a doua, ed. Chemarea,
11.Ilie Pascu, Mirela Gorunescu “ Drept penal, Partea Speciala “Ed. Hamangiu, București 2009
12.Moraru Ion – „Medicină Legală”, Editura Medicală, București, 1967.
13.M. Ruiu, G. Panfil “ Tehnică Criminalistică” edit. Estefalia, București 2007
14.Mitrache C. – „Drept penal”, Universitatea București, Facultatea de Drept, 1987.
15.N. Mitrofan, V. Zdrenghea și T. Butoi – „Psihologie judiciară”, Editura Șansa, București, 2000.
16.Nicolae Vaduva” Criminalistică” Ed. Universitaria, , 2004
17.Revista Criminalistică, nr.3, iulie 2008
18.Revista Română de Criminalistică, nr. 5, octombrie 2009
19.V.Uțică, Bujor Florescu “Investigarea și Cercetarea Infracțiunlor de Mare Violență” edit. M.A.I.2003
20.V. Bercheșan “ M. Ruiu Tratat de Tehnică Criminalistică” edit. Little Star, București 2004
21.V. Beliș “ Tratat de Medicină Legală “vol.I, Ed. Medicală, București
22.Viorel Coroiu, Georgică Panfil “Noțiuni de tehnică criminalistică” Edit. Estfalia București 2008
LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ
1.Dicționar enciclopedic român, vol.1 Editura Politică București, 1962
2.Constituția României.
3.Constituția României, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/21.11.1991 și republicată în Monitorul Oficial nrr. 767/31.10.2003.
4.Codul penal al României.
5.Codul de procedură penală al României.
6.Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, acualizată la 21.07.2008 prin O.U.G. nr. 141/2004, Legea nr. 235/2007, O.U.G. nr. 26/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 203/17.03.2008 și Legea nr. 235/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 544/18.07.2008.
7.Legea nr. 235/2007 pentru modificarea și completarea art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
8.Legea nr. 152/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.
9.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, adoptată prin Legea nr. 268/2008.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metodologia Investigarii Mortii Prin Impuscare (ID: 128541)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.