Metodologia Investigarii Criminalistice a Accidentelor de Trafic Rutier
Cuprins:
Introducere……………………………………………………………..
Capitolul I- Noțiuni generale………………………………………………………………………………………..
Sectiunea I- Noțiuni generale……………………………………………………………………………………
1.Definirea accidentelor rutiere
2. Clasificarea accidentelor rutiere
3. Cauzele accidentelor rutiere.
Secțiunea II- Activități infracționale în legătura cu producerea accidentelor rutiere
Explicații preliminare
2. Uciderea din culpă si vătămarea corporală din culpă-consecințele accidentelor rutiere
Secțiunea III- Aspecte de ordin procesual penal privind sesizarea și competența de cercetare a accidentelor rutiere
Capitolul II –Reguli generale privind investigarea criminalistică a accidentelor rutiere
Secțiunea I- Stabilirea legăturii de cauzalitate
Secțiunea III- Stabilirea vinovăției în cazul accidentelor de circulație
Secțiunea IV- Prevenirea frecvenței producerii consecințelor grave generate de accidentele rutiere
Capitolul III- Cercetarea la fața locului
Secțiunea I- Noțiunea si importanța cercetării la fața locului
Secțiunea a II-a – Măsuri premergătoare cercetării locului accidentului
Secțiunea a III-a – Efectuarea propriu-zisă a cercetării la fața locului
Secțiunea a IV-a – Etapele cercetării la fața locului
Secțiunea a V-a- Determinarea vitezei de circulație
Secțiunea a VI-a. Clasificarea împrejurărilor negative
Secțiunea a VII-a Fixarea rezultatului cercetării la fața locului
Capitolul IV – Considerații teoretice privind efectuarea altor acte de urmarire penală
1. Ascultarea martorilor
2. Audierea suspect-inculpat
3. Constatări si expertize specifice investigării accidentelor rutiere.
Concluzii………………………………………………………………………………………………………
Aspecte practice……………………………………………………………………………………………
Capitolul I- Noțiuni generale
Secțiunea I-Noțiuni generale
Definirea accidentelor rutiere.
Creșterea semnificativă a parcului auto din ultimii ani a dus la un trafic rutier intens,fapt care atrage o majorare a accidentelor rutiere, care reprezinta cauza principala a deceselor din lume. De aceea s-a dezvoltat un interes mult mai accentuat asupra studierii acestui fenomen si al prevenirii acestuia,devenind o prioritate la nivel mondial din cauza imbunatațirii continue a vehiculelor.
Astfel, unele evenimente negative produse pe drumurile publice se numesc generic accidente de circulatie.Legea defineste noțiunea de drum public ca fiind orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulatiei publice.
Potrivit Dictionarului explicativ al limbii române, noțiunea de accident este definită ca un eveniment imprevizibil care intrerupe mersul normal al lucrurilor,in urma căruia se pot produce avarii,răni,mutilări sau chiar moartea. Insa,termenul de „accident” nu este folosit întotdeauna într-un mod corect,pentru ca acesta presupune un eveniment neprevazut,iar accidentele de circulatie pot fi ,de cele mai multe ori,prevazute.
In acceptiune juridica, noțiunea de accident de circulație se definește ca fiind un eveniment produs pe drumurile publice , constând in coliziunea a două sau mai multor vehicule,ori a unui vehicul cu un alt obstacol,lovirea sau călcarea pietonilor ș.a având ca rezultat vătămarea integrității corporale ori moartea unei persoane, pagube materiale, precum si stânjenirea circulației.
Accidentul rutier este definit și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 în atr.75 ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ trei condiții: s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel putin un vehicul in mișcare.
Clasificarea accidentelor rutiere
În funcție de consecințele produse de accidentele de circulație , acestea de pot clasifica astfel:
Accidente soldate cu victime- evenimentele in urma cărora una sau ma multe persoane au decedat sau au suferit vătamari corporale și sunt produse in urma unor coliziuni între vehicule,între vehicule si pietoni sau intre vehicule si un obstacole fixe sau animale. In funcție de gravitatea vatamării , indiferent de valoarea pagubelor produse, acestea se pot clasifica in accidente usoare si accidente grave.
Accidentele ușoare sunt acelea care produc răni superficiale victimelor.
Accidentele grave insa, au ca efect rănirea gravă a uneia sau mai multor victime sau chiar decesul acestora.
Accidente soldate numai cu pagube materiale- acele evenimente in care unul sau mai multe autovehicule au fos avariate sau s-au produs numai pagube materiale.
In funcție de consecințele juridice ale accidentelor de trafic rutier, acestea se pot clasifica in accidente care atrag răspunderea contravențională si civila și accidente care pot atrage sau atrag răspunderea penala a celor implicați.
Cauzele accidentelor rutiere
Cauze datorate factorului uman
Cele mai multe accidente rutiere sunt produse din cauza încălcării de către conducătorul auto a regulilor de circulație intenționat sau neintenționat,iar mai rar, se datorează unei intenții de omucidere sau de producere a unor pagube materiale.
Una dintre cele mai frecvente reguli de circulatie incalcată este depășirea vitezei legale, producându-se un accident destul de sever, din cauza faptului ca se limitează timpul de a acționa la evitarea accidentului. De asemenea,cauzele coliziunilor mai sunt si conducerea vehiculuilui subinfluența bauturilor alcoolice(cu îmbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge) sau sub influența stupefiantelor sau medicamentelor cu acelasi efect.Alcoolul actioneaza indeosebi asupra sistemului nervos, motiv pentru care primul organ ce are de suferit este creierul,astfel concentratia de alcool din sânge incetineste viteza de reacție si disociaza reflexele.
Alte cauze mai pot fi conducerea autovehicului in stare de oboseală sau de boala,care scad puterea de concentrare.In acelasi timp putem vorbi si despre nerespectarea regulilor de depașire,nerespectarea regulilor de viraj,de trecere peste calea ferată sau nerespectarea sensului de circulație etc.
Multe dintre accidente se mai datoreaza si participantilor la trafic, pentru care sunt valabile aceleasi cauze ca si in situatia conducatorului auto. De exemplu, un numar mare de accidente a fost provocat de pietoni din cauza nerespectarii regulilor de trecere a drumurilor publice, din cauza starii de ebrietate, nesupravegherii copiilor,starii de oboseala etc.O cauza aparent minoră, este si distragerea șoferului in timpul condusului sau a celorlati participant la trafic. Folosirea telefonului mobil este o cauza destul de frecventa a accidentelor de circulatie, deoarece, in asemenea situații, se dublează viteza de reacție in cazul aparitiei unui
eveniment rutier.
Cauze datorate factorilor tehnici
Starea de funcționare a autovehiclului reprezinta o importață deosebita la producerea accidentelor de circulație. Neefectuarea inspectiilor tehnice periodice de catre proprietarul autovehicului sau efectuarea defectuoasa a acestora, pot produce accidente servere,din cauza neputintei de a controla vehiculul.Cele mai frecvente defectiuni tehnice care duc la provocarea accidentelor rutiere sunt cele ale sistemelor de semnalizare,de franare, de directie sau de rulare.
Cauze datorate factorilor rutieri
Construirea si amenajarea defectuasa a drumurilor publice duc frecvent la provocarea de accidente de circulatie. Acestea se datoreaza amenajarii infavorabile in conditiile de trafic intens a drumurilor ,soselelor,autostrazilor, vizibilitatea redusa, lipsa semnelor de circulatie, podurile inguste, existenta unor obstacole in apropierea imediata a carosabilului ș.a. Toate acesta pot provoca accidente severe in asociere cu conditiile meteorologice nefavorabile sau de circulatia pe timp de zi sau de noapte. Conditiile meteorologice ce reduc vizibiliatea si fac drumul greu de parcurs, afectand atat sistemul nervos al conducătorului auto,cat si functionarea normala a autovehiclului sunt ceata,ploaia,poleiul.
Secțiunea II- Activități infracționale în legătura cu producerea accidentelor rutiere
1.Explicații preliminare
Producerea accidentelor rutiere are ca drept consecință comiterea unei infracțiuni rutiere.Noțiunea de infracțiune rutieră se regăsește numai la nivel doctrinar si jurisprudențial,legislația in materie nefolosind acest termen, însa,neîndoielnic, acesta vizează acte,fapte,omisiuni, intr-un cuvânt manifestări obiective care generează evenimente rutiere ce,prin natura lor,aduc atingere importantă unor valori sociale ocrotite de lege.
Spre deosebire de vechea reglementare,cand infractiunile rutiere erau reglementate in Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, începând cu data de 1 februarie 2014, acestea sunt reglementate in partea specială a Noului Cod Penal,în Titlul VII, intitulat “Infracțiuni contra siguranței publice”, Cap. II – “ Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, în art. 334-341. De altfel, pe langa acestea,utilizând noțiunea de “infracțiuni rutiere”,putem avea in vedere si orice alta infracțiune cauzată de un fapt produs in contextul circulației rutiere, si anume infracțiunile de ucidere din culpă si vătămare corporală din culpa, prevazute la art. 192 , respectiv art.196 din Noul Cod Penal.
Raspunderea penală este cea mai gravă formă de răspundere juridică aflată într-o strânsă interdependență cu infracțiunea ca faptă periculoasă,aceasta atrăgând prin săvârășirea ei răspunderea penală.
Cu privire la accidentele rutiere, raspunderea penală poate fi atrasă pentru fapte precum:
Punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat;
Aceasă faptă este incriminată in art. 334 din NCP, faptă ce este preluată din art.85 al O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. In acenst sens,prin înmatriculare sau înregistrare ,potrivit art. 6 pct.161 din O.U.G. 195/2002 ,se înțelege operațiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestarii înmatricularii/înregistrarii este certificatul de înmatriculare/înregistrare si numarul de înmatriculare/înregistrare atribuit.
Conducerea unui vehicul fara permis de conducere;
Conducerea unui vehicul sub influeța alcoolului sau altor substanțe;
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice;
Părăsirea locului accidentuluiori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia;
Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice;
Nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor;
Pe langa cele enumerate mai sus, se vor considera infractiuni ce provin din producerea unui accident rutier si uciderea din culpă si vătămarea corporală din culpă. Potrivit art. 192 alin. (2), teza a doua in NCP, atunci cand încălcarea unor dispoziții sau măsuri reprezintă prin ea însăși o infracțiune, se vor aplica regulile de la concursul de infracțiuni.
Uciderea din culpă si vătămarea corporală din culpă-consecințele accidentelor rutiere.
Uciderea din culpă
Cea mai gravă consecință ce derivă dintr-un accident de circulație este absolut uciderea din culpă. Aceasta este singura infracțiune din categoria omuciderilor ce prezintă un grad de pericol social important, din cauza faptului ca are ca rezultat decesul unei persoane și ,pe deasupra, prezintă o frecvență foarte mare. Uciderea din culpă este prevăzută de Noul Cod Penal în art. 192 și reprezintă săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni care duce la suprimarea,din culpă,a vieții unei persoane.
Normă incrminatoare :
Art. 192. Uciderea din culpă.
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedereconstituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.
Prin incriminarea infracțiunii de ucidere din culpă va fi consierat obiect juridic al acesteia viata individului si relatiile sociale in legătură cu dreptul la viată al persoanei . Ca obiect material va fi considerat chiar corpul persoanei in viață asupra căruia se vor realiza acțiunile sau inacțiunile făptuitorului.
În ceea ce privește subiecții infractiunii de ucidere din culpă in cazul accidentelor de circulație, calitatea de subiect activ o poate avea orice persoană fizică cu capacitate penală. Exista posibilitatea de a se săvârși infracțiunea prin culpa comună a mai multor persoane,astfel raspunderea va fi a fiecăruia in parte, fiind o participație proprie sub forma coautoratului. În acest sens,în practică s-a stabilit că exista infracțiune de ucidere din culpă a doi făptuitori in cazul in care, alături de culpa conducătorului auto , autor al unui accident rutier soldat cu moartea unei persoane,care avea ca obligație de serviciu controlul și îngrijirea autovehiculului inainte de plecarea in cursă,control ce implică si verificarea etanșietății frânelor, și culpa revizorului tehnic care,efectuând revizia tehnică de gradul I a autovehiculului cu o săptămână înainte, nu a sesizat nicio defecțiune , deși uzura conductei care a cauzat producerea accidentului exista anterior reviziei.
In ceea ce priveste subiectul pasiv al infracțiunii de la art.192, acesta este de asemenea necircumstanțiat. Astfel există posibilitatea ca in urma accidentului de circulație victima să fie concomitent atat subiect activ, cat si subiect pasiv al infracțiunii de ucidere din culpă. Spre exemplu,atunci cand victima apare intempestiv in fața autoturismului condus de inculpat,acesta observând-o cu întârziere, abia la contactul cu autovehiculul,nemaiputând evita coliziunea.In acest caz,culpa apartine atât inculpatului cât si victimei,din cauza faptului că s-a incălcat prevederea din art. 166 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, anume faptul că pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente,trebuie sa aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau sa poarte o sursa de lumină viziblilă din ambele sensuri.
În ceea ce privește elementul material al acestei infracțiuni,acesta constă în uciderea unei persoane printr-o acțiune sau o inacțiune. Reprezintă ucidere din culpă realizată prin acțiune în cazul în care făptuitorul a imbrâncit victima aflată pe trotuar ,cu spatele la partea carosabilă a drumului,în momentul când prin dreptul ei trecea un autovehicul și victima s-a dezechilibrat și a fost lovită mortal de autovehicul.
În ceea ce privește uciderea din culpă varianta tip realizată prin inacțiune se poate realiza atunci cand conducătorul nu actionează potrivit prevederilor din regulamentul cu privire la circulația pe drumurile publice. Spre exemplu atunci când conducătorul auto lasă autovehiculul nesemnalizat pe partea carosabilă,pe timp de noapte,provocându-se o coliziune intre autovehiculul care se afla în miscare si cel ce staționa.
Pentru a exista infracțiunea prevăzută la art.192 NCP, trebuie ca urmarea imediată să fie reprezentată de moartea victimei.
Legătura de cauzalitate intre acțiunea si inacțiunea culpabilă și decesul victimei trebuie să existe si trebuie stabilită de la caz la caz.
In urma unui accident rutier se va reține de cele mai multe ori infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută la art. 192 alin. (2) din NCP, infracțiune ce va apărea in variantă agravată. Penru existența acestei prime variante agraavate trebuie îndeplinite trei cerințe speciale,și anume: 1. Condiția ca făptuitorul sa fie un profesionist sau un meseriaș ori sa îndeplinească o anumită activitate,în cazul de fată,spre exemplu, sa fie un conducător auto. 2. Condiția ca pentru exercitarea respectivei profesii,meserii sau unei anumite activități sa existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere. 3. Condiția ca dispozițiile legale sau măsurile de prevedere sa fi fost incălcate. Pe lânga aceste condiții mai trebuie respectată o condiție esențiale ,și anume existența unei infracțiuni,adica existența unei legături de cauzalitate intre faptă si rezultat.
Spre deosebire de vechiul cod, legiuitorul nu a mai incriminat uciderea din culpă săvârșită de conducătorul unui vehicul cu tracțiune mecanică, care are in sânge o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge sau care se află in stare de ebrietate, in acest caz se va reține concursul de infracțiuni între uciderea din culpă de la art. 192 alin. (2) si conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevazut în art. 336 alin. (1), (2).
În ipoteza în care prin fapa săvârșită s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, se va reține varianta agravata de la alin. (3) al art. 192.Aceasta agravanță se aplică in raport cu toate variantele anterioare si nu se va reține un concurs real de infracțiuni de ucidere din culpă si nici unul ideal între varianta de la alin. (3) si alin. (2),ci se va reține o singură infracțiune cu pluralitate de victime. De exemplu, fapta de a conducere a autoturismul cu nerespectarea dispozitiilor legale, urmată de accidentarea mortala a doua persoane,intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă de la art.192 alin (2) si (3) NCP (art. 178 alin. (2) si (5) C. Pen.), iar nu a uciderii din culpă de la art. 192 alin. (2).
Vătamarea corporală din culpă
O consecință a accidentelor rutiere,cu urmări mai putin grave decat uciderea din culpă, este vătămarea corporală din culpă. Această infracțiune este prevăzută in Noul Cod Penal in art. 196 si sugerează in primă formă de bază,fapta săvarșită printr-o acțiune sau inacțiune prin care s-a produs o vătămare a integrității corporale sau sănătății unei persoane, a cărei gravitate este evaluată in zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 zile,de către o persoană aflată sub influența bauturilor alcoolice ori a unor substanțe psihoactive ori in desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.
În cea de-a doua formă de baza se va reține alin.(2) al aceluiasi articol,dacă in urma accidentului s-au produs vătămări mai grave,precum o infirmitate,leziuni traumatice sau afectarea sănătății unor persoane, care a necesitat pentru vindecare, mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav, avotul ori punerea în primejie a persoanei.
Art. 196. Vătămarea corporală din culpă.
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (3) constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(6) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În structura acestei infracțiuni apare ca obiect juridic integritatea fizică sau sănătatea persoanei si relatiile sociale in legătura cu aceasta,iar ca obiect material se va avea in vedere corpul persoanei in viață asupra căreia se exercită violențele.
La prima formă de bază a infracțiunii, subiectul activ este circumstanțiat,fiind vorba despre o persoană aflată sub influența bauturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau in desfășurarea unei activități ce constituie ea insăși infracțiune ,iar in cea de-a doua formă de baza subiectul activ putând fi orice persoană cu capacitate penală.Ca subiect pasiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă va fi insăsi persoana vătamată. In acest caz există si posibilitatea pluralitătii de subiecți activi,prevăzuta in art. 196 alin. (4).
Elementul material al laturii obiective al art.196 alin. (1) se realizează in condițiile prevăzute la infracțiunea de lovire si alte violențe la alin. (2), care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau care este afectată sănătatea unei persoane , a cărei gravitate este evaluată in zile de ingrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Prin îngrijiri medicale se înțelege tratamentul prescis de medic, în raport cu leziunea consecutivă violenței,în vedere vindecării. Astfel, rezultă ca fapta va fi considerată infracțiune chiar daca pentru vindecare va fi necesară doar o zi de îngrijiri medicale și se îndeplinesc celelalte condiții de existență a infracțiunii.
La varianta prezentată in alin. (2) elementul material al laturii obiective se realizează in condițiile prevăzute în art art.194 la alin. (1), adică fapta care provoava leziuni traumatice sau afectează sanatatea unei persoane, care necesită mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori provocarea următoarelor consecințe: o infirmitate,un prejudiciu estetic grav,avortul,punerea în primejdie a vieții persoanei.Pentru existența aceste forme agravate trebuie ca fapta sa se fi săvârșit în exercitarea profesiei,meseriei ori a unei activități cu nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia. Spre exemplu,cauzarea unei vătămari grave prin extirparea splinei a persoanei vătămate ,ca urmare unui accident de circulație datorat culpei unui conducător auto,care a condus neregulamentar pe drumurile publice, reprezintă infracțiunea de vătămare corporală din culpă,deoarece partea vătămată a suferit leziuni prin cate s-a pierdut un organ al corpului,indiferent de natura importanței sale in corpul uman.
Urmarea imediată ce apare in urma acestei infracțiuni poate rezulta fie direct,fie indirect, din acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și apare pentru prima formă de bază ca producerea de leziuni trumatice pentru a căror vindecare sunt necesare intre 1 si 90 de zile de îngrijiri medicale,iar pentru cea de-a doua formă de baza ca leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori producerea unei infirmități,unui prejudiciu estetic grav, avortul sau punerea in primejdie a vieții persoanei. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale se va realiza în urma unei expertize medico-legale,expertiză utilizată pentru stabilirea încadrării juridice a infracțiunii. În alin.(4) se prevede ca formă agravată săvârșirea faptelor de la alin. (1)-(3) având ca rezultat pluralitatea de victime,spre deosebire Codul penal anterior care determina reținerea concursului de infracțiuni in cazul în care săvârșirea faptei ar determina vătămarea mai multor persoane. In schimb, potrivit Noului Cod Penal,se va reține un concurs de infracțiuni dacă fapta s-a săvârșit cu nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfășiurării activității care a condus la comiterea faptelor de la alin. (1),(3) constituie ea însăși o infracțiune.
Secțiunea III- Aspecte de ordin procesual penal privind sesizarea și competența de cercetare a accidentelor rutiere
Cercetarea si alte acte de urmarire penala ce se efectuează în urma accidentelor rutiere,se fac în strictă conformitate cu prevedereile Noului Cod de Procedură Penală.
Sesizarea organelor de cercetare penală se poate face prin plangere sau prin denunț. Prin act de sesizare se înțelege modalitatea juridică prin care se aduce la cunoștința organelor de cercetare penală săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Ca primă modalitate de sesizare, se găsește plangerea,prevăzută in art.289 NCPP, si reprezintă modalitatea prin care o persoană fizica sau juridică,care a fost victima unei infracțiuni,in cazul de fată, victima unui accident de circulație, aduce la cunoștința organelor de cercetare penală săvârșirea infracțiunii,și anume,producerea coliziunii. Titularii plangerii pot fi:
-persoana vătămată, personal sau prin mandatar special cu procură ce rămâne atașată plângerii
-substituiții procesuali,unul din soți pentru celălalt soț,copilul major pentru părinte
-reprezentantul legal, pentru persoanle lipsite de capacitate de exercițiu.
În ceea ce privește forma plângerii, aceasta poate fi formulată in scris, olograf sau tehnoredactată, si trebuie semnată de persoana vătămată ori de mandatar. Daca este in formă electronică,îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică. Daca plângerea este formulată oral,aceasta se face in fața organului judiciar ori la telefon prin apelarea numărului de urgență 112 și se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primește. În cazul accidentelor de circulție, aceasta este cea mai frecventă modalitate de sesizare a organelor de cercetare penală. În acest sens, art. 77 alin.(1) din O.U.G 195/2002 obligă conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea ori vătămarea integrității corporale ori a sănatății unei persoane să ia măsuri de anunțare imediată a poliției.
O a doua modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală este denunțul.Potrivit art.290 C.proc. pen., denunțul reprezintă modalitatea de sesizare prin care o persoană fizică sau juridică,alta decât persoana vătămată prin infracțiune, aduce la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea infracțiuni. Spre deosebire de plângere,denunțul se face numai personal,nu se poate face prin mandatar. In general,are caracter facultativ,însa, daca în urma săvârșirii unei infracțiuni, care a avut ca urmare moartea unei persoane, persoana care nu aduce la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea faptei,va fi trasă la răspundere penală în baza art. 266 –nedenunțarea si art. 267 C- omisiunea sesizării C.proc.pen.
O altă modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală des întâlnită în urma accidentelor de circulație este plângerea prealabilă. Din punct de vedere procesual, aceasta este o condiție obligatorie pentru începerea si desfășurarea ulterioară a procesului penal, iar din punct de vedere substanțial,este o condiție necesară pentru tragerea la răspundere penală,lipsa plângerii prealabile fiind o cauză care înlătură răspunderea penală.
Titularii plângerii prealabile pot fi atat persoana vătămată,cât si reprezentanții legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitate de exercițiu. Dispozțiile cu privire la conținutul si forma plângerii prealabile sunt aceleasi ca în cazul plângerii de la art. 289 alin (1)-(6).
Termenul de introducere a plângerii prealabile,potrivit art. 296 C.proc.pen., este de 3 luni de cand persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. În acest sens, în practică s-a pus problema în ce măsura se poate începe efectuarea actelor de cercetare la fața locului si alte acte de urmărire penala dacă persoana care a suferit vătămări în urma unui accident rutier este în imposibilitatea de a-și exprima voința cu privire la formularea plângerii prealabile. Așa cum prevede art. 305 C.proc.pen, cand actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege si se constată ca nu apare niciun caz prevăzut la art. 16 alin. (1) de împiedicare a exercitării acțiunii penale ,organul de urmărire penală poate dispune începerea urmăririi penale,însă,daca lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu se poate începe urmărirea penală. Astfel,rezultă că imposibilitatea persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă împiedică, în aparență, începerea urmăririi penale. În realitate, termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni de la momentul în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, potrivit art. 296 C.proc.pen., în acest sens rezultând că organele urmărire penală pot începe efectuarea cercetării la fața locului si alte acte de urmărire penala imediat dupa ce li s-a adus la cunostință producerea accidentului rutier,urmând ca formularea plângerii prealabile sa fie făcută imediat ce starea de sănatate a persoanei vătămate se ameliorează,însă in intervalul de 3 luni de la momentul în care aceasteia i s-a adus la cunoștință săvârșirea infracțiunii.
În ceea ce privește competența de cercetare la fața locului a accidentelor de circulație,potrivit art. 192 C.proc. pen.,poate fi dispusă de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată. În faza de urmărire penală se dispune prin ordonanță de procuror sau de organele de cercetare penală, iar în cursul judecății de instanța de judecată prin încheiere.
Capitolul II
Reguli generale privind investigarea criminalistică a accidentelor rutiere
Secțiunea I-
Stabilirea legăturii de cauzalitate între starea de fapt și producerea accidentului rutier
Infracțiunile contra siguranței circulației sunt reprezentate de ansamblul faptelor penale prin a căror incriminare și sancționare se ocrotește acea valoare socială care este securitatea circulației pe drumurile publice.Sancțiunile penale din acest domeniu au ca scop prevenirea săvârșirii unor fapte cu consecințe mai grave.Astfel, respectarea cu strictețe a regulilor de circulație previn o circulație haotică a vehiculelor și producerea unor condiții care pot amplifica pericolul intinsec prezentat de circulația pe drumurile publice a autovehiculelor.
Pentru a se realiza latura obiectivă a elementului material a infracțiunilor ce privesc siguranța circulației este necesar să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea și inacțiunea din elementul material și rezultatul faptei.În cazul infracțiunilor ce au ca urmare imediată o stare de pericol,legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei și de aceea nu trebuie dovedită. Însă, dacă rezultatul accidentului de circulație constă într-o vătămare,trebuie să sa dovedească existența unei legături de cauzalitate între acțiunea și inacțiunea ce constituie elementul material al infreacțiunii și rezultatul acesteia, cum ar fi existența unei defecțiuni tehnice a autoturismului care a dus la producerea evenimentului.În cazul în care accidentul nu s-a produs din cauza acțiunii sau inacțiunii elementlui material,ci dintr-o cauza imprevizibilă, atunci latura obiectivă nu se realizează.
Majoritatea infracțiunilor rutiere se săvârșesc cu intenție, care poate fi atât directă, cât și indirectă, cu excepția infracțiunii de nerespectare a atribuțiilor de verificare tehnică ori efectuarea reparațiilor, care se săvârșește din culpă. În ceea ce privește legătura de cauzalitate care nu trebuie dovedită, aceasta rezultă la toate infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, prevăzute în Titlul VII, Cap. II, la art. 334-341 din Codul penal. Spre deosebire de acestea, există și anumite infracțiuni care se asociază cu nerespectarea unor reguli, însă care trebuiesc dovedite sau sunt în asociere cu un eveniment rutier, și care sunt prevăzute în legi speciale, printre care enumerăm: schimbarea direcției de mers,depășirea,depășirea vitezei limite maxime legale sau nereducerea ei, prioritatea de trecere etc.
Secțiunea a II-a
Stabilirea vinovăției în cazul accidentelor rutiere
O trăsătură esențială a infracțiunii, care se desprinde chiar din definiția acesteia,este că fapta trebuie săvârșită cu vinovăție(art. 15 C.p). Vinovăția este practic o atitudine psihică a făptuitorului față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia reprezentând aspecul subiectiv al infracțiunii.
În ceea ce privește atitudinea psihică a făptuitorului,în cazul nostru, atitudinea conducătorului auto,vinovăția este rezultatul interacțiunii dintre conștiință și voință, aceasta presupunând atitudinea conștientă a făptuitorului, având reprezentarea acțiunilor și inacțiunilor sale și al rezultatului periculos al acestora și săvârșind cu voință aceste acțiuni sau inacțiuni.
Potrivit teoriei psihologice a vinovăției, aceasta poate fi analizată doar în raport cu o persoană responsabilă, care este capabilă să conștientizeze condițiile în care acționează și consecințele acestora, fiind capabil să acționeze în funcție de aceste consecințe.Altfel, o persoană, în lipsa capacității psihofizice,poate comite numai fapte periculoase fără a acționa cu intenție ori culpă.
Rezultă că voința de a săvârși fapta este determinată numai de reprezentarea urmărilor faptei în conștiința făptuitorului și nu poate exista la săvârșirea unei fapte dacă făptuitorul nu a voit ori nu a putut avea reprezentarea faptei.
Potrivit codului penal, vinovăția îmbracă două forme principale și una mixtă, și anume: intenție, culpă și intenție depășită. În săvârșirea accidentelor rutiere cea mai întâlnită formă de vinovăție este culpa.
Culpa este definită ca atitudinea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, însă nu il aceptă presupunând că nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei desi ar putut și ar fi trebuit să îl prevadă. Astfel, doctina a clasificat culpa în două forme: culpa cu prevedere și culpa simplă.
Culpa cu prevedere se caracterizează prin faptul că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale,însă nu îl urmărește și consideră că nu se va produce. Cele mai multe fapte săvârșite din culpa cu previziune se întalnesc chiar în domeniul ciurculației pe dumurile publice. Un exemplu clasic ar fi atunci când conducătorul autoturismului nu reduce viteza în preajma grupurilor de pietoni,prevăzând posibilitatea unui accident,adică vătămarea ori uciderea unei persoane, avarierea autovehiculului,însă nu acceptă rezultatul și consideră neîntemeiat că acesta se va produce,dar rezultatul se produce totuși, iar coducătorul auto săvârșește fapta din culpă cu prevedere. În cazul acestei forme de culpe, prevederea rezultatului periculos se apropie foarte mult de intenția indirectă,ca formă de vinovăție. Între cele două forme diferențierea se face numai cu privire la poziția psihică subiectivă față de rezultat , fiind necesara analizarea aspectelor obiective care pot duce la stabilirea vinovăției.
Culpa simplă se caracterizează prin neprevederea rezultatului de către făptuitor,deși putea și trebuia să îl prevadă. Aceasta este singura formă de vinovăție în care făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, însă era obligat să îl prevadă. În cazul accidentelor de circulație, această formă de vinovăție se deduce din actele normative cu privire la circulația pe drumurile publice. Astfel, pentru stabilirea obligației de prevedere trebuie analizate împrejurările în care s-a săvârșit fapta pentru a observa daca în condiții normale fapta ar fi putut fi prevăzută. În cazul în care rezultatul nu ar fi putut fi prevăzut, atunci fapta nu este săvârșită cu vinovăție,ci din caz fortuit.
Secțiunea a III-a
Prevenirea frecvenței producerii consecințelor grave generate de accidentele rutiere
Cea mai bună metodă de prevenire a accidentelor de circulație este aceea prin care se îmbunătățesc tehnicile de conducere prin pregătirea, în conformitate cu principiile de conducere preventivă. Pentru a exista o conducere preventivă a autovehiculului ,conducătorul acestuia trebuie să aibă diferite trăsături caracteristice care sa-l caracterizeze, cum sunt anticiparea situațiilor de urgență ce pot deveni periculoase, evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau deja produse,alegerea celei mai bune soluții pentru a ieși cu minimum de consecințe dintr-un accident și adaptarea modului de deplasare la condițiile de drum,trafic,vizibilitate,condiții meteo nefavorabile. Pentru existența conducerii preventive, conducătorul autovehiculului trebuie să stăpânească niște tehnici de bază care se bazează pe pregătirea sa mentală pentru efectuarea cursei, să aibă privirea,concentrarea și observarea la pericolul potențial și pe acțiunea și reacția acestuia în ce privește viteza sa de reacție.
Pentru diminuarea accidentelor rutiere este necesar să se pună accent pe proiectarea și (re)construcția drumurilor pentru siguranța circulației. Astfel, s-a pus problema la nivel european faptul că, marginea drumului este una din părțile care este de cele mai multe ori uitată și astfel copacii și diferite obstacole amplasate pe marginea carosabilului pot duce la consecințe destul de severe ale accidentelor . Prin amplasarea de margini pentru evitarea obstacolelor ori margini prevăzute cu bariere de protecție se pot împiedica coliziunile secundare în cazul în care conducătorul autovehiculului nu reușește să-și corecteze traiectoria la timp. În același timp trebuie efectuate statistici regulate pentru identificarea locurilor cu risc ridicat de accidente și să se ia măsuri de siguranță.
Zonele cu risc ridicat de accidente cu pieton sunt de cele mai multe ori zonele rezidențiale,unde autovehiculele folosesc același spațiu cu pietonii și cu bicicliștii.Astfel,în Europa au fost introduse limitări de viteză în zonele cele mai mult populate, în cartierele de locuințe, în zona centrelor comerciale și a scolilor., cele mai cunoscute limitări de viteza fiind de 30 km/h si 10-15km/h(zonele rezidențiale). Acest lucru,însă, nu este suficient,fiind necesară și impunerea unor restricții fizice prin îngustarea drumurilor și amplasarea de praguri de limitare a vitezei. Cu privire la acest lucru,un sondaj făcut în Regatul Unit a arătat călimitarea vitezei la 30 km/h a redus numărul coliziunilor cu 27 %,cel al accidentelor care au rezultat cu răniri cu 61%, iar accidentele grave cu 70%.
Multe dintre accidente se produc în intersecții, spre deosebire de cele produse pe porțiuni de dum, asta din cauza multiplelor puncte de conflict posibile, iar ca o soluție pentru diminuarea acestei probleme ar fi construirea de pasaje denivelate ori introducerea unor sensuri giratorii, care ar fi o variantă mult mai ieftină și destul de sigură.
Un alt element esențial în reducerea producerii de accidente reprezintă însăși întreținerea drumurilor existente, aceasta vizând carosabilul, indicatoarele și marcaje precum și marginea carosabilului.
În ceea ce privește sigranța autovehiculelor, sistemele de asistență pentru conducătorii auto
s-au dovedit a fi foarte eficiente , pentru că îi ajută pe aceștia să conducă în siguranță intervenind atunci când se apropie prea mult de masina din față, cand depășesc linia laterală a benzii pe care circulă, când depășesc limita de viteză aflată în vigoare, sau când sunt pe cale să piardă controlul autovehiculului. În prezent s-a pus în discuție integrarea acestui sistem de asistență în componența autovehiculelor noi sau să fie cerut ca o îmbunătățire după cumpărarea mașinii.
Capitolul III- Cercetarea la fața locului
Secțiunea I- Noțiunea si importanța cercetării la fața locului
Noțiunea de cercetare la fața locului
Cercetarea la fața locului este un procedeu probator inevitabil,asociat celor mai multe infracțiuni,întotdeauna fiind necesar accidentelor rutiere soldate cu moartea ori vătămarea unor persoane. Aceasta face parte din procedurile inițiale ale urmăririi penale si constă în examinarea și evaluarea locului săvârșirii faptei în vederea descoperirii si ridicării urmelor și stabilirii imprejurărilor în care a avut loc infracțiunea.
Potrivit Codului de procedură penală in vigoare, cercetarea la fața locului este definită în art.192 drept o constatare directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului,precum și ori de câte ori prezintă suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
Prin „locul săvârșirii faptei” sau locul producerii impactului se înțelege perimetrul în care s-a săvârșit fapta și zona în care s-au întins urmările acesteia. Prin aceasta noțiune nu trebuie să se înțeleaga numai o suprafață determinată a terenului în care s-a săvârșit activitatea materială ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii, ci și locul unde s-au produs consecințele săvârșirii faptei, precum si locul care conservă date,informații, urme în legătura cu fapta respectivă.
Locul faptei,în cazul accidentelor de circulație, se confundă,în acest caz cu locul producerii impactului,care este alcătuit din porțiunea de drum public unde unul sau mai multe autovehicule au intrat în coliziune cu unul sau mai mulți pietoni ori s-au acroșat între ele.
2.Importanța cercetării la fața locului
Cercetarea la fața locului nu este un simplu act de urmărire penală,ci este o activitate de maximă importanță,fiind de cele mai multe ori irepetabilă,dar și o activitate imediată,adică efectuată neîntârziat,de îndată ce organul de urmărire penală a luat cunoștință de savârșirea faptei a cărei natură impune deplasarea organului judiciar la locul savârșirii ei. Irepetabilitatea cercetării la fața locului apare din cauza faptului că, cele mai multe urme ce se pot găsi imediat la locul săvâșirii faptei se deterioreaza odată cu trecerea timpului.
În cazul accidentelor de circulație, cercetarea la fața locului reprezintă unul din cele mai importante acte de urmărire penală,datorită faptului că soluționarea cauzei depinde direct de modul în care este efectuată. Astfel,aceasta are ca drept scop pe de o parte stabilirea împrejurărilor de loc,timp si mod în care s-a produs accidentul,iar pe de altă parte fixarea si ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului.
Secțiunea a II-a – Măsuri premergătoare cercetării locului accidentului
Înainte de ajungerea la locul săvârșirii accidentului,organul de urmărire penală care a primit sesizarea trebuie să ia unele măsuri care nu suportă amânare,indiferent daca este sau nu competent(art.60 C.proc.pen.),și anume:
Identificarea persoanei care a făcut sesizarea
Stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul, locul,timpul si modul în care s-a produs;
Informarea cu privire la dimensiunile pagubelor produse,dar si numărul victimelor;
Măsuri premergătoare luate de organele judiciare ori de alte persoane
În ce priveste cercetarea la fața locului,primele măsuri la locul producerii accidentului se dispun de organele locale de poliție,datorită urgenței lor, înainte de ajungere la fața locului a echipei de cercetare,și anume:
Luarea măsurilor de salvare a victimelor;
În situațiile în care accidentul rutier a avut drept consecințe vătămarea unor persoane,activitatea prioritară ce trebuie efectuată de îndată,este cea de salvare a vieții acestora ori ușurarea suferințelor,chiar dacă asta ar aduce modificări locului săvârșirii accidentului.
Atat primul ajutor acordat la fața locului,cât și deplasarea la spital trebuie făcute cu maximum de diligențe pentru ca,în anumite limite,locul faptei să nu sufere prea multe modificări. De asemenea,trebuie efectuată fixarea prin mijloace adecvate a poziției inițiale a victimei și a obiectelor deplasate. Înainte de transportarea la spital,daca starea victimei permite acesteia să răspundă, aceasta va fi întrebată despre modul în care s-a produs accidentul si despre alte lucruri considerate importante cu privire la coliziune.
Măsuri cu privire la paza și conservarea locului faptei;
În acest sens, se delimitează exact locul faptei,acesta cuprinzând întreaga porțiune de drum si terenul înconjurător al accidentului.De asemenea,având în vedere ca fapta a fost săvârșită într-un loc deschis,se asigură păstrarea urmelor de la locul faptei,protejându-se de condițiile atrmosferice neprielnice,care le-ar putea distruge, prin fotografierea imediată și,dacă se poate,acoperirea lor. Atat organele judiciare primele prezente la fața locului, cat și alte persoane prezente,au interdicția de a nu mișca poziția unor obiecte si de a veni în contact cu acestea .
Identificarea altor persoane implicate in accidente si identificarea martorilor oculari;
Odată sosiți la fața locului,organele judiciare trebuie sa efectueze o selecție printre persoanele prezente deja la locul accidentului cu privire la identificarea și reținerea, pană la venirea echiperi de cercetare la fața locului,a acelor persoane care,indiferent de raporturile în care se află cu infracțiunea,ar putea contribui la stabilirea împrejurărilor referitoare la producerea accidentului.
În ceea ce privește identificarea martorilor oculari, acestora trebuie sa li se ia toate datele de identficare si sa se ia anumite măsuri de pentru a împiedica posibilitatea de influențarere reciprocă. De asemenea, trebuie identificate și reținute și persoanele ce au acordat primul ajutor victimelor ori au ajutat la transportarea acestora.
Măsuri luate de organele de urmărire penală
Pentru cercetarea locului accidentului este nevoie de o echipă acătuită din specialiști criminalisti,lucrători ai serviciuliui circulației, un medic legist, în cazul unui accident rutier soldat cu moartea unor persoane,si,doar in situații deosebite, procurorul.
Organele judiciare trebuie să se ocupre cu privire la asigurarea prezenței experților si a altor specialiști. Necesitatea prezenței acestora la cercetarea la locul accidentului rezultă din sesizarea organului judiciar, informațiile obținute prin această cale le oferă posibilitatea de a constata ce cunoștințe de specialitate necesită cercetarea locului faptei săvârșite.Astfel,de exemplu, este indispensabilă prezența unor specialiști ori tehnicieni auto,în cazul accidenelor rutiere.Echipa ce participă la efectuarea cercetării la fața locului trebuie să fie una restrânsă,componența acesteia fiind determinată de natura cauzei,de consecințele faptei săvârșite, de întinderea suprafeței de teren ce trebuie cercetată,numărul victimelor,numărul martorilor oculari ce trebuie interogați, natura urmelor si mijloacelor materiale de probă existente. Desemnarea experților se face de organul de urmărire penală în baza art. 172 C.proc.pen.
Tot înainte de a incepe cercetarea locului accidentului,trebuie sa se ia măsuri cu privire la asigurarea si punerea în funcționare a mijloacelor tehnico-științifice necesare efectuării cerceării la fața locului.Trebuie să se verifice daca utilajul fotografic este complet si funționează, dacă trusele criminalistice sunt prevăzute cu materialele necesare desoperirii,ridicării si conservarii probelor.
În momentul în care organele de urmărire penală ajung la locul accidentului,acestora li se vor aduce la cunoștință de către organele de cercetare penală toate accivitățile inițiate pana la sosirea lor. Organele ce urmărire penală vor continua luarea măsurilor de pregătire a cercetării la fața locului cu verificarea măsurilor luate de primele organe judiciare ajunse la locul accidentului cu privire la modul în care s-a făcut paza si conservarea urmelor si mijloacelor materiale de probă și dispunerea efecutării lor de îndată în cazul în care au fost efectuate în mod necorespunzător ori incomplet. De asemenea delimita exact locul accidentului,fără a se limita doar la locul unde se situează victimele si autovehiculul,ci va cuprinde întreaga porțiune de drum si terenul înconjurător accidentului.
Se vor obține primle informații cu privire la împrejurărirle în care s-a produs coliziunea de la persoanele implicate în accident ori de la martorii oculari. În același timp se vor invita două persoane în rol de martori asistenți care vor avea rolul de a confirma descoperirea urmelor ori obiectelor de la fața locului, dar si diferite acțiuni desfășurate de organele de urmărire penală. Tot în această fază se vor face prima ascultare a martorilor oculari și a victimelor,în măsura în care starea de sănatate le perimite,de la care se urmărește a se afla condițiile care au favorizat producerea accidentului, timpul comiterii timpul comiterii acestuia, condițiile de luminozitate, condițiile atmosferice,o cât mai exactă localizare spațială a victimei ori a autovehiculelor în momentul producerii accidentului etc.
Tot în acest stadiu al pregătirilor cercetării locului faptei,în funcție de natura faptei,de întinderea ei,de modificările produse mediului, de numărul participanților la cercetare, se vor împărți sarcinile si se vor stabili metodele tehnico-științifice care vor fi aplicate pe parcursul cercetării,precum si locului de unde începe cercetarea.
Secțiunea a III-a – Efectuarea propriu-zisă a cercetării la fața locului
Cercetarea la fața locului este o activitate ce trebuie efectuată neîntârziat,imediat de la afșarea organelor judiciare de săvârșirea faptei. Pentru efectuarea cercetării trebuie respectate anumite reguli tactice:
Cercetarea trebuie făcută cât mai urgent, pentru că orice întârziere ar aduce modificări importante urmelor lăsate la locul faptei. În cazul accidentelor rutiere,condițiile atmosferice sunt cele care pot deteriora cel mai mult urmele de la locul producerii coliziunii, de asemenea,deplasarea la locul faptei trebuie făcută neîntârziat pentru a nu bloca prea mult timp căile de circulație.
Cercetarea locului faptei trebuie făcută în mod complet și obiectiv;
Caracterul complet al cercetării presupune continuarea activității chiar si atunci cand urmele si mijloacele materiale de probă găsite într-un stadiu incipient al cercetării sunt sufieciente pentru dovedirea faptei si vinovăției si extinderea acelei activități asupra limitelor teritoriale legate într-un fel sau altul de infracțiunea săvârșită.
Caracterul obiectiv presupune ca cei care efectuează cercetarea locului faptei sa se abțină de la orice pornire subiectivă și să nu se limiteze la verificarea anumitor versiuni ,cu neglijarea celorlalte si ridicarea numai anumitor urme și mijloace de probă ce ar fi utile numai unei singure versiuni.Astfel, echipa prezentă la fața locului va trebui sa se abțină de a da o calificare faptei în funcție de prima impresie și de aspectul aparent al locului faptei, ci sa ia în calcul toate posibilitățiile reale prin înlăturarea părerilor personale.
Cercetarea locului faptei trebuie făcută minuțios și atent, în sensul că trebuie căutate,ridicate și fixate toate urmele și mijloacele materiale de probă aflate într-un raport sau altul cu fapta săvârșită, astfel încât cercetarea locului faptei să nu fie făcută la nivel superficial, pentru că orice detaliu al locului faptei poate conta la lămurirea cauzei.
Cercetarea la fața locului trebuie efectuată organizat, după un anumit plan schițat de organul de urmărire penală,plan ce trebuie adaptat naturii faptei și limitelor teritoriale asupra cărora se extinde cercetarea locului faptei. Pentru elaborarea planului se va țineseama de extinderea locului faptei,de primele versiuni ce se desprind din cele relatate de martori,de natura urmelor ce pot fi ridicate. În cazul accidentelor rutiere,inainte de cercetarea propriu-zisă a locului incidentului, se va face înconjurul terenului respective,pentru a-i aprecia dimensiunile și caracteristicile și se vor face fotografiile de ansamblu.
Secțiunea a IV-a – Etapele cercetării la fața locului
Faza statică
Activitățiile ce se desfășoară în această fază urmăresc examinarea și fixarea în ansamblu a locului accidentului, determinând limitele teritoriale asupra cărora se va efectua cercetarea, se va stabili poziția și raportul de distanță dintre vehicule ori dintre victimă și vehicul, dintre acesta și urmele descoperite. În același timp se vor efectua fotografiile-schită, de orientare,fotografiile obiectelor principale de la locul accidentului și alte măsurători necesare ridicării schiței locului accidentului.
Pentru a se preciza limitele teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea, se va face inconjurul acelui loc, astfel încât cercetarea să se extindă pe o suprafață cât mai mare, dar nu mai departe de locul unde e posibil să se descopere urme si mijloace materiale de probă.Astfel, locul faptei trebuie să cuprindă locul unde încep urmele de frânare, locul unde se află atutoturismul,victima și tot perimetrul unde se află probe ce provin de la autovehicul ori de la victimă.
În ceea ce priveste masurarea distanțelor dintre obiectele și urmele accidentului,aceasta se face prin raportare la cel puțin două puncte fixe din planul locului cercetat. Astfel,se va măsura:
lățimea totală a părții carosabile;
lățimea benzii de rulare pe care se deplasa autovehiculul;
lățimea acostamentului;
lățimea și lungimea urmelor de frânare, ecartamentul(distanța dintre zona mediană a urmelor de frânare de pe aceeași osie), ampatamentul (distanța dintre osia din față si osia din spate;
lungimea ori lățimea urmelor de târâre a victimei ori a altor obiecte;
distanța dintre autovehicul și banda de rulare ori acostament;
dintre victimă si punctul probabil de impact,dintre victimă si autovehicul,dintre victimă și banda de rulare sau acostament, dintre victimă si unele obiecte principale ;
distanța dintre autovehiculele implicate în accident;
Tot în această faza se vor efectua toate tipurile de fotografii necesare schițării locului producerii accidentului si păstrării unor probe.
Fotografia de orientare
Fotografia de orientare urmărește fixarea imaginii de ansamblu în care se încadrează locul producerii accidentului,în funcție de anumite puncte de reper sau de orientare pentru a se permite identificarea locului în care s-a produs incidentul. Astfel, în cazul accidentelor de circulație se va insista asupra fotografierii unei porțiuni cât mai mari a drumului public pe care a avut loc accidentul, pentru a se putea stabili gradul si distanța de vizibilitate, felul drumului,împrejurimile lor imediate, cum ar fi cladiri,poduri,indicatoare,borne kilometrice si alte obiective stabile în zona respectivă.
Fotografia schiță
Fotografia schiță se efectuaează penru redarea în întregime ori pe sectoare a locului accidentului cu toate particularitățiile sale, excluzând împrejurimile.În funcție de procedeul de efectuare ,există mai multe variante de fotografie schită,și anume:
-fotografia schiță unitară prin care se surprinde întregul loc al accidentului într-o singur cadru prin care este necesar sa se cuprindă totalitatea elemetelor caractristice, în special obiectele principale.
– fotografia schită încrucișată prin care locul faptei se fotografiază din mai multe poziții diametral opuse cu scopul de a se elimina zonele oarbe.Dacă este posibil,această fotografie se realizeaza din patru unghiuri diametral opuse și al căror ax imaginar se întretaie în centrul locului producerii accidentului.
– fotografia panoramic este o alternativă a fotografiei de orientare și se realizează în ipoteza în care locul producerii accidentului are o extindere foarte mare și nu se poate realiza într-un singur cadru. Astfel, acest mod se fotografiere se poate realiza liniar ori circula. Fotografierea schiță panoramic liniară se realizează prin deplasarea aparaului paralel cu locul producerii accidentului,distanța dintre două puncte de stație stabilindu-se în funcție de unghiul de poză al obiectivului. Cel de-al doilea procedeu de fotografiere panoramică, cel circular,presupune luarea imaginii prin rotirea aparatului situat într-un punct de stație central, astfel încât sa poată cuprinde toate punctele locului faptei ce urmează a fi fotografiate.
c) Fotografia obiectelor principale
Prin efectuarea fotografierii obiectelor principale se urmărește fixarea obiectelor ce sunt considerate ,prin natura lor,pincipale, sau poartă anumite urme relevante pentru natura faptei săvârșite. Ca obiecte principale se pot considera cadavrul victimei,autovehiculele ,obiectele transportate ori obiectele ce s-au deteriorat în momentul producerii coliziunii, urmele de frâne. Obiectele trebuie fotografiate astfel încât să se poată observa elementele și detaliile caracteristice de identificare,prin fotografierea acestora dintr-un plan perpendicular pe obiect și prin marcarea obiectului cu un număr,iar dacă este necesar să se evidențieze dimensiunile si distanțelor dintre acestea, se va alătura o unitate de măsură.
Dacă în momentul ajungerii echipei la fața locului se efectuează proceduri care produc modificări( asistență medicală, descarcerări, pompieri etc.) se vor efectua de urgență fotografii schiță si de orientare imediat,chiar în timpul desfășurării activității, pentru a se fixa locul faptei în momentul în care ajunge echipa.
Faza dinamică
A doua fază a cercetării locului faptei se numește faza dinamică și este etapa cea mai complexă si mai importantă a cercetării la fața locului,datorită faptului că în această etapă se trece la examinarea amănunțită a locului accidentului. În acest sens se vor avea în vedere descoperirea,fixarea,ridicarea si interpretarea urmelor accidentelor, etapă la care vor participa toți membrii echipei de cercetare. Această examinare se va efectua în baza unor mijloace tehnico-științifice adecvate, în funcție de probele găsite.
În urma unui accident de circulație se pot gasi următoarele categorii de urme:
a) Urmele autovehiculelor:
-urme ale sistemului de rulare;
-urme ale unor părți din caroserie;
-urme sub formă de obiecte si alte materiale;
b) Urme biologice de natură umană;
c) Urme sub forma unor resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte purtate de victime.
a)Urmele autovehiculelor
Descoperirea urmelor
Prin urme ale mijloacelor de transport se înțelege orice modificare a sistemului de rulare ori de celelalte părți componente ale autovehicului asupra suprafețelor ori obiectelor cu care acesta intră în contact.
Formarea urmelor depinde de numerosi factori printre care, cei mai importanți sunt:
natura suprafeței pe care se rulează și pot fi găsite sub forma urmelor de adâncime sau ca urme de suprafață (de exemplu urme de călcare cu roțile peste corpul și hainele victimei);
modul de mișcare al autovehiculului; urme statice, create de mișcarea uniformă a autovehiculelor, cât și ca urme dinamice,date de modul de mișcare al autovehiculului, produse prin procesul frânării, derapajului sau ciocnirii;
forma bandajului care îmbracă roțile acestuia.
Bandajul roții este,în mod normal, singura latură a autovehiculului care ia contact direct cu solul si lasa urmele. Acesta este confecționat din cauciuc, care, de cele mai multe ori în formă de pneuri, format dintr-o cameră și o anvelopă cu relief antiderapant. Elementele caractereistice ale anvelopelor, care formează generic urmele acestora pe solul pe care rulează, sunt relieful antiderapant și urmele de uzură,dar si mărimea acestora. În prezent, la autovehicule se folosesc diverse tipuri de anvelope, cu profiluri diferite și care au importanță deosebită, mergându-se, prin excludere, la identificarea autovehiculului și a conducatorului auto.
De asemenea,frecvent se pot găsi la locul accidentului și urme create de anumite subansamble desprinse de pe autovehicul prin loviri,tamponări frecări; părți din caroserie,dar și resturi de obiecte si de materii. Astfel,se pot identifica la locul producerii accidentului resturi de cioburi de sticlă si de plastic ce provin de la parbrize,faruri ori de la lanternele de poziție,pelicule de vopsea,urme de produse petroliere. În același timp se pot găsi și urme de sol sau alte materii,căzute de pe anvelope ori de pe aripile autovehicului, ce pot indica faptul că, în mod obișnuit, acesta circulă pe anumite categorii de drumuri ori are acces în anumite locuri de unde se putea colecta pe roți sau pe aripi fragmente de sol sau alte materii.
În cazul accidentelor de circulație,de cele mai multe ori, victima va fi purtătoare de urme în urma lovirii,târârii ori călcarii propriu-zise în momentul impactului,având ca efect contactul direct cu unele părti ale autovehicului, de exemplu roți,bare de protecție,osii,faruri,parbriz,cutie de viteze etc.
Ridicarea si fixarea urmelor
Urmele mijloacelor de transport sunt de cele mai multe ori usor de descoperit,spre deosebire de urmele lăsate la locul săvârșirii altor infracțiuni. Fixarea si ridicarea acestora se realizează printr-o descriere amănunțită în procesul-verbal, la care se adaugă fotografiile facute în faza statică si cele ce urmează a fi făcute în faza dinamică și,dacă există asemenea urme,se adaugă si mulajele urmelor de adâncime.
În faza dinamică,pentru fixarea urmelor, se fac încă o serie de fotografii,și anume fotografii în detaliu. Acestea sunt specific fazei dinamice a cercetării la fața locului , deoarece este permisă deplasarea ori mișcarea poziției obiectelor. Astfel, se va insista pe aspectul obișnuit al obiectului, dar mai ales pe modificările aduse acestuia cu ocazia producerii accidentului. Spre deosebire de celelelate fotografii,fotografia in detaliu se va executa la o scara mult mai mare , uneor chiar la o scara mai mare decât dimensiunea reală a obiectului ori a urmei. În cazul accidentelor de circulație, fotografia în detaliu reprezintă o importanță foarte mare în fixarea urmelor imposibil de transportat, spre exemplu urmele lasate pe carosabil.
Prin urmele lasate de autovehicul la fața locului se pot determina: lățimea ecartamentului și a ampatamentului, numărul osiilor, numărul roților de pe fiecare osie, felul desenului antiderapant de pe anvelope,lățimea bandajului roții și diametrul roții etc.
Astfel, de cele mai multe ori la fața locului se găsesc urme ce reproduc construcția exterioară a roților din spate, deparece, în afara virajelor, urmele lăsate de roțile din față se suprapun peste urmele lăsate de roțile din față, cu excepția unor autovehicule cu ecartamente diferite între față și spate. Pentru a se descrie urmele lăsate de anvelope, trebuie să se măsoare lățimea fiecărei urme în parte, distanța dintre urmele roților de pe aceeasi osie, de la mijocul uneia până la mijlocul alteia,circumferința roții. De asemenea, se va încerca și măsurarea lățimii ecartamentului, această informație fiind importantă mai ales pentru stabilirea tipului de autovehicul implicat în accident. Aceasta se măsoară din centrul celor doua urme paralele, iar în cazul urmelor create de roți duble, ecartamentul se măsoară din linia de mijloc a urmelor celor două roți cuplate. În ceea ce privește urmele formate de viraj, cele ale roților din față pot fi recunoscute după unghiul mai brusc de întoarcere pe care îl formează, spre deosebire de cele din spate,care formează un unghi mai larg. Astfel,se poate măsura și lățimea ecartamentului roților din față doar daca autovehiculul a virat, în caz contrar urmele roților din spate se suprapun peste cele din față distrugându-le.
În procesul de frânare sau cel de derapare apar întotdeauna urme create de pneurile autovehiculului ca urmare a unei interacțiuni mecanice între cele două suprafețe,suprafața pneurilor și partea carosabil. În funcție de modul de funcționare a sistemului de frânare diferă,mai ales atunci când autovehiculul este echipat sau nu cu sistem ABS. La autovehiculele care nu sunt prevăzute cu sistem ABS, urmele lăsate pe carosabil în momentul fânării bruște sunt mult mai vizibile,față ce celele lăsate de anvelopele unui autovehicul care este dotat cu sistem ABS. Asfel, penru menționarea lor în descrierea din procesul-verbal, trebuie să se determine câte sunt,de unde încep care sunt caracteristicile lor la oprire și lungimea fiecărei urme în parte. De asemenea se menționează daca acesea provin de pe o parte sau alta a autovehiculului și dacă prezintă anumite detalii caracteristice ori prezența unor corpuri străine.
În vederea determinării direcției de deplasare a autovehiculului se va proceda la determinarea si fixarea prin fotografii a urmelor statice ale desenului antiderapant, a urmelor de ulei,apa ori noroi, care sunt mai alungite în direcția de mers.Aceeasi importanță o reprezintă și urmele de frânare, care sunt întotdeauna mai accentuate în direcția de mers, sau după unghiul de culcare al vegetației culcate la sol și cu unghiul deschis înspre direcția deplasare. În cazul în care drumul a fost acoperit cu praf,zăpadă ori pietriș, acestea sunt aruncate din cauza vârtejului format de învârtirea roții. În procesul-verbal alături de mențiunile cu privire la numele si calitatea persoanei care face cercetarea,locul, timpul și condițiile atmosferice din momentul efectuării cercetării, descrierea de ansamblu a locului faptei, se vor adăuga și aspectul urmelor,natural or (statice,dinamice,de suprafață,de adâncime), poziția,felul lor de orientare, felul suprafeței pe care s-au format.
În cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere cu fuga de la locul acidentului trebuie acordată o atenție deosebită urmelor de vopsea. Acestea pot fi utile la descoperierea autovehiculului implicat în accident.
Astfel,urmele de vopsea se identifică după culoare, numărul si succesiunea straturilor , compoziția chimică a pigmentului si a liantului. Înainte de colectarea urmelor de vopsea, acestea se marchează, se fotografiază si se descriu în detaliu notând poziția și locul în care au fost găsite.
Fragmentele de vopsea găsite se vor colecta cu o pensetă și se vor ambala în recipiente închise ermetic. În cazul în care în accidente au fost implicate doua autovehicule, trebuie colectate un număr de patru probe de vopsea. De la vehiculul A se va colecta o probă din zona de impact în care s-a făcut transferul de vopsea de la autovehiculul B și se colectează probe de vopsea dintr-o zonă nedeteriorată a autovehicului,dar adiacentă zonei de impact deteriorate. De la autovehiculul B se colectează doua probe în mod similar.Dacă este posibil, se conservă orice urmă de vopsea pe materialul de support (bară de protecție, portiere, capotă,faruri, îmbrăcăminte etc), acesta fiind ambalat corespunzător și trimis la expertiză.
b)Urme biologice de natură umană
Urmele biologice se referă la toate tipurile de probe biologice în care se găsesc celule nucleate din care se poate obține profilul genetic, respectiv:
– sânge găsit sub formă de urme ori microurme în orice forma,lichidă sau uscată;
– secreții și amestecuri de secreții bilogice (salivă,transpirație,spermă);
– țesuturi moi sau dure (celule epiteliale, musculare,epiteliale);
-fire de păr;
-urină;
-fecale;
-microurme și anume celule epiteliale depuse pe diverse obiecte în urma frecării sau atingerii.
În cazul accidentelor de circulație, cel mai des găsite si utile urme biologice de natură umană sunt sângele, firele de păr și țesuturile moi sau dure .
Urmele de sânge
Urmare a accidentelor de circulație,cele mai frecvente urme biologice de natură umană ce se pot găsi la locul faptei sunt urmele de sânge, fiind cele mai importante,deoarece aduc informații precise asupra locului producerii impactului și gravitatea leziunilor produse victimei. Sângele se prezintă sub formă de picături,stropi,dâre,bălți,mânjituri, fiind consecința unei acțiuni violente asupra corpului uman,în urma căreia s-au format anumite leziuni ale vaselor sanguine.
În funcție de natura suportului pe care se atașeaza proba, urmele de sânge se atașează pe suport fie prin absorbție,cum ar fi materialele textile(haine, tapițeria autovehiculului) ori rămân la suprafață pe caroserie, geamuri, asfalt etc. În ceea ce culoarea urmelor de sânge,aceasta diferă în funcție de vechime, natura suportului, condițiile atmosferice,lumina și cantitate, având culori începând de la roșu până la un brun roșcat,maroniu sau chiar negru. Din aceste motive este necesară utilizarea unor procedee suplimentare pentru detectarea lor, cum ar fi utilizarea unor surse de iluminare cu lungime de undă variabilă (de exemplu Polilight sau utilizarea Luminolului ori Hemidentului).
Urmele de sânge lichide se ridică prin transfer pe un trampon din bumbac steril și introduse într-o eprubetă. În cazul în care urmele de se află pe zăpadă se ridică prin introducerea sub stratul de zăpadă unui tampon steril din bumbac, astfel încât,prin topire,sângele să își păstreze forma si se ambalează într-un recipient din plastic steril. Dacă petele de sânge se află pe obiecte textile, atunci acestea se lasă sa se usuce și se ambalează numai si numai în ambalaj de hârtie,astfel încât proba sa nu fie distrusă. Vegetația,pămantul,nisipul,pietrișul ce contin asemenea urme se ridica cu totul si se vor ambala in pungi de hartie și ,daca este posibil,păstrată la o temperatură de maximum 4°C.
Dacă probele de sânge sunt uscate si plasate pe obiecte netransportabile,atunci acestea se vor colecta cu un tampon din bumbat imbibat in apă distilată,ser fiziologic ori soluție alcoolică de 75% și se lasă să se usuce, pentru ca mai apoi să fie plasate în ambalaje din hârtie. În cazul microurmelor bilogice recoltate de la fața locului,dacă se poate,se prelevează un eșantion din zona adiacentă celei vizate, aceasta fiind utilizată ca un control negativ pentru testele genetice. Dacă urmele de sânge se află în amestec cu uleiuri sau vaseline,acestea se recoltează cu o seringă si introduse într-o eprubetă sterilă, iar în cazul în care se află sub forma unor pete, acestea se vor recolta cu un tampon din bumbac fără a fi imbibat în apa, și introdus într-o eprubetă.
Înainte de a fi colectate probele de sânge,acestea trebuie fotografiate, pentru fixarea acestora și adăugate toate detaliile despre starea în care se aflau în procesul-verbal. De asemenea,trebuie trimise la laborator împreună cu toate mențiunile cu privire la data,ora și mijloacele folosite în descoperirea lor.
Firele de păr
Pentru descoperirea firelor de păr nu este nevoie de folosirea anumitor mijloace tehnice,pentru că, de cele mai multe ori,acestea sunt vizibile cu ochiul liber,în caz contrar,se pot folosi si lupe si surse de lumină mai puternice.
În cazul accidentelor de circulație trebuie acordată o atenție deosebită interiorului autovehiculului, acestea putându-se regăsi pe tetire,pe volan, la schimbătorul de viteze,pe tapițerie, iar în exterior acestea se pot găsi pe roți, pe osii,la bara de protecție,pe faruri, pe portiere , pe corpul victimei sau chiar pe sol, unde s-a produs impactul.
În ceea ce privește ridicarea firelor de păr, acesta se ridică cu o pensetă și se introduce separat fiecare într-o eprubetă. În același timp se vor recolta fire de păr și de la persoanele suspecte în vederea obținerii unor modele comparative. Indicat ar fi ca această recoltare să se facă prin smulgere,pentru a avea și rădăcina firului de păr, însă se pot recolta și prin pieptănare ori tăiere, ca o ultimă soluție. În cazul colectării firelor de păr ce provin din cap, acestea trebuie colectate din 5 zone diferite ale capului.
Firele de păr, odată găsite trebuie fixate,prin fotografierea locului unde au fost găsite și descris detaliat în procesul-verbal. În procesul-verbal se menționează locul unde au fost descoperite si sub ce formă, culoarea și aspectul suprafeței respective și daca se observă pe tijele firelor de păr eventuale corpuri străine.
Țesuturi biologice moi sau dure
La locul producerii accidentului se pot găsi adesea țesuturi biologice moi,cum ar fi organe,piele,creier,muschi etc, dar si țesuturi biologice dure,cum sunt oasele.
Nu există tehnici anume de recoltare a acestora,ci se recoltează cu mâna ori cu o pensetă, utilizând mănuși sterile, și se plasează într-un container special urmând mai apoi a se congela, până la ajungerea în laborator. Acestea se vor fotografia înainte de recoltare si se va adăuga descrierea completă cu privire la descoperirea lor în procesul-verbal.
Urme sub forma unor resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte purtate de victime
Colectarea obiectelor vestimentare ori a resturilor de îmbrăcăminte se colectează de la locul faptei ori de pe victimă și se ambalează în pungi din hârtie. Dacă acestea sunt ude, trebuie lăsate să se usuce,pentru a nu distruge urmele ce pe pot găsi pe ele. Înainte de ambalare,se fotografiază si se descriu detaliat în procesul-verbal,pentru fixarea lor.
În cazul unui accident urmat de părăsirea locului faptei sau cu victimă cu identitate necunoscută se vor ridica toate obiectele sau fragmentele de obiecte pentru a f utilizate ulterior în identificarea autovehiculului sau a victimei.
Secțiunea aV-a Determinarea vitezei de circulație
În cele mai multe cazuri, producerea accidentului de circulație se datorează vitezei excesive, de accea determinarea acesteia reprezintă cel mai important element din dinamica producerii accidentului rutier.
Viteza de circulație poate fi determinată cu aproximație încă din faza premergătoare producerii accidentului rutier, cand autovehiculul s-a oprit imediat după producerea impactului, prin calcularea matematică în funcție de lungimea urmelor de frânare. Procesul de frânare presupune parcurgerea unor etape, și anume:
Etapa decelerării autovehiculului acționată prin factorul fiziologic uman și timpul de intrare în funcțiune a sistemelor de frânare;
Etapa formării urmelor de frecare a anvelopelor pe carosabil;
Etapa de consumare a energiei cinetice prin deformarea caroseriei;
Etapa de consumare a energiei cinetice prin trecerea autovehiculului peste anumite obstacole;
Viteza de circulație se va calcula astfel:
În care:
Va= viteza inițială de aflat;
3 = timpul scurs de la începerea procesului de frânare, până la frânarea constantă;
ke=coeficientul eficacității frânelor;
1,8= valoarea constantă;
g = gravitatea (9,8m/sec2);
fmax= coeficientul maxim de aderență;
fred= coeficientul redus de aderență;
Spat=spațiul de frânare cu roțile blocate.
Pentru a afla spațiul de frânare cu roțile blocate (Spat), trebuie scăzut ampatamentul din lungimea totală a urmei de frânare, din cauza faptului că,în urma frânării roțile din spate se vor suprapune peste cele din față și vor creea urme duble.
Coeficientul de aderență variază în funcție de natura drumului, de starea lui si în funcție de intensitatea urmei de frânare.Pentru determinarea acestuia s-au efectuat tabele cu ajutorul cărora se poate calcula în funcție de toate condițiile posibile.
De asemenea, există un tabel și pentru calcularea coeficientului de eficacitate al frânelor (ke) în raport cu tipul de autovehicul si de încărcătura.
Atunci cînd autovehiculul parcurge mai multe porțiuni de drum diferite pâna la oprirea sa,întâlnind în drumul său diferite obstacole (borduri, copaci, răsturnări, tamponări etc.) viteza autovehiculului va fi calculată în felul următor:
Unde:
Ga=greutatea autovehiculului;
254=constantă reultată prin anularea accelerației gravitaționale a autovehiculului și a încărcăturii acestuia.
A1,A2, A3… An = energiile cinetice descărcate prin diferite forme ( energia cinetică consumată prin frânare, energia cinetică consumată prin rulare liberă, energia cinetică consumată prin trecerea autovehiculului peste o bordură etc.)
În cazul în care frânarea se produce numai cu roțile din spate pe un drum orizontal, iar urmele de frânare fiind continui, în loc de coeficientul redus de aderență (fred) din formula principală, se va introduce f`red, care se va calcula astfel : ,
iar dacă drumul este înclinat formula de calcul va fi aceeași, dar se va ține seama de unghiul :
În care:
a= distanța de la centru de greutate al autovehiculului ,până la osia din față
b= distanța de la centrul de greutate al autovehiculului până la osia din spate
h= înălțimea centrului de greutate al autovehiculului
B=ampatamentul autovehiculului
r= coeficientul de rezistență la rulare,specific tipului de drum.
În cazul ciocnirilor frontale, viteza de impact se va calcula aplicând principiul conservării energiei cinetice, din cauza faptului că nu se mai poate calcula energia cinetică consumată din cauza balansărilor orizontale repetate, care va da o distanță diferită a urmelor de frânare pe fiecare roată.
Viteza de impact (Vil) se va calculează în baza legii cantității de mișcare astfel:
G1=greutatea autovehiculului a cărui viteză urmează a fi stabilită în kg
G2=greutatea autovehiculului cu care a avut loc ciocnirea în kg
Vi2= viteza de circulație în km/h a autovehiculului cu care a avut ciocnirea
St= distanța pe care s-a deplasat autovehiculului.
Această formulă se va aplica numai în ipoteza în care,după ciocnire, ambele autovehicule se vor deplasa un timp ca unul singur.
Secțiunea a VI-a Clasificarea împrejurărilor negative
Momentul apariției stării de pericol în cazul accidentelor rutiere
Pentru stabilirea posibilității de evitare a accidentului este necesar să se stabilească mai întâi momentul în care a apărut starea de pericol și tipul de pericol existent. De cele mai multe ori,momentul apariției stării de pericol în cazul accidentelor rutiere, apare atunci când șoferii sau pietonii încalcă una sau mai multe reguli de circulație.
În cazul încălcării regulilor de circulație de către participanții la trafic, rezultatul este crearea stării de pericol,însă numai într-o ipoteză posibila, nu reală, astfel, starea de pericol rămâne a fi considerată numai ca potențial periculoasă,pentru că există încă posibilitatea de evitarea a pericolului. Pericolul real va apărea întotdeauna în momentul în care se produc consecințele care caracterizează accidentul.
De exemplu, în cazul accidentelor în care sunt implicați pietoni care traversează neregulamentar arterele rutiere cu circulație în ambele sensuri,starea de pericol apare în momentul în care pietonul pășește pe carosabil, în cazul în care există o singură bandă de circulație, iar daca există mai multe benzi,în momentul în care pășește pe banda pe care circulă autovehiculul.
Starea de pericol inițial presupune o atenție sporită a participanților la trafic în momentul în care se angajează în trafic și reducerea vitezei în diverse situații care nu îi permit să participe la trafic în mod normal (condiții atmosferice, starea carosabilului, obstacole etc.).
Manevrele de evitare a producerii impactului
Posibilitățile de prevenire a accidentului rutier reprezintă totalitatea manevrelor de evitare a producerii impactului pe care le efectuează participanții la trafic în momentul declanșării stării de pericol.În general, manevrele pe care orice participant la trafic trebuie să le facă în vederea evitării unui eveniment de trafic rutier sunt în număr de trei, și anume:
– ocolirea
– frânarea
– accelerarea
În cazul în care unul din participanții la trafic nu surprinde prin viteza de deplasare și momentul apariției în câmpul de vizibilitate obstacolul se utilizează manevra de ocolire. Aceasta este posibilă atunci când timpul total pentru ocolirea unui obstacol (Tt) este mai mare decât timpul de gândire al conducătorului autovehiculului care ocolește, pentru analiza situației în cazul în care se impune utilizarea frânei (Tg) și timpul de frânare al autovehiculului care ocolește (Tf).
Manevra utilizată cel mai frecvent este frânarea și ese obligatorie atunci când când timpul total pentru ocolirea unui obstacol este mai mic decât și timpul de frânare al autovehiculului care ocolește sau mai mic decât timpul de evitare prin demarare.
În cazul accelerării este nevoie de o apreciere a calității autovehiculului, a situației create, dar și de o experiență mare în tehnica conducerii. Condiția alegrii acestei manevre este aceeasi ca în cazul frânării. De cele mai multe ori, în acest caz, se pot combina accelerarea cu ocolirea, iar timpul de manervrare a acestei variante este extrem de scurt.
Secțiunea a VII-a
Fixarea rezultatului cercetării la fața locului
Codul de procedură penală prevede în art. 195 că cercetarea la fața locului se încheie cu un proces-verbal ce reprezintă mijlocul procedural de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului și în care se pot anexa schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări ( de exemplu rolele de film ori benzile magnetice).
În cuprinsul procesului-verbal trebuie să se regăsească anumite mențiuni prevăzute expres de lege în art. 199 din C.proc. penală. Astfel, acesta trebuie să cuprindă:
Numele,prenumele și calitatea celui care îl încheie;
Locul și data încheierii procesului-verbal;
Data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul-verbal;
Numele,prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor prezente la înocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;
Descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
Numele,prenumele,codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile acestora;
Mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale;
Procesul-verbal este structurat în trei părți, astfel există o part introductivă,una descriptivă și una finală. Ponderea cea mai mare o are partea descriptivă,deoarece legea penală impune descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite,a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective (art. 195 alin. 1 C.proc.pen.).
Descrierea amănunțită a locului faptei trebuie să cuprindă tabloul de ansamblu al întregului loc,cu dimensiunile și topografia sa și dispunerea față de punctele cardinale, căile de acces și alte particularități.
În ceea ce privește descrierea urmelor și mijloacelor de probă găsite la fața locului,aceasta trebuie să cuprindă descrierea ca formă,dimensiune, culoare și ale particularități, dar și locul unde au fost găsite,poziția lor, distanțele până la obiectele principale și metodele prin care acestea au fost fixate si ridicate de la fața locului.
De asemenea se vor menționa întotdeauna observațiile martorilor asistenți,experți si a altor membri ai echipei, menționarea împrejurărilor negative întâlnite în cursul cercetării.
Ca regulă descrierea locului faptei și a mijloacelor de probă sau a urmelor se va face în ordinea în care s-a efectuat cercetarea și trebuie să fie clară,completă și obiectivă.
În partea finală a procesului-verbal, sunt enumerate exact urmele și mijloacele materiale de probă și persoana cărei i s-au încredințat, precum și ce fotografii s-au efectuat,în ce scop,metodele folosite și condițiile tehnice, dar și schițele efectuate, la ce scară și la ce plan.
De asemenea, procesul-verbal trebuie semnat de organul judiciar si de martorii asistenți,pe fiecare pagină.
Mijloacele secundare de fixare a locului faptei sunt fotografia șsi înregistrarea video judiciara și planul-schiță.
Fotografia judiciară cuprinde fotografiile de orientare, fotografiile schiță, fotografiile obiectelor principale și fotografiile în detaliu și măsurătorile fotografice, la fel ca înregistrarea pe bandă videomagnetică.
În ceea ce priveste planul schiță,acesta se execută la scară și reprezintă desenul în care se prezintă dimensiunile locului faptei reduse la o anumită scară, și anume raportul dintre dimensiunile și distanțele reale dintre obiectele de la locului faptei și dimensiunea convențională a acestora adoptată la întocmirea planului. În locurile dechise trebuie respectată orentarea acestuia cu ajutorul unei busole, cu mențiunea că latura din dreapta trebuie să fie dispusă pe direcțoa nord-sud.
Capitolul IV
Considerații teoretice privind efectuarea altor acte de urmarire penală
Secțiunea I- Ascultarea martorilor
Unul dintre cele mai vechi elemente de probațiune este mărturia unei persoane care are cunoștințe despre săvârșirea unei fapte de natură penală, în cazul de fată despre un accident rutier, astfel încât,informația respectivă sa ajute la stabilirea cauzei accidentenului.
Ascultarea martorilor se efectuază cu respectarea unor procedee tactice, care se desfășoară în limitele legislației în domeniu. Codul de procedură penală prevede normele cu privire la ascultarea martorului în partea generala a acestuia, în art 114-130. Astfel, martorul este obligat să se prezinte la locul, ziua și ora menționate în citație cu obligația de a relata orice informație cu privire la săvârșirea accidentului. Acesta are de asemenea obligația de a spune adevărul, sub depunerea unui jurământ or a unei declarații solemne în fața instanței,lipsa sincerității fiind sancționată de lege.
În calitate de martor poate fi chemată orice persoană cu excepția părților si a subiecților lor procesuali principali, însă daca persoana respectivă se află într-o situație în care ar pune la îndoială capacitatea de a fi martor, pot fi audiate numai atunci cand organele judicare consideră ca acestea ar fi capabile s arelateze faptele în mod conștient. De la obligația de a fi chemate ca martor sunt exceptate persoanele care au obligația de a păstra secretul profesional(medici,avocați,notari etc.), soțul și rudele apropiate, adică ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile acestuia, adoptații,precum și cei care au avut calitatea de soți ai suspectului sau inculpatului.
Există situații în care este necesar crearea unor condiții speciale de ascultare a unor martori, acestia fiind: minorii, surdomuții, orbii, psihopații și aceia care nu cunosc limba oficială. Asfel, în cazul minorilor până în 14 ani, aceștia vor fi audiați în prezența unuia dintre părinți ori a unui reprezentant al instituției căreia este încredințat spre creștere și educare. În funcție de vârsta minorului,acestuiai se va crea o ambianță potrivită , printr-o conversație la nivelul preocupărilor lui, iar dacă organul judiciar ca considera că este necesar, se poate efectua audierea în prezența unui psiholog. Minorului nu i se va cere să depună jurământ, însa i se va explica faptul că este necesar să spună numai adevărul.
În cazul persoanelor mute,surdomute ori surde,dacă acestea stiu să scrie și să citească, întrebările și răspunsurile vor fi formulate în scris, în caz contrar se va cere ajutorul unui interpret, iar dacă martorul este orb,atunci acesta va fi ascultat în prezența unui martor asistent.
Ascultarea martorului se realizează în trei etape astfel: în primă etapă se pun întrebări cu privire la identitatea martorului și cu privire la relația acestuia cu persoanele implicate în accident(daca este soț sau ruda cu una din persoanele implicate), dar și dacă a suferit vreo pagubă de pe urma accidentului. În a doua etapă martorul este lăsat sa relateze liber evenimentele la care a participat, fără a fi întrerupt, cu excepția momentului în care se îndepărtează de la subiect. Daca acesta prezintă si detalii de mai puțină importanță,nu va fi întrerup, pentru ca pot fi folositoare anchetei. În a treia etapă martorului i se vor adresa întrebări pregătite dinainte cu privire la evenimentul la care a participat. Fiecare întrebare trebuie să o pregătească pe cea următoare sau să prevină unele răspunsuri care se presupun că se vor da.Totodată se pot pune întrebări care pot rezulta din relatarea liberă a martorului.
În procesul ascultării unui martor, ese necesar ca organul de urmărire penală să aibă cunoștințe în legărură cu legile psihice care stau la baza proceselor de cunoaștere,pe lângă cunoașterea regulilor tactice de ascultare. Astfel, este important să se cunoască legile procesului perceptiv, legile memoriei și felul de relatare a celor cunoscute de către diferitele persoane,după personalitatea și posibilitățiile lor intelectuale.
În privința accidentelor rutiere, ascultarea martorilor,mai ales a celor oculari este esențială în stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, viteza de circulație, comportamentul victimei,în special daca acesta a fost pieton,daca s-au respectat sau nu regulile de circulație etc.
Pentru a putea percepe obiectivitatea declarațiilor date de martori, organul judiciar trebuie să aiba cunoștiințe în legătură cu legile psihice care stau la baza proceselor de cunoaștere a realității obiective. În acest sens, din punct de vedere psihofiziologic, ființa umană trece printr-un proces de achiziție, prin care poate percepe informația circumscrisă evenimentului la care a participat, moment în care,prin intermediul organelor sale de simț poate prelucra și memora informațiile percepute,urmând mai apoi să poată comunica organelor judiciare informațiile percepute si memorate prin intermediul reproducerii ori al recunoașterii. Rezultă că procesul de formare al mărturiei se formează în patru etape specifice:
Recepția senzorială
Recepția senzorială este prima fază prin care persoana ce participă la un eveniment infracțional intră în contact cu informațiile despre producerea evenimentului și se realizează prin doua procese psihice, senzație și percepție.
Senzația este o formă de reflctare senzorială a însușirilor izolate ale obiectelor sau persoanelor prin intermediul organelor de simț (receptori senzoriali:ochiul,urechea,nasul etc.), se poate spune că este o impresie primită de la organul de simț atunci când este expus influenței directe a sursei de informație.
Percepția esteun act de reflectare mai complex care duce la conștientizare, la organizarea informațiilor primite în baza unor senzații în funcție de necesitate, experiența martorului, interesul acestuia etc. În funcție de persoană, faptele,obiectele și persoanele sunt percepute în mod diferit, de la persoană la persoană. Factorii de bruiaj ai recepției senzoriale în cadrul mărturiei se clasifică astfel:
Factori de natură obiectivă, astfel:
a)Vizibilitatea- este influențată de de condițiile de iluminare din momentul în care se face percepția (soare puternic,întuneric, umbră), de condițiile meteorologice (ceată,ninsoare,ploaie) sau de anumite obstacole care interpose între persoana care face percepția și locul în care se desfășoară evenimentul.
b) Audibilitatea- factor influențat de distanța la care se află martorul față de locul producerii evenimentului, dar și de condițiile de propagare a sunetelor,de existența unor surse sonore care pot perturba audiția( vânt, viscol, ploaie etc.)
c) Durata percepției- factor ce poate fi influențat e tipul de iluminare (spre exemplu farurile autovehiculului),viteza de deplasare ( a martorului ori a autovehiculelor implicate în accident).
B) Factori de natură subiectivă
Sunt aclătuiți din totalitatea factorilor psihofiziologii si de persoanlitate a individului ce pot influența fenomenul de percepție a informațiilor , și anume:
Calitatea organelor de simț
Se poate produce o limitare sau chiar o încetare a procesului perceptiv atunci când există o defecțiune la nivelul acestora,fie pe latură perceptivă,fie pe latură corticală (miopie,orbire,surzenie etc.)
Personalitatea si gradul de instruire a individului
Gradul de percepție va fi mult mai ridicat în cazul persoanelor care au o pregătire ori cunoștințe mai vaste în legătura cu evenimentul respectiv.Astfel, spre exemplu,întotdeauna un sofer va putea aprecia mai exact viteza cu care circula autovehiculul.
Fluctuațiile atenției
Multitudinea informațiilor ce provin din exterior nu sunt întotdeauna reținute în totalitate fiind influențate de oscilațiile factorului de atenție al individului. Astfel, unele informații sunt reținute cu claritate,altele nu.În acest sens, trebuie reținute calitățile atenției, gradul de concentrare și distribuție, tipul de atenție (voluntară,involuntară). De exemplu, un accident rutier va fi mai exact perceput de o persoană care în acel moment se interesa întocmai de masina care se apropia (un taxi),decât o altă persoană, care, desi se afla în același loc, citea un afiș.
Stările afective, mai ales cele cu o intensitate puternică, pot duce la o stare inhibitorie în procesul de cunoaștere a realității obiective.Asfel, aceast fenomen poate apărea în cazul persoanelor care asistă la un eveniment șocant (de exemplu un accident de circulație grav), în special atunci când sunt implicate persoane apropiate acesteia.
Stările de oboseală și factorii ce duc la reducerea procesului perceptiv, cum sunt drogurile,alcoolul medicamentele, influențează capacitatea individului de a percepe informația.
Prelucrarea(decodarea) informațiilor
Cea de-a doua etapă a formării declarațiilor martorilor constă în decodarea informațiilor recepționate senzorial. Aparatul senzorial receptează lumini,sunete,mirosuri etc. ,urmând ca imaginea lucrurilor și fenomenelor să fie sintetizată, prelucrată și decodată în scoarța cerebrală, la nivel cortical. Informațiile astfel decodate și sintetizate dobândesc un sens si se concretizează sub forma cuvintelor,ce sunt purtătorii informației.
De cele mai multe ori, calitatea prelucrării informațiilor este influențată de diferiți factori cum sunt: gradul de cultură, profesia,experiența de viață etc. Odată cu actul perceptiv,în procesul de decodare a informațiilor, individul este capabil să conștientizeze și desfășurarea fenomenelor în timp și in spațiu. Astfel, se delimitează timpul obiectiv(măsurabil prin cronomentru) de cel subiectiv, dar și spațiul real (măsurabil în metri) de cel ideal. În cazul accidentelor de circulație acest element este extrem de important pentru determinarea cuzelelor acestora, iar orice supraapreciere ori subapreciere poate influența semnificativ rezultatul. Pentru a nu exista asemenea situații,organul judiciar trebuie să testeze capacitatea de recepție a celui ascultat, punandu-l să aprecieze distanța dintre diverse obiecte, dintre diferite persoane, porțiuni de teren etc ori să îi ceară să îi spună scurgerea unui răstimp de 5 minute,fără a se uita la ceas.În ceea ce privește viteza , acesta este un fenomen ce depinde de gradul de specializare al persoanei ascultate. Astfel, un șofer sau un agent de circulație, spre deosebire de alte persoane,va fi întotdeauna în măsură să aprecieze mai exact viteza de deplasare a autovehicului implicat în accident.
Stocarea informațiilor
Calitatea mărturieie depinde foarte mult de modul în care individul stocheaza informația primită și decodată. Stocarea informațiilor se realizează prin pricesele de memorare și de păstrare a elementelor informației primite în cadrul acțiunii la care a participat martorul. Aceasta este un proces activ de prelucrare și de sistematizare a datelor ce difera în funcție de individ și de aceea, în cadrul audierii trebuie să se tină seama de anumiti factori care influențeaza procesul de memorare. Astfel, unele persoane rețin mai ușor informațiile vizuale,altele rețin mai receptive pe plan auditiv-verbal. De asemenea stocarea informațiilor depinde si de rapiditatea și durata socării acesteia și este diferită în funcție de individ, aceasta fiind clasificată in memorie de scurtă durată,de durată medie sau de lungă durată. Aceasta este condiționată și de diferiti factori cum ar fi oboseala, consumul de alcool sau de alte substanțe, dar și de importanța cu care individul percepe acțiunea la care participă. Spre exemplu, în cazul accidentului rutier,când expertiza este făcută de conducători auto sau specialiști în materie , relatarea faptelor este mai clară, spre deosebire de cei neinițiați ,care nu pot reda cu lux de amănunte anumite informații.Mărturia va fi întotdeauna mai corectă și mai fidela atunci când ascultarea are loc într-un interval cât mai apropiat de momentul evenimentului la care martorul a participat.
Reactivarea informațiilor
Ultima etapă în procesul de memorare este reactivarea informațiilor, care se realizează prin doua procese: al recunoașterii și al reproducerii.
Procesul de recunoaștere se realizeaza ușor datorită faptului că nu solicită un efort de memorie deosebit.Astfel, martorul va fi pus să recunoască anumite persoane sau obiecte,insă cu evitarea efectului sugestiei.
În ceea ce privește procesul de reproducere, acesta poate avea forma fie verbală, fie scrisă,lucru care îl face mult mai dificil decât recunoașterea. Pentru o relatare cat mai precisă,martorului trebuie să i se asigure condițiile prielnice,pentru a înlătura stările de emotivitate care pot să apară din cauza ambianței în care se desfășoară ancheta. De asemenea, organul judiciar trebuie să țină seama de posibilitățile martorului de a-și formula ideile și de vocabularul acestuia, de starea lui emotivă, de temperamentul său, experiența de viață, vârsta etc.
Secțiunea a II-a Audierea suspect-inculpat
Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru a se cunoaște datele cu privire la persoana suspectului ori inculpatului, anchetatorul trebuie să respecte anumite reguli tactice de audiere, acestea fiind următoarele:
Folosirea întrebărilor în detaliu
Acest tip de întrebări sunt folosite pentu a afla de la învinuit sau inculpat amănuntele cu privire la producerea accidentului cu scopul de a-i demonstra acestuia netemeinicia susținerilor sale și de a-l determina să spună adevărul.
Ascultarea repetată
Acest procedeu presupune acultarea repetată a învinuitului la intervale diferite de timp, pentru a vedea dacă între aceste intervale apar contraziceri sau nepotriviri între declarațiile inițiale.
Ascultarea sistematcă
În cadrul acestui procedeu,suspectului i se cere să clarifice sistematic,prin intermediul întrebărilor problemă, cum s-a produs evenimentul, persoanele implicate, toti pașii pe care i-a parcurs pana la momentul impactului și dacă a încercat sau nu sa evite impactul.
Ascultarea încrucișată
Acest procedeu constă în ascultarea în același timp a suspectului sau învinuitului de către doi sau mai mulți achetatori special pregătiți in cauza respectivă, cu scopul aflării adevărului. Avantajul acestui procedeu este că învinuitului nu i se lasă timp să pregătească un răspuns,întrebările fiind adresate alternativ într-un ritm alert.
Tactica complexului de vinovăție
Procedeul acesta constă în adresarea alternativă a unor întrebări care conțin cuvinte critice privitoare la faptă și la rezultatele ei și a unor întrebări care nu au legătură direct cu cauza.Pentru obținerea unor rezultate sincere,trebuie observate reacțiile persoanei ascultate,mai ales în cazul unor persoane mai sensibile, pentru că atunci acest procedeu dă cele mai bune rezultate.
Folosirea probelor de vinovăție
Acest procedeu se folosește numai atunci când se cunoaște exact poziția învinuitului,când se știe că acesta este nesincer. În funcție de personalitatea suspectului,acestuia i se vor prezenta probele frontal, adică neașteptat împreună cu întrebările directe cu privire la fapta, sau progresiv,ce presupune ascultarea în mod treptat , de la aspect mai puțin importante la probe care dovedesc vinovăția.
Ascultarea unui învinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti participanți la săvârșirea infracțiunii.
Prin acest procedeu se solicită suspectului să declare tot ceea ce cunoaște despre activitatea celorlaltor participanți la trafic implicați în accident, fapt care permite anchetatorului să găsescă veriga cea mai slabă dintre aceștia. Astfel, anchetatorul îi dă impresia celui ascultat că persoana sa nu este foarte importantă în acel moment,astfel declarațiile învinuitului pot fi importantante la aflarea adevărului.
Secțiunea a III-a
Constatări tehnico-științifice și expertize specific investigării accidetentelor rutiere
În cadrul cercetării accidentelor rutiere se apelează frecvent la efectuarea unor expertize criminalistice,medico-legale și tehnice auto.Dispunerea efectuării expertizei se face potrivit regulilor generale care guvernează această activitate.Astfel, potrivit codului de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune atunci când se cere opinia unui expert în vederea constatării,clarificării ori evaluării unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului. Expertiza se dispune la cerere ori din oficiu de către organul de urmărire penală prin ordonanță motivată, ori in faza de judecată, de către instanță, prin încheiere motivată.
Expertiza tehnică se bazează pe aplicațiile din fizică, din capitolul mecanică tehnică și se referă la stabilirea caracteristicilor tehnice ale autovehiculului, examinarea sistemului de frânare,de direcție, de semnalizare, stabilind daca acestea au prezentat defecțiuni anterior producerii accidentului și dacă ele puteau fi cauza evenimentului . Totodată expertiza poate avea în vedere și caracteristicile tehnice ale drumului unde s-a produs accidentul.
Expertiza criminalistică are o importanță deosebită cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul și la identificarea autoturismului implicat în accident, în cazul părăsirii locului accidentului.Astfel,se va efectua o expertiză traseologică pentru identificarea anvelopelor după urmele lăsate, pentru identificarea geamurilor de parbriz,ușă și faruri după cioburile descoperite,pentru identificarea urmelor de vopsea ale autovehiculului și a urmelor biologice.
Expertiza medico-legală ajută la stabilirea cauzei morții victimelor , la interpretarea leziunilor de pe corpul acesteia în raport cu diferitele părți ale autovehiculului, la stabilirea naturii probelor biologice găsite la locul producerii accidentului și o imporanță deosebită în stabilirea alcoolemiei ori stării sănătății conducătorului auto ori a victimei.
http://www.jhpolice.gov.in/road-safety/common-causes-of-road-accidents#over-speeding
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metodologia Investigarii Criminalistice a Accidentelor de Trafic Rutier (ID: 128534)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.