Metodologia Invatarii Procedeelor din Grupa Kansentsu Waza

LUCRARE DE LICENȚĂ

STUDIU PRIVIND METODICA ÎNVĂȚĂRII PROCEDEELOR DIN GRUPA

KANSETSU- WAZA (tehnici articulare)

CUPRINS

SCURT ISTORIC

PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JUDO

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

Actualitatea și importanța temei

CAPITOLUL 1

Fundamentarea științifică

Particularități morfo-funcționale ale sportivilor de UI l

Particularitățile motrice de UI l

CAPITOLUL II

II. l. Locul în cadrul pregătirii din grupa Kansetsu- Waza

11.2. Clasificarea tehnicilor în judo

II.2. l. Ashi-Waza- Tehnica procedeelor de picioare

Te-Waza- Tehnica procedeelor de brațe

Koshi-Waza- Tehnica procedeelor de șold

Sutemi-Waza- Tehnica procedeelor de sacrificiu

Osae-Komi-Waza- Tehnica imobilizărilor

Shime- Waza- Tehnica ștrangulărilor

11.3. Enumerarea tehnicilor din grupa Kansetsu- Waza

11.4. Descrierea tehnicilor din grupa Kansetsu- Waza

CAPITOLULUI

III. l. Metodica învățării din grupa Kansetsu-Waza

Metodica învățării tehnicilor din Ne-Waza

Grupa tehnicilor articulare

Exerciții în pregătirea judokanilor

CAPITOLUL IV

IV. l. Mijloace și metode

IV.2. Programă de instruire pentru categoria de vârstă 12-14 ani

IV.3. Succesiunea metodică a predării tehnicii judo-ului

IV.4. Direcții principale ale procesului de instruire și antrenament

CONCLUZII. ANALIZA LUCRĂRII ȘI PERSPECTIVA DE
ELABORARE A UNEI LUCRĂRI DE CERCETARE VIITOARE
BIBLIOGRAFIE

SCURT ISTORIC

In cadrul antrenamentului , în judo, pregătirea fizică are un rol principal, mai ales în pregătirea marilor performeri, judo făcând parte din categoria sporturilor în care calitățile fizice au o manifestare complexă, viteza, forța, îndemânarea, suplețea, rezistenta, trebuind dezvoltate în egală măsură în timpul procesului de pregătire.

Numai un sportiv cu o pregătire fizică multilaterală și perfect stăpân pe corpul sau poate să-și însușească adevărata tehnică de judo și s-o utilizeze cu succes în luptă. De aceea tehnica trebuie să fie însușită la perfecție ca să poată fi utilizată sigur și în mod liber în timpul competiției.

In multe lecturi japoneze găsim mențiuni cu privire la felul cum se făcea pregătirea fizică a practicanților de judo ( arte marțiale ). în acele timpuri nu exista o metodă bine pusă la punct, fiecare profesor sau maestru le transmitea elevilor un bagaj de cunoștințe obținute pe cale practică, de-a lungul timpului și îmbogățit prin experiența proprie.

Vechii maeștrii de judo, JIGORO KANO nu puneau accentul pe dezvoltarea fizică în cadrul antrenamentelor lor, nu formau halterofili, ci practicau exerciții individuale de suplețe cu adversari de diferite categorii de greutate corporala.

Acum mai bine de o suta de ani,imediat după crearea lui ca sportjudo-ul era mai puțin elaborat decât astazi,tehnicile aveau o singura si nu exista toata gama actuala de inlantuiri si combinații,dar se aplicau cu cea mai marerigurozitate principiile teoretice pe care se bazează practicarea lui:dezechilibrarea si utilizarea forței adversarului,flexibilitatea.

Sigur ca era mult mai spectaculoasa si mai stimulativa întâlnirea dintre cei doi judoka in

mod deosebiți ca fizic(categoriile de greutate au fost introduse abia la sfârșitul anului 1962),numai ca luptele ca si antrenamentul erau foarte grele,cu angajare toatala si puteau dura chiar si doua ore ,nu existaureguli in acest sens.

Caracterul acesta aspru al primelor competiții se datora si rivalității dintre scoală de Judo si cea de Jiu Jitsu; in primi ani de existenta a judou-lui,miza întâlnirilor nu era o cupa sau o medalie ci pur si simplu supraviețuirea scolii.Se lupta prin urmarea cu agresivitate pentru a demonstra a cui este supremația: JUDO sau JIU JITSU.

In realiatejudo a fost creat de Jigoro Kano,1882,ca o replica moderna a Jiu Jitsu-lui,prin sinteza celor mai eficiente si mai puțin mai periculoase tehnici de lupta in dorința de a conserva valoarea educativa a acestei arte marțiale care incepuse sa decada o data cu brusca emancipare naționala a Japoniei.Când a început sa invete JU JITSU,Kano era un tânăr nu prea dezvoltat fizic,foarte mândru si care suferea adeseori din cauza brutalităților colegilor mai voinici,ceea ce i crea un complex de inferioritate.Auzind despre JIU JITSU metoda prin care un om cu posibilități fizice mai reduse ar putea dobora pe unul mai putemic,Kano s-a apucat sa invete si sa se inițieze in tainele acestei tehnici.Kano a studiat la câteva scoli si si-a dat seama ca acestea diferă intre ele mai mult in denumire decât in ceea ce privește tehnica.

Marele rol al lui Kano a fost ca a unificat sistemele ralete, a înlăturat tot ceea ce era feudal si a creat un nou sport :judo.Kano a denumit metodea sa KODO-KAN-JUDO , pentru a de o deosebi de celelalte scoli in care se preda vechiul JIU-JITSU.KODOKAN in traducere inseamna " studiul caii vieți" ju,moale,suplu iar cuvântul do care inseamna cale(in sensul chiar de

metoda),inlocuieste vechiul termen de jitsu, care desemna cuvântul "practica".lata cum descrie profesorul Kano ce a inteles prin "judo"

"Am studiat JU JUTSU nu numai ca ii găseam interesant , ci fiindcă se dovedea a fi mai efectiv in antrenamentul fizicului si mintii împreuna…"

Astfel, JIGORO KANO înființează in anul 1882 la TOKIO institutul KODOKAN unde se preda judo.Kano a păstrat părțile pozitive din JIU JITSU, a înlocuit procedeele violente si periculoase si 1-a făcut acesibil oricui prin metode de antrenament mai moderne.începuturile au fost modeste: in 1882 Institutul număra numai 9 elevi, pentru ca ulterior sa numere 250000 de elevi in (1995), iar in întreaga lume sa existe peste 15000000 de practicanți.Formula tehnica a Kodokanului a fost completata in 19887 si perfecționată in 1992.

Este JUDO numai un sport?

Judo influențează pozitiv dezvoltarea fizica si psihica a individului.

Una din din confuziile mari este de a asimila judo cu luptele chiar cu o simpla metoda de educație armonioasa a psihicului si fizicului.Judo este un sport care se afla plasat departe de situațiile de lupta care se pun in viata.Acest sport sta la baza metodelor de aparare(aikido,karate)

Dar psihicul are un rol deosebit in învățarea judoului.Practicarea judoului este continua victorie asupra ta insuti.Decontractia, suplețea, adaptarea la împrejurări, mijloacele cele mai eficiente de a folosi energia sunt rezultatele pe plan fizic si moral.De asemenea adversarul devine partener in întrecere.

Judo este răspândit in toata lumea, păstrând o aureola,un prestigiu de necontestat.A pronunța in public cuvântul judo inseamna a trezi o atenție pasionanta.

Un ziarist francez relata următoarele:"JUDO e altceva.E mai mult decât

un sport,nu e chiar o arta.are ceva dintr-o filozofie…"

Codul Judoka a apărut mai bine de o suta de ani si este valabil si astazi.Iata cele 10 pricipii ale unui judoka:

PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JTJDO

1. Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele și voi cultiva numai gânduri

bune. In sala de judo îmi voi stăpâni stările sufletești pentru a nu îngreuna munca colegilor mei și a mea.

2. Intotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte
disprețuitoare sau supărătoare, întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau
s-ascult de două ori, să judec și apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două
urechi și o singură gură.

3.Vreau să-mi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru adevăr, frumos și pentru bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele.

Voi glumi și voi râde cu colegii mei, dar niciodată n-am să iau ceva
în derâdere, n-am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ceea
ce este frumos.

Voi asculta sfaturile antrenorilor și ale judoka mai bine pregătiți și
voi încerca să le aplic, în situații serioase voi rămâne serios. Dacă am alte
păreri personale, le voi arăta pe față.

La orele de antrenament nu voi practica altceva decât sportul
nostru: JUDO. Vreau să-mi concord toate gândurile numai asupra judo-ului.
Voi progresa numai străduindu-mă neîncetat să dau maximum de randament.
Vreau să ajut și pe alții să cunoască judo-ul în splendida sa frumusețe.

In timpul concursurilor voi lupta curajos și cinstit, îmi voi stima

adversarul și mă voi strădui mereu să obțin victorii pentru echipa și țara mea. Ca învingător nu mă voi înfumura, iar ca învins voi munci înzecit pentru a mă pregăti.

La durere nu mă voi tângui, demonstrând stăpânire de sine. Nu-mi
voi indispune colegii prin urlete și jeluiri. Voi ierta pe cei ce, cu sau fără
voia lor, mi-au pricinuit aceste dureri.

Voi lupta cinstit și corect, nu mă voi lăuda și nu voi căuta să ies în
evidență. Dacă voi fi silit să mă apăr, sau să apăr pe alții în cazul unui
pericol, nu voi pomi ca un sălbatec, ci voi folosi forța și cunoștințele mele
numai pentru a înfăptui binele și a apăra devărul.

10. "Ințeleptul cedează", spune un vechi proverb. Vreau ca atât în
viața de zi cu zi, cât și la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată
n-am să fug din lașitate și nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele.

DA, VREAU ACEASTA! JIGORO KANO

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

Am ales aceasta tema pentru ca practicând judo si fiind sportiv de performanta la toate competițiile si concursurile la care am participat lupta la sol mă ajutat foarte mult. Cunoscând foarte bine aceasta lupta si toate tehnicile care sunt legate de ea am decis sa vorbesc despre o ramura a luptei la sol si anume KANSETSU-WAZA sau TEHNICA ARTICULARA.Un alt motiv care mă făcut sa aleg aceasta tema a fost deosebirea dintre lupta la sol si cea in picioare,spre deosebire de lupta in picioare la sol putem folosi procedee cum ar fi cele din grupa KANSETSU-WAZA care duc la terminarea luptei prin abandonul adversarului victoria fiind sigura. Așadar

procedeele tehnice din acesta grupa se caracterizează, prin acțiuni asupra articulație cea ce ii determina pe adversar sa ceara încetarea luptei deorece durerea atât de mare este provocata de mișcarea forțată de hiperextensie care acționează asupra ligamentelor de legătura si a muschilor,intinzandui peste limita normala acesta fiind nevoit sa ceara oprirea luptei si a pierde prin abandon. O foarte mare atenție trebuie sa vina de asemenea din partea arbitrului care trebuie sa fie atent si sa opresca lupta in momentul in care a constatat ca tehnica KANSETSU-WAZA a fost corect aplicata,fara a lasă sa se ajungă la provocarea de acidente.Datorita acestor calități ale tehnici KANSETSU-WAZA am ales sa vorbesc despre acesta tehnica si datorita faptului ca mi-a fost de ajutor in multe competii.

în judo, pregătirea copiilor pentru marea performanță constituie o

s\

problemă foarte importantă. In viitor, în contextul creșterii continue a performanței, optimizarea metodelor și mijloacelor de antrenament a copiilor cu aptitudini deosebite capătă o amploare din ce în ce mai mare.

Măiestria tehnică atrage interesul și atenția antrenorilor cu scopul de a forma sportivi cu calități reale în judo. Se pune problema de la ce nivel de dezvoltare al calităților motrice se poate învăța tehnică judo – ului, câte dintre acestea pot fi aplicate la vârsta pe care o studiem, ce bagaj de cunoștințe tehnice au folosit copiii în campionatele naționale specifice lor și în ce măsură aceste cunoștințe pot fi îmbunătățite.

Pentru acest lucru este imperios necesar a testa nivelul calităților motrice, a studia modalitățile de a dezvolta aceste calități, astfel încât să nu intre în contradicție cu legile fiziologice și morfofuncționale, care în caz contrar ar avea efecte negative asupra organismului copiilor. Pe de altă parte, este evident că marile performanțe preconizate să apară mai târziu, sunt

rodul conjugării marilor talente selecționate la vârstă fragedă cu un proces de instruire și educare bazat pe cele mai moderne mijloace ale antrenamentului sportiv.

Judo-ul conform studiilor efectuate de specialiști, demonstrează un înalt grad de tehnicizare; el se înscrie printre sporturile cu o largă manifestare a calităților motrice impunând automatizarea procedeelor tehnice.

In execuția procedeelor tehnice, pregătirea fizică capătă un rol deosebit, determinantă fiind viteza în regim de forță și rezistența fizică și psihică.

Pregătirea termică se realizează concomitent cu dezvoltarea calităților motrice intercondiționându-se reciproc.

Nu se pot realiza performanțe tehnice la copii dacă nu se obține o creștere corespunzătoare a pregătirii fizice, raportată la eforturile specifice de ridicare și proiectare a adversarului, în funcție de particularitățile morfofuncționale ale fiecărui sportiv.

Paralel cu aceasta trebuie studiat și regulamentul de luptă, îmbogățind cunoștințele copiilor încă de la o vârstă fragedă cu noțiuni generale de anatomie și biomecanica specifice.

în antrenamentul sportiv, trebuie să se impună conducerea științifică a întregului proces de pregătire, care să se desfășoare sub forma unui sistem unitar din punct de vedere biologic, metodic, igienic și organizatoric. La această vârstă copiii încearcă aplicarea unor tehnici, în execuția cărora se depășește capacitatea motrică a vârstei, judo-ul la aceasta vârstă nepracticându-se ca o disciplină, ci ca un mijloc care contribuie la educarea copiilor și la pregătirea lor pentru încadrarea ulterioară în activitatea de

performanță.

Copiii participă în concursuri la această vârstă fără a cunoaște tehnica judo-ului, sau cu o însușire greșită a tehnicii, datorită insuficientei dezvoltări a calităților motrice, în special în coordonarea mișcărilor, rezistenței reduse la efort, putere de concentrare redusă.

Însușirea corectă a tehnicii de bază, încă din primele lecții asigură învățarea și perfecționarea ulterioară a unor procedee și combinații tehnico – tactice.

Calitățile motrice la această vârstă, aflându-se într-o strânsă interdependență cu deprinderile motrice, favorizează însușirea acestora, iar exersarea deprinderilor are ca efect creșterea indicilor calităților motrice, astfel nu există o metodică de dezvoltare a calităților și deprinderilor motrice specifice judo-ului pentru vârsta copiilor.

Relația dintre pregătirea fizică și pregătirea tehnică pentru judo este foarte puțin tratată sau superficial fără exemplificări, menținându-se concepția că aceste două laturi ale antrenamentului sportiv sunt specifice copiilor, antrenamentele realizându-se doar cu pregătirea fizică ( generală și specifică) și tehnică.

Tehnica foarte complexă a judo-ului, impune învățarea de procedee și combinații de procedee tehnice de-a lungul întregii perioade de instruire sportivă, de la primii pași în judo, până în momentul abandonării activității. In toată această perioadă prioritatea o constituie însușirea corectă a tehnicii, încă de la etapa de învățare, la vârsta copilăriei sau junioratului, îmbinarea corectă a pregătirii fizice cu celelalte componente ale antrenamentului sportiv în judo, este cu atât mai necesară cu cât tehnică este sistematizată pe clase, iar fiecare procedeu tehnic are combinația și tactică proprie.

Cercetarea încearcă să demonstreze că rezultatul sportiv depinde în cea mai mare măsură de modul de îmbinare a componentelor antrenamentului sportiv. Prin cele arătate, lucrarea încearcă să aplice un sistem de pregătire programat astfel încât să combine cele două componente ale antrenamentului sportiv, pregătirea fizică respectiv pregătirea tehnică în scopul de a observa și de a aplica cât mai corect principiile antrenamentului sportiv. Este necesar deci, ca învățarea tehnicii judo-ului să se facă metodic respectând principiile pedagogice și să fie în același timp în legătură directă cu nivelul de dezvoltare al calităților motrice ale copiilor, atât la începerea procesului de instruire (cu calități motrice până la această vârstă) cât și dezvoltarea acestor calități până la limita cerută de fiziologie, fără a avea influențe negative asupra creșterii și dezvoltării organismului.

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

Prin antrenament, în judo, se urmărește obișnuirea organismului cu efortul specific luptei în scopul participării în competiții, a dezvoltării capacității fizice și psihice necesare efectuării eforturilor maxime.

în cadrul antrenamentului, factorii angrenați în pregătire au un rol de primă importanță .Antrenorul trebuie să intervină printr-o dozare corectă a pregătirii motrice pentru fiecare lecție de antrenament pe bazacolectivului și etapelor de pregătire .

De asemenea, trebuie să-și alcătuiască un plan de perspectivă, referitor la dezvoltarea calităților motrice, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, psihologică și teoretică, plan care pe parcurs poate fi modificat și adaptat în funcție de situația concretă în care se afla colectivul.

Trebuie avut în vedere, că activitatea ce urmează a fi efectuată, trebuie

să țină cont de conținutul procesului instinctiv – educativ, care se

9

concretizează, pentru următoarele obiective:

asigurarea unei dezvoltări fizice armonioase, somatice și Funcționale;

creșterea treptată a calităților motrice de bază;

însușirea treptată a tehnici elementare de bază;

formarea obișnuinței și dezvoltarea plăcerii de a practica sportul de
performantă;

dezvoltarea calităților moral volitive;

obișnuirea cu întrecerea;

De asemenea, se are în vedere dinamica eforturilor, intensitatea eforturilor și volumul mijloacelor, principalul element de progresie fiind creșterea efortului pe seama vitezei de execuție , iar mărimea volumului sa fie în raport cu perioada de pregătire, știind că la grupele de începători, volumul este în general constant, în funcție de particularitățile individuale ale sportivilor.

Lucrarea prezintă importanță, deoarece nu s-a făcut un studiu al corelației dintre pregătirea tehnică și cea fizică la grupele de începători, în ideea de a descoperii îmbinarea dintre cele două tipuri de pregătire pentru a atinge obiectivele etapelor de pregătire în care se încadrează cercetarea .

Lucrarea se adresează grupelor de începători pe perioada unui an de pregătire.

Nu se preconizează studierea volumului intensității sau complexități și nici obținerea unei forme sportive , deoarece la acest nivel începătorii nu au obiective de performanță

io

CAPITOLUL I 1.1. FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ

Judoul modern are la baza elementele tehnice elaborate de Jigoro Kano si perfecționate de către succesorii săi.Procedeele tehnice au fost continuu adăpate cerințelor competitionale,cunoscând permanent modificări si transformări in vederea eliminării mișcărilor inutile si scopul creșterii vitezei de execuție si al surprinderii adversarului.Cu toate aceste simplificări,structura biomecanica si conținutul procedeelor tehnice au fost afectate intr-o mica măsura.

Evoluția tehnicii de competiție s-a indreptat spre adapatrea acesteia la calitatiile fizice,morale si morfofunctionale ale judoknilor. Structura de baza a tehnicii rămâne constanta in perioada de invatare,ea predandu-se in formele clasice.In etapele de perfecționare si automatizare a procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mișcări legate de intrări dezechilibrări etc.in funcție de tipul morfologic al fiecărui judokan.

Tehnica luptei la sol cuprinde procedeele de control asupra adversarului.In tehnicile de control energia corpului lui Tori se transmite in mod direct asupra corpului lui Uke.Tori si Uke in lupta la sol se afla in contact direct si permanent.In Katame-Waza ambii judokani isi controlează permanent principalele segmente ale corpului.In lupta la sol,calitatile fizice au rol deosebit pentru finalizarea procedeelor tehnice.

Grupa tehnicilor de control cuprindee procedeele tehnice care vizează in principal controlul trunchiului,umarului,gatului si al articulației cotului adversarului.

Katame-Waza cuprinde trei mari subgrupe:

Osae-Komi-Waza-tehnica de imobilizare(fixare)

Shime-Waza-tehnica de strangulare

Kansetsu-Waza-tehnica de luxare(articulatia cotului)
Kansetsu-Waza(tehnica articulara): cuprinde procedeele care se

executa cu un efort minim,dar care solicita din partea judokanilor o dezvoltare superioara, a indemanarii si coordonării lucrului bratelor,trunchiului si picioarelor.

Controlul se obține prin blocarea sau răsucirea unui braț din articulația cotului .Tehnica de luxare cuprinde procedeele tehnice care se realizează prin:

• extensia bratului,in care rolul picioarelor este de a-1 bloca si imobiliza
pe Uke la nivelul umerilor ,cu scopul de a anihila,in cercările acestuia
de a rasîurna,procedee de genul Ude-Hisigi.

« extensia brațului cu ajutorul pieptului,in care rolul principal ii are peptul care presează si-1 menține pe Uke culcat la sol,procedee asemănătoare cu Ude-Garami.

1.2. PARTICULARITĂȚI MORFO-FUNCȚIONALE ALE SPORTIVILOR DE UI l

/\

In concordanță cu particularitățile morfo-funcționale și psihice ale copiilor la vârsta pe care o studiem și cu cerințele pedagogice ale acestei vârste, învățarea și însușirea tehnicii în judo nu se poate realiza decât printr-o pregătire fizică dezvoltată în mod corespunzător, grefată pe nivelul calităților motrice prezentate de viitorul sportiv la normele de selecție care sa poată duce în perspectivă la formarea sportivului de performanța .

Corelația dintre componentele antrenamentului sportiv fiind complexă, nu se poate concretiza decât printr-o planificare științifică care să scoată în evidență cunoașterea aprofundată a posibilităților de afirmare a sportivilor, asigurarea condițiilor tehnico-materiale și organizatorice, să corespundă obiectivelor de randament planificate.

Ipoteza de lucru constă în procesul de pregătire a componentelor antrenamentului sportiv, cunoașterea limitelor acestora încă de la începători, pe tot parcursul pregătirii , în vederea atingerii obiectivelor, aceasta conducând spre o specializare mai rapidă și la atingerea performanței intr-un timp cât mai scurt.

Datorită complexității, perfecțiunii și caracterului utilitar, judo-ul se bucură de o atracție din ce în ce mai mare în rândul tineretului, având un conținut propriu, procedee tehnice specifice și forme adecvate de organizare a pregătirii.

Procedeele tehnice sunt create și adaptate la posibilitățile pe care le oferă costumul special al sportivului atât la antrenamente cât și la competiții.

Judo – ui se caracterizează printr-un număr mare de procedee tehnice executate din picioare (NAGE-WAZA) și tehnici de luptă la sol (NE-WAZA), cea ce îi conferă dinamism, stimulând imaginația combinativă și creativă a sportivului.

Prin valențele formativ educative pe care le are ,Judo-ul contribuie la dezvoltarea multilaterală a individului ,la educarea și pregătirea tinerei generații ,înscriindu – se printre sporturile cu manifestare complexă a calităților motrice , impunând automatizarea procedeelor tehnice , legate în combinații și înlănțuiri.

Pregătirea tehnică la începători se realizează concomitent cu dezvoltarea calităților motrice ,intercondiționându-se reciproc ,astfel pentru dezvoltarea forței de imobilizare ,nu se recomandă exerciții speciale de dezvoltare a forței brațelor , cu jocuri sub formă de întrecere pe perechi , în care unul încearcă să iasă din poziția de fixare , iar celălalt să-1 mențină .

In antrenamentul sportiv modern trebuie să se impună conducerea științifică a întregului proces de pregătire, care trebuie să se desfășoare, sub forma unui sistem -unitar din punct de vedere biologic, metodic, psihologic, igienic și organizatoric , aceasta cu atât mai mult cu cât se știe că organismul uman este un tot unitar în care modificările unui sistem conduce la schimbări în funcționalitatea tuturor componentelor sale. Sub influența antrenamentului ,organismul sportivului parcurge mai multe nivele de adaptare ,determinate de factori cu caracter obiectiv și subiectiv , mulți dintre ei fiind la dispoziția antrenorului.

Pentru atingerea înaltei performanțe este necesară o pregătire complexă ,care reclamă cunoștințe interdisciplinare din partea antrenorului ,aceasta trebuind să constituie baza capacității specialistului de a aborda în mod judicios toate componentele antrenamentului sportiv pe baza periodizării antrenamentului.

Lucrarea se poate considera actuală și necesară pentru că încearcă să aducă noutăți în ceea ce privește pregătirea sportivă a copiilor necesară realizării unei legături strânse între pregătirea fizică și tehnică a unei continuități între ele.

Tehnica este definită ca un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport ,efectuate rațional și economic în vederea obținerii unui randament maxim în competiții.

Tehnica în judo ,determină ca totalitatea procedeelor și mijloacelor de executare a mișcărilor care asigură cât mai eficient concretizarea posibilităților fizice ale sportivului ,este în concordanță directă cu cea ce JIGORO-KANO spunea :" Oricare ar fi felul va putea realiza cel mai bine prin angajarea cea mai eficientă a spiritului și fizicului în acest scop".

Pregătirea tehnică este importantă prin economismul mișcării și eficacitatea acestuia, fiind condiționată de toate componentele antrenamentului, în mod special de pregătirea fizică ,deoarece numai pe fondul dezvoltării unei calități motrice de bază se pot însuși procedee tehnice, în judo fiind componenta antrenamentului cea mai importantă.

Pregătirea tehnică este condiționată de doi factori:

perfecționarea continuă a formelor și metodelor de învățare și
antrenamente care oferă posibilitatea descoperiri unor noi rezerve biologice
ale organismului

perfecționarea măiestriei tehnice , care permite raționalizarea la
maximum a mișcărilor.

Pregătirea fizică generală se concretizează prin indici medii de dezvoltare morfologică și funcțională a organismului de stăpânire a unui sistem de priceperi, deprinderi și perfecționarea calităților motrice de bază. Are o pondere crescută în antrenamentul începătorilor .Cu cât un sportiv stăpânește un bagaj mai mare de cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice ,cu atât va avea o bază mai trainică de însușire și apoi de perfecționare a procedeelor tehnice și a combinațiilor tehnico-tactice.

Pregătirea fizică specifică reprezintă dezvoltarea indicilor morfologici și funcționali ai organismului și ai calităților motrice, corespunzător cerințelor de formare, perfecționare și aplicare a tehnicii specifice judo-ului

în condiții concrete de concurs .

întreaga muncă depusă în scopul dezvoltării calităților motrice va fi în permanentă concordanță cu calitățile și particularitățile de vârstă ale începătorului.

Practica unor campioni mondiali din ultimi ani , ne arată fără nici o îndoială, că la obținerea rezultatelor a avut o contribuție hotărâtoare, îmbunătățirea pregătirii fizice, clădirea unui fundament cât mai solid pe care se grefează tehnica.

O pondere importantă în pregătirea sportivilor o are pregătirea fizică. Pe baza acesteia , printr-un consum mic de energie se formează priceperi și deprinderi motrice care favorizează însușirea și perfecționarea procedeelor tehnice. Acest aspect vine în întâmpinarea ideii că judo-ul este un sport cu o manifestare complexă a tuturor calităților motrice, fiecare dintre aceste calități putând fi hotărâtoare în timpul unei angajări, de acea în cadrul antrenamentului trebuie dezvoltate toate în aceeași măsură. Ponderea pentru dezvoltarea uneia sau alteia din calitățile motrice va fi diferită în funcție de vârstă și etapa de pregătire .

Pregătirea tehnică este în mare măsură condiționată de celelalte componente ale antrenamentului sportiv, în special de pregătirea fizică, fiind o regulă de bază în pregătirea începătorilor, de a asigura în primul rând responsabilitățile fizice necesare învățării tehnicii, care la rândul ei presupune un număr mare de repetări.

Nivelul tehnic de pregătire al unui sportiv depinde în mare măsură de nivelul inițial și de experiența motrică a acestuia , fapt care determină măsuri metodice adecvate , de exemplu la începători procesul de antrenament va căuta să realizeze o bază motrică largă .

însușirea unui bagaj de priceperi și deprinderi de mișcare realizează, o solicitare senzorială a sistemului fapt care favorizează învățarea mișcărilor.

Este cunoscut faptul că , în judo ca și în toate ramurile sportive cu tehnică foarte complexă , rezultatele superioare se obțin după 7 – 10 ani de muncă susținută și practică sportivă .Tocmai acest lucru impune începerea practicării organizate a judo-ului la o vârstă cât mai timpurie , vârsta cea mai indicată de specialiști fiind de 9 – 11 ani.

La această vârstă copii înregistrează progrese considerabile în cea ce privește formarea și dezvoltarea calităților motrice . Cresc considerabil indicii care definesc viteza îndemânarea și rezistența aerobă. O pondere considerabilă trebuie să ocupe și exercițiile pentru menținerea și dezvoltarea mobilității care în această perioadă poate regresa , dacă este neglijată .Copii manifestă la această vârstă un interes crescut pentru activitatea sportivă , fiind vârsta optimă la care se învață , se perfecționează și se consolidează procedee tehnice de la cele mai simple la cele mai complexe . însușirea lor trebuie să se facă pe fondul unei pregătiri fizice generale și speciale adecvate .

Judo este un sport cu o energogeneză mixtă, în care, pe fondul unui efort susținut, care presupune atingerea „ stării stabile „ se produc momente de efort de intensitate maximala și sub maximală, în condițiile blocării toracelui, deci în lipsă de oxigen.

Executarea procedeelor tehnice specifice reclamă spirit de observație și capacitate de anticipare a mișcărilor adversarului, gândire rapidă pentru a lua decizii eficiente, viteză mare de reacție și execuție a acțiunilor, totul dublat de forță și suplețe musculară, de mobilitate articulară .

La copii nevoia de mișcare reprezintă de fapt o necesitate de

dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric și aceasta se manifestă prin dorința lor permanentă de a se juca, de a alerga, sări și arunca, fie spontan, fie organizat.

Se impune precizarea că, între vârsta biologică și cea cronologică există unele discrepanțe. Din aceste considerente se fac o serie de investigații pentru stabilirea vârstei biologice, singura în măsură să permită individualizarea antrenamentului sportiv.

/\

In timpul creșterii și dezvoltării diverselor elemente componente ale corpului se prezintă diferențieri de la o vârstă la alta. începând cu vârsta școlară, concretizată printr-un comportament gestual impetuos este evidentă atracția copiilor pentru sport și întreceri sportive, această vârstă poate fi considerată o etapă foarte favorabilă pentru învățarea tehnicii de bază.

Creșterea este în general , uniformă accelerându – se către sfârșitul perioadei.

Aceasta se manifestă în principal prin alungirea membrelor inferioare, diferențele de creștere a copiilor de sex opus nu sunt mari.

SISTEMUL NERVOS – Creierul are greutatea aproximativ egala cu cea a adultului, însă, din punct de vedere funcțional, dezvoltarea lui nu este completă.

Se constată o mai bună funcționare a primului sistem de semnalizare, aria motrică corticală, se apropie de maturitate și este completată abia la 14 ani.

Din punct de vedere funcțional, fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcându-se excitația. Inhibiția este slab dezvoltată și îngreunează fixarea corticală a elementelor ( cuvinte , mișcare ) nou recepționate.

Plasticitatea accentuată a sistemului nervos, la această vârstă asigură o receptivitate deosebită, dar slab dezvoltată a inhibiției de diferențiere ce îngreunează fixarea slabă a noțiunilor noi . In această perioadă activitatea organelor cu secreție internă este insuficientă .

APARATUL LOCOMOTOR – Oasele sunt mai elastice prin consolidarea sistemelor funcționale lamelare, cea ce determină tendința spre deformare a acestora, la solicitările de tracțiune , presiune și răsucire.

Fibrele musculare sunt relativ mai lungi decât la adult sau porțiunile tendinoase sunt mai scurte. La începutul perioadei antepubertare, fibrele sunt subțiri , au nuclee mari și sunt relativ bogate în sarcoplasmă și apă . Printre ele se găsește o cantitate mare de țesut conjunctiv .

Tonusul muscular este mai scăzut la copiii de vârsta antepubertară decât la adulți , cea ce favorizează efectuarea mai ampla a mișcărilor în articulații , dar îngreunează realizarea unor mișcări fine , diferențiate , de precizie .

SISTEMUL CARDIOVASCULAR – Cordul reacționează puternic, însă neeconomic la efort, irigația coronariană este bogată, mecanismele de reglare sunt slabe datorită dezvoltării lor insuficiente și permit doar solicitări ușoare .

Frecvența cardiacă în repaus este în medie de 80 litri pe minut la 12 ani.

SISTEMUL RESPIRATOR – Cavitățile nazale sunt mai mici și mai înguste decât la adult . Bronhiile sunt la început mai puține la număr . Dezvoltarea toracelui este devansată de cea a membrelor, mușchii respiratori insuficient dezvoltați nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mișcării respiratorii fiind din această cauză

mică.

r\

In timpul efortului fizic, posibilitatea de mărire a cutiei toracice într-o respirație amplă sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, copiii își accelerează frecventa respiratorie doar în anumite limite.

Asigurarea echilibrului corpului în timpul mișcării întâmpină dificultăți din cauza analizatorului chinestezic, insuficient dezvoltat, dar și ca urmare a faptului că centrul de greutate al corpului este mai ridicat față de sol.

La această vârstă procesul de osificare la copii este mai rapid, mai ales la începutul perioadei, iar mai târziu, ritmul încetinește fără a putea remarca diferențe semnificative în creșterea și dezvoltarea taliei din cele două sexe. Prin depunerea accentuată de săruri minerale creste mult rezistența oaselor la solicitări mecanice.

Mușchii școlarului antepubertar sunt relativ slabi dezvoltați, fiexorii mai dezvoltați decât extensorii, ceea ce obligă antrenorul sa acorde o atenție sporită dezvoltării acestei musculaturi. Tonusul muscular mai scăzut permite efectuarea mai amplă a mișcărilor, dar este defavorabil celor fine, precise. Forța musculară este redusă, iar menținerea constantă a echilibrului, cere un efort suplimentar.

Din punct de vedere funcțional la nivelul S.N.C. se observă predominanta excitație în dauna inhibiției condiționate de diferențiere, ceea ce determină voioșia și starea de agitație aproape continuă a școlarului dar și instabilitatea relativă a concentrării și menținerea atenției. Plasticitatea accentuată a S.N.C. asigură o receptivitate deosebită, dar slaba dezvoltare a inhibiției de diferențiere îngreunează schimbarea stabilă a noțiunilor noi.

Analizatorii se dezvoltă intens la elevi, dimensiunile lor și capacitatea

lor funcțională fiind cu mici excepții apropiate de cele constatate la adulți.

Aparatul cardiovascular al copiilor antepubertari este slab dezvoltat. La băieți greutatea cordului este mai mare decât la fete; rețeaua vasculară este mai bine dezvoltată. Dezvoltarea mai rapidă a arterelor de tip elastic ușurează sarcina miocardului. Venele se dezvoltă și ele intr-un ritm rapid , în special vena cavă inferioară. Capilarele sunt largi, numărul lor creste pe toata perioada prepubertară în funcție de natura și intensitatea solicitării musculaturii membrelor și trunchiului.

Frecvența cardiacă în repaus este în medie de 80 bătăi/min. Această tahicardie din primii ani ai vârstei școlare, reprezintă o povară destul de însemnată a miocardului, dată fiind cheltuiala energetică relativ importantă pentru menținerea unui ritm cardiac de repaos atât de ridicat.

/\

In efort situația este mai precară, deoarece volumul inimii fiind mic, orice irigație cu sânge a mușchilor solicitați reclamă o sporire a frecvenței cardiace care face față cu greu solicitărilor intense timp mai îndelungat.

După o perioadă de antrenament de 4 luni, timp în care elevii au efectuat trei antrenamente pe săptămână, volumul sistolic de efort a crescut în medie de 60 ml. la 80 ml.

Debitul cardiac este destul de mare de la 2-2,51/min. în repaus, până la 10-121/min. în efort. Tensiunea arteriala la elevi de vârstă antepubertară este de 83,4m/Hg la cea sistolică, iar la cea diastolică având valoare medie de 49,8mm/Hg.

Aparatul cardiovascular la această vârstă este relativ mult solicitat și în repaus, în vederea satisfacerii nevoilor de irigație cu sânge a diferitelor țesuturi, al căror metabolism este mai crescut în comparație cu al adulților. Principalii indici cardiovasculari caracteristici acestei vârste

sunt: frecvența cardiacă ridicată, viteza crescută a sângelui circulant,

/\

volumul mare al vaselor capilare. In efort intensificarea circulației este limitată, reglarea neuronală a homeostazei circulatorie fiind deficitară.

Nivelul de dezvoltare morfo-funcțională a aparatului respirator, constituie un factor limitat al capacității de efort (aerobe) care se îmbunătățește treptat odată cu dezvoltarea anatomo-fiziologică a plămânilor și mușchilor respiratori.

Capacitatea funcțională a aparatului respirator se epuizează repede în condiții de solicitări suplimentare.

Imprimarea unui ritm respirator corect și întărirea mușchilor respiratori, va asigura copiilor antepubertari o respirație suficient de amplă, necesară măririi amplitudinii mișcărilor respiratorii și realizarea unui debit respirator mult crescut, corespunzător cerințelor de oxigenare a țesuturilor în efort.

Activitatea glandelor cu secreție internă este insuficientă în perioada prepubertară. Adenohipofiza produce însă din abundență hormonul somatotrop, necesar proceselor de creștere și dezvoltare, restul glandei fiind puțin mai puțin activ.

1.3. PARTICULARITĂȚILE MOTRICE DE UI l

Includerea unui complex de exerciții de forță cu durata de 8-10 secunde în partea fundamentală a lecției de educație fizică, începând cu clasa a Vl-a, a permis unor profesori de educație fizică să îmbunătățească nu numai indicele de forță, dar și pe cei de viteză și rezistență. Pe baza rezultatelor pozitive obținute, autorii au ajuns la concluzia că îmbunătățirea gradului de dezvoltare fizică din grupa experimentala, fața de elevii din

grupa martor, este condiționată de utilizarea corectă a exercițiilor de forță

incluse în conținutul lecției de educație fizică.

Principalele forme de solicitare metrică sunt calitățile motrice, care pot fi împărțite în calități condiționate și calități de coordonare. Cele condiționate — forța, viteza, rezistența, sunt o consecință a unor procese energetice, celelalte – îndemânarea și suplețea reprezintă urmarea unor procese de conducere, dirijare și reglare, care au loc în sistemul nervos central.

In practica sportiva, aceste calități se manifestă mai ales sub forma de calități motrice combinate: forță-viteză, forță —rezistentă, sau complexă, forță în regim de viteză etc.

Antrenarea acestei calități motrice la copii, impune respectarea unor reguli și principii metodico-pedagogice, la particularități de creștere în diferite etape de dezvoltare psiho-fizică a copilului.

Cercetătorii care au stabilit intensitatea respirației tisulare, subliniază variația individuală, apreciabilă a valorilor motrice aerobe maxime la toate grupele de vârstă.

Această variație oglindește particularitățile individuale determinate ereditar, referitoare la cantitatea și intensitatea activității enzimelor implicate în reacții aerobe la nivel tisular și efectul practicării exercițiilor fizice și a activităților sportive de la frageda copilărie, atât în cadrul orelor de educație fizică cât și în afara școlii.

în această etapă, sarcinile activității sportive sunt de a asigura copilului o creștere și dezvoltare armonioasă, însușirea unor deprinderi motrice de bază, ridicarea pe o treaptă superioară a calităților motrice și a capacității de efort, îmbunătățirea funcțiilor organelor, aparatelor și sistemelor organismului, în condițiile păstrării și întăririi continue a sănătății

copiilor.

Dintre sarcinile majore ce se impun, ținând seama de cerințele biologice ale creșterii și dezvoltării armonioase a copiilor vom insista asupra:

corectarea ținutei;

dezvoltarea cu precădere a mușchilor extensori;

intercalarea unor pauze mai lungi intre diferitele genuri de efort, în
vedere asigurării refacerii parțiale a organismului;

alegerea exercițiilor bazate pe efort de viteza de scurtă durată;

repetarea multiplă a unor deprinderi de bază în vederea fixării

lor la nivel cortical;

evitarea suprasolicitării sistemului cardio-respirator.

Printre calitățile motrice care influențează cel mai mult nivelul de dezvoltare a organismului se numără si VITEZA sub toate cele patru forme de manifestare:

viteza de reacție;

viteza de execuție;

viteza de deplasare;

viteza de repetiție.

în vederea dezvoltării acestei calități motrice, ceilalți parametrii ai efortului trebuie reduși la maxim. Se pune accent pe jocuri cu multa mișcare, având în vedere tendința naturală a copiilor spre mișcări variate. Se vor evita însă eforturile continue și de lungă durată, care ar putea duce la suprasolicitarea sistemului cardio-respirator, insuficient adaptat cerințelor unui astfel de efort.

Eforturile bazate pe forță, ce reclamă încordări neuromusculare

importante, vor fi evitate, deoarece oasele, ligamentele și tendoanele nu rezista la această vârsta unor încordări mari.

în preajma pubertății, marea facilitate funcțională a S.IN.C. favorizează dezvoltarea acestor calități, iar după perioada pubertară, posibilitatea dezvoltării ei se reduce, din aceasta cauză, viteza trebuie dezvoltată în perioada pubertară, urmând celelalte calități motrice – forța și rezistența.

ÎNDEMÂNAREA

Se poate dezvolta cu ușurință în această etapă prepubertară, limitarea ei fiind determinată îndeosebi de lipsa inhibiției interne de diferențiere, ceea ce face ca sistemul muscular să fie mai șters și odată cu aceasta precizia mișcării în timp și spațiu să aibă un grad mai redus. Spre sfârșitul perioadei prepubertare, atunci când procesele corticale fundamentale (excitația și inhibiția) prezintă o tendință perceptibilă de echilibrare, devine mai eficientă și dezvoltarea îndemânării.

Pe primul plan la această vârstă se situează dezvoltarea vitezei și îndemânării, urmând ca celelalte calități motrice (forța și rezistența) să fie dezvoltate mai ales în cel două etape ulterioare ale vârstei de creștere.

REZISTENȚA

Eforturile de rezistență si forță nu sunt total contraindicate, efortul fizic cu o durată mai mare de 5 minute cu participare a cel puțin 1/7 din masa musculară, în care angrenarea sistemului cardio-respirator prezintă cel puțin 50% din capacitatea totală de efort, poate fi considerat efort de rezistenta, chiar mai bine decât un organism adult, în condițiile în care intensitatea efortului de durată este corect aleasă. Juniorii și mai ales copii, în cazul unei dozări corespunzătoare, suportă mai bine efortul de durată, care este mai util decât cel de viteză și mai ales decât cel de rezistență în regim de viteza. Mușchii nu lucrează în regim de economie, de aceea orice alergare în condiții anaerobe dublează efortul.( REISS. M.)

Efortul de rezistență care durează mai mult de 8 secunde nu are nici un efect negativ asupra creșterii și diferențierii somato-funcționale, dacă nu se desfășoară sub forma de concurs. Distanțele nefiziologice sunt intre 200 și 600 metri, în cadrul cărora se constată cele mai ridicate datorii de oxigen și modificările cele mai accentuate ale PH – ului, aspecte ce pot constitui premise nefavorabile dezvoltării copiilor.

FORȚA

Efortul de forță bine dozat și adaptat corespunzător particularităților morfo-funcționale ale copiilor de vârstă prepubertară este un excitant biologic de mare eficiență pentru stimularea proceselor de creștere și dezvoltare.

Sunt contraindicate utilizarea greutăților mari ce necesită

încordări neuromusculare deosebite, care pot provoca

traumatisme musculo-ligamentare și osoase.

Efortul de forță începe la o încărcătură de 30% din forța maximă a unei grupe musculare. Utilizarea eforturilor cu această încărcătură este tolerată, având o influență favorabilă asupra creșterii somatice și dezvoltării funcționale a organismului. Astfel se pot folosi săriturile de pe loc, lucrul la unele aparate de gimnastică, aruncări cu obiecte mai ușoare, exerciții cu parteneri și altele, ca exerciții de utilizare a eforturilor de forța. Organismul copiilor de vârstă prepubertară se adaptează bine la efortul de rezistență, cu un tempou favorabil fiecăruia, precum și la efortul de forța aplicat în funcție de capacitatea reală de efort. Se vor evita însă eforturile de lungă durată efectuate cu intensitate mare, precum și cele de forță bazate pe încărcături mari, ce reclamă din partea copiilor încordări neuro-musculare intense.

CAPITOLUL II

II. 1. LOCUL ÎN CADRUL PREGĂTIRII DIN GRUPA

KANSETSU WAZA

Procedeele din grupa KANSETSU-WAZA(LUXARI),isi au locul undeva spre finalul cadrului de pregătire al judoka după ce efectuam cu acesta lupta in picioare si lupta la sol.Pentru o invatare mai buna a procedeelor din grupa KANSETSU-WAZA trebuie sa urmărim judoka pe parcursul efectuări luptei la solo acolo unde întâlnește aceste procedee si trebui sa corectam greșelile in caz ca acestea apar si sa oprim un pic cadrul de pregătire pentru a corecta greșeala.

II.2. CLASIFICAREA TEHNICILOR ÎN JUDO

In afara de KANSETSU-WAZA in JUDO mai intalnim si alte tehnici cum ar fi:

H.2.1. ASHI-WAZA–TEHNICA PROCEDEELOR DE PICIOARE

De ashi-barai—Maturarea piciorului avansat

Hiza-guruma–Aruncarea prin blocarea genunchiului

Sasae-tsuri-komi-ashi—Aruncarea prin tractiune-ridicarea si
blocarea gleznei

O-Soto-gari~Secerarea mare exterioara;

O-uchi-gari~Secerarea mare interioara;

Ko-uchî-gari—Secerarea mica interioara;

Ko-soto-gari~Secerarea mica exterioara;

Okuri-ashi-barai—Maturarea ambelor picioare;

Uchi-mata—Secerarea interna a coapsei.

11.2.2. TE-WAZA – TEHNICA PROCEDEELOR DE BRAȚE

Tai-otoshi—Rastumarea corpului prin blocarea exterioara a piciorului

Seoi-nage–Aruncarea peste umăr

Morote-seoi-nage-Aruncarea cu ambele brațe
» Kata-guruma–Rasturnarea peste umăr

Sukui-nagae—Aruncarea in lingura

Morote-gari–Aruncarea prin apucarea ambelor picioare

11.2.3. KOSHI-WAZA-TEHNICA PROCEDEELOR DE SOLD

Uki-goshi–Aruncarea peste sold

Harai-goshi—Maturarea soldului

• Tsuri-komi-goshi—Amncarea cu ajutorul soldului prin ridicare si
tracțiune

« Sode-tsuri-komi-goshi—Aruncarea peste sold prin tracțiune si

ridicarea brațului » Hane-goshi—Zborul peste sold

O-goshi—Aruncarea mare cu ajutorul soldului

Ushiro-goshi—Amncarea inapoicu ajutorul soldului si a brațelor

Koshi-guruma—Rostogolirea peste sold

11.2.4. SUTEMI-WAZA–TEHNICA PROCEDEELOR DE
SACRIFICIU

• Tomoe-nage—Aruncarea in cerc peste cap

Sumi-gaeshi—Aruncarea in unghi,prin sacrificiu

Yoko-wakare—Aruncarea prin blocarea laterala a piciorului

Yoko-gake—Aruncarea prin cârlig lateral

Tani-otoshi—Răsturnarea in vale

Ura-nagae—Aruncarea inapoi prin sacrificiu

• Soto-makikomi—Rulare prin infasurare exterioara a brațului

11.2.5. OSAE-KOMI-WAZA-TEHNICA IMOBILIZĂRILOR

Kesa-gatame—Imobilizarea laterala

Yoko-shiho-gatame—Controlul transversal al celor 4 puncte

Karni-shiho-gatame—Imobilizarea longitudinala

Kuzure-Kami-shisho-gatame—Varianta imobilizării longitudinale

Tate-shiho-gatame—Controlul longitudinal prin încălecare

Kata-gatame—Controlul umărului

11.2.6. .SHIME-WAZA-TEHNICA STRANGULĂRILOR

Kata-juji-jime—Strangularea in cruce

Okuri-eri-jime~Strangularea cu ajutorul reverului

Kata-ha-jime– Strangularea unilaterala

ÎI.3. ENUMERAREA TEHNICILOR DIN GRUPA KANSETSU-WAZA

Ude-hishigi-juji-gatame–Controlul in cruce asupra brațului întins

Mune-garami—Luxarea peste piept

Othen-gatame—Luxarea din șezut cu rostogolire

Eficienta unui procedeu tehnic de luxare depinde atât de modul în care este utilizat sistemul de pârghii, care formează articulația în cadrul acțiunilor lui Tori, cât si de controlul pe care acesta îl exercită asupra corpului advers. O poziție optimă asupra adversarului permite atacantului să folosească sistemul de pârghii cu maxim de randament. Procedeele tehnice din aceasta grupa împreuna cu cele împreuna cu cele de starngulare formează grupa tehnicilor de abandon.Metodica invatarii procedeelor tehnice de luxare cuprinde un capitol destinat staudiului biomecanic al mișcărilor articulațiilor brațului,cu acent special pe articulația cotului.Judoknii trebuie sa cunoască bine limita de mobilitate a articulației cotului.

Asupra acestei articulații se acționează prin respectarea următoarelor principii:

forțarea prin extensia cotului;

forțarea prin tensiune (răsucirea) cotului

Ambele principii de luxare,prin care se forțează articulația cotului,se subimpart in mai multe grupe,pe baza rolului segmentului principal la acțiune :mana,brat!umar,genuncM, abdomen.

Pentru o eficacitate foarte buna a unei luxatiijudoknul trebuie sa posede o mobilitate si o coordonare buna a bratelor,piciorelor si a trunchiului.Grupa principala a mushilor implicați in reușita luxarilor o constituie abdominalii si extensorii spatelui.

De aceea este important ca la strangulări sa se urmărească atent pozitita de plecare si cea de studiu.Prin respectarea pricipiilor prizelor si pozițiilor de atac se pot finaliza tehnicile in infinite variante.Aceste variante sunt legate de acțiunile de apărare pe care le întreprinde Uke,dar si de pozițiile din care Tori incearca si finalizează procedeele de abandon.

O priza buna si corect executata i da posibilitatea lui Tori sa-si schimbe poziția corpului in raport cu acțiunile de apărare pe care le efectuează Uke,efectul fiind același—abandonul.

Regulamentul judoului nu permite decta aplicarea acțiunilor articulare asupra cotului.Analizând anatomic si biomecanic articulația cotului, se observa ca mișcarea de extensie este limitata de conformația pieselor osoase.

Osulu cubitus are forma unei "chei franceze" cu o scobitura denumita "marea cavitate sigmoida" si un cioc denumit "olecran'Mn flexie si extensie

marea cavitate sigmoida aluneca pe trohlea humemsului.Miscarea de extensie este inpiedicata de intrarea olecranului in fosa humerusului(o mica gropita situata posterior in osul humeras) Se considera brațul adversarului o pârghie in care punctul de aplicație a forței se afla la nivelul inchieturii pumnului, punctul de rezistenta este insasi articulația cotului iar punctul de sprijin se afla pe braț la 3-4 cm mai sus de cot(parghie de gradul II, in care brațul forței este mai lung decta brațul rezistentei).

Durerea este provocata de mișcarea forțată hiper-extensie care acționează asupra ligamentelor de legătura si a muschiilor, intinzandu-i peste limita normala.Daca mișcarea se face rapid , cu forța, sau este continuata cu perseverenta, pot suferi acidente(luxatia cotului sau chiar fractura olecranului).La exersarea acestor procedee tehnice trebuie ca Tori sa înceteze acțiunea imediat ce Uke a semnalizat abandonarea.De asemenea arbitrul trebuie sa fie atent si sa oprească lupta in momentul in care a constatat ca tehnica articulara a fost corect aplicata, fără a lasă sa se ajungă la provocarea durerii.

Tehnica articulara se poate aplica si prin intinderea si răsucirea ligamentelor ca la cheia brațului.

II.4. DESCRIEREA TEHNICILOR DIN GRUPA KANSETSU-WAZA

Fiecare dintre procedeele din grupa KANSETSU-WAZA au o anumita metoda de execuție si am inceput prin a prezenta primul procedeu si anunme:

UDE-Hishigi-juji-gatame – controlul in cruce asupra brațului intins:

Imobilizarea brațului in cruce prin pârghie sau mai pe scurt, pârghia brațului in cmce,este un procedeu tehnic clasic in judo.

Aceasta tehnica foarte eficace este utilizata deseori in competitii,mai ales atunci când după o aruncare neconcludentae xecutantul va păstra priza asupra unui braț al partenerului.

Descrierea tehnicii: Tori sta cu genunchiul stâng pe sol,la nivelul gatului partenerului,iar cu piciorul drept indoit,cu talpa la nivelul centurii lui Uke care sta culcat pe spate. Uke ridica brațul drept pentrru a prinde reverul kimonoului.In acest momnet,Tori cu mana dreapta prinde brațul la nivelul articulației pumnului,iar cu mana stânga apuca mâneca kimonoului la nivelul cotului si cu genunchiul drep presează toracele adversarului la nivelul axilei. Cu ambele mâini Tori ridica in sus si inainte brațul drept al lui Uke,trece piciorul stâng peste capul lui Uke,presand cu partea posterioara a gambei si coapsei gatul si bărbia lui Uke, având piciorul drept indoit,cu laba piciorului introdusa sub corpul lui Uke la nivelul omoplatului.Toti isi strânge genunchii pentru a nu permite sa scape brațul adversarului.O data cu lăsarea pe spate Tori schimba si priza, apuncand cu ambele mâini antebrațul lui Uke la nivelul inchieturii pumnului.Totodată Tori caută sa se apropie cat mai mult de Uke, incat brațul stâng al adversarului sa se sprijine cu cotul pe coapsa sa (tori urmărește printr-o roatie a brațului lui uke ca sprijinul pe coapsa sa se facă pe fata posterioara a brațului, la câțiva centimetri departe de cot. Pentru provocarea durerii Tori se lasă cat mai mult cu capul pe spate,tragand brațul adversarului cu ambele mâini spre pieptul sau.Efectul dureros este mărit prin inpingerea bazinului in sus, care ridica "punctul de sprijin" al pârghiei.Mișcarea este realizata prin cambrarea corpului lui tori si contracararea musculaturii abdominale. Uke cere încetarea luptei prin batatia repetaat cu palma stânga pe sol, intrucat continuarea actiuniii poate produce luixatia cotului.

Tehnica apărării: Partenerul pentru a se apară isi va apuca cu mana stânga pumnul drept, rulând spre dreapta.Partenerul poate de asemenea, sa-si apuce ccu mana drepata reverul stâng si apropiind cotul sa ruleze spre dreapta.O alta forma de apărare se realizează prin ridicarea picioarelor si rostogolirea inapoi.

Al doliea procedeu din grupa KANSETSU-WAZA este:

Mune-garami—Luxarea peste piept: Spre deosebire de UDE-Hishigi-juji-gatame unde se ajunge la finalizarea tehncii după efecuarea unui procedeu in picioare neconcludentja tehnica Mune-garami se ajunge la finalizare după ce se va efectua lupta la sol si unul din judoka va prinde momentul favorabil pentru efectuarea tehnicii.

Descrierea tehnicii:

Acest procedeu tehnic, bazat pe îndoirea si răsucirea articulației cotului, se poate aplica din diferite poziții. Sa presupunem ca partenerul se

afla culcat pe spate, iar atacantul in dreapta lui,cu genunchiul stâng pe saltea lângă axila dreapta, in timp ce genunchiul dept va bloca flancul drept al acestuia.

In momentul in care partenerul, a se apară, va intinde brațul stâng, atacantul, fără a ezita, va apuca cu mana stânga de incheitura mâinii stângi a adversarului si ajutandu-se cu mana dreapta va apasă in jos asupra brațului.In continuare,atacantul, intinzand piciorul drept, se va apleca peste pieptul partenerului si-si va introduce antebrațul drept sub brațul stâng al acestuia, apucandu-si cu mana pumnul stâng.In faza finala, executantul va ridica cotul drept si prin tracțiunea puimuluiVu mâna stânga va provoca indoirea si răsucirea cotului stâng al partenerului, care va fi obligat sa semnaleze abandonul.

Executantul trebuie sa controleze in permanenta umărul stamg al partenerului.Brațul stâng al partenerului va fi flexat cel puțin in unghi drept.Executantul poate bloca cu ambii genunchi flancul drept al partenerului.

Tehnica apărării:

Partenerul, pentru a degaja din aceasta cheie, isi va apuca cu mana dreapta pumnul stâng, incercand sa ruleze spre dreapta sau spre stânga in funcție de poziția executantului.

Othen-gatame—Luxarea din șezut cu rostogolire

Descrierea tehnicii: Uke sta in poziție de ghemuit,Tori din lateral duce piciorul drept peste corpul lui Uke prinzând cu piciorul trunchiul acestuia,dupa ce Tori duce piciorul drept si are control asupra lui Uke acesta duce si piciorul stâng iar cu brațul stâng prinde brațul drept al lui Uke. Când tori a obținut cotrol total asupra lui Uke el executa rostogolirea iar in același timp tine brațul brept al lui Uke pentru ca după terminarea rostogolirei brațul acestuia sa rămână intins pentru a executa corect luxatia.

Tehnica apărării

Când Uke simțite ca Tori are control asupra lui acesta inceara sa iasă in luxatie prin punerea pe burta si prin ai acoepri pe cat psibil toate zolele lui Tori acesta ne mai putând avea acces la reverul chimonoului pentru a putea reincepe execuția tehmci.O data ce sa pus pe burta Uke incepe prin mișcări stânga dreapta pentru a nu ii lasă pe Tori sa poată reincepe execuția tehnici.

CAPITOLUL III

III. L METODICA ÎNVĂȚĂRII DIN GRUPA KANSETSU-WAZA

UDE-Hishigi-juji-gatame-controIul in cruce asupra brațului intins: Tori se lasă pe spate având priza la niveluul articulației pumnului drept.Uke se afla imobilizat cu brațul intre coapsele lui Tori,care prin ridicarea bazinului si tracțiunea brațului peste piept provoacă o extensie fortata,ceea ce conduce la încetarea luptei.

Mune-garami—Luxarea peste piept: Tori ridica cu anebratul drept cotul lui Uke,in timp ce mana cu mana stânga răsucește si apasă in jos mana stânga a lui Uke.Prin aceasta acțiune Tori efectuaeaza o mișcare de indoire si răsucire a cotului lui Uke obligandu-1 sa abandoneze lupta.

Uke isi eliberează brațul stang,Tori din lateral menține presiunea asupra piesptului lui Uke si apuca cu mana stânga treimea inferioara a antebrațului stâng al acestuia presand-o pe tatami.

Tori introduce antebrațul drept pe sub brațul stâng al lui Uke si se sprijină cu palma pe partea dorsala a antebrațului sau stâng.

Othen-gatame—luxarea din șezut cu rostogolire: Uke sta in poziție de gehmuit,Tori se afla in partea stânga a lui Uke.Pentru a incepe executarea procedeului Tori incepe prin a duce brațul drept peste corpul lui Uke si a prinde brațul drept al acestuia.Dupa ce Tori prine brațul lui Uke acesta trece la următorul pas si anume ii prinde pe Uke intre picioarele acestuia si urmează executarea si finalizarea procedeului prin rostogolire.

HI.2. METODICA ÎNVĂȚĂRII TEHNICILOR DIN NE-WAZA

Lupta la sol a căpătat, în ultimii ani, o importanță deosebită datorită eficacității acestor procedee tehnice, datorită posibilităților pe care le oferă judokanilor tehnica la sol de a câștiga întâlnirile înainte de limită.

Stăpânirea tehnicii luptei la sol, conferă judokanului multă siguranță și încredere în forțele proprii și în cadrul luptei în picioare. Acesta nu va evita să declanșeze atacuri, deoarece în cazul nereușitei lor, nu se teme de trecerea la lupta la sol.

Tehnica de control, cum mai este denumită tehnica la sol, în toate cele trei forme ale ei: imobilizări, ștrangulări și luxări, nu ridică probleme de echilibru care să îngreuneze procesul de învățare.Astfel începătorul își poate controla poziția corectă a corpului față de cea a partenerului, plasarea corectă a centrului de greutate în raport cu acțiunile partenerului, execuția corectă a prizelor și nu în ultimul rând menținerea acestuia în poziția respectivă. O caracteristică a luptei la sol este aceea că majoritatea prizelor si acțiunilor ambilor combatanți se efectuează în scop de atac. Atât judokanul aflat deasupra cât și cel de dedesubt, prin acțiunile pe care le execută caută să anihileze atacurile adversarului, în același timp însă atacă și el. Deci întreaga luptă la sol, este o luptă de atac , în această situație nepermițându-se momente de relaxare sau acțiuni rezumate doar la apărare.

Ansamblul de procedee cuprinse în tehnica la sol (NE-WAZA) cuprinde trei grupe care se deosebesc atât ca tehnică de execuție cât și ca modalitate de finalizare:

tehnica imobilizărilor (OSAE-KOMIWAZA) tehnica strangulărilor (SHIME-WAZA) tehnica articulară (KANSETSU-WAZA)

Grupa tehnicilor de imobilizare: instruirea în tehnica de sol se începe întotdeauna cu tehnici de imobilizare deoarece aceastea constituie baza tehnicii de sol, din ele derivând celelalte două tehnici de ștrangulare și articulare.

Prin aceste procedee tehnice se urmărește menținerea adversarului cu spatele pe saltea timp de 25 secunde în vederea realizării ippon-ului. Această menținere a adversarului presupune din partea executantului o însușire perfectă a tehnicii procedeelor de imobilizare și un foarte bun simț în ceea ce privește plasamentul corpului pe saltea.

Spre deosebire de ștrangulări și luxări, în cazul imobilizărilor, atacantul (TORI) va fi întotdeauna deasupra, iar partenerul (UKE) va fi dedesubt cu spatele pe saltea.

în executarea imobilizărilor se deosebesc mai multe faze care se succed în ordinea următoare:

ducerea adversarului la saltea printr-un procedeu de aruncare

continuarea atacului din lateral,față sau din prelungire

execuția procedeului propriu-zis de imobilizare

menținerea imobilizării respective timp de 25 secunde sau trecerea
într-o tehnică de ștrangulare sau articulară pentru a obliga adversarul
să abandoneze lupta. Reușita procedeelor de imobilizare impune un
contact permanent al atacantului cu adversarul.

învățarea tehnicii imobilizărilor se va începe cu învățarea procedeelor de bază din cadrul fiecărei subgrupe, ele reprezentând mecanismul de bază și pentru celelalte variante.

Odată cu învățarea unui procedeu de imobilizare se va învăța și apărarea și contraatacul, în caz contrar va fi dificilă perfecționarea

procedeului deoarece partenerul, neștiind să se apere sau să contraatace, nu poate crea dificultăți executantului, nu se poate executa procedeul în condiții tot mai apropiate de cele din cadrul competițiilor.

Deși, ca structură tehnică, procedeele de imobilizare sunt mai simple decât procedeele de aruncare, și în învățarea lor se recomandă folosirea unor exerciții metodice cum ar fi:

• fixarea prizelor specifice procedeului de imobilizare asupra unui
partener pasiv;

« fixarea prizelor și plasarea corpului în funcție de mișcările partenerului;

• angajare cu temă la sol, urmându-se execuția imobilizării învățate etc;
Pentru schimbarea condițiilor de execuție se recomandă schimbarea

periodică a partenerului de lucru.

Grupa tehnicilor de strangulare ;acestea se învață după o perioadă de aproximativ un an de instruire, la nivel de centură verde.Acest lucru este determinat de necesitatea asigurării unei pregătiri fizice specifice corespunzătoare suportării efectelor acțiunilor de ștrangulare cât și formării și dezvoltării corespunzătoare a simțului execuției acestor procedee.

Pentru asigurarea reușitei acțiunilor de ștrangulare este necesar să se respecte unele condiții cum sunt:

acțiunile de strangulare se vor iniția din poziții care să asigure totală
libertate de mișcare a corpului;

adversarul trebuie inițial dus într-o poziție în care rezistența lui este
minimă și în care, acesta este controlat cu ușurință;

strangularea să se execute cât mai rapid;

De la început elevii trebuie să cunoască diferitele feluri de ștrangulări,

modul în care se execută ele, precum și efectul pe care îl produce asupra celui ștrangulat, în acest sens se va arăta cum se execută o ștrangulare respiratorie prin presiune asupra carotidelor și o ștrangulare nervoasă prin presiune asupra punctelor nervoase din porțiunea mjlocie a mușchiului sterno-chido-mastudian.

Strangulările se pot efectua cu diferite segmente ale corpului executantului cum sunt: – executate cu brațele

executate cu un braț

executate cu reverele

executate cu un braț și un picior

executate cu picioarele

Indiferent de felul de ștrangulări sau de segmentele cu care aceasta se execută, o ștrangulare bună este aceea în care efectul se simte din prima

a

clipă a declanșării acțiunii. In felul acesta adversarul nu va avea nici o posibilitate de evitare a abandonului.

Și în cazul tehnicilor de ștrangulare, instruirea se face folosind, într-o ordine metodică structuri de exerciții menite să asigure succesul, cum sunt:

• fixarea prizelor asupra unui partener pasiv;

« fixarea prizelor de ștrangulare și luarea celei mai favorabile poziții; « fixarea prizelor și execuția ștrangulării cu 1/2-3/4 din forță, partenerul încercând să se degajeze etc;

III.3. GRUPA TEHNICILOR ARTICULARE

Aplicarea tehnicilor articulare determină adversarul să abandoneze lupta datorită durerii provocate de extensia sau hiperextensia cotului.Conform regulamentului competițional, articulația cotului este

singura articulație asupra căreia este permisă acțiunea, deoarece drumul parcurs de braț este relativ mare, durerea apare destul de repede și efortul de extensie poate fi dozat cu prudență, micșorând astfel la minimum riscul accidentărilor.

Reușita unei tehnici articulare corecte nu depinde numai de acțiunea asupra brațului adversarului ci și de modul în care este controlat corpul acestuia.Un control bun asupra adversarului permite efectuarea cu maximum de eficacitate a acțiunii articulare în condițiile în care atacantul este degajat de adversar.

Mijloace de pregătire in judo:

Prin mijloacele de pregătire se înțeleg toate elemenetele care contribuie la îndeplinirea sarcinilor si obiectivelor antrenamentrului sportiv.

Din totdeauna oamenii au folosit mai mult sau mai puțin stintific pentru pregătirea sportiva de performanta in orice ramura de sport anumite mijloace. Aceste mijloace au avut si au si astăzi acelas tel respectiv obtinera celor mai ridicate valori fizice, tehnice, estetice, morale etc. in fiecare ramura de sport. In acest scop au fost gândite si realizate mijloacele proprii fiecărei ramuri sportive si au fost împrumutate unele mijloace din alte ramuri sportive sau din domenii ajutatoarea. S-au stabilit pe baza de experiența sarcini, obiective si planuri de activitate, si s-au creat metode, procedee metodice, si principii metodice de aplicare a mijloacelor respective in procesul de antrenament pentru atingerea telului menționat

Toate aceste aspecte au dus la formele perfecționate de pregătire cunoscute astăzi si la performante nebanuite in urma cu zece ani iar procesul acesta evolutiv continua.

Mijloacle de pregătire in antrenamentul sportiv de performanta cunoscute astăzi, se impart in doua mari grupe după cum urmează:

1. MIJLOACE SPECIFICE:

a. exerciții fizice

b. concursurile

c. mijloacele verbale intuitive si stidiul diferitelor publicații

d. aparatura si echipamentul de specialitate

e. elemente ale metodicii predării exercitiilor fizice

f. masurile pentru refacerea capacității de efort a organismului
după antrenamente si concursuri

2. MIJLOACE ASOCIATE:

a. factor natural de calire

b. condițiile igienice

c. unele mijloace proprii educației intelectuale morale si estetice

3. MIJLOACE STANDARDIZATE:

TANDOKU-RENSHIU ;

UCHI-KOMI;
3.NAGE-KOMI;

BUTSUGARI-GEIKO ;

YAKU-SOKU-GEIKO;

KAKARI-GEIKO;

RANDORI;

SHIAI;

JOCURI;

1. TANDOKU-RENSHIU

Este o formă de antrenament asemănătoare "boxului cu umbra" ce duce la sistematizarea și perfecționarea acțiunilor brațelor, picioarelor, capului, trunchiului, prin exerciții separate ale acestora sau ale întregului procedeu și se execută fără partener.

Tandoku-Renshiu pune accent pe primele faze ale mișcării, dezechilibrarea și intrarea ( KUZUSHI și TSUKURI ), se execută astfel diferite forme de deplasare pe saltea, mișcări ale picioarelor caracteristice anumitor procedee din NAGE-WAZA, diferite părți ale procedeelor, procedee în ansamblu.

Prin acest procedeu metodic, judoka pot să consolideze și să perfecționeze anumite mișcări, pot descoperi greșelile de execuție spre a le

A

corecta. In același timp Tandoku-Renshiu obligă sportivii să gândească ceea ce lucrează și să nu acționeze mecanic, dezvoltă deci în buna măsură memoria mișcărilor, analiza lor și a execuțiilor globale. Acest procedeu poate avea și alte destinații :

se poate utiliza și ca mijloc de încălzire ;

se poate folosi în antrenamentul sportivului accidentat;

– este eficient ca mijloc al pregătirii fizice privind dezvoltarea vitezei
de execuție, precum și a rezistenței specifice.

Dacă se folosesc oglinzi ca materiale ajutătoare execuțiilor și procedeul în sine câștigă în eficiență.

2. UCHI-KOMI

Uchi-Komi -executarea intrării și dezechilibrării cu partener ce nu opune rezistență în condiții statice.

Exercițiile se fac sub formă de repetări, scopul principal fiind automatizarea mișcărilor, UKE permite fixarea prizelor (KUMI-KATA) și

execuția intrării și dezechilibrării, rolul său fiind de a corecta mișcările lui TORI ( executantul).

Viteza de execuție crește treptat, odată cu formarea stereotipului dinamic până la viteza maximă. Se lucrează pe serii, numărul seriilor și a executanților din serie fiind în funcție de nivelul de pregătire al sportivilor și de scopul urmărit.

Dacă se fac execuții la semnal, se dezvoltă calitatea metrică, viteza de reacție, latură a pregătirii fizice.

Dozarea execuțiilor în dezvoltarea vitezei va fi mai mică 5-10 repetări, dar poate ajunge și la 10-15, cu intensitate maximă.

Când UCHI-KOMI vizează pregătirea tehnică, are ca sarcină învățarea sau perfecționarea realizându-se într-un număr mai mare de repetări, urmărindu-se corectitudinea mișcărilor și corectarea greșelilor

în UCHI-KOMI dozarea va viza individualizarea în funcție de pregătire, vârstă, sex, categoria de greutate, stadiul de pregătire.

3. NAGE-KOMI

Este o metodă de antrenament complementară la UCHI-KOMI și reprezintă executarea în sine a aceluiași procedeu tehnic, insistând pe KAKE ( finalizarea lui ). Aici rolul principal îl are viteza, presupunându-se că mișcările sunt acum cunoscute la perfecție.

4. BUTSUGARI-GEIKO

Reprezintă intrări repetate din deplasare în toate direcțiile. TORI trebuie să sesizeze momentul oportun al intrări și al revenirii în poziție de atac.

/\

In antrenamentul contemporan al marilor campioni.

BUTSUGARI-GEIKO ocupă un loc central, fiind prezent permanent în toate lecțiile de pregătire, având un aport mare la exersarea și perfecționarea dezechilibrărilor și intrărilor la procedeele tehnice.

Metodic, din când în când, seriile de execuții se pot termina cu o proiectare ( o execuție completă ). 5. YAKU-SOKU-GEIKO

Este o metodă de antrenament specifică perfecționării tehnico-tactice ce constă în studiul unor procedee tehnice, de către ambii combatanți, în mod simultan, din deplasare.

Când TORI (care poate fi oricare dintre cei doi combatanți pe parcursul acestei metode), inițiază o serie de atacuri pe diferite procedee și combinații tehnico-tactice, urmărind execuția corectă a intrărilor în momentul cel mai potrivit, cazul execuțiilor corecte, UKE se lasă aruncat fără a opune nici o rezistență, iar dacă TORI execută procedeul defectuos, UKE va contraataca rapid. Prin aceasta metodă se urmărește perfecționarea deplasărilor, a intrărilor și a execuțiilor corecte ale procedeelor în întregime, în viteză maximă. De asemenea, dezvoltă la judoka capacitatea de a sesiza momentul oportun declanșării unui atac în funcție de mișcările pe care le efectuează adversarul (eventual surprinderea greșelilor).

Se poate considera că YAKU-SOKU-GEIKO este varianta de bază pentru perfecționarea atacului în condiții apropiate de lupta competițională, deoarece stimulează acest aspect și fiecare dintre parteneri este dornic să devină TORI și nu UKE.

Cum însă trebuie să existe și un UKE, această metodă permite și perfecționarea apărării.

6. KAKARI-GEIKO

Este o formă de pregătire asemănătoare cu YAKU-SOKU-GEIKO, în care UKE blochează, eschivează, se apără activ de acțiunile de atac declanșate de către TORI.

Cu alte cuvinte condițiile devin foarte apropiate de cele din timpul luptei, întâlnind des atacul combinat.

După REI și KUMI-KATA, unul dintre judoka devine convențional TORI pe toata durata impusă de antrenor.

TORI atacă fără oprire pe partea dreaptă și stângă, combină, fentează, în timp ce UKE – suplu, blochează sau eschivează în funcție de pregătire, fără să atace, să contraatace și fără a bloca adversarul prin diferite prize paralizante.

Prin atacurile lui TORI (procedee sau combinații de procedee ) se urmărește în final execuția procedeelor preferate.

După un anumit timp la comanda antrenorului, partenerii își vor inversa rolurile.

Acest tip de antrenament poate fi de mare câștig și pentru UKE care are posibilitatea de se perfecționa în eschive și în arta TAI-SAHAKI (pasul pivotant sau pivotare rotativă).

7. JOCURI

Huștuluc, Fotbal, Centurile, Lovește genunchiul cu mâinile, Sumo, Ștafete, Lupta cocoșilor, Lupta călăreților, Ștafete cu deplasare în TAI-SABAKI, Starturi la semnale din diferite poziții, Al treilea fuge, etc.

III.4. EXERCIȚII IN PREGĂTIREA JUDOKANILOR

Fiecare antrenor are datoria de-a cunoaște bine conținutul exercitiilor fizice pe care dorește sa le utilizeze, deoarece cunoscând cantitatea si mai ales cantitatea elementelor componente ale acestora va putea alege pe cele mai eficiente in rezolvarea sarcinilor si obiectivelor planificate.

In antrnamentul sportivilor se folosesc minatoarele categorii de exerciții fizice:

a. Exerciții proprii fiecărei ramuri sportive, numite exerciții fizice
specifice.

b. Exerciții fizice ajutătoare, nespecifice împrumutate din alte ramuri
sportive.

c. Exerciții fizice imaginate si create de antrnori.

d. Alte exerciții fizice(exercitii sprciale pentru educarea calităților de
ordin psihologic, exerciții de imitare etc.)

Judo-ul conține o mare clasificare de exerciții, care satifac in buna măsura toate componentele antrnamentului sportiv. Dar, după cum ne poate afirma ca exista sporturi complete, nici despre judo nu se poate spune acest lucru. Putem afirma deci fără rezerve ca mijloacele de pregătire de care dispune judo-ul nu pot satisface in întregime cerințele actuale ale pregătirii sportive de performanta. Deaceea si judo-ul folosește antrenamentul sportiv de performanta, exerciții fizice nespecifice, exerciții create de antrnori si alte exerciții fizice.

In cele ce urmează voi prezenta pricipalele grupe de exerciții fîzice(cu exemplificari)nespecificecare pot fi folosite cu suces in antrenamentul de performanta al judokanilor.

Astfel de exerciții se pot folosi din: gimnastic a, atletism, haltere, lupte; exerciții din jocuri sportive precum si jocuri de mișcare.

I.Exercitii din gimnastica.

A.Exercitiile de front si formații, sub forma pozițiilor si acțiunilor cu intreg colectivul, a deplasărilor in formatiii, cu sau fără schimbări de direcție precum si adunări in diferite formatii.Acestea se întrebuințează la începutul si la sfârșitul lecțiilor, precum si in diferite momente din lecție can antrenorul vrea sa explice ceva întregului colectiv, sa dea o noua srcina de lucru etc.Ele au drept scop organizarea colectivului de sportivi, intrarea in lecție sau terminarea ei in mod organizat, disciplinarea colectivului, formarea unei ținte corecte etc, si sunt cu atât mai necesare cu cat colectivul este mai numeros.

Pentru adunarea colectivului de sportivi in diferite momente ale lecției avem formațiile si pozițiile caracteristicedin judo, dar acestea nu exclud pe cele din gimnastica , ci se pot întrepătrunde intr-un mod rațional si folositor. 'Q.Exerciții de dezvoltare fizica generala l)Exercitii cu obiecte(bastoane,mingi,greutati mici,etc.) 2)Exercitii fără obiecte: a)Flotarii din sprijin culcat b)Exercitii pentru musculatura abdominala c)Exercitii pentru trenul inferior 3)Exercitii cu partener:

a)mvingerea rezistentei partenrului din stand fata-n fata, prin îndoirea si întinderea reciproca a membrelor superioare, respectiv "fierăstrăul" b)Extensia accentuala a umerilor cu ajutorul partenerului, la scara fixa sau la sol.

c)Din stand fata-n fata cu priza reciproca la mâine, genoflexiuni pe cate un

picior, simultan sau alternativ.

d)Genoflexiuni pe ambele picioare cu un partener pe umeri.

4)Exercitii la aparate de baza:

a)Exercitii la scara fixa, cu sau fără partener din care:

-genoflexiuni pe cate un picior cu sprijin la scara fixa, cu talpa pe sol sau pe

una din trepte.

-balansarea ampla a unui picior in toate planurile,cu sprijin-apucat-cu o

mana sau cu ambele mâini.

-din sezand, cu spatele la scara fixa, cu mâinile apucat de una din trepte,

arcuiri de trunchi prin ducerea bazinului inainte,cu sprijin pe una sau pe

ambele tălpi, si revenire.

-exerciții de abdomen din atârnat la scara fixa(ridicarea genunchilor la piept

si coborârea lor, ducerea membrelor inferioare intinse pana la orizontala si

coborârea lor etc,)

-din stand cu fata spre scara fixa, apucat cu ambele mâini de una din trepte,

urcare si coborâre prin sărituri din treapta-n treapta pe unul sau ambele

picioare.

b)Exercitii folosind banca de gimnastica,din care:

-împingerea băncii in sus prin întinderea membrelor superioare,din stand, cu

mâinile ridicate deasupra capului si coatele felxate, individual la capătul unei

banei sau in grup folosind toata lungimea ei.

-3-10 sportivi in șir ținând banca de gimnastica deasupra capului cu mâinile

intinse, de unde o vor duce lateral dreapta-stanga, cu revenire la punctul

inițial

-banca de gimnastica intre picioarele sportivilor, deplasare prin sărituri pe ambele picioare simultan, de la un capăt la altul in șir.

-sărituri in zig zag peste banca pe cate un picor sau pe ambele simultan, de la un capăt la celalalt.

c)Exercitii la prăjina si frânghie, din care:

-uracri si coborâri in maini,cu si fără ajutorul picioarelor,pe una sau pe doua trepte de oadata.

d)Exercitii la lada, cal fără mânere, capra din care:

-sărituri peste aceste aparate cu sau fără trambulina, cu elan mai mic sau mai mare, in lungimea sau in lățimea aparatului, cu sau fără întoarcere in aer după săritura etc.

e)Exercitii la paralele din care:din sprijin,balansari inainte si inapoi la paralele egale, cu sau fără flexia coatelor. -din sprijin flexia si extensia simpla a coatelor. -tracțiuni in brațe la paralele inegale, din atârnat simplu sau in echer. Exercițiile de dezvoltare fizica generala au un caracter analitic, folosind pentru dezvoltarea armonioasa a întregului corp sau pentru dezvoltarea selectiva a unor grupe musculare.Pe lângă prelucrarea calitativa a musculaturii si articulaților,aceste exerciții folosesc si la încălzirea generala, la însușirea bazelor generale ale mișcări, precum si pentru formarea unei ținute corecte.Ele contribuie la obținerea unui inalt nivel de dezvoltare a calităților motrice, cat si la creșterea măiestriei sportive. C.Exercitile aplicative, care se pot folosi pentru formarea si perfecționarea priceperilor si deprinderilor motrice de baza,indicam aici: l)Exercitii de mers si alergare:

a)Diferite forme de mers:mers pe vârfuri, pe călcâie, pe partea interna sau externa a picioarelor, mers încrucișat, mers avamd mâinile sprijinite pe genunchi sau pe glezne , mers cu fandare la fiecare pas sau la 2-3 pași, cu sau faar mișcări de brațe.

b)Diferite forme de alergare:alergare pe loc sau cu deplasare, normal sau cu ridicarea inalta a coapselor, alergare cu pendularea gambelor inapoi, cu diferite mișcări de brațe, alegarea laterala cu pași adăugați sau încrucișați, cu sau fără mișcări de brațe etc.

Exercițiile de mers si alergare pot fi folosite atât la începutul cat si la sfârșitul lecțiilor, pentru încălzire si respectiv pentru trecerea treptata de la eforta la repaus.Ele pot fi utilizate si in alte momente ale lecției pentru deconectare si relaxare.

II.Exercitii din atletism.

Atletismul ne oferă o serie de exerciți cu reia folos in pregătirea de performanta a judokanilor. Voi reda in continuare câteva exerciții din atletism:

l )Exercitii de alergare a)Aleragrea ușoara in ritm uniform.

Se poate folosi cu multa randament la încălzire.Se executa relaxat si cat mai natural.Poate dura 10-12 minute si poate fi combinata cu mișcări ale capului, brațelor sau trunchiului.

Folosește si la dezvoltarea rezistentei generale, scop in care se utilizează pe o durata mai lunga de timp.

b)Alergarea ușoara combinata cu mișcări de relaxare. Se poate folosi atât pentru încălzire cat si pentru partea de final a lecție.

c)Alergare ușoara cu schimbări de ritm.

Se poate folosi la inceputulu lecțiilor sau in partea fundamentala.IN timpul

alergării se executa o alternare a ritmului ușor de alergare cu unul mai rapid,

moderat.

d)Jocul de glezne.

Este un exercițiu foarte folosit,cunoscut si apreciat de sportivi si antrenori.El

are o contribuție insemnata la prelucrarea calitativa a musculaturii si

articulațiilor trenului inferior.Poate fi combinatcu porțiuni de aleragre ușoara

sau cu mers si mișcări de relaxare.Se folosește mai ales pentru partea de

incalzire.Dozarea o stabilește fiecare antrenor

e)Alergarea cu genunchii sus.

Este un alt exercițiu cunoscut si apreciat pentru eficaitatea sa si se folosește

tot pentru partea de incalzire.El cere un efort mai mare din partea sportivilor,

angrenând in mare măsura sistemul circular si respirator.Lucrul activ al

brațelor pe lângă corp facilitează lucrul membrelor inferioare.Exercitiul

poate fi alternat cu alergare ușoara, cu mers sau joc de glezne si mișcările de

relaxare.

III.Exercitii din haltere

Si acestea sunt tot exerciții nespecifice, dar care au rol deosebit in pregătirea de performanta in mai multe ramuri sportive.Ele aduc un aport insemnat in dezvoltarea armonioasa a organismului, ajuata la creșterea indicilor de forța, detenta si rezistenta de forța, marimd totodată capacitatea de lucru a sportivilor.

Pot fi utilizate exerciții clasice ca impinsul, smulsul si amncatul,precum si alte exerciții care prelucrează analitic diferite grupe sau lanțuri musculare si acre realizează creșterea indicilor menționați, din care indic:impinsul

culcat,genoflexiuni pe unul sau ambele picioare cu bara pe umeri, cu sau fără deprindere de la sol in faza de ridicare, sau numai cu ridicare pe vârfuri. Dozarea se face prim greutate pusa pe bara de haltera, numărul de repetări si viteza de execuție ceruta.

IV Exerciții din lupte

Sepot folosi cu bunerezultate următoarele exerciții: a)Ridicari in pod din pozitita culcat pe spate, mâinile pe piept sau ajutând sprijinul pe cap, punandu-se pe saltea de o parte si de alta a acestuia. b)Rasuciri in pod.

c)Ridicari din pod pana in poziția stand. d)Caderi in pod din poziția stand depărtat. e)Treceri prin pod.

fjBalansari in pod, cu sau fără partener pe genunchi sau piept. g)Folosirea manechinului pentru studierea diferitelor procedee tehnice. Alături de celelalte exerciții nespecifice cele din lupte intregesc ansamblul exercitiilorce duc la desăvârșirea Judokanilor ca sportivi de performanta.Pate fi utilizata o gama mai larga de exerciți din lupte libere sau greco-romane acestea constituind "transferuri pozitive"pentru judo.Fata de alte exerciții nespecifice ele au o contribuție mult mai mare in îndeplinirea obiectivelor antrenamentului din judo.

Pe lângă exercițiile menționate mai sus mai întâlnim si jocuri in antrenamentul de judo cum ar fi: JOCURI SPECIFICE

l. Jocuri pentru formarea și dezvoltarea orientării în spațiu si pentru deprinderea luptei la sol.

a) Cercul

Se efectuează cercul pe tatami cu centurile. Din sprijin înainte pe genunchi în cerc și brațele în afară, copiii se rotesc în jurul cercului prin pas adăugat cu mâinile pe genunchi, privirea înainte. NU este voie să se atingă centura cu mâinile sau cu picioarele.

Același exercițiu se poate face și cu mâinile în cerc și genunchii afară, deplasarea efectuându-se pe picioare. Exercițiul contribuie la întărirea musculaturii spatelui și a cefei.

b) Broscuța

Din ghemuit făcut într-un cerc făcut din centuri pe tatami, sărituri ca broscuța, înainte – înapoi, dreapta – stânga, în afara cercului fără să se atingă centura. Capul sus și spatele drept. Se dezvoltă și forța musculaturii picioarelor și spatelui.

c) în jurul cercului l.

Pe perechi, copiii se apucă reciproc de brațe având intre ei un cerc făcut dintr-o centură. Se efectuează deplasări dreapta – stânga în jurul cercului fără a se atinge centura cu picioarele.

d) înjurai cercului 2.

Fiecare copil face pe tatami un cerc cu centura și stă cu fața la cerc. Se efectuează prin pași adăugați în jurul cercului cât mai aproape de centura fără a călca pe ea.

Deplasările se fac spre dreapta și spre stânga. Aceleași deplasări se vor face și cu spatele la cerc, iar după mai multe repetări, se vor face deplasări cu ochii închiși.

CAPITOLUL IV

IV.l. Mijloace și metode.

In vederea realizării sarcinilor propuse, am lucrat cu o grupă de sportive de la CSS Targoviste realizând un plan de instruire pe un an de zile.

IV.2. Programă de instruire pentru categoria de vârstă 12-14 ani.

Prevederile Programei de Judo reprezintă elementele fundamenatale ale instruirii (inițiere, învățare, consolidare și perfetcionare) și pregătirii (antrenamentul specific) tinerilor judocani, pe care urmează să se bazeze celelalte cunoștințe, priceperi, deprinderi și calități motrice ce le vor dobândi ulterior.

Prin elementele ce le cuprinde, Programa de Judo urmărește să asigure o pregătire unitară a elevilor judocani

din clasele speciale.Conținutul este structurat și realizat în conformitate cu obiectivele specifice prevăzute, cu

orientările stabilite pe nivele de vârstă (învățământ), cu adaptările ce se impun a fi aduse la condițiile specifice unităților de învățământ.

Obiectivul general al disciplinei Pregătire sportivă practică într-o disciplină sportivă constă în dezvoltarea aptitudinilor bio-psiho-motrice și formarea capacității elevilor de a acționa asupra acestora în vederea valorificării lor la nivel maxim în activitatea sportivă competițională,specifică categoriei de vârstă și nivelului de instruire, pe fondul menținerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase.

Obiectivele Judo-ului pentri categoria de vârstă 10-14 ani. • Pregătirea timpurie, temeinică și gradată a copiilor talentați;

Educarea trăsăturilor de caracter și a voinței de a depăși dificultățile
efortului fizic specific implicat in pregătire si competiție;

Cultivarea spiritului creativ, întreprinzător ,a inițiativei și a imaginației, a
capacității de a se orienta independent în rezolvarea situaților ivite în
pregătire, precum și dezvoltarea calităților motrice de bază și specifice.

In planurile pentru învățământul sportiv integrat, clasele a I – VIII a, pregătirea sportivă practică este prevăzută în aria curriculara Educație fizică și sport cu un volum de ore săptămânal repartizat pe clase, după cum urmează:

Plan de învățământ Cluburi sportive școlare Pregătire sportivă.

Competențe specifice

Conținuturi

Realizarea eforturilor generale
impuse de antrenamente și
întreceri.

Indici somato-funcționali:

-troficitate și tonicitate musculară;

-elasticitate toracică;

-capacitate vitală;

-stabilitate articulară.
Deprinderi și priceperi motrice:

-mers;

-alergare;

-săritură;

-specifice unor discipline sportive aplicativ-utilitare;

Realizarea eforturilor generale impuse de antrenamente și întreceri.

Calități motrice de bază: Viteza:

de repetiție

Viteza :

-de execuție

-de reacție

-explozivă

Forță:

-generală.

Rezistență:

-generală.

îndemânare:

-coordonarea mișcărilor segmentare față de corp

– mișcărilor segmentare față de adversar

-orientare în spațiu

-ambidextrie

-echilibru
Mobilitate:

-articulară

-suplețe musculară

Susținerea eficientă a efortului specific solicitărilor în antrenamente și întreceri.

Indici somato-funcționali specifici:

-capacitate vitală;

-elasticitate toracică;

-debit cardiac;

-stabilitate articulară scapulo-humerală, coxofemurală, și a coloanei vertebrale. Calități motrice specifice: Viteză:

-în regim de forță,îndemânare,
rezistență.

Forță:

-în regim de rezistență;

-explozivă.

Rezistență:

-aerobă și anaerobă;

-în regim de forță-viteza.

-îndemânare:

– executarea tehnicii în condiții
variate;

– coordonarea membrelor (inferioare, superioare) în raport cu poziția corpului și a adversarului;

precizia tehnicilor în atac și
apărare.

Utilizarea adecvată în întreceri a procedeelor tehnice însușite.

Manifestarea în întreceri a trăsăturilor psihice dominante, specifice judo-ului.

Mobilitate:

-coxofemurală;

-scapulohumerală;

-tibiotarsiană.
Procedee tehnice de bază:

-poziția de gardă (SIZENTHAI);

-prizele (KUMI-KATA);

-deplasările (SINTHAI);

-dezechilibrările (KUZUSHI);

-fixările.

Procedee tehnice specifice probei :

-KYUL 6 (ROKU-KYU – centura albă):

-KESA-GATAME;

-KUZURE-KESA-GATAME;

-MAKURA-KESA-GATAME.
-tenacitate, gândire rapidă;de eliminarea sentimentului teamă față de adversar;

-concentrare;

-creativitate,

-atenție distributivă;

-inițiativă,

-imaginație;

-curaj;

-stăpânire de sine;

-amplificarea combativității;

încadrare în posibilitățile proprii; dăruire și responsabilitate; rezistență la emoții negative; capacitate de intuiție;

Creșterea nivelului de manifestare a calităților motrice proprii, conform recomandărilor profesorului/antrenorului.

Exersarea independentă a exercițiilor de consolidare a tehnicii, la recomandarea profesorului/antrenorului.

Metode și mijloace de dezvoltare:

-a forței maxime, explozive, în diferite regiuni;

-a vitezei de reacție, de execuție, de repetiție, de deplasare;

-a rezistenței la eforturi aerobe,anaerobe, mixte;

-a îndemânării;

-a mobilității și a supleței.
Procedee tehnice recomandate individual (după caz):

-de manevrare (aruncare);

-de finalizare.

Acțiuni tactice individuale recomandate:

-de atac;

-de contraatac;

-de apărare.

Glosar.

Dan = Grad.

Do =Cale.

Dojo = Sală,cameră in care se practică judo.

Gatame = A controla

Guruma = Roată.

Ippon = Punct, victorie.

Judogi = Costum de judo.

Judoka = Sportiv care practică judo.

Jutsu = Tehnică,artă.

Kata-Gruma = Procedeu de braț si umăr.

Komi = A trage.

Kimonou = Costum tradițional, in care se practică judo.

Ko = Lectură,studiu.

Kyo = Grupă.

Matte = Opriti,stop.

Nage = A arunca, a proiecta.

Nage – Komi = Intrări repetate la un pocedeu cu proiectare.

Ne – Waza = Luptă la sol.

Osae — Waza = Tehnică la sol.

Randori = Antrenament fără aplicarea regulamentului

IV.3. SUCCESIUNEA METODICA A PREDĂRII TEHNICII

JUDO-ULUI

Obligatoriu trebuie sa se tina seama de principile didactice ale învățării: accesibilitatea, sistematizarea si continuitate, învățarea incepe cu procedeele cele mai simple si ușoare din tehnica la sol, continua cu procedee mai ușoare din tehnica din picioare, pentru ca intr-o faza mai avansata sa se treacă la invatarea procedeelor cele mai dificile la sol si in picioare in strânsa legătura cu pregătirea fizica, atât generala cat si specifica.

învățarea incepe întotdeauna cu primul procedeu din KYU 5 si continua cu celelalte procedee in ordine din KIU -ri, respectând ordinea lor.

Sistematizarea si împărțirea procedeelor este astfel conceputa incat însușirea corecta a procedeelor din KYU-ri sa ușureze invatarea procedeelor din KYU-1 următor. Sunt elevi la care acest lucru deranjează si atunci trebuie sa invete acele procedee care vor favoriza, urmând apoi invatarea procedeelor din urma.

Acest aspect se poate datora nepregatirii fizice suficiente a elevului sau inadaptabilitatea lui la tehnica respectiva. KANSETZU-WAZA (tehnica articulara)

UDE-HISHIGI-JUJI-GATAME

UDE-GARAMI

UDE-GATAME

-acțiunea in cruce asupra brațului

intins;

-acțiunea articulara asupra brațului

flexat in prelungirea capului;

-controlul brațului intins pe umăr.

IV.4. DIRECTII PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE INSTRUIRE SI ANTRENAMENT

Performantele deosebite care caracterizează judo-ul actual ridica in fata specialiștilor o mulțime de probleme legate de elaborarea celor mai eficiente forme si metode de antrenament prin care sa se asigure dezvoltarea continua a posibilităților funcționale ale organismului.

Realizarea marilor performante depinde nu numai de modul depregatire tehnica si fizica dar si de fondul psihic al sportivului, îmbinarea armonioasa a tutror factorilor antrenamentului sportiv in cadrul procesului instructiv-educativ va conduce la obținerea marilor performante.

Aceste performante sunt de neconceput fără o instruire complexa, realizata pe seama unei specializări profunde si îndelungate a tehnicii si a pregătirii fizice si psihice multilaterale.

Pregătirea pentru inalta performanta solicita dezvoltarea tuturor sarcinilor prevăzute in antrenament dintre care enumerăm:

asigurarea unei stări de sănătate buna si a unei dezvoltări fizice
multilaterale;

educarea calităților morale si de voința necesare desfășurării
luptei;

însușirea corecta si automatizarea tehnica de baza legata de
practica corespunzătoare (individualizare);

dezvoltarea calităților fizice in concordanta cu cerințele
categoriei de greutate in care este încadrat

judoka;

– perfecționarea deprinderilor specifice si imbogatirea cunoștințelor teoretice si metodice proprii j udo-ului.

Cerințe generale ale periodizării antrenamentului sportiv

Studiul organizării procesului de antrenament pe plan mondial si al constatării făcute pe plan național impune periodizarea instruirii sportive in următoarele etape:

Aceasta impartire este relativa fiind generata de mai mulți factori cum ar fi: vârsta la care judoka incepe activitatea, continuitatea aptitudinilor anterioare, receptivitatea, perioada de întrerupere din diverse motive, etc. , care pot scurta sau prelungi etapele.

în practica aceste etape întrepătrund, in special datorita sarcinilor sau formelor comune prin care se rezolva problemele antrenamentului sportiv.

Participarea la concursuri si rezultate obținute de către sportivi pot impulsiona sau dimpotrivă pot lungi unele etape ale pregătirii.

Pentru generalizarea experienței recomandam următoarele etape cu inițiere rapida:

/\In lucrarea de față vom studia doar primele perioade de pregătire. Obiectivele generate ale etapei de inițiere

invatarea principiilor care stau la baza executării următoarelor
procedee tehnice: dezechilibrările, intrările, procedeele de picior
(ASHI-WAZA), de sold (KOSHI-WAZA), de braț (TE-WAZA) si a
principiilor luptei la sol (NE-WAZA);

invatarea globala a 3 – 8 procedee tehnice din lupta la sol si in
picioare, trecerea examenelor pentru Centura

verde;

cunoașterea individuala a fiecărui sportiv, selecția primara a celor
mai dotați si imartirea lor in grupe valorice;

atragerea începătorilor spre activitatea competitionala organizata.

Rezolvarea acestor obiective ale perioadei de inițiere, subordonata unei participări atente in competițiile organizate reclama intoarcerea la munca analitica de invatare corecta si sistematica a elementelor tehnice de baza.

In activitatea cu copii inițierea trebuie sa fie bazata pe predarea judo-ului

sub forma de joc, pentru a nu le răpi acestora plăcerea de a se juca, printr-

un program prea analitic si rigid.

Format de joc prin care se predau primele noțiuni ale judo-lui trebuie

adaptate cerințele spontaneității copiilor "un joc care seamănă cu judoul" si

"un joc care trebuie sa fie pentru ei ca o lupta sub forma de joc".

In acest sens exista o corelație directa intre trecerea la copilărie la

adolescenta si de la joc la activitatea sportiva.

Perioada "judo sub forma de joc" poate incepe de la 9 la 11 ani, iar de la 12

la 13 ani se poate trece la

predarea tehnicilor de judo sub forma de competiție.

Obiectivele generale ale etapei de invatare

In etapa de inițiere in care totul este subordonat ideii de atragere a copiilor spre participarea judo-ului si participări organizate la primele concursuri oficiale si amicale, se revine la munca analitaica de invatare sistematica a elementelor tehnice si tactice specifice. Aceasta, prin conținutul si scopul ei, stimulează dorința de a participare a judo-ului in concursuri si de promovare a exemenelor de acordare a centurilor colorate.

Treptat se introduc elemente noi destinate invatarii si perfecționării tehnicilor, repetării elementelor de baza a deplasării in toate direcțiile din poziția normala si din cea de apărare, o atenție deosebita acordandu-se deplasării pin pivotare (TAI-SABAKI), dezechilibrărilor si intrărilor, elemente hotărâtoare in evoluția rapida a judoka.

Stilul personal de a lupta apare mult mai târziu, iar procedeele tehnice complexe, dificile ca si cele neexistente in KYU-ri, combinațiile

dificile nu vor fi predate pana nu se invata correct elementele tehnice de baza.

Accentul se pune in prima parte a acestei perioade pe invatarea corecta a principalelor tehnici de baza (braț, picior, sold, fixări, luxarii, strangulări etc.) si chiar pe perfecționarea lor. Treaptat se parcurge intregul bagaj tehnic al judo-ului, fără ca antrenorul sa urmărească o specializare accentuata. Pregătirea fizica nu lipsește din cadrul lecțiilor de antrenament, dar ponderarea principala trebuie sa cada pe pregătirea fizica generala.

Sarcinile acestei etape sunt:

repetarea si perfecționarea tuturor elementelor tehnice de baza si de
trecerea examenelor pana la centura maro;

perfecționarea a 3-4 procedee tehnice din lupta la sol si din 2-3 din
lupta in picioare;

invatarea in continuare a tehnicilor, a unui număr restrâns de
procedee pe ambele părți, exersând in special pe partea mai puțin
îndemânatica;

– continuarea si aplicarea pregătirii fizice generale si speciale;
verificarea nivelului tehnico-tactic al sportivilor in competiții de mare
importanta.

CONCLUZII

ANALIZA LUCRĂRII ȘI PERSPECTIVA DE ELABORARE A UNEI LUCRĂRI DE CERCETARE VIITOARE

Menționez că această lucrare este structurată pe IV capitole, în care este reliefată pregătirea tehnică în judo a procedeelor din grupa Kansetsu- Waza, la copiii cu vârsta cuprinsă între 9-11 ani.

Lucrarea cuprinde indicații metodice privind biomecanica procedeelor de sol și luxări: UDE- Hishigi- Juji- Gatame, Mune-Garami, Othen- Gatame.

Din lucrarea prezentă mai sus, rezultă că pregătirea tehnică este o componentă a antrenamentului care trebuie privită în context cu celelalte componente ale antrenamentului. O periodizare corectă a pregătirii tehnice în judo din punct de vedere a parcurgerii tehnicilor și prin cuprinderea în planul de pregătire în raport corespunzător cu celelalte componente va aduce la rezultate bune și obținerea rezultatului dorit.

In cadrul unui plan de pregătire, pregătirea tehnică are un procent mai mare sau mai mic în funcție de perioada de pregătire. Pregătirea tinerilor judoka din punct de vedere tehnic trebuie să se facă în funcție de: vârstă, sex și particularități morfo-funcționale.

BIBLIOGRAFIE

loan L. Avram și Anton Muraru- Judo pentru pionieri Editura
Didactică și Pedagogică București- 1979.

Florian F. Frazzei- Judo Editura Consiliului Național pentru educație
fizică și sport.

Anton Muraru- Editura Sport-Turism, București- 1985.

Vlad Grigore Lacsu- Judo competițional Editura Sport-Turism,
București 1986.

Dragnea A. Teoria antrenamentului sportiv, Buc. 1992.

Demeter A. Bazele fiziologice ale educației fizice școlare- Ed.
Stadion, Buc. 1974.

Epuran M. Psihologia Educației fizice- Ed. Sport-Turism, 1976.

Epuran M. Ghidul psihologic al antrenorului- IEFS Buc. 1982.

Harre D. Teoria antrenamentului Ed. Stadion Buc. 1973.

Hantău I. Judo cu specializare- IEFS, Buc. 1980.

Hantău I. Manual de judo-Ed. didactică și pedagogică, Buc. 1996.

Muraru A. Judo-Ed. Sport-Turism- 1988.

Mitra și Mogoș Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului- Ed.
Didactică și pedagogică București 1979.

Pălărie C. și Pălărie A. Judo modern – Metoda Completă-
Universitatea Pitești 2001

Simion Gh. Metodologia cercetării omului în mișcare- Ed.
Universitatea Pitești, 2001.

Ștefanuț S. Antrenamentul Sportiv în Judo- Ed. Scrisul Românesc,
Craiova 1983.

Programarea secțiilor de judo-Ed. CNEFS, 1974.

Programarea de j udo pentru școli sportive- Buc. 1975.

BIBLIOGRAFIE

loan L. Avram și Anton Muraru- Judo pentru pionieri Editura
Didactică și Pedagogică București- 1979.

Florian F. Frazzei- Judo Editura Consiliului Național pentru educație
fizică și sport.

Anton Muraru- Editura Sport-Turism, București- 1985.

Vlad Grigore Lacsu- Judo competițional Editura Sport-Turism,
București 1986.

Dragnea A. Teoria antrenamentului sportiv, Buc. 1992.

Demeter A. Bazele fiziologice ale educației fizice școlare- Ed.
Stadion, Buc. 1974.

Epuran M. Psihologia Educației fizice- Ed. Sport-Turism, 1976.

Epuran M. Ghidul psihologic al antrenorului- IEFS Buc. 1982.

Harre D. Teoria antrenamentului Ed. Stadion Buc. 1973.

Hantău I. Judo cu specializare- IEFS, Buc. 1980.

Hantău I. Manual de judo-Ed. didactică și pedagogică, Buc. 1996.

Muraru A. Judo-Ed. Sport-Turism- 1988.

Mitra și Mogoș Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului- Ed.
Didactică și pedagogică București 1979.

Pălărie C. și Pălărie A. Judo modern – Metoda Completă-
Universitatea Pitești 2001

Simion Gh. Metodologia cercetării omului în mișcare- Ed.
Universitatea Pitești, 2001.

Ștefanuț S. Antrenamentul Sportiv în Judo- Ed. Scrisul Românesc,
Craiova 1983.

Programarea secțiilor de judo-Ed. CNEFS, 1974.

Programarea de j udo pentru școli sportive- Buc. 1975.