Metodologia Didactica Si Valentele Sale Instrumentale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

METODOLOGIA DIDACTICĂ ȘI VALENȚELE SALE INSTRUMENTALE

I.1. Conceptul de metodologie didactică

I.2. Metoda în sistemul activității didactice

I.3. Funcțiile pedagogice ale metodelor didactice

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN ACTIVITATEA ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

II.1. Conceptul de joc didactic

II.2. Clasificarea jocurilor didactice

II.3. Funcțiile jocului didactic

II.4. Instruirea prin joc didactic

II.4.1. Învățarea prin joc didactic matematic

II.4.2. Predarea organizată ca joc didactic

II.4.3. Evaluarea

II.5. Jocurile didactice matematice

II.6. Scopul jocului didactic

CAPITOLUL III

CERCETAREA PEDAGOGICĂ

III. 1. Scopul cercetării

III.2. Obiectivele cercetării

III.3. Ipoteza cercetării

III.4. Variabilele cercetării

III.5. Metodologia cercetării

III.5.1. Eșantioane și eșantionare

III.5.2. Instrumente de eșantionare

III.5.3. Derularea experimentului psihopedagogic

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

IV.1. Prezentarea și analiza datelor

IV.2. Interpretarea rezulatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

“ Matematica este ca urcușul la munte. Efortul este răsplătit de priveliști mărețe. Ca și pe munte, ascensiunile în matematică sunt frumoase dacă nu ești obsedat doar de locul unde vrei să ajungi și dacă ești în stare să savurezi tot ceea ce întâlnești pe parcurs ” . ( Solomon Marcus – Șocul matematicii )

Omul societǎții contemporane trebuie să posede solide cunoștințe de matematică indiferent de domeniul în care ar activa, să fie înarmat cu algoritmi și scheme logico-matematice, menite să-i permită orientarea adecvată în lumea valorilor științifice și tehnologice , în stăpânirea limbajului științelor care, după majoritatea estimărilor actuale, vor fi matematizate și informatizate.

Tendințele actuale consacră o atenție specială dezvoltării gândirii matematice a elevilor, exersând-o în direcția cultivării creativității și a gândirii critice. Se lasă cadrului didactic mai multă libertate de alegere a tehnicilor și strategiilor de lucru pentru a asigura o motivare temeinică a învățării acestei discipline, pentru a atrage elevii la o învățare activă printr-un efort personal.

Matematica nu se învață numai de specialiști. Până la un anumit nivel, ea face parte din cultura generală a oricărui cetățean. Matematica o folosim în viața de zi cu zi,chiar și în lucruri simple.Roger Bacon scria în 1267 că matematica este” poarta și cheia științelor”. Nu învățăm matematica pentru a ști pur și simplu, ci pentru a o folosi și a ne ajuta de ea în practică. Matematica s-a născut din nevoile practice ale omului, s-a dezvoltat ca știință trecând acest material concret prin filtrul rațiunii marilor ei gânditori și a revenit în același timp cu teoriile pentru a sprijini continua dezvoltare a vieții. Ea oferă tehnici specifice de studiu și investigare în multe domenii aplicative, dar oferă și o importantă dezvoltare și disciplinare a gândirii, aceasta subzistând în straturile tuturor celorlalte discipline studiate.

Matematica este o știință bine conturată și cu o vastă tradiție, dar nu există o definiție completă așa cum nici despre poezie nu se poate spune exact ce este. Ea este o disciplină fascinantă pentru cei ce o îndrăgesc și speră ca în secolul XXI să devină un limbaj universal ca și poezia.

Predarea-învățarea matematicii în învățământul primar constituie una din coloanele vertebrale ale formării gândirii elevilor. Transformările ce au loc la nivelul cunoașterii și practicii contemporane, cât și în ceea ce privește accelerarea dezvoltării capacității elevilor ridică însă probleme dificile în adecvarea activităților de educație și instruire la aceste transformări.

Cadrele didactice au o serie de responsabilități fundamentale față de elevii pe care-i educă. Dintre acestea se pot menționa obligația de a respecta fiecare copil, de a crede că fiecare copil poate reuși, de a aprecia efortul individual, de a crea o atmosferă de lucru stimulativă.

Realitatea căreia elevul trebuie să-i facă față are un grad mult mai mare de complexitate a cunoașterii. Tocmai de aceea, el are nevoie de structurarea inteligenței, de formarea și dezvoltarea spiritului activ, de inteligență emoțională dezvoltată ca premisă a reușitei în viață.

Soluția pentru acestea este realizarea unei învățări active într-un cadru educațional pozitiv, bazat pe încredere, pe încurajări și aprecieri pozitive, cadru în care elevul se implică efectiv, intens și deplin antrenând și stimulând forța intelectuală, fizică, afectiv – volițională. Nu trebuie neglijată nici dimensiunea socială a activității elevilor, implicarea acestora putându-se realiza în cadrul formelor de realizare a activității lor – frontală, de grup, individuală.

Activizarea este procesul prin care elevii, cu ajutorul unor strategii și modalități didactice diferite, devin autori conștienți și responsabili ai propriei cunoașteri, învățări și formări, câștigându-și, pas cu pas, independența cognitivă și educativă. Necesitatea activizării este cerută, pe de o parte, de obiectivele educaționale ale sistemului de învățământ, de societate care are nevoie de un om activ, iar pe de altă parte, de dinamica și energia specifică proceselor psihice și activității copilului. O participare conștientă la actul învățării presupune, în mod cert, înțelegerea cât mai clară și profundă a materialului de învățat. A ști cu adevărat înseamnă, în primul rând, a înțelege. Fără înțelegere cunoștințele se întipăresc în memorie mecanic, se uită repede și nu pot fi aplicate în practică. Ca parte a gândirii, înțelegerea intervine în orice activitate a acesteia. Ea favorizează descoperirea legăturilor de cauză și efect, a sensurilor și semnificațiilor, rezolvarea problemelor, utilizarea în mod creativ a cunoștințelor.

Dacă structurile cognitive ale elevilor nu sunt activate, dacă elevii nu sunt stimulați,

antrenați într-o activitate folositoare sau relevantă sau dacă ei nu pot găsi o cale să conecteze noile informații de cele anterioare, pur și simplu vor stopa orice activitate intelectuală, vor evada din câmpul sarcinii de lucru, refugiindu-se în planul visării sau vor adopta comportamente nedorit.

Consider că rolul nostru, al dascălilor, este de a da lecției de matematică un caracter activ-participativ. În viața de fiecare zi a copilului,jocul ocupă un loc important deoarece,atunci când se joacă, acesta își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare.

Rolul și importanța jocului matematic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității elevului. Jocul logico-matematic este un important mijloc de educație intelectuală,care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale elevilor.

Jocurile logico-matematice au scopul de a pune la dispoziția copiilor mijloace agreabile care să le stimuleze gândirea, perspicacitatea și să le dezvolte atenția și creativitatea.

Jocurile matematice constituie adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare,dar angajează și metode de stimulare a potențialului creativ al copilului.

Am elaborat această lucrare cu scopul de a demonstra eficiența jocului în optimizarea predării – învățării matematice în clasa a III-a.

CAPITOLUL I

METODOLOGIA DIDACTICĂ ȘI VALENȚELE SALE INSTRUMENTALE

I.1.Conceptul de metodologie didactică

Metodologia procesului de învățământ reprezintă ansamblul de principii normative,de reguli și procedee aplicabile diverselor discipline și forme de instruire.Această definiție conferă metodologiei un sens larg,extins uneori până la nivelul întregului obiect de studiu al didacticii generale. Metodologia sau didactica generală are în vedere problematica tehnologiei instruirii, care reprezintă un model sistematic de proiectare,realizare și evaluare a întregului proces de învătământ.

Unei activități de instruire îi corespunde întotdeauna o anumită metodologie,considerată, într-o primă accepție, drept un ansamblu de„metode”sau de „tehnici”de instruire. Într-un sens mai profund, metodologia didactică reprezintă o reflecție asupra căilor, o teorie și o practică a metodelor utilizate în procesul de învățământ. Metodologia instruirii înseamnă a vorbi despre modul în care învață copiii,despre modul în care se predă materia și despre felul în care sunt evaluate reultatele obținute.

Ca studiu ștințific metodologia se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul predării și al învățării. Întrucât metodologia ține de latura executorie a acțiunilor, ea se dezvoltă în strânsă legătură cu teoria generală a acțiunii umane eficiente.

„Metodologia instruirii reprezintă sistemul metodelor și procedeelor didactice studiate din punct de vedere teoretic și practic, precum și a principiilor, orientărilor și cerințelor de valorificare a acestora, pe baza unei concepții unitare despre actul predării, învățării și evaluării”. (Bocoș.M,2007,p.93)

În sens restrâns metodologia procesului de învățământ reprezintă ansamblul modalităților practice de valorificare a procedeelor și a mijloacelor didactice utilizate de către cadrul didactic, în vederea eficientizării activității de predare-învățare –evaluare. Ea vine să faciliteze interacțiunea dintre ele și materia de studiat;să determine organizarea și trăirea acelor experiențe de învățare, care vor produce schimbările dorite în comportamentul elevilor.

Metodologia învățământului matematic are ca obiect studierea legităților procesului studierii matematicii în școală, cu toate implicațiile informative și formative ale acestei activități. Ea are o triplă valență: teoretică; de fundamentare prin cercetare; practică- aplicativă se referă la organizarea și conducerea activității de învățare; de dezvoltare, creare și ameliorare continuă a demersurilor și soluțiilor metodice specifice acestei activități.

Principiile metodologice reprezintă normele,tendințele și concepțiile generale coerente, cu valoare strategică și operațională, care stau la baza valorificării eficiente a metodologiei instruirii. Din perspectiva strategică, principiile metodologice sugerează spiritul în care să fie valorificată metodologia instruirii și spiritul în care să se realizeze întreaga activitate instructiv-educativă. ( Ionescu M., 2005, p.212)

Tehnicile de eficientizare a activității de predare-învățare –evaluare, respectiv metodele, procedeele și mijloacele didactice, formează structura metodologiei procesului de învățământ.

Metodele didactice reprezintă „o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda care reunește într-un tot familiar, eforturile profesorului și ale elevilor săi”. ( I.Cerghit, 2001, p.63). Reprezintă acțiunile subordonate realizarii scopurilor activității de instruire prin avansarea unor căi de învățare eficiente de organizare și desfășurare ale predării-învățării din perspectiva elevului, corelându-se cu celelalte componente ale instruirii. Pot fi considerate drept ”calea de urmat în activitatea comună a educatorilor și educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru informarea și formarea educaților” (C. Moise, 1998, p.143)

„Metoda de învățământ/ pedagogică/de predare-învățare/de instruire/didactica reprezinta o modalitate/un mod de cunoaștere și acțiune,un instrument cu ajutorul căruia,elevii cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent,își însușesc și aprofundează cunoștințe,își formează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, capacități, competențe, comportamente, aptitudini, atitudini.”(Bocoș.M.,2007, p. 94)

Procedeele didactice sunt elemente de detaliu ce intră în componența metodelor,sunt soluții didactice practice ce concură la aplicarea cu eficiență a metodei.Relația dintre metode și procedee este una dinamică:în anumite contexte pedagogice o metodă se poate transforma în procedeu și invers.Ele reprezintă operațiile care sprijină eficientizarea metodelor alese de cadrul didactic în diferite situații concrete.

Metodele și procedeele reprezintă modalități de lucru, căi de îndeplinire a obiectivelor stabilite sau, etimologic-după semnificația cuvântului grecesc compus (meta-„spre” și „odos”-„cale”,”drum”)-cale spre scop (David.E.,2001,p.142)

În general raportul dintre metodă și procedeu este foarte dinamic,ceea ce înseamnă,că, în anumite condiții, există posibilitatea trecerii cu usurință de la o categorie la alta.Metodele și procedeele nu se folosesc în mod izolat,ci integrate în sisteme metodologice, proiectate în viziune sistemică, în conformitate cu obiectivele educaționale urmărite, cu strategiile didactice selectate.

Metodologia operaționalizează trăsăturile metodelor didactice, care subordoneată procedeele și mijloacele didactice, relevante prin deschiderea și intercacțiunea lor.Alegerea și combinarea metodelor și procedeelor solicită nivelurile superioare ale creativității pedagogice, definitorii pentru personalitatea cadrului didactic.Ea se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire,la inovație. Creșterea poderii metodelor activ-participative nu înseamnă renunțarea la metodele clasice.

Metodologia modernă operează schimbări care țin de pondere, dar mai ales de valorizare, de sporire a potențialului formativ al metodelor clasice, prin accentuarea caracterului lor euristic și activ-participativ.

Tendințele principale ale înnoirii și modernizării metodologiei de instruire sunt:valorificarea deplină a metodelor în direcția activizării elevilor,a participării lor la dobândirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor; accelerarea caracterului formativ al tuturor metodelor de instruire utilizate în activitatea de predare-învățare și aplicarea cu prioritate a metodelor activ-participative, centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive și operatorii ale elevilor, pe transformarea elevului în coparticipant al propriei instruiri și educații.

I.2. Metoda în sistemul activității didactice

„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori și, din acest punct de vedere, educația va rămâne mereu o artă:arta de a adapta, la o situație precisă, indicațiile generale date de cărțile de metodologie.”(Gaston Mialaret)

Din punct de vedere etimologic, termenul „metodă” provine din limba greacă(„metha”=”spre”; „odos”=”cale”) și desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri.

Metodele de instruire își au sorgintea în metodele de cunoaștere științifică, dar transpusă în planul activității didactice, ea capătă alte înțelesuri,devine altceva decât un instrument destinat să faciliteze cunoașterea științifică. Ea preia statutul pedagogic fiind un instrument de transmitere de cunoștințe.

Prin „metodă de învățământ” se înțelege,așadar,o modalitate de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice.Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată”(Romiță.I. 2001, p. 142)

Într-un sens mai larg se poate spune că „metoda nu separă, ci unește într-un tot organic actul învățării și cel al predării și invers,acestea aflându-se într-o interdependență și influență reciprocă, strâns legate prin scopul sau obiectivul urmărit și prin munca în comun a celor doi parteneri.”(Cerghit I.2006 p.11)

Metodele de învățământ trebuie selectate în raport cu scopul și obiectivele activității didactice, conținutul lecțieii, particularitățile elevilor și personalitatea profesorului.Orice metodă se aplică printr-o serie de procedee de lucru.De fapt, metoda poate fi desfașurată ca un ansamblu de procedee. Referindu-se explicit la metodele de învățământ active, profesorul Ștefan Bârsănescu(1895-1984), arăta că ele se înscriu în curentul pedagogiei științifice și experimentale.

În istoria umanității, primul care a introdus și teoretizat termenul de metodă a fost Rene Descartes(1569-1650) în al său „Discurs asupra metodei….” utiliyată pentru „o bună conducere a rașiunii și căutare a adevărului în științe”.

Începând cu secolul al XVIII-lea, ideea de metodă vine și dinspre instituția de învățământ și este legată de organizarea muncii în clasa de elevi, a ordinii și a disciplinei.

În secolul al XIX-lea, ideea de metodă pedagogică este legată de nașterea disciplinelor de învățământ, de adaptarea științelor la scopurile învățământului, de parcurgerea educativă a acestora.

Activitatea instructiv-educativă reprezintă un ansamblu de acțiuni independente, subordonate atingerii unor finalități generale ale învățământului. Activității îi corespunde o metodologie, acțiunii o metodă, iar operației un procedeu.

În selectarea metodelor și a procedeelor trebuie să se țină cont de criteriul obiectiv și cel subiectiv

1)Criterii obiective:

-obiectivul fundamental ;

-obiectivele operaționale ;

-sistemul principiilor didactice generale și sistemul principiilor didactice specifice disciplinei de studiu ;

-analiza sistemică a conținutului științific ;

-unitatea dintre conținutul instruirii și metodele de învățământ în contextul unei strategii didactice coerente ;

-logica internă a științei ;

-legitățile procesului învățării ;

-legitățile procesului predării ;

2)Criterii subiective:

-resursele psihologice ale elevilor ;

-personalitatea și competența profesorului ;(Ionescu M.,2005,p.240)

Metoda de învățământ are semnificația unei tehnici de lucru ce presupune:elemente de conducere, de dirijare a activității elevului și elemente de control imediat și sistematic a rezultatelor înregistrate(evaluare, feed-back).Unele metode sunt mai eficace decât altele, metode diferite supun unui exercițiu diferit intelectul; conduc la rezultate diferite.

Dat fiind impactul metodei asupra învățării și rezultatele învățării, dat fiind faptul că metoda este variabila cea mai independentă, cea mai ușor de manipulat și cea mai intim legată de personalitatea profesorului, noțiunea de competență didactică se leagă strâns de însușirea și perfecționarea continuă a metodelor de lucru (H.Carrier). (Cerghit .I,2006 ,p.26)

Metedole de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor. De aceea, opțiunea pentru o anumită strategie didactică condiționează utilizarea unor metode de învățământ specifice. Totodată, metodele de învățământ fac parte din condițiile externe ale învățării, care determină eficiența acesteia. De aici decurge importanța alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activități didactice.

Eficiența unei metode depinde de modalitatea concretă în care ea este valorificată în contextul didactic, respectiv de măsura în care ea reușește să antreneze eforturile intectuale și mortice ale elevilor.

Metoda devine o cale necesară pentru dobândirea cunoștințelor și capacităților proiectate la nivelul obiectivelor procesului de învățământ, valorificând principiile specifice didactice, în termeni de comunicare-cunoaștere-creativitate. Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaștere pe care o propune cadrul didactic, intr-o cale de învățare realizată efectiv de către cel educat, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschiderespre educația permanentă.

În școala modernă dimensiunea de bază în funcție de care sunt considerate metodele de învățământ este caracterul lor activ, adică măsura în care sunt capabile să declanșeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivația, capacitățile cognitive și creatoare.

Un criteriul de apreciere a eficienței metodelor îl reprezintă valențele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalității elevilor.

I.3. Funcțiile pedagogice ale metodei didactice

Metoda are un carater polifuncțional deoarece poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative. Opțiunea profesorului pentru o anumită metodă de învățământ constitue o decizie de mare complexitate. Alegerea unei metode se face ținând cont de finalitățile educației, de conținutul procesului instructiv, de particularitățile de vârstă și cele individuale ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor școlare, de natura mijloacelor de învățământ, de experiența și competența didactică a profesorului. Ea devine răspunzătoare de rezultatele obținute, de nivelul acetora și eficiența învățământului. Nu numai rezultatele imediate și directe sunt influențate de metodă, ci și cele mai îndepărtate.

Valoarea și importanța metodei sunt aspecte care rezidă nu numai în funcțiile pe care aceasta și le asuma, ci mai ales în efectele pe care ea le produce. ( Cerghit I. 2006, p.22 )

Metodele de învățământ au caracter polifuncțional, ele îndeplinind mai multe funcții în cadrul procesului instructiv-educativ. Unele sunt de conținut ( funcția cognitivă și formativ-educativă ) și exprimă substanța pedagogică și logică a metodei, iar altele de organizare, de formă ( cea instrumentală și cea normativă, de optimizare ).

Funcțiile pedagogice ale metodei sunt : cognitivă, formativ-educativă, motivațională, instrumentală și normativă.

Funcția cognitivă – când elevii sunt puși în legătură cu o experiență generalizată și fixată în valorile culturii, ori cu lumea obieczelor și fenomenelor reale, metoda constituind pentru elev o cale de acces spre cunoașterea adevărurilor și a procedurilor de acțiune, un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi. Metoda reprezintă pentru profesor un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare mai mult sau mai puțin dirijată. Ea vine să transforme posibilitatea în realitate, să traducă în fapt de învățare o acțiune proiectată de profesor în plan mintal, să convertească în bunuri și experiențe personale pentru elevi anumite obiective și conținuturi determinate, de ordin cognitiv, afectiv sau psiho-motor. Ca elemente formale de instruire și educație, metodele țin de condițiile externe ale învățării, acelea care fac ca învățarea să devină eficientă. Metoda este o modalitate de a acționa practic, sistematic și planificat, este un demers chibzuit, programat, premeditat, menținut în atenția și sub reflecția continuă a cadrului didactic, apt să conducă elevii spre acele achiziții la care ei trebuie să ajungă.

Funcția formativ-educativă – metodele supun exersării și elaborării diversele funcții psihice și fizice ale elevilor, prin formarea unor noi deprinderi intelectuale și structuri cognitive, a unor noi atitudini, sentimente, capacități, comportamente; metoda de predare nu este numai calea de transmitere a cunoștințelor, ci și un proces educativ.

Metodele au și acel caracter formativ și educativ pe care orice instruire trebuie sa-l aibă; ele dispun de o anumită capacitate de influențare și a altor laturi ale personalității. În măsura în care metoda este un exercițiu sau un antrenament intelectual, intervenția ei are șansa de a se materializa în apariția unor structuri mintale ( operaționale ) sau forme comportamentale ( efectele formative ). Ele influențează formarea unor atitudini față de cele învățate, dezvoltă anumite convingeri, pun în valoare potențialitățile educaționale ale conținuturilor date, trezesc anumite trăiri emoționale.

Pedagogul german, Gaudia, arăta că metoda „ … nu este niciodată numai calea pe care se face transmiterea cunoștințelor, ci este totodată și un proces educativ” .

Funcția motivațională – un criteriu de apreciere a eficienței unui demers instructiv-educativ îl constitue gradul de plăcere în învățare. Metoda didactică îndeplinește în acest sens o funcție motivațională în măsura în care reușește să facă activitatea să fie atractivă, să stimuleze motivația în învățate, intersul pentru studiu menit să susțină efortul cognitiv de mobilizare psihică.

Funcția instrumentală ( operațională ) – se situează ca intermediar între obiectivele definite și obiectivele realizate. Pentru a atinge rezultatele profesorul trebuie să stăpânească arta didacticii, ce presupune știința de a-i învăța și pe alții într-un mod plăcut, atractiv, accesibil. Ea servește drept instrument de lucru atât profesorului, cât și elevului, în atingerea unor obiective; servește drept tehnică de execuție în sensul că mijlocește atingerea obiectivelor, obținerea transformărilor dorite.

Funcția normativă ( de optimizare a acțiunii ) – din această perspectivă, metoda arată cum să se procedeze pentru obținerea rezultatelor dorite. Fiind o cale de realizare a unei acțiuni instructive, ea rămâne subordonată acesteia fără a se identifica cu acțiunea propriu-zisă, dar se supune legităților ei. Optimizarea activității presupune găsirea în variante eficiente de combinare a variabilelor didactice și sugerarea unui traseu flexibil de realizare a activității instructiv-educative. Așadar, optimizarea activității corespunde cu necesitatea unei căutări sau elaborări metodologice în organizarea rațională a operațiilor și mijloacelor didactice. Pentru a fi eficientă, metoda trebuie să fie aplicată în strânsă corelație cu celelalte componente ale procesului de învățământ, respectând totodată normativitatea didactică.

Metoda se afirmă ca element de optimizare a organizării acțiunii instructive exercitând o funcție normativă, arătând cum să se procedeze, cum să se predea și cum să se învețe; condiționează progresul la învățătură, iar prin intermediul ei profesorul stăpânește acțiunea instructivă, o dirijează, o corectează și o reglează continuu în direcția impusă de finalitățile actului instrucțional.

Funcția normativă a metodelor didactice corespunde „ polului axiologic” al activității de predare-învățare-evaluare. Această funcție evidențiază resursele generale ale metodelor didactice, interne ( calitățile definitorii ) și externe ( calitățile rezultate din relațiile micro și macrostructurale ), care asigură premisa optimizării permanente a activității didactice prin respectarea principiilor de proiectare și de realizare a procesului de învățământ, adoptarea valorilor curriculare, corelarea strategică a metodelor în concordanță cu evoluțiile înregistrate sau pe cale de realizare la nivelul metodologiei procesului de învățământ.

II. JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN ACTIVITATEA ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

II. 1. Conceptul de joc didactic

Pentru școlarul mic orice activitate este joc: „ Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică cere să respire și, în consecință să acționeze” spune Claponde în „Psychologie d’ enfant”. Shiller scria: „ Omul nu este întreg decât numai atunci când se joacă”. Joaca „este o manifestare spontană înrădăcinată în mecanismele biologice inconștiente, expresia unui instinct al juisării, pe care-l întâlnim, sub forme elementare, și în lumea animală”. ( Paul Cornea )

Platon, spunea : „ Jocul, gluma, cultura ( … ) sunt lucrul cel mai serios pentru noi, oamenii” ( „Legile”, VII, 803 c ), iar autorul spaniol, Ortega Y. Gasset, conchide: „ E o invitație, așadar, la nimic altceva decât la un joc riguros, devreme ce omul tocmai în joc este cel mai riguros.

Jocul „ are o esență proprie, independentă de conștiința celui ce joacă”, „ mișcarea din joc este privată de scop și scutită de efort”.

La baza teoriilor științifice de joc stă și teoria lui C. V. Plehanov, unul dintre primii cercetători care au explicat jocul pe baze materialiste, arătând că în viața socială apare mai intâi munca și spoi jocul, după cum în viața copilului jocul apare înaintea muncii.

P. F. Leshaft susține, că : „ Jocul este un exercițiu, care pregătește copilul pentru viață”, este „ oglinda mediului în care trăiește și se dezvoltă copilul”.

În școala primară, jocul liber se înlocuiește treptat cu alte forme ca : jocul de rol, de interacțiune, cu reguli, sportiv.

Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu cel distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și actiunea de joc.

Jocul didactic „ un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare” ( Bache H., Mateias A., Popescu E., Șerban F. – „ Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994 ). Termenul „ didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă, specifice procesului de învățământ.

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă prin care se realizează o bună parte din obiectivele educaționale. Valoarea practică constă în faptul, că în procesul desfășurării lui, copilul, are posibilitatea să-și aplice cunoștințele, să-și exerseze priceperile și deprinderile formate în contextul diferitelor activități. Acțiunea de joc este latura care face ca rezolvarea scopului didactic să fie plăcută pentru copil. Conținutul jocului îl formează cunoștințele pe care copiii și le-au însușit, iar scopul didactic apare sub forma unei probleme de gândire, recunoaștere, denumire, scriere, comparare. Regulile jocului ordonează acțiunile; ele au o funcție reglatoare asupra relațiilor reciproce între copii.

Jocurile didactice exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului, contribuind la dezvoltarea lui intelectuală, la formarea percepțiilor, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului. De asemenea, servesc și la realizarea sarcinilor educației morale, contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a disciplinării conștiente. Însușindu-și regulile și respectându-le, copilul, învață să se stăpânească mai bine, să-și frâneze dorințele, atunci când acestea vin în contradicție cu conținutul jocului.

Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează și se îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite. Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt :

Scopul jocului

Conținutul jocului

Sarcina didactică

Regulile jocului

Elementele de joc

Scopul jocului – reprezintă finalitatea spre care tinde jocul și se formulează pe baza obiectivelor de referință.

Scopurile pot fi diverse : consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de expimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale.

Conținutul jocului – cuprinde totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor însușite de copiii cu care operează în joc; conținutul trebuie să fie bine dozat în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil și atractiv.

Sarcina didactică – indică ce anume trebuie să realizeze, efectiv, copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus; este formulată sub forma unui obiectiv operațional ajutându-l pe copil să conștientizeze ce opereții trebuie să efectueze. Sarcina didactică trebuie să fie în concordanâă cu nivelul de dezvoltare al copilului, să implice în rezolvarea sa gândirea și operațiile acesteia, imaginația, creativitatea.

Regulile jocului – trebuie să fie formulate explicit, să vizeze asigurarea unui comportament corect și disciplinat, dar au și rolul de a descrie cadrul de rezolvare a sarcinilor jocului. Regulile jocului concretizează sacrina didactică și realozează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Ele sunt prestabilite și obligatorii pentru toti participanții la joc. Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice sunt mai ușor de realizat.

Elementele de joc – sunt reprezentate de mijloacele și căile folosite în activitate. Conceperea lor depinde de ingeniozitatea cadrului didactic. Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc elemente cât mai variate, deosebite de cele anterioare, în caz contrar existând riscul ca acesta să nu mai prezinte atractivitate, esența jocului fiind compromisă. Reușita unui joc didactic depinde de utilizator, de modul în care acesta asigură o concordanță între tematica, sarcina jocului și resursele materiale disponibile, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare al elevilor spre joc, prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri.

Datorită conținutului și a modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltând spiritul de echipă; de asemenea, se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată.

În cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecții, acesta devine un procedeu didactic. Jocurile didactice pot fi folosite în orice moment al lecției cu scopul de :

A familiariza elevii cu unele concepte

A consolida cunoștințele însușite

A cultiva unele calități ale gândirii

A evalua cunostințele însușite.

Jocul didactic este o metodă activ-participativă, dar și un mijloc prin care învățătorul consolidează, precizează și verifică cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare. Poate să aducă varietate în exercițiul matematic, poate înviora lecția și ca urmare drumul spre deprinderi este mai sigur și mai plăcut. ( Lungu Maria, „ Jocul didactic” )

Prin folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii se realizează și importante sarcini formative ale procesului de învățământ :

Antrenarea operațiilor gândirii : analiza, sinteza, compararea, calsificarea, ordonarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea

Dezvoltarea spiritului imaginativ-creator și de imaginație

Dezvoltarea atenției, disciplinei și spiritului de ordine în desfășurarea unei activități

Formarea deprinderii de lucru corect și rapid

Asigurarea însușirii temeinice a cunoștințelor ( Nicolae Constantin Matei, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982 )

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă, aduce variație în procesul de instruire al copiilor, făcându-l mai atractiv. Orice joc îndeplinește simultan mai multe funcții, care se răsfrâng atât asupra celui care se joacă, cât și a celui care coordonează sau numai supraveghează acțiunile copilului.

II.2 CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

În activitatea de fiecare zi a copilului jocul ocupă locul preferat. Așa cum adultul se simte împlinit pri munca sa, copilul se simte mare pri succesele sale ludice. Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața copilului, este ușor de înțeles eficiența folosirii în procesul instructiv-educativ.

Jocul didactic este una dintre cele mai accesibile forme de activitate datorită originalității sale specifice și umane: împletirea strânsă a jocului cu activitatea; îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică. Orice sarcină didactică, în aparență greoaie poate fi rezolvată prin joc, dacă acesta întrunește formele cele mai accesibile și mai atractive pentru copii. Pentru că jocul didactic matematic apare în programul întregii activități la disciplinq matematică, atât ca activitate cu întreaga clasă de elevi, cât și cu fiecare elev în mod independent, acesta realizează o continuitate între activitatea de joc și cea de învățare. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea de a învăța. După felul cum se joacă un copil putem să observăm dacă este mai inventiv, mai dinamic, dacă poate sau nu să surprindă soluții noi.

Din punct de vedere educativ trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic și intelectual. Dacă sfera noțiunii de joc didactic corespunde genului de joc, diferența specifică nu poate fi descrisă print-un singur cuvânt. „ Este tipul de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe” . ( Manolache A. , 1979, p. 241 )

Literatura de specialitate evidențiază mai multe variante de clasificare a jocurilor didactice, în funcție de criteriile de diferențiere alese. După Cerghit I. ( 1976, p. 217 ) putem considera urmatoarea variantă taxonomică :

După obiective prioritare :

– jocuri senzoriale ( auditive, vizuale, motorii, tactile );

– jocuri de observare (a mediului natural, social etc. );

– jocuri de dezvoltare a limbajului;

– jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

După conținutul instruirii :

– jocuri matematice ( pentru numărat și socotit );

– jocuri muzicale;

– jocuri tehnologice ( de aplicații, de construcții tehnice etc. );

– jocuri sportive;

– jocuri literare / lingvistice;

După forma de exprimare :

– jocuri simbolice;

– jocuri de orientare;

– jocuri de sensibilizare;

– jocuri conceptuale;

– jocuri ghicitori;

– jocuri de cuvinte încrucișate

După resursele folosite :

– jocuri materiale

– jocuri pe bază de întrebări;

– jocuri pe bază de fișe individuale;

– jocuri pe calculator;

După regulile instituite :

– jocuri cu reguli transmise prin tradiție;

– jocuri cu reguli inventate;

– jocuri spontane;

– jocuri protocolare;

După competențele psihologice stimulate :

– jocuri de mișcare;

– jocuri de observație;

– jocuri de atenție;

– jocuri de memorie;

– jocuri de gândire;

– jocuri de imaginație;

– jocuri de limbaj;

– jocuri de creație.

Jocurile didactice matematice, în marea lor diversitate se pot clasifica după următoarele criterii :

În funcție de scopul și sarcina didactică;

În funcție de aportul lor formativ.

A. În funcție de scopul și sarcina didactică pot fi împărțite în :

a) după momentul în care se folosesc în cadrul lecției :

Jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;

Jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale activității;

Jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

b) după conținutul capitolelor de însușit :

Jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

Jocuri matematice specifice unei vârste;

c) după materialul didactic :

Jocuri didactice cu material didactci standard ( confecționat ), natural ( din natură )

Jocuri fără material didactic ( orale, ghicitori, versuri, scenete, cântece, povestiri ).

B. În funcție de aportul lor formativ ( pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii, căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură ):

a) jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză

Exemplu :

„ Jocul negației” – prin care se urmărește să se nască la elevi ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice.

„ Completează șirul” – în care copiii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.

b) jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză

Exemplu :

Jocuri matematice cu numere naturale

Jocuri didactice în care se efectuează operații cu numere

Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.

c) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații

Exemplu :

Compararea cantitativă a două mulțimi

Recunoașterea egalității / inegalității a două numere

Compararea numerelor și ordonarea într-un șir crescător / descrescător.

d) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări

Exemplu :

„ Cine știe, răspunde” cu sarcina de a compune numere, exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.

e) jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică

Exemplu :

„ Cine are același număr ?” – corespondența între numărul de obiecte și cifră, formarea șirului numeric, utilizând cifrele corespunzătoare.

( Lupu C., Săvulescu D., Ed. Paralela 45, Buc. 2000 )

Inclus inteligent în structura lecției, jocul didactic matematic, poate să satisfacă nevioa de joc a copilului, dar poate în același timp să ușureze înțelegerea, asimilarea cunoștințelor matematice în formarea unor deprinderi de calcul matematic realizând o îmbinare între învățare și joc.

Sub aspect formativ, paleta de performanțe posibile de realizat în condițiile unei promovări cumpătate a secvențelor ludice în activități și lecții este cuprinzătoare și profundă : „ … lărgirea spectrului relațiilor interpersonale, disciplinarea conduitei, dezvoltarea unei capacități intelectuale ( spiritul de observație, perspicacitatea etc . ) amplificarea proceselor de orientare în spațiu, antrenarea voinței ( luarea rapidă a hotărârilor ), dezvoltarea și exersarea proceselor afective și a expresiilor emoționale”. ( Pantelimon G. 1999, p. 93 )

II. 3. Funcțiile jocului didactic

Cei care se joacă utilizează anumite asemănări cu obiectele substituite sau le atribuie prin convenție ( pe baza regulilor de joc ) anumite semnificații. Orice joc îndeplinește simultan mai multe funcții care se răsfrâng atât asupra celui care se joacă, cât și acelui care coordonează sau numai supraveghează acțiunile copilului.

1. Funcția cognitivă, informativă

Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fără a conștientiza neaparat acest lucru, copilul învață; acumulează noi date, informații, cunoștințe, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe, sarcinile jocului orientând provesul cunoașterii.

În cadrul jocului didactic, învățarea ca proces primește atributul dirijării. Coordonarea procesului instructiv-educativ își pune nemijlocit amprenta asupra jocului care este proiectat cu anticipație, organizat în baza anumitor sarcini didactice și evaluat ca atare.

2. Funcția stimulativ-motrică ( motorie )

Prin joc, este stimulată prioritar componenta motorie a personalității copilului sau o altă dimensiune a acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanții sunt hotărâți să o ia de la capăt, sunt mulțumiți de ceea ce au realizat, nu resimt oboseala specifică învățării sau muncii, având un tonus pozitiv.

3. Funcția formativ-educativă

Această funcție se referă la faptul că jocul contribuie la :

Perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiectului care se joacă

Implicarea motivației intrinseci a acestuia în joc

Dezvoltarea afectivă ( relevantă, mai ales la jocul de rol )

Dezvoltarea anumitor aptitudini.

Altfel spus, este vorba despre acele sarcini ale jocului care privesc dezvoltarea însușirilor biopsihice ale copiilor și elevilor, înarmarea cu abilități și tehnici de muncă intectuală și aplicative, dezvoltând calități care îi fac capabili să se integreze ulterior cu ușurință în activități sociale. Sub amprenta idealului educațional de catualitate, de la cea mai fargedă vârstă se urmărește ca individul să fie un participant activ la conturarea propriului său destin.

4. Funcția socială

Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să constituie un element și un factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevii de clasa I care, nefrecventând grădinița se adaptează mult mai greu și mai târziu cerințelor impuse de colectivul clasei școlare, indiferent de numărul fraților din familie sau de experiența pozitivă a părinților, bunicilor în creșterea copilului.

5. Funcția de echilibrare-tonificare (descarcă și reîncarcă potențialitățile personalității )

Este cert faptul, că o pasiune, un interes, unele trăsături de personalitate, de caracter, atât de elocvente în timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea atitudinii celui care se joacă față de anumite microstructuri ale realității sociale ( familie, grădiniță, școală, obiect de studiu sau altele ) și implicit în crearea condiției pozitive de accesibilitate pentru orice fel de acțiune cu rol formativ.

6. Funcția terapeutică

7. Funcția katharctică ( de curățire, purificare )

Referitor la ultimele doua funcții, specificate mai sus, se poate spune că este recunoscut faptul că jocul contribuie nemijlocit și la asigurarea dimensiunii ludice a terapiilor solicitate de anumite cazuri speciale. ( copii hiperkinetici, anxioși sau altele ), fiind totodată un mijloc ideal cu rol katharctic.

Raportat la anumite nivele de vârstă, jocul, câștigă funcții particularizante, fără a pierde însă din funcțiile anterior menționate. Importanța lui în dezvoltarea personalității este reliefată tocmai de complexitatea acestor funcții.

II. 4. Instruirea prin joc didactic

Cea mai veche dimensiune de integrare și care este și nucleul integrării domeniilor de studiu, este Teoria și metodologia instruirii; această dimensiune s-a conturat încă din secolul al XVII-lea, debutul lucrărilor în acest domeniu a fost marcat de „ Didactica Magna” a lui Jan Amos Comenius. Teoria și metodologia instruirii se ocupă cu analiza procesului de învățământ și este în continuare un domeniu de dinamică și provocări majore. ( Chiș V., Ed. Eikon, 2014, p. 37 )

Încă de la inceputul secolului al XIX-lea, practica școlară din țara noastră a valorizat intuiția și conversația euristică teoretizată de marii pedagogi, iar începând cu deceniile III, IV și V recomandările școlii active. Spiru Haret (1851-1912 ) a reușit să asigure o orientare practică și realistă în spiritul ideilor școlii active. În lista personalităților din țara noastră, preocupate de instruirea activă și interactivă, îî amintim pe: Vladimir Ghidionescu ( 1878-1948 ), Constantin Dimitrescu-Iași ( 1849-1923 ), Ioan Găvănescul ( 1859-1945 ), Bogdan Gheorghe Duică ( 1866-1934 ), G. G. Antonescu ( 1882-1953 ).

Conceptul de „instruire” ( latinescul „instructio” = aranjare, amenajare, construire ) reprezintă o activitate complexă și sistematică, realizată în cadrul procesului de învățământ, în scopul înzestrării tinerei generații cu un sistem de cunoștințe, dezvoltării abilităților de cunoaștere și acțiune, formării competențelor și intereselor epistemologice, în conformitate cu anumite finalități pedagogice prescrise. Fiecare persoană trebuie să beneficieze de o ins truire adecvată nevoilor sale fundamentale de învățare.

În teoria și practica didactică contemporană, problematica instruirii prin joc didactic cunoaște abordări noi, complexe, interdisciplinare. Jocul didactic, ca metodă activă, favorizează elaborarea simultană atât de noi cunoștințe și structuri cognitive, cât și de operații mintale. „ O metodă activă este, prin excelență, participativă și presupune angajarea efectivă a subiectului învățării, elevul fiind învățat cum să facă să se adapteze, să acționeze, să decidă și nu doar să memoreze, să reproducă, să se conformeze”. ( Bocoș M., 2002, p. 20 )

Jocul este o activitate care stimulează în cel mai înalt grad dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În cadrul jocului copilul e în stare să obțină performanțele pe care în alte activități, exterioare jocului, nu este în stare să le atingă. „ În procesul jocului, copilul demonstrează cât de realist este el în tot ceea ce face și la ce nivel se ridică competența sa, uneori atât de bine conturată motivațional”. ( Bruner T., Ed. Didactică și Pedagogica, București, 1979 ).

Atunci, când învățarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoțește atmosfera jocului crează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite. Elementele de joc încorporate în procesele instruirii au calitatea de a motiva și stimula puternic elevii, de a imprima activității un caracter mai viu și mai atrăgător; aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul, fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație secundară, dar stimulatorie constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii școlare.

Instruirea în spiritul jocului este o orientare metodologică importantă, în jurul căreia gravitează întrega teorie a instruirii de tip școlar. Jocul didactic poate fi implicat în elaborarea strategiilor instruirii organizate la școlarul mic. Astfel, jocul nu apare ca o joacă, ci ca o modalitate ingenioasă de stimualare a activității de învățare. Practica demonstrează, că în școala primară jocul nu poate fi în afara preocupărilor învățătorului, de a se perfecționa sub aspect metodologic. Sintagma „ măestrie pedagogică” încorporează în ea și ceea ce înseamnă promovarea spiritului jocului în procesul instruirii. Pentru o abordare cât mai completă și cât mai convingătoare a instruirii școlarilor mici în spiritul jocului, se înțelege că acesta trebuie să-și găsească aplicabilitatea în lecții. Cel mai important lucru este acela de a crea o atmosferă de joc pentru buna desfășurare a demersului didactic, în așa măsură încât, elevii, când aud clopoțelul, să le pară rău că s-a terminat lecția.

Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut unanim de către pedagogi. Pedagogia modernă nu a tribuie jocului doar o semnificație funcțională ca în trecut de simplu exercițiu pregătitor și util dezvoltării fizice, ci una de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului, motiv pentru care acesta a devenit astăzi una dintre principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă. Prin complexitatea și influența sa formativă, jocul, contribuie la dezvoltarea elevului sub aspect intelectual, moral și fizic, având și valențe estetice. Problematica instruirii active nu este nouă. Ea a fost valorizată începând cu pedagogia clasică și până la pedagogia modernă actuală.

Jocul este metoda, mijloc și cadru de instruire, prin conținutul și regulile sale, subordonându-se obiectivelor și sarcinilor didactice. Scopul jocului trebuie să fie cunoașterea realității și asimilarea ei. Conținutul jocului să devină un izvor de cunoștințe, o sursă de informații. Ambianța atractivă, competitivă va stimula procesul de asimilare a experienței și dezvoltarea capacităților de cunoaștere.

Instruirea prin joc didactic trebuie văzută ca și alternativă educațională. Ioan Cerghit acordă jocurilor statutul de metodă, ca alternativă „ oficială” a învățământului modern.

II. 4. 1. Învățarea prin joc matematic

În sensul cel mai larg, învățarea este considerată procesul de dobândire de noi competențe și forme de comportament, de modificare, restructurare sau schimbare a celor deja existente, cu scopul unei adaptări cât mai adecvate la noile situații și la dinamica accentuată a vieții.

Învățarea reală, cu sens, nu este o învățare de cunoștințe, ci este o învățare pe dinăuntru, o învățare care presupune dobândirea de competențe demonstrate în situații acționale. Învățarea are ca trăsături fundamentale participarea și anticiparea. Participarea se referă la punerea în mișcare a tuturor instrumentelor de care dispune cel care învață, iar anticiparea se referă la necesitatea de a învăța din viitor, nu numai din trecut, de a anticipa cerințele viitorului, de a forma și dezvolta capacitatea de anticipare, capacitatea de a face față schimbărilor, capacitatea de a se adapta noilor situații, de a le soluționa aplicând și operaționalizând, în mod creativ, inovativ și prospectiv, sistemul de achiziții dobândite.

( Chiș V. , Ed. Eikon, 2014, p. 12 )

Învățarea școlară este activitatea fundamentală a elevului în școală, având două componete:

a) învățarea internă – care sete latura mentală a procesului de învățământ și care constă în realizarea actelor de percepție, înțelegere, abstractizare, generalizare, fixare și reproducere a cunoștințelor.

b) învățarea externă sau comportamentală – care constă în aplicarea cunoștințelor, formarea deprinderilor, obișnuințelor și priceperilor intelectuale și practice.

Eficiența procesului de învățământ este dată de interacțiunea dintre învățarea internă și cea externă, dintre cea cognitivă și cea comportamentală.

Învățarea școlară este acel tip de învățare realizat în cadrul procesului de învățământ prin organizarea pedagogică a experiențelor de cunoaștere, afectiv-motivaționale și practice ale elevilor. Ea presupune asimilarea de către elevi a unor valori ( cunoștințe, abilități, competențe, comportamente, atitudini ), construcția și dezvoltarea de structuri cognitive, psihomotorii, afective și dezvoltarea personalității. Odată cu intrarea în școală, activitatea de învățare ocupă rolul esențial, dar o bună parte a activității se redirijează prin joc, care rămâne o preocupare majoră a întregii copilării. J. Fr. Herbart, spunea că: „ Plictiseala este păcatul de moarte al predării”, folosirea jocului o poate feri de acet păcat. Învățarea prin efort personal și în grup, prin manifestarea independenței în acțiune, gândire și exprimare, însoțită de bucurie și satisfacție, va fi temeinică și va genera noi interse de cunoaștere.

Conceptul de învățare prin joc nu este nou. Diferite școli pedagogice au pus de-a lungul timpului, la punct, diferite metode de a învăța, asimila informații, deprinderi, de a forma anumite capacități prin joc.

O eficiență sporită o constitue utilizarea în orele de matematică a acelor metode care au o mare valoare formativă, care stimulează dezvoltarea celor mai repreyentative forțe ale activității intelectuale ( gândirea creatoare și originală, inteligența, imaginația constructivă ). „ Activ” este elevul care gândește, care depune un efort de reflecție personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acține mintală de căutare, de cercetare și redecoperire a adevărurilor. Printre metodele activ-participative se numără și metoda jocurilor, care oferă un cadru propice pentru învățarea activă. Eficiența acestei metode constă în capacitatea învățătorului de a le utiliza în procesul de însușire a cunoștințelor matematice.

Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în rezolvarea sarcinilor jocului, se crează o tonalitate afectivă, pozitivă, de înțelegere și exigență în respectarea regulilor, se stimulează dorința copiilor de a-și aduce contribuția proprie. Jocul didactic reprezintă forma de trecere de la joc la învățare și este o activitate, care se deosebește prin structură specifică de celelalte activități cu conținut asemănător. Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a școlarilor, deoarece rezolvă într-o formă adecvată vârstei sarcini, instructive, complexe. Eficiența jocului didactic în raport cu celelalte mijloace practicate în școală este cu atât mai mare cu cât se realizează o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive pentru școlari. El realizează în practică dezideratul învățării prin joc, prin organizarea unor activități special create de adulți în acest scop.

În general, un exercițiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic, dacă îndeplinește următoarele condiții:

Realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

Folosște elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse, cum sunt întrecerea individuală sau pe grupe de elevi;

Recompensarea rezultatelor bune și penalizarea greșelilor comise de către cei antrenați în rezolvarea exercițiilor sau a problemelor propuse;

Folosește un conținut matematic accesibil, atractiv și recreativ, prin forma de desfășurare, prin materialul didactic ilustrativ;

Utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de către elevi.

Învățarea prin jocuri didactice matematice este un tip de învățare care are la bază implicarea profundă – intelectuală, psihomotorie, afectivă și volițională – a subiectului învățării în dobândirea noului, în construirea cunoașterii, în formarea și dezvoltarea abilităților, capacităților, competențelor, comportamentelor. Ceea ce ne apare ca deosebit de important este realizarea unei corelări cât mai strânse între conținutul lecției, în care inserăm jocul didactic și sarcinile de învățare atașate acestuia.

Jocurile didactice matematice oferă școlarilor mai multă libertate de a alege tehnicile și strategiile de calcul. Participând nemijlocit, efectiv la joc, își reprezintă intuitiv nu numai condițiile inițiale, dar și soluția problemei, înlesnindu-se legăturile dintre noțiunile aritmetice, geometrice și cele de joc, dezvoltarea gândirii funcționale a școlarului.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul, că facilitează procesul de învățare, iar datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității. Prin joc, cei timizi, devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și primesc mai multă încredere în propriile capacități, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsurile pe care le elaborează. După expresia lui Vagotski, copilul învață „ după un program propriu”, pe temeiul motivelor jocului.

Ținând seama, că aptitudinile, intersele și deprinderile intelectuale, precum și stilul intelectual, în general se structurează începând din primele clase, evoluția școlarilor se va realiza astfel încât „ elevii să îndeplinească un rol activ în învățare, iar învățarea să fie privită nu numai ca rezultat, ci mai ales ca proces provocat, organizat și îndrumat nemijlocit de învățător” . ( Programele școlare pentru învățământul primar, aprobate de Ministerul Învățământului, cu numărul 32665/95, p. 5 )

Învățarea are specificul ei, particularitățile ei, care sunt de fapt un rezultat al legăturilor reciproce, ce se stabilesc între joc și învățare pe parcursul perioadei școlare. Dar această relație, între cele două forme de activitate, nu rămâne constantă pe parcursul școlarității. Pe măsură ce se face trecerea de la o clasă la alta, activitatea de învățare este tot mai vizibilă. Acțiunile de joc constau în „ a scrie, a citi și a rezolva”, învățarea ocupând un loc central ca activitate specifică vieții școlare. Relația joc-învățare în diferite etape ale vârstei este condiționată de nivelul de dezvoltare psihică a copilului, astfel jocul poate fi folosit variat, reprezentând o punte de legătură între joc, ca activitate, și activitatea de învățare a matematicii.

Învățarea prin joc va rămâne o componentă importantă a învățământului primar, din mai multe motive:

Respectă particularitățile de vârstă ale elevilor;

Antrenează operațiile gândirii elevilor: analiza, sinteza și comparația;

Dezvoltă spiritul de inițiativă și independență în muncă, precum și cel de echipă;

Dezvoltă spiritul creator și de observație, atenția, disciplina și ordinea în desfășurarea unei activități;

Formează deprinderi de a munci corect și rapid;

Conține elemente distractive, relaxante;

Ușurează însușirea și consolidarea cunoștințelor;

Înlesnește participarea activă la însușirea cunoștințelor.

Pentru a stabili unele sarcini de învățare, cadrul didactic ar trebui să aibă permanent în atenție, conținutul și structura jocului. În predarea matematicii la ciclul primar, jocurile, au o mare valoare formativă și sunt necesare în studiul diferitelor noțiuni matematice pentru accesibilizarea acestora, dar mai ales în consolidarea deprinderilor de calcul oral și scris. Jocurile matematice pun elevul în situația de a descopei soluții noi și chiar originale. Aceste jocuri se pot organiza frontal sau pe echipe si mai rar individual. Un rol foarte important în jocurile matematice îl are activitatea conștientă, folosirea unui limbaj matematic adecvat. Trebuie remarcat faptul, că învățarea nu este scopul în sine al jocului, ci rezultatul lui. Scopul general este comun pentru toate jocurile și constă în obținerea succesului și a satisfacției.

Jocul este puntea ce poate uni școala cu viața, activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă. Datorită faptului că elevul acumulează sentimentele și interesele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient. El învață să reacționeze sincer, pozitiv sau negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și față de ceea ce e rău, imoral. Jocurile didactice, prin gradul înalt de angajare a elevului în activitatea de învățare, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un foarte bun mijloc de activizare a elevilor și de stimulare a intereselor lor intelectuale.

Făcând din învățarea prin jocurile didactice un stil obișnuit de lucru cu elevii, se pot constata nu numai progrese la învățătura, dar și o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor la lecție, un interes sporit și o evidentă plăcere pentru lecțiile în care așteaptă jocuri de amuzament.

Jocul logic matematic fiind și o activitate colectivă, copiii învață și ABC-ul comportării civilizate. Expresii ca: „ vă rog, nu vă supărați, vă mulțumesc”, sunt de cele mai multe ori introduse chiar în cadrul regulilor de joc, repetarea și respectarea lor sunt pe cât de necesare, pe atât de utile.

II. 4. 2. Predarea organizată ca joc didactic

Prin predare se înțelege transmiterea de cunoștințe și formarea de tehnici de „ muncă”. Predarea reprezintă acțiunea complexă a cadrului didactic, care presupune:

Prezentarea unui material concret și /sau verbal: date, informații, evenimente, modele, materiale;

Organizarea și conducerea unor activități în care să se valorifice materialul concret și verbal oferit;

Acordarea de srijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza și reflecta;

Extragerea esențialului ( împreună cu elevii ) și fixarea lui în noțiuni, concepte, judecăți, raționamente;

Operaționalizarea cunoștințelor elevilor prin conceperea și rezolvarea de exerciții și probleme, de sarcini și instruire, teoretice și practice, prin organizarea activităților de muncă independentă.

Predarea constă într-un sistem de operații, de selectare, ordonare și adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conținut informațional și de transmitele al lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficiență maximă a obiectivelor pedagogice. Predarea este în strânsă interacțiune cu învățarea și evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul predării este obținerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin învățare, rezultatele depinzând și de modul în care s-a realizat evaluarea.

În cadrul instruirii prin joc didactic, practicile de predare sunt organizate sub formă de joc: în general, profesorul acționează și intervine la cererea elevilor în scopul de a facilita învățarea, de a-i implica în activitate și de a-i determina să învețe să devină activi, actori și autori, ai propriilor cunoștințe, a-i propriei cunoașteri declarative, procedurale și strategice.

Predarea sub formă de joc didactic este o predare activizantă, strategică, bazată pe rezultate și principii formulate, ca urmare a cercetărilor de psihologie cognitivă, care situează elevul în centrul construcției învățării.

„ Predarea strategică favorizează dobândirea de către elevi, atât a cunoașterii declarative, cât și a celei strategice și a celei procedurale; aceste ultime două tipuri de cunoaștere presupun atingerea de nivele taxonomice superioare ale gândirii și favorizează câștigarea autonomiei în învățare”. ( Bocoș M. , 2002, p. 68 )

Jocul didactic poate fi folosit, fie ca activitate organizată, complementară lecției, fie ca secvență a unei anumite lecții. Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune cadrului didactic respectarea anumitor etape și cerințe metodice. Prioritar, este vorba despre exigențele legate de proiectarea și organizarea jocului, despre explicarea și fixarea regulilor de joc, precum și despre desfășurarea propriu-zisă a jocului didactic.

Sub aspect metodic, jocul didactic, necesită o pregătire detaliată. În jocurile didactice învățătorul nu mai are rolul de a preda cunoștințele, de a prezenta și a da de-a gata soluțiile unei probleme. El provoacă anumite probleme, anumite situații în fața cărora sunt puși copiii. Aceștia vor descoperi singuri calea de rezolvare, doar în cazul în care jocul este mai dificil soluția va fi sugerată subtil. Explicațiile cadrului didactic vor fi cât mai simple și scurte, adecvate scopului urmărit prin joc, punându-se accent pe înțelegerea elementelor esențiale. Unele precizări se pot face pe parcursul desfășurării jocului. Când jocul se repetă, se poate renunța la explicații. Răspunsurile la întrebările jocului pot fi date prin acțiune sau prin explicații verbale. Învățătorul va acorda atenție deosebită copiilor cu o exprimare greoaie sau capacitate de înțelegere mai redusă, aceștia fiind mereu încurajați și antrenați. Reușita jocului este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică. Cerințele de bază ale reușitei sunt:

Pregătirea jocului didactic matematic;

Organizarea judicioasă a acestuia;

Respectarea momentelor jocului;

Ritmul și strategia conducerii lui;

Stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

Asigurarea unei atmosfere prielnice;

Varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului ).

Pregătirea jocului didactic matematic presupune :

Pregătirea învățătorului ( studierea conținutului și a structurii jocului; pregătirea materialului didactic )

Împărțirea corespunzătoare a copiilor

Distribuirea materialului necesar desfășurării jocului

Desfășurarea jocului cuprinde următoarele momente:

Introducerea în joc ( prin dicuții pregătitoare )

Anunțarea titlului și scopului acestuia ( sarcina didactică )

Prezentarea materialului

Explicarea și demonstrarea regulilor jocului

Fixarea regulilor

Demonstrarea jocului de către învățător

Executarea de probă a jocului

Executarea jocului de către copii

Complicarea jocului sau introducerea unor noi variante

Încheierea jocului ( evaluarea conduite de grup sau individuale ).

Introducerea în joc se face în funcție de tema acestuia. Uneori se face printr-o discuție cu efect motivator, printr-o expunere, pentru a stârni interesul și atenția copiilor, sau direct prin prezentarea materialului.

Anunțarea jocului se face în termeni preciși, excluzând explicațiile ambigue.

Explicarea jocului fiind un element hotărâtor, învățătorul având următoarele sarcini:

Să facă elevii să înțeleagă sarcinile ce le revin

Să precizeze regulile jocului

Să prezinte conținutul jocului, principalele etape în funcție de regulile jocului

Să arate modul de folosire al materialului didactic

Să precizeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele prin care copilul poate deveni câștigător

Fixarea regulilor regulile realizează legăturile dintre sarcina didactică și acțiunea jocului; fiecare joc didactic are cel putin doua reguli:

Prima regulă traduce sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, astfel exercițiul este transpun în joc

A doua regulă are rol organizatoric și precizează, când trebuie să înceapă sau să se termine o anumită acțiune a jocului, ordinea în care trebuie să intre în joc.

Executarea jocului este important de remarcat faptul, că ritmul și intensitatea jocului didactic trebuie să crească treptat, de aceea se evită în timpul jocului intervențiile inutile. Pentru a menține și chiar mări interesul pentru jocul respectiv este bine să se introducă pe parcurs unele reguli noi, materiale noi și în special să se complice sarcinile didactice. Executarea jocului începe la semnal, se reamintesc regulile și se dau indicații organizatorice.

Jocul copiilor poate fi condus direct de învățător sau indirect.

Sarcinile conducătorului de joc sunt :

Să imprime ritmul jocului

Să mențină atmosfera de joc

Să urmărească evoluția jocului, evitând momentele de monotonie, de întrerupere

Să controleze modul în care se realizează sarcina didactică

Să activeze toti copiii la joc

Să creeze cerințele necesare pentru ca fiecare participant să rezolve sarcina didactică în mod independent sau în colaborare

Să urmărească comportamentul copiilor, precum și relațiile dintre ei

Să urmărească respectarea regulilor jocului.

Încheierea jocului – cadrul didactic formulează concluzii asupra felului în care s-a desfășurat jocul, s-au executat sarcinile primite, asupra comportamentului elevilor, făcând recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

Jocul trebuie oprit la timp, lăsându-se cîteva minute pentru strângerea ordonată a materialului folosit, atât cel demonstrativ, cât și cel individual, obișnuind în acest fel pe elevi cu orinea și disciplina în muncă.

( Monica Ana Paraschiva Purcaru, „ Metodica activităților matematice și a aritmeticii pentru institutori / profesori din învățământul primar și preșcolar”, Editura Universității „Transilvania”, Brașov, 2008, p. 13-14 )

II. 4. 3. Evaluarea activităților utilizând jocul didactic

„Evaluarea este o activitate prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informațiile privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce duce la aprecierea acestora pe baza unor criterii și la decizii ameliorative”. ( I. T. Radu )

Experiența pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, după modul de intergrare a lor, în desfășurarea procesului didactic:

a) Evaluarea inițială – stabilește nivelul de pregătire al elevilor la începutul unei activități, condițiile în care elevii se pot integra în programul respectiv. Ea constituie una dintre premisele conceperii și demarării procesului de instruire. Evaluarea inițială se realizează prin aplicarea unei probe orale, scrise sau practice prin care este diagnosticată pregătirea elevilor și care îndeplinește o funcție de predicție privind condițiile în care va fi organizat noul program de instruire.

b) Evaluarea continuă – presupune verificarea pe secvențe mici a rezultatelor obținute de elevi pe parcursul procesului didactic. Ea își propune verificarea performanțelor tuturor elevilor privitoare la întreg conținutul esențial al materiei parcurse în secvența respectivă.

c) Evaluarea sumativă – este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului, este estimare globală de bilanț în urma unei perioade lungi, corespunzătoare unui semestru sau unui an școlar. Ea realizează un sondaj, care îi vizează atât pe elevi, cât și materia a cărei însușire este supusă evaluării.

Abordarea actului didactic, ca ststem, pune în evidență interacțiunea multiformă a trei procese: predarea, învățarea și evaluarea. Specificul evaluării în învățământul primar, decurge din specificul activității desfășurate în cadrul acestei forme de învățământ. Jocul deține o pondere mare în arsenalul de forme și metode utilizate de învățător. Este firesc, deci, ca și evaluarea să se realizeze prin observarea comportamentului școlarilor în cadrul activităților. Este suficient să privesști copiii în timpul jocului pentru a-ți face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Toate laturile vieții psihice se educă, se exersează și se dezvoltă prin intermediul activității ludice.

Un adevărat program de evaluare, nu numai că apreciază măsura în care randamentul elevului realizează obiectivele pedagogice, dar în același timp încearcă să explice randamentul nesatisfăcător, indiferent daca acesta ține de metodele sau materialele didactice improprii, de predarea incompletă, de profilul moral și motivația inadecvată a elevului sau de insuficienta pregătire.

Evaluarea asigură profesorului un feedback esențial, care îi arată cât de eficient organizează și expune materia de studiu, cât de clar știe să explice noțiunile, cât de bine comunică cu cei mai puțin sofisticați decât el, cât de eficiente sunte tehnicile sau materialele pe care le utilizează.

Datele furnizate în urma evaluării sunt utile pentru luarea unor decizii administrative, cum ar fi repartizarea materiei de studiu a clase și secvențierea optimă a acesteia.

Evaluarea prin joc condiționează în așa manieră dinamica clasei, încât putem spune că nu există învățare eficientă fără evaluare. Principala funcție a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferite obiective pedagogice au fost atinse. Prin joc evaluarea este mai eficientă și tototdată mai antrenantă.

Jocul didactic folosit în evaluare, îi face pe elevi să o conștientizeze mai puțin decât în cazurile stricte anunțate de învățător. Evaluarea prin joc este favorabilă realizării unei permanente raportări a rezulatatelor instruirii la obiectivele urmărite, stabilirii obiectivelor atinse, a celor parțial atinse și a celor neatinse, relevării dificultăților și reușitelor elevilor, astfel încât aceștia să poată fi ajutați cât mai eficient.

Evaluarea formativă oferă elevilor informații în legătură cu evoluția învățării și oportunitatea de a-și monitoriza propriul progres în învățare, dificultățile și stagnările, de a-și construi în mod conștient și progresia cunoașterii, de a-și perfecționa strategiile de învățare, făcând posibilă o reglare imediată și interactivă a instruirii. În același timp evaluarea este continuă și analitică oferindu-i cadrului didactic informații concrete în legătură cu nivelul de atingere al obiectivelor, cu greșelile tipice și confuziile pe care le fac elevii, lacunele și cu dificultățile lor de învățare, sugerându-i direcții de corectare sau modificare a ofertei de predare.

„ Se adoptă ideea, că unui elev aflat în dificultate nu trebuie să i se dea avertismente și nici să fie lăsat <<să se descurce singur>>, ci dimpotrivă să fie ajutat. Și cum ar putea fi ajutați mai bine elevii, decât prin a-i pune, într-o primă fază în fața comportamentelor lor, a rezulatatelor lor școlare și prin a realiza o evaluare justă, bazată pe criterii la care ei să adere, o evaluare acceptată, integrată și asumată de ei? Ulterior, evaluarea formativă se transformă, practic, în autoevaluare, iar practicile autoevaluative reglează procesul învățării”. ( Bocoș M., 2002, p. 95-96 )

„Schimbă locul”

Scopul jocului

consolidarea operațiilor de înmulțire

2. formarea deprinderilor de calcul rapid, oral

Sarcina didactică – rezolvarea operațiilor de adunare, scădere și înmulțire; dezvoltarea atenției, a vitezei de reacție.

Materialul didactic necesar desfășurării jocului: se confecționează jetoane cu numere.

Regulile jocului :

– copiii sunt dispuși în cerc, un copil aflându-se în mijlocul cercului

– cel din mijloc rostește un număr, cel care are numărul pe jeton va alcătui 1-2 exerciții ( 2 pentru adunări și scăderi, 1 pentru înmulțire

– copiii care au rezultatul exercițiilor pe jetoane vor schimba locul cu cel din mijloc

Desfășurarea jocului – toți copiii sunt așezați pe scaune, în formă de cerc; un copil se așează în mijloc. Copiii aflați în cerc primesc câte un jeton pe care este scris un număr, iar cel din mijloc va spune un număr ( de exemplu de la 0 la 100 ). Copilul, care are numărul respectiv alcătuiește oral două exerciții ( de exemplu: 50 + 20; 50 – 10 ). Copiii,care au rezultatul exercițiului, trebuie să fie atenți și să-și schimbe locul, la fel și cel din mijloc va trebui să ocupe un loc.

Pentru a efectua operații de înmulțire, după ce copilul din mijloc va spune un număr, copilul care are numărul respectiv va alcătui un singur exercițiu și cel din mijloc va schimba locul cu el.

Evaluarea jocului – se va face oral, frontal. Se vor evalua cunoștințele referitoare la însușirea operațiilor învățate. Participă întreaga clasă, fiind antrenați toți copiii, dându-le încredere în forțele proprii. Prin acest joc, învățătorul, consolidează, fixează și verifică cunoștințele elevilor. Se poate determina, astfel, măsura în care obiectivele pedagogice au fost atinse ( însușirea corectă a operațiilor de adunare, scădere, înmulțire ).

Jocul poate îmbrăca variante diferite, de la schimbarea semnului operației și a numerelor, până la modificarea recompenselor.

„Moșul cu pălărie”

Scopul – verificarea noțiunilor și a cunoștințelor dobândite;

Sarcina didactică – să efectueze calcule orale și să formuleze întrebări referitoare la noțiunile matematice învățate;

Regulile jocului

– copiii sunt dispuși în cerc, vor trece pălăria de la unul la celălalt în timp ce se rostesc anumite cuvinte

– cel la care ajunge pălăria trebuie să răspundă la o întrebare, adresată de învățător

Desfășurarea jocului – elevii formează un cerc mare; învățătorul pornește pe cerc cu o pălărie, care va trece din mână în mână, rostindu-se următoarele cuvinte:

„ Moșul e cu pălărie,

Moșul nostru multe știe!”

Pălăria se oprește la unul din elevi, care devine Moșul Atotștiutor. Învățătorul va arăta cine adresează moșului o întrebare sau un exercițiu de calcul oral.

În cazul, în care Moșul răspunde corect, copiii vor exclama:

„ Moșul nostru multe știe,

Lasă altul moș să fie!”

Dacă, însă, răspunsul e incorect, exclamă:

„ Moșul nostru nu prea știe,

Lasă altul moș să fie!”

Jocul se reia, iar întrebarea sau exercițiul la care nu s-a dat răspunsul corect, rămâne deschis.

Complicarea jocului: întrebările vor fi adresate de colegi.

Evaluarea jocului – jocul poate fi folosit în orice moment al lecției, putându-se aplica la sfârșitul unei lecții sau unui capitol.

Rebusul școlar – joc al inteligenței.

Privit ca un frate mai mic al rebusului și rudă cu integramele, atât de gustate în zilele noastre, rebusul școlar îl face pe micul participant, ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri școlare să se simtă și el mai aproape de frații mai mari, de adulți. În același timp, însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului: gândirea, limbajul, memoria, atenția, creativitatea, voința; poate fi folosit și ca metodă / mijloc de învățare și de evaluare sau procedeu în cazul unei metode. Dorința de a rezolva orice problemă de tip rebusist, intensifică interesul pentru studierea disciplinei necesare în soluționarea cerințelor date și astfel rebusul ajută la dezvoltarea intelectuală a elevului.

A

B

Dezlegând corect rebusul, pe verticala A-B, veți descoperi cele 4 … matematice.

Definiții:

1. Sumă sau …

2. Pentru verificarea corectitudinii unei operații efectuăm …

3. Diferență sau …

4. Numerele care se adună se numesc …

5. Numărul din care se scade se numește …

6. Produsul se obține prin înmulțirea unor …

7. Rest sau …

8. Numărul care se împarte se numește …

II. 5. Jocurile didactice matematice

În planul de învățământ al ariei curriculare, Matematică și Științe ale naturii, se alocă un număr însemnat de ore pentru ciclul primar. Cele patru ore pe săptămână, la care se pot adăuga ore opționale sau activități extracurriculare, oferă un orizont de tip generos, care valorificat cu pricepere poate contribui deplin la traducerea în fapte a finalităților curriculare.

Setul de obiective generale ale predării-învățării matematice în clasele I-IV este suficient de bine formulat în programa oficială pentru a invita învățătorii la selecționarea și proiectarea de bună calitate a situaților de învățare cu secvențe ludice: „ … cunoașterea conținuturilor specifice și a convențiilor matematice; înțelegerea conceptelor matematice, a operațiilor și a proprietăților acestora, transferul formelor lingvistice în simboluri; formarea deprinderilor de lucru și de calcul, astfel încât acestea să constituie instrumente pentru elevi în învățarea, aplicarea cunoștințelor dobândite, dezvoltarea raționamentului logico-matematic și a creativității, evaluarea prin conștientizarea erorilor”. ( Curriculum Național )

Listele de conținuturi recomandate în documentele curriculare, integrate și prelucrate diferențiat, în variantele de manuale alternative, permit un larg evantai de modalități de implementare a jocurilor didactice matematice, la orice clasă și la toate capitolele matematicii ciclului primar.

Am aplicat în orele de matematică și au avut un real succes, cu implicații pozitive asupra elevilor, jocuri matematice, precum: rebusul matematic ( în verificarea cunoștințelor, în munca independentă, pe grupe sau colectivă ), ghicitorile matematice, jocuri pentru recunoașterea semnelor de relație, jocuri pentru verificarea operațiilor matematice ( adunare, scădere, înmulțire și împărțire ), labirinturile și poveștile matematice.

În școală, orice exercițiu sau problemă poate deveni joc, dacă se precizează sarcinile de rezolvat și scopul urmărit, dacă se crează o atmosferă deconectantă, trezind elevilor interesul, spiritul de concurență și echipă.

Am aplicat, la clasa a III- a, jocul:

„ Punguța cu câți bani?”

Scopul jocului – formarea deprinderii de a calcula rapid; dezvoltarea spiritului competitiv;

Sarcina jocului – descoperirea sumei din fiecare pungă;

Material didactic – punguțe, jetoane cu numere;

Regula jocului – la îndemnul învățătorului, elevii deschid punguța și însumează valorile înscrise pe jetoane. Câștigă cel care rezolvă primul toate operațiile înscrise pe jetoane.

„ Cine urcă scara mai repede?”

Scopul – fixarea și aprofundarea operațiilor de adunare și scădere;

Sarcina didactică – să rezolve corect și rapid exercițiile de adunare și scădere;

Material didactic – o scară dublă desenată pe tablă, pe fiecare treaptă sunt scrise exerciții de adunare sau scădere cu același grad de dificultate la același nivel al scării, un steguleț așezat în vârful scării, cretă, creioane, caiete;

Regulile jocului:

– clasa este împărțită în două echipe, fiecare echipă primește câte o „scară” cu operații

– fiecare membru al echipei trebuie să rezolve, pe rând, la tablă câte o operație

– se desemnează un conducător de joc pentru fiecare echipă

– se realizează sub formă de ștafetă

– câștigă echipa care termină prima, sarcinile de lucru

Desfășurarea jocului – acest joc se desfășoară sub formă de concurs, clasa este împărțită în două grupe echilibrate din punct de vedere al potențialului intelectual. Din fiecre grupă va pleca, la semnalul de începere, câte un elev să rezolve exercițiile de pe prima treaptă. Imeediat ce a terminat de rezolvat exercițiul va pleca următorul coleg de echipă să rezolve exercițiul, scris pe treapta a doua. Continuă următorul coleg de echipă, sa rezolve următorul exercițiu și tot așa până se termină exercițiile grupei sale. Elevii care nu sunt la tablă rezolvă în caiet exercițiile repartizate grupei sale. În momentul în care o grupă a rezolvat la tablă toate exercițiile, propunătorul spune „ Stop!” chiar dacă cealaltă grupă mai are de rezolvat exerciții.

Complicarea jocului: conducătorii de joc trebuie să verifice corectitudinea rezultatelor.

Evaluarea jocului – se va verifica corectitudinea exercițiilor rezolvate împreună cu clasa. Grupa care are cele mai multe exerciții rezolvate corect, este declarată cîștigătoare și primește stegulețul din vârful scării.

„ Îmbracă ursulețul!”

Scopul – consolidarea deprinderilor de a efectua adunări și scăderi cu trecere peste ordin;

Material didactic – fișe desenate, creioane colorate;

Sarcina didactică – îmbracă ursulețul corespunzător codului;

Regulile jocului:

– se formează trei echipe

– fiecare echipă primește câte o fișă cu un ursuleț pe care îl vor colora, conform codului, după rezolvarea operațiilor cerute

– câștigă echipa care rezolvă corect operațiile și termină prima de îmbrăcat ursulețul.

Desfășurarea jocului – am organizat jocul sub formă de competiție. Elevii au fost împărțiți în trei echipe de câte cinci. După ce au realizat sarcina jocului a fost declarată cîștigătoare echipa care a îmbrăcat cel mai repede ursulețul și a rezolvat corect operațiile date.

„ Racheta cu mai multe operații”

Scopul – verificarea operațiilor matematice în concentrul 0-100;

Material didactic – fișe desenate;

Sarcina didactică – rezolvarea corectă a operațiilor pentru a deveni „ pilot”, „ pilot de elicopter”, „ pilot de curse interne”, „ pilot de curse externe”, „ pilot de încercare”, „ pilot cosmonaut”.

Regulile jocului:

– se primește o foaie pe care este desenată o rachetă

– elevii trebuie să parcurgă cinci etape, fiecărei etape corespunzându-i un exercițiu

– după fiecare etapă rezolvată corect va fi recompensat

– câștigă cel care parcurge toate cele cinci etape corect.

Desfășurarea jocului – fiecare elev va primi un desen cu forma unei rachete. Pe treapta întâi elevul are de rezolvat calcule de un singur ordin( adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri ). Dacă el rezolvă corect ceea ce i se cere, devine „ pilot de elicopter”. Continuă apoi calculele din treapta a doua, unde sunt date spre rezolvare exercițiile combinate din operații de același ordin ( adunare și scădere; înmulțire și împărțire ). Trecerea peste treapta a doua îi aduce elevului satisfacția de a fi considerat „ pilot de curse interne”. În treapta a treia se cere rezolvarea unor exerciții combinate, elevul fiind obligat să respecte ordinea efectuării operațiilor. Dacă va reuși să rezolve corect și aceste exerciții, va putea fi numit „ pilot de curse externe”. În treapta a patra, elevul va efectua un exercițiu combinat, cu paranteze mici. Reușita îi va aduce numele de „ pilot de încercare”. Ultima treaptă și cea mai dificilă va fi un exercițiu combinat, pe baza căruia va trebui să compună o problemă. Abia acum, el, va avea satisfacția de a deveni „ pilot cosmonaut”. Sarcina acestui joc sunt rezolvate alternativ, cu sarcini frontale, la tablă. Elevii, care au rezolvat corect toate sarcinile jocului, tercând cu bine peste toate treptele, primesc drept recompensă numele de „ pilot cosmonaut” și imagini cu diferite rachete și cosmonauți. Acest joc poate fi aplicat la orice temă, ca activitate de muncă independentă, într-o diversitate de variante în funcție de resursele creative ale învățătorului.

„ Florile matematicieni”

Scopul – consolidarea operațiilor matematice de înmulțire și împărțire;

Sarcina didactică – rezolvarea unor exerciții cu aceste operații;

Material didactic – cercuri galbene, în care sunt înscrise numere: 36, 7; petale pe care apar operații matematice;

Regulile jocului:

– elevii se împart în două echipe;

– se alege un cartonaș pe care este notat un număr, în funcție de acesta se aleg petalele cu operațiile corespunzătoare numărului – rezultat

– câștigă echipa care completează toate petalele florii.

Desfășurarea jocului – elevii sunt împărțiți în două echipe; fiecare echipă alege un cerc, pe care îl lipește pe o coală de carton. Membrii echipei aleg, pe rând, petalele în care rezultatul operației este cel din cerc și le lipesc pentru a obține floarea. Câștigă echipa, care completează toate petalele florii.

„ Formele magice”

Scopul jocului – realizarea corespondenței dintre forma plată și factorii exercițiilor de înmulțire;

Sarcina didactică – descifrarea exercițiilor de înmulțire ținând cont că formele identice ascund aceleași numere;

Material didactic – figuri magnetice, tablă magnetică, fișe de lucru;

Regula jocului – elevii vor rezolva exercițiile, descoperind factorii care se ascund sub formele plane.

X = 18 : =

X = 36 + = 21

= X 4

X = 24

Utilizarea jocului didactic matematic pentru însușirea unor unități de măsură

Studiul mărimilor și unităților de măsură, urmărește ca pe baza observațiilor și a reprezentărilor intuitive, elevii să ia cunosștință cu unele noțiuni de bază despre mărimi și unități de măsură de largă utilizare, necesare omului. Se urmărește, de asemenea, formarea deprinderii de a măsura, a folosi și mânui unele măsuri și instrumente de măsură, de a cunoaște unele unități, formarea capacității de a aprecia corect diversele mărimi, precum și înțelegerea necesității adoptării unităților standard de măsură.

„ Scriitorii”

Vasile Alecsandri Mihail Sadoveanu Ion Luca Caragiale

1818 – 1890 1880 – 1961 1852 – 1912

În 1878 a scris imnul În 1915 a scris romanul În 1884 a scris piesa

Cântecul gintei latine Neamul Șoimăreștilor O scrisoare pierdută

Cine a trăit mai mult?

La ce vârstă a scris Vasile Alecsandri Cântecul gintei latine?

A citit, oare, Ion Luca Caragiale romanul Neamul Șoimăreștilor?

“ Surpriza “

Scopul jocului – consolidarea cunoștințelor despre unitățile de măsură;

Sarcina didactică – efectuarea unor calcule, completarea propozițiilor de pe foaia cu exerciții și probleme;

Material didactic – foarfecă, lipici, hârtie, cartonașe cu povestea și răspunsurile corecte, creioane colorate și stilou.

Regulile jocului:

– se primește o foaie cu imagini dintr-o poveste și una cu sarcini matematice

– se vor rezolva exercițiile și se vor completa propozițiile lipindu-se, apoi, pe imaginea corespunzătoare

– cel care termină primul, poate să și coloreze imaginea.

Desfășurarea jocului – copiii vor primi o foaie cu imagini dintr-o poveste și o foaie cu sarcini matematice. Fiecare imagine are scrisă pe ea răspunsul corect al unei cerințe din foaia cu sarcini matematice. Elevul va calcula sau va completa propozițiile de pe foaia cu exerciții și probleme, apoi va decupa și va lipi catonașul cu rezultatul corect peste problema dată. Cei care vor calcula corect vor obține o frumoasă poveste în imagini, pe care o pot colora.

Foaia cu sarcini matematice:

Imagini din poveste:

„Micul cosmonaut”

Scopul jocului – verificare agradului de înțelegere a cunoștințelor despre unitățile de măsurare a greutății, dezvoltarea deprinderilor de calcul rapid și de organizare a activității;

Sarcina didactică – efectuarea unor operații de adunare, scădere, înmulțire și împărțire cu unități de măsurare a greutăților;

Material didactic – o planșă pe care este desenată o rachetă cu trei sau patru trepte ( dar în poziție inversă, de decolare ); coli de hârtie pentru toți elevii ( pe care aceștia își vor nota numele );

Regulile jocului

– jocul se desfășoară pe grupe formate din doi elevi, care sunt colegi de bancă; toți cei din partea stăngă au numarul unu, iar ceilalți numărul doi

– se intuiește planșa cu racheta în interiorul căreia sunt noatate date referitoare la greutatea combustibilului din fiecare treaptă a rachetei, în multipli și submultipli ai kilogramului

– se pornește de la premisa, că 10 kg de combustibil asigură parcurgerea unei distanțe de 325m

– pentru aflarea rezultatului se oferă 10 minute

– consultarea între elevi este interzisă și orice abatere de la regulile jocului, aduce cu sine eliminarea grupei respective din competiție.

Desfășurarea propriu-zisă: fiecare elev, care este numărul unu, trebuie să stabilească greutatea totală a combustibilului, după care transmite acest rezultat colegului de bancă ( cu numărul doi ). Acesta afla la ce distanță, în kilometri, se poate ridica racheta. Rezulatatul este scris pe foaia, care se întoarce cu fața în jos; cei care au terminat stau cu mâinile la spate.

Evaluarea și finalizarea jocului didactic – unul dintre elevi sau învățătorul rezolvă problema la tablă, în fața întregii clase; sunt controlate toate foile de lucru ale elevilor, câștigând toți cei care au rezolvat corect sarcina didactică.

Jocuri cu elemente de geometrie

„ Pătratul cu …geometrie”

Scopul – identificarea noțiunilor de geometrie;

Sarcina didactică – utilizarea limbajului matematic;

Regulile jocului:

– se formează grupe de câte patru elevi

– primesc un tabel cu noțiuni de geometrie, pe care trebuie să le descopere

– notează caracteristicile fiecărei noțiuni descoperite

– câștigă grupul care termină primul și are notate toate caracteristicile noțiunilor găsite.

Desfășurarea jocului – jocul se joacă în grupuri de câte patru elevi. Vor trebui să găsească șapte noțiuni de geometrie în tabloul literelor de mai jos și să le coloreze, fiecare cu altă culoare. După găsirea noțiunilor indicate, fiecare grup trebuie să noteze pe foi separate caracteristicile fiecărei noțiuni descoperite în tabloul literelor. Câștigă grupul, care a notat toate caracteristicile noțiunilor găsite.

Exemplu: pătrat

Patrulater;

Are patru laturi egale ca lungime;

Are patru unghiuri drepte;

Laturile sunt paralele două câte două.

„ Părțile artei”

Scopul – verificarea însușirii noțiunilor despre figurile geometrice;

Sarcina didactică – să reprezinte corect figuri geometrice, să le recunoască în baza descrierii;

Regulile jocului:

– clasa se împarte în trei grupe

– primesc o foaie de hârtie pe care vor nota, pe rând, desene și informații fără ca, colegul de echipă să vadă cele notate

– elevii trebuie să deseneze și să descrie corect figura geometrică

– în timpul jocului nu se comunică

– câștigă echipa care recunoaște figura geometrică desenată și descrisă.

Desfășurarea jocului – se formează grupuri. Dați unui jucător o foaie de hârtie și rugați-l să deseneze, în partea de sus, un desen mic în așa fel încât ceilalți să nu-l vadă. După aceasta, foaia de hârtie trebuie transmisă elevului din dreapta. Acest elev trebuie să descrie desenul și să îndoaie foaia în așa fel, încât să se vadă numai descrierea desenului. După aceasta, transmite foaia elevului din dreapta sa. Acesta, la rândul lui, face un alt desen în baza descrierii, îndoind foaia ca să se vadă numai desenul și îl transmite mai departe. În timp ce se desfășoară jocul, elevii, trebuie să țină cont de următoarele cerințe:

În timp ce elevul din cadrul grupului desenează, ceilalți elevi nu se uită la ce face colegul lor;

Elevul trebuie să deseneze corect figura geometrică;

El trebuie să descrie corect figura geometrică, desenată de colegul său;

În timpul jocului nu se poate vorbi și nici comunica prin gesturi sau prin orice alt mod.

„ Probleme … rimate”

Sarcina didactică – aceste tipuri de jocuri sunt foarte gustate de către elevi, unele dintre ele sunt reținute, memorate cu multă ușurință, datele problemei fiind mai evidente decât ale celor abișnuite. Astfel de probleme implică folosirea în rezolvarea lor, a tuturor celor patru operații aritmetice, putând fi utilizate la toate clasele ciclului primar.

Problemele ritmate pot fi rezolvate atât individual, cât și în perechi sau în grup.

a) Ana are-un an plus șapte.

Vârsta ei pe jumătate,

Zero are sora ei mai mică

Și o are și Costică.

Câți ani are sora ei,

Cine știe, dragii mei ?

b) Ana citește mereu

Și nu i se pare greu.

Șapte pagini dimineața,

După ce își spală fața.

La prânz, nouăzeci și două,

Iar seara, treizeci și nouă.

Și așa, cu cartea-n mână

Ea citește-o săptămână.

Eu nu știu cât a citit

Voi, copii, ați socotit ?

c) În grădină-i veselie,

Se mărit-o iasomie,

Florile perechi tot vin,

Să se distreze din plin:

Trei perechi de viorele,

Cinci perechi de albăstrele,

Opt perechi de bujorei

Și șase de ghiocei,

Cinci perechi de gălbenele

Și-ncă nouă de lalele.

Se gândește o albină:

Câte flori joacă-n grădină?

d) Treizeci și șase de flori,

Se-mpart la șase surori.

Florina, bună fetiță,

Îi dă fratelui, Tomiță,

Jumătate din cât are,

Cu toate, că ea-i mai mare.

Tomiță îi mulțumește

Și apoi le socotește,

Dar nu știe înmulțirea,

Nu știe nici împărțirea.

În a treia, voi, sunteți,

Ajutați-l, că puteți.

Jocurile logico – matematice

Aceste jocuri solicită în primul rând atenția și gândirea. Unele sunt prezentate ca atare, adică printr-o exprimare succintă a datelor, altele au forma unor mici povestioare. Sunt și câteva care implică urmărirea atentă a unui desen. În astfel de jocuri, nu trebuie să scape jucătorului niciun detaliu, pentru că niciun amănunt nu este de prisos. În unele cazuri se ajunge la rezolvarea problemei înainte de a fi epuizate datele ei.

Cunoștințele necesare pentru a aborda probleme de logică, în mare parte nici nu fac apel la matematică, ceea ce dă posibilitatea de a le dezlega pe cale intuitivă.

În organizarea acestor tipuri de jocuri, elevii pot lucra atât individual, cât și în perechi sau în grupuri de câte patru elevi, confruntându-se cu mai multe soluții în rezolvarea problemelor sau exercițiilor logico-matematice; au astfel posibilitatea de a alege, în cadrul grupului cea mai bună soluție.

„ La magazin”

Scopul – consolidarea operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0 – 10000;

Sarcina didactică – operarea rapidă cu numere până la 10000;

Material didactic – diferite obiecte: caiete, cărți, creioane, pixuri, liniare, ghiozdane, uniforme, prețuri amplasate la vedere pentru obiectele respective.

Regulile jocului:

– elevii vor îndeplini, pe rând, rol de vânzător, respectiv cumpărător

– vânzătorul calculează cumpărăturile clienților și dă restul cuvenit

– atât vânzătorul cât și cumpărătorul au de calculat cât mai repede suma pe care o au de primit/ achitat.

Desfășurarea jocului – jocul se joacă cu toată clasa. Se alege un elev, care va îndeplini rolul de vânzător și care va avea de găsit numerele ce reprezintă prețurile mărfurilor pe care elevii le cumpără. Pe rând, se vor perinda toți elevii prin magazin, ca și clienți, apoi ca vânzători.

Vânzătorul are datoria de a calcula suma pentru fiecare cumpărător și de a-i da restul cuvenit. Se utilizează jetoane inscripționate cu diferite valori în bani, iar vânzătorul are la dispoziție diferite variante de jetoane, astfel încât să aibă posibilitatea de a returna restul „ clienților”.

Toți elevii, atât vânzătorul, cât și clienții au datoria de a calcula cât mai repede suma pe care o au de primit / plătit.

II. 6. Scopul jocului didactic

„ Copilul râde – Înțelepciunea mea e jocul!

Tânărul cântă – Jocul și înțelepciunea mea e iubirea!

Bătrănul tace – Iubirea și jocul meu e înțelepciunea!”

( Lucian Blaga, Trei fețe )

Între joc și muncă există un raport mutual, jocul fiind vestibulul natural care conduce spre muncă, spre disciplină, spre activitatea de grup. ( El. Simonică, F. Bogdan, Gramatica prin joc, Editura Polirom, Iași, 1998 ) Numai cine cunoaște locul pe care-l ocupă jocul în viața copilului poate înțelege ușor cât de mare este eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ.

Numai un joc didactic, bine pregătit poate avea o mare valoare educativă. Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învîțătura în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ.

Jocul didactic este un important mijloc de educație, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale școlarului. Rolul și importanța jocului constă în faptul, că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor. Datorită caracterului său formativ, jocul, influențează dezvoltarea personalității copilului. Prin activitățile matematice se urmărește dezvoltarea gîndirii, formarea acelor abilități care să-i conducă pe copii la rezolvarea unor situații problemă sau a unor situații din viața de zi cu zi. Calea cea mai ușoară de însușire a acestor abilități și aptitudini este jocul.

Psihologia jocului evidențiază importanța acestei metode. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare, orientate, astfel:

„ De la grupuri mici spre grupuri tot mai numeroase;

De la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile;

De la jocurile fără subiebt spre cele cu subiect;

De la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare sistematică;

De la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate la reflectarea evenimentelor vieții sociale”.

( Elkonin – „ Jocul – modalitate de învățare și educare” )

Jocul este considerat, azi, în teoria pedagogică ca „modalitate de asimilare a realului la activitate proprie” ( Jean Piaget ), asigurând copilului largi posibilități de activism. Prin joc, copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobândește în mod progresiv, capacitatea de a-și stăpâni emoțiile. Valoarea principală a jocului rezultă din faptul că îi face pe copii participanți nemijlociți, direct intersați de propria lor formare. Cunoscând locul pe care-l ocupă jocul în viața unui copil, unul preferat, se înțelege eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ. De aceea prin joc, se realizează obiectivele învățării. Jocul didactic stimulează atenția și efortul copilului și le susține mai mult timp. În cadrul jocului, copilul, e în stare să obțină performanțele pe care în alte activități exterioare lui, nu este în stare să le atingă. Jocul valorifică posibilitățile unei persoane, ferește / eliberează ființa naturală de inhibiții, de blocaje; este cel mai bun stimulent pentru capacitatea de expresie a individului. Asigură și o educație etică printr-un tip de „ disciplină distractivă”; dezvoltă adaptabilitatea la dfiverse situații și adaptabilitatea socială; influențează pozitiv procesul de învățare și dezvoltă psihicul; are efecte terapeutice.

Scopul jocului reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa instructiv-educativă. Jocurile didactice asigură îmbinarea și toate tranzițiile spontane între elementele distractive și cele de muncă ( instructive ), în ideea că treptat vor avea câștig de cauză, în cele din urmă, efortul de studiu cu seriozitate dus la bun sfârșit. Sensul principal al jocului și atracția pentru el, se leagă direct de rezolvarea sarcinilor didactice, care apar sub forma unor probleme de gândire: denumire, recunoaștere, comparație, ghicire etc. De asemenea, jocul didactic matematic, contribuie la realizarea sarcinilor educației morale, dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independență, a perseverenței, a sociabilității a unor calități de voință și trăsături de caracter, cultivă încrederea în forțele proprii, spiritul de răspundere, de colaborare, dezvoltă imaginația, gândirea și atenția, stimulează interesul și curiozitatea elevului pentru învățare.

Jocurile didactice sprijină succesul școlar prin:

Cunoștințele însușite, capacitățile intelectuale, abilitățile de aplicare a cunoștințelor în rezolvarea unor probleme, trăsături de personalitate;

Evaluare.

Jocul didactic poate fi folosit în scopuri diferite: îmbogățirea cunoștințelor, consolidare, fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativității și a tuturor proceselor psihice și individuale, dezvoltarea personalității copilului.

Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare a demonstrat că:

Randamentul orei este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se în mod plăcut, activ, temeinic;

Gândirea elevilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;

Independența, creativitatea se formează de timpuriu;

Inițiativa copiilor crește, în joc devine mai curajos, mai degajat;

Prin jocuri îi putem cunoaște pe copii mai repede și mai bine;

Prin varietatea lor, prin crearea unor situații problemă, ele dezvoltă spiritul de observație, de analiză, de judecată, înlătură monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-și dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă.