Metodologia Diagnosticarii Rentabilitatii
CUPRINS
PARTEA I
Metodologia diagnosticării rentabilității
CAP .1. Reprezentarea societății………………………………………………………………….3
CAP .2. Noțiuni introductive………………………………………………………………………4
Cap .3. Diagnosticul financiar al rezultatelor întreprinderii………………………………………6
3.1 Contul de profit și pierdere 6
3.2 Alte tipuri de analiza a contului de profit și pierdere 9
3.2.1.Analiza funcțională a contului de rezultate în țările anglo-saxone 10
3.2.2.Analiza prin cheltuieli directe a contului de rezultate 10
3.3. Analiza pragului de rentabilitate 11
3.4. Analiza cifrei de afaceri 11
3.5. Soldurile intermediare de gestiune 12
3.5.1.Marja comercială (adaosul comercial) 13
3.5.2. Producția exercițiului 13
3.5.3.Valoarea adăugată 14
3.5.4.Excedentul brut din exploatare 14
3.5.5.Rezultatul exploatării 15
3.5.6.Rezultatul curent 16
3.5.7.Rezultatul net al exercițiului 16
3.6. Rolul și determinarea capacității de autofinanțare a întreprinderii 17
Cap.IV.Diagnosticului financiar prin sistem de rate și evaluarea riscului de faliment…………18
4.1. Diagnosticul financiar prin metoda ratelor de rentabilitate 18
4.1.1.Rentabilitatea comercială. Ratele de rentabilitate comercială 18
4.1.2. Rentabilitatea economică. Rate de rentabilitate economică 21
4.1.3.Rentabilitatea financiară. Rate de rentabilitate financiară 23
4.2. Descompunerea ratelor de rentabilitate 25
4.3. Ratele structurii financiare 27
4.3.1.Ratele echilibrului financiar 27
4.3.2.Ratele de îndatorare 29
4.4. Sistemul Du Pont de Nemours 30
4.5. Diagnosticul riscului 34
4.5.1.Ricul economic = sensibilitatea profitului 34
4.5.2. Riscul financiar 35
4.5.2.1.Analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate 35
4.5.2.2.Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier financiar 35
4.5.3. Riscul de faliment (insolvabilitatea) 35
4.5.3.1.Detectarea riscului de faliment prin metoda scorurilor 37
4.5.3.2. Modelul Centralei bilanțurilor 39
CAP. 5. Analiza performanței întreprinderii……………………………………………..……..40
5.1.Performanța în perimetriul contabil 40
5.2.Performanța și nivelul de realizare a obiectivelor 42
5.3.Valoarea adăugată economică – un indicator modern de măsurare a performanței întreprinderii 42
PARTEA A II-A
DIAGNOSTICUL GENERAL AL RENTABILITĂȚII LA S.C. "PANMIV" SRL.
Realizarea diagnosticului financiar……………………………………………………………………………………43
Cap.1. Ratele privind structura activului si pasivului…………………………………………………………43
1. Analiza ratelor de structură ale activului…………………………………………………………………………43
2. Analiza ratelor de structură ale pasivului………………………………………………………………………..44
Cap.2. Analiza echilibrului financiar…………………………………………………………………………………46
1. Situația netă………………………………………………………………………………………………………………..46
2. Fondul de rulment……………………………………………………………………………………………………….47
3. Nevoia de fond de rulment……………………………………………………………………………………………49
4. Trezoreria netă……………………………………………………………………………………………………………50
Cap.3.Soldurile intermediare de gestiune………………………………………………………………………….51
1.Marja comercială………………………………………………………………………………………………………….51
2.Producția exercițiului…………………………………………………………………………………………………….51
3.Valoarea adăugată………………………………………………………………………………………………………..52
4.Excedentul brut de exploatare………………………………………………………………………………………..53
5.Rezultatul din exploatare……………………………………………………………………………………………….54
6.Rezultatul curent…………………………………………………………………………………………………………..54
7.Rezultatul extraordinar………………………………………………………………………………………………….55
8.Rezultatul brut………………………………………………………………………………………………………………55
9.Rezultatul net……………………………………………………………………………………………………………….55
Cap.4.Analiza ratelor de structură financiara a capitalului………………………………………………..56
4.1.Ratele de echilibru……………………………………………………………………………………………………..56
4.2.Ratele de lichiditate……………………………………………………………………………………………………57
4.3.Capacitatea de autofinanțare………………………………………………………………………………………..59
4.4.Ratele de îndatorare……………………………………………………………………………………………………59
Cap.5.Analiza ratelor cinetice sau de gestiune……………………………………………………………………61
5.1.Durata medie de rotație a stocurilor………………………………………………………………………………61
5.2.Durata de încasare a creanțelor…………………………………………………………………………………….61
5.3.Durata de achitare a furnizorilor…………………………………………………………………………………..62
5.4.Durata de rotatie a activelor totale………………………………………………………………………………..63
5.5.Durata de rotatie a activelor imobilizate………………………………………………………………………..63
Cap.6.Analiza ratelor de rentabilitate………………………………………………………………………………63
6.1. Ratele de rentabilitate economica………………………………………………………………………………..63
6.2. Ratele de rentabilitate comerciala………………………………………………………………………………..66
Cap.7.Analiza pragului de rentabilitate a activitatii de exploatare……………………………………..67
Cap.8.Riscul de faliment…………………………………………………………………………………………………..69
8.1. Metoda Altman………………………………………………………………………………………………………..69
8.2. Modelul centralei bilanțurilor băncii franceze……………………………………………………………..70
8.3. Metoda Conan-Holder………………………………………………………………………………………………72
Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………………………74
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………………..75
METODOLOGIA DIAGNOSTICĂRII RENTABILITĂȚII
CAP .1. REPREZENTAREA SOCIETĂȚII
Date de indentificare a societății
Denumirea societății
Denumirea societății este SC PANMIV SRL. In toate facturile, actele, etc. emise de societate, denumirea societății este precedata de cuvintele societate cu răspundere limitată si anume initialele SRL, de sediul societății, numarul de inregistrare in Registrul Comertului, Codul Unic de Înregistrare si capitalul social.
Scurt istoric
In anul 1997 societatea s-a înființat sub numele de PANMIV. In baza articolului 22 și 36 din Legea 31/1990 firma are autorizarea începerii activității comerciale mixte cu răspundere limitată, înmatricularea în Registrul Comerțului, înscrierea la Administrația Financiară de unde s-a eliberat și codul fiscal și publicarea în Monitorul Oficial.
Forma juridica
Societatea comercială PANMIV SRL, este persoană juridică română, constituită ca societate cu răspundere limitată. Aceasta își desfașoară activitatea in conformitate cu prezentul act constitutiv și legislația română în vigoare.
Sediul societății
Sediul societații este în România, localitatea Oradea, str. Gheorghe Doja, nr. 27, Județul Bihor. Societatea poate avea sucursale, filiale, agenții și în alte localități din țară.
Durata societății
Durata societății este nelimitată, incepând de la data înregistrării la Camera de Comerț și Industrie a Județului Bihor.
Scopul și obiectul de activitate a societății
Scopul societății este producerea si comercializarea produselor din material p.v.c.Obiectul de activitate al societații conform codului CAEN (2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții).
Forma juridică
Forma juridică a societății comerciale PANMIV SRL este societate cu răspundere limitată.
Capitalul social
Capitalul social al societății comerciale Panmiv SRL, este la constituire de 1.833,50 RON, divizat in 3.667 părți sociale, 0,50 RON pentru fiecare, vărsat integral. Aportul asociaților la capitalul social este în întregime a societății comerciale Panmiv SRL, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Certificatele de părti sociale vor purta timbrul societății sau stampila societății și semnătura administratorului acesteia.
Majorarea capitalului social poate fi majorat pe baza adunării Generale a Asociaților, prin cererea de noi părți sociale reprezentând noi aporturi în numerar sau în natură, valoarea nominală a noilor părți fiind aceiași cu a celor inițiale, hotărârea privind majorarea capitalului social se va publica în Monitorul Oficial. La fel reducerea capitalului social se poate face numai pe baza deciziei Adunării Generale a Asociațiilor publicată și aceasta în Monitorul Oficial, iar hotărârea devine operantă numai după două luni de la publicare.
Conducerea societății
Societatea este condusa de administrator unic in persoana domnului Dobai Alexandru.
Scopul și utilizarea raportului
Prezentul raport de evaluare a fost elaborat în scopul cotării întreprinderii pe piața din România, având în vedere acest scop și bazându-ne pe principiul continuării activității normale de exploatare, cea mai adecvată metodă de evaluare o constitue metoda evaluării patrimoniale.
CAP .2. Noțiuni introductive
În prezenta lucrare vom încerca să cuprindem toate laturile diagnosticului financiar, de la studiul performanțelor și rezultatelor financiare până la analiza echilibrului financiar. Acest demers ne va permite să demonstrăm din punct de vedere teoretic unitatea și interdependența metodelor de diagnostic utilizate și, din punct de vedere practic, să analizăm situația financiară în ansamblu a întreprinderii.
În acest scop vom încerca să cuprindem toate elementele care contribuie la determinarea rentabilității activității întreprinderii. Se vor analiza cifra de afaceri, soldurile intermediare de gestiune, ratele de rentabilitate și alți indicatori considerați semnificativi pentru prezentarea situației e……………………………………………..52
4.Excedentul brut de exploatare………………………………………………………………………………………..53
5.Rezultatul din exploatare……………………………………………………………………………………………….54
6.Rezultatul curent…………………………………………………………………………………………………………..54
7.Rezultatul extraordinar………………………………………………………………………………………………….55
8.Rezultatul brut………………………………………………………………………………………………………………55
9.Rezultatul net……………………………………………………………………………………………………………….55
Cap.4.Analiza ratelor de structură financiara a capitalului………………………………………………..56
4.1.Ratele de echilibru……………………………………………………………………………………………………..56
4.2.Ratele de lichiditate……………………………………………………………………………………………………57
4.3.Capacitatea de autofinanțare………………………………………………………………………………………..59
4.4.Ratele de îndatorare……………………………………………………………………………………………………59
Cap.5.Analiza ratelor cinetice sau de gestiune……………………………………………………………………61
5.1.Durata medie de rotație a stocurilor………………………………………………………………………………61
5.2.Durata de încasare a creanțelor…………………………………………………………………………………….61
5.3.Durata de achitare a furnizorilor…………………………………………………………………………………..62
5.4.Durata de rotatie a activelor totale………………………………………………………………………………..63
5.5.Durata de rotatie a activelor imobilizate………………………………………………………………………..63
Cap.6.Analiza ratelor de rentabilitate………………………………………………………………………………63
6.1. Ratele de rentabilitate economica………………………………………………………………………………..63
6.2. Ratele de rentabilitate comerciala………………………………………………………………………………..66
Cap.7.Analiza pragului de rentabilitate a activitatii de exploatare……………………………………..67
Cap.8.Riscul de faliment…………………………………………………………………………………………………..69
8.1. Metoda Altman………………………………………………………………………………………………………..69
8.2. Modelul centralei bilanțurilor băncii franceze……………………………………………………………..70
8.3. Metoda Conan-Holder………………………………………………………………………………………………72
Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………………………74
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………………..75
METODOLOGIA DIAGNOSTICĂRII RENTABILITĂȚII
CAP .1. REPREZENTAREA SOCIETĂȚII
Date de indentificare a societății
Denumirea societății
Denumirea societății este SC PANMIV SRL. In toate facturile, actele, etc. emise de societate, denumirea societății este precedata de cuvintele societate cu răspundere limitată si anume initialele SRL, de sediul societății, numarul de inregistrare in Registrul Comertului, Codul Unic de Înregistrare si capitalul social.
Scurt istoric
In anul 1997 societatea s-a înființat sub numele de PANMIV. In baza articolului 22 și 36 din Legea 31/1990 firma are autorizarea începerii activității comerciale mixte cu răspundere limitată, înmatricularea în Registrul Comerțului, înscrierea la Administrația Financiară de unde s-a eliberat și codul fiscal și publicarea în Monitorul Oficial.
Forma juridica
Societatea comercială PANMIV SRL, este persoană juridică română, constituită ca societate cu răspundere limitată. Aceasta își desfașoară activitatea in conformitate cu prezentul act constitutiv și legislația română în vigoare.
Sediul societății
Sediul societații este în România, localitatea Oradea, str. Gheorghe Doja, nr. 27, Județul Bihor. Societatea poate avea sucursale, filiale, agenții și în alte localități din țară.
Durata societății
Durata societății este nelimitată, incepând de la data înregistrării la Camera de Comerț și Industrie a Județului Bihor.
Scopul și obiectul de activitate a societății
Scopul societății este producerea si comercializarea produselor din material p.v.c.Obiectul de activitate al societații conform codului CAEN (2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții).
Forma juridică
Forma juridică a societății comerciale PANMIV SRL este societate cu răspundere limitată.
Capitalul social
Capitalul social al societății comerciale Panmiv SRL, este la constituire de 1.833,50 RON, divizat in 3.667 părți sociale, 0,50 RON pentru fiecare, vărsat integral. Aportul asociaților la capitalul social este în întregime a societății comerciale Panmiv SRL, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Certificatele de părti sociale vor purta timbrul societății sau stampila societății și semnătura administratorului acesteia.
Majorarea capitalului social poate fi majorat pe baza adunării Generale a Asociaților, prin cererea de noi părți sociale reprezentând noi aporturi în numerar sau în natură, valoarea nominală a noilor părți fiind aceiași cu a celor inițiale, hotărârea privind majorarea capitalului social se va publica în Monitorul Oficial. La fel reducerea capitalului social se poate face numai pe baza deciziei Adunării Generale a Asociațiilor publicată și aceasta în Monitorul Oficial, iar hotărârea devine operantă numai după două luni de la publicare.
Conducerea societății
Societatea este condusa de administrator unic in persoana domnului Dobai Alexandru.
Scopul și utilizarea raportului
Prezentul raport de evaluare a fost elaborat în scopul cotării întreprinderii pe piața din România, având în vedere acest scop și bazându-ne pe principiul continuării activității normale de exploatare, cea mai adecvată metodă de evaluare o constitue metoda evaluării patrimoniale.
CAP .2. Noțiuni introductive
În prezenta lucrare vom încerca să cuprindem toate laturile diagnosticului financiar, de la studiul performanțelor și rezultatelor financiare până la analiza echilibrului financiar. Acest demers ne va permite să demonstrăm din punct de vedere teoretic unitatea și interdependența metodelor de diagnostic utilizate și, din punct de vedere practic, să analizăm situația financiară în ansamblu a întreprinderii.
În acest scop vom încerca să cuprindem toate elementele care contribuie la determinarea rentabilității activității întreprinderii. Se vor analiza cifra de afaceri, soldurile intermediare de gestiune, ratele de rentabilitate și alți indicatori considerați semnificativi pentru prezentarea situației economico-financiare a societății comerciale S.C. “PANMIV” SRL.
De asemenea vor fi prezentate părerile câtorva autori cu privire la definirea conceptului de rentabilitate și modul de apreciere a indicatorilor utilizați în diagnosticul rentabilității.
Metodologia diagnosticului financiar se bazează pe o mulțime de tehnici, metode și instrumente de analiză. Deoarece eficiența metodelor este dependentă de capacitatea de sesizare și măsurare a parametrilor proceselor economice dinamice, concentrată în indicatori semnificativi, studierea acestora constituie centrul întregii lucrări. Lucrarea este concepută în două părți.
Prima parte a lucrării este dedicată aspectelor teoretico-metodologice ce țin de abordarea în viziune cibernetică a activității financiare a întreprinderii, de analiza sistemului de indicatori folosiți în evaluarea fenomenelor și în conturarea tendințelor pe care aceste fenomene le pot marca în evoluția lor.
Partea a doua a lucrării cuprinde analiza diagnosticului general al rentabilității la S.C. “PANMIV” SRL., concluziile formulate în urma analizei efectuate, precum și măsurile ce se impun în scopul creșterii profitabilității întreprinderii.
Principalele surse informaționale utilizate pentru diagnostic au fost următoarele:
bilanțul contabil,
contul de profit și pierdere,
situația activelor imobilizate,
situația provizioanelor, precum și
alte date informative despre firmă.
Perioada analizată include anii 2006-2007.
Sunt numeroase opiniile care susțin ideea folosirii unui singur indicator sintetic, calitativ, pentru aprecierea cantitativă a unui fenomen sau proces, deoarece, adesea, un sistem complex de indicatori conține în mod inevitabil și contradicții. Astfel de păreri își găsesc explicația în experiențele negative trăite în legătură cu necorelările din cadrul sistemului de indicatori, cu contradicțiile de conținut care se manifestă între indicatorii acestuia. Cel mai des susținut este indicatorul rentabilității, considerat a fi indicatorul sintetic calitativ cel mai adecvat acestui scop.
Un alt autor arăta că “superioritatea profitului față de alte criterii constă în faptul că este un indicator sintetic. Maximizarea profitului implică nu numai minimizarea costurilor, dar și maximizarea acelei producții pentru care există cerere”.
În zilele noastre este din ce în ce mai mult vehiculată părerea că pentru întreprinderea modernă obținerea profitului nu mai este un scop în sine, ci esențialul pentru ea este creșterea valorii sale de piață. Profitul este, într-adevăr, absolut necesar pentru a asigura capital și a permite dezvoltarea întreprinderii, dar nu mai este considerat singurul obiectiv vital. În contextul managementului modern, el este privit doar ca stimulent pentru a produce mai departe și ca reper important de măsurare a rentabilității întreprinderii.
Este general acceptată ideea ca în procesul evaluării performanțelor întreprinderii, indicatori, cum sunt cei de profit, costuri, de calitatea produselor și eficiența tehnologică, să fie completați cu indicatori care să măsoare calitativ și compatibilitatea obiectivelor întreprinderii cu dezideratele salariaților săi.
Aceasta nu înseamnă însă o minimalizare a rolului și importanței profitului în mecanismul de funcționare al întreprinderii, ci dimpotrivă, în contextul unor reevaluări a cadrului în care se exercită managementul modern, el rămâne un pilon de bază, dar nu singurul.
Profitul reprezintă “expresia absolută a evoluției real pozitive a unei firme”, iar rentabilitatea reprezintă “expresia relativă a aceluiași fenomen economic”.
Profitul este o “consecință a riscului”, o recompensă pe care o poate primi agentul economic pentru riscarea capitalului său, iar rentabilitatea este o măsură a “calității” activității întreprinderii.
Într-o economie deschisă și concurențială, urmărirea permanentă a rentabilității constituie o regulă.
Prin rentabilitate se înțelege capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent financiar din activitățile desfășurate. Pentru întreprindere, aceasta este condiția supraviețuirii și dezvoltării. În același timp, calculul unor valori absolute nu este suficient. Rentabilitatea este o noțiune eminamente relativă: profiturile nu pot fi apreciate în mod pertinent decât în raport cu mijloacele investite pentru obținerea lor (active totale, capitalul propriu, etc.)
Astfel, rentabilitatea este o noțiune cu multiple fațete, fiecare exprimând o latură a eficienței întreprinderii.
Rentabilitatea exprimă eficiența resurselor financiare și materiale investite în activitățile de ansamblu a întreprinderii, măsurând profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativă de a aduce profit.
A măsura rentabilitatea însemnă a compara rezultatele cu mijloacele utilizate pentru a le obține.
În practică analiza rentabilității trebuie să se limiteze la calculul câtorva rate pertinente. În ceea ce privește numărătorul acestor rate, EBE evidențiază rentabilitatea exploatării stricto sensu; CAF deține avantajul că ia în considerare atât fluxurile reale de fonduri provenite din politica financiară, cât și pe cele la originea cărora stau activitățile industriale și comerciale ale întreprinderii (o măsură mai globală a întreprinderii, cu accent pe latura financiară). De asemenea, poate fi utilizat rezultatul net, în pofida limitelor pe care le prezintă.
În ceea ce privește numitorul ratelor, alegerea se poate face între capacitățile proprii, activul total sau cifra de afaceri, în funcție de acea dimensiune a rentabilității care se dorește a fi accentuată: rentabilitate comercială, rentabilitate economică, rentabilitate financiară.
Oricum ar fi abordată problema, criteriul rentabilității activității, criteriu specific domeniului activității financiare, asociat cu criteriul calității produselor și serviciilor, reprezintă, în condițiile economiei bazate pe liberă inițiativă, criteriile prin prisma cărora se verifică viabilitatea și forța oricărei întreprinderi, văzută ca sistem economic deschis.
Cap.3. Diagnosticul financiar al rezultatelor
3.1 Contul de profit și pierdere
Contul de profit și pierdere reprezintă un document contabil de sinteză prevăzut de Legea contabilității, care concentrează veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explică modul de formare a rezultatelor. Într-o manieră generală, el oferă informațiile necesare pentru înțelegerea și explicarea profitului sau pierderii înregistrate de un agent economic. Contul de rezultate sintetizează deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile și veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară și excepțională.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului:
consumuri de materii prime (cumpărări + stoc inițial – stoc final),
cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale),
amortizări și provizioane calculate în cursul exercițiului,
valoarea contabilă a elementelor de activ cedate, distruse sau dispărute etc.
Partea preponderentă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de întreprindere cu terții în cursul exercițiului.
În categoria veniturilor sunt incluse :
vânzările facturate clienților,
creșterea stocurilor de producție în curs și a stocurilor de produse finite,
reluări asupra amortizărilor și provizioanelor,
dobânzile asupra plasamentelor, subvențiilor repartizate etc.
Veniturile corespund resurselor obținute prin realizarea operațiunilor industriale, comerciale, financiare, extraordinare, iar cheltuielile corespund resurselor cosumate cu ocazia realizării acestor operațiuni.
Contul de profit si pierdere se poate prezenta în două moduri :
sub formă de ”cont”, veniturile și cheltuielile apar în două coloane distincte iar soldul este înscris, după caz, în coloana de venituri (pierdere) sau de cheltuieli (profit);
sub formă de listă care permite evidențierea veniturilor, cheltuielilor și a rezultatului pe operațiuni.
Rezultatul exercițiului (profit sau pierdere) se determină ca diferența între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății acestora.
Acest aspect conduce la diferențierea fluxurilor de venituri și cheltuieli din cadru contului de profit și pierdere în două categorii: fluxuri de venituri incasabile/ cheltuieli plătibile și fluxuri calculate.
Veniturile incasabile cuprind veniturile încasate în cursul exercițiului și veniturile de încasat în exercițiul următor (livrările de bunuri, executările de lucrări, prestările de servicii, ca și produsele, lucrările, serviciile în stoc, executarea unor obligații din partea terților, veniturile excepționale din operații de gestiune, din cesiunea imobilizărilor, etc.).
Cheltuielile plătibile cuprind cheltuielile plătite în cursul exercițiului și cheltuielile de plătit în exercițiul următor (cheltuieli cu materialele și serviciile procurate din afară și consumate, cheltuielile cu personalul, executarea unor obligații de către întreprindere, cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune, impozitul pe profit ).
Veniturile încasabile/cheltuielile plătibile majorează respectiv diminuează rezultatul net și trezoreria, în timp ce veniturile și cheltuielile calculate nu au influență decât asupra rezultatului fără a afecta direct trezoreria întreprinderii (reluării asupra provizioanelor, cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului, amortizări și provizioane calculate, valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate). Veniturile și cheltuielile calculate pot influența trezoreria întreprinderii numai suu incidența unor aspecte fiscale.
Profitul net al exercițiului, ca reflectare a rentabilității întregii activități desfăsurate de întreprindere în cursul exercițiului financiar, urmează a fi repartizat conform reglementărilor legale în vigoare.
Conținutul informațional al contului de profit și pierdere permite aprecierea performanțelor întreprinderii, evaluate prin prizma soldurilor intermediare de gestiune, capacitatea de autofinanțare și riscul economic.
Pentru a crea o imagine asupra structurii veniturilor și cheltuielilor precum și a rezultatelor întreprinderii in figura 1. se prezintă succint situația contului de profit și pierdere.
Fig. 1 Structura Contului de profit și pierdere
( 1 ) dividende aferente titlurilor de participare, dividende aferente titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu și alte imobilizări financiare, dobânzi aferente creanțelor imobilizate;
( 2 ) venituri nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament, respectiv diferența favorabilă dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament și prețul de cesiune al acestora;
( 3 ) diferențele nefavorabile dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament și prețul de cesiune.
3.2 Alte tipuri de analiza a contului de profit și pierdere
Analiza soldurilor intermediare de gestiune nu este singura modalitate de analiză a contului de rezultate. Acesta este un model de analiză sugerat de modul continental de contabilitate, adoptat și de reforma contabilității de la noi din țară.
Țările anglo-saxone (Anglia, Sua, Canada) practică analiza funcțională a contului de rezultate. Există de asemenea:
analiză prin cheltuieli directe pe produs
analiză prin cheltuieli variabile in raport cu cifra de afaceri (analiza pragului de rentabilitate)
În timp ce analiza soldurilor intermediare de gestiune evidențiază rezultatele pe cele trei domenii de activitate ale întreprinderii: de exploatare (industrială și comercială), financiară și excepțională, analiza funcțională evidențiază rezultatele pe funcțiuni ale întreprinderii: de producție, comercială, cercetare-dezvoltare, de trezorerie.
Contul britanic de profit și pierderi, Situția venitului in SUA sau Starea rezultatelor în Canada se construiesc după schema care urmează:
3.2.1.Analiza funcțională a contului de rezultate în țările anglo-saxone
Contul de rezultate astfel structurat permite luarea deciziilor de gestiune pe funcțiuni: reducerea cheltuielilor de producție, înghețarea cheltuielilor administrative.
Analiza prin cheltuieli directe, mai apropiată de practica din țara noastră, pornește de la identificarea cheltuielilor legate direct de fabricarea unui produs. Cheltuielile indirecte, comune comune mai multor produse (mașini, ateliere), sunt repartizate fiecărui obiect al calculației proporțional cu cheltuielile directe, stabilindu-se , pentru aceasta, o gamă de chei succesive de repartizare.
3.2.2.Analiza prin cheltuieli directe a contului de rezultate
Acest tip de analiză nu se substituie celorlalte două, prezentate anterior, ci le complectează.
3.3. Analiza pragului de rentabilitate
Analiza pragului de rentabilitate permite obținerea unor informații de gestiune utile pentru previziunea bugetului întreprinderii referitoare la:
cifra de afaceri pentru care rezutatul întreprinderii este nul ( vânzările sunt egale cu cheltuielile variabile și fixe)
profitul previzional la o variție dată a cifrei de afaceri
cifra de afaceri pentru a obține un profit dorit
care să fie cifra de afaceri pentru a menține un anumit profit, în condițiile în care cresc cheltuielile fixe.
Această metodă pornește de la separarea cheltuielilor în variabile (în raport cu cifra de afaceri) și în fixe (idependente de variația cifrei de afaceri).
3.4. Analiza cifrei de afaceri
În condițiile actuale, când factorii pieței primează în sistemul de variabile care explică rezultatele unei întreprinderi, analiza cifrei de afaceri (CA) este esențială pentru aprecierea locului întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziției sale pe piață, a aptitudinii acesteia de a lansa, respectiv de a dezvolta diferite activități într-o manieră profitabilă. Analiza CA trebuie să se raporteze permanent la poziția strategică a firmei. O întreprindere care dispune de o poziție strategică favorabilă este, de regulă, mai dinamică și mai pofitabilă decât alte întreprinderi din același sector.
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o firmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse, într-o perioadă de timp determinată. În CA nu se include veniturile financiare și veniturile excepționale.
Indiferent de subiectul care efectuează analiza și de scopul ei, analiza CA a unei firme trebuie să dea răspuns mai multor întrebări:
Care sunt sursele principale de venituri ale unei întreprinderi?
Care este evoluția lor în timp și cât de stabile sunt?
Care este tendința acestor surse în viitorul apropiat?
Cum sunt determinate veniturile și care este modul lor de măsurare?
Pentru definirea cadrului general în care se înscrie activitatea întreprinderii se folosesc mărimile absolute și ritmurile de creștere (cu bază fixă, cu bază în lanț și ritmurile medii).
Mărimile absolute caracterizează evoluția CA la modul cel mai general, mărimile relative arată proporția de creștere a CA față de o anumită bază de comparație.
Examinarea lor pe mai multe exerciții permite stabilirea tendinței activității întreprinderii: creștere puternică sau slabă, stabilitate, regresie lentă sau rapidă.
Identificarea stării reale a întreprinderii prezintă o deosebită importanță pentru definirea strategiei acesteia. La o întreprindere la care dinamică CA înregistrează o creștere puternică, deciziile strategice sunt orientate spre găsirea unor soluții de acoperire a nevoilor financiare. În schimb, la o întreprindere a cărei activități stagnează se va urmări schimbarea strategiei de produs, găsirea unor noi debușee etc., corelate cu controlul costurilor.
În perioada de puternică creștere a prețurilor, inflația are efect la toate nivelurile: flux de exploatare, flux de finanțare, structura patrimonială, etc., întrucât antrenează variații nominale cărora nu le corespund variații reale ale unității impun cu necesitate luarea în calcul a efectelor inflației.
Rata de creștere reală a CA se calculează după relația:
Rreală=
unde :
– Rc – reprezintă rata de creștere a CA constatate ;
– Rp – reprezintă rata de creștere a prețurilor.
Modificarea CA acționează direct sau indirect, asupra întregului sistem de indicatori economico-financiari ai întreprinderii, precum și asupra celor care-i definesc poziția într-un mediu concurențial. Cunoașterea implicațiilor CA, a mecanismului prin care aceasta concură la îmbunătățirea performanțelor întreprinderii este utilă în fundamentarea deciziilor operative și a celor privind orientarea strategică a firmei.
3.5. Soldurile intermediare de gestiune
Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori cu privire la volumul de activitate cât și cu privire la eficiența(rentabilitatea) cu care se desfășoară această activitate.
Soldurile intermediare de gestiune sau marjele de acumulare sunt indicatori valorici care supuși analizei, oferă detalii asupra provenienței rezultatului exercițiului și asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o altă variantă de prezentare a conținutului contului de rezultate. (fig.2 )
Determinarea soldurilor presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidență modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent și rezultatul net.
Fig. 2 Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
3.5.1.Marja comercială (adaosul comercial)
Vizează în exclusivitate întreprinderi comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderii cu activitate mixtă (industrială și comercială). Activitatea comercială presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeași stare.
Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora reprezintă marja comercială. Costul de cumpărare al mărfurilor vândute (revândute) este format din prețul de cumpărare(preț fără TVA) majorat cu cheltuielile accesoriilor de cumpărar(transport, prime de asigurare etc.) și corectat cu variația stocurilor de mărfuri.
Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Ea permite: analiza tendinței în timp a ratei marjei comerciale (Marja comercială/CA) și compararea acesteia cu cele înregistrate în celelalte întreprinderi; determinarea pragului de rentabilitate sau a punctului critic al unei activități comerciale (Cheltuieli fixe/Marja comercială unitară).
3.5.2. Producția exercițiului
Producția exercițiului măsoară activitatea industrială a întreprinderii și este calculată de întreprinderile industriale sau prestatoare de servicii. Aceasta dimensionează întreaga activitate a întreprinderii în cursul exercițiului și cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere, indiferent de destinație: vânzare, stocare sau imobilizare.
Producția exercițiului = Producția vândută
+ Variația de producție stocată
(+Stoc final- Stoc inițial)
+ Producția imobilizată
Deoarece producția exercițiului și marja comercială sunt concepte centrale în calculul soldurilor intermediare de gestiune trebuie să se facă diferențierea de indicatorul cifra de afaceri. Acest indicator evidențiează vânzările de mărfuri și producția vândută la întreprinderile cu activitate mixtă, iar la întreprinderile industriale acesta reflectă doar producția vândută.
3.5.3.Valoarea adăugată
Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți și reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a intreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizații, premii și cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate (mai puțin subvenții pentru exploatare);
creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;
acționarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.
Raportând remunerarea fiecărui participant la valoarea adăugată se poate face o evaluare a distribuției veniturilor globale către partenerii intreprinderii
Valoarea adăugată se poate calcula prin două metode:
metoda deductiva (sau a diferențelor);
metoda adițională.
După metoda diferențelor, valoare adăugată se calculează astfel:
În cazul întreprinderilor care desfășoară și activitate de producție și de comerț:
VA = ( Qex + Mc ) – Ct
Ct = C + Ci
unde Ct – consumuri intermediare de la terți aferente activității de producție și de comerț;
C – consumuri intermediare;
Ci – alte consumuri provenite de la terți.
Valoarea adăugată se poate calcula și prin însumarea elementelor sale componente: salarii și cheltuieli sociale; impozite și taxe, amortizările și provizioanele din exploatare, dobânzile, dividendele, rezultatul aferent cifrei de afaceri nete recalculate (mai puțin dobânzile).
Valoarea adăugată calculată prin această metodă, metoda adițională, măsoară dimensiunea și variația ( creșterile, respectiv contracțiile ) diferitelor elemente care concură la realizarea activității.
Valoarea adăugată nu este evidențiată în contul de profit și pierdere, dar aceasta, din urmă, conține elemente necesare pentru determinarea sa, în special pentru stabilirea consumurilor provenite de la terți. Aceste consumuri includ două categorii speciale: aprovizionări consumate (cumpărări de materii prime și alte aprovizionări + variația stocurilor + cumpărări nestocate) și alte cheltuieli externe consumate (lucrări și servicii executate de terți ).
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune evidențiază prima metodă de calcul a valorii adăugate. Valoarea astfel stabilită este o valoare adăugată brută, care nu ține cont, de deprecierea activului imobilizat sub forma amortizărilor și provizioanelor calculate.
3.5.4.Excedentul brut din exploatare
Excedentul brut de exploatare sau insuficiența brută de exploatare (cazul în care cheltuielile exced veniturile) caracterizează funcționalitatea curentă a întreprinderii sau măsura în care aceasta poate să-și mențină sau să-și dezvolte potențialul productiv, să remunereze capitalurile avansate (proprii și împrumutate) și să facă față obligațiilor fiscale. Acest indicator reflectă performanțele tehnice și comerciale ale întreprinderii.
Excedentul brut al exploatării (EBE) se stabilește ca diferență între valoarea adăugată plus subvențiile, pe de o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe de altă parte.
EBE = (Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare) – (Cheltuieli cu personal + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)
Rolul excedentului brut al exploatării poate fi urmărit sub trei aspecte:
a) Excedentul brut al exploatării este o măsură a performanțelor economice ale întreprinderii. Sub acest aspect, indicatorul va fi reținut în calculul rentabilității economice (EBE/ capitaleconomic),sau al ratei marjei brute de exploatare (EBE/CA).
Un excedent brut al exploatării suficient de mare va permite întreprinderii reînoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale care antrenează cheltuielile financiare, iar diferența va fi distribuită statului (impozit pe profit), acționarilor (dividende) și/sau conservată prin autofinanțare.
b) Excedentul brut al exploatării este independent de politica financiară a întreprinderii (nu este influențat de veniturile și cheltuielile financiare dependente de structura financiară a întreprinderii), de politica de investiții (nu ține cont de deciziile întreprinderii privind modalitățile de calcul a amortizării), de politica de dividend (deciziile conducerii întreprinderii privind repartizarea profitului net), de politica fiscală și de elementele excepționale(nu ia în calcul impozitul pe profit, și rezultatul excepțional).
Acest sold intermediar de gestiune nefiind perturbat de politica întreprinderii în materie de finanțare, investiții, provizioane, fiscalitate, furnizează informații semnificative cu privire la performanțele industriale și comerciale, fiind de aceea recomandat în studii previzionale și analize comparative ale întrepriderilor aparținând aceluiași sector de activitate. El poate să pună în evidență, mai bine decât rezultatul final, o deficiență, structurală a întreprinderii în plan pur industrial și comercial.
c) Excedentul brut al exploatării reprezintă o resursă fianciară fundamentală pentru întreprindere. Sub rezerva producției imobilizate și a decalajelor generatoare de creanțe stocuri și datorii cu consecințe asupra trezoreriei, excedentul brut de exploatare constituie resursa fundamentală care va fi utilizată pentru menținerea sau creșterea capacității de producție a întreprinderii, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit și dividendelor, rambursarea împrumuturilor angajate anterior. Dar această resursă financiar fundamentală nu este decât o resursă de trezorerie potențială, un cash-flow potențial degajat de exploatare (cash-flow brut al exploatării), susceptibili de a se transforma în disponibilități pe măsura reglementării decalajelor dintre nevoile și resursele exploatării. Acest aspect decurge chiar din metodologia de calcul al excedentului brut de exploatare:
Excedentul brut al exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru
încasabile exploatare plătibile
3.5.5.Rezultatul exploatării
Rezultatul exploatării caracterizează performanțele comerciale și financiare ale unei întreprinderi, independent de politica financiară și fiscală. Spre deosebire de excedentul brut al exploatării, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.
Rezultatul exploatării = Excedentul brut al exploatării
+ Venituri din provizioane aferente exploatării
+ Alte venituri din exploatare
– Cheltuieli cu amortizările și provizioanele aferente exploatării
– Alte cheltuieli de exploatare
Rezultatul exploatării se poate calcula și direct, ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente exploatării:
Rezultatul exploatării= Venituri din exploatre – Cheltuieli aferente exploatării
Rezultatul exploatării pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare și a riscurilor de exploatare.
Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, obținută prin deducerea cheltuielilor(plătibile și calculate) din veniturile exploatării (încasabile și calculate).
Exprimarea sub formă relativă (rezultatul exploatării / Active de exploatare) a rentabilității activității de exploatare servește la realizarea unor comparații între diverse întreprinderi care promovează politici de amortizare diferite.
3.5.6.Rezultatul curent
Rezultatul curent (profit sau pierdere) este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cât și de cel al activității financiare. Este, deci, rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii.
Rezultatul = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
curent
Nefiind perturbat de elemente excepționale, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.
3.5.7.Rezultatul net al exercițiului
Rezultatul exercițiului reprezintă profitul net sau pierderea netă cu care se încheie o perioadă de activitate a întreprinderii. Acest indicator corespunde sintezei rezultatului curent și extraordinar, corectat cu impozitul pe profit.
Rezultatul net = Rezultatul + Rezultatul – Impozitul pe profit
al exercițiului curent extraordinar (+ alte impozite)
Rezultatul exercițiului(profit sau pierdere) are o dublă semnificație. Pe de o parte, el apare ca o confirmare globală a eficienței activității, respectiv ca un indicator care reflectă eficacitatea de care întreprinderea a dat dovadă în activitatea productivă, financiară, comercială, ținând seama de efectele evenimentelor aleatoare. Pe de altă parte, rezultatul exercițiului măsoară fluxul resurselor adiționale create de întreprindere (profitul) sau a resurselor consumate de către aceasta în cursul exercițiului (pierderea).
În consecință, rezultatul exercițiului permite evaluarea efectelor activității desfășurate asupra acumulării întreprinderii. Atunci când rezultatul exercițiului îmbracă forma profitului, el semnalează o amplificare a acumulării, înțeleasă ca o posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate. Când rezultatul exercițiului exprimă o pierdere, aceasta indică faptul că resursele angajate nu pot fi decât parțial reconstituite, evidențiind o diminuare a posibilității de a reproduce capitalul avansat în cursul exercițiului.
În concluzie, rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.
Acest profit net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, altfel el va rămâne doar un potențial de finanțare.
Profitul net urmează să se distribuie sub forma dividendelor si / sau să se reinvestescă în întreprindere.
Profitul net nerepartizat, constituie sursa de finanțare proprie sau element de autofinanțare, generat de însăși activitatea întreprinderii.
3.6. Rolul și determinarea capacității de autofinanțare a întreprinderii
Soldurile intermediare de gestiune stau la baza calculului altui indicator indispensabil în diagnosticul financiar al întreprinderii – capacitatea de autofinanțare (CAF).
CAF reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii. La sfârșitul exercițiului financiar destinat să remunereze capitaluri proprii (prin dividendele datorate) și să finanțeze investiții de expansiune (partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînoire (prin amortizări, ca veritabilă rezervă care permite reînoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare.
Există două metode pentru calculul CAF. Dacă se folosesc informațiile oferite de Contul de profit și pierdere, atunci metoda de calcul aplicată se numește adițională. Când se folosesc informații preluate din Tabelul soldurilor intermediare de gestiune metoda aplicată este cea deductivă.
Prin metoda deductivă CAF se determină ca diferență între veniturile încasabile (corespunzătoare unor încasări efective sau viitoare) și cheltuieli plătibile (corespunzătoare unor plăți efective sau viitoare). Punctul de plecare îl constituie EBE la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite:
CAF = EBE
+ Alte venituri din exploatare
– Alte cheltuieli pentru exploatare
+ Venituri financiare (fără: reluări asupra provizioanelor)
– Cheltuieli financiare (fără: amortizări și provizioane financiare calculate
+ Venituri excepționale (fără: venituri din cesiunea elementelor de activ, cote-părți din subvenții virate asupra rezultatelor exercițiului, reluări asupra provizioanelor excepționale)
– Cheltuieli excepționale (fără: valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate, amortizate și provizioanele excepționale calculate)
– Impozit pe profit
Prin metoda adițională, CAF se determină pornind de la rezultatul net al exercițiului la care se adaugă cheltuieli calculate (amortizări și provizioane) neplătite la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor) și venituri din cesiuni de active :
CAF = Rezultatul net al exercițiului
+ Amortizări și provizioane calculate
– Cote-părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului
– Reluări asupra amortismentelor și provizioanelor
– Venituri din cesiunea elementelor de activ
+ Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate
Spre deosebire de EBE, care reprezintă un cash-flow potențial brut de exploatare, CAF este echivalentă unui cash-flow potențial net global. Comparativ cu EBE, CAF prezintă dezavantajul de a fi mai sensibilă, fiind influențată de amortizări, provizioane și impozite pe profit.
CAF, după distribuirea dividendelor și repartizarea pentru participarea salariaților la profit reprezintă autofinanțarea globală (totală). Aceasta pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța. Autofinanțarea globală are două componente: autofinanțarea de menținere și autofinanțarea netă.
Autofinanțarea de menținere include sursele din care urmează să se realizeze în viitor cheltuieli pentru menținerea potențialului productiv respectiv pentru reînoirea mijloacelor de producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Izvoarele formării acestei autofinanțări sunt amortizări normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) și provizioane.
Autofinanțarea netă (de dezvoltare) asigură finanțarea proprie a întreprinderii și are ca efect o îmbogățire, o creștere a patrimoniului. Izvoarele de formare a acestei autofinanțări sunt profitul net repartizat pentru fondurile proprii (profitul care rămâne după participarea angajaților la profit și remunerarea asociaților sau acționarilor) și partea din fondul de amortizare care depășește deprecierea reală a imobilizărilor.
CAF este importantă deoarece oferă întreprinderii câteva avantaje:
constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă;
apără libertatea de acțiune a întreprinderii, conferă întrepinderii un mare grad de libertate privind alegerea investițiilor;
permite frânarea îndatorării și implicit reducerea cheltuielilor financiare;
permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilității financiare;
reprezintă factorul hotărâtor în deschiderea accesului la piața de capital și atragerea capitalului extern.
CAP. 4 Diagnosticul financiar prin sistem de rate Și evaluarea riscului de faliment
4.1. Diagnosticul financiar prin metoda ratelor de rentabilitate
Diagnosticul financiar complet nu poate fi realizat decât în cadrul dualității rentabilitate – risc, indicatori fără de care noțiunea de echilibru financiar nu ar avea sens. Acești indicatori se află în strânsă legătură unul cu celălalt, prin rentabilitate măsurându-se riscul de orice natură al activității întreprinderii.
Noțiunea de rentabilitate este legată în general de cea de profit, reprezentând “aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unități monetare.”
Rentabilitatea este expresia sintetică a rezultatelor de orice natură, un indicator de referință în orientarea deciziilor și comportamentului întreprinderii. Măsurarea rentabilității este dată de un sistem de indicatori absoluți și relativi care evidențiază caracteristicile economico-financiare ale întreprinderii. Un loc deosebit în diagnosticul rentabilității îl ocupă exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate prin rate.
Astfel, analiza rentabilității poate avea trei niveluri, trei categorii de rate de eficiență, depinzând de dimensiunea ce trebuie evidențiată
a) Ratele de rentabilitate comercială ;
b) Ratele de rentabilitate economică ;
c) Ratele de rentabilitate financiară.
Aceste rate măsoară eficiența mijloacelor economice și financiare alocate întregii activități a întreprinderii. Ratele de rentabilitate apreciază rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea exploatării) și cu mijloacele economice (rentabilitate financiară).
În continuare vom prezenta principalele rate de rentabilitate folosite pentru diagnosticul rentabilității întreprinderii mixte, deoarece obiectivul acestei lucrări îl reprezintă S.C. “METALICA” S.A., care desfășoară atât activitate de producție, cât și activitate comercială.
Ratele de rentabilitate sunt constituite într-o manieră generală prin raportarea efectelor economice și financiare obținute (diferite marje de acumulare) la eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital investit, capital economic). Varietatea indicatorilor implicați în calcul face posibilă determinarea unui număr foarte mare de rate de rentabilitate.
4.1.1. Rentabilitatea comercială. Ratele de rentabilitate comercială
Rentabilitatea comercială caracterizează eficiența comercială a întreprinderii și competitivitatea produselor sale. Prin raportarea unui indicator parțial al rezultatului (EBE, CAF, etc) la volumul vânzărilor poate fi evaluată aptitudinea întreprinderii de a genera un profit maxim pentru o mărime dată a cifrei de afaceri.
Pot fi calculate următoarele marje:
1. Rata marjei comerciale (RMC):
RMC =
Cu ajutorul acestei rate se evidențiază strategia comercială a întreprinderii analizate. O valoare redusă, adică insuficientă a acesteia implică cheltuieli generale riguroase deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj. O valoare ridicată, adică importantă a ratei marjei comerciale reclamă cheltuieli generale sporite, deci servicii mai bune către clienți.
Rata marjei comerciale indică influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare. Creșterea ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-și mențină marjele promovând o politică de prețuri înalte. Scăderea ratei MC însoțită de o creștere puternică a vânzărilor arată faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață. Dacă rata MC crește concomitent cu creșterea CA întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă pentru punerea în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale forte.
2. Rata excedentului brut al exploatării (REBE):
REBE =
Acest indicator măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare, independent de politica financiară, de politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale.
Rata indică aptitudinea proprie a activității de exploatare de a degaja profit. Valoarea ridicată a ratei EBE indică posibilitatea financiară de reînoire rapidă a echipamentelor întreprinderii.
O ameliorare a ratei marjei brute de exploatare exprimă o creștere a productivității, dacă îmbunătățirea ratei nu este consecința creșterii ratei marjei comerciale. Scăderea ratei EBE în raport cu o rată a marjei comerciale stabilă dovedește o împovărare a costurilor de exploatare.
Pentru a elimina influența politicii financiare asupra EBE se poate calcula rata privind rezultatul brut al exploatării după deducerea cheltuielilor financiare.
REBE după cheltuieli financiare =
Comparația dintre această rată și REBE evidențiază incidența finanțării externe asupra întreprinderii.
3. Rata marjei nete (RMN):
RMN =
Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței. Calculul acestei rate se recomandă în analizele financiare vizând perioade scurte și întreprinderi mici deoarece rezultatul net nu exprimă în exclusivitate un rezultat al activității de exploatare, ci el poate fi generat și de rezultatul unor operații de dezinformare (operații excepționale) sau al unor plasamente financiare (operații financiare).
De aceea, pentru perioade mai lungi și în marile întreprinderi, evaluarea activității de exploatare este bine să fie făcută cu ajutorul ratei rezultatului exploatării.
4. Rata marjei nete de exploatare (RMNE)
RMNE =
Această rată numită și rata rezultatului exploatării sau rata privind rentabilitatea exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial. Ea măsoară rentabilitatea economică a exploatării ținând cont de politica comercială a întreprinderii.
Rezultatul exploatării prezintă avantajul de a fi influențat de amortismente și provizioane devenind un rezultat net al exploatării.
5. Rata marjei brute de autofinanțare (RMBAF)
RMBAF =
Rata măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi. Prezintă dezavantajul că este mai sensibilă la politica de amortizare.
6. Rata marjei asupra valorii adăugate (RMVA)
RMVA =
Această rată măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri și cheltuieli de personal) pentru 100 lei bogăție creată când se exprimă procentual.
7. Rata valorii adăugate (RVA)
RVA =
RVA permite evaluarea contribuției activității industriale și comerciale la crearea valorii suplimentare. Această rată poate fi comparată cu normele sectoriale, trebuind să fie suficient de mare pentru a face posibilă remunerarea factorilor de producție, precum și a partenerilor externi ai întreprinderii, cum ar fi statul sau băncile.
Calculată ca raport între VA și CA, această rată este utilizată în special de întreprinderi industriale și măsoară gradul de integrare al acestora.
GI =
Evoluția sa permite aprecierea strategiei industriale a întreprinderii. Cu cât raportul este mai mare, cu atât mai mult întreprinderea este integrată, adică își poate asigura ea însăși un număr mai mare de faze de fabricație, mergând de la materii prime la elaborarea produselor finite, fără a recurge la serviciile altor întreprinderi. Diminuarea ratei poate semnifica o utilizare ineficientă a factorilor de producție externi.
4.1.2. Rentabilitatea economică. Rate de rentabilitate economică
Ratele de rentabilitate economică măsoară eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare în cadrul activității întreprinderii. Capitalurile asupra cărora se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere în cadrul exercițiului, respectiv capitalurile proprii și capitalurile împrumutate pentru creșterea averii proprietarilor și remunerarea furnizorilor de capitaluri. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri este independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere este o rentabilitate intrinsecă ce nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate).
Formula generală pentru calculul ratei de rentabilitate economică o reprezintă raportul:
Re =
Rezultatul economic, excluzând elementele financiare și excepționale, favorizează comparațiile pentru întreprinderi aparținând aceluiași sector de activitate. În exprimarea ratei rentabilității economice, la numărătorul fracției se poate utiliza fie rezultatul exploatării, fie EBE, iar la numitor activul total sau numai o parte a acestuia.
Activul economic sau capitalul angajat cuprinde capitalul economic, imobilizări în afara exploatării și disponibilitățile bănești.
Capitalul investit, parte a activului economic, cuprinde capitalul economic și imobilizări în afara exploatării. Capitalul economic alocat exploatării nu ține cont decât de imobilizări utilizate de întreprindere pentru activitatea sa de exploatare și de creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare.
Prin urmare formula generată pentru rata de rentabilitate economică este:
Re =
Dacă exprimăm rezultatul economic sub forma rezultatului înaintea deducerii cheltuielilor cu dobânzile și impozitele pe profit, relația de calcul este:
Re=RAE=
Rata rentabilității economice astfel calculată se numește rata rentabilității activului economic (RAE).
Dacă rezultatul economic este un EBE, atunci raportul exprimă formula ratei rentabilității activului economic brut (RAEB).
RAEB =
În teoria financiară din țările occidentale, problema alegerii numitorului între activ total sau capital economic este foarte dezbătută de autori, în general, optându-se pentru exprimarea rentabilității economice în funcție de capitalul economic.
În funcție de marjele de acumulare utilizate, rentabilitatea capitalurilor economice angajate în exploatare poate fi exprimată sub două forme:
Re = ; Re =
Capitalul economic poate fi brut sau net, după cum imobilizările includ sau nu amortizările și provizioanele pentru deprecierea acestora. Rezultatul generat de capitalul economic poate fi un rezultat brut sau net de exploatare. Prin folosirea la numărator al profitului din exploatare, respectiv al excedentului brut al exploatării se pot distinge două rate de rentabilitate:
Capital învestit = Active fixe + NFR + disponibilități
Rata rentabilității brute prezintă prezintă un avantaj, nefiind efectată de politica de amortizări și provizioane practicată de întreprindere.
Rata rentabilității economice nete trebuie să fie superioară ratei inflației. În termeni reali aceasta trebuie să runumereze capitalurile investitela nivelul ratei minime de randament din economie, respectiv rata medie a dobânzi pe economie.
Pentru determinarea ratei economice nete reale în condiții inflaționiste, se utilizează formulele lui Fisher.
Dacă rata inflației nu depășește 10% atunci rata nominală (Rn) este suma dintre rata reală (Rr) și rata inflației (Ri)
Rr = Rrn – Ri
Dacă rata inflației înregistreză valori semnificative de 2 sau 3 cifre, at rata reală a rentabilității se determină astfel:
Rata rentabilității economice trebuie să permită întreprinderii reînoirea creșterea activelor sale într-o perioadă cat mai scurtă de timp.
4.1.3. Rentabilitatea financiară. Rate de rentabilitate financiară
Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamantului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii, fie prin acordarea de dividende, fie sub forma majorării rezervelor, care în fapt reprezintă o creștere a averii proprietarilor prin încorporarea lor în capital, și deci o creștere a valorii intrinseci a acțiunii.
Această rată se exprimă printr-un raport în care la numitor figurează capitalurile proprii sau media acestora în măsura în care în cursul exercițiului au avut loc modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi în numerar, iar la numărător se găsește de obicei rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent înainte de impozitare, care, în comparație cu profitul net, prezintă avantajul de a fi cel mai apropiat de realitatea financiară pentru că elimină incidența activităților excepționale.
În funcție de indicatorii utilizați în cadrul raportului, rentabilitatea financiară a unei întreprinderi se poate exprima astfel:
Rentabilitatea financiară netă =
Rentabilitatea financiară înainte de impozit =
Randamentul capitalurilor proprii =
Rentabilitatea financiară este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor și de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii. Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.
Pentru societățile cotate la bursă rentabilitatea financiară este apreciată cu ajutorul unor rate determinate pe baza unor mărimi contabile și bursiere. Înlocuind indicatorii capitalurilor proprii cu valoarea bursieră se poate calcula rata capitalizării profiturilor. Această rată reflectă imaginea bursieră a unei societății și se poate exprima în două feluri:
Rata capitalizării profiturilor =
sau
Rata capitalizării profiturilor =
unde capitalizarea bursieră este calculată la sfârșitul exercițiului contabil, conform relației :
Capitalizarea bursieră = Ultimul curs bursier x Numărul de acțiuni
la închiderea exercițiului
În timp ce cursul bursier este o măsură a performanței întreprinderii, profitul per acțiune este expresia directă a profitabilității întreprinderii. Profitul per acțiune (Earnings per Share <EPS>) este un indicator de analiză financiară calculat cu raportul :
EPS =
Această rată nu permite efectuarea unor comparații corecte între întreprinderi : două firme de aceeași talie cu capitaluri proprii și profit net de aceeași mărime, deci cu rentabilități ale capitalurilor proprii egale, pot avea profituri pe acțiune diferite, în funcție de numărul acțiunilor.
Inversul ratei capitalizării profiturilor îl reprezintă coeficientul de capitalizare bursieră (Price Earning Ratio <PER>) și e calculat sub forma a două rapoarte :
PER = sau
PER =
PER arată de câte ori investitorii sunt dispuși să plătească profitul firmei și mai este numit multiplu curs – profit.
Alături de acești indicatori consacrați (PER, EPS) în literatura anglo-saxonă se folosesc ratele de rentabilitate ROA și ROE, corespondente celor prezentate mai înainte :
Return on Assets (ROA) =
Return on Equity (ROE) = = R fin
În situația în care capitalurile investite include alături de capitaluri proprii și împrumuturi pe termen lung și mediu, se poate calcula rentabilitatea financiară a capitalurilor permanente.
Rentab.fin.capit.perman=
Rentabilitatea astfel exprimată remunerează capitalurile proprii prin acordarea dividendelor, având și o dimensiune pentru remunerarea împrumuturilor prin plata dobânzilor. Dacă nu se precizează capitalurile în raport cu care se calculează rentabilitatea financiară se înțelege că este vorba de rentabilitatea capitalurilor proprii.
4.2. Descompunerea ratelor de rentabilitate
Ratele de rentabilitate sunt compuse din două rate:
De structură valorică a cifrei de afaceri (rate de marjă)
De rotație a capitalurilor, prin cifra de afaceri
Ratele de stuctură caracterizează condițiile de exploatare economică (capitaluri consumate), iar ratele de rotație caracterizează eficacitatea capitalurilor angajatede întreprindere în desfășurarea activității sale economice și financiare (capitalurile alocate).
Descompunerea ratelor de rentabilitate evidențiază influența a doi factori:
un factor cantitativ (marja de acumulare)
un factor calitativ (rotația capitalurilor, structura financiară)
Rata rentabilității economice poate fi astfel descompusă în următoarele două rate componente:
(rata marjei brute) (rotația capitalurilor)
Rata rentabilității economice poate fi majorată fie prin creșterea marjei brute de acumulare (diferența dintre cifra de afaceri și cheltuielile plătibile), fie prin creșterea rotației capitalurilot, prin cifra de afaceri, fie prin ambele căi.
Rata rentabilității financiare poate fi descompusă in două rate componente.
Rata marjei nete (rata rotațiilor
capitalurilor proprii )
Se mai poate evidenția dependența rentabilității financiare de rata marjei nete de rentabilitate, de rotația capitalurilor și de structura finanțării investițiilor întreprinderii..
Rata marjei nete rata de rotație a rata de structură
capitalurilor a capitalurilor
4.3. Ratele structurii financiare
Aceste rate caracterizează modalitățile de finanțare a activității de exploatare a investițiilor strategice și a realizării echilibrului financiar.
Ratele structurii financiare cuprind trei grupe:
Ratele echilibrului financiar
Ratele de îndatorare
4.3.1.Ratele echilibrului financiar
Ratele de echilibru reprezintă o expresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau neexistența fondului de rulment (FR), a nevoi de fond de rulment (NFR) și a trezoreriei nete (TN).
Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele de lichiditate.
A). Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii.
Rata de finanțare a imobilizărilor evidențiază evidențiază condițiile de finanțare a imobilizărilor.
Valoarea supraunitară a raportului indică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente. Teoretic creșterea raportului semnifică o ameliorare a structurii de finanțare, iar diminuarea lui exprimă o deteriorare a situației, cu excepția cazului când este voluntară și datorată stabilizării structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii inițial foarte ridicate, rambursarea împrumuturilor neutilizate).
Rata fondului de rulment propriu evidențiază la sfârșitul exercițiului a unui fond de rulment propriu
Aceste rate ar fi de preferat să fie supraunitare reflectând faptul ca imobilizările sunt finanțate din resurse durabile , respectiv din capitaluri permanente.
Rata de fiananțare a NFR reprezintă o rată complementară
Preferabil ar fi ca această rată să fie supraunitară reflectând acoperirea finanțării activității de exploatare pe seama surselor proprii permanente ale întreprinderii.
B). Ratele de lichiditate sau de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. Dacă are o valoare supraunitară dovedește ca cel puțin pe termen scurt întreprinderea are capacitatea de a achita datoriile exigibile.
Ratele de lichiditate cuprinde:
Rata lichidității generale (globală)
Rata lichidității parțiale
Rata lichidității imediate
Rata lichidității generale – compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an.
Această rată trebuie să fie mai mare decât unu (Rlg > 1) ceea ce semnifică existența unui fond de rulment pozitiv. Valoarea supraunitară dovedește că cel puțin pe termen scurt întreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile exigibile. Aceasta reprezintă pentru bancă un grad de siguranță în acordarea creditelor.
Dacă lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile (Rlg < 1) înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite de capitalurile circulante, astfel ca fondul de rulment a devenit negativ.
În ceea ce privește analiza evoluției lichidității nu este suficient ca raportul să fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia să fie crescător. O evoluție descendentă a lichidității, ilustrează o activitate în declin , creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi.
Rata lichidității reduse (Rlr) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.
Valoarea supraunitară a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt. În general raportul este subunitar și nu produce dificultăți în condițiile în care întreprinderea dispune de stocuri sănătoase și previziuni de trezorerie.
Băncile impun o limită minimă a acestei rate de 80% (Rlp > 0,8)
3 Rata lichidității imediate (Rli) ( Rata de trezorerie) apreciază măsura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești. Nivelul asiguratoriu este de 1/3.
Deși, teoretic o rată ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații cum ar fi: folosirea neeficientă a resurselor disponibile. O valoare ridicată nu poate fi o garanție a solvabilității dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.
Menținerea capacității de plată este rezultatul activității complexe desfășurate de întreprindere în sectoarele de aprovizionare, producție și comercializare și impune luarea unor măsuri tehnice, economice și financiare care să asigure un circuit normal al capitalurilor.
4.3.2.Ratele de îndatorare
Aceste rate pun in evidență componența datoriilor din pasiv, dar și repartiția capitalurilor permanente între fondurile proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung.
Se pot stabili următoarele rate de îndatorare:
Rata de îndatorare (rata levierului) reflectă gradul în care capitlurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii.
Normele bancare impun existenta unui levier subunitar (L < 1) pentru a asigura acordarea de credite în condiții de garanție sigură.
Rata datoriilor financiare a întreprinderii (RDF) exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.
Întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung și mediu dacă rata datoriilor este mai mică de 0,5.
Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (RPC) pune în evidență capacitatea de plată a costului îndatorării , separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare.
Dacă raportul este mai mare de 0,6 întreprinderea se confruntă cu dificultăți de gestiune financiară riscând să intre în stare de faliment.
Rata capacității de rambursare (RCAP RAMB) sau rata acoperirii creditelor exprimă, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate pe termen lung.
Cu cât valoarea raportului este mai mică, cu atât mai mare (bună) capacitatea de rambursare. Intervalul maxim impus de normele bancare pentru rambursarea teoretică a ddatoriilor este de 3 ani.
4.4. Sistemul Du Pont de Nemours
O rată de sinteză poate fi obținută prin produsul a altor două rate. De aici și posibilitatea identificării unor tipuri de relații ce se stabilesc între diferite rate. În acest sens, un ilustrativ exemplu îl reprezintă relația care stă la baza sistemului de analiză Du Pont de Nemours.
Sistemul Du Pont este conceput pentru a scoate în evidență modul în care marja de profit raportată la vânzări, rotația activelor și gradul de imobilizare a creditului interacționează pentru a determina rata de rentabilitate a capitalului propriu.
Acest sistem este denumit Du Pont, deoarece compania Du Pont a fost prima care a aplicat acest sistem general.
Pentru a înțelege mai bine acest model vom construi următoarea diagramă care ne prezintă relația între rentabilitatea investiției în active, rotația activelor și marja de profit, denumită sistemul modificat Du Pont.
Partea stângă a diagramei este cea în care apar marjele de profit raportate la cifra vânzărilor (rata profitului). Diferitele cheltuieli sunt listate și apoi însumate, pentru a se ajunge la valoarea costurilor totale. Prin scăderea valorii totale a costurilor din cifra vânzărilor se obține venitul net al companiei. Dacă se împarte venitul net la cifra vânzărilor se obține câștigul care revine acționarilor. Dacă marja de profit este mică are o tendință de descreștere, se pot examina cheltuieli, pe categorii, una câte una, pentru a se identifica locul unde apar problemele și a se corecta aceste probleme.
Partea din dreapta a diagramei listează toate categoriile de active, face totalul valorilor acestora și apoi împarte cifra vânzărilor la valoarea activelor pentru a afla care este numărul de rotații ale activelor, pe an. Marja de profit înmulțită cu rata rotației activelor totale este denumită ecuația Du Pont, iar rezultatul acestei ecuații reprezintă rata de rentabilitate a activelor (rate of return an assets – ROA):
ROA = Marja de profit x Rata de rotație a activelor totale
ROA =
unde Capital = Active totale, întrucât aici i se poate atribui un sens economic și unul în exclusivitate financiar.
Altfel spus, relația poate fi citită ca fiind :
Acest prim tip de relație, numită “Basic Du Pont Ratios”, ne arată că fiecare din indicatorii de mai sus relevă, de fapt, aspecte diferite ale eficienței cu care sunt gestionate resursele financiare (capitalul angajat) într-un exercițiu financiar dat. Adică, încercând să o transpunem în alți termeni, relația de mai sus devine:
Se constată deci că, în esență, eficiența utilizării capitalului este măsurată, pe de o parte, prin rata rentabilității capitalului total, numită de americani “return on investment”, indicator de esență pur financiară, a cărui nivel este dat de eficiența cu care se desfășoară activitatea de comercializare (marketing) a întreprinderii, iar pe de altă parte prin eficiența activității de producție.
În această viziune, eficiența cu care sunt utilizate resursele financiare ale întreprinderii, (rentabilitatea capitalului), se pune sub incidența modului în care se exercită funcția de marketing și funcția de producție a firmei.
Un alt tip de relație, obținută prin derivarea din relația de bază a sistemului de analiză Du Pont, este cea care ia în considerare capacitatea de finanțare pe termen lung pe care o etalează întreprinderea. În acest caz se recurge la a determina rentabilitatea capitalului permanent sau a capitalului propriu denumită deseori rentabilitate financiară (Return on Common Equity – ROE) potrivit relației:
ROE =
sau
ROE = ROA x Factor de multiplicare a capitalului propriu
unde
Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu și lung.
Relația pune în relief faptul că rentabilitatea capitalului permanent este dată de eficiența cu care se folosesc activele (profit/active), respectiv de eficiența fondurilor și capacitatea de finanțare pe termen lung etalată de întreprindere, altfel spus de coeficientul multiplicării capitalului permanent (activ/capital permanent).
Această relație ne ilustrează faptul că rentabilitatea capitalului permanent depinde și de modul în care întreprinderea reușește să achiziționeze cât mai multe active pe termen scurt, pe seama resurselor sale permanente. Într-o astfel de situație asigurându-și o capacitate cât mai ridicată de finanțare a plasamentului pe termen scurt pe seama capitalului permanent, întreprinderea achiziționează mai multe active de acest fel, care, gestionate corespunzător pe durata unui exercițiu financiar înseamnă mai multe vânzări, iar mai multe vânzări înseamnă, în ultimă instanță, a aduce mai mult profit.
De aici o mai mare rată a rentabilității și implicit, o mai mare eficiență în privința folosirii resurselor pe termen lung, comparativ cu altă întreprindere care nu poate etala o astfel de abilitate. Este adevărat că folosirea unor astfel de fonduri, de regulă a împrumuturilor pe termen lung, înseamnă un risc mai mare, dar, în complementar, să amintim că pot fi obținute astfel de venituri cu un cost al datoriei care să permită un beneficiu, și care, în ultimă instanță, să justifice folosirea acestei forme de finanțare.
Combinate aceste 2 ecuații formează Ecuația extinsă Du Pont :
ROE =
Ecuația Du Pont arată modul în care marja de profit, rata de rotație a activelor totale și utilizarea creditului interacționează pentru a determina rata de rentabilitate a capitalului propriu.
Un alt raport folosit în mod frecvent este următorul:
Numărătorul reprezintă venitul vărsat investitorilor, iar numitorul reprezintă valoarea totală a fondurilor investite, fie sub formă de credit, fie sub formă de capital propriu. Raportul în sine reprezintă rata de rentabilitate pentru toate tipurile de capital investite.
Faptul că productivitatea capitalului devine unul din factorii esențiali ai rentabilității întreprinderii, este relevat de către Du Pont de Nemours, prin relația :
Rata rentabilității Marja profitului Productivitatea Efectul pârghiei financiare
financiare (acțiunea comercială) (randamentul (grad de îndatorare)
capitalului)
Deși se aduc unele critici, în sensul că vizându-se un obiectiv în sine – “profitabilitatea” – administratorii se pot îndepărta de interesele strategice ale întreprinderii, urmărind rezultate imediate, totuși rentabilitatea capitalului propriu este considerat “indicatorul cel mai sintetic”, întrucât permite măsurarea capacității întreprinderii și implicit a capitalului propriu de a produce profit net (beneficii). În același timp, este indicatorul cel mai demn de luat în seamă de către investitori atunci când apreciază potențialul financiar al unei firme și implicit valoarea ei de piață.
4.5. Diagnosticul riscului
Diagnosticul riscului urmărește măsurarea variabilității rezultatelor întreprinderii la modificarea poziției întreprinderii (a cifrei de afaceri și a structurii cheltuielilor ei fixe și variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii și împrumutate)și a variabilității solvabilității întreprinderii, a capacității acesteia de a-și onora, la scadență, obligațiile asumate față de terți.
În ansamblul activității ei, întreprinderea comportă trei riscuri:
de exploatare (economie)
de finanțare (financiar)
de faliment
4.5.1.Ricul economic = sensibilitatea profitului
În analiză riscul se traduce prin variabilitatea profitului față de media rentabilității. În previziune, riscul exprimă variabilitatea estimată a profitului în raport cu speranța de rentabilitate. Atât în analiză cât și în previziune, această măsură a riscului este dată de dispersie și de abaterea medie pătratică.
Acest risc al profitului poate fi analizat din două unghiuri de vedere:
al întreprinderii, ca organizație economico-socială, urmărind creșterea patrimoniului și a renumerării corespunzătoare a factorilor de producție.
al investitorilor financiari din afară, interesați de realizarea celui mai bun plasament, în condițiile unei piețe financiare cu mai multe sectoare de rentabilități și grade de risc diferite.
4.5.2. Riscul financiar
Riscul financiar caracterizeată variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența strucurii financiare a firmei. Analiza variabilității profitului net, reprezintă un aspect primordial al riscului financiar. Avem următoarele modalități de analiză a riscului financiar:
pe baza metodei pragului de rentabilitate
pe baza efectului de levier financiar.
4.5.2.1. Analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate
Analiza riscului financiar poate fi abordată similar celei a riscului economic, cu luarea în considerare a cheltuielilor financiare (dobânzile aferente capitalurilor împrumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate; și dobânda se apreciază ca o cheltuială fixă în raport cu cifra de afaceri.
Legendă
PM’ = pragul de rentabilitate financiară
F = cheltuieli fixe de exploatare ( exclusiv dobanda)
Dob =dobânda, ca o cheltuială fixă financiară
v = coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri
4.5.2.2. Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier financiar
Apelarea la credite conduce la creșterea riscului economic, creștere datorată riscului suplimentar de îndatorare. Influiența îndatorării asupra rentabilității financiare este determinată de diferența dintre rentabilitatea economică și rata dobânzii și de gradul de îndatorare (levierul):
daca Rec > Rdob , atunci rentabilitatea financiară este o funcție crescătoare de rata de gradul de îndatorare
daca Rec < Rdob, atunci rentabilitatea financiară este o funcție descrescătoare de gradul de îndatorare a firmei.
4.5.3. Riscul de faliment (insolvabilitatea)
Analiza riscului de faliment se poate realiza în manieră statică, prin analiza echilibrelor financiare din bilanț sau în manieră dinamică, prin analiza fluxurilor din tabloul de finanțare.
Analiza statică poate fi făcută în funcție de cele două concepții de elaborare a bilanțului: patrimonială și funcțională.
Principalele instrumente operaționale, utilizate de analiza statică patrimonială a riscului de faliment, sunt fondul de rulment și ratele de lichiditate.
Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor bilanțiere de aceeași durată, dacă respectă următoarele reguli financiare:
Activ imobilizat (IMO) = capital permanent (CPM)
Activ circulant (ACR) = datorii de exploatare (DEX)
Fondul de rulment este un indicator important în aprecierea situației financiare a societății, reprezentând partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante.
FR = capital propriu + datorii pe termen lung (financiare) – active
imobilizate nete (fară amortizări)
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face fața obligațiilor scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente, fie din prelevări obligatorii.
Ratele de solvabilitate sunt semnificative în cazul unei comparații între întreprinderile din același sector. Ratele cele mai des utilizate sunt:
Rata lichidității generale – compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an.
Această rată trebuie să fie mai mare decât unu (Rlg > 1) ceea ce semnifică existența unui fond de rulment. Rlg este echivalentă cu rata fondului de rulment.(Rfr)
Rata lichidității parțiale (Rlp) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.
Băncile impun o limită minimă a acestei rate de 80% (Rlp > 0,8)
Rata lichidității imediate (Rli) ( Rata de trezorerie) apreciază măsura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești. Nivelul asiguratoriu este de 1/3.
Analiza statică funcțională a riscului de faliment utilizează ca instrumente operaționale nevoia de fond de rulment și trezoreria.
Nevoia de fond re rulment – reflectă partea din activele curente ce trebuie finanțate din surse permanente., respectiv partea din activele circulante formată din stocuri (St) și creanțe, (Cr) care nu este acoperită pe seama datoriilor de explatare.(DEX)
NFR = ( St + Cr) – DEX
Trezoreria netă – reprezintă diferența între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.Daca FR este superior NFR atunci acest excedent de finanțare se regăsește sub forma unei trezorerii nete concretizată în disponibilități. Trezoreria netă îmbracă doua forme:
Trezoreria netă pozitivă – evidențiază un echilibru financiar, un surplus monetar
Trezoreria netă negativă – evidențiază un dezechilibru financiar, un deficit monetar
TN = FR – NFR
Analiza dinamică permite diagnosticarea și explicarea dezechilibrului financiar, evidențiat prin analiză statică. Instrumentele operaționale ale acestei analize sunt
excedentul de trezorerie al explatării (ETE), = EBE – NFR
capacitatea de autofinanțare
(CAF) =EBE – ch financiare – Impozit pe profit
autofinanțarea (A) = CAF – Dividente prelevate
cash-flow-ul (CF) = CAF
Analiza riscului de faliment apelează la ratele și indicatorii de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară:
Rata capacității de rambursare (DAT / CAF) care, pe termen lung și în regim permanent, ar trebui să fie mai mică de 3 sau 4 ani
Rata autonomiei financiare (CAF / Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar trebui să fie mai mare decât 2. O astfel de rată mai mică decât unul dovedește iminența unui risc de faliment important.
Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE) poate exprima capacitatea de rambursare a datoriilor, el trebuie să fie cel puțin egal cu cheltuielile financiare.
4.5.3.1. Detectarea riscului de faliment prin metoda scorurilor
Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminate a caracteristicilor financiare, determinate cu ajutorul ratelor. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de de întreprinderi grupate în întreprinderi cu funcționare normală și întreprinderi cu dificultăți financiare. Se caută cea mai bună combinație liniară a ratelor, care să diferențieze cel mai bine posibil întreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare.
Această combinație liniară conduce la determinarea unui indicator, numit scor, care dă o bună aproximare a riscului de faliment pentru o întreprindere dată.
Printre diferitele funcții scor elaborate, analiștii financiari au reținut modelul Al-taman cu 5 variabile, elaborat în Stetele Unite în anul 1968. Modelul Z a lui Altman se pretintă astfel:
Z = 3,3 R1 + R2 + 0,6 R3 + 1,4 R4 + 1,2 R5
Riscul de faliment depinde de al scorului, astfel se disting 3 zone:
Zonă nefavorabilă pentru Z < 4
Zonă de incertitudine pentru 4 < Z < 9
Zonă favorabilă pentru Z > 9
Probabilitatea falimentului în funcție de valoarea scorului este:
Dacă este o valoare negativă, probabilitate de 80%
Între 0 și 1,5 probabilitatea este între 75% și 80%
Între 4 și 8,5 probabilitatea este între 50% și 75%
Între 8,5 și 10 probabilitatea este între 30% și 50%
Între 10 și 16 probabilitatea este între 15% și 30%.
4.5.3.2. Modelul Centralei bilanțurilor
(din cadrul Băncii Centrale a Franței) prezice riscul de faliment al întreprinderilor franceze după un scor cu 8 variabile. Funcția se prezintă astfel:
Z = -1,250 R1 – 2,003 R2 + 5,221 R4 – 0,824 R3 – 0,689 R5 -1,164 R6 + 0,706 R7 + 1,408 R8
(rata cheltuielilor financiare)
(Rata de acoperire a capitalului învestit)
(rata capacității de rambursare a datoriilor)
(rata marjei brute de exploatare)
X 360 (durata medie a creditului furnizor)
( rata de creștere a valorii adăugate)
X 360 (durata medie a creditului clienți)
(rata investițiilor)
În funcție de Z se disting următoarele zone:
Nefavorabilă în care Z < – 0,25
Incertitudine -0,25 < Z < 0.125
Favorabilă în care Z > 0.125.
CAP. 5. Analiza performanței întreprinderii
Cuvântul perormanță este foarte des utilizat atât în domeniul economic cât și în alte domenii precum cel al sportului. Cuvântul performanță poate avea trei sensuri principale: succes, rezultatul unei acțiuni, acțiune.
Pe plan internațional, în domeniul economic, s-au dat mai multe definiții noțiunii de performanță. În diversitate de definiri se disting trei mari orientări:
Definiția performanței în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor sale strategice
Definiția performanței în funcție de crearea valorii
Definiția performanței în funcție de productivitatea și eficacitatea întreprinderii.
O performanță nu este proastă sau bună în sine. Aceeași performanță poate fi apreciată ca o bună performanță, dacă obiectivul este modest, sau o proastă performanță dacă obiectivul este ambițios.
Performanța în întreprindere reprezintă ceea ce contribuie la ameliorarea cuplului cost – valoare, și nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau creșterea valorii.
O întreprindere poate avea două tipuri de valori: o valoare externă și o valoare internă.
A crea valoare externă presupune că întreprinderea are o valoare de piață mai mare decât valoarea contabilă a activelor pe care le deține.
A crea valoare internă presupune că întreprinderea creează valoare adăugată economică, deci o valoare netă pozitivă dumă remunerarea tuturor factorilo de producție, incluzând aici și costul capitalurilor proprii.
O întreprindere este performantă dacă ea este în același timp productivă și eficace. Cum productivitatea reprezintă raportul dintre rezultatele obținute și mijloacele angajate pentru obținerea rezultatelor, și cum eficacitatea reprezintă raportul dintre rezultatele obținute și rezultatele așteptate, putem spune că :
Performanța = productivitate + eficacitate
Conceptului de performanță putem să-i asociem următoarele trei noțiuni: economicitate, eficiență și eficacitate. A fi eficient presupune a procura resursele necesare la cel mai mic cost. A fi eficace presupune ca rezultatele obținute să atingă rezultatele prevăzute. Deci:
Performanța = economicitate + eficiență + eficacitate
5.1. Performanța în perimetriul contabil
Rezultatul contabil este considerat principalul indicator pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii. Obiectivul situațiilor financiare prevăzut de cadrul conceptual este acela de a oferi informații despre poziția și performanțele financiare și despre modificările în poziția financiară a întreprinderii.
Rezultatul contabil se poate determina atât din punct de vedere financiar, ca diferentă între veniturile și cheltuielile înregistrate în cursul perioadei, cât și din punct de vedere patrimonial, ca diferență între activul net de la sfârșitul și de la începutul perioadei, excluzând tranzacțiile cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital.
Însă calculul rezultatului contabil, prin cele două variante nu conduce întotdeauna la același rezultat. Motivul este că în ultima perioadă autoritățile au permis includerea unui număr tot mai mare de elemente, care îmbracă forma de câștiguri sau pierderi nerealizate, în capitalurile proprii, făra a mai tranzita contul de profit și pierdere. Este vorba de diferențele din reevaluare, diferențele din conversie, câștigurile sau pierderile latente asupra instrumentelor financiare, câștigurile și pierderile actuarile aferente pensiilor.
Rezultatul contabil – un concept desuet vizavi de rezultatul economic
Contul de profit și pierdere, potrivit contabilității în costuri istorice, a fost considerat modul adecvat de raportare a performanței financiare. IASC și multe organisme naționale de stabilire a standardelor contabile au înregistrat tot mai des în bilanț modificările în valorile reale ale activelor și pasivelor, atunci când aceste active sunt deținute.
În masura în care variațiile valorilor juste ale anumitor elemente nu sunt constante la nivelul contului de profit și pierdere, ci direct în capitalul propriu a apărut discuția la nivelul normalizatorilor contabili că doar contul de profit și pierdere nu este suficient pentru a traduce performanța întreprinderii pentru o anumită perioadă. Pentru măsurarea performanței financiare ale unei întreprinderi trebuie să adăugăm variațiile valorilor juste ale tuturor instrumentelor, chiar dacă ele sunt conatabilizate în contul de profit și pierdere sau în capitalurile proprii.
Rezultatul contabil devine astfel un concept desuet în evaluarea performanței financiare a unei întreprinderi, deoarece înglobează doar elementele înregistrate în contul de profit și pierdere, fără a lua în considerare câștigurile și pierderile latente înregistrate direct în capitalurile proprii. Este motivul pentru care, pe plan internațional a apărut un nou concept menit să măsoare performanța globală a întreprinderii. Este vorba de rezultatul economic.
Rezultatul economic este o măsură extensivă a efectelor tranzacțiilor și a altor evenimente ale unei entități, înțelegând toate variațiile activului net cu excepția celor rezultând din aportul sau distribuiri față de proprietari.
La nivel de fond ”rezultatul economic” este prezentat ca suma dintre rezultatul net, calculat și prezentat în contul de profit și pierdere, și prezentat ca ansamblul înregistrărilor amputate asupra capitalurilor proprii.
La nivelul formei, rezultatul economic poate să apară fie în contul de profit sau pierdere, fie într-o situație anexă a rezultatului net care descrie trecerea unui rezultat la altul, fie într-o situație a variației situației nete.
Performanța financiară ar trebui să fie raportată într-o singură declarație și nu în două sau în mai multe. Această situație nu este materializată în practică, deoarece chiar IAS 1 în „prezentarea situațiilor financiare”cere ca întreprinderile să întocmească pentru reflectarea performanței financiare două situații: contul de profit și pierdere și o situație a variației capitalurilor proprii.
Se impune astfel realizarea unei situații unice care să reflecte performanța financiară a unei întreprinderi. Declarația de performanță trebuie să cuprindă trei componente majore:
Rezultatul activităților operaționale
Rezultatul activităților financiare
Componenta privind alte câștiguri și pierderi.
5.2. Performanța și nivelul de realizare a obiectivelor
Rezultatul calculat de contabilitate nu ia în considerare costul tuturor factorilor de producție. Pentru factorul de producție „muncă”, există o remunerație minim garantată. Pentru factorul de producție „capital”, o asemenea remunerație minimă există de asemenea. În termeni academici, acest „salariu” se numește costul capitalului.
Dacă o întreprindere câștigă costul capitalului său , ea a realizat obiectivul propus. Dacă nu atinge acest obiectiv de rentabilitate minimă, și, în particular, ea nu-l atinge de o manieră repetată, investitorii vor fi decepționați deoarece speranța lor de câștig, nesatisfăcută de această întreprindere, ar fi putut fi satisfăcută de o alta.
În această situație, capacitatea de creștere a întreprinderii va scădea, deoarece, acționarii vor investii în alte plasamente mai rentabile. Invers, dacă investitorii câștigă mai mult decât costul capitalului și de o manieră repetată, investitorii vor fi satisfăcuți. Ei vor investi mai mult capital în această întreprindere, care va putea să se dezvolte rapid.
Orice investiție trebuie să ofere o remunerație care să includă o primă de risc. Valoarea primei de risc la nivelul căreia actul de investitii se va efectua va depinde de proiectul prezentat. Nivelul acestei prime depinde riscul pe care investitorul îl atribuie acestei investiții. Costul capitalului rezultă dintr-o cerintă economică a investitorilor care se impune managerilor. Rentabilitatea investiției lor în funcție de riscul pe care îl reprezintă investiția și de oportunitățilealternative de investiții existente în economie.
5.3.Valoarea adăugată economică – un indicator modern de măsurare a performanței întreprinderii
Pentru a determina valoarea adăugată economică, trebuie explicate mai întâi noțiunile de: capitaluri învestite și rezultat din exploatare după impozit. Capitalurile investite sunt constituite din capitalurile proprii și din datoriile financiare. Rezultatul din exploatare după impozit se determină pe baza relației:
Rezultat din exploatare după impozit = rezultat din exploatare * (1-rata
impozitului pe profit)
Noțiunea de rezultat din exploatare după impozit consideră că intreprinderea nu este finanțată decât din fondurile proprii și că ea nu are cheltuieli financiare și plătește deci un impozit numai pe rezultatul din exploatare, fără a beneficia de deducerea fiscală aferentă cheltuielilor cu dobânzile. O întreprindere va avea același rezultat din exploatare după impozit, indiferent de structura sa financiară.
Valoarea adăugată economică se obține diminuând rezultatul din exploatare după impozit cu cheltuielile aferente capitalurilor învestite. Cheltuielile aferente capitalurilor învestite se determină pe baza următoarei relații de calcul:
Relația de calcul a valorii adăugate este următoarea:
O întreprindere nu poate să declare că ea este performantă dacă ea nu obține o marjă în raport cu costul capitalului. Valoarea adăugată economică măsoară performanța globală a întreprinderii, ceea ce nu o face rezultatul contabil tradițional. Valoarea adăugată economică este o estimare a veritabilei performanțe a unei întreprinderi după remunerarea tuturor factorilo de producție, înțelegând prin factori de producție totalitatea capitalurilo utilizate.
PARTEA A II-A
DIAGNOSTICUL GENERAL AL RENTABILITĂȚII LA S.C. "PANMIV" SRL.
I. Ratele privind structura activului si pasivului
1. Analiza ratelor de structură ale activului
Interpretare:
Rata activelor imobilizate măsoară gradul de investire a capitalului fix. In anul 2007 are loc o reducere a ponderii acestei rate in totalul activelor, reducere care se regasește si în plan valoric.
Rata imobilizărilor necorporale si rata imobilizărilor financiare sunt 0 in ambii ani analizați, activele imobilizate continuând doar imobilizări corporale.
Rata activelor circulante exprimă ponderea activelor circulante în totalul activelor și are o valoare în creștere în cei doi ani studiați datorită creșterii cu 85,28% a valorii activelor circulante.
Rata stocurilor crește cu 103,75% însă are o pondere redusă in totalul activelor (3,75% respectiv 7,41%).
Rata creanțelor prezintă o tendință de creștere în 2007 față de 2006, ca urmare a creșterii creanțelor totale cu aproximativ 52%. În cadrul activelor circulante, creanțele dețin cea mai mare pondere în ambii ani supuși analizei.
Rata disponibilităților bănești este influențată de raportul dintre durata medie de încasare a creanțelor și durata medie de plată a obligațiilor. Observăm o creștere majoră a disponibilităților bănești în intervalul 2006-2007.
2. Analiza ratelor de structură ale pasivului
Interpretare:
Rata stabilității financiare exprimă ponderea capitalului permanent în pasivul total. În 2006, capitalul permanent a reprezentat 91,55% din pasivul total, iar în 2007 87,21%, înregistrând o ușoara scădere, de 1,73%.
Rata autonomiei financiare globale exprimă gradul de independență financiară a societății, adică ponderea capitalului propriu în totalul pasivului. Această pondere a scăzut ușor în anul 2007 față de anul 2006, deși valoric capitalul propriu a înregistrat o ușoara creștere. Valorile ridicate ale ratei evidențiază faptul că societatea se bucură de o buna autonomie financiară.
Rata de îndatorare globală exprimă ponderea datoriilor totale în totalul pasivului. Această rată atinge valori mici, atât în anul 2006, cât și în anul 2007, însă prezintă o tendință nefavorabilă de creștere datorită creșterii substanțiale a datoriilor pe termen scurt.
Rata de îndatorare la termen reflectã gradul de îndatorare prin împrumuturi pe termen lung și mediu. Se utilizeazã în fundamentarea deciziei de atragere a surselor împrumutate pe termen lung și a urmãririi modului în care s-a utilizat efectul de levier. Pentru perioada analizata cunoaștem o tendință de scădere.
Rata autonomiei financiare la termen aratã gradul de independențã financiarã a unitãții pe termen lung. Nivelul acestei rate manifestă o tendință de creștere datorită scăderii datoriilor pe termen lung.
II. Analiza echilibrului financiar
1. Situatia netă (SN)
SITUAȚIA NETĂ (SN) = ACTIVE TOTALE (AT) – DATORII TOTALE (DT)
AT = Active imobilizate + Active circulante + Cheltuieli în avans
DT = Datorii pe termen scurt + Datorii pe termen lung + Venituri în avans
AT = 222.768 + 29.644 + 0 = 252.412
AT = 205.462 + 54.925 + 0 = 260.387
DT = 15.484 + 7.996 + 5.842 = 29.322
DT = 33.308 + 3.402 + 0 = 36.710
SN = 252.412 – 29.322 = 223.090
SN = 260.387 – 36.710 = 223.677
ΔSN = SN – SN = 223.677 – 223.090 = 587
Interpretare:
Situația netă oferă o primă evaluare a întreprinderii la data analizei financiare prin diferența dintre activul total și datoriile totale, redând astfel averea netă a acționarilor sau altfel spus, activul întreprinderii neangajat în datorii. Situația netă reprezintă valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entității patrimoniale, respectiv valoarea datoriilor întreprinderii față de asociați. Situația netă este echivalentă capitalurilor proprii.
Situația netă este pozitivă și crescătoare, ceea ce reflectă o gestiune economică sănătoasă, reflectată prin capacitatea întreprinderii de a maximiza valoarea capitalurilor proprii, respectiv a „activului net finanțat din aceste capitaluri”. Creșterea situatiei nete in perioada 1 față de perioada 0 se datorează creșterii activelor totale intr-o măsură mai mare decât creșterea datoriilor totale.
2. Fondul de rulment (FR)
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete
Capitaluri permanente = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung si mediu
FR = 223.090 + 7.996 – 222.768 = 8.318
FR = 223.677 + 3.402 – 205.462 = 21.617
FR = FR – FR = 21.617 – 8.318 = 13.299
Interpretare:
Societatea înregistrează un fond de rulment pozitiv, ceea ce reprezintă realizarea echilibrului financiar pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate care o protejează de anumite evenimente neprevăzute. Capitalurile permanente asigură finanțarea integrală a imobilizărilor nete, excedentul fiind utilizat pentru acoperirea financiară a unei părți din activele circulante. Această situație evidențiază aportul fondului de rulment la realizarea echilibrului financiar pe termen lung, dar și contribuția sa la potențarea echilibrului financiar pe termen scurt. Creșterea fondului de rulment reflectă creșterea marjei de securitate pe care o are întreprinderea, ceea ce ne arată ca o parte tot mai mare din activele circulante sunt finanțate din fondul de rulment pozitiv.
Fondul de rulment poate fi :
Fond de rulment propriu (FRP);
Fond de rulment împrumutat (FRÎ).
a) Fondul de rulment propriu – măsoară echilibrul financiar ce se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate nete
FRP = 223.090 – 222.768 = 322
FRP = 223.677 – 205.462 = 18.215
FRP = FRP – FRP = 18.215 – 322 = 17.893
Interpretare:
Fondul de rulment propriu pozitiv ne arată o autonomie financiară ridicată a firmei. adică faptul că firma și-a finanțat imobilizările corporale numai din sursele proprii. S-a înregistrat o scădere a valorii activelor imobilizate, prin amortizarea și vânzarea de active imobilizate, cu 17.306 lei în anul 2007 față de anul 2006, motiv pentru care și FRP este in creștere.
b) Fondul de rulment împrumutat – reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanța nevoi temporare (pe termen scurt).
FRÎ = FR – FRP
FRÎ = 8.318 – 322 = 7.996
FRÎ = 21.617 – 18.215 = 3.402
FRÎ = FRÎ1 – FRÎ0 = 3.402 – 7.996 = – 4.594
Interpretare:
Se observă o importanță scădere a fondului de rulment împrumutat in perioada 1 față de perioada 0 cu 4.594 de lei, ceea ce reprezintă o scădere cu mai mult de 50%. Acesta reprezintă un lucru favorabil pentru societate deoarece gradul de îndatorare pe termen lung scade și se accentuează finanțarea prin capitaluri proprii.
3. Nevoia de fond de rulment (NFR)
NFR = Nevoi temporare – Surse temporare
Nevoi temporare (NT) = Stocuri + Creante + Cheltuieli in avans
Surse temporare (ST) = Datorii de exploatare + Venituri in avans
NT = 9.471 + 14.938 + 0 = 24.409
NT = 19.297 + 22.670 + 0 = 41.967
ST = 15.484 + 5.842 = 21.326
ST = 33.308 + 0 = 33.308
NFR = 24.409 – 21.326 = 3.083
NFR = 41.967 – 33.308 = 8.659
NFR = NFR – NFR = 8.659 – 3.083 = 5.576
Interpretare:
Nevoia de fond de rulment reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt. NFR este mai fluctuantă si mai instabilă decât fondul de rulment deoarece depinde de mai mulți factori: cifra de afaceri, durata ciclului de exploatare, durata de încasare a creanțelor si de plată a furnizorilor și durata de rotatie a stocurilor.
În perioada analizată, nevoia de fond de rulment înregistrează valori pozitive, ceea ce reflectă un surplus de nevoi temporare față de resursele temporare posibile de mobilizat. O asemenea situație poate fi considerată normală dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea stocurilor și creanțelor. In caz contrar, NFR pozitivă arata un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor și exigibilitatea datoriilor pe termen scurt în sensul încetinirii încasărilor și urgentării plăților.
Nevoia de fond de rulment crește în 2007 față de 2006 cu 5.576 lei datorită creșterii nevoilor temporare intr-o masură mai mare decât sursele temporare.
4. Trezoreria neta (TN)
TN = FR – NFR
TN = 8.318 – 3.083 = 5.235
TN = 21.617 – 8.659 = 12.958
Interpretare:
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente.
Trezoreria netă este pozitivă în ambii ani supuși analizei si arată un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a societății. Trezoreria netă pozitivă indică un echilibru financiar pe termen lung, adică excesul de finanțare depășește nevoia de finanțare, regăsindu-se sub forma disponibilităților bănești, concretizată în îmbogățirea trezoreriei care permite rambursarea datoriilor pe termen scurt, precum și efectuarea de plasamente financiare pe termen scurt pe piața monetară și / sau financiară. Trezoreria netă pozitivă indică faptul că firma prezintă autonomie financiară pe termen scurt.
Dacă firma înregistrează o trezorerie netă de la un exercițiu la altul, atunci se determină cash-flow-ul, calculat ca diferență între trezoreriile nete înregistrate în exercițiile financiare.
CASH-FLOW (CF) = TN = TN – TN = 12.958 – 5.235 = 7.723
Interpretare:
În anul 2007, cash-flow-ul (CF) este pozitiv (7.723 lei) și semnifică o creștere a capacității reale de finanțare, respectiv creșterea activului net.
III. Soldurile intermediare de gestiune
1. Marja comerciala (MC)
Marja comercială reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora.
Marja comercială prezintă interes pentru întreprinderile care exercită acte de comerț. Firma analizată exercita preponderent activități productive, de prelucrare.
MC = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli cu mărfurile
MC = 5.098 – 12.088 = – 6,990
MC = 0 – 3.546 = – 3.546
2. Producția exercițiului (Q)
Q = Producția vândută + Variația stocurilor + Producția imobilizată
Q = 239.469 + 470 + 0 = 239.939
Q = 246.040 + 0 + 0 = 246.040
Q = Q– Q = 246.040 – 239.939 = 6.101
Interpretare:
Producția exercițiului măsoară activitatea industrială a întreprinderii și este calculată de întreprinderile industriale sau prestatoare de servicii. Dimensionează întreaga activitate a întreprinderii în cursul exercițiului și cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere, indiferent de destinație: vânzare, stocare sau imobilizare.
În ambele perioade analizate producția exercitiului este formată în principal din producția vândută și într-o măsură mult mai mică din variația stocurilor. Producția exercițiului înregistrează o tendință de creștere în anul 2007 față de 2006 (cu 6.101 lei), ceea ce reprezintă un lucru favorabil pentru societate.
3. Valoarea adăugată (VA)
Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți.
VA reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizații, premii și cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate (mai puțin subvenții pentru exploatare);
creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;
acționarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.
Valoarea adăugată se poate calcula prin două metode:
metoda adițională.
metoda deductiva (sau a diferențelor);
Calculul valorii adăugate prin metoda deductivă:
VA = Q + MC – Consumuri intermediare
Consumuri intermediare = Cheltuieli materiale + Cheltuieli cu prestații externe.
VA = 239.939 + (-6.990) – (29.348 + 3.212 + 60.159 + 39.987) = 100.243
VA = 246.040 + (-3.546) – (26.070 + 7.096 + 52.128 + 34.901) = 122.299
VA = VA1 – VA0 = 122.299 – 100.243 = 22.056
Interpretare:
Firma înregistrează în ambii ani analizați valori pozitive ale valorii adăugate, producția exercițiului fiind suficient de mare pentru a acoperi marja comercială negativă si consumurile intermediare. Valoarea adăugată înregistrează o creștere în 2007 față de 2006 cu 22.056 lei, ceea ce denotă un fenomen economic pozitiv, pentru că producția exercițiului crește în timp ce consumul de la terți scade.
4. Excedentul brut de exploatare (EBE)
EBE = (Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare) – (Cheltuieli cu personal + Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate)
EBE = (100.243 + 0) – (70.910 + 1.268) = 28.065
EBE = (122.299 + 0) – (80.945 + 6.650) = 34.704
EBE = EBE1 – EBE0 = 34.704 – 28.065 = 6.639
Interpretare:
Excedentul brut de exploatare caracterizează funcționalitatea curentă a întreprinderii sau măsura în care aceasta poate să-și mențină sau să-și dezvolte potențialul productiv, să remunereze capitalurile avansate (proprii și împrumutate) și să facă față obligațiilor fiscale. EBE reprezintă capacitatea potențială de autofinanțare degajată din activitatea de exploatare.
EBE inregistrează valori pozitive în ambii ani analizati, ceea ce inseamna că societatea are capacitatea de autofinantare din activitatea de exploatare. EBE înregistreaza o tendință de creștere în 2007 față de 2006 cu 6.639 lei datorită creșterii valorii adăugate într-o măsură mai mare decât creșterea cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor cu alte impozite, taxe si varsăminte asimilate.
5. Rezultatul din exploatare (RE)
RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Reluări asupra provizioanelor din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – Cheltuieli cu amortizarea si provizioanele din exploatare
RE = 28.065 + 2.198 + 0 – 2.934 – 10.235 = 17.094
RE = 34.704 + 912 + 0 – 2.319 – 27.960 = 5.337
RE = RE1 – RE0 = 5.337 – 17.094 = – 11.757
Interpretare:
Rezultatul exploatării pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție, comercializare și a riscurilor de exploatare.
În ambele perioade analizate firma înregistrează profit din exploatare. Rezultatul din exploatare înregistreaza o scădere în anul 2007 față de 2006 de 11.757 lei din cauza scăderii veniturilor din exploatare si mai ales a creșterii cheltuielilor din exploatare.
6. Rezultatul curent (RC)
RC = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
RC = 17.094 + 438 – 0 = 17.532
RC = 5.337 + 133 – 0 = 5.470
RC = RC1 – RC0 = 5.470 – 17.532 = – 12.062
Interpretare:
Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul de exploatare cât și de rezultatul activității financiare
Rezultatul curent înregistreaza valori pozitive în ambele perioade analizate. Rezultatul curent scade în 2007 față de 2006 cu 12.062 lei datorită scăderii valorii rezultatului din exploatare în 2007 față de 2006.
7. Rezultatul extraordinar (Rextr)
Rezultatul extraordinar este obținut din activitatea extraordinară.
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
Societatea analizată nu prezintă venituri sau cheltuieli extraordinare ceea ce conduce la un rezultat extraordinar nul.
8. Rezultatul brut al exercițiului (RB)
RB = RC + Rextr
RB = 17.532 + 0 = 17.532
RB = 5.470 + 0 = 5.470
RB = RB1 – RB0 = 5.470 – 17.532 = – 12.062
Interpretare:
Datorită faptului că rezultatul extraordinar al societății este nul, rezultatul brut este egal cu rezultatul curent.
9. Rezultatul net al exercițiului (RN)
RN = RB – Impozit pe profit
RN = 17.532 – 7.442 = 10.090
RN = 5.470 – 4.882 = 588
RN = RN1 – RN0 = 588 – 10.090 = 9.502
Interpretare:
Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare, după deducerea din profitul brut al impozitului pe profit. Rezultatul net înregistrează o tendință nefavorabilă descrescătoare în 2007 față de 2006 (cu 9.502 lei).
IV. Analiza ratelor de structură financiară ale capitalurilor
1. Ratele de echilibru
1.1. Rata de finanțare a activelor imobilizate nete (rata fondului de rulment)–RFR
RFR =
Capitaluri permanente = Capitaluri proprii + Datorii pe termen mediu și lung
RFR0 =
RFR1 =
Interpretare:
În ambele perioade analizate rata fondului de rulment se încadreaza în situația normala RFR > 1. Acest fapt înseamnă că resursele permanente acoperă nevoile permanente, iar întreprinderea se află
în echilibru pe termen lung. Această rată cunoaște o tendință ușor crescătoare datorită creșterii capitalurilor permanente și scăderii valorii imobilizarilor.
1.2. Rata fondului de rulment propriu (RFRP)
RFRP =
RFRP0 =
RFRP1 =
Interpretare:
Valoarea supraunitară a ratei fondului de rulment propriu în ambii ani analizați reflectă autonomia financiară a societății care își finanțează imobilizarile corporale numai din capitalurile proprii.
1.3. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment (RNFR)
RNFR =
RNFR0 =
RNFR1
Interpretare:
RNFR este supraunitară și dovedește existența echilibrului financiar pe termen scurt și a unei trezorerii nete pozitive. Prezintă o tendință ușor descrescătoare în 2007 față de 2006 datoriță creșterii nevoii de fond de rulment într-o măsură mai mare decât crește fondul de rulment.
2. Ratele de lichiditate
2.1. Rata lichiditatii generale (R)
R
R
R
Interpretare:
Rata lichidității generale compara ansamblul activelor circulante cu datoriile exigibile pe termen scurt.
Valoarea supraunitară a ratei dovedește faptul că societatea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile pe termen scurt din activele circulante deținute în patrimoniu. Rata înregistrează o scădere în 2007 față de 2006 datorită creșterii datoriile pe termen scurt intr-o masura mai mare decât activele circulante.
2.2. Rata lichiditatii reduse (R)
R
R=
R
Interpretare:
Rata lichidității reduse arată capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt din creanțele, valorile de plasament și disponibilitățile bănești deținute.
Valoarea supraunitară a ratei în ambele perioade analizate arată faptul că societatea își asigură lichiditatea generală pe baza creanțelor față de clienti. Rata înregistrează o scădere în 2007 față de 2006 datorită creșterii datoriilor pe termen scurt intr-o măsură mai mare decât creșterea creanțelor și a disponibilităților bănești.
2.3. Rata lichiditatii imediate (R)
R
R
R
Interpretare:
Rata lichidității imediate apreciază măsura în care datoriile imediat exigibile pot fi onorate numai din disponibilitățile bănești și valorile de plasament deținute.
Rata înregistrează valori bune, puțin peste nivelul asiguratoriu de 0,3. Acest fapt, corelat cu o rata a lichidității generale pozitivă reprezintă un aspect favorabil pentru societate.
3. Capacitatea de autofinantare (CAF)
Calculul CAF prin metoda aditiva
CAF = Profit net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate
CAF
CAF
ΔCAF = CAF0 – CAF1= 28.548 – 20.325 = 8.223
Calculul CAF prin metoda deductivă
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (cont 658) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Impozitul pe profit
CAF
CAF
ΔCAF = CAF0 – CAF1= 28.548 – 20.325 = 8.223
Interpretare:
Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus financiar obținut la sfârșitul exercițiului care nu are decât un caracter potențial dacă nu este susținut de mijloace financiare efective.
În ambele perioade societatea are o capacitate de autofinanțare pozitivă, înregistrând o creștere în 2007 față de 2006.
4. Ratele de îndatorare
4.1. Rata levierului (L)
L=
L
L
Interpretare:
Levierul arată structura financiară a societății. Valoarea subunitară a levierului ne arată faptul că societatea poate contracta un nou credit bancar sau un nou imprumut în condiții de siguranță pentru creditor în ceea ce privește capacitaea de a-și rambursa imprumutul și de a-și plăti dobânzile aferente. Levierul subunitar reflectă faptul că societatea utilizează într-o proporție majoritară sursele proprii pentru finanțarea activelor imobilizate și a activelor circulante.
4.2. Rata datoriilor financiare (R)
R
R
R
Interpretare:
Rata datoriilor financiare măsoară gradul de îndatorare pe termen lung si mediu.
Societatea înregistrează în perioada analizată o rată a datoriilor financiare cu mult sub nivelul asiguratoriu de 0,5 ceea ce ne arată faptul ca societatea poate contracta un credit bancar pe termen lung sau mediu.
4.3. Rata creditelor de trezorerie (R)
R
Interpretare:
Societatea nu are credite bancare pe termen scurt în perioada analizată. Valoarea nula a ratei creditelor de trezorerie indică faptul că nevoia de fond de rulment pozitivă este finanțată integral din fondul de rulment pozitiv.
4.4. Rata capacității de rambursare a datoriilor financiare (R)
R =
R ani 142 zile
R ani 44 zile
Interpretare:
Rata capacității de rambursare a datoriilor financiare măsoara numărul de ani, luni, zile necesare pentru rambursarea datoriilor pe termen lung și mediu pe seama capacității de autofinantare.
În perioada analizată societatea a înregistrat valori foarte bune ale acestei rate, cu mult sub nivelul asiguratoriu prevăzut de normele bancare de 3 ani. În plus, rata înregistrează o tendință de scădere în 2007 față de 2006 datorită scăderii datoriilor financiare și a creșterii capacității de autofinantare.
4.5. Rata de prelevare a cheltuielior financiare (R)
R
Interpretare:
Rata de prelevare a cheltuielilor financiare separă societățile sănătoase de cele falimentare. Limita maximă impusă de normele bancare este de 0,6.
Societatea nu înregistrează cheltuieli financiare în niciunul din cei doi ani analizați, motiv pentru care R este egală cu zero în ambii ani.
V. Analiza ratelor cinetice sau de gestiune
1. Durata medie de rotație a stocurilor (DST)
DST =
DST = 14 zile
DST 29 zile
Interpretare:
Durata de rotație a stocurilor exprimă numărul mediu de zile cuprinse între momentul achiziției mărfurilor de la furnizori și momentul livrării lor către clienți. Valoarea acestui indicator este recomandată să fie mai mică decât 30 de zile.
Durata de rotatie a stocurilor se incadreaza in valorile normale de sub 30 de zile in ambele perioade analizate. In perioada curentă, acest indicator se apropie de limita maximă recomandată.
2. Durata de încasare a creanțelor (DCR)
DCR =
DCR zile
DCR34 zile
Interpretare:
Durata de încasare a creanțelor reprezintă numărul mediu de zile necesare pentru încasarea creanțelor de la clienți. E recomandat ca această durată să fie mai mică decât 30 de zile.
În anul 2006 durata de încasare a creanțelor se încadra în valoarea considerata normala de sub 30 de zile. În 2007 însa, durata de încasare a creanțelor depășeste 30 de zile, lucru nefavorabil pentru societate.
3. Durata de achitare a furnizorilor (DFZ)
DFZ =
DFZzi
DFZ zile
Interpretare:
Durata de achitare a furnizorilor reflectă numărul de zile în care societatea folosește mărfuri de la furnizori fără a le achita. Această durată este bine să fie mai mare decât DCR.
În perioada analizată societatea a înregistrat valori reduse ale DFZ, sub media de 30 de zile. Există însa un raport nefavorabil între durata de încasare a creanțelor și durata de achitare a furnizorilor deoarece societatea își plătește furnizorii într-un interval de timp mult mai redus decat cel în care își încasează creanțele de la clienti, cu influență nefavorabilă asupra lichidității societății.
4. Durata de rotatie a activelor totale (D)
D= zile
D zile
D zile
Interpretare:
Rata ne arată numărul mediu de zile necesare pentru reînnoirea activelor imobilizate și circulante pe seama cifrei de afaceri.
5. Durata de rotație a activelor imobilizate (D)
D zile
D zile
D zile
Interpretare:
Durata de rotație a activelor imobilizate ne arată numarul mediu de zile necesare pentru reînnoirea activelor imobilizate pe seama cifrei de afaceri.
VI. Analiza ratelor de rentabilitate
1. Ratele de rentabilitate economică
1.1. Rata rentabilității economice brute nominale (R)
R =
Capital investit = Active fixe brute + NFR + Disponibilități bănești
Capital investit = 280.006 + 3.121 + 5.235 = 288.362
Capital investit = 271.500 + 8.659 + 12.958 = 293.117
R
R
1.2. Rata rentabilității economice brute reale (R)
R = R – Rata inflației
R = 9,73% – 4,87% = 4,86%
R = 11,84% – 6,57% = 5,37%
Interpretare:
Rata rentabilității economice brute măsoară capacitatea societății de a-și reînnoi capitalurile investite, reînnoire care ar trebui să se realizeze într-o perioadă cât mai scurtă. În cazul economiilor dezvoltate, se consideră corespunzătoare o rata a rentabilității economice brute superioară pragului de 25%, ceea ce înseamnă că societatea își poate reînnoi capitalurile investite în maxim 4 ani. În cazul economiilor românești, acest prag minim va fi mai mic.
Rata rentabilității economice brute trebuie sa fie superioară ratei inflației pe economie pentru ca societatea să-și poată menține activul său.
În ambele perioade, societatea înregistrează o rată a rentabilității economice brute peste rata inflației, ceea ce înseamnă că avem o creștere reală din activitatea de exploatare.
În anul 2007, societatea înregistreaza o ușoară creștere a ratei rentabilității economice brute, datorită faptului că excedentul brut de exploatare a crescut într-o măsură mai mare decât capitalul investit.
Totusi, societatea înregistrează valori mici ale ratei rentabilității economice brute, valori care arată că societatea își poate reînnoi capitalurile reinvestite în aproximativ 20 de ani și 6 luni în anul 2006, iar în 2007 în aproximativ 18 ani și 7 luni (100/R).
1.3. Rata rentabilității economice nete nominale (R)
R =
R
R
1.4. Rata rentabilitatii economice nete reale (R)
R = R – Rata inflatiei
R = 5,93% – 4,87% = 1,06%
R = 1,83% – 6,57% = -4,74%
Interpretare:
Rata rentabilității economice nete trebuie să fie mai mare decât rata inflației pe economie pentru ca societatea să-și poata recupera integral eforturile depuse pentru desfășurarea activității. Rata rentabilității economice nete în termeni reali trebuie să remunereze capitalurile investite cel putin la nivelul ratei minime a dobânzii pe economie si să remunereze riscul economic și financiar pe care și l-au asumat posesorii de capitaluri puse la dispoziția societății.
În perioada analizată, societatea a înregistrat valori mici ale ratei rentabilității economice nete, cu valori superioare ratei inflației doar în 2006.
1.5. Rata rentabilității financiare (R)
R =
R
R
Interpretare:
Rata rentabilității financiare măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rata remunerează acționarii fie prin dividende, fie prin creșterea rezervelor. Ea trebuie sa fie superioară ratei medii a dobanzii din economie pentru ca parțile sociale emise de societate să fie atractive.
Societatea înregistrează valori mici ale ratei rentabilității financiare, înregistrând chiar o scădere în 2007 față de 2006, semn al randamentului foarte scăzut al utilizării capitalurilor proprii.
2. Ratele de rentabilitate comercială
2.1. Rata marjei comerciale (R)
R =
Societatea are ca principală activitate producția, motiv pentru care inregistreaza o marja comerciala negativa in ambii ani analizati. In plus, în 2007 societatea nu are venituri din vânzarea mărfurilor.
2.2. Rata marjei brute de exploatare (R)
R=
R
R
Interpretare: Se observă o creștere a ratei marjei brute de exploatare.
2.3. Rata marjei nete (R)
R
R
R
2.4. Rata marjei brute de autofinanțare (R)
R=
R=
R=
2.5. Rata marjei asupra valorii adăugate (R)
R
R
R
Interpretare: În perioada analizată observăm o creștere a ratei brute de autofinanțare și a marjei asupra valorii adăugate. Această creștere favorabilă societății reflectă o ușoară îmbunatățire a eficienței globale a societății, o creștere a surplusului de rezerve de care dispune societatea pentru a-și putea asigura dezvoltarea.
VII. Analiza pragului de rentabilitate a activității de exploatare
CF = 20% (Rt 603 + Rt 605 + Rt 641 + Rt 6451 + Rt 6452 + Rt 6453) + Rt 611 + Rt 6811
CV = Cheltuieli din exploatare – CF
CF = 20% (826 + 60.159 + 9.176 + 1.062 + 2.973) + 0 + 10.234 = 25.073
CV = 230.141 – 25.073 = 205.068
CF = 20% (0 + 52.128 + 56.432 + 1.232 + 3.670) + 0 + 27.960 = 50.652
CV = 241.615 – 50.652 = 190.963
Interpretare:
Pragul de rentabilitate din exploatare evaluează nivelul de activitate sau veniturile din exploatare care absorb în totalitate cheltuielile unei perioade, iar rezultatul exploatării este nul. Depășind acest punct critic, activitatea societății devine rentabilă.
În anul 2006 pragul de rentabilitate este atins pe data de 1 august, iar în anul 2007 pe data de 20 noiembrie.
Rata riscului de exploatare înregistrează o creștere care semnifică creșterea riscului de exploatare. Rata înregistrează valori mari, ajungând chiar la 90,48% în 2007.
Indicele de securitate, coeficientul de volatilitate și flexibilitatea absolută reflectă o tendință de creștere a riscului de exploatare. Riscul de exploatare evidențiază capacitatea sau incapacitatea societății de a se adapta la nevoile clienților, la schimbările survenite în mediul economic în care aceasta își desfășoară activitatea.
Studiile efectuate în economiile occidentale și dezvoltate clasifică societățile în raport cu pragul de rentabilitate (riscul de exploatare) astfel:
situație instabilă în cazul în care veniturile din exploatare realizate depășesc cu mai puțin de 10% pragul de rentabilitate
situație relativ stabilă în cazul în care veniturile din exploatare realizate depășesc cu 10-20% pragul de rentabilitate;
situație confortabilă, în cazul în care veniturile din exploatare realizate depășesc cu mai mult de 20% pragul de rentabilitate.
Potrivit acestor studii, în anul 2006 societatea se află într-o situație confortabilă, înregistrând o valoare a indicelui de securitate de 41%. În 2007 insă, situația devine relativ stabilă, valoarea indicelui de securitate scăzând până la 10%.
VIII. Riscul de faliment
Metoda Altman
Active totale = AT = Active imobilizate + Active circulante + Cheltuieli in avans
X1
X2
X2
X2
X3
X3
X4 =
X4
X4
X5 =
X5
X5
Interpretare:
În perioada analizată, funcția scor Z înregistrează valori mai mari decât 3, fapt care arată că situația financiară a întreprinderii este bună și că ea este solvabilă.
2. Modelul central al bilanțului băncii franceze
X1 = = Rata de prelevare a cheltuielior financiare
X1 = X1 = 0
X2 =
X2
X2
X3 =
X3
X3
X4 =
X4
X4
X5 = Durata medie de achitare a furnizorilor
X5 = 1
X5 = 8
X6 =
X6
X6
X7 = Durata medie de încasare a creanțelor
X7 = 22
X7 = 34
X8 =
X8
X8
Interpretare:
În perioada analizată funcția scor Z înregistrează valori peste 0,125, ceea ce înseamnă că situația financiară a întreprinderii este bună, societatea are o probabilitate foarte redusă de apariție a riscului de faliment.
3. Metoda Conan-Holder
Z = 16X1 + 22X2 – 87X3 – 10X4 + 24X5
X1 =
X1
X1
X =
X
X
X =
X3= X3 = 0
X4 =
X4
X4
X5 =
X5
X5
Interpretare:
Deoarece valoarea lui Z este în ambele perioade mai mare decât 16, nivelul de referință, putem trage concluzia că situația întreprinderii este foarte bună, iar riscul de faliment este mai mic de 10%.
Concluziile diagnosticului financiar
Puncte tari:
Societatea se bucură de o autonomie financiară bună, capitalurile proprii reprezintă 88,38% respectiv 85,90% din totalul pasivului.
Imobilizările nete sunt finanțate exclusiv din capitalurile permanente, fondul de rulment înregistrând valori pozitive în ambii ani analizați.
Ratele de echilibru înregistrează valori supraunitare, fapt care arăta că societatea se află în echilibru pe termen lung
Ratele de îndatorare înregistrează valori foarte bune, societatea putând contracta credite bancare.
Analiza riscului de faliment după Metoda Altman, Modelul centralei bilanțurilor băncii franceze și Metoda Conan-Holder arată faptul că societatea are o probabilitate foarte redusă de apariție a riscului de faliment.
Puncte slabe:
Există un raport nefavorabil între durata de încasare a creanțelor (14 respectiv 20 de zile) și durata de achitare a furnizorilor (o zi, respectiv 8 zile);
Societatea a înregistrat valori mici ale ratelor de rentabilitate: în 2007 rata rentabilității economice nete s-a situat sub nivelul ratei inflației;
Deși societatea înregistrează profit, valoarea acestuia a scazut mult în 2007 față de 2006, cu aproximativ 94%.
Măsuri
Creșterea Excedentului brut din exploatare prin creșterea valorii adăugate mai mult decât creșterea cheltuielilor cu personalul, pentru că societatea să nu ajungă în incapacitatea de a-și achita datoria față de personal, bugetul statului, și alți creditori.
Creșterea ratei marjei comerciale pentru a scădea cheltuielile generale; deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport.
Creșterea lichiditatii imediate pentru a-și putea acoperii datoriile exigibile imediat pe seama disponibilităților.
În urma analizei pe care am efectuat-o și în urma evidențierii căilor de creștere a rentabilității am ajuns la concluzia că există rezerve și posibilități de creștere în continuare a profitabilității de ansamblu a activității desfășurate de S.C. “PANMIV” S.R.L. În viziunea noastră, rezultatele cercetării întreprinse ar putea contribui la o mai bună conturare a opticii financiare a întreprinderii în fundamentarea strategiilor sale de dezvoltare, precum și a deciziilor legate de aplicarea acestora.
BIBLIOGRAFIE
Bogdan Constantin Andronic – “Performanța firmei”, Ed. Polirom, Iași, 2000
Paul Bran – “Finanțele întreprinderii”, Casa Editorială Logos, Chișinău, 1995
Emil Chirilă – „Finanțele întreprinderii” Ed. Universității din Oradea, 2001
Horea Cristea, Ioan Talpoș – “Gestiunea financiară a întreprinderilor”, Ed. Mirton, Timișoara, 1998
Paul Harpen, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham – “Finanțe Manageriale. Modelul Canadian”, Ed. Economică, București, 1998
Gh. Manolescu, Irina Petre – „Finanțele întreprinderii” Ed. Fundației „România de mâine” București 1998
Toma Mihai – “Finanțe și gestiunea financiară”, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1994
M Niculescu- „Diagnostic global stategic”, Editura Economică, București, 1997
M Ristea – „Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, București
Nicolaie Sichigea – “Gestiunea fianciară a întreprinderilor”, Ed. Universidaria, Craiova 2000
B. Solnic – “Gestion financiere”, Editure Nathan, Paris, 1980
Ion Stancu – “Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară”, Ediția a II-a, Ed. Economică, București, 1997
Ioan I. Trenca – “Managementul financiar al întreprinderii”, Rd. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997
Geogeta Vintilă – “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ediția a II-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999
Georgeta Vintilă, Mariana Vuta – “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Roloris, București, 2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metodologia Diagnosticarii Rentabilitatii (ID: 132274)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.