Metodologia DE Cercetare Si Stabilire A Cauzelor DE Incendiu

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Arhitectura

LUCRARE DE DISERTATIE

METODOLOGIA DE CERCETARE SI STABILIRE A CAUZELOR DE INCENDIU

Autor :

Student arh. Neciov Ruxandra, an VI

Bibliografie partiala: Dr. Nicolae Ștainer, Ing. Radu Andriciuc Elemente fundamentale ale managementului Crizelor și urgențelor civile din perspectiva protecției civile, Ed. Mpm Edit Consult, București 2004;Ing. Sever Emil Georgescu, Ghid practic pentru pregătirea populației în vederea protecției antiseismice, Generic crisis management handbook, NATO/EAPC, 1997; Cooperation Activities în Civil Emergency Planing, CEPD/NATO, 1996;

CUPRINS

I. Introducere

II. Metodologia de cercetare si stabilire a cauzelor de incendiu in ansamblu

II.1. Generalitati cu privire la cauzelor de incendii

II.2. Principiile stabilite de cauzele incendiului

II.3. Reguli tactice generale

II.4. Metode de prevenire a incendiilor

III. Conceptia actiunilor de evacuare in situatii de urgenta

III.2. Evacuarea

III.3. Factorii de risc de incendiu (stalpi, coloane, pereti, plansee, parapeti, panouri de invelitoare)

IV. Rezistenta la foc

IV.1. Elemente rezistente la foc

V. Aplicatii – Cazuri reale

___________________________________________________________

Concluzii

INTRODUCERE

Amplul proces de modernizare și operaționalizare a structurilor protecției civile, odată cu crearea Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență dar și lipsa unor instrucțiuni și regulamente de specialitate, au condus la necesitatea implementării unor noi structuri de specialitate care să fundamenteze instruirea, conducerea, dotarea și modul de acțiune al formațiunilor de intervenție.

Aceasta noua structura in formula universitara si care sa poata fi incadrata in tipologia academiilor complexe se va constitui in Academia de Pompieri- pregatirea este ambivalenta : militara si civila; daca ne referim la curriculum academic de specialitate, curriculum academic conex, spatii specifice de cercetare, simulare, antrenament, spatii de gazduire in mod sigur vom dezvolta un campus universitar care sa raspunda cerintelor prezente si care nu pleaca de la structuri pre-existente. Academia de Pompieri desi structura militara are atribuții în domeniul protecției civile, instituții publice și agenți economici, oferind acestora suport in actiunile de salvare cat si suport privind gestionarea situațiilor de protecție civilă și menținerea capabilităților de intervenție ale altor formațiuni, pentru îndeplinirea misiunii.

Academia de Pompieri va genera specialisti care sa contribuie la dezvoltarea orizontului de acțiune în planificarea, organizarea și desfășurarea acțiunilor de intervenție, precum și pentru întocmirea documentelor exercițiilor de protecție civilă fiind conceputa cu spatii specifice pentru intreaga gama de activitati ale domeniului, inclusiv antrenarea si informarea periodica a formatiunilor civile de interventie.

I. METODA DE ABORDARE

Având în vedere existența, în domeniul managementului prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, a unui sistem instituțional parțial închegat, cu funcționare temporară și care se activează abia la momentul producerii situațiilor de urgență și pentru a asigura instituirea în cel mai scurt timp a unui cadru legal modern și a unor mecanisme manageriale perfecționate, menite să asigure, în mod unitar și profesionist, apărarea vieții și sănătății populației, a mediului înconjurător, a valorilor materiale și culturale importante pe timpul producerii unor situații de urgență, care să permită restabilirea rapidă a stării de normalitate, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență (nr. 21/ 15.04.2004) prin care a fost înființat Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru asigurarea resurselor și coordonarea acțiunilor în situații de urgență.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, denumit în continuare Sistem Național, se înființează, se organizează și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate. Sistemul Național este organizat de autoritățile administrației publice și se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri sau domenii de competență, care dispune de infrastructura și de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în ordonanța de urgență menționată.

Principiile managementului situațiilor de urgență sunt:

previziunea și prevenirea;

prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor;

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

asumarea responsabilității gestionarii situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice;

cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme si organizații similare;

transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale până la nivelul autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de intensitatea acestora;

operativitatea, conlucrarea activă și subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Național.

Pe durata situațiilor de urgență sau a stărilor potențial generatoare de situații de urgență se întreprind, în condițiile legii, după caz, acțiuni și măsuri pentru:

avertizarea populației, instituțiilor și agenților economici din zonele de pericol;

declararea stării de alertă în cazul iminentei amenințării sau producerii situației de urgență;

acordarea de ajutoare de urgență;

instituirea regimului stării de urgență, în condițiile prevăzute de art. 93 din Constituția României, republicată;

solicitarea sau acordarea de asistență internațională;

acordarea de despăgubiri persoanelor juridice și fizice;

alte măsuri prevăzute de lege.

Autoritățile și organismele din componența Sistemului Național cooperează, în exercitarea atribuțiilor specifice, atât între ele, cât și cu alte instituții și organisme din afara acestuia, din țară sau din străinătate, guvernamentale sau neguvernamentale.

Sistemul Național are în compunere

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

servicii publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență;

centre operative pentru situații de urgență;

comandantul acțiunii.

Comitetele pentru situații de urgență sunt (organisme interinstituționale de sprijin al managementului și se întrunesc semestrial și ori de câte ori situația impune)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență;

comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență;

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență;

comitetele județene pentru situații de urgență;

comitetele locale pentru situații de urgență.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Comitet Național, se constituie și funcționează sub conducerea nemijlocită a Ministrului Administrației și Internelor și sub coordonarea primului-ministru. Comitetul Național este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experți si specialiști desemnați de ministerele cu atribuții complexe în gestionarea situațiilor de urgență. Organizarea și funcționarea Comitetului Național a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1489/09.09.2004. Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Național funcționează ca un compartiment specializat în cadrul Centrului Operațional Național din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, așa cum este prevăzut în HGR. nr. 1940/09.09.2004. Comitetul Național asigură îndeplinirea atribuțiilor specifice pe linia realizării în România a obiectivelor strategiei internaționale de reducere a dezastrelor.

Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al conducătorului instituției publice centrale, după caz, și are în componență persoane cu putere de decizie, experți și specialiști din aparatul propriu al ministerului și din unele instituții și unități aflate în subordinea acestuia, cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. În componența comitetului ministerial, la solicitarea ministrului respectiv, pot fi cooptați și reprezentanți ai altor ministere și instituții cu atribuții în domeniu.

La nivelul municipiului București se constituie, sub conducerea prefectului, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Din acest comitet fac parte primarul general, primarii de sectoare, șefi de servicii publice deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală, manageri ai unor instituții, regii autonome și societăți comerciale care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență.Organizarea, atribuțiile și funcționarea comitetului se stabilesc prin ordin al prefectului municipiului București.

La nivelul județelor se constituie, sub conducerea prefecților, comitete județene pentru situații de urgență, denumite în continuare comitete județene . Din comitetul județean fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală și alți manageri ai unor instituții și societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență.

La nivelul municipiilor, orașelor, sectoarelor municipiului București, precum și al comunelor se constituie, sub conducerea primarului și cu avizul prefectului, comitete locale pentru situații de urgență, denumite în continuare comitete locale. Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orașului sau municipiului, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență. Organizarea, atribuțiile și funcționarea comitetelor locale se stabilesc prin dispoziție a primarului, cu avizul prefectului.

Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență, denumite în continuare servicii de urgență profesioniste, constituite ca servicii deconcentrate, care funcționează ca inspectorate județene si al municipiului București, asigură în zonele de competență coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cadrul serviciilor de urgență profesioniste se organizează inspecții de prevenire, centre operaționale și alte structuri adecvate pentru gestionarea situațiilor de urgență, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicații, informatică și relații publice.

Serviciile publice de urgență asigură, potrivit competențelor legale în unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează, cooperarea în domeniile protecției civile, apărării împotriva incendiilor și gestionarii situațiilor de urgență. La nivelul ministerelor, al altor instituții publice centrale cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, al municipiilor – cu excepția municipiului București, al orașelor și comunelor se constituie centre operative pentru situații de urgență, denumite în continuare centre operative.

Centrele operative se constituie din personalul aparatului propriu al autorității respective, prin ordin al ministrului, conducătorului instituției publice centrale sau prin dispoziție a primarului.Centrele operative asigură secretariatele tehnice ale comitetelor constituite la nivelul autorităților publice centrale sau locale.

În situații de urgență, coordonarea unitară la locul producerii evenimentului excepțional a acțiunii tuturor forțelor stabilite pentru intervenție se realizează de către o persoană împuternicită, după caz, de către Comitetul Național, ministerial, județean sau al municipiului București, în funcție de natura și gravitatea evenimentului și de mărimea categoriilor de forțe concentrate, denumită comandantul acțiunii. Comandantul acțiunii poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă și punctul operativ avansat, constituite potrivit reglementărilor în vigoare.

Structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor, centrelor operaționale și centrelor operative pentru situații de urgență se stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Sistemul de comunicații, de prelucrare automată și de stocare a datelor necesare funcționării Sistemului Național se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului Administrației și Internelor, ale celor din dotarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale altor componente ale sistemului național de apărare.

II. METODOLOGIA DE CERCETARE SI

STABILIREA CAUZELOR DE INCENDIU IN ANSAMBLU

1 Generalitati

Cercetarea cauzelor de incendii reprezinta ansamblul masurilor si actiunilor organizatorice, tehnice si operative care includ metode, procedee si mijloace specifice in vederea stabilirii precise a imprejurarilor, surselor, mijloacelor de aprindere si, dupa caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului urmat de incendiu. Amprenta incendiului se defineste ca imaginea macroscopica a ansamblului modificarilor survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spatiului incendiat si a bunurilor aflate in acesta. Urma este orice modificare materiala produsa in mediul in care a izbucnit incendiul sau in alte locuri ce au legatura cu acesta, ca urmare a interactiunii dintre fenomenele tehnice, naturale, infractionale sau de alta natura, mijloacele si caile de actiune ale acestora si elementele componente ale spatiului incendiat. Scopurile activitatii de cercetare a incendiilor sunt:

descoperirea imprejurarilor si cauzelor reale care au generat incendiile;

prevenirea in viitor a incendiilor datorate cauzelor si imprejurarilor similare sau asemanatoare celor cercetate;

sprijinirea organelor de cercetare penala in elucidarea cauzelor, in identificarea faptuitorilor si in administrarea probelor in vederea aflarii adevarului pentru luarea masurilor ce se impun;

formularea concluziilor si invatamintelor privind activitatea de prevenire si stingere a incendiilor desfasurata si luarea masurilor pentru perfectionarea acesteia in viitor.

Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune in evidenta nu numai sursa de aprindere (initiere), ci si celelalte elemente componente ale cauzei care au favorizat producerea si evolutia lor, analizand si toate datele rezultate de natura subiectiva si obiectiva ale persoanelor implicate. Concluziile formulate ca urmare a cercetarii incendiului trebuie sa se sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea motivata tehnic si juridic a tuturor celorlalte cauze posibile. Activitatea de cercetare a cauzelor de incendii presupune:

cercetarea la fata locului – activitate de baza – care trebuie efectuata la un interval de timp cat mai scurt fata de initierea incendiului;

documentarea:

Conform Legii , inspectoratele pentru situatii de urgenta stabilesc, impreuna cu politia si cu organele abilitate prin lege, cauzele producerii incendiilor si conditiile care au favorizat dezvoltarea si propagarea acestora si organizeaza banca de date privind incendiile. In marea majoritate a cazurilor raman definitive cauzele incendiilor stabilite la fata locului dupa stingerea incendiilor si consemnate, de regula, in procesul-verbal de interventie.

Atributiuni in determinarea cauzelor si imprejurarilor producerii incendiilor politiei si pichetului, conform Codului de procedura penala si legislatiei in vigoare, indeosebi in cazul incendiilor intentionate (arson) si a celor care au provocat victime sau alte consecinte negative deosebite. In aceste situatii, unitatile de pompieri sunt solicitate sa aprofundeze cercetarea cauzelor, rezultatele si concluziile lor fiind consemnate in rapoarte de constatare tehnico-stiintifica.

2. Ce trebuie sa stabileasca investigatorii

a) Situatia existenta in obiectivul afectat si la locul incendiului inaintea producerii evenimentului.

– date privind dispunerea in plan si structura constructiva a cladirii, incaperii, instalatiei tehnologice, instalatiilor utilitare (electrice, incalzire, ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze etc.), starea si conditiile de exploatare a acestora;

– materialele si obiectele aflate in zona afectata inaintea incendiului, cantitatea, distributia, starea, modul de ambalare si caracteristicile tehnice si de combustibilitate ale acestora;

– tipul, amplasarea si numarul stingatoarelor si mijloacelor initiale de interventie;

b) Situatia in care a fost observat incendiul:

– data, ora si modul in care s-a facut alarmarea serviciului de pompieri civili, alertarea pompierilor militari, anuntarea conducerii obiectivului;

Pentru culegerea datelor necesare se vor utiliza documentele existente la serviciul de pompieri civili, conducerea agentului economic, unitatea de pompieri militari. De asemenea, se vor audia toti martorii oculari si alte persoane care detin date privind situatia din obiectivul afectat de incendiu, stabilindu-se, inca de la inceput, cercul persoanelor ce pot da informatiile necesare. Audierea se va face cu o abordare neagresiva, informala, cordiala, pe baza de interviu, dupa urmatorul exemplu:

a)Aspecte vizuale

b)Aspecte auditive

c) Aspecte de simt tactil si miros

d) Evolutia in timp si in spatiu a incendiului

e) Situatia meteorologica

f) Desfasurarea interventiei de stingere a incendiului

Se vor preciza durata, dispozitivul si operatiile intreprinse, mijloacele utilizate, salvari de persoane si bunuri, factori care au facilitat sau limitat actiunea de interventie, accidente si victime.

Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:

urme de lichide, vapori si gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele, solventi, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz etc.);

urme create de explozivi, provenite de la:

substante explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte distructive, urme, efecte sonore:

amestecuri explozive;

– microurme create de incendii si explozii:

Fixarea datelor de mai sus se face conform Codului de procedura.

3. Reguli tactice generale

Nelimitarea anticipata, in timp, a duratei cererii incendiului la fata locului (se impune insa operativitate maxima, pentru a permite reluarea activitatii in obiectivul incendiat si evitarea in acest fel a unor pagube suplimentare).

Efectuarea cercetarii complete si minutioase la fata locului, independent de orice ipoteza preconceputa sau de alte anticipari.

Executarea organizata a sarcinilor.

Reguli tactice si activitati specifice locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei (focarul sau craterul initial);

materialele si substantele care au ars (matura, cantitati, amplasare, proprietati);

cine, cand si cum a observat si anuntat incendiul;

cine, cand, cum si cu ce au actionat initial asupra incendiului;

conditiile atmosferice (vant, temperatura, precipitatii).

Inceperea imediata a cercetarii cauzelor si imprejurarilor in care s-a produs

Activitati desfasurate de investigator

a) Activitati desfasurate in timpul interventiei (desfasurate in paralel cu luarea masurilor tactic operative necesare pentru organizarea stingerii, daca investigatorul face parte din subunitatea de interventie sau grupa operativa a unitatii de pompieri).

Este util ca aceste date sa fie inregistrate pe reportofon, precum si prin filmare.

b) Activitati desfasurate dupa lichidarea incendiului. Intr-o prima faza (numita si faza statica) se procedeaza la constatarea si fixarea starilor de fapt existente in spatiul cercetat fara sa se atinga sau sa se modifice pozitia urmelor si obiectelor putatoare de urme.

Regulile de procedura penala interzic atingerea sau deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot constitui probe, de catre alte persoane inaintea persoanelor abilitate de lege, in caz contrar fiind pierdute caracterul probatoriu.

Prezenta si semnificatia urmelor gasite la fata locului trebuie permanent coroborate cu alte informatii obtinute pentru a evita ipotezele gresite.

O atentie deosebita trebuie acordata conservarii situatiei existentei in timpul incendiilor la tablourile electrice care alimentau consumatori din zona incendiata, tablourile de comanda ale instalatiilor utilitare (ventilatie, climatizare) a.m.c.-uri, tablouri de comanda ale instalatiilor tehnologice.

4. Prevenirea incendiului

1. Scopurile prevenirii incendiilor

Scopurile prevenirii incendiilor sunt:

1) Fundamental- PREVENIREA INCENDIILOR, care se realizează printr-un complex de acțiuni si masuri organizatorice, tehnice, de informare, instruire si educare, precum si de asigurare materiala destinate sa preîntâmpine izbucnirea si propagarea incendiilor, sa creeze condiții pentru salvarea operativa a oamenilor si bunurilor, semnalizarea, anunțarea si stingerea eficientă a incendiilor.

2) Prioritar- prevenirea si inlaturarea starilor de pericol si a cauzelor potentiale de incendiu, acționând asupra următoarelor elemente:

– sursele de aprindere (energie);

– mijloace care produc surse de aprindere;

– substanțele si materialele combustibile care se pot aprinde;

– împrejurările determinate si favorizate;

3) Tranzitoriu- Reducerea pericolului de incendiu prin:

– diminuarea surselor potențiale de aprindere;

– eliminarea unor împrejurări care concura la izbucnirea incendiilor;

– întărirea controlului si autocontrolulu

2. Principii in organizarea si executarea controlului

– principiul consensului si unității de acțiune;

– principiul priorității în desfășurarea controlului;

– principiul flexibilității;

– principiul economiei de personal;

– principiul dialogului deschis și asigurării unui climat psihologic normal.

3. Controlul tehnic de specialitate al activitatii de prevenire si stingere a incendiilor

a) Obiectivele controlului

Acestea sunt:

– preîntâmpinarea apariției stărilor de pericol și a cauzelor potențiale de incendiu

– depistarea și înlăturarea operativa a stărilor de pericol și a cauzelor potențiale de

Incendiu.

– asigurarea măsurilor pentru stingerea promptă a începuturilor de incendiu și a incendiilor; limitarea consecințelor negative ale acestor evenimente si calamitați naturale;

– stabilirea masurilor specifice de siguranța pe timpul înlăturării efectelor incendiilor,

exploziilor, avariilor, calamitaților naturale, precum și la reluarea activităților economico-sociale perturbate de aceste evenimente.

b) Activitățile principale care se desfășoară pe timpul controlului

Acestea sunt:

– informarea asupra masurilor luate de conducerile administrative și verificarea

îndeplinirii acestora;

– verificarea modului de organizare si funcționare a compartimentului de prevenire și

stingere a incendiilor (comisia de apărare împotriva incendiilor, formația civila, cadrele tehnice P.S.I. etc),îndrumarea și sprijinirea acestuia în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor specifice;

– sprijinirea activitatii de informare, instruire ș i educare privind prevenirea și stingerea

incendiilor;

– acordarea asistenței tehnice de specialitate

– finalizarea controlului tehnic de specialitate.

c) Principii in organizarea si executarea controlului

Acestea sunt:

– principiul consensului si unității de acțiune;

– principiul priorității în desfășurarea controlului;

– principiul flexibilității;

– principiul economiei de personal;

d) Metode de control

Acestea sunt:

– controale complexe;

– controale comune sau mixte;

– controale colective individuale de fond;

– controale statistico-matematice.

e) Tehnici de control

Acestea sunt:

– controlul sau inspecția la fata locului;

– verificări;

– observații;

– investigații;

– sondaje

III. CONCEPTIA ACTIUNILOR DE EVACUARE IN SITUATII DE URGENTA

Evacuarea

În constructii, compartimente de incendiu, încaperi si alte spatii construite vor fi asigurate cai de evacuare prin care, în caz de incendiu, persoanele sa poata ajunge în exterior la nivelul terenului sau al unor suprafete carosabile, în timpul cel mai scurt si în conditii de deplina siguranta. Pentru circulatiile functionale aferente locurilor în care prezenta oamenilor apare întâmplator – sunt vizitate de cel mult 8 ori pe schimb pentru verificari, precum si al încaperilor pentru fumat sau ale grupurilor sanitare, conditiile prevazute pentru caile de evacuare nu sunt obligatorii.

Caile de circulatie prevazute pentru functionarea normala a constructiilor trebuie sa asigure si evacuarea persoanelor în caz de incendiu. Căi special destinate evacuarii se prevad numai atunci când cele functionale sunt insuficiente sau nu pot satisface conditiile de siguranta la foc.

Cai de evacuare în caz de incendiu sunt considerate circulatiile libere care, îndeplinind conditiile stabilite prin prezentul normativ, asigura evacuarea prin usi, coridoare, degajamente, tuneluri, holuri sau vestibuluri la nivelul terenului sau al unor suprafete carosabile astfel: direct; prin case de scari de evacuare; prin terase, balcoane, logii; prin pasaje de evacuare.

Cai de evacuare pot fi considerate si cele care trec prin încaperi sau spatii din cladiri civile (publice) sau de productie, în conformitate si cu respectarea conditiilor din normativ.

Calea de evacuare poate fi constituita si din una sau mai multe ferestre (cu ochiuri mobile de min. 0,75 m latime si 1,00 m înaltime libera), având parapetul la cel mult 1,50 m deasupra nivelului terenului sau al unei terase prin care se poate face evacuarea la nivelul terenului, pentru: a) încaperile supraterane cu cel mult 50 de persoane; b) încaperile situate la subsol sau demisol, daca pe întreg nivelul exista cel mult 30 de persoane si se asigura în interior scari fixe de acces la parapetele mai înalte de 1,20 m. La aceste încaperi se admit si trape de min. 0,80 x 0,80 m prevazute în interior cu scari fixe de acces care asigura evacuarea direct din exterior.

În constructii, compartimente de incendiu sau portiuni de constructii independente din punctul de vedere al circulatiei, persoanele trebuie sa aiba acces la cel putin doua cai de evacuare, care pe cât posibil, sa duca în directii opuse.

Usile folosite pe caile de evacuare trebuie sa fie cu deschidere de tip obisnuit, pe balamale sau pivoti.

Pe caile de evacuare nu se admite utilizarea usilor care se pot bloca datorita functionarii defectuoase a mecanismelor lor auxiliare, precum si usile de tip glisant, ghilotina, basculant, etc. Fac exceptie usile pentru maximum 5 persoane capabile sa se evacueze singure. Usile glisante, pliante si cele turnante (cu foi care pot fi usor pliate) pot fi folosite pe caile de evacuare numai daca acestea au vitrajul din sticlă securizată și sunt prevăzute cu mijloace de spargere si indicatoare corespunzatoare.

Deschiderea usilor de pe traseul de evacuare, trebuie sa se faca în sensul deplasarii oamenilor spre exterior, cu exceptia usilor prin care se evacueaza cel mult 20 persoane valide.

În dreptul usilor de evacuare nu se admit praguri cu înaltimea mai mare de 2,5 cm. Daca acestea sunt necesare, se vor racorda la pardoseala prin pante. In situatiile admise de normativ usile pietonale de evacuare practicate în alte usi cu dimensiuni mari, pot avea praguri cu înaltimea cât mai mică și nu mai mult de 0,40 m.

A doua cale de evacuare poate fi constituita din ferestre sau trape exterioare daca prin acestea se asigura evacuarea în conditii corespunzatoare de siguranta a persoanelor, conform prevederilor normativului.

Asigurarea unei singure cai de evacuare este admisa atunci când conform proiectului, la fiecare nivel se pot afla simultan maximum 20 de persoane – indiferent de timpul (lungimea) de evacuare realizat, precum si in cazurile in care numarul persoanelor este mai mare dar timpul (lungimea) traseului de evacuare se inscrie in valoarea admisa pentru coridoare infundate, in functie de nivelul de stabilitate la foc, nivel de risc, tip de cladire si destinatie, conform prevederilor normativului.

La cladirile înalte, foarte înalte si la salile aglomerate, sunt obligatorii minimum doua cai de evacuare.

Scari interioare

1) Scarile interioare pot fi închise (amplasate în case proprii de scari) sau deschise (amplasate în holuri, vestibuluri, atriumuri etc.) potrivit prevederilor normativului.

2) Scarile de evacuare, trebuie sa duca, pe aceeasi verticala, de la ultimul nivel pentru care asigura evacuarea, pâna la nivelul iesirii în exterior la nivelul terenului ori al unor suprafete exterioare carosabile, sau pe o terasa de pe care evacuarea poate fi continuata pâna la nivelul terenului. Persoanele intrate în casa scarii, trebuie sa poata ajunge fara a o mai parasi, pâna la nivelul iesirii exterior, în sensul paragrafului precedent. Fac exceptie scarile din interiorul apartamentelor de locuit si scarile întrerupte la care evacuarea din punctul de întrerupere pâna la nivelul terenului poate fi continuata în siguranta prin terase sau prin alte case de scari sau holuri cu acces direct în exterior. Legatura directa între doua scari interioare întrerupte, trebuie sa se realizeze printr-un palier comun.

Holurile etajelor în care debuseaza liber scari de evacuare, pot fi asimilate cu casele de scari, daca sunt destinate numai pentru circulatie sau asteptare si daca sunt separate fata de restul constructiei, conform prevederilor pentru casele de scari respective.

In peretii interiori ai caselor de scari se pot practica numai goluri de acces la nivelurile constructiei. Pentru iluminarea casei de scari, a vestibulurilor de etaj si a coridoarelor, se pot prevedea goluri numai în conditiile admise de normativ si protejate corespunzator.

Golurile de acces la casele de scari de evacuare, se protejeaza conform prevederilor normativului, de regula, prin: usi normale sau cu geam simplu sau armat, ori usi etanse si rezistente la foc, sau încaperi tampon, in funcție de situatiile prevăzute în normativ si corespunzator realizate si echipate. În toate situatiile, usile de acces la casele de scari, se prevad cu sisteme de autoînchidere sau inchidere automata, dupa caz, cu exceptia celor de la cladirile de locuit care nu sunt cladiri înalte sau foarte înalte.

Casele de scari de evacuare, trebuie sa aiba iesiri la nivelul terenului sau al unor suprafete exterioare carosabile, astfel:

• direct în exterior;

• prin hol sau vestibul;

• prin coridor de maximum 10 m lungime, cu acces în exterior direct sau printr-un hol ori vestibul;

• prin intermediul unui degajament protejat

Grinzile și podestele scarilor interioare de evacuare trebuie sa îndeplineasca conditiile de comportare la foc prevazute pentru nivelul de stabilitate la foc.

Inclinarea rampelor scarilor de evacuare, suprafata si forma treptelor si a podestelor, trebuie sa permita o circulatie lesnicioasa si sigura a persoanelor, respectându-se prevederile reglementarilor specifice.

Scarile cu rampe curbe (helicoidale) sunt considerate cai de evacuare numai în portiunea de rampa în care latimea minima a treptei este de 18 cm, iar latimea maxima de 40 cm, daca treptele au aceeasi forma si dimensiune pe toata desfasurarea scarii.

Scarile cu trepte balansate pot fi considerate cai de evacuare, numai pentru o singură unitate de trecere (flux) de evacuare a utilizatorilor, daca îndeplinesc conditiile de lățime necesare si dimensionare conform art. 182 precum si în alte reglementări de specialitate.

In constructiile cu trei sau mai multe niveluri, se va asigura posibilitatea de ridicare a furtunurilor pâna la locul în care urmeaza a fi folosite, prin ferestrele caselor de scari plasate pe fatadele accesibile (cu conditia ca sub aceste ferestre sa nu se prevada copertine sau elemente constructive proeminente care sa împiedice ridicarea furtunurilor). Atunci când casele de scari nu au ferestre, se prevad goluri cu latimea de cel putin 20 cm situate pe aceeasi verticala, practicate în podeste ori între vanguri.

Factorii de risc

Risc de incendiu – probabilitatea izbucnirii unui incendiu in spatii, încăperi, construcții sau compartimente de incendiu. Riscului de incendiu i se poate asocia un anumit nivel de securitate la incendiu.

In functie de densitatea sarcinii termice, riscul de incendiu in cladiri, poate fi:

mic: qi = sub 420 MJ/m2

mediu: qi = 420 – 840 MJ/m2

mare: qi = 840-5040 MJ/m2

foarte mare qi peste 5040 MJ/m2

In functie de destinatie (functiune), unele spatii si incaperi din cladirile civile (publice), se incadreaza in urmatoarele riscuri de incendiu: a) foarte mare: Incăperi în care se utilizeaza, sau depoziteaza materiale, produse ori substante cu pericol de explozie volumetrica (substante a caror aprindere sau explozie poate sa aiba loc in urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau cu alte substante ori materiale; lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pana la 28oC, gaze sau vapori cu limita inferioara de explozie pana la 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive); lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsa intre 28-100oC, gaze sau vapori cu limita inferioara de explozie mai mare de 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive; fibre, praf sau pulberi, care se degaja in stare de suspensie, in cantitati ce pot forma cu aerul amestecuri explozive; gaze lichefiate, prafuri în vrac sau în ambalaje vulnerabile; încăperi in care densitatea sarcinii termice este peste 5040 Mj/m2 b) mare: în care se utilizeaza, sau depoziteaza materiale ori substante combustibile (arhive, biblioteci, multiplicare, încăperi cu pubele de gunoi, parcaje autoturisme, etc.), spatii comerciale produse explozibile (gaze lichefiate, prafuri care în a); c) mediu: în care se utilizeaza foc deschis (bucătării, centrale termice, oficii cu preparări calde, etc.), servere; d) mic: celelalte incaperi si spatii.

In încăperile și spațiile echipate cu instalații automate de stingere a incendiilor, riscurile mari de incendiu pot fi considerate mijlocii, iar riscurile mijlocii pot fi considerate mici.

Pentru întregul compartiment de incendiu sau clădire, riscul de incendiu considerat va fi cel mai periculos dacă reprezintă minimum 30% din volumul spațiului considerat.

Risc foarte mare de incendiu: spații cu posibilități atât de incendiu cât si de explozie volumetrica ( substante a caror aprindere sau explozie poate sa aiba loc in urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau cu alte substante ori materiale. Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pana la 28oC, gaze sau vapori cu limita inferioara de explozie pana la 10I, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive). Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsa intre 28-100oC, gaze sau vapori cu limita inferioara de explozie mai mare de 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive. Fibre, praf sau pulberi, care se degaja in stare de suspensie, in cantitati ce pot forma cu aerul amestecuri explozive.

Risc mare de incendiu: spații cu posibilitati de incendiu/ardere; Substante si materiale combustibile solide. Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 100oC. Nu determina incadrarea la risc mare de incendiu, oricare din urmatoarele situatii:

• folosirea de solide, lichide sau gaze drept combustibil pentru ardere;

• utilizarea lichidelor combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 100oC la comenzi hidraulice, racire, ungere, filtre si tratamente termice, in cantitati de max. 2 m3, cu conditia luarii unor masuri locale pentru limitarea propagarii incendiului;

• folosirea echipamentului electric, care contine pana la 60 kg ulei pe unitatea de echipament, precum si a fluxurilor de cabluri cu mai putin de 3,5 kg material combustibil/ml pe flux;

• materialele si substantele combustibile din spatiul respectiv, inclusiv cele din utilaje care nu se incadreaza la aliniatul 2 sau cele utilizate la transportul ori depozitarea materialelor combustibile, a unor ambalaje, palete sau rafturi combustibile, daca nu depasesc in totalitate 105 MJ/m2

In situatiile de mai sus, incadrarea se face in functie de pericolul de incendiu in ansamblu, la risc mediu sau mic de incendiu

c). Risc mediu de incendiu: existenta focului deschis sub orice formă, in absenta substantelor combustibile; substante sau materiale incombustibile in stare fierbinte, topite sau incandescente, cu degajări de caldură radiantă, flăcări sau scântei ; substante solide, lichide sau gazoase ce se ard in calitate de combustibil.

d). Risc mic de incendiu: existenta unor materiale sau substante incombustibile în stare rece sau a substanțelor combustibile in stare de umiditate înaintată, peste 80% astfel incat posibilitatea aprinderii lor este exclusă. Ambalaje, palete sau rafturi combustibile, daca nu depășesc în totalitate 105 MJ/m2

IV. Rezistenta la foc

1.Elementul rezistent la foc

1). Element de construcție rezistent la foc (R) – Element cu rol structural – stâlpi, coloane, etc., – cu rezistența la foc cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, in functie de nivelul de stabilitate la foc al construcției, element fără rol de etanșeitate și izolare termică la foc

2). Element de construcție rezistent la foc (REI) – Element cu rol structural – pereți, planșee, etc., – cu rezistența la foc după criteriile de rezistență, etanșeitate la foc și izolare termică la foc, cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, in functie de nivelul de stabilitate la foc al construcției.

3). Element de construcție rezistent la foc (EI) – Element fără rol structural – pereți, uși, obloane, cortine, – cu rezistența la foc după criteriile de etanșeitate la foc și izolare termică la foc, cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, în functie de rolul de protecție la foc pe care îl are și de nivelul de stabilitate la foc al construcției.

4). Element de construcție rezistent la foc (E) – (Etanș la foc). Element fără rol structural – pereți, uși, obloane, cortine, ecrane, parapeți, panouri – cu rezistența la foc numai după criteriul de etanșeitate la foc, cel putin egală cu nivelul stabilit, in functie de rolul de protecție la foc stabilit prin normativ.

5). Element de construcție rezistent la foc (W, S, C, K,)– Element cu funcție impusă de rezistență la radiații (W), etanș la fum (S), cu închidere automată (C), sau cu capacitatea de protecție la foc a acoperirilor (K), – cu rezistența la foc pe criteriul respectiv cel putin egală cu nivelul stabilit, in functie de rolul special de protecție la foc stabilit prin normativ.

6). Flash-over (Inflamare generalizată) – trecerea brusca la starea de combustie generalizata pe întreaga suprafata a materialelor combustibile dintr-un spatiu inchis. u). Foc – incendiu standard ai căror paramentri de evoluție sunt stabiliți prin relație matematică. Performanțele de comportare la foc se raportează la incendiul stadard, adică la foc.

7). Incendiu – proces complex de ardere, cu evolutie necontrolată, datorat prezentei substanțelor combustibile si a surselor de aprindere, a carui aparitie si dezvoltare are efecte negative prin producerea de pierderi de vieti, pagube materiale, etc. si care impune interventia organizata/automată pentru stingere.

8). Incaperi cu aglomerari de persoane – incaperi in care se pot afla simultan cel putin 50 de persoane, fiecareia din acestea revenindu-i o arie de pardoseala mai mica de 4 m2.

9). Incapere tampon – incapere (sas) de protectie a golurilor din pereti, astfel conformata, alcatuita si realizata incat sa corespunda prevederilor normativului, potrivit rolului pe care il are in caz de incendiu.

10). Invelitoare – izolare hidrofuga a acoperisurilor (teraselor), cu rol de asigurare a etanseitatii constructiei fata de intemperii.

11). Limitarea propagarii incendiilor – ansamblul masurilor constructive si de instalatii, care impiedica pentru durate normate de timp, extinderea incendiului in interiorul compartimentului de incendiu sau in afara acestuia.

12). Mansardă – spatiu functional amenajat in volumul podului constructiei. Se include in numarul de niveluri supraterane.

13). Nivel – spatiu construit suprateran sau subteran al constructiilor inchise sau deschise, delimitat de planșee. Constituie nivel supanta a carei arie este mai mare decit 40% din cea a încăperii/spațiului în care se află.

14). Nivel de stabilitate la foc – capacitatea globală normată a unei construcții sau a unui compartiment de incendiu de a răspunde la acțiunea focului. Nivelul de stabilitate la foc al construcției este determinat de elementul său cu cea mai defavorabilă încadrare în valorile normate

15). Panouri de invelitoare – elemente autoportante montate pe sarpante ale constructiilor, cu rol de izolare hidrofuga si dupa caz termica.

16). Flash-over (Inflamare generalizată) – trecerea brusca la starea de combustie generalizata pe întreaga suprafata a materialelor combustibile dintr-un spatiu inchis.

17). Foc – incendiu standard ai căror paramentri de evoluție sunt stabiliți prin relație matematică. Performanțele de comportare la foc se raportează la incendiul stadard, adică la foc.

18). Incendiu – proces complex de ardere, cu evolutie necontrolată, datorat prezentei substanțelor combustibile si a surselor de aprindere, a carui aparitie si dezvoltare are efecte negative prin producerea de pierderi de vieti, pagube materiale, etc. si care impune interventia organizata/automată pentru stingere.

19). Incaperi cu aglomerari de persoane – incaperi in care se pot afla simultan cel putin 50 de persoane, fiecareia din acestea revenindu-i o arie de pardoseala mai mica de 4 m2.

20). Incapere tampon – incapere (sas) de protectie a golurilor din pereti, astfel conformata, alcatuita si realizata incat sa corespunda prevederilor normativului, potrivit rolului pe care il are in caz de incendiu.

21). Invelitoare – izolare hidrofuga a acoperisurilor (teraselor), cu rol de asigurare a etanseitatii constructiei fata de intemperii.

22). Mansardă – spatiu functional amenajat in volumul podului constructiei. Se include in numarul de niveluri supraterane.

23). Nivel – spatiu construit suprateran sau subteran al constructiilor inchise sau deschise, delimitat de planșee. Constituie nivel supanta a carei arie este mai mare decit 40% din cea a încăperii/spațiului în care se află.

24). Nivel de stabilitate la foc – capacitatea globală normată a unei construcții sau a unui compartiment de incendiu de a răspunde la acțiunea focului. Nivelul de stabilitate la foc al construcției este determinat de elementul său cu cea mai defavorabilă încadrare în valorile normate

25). Panouri de invelitoare – elemente autoportante montate pe sarpante ale constructiilor, cu rol de izolare hidrofuga si dupa caz termica.

Plafoanele suspendate combustibile (care un se încadrează în produse A1, A2 sau B), trebuie sa aibe continuitatea întreruptă, cel putin la limita peretilor incaperii si in dreptul rosturilor de tasare-dilatare ale constructiei. Intreruperile se realizeaza prin fâsii incombustibile sau spatii libere in planul plafonului, de minimum 0,60 m

V. Aplicatii – Cazuri reale

________________________________________________________________________

Concluzii

Dacă în ultima perioadă majoritatea exercițiilor și aplicațiilor tactice desfășurate de NATO aveau scenarii de dezastre, după atacul terorist din 11 septembrie 2002 asupra SUA și celelalte care au avut loc în lume, toate aplicațiile și exercițiile tactice ale NATO, sau ale țărilor partenere, se desfășoară după scenarii care cuprind și atacuri teroriste, cu precadere cele combinate : atac terorist si foc, atac terorist si arma,atac terorist si arma chimica , etc. …

Tara noastra , ca membra a NATO, a trecut la re-organizarea structurilor subordonate conform standardelor NATO, după scenarii bazate pe atacuri teroriste, sau care să cuprindă și atacuri teroriste ; Acesta este un motiv major si justifica pe deplin realizarea unui plan de pregatire tactica de inalta specializare a cadrelor militare specifice, inclusiv cadrele de pompieri. Conceperea, proiectarea, elaborarea in detaliu a unui spatiu destinat acestui tip de pregatire se impune pentru cerinta interna cat si pentru a gazdui in mod performant aplicațiile internaționale desfășurate pe teritoriul național . Odata adoptata metodologia NATO, aceasta trebuie percepută ca o metodologie serioasă, în care toate activitățile și acțiunile sunt foarte bine planificate, organizate și desfășurate, cu un sistem eficient de evaluare a activităților, astfel încât să se știe exact care este gradul de îndeplinire al obiectivelor aplicației.

Acest lucru presupune:

Realizarea de scenarii credibile, care ar putea fi posibile (atacurile teroriste),

Antrenarea și perfecționarea tuturor structurilor implicate în rezolvarea situațiilor de protecție civilă,

Rezolvarea tuturor situațiilor în timp operativ.