.metodologia Cercetarii Incendiilor Si Exploziilor Accidentale

„METODOLOGIA CERCETĂRII INCENDIILOR ȘI

EXPLOZIILOR ACCIDENTALE”

CAPITOLUL I . ASPECTE INTRODUCTIVE

SECȚIUNEA I . INCENDIUL ȘI EXPLOZIA. DEFINIȚIE .

CLASIFICARE .

Incendiul este un fenomen fizico-chimic prin care se produce arderea uneia sau mai multor substanțe combustibile in prezenta oxigenului din aer.De obicei, se propagă prin intermediul flăcărilor și produce fum de variate culori, în funcție de natura substanțelor aflate un procesul arderii, de gradul de umiditate, precum si de mediul ambiant1.

Incendiul este un proces complex, cu evoluție nedeterminată, incluzînd fenomene diverse de natură fizică si chimică : reacții de ardere, transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcții și elemente de rezistentă.

Pentru definirea noțiunii de incendiu sunt necesare patru elemente : existența combustibilului și acțiunea unei surse de aprindere ; inițierea și dezvoltarea în spațiu și în timp a procesului de ardere să fie necontrolate ; procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitînd o intervenție organizată în scopul lichidării lui ; producerea de pierderi materiale în urma arderii.

Nu constituie incendii arderea produselor în cuptoare sau alte instalații similare ; unele aprinderi rezultate în urma funcționării instalațiilor electrice ; arderea sub control a gunoaielor, fumigații care nu necesită intervenții de stingere.2

____________

1.Ion Mircea- ‘’Criminalistică’’-Editura Lumina Lex- București, 1998 – pag.157 .

2.I.Craciun, V.Lencu, S.Calotă – ‘’Stabilirea și prevenirea cauzelor de incendii și explozii’’-Editura Tehnică, Bucuresti,1993 – pag.17 .

Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu, o însumare de procese fizice și chimice, care se amplifică și devin tot mai complexe. Studierea fenomenelor de ardere reprezintă o primă etapă în decifrarea mecanismelor de apariție și dezvoltare a incendiului.

Arderea sau combustia este definită ca fiind reacția unui material cu oxigenul, cu degajare de căldură, fenomen însoțit în general, de emisie de flăcări și/sau incandescență și/sau emisie de fum. Arderea este deci posibilă numai în condițiile existenței a trei factori:

prezența combustibilului – material susceptibil să treacă în stare de combustie în prezența focului sau a temperaturilor înalte;

prezența carburantului – substanță care întreține arderea, oxigenul din aer sau substanțe care pot ceda oxigen;

amorsarea reacției – prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursă de foc.

Arderea are loc aproape întotdeauna în fază gazoasă, amestecul aer-gaz combustibil în reacție, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacției, chiar dacă produsul arderii este parțial sau total un gaz , definește o ardere mocnită.

În urma arderii rezultă produse de ardere, precum și o mare cantitate de căldură disipată în mediul înconjurător. Daca arderea nu este completă rezultă fumul, un ansamblu vizibil de particule și/sau lichide în suspensie în aer.

După viteza de reacție între oxigen și combustibil se pot deosebi: arderi lente, normale, rapide: explozii deflagrații. Fenomenele ce se derulează în timpul unui incendiu sunt arderi normale, precedate de arderi lente.

Ca și combustibil pot fi substanțe gazoase, lichide și solide, fiecare având anumite caracteristici în ceea ce privește viteza de ardere, limitele de ardere, temperatura de autoaprindere, temperatura de aprindere, energia minimă de aprindere.

Substanțele combustibile gazoase cum ar fi hidrogenul, oxidul de carbon precum și câteva amestecuri gazoase ca și gazul natural, gazul de sondă, gazul de fermentație , sunt combustibile la temperatură normală. Arderea gazelor are loc cu flacără, într-o cantitate de aer specifică fiecărei substanțe gazoase.

Viteza de ardere în cazul gazelor se definește prin cantitatea de gaze ce arde în unitatea de timp fără a ține seama de factorul suprafață.

Factorii care influențează viteza de ardere sunt, în primul rând, concentrația deși mărimea particulelor și într-o mica măsură, presiunea și temperatura, precum și unele adaosuri care măresc, scad sau anihilează propagarea flăcării.

Comportarea la incendii a substanțelor combustibile gazoase este caracterizată de următoarele proprietăți:

Limitele de ardere. Concentrația minimă a gazelor în aer la care se produce arderea constituie limita inferioară, iar concentrația minimă a oxigenului, respectiv concentrația maximă a gazelor combustibile la care arderea nu mai este posibilă, limita superioară de ardere.

Sub limita inferioară, amestecul gazos nu poate să ardă fiind prea sărac în molecule reactante. Energia rezultată din arderea unei particule se dispersează înainte de a putea activa o altă particulă de substanță combustibilă pentru propagarea arderii.

Peste limita superioară, arderea nu poate avea loc datorită lipsei oxigenului necesar. Oxigenul disponibil se consumă în cursul arderii unei particule, nemaifiind timp suficient pentru întreținerea arderii particulei celei mai apropiate. Creșterea temperaturii are ca efect lărgirea limitelor de ardere, iar adaosul de gaze inerte sau vapori incombustibili efect contrar.

Limitele de ardere includ limitele de explozie și detonație. În multe cazuri, limitele de ardere și limitele de explozie sunt aproape identice, dar la început orice amestec gazos arde cu flacără stabilă, după care, în anumite condiții au loc reacții explozive. Pericolul cel mai mare pentru inițierea unor aprinderi explozive îl reprezintă gazele cu limite de ardere mai largi: acetilena.

Temperatura de autoaprindere sau mai corect aprindere spontană este temperatura minimă până la care este necesar să se încălzească o substanță gazoasă combustibilă, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere, pentru a se produce aprinderea și a arde în continuare, fără încălzire ulterioară. Amestecurile gazoase combustibile pot fi aprinse cu o scânteie electrică, prin încălzire adiabatică, prin contact cu o suprafață caldă.

Temperatura de aprindere reprezintă temperatura minimă la care o substanță gazoasă , aflată în prezența aerului sau oxigenului, trebuie încălzit

pentru a se aprinde și a arde în continuare , după îndepărtarea sursei, de la

sine, fără aport de energie din exterior.

Atât temperatura de autoaprindere, cât mai ales temperatura de aprindere nu sunt constante fizice, ci mărimi complexe a căror valori se schimbă în funcție de condițiile exterioare, compoziție, temperatură, presiune, sursă de aprindere și de metoda de determinare utilizată.

Energia minimă de aprindere este definită ca mărimea minimă a energiei unei scântei electrice sau mecanice, suficientă pentru aprinderea unui amestec de gaz-aer la o anumită concentrație.

Substanțele combustibile lichide – în afară de unele cazuri rare, lichidele nu ard niciodată în această stare. Ele se vaporizează și ard în stare gazoasă, adică cu flacără.

Viteza de ardere în cazul lichidelor depinde esențial de suprafața liberă a acestora în stare liniștită. Viteza de ardere este influențată în mare măsură de viteza de evaporare, care depinde de presiunea de vapori, de viteza de reînnoire a atmosferei deasupra suprafeței libere a lichidului și de cantitatea de căldură transmisă de flăcări.

Comportarea la incendii a lichidelor este caracterizată de proprietăți specifice.

Punctul sau temperatura de inflamabilitate se definește ca temperatura minimă, la presiune atmosferică, la care vaporii degajați de un lichid combustibil formează cu aerul, deasupra suprafeței sale, un amestec de o anumită concentrație ce se aprinde la contactul cu o sursă de aprindere.

Prin această inflamare se consumă prima cantitate de vapori formată. Pentru ca inflamarea să poată trece în ardere stabilă, este nevoie ca temperatura stratului superior al lichidului să depășească punctul de

Inflamabilitate . Lichidul trebuie încălzit în continuare pentru a putea degaja

cantitatea de vapori necesară arderii. La temperatura de inflamare un lichid nu arde spontan, ci doar poate fi aprins cu o sursă de căldură.

Exemplu: punctul de inflamabilitate al benzinei este de circa 100C, dar benzina nu se aprinde spontan la această temperatură.

Punctul sau temperatura de aprindere reprezintă temperatura la care un lichid, după ce s-au aprins vaporii, întreține arderea datorită evaporării ulterioare, fiind o caracteristică esențială pentru incendii. Temperatura de aprindere este temperatura minimă pe care trebuie s-o aibă o sursă de foc pentru a iniția aprinderea lichidului. În această operațiune este suficient ca zone relativ mici din suprafața substanței să ajungă local la temperatura de aprindere . Dacă restul cantității este la un nivel tehnic peste temperatura de inflamabilitate are loc inițierea arderii.

Deși are valori sub punctul de aprindere, pentru siguranța tehnică, punctul de inflamabilitate se ia în considerare la proiectarea instalațiilor și depozitelor de lichide combustibile în mai multe grupe din punct de vedere al pericolului și siguranței în exploatare.

Temperatura de inflamabilitate influențează viteza de ardere a lichidelor. Cu cât este mai scăzută, cu atât viteza de ardere este mai mare. Temperatura de autoaprindere reprezintă temperatura până la care este

necesar a fi încălzit un lichid combustibil pentru a se produce aprinderea amestecului vapori-aer, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere. În prezența unor substanțe, cum ar fi sulfura de fier, autoaprinderea poate avea loc la temperaturi mai joase.

Energia minimă de aprindere și limitele de ardere pentru vaporii combustibili au același rol în aprindere și incendiu ca în cazul gazelor.

Substanțele combustibile solide. Spre deosebire de gaze și lichide, unde arderea are loc întotdeauna sub formă de flăcări, în cazul solidelor putem deosebi :

-corpuri solide care ard cu flacără: fie că se transformă în vapori, fără descompunere , direct prin sublimare ; fie prin topire, urmată de vaporizare. Arderea, în aceste cazuri, este foarte asemănătoare cu cea a lichidelor, având loc în întregime în faza gazoasă;

-corpuri solide care ard în stare solidă – ardere mocnită. În această categorie pot fi incluse solide care conțin carbon, materiale poroase, materiale pulverulente. Arderea mocnită este, la început, o ardere lentă, cantitatea de căldură fiind abia perceptibilă. Apoi ea crește proporțional cu temperatura, dar legea de variație depinde de numeroși factori caracteristici, atât a materialului propriu zis, cât și ai mediului ambiant: starea suprafeței, prezența unor corpuri străine, ventilația, forma și granulometria materialelor;

-corpuri solide care prezintă simultan cele două moduri de combustie. Faza de ardere este precedată de o descompunere a părților încă neaprinse cu degajare de vapori sub influența căldurii degajate de fracțiunile arzânde.

Această piroliză ia forme variabile în funcție de compușii respectivi, dar și de condițiile concrete în care se desfășoară arderea : încălzire rapidă sau treptată, propagarea flăcării în sus sau în jos.

Viteza de ardere a solidelor se definește în raport cu masa : cantitatea de materiale combustibile arse pe suprafață în unitatea de timp .

Viteza de ardere a unui material solid nu este o constantă, depinzând de numeroși factori : compoziția chimică și proprietățile materialelor combustibile , condițiile meteo , viteza vântului și a curenților de aer , gradul de umiditate , aportul de aer proaspăt în vecinătatea materialului .

Fiecare solid încălzit la o anumită temperatură de la o sursă de căldură din exterior va începe , prin descompunere , să degajeze gaze suficiente pentru susținerea arderii după aprindere . Sursa de aprindere cu temperatură mai mare decât temperatura de aprindere a solidului respectiv , va iniția un proceelași rol în aprindere și incendiu ca în cazul gazelor.

Substanțele combustibile solide. Spre deosebire de gaze și lichide, unde arderea are loc întotdeauna sub formă de flăcări, în cazul solidelor putem deosebi :

-corpuri solide care ard cu flacără: fie că se transformă în vapori, fără descompunere , direct prin sublimare ; fie prin topire, urmată de vaporizare. Arderea, în aceste cazuri, este foarte asemănătoare cu cea a lichidelor, având loc în întregime în faza gazoasă;

-corpuri solide care ard în stare solidă – ardere mocnită. În această categorie pot fi incluse solide care conțin carbon, materiale poroase, materiale pulverulente. Arderea mocnită este, la început, o ardere lentă, cantitatea de căldură fiind abia perceptibilă. Apoi ea crește proporțional cu temperatura, dar legea de variație depinde de numeroși factori caracteristici, atât a materialului propriu zis, cât și ai mediului ambiant: starea suprafeței, prezența unor corpuri străine, ventilația, forma și granulometria materialelor;

-corpuri solide care prezintă simultan cele două moduri de combustie. Faza de ardere este precedată de o descompunere a părților încă neaprinse cu degajare de vapori sub influența căldurii degajate de fracțiunile arzânde.

Această piroliză ia forme variabile în funcție de compușii respectivi, dar și de condițiile concrete în care se desfășoară arderea : încălzire rapidă sau treptată, propagarea flăcării în sus sau în jos.

Viteza de ardere a solidelor se definește în raport cu masa : cantitatea de materiale combustibile arse pe suprafață în unitatea de timp .

Viteza de ardere a unui material solid nu este o constantă, depinzând de numeroși factori : compoziția chimică și proprietățile materialelor combustibile , condițiile meteo , viteza vântului și a curenților de aer , gradul de umiditate , aportul de aer proaspăt în vecinătatea materialului .

Fiecare solid încălzit la o anumită temperatură de la o sursă de căldură din exterior va începe , prin descompunere , să degajeze gaze suficiente pentru susținerea arderii după aprindere . Sursa de aprindere cu temperatură mai mare decât temperatura de aprindere a solidului respectiv , va iniția un proces de ardere ce se poate transforma în incendiu.3

În cazul solidelor , temperatura de autoaprindere joacă un rol foarte important în propagarea incendiului . Ridicarea nivelului termic prin radiație , conductibilitate , determină aprinderea solidului respectiv la atingerea temperaturii de autoaprindere și apariția , în acest fel , a unor focare de incendiu.

Totdeauna , în procesul incendiului se creează urme utile cercetării criminalistice . În general , în funcție de cauza provocatoare , de natura substanțelor sau obiectelor arse , urmele de la locul incendiului se prezintă sub formă variată . Aceste urme nu rămân în starea lor inițială de formare , ci parțial sunt distruse prin activitatea desfășurată pentru stingerea focului . Din această cauză , ele singure foarte rar conduc nemijlocit la identificări criminalistice , fiind mai utile la stabilirea cauzelor declanșării incendiilor , procesului în care s-au desfășurat , precum și la determinarea substanțelor ori obiectelor din care provine .

__________

3. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. pag.15

În criminalistică incendiile sunt clasificate după cauzele care le determină și nu în funcție de substanțele sau obiectele supuse arderii , deoarece și urmele create în atare proces au trăsături mai apropiate de cauzele incendiilor decât de natura substanțelor ori obiectelor respective .

Astfel , după cauzele care le determină, incendiile sunt : naturale, accidentale și cele produse intenționat de oameni .4

Incendiile determinate de cauze naturale sunt incendiile întâmplătoare , izbucnite independent de voința omului cum sunt : incendiile provocate de electricitatea atmosferică , de razele solare , autoaprinderile datorate fie descompunerii anumitor substanțe , fie fixării oxigenului în aer . De asemenea , aceste incendii se mai pot datora cutremurelor de pământ , furtunilor puternice , meteoriților care , distrugând anumite instalații , pot determina declanșarea incendiului .

Incendiile accidentale sunt incendiile care izbucnesc din neatenția , nerespectarea regulilor privind prevenirea incendiului , nepricepere . Prezența omului este evidentă în cazul inițierii acestor incendii . În aceste cazuri , omul nu acționează cu intenția de a iniția un incendiu , dar din cauza neglijenței , nepriceperii sau alte situații favorizante duc la nașterea unor incendii care sunt numite incendii accidentale . Cauzele care duc la nașterea unor incendii accidentale sunt foarte variate . Dar , ținând seama de frecvența lor întâlnită în practica criminalistică , amintim : mucurile de țigară arzânde sau chibriturile aprinse sau aruncate neglijent în zone cu substanțe inflamabile ; lămpile ori sobele cu petrol sau gaze manipulate greșit ; unele rețele electrice sau aparate electrice defecte ori suprasolicitate .

___________

4. Ion Mircea – op.cit. pag.158

Printre incendiile accidentale predomină cele cauzate nemijlocit de curentul electric , fie datorită unor defecțiuni tehnice de rețea sau ale aparatelor ori mașinilor electrice aflate în funcțiune , fie prin comportarea neglijentă a persoanelor care le utilizează în mod direct.5

Incendiile intenționate sau cele premeditate reprezintă una din infracțiunile grave , care poate să aducă mari prejudicii bunurilor materiale, economiei naționale sau particulare. Incendiatorul acționează de obicei pentru a se răzbuna, pentru a ascunde o altă infracțiune sau pentru a submina economia națională.

Ca tehnică de realizare aceste incendii se împart în două categorii: incendii cu aprindere imediată și incendii cu aprindere întârziată , provocate în mod obișnuit cu mijloace tehnice speciale.

Incendiile cu aprindere imediată lasă urme mai puține la locul faptei , dar nici infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta prea mult de la locul incendiului . Aceste incendii le întâlnim în locuri mai puțin umblate și nepăzite , ce asigură îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut , sau în actele de răzbunare sub impulsul momentului , când infractorul nu și-a organizat în mod temeinic activitatea.

Incendiul cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai puțin minuțioasă a punerii focului.

Ca mijloace utilizate în aprinderea cu întârziere sunt folosite : fitiluri de bumbac impregnat cu lubrifianți sau alte materiale de întreținere a focului , care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul inflamabil principal într-o anumită perioadă de timp , dând posibilitatea incendiatorului să se

__________

5, Ion Mircea – op.cit. pag.159

îndepărteze de locul faptei ; acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă și mai multe straturi de hârtie , iar becul , la o anumită temperatură va face explozie împrăștiind hârtie aprinsă în jur ; baloane din plastic pline cu neofilină prinse de o sârmă de nichelină pusă sub tensiune; dispozitive cronometrate prin ceasuri electrice sau cu arc pentru programarea unei explozii sau aprinderi directe pentru o anumită oră.6

Explozia este o reacție fizico-chimică rapidă , manifestată prin producerea brutală și în cantități foarte mari de gaze care , prin presiune și detentă produc un lucru mecanic deosebit , spărgând , îndepărtând , distrugând orice obstacol ce se opune expansiunii sau se găsește in drumul lor , degajarea de gaze fiind însoțită de degajarea de căldură și de energie.7

Fenomenul se caracterizează prin degajarea bruscă a gazelor , fie că acestea au existat în prealabil , în spațiul respectiv , fie că s-au format în timpul exploziei. Dacă degajarea are loc într-un spațiu închis , ea produce o presiune foarte mare asupra construcției , deteriorând-o . Cauzele exploziilor pot fi : fizice – creșterea excesivă a presiunii vaporilor sau a unor gaze încălzite în recipiente închise ; sau chimice – transformări chimice rapide ale unor substanțe , gaze , pulberi sau acțiunea diferiților factori . Pentru ca explozia vaporilor , gazelor sau a pulberilor să poată avea loc , trebuie ca amestecul acestora cu aerul să aibă o anumită concentrație și să intervină o sursă de aprindere sub acțiunea căreia să înceapă descompunerea explozi -vă .8

Viteza de ardere , la exploziile propriu-zise este de 10-100 m/s , iar la detonații , viteza de propagare a flăcării este între 1000-4000 m/s , iar la

___________

6, Camil Suciu –„Criminalistică”-Editura Didactică șiPedagogică – București 1972 , pag.330

7, Dicționar de criminalistică – Editura Științifică și Enciclopedică –București 1984

8, Colectiv – „Protecția Muncii” – Editura Didactică și Pedagogică RA-București 1995 , pag.86

unele substanțe explozive depășește mult această limită .

Sub o anumită limită de concentrație a gazelor , vaporilor sau a prafurilor combustibile explozia nu se produce deoarece aerul în acel loc este în cantitate prea mare . În cazurile de concentrație prea mare a substanțelor combustibile , de asemenea , explozia nu se declanșează fiindcă aerul este în cantitate insuficientă .

Un amestec exploziv are o limită de concentrație inferioară și una superioară în afara cărora explozia nu poate avea loc . Zona dintre limita minimă și cea maximă de explozia poartă denumirea tehnică de interval de explozie .

În întreprinderile industriale , unde se produc pulberi sau emanații de gaze sau vapori inflamabili , pericolul de explozie depinde de natura substanței , de finețea pulberilor , de concentrația în aer a pulberilor sau a gazelor , de compoziția și temperatura aerului , de existența și durata surselor de căldură.

Pentru depozitarea diferitelor materiale folosite în industrie , “Normele generale de protecția muncii “ prevăd opt grupe de substanțe explozive :

capabile de a forma amestecuri explozive

gaze lichefiate și comprimate

inflamabile prin autoaprindere în contact cu apa și aerul

otrăvitoare și toxice cu acțiune puternică

substanțe care pot provoca aprinderea

ușor combustibile .9

__________________

9. Idem 8 – pag.87

Transportul , depozitarea , manipularea materialelor explozive se vor

face în conformitate cu normele prevăzute de lege . În încăperile de exploziv este admisă păstrarea strict necesară a cantităților și tipurilor de exploziv pentru care au fost proiectate , executate și autorizate .Materialele explozive trebuie să fie ferite de șocuri , frecare , scântei ,foc , influența temperaturilor înalte sau joase , umiditate .

Temperatura maximă în camerele de depozitare și manipulare va fi de 250C și în mod excepțional 300C la materialele explozive care , conform standardelor , sunt considerate stabile .

Materialele explozive vor putea fi folosite numai în limita termenului de garanție , așa cum sunt înscrise pe ambalaje sau pe documentele însoțitoare. După expirarea termenului de garanție , materialele explozive vor fi supuse în mod obligatoriu unei analize complete .

Pentru deschiderea lăzilor cu materiale explozive , precum și pentru efectuarea eventualelor lucrări de reparații la rafturile de depozitare din camerele de păstrare a materialelor explozive , se permite folosirea numai a uneltelor din lemn , cupru , alamă sau bronz . Folosirea uneltelor din materiale feroase este strict interzisă .

Manipularea ambalajelor care conțin materiale explozive se va efectua cu cea mai mare grijă și numai sub supravegherea personalului calificat .

Pentru iluminarea depozitelor de explozivi se vor folosi lămpi electrice de tip sigur contra exploziilor .

Vehiculele folosite la transportul materialelor explozive vor fi amenajate pentru a se evita producerea unor incendii sau explozii în timpul deplasării .

Transportul materialelor explozibile nu poate fi făcut în autovehicule cu generatoare de gaze sau în care există instalații de foc deschis . De asemenea , este strict interzis transportul materialelor explozive în timpul nopții cu excepția transporturilor pe calea ferată și a celor care se aprobă în mod special . 10

Acestea reprezintă unele reguli ce trebuie respectate pentru o optimă depozitare , manipulare și transportare a explozibililor .

Dacă aceste reguli elementare nu sunt respectate , fie din neglijență , fie din nepricepere sau ignoranță , datorită faptului că aceste substanțe sunt foarte sensibile , pot duce la izbucnirea unor explozii accidentale , explozii care pot sau nu să fie urmate de incendii , în funcție de tipul de material exploziv implicat și de o serie de alți factori cum ar fi: prezența în apropiere a unor materiale combustibile , existența unor factori meteorologici favorizanți , etc., explozii care pot produce pagube materiale importante sau chiar pierderi de vieți omenești .

Explozia mai poate fi și premeditată sau intenționată , prin care o persoană , folosindu-se intenționat de materiale explozive fie pentru o răzbunare , fie pentru a ascunde o infracțiune sau pentru a crea importante pagube materiale sau pierderi de vieți omenești .

În funcție de urmele pe care le creează , exploziile pot fi clasificate în: -explozii difuze care creează urme răspândite uniform pe întregul spațiu afectat sub forma unor dislocări de piese , ziduri , afumări ale pereților, ușilor, tavanelor , fără să se formeze focare distincte , cu aspect de cratere ;

_________

10. Colectiv –„Norme de prevenire și stingere a incendiilor” – Oficiul de informare documentară

pentru transporturi – București 1981 – pag.18

-explozii concentrate specifice de natură fizică sau chimică , produse ca rezultat al unui contact a două substanțe periculoase . Urmele exploziilor concentrate se concretizează în focare , cratere bine determinate ; datorită undei de șoc obiectele și resturile de obiecte sunt deformate și aruncate concentric sau radial , de la focar spre periferia acestuia , distrugerile de obiecte reducându-se treptat în intensitate pe măsura îndepărtării de acest loc .Urmele sub formă de afumări , mai ales pe tavane , sunt mai intense în

apropiere de focar și , treptat , tot mai reduse în intensitate .11

SECTIUNEA II. MODELUL DEZVOLTĂRII SPAȚIALE A

INCENDIILOR

Un incendiu se dezvoltă în mod diferit într-o incintă sau în aer liber .

În ceea ce privește modelul dezvoltării spațiale a incendiilor într-o incintă , acesta se desfășoară după anumite reguli generale , având în vedere proprietățile fizico-chimice ale gazelor de ardere și ale materialelor combustibile . Cunoașterea acestui model permite identificarea mai rapidă a amprentei incendiului .

În funcție de configurația incintei și de prezența și amplasarea materialelor combustibile pot fi evidențiate și unele variante mai frecvente de dezvoltare .

___________

11.Ion Mircea – op.cit. pag. 163

Principalele caracteristice ale acestui model sunt :

a) In zona focarului , în care s-a declanșat incendiul , arderea durează mai mult decât în spațiile învecinate și deseori cu o intensitate mai mare, deci focarul va prezenta de obicei urme de solicitări termice mai puternice decât spațiile învecinate .1

De la această regulă generală există și excepții sau variante :

– la aceeași distribuție de materiale combustibile , condițiile locale influențează puternic arderea fie prin intensificare : ventilație puternică a spațiului , prezența unor materiale ce degajă oxigen sub acțiunea căldurii ; fie spre inhibare cu reducerea degradării : acoperiri ignifuge , instalații automate de stingere .

– dacă în alte zone în care a avut loc propagarea incendiului există un aport mai mare de aer proaspăt și/sau o cantitate mai mare de materiale combustibile decât în focar , este posibil ca arderea din focar să scadă din intensitate sau să înceteze , iar în aceste zone procesele de ardere să continue un timp îndelungat și cu intensitate mai mare provocând degradări mai profunde decât cele din focar .

-la propagarea incendiului prin canale verticale de conducte , puțuri

de lift , casa scărilor , tirajul puternic format (efect de coș) atrage flăcările și gazele fierbinți spre partea superioară a acestora , unde efectele arderii sunt mai puternice , în tip ce la bază , unde este situat focarul , arderea este redusă sau chiar încetează .

-dacă pereții și planșeele au elemente combustibile cu goluri incendiul se poate propaga ascuns în interiorul acestora , deseori fără semne

____________

1. Colectiv – „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor”- Serviciul Editorial și

Cinematografic – București 1987 – pag.100

exterioare vizibile , putând prezenta degradări termice intense la distanță de focarul inițial .

– când incendiul este ajutat de prezența unor acceleratori , rezultă o intensivitate neobișnuită a arderii , cu o degradare termică intensă , ce poate fi pusă în evidență relativ ușor .

b) Datorită greutății specifice mai mici decât a aerului , gazele de ardere și fumul au o tendință naturală de propagare ascendentă. Incendiul tinde totdeauna să se propage de jos în sus , căutând configurații constructive asemănătoare coșurilor ,deoarece în asemenea locuri dezvoltarea ascensională a proceselor de ardere este favorizată . În general intensitatea arderii este mai mare în casele de scări , puțuri , ghene , goluri din interiorul pereților și alte construcții similare , decât în alte părți ale construcției .

Forma de dezvoltare spațială este de con cu vârful în jos localizat în focar . Unghiul diedru al conului este direct proporțional cu mărimea suprafeței incendiului și cu intensitatea acestuia .

Deplasarea gazelor de ardere și a fumului într-o clădire este greu previzibilă și complexă , depinzând de factori cum ar fi : presiunea și temperatura aerului din interiorul și exteriorul clădirii , efectul de coș , viteza vântului , geometria clădirii cu barierele sale precum și ventilația mecanică și naturală .

Și această caracteristică prezintă variante :

-în situația în care în încăpere au loc mișcări orizontale ale aerului cu viteze mai mari decât viteza de convecție a gazelor de ardere sau în cazul neomogenității atmosferei din încăpere , în faza inițială , conul de fum și

gazele de ardere nu ajunge la nivelul plafonului și se împrăștie rapid pe orizontală ;

-în cazul arderilor mocnite generarea căldurii și fumului este lentă , iar deplasarea particulelor de fum în spațiu are loc prin difuziune , repartizându-se uniform în întreaga incintă . Are loc o stratificare a fumului în straturi de temperaturi descrescătoare către părțile inferioare , fără a provoca degradări termice masive .

-în cazul mișcărilor provocate ale aerului deplasarea fumului și gazelor de ardere urmează traiectoria și viteza curenților de aer.

c) Aprinderea inițială evoluează spre incendiu dezvoltat numai dacă deasupra flăcării inițiale ascendente se găsesc materiale combustibile în cantitate suficientă pentru creșterea volumului proceselor de ardere .

Variante :

-abaterile flăcării de la direcția ascendentă poate avea loc datorită existenței unor curenți laterali suficient de puternici sau prezenței unor curenți de aer orientați de sus în jos care , uneori , pot să împingă flăcările în aceeași direcție . Arderea coboară spre nivelurile inferioare cu condiția prezenței materialelor combustibile pe această nouă direcție de propagare .

-dacă deasupra focarului se află obstacole ce împiedică ascensiunea produselor de ardere evoluția incendiului se modifică , dezvoltarea in sus transformându-se într-o propagare laterală rapidă .

Dacă în deplasarea laterală sub tavane , planșee , gazele fierbinți întâlnesc pereți , diafragme sau alte obstacole verticale , gazele se acumulează sub tavan , formând la partea superioară a încăperii un strat

fierbinte a cărui grosime crește treptat și care solicită termic și influențează materialele aflate la nivelul său . Imediat ce gazele întâlnesc pe suprafața obstacolului un gol neprotejat prin care pot trece , propagarea verticală reapare , însoțind sau chiar înlocuind propagarea laterală .

-propagarea laterală de sus în jos a incendiului poate fi favorizată și amplificată de prezența unor acoperiri ale pereților . In asemenea situații amprenta teoretică poate fi modificată apreciabil .

d) Propagarea laterală a incendiului se produce până la limita spațiului din mediul înconjurător , cu o viteză mare când există o obstrucție pe direcție ascensională . Incendiile de tavan tind să predomine întotdeauna într-o clădire , deoarece flacăra , întâlnind tavanul , nu poate să mai crească și gazele fierbinți atacă orice element combustibil al tavanului ce va prezenta urme de degradare accentuată .

Variante :

-dacă pereții sunt mai subțiri sau din materiale combustibile pot arde și transmite incendiul în încăperea alăturată , fie prin fisuri , apoi deschideri din ce în ce mai largi și în final distrugerea completă a peretelui , fie prin propagarea indirectă – transmiterea căldurii prin conducție , fețele neexpuse încălzindu-se până când materialele ușor combustibile cu care sunt în contact sunt aduse la temperatura de autoaprindere , intrând la rândul lor în combustie.

e) Avănd în vedere tendința de propagare ascensională a incendiului toate focarele de ardere situate la partea de jos a spațiului investigat , trebuie depistate și analizate ca posibile focare de inițiere a incendiului. În numeroase cazuri , acestea sunt situate chiar la nivelul pardoselii.2

__________

2. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. pag.23

În toate aceste puncte joase de ardere , se trece la căutarea urmelor care să permită identificarea sursei de aprindere care a inițiat incendiul sau explozia .

Incendiile exterioare , spre deosebire de cele interioare , se caracterizează prin propagare orizontală . Direcția de propagare este influențată de configurația terenului , de curenții de aer , creați de foc și de vânt , precum și de multiplele interdependențe dintre acești trei factori :

La nivelul solului , focul se va propaga circular , de regulă relativ încet ;

a) Incendiul se va propaga în susul pantei în cazul unor denivelări.

Variante :

-vântul va crea o direcție de propagare privilegiată , iar în cazul unui teren denivelat , va putea impune o propagare spre baza dealului /pantei .

– la incendiile pe perimetre extinse , direcția de ardere poate varia local , în funcție de interdependența factorilor : curenți de aer , teren , vânt .

-la incendiile de păduri , efectul de coș al copacilor înalți determină o intensificare a arderii .

Incendiile exterioare sunt relativ ușor de cercetat . Direcția de ardere este evidentă de partea arsă a trunchiurilor , tulpinilor ș.a. Focarul se intensifică ca punctul din care propagarea pornește în toate direcțiile .

De obicei incendiile exterioare se datorează unor factori exteriori cum ar fi focuri nestinse , neglijența fumătorilor , trăsnet , scântei electrice, etc. În unele cazuri rare incendiile din interiorul incintelor rezidențiale se datorează unor surse exterioare : bucăți de metal aprinse și scântei de la incendiile unor clădiri învecinate , incendii de ierburi , tufișuri din exteriorul clădirii , etc.

În toate aceste cazuri , indiferent de amprenta incendiului interior , prezența urmelor exterioare este evidentă .

SECȚIUNEA III . INCLUDEREA INCENDIILOR ȘI

EXPLOZIILOR DE CLASIFICAREA ACCIDENTELOR DUPĂ GRAVITATEA LOR .

Cercetările asupra riscului , mult intensificate pe plan mondial în ultimii ani , cu impact macrosocial tot mai evident , au impus adaptarea unor criterii obiective care să permită o clasificare a tuturor tipurilor de evenimente :

cutremure , inundații , incendii , catastrofe ecologice , accidente industriale etc., pe nivele de gravitate având drept scop :compararea pe principii riguroase a diferitelor tipuri de evenimente și deci o mai corectă evaluare a datelor din statisticile naționale și internaționale , constituirea pentru public și mass-media a unor scări obiective , permițând estimarea gravității accidentelor și miilor altor scări , de exemplu scara Richter pentru seisme , reacțiile publicului și a presei nefiind întotdeauna proporționale cu evenimentul : minimalizare sau amplificare ;identificarea accidentelor , pentru care este necesar un schimb de informații , know-how și tehnologice , între experți .

O încercare de acest fel este scara de gravitate a accidentelor industriale , adoptată în Comunitatea Europeană în 1989 ca bază pentru

schimb de informații și date statistice și nu ca instrument de decizie în cazuri speciale .

Aprecierea gravității unui accident se face pe o scară de la 1 la 6 , în funcție de cauzele și consecințele directe ale accidentului : natura și cantitatea substanțelor implicate , pagube aduse persoanelor , mediului , bunurilor ; fie de reacția la eveniment : numărul salvatorilor utilizați ; numărul persoanelor evacuate .

Indicele de gravitate IG al unui accident este definit printr-un ansamblu de 3 parametrii :

D – pericolul potențial

C – consecințe reale

M – mijloace de intervenție folosite .

Valoarea fiecăruia dintre acești parametrii variază de la 1 la 6 asigurând coerența cu scara accidentelor nucleare : 1- incident , 2- accident notabil , 3- accident important , 4- accident grav , 5- accident foarte grav, 6- catastrofă .

Parametrul D caracterizează fie cantitatea de produse care a reacționat, inclusiv interacțiunea cu mediul prin deversare de lichide sau scurgerea accidentală de gaze în atmosferă , sau care ar fi putut reacționa .

Valoarea lui D rezultă din compararea cantității de produs implicată în

accident cu cantități limită impuse de Directiva 82/501/1982 a C.E.E. cu privire la riscurile de accidente majore ale anumitor activități industriale (Directiva Seveso ) . Directiva prevede regimul aplicabil tuturor instalațiilor : obligația proprietarului de a examina în ce măsură cantitatea de substanță periculoasă prezentă în instalație creează risc major pentru izbucnirea unor

incendii sau explozii : de a lua măsuri de prevenire și organizare a mijloacelor de intervenție , de a informa personalul în vederea asigurării securității sale și un regim special , mai strict pentru instalații cu risc mai mare . Directiva include în anexe liste cu produse periculoase toxice , inflamabile , explozive , cancerigene , herotogene ( care provoacă malformații ) , depozitate sau utilizate în procese industriale și cantitățile limită minime a căror depășire trebuie notificată , inclusiv în procedura de acordare a autorizațiilor de funcționare . Anumite instalații militare , nucleare , miniere , ale industriei pirotehnice sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei .1

Variația parametrului D :

_____________

1.I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. pag. 22

Parametrul C reprezentând consecințele , este stabilit în funcție de criterii intuitive folosite atât de experți , cât și de opinia publică în aprecierea unui eveniment . Variația parametrului C :

Parametrul M se stabilește în funcție de mijloacele implicate în operațiunile de intervenție și salvare : medici , pompieri , polițiști , formațiuni de apărare civilă .

Variația parametrului M:

Caracterizarea gravității accidentelor se face prin combinarea tuturor acestor parametrii IG = (D,C,M ) prezentându-se definirea unui indice global bazat pe o singură cifră .

Din 1978 până în prezent Comisia C.E.E. a inventariat 31 accidente deosebite , cu peste 50 morți , din care evenimente de gravitate maximă de IG=(666) au fost două :

-explozia din 19.11.1984 de la San Juan Ixhuatepec – Mexic la un depozit de 11000 m3 de gaz lichefiat , care a provocat mai mult de 500 morți

și 7000 răniți , C=6 cu peste 200000 persoane evacuate și peste 7000 de salvatori mobilizați M=6 , cantitatea de produs implicat depășind de peste 10 ori limita Directivei Seveso D=6;

-explozia produsă la Bhopal – India tot în 1984 , scăpare de metil-izo-cianat de la uzina chimică cu peste 2500 morți și 50000 răniți .

Includerea incendiilor în scara gravității permite compararea cu alte evenimente negative . Din lista celor mai grave accidente industriale se observă că marea majoritate au fost explozii :

-de gaze : San Juan Ixhuatepec – Mexic , Los Afanques – Spania , Danacioban – Turcia ;

-vapori și produse petroliere : Tacao – Venezuela , Cubatao – Brazilia ;

-produse chimice : Novo Sibirsk – fostul URSS ;

-explozivi : Islamabad – Pakistan , Arzamas –fostul URSS , Iri – Coreea

Deh Baz – Iran ;

-scăpări de gaze toxice : Bhopal – India , Seveso – Italia .

În cazul incendiilor intervin anumite particularități :

-cantitățile de produse implicate sunt comparativ mai reduse , în special în primele faze ale incendiului , de regulă D< 3 , pagubele și consecințele indirecte fiind însă deseori importante ;

-măsurile de prevenire și primă intervenție : compartimentări antifoc , perdele de apă / abur , instalații de detecție / stingere automate , etc.;

-cu excepția incendiilor de suprafață sau furtunilor de foc , suprafața implicată nu are valori mari , pompierii reușind să localizeze operativ incendiul ;

-tehnica utilizată : autospecială , tunuri de apă (spumă , substanțe speciale , etc.) și pregătirea profesională specifică permit utilizarea de forțe comparativ reduse pentru stingerea incendiilor M< 3 ;

-fenomenele ce însoțesc incendiul , cum ar fi propagarea rapidă a fumului deseori foarte toxic , radiația calorică , structurile constructive care uneori izolează oamenii , produc însă în multe cazuri un număr mare de decese C=3;4 , chiar și in cazul unor incendii fără amploare deosebită .

Excepție de la aceste particularități fac incendiile de pe platformele marine care au consecințe grave pe lângă numărul mare de morți și poluare cu mari cantități de petrol pe suprafețe întinse , pagube importante , condiții foarte grele de stingere , necesitând mobilizarea unor mijloace importante : Exemple : Piper Alpha –Marea nordului- Anglia-166 morți ; Kielland-Norvegia- 123 morți , Ocean Ranger –Canada –84 morți .2

Incendiile și exploziile accidentale , datorită gravității lor în anumite situații , pot fi catalogate de la incident până la catastrofă , dar având în vedere forța distructivă a flăcărilor , acestea pot distruge suprafețe mari de pădure , vegetație , case , vieți omenești, acestea fiind rezultate directe ale unor incendii sau explozii accidentale , în timp ce rezultatele indirecte și urmările în timp ale acestora sunt uneori chiar mai grave și mai traumatizante decât incendiul sau explozia în sine .Datorită faptului că un incendiu este puternic influențat de factorii de mediu și că în acest mod incendiul se poate propaga cu viteze extraordinare și poate cuprinde zone întinse , afectând astfel mai mulți oameni , incendiul este considerat de mai mulți specialiști ca fiind al treilea eveniment care poate duce la pierderea importantă de vieți

___________

2. Colectiv – „Protecția muncii” – pag.61

omenești și pagube materiale , după un accident nuclear și accidente cu substanțe bio-chimice periculoase .

CAPITOLUL II . CAUZELE DE INCENDIU ȘI EXPLOZII

ACCIDENTALE .

SECTIUNEA I . GENERALITĂȚI – CAUZA DE INCENDIU

NOTIUNE TEHNICĂ ȘI JURIDICĂ .

Indiferent de natura lor , incendiile au constituit întotdeauna o amenințare pentru viața oamenilor și pentru integritatea avutului obștesc sau a bunurilor cetățenilor . An de an numărul și pierderile pe care le produc cresc considerabil sau în situațiile celor de proporții deosebite , incendiile pot afecta grav desfășurarea activităților social – economice ale unor colectivități importante, uneori la nivelul unui oraș , al unei regiuni sau chiar al întregii țări.

Având în vedere pericolul social pe care îl prezintă incendiul , combaterea sa a constituit încă din perioadele îndepărtate ale istoriei , o preocupare pentru comunitățile umane care au acționat la început doar în direcția asigurării stingerii incendiilor , prin organizarea participării membrilor acestora la acțiunile de intervenție și dotarea lor cu mijloacele necesare . Ulterior , în paralel cu acțiunile de stingere , au început să se aplice și măsuri preventive , al căror volum și importanță au crescut treptat în decursul timpului , ajungându-se ca , în etapa actuală , prevenirea să constituie ponderea principală a activităților legate de protecția contra incendiilor .

Deoarece combaterea eficientă a profilării oricărui fenomen este posibilă fără cunoașterea temeinică a cauzelor care îl generează , a manifestărilor sale specifice și a factorilor care îi influențează , pozitiv sau

negativ evoluția , printre activitățile desfășurate în scopul combaterii incendiilor un loc important revine studierii în mod organizat , cu mijloacele cercetării științifice , a caracteristicilor acestora .

Cercetarea cauzelor producerii incendiilor oferă informații importante pentru perfecționarea muncii de prevenire , a metodelor și mijloacelor de stingere , precum și probele necesare pentru aplicarea măsurilor coercitive pe care societatea este obligată să le ia în cazul încălcării regulilor de prevenire și stingere a incendiilor stabilite prin lege .1

Tratarea simplificată a noțiunii „cauză de incendiu” poate conduce , de multe ori , la transferul vinovăției . De exemplu în cazul unei secții de fabricație a benzilor rulante , în care la gumarea benzilor , apăreau frecvent începuturi de incendii .

Oprimă analiză a acestor evenimente a stabilit drept cauză de incendiu acumulările de sarcini electrostatice din procesul de producție , deci „cauza tehnică”.

O analiză atentă însă , a scos în evidență faptul că în realitate datorită comodității , muncitorii aplicau, în loc de 8 straturi succesive , numai 6 straturi, cu grosimi evident mai mari . Operațiunea favoriza evaporarea unei cantități superioare de solvent , fapt ce conduce la depășirea limitei de inflamabilitate a amestecului vapori-aer , acesta aprinzându-se la cea mai mică descărcare electrostatică , fenomen ce nu ar fi avut loc dacă se respecta procesul tehnologic .

Un alt exemplu este „scurtcircuitul de instalație electrică” care tratată ca atare absolvă de vină pe cei care au suprasolicitat instalația :

___________

1. Colectiv – „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor”- Serviciul Editorial

și Cinematografic –1987 . pag.3-4

– au utilizat o instalație cu defecțiuni sau improvizații;

– nu au respectat recomandările privind amplasarea conductorilor și a cablurilor în apropierea elementelor combustibile ;

– nu este exclusă nici existența unor vicii de fabricație care vor genera și în alte cazuri efecte similare .2

Din punct de vedere juridic , noțiunea de cauză (tehnică) de incendiu nu are relevanță . Prezintă însă interes modul de interpretare al termenului de „incendiere” .

Cauzele incendiilor și exploziilor accidentale sunt extrem de variate , pornind de la imprudență , neglijență , nepricepere sau de la unele defecte de construcție .Aceste incendii și explozii se datorează , în mare parte nerespectării regulilor de prevenire a incendiilor .3

În codul penal la art.273 se prevede că neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de către angajații căilor ferate , dacă acestea ar putea pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Această infracțiune se săvârșește din culpă , iar în art.274 din Codul Penal este vorba de aceeași infracțiune dar cu deosebirea că aceasta din urmă este săvârșită „cu știință” , adică cu intenție .

Aceste infracțiuni nu pot fi săvârșite decât de angajații căilor ferate și constă în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu , fie prin îndeplinirea lor defectuoasă din culpă în cazul infracțiunii prevăzută în art.273/Codul Penal și cu intenție în cazul infracțiunii prevăzute în art.274/ Codul Penal .4

___________

2. Marinescu Dan și Calotă Sorin –„Principiile de bază ale cercetării științifice” –Seminar privind

cercetarea științifică a incendiilor – Oradea 1995

3. Camil Suciu – op.cit. pag 327

4. Codul Penal

Codul Penal nu face referire la care dintre îndatoririle de serviciu este vorba , ci vorbește de „îndatoriri” în mod general , iar unii angajați ai căilor ferate au ca îndatoriri de serviciu luarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor . Neluarea unor astfel de măsuri poate duce la nașterea unor incendii sau explozii accidentale iar personalul în cauză nu poate răspunde direct pentru infracțiunea de „incendiere” care în Codul nostru Penal nu este prevăzută ca atare , ci doar reprezintă un mijloc prin care pot fi comise alte infracțiuni ce vizează în principal , distrugerea , degradarea , aducerea în stare de neîntrebuințare a unor bunuri , etc., infracțiuni prevăzute la art.217/al4/Cod Penal ; art.219/al1/Cod Penal . În acest caz persoana vinovată răspunde pentru infracțiunea prevăzută la art.273 sau la art.274/Cod Penal . În funcție de rezultatul actelor sale persoana respectivă va răspunde pentru forma simplă sau agravată a infracțiunii , formă agravată care prevede pedepse mai mari dacă în urma neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă , din culpă sau cu intenție , a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe cale aferată sau un accident pe calea ferată , iar dacă s-a produs o catastrofă pe calea ferată pedeapsa este și mai mare – închisoare de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi –art.274/Codul Penal .5

În Ordinul Ministrului Transporturilor nr.12/1980 se aprobă normele de prevenire și stingere a incendiilor și de dotare cu mijloace tehnice pentru prevenirea și stingerea incendiilor . Aceste norme se aplică în următoarele domenii de activitate :

– exploatarea , întreținerea și repararea mijloacelor de transport și telecomunicații , a construcțiilor , instalațiilor , utilajelor din dotarea unităților ;

___________

5. Drept Penal Român – Partea Specială –Octavian Loghin și Tudorel Teoader – Casa de editură

și presă „Șansa SRL” – București 1999 – pag.346

– depozitarea , transportul și manipularea materialelor și substanțelor combustibile sau explozive ;

– dotarea obiectivelor în exploatare , a mijloacelor de transport și telecomunicații și a celor ce se vor realiza cu mașini , trenuri , nave , instalații, utilaje , aparatură , echipament de protecție și salvare cu substanțe chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor și asigurarea întreținerii acestora în stare de funcționare și utilizare .

Fiecare persoană cu răspundere într-o anumită instituție are anumite obligații și răspunderile respective în ceea ce privește prevenirea incendiilor și stingerea lor , deoarece pagubele produse de un incendiu sunt mari atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere al pierderii vieților omenești , fiind mult mai avantajos să previi decât să stingi un incendiu .

De exemplu conducătorii de unități au următoarele obligații :

– să organizeze activitatea de prevenire și stingere a incendiilor ;

– să îndrume și să controleze activitatea comisiilor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor ;

– stabilesc ca sarcină de serviciu , prin dispoziție scrisă , obligația și răspunderea ce revine conducătorilor de subunități , sectoare de activitate , etc. asupra modului de organizare și desfășurare a activității de prevenire și stingere a incendiilor ;

– asigură , în caz de incendiu , calamități naturale sau catastrofe , concentrarea tuturor forțelor și mijloacelor necesare , acordarea asistenței tehnice și a sprijinului solicitat , precum și informarea organelor în drept asupra consecințelor și măsurilor luate ;

– propun analizarea în cadrul organelor de conducere după caz anual , semestrial , trimestrial sau ori de câte ori este necesar a activității de prevenire și stingere a incendiilor .

Comandanții navelor de toate categoriile au următoarele obligații :

– organizează , îndrumă și controlează activitatea de prevenire și stingere a incendiilor , angrenează întregul echipaj în acțiunea de cunoașterea și folosirea mijloacelor tehnice de stingere din dotare și de menținere a vitalității navei ;

-participă cu forțele și mijloacele de care dispun la stingerea unui eventual incendiu izbucnit la bordul proprie lor nave și acordă ajutor necesar , când este cazul , altei nave incendiate ;

-comunică la dispeceratele de pe uscat , prin stația radio orice incendiu izbucnit la propria navă , data , ora începerii și terminării incendiului , dacă sunt morți sau răniți , cauzele producerii , distrugerile materiale și cum s-a acționat și localizat incendiul , și consemnează datele respective în jurnalul de bord .

De altfel , toate persoanele încadrate în muncă răspund de respectarea

măsurilor de prevenire a incendiilor și au următoarele obligații generale:

-să cunoască și să respecte normele de prevenire și stingere a incendiilor , generale , pentru unitate și a celor specifice locului de muncă , a regulilor de prevenire și stingere a incendiilor prevăzute în instrucțiunile de lucru și a modului de funcționare și utilizare a instalațiilor , aparatelor , dispozitivelor și a altor mijloace de protecție împotriva incendiilor din dotarea

locului de muncă , precum și îndeplinirea la termen a măsurilor și sarcinilor ce le sunt stabilite ;

-să participe la instructajele și acțiunile instructiv – educative pentru prevenirea incendiilor organizate , precum și la exercițiile și aplicațiile de stingere a incendiilor și de evacuare a persoanelor și bunurilor ;

-să respecte în unitate regulile stabilite privind fumatul , precum și a celor referitoare la efectuarea unor operațiuni sau lucrări , sau la folosirea unor mijloace care pot provoca incendii ;

-îndeplinirea sarcinilor stabilite privind supravegherea permanentă a instalațiilor și utilajelor de la locul de muncă ce pot produce incendii și explozii;

-întreținerea în bună stare de utilizare a mijloacelor de prevenire și stingere a incendiilor de la locul de muncă și neutilizarea acestora în alte scopuri ;

Dacă este vorba de angajații căilor ferate , aceștia vor răspunde penal pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă fie că este din culpă , sau cu intenție , potrivit art. 273 și art. 274 / Cod Penal în concurs cu infracțiunea de neluare a măsurilor prevăzute de lege pentru înlăturarea unui pericol iminent de incendiu , de către cei cărora le revin astfel de sarcini (este concurs dacă angajaților căii ferate le revenea această obligație de serviciu ) dacă prin aceasta s-ar fi putu produce o pagubă importantă , care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă , în cazul în care fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni mai grave .

Aceste sancțiuni se aplică persoanei încadrate în muncă care are îndatorirea să aducă la îndeplinire prevederile normelor de prevenire și stingere a incendiilor și a celor de dotare cu mașini , trenuri , nave , instalații , utilaje , echipament de protecție și substanțe chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor , fie pe baza dispozițiilor unui act normativ , a contractului de muncă , regulamentului de ordine interioară , planului de apărare împotriva incendiilor , fie pe baza unei însărcinări scrise date în acest scop de cei care au atribuții de a da o astfel de însărcinare . Deși însărcinarea nu a fost dată cu toate că ar fi fost necesară , sancțiunea se aplică celui care a avut obligația să o dea .6

SECȚIUNEA II . CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDIU

ȘI EXPLOZIE

O corectă identificare a surselor de aprindere și deci , a stabilirii cauzelor de incendiu accidentale în special și a incendiilor în general , permite statistici reale cu consecințe importante la nivel macro și micro social. Astfel , evidențierea corectă a celor mai frecvente cauze de incendiu accidental și explozii , dinamica acestora , repartizarea pe ramuri de activitate (industrie , comerț ) , influența factorilor sezonieri geografici sau de timp ( ora din zi , zi de odihnă sau muncă ) pagubele pricinuite asigură :

– compararea incendiilor cu alte evenimente negative ( catastrofe , cutremure , accidente ) din punct de vedere al planificării resurselor alocate

__________

6. Colectiv – „Norme de prevenire și stingere a incendiilor” – pag.28-30

pentru prevenirea acestora și a găsirii modalităților pentru cel mai eficient impact al utilizării acestora , pe plan local sau național ;

– perfecționarea permanentă a legislației P.S.I. , elaborarea unor norme și regulamente eficiente și echilibrate prin măsuri specifice , inclusiv la nivelul fiecărui agent economic ;

– dezvoltarea unor programe educaționale adecvate , mai ales pentru situațiile social – economice momentane cu implicații negative , situații care pot duce la izbucnirea unor incendii sau explozii accidentale ( de exemplu – iarna – incendii de sobe sau lipsa buteliilor , incendii datorate improvizațiilor ) – elaborarea unor măsuri speciale pentru imobile sau incinte cu aglomerări de persoane sau bunuri de mare valoare ;

fundamentarea studiilor de risc de incendiu ;

identificarea obiectivelor pentru perfecționarea concepției și tacticii (prevenire , intervenție , antrenament ) pompierilor .

Pe plan mondial nu există încă un punct de vedere unitar asupra clasificării cauzelor de incendii și explozii accidentale . De exemplu L. Amy în cartea „ L’ incendie „* propune ca și cauze ale incendiilor cauza de natură electrică , flacăra deschisă , efect termic , aprindere spontană , cauze de incendiu datorate exploziilor , cauze de natură termică .

P. Barowski și F. Powlowski în cartea „ Incendii – cauzele , desfășurarea și anchetarea lor „** propun 19 categorii ( din imprudența persoanelor de peste 15 ani : cu țigări , cu receptoare de energie electrică , cu iluminatul electric , cu lichide inflamabile , în timpul lucrărilor de sudură ; din imprudența persoanelor sub 15 ani : instalații electrice , instalații mecanice , scântei , etc.)

_________________

*. L”Amy –„L’incendie”-Editura Dunad – Paris 1971

**. P.Barowski , F.Pawlowski , -„Incendii-cauze , desfășurarea și anchetarea lor”-Ed.Arkaoly-

Varșpvia 1981

P. Bălulescu în „ Cauze tehnice ale incendiilor și prevenirea lor ” *** propune foc deschis , corpuri supraîncălzite , scântei de la aparatele de sudură , scântei și arce electrice , scurtcircuit , scântei mecanice , explozii , reacții chimice .

Există diferențieri de la țară la țară și în clasificările codificate în fișele de incendiu utilizate pentru completarea statisticilor curente . În normele americane N.F.P.A. – 901 –Uniform Coding for Fire Protection – ed. 1986 se prevăd 3 secțiuni pentru caracteristicile aprinderii : „forma căldurii de aprindere” , „primul material ars” , „factorul de aprindere” . La secțiunea „forma căldurii de aprindere” (sursa , cauza ) sunt specificate 10 categorii : focuri deschise exterioare , aparate cu combustibil lichid sau gaz , aparate cu combustibil solid , arc electric și scurt circuit , obiecte supraîncălzite , explozivi – materiale incendiare , căldura de la materialele generatoare de fum , surse naturale , etc .

În clasificarea cauzelor de incendiu și explozie accidentală se optează , în cele mai multe cazuri , pentru analiza naturii surselor de aprindere .1

Astfel se pot deosebi următoarele categorii :

1. Surse de aprindere cu flacără :

– focuri în aer liber , care datorită nesupravegherii sau neglijenței combinată cu anumiți factori meteorologici cum ar fi : vânt puternic sau o căldură foarte mare , poate duce la izbucnirea unor incendii accidentale care pot produce pagube imense ;

– flacăra ( chibrit , lumânare ) care datorită aruncării neglijente a unui chibrit aprins sau a unei țigări aprinse care în condiții favorabile poate duce la

_________

***. P.Bălulescu-„Cauze tehnice ale incendiilor și prevenirea lor”-Editura Tehnică 1971

1.I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă- op.cit.- pag.22

izbucnirea unor incendii de o forță distrugătoare impresionantă ;

– flăcări de la aparate termice care datorită manipulării greșite sau nesupravegherii atente pot reprezenta cauze de incendii accidental .

2. Surse de aprindere de natură termică :

– obiecte incandescente (țigară , topituri metalice , becuri și proiectare electrice , jar , cenușă , zgură de la aparatele de încălzit , particule incandescente de la sudură ș.a.) . Dispozitivele de încălzire , ca sobele de teracotă sau tuci , pot determina aprinderea locuinței prin manipularea neglijentă sau supraîncărcarea sobei cu combustibil fără închiderea ușilor în mod reglementar , sau prin aprinderea coșurilor ;

– căldura degajată de aparate termice (casnice , industriale ) poate duce la izbucnirea incendiilor sau explozii datorită manipulării greșite a unor aparate de încălzit electrice , instalații de încălzire cu lemn sau cu cărbune , defecte sau improvizate ;

– efectul termic al curentului electric care se datorează încălzirii excesive a conductorilor determinând aprinderea învelișurilor de izolare sau a altor materiale care duce la izbucnirea incendiilor ;

– coșuri defecte și necurățate ( fisuri , scântei ) aceste fisuri și scântei în condițiile necesare duc la apariția incendiilor .

3. Surse de aprindere de natură electrică :

arcuri și scântei electrice ;

– scurtcircuitul se datorează venirii în contact a doi conductori cu diferență de potențial care duce la creșterea intensității electrice și din aproape în aproape la apariția unei scântei care duce la izbucnirea unui incendiu ;

– electricitatea statică poate crea accidente urmate de explozie sau incendiu ; spălarea neatentă cu benzină a materialelor textile poate provoca aprinderea obiectelor manipulate datorită electricității statice.

4. Surse de autoaprindere :

-autoaprinderea chimică duce la izbucnirea de incendii datorită reacției cu oxigenul , apa sau alți compuși organici manipulați greșit sau în necunoștință de cauză;

– autoaprinderea fizico-chimică reprezintă autoaprinderea unor substanțe combustibile în urma acțiunii atât a unor procese chimice cât și a unor factori fizici ;

– autoaprinderea biologică duce la izbucnirea incendiilor datorită faptului că sub influența acțiunii unor microorganisme se produce căldura necesară .

5. Surse de aprindere de natură mecanică :

– scântei mecanice : datorită faptului că aceste particule minuscule de metal prelucrat, care se încălzesc până la incandescență în traiectoria pe care o parcurg pot ajunge pe diferite materiale care pot lua foc ;

frecare .

Din punct de vedere al împrejurărilor determinate în clasificarea cauzelor se au în vedere îndeosebi condițiile în care s-au aflat mijloacele generatoare de surse de aprindere : defecte , improvizate , lăsate nesupravegheate , suprasolicitate , neîntreținute , alte nereguli tehnico-organizatorice .2

Explozia , ca fenomen tehnic distinct , trebuie tratată ca împrejurare declanșatoare a incendiului și nu ca sursă de aprindere . Pe de o parte

__________

2. Camil Suciu –op.cit.- pag.331

explozia , ca orice ardere , poate genera sau nu un incendiu . Pe de altă parte , sursele de inițiere ale unei explozii nu sunt identice întotdeauna cu cele ale incendiului rezultat , fiind necesară o evidență clară , distinctă a cauzelor de explozie și de incendii , spre a evita confuzii .

În principal o explozie poate genera un incendiu , fie prin flacăra amestecului exploziv care se propagă în spațiu întâlnind alte materiale combustibile , fie prin scântei mecanice rezultate din șocuri (cum ar fi explozia vaselor de presiune ).

De exemplu explozia lămpilor cu petrol sau benzină este provocată , în urma golirii rezervorului în timpul arderii care apoi se supraîncălzește , formând un amestec de gaze de petrol și de aer , și care , într-o anumită proporție , venind în contact cu flacăra fitilului provoacă explozia lămpii și aprinderea obiectelor din jur .3

Alte cauze de izbucnire a incendiilor sau exploziilor accidentale sunt și cele care izvorăsc datorită neglijenței și a încălcărilor de natură penală a normelor de prevenire a incendiilor . Dintre aceste cauze fac parte :

– încălcarea normelor de instalare , exploatare și întreținere a dispozitivelor de iluminare și încălzire ( a sobelor , mașinilor de gătit, hornurilor , lămpilor și a lămpilor de gătit cu petrol ) precum și a motoarelor (supraîncălzirii , turnarea benzinei , aprindere sau preîncălzire ) ;

– încălcarea normelor de instalare , exploatare și întreținerea rețelei și a aparaturii electrice , a conductelor de gaze și a aparaturii care funcționează pe bază de gaze ;

___________

3. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. – pag.25

– nerespectarea normelor de transportare și depozitare a substanțelor explozive , inflamabile ( substanțele inflamabile se împart în solide , combustibili lichizi și gaze ) și a substanțelor autoinflamabile .

În Regulamentul de transport se prevăd condițiile ce trebuie îndeplinite în timpul transportului pentru acest tip de substanțe .4

SECȚIUNEA III . URMELE DE INCENDIU ȘI EXPLOZIE .

DEFINIȚIE . CLASIFICARE .

În sensul larg al noțiunii de „urmă” în criminalistică se înțelege totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea unei infracțiuni . În acest sens , în noțiunea de „urmă” vor intra nu numai urmele formate prin reproducerea construcției exterioare a unui obiect asupra altui obiect , așa numitelor urme ale formei obiectelor , ci și diferitele resturi de materie sau obiecte , a căror descoperire la locul faptei sau asupra persoanei infractorilor este determinată de săvârșirea unei infracțiuni sau ajută la identificarea autorilor acesteia .1

Alți autori sunt de părere că „urma” reprezintă orice modificare materială produsă ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor , mijloacele folosite și elementele componente ale mediului în care și-a desfășurat activitatea infracțională .

___________

4. S.A Golunski –„Criminalistica”-Editura Științifică – București 1961 – pag.522

1. Camil Suciu – op.cit.-pag.200

Se emit păreri în literatura de specialitate potrivit cărora , în sens restrâns se înțelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect sau altă substanță .2

Urmele pot fi clasificate după numeroase criterii , dar o primă clasificare, cât se poate de generală a urmelor de la locul săvârșirii infracțiunii se folosește drept criteriu modul lor de formare în trei categorii :

-urmele de reproducere care sunt : urmele de mâini , urmele de picioare, urmele lăsate de dinți , urmele de buze , urmele lăsate de îmbrăcăminte , urmele instrumentelor de spargere , urmele mijloacelor de transport ;

-urmele formate din obiecte sau felurite substanțe care sunt : urmele sub forma firelor de păr , urmele de sânge , urmele rezultate din procesul fiziologic al organismului ,urmele olfactive , urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte , urmele formate din resturi de fumat și de iluminat ; urmele sub formă de sfori , cordoane , frânghii și resturi ale acestora , urmele de praf și de noroi , micro-urmele de la locul faptei ;

-urmele produse de prin incendii sau explozii 3 : urma de incendiu este orice modificare materială produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acestea , ca urmare a interacțiunii dintre fenomenele tehnice , naturale , infracționale sau de altă natură , mijloacele și căile lor de acțiune și elementele componente ale spațiului incendiat .4

Urmele produse de incendii și explozie se pot împărți în două categorii :

-urme formate prin ardere care reprezintă o modificare produsă la locul incendiului prin prezența de resturi carbonizate sau cenuși ale unor corpuri

_________

2. Dicționar de criminalistică – Editura Științifică și Encicpopedică – București 1984 –pag.207

3. Ion Mircea – op.cit.-pag.57

4.Colectiv – „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor”-Serviciul Editorial și

Cinematografic – București 1987 – pag.7

sau substanțe de natură organică . Urma formată prin ardere reprezintă interes în identificarea criminalistică întrucât permite stabilirea fenomenului care a avut loc și după caz , determinarea substanței antrenată în procesul de combustie ;

-urme formate prin topire care reprezintă o modificare produsă la locul incendiului sau exploziei prin prezența unei topituri , de regulă nesolidificată prin răcire și mai rar în stare de substanță lichidă . De exemplu , picuri de metal topit ,de ceară de lumânare , de material plastic , etc. Urma creată prin topirea conductorilor electrici în procesul unui scurt circuit se numește perlare. Urma formată prin topire prezintă interes în identificarea criminalistică întrucât permite stabilirea substanței solide din care s-a format și a fenomenului care s-a produs .5

Clasificarea urmelor de incendiu și explozie :

a) urme de cenușă și fum rezultate prin arderea , topirea sau descompunerea materialelor și substanțelor combustibile ori nerezistente la temperaturile degajate pe timpul incendiilor (textile, mase plastice , cauciuc , lemn , sticlă ) 6 ;

Urmele de fum în cazul incendiilor :

– dacă fumul este alb , dens , cu miros de usturoi , provine din arderea fosforului și este foarte toxic ;

– dacă fumul este cenușiu către negru , provine din arderea lemnului ;

– dacă fumul este alb – gălbui , acesta provine de la arderea hârtiilor , paielor și fânului ;

____________

5. Dicționar de criminalistică – Editura Științifică și Enciclopedică – pag.208

6. Idem 4 – pag.65

– dacă fumul este negru , acesta provine de la arderea gudronului , a asfaltului , petrolului , benzinei și a altor produse petroliere ;

– dacă fumul este cenușiu , înțepător cu miros neplăcut provine din arderea țesăturilor .

Urmele de cenușă constituie resturi de reziduu solid pulverulent rămas la locul incendiului în urma arderii complete a unui material combustibil.

Are compoziție complexă predominând substanțe minerale , în principal săruri de potasiu , fosfor , calciu , magneziu , etc. Poate conține elemente specifice materialului care a ars (exemplu: bariu din hârtii speciale folosite la confecționarea unor documente sau urme de produși petrolieri).

Flăcările pot oferi organelor judiciare date de o reală importanță în stabilirea cauzelor care au generat incendiul :

-luminozitatea poate fi determinată de concentrația radiațiilor electromagnetice emise de flacără în domeniul vizibil atunci când arde benzina , benzenul , acetilena , huila , lemnul și calciu ;

-puțin luminoase sunt flăcările în cazul arderii hidrogenului și oxidului de carbon în stare pură ;

neluminoase sunt flăcările întâlnite la arderea eterului și etanolului.

b) Urme de lichide , vapori și gaze combustibile (produse petroliere , lacuri , vopsele , solvenți , gaz metan , amestec aragaz )

c) Urme create de explozii –explozia este fenomen fizico-chimic manifestat prin producerea brutală și în cantități foarte mari de gaze care , prin presiune și detentă produc un lucru mecanic deosebit , spărgând , îndepărtând , distrugând orice obstacol ce se opune expansiunii sau se

găsește in drumul lor . La locul unei explozii rămân urme formă și urme materie specifice acestui fenomen sau create prin activitățile omenești care au legătură cu producerea exploziei .7

Urmele create de explozii a substanțelor explozive : focarul exploziei (craterul ); schije de obiecte plecate din crater , ruperi (fisuri) ale obiectelor mai rezistente aflate în preajma focarului , arderi , urme de fumizare , urme de distrugere , resturi de materiale sau obiecte sfărâmate găsite la distanțe mai mari de focar , partidule de substanțe în forma inițială sau transformate în timpul fenomenului ; gaze produse de explozie care pot fi captate ; urme de substanțe explozive , efecte sonore .8

Urmele create de explozie a amestecurilor explozive :succesiunea exploziilor , fumizarea , scurgeri de produse combustibile , fisuri în instalații , efecte distructive .

Urmele create de explozii fizice ; crăpături, rupturi cu punct de plecare de la fisuri sau defecte de fabricație , coroziuni intensive , defecte de execuție, solicitări mecanice îndelungate , forțarea AMC datorită suprapresiunii , schije , deteriorarea vecinătăților , distrugeri provocate de recipientul explodat .9

d) Microurme create de incendii și explozii:

-microurmele sunt părți mici sau foarte mici ale urmelor formă și materie, care poartă unele din caracteristicile generale și individuale ale acestora sau ale acțiunilor fizice ce le-au produs . Microurmele pot oferi elemente de formă , care examinate cu ajutorul microscopiei clasice sau electronice pot conduce la identificarea locului de unde s-au desprins , cât și

__________

7. Idem 5 – pag.208

8. Idem 5 – pag.209

9. Idem 4 , I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă –op.cit.-pag.22

caracteristici individuale determinate de componentele materiale , care permit stabilirea apartenenței la gen și chiar identificarea .10

Microurmele create de incendii și explozii sunt :

-particule de sticlă , vopsea , coloranți , lac , praf combustibil ;

-resturi de lichide combustibile , lubrifianți , mase plastice , gudroane ;

-resturi de materiale combustibile arse .

Urme de produse chimice incendiare , toxice , radioactive ;

f) Urme ale instrumentelor , dispozitivelor și a altor obiecte ( chei , clești , leviere , răngi , ciocane , sfredele , șurubelnițe , blocuri de sudură , șpan , pilitură , diagrame ale aparaturii de măsură și control).

Urme ale omului :

-urme formă – ale mâinilor , picioarelor ,vocii , scrisului , manierei de a executa diferite operațiuni ;

-urme biologice – de sânge , de salivă , păr , osteologice , miros , țesături moi , arsuri ;

-urme ale încălțămintei , îmbrăcămintei și a altor obiecte folosite de om .

h) Urme ale vegetalelor – resturi carbonizate , așchii , semințe de plante uleioase ;

i) Urme ale animalelor –lăsate de picioare și coarne , sânge , puf , păr, lână , pene , etc.;

j) Urme ale mijloacelor de transport – anvelope , roți , potcoave , scurgeri de carburanți și lubrifianți .11

__________

10.Idem 5 – pag.210

11.Idem 4 – pag.66

CAPITOLUL III . CERCETAREA INCENDIILOR ȘI

EXPLOZIILOR ACCIDENTALE .

SECȚIUNEA I . PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE

ȘTIINȚIFICE .

Cercetarea cauzelor incendiilor este caracterizată printr-un înalt grad de

complexitate , determinat atât de faptul că acesta trebuie să găsească răspunsul la numeroasele probleme care interesează mai multe domenii bine diferențiate între ele (tehnico-științifice , organizatoric , juridic , etc. ) cât și de necesitatea soluționării acestei sarcini printr-un volum apreciabil de activități, desfășurate în direcții diferite , cu folosirea unor procedee și tehnici de o avansată specializare .

În prezența unora dintre cerințele puse în fața activității de cercetare a incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care acesta îl vizează , respectiv :

-de a constitui , prin datele pe care le furnizează , un instrument eficient pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului ;

-de a contribui la perfecționarea activității de prevenire a mijloacelor și metodelor de stingere (caracter preventiv) ;

În acest scop :

1. Cercetarea incendiilor și exploziilor atât accidentale cât și de altă natură trebuie să determine nu numai sursa de aprindere , ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat producerea și evoluția lor,

analizând și motivațiile de natură subiectivă sau obiectivă cum sunt comoditatea , neglijența sau alte mentalități înapoiate , supraîncărcarea cu sarcini ale persoanelor implicate .

2. Pentru a furniza toate datele necesare perfecționării măsurilor stabilite prin diferite reglementări în vigoare sau confirmării eficienței măsurilor înscrise , cercetarea incendiilor trebuie să analizeze în totalitate complexul de factori care au influențat (accelerând sau inhibând ) desfășurarea proceselor de ardere și / sau au determinat propagarea incendiului , pierderi de vieți omenești sau valori mari ale pagubelor . Este evident că investigatorii nu trebuie să neglijeze nici unul din acești factori deoarece precizarea poziției focarului inițial și stabilirea în continuare a cauzei nu sunt , de cele mai multe ori , posibile , fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere și fenomenelor ce le însoțesc , fără reconstituirea căilor și a ordinii în care s-a propagat incendiul .

Pentru a se ajunge la rezultatul dorit , cercetarea incendiilor nu se preocupă numai de „stări”(aspecte statice) ci și de procese , incendiul fiind un fenomen dinamic . În acest sens , din stările evidențiate pe parcursul cercetării , prin deducție și reconstituire se pot trage concluzii privind procese, deplasări , desfășurări de acțiuni . Esențial pentru a determina cauza de incendiu este analizarea desfășurării în timp a procesului arderii , ceea ce permite o mai bună înțelegere a acestuia și sesizarea circumstanțelor favorizante sau inhibate .

Realizarea celui de-al doilea obiectiv de bază vizat de activitatea de cercetare a incendiilor , legat de măsurile coercitive ce trebuie luate de

societate , în funcție de vinovăția celor implicați , pune în fața investigatorilor cerința constituirii materialului probatoriu care să permită organelor judiciare să se pronunțe în temeiul unei depline a tuturor circumstanțelor care au condus la izbucnirea incendiului și în care s-au desfășurat evenimentele .

Aceasta presupune în primul rând , executarea tuturor activităților desfășurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea normelor de procedură penală și de drept procesual , astfel încât să se evite orice posibilitate de anulare a valorii probatorii a unei dovezi : asigurarea prezenței martorilor asistenți la întreaga activitate de cercetare a locului incendiului (Art.93-94/ C.P.P.) și in special la constatarea și prelevarea urmelor ; consemnarea , cu respectarea normelor stabilite a tuturor acțiunilor întreprinse și a modificărilor aduse poziției inițiale a unor obiecte , ridicarea numai cu aprobarea organelor de urmărire penală și în prezența acestora a oricăror urme , obiecte sau materiale , etc. De aici decurge necesitatea atât a unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a specialiștilor pompieri care participă la cercetare , cât și a unei strânse colaborări pe parcursul lucrărilor cu organele de cercetare penală .

Este necesar , ca pe tot parcursul cercetării , să fie căutat materialul capabil să probeze cert în fața instanței concluziile investigatorilor privind modul în care s-au desfășurat anumite fapte sau faze ale inițierii ori dezvoltării arderii . Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este cel al ridicării probelor mortale necesare pentru efectuarea comparațiilor , pe baza cărora să poată fi certificată proveniența sau natura anumitor materiale prezente la locul incendiului .

Stabilirea cauzei incendiului sau a exploziei și a altor concluzii privind elementele susținute cu privire la acțiunea cauzei , fie prin excluderea , temeinic motivată a tuturor celorlalte cauze .

Trebuie să se folosească cu discernământ concluziile altor experți , concluziile certe pot fi luate în considerare , utilizarea concluziilor „posibile” nu este recomandată , iar dacă totuși este strict necesar , concluziile proprii trebuie să fie condiționate . Apare eroarea unor investigatori care au căutat să fundamenteze unele aspecte , susținându-le pe baza unor versiuni incomplet verificate , omițând că acestea nu pot fi considerate probe .

Cercetarea cauzelor producerii incendiilor și a exploziilor accidentale , trebuie efectuate ca și alte categorii de cercetări criminalistice cu respectarea unor principii generale , care sunt :

a) individualitatea fiecărui eveniment cercetat – în sensul că cercetarea trebuie să parcurgă un drum propriu , în funcție de elementele specifice fiecărui incendiu , explozie sau eveniment cercetat cum ar fi : natura evenimentului , locul producerii , condițiile în care au avut loc , persoanele implicate , etc. Acest principiu nu exclude , însă , aplicarea unor metode de cercetare utilizabile la investigarea altor cazuri .

b) caracterul organizat- cercetarea va fi desfășurată după o schemă logică , în mod planificat , astfel încât să se obțină o eficiență maximă și operativitatea necesară .

c) mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie să fie considerat o schemă rigidă , el putând fi adaptat pe parcursul lucrărilor prin includerea unor noi activități ce nu au fost avute în vedere de la început ,

revederea altora și eliminarea unora care devin inutile în lumina apariției unor ipoteze noi sau a unor versiuni secundare în legătură cu aspectele analizate .

Asigurarea credibilității rezultatelor , astfel încât aplicarea măsurilor necesare să nu întâmpine obiecțiuni și să atingă eficiența scontată impune ca efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută într-un înalt spirit de obiectivitate . Pentru a se evita apariția unor erori în aprecierea unor fenomene sau a unor concluzii greșite , se cere ca experții și specialiștii care iau parte la cercetare să nu execute decât lucrări și analize legate de domeniul cunoștințelor lor de specialitate , aspect care trebuie avut în vedere la solicitarea participării acestora și la formularea listei de întrebări și pe cale de consecință , să nu emită concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru .

Cercetarea cauzelor incendiilor trebuie să soluționeze , în principal , probleme privind :

– determinarea locului în care a fost inițiat incendiul (focarul inițial) ;

– stabilirea sursei de aprindere care a declanșat incendiul sau explozia , a mijlocului care l-a generat ,a materialului combustibil aprins și a împrejurărilor în care s-a inițiat arderea , precum și a timpului (ora) la care acesta s-a declanșat ;

– determinarea condițiilor în care incendiul s-a dezvoltat , propagându-se în afara focarului inițial și a factorilor care au favorizat progresia acestuia ;

– precizarea încălcărilor normelor de prevenire și a altor reglementări , a eventualelor manifestări de neglijență sau greșelile comise , motivele producerii lor , precum și legăturile cauzale dintre ele și apariția sau dezvoltarea incendiului .1

___________

1.Colectiv -„Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor” -Serviciul Editorial

și Cinematografic – București 1987 – pag.9-12

Rezolvarea corespunzătoare a acestor probleme impune ca , pe parcursul cercetării , după caz , să se precizeze :

1. Situația existentă în obiectivul afectat și la locul incendiului înaintea producerii evenimentului , conținând următoarele elemente :

a) date tehnice privind dispunerea în plan și alcătuirea constructivă a clădirii , încăperii sau instalației tehnologice în care s-a declanșat și propagat incendiul , precum și ale instalațiilor de utilizare aferente (electrice , de încălzire , de ventilație , de aburi tehnologici , de aer comprimat , de distribuție a gazelor , etc.) starea și condițiile de exploatare a acestora ;

b) tipul , alcătuirea și parametrii de funcționare ale instalațiilor de prevenire și stingere a incendiilor , starea tehnică a acestora ;

c) dispozitivele de limitare a propagării incendiilor și alte sisteme de prevenire cu care sete dotat obiectivul (uși , obloane sau cortine rezistente la foc , dispozitive de evacuare a fumului și gazelor fierbinți , sisteme de presurizare împotriva vaporilor explozivi sau a fumului , etc.) și starea tehnică a acestora ;

d) numărul , tipul și amplasarea mijloacelor inițiale de intervenție ;

e) procesele tehnologice sau activitățile ce se desfășurau în obiectivul afectat (scheme de desfășurare și caracteristici din punctul de vedere al incendiului ) , amplasarea și starea utilajelor , parametrii de funcționare a acestora , condițiile de exploatare (stabilite și reale) modul în care a fost asigurată și organizată întreținerea tehnică , reviziile și reparațiile diferitelor agregate și utilaje .

f) diferitele obiective și materiale aflate înaintea incendiului în zona afectată și caracteristicile acestora , cantitatea , distribuția în plan în care se găseau și modul cum erau ambalate materialele combustibile din aceea zonă și caracteristicile tehnice și de combustibilitate ale acestora ;

g) atribuțiile și sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de personal în legătură cu desfășurarea activităților ce aveau loc in obiectivul incendiat , atât în condiții normale de lucru cât și pentru înlăturarea avariilor sau defecțiunilor, precum și cu pregătirea specifică a personalului și asigurarea securității acestuia ;

h) activitatea desfășurată de factorii de conducere , comisia tehnică P.S.I., formația civilă de pompieri și personalul de la locul de muncă pentru organizarea și desfășurarea prevenirii și stingerii incendiilor pe principiul autoapărării (întocmirea planului de autoapărare și îndeplinirea măsurilor stabilite , organizarea autoapărării împotriva incendiilor la locurile de muncă , organizarea forțelor proprii ale obiectivului și verificarea capacității de acțiune a acestora ) ;

i) faza de activitate în care se aflau secțiile din obiectivul incendiat (în timpul orelor de lucru sau în afara programului , în funcționare normală , probe tehnologice , revizie și reparații , repunere în funcționare ) ;

j) deficiențe și abateri manifestate anterior față de parametrii stabiliți în funcționarea unor agregate sau a instalațiilor tehnologice din zona în care se presupune că s-a declanșat incendiul ;

k) deficiențe , întreruperi și abateri față de parametrii normali în furnizarea aburului tehnologic , agenților de răcire și a altor utilități sau în

funcționarea instalațiilor auxiliare (în special electrice , de ventilație și încălzire ) apărute în perioada care a precedat incendiul sau explozia , precum și alte manifestări care ar putea indica nereguli în funcționarea lor (pâlpâiri , variații de tensiune apărute la instalațiile electrice ) ;

l) activități diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcționare normale executate în obiectivul afectat în perioada premergătoare incendiului sau exploziei efectuate în acest timp în vecinătatea obiectivului .

2. Situația în care a fost observat incendiul , aspectele reținute de martori , modul și ora la care s-a făcut alarmarea personalului la locul de muncă și a formației civile de pompieri , anunțarea pompierilor militari , a conducerii obiectivului și a altor forțe de intervenție , dificultăți întâmpinate și erori apărute la alarmare și anunțare .

Pentru culegerea datelor necesare se vor procura și indica documentele existente la formația civilă de pompieri , conducerea agentului economic , unitatea de pompieri militari . De asemenea se vor audia toți martorii oculari și alte persoane care dețin date privind situația din obiectivul afectat de incendiu , stabilindu-se , încă de la început , cercul persoanelor ce pot da informațiile necesare . Audierea se va face pe bază de interviu , cum ar fi :

Aspecte vizuale :-Unde ați văzut întâi focul ?

-Ați văzut flacără mică , mare , strălucitoare ?

-Ați văzut întâi foc dispersat , mult, în ce loc ?

-Ați văzut flăcări în mai multe locuri ?

-Ați văzut fum ?

-Ați văzut instalații electrice improvizate , reșouri ,sobe

sau alte surse termice ?

-Ați observat că se „ard” siguranțe frecvent ?

-Ați văzut o persoană fumând ?

Aspecte auditive :-Ați auzit o explozie ?

-Ați auzit pocnituri ?

-Ați auzit zgomote neobișnuite ?

-Ați auzit paraziți la radio , T.V. ?

-Ați auzit sunete ?

Aspecte de simț tactil sau miros :

-Ați simțit un perete cald , fierbinte ?

-Ați simțit un șoc sau o electrocutare ? De unde ?

-Ați simțit un miros neobișnuit ? Cu ce se aseamănă și

de unde provenea ?

-Ați simțit miros de fum ?

-Ați simțit miros de produse petroliere ?

3. Evoluția în timp și spațiu a incendiului , modul în care acesta s-a manifestat și fenomenele caracteristice ce l-au însoțit (proporțiile atinse în diferite faze , viteza de propagare , intensitatea și durata arderii , focare principale , aspectul flăcărilor și fumului , mirosuri , zgomote , răbufniri sau explozii , etc.) .

4. Situația meteorologică în orele ce au permis izbucnirea incendiului și pe durata acestuia .

Datele se vor obține pe bază de interviu , de la stația meteo cea mai apropiată :

-A fost furtună înaintea incendiului ?

-Au fost descărcări electrice în atmosferă ?

-A fost inundație ?

-A fost neobișnuit de cald ?

-A fost o zi umedă ?2

5. Modul în care s-a desfășurat intervenția de stingere a incendiului începând din momentul observării și până la lichidarea lui și operațiunile de salvare a persoanelor , animalelor și bunurilor materiale :

a) acțiunea personalului pe locul de muncă cu ajutorul mijloacelor inițiale de intervenția ;

b) acțiunea instalațiilor speciale de semnalizare și stingere , precum și a celorlalte dispozitive și mijloace P.S.I. din dotarea obiectivului (dispozitive de ventilație a fumului și gazelor fierbinți , uși rezistente la foc , etc. ) parametrii la care au funcționat si rezultatele obținute ;

c) intervenția formației civile de pompieri din obiectiv și a formațiilor de pompieri cu care obiectivul cooperează conform planului de autoapărare împotriva incendiilor ,

d) operațiunile desfășurate de pompierii militari și de alte forțe sosite în sprijin .

Pentru fiecare etapă se vor preciza : dispozitivul și acțiunile întreprinse în vederea stingerii incendiului , mijloace folosite și rezultatele obținute ; operațiunile desfășurate pentru salvarea persoanelor și bunurilor , greutățile

__________

2. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă –op.cit.- pag.33-34

întâmpinate , factorii care au favorizat sau au îngreunat stingerea incendiilor și modul în care a funcționat tehnica de luptă .

6. Situația obiectivului afectat după lichidarea incendiului și efectele acestuia asupra construcției , instalațiilor , materialelor adăpostite și a persoanelor :

a) amprenta incendiului – care este fotografia panoramică a zonei incendiate și înglobează suma urmelor vizibile din spațiu respectiv , urme apărute ca urmare a incendiului sau exploziei (urme de carbonizare , afumare, topire , etc.) urme care :

– localizează zonele unde s-au desfășurat procesele de ardere și cele unde efectul acestora s-a făcut simțit prin acțiunea produselor secundare de ardere (fum , gaze fierbinți , gaze corozive , etc.);

-marchează poziția bunurilor materiale din zona afectată și proporția în care au ars ori s-au deformat ;

-evidențiază acțiunea solicitărilor termice asupra construcției , utilajelor , obiectelor și materialelor aflate la fața locului prin transformări suferite de acestea ;

b) efectele solicitării termice asupra elementelor de construcție , a instalațiilor și utilajelor ;

c) efectele incendiului asupra persoanelor și a continuităților proceselor de producție sau funcționale (victime , persoane salvate , utilaje și bunuri afectate și / sau salvate );

d) diferitele urme , obiecte , instrumente și alte indicii existente la fața locului , urmând ca pe baza studierii lor și a interpretării altor informații să se

stabilească eventualele legături cauzale între acestea și evenimentul cercetat: poziția dispozitivelor de acționare , de comandă și control , a instalațiilor tehnologice și auxiliare ; prezența de urme marcând pătrunderea unor persoane străine ;

e) poziția focarului de inițiere și existența în zona acestuia a unor urme, materiale , obiecte sau alte indicii susceptibile să producă inițierea proceselor de ardere și să permită transmiterea acesteia în alte spații ;

f) alte date necesare soluționării unor aspecte specifice cazului cercetat.3

SECTIUNEA II . METODELE FOLOSITE ÎN CERCETAREA

INCENDIILOR ȘI EXPLOZIILOR ACCIDENTALE.

În scopul soluționării problemelor ce se ridică în legătură cu cercetarea cauzei incendiului , specialiștii folosesc pentru precizarea și examinarea faptelor , urmelor și obiectelor găsite la fața locului și a informațiilor obținute , o gamă amplă de metode , procedee , expertize și tehnici din domenii diferite.

Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiului și a urmelor obiectelor și a altor aspecte prezentate la fața locului se recurge la :

-descrierea amănunțită a acestora (elemente componente , alte elemente caracteristice ) în procesul verbal de cercetare la fața locului , în rapoartele de constatare tehnico-științifică , de constatare medico-legală .

___________

3. Idem 1 – pag.16

Unele elemente privind producerea incendiului sau a exploziei sunt descrise și în nota de anunțare a incendiului , în fișa de incendiu și raportul de intervenție și în registrul cu evidența acțiunilor de intervenție ;

– reprezentarea situației la fața locului prin metode grafice (schița locului incendiului și alte categorii de desene , cum sunt planuri de situație , scheme ale dispozitivului de stingere , ale fluxului tehnologic , etc. ) precum și înregistrarea acesteia prin mijloace tehnice autovizuale .

Pe parcursul examinării situației la fața locului , pentru precizarea provenienței urmelor sau a obiectelor , a caracteristicilor și a transformărilor suferite de acestea , precum și pentru reconstituirea situației inițiale sau a fenomenelor ce s-au produs în timpul incendiului se folosesc : diverse metode , procedee , expertize și mijloace tehnice care pot fi grupate astfel :1

A : Metode logice generale , de raționament :

-identificarea- care este o activitate prin care se caută atât însușirile comune ale obiectelor , fenomenelor sau ființelor , cât și însușirile ce le deosebesc pe unele de altele pentru ordonarea lor în tipuri , grupe și subgrupe , iar apoi în vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu care are anumite asemănări ;2

-deducția – determinarea caracteristicilor și proprietăților unor indivizi (elemente ) sau colectivități mai restrânse de indivizi (submulțimi ) pornind de la proprietățile și caracteristicile unor colectivități mai cuprinzătoare (mulțimi ) ale acestora , adică inferența de la general la particular și individual ;

-inducția – determinarea proprietăților și aspectele unei colectivități (mulțimi ) mai mari de obiecte , fenomene și procese pornind de la

___________

1.Colectiv- „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor” –pag.18

2. Ion Mircea – op.cit.-pag.17 , C.Suciu – op.cit.-pag.17

colectivități mai restrânse (submulțimi) , adică inferența de la particular spre general ;

-analiza – dezmembrarea și desfacerea pe plan mintal a întregului în părțile și laturile sale componente ;

-sinteza – reconstituirea mentală a întregului , prin asamblarea elementelor și laturilor sale constructive ;

-comparația – studierea caracteristicilor și proprietăților a două sau mai multe elemente (fenomene ) și stabilirea celor identice , asemănătoare și deosebite ;

-presupunerea și excluderea – stabilirea , din faza inițială , a întregului pachet de ipoteze și versiuni , precum și eliminarea succesivă , pe parcursul cercetărilor , a celor care nu pot fi fundamentate logic , tehnic și științific ca posibile în situația reală dată .

B . Metode , procedee și mijloace operative de specialitate :

-utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă , riglă , balanță , cronometru ,etc.) și optice de mărit (lupe , microscop );

-folosirea aparatelor de iluminat , fotografiat , filmat și de proiecție , precum și a celor de înregistrat (magnetofon , casetofon , reportofon , etc.);

-studierea documentelor de organizare și desfășurarea activității de prevenire și stingere a incendiilor în obiectiv (planul de apărare împotriva incendiilor , organizarea prevenirii și stingerii incendiilor de la locul de muncă, constatările serviciului de rond , permisul de lucru cu focul , tematica și fișele de instruire a personalului pe locurile de muncă , avizele de funcționare P.S.I. eliberate de organele de pompieri militari și verificarea măsurilor stabilite , etc.);

-studierea documentelor de control tehnic de specialitate al activității de prevenire și stingere a incendiilor , întocmite de organele de pompieri militari , de cadrele tehnice special încadrate și verificarea măsurilor stabilite ;

-studierea documentelor de organizare a intervenției în caz de incendiu sau calamități (nota de anunțare a incendiului , planul de apărare , planul unic de incendiu , scheme de incendiu , schemele de intervenție la instalațiile periculoase , jurnalul acțiunilor de stingere , etc.) și verificarea modului de aplicare a acestora pe timpul incendiului ;

-studierea actelor normative care reglementează prevenirea și stingerea incendiilor în obiectivul respectiv (norme , normative , instrucțiuni , standarde și alte prescripții tehnice ) și verificarea gradului de aplicare a acestora ;

-studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în țară și în străinătate ;

-studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de prevenire și stingere a incendiilor , a unor metode și tehnici specifice de cercetare (prelucrare statistico-matematică a datelor despre incendii , cartografierea acestora sau a altor parametrii privind pericolul de incendiu );

-verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor legale referitoare la stingerea și prevenirea incendiilor de către conducerea obiectivului , comisia tehnică de prevenire și stingere a incendiilor , formația civilă de pompieri , cadrele tehnice , special încadrate , conducătorul sectorului de activități , șeful formației de lucru și personalul ce lucrează în locul de muncă în cauză .

C. Metode și procedee tehnico-științifice de specialitate care permit :

-determinarea parametrilor de ardere a materialelor utilizând bomba calometrică , cuptorul de determinare a incombustibilității , blocul incandescent și alte aparate pentru stabilirea temperaturii de inflamare , temperatura de inflamabilitate , temperaturii de autoaprindere , putere calorică a materialelor solide și a lichidelor combustibile ; panoul radiant , analiza termodiferențială cu ajutorul termoderivatografului , aparatura pentru studierea densității fumului emis , vitezei de propagare a flăcărilor , vitezei de ardere , limitei de rezistență la foc a elementelor de construcții , limitei de explozie , etc.;

-stabilirea prin calcul a bilanțului energetic al materialelor și substanțelor aflate la locul incendiului ;

-confruntarea duratei incendiului și a temperaturilor rezultate cu durata convențională și cu temperatura produsă ;

-identificarea prezenței în cenușă , zgură , funingine , topituri a unor substanțe , mai ales a inițiatorilor sau acceleratorilor de ardere , sau a unor componenți din structura lor . Acesta se poate realiza aplicând procedeele următoare : luminiscența emisă sub acțiunea radiației ultraviolete (pentru urmele de hidrocarburi ) , a radiației X sau altor tipuri de radiații excitante , analiza spectrală , cromatografia , activarea radioactivă , polarimetria , electroforeza ,etc.;

-determinarea modificărilor apărute în structura metalelor și a altor materiale , în urma solicitării termice și a fenomenelor fizico-chimice la care

au fost supuse în timpul incendiului sau exploziei , prin analiza metalografică , microscopia electronică , etc.;

-analizarea și compararea suprafețelor și a contururilor obiectelor ;3

Expertiza criminalistică a urmelor de incendiu apelează la metode și mijloace tehnico-științifice complexe între care un loc important îl reprezintă analizele spectrale și gazcromatografice , importantă pentru identificarea produselor petroliere .4

Analiza spectrală este o metodă fizică dar care servește studierii compoziției chimice a corpurilor prin identificarea lor după spectrul ce-l emit , în absorb sau difuzează . Analiza spectrală se împarte în trei categorii : în spectroscopie de emisie – în care se analizează spectrul continuu sau de linii al unei substanțe în stare incandescentă ; în spectroscopia de absorbție – în care se analizează efectele trecerii unui fascicul de radiație prin corpuri în stare lichidă sau gazoasă și absorbirea unei părți din acest fascicul în formă de benzi , caracteristice pentru fiecare substanță și în spectroscopia de difuziune în care deferitele corpuri se diferențiază după dispersia moleculară.5

Analiza gazcromatografică se face cu ajutorul gazcromatograf și este o metodă de analiză calitativă și cantitativă și poate duce la identificarea produselor petroliere prezente în probele luate de la fața locului unui incendiu sau al unei explozii .6

Specialistul criminalist poate să dea răspunsuri la întrebări cu privire la natura și proprietățile substanțelor incendiare , la posibilitățile de autoaprindere sau de declanșare prin alte mijloace a incendiului . Totodată ,

___________

3.Idem 2 – op.cit.-pag.40

4.Colectiv – „Criminalistica , știința investigării infracțiunilor”-Ed.Tehnică – București 1986-oag.223

5. Camil Suciu – op.cit.-pag.145

6.Colectiv –„Tratat practic de criminalistică”-vol.III,IGM, Serv.Ed.Cinem.-București 1980-pag.390

se poate stabili dacă materialul incendiar se găsește în mod normal la locul

faptei (depozitat , folosit în procesul de producție ori la treburile casnice ).

Expertiza criminalistică a urmelor de explozii este necesară pentru determinarea cauzelor și naturii exploziei , a tipului de material exploziv , a mecanismului de producere a exploziei . Se poate stabili de asemenea , dacă o explozie difuză , care de regulă este accidentală , este sau nu consecința unui material exploziv sau amestecului aerului cu gaze , vapori sau prafuri combustibile :7

-experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale aflate la locul incendiului și a fenomenelor ce însoțesc procesele de combustie ;

-reconstituirea la obiectul incendiat , în alte obiective sau în laborator , a unor aspecte privind situația anterioară incendiului , în secțiile afectate sau a posibilității ca unele reacții , fenomene , activități etc. , să se fi desfășurat conform celor declarate de martori ori în modul presupus de investigatori .

Reconstituirea se efectuează prin deducții și raționamente , prin refacerea , reconstituirea materială sau simularea situației luate în considerație sau prin experimentare (experimente probatorii) și confirmă sau infirmă versiunea analizată , iar adeseori permite stabilirea unor corelații ori obținerea unor date care nu au rezultat din cercetările întreprinse până atunci.

Experimentelor probatorii trebuie să le fie limitată utilizarea deoarece acestea dau rezultate pozitive numai în unele cazuri deoarece este greu să se reproducă integral condițiile care au existat în momentul inițierii incendiului sau exploziei cum sunt : caracteristicile energetice ale sursei de inițiere ,

__________

7. Idem 4 – pag.224

starea și dispunerea substanțelor și a materialelor , condițiile schimbului de aer , etc. care nu pot fi întotdeauna cunoscute în totalitate .

De exemplu, specialiștii cărora li s-au cerut să probeze experimental aprinderea unui depozit de paie datorită neglijenței fumătorilor – cauză citată de majoritatea lucrătorilor de specialitate – au trebuit să efectueze peste 80 de teste (cu o țigară aprinsă amplasată între firele de paie ) cu rezultatele negative , înainte de a se realiza un amestec corespunzător de paie-pleavă fără de care aprinderea nu este posibilă . După reproducerea condițiilor necesare , grămăjoarele de paie au fost aprinse sistematic în timpi sensibil egali .

În orice caz , rezultatele negative obținute cu privire la posibilitatea de inițiere a arderii de la o anumită sursă nu pot fi considerate ca bază pentru excluderea acțiunii cauzei respective în cazul dat , decât în situația în care există certitudinea că au fost reproduse cu exactitate toate condițiile existente în cazul real .

De exemplu : Într-o sală de spectacole placată cu materiale incombustibile s-a aprins o draperie situată în dreptul unei uși . Cercetarea a evidențiat că în vecinătatea acestei draperii nu existau surse posibile de aprindere , cu excepția uni alice , situată însă la o distanță de peste 50 cm , distanță ce excludea aprinderea ei de la un eventual scurt circuit sau din cauza temperaturii radiate de becuri . S-a demonstrat de asemenea că autoaprinderea materialului draperiei era exclusă astfel că se contura ipoteza aprinderii intenționate a draperiei .Verificându-se însă și celelalte draperii , pe dosul câtorva dintre ele s-au găsit urme de carbonizare la nivelul alicelor

învecinate . La experimentul probatoriu efectuat s-a concluzionat că , deși temperatura de aprindere a materialului draperiei era cu circa 1000C mai mare decât cea degajată de bec , în situația în care acesta era acoperit de draperie disiparea căldurii nu mai este posibilă iar temperatura la suprafața becului creștea cu 125-1500C. În aceste condiții se constată apariția unei carbonizări ce se amplifică treptat , după aproximativ 20 minute draperia aprinzându-se cu flacără . Investigațiile ulterioare au precizat că la deschiderea tuturor ferestrelor se creau curenți de aer care mișcau puternic draperiile , întorcându-se peste alicele învecinate , poziție în care mai fuseseră găsite de personalul de serviciu . Deci s-a trecut de la ipoteza unei aprinderi intenționate la clasificarea acestui incendiu ca incendiu accidental .

Practica a demonstrat că rezultatele analizelor și expertizelor tehnico-științifice trebuie întotdeauna interpretate într-o strânsă corelare cu toate elementele rezultate din cercetarea la fața locului și cu celelalte activități operative ale organelor care participă la soluționarea cazului . Absolutizarea rezultatului unei analize , fără a ține seama de condițiile reale în care s-a desfășurat evenimentul , poate conduce cercetarea la concluzii greșite .

Astfel , este critică aplicarea fără discernământ a rezultatului pozitiv al analizei metalografice a perlărilor specifice scurtcircuitelor . Metoda se bazează pe faptul că scurtcircuitul care inițiază incendiul are loc într-o atmosferă bogată în oxigen , condiții în care în structura materialului apare oxidul cupric , spre deosebire de scurtcircuitul apărut după izbucnirea incendiului , într-un mediu cu un conținut redus de oxigen care produce apariția în structura metalului a oxidului cupros .

Se consideră că prezența oxidului cupric , specific scurtcircuitelor de inițiere a incendiului , este posibilă și în cazul când acestea se produc fără declanșarea proceselor se ardere , în spații în care , din diferite motive (ventilație în funcțiune , geamuri sparte , etc.), există un aport puternic de aer proaspăt . Se impune , deci , ca acest aspect să fie analizat la prelevarea probelor și interpretat în consecință .8

SECȚIUNEA III . EXECUTAREA CERCETĂRII LOCULUI

INCENDIULUI .

Printre cele mai importante activități executate în cadrul cercetării incendiilor și exploziilor accidentale se numără :

cercetarea locului incendiului ;

b) ridicarea (procurarea )și studierea documentației tehnice și a diferitelor reglementări stabilite privind : alcătuirea construcțiilor , instalațiilor tehnologice și de utilități ; exploatarea , întreținerea și reviziile instalațiilor ; activitatea de apărare împotriva incendiilor , etc.;

c) audierea tuturor martorilor oculari și a altor persoane care dețin date importante privind situația obiectivului afectat de incendiu în perioada premergătoare acestuia ;

d) solicitarea sprijinului celorlalte organe cu care se cooperează la cercetarea incendiului respectiv pentru obținerea unor date și informații necesare eludării cazului ;

__________

8. Idem 1 – pag.19-21

e) elaborarea pachetului de ipoteze și versiuni privind locul , cauza și împrejurările declanșării incendiului ;

f) verificarea versiunilor și ipotezelor ;

g) stabilirea răspunderii legale pentru încălcarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor legale de evenimentul produs .1

Dintre aceste activități cea mai importantă în vederea elucidării cauzei incendiului și a circumstanțelor legate de apariția și dezvoltarea sa este cercetarea locului incendiului , care are dublu scop :

a) de a asigura cunoașterea directă de către specialiștii care investighează cazul situației din locul unde s-a produs incendiul ;

b) de a realiza descoperirea , fixarea (prezicerea poziției și a aspectului), ridicarea și examinarea urmelor și a altor mijloace materiale de probă aflate în spațiul cercetat .

Prin cunoașterea nemijlocită a situației concrete din locul în care s-a produs evenimentul și prin analizarea și aprecierea ansamblului de urme , obiecte și materiale prezente în zonă- în contextul dispunerii lor în spațiu și a diferitelor legături de altă natură ce există între ele- cercetarea locului incendiului constituie o verigă esențială pentru formularea corectă și verificarea corespunzătoare a ipotezelor , în vederea desprinderii unor concluzii juste privind cauza care a generat incendiul , modul cum acesta s-a dezvoltat și identitatea persoanelor implicate.

Relevând importanța acestei activități se subliniază , pe de o parte , că nici cele mai amănunțite declarații ale martorilor sau piese ale dosarului nu pot suplini contactul direct al experților anchetatori cu aspecte concrete de la

___________

1.Colectiv – „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor” –Serviciul Editorial și

Cinematografic – București 1987 – pag.17

locul faptei , iar pe de altă parte , că executarea cu întârziere sau în mod defectuos a cercetării la fața locului poate conduce la situații în care aflarea adevărului nu mai este posibilă .

Prin noțiunea de „loc al incendiului” se înțelege nu numai locul propriu zis unde s-au manifestat procesele de ardere , ci și spațiile în care s-au extins urmările incendiului ori în care pot fi observate urme ale acestuia . În acest sens se vor include în noțiunea de „loc al incendiului” :

a) spațiile sau părțile de clădiri în care s-a dezvoltat incendiul ori care au fost afectate de solicitările termice , de fumul și de gazele degajate în timpul acestuia ;

b) zona de teren în care se găsesc urme de tăciuni sau alte materiale aprinse ori carbonizate , transportate de vânt sau curenții de convecție formați în timpul incendiului ;

c) porțiunile de teren învecinate în care ar fi putut avea loc activități sau fenomene capabile să producă inițierea incendiului ;

d) locuri învecinate din care s-ar fi putu observa desfășurarea incendiului sau alte activități legate de eveniment ;

e) căile de acces și de retragere spre și de la locul săvârșirii faptei .

În caz că incendiul s-a declanșat ca urmare unei explozii , locul ce urmează să facă obiectul cercetării se extinde , înglobând zona cuprinsă între locul unde s-a produs explozia și cele în care s-a manifestat suflul exploziei , precum și spațiile din împrejurimi apreciate că pot fi depozitare de urme (bucăți de material aruncate , schije ) , inclusiv apele , puțurile , mlaștinile , stufărișul și altele .*

___________

*. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit.-pag.36

În cadrul „cercetării locului incendiului” de execută de regulă , următoarele activități :

a) asigurarea locului în care s-a produs evenimentul ;

b) cercetarea terenului învecinat și organizarea unor eventuale urmări ale făptuitorilor ;

c) cercetarea propriu-zisă , în amănunțime , a locului în care s-a manifestat incendiul ;

d) reconstituirea la fața locului –pe baza urmelor existente și a informațiilor culese – a unor stări de fapt anterioare incendiului sau a modului cum s-au desfășurat unele activități sau evenimente ;

e) eventualele verificări experimentale , la fața locului , privind corectitudinea unor versiuni ;

f) în unele cazuri , cercetarea repetată (de control) a locului incendiului și a zonelor învecinate ;

g) dacă este necesar , organizarea unor eventuale capcane și ambuscade , înainte de părăsirea definitivă a locului incendiului .**

În cazul incendiilor , cercetarea la fața locului prezintă două particularități , care o deosebesc de investigarea criminalistică a altor categorii de evenimente și anume :

a) cercetarea locului incendiului trebuie executată (în afara unor situații cu totul excepționale , când acest lucru nu este posibil ) în toate cazurile în care s-a produs un incendiu , întrucât stabilirea progresiei incendiului și determinarea pe această bază a focarului inițial presupune examinarea întregului ansamblu al amprentei incendiului , concomitent cu o permanentă

___________

**. C.Suciu –op.cit.-pag.331

comparare între ele a urmelor care marchează intensitatea arderii (afumări , carbonizări , calcinări , etc.) ;

b) începerea – în toate cazurile – a activității de cercetare , încă din timpul desfășurării incendiului (deci , chiar pe parcursul consumării faptei ) , odată cu sosirea primelor forțe care acționează pentru stingerea lui ori a altor organe care au atribuții legate de stabilirea cauzei incendiului . Această cerință este impusă de durata scurtă de menținere a unora dintre urmele specifice incendiilor care au o importanță deosebită pentru desfășurarea ulterioară a investigațiilor cum sunt : aspectele arderii materialelor (culoare , intensitate și loc de manifestare a flăcărilor ), mirosuri , zgomote , explozii , prăbușiri ale unor părți din construcții , etc.

De asemenea , trebuie remarcat că aplicarea regulilor privind luarea cu prioritate a măsurilor de acordare a primului ajutor victimelor și de înlăturare a unor pericole iminente nu mai constituie o preocupare principală a echipei de cercetare a incendiului . Aceste sarcini constituie obiective bine precizate ale intervenției de stingere , stabilirea măsurilor necesare revenind conducătorului operațiunilor de localizare și lichidare a incendiilor . Bineînțeles că echipa de cercetare trebuie ca ,atunci când este necesar , să colaboreze la luarea hotărârilor și , dacă este nevoie , să participe direct la îndeplinirea lor . Uneori , pătrunderea la locul faptei poate fi condiționată de rezolvarea unor situații care prezintă pericol iminent .

Totodată , personalul pompierilor și specialiștii care acționează pentru acordarea primului ajutor și înlăturarea stărilor de pericol iminent , trebuie să acționeze astfel încât să evite , pe cât posibil , distrugerea urmelor sau modificarea aspectului de ansamblu al acestora .

În rest , cercetarea locului incendiului se execută cu respectarea principiilor de bază și a regulilor generale de tactică criminalistică , care se aplică în toate cazurile de investigație penală , adaptate la condițiile specifice ce decurg din particularitățile modului cum se manifestă incendiul .

Aceste reguli generale și specifice aplicate la cercetarea locului incendiului sunt :

1) Nelimitarea anticipată în timp a duratei cercetării la fața locului : pentru a se evita , datorită grabei , desprinderea unor concluzii insuficient fundamentate sau dispariția unor urme a căror valoare probatorie devine importantă ulterior , în urma corelării cu alte date a căror obținere a presupus un anumit timp .

Legat de această regulă trebuie menționată necesitatea combaterii tendinței unor conducători de obiective de a trece în foarte scurt timp ( de multe ori imediat după stingerea incendiului ) la degajarea locului incendiului , sub pretextul urgentării punerii în funcțiune a secțiilor afectate , tendință care , uneori , a ascuns intenția înlăturării unor urme incomode cu privire la o serie de deficiențe în activitatea desfășurată . Totodată , însă , se impune ca organele care efectuează cercetarea să asigure desfășurarea cu maximă operativitate a activității de descoperire , fixare și analizare a urmelor , astfel încât să se evite prelungirea în mod inutil a perioadei de menținere neschimbată a situației găsite la fața locului după incendiu .

2) Efectuarea cercetării complexe la locul incendiului , indiferent de unele ipoteze care se conturează sau de alte anticipări , asigurându-se examinarea obiectivă , integrală și minuțioasă a întregii zone implicate , chiar

dacă pe parcurs apar indicii de natură a credita o anumită ipoteză . Cercetarea nu trebuie să neglijeze unele detalii care par a fi lipsite de importanță în faza inițială a investigației , deoarece , de multe ori ele pot contribui – corelate cu alte informații obținute ulterior – la precizarea înlănțuirii cauzale a faptelor .

În lumina acestei reguli teoretice este necesar ca specialiștii pompieri să coopereze strâns cu organele de urmărire penală , contribuind prin observațiile specifice domeniului lor de activitate la descoperirea și fixarea – în mod detaliat și în totalitate – prin consemnare în procesul verbal de cercetare la fața locului , marcare în schițe , fotografiere și alte mijloace , a următoarelor :

-amprentei incendiului ;

-stării elementelor de construcție și a instalațiilor ;

-oricăror altor constatări privind urmele și indiciile găsite în zona cercetată (nu numai a celor ce par că vor putea fi folosite pentru precizarea cauzei sau a evoluției incendiului , ci și a celor care aparent nu au legătură cu cazul cercetat ) ;

-tuturor acțiunilor ce au avut ca urmare modificări ale situației existente la locul incendiului .

Cercetarea minuțioasă și totală a locului incendiului presupune ca după fixarea ansamblului general , a urmelor obiectivelor și diferitelor componente ale instalațiilor vizibile în spațiul respectiv la începerea acțiunii , fără a se aduce modificări situației existente , să se treacă la degajarea treptată a materialelor și fixarea urmelor blocate sau ascunse datorită depozitării unor

obiecte , prăbușirii unor părți de construcție sau acoperirii cu materiale carbonizate , astfel încât până la sfârșit să se asigure descrierea stării în care se găseau toate urmele și materialele probatorii de la locul incendiului .

Practica a arătat în mai multe cazuri că ipotezele stabilite în faza inițială a cercetării incendiului nu s-au confirmat iar atunci când cercetarea la fața locului nu a fost completă și temeinică s-au întâmpinat mari greutăți în elucidarea cazului . în unele situații , acesta nu a fost posibilă , în lipsa unor date complete și neechivoce care să permită elaborarea și verificarea altor ipoteze .

Pentru a se evita scăparea din vedere a unor indicii mai greu vizibile , regulile tehnice impun ca lucrările de cercetare a locului incendiului , efectuate în timpul nopții , să fie refăcute a doua zi (la lumina zilei) , chiar dacă la locul faptei s-a dispus de o iluminare artificială corespunzătoare.

3) Consemnarea de către toți membrii echipei a tuturor constatărilor făcute în cursul cercetării la fața locului , atât pentru a se evita reținerea eronată unor aspecte, datorită posibilelor deficiențe ale memoriei , cât și pentru a se permite autocontrolul activității desfășurate . Pentru a fi utilă consemnarea datelor trebuie să fie executată în amănunțime și fără omisiuni .

4) Caracterul organizat al executării activităților de cercetare la locul incendiului , astfel încât să se asigure , printr-o repartizare judicioasă a sarcinilor , executarea în totalitate a activităților necesare , fără omisiuni și fără ca membrii echipei să se stânjenească reciproc .

Planul primar de desfășurare a cercetării se întocmește ținându-se seama de mărimea locului faptei , de primele versiuni rezultate din audierea martorilor , de specificul urmelor și altele . În cazul când spațiul ce urmează a fi cercetat este împărțit în mai multe sectoare , sarcinile se repartizează astfel încât toți membrii echipei să acționeze în comun , pentru investigarea pe rând a fiecărui sector . Practica de a se încredința fiecărui membru al echipei efectuarea , în paralel , a cercetării în câte un sector s-a dovedit greșită , îngreunând considerabil interpretarea unitară a datelor și corelarea diferitelor constatări făcute .

5) Utilizarea metodelor , procedeelor , aparaturii și tehnicii adecvate , în raport cu particularitățile locul cercetat – lucrul în condiții normale sau în prezența unor degajări de gaze cu pericol de explozie ori toxicitate ridicată , fotografierea pe un fond întunecat datorită afumării și carbonizărilor din spațiile afectate de incendiu , tehnici de prelevare a urmelor specifice incendiilor și altele .

6) Deplasarea cu maximă operativitate la fața locului – este o regulă care trebuie respectată cu strictețe , de ea depinzând în mare măsură reușita acțiunii . De aceea , se impune ca organele ce vor participa la cercetare , să fie sesizate și să se deplaseze cât mai rapid la fața locului , în acest fel ele putând beneficia de posibilitatea perceperii directe a aspectelor caracteristice ale evoluției incendiului în cauză , alături de pompierii care acționează pentru a-l stinge .2

7) Asigurarea pazei și conservarea urmelor existente la locul incendiului se realizează prin limitarea accesului și paza ce trebuie organizată în cel mai scurt timp de la declanșarea incendiului .

___________

2. Idem 1 – pag.24-28

Aplicarea acestei reguli presupune o strânsă cooperare a unității de pompieri care acționează pentru stingerea incendiului cu organele de poliție , cooperare ce începe cu alarmarea operativă a acestora , pentru a se putea deplasa în timp util la fața locului și este continuată pe parcursul organizării dispozitivului de pază , prin informarea lor asupra punctelor cunoscute de pompieri din timpul controalelor executate la obiectiv , puncte ce trebuie asigurate împotriva pătrunderii persoanelor care ar intenționa să întreprindă acțiuni dușmănoase sau să modifice situația existentă .

Până la sosirea forțelor ce au atribuții privind paza comandamentul intervenției trebuie să urmărească asigurarea – ținând seama de posibilități – a sectorului de intervenție și a punctelor vitale .

Este deosebit de important păstrarea neschimbată a situației existente în momentul producerii incendiului sau exploziei :

-tablourile electrice care alimentează consumatorii din sectorul cuprins de incendiu ;

-camerele de comandă și AMC , tablourile și comenzile de acționare a instalațiilor tehnologice ;

-tablourile și stațiile de comandă ale instalațiilor utilitare în primul rând la cele ale instalațiilor de ventilație și climatizare ;

-stațiile de pompe , panouri de comandă , stațiile de distribuție și rezervoarele aferente instalațiilor de stingere .

La stabilirea punctelor în care să se asigure paza , o atenție specială trebuie acordată tablourilor electrice , stațiilor de comandă , dispozitivelor de acționare , etc. situate în afara zonei în care se desfășoară operațiunile de

stingere , acestea fiind mai expuse unor tentative de pătrundere în momentul când atenția tuturor persoanelor din obiectiv se concentrează asupra locului unde se manifestă incendiul .

Conservarea urmelor prezintă , în cazul incendiilor un specific deosebit , având in vedere că stingerea lor necesită pătrunderea personalului de intervenție în spațiul afectat , debitarea substanțelor de stingere asupra focarelor de ardere , executarea altor operațiuni cum ar fi salvări , deblocări , desfaceri , etc., care ar putea modifica situația de la fața locului . Ținând seama de acestea , în conformitate cu Regulamentul Trupelor de Pompieri: „comandantul intervenției și comandanții de sectoare sunt obligați să asigure conservarea urmelor care pot constitui probe pentru stabilirea cauzei incendiilor”. În acest sens , pe întreaga durată a operațiunilor de stingere se va urmări ca personalul să acționeze cu maximă atenție – și numai în limitele strict necesare – astfel ca , pe cât posibil , să nu se modifice poziția obiectelor sau a altor urme , să nu fie distruse , prin deplasarea personalului de intervenție , udare , efectul mecanic al jeturilor de apă , indicii care pot contribui la elucidarea cauzei sau a altor aspecte neclare legate de incendiu .

Dacă totuși situația a impus asemenea modificări , ele trebuie să fie în cât mai mare măsură reținute și eventual notate pentru a fi puse ulterior la dispoziția comisiei de cercetare a incendiului .3

Pentru conservarea urmelor în etapa ce urmează stingerii incendiului este imperios necesar ca pătrunderea investigatorilor și desfășurarea activităților de cercetare la locul incendiului să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor generale de procedură criminalistică , cum sunt :

__________

3. S.A Golunski – op.cit. – pag .534

a) limitarea la strictul necesar a numărului de persoane ce au acces în zonă . Ca regulă generală , la locul faptei nu trebuie să pătrundă decât persoanele care au sarcini concrete privind cercetarea spațiului respectiv . Se recomandă ca într-o primă etapă (faza statică) să aibă acces numai șeful echipei de cercetare , însoțit de specialistul criminalist care execută și fotografiile necesare , împreună cu martorii asistenți . În funcție de problemele ridicate de natura cazului investigat , se poate proceda la completarea echipei cu un al doilea specialist .

Pentru cercetarea incendiilor , în principiu , acest al doilea specialist trebuie să fie pompier , care poate contribui într-o măsură însemnată la căutarea , descoperirea și aprecierea urmelor specifice generate de incendiu sau explozie , a incendiilor ce marchează modul în care acesta s-a propagat în spațiul afectat și a altor aspecte legate de determinarea focarului și a cauzei .

În faza dinamică , la locul faptei pătrund și desfășoară activități toți membrii echipei și persoanele a căror prezență este strict necesară pentru elucidarea problemelor .

b) stabilirea – după un studiu prealabil – a spațiului ce va fi cercetat și marcarea traseului de pătrundere în interiorul acestuia (prin jetoane , benzi , sfori , etc. ). Traseul de pătrundere se alege astfel încât , de regulă , să se utilizeze porțiunile care , în mod evident , nu conțin urme , să fie ușor accesibil și să permită apropierea de urme , obiecte sau alte probe materiale , fără a se altera situația existentă . Deplasarea persoanelor în spațiul cercetat se face , atât la ducere , cât și la întoarcere , numai pe acest traseu .

c) luarea măsurilor necesare pentru a se evita ca în locul cercetat să fie aduse obiecte sau materiale care nu existau în momentul lichidării incendiului.

Totodată se impune interzicerea fumatului în spațiul respectiv și organizarea unui loc special destinat acestui scop situat în afara zonei cercetate .

Dacă desfășurarea cercetării impune aducerea unor mijloace de lucru sau mutarea din alte sectoare a unor obiecte , este recomandabil ca acestea să fie consemnate în scris : obiectul și locul în care a fost pus .

8) Identificarea cu o operativitate a martorilor și a altor persoane care se găsesc la fața locului și obținerea de la aceștia a primelor date impune , de asemenea , o cooperare strânsă a pompierilor militari cu organele de urmărire penală , în spiritul cunoașterii identității tuturor persoanelor ce s-au aflat la locul incendiului în momentul declanșării acestuia ori au sosit ulterior pentru a participa la intervenție sau pentru a asista la desfășurarea evenimentelor , precum și a celor care , din locul unde se aflau , puteau observa unele aspecte .

Informațiile obținute prin audierea martorilor oculari conțin , de obicei , indicii importante pentru desfășurarea cercetării și stabilirea versiunilor privind cauza și modul de inițiere a incendiului , cum sunt :datele referitoare la succesiunea unor evenimente , ora când acestea s-au produs , locul și modul în care s-au manifestat flăcările , persoanele prezente sau întâlnite în vecinătatea locului incendiului , acțiunile întreprinse înainte de sosirea gărzii de intervenție eventualele schimbări survenite în situația de la fața locului și altele .

Printre persoanele a căror identificare și audiere este necesară , trebuie avute în vedere , în primul rând , cele care :

a) au observat incendiul și /sau anunțat izbucnirea acestuia pompierilor militari ori organelor competente ;

b) se aflau în clădirea incendiată (personalul de la locul de muncă , locatari vizitatori , etc.);

c) din locul în care se găseau puteau vedea desfășurarea incendiului sau să sesizeze unele fapte legate de acesta ;

d) au intervenit pentru combaterea incendiului , în special în fazele premergătoare sosirii gărzii de intervenție ;

e) prezintă pe corp sau îmbrăcăminte urme de natură să indice că s-au aflat în apropierea focarului (arsuri , fumigene, etc.).

Realizarea cât mai rapidă a activităților de identificare și audiere a acestor persoane permite obținerea în timp util a indicilor necesare și asigură, totodată , o mare acuratețe a informațiilor obținute , evitând posibilitatea ca , odată cu trecerea timpului , imaginile reținute să se șteargă sau să se suprapună cu alte impresii ulterioare , ori ca martorul să fie influențat , cu sau fără intenție , de relatările altor persoane .

În cadrul cooperării pentru îndeplinirea acestor activități unității de pompieri care intervine pentru stingerea incendiului , îi revine , în principal sarcina de a verifica autenticitatea apelurilor telefonice de alarmare , notând numele persoanelor care au anunțat incendiul și locul unde acestea pot fi găsite , precum și luarea – dacă este cazul și în funcție de posibilități a măsurilor de adunare și reținere a persoanelor aflate în clădire ori cel puțin de

identificare a acestora înainte de a fi lăsate să plece . În caz că se impune evacuarea unor victime , este , de asemenea util să se noteze spitalul la care ele au fost evacuate și să li se rețină , pe cât posibil , numele și locul în care au fost găsite .

Participarea unor specialiști la audierea martorilor , cu aprobările necesare și respectarea strictă a regulilor de procedură penală , poate aduce o contribuție importantă la obținerea unor informații utile , prin contribuția lor la interpretarea corectă a fenomenelor observate de martori , prin sugestiile făcute cadrelor care efectuează audierea în vederea clarificării unor aspecte cu ajutorul unor întrebări suplimentare , etc.

9) Observarea comportamentului persoanelor prezente la fața locului pe timpul incendiului și al activităților de cercetare presupune urmărirea acțiunilor întreprinse de acestea , a atitudinii luate cu privire la anumite aspecte analizate , sesizarea eventualelor modificări de comportament legate de descoperirea anumitor indicii , manifestarea unei curiozități exagerate față de evoluția incendiului sau de rezultatul cercetărilor , etc.

Specialiștii care efectuează cercetarea incendiului trebuie să poată selecta reacțiile semnificative din multitudinea manifestărilor comportamentale ce apar la persoanele vizate și să stabilească legătura dintre apariția acestor reacții și anumite momente și activități desfășurate de echipa de cercetare .

Aplicarea corespunzătoare a acestei reguli conduce la obținerea unor indicii privind valoarea reală a unor aspecte sau elemente descoperite de

investigatori sau a eventualelor legături cauzale ce există între anumite persoane și evenimente analizate .

Pentru a putea fi exploatate cu eficiență în fazele ulterioare ale anchetei, reacțiile comportamentale semnificative pot fi înregistrate pe film , ori cu ajutorul altor mijloace specifice .

Pe lângă regulile generale și specifice aplicate la cercetarea locului incendiului se mai aplică și anumite reguli privind procedura desfășurării lucrărilor de cercetare .

Activitățile de cercetare la fața locului trebuie să fie organizate și executate ținând seama de condițiile impuse de specificul funcțional al obiectivului în cauză . În acest sens , printre altele , se impune ca :

-în întreprinderile productive , să se evite întreruperea proceselor tehnologice sau funcționale , iar atunci când acest lucru nu este posibil , aria și durata întreruperilor să fie cât mai redusă și limitate la strictul necesar pentru efectuarea investigațiilor fără însă a se afecta calitatea cercetării ;

-în clădirile deteriorate parțial de incendii , reluarea activităților productive sau a funcționării normale a porțiunilor care la prima vedere nu par a fi afectate de incendiu se va face numai după ce echipa de cercetare s-a convins că în aceste zone nu există urme produse de incendiu sau explozie .

Dacă incendiul sau explozia s-a produs în obiective supuse unor condiții speciale privind accesul și circulația persoanelor (unități destinate protejării unor valori deosebite sau obiecte de artă , instituții medicale , zone de frontieră , etc.) , cercetarea se execută cu respectarea reglementărilor respective și a măsurilor stabilite împreună cu conducerea acestor unități .

Tot astfel , la obiectivele aflate sub incinta unor reglementări speciale de protecție contra incendiilor sau exploziilor (lucrări în subteran din sectorul minier, unități de fabricație sau care utilizează explozivi , etc.) personalul care efectuează cercetarea la fața locului trebuie să respecte în totalitate normele specifice de tehnica securității și indicațiile specialiștilor obiectivului , iar îmbrăcămintea , echipamentul și aparatura utilizată trebuie să corespundă cerințelor impuse de mediul respectiv . În cazul incendiilor produse la nave și aeronave străine aflate pe teritoriul țării noastre , efectuarea cercetării se execută după îndeplinirea formalităților prevăzute de lege , aplicându-se normele speciale de acces la bord și numai în prezența comandanților acestora .

Dacă la locul incendiului există o situație ce prezintă pericol potențial pentru personalul echipei de cercetări (existența ori posibilitate apariției unor scăpări de gaze sau vapori cu pericol de explozie , degajări de gaze toxice , scurgeri de substanțe corozive , etc., pericol de prăbușire a unor elemente de construcție ori de cedare a unor recipienți sub presiune și altele similare ), lucrările de cercetare pot fi începute numai după înlăturarea stării de pericol și / sau cu respectarea măsurilor de siguranță adecvate .

Majoritatea specialiștilor recomandă ca efectuarea cercetării locului incendiului să se desfășoare pornind de la general către particular , astfel :

a) Într-o primă etapă , in timpul incendiului sau exploziei , sau imediat după stingerea acestuia , echipa de cercetare se va deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului , urmărind :

-întinderea și caracteristicile acestuia ;

-eventualele posibilități ca incendiul să fi fost inițiat în exteriorul sau la limita incintei obiectivului afectat ;

-eventualele urme ale pătrunderii în spațiul respectiv a unor persoane a căror neglijență a dus la izbucnirea incendiului sau exploziei .

b) Se trece apoi la parcurgerea tuturor încăperilor și spațiilor , pentru a se stabili pe baza urmelor de afumare , carbonizare , etc., modul de propagare a focului din zonele în care arderea s-a manifestat cu intensitate mare către spațiile mai puțin afectate.

c) În continuare , se procedează la examinarea pe rând a fiecărui sector de cercetare . De regulă , cercetarea urmelor se face în sens invers propagării incendiului , pornindu-se dinspre porțiunile mai puțin afectate către cele în care efectele termice ale incendiului s-au manifestat cu maximă intensitate (cercetarea se face de la periferie spre focar ).

d) Înainte de a se trece la fixarea situației existente într-un sector , prin descrierea ei în procesul verbal de cercetare la fața locului , în schițe , fotografii , etc., urmele și celelalte materiale probatorii se marchează folosindu-se plăcuțe numerotate sau alte materiale disponibile , astfel încât ele să poată fi diferențiate ulterior , iar referirile la una din ele să fie unitare .

În cazul în care la parcurgerea inițială a ansamblului locului incendiului se constată prezența unor urme susceptibile ca în timp scurt să dispară , să se modifice sau să se distrugă (urme de miros specific al unor lichide acceleratoare de ardere sau altor substanțe volatile ) , acestea vor fi fixate , examinate , sau prelevate cu prioritate față de celelalte activități .

Regulile de procedură penală interzic mișcarea sau atingerea urmelor sau a altor materiale probatorii de către persoane ce acționează independent de restul colectivului , pentru acesta fiind obligatorie prezența mai multor participanți , inclusiv a martorilor asistenți . Ridicarea urmelor în vederea examinării revine , conform legii , organelor de urmărire penală art.96/ C.P.P , în cazul expertizelor , celor care au ordonat expertiza și nu diferitelor specialiști sau experți .

Nerespectarea acestor reguli poate conduce la pierderea caracterului probatoriu al materialelor respective . În prima fază a cercetărilor locului incendiului , participanții trebuie să analizeze , pe măsura descoperirii unor urme , cauza și modul cum acestea au fost formate , încercând să găsească legături cauzale care să releve existența în zona investigată și a altor urme produse de aceleași fenomene și să treacă la căutarea lor .

Prezența și semnificația urmelor găsite la fața locului trebuie permanent coroborate cu alte probe materiale și informații obținute , astfel încât prin interpretarea critică a întregului volum de date să fie desprinse concluzii juste, reale , evitându-se elaborarea unor ipoteze greșite .

O atenție deosebită trebuie acordată pe parcursul cercetării la fața locului clarificării contradicțiilor . Elucidarea aspectelor contradictorii permite , în unele situații confirmarea sau infirmarea unor versiuni .

Aceste neconcordanțe pot fi :

a) prezența unor urme care indică manifestarea unei arderi puternice , într-o zonă unde , din alte date , rezultă că a existat o mică cantitate de materiale combustibile insuficientă pentru a genera o asemenea intensitate a

arderii și de aici se pot trage două concluzii : fie au fost introduse premeditat acceleratoare de ardere , fie s-au depozitat stocuri de materiale combustibile mai mari decât cele care se aflau în mod normal în spațiul respectiv.

b) situația opusă , când în încăperi unde conform documentelor furnizate trebuiau să se afle cantități importante de materiale combustibile , deși se afirmă că acestea au fost în cea mai mare parte consumate prin ardere , urmele indică o solicitare termică redusă a construcției (carbonizări superficiale la ușă , etc.) . În situația în care gazele fierbinți rezultate din ardere nu puteau fi degajate în aer liber , o asemenea neconcordanță poate fi rezultatul faptului că materialele combustibile erau în cantități mai mici decât cele ce trebuiau să se afle în încăpere , fiind sustrase sau înlocuite .

Pe întregul parcurs al cercetării la fața locului , se vor evita cu strictețe orice comentarii sau discuții privind urmele sau alte indicii descoperite , în fața martorilor asistenți , a personalului obiectivului și , în general , a oricăror persoane care nu au sarcini privind investigarea cazului respectiv.

SECȚIUNEA IV . METODICA EXECUTĂRII ACTIVITĂȚILOR

LA LOCUL INCENDIULUI .

Cercetarea la locul incendiului comportă o etapă premergătoare , în care organele Ministerului de Interne și , după caz cele ale Parchetului execută , în

domeniul de competență stabilit , activități organizatorice destinate să asigure condițiile corespunzătoare pentru desfășurarea la timp și de calitate a activităților .

Printre acestea în principal se efectuează :

a) La sediul organelor , înaintea deplasării la fața locului :

– verificarea de către organul de pompieri , de către persoana care l-a primit , a anunțului de incendiu și reținerea datelor privind identitatea persoanelor care au semnalat izbucnirea acestuia ;

– raportarea imediată a evenimentului la Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne pentru a se putea lua măsuri de alarmare a celorlalte organe cu atribuții privind efectuarea cercetării , asigurarea pazei și alte sarcini operative ;

– pregătirea aparaturii și mijloacelor tehnice necesare pentru executarea cercetării la fața locului ;

– asigurarea participării experților și specialiștilor necesari desfășurării cercetării la fața locului și solicitarea aducerii la locul incendiului a cadrelor de conducere și a personalului de specialitate din obiectul afectat .

La sosirea la fața locului :

– salvarea persoanelor aflate în pericol , acordarea primului ajutor și evacuarea răniților de către forțele de pompieri cu participarea unităților medicale de salvare . Victimele a căror moarte este evidentă nu sunt deplasate din poziția în care au fost găsite decât cu acordul organelor de urmărire penală ;

– obținerea informațiilor despre incendiu și acționarea promptă pentru înlăturarea stărilor de pericol iminent , cu concursul forțelor de pompieri care au intervenit pentru stingere . Dacă aceste operațiuni presupun modificări ale situației locului incendiului , schimbările trebuie să fie reținute și , pe cât posibil , consemnate în scris . De câte ori fotografierea sau filmarea zonei respective înainte de execuția modificărilor este posibilă , fără ca să se întârzie execuția lucrărilor , se va recurge la această metodă , deosebit de utilă pentru reconstituirea situației inițiale ;

– asigurarea conservării urmelor , de către forțele de intervenție și în punctele a căror situație trebuie păstrată fără modificări și alterări a urmelor .

În etapa următoare , se trece la activitatea propriu-zisă de cercetare a locului incendiului care se desfășoară în două faze :

Faza statică – în care se procedează la constatarea și fixarea stărilor de fapt existente în spațiul cercetat , fără ca urmele și diferitele obiecte purtătoare de urme să fie atinse și fără a se modifica poziția în care acestea au fost găsite .

Faza dinamică – în care se trece la cercetarea amănunțită a locului faptei , în vederea descoperirii , fixării și examinării atente a fiecărei urme sau obiect purtător de urme , pentru acestea ele putând fi degajate , deplasate din poziția inițială și eventual , ridicate de la fața locului în scopul asigurării și analizării lor în cele mai bune condiții .

De regulă , cele două faze sunt distincte și se desfășoară succesiv , însă practica a arătat că , în unele situații deosebite , cele două faze ale cercetării se pot întrepătrunde .

A. Activități executate în faza statică .

În timpul recunoașterii de rețin , în paralel cu datele tactic-operative , necesare pentru organizarea intervenției , și aspecte privind :

a) dimensiunile incendiului – suprafața cuprinsă de incendiu și limitele până la care s-au extins , în clădirea respectivă , arderea , fumul și gazele degajate ;

b) intensitatea cu care se manifestă incendiul – dacă arderea este lentă , mocnită ori , dimpotrivă , intensă reținându-se pe e porțiuni anume se constată o manifestare lentă și pe care dintre ele arderea este intensă , cu flăcări violete , răbufniri , etc.;

c) eventuala existență a mai multor focare distincte de ardere intensă și poziția acestora (modul lor de formare a lor urmând a fi analizate ulterior );

d) eventualele zgomote , răbufniri sau explozii ce însoțesc arderea ;

e) înălțimea și culoarea flăcărilor ;

f) zonele în care se produc degajări de fum , intensitatea acestora și culoarea fumului ;

g) eventualele mirosuri ce pot fi percepute în porțiunile de clădiri cuprinse de incendiu sau în vecinătatea acestora ;

h) direcția și intensitatea aproximativă a vântului , eventuale alte fenomene meteorologice care se manifestă ;

i) existența unor uși sau ferestre deschise , sparte , reținându-se concret care anume dintre ele se află în asemenea situație . Pentru ușile deschise de echipa de recunoaștere , în scopul pătrunderii în clădire , se va

reține dacă acestea erau încuiate sau nu ;

j) dacă există elemente de construcție prăbușite sau deformate ;

k) dacă utilajele tehnologice , precum și instalațiile anexe sunt în funcțiune sau nu ;

l) dacă instalațiile automate de stingere , de ventilare a gazelor fierbinți, ușile antifoc și celelalte dispozitive de combatere a incendiilor cu care este dotat obiectivul incendiat au intrat în funcțiune și în ce porțiuni ale construcției respective .

Dacă unitățile de pompieri care intervin pentru stingerea incendiului dispun de aparatura necesară , trebuie ca , imediat ce aceasta a fost adusă la fața locului , să se asigure fotografierea sau filmarea tuturor aspectelor necesare cercetării .

Pe parcursul acțiunii de stingere , comandantul intervenției trebuie să ia măsuri pentru ca , în paralel cu conducerea activității de stingere a incendiului să fie îndeplinite și obligațiile privind cercetarea incendiilor . În această etapă se vor întreprinde măsuri pentru culegerea tuturor informațiilor ce pot fi obținute prin observarea fenomenelor ce se manifestă pe parcursul evoluției incendiului , ca de exemplu :

a) pătrunderea unor pompieri până la locul unde se păstrează documentația operativă de exploatare tehnologică , în vederea salvării și păstrării într-un loc sigur a acestor acte ce conțin elemente importante pentru cunoașterea situației din perioada premergătoare incendiului ;

b) fixarea elementelor care caracterizează evoluția în continuare a incendiului în timp , spațiu și ca formă de manifestare , urmărindu-se:

– propagarea incendiului , respectiv momentele în care arderea cuprinde noi porțiuni din clădirea sau terenul afectat sau se transmite la alte obiecte , limite atinse , viteză de propagare ;

– evoluția în timp a intensității arderii , în diferitele zone cuprinse de incendiu , evidențiindu-se porțiunile în care arderea este intensă ;

– variația în timp , în diferitele sectoare a caracterului arderii , a caracteristicilor flăcărilor și fumului degajate și alte fenomene care însoțesc arderea ;

– propagarea fumului și gazelor fierbinți la distanță , pe căi ascunse sau prin tiraj natural reținându-se timpul când s-au produs , locul și căile prin care s-au deplasat ;

c) fixarea efectelor incendiului asupra construcției , reținându-se momentul , locul în care s-au produs și influența avută asupra evoluției incendiului :

– prăbușirea unor elemente de construcție ;

– cedarea unor elemente de compartimentare și de protecție a golurilor împotriva propagării incendiilor ;

– intrarea în funcțiune a dispozitivelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți sau spargerea geamurilor și a luminatoarelor , reținându-se efectul asupra evoluției incendiului ;

d) reținerea și consemnarea unor eventuale modificări ale situației existente inițial la fața locului ;

e) natura variațiilor vântului sau altor fenomene meteorologice apărute succesiv pe durata stingerii incendiului ;

f) observarea și reținerea aspectelor privind evacuarea clădirilor incendiate ;

g) consemnarea tuturor datelor privind funcționarea instalațiilor de semnalizare , mijloacele inițiale , instalațiilor și utilajelor de stingere precum și efectul acțiunii acestora asupra desfășurării proceselor de ardere .

Fixarea informațiilor astfel obținute de face prin notare în scris , prin schițe sau prin mijloace audiovizuale a căror folosire necesită o mai mare fidelitate și un consum mai mic de timp pentru înregistrarea informațiilor . Sunt utile și imaginile foto-film (bandă video) pentru reconstituirea situației existente la locul incendiului în diferite momente ale evoluției acestuia și mai ales valoarea ca material probatoriu .

În timp ce forțele de pompieri acționează pentru stingerea incendiului și culegerea datelor despre acesta , celelalte organe care au sarcini privind cercetarea incendiului desfășoară activități pentru :

a) perceperea și fixarea aspectelor privind evoluția incendiului ;

b) finalizarea măsurilor de pază necesară pentru menținerea nealterată a stării în care se află zona afectată de incendiu ;

c) identificarea și conducerea la fața locului a martorilor oculari .

Personalul unităților de pompieri deplasat la locul incendiului sprijină celelalte organe participante la îndeplinirea activităților de cercetare a cauzelor incendiilor în limitele permise de desfășurarea în condiții corespunzătoare a operațiunilor de salvare a persoanelor și bunurilor periclitate și de stingere a incendiului .

Atunci când deplasarea la locul incendiului a acestor organe nu se poate face în scurt timp , conducătorul intervenției ia , dacă este posibil , în funcție de condițiile existente la fața locului și cerințele intervenției , măsuri premergătoare de asigurare a realizării sarcinilor de cercetare .

După lichidarea incendiului – echipa de investigare poate pătrunde și în spațiile în care s-au desfășurat procesele de ardere , trecând la executarea activităților specifice de căutare , fixare și examinare a urmelor și altor indicii existente în spațiul respectiv .

În faza statică , după lichidarea incendiului , principalele activități executate sunt :

a) delimitarea „locului incendiului” , aprecierea dimensiunilor acestuia și sectorizarea , dacă e cazul , a spațiului ce urmează a fi cercetat , stabilindu-se ordinea în care urmează a fi examinate sectoarele ;

b) cercetarea teritoriului din vecinătatea locului afectat , examinându-se posibilitatea inițierii incendiului în exteriorul acestuia , cu propagarea ulterioară a obiectului respectiv . În acest sens , se va urmări depistarea prezenței în zonă a unor surse susceptibile să declanșeze arderea , analizându-se posibilitatea de transmitere și căutându-se pe teren eventualele urme de afumare , de carbonizare a vegetației , de calcinare a solului , tăciuni stinși , etc. Printre sursele posibile de aprindere se vor analiza:

– prezența unor linii electrice aeriene la periferia incintei sau care traversează obiectul afectat ;

– existența unor căi ferate sau a drumurilor auto ;

– inițierea unor focuri în aer liber ;

– executarea unor lucrări de sudură de orice fel s-au tăierea cu flacără în imediata vecinătate a obiectivului incendiat ;

– țigări , chibrituri nestinse sau alte obiecte aprinse ;

– posibilitatea jucării rolului de lentilă de către unele resturi cu sticle , oglinzi , etc. descoperite în zona învecinată.

c) observarea din exterior a locului în care s-a desfășurat incendiul și perceperea aspectului de ansamblu al acestuia , precum și efectele produse asupra construcțiilor , instalațiilor , diferitelor materiale și obiecte ;

d) executarea de fotografii și filmări panoramice imediat după stingerea incendiului pentru a se fixa aspectele de ansamblu ale locului incendiului ;

e) alegerea și marcarea traseelor optime de pătrundere și a punctelor de acces în zona ce trebuie cercetată ,

f) intrarea în zona afectată de incendiu și parcurgerea sa în totalitate pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului .

După încheierea acestor activități , echipa restrânsă pătrunde în interiorul sectorului . Atât deplasarea , cât și toate activitățile de căutare , fixare și examinare a diferitelor urme , obiecte și materiale se efectuează astfel încât să nu se producă nici o distrugere și să nu se aducă nici o modificare poziției sau stării inițiale a acestora .

În primă instanță , după individualizarea prin marcare corespunzătoare a materialelor , obiectelor și urmelor , se vor executa și din interiorul sectorului fotografii de orientare și fotografii schițe , trecându-se apoi la

fotografierea obiectelor principale și a urmelor care marchează amprenta incendiului și la efectuarea de măsurători fotografice tridimensionale .

În continuare se va proceda la :

a) stabilirea și analizarea cu atenție a amprentei incendiului , urmărindu-se ca pe baza naturii aspectului , dimensiunilor și poziția urmelor care marchează efectele acestuia (afumare , carbonizare , topire , deformare a metalelor ,etc.) să se determine intensitatea arderii în diferitele porțiuni ale sectorului și să se precizeze sensul de unde s-a manifestat , solicitarea termică , direcțiile și modul cum s-a propagat incendiul .1

b) căutarea și descoperirea diferitelor urme , obiecte sau instrumente și alte indicii care nu sunt acoperite de materiale arse , fixarea acestora prin descriere și fotografiere , precizându-se aspectul , numărul , poziția , starea în care se află .

După fixare toate aceste urme , obiecte și alte indicii vor fi studiate , fără a fi atinse , analizându-se dacă era normal să se afle în locul unde au fost găsite , căutându-se motivarea prezenței lor .

O atenție deosebită trebuie acordată căutării :

– urmelor de mirosuri neobișnuite ;

– urmelor unor scurgeri de lichide combustibile ;

– petelor de afumare specifice arderii unor lichide combustibile , pete aflate pe pereți , tavane , obiecte , etc.;

– unor corpuri sau obiecte care au , în acel moment o temperatură anormal de ridicată ;

– unor obiecte și utilaje capabile să inițieze arderea materialelor combustibile ;

– eventualele posibilități de transmitere a incendiului din încăperi vecine prin conducție .2

____________

1. Colectiv –„Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor” pag.47-50

2. Colectiv – „Criminalistica – știința investigării infracțiunilor”- pag . 221

În primă instanță , trebuie căutate acele urme care sunt susceptibile să dispară într-un timp scurt : mirosurile , urmele de lichide volatile , etc.

În încheierea fazei statice a cercetării se execută schița locului cercetat, precizându-se poziția diferitelor materiale , obiecte sau urme , principalele efecte ale solicitărilor termice , etc.

Faza statică nu trebuie să se încheie înainte de a se fi parcurs și analizat cu atenție sectorul cercetat și , de asemenea , înainte de a exista certitudinea că au fost fixate corespunzător și în totalitate toate aspectele constatate .În acest sens , de câte ori este posibil , este indicat să nu se treacă la activități ce presupun mișcarea din poziția inițială a urmelor , obiectelor sau materialelor , înainte de developarea peliculelor pe care s-au fixat imaginile din sectorul respectiv , astfel încât să fie posibilă refacerea unor clișee ce prezintă deficiențe .

Există totuși situații când unele activități din faza dinamică sunt efectuate înaintea terminării fazei statice . Unul din aceste cazuri este cel al prezenței urmelor care au o persistență limitată , situație în care ele trebuie prelevate în cel mai scurt timp posibil , înaintea încheierii activităților specifice fazei statice în tot sectorul .

B. Activități executate în faza dinamică :

După încheierea lucrărilor fazei statice , având certitudinea fixării situației constatate , se trece la căutarea de noi urme și indicii , în paralel cu adâncirea activităților de examinare a construcției și a diferitelor instalații , obiecte și materiale , în condițiile deplasării acestora din poziția inițială și a îndepărtării molozului și a elementelor sau materialelor prăbușite peste ele .

Principalele acțiuni întreprinse în această fază sunt :

1. Exploatarea cu prioritate a urmelor de miros și protejarea lor și a obiectelor purtătoare de astfel de urme . Protejarea sa poate obține prin împachetarea etanșă în pungi din mase plastice sau vase plastice ori prin acoperirea cu alte materiale . Toate recipientele și materialele folosite pentru protejare trebuie să nu aibă mirosuri specifice proprii .

2. Efectuarea lucrărilor legate cu precizarea amprentei incendiului și de estimarea intensității solicitărilor termice procedându-se la desfacerea sau mutarea elementelor de construcție , mobilier sau alte materiale aflate în sectorul cercetat , la curățirea sau desprinderea stratului superficial al acestora , la măsurarea adâncimii până la care s-a produs carbonizarea , calcinarea , fisurarea sau așchierea lor .

Totodată se vor executa activități privind :

a) precizarea poziției în care se aflau în momentul izbucnirii incendiului ușile , ferestrele și celelalte elemente de protecție a golurilor , precum și dispozitivele de evacuare a fumului și gazelor fierbinți și a direcției din care au fost solicitate termic .

b) determinarea intensității degajărilor de fum , grosimea sub nivelul tavanului a stratului de fum și gaze fierbinți , direcția din care a venit fumul , etc.;

c) localizarea zonelor în care arderea prezintă aspecte deosebite față de spațiile limitate precum și a zonelor celor mai joase de ardere din încăperile sau spațiile cercetate .

d) căutarea urmelor de vitrificări , topituri ale elementelor de oțel intens solicitat termic , pentru analiza la microscop a raportului fier carbon , în

scopul obținerii de informații privind temperaturile atinse în timpul incendiului în spațiul cercetat .

3. Examinarea instalațiilor tehnologice și utilitare pentru a se stabili dacă:

– în momentul izbucnirii incendiului se aflau în funcțiune sau nu ;

– starea lor tehnică , prezența unor eventuale deficiențe constructive sau a unor urme care marchează apariția de defecțiuni în funcționare capabile să inițieze procesele de ardere ori să favorizeze dezvoltarea incendiului ;

– efectele unor solicitări la care au fost supuse înaintea sau în timpul incendiului .

4. Continuarea activității de căutare și examinare a urmelor , a diferitelor obiecte și altor indicii în interiorul stratului de moloz și de materiale arse , prăbușite dedesubtul acestora , precum și în spatele sau interiorul diferitelor stive de materiale , utilaje , pardoseală dublă , tavane , piese de mobilier și alte spații ascunse din sectorul cercetat .

Căutarea se efectuează prin decopertarea succesivă „strat după strat” până la atingerea pardoselii iar dacă este cazul desfăcându-se și aceasta . Nu se va omite degajarea porțiunilor aflate sub planșee sau tavane prăbușite, unde , de regulă , pot fi găsite urme protejate de acțiunea distructivă a temperaturii .

Efectuarea săpăturilor și căutarea urmelor în stratul de dărâmături ce acoperă pardoseala , precum și sub fața acesteia trebuie considerate acțiuni obligatorii în zonele cu urme profunde de ardere , precum și în cele unde , din alte considerente , se presupune că s-ar putea afla focarul inițial .

Unii investigatori consideră inutil să continue să caute indicii considerând că acestea au fost oricum distruse sub acțiunea temperaturilor înalte degajate de incendiu , de explozie sau a substanțelor de stingere . Deși incendiul distruge în mare parte urmele „clasice” , el creează în procesul evoluției sale urme noi , care, analizate cu competență , por avea o mare importanță pentru probarea unor aspecte .

Locul incendiului constituie un prețios depozit de indicii : de la obiecte distruse numai în parte , până la urmele sub formă de topituri , cenușă , depunerii de zgură sau funingine , etc., marcând prezența în câmpul afectat a unor substanțe sau materiale ce apoi vor fi identificate prin analizele fizico-chimice efectuate în laboratoare de specialitate .

5. Prelevarea urmelor și a diferitelor obiecte , elemente și subansambluri de construcție , instalații sau utilaje , care urmează să fie examinate în laboratoarele de specialitate ori să constituie piese probatorii pentru cazul respectiv , asigurându-se :

– respectarea condițiilor procedurale ;

– aplicarea procedeelor criminalistice adecvate ;

– ambalarea și manipularea lor cu deosebită atenție , astfel încât să se înlăture posibilitatea deteriorării sau distrugerii urmelor constatate .

6. Compararea , pe întreg parcursul activităților , a situației reale constatate cu cea din documentația studiată și cu relatările persoanelor audiate , notându-se și clarificându-se diferențele constatate.

7.Fixarea prin descriere și fotografiere / filmare a tuturor constatărilor făcute pe parcursul activităților menționate , precizându-se în detaliu , pentru

fiecare obiect sau urmă descoperită și examinată , poziția în care se afla și toate caracteristicile prezentate . Atunci când este necesar , se vor executa fotografieri în faze intermediare pe măsură ce obiectele sunt degajate din dărâmături sau demontate .

8. Întocmirea procesului verbal de cercetare la fața locului și a schiței .3

SECȚIUNEA V . ASPECTE PRIVIND STABILIREA POZIȚIEI

FOCARULUI ȘI A CAUZEI INCENDIULUI .

Determinarea cauzei care a generat incendiul și a împrejurărilor în care s-a produs inițierea arderii presupune , cu rare excepții , două etape de lucru , respectiv depistarea în prealabil a locului în care s-a declanșat primul proces de ardere (focarul inițial ) pentru ca , după aceasta , să se caute în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins , de la ce sursă s-a produs inițierea și circumstanțele ce au permis ca evenimentul să se producă.

Pentru precizarea poziției focarului inițial trebuie să se reconstituie modul cum acesta a evoluat în timp și spațiu , direcțiile și căile prin care s-a propagat succesiv până când a cuprins întreaga suprafață afectată , astfel încât parcurgând în sens invers traseele respective să se localizeze zona unde s-au declanșat procesele de ardere .

În primul rând trebuie să se țină seama de faptul că de regulă , în zona în care s-a declanșat incendiul , arderea a durat mai mult decât în spațiile

___________

3. Idem 1 – pag.54-56

învecinate și / sau a avut uneori o intensitate mai mare . Ca urmare , focarul inițial va prezenta ,de obicei , urmele unor solicitări termice mai puternice decât spațiile învecinate , el trebuind căutat în porțiunile ce prezintă aspectele unor degradări profunde .

Această particularitate nu trebuie totuși absolutizată , întrucât în practică s-au întâlnit situații când focarul inițial nu se află în zona cu cele mai profunde termodegradări , ci și spații unde solicitarea termică a fost mai slabă.

Cele mai importante asemenea situații sunt următoarele :

a) Dacă aportul de aer proaspăt sau cantitatea de materiale combustibile din focarul inițial sunt mai reduse decât cele din alte părți ale clădirii , este posibil ca , după ce incendiul s-a propagat spre spațiile învecinate , arderea din focar să scadă ca intensitate sau să înceteze , în timp ce în celelalte porțiuni procesele de combustionare , având condiții mai bune , să continue un timp mai îndelungat , provocând degradări mai profunde decât cele din focar .

b) Atunci când incendiul se propagă prin turnuri , canale verticale de conducte , case de scări , puțuri de lift , goluri în spatele unor labirinturi , tirajul puternic format – efectul de coș – atrage flăcările și gazele fierbinți spre partea superioară a acestora , unde este situat focarul , arderea este redusă sau chiar încetează , degradările fiind neînsemnate .

Uneori acest efect de „aspirare” a arderii se manifestă și atunci când incendiul nu a fost declanșat în construcția verticală respectivă , ci în încăperi sau spații situate în vecinătatea sa .

c) Aspecte similare „efectului de coș” apar și în caz că incendiul ia naștere în canalele sau agregatele instalațiilor de transport pneumatic , utilaje în carcase ventilate etc., situație când este necesar să se caute focarul la locul de origine a urmelor , ținându-se seama că arderea nu se poate propaga contra curentului de aer în timpul funcționării instalațiilor .

d) În condițiile unei distribuții egale a materialelor combustibile , arderea poate fi intensificată în prezența unor condiții locale favorabile .

Din contră , arderea poate fi inhibată în cazul când asupra focarului acționează instalații automate de stingere , care localizează sau opresc arderea .

Un alt factor important ce trebuie avut în vedere la studiul amprentei incendiului este tendința naturală de propagare ascensională a gazelor degajate prin ardere , care sunt mai ușoare decât aerul înconjurător . Ele pot fi forțate să se deplaseze în alt sens numai sub acțiunea unor curenți puternici de aer ori dacă întâlnesc un obstacol .

În lipsa unor condiții anormale , incendiul tinde totdeauna să se propage de jos în sus .

Pentru că incendiul să se dezvolte , trecând de la stadiul de flacără mică (sau suprafață arzând redusă ) la cel de incendiu evoluat , este necesar ca deasupra flăcărilor inițiale să se găsească materiale combustibile în cantitate suficientă pentru creșterea volumului proceselor de combustie . În caz contrar , de regulă, după consumarea primului material aprins , arderea va înceta .1

____________

1. Colectiv –„Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și exploziilor” –pag. 60-62

Propagarea ascensională a arderii poate înregistra și variații sub influența unor factori perturbatori , apărând tendințe de propagare laterală sau chiar de sus în jos (rareori) a flăcărilor . Uneori aceste modificări ale modului de propagare schimbă și configurația amprentei incendiului care nu mai are forma obișnuită de con răsturnat . Asemenea fenomene pot să apară în situații cum sunt :

a) Existența unor curenți laterali (tiraj sau vânt) suficienți de puternici , care tind să abată flacăra de la verticală , ori prezența unor curenți de aer puternici orientați de sus în jos , care uneori pot să împingă flăcările în aceeași direcție (arderea coborând spre părțile sau nivelurile inferioare ). Prezența materialelor combustibile pe direcția de propagare a arderii rămâne, și în aceste cazuri necesară pentru dezvoltarea incendiului .

b) Dacă deasupra focarului se află obstacole ce împiedică ascensiunea produselor de ardere , evoluția incendiului se modifică , dezvoltarea în sus transformându-se într-o propagare laterală rapidă (gazele fierbinți și flăcările blocate de obstacolul respectiv se răspândesc sub suprafața acestuia acționând asupra tuturor materialelor combustibile întâlnite ) . Imediat ce gazele întâlnesc pe suprafața obstacolului un gol neprotejat prin care pot trece , propagarea pe verticală reapare , însoțind sau chiar înlocuind propagarea laterală .

Propagarea laterală sau de sus în jos a incendiului poate fi favorizată și amplificată de prezența unor pereți , căptușeli ale pereților sau tratamente ale suprafețelor (vopsiri) executate din materiale cu inflamabilitate accentuată . În asemenea situații , amprenta originală poate fi modificată preciabil , fiind

necesar analiza condițiilor speciale pentru a nu se trage concluzii eronate .

Modificări importante ale configurației amprentei inițiale a incendiului pot apare și în situația prăbușirii de la partea superioară a construcției a unor elemente sau materiale aprinse , care formează focare secundare de ardere la nivelul focarului inițial sau dedesubtul acestuia , producând noi urme de solicitare termică intensă . Atunci când prăbușirea elementelor a avut loc la distanță de focarul inițial , departajarea și interpretarea amprentei focarului secundar este relativ ușor de realizat . Dacă prăbușirea s-a produs în apropierea focarului inițial , diferențierea efectelor asupra amprentei primare este mai dificilă , însă nu conduce la localizarea greșită a focarului inițial .

Având în vedere tendința de propagare ascensională a incendiului , toate focarele de ardere intensă situate la partea de jos a spațiului investigat trebuie depistate și analizate ca posibile focare de inițiere a incendiului , fiind cercetate cu o deosebită atenție .

În acest sens se desfășoară următoarele activități :

a) Fiecare din punctele joase de ardere este analizat sub aspectul modului în care arderea s-a transmis mai departe din el . Acesta se realizează prin stabilirea direcției predominante a arderii și a suprafețelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest punct pentru a forma un incendiu mic .

b) După analizarea tuturor punctelor joase de ardere , se studiază amprenta generală a incendiului , pentru a se realiza modelul după care se consideră că incendiul a evoluat ulterior . Este analizată și acțiunea unor factori exteriori , cum sunt direcția vântului , sensul curenților de aer formați în

clădire , pentru a se determina efectul pe care l-au putut avea asupra dezvoltării incendiului .

c) Concluziile rezultate din studierea fiecărui punct jos de ardere sunt evaluate în corelație cu amprenta generală și cu modul de evoluție a incendiului în faza dezvoltată.

d) Se trece la căutarea cauzelor care ar fi putut produce inițierea incendiului , în toate punctele joase de ardere ce ar putea constitui , în situația dată , loc probabil de origine a acestuia .

Atunci când nici unul din punctele joase de ardere nu ar fi putut să constituie locul de origine a incendiului , investigatorii trebuie să studieze și alte posibilități de inițiere a arderii , în puncte situate la alte niveluri ale spațiului cercetat .

e) La cercetarea zonelor care conțin urme profunde de ardere , situate la partea inferioară a spațiului cercetat , trebuie avute în vedere și posibilitățile ca procesele de combustie de la acest nivel să fi apărut ca urmare a unor fenomene ce au avut loc în partea superioară a respectivului spațiu , cum ar fi:

– prăbușirea la sol a unor elemente de construcție sau altor materiale aprinse ce se aflau la partea superioară a construcției ;

– scurgerea pe sol a unui lichid combustibil ieșit printr-o spărtură a unei conducte care s-a autoaprins sau s-a inflamat în contact cu o sursă de inițiere aflată pe traiectul de scurgere .2

În numeroase cazuri , punctele joase de ardere sunt situate chiar la nivelul pardoselii , apărând sub forma carbonizării profunde a acesteia (gaură arsă în pardoseală) .

____________

2. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. –pag. 37-38

La analizarea modului cum s-au format aceste carbonizări profunde , element ce poate furniza în unele situații indicații privind primul material care a ars trebuie avute în vedere următoarele aspecte :

a) Materialele solide care cad arzând la sol , precum și corpurile metalice incandescente sau alte obiecte cu o emisie calorică importantă , în contact direct sau la mică distanță de pardoseală combustibilă , pot iniția arderea pe fața superioară a acesteia și produce carbonizarea ei în profunzime .

Dacă materialul căzut la sol este diferit de cel din care este alcătuită pardoseala , în zona carbonizată se vor găsi și resturi arse din acesta , ce pot conduce la identificarea sa . Prezența obiectelor metalice sau a topiturilor care au provocat arderea pardoselii permite precizarea cu ușurință a originii carbonizării .

b) Materialele lichide combustibile ce ard pe suprafața pardoselii nu pot provoca aprinderea acesteia pe fața sa superioară , deoarece nu o pot încălzi la temperatura lor de fierbere care este mult mai inferioară celei de aprindere a materialului pardoselii .

În cazul lichidelor normal sau greu volatile (benzină , terebentină , păcură , etc.) se poate produce pârlirea ușoară a materialului pardoselii pe perimetrul bălții . La lichidele ușor volatile (alcooli , acetonă , benzen și similare) acest efect nu apare .

c) Pardoseala combustibilă poate fi aprinsă numai dacă lichidul combustibil pătrunde sub nivelul ei , prin găuri , arzând dedesubt . În acest caz , acțiunea flăcărilor provoacă aprinderea feței inferioare a pardoselii , arderea trecând pe fața ei superioară .3

__________

3. Idem 1 –pag. 63-64

Urmărind modul de aprindere , ardere , transformările fizico-chimice ale materialelor de construcții , transformări de culoare , modificarea proprietăților mecanice și corelând aceste observații cu dimensiunile construcției , modul de ventilare a încăperilor , temperaturile exterioare , modul de intervenție la incendiu se poate stabili , pornind de la sursa probabilă de aprindere , focarul inițial modul de propagare a flăcărilor , temperaturile degajate în timpul incendiului .

Datorită căldurii degajate în timpul incendiului propagării focului pe verticală , până la întâlnirea unui obstacol , a temperaturilor mari în partea superioară a încăperii din cauza migrării gazelor fierbinți toate materialele de construcție și implicit elementele suferă modificări de volum , sau ale proprietăților mecanice inițiale cum ar fi : dilatarea , pierderea apei legate fizic și chimic , rezistența mecanică , toate cu influență directă asupra diminuării capacității de rezistență ale structurii clădirilor afectate de incendiu .

La stabilirea corectă a cauzei de incendiu și a modului în care s-a propagat flacăra într-o încăpere sau clădire se va ține seama de felul în care s-au comportat materialele din componența elementelor de construcție astfel:

1. La o construcție cu multe elemente din lemn (acoperișuri , finisaje ) se cunoaște că elementul are câteva faze de ardere :

– o etapă de încălzire de circa 6-8 minute – fără carbonizare sau ardere la temperaturi de circa 100-2000C ;

– o etapă în care are loc procesul de piroliză în care lemnul începe să-și piardă umiditatea interioară , până la deshidratarea totală și în care temperatura nu crește foarte mult ;

– o altă etapă după deshidratarea totală când începe o carbonizare superficială și o ridicare a temperaturii între 100-2800C . În această etapă gazele degajate se pot aprinde la temperaturi de peste 2250C de la o sursă exterioară ;

– la temperaturi de peste 2800C are loc o descompunere pirolitică a cărui principal produs este cărbunele alături de gaze combustibile și gudroane ;

– la temperaturi de peste 5000C grosimea stratului carbonifer crește în timp ducând la micșorarea considerabilă a secțiunii elementului de construcție sub acțiunea sarcinilor exterioare .

Ținând cont de faptul că viteza de carbonizare a lemnului este aproximativ 0,6-0,8 mm/minut , știind și durata aproximativă a incendiului , temperatura degajată se poate aproxima distanța la care s-a aflat elementul respectiv față de focar .

În cazul elementelor de construcții din lemn termoprotejate cu substanțe inhibatoare de flacără , procesul de aprindere este întârziat iar propagarea flăcării mai repede . Totuși sub influența temperaturilor înalte se produce o carbonizare mai rapidă sub stratul de protecție ceea ce duce la reducerea secțiunii lemnului și în final la prăbușirea elementului , însă mai târziu ca la un lemn neprotejat . Toate aceste date sunt orientative fiindcă ele nu sunt constante ci diferă de la caz la caz , umiditatea este diferită , ventilația diferită, etc.

2. La construcțiile cu elemente metalice distanța față de focar , modul de propagare a incendiului pe verticală , joacă un rol important în păstrarea

capacității portante a elementelor . Elementele de metal își pierd capacitatea portantă (rezistența mecanică și stabilitate ) atunci când sunt supuse unor temperaturi mari iar metalul prin încălzire atinge temperatura de 5500C care este temperatura critică . Perioada de atingere a temperaturii critice este apreciabilă la circa 15-20 minute . În elementele în care nu s-a atins această temperatură critică , deformațiile rămân în domeniul elastic . După răcire elementul rămas în domeniul elastic își poate recăpăta rezistențele mecanice inițiale .

3. În cazul elementelor de beton , în timpul unui incendiu se pot produce mai multe fenomene . Dilatarea la temperaturi este diferită pentru fiecare componentă de beton . Un element din beton armat cedează fie prin atingerea temperaturii critice în armături : 5500C pentru betoane armate și 4500C pentru betoane precomprimate ; fie prin atingerea temperaturii critice din betonul armat , circa 6000C , fie prin pierderea aderenței dintre beton și armătură .

În timpul incendiului în funcție de distanța de focarul inițial și de felul evoluției incendiului , se observă betoane calcinate albe atunci când temperatura este de peste 10000C și faza de ardere lentă este mai scurtă , sau betoane exfoliate atunci când faza de ardere lentă este foarte lungă .

4. Un alt material de construcții întâlnit foarte des este cărămida sau blocurile și fâșiile din BCA utilizate la construcția zidurilor netencuite sau tencuite cu mortar de var și ciment . În cazul acestor elemente de construcție vom observa aproape întotdeauna desprinderea tencuielii de pe zid , datorită comportării diferite a celor două materiale iar dacă incendiul este de durată

mai mare vom observa chiar și crăpături în rosturile dintre blocuri care inițial au fost umplute tot cu mortar . Desprinderea tencuielii se va produce funcție de modul de propagare a incendiului și de temperatura înregistrată .4

În cazul unei explozii urmate de incendiu , analizându-se cu atenție elementele de construcții afectate de explozie și de incendiu se poate calcula forța exploziei care a acționat asupra locului afectat .

______________

4. Agneta MĂCIUCĂ – „Efecte ale incendiului asupra elementelor de construcții ca sursă de

informare pentru stabilirea focarului inițial – Seminar privind

cercetarea științifică a incendiilor – Oradea 1995

CAPITOLUL IV . PARTICULARITĂȚI METODOLOGICE ȘI

TEHNICE PENTRU IDENTIFICAREA UNOR

CAUZE DE INCENDIU ȘI EXPLOZIE

ACCIDENTALĂ .

SECȚIUNEA I . SURSE DE APRINDERE CU FLACĂRĂ .

În această categorie sunt incluse incendiile și exploziile datorate surselor de aprindere cu flacără , denumite și cu „flacără deschisă” și anume chibrituri , lumânări , focuri aprinse voluntar , dar scăpate de sub control , aparate de tăiere și sudură oxiacetilenică , aparate tehnice . Incendiile de acest tip ocupă o pondere importantă :30-45% din total , în funcție de sezon . Focurile în locuri deschise reprezintă 10,7-12,4% din totalul incendiilor , iar jocul copiilor cu focul între 9-12% .

Flacăra este definită ca zona de combustie în fază gazoasă cu emisie de lumină a amestecului aer-gaz combustibil . Flacăra reprezintă o masă de gaze ce emite radiații electromagnetice , ca urmare a unor reacții exotermice ce produc o rapidă creștere a temperaturii .

O proprietate generală a flăcării este emisia de lumină , deși există și excepții : flăcările neluminoase ale etanolului , metanolului , hidrogenului . Luminozitatea se datorează chimiluminescenței care reprezintă emisia de lumină provenită dintr-o reacție chimică , în care ia naștere un atom sau o moleculă , în stare de excitație electronică .

O altă proprietate a flăcării este creșterea rapidă a temperaturii , de obicei până la circa 10000C . Excepție sunt „flăcările reci” ale unor hidrocarburi care pot da anumite luminescențe la temperaturi cuprinse între 2000-4000C , datorită unor reacții de oxidare intermediare , fără creșteri notabile de temperatură .

Flacăra poate fi clasificată după mai multe criterii :

a) după dinamica mișcării curentului de gaze sau a flăcării : turbulență , laminară ;

b) după starea flăcării : staționară , în mișcare față de reper ;

c) după contactul existent înainte de aprindere între combustibil și oxidant :-flacără cinetică- când contactul între moleculele reactanților este stabilit cu mult înainte de aprindere ; -flacără difuză – când moleculele reactanților , separate la început , vin în contact prin difuziune .

Sursele de aprindere cu flacără sunt :

A. Chibritul este cel mai obișnuit mijloc utilizat pentru a obține o flacără . De regulă , chibriturile arse sunt distruse în incendiul pe care l-au provocat , dar , cum majoritatea incendiilor de acest fel se datorează fie unor manevrări greșite din partea adulților , fie jocului copiilor cu chibriturile , pot fi găsite suficiente urme caracteristice acestei cauze.

Flacăra de chibrit arde timp de 20 secunde cu aproximație si poate atinge o temperatură de peste 6000C . Aruncat din neglijență , un chibrit aprins poate iniția incendierea unor materiale ușor inflamabile . Un risc deosebit în reprezintă aprinderea unui chibrit în atmosferă explozivă al amestecului gazos , fiind de regulă , instantaneu .

B. Lumânarea nu mai este utilizată ca mijloc de iluminat , fiind incendii inițiate de această sursă de aprindere . Utilizarea lumânărilor în practica religioasă , indiferent de religie poate duce la evenimente grave , în cazul unor împrejurări favorizante : prezența în biserici a unor materiale combustibile , pereți combustibili , aglomerație , etc.

C. Bricheta –brichetele de tip electric sunt foarte rar implicate în incendii, fiind dependente de baterie sau acumulator și deci nefiind portabile. În cazul brichetelor cu combustibil lichid , sursa de aprindere o reprezintă scânteia sau flacăra formată care aprinde o atmosferă explozivă sau un material inflamabil .

D. Focuri în loc deschis – focurile în loc deschis , aprinse voluntar în diferite scopuri , cum ar fi : focuri de tabără , focuri de miriște , focuri pentru arderea gunoaielor , etc., lăsate fără supraveghere și scăpate de sub control pot duce la izbucnirea incendiului sau la producerea unor explozii .

În dezvoltarea incendiilor în aer liber , factorul esențial în constituie vântul , prin direcția și viteza sa . Dacă viteza vântului este mare , dezvoltarea incendiului este rapidă și posibilitatea ajungerii focului la alte materiale combustibile , ridicată . Începând de la o anumită viteză , se produce însă un efect contrar , deoarece excesul de aer scade temperatura flăcărilor , lungimea acestora se micșorează , propagarea încetinindu-se . La viteze foarte mari , apare efectul de fugă a flăcării , urmată de stingerea incendiului .

Factorii favorizanți în propagarea incendiului sunt : prezența materialelor combustibile în apropiere (ierburi , frunze uscate , construcții din lemn , resturi menajere ) precum și configurația terenului ce poate influența

prin curenți de aer formați .

Când temperatura flăcării atinge 700-8000C , fenomenul de propagare a incendiului prin radiație devine semnificativ . Riscul de propagare este sporit și de particulele incandescente purtate de vânt .1

E. Aparate de tăiere , lipire , sudură oxiacetilenică – flăcările acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat . Flacăra unei lămpi de lipit poate atinge o temperatură de 15000C lângă duză , respectiv 2000C la 40 cm și 1000C la 70 cm , iar cea a unui arzător cu propan atinge 27000C .

Flacăra unui bec de sudură oxiacetilenică are temperatura de 31000C la duză , dar acesta scade cu distanța , la circa 10 cm fiind de 12000C , iar la 100-300 cm de circa 2000C.

Aceste flăcări , prin căldura degajată , provoacă incendii :

– prin acțiune directă asupra materialelor combustibile din apropiere , flacăra unei lămpi de lipit poate aprinde instantaneu combustibili gazați , iar cei solizi , în timp scurt ;

– prin conducție termică – dacă piesa metalică asupra căreia se efectuează lucrări de sudură ori tăiere este în legătură cu un material ușor inflamabil , prin încălzire și apoi conducție termică transmite căldura materialului respectiv ,incendiindu-l .

F. Aparatele termice care pot fi mașini de gătit , sobe , cuptoare , arzătoare , aragaze toate funcționând fie cu combustibil gazos , fie cu combustibil lichid .

Flacăra ca atare , în funcționare normală , poate intra în contact cu îmbrăcămintea confecționată din fibre ușor inflamabile , provocând incendii și arsuri grave persoanelor în cauză .

____________

1. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit.-pag.47-50

Incendii pot surveni și datorită defectării aparaturii de reglaj , având ca urmare creșterea volumului flăcărilor , sau a unor fisuri , ce pun în contact direct flacăra cu materialele combustibile din apropiere .2

Activitatea de cercetare cuprinde o serie de particularități metodologice și tehnice cum sunt :

– verificarea existenței mijloacelor care utilizează flacără sau care pot , în anume condiții să formeze flacără ;

– examinarea urmelor și resturilor rămase de la mijloacele care utilizează flacără , a deformărilor acestora și a funinginii ;

– determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor și substanțelor aflate în zona incendiului , precum și a distanțelor de amplasare a acestora față de sursele de producere a flăcării ;

– evaluarea temperaturii flăcărilor în funcție de temperatura de ardere a combustibilului , de mărimea flăcării rezultate la ardere , precum și de căldura pierdută prin radiații sau consumată de produsele de ardere ;

– compararea căldurii de reacție a flăcării cu temperatura sau energia minimă de aprindere a materialelor și substanțelor combustibile aflate în zona incendiului ;

– studierea după caz , a condițiilor de microclimat sau a situației meteorologice .

_______________

2.Colectiv – Tratat practic de criminalistică – vol. I

SECȚIUNEA II . SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ.

Sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat , acționând fie în contact direct cu materialul combustibil , fie la distanță prin radiație și convecție , în ambele cazuri ridicând temperatura materialului la valori superioare temperaturii de autoaprindere .

Ponderea incendiilor datorate surselor de aprindere de natură termică a fost relativ constantă , dar valorile diferă considerabil în funcție de sezon . În perioada de iarnă , incendiile datorate mijloacelor de încălzire ocupă primul loc în statistici , peste 25% din numărul total .

Radiația : Orice corp , indiferent de starea lui , emite radiații electromagnetice . Această emisie se face prin suprafață și nu depinde decât de natura acestei suprafețe și de temperatura sa . Energia radiantă ajunge pe un corp , o parte din ea pătrunde în corp , transformându-se în energie termică , iar restul se reflectă la suprafața corpului . Rolul radiației este redus la inițierea incendiului , dar mult mai important în evoluția sa ulterioară .

Conducția termică : Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiași corp material , lipsit de mișcări aparente , în masa căruia există diferențe de temperatură , sau în corpuri diferite , atunci când între acestea există un contact intim și diferență de temperatură . Propagarea căldurii prin conducție se face cu o viteză determinată , intensitatea conducției termice fiind maximă la metale . Acest mod de transmitere a căldurii este caracteristic corpurilor solide , la lichide și gaze intervenind numai în stratul limită sau în grosime foarte mică , și joacă un rol esențial în faza de inițiere a incendiului .

Pe de o parte , prin contactul direct dintre un corp cu nivel termic ridicat (sursa de aprindere ) cu un material combustibil , căldura transmisă acestuia îi ridică temperatura până la valoarea de autoaprindere , cazul cel mai frecvent .

Pe de altă parte , unele corpuri bune conductoare pot transmite căldura preluată de la un obiect incandescent sau în urma unei acțiuni la distanță , inclusiv la altă incintă , până la contactul cu un material combustibil , provocând aprinderea lui .

Convecția : Este o transmitere de căldură macroscopică ce are loc datorită unui fluid în mișcare , în care elementul conductor (fluidul) vehiculează energia termică din zona de temperatură mai mare în locuri de temperatură mai scăzută caracteristică fluidelor , convecția este un fenomen complex ce intervine cu deosebire în propagarea incendiului .

Surse de aprindere de natură termică :

A. Corpuri incandescente – de natură diferită care pot atinge temperaturi ridicate de 700-15000C , prin acest nivel termic acționând ca sursă de aprindere a materialelor combustibile . Un indiciu al temperaturii corpului în reprezintă culoarea metalului : roșu – 7000C , vișiniu – 9000C , vișiniu deschis – 10000C , portocaliu – 12000C , alb – 13000C , alb sclipitor – 15000C .1

Țigara – Incendiile datorate neglijenței fumătorilor reprezintă 6-8% din totalul incendiilor din ultimii ani . Mucul de țigară reprezintă o slabă sursă de aprindere și nu generează întotdeauna arderea materialelor combustibile cu care intră în contact , ci numai a unor tipuri de materiale în condiții deosebite .

___________

1.I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă , op.cit. –pag.54

Un muc de țigară nestins va aprinde rareori materialele combustibile pe care rămâne . Pe majoritatea materialelor de tapițerie o țigară aprinsă va arde până la sfârșit , fără a le aprinde .

Materialele care se topesc sub influența căldurii , chiar inflamabile , nu întrețin arderea mocnită , deoarece căldura produsă este absorbită în procesul de topire .

Inițierea incendiilor are loc , de regulă , după amiaza și noaptea . În întreprinderi , depozite , magazine , săli de teatru și cinema ,etc., țigările aprinse sunt aruncate sau lăsate din neglijență la ora închiderii , respectiv înainte de culcare . Încăperile fiind închise , aportul aerului proaspăt din exterior este redus . În timpul arderii mocnite , ce poate dura câteva ore , se degajă o mare cantitate de căldură ce încălzește aerul din interior , favorizând procesele de descompunere termică a materialelor combustibile , ceea ce duce la intensificarea arderii . Arderea mocnită se transformă brusc într-o ardere cu flacără și apoi într-un incendiu dezvoltat numai în cazul unei alimentări bruște cu aer : spargerea geamului , deschiderea unei uși , curenți de aer , ventilație .

Restul de țigară aruncat într-un coș de hârtie nu produce în toate cazurile incendii , dimpotrivă , în majoritatea cazurilor , arderea încetează într-o fază incipientă datorită gazelor de ardere și fumului acumulate într-un spațiu restrâns și care împiedică un aport satisfăcător de aer .

Incendiile datorate fumătorilor adormiți în pat cu țigările aprinse reprezintă un grav pericol social . Așternutul este de obicei , din bumbac care este inflamabil și capabil să susțină arderea mocnită a restului de țigară timp

îndelungat . Materialul de umplutură a pernelor este la fel de ușor inflamabil .

De regulă , aceste incendii sunt însoțite și de fenomene secundare periculoase , fie intoxicare cu dioxid de carbon , agravat de faptul că mulți din acești fumători sunt în stare avansată de ebrietate , fie stări psihologice de confuzie și panică la trezire bruscă , ce au ca urmare aruncarea patului în flăcări pe geam sau pe coridor cu risc de propagare a incendiului la alte structuri combustibile , în loc de închiderea ferestrelor și ușilor și încercare de stingere cu apă sau anunțarea pompierilor .

Becuri incandescente – se caracterizează prin temperatura ridicată la suprafața balonului și poziția becului . Incendiile de acest tip sunt posibile în magazii , depozite , pivnițe , unde prin aglomerarea mărfurilor , îndeosebi prin așezare în stive înalte , ambalaje vechi sau alte materiale combustibile ajung în apropierea de becuri incandescente . Producerea incendiului este favorizată și de ventilația restrânsă ce împiedică evacuarea căldurii becului , precum și depunerile de praf , scame , pulberi , etc.

Găsirea , în cursul investigației , a unor urme de filament împreună cu fragmente topite de sticlă , constituie un indiciu că becul a fost aprins înainte de incendiu . Dacă particulele de sticlă au muchii ascuțite și nu sunt sudate de filament , becul nu era sub tensiune .2

Topituri de metale sau alte substanțe – Sursele de aprindere datorate unor substanțe topite se încălzesc rar , dar prezintă un nivel termic deosebit . Astfel de pericole sunt asociate cu operații tehnologice desfășurate în incinte de regulă supravegheate de aparatură de măsuri și control fiind datorate , de regulă unor manevre greșite sau defecțiuni . În cazul în care cantitatea de

____________

2. Stoian Liviu –„Experimentări privind posibilități de inițiere a incendiilor de la țigară și becuri

incandescente”- Seminar privind cercetarea științifică a incendiilor – Oradea 1995

material topit deversat este mare , propagarea incendiului este rapidă , iar intervenția dificilă .

Blocuri de sudură și particule incandescente – Multe aliaje , inclusiv cositorul , nu înmagazinează căldura suficientă pentru a aprinde un material . Aliajele feroase și îndeosebi oțelul prezintă un risc sporit , dar numai în prezența materialelor combustibile cu punct de autoaprindere scăzut și suprafața specifică mare : hârtie , talaș , rumeguș , lichide inflamabile .

Cum cele mai multe metale au densitatea mare , particulele de metal cad repede și pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături . Un astfel de bloc de sudură poate ajunge până la o distanță de 10 m de punctul de lucru și la o temperatură de 500-8000C . Incendiile datorate acestei surse de aprindere au încă o frecvență mare și provoacă pagube importante .

Jar , cenușă , zgură de la sobe – În condițiile în care depozitarea și stingerea acestor reziduuri solide ale arderii nu are loc conform normelor și instrucțiunilor , datorită potențialului termic însă ridicat pe care-l posedă , poate avea loc , prin contact accidental cu materiale combustibile , aprinderea acestora . De regulă , majoritatea incendiilor de acest tip sunt exterioare .

B . Aparate termice .

Sobe metalice – Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid , prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decât sobele cu acumulare de căldură , cu o construcție și o funcționare mai robuste .

Analiza datelor statistice din ultimii ani indică , în limitele de iarnă , ca o principală cauză de incendiu -19-20%- utilizarea mijloacelor de încălzit

defecte , improvizate sau lăsate fără supraveghere pe timpul funcționării . Un număr important de incendii accidentale și explozii au izbucnit în gospodării individuale , șantiere , magazine înregistrându-se numeroase victime , printre care mulți copii , decedați , asfixiați sau cu arsuri .

În general , din punct de vedere termodinamic , construcția sobelor aflate în exploatare asigură o funcționare normală , fără risc de incendiu sau explozie , cu condiția respectării stricte a instrucțiunilor de folosire .

În condiții normale de instalare , sobele cu combustibil lichid ating o temperatură maximă de 4500C la arzător , 3800C la plită , 2500C la pereții laterali , deci amplasarea unor materiale combustibile lângă sobe metalice , chiar supraîncălzite nu produce cu necesitate incendiu , fiind necesare condiții favorizante . Dar totuși, deși materialele combustibile au fost cauza de incendiu intrinsecă , a dus la propagarea rapidă a incendiului izbucnit funcționării anormale a sobei .

Sobele metalice apar ca surse de aprindere în incendii , îndeosebi ca urmare a unor situații anormale de funcționare :

– fenomenul „fuga flăcării” constă în dispariția bruscă a flăcării în arzător, ca urmare a contracurentului în coș sau a depresiunii accentuate . Fenomenul poate fi întâlnit în condițiile în care coșul nu era dotat cu apărătoare contra vântului , în condiții favorizante : locuințe în locuri deschise sau locuințe particulare situate izolat între blocuri mari de apartamente , în care se formează curenți de aer puternici . În caz de stingere a flăcării în arzător , instrucțiunile fabricantului recomandă închiderea accesului combustibilului în arzător , răcirea acestuia și abia apoi reaprinderea lui . În

caz de stingere a flăcării în arzător , instrucțiunile fabricantului recomandă

închiderea accesului combustibilului în arzător , răcirea acestuia și abia apoi reaprinderea lui . În caz contrar , combustibilul , ajuns în arzătorul încălzit , se evaporă imediat și la reaprinderea arzătorului se produce explozia ;

– amplasarea greșită , cazuri suficient de dese de răsturnări ale sobelor de către persoane în stare de ebrietate sau copii care duc la inflamarea materialelor combustibile intrate în contact cu flacăra ;

– alimentația necorespunzătoare cu combustibil : folosirea unui combustibil cu impurități , cu apă și mai ales a unui combustibil neindicat pentru tipul sobei . Utilizarea unui combustibil cu impurități duce la înfundarea regulatorului de debit , întreruperea alimentării corecte a arzătorului , întreruperea funcționării sobei cu riscul exploziei la reaprindere în stare caldă.

Utilizarea unui combustibil cu urme de apă are ca rezultat decontarea apei în regulatorul de debit până la întreruperea alimentării cu combustibil . Prin evaporarea apei datorită căldurii arzătorului , o nouă cantitate de combustibil pătrunde prin regulatorul de debit în arzător cu arzător cu riscul de explozie .

Utilizarea altui combustibil decât cel indicat de fabricant poate duce , datorită vâscozității mai mari , la înfundarea regulatorului de debit .

Utilizarea unor amestecuri de combustibil duce la regimuri termice ridicate , supraîncălzirea pereților și celorlalte elemente ale sobei , precum și la o funcționare nesigură , cu flacără variabilă .

Utilizarea carbidului sau altor substanțe similare are ca efect sigur explozia cu urmări tragice în toate cazurile înregistrate .

– neetanșeitatea la îmbinările conductelor , îndeosebi conducta de legătură între regulatorul de debit și arzător , fisurarea conductelor datorită

exploatării necorespunzătoare duce la scurgeri de combustibil pe elementele

supraîncălzite ale sobei , cu posibilitatea unui incendiu .

În investigarea incendiilor de acest tip , trebuie stabilit încă de la început , dacă instalația de încălzire era montată și exploatată conform instrucțiunilor fabricantului și normelor în vigoare .

Numărul incendiilor datorate instalațiilor de încălzire cu combustibil este în creștere atât în România cât și în alte țări .

Deși podeaua este dificil de aprins , existența unor materiale combustibile amplasate necorespunzător favorizează aprinderea și apoi propagarea incendiului . În acest caz , zonele arse mai pronunțate ale podelei din apropierea sobei constituia un indiciu sigur pentru elucidarea cauzei incendiului .

Coșuri defecte , burlane supraîncălzite – Coșurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scânteile și particulele incandescente ce ies prin coș și mai puțin prin temperatura pereților care rareori atinge valori importante . Sobele acționează ca surse de aprindere în următoarele cazuri :

– scântei și particule aprinse ce ies pe coș : este situația care generează cel mai des incendii , îndeosebi dacă acoperitul casei sau al clădirilor vecine este combustibil sau prezintă depuneri de praf , funingine , rumeguș , etc. Scânteile pot ajunge la o distanță de 25-30 m . De la acoperiș , arderea se propagă la restul casei . incendiile de acest tip au loc , de regulă , primăvara , când datorită vremii mai calde acoperișurile sunt mai uscate , iar depunerile de funingine maxime , după perioada de iarnă . Uneori sunt afectate și terenurile din jur cu vegetație uscată .

– căldură , scântei prin fisurile unui coș deteriorat , cel mai adesea fisurile se datorează cutremurelor , mult mai rar unor alunecări de pământ , vibrațiilor datorate circulației stradale intense sau metroului . Consecințele sunt importante dacă în zona fisurilor există elemente de construcție sau structură din lemn . Prin expunerea la căldură , timp îndelungat în condițiile absenței unei cantități suficiente de oxigen și împiedicarea disipării căldurii datorită unor straturi exterioare din alte materiale se poate ajunge la formarea lemnului piroforic și la autoaprinderea acestuia . Pe de altă parte , lemnul , în special în formă masivă , necesită o importantă cantitate de căldură pentru piroliză și aprindere , iar temperatura locală trebuie să ajungă la temperatura de autoaprindere . Cercetările au stabilit că riscul de incendiu poate fi luat în considerare doar când temperatura în coș depășește 2800C . Urmele mai pronunțate de arsură în regiunea fisurilor sunt determinate în stabilirea cauzei.

– încălzirea până la temperatura de autoaprindere a materialelor ușor inflamabile care se găsesc în apropierea coșului . Riscul de incendiu crește în situațiile când funinginea depusă pe pereții interiori se aprinde , temperatura putând ajunge la 800-10000C.

– burlane din tablă în contact direct cu pereți din material combustibile ; pe lângă temperatura ridicată a pereților , posibilitatea inițierii unui incendiu este dată și de defecțiunile de montare și exploatare . În cazul îmbinărilor insuficiente , legătura dintre bucățile de burlane se desface din cauza încălzirii și dilatării permițând disiparea căldurii , gazelor arse și în unele cazuri , a flăcărilor . Burlanele arse și perforate în cursul unor exploatări îndelungate prezintă un risc similar .

Instalații de încălzire centrală – În cazul instalațiilor de încălzire cu aburi din unele obiective economice , în condițiile favorizante ale depunerilor de praf , scame sau a amplasării materialelor combustibile timp îndelungat prea aproape de acest mijloc de încălzire poate duce la apariția unor incendii devastatoare . În acest caz ventilația insuficientă și temperatura ce poate ajunge la 150-1700C determinând acumularea rapidă de căldură și atingerea temperaturii de autoaprindere .

Aparate de încălzit electrice – Aparatele de încălzit electrice cât și aparatele electrocasnice pot iniția incendii atât prin producerea unor defecțiuni de natură electrică cât și prin căldura transmisă de aparatul respectiv , prin conducție sau radiație , obiectelor și materialelor combustibile pe acre sunt plasate sau care sunt în imediata lor apropiere .

Calorifer electric cu ulei – confecționat prin ambutisare cu un număr variabil de elemenți prezintă o funcționare cu termostat sigură . Temperatura pereților , de circa 750C , nu prezintă risc de aprindere a materialelor combustibile . În cazul funcționării fără termostat , are loc supraîncălzirea pereților , după o stabilizare parțială a temperaturii maxime admise de 1500C. De la această temperatură intervine formarea și apoi inflamarea vaporilor de ulei , ce are ca urmare distrugerea prin rupere a aparatului , uleiul aprins fiind sursă de aprindere pentru materialele combustibile cu care intră în contact .

Reșourile – constituie o sursă frecventă de aprindere , îndeosebi în obiective social economice , prin amplasarea necorespunzătoare unde există o probabilitate mare de a intra în contact cu materialele combustibile . Un risc mărit îl prezintă reșourile improvizate , de putere mare , executate artizanal

datorită și pericolului generat de suprasarcină și improvizații de ștechere . Incendiile de acest tip sunt ușor de evidențiat , chiar și după încercarea de a înlătura obiectul respectiv de la locul incendiului .

Radiatoarele electrice – utilizate la crescătorii de păsări și animale au generat un număr mare de incendii prin ruperea legăturilor de suspendare iar aceste corpuri în stare supraîncălzită intrând în contact brusc cu paiele , aprinzându-le ; așezarea prea aproape de așternutul din paie sau formarea unui strat prea ridicat iar prin radiație sau chiar conducție , temperatura paielor atinge valoarea de autoaprindere ; scurtcircuit – datorită corodării conductoarelor sau execuției defectuoase .

Radiatoare electrocasnice – au inițiat deseori incendii , îndeosebi fiind lăsate sub tensiune în cursul nopții , la distanțe prea mici de paturi , îmbrăcăminte pusă la uscat , alte materiale combustibile .

Fiarele de călcat îndeosebi cele fără termostat sau cu termostat defect , uitate sub presiune pe materiale combustibile au produs cele mai multe incendii din gama aparatelor electrocasnice . Dacă fierul de călcat amplasat pe suport atinge temperaturi de 1500C fără termostat și de 1400C cu termostat , în momentul poziționării pe un material , talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai pe margini și nu mai are loc răcirea . De regulă incendiul nu se produce imediat , ci după o ardere mocnită cu carbonizarea masei lemnoase , în momentul pătrunderii aerului la părțile incandescente .3

________________

3. Idem 1 –pag.60-65

SECȚIUNEA III . SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ

ELECTRICĂ .

Incendiile provocate de instalațiile electrice , atât în România cât și în străinătate , au o pondere mare în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante și , în unele cazuri , și cu pierderi de vieți omenești . Aceste tipuri de incendii reprezintă aproximativ 23% din numărul incendiilor anuale , dar procentajul crește mai ales în orașe sau municipii unde incendiile având drept cauză scurtcircuitul sunt tot mai frecvente .

În privința repartizării incendiilor de natură electrică pe sectoare de activitate se constată că în industrie cele mai afectate ramuri au fost : industria alimentară , prelucrarea lemnului , industria ușoară .

Majoritatea incendiilor cu sursă de aprindere de natură electrică s-au produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor , montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor .

Reparația medie a cauzelor de incendiu de natură electrică , în funcție de împrejurarea determinantă indică , în medie :defecțiuni 75% , instalații lăsate sub tensiune 15% , improvizații 10% , iar în funcție de sursa de aprindere : 95% scurtcircuite , 4% scântei electrice , 1% arcuri electrice .1

Prin scurtcircuit se înțelege contactul accidental , fără rezistență sau printr-o rezistență de valoare mică a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune . Scurtcircuitul se produce când izolația dintre două conductoare ale unei instalații electrice ale unei rețele sau ale unui aparat se degradează

_____________

1. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă –op.cit. pag.70

și cele două conductoare , între care există o diferență de potențial , ajung în contact unul cu celălalt . Curentul care trece prin circuitul astfel închis se numește curent de scurtcircuit și este foarte mare în comparație cu curentul nominal al instalației . În urma scurtcircuitului se degajă o mare cantitate de căldură .2

Ipoteza inițierii unui incendiu dintr-o sursă de natură electrică : scurtcircuit , arc electric , scânteie electrică , nu trebuie pusă în discuție în mod aprioric , fără a exista elemente care să conducă la ceastă concluzie . De cele mai multe ori fenomenele evidențiate în instalația respectivă sunt urmarea efectelor termice ale incendiului și nu cauza acestuia .

De aceea , pe timpul cercetării incendiilor de natură electrică de urmăresc , cu prioritate următoarele :

– compararea proiectului instalației electrice cu existentul din teren ;

– determinarea cu exactitate a instalațiilor și echipamentelor de forță și iluminat aflate sub tensiune în momentul inițierii incendiului ;

– existența și starea dispozitivelor de protecție ;

– verificarea gradului de protecție a instalațiilor electrice , în funcție de pericolul de incendiu și explozie existent .

O problemă care apare de fiecare dată în fața investigatorilor este dacă scurtcircuitul pus în evidență a stat la baza inițierii incendiului sau acesta a apărut ca efect al temperaturilor ridicate în urma arderii materialelor combustibile din apropiere .3

Din cauzele scurtcircuitelor se pot menționa :

– deteriorarea izolației electrice prin îmbătrânire , mai ales la instalațiile

cu vechime de peste 15 ani , solicitări mecanice , arderea izolației datorită

____________

2. C.Suciu – op.cit. – pag. 328

3. s.Calotă , A.Lungu – „Scurtcircuitul – cauză sau efect al incendiului”- seminar privind cercetarea

științifică a incendiilor – Oradea 1995-pag.2

unui contact imperfect ;

– ruperea conductelor liniilor sub acțiunea unor sarcini mecanice sau factori atmosferici ;

– manevre greșite executate de personalul de exploatare ,

– contactul unor animale sau păsări cu elemente aflate sub tensiune , cel mai frecvente sunt avariile produse în instalațiile electrice de medie și înaltă tensiune în urma pătrunderii în celulele cu aparataj electric a șoarecilor, șobolanilor , etc .

– în cazul motoarelor electrice , unele obiecte metalice străine căzute accidental în interiorul motorului , deteriorează izolația înfășurărilor , provocând scurtcircuite între spirele bobinelor .4

În urma curenților de suprasarcină , are loc o încălzire a conductorului prin acumulare de căldură în timp . Se formează pori în mantaua conductorului , rezultând fum și gaze în strat . Această pătură gazoasă constituie elementul catalizator al inițierii incendiului . Apare flacăra uneori cu propagare rapidă , care inițiază la rândul său , arderea materialului combustibil din apropiere . În prezența ventilației , îndeosebi forțate , probabilitatea aprinderii cablului scade foarte mult . Curenții de aer spală mantaua cablului răcindu-l și evacuând gazele toxice , dar și combustibile .

Examinarea conductoarelor și cablurilor electrice după incendiu , îndeosebi structura metalului indică , cu suficientă siguranță , momentul producerii scurtcircuitului . Este bine cunoscut faptul că apariția unor modificări în structura cuprului implică prezența oxigenului , deci închiderea circuitului prin scurtcircuit a avut loc înainte de inițierea incendiului .

___________

4. Idem 1 –pag.72

De asemenea , pentru a stabili dacă un scurtcircuit este cauza sau efectul incendiului , un element care trebuie avut în vedere reprezintă și corelarea dintre locul în care au fost identificate urmele de scurtcircuit în instalația electrică într-un punct mai îndepărtat față de focar , precum și o direcție de propagare a flăcărilor din exterior către locul unde a avut loc fenomenul electric , demonstrează că scurtcircuitul a avut loc ulterior inițierii incendiului .

Probabilitatea inițierii incendiului depinde și de tipul materialului combustibil implicat , fiind mai mare la bumbac , poliester , produse celulozice și mai mic la țesături sintetice , lână , lemn masiv etc. Probabilitatea aprinderii cablului depinde și de tipul de consumator alimentar . Astfel , pentru același material combustibil , probabilitatea crește de la 4% în cazul unei sarcini rezistive , la 62,5% în cazul unei sarcini inductive .

Uneori apar situații când două sau mai multe conductoare sau componente electrice vin în contact direct sau printr-un element metalic care , practic realizează o legătură fără rezistență . În acest caz avem de-a face cu un scurtcircuit complet (perfect) . Acesta nu prezintă pericol de incendiu întrucât curentul de defect capătă brusc valori foarte mari , care conduc la deconectarea circuitului prin proiecțiile sale . În exploatarea instalațiilor și echipamentelor electrice acest tip de scurtcircuit apare foarte rar .

Cel mai mare pericol în reprezintă scurtcircuitul incomplet sau cel cu arc, care de obicei se produce în cazul unor defecte de izolație .

În aceste cazuri , arcurile intermitente care se formează , deși nu produc curenți de suprasarcină prea mari , totuși datorită duratei lor mai

îndelungate , produc supraîncălziri locale , aprinderea izolației conductoarelor și a materialelor combustibile din imediata vecinătate .

Prin urmare un scurtcircuit produs într-o instalație electrică poate sau nu să inițieze un incendiu . De regulă scurtcircuitele , ca și alte incidente în instalațiile electrice de transport sau utilizare sunt eliminate în timp de elementele de protecție .5

Scurtcircuitul poate deveni sursă de aprindere inițiind incendii sau explozii accidentale în anumite condiții favorizante :

– montarea instalațiilor electrice direct pe elemente combustibile – montarea instalațiilor electrice îngropate sub tencuială sau protejate cu tuburi metalice înlătură aproape în totalitate acest neajuns ;

– străpungerea unor pereți , platforme , panouri , etc. combustibile fără luarea unor măsuri de protecție corespunzătoare ;

– nerespectarea distanțelor față de elementele combustibile sau depozitarea de materiale combustibile în apropierea circuitelor electrice poate duce la incendii prin aprinderea acestora ;

– supradimensionarea elementelor de protecție , în special a siguranțelor, împiedică înlăturarea rapidă a unui eventual defect, favorizând producerea scurtcircuitelor și propagarea defectului în instalațiile din jur , acesta fiind unul din cele mai frecvente neajunsuri întâlnite în exploatarea instalațiilor electrice;

– nesupravegherea unor instalații sau procese tehnologice în care sunt implicate echipamente electrice ,

– etanșarea necorespunzătoare a aparatajului electric față de condițiile speciale impuse de norme ;

____________

5. Idem 2 -pag.3

– folosirea într-un mediu exploziv a aparatajului necorespunzător ;

– pozarea cablurilor sau circuitelor electrice neprotejate în spații în care se acumulează vapori sau gaze inflamabile și explozive ;

– improvizațiile ori nerespectarea schemei electrice de funcționare , conduc de multe ori la crearea unor situații favorizante producerii scurtcircuitelor ;

– construcția defectuoasă a prizei sau a fișei de conectare favorizează , de asemenea scurtcircuitul .

Aceste situații favorizează producerea unui incendiu având ca sursă de aprindere scurtcircuitul produs în rețele de joasă tensiune .

Pentru rețelele de înaltă tensiune , scurtcircuitul este cel mai adesea precedat sau acompaniat de fenomene de amorsare între conductoare și părțile metalice ale aparaturii . Existența unei tensiuni ridicate în circuit duce la scăderea bruscă a impedanței arcului . Dacă mediul este combustibil , inflamarea este rapidă și gravă datorită temperaturilor înalte atinse . Un caz tipic este al transformatoarelor , când un simplu scurtcircuit între spire provoacă o încălzire locală și inflamarea unui volum important de ulei din cuvă cu pagube apreciabile .6

Arcul electric este o descărcare disruptivă , continuă , între doi electrozi sub tensiune . Arcul electric apare în instalațiile electrice și în condiții normale de funcționare , în momentul deschiderii și închiderii unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor și separatoarelor . Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacității de rupere a întrerupătorului el se stinge fără consecințe . Dacă

____________

6. Idem 1 –pag. 87

însă apare în alte puncte , unde în mod normal nu este prevăzut a apărea , sau dacă depășește capacitatea de rupere a aparatajului , apar efecte devastatoare.

Suprasolicitări periculoase datorate arcului electric apar în următoarele cazuri : arc electric de sudură , arc electric în urma scurtcircuitului din rețelele de medie și înaltă tensiune .

Efectele periculoase ale arcului electric ca sursă de aprindere și de inițiere a incendiilor rezultă din temperatura mare ce se produce , 3000-50000C , și cantități relativ mari de energie disipată în timp foarte scurt . Datorită temperaturilor mari , arcul electric poate provoca topirea elementelor metalice ale instalațiilor și aprinderea materialelor izolante combustibile . Temperatura mare a arcului electric și energia ridicată pot provoca și deteriorări prin dilatarea bruscă a materialelor , vaporizarea unor lichide și expansiunea gazelor .

Un alt fenomen , în care arcul electric apare ca sursă de aprindere în incendii de lanuri sau păduri , este legat de căderea la sol a unui conductor de linie de înaltă tensiune . Aparatele de protecție automată ale rețelei asigură o deconectare rapidă , dar , mai ales în perioada uscată , arcul care se amorsează în contact cu solul timp de fracțiuni de secundă este suficient pentru a inflama materialele celulozice din apropiere .

La deconectarea circuitelor sau în cazul unor scurtcircuite , premergător arcului electric sau simultan cu acesta , se produc și scântei electrice , care sunt tot descărcări disruptive prin aer sau arc dielectric . Intensitatea și numărul scânteilor depind , în primul rând , de intensitatea curentului , apoi de tensiune , impedanța circuitului , secțiunea conductorilor .

Atât arcul electric cât și scânteia electrică constituie importante surse de aprindere în incendii și explozii accidentale . Deși ambele ating temperaturi mari , capacitatea termică a scânteii este mult redusă față de un arc electric , durata de viață fiind redusă . Arcul electric prezintă , evident , un pericol mai mare de incendiu atât prin durata sa , cât și prin formele de manifestare . Având mai mult timp pentru transmiterea căldurii la împrejurimi , un arc electric poate aprinde materiale combustibile din apropierea locului unde s-a produs , inclusiv izolația conductorilor , pe când o scânteie electrică poate să aprindă numai amestecuri explozive sau inflamabile .

Capacitatea de aprindere a scânteilor depinde de amestecul gaze-aer sau vapori-aer de natura contactelor între care se produc scânteile , precum și caracteristicile curentului electric .7

SECȚIUNEA IV . SURSE DE AUTOAPRINDERE .

Marea majoritate a substanțelor gazoase , lichide sau solide nu ard în contact cu aerul la temperatură normală și presiune atmosferică . Un mare număr dintre acestea suferă doar o oxidare , foarte adesea lentă sau limitată la un strat superficial . Reacțiile de oxidare sunt exoterme dar cantitatea de căldură degajată este prea mică pentru a aduce întreaga masă de substanță la temperatura de aprindere .

Anumite substanțe se aprind însă spontan , în urma autoîncălzirii fără un aport de căldură sau altă sursă de inițiere . Căldura necesară autoîncălzirii

___________

7. Idem 1 –pag.82

și apoi a autoaprinderii rezultă din reacțiile chimice sau biologice ce se produc în însăși masa substanței respective .

Autoaprinderea este deci fenomenul de declanșare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanțe combustibile până la valoarea temperaturii de autoaprindere , specifică , fără a reveni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere . După natura proceselor sau reacțiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc autoaprinderi de natură chimică , fizico-chimică și biologică .

Fenomenul autoaprinderii prin autoîncălzire generează incendii în stare ascunsă , mocnite , apariția și dezvoltarea acestora fiind favorizată de o serie de factori aleatorii : umiditate , aerare , prezența unor impurități , grad de concasare , etc.

Autoaprinderile de natură chimică se definesc ca fiind aprinderile spontane ale unor substanțe la contactul cu oxigenul di aer , apă sau cu compuși organici , cu care majoritatea substanțelor nu reacționează în condiții normale .

Se deosebesc trei grupe de substanțe :

1. Substanțe care se aprind spontan în contact cu aerul la temperatură normală :

Aceste substanțe sunt considerate substanțe piroforice și acestea sunt fosforul alb , fosforul roșu , metale alcaline (sodiu , potasiu ) , hidrurile de siliciu , unii compuși organici ai anumitor metale , sulfură de fier , pulberile de aluminiu , zinc , de titan , zirconiu . Aceste substanțe reacționează puternic cu oxigenul din aer , cu degajări importante de căldură , capabile să inițieze procesul de autoaprindere în condiții normale de temperatură .

Fosforul alb se autoaprinde la circa 450C . Cantitatea de căldură degajată este în unele cazuri atât de mare încât provoacă aprinderea unor materiale din apropiere . Pulberea de zirconiu se poate aprinde spontan la temperatura camerei .

Prezența umidității constituie un alt factor favorizant în cazul autoaprinderii pulberii de aluminiu , a sulfurilor de fier .

Metalele piroforice reacționează cu intensități variate cu clorul și alți halogeni precum și cu substanțe halogenate de origine organică . Foarte violente sunt reacțiile metalelor piroforice cu substanțe organice și anorganice oxidante . Metalele piroforice alcaline intră în reacții energice cu sulful , fosforul și arseniul .

Pulberile de aluminiu și de magneziu se autoaprind în contact cu tetraclorura de carbon și cu hidrocarburile clorurate . Fenomenul se explică prin formarea unor compuși intermediari metalorganici foarte susceptibili la autoaprindere .

2. Substanțe care se aprind spontan în contact cu apa .

În această categorie sunt incluse oxidul de calciu , carbura de calciu , fosfura de calciu și sodiu , metalele alcaline . Prin reacția acestor substanțe cu apa se eliberează o cantitate mare de căldură care poate provoca aprinderea materialelor combustibile din apropiere prin aducerea lor la temperatura de autoaprindere .

Un exemplu tipic este „stingerea varului”. Varul nestins este un praf alb, amorf , puternic higroscopic . Umezit cu apă degajă o mare cantitate de căldură . Acest proces , stingerea varului , este însoțit de o creștere bruscă

de temperatură , până la 300-4500C . Disiparea căldurii poate provoca arsuri , dar și incendierea materialelor combustibile din apropiere .1

3. Substanțe care se aprind spontan în contact cu oxidanți .

Oxidanții , în contact cu unele substanțe , în special organice , produc autoaprinderea acestora . Astfel cloratul de potasiu în contact cu acidul oxalic generează explozii prin autoaprinderea dioxidului de clor , producând și aprinderea substanțelor combustibile din apropiere .

Acidul azotic și acidul sulfuric provoacă autoaprinderea unor materiale cu care intră în contact fie prin deshidratare bruscă și aducerea la piroforicitatea , fie prin reacția chimică . Oxidanții solizi ca peroxizii de sodiu provoacă autoaprinderile alcoolilor , acetonei , glicerinei și a altor lichide ușor inflamabile .

Asemănător cu oxidanții acționează și halogenii și unii compuși halogenați care provoacă prin contact autoaprinderea acetilenei , metalului , hidrogenului , etc.

4. Reacții chimice exoterme .

Aceste reacții se produc pe timpul fabricației , transportului , manipulării și depozitării substanțelor care reacționează reciproc , atunci când vin în contact . Reacțiile pot fi favorizate de factori externi : scântei , lumină solară , căldură , umiditate , șocuri mecanice . Efectul de aprindere sau explozie se manifestă fie asupra substanțelor care reacționează , fie asupra unor substanțe sau materiale combustibile prim transmiterea unor cantități mari de căldură .

____________

1. C.Suciu – op.cit. –pag.326

Problema incompatibilității substanțelor chimice este deosebit de complexă și necesită deseori o specializare strictă . Au fost elaborate programe pe calculator care permit evidențierea rapidă , pentru orice substanță chimică , atât a incompatibilității , cât și a proprietăților fizico – chimice , deci a condițiilor specifice de transport , manipulare și depozitare , cu riscurile aferente .

Autoaprinderile de natură fizico-chimică .

Acest tip de autoaprindere se definește ca fiind autoaprinderea unor substanțe combustibile în urma acțiunii atât a unor procese chimice cât și a unor factori de natură fizică .

Factorii care influențează mecanismul autoaprinderii fizico-chimice pot fi clasificați în două grupe : cei care intervin în reacțiile de oxidare și deci asupra vitezei de degajare a căldurii și cei care acționează asupra disipării căldurii . Pentru ca fenomenul de oxidare să se transforme în ardere este necesar ca viteza de degajare a căldurii rezultată din reacție să fie mai mare decât viteza de degajare de disipare a acesteia . Acumularea de căldură duce la creșterea temperaturii , care contribuie la mărirea vitezei de reacție , deci a cantității de căldură degajate și astfel fenomenul se amplifică , transformându-se spontan în ardere .

Principalii factori care influențează reacțiile de oxidare sunt natura compusului , mărimea și starea suprafeței libere , prezența unor impurități . Factorii care acționează asupra disipării căldurii constau , în primul rând , în modul cum este realizată izolarea termică , care la rândul ei depinde de starea lacunară a materialului și de masa acestuia .

Exemple tipice de autoaprindere fizico-chimice se întâlnesc la cărbune , bumbac , lemn , uleiuri , vopsele .

1. Autoaprinderea cărbunelui . În cazul cărbunelui depozitat , intervine în principal , tendința spre oxidare puternică . Are loc atât o absorbție de oxigen ce ridică temperatura întregii mase cât și o chemisorbție prin saturarea legăturilor chimice ale carbonului , favorizată de creșterea temperaturii . Procesul de oxidare este foarte lent și poate dura săptămâni sau luni . Acumularea căldurii duce la creșterea temperaturii peste cea de autoaprindere . Îndeosebi după depășirea valorii de 500C , focarele de autoaprindere se multiplică rapid . Fenomenul este accentuat de factori cum ar fi :

– conținutul de cenușă (cărbunii cu conținut ridicat de cenușă se autoîncălzesc mai lent );

– conținutul de umiditate ridicat împiedică procesul de autoîncălzire ;

– căldura solară , ca și influențarea temperaturii interioare prin conducte de apă caldă sau abur tehnologic ce trec pe sub haldă , favorizează autoaprinderea ;

– vântul are rol favorizator prin afluxul de aer adus ;

– existența fisurilor , prin permiterea unui aport suplimentar de aer favorizează autoaprinderea ;

– sortul de cărbune : antracitul , conținând puține substanțe volatile , nu prezintă tendință de autoaprindere , huila și lignitul prezintă însă această proprietate .

2. Autoaprinderea bumbacului , sub formă de fibre sau fire este favorizată de impregnarea în uleiuri sicative și de depozitarea materialelor în straturi groase care , prin circulația redusă de aer nu asigură o răcire suficientă . Căldura degajată prin oxidarea uleiului se acumulează în masa bumbacului datorită conductibilității termice mici a acestuia . Temperatura bumbacului , sub diferite forme , la care începe autoaprinderea , este se 2200C , în interiorul materialului .

Durata procesului de autoaprindere este de minim 2-3 ore , limita superioară variind mult în funcție de temperatura mediului ambiant , de aportul de aer proaspăt , de cantitatea de material implicată . Risc sporit de incendiu prezintă de aceea balasturile de bumbac cu urme de ulei sau grăsimi , depozitat în stive mari lipsite de aerisire .

3. Autoaprinderile uleiurilor , grăsimilor , lacurilor . Lacurile și vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire , uleiurile și grăsimile prezintă tendința de autoaprindere la contactul cu aerul , în timp .

În cazul vopselelor și lacurilor , utilizarea unor pigmenți cu reactivitate mare , mai ales în combinație cu diluanți având conținut de toluen , mai mare decât limitele admise duce la inițierea unor incendii atât în cabinele de vopsire , cât și la locul de depozitare .

Grăsimile de origine animală cu excepția uleiului de pește , sunt puțin periculoase ca surse de autoaprindere . Acest pericol crește pentru uleiuri vegetale . În condiții favorabile cum ar fi temperatura , izolare termică , aport de aer , materiale impregnate cu ulei prin autoaprindere pot iniția incendii după 24 ore , în funcție de natura materialului .

4. Autoaprinderea lemnului , este un proces complex în care intervine și fenomenul de acumulare de căldură . Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acțiunea unei surse de căldură și este favorizată de existența unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea căldurii , precum și absența unor cantități suficiente de oxigen, mai ales în spații închise . În aceste condiții are loc creșterea temperaturii în interiorul masei lemnoase și uscarea intensă a acesteia prin eliminarea apei de constituție și din hidrați . Prin distilarea uscată a lemnului se degajă gaze și vapori , se formează gudroane și alți produși de piroliză, lemnul se înnegrește , se carbonizează , căpătând un aspect poros . Datorită oxigenului provenit atât din piroliza celulozei , cât și din aerul exterior , pătruns prin fisurile create , are loc autoaprinderea . În unele cazuri , temperatura de autoaprindere poate coborî până la circa 1000C . Fenomenul poate dura uneori ani de zile . Evidențierea acestei surse de autoaprindere , mai rar întâlnite , necesită o examinare foarte atentă a amprentei incendiului și identificarea corectă a focarului .

Autoaprinderea de natură biologică , este caracteristică atât unor produse vegetale cât și unor produse de natură animală care , sub influența acțiunii unor microorganisme , produc căldura necesară declanșării procesului de autoaprindere .

Mecanismele de reacție caracteristice autoaprinderii biologice sunt foarte complexe și se desfășoară într-un timp relativ lung . Elementele fundamentale ale acestui tip de autoaprindere îl reprezintă , pe de o parte existența a numeroase specii de microorganisme : bacterii , ciuperci ,

mucegai din sol . aer , apă care trăiesc în simbioză cu plantele și pe de altă parte conductibilitatea termică redusă a produselor vegetale , care conduce la acumularea căldurii , favorizând autoaprinderea .

Factori care influențează fenomenul de autoaprindere biologică sunt :

– recoltarea furajelor în stare umedă sau în stare verde când conțin 75-85% apă sau după ploaie ;

– compoziția și natura solului de pe care s-au recoltat furajele , un sol umed sau irigat mărește tendința spre autoaprindere ;

– balotarea furajelor având umiditate mai mare de 25-30% și realizarea unei uscări incomplete pe sol sau în clăi formate din 3-4 baloți .2

SECȚIUNEA V . SURSE DE APRINDERE

DE NATURĂ CHIMICĂ .

Scânteile mecanice sunt particule materiale , de dimensiuni mici , provenite din diferite operații de prelucrare a metalelor sau din ciocniri mecanice . Deși , ca sursă de aprindere intervin prin potențialul lor termic , sunt individualizate prin natura activităților mecanice care le generează .

Numărul incendiilor datorate unor surse de aprindere de natură mecanică este redus în comparație cu alte surse . Ponderea acestor incendii reprezintă sub 1% din total , în ultimii ani.

Frecarea este un proces de natură molecular-mecanică , care are loc între două suprafețe în contact , în mișcare relativă , supuse la o forță

____________

2. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit.-pag.106-108

normală de apăsare . Frecarea este întotdeauna însoțită de încălzirea corpurilor în contact , căldura disipată fiind rezultat al lucrului mecanic depus pentru învingerea rezistenței de frecare .

Prin frecare , suprafețele în contact ajung la temperaturi suficient de ridicate 200-3000C pentru a iniția aprinderea unor materiale combustibile aflate în vecinătate . În alte cazuri , căldura degajată în procesul de frecare este suficientă pentru descompunerea unor substanțe a căror componenți volatili de aprind ulterior cu ușurință .

Situații în care frecarea poate duce prin căldura disipată la inițierea unor incendii sunt :

– lipsa lubrifiantului sau ungerea necorespunzătoare a unor piese din diverse mecanisme , cel mai frecvent în cazul conlucrării unui lagăr cu un arbore ; orice lagăr care nu este lubrifiat corespunzător poate deveni o sursă de aprindere pentru un material combustibil din vecinătate ;

– gripajul , este un fenomen periculos ce se manifestă sub formă de puncte de sudură locale și smulgeri cu nituri adânci sau blocaj total ;

– prezența între suprafețele în contact a unor corpuri străine ;

– montarea defectuoasă a lagărelor și a arborelui , ce poate duce la frecarea arborelui de carcasă . În acest caz intervine o tocire intensă a arborelui și a carcasei , combinată cu o încălzire locală intensă a acestor elemente , se pot observa scântei .

O sursă de aprindere de acest fel , poate provoca incendii cu urmări grave , mai ales atunci când în componența instalației mecanice intră un recipient / rezervor cu combustibil petrolier lichid .

Fenomenul supraîncălzirii unor elemente în contact se manifestă mai întâi prin zgomote neobișnuite : izbituri . scârțâit , scântei . Observarea incipientă a acestor simptome permite înlăturarea cauzei fără consecințe negative .

Posibilitatea unei surse de aprindere de acest tip trebuie luată în considerare la cercetarea oricărui incendiu inițiat în vecinătatea unei instalații mecanice cu componente sau piese în mișcare rapidă . În timpul examinării acestor elemente , după un incendiu se observă o deteriorare termică intensă a lagărelor : topirea cuzineților , arderea lubrifiantului . arderea vopselei , fisurarea carcasei , precum și deteriorări ale arborelui : lacuri tocite , suprafețe cu rigurozitate pronunțată .

Scânteile mecanice sunt particule mici de metal prelucrat care se încălzesc până la incandescență în traiectoria pe care o parcurg . Dacă în zona în care se produc aceste scântei există materiale combustibile sau amestecuri explozive , nu poate fi neglijată posibilitatea inițierii unor aprinderi sau explozii .

După modul de prelucrare scânteile de acest tip se pot clasifica în scântei de șoc , scântei de frecare , scântei de abraziune .

Scânteile de șoc se produc la contactul brusc , lovire , ciocnire , izbire , între diferitele obiecte metalice la operațiuni cum ar fi : operațiuni mecanice cu dălți, pătrunderea accidentală a pieselor metalice în mașini și aparate în funcțiune , căderea sau manevrarea obiectelor la încărcarea și descărcarea navelor , autovehiculelor , mijloacelor de transport intern , macaralelor .

Scânteile se formează pe seama metalului mai moale . Mărimea și energia scânteilor formate depind de energia cinetică consumată la ciocnire , viteza de ciocnire a pieselor metalice , rezistența metalelor . Potențialul energetic al scânteilor formate este influențat și de natura metalelor implicate în ciocnire . În ordinea crescândă a periculozității se pot enumera : oțel aliat , oțel de construcții , oțel ruginit , metale ușoare (aluminiul ), cuprul , beriliul , manganul , nichelul , plumbul ca și bronzul nu produc scântei prin lovire sau frecare .

Capacitatea metalelor și a aliajelor acestora de a produce scântei periculoase depinde în special de proprietățile lor chimice și mai ales de afinitatea lor față de oxigen . Astfel , nu toate particulele separate de metale prin șoc sau frecare posedă energie suficientă pentru iniția un proces de aprindere a unui amestec combustibil gazos , chiar dacă temperatura lor ajunge la valori ridicate de 10000C . În urma unei reacții de oxidare în aer a particulelor , acestea pot însă acumula energie suficientă pentru inițierea aprinderii , datorită caracterului puternic exoterm al procesului rapid de oxidare . Astfel , temperatura medie măsurată a unui fascicul de scântei oțel – carbon de 1300-18000C a crescut pe distanța de 15 cm până la 23000C .

Factorii care influențează acest proces sunt : natura metalului , viteza de zbor a particulei și conținutul de oxigen al mediului de lucru . Viteza de zbor a scânteii depinde de energia disipată la ciocnire și , în cazul unor valori mari , implică traiectorii lungi și corespunzător , o durată mai mare de contact cu mediul , ceea ce permite intensificarea arderii și schimbului de căldură .

Scânteile mecanice pot provoca și aprinderea unor amestecuri de aer cu diferite pulberi : pulberile de aluminiu , magneziu , titan , zirconiu , aliaje de metale ușoare ; unele pulberi de fier se aprind ușor ; pulberile de zinc se aprind numai uneori ; pulberea de sulf se aprinde cel mai ușor dintre pulberile nemetalice , inclusiv de la scânteile de oțel produse de dispozitivele de rectificat , etc.

Scânteile de frecare însoțesc un număr redus de procese de frecare . Potențialul lor termic este mai scăzut decât al scânteilor de șoc sau abraziune. Determinări experimentale au stabilit o valoare medie a temperaturilor scânteii produse prin frecare de 9000C , cu valori maxime în jur de 16000C . Scânteile de frecare pot aprinde numai amestecurile de aer ale hidrogenului , acetilenei , etilenei , oxidului de carbon , sulfurii de carbon .

Scânteile de așchiere și abraziune se produc în urma operațiunilor mecanice de așchiere și polizare a metalelor în cantități mai mari decât celelalte cazuri și au o temperatură de peste 8000C . În cazul unor traiectorii mai lungi și la durata de 2-3 secunde pot fi atinse temperaturi mai ridicate care pot iniția aprinderea unor amestecuri combustibile gazoase .1

SECȚIUNEA VI . SURSE DE APRINDERE NATURALĂ .

În această categorie intră incendiile inițiate independent de voința omului sau cauze tehnice , datorită unor surse de aprindere naturală , cum ar fi descărcările atmosferice și radiația solară . Fenomene naturale , cum ar fi cutremure de pământ , furtuni puternice , meteoriți pot favoriza provocarea

___________

1. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. – pag.118-121

unor incendii prin distrugerea unor instalații , dar nu constituie prin le însăși surse de aprindere .1

Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă aperiodică , de mare intensitate , care se produce în timp de furtună , între nori și pământ , prin interiorul unor canale de aer ionizat .

Se pot deosebi : trăsnet cald , care este o descărcare electrică caracterizată prin intensitate moderată , dar cu durată relativ mare , astfel încât sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă și produce pagube , îndeosebi prin efecte termice și trăsnet rece , care este o descărcare electrică caracterizată prin intensitate foarte mare , dar de durată mică , efectul termic este redus , dar produce pagube prin efectele electrodinamice puternice .

Trăsnetul se poate manifesta ca trăsnet simplu sau multiplu , adică o descărcare formată dintr-o succesiune de 3,4 până la 15 descărcări succesive pe același canal , separate prin pauze scurte de până la 1 m/s . Ca fenomen trăsnetul nu se deosebește de o scânteie electrică , însă este o descărcare mult mai intensă din cauza acumulării unei sarcini mari electrostatice .

Pentru apariția trăsnetului sunt necesare procese favorizante de natură fizică și aerodinamică : vara (mișcare ascendentă a aerului bogat în vapori de apă care ulterior condensează), iarna (curenți orizontali rapizi sau apropierea maselor de aer mai cald de masele de aer rece ). Ca urmare a acestor mișcări se separă sarcinile electrice de semn contrar . La partea superioară a norului de furtună , la înălțimea de 6-7 km există sarcini pozitive , iar la bază ,

____________

1. C.Suciu – op.cit. – pag . 322

la înălțimea de 3-4 km există sarcini în general negative . Ca atare de creează diferențe de potențial mari atât între partea superioară cât și cea inferioară , cât și între nor și pământ .

Trăsnetul se produce când diferența de potențial dintre nori și pământ este atât de mare încât poate străpunge aerul ce joacă rolul unui izolator . Descărcarea electrică disruptivă între nor și pământ are loc prin intermediul unor canale de aer ionizat mult ramificate . Descărcarea principală este precedată de o succesiune de descărcări parțiale , scurte 15-80 m/s și se poate repeta de câteva ori , chiar până la 40 de descărcări repetate . Datorită persistenței imaginii de retină , ochiul înregistrează întotdeauna aceste descărcări succesive ca o singură emisiune de lumină .

Cele mai expuse căderii trăsnetului sunt , în primul rând obiectele înalte: turlele bisericilor , coșuri de fum , copaci înalți . Sunt totuși cazuri de trăsnete în locuri situate mai jos decât obiectele ce le înconjoară datorită structurii geologice a terenului , precum și asupra unor obiecte în mișcare cum ar fi vehiculele .

Frecvența trăsnetelor depinde de numărul furtunilor care se produc într-o anumită regiune . Indicele keramic K al unei zone geografice reprezintă numărul mediu anual de zile cu furtuni cu descărcări electrice , stabilit pentru zona respectivă pe baza datelor obținute în cel puțin 10 ani consecutivi . În funcție de acest indice se stabilesc zonele ce alcătuiesc harta keramică a unei țări . Cele mai frecvente descărcări atmosferice sub formă de trăsnet se produc în zona muntoasă sau deluroasă ( k>35) :,județele Argeș , Bistrița , Brașov , Covasna , Cluj , Gorj , Harghita , Hunedoara , Prahova , Maramureș, Sibiu , Vâlcea .

Ponderea incendiilor datorate descărcărilor atmosferice a scăzut în ultima perioadă datorită construirii unor parantanere . Incendiile inițiate de aceste fenomene reprezintă 1,38% din numărul de incendii izbucnite anual .

Fiind fenomen electric , trăsnetul produce efecte asemănătoare cu orice trecere de curent printr-un material . Efectele sunt amplificate de intensitatea deosebit de mare într-un timp scurt .

Efectul termic este cel care determină inițierea unor incendii . În cazul materialelor bune conductoare cu secțiune mare rezistența este mică , iar cantitatea de căldură disipată redusă , pericolul de incendii fiind diminuat . În cazul materialelor rău conductoare de electricitate , o mare parte din energie este transformată în căldură care încălzește superficial sau masic corpul respectiv , producând fenomene ca vaporizarea conținutului de apă , descompuneri chimice , etc. Când nivelul termic ajunge la temperatura de aprindere a materialelor din care este confecționat corpul , au loc aprinderea și inițierea incendiului , fenomen favorizat de descărcările de mică intensitate și lungă durată .

Căderea trăsnetului pe liniile de înaltă tensiune poate iniția indirect incendiul . Dacă unda de supratensiune formată se propagă în interiorul unei instalații electrice poate provoca arcuri , scurtcircuite , străpungeri de izolații , deseori urmate de incendii .2

Pentru a deosebi un incendiu intenționat de incendiile determinate de descărcările electrice atmosferice , se cercetează din primul moment obiectele care pot să poarte urme caracteristice și care se prezintă fie ca urme mecanice de rupere sau zdrobire , fie ca urme de ardere , topire sau volatilizare .

___________

2. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. pag.128

În cazul incendiilor determinate de descărcările electricității atmosferice se descoperă , pe lângă urmele de aprindere și o serie de urme mecanice , de sfărâmare , rupere , dislocare sau zdrobire , pe ziduri , cărămizi , dușumele , pe obiectele rău conductoare de curent electric . Cărămizile , în locul de lovire a trăsnetului vor deveni sticloase , datorită temperaturii înalte .

Asupra obiectelor de metal , electricitatea atmosferică acționează prin magnetizarea sau demagnetizarea fierului și a oțelului sau prin acoperirea cu un strat de oxid a metalelor atinse , care la obiectele de bronz sau de alamă primește culoare violacee . Unele metale sunt topite , iar altele volatilizate , fiind depuse pe diferite obiecte din jur cum ar fi țiglele de pe acoperiș , vasele de porțelan , dinții și unghiile persoanelor electrocutate . Volatilizarea metalelor nu se produce în toate cazurile de incendiu prin trăsnet , decât în cazul descărcărilor extrem de puternice .

Uneori trăsnetul provoacă aprinderi simultane în mai multe locuri , putând trezi bănuiala unui incendiu premeditat . În aceste cazuri , locurile aprinderilor simultane trebuie examinate din punctul de vedere al inflamabilității lor , descărcările electricității atmosferice necăutându-le anume, ca o mână criminală .

Când se presupune că un incendiu a luat naștere în urma unei descărcări a electricității atmosferice , concomitent cu strângerea probelor de la locul faptei , se vor lua informații asupra condițiilor atmosferice , la locul și în timpul incendiului , atât de la martorii oculari ai acestuia cât și de la instituțiile meteorologice .3

Incendiile datorate radiației solare sunt rare , dar nu imposibile .

______________

3. C.Suciu – op.cit. – pag. 324

Radiația solară poate fi influențată de anumiți factori cum sunt : factorii meteorologici – gradul de acoperire a cerului cu nori , felul norilor , grosimea stratului acestora , care diminuează , în unele zile cu peste 90% cantitatea de radiații ce ajung la sol ; ora din zi – prin unghiurile sub care cad razele soarelui pe pământ ; anotimpul – valori maxime de densități de putere radiantă sunt întâlnite primăvara ca urmare a opacității mai scăzute a atmosferei ; durata de strălucire a soarelui .

Radiația solară poate iniția incendii direct sau indirect . În primul caz , razele solare încălzesc direct un material până ce acesta ajunge la temperatura de autoaprindere . Gradul de încălzire a unui obiect pe care cad razele soarelui depind și de alți factori : tipul suprafeței – suprafețele netede se încălzesc mai încet în timp ce , cele mate , se încălzesc mai repede ; culoarea – obiectele de culori închise , în principal negrul , se încălzesc mai puternic .

Probabilitatea de aprindere directă apare astfel extrem de scăzută . Un pericol mare îl reprezintă buteliile sau rezervoarele de gaze lichefiate expuse acțiunii razelor solare deoarece prin încălzire la temperaturi de 50-600C , unele gaze lichefiate se dilată , presiunea crește brusc , provocând explozia buteliei și baloanele sau recipienții de sticlă care conțin substanțe ce se descompun sub acțiunea luminii solare .

Acțiunea indirectă a razelor solare constă în concentrarea lor într-un punct la trecerea prin lentile convexe . În acest caz , temperatura în focar poate ajunge la câteva sute de grade și poate provoca aprinderea unor materiale ușor aprinzibile aflate întâmplător în acel loc , în anumite condiții , la

o acțiune mai îndelungată . Astfel de lentile pot fi , fie de la aparate optice tipice cu probabilitate de aprindere mai mare , fie lentile întâmplătoare : căni , globuri , oglinzi de bărbierit , cioburi .

Pentru inițierea unui incendiu , în urma acțiunii indirecte a gazelor solare , sunt necesare anumite împrejurări favorabile : condiții meteo , de timp și climatice favorabile ; materialul aprinzibil trebuie să se găsească la distanță focală ce poate fi stabilit de expert ; materialul să fie ușor aprinzibil ; razele solare să poată acționa un timp suficient asupra unui punct precis al materialului .4

SECȚIUNEA VII . ALTE SURSE DE APRINDERE .

Inițierea incendiului de la surse indirecte este posibilă datorită faptului că incendiul inițiat într-un loc bine determinat spațial se propagă la distanță fie prin căldura radiantă a fațadelor , fie prin corpuri zburătoare incandescente .

Propagarea prin radiație a incendiului către imobilele vecine este determinată de temperaturile atinse în timpul incendiului și de raportul dintre suprafața deschiderilor și cea a fațadelor ambelor grupuri de imobile situate față în față . Particulele incandescente generate de un focar de incendiu , pot propaga arderea departe de acesta . Antrenate de flăcări , peste limită , combustia gazelor ating distanțe de mai multe sute de metri în exteriorul clădirilor și transmit focul materialelor ușor combustibile . În cazul bucăților de material aprins purtate în aer de vânt , curenți de aer creați de incendiu sau de alte cauze capacitatea lor termică este mult mai ridicată și , ca atare , pericolul de incendiu crește .

____________

4. Idem 2 – op.cit. – pag.132

Explozivii sunt substanțe sau amestecuri de substanțe care , sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic , se descompun brusc și violent , cu degajare de lumină , căldură și gaze .

Există explozivi primari , explozivi detonanți foarte sensibili la lovire sau căldură , numiți și explozivi de inițiere . Aceștia sunt fulminat de mercur cu o temperatură de inflamare de 2100C și o viteză de detonație de 3500-5000 m/s; trinitrare zorcinat de plumb cu o temperatură de inflamare de 2800C și cu o viteză de detonație de 4900-5200 m/s .Există și explozivi secundari : trotil cu o temperatură de inflamare de 2900 C și o viteză de detonație de 3800 –6800 m/s ; acid pieric cu o temperatură de 3000 C și o viteză de detonație de 4700 –7300 m/s , pentrită cu o temperatură de inflamare de 2200 C și o viteză de detonație de 5500-8300m/s .

Arderea unui exploziv are loc sub forma unei explozii , incendiul fiind un fenomen consecutiv acesteia . Exploziile și incendiile la fabricile de explozivi –muniție ocupă un loc important printre accidentele majore pe plan internațional , datorită numărului de victime și daunele provocate .

Condițiile de fabricație , depozitare și utilizare sunt foarte restrictive și necesită măsuri de prevenire strict specializate .

Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant și o substanță care să coloreze flacăra sau să producă ceață și fum pentru obținerea unui efect vizual sau auditiv ( artificii pirotehnice ) , în teste pentru imitarea focului sau a incendiului , în arta militară , pentru semnalizări luminoase, etc.

În împrejurări favorabile , cum ar fi apropierea de materiale ușor aprinzibile , aflate în condiții de deshidratare sub acțiunea unei călduri

intense, pot fi generate incendii . Incendii deosebite pot surveni însă la arderea lăzilor în care sunt depozitate artificii , datorită unor alte surse .

Artificiile pentru pomul de iarnă , având în componență clorat de potasiu, amidon , pilitură de fier , pot iniția incendii în cazul utilizării lor necorespunzătoare : pozare lângă materiale combustibile . Un factor favorizant îl constituie neomogenitatea constatată uneori în structura materialului , fiind disipate nu numai scântei , dar și flăcări cu potențial termic apreciabil .

Substanțe incendiare ca surse cu potențial mare de aprindere sunt : electronul având în componența sa magneziu 85-95% , aluminiu 14-90% , mangan , cupru , alte elemente 1% , se aprinde la 8000 C și degajând un fum alb , dens ;termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% și praf de aluminiu 24% . Temperatura de aprindere este de circa 1200-13000 C pentru aprindere fiind necesară o amorsare specială . Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 20000C fără a genera fum sau gaze ; napalmul , cea mai cunoscută substanță incendiară , este un gel alcătuit din 90-95% benzină și 5-10% săpun de napalm , fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu , plus acceleranți . Napalmul se aprinde și arde ușor cu o temperatură de circa 10000C .

Ca și în cazul explozivilor , fabricarea , depozitarea și utilizarea substanțelor incendiare se află sub un control strict .

Radiațiile electromagnetice de înaltă frecvență prezintă un pericol prin curenții pe care-i induc în diferite elemente metalice cu comportare de antenă și care pot provoca scântei în medii inflamabile , cu inițiere de incendii .

Pentru inițierea unui incendiu este necesară întrunirea următoarelor condiții : existența unui câmp electromagnetic suficient de puternic ; existența unui amestec inflamabil sau exploziv ; existența unei posibilități de a extrage energia din câmpul electromagnetic înconjurător .

Câmpul electromagnetic poate acționa ca sursă de aprindere asupra materialelor inflamabile , prin scântei , asupra capselor electrice detonante , prin aducerea la incandescență a filamentului capsei sau prin absorbția de energie transformată în căldură de către substanța explozivă .

În primul caz , posibilitatea de aprindere prin conductoare aduse la incandescență sau prin ionizare este practic nulă prezentând un risc ce poate fi luat în considerare doar producerea de antenă de recepție .

A doua modalitate prin care radiațiile electromagnetice pot iniția incendii este amorsarea explozivă a unor capse electrice detonante . Situațiile sunt mult mai limitate de condițiile severe impuse amplasării obiectivelor unde se utilizează astfel de dispozitive .

Explozia capselor se produce , de cele mai multe ori , prin aducerea la incandescență a filamentului de amorsare . Probabilitatea de explozie prin absorbția energiei este însă foarte mică datorită învelișului metalic al capsei cu rol de ecran .

Emițătoarele de unde radar foarte înguste și , teoretic undelor laser de foarte mare putere pot iniția explozia vaporilor de benzină din rezervoarele situate la circa 20 m și aduce la incandescență sârme de oțel la circa 30 m . Efectul de încălzire până la autoaprindere asupra materialelor celulozice , lemn , se exercită pe distanțe mari , chiar 1 km .1

____________

1. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – op.cit. pag.156-158

Riscurile de incendiu , deși reduse , trebuie luate în considerare , în cazul unor unități , care-și desfășoară activitatea în apropierea unor emițătoare radio -TV sau radar . În acest caz nu se va admite existența unei atmosfere explozive în prezența unor materiale conductoare ce ar putea ajunge în contact cu orice antenă de emisie ; zonele unde se depozitează sau se prelucrează materiale explozive sau inflamabile se vor ecrana față de curenții de înaltă frecvență ; în zonele unde se transportă lichide inflamabile prin conducte metalice sau unde se găsesc structuri metalice cu comportare de antenă și înălțime mai mare de 1 metru de la suprafața solului se vor realiza puneri la pământ cu impedanță mică la cel puțin 10 metri una de alta .

CAPITOLUL V . VALORIFICAREA REZULTATELOR

CERCETĂRII INCENDIILOR ȘI

EXPLOZII ACCIDENTALE .

Analiza documentelor reglementând cercetarea incendiilor și exploziilor accidentale , precum și a unor lucrări de referință în acest domeniu . evidențiază relativ puține aspecte privind valorificarea datelor și rezultatelor obținute în urma cercetării incendiilor și exploziilor în general și a celor accidentale în special .

Practic , cel puțin două din scopurile declarate ale activității de cercetare a incendiilor și exploziilor , prevenirea altor incendii sau explozii datorate cauzelor similare sau asemănătoare celor manifestate într-un anumit incendiu sau explozie și tragerea concluziilor și învățămintelor privind activitatea de prevenire și stingere a incendiilor , desfășurată cu luarea măsurilor pentru perfecționarea acesteia în viitor , se referă explicit la posibilitățile de valorificare a rezultatelor cercetării incendiilor și exploziilor .

În conformitate cu accepția curentă a conținutului conceptului de cercetare a incendiului și exploziei , unul din obiectivele majore ale acestei activități îl reprezintă descoperirea cauzelor care au generat incendiul sau explozia . De asemenea , pompierii militari sunt obligați să acționeze prin compartimentele adecvate pentru exploatarea concluziilor și învățămintelor rezultate din cercetarea incendiilor și exploziilor , pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acestora precum și pentru aplicarea lor efectivă .

În viitor , trebuie să se producă o deplasare mai mare a centrului de interes în cercetarea incendiilor și a exploziilor , de la stabilirea „celui vinovat” către valorificarea rezultatelor în sensul unei mai bune cunoașteri a fenomenului complex pe care îl reprezintă incendiul sau explozia , datorită apariției unor noi parteneri interesați în acest domeniu : societățile de asigurări , MLPAT-ul , verificatori atestați , etc.

Preocupările susținute și necesitatea valorificării mai ample „în afara casei” a rezultatelor cercetării incendiilor se exprimă prin dezvoltarea conceptului de cercetare totală a acestora .

Conform acestui concept , cercetarea incendiilor și exploziilor trebuie astfel orientată încât informațiile pe care le furnizează , să asigure trecerea de la constituirea unei simple baze de date despre incendii și explozii la constituirea unei baze de cunoștințe și respectiv a unei baze de reguli de prevenire , științific justificate și acceptate .

În conformitate cu conceptul cercetării totale a incendiilor și exploziilor accidentale , informațiile căutate și obținute despre acestea nu vor trebui organizate într-o formă care să permită explorarea ușoară pentru a stabili concluzii atât cu caracter statistico-probabilistic cât cu caracter de certitudine . În ceea ce privește strict conținutul , fondul informațiilor , acesta se extinde creându-se noi poli de interes .

Bazele de cunoștințe și bazele de reguli de prevenire percepute ca finalități ale cercetării incendiului și exploziei sunt deja subînțelese în viziunea unor documente legislative . De exemplu legea calității în construcții prin cerința ei esențială a siguranței la foc , nu cere pompierilor și celorlalți factori

interesați dacă au stabilit cine este vinovatul de incendiu ci consecințe grave, ci care au fost măsurile constructiv – organizatorice prevăzute pentru a nu se mai ajunge la eveniment iar dacă se ajunge măsurile să fie cât mai lipsite de importanță .

Normele generale de prevenire a incendiilor de asemenea , fac apel la multitudinea de parametrii care nu se pot deduce teoretic prin simulare sau modelare , ci prin exploatarea informațiilor obținute de la incendii și explozii reale .

Bazele de cunoștințe se pot constitui , evident numai prin cercetarea unui număr mare de incendii și explozii și prin interpretarea din multiple unghiuri a rezultatelor acestei cercetări . În cadrul cercetărilor stabilirea cauzei probabile ceea ce reprezintă o blasfemie în concepția actuală , sau certă a incendiului sau exploziei , trebuie stabilite cel puțin următoarele :

– factorii care au contribuit la limitarea sau dezvoltarea focului , inclusiv rolul sistemelor active și pasive de protecție împotriva incendiilor ;

– dimensiunile incendiului , gradul lui de dezvoltare , temperaturile atinse, compararea acestora cu temperaturi atinse , compararea acestora cu temperaturile la diferite momente ale incendiului sau exploziei definit de norme ;

– detaliile despre mediul în care s-a produs incendiul și rolul pe care l-a jucat mediul în dezvoltarea sa ;

– lanțul de evenimente care s-au petrecut de la aprindere până la stingere , identificând cauza și mecanismul de propagare , dar și acțiunile necesare de luptă împotriva acestor mecanisme ;

– reperele temporale ale dezvoltării diferitelor faze ale incendiului sau exploziei, timpii reali necesari evacuării ocupanților ;

– înregistrarea amănuntelor cantitative despre conținutul material al mediului și comportamentului incendiului în vederea evidențierii elementelor previzibile și imprevizibile din dezvoltarea acestuia .

Din cele mai sus rezultă că , dacă se exclud unele laturi ale valorificării imediate , ale rezultatelor cercetării incendiilor și exploziilor , trebuie întocmite o serie de documente atât pe timpul cât și după derularea evenimentului .

Deoarece actualele documente care se întocmesc în astfel de cazuri , nu îndeplinesc cerințele pentru a contribui la constituirea bazelor de cunoștințe și reguli trebuie să se constituie un grup de lucru care să analizeze situația existentă în prezent și să conceapă un nou sistem de cercetare a incendiilor și exploziilor . Acest sistem ar trebui să aibă ca punct de plecare finalitatea cercetării , scopurile de valorificare a rezultatelor cercetării de către toți factorii interesați , nu numai pompierii , polițiștii , etc.

Grupul de lucru ar trebui să stabilească deci :

– posibilii beneficiari ai rezultatelor cercetării incendiilor și exploziilor ;

– conținutul informațional al documentelor ce trebuie întocmite , având în vedere în mod obligatoriu utilizarea rețelelor de calculatoare , în completarea , păstrarea și prelucrarea lor ;

– redefinirea obiectivelor , metodologiei și regulilor de executare a cercetării incendiilor precum și zonele de responsabilitate și limitele de competență ale factorilor care execută cercetarea incendiilor și exploziilor , propunând , dacă este cazul , texte de reglementare;

– definirea unui sistem de coduri care să unifice limbajul folosit la cercetarea incendiilor și exploziilor și completarea documentelor ;

– proiectarea propriu-zisă a bazei de date și a bazei de cunoștință despre incendii și explozii ;

– proiectarea sistemului relațional cu alte baze de date vizând siguranța publică sau protecția civilă , eventual implicarea , în constituirea bazelor de date ale structurilor cu care se interacționează ;

– evaluarea materialelor necesare și a resurselor umane pe care le implică transpunerea în practică a acestui sistem .

În acest sens , Ordonanța nr.47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor care are în subordine și o comisie controlată pentru incendii în masă . Grupul de lucru ar putea ființa în cadrul acestei comisii centrale , asigurându-se astfel o relație normală cu o structură care trebuie sa-și constituie o bază proprie de date cu un conținut asemănător cu aceea despre incendii și explozii .

BIBLIOGRAFIE

1. P. Bălulescu – „Cauze tehnice ale incendiilor și prevenirea lor” –

Editura Tehnică – 1971

2. Codul Penal Român

3. Colectiv – „Criminalistica , știința investigării infracțiunilor” –

Editura Tehnică – București 1986

4. Colectiv – „Metodologia cercetării cauzelor incendiilor și

exploziilor”- Serviciul editorial și cinematografic –

București 1987

5. Colectiv – „Norme de prevenire și stingere a incendiilor” –

Oficiul de informare documentară pentru

Transporturi – București 1981

6. Colectiv – „Protecția muncii”- Editura Didactică și Pedagogică

RA – București -1995

7. Colectiv – „Tratat practic de criminalistică”- volumul III – IGM

Serviciul Editorial și Cinematografic

București – 1980

8. Colectiv –„Tratat practic de criminalistică”- volumul I –IGM

Serviciul Editorial și Cinematografic –

București – 1980

9. I.Crăciun , V.Lencu , S.Calotă – „Stabilirea și prevenirea cauzelor de

incendii și explozii”-

Editura Tehnică – București 1993

10. Dicționar de criminalistică– Editura Științifică și Enciclopedică

București 1984

11. S.A.Golunski – „Criminalistica” – Editura Științifică – București

1961

12. Octavian Loghin și Tudorel Toader – „Drept Penal Român-partea

specială”- Casa de editură și presă „Șansa

SRL” – București 1999

13. Ion Mircea – „Criminalistică” – Editura Lumina Lex –

București 1998

14. Seminar privind cercetarea științifică a incendiilor – Oradea 1995

15. Camil Suciu – „Criminalistică”- Editura Didactică și Pedagogică

București 1972 .