Metodica Predarii Complementului Indirect Si A Subordonatei Completive Indirecte

CAP. I INTRODUCERE

I. 1. Rolul predării limbii române în școală.

În cadrul procesului de învătământ predarea și învățarea limbii și literaturii române ocupă un loc central. Importanța care i se acordă în cadrul sistemului de pregătire a tinerelor generații decurge dintr-o serie largă de motive obiective de natură socio-educațională care obligă la continua perfecționare a metodologiei de predare-învățare la toate nivelurile de învățământ.

S-a acumulat deja o experiență metodică bogată, pe baza căreia profesorii de limba și literatura română pot indeplini cu bune rezultate, sarcinile educaționale care le revin. Această experiență trebuie pusă în acord cu cerințele instruirii moderne, restructurată în funcție de exigențele cercetării psihopedagogice, revalorificată, în raport cu finalități ale invățământului românesc de astăzi.

O mare importanță în predarea și invățarea limbii și literaturii române o are orientarea elevilor spre marile deschideri ale culturii române.

În insușirea limbii și literaturii române trebuie să se țină seama de achizițiile științifice, de progresul general care afectează desigur și evoluția limbii. Limba maternă, în cazul nostru limba română, reprezintă obiectul cel mai greu de predat, impunând profesorului o mai mare rigoare metodică și tact pedagogic, elevul urmându-ne cu fidelitate numai atunci când justificarea științifică și pedagogică are o motivație deplină.

În realizarea obiectivelor specifice la limba și literatura română trebuie să se facă apel la cercetările de specialitate, în ideea lărgirii orizontului, pentru a se putea acționa cu siguranță asupra personalității elevului, orientării lui.

Hotărâtor în activitatea profesorului este menținerea echilibrului în desfășurarea activității sale la clasă , programa, manualul, fiind principalele documente școlare care dau măsura științifică și metodologică asupra volumului și calității informațiilor.

Limba și literatura română ocupă un loc central, întrucât, pe baza ei se produce achiziția principalelor valori ale culturii naționale și se determină stăpânirea completă a limbii poporului nostru. Prin urmare, reușita în învățarea acestei discipline este obligatorie pentru toți elevii și asigurarea ei constituie mai mult decât o datorie profesională, o mare responsabilitate morală pentru toți profesorii de limba și literatura română.

Importanța studierii limbii române în școală .

Studierea limbii române în școală prezintă o importanță inestimabilă pentru că :

– limba română este expresia cea mai cuprinzătoare a ființei naționale a poporului român, ea identificându-se cu existența milenara a acestui popor, cu modul

lui particular de a înțelege existența, cu momentele istorice cruciale prin care i-a fost dat să treacă, cu bucuriile și tristețile trăite din plin într-un spațiu geopolitic destul de vitreg, cum atât de inspirat spune poetul : „Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. // Limba noastră-s vechi izvoade, / Povestiri din alte vremuri / Și cetindu-le-nșirate, / Te-nfiori adânc și tremuri”

– limba romănă este limba oficială a statului național român, independent și indivizibil, iar însușirea ei de către cetățenii lui devine, în primul rând, o necesitate dictată de imperativele intercomunicării verbale, în cadrul vieții sociale, economice, politice și culturale din spațiul românesc ;

– limba română, având acest statut oficial, instituționalizat, asigură dobândirea cunoștințelor din sfera tuturor celorlalte obiecte de învățământ ;

– însușirea corectă a limbii române de către elevi devine condiția de bază în vederea realizării obiectivului fundamental al învățământului, de cultură generală : formarea anului în perspectiva integrării lui rapide în societate ;

– procesul studierii limbii române în școală este parte integrantă a acțiunii de cultivare a gândirii elevilor, știut fiind adevărul că ideile se prefigurează și persistă în mintea omului pe baza cuvintelor, propozițiilor și frazelor ;

– limba română contribuie la dezvoltarea tuturor laturilor conștiinței elevilor

(spirit de observație, imaginație, capacitate creatoare) și la cultivarea disponibilității de a colabora cu semenii, de a întreține relații interumane eficiente pe diverse planuri de activitate, imperativ categoric al dezvoltării vieții moderne ;

– prin virtuțile ei deosebit de expresive, limba română contribuie într-o mare măsură, la cultivarea sensibilității elevilor, la nuanțarea exprimării lor (orale și scrise).

I. 2. Motivația alegerii temei.

Părțile secundare de propoziție adaugă informații suplimentare, determinând atât subiectul și predicatul, cât și alte părți secundare de propoziție. Părțile secundare se definesc în raport de cuvântul determinat. Complementul determină un verb (sau o altă parte de vorbire cu valoarea unui verb : interjecție, adverb) sau adjectiv.

Complementul indirect este , poate, complementul cel mai greu de definit din cauza caracterului eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutului. Determină un verb (îți scriu), o interjecție predicativă (Na-ți), un adjectiv (acțiune favorabilă cuiva) sau un adverb (Lucrează independent de mine), având valori dintre cele mai diferite, legate de sensul termenului determinat. Valoarea fundamentală este indicarea obiectului căruia i se atribuie – sau i se adresează – o acțiune, o însușire sau o caracteristică (de aceea este numit uneori complement al atribuirii).

De această valoare sunt apropiate următoarele : obiectul destinației (Scrie pentru copii), obiectul referirii (Îmi amintesc de tine), obiectul atașării sau al separării (S-a (dez)lipit de mine), obiectul asemănării (Seamana cu tine), obiectul atitudinii (Se luptă cu ei), obiectivul interiorizării (S-a cufundat în studiu), obiectul orientării (Inclină spre iertare).

Multe dintre valorile complementului indirect au diverse valori subsumate (posesia la atribuire, reciprocitatea la atribuire, atașare, asemănare) sau nuanțe suplimentare (în special ideea de orientare favorabilă sau nefavorabilă, de folos sau pagubă, de interes, introdusă uneori în definiție). Verbul determinat de un complement indirect poate lipsi, ceea ce creează impresia raportării lui la un substantiv : ,,Salutari colegilor”.

Complementul indirect este apropiat uneori, din punct de vedere semantic, de alte părți de propoziție. Complementul indirect în dativ se apropie de ceea ce exprimă subiectul (de aceea este numit uneori subiect logic sau psihologic. De asemenea complementul indirect poate fi apropiat semantic de complementul de agent în construcții ca „Operele sale sunt cunoscute publicului larg”, „Volumul este alcătuit din trei nuvele”.

De asemenea cu complementul direct se produc și confuzii datorate formei comune : pe de o parte, când e vorba de complementele indirecte construite cu prepoziția „pe”, și pe de alta, la complementele indirecte exprimate printr-un verb la infinitiv fără altă prepozitie decât „a”.

Complementul indirect poate avea nuanțe circumstanțiale, care provoacă uneori confuzii cu complementele respective. Astfel, complementul indirect al unor verbe ca : a se bucura, a se căi, a multumi, a-i parea bine sau rau are o oarecare nuanță cauzală, dar nu trebuie confundat cu complementul de cauză.

Complementul indirect care exprimă destinația, din exemple ca „E gata de luptă” sau „Se pregătește de plecare”, este confundat adesea cu complementul circumstanțial de scop. Complementul indirect care exprimă obiectul asemănării poate fi confundat cu complementul circumstanțial de mod comparativ de egalitate în construcții ca „Seamănă cu tine”. Numeroase confuzii și dificultăți de delimitare există între complementul indirect și cel de loc care arată direcția sau punctul de plecare (ex: Privea la el).

Din complementul indirect s-au desprins mai multe complemente – de agent, sociativ, de relație, opozițional, cumulativ, de excepție.

Propozițiile completive indirecte pot avea unele nuanțe secundare circumstanțiale, care provoacă uneori confuzii cu propozițiile respective. Nuanțele de acest fel sunt cauzale (,,Mă bucur că ai venit” , ,,Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat”), condiționale (,,M-aș bucura să vii și tu”) sau finale (,,Se pregătește să plece”).

Completivele indirecte sunt confundate uneori și cu subordonate necircumstanțiale. De subiectivă sunt apropiate semantic și unele completive indirecte pronominale (cu pronumele în dativ) care determină verbe impersonale ca a se cuveni, a placea sau construcții de tipul mi-e dor (,,Cui a muncit i se cuvine răsplata”), dar confuzii frecvente se produc la completivele indirecte conjuncționale care determină locuțiunile verbale „a-i parea bine” ori rau” sau verbe reflexive personele ca „a se bucura”, „a se mira” (,,Îmi pare bine / rau că ai venit”, ,,Mă mir că ai venit”).

Confuzii cu completiva directă se produc atât la completive pronominale (,,Te superi pe cine-ți vrea binele”, ,,Contez pe ce mi-ai promis”), cât mai ales – la completive conjuncționale (,,M-am apucat să scriu”, ,,S-a mulțumit să zâmbească”).

CAP.II. ASPECTE TEORETICE GENERALE

II. 1. Funcții și unități sintactice.

Unitatea de bază a limbii în desfășurarea ei ca act de comunicare și recunoaștere, prin vorbire, este enunțul, unitate finită în dezvoltarea textului lingvistic, rezultat al enunțării. Ca unitate sintactică închisă, enunțul se caracterizează prin :

– unitate de înteles ; componentele planului său semantic se înscriu în continuitate și simultaneitate pe temeiul principiului coerenței;

– unitate de structură ; termenii componenți dezvoltă între ei relații sintactice în temeiul coerenței logico-semantice și al coeziunii structurale;

-unitate prozodică ; este delimitat prin pauze și are o singură desfăsșurare intonațională.

CATEGORII DE ENUNȚURI.

Gramatica Academiei identifica trei tipuri de unități sintactice :

● propoziția – „unitatea de bază a sintaxei” (G.A., II. p.7)

● fraza – „unitate sintactică superioară propoziției (…) construită din două sau mai multe propoziții (idem)

● imbinarea de cuvinte – „cea mai mică unitate sintactică în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic” (ibidem).

Statutul de unitate de baza a propoziției este asigurat de :

● autonomia sintactică

● conținutul semantic – obiectiv al comunicării,

● indici de predicație :

„Propoziția este cea mai mică unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare și care comunică prin cuvinte cu indici de predicație o judecată logică sau o idee cu caracter afectiv sau volițional” (II.P.17)

Toți factorii luați în considerație în definirea propoziției ca unitate de bază (minimală) sunt esențiali pentru desfășurarea procesului de comunicare lingvistică, dar nu se regasesc toți, în același timp, în structura tuturor propozițiilor concrete.

Pe de altă parte, se caracterizează prin autonomie sintactică numai propozițiile independente și, într-o anumită înțelegere, propozițiile din structura unor fraze alcătuite prin relații de coordonare :

„Adevărul e stăpânul nostru” (M. Eminescu);

„Azi tac aici, și golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut” (L. Blaga).

Pe de altă parte, „propozițiile” regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (III.P.7), de vreme ce în sine, numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă : ideea

predicativă se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativa :

„Lumea-i … + cum este” (M. Eminescu).

În sfârsit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea Gramaticii Academiei, fraza, „totdeauna de sine stătătoare” (II.p.7), dar, în aceeași interpretare, fraza este alcatuită din cel puțin două propoziții :

Pentru o descriere mai exactă a unităților sintaxei, care să aibă în vedere ansamblul variantelor concrete, identificarea lor trebuie să se întemeieze pe ificarea lor trebuie să se întemeieze pe specificul nivelului sintactic în organizarea de sistem a limbii și totodata în funcționarea limbii în procesul de comunicare și cunoaștere.

În acest sens, un text lingvistic impune identificarea, dintr-o perspectivă : a unității fundamentale, prin care se asigură comunicarea unui „întreg semantic”, în legatură cu specificul nivelului sintactic – predicația și, dintr-o altă perspectivă : a unor unități de structură a acestui întreg semantic.

În desfășurarea comunicării lingvistice, structura verbală a mesajului se întemeiaza pe enunț :

● unitate minimală în dezvoltarea textului – unitate superioară

● unitate sintactică fundamentală, ca expresie lingvistică a unui întreg semantic sau ca expresie a componenței lingvistice a unui întreg semantic realizat prin complementaritate cu alt sistem de semne.

Mijloc și rezultat al procesului de comunicare, enunțul sintactic se realizează în diferite variante, structurale și semantice în strânsă legatură cu modul specific în care se desfășoară actul lingvistic concret.

Părțile de propoziție sunt cuvinte sau grupuri de cuvinte din care este alcatuită o propoziție și care se disting ca unități sintactice aparte dupa funcționarea specifică pe care o îndeplinesc în cadrul propoziției.

Noțiunea de parte de propoziție nu trebuie confundată cu aceea de cuvânt folosit în comunicare. Unitațile sintactice ale unei propoziții (părțile unei propoziții) nu se identifică totdeauna cu unitățile lexicale ale enunțului (numărul cuvintelor componente ) în primul rând pentru că numai unele categorii de cuvinte, și anume cele cu sens lexical de sine stătător (substantivul, adjectivul,pronumele, numeralul,verbul, adverbul, interjecția),pot avea funcțiune de parte de propoziție, în timp ce cuvintele ajutătoare nu sunt niciodată părți de propoziție: cele mai multe dintre ele( articolul, prepoziția, adverbele din structura gradelor de comparație, verbele auxiliare), intră în alcătuirea unor părți de propoziție alături de cuvintele din prima categorie, ceea ce constituie unul dintre motivele pentru care definiția părtilor de propoziție trebuie să cuprindă și grupurile de cuvinte.

II. 2. Tipuri de complemente. Complemente necircumstanțiale

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb – la un mod predicativ (,,Vine aici”) sau nepredicativ (,,Venind aici, el a aflat……”)-, un adjectiv sau numeral cu valoare cu valoare adjectivală (,,Om demn de laudă,

aproximativ zece luni”), un adverb (,,A venit relativ târziu”) sau o interjecție predicativă (,,Iat-o!”). Verbul determinat poate lipsi (de exemplu: ,,Mai multă atenție gramaticii!” , ,,Noi atunci – după el”).

Complementele cunosc mai multe clasificări, din diverse puncte de vedere. Dintre acestea curentă este clasificarea după conținut(funcție și înțeles).

După conținut (funcție și înteles), adică după ceea ce exprimă fată de termenul determinat, complementele sunt de următoarele specii : direct, indirect, de agent, de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod, consecutiv, instrumental, sociativ, de relație, condițional, concesiv, opozițional, cumulativ și de excepție. Ele se clasifică în două grupuri mari : pe de o parte, un grup numeros de complemente circumstanțiale iar, pe de altă parte, complementul direct, cel indirect și cel de agent, cărora cu un singur termen li se spune complemente necircumstanțiale.

Între complementele circumstanțiale și cele necircumstanțiale există deosebiri referitoare, pe de o parte, la caracterul abstract sau concret al conținutului lor și, pe de alta, la faptul dacă sunt cerute sau nu cu necesitate de termenul determinat. În general, complementele necircustanțiale au un conținut mult mai abstract (și de aceea mai greu de definit, în special în cazul complementului direct și al celui indirect); de asemenea ele sunt compliniri cerute de termenul determinat pentru întregirea construcției și dependente de felul acestui termen. Complementele circumstanțiale au de obicei un conținut concret și de aceea mai ușor de definit, în special atunci când arată circumstanțe propriu-zise (locul, timpul, cauza, scopul, modul, instrumentul, condiția, concesia), și nu constituie compliniri cerute neapărat de un termen determinat.

Clasificarea după conținut poate fi aplicată și în interiorul unor complemente, pentru distingerea unor subspecii.

După termenul determinat complementele se clasifică uneori în complemente ale verbului, ale adjectivului, ale adverbului și ale interjecției, (dat fiind că nu orice complement poate determina toate părțile de vorbire menționate în definiția generală a complementului).Categoria cea mai numeroasă este reprezentată de complementele verbului. Complementele interjecției predicative sunt aproape aceleași ca ale verbului; în această categorie nu pot intra însă complemente de agent și nici complemente de relație. Complementele adjectivului nu sunt numeroase, dar au o poziție solidă prin frecvență și prin unele construcții specifice; asemenea complemente se întâlnesc în mod obișnuit printre complementele indirecte, de agent, de mod, de cauză și de relație, mai rar la alte complemente circumstanțiale, de exemplu : sociativ consecutiv, de loc sau de timp.

După legătura cu termenul determinat, marcată în pronunțare prin pauză și intonație, iar în scris prin punctuație, complementele sunt izolate și neizolate. Mai des apare situația de a fi izolate complementele circumstanțiale, dar pot fi izolate și cele necircumstanțiale.

Complementele izolate se despart, în scris, de termenul determinat prin virgulă sau prin linie de pauză.

Dupa formă, complementele pot fi clasificate pe baza a două criterii : părțile de vorbire prin care sunt exprimate și tipul de construcție (forma cazuală, prezența

unei propoziții).

Complementele pot fi exprimate prin substantive, prin adjective, prin adverbe, prin interjecții și prin forme verbale nepredicative : infinitiv,gerunziu, supin; la aceste părți de vorbire se adaugă construcții infinitivale relative și construcții absolute gerunziale. Cele mai variate posibilități le are substantivul – întâlnit la toate complementele – și cele mai puține interjecția – care poate fi numai complement de mod. Numeroase complemente pot fi exprimate prin forme verbale – în special prin infinitiv și prin gerunziu – precum și prin adverbe. Întrucât adverbele pot fi numai complemente circumstanțiale, complementele adverbiale sunt identificate uneori cu cele circumstanțiale.

Complementul are în general, topica liberă.

Complementele necircumstanțiale stau de obicei imediat după termenul determinat, dar permit atât antepunerea cât și așezarea la distanță. Când sunt exprimate prin pronume interogative sau relative au însă loc fix la începutul propoziției. De asemenea, complementele directe și indirecte exprimate prin formele neaccentuate ale pronumelor personale sau reflexive au topică fixă, care diferă după formele verbului și ale pronumelui. Când un verb are atât complement direct, cât și unul indirect, ordinea preferată este verb – complement direct – complement indirect, cu excepția situației în care complementul indirect ar putea fi confundat cu un atribut genitival sau prepozițional.

Complementele circumstanțiale stau de obicei spre sfârșitul propoziției, după subiect, predicat și complementele necircumstanțiale, dar permit atât așezarea la începutul propoziției cât și vecinătatea imediată a termenului determinat.

Complementele prezintă uneori apropieri semantice de alte părți de propoziție. Astfel, mai multe complemente sunt apropiate de subiect : complementul de agent și complementul direct în legatură cu transformarea unei construcții de tipul ,,Mi-e foame” și complementul sociativ în construcții în care ajunge să fie înglobat în subiect. Complementul indirect exprimat printr-un dativ posesiv este echivalent cu un atribut, dupa cum atributele circumstanțiale sunt echivalente ale unor complemente. Unele complemente circumstanțiale – de mod, sociativ, de scop – se apropie, în anumite construcții de elementul predicativ suplimentar.

Un complement poate cumula două sau chiar mai multe valori; de obicei se distinge o valoare principală – care decide clasarea complementului – de nuanță sau nuanțele secundare.

II. 2. Tipuri de subordonate.

Propozitiile subordonate sau secundare sunt propozițiile care depind de alte propoziții, determinându-le; propozițiile determinate de ele se numesc regente.

De regula o propozitie este subordonată față de o singură regentă dar poate fi subordonată și față de două sau mai multe regente coordonate între ele.

Propozițiile subordonate furnizeaza informații suplimentare care pot avea grade diferite de importanță în comunicare; o propoziție subordonată poate constitui

chiar elementul de cel mai mare interes din frază, reliefat ca atare prin accent sau / și prin topică.

Propozitiile subordonate pot fi clasificate din diverse puncte de vedere.

Principala clasificare, care se bazeaza pe caracteristici de forma (construcții) și de conținut (funcțiuni sintactice și grad de abstractizare), este cea care opune subordonatele circumstanțiale – de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod, consecutive, instrumentale, sociative, de relație, condiționale, concesive, opoziționale, cumulative și de excepție – tuturor celorlalte numite necircumstanțiale: subiective, predicative, atributive, completive directe, indirecte și de agent. Propozițiile circumstanțiale au în general un conținut concret, care permite identificarea prin el însusi, și au și multe mijloace de construcție specifice. Propozițiile necircumstanțiale au un conținut abstract și aproape toate mijloacele de construcție comune (pronume, adverbe pronominale, conjuncțiile că, să, ca … să si dacă, identificarea lor făcându-se după natura termenului regent.

În interiorul subordonatelor necircumstanțiale se face o clasificare în subordonate interogative (indirecte) și neinterogative; pot fi interogative indirecte propozițiile subiective, predicative, atributive, completive directe și indirecte.

În interiorul subordonatelor circumstanțiale se poate face o clasificare după cum subordonarea se face direct sau indirect față de propoziția regentă din punct de vedere gramatical. Situația curentă este reprezentată de subordonarea directă; subordonarea indirectă apare la unele cauzale, finale și condiționale, care presupun existența altei regente logice.

O clasificare mai puțin obisnuită și mai puțin riguroasă este clasificarea propozițiilor subordonate după echivalență – totală sau parțială – cu anumite părți de vorbire. Din acest punct de vedere subordonatele se clasifică în trei grupe: propoziții cu valoare de substantive, respectiv de adjective și de adverbe. Se consideră că au valoare de substantiv propozițiile subiective, completivele directe, indirecte și de agent, circumstanțialele instrumentale, sociative, concesive, opoziționale, cumulative și de excepție, precum și unele atributive, predicative; valoare de adjectiv au numai parțial unele subordonate necircumstanțiale: unele atributive, predicative; iar valoare de adverb au numai câteva subordonate circumstanțiale: în primul rând cele de loc, de timp, de mod, de cauză și de scop, la care pot fi adaugate cele consecutive, de relație și condiționale.

II. 3.Abordare tradițională a complementului indirect și a subordonatei completive indirecte.

1. În abordare tradițională complementul indirect este definit ca fiind partea secundară de propoziție care desemnează obiectul căruia i se atribuie o acțiune, o însușire sau o caracteristică.

2. Complementul indirect determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție, caracterizându-se prin cele mai largi posibilități de determinare, atât

relațional, căt și funcțional.

a) Pe lânga un verb sau o locuțiune verbală, complementul indirect exprimă obiectul la care se referă o acțiune; în calitate de termen determinat, verbul poate să fie tranzitiv sau intranzitiv, la diateza activă, pasivă sau reflexivă, la moduri personale sau nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin).

Ex: ,,Prietenului tău i-a revenit victoria”.

,,I-am mulțumit pentru ajutorul dat”.

,,Se gândește la zilele de vacanță”.

,,A plecat supărat pe tine”.

Un verb poate fi determinat, în același timp, de două complemente indirecte, de regulă, unul în cazul dativ și altul în acuzativ cu prepoziție: ,,Ți-am făcut din flori de câmp o coroană”; ,,Să-i amintești de mine”; ,,Lui nu-i pasă de nimic”.

b) Pe lângă un adjectiv sau o locuțiune adjectivală, complementul indirect desemnează obiectul la care se referă o însusire. Adjectivul determinat poate fi parte componentă a predicatului nominal (nume predicativ) sau altă parte secundară a propoziției: ,,El este bucuros de oaspeți”; ,,A fost un om devotat poporului”; ,,A plecat mulțunit de toată lumea”.

c) Pe langă un adverb sau o locuțiune adverbială complementul indirect desemnează un obiect sau o acțiune la care se referă calitatea exprimată de adverb : ,,E bine de tine, dar rău de mine”.

d) Pe lângă o interjecție, complementul indirect desemnează obiectul la care se referă o apreciere sau un îndemn: ,,Vai de mine!”; ,,Halal de așa întrebare!”; ,,Bravo ție!”.

3. Complementul indirect se exprimă printr-un substantiv sau prin orice parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral, adjectiv), prin adjective propriu-zise și prin verbe la moduri nepersonale, fiecare realizând valori specifice în raport cu termenul determinat.

a) Complementul indirect exprimat printr-un substantiv sau un substitut al substantivului poate fi în cazurile genitiv, dativ sau în acuzativ cu prepoziție sau locuțiune prepozițională.

Cu genitivul se construiește complementul indirect exprimat prin substantive sau substitute ale substantivului precedate de prepozițiile asupra, contra, împotriva : ”Un vânt puternic s-a năpustit asupra livezilor de pruni”; ”Ș tefan cel Mare a luptat vitejește contra cotropitorilor”; ”Ei s-au ridicat împotriva nedreptății”.Când substantivul în genitiv primește ca determinant un numeral cardinal, construcția complementului indirect se va realiza cu prepoziția a: “Menta se folosește împotriva a trei afecțiuni”.

Cu dativul se construiește complementul indirect care desemneaza obiectul căruia i se atribuie nemijlocit o acțiune când determină un verb sau o însușire, când determină un adjectiv:”Da-ți cezarului ce-i al cezarului”; “Timpul necesar studiului este foarte prețios”; “Lui i-am mulțumit”.

Cu acuzativul se construiește complementul indirect care determină un verb, un adjectiv,un adverb sau o interjecție prin intermediul unei prepoziții:a, cu, de, despre,

din, după, în, la, pe, pentru și spre : ,,Miroase a primavara”; “S-a certat cu toată lumea”; “Sigur de victorie”; “Vai de el”; “Am auzit lucruri bune despre el”; “Trăiește din munca lui”; “Se gândește la ziua de mâine”; “Este pregătit pentru viață”.

În vorbirea populară construcția complementului indirect cu dativul este înlocuită cu o construcție cu acuzativul, după verbe care exprimă un act de atribuire sau de adresare, în prezența obiectului direct : ”Dau apă calului” ;”Dau apă la cal”; “Le-a dat copiilor bomboane”; “ A dat la copii bomboane”.

Cănd substantivul cu funcțiune de complement este însoțit de un numeral sau de adjectivul nehotărât tot, toată, construcția cu prepoziția la este cea recomandabilă: “S-au dat premii la patru elevi “; “A adresat mulțumiri la toată lumea”.

b) Complementul indirect exprimat printr-un adjectiv se construiește totdeauna cu acuzativul prepozițional și determina verbe care prin conținutul lor exprimă ,,schimbarea”, ,,devenirea” (a deveni, a ajunge, a se face, a se pregăti) corelându-se cu un nume predicativ sau cu un nume predicativ secundar : ,,Din vesel a devenit trist” ; ,,Din sărac a ajuns bogat”.

c) Complementul indirect exprimat prin verbe la moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, supin) desemnează acțiunea la care se referă acțiunea sau însușirea determinată : ,,Era incapabil de a spune ceva”; ,,Nu se încumeta a pleca” ; ,,M-am săturat de stat acasă”.

4. Sub aspectul conținutului, complementul indirect se caracterizează prin posibilitatea de a exprima numeroase valori, ca urmare, pe de o parte, a naturii diverse a termenului determinat (verb, adjectiv, adverb, interjecție), iar, pe de alta parte, a varietății mijloacelor de exprimare și de construcție.

a) Cea mai obișnuită este destinația, complementul indirect exprimând obiectul către care se îndreaptă acțiunea : ,,I-am dat colegei mele o carte”;

,,Nemulțumitului i se ia darul”. Cu această valoare complementul indirect este construit cu ajutorul cazului dativ și se coreleaza cu subiectul (Îmi trebuie o carte), cu complementul direct (Ți-am trimis o scrisoare) sau cu un complement indirect prepozițional : ,,I-am vorbit despre tine”.

În strânsă legătură cu valoarea posesiva si emfatica a pronumelui personal, se realizează, îndeosebi în limba română, așa-zisul dativ etic : ,,Unde mi-ai fost?”

b) Complementul indirect poate să indice obiectul cu care intră iîn opoziție subiectul sau un alt obiect; această valoare este marcată prin prezența prepozițiilor asupra, contra, împotriva urmate de un substantiv sau un substitut al substantivului în cazul genitv : ,,Poporul nostru a luptat totdeauna contra asupritorilor”; ,,El s-a pronuntat împotriva propunerilor făcute”; ,,Asupra colegului său a îndreptat toate criticile”.

c) Pe lânga verbe care , prin continutul lor , exprimă,,,proveniența”, ,,devenirea”, complementul indirect desemneaza obiectul de origine. Acestei valori îi este specifică construcția cu prepozițiile din, dintru : “Ce naște din pisică șoareci mănâncă”; ,,Dintr-un singur lemn nu se face bucium”.

d) Complementul indirect indică obiectul ca expresie a întregului la care se raporteaza o parte: valoarea partitivă este marcată prin prepozițiile din, dintre:

,,Din treizeci au venit numai zece”.

,,Dintre succesele obținute amintesc doar două”.

e) Substantivul cu funcțiune de complement indirect poate fi prezentat ca obiect destinat schimbului; această valoare se realizează totdeauna în prezența obiectului direct cu care se face sau care mijlocește schimbul, caracteristice fiind prepozițiile contra,cu,pe și locuțiunea prepozițională în schimbul:

,,Schimb apartament contra garsonieră”.

,,Pe această carte am dat mulți bani”.

,,În schimbul zilelor muncite a primit un televizor”.

f) Pe lănga construcții de tipul mi-e foame, mi-e dor, mi-e bine, îmi șade bine, îmi merge rău, îmi vine, complementul indirect exprimă persoana la care se referă o stare:

,,Mi-e dor de tine”.

,,Călătorului îi șade bine cu drumul”.

5. Complementul indirect poate cumula anumite nuanțe circumstanțiale: de loc: ,,Se uită la tine”; de cauză: ,,Era bucuros de reușită”; de scop: ,,Mă pregătesc pentru plecare”, condițional: ,,M-aș bucura de alegerea ta”. Complementul indirect și subiectul pot apărea ca expresie a aceluiași conținut dar distincte sub raport structural: Îmi place Maria(subiect), față de: ,,Îmi place de Maria”(complement indirect). Alteori, variația se produce între complementul indirect și cel direct: ,,Îl iert de datorie” și ,,Îi iert datoria”.

6. La nivelul frazei complementului indirect îi corespunde propoziția subordonată completivă indirectă. Ca și complementul indirect, propoziția completivă indirectă determină un verb, un adjectiv,un adverb și o interjecție, arătând cui i se atribuie sau la cine, la ce se referă o actiune, o însușire sau o caracteristică: ,,I-am mulțumit cui m-a ajutat”; ,,A plecat convins că toți l-au înțeles”; ,,ei sunt în stare să facă totul”; ,,Vai de cine nu-i cuminte”.

7. Propoziția completivă indirectă se introduce printr-o mare varietate de elemente de relație, în funcție de natura termenului determinat din regentă sau de conținutul subordonatei înseși.

a) Prin conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale: că, cum că, să, ca…să, dacă, de, pentru că se introduc propozițiile completive indirecte enunțiative: ,,Se gândește că peste câteva zile se încheie anul”; ,,Era convins că va reuși”; Mă voi bucura de vei veni”.

b) Propozițiile completive indirecte interogative se introduc prin pronume sau adjective relative – interogative și nehotărâte: cine, care, ce, ceea ce, cât, oricine, orice în cazurile genitiv, dativ sau acuzativ, în funcție de regimul cazual al

prepozițiilor care le precedă sau de poziția sintactică a pronumelui relativ față de termenul determinat.

– În cazul genitiv se folosesc prenumele relative-interogative(care, cine, oricine, oricare) când sunt precedate de prepozițiile asupra, contra, împotriva: ,,Să luptăm împotriva cui ne strică liniștea”, ,,Dintre toate faptele expuse s-a oprit asupra căruia i s-a părut mai interesant”.

– În cazul dativ, se întrebuințează ca elemente de relație pronumele cine, care, oricine , oricare după verbe care, în planul propoziției, sunt determinate de

complemente indirecte în dativ: ,,Cui nu-i convine nu-i cer nimic”, ,,S-o spui oricui va dori”.

– În cazul acuzativ, pronumele relative și nehotărâte cunosc o largă întrebuițare datorită diverselor prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care le precedă, realizând o gamă variată de valori: ,,A plecat mulțumit de ce-a vazut”; ,, De ce te temi nu scapi” ; ,, Se entuziasma de orice îi spuneai”.

c) Prin adverbele relative ( unde, când, cum) se introduc, ca și în cazul pronumelor relative, propozițiile completive indirecte interogative, când determină verbe care, prin conținutul lor, exprimă o ,,indoială” sau transmit o informație : ,,El s-a interesat de unde poate obține un ajutor mai bun”; ,,Mă mir cum ai ajuns așa de repede”.

8. Completivele indirecte pot fi reluate printr-un corelativ, atunci când se intenționeaza sublinierea ideii exprimate: ,,De cine ți-e drag, de acela să te apropii”; ,,Că nu va veni, de asta mă tem”.

9. Sub aspectul conținutului, completivele indirecte ca și complementul indirect, realizează mai multe valori, fiecăreia corespunzându-i modalități proprii de construcție.

a) Destinația își găsește expresia în propozitii completive indirecte construite cu pronumele relative-interogative în cazul dativ: ,,I-am răspuns cui mi-a scris”; ,,Cui îi dai să-i ceri”.

b) Referința caracterizează completivele indirecte care determină un adjectiv sau un verb al cărui conținut îl constituie ,,relatarea”: ,,Era convins că a reușit”; ,,Despre ce ai făcut, nu s-a vorbit nimic”.

c) Valoarea partitivă este remarcată de pronumele relative cât, ce, ceea ce precedate de prepozițiile din, în : ,,Din câți au venit, au ramas numai trei”; ,,Din ce i-ai spus n-a înțeles nimic”.

d) Propoziția completivă indirectă poate desemna obiectul destinat schimbului și se construiește cu ajutorul pronumelui relativ ce sau ceea ce, precedat de prepoziția pe : ,,Capra a dat-o pe ce i-a ieșit în cale”.

e) În unele situații, completivele indirecte pot avea nuanțe sau valori circumstanțiale: ,,Se pregătește să dea examen la Drept” (finală); ,,Ar fi fericit să reușească” (condițională); ,,El era bucuros că a reușit” (cauzală).

II. 3. Abordare modernă a complementului indirect și a subordonatei completive indirecte.

COMPLEMENTUL INDIRECT

Aspecte definitorii.

Complementul indirect este un component actanțial al grupului verbal reprezentând destinatarul / beneficiarul procesului codificat prin verb. La nivelul propoziției, se exprimă fie numai prin clitic pronominal în dativ (,,Ionuț îți trimite niște carți”), fie numai prin nominal (substantiv, pronume nonclitic, numeral cu valoare pronominală) în dativ fără prepoziție (,,Ionuț trimite niște cărti prietenilor săi / unora / amândurora), fie prin nominal coocurent cu un clitic pronominal coreferențial, ambele

în dativ (,,Ionuț le trimite niște cărți prietenilor săi / unora / amândurora). La nivel frastic, se exprimă printr-o propoziție relativă fără antecedent, dublată sau nu în regentă prin clitic pronominal : ,,Ionuț (îi) trimite cărți cui i-a promis”.

II.3.1. Caracteristici sintactice

Complementul indirect se actualizează în grupul verbal, interjecțional, adjectival sau adverbial, ca termen subordonat în cadrul unei relații de dependență stabilite cu centrul grupului.

În majoritatea situațiilor, complementul indirect este un constituent obligatoriu al grupului verbal, adjectival, (rar) adverbial, fiind, în consecință, nesuprimabil, de ex: ,,Îmi priește clima de aici”, ,,Li s-a năzărit să plece”, ,,Îi e dor de tine”, ,,Ion vă e prieten”, ,,Potrivit înțelegerii, ne vedem mâine”.

Complementul indirect poate fi însă și un constituent facultativ al grupului, în vecinătatea unor regenți care nu-l implică matricial, de exemplu : ,,Ion mi-a deschis ușa”, ,,Ea îți zâmbește” , ,,Ți-e frig”, ,,Bravo lui !”, ,,A procedat adecvat situației”.

Clasa de substituție a complementului indirect cuprinde următoarele realizări:

– nominal(substantiv, pronume nonclitic, numeral-substituit variabil) în cazul dativ, uneori dublat prin clitic;

– clitic de pronume personal sau reflexiv, în cazul dativ;

– grup prepozițional având drept cap fie prepoziția la + nominal în acuzativ, fie prepoziția către + nominal în acuzativ;

– construcția celor + numeral cardinal invariabil;

– construcția celui de- / celei de- + numeral ordinal invariabil;

– propoziție relativă fără antecedent, rar inclusă într-un grup prepozițional.

În grupul verbal, funcția sintactică de complement indirect este o funcție actanțială. Ca și în cazul celorlalți actanți, verbul îi impune nominalului cu funcție sintactică de complement indirect restricții de formă (cazul dativ) și îi atribuie anumite roluri semantice.

Fiind cerut / admis de o anumită clasă de verbe, în calitate de complement obligatoriu sau facultativ, de exemplu : ,,Nu-mi convine situația creată”, ,,Paul (îmi) citește povești”, dar respins de o altă clasă de verbe, de exemplu : ,,Paul îmi știe povești”, complementul indirect participă la subcategorizarea verbului.

Complementul indirect poate determina atăt verbe cu clitic reflexiv de acuzativ obligatoriu, de exemlu : ,, Lui Ion i s-a năzărit să plece acum”, ,,Lui Ion i s-a întâmplat ceva ciudat”, cât și verbe fără clitic reflexiv obligatoriu, de exemplu : ,, Lui Ion îi revine această placută misiune”, ,,Ion își atribuie idei ale altora”.

I. Pot fi regente ale unor complemente indirecte obligatorii verbe cu diverse scheme sintactice și anume :

a) verbe monovalente, cu schema:

V+OI, de exemplu : ,,Lui Ion îi tună și-i fulgeră”, ,,Vă merge(bine)

b) verbe bivalente, cu schemele:

V+Subiect+OI, de exemplu : ,,Viitorul ne surâde”, ,,Ți se cuvin laude”

V+OI+OPrep, de exemplu : ,, Îți arde de glumă”, ,, Nu vă merge cu el”

V+OI+CPO;de exemplu ,, Îmi zice Popescu”

c) verde trivalente, cu schemele

V+Subiect+OI+OD, de exemplu: ,,El îmi cere un sfat”

V+Subiect+OI+OPrep, de exemplu : ,,Mi-e / Mi se face milă / silă / teamă de el”.

II. Complementul indirect se poate actualiza și în tipare sintactice rezultate din recategorizarea unor verbe și anume:

V+Subiect+NP+OI, tipar trivalent rezultat din recategorizarea verbului copulativ, care este bivalent (V+Subiect+NP), dar își atrage complementul indirect al al numelui predicativ, de exemplu : ,, El îmi e/ devine/ rămâne prieten “ sau ,, El (îmi) e / devine / rămâne simpatic. <El e / devine / rămâne prieten / simpatic mie.

V+Subiect+OI+OD+PS, tipar tetravalent rezultat prin amalgamare și recategorizare a unor verbe matricial trivalente ca a propune (V+Subiect+OI+OD), de exemplu : ,, Ei ni l-au propus director”, < ,,Ei ne-au propus ca el să ne fie director”.

Complementele indirecte facultative pot fi adjuncți ai unor verbe cu diverse scheme sintactice, de exemplu : ,,Competența morală – singura pe care nimeni nu și-o contestă “(id. Minima moralia); ,,Cam așa i se întâmpla de ani, zilnic” (G.Schwartz, Paranoia Schwartz).

În calitate de regent al complementului indirect, verbul poate fi la oricare dintre modurile personale, precum și la formele verbale nepersonale, atât în construcții active, cât și în construcții pasive, de exemplu: ,, Unele lucruri ne rămân inaccesibile”(A. Plesu, Minima Moralia); ,, Dă-mi un telefon!” ; ,, Voi scrie pentru fiecare rol o recomandație dedicată interpretului”(M. Sebastian, Jurnal); ,, Adevărul este de spus tuturor” ; ,, Cartea aceasta mi-a fost recomandată de Ion”.

Complementul indirect poate determina și locuțiuni verbale, de exemplu : a aduce aminte, a părea bine, a paăea rau, exemplu : ,, Noi nu i-o luam înainte” (S. Golopenția, Cartea plecării) sau predicate complexe, de exemplu: ,, Când spui “materie” nu-ți poți reprezenta o mai adecvată corespondență sensibilă decât pământul” ( A. Plesu, Jurnalul), unele fiind expresii verbale impersonale, de exemplu : ,, Îmi este tot mai limpede [ …] că rostul însuși al scrierii de carți e lăsarea lor în urmă”( A. Pleșu, Jurnalul).

Complementul indirect având ca regent un verb sau o locuțiune verbală este compatibil cu oricare dintre formele de realizare a acestei poziții sintactice.

În grupul interjecțional, complementul indirect poate avea ca regent puține interjecții, atât onomatopeice, cât și unele apreciative sau imperative, cu valoare verbală (predicative), realizând construcții de tipuri diferite, în funcție de regimul sintactico-semantic al centrului de grup.

Unica interjecție în vecinatatea căreia complementul indirect se poate exprima prin clitic de pronume personal în dativ, cu restricția ca acesta să fie de persoana a II-a singular, sau, mai rar, plural, este na: ,,Na-ți o carte!” / Na-ți-o ție!”; ,,Na-vă ce v-am promis / Na-vă vouă cartea asta!”

Celelalte interjecții nu se pot combina cu forme clitice de pronume personal. Ca regente ale complementului indirect, impun restricția ca acesta să fie exprimat prin anumite nominale sau / și prin propoziție relativă, fără dublare.

Cele mai largi posibilități combinatorii le are interjecția bravo, în vecinătatea careia pot apărea diverse tipuri de pronume, substantive, numerale în dativ, precum și o propoziție relativă fără antecedent, cu conectorul în cazul dativ. Spre deosebire de na ,

interjecția bravo este monovalentă : ,,Bravo mie / voua / lor / acestuia / tuturor / lui Ion / oricui câștigă !”

Dintre interjecțiile onomatopeice, cer complement indirect cele care pot fi puse în legatură cu verbe care au regim de dativ, regim pe care îl preiau, de exemplu : ,, Și atunci, el jap! o palmă lunganului”. În acest context, interjecția jap este trivalentă, ca și verbul a da , pe care îl sugerează. Sinonime cu ea, deci susceptibile de a apărea în contextul unui complement indirect, sunt : jart! poc! trosc! hârsti!

Complementul indirect funcționează și în grupul adjectival, fiind cerut sau admis de unele adjective-centru de grup. În limba română actuală, adjectivele care pot fi regentele unui nominal în dativ sunt destul de numeroase.

Majoritatea sunt adjective neologice : accesibil, adecvat, anterior, apt, conform, contrar, exterior, fatal, favorabil, fidel, loial, ostil, superior, util. Au însă regim de dativ și unele adjective mai vechi, unele chiar foarte vechi în limbă de exemplu : binevoitor, dator, drag, familiar, firesc, prielnic, scump,străin.

Există adjective regente ale complementului indirect provenite din participii ale unor verbe care se construiesc cu dativul, de exemplu : ,, Un concurs de poezie deschis elevilor din toata țara “. (I. Gheție, Nodul gordian) sau din participii care, prin adjectivizare, dobândesc regim de dativ, spre deosebire de verbul de la care provin, de exemplu : ,,Fata recapitula poate clipa bună a unei copilării mie necunoscute”(S. Golopenția, Cartea plecării).

În mod obisnuit, complementul indirect subordonat unui adjectiv se exprimă prin substantiv, de exemplu : ,, Oricum, și judecata, și sfatul sunt, prin natura lor, inferioare actului etic”(A. Pleșu, Minima moralia), pronume nonclitic, de exemplu : ,, Acestea sunt practici păgubitoare vouă / oricui”, numeral substitut de exemplu : ,, Acesta este un obiect util primului dintre ei / la doi dintre ei” sau prin propoziție relativă, de exemplu : ,, Am descoperit la el trăsături indispensabile cui vrea să reușească în viață”.

Complementul indirect dependent de un adjectiv se poate exprima prin clitic pronominal numai dacă adjectivul ocupă poziția sintactică de nume predicativ, de exemplu : ,, E un cârmiș, o încercare de a ieși din făgașul vieții mele apropiindu-mă de un altul care știu că îmi e prielnic.(S. Golopenția , Cartea plecării); dacă adjectivul regent are funcția sintactică de atribut, pronumele prin care se exprimă complementul indirect este obligatoriu nonclitic, de exemplu conjunctură favorabilă ție, sfaturi date nouă, persoană fidelă sieși.

Rar, complementul indirect face parte și din grupul adverbial, având ca regent un adverb, de exemplu : ,, S-a comportat adecvat situației; ,, A procedat conform indicațiilor primite”.

Complementul indirect al carui regent este un adverb se exprimă, prin substantiv. Adverbele care pot fi determinate de un substantiv cu trăsătura semantică inerentă [+Uman], ca aidoma pot primi și complemente indirecte exprimate prin

substitute ale substantivului sau prin propoziție subordonată relativă, de exemplu : ,,Scrie aidoma ție / primului dintre profesorii lui / cui l-a învățat”.

Dacă este subordonat unui adverb, complementul indirect nu se poate

exprima prin clitice pronominale ( cu excepția construcției învechite aidoma-i).

De asemenea complementul indirect dependent de un adverb nu admite dublarea prin clitic.

II. 3.2. Caracteristici semantice.

Nominalul cu funcție sintactica de complement indirect poate îndeplini mai multe roluri semantice, în funcție de semantica regentului, cele mai importante fiind următoarele:

-Destinatar / Țintă, în enunțuri ca: ,, El îi trimite cărți Mariei”

,, Îti adresez scuze”

-Beneficiar , în enunțuri ca: ,, Ți-am făcut un serviciu”

,, El vă datorează respect”

-Experimentator, în enunțuri ca: ,, Mariei îi e frig”

,, Nu vă pasă de nimic”

-Sursă, în enunțuri ca: ,, Îti pretinde supunere”

,, El îi cere lui Ion bani”

Complementul indirect dependent de un adjectiv poate exprima și alte nuanțe semantice, și anume:

-punct de referință în cadrul unei relații

● temporale, de exemplu : ,,S-a relatat un fapt anterior evenimentelor”

● spațiale, de exemplu: ,, Acesta este un spațiu adiacent clădirii principale”

● comparative, de exemplu : ,, Este o persoană superioară ție”.

● de corespondență, de diferențiere sau de opoziție, de exemplu : ,,O soluție similară celei propuse de noi”.

– limitare prin specificarea

●clasei la care se referă calitatea, de exemplu :,, Este un procedeu tipic românilor”

● persoanei care evalueaza calitatea, de exemplu: ,, El este un tip simpatic oricui”

● persoanei spre care se orientează calitatea, de exemplu : ,, Este un om devotat prietenilor”

II.3.3. Clasa de substituție

Din clasa de substituție a complementului indirect fac parte, la nivelul propoziției, nominalul în dativ (substantive, pronume-clitice și nonclitice-numerale substitut) echivalente cu dativul, iar la nivelul frastic, propoziții relative fără antecedent în regentă

Complementul indirect se exprimă, în mod curent, prin substantiv în cazul dativ, dublat uneori de un clitic pronominal coreferențial tot în dativ și anume:

– substantive comune desemnând persoane sau animale, dar și abstracte

exemplu : ,,Cine n-a pozat niciodata unui artist nu știe ce înseamnă să fii privit” (A. Pleșu, Jurnalul).

,, Această creație lexicală (i)-o datorăm lui nenea Iancu”

,, I-a pus câinelui numele Bubico”

,, Mesei mele de lucru i-am dat o altă destinație”

– substantive proprii( nume de persoane, dar și de instituții) de exemplu:

,, I-a procurat Mariei bilete la concert”

,, După vizita facută [….] i-am scris lui Andrei un e-mail” ( G.Liiceanu, Ușa interzisă)

,, I-am trimis o felicitare lui Carmen”

O altă modalitate foarte frecventă de realizare a complementului indirect o constituie cliticele de pronume personale sau reflexive, în cazul dativ, cu diverse valori:

-clitice deictice de pronume personal, de exemplu :

,, E atât de frumos în locul acesta, [….] încât nu-mi mai vine să plec! (A.Pleșu ,,Jurnalul”).

,, Înteleg că vă place aici”.

-clitice anaforice de pronume personal, de exemplu :

,,Leni […] mă chemase să-i țin tovărășie (M. Sebastian – Jurnal)

– clitice de pronume personal cu sens generic:

,,Ți s-a făcut un dar, pe care nu-l iei cu tine decât întorcându-i spatele” (A. Pleșu, Jurnalul).

– clitice de pronume reflexiv propriu-zis, de exemplu :

,,Mi-am zis că am dreptate”.

,,Și-a pus în lăzi tot ce era ,,personal” (S. Galopenția – Cartea plecării).

– clitice de pronume reflexiv – reciproc, de exemplu :

,,Să ne scriem, îmi propune el”. (I. Gheție, Fructul oprit).

,,Ei își sunt simpatici” (unul altuia).

Complementul indirect se exprimă și prin pronume nonclitice de diverse tipuri, în cazul dativ, uneori dublate prin clitice coreferențiale, tot în cazul dativ, de exemplu:

,,Privea altfel orașul, cu un ochi cultural care mie-mi lipsea”. (G. Liiceanu, Jurnalul)

,,Le-a povestit alor mei de mizeria din Rusia”. (G. Ionescu, Copacul)

,,Spuneam odata cuiva că țărăncile îmbătrânesc repede”. (S. Galopenția, Cartea plecării)

O altă formă de realizare a complementului indirect este prin numerale substitut, frecvent dublate prin clitice pronominale în dativ.

Numerale (cardinale si ordinale) variabile, în cazul dativ, de exemplu:

,,Are două fete și ambelor li s-au acordat burse”.

,,Se poate oferi bursa doar unuia din zece”.

Numerale (cardinale și ordinale) invariabile, în trei tipuri de construcții echivalente cu dativul, și anume:

a) prepozitia la + numeral cardinal invariabil în funcție de caz, de exemplu:

,,Numai la doi dintre cei trei candidați li s-a spus să revină”.

b) celor + numeral cardinal invariabil, de exemplu:

,,Celor doi / două li s-a spus să revină”.

c) celui / celei + de + numeral ordinal invariabil, de exmplu:

,,Celui de-al doilea / Celei de-a doua i s-a spus să revină”.

În limba vorbită, complementul indirect poate fi exprimat și prin două tipuri de constructți nominale prepoziționale, echivalente din punct de vedere semantic cu dativul.

Este vorba despre grupul prepozitional [la + nominal în acuzativ] în care în locul numeralului – substituit invariabil în funcție de caz figureaza un substantiv variabil, de exemplu: ,,(Le-) am dat de mâncare la păsări”, sau chiar un pronume, de exemplu: ,,Își spunea ofurile la toți / la oricine”. În limba literară acestor enunțuri le corespund construcții cu substantivul / pronumele în cazul dativ : ,,(Le-) am dat de mâncare păsărilor”, respectiv, ,,Își spune ofurile tuturor / oricui”.

Rar (în limba vorbită, în special de către ardeleni / și numai cu verbul a zice ca regent, complementul indirect se exprimă prin grupul prepozițional către / cătră + nominal în acuzativ:

,,Zis-a el către / cătră mine / Maria / amândoi”.

,,David cel prea mare în faptuire zice către Domnul: ,,Puterea mea prin tine o voi […]”. (Internet)

Complementul indirect se realizează și prin propoziție relativă fără antecedent în regentă.

În limba literară, completiva indirectă este introdusă printr-un conector(pronume relativ ori nehotărât sau, rar, adjectiv relativ ori nehotărât) în cazul dativ, de exemplu:

a') ,,Cui nu-i place cartea, nu i se vor dărui cărți.

b') (Îi) dau sfaturi oricui mă ascultă.

Conectorul relativ sau nehotărât al propoziției completive indirecte este întotdeauna în cazul dativ, fiind cerut de verbul-centru sau de adjectivul-centru din propoziția regentă. Uneori, ca în (a'), forma lui de dativ este cea proprie poziției sintactice pe care o ocupa în propoziția subordonată (=C. Indirect). Alteori, ca în (b'), forma de dativ nu corespunde funcției sintactice pe care o are conectorul în propoziția completivă indirectă (=Subiect), în cazul de față, care ar fi trebuit să se exprime, prin nominal în cazul nominativ.

În registrul familiar sau regional, propoziția completivă indirecta se poate exprima printr-un grup prepozițional având drept cap prepoziția la sau, rar, prepoziția către, urmate de un conector relativ sau nehotărât în cazul acuzativ, cerut de

prepozițiile respective, de exemplu:

,,Mă adresez la cine mă poate ajuta”.

,,(Îi) refuz ajutorul meu la oricine nu îl merită”.

,,A zis către care era acolo […].

Completivele indirecte din grupul verbal introduse prin conectori În cazul dativ, precum și cele introduse prin conectori în acuzativ precedați de prepoziția la, pot fi dublate în regentă prin clitice pronominale în dativ. În frazele în care relativul din propoziția completivă indirectă este și el complement indirect dublarea prin clitic pronominal se produce de două ori: în subordonată pentru conectorul relativ cu funcție sintactica de C.I., iar în propoziția regentă pentru propoziția completivă indirectă.

Completivele indirecte având drept regent un adjectiv pot fi dublate prin clitic în regentă numai dacă adjectivul are funcția sintactică de nume predicativ, de exemplu: ,,Instrumentul acesta îi este util cui se pricepe la mecanică”, nu însă și dacă adjectivul are funcție sintactică de atribut , de exemplu: ,, A nimerit într-un mediu propice cui știe să lingușească”.

Nu se dublează prin clitic în regentă completivele indirecte introduse prin prepoziția către + conector, nici cele al căror regent este un adverb sau o interjecție.

Tipuri de complemente indirecte.

Complementul indirect poate fi simplu, multiplu sau dublu exprimat.

Complementul indirect este simplu, dacă este exprimat prin:

– un singur nominal, de exemplu: ,, Ne-am preferat până la urma celor cu care , mai mult sau mai puțin, semănam”(G.Liiceanu, Ușa interzisă); ,, Putem zice adio vacanței”;

– un nominal însoțit de un semiadverb, de exemplu: ,, S-ar părea ca gândul nu îi e străin nici mamei”. ( S. Golopenția, Cartea plecării)

– o singură propoziție, cu conectorul relativ iîsoțit uneori de un semiadverb, de exemplu: ,, Cer sfaturi (numai) cui se pricepe în domeniul respectiv .

Complementul indirect este multiplu dacă este format din două sau mai multe nominale coordonate printr-o conjuncție coordonatoare copulativă sau disjunctivă și / sau prin juxtapunere:

,, Nici lui Ion , nici Mariei nu le pasă de nimic”.

,, Cartea ne este utilă mie sau ție”.

,, V-am interzis să plecați ție, lui și Mariei”.

În cazul coordonării unui complement indirect cu o propoziție completivă indirectă, dublarea se face prin forma de singular a cliticului și privește numai complementul indirect din regentă, deci avem de-a face cu exprimarea acestei poziții sintactice de două ori, de exemplu:

,,( Îi) dă sfaturi copilului său și oricui i le cere”.

,, Cartea îți este utilă ție sau cui e interesat de gramatica”.

,,I-a recomandat cartea asta lui și ( ori)cui îl apreciază pe autorul ei”.

Complementul indirect este dublu exprimat în propoziție dacă această poziție sintactică este reprezentată atât printr-un nominal, caâ și printr-un clitic coreferențial cu

nominalul, iar în frază, dacă această poziție sintactică este reprezentată atât printr-o propoziție completivă indirectă, cât și printr-un pronume personal clitic în propoziția regentă.

Problema dublei exprimari a acestei pozitii sintactice trebuie abordată, în primul rând, din perspectiva regentului ei și, în al doilea rând, din perspectiva parții de vorbire prin care este exprimat complementul.

Complementul indirect care are drept regent un adverb nu se dubleaza niciodată, de exemplu: ,, Ion a procedat potrivit firii sale”, ,,Ion se comportă aidoma ție/ cui l-a educat”.

Singura interjecție care admite dublă exprimare a complementului indirect este na exemplu:

,, Na-ți cartea ție, nu lui!”

Dacă regentul complementului indirect este un adjectiv problema dublei exprimari a complementului se pune numai în condițiile în care adjectivul ocupă poziția sintactică de nume predicativ.

Complementul indirect exprimat prin substantiv este situat după adjectivul regent, în enunțuri fără emfază; poate fi dublat prin clitic plasat înaitea adjectivului regent în mod facultativ, de exemplu: ,, Cartea aceasta (îi) va fi necesară Mariei /ei / acesteia / cuiva/ primei din clasă / oricui se ocupa de stilistică”.

Complementul indirect exprimat prin clitic deictic stă înaintea adjectivului nume predicativ și nu se dubleaza prin forma accentuată a pronumelui decât în enunțuri emfatice , de exemplu : Cartea aceasta îmi / îți / ne / vă va fi necesară ( mie / ție / nouă / vouă).

Complementul indirect exprimat prin clitic deictic de pronume personal, care este întotdeauna antepus verbului regent, nu este niciodată dublat, în enunțurile fără emfază, exemplu:

,,Îmi tună și-mi fulgeră”.

,,Îți place muzica pop” .

,,Dan ne dă sfaturi”.

În enunțuri în care complementul indirect este exprimat prin substantiv antepus verbului regent, complementul indirect este întotdeauna dublat prin clitic pronominal coreferențial plasat tot înaintea verbului în următoarele structuri sintactice și topice:

,, Lui Ion / Lui / Acestuia / Primului dintre ei / Cui știi tu / îi tună și-i fulgeră”.

,,Lui Ion / Lui / Aluia / Cui știi tu îi zice Popescu”

În enunțuri în care complementul indirect este exprimat prin substantiv postpus față de verbul regent, coplementul indirect este întotdeauna dublat prin clitic coreferențial plasat înaintea verbului în structuri precum:

,, Dan îi e / devine / rămâne prieten lui Ion / lui / acestuia / primului dintre ei / cui știi tu”.

,, Dan i l-a propus pe Vlad șef lui Ion / lui / acestuia / primului dintre ei / cui știi tu”.

Complementul indirect în construcții eliptice

Complementul indirect poate apărea și în unele construcții eliptice, de tipul Odă bucuriei (= Odă închinată bucuriei) sau Salutari colegilor!(= Transmite salutări colegilor!), structuri din care adjectivul participial sau verbul regent al substantivului în dativ cu funcție sintactică de complement indirect este omis, dar poate fi recuperat din context.

Topica și punctuația

Complementele indirecte exprimate prin clitice sunt întotdeauna antepuse față de verbul regent, de exemplu: ,, Îmi pare bine de cunoștință”; ,, Il cunosc pe Ion și îi acord deplină încredere”.

Este postpus regentului numai cliticul care determină interjecția na: ,, Na-ți-o frântă că ți-am dres-o!”.

Tot antepuse față de verbul regent sunt și complementele indirecte exprimate prin substantive care determină verbe din a căror schemă sintactică lipsește subiectul, de exemplu: ,,Lui Ion îi tună și-i fulgeră”, ,,Unora le arde de glumă”, ,,Ăluia îi zice Popescu”, precum și cele care determină verbe cu subiectul postpus, de exmplu: ,,Plantelor le trebuie lumină”, ,,Cui se pricepe la muzică îi place Mozart”, ,,Tuturor le e dor de el”.

Complementele indirecte exprimate prin substantive care apar în celelalte tipuri de structuri sunt postpuse față de elementul regent, de exemplu: ,,Ion i-a dăruit Mariei flori”, ,,Ion i-a devenit simpatic Mariei”, ,,Acestea sunt condiții favorabile oricui”, ,,Bravo lor!”

Complementul indirect nu se izolează de regent prin niciun semn de punctuație, în enunțuri nonemfatice. Dacă este plasat în poziție tematică și între el și regent se intercalează un alt component al enunțului, complementul indirect se desparte prin virgulă de segmentul intercalat, de exemplu: ,,Mariei, nu Ioanei i-a dăruit Ion flori”.

Relația cu alte poziții sintactice.

Complementul indirect este sinonim, în unele enunțuri, cu complementul prepozițional, de exemplu: ,,A răspuns întrebărilor / la întrebările mele”; ,,Ion îmi este vecin / Ion este vecin cu mine”; ,,Vai nouă / de noi!”; ,,Este o perioadă propice schimbării / pentru schimbare”.

Rar, complementul indirect este sinonim cu un complement de agent, de exemplu: ,,După cum vă este cunoscut […] / este cunoscut de(către) dumneavoastră” .

Similitudini importante există între complementul indirect și atributul în dativ, de care se delimitează prin natura regentului, adică mai exact prin clasa lexico-gramatical din care face parte regentul, și anume: verb(în cazul complementului indirect) vs. substantiv abstract postverbal(în cazul atributului) de exemplu: ,,Mâine se vor acorda premii concurenților” / ,,Acordarea de premii concurenților va avea loc maine”. Interpretarea lor drept poziții sintactice diferite(unul complement iar celălalt atribut) este strict formală, deoarece substantivele postverbale păstrează disponibilitățile semantice și combinatorii ale verbelor din care provin.

III.1. Ipoteza și obiectivele lucrării.

Lucrarea ,,Metodica predării complementului indirect și a subordonatei completive indirecte” dorește să ofere o sinteză în care s-au urmărit prezentarea acestor noțiuni cu aspect de ordin științific și metodic, urmărind posibilitatea optimizării predării și învățării limbii și literaturii române în școala generală. În acest sens lucrarea vizeaza o serie de obiective didactico-pedagogice care constituie motivele alegerii:

a) creșterea posibilităților aplicative în vederea transformării cunoștințelor în calități de exprimare;

b) evidențierea normelor gramaticale(definiții, clasificări, flexiuni) prin observarea și interpretarea faptelor de limbă existente în texte;

c) angajarea nivelurilor superioare ale gândirii în vederea verificării, consolidării și fixării cunoștințelor despre complementul indirect și subordonata completivă indirectă, prin conexiunea inversă, principalul mijloc de înlăturare a lacunelor la acest capitol al sintaxei;

d) dezvoltarea capacităților intelectuale ale elevilor, a gândirii independente, logice și creatoare, a discernământului critic, a capacității de analiză și sinteză:

– cunoașterea noțiunilor și categoriilor gramaticale ale limbii române, care constituie obiect de studiu în clasele gimnaziale, aplicarea acestor cunoștințe în exercițiile de recunoaștere și aplicative;

– construirea de enunțuri care să demonstreze că elevii și-au însușit noțiunile de complement indirect și subordonată completivă indirectă;

– deosebirea părților principale de propoziție de cele secundare, deosebirea complementului direct de cel indirect sau de celelalte circumstanțiale; de asemenea distingerea subordonatei completive indirecte de restul subordonatelor în vederea unei analize corecte a frazei;

– cunoașterea părților de vorbire pe care le determină complementul indirect și subordonata completivă indirectă, precum și contragerea subordonatei în complementul corespunzător, sesizarea de către elevii dirijați de profesor a modificărilor de sens care pot avea loc în aceste enunțuri precum sș transformările suferite;

– fixarea cunoștințelor prin muncă independentă, observare, învățarea prin descoperire asigura progresul cunoștințelor și formarea de priceperi și deprinderi de muncă; dezvoltă puterea de discernământ a sintaxei limbii române.

Însușirea limbii ca mijloc de comunicare orală și scrisă, corectă din punct de vedere gramatical, ortografic și ortoepic, este finalitatea limbii române în școală.

Cunoașterea bazelor teoretice ale gramaticii române, a relațiilor dintre componentele ei, este o necesitate pentru urmarea culturii generale a elevilor.

Deoarece gramatica este expresia limbii unui popor, studiul gramaticii în școală trebuie să contribuie efectiv la formarea principiilor și deprinderilor de folosire corectă a limbii române.

Calea esențială de formare a deprinderilor de exprimare corectă în limba română prin studiul gramaticii este exercițiul. De aceea, în activitatea de la clasă, în orele de gramatică, pe primul plan trebuie să apară faptele de limbă, realitatea lingvistică actuală și nu greșelile abstracte ale acesteia. Exercițiile sunt gradate iî așa

fel încât să se treacă de la exercițiile de recunoaștere a fenomenelor de limbă la exerciții de creație, de construire a unor enunțuri care să permită aplicarea, în mod conștient a normelor și regulilor gramaticale învățate.

Limba română e un izvor de învățăminte, de sentimente de dragoste și respect pentru glia stramoșească, pentru tot ce ține de tradiții, de trecut și de prezent:

,,Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” (Eminescu, Mihai, Opere).

Transmisă din generație în generație, limba romană a contribuit la afirmarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului roman, la însușirea valorilor culturale, morale și estetice.

Pornind de la necesitatea cultivării permanente a limbii naționale, componenta de bază a actului predării – învățării, a dobândirii strategiilor intelectuale, ne propunem:

– să promovăm gândirea creatoare prin dezvoltarea deprinderilor de a învăța, a interesului pentru a ști, a bucuriei de a căuta și de a găsi răspunsuri optime;

– să dezvoltăm priceperile și deprinderile de muncă independentă cu cartea, de exprimare orală și scrisă corectă, cursivă și expresivă;

– să formăm un orizont larg de cultură generală a alevilor care să contribuie la educația morală și estetică a generațiilor tinere dezvoltându-le sensibilitatea și imaginația.

Fiind disciplina de baza a școlii, limba română este chemată cu insistență la un învățământ pedagogic nou preocupat, în primul rând, de transmiterea și însușirea cunoștințelor de cultură generală, de dezvoltarea gândirii independente la elevi, de exprimare personal, de aspectele expresive și afective ale limbajului discipolilor noștri.

Îndeplinirea acestor obiective ale școlii românești actuale constituie un act de cultură.

Metode în practica didactică

Modernizarea procesului de învățământ implică și perfecționarea metodelor și procedeelor de învățare constituite ca modalități de organizare a cunoștințelor și deprinderilor în funcție de obiectivele didactice, tipul lecției, natura conținutului învățământului și vârsta elevilor.

De-a lungul timpului, metodele au cunoscut îmbunătățiri, reevaluări, progrese și diversificări, permanent raportându-se atât la cadrele didactice, cât și la elevi. Procedeele didactice au secondat metodele, permițănd trecerea rapida de la o activitate la alta, simulând afirmarea și dezvoltarea inițiativei și a inovației, înviorând și făcând mai atractivă munca la clasă.

Metodele se clasifică și în funcție de anumite criterii. În procesul de predare-învățare-evaluare a limbii și literaturii române fiecare metodă practicată are rolul ei, de obicei se asociază cu alta sau chiar cu mai multe, spre a asigura eficiența activității, metodele clasice, tradiționale, mult discutate de pedagogi, nu sunt excluse sau ignorate, ci activate prin îmbinarea cu cele noi.

Limba română este obiectul principal folosit la îndrumarea elevilor cu deprinderi de exprimare corectă, iar lecțiile de gramatică asigură parcurgerea conștientă a fenomenelor de limbă, dezvoltarea vorbirii, care duc la însușirea culturii poporului român.

Metodica limbii romane studiază procedeele și metodele de predare-învățare conștientă și logică a volumului de cunoștințe gramaticale prin aplicații practice.

Aplicând îndrumările metodicii, profesorul de limba română va respecta calea dezvoltării gândirii elevului de la gândirea concretă, la gândirea abstractă, potrivit cu lărgirea experienței cognitive.

Folosind principalele operații ale gândirii (analize și sinteze, comparația și generalizarea) profesorul de limba română va aplica în lecțiile de gramatică, la ciclul gimnazial, metodele și procedeele moderne și tradiționale în scopul formării de deprinderi și priceperi pentru exprimarea corectă orală și scrisă. „Studiul gramaticii în școală coincide cu cerințele unei gramatici întemeiate pe norma cultă” (Coteanu, Ion G.C. p. 9.).

Metodica, pe baza datelor psihologice privitoare la particularitățile vârstei școlare și a legilor și principiilor pedagogice dirijează activitatea elevilor de învățare pe calea favorabilă a procesului de învățământ.

În condițiile actuale ale învățământului din școala românească trebuie să aplicăm un complex de metode tradiționale și moderne, corespunzătoare nivelului de cunoșținte ale fiecarei clase și al fiecărui elev în parte. În același mod am procedat la predarea noțiunilor de sintaxa în special a complementului indirect și a completivei indirecte, pornind de la observarea fenomenelor lingvistice de la particular la general, de la simplu la complex, folosind calea inductivă.

Predarea notiunilor de complement indirect în clasa a VI a și de completivă indirectă în clasa a VIII a se bazează pe cunoștințele, priceperile și deprinderile de

limba română însușite în ciclul primar. Elevii au deja formate noțiunile de sintaxă, definiția subiectului, a predicatului, a atributului și a complementului.

Etapele urmărite în predarea-învățarea primelor noțiuni de sintaxă reprezintă treptele unui proces psihopedagogic care duce la ordonarea progresivă a cunoștințelor despre complement recomandă trecerea de la complement (de la cunoscut) la necunoscut (complement indirect sau completivă indirectă) de la concret la abstract, de la simplu la compus.

Obiectivul lucrării de față îl constituie metodologia predării-învățării noțiunilor de complement indirect și completivă indirectă în ciclul gimnazial.

Programa de predare a limbii române privind repartizarea volumului de cunoștințe despre complement, pe clase, e formulată în așa fel încât elevii, ajutându-se de cunoștințele minime însușite în clasele primare, să-și dezvolte deprinderea de a le recunoaște, folosi și a le amplifica la ciclul gimnazial.

Definiția simplă a complementului este reluată, completată, în clasa a IV a și dezvoltată în următoarele manuale (a VI a și a VII a). În clasa a VI a se operează împărțirea complementului în complement direct și complement indirect, iar în clasa a

VIII a se trece la subordonata corespunzătoare, la completiva indirectă.

Elaborarea definiției complementului indirect începe cu analiza unor exemple, în propoziții, cu ajutorul operațiilor gândirii; analiza, abstractizarea, comparația și generalizarea.

Prin abstractizare se desprind notele sau însușirile esențiale ale fiecărui caz particular, se determină complementul indirect cu ajutorul întrebărilor și se subliniază trecându-se la analiza sintactică și morfologică simplă, după care se extinde la analiza completă. Precizăm, cu ajutorul întrebărilor și a repetării acestora până la fixarea noțiunii de complement indirect, raportul de determinare dintre complement și verb.

După ce am studiat un număr de texte adecvate, în funcție de cunoștințele elevilor și de clase, cu ajutorul acestora se fac unele precizări :

– Complementul indirect este o parte secundară de propoziție care determină o parte de vorbire : un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție;

– răspunde la cele mai multe întrebări în comparație cu celelalte complemente : cu cine?, cu ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce?, de cine?, de ce?, la cine?, la ce?, pentru cine?, pentru ce?, cui?.

– insistăm asupra deosebirilor complementului indirect de celelalte complemente : directe și circumstanțiale, pentru a elimina confuziile pe care le întâlnim la unii elevi;

– deosebirile acestea se fac numai pe bază de exemple de texte, prin comparații.

Vom acorda o atentie deosebită lecțiilor de recapitulare bazate pe exerciții aplicative, menite să stimuleze creativitatea independentă a elevilor. Nu vom uita că, după rezolvarea fiecarui tip de exerciții, profesorul de limba română va aprecia rezultatele muncii independente corectând greșelile apărute.

La analiza în scris, folosim următoarele procedee :

– sublinieri simple;

– sublinieri și greșeli care arată cuvântul determinat;

– scheme simple în care complementele indirecte sunt înlocuite cu cifre;

– scheme dezvoltate în care întreaga propoziție apare în schemă;

– simboluri.

Pentru atingerea obiectivului principal al lucrării de față, folosind experiența de la catedră, am procedat la alegerea metodelor clasice și moderne care au avut un randament sporit de-a lungul anilor, în funcție de scopul și conținutul lecției, de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor. Astfel , am folosit metode de expunere continuă și sistematică a cunoștințelor (prelegerea, expunerea, explicația, conversația, exercițiile, problematizarea, analiza gramaticală, fișe, tebele, grafice, planșe, culegeri de texte).

De remarcat este faptul că într-o lecție de predare-învățare a complementului indirect și a subordonatei corespunzatoare, nu am folosit numai o metodă, ci un complex de metode, dată fiind interdependența dintre ele și necesitatea utilizării acestora împreună.

EXPUNEREA

Ca metodă, expunerea are un loc mai limitat în cadrul lecțiilor de gramatică. Am folosit-o totuși, la introducerea noțiunii de „complement indirect” în lecțiile de sintaxă la clarificarea cunoștințelor despre această parte de propoziție și a unor probleme mai dificile, la delimitarea complementului indirect de celelalte complemente directe și circumstanțiale, precum și la predarea subordonatei completive indirecte în clasa a VIII a.

Expunerea (explicația) are o pondere mai mare atunci când am procedat la abstractizări și generalizări la clasa a VIII a, predarea definițiilor (a regulilor gramaticale privitoare la complementul indirect și completiva indirectă pe bază de texte). Însușirea și consolidarea acestor noțiuni au determinat și folosirea altor metode și procedee (demonstrația și repetiția).

Pentru a fi eficientă, explicația trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

– conținutul ei depinde de particularitățile de vârstă și intelectuale ale elevilor; de exemplu, la clasa a V a sunt necesare mai puține explicații în legatură cu complementul deoarece se repetă cele din clasa a IV a și se introduc noțiuni legate de complemente circumstanțiale; în clasa a VI a vom spori numărul de explicații prin predarea noii noțiuni, complementul indirect, iar în clasa a VII a se produce același fenomen prin predarea completivei indirecte;

– să capteze atenția și să stimuleze interesul pentru studiu al elevilor;

– să facă o înlănțuire sistematică a elementelor expuse cu privire la complementul indirect și la completiva indirectă;

– să facă o înlănțuire logică a cunoștințelor din clasa a IV a cu a celor din

clasa a V a, cu cele din clasele superioare;

– să trezească interesul elevilor pentru aceste noțiuni de sintaxă.

CONVERSAȚIA

Conversația este metoda prin care am antrenat întreaga clasă, folosind-o numai când elevii au acumulat mai multe cunoștințe de limbă despre complementul indirect și când pot face legături cu unele cunoștințe anterioare legând ceea ce este nou în predare de ceea ce este deja cunoscut (elemente din clasa a IV a de cele din ciclul gimnazial, noțiunile din clasa a V a, a VI a, deosebirile dintre complementele necircumstanțiale de cele circumstanțiale.

Am pornit de la simplu la complex, de la exemple observate și analizate, pentru a ajunge la definiția complementului indirect și a completivei indirecte. Am folosit întrebări precise și clare care stimulează gândirea elevilor dându-le încredere în forțele lor :

„Am adus baiețelului o minge”

(„Cui am adus ?” – baiețelului – complement indirect)

(„Ce am adus ?” – o minge – complement direct)

Prin compensarea celor doua complemente am arătat diferența dintre ele, întrebările diferite la care răspund și modul în care se răsfrânge acțiunea verbului „am adus” asupra obiectului direct („o minge”) și a obiectului indirect („baiețelului”).

Am folosit conversația euristica la lecțiile de predare a complementului indirect la clasa VI a și a VII a, a subordonatei în clasa a VIII a, prin înlănțuirea de întrebări și răspunsuri.

Prin operațiile gândirii logice , elevii ajung ei înșiși în mod conștient (prin judecăți și raționamente) la definirea noțiunii de complement indirect și de completivă indirectă, conduși de profesor.

Am recurs, de asemenea, la metoda conversației catihetice, fie la începutul lecției, când am verificat cunoștințele din lecția precedentă, fie la o lecție de repetare a materiei sau de control, când elevii trebuie să arate că și-au însușit aceste noțiuni. La această formă de conversație, au avut grijă ca elevii să nu ajungă la o reproducere mecanică și le-am cerut să observe elementele comune și elementele care le deosebesc (de exemplu, complementul indirect de complementul direct), iar în final să tragă concluzii).

La ambele forme de conversație (euristică și catihetică) am folosit întrebări care au stimulat gândirea elevilor și i-au mobilizat. Am ținut să verific ce și cum au reținut elevii noțiunile de complement indirect și de completivă indirectă din lecțiile predate.

Am acordat un timp suficient de gândire elevilor pentru a putea face asocieri, comparații. Răspunsurile neclare și incomplete au fost corectate și argumentate prin alte exemple.

Conversația nu poate fi folosită izolat, ci însoțită de alte metode : demonstrația, analiza gramaticală, exercițiile.

Metoda conversației bazate pe întrebări – aici trebuie respectate anumite condiții (cerințe) :

– întrebările să aibă un conținut clar și să primească un răspuns dinainte urmărit în desfășurarea lecției;

– să fie formulate logic din punct de vedere gramatical, deci al raționamentului și într-o construcție gramaticală corectă.

Claritatea formulării întrebărilor determină înțelegerea ei de către elevi și își atinge scopul didactic :

„Ce este complementul ?”

„De câte feluri este complementul ?”

„Ce este complementul indirect ?”

„Pe cine determină complementul indirect ?”

„Prin ce este exprimat complementul indirect ?”

„La ce întrebări raspunde ?”

În textul :

„Măi frate, zise într-o zi cel mai mare ăstuilalt : mi-e lehamite de frăția…

Tu ai boi; de ce nu-ți închipuiești și un car ?” (Ion Creangă)

am folosit o serie de întrebări :

– care sunt cuvintele cu rol de complement indirect ?

– pe cine determină aceste complemente ?

– prin ce sunt exprimate ?

– unde se situează în raport cu verbul ?

– aceste complemente pot fi izolate prin virgulă sau alte semne de punctuație ale verbului determinat ?.

În afară de cerințele generale ale întrebărilor mai sunt și anumite cerințe după tipul lecției. De exemplu : în lecțiile de verificare și de sistematizare am folosit un număr redus de întrebări clar formulate, dar mai cuprinzător din punct de vedere al conținutului, pentru că ele au ca scop recapitularea unui bogat material lingvistic ce operează cu definiții, analize, comparații.

La lecțiile de comunicare de cunoștințe noi privitoare la complementul indirect și la subordonata completivă indirectă, am folosit un număr mult mai mare de întrebări, mai detaliate deoarece ele au ca obiectiv stimularea judecății elevilor, cu scopul de a trage concluzii și de a stabili definițiile. Aceste întrebări bine pregătite au condus la succesul lecției prin arta de a folosi interogația la predare, la lecțiile de recapitulare, sistematizare, la fixare și generalizare.

Metoda demonstrației are caracter concret și mobilizator fiind frecvent folosită în lecțiile de sinteză. La aplicarea acestei metode am ținut seama în selecționarea unor texte potrivite particularităților de vârstă și intelectuale ale elevilor.

Această metodă are caracter intuitiv și înlesnesșe trecerea la operațiile de abstractizare și generalizare pe baza unor scheme, tabele, planșe, grafice.

Am folosit procedeul săgeților pentru a arăta legătura părților de propoziție, în cazul nostru complementul indirect cu partea de vorbire de care depinde (verb, adverb, adjectiv, interjecție). În exemplul „Mi-ai adus flori”, acțiunea verbului se răsfrânge în mod indirect asupra pronumelui personal „mi” care are funcția de complement indirect.

Pentru a demonstra diferența dintre complementul indirect și complementul direct „flori” am arătat că acțiunea aceluiași verb „ai adus” se răsfrânge în mod diferit asupra celor două obiecte :

– în mod direct asupra substantivului „flori”

– în mod indirect asupra pronumelui „mi”.

Am realizat aceste relații : directă și indirectă ale verbului cu ajutorul graficului următor :

ai adus

/ \

cui ? ce ?

| |

mi flori

Am folosit planșele și schemele recapitulative la repetarea complementului și a subordonatelor necircumstanțiale sau circumstanțiale.

Rolul metodei demonstrației explicate la complementul indirect și la completiva indirectă este de a fixa și de a accentua problemele legate de cele două noțiuni de sintaxă.

Am mai folosit demonstrația ca mijloc de sondaj în lucrările de control atunci când am observat lacune în cunoștințele elevilor.

EXERCIȚIILE

Exercițiile constituie o metodă conștientă de predare-învătare frecvent folosită în sintaxa propoziției și a frazei, în formarea și consolidarea priceperilor și deprinderilor de a folosi manualele sau culegerile de texte.

Repetarea exercițiilor sub forme diferite și complexe duce la eliminarea greșelilor în analiza gramaticală a complementului indirect și a subordonatei completive indirecte, formează deprinderile necesare însușirii acestor noțiuni, la formarea unui grad de automatizare în depistarea lor. Elevii iîi formează obișnuința de a pune corect întrebaăile și de a răspunde cu complementul indirect într-o frază.

Pentru eficiența acestei metode este necesar ca exercițiile să aibă un conținut clar, să respecte programa școlară, particularitățile de vârstă și să fie accesibile nivelului de înțelegere al elevilor. De asemenea exercițiile trebuie să fie repartizate pornind de la simplu la complex și de la ușor (clasa a V a) la greu (clasa a VIII a).

Există mai multe feluri de exerciții, ținând seama de anumite criterii :

1). după modalitatea de executare, exercițiile sunt orale și scrise;

2). după specificul capitolelor studiului limbii, distingem exerciții :

– de fonetică

– de morfologie

– de sintaxă.

3). dupa obiectivul priceperilor și deprinderilor urmărite, exercițiile pot fi :

– de ortoepie

– de ortografie

– de punctuație.

În cazul nostru, am folosit exercițiile orale și scrise. Alegerea tipului de exerciții pentru analiza complementului indirect am făcut-o în funcție de rezultatele bune obținute de-a lungul anilor în cariera de profesor.

În lecțiile de predare-învățare-evaluare a cunoștințelor despre complementul indirect și completiva indirectă am mai utilizat și alte feluri de exerciții :

Exerciții de recunoaștere simplă :

Găsiți complementele indirecte din textul;

„Mi-e dor de toaca din vecernii

Și de tălăngi, de verde plai,

De jalnic fluier de păstor,

De mândru port, de dulce grai”. (Șt. O. Iosif, „Mi-e dor”).

sau :

Găsiți subordonatele completive indirecte din textul :

„Ieși, maicuță, și te uită

Cum ne leagă cot la cot

Și ne trece peste Olt,

Și ne leagă sfori în sfori

Și ne trece peste țări”. (Folclor)

2. Exerciții de recunoaștere și de caracterizare :

Subliniați complementele indirecte din textul de mai jos arătând prin ce sunt exprimate (gen, număr, caz, mod, diateză, conjugare) :

„Suiș greu : se cățărau pe tufe, se sprijineau în baionetă, își dădeau unii altora mâna, dar mergeau cu grabă, se apropiau în tăcere de dușman”.

(M. Sadoveanu, Luarea Griviței)

Delimitați propozițiile din textul următor arătând ce cuvânt determină, prin ce sunt introduse și la ce întrebări răspund :

„Război le trebuie numai celor ce-și caută dobândă cu sabia, celor care și-au întocmit oști ca să supuie în robie poporul”

(M. Sadoveanu, Glonț de fier)

3. Exerciții de recunoaștere și grupare :

Grupați pe două coloane complementele necircumstanțiale și circumstanțiale (clasa VII a și clasa a VIII a). Scoateți pe două coloane complementele directe și indirecte din textul următor :

„După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală, o pune pe masă, s-apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabachera cu țigarete regale, scoate una, o pune la gură și mă salută militărește, ca orice soldat care cere unui țivil să-i împrumute foc”. (I.L. Caragiale, Vizita)

4. Exerciții de recunoasșere și motivare :

Copiați textul următor, subliniați complementele indirecte și motivați folosirea formelor identice în funcții sintactice diferite :

„Le-am dat tot ce le trebuie” (le – complement indirect)

„Le vedem trecând pe stradă” (le – complement direct)

5. Exerciții de recunoaștere și disociere :

„Norodul pretutindeni îl întâmpină, aducându-și aminte de întâia domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urâtul caracter”

(C. Negruzzi, Alexandru Lapușneanu)

6. Exerciții de modificare :

Transformați complementele indirecte în subordonate completive indirecte :

„Nu scapi de frică”

„Nu scapi de ce ți-e frică”

sau :

Contrageți subordonatele completive indirecte corespunzătoare :

„Cred / că nu te îndoiești / cum te iubesc./

(C. Negruzzi)

„Cred / că nu te îndoiești / de iubirea mea /

„Vă e teamă / ca nu cumva prin mine să se-ndrepteze lumea.

(G. Alexandrescu, Opere)

„Vă e teama de îndreptarea lumii prin mine”.

7. Exerciții de completare :

Completați spațiile libere cu complementele indirecte (completivele indirecte) corespunzătoare :

„Mă gândesc … mereu”

„Mă gândesc la … totdeauna”

„Seara, după cină, privesc adesea la …”

„Îmi amintesc de … cu prietenul meu”

„Ei n-au ținut seama de … niciodată”.

8. Exerciții de exemplificare :

Alcătuiți propoziții în care cuvintele : mi, de voi, de umblat să aibă funcția sintactică de complemente indirecte :

„M-am săturat de umblat prin lume”

sau :

Alcătuiți propoziții respectând următoarele scheme : subiect-complement direct – predicat – complement indirect – complement direct – atribut :

„Profesorul i-a dat lui Carmen o notă mică”.

ANALIZA GRAMATICALĂ

O altă metodă specifică predării sintaxei limbii române este analiza gramaticală. Prin această metodă elevii conduși de profesorul de limba română, observă direct, pe baza textelor, legătura logică dintre complementul indirect și cuvântul determinat (verb, adverb, adjectiv, interjecție), trag concluzii din aceste exemple ajungând la definiții.

Analiza gramaticală are două forme :

a) analiza parțială;

b) analiza totală;

Cele duoa forme la rândul lor pot fi :

– orală;

– scrisă.

Analiza gramaticală poate fi folosită nu numai într-o lecție de comunicare de cunostințe, ci și la lecția de sinteză a unui capitol („complementul”), la lecțiile de recapitulare semestrială sau finală, la lecțiile de repetare – sistematizare la lucrările de control, lucrări din analiza cărora profesorul își dă seama de lacunele elevilor.

Orice analiză gramaticală trebuie să îndeplinească anumite condiții :

– textul să fie bine ales;

– elevii descoperă, compară și stabilesc legături logice între morfologie și sintaxă;

– să respecte particularitățile de vârstă și nivelul clasei.

Analiza gramaticală parțială are un caracter limitat. Ea se aplică, în special, în funcție de capitolele gramaticii și de cunoștințele elevilor. De exemplu, la clasele a V a și a VI a nu putem face o analiză gramaticală totală deoarece elevii nu au toate cunoștințele necesare acesteia.

Pentru aceasta am procedat astfel :

– am pus pe tablă mai multe texte care să conțină complemente indirecte exprimate prin părți de vorbire flexibile și neflexibile;

– elevii au scris textele, au explicat cuvintele;

– am considerat că este necesar ca elevii să fie împărțiți în două grupe, să recunoască acele complemente indirecte exprimate prin părți de vorbire neflexibile

(grupa I) și complemente indirecte exprimate prin părți de vorbire neflexibile (grupa a II a);

– la răspuns, grupele au fost reprezentate prin unul sau doi elevi.

Pentru metoda analizei gramaticale parțiale am folosit un text care cuprinde complemente indirecte și le-am cerut elevilor să alcătuiască un tabel care să cuprindă urmatoarele rubrici :

„Oamenii din Țara Moldovei să nu se teamă de moarte, ci mai de grabă de viață”.

(M. Sadoveanu)

Când se studiază sintaxa propoziției și părțile morfologice corespunzătoare vom putea face analiza gramaticală combinată, întrucât aceasta cuprinde cele două forme : analiza morfologică și cea sintactică.

Analiza gramaticală combinată este folosită în lecțiile de repetare, verificare și sistematizare a cunoștințelor, la sfârșitul anului școlar și la lucrările de control. Dăm

mai jos un text și modelul de analiză gramaticală combinată :

„Karamzin în alte cuvinte o numește în testamentul lăsat de stramoșii strănepoților, ca să slujească de tălmacire vremii de față și de povățuire vremii viitoare”. (M. Kogălniceanu)

Analiza gramaticală totală presupune cercetarea faptelor de limbă cu săpăturile reciproce dintre ele, implicând cele cinci forme de analiză : fonetică, lexicală, sintactică, stilistică și ortografică.

Se dă textul :

„Așa făcu și-i râdea inima babei de bucurie când gândea cât de fericită are să fie ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori”.

Pentru o analiză gramaticală optimă a complementului indirect am folosit mijloace variate în lecțiile de predare : tabele recapitulative, planșe cu reprezentări grafice pentru demonstrarea elementelor noi, semne convenționale (trimiteri, sublinieri).

Atât la analiza orală cât și la cea scrisă există noțiuni care se aplică în mod consecvent urmând o înlănțuire obligatorie; categoriile gramaticale sunt folosite la analiza morfologică (a substantivului, pronumelui, verbului, adjectivului). Trecând apoi la analiza sintactică a unei propoziții facem precizarea părților principale ale propoziției (subiect, predicat) după care continuăm cu cele secundare (atribut, complement), arătând aspecte morfologice ale fiecarei părți de propoziție.

Pentru analiza gramaticală a subordonatei completive indirecte putem începe cu o dictare selectivă a textului. Încadrăm textul în opera literară, subliniem predicatele, găsim elementele de relație, punem întrebările și împărțim fraza. Trebuie să avem grijă de eventualele confuzii între subordonata completivă indirectă și cea directă, de relație și sociative. În final facem schema propozițiilor :

LUCRUL PE GRUPE

Lucrul pe grupe este una din metodele moderne de predare-învătare, care a apărut din nevoia de a implica tot mai mulți elevi, în procesul învățării, de a-i obișnui să caute răspunsuri bazate pe cunoștințele lor, fără a li se oferi explicații de-a gata.

Esențial în această metodă este munca independentă, creatoare, participarea fiecărui elev, pe măsura capacității lui intelectuale, la pregătirea temelor, la elaborarea răspunsurilor, la efectuarea aplicațiilor pe baza fișelor pe care le-am întocmit și pe care le distribui grupelor.

Pentru lucrul pe grupe am întocmit trei feluri de fișe, cu grade diferite de dificultate care corespund nivelului de pregătire al celor trei grupe de elevi.

Elevii cei mai buni au primit un tip de fișe prin care le-am cerut să alcătuiască un text pe baza unei scheme :

1

|

2

/ \

3 + 4

1 – propoziție principală

2 – propoziție completivă directă subordonată față de propoziția 1

3+4 – propoziții completive indirecte, în raport de coordonare prin juxtapunere subordonate față de propoziția 2;

sau :

Construiți :

a) două fraze cu subordonate completive indirecte coordonate prin juxtapunere prin conjuncțiile : și, sau, ori, folosite numai în propozițiile coordonate;

b) două fraze cu subordonate completive indirecte așezate înaintea propoziției regente.

La grupa a doua „cu posibilități intelectuale medii”, le-am dat un text și le-am cerut să găsească predicatele, cuvintele de legătură, să delimiteze propozițiile și să stabilească subordonatele completive indirecte.

„Împăratul se veseli de frumusețea florilor și de mulțimea roadelor sale / , dară / când se gândea / că nici în anul acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite / se căia / că l-a lăsat netăiat”.

(P. Ispirescu, Basme populare)

Elevilor din grupa a III a care au nevoie de mai mult ajutor în depistarea subordonatelor completive indirecte dintr-un text, le voi dicta al treilea tip de fișe, cu un grad scăzut de dificultate, cerându-le să completeze spațiile libere cu subordonate completive indirecte ale căror verbe se găsesc în paranteză :

„Povestea cui … (a asculta)

„Te ocupi cu ce …(a placea)

„Mă mir pe unde … (a găsi)

„E vai de cine … (a ști)

„Ne-ndoim dacă … (a veni)

PROBLEMATIZAREA

Am mai folosit la predarea noțiunilor de complement indirect și de completivă indirectă și metoda problemetizării.

Problematizarea trebuie să trezească ,,o reacție de surpriză, chiar de uimire”.

Am aplicat această metodă la lecțiile noi în care elevii află primele noțiuni despre complementul indirect (în clasa a VI a) și completiva indirectă (contragerea și dezvoltarea în clasa a VIII a). Am folosit întrebări care determină curiozitatea elevilor și invită la cercetare.

O condiție obligatorie este respectarea particularităților de vârstă în alegerea exercițiilor de problematizare pentru a nu determina blocajul unor probleme prea grele sau care să perpetueze starea de ,,suspans”.

Predarea-învătarea complementului indirect și a subordonatei completive indirecte este în strânsă legatură cu progresul elevilor în înțelegerea și însușirea corectă a acestor probleme de sinteză. De aceea folosirea celor mai potrivite metode de predare a acestor noțiuni determină metoda de evaluare în funcție de particularitățile fiecărei clase.

Erorile în evaluare sunt dăunătoare și deformează optica elevilor despre limba română, poartă întrega răspundere pentru justetea aprecierii cunoștințelor, priceperilor și a deprinderilor elevilor. De aceea trebuie să apreciem ,,cu masură” cunoștințele elevilor și cât mai aproape de capacitatea lor, să-i atragem pentru a nu interveni repulsia față de acest obiect. Justețea aprecierii subiecților duce la însușirea

acestor noțiuni și la aplicarea lor cu ușurință în practică.

Metodele de evaluare folosite la lecțiile de gramatică, după ce am predat complementul indirect și subordonata completivă indirectă sunt :

– verificarea temei pentru acasă;

– verificări orale

– lucrări scrise și teste.

Menționăm că aceste metode nu se aplică independent ci în corelație cu metodele de predare-învățare.

PROIECT DIDACTIC PENTRU ÎNSUȘIREA COMPLEMENTULUI INDIRECT

Profesor : Deaconescu Camelia

Data :

Clasa a VI a

Obiectul : Limba română

Subiectul lecției : Complementul indirect

Tipul lecției : de însușire de noi cunostințe

Obiective operaționale

a) cognitive : la sfârșitul lecției toți elevii vor fi capabili :

1. să dea definitia complementului indirect;

2. să identifice complementele indirecte din exprimarea orală și scrisă;

3. să știe prin ce parte de vorbire se exprimă complementul indirect;

4. să știe cum se construiește complementul indirect;

5. să nu confunde complementul indirect cu alte părți de propoziție(ex: complementul direct, complementul circumstanțial de scop)

6. să cunoască topica, punctuația și ortografia complementului indirect

7. să construiască enunțuri cu complemente indirecte exprimate prin diferite părti de vorbire.

b) psihomotorii : să ortografieze corect substantivele cu funcție sintactică de complement indirect în cazul dativ care pot fi reluate sau anticipate de o formă neaccentuată a pronumelui personal sau reflexiv.

Strategia didactică

a) Metode și procedee : se vor folosi, alternativ sau combinat, metode și mijloace precum : învățarea prin descoperire, conversația euristică, explicația, dictarea, lucrul cu manualul, scema la tablă.

b) Forme de organizare a învătării: în cadrul lecției (de învățare) se vor folosi : activitatea frontală, alternativ cu activitatea independentă individuală.

c) Resurse : capacitățile normale de învățare ale elevilor.

d) Mijloace de învățământ : texte lingvistice; fișe cu sarcini de lucru pentru elevi; testul de evaluare formativă :

Alcătuiți trei propoziții cu complemente indirecte exprimate prin pronume personale, forme neaccentuate.

e) Bibliografie : Limba română, manualul pentru clasa a VII a de Marin Iancu, A.Gh. Olteanu, Ana Tulba, București, Editura Corint, 1997; Metodica studierii limbii și literaturii române în școală (ghid teoretico-aplicativ) – Constantin Parfene, București, Editura Polirom, 1999, p. 89).

Desfășurarea activității

Organizarea clasei : se stabilește ordinea în clasă; asigurarea cu cele necesare desfășurării lecției(caiete, creioane, fișe) – 1 minut.

I. Actualizarea celor învățate anterior(a cunoștințelor esențiale care vor folosi ca ,,idei – ancoră”) – 10 minute.

– controlul caietului de teme(cu observații și aprecieri, după caz)

– verificarea modului în care elevii au alcătuit tema dată ora trecută; alcătuirea de propoziții cu complemente circumstanțiale exprimate prin diferite părți de vorbire(substantiv în acuzativ și genitiv; numeral în acuzativ și genitiv; pronume

personal, demonstrativ nehotărât în acuzativ și genitiv cu prepoziție, grup de cuvinte cu valoare de adverbe de loc). Elevii sunt solicitați, prin sondaj, să citească exemple, sunt puși să motiveze, antrenând prin întrebări frontale întreaga clasă.

II. Captarea atenției elevilor pentru activitatea didactică ce urmează – 4 minute.

– Scurtă discuție teoretică despre clasificarea complementelor (în circumstanțiale și necircumstanțiale) și ce arată complementele în general.

– Elevilor li se atrage atenția că urmează a fi învățate complementele din a doua categorie, că ele constituie o grupă ceva mai dificilă decât complementele din prima categorie, că, prin urmare, trebuie să-și sporească interesul, pentru a se evita eventuale confuzii, datorate unei înțelegeri superficiale a specificului complementelor necircumstanțiale.

III. Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale – 1 minut.

-Profesorul spune că se va începe studierea complementelor necircumstanțiale cu atenția concentrată, mai întâi, asupra complementului direct.

-Va trebui ca în final să : … (se anunță obiectivele operationale : 1,2,3).

IV. Prezentarea sarcinilor de învățare – 10 minute.

– Se scriu pe tablă mai multe exemple(din recreație sau sub formă de dictare) cuprinzând fapte de limbă ilustrative pentru : ce arată complementul indirect, în

contextul relațiilor sale din enunț; părțile de vorbire prin care se exprimă; modul de construire; locul; punctuația și ortografia lui.

1. Dau copilului mingea.

2. El se gandește la Oana.

3. Noi ne temem de câinele-lup.

4. Îi dau lui cartea.

5. Din alb s-a făcut roșu.

6.Acum luptă împotriva altora.

7.S-a certat cu fratele lui.

8.Ești nesigur de rezultat.

9.Mă bucur pentru tine.

– Propozițiile (care alcătuiesc, de fapt, un text scurt, coerent) sunt scrise pe partea stângă a tablei. Partea dreapta se lasă liberă pentru alcătuirea unui tabel, care se completează, treptat, pe parcursul analizei, cu rubricile : complementul direct, cuvântul determinat, întrebarea, partea de vorbire prin care se exprimă, cum se construiește, locul, punctuația, ortografia.

– Elevii vor avea de analizat sintactic propozițiile, urmărind descoperirea complementelor care arată obiectul căruia i se atribuie o acțiune sau o însușire, o caracteristică. Ei vor sintetiza observațiile pe tablă sub formă de tabel și de schemă sintetizatoare.

V. Conducerea învățării și dobândirea noilor cunoștințe – 15 minute.

– Elevii desfășoară, ca activitate independentă, analiza sintactică a propozitiilor scrise pe tablă, timp de 6 minute, după care se evaluează, prin conversație, rezultatele activității. O altă modalitate poate fi analiza, rând pe rând, a exemplelor, prin conversație frontală. Și într-un caz, și în altul, analiza se desfășoară astfel : ,,Analizați prima propoziție! Care este subiectul? Care este predicatul? Pe cine determină substantivul copilului? La ce întrebare răspunde? Cum se construiește? Care este locul, punctuația?”

– Concomitent, se completează tabelul. Se procedează în felul acesta cu toate propozițiile. După analiza a două-trei exemple, elevii formulează definiția complementului indirect, precizează întrebările, arată cuvintele determinate(verb, interjecție), părțile de vorbire prin care se exprimă (substantiv în genitiv, dativ, acuzativ; pronume, numeral, adjectiv substantivizat, verbe la moduri nepersonale, locul (de obicei după verbul determinat, dar și înaintea verbului), construirea (cu sau fară propoziție), punctuația (nu se desparte prin virgulă de regent), ortografia.

Tabel

Schema

● cazul genitiv, dativ,acuzativ

● întrebari : cui? pentru cine? pentru ce? de cine?

de ce? la cine? la ce?

● determină – verb

– adjectiv

– adverb

– interjecție

Complementul

indirect ● se exprimă – substantiv

– pronume

– numeral

– adjectiv

– verb la infinitiv, gerunziu, supin

● loc : după și înaintea verbului

● ortografie

VI. Asigurarea feedback – ului – 4 minute.

Are loc pe parcursul conducerii învățării, întărirea făcându-se treptat, prin aprecieri verbale (E bine! Da! Exact!). Se efectuează alte exerciții de identificare, apoi de completare, de creare de enunțuri cu complemente indirecte, fie ca activitate independentă, fie ca activitate frontală.

VII. Evaluarea formativă – 4 minute.

Se dă , ca activitate independentă individuală, testul :

Alcatuiți trei propoziții cu complemente indirecte exprimate prin pronume personale, forme neaccentuate în dativ.

VIII. Asigurarea retenției și a transferului – 2 minute.

Se dă ca activitate independentă rezolvarea unor exerciții din manual sau alcatuirea de texte în care să se folosească complemente indirecte exprimate prin diferite părți de vorbire.

PROIECT DIDACTIC PENTRU ÎNSUȘIREA PROPOZIȚIEI

SUBORDONATE COMPLETIVE INDIRECTE

Profesor : Deaconescu Camelia

Data :

Clasa a VIII a

Obiectul : Limba română

Subiectul lecției : Propoziția subordonată completivă indirectă

Tipul lecției : de însușire (dobândire) de noi cunoștințe

Obiective operaționale

a) cognitive : Toți elevii vor fi capabili la sfârșitul orei :

1. să dea definiția propoziției subordonate completive indirecte;

2. să identifice subordonatele completive indirecte din diferite texte;

3. să știe care sunt elementele regente;

4. să cunoască elementele relaționale;

5. să nu confunde propoziția completivă indirectă cu cauzală;

6. să cunoască topica și punctuația subordonatei completive indirecte;

7. să construiască fraze cu subordonate completive indirecte având diverse elemente regente.

b) psihomotorii : să știe să transforme un complement indirect în propoziție completivă indirectă și invers.

Strategia didactică

a) Metode și procedee : analiza sintactică a frazei; exerciții de contragere și expansiune; conversația euristică; demonstrația lucrul cu manualul; tabelul sinoptic.

b) Forme de organizare a activității elevilor : activitatea frontală combinată cu activitatea independentă individuală.

c) Resurse : capacitățile de învățare ale elevilor; cunoștințele lor anterioare – timp : 50 minute.

d) Mijloace didactice : texte lingvistice; fișe de lucru; testul de evaluare. Construiți fraze cu propozțtii completive indirecte așezate : după regentă, înaintea regentei.

e) Bibliografie : Limba română, manual pentru clasa a VIII a, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1994, pag. 31-35; Ștefania Popescu, Gramatica practică a limbii române”, București, Editura Orizonturi, 1995, Ediția a V a revizuită.

Scenariul didactic

Organizarea clasei (1 min): notarea absențelor, stabilirea ordinii, asigurarea celor necesare lecției.

I. Actualizarea unor cunoștințe anterioare : prin verificarea temelor elevilor, se reiau cunoștințele esențiale privind complementul indirect.

II. Captarea atenției elevilor (3 min).

– Are loc o scurtă discuție despre clasificarea propozițiilor(în principale și secundare). Apoi, elevii sunt anunțați că vor învăța propozițiile din a doua categorie și că trebuie să fie foarte atenți la unele dificultăți implicate.

III. Anunțarea subiectului nou și a obiectivelor operaționale (1 min):

IV. Prezentarea sarcinilor de învățare(10 min).

– Se scriu pe tablă câteva exemple(sub formă de dictare), cuprinzând faptele de limbă ilustrative pentru ceea ce înseamnă propoziția completivă indirectă în contextul relației ei cu alte propoziții și punctuația ei.

– Exemplele se scriu pe tablă în așa fel încât să rămână loc pentru alcătuirea unui tabel, concomitent cu analiza lor, cu rubricația: exemplul, cuvântul determinat, elementele de relație, întrebarea,topica, punctuația.

V. Conducerea învățării și dobândirea de noi cunoșținte (20 min):

1. Elevii sunt solicitați să sublinieze complementele indirecte din propozițiile de pe tablă și să le înlocuiască prin propoziții corespunzătoare, folosind procedeul expansiunii (opus contragerii). Prin acest procedeu ei obțin frazele:

El se gândește1 / că va pleca în vacanță2 /.

Ea se teme1 / de cine nu cunoaște2 /.

2. Pentru descoperirea elementelor regente se supun atenției elevilor următoarele exemple(dictate și scrise pe tablă):

a) Ofer aceste flori1 / cui le merită2 /. 1. P.P. 2. C.I.

b) El a sosit bucuros1 / că a reușit la examen2 / 1. P.P. 2. C.I.

c) E rău / de cine e sărac2 /. 1. P.P. 2. C.I.

d) Vai1 / de cine nu ascultă de părinți2 /. 1. P.P. 2. C.I.

Prin conversație euristică, elevii sunt conduși spre surprinderea elementelor regente(verb, adjectiv, adverb, interjecție).

3. Pentru descoperirea elementelor introductive se dau următoarele exemple pe fișe, pentru a fi analizate prin activitatea independentă individuală:

1) El se teme1 / că va întarzia la examen2 /. 1. P.P. 2. C.I.

2) Noi ne temem1 / cum că trenul va întârzia2 /. 2. P.P. 2. C.I.

3) Te gândești1 / dacă vei reuși la examen2 /. 3. P.P. 2. C.I.

4) Tu regreți1 / pentru că el n-a venit2 /. 4. P.P. 2. C.I.

4. Pentru topica propoziției completive indirecte, pe baza analizei exemplelor:

,,Dau cartea1 / cui o merită2 /. 1.P.P. 2. C.I.

,,Cui merită1 / aceluia îi dau cartea2 /. 1.C.I. 2. P.P.

elevii conchid că subordonata completivă indirectă poate precede sau succede regenta.

5. Punctuația se constată de către elevi prin analiza exemplelor deja cunoscute și a altor câteva, după care ajung singuri la concluziile următoare:

a) în propoziția postpusă, completiva indirectă nu se desparte prin virgulă de regentă.

b) când se așază în fața regentei sau este reluata prin pronume demonstrativ, completiva indirecta se desparte prin virgulă.

VI. Asigurarea feedback-ului (5 min): are loc pe parcursul lecției, întărirea făcându-se prin aprecieri verbale (Corect! Da!) și prin efectuarea fulger a câtorva exerciții de identificare și de motivare.

VII. Evaluarea formativă (3 min).

Ca activitate independentă individuală se dă spre rezolvare un test. După rezolvare, testele se iau de către profesor pentru a le corecta și, eventual, pentru a le nota.

VIII. Asigurarea retenției și a transferului (2. min).

Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea unei compuneri pe temă gramaticală, cu indicașia de a folosi propoziții subordonate completive indirecte.

III.2. Prezentarea unor soluții de optimizare a predării complementului indirect și a subordonatei completive indirecte.

Gramatica sau morfosintaxa ocupă cel mai mare spațiu în cadrul orelor de limba română, dat fiind rolul acesteia de a contribui la formarea și dezvoltarea gândirii logice, de a oferi suficiente posibilități de exersare a capacităților de limbaj prin diverse forme ale cuvintelor și prin relațiile care se stabilesc între ele.

Caracterul formativ al învățământului la disciplina limba și literatura română se realizează numai prin cunosținte sistematice, bine consolidate. Recapitularea și

sistematizarea cunoștințelor se fac pentru a reține materia studiată, pentru a asigura transferul și pentru a elimina lipsurile.

Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor sunt necesare la anumite intervale de timp(de regulă după șapte-opt lecții). Eu aș face propunerea de a recapitula teoria despre complementul indirect și a subordonatei completive indirecte la sfârșitul lecției.

Pentru o mai bună însușire a cunoștințelor teoria va fi însoțită de exemple iar pentru a nu face confuzii dăm exemple în propoziții atât cu complemente indirecte cât și cu alte părți de propozitie cu care pot fi confundate exemplu: complementul direct, complmentul circumstanțial de mod, complementul circumstanțial de cauză.

La fel propoziția subordonată completivă indirectă nu trebuie confundată cu alte subordonate: completiva directă și subiectiva.

Întrucât complementul indirect răspunde la cele mai multe întrebări în comparație cu celelalte complemente, aceste întrebări pot fi învățate și reținute mai ușor pornind de la exemple în propoziții.

Pentru a evita confuziile între complementul indirect și alte părți de propoziție și între subordonata complementivă indirectă și alte subordonate deosebirile se fac numai pe bază de exemple de texte, prin comparație.

O soluție de optimizare a predării complementului indirect și a subordonatei complementive indirecte este îmbinarea metodelor clasice și moderne care dau randament. Vom folosi metode de expunere continuă și sistematică a cunoștințelor(prelegerea, expunerea, explicația), conversația, exercițiile, problematizarea, analiza gramaticală, fișe, tabele, planșe, culegeri de exerciții.

De reamarcat este faptul că într-o lecție de predare-învățare a complementului indirect și a subordonatei corespunzatoare am folosit un complex de metode dată fiind interdependența dintre ele și necesitatea utilizării acestora împreună.

Prin metoda conversației catihetice avem grijă ca elevii să nu ajungă la o reproducere mecanică, ci le cerem să observe elementele comune și elementele care le deosebesc(de ex. complementul indirect de complementul direct) iar în final să tragă concluzii.

Sunt folosite întrebări(atât în cadrul conversației euristice cât și catihetice) care să le stimuleze gândirea și să-i mobilizeze. De asemenea se face o verificare a felului în care elevii au reținut noțiunile, definițiile complementului direct și a subordonatei corespunzatoare. Răspunsurile neclare și incomplete trebuie corectate și argumentate prin alte exemple.

Conversația e însoțită de alte metode precum: demonstrația, analiza gramaticală, exercițiile.

Metoda demonstratiei are caracter concret și mobilizator.

La aplicarea acestei metode vom ține seama în selecționarea unor texte potrivite particularităților de vârsta și intelectuale ale elevilor. Această metodă are caracter intuitiv.

Folosim procedeul săgeților pentru a arăta legatura părților de propoziție, în cazul nostru complementul indirect cu partea de vorbire de care depinde.

Pentru a demonstra diferența dintre complementul indirect și complementul direct arătăm prin exemple că acțiunea aceluiași verb se răsfrânge în mod diferit asupra a două obiecte.

Planșele și schemele recapitulative joacă un rol important în repetarea complementului și a subordonatelor necircumstanțiale

Repetarea exercițiilor sub forme diferite și complexe duce la eliminarea greșelilor în analiza gramaticală a complementului indirect și a subordonatei completive indirecte, formează deprinderile necesare însușirii acestor noțiuni. Elevii iși formează obisnuința de a pune corect întrebările și de a răspunde cu complementul indirect într-o frază.

Exercițiile trebuie să aibă un conținut clar, să fie repartizate pornind de la simplu la complex și de la ușor la greu. Exercițiile trebuie să fie diversificate : exerciții de recunoaștere simplă, exerciții de recunoaștere și caracterizare , de recunoaștere și grupare, de recunoaștere și motivare și de recunoaștere și disociere sau exerciții de modificare, de completare, de exemplificare.

Analiza gramaticală poate fi folosită atât în cadrul lecției de comunicare de cunoștințe, cât și la lecția de sinteza a capitolului ,,complementul”, la lecțiile de repetare-sistematizare.

Pentru o analiză gramaticală optimă a complementului indirect vom folosi mijloace variate în lecțiile de predare: tabele recapitulative, planșe cu reprezentări grafice pentru demonstrarea elementelor noi, semne convenționale(sublinieri).

Lucrul pe grupe a apărut din nevoia de a implica tot mai mulți elevi. Este importantă munca independentă, participarea fiecarui elev pe măsura capacității lui intelectuale la pregătirea temelor, la formularea răspunsurilor.

Contragerea și dezvoltarea sunt importante în predarea complementului indirect și a completivei indirecte (în clasa a VIII a).

Ca metode de evaluare folosim : verificarea temei pentru acasă, verificări orale, lucrări scrise și teste.

Întrucât erorile de evaluare sunt dăunatoare și deformează optica elevilor despre limba română și poartă întreaga răspundere pentru justețea aprecierii cunoștințelor trebuie să apreciem ,,cu măsură” cunoștințele elevilor ți cât mai aproape de capacitatea lor, să-i atragem pentru a căpăta încrederea de sine și pentru a îndrăgi această disciplină.

IV. CONCLUZII

Complementele sunt necircumstanțiale și circumstanțiale.

Complementele necircumstanțiale sunt:

– direct

– indirect

– de agent

Complementul indirect este cel mai greu de definit din cauza caracterului eterogen din punct de vedere al formei și al conținutului.

Complementul este partea secundară de propoziție ce determină un verb, un adjectiv, un adverb, o interjecție predicativă.

Valoarea fundamentală este indicarea obiectivului căruia i se atribuie sau i se adresează o acțiune, o însușire sau o caracteristică(de aceea este numit uneori complement al atribuirii).

De această valoare sunt apropiate următoarele: obiectul destinației, obiectul referirii, obiectul atașării sau al separării, obiectul asemănării, obiectul atitudinii, obiectul interiorizării, obiectul orientării.

Multe dintre valorile complementului indirect au diverse valori subsumate sau nuanțe suplimentare.

Complementul indirect este complementul cu cele mai multe întrebări.

Complementul indirect este apropiat din punct de vedere semantic de alte părți de propoziție precum subiectul, complementul de agent și complementul direct. De asemenea poate avea nuanțe circumstanțiale care provoacă confuzii cu complementele respective. Poate avea nuanță cauzală dar nu trebuie confundat cu complementul de cauză. Poate fi confundat de asemenea cu complementul circumstanțial de mod comparativ de egalitate sau cu complementul circumstanțial de scop.

Complementul indirect este definit ca fiind partea de propoziție secundară care determină un verb, o locuțiune verbală, un adverb, un adjectiv, o locuțiune adjectivală sau o interjecție, indicând obiectul căruia i se atribuie o acțiune, sau o caracteristică.

Complementul indirect se exprimă prin substantiv sau un substitut al acestuia în genitiv cu prepoziție în dativ fără prepoziție, pronume în acuzativ, dativ, genitiv cu prepoziție, numeral în acuzativ,genitiv, dativ, verb la infinitiv, gerunziu, supin, și prin adjectiv.

Din complementul indirect s-au desprins mai multe complemente-de agent, sociativ, de relație, opozitional, cumulativ, de excepție.

Propoziția corespunzătoare complementului indirect este propoziția subordonată completivă indirectă.

Completiva indirectă este prepoziția subordonată care determină un verb, un adjectiv sau o interjecție din regentă îndeplinind rolul de complement indirect pe lângă acestea.

Completiva indirectă este introdusă prin: pronume sau adjectiv pronominal relativ, pronume sau adjectiv pronominal nehotărât, conjuncții sau locuțiuni conjuncțiale subordonatoare, adverbe relative.

Privind topica și punctuația completiva indirectă poate sta dupa regentă, înaintea regentei sau poate fi intercalată în regentă.

Propozițiile completive indirecte pot avea unele nuanțe secundare circumstanțiale care provoacă uneori confuzii cu propozițiile respective. Nuanțele de acest fel sunt cauzale și condiționale. Completivele indirecte sunt confundate uneori și cu subordonatele necircumstanțiale(subiectivă, completivă directă).

Metodele folosite în practica didactică a complementului indirect și a subordonatei corespunzătoare sunt: expunerea, conversația, exercițiile, analiza gramaticală, problematizarea, lucrul pe grupe.

La lecțiile de comunicare de cunoștințe noi privitoare la complementul indirect și subordonata completivă indirectă am folosit un număr mult mai mare de întrebări mai detaliate deoarece ele au ca obiectiv stimularea judecații elevilor cu scopul de a trage concluzii și de a stabili definițiile. Aceste șntrebări bine pregătite au condus la succesul lecției prin arta de a folosi interogația la predare, la lecțiile de recapitulare.

Am folosit procedeul spgeților pentru a arăta legătura părților de propoziție, în cazul nostru complementul indirect cu partea de vorbire de care depinde.

Pentru a demonstra diferența dintre complementul indirect și complementul direct am arătat prin exemple că acțiunea aceluiași verb se răsfrânge în mod diferit asupra celor două obiecte.

Am folosit planșele și schemele recapitulative la repetarea complementului și a subordonatelor necircumstanțiale sau circumstanțiale.

Repetarea exercițiilor sub forme diferite și complexe a dus la eliminarea greșelilor în analiza gramaticală a complementului indirect și a subordonatei completive indirecte.

Cu ajutorul analizei gramaticale elevii conduși de profesorul de limba română observă direct, pe baza textelor, legătura logică dintre complementul indirect și cuvântul determinat, trag concluzii din aceste exemple ajungând la definiții.

Pentru o analiză gramaticală optimă a complementului indirect am folosit mijloace variate în lecțiile de predare: tabele recapitulative, planșe cu reprezentări grafice pentru demonstrarea elementelor noi, semne convenționale(trimiteri, sublinieri).

Lucrul pe grupe, una dintre metodele moderne de predare-învățare are ca scop munca independentă, participarea fiecarui elev pe masura capacității lui intelectuale la pregătirea temelor, la elaborarea răspunsurilor.

Am aplicat metoda problematizării la lecțiile noi în care elevii află primele noțiuni despre complementul indirect și completiva indirectă. Am folosit întrebări care determină curiozitatea(contragerea și dezvoltarea) elevilor și invită la cercetare.

Predarea -învățarea complementului indirect și a subordonatei completive indirecte este în stransă legatură cu progresul elevilor în înțelegerea și însușirea corectă a acestor probleme de sinteză.

De aceea folosirea celor mai potrivite metode de predare a acestor noțiuni determină metoda de evaluare în funcție de particularitățile fiecărei clase.