Metodica Investigarii Infractiunilor DE Trafic DE Persoane

METODICA INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR

DE TRAFIC DE PERSOANE

CUPRINS

INTRODUCERE

1. CARACTERISTICA CRIMINALISTICĂ A TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

1.1. Analiza juridico-penală și caracteristica criminalistică a traficului de ființe umane

1.2. Traficul de copii

1.3. Traficul de femei

2. PARTICULARITĂȚILE ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ PRIVIIND

CERCETAREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

2.1. Particularitățile pornirii urmăriri penale și circumstanțele

ce necesită a fi dovedite și stabilite

2.2. Audierea victimei

2.3. Cercetarea la fața locului

2.4. Particularitățile audierii martorilor

2.5. Particularitățile efectuării altor acțiuni de urmărire penală: percheziția,

ridicarea și sechestrarea de obiecte și documente

3. COOPERAREA ÎNTRE SERVICII ȘI ORGANE

DE FIINȚE UMANE. PREÎNTÂMPINAREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

3.1. Cooperarea locală în vederea cercetării traficului de ființe umane

3.2. Cooperarea internațională în vederea cercetării traficului de ființe umane

3.3. Unele aspecte legislative naționale și internaționale în vederea combaterii

și prevenirii traficului de ființe umane

ÎNCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa 1. Analiza dos.penal privind traficarea cet. D.S. și omorul acestuia

Anexa 2. Declarație privind originalitatea conținutului lucrării de licentà/master

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Starea de criză economică, care cu greu este suportată de țările din spațiul ex-sovietic impune societatea să facă față unor probleme practic neașteptate, absolut noi, probleme, soluțiile cărora nu sunt deloc simple. Dintre acestea, traficul de ființe umane se remarcă nu doar prin amploarea și ritmurile de extindere, ci și prin consecințele care derivă dintr-un fenomen cu largi implicații ale elementelor criminale, în multe rânduri. Și tocmai acesta e cazul Moldovei, problema se acutizează mult peste capacitățile de care dispune o țară pentru a acționa mecanisme de protejare. În plus, traficul de ființe umane are la bază scheme, în care, de obicei, sunt implicate mai multe țări.

Pe parcursul ultimilor ani traficul de ființe umane, fiind un fenomen nou a devenit pentru Republica Moldova o problemă națională. Traficul de ființe umane a devenit un fenomen alarmant care, pe zi ce trece ia proporții tot mai mari, se soldează cu urmări dezastruoase nu numai pentru victime ci și pentru întreaga societate. Evident pentru stoparea acestui flagel, atât comunitatea internațională, cît și țările nemijlocit afectate, în parte, depu eforturi considerabile în scopul soluționării problemei în cauză. Astfel, la nivel internațional au fost implementate un șir de mecanisme juridice în domeniul prevederii și combaterii traficului de ființe umane. Problema traficului de ființe umane a fost conștientizată de autoritățile naționale prin includerea în Codul Penal anterior a unei noi componente de infracțiuni în articolul 165 „Traficul de ființe umane”[2]. Deci, traficul de ființe umane, fiind o activitate ilegală, constituie o violare a numeroaselor legi atât internaționale, cît și naționale, o violare a drepturilor omului. Acest fenomen este realizat de către criminali care sunt membri ai rețelelor transnaționale, bine organizate și au drept scop exploatarea la maxim a cetățenilor noștri în vederea unor profituri. În cele mai dese cazuri, victimele sunt transportate peste hotare și sunt lipsite de drepturile de bază, fiind vândute, înrobite, forțate să lucreze ca sclave sexuale sau ca lucrători necalificați. De regulă, victimele acestor infracțiuni sunt violate, brutalizate, șantajate, înjosite, torturate sau chiar omorâte.

Scopul și obiectivele proiectului. Scopul lucrării de față este analiza multilaterală a teoriei criminalistice privind metodica investigării traficului de ființe umane, pe cât posibil și a practicii de urmărire penală, elaborarea pe această bază a unor concluzii și recomandări orientate spre perfecționarea activităților practice de descoperire și cercetare a acestui gen de infracțiuni.

Din acest scop au decurs și obiectivele studiului nostru: – analiza juridico-penală și criminalistică a traficului de ființe umane (traficul de copii, de femei); – expunerea particularităților pornirii urmăriri penale și circumstanțele necesită a fi dovedite și stabilite; efectuarea audierii victimei, cercetarii la fața locului, audierii martorilor, altor acțiuni de urmărire penală; – aspectele cooperării locale în vederea cercetării traficului de ființe umane; – cooperarea internațională în vederea cercetării și combaterii traficului de ființe umane.

Metodologia cercetării. Metodologia de cercetare are ca suport metoda dialectică de cunoaștere a realității obiective. În cadrul cercetării temei au fost utilizate metode logico-juridice, istorice, analitice, de drept comparat, precum și statistice. Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova”[1], ale Codului penal” și de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [2,3], alte acte normative departamentale ce țin de domeniul criminalisticii, activității operative de investigație, învățământului juridic universitar[4,5,6]. Concluziile formulate în lucrare se bazează și pe rezultatele analizei teoretice a literaturii științifice în probleme de criminologie, drept penal și procedură penală, statistică, etica profesională, expertiză judiciară, alte ramuri științifice.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a proiectului. Importanța teoretică și valoarea practică a cercetării efectuate constă în aceea că în ea se conține rezultatul unei analize complexe a literaturii de specialitate accesibile privind traficul de ființe umane, în baza căreia se formulează concluzii și recomandări, a căror realizare, în opinia autorului va optimiza activitatea de cercetare a acestor cauze.

Având în vedere conținutul lucrării și modul de expunere, ea poate fi utilizată în mai multe direcții: – în procesul de instruire juridică profesională a studenților, masteranzilor, dar și a practicienilor criminaliști; – ca ghid teoretico-practic la dispoziția ofițerilor de urmărire penală pentru utilizare curentă în activitatea profesională de combatere a traficului de ființe umane.

Sumarul compartimentelor proiectului

În compartimentul 1 „Caracteristica criminalistică a traficului de ființe umane” se pune accentul pe conceptul și caracteristica juridico-penală și criminalistică a infracțiunilor de trafic de ființe umane. Expunerea materialului pozitiv începe cu aspectul noțional al acestei categorii de infracțiuni, trecându-se ai apoi la o privire generală asupra traficului de copii și de femei.

În compartimentul 2 „Particularitățile acțiunilor de urmărire penală privind cercetarea traficului de ființe umane” se desfășoară particularitățile pornirii urmăriri penale și circumstanțele ce necesită a fi dovedite și stabilite în cadrul cercetărilor și anume: audierea victimei, cercetarea la fața locului, audierea martorilor, efectuarea altor acțiuni de urmărire penală.

În compartimentul 3 „Cooperarea între servicii și organe la cercetarea traficului de ființe umane. Preîntâmpinarea traficului de ființe umane” sunt analizate problemele de cooperare și interacțiune ale diferitor organe și servicii la nivel local și internațional privind combaterea traficului de ființe umane. Se discută și aspectele legislative naționale și internaționale în vederea combaterii și prevenirii traficului de ființe umane.

1. CARACTERISTICA CRIMINALISTICĂ A TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

1.1. Analiza juridico-penală și criminalistică a traficului de ființe umane

Traficul de ființe umane este un fenomen global și după cum ne demonstrează istoria dezvoltării omeniri în anumite perioade de dezvoltare acest fenomen se evidențiază mai puți, iar în alte perioade are o dezvoltare catastrofală. Însă e necesar de a ține cont de faptul că de fiecare dată acest fenomen „trafic de ființe umane” își păstrează specificul său referitor la metode, mijloace și scopuri [20, p.11].

Întru combaterea acestui fenomen negativ la mijlocul secolului al XIX-lea în țările din America Latină apar primele legi ce interzic traficul de ființe umane, iar la începutul secolului al XX-lea apar și primele acte cu caracter internațional care au drept sarcină combaterea traficului de ființe umane (Convenția internațională din 1904, semnată ).

Traficul este un fenomen enorm, răspândit în ultimul deceniu și în general caracteristic pentru majoritatea țărilor ex-socialiste. Consecințele sociale, economice și morale pe care le comportă traficul de ființe umane pentru o comunitate sunt dintre cele mai nefaste .

La ora actuală fenomenul traficului de ființe umane ca și corupția tenebră, evaziunea fiscală sau fraudele financiare reprezintă una din cele mai extinse forme de manifestare ale criminalității, care într-un termen record a înregistrat proporții inacceptabile pentru societatea noastră. Conform unor evaluări efectuate de specialiștii internaționali în domeniul, traficului de ființe umane este o crimă cu caracter transnațional, bine organizată și cedează pe o arenă internațională după venituri numai traficului de armament și stupefiante. Traficul de ființe umane este recunoscut ca o afacere cu risc minimal și venit enorm, fapt care atrage în această activitate forțe criminale semnificative [24, p.13].

Până în a.2001 Republica Moldova nu a avut nici o lege care să reglementeze traficul de ființe umane, în legislația națională a lipsit cu desăvârșire noțiunea de trafic de ființe umane. Singurul articol care se referă indirect la traficul de ființă era art. 105/2 privind proxenitismul, introdus la 04.06.98 care prevede răspunderea penală pentru trafic în scopul prostituării și primirii unor beneficii. Conform art. 107 CPP din 1961, investigarea acestor infracțiuni atribuită organelor procuraturii din motivul complexității acestor categorii de crime noi pentru societatea noastră. Este adevărat că din 1992 pînă în prezent Republica Moldova a aderat și a ratificat un număr colosal de acte normative internaționale, care în mod direct sau indirect au drept sarcină combaterea traficului de ființe umane, dar ca și multe alte acte normative naționale ele nu au efecte practice în viața socială. În fost adoptată Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane [4]. Potrivit Protocolului pentru Prevenirea, Suprimarea și Pedepsirea Traficului cu Persoane, în special a Femeilor și Copiilor supliment al Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Crimei Organizate Transnaționale din 2000 conform art.3 ne redă definiția că „Trafic de persoane este recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor făcând uz de amenințări sau forță sau alte forme de constrângere, de răpire, de înșelăciune, de viclenie, de abuz al puterii sau poziției de vulnerabilitate sau de oferire, sau primire a plăților sau beneficiilor pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, în scopul exploatării”.

Conform art.165 CP a RM din 6.09.2002, traficul de ființe umane – Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimțământul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru cerșetorie, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor.

Infracțiunea dată este comisă prin două categorii de acțiuni infracționale [2].

Prima categorie de acțiuni infracționale poate avea următoarele varietăți: – Recrutarea – Transportarea – Transferul – Adăpostirea – Primirea unei persoane. Acțiunile enumerate trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru cerșetorie, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țe forme de constrângere, de răpire, de înșelăciune, de viclenie, de abuz al puterii sau poziției de vulnerabilitate sau de oferire, sau primire a plăților sau beneficiilor pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, în scopul exploatării”.

Infracțiunea dată este comisă prin două categorii de acțiuni infracționale [2].

Acțiunile infracționale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum și prin amenințare cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane atît fizice, cît și juridice; b) înșelăciune; c) abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra altei persoane.

Recrutarea în scopul traficului de ființe umane presupune atragerea persoanei prin selecționarea într-o anumită activitate, determinată de scopurile la art. 165 CP RM. Transportarea presupune deplasarea victimei din spațiul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de tranzit. Transferul presupune trecerea de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a utiliza victima în scopurile menționate.

Prin adăpostire se are în vedere deplasarea victimei într-un loc ferit (locuință, adăpost provizoriu etc.) pentru a nu fi descoperită de reprezentanții organelor de drept sau persoane terțe care ar putea anunța autoritățile despre acțiunile infracționale ale traficanților. Primirea unei persoane presupune admiterea includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere, într-o instituție, într-o organizație sau găzduirea ei într-un loc care săi permită făptuitorului de a folosi în scopurile traficului de ființe umane.

Utilizarea muncii forțate a persoanei sau ținerea ei în starea de sclavie.

Munca forțată presupune efectuarea de către o persoană, sub influența constrângerii, a unor activități care necesită un efort fizic sau intelectual, în scopul creării unor bunuri materiale sau intelectuale pentru altă persoană. Drept exemplu de muncă forțată servesc cazurile în care cetățenii RM emigrează clandestin în alte state, cu sprijinul inclusiv cel financiar, acordat de grupurile sau rețele specializate în imigrația ilegală. Ajungând în statele de destinație, ei sunt (sechestrați) impuși prin constrângere să presteze diferite munci în contul achitării împrumuturilor acordate [7, p.19].

Sclavia. Art.1 din convenția privind sclavia semnată la 25.09.1926, definește sclavia ca situația ființei umane asupra căreia sunt aplicate atributele dreptului de proprietate sau unele dintre ele, adică sclavia – punerea sau ținerea unei persoane în condiții în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înșeleciunii, constrângerii, violenței sau amenințării cu violența, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie.

Conflict armat. Specialiștii dreptului internațional umanitar divizează conflictele armate în două categorii: – Conflicte armate internaționale; – Conflicte armate neinternaționale.

Conceptul de conflict armat care figurează în convenția de , adoptată după 1945 se definește ca fiind forma de luptă armată dintre două subiecte de drept internațional, care nu implică recunoașterea formală de către beligeranți a stării de război [după 31, p.140].

Conflicte armate neinternaținale sunt forme de exercitare a violenței în interiorul unui stat, care au atins un anume grad de intensitate și un anumit echilibru între forțele armate ale guvernului legal și cele ale forțelor rebele și care presupune existența unei autorități civile organizate. Antrenarea persoanei în activitatea criminală constă în impunerea (prin constrângere) a victimelor traficului de oameni să comită fapte infracționale în interesul persoanelor sau grupurilor criminale pentru care lucrează.

Prelevarea organelor sau țesuturilor. Potrivit art.1 din legea RM nr. 473-XIV din 25iunie 1999: prelevarea organelor sau țesuturilor umane este recoltarea de organe și țesuturi umane sănătoase morfologic și funcțional, în realizarea unui transplant; transplantul de organe și țesuturi umane este metoda terapeutică de salvare a vieții și de restabilire a sănătăți oamenilor care constă în înlocuirea organelor și țesuturilor compromise cu structuri similare sănătoase și care se efectuează în conformitate cu legislația națională, drepturile omului și principiile umanismului, proclamate de comunitate internațională.

Prin violență nepericuloase pentru viața și sănătate persoanei înțelegem loviturile care produc numai dureri fizice și vătămări neînsemnate integrității corporale sau sănătății, care cer îngrijiri medicale pe un termen de până la 7 zile.

Prin răpire se are în vedre luarea victimei prin forță, în stăpânire de către traficați [15, p.12]. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil înțelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datorie. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înțelegem supunerea unei persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment. Înșălăciunea poate fi activă când vinovatul comunică victimei informații false sau pasivă, când el comunică informațiile pe care era obligat să le comunice pentru a realiza traficul de ființe umane.

Abuzul de poziția de vulnerabilitate presupune traficul de ființe umane prin utilizarea părții slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.

Statistici oficiale și neoficiale cifrele privind numărul muncitorilor migrați din Moldova sunt destul de puține din cauza lipsei unui sistem viabil și eficient de înregistrare a proceselor migraționiste. Lipsa controlului infracțional asupra frontierei estice trnsnistrene influențează negativ asupra informației adecvate cu privire la numărul de migrați de muncă din Moldova. Din acest motiv există discrepanțe între datele statistice oficiale privind numărul de cetățeni aflați peste hotare și datele oficiale.

Statistica oficială prezentată de către departamentul pentru migrație în Anuarul statistic privind fluxurile migraționale în R.Moldova denotă majorarea numărului de persoane angajate legal peste hotarele Moldovei în anii 2010-2014, majoritatea migranților fiind angajați în Rusia, Italia, Spania, Slovenia, Portugalia, Franța, Israel, Grecia, Cipru ș.a. Potrivit cercetărilor sociologice efectuate, peste hotare muncesc legal și ilegal, nu mai mult de 800.000 cetățeni ai Moldovei. Această cifră cuprinde un procent semnificativ din populația activă a Moldovei, bărbații constituind peste 70%, iar locuitorii rurali 65%.

Datele relevante obținute de de Grăniceri privind trecerea frontierei de stat demonstrează o tendință stabilă pe tot parcursul anilor 2013-2014 de prevalare a ieșirilor din țară a cetățenilor RM față de intrarea lor, înregistrate la punctele unde se efectuează astfel de înregistrări. Statistica neoficială estimează că numărul cetățenilor moldoveni se situează între 900.000 și 1.000.000, reprezentând pondera cea mai mare dintre imigranții ilegali din Turcia și Europa de Sud și Centrală.Rezultatele sondajelor sociologice efectuate institutul de politici publice în ne demonstrează că în ultimii 2-3 ani au muncit peste hotarele țării de la 25 până la 30% din populația moldovenească. Aceasta înseamnă că peste hotarele țării este angajată 1/3 din populația aptă de muncă. Emigrează un număr disproporționat de mare de locuitori din zonele rurale, media celor care lucrează în străinătate fiind de 80 – 100 persoane din fiecare comunitate rurală de 1000-2000 locuitori. În unele au rămas doar jumătate din populația existentă anterior în regiunea Găgăuzia, de la sudul republici populată de minoritate turcă, din unele sate 70% din femei au migrat deja. Forma inițială a migrațiunii economice a populației țării era migrațiunea comercială. Migrațiunea forței de muncă juca un rol secundar. Conform sondajelor realizate în ultimii ani, migrațiunea comercială („turismul” comercial de tip „Shattle”) a dispărut. Pe parcursul ultimelor 5-6 ani are loc o creștere bruscă de migrațiune a forței de muncă moldovenești spre piețele de muncă străine [16, p.23].

1.2. Traficul de copii

Specialiștii din diferite sfere de activitate, în special din ONG-uri folosesc în activitatea lor definiția traficului prevăzută în protocolul privind „prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de ființe umane în special de femei și copiii”, adițional la convenția ONU, împotriva crimei organizate transfrontaliere aprobat la 15 decembrie 2000 , în activitatea lor, se conduc și de definiția prevăzută în legislația națională.

În corespundere cu art.1 al Convenției „Cu privire la drepturile copilului ” din 20.11.1989, New York, în vigoare pentru R Moldova din 25.12.1993, prin copil se înțelege orice ființă umană de până la 18 ani. Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan național, bilateral sau multilateral pentru a împiedica răpirea, vânzarea și traficului de copii în orice scop și în orice formă, se stipulează în art.35 al convenției numite.

Statele părți la convenție stabilesc următoarele principii conform cărora copilul trebuie [6]:

Să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de afectivitate dragoste și înțelegere;

Să fie protejat împotriva oricărei forme de discriminare;

Să i se acorde o protecție și îngrijire specială în principal o protecție juridică potrivită înainte și după naștere din cauza lipsei sale de maturitate fizică și intelectuală.

Art. 9 – al convenției statuează că nici un copil nu va fi separat de părinții săi împotriva voinței lor cu excepția situației în care această separare este necesară în interesul superior al copilului. O decizie în acest sens poate să fie necesară în anumite cazuri particulare, de exemplu atunci când părinții maltratează sau neglijează copiii.

Art.19 mai notează că, statele părți vor lua toate măsurile legislative administrative, sociale și educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau de abuz fizic sau mintal, de abandon sau de neglijnță, de rele tratamente sau de exploatare inclusiv violență sexuală, pe timpul cât se află în îngrijirea părinților sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanților săi legali ori a oricărei persoane ea fost încredințat.

Art.32 – statele părți recunosc drept copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice și a implicării în orice muncă ce ar comporta riscuri sau ar împiedica educația sau care ar dăuna sănătății sau dezvoltării fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.

Art.33- statele părți vor lua măsuri corespunzătoare pentru a proteja copii contra folosirii ilicite a stupefiantelor și a substanțelor psihotrope.

Art.34 – stele părți se protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală li de abuz sexual. În acest scop, statele părți vor lua în special, toate măsurile corespunzătoare pe plan național, bilateral și multilateral pentru a împiedica: – Incitarea sau constrângerea unui copil de a fi implicat într-o activitate sexuală ilegală; – Exploatarea copiilor în scopul sau al altor practici sexuale ilegale; – Exploatarea copiilor în scopul producției de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic.

Traficul de copii este totodată și abuzul copiilor care duce la consecințe foarte serioase, adică abuzul nepedepsit și netratat produce modificări grave în structura personalității copilului, cu repercusiuni majore, ce se regăsesc la adult într-un comportament cu dificultăți de adoptare și integrare socială.

Moldova se situa pe locul 3 din țările europei Centrale și de Est (CSI), țările Baltice după numărul de migrați din rândul tinerilor. Numărul tinerilor cu vârsta cuprinsă între vârsta 15-24 ani care au migrat spre alte țări se cifrează, conform estimărilor la 130000 în perioada de după 1989, număr care este depășit doar de Kazahstan și Bosnia Herțegovina [15, p.32]. Până în prezent s-a acordat o atenție specială traficului de copii, acestea fiind abordate în comun cu fenomenul general de trafic de persoane, fenomen care în opinia intervievaților a fost generat și de procesul migrației. Cu toate acestea unii intervievați posedă date concrete despre traficul de copii, făcând referințe la cazuri de trafic de fete și băieți pentru exploatare sexuală, trafic de copii pentru folosirea lor în industria pornografică.

Factorii generali care favorizează traficul de copii sunt: – Factorul economic – sărăcia, șomajul, lipsă de oportunități pentru generațiile tinere; – Factorul social – nivel scăzut de educație, lipsa unei susțineri din partea societății pentru tânăra generație, pierderea influenței familiei în societate, pierderea valorilor spirituale în societate, lipsa unei culturi juridice a tinerei generații; – Factorul politic – lipsa unei strategii de stat privind migrația, lipsa unor mecanisme naționale de identificare și abordare a faptelor privind încălcarea drepturilor copilului în societate, lipsa unei rețele de servicii sociale.

Acești factori determină motivele plecării copiilor peste hotare și atragerea lor în trafic.

Definiția traficului de copii folosită de persoanele intervievate diferă în funcție de sfera lor de activitate. Astfel, specialiștii din organele de drept utilizează în activitatea lor noțiunea de trafic de ființe umane prevăzute de Codul Penal.

Rezultatele chestionării au arătat, că nu există o regiune bine determinată care ar furniza victimei pentru fenomenul traficului de copii. Minorii sunt recrutați din toate localitățile Republici Moldova, atît rurale, cât și urbane. Cu toate acestea copii din localitățile rurale sunt mai mulți decât cei din orașe. Conform unei anchete realizate de către ONG-ul „Civis”, din 24 de victime ale traficului evaluate, aproape jumătate aveau mai puțin de 18 ani, mai mult de jumătate aveau vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani și doar câteva dintre ele aveau peste 30 de ani.

Victime ale traficului de copii pot deveni copii de orice vârstă. Cel mai des în traficul de copii nimeresc minorii (băieți și fete) de la 12-18 ani, cele mai multe victime având vârsta între 15-18 ani. Traficul copiilor din categoria de vârstă 15-18 ani presupune cele mai mici riscuri pentru traficanți, deoarece actele lor pot fi falsificate cu ușurință, pin schimbarea vârstei, totodată această categorie de victime aduce cel mai mari câștiguri pentru traficanți. Minorele sunt mai ușor de influențat și de manipulat, ele aduc câștiguri imediate traficanților. Motivele și factorii traficului de copii, permit crearea uni tablou al unui copil din gupa de risc.

Astfel, acestea provin din familii socialmente vulnerabile sau dezorganizate de regulă cu un singur părinte, ori se află la întreținerea rudelor, cunoscuților, vecinilor (părinții fiind plecați în străinătate la câștig), ori din instituții specializate. De regulă au studii medii incomplete, unii dintre copii fiind, chiar analfabeți și au abandonat studiile în schimbul cerșitului sau a lucrului, pentru ași întreține familia. Ca rezultat, acești cad sub ușor sub influența străzii și a viciilor sociale: droguri, alcool, furt, devenind o pradă ușoară pentru traficanți [26, p.131].

Motivele din care copiii devin victime al traficului sunt multiple: – dorința de a avea un câștig propriu; – asigurarea uni trai de cent, – conflicte în familie; – necesitatea întreținerii familiei; – încrederea în promisiuni ademenitoare; – condiții mizere de trai; – lipsa banilor, – speranța într-un viitor mai bun; – dorința de a deveni liberi și independenți; – comportamentul amoral al unor fete.

1.3. Traficul de femei

Traficul de femei a devenit obiectul de îngrijorare a comunității internaționale încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Tendința de intensificare a traficului de femei și implicarea acestora în practicarea prostituției a devenit caracteristică pentru majoritatea țărilor lumii din timpul respectiv și a impus măsuri organizate de combatere a acestui rău fenomen social. Și astfel problema a fost ridicată încă în 1989 în Londra pe probleme de combatere a traficului de femei , plus în relația de prostituție. Apoi în 1904 , majoritatea țărilor din Europa au semnat Convenția internațională pentru combaterea „sclaviei albe” – traficul de femei [12, p.6].

Termenul sintagma a apărut pentru că în acel timp se acorda a atenție deosebită femeilor din Marea Britanie, care erau forțate să practice prostituția în țările Europei continentale. Ulterior, în 1910 și în 1921, statele europene au semnat încă două convenții internaționale de colaborare, în scopul de protecție a femeilor și de prevenire a traficului de ființe umane.

În fost adoptată Convenția Internațională privind interzicerea traficului de femei; iar în 1949, o nouă organizației internațională – asambleea Generală a ONU – a adoptat Convenția privind combaterea traficului de ființe umane și exploatarea prostituției de către persoane terțe. Convenția această a extins numărul de acțiuni pe care statele au convenit să le considere drept criminale în sfera traficului de ființe umane și a exploatării prostituției.

Următorul pas important a fost adoptarea în Convenției ONU privind lichidarea tuturor fenomenelor de discriminarea în raport cu femeile, care a intrat în vigoare că statele să adopte și să aplice în practică legile corespunzătoare, care să contribuie la încetarea tuturor tipurilor de trafic de femei. După aceasta a urmat Declarația ONU privind lichidarea violenței împotriva femeilor, adoptată de către Asambleea Generală a ONU în 1993. În domeniul respectiv vinderea femeilor, exploatarea lor și constrângerea de a se prostitua sunt definite fără echivoc drept tipuri de violență împotriva femeilor, pe care statul este dator să le lichideze.

În sfârșit, în a.1977 în orașul Haga (Olanda) și-a desfășurat lucrările Conferința Internațională europeană sub conducerea Uniunii Europene. La conferință a fost adoptată Declarația de și a recomandărilor europene privind măsurile efective de prevenire și de combatere a traficului de femei în scop de exploatare sexuală [24, p.51].

Este de menționat că un rol important în combaterea traficului de femei îl are Interpolul. Principala sarcină a acestui constă în acorda ajutor țărilor membre ale Inerpolului pentru a realiza un control mai strâns prin schimbul de informație privind deplasarea și activitatea persoanelor care se ocupă de exploatarea prostituției la nivel internațional. Secretariatul General al Interpolului reacționează la solicitarea membrilor interpolului privind punerea la dispoziția a informației necesare pentru a urmări, în conformitate cu lege, persoanele care le exploatează pe prostituate, care se ocupă cu comercializarea ființelor umane.

Traficul de femei constituie un fenomen relativ nou pentru Republica Moldova, fenomen generat de criza social-economică a statului. Economia de piață a schimbat mult mentalitatea și normele morale ale oamenilor. Astfel traficul de ființe umane, în special cu femei, a devenit o realitate. Nu există date precise referitor la apariția fenomenului, dar a început să ia amploare acum 20 ani.

În general, populația nu era formată în acest sens. Nu exista o legislația respectivă, care să regleze procesul migrației. Abia nu demult s-a conștientizat fenomenul în cauză drept o formă de violență și aceasta mulțumită informației negative relatate de victimele traficului de ființe umane, de organizațiile publice naționale și internaționale; datorită apelului țărilor străine către autoritățile Republicii Moldova, către Interpol etc. Este regretabil de a constata că R. Moldova este o țară de origine a traficului de femei și copii. Femeile din republica noastră sunt vândute, în linii generale prin România în Iugoslavia și Albania și prin Romînia și Bulgaria în Turcia, Grecia și apoi în Asia. În fiecare an din Turcia sunt expulzați aproximativ 2500 de cetățeni ai R Moldova, în special femei. Potrivit datelor poliției traficanții primesc pentru fiecare femeie din R Moldova de la 800 dolari până la 1500 dolari [7, p.26].

Situația este critică și starea de lucruri nu poate fi trecută cu vederea într-o situație social-economică nesigură și precară. Pentru a combate traficul de femei și a migrației întreprinse se cer unele măsuri mai efective. R Moldova a ratificat o seamă de documente internaționale (tratate și convenții) privind contracararea fenomenului de traficare a femeilor și de dicriminare a acestora. R. Moldova participă activ la întrunirile internaționale de combatere a traficului de femei, este deschisă pentru dialog și modificări pozitive în direcția respectivă. Așa în 1998 Parlamentul a completa Codul Penal RM din 1961 cu art.105/2 „Proxenitismul”, iar în 30.07.2001 articolul 113 aliniatul 2 „Traficul de ființe umane” iar în CP RM din 18.04.2003 a fost introdus un articol aparte (art. 165) „Traficul de ființe umane” [2].

În fiecare an zeci de mii de femei din lumea întreagă devin obiecte de comercializare, el sunt constrânse, vândute și în cele mai dese cazuri sunt supuse la o viață și la o muncă în condiție de sclavie în calitate de prostituate sau lucrătoare la munci istovitoare, de servitoare sau de soții. Comisia pentru drepturile omului a ONU a definit traficul de femei drept o formă contemporană de înrobire. Motivele de plecare a femeilor peste hotare sunt diverse: căutarea de lucru, dorința de a asigura material propria familie, dorința de a se realiza profesional, de a se căsători reușit.

Situația din țara noastră se complică nu numai în starea de criză a economiei moldovenești, dar și de faptul că procesul migrațiunii capătă caracter criminal, deoarece forța de muncă ieftină din R. Moldova și folosirea infracțională a lor în sexbusiness constituie baza supraprofitului intermediar atât în R. Moldova, cât și peste hotarele ei. Din cauza aceasta nu trebuie să ne închidem în limitele naționale și să considerăm că factorii de plecare a femeilor din Moldova peste hotare fac obiectul unor probleme interne. Migrația femeilor din R Moldova nu constituie numai preferința femeilor din Moldova. În realitate, infractorii întreprind o propagandă activă printre femeile tinere și printre femeile din țară. Acestea se deplasează în orașele mici și localitățile rurale, le găsesc pe orfane și pe fetele cu un comportament mai special.

Multe fete și femei, pur și simplu nu conștientizaeză situația că atunci când sunt duse ilegal peste hotare, ele sunt lipsite de drepturile lor legitime, cu care s-au deprins și de care se folosesc în țara proprie, chiar fără să observe aceasta. Și din moment ce victimele traficului trec hotarul, pașapoartele le sunt luate și spre surprinderea lor devin sclave, viața și moartea cărora se află în mâinle unui stăpân nemilos. Cerințele pe piață muncii, cu precădere în ce privește față de femeile emigrante, sunt destul de dure. În realitate, peste hotare emigrantele se confruntă cu o muncă grea și prost plătită ori cu soarta prostituției ilegale, închisă între patru pereți și nevoită timp de 24 de ore să ofere servicii sexuale, pe cearșafuri murdare, la 15-20 de clienți, în timp ce toți banii câștigați sunt dați proxenetului sau stăpânului.

Traficul de femei generează consecințe care sunt dintre cel mai diferite și nefaste[23, p.9]:

În primul rând, este distrusă fizic și mai ales psihologic însăși persoana traficantă. Ea nu mai are încredere în nimeni și în nimic, iar viața mai departe i se pare fără sens. Femei în cauză devine iritată, agresivă, insuportabilă. De asemenea în alte cazuri ea poate să fie indiferentă la lumea înconjurătoare, fără dorința de a comunica cu lumea, fără încredere și fără spăeranță de a mai supravețui șocului petrecut. De asemenea consecințele de ordin psihologic a persoanei traficate se răsfrânge și asupra familiei, rudelor, societății și statului în general. Starea de fapt din R. Moldova, privind extinderea acestui fenomen, denotă pericolul real care amenință în prezent societatea, deoarece în argumentarea unei asemenea concluzii pot fi numite doar câteva consecințe ale traficului de femei, pe care societatea le resimte și anume: este pusă în pericol real existența și dezvoltarea familiei ca instituție fundamentală în societate; scade nivelul natalității în țară, fapt care produce alte urmări negative în societate; este deteriorată grav imaginea R. Moldova pe plan internațional; populația pierde încredere în forța legii ți în viabilitatea organelor de drept.

La fel, există riscul pentru sănătatea femei care este exploatată în calitate de marfă-sex. Riscul ridicat de contaminare cu HIV-infecție, de sifilis și de alte afecțiuni transmisibile pe cale sexuală, imposibilitatea în perspectivă de a avea copii, riscul de a suporta traume psihice și fizice, de vătămare a organelor genitale, riscul de a fi omorâtă, de a contamina sau de a agrava maladii cronice ca urmare a tratamentului întârziat ori a lipsei acestuia, fapt ce poate duce la dependență narcotică, alcoolică sau de stupefieante.

Pentru a diminua acuitatea problemei date trebuie să se depună eforturi spre a lichida cauzele plecării femeilor peste hotare, de asemenea, este necesar activitatea de profilaxie cu femeile și fetele din grupul de risc.

Bineânțeles pentru soluționarea astfel de probleme globale cum este traficul de ființe umane, sunt necesare eforturi conjugate ale comunități internaționale. De asemenea este necesară ameliorarea bunăstării cetățenilor așa încât ei să nu plece după hotare pentru o bucată de pâine.

Cu părere de rău, plecarea femeilor peste hotarele R Moldova continuă, de aceea este necesar ca să se intesificecăutările de metode eficiente pentru combaterea acestui flagel social. Întrucât este o problemă internațională, ea nu poate fi soluționată doar la nivelul R Moldova.

Luându-se în calcul faptul că o parte considerabilă a traficului de femei se înfăptuiește prin utilizarea hotarelor naționale, standardelor și regulilor internaționale constituie mecanismul eficient în stare să opună rezistență fenomenului respectiv. Iată de ce problema traficului de femei poate fi soluționată doar prin cooperarea regională și internațională. Statele trebuie să adopte măsuri urgente de soluționare a problemei, inclusiv să promoveze schimbul regulat de informație dintre poliție și organele de drept ale țărilor în care se desfășoară comercializarea de genul respectiv [20, p.47].

Așadar făcând totalul se poate spune că problema traficului de ființe umane ne privește pe fiecare dintre noi, în special astfel de consecințe cum sunt criminalizarea societății, mărirea numărului de copii orfani, acutizarea situației economice în legătură cu scurgerea forței de muncă, răspândirea maladiilor, furturile de miliarde de dolari din țara noastră etc.

2. PARTICULARITĂȚILE ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ PRIVIIND CERCETAREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

2.1. Particularitățile pornirii urmăriri penale și circumstanțele ce necesită a fi

dovedite și stabilite

Traficul de persoane este un fenomen infracțional internațional complex și unic în felul său, compus din mai multe elemente pentru care o particularitate a etapei inițiale de cercetare a infracțiunilor privind traficul de ființe umane și revine pornirii urmării penale. De regulă, în rezultatul verificării informațiilor operative de investigații trebuie de bazat pe colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii.

În cadrul cercetării infracțiunilor de trafic de ființe umane, organului de urmărire penală, îi revine sarcina să demonstreze și să stabilească următoarele circumstanțe [30, p.53]: 1. Faptul traficării persoanei. 2. Modalitatea de camuflare a traficului de ființe umane – este procedura în care, de exemplu, traficanții pentru a exporta persoanele traficante, adică victimele traficului de ființe umane, ei de multe ori apelează la agențiile turistice, prin care de către agenția dată se înfăptuiesc toate acțiunile cum ar fi: pașaportul de străinătate, viza turistică, biletele de călătorie sau chiar, documentele de identitate falsă sau viză falsă.

3. Prezența sau lipsa consimțământului victimei de a fi traficată, de obicei victima traficului de ființa umane este dusă în eroare, privind munca pe care este propusă de traficant peste hotarele țării, suma plătită pentru muncă. Uneori victima știe că va fi traficată și acceptă propunerea traficantului, gândindu-se că dacă va oferi servicii sexuale peste hotare ea va primi bani mulți, însă de multe ori când ajunge la locul destinat, ea este închisă într-o odaie, fără mâncare, fără apă, unde este impusă să se prostitueze, ne mai vorbind de careva remunerații.

4. Cine sunt traficanții, dacă există o înțelegere prealabilă între ei. Traficanții sunt de obicei atât bărbați cît și femei. Traficanții de obicei cooperează, în grup cel puțin 2-3 persoane. Vârsta traficantului poate fi de la 18-60 ani și mai în vârstă.

5. Suma profitului obținut de traficanți în rezultatul traficării. Știm cu toții că traficanții în urma profitului obținut în rezultatul traficării capătă o sumă uriașă de bani. După datele poliției traficanții primesc pentru fiecare moldoveancă de la 1000 până la 1800 $. De asemenea putem spune că prețul la victimele traficului de ființe umane variază, de exemplu, pentru o femeie, unde traficantul are menirea de a o exploata sexual, prețul ei crește în raport cît de tânără este fata și mai ales mult valorează dacă victima este virgină, virginitatea lor costând 250 $.

Dacă în Rusia o fată se vinde cu 400 $, atunci în Emiratele Arabe ajunge până la 4500 $.

Limitele sumelor oferite pentru victime depinde de etapele traficului de femei, ele variind de la caz la caz: – în localitățile rurale (unde începe recrutarea) prețul fetelor este de 50-
100$; – în Chișinău fetele sunt vândute traficanților cu 100-200 $; – în România prețul fetelor variază între 300-400 $; – în Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Albania, țări de tranzit și destinați, prețul moldovencelor diferă între 4000-10000 $ (aceste date au fost furnizate de către M.A.I.).

6. Scopul traficării: folosirea muncii forțate, deținerea persoanei ca sclav, pentru exploatare sexuală, pentru antrenarea în acțiuni criminale sau alte scopuri josnice, pentru prelevarea unor organe sau țesuturi. Munca forțată presupune efectuarea de către o persoană, sub influența constrângerii, a unor activități care necesită un efort fizic sau intelectual, în scopul creării unor bunuri materiale sau intelectuale pentru altă persoană [31, p.115].

Cine este persoana traficantă, vârsta acesteia. Drept obiect de activitate al

traficului de ființe umane, în dependență de serviciile impuse prestării persoanelor, victimele se împart în următoarele categorii:- femei și fete pentru industria sexului; – copii în scop de adopție; – bătrâni, copii, infirmi etc. în scop de cerșit; – copii pentru comitere de infracțiuni; – femei, bărbați și copii pentru muncă forțată sau sclavie; – organe și țesuturi umane sau persoane în scopul prelevării acestora.

Analiza profiturilor de caz ale victimelor traficului de femei efectuată de Centrul Internațional „La strada" denotă cu regret că: – circa 10 la sută dintre acestea au vârsta între 14-17 ani; – 59% – între 18-23 ani; – 27 % – între 25-30 ani.

8. Numărul persoanelor care au fost traficate, care este mecanismul și itinerarul de trafic. Este regretabil, desigur de a constata că Republica Moldova este o țară de origine a traficului de femei și copii. Potrivit datelor M.A.I., fetele și femeile din Republica Moldova sunt traficate în scopul exploatării sexuale în cinci direcții: 1) – Turcia, Cipru, Grecia, Liban, Siria, Israel, Emiratele Arabe; 2) – România, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Cehia, Polonia; 3) Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Albania, fosta Republică Iugoslavă (Kosovo), Muntenegru, Serbia; 4) – Italia, Franța, Portugalia, Germania; 5) – Rusia.

9. Metoda de racolare a victimei. Analiza presei din Republica Moldova ne permite a presupune că traficanții deschis adună femeile, prin intermediul anunțurilor. În Republica Moldova apar zilnic aproximativ, zeci de anunțuri în ziare cu informații despre locurile de muncă în Occident ca dansatoare, chelner sau barman în cluburile de noapte. Iată 2 exemple de acest gen preluate din „Makler”: „Caut administratori și dansatoare pentru un club de noapte suedez. Permisiune pentru lucru, contract. Salariu substanțial. Sună-mă" tel. 22-06-31.

„Căutăm domnișoare, drăguțe pentru ocupația de dansatoare în străinătate. Salariu substanțial" tel. 57-38-12. Chiar dacă în multe anunțuri erau solicitate „dansatoare" având vârsta de 18-25 ani; multe agenții nu se prea interesau dacă femeile angajate aveau experiență de muncă sau cunosc limba străină. În multe cazuri li se promitea cazare și pension total în cluburi și baruri. Numărul orelor de lucru pe zi nu era precizat. De regulă, se menționa că salariul depinde de orele de muncă și că femeile pot câștiga foarte mulți bani: o dată era stabilită o sumă concretă de 1500 $ pe săptămână. Aproximativ în toate cazurile aceste femei erau exploatate ca prostituate.

În concluzie, se poate spune că femeile sunt recrutate, cel puțin, prin aplicarea a două modalități diferite. O parte dintre ele au acceptat conștient că se vor angaja ca prostituate. Altele credeau că nu vor lucra în sex-industrie. În ambele cazuri, la recrutarea femeilor sunt folosite, în general, căi neformale și ca rezultat, măsurile luate pentru prevenirea publicării anunțurilor privind locurile de muncă în sex-industrie nu pot influența lupta contra acestui trafic.

Aceste sunt circumstanțele care necesită a fi dovedite, reieșind din dispoziția legislație noastre. În realitate însă procesul probațiunii în asemenea situații decurge destul de anevoios și lent, iar circumstanțele care necesită a fi dovedite sunt mai multe, în funcție de cazuri.

În ceea ce privește obținerea informațiilor generale despre acest tip de infracțiuni, organele de urmărire penală nu se pot baza numai pe victime, ci trebuie să utilizeze și unele metode pentru obținerea din alte mijloace de probă a circumstanțelor, ce au importanță pentru cauză. Pentru a obține profituri din traficul de persoane, traficantul trebuie să aducă femeile pe piață locală și să le facă reclamă. Rolul poliției este de a studia și supraveghea industria sexului, atât la nivelul prostituției de stradă, al bordelurilor, hotelurilor, cît și al barurilor, cu animatoare al agenților de escortă etc. [15, p.40].

Totuși una din principalele probleme actuale este că în multe regiuni poliția a pierdut contactul cu dinamica industrie sexului. Ofițerii de poliție trebuie încurajați să întrețină relații concrete, din punctul de vedere profesional și etic, cu prostituatele și să cunoască industria locală a sexului, ceea ce înseamnă obținere unor surse de informații mai eficiente.

Datele și informațiile preventive până la pornirea urmăririi penale pot fi culese dintr-o serie întreagă de surse cum ar fi: – victimele traficante; – agenții de poliție și mai ales poliția de frontieră; – studierea reclamelor de prostituție; – persoanele care lucrează în industria sexului; – scrisorile parvenite din partea populației; – probele de date ale forțelor polițienești la nivel local și național; – bazele de date ale organizațiilor internaționale de cooperare a forțelor de poliție, cum ar fi Interpolul, Europol etc.; – alte baze de date ale diferitor autorități de stat, de exemplul:Departamentul pentru Migrație, Vamă, Poliția de frontieră, bazele de date ale Ministerului de Externe privind cererile de acordare a vizelor; – organizațiile interguvernamentale și nonguvernamentale de profil; – companiile și liniile aeriene și alte companii de transport; – surse ușor accesibile, cum ar fi reportaje mass-media, studii științifice.

Colaboratorii de poliție vor culege din anumite domenii-cheie cum ar fi următoarele categorii de informații: – metode de recrutare – prin inducere în eroare sau răpire, amănunte privind suspecții, victimele, adresele implicate, persoanele care ai frecventat aceste adrese; – mijloace publicitare – propaganda prin reclame, presa scrisă, internet; – documente de identitate false – felul în care au fost produse și aciziționate; – vize false – cum au fost dobândite și achiziționate; – bilete de călătorie – metode de plată, utilizate, adresele agenților devoiaj; – traseul călătoriei și mijloacele de transport – traseul urmat, felul călătoriei; – cazarea la case sigure – adresa, cine locuiește, cine vine în vizită; – felul exploatării – bordeluri, cortiere, (zone de prostituție, saloane de saună, cine este prezent la aceste adrese, ora, cine are cheile, cum are loc deplasarea mijloacelor de transport folosite); – mijloace de comunicații – e-mail, telefon fix, fax, celular; – informațiile privind latura financiară.

2.2. Audierea victimei

Atât în Codul Penal cât și în Codul de procedură penală, privitor la raportul infractor-victimă, atenția este concentrată maximal asupra celui care săvârșește fapte antisociale și mult mai puțin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii infracțiunii, mai ales în cadrul infracțiunilor de violență. Prin victimă se înțelege orice persoană umană care suportă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale [12, p.61]. Din această definiție reiese că victima înseamnă întotdeauna o ființă umană, deși este necesar să se facă o serie de precizări în acest sens.

Activitatea de probațiune relevă importanța și utilitatea declarațiilor participanților la procesul penal, printre aceste numărându-se și victima, mai ales în împrejurări în care fapta penală a fost săvârșită cu violență. Iată de ce o importanță deosebită o are audierea victimei, alături de ascultarea martorului și a învinuitului. Dialogul sau duelul judiciar cu aceștia trebuie să se desfășoare în limitele prevăzute de lege, dar urmărind anumite reguli tactice criminalistice.

Firește, valoarea declarațiilor victimei, ca și a martorilor este garantată de caracterul perceperii tabloului infracțional "ex propriis, sensibus", iar pentru ofițerul de urmărire penală sau procuror, în minuțioasa lor investigație pentru aflarea adevărului, ele reprezintă cel mai expresiv, cel mai plastic mod de stabilire a împrejurărilor de fapte legate de infracțiune sau făptuitor.

Reacția inițială a poliției, vizavi de o victimă a traficului de persoane, trebuie să fie în concordanță cu principiile umanitare de conduită optimă.

Organul de urmărire penală are obligația clară de a fi permanent sincer cu victimele informându-le despre toate aspectele, responsabilitățile, consecințele ș riscurile impuse de deciziile care vor fi luate de el. Este foarte important ca în timpul ascultării victimei evenimentele să fie relatate logic și cronologic. Acest lucru ajută victima să-și amintească mai bine cele întâmplate, declarația ei devine mai ușoară de citit și de înțeles pentru alți ofițeri de urmărire penală și pentru procurori [28, p.79].

Totuși la început, pentru ofițerul de urmărire penală este destul de greu să obțină o relatare cronologică, mai ales când are de-a face cu o victimă traumatizată. De aceea e necesar un anumit timp pentru întocmirea unei schițe cu cronologia punctelor esențiale, așa încât să apară într-o ordine logică. Aceste notițe pot fi utilizate cu schemă în procesul de consemnare a declarai de victimă în scris, chiar și cu aplicarea înregistrării video.

Relatarea liberă sau spontană începe prin adresarea unei întrebări de ordin general, menite să ofere posibilitatea victimei să declare tot ce știe cu privire la faptele și împrejurările pentru a căror lămurire este ascultată. O asemenea întrebare, temă de genul: „Ce cunoașteți în legătură cu fapta din data de …, a cărei victimă ați fost?" Permite victimei să relateze faptele, împrejurările, în succesiunea lor firească logică, fără ca declarația să fie limitată în vreun fel prin intervențiile celui ce efectuează ascultarea [19, p.410].

Ascultarea victimei cu răbdare și calm, fără a fi întreruptă, chiar dacă aceasta relatează faptele cu lux de amănunte, unele fără semnificație pentru clarificarea cauzei

Evitarea oricărui gest, reacție, mină sau expresie, mai ales de nemulțumire ironică, prin care aprobă sau se resping declarațiile victimei, evitarea apostrofării sau oricăror, aprecieri cu privire la posibilitățile sale de a percepe, de a memora sau reproduce faptele ori împrejurările cu privire la care este ascultată.

În timpul relatării libere, organul judiciar își va nota aspectele semnificative ca și eventualele contraziceri sau neclarități în expunere. Sub raport tactic criminalistic, relatarea spontană prezintă unele avantaje: – victima poate relata împrejurări necunoscute de organul de urmărire penală până la acea dată; – pot apărea date din care să rezulte săvârșirea altor fapte penale de către învinuit sau inculpat; – pot fi evaluate sinceritatea și buna credință a victimei dar și dorința de răzbunare.

Studierea victimei constituie, pentru cel ce conduce ascultarea, temeiului tactic ce va fi folosit în faza ulterioară a audierii. Dacă, prin relatarea liberă ori spontană a fost lămurită complect toate faptele și împrejurările se trece la consemnarea declarației victimei fără să se mai recurgă la adresarea de întrebări.

În multe sisteme de drept domnește o prejudecată uzuală, dar nefondată, prin care victimele prostituate, de la început, sunt considerate ca fiind incapabile de a spune adevărul având o credibilitate redusă. De aceea, este necesar și foarte important să se adune un număr suficient de probe care pot fi utilizate separat de declarația de martor pentru a înlătura această prejudecată. În acest scop, vor fi analizate cît mai amănunțit evenimentele petrecute, incluzând descrieri detaliate a lucrurilor, rudelor, îmbrăcămintei, persoanelor, documentelor, obiectelor de decorație și a mobilierului din încăperile în care victimele au fost ținute prizoniere sau atacate.

Toate aceste detalii sunt necesare, întrebările pot deveni obositoare și frustrate pentru victimă. Din experiență s-a constatat însă că, în cazul în care victimei i se pune că scopul audierii minuțioase este de a se decide cică declarația ei este demnă de crezut, atunci victima va coopera fără rețineri și nu se va mai simți deranjată de întrebările puse de ofițerul de urmărire penală.

Victima trebuie să fie conștientă de faptul dacă în această fază minte, spune jumătăți de adevăruri sau face omisiuni intenționate, deoarece aceste neadevăruri vor fi descoperite de organele de urmărire penală, având ca rezultat descalificarea ei ca victimă și periclitarea întregului proces penal.

Cronologia infracțiunii este un element foarte important în aceste cazuri, totuși e posibil ca victima să nu-și amintească ordinea evenimentelor petrecute. Ofițerul de urmărire penală trebuie să rețină că, tocmai în cazul faptelor petrecute de-a lungul mai multor săptămâni sau luni, s-ar putea ca victima să nu mai știe data exactă a evenimentelor. De aceea, se recomandă compararea cu datele care au o semnificație aparte pentru victimă, cum ar fi ziua ei de naștere, ziua de naștere a mamei, a copilului ei, o sărbătoare specifică religiei sau culturii respective, de exemplul: Crăciunul sau Ramadanul [23, p.117].

După stabilirea elementelor generale referitoare la condițiile de ascultare, e necesar a neconcentra atenția asupra mijloacelor de probă pe care trebuie să le obținem din declarația victimei. Acest proces va încerca să reconstituie traficarea din țara de origine prin țara de tranzit și cea de destinație, punând întrebări despre reclamă, adrese, transport, mijloace de telecomunicații și tranzacții financiare utilizate în diferitele faze ale traficului.

Este necesar a utiliza o listă de verificare după care ofițerii de urmărire penală se vor conduce la ascultarea victimei. Pe baza listei de verificare, ofițerul de urmărire penală va consemna relatările victimei într-un mod cît mai amănunțit.

Pentru acumularea unui material probator mai vast, este necesar ca în timpul ascultării victimei să ne referim la circumstanțele ce necesită a fi stabilite și dovedite, enumerate mai sus.

Aspecte ale primei întâlniri pentru audierea victimei. Prima întâlnire dintre autoritate și victimă precum și primele impresii lăsate victimei cu ocazia acestei întâlniri sunt determinante în eșecul sau succesul intervenției, de aceea este important ca această întâlnire să se desfășoare în condiții optime. Obiectivul primei întâlniri este de a începe activitatea de convingere a victimei asupra faptului că poate avea încredere în ofițerul de urmărire penală care o va audia. Următorul pas este de a explica victimei metodologia interviului și anume, că interviul presupune mai multe întâlniri și că probabil se va desfășura pe o perioadă mai mare.

Victima trebuie informată asupra faptului că este important să se obțină în timpul audierilor cât mai multe detalii privind traficul și de aceea i se vor pune multe întrebări de clarificare. Există posibilitatea ca aceste întrebări să i se pară victimei banale sau lipsite de sens, din acest motiv trebuie să i se explice că rolul întrebărilor este de a descoperi cât mai multe detalii posibile pentru ca investigația privind cazul ei să se desfășoare cât mai eficient.

De asemenea, trebuie să i se explice într-un limbaj clar, simplificat faptul că într-un proces credibilitatea victimei este mereu pusă la îndoială. De aceea rolul acestor detalii este de a demonstra, prin mijloace independente, că ceea ce dânsa a declarat este adevărat și în consecință ea poate fi considerată un martor credibil [24, p.84].

Sunt patru motive care argumentează de ce este atât de important ca înaintea audierii victima să primească aceste informații și explicații: – informațiile cu privire la anchetă îi reduc victimei stresul și teama de necunoscut care sunt asociate în mod normal cu audierea ce urmează să se desfășoare; – cu cât înțelege mai mult victima despre scopul audierii și despre rolul pe care ea îl joacă, cu atât va fi mai activă în oferirea de răspunsuri, altfel ea poate deveni frustrată pentru că nu știe ce anume se va întâmpla; – demonstrează angajament de tip partenerial între organul de urmărire penală și victimă; – ajută pe ofițerul de urmărire penală să-și facă o imagine primară asupra stării emoționale și cognitive a victimei.

Regulile audierii. Înainte de a începe desfășurarea efectivă a audierii, ofițerul de urmărire penală ar trebui să stabilească împreună cu victima câteva reguli simple de comunicare, astfel încât audierea să se desfășoare cât mai eficient. Victima ar trebui informată cu privire la următoarele aspecte: – că poate oricând să spună dacă nu înțelege o întrebare; – că poate oricând să ceară clarificări cu privire la orice întrebare sau activitate care se desfășoară în timpul interviului; – că este puțin probabil să-și amintească toate lucrurile care i s-au întâmplat și că nu este nici o problemă dacă nu își amintește unele evenimente; – că cel care o va audia poate include unele întrebări privind evenimente care o pot întrista sau îi pot readuce în prezent amintiri dureroase; – că poate să ceară mai mult timp pentru unele răspunsuri și de asemenea poate cere o pauză ori de câte ori simte nevoia; – victima și ofițerul de urmărire penală pot stabili un semnal non-verbal care va indica faptul că victima are nevoie de pauză; – să fie întrebată dacă are nelămuriri până la această etapă; – să fie întrebată dacă este de acord să participe la interviu [7, p.139] etc.

Pauzele din timpul interviului. Flexibilitatea trebuie să fie una din calitățile principale ale ofițerul de urmărire penală, iar aceasta trebuie demonstrată și în privința pauzelor din timpul audierii. După cum am văzut anterior, există un semnal non-verbal care îi dă dreptul victimei să facă o scurtă pauză ori de câte ori va simți nevoia. Aceasta s-ar putea întâmpla tot mai des pe măsură ce ofițerul de urmărire penală începe să exploreze abuzurile fizice, psihologice și sexuale pe care victima le-a suferit. Ori de câte ori victima cere o pauză din cauza nivelului ridicat de stres sau anxietate, ca rezultat al amintirilor dureroase, ofițerul de urmărire penală ar trebui să realizeze (în timpul pauzei) dacă este în interesul victimei să continue explorarea acelui domeniu sau dacă ar trebui să se ocupe de alt domeniu sau poate chiar să amâne continuarea audierii pentru a-i da posibilitatea victimei să-și revină. Dacă audierea victimei se face în prezența psihologului ar trebui cerută și părerea acestuia. Prezența psihologului este necesară deoarece acesta poate explica ofițerul de urmărire penală până unde poate merge explorarea, privind exploatarea sexuală a victimei și când anume o pauză devine necesară, în acest fel prevenind riscul retraumatizării victimei. Principiul Nu fă rău! trebuie să aibă prioritate în acest tip de audieri.

În timpul pauzelor victima ar trebui însoțită de psiholog, de asistent social sau
lăsată singură. Victima trebuie avertizată că nu este bine să discute în pauze, cu
alte persoane aspecte importante privind audierea. Dacă în timpul pauzei persoana
care însoțește victima o aude pe aceasta vorbind cu alte persoane despre aspecte esențiale ale audierii, aceasta ar trebui să anunțe ofițerul de urmărire penală care va analiza imediat după pauză, această situație [15, p.42].

Stilul audierii. Pentru a asigura succesul audierii este importantă atitudinea ofițerul de urmărire penală care trebuie să fie una de respect și profesionalism.

Ascultarea activă presupune o serie de activități menite să asigure receptarea corectă a mesajului și reținerea lui optimă. Ascultarea activă este ascultarea care face posibilă soluționarea problemei prin forțe proprii, necesită un efort susținut, adoptarea unei atitudini mintale corecte, menținerea atenției, pentru a relaționa logic, dar și pentru a obține o înțelegere deplină, căutând un răspuns corect la ceea ce ni se comunică. Pentru a rezolva probleme și a lua decizii corecte este nevoie de cât mai multă informație relevantă. Atenția încurajează vorbitorul să continue discuția și furnizează cât mai multe date.

Efectele ascultării active: – sprijină comunicarea deschisă; – încurajează interlocutorul să comunice; – permite aflarea tuturor informațiilor necesare; – optimizează relațiile personale; – facilitează o mai bună înțelegere a celor cu care intrăm în contact; – nu produce sentimente sau senzații negative; – reduce dificultățile de înțelegere; – în cazul unui volum mare de informații conținutul de esență este perceput; – climatul discuției se îmbunătățește în mod sensibil; – ofițerul de urmărire penală nu trebuie să abordeze în cadrul audierii o atitudine prea familiară cu victima; – ofițerul de urmărire penală va oferi mereu confirmări și încurajări verbale victimei, ca de exemplu: „..așa.", „da", „continuă…" etc; – relatarea victimei nu trebuie întreruptă, în special în momentul în care povestește prin ce a trecut. întreruperile blochează coerența și trebuiesc evitate. Este posibil să apară pauze prelungite, pauze în care victima își adună gândurile și puterea pentru a putea vorbi mai departe despre ce i s-a întâmplat, acest tip de pauze trebuiesc înțelese și permise de ofițerul de urmărire penală [29, p.401].

Etapele audierii. Se recomandă ca audierea să aibă loc în patru etape:

1. Construirea relației. Această etapă a fost dezvoltată în secțiunea aspecte ale primei întâlniri pentru audierea victimei.

2. Povestirea liberă a evenimentelor, a istoriei de trafic. Aceasta este etapa cheie a audierii, când victima trebuie să povestească cu propriile cuvinte ceea ce i s-a întâmplat, într-o manieră spontană și neîntreruptă pentru adresarea de întrebări din partea ofițerului de urmărire penală. Cercetările demonstrează că evenimentele descrise în această etapă vor oferi cele mai veridice dovezi care pot fi obținute de la victimă [27, p.521]. Administrarea acestei etape este uneori grea pentru ofițerul de urmărire penală și depinde de istoria de trafic a victimei și de contextul cazului. În audierea altor infracțiuni este posibil ca victima să redea principalele evenimente în cursul unei singure întâlniri. În cazurile de trafic de persoane acest lucru se întâmplă rar deoarece faptele s-au desfășurat pe o perioadă mare de timp și este dificil de rememorat totul într-o singură sesiune.

Este posibil ca să fie necesare mai multe sesiuni de povestire liberă până când victima va reuși să redea cele mai importante evenimente. Mai mult, trecerea timpului, dificultatea rememorării și/sau prezența unor traume pot împiedica victima să redea coerent și clar toate evenimentele. Ofițerul de urmărire penală va trebui să capteze fiecare dovadă importantă pentru fiecare etapă a povestirii.

3. Întrebările. În etapa întrebărilor trebuiesc clarificate de ofițerul de urmărire penală anumite aspecte din istoria de trafic a victimei, în acest sens oferim sugestii cu caracter general privind punerea întrebărilor: – nu se pun două întrebări într-o singură propoziție, întrebările trebuie să fie scurte și clare, trebuiesc evitate construcțiile gramaticale dificile; – întrebările trebuie adresate pe un ton suportiv, este indicat să se evite tonul care arată neîncredere și/sau critică; – se recomandă evitarea jargonului profesional sau oricare altul pentru că se poate genera confuzie; – ofițerul de urmărire penală trebuie să utilizeze termenii folosiți de victimă în descrierea istoriei de trafic, astfel în caz de exploatare sexuală ofițerul de urmărire penală trebuie să folosească termenii pe care victima îi utilizează pentru descrierea clienților sau a activităților sexuale; – limbajul sexual inadecvat, ironizarea victimei, gesturile obscene nu trebuie
utilizate de ofițerul de urmărire penală; – încurajarea victimei și reasigurarea ei că ceea ce face este bine este indicată atât timp cât încurajările nu manipulează victima să continue dincolo de ceea ce intenționează să spună.

Identificarea dovezilor coroborative se va face cu atât mai ușor cu cât cronologia evenimentelor este mai exactă. O tactică des folosită de avocații apărării este de a crea confuzie în mintea victimelor cu privire la plasarea evenimentelor în timp și a secvențelor temporale. Unul dintre obiectivele apărării este punerea la îndoială a credibilității victimelor, demonstrând confuzia acestora cu privire la timp și locuri.

Tipuri de întrebări. Există patru tipuri de întrebări pentru formularea cărora trebuie manifestată o grijă deosebită, pentru a nu oferi victimei răspunsuri sugerate. Există și riscul ca victima să ofere răspunsuri pe care ea consideră că ofițerul de urmărire penală le așteaptă. Victimele traficului sunt vulnerabile la acest gen de risc din mai multe motive astfel:

în cazul victimelor de alte etnii (limbă și cultură) pot apărea neînțelegeri în comunicare și implicit răspunsuri incorecte;

victimele traficului suferă adesea amnezii temporare context în care acestea pot inventa răspunsuri plauzibile, ca o măsură de protecție personală;

dacă, stilul întrebărilor este preponderent închis, agresiv, victima poate oferi un răspuns pe care ea simte că ofițerul de urmărire penală îl dorește, în loc să dea răspunsul care reflectă adevărul. Ea va proceda astfel pentru a slăbi presiunea exercitată de ofițerul de urmărire.

Sunt patru tipuri de întrebări ce pot fi utilizate în audierea traficului de ființe umane ele traficului sunt vulnerabile la acest gen de risc din mai multe motive astfel [22, p.137]:

a) întrebări deschise – Acest tip de întrebări este indicat să fie folosit cât mai des de către ofițerul de urmărire penal pe perioada audierii deoarece se pot obține date precise din partea victimei și scade riscul de a apărea interpretarea subiectivă a ofițerului de urmărire penală asupra evenimentelor. Întrebările deschise permit victimei să ofere multe informații despre subiectul întrebării, fără a fi sugerat victimei un anume răspuns. Dacă ofițerul de urmărire penală dorește să obțină informații despre un anume subiect este indicat să folosească întrebări deschise de genul: „Poți să-mi spui mai multe despre…?", „Poți să-mi explici mai mult
despre…?",,Ai menționat faptul că…., îți mai aduci aminte ceva legat de acest
eveniment?".

b) întrebări specifice – „unde?", „când?", „ce?", „cine?", „de ce?" Cu ajutorul acestor întrebări pot fi analizate evenimente concrete și clarificate ambiguități care pot apărea pe parcursul relatării victimei. Specialistul trebuie să utilizeze acest tip de întrebări cu atenție deoarece în cazul exploatării victimei în locații private, una din dovezile cheie este stabilirea condițiilor de sclavie în care a fost ținută victima. De aceea pot apărea întrebări de genul: „Câte ore pe zi aveai voie să …?", „ Ce tip de mâncare ți se dădea?". Dacă aceste întrebări nu aduc informații adiționale atunci pot fi reformulate: „Ți se dădea voie vreodată să…", „Ți se dădea ceva de mâncare?". în momentul în care ofițerul de urmărire penală a primit răspunsul ar trebui să revină la primul tip de întrebări specifice. întrebările care folosesc expresia „De ce?" trebuiesc folosite cu mare atenție pentru că pot încrimina, blama, acuza. Un exemplu al acestui gen de risc, care apare în cazurile de trafic este momentul în care victima este întrebată : „De ce nu ai fugit în momentul în care ai avut ocazia?" Este o întrebare validă și, în general semnificativă pentru că răspunsul victimei poate ilustra gradul de teamă al acesteia față de abuzurile și consecințele unei tentative nereușite de evadare și, de asemenea, răspunsul poate ilustra natura coercitivă a controlului pe care traficantul 1-a avut asupra victimei. Dacă această întrebare este pusă pe un ton acuzator, agresiv, sau într-o manieră repetitivă, victima se poate simți încriminată, blamată și aceasta poate afecta relația de încredere care s-a dezvoltat până acum între ofițerul de urmărire penală și victimă. Dacă întrebarea este pusă pe un ton neutru această problemă nu ar trebui să apară. Alternativ, riscul poate fi redus prin evitarea utilizării expresiei „De ce?” care poate înlocuită de întrebările din genul: „Ce anume te-a împiedicat să fugi?", „Mai era altceva care te-a împiedicat să evadezi ?",,Îmi poți explica ce anume te împiedica să evadezi?".

c) întrebările închise – acest tip de întrebări fixează un set de posibile răspunsuri din care victima este rugată să aleagă unul.Îîntrebările închise sunt folosite în momentul în care întrebările deschise și cele specifice au eșuat în clarificarea unor aspecte și descoperirea de detalii semnificative [22, p.139].

Riscul acestui tip de întrebări este acela că victima poate fi tentată să ghicească răspunsul, dacă nu își aduce aminte exact. Această situație poate fi evitată dacă i se reamintește victimei regula în care se stipulează că poate să spună fără teamă dacă nu știe răspunsul sau nu își amintește exact. Acest factor poate fi introdus și ca un răspuns alternativ în întrebare, de exemplu: „Te-a violat înainte sau după ce ai trecut granița, sau nu îți poți aminti?"

Indicat este ca întrebările închise să fie evitate pe cât posibil, mai ales atunci când este vorba de probe sau dovezi exacte și importante care vor fi verificate în timpul procesului.

d) întrebările de îndrumare – întrebările de îndrumare sunt cele în care răspunsul este implicit, ca de exemplu: „Îți lua toți banii, nu-i așa?" întrebările de îndrumare trebuie folosite doar în momentul în care celelalte tipuri de întrebări nu au avut rezultatul scontat. Acest tip de întrebări sugerează răspunsul și din acest motiv sunt și contestate.

4. Etapa încheierii audierii. Este important ca interviul să se încheie într-un mod structurat. Nu trebuie să existe o încheiere abruptă și de aceea ofițerul de urmărire penală trebuie să informeze victima cu privire la următorii pași ai audierii.

În ceea ce privește etapa încheierii interviului sunt importante următoarele aspecte: – ofițerul de urmărire penală trebuie să facă un rezumat al punctelor esențiale din mărturia victimei și să verifice împreună cu ea dacă sunt corecte. Rezumatul trebuie să folosească cuvintele victimei nu interpretarea realizată de ofițerul de urmărire penală; – victima trebuie întrebată dacă ancheta i-a creat probleme, dacă a înțeles tot ce s-a discutat și dacă sunt aspecte pe care dorește să le clarifice. De asemenea, dacă aceasta are anumite întrebări, acum este momentul să le adreseze; – ofițerul de urmărire penală trebuie să mulțumească victimei pentru colaborare și să sublinieze importanța mărturiei ei; – ofițerul de urmărire penală trebuie apoi să explice care sunt următorii pași, următoarele interviuri, planul următoarelor etape etc.; – echipa de asistență a victimei trebuie să se asigure că apoi nevoile de bază ale victimei sunt împlinite: transport acasă, medicație, cazare într-un adăpost etc.

2.3. Cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului este o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică de neamînat care constă în studierea nemijlocită și fixarea de către ofițerul de urmărire penală a mediului activității infracționale prezente în el a urmelor și a altor obiecte în scopul obținerii datelor faptice, ce au importanță pentru cauza penală [31, p.167].

Infracțiunile de trafic de ființe umane au însă anumite particularități distincte:

locul faptei nu este întotdeauna evident și nu poate fi determinat cu ușurință;

locul faptei se schimbă permanent și deseori infracțiunea începe în străinătate.

locul faptei este unul dintre elementele unui context mai larg;

locul în care se află victima trebuie considerat ca fiind primul loc al faptei;

de multe ori traficantul continuă să deplaseze victima pe parcursul diferitor faze, ceea ce înseamnă, că și locul faptei se modifică permanent. Probele trebuie strânse din toate locurile cunoscute de organele de poliție.

După cum știm cercetarea la fața locului a infracțiunii de trafic de ființe umane locul faptei niciodată nu este stabil. Cercetarea la fața locului a traficului de ființe umane se poate efectua acolo unde a fost reținut bănuitul că în momentul reținerii el a aruncat careva obiecte din buzunar, automobilul bănuitului, cercetarea la fața locului unde a fost depistată victima.

La cercetarea obiectelor și documentelor, cercetarea se începe cu studierea construcției generale a obiectului. În procesul cercetării se examinează și se fixează: denumirea obiectului, destinația lui, caracteristica exterioară, dimensiunile lui, materia din care este confecționat obiectul, caracteristicile ce-1 individualizează, defectele lui și ambalajul. În special se va indica elementele ce indică legătura obiectului cu evenimentul cercetat. Obiectul se fotografiază sau se videoînregistrează [27, p.419].

După necesitate poate fi construită schema unde se indică urmele de pe obiect. La cercetarea documentelor se atrage atenția la conținutul lor, forma exterioară, materialul din care este confecționat, rechizitele, pe ce este efectuată înscrierea, prezența semnăturii, ștampilei.

De multe ori, cum s-a menționat mai sus, locul faptei se schimbă permanent, deseori infracțiunea începe în străinătate. La momentul descoperirii victimei într-un loc anume, se consideră ca fiind primul loc al faptei, de unde se va începe cercetarea.

2.4. Particularitățile audierii martorilor

Declarațiile martorilor constituie cel mai frecvent mijloc de probă, fiind folosit aparte în orice cauză penală. Declarațiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă care servește la aflarea adevărului pe cauză penală [8, p.401].

Rolul martorilor la aflarea adevărului în cauză penală privind traficul de ființe umane este foarte important, deoarece declarațiile acestora scot în evidență elementele de natură să conducă la stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea, la stabilirea identității traficanților și a contribuției fiecăruia la derularea activității infracționale.

Importanța pe care o au declarațiile martorilor pentru cercetarea criminalistică rezidă, înainte de toate, în aceea că, aproape totdeauna, infracțiunea este percepută de persoane neinteresate în cauză și apoi, în faptul că ele, prin natura lor, îmbracă forma cea mai vie, mai expresivă de a prezenta, reproduce faptul infracțiunii în toată realitatea sa, cu tot zbuciumul său și în aspectele sale complexe fîziopsihice [17, p.262]. Dar această importanță a declarațiilor martorului rămâne doar în sfera abstractului, dacă sunt ignorate condițiile obiective și subiective în care ele se formează în conștiința subiectului, precum și posibilitatea denaturării intenționate a realității de către persoana audiată ca martor.

Organul judiciar, în baza planului general de ascultare a persoanelor, hotărându-se să procedeze la audierea primară a unei persoane concrete ca martor, este necesar ca, înainte de toate, să revadă datele care îi conturează personalitatea, după care să rețină din dosarul cauzei din ce surse persoana respectivă are cunoștințe despre faptă, ce ar putea relata în legătură cu cauza cercetată. Bazat pe atare date, fixează ziua, ora și locul ascultării sale, își alege tactica de începere și de desfășurare a audierii. De asemenea, își eșalonează problemele pe care dorește să le clarifice, prin declarațiile martorului respectiv. Dacă organul judiciar cunoaște că martorul ar avea motive ca intenționat să ascundă adevărul, trebuie să descopere în prealabil cauza, pe care să o înlăture în procesul ascultării, folosind metodele tactice adecvate, ținându-se seama de natura cauzei respective și de persoana martorului.

Fazele ascultării martorului. Procesul ascultării primare a martorului este marcat în știința criminalisticii de trei faze, anume verificarea identității și ascultarea cu privire la datele personale, relatarea liberă, adresarea de întrebări și ascultarea răspunsurilor.

Discuțiile prealabile, purtate cu martorul înainte de relatările libere pe care le face în legătură cu fapta cercetată, după aprecierea noastră, sunt binevenite ca metodă tactică în procesul primei audieri, deoarece prin ele, de cele mai multe ori, se poate atinge un dublu scop. Pe de o parte, aceste discuții ar contribui la coborârea tensiunii trăirilor emoționale ale martorului la nivelul relativ normal, mărindu-i în același timp încrederea în persoana organului judiciar. Pe de altă parte, tot procesul, acestor discuții, desfășurat într-o atmosferă de continuă destindere sufletească, deschide organului judiciar posibilitatea să-și formeze o imagine despre concepțiile morale ale persoanei ascultate, nivelul sau de cultură, pasiunile, preocupările extraprofesionale, caracterul și temperamentul ei etc. [19, p.362].

Discuțiile prealabile pot să se refere la cele mai felurite activități profesionale, preocupări științifice, tehnice, literare, artistice sau sportive. Este bine, însă, ca organul judiciar, după ce cunoaște, în general, pasiunile martorului, să dirijeze discuțiile prin întrebări subtile, cu manifestări de interes din partea sa spre acele teme în care martorul se simte competent să discute cu un om cunoscător în materie, poate chiar mai bine informat decât interlocutorul său, deoarece în asemenea stări spirituale își exteriorizează, voluntar sau involuntar, întreaga sa personalitate. Mai mult chiar, dacă organul judiciar dispune de date concrete despre activitatea mai recentă a martorului, locurile în care s-a aflat în ultima vreme, persoanele cu care a colaborat la elaborarea anumitor lucrări sau a fost cu ele la excursii, nunți, baluri ori la petreceri de altă natură, nu este lipsit de sens să-1 antreneze în discuții despre asemenea întâmplări, prin întrebări concrete, dacă ținând seama de personalitatea martorului sunt potrivite astfel de procedee.

Drept consecință, discuțiile prealabile purtate cu martorul pe teme cu totul diferite de scopul ascultării, însă deloc străine persoanei sale, conduc treptat la crearea unei încrederi reciproce a interlocutorilor. Chiar dacă martorul a intrat în cabinetul organului judiciar cu gândul să prezinte denaturat sau ciuntit ceea ce cunoaște în legătură cu fapta, în conștiința sa încolțește dorința de a fi sincer în relatările sale, de a contribui la stabilirea adevărului în cauză. Organul judiciar, la rândul său, își dă seama, din discuțiile purtate, de părțile mai sensibile ale martorului, de emoțiile sau teama de care este stăpânit, deducând uneori și cauzele care le-au determinat și le întrețin. Ele, odată cunoscute, în mod treptat, prin discuții, argumente, organul judiciar le poate anihila. Astfel, reușește să-și câștige și mai mult încrederea din partea martorului și, implicit, accentuarea dorinței sale de a fi receptiv la problemele puse în discuție în procesul ascultării și de a contribui la rezolvarea lor. Deci, se stabilește între cele două persoane (organul judiciar și martorul) un adevărat contact psihologic, fără de care nu se poate atinge scopul ascultării [17, p.269].

Faza relatărilor libere începe cu invitația din partea organului judiciar ca martorul să prezinte prin viu grai, cu cuvintele sale, tot ce cunoaște despre infracțiune și persoanele implicate în săvârșirea ei. Ele trebuie să se desfășoare, pe cît posibil, fără intervenția organului judiciar, în acest sens, se recomandă ca persoana care conduce audierea să nu intervină în cursul expunerii prin întrebări, manifestări de nerăbdare, mimică de aprobare sau dezaprobare a celor declarate. Intervențiile prin întrebări nesugestive pot să fie utile ascultării numai în situațiile când se observă că martorul, intenționat sau întâmplător, se abate în expunerea sa de la obiectul audierii, denaturând realitatea. Indiferent de care natură ar fi denaturările din relatarea liberă a martorului, organul judiciar este chemat să găsească cea mai potrivită cale de a-1 readuce la obiectul ascultării, fără să-i facă observații, apostrofări, amenințări sau aprecieri nefavorabile asupra datelor deja prezentate de martor.

Avantajele relatărilor libere ale martorului în procesul ascultării sale primare sunt multiple. În primul rând, ele evidențiază limitele cunoștințelor pe care le are în legătură cu infracțiunea și persoanele implicate în săvârșirea ei. Apoi, prin fluența relatărilor libere se reduce foarte mult influența organului judiciar asupra persoanei martorului. Un alt avantaj al acestor relatări libere rezidă în faptul că prin ele martorului i se deschide posibilitatea de a prezenta ceea ce cunoaște în cauză printr-o povestire spontană, fără opreliști artificiali, prin cuvintele și gesticulațiile sale, în fine, relatările sub această formă de prezentare deschid organului judiciar posibilitatea să facă aprecieri asupra trăsăturilor spirituale și morale ale martorului.

Faza întrebărilor și de ascultare a răspunsurilor urmează relatărilor libere, dacă martorul nu este suficient de clar în expunerea sa, scapă anumite detalii, pe care – din alte date ale cauzei – rezultă că le cunoaște sau în situațiile de rea-credință în prezentarea datelor ce au legătură cu fapta cercetată.

În această fază a ascultării martorului, denumită și ascultarea dirijată, organul judiciar are posibilitatea să formuleze întrebări concrete și clare în legătură cu toate chestiunile ce interesează cercetarea criminalistică a faptei, chestiuni încă neclarificate prin relatările martorului. Întrebările ce urmează a fi puse martorului, după o părere, ar trebui pregătite din timp de către organul judiciar, încă înainte de începerea ascultării.

După aprecierea noastră, pregătirea din timp a întrebărilor n-ar avea sens logic din trei considerente. Întâi, deoarece înainte de audiere organul judiciar nu știe încă ce cunoaște martorul despre fapta cercetată și în ce anume circumstanțe obiective și subiective a perceput și păstrat în memorie infracțiunea. Apoi, martorul arată în relatările libere ceea ce știe despre faptă și în ce condiții a perceput cele cunoscute, lăsând astfel fără obiect multe din întrebări dinainte pregătite. Și în sfârșit, multe din întrebările care se cer a fi puse martorului sunt determinate de relatările sale libere. Dar, aceasta nu exclude libertatea organului judiciar, ca în funcție de particularitățile infracțiunii și ale martorului, să-și delimiteze în prealabil sfera datelor pe care dorește să le clarifice prin ascultarea martorului respectiv [22, p.190].

Recurgerea la întrebări și răspunsuri, în urma relatărilor libere, are multe
avantaje, dar și unele neajunsuri. Avantajele constau în faptul că: înlătură confuziile și contrazicerile create în expunerea liberă, ajută martorului la amintirea unor împrejurări ori secvențe din procesul săvârșirii infracțiunii, corectează unele relatări de rea-credință, contribuie la cunoașterea din partea organului judiciar a personalității martorului și a atitudinii sale față de faptă și făptuitor. Însă, în același timp, prin întrebările puse, martorul este limitat în răspunsurile sale și de asemenea, întrebările respective pot să-1 sugestioneze, chiar dacă organul judiciar nu urmărește acest lucru.

Printre alte scopuri ale audierii martorilor se înscriu:

identificarea locurilor unde a fost ținută în captivitate victima în țara de origine;

metodele ce au dus la recrutarea victimei;

dacă victima a fost scoasă ilegal din țara de origine;

stabilirea unor date cu privire la modul de viață al traficanților, anturaj, locuri frecventate, bunuri mobile sau imobile dobândite în perioada ce face obiectul cauzei penale;

obținerea unor date de natură să conducă la extinderea cercetărilor în cauză, respectiv la identificarea altor complici, investigatori, traficanți etc.

2.5. Particularitățile efectuării altor acțiuni de urmărire penală: percheziția,

ridicarea și sechestrarea de obiecte și documente

Calitatea percheziției și sechestrării materialului incriminator este decisivă pentru perspectiva unei urmăriri penale reușite în cazul comiterii infracțiunii de trafic de ființe umane. Practica a demonstrat că condamnările sunt garantate, în special, de probele depistate și ridicate în timpul efectuării percheziției.

Regula de aur a operațiunii de percheziție este a ridica și sechestra, în limitele prevăzute de lege, orice obiect care constituie probă și cele față de care există anumite dubii, pentru că acestea din urmă pot fi restituite, însă proba neridicată la timp ar putea să nu mai fie găsită, când va fi înțeleasă valoarea ei probatorie [9, p.79].

Procedura juridică și procedura de ridicare a probelor este prevăzută de articolele 125-132 din C.P.P. Art. .P.P. prevede următoarele: dacă are motive suficiente pentru a presupune că într-o anumită încăpere; în alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvârșirea infracțiunii, obiecte și valori dobândite de pe urma infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauză, organul de urmărire penală este în drept să efectueze o percheziție pentru găsirea lor.

Percheziția se efectuează în baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală și numai cu autorizația judecătorului de instrucție. Sunt prevăzute cazurile de delict flagrant care nu suferă amânare, în care organul de urmărire penală poate efectua percheziția fără autorizația judecătorului de instrucție, dar nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea percheziției trebuie să-i prezinte acestuia materialele obținute în urma percheziției efectuate, indicându-se motivele efectuării ei.

Prerogativele suplimentare conferite de art. .P.P. [3], prevăd că efectuarea percheziției ce nu suferă amânare are o importanță vitală, deoarece este foarte probabil că probele aflate în acea încăpere să fie distruse sau ascunse, de aceea, încăperea dată trebuie percheziționată de urgență pentru a asigura depistarea și ridicarea probelor. Art. .P.P. prevede posibilitatea punerii sub sechestru a bunurilor bănuitului, învinuitului, inculpatului precum și ale părții civilmente responsabile în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat de infracțiune a acțiunii civile și a eventualei confiscări a bunurilor destinate săvârșirii infracțiunii, folosite în acest scop sau rezultate din infracțiune. Această împuternicire este deosebit de importantă, deoarece reprezintă nu doar un temei juridic de sechestrare a probelor, ci permite și sechestrarea lor pentru a asigura confiscarea la etapa pronunțării sentinței [12, p.78].

În funcție de limitele resurselor disponibile, toate localurile de racolare, adăposturile, bordelurile (în cazul traficului de persoane intern) și adresele de la domiciliul bănuiților (dacă acestea diferă de cele ale adăposturilor) trebuie percheziționate integral. Traficanții pot merge destul de departe pentru a tăinui probe importante, cum sunt documentele și banii. Din acest motiv, este necesar a prevedea în planurile de percheziție și sechestrarea suficient timp pentru efectuarea unei percheziții minuțioase și extinse a încăperilor, îndeosebi, la domiciliul bănuiților principali.

a) înregistrări video și foto. În funcție de posibilitate, fiecare încăpere a localului în care traficanții s-au aflat împreună cu victimele trebuie filmată pe bandă video până la începerea percheziției și până a atinge vreun obiect din cele aflate acolo. Înregistrarea video detaliată a ambianței exacte a locului poate servi drept o confirmare importantă a declarațiilor victimei. Locul bordelului trebuie, de asemenea, înregistrat minuțios pe suport video. Aceasta va proba natura, existența reclamelor, a materialului pornografic, a obiectelor erotice, prezervativelor, listelor de prețuri etc. Indiferent dacă localul a fost filmat, toate obiectele care au o valoare probantă trebuie sechestrate, sigilate în pungi pentru probe și consemnate în procesul-verbal al percheziției. Art. .P.P. adaugă cerința ca reprezentantul organului de urmărire penală care efectuează percheziția sau ridicarea de obiecte și documente să întocmească un proces-verbal la care se poate anexa o listă specială a obiectelor și documentelor ridicate.

În procesul-verbal se va indica [27, p.521]:

persoanele care au fost informate despre drepturile și obligațiile de care dispun conform art. .P.P., precum și declarațiile făcute de aceste persoane;

detaliile despre faptul că obiectele și documentele care urmează a fi ridicate au fost predate benevol sau ridicate forțat;

locul și în ce împrejurări au fost descoperite;

încercările de a distruge sau a ascunde obiectele sau documentele căutate.

Fiecare vehicul folosit de bănuiți, de asemenea, trebuie percheziționat și filmat.

Obiectele ridicate trebuie sigilate, împachetate și consemnate în procesul-verbal conform art. 131 al. .P.P.

Persoanele prezente trebuie să asiste la toate acțiunile organului de urmărire penală și să facă, în legătură cu aceasta, obiecții și declarații care vor fi consemnate în procesul-verbal. Aceste persoane trebuie să contrasemneze procesul-verbal și lista obiectelor și documentelor ridicate ca fiind corecte. Scopul acestor tactici este de a-1 împiedica pe bănuit, învinuit, inculpat să pretindă mai târziu că anumite probe nefavorabile lui au fost adăugate de către organele de urmărire penală.

b) Aspecte practice suplimentare. Percheziția trebuie să fie complexă, minuțioasă și poate dura foarte mult timp. Această infracțiune poate fi comisă și poate derula într-o perioadă destul de îndelungată și în rezultatul căreia a fost acumulată un volum mare de materiale cu un semnificativ potențial probatoriu. Chiar și cel mai mic înscris poate conține probe importante: numere de telefon, adrese de Internet și poște electronice, notițe privind detaliile contului etc. Unica metodă de a asigura ridicarea tuturor probelor constă în respectarea „regulii de aur" – de a ridica toate obiectele – orice poate fi restituit ulterior dacă va fi nevoie.

În cazul dat, echipa de percheziție trebuie să respecte următoarele cerințe [27, p.523]:

verificarea localului imediat după ce s-a intrat în el pentru a împiedica orice persoană să se atingă de echipamentul tehnic;

după ce s-au luat măsurile de siguranță în ceea ce privește localul, se filmează echipamentul și toate imaginile deschise la momentul respectiv pe ecranul calculatoarelor. Trebuie filmată și partea din spate a echipamentului pentru a arăta dispozitivele de conectare;

videoînregistrarea vehiculelor implicate.

Până la încheierea percheziției și părăsirea adresei respective, atât suspecții cărora li s-au ridicat obiectele, cît și celelalte persoane prezente vor fi solicitate de poliție să citească și să confirme prin semnătura lor lista obiectelor ridicate și procesul-verbal care s-a întocmit cu ocazia efectuării ridicării.

Principalul scop al acestor măsuri este reducerea riscului ca suspectul să acuze ulterior organele de urmărire penală că au „introdus" la locul faptei mijloace de probă covârșitoare împotriva lui.

Percheziția trebuie să fie completă și minuțioasă. De multe ori ea durează ore sau chiar zile. Fiind vorba de o infracțiune tipică, comisă de-a lungul unor săptămâni și luni la rând, organele de urmărire penală vor găsi o mare cantitate de obiecte și înscrieri, dintre care multe vor fi relevate ca mijloace de probă.

Obiectele respective vor fi mânuite în așa fel, încât să nu se șteargă amprentele sau alte urme. S-ar putea ca informațiile furnizate de aparatul respectiv să prezinte un material probator important, dar totuși poate să fie necesară o analiză tehnică științifică a amprentelor pentru a-i identifica pe adevărații utilizatori ai aparatului. Tot ce va fi depistat – se va ridica: nu numai computerul, dar și imprimanta, mostre de hârtie nefolosită, tot ce s-a imprimat.

Dacă se fac descoperiri importante în timpul percheziției de exemplu un safeu care conține mari cantități de bani, pașapoarte, arme de foc sau droguri, organele de urmărire penală vor înregistra pe bandă video locul în care s-au găsit aceste obiecte și vor ordona ambalarea lor de către un specialist pentru analiza tehnico-științifîcă a urmelor.

În cazul de trafic de ființe umane, cheile pot furniza dovezi importante. Pe cît posibil, cheile găsite în posesia suspecților vor fi încercate la toate adresele implicate în infracțiune, cum ar fi: sediul agenților, bordeluri „case sigure", căci dacă ele se potrivesc, suspectul nu mai poate da o justificare falsă a posesiei acestei chei. Cheile care se potrivesc cu lacătele vor fi ambalate, sigilate și etichetate separat.

Constatarea medico-legală și ordonarea expertizelor judiciare. În cazurile în care este necesară o examinare medico-legală sexologică se va proceda conform procedurii uzuale aplicate în cazurile infracțiunilor de viol. Se vor lua în considerație însă două aspecte importante [21, p.156]:

victima să fie de acord cu examinarea;

acordul ei va fi consemnat prin semnarea ordonanței de numire a expertizei și a ordonanței de examinare corporală.

În funcție de posibilități se va alege un medic autorizat cu experiență în examinarea victimelor atacurilor sexuale. Medicul trebuie să noteze, pe cît de posibil, să fotografieze toate semnele vizibile ale unui atac petrecut cu un anumit timp în urmă.

În cazurile în care se știe de la început că există acuzații de atacuri sexuale recente, se vor lua toate măsurile pentru evitarea contaminării sau amestecării probelor medico-legale. În aceste cazuri victima și suspecții nu vor fi transportați în aceleași vehicule și nu vor fi duși sau reținuți în același loc. Regulile privind evitarea contaminării sau amestecării probelor, se aplică și pentru strângerea și ambalarea tuturor obiectelor ce ar putea reprezenta o sursă de contaminare, de confuzie.

Examinarea medico-legală ne va oferi informații despre recentele abuzuri sexuale asupra victimei și despre faptul dacă acesta este sau nu contaminată de vreo boală venerică. Dacă însă victima relatează sau în raportul de reexaminare medico-legală se menționează despre unele vătămări corporale, atunci va fi dispusă expertiza medico-legală, care va soluționa următoarele probleme:

ce vătămări corporale are victima și care este mecanismul creării acestora?

suferă victima de vreo boală venerică și care este vechimea contaminării;

este victima însărcinată, care este termenul acestea ?

3. COOPERAREA ÎNTRE SERVICII ȘI ORGANE DE FIINȚE UMANE. PREÂNTÂMPINAREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

3.1. Cooperarea locală în vederea cercetării traficului de ființe umane

Cercetarea infracțiunilor de trafic de ființe umane se execută de un șir de organe de stat cum ar fi: Centrul de Combatere a Traficului de Ființe Umane, Centrul pentru prevenirea traficului de femei, de către Procuratura, Departamentul vamal, de către comisariatele de poliție și alte organe. Aceste organe cooperează între ele pentru prevenirea mai adecvată a acestui gen de infracțiune Cooperarea dintre Guvern și Societatea Civilă în eradierea traficului de ființe umane. Comitetul Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane emite hotărâri, conform cărora Asociația Femeilor de Carieră Juridică / Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei organizează un șir de seminare de instruire pentru comisiile raionale de combatere a traficului de ființe umane, conform graficului anexat la aceste documente. Potrivit noii organigrame în fiecare raion se desemnează câte un funcționar public care patronează acțiunile privind prevenirea traficului de femei și copii și se află în fruntea unei comisii teritoriale de profil. La seminarele organizate de către Centru pentru Prevenirea Traficului de Femei, participă experți reprezentanți ai M.A.I, al R.Moldova, ai Procuraturii Generale, ai Departamentului Migrațiune și ai ONG-ului „La strada" ș.a.. Scopul acestor seminare constă în instruirea reprezentanților comisiilor locale de combatere a traficului de ființe umane în vederea creării unei infrastructuri anti-trafic la nivel local, iar parteneriatul acestor organisme locale va crea, o barieră în calea fluxului de persoane pornite în căutarea unei fericirii iluzorii [7, p.117].

Procuratura și activitatea antitrafic. O dată cu adoptarea și intrarea în vigoare la 12 iunie noului Cod de procedură penală a crescut considerabil și rolul procurorului în procesul penal. În conformitate cu noua legislație procesual penală, procurorul inițiază procesul penal, înaintează învinuirea și decide asupra aplicării măsuri prevenite față de învinuit, conduce la efectuarea celor mai importante acțiuni procedurale, întocmește rechizitoriul și reprezintă învinuirea în instanța de judecată. Practic, majoritatea responsabilităților în procesul penal s-au transferat de la poliție la procurori, ceea ce a condus și la creșterea considerabilă a volumului de lucru efectuat de procurori în investigarea cauzelor penale, inclusiv a cauzelor de trafic de ființe umane.

Emigrarea cetățenilor a condus și la creșterea numărului de persoane traficate în scopul exploatării sexuale. Spectrul vast și deosebit de grav al pericolului social generat de traficul de ființe umane necesită o reacție adecvată a organelor de stat, inclusiv a organelor de drept – a poliției și a instanțelor judecătorești.

Practica a demonstrat că traficul de ființe umane, ca orice altă formă de crimă organizată, poartă un caracter complex și se consumă printr-un lanț întreg de infracțiuni. Complexitatea infracțiunii se răsfrânge negativ asupra procesului de investigare, făcând această procedură destul de dificilă. Având un caracter trans-frontalier, traficul de persoane în mare parte are loc două trei și mai multe țări, fapt ce complică și mai mult desfășurarea urmăririi penale pe aceste cazuri [16, p.10].

Urmărirea penală pe cazuri de trafic se complică și din cauza statutului victimei care, în asemenea procese penale, are o poziție specifică. Ca regulă victima traficului nu acceptă colaborarea cu organele de drept, în multe cazuri depune mărturii care nu corespund realității, incomplete sau contradictorii. Deseori victima după depunerea declarațiilor de traficare, pleacă din nou peste hotare sau sub influența traficanților, se ascunde de urmărirea penală, își schimbă depozițiile, întreprinde alte acțiuni ce complică desfășurarea urmăririi penale. Din mai multe cazuri victima traficului nu poate fi protejată. Măsurile de protecție de stat a părții vătămate, a martorilor și a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, practic rar se aplică. În activitatea de prevenire și combatere a traficului de ființe umane organele procuraturii colaborează cu organismele internaționale și organizațiile neguvernamentale preocupate de aceste probleme care au realizat un volum mare de lucru în acest domeniu. Printre acestea pot fi menționate Oficiul Chișinău al Organizației Internaționale pentru Migratie, Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii „", Centru pentru prevenirea Traficului de femei, Asociația avocaților americani, UNICEF, Ambasada SUA și Misiunea OSCE în Moldova.

3.2. Cooperarea internațională în vederea cercetării traficului de ființe umane

În primul rând, trebuie să recunoaștem că cooperarea internațională a organelor de ocrotire a normelor de drept este un domeniu deosebit de complicat al urmăririi penale, care adesea poate eșua. Mai mult decât atât cooperarea internațională a organelor de poliție și a celor judiciare este un subiect destul de vag pentru majoritatea ofițerilor de urmărire penală,a juriștilor.

Cu toate acestea, în pofida complexității și eșecurilor potențiale, cooperarea internațională este decisivă pentru încununarea cu succes a efortului de combatere a traficului de persoane.

Succesul în combaterea crimei organizate transfrontaliere, depinde în mare parte de cooperarea agenților de ocrotire a normelor de drept la scară internațională. Pentru aceasta, este esențial ca ofițerii de urmărire penală să evite abordarea îngust departamentală a procesului de investigare a criminalilor la scară internațională. În acest sens, importanța și valoarea operațiunilor comune ca exemple ale cooperării internaționale nu pot fi supraevaluat [15, p.143].

Se pot trasa patru domenii principale de cooperare internațională a organelor de drept și anume: 1. Solicitările de extrădare. 2. Cererea de executare a Comisiei Rogatorii în baza acordurilor de asistență juridică mutuală în vederea desfășurării unei activități precum percheziționarea unor localuri pe baza de mandat și sechestrarea probelor, intervievarea martorilor, obținerea probelor documentare etc. 3. Solicitarea organului de drept adresată unui organ similar din altă țară în vederea stabilirii existenței faptelor probatorii anterior înaintării unei Comisii Rogatorii formale.4. Solicitarea organului de ocrotire a normelor de drept adresată unui organ similar din altă țară în vederea asistenței operative comune, cum ar fi măsuri de supraveghere, livrări supravegheate, interceptări etc.

Complexitatea cooperării internaționale este simplificată în contextul Moldovei prin rolul primordial al Procuratura Generală în fiecare aspect al subiectului, cu excepția schimbului internațional de informație operativă. Astfel, primele două domenii de colaborare menționate mai sus pot fi abordate doar în baza deciziei explicite a procurorului. În cazul celorlalte două categorii, solicitările de asistență pot fi adresate de la ofițer de urmărire penală la ofițer de urmărire penală.

Moldova a semnat o serie de tratate internaționale de asistență juridică mutuală și a încheiat acorduri de asistență juridică mutuală cu România, Ucraina, Turcia, Rusia, Letonia, Lituania. În plus, în 1998, R.Moldova a ratificat Convenția Europeană în 1959 cu privire la asistență mutuală în materie penală și a ratificat Convenția CSI din 1993 cu privire la asistență juridică mutuală. Mai mult ca atât, în fost încheiat un Memorandum de Cooperare între Procuratura Generală a R. Moldova și Biroul Național Anti-mafia din Italia cu privire la combaterea crimei organizate [15, p.146].

Toate acordurile juridice menționate mai sus dispun de două trăsături comune: 1) sunt niște instrumente juridice internaționale foarte tehnice, cu un grad sporit de complexitate, care urmează a fi utilizate doar de procurori superiori din cadrul Procuraturii Generale; 2) în ce privește statele asupra cărora se extind convențiile și acordurile, acestea vor include în cooperarea reciprocă orice formă de cooperare legată de activitatea internațională de combatere a traficului de ființe umane.

Cererile de extrădare. „Reguli de aur" Există niște reguli foarte simple aplicabile:

1. Cererile de extrădare sunt proceduri extraordinar de complicate, destinate asigurării, transferului unui bănuit din jurisdicția unei țări în jurisdicția alteia; această procedură nu trebuie confundată cu normele acordurilor de asistență juridică mutuală în baza cărora ofițerii e urmărire penală încearcă să asigure și să aducă probe și nu persoane.

2. Prevederile legate pentru extrădarea unui cetățean dintr-o jurisdicție în altă pot varia enorm în funcție de naționalitatea (cetățenia) persoanei solicitate spre extrădare, de țară în cauza și de pretinsele infracțiuni în legătură cu care este solicitată extrădarea.

3. În funcție de sentință potențială aplicabilă pretinsei infracțiuni pentru care este solicitată extrădarea, această procedură ar putea fi delicată din punct de vedere politic, în special când o sentință posibilă ar putea fi pedeapsa cu moartea.

4. Atunci când se pune problema extrădării, este obligatorii luarea legăturii cu angajatul corespunzător de și respectarea strictă a recomandărilor și instrucțiunilor acestuia.

Asistența juridică mutuală – Comisia Rogatorie. Acest compartiment examinează: cooperarea internațională bazată pe Comisiile Rogatorii formale elaborate conform indicațiilor Procuratura Generală. Această formă de cooperare poate include solicitarea unui mandat de pătrundere și percheziționare a unor localuri, de intervievare a martorilor sau a victimelor, de asigurare ori prezentare a documentelor etc.

În astfel de cazuri, procedura este reglementată prin intermediul aranjamentelor de asistență juridică mutuală care de obicei au caracter bilateral, dar pot exista și aranjamente la nivel regional, precum Convenția Europeană din 1959 cu privire la asistență juridică mutuală care reglementează procedura în Cadrai Uniunii Europene.

Este necesară stabilirea unei legături prealabile cu procurorul, responsabil de implementarea prevederilor de asistență juridică mutuală, și respectarea strictă a instrucțiunilor acestuia privind cazul respectiv. Indiferent de motivul contactării jurisdicțiilor internaționale, aceasta ar trebuie efectuată doar în urma consultărilor și acordului din partea procurorului responsabil de urmărirea penală în legătură cu care a fost solicitată cercetarea internațională.

Ofițerii de urmăriri penală trebuie să țină cont de următoarele principii [24, p.183]: 1) Conștientizarea faptului că acest domeniu de contact direct intre organele de drept din diferite țări răspund doleanțelor ofițerilor de urmărire penală până la momentul în care ultimii ar dori să transforme cunoașterea operativă a faptelor aflate într-o jurisdicție de peste hotare în probe care ar putea fi folosite în procesele de judecată din proporții țării. 2) Dacă acest moment a fost conștientizat, ofițerii de urmărire penală trebuie să revină la reglementările de asistență juridică mutuală și la recomandările în domeniul cooperării judiciare dintre Moldova și alte țări prin Comisiile Rogatorii menționate mai sus. 3) Fără a ține cont de aceste momente, viabilitatea oricăror probe obținute în afara aranjamentelor respective de asistență juridică mutuală va fi pusă sub semnul întrebării cu riscul eșecului întregii urmăririi penale pe motiv de abuz prin nerespectare: – există un risc serios pentru siguranța unei victime concrete sau potențiale sau pentru apropiații acesteia; – există risc serios ca bănuiții se vor eschiva de la răspundere; – există risc că probele vitale pentru proces vor fi pierdute irecuperabil; – există un risc serios că capacitatea identificării și sechestrării activelor criminale va fi compromisă irecuperabil.

Operațiunile pro-active comune. În mod evident, infracțiunea de trafic de persoane este însoțită de o serie de infracțiuni conexe, cum ar fi agresarea fizică și sexuală a victimelor, facilitarea migrării ilegale, producerea și deținerea documentelor false etc., infracțiuni care pot fi comise în toate cele 3 locuri – țara de origine, de tranzit sau de destinație.

Cel mai eficient mod de realizate a unei urmăriri penale pro-active este în cadrul uni urmăriri penale coordonate, pro-active în fiecare din cele trei etape – origine, tranzitare sau destinație, iar experiența de investigare actuală demonstrează că cel mai bun mod de realizare a acestui obiectiv sunt operațiunile comune de investigare care sunt discutate mai jos.

Experiența a demonstrat că opțiunile pro-active pot constitui pentru organele de drept o opțiune efectivă de combatere a traficului de persoane.

Mai mult decât atât, experiența indică că operațiunile pro-active comune pot constitui cea mai eficientă și productivă opțiune care se află la dispoziția ofițerilor de urmărire penală din domeniul combaterii traficului de ființe umane [27, p.478].

Iar motivele pentru această sunt simple: – Traficanții comit infracțiunea în mai multe jurisdicții, iar urmăririle penale comune reflectă această situație. – Operațiunile comune permit colectarea probelor în fiecare dintre jurisdicțiile vizate de infracțiune.

Deseori ei sunt mai puțin preocupați să se ascundă și să protejeze de urmărire în țările de origine sau tranzitare, fiindcă acolo se simt în siguranță în aceste cazuri operațiunile comune înseamnă că ofițerii de urmăriri penală din țările de origine sau tranzit pot folosi aceste oportunități de obținere a probelor colectînd probe secundare valoroase care vizează etapele de racolare și de transportare ale infracțiunii.

Operațiunile comune pro-active sporesc capacitatea organelor de drept de a lupta contra traficanților, deoarece permit ofițerilor de urmărire penală să convină în prealabil asupra strategiei, metoda cea mai bună pentru realizarea obiectului de acuzare a bănuitului.

Aceasta include nu doar acordul părților asupra locului unde se va concentra efortul principal de investigare dar, de asemenea, și decizia privind metoda de coordonare, tacticele aplicabile pentru colectarea probelor, infracțiunile vizate și cel mai bun loc pentru tragerea la răspunderea penală care va rezulta din o urmărire penală.

3.3. Unele aspecte legislative naționale și internaționale în vederea combaterii

și prevenirii traficului de ființe umane

Cu toate că în R. Moldova traficul de persoane atinge cel mai înalt nivel din Europa de Est, noțiunea de trafic a apărut în legislația noastră abia în anul 2001, după ce zeci de mii de persoane părăsiseră deja țara, fiind răpite, vândute, bătute, violate sau, în unele cazuri ucise pe teritorii străine. De cele mai multe ori, ele ajunseseră acolo ilegal, fără a avea nici un document de identitate și, prin urmare, fără a avea nici o protecție socială sau juridică atât în țările de tranzit cît și în țările de destinație, însă cel mai dureros este faptul că odată întoarse acasă, aceste victime în majoritatea cazurilor nu pot beneficia de un sprijin din partea statului, din divers motive, cum ar fi: – lipsa cadrului normativ; – lipsa resurselor financiare; – lipsa instituțiilor specializate în vederea acordării asistenței medicale, sociale, juridice etc.

În unele state, cum ar fi Honduras și Panama din America Centrală, Belgia din Europa, legislația cu privire la traficul de ființe umane există încă din anii 1994-1995. Majoritatea statelor Europene, însă, au adoptat și implementat astfel de legislații în urma Convenției ONU privind combaterea crimei organizate transfrontaliere și Protocolul privind prevenirea, combaterea și sancționarea traficului persoane, în special de femei și copii de , 2000, acest Protocol a fost semnat de 80 de state, printre care și R.Moldova (în urma a 2 ani de dezbateri de Prevenire a Crimei Trans-frontaliere de ).

În conformitate cu Actele internaționale – victime ale traficului sunt considerate [30, p.23]:

a) Persoanele care au fost supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări care au stat la baza intrării lor în acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuală sau au survenit pe parcursul acestuia;

b) acele persoane care au fost înșelate de organizatori / traficanți și care au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără nici o legătură cu comerț sexual, sau pur și simplu un loc de muncă obișnuit;

c) acele persoane care sunt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor / traficanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației vulnerabile în care se aflau.

În conformitate cu prevederile literei (b), art. 3 al Protocolului pentru Prevenirea, Suprimarea și Sancționarea Traficului cu Persoane, în special de Femei și Copii, supliment al Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Crimei Organizate Transnaționale, se menționează că consimțământul victimei traficului de persoane privind exploatarea ei nu este relevant în cazurile când pentru obținerea lui a fost aplicată o oarecare metodă din cele sus indicate.

Situațiile posibile sunt diverse: pot fi răpite femei în scopul exploatării sexuale, pot fi seduși copii cu scopul de a fi utilizați în rețele de pedofilie sau prostituție, pot fi comise acte de violență de către proxeneți pentru a menține prostituatele sub jugul lor, se poate abuza de vulnerabilitatea unui(ei) adolescent(e) sau a unei persoane adulte, victimă a violențelor sexuale sau nu, sau mai simplu, se poate abuza de situația precară și sărăcia unei persoane adulte care dorește pentru ea însăși sau familia ei o situație mai bună. Dar aceste cazuri diferite reprezintă mai degrabă o diferență a gradului lui de exploatare decât a naturii unui fenomen care poate fi întotdeauna considerat trafic și care se bazează pe utilizarea acestor metode în practica judiciară au fost înregistrate deja mai multe cazuri când dosarele penale au fost remise spre examinare în instanța de judecată, acțiunile criminale ale traficanților fiind încadrate juridic în baza art. 113/2 Cod penal (1961), trafic cu acordul victimei în scopul practicării prostituției, iar după intrarea în vigoare a noului Cod Penal (12.06.2002) acuzatorii de stat, fără a insista examinarea în fond a cauzei penale au orientat instanțele judiciare de a clasa procesele penale, motivând că în cazul existenței acordului victimei de a pleca în străinătate pentru practicarea prostituției nu mai există infracțiunea de trafic.

Această poziție a unor acuzatori de stat este greșită, din motivul că totalitatea probelor care au fost acumulate în cadrul urmăririi penale nu pot avea putere probantă din timp pentru instanța de judecată. Numai după examinarea acestor probe este posibilă aprecierea lor, iar în cazul înaintării unor asemenea demersuri la începerea anchetei judecătorești din partea acuzatorilor de stat, instanța este lipsită de dreptul de a-și exercita activitatea sa de înfăptuire a justiției. Cu atât mai mult, că în asemenea cazuri victima traficului este lipsită de dreptul de a contesta o asemenea sentință de clasare a procesului penal, acțiuni care îngrădește accesul liber la justiție a victimelor traficului de ființe umane [25, p.141].

Mai găsim și alte decalaje dintre legislația noastră și cea internațională. De exemplu: în timp ce în Protocol traficul de persoane poate avea loc prin amenințări (de orice fel) ori cu utilizarea forței, în art. 165 al Codului penal, traficul se consideră săvârșit doar în cazul în care are loc o amenințare cu aplicarea violenței fizice sau psihice asupra victimei. Astfel, în cazul în care amenințările se referă la o altă persoană decât victima sau în cazul în care se amenință cu altceva decât violența, sau amenințarea cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane, inculpatul nu poate fi tras la răspundere conform art. 165 CP.

În afară de aceasta, organul legislativ a încercat să specifice anumite acțiuni necesare pentru a califica infracțiunea ca trafic de persoane limitând considerabil cazurile în care criminalii pot fi trași la răspundere. Deși în litera (f) al. 2, art. 165 Cod penal stabilește că pot fi recunoscute ca ilegale și alte mijloace, ele se referă numai la etapa de recrutare, transportare, transferare, adăpostirea sau primirea victimei. în ce privește formele de exploatare a acestora victime, legislatorul s-a limitat doar la unele cum sunt: – exploatarea sexuală comercială sau necomercială; – exploatarea la munci forțate, în sclavie sau în condiții similare
sclaviei; – folosirea în conflicte armate sau activități criminale; – prelevarea organelor sau țesuturilor pentru transplantare.

Reieșind din conținutul normei penale nu pot fi încadrate juridic ca infracțiuni, traficul de persoane în alte scopuri cum ar fi: – utilizarea femeilor în calitate de mama-surogat; – extragerea din corpul omenesc a unor substanțe care nu pot fi atribuie la categoria de organe sau țesuturi; – utilizarea ființelor umane în scopuri de experimente medicale; – atragerea persoanelor în activități care pe teritoriul R.Moldova sunt recunoscute ca activități criminale însă în țările de destinație sunt permise etc.

O situație ce necesită o atenție deosebită din partea statului și în cazul traficului d persoane în scopul prelevării de organe și țesuturi. In timp ce noțiunea de „trafic" în Protocolul adițional se referă la recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane pentru prelevare de organe (în general), făptașul poate fi tras la răspundere numai în cazul în care prelevarea de organe este făcută în scopul transplantului [25, p.146].

Conform definiției traficului din Codul Penal, persoanele care transportă, transferă, adăpostesc alte persoane pentru prelevarea organelor sau țesuturilor în alte scopuri de transplant iarăși vor evita răspunderea penală (art. 165 CP), iar persoanele care au căzut sau pot în viitor cădea pradă unor astfel de exploatări nu vor putea beneficia de protecția legislației noastre [2].

Se pare că legislativul nostru nu a ținut cont de posibilitatea utilizării organelor, țesuturilor sau celulelor persoanelor traficate în scopul producerii de proteine, extragerii unor substanțe vitale omului, experimentelor medicale sau chiar în scopul donării. Lista utilizării organelor umane va continua pe măsura dezvoltării cunoștințelor științifice care nici în R.Moldova nu se opresc doar la transplant.

Toate diferențele enumerate mai sus, deși unele sunt în aparență neglijabile au efecte devastatoare. Lacunele din Codul Penal nu demonstrează numai superficialitatea cu care s-a încercat ajustarea legislației noastre la cea internațională sau ignoranța în materia tehnologiilor medicale, dar și faptul că în R.Moldova nu se observă tendința de a crea o legislație de lungă durată. Sistemul legislativ trebuie să dispună de continuitate și putere atât în fața indivizilor implicați în caz, cât și în fața națiunii întregi. Există și o noțiune – „regula legii" care se referă la această supremație a legii în fața timpului și a schimbărilor din societate.

ÎNCHEIERE

În perioada unei situații economice și sociale atât de precare, tot mai evidentă devine problema respectării drepturilor fundamentale ale omului. Însă cea mai vagă problemă care e tot mai simțită în lumea contemporană este cea a comerțului cu oameni, care e numită și comerțul cu carne vie sau trafic de ființe umane.

Așadar, traficul de ființe umane este o încălcare gravă a drepturilor omului declarate în Convențiile Internaționale, țara noastră fiind și ea grav atinsă de fenomenul dat. Din păcate, cele mai afectate în acest impact au definit femeile – mai ales femeile tinere, care constituie o categorie vulnerabilă în fașă crizei economice. Vorbind despre cauzele răspândirii traficul de femei, aș menționa, în primul rând, că aceasta este un fenomen social, deci este generat de niște condiții sociale concrete.

Unul din factorii care favorizează traficul de ființe umane este factorul istoric, care au fost generate de evenimentele petrecute la sfârșitul anilor '80 – începutul anilor ' sec XX și, anume, ruptura dintre Vest și Est. Deschiderea spre Occident a constituit atât un factor pozitiv cît și unul negativ; factorul pozitiv constă în oferirea cetățenilor R.Moldova unor posibilități de a călători liber în căutarea unui loc de muncă sau de studiu. Însă, pe lângă factorul pozitiv, mai e unul – cel negativ, care constă în internaționalizarea economiei tenebre, a transferului de practici criminale, apariția unor noi grupuri criminale internaționale. În aspect criminalistic am recomanda următoarele elemente:

– evidența firmelor ce prestează servicii de odihnă, turism etc. Și verificarea pe cale operativă de investigații a activității acestora; – verificarea surselor financiare ale acestora și izvorul de proveniență (în cazul pornirii unei urmăriri penale); – pregătirea specialiștilor în domeniu prin generalizarea practicii de urmărire penală a traficului de ființe umane; – stabilirea unor relații directe de colaborare dintre organelespecializate în cercetarea traficului de ființe umane din R. Moldova și țările de destinație, pentru a facilita verificarea mai ușoară și mai urgentă a unor informații; – implementarea activităților de preîntâmpinare a traficului de ființe umane încontinuu și nu numai din partea organizațiilor nonguvernamentale, ci și din partea statului, guvernului; – sensibilizarea tinerilor privind pericolul traficului de ființe umane; – cunoașterea practicii de urmărire penală a altor state în domeniul dat.

Considerăm că fenomenul traficului de ființe umane se va anihila în condițiile în care indicii de dezvoltare economică a statului nostru vor crește, însă în asemenea condiții (ținând cont de dezvoltarea fenomenului la nivel mondial) Moldova ca și alte state se poate transforma din stat exportator de persoane în stat de destinație.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Constituția Republicii Modova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Modova, Nr.1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=1&id=311496

Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova Nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii , nr.128/1012 din13.09.2002. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268

Codul de procedură penală al Republicii Modova, adoptat prin Legea Republicii Moldova Nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Modova, Nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=g=1&id=326970

Legea Republicii Modova nr.241-XVI din 20.10.2005 cu privire la combaterea și prevenirea traficului de ființe umane. În: Monitorul Oficial al Republicii Modova, nr.164-167 din 09.12.2005. http://lex.justice.md/index.php?ac action =view&view=doc1&id=311280

Legea Republicii Modova Nr.45 din 12.04.1994 privind activitatea specială de investigații. În: Monitorul Oficial al Republicii Modova, Nr.11-13 din 31.01.2003.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313318

Convenția Internațională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, adoptată , în vigoare pentru Republica Moldova din 25.02.1993. În: Tratate Internaționale a Republicii Modova, 1998, V.1, p.51.// http://lex.justice.md/index.php?action&id=301321

Monografii, articole de specialitate

Ciobanu I. Criminalitatea organizată la nivel transnațional și unele forme de manifestare în Republica . Chișinău: Museum, 2001. 160 p.

Ciopraga A., Iacobuță I. Criminalistica. Iași: Chemarea, 1997. 440 p.

Cușnir V. Corupția: reglementări de drept: activități de prevenire și combatere. Chișinău: Academia Ștefan cel Mare, 1999. 108 p.

Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Cartea Juridică, 2011. 730 p.

Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică. Chișinău: CEP USM, 2015. 532 p.

Gladchi Gh. ș.a. Cercetarea infracțiunilor de trafic de ființe umane de către organele afacerilor interne. Chișinău: Academia M.A.I. „Ștefan cel Mare", 2004. 120 p.

Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. Chișinău: Tipografia Centrală, 2008. 216 p.

Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-criminalistă a descoperirii infracțiunilor. Chișinău: Tipografia Centrală, 2010. 236 p.

Holmes P. Îndrumar pentru colaboratorii organelor de drept a Republicii Moldova privind metode eficiente de combatere a traficului de persoane. Chișinău: Cartier, 2004. 278 p.

Mateuț Gh. Trafilul de ființe umane: infractor, victimă, infracțiune.Iași: Asociația Alternative Sociale, 2006. 174 p.

Mircea I. Criminalistica. București: Lumina Lex, 2010. 351 p.

Pășescu Gh. Interpretarea criminalistică a urmelor. București: Național, 2000. 528 p.

Stancu E. Tratat de criminalistică. București: Universul juridic, 2010. 830 p.

Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale. Coordonator:Biroul de informare al Consiliului Europei în Moldova. Chișinău: Tipografia Centrală, 2001. 156 p.

Văduvă N., Văduvă L. Expertizele, constatările tehnico-științifice și medico-legale-mijloace de probă în procesul penal. Craiova: Terathopius, 1997. 275p.

Văduvă N. Criminalistica. Curs de tactică și metodică. Craiova: Universitaria, 2001. 292 p.

Voicu C. Banii murdari și crima organizată. București: Editura Artprint, 1995. 184 p.

Буряк М. Ю. Торговля людьми и борьба с ней (криминологические и уголовно- правовые аспекты). Владивосток: ВГУ, 2005. 231 с.

Гаврилов Б.Я. Торговля людьми: современное состояние и меры по законодательному урегулированию. Москва: Спарк, 2010. 204 c. // http://wwwbelgium.iom. int/Gavrilov.pdf.

Жинкин А. А. Торговля людьми и использование рабского труда: проблемы квалификации и соотношение со смежными составами преступлений. Краснодар: КрГУ, 2006. 179 с.

Коршунов О. Н., Степанов А. А. Курс криминалистики. Том II. Санкт- Петербург: Юридический центр Пресс, 2004. 636 c.

Ретнёва Н. И. Уголовная ответственность за торговлю людьми: совершенствование законодательства и практики его применения. Минск: Амалфеа, 2006. 220 с.

Филиппов А. Г. Криминалистика. 3- е издание. Москва: Спарк, 2010. 725 c.

Шруб М. П. Теоретические и прикладные аспекты расследования преступлений в сфере торговли людьми с целью сексуальной эксплуатации. Минск: Амалфеа, 2006. 190 с.

Яблоков Н.П. Криминалистика: учебник для бакалавров. Москва: Юрайт, 2013. 280 c.

Site Internet

Raportul Național: progrese și perspective în reprimarea corupției (anul 2013) [online] http://cna.md/sites/default/files/sna_rapoarte/raport_national_2013.pdf (citat la 26.04.2015)

ANEXE

Anexa 2

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului lucrării de licentà/master

Subsemntatul……………………………………………………………………………………

absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din , Facultatea …………

specialitatea …………………………………………………………., promoția ………………………………

declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/master cu titlul …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

elaborată sub îndrumarea dlui (d-nei)………………………………………………………………., pe care urmează să o susțin în fața Comisiei este originală, î-mi aparține și î-mi asum conținutul sâu în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe Internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.

Data………………………. Semnătură, student……………………………………………………