Metode,tehnici Si Procedee Specifice Folosite In Activitatile Matematice din Gradinita

=== 8324e4aa8531d5cebd306568af532b755751ff00_131514_1 ===

II. 3. Metode, tehnici și procedee didactice folosite în activitățile matematice

Pedagogia modernă își redefinește conceptul de metode active în funcție de modul actual în care este explicată și înțeleasă natura gândirii, a cunoașterii; ea încearcă o reînnoire fundamentală a principiului învățării active având în vedere tocmai această nouă interpretare pe care psihologia contemporană o atribuie activității mintale, rolului experienței în formarea imaginilor, a acțiunilor și a mecanismului transmisiilor sociale și lingvistice de la adult la copil.

Reconsiderarea conceptului de metode active comporta câteva distincții. Mai întâi, o distincție netă trebuie făcută între vechiul punct de vedere ce punea accentul pe aspectele figurative ale gândirii: activ este nu preșcolarul care se menține la nivelul actiuinii concret-senzoriale, intuitiviste și nici la cel al acțiunii fizice, manuale, practice, ci acela care gândește, care depune un efort de reflecție personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acțiune mentală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoștințe.

Metodele active sunt acele care fac apel la capacitatea preșcolarului de a gândi și de a acționa, de a imagina și de a crea în același timp; ele sunt și gândire și acțiune deopotrivă, asigurând un antrenament intelectual ce se împletește strâns cu cel practic, afectiv. Metodele active sunt metode operatorii, care suscită operațiile de gândire, care favorizează dezvoltarea unui constructivism operatoriu. Acestea nu încorsetează preșcolarul într-o rețea de expresii verbale fixe sau de reguli rigide, ci îi rezervă un rol activ în interacțiunea lui cu obiectele învățării, obligă la un maximum de activism structurile lui operațional-mintale în raport cu sarcinile de învățare în care este implicat. Mai mult, în accepția actuală metodele active sunt metode participative prin excelență, sunt metode care cer angajarea efectivă proprie, trăire personală a acțiunii.

Învățarea participativă este acea metodologie care reușește să atragă preșcolarii la efectuarea unor studii, cercetării, activități, experiențe, creații etc. , care cer un efort personal, care solicită implicarea întregii ființe a acestora.

O a doua distincție privind aspectul participativ are în vedere că întregul sistem al educației active, ori al educației funcționale din trecut gravita în jurul legilor interesului, izvorât dintr-o tendință spontană și o atracție puternică. Atractivitatea, caracterul viu, captivant și interesant au constituit într-adevăr o notă definitorie, de prim ordin, a metodelor active. Concepția actuală nu -neagă câtuși de puțin importantă acestui suport emoțional-motivațional pe care trebuie să se întemeieze o metodologie autentic activă; ea subliniază însă ideea potrivit căreia numai o acțiune efectivă, în sensul cel mai complet, care include interesul și curiozitatea, trebuință de cunoaștere și trăire emotivă, impresia plăcută și starea de bună dispoziție etc., poate duce realmente la întreținerea și dezvoltarea operațiilor intelectuale. În concepția actuală, metodele active se întemeiază pe primatul efortului de gândire și pe „mecanismul gândirii” , iar „mecanismul motivației” se subordonează și se asociază acestora. Motivarea, interesul pentru studii rămân în continuare condiții principale ale reușitei oricărei metode o vom aplica. Și cu cât această motivație izvorăște din interior și nu vine din afară, nu implică elemente de frică, de reprimare, de constrângere, cu atât este mai bine.

Adeseori sub denumire de metode active se înțelege fie individualizarea învățământului, fie activitatea colectivă sau de echipă, autodisciplina, autoguvernarea. Spre deosebire de aceasta viziune, psihologia și pedagogia contemporană pornesc de la premisa că, până la urmă, operațiile intelectuale toate sunt socializate, ca o coordonare intraindividuală și interindividuala a actelor constituie un singur proces unitar, ceea ce face și mai mult tendințele de individualizare a învățării în legătură tot mai strânsa, însă, cu năzuința firească a efortului de învățare. Crearea unei ambianțe de metode active, în care preșcolarul să lucreze cu maximum de randament, presupune o îmbinare judicioasă a studiului independent cu învățarea interdependenta, cooperativa (de echipă și de grup) absolut necesare pentru o echilibrare de ansamblu a întregii vieți școlare.

Folosind procedeul contrapunerii vom încerca să prezentăm:

neajunsurile și criticile aduse metodelor tradiționale, clasice, și, în contrast,

caracteristicile și principalele direcții de inoire a metodelor activ-participative sau formativ-educative, denumite și metode moderne.

II.3.1. Metode didactice tradiționale

Conform literaturii de specialitate, antiteza formată anterior prezintă o imagine fidelă între metodele tradiționale și acelea de natură modernă utilizate în predare.

Metodele tradiționale prezintă următoarele trăsături:

accentuează carateristicile conținutului, accentuând latura informativă a educației;

se centrează pe predarea făcută de învățător, preșcolarul fiind considerat un obiect al instruirii, în acest sens, comunicarea este de tip unidirecțional;

aceste metode sunt, în principiu, comunicative;

aceste metode se orientează, în principal, către produsul finit;

aceste metode prezintă un caracter de tip formal și competitiv;

aceste metode reprezintă un stimul al motivației extrinseci în învățare;

aceste metode generează starea de pasivitate a preșcolarilor.

La nivelul metodologiei tradiționale, preșcolarul este un spectator în sala de clasă, pregătit în a recepta pasiv informația transmisă. La nivelul desfășurării lecției, aceste metode sunt bazate doar pe transmiterea cunoștințelor de către cadrul didactic, pe receptarea și imitarea acestora de către preșcolar.

Metoda lecturii explicative este fundamentală în vederea însușirii tehnicilor cu manualul sau cartea. Se vizează, astfel, accentuarea însușirii procedurale, respectiv sistematizarea strategiilor și procedurilor individuale privind rezolvarea problemelor, explorarea și investigarea, aspecte aferente activității comunicative.

În ceea ce privește utilizarea elementului matematic și activizarea vocabularului preșcolarilor se află atât mijloacele scrise, cât și cele audio, asemenea unui model al exprimării corecte.

Analizând textul, se realizează exerciții care prezintă drept punct de interes îmbogățirea, activizarea, nuanțarea vocabularului prin:

identificarea unor cuvinte și expresii noi;

deprinderea explicației anumitelor cuvinte și expresii noi;

utilizarea de noi achiziții cu caracter lexical în contexte proprii;

exerciții de factură lexicală;

folosirea cuvântului în expresii;

utilizarea de îmbinări cu sens figurat.

În acest context, se poate observa că metodele tradiționale prezintă următoarele caracteristici:

acordă prioritate instrucției;

pun accentul pe însușirea materiei;

au o orientare intelectualistă;

sunt concentrate pe activitatea educatoarei (pe un „învățământ magistral);

pun accentul pe predare;

preșcolarul este privit mai mult ca obiect al instruirii;

neglijează însușirea metodelor de studiu personal;

sunt centrate pe cuvânt, sunt dominant comunicative;

sunt receptive și pasive, bazate pe memorie și reproducere;

sunt orientate spre produs;

prezintă știința ca o sumă de cunoștințe finite;

sunt abstracte, orientate spre aspectul formal al realității;

impun o conducere rigidă a instrucției;

impun un control formal;

promovează competiția;

pun accent pe o individualizare excesivă, sau, în contrast, pe o socilizare exagerată a învățării;

se bazează pe o motivație exterioară;

întrețin relații rigide, autoritariste, între educatoare și preșcolari;

conferă educatoarei calitatea mai mult de purtător și transmițător de cunoștințe;

disciplina învățării este impusă prin consrângere.

Metodele tradiționale, mult mai rigide decât cele moderne, se raportează, astfel, la un model depășit de educație, în timp ce metodele moderne, mult mai flexibile, mai suple, exprimă cerințele unui nou mod de educație, mult mai dinamic, că reflectare a unor realități și nevoi social-culturale specifice perioadei actuale.

Povestirea este o metodă expozitivă prin intermediul căreia se prezintă realitatea matematică. Pentru ca această metodă să-și atingă scopul, educatoarea trebuie să aibă în vedere următoarele:

realitatea matematică să fie prezentată într-o manieră atractivă, spectaculoasă astfel încât imaginația preșcolarilor să fie activată, aceștia fiind puși în situația de a-și imagina și de a relata, în continuare, firul povestirii sau finalul și să ia atitudine vis-s-vis de cele relatate;

sunt foarte importante tonul, gesturile și atitudinea educatoarei atunci când povestește pentru că interesul, atenția și curiozitatea preșcolarilor trebuie activate;

pentru atenuarea limitelor acestei metode expozitive, educatoarea poate apela la mijloace didactice adecvate (înregistrare audio, imagini, hărți tematice, jocuri, lecturi și legende cu sens matematic ș.a.).

Descrierea este o metodă expozitivă prin intermediul căreia educatoarea prezintă direct realitatea matematică sau aduce în prim-plan preșcolarilor acest aspect prin descrierea unor obiecte, fenomene, procese matematice. De asemenea, această metodă presupune o observare dirijată și interpretată. Pentru atenuarea limitelor acestei metode, educatoarea trebuie să aibă în vedere următoarele:

preșcolarii să fie implicați, direct, în descrierea realității matematice prin prezentarea caracteristicilor obiectelor, fenomenelor studiate, prin reliefarea acestor caracteristici în mod comparativ și prin identificarea unor asemănari și deosebiri între acestea, prin surprinderea evoluției în timp a fenomenelor sau obiectelor respective;

descrierea fenomenului matematic să pună în valoare gândirea preșcolarului cu toate operațiile ce decurg din aceasta (analiza, sinteza, comparația, explicația);

educatoarea poate apela la mijloace didactice adecvate (înregistrare audio, imagini, hărți tematice, jocuri, lecturi și legende cu nuanțe matematice).

educatoarea dirijează preșcolarii în observarea și descrierea caracteristicilor fenomenului matematic dat spre analiză.

Explicația este o metodă prin intermediul căreia educatoarea prezintă un fenomen matematic reliefându-i cauzele, consecințele, relațiile care se stabilesc între acest fenomen și realitatea înconjurătoare.

In lecția de matematică, se pot întâlni următoarele tipuri de explicații:

Explicație deducativă- educatoarea prezintă regula semnelor la adunare, de pildă, după care prezintă exemple corespunzătoare, cauzele și consecințele nerespectării acesteia.

Explicația inductivă- educatoarea oferă un exemplu pornind de la particular la general.

Explicația analogică- în scopul reliefării asemănărilor și deosebirilor existente între două fenomene matematice.

Conversația catehetică este o metodă care vizează simpla reproducere ad-literam a cunoștințelor dobândite anterior, înțelegerea acestora. Acest tip de conversație presupune apelul la întrebări de tip închis sau deschise.

II.3.2. Metode didactice moderne

La celălalt pol, metodele moderne de deprindere a elementului matematic prezintă următoarele trăsături:

oferă o cale prioritată dezvoltării la nivel de personalitate a preșcolarilor, urmărind latura formativă pe care o are educația;

se centrează asupra activității de învățare, preșcolarul devenind subiect în procesul educațional;

se centrează asupra acțiunii, vizând învățarea prin descoperire;

se orientează către proces;

prezintă flexibilitate, încurajând învățarea prin cooperare și susținând capacitatea autoevaluării de către preșcolari, evaluarea fiind de tipul formativ;

au rol în stimularea motivației intrinseci;

relația dintre cadrul didactic și preșcolar este de tip democratic, clădită pe respect și pe colaborare, disciplina derivând din modalitatea în care lecția se organizează.

prin prisma acestor metode, sunt încurajate participarea preșcolarilor, initiațiva și actul creativ, prin prisma utilizării corecte a verbelor.

Pe parcursul orelor de matematică, în vederea deprinderii elementului matematic de către preșcolari, este necesară alegerea acelor metode și procedee de lucru care să activizeze predarea- învățarea, care să-i implice pe preșcolari în procesul de învățare, să-i ajute să devină participanți la propria lor formare.

Se știe că la vârste mici factorul intelectual pe care preșcolarii îl au este însoțit de curiozitatea permanentă și activă, de receptivitate, de un caracter sensibil, de o predilecție pentru științific. Sarcina educatoarei este de a crea o atmosferă permisivă, care să favorizeze comunicarea, conlucrarea și să identifice cele mai optime mijloace prin care se pot stimula atât imaginația, cât și potențialul creativ.

Se manifestă o distincție între metodele activ-participative în ceea ce privește caracterul lor solicitant; ele pun în acțiune, sub multiple aspecte, forțele intelectuale ale preșcolarului –gândirea, imaginația, memoria și voința acestuia. Participarea implică afirmare, creativitate, realizare de sine. Dintre metodele active care aduc un aport semnificativ în experiența preșcolarilor, ajutând la dezvoltarea unor competențe de comunicare, de relaționare, de deliberare intelectuală, urmărind crearea unei atitudini active, se remarcă: brainstorming-ul, brainwriting (metoda 6-3-5), metoda ciorchinelui, metoda cadranelor,metoda cubului, metoda R.A.I., metoda pălăriilor gânditoare, dar și alte metode cu impact pozitiv prezentate în cele ce urmează.

Se pot formula, astfel, principalele trăsături ale metodelor moderne, respectiv:

trec educația înaintea instrucției;

dau întâietate dezvoltării personalității, exersării și dezvoltării capacităților și aptitudinilor;

sunt axate pe activitatea preșcolarului;

pun accentul pe învățare, cu ridicarea concomitentă a exigentelor față de predare;

preșcolarul devine subiect al instruirii și educației, al propriei sale formari;

sunt subordonate principiului educației permanente urmărind inoirea unor tehnici de muncă intelectuală;

sunt centrate pe acțiune, pe cercetare;

sunt metode care angajează preșcolarul la efort propriu;

acordă atenție spre proces și spre învățarea prin descoperire;

pun accentul pe contactul direct cu problema vieții;

sunt concrete, cultivă spiritul aplicativ, practic și experimental;

încurajează munca independenta, creativă;

stimulează la preșcolari efortul de autocontrol, de autoevaluare;

stimulează complementaritatea și ajutorul reciproc;

căută să îmbine armonia învățării individualizată cu învățarea socială, munca individuală cu munca în echipă și colectiv;

dezvoltă o motivație interioară ce izvorăște din actul învățării, din satisfacțiile acestuia;

promovează relații democratice în raportul educatoare-preșcolar, relații ce intensifică aspectele integrative, de cooperare;

rezerva educatoarei un rol de organizator al condițiilor de învățare, de îndrumător și animator, ce catalizează energiile celor care învață;

disciplina învățării derivă din organizarea rațională a activității.

Ca metode moderne se aplică în practică algoritmizarea, modelarea, problematizarea, învățarea prin descoperire și tratarea diferențiată, dar și alte metode cu un astfel de caracter care vor fi prezentate în cele ce urmează.

Discuția panel

Etapele în aplicarea acestei metode la nivelul ciclului preșcolar sunt următoarele:

Educatoarea prezintă scopul reuniunii, trasează o problemă pentru a fi dezbătută, împarte clasa în două părți : panelul (preșcolarii bine pregătiți care vor dezbate problema și care vor oferi soluții pertinente) și auditorul care va rămâne tăcut, dar care poate trimite mesaje cu ajutorul unor foi de hârtie.

Cinci, șase preșcolari vor constitui panelul (grupul în care se angajează discuția). Ei se așează în jurul unei mese, sub conducerea educatoarei și dezbat problema dată.

Ceilalți preșcolari se așează în semicerc în jurul panelului, ascultă în tăcere și intervin prin mesaje orale (adresează întrebări, își exprimă impresiile, oferă sugestii, furnizează informații, sunt/ nu sunt de acord cu ideile lansate).

Diagrama Venn

Diagrama Venn este o metodă grafică care se folosește pentru a compara două fenomene matematice și pentru a reliefa asemănările și deosebirile între acestea. Pentru punerea în practică a acestei metode se desenează două cercuri care se intersectează. În zona care se intersectează se notează asemănările. Preșcolarii pot lucra individual, în pereche sau în echipă realizându-se, astfel, o învățare prin colaborare.

Cubul

Cubul este o metodă care permite o abordare complexă a temei si constituie premisa utilizării și a altor metode active (observarea, învățarea prin descoperire, problematizarea, conversația euristică) și a unor mijloace didactice. În ambele situații, preșcolarii sunt antrenați în procesul instructiv-educativ, aceștia căutând informațiile necesare, prelucrându-le, astfel încât, sarcina de lucru trasată să fie rezolvată cât mai corect și complet. Iată care sunt etapele care trebuie parcurse pentru punerea în practică a acestei metode:

se construiește un cub cu latura, pe fiecare față a cubului se notează o instrucțiune, după cum urmează:

Descrie!

Compară!

Asociază!

Analizează!

Aplică!

Argumentează!

preșcolarii citesc un text sau realizează o cercetare pornind de la o temă. Activitatea din această etapă se poate realiza individual, în grupuri mici sau frontal.

se cere apoi preșcolarilor să rezolve individual sarcinile specificate pe cele 6 fețe ale cubului. Nu trebuie respectată în mod obligatoriu ordinea instrucțiunilor prezentate mai sus.

fiecare preșcolar prezintă colegului rezolvarea instrucțiunilor de pe cele 6 fețe ale cubului, iar partenerul comentează, adresează întrebări.

activitate frontală – se împarte tabla în 6 coloane, câte una pentru fiecare față a cubului, și câte un reprezentant din fiecare pereche va nota în coloana corespunzătoare, ceea ce a scris la acea sarcină. Se va proceda la fel pentru fiecare coloană.

Dacă se folosește în etapa de realizare a sensului, fețele cubului vor fi completate cu informații matematice extrase din text, culegeri, fotografii. În această tehnică nu se insistă pe evaluarea cunoștințelor sau a informațiilor scrise de către preșcolari, dar pentru asigurarea unei învățări eficiente este important feed-back-ul de la educatoare sau de la colegi.

Explozia Stelară sau Metoda Starbursting

Explozia Stelară sau Metoda Starbursting („star – stea, to burst – a exploda”) este o metodă activ-participativă, care presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Preșcolarii așezați în semicerc propun problema de rezolvat. Pe steaua mare se scrie sau se desenează ideea centrală.

2. Pe cele 5 steluțe se scrie câte o întrebare de tipul: CE? CINE? UNDE? DE CE? CÂND? iar cinci preșcolari din grupă extrag câte o întrebare. Fiecare preșcolar din cei cinci își alege câte trei-patru colegi organizându-se astfel în cinci grupuri.

3. Grupurile cooperează în elaborarea întrebărilor.

4. La expirarea timpului, preșcolarii revin în semicerc în jurul steluței mari și comunică întrebările elaborate. Preșcolarii celorlalte grupuri răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări.

5. Se apreciază întrebările preșcolarilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și interacțiune.

Analiza Swot a aplicării acestei metode a relevat următoarele aspecte:

1. Puncte tari:

este un mod plăcut de a fixa, evalua cunoștințele preșcolarilor, dar și capacitatea lor de a pune în valoare cunoștințele dobândite atât în mediul formal, cât și în cel nonformal și informal;

este un mod de a pune în valoare inventivitatea și ingeniozitatea preșcolarilor de a formula întrebări, dar și capacitatea lor de a coopera pentru rezolvarea sarcinii trasate și pentru a găsi cele mai interesante întrebări;

este stimulată gândirea și creativitatea preșcolarilor;

2. Puncte slabe:

depășirea timpului prevăzut;

nu toți preșcolarii participă la rezolvarea sarcinii de lucru trasate;

pot apărea mici și trecătoare conflicte între preșcolari;

3. Oportunități:

fiecare preșcolar este stimulat să participe le discuție;

este favorizată munca în echipă și spontaneitatea;

este o metodă relaxantă, ușor de aplicat indiferent de tipul lecției, de momentul în care se aplică în lecție sau de caracteristicile clasei de preșcolari;

4. Amenințări:

apare posibilitatea ca aceeași întrebare să fie adresată de mai multe ori;

liderul grupei poate domina activitatea, iar preșcolarii mai timizi nu pot participa la rezolvarea sarcinii de lucru trasate;

Tabelul T

Tabelul T este un organizator grafic al relațiilor binare (da/nu, pentru/contra, avantaje/dezavantaje). Poate fi realizat individual, în perechi sau poate fi un „tabel al clasei” realizat prin brainstorming.

Termeni cheie/ termeni dați în avans

Aceasta este o tehnică menită să stimuleze preșcolarii să-și reactualizeze unele din cunoștințele anterioare care au o anumită legătură cu tema dată.

Etape:

Educatoarea alege 4-5 termeni/ noțiuni-cheie dintr-un text care urmează a fi studiat și îi scrie pe tablă. Preșcolarii, individual/ pe perechi sau pe grupă, decid prin discuție sau prin brainstorming, pe durata a 4-5 minute, relația dintre termenii cheie dați în avans.

După ce preșcolarii au ajuns la o concluzie privind legătura dintre termeni, educatoarea cere preșcolarilor să privească cu atenție textul pentru a descoperi termenii avansați inițial precum și legăturile dintre ei, așa cum apare în text.

După studierea textului, preșcolarii descriu/ prezintă relația care există între termenii cheie așa cum apare ea în text.

Această tehnică de predare-învățare are rolul de:

a focaliza atenția și interesul preșcolarilor asupra unor noțiuni/ termeni, cu rol esențial în înțelegerea noțiunilor matematice;

a-i determina pe preșcolari să anticipeze legătura posibilă dintre termenii dați, solicitându-le gândirea și imaginația

Tehnica scenariilor

Tehnica scenariilor este o metodă prin care preșcolarul este implicat în procesul de predare-învățare prin îndeplinirea unor roluri necunoscute de ceilalți membrii ai grupului.

Metoda piramidei sau a „bulgărelui de zăpadă”

Metoda piramidei sau a „bulgărelui de zăpadă” presupune îmbinarea muncii individuale cu cea în perechi/ în grup astfel încât fiecare își aducă contribuția la realizarea sarcinii de lucru trasate de educatoare. In urma aplicării la clasă a acestei metode se va constata că nu toți preșcolarii se implică în rezolvarea sarcinilor de lucru trasate de educatoare, context în care cadrul didactic poate întâmpina dificultăți în trasarea contribuției tuturor copiilor la rezolvarea sarcinii de lucru trasate. Dar, totodată, se vor constata și plusurile acestei metode: dezvoltarea spiritului de echipă, a capacității de a formula un răspuns, o întrebare la o problemă ridicată, dezvoltarea capacității de a comunica și de a coopera cu ceilalți preșcolari pentru rezolvarea sarcinilor de lucru date.

„Caruselul” (sau metoda Graffiti)

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. preșcolarii sunt împărțiți în grupuri de câte 3–4 indivizi. Aceștia lucrează la o problemă, la o întrebare matematică ce se poate materializa într-un poster. Posterul poate fi descriptiv sau se va utiliza un organizator grafic, tabel, colaj sau desen.

2. posterele se afișează pe pereții sălii de predare, aceasta transformându-se, la modul figurat, într-o „galerie de artă”;

3. fiecare echipă vine în fața propriului poster, iar la semnalul educatoarei se deplasează în sensul acelor de ceasornic, parcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori sau critici.

Rolul deplasării nu este numai acela de a urmări soluțiile propuse de colegi, ci și acela de a consemna completările, întrebările, observațiile lor vis-à-vis de acestea. Întotdeauna este important să precizăm copiilor că ei nu au voie să facă referiri jignitoare la adresa colegilor sau să interpreteze forma posterelor, ci exclusiv conținutul acestora. Nu se vor folosi observații de genul: „Ați scris frumos/ urât!”, „Bravo!”, „Felicitări!”, etc.;

după ce se încheie „turul galeriei”, grupurile revin la locul inițial și își reexaminează posterele prin prisma observațiilor colegilor. Acest moment al lecției este echivalent cu fixareacunoștințelor din lecția tradițională, deoarece copiii își lămuresc unele probleme apărute pe parcursul derulării lecției, discutând cu ceilalți colegi. În această etapă, rolul educatoarei este acela de a coordona desfășurarea discuțiilor și de a oferi informații suplimentare, acolo unde este cazul.

Metoda ciorchinelui

Metoda ciorchinelui presupune organizarea informațiilor în jurul anumitor categorii. În centru se va plasa conceptul de referință, iar în jurul lui se vor plasa conceptele conexe și ideile derivate. Deseori, poate rezulta un ciorchine cu mai multe elemente. Realizarea lui presupune comparații, raționamente, clasificări, ierarhizări. Această tehnică este deosebit de antrenantă întrucât dă posibilitatea fiecărui copil să participe activ, individual, în pereche sau în grup. De asemenea, metoda ciorchinelui solicită gândirea copiilor care realizează un brainstorming în legătură cu un concept-nucleu, reprezentativ pentru lecție, în jurul căruia gravitează toate cunoștințele lor. Preșcolarii colaborează, negociază, comunică, organizează cunoștințele. Metoda se utilizează în contextul stimulării gândirii și a limbajului preșcolarilor înainte de a studia un anumit conținut, dar totodată, poate fi folosită și ca mijloc de a rezuma conținutul deja studiat.

Metoda ciorchinelui constă în exprimarea grafică a conexiunilor dintre idei și este o modalitate de a realiza asociații noi de idei sau de a rpreșcolara noi sensuri ale ideilor. Realizarea unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva pași:

• se scrie o noțiune în mijlocul paginii,

• se notează toate cuvintele sau sintagmele care ne vin în minte în legătură cu nucleul scris anterior,

• se leagă ideile sau propozițiile găsite ulterior de nucleul pe care l-am scris la început cu ajutorul unor linii care exprimă grafic conexiunile dintre idei (conexiuni despre care credem sau știm cu siguranță că există).

• se scriu/ se desenează toate ideile pe care le avem în legătură cu tema/ problema propusă până la expirarea timpului alocat acestui exercițiu sau până când epuizăm toate ideile care se corelează cu tema propusă.

Există câteva reguli care trebuie respectate în utilizarea metodei ciorchinelui:

– se scrie sau se desenează tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuție;

– nu se vor evalua ideile propuse ci ele vor fi notate;

– se vor epuiza toate ideile care vin în minte;

– se vor găsi conexiuni cât mai multe și mai variate între noțiunile matematice scrise;

– nu se va limita nici numărul ideilor, nici cel al conexiunilor.

Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel, se îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele. Rezultatele grupurilor se comunică ducatoarei care le notează pe tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.

Metoda „Patru Colțuri”

Metoda „Patru Colțuri” este o metodă activ-participativă deoarece preșcolarii dezbat o problemă, o analizează oferind argumente pro și contra, oferind, totodată, și posibilitatea valorificării experienței dobândite în mediul formal sau informal a celorlalți participanți.

• Educatoarea aplică în fiecare colț al clasei o afirmație în legătură cu o întrebare, o temă sau o problemă matematică;

• Preșcolarii se adună în colțul unde este afirmația cu care sunt de acord.

• Se formează astfel spontan grupuri de discuții în care se dezbate problema dată, urmând a se argumenta pro și contra.

• La sfârșit, discuția are loc în plenul clasei, iar copiii au posibilitatea să-și argumenteze ideile, să împărtășească din experienta proprie și celorlalți participanți creându-se premisele autoevaluării și interevaluării.

Tehnica acvariului (FISHBOWL)

Tehnica acvariului (FISHBOWL) este o metodă activ-participativă asemănătoare discuției panel. Etapele de aplicare în sala de clasă a metodei sunt următoarele:

Preșcolarii sunt așezați concentric în două cercuri.

Preșcolarilor din cercul interior li se trasează o sarcină-problemă de dezbătut, de rezolvat.

Preșcolarii din cercul exterior ascultă ceea ce discută colegii lor aflați în cercul interior, neavând voie să ia cuvântul sau să ofere soluții de rezolvare a situației-problemă, ci doar să facă aprecieri pe o fișă de observație cu privire la modul în care colegii lor conlucrează în vederea rezolvării sarcinii de lucru trasate, cu privire la modalitățile de lucru adoptate de colegii lor în vederea rezolvării sarcinii de lucru trasate.

După finalizarea sarcinilor de lucru trasate, fiecare cerc își expune ideile și are loc o dezbatere în plen.

Educatoarea poate trasa, în continuare, sarcini de lucru cu inversarea rolurilor pentru preșcolarii din cercul interior și din cel exterior astfel încât fiecare grup să fie și observator, dar și observat.

Metoda Phillips 6-6

În vederea aplicării acestei metode, se formează grupuri de șase preșcolari. Timp de șase minute fiecare grup discută despre elementele și relațiile matematice, apoi timp de două minute un reprezentant al grupului va expune ideile în fața colegilor.

Metoda pălăriilor gânditoare

Metoda pălăriilor gânditoare este o metodă care contribuie la stimularea creativității, preșcolarul interpretând anumite roluri. Etapele aplicării metodei la clasă sunt următoarele:

-se împarte clasa în 6 grupuri, fiecărui grup asociindu-se o pălarie (albă, galbenă, neagră, roșie, verde, albastră).

-în funcție de pălăria asociată fiecarui grup, educatoarea trasează sarcini de lucru corespunzătoare

Sumativ, metoda celor „Șase pălării gânditoare” este o tehnică a cărei substanță interactivă privește fundamentarea preșcolarilor pe interpretarea unor roluri conform pălăriei alese. Se remarcă prezența a șase „pălării gânditoare”, fiecare dintre acestea fiind caracterizate cromatic: alb, galben, roșu, albastru, verde și negru.

Preșcolarii vor fi divizați în șase grupe corespunzătoare numărului de pălării. Membrii grupului își vor alege pălăriile și au obligația de a interpreta rolul revenit după cum consideră mai oportun contextului. Rolurile pot fi, ulterior, inversate, iar preșcolarii au libertatea de a spune ce gândesc, în concordanță cu rolul impus de culoarea pălăriei:

pălăria albă- neutră, gândește obiectiv;

pălăria roși-perspectivă emoțională asupra evenimentelor;

pălăria neagră- gândire negativistă, pesimistă;

pălăria galbenă-gândire pozitivă, optimistă;

pălăria albastră- dirijorul orchestrei, monitorizează jocul;

pălăria verde-cere creativitate, gândire divergentă.

Tehnica lotus (nufărul)

Tehnica lotus (nufărul) este o metodă care permite stabilirea de relații între noțiuni pornind de la o temă principală. Tehnica florii de lotus constă în deducerea unor conexiuni a ideilor, concepte debutând de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină acele idei secundare (în număr de opt) care se clădesc în jurul celei principale, asemenea petalelor florii de nufăr. Aceste idei secundare trec în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină, la rândul lor, teme centrale pentru alte flori de lotus. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi și noi concepte

Etapele aplicării metodei la clasa de preșcolari sunt următoarele:

se trasează preșcolarilor o sarcină de lucru și li se cere ca pornind de la aceasta să dezvolte 8 idei secundare.

li se cere preșcolarilor ca din cele 8 idei secundare să genereze alte 8 idei care la rândul lor pot deveni idei principale.

fiecare preșcolar își prezintă în fața clasei ideile având loc o dezbatere în plen în sensul completării, corectării sau evidențierii ideilor transmise.

fiecare preșcolar realizează o analiză a modului în care și-a îndeplinit sarcina de lucru trasată (rapiditatea cu care a lucrat, identifică dificultățile pe care le-a avut, stabilește ce a realizat bine, ce cunoștințe mai trebuie să-și completeze, etc.).

Conversația euristică

Conversația euristică este o „metodă dialogată, de incitare a preșcolarilor prin întrebări și are la bază arta aflării adevărurilor printr-un șir de întrebări puse”.

Metoda îi solicită pe preșcolari să facă legătura cu informațiile pe care le posedă deja pentru a genera altele noi. Pentru a dovedi eficiența acestei metode, educatoarea trebuie să aibă grijă cum adresează întrebarea pentru că de calitatea întrebării depind calitatea răspunsului și rpreșcolaranța conținutului ce urmează a fi predat. Tocmai de aceea, întrebarea adresată trebuie să fie precisă și să vizeze conținutul lecției, dar să și solicite gândirea, inteligența și creativitatea preșcolarului.

Analiza SWOT a acestei metode a rpreșcolarat următoarele aspecte:

Puncte tari:

punerea în valoare și a altor metode (observarea, analiza, sinteza, comparația, problematizarea, învățarea prin descoperire) și a unor mijloace didactice – este o metodă activă, centrată pe preșcolar, acesta fiind cel care cercetează, descoperă noi informații, le compară și le integrează în bagajul de cunoștințe acumulat anterior;

permite o abordare interdisciplinară a cunoștințelor;

permite tratarea diferențiată a preșcolarilor, aceștia punându-și în valoare stilul dominant și prin feed-back-ul realizat existând și posibilitatea valorificării celorlalte;

dezvoltarea motivației învățării, a curiozității, a interesului pentru diferite domenii de activitate;

dezvoltarea inițiativei, a creativității preșcolarilor.

Puncte slabe:

există tendința ca liderul grupei să monopolizeze cercetarea și să nu dea posibilitatea și altor preșcolari să se afirme;

există riscul ca întrebările formulate să fie limitate, iar lecția să aibă un caracter expozitiv;

din teama de a nu furniza răspunsuri eronate, preșcolarii evită să răspundă;

folosită prea mult înlecție, această metodă poate contribui la fragmentarea conținutului lecției, astfel încât copilul poate avea dificultăți în a sintetiza toate informațiile transmise.

Oportunități:

este favorizat dialogul și toleranța între membrii grupului;

preșcolarii se pot implica mai ușor în discuții, devin mai interesați și motivați de studiul în detaliu al matematicii.

punerea în valoare a unor calități ale cadrului didactic: cunoașterea foarte bine a conținuturilor, cunoașterea foarte bine a colectivului de preșcolari, aptitudini de comunicare;

IV. Amenințări:

sarcinile de lucru trasate preșcolarilor nu pot avea același grad de dificultate;

folosită singular în cadrul lecției, această metodă solicită prea mult preșcolarii, poate produce rutină și se poate pierde din vedere ideea centrală a lecției: descoperirea unor noi cunoștințe prin stimularea gândirii.

Conversația euristică este o metodă care contribuie la stimularea gândirii preșcolarilor și la achiziția de noi cunoștințe și își poate dovedi eficiența în sensul contribuției aduse la atingerea competențelor lecției numai dacă este folosită cu mult tact și moderație.

Problematizarea

Problematizarea ,,constă într-o suită de procedee prin care se urmărește crearea unor situații – problemă care antrenează și oferă preșcolarilor posibilitatea să surprindă diferite relații între obiectele și fenomenele realității, între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe prin soluțiile pe care ei înșiși, sub îndrumarea cadrului didactic le eleborează.” ,,Învățarea prin rezolvare de probleme este o variantă a euristicii, o altă modalitate mai complexă, de aplicare a învățării prin descoperire.” Instruirea problematizată este una dintre cele mai active și mai valoroase metode ale didacticii moderne.

,,Spre deosebire de metodele explicativ – exemplificative, bazate pe comunicarea unor cunoștințe gata făcute, problematizarea urmărește dezvoltarea gândirii independente și productive și implicit, a limbajului”.

Esența problematizării constă în situația conflictuală care apare între necesitatea rezolvării problemei (a găsirii răspunsului la întrebare) și experiența preșcolarului, nesatisfăcătoare sub acest aspect și care, de aceea, nu-i permite să găsească soluția.

Problematizarea urmărește dezvoltarea schemelor operatorii ale gândirii divergente, antrenează aptitudinile creatoare și asigură motivarea intrinsecă a învățării. ,,Problema sau situația – problema reprezintă o interacțiune cognitivă între subiectul cunoscător și obiectul cunoașterii” și are următoarele proprietăți:

Există anumite lacune în sistemul cognitiv al preșcolarului;

Determină o trebuință de cunoaștere la preșcolar;

Activitatea desfășurată de rezolvitor are drept scop înlăturarea zonei de incertitudine, de necunoscut și descoperirea unor cunoștințe.

Așadar, oricare ar fi metoda concretă de predare utilizată de edcucatoare, este util să se creeze situații – problemă care să țină cont de obiectul de studiu și tema respectivă, în care preșcolarii vor analiza situația problemă și vor elabora soluția proprie, avansând procesul de învățare și de dezvoltare a limbajului, în mod implicit.

Folosirea acestei metode implică respectarea anumitor condiții:

Existența, în cazul preșcolarilor, a unui fond aperceptiv suficient, dozarea dificultăților în funcție de o anumită gradație;

Alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei în lecție;

Manifestarea unui interes real pentru rezolvarea problemei.

Esența acestei metode constă în crearea, pe parcursul învățării, a unor „situații-problemă” și rezolvarea acestora de către preșcolari care, pornind de la cunoștințe anterior însușite, ajung la adevăruri noi. Noile cunoștințe nu mai sunt astfel „predate” preșcolarilor gata elaborate, ci sunt obținute prin efort propriu.

„Situația-problemă” este de obicei definită ca un conflict care se declanșează între datele vechi și datele noi pe care le primește preșcolarul și care par să le contrazică pe primele. Contradicția poate apărea între teorie și aspectele practice, între general și un caz particular, între experiența emipirică și cunoștințele științifice etc. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, o curiozitate care declanșează activitatea de cunoaștere, de rezolvare a problemei, prin formulare de ipoteze, verificarea lor și desprinderea unor concluzii.

Valențele formative ale aplicării la clasă a acestei metode:

dezvoltarea operațiilor gândirii, a creativitățiipreșcolarilor;

cultivarea motivației preșcolarilor pentru învățare, dezvoltarea independenței și a autonomiei preșcolarului în activitatea intelectuală.

punerea în valoare a cunoștințelor dobândite de preșcolari în mediul formal, dar șiîn cel formal și informal;

dezvoltarea capacității de investigație, de comunicare;

implicarea preșcolarilor în procesul de predare-învățare și favorizarea cooperării cu ceilalți preșcolari;

dezvoltarea capacității de analizăși sinteză, a capacității de a argumenta, de a formula răspunsuri la o problemă dată;

punerea în valoare a unor metode precum:expunerea sistematică, demonstrația, studiul de caz.

Trebuie să avem în vedere și limitele acestei metode:

consumul mare de timp;

dificultatea alegerii unor întrebări- problemă relevante, dificultăți în sortarea din multitudinea de informații a celor mai relevante informații pentru rezolvarea cazului.

Turul galeriei

Etapele aplicării metodei la clasă:

Se împarte clasa pe grupe;

Educatoarea trasează o sarcină de lucru preșcolarilor;

Fiecare grupă realizează un poster (imagini reprezentative, texte sugestive despre tema dată);

Fiecare grupă lipește posterul pe pereții clasei astfel încât fiecare produs să fie văzut de toate celelalte grupe care pot face comentarii sau completări dacă este cazul, pot formula întrebări cu privire la tema abordată de celelalte grupe;

Liderul fiecărei grupe prezintă produsul realizat și împreună cu ceilalți colegi răspund întrebărilor formulate anterior sau dau explicații suplimentare.

Metoda Înghețați-Dezghețați

Educatoarea trasează sarcini de lucru fiecărui preșcolar.

Preșcolarii formulează o întrebare referitoare la sarcina de lucru trasată.

La comanda educatoarei –dezghețați-, preșcolarii circulă prin clasă și încearcă să-și găseasca perechea care a avut de rezolvat aceeași sarcină de lucru.

La comanda Înghețați, preșcolarii se opresc, își schimbă bilețelele, răspunzând unul altuia la întrebarea de pe bilețel.

Educatoarea cere fiecărei perechi să spună întrebările și răspunsurile formulate. Dacă este cazul, aceasta solicită alți preșcolari să ofere/să completeze răspunsurile date de perechea inițială.

Metoda cadranelor

Educatoarea împarte clasa pe perechi și distribuie fiecăreia o fișă de lucru împărțită în patru părți egale-patru cadrane, în fiecare cadran fiind formulată, în prealabil, o sarcină de lucru.

Preșcolarii conlucrează în vederea rezolvării sarcinii de lucru trasate.

Fiecare pereche prezintă răspunsurile formulate.

Se evaluează atât de educatoare, dar și de ceilalți preșcolari fiecare răspuns oferit

Mozaicul

Educatoarea împarte clasa pe grupe de câte 4 preșcolari fiecare;

Educatoarea numără până la 4, astfel încât fiecare membru al celor 4 echipe să aibă un număr de la 1 la 4;

Educatoarea trasează sarcinile de lucru;

Fiecare membru al celor patru grupe va primi o sarcină de lucru (preșcolarii cu nr.1–sarcina de lucru nr.1,cei cu nr. 2–sarcina de lucru nr. 2, preșcolarii cu nr.3–sarcina de lucru nr.3, preșcolarii cu nr.4–sarcina de lucru nr.4) pe care, apoi, va trebui s-o predea/explice celorlalți preșcolari;

Toți preșcolarii cu nr. 1 se adună într-un grup,cei cu nr. 2 în alt grup, la fel și celelalte două grupe, preșcolarii devenind “experți”în sarcina de lucru trasată inițial de educatoare;

„Experții” colaborează în vederea rezolvării sarcinii de lucru trasate;

Se refac grupele inițiale și „experții” predau celorlalți colegi de grupă ceea ce au studiat;

Are loc o dezbatere în plen;

Educatoarea răspunde întrebărilor formulate de preșcolari și la care „experții” nu au știut să răspundă;

Educatoarea evaluează munca fiecărui preșcolar.

Harta conceptuală

Harta conceptuală este o metodă activ-participativă care poate fi folosită în organizarea cunoștințelor deja cunoscute și în predarea unor noi conținuturi. Totodată, harta conceptuală implică direct preșcolarul în învățare, el fiind pus în situația de a stabili legături între conceptele asimilate anterior sau care urmează a fi asimilate, acestea putând fi înțelese mai ușor. Prin utilizarea acestei metode, se pot pune în evidență cunoștințele dobândite de preșcolar atât în mediul formal, cât și în cel informal sau nonformal, preșcolarii dovedind că pot aplica în situații noi de învățare cunoștințele anterior asimilate.

Etape:

Educatoarea precizează un concept central în jurul căruia se va construi harta.

De la conceptul central prin săgeți, preșcolarii vor identifica alte concepte care derivă din tema inițială, dar care pot, la rândul lor, să devină concepte centrale pentru noi noțiuni.

Are loc autoevaluarea/evaluarea fiecărei hărți realizate de preșcolari.

Dezbaterea

Dezbaterea este o metodă dialogată, prin care se încearcă să se găsească o soluție, un răspuns la o problemă pusă de educatoare în scopul modificării convingerilor, atitudinilor și comportamentului preșcolarilor. Această metodă presupune crearea premiselor unei polemici între preșcolari, iar rolul educatoarei este acela de dirijare și modelare a polemicii. Dezbaterea are un pronunțat caracter formativ deoarece preșcolarii sunt puși în situația de a argumenta, explica, compara, formula răspunsuri sau soluții, contraargumente la o problemă ridicată anterior.

Observarea

Observarea este o metodă de predare-învățare prin intermediul căreia preșcolarul privește atent un obiect sau fenomen în scopul identificării cauzelor, consecințelor acestuia sau a caracteristicilor sale de bază

Brainstorming (furtună în creier)

Brainstorming (furtună în creier) este o metodă care presupune formularea a cât mai multor idei, a cât mai multor întrebări (Ce este Cifra ? Dar Matematica ? Cum au apărut ele ? Din ce este formată Matematica? ș.a. )

Brainstormingul este una din cele mai răspândite metode în formarea preșcolarilor în educație, în stimularea creativității, precum și în dezvoltarea limbajului. Un principiu al brainstormingului este acela conform căruia cantitatea generează calitatea. Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a preșcolarilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime și se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității, alături de dezvoltarea eficientă a limbajului.

Educatoarea sau un preșcolar va aduna toate răspunsurile pe tablă. Această metodă implică tot grupul și poate înveseli o lecție monotonă. Opțional se poate cere clasei sa-și exprime toate ideile pe grupuri, transformând astfel ora în predare prin întrebări. Este important să atragem atenția preșcolarilor să nu emită aprecieri critice asupra întrebării sau asupra persoanei care a formulat o întrebare.

Jocul didactic

Aceasta este o metodă activ-participativa de fixare într-un mod placut, atractiv și durabil cunoștințele. Jocul ca mijloc de instruire și educare este jocul didactic, acesta semnificând forma ideală de rezolvare a problemelor de învățare și instruire, dar și de dezvoltare a limbajului. În contextul învațământului primar, jocul didactic ,,este o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educativ cu elementul distractiv, este un tip de joc prin care învățătorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate preșcolarilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe.”

Jocul de rol

Jocul de rol este o metodă care constă în provocarea unei discuții plecând de la un joc dramatic pe o problemă cu incidență directă asupra unui subiect ales. Subiectul de „jucat” trebuie să fie familiar preșcolarilor; să fie extras din viața lor curentă. Se cere unor membrii ai clasei să joace rolurile respective, improvizând o scenă de conflict, iar membrii grupului vor intervenii pentru atenuarea „conflictului”. Jocul propriu-zis nu va dura mai mult de cinci-zece minute, după care vor urma intervențiile și comentariile „spectatorilor”.

Jocul de cuvinte

O altă tehnică de stârnire a curiozității este ca învățătoarea să aleagă trei sau patru cuvinte dintr-un text studiat și să-i pună pe preșcolari să lucreze pe grupe și să facă speculații în legătură cu felul în care aceste cuvinte ar putea să funcționeze împreună într- o povestire, bineînțeles sub aspect matematic.

Diverse activități cu caracter extrașcolar

Copiii trebuie să fie educați și expuși resurselor tot mai reduse și a sistemelor suprasolicitate de susținere. La un nivel mai profund, copiii întâlnesc mai multe provocări imediate prin dificultăți cauzate de obstacole financiare și administrative. Din cauza factorilor personali și de mediu, copiii se pot expune riscului prin prisma apariției problemelor de dezvoltare. Factorii de risc mai pronunțați pentru preșcolari sunt reprezentați de realizările academice scăzute și socializarea scăzută în comparație cu așteptările adecvate vârstei. Mahoney și Cairns (1997) au observat că există un risc mai mare pentru copiii care sunt mai mari decât colegii lor (în primul rând, pe fondul retenției de grad), cei care au tendințe agresive, cei care prezintă o performanță academică medie, cei care dețin statutul scăzut de la egal la egal și cei care au un nivel diminuat al situației socio-economice. Anumite caracteristici suplimentare disting copiii care sunt expuși riscului în grădiniță și dificultăților sociale din partea preșcolarilor de succes; acești copii au fost mai preocupați de presiunea grupului și de conformitatea sa, procedând la un loc al controlului extern, exercitând mai puțin efort în școală, având o stimă de sine mai scăzută și având mai multe șanse de a raporta plictiseala și atitudinile negative despre aceasta realizare în contextul desfășurării orelor și implicit, a lecțiilor de matematică.

Pentru acestea, dar și pentru alte experiențe școlare, cercetătorii și cadrele didactice au conceput modele pentru a contribui la succesele academice și non-academice ale copiilor de vârstă preșcolară. Planurile de învățământ sunt menite să ofere școlarilor experiența și cunoștințele necesare pentru a fi pregătiți, în primul rând, pentru piața muncii. Cu toate acestea, factorii academici și sociali sunt necesari pentru dezvoltarea copilului. Citirea, scrierea și alte abilități academice indispensabile se împletesc cu învățarea despre sine, comunicarea și interacțiunea cu alte persoane, copilul câștigând înțelegerea mai largă a influențelor culturale. Mai mult decât atât, competența socială în copilărie este adesea considerată un predictor al realizării academice.

Pe de altă parte, respingerea socială sau copiii agresivi par a risca eșecul școlar. Copiii care sunt considerați de succes în școli și-au însușit integrarea aptitudinilor academice și sociale, adesea implicându-se în activitățile extracurriculare ca o parte importantă a vieții lor școlare. Copiii care nu se văd ca fiind competenți în activitățile academice, sociale, sau de altă natură (cum ar fi atletism, muzică, teatru sau cercetași) în timpul anilor elementari, raportează, uneori, depresie și izolare socială mai frecvent decât colegii lor, precum și niveluri mai ridicate de furie și agresivitate .

Nivelul competențelor preșcolarilor servește ca o influență a feedback-ului asupra succesului școlar și realizarea percepțiilor de sine. În timp ce există numeroase intervenții pentru întâmpinarea dificultăților academice și de competențe sociale, participarea la activități extracurriculare este un mijloc util și potrivit pentru copii pentru a obține experiențe academice și sociale valoroase, precum și strategii legate de dezvoltarea psiho-socială sănătoasă de ansamblu

Într-o serie de studii, cercetătorii au demonstrat o asociere între participarea extracurriculară și a delincvenței juvenile reduse, consumul de substanțe, sarcina în cazul adolescentelor, victimele actelor criminale violente, precum și schimbările în cazul abandonului școlar. O mare parte a cercetărilor relevă aspecte legate de participarea calitativă. Nu au fost efectuate puține studii empirice controlate privind influența implicării extracurriculare asupra rezultatelor academice și sociale. Holland a afirmat că de cele mai multe ori în literatura empirică, relațiile dintre participarea atletică și realizările academice au fost investigate. Studiile realizate în ultimul deceniu au analizat posibilele efecte ale participării la activități extracurriculare, cu privire la dezvoltarea academică și socială.

Mai multe studii recente asupra participării au explorat alte tipuri de activități extracurriculare (de exemplu, performanțe și arte vizuale, servicii comunitare, cluburi profesionale), pe diverse categorii de copii și pe baza unor mecanisme prin care participarea se traduce în competențe academice și sociale.

Activitățile extracurriculare preșcolare furnizează o buclă de instruire a interacțiunilor și a feedback-ului între sine și alte persoane și situații; feedback-ul și reinvestirea eforturilor, precum și interacțiunile viitoare întăresc legătura preșcolarului cu grădinița.

Alături de lecții, care reprezintă forma principală de organizare a procesului de învățământ, în demersul didactic se folosesc și alte forme de activitate, organizate de grădiniță sau de diferite activități extrașcolare. Aceste activități extracurriculare ocupă un rol deosebit de important în formarea copilului, contribuind atât la dezvoltarea personalității acestuia, cât și la dezvoltarea intelectuală a tinerei generații, în vederea integrării în realitățile vieții sociale. Prin activitățile în afara clasei, educatoarele realizează o muncă diferențiată cu toți preșcolarii, indiferent de nivelul acestora: fie că sunt buni, fie că sunt mai puțin buni la învățătură. Aceste activități sunt destinate oricărui copil ce dorește să ia parte la una dintre formele sub care se prezintă activitatea extrașcolară: cercul de creații științifice sau cenaclul științific, revistele școlare, societățile științifice, excursiile cu caracter științific, serata științifică, concursurile științifice, șezătoarea științifică etc. Toate activitățile extrașcolare enumerate mai sus sunt doar câteva exemple ce pot fi de un real succes printre preșcolari, fiind considerate forme moderne ale instrucției și educației, având drept rol contribuirea în descoperirea și stimularea unor talente și aptitudini ale preșcolarilor, în cultivarea interesului pentru ceea ce înseamnă știința, respectiv matematica, și relația sa cu arta și, nu în ultimul rând, dezvoltă preșcolarilor deprinderile în vederea elaborării unor creații originale proprii. În cadrul activităților extracurriculare, preșcolarii își pot consolida, totodată, cunoștințele dobândite în cadrul orelor de matematică și își pot forma deprinderi de muncă independentă, cultivându-și gustul pentru știință, frumos și estetic.

Atunci când educatoarele organizează serate literare, acestea sunt de fapt, reuniuni cu caracter științific la nivelul cărora preșcolarii pot cunoaște mai bine viața și opera unor cercetători, pot aprofunda matematica, pătrunzând în lumea trăirilor științifică.

Totodată, șezătoarea științifică oferă, față de aspectele anterior precizate, anumite momente muzicale reprezentate prin: cântece, dansuri, scenete și interpretări satirice ș.a.

Excursiile științifice, vizitele la diverse muzee sau case memoriale, drumețiile în diferite locuri științifice, muzee științifice, prezintă un impact pozitiv asupra preșcolarilor; aceștia intrând în contact direct cu exponatele și cu mărturia reală a respectivelor personalități, îmbogățindu-și, astfel, bagajul de cunoștințe. Excursiile de acest tip se pot organiza la finele săptămânii, la încheierea unui semestru sau a anului școlar și reprezintă o adevărată relaxare și deconectare, atât pentru preșcolari, cât și pentru educatoare.

Și concursurile școlare reprezintă activități atractive pentru preșcolari, rolul lor fiind unul stimulator întrucât preșcolarii își pot expune și demonstra la maxmimum cunoștințele, priceperea și deprinderile pe care le-au dobândit pe parcursul orelor de matematică. Participarea la concursuri stârnește spiritul competitiv al copiilor, determinându-i pe aceștia să fie cât mai buni în vederea obținerii rezultatelor maxime, iar atunci când rezultatele sunt deosebite, preșcolarii sunt motivați și devin mai încrezători în forțele proprii.

Printre activitățile extrașcolare, se pot enumera cercul științific, la nivelul căruia preșcolarii, alături de educatoare pot valorifica o parte a creațiilor științifice, pot vizita muzee de știință, pot cânta cântece reprezentative, pot participa la concursuri pe teme științifice sau pot studia diverse teme și motive specifice creațiilor.

Pe de altă parte, cercul științific urmărește dezvoltarea talentului pe care preșcolarul îl poate demonstra dând frâu liber imaginației și forței creatoare. Rolul acestei activități este acela de a identifica tinerele talente, de a face posibilă însușirea tehnicilor literare și de a îi îndruma pe cei talentați. Coordonatorul acestui cenaclu trebuie să iubească și să aibă o pasiune pentru știință pentru a reprezenta un adevărat mentor pentru preșcolari, oferindu-le ocazia să găsească modalități originale de exprimare și pentru a le menține viu, în permanență, interesul pentru actul creator. Cenaclul cuprinde acțiuni care îi ajută pe preșcolari să-și însușească anumite noțiuni de teorie literară, analiza anumitor creații literare de mare valoare aparținând marilor cercetători români, copiilor fiindu-le oferite sfaturi sau sugestii legate de procesul de scriere a operelor științifice.

Activitățile extracurriculare urmăresc să aducă o completare, dar și să dezvolte aspectele educației cărora activitatea urmată la clasă nu le poate oferi o consolidare suficientă, respectiv: munca pe plan independent, autocontrolul, spiritul de inițiativă, capacitatea de organizare ș.a. Absolut toate activitățile de tip extrașcolar trebuie să fie pregătite cu seriozitate, aidoma lecției pe care educatorul o predă copiilor în cadrul programului normal la grădiniță, iar prin aceste activități, preșcolarii desfășoară o muncă la nivel colectiv, acest aspect contribuind la o cultivare a capacităților creatoare.

În opinia criticului literar Titu Maiorescu, ,,instrucțiunea și educațiunea poporului sau școala în adevăratul ei înțeles e institutul cel mai de frunte și interesul cel mai mare al unei națiuni civilizate”.

Astfel, prin caracterul lor dinamic, activ, formativ-educativ, metodele moderne sunt subordonate în întregime formării personalității viitorului adult, creșterii eficienței la învățătura și a randamentului școlar, optimizarea întregului proces instructiv-educativ în grădiniță.