Metodele Jurnalistice

Opis

Referat despre lucrarile care compun portofoliul

Metodologia de realizare a materialelor

Declaratie privind originalitatea materialelor

Lucrări de seminar

Istoria Presei

Presă și Actualitate

Multimedia

Articole de presă

Știrea

Relatarea

Interviul

Portretul

Reportajul

Editorialul

Cronica

Scenatiul de film documentar

Jurnalism Radio

Istoria Presei

Daniel Defoe, jurnalistul care a fost pus

la Stâlpul Infamiei

Daniel Defoe s-a născut în anul 1660 la Londra. A fost un jurnalist și scriitor englez, devenind celebru prin romanul Robinson Crusoe (1719). Numele adevărat al scriitorului este Daniel Foe.

În anul 1673, Daniel a intrat la Academia din Newington Green, la dorința tatălui său de a-l face preot. În anul 1678 a părăsit studiile religioase, iar între anii 1680-1683 a făcut mai multe călătorii în Franța, Aachen, Olanda și Spania. Defoe a început să scrie literatură după ce a exercitat și alte profesiuni, mai întâi că om de afaceri și apoi ca ziarist. În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor, iar în calitate de autor de pamflete scrie Englezul get-beget. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1697 a publicat Caracterul decedatului doctor Samuel Annesley și Păreri asupra unui pamflet privitor la armată permanentă. În următorii ani a continuat să publice diverse pamflete.

În 1702 a publicat pamfletul Cea mai expeditivă cale cu disidenții de pe urma căruia s-a ales cu amendă și condamnarea la stâlpul infamiei. A fost închis la Newgate unde și-a schimbat numele din Daniel Foe în Daniel Defoe. În 1716 a început să conducă o publicație lunară Mercurias Politics care a apărut până în 1720. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu Robinson Crusoe, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii.

Să ne întoarcem în anul 1702, când Defoe este pus la stâlpul infamiei. În pamfletul publicat, el atacă tirania și falsitatea preoților. Pentru aceste acuzații grave, el este pedepsit. Prin punerea la stâlpul infamiei se urmărea disprețuirea și umilirea publică al lui Defoe, dar în schimbul blamărilor el a primit încurajări și admirație din partea trecătorilor, unii au aruncat chiar și cu flori în el. În acele momente, Defoe a scris și un poem – intitulat Imnul infamiei, reușind să câștige o admirație mai mare din partea oamenilor. După trei zile la stâlpul infamiei, Defoe este dus la închisoarea Newgates, unde primul conte al Oxfordului, Robert Harley, îl eliberează în schimbul cooperării sale ca agent de informații.

Jurnal din anul ciumei. Metode Jurnalistice

Nevoia de informație este una dintre datele fundamentale ale întregii vieți sociale. În sens larg, istoria presei este o știință auxiliară a istoriei moderne și contemporane, utilizabilă de istorici cu o oarecare reținere, căci produsul numit presă este gândit pentru utilizare efemeră și este marcat de context și de subiectivitatea/personalitatea gazetarului. În sens restrâns, istoria presei începe odată cu tiparul, este condiționată de progresul tehnologic și de orizontul de așteptare al cititorului, însă, din nevoi de rigoare și autoritate culturală, își extinde aria de cercetare până în Antichitate, căci nevoia de comunicare exista și atunci.

Daniel Defoe este un personaj important în jurnalistică. În anul 1722 el publică Jurnal în Anul Ciumei, în care prezintă într-un mod foarte realist lumea interlopă și greutățile de care se lovea Londra în acea perioadă. Romanul ne introduce încă de la început în lumea lovită de ciumă. Ceea ce este diferit de alte romane de acest gen, este prezența datelor exacte a numărul de morți, manifestări ale bolii, efectele molimei ascupra societății și structurii ei.

Romanul este considerat unul dintre cele mai importante momente din istoria presei, deoarece din el se pot extrage mai multe informații decât din multe alte publicații specializate. Defoe reușește să mențină o ficțiune realistă, autentică. Naratotul ne poart prin casele oamenilor, ne arată adevărată față a dezastrului, asemeni unui jurnalist care își ia rolul în serios, Care pe lângă calitățile necesare, este foarte stăpân pe sine și dă dovata de un instinct foarte bine dezvoltat.El refuză să plece din orașul infectat, iar când oamenii încep să halucineze el își păstrează luciditatea.

Naratorul îndrăznește să cerceteze până și în cele mai subre locuri, reușind chiar să manipuleze în favoarea sa. Notează ce observă, pune întrebări, strânge dovezi, formulează ipoteze pe care mai apoi le elucidează. Când apele s-au mai liniștit, el este singurul care are curajul să spună:”Au înălțat lăuda Domnului, Dar curând au uitat de minunile Lui”, însemnând că oamenii s-au rugat pentru a se vindeca, dar au uitat repede greutățile prin care au trecut, neînvățând nimic din această experiență dureroasă.

William Randolph Hearst

Editorul american William Randolph Hearst s-a născut la 29 aprilie 1863, în San Francisco, California. Era fiul unui bogat afacerist și al unei profesoare. A studiat la St. Paul School din Concord, New Hampshire, apoi la Harvard College, în perioada 1882-1885. A fost exmatriculat din colegiu și a devenit în 1887 proprietarul editurii Examiner din San Francisco, pe care tatălƒsău a câștigat-o la jocuri de noroc. A transformat publicația în cel mai bun ziar de știri, a angajat cei mai buni redactori ai momentului și în 1895 a cumpărat New York Journal, propunându-și să depășească reputația ziarului New York World, deținut de jurnalistul Joseph Pulitzer. A fost atunci inițiat termenul de jurnalism galben, din întrecerea celor două publicații de a prezenta știri senzaționale.

A cumpărat mai târziu alte 27 de ziare, și 18 reviste, printre care renumitele Boston American, Atlanta Georgian, Chicago Examiner, Detroit Times, Seattle Post-Intelligencer, Cosmopolitan, Washington Herald, le-a folodit pentru promovarea unei politici externe agresive și a fost acuzat pentru războiul dintre SUA și Spania.

William Randolph Hearst a făcut parte din parlamentul Statelor Unite în perioada 1903-1907, fără să reușească însă să câștige alegerile pentru funcția de guvernator de New York. Avea o aversiune împotriva Imperiului Britanic și s-a opus implicării Statelor Unite în primul și al doilea ƒrăzboi mondial, precum și formării Ligii Națiunilor. A cumpărat un castel de aproape 140 de milioane dolari, a investit în alte proprietăți imobiliare în statul New York, deținea o colecție de obiecte de artă ce valora peste 50 milioane dolari.

Deși deținea un imperiu mass-media, în 1940, din cauza dificultătilor financiare, a pierdut controlul afacerilor. În 1941, William Randolph Hearst constituia personajul ce i-a inspirat lui Orson Welles realizarea filmului Citizen Kane.

În 1903, Hearst s-a căsătorit cu Millicent Veronica Willson. Au avut 5 copii împreună. Deși nu au divorțat oficial, din 1926 au trăit despărțiți. A avut o relație cu actriță Marion Davies, cu care a avut încă un copil, Patricia Lake.

William Randolph Hearst a murit în Beverly Hills, California, la 14 august 1951, în vârsta de 88 de ani.

Ambrose Bierce

S-a născut în 24 iunie 1842, data morții nu se știe cu exactitate. A fost un editorialist, jurnalist american, dar a mai scris nuvele și fabule.

După ce a terminat armata el s-a decis să rămână în San Francisco, unde devine editor la numeroase ziare locale, printer care: The San Francisco News Letter, The Argonaut, The Overland Monthly, The Californian și The Wasp.

Bierce a trăit și a scris în Anglia din 1872 până în 1975, contribuind la revista Fun. Prima sa carte, The Fiend's Delight, o compilatie de articole, a fost publicată în Londra de către John Camden Hotten, sub pseudonimul „Dog Grile”.

Când s-a întors în Statele Unite , a căutat un loc de muncă tot în San Francisco. Din 1879 până în 1880 a călătorit pentru a încerca diferite cariere. După ce a dat greș, s-a întors în San Francisco și și-a reluat cariera de jurnalist.

În 1887, el a publicat o coloană numită „Prattle” și a devenit primul editorialist angajat la ziarul San Francisco Examiner, ziarul lui William Randolph Hearts. Astfel a devenit unu dintre cei mai influenți ziariști de pe coasta de vest. A rămas asociat cu Hearst până în 1906.

Datorită plăcerii lui Bierce de a scrie satire, de-a lungul carierei sale, s-a lovit de multe ori de oameni cu păreri contradictorii. De multe ori, articolele sale creau chiar situații de tensiune și păreri ostile, fapt care crea greutăți pentru Hearst.

Una dintre cele mai grave incidente a fost cazul asasinării președintelui William Mckinley. Bierce a scris o poezie despre aceste întâmplări, care a fost publicată și scoasă din context. Hearst a a primit acuzații din partea publicațiilor rivale, dar nu a dezvăluit cine a fost defapt autorul și nici nu l-a dat afară pe Bierce.

Chestiunea evreiască

În afara câtorva articole din tinerețe, publicate în ziarele Federațiunea și Albina din Pesta, activitatea sa publicistică se grupează în jurul a două ziare: Curierul de Iași (1876- 1877) și Timpul (1877- 1883).

Problematica publicisticii eminesciene este foarte variată, dar poate fi grupată pe cîteva aspecte fundamentale vizînd: instituțiile statului, aspecte economice și sociale, pierderile și integritatea teritorială, probleme culturale de o mare diversitate.

Între toate acestea, o problemă aparte, nu atît pentru poet, cît, mai ales, pentru cei din jurul său (critici și adversari) este chestiunea evreiască, problemă pe care o abordează în corelație directă cu dobîndirea Independenței Naționale.

Volumul respectă în bună măsură criteriile științifice și deontologice ale culegerilor..

Poetul nu discută chestiunea evreiască decît raportată direct la evenimentele politice ale Europei în strînsă corelație cu situația și implicarea românilor.

Eminescu consacră Conferinței de la Constantinopol mai multe articole și în acest context se ocupă și de chestiunea evreiască. Studiul cel mai important, publicat în Curierul de Iași, în ianuarie 1877, structurat în trei părți, Evreii și Conferința are la bază un principiu fundamental al societății umane, cel al muncii, pentru afirmarea individului și popoarelor.

El precizează în continuare: “munca este singura creatoare a tuturor drepturilor” … “munca temeinică este singura îndreptățire pe acest pămînt”. Aceste principii le aplică poetul situației evreilor de-a lungul timpului pe teritoriile românești, făcînd o demarcație netă între evreii stabiliți în țară de multă vreme, care făceau o muncă utilă lor și societății și evreii proaspăt imigranți care se ocupau cu “traficul și scumpirea artificială a mijloacelor de trai”.

Poetul ia apărarea evreilor care practicau o muncă utilă și atrage atenția, în repetate rînduri, că observațiile sale critice nu se referă la ei.

La Iași, Eminescu cultivă o prietenie strînsă cu Moses Gaster, Heiman Tiktin, Rosetti- Roman, violonistul Toma Micheriu etc.

Peste toate acestea, Alianța israelită se prevalează de prevederile evreilor imigranți în România, organizînd și o campanie violentă și nedemnă în presa europeană. România este acuzată pentru persecutarea evreilor și chiar organizarea de pogromuri. Doi soldați escortează trei vagabonzi spre a fi preluați de autoritățile austriece din Bucovina și mai mulți evrei se fotografiază cu ei, încadrați de cei doi militari. Fotografia este trimisă Alianței israelite, iar cercurile din străinătate îi fac o largă publicitate ca mărturie a opresiunii militare din România. Un prefect de Vaslui interzice, conform legii, unor evrei, deschiderea de noi cîrciumi la sate și este denunțat în presa străină ca organizator de pogromuri. La Iași, o caricatură cu un pogrom este folosită ca argument documenetar în presa din străinătate. Eminescu ia atitudine împotriva acestor calomnii și ale Alianței israelite și arată că încă de nia. Un prefect de Vaslui interzice, conform legii, unor evrei, deschiderea de noi cîrciumi la sate și este denunțat în presa străină ca organizator de pogromuri. La Iași, o caricatură cu un pogrom este folosită ca argument documenetar în presa din străinătate. Eminescu ia atitudine împotriva acestor calomnii și ale Alianței israelite și arată că încă de la Ștefan cel Mare, evreii s-au bucurat de unele privilegii, iar Alexandru Ioan Cuza manifesta cea mai largă înțelegere față de ei.

Discuții aprinse se duc și în privința modalității de încetățenire a evreilor. Alianța israelită cerea ca acordarea cetățeniei să se facă în masă, iar Eminescu se pronunță pentru acordarea cetățeniei individual, cum se proceda și pentru românii din afara granițelor de atunci ale țării.

Triumfă pînă la urmă ideea lui Eminescu, după dezbateri aprinse în Senat, în Adunarea deputaților și în presă.

2.Presa și Actualitatea

Analiza Cotidianului „Adevărul”

Acest cotidian face parte din trustul „Adevărul Holding” fondat de Dinu Patriciu în anul 2006. În anul 2008, trustul a avut o cifră de afaceri de aproximativ 27 de milioane de euro, cu pierderei de 13 milioane de euro. Adevarul Holding a devenit în 2010 acționar majoritar al Gramond Tipografie, cea mai importantă din Transilvania. În 2012, a fost preluat de catre Cristian Burci. Din același trust mai fac parte și Adevărul de seară, Click!, Click pentru femei, Click Poftă Bună!, Click Sănătate, revistele Dilema Veche, Dilemateca, Historia, OK!, Forbes, Forbes Policy Romania, Adevarul-500 miliardari și Blik (cotidian ucrainean).

Elemente de identificare:

• Numele ziarului (Adevărul);

• Sigla (este reprezentată de un vulture negru, cu aripile deschise, așezaj deasupta titlului )

• Data apariției (joi, 22 mai, 2014)

• Numarul de pagini (24) • Prețul (1,99 lei)

• Numărul aparițiilor de la înființarea ziarului (7131)

• Tirajul din ziua publicării (103.275 exemplare)

Elemente de identificare din interiorul ziarului:

Paginile sunt împărțite pe domenii și categorii:

• Eveniment;

• Dezvăluiri;

• Actualitate;

• Politică;

• Econimie;

• Sport;

• Time Out;

• Mica publicitate;

• Viața;

• Panorama.

Pe prima pagină apare titlul, în partea de sus aliniată pe centru cu fond negru. În stânga titlului apar informațiile legate de numărul de pagini, data, prețul, adresa web și numarul publicației, într-un chenar albastru iar în dreapta un mic chenar bordo cu trimitere la un concurs.Sub titlu scrie anul în care a fost fondat și codul de bare.

Primele două știri sunt prezentate succint si așezate în chenar, cu trimitere la paginile urmatoare. Subiectele sunt politică și sport. Sunt însoțite de două poze reprezentative. Cea mai mare parte a paginii este ocupată de o fotografie și un scurt text suprapus pe tema actuală a Eurovizionului, care a stârnit multe reacții contradictorii. În partea dreaptă sunt prezentate patru știri importante, pe scurt, cu trimitere, abordând teme de actualitate, economie, educatie si un editorial.

Textele de pe prima pagina nu sunt foarte mari ca întindere, urmând sa fie detaliate in paginile urmatoare. Scopul lor e să atraga cititorii. Folosesc titluri cu font mare, poze și lead-uri atractive.Articolele de pe următoarele pagini au dimensiuni mai mari, unele ocupand chiar trei sferturi, în funcție de importanță și subiect.

Primele două pagini dezbat subiectul care predomina și pe prima pagină, cel al Eurovizionului, are o poză de dimensiuni întintinse cu persoana câștigătoare, și titluri șoc: „Europa își râde-n barbă”, „A câștigat sau n-a câștigat pe barba ei?”, „Femeia cu barbă sau bărbat cu ovare, nu contează”.

Genul jurnalistic predominant este știrea, dar mai există și câteva articole pe teme economice, un editorial, ultimele pagini fiind ocupate de secțiunea „Mica publicitate”, jocuri, horoscop, program Tv și ultima pagină, care este destinată divertismentului ( „Rușii pun poze tâmpite”).

Autorul este menționat întotdeauna la început, sub lead, cu prenume, nume si adresa de email. Nu exista articole preluate dintr-un alt mass-media.

Temele abordate sunt actuale, de interes general, cu subiecte atât de pe mapamond, cât și din România. Multiculturalismul, evenimente, actualități, econimie, temele sociale, cele din sport și activitățile organelor de stat sunt dominante, precum si două pagini destinate timpuli liber.

Fiecare este însoțit de o fotografie reprezentativă, sau un graficon. Locațiile variază, nu sunt doar teme locale sau naționale. Fiecare articol personalizează subiectul, oferind nume, prenume si funcția pe care o ocupă.

Obiecții sunt tratați cu o atitudine neutra, cu mici excepții în care sunt prezente anumite nuanțe pozitive sau negative, de obicei puse in paralel.

Titlurile au impact și atrag ori prin modul inedit de abordare, cu o subtilă umbra de umor, ori prin felul tranșant de prezentare. Există și titluri metaforice.

Majoritatea paginilor conțin reclame care ocupa o suprafață mare (reclama Kiss Fm, Evomed).

3.Multimedia

3.1 În ce măsură se poate discuta despre jurnalism online în cazul blogurilor?

Enciclopedia Wikipedia spune că un weblog este o aplicație web care conține postări periodice, ordonate invers cronolgic – un jurnal electronic. Crearea unui astfel de site este accesibilă oricărui utilizator de internet.

Blogul este pur și simplu o nouă formă de comunicare cu publicul, mai potrivită cu timpurile și cu obiceiurile de consum ale tinerilor și, e bine ca presă, care trebuie în mod natural să se afle într-un process de continuă evoluție și schimbare, să adopte această tehnologie.

Blogul nu este o mare revoluție, ci o formă a libertății de exprimare adaptată noilor tehnologii. Cea mai mare problema a sa este credibilitatea, corelată cu faptul că cel care postează poate fi anonim și nu-și asumă întotdeauna responsabilitatea pentru ceea ce scrie.

Una dintre principalele probleme ale internetului este anonimatul. Pot fi distruse reputații de către utilizatori sau se pot crea false așteptări.

Un blog poate sau nu să fie jurnalistic, totul depinde de conținut.

Ele nu mai sunt de mult ignorate. Au atras atenția asupra unor evenimente politice prezentând subiecte care le-au preluat apoi și posturile radio / Tv sau ziarele, ori au expus deficiențele mijloacelor jurnalistice clasice.

Unii jurnaliști vorbesc adesea condescendent despre bloguri, dar întâlnim și în presă știri false, acuzații neverificate și calomnii. Pentru un jurnalist, cel mai mult contează acuratețea informației și responsabilitatea pe care o are față de cititor. Natura jurnalistului rămâne aceeași, indiferent de platform folosită. Se pot aplică la fel de bine aceleași reguli ca într-un ziar și pe o publicație online. Jurnaliștii trebuie să înțeleagă că pentru ei, este o proba să aplice aceleași standarde profesionale și când vine vorba de o altă tenologie.

Jurnaliștii pot comunica foarte bine cu publicul tânăr (despre care se știe că nu mai citesc de mult timp ziare) prin bloguri. Mulți sunt de părere că ziarele ar trebui să integreze blogurile în politica editorială.

Blogurile nu dau informația la prima mâna, nu o verifică, nu dau surse.

Toată povestea asta cu credibilitatea blogurilot vs. credibilitatea mediei tradiționale ar trebui să se pună în paralel cu accesul la resurse.

Blogurile vin ca o completare, cel puțin momentan, a mediei tradiționale. Mai avem nevoie de o presă tradițională teoretic mai obiectivă, să ne prezinte contextul. Probabil atunci când bloggerii vor avea acces la aceleași resurse, situația se va schimba.

3.2 De ce acolo si nu aici?

Ok, ai terminat liceul. Ai dat un examen. Pe care, cu putin noroc l-ai trecut asa, ca pestele prin apa, sau poate chiar ti-ai luat in serios rolul de elev silitor si ai reusit sa treci peste examenul maturitatii cu brio. Urmatorul pas? Ne inscriem la facultatea visurilor noastre, la care am visat de mici, sau la care au visat parintii nostri de cand eram mici. Indiferent care ar fi motivul, traim pe principiul: Nu are importanta ce faci, atata timp cat ai o diploma. Mai departe… nu conteaza. Diploma aceea sigur iti va tine de cald si de foame in zile negre.

Daca nu te regasesti in descrierea de mai sus, atunci cel mai probabil faci parte din categoria oamenilor care chiar au crezut in sistemul de invatamant din Romania. Spun “au crezut” pentru ca, pana in momentul de fata, sigur ti-ai dat seama ca… ai cam luat teapa (asa, pe romaneste). Nu vreau sa tai elanul nimanui, poate mai sunt si studenti fericiti, carora nu le pasa de lipsa de organizare si de interes. Pe acestia ii putem incadra intr-o a treia categoria, cea a minoritatilor.

In urma unui clasament elaborat de Universitas 21,  o retea internationala de universitati axate pe cercetare, Romania se pozitioneaza pe locul 39, avand un sistem universitar mai slab decat Bulgaria sau Ucraina. Vezi aici mai multe detalii.

Acestea fiind spuse, nu vad niciun motiv pentru care tu, student eminent, sa doresti sa-ti continui studiile in tara. Fugi, copile! Fugi in…Anglia!(?) Aplica la o universitate si asteapta cumintel raspunsul. Singurul inconvenient, oala de sarmale a mamei va fi mai greu de trimis, dar acest lucru nu trebuie sa te descurajeze, structura anului universitar e aceeasi. De Craciun vei fi acasa si poti profita la maxim.

Știrea

Shorts Up la Timișoara

Festivalul de film Shorts Up a ajuns și la Timișoara. Cinefilii se pot delecta cu cele mai premiate comedii, vineri, 2 noiembrie la Porto Arte, începând cu ora 22.

Scurtmetrajele sunt bazate pe stereotipuri variate, bătrâni care au trăit pe pielea lor Revoluția, psihologul care află că mai are 6 săptămâni de trăit și se decide să-și schimbe radical viața, tâlharul care se îndrăgostește de o femeie în timp ce-i fură geanta. Povești triste, drame puse într-o lumină amuzantă, situații din viața de zi cu zi descriese într-o manieră puțin exagerată tocmai pentru a stârni amuzamentul publicului.

După vizionarea filmelor, participanții la eveniment sunt invitați să rămână în continuare pentru un after party în compania celor de la Dancing Fingerz, a lui Tudor si Mighty Boogie.

Prețul biletului este de 15 lei și se poate cumpăra la intrare.

5. Relatare

Săptămâna de Teatru

În aceste zile, Teatrul Studențesc Thespis, va așteaptă la Casa Studenților pentru cea de-a XIX-a ediție a festivalului “Săptămâna de Teatru 16-22 Decembrie”.

Thespis își propune o nouă abordare a lumii în care trăim, o nouă viziune asupa tinereții și firii umane, o exprimare cât mai liberă și ieșită din comun a sentimentelor. Scopul pe care vor să-l atingă prin reprezentații este de a ne purifica prin teatru , să ne facă să înțelegem ce este cu adevărat important, să facem abstracție de lucrurile nesemnificative care ne înconjoară, să ajungem la origini, la bucuria simplă și curată.

Ieri seară la Casa Studenților s-a jucat piesa de teatru intitulată simplu…Verde. Sala a fost plină până la refuz. Pentru a avea loc toți spectatorii, s-au improvizat locuri și pe podele. Stăteam înghesuiți, dar nimeni nu se plângea. Eram dornici să asistăm și să ne minunăm.

Piesa ridică următoarea problemă: cum ar fi dacă ne-am naște pe o altă planetă, fără resurse, cu un sistem de valori total diferit? Care ar fi evoluția unei ființe care nu cunoaște corupția, răutatea și pur și simplu descoperă treptat misterele vieții? Această idee ne îndeamnă să ne folosim instinctele native, să privim viața cu alți ochi, să vedem frumuseatea și fericirea așa cum este ea defapt. Reprezentația a fost un success. Sala a fost resuscitată de aplauze, iar oamenii au plecat de acolo cu o temă de gândire.

Sâmbăta această, la oră 19, Teatrul Studențesc Thespis va pune în scenă o adaptare după “Ultimul Godot” al lui Matei Vișniec. Bazându-ne pe succesul de până acum, nu trebuie ratat!

6. Interviu

Un actor la început de drum

Itineanț Adrian- Ștefan, unul dintre actorii care încă se află la început de drum, dar care promite multe. S-a născut în Checea, județul Timis și momentan este student la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor. Încă din timpul liceului a participat la atelierele de teatru din trupa școlii, activitate ce o continuă și în prezent în cadrul trupei de teatru al studenților, Thespis.

Î: Ești student la FEAA dar în timpul liber faci teatru. Cele două nu au nimic în comun. Consideri că facultatea este pe planul doi, sau actoria este doar un hobby?

R: Da, cred că FEAA e într-un fel back-up plan, în cazul în care vreau să urmez și o facultate mai artistică. Momentan teatrul este doar un hobby, dar încerc să descopăr dacă aș putea merge mai departe pe planul acesta.

Î: Ce facultate “mai artistică” te-ai gândit să urmezi în continuare?

R: Mă gândeam să dau la Facultatea de Coregrafie din Cluj sau București.

Î: Să înțeleg că îți surâde și ideea unei cariere de dansator. Este cineva care te încurajează să urmezi acest drum?

R: Da, mama mea, deoarece atunci când eram mic ținea neapărat să mă învețe să dansez. Dorea să fie un fel de salvare a mea în cazul în care sunt forțat să merg la un eveniment, să nu fiu singurul care stă jos.

Î: Care a fost momentul în care ai știut că vrei să faci teatru?

R: Sincer, nu mai știu exact momentul în care s-a declanșat dorința. Cred că în momentul în care am conștientizat că teatrul ar putea fi o modalitatea de dezvoltare personală și acest lucru a fost influențat mai mult de lumea filmelor și a cărților.

Î: Legat de lumea aceasta a filmelor, mulți actori de teatru consideră că acceptarea unui rol într-o producție cinematografică este un compromis. Tu ai accepta acest lucru dacă s-ar ivi ocazia?

R: Nu cred că o ofertă de a juca într-un film e un compromis. Mie personal, mi se par două lucruri total diferite. În partea de film, toată acțiunea se concentrează pe detalii tehnice. Aceeași scenă o joci de mai multe ori și e mai greu, cred eu, pentru că te consumi mai mult, în timp ce la teatru, e one shoot. Sunt diferite, dar au și multe puncte commune, de exemplu: la ambele ai un scenariu, dar ai și obligația de a duce personajul în punctual în care vrei tu.

Î: Ce înseamnă “o intrare în rol” pentru tine și care sunt pașii pe care îi urmezi înainte de a intra pe scenă?

R: Asta e destul de complicat. Depinde foarte mult de fiecare om și cât de ușor ajungi în punctual în care te-ai detașat de tine și de probleme. Eu personal, nu vorbesc și prefer să mimez înaintea să înceapă piesă. Asta am fost învățat și mă ajuta pentru piesă. Încerc să-mi duc problemele cât mai departe.

Î: Ți-e ușor să te detașezi de probleme?

R: Nu chiar, mai ales acuma, la început, când nu prea știu tactica în sine. E un process de învățare și când ajung să joc roluri mai diferite, atunci o să mă pot detașa mai ușor…cred.

Î: Care sunt valorile pe care dorești să le promovezi și care în același timp le urmezi?

R: Mie mi se pare că o valoare importantă este puterea de a fi tu, în orice situație și de a reacționa exact așa cum vrei, fără să te lași constrâns de o conjunctură. Orice ar fi, să nu-mi încalc principiile. Cel puțin asta încerc să fac.

Î: Piesa “Verde” este un semnal de alarmă. Contextul actual îi provoacă pe tineri la o reflecție asupra lumii, asupra degradării mediului și a fintei umane. Este o piesă Altfel, așa cum se numește și în scurta prezentare. De ce ai ales să joci în această piesă?

R: Am ajuns să joc în piesă asta din pură întâmplare. Am aflat de la o cunoștință. Mai târziu mi-a spus și mătușa mea că e implicat dansul. Știam că o să fie o piesă de teatru-mișcare și mă gândeam că are o strânsă legătură cu dansul, ceea ce pe mine mă face să mă simt confortabil. Nu aveam nici o idee despre ce o să fie piesă sau cum o să se numească, știam doar că e un casting pentru o piesă de teatru-mișcare.

Î: Poți să explici în ce constă conceptul de teatru-mișcare?

R: E exact ideea de a transmite valori, trăiri, prin mișcări abstracte. Ideea de a crea un concept care să se lege, pentru a prezența o evoluție a piesei, o creștere a energiei.

Î: Știu că nu sunteți încurajați să vorbiți despre acest lucru, dar poți totuși să povestești, pe scurt, ideea piesei?

R: Piesa e plasată pe o planetă extraterestră și începe cu apariție unor cellule, care se dezvolta și devin “moluște”. Începem să conștientizăm lucrurile din jur, să ne crească member și devenim o combinație între animal și plantă…”animalo-plantă”. De acolo ne rupem în bucăți și evoluăm în stadiul de maimuță, avem voce, descoperim emoțiile. La scurt timp devenim oameni, interacționăm între noi iar acest lucru duce la apariția relațiilor sexuale. Ne împărțim în două credințe, începem să ne luptăm, să dominăm. Vine peste noi o boală, conștiința probabil. Devenim incababili să ne mai schimbăm, de aceea vrem să revenim în oul principal, din care ne-am născut.

Î: Piesa a avut success și a prins la publicul timișoarean. Ați avut la fel de mult success și în alte părți?

R: Am trimis înregistrări cu piesă la diferite festivaluri și am fost invitați în Franța. Urmează să mergem și în Lituania, unde vom participa cu piesă la un concurs de teatru-mișcare.

Î: Recent a avut loc ediția a XI-a de 24 de Ore de Teatru. De ce consideri că a avut un success mai mare decât în alți ani?

R: Poate pentru că a fost mult mai mediatizat evenimentul. A avut mai mult success, atât pe plan economic, cât și pe partea culturală. Au fost destul de mulți spectatori…

Î: Crezi că publicul timisoarean începe să vadă importanța unei educații culturale și să aprecieze teatrul mai mult decât în anii trecuți?

R: Cred că ușor, ușor, lumea începe să-și de-a seama că avem nevoie de o mică doză de cultură. Probabil și intrarea gratis la eveniment este un impuls.

Î: Având în vedere că veți juca piesă și în cadrul StudentFest-ului, ce așteptări ai de la public?

R: În primul rând, să vină cât mai mulți! În al doilea rând, să nu plece acasă degeaba, să zică: “Uite o maimuță care a făcut sex și se mișcă turbulent pentru că nu știe ce se întâmplă cu ea.” Să prindă ideea piesei pe toate nivelele. Să se gândească ce ar trebui să reprezinte piesa pentru ei. Să fie o temă de gândire.

7. Portret

Tom și Jerry nu au fost niciodată dușmani

După multe ore în care am stat să mă gândesc la o personalitate marcantă pentru redactarea acestui portret, mi-am dat seama că, oricâtă muncă de documentare aș avea la activ, nu voi putea descrie persoana respectivă la fel de bine cum aș vrea. Dacă pentru un pictor este important modelul pe care îl are în față, la fel și pentru mine, este foarte importantă persoana care a avut un impact major în dezvoltarea mea. Pentru a putea reda o mica doză din personalitatea unui om, este foarte important să cunoști acea persoană, să-i observi gesturile, mimica, să știi cum va reacționa în anumite situații, să poți să-i intuiești anumite reacții.

Gândindu-mă la toate aceste elemente, mi-am dat seama ca cea mai potrivită persoana este bunicul meu. Nu, nu fost o personalitate aflată în atenția publicului, chiar daca atunci când ieșea în public cu siguranță era în centrul atenției. Nu a publicat o carte, nu a luptat în razboi, nu a fost un intelectual de marcă, chiar dacă ar fi putut să fie. Unii ar spune că nu a făcut lucruri mărețe, în schimb a pus suflet în tot ceea ce facea.

Chiar dacă imaginea bunicului înțelept și trecut prin viață e puțin clișeică, nu pot să neg, ba chiar o spun cu mândrie că am avut parte un lup moralist, un lup blând, într-adevăr, dar extrem de moralist. Poate trebuia sa încep prin a explica faptul că bunicul meu era un om al extremelor. Pentru el nu exista cale de mijloc. Nu de puține ori am auzit expresia: „Ori e albă, ori e neagră!” ieșind din gura lui. Un om complex și dificil în același timp, un om puternic, dar cu destule slăbiciuni. Conștient întotdeauna de ele și capabil să rămană pe linia de plutire.

Dacă aș vrea să fac o listă cu calități și defecte, mi-ar fi imposibil. În orice defect al său există și o parte bună, în orice calitate pot găsi un minus. Un om fixist, cu multe cerințe de la viață, de la persoanele din jur și de la el, în cea mai mare măsură. Un om care nu știa sa piardă, care nu concepea ideea de „nu pot”, un om care toată viața a luptat pentru ceva. Era într-o permanentă misiune. Pentru cei din jur era o pârghie, un sprijin, dar si cel mai mare critic. Câteodată mult prea insistent, altădată te uimea cu tăcerea. O persoană atât de imprevizibilă, încât sunt sigură ca se uimea chiar și pe el câteodată.

Nu și-a irosit nici un moment din viață. Poate doar acea oră din fiecare amiază în care programul cu publicul lua sfârșit, deoarece se tolănea in fotoliul său, pentru a viziona „Tânăr și neliniștit”. La început nu am înțeles obsesia lui pentru acest serial, „telenovela eternă”, cum imi plăcea să-i spun, ba chiar mă amuza foarte tare această imagine. Un om serios, la statura sa impunătoare, cu mustața sa de om serios, cu limbajul său formal si mimica gravă își pierde vremea urmărind cu cine se mai căsătorește Victor, câți copii din flori are fiecare sau cine e vinovat pentru moartea fratelui bunicii din partea tatălui. Revenind la subiect, de la care am deraiat puțin cam mult, mi-am dat seama mult prea târziu de ce era așa de important pentru el acest obicei. Bunica mea nu pierdea nici un episod. Dacă venea sfârșitul lumii, acesta trebuia să aștepte până se termina serialul. Paradoxal, chiar mă distram copios cu bunicul meu. Mai ales când venea cu o replica de genul: „Uite ce față de bidon turtit are asta!”. Dupa moartea bunicii mele, el a continuat tradiția în locul ei, doar că de data aceasta a luat totul mult mai în serios. Nu mai făcea remarci răutăcioase la adresa actorilor.

Întotdeauna vroia să afle lucruri noi (pentru a se putea contrazice mai târziu cu cineva pe tema respectivă), avea un răspuns pentru orice, avea o replică parcă pregatită din timp să îți dea lumea peste cap. Dar toate acestea nu faceau decât să te motiveze, să lupți, să câștigi și câteodată chiar să înveți sa pierzi cu demnitate. Și când acest lucru se întampla, era lângă tine, cu un sfat, o vorbă, un adevărat monolog motivațional care te încuraja să te ridici, să te scuturi, să o iei de la capăt. Mai încrezator, mai curajos, mai sigur pe tine. Te făcea chiar să te bucuri de nereușită. Pentru că „așa a fost să fie!”.

Nu a avut o viață ușoară. Tatăl său a murit când el era mic, iar mama… nu a fost acolo când el a avut nevoie. De mic a crescut singur, s-a descurcat și a lucrat. A învățat câte puțin din toate. Copilăria și-a trait-o odată cu mine. El era Tom iar eu eram Jerry. Eu fugeam, răsturnam, spărgeam, el alerga după mine (după care facea curățenie). Construiam forturi împreună, făceam teme, cântam și dansam. La ora cinei, trebuia sa bea lapte din farfurie, doar era motan. Cu trecerea anilor s-a transformat din partener de joacă într-un adevarat stâlp de sprijin, un model, chiar un exemplu, nu doar pentru mine ci și pentru toți cei care l-au cunoscut.

8. Reportajul

Moș Martin, mai ușor cu alcoolul!

„ …Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căței."

Dacă pleci cu gândul unei plimbări relaxante sau într-o scurtă excursie cu scop educativ, Grădina Zoologică din Timișoara este locul care cu siguranță trebuie evitat. Această activitate nu va face altceva, decât să-ți lase un gust amar.

Vă doriți un scurt istoric?

Inaugurată în anul 1986, grădina a adăpostit circa 30 de specii de animale, majoritatea provenind din România. Aparent, din cauza condițiilor care au lăsat de dorit, în anul 2002 au început lucrări de reamenajare. Acestea au durat aproape 5 ani. Sună promițător. Din păcate lucrurile nu stau chiar așa. Poate că a existat un scurt moment în care Grădina Zoologică s-a apropiat măcar de un nivel decent, dar lucrurile bune sau mă rog, aproape bune nu durează prea mult.

Astăzi Grădina Zoo a Municipiului Timișoara adăpostește 29 de specii și 144 de animale. Teoretic…Sunt sigură că la momentul actual lipsesc vreo două – trei găini care s-au aventurat mult prea aproape de ieșire.

Face-ți-vă comozi, abia acum intrăm în miezul problemei!

Animalele “foarte jucăușe și primitoare” trăiesc în condiții destul de jalnice, având în vedere că, nu cu mult timp în urmă, au fost investiți peste un million de euro în acest spațiu de recreere cu un “excelent rol pedagogic și instructiv-educativ”. Să fim serioși… ce pot învăța bieții copii din această experiență? Toate animalele par slăbite și fără vlagă, ascunse fiecare într-un colțișor. Cu puțin noroc poate își scoate și ratonul nordic boticul de sub mormanul de talaj (nu foarte curat) în care își duce veacul…sau ducea. Nu sunt sigură că animăluțul este înca in viață. La ultima vizită cușca părea cam pustie.

Atracția principala sunt clar cei patru urși bruni, care aparent în fiecare seară se distrează în cluburile din Timișoara. Nu-mi explic alt motiv pentru care sunt atât de lipsiți de viață. Fiecare stă melancolic pe buturuga sa, uitându-se în gol. Grea viață duc bietele animale. Multe probleme, multe apăsări. Te uiți în ochii lor și parcă te recunoști, după o seară agitată în care ai băut puțin cam mult alcool decât limita normală și tot ce-ți dorești este o cafea tare, să te trezească din mahmureală.

Spre uimirea mea, de dată această Grădina Zoo a prins brusc viață. Bucuria nu a durat prea mult. Amalgamul de copii care fugeau în toate părțile și țipau ca din gură de șarpe nu se aflau acolo printr-o simplă coincidență. Motivul? Programul “Școala altfel” a luat o decizie înțeleaptă. “Hai să ducem elevii la zoo să vadă și ei niște păsări!” Nu de alta, dar pentru a intra în încăperea reptilelor îți trebuie ceva pregătire spirituală, sau măcar roagă-te să fii răcit și cu nasul înfundat…

Lăsând puțin la o parte spiritul critic, o experiență plăcută a fost vizita la cușca maimuțelor. Maimuțele Hussar, ca să fiu mai exactă. Cele două specimene, într-adevăr foarte simpatice, păreau mai uimite de faptul că le bagă cineva în seama decât de haosul din jur. Dar nici ele nu și-au păstrat prea mult interesul, așa că am plecat mai departe.

Privirea mi s-a fixat pe un exemplar din rasa Felis silvestris. Sună frumos, nu-i așa? Din păcate lucrurile stau cu totul altfel. Vorbesc de pisica sălbatică, care la prima vedere stătea tolănită la soare. Nu trebuie să fii veterinar sau sau să ai mare experiență cu animalele că să-ți dai seama că săracul animal era rănit. Un specimen care în mod normal este recunoscut pentru agilitatea și viteza de deplasare, abia dacă se putea mișca. Șchiopăta săraca dintr-o parte în altă, probabil căuta o sursă de apă sau mâncare sau… chiar ambele, pentru că nu părea nici prea bine hrănită.

Mi-am luat inima în dinți și mi-am continuat drumul prin armata de copii. Măcar ei păreau încântați. Am realizat abia după aceea care este adevăratul motivul. Au scăpat de școală. Măcar pentru o zi. Nu erau nici ei prea fascinați de fauna din jur.

Răsare soarele și pe strada noastră …

Păunul în schimb, a salvat situația. Simțind poate dezamăgirea care plutea în aer, s-a gândit să ofere un spectacol. Cel puțin așa îmi place să cred. S-a umflat el în pene de nenumărate ori, cu un aer arogant, dar imaginea a trezit interes și a stârnit multă agitație printre pitici, care și-au scos repede telefoanele să pozeze “minunea”. Văzând acestea, nici struțul nu s-a lăsat mai prejos. A început să se agite și să alerge, își flutura aripile în toate părțile, dădea cu ciocul de toate gardurile. Și-a luat rolul foarte în serios. Foarte dedicat cauzei, acest struț. De apreciat efortul lui.

Soarele apune, odată cu el și simțul meu critic. Mă îndrept spre mașină și în minte încă mai am întipărită, ca un timbru, imaginea bietei pisici. Încă mai am dubii legate de micul raton și încă nu sunt sigură că poneii au fost vreodată periați sau spălați. Și totuși nu pot să neg sentimentul care a crescut în mine, puțin câte puțin, încă de la cumpărarea biletului de intrare. Un sentiment confuz de fericire, de curiozitate de…speranță. Acea bucurie copilărească și haotică care pune stăpânire pe tine fără un motiv anume și care îți modelează un zâmbet subtil pe față. Așa! Pur și simplu…

9. Editorial

Ștergem toate fișierele?

Pornind de la celebrul citat al lui Osho: “Nu la lumea materială este necesar să renunțăm, ci la trecut și la condiționările acestuia, la sistemul de convingeri greșite care ne înlănțuie și pe care fiecare generație îl impune celor următoare.”, am ajuns la concluzia că noi, ca popor nu mai avem nici o șansă de îndreptare. De ce? Simplu. Nimeni nu este conștient sau nu vreau să renunțe la convingerile greșite pe care ni le-a creat societatea. Suntem crescuți cu mentalități de genul: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte sau mult mai populara: să moară și capra vecinului.

Cât despre partea în care sistemul de valori greșite este impus din generație în generație, sunt de acord. Copilul aude de mic tot felul de sfaturi care îl forțează să devină egoist, răutăcios și fără principii. Acest copil crește mare. Fie că ajunge într-o poziție de control, sau nu, presiunea societății și frustrarile acumulate încă din copilărie îl fac să devină…român.

Nu ești un român veritabil dacă nu ai călcat pe cineva în picioare, dacă nu ai făcut imposibilul să-ți fie ție bine – chiar dacă ai făcut altcuiva rău, nu ești român dacă nu ai încercat să furi, sau să-ți furi singur căciula și nu ești român dacă nu ai căutat calea mai scurtă și mai ușoară în rezolvarea unei probleme.

Dacă Osho spune că nu trebuie să renunțăm la lumea materială, nu însemna că trebuie să ne rezumăm numai la ea. Da, este importantă, banii ne ajută să supraviețuim, dar cu riscul de a folosi un clișeu, banii nu aduc fericirea. Și nu este așa? Când a fost ultima dată când ai văzut pe stradă un om de afaceri îmbrăcat la costum, cu servieta în mâna, cu smartphone-ul la ureche zâmbind? Zâmbind sincer…Când ai văzut ultima oară un polician care a câștigat alegerile sărind în sus de fericire, fericire sinceră, care a durat mai mult de câteva ore?

Soluție? Sincer, nu cred că mai există o rezolvare a problemelor din societate, cel puțin nu una reală. Poate că se va inventa o mașină care poate șterge memoria unui popor întreg. Poate dacă o luăm de la zero vom ajunge într-un alt punct…dar nu sunt convinsă că această soluție, fie ea fictivă, poate fi posibilă chiar și așa.

10. Cronică

Azi butoi de vin, mâine operă de artă

Timp de o lună, Iulius Mall este gazda unei expoziții de artă inedită. BarriqueArt 2012 este un proiect adus la viață de către Andrei și Delia Hercezeg, proprietarii Enotecii de Savoya. În ce a constat ideea lor? Au trimis 22 de butoaie din stejar unui grup de artiști români și străini, care le-au trasformat în adevărate piese de artă. Care a fost scopul? O ocazie pentru iubitorii de artă contemporană să poată admira ceva ieșit din comun.

Expoziția s-a bucurat de un real succes la Muzeul de Artă din Timișoara și Muzeul Meseriilor din Budapesta, așa că organizatorii s-au gândit că o astfel de idee neconvențională merită să fie expusă și într-un spațiu neconvențional. Într-o prima instanță ideea este bună. Poate fii admirată atât de amatorii de artă, cât și de oamenii care poate nu au reușit să-și facă timp pentru a vizita un muzeu în ultimul an.

În teorie, totul a ieșit că la carte. Locația este accesibilă, operele ies în evidență, dar cam asta e tot. Impactul dorit nu a avut loc. De ce? Problema nu este legată de organizare. Problema este publicul, care din păcate tratează cu superficialitate capitolul artă.

La prima vedere, culoarul din fața librăriei Cărturești pare că a prins viață. Fiecare butoi spune o poveste, reprezintă un personaj sau exprimă o stare. La o privire mai atentă, te duce cu gândul la un episod din romanul Singur pe lume. Acei puțini oameni care trec sunt mult prea grăbiți pentru a le admira. Singura curiozitate se citește pe chipul copiilor, dar și ei la rândul lor sunt chemați de către părinții nerăbdători.

Expoziția a început în 17 octombrie și va putea fii vizitată până în 18 noiembrie, un timp destul de îndelungat pentru ca oamenii să se obișnuiască cu schimbarea de decor, poate chiar să le trezească curiozitatea la următoarea sedință de shopping.

Lucrările expuse aparțin artiștilor Marius Bacriu, Sorin Bijan, Zamfira Bîrzu, Mihai Chiuaru, Dana Constantin, Delia Corban, Suzana Fântânariu, Nedim Hadziahmetovici, Ioan Iacob, Alexandru Jakabhazi, Adriana Lucaciu, Rafael Matiaș, Doina Mihăilescu, Radu Mihăilescu, Simion Moldovan, Attila Nagy, Liviu Nedelcu, Bogdan Neuleanu, Sorin Nicodim, Alexandru Pasat, Sorin Purcaru, Bogdan Rața, Adrian Sandu, Cristian Sida, Aurel
Stanciu, Nada Stojici, Csaba Szabo, Lajos Ugron, Luigi Ștefan Varga, Pavel Veres, Gheorghe Zărnescu și Mihai Zgondoiu.

“Submarinul vinului, o creatură de vis, reînsuflețită de exaltarea unui vin- trăiește în vin. Butoiul, ca un submarin, este Submarinul Vinului, nu se scufundă că o piatră, ci plutește în vin sau deasupra lui.”- Lajos Ugron, nascut in 1982, la Miercurea Ciuc, Harghita.

11. Scenariu

Cultura prin ochii tinerilor

Sinopsis

Într-o lume în care suntem absorbiți de muncă și activitățile zilnice obositoare, nu mai știm să ne relaxăm, nu mai știm să profităm cu adevărat de acele puține momente de liniște. Trăiam în epoca vitezei, într-o perioadă în care se pune accent pe descoperirile științifice și dezvoltarea științei, dar nu mai valorificăm arta și artiștii care încă se zbat să aducă un strop de culoare în viața noastră.

Am renunțat de mult să ne mai bucurăm de lucrurile simple pe care viață le are de oferit. Nu mai profităm nici de faptul că trăim într-un oraș care este un epicentru de cultură, în care multiculturalitatea și-a pus amprenta asupra patrimoniului. Chiar dacă lumea este într-o permanență schimbare, evoluție, noi ca persoane nu facem altceva decât să involuăm. Proverbul latin “Mens sana in corpore sano” și-a pierdut din valoare. Fericirea există în lucrurile simple care ne înconjoară, noi în schimb am renunțat să o mai căutăm.

Acest documentar își propune să ilustreze o zi din viața unui tânăr actor. Să arate faptul că bucuria există în lucruri mărunte, unde pasiunea este cea mai importantă și că atunci când faci ceea ce îți place nimic nu este prea greu sau prea solicitant. Adrian Itineanț, un actor aflat încă la început de drum, încearcă să schimbe mentalități. Vrea să arată că distracția nu înseamnă numai cluburi. Lucrurile bune în viață se află de obicei sub nasul nostru și vin și gratis de cele mai multe ori.

Teatrul te învață să râzi, să plângi, să faci haz de necaz, să trăiești în adevăratul sens al cuvântului și cel mai important, să te dezvolți ca om.

Secvența I

Ideea: În prima secvență se face o paralelă între activitățile preferate de oameni.

Timp: 2 minute

Locație: Piața Unirii din Timișoara și Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara

Momentul zilei: după ora 16.

Secvența II

Idee: Evidențierea motivelor pentru care sălile de teatru nu sunt la fel de populate.

Timp: 2 minute

Locație: Setup Venue din Timișoara, Podul de Fier, Scartz Timișoara

Momentul zilei: ora 12, ora 24

Secvența III

Idee: Această secvență își propune să ilustreze atmosfera plină de dinamism din interiorul teatrului pentru a arăta și părțile amuzante, nu doar munca grea la care sunt supuși actorii.

Timp: 5 minute

Locație: Teatrul Thespis, Timișoara

Momentul zilei: ora 18

Secvența IV:

Idee: Un ultim interviu cu unul dintre actori, care spune câteva cuvinte despre piesă în care tocmai a jucat.

Timp: 2 minute

Locație: Teatrul Thespis

Momentul zilei: ora 19.

Secvența V

Idee: Un Vox populi cu studenți. Cât de des merg la teatru.

Timp: 3 minute

Locație: Centrul Timișoarei, Piața Unirii și Complexul Studențesc.

Momentul zilei: între orele 12-14.