Metodele Didactice Traditionale Si Metodele Didactice Moderne

METODE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE ÎN EDUCAȚIA COPIILOR PREȘCOLARII

Cuprins

Argument

CAPITOLUL.1 METODE DIDACTICE SPECIFICE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREȘCOLAR

1.1 Delimitări comceptuale

1.2 Metode tradiționale instructiv-educative

1.3 Metode moderne instructiv-educative

1.4 Funcțiile metodelor didactice

1.5 Analiza comparativă metode tradiționale/metode moderne

CAPITOLUL.2 EDUCAȚIA COPIILOR PREȘCOLARI

2.1 Delimitări conceptuale

2. 2 Funcțiile educației

2. 3 Factorii educației

2. 4 Vârsta preșcolară /Preșcolariatea

2. 5 Educația preșcolară

2 .6 Principiile didactice ale educației preșcolare

2. 7 Abordării noi în educația preșcolară/ Noile educații

CAPITOLUL. 3 MICROCERCETAREA

3.1 Scopul microcercetării

3.2 Obiectivele cercetării

3.3 Ipoteza cercetării

3.4 Lotul de subiecții

3.5 Metode de cercetare

3.6 Organizarea cercetării

3.7 Analiza și interpretarea rezultatelor

3.8 Concluzile microcercetării

CONCLUZII GENERALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Tema aleasă de mine a pornit din dorința de a cunoaște foarte bine metodele didactice tradiționale și metodele didactice moderne, pentru a le putea diferenția unele de altele, pentru a le putea adapta în funcție de activitățile desfășurate în cadrul grădiniței, pentru a le putea adapta în funcție de nivelul fiecărei grupe, ele fiind alese de fiecare educatoare în parte în funcție de personalitatea acesteia. În funcție de personalitatea educatoarei care utilizează metodele didactice, acestea (metodele), adesea pot să fie apreciate sau subapreciate. Cadrul didactic bine pregătit obține rezultate bune indiferent de metodele pe care le-a aplicat în activitatea desfășurată, iar un cadru didactic mai puțin pregătit nu va avea rezultate bune, chiar dacă metodele folosite sunt cele mai extraordinare.

Metodele didactice sunt folosite de cadrele didactice ca principale instrumente de lucru în activitățile cu preșcolarii. Cu ajutorul acestor metode se realizează transmiterea și asimilarea de cunoștințe de către copii, deoarece metoda reprezintă calea pe care copilul împreună cu educatoarea, trebuie să o urmeze, având ca scop formarea preșcolarului, atât prin intermediul activităților dirijate de educatoare, dar și prin intermediul activităților desfășurate în mod independent.

Pentru cadru didactic metoda didactică este calea de organizare a activității de învățare a preșcolarului, reprezentănd drumul spre cunoașterea individuală a preșcolarului.

Metoda didactică reprezintă instrumentul didactic care îl ajută pe copil să asimileze într-un mod activ cunoștințe și să-și dezvolte forțele cognitive și intelectuale.

Educatoarea trebuie să cunoască foarte bine metodele didactice, să facă deosebirea între metodele didactice tradiționale și metodele didactice moderne, deoarece cu ajutorul acestor metode instructive-educative îi ajută pe preșcolari să găsească soluțiile necesare pentru rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă în timpul învățării.

În alegera metodelor didactice de către educatoare, aceasta trebuie să se țină cont de materialele didactice folosite în activitate ce urmează să o desfășoare, dar nici mediul în care are loc activitatea nu trebuie să fie neglijat.

Prin intermediul metodelor folosite de educatoare în activitățile din grădiniță, preșcolarii donbândesc noile cunoștințe, își formează atitudini, aptitudini, priceperi și deprinderi practice și intelectuale. Copilul învață activ în momentul în care informațiile transmise sunt inteligibile și carespund intereselor și posibilităților sale intelectuale, folosind metodele adecvate acestora în funcție de grupa la care se află copilul.

Din punct de vedere al criteriului istoric metodele didactice se împart în metode tradiționale și metode moderne.

Metodele tradiționale denumite și metode ,,vechi” sunt bazate pe comunicare orală, care pun accentul mai mult pe predare.

Metodele moderne denumite și metode ,,noi” ajută la dezvoltarea personalități copilului preșcolar. Atunci când folosim fie metodele tradiționale, fie metodele moderne trebuie să știm că nu întotdeauna tot ce este vechi este și demodat și tot ce este nou este și modern, noi trebuie să ne alegem metodele instructiv-educative, adecvate pentru activitatea ce urmează să o desfășurăm.

Este foarte important să cunoaștem și să diferențiem metodele didactice tradiționale de cele moderne, să știm să le aplicăm într-un mod corespunzător în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, pentru ca rezultatele activității noastre să fie cât mai bune, deoarece importanța educației pe care copilul o primește în această perioadă este foarte mare.

CAPITOLUL 1

METODE DIDACTICE SPECIFICE ÎNVATAMANTULUI PREȘCOLAR.

1.1 Delimitări conceptuale

Metoda didactică. ”Termenul metodă derivă etimologic din două cuvine grecești (odos-“cale”;metha”spre”,”către”) și are înțeles de „drum (către)..”, ,,cale (spre)…”. În didactică, metoda se referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educaționale”. (C. Cucoș, 2006, pag.286).

Metodele didactice ,,sunt mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, depriderile și capacitățile copiilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea.” (C.L. Oprea, 2008, pag.189).

Cuvantul metodă semnifică drumul, calea de urmat pentru atingerea unui scop, modul de căutare, de decoperire a adevărului, calea folosită de profesor în a-i ajuta pe copii să descopere viata, lucrurile, știința și natura.

Referindu-mă strict la procesul de predare-învățare din cadrul grădiniței am definit metoda ca: drumul de parcurs în activitatea comună a educatorului și educațiilor pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru formarea și informarea educaților.

Metoda didactică reprezintă acele căi prin intermediul cărora elevii ajung în procesul de învățământ, sub coordonarea educatorilor, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice.

Metoda didactică reprezintă acea cale pe care profesorul o parcurge pentru a ajuta elevii să gasească ei însuși una proprie de parcurs în vederea aflării sau redescoperirii unor adevăruri noi, consemnate în cunostințe noi, în forme comportamentale.

Indeplinirea obiectivelor instructiv-educative sau formativ-informative prin activitatea din grădiniță, transformarea procesului de cunoaștere dintr-un proces spontan într-unul de învățare conștientă, impun folosirea unor metode și procedee de lucru adecvate situațiilor de învățare, stabilirea unor relații de comunicare între copii și educatoare.

Metoda didactică reprezintă calea, modalitatea concretă de realizare a procesului instructiv-educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme procedee și mijloace prin care se asigură relația predare-învățare (activitatea educatoarei și a preșcolarului) în scopul atingeri anumitor obiective. Metoda didactică își dobândește valoarea prin eficiența activității în care este folosită, prin felul în care este ea aplicată de educatoare.

Metoda didactică este “modalitatea de lucru” cu, caracter polifuncțional (poate participa succesiv sau simultan la îndeplinirea mai multor obiective instructiv-educative), care:

este aleasă de educatoare și pusă în aplicare împreună cu copiii, în lecții și în activitatea extrașcolară în beneficiul copiilor;

presupune în toate cazurile conlucrarea dintre profesori și copii, în interesul identificării adevărului;

se utilizează diferențiat în funcție de trebuințele, interesele, nivelul copiilor, și în scopul prioritar al formării acestora din urmă;

îl atestă pe profesor ca purtator al conținuturilor de învățământ și ca organizator al proceselor, ca animator și evaluator al procesuli respectiv.

Metoda didactică reprezintă modalitatea de acțiune dintre profesor și copii pentru rezolvarea sarcinii de bază-instruirea. Metoda reprezintă pentru educatoare calea de constituire și dirijare a activității de învățare a elevului, instrumentul didactic prin intermediul căruia îi provoacă pe cei aflați pe băncile grădiniței la învățarea activă a unor noi cunoștințe și dezvoltarii forțelor lor cognitive si intelectuale. Metoda reprezintă pentru preșcolarii calea pe care aceștia trebuie sa o parcurgă de la necunoaștere la cunoaștere.

“Pentru obiective complexe, metoda este inclusă într-o strategie didactică, adică într-un ansamblu de metode în care se completează, se compensează și devin un demers coerent de educare și instruire. Cercetările au demonstrat valoarea deosebită a metodelor activizante, creative, a strategiilor didactice care cultivă autonomia și spiritul practic, aplicativ al celor educați. Acest fapt sugerează ideea alegerii cu discernământ și alegerea și pricepere a strategiei adecvate în funcție de obiectivele urmărite, de conținutul propus, de nivelul grupei și particularitățile fiecărui copil, de priceperea în utilizarea strategiei de catre cadru didactic, și nu în ultimul rând, de condițile și facilitățile puse la dispoziție. ” (El. Voiculescu, 2003, pag.69).

Pe lângă metodele didactice mai sunt și procedeul didactic și strategia didactică, fiecare având rolul său propriu. Trebuie să se cunoască foarte bine ce înseamnă fiecare și să facem diferența între ele.

Crearea obiectivelor instructiv-educative sau formativ-informative prin activitatea din grădiniță, transformarea procesului de cunoaștere dintr-un proces spontan într-unul de învățare conștientă, impun folosirea unor metode și procedee de lucru adecvate situațiilor de învățare, stabilirea unor relații de comunicare între copii și educatoare. Modul optim de organizare a acțiunii instructive în vederea realizării obiectivelor propuse este legat de îmbinarea corectă a efortului educatoarei cu cel al copiilor, lucru determinat de alegerea corectă a metodelor de învățământ.

“Strategia didactică (a activității formativ-educative) reprezintă modul de îmbinare a metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor, formelor de organizare a activitatii, aleasă de cadrul didactic în funcție de condiții și facilități, de nevoile celui educat. Ea face din activitatea la grupă un act de creație a educatoarei (institutorului) și uneori a preșcolarilor înșiși, fiind condiția creșteri procesului didactic concret.” (El. Voiculescu, 2003, pag. 68).

Strategia didactică este modalitatea prin care educatoarea alege, combină și organizează ansamblul de metode, materialele didactice și mijlace de învățământ într-o ordine ce asigură atingerea obiectivelor propuse.

Prin termenul “strategie” se poate înțelege:

organizarea într-un mod cronologic a metodelor și materialelor alese pentru atingerea anumitor obiective;

modul eficient prin care educatoarea îi ajută pe copii să ajungă la cunoaștere și la dezvoltarea capacităților, sentimentelor, emoțiilor, aptitudinilor, priceperilor și deprinderilor.

Strategia didactică este alcătuită dintr-un ansamblu de metode, tehnici, mijloace de învățământ și forme de organizare a activității, cu ajutorul cărora educatoarea organizează un plan de lucru cu preșcolarii pentru obținerea unei învățării eficiente. Profesorii strategici sunt aceeia care îmbină în toate modurile posibile metodele și tehnicile de predare- învățare.

“Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune o componentă sau chiar o particularizare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situație dată de învățare. Valoarea și eficiența pragmatică ale unei metode sunt condiționate de calitatea Prin termenul “strategie” se poate înțelege:

organizarea într-un mod cronologic a metodelor și materialelor alese pentru atingerea anumitor obiective;

modul eficient prin care educatoarea îi ajută pe copii să ajungă la cunoaștere și la dezvoltarea capacităților, sentimentelor, emoțiilor, aptitudinilor, priceperilor și deprinderilor.

Strategia didactică este alcătuită dintr-un ansamblu de metode, tehnici, mijloace de învățământ și forme de organizare a activității, cu ajutorul cărora educatoarea organizează un plan de lucru cu preșcolarii pentru obținerea unei învățării eficiente. Profesorii strategici sunt aceeia care îmbină în toate modurile posibile metodele și tehnicile de predare- învățare.

“Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune o componentă sau chiar o particularizare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situație dată de învățare. Valoarea și eficiența pragmatică ale unei metode sunt condiționate de calitatea, adecvarea și congruența procedeelor care o compun. De regulă, în interiorul unei metode, procedeele se pot reordona, în funcție de exigențele exterioare ceea ce face ca una și aceiași metodă să poată dobândi trăsături și dimensiuni praxiologice noi, date tocmai de combinatorica procedeelor. Mutațiile intervenite pot fi atât de mari, încât, la limită, metoda poate deveni ea însăși un procedeu, în contextul altei metode, după cum un procedeu își poate aroga la un moment dat, demnitatea de metodă.” (C. Cucoș, 2006, pag.287)

1.2 Metode tradiționale instructive-educative

Metodele tradiționale fac parte din criteriul istoric și mai sunt denumite și ”vechi “ sau ” clasice “, ”dogmatice” ori “didacticiste” în special cele care fac referire la comunicarea directă.

Robert Lafon (1963, apud I. Cerghit, 2006, pag.103) subdivide metodele vechi astfel:

-metode didacticiste- verbale, axate pe memoria reproductivă, fară a prezenta vreun inters pentru elev;

-metode atractive- pune accentual pe utilizarea jocului, neținând seama de efortul util învățării;

-metode intuitive- pune accentual pe observarea lucrurilor și fenomenelor concrete sau a substitutelor acestora (imginii, modele, machete etc);

-metode traditionale- pune accentual pe experiența anterioara a copilului și pe procedurii didactice și intuitive.

Metode tradiționale specifice învățămantului preșcolar sunt:observația, explicația, povestirea (narațiunea), expunerea, conversația, exercițiul, demonstrația, abordarea euristică, însă asta nu înseamnă că tot ce este vechi este și demodat, după cum nici tot ce este nou este și neapărat modern.

1.Observația

,,In semnificația originară, a observa (lat.servare+ob=a avea inainte ochilor, a avea ochi pe, a cerceta) înseamnă a lua în atenție obiecte, fenomene, fapte etc.” (I. Cerghit, 2006, pag.198).

Observația este o metodă intuitivă în cadrul învățământului preșcolar este folosită ca observație dirijată. Observația dirijată ca metodă este foarte importantă deoarece îl ajută pe copil să cunoască mai rapid și mai corect lumea în care se află și în care crește, ea fiind folosită des în activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător.

Observația este principala metodă de cunoaștere a copilului deoarece cu ajutorul ei ajungem să cunoaștem cu adevărat felul de a fi al fiecărui copil în parte. Ea presupune constatarea lucrurilor și fenomenelor așa cum ni le oferă natura în chip obișnuit.

Prin metoda observației putem observa foarte multe lucruri despre copilul preșcolar, fără ca cel observat sa-și dea seama. Educatoare are rolul de a-i observa pe copii în timpul în care aceștia își trăiesc viața de copii în clasă ori în afara ei, între patru ochi sau în cercul colegilor, dar nelăsîndu-i niciodată bănuiala că este supus observației. Ea reprezintă una din cele mai utilizate metode care se folosesc în învățământul preșcolar pentru a cunoaște un copil.

Observația oferă educatoarei cele mai îndestulate informații pentru caracterizarea personalității unui copil. Copiii trebuie să fie observați în condiții cat mai diferite, numai astfel pot fi surprinse manifestările tipice ce-l caracterizează pe copil. In timpul programului pentru o zi de gradiniță copilul se manifestă diferit la anumite tipuri de activității ce se desfășoară în sala de grădiniță, uni preferând un anumit tip de activitate se comportă diferit în cadrul activitătii de joc comparativ cu atitudinea pe care o are în activitățile comune.

Obținerea datelor importante despre temperamentul, caracterul sau aptitudinile copilului se fac pe baza observației. Scopul observației trebuie să fie foarte bine stabilit de educatoare pentru că se urmărește anumite aspecte ale comportării în momente și situații diferite. Toate observațiile trebuie notate într-un caiet de observații psiho-pedagogice sau într-un alt caiet în momentul în care au fost surprinse, deoarece cu trecerea timpului ele pot fi uitate sau interpretate greșit, datele obținute trebuie sa fie notate cât mai exact de catre educatoare.

“Prin observație, se urmăresc explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcinii concrete de învățare, exprimarea și explicitarea rezultatelor observațiilor cu ajutorul unor suporturi materiale (referate, tabele, desene, grafice). În același timp, această metodă conduce și la formarea unor calități comportamentale cum ar fi consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea și imaginația.” (C. Cucoș, 2006, pag.295).

2.Explicația

„Este o metodă de comunicare orală având scopul de descifrare a sensului și semnificației unor noțiuni, fapte, caracteristici ale realități înconjurătoare, argumentării unor idei, descoperirii prin viu grai a cauzelor unui fenomen, a scopului unor acțiuni, prin raționamente logice pe înțelesul celui educat.” (El. Voiculescu, 2003, pag.72).

Explicația este metoda folosită foarte mult în grădiniță, deoarece însoțește întreg procesul instructiv –educativ, completând celelante metode de lucru. Atât în cadrul activităților frontale, dirijate cât și a celorlante activității desfășurate pe parcursul unei zile, explicația ajută la însușirea de noi cunoștințe, înțelegerea și completarea lor cu ajutorul educatoarei. Ea contribuie la crearea premizelor, însușirii unor deprinderi tehnice de lucru și a unor modalități de acțiune (la activități de desen, modelaj, confecții, educație muzicală, educație fizică. Reușita acestei activități depinde de cât de corectă a fost aplicată explicația. Prin explicație educatoarea reușește să atragă să concentreze atenția copiilor spre aspectul dorit. Dintre cele mai dificile explicații, par a fi cele care se referă la obiecte și fenomene pe care copiii nu le percep în acel moment. În situațile de genul acesta educatoarea va lua reprezentările formate anterior sau folosesc anumite texte literare, versuri, povești, ilustrații, anumite texte muzicale, care coincid cu tema explicației și reprezintă punctul de sprijin pentru noile cunoștințe. Preșcolarul poate ajunge la explicații care fac apel la experiența lui de viață la exemple familiale la rodul proprilor experiențe și observații.

Dorința de a cunoaște îi îndeamnă pe copii la cererea unor explicații cauzale (de ce?, cum?, ce se întâmplă dacă?) și ascultă cu mare interes dacă informațile sunt potrivite conform posibilităților lui de codificare. În momntul în care sunt exprimate cerințele morale, de comportare, copilul dorește să i se explice motivele și scopurile acestor reguli, educatoarea fiind nevoită să apeleze la exemple, la desene, experiențe trăite, la imaginația copilului (ce se va întâmpla dacă și cei mari s-ar bate și ei pentru o jucărie, dacă nu ne îngrijim).

Observarea realității și experiențele ștințifice ajută copilul să găsească singur explicații la multiplele sale de e-uri, de ce unele corpuri plutesc, altele nu?, de ce nu cade soarele?, de ce cantitatea de plastilină sub formă de minge este egala cu cea sub formă de placintă? etc. Pentru ca metoda explicației să aibă parte de o mărire a eficienței aceasta va trebui să fie îmbinată cu metodele activ-participative.

Preșcolarul care primește explicațile accesibile va învăța să le caute singur, să le afle cauzele, să-și amplifice posibilitășile de cunoaștere și acțiune.

3.Narațiunea (Povestirea)

“Narațiunea sub formă de povestire incită imaginația copilului, tendința lui spre miraculous, fantastic, imaginar, dar totodată reprezintă un excelent exercițiu pentru descoperirea aspectelor, morale si estetice ale caracterului copilului care povestește o întâmplare, un fapt la care a participat sau pe care l-a auzit de la alți.” (El.Voiculescu, 2003, pag.70)

Cu ajutorul povestirii copiii învață cu mare simplitate în lumea basmelor și fabulelor, trăiesc episoade sau fapte istorice petrecute de mult, luând la cunoștință întâmplări spectaculoase și de mare semnificație din viața unor personaje, eroi.

Narațiunea în forma poveștii sau a basmului poate să fie asociată cu imaginii desenate sau cu ilustrații din cărți. Pot fi în versuri sau în proză povestite sau citite de educatoare, cu început dat, după imagini, după diafilme, filme sau desene animate, reprezentând evenimente supranaturale, sau realiste, sau din trecutul îndepărtat, din mitologie sau din folclor, după povești celebre de autori consacrați sau inventate de educatoare sau copii. Esențialul este descris cu ajutorul personajelor pe care copiii le îndrăgesc sau le blamează,pe parcursul povestirii copiii participă verbal sau nonverbal, afectiv, propune soluții, încurajează sau condamnă personajele, ei iau atitudine în favoarea binelui. Copiii sunt cei care cer reluaraea povești preferate și insistă asupra detaliilor receptate de la prima audiție.

Pentru grupa mică se recomandă povești și basme scurte mai simple folosindu-se un limbaj accesibil cu intercalarea unor cântece ca în “Capra cu trei iezi”, cu puține episoade care pot fi ilustrate sau vizionate ulterior. In timp se va trece la povestirii mai ample, cu numeroase episoade,cu eroi mai complexi care fac fapte bune cât și fapte rele.

In povestire este foarte importantă cantitatea de informație care trebuie transmisă copiilor, modul de redare, stilul literar îngrijit, explicarea cuvintelor noi pe inșelesul copiilor, folosirea anumitor figuri de stil care să trezească și să cultive simțul estetic. Finalitatea folosită trebuie să fie adecvată să fie adaptată celor povestite, astfel încât povestirea să se adreseze nu doar intelectului ci și sensibilități morale și afective.

Repovestirea are rolul de a stimula creativitatea si menține dorința copilului de a se afirma, de a fi în centrul atenției. Prima dată copiii vor fi ajutați cu imagini, cu încurajări, întrebări și prin intervenția educatoarei, după aceea vor fi învățați să povestească independent, astfel fiecare va fi capabil să povestească singur ceea ce a înțeles.

Educatoarea poate cere copiilor să povestească despre ce au vazut la televizor, despre ce lucrează părintii, ce le povestește bunicii, ce vor să devină când vor crește mari, astfel oferindule copiilor o manifestare liberă a exprimări. Pentru copii este foarte important să le oferim spectacole de teatru, teatru de păpuși să facem scenete la serbări, să le citim povești, deoarece copilului căruia i se citesc povești sau i se povestesc va deveni un copil care va dori foarte mult sa citească și să învete cât mai mult.

Narațiunea este foarte iubită de cei mici, ea îndeplinește și rolul de intregrare socială și de reglementare morală a comportamentului.

Prin intermediul povestirii copiii acumulează diferite informații și astfel își satisfac nevoia de cunoaștere și afectivitate, își dezvoltă imaginația și îi ajută la exersarea capacități de comunicare.

4.Abordarea euristică

„ În didactica modernă, euristica nu numai că nu se reduce la conversația euristică, ci depăsește statutul de metodă didactică, căpătându-l pe cel de idee directoare, de principiu director în întreaga metodologie didactică. Acest principiu recomandă copiilor să descopere adevărul, refăcând drumul elaborării cunoștințelor prin activitate proprie, independentă”. (S. Cioflica et al., 2006, pag.27).

Abordarea euristică presupune:

– transmitere de date, fapte, obiecte, fenomene și evenimente;

– alcătuirea problemei, pentru care se caută o soluție de rezolvare;

– să verifice elementele conținutului structural (conceptele, regulile, legile, principiile, structurile conceptuale, teoriile);

– utilizarea procedurilor și a metodologiilor de creare a cunoștințelor.

Abordarea euristică presupune momente de incertitudine, tatonări, căutări, dar și de selecție a posibilităților, de alegere a celor mai optime cai de rezolvare a problemei. În acest scop, copilul se bagă într-o sarcină de cunoaștere, în condițile în care experiența sa de cunoaștere este insuficientă, o informație momentan incompletă, procesul de învățare avansează pe parcursul unei cercetări personale.

5.Conversația

,,Etimologia cuvîntului conversație (lat.conversatio-compus din con,cum=cu și din versus=intoarcere) vrea să arate că este vorba de o acțiune de întoarcere și reîntoarcere (după opinia noastră la cunoștințe deja dobândite), de o acțiune de cercetare cu de-amănuntul, de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei”. (I. Cherghit, 2006, pp. 138-139).

Conversația este metoda verbală care transmite cunoștintele prin intermediul dialogului(educatoare-preșcolar), discuților și dezbaterilor, fiind considerată una din cele mai importante metode de instruire. Cu ajutorul acestei metode putem să urmărim nivelul de dezvoltare al limbajului copiilor, cât de corect pronunță toate sunetele și grupurile de sunete, construirea de propoziți și fraze corecte din punct de vedere gramatical.

Conversația este principala metodă folosită de la primele activități în grădiniță, prin intermediul căreia educatoarea și preșcolarul au un dialog, prin intermediul căruia pot fi descoperite greșelile de vorbire de la începutul grădiniței, iar acestea vor fi notate în caietul de observații a evoluției fiecărui copil în ceea ce privește vorbirea cât și nivelul de cunoștințe necesar acestuia pentru a avea o adaptare bună la regimul școlat. Dialogul în învațământ este subordonat în întregime efectuării unor sarcinii didactice si educative, fiind axat pe procesul de învățare și dezvoltare a personalitătii.

Conversația are mai multe forme, iar acestea sunt următoarele:

– catehetică

– euristică

– dezbaterea

Conversația catehetică are la bază învățatea mecanică, pe de rost specifică copilului mediu, când circulă formula didactică ” magister dixit ” (ceea ce a spus profesorul nu poate fi discutat).

Conversația euristică este un fel aparte de învățare prin descoperire, se bazează pe învățarea conștientă folosind dialogul. Această metodă oferă coplilului posibilitatea de a descoperi și de a întelege singur cunoștințele pe care trebuie să le învețe și apoi să le reproducă într-o formă liberă, personală cu respectarea adevărului științific.

Dezbaterea reprezintă forma eficientă și complexă de conversație, caracterizându-se printr-un schimb de păreri pe baza unei analize aprofundate a unei teme ștințifice sau practice ce se încheie cu anumite deliberări, omologate de către cadrul didactic într-un colectiv studios.

6.Expunere

Este metoda care constă în transmiterea de catre cadrul didactic a unor cunoștințe noi, pe cale orală, în structuri bine închegheate, ceea ce garantează o eficiență sporită, prin transmiterea unui volum de informații, într-o unitate de timp determinată.

Expunerea cunoaște mai multe variante în funcție de natura și amploarea deducțiilor și argumentelor desfășurate, de stilul discursiv și de concretețea limbajului folosit:prelegerea, povestirea, explicația, expunerea universală, expunerea cu oponent. Prelegerea este recomandată în general claselor mai mari si constă în expunerea de către cadrul didactic a unui volum de cunoștințe bine organizate și sistematizate. Povestirea este folosită la vârstele mici și reprezintă o narațiune simplă într-un limbaj expresiv. Explicația reprezintă dezvăluirea adevărului pe baza unei argumentații deductive.

Metoda expuneri reprezintă calea cea mai simplă, directă și rapidă de transmitere a unor cunoștințe.

7.Demonstrația

Demonstrația reprezintă metoda didactică care se bazează pe contactul direct al copilului cu materialul intuitiv, ce ușurează reflectarea obiectelor și fenomenelor prin percepții și reprezentări. Demonstrația se folosește foarte mult în învățământul preșcolar, fiind una din metodele de bază aplicate în grădiniță. Demonstrația este întotdeauna însoțită de explicație si invers, nu se pot realiza separat. A demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiecte, procese acțiuni reale sau artificiale, ajută la cunoașterea nemijlocită a realități concrete, a eficienței sale pentru vârsta preșcolară, când copilul învață cel mai mult cu ajutorul șimțurilor și afectivități pentru că învătarea nu poate fi posibilă fară suportul ei material, a impactului obiectelor asupra organelor de simț la acest nivel de dezvoltare psihică.

Materialul demonstrativ trebuie să fie accesibil viziuni copilului, estetic realizat și prezentat în cămpul lui vizual, pentru a putea contribui la stimularea curiozității și a reușitei unei activități. Materialul este prezentat în așa fel încât să poată fi perceput prin cât mai multe simțuri. Pote fi urmărită transformarea unor substantive în diferite ipostaze: ,, Apa și transformările ei ”, ,, Gheața ”, ,, Vaporii”, etc.

,,In funcție de materialul intuitiv avut la dispoziție se pot defini mai multe tipuri de demonstrații. Astfel, Ioan Cherghit (1980) identifică: demonstrația pe viu a unor obiecte și fenomene sau acțiuni, în starea lor naturală de existență și manifestare (experimentul de laborator, demonstrația operaților motrice, a unor comportamente), demonstrația figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice), demonstrația cu ajutorul desenului la tablă, demonstrația cu ajutorul modelelor (fizice, grafice), demonstrația cu ajutorul imaginilor audio vizuale (proiecții fixe și dinamice, secvențe televizate), demonstrația prin exemple etc.

Spre deosebire de descoperire, care are un rol inventiv, demonstrația are un caracter ilustrativ, conducând la reproducerea, oarecum pasivă a unor acțiuni sau la asimilarea unor cunoștințe pe baza unor surse intuitive.” (apud, C.Cucoș, 2006, pag. 295).

8.Exercițiul

Reprezintă modalitatea de realizare repetată a acțiunilor de învățare teoretică și practică în vederea fixării și consolidări cunoștințelor asimilate și a formări și dezvoltări priceperilor și deprinderilor intelectuale. Exercițiul constă în repetarea unor deprinderi de muncă:intelectuală,practică în mod sistematic, în scopul consolidări anumitor acțiuni ale copilului.

Pe tot parcursul activităților exercițiul își găsește teren de exprimare pentru copil, astfel:

– exercițiul înseamnă chiar salutul de dimineață de la intrarea în grădiniță, apoi;

– pregătirea săli de grupă pentru desfășurarea activității;

– servitul mesei, îmbrăcarea;

In cadrul activităților dirijate, frontale, exercițiul reprezintă nu numai o modalitate de observare, dar este o necesitate, fără exercițiu copilul ,, uită ” și nu-și consolidează deprinderile de muncă necesare, indiferent de natura lor. În momentul aplicări acestei metode trebuie sa vem grijă sa gradăm exercițile de la simplu la complex și de la ușor la greu. În cadrul activităților de scriere, la început copilul apasă tare, rupe creionul, strânge puternic creionul în mână, schimbă poziția corpului, ceea ce il obosește foarte mult. Cu ajutorul educatoarei si cu foarte mult exercițiu, copilul iși va elimina aceste neajunsuri.

Metoda exercițiul poate fi aplicată cu succes și în cadrul activităților matematice pentru învățarea în mod conștient a tuturor exerciților, problemelor matematice, pentru formarea și consolidarea reprezentărilor matematice și aplicare imediată în practica activităților din grădiniță-familie.

Folosirea metodei exercițiului în cadrul activităților contribuie la dezvoltarea gândirii, a independenței în acțiune, în mișcare. În același timp se stimulează activități creatoare și se crează condiți pentru dezvoltarea aptitudinilor copiilor fiecare lucrând mai mult în direcția care-i place.

In funcție de demersul didactic și obiectivele urmărite, exercițile pot fi de mai multe feluri;

-exerciții de inițiere(introductive sau de acomodare).

-exerciții curente,de fixare și consolidare a cunoștințelor dobândite și de formare a priceperilor și deprinderilor;

-exerciții recapitulative (de sinteză) sau de verificare.

9.Metoda jocurilor didactice

Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare, deoarece îmbină ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere.

Jocurile didactice sau jocurile educative, ele fiind o categorie aparte de jcuri, ele sunt propuse, organizate și conduse de educatoare, au obiective educaționale bine stabilite, și reprezintă forma perfectă prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare, poate ajuta învățarea dirijriată, pentru pregătirea integrări ulterioare a copiilor în școală. Există foarte multe jocuri didactice care sunt inspirate din jocurile spontane ale copiilor, dar urmărind obiective intelectuale, de socializare, motrice, de repetare a unor cunoștințe însușite sau de exersare a unor deprinderi (din toate categoriile jocurilor spontane). In grădiniță se realizează la toate activitățile comune, jocurile didactice (de comunicare, cu conținut științific, matematic, de muzică, desen –pictură-modelaj) și se regăsește utilizate cu succes în contextul unor activități cu scop evaluativ.

Jocurile didactice cuprind jocurile de mișcare cu reguli, ce ajută la dezvoltarea atenției, memoriei, imaginației, la exersarea unor automatisme, mișcări, acțiuni simple prin imitare unor activități reale.

Jocurile senzoriale vizează văzul, auzul, simțul tactil, mirosul sau simțul orientării,

Jocurile de analiză perceptivă vizuală (puzzle) participă la creșterea sensibilității analizatorului și perceperea selectivă a unor forme culori, dimensiuni, grosimi etc.

Jocurile logice recomandă copiilor compararea sau clasificarea pieselor după anumite criterii date, apoi descrierea lor și după aceea motivare alegerii.

Jocurile gramaticale si cele lexicale vizează folosirea unor forme de exprimare (Eu spun una, tu spui multe), despărțirea în silabe, identificarea sunetelor cu care încep sau se termină cuvintele.

Jocurile muzicale urmaresc recunoasterea unor instrumente după sunet, reproducerea unor melodi etc.

Jocurile de construcție după model presupun execuția corectă după modelul dat. Rolul jocului didactic este să trezească interesul copiilor și să-i distreze.

,,J.Huizinga în Homo ludens, definește jocul ca o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesități materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de vuioșie și destindere (1977). Sau, ,,jocul este manifestarea primară a atitudinii creative a copiilor fața de ceea ce îi înconjoară. Jocul trezește imaginația, creează buna dispozișie, activează gîndirea”. (Vîgoțki 1967). ,,Jocul este munca este datoria este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință poate să acționeze” (Claparede, 1926). ,,Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul” ( L.Blaga, ,,Trei fețe” ).

Contrar unor teorii care susțin că jocul și educația se exclude reciproc (H.A.Franche s.a.) fiind două acțiuni cu un specific aparte, în practică, jocul a fost dintotdeauna socotit ca o modalitate de educație pusă în slujba dezvoltării activității mintale, a celei senzoriale, manuale, a exprimării plastice, ritmice, verbale, grafice etc. Iar în plan teoretic ideea de a folosi jocul în scopuri educative a fost încă din Antichitate clar exprimată de Platon, de exemplu, iar mai târziu, în vremea Renașterii, de Vittorino da Feltre, de Rabelais, apoi de Bacon, Fenelon și Basedow, iar în epoca modernă de Frobel, Montessori, Decroly s.a. Cu toate acestea de-abia,,…epoca noastră este aceea care a făcut din joc un adevărat instrument educative și didactic” (Planchard, 1992), o bază a metodelor de instruire și educație în învățământul preșcolar și cel primar, ca în forme specific (vezi jocurile de simulare) să pătrundă și în învățămăntul secundar și universitar.” (apud, I. Cerghit, 2006, pp. 262-263).

În practică sunt remarcate o mulțime de jocuri simple și ușoare organizate în maniere mai puțin pretențioase ,ce au mai puține reguli, multe dintre ele modelate după exemplul adulților (jocul ,,de-a făcut case”, jocul ,,de-a vânătoarea”, jocul ,,de-a medicul” etc.). Prin intermediul acestor jocuri copilul construiește o lume reală cu scopul de a ajunge la o cunoaștere mai bună a ei,a lărgiri orizontului de cunoștințe, și la formarea anumitor deprinderi.

Clasificarea jocurilor:

1. După conținut și obiectivele urmarite sunt:

– jocuri senzoriale (visual-motorii, tactile, auditive);

– jocuri de dezvoltare a vorbirii, de asociere de idei și de raționament, jocuri matematice, jocuri de constructii tehnice, jocuri muzicale, jocuri de orientare, jocuri aplicative, jocuri demonstrative. jocuri de creație, jocuri de fantezie, de memorie, jocuri simbolice, jocuri de îndenânare (jocuri de exerciți simple,de mișcare) etc.

2. După materialul folosit se clasifică în:

– jocuri cu materiale;

– jocuri fără materiale;

– jocuri orale;

– jocuri cu întrebări (,,cine stie,câștigă”);

– jocuri ghicitori;

– jocuri cuvinte încrucișate etc.

Folosirea jocului ca metodă de învățare nu este lipsită de dificultăți întâlnite în învătarea copiilor. Dificultățile care apar sunt de ordin cognitive (întelegere, cunoaștere, de percepere a acțiunilor), dificultăți de atitudine, de ordin psihosocial (de relaționare , de stress, de inucces, de blocaje afective etc.) și dificultăți de adaptare.

10.Problematizarea

Problematizarea este metoda care urmărește dezvoltarea gîndiri independente și productive, ea constă în crearea unor situați problematice, care antrenează și oferă copiilor posibilitatea de a surprinde diferite, relații dintre obiectele și fenomenele realității, între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe, cu ajutorul soluțiilor pe care ei înșiși le crează sub îndrumarea educatoarei. Problematizarea se caracterizează prin crearea unor situații conflictuale, problematice în gândirea copilului. Aceste stuații apar în momentul în care copilul observă un dezacord între anumite cunoștințe și problema ce urmează a fi rezolvată, indiferent de categoria de activitate (activități matematice, cunoașterea mediului), în momentul în care este pus să aleagă din cunoștințele sale numai pe cele care-l pot ajuta să rezolve o problemă dată, sau când există contradicți între modul de rezolvare teoretică și cel de rezolvare practică a unei probleme.

Pentru ca o anumită temă să capete un caracter problematizat, aceasta trebuie să stârnească o reacție de mirare, de uimire, chiar de surprză.

Ceea ce e specific acestei metode, constă în faptul că educatoarea nu comunică, pur și simplu cunoștințe gata create, ci ea îi pune pe copiii săi în situația de căutare și descoperire. Cel mai important lucru în problematizare este realizarea situaților problematice și mai puțin punerea unor întrebări, care ar putea foarte bine să lipsească.

,,Problematizarea presupune o antrenare plenară a personalități elevilor, a comportamentelor intelectuale, afective și voliționale. Valoarea formativă a acestei metode este indiscutabilă: se consolidează structuri cognitive, se stimulează spiritul de exploatare, se formează un stil activ de munca, se cultivă autonomia și curaju în afișarea unor poziții proprii ” (C. Cucoș, 2006, pag. 297).

1.3 Metode instructiv-educative moderne

,,Metodele noi sunt cele care pornesc de la principiul potrivit căruia <școala este făcută pentru copil și nu copilul pentru școală>. Acestea sunt grupate în:

– metode libertine, anarhiste:inspirate din ideile lui J.J.Rousseau, L.Tolstoi, experimentul de la Hamburg etc., soldate cu eșec și sortite abandonării

– metode active: inspirate din sistemele pedagogice care s-au bazat pe progresele cunoașteri copilului. Aceste se interesează în primul rând, nu de acumularea de cunoștințe, ci de transformarea personalității, suscitând deci activitatea individului în raport cu cerințele dezvoltări personalității sale și găsindu-și utilizarea pe toate treptele învățământului, de la cel preșcolar, până la cel universitar.” (I. Cherghit, 2006, pag.103).

Metodele moderne promovează interacțiunea dintre preșcolari, schimbul de idei, de cunoștințe asigurând un demers instructiv al actului de predare-învățare-evaluare. Prin aplicarea acestor metode preșcolarii depun efort intelectual de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret și prin corelațile create interactiv, în care își asumă responsabilități formulează și verifică soluții. Aceste metode stimulează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independența în gândire și îi ajută să ia deciziile cele mai importante și să argumenteze alegerea făcută.

Metodele moderne sunt folosite din ce în ce mai mult în practica educațională alături de cele tradiționale sau în combinație cu acestea.

Metodele de învățare activă au rolul de a introduce copiii în procesul de învățare în sensul formări lor ca participanți activi la procesul de educare, astfel ei sunt ajutați să înțeleaga lumea în care trăiesc și să aplice ceea ce au învățat în diferite situați de învățare.

Metodele moderne specifice învățământului preșcolar sunt:

1.Jocul de rol

,, Jocul de rol este o metodă care constă în provocarea unei discuții plecând de la un joc dramatic pe o problemă cu incideță directă asupra unui subiect ales. Subiectul ,, de jucat “ trebuie să fie familiar elevilor ,să fie extras din viața lor curentă”. (C. Cucoș, 2006, pag. 299).

,,Jocul de rol face parte din categoria metodelor active de predare-învățare și se bazează pe simularea unor funcții, relații activități, fenomene, sisteme etc. Prin aplicarea acestei metode, copiii devin ,,actori” ai vieți sociale pentru care, de altfel, se pregătesc, întrucât ei vor ocupa în societate poziții sau statusuri profesionale, culturale, științifice etc. Este util ,,să joace” rolurile corespunzătoare acestora, formându-și astfel anumite competențe, abilități, atitudini, comportamente convingeri etc.” (S. Cioflica et al., 2006, pag.32).

Jocul de rol este metoda care urmărește în primul rând formarea modului de agândi, simți și acționa, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităților empatice,a capacități de a rezolva situații problematice, verificarea comportamentelor formate la copii și înlăturarea comportamentelor necorespunzătoare, neadecvate. Prin aplicarea jocului de rol, copiii devin ,,actori” ai vieți sociale pentru care se pregătesc.

,,După cum apreciză specialiștii, jocul de rol conduce la realizarea următoarelor obiective: învățarea modurilor de gândire, trăire și acțiune specifice unui anumit statut; dezvoltarea empatiei și capacității de înțelegere a opinilor, trăirilor și aspiraților altora; stimularea aptitudinii de a surprinde, înțelege și evalua orientările valorice ale partenerilor de interacțiune; formarea experienței și competenței de a rezolva situațiile problematice dificile; verificarea corectitudinii comportamentelor formate și destrămarea celor greșit învățate etc.” (Ionescu, Radu, apud. C. Cucoș, 2006, pag. 299).

2.Învățarea prin descoperire

Învățarea prin descoperire este metoda de lucru prin intermediul căreia copiii sunt puși să descopere adevarul prin propria sa activitate, independent.Fiecare cercetare are un punct de plecare,o întrebare problemă sau o situație problemă.Intrebările pot duce la apariția unei situații problemă chiar ele însele.

Înterbările care pot duce la apariția unor situații problemă sunt următoarele:

1.Ce este aceasta?

2.Unde?

3.Când?

4.Din ce cauză?

5.Cât?

6.Este mai mult sau mai puțin?

7.In ce scop?

Aceste întrebări cer copiilor să:

1.să clasifice obiectele si fenomenele;

2.să ordoneze lucrurile în spațiu;

3.să ordoneze lucrurile în timp;

4.să ofere explicații;

5.să efectueze operații de numărare;

6.să facă comparații,evidențierea diferențelor și echivalențelor;

7.să realizeze evaluării.

În practica instruirii sunt folosite următoarele tipuri de descoperiri:

-decoperiri inductive ( au la bază raționamente de tip inductiv);

-descoperirii deductive (au la bază raționamente de tip deductiv);

-descoperiri analogice (au la bază raționamente prin analogie).

Învățarea prin descoperire reprezintă predarea anumitor cunoștințe prin folosirea unor metode de descoperire, și nu trebuie să o confundăm cu “ a învăța să descoperi” ceea ce reprezintă dezvoltarea la copii a capacității de a face descoperiri.

3. Modelarea

“Modelarea este metoda bazată pe analiza ,decodificarea structurii si înțelegerea mecanismelor de funcționare a unor fenomene prin construirea unor modele (copii esențializate, analoage cu obiecte sau procese naturale). Modelul are ca scop desprinderea esențialului, a tipicului. Modelele pot fi bidimensionale (structura fulgului de zăpadă), tridimensionale (macheta unei macarale) sau simbolice (structura atomului deoxigen).” (El. Voiculescu, 2003, pag. 74).

4.Brainstromingul

Această metodă poate fi numită și metoda asaltului de idei deoarece cu ajutorul acesteia pot fi găsite anumite idei, soluții noi și adecvate rezolvării unor teme și probleme teoretice sau practice. Prin intermediul utilizării acestei metode se oferă șansa preșcolarului să gândească creativ și să obtină mai multe soluții în rezolvarea activității propuse de către doamna educatoare. Pentru îndeplinirea acestei metode trebuie să se țină cont de anumite reguli:

– permiterea preșcolarilor să-și exprime liber ideile care apar în mintea lor pentru prima oară;

– ideile oferite de preșcolari nu trebuie să fie judecate imediat, pentru ca aceștia să nu devină timizi, sau de frică să ne ofere răspunsuri greșite;

– fiecare răspuns oferit de preșcolar trebuie să fie apreciat de educatoare, chiar dacă răspunsurile oferite de aceștia sunt neadecvate cerinței;

– soluția finală trebuie să fie rezultatul obținut din partea întregului grup.

5.Explozia stelară

Explozia stelară este metoda care ajută la stimularea creativității si reprezintă una din modalitțile de relaxare a copiilor. Această metodă se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Ea poate fi folosită ca metodă ce oferă rezultate bune în activitățile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, povestiri.

Prin folosirea acestei metode eductoarea urmărește să le dezvolte potențialul creativ al preșcolarilor, familiarizarea lor cu strategia formulări de întrebări, exersarea capacităților acestora de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unor imagini și rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebarile adresate.

6.Diagrama Venn

Reprezintă o metodă interactivă de fixare, consolidare și evaluare a cunoștințelor, ea poate fi aplicată cu succes în activitățiile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice etc. Această metodă este formată din două cercuri care se suprapun parțial. În spațiul care intersectează cele două cercuri pot fi așezate, desenate sau scrise asemănările dintre două obiecte idei, concepte iar în cele două cercuri sunt asezate aspectele specific ale acestora.Poate să fie folosită această metodă în activitățile de povestire, observare, convorbire, pentru fixarea și evaluarea cunoștințelor copiilor.

7.Schimbă perechea

Este o metodă interactivă folosită în activitățile cu preșcolarii, ce are ca obiectiv stimularea comunicării și rezolvarea de probleme prin lucrul în pereche. Ea poate fi utilizată cu succes în activități de obsevare, de convorbire, activități practice.

8.Bula dublă

Reprezintă o metodă de predare-învățare foarte ușor de aplicat, care grupează asemănările și deosebirile dintre două obiecte, fenomene, idei, concepte. Ea este prezentată grafic prin două cercuri mari în care se așează câte o imagine care denumește subiectul abordat. De cele două cercuri mari se află relaționate prin linii alte cercuri mici sașezate între cercurile mari în care se specifică asemănările, iar în cercurile exterioare se specifică caracteristicile fiecărui termen, particularitățile sau deosebirile.

9.Cubul

Această metodă se folosește în cazul în care se dorește explorarea unui subiect, a unei situați din mai multe perspective, oferindu-se astfel posibilitatea de a se dezvolta competențele necesare unor abordări complexe.

Etapele metodei sunt:

-se realizează un cub din hartie, plastic, carton sau placaj cu latura de 50 cm, pe ale cărei fețe se notează cuvintele;

-se anunță tema sau subiectul pus în discuție;

-se împarte după în 6 subgrupuri, fiecare subgrup urmând să examineze tema aleasă din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului;

-forma finală a scrierii este impărtășită întregului grup;

-la sfîrșit lucrarea poate fi desfășurată pe planșe pe pereții clasei sau pe tablă;

10.Ciorchinele

Această metodă stimulează realizarea unor asociații noi și permite cunoașterea propriului mod de a înțelege o anumită temă.

,,Este o tehnică ce poate fi folosită atât în etapa de reactualizare a cunoștințelor, cât și în etapa de dirijare a învățării sau cea de consolidare a cunoștințelor. Este utilizat pentru a stimula gândirea înainte de a studia un anumit conținut și poate fi folosit și ca mijloc de a rezuma ceea ce s-a studiat”. (M. Mihăescu et al., 2010, pag.10).

Etapele metodei sunt:

-se scrie sau se desenează un obiect în centrul tablei/foii de hârtie;

-copiii, în grupuri mici sau individual transmit idei prin cuvinte sau desene,jetoane legate de tema aleasă;

-se realizează conexiuni,de la titlu la lucrările copiilor,acestea se pot face cu linii de la nucleu la contribuțiile copiilor sau a grupurilor;

-este forte bine ca tema aleasă de educatoare să le fie familiră copiilor,mai ales atunci când ciorchinele se realizează individual.

11.Turul galeriei

Această metodă este metoda care ajută la dezvoltarea gândirii critice a preșcolarilor, aceasta oferindu-le preșcolarilor posibilitatea de a-și exprima liber propriile ideii. Rezultatele muncii preșcolarilor sunt așezate într-o galerie și sunt prezentate de membrul perechi, această metodă necesită o evaluare interactivă a rezultatelor obținute de preșcolari aranjați în mici perechi.

Etapele realizării acestei metode sunt următoarele:

– preșcolarii sunt împărțiți în grupuri de căte patru-cinci copii care au de realizat o lucrare;

– educatoarea anunță tema și sarcin de lucru;

– rezultatul final (poster, text etc.) va fi afișat la galeria stabilită înainte (pereți grupei);

– educatoarea le va face prescolarilor un semn, iar perechile se rotesc prin clasă în sensl acelor de ceas, iar aceștia se opresc la sarcina unei perechi pentru a o examina, participanții perechi discută sarcina colegilor și fac aprecieri;

– la următorul semn al doamnei educatoare preșcolarii se deplasează tot în sensul acelor de ceasornic la urmatoarea sarcină;

– reprezentantul perechi va prezenta în fața clasei rezultatul obținut;

– la sfârșitul turului galeriei fiecare pereche își reanalizează lucrările proprii în comparație cu ale celorlalți.

Această metodă este foarte acceptată de preșcolari deoarece le dezvoltă acetora deprinderile de autoevaluare.

1.4.Funcțiile metodelor didactice

În procesul instructiv-educativ, metodele didatice, îndeplinesc anumite funcții, ce se referă la cunoasterea (gândirea) instruirea (formarea de priceperi, deprinderi, abilități), cât și la formarea trăsăturilor de personalitate.

Fiecare metodă didatică se poate folosi simultan sau succesiv pentru realizarea mai multor obiective de instruire și din această cauză putem să afirmăm că metoda didactică are un caracter polifuncțional.

I.Cerghit (2006, pag.24) enumeră următoarele funcții ale metodelor didactice:

1.Funcția cognitivă, reprezintă un mod de a afla, de a descoperi, de a cunoaște, de cercetare de noi cunoștințe. Metoda reprezintă pentru copilul preșcolar drumul care duce spre cunoașterea adevărului, dobândirea comportamentelor umane și culturii în general. Metoda ajunge să îi fie pentru copil modul lui de a descoperi adevărul, îl ajută pe copil să cerceteze, ea usurând apariția anumitor cunoștințe în mintea copiilor.

2. Funcția formativ-educativă, ajută la dezvoltarea proceselot psihice și motorii, simultan cu însoțirea cunoștințelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor și calităților morale. Metodele didactice dispun de un caracterul formativ-educativ de care orice instruire trebuie să dispună, deoarece prin intermediul metode nu se realizează numai transmiterea de cunoștințe, ci ea reprezintă și un proces educativ.

3. Funcția motivațională, potrivit căreia o metodă bine aleasă, care îi stârnește curiozitatea copilului spre învățare poate să stimuleaze, să dezvolte interesul pentru studiu, curiozitatea de a cunoaște și acționa.

4. Funcția instrumentală, potrivit căreia metoda este un intermdiar între copil și unitatea de conținut. Cadrul didactic este un reprezentant al stiinței care mediază prin intermediul metodelor,accesul la cunoaștere. Atât pentru profesor cât și pentru copil, metoda reprezintă instrumentul de lucru care duce la găsirea rezultatelor așteptate.

5. Funcția normativă, de organizare, dirijare și corectare continuă a procesului de instruire. ,,Metoda se afirmă ca element de optimizare a organizării acțiunii instructive, exercitând o funcție normativă, întrucât arată cum trebuie să se procedeze, cum să se predea și cum să se învețe, cum să învățăm pe alții să învețe. Ea aduce în atenția noastră o serie de indicații, obiective, de prescripții, reguli, instrucțiunii etc. cu privire la permisivitatea sau nepermisivitatea în limitele cărora trebuie să se acționeze cu eficiență.” (I. Cerghit, 2006, pag.26).

1.5.Analiză comparativă între metodele tradiționale și metodele moderne

În învățământul tradițional principalele metode sunt conversația, expunerea, demonstrația, metode ce sunt centrate pe profesor, pe transmiterea de cunoștințe, pe pasivitatea elevilor, în timp ce învățământul modern necesită aplicarea metodelor active și interactive, care au rolul dezvoltări gândiri critice.

Metodele noi sunt acelea care pornesc de la principiul potrivit căruia ,,școala este făcută pentru copil și nu copilul pentru școală”.

,,Guy Palmade consideră că ,,această încercare de a opune ,,metodele noi “ cu cele ,,vechi” nu poate fi sortită decât unor simplificări a lucrurilor. Este știut doar că nu tot ceea ce este vechi este și demodat, tot așa după cum nu tot ceea ce este nou este și modern”. (apud, I. Cerghit, 2006, pp. 103-104).

Analiza comparativă metode tradiționale-metode moderne:

CAPITOLUL. 2

EDUCAȚIA COPIILOR PREȘCOLARI

2. 1 Delimitări conceptuale

,,Din punct de vedere etimologic, termenul educație poate fi dedus din latinescul educo-educare (,,a alimenta”, ,,a îngriji”, ,,a crește”-plante sau animale). Cu înțelesuri similare întâlnim, la francezi,în secolul al XVI-lea, termenul education din care va deriva și cel românesc educație. Termenul mai poate fi și din latinescul educo-educere, care înseamnă ,,a duce”, ,,a conduce”, ,,a scoate”.” (C. Cucoș, 2006, pag. 39).

Alte definiții ale educației:

,,A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și a tinerilor a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederi la lumea viitoare.”(Ioan Hrisostom, apud, C. Cucoș, 2006, pag. 39).

,,Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil.” (Kant, 1992, apud, C. Cucoș, 2006, pag. 39).

,,Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.” (Herbart, 1976, apud, C. Cucoș, 2006, pag. 39).

,,Educația constituie acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urmă, anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare vieții sociale și mediului special pentru care sunt destinate.” (Durkheim, 1930, apud, C. Cucoș, pag. 39).

,,Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează.” (Dewey, apud, C. Cucoș, 2006, pag 40).

,,Educația e o voință de iubire generoasă față de sufletul altuia pentru a i se dezvolta întreaga receptivitate pentru valori și capacitatea de a realiza valori.” (Spranger, 1930, apud, C.Cucoș, 2006, pag 40)

,,Educația este o integrare: integrarea forțelor vieții în funcționarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptări la grupuri, intregrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea ființei sociale și corporale, pentru dezvoltarea completă a personalității individuale.” (Hubert, 1965, apud, C. Cucoș, 2006, pag. 40).

Educația este activitatea conștientă de a-l influența pe om printr-o triplă acțiune: de îngrijire, de îndrumare și de cultivare în direcția creării valorilor culturale și a sensibilizării individului față de acestea.” (Bârsănescu 1935, apud, C. Cucoș, 2006, pag. 40).

,,Ioan Cerghit, recunoaște următoarele posibile perspective de înțelegere a educației:

-educația ca process ( acțiunea de transformare în sens pozitiv și pe termen lung a ființei umane, în perspectiva unor finalități explicit formulate);

-educația ca acțiune de conducere (dirijarea evoluției individului spre stadiul de persoană formată, automată și responsabilă);

-educația ca acțiune social (activitatea planificată ce se desfășoară pe baza unui proiect social, care comportă un model de personalitate);

-educația ca interrelație umană (efort comun și conștient între cei doi actori –educatorul și educatul);

-educația ca ansamblu de influențe (acțiuni deliberate sau în afara unei voințe deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care, într-un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om)’’. (apud, C. Cucoș, 2006, pag.40)

Educația reprezintă un demers ce se poate utiliza doar la specia umană, ea nu se poate extinde asupra lumii animalelor sau a plantelor, deoarece factorul conștiință (în lipsa lui nu există educație) lipsește cu desăvârșire.

Educația nu se lmitează pană la o anumită varstă a omului, ci se prelungește pe tot parcursul vieții individului.

Educația se referă atât la adoptarea anumitor cunoștințe teoretice, cât și la un anumit comportament etic acceptat de societate.

In literatura de specialitate, mai găsim și alți termeni colerativi educatiei: dresaj, domesticire, îndoctrinare, salvare, formare, instruire, învățare etc.

Dresajul reprezintă acțiunea ce are ca obiect constituirea în ființa preumană a unor obișnuințe ce se formează datorită unor asociații sau determinări mecanice gen cauză-efect (dacă cațelul face mișcarea cerută, primeste recompensa), pe baza reflexelor condiționate.

Domesticirea reprezintă un dresaj mai complicat, deoarece se realizează din rațiuni practice. ,, Domesticirea stabilizează instinctul animalului, deviindu-l de la finalitatea firească:ea sfârșește prin a fixa la animal niște obișnuințe ce se transmit ereditar. (C. Cucoș, 2006, pag. 42).

Îndoctrinarea reprezintă forma ascunsă de achiziționare a unor conduite mentale, specifică perioadei primitive a omenirii, dar care continuă să fie mereu prezentă. Îndoctrinarea admite un anumit grad de inconștiență din partea subiectului.

Salvarea se referă la desăvârșirea ființei umane prin pătrunderea în lumea veșnică, prin credință în Hristos, fiind un termen specific creștinismului. Salvarea necesită o pregătire continuă a omului, prin intermediul unei conduite ireproșabile, în vederea ajungeri la Împărăția lui Dumnezeu.

Formarea se referă la modificarea personalități copiilor, la crearea sau facilitarea apariției unor noi trăsături de caracter, a unor comportamente psihice dezirabile.

Predarea reprezintă procesul de transmitere organizată a unor cunoștințe elevilor de către profesor. Conținutul predării trebuie să fie atent dimensionat pentru a putea avea loc transmiterea informațiilor. Profesorul este cel care are rolul cel mai important în predare.

,,Predarea se definește ca o structură complexă și coerentă de acțiuni care angajează elevii într-un efort de învățare pe un anumit conținut, realizat cu profesorul sau cu ajutorul colegilor ori chiar singuri. (I. Cerghit, 2008, pp.277-278)

Învățarea îi vizează în primul rând pe cei care suportă intervenția educativă:,, ea constă în însușirea metodică de către elevi a unor cunoștințe sau deprinderi cerute de profesori.” (C. Cucoș, 2006, pag. 42).

II.3 Funcțiile educației

Funcțiile educației reprezintă consecințele sociale ale activității de formare-dezvoltare a personalității umane de la nivelul sistemului și al procesului de învățământ. Aceste funcții au un carcter obiectiv reprezentând consecințele și proprietățile celei mai importante activității de educație pe care le întîlnim la nivelul oricărei acțiuni educaționale.

Funcțiile principale ale educației sunt:

Funcția culturală a educației vizează ,, formarea-dezvoltarea personalități umane prin intermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoașteii umane (știința, tehnologie, artă, economie, filozofie, morală, politică, religie etc.) în raport cu particularitățile fiecărei vârste școlare și psihologice”. (S. Cristea, 2001, pag.3). Funcția culturală are rolul de a angaja integrarea socială a personalități prin transmiterea, însușirea, interiorizarea și aplicarea valorilor culturale, de profil și de specialitate.

Funcția politică/civică a educației reprezintă ,,formarea-dezvoltarea personalități prin intermediul valorilor civice care reglementează raporturile acesteia cu lumea și cu sine în condiții proprii fiecărei vârste școlare și psihologice, vizează integrarea omului în societate în calitate de cetățean, integrat în viața comunități (familiei, comunități socio-profesionale, comunității politice, comunității religioase, comunității rurale-urbane, comunității locale, teritoriale, naționale etc.).” (S. Cristea, 2001, pag .3)

Funcția economică a educației reprezintă ,,formarea-dezvoltarea personalității prin intermediul valorilor tehnologice, aplicative, care vizează capacitatea acestuia de realizare a unei activității socialmente utile în diferite contexte sociale, într-o perspectivă imediată și pe termen mediu și lung- urmărește integrarea omului în societate în cadrul unei activități cu valoare socioeconomică pentru el și pentru comunitate.”(S. Cristea, 2001, pag.3)

2.2 Factorii educației

Sunt mai multe situații de pregătire a copiilor.

Familia reprezintă ,,primul factor care formează persoana într-o perspectivă multidirecțională. Acceasta are menirea de al induce pe copil în valorile grupului de referință, dar și de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stări de spirit elementare.(C. Cucoș, 2006, pag. 48 ). De cele mai multe ori într-un mod implicit, ascuns sau indirect, familia formează mediul cel mai natural, care exercită o influență extraordinară asupra copilului. ,,Familia îl inserează pe copil în civilizație mai mult prin latura expresivă, strict exemplificativă, și mai puțin prinatura teoretică, reflectată.” (C. Cucoș, 2006, pag. 48). Rolul familiei este acela de a forma mai mult copiii, decât să îi informeze.

Familia reprezintă unul din factorii cei mai importanți ai educaței, deoarece copilul asimilează din mediul apropiat, familie primele sale impresii, formându-și proprile sale conduite prin imitare. ,,Copiii vor face sau vor crede precum părinții, imitând comportamentele acestora. La ora actuală multe familii au nevoie de o educație solidă, dată fiind starea precară din punct de vedere material și spiritual.” (C. Cucoș, 2006, pag.49).

Școala reprezintă ,, un factor important al educației sistematice și continue. La nivelul acestei instituții, educația și construcția ajung într-un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv-educative.” (C. Cucoș, 2006, pag.49). Ralizarea educației se face în moduri variate, cel mai frecvent prin activități comune, elevii, învățând să gesticuleze unii după ceilalți. ,,Conținuturile care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psiho-pedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectându-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învățare, cunoștințele specifice, atitudiniile și conduitele trebuie să fie apreciate și evaluate”. (C. Cucoș, 2006, pag. 49). Proceslele formative sunt realizate de specialiști care au pe langă competențele disciplinare, academice și pe cele de ordin metodic, psihologic, și pedagogic. Școala are rolul de a-l forma pe individ, pentru ca acesta să se poată integra cu succes în societate.

Biserica reprezintă un alt factor important al educației. Ea ,,compesează nevoia de filiație activă pe o linie ideatică, prin excelență spirituală. Influența educativă a bisericii se realizează la început difuz, nesistematic,atât cu ocazia ceremoniilor religioase cât și cu prilejiul unor activități specifice, realizate de preot în biserică, dar și în afara ei.” (C. Cucoș, 2006, pag.49).

Biserica are un rol primordial în educția individului, prin participarea acestuia la ceremoniile religioase și la Sfânta Liturghie.

Instituțiile culturale. ,,Casele de cultură,muzeele, casele memoriale pot deveni medii prielnice de transmitere a valorilor și de formare și reformare a persoanelor în acord cu jaloane valorice polimorfe, înalte.” (C. Cucoș, 2006, pag. 49). Aici desfășurându-se programe de petrecerea timpului liber, de formare a tinerilor și de educație a adulților.

Mass-media. ,,O altă grupă de factori ai educației o formează instanțele mediatice, chemate să amplifice, să continue sau să diversifice experiențele cognitive și comportamentale ale persoanelor.” (C. Cucoș, 2006, pag. 49). Nu de fiecare dată mesajele transmise prin intermediul acestor canale sunt adevărate, de aceea cel care receptează trebuie să selecteze doar ceea ce este bun pentru el și să nu fie încântat de chemări neadevărate. De aceea nu tot ce se transmite prin mass-media este și benefic de fiecare dată.

Structuri asociative. ,, Un ultim factor pe care îl invocăm este plasat la nivelul asociaților informale, organizate pe criterii disciplinare profesionale,sprituale sau nu, care au ca scop și o serie de acțiunii educative la nivelul publicului.” (C. Cucoș, 2006, pag. 49). Aici sunt incluse asociații ale copiilor și tineretului, societăți caritabile, organizații non-guvernamentale cu caracter cultural, social, economic ce au ca scop formarea conduitei și conștiinței proactive, prosociale și culturale.

,,Toți acești factori acționează (la care se pot adăuga și alții) acționează simultan, corelat,prin impletirea funcțiilor lor, și nu independent, izolat”. (C. Cucoș, 2006, pag. 49).

2.3 Vârsta preșcolara/Perioada preșcolară

,,Perioada preșcolară (3-6/7) ani se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă, cu influențe asupra asupra evoluției biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani (6 ani) de acasă, pe care ,, omul îi are sau nu îi are” reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun pecetea pe comportamentele viitoare.” (E.Verzea, Fl.E. Verzea, 2000, pag. 91).

Această perioadă preșcolară mai este denumită și vârsta de aur a copilăriiei și constituie ceea de a doua copilărie. Prin mărirea contactului cu mediul social și cultural din care învață modelele de viță ce produc o integrare cât mai activă la condiția umană, preșcolarul tranversează stadiul cunoașteri.

În această perioadă copilul ia parte la activități cât mai diverse, care, alături de joc ,ajută la dezvoltarea fizică și psihică a acestuia, preșcolarul, fiind pus în situația de a-și ajuta părinții sau bunicii la diferite treburi, i se cere să povestească și să fie atent la modul în care mănâncă ,salută, deseneză, face liniuțe etc., ceea ce ajută la dezvoltarea proceselor de cunoaștere a realități înconjurătoare. ,, Acum, copilul înțelege că realitatea externă nu se reduce la proprile sale trăiri, că el se poate raporta mai bine la aceasta dacă o cunoaște și dacă nu ține seama de ea în acțiunile pe care le desfășoară”. (E.Verzea, Fl.E. Verzea, 2000, pag. 92 ).

Grație descoperirii că tata, mama, ceilanți oamenii nu sunt la fel ca el, că ei sunt diferiți și acționează altfel decât se așteaptă, că relația afectivă a părinților nu se oprește numai la el, ea extinzându-se si asupra altora și, că el trebuie să se adapteze anumitor reguli și să acționeze, ținând seama de realitatea înconjurătoare, preșcolarul trăiește experiențe noi.

Această perioadă mai poartă și frumoasa denumire ,, vârsta de aur “ deorece tot ceea ce face, spune, jucându-se și participând la activitățile celorlanți îi crează preșcolarului bucurii, satisfacție o adevărată fericire lipsită de griile lumești.

Perioada preșcolară se poate împărți în trei subperioade:

Subperioada preșcolară mică (3-4 ani );

Subperioada preșcolară mijlocie (4-5 ani);

Subperioada preșcolară mare (5-6/7 ani).

Subperioada preșcolară mică (3-4 ani). ,,Se caracterizează printr-o creștere a intereselor , aspirațiilor și dorințelor implicate în satisfacția plăceri de explorare a mediului”. (E. Verzea, Fl.E. Verzea, 2000, pag.98 ). Această subperioadă ne prezintă momentul integrarii copilului în grădiniță, care se realizează cu dificultate, deoarece copilul este foarte atașat de familia sa, de care reușeste cu greu să se despartă pentru momentul petrecut la grădiniță. Preșcolarul se atașează mai greu cu cât prezintă o instabilitate motorie si greutăți în exprimarea și înțelegerea clară a tot ceea ce spune adultul. Acestora se mai adaugă și egocentrismul. J.Piaget spune ,, prin existența unor limite clare între realitatea personală și realitatea obiectivă, vavorizând dilatarea și inundarea relațiilor obiective de realitatea subiectivă.” (E.Verzea, Fl.E. Verzea, Fl. 2000, pag. 58 ). Preșcolarul mic trece foarte ușor de la o stare la alta, este instabil, foarte impresionabil, trăind exploziv și total evenimentele ce îl impresionează.

Ajugând aproape de vârsta de 4 ani, copilul ajunge să fie mai sensibil la evenimentele ce se desfășoară în preajma lui, adoptând conduite mai adecvate la conveniențele sociale în contextual unui anumit regim de viață cu restricții atât în mediul familial cât și la grădiniță. Preșcolarul, după depâșirea vârstei de 4 ani se dezvoltă mult mai independent, utilizând o vorbire mai adecvată și exprimând unele tendințe de a atrege atenția asupra sa.

In această subperioadă preșcolarul întâmpină probleme cu adaptarea la grădiniță, deoarece este dependent încă de adult. Principala activitate a acestei subperioade este jocul.

Subperioada preșcolară mijlocie (4-5 ani). ,,Vârsta de 4 ani este considerată de unii psihologi, drept o vârstă de mare fragilitate psihologică și de mare sensibilitate față de influențele care se exercită asupra copilului.” (G. Tomșa, N. Oprescu, 2007, pag.59). Această subperioadă se caracterizează prin progrese evidente la nivelul funcțiilor cognitive, motricității și a însușirilor de personalitate. Mersul copilului este mai sigur, mișcările devenind mai precise și mai rapide. Prin intermediul mișcării și manipulării obietelor se îmbogățește materialul intuitiv cu care operează gândirea preșcolarului în aprecierea situaților care nu cad nemijlocit sub influenșa cunoașterii. În această subperioada se accentuează dezvoltarea conștinței de sine fapt care se explică prin dorința preșcolarului de a atrage atenția asupra lui. Aprecierile pe care preșcolarul le face față de comportamentul altora sunt aproximativ corecte, și acesta devine sensibil la evenimentele ce se petrec în jurul său. Copilul se străduiește să îi fie de folos adultului, fapt care îi aduce mari satisfacți acestuia.

,,În plan, psihologic se produce dezvoltarea gândirii, copilului manifestând o insistentă curiozitate față de fenomenele de cunoaștere, el încercând și unele explicații cauzale”. (G. Tomșa, N. Oprescu, 2007, pag. 59).

Activitatea de bază din subperioada mijlocie este jocul, în care preșcolarul utilizează experiența de viață, trăirile și observațiile sale și modelele de conduită din ambianța imediată.

Subperioada preșcolară mare (5-6/7ani). ,,Este semnificativă pentru manifestarea, în ansamblu, a unei mari adaptări și inteligență, reticiențe în situații ușor penibile, ca urmare a înțelegerii mai adecvate a situaților și a raporturilor de cauzalitate în producerea evenimentelor”. (E.Verzea, Fl.E. Verzea, 2000, pag. 99 ). În această subperioadă mare la preșcolar apare o opziție oarecare față de adult, care se exprimă spontan, dar care este urmată de dorințe vădite de reconciliere. Caracteristică acestei etape de dezvoltare este și adaptarea mai mare a conduitelor față de diferite persoane, fapt care se reflectă atât în familie cât și în grădiniță. Pot să existe și anumite distanțe psihologice ale conduitei copilului în cele două medii, în sensul că de regulă, copilul poate fi disponibil și destins în grădiniță și nervos, răsfățat acasă, și invers.

,,De cele mai multe ori, în mediul în care copilul are conduite încărcate de negativism există persoane devalorizate psihic pentru el sau persoane cu care nu stabilește relații firești, datorită unor baraje psihice rezultate din teamă, din antipatie, din nesiguramță erc.” (E. Verzea, Fl.E. Verzea, 2000, pag.100 ). La preșcolarul mare crește dorința de a fi de folos adulților, devenind mai atenți, imitând discret conduitele adulților și participand la activității ce îi interesează (muzică, pictură, mozaicul, colajele, construcția etc). Preșcolarul mare manifestă un inters activ pentru teatru, poezie, serbare și pentru organizarea unor actvități apropiate de cele specifice adulților. ,,Capacitatea de învățare a copilului devine mai activă, si este dublată de interese de cunoaștere, unde sunt prezente forme mai evaluate de simbolizare în care acționează integratori verbali.” (E. Verzea, Fl. E. Verzea, 2000, pag.100 ).

Programele educative din grădiniță aujută foarte mult la dezvoltarea personalității copilului preșcolar. Pe tot parcursul preșcolarității, motricitatea este caracterizată printr-o intensă dezvoltare, ea contribuind la creșterea posibilităților preșcolarului de a lua contact cu lumea înconjurătoare și de a facilita exercitarea unor comportamente practice acționale. ,, Acțiunile imitative, activitățile ocupaționale com sunt cele de joc și de ajutor pentru adult, deplasările în spațiu și de mânuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea motricității grosiere, iar colajul, desenul,prelucrarea plastilinei și mișcările de la nivlul aparatului fono-articulator stimulează dezvoltarea motricității fine cu efecte positive pentru pregătirea copilului în vederea școlarizării și în special,pentru achiziția scrisului și a comunicării verbale.” ( E. Verzea, Fl. E. Verzea, 2000, pag.100 ).

Copilul devine foarte bucuros când îi reușesc acțiunile , se căznește să facă mișcări precise si diferențiate, de aceea nevoia de mișcare este destul de mare. În aceasta superioadă preșcolarul atinge o serie de parametri funcționali cu ajutorul cărora își permit să tolereze mai bine și să asimileze anumite alimente consumate de adulți, care trebuie să satisfacă exigențele de prospețime și de asigurare a principiilor nutritive necesare.

În perioada preșcolară părinții preșcolarului devin mai pretențioși cu acesta, controlându-l, dirijându-l și impunându-i amânarea anumitor dorințe sau interzicere unor plăceri. Influența din partea părinților în această perioadă este dublată și de influențele și acțiunile învățământului preșcolar.

Preșcolaritatea reprezintă perioada în care copilul aude foarte bine cuvintele, fiind etapa propice pentru formarea auzului fonematic.

,,Majoritatea copiilor învață mii de cuvinte până când sunt dați la școală, iar cele mai multe dintre ele sunt termeni pe care îi învață singuri prin expunere”. (R. Harwood et al., 2010, pag.460)

Pe parcursul perioadei preșcolare ,dacă educația este corespunzătoare, apar sentimente morale puternice, care le influențează conduita într-un mod pozitiv.

La preșcolari, atenția reprezintă una din cele mai importante condiții ale fixării și păstrării experienței personale, aceasta având rolul de a crea termenii orientării conștinței și de a asigura condițile elementare pentru funcționarea proceselor psihice de cunoaștere.

Pe parcursul perioadei preșcolare are loc formarea trăsăturilor caracteriale care pot fi exersate și practicate în sistemul de relații pe care le poate desfășura copilul. Principalii factorii care stau la baza formării caracterului sunt reprezentași de familie și grădiniță. Familia care transmite un climat familial optimist, familial, calm, și cu modele permanente pozitive (ex:independență, încredere în sine, disciplină) pe când un climat familial tensionat, conflictual transmite copilului trăsături ca: mincina, agresivitate, anxietate, teamă etc.

Grădinița reprezintă factorul care ajută la dezvoltarea sociabilității, a comunicabilității, și a spiritului de colaborare.

2.5 Educația preșcolară

,,Scopurile educației preșcolare sunt orientate spre întregirea și accelerarea formării unor capacității ce conturează personalitatea, în raport cu specificul vârstei cronologice și individuale, urmărind deschiderea orizontului cultural și pregătirea copilului pentru școală. (El. Voiculescu, 2003, pag. 14)

Familia, grădinița și societatea civilă oferă efortul pentru asigurarea unui învățământ preșcolar de calitate, eficient și bazat pe trebuințele copiilor. Până la momentul intrării copilului mic în grădiniță acesta se află în grija familiei. În momentul în care, copilul este la grădiniță , acesta face parte și din familie, acolo unde îsi petrec cea mai mare parte a trimpului, nimeni și nimic nu poate înlocui familia.

,,Un program educativ eficient își va propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale existenței sale și va implica toți agenții educaționalii care contribuie la creșterea și dezvoltarea lui”. (E. Păun, R. Iucu, 2002, pag.60).

Educația preșcolară nu reprezintă doar un început al formării intelectuale și al instrucției , ci mai devreme al educării, al formării personalității în cadrul unor instituții, conduse de personal pregătit în acest sens.

,,Educația preșcolară organizată este concepută astfel încăt să se realizeze în funcție de două aspecte dominante: o primă treaptă a școlarizării, (grupa mică și grupa mijlocie) și cea de-a doua a pregătirii pentru școală; o situație particulară o prezintă existența grupelor simultane, ce cuprind copiii de vărste diferite. În acest caz se recomandă respectarea numărului de activității comune corespunzând nivelului de vârstă.” (El. Voiculescu, 2003, pag.14)

Copilul preșcolar este o personalitate în devenire, un viitor adult și în nici un caz un adult în miniatură. Preșcolarul trebuie să fie cunoscut și educat, sprijinit prin intermediul educației să-și dobândească competențele și să-și formeze aptitudinile necesare integrării școlare, profesionale și sociale. Alături de educația familială, educația preșcolară contribuie la creearea primei trepte a personalității, urmată de educația școlară, ele fiind completate de influentele din mediul social.

,,Educația timpurie este prima treaptă de pregătire pentru educația formală și se adresează copiilor de la naștere la 6-7 ani, oferimd condiții specifice pentru dezvoltarea deplină, în funcție de evoluția individuală și de vârstă a acestora.

Conform raportului de monotorizare globală a Educației pentru Toți (2007), educația timpurie sprijină supraviețuirea, creșterea, dezvoltarea și învățarea copiilor de la naștere până la intrarea în ciclul primar (formal, informal, nonformal), incluzând sănătatea, nutriția și igena, dezvoltarea cognitivă, socială, fizică și emoțională a lor. Educația timpurie încorporează ideea că vârstele mici constituie baza personalității, iar pentru reușita educațională a copilului este necesar să fie antrenați toți agenții cu influențe asupra copilului, pornind de la familie, instituții de educație până la comunitate.” (Ghid de bune practici, 2008, pag.10).

Educația preșcolară reprezintă un program care se ocupă de dezvoltarea copilului, pentru ca personalitatea acestuia să se construiască armonios.

Educația preșcolară reprezintă educația simțurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de sine,a creativității, a voinței și a unei atitudinii bune față de semeni și mediul ambient.

,,Sarcinile formării cognitive în învățământul preșcolar pot fi rezumate astfel:

deschiderea perspectivei copilului pentru cunoașterea concret-intuitivă a realității cu care intră în contact direct sau mijlocit prin joc;

lărgirea cunoașterii prin sporirea posibilităților de reflectare la nivelul percepților și reprezentărilor;

stimularea curiozități epistemice;

formarea primelor deprinderi de muncă intelectuală;

Nu se recomandă ,,forțarea” dezvoltării în sensul:

însușirii scris-cititului și socotitului înainte de înscrierea la școală în condițiile nerespectării cerințelor psihologice și pedagogice

compensarea sărăciei de conținut a influențelor educative în familie cu un program obositor, supraâncărcând preșcolarul

studierea paralelă a două-trei limbi străine înainte de stăpânirea corectă a limbii materne

folosirea unor metode specifice instruirii școlare

un regim zilnic supraaglomerat de activități de tip didactic în dauna jocului forțarea stângacilor să scrie, să desene cu mâna dreaptă etc.” (El. Voiculescu, 2003, pp.15-16).

Educația preșcolară reprezintă baza formării copilului preșcolar ca adult, deoarece în această perioadă copilul învăță, asimilează cunoștințe și informații ce vor dura pe tot parcursul vieții.

,,Educația vârstelor mici este privită într-o viziune globală ca fiind temelia personalității, iar societatea nu-și poate permite să lase la voia întâmplării procesle și situațiile în care se formează copilul.”(E. Vrășmaș, 1999, pag.17).

Învățământul preșcolar este considerat ca fiind prima treaptă de educație și instruire a copilului, având ca scop pregatirea acestuia pentru viață și pentru școală.

La această vârstă preșcolarul dobândește cunoștințe care îl vor ajuta pe tot parcursul vieții.

2.6 Principiile didactice specifice învățământului preșcolar

,,Principiile didactice reprezintă norme care stau la baza organizarii și desfășurării procesului instructive-educativ, în orice instituție școlară. Aplicarea lor se diferențiază pe trepte de școalrizare” (El. Voiculescu., 2003, pag. 44).

1.Principiul respectarii particularitatilor de varsta si individuale sau al accesibilitati.

Prin respectarea acestui principiu se cere ca toate tipurile de activități instructive educative să se poată adapta la capacitatea lor de asimilare și posibilităților adevarate a celor vizați. ,, Este vorba și de particularitățile individuale ale fiecărui preșcolar dar și de specificul dezvoltării stadiale pe categorii de vârstă ale copiilor, având în vedere că există caracteristici comune, dar și trăsături ce definesc individualitatea fiecărui copil, în fucție de zestrea genetică, experiența de viață, mediul social și familial din care provin, situația materială ș.a.”(El. Voiculescu, 2003, pag. 44).

Cu ajutorul cunoașterii psihologiei copilului,cadrul didactic deține date referitoare la caracterizarea generală a dezvoltării psiho-fizice a copiilor în general. Este foarte important ca educatoarea să urmărească cu mare atenție manifestarea comprtamentului fiecărui copil în parte, pentru a realiza un învățământ pe măsura fiecărui copil în parte, individualizat, care să se poată adapta nevoilor fiecăruia.

2. Principilu liberei optiuni (al motivației proprii).

Principiul liberei opțiuni ,, impune, ca educatorul să facă apel la capacitatea copiilor de a alege dintr-o diversitate de activități ( oferta educațională) pe cele preferate, ce corespund intereselor, trebuințelor de realizare și posibilităților proprii de afirmare a propriei identități. Acest principiu mai poate fi denumit al motivației.” (El.Voiculescu, 2003, pag.47).

Cadrul didactic poate sugera preșcolarului activități diferite care să-l motiveze și să corespundă cu dorințele copilului, acesta simțind că este liber la propria sa opțiune si că educatoarea îl ascultă și că își poate îndeplini toate dorințele fară a se simși stânjenit. In acest fel , educatoarea trebuie sa actioneze din unbră prin sugestie, propunându-le copiilor, fără a le impune un anumit fel de activitate. Formularea sarcinilor se poate face prin ,,formule de genul ,, mi-ar face plăcere dacă….”, ,,vă propun…”, în loc de formulări oficiale de impunere care încep cu ,, trebuie…”, ,, nu trebuie…”, ,,nu este voie…”.”(El. Voiculescu, 2003, pag.47).

Activitea din grădiniță este mai ușor acceptată și îndeplinită de cei mici dacă educatoarea le propune copiilor activitate și nu o impune.

,,Acest principiu poate fi considerat ,,cheia de boltă” a educației preșcolare, de respectarea lui depinzând și aplicarea celorlante principii”. (El. Voiculescu, 2003, pag.47).

3.Principiul participării conștiente și active a copiilor la activitățile din grădinița de copii

Acești doi termeni ,, activ” și ,,conștient” prezintă o legătură importantă deoarece se completează unul pe celălant, pentru că, în momentul în care noi suntem conștienți de ceva trebuie să și aplicăm în practică, deoarece cu cât aplicăm mai mult cu atât suntem mai activi și sfera conștientului va crește. Principiul acesta ne transmite că fiecare preșcolar trebuie să conștientizeze tot ceea ce învață la grădiniță și să participe conștienți și cu multă dăruire la activitățile desfășurate în cadrul grădiniței.

Eductoarea are rolul de a le oferii preșcolarilor informatiile esențiale și să-i antreneze în jocuri, în învățare să le stimuleze creativitatea , afirmarea personală și inteligența.

Acest principiu trebuie să fie aplicat de educatoare în toate activitățile organizate și de câte ori are ocazia: la explicarea regulilor anumitor jocuri, la cerere verbalizări anumitor acțiuni, la descrierea fenomenelor și obiectelor etc.

4.Principiul intuiției (al relației dintre senzorial și rațional)

,,Principiul intuiției exprimă cerința ca actul cunoașterii să se bazeze pe contactul direct, prin organele de simț, cu obiectele și fenomenele reale sau cu imaginile acestora (material didactic intuitiv).” (El. Voiculescu, 2003, pag.48).

În învățământul preșcolar acest principiu trebuie să fie respectat, deoarece la această vârstă este foarte important modul de percepere al realității șii dezvoltarea gândirii, deoarece operațiile gândirii necesită un material intuitiv,concret. Copilul prin intermediul simțului ,, operează” cu fenomenele și obiectele realității pe care le manipulează, le analizează, însă, spre varsta de 12 ani se îndepărteză treptat de acestea. In grădiniță acest principiu capătă o mai mare manifestare: tema unui joc fiind sugerată prin intermediu jucărilor și obiectelor, dezvoltarea imaginației se realizează cu ajutorul imaginiilor din cărțile de povești, pentru a descrie obiectele și ființele se folosește de tablouri, cu ajutorul cuburilor copii construiesc și observă că anumite lucruri sunt mai mari sau mai mici că unele sunt mai grele altele mai ușoare, ca anumite obiecte dețin însușirii dinamice sau statice, care le stârnesc interesul copiilor, oferindu-le acestora mari posibilități de largire a sistemului de cunoștințe.

5.Principiul sistematizării și continuității

Principiul sistematizării și continuității pune accentul pe educație și instrucție, cerința acestuia fiind aceea că elementele ce formează procesul de învățământ (abilități, capacități, cunoștințe) să fie ordonate pe ani de studi și trepte. Acest principiu în grădiniță este asigurat prin programa activităților instructiv-educative, printr-o proiectare strictă a activităților săptămânale , pe semestru, pe an școlar, pe anotimpuri.

Cadrul didactic hotărăște în funcție de caracteristicile grupei de preșcolari fiecare moment de trecere la o temă nouă, la alte jocuri și momentul în care se realizează sistematizrea sau actualizarea informațiilor din mai multe activități, trecerea la o alta etapă se realizează numai în momentul în care exista certitudinea stăpânirii deprinderilor, a asimilării cunoștințelor și a formării capacităților preonizate ca obiective.

,,Continuitatea și sistematizarea vizează și ,, modulele” de cunoștințe privite inter și transdisciplinar, tematic nu doar pe activități bine definite .” (El. Voiculescu, 2003, pag.49).

Preșcolarii sunt antrenați să integreze și să transfere cunoștințele în sisteme cuprinzătoare , viziunea lor asupra vieții și a lumi să fie una sistematică, adaptând cunoștințele asimilate în situații noi. Acest principiu poate avea și o legătură cu celelante principii, spre exemplu legarea teoriei cu practica, deorece educatul este o ființă complexă , care nu beneficiază de o tratare unilaterală.

6.Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor

,,Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor, exprimă cerința durabilității în timp a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor dobândite, pentru a putea fi utilizate în adaptarea copilului, în viața școlară, ca temei pentru alte cunoștințe și abilități.” (El. Voiculescu, 2003, pag.49).

În activitățile din grădiniță , cunoștințele teoretice, strategice și procedurale ocupă un loc important, pentru că ele contribuie foarte mult la îmbogățirea vieții spirituale a copilului și la pregătirea copilului pentru școală. Aceste cunoștințe sunt elementare, simple, au un specific intuitiv, formându-se prin acțiune, deoarece acestea nu sunt abstracte, teoretice. Dobândirea acestor se poate realiza prin intermediul jocurilor, prin acțiunea cu obiectele, și pe cale intuitivă.Această experiență se însușește treptat prin intermediul activităților la care participă copilul.

Interdependența dintre principiile didactice

,,Fiecare principiu răspunde unei realități psihologice și didactice , iar respectarea lor în ansamblu conferă educației preșcolare o bază științifică și metodologică de abordare sistematică.” (El. Voiculescu, 2003, pag.50).

Dacă se ajunge la încălcarea unui principiu, asta ar însemna nerespectarea celorlalte, deoarece neglijarea ansamblului de principii conduce la îngreunarea aplicării fiecărui principiu în parte.

2.6 Noile educații

Educația pentru pace. ,,Își propune promovarea dialogului și a cooperării, îmbunătățirea relațiilor dintre comunități, pentru apărarea și salvgadarea păcii și liniștii. Obiectivele educației pentru pace se înscriu pe următoarele direcții:

achiziționarea unor concepte și cunoștințe specifice problematicii propensării păcii și bunei înțelegeri (pace, dezarmare, cooperare, echitate, pacifism, agresiune, război, fanatism, terorism etc.);

formarea de aptitudinii și însușiri de personalitate ( toleranță, receptivitate, respectarea opinilor celorlanți);

structurarea unor atitudini responsabile față de propria comunitate și față de umanitate (iubirea față de aproape, solidaritatea umană, încrederea în semeni etc.).”(I. Cherghit, 2006, pag.55).

Educația pentru cetățenie

Această educație are rolul de a forma tinerii ca cetățeni activi și responsabili pentru societatea în care trăiesc. ,,T.H. Marshal, în cartea sa Cetățenia și clasa socială (1950), sugera că cetățenia poate fi eficace doar atunci când asigură accesul la trei tipuri principale de drepturi. În acest fel, autorul identifică trei componente ale cetățeniei:

componenta civilă, care include drepturile referitoare la libertatea individuală;

componenta politică, care include dreptul la participare la exersarea puterii politice de a vota și de a fi ales în instituții parlamentare;

componenta socială a cetățeniei, care se referă la drepturile privind un standard decent de viață și accesul egal la educație, sănătate, locuință și un venit minim.” (apud E. Păun, L. Șerbănescu, 2008, pag.80).

Educația personală și socială

Această educație există în multe țării și ajută la pregătirea tinerilor pentru rezolvarea problemelor cu care aceștia se vor confrunta. Educația personală și socială poate fi suprapusă cu educația pentru cetățenie deoarece și aceasta se leagă de aspectele de viață ale individului si de modul în care acesta își petrece timpul liber. Această educație poate trata și nesiguranța problemelor personale ale indivizilor.

Educația pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului

Această educație face referire la faptul că omul trebuie să fie conștient de drepturile sale la viață, la exprimrea liberă, la propria opinie, la considerație, la circulație etc. ,, Este o ipostază a educației cu vocație internațională și presupune următoarele:

conjugarea eforturilor realizate de factorii educaționali în vederea unei socializări adecvate a copiilor și tinerilor în perspective valorilor fundamentale ale omului în spiritual interiorizării si activării unor norme și valori consonante cu idealurile persoanei, cu drepturile acestuia de a exista ca entitate; acest nivel acțional are ca finalitate conștientizarea asupra propriei identități, respectul alterității așa cum se manifestă ea, valorizarea obiectivă a pluralității de existență și de exprimare a celor care nu sunt și nu gândesc ca noi;

propagarea pe scară largă a drepturilor stripulate în codurile internaționale cu privire la drepturile omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Declarația drepturilor copilului, Convenția asupra drepturilor politice ale femeii, Declarația drepturilor persoanelor handicapate etc;

stăvilirea și eliminarea din sistemele de educație a platformelor ideologice care propagă ura, desconsiderația altora, supremația, războiul, discriminarea și inegalitatea dintre oameni;

crearea unui front atitudinal activ față de orice încercare de justificare a conflictelor a războiului prin tematizări în cadre formale și informale în rândul elevilor, profesorilor, părinților, factorilor de decizie etc.” (C. Cucoș, 2006, pp.55-56)

Educația ecologică

Aceasta are rolul de a oferi omului o atitudine sensibilă față de ecosistemul în care trăiește și să imbogățească relația omului cu natura înconjurătoare.

Nevoia educației ecologice este generată de următori factorii:

repercursiunile distrugătoare potrivite dezechilibrului dintre mediu și dezvoltare;

o industralizare absurd care are ca efect poluarea și devastarea naturii;

naterea anumitor boli cauzate deteriorarea cadrului natural de existență poluarea apei, a aerului, a solului).

Preșcolarul trebuie să dobândească respect față de mediul natural, să folosească rațional și să fie responsabil față de gestionarea deșeurilor.

Educația ecologică admite anumite tipuri de acțiuni care vizează structurarea unei culturi ecologice, ce se bazează pe stăpânirea unor conduite responsabile față de mediul înconjurăzor.

Educația economiăc și casnică modernă

Pregătește tinerii pentru adaptarea la lumea muncii, la lumea bunurilor și la lumea practicilor economice. Cel mai important este să ști să te folosești de rezultatele muncii și efortului , nu numai de câștigarea banilor. Dacă educația economică este foarte dinamică, îndemnarea tinerilor cu explicațile necesare, cu un ideal economic reprezintă o ipostază a pregătiri generale a acestora.

Educația pentru participare și democrație

Societatea democratică prezintă necesitatea unui om activ , care este dispus să se implice în conducerea, validarea și organizarea proprilor acte și pe ale altora. Pentru fiecare persoană în parte caracterul democratic se menține. Persoana trebuie formată în așa fel încât să fie sigură pe ea, a-și exprima proprile opini , pentru implicarea ei în luarea deciziilor, pentru a fi mereu treaz din punct de vedere civic.

Educația în materie de populație ( demografică)

Importanța acestei educații este de a informa în legătură cu anumite chestiuni legate de dinamica populației, de viața de familie și de ocrotirea parentală.

Educația pentru comunicare și mass-media

Pregătește individul pentru a întelege într-un mod adecvat și corect mesajele mediatice , deoarece universal nostru prezintă anumiți stimuli informaționali de care este nrcesară o apropiere responsabilă și competent. Trebuie formată o anumită conduită, care să nentralizeze informațiile false și să accepte pe cele adevărate.

Educația globală

La ora actuală globalizarea reprezintă principal problem ce îi preocupă pe foarte mulți tineri. Această educație este important deoarece are rolul de a analiza individul în toată lumea nu numai în comunitate din care aparține. Educația globală îi ajută pe cei tineri să își ia în considerare responsabilitățile individuale și să-și poată evalua propriile acțiuni.

Educația interculturală

Între educația globală și educația interculturală se află o legătură firească, care arată felul în care interacționăm cu alte grupuri sociale, culturi sau societăți.

,,Educația interculturală este un mod eficient de a aborda fenomenul modern al rasismului, al discriminării rasiale și intoleranței”. (E. Păun, L. Șerbănescu, 2008, pag.82).

Educația pentru dezvoltare

Educația pentru dezvoltare pune accentual pe dreptul la pace, la un mediu sănătos și la o dezvoltare durabilă, ea fiind strâns legată și de educația globală. Prin intermediul educației pentru dezvoltare indivizii primesc ajutorul de a-și dezvolta anumite atitudini, capacități și valori care să-i ajute pe aceștia să lucreze împreună și să dobândească controlul asupra propriei vieții.

Educația pentru schimbare

Schimbarea reprezintă o anumită stare, o transformare, receptată ca atare și care trebuie pregătită într-un mod corespunztor. ,,Educația pentru schimbare are ca sarcină formarea personalității ca agent al schimbării. Pot fi identificați mai mulți pași în generarea comportamentului adecvat față de schimbare:

sesizarea schimbării, a liniilor sale de emergență și pregatirea pentru întâmpinarea acesteia;

evaluarea naturii schimbării, a sensurilor acesteia și a reverberațiilor ei în timp și în spațiu;

creearea și fasonarea unor situații generatoare de schimbare, modelarea unor traiecte de dezvoltare posibile.” ( C. Cucoș, 2006, pag.57)

Educația nutrițională

Această educație are rolul de a informa și forma tinerii în legătură cu nutriția, cu selectarea și dozare rațională a hranei a preparării corespunzătoare a acesteia și să aleagă în mod corespunzător alimentele sănatoase pentru a-și îngriji organismul propriu, printr-un regim alimentar corespunzător, echilibrat.

Educația pentru timpul liber

Petrecerea timpului liber de către oameni trebuie să se facă cu multă bucurie, ei trebuie să se fie învățați să se bucure de acest timp liber. Dacă nu suntem pregătiți să petrecem timpul liber cu bucurie atunci acesta poate deveni o povară și fiind primul motiv care duce spre plictiseală.

Pentru ca timpul liber să nu devină o povară, indivizii trebuie să:

– gestioneze bine temporalitatea pentru a putea beneficia de acest timp liber;

– petreacă timpul liber prin activități recreative care să îi bucure și să-i bine dispună.

Prin timpul liber petrecut într-un mod adecvat, indivizii beneficiază de activități productive care le aduc numai împlinirii și bucurii.

CAPITOLUL 3

MICROCERCETAREA

3.1 Sopul microcercetării

Scopul principal al microcercetării este acela de-a înțelege care sunt metodele instructiv-educative specifice învățământului preșcolar prin intermediul cărora educatoarea transmite cunoștințe copiilor și cu ajutorul cărora ea îi educă pe cei mici, deorece este important să știm cum se aplică fiecare metodă și cum le folosește educatoarele în activitățile cu preșcolarii, care sunt acestea în funcție de crireriul istoric, care sunt cele tradiționale și care sunt cele moderne, și ce rol au acestea în activitățile cu preșcolarii.

Este foarte important să cumoaștem aceste metode, să șim să le alegem si să le cobinăm adecvat ca rezultatele așteptate să fie cele dorite. Consider că metodele didactice sunt cele mai importate instrumente de lucru ale cadrului didactic în organizarea activității la grupă și că este important să știm ce reprezintă fiecare și cum se aplică în activitățile de zi cu zi ale cadrului didactic.

3.2 Obiectivele microcercetării

Obiectivele microcercetării sunt următoarele:

Identificarea metodelor tradiționale și moderne utilizate de un grup de 10 educatoare.

Descoperirea modului de utilizare a metodelor tradiționale și moderne în activitățile cu preșcolarii.

Descrierea și investigarea punctului de vedere al educatoarelor în legătură cu folosirea metodelor tradiționale și moderne.

3.3 Ipoteza microcetării

Dacă metodele tradiționale și moderne sunt utilizate combinat atunci formarea preșcolarilor este mai eficientă.

3.4 Lotul de subiecți

Subiecții aleși pentru realizarea microcercetării sunt un număr de 10 educatoare de la Grădinițe cu Program Normal din localități diferite, titulare cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, care au o vechime în învățământ de la 5 ani la 28 de ani.

3.5 Metodele de cercetare

Metodele folosite în această cercetare sunt următoarele:

Analiza documentelor ( Proiectelor de activitate).

Chestionarul (Anexa1).

3.6 Organizarea microcercetării

Cercetarea a fost făcută pe parcursul celui de-al doilea semestru din anul școlar 2013-2014, la Gradinița cu Program Normal Chiojdeanca, Gradinița cu Program Normal Nucet, Gradinița cu Program Normal Trenu, Gradinița cu Program Normal Apostolache, Gradinița cu Program Normal Buzota, Gradinița cu Program Normal Mârlogea, Grădinița cu Program Normal Podenii Noi, Grădinița cu Program Normal Podenii Vechi.

Cadrele didactice asupra cărora s-a realizat microcercetarea sunt titulare pe post cu vechime în învățămant, unele dintre ele beneficiind de gradele didactice I și II.

In cercetarea mea am folosit ca metode de cercetare ,,Analiza documentelor” (proiectelor de activitate) și ,, Chestionarul” (Anexa 1). Am analizat de la fiecare subiect (educatoare) câte 5 proiecte de activitate în total 50 de proiecte în care am analizat ce metode au utilizat, cum le-au combinat pe cele moderne cu cele tradiționale pentru a obține rezultate benefice în urma activității desfășurate la grupă, care au fost metodele didactice folosite de acestea în proiectele de lecție și cât de frecvent au fost folosite metodele descoperite de mine în proiectele respective. Pe baza metodeor folosite de educatoare în acele proiecte de activitate am descoperit numărul proiectelor în care au fost folosite metode combinate tradționale cu metode moderne și numărul proiectelor în care au fost utilizate doar metode tradiționale, constatând faptul că pot fi realizate proiecte de activitate în care sunt folosite metode combinate (metode tradiționale cu metode moderne), dar și proiecte de activitate în care sunt folosite doar metode tradiționale.

După analiza documentelor am realizat un chestionar (Anexa1) alcătuit din 18 întrebări referitoare la metode tradiționale și moderne pe care educatoarele le folosesc în educația preșcolarilor de zi cu zi. Am realizat acest chestionar penru a afla punctul de vedere al subiecților în legătură cu folosirea metodelor tradiționale și moderne utilizate în activitățile cu preșcolarii. Fiecare subiect a primt acest chestionar pe care la compleat după cum a considerat el în funcție de fiecare întrebare în parte din chestionar, deoarece metoda indiferent că este tradițională sau modernă reprezintă instrumentul cu ajutorul căruia educatoarea îi educă pe cei mici în funcție de subiectul activității și de particularitățile de vârstă și individuale ale fiecărei grupe la care sunt desfășurate activitâții cu preșcolarii.

3.7 Analiza și interpretarea datelor

În urma analezei făcute de mine asupra documentelor am descoperit care au fost metodele utilizate în proiectele de activitate de către fiecare subiect în parte și felul cum au fost acestea alese și combinate în fiecare proiect desfășurat la grupă.

Metodele descoperite în urma analizei documentelor au fost următoarele: Conversația, Explicația, Exercițiul, Demonstrația, Jocul Didactic, Problematiizarea, Expunerea, Brainstromingul, Turul galeriei, Ciorchinele, Observația, Învățarea prin descoperire, Cubul, Lectura educatoarei, Jocul de rol, Povestirea. Conversația a fost utilizată în toate cele 50 de proiecte, Explicația a fost utilizată în toate cele 50 de proiecte, Exercițiul a fost utilizat în 25 de proiecte din cele 50, Demonstrația în 22 de proiecte din cele 50, Jocu didactic a fost utilizat în 14 proiecte din cele 50, Problematizarea a fost utilizată în 6 proiecte din cele 50, Expunerea a fost utilizată în 7 proiecte din cele 50, Învățarea prin descoperire a fost utilizată în 6 proiecte din cele 50, Ciorchinele a fost utilizat în 6 proiecte din cele 50, Turul Galeriei a fost utilizat în 7 proiecte din cele 50, Brainstromingul a fost utilizat în 8 proiecte din cele 50, Cubul a fost utilizat în 8 proiecte din cele 50, Observația a fost utiluzată în 13 proiecte din cele 50, Lectura educatoarei a fost utilizată în 2 proiecte din cele 50, Jocul de rol a fost folosit în 3 proiecte din cele 50, Povestirea a fost folosită în 2 proiecte din cele 50.

Metodele didactice au fost folosite în funcție de activitatea specifică temei respective, iar fiecare metodă a fost aleasă de educatoare în funcție de cum a considerat ea că va obține rezultatele așteptate. Există metode pe care le-am găsit în toate proiectele acestea fiind conversația și explicația, considerând că au o importanță deosebită între educatoare și preșcolar deoarece conversația reprezintă principala metodă didactică folosită în activitățile din grădiniță cu preșcolarii prin intermediul căreia educatoarea și copilul au un dialog și explicația fiind tot o metodă ce se bazează pe comunicare ea însoțind întreg procesul instructiv-educativ, completând și celelalte metode.

Pe langă aceste metode am descoperit că educatoarele au utilizat și alte metode folosite mai puțin în proiectele de activitate, metodele utilizate au fost combinate în proiecte cele tradiționale cu cele moderne și proiecte în care au fost utilizate doar metode tradiționale.

Metodele didactice descoperite în proiectele de activitate în funcție de numărul proiectelor în care le-am găsit sunt prezentate în următorul tabel, astfel:

Tabelul nr.1 Interpretarea metodelor descoperite

Grafic nr.1 Frecvența metodelor folosite.

In urma analizei proiectele de lecție am descoperit că educatoarele au utlilizat metode tradiționale și metode moderne în același proiect, dar am găsit și proiecte în care erau folosite doar metode clasice. Numărul proiectelor în care metodele istructiv-educative erau folosie combinat a fost mai mare față de numărul proiectelor în care erau folosite numai metode tradiționale. Din numărul de 50 de proiecte analizate de mine am descoperit 38 de proiecte de activitate în care au fost utilizate metode tradiționale combinate cu metode moderne și 12 proiecte de activitate în care au fost folosite doar metode tradiționale.

Tabel nr.2 Comparația proiectelor de activitate

Grafic nr.2 Comparație proiecte în care au fost folosite metode combinate și metode tradiționale.

Următoarea metodă de cercetare a fost realizată prin aplicarea unui chestionar pentru fiecare subiect. În urma analizei răspunsurilor oferite de cei zece subiecții la fiecare dintre cele 18 întrebării ale chestionarului, am obsrevat că fiecare subiect a răspuns în funcțiie de ceea ce consideră el din punctul său de vedere în legătură cu metodele tradiționale și moderne.

Pentru fiecare răspuns dat la fiecare întrebare din cele 18 ale chestionarului subiecții au argumentat și de ce au ales aceea variantă, împărtășindu-mi părerii atât asemănătoare cât și păreri diferite, privind modul de abordare al fieărei întrebare din propria sa experiență didactică.

Răspunsurile oferite de subiecții au fost diferite de la o educatoare la alta la unele întrebării, observând că fiecare subiect a abordat oferirea răspunsurilor din perspectiva punctului său de vedere în ceea ce privește metodele tradiționale și moderne ce au o importanță deosebită în transmitere de cunoștințe și de educare a preșcolarilor în viața de zi cu zi.

Fiecare dintre subiecții au avut un punct de vedere despre metodele tradiționale și moderne, deoarece acestea fac parte din instrumentele de lucru fără de care cadrul didactic nu ar putea să-și îndeplinească activitățile la sala de grupă.

Chestionarele au fost completate individual de fiecare subiect în parte, însă unele răspunsurii la anumite întrebării au coincis atât ca variantă de răspuns, cât și ca argumentare oferindu-mi informații benefice.

Răspunsurile oferite de subiecții la întrebările din chestionar sunt reprezentate de propria părere a acestora în ceeaia ce privește rolul metodele tradiționale și moderne folosite în activitățile cu preșcolarii.

La unele întrebării răspunsurile au fost variate, constatând că unele educatoare au altă părere din punctul său de vedre personal în ceea ce privește o metodă tradițională sau modernă utilizată in proiectele de activitate.

Punctele de vedere în ceea ce privește răspunsurile oferite la întrebările din chestionar au depins de ceea ce face fiecare subiect la grupa sa.

În urma completării de către toti subiecții a chestionarelor sau obținut a serie de date pe care le voi interpreta prin intermediul unui comentariu ce cuprinde date oferite de fiecare subiect, atât prin intermediul unui tabel în care sunt prezentate numărul de subiecți, numărul brut care a oferit răspunsul respectiv și procentul pe care îl reprezintă fiecare dinte variantele de răspuns pe care il oferă numărul de subiecții, iar după realizarea acestui tabel voi face un grafic prntru a se putea evidenția clar rezultatele obținute pentru fiecare întrebare din chestionar .

Interpretarea datelor primite prin intermediul răspunsurilor din chestionar pentru fiecare întrebare în parte le-am reprezentat, astfel:

La întrebarea numărul1 (,,Utilizați metodele diadactice în activitățile cu preșcolarii?”), 70% dintre subiecți au declarat că le utilizează în activitățile cu preșcolarii mult, deoarece acestea se bazează pe comunicarea directă, și prin intermadiul lor copiii își înșusesc cunoștințe noi și că acestea ajută la dezvoltarea personalități celor mici, iar 30% dintre subiecți au declarat că le utilizează puțin deoarece îmbinate cu cele moderne oferă rezultate bune și evită starea de melancolie a copiilor.

Tabel nr.3 Interpretarea datelor la întrebarea 1

Grafic numărul3. Utilizarea metodelor tradiționale

La întrebarea numărul 2 (,,Utilizați metodele moderne în activitățile cu preșcolarii?”) 80% au răpuns că le utilizează mult deoarece oferă preșcolariilor posibilitatea de a-și exprima propriile opinii bazându-se pe o comunicare eficientă între copii, pentru că sunt activ-participative și îi stimulează pe copii spre descoperire, pentru că activează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independența în gândire și în acțiune, pentru că dezvoltă memoria și imaginația copilului, pentru o formare a interacțiunii dintre participanții, a personalității lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente, pentru că duce la o dezvoltare mai bună a gândirii și pentru că prin intermediul lor copiii își formează și dezvoltă deprinderii intelectuale și practice, iar 20% au răspuns că le utilizează mai puțin deoarece nu le pot combina cu cele moderne în toate activitățile pe care le desfășoară cu preșcolarii.

Tabelul numărul 4. Interpretarea datelor la întrebarea 2

Grafic nr.4 Utilizarea metodelor moderne

La întrebarea numărul 3 (,,Considerați că folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolrii, sunt axate pe învățare?”) 90% au răspuns că metodele moderne sunt axate pe învățare mult, deoarece preșcolarii își exersează capacitatea de-a selecta, combina, îvăța lucruri de care vor avea nevoie în viața de școlar și de adult, pentu că au rolul de a realiza o învățare eficientă și pe placul copiilor, pentru că fac învățarea mai ușoară aceștia participând în mod direct, ajutând la o dezvoltare eficientă a personalități copiilor, iar 10% din subiecți au răspuns că aceste metode implică anumiți factorii pe care nu țoți copiii îi pot îndeplini cu succes deoarece uni sunt mai rușinoși, și se implică mai greu.

Tabel nr.5 Interpretarea datelor la întrebarea 3

Grafic nr.5. Comparație Axarea metodelor moderne pe învățare

La întrebarea numărul 4 (,,Metodele moderne și metodele tradiționale în activitățile didactice se exclud unele pe altele?” ) 20% au răspuns că în activitățile cu preșcolarii metodele tradiționale se exclud unele pe altele puțin deoarece la unele activității cu cei mici nu se pot folosi amândouă, iar 80% dintre subiecții au răspuns că metodele moderne și metodele tradiționale nu se exclud deloc unele pe altele în activitățile cu preșcolarii pentru că îmbinate și adaptate se realizează o implicare efectivă, activă a copiilor în procesul de învățare, pentru că se completează unele pe altele, oferindu-le celor mici posibilitate de-a interacționa uni cu ceilalți în vederea obținerii rezultatelor așteptate de fiecare educatoare în parte.

Tabel nr.6 Interpretarea datelor la întrebarea 4

Grafic nr.6 Comparația medodelor cum se exclud unele de altele

La întrebarea numărul 5 (,,Metodele moderne stimulează învățarea prin cooperare?”), 80% au răspuns că metodele moderne stimulează învățarea prin cooperare mult pentru că lucrând în grup preșcolarii își formează, dezvoltă relații de colaborare între ei, pentru că interactivitatea presupune atât cooperare cât și competiție, preșcolarii interacționează uni cu ceilalți pentru atingerea unui țel comun, pentru că îi îmbie la lucrul în grup, în perechi, pentru că pun accentul pe încurajarea participării copiilor, pe inițiativa și creativitatea acestora și pentu că îi ajută pe cei mici să relaționeze mai bine între ei și să-și dezvolte abilitățile de a lucra în echipă, iar 20% dintre subiecți au răspuns puțin deoarece totul depinzănd de particularitățile de vârstă ale copilului și pentru că pe parcursul activității copilul întâmpină dificultăți în cooperarea cu ceilalți colegi.

Tabel nr.7 Interpretarea datelor la întrebarea 5

Grafic nr.7 Comparația metodele moderne stimulează învățarea

La întrebarea numărul 6 (,,Considerați că utilizarea metodelor moderne încurajează motivația intrinsecă”?) 100% au răspuns că folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii încurajează moțivatia interioară pentru că aceasta pornește din dorința preșcolarului de-a învăța, din satisfacțiile depășirii problemelor și fericirea pe care o au dupa obținerea succesului, pentru că sunt pe placul celor mici, pentru că îi motivează pe copii să-și exprime proprile manifestării, pentru că stimulează toate procesele psihice ale preșcolarului, pentru că dorința copilului de a dobândi cunoștințe porneșt din interior devenind astfel o activitate la care cel mic participă cu multă implicare, pentru că preșcolarii ajug să devină prtenerii la procesul de instruire și educare.

Tabel nr.8 Interpretarea datelor la întrebarea 6

Grafic numărul 8. Comparția Metodele moderne incurajează motivația intrinsecă

La întrebarea numărul 7 (,,Considerați că utilizarea metodelor tradiționale încurajează motivația extrinsecă”?) 20% dintre subiecți au răspuns că utilizarea metodelor tradiționale încutajează motivația extrinsecă mult pentru că între educatoare și copii există o relație de autoritate iar preșcolarul îvață de frică asta însemnând că tot ceea ce face el nu pornește din dorința sa interioară de a cunoaște ceva, iar 80% dintre subiecți au răspuns că utiluzarea metodelor tradiționale încurajează mai puțin motivația extrinsecă asta depinzând de fiecarea educatoare în parte, deoarece copilul este oarecum ,,obligat” să învețe , chiar dacă interesul lui față de activitatea respectivă nu este mare.

Tabel nr.9 Interpretarea datelor la întrebarea 7

Grafic numărul 9. Comparția Metodele tradiționale încurajează motivația extrinsecă

La întrebarea numărul 8 (Considerați că utilizarea metodelor tradiționale, conduce la o relație autoritară educatoare-preșcolar?”), 20% dintre subiecți au răspuns că metodele tradiționale conduc la o relație autoritară mult dseoarece educatoarea este cea care ordonă iar preșcolarul cel care execută, iar 50% dintre subiecți au răspuns că folsirea metodelor tradiționale conduc puțin la o relație autoritară deoarece sun centrate mai mult pe autoritatea educatoarei și pe personalitatea acesteia în funcție de cât de permisivă este cu cei mici, iar 30% dinre subiecții au răspuns că folosirea metodelor tradiționale nu conduc deloc la o relație autoritară deoarece fiecare cadru didactic își poate alege propriul dmers personalizat care să fie compatibil cu stilul său didactic.

Tabel nr.10 Interpretarea datelor la întrebarea 8

Graficul numărul 10. Comparție metodele tradiționale conduc la o relație autoritară

La întrebarea 9 (,,Considerați că utiliarea metodelor moderne conduc la o relație democratică?”), 80% dintre subiecți au răspuns că folosirea metodelor moderne conduc mult la o relație democratică educatoare-preșcolar, pentru că preșcolarii își exprimă liber proprile opinii și prezintă interes față de opiniile celorlanții colegi, pentru că le oferă copiilor prilejul să caute răspunsuri și sa fie creativi, iar 20% dintre subiecți au răspuns că folosirea metodelor modene conduc puțin la o relație democratică asta depinzănd de fiecare educatoare în parte, pentru că educatoarea se implică mai puțin deoarece preșcolarii lucrează în echipă și se ajută uni pe alți, pentru că îi dinamizează în mod deosebit pe copii, aceștia având posibilitatea de a-și exprima responsabili unele idei sau convingeri.

Tabel nr.11 Interpretarea datelor la întrebarea 9

Graficul numărul 11. Comparție metodele moderne conduc la o relație democratică.

La întrebarea 10 (,, Folosirea metodelor tradiționale generează pasivitate în rândul copiilor în timpul activităților didactice?”) 20% dintre subiecții au răspuns că folosirea metodelor tradiționale generează pasivitatea mult în activitățile cu preșcolarii deoarece dacă sunt folosite într-un mod accentuat de educatoare în timpul activității acestea vor tinde spre melancolie în sala de grupă, iar 80% dintre subiecții au răspuns că folosirea metodelor tradiționale generează pasivitatea puțin pentru că nu sunt de fiecare dată pe pacul copiilor și pentru că duce spre o libertate de a organiza cât mai creativ și personalizat actul didactic, considrând că totul ține de fiecare educatoare în parte.

Tabel nr.11 Interpretarea datelor la întrebarea 10

Grafic numărul 11 Comparație Metodele tradiționale generează pasivitate preșcolarilor în timpul activităților.

La întrebarea numărul11 (,, Utilizarea metodelor tradiționale în activitățile cu preșcolarii stimulează comunicarea?”) 90% din subiecții au răspuns că metodele tradiționale stimulează comunicarea mult, pentru că sunt dominant comunicative, pentru că indiferent de ce metodă s-ar folosi comunicarea stă la baza acesteia ele fiind, metode atractive ce stimulează comunicarea atăt dintre educatoare și preșcolari cât și comunicarea între copii prin intermediul dialogului deoarece la copii apar întotdeauna întrebările ,,Cum ?” și ,,De ce?” la care educatoarea trebuie să le răspundă copiilor, iar 10 % dintre subiecți a răspuns că metodele tradiționale stimulează comunicarea mai puțin pentru că stimulează doar comunicarea dintre educatoare și preșcolar.

Tabel nr.11 Interpretarea datelor la întrebarea 10

Grafic numărul 12 Comparație Metodele tradiționale stimulează comunicarea

La întrebarea 12 (,,Utilizarea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii stimulează comunicarea?”) 90% dintre subiecți au răspuns că metodele moderne stimulează comunicarea mult pentru că se bazează pe munca în echipă care stimulează comunicarea oferindu-le preșcolarilor libertatea de a-și exprima propriile opinii, pentru că metodele moderne au la bază stimularea și dezvoltarea capacității copiilor de a comunica prin întrebării și răspunsurii la ceea ce au învățat, preșcolarii comunică, cooperează, fac asocieri, conexiuni, argumentază și completează, iar 10% dintre subiecți au răspuns că metodele moderne stimulează comunicarea mai puțin deoarece în cadrul echipelor există și copii care nu comunică lăsând totul pe seama partenerilor de echipă.

Tabel nr.12 Interpretarea datelor la întrebarea 12

Grafic numărul 12. Comparație Metodele moderne stimulează comunicarea

La întrebarea 13 (,,Considerați că prin folosirea metodelor tradiționale preșcolarul este văzut ca un obiect al instruirii?”) 10% dintre subiecți au răspuns că prin folosirea metodeor tradiționale preșcolarul este privit mult ca un obiect al instruirii deoarece prin folosirea acestor metode accentul cade foarte mult pe predare, 70% au răspuns că prin folosirea metodelor tradiționale preșcolarul este văzut puțin ca un obiect al instruiri pentu că educatoarea zice iar preșcolarul face, iar 20% au răspuns că prin folosirea metodelor tradiționale preșcolarul nu este văzut deloc ca un obiect al instrurii deoarece preșcolarii sunt ajutați, încurajații, stimulați de educatoare să descopere ei singurii calea spre învățare.

Tabel nr.13 Interpretarea datelor la întrebarea 13

Grafic numărul 13. Comparație preșcolarul este văzut ca un instrument al instruirii

La întrebarea numărul 14 (,,Considerați că prin folosirea metodelor moderne, preșcolarul este văzut ca un obiect al instruirii”?) 10% dintre subiecți au răspuns că pin folosirea metodelor moderne preșcolarul este văzut puțin ca un obiect al instruiri deoarece copilul este cel care se instruiește singur iar educatoarea îl aprobă pe cel mic, iar 90% dinre subiecți au răspuns că prin folosirea metodelor moderne copilul nu este deloc privit ca un obiect al instruirii pentru că preșcolarul participă direct la activitățile de instruire, pentru că preșcolarul este liber să gândească și să exprime tot ceea ce găndește, pentru că el participă singur la activitate el fiind pus în locul cadrului didactic, pentru că prin exersare se obișnuiește cu un anumit stil de învățare activă.

Tabel nr.14 Interpretarea datelor la întrebarea 14

Grafic numărul 14. Comparație preșcolarul este văzut ca un obiect al instruirii

La întrebarea nuărul 15 (,,Folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii ajută la dezvoltarea personalități acestora?”) toți subiecții au răspuns că metodele moderne ajută la mult la dezvoltarea personalități preșcolarilor pentru că stimulează învățarea în perechi, educă tolereanța și înțelegerea față de opinia celuilalt, dezvoltă stima de sine, pentru că preșcolarul se implică în mod direct și automat personalitatea acestuia tinde spre dezvoltare, pentru că preșcolarii capătă respect față de de cei din jur, crește încrederea în sine, tolerează partenerii de lucru și se ajută reciproc, pentru că pun accentul pe dezvoltarea personalității preșcolarului în primul rând iar după aceea pe asimilarea de cunoștințe.

Tabel nr.15 Interpretarea datelor la întrebarea 15

Grafic numărul 15. Comparație Ajutămetodele moderne la dezvoltarea personalități

La întrebarea 16 (,,Considerați că folosirea combinată a metodelor moderne cu cele tradiționale aduce rezultate eficiente din partea preșcolarilor?”) toți subiecții au răspuns că folosirea metodelor combinate aduc reultate eficiente mult, pentru că se completează unele pe altele conducând la rezultatele așteptate de educatoare, pentru că îmbinarea metodelor, a jocului didactic, respectarea reguluilor duce la obișnuirea unui stil de învățare activă și atractivă, jocurile didactice, lucrul pe echipe oferid o colaborare între echipe, pentru că folosite împreună au un beneficiu major asupra dezvoltării copilului, pentru că sunt indispensabile, folosite împreună pot da rezultate excelente.

Tabel nr.16 Interpretarea datelor la întrebarea 16

Grafic numărul 16. Comparație folosirea metodelor combinate aduc rezultate eficiente

La întrebarea numărul 17 (,,Ajută combinarea metodelor tradiționale cu cele moderne în activitățile cu preșcolarul la o formare eficientă a acestuia?”), 90% dintre subiecți au răspuns că folosirea combinată a metodelor în activitățile cu preșcolarul ajută la o formare eficientă a acestuia mult, pentru că beneficiile metodelor duc la stimularea potențialului creativ la dezvoltarea capacităților și abilităților cognitive și la relaționarea dintre copii, pentru că folosite împreună conduc la formarea eficientă a preșcolarului, pentru că se pot adapta unele după altele deoarece în formarea și dezvoltarea copilului ambele sunt utile, iar 10% a spus că metodele combinate în activitățile cu preșcolarii ajută puțin pentru că nu întodeauna sunt pe placul copiilor.

Tabel nr.17 Interpretarea datelor la întrebarea 17

Grafic numărul 16. Comparație folosirea metodelor combinate formează preșcolarul

La întrebarea numărul 18 (,,Considerați că prin folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii, aceștia progreseză în ritm propriu?”) 80% dintre subiecți au răspuns că prin folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii aceștia progresează mult în ritm propriu, pentru că preșcolarii depun efort propriu, investighează, descoperă își formează abilitățile de explorare și de comunicare, pentru că prticipă într-un mod activ, colaborează între ei, pentru că educația bună scoate întodeauna partea cea mai bună a preșcolarilor, iar 20% au răspuns că prin folosirea metodelor moderne în activitățile cu preșcolarii aceștia progresează puțin deorece în unele activități de exemplu cele în perechi lucrează cel mai mult cei mai buni copii, iar ceilanți asteaptă totul de-a gata, neprogresând în ritm propriu.

Tabel nr.18 Interpretarea datelor la întrebarea 18

Grafic numărul 18Comparație Copiii progresează în ritm propriu

3.8 Concluziile microcercetării

Folosira metodelor tradiționale și moderne în educația copiilor preșcolari au o importanță deosebită în formarea acestora. În urma microcercetării realizate de mine am descoperit metodele tradiționale și moderne utilizate în proiectele de activitate ale subiecților în funcție de cum a considerat fiecare educatoare că poate transmite cunoștințele copiilor într-un mod adecvat pentru ca rezultatul muncii sale să fie cel așteptat.

Aalizând fiecare proiect în parte am descoperit, proiecte de activitate în care erau utilizate metode tradiționale și proiecte de activitate în care erau utilizate metode tradiționale combinate cu metode moderne. Cele mai multe proiecte au fost cele care conțineau metode combinate tradiționale cu moderne. Dintre metodele tradiționale indentificate de mine au fost unele care nu au lipsit din nici un proiect analizat. Metodele moderne analizate au fost alese în funcție de subiectul activității proiectului, aceste metode au fost utilizate combinat cu metodele tradiționale, pentru ca rezultatele obținute de educatoare să fie bune. Utilizarea metodelor combinate aduc rezultate bune pentru că aceste nu se exclud unele pe altele și astfel oferindu-i educatoarei rezultate benefice.

Fiecare subiect implicat în microcercetare și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu folosirea metodelor tradiționale și moderne exact așa cum a considerat el pentru fiecare dintre acestea în urma completării chestionarului. Folosirea metodelor tradiționale și moderne reprezintă instrumentele pe care fiecare cadru didactic le folosește în activitățile de la grupă cu ajutorul cărora ei transmit cunostințe. Utilizate combinat metodele tradiționale cu cele moderne ajută foarte mult la formarea eficientă a preșcolarilor, deoarece acestea le dezvoltă creativitatea, capacitățile cognitive și îi ajută să relaționeze între ei.

Metodele tradiționale și cele moderne sunt importante în felul lor unele fiind centrate pe acumularea de cunoștințe, altele pe dezvoltarea capacităților intelectuale, unele actractive, altele active bazate pe progresele copiilor în ceea ce privește cunoașterea.

In microcercetarea realizată de mine am reușit să îndeplinesc fiecare obiectiv propus și să confirm cu rezultatele obținute asupra microcercetării că ipoteza a fost confirmată.

CONCLUZII GENERALE

Metodele didactice reprezintă instrumentele de lucru cu ajutorul cărora educatoarea îi determină pe copii să asimileze cunoștințe noi și să-și formeze comportamentele adecvate, acestea reprezentând și drumul pe care acesta îl parcurge de la necunoaștere la cunoaștere.

Metoda didactică pe lângă faptul că reprezintă instrumentul pe care educatoarea îl folosește pentru a transmite informații, cunoștințe ea reprezintă totodată și un proces educativ.

Conform criteriului istoric metodele didactice se împart în metode tradiționale și metode moderne.

Metodele tradiționale sunt metodele care acordă prioritate instruirii, activității profesorului, care pun accentul pe predare, sunt dominant comunicative, educatoarea fiind cea care transmite cunoștințele, bazăndu-se de obicei pe comunicarea directă. Trebuie să știm că nu întotdeauna ce este vechi este și demodat sau ce este nou este și modern.

Metodele moderne sunt cele care sunt centrate pe preșcolar și activitatea acestuia, preșcolarul devenind subiectul și obiectul actului de educare. Aceste metode sunt activ-participative, concrete, pun accentul pe contactul direct cu realitatea înconjurătoare, acestea sunt metode libertine, active ce se bazează pe progresele cunoașteri copilului.

Metodele tradițonale și metodele moderne pot fi utilizate combinat în proiectele de activitate realizate de fiecare educatoare în parte pentru a avea rezultate benefice asupra educării preșcolarilor, fapt dovedit în urma realizării microcercetării.

Educația primită în timpul periodei preșcolare este foarte importantă, deorece la această vârstă educația nu reprezintă doar începutul formării intelectuale ci mai devreme al educării în cadrul unor instituții conduse de personal pregătit în acest sens.

Preșcolarul trebuie să fie cunoscut, educat și sprijinit prin intermediul educației să-și dobândească competențele și să-și formeze aptitudinile necesare integrării școlare, profesionale și sociale.

În lucrarea de față am încercat ca, pornind de la unele delimitării de ordin teoretic să identific care sunt metodele tradiționale și moderne pe care un anumit lot de subiecții l-au folosit în proiectele sale de activitate, să descoper modul în care au fost metodele tradițonale și moderne utilizate și să pot descrie punctul de vedere al educatoarelor în ceea ce privește utilizarea metodelor tradiționale în activitățile cu preșcolarii.

În urma realizării acestei cercetării mi-am atins obiectivele propuse care mi-au confirmat ipoteza ștabilită pentru microcercetare.

Concluziile la care am ajuns la sfârșitul acestei microcercetarii sunt următoarele:

Este foarte important să știm care sunt metodele tradiționale și moderne, să știm să le adaptăm în funcție de fiecare act educatv, pentru ca activitatea să iasă așa cum ne dorim.

Prin utilizrea combinată a metodelor tradiționale cu cele moderne formarea preșcolarilor este una eficientă.

Fiecare metodă aleasă se face în funcție de subiectul activității ce urmează să fie desfășurată la grupă și în funcție de personalitatea educatoarei ,deoarece fiecare își proiectează activitatea în funcție de cum consideră fiecare că va avea rezultate benefice la sfărșit.

O importanță deosebită constă în faptul că fiecare metodă trebuie să fie cunoscută de educatoare pentru ca aceasta să o poată folosi fără să întâpine dificultăți în activitatea ce urmează să fie desfășurată.

Fiecare educatoare în parte trebuie să includă metoda într-un ansamblu de metode în care să se compenseze să se completeze, acestea devenind un proces coerent de educare al preșcolarilor.

BIBLIOGRAFIE

Cherghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, 2008.

Cherghit, I., Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006.

Cristea, S., Pedagogie generală-note de curs, Universitatea ,,Ovidius” Constanța, 2001.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Ghid de bune practice pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, 2008.

Mihăilescu, M., et al, Metode activ participative aplicate în învățământul primar, Editura Didactica Publishing House, București, 2010.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Oprea, L. C., Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, R. A, București, 2008.

Păun, E., Serbănescu, L., Domeni educaționale reprezentative, în Potolea, et al.(coord.), Pregătire psihopedagogică, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 78-96.

Păun, E., Iucu, R., Educație preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002.

Harwood, R., Miller, S.A., Vasta, R., Psihologia copilului, Editura Polirom, Iași, 2010.

Tomșa, G., Oprescu, N., Bazele psihopedagogiei preșcolare, Editura V & I Integral, București, 2007.

Verzea, E., Verzea, Fl. E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București,2000.

Voiculescu, El,. Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București, 2003.

Vrășmaș. E., Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1999.

BIBLIOGRAFIE

Cherghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, 2008.

Cherghit, I., Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006.

Cristea, S., Pedagogie generală-note de curs, Universitatea ,,Ovidius” Constanța, 2001.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Ghid de bune practice pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, 2008.

Mihăilescu, M., et al, Metode activ participative aplicate în învățământul primar, Editura Didactica Publishing House, București, 2010.

Cioflica, S., et al, Integrarea metodelor active și interactive în activitățile din grădiniță în Revista Învățământului preșcolar 1-2/2006.

Oprea, L. C., Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, R. A, București, 2008.

Păun, E., Serbănescu, L., Domeni educaționale reprezentative, în Potolea, et al.(coord.), Pregătire psihopedagogică, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 78-96.

Păun, E., Iucu, R., Educație preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002.

Harwood, R., Miller, S.A., Vasta, R., Psihologia copilului, Editura Polirom, Iași, 2010.

Tomșa, G., Oprescu, N., Bazele psihopedagogiei preșcolare, Editura V & I Integral, București, 2007.

Verzea, E., Verzea, Fl. E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București,2000.

Voiculescu, El,. Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București, 2003.

Vrășmaș. E., Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1999.