Metodele de Invatare Care Pot Fi Folosite In Activitatea de Invatare In Gradinita

MOTTO

"Este imposibil ca elevii să învețe ceva cât timp gândurile lor sunt robite și tulburate de vreo patimă. Întrețineți-i, deci, într-o stare de spirit plăcută , dacă vreți să vă primească învățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremură, pe cât este de greu e să tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se mișcă."

(John Locke-"Some Thoughts Concerning Education")

Argument

Ca viitor cadru didactic, prin această lucrare de licență am încercat să prezint numeroasele metode care se pot folosi în învățământ în activitatea de predare-învățare-evaluare.

Lucrarea este alcătuită din două mari capitole.

Consider că aceasta temă este foarte importanta în activitatea de învățare, deoarece prin aceste metode elevii își însușesc noi cunoștințe.

Prin educația primită la grădinița copilul este pregătit să facă față diferitelor situații întâlnite în viața.

În activitatea de învățare, metodele îți pot ușura munca sau o pot îngreuna în situația în care educatoarea nu alege metoda corespunzătoare vârstei copiilor.

În această lucrare de licență am descris metodele de învățare care pot fi folosite în activitatea de învățare în grădiniță.Strategiile cele mai eficiente de învățare au la bază metodele active care solicită cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către copil singur.

Educatoarea trebuie să țină cont de factori subiectivi și de factori obiectivi atunci când alege metoda pentru o situație de învățare. Factorii obiectivi se referă la obiectivele educației si la logica internă a științei din cadrul căreia sunt selectate informațiile transmise. Factorii subiectivi se refera la contextul uman și social, personalitatea profesorului, psihologia elevilor și a colectivului de elevi.

De asemenea am descris și activitățile de educare a limbajului la preșcolari.În grădiniță din câte se știe copiii își însușesc noi cuvinte și își dezvoltă vocabularul treptat datorită activităților care se fac în cadrul grădiniței precum ar fi activitățile de memorizare, activitățile de povestire, jocul didactic etc.

La vârsta preșcolară cei mai mulți copii învață prin imitare.Copiii imită activitățile persoanelor din jurul lor, precum și cuvintele pe care le aud de la adulți.Cel mai mult copii reproduc cuvintele pe care nu le cunosc sau sună ciudat pentru ei.

Invățarea reprezintă un process continuu pe parcursul vieții.Fiecare copil are un anumit stil de învățare, totul pornește încă de la o vârstă foarte fragedă.Cadrul didactic nu trebuie să impună copilui de vârstă preșcolară un anumit tip de invățare, fiecare copil la această vârstă are un anumit stil de învățare.

Condițiile în grădiniță trebuie să fie adecvate pentru a se putea să se desfășoare activitățile în condiții foarte bune, pentru ca învățarea să fie eficientă.

Metodele de învățămând sunt foarte numeroase.Cadrul didactic trebuie să se adapteze la vârsta copiilor atunci când folosește aceste metode.Odată cu trecerea timpului s-a făcut un salt de la metodele tradiționale la metodele clasice de învățare precum o sa regăsiți în capitolul II.

Evaluarea în grădiniță de asemenea este foarte importantă.Cadrul didactic trebuie să folosească metode de evaluare adecvate vârstei copiilor.

Capitolul I

1.Specificul activităților de educare a limbajului

Educarea limbajului la preșcolari presupune implicarea a trei factori:

Idealul educațional

Particularitățile de vârstă a copiilor

Caracteristicile limbajului

Idealul educațional poate fi definit ca fiind redarea tipului de personalitate care este solicitat de condițiile sociale în urma unei etape istorice și pe care educația trebuie să îl formeze în procesul desfășurării ei.

În curriculum preșcolar avem prezentate următoarele obiective ale idealului educațional precum sunt:

dezvoltarea total normală și integral a copilului, urmând să se valorifice potențialul fizic și psihical copilului, ținând cont de ritmul propriu de dezvoltarea a copilului, cât și de nevoile afective și specificul activității sale de bază care este jocul;

dezvoltarea capacității de a interacționa cucei din jurul lui, atât cu copii cât și cu adulții dar și cu mediul pentru a își însuși cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi.Tot aici se face și încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca și experiențe autonome de învățare;

descoperirea de către fiecare copil a propriei identități, cât și a autonomiei, respectiv dezvoltării unei imagini de sine pozitive;

susținerea copilului în dobîndireade cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini care îi sunt utile la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții sale.

Făcând referire la curriculum, în ceea ce privește învățământul preșcolar, clasa I și a II-a sunt considerate ca fiind achiziționarea de bază, de unde rezultă necesitatea continuității în procesul instructiv-educativ.

Învățământul preșcolar alcătuiește:

Prima formă de instruire și educare care este organizată, sistematică și competentă;

Prima formă organizată de socializare a copilului;

Condiții obune pentru copiii de a se manifesta în mod activ, fiind dirijați permanent de cadre care sunt specializate;

În ceea ce privește desfășurarea activităților în grădiniță avem următoarele tipuri de activități:

Activități comune (sunt acele activități la care participă toți copiii)

Activități la alegerea copiilor (sunt acele activități în care copii își aleg singuri activitățile la care doresc să participle)

Activități recreative și de relaxare (sunt acele activități în aer liber sau în spațiul de joacă special amenajat, scrabble, jocuri logico-matematice, calculator, lectură, etc)

Activități de dezvoltare și de exersare a aptitudinilor individuale (sunt acele activități care fac referire la dezvoltarea unor aptitudini)

Activități recuperatorii (sunt acele activități în care cadrul didactic încearcă să aducă copilul la un nivel egal cu cel al grupei din care face parte)

Prin toate aceste activități copiii își concretizează achizițiile lor cognitive, își alcătuiesc deprinderea de a acționa la comandă, de a fixa relații de colaborare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, sar își și dobândesc deprinderi intelectuale cât și deprinderi motrice.

Din acest punct de vedere, învățământul preșcolar prevestește învățământul din ciclul primar, adică: elementele dobândite în grădiniță, abilitățile achiziționate ușurează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.

În ceea ce privește lărgirea orizontului cognitiv și afectiv al copilulu în grădinița contribuie la:

Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive prin reprezentările memoriei și ale imaginației;

Distingerea realității pe căi emoționale și imaginative;

Progresul relațiilor cu ceilalți copii, cu mediul natural respective cel social;

Dezvoltarea receptivității la acțiunile adulților prima dată prin imitare, apoi prin transpunere în joc a comportamentului și acțiunilor observate la adulți, ajungând până la participarea lor la activitățile adulților;

Dezvoltarea motricității și a senzorial-perceptivității;

La preșcolarul mic atenția crește de la 5-7 minute, lșa preșcolarul de grupă miojlocie 10-15 minute și la preșcolarul mare la 40-45 minute în joc, audiții, vizionări de filme, teatru pentru copii, etc.

Jocul la vârsta preșcolară este privită ca fiind o activitate fundamentală în care copilul se joacă din plăcere pentru a își satisface nevoile proprii, fără nici un scop.

În conduita verbală și afirmarea personalității se fac progrese în ceea ce privește dezvoltarea capacității de exprimare verbală, precum ar fi:

Creșterea volumul vocabularului activ;

Se manifestă puternic limbajul de situațiel;

Se fac exersări ale structurilor gramaticale corecte ale limbii.

În ceea ce privește vorbirea preșcolarilor apar fenomene precum ar fi:

Dificultăți de pronunție a unor sunete;

Tulburări ale ritmului de emisie;

Articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici;

Toate acestea pot fi regăsite și în perioada școlară mică, dar cu ajutorul logopedului acestea pot fi îndreptate sau chiar eliminate.

Deși în perioada școlară mică activitatea predominantă este învățarea, jocul reprezintă o necesitate fundamentală și în această etapă.Jocul didactic primește o importanță care contribuie la:

Dezvoltarea spiritului de echipă;

Dezvoltarea spiritului de observație;

Dezvoltarea atitudinii critice și autocritice;

Dezvoltarea voinței

Dezvoltarea unor trăsături morale ca: perseverența, hărnicia, cinstea, dreptatea, etc.

1.1 Preșcolarul și dezvoltarea limbajului

Perioada preșcolară produce în viața copilului schimbări în cele trei planuri ale dezvoltării:

planul somatic;

planul psihic;

planul relațional.

Achizițiile din perioada anterpreșcolară a copilului ii oferă acestuia posibilitatea ca în perioada preșcolară orizontul restrâns al familiei să fie întrecut treptat prin apariția altor cerințe noi.

Odată cu trecerea de la perioada anterpreșcolară a copilului la perioada preșcolară care mai este denumită și perioada descoperirii realității fizice, a realității umane în viața copilului apare un progres care îi oferă șansa de a se auto-descoperi privind în oglinda realității înconjurătoare.

Ariile dezvoltării ale copilului se modifică pentru că exuberanța motorie și senzorială corespunzătoare etapei se va grupa în mod normal cu îmbogățirea și flexibilitatea limbajului, cu dezvoltarea gândirii care capătă logică, claritate, comunicabilitate și se emancipează printr-o dominanță afectivă, respectiv activă care era stopată în etapa anterioară, adică în perioada preșcolară a copilului.

Preșcolaritatea este definită prin maturizarea posibilităților cognitive-operaționale a copilului preșcolar, creșterea capacității adaptive și prin corectarea planului relațional interpersonal care este etapa esențială și premergătoare etapei școlare.

Avem trei stadii de dezvoltare a copilului in perioada preșcolară:

– substadiul preșcolarului mic (3-4 ani);

– substadiul preșcolarului mijlociu(4-5 ani);

– substadiul preșcolarului mare(5-6/7 ani).

Privind dezvoltarea limbajului al copilului preșcolar se constată schimbări importante de la un substadiu la altul și aparțin achizițiilor pe care copilul preșcolar le dobândește din mediul său de viață dar și din cel instructiv-educativ al grădiniței.

Copilul preșcolar este dependent de mamă si are dificultăți la adaptarea mediului în grădiniță.Preșcolarul mic încă nu înțelege prea bine ce i se spune și are dificultăți în a se exprima clar.

Preșcolarul mic este atras de obiectele din jurul său, la această vârstă copilul se joacă mai mult singur, gândirea lui fiind subordonată acțiunii cu obiectele, procesele de gândire sunt pentru preșcolarul mic operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în activitatea sa practică.

Copilul preșcolar în timpul care se joacă nu prea comunică pentru că el încă nu înțelege prea bine indicațiile verbale pe care le primește.

Preșcolarul mic este atras de plimbările în cursul cărora el adresează multe întrebări adulutului, iar odată ce a primit un răspuns acesta adresează o altă întrebare.

În perioada preșcolară copilul folosește un vocabular destul de larg: ,,La vârsta de 3 ani vocabularul cuprinde 800-1000 de cuvinte, folosește pluralul în vorbirea curentă, dar gramatica lasă de dorit.Știu să asculte și se servesc de cuvinte în anumite activități.În fața unor imagini simple știu să spună ceea ce văd sau ce se întâmplă.”(Anne Bacus, ,,Creșterea copilului de la o zi la șase luni”, Editura Teora, București,2001, pag 229)

El poate ,,repeta șase silabe (este frig-este cald), dar este perioada când face greșeli de vorbire (pelticie, nazalizare, bâlbâială).” ( Elena Badea, ,,Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului de la 3 la 18 luni”, E.D.P București,1993, pag 38)

La vârsta de 3 ani copilul este foarte receptiv, îi place ca să i se citească cât mai multe povești, după care să povestească el povestea citită.Dacă copilului i se citesc povești copilul va fi atras de lectură și totodată își va dezvolta vocabularul.

Copilul preșcolar este atras de cărțile în care poveștile sunt ilustrate, iar odată cu trecerea timpului copilul va avea posibilitatea de a trece de la limbajul oral la limbajul scris.

Îmbogățirea vocabularului copilului preșcolar cu construcții și cuvinte se poate realiza prin imitarea a tot ceea ce spun adulții.

La vârsta de 4 ani copilul ajunge să aibe în vocabularul său în jur de 1200-1600 de cuvinte, tot în această perioadă apar progresele limbajului oral.Copilul începe să pună tot felul de întrebări cum ar fi: ,,de ce?”, ,,când?”, ,,cine?” la orice spun adulții.

Copilul preșcolar încearcă să își controleze limbajul, încercând să facă mai puține greșeli în exprimare.Treptat se trece de la limbajul situativ la limbajul contextual.Limbajul situativ consta în dialog, iar limbajul contextual se realiza prin intermediul monologului.

Limbajul interior începe să se declanșeze la vârsta de 3-5 ani și îi oferă posibilitatea copiluli să își planifice mintal activitatea, de a și-o regla permanent.

Copilul începe să vorbească cu el însuși atunci când se află în situații dificile, își ordonează acțiunile și găsește soluții.Limbajul interior este factor decisiv care contribuie la dezvoltarea intelectuală, care reprezintă mecanismul fundamental al gândirii.

,,Cu cât copilul stăpânește mai bine unealta ‘limbaj’ înainte de intrarea sa în școala primară, cu atât mai bune sunt șansele sale de reușită”. (Anne Bacus, ,,Creșterea copilului de la o zi la șase ani”,Ed.Teora, București, 2001, pag.258)

Datorită particularității aparatului aparatului fonator, analizatorului verbo-motor și analizatorului auditiv preșcolarul are dficicultăți în pronunție.

La această perioadă preșcolarul confundă suntele ,,s” cu ,,ș” în loc de șapte spune sapte etc.

La sfârșitul etapei preșcolare copii pronunțp toate sunetele aproape correct.

Preșcolarul mijlociu se adapteaza ușor în grădiniță în această perioadă.În ritm alert se produce dezvoltarea psihică a preșcolarului.Limbajul copilului crește trepta, în jur de 50 de cuvinte noi învățate într-o lună care se datorează faptului că copilul preșcolar a trecut de la jocul solitar la jocurile care au un caracter colectiv.Copilul preșcolar jucându-se cu alți copii el devine mai sociabil.

Odată ce copilului preșcolar i s-a format limbajul interior care constă în dezvoltarea psihică, îl ajută pe copil ca să își poată controla reacțiile emotive.

Atunci când copilul preșcolar se află într-un colectiv și se joacă în activitatea lui regăsim o parte din activitățile adulților cum ar fi atitudinea, mișcările mâinilor, mișcările corpului etc.Copiilor preșcolari li se educă de către cadrul didactic curajul de a vorbi, se perfecționează pronunțarea, exprimarea în propoziție respectiv expresivitatea vorbirii.

Odată ce copilul își asumă rolul interpretat el se integrează în sistemul de relații care îi este impus precum ar fi: să dea ajutor, să ceară ajutor, să știe să mulțumească, respectiv să răspundă specificului personajului interpretat.

Copilul la vârsta de 5 ani are în vocabularul său în jur de 3000 de cuvinte și poate să pronunțe corect toate sunetele.La această vârstă copilul este curios și întreabă mereu ce înseamnă un cuvânt pe care nu îl cunoaște.Încă în această perioadă copilul întâmpină probleme, face greșeli gramaticale în ceea ce privește conjugarea sau terminațiile care constau în formele de plural și cele de feminin.

Un instrument de cunoaștere la această vârsta o reprezintă răspunsul adultului la întrebările copilului.Răspunsul adultului trebuie să fie adaptat la vârsta copiluli pentru ca acesta să înteleaga.Prin răspunsurile primite de la adult limbajul devine pentru copil un instrument de informații, prin care el primește informații care au un rol de educativ în formarea lui.Trebuie să avem grijă ca răspunsurile să fie cât mai scurte și să fie alcătuite din cuvinte cât mai simple pentru ca aceștia să poată să înteleagă.

Adultul atunci când răspunde la întrebările copilului îl încurajează să se exprime și dacă se adaptează la vârsta copilului prin răspunsurile date copilul își va îmbogăți vocabularul.

Prin întrebări copilul învață să își exprime temerile, preocupările și curiozitățile pe care le are la momentul respectiv.Limbajul devine pentru copil un instrument de satisfacere a curiozității, respectiv un instrument de reglare a tensiunii interioare a copilului.Adultul trebuie să îi ofere copilului răspunsuri simple care să fie și adevărate.Copilul acorda încredere adultului în funcție de sinceritatea acestuia față de el.În jurul de 5 ani se constată faptul că copilul a făcut progrese în limbajul său, și-a ănsușit atât fondul lexical cât și semnificația cuvintelor, având probleme în însușirea structurii gramaticale a limbajului.

O caracteristică a perioadei preșcolare mijlocie o reprezintă dezvoltarea limbajului interior care îi oferă copilului posibilitate de desprindere a acțiunilor concrete a celor două procese, adică procesul de memorare și procesul de gândire.

Dezvoltarea fonetică a limbajului, stăpânirea fondului lexical și a semnificațiilor cuvintelor îi dau posibilitatea copilului preșcolar să își însușească practic vorbirea gramaticală; care constă în legarea unor propoziții în fraze, însușirea declinării, respectiv conjugării.

Copiii sunt atenți la această vârstă la aspectul sonor al cuvintelor.Ei în timp ce se joacă și observă că alți copiii fac greșeli de exprimare vor încerca automat să îi corecteze.Prin corectare ei vor putea să distingă mai ușor sunetele izolate ale vorbirii.

Având un vocabular bogat, îi permite copilului ,,să își exprima gândurile, să relateze în mod curent despre cele văzute sau auzite, se dezvoltă așadar limbajul închegat, gramatical.”( *** – ”Psihologia copilului preșcolar” (manual pentru licee pedagogice), E.D.P. București, 1972, pag 32)

Etapa preșcolară mare aduce schimbări impostante în viața copilului.La grădiniță programul educative al copilului este de o durată mai mare, dar activitatea principal rămâne tot jocul.Limbajul are o structură mai închegată decât în celelalte etape, deoarece este construit după regulile gramaticale.Copilul în această etapă percepe mai bine realitatea, el are o gândire preconcepută și intuitivă.Percepe realitatea, dar atunci când vorbește se îndepărtează de realitate.Învățarea limbajului se face prin asocierea cuvântului sau noțiunii care definește un obiect cu un obiect concret.Atunci când îi arătăm copilului de exeplu o masă el asociază imaginea obiectului cu noțiunea corespunzătoare obiectului respectiv.

Învățarea limbajului este permanent, odată cu trecerea timpului ea devine mai coerentă, cu un character bine închegat și bine structurat.

În perioada anterpeșcolară copilul se joacă cu silabele pe care el le repetă în continuu, prin acest fapt el își descoperă propia voce și este încântat.Tot în această perioadă copilul o să repete cuvintele care i se par mai grele, care sună mai ciudat.Prin întrebările adresate copilul nu urmărește să cunoască numele obiectelor, ci cât să perceapă noțiunea lor de a fi.

Datorită limbajului pe care și la format, el o să vorbească atunci când se joacă, o să își povestească lui ceea ce a fâcut într-o zi.

Jocurile și activitățile la alegere care sunt desfășurate în grădiniță contribuie în mod activ la dezvoltarea limbajului.În cadrul grădiniței copilul va putea să creeze propriile lui povești, să găsească un alt final poveștii datorită limbajului care și la dezvoltat.

Limbajul este bine dezvoltat la vârsta de 6 ani numai dacă vocabularul copilului este satisfăcător, cunoaște și denumește obiectele din jurul său, poate să reproducă o poveste, o poezie și nu are dificultăți mari în a se exprima corect și fluent.

2. Perspectiva interdisciplinară a învățământului preșcolar

În urma dezvoltării științei, respectiv dezvoltarea tehnicii fiind rapidă, explozia informațională actuală dar și circulația rapidă a informațiilor au contribuit la perspectiva interdisciplinară în toate activitățile umane.Învățământul trebuie să se orienteze spre o formare interdisciplinară a personalității umane.

Datorită faptului că modelul educațional este flexibil permite adaptarea individului la schimbările vieții sociale.

Interdisciplinaritatea nu exclude granițele disciplinare, ci dimpotrivă:

Impune redimensionarea granițelor disciplinare;

Presupune o concepție interdisciplinară și un sistem de organizare care să fie flexibil;

Solicită planuri de învățământ interdisciplinare;

Necesită o metodologie specifică interdisciplinarității;

Pretinde cadre didactice cu formațiune interdisciplinară;

Interdisciplinaritatea provoacă adâncirea și extinderea conexiunilor dintre discipline fără a încurcaprocesul instructiv.Activitățile interdisciplinare avand un caracter formativ care contribuie la formarea unei noi atitudini față de cunoaștere.Copiii încep să cunoască viața și lumea sub aspectele lor variate prin transferul cunoștințelor.

Învățarea interdisciplinară contribuie la:

Cultivarea atitudinilor creative;

Dezvoltarea flexibilității gândirii;

Dezvoltarea sensibilităților copiilor;

Însușirea tehnicilor de cunoaștere științifică în perspectiva educației și autoeducației permanente;

Învățământul preșcolar avantajează și permite activități interdisciplinare la toate formele de organizare prin structura și scopul său.

2.1 Jocuri și activități la alegerea copiilor, liber – creative

În grădiniță sunt mai multe centre de interes precum sunt:

Centrul joc de rol

Centrul bibliotecă

Centrul artă

Centrul construcții

Centrul știință

Centrul nisip și apă

Copiii sunt repartizați pe arii de interes, după preferințele lor.Odată cu alegerea ariei de interes ei își consolidează cunoștințele acumulate și deprinderile lor legate de aria respectivă.

La centrul joc de rol copii pot:

să își asume diferite roluri în diferite dramatizări sau jocuri;

să asocieze casa-școala-colectivitatea;

să joace rolul adulților;

La centrul bibliotecă copii pot:

să creeze povești după imagini;

să își îmbogățească atitudinea de a asculta și de a vorbi;

să răspundă la ghicitori și să compună ghicitori;

să repovestească;

să identifice frumusețile naturii;

să citească o carte pe baza succesiunii imaginilor;

să pună litere pe tăblița magnetică;

La centrul artă copii pot:

să se relaxeze;

să fie originali și creativi;

să picteze;

să colorize;

să tăie și să lipească;

să modeleze;

să asculte muzică;

să cânte;

La centrul construcții copii pot:

să învețe concepte despre dimensiuni, formă, marime, număr;

să clasifice obiecte;

să se joace cu puzzle, lego, cuburi;

să construiască;

La centrul știință copii pot:

să clasifice după diferite criterii: mijloace de locomoție, fructe, legume, animale;

să efectueze operații de comparare, de corespondență unu la unu, de numărare, orientare în timp și spațiu;

să joace jocuri logice cu cifre și litere;

să ordoneze după formă, mărime, culoare;

să rezolve fișe de lucru;

La centrul nisip și apă copii pot:

să se joace cu nisip

să facă un castel din nisip

să observe obiectele care plutesc pe apă

să denumească animale care trăiesc în apă

să denumească obiecte pentru nisip;

În paralel cu desfășurarea acestor jocuri se poate face verbalizarea acțiunilor, în acest fel se realizează deprinderile de exprimare prin activizarea vocabularului.

Prin intermediul activităților individuale sau prin activitățile cu grupuri mici de copii, cadrul didactic poate să intervină în corectarea eventualelor greșeli și/sau tulburări de comunicare.În ceea ce privește aceste activități copilul nu conștientizează efortul intelectual pe care îl depune pe parcursul acestor activități, deoarece el este atras de aceste activități, deoarece prin aceste activități el își satisface necesitatea de mișcare și cunoaștere.

Copii în jocurile de creație și de construcție, ei transferă cunoștințe și deprinderi pe care le-au dobândit în alte activități.În asemenea activități, ei își exersează deprinderile de comunicare, pot sî însușească cuvinte noi, sensuri noi ale unor cuvinte cunoscute.Din aceste activități rezultă faptul că se dezvoltă creativitatea și imaginația lor.

În activitățile de educare a limbajului (povestire, lectură după imagini, convorbirea, memorizarea) se pot folosi conținuturi specifice diferitelor domenii.Așadar, din domeniul:

științei: activitate matematică, cunoașterea mediului;

educației estetice: muzică, artă plastică;

Prin intermediul acestor activități copiii își îmbogățesc vocabularul prin dobandirea de cuvinte noi care denumesc culori, forme, însușiri, ordinea unor anumite obiecte, numărul unor obiecte, dimensiuni, clasificarea obiectelor, constituirea de grupuri/mulțimi, pot să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului, pot să diferențieze auditiv înălțimea unor sunete muzicale, să identifice poziția unui obiect într-un șir, să recunoască și să descrie verbal anumite schimbări și transformări din mediu etc.

În activități de educație plastică copiii trebuie să fie stimulați să descrie desenele sau picturile executate de ei legate de o temă dată sau la alegere prin care să motiveze alegerea culorilor pe care le-au utilizat în desenul respectiv, sau să motiveze alegerea temei dacă aceasta nu a fost dată, astfel se exersează deprinderile de comunicare verbal, își însușesc cuvinte noi și motivează alegerile pe care le-au făcut.

Copii pot să utilizeze in diferite activități cunoștințele pe care le-au dobândit prin intermediul activităților matematice.Cu ajutorul cunoștințelor pe care acesția și le-au însușit ei pot ca să folosească în jocurile de construcție diferite forme geometrice, de diferite forme, mărimi, lungime, grosime.

Tot în aceste activități ei își exersează cunoștințele pe care le-au dobândit în activitățile de matematică, mai exact aceștia trebuie să intuiască forma, culoarea, mărimea obiectelor de construcție, dar și să numere piesele de care au nevoie pentru a putea să construiască ceea ce doresc ei.

Pentru a crea o ambianță plăcută în aceste activități pot fi utilizate chiar și instrumente muzicale de către cadrul didactic precum ar fi un pian la care copii trebuie să apese o clapă, de exemplu clapa cu numărul 7, să bată la tobe de atatea ori câte silabe conține un cuvânt sau să sufle în muzicuță de atatea ori câte sunete are cuvântul.

În ceea ce privește activitățile de lectură pe bază de imagini pot fi date diverse sarcini copiilor precum ar fi:

să grupeze elementele unei imagini după un anumit criteriu

să numere crescător sau descrescător numărul de obiecte pe care le vede în imagini

să asambleze piesele astfel încât sa obțină o imagine

să identifice numărul de culori utilizate în imagine

să denumească forme pe baza unei imagini

să denumească personaje din imagine

să denumească obiecte din imagine

să descrie ceea ce vede în imagine

să argumenteze de ce îi place sau îi displace imaginea

2.2. Învățarea interdisciplinară

Se poate realiza prin intermediul conversației libere diferite activități precum ar fi o temele legate de Anotimpuri (Primăvara,Vara,Toamna,Iarna), Animale sălbatice, Animale domestice, Legumele, Fructele, Sărbători de iarnă, Paștele etc.

Prin intermediul temei Anotimpurile se pot valorifica achizițiile de la activitățile de observare, memorizare, povestire, activitățile muzicale, educație plastică.De exemplu copii pot să reproducă fenomele ale naturii prin imitare precum ar fi: vântul, ploaia, furtuna, căderea frunzelor etc.

În temele Anotimpurile, Legumele, Fructele, Sărbătorile de iarnă, Animalele sălbatice și Animalele domestice pot fi utilizate metodele de observare, explicare, povestire, descriere, conversație, memorizare etc.

Cadrul didactic poate să aleagă să folosească un panou pe care să se afle imagini legate de anotimpuri (vezi Figura 1), panou cu animale sălbatice sau animale domestice, iar copii cu ajutorul acestor mijloace didactice vor putea sa dea exemple de animale sălbatice și animale domestice, să reproducă poezii legate de tema dată, să descrie animalele, să grupeze animalele în funcție de mediul de viață, să găsească diferențe și asemănări între animalele sălbatice și animalele domestice, copii pot reproduce glasul animalelor, mimarea unor activități specifice animalelor, să enumere ceea ce văd în imaginile prezentate, să identifice culorile, să enumere îmbrăcăminte care sunt specifice anotimpului prezentat pe panou, să specifice activitățile pe care le fac cei prezentați pe panou, etc.

Tot la temele specificate mai sus pot fi utilizate și activități complementare de către cadrul didactic prin intermediul cărora copii participă la plimbări în parc pentru a putea sesiza mai bine natura și a putea să redea mai bine elemente ce țin de anotimpul respectiv, vizite la grădina zoologică pentru a putea sesiza mai bine caracteristicile animalelor sau se pot organiza jocuri de exemplu copii pot imita anumite fenomene ale naturii, iar ceilalți copii trebuie să spună ce fenomen a imitat copilul, iar copilul care ghiceste ce a imitat poate să meargă și să imite el un alt fenomen pe care colegii lui vor trebui să îl recunoască.Jocul poate să continuie până când sunt epuizate toate subiectele legate de tema dată.

Aceste activități interdisciplinare au rolul de a transfera cunoștințele pe care copii le-au asimilat la situațiile noi întâlnite care pot fi regăsite și în viața reală, se consolodează și deprinderile motrice, efortul intelectual nu este atât de mare și se stimulează creativitatea copiilor.

Activitățile interdisciplinare sunt activități care vin în ajutorul copiilor pentru a învăța mai eficient, fără a depune prea mult efort intelectual, prin intermediul cărora copii își însușesc noi cunoștințe.

3. Metodica activităților de educare a limbajului

Metodica poate fi descrisă ca fiind o disciplină a științelor pedagogice, care studiază organizarea și desfășurarea procesului de învățământ care este privit ca un proces instructiv-educativ la un anumit obiect de învățământ.

Metodica este o știință explicativă și normativă.

Această metodică a activităților de educare a limbajului constă în aplicarea principiilor didactice la domeniul limbă și comunicare la preșcolari prin intermediul cărora copii își dezvoltă limbajul.

Limbajul poate fi descris ca fiind o mulțime de semne, semnale sau simboluri, care sunt utilizate în mod constant de către toți oamenii în scopul de a putea comunica.

Educarea limbajului a apărut în comunitatea umană pentru a putea să comunicăm, să transmitem ideile, intențiile, sentimentele, stările, etc.Limbajul este considerat ca fiind învelișul material al gândirii.Este condiționat de dezvoltarea gândirii prin intermediul căreia se activează dezvoltarea gândirii care expune atât nivelul cât și calitățile.

Limbajul este calea prin care putem comunica unii cu alți, având un rol important în dezvoltarea personalității oamenilor.

Copiii la vârsta preșcolară mică își dezvoltă limbajul spontan datorită faptului că se află într-un cadrul familial, după care ei își dezvoltă limbajul sistematic aflându-se într-un cadrul social mai exact în grădiniță.

O comunicare eficientă constă în aspectele precum ar fi scopul, intelocuitorul, locul și contextul, subiectul, tonul și stilul.

În comunicare întâlnim și dificultăți de percepție, de gândre, stereotipi, lipsa de cunoaștere, lipsa de interes, dificultățile de exprimare, emoțiile, lipsa de încredere etc.

Există mai multe forme de comunicare precum ar fi:

a) intrapersonală (mod de comunicare cu noi înșine)

b) interpersonală (comunicarea cu cei din jurul nostru)

c) în grup restrans

d) publică

e) în masă (comunicarea prin mass-media)

Comunicarea verbal constă în transmiterea unui mesaj, este influențat de situație, influențat de caracteristicile individuale atât al emițătorului cât și al receptorului, este permisivă și circular.

Comunicarea nonverbal este realizată fără ajutorul cuvintelor.Această comunicare poate fi transmisă prin mai multe cai precum ar fi prin limbajul corpului, hainele, culorile, muzica etc.

În ceea ce privește dezvoltarea limbajului copii iau parte la o educație continuă.

În curriculum preșcolar la domeniul limbă și comunicare avem următoarele obiective cadru:

formarea capacității de exprimare orală, înțelegere și utilizarea corectă a structurilor verbale orale

cultivarea exprimării verbale corecte (lexical, fonetic, sintactic)

dezvoltarea creativității și al expresivității limbajului

formarea capacității de transmitere și înțelegere a gândurilor, intențiilor, semnificațiilor indirect de limbaj scris

Obiectivele de referință reies din obiectivele cadru și se referă la ceea ce așteaptă cadrul didactic în urma achizițiilor de cunoștințe și competențe ale copiilor.

Putem avea la acest domeniu următoarele obiective de referință:

să participe cu interes la activități în calitate de vorbitor și receptor;

să recepteze cu atenție un text;

să redea firul întâmplarilor dintr-o poveste;

să compună povești oral;

să alcătuiască propoziții oral cu cuvinte noi;

să recunoască literele de tipar;

să compună ghicitori;

Pentru fiecare activitate didactică cadrul didactic trebuie să își stabilească scopurile și obiectivele operaționale.Obiectivele operaționale trebuie să fie adaptate la vârsta copiilor.

3.1. Jocul

Jocul activează două funcții:

a) funcția principală (într-un sens, administratorul psihologic al personalității)

b) funcția secundară (rol de element odihnitor)

Activitatea ludică face referire la categoria de activitate instructiv-educativă, care predomină în învățământul preșcolar și este axată pe promovarea spiritului jocului.

Această activitate instructiv-educativă necesită urmărirea obiectivelor sistematic, iar jocul necesită ca în modul de realizare a acestor activități să fie introduse elemente surpriză, jocuri de mișscare, de relaxare la care să participe toți copiii în ritm propriu.

Activitățile ludice în grădiniță sunt atinse prin activitățile la alegerea copiilor, activitățile de învățare dirijată și prin intermediul altor tipuri de activități.

Prin intermediul activităților libere copii își pot alege ceea ce să se joace, sunt jocuri recreative.

Activitățile de învățare dirijată sunt acele activități care sunt propuse de către cadrul didactic precum ar fi jocurile de imitare, jocuri de creație, jocuri de manipulare etc.

Activitățile complementare se referă la activitățile care sunt desfășurate după-amiază în grădinițe.Sunt realizate sub formă de jocuri distractive, jocuri de dramatizare, jocuri de mișcare etc.

Activitățile ludice trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

stimularea creativității

îmbinarea armonioasă

asigurarea independenței copiilor

integrarea copiilor în activitățile viitoare

satisfacerea necesităților cognitive, afective și de mișcare

,,Jocul didactic reprezintă o metodă de invățămant in care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ proprii activității umane, in general, in anumite momente ale evoluției sale ontogenetice, in mod special.” (Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.256)

,,Modalitățile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice (vezi Cerghit, loan; Neacșu, Ioan. In Didactica, coordonator, Salade, Dumitru, 1982, pag.134.135):

– după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare (a mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

– după conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de aplicații, de construcții tehnice etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;

– după forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale; jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucișate;

– după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de intrebări, jocuri pe bază de fișe individuale, jocuri pe calculator;

– după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane; jocuri protocolare;

– după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de imaginație, jocuri de limbaj, jocuri de creație.” (Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.256)

Acesta implică mai multe procese psihice precum ar fi:

gândirea

analiza

sinteza

memoria

comparația

imaginația

voința

limbajul

generalizarea

observația

Prin intermediul jocului didactic cadrul didactic poate să consolideze, să precizeze și să verifice cunoștințele dobândite de către copii.

Jocul didactic este atât formativ, cât și informativ.

Componenta informativă are următoarele elemente componente: conținut, sarcină, reguli și acțiunea propriu zisă.

Avem următoarele conținuturi de jocuri:

a) Om și societate

Familia

Alimente

Meserii

Comportamente

Înfățișare

Atitudini

Reguli în societate

Prietenii

b) Domeniul limbă și comunicare

Educarea exprimării verbale, fonetice și sintactice

c) Domeniul științe

Fenomene

Plante

Animale

d) Exersarea capacităților și proceselor psihice

Atenția

Gândirea

Memoria

Observația

3.1.2 Structura jocurilor didactice

Jocul didactic este o activitate dirijată care necesită o proiectare care este pregătită din timp și este așezată într-o ordine logică a activităților care sunt folosite pentru însușirea cunoștințelor despre conținutul jocului, având în vedere și cunoașterea totală a aspectelor jocului, dar și procurarea materialelor didactice care sunt necesare pentru această activitate.

Cadrul didactic trebuie să își aleagă un joc prin intermediul căruia să își poată atinge obiectivele pe care și le-a propus.

După ce cadrul didactic a stabilit obiectivele, trebuie ca să își aleagă materialele necesare care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe precum ar fi: să fie accesibile pentru cei care urmează să fie educați, să fie potrivite pentru conținutul pe care îl are jocul ales, să fie simplu, să fie clar, să îi stimuleze pe copii, să aibă o importanță artistic.

Jocul didactic este alcătuit din mai multe etape:

1.Organizarea jocului – în cadrul organizării, cadrul didactic asigură condițiile optime pentru buna desfășurare a jocului, își pregătește materialele și face o pregătire a copiilor pentru activitatea care urmează să se desfășoare.

2.Desfășurarea jocului – în cadrul desfășurării jocului, cadrul didactic trebuie să prezinte jocul care urmează să fie desfășurat, îi familializeze pe copii conținutul jocului, dar și să îi mobilizeze pe copii ca să fie activi pe parcursul desfășurării jocului.

Introducerea în activitate trebui făcută în așa fel încât copii să fie stimulați, să fie atrași, spre exemplu prin introducerea în joc a unui element surpriza.

Familializarea copiilor cu jocul are ca și scop de a trezi dorința copiilor pentru joc, să se prezinte materialele care urmează să fie folosite, precum și intuirea materialelor de către copii, dar nu în ultimul rând prezentarea de către cadrul didactic a sarcinilor care le revin copiilor, a regulilor, respectiv înțelegerea de către copii a ordini componente a jocului.Metodele care sunt folosite pentru învățarea jocului diferă în funcție de vârsta copiilor, de complexitatea jocului, de experiențele copiilor anterioare și de sarcinile didactice.

La copii de vârstă mică, este folosită metoda de explicare și demonstrare efectivă a desfășurării jocului pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine desfășurarea jocului prin intermediul căilor inductive.Calea deductivă constă în a se explica în prealabil jocul, sarcinile, regulile și ordini componente a jocului.Explicațiile cardului didactic trebuie să fie cât mai simple, clare și precise ca să poată să le înțeleagă copii.Demonstrația se poate realiza prin implicarea unor copii sau a întregi grupe.

Desfășurarea propriu-zisă a jocului demonstrează performanțele pe care le pot atinge copii, demonstrează și dacă aceștia au înțeles regulile jocului, demonstrează nivelul la care se află copii raportându-se la cunoștințele însușite anterior de către copii, volumul intelectual, abilitățile motrice etc.

Cadrul didactic pe parcursul desfășurării jocului trebuie ca să urmărească daca copii îndeplinesc sarcinile într-o ordine logică a lor, dacă aceștia respectă regulile și sarcinilor care au fost stabilite la început, implicarea tuturor copiilor în joc, activarea independenței copilului, asigurarea ritmului sprinten, pregătirea unor copiilor având în vedere preluarea conducerii jocului.

Jocul didactic poate fi rentabil în următoarele situații atunci când:

– cadrul didactic introduce în joc un element surpriză, a unor elemente noi;

– jocul se complică, sarcinile fiind mai complexe și gradul de dificultate al acestuia crește;

– se prezintă materialele didactice în plus;

– implementarea unor reguli noi;

– organizarea unei competiții;

– folosirea fișelor independente;

Cadrul didactic pentru a fi sigur că copii au înțeles în totalitate ceea ce urmează să facă poate să introducă înainte de desfășurarea jocului propriu-zis un joc de probă care trebuie să fie însoțit de explicațiile și indicațiile necesare.

În încheierea jocului didactic, cadrul didactic face aprecieri pentru desfășurarea activității, atât aprecieri globale, cât și individuale.Se poate folosi în cadrul încheierii jocului și un cântec.

3.1.3 Jocurile didactice interdisciplinare

3.2. Memorizarea

Memorizarea poate fi definită ca fiind o activitate obligatorie în învățământul preșcolar și nu numai, prin intermediul căruia copii își însușesc poezii.

Prin intermediul memorizării copii își îmbogățesc reprezentările despre obiecte, fenomene etc.Tot prin intermediul acestei activități se dezvoltă și gândirea, creativitatea etc.

Sunt exersate și funcțiile cu procedeele de memorare a poeziilor.

Principalele sarcini care îi revin cadrului didactic sunt:

– să le dezvolte copiilor interesul și dorința de a dori să memorizeze o poezie;

– îmbogățirea conținutului vieții afective prin intermediul poeziei;

– să își însușească conștient poezia;

– să le formeze copiilșor deprinderile de a reproduce poezia ;

– să îi facă pe copii să redea o anumită expresivitate și tonalitate;

Acest proces psihic este consituit din mai multe faze succesive:

a) faza de achiziție (este memorarea propriu zisă)

b) faza de reținere (are loc păstrarea)

c) faza de reactualizare (este realizată sub forma recunoașterii și reproducerii)

Memorizarea poate fi împărțită în:

Memorizare mecanică și logică

Memoria mecanică este acea memorizare prin intermediul căruia copii își însușesc noi cunoștințe fără a le prelucra.

Memoria logica este acea memorizare în care copii reproduc o poezie într-o succesiune logică și prelucrează informațiile.

Memorizare involuntară și voluntară

Memoria involuntară este acea memorizare în care sunt reținute elementele perceptive fără a depune nici un fel de efort.

Memoria voluntară este acea activitate de memorizare care se produce în mod conștient având ca și scop fixarea cunoștințelor.

Memorarea conține o funcție reflectorie având caracteristici specific precum ar fi:

– poate fi activă sau pasivă

– selectivă

– situațională

– relativ fidelă

– mijlocită

– inteligibilă

Pentru a se realiza memorizarea mai ușor cadrul didactic împarte poezia în mai multe fragmente, după care se explică expresiile și cuvintele noi din poezie, iar pe urmă sunt asociate cu unitățile logice care au fost fixate anterior.

Activitatea de memorizare are ca și scop dezvoltarea gândirii logice a copiilor, atenției, auzului, memoriei voluntare, sensibilizării, reproducerea unor poezii corect, clar și într-un mod cât mai expresiv.

În grădiniță sunt întâlnite trei tipuri de activități de memorizare:

– Activitate de predare-învățare

– Activitatea de fixare

– Activitatea de verificare

3.2.1 Memorizare – activitate de predare – învățare

Etapele acestei activități sunt:

1) Momentul organizatoric este momentul în care se realizează condițiile necesare pentru buna desfășirare a activității și se pregătesc materialele cu care urmează să se lucreze.Copii se pregătesc de această activitate.

2) Desfășurarea activității este atunci când cadrul didactic încearcă să îi facă pe copii să conștientizeze că vor învăța o poezie.Cadrul didactic enunță titlul poeziei și autorul, dar comunică și obiectivele într-o manieră accesibilă copiilor, prin care se încearcă motivarea acestora pentru ca atenția lor să fie una voluntară.După aceste etape copii sunt introduși în activitate cu ajutorul reactualizării și precizării reprezentărilor și cunoștințelor care sunt omplicate în poezia care a fost propusă spre învățare.Cei educați trebuie să cunoască conținutul ideilor din poezie, dar și sentimentele care sunt exprimate în poezie.Această introducere în acvtivitate variază în funcție de vârsta copiilor.În această activitate se pot folosi materiale care pot să sugereze conținutul poeziei sau titlul acesteia.

Familializarea copiilor cu textul epic se face în funcție de complexitatea acestuia, dar și de nivelul de vârstă al copiilor.Spre exemplu atunci când se realizează o memorizare a unei poezii scurte și descriptive se pot folosi planșe care să redea conținutul poeziei care urmează să fie invățată, pe baza căruia se poate realiza o scurtă conversație cu copii.Prin intermediul imaginilor și conversației copii vor putea să învețe poezia mai repede și într-o succesiune logică.

Cadrul didactic va face recitarea model a poeziei în întregime folosindu-se de gestica, mimica și expresivitatea necesară pentru a crea emoția, dar în acelaș timp prezentând și imaginile sugestive conținutului poeziei.După care cadrul didactic va citi poezia din nou pentru a putea înțelege copiii mai bine conținutul poeziei.

Predarea-învățarea propriu zisă a poeziei se face prin intermediul audierii, fixării și reproducerii poeziei.În funcției de complexitatea poeziei, cadrul didactic poate să aleagă să facă învățarea globală sau pe fragmente mici.Trebuie să se raporteze evident și la vârsta copiilor care urmează să participe la această activitate.

Învățarea pe fragmente mici presupune reluarea și fragmentelor anterioare.

Această repetare a fragmentelor oferă șansa copiilor de a memoriza poezia într-o succesiune logică.

După toate acestea se va realiza recitarea poeziei de către copii.În învățământul preșcolar recitarea se face individual, cu ajutorul cadrului didactic.Prin intermediul acestei recitări cadrul didactic urmărește pronunția, reproducerea, expresivitatea și înțelegerea poeziei.

Dacă se realizează recitarea colectivă apoeziei cadrul didactic nu poate să sesizeze toate greșelile copiilor.Recitarea colectivă a poeziei este folosită spre sfârșitul activității.În momentul în care copilul recită poezia individual cu ajutorul educatoarei acesta se poate folosi și de materialele intuitive care îi sunt puse la dispoziție pentru a putea reproduce exact conținutul poeziei.Toți copii care reușesc să recite poezia individual trebuie să fie felicitați, aplaudați de ceilalți copii, deoarece așa își vor face curaj să recite individual și alți copii pentru că își doresc să primească și ei laude și să fie în centrul atenției.

Copii care recită bine poezia pot fi selectați să recite poezia în fața colegilor.Această recitare se poate realiza și sub forma unui concurs în care la sfârșit cel care recită cel mai bine poezia să primească o diplomă sau posibilitatea de a recita poezia la un microfon.

În ceea ce privește consolidarea acestei activități cadrul didactic poate să propună recitări pe roluri, recitarea selectivă sau recitarea individuală doar a unei părți a poeziei după care în continuare să recite restul colectivului etc.

În încheierea activității se face fixarea cunoștințelor care au fost predate care încurajează interesul celor educați pentru poezie precum ar fi:

– intonarea unui cântec care să reflecte tema poeziei învățate;

– să redea conținutul poeziei printr-un desen;

– să sugereze un alt titlu pentru poezia studiată;

– să mimeze stări sau fenomene întâlnite în poezie.

3.2.2. Memorizarea – activitate de fixare

3.2.3.Memorizarea – activitate de verificare

3.3. Povestirea

3.3.1. Povestirile educatoarei

3.3.2. Povestirile copiilor

3.4. Lectura după imagini

3.5. Convorbirea

4.Despre predare: concept

Predarea poate fi definită ca o activitate de transmitere, prin intermediul comunicării a unor informații, respectiv de formare a deprinderilor și priceperilor.

5.Învățarea

5.1 Învățare: definire

Învățarea poate fi descrisă ca fiind un proces de schimbare a comportamentului individului datorită experiențelor proprii.

Sunt întâlnite două forme ale învățării:

a)învățarea socială care se împarte în două modalități de abordare:

– învățarea senzorio-motorie

– învățarea verbală

b) învățarea școlară

Învățarea poate fi privită ca și process, produs și în funcție de diverși factori.

a) Învățarea privită ca și proces resprezintă o succesiune de operații, acțiuni, evenimente, stări care constau în transformări ale sistemelor de cunoștințe si comportament al individului.Carul didactic trebuie să stimuleze participarea activă a elevilor prin inermediul organizării și desfășurării atractive a situațiilor de instruire.

b) Învățarea ca și produs constă în totalitatea rezultatelor care sunt expuse sub formă de noi cunoștințe, deprinderi, priceperi, modalități de gândire, atitudine, comportament.Face referire la rezultatele care reies din schimbările care au intervenit în stadiile anterioare.

c) Învățarea în funcție de diverși factori face referire la factorii care pot să influențeze procesul de învățare.Sunt luate în calcul și factorii interni și factorii externi.

Factorii interni:

-factori biologici

-factori psihologici

Factorii externi:

-organizarea școlară

-factori socio-culturali

5.2 Teorii ale învățării

Aceste teorii se împart în:

I.Teorii ale învățării comportamentale

a) Teoriile behavioriste au scopul de a urmări schimbările în comportament care reies din efectele stimulilor externi asupra răspunsurilor.

Pavlov susține faptul că prin asocierea repetată a unui stimul condiționat cu un stimul necondiționat, se ajunge la învățarea de reacții care sunt condiționate la stimuli, care în prima parte erau neutri.El a făcut un experiment în care descrie faptul că hrana este un stimul necondiționat, pentru că provoacă reacția de salivare, iar sunetul reprezintă un stimul condiționat, deoarece acesta provoacă salivația doar în asociere cu hrana și în condițiile în care sunt respectate anumite reguli.Atunci când la vederea hranei este produsă salivația acesta este un răspuns la un stimul necondiționat, dar atunci când este provocat de sunetul unui clopoțel aceste este un răspuns condiționat.Condiția ca răspunsul condiționat să fie produs este ca să existe o continuitate temporal între hrană și sunet.

b)Învățarea prin încercare și eroare

Psihologul Edward Theordike a făcut un experiment cu o pisică înfometată care a fost închisă într-o cușcă care era închisă cu o pârghie de lemn care se deschidea ușor.În afara cuștii se afla o bucată de pește.Pisica care a fost inchisă în acea cușcă va încerca mai întâi să ajungă la hrană prin întinderea labei printre gratiile cuștii, dar prin această încercare ea nu va reușo ca să ajungă la hrană.Pisica se va tot agita în acea cușcă pând când din greșeală va deschide cușca și va mânca hrana.Din nou Theordike pune aceeași pisică în aceeași cușcă, iar în afara cuștii se va afla din nou tot o bucată de pește.Pisica va reacționa ca și în cazul anterior până ce din nou va deschide zăvorul din greșeală.Exeperimentul se repetă de mai multe ori și se va observa că pisica o să renunțe la multe comportamente neadecvate și va reuși să deschidă ușa chiar după ce a fost inchisă.

c)Condiționarea operantă

Skinner a făcut și el un experiment asemănător cu experimentul lui Theordike.Acesta a închis într-o cușcă un sobolan, care este prevăzută cu o bară pe care se afla o bucată de pește agățată.Odată ce animalul este lăsat singur în cușcă acesta se mișcă și din când în când apasă bara.Skinner activează magazia de hrană care se află în afara cuștii, iar atunci când șobolanul va apăsa pe bară el va primi în cușca care se află o bucată de pește pe care îl va mânca dupa care va apăsa din nou bara.El primind hrană este stimulat și va apăsa cu o frecvență mai mare acea bară.Această condiție crește posibilitatea de apariție a unui răspuns a unui comportament care este întărit de obicei prin hrană.

d)Învățarea prin imitație

Albert Bandura a făcut și el un experiment pentru a vedea reacțiile copiilor.Experimentul a fost realizat cu un grup de copii care aveau vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani și care au fost împărțiți în 4 grupe.Prima grupă a văzut comportamentul unor adulți care erau agresivi gen ,,Hopa Mitică”, cel de-al doilea grup a văzut tot aceeași șcenă, dar filmată, cel de-al treila grup a văzut tot comportarea agresivă a unui adult, dar sub formă de film de aimație, iar ultima grupă nu a avut expus nici un model, acesta era considerat ca fiind grupa de control.Dup[ toate acestea copii au fost lăsați singuri într-o camera având o jucărie ,,Hopa Mitică”, iar în momentul în care copii se jucau cel mai bine, un adult a luat jucăria, iar atunci când adultul le-a înapoiat copiilor jucăria aceștia au manifestat un comportament agresiv față de jucării.Copii imită ceea ce vă în jurul lor.

II.Teorii ale învățării cognitive

a)Constructivismul cognitive (Jean Piaget)

Jean Piaget consider că cunoștințele alcătuiesc prin interacțiunea permanent a copiilor cu mediul.

Adaptarea constă în două oricese:

De asimilare prin intermediul acestui proces mental copilul dobândește noi cunoștințe în schemele sale mentale;

Acomodare prin intermediul acestui proces mental copilul își schimbă schemele existente raportându-se la situațiile noi, astfel el adaptează modurile anterioare de gândire la noile situații pe care le întâlnește

Stadiile dezvoltării gândirii cognitive sunt stadiul senzorio-motor, stadiul preoperațional, stadiul operațiilor concrete și stadiul operațiilor formale.

b)Constructivismul social

Psihologul L.S.Vîgotski a introdus conceptul de zona proximei dezvoltări.

Zona proximei dezvoltări constă în distanța dintre nivelul actual de dezvoltare a copilului și nivelul de dezvoltare posibilă, mai exact distanța dintre cunoștințele pe care copilul le deține și ceea ce ar putea să învețe cu ajutorul adulților.

c)Teoria genetico-cognitivă

J.S.Bruner afirmă că există 3 modalități de învățare:

-învățarea activă care se realizează cu ajutorul învățării active în diferite ipostaze

-învățarea iconică care obținută cu ajutorul organizării vizuale sau pe alt fel de organizare senzorială și de folosire a unor imagini schematice

-învățarea simbolică în care simbolurile au luat locul imaginilor

5.3 Stiluri de învățare

Stilurile de învățare fac referire la modalitatea în care un copil învață.

Avem mai multe tipuri de învățare din punct de vedere al tipului de stimuli precum ar fi:

– stilul auditiv este atunci când copilul învață ascultând o pesoană, explicații etc;

-stilul vizual este atunci cândcopilul învață atunci când vede lucrurile sau desfășurarea lor;

-stilul tactil este atunci când copilul învață prin atingeri, prin implicare fizică etc;

-stilul kinestezic este atunci când copilul învață din situațiile la care participă etc;

În funcție de emisfera cerebral care este cea mai activă în învățare, întâlnim două stiluri de învățare și anume:

a) stilul global – în care este regăsită o viziune de ansamblu a ceea ce urmează să se învețe înainte de a începe să înveți, prin care se face identificarea ideilor principale, a cuvintelor importante, se face rezumatul și se stabilește o perspectivă generală;

b) stilul analitic, secvențial – în care materialul care urmează să fie învățat se împarte în mai multe părți, pe capitole sau pe fragmente, într-o ordine logică, se subliniază și se împarte în fragmente materialul, se fixează ideile pe măsura parcurgerii structurilor, după care se face repetarea pe secvențe.

6.Noțiuni despre evaluare și docimologie

“Evaluarea educațională este procesul de colectare sistematică, orientată de obiectivele definite, a datelor specifice privind evoluția și /sau performanța evidențiate în situația de evaluare, de interpretare contextuală a acestor date și de elaborare a unei judecăți de valoare cu caracter integrator care poate fi folosită în diverse moduri, prespecificate însă în momentul stabilirii scopului procesului de evaluare”.(Stoica Adrian, (coord) (2001),Evaluarea curentă si examenele, București, Serviciul National de Evaluare si Examinare, pag.10)

În primul rând se sesizează diferența dintre sistemul de învățământ și procesul de învățământ.

,, Procesul de invățămant reprezintă principalul subsistem al sistemului de invățămant specializat in proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete, operaționalizabile la nivelul activităților didactice/educative desfășurate, de regulă, in mediul școlar.”( Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.374)

,,Sistemul de invățămant reprezintă principalul subsistem al sistemului de educație, care include ansamblul instituțiilor specializate in proiectarea și realizarea funcțiilor educației prin conținuturi și metodologii specifice,organizate formal și nofor-mal.

Sistemul de invățămant, in sens larg, angajează "ansamblul instituțiilor care participă la organizarea arhitecturii școlare" prin proiectarea unor cicluri, orientări, filiere realizabile la nivelul unor structuri specifice educației/instruirii formale dar și nonfor-male.”( Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.416)

H.Piron în 1929 numește un domeniu al pedagogiei, ca fiind docomologie.Docimologia provine din limba greacă de la cuvântul dokime care înseamnă probă, examen.

Gilbert Landsheere spune faptul că docimologia ar fi o știință care are ca și scop studiul systematic al examenelor individual al sistemelor de notare și comportamentul celor care examinează, respective a celor examinați.

Docimologia în literatura pedagogică românească este privită ca fiind studiul sistematic al examenelor, analiza științifică a felului în care se realizează notarea, a variabilelor moduri de notare de la examinatori diferiți , respective la aceiași examinatori,al factorilor subiectivi ai modului de notare, dar și la recunoașterea mijloacelor care participă la asigurarea obiectivității evaluării și examinării.

Inițial la început evaluarea făcea referire doar la rezultatele pe care le-au obținut elevii în procesul de învățământ, în ziua de azi aria acestei activități se extinde.Nota arată cât știe un elev din ceea ce a învățat.

6.2 Măsurare, apreciere, judecata de evaluare

6.3 Funcțiile evaluării

Evaluarea are mai multe funcții precum ar fi:

Funcția de diagnosticare ți prognosticare

Este funcția în care se remarcă valoarea nivelul și performanțele în ceea ce privește pregătirea elevului la un moment dat de exemplu într-un semestru, într-un an școlar etc.

Analizând aceste date, evaluarea prevestește valoarea nivelului și performanței la care poate elevul să ajungă în etapa următoare de pregătire în raport cu cerințele documentelor școlare

Funcția educativă

Este considerată cea mai important funcție a evaluării, care vrea să stimuleze obținerea unor rezultate mai bune sub influența psihomotivațională și socială a rezultatelor evaluării.

În ceea ce privește actul evaluativ în conștiința celui care este evaluat provoacă problem la nivelul conștiinței morale, conștiinței juridice, stârnește reacții afective, îl poate motiva sau îl poate să îl descurajeze motivațional.

Fiecare succes aduce bucurie celui care a fost evaluat, iar insuccesul provoacă insatisfacții.

Funcția selectivă

Este funcția care clasifică și ierarhizează elevii după rezultatele pe care aceștia le-au obținut.

Clasificarea se realizează în funcție de rezultatele care au fost obținute care este un criteriu important când vine vorba de a se ține cont de unele situații precum ar fi aprecierea în cadrul colectivului etc.

Funcția didactică

Această funcție abordează sistematic procesul de învățământ în urma căruia evaluarea este privită ca principal sursă a feed-back-ului atât în ceea ce privește profesorul cât și elevul și are un rol important ân perfecționarea muncii educatorului și elevului într-un mod continuu.

Functia social-economică

Face referire la eficiența învățământului pe plan macro-social.

Prin intermediul evaluării societatea este la curent cu privire la rezultatele care sunt obținute în urma instrucției și educației.

Tot în această funcție sunt influențate hotărârile factorilor de decizie în ceea ce privește dezvoltarea și perfecționare învățământului în raport cu valoarea și calitatea rezultatelor care au fost obținute.

6.4 Metode și procedee de evaluare a rezultatelor școlare

6.5 Forme ale evaluării

Evaluarea se clasifică în:

Evaluarea inițială care este folosită pentru a stabili capacitatea de învățare, nivelul de pregătire a celui care urmează să fie educat.Această evaluare se face la începutul anului, la începutul unei discipline etc.R.Ausubel susține că învățarea este influențată de cunoștințele pe care le are elevul la plecare.Cadrul didactic trebuie să se asigure de ceea ce știe copilul ca să poată să îl instruiască pe urmă.Performanțele copilului depind și de capacitatea de învățare în urma căruia se stabilește programul de instruire.

Evaluarea sumativă sau cumulativă este una tradițională folosită de către cadrul didactic care este realizată periodic cu ajutorul verificărilor de tip sondaj sau prin verificări globale care sunt realizate la sfârșitul unui semestru sau al unui sfârșit de an.De cele mai multe ori nota primită de către elev nu relevă nivelul de performanță la care se află copilul, prin urmare are un caracter stimulativ.

Evaluarea continuă sau formativă este evaluarea care decurge pe tot traseul demersului didactic.Evaluarea se face pe etape mici până când se atinge tot conținutul programei.Cadrul didactic înainte să treacă la o lecție nouă o să evalueze lecția anterioară.Prin intermediul acestei evaluări cadrul didactic poate ca să remedieze neajunsurile dacă este cazul.

6.5 Propuneri fișe de evaluare

Ce îți comunică fiecare imagine? Concurs pentru cea mai reușită exprimare!

Formează câte două propoziții în care numele animalului ilustrat să fie la începutul/mijlocul/sfârșitul enunțului.

Alcătuiește comunicări despre anotimpul tău preferat.

Colorează pătrățelul alăturat noțiunii din două silabe.

Taie varianta care nu se potrivește!

Legătura cu numărul silabelor!

Desparte silabele ca în model!

1 sau 2 silabe? Alege!

Desparte în silabe și specifică numărul de silabe:

Colorează animalele care încep cu sunetul L:

Încercuiește unde auzi sunetul A:

Exerciții grafice:

Capitolul II

7.Sistemul metodelor de învățământ

7.1 Definire

,,Metodele didactice/de invățămant reprezintă un ansamblu de procedee și mijloace integrate la nivelul unor acțiuni implicate in realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activității de instruire/educație proiectată de educatoare, invățător, profesor.” (Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.302)

Etimologia cuvântului metodă provine din limba greacă, methodos, “metha” – spre, către și „odos” – “cale, drum” care ne sugerează semnificația metodelor didactice, în procesul de învățământ.Metodele de învățământ reprezintă calea pe care cadrul didactic trebuie să o urmeze în scopul atingerii obiectivelor propuse.

Clasificarea metodelor

Trecerea de la metodele clasice la metodele modern

Odată cu trecerea timpului s-a facut trecerea de la metodele clasice de învățare la metodele moderne de învățare.

Învățământul de tip tradițional este centrat pe aspectele cognitive ale elevului și urmărește pregătirea lui secvențială pe discipline școlare.În acest fel se ignoră armonizarea laturii cognitive a persoanei cu cea afectivă, atitudinală și cu cea comportamentală.Într-un asemenea cadru informațional elevul este privit ca un recipient și mai puțin ca o persoană individuală, cu reacții emoționale care sunt determinate de plurifactorialitatea personalității în formare. Învățământul modern românesc trebuie să prezinte ca și scop nu doar elevi care sunt bine pregătiți ci trebuie să urmărească formarea de persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale și psihologice ale vieții.

Trebuie să se conceapă școlii care să fie ca o instituție socială cu funcțiuni multiple, care să fie în stare să răspundă eficient nevoilor psihologice și sociale ale copilului, să asigure un cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea tulburărilor de adaptare specifice vârstei.

Ioan Cergit (2006) realizează o analiză comparativă între clasic și modern având în vedere caracteristicile și diferențele esențiale ale acestora:

Metode clasice versus metode moderne

(apud Ioan Cerghit, 2006, p. 98- 100)

Metode de învățare în grădiniță

7.4.1Metode tradiționale

Expunerea – reprezintă transmiterea unui volum mare de cunoștințe într-un mod sistematic prin medierea de către cadrul didactic.

„Comunicarea între profesor și elev este unidirecțională, iar feedback-ul este mai slab. În același timp, expunerea asigură o slabă individualizare a predării și învățării. De aici nu rezultă că metoda expunerii ar trebui eliminată. Alegerea și folosirea ei vor fi justificate de adecvarea la o situație didactică dată – atunci când se utilizează ca atare – sau prin imprimarea unei note euristice (prin recursul la întrebări, luări de poziție, încercări de problematizare pe anumite secvențe,discriminări valorice).” Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, București, 2006, pagina 292

Modalități de activizare:

– combinarea cunoștințelor noi cu cunoștințele vechi

– formularea unei probleme

– completarea cu date noi a manualului

Explicația – constă în redarea într-un mod clar a unui adevăr științific, la baza căruia să se regăsească un șir de argumente astfel încât ca copii să înțeleagă în totalitate.

La baza acestei metode poate să stea un demers deductiv sau un demers inductiv.

Conversația – cuvântul provine din limba latină a cuvântului conversatio, care este compus din con, cum= cu și din versus= întoarcere, și s-ar traduce ca reprezentând o acțiune de întoarcere și reîntoarcere la cunoștințele care au fost deja dobândite, în urma unei acțiuni de cercetare amplă; de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei.

Conversația are mai multe forme principale printer care putem enumera următoarele:

a) conversația de verificare – este acea conversație în care sunt folosite întrebările de tip reproductiv, care urmăresc cunoștințele care au fost predate, respectiv învățate și se solicită memoria;

b) conversația euristică – este acea conversație în care sunt folosite întrebările de tip productiv, care solicită gândirea pentru a prelucra și a sistematiza datele care sunt cunoscute, pentru a putea fi efectuate comparări, interpretări, exprimări a unor opinii personale

c) conversația de consolidare – este acea conversație în care are ca scop repetarea și sistematizarea cunoțtințelor celor educați

Întrebările trebuie să fie formate corect, sa fie propoziții simple și accesibile, care să implice toată clasa, să nu indice răspunsul, să fie gradate și variate, să se apeleze la operațiile gândirii pentru a putea să se găsească un răspuns la întrebarea care a fost pusă, acestă activitate trebuie să fie una intensă și să fie și un moment de pauză pentru a putea copii să formuleze răspunsul la întrebare.

Cadrul didactic trebuie să îi încurajeze pe elevi ca să formuleze întrebări pentru colegi sau chiar pentru cadrul didactic.

De asemena răspunsurile copiilor trebuie să fie formulate corect, să fie complete, argumentate, pe înțelesul tuturor, în urma căruia să fie confirmate de către cadrul didactic sau de ceilalți elevi participanți.

Metode de activizare:

clarificarea prin intermediul dialogului euristic;

folosirea variată a întrebărilor

formularea întrebărilor accesibile elevilor;

antrenarea elevilor în evaluarea răspunsurilor;

solicitarea opiniilor personale;

combinarea cu metode ca brainstorming, dezbaterea etc.

Demonstrația – constă în prezentarea de către educatoare , a unor obiecte, fenomene reale sau ale unor substitute ale acestora, sau a unor acțiuni, operații ce urmează a fi învățate și dirijarea, prin intermediul cuvântului, a priceperii acestora de către elevi.Elevii trebuie să transmită însușiri, acțiuni concrete referitoare la demonstrație.Prin intermediul demonstrației copii dobândesc noi cunoștințe, își confirm adevăruri care au fost anterior însușite sau se formează modelul intern al unei noi acțiuni.

Întâlnim 5 forme de demonstrație:

demonstrația cu obiecte natural (sunt cel mai des întâlnite la Domeniul științe);

demonstrația cu obiecte tehnice (dispositive,aparate,utilaje);

demonstrația cu material grafice (hărți, planșe, diagrame);

demonstrația cu mijloace vizuale (filme,diapozitive);

demonstrația cu ajutorul desenului didactic (este executat de către cadrul didactic la tablă);

demonstrația acțiunilor de executat (se urmărește învățarea deprinderilor de exemplu la desen, educație fizică,etc);

Modalități de activizare a metodei:

mobilizarea elevilor în demonstrația totală sau parțială;

demonstrarea prin intermediul experimentului și repetarea experimentului de către elevi;

– dirijarea în momentele de inițiere.

Observarea – este o metodă veche, dar este cea mai răspândită tehnicii de cercetare științifică.

Cuvântul provine din limba latină, servare+ob care semnifică a vedea înaintea ochilor,a avea privirea pe, a cerceta și presupune urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene de către elevi, fie sub îndrumarea cadrului didactic, fie prin observație independentă, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora.Observațiile pot fi de scurtă sau de lungă durată. Prin observații, se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învățare. Observarea conduce la formarea unor calități cum ar fi răbdarea, perseverența, imaginația etc.

,,Ca procedeu fundamental al cunoașterii științifice, observația constă în contemplarea intenționată, metodică și sistematică a unui subiect uman, a unei sau unor manifestări psihice ale acestuia, în desfășurarea lor naturală, și în înregistrarea cît mai fidelă, cît mai exactă a faptelor psiholohic semnificative, esențiale, tipice.

Spre deosebire de observația întîmplătoare, ocazională, de o simplă percepere, observația ca metodă științifică de investigare este un act de cunoaștere, complex, organizat, planificat, sistematic, orientat și desfășurat pe baza unui plan realizat de o persoană pregătită, compententă.Observația ca metodă de cunoaștere, presupune precizarea obiectului și sarcinilor observării, stabilirea condițiilor în care se va efectua observarea, elaborarea unui program de efectuare a observării, așteptarea manifestării fenomenelor ce trebuie studiate etc.” Oprescu V., ,,Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului”,Editura Scrisul rom]nesc, Craiova, 1983, pag.283-284

Modalități de activizare:

începerea observației științifice;

desfășurarea constantă a observațiilor și consemnarea după indicatorii stabiliți;

prestarea pe parcurs a unor operații precum analiza, comparația, clasificarea;

prelucrarea și interpretarea concluziilor;

analiza obiectelordin mai multe puncte de vedere;

corelarea observațiilor efectuate în etape diferite și în alte condiții, de către diferiți participanți;

Exercițiul – este o metodă care constă în executarea în mod conștient, sistematic și repetat a unor acțiuni.

Această metodă are ca și scop învățarea unor deprinderi, însă se pot atinge și alte obiective precum ar fi consolidarea unor cunoștințe sau stimularea capacităților sau aptitudinilor copiilor.

Exercițiul are o largă aplicabilitate în activități, prin urmare poate să aibe forme diferite în funcție de obiectul de învățământ în care este folosit.

Exercițiile în raport cu obiectivele care sunt urmărite pot fi de mai multe tipuri precum ar fi: exerciții de tip introductive, exerciții de bază, exerciții aplicative, exerciții de creație etc.

Această metodă este una eficientă doar dacă se respectă unele cerințe precum ar fi pregătirea elevilor din punct de vedere teoretic și emoțional, având ca și scoă executarea acțiunii, eplicarea dar și demonstrarea în mode corec a acțiunii executate, efectuarea în mod repetat a acestei acțiuni în diferite situații, asigurarea unui control care să fie transformat treptat în autocontrol.

7.4.2 Metode moderne

Metoda Brainstorming

,,Este o metodă prin care se dezvoltă spiritul creativ și se formeazăcomportamente creative prin exersarea gândirii divergente, care invită la elaborarea unor soluții personale pentru problemele identificate.

Global, metoda implică trei momente: generarea ideilor prin eliminarea cenzurii acestora, în prima fază, în favoarea cantității (faza de divergență), urmată apoi de evaluarea calității acestora și de selectarea celor mai importante (faza de convergență)” Flueraș Vasile, ,,Teoria și practica învățării prin coopeare”,Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca,2005, pag.185-186

Această metodă a fost preluată de catre Alex Osborn din budismul Zen, desemnând în sensul ei inițial ,,concentrarea spiritului în calm” deoarece evaluarea ideilor este amânată până la etapa ulterioară.

Etapele acestei metode sunt: alegerea temei, exprimarea tuturor ideilor care le vin pe moment copiilor în minte, notarea tuturor ideilor, combinarea lor și gruparea pe categorii, analiza critică, dezvoltarea și selectarea ideilor originale. Brainstormingul se desfășoară în cadrul unui grup de maxim 30 de persoane, de preferință eterogene din punct de vedere al pregătirii, sub coordonarea unui moderator, care îndeplinește rolul atât de animator cât și de mediator. Durata optimă este de 20- 45 de minute.

Această metodă dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă; dezvoltă creativitatea; stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor; aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile.

Atribuțiile cadrului didactic:

stabilește data

selectează membrii grupului

propune subiectul discuției

formuleză o listă personală cu sugestii

prezintă din timp tema discuției și propune idei despre tema propusă

coordonează ședința

scoate grupăul din impas prin formularea unor idei personale

stimulează implicarea în discuție a tuturor membrilor grupului

comunică ulterior cum anume au fost utilizate ideile propise (dacă problema are aplicabilitate practică)

Explozia stelară (Starbursting) este o metodă de dezvoltare a creativității similară brainstormingului.

Mod de realizare: Se realizează o stea în centru și se trece problema care urmează sa fie dezbătută ân interiorul ei.

Se trece pe o foaie de hârtie sarcina propusă și se înșiră în jurul ei cât mai multe întrebări care au legătură cu subiectul propus. Aceste întrebări pot genera altele la rândul lor, care cer o mai mare concentrare. Se lucrează în grupuri, membrii grupurilor alcătuiesc o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse. Se apreciază munca în echipă și elaborarea celor mai interesante idei.

Această metodă poate să fie aplicată copiilor de orice vârstă și aproape în orice domeniu.

Metoda Ciorchinelui este o metodă care activează evidențierea conexiunilor între idei; un regim de a analiza asociații noi de idei sau de a relua noi sensuri ale ideilor.

Mod de realizare: se porneste de la un cuvânt sau o propoziție nucleu în jurul căruia copii trebuie să spună cât mai multe cuvinte care au legătură cu tema propusă.Se scriu toate ideile care vin în minte în legătură cu tema propusă, până la expirarea timpului alocat.

Metoda piramidei – această metodă mai este denumită și bulgărele de zăpadă și are rolul de a îi stimula pe elevi ca să învețe prin cooperare și să își dezvolte capacitatea de a emite soluții originale și alternative.

Metoda are mai multe etape care trebuie să fie parcurse precum:

– se prezintă problema de către cadrul didactic

– fiecare individ în parte va emite soluții și sunt reținute întrebările care au intervenit în acest timp

– copii alcătuiesc perechi, după care își prezintă unul altuia soluțiile pe care le-au găsit, dupa ce au răspuns rețin întrebările care au survenit în urma activității în perechi

– perechile formeză 2 grupuri mai mari în care are loc o discuție despre soluțiile care există și se răspund la întrebările care au apărut între timp și nu au fost clarificate

– toată clasa reflect asupra soluțiilor care au fost găsite și răspund la întrebările care au apărut până în acel moment

– se alege cea mai bună soluție

– se face o analiza a întregului process privind dificultățile care au aparut, cauza acestora, soluționarea lor, precum și ceea ce au învățat prin intermediul acestei activități.

Metoda turul galeriei este o metodă interactivă care se bazează pe învățarea prin cooperare.În acestă metodă elevii trebuie să găsească soluții de rezolcare în legătură cu tema dată de către cadrul didactic.Această metodă apelează la operațiile de gândire a elevilor și de creativitate.Elevii trebuie să rezolve problema care a fost propusă, după care trebuie să analizeze și să compare, respectiv să justifice răspunsurile date.

Copii sunt împărțiți în mai multe echipe, încearcă să rezolve problema dată găsind cât mai multe soluții posibile.Fiecare echipă va avea o planșă pe care va expune rezolvarea problemei.Cadrul didactic trebuie să prezinte elevlor problema care urmează să fie rezolvată și comunică sarcinile pe care le au.Fiecare echipă va avea un membru reprezentativ care va coordona echipa pentru a găsi soluții.Prin intermediul acestei activități ei colaborează între ei.Fiecare echipă după ce a realizat rezolvarea problemei propuse își va trimite reprezentantul echipei pentru a o expune ca într-o galerie de artă.Ceilalți membrii ai grupurilor vor vizita pe rând galeria analizând planșele expuse, punând întrebări celor care sunt reprezentanți pentru a se lămuri dacă au neclarități, comentează planșa expusă, completează idei, dau alte soluții,

La final fiecare echipă își reexaminează produsul final în comparație cu celelalte planșe care au fost expuse și valorifică comentariile care au fost făcute de cei care au vizitat galleria de artă.

Aplicații

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

TEMA: Poezia “Ce miros au meseriile?” de Gianni Rodari

TIPUL ACTIVITĂȚII: Memorizare

MODUL DE REALIZARE: Individual, în grupuri mici și frontal

Grupa: pregătitoare

Activitate de memorizare: Ce miros au meseriile? De Gianni Rodari

,,Oricare meserie

Are un miros, copii!

A pâine și plăcinte

Miroase-n brutării.

Șoferul are-n haină

Mirosul de benzină

Un muncitor, mirosul

De-uleiuri de mașină.

În orice tâmplărie,

În sat sau în oraș,

A scânduri noi miroase

A vrafuri de talaz.

Un vopsitor miroase

A lacuri de vopsit.

Geamgiu-n totdeauna

Va mirosi a chit.

Miroase cofetarul

A nuci și scorțișoară

Iar un halat de medic

A doctorie-amară.

Va mirosi a pește

Pescarul cel vanjos.

Și numai trandavia

Nu are un miros.

A brazdă afânată

A camp și spic bogat

Va mirosi țăranul

Ce merge la arat.”

(Dumitru D.Paraiala, Viorica Paraiala,Activități în completarea programului din ciclul primar, Editura Euristica,2012, pag.37)

Joc: Eu greșesc, tu corectează!

Eu spun….. Tu spui….

Zidarul face scaune și mese. Nu, zidarul construiește case.

Scaune și mese face tâmplarul.

Brutarul vopsește geamuri.

Pescarul prinde hoții.

Pompierul consultă bolnavii.

Croitoreasa face mâncare.

Bucătarul stă în clasă cu elevii.

Șoferul vinde legume.

Lectura după imagini

Ridichea uriașă

după o poveste populară rusă

(text adaptat)

Audiere:

,,Bunicul a pus în grădiniță o ridiche; și a crescut ridichea aceea mare, mare, cât capul omului, și mai mare.

Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ; și apucând-o de frunze, trage și trage…dar ridichea nu s-a lăsat de loc.

Moșul a chemat și pe babă.

Baba s-a prins de mijlocul moșneagului, moșneagul de frunzele ridichii și trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

A chemat baba și pe nepoată.

Nepoțica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moșneag și moșul de ridiche.Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

Nepoțica a chemat cățelușul.

Cățelușul s-a agățat de poala nepoțicăi, nepoțica de mijlocul babei, baba de moșneag, moșneagul de ridiche și trag, trag, trag ridichea nu s-a smuls.

Iaca și pisica vine să ajute și ea la scos ridichea.

Pisica s-a agățat de coada cățelului, cățelul de poala nepoțicăi, nepoțica de mijlocul babei, baba de moșneag și trag, trag, trag dar ridichea nu s-a smuls.

Stați că mai aduc eu un tovarăș în ajutor! zise pisica.Și cheamă pe șoarece.

Se prinde șoarecele de coada pisicii, pisica de cățeluș, cățelușul de nepoțică, nepoțica de bunică, bunica de moș, moșul de ridiche și trag, trag…și ridichea s-a smuls.” (Dumitru D.Paraiala, Viorica Paraiala,Activități în completarea programului din ciclul primar, Editura Euristica,2012, pag.42)

1 2

3 4

5 6