METODELE CALITATIVE DE CERCETARE ÎN ȘTIINȚELE COMUNICĂRII … 2 [630508]

1
CUPRINS

CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 2
METODELE CALITATIVE DE CERCETARE ÎN ȘTIINȚELE COMUNICĂRII ……………. 2
1.1.Interviul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 2
1.2.Focus -grupul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 3
1.3.Metoda observației ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 6
1.3.1.Reguli de observare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 7
1.3.2.Tipuri de observare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 8
1.4.Studiul de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 10
1.5.Analiza datelor calitative ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 12
1.6.Metoda calitativă versus metoda cantitativă ………………………….. ………………………….. …… 16
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 18
INTERVIUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 18
2.1.Terminologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 18
2.2.Definirea interviului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 19
2.3.Tipologia interviului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 21
2.4.Interviul jurnalistic versus interviul de angajare ………………………….. ………………………. 24
2.5.Avantajele și dezavantajele interviului ………………………….. ………………………….. ………. 24

2
CAPITOLUL I
METODE LE CALITATIVE DE CERCETARE ÎN ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

Robert Emmerson (1983) definește cercetarea calitativă ca fiind ,,studierea oamenilor
în mediul lor natural, în viața de toate zilele. Ea vizează cunoașterea modului în care trăiesc
oamenii, în care vorbesc și se comportă, precum și a locurilor care îi bucură și îi supară. Ea
țintește mai ales spre cunoașterea sensului pe care îl au pentru oameni propriile cuvint e și
comportamente. ”1
Cercetarea calitativă urmărește să atingă niveluri profesionale cât mai profunde,
aceasta având ca instrument specific cercetătorul. Acest tip de cercetare se bazează pe
interpretarea diferitelor tipuri de conținut , cum ar fi interpre tarea textelor scrise sau a unor
conversații înregistrate audio -video.
Clasificarea m etodelor calitative de cercetar e:
 Interviul
 Focus -grupul
 Observația
 Studiul de caz
1.1.Interviul

Interviul este o metodă de cercetare calitativă prin care încercăm să obținem cât mai
multe informaț ii prin intermediul unor întrebă ri și răspunsuri din cadrul unei conversații.
Intervievatorul va pune întrebări pe care le -a pregătit din timp, iar interlocutorul va raspunde
la ele. Prin intermediul acestor întrebări intervie vatorul va afla cât mai multe detalii despre
persoana intervievată, cum ar fi percepția pe care o are aceasta asu pra unui eveniment sau
anumite lucruri despre personalitatea sa.
În sens restrâns, interviul reprezintă o metodă de investigați e caracterizată de un
ansamblu de tehnici care permit introducerea unui proces de comunicarea verbală cu scopul

1 Vlasă, Bianca , ,,Miracol, noroc sau gândire apreciativă? ” în Sandu, Antonio (coord.), Seminarii Apreciative ,
pp. 61 -77, Editura Lumen, Iași, 2010.

3
obținerii unor informații necesare cercetării.
În sens larg, interviul reprezintă întreținerea unei comunicări verbale în care
investigația este cu atât mai p roductivă, cu cât aria cercetată este mai lejeră.
Interviul se clasifică în mai multe tipuri :
 După tipul de convorbire avem :
– interviul prin telefon, care este mai scurt si ajută la economisirea banilor;
– interviul fa ță în față, care este considerat mai corect din punct de vedere
comunicațional .
 După modul de structurare avem interviuri structurante, care cuprind un set de
întrebări de bază adresate interlocutorului, discuțiile putând fi purtate liber pe o
anumită tematică.
 După numărul de participanți av em:
– interviul individual;
– interviul de grup.
Avantaje:
 are o rată ridicată de raspuns;
 obține informații detaliate despre percepțiile, sentimentele și opiniile personale;
 intervievații nu sunt influențați de alte personae;
 se pot pune întrebări detaliate;
 se poate afla locul și data convorbirii.
Dezavantaje:
 poate fi costisitor;
 intervievatorul poate sa iși pună amprenta personal asupra interviului;
 necesită timp pentru realizare
 nu asigură anonimatul persoanelor intervievate
1.2.Focus -grupul

Focus -grupul reprezintă o metodă de cercetare de piată, cu un grup format din 4 -10

4
persoane care participă la o discuție planificată, care urmărește să determine percepțiile
consumatorilor cu privire la un concept, produs sau campanie de marketing. Este o formă de
cercetare colectivă, care permite membrilor grupului să interacționeze și să se influențeze
reciproc în timpul discuțiilor.
Focus -grupul este condus de un moderator, care are o listă stabilită de 10 -12 întrebări,
concepută să adune informații ut ile de la membrii grupului. În timp ce participanții răspund la
întrebări, m oderatorul ia notițe sau inregistrează video/ audio ideile principale.
Ștefan Cojocaru consider ă că “f ocus-grupul este o formă special ă de interviu bazată
pe o anumită temă, strict delimitată, care este condus de un moderator și face parte din
categoria tehnicilor calitative de culegere a datelor pentru analiza percepțiilor, motivațiilor,
sentimentelor, nevoilor și opiniilor oamenilor. ”2
Etapele de creare a unui focus -grup:
 se stabilește tema ;
 se stabilește structura grupului și modalitățile de selectare a membrilor grupului;
 crearea listei de întrebări;
 stabilirea locului și datei de întâlnire;
 pregătirea moderatorului;
 desfășurarea focus -grupului.
Focus -grupul reprezintă o met odă utilă pentru:
 testarea mesajelor, produselor, reclamelor, etc. ;
 identificarea percepțiilor asupra unui produs, organizație, serviciu sau concept ;
 evaluarea/ testarea campaniilor publicitare și promoționale ;
 identific area profilului unui grup -țintă;
 identificarea caracteristicilor unei mărci (imaginea mărcii) și poziționarea acesteia
între mărcile concurente pe piață;
 identificarea mecanismelor decizionale care stau la baza opțiunii între mai multe
alternative;
 identificarea atitudinilor față de un produs, față de o idee sau o problematică;
 identificarea setului de valori și aspirații ale unui segment țintă;

2 Cojocaru, Ștefan , Metode apreciative în asistența socială , Editura Poliron, Iași, 2005.

5
 schițarea unei strategii de campanie publicitară;
 stabilirea punctelor tari și slabe ale unui concept, program sau produs/ marcă, etc.3
Moderatorul obține cât mai multe informații cu ajutorul a trei tipuri de intrebări :
 întrebări de implicare – sunt întrebări introductive, necesare pentru cunoașterea
participanților și pentru a -i familiariza cu tema discuției.
 întrebări de explorare – odată ce participanții au început să se relaxeze, moderatorul
începe să le pună întrebări în legătură cu subiectul. El cere părerea participanților cu
ajutorul unor întrebări, cum ar fi : “Care ar fi o solutie mai bună?” și “Ce te face să
crezi asta?” .
 întrebări de încheiere – după ce moderatorul consideră că s -au obținut informațiile
necesare pune câteva întrebări de încheiere pentru a confirma că a fost spus tot , cum
ar fi: “Este ceva ce nu am întrebat și trebuie să aflu ?”.
Tipuri de focus -grupuri :
 grupul mini-focus – grupu l este format din 4 -5 membrii ;
 focus -grup online – membrii grupului participă de la distanță folosind video -chat;
 focus -grup în două direcții (two -way focus group) – este format din două grupuri. Un
grup interactiv comentează discuțiile și acțiunile celuilalt grup.
 focus -grup participant la eveniment – un reprezentant al companiei participă la
discuție sub acoperire sau în mod deschis ;
 focus -grup cu moderator dual – un moderator se asigură că toate subiectele sunt aduse
în disc uție, iar celălalt se asigură ca disc uția se derulează fară probleme;
 focus-grup teleconferință – se realizează cu ajutorul rețelei telefonice ;
 focus-grup cu moderator respondent – un membru al grupului preia, temporar,
rolul moderatorului .
Avantajele focus -grupului :
 costuri mai mici ;
 obținerea rapidă de informații ;
 permite participarea membrilor de la distanță ;

3 http://www.romednet.com/pagini.php?id=19&limba=ro , accesat pe 06.02.2018, ora 13:20.

6
 această metodă este flexibilă și poate fi ajustată în funcție de comportamentul
grupului.
Dezavantajele focus -grupului:
 participanții pot fi influențați de alți membrii din grup ;
 rezultatele unui grup mic nu pot fi generalizate pentru o populație mare ;
 timpul disponibil unui membru este limitat ;
 nu este asigurat anonimatul ;
 pot să existe discuții irelevante care să distragă atenția participanți lor de la
principalele puncte de interes ;
 pot fi dificil de analizat .
1.3.Metoda o bservați ei

Septimiu Chelcea consideră că “ observația este o metodă științifică de colectare a
datelor cu ajutorul simțurilor (văz, auz, miros, etc.) în vederea interferențelor sociologice si
psihologice pentru a verifica ipotezele sau pentru a descrie sistematic și obiectiv mediul
înconjurător, oamenii și relațiile interpersonale, comportamentele individuale și colective,
acțiunile, comportamentul verbal, obiecte le fizice, produsele activităților creative ale
persoanelor și grupurilor umane. ”4
Termenul “observație” provine din latinescul “observatio”, care înseamnă “a fi atent
la, a nu pierde din ochi.”
În observație, cercetătorul este cel mai important instrume nt; cu ajutorul lui sunt
adunate informațiile, înțelese, analizate și organizate. Acest fapt asigura observație în egală
măsură, resurse și limite deosebite.5
Caracteristicile observației :
 este sistematică – observația nu este întâmplătoare sau neplanificată ;
 este specifică și are un scop ;

4 Chelcea,Septimiu, Metodologia cercetării sociologice : metode cantitative și calitative , Editura Economică,
București, 2001.
5 Dafinoiu, Ion, Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul. , Editura Polirom, Iași,
2002

7
 este obiectivă – observația trebuie să fie fără prejudecăți ;
 “a privi prin ochii celuilalt ” – observația implică mai mult folosirea vederii ;
 observatorul trebuie să înregistreze informațiile importante ;
 poate fi verificată ;
 permite studiul direct al situației .
1.3.1. Reguli de observare

În toate tipurile de observație, cercetătorul trebuie să respecte anumite reguli și să aibă
în vedere următoarele întrebări :
a) Ce trebuie să observe?
b) Cum trebuie să observe?
c) În ce scop se va realiza observația?
d) Cum trebuie să interpreteze rezultatele obținute?
e) Cum trebuie să înregistreze informațiile obținute?
f) Cum trebuie să valorifice rezultatele obținute în timpul observației?
Theodore Caplow a formulat următoarele reguli de ob servare :
 Înainte de începerea cercetării de teren, cel c face observația trebuie să se
familiarizeze cu obiectivele cercetării ;
 Tehnicile de observare și procedeele de notare a faptelor de observație trebuie precis
formulate și suficient de mult repetate pentru ca observația să fie validă ;
 Înainte de a observa, cercetătorul trebuie să memoreze lista unităților de observare
(secvențele comportamentale) ;
 Procedura de notare ;
 Observatorul trebuie să noteze, pe cât posibil, faptele de observație pe teren ;
 Răstimpul admisibil între observare și notare este de ordinul minutelor, și în cazuri
excepționale, de ordinul orelor ;
 Răstimpul la care ne -am referit variază în funcție de natura cercetării ;

8
 Observatorul nu trebuie să uite că el însuși este observat și că notarea s -a făcut în
perioada de observare.6
Notele de observație trebuie să conțin ă :
 Locul , ora, data, durata observației, aparatele utilizate și modificările care au
intervenit pe parcusul observării .
 Opiniile cercetătorului trebuie să fie notate separat.
 Dialogul cu persoana observată trebuie să fie notat în timpul desfășurării conversației.
 Notele trebuie să fie revăzute și corectate după terminarea conversației.
 Regulile de observație pot fi particularizate în funcție de tipul de observație.
1.3.2.Tipuri de observa re

Există mai multe tipu ri de clasificare a observației. Astfel distingem :
1. După modul de structurare:
a) Observația structurată (cantitativă) – funcționează conform unui plan care implică
informații obținute prin intermediul unor operațiuni, dar si informații specifice unor
participanți, care trebuie să fie înregistrate. Operațiunile care trebuie să fie respectate
și caracteristicile care trebui e să fie notate sau înregistrate vor fi hotărâte cu mult timp
înainte. Astfel de observații implică utilizarea unor instrumente specifice colectării de
date, cum ar fi grila de observație, tabelul de analiză și scala de evaluare.
b) Observația nestructurată (calitativă) – în acest tip de observație, cercetătorul are
libertatea de a nota ceea ce consideră că este important pentru studiul său. Observația
nestructurată este utilizată în studiile etnografice și în cercetările antropologice.

2. După modul de impli care:
a) Observația participativă – în acest tip de observație, cercetătorul trebuie să fie
integrat în comunitatea pe care o cercetează. Observați a participativă reprezintă un
studiu holistic și comprehensiv asupra unor comunități sociale (credință, cultură,
obiceiuri, etc.).

6 Caplow, Theo dore, L’Enquete sociologique , Paris, Armand Colin, 1970

9
b) Observația nonparticipativă – în acest tip de observație, nu există nici o legătură între
cercetător și grupul studiat. Este utilizată, în g eneral, de asistenț i sociali, jurnaliști și
oameni de știință.

3. După modul de observație:
a) Observația directă – în acest tip de observație, cercetătorul și participantul trebuie să
fie prezenți în același timp.
b) Observația indirectă – implică folosirea camerelor ascunse, necesare pentru adunarea
de informații. În acest tip de observație, vor fi analizate reacțiile și opiniile
participanților . De asemenea, vor fi utilizate și obiecte materiale (de exemplu,
documente).

4. După durata obse rvației:
a) Observația continuă – se realizează pe o perioadă lungă de timp Acest tip de
observație este costisitoare și dificil de realizat.
b) Observația instantanee – se realizează pe o perioadă scurtă de timp. Acest tip de
observație este mult mai usor de realizat , însă poate fi mai riscantă, deoarece poate să
surprindă un comportament atipic al participanților.

5. Observația naturală – presupune observarea comportamentelor unor participanți într -un
cadru normal. Cercetătorul nu trebuie să se implice în comp ortamentul participantului și
nici să nu aducă schimbări mediului observat.
Avantajele observației :
 datele colectate sunt foarte precise și se obțin intr -o perioadă mică de timp ;
 este îmbunătățită precizia datelor cercetării ;
 ajută la înțelegerea eficientă răspunsului verbal ;
 cu ajutorul observației , se poate identifica o problemă mult mai ușor .
Dezavantajele observației :
 necesită instrumente speciale pentru a se realiza o muncă eficientă ;
 depinde de documentele obținute;
 necesită timp și bani;
 rezultatele se obțin în funcție de experiența cercetătorului ;

10
 participanții pot fi aleși greșit;
 răspunsul la o problemă nu poate fi obținut doar cu ajutorul observației.
1.4.Studiul de caz

Studiul de caz reprezintă o metodă eficientă de cercetare aprofundată și detaliată a
unui subiect , aflat în contextual său real. În cercetarea studiului de caz, “ cazul ” studiat poate
fi un eveniment, o organizație, o persoană sau o acțiune care se desfășoară într -un anumit
moment și loc.
Cara cteristicile studiu lui de caz :
 este bazat pe o situație reală;
 se obțin suficiente informații ;
 subiectul analizat evoluează în timp ;
 nu se neglijează relația subiectului cu exteriorul ;
 este credibil pentru cititor .
În funcție de scopul pentru care vrem să îl folosim, e xistă mai multe tipuri de studii de
caz:
1. Exploratorii , în care cercetarea de teren și colectarea de date poate fi facută înainte de
definirea ipotezelor. Acest tip de studiu poate fi considerat ca unul preliminar pentru
anumite cercetări.
2. Descriptive , în care cazurile sunt legate de o teorie. Descriem cum se leagă fiecare
aspect al cazului de teoria avansată, încercând să vedem cum funcționează relațiile de
tip cauză -efect.
3. Explicative , în care căutăm să găsim relațiile cauzale care explică fenomenul studiat.
În legătură cu administrația public putem reține mai multe utilizări:
a) pentru a explica legături cauzale complexe care intervin în acțiunile din viața reală;
b) pentru a descrie contextual în care au fost întreprinse acțiunile;
c) pentru a descrie acțiunile;

11
d) pentru a explora acele situații în care acțiunea evaluată nu are un set clar de rezultate.7
Studiul de caz mai poate fi:
a) intrinsec – se va studia un singur caz, din care se pot afla mai multe informații;
b) instrumental – se utilizează atunci cand trebuie să se veri fice o teorie;
c) multiplu – se vor studia mai multe cazuri.
Etapele studiului de caz :
 Etapa 1 – prezentarea cazului.
Se va alege un subiect pentru cercetare , care va fi analizat, prima dată, de un grup și,
mai apoi, de participanții la caz.
 Etapa 2 – clarificarea unor aspecte cu privire la cazul propus.
Participanții vor pune întrebări de lămurire și vor cere informații suplimentare în
legătură cu cazul.
 Etapa 3 – participanții vor studia individual cazul propus.
Participanții se vor documenta și vor găsi singuri o soluție de rezolvare a cazului
propus.
 Etapa 4 – participanții vor studia în grup cazul propus.
Participananții vor analiza rezultatele obținute prin intermediul unei dezbateri. La
final, aceștia trebuie să aleagă o soluție.
 Etapa 5 – prezentarea concluziilor.
 Etapa 6 – se va evalua modul de rezolvare a cazului și gradul de participare al
membrilor.
Avantaje:
 se colectează multe informații;
 în cadrul studiului, pot fi efectuate experimente științifice;

7 Yin, Robert K., Case Study Research: Design and Method. Third Edition , Sage Publications, Thousand Oaks,
California, 2003.

12
 dezvoltă munca în echipă și int eligența interpersonal;
 dezvoltă capacitățile psihice, cum ar fi abilitatea de argumentare sau de luare a unor
decizii.
Dezavanta je:
 erori în colectarea datelor, dar și în interpretarea acestora;
 poate întâmpina dificultăți din cauza lipsei de experiență a participanților;
 studiile de caz sunt, în general, doar pentru o singură persoană;
 necesită mult timp pentru rezolvarea unui caz.
1.5.Analiza datelor calitative

Prin intermediul analizei datelor calitative se pot prelucra datele adunate cu scopul
interp retării acestora.
Caracteristici:
 este interactivă;
 este temporară – aceasta oferă un instantaneu al stării actuale;
 permite explorarea domeniului;
 se face cu ajutorul a mai multor surse.
Există trei etape principale ale analizei :
a) reducerea datelor – această etapă se referă la codarea datelor ;
b) prezentarea datelor ;
c) crearea și verificarea concluziilor .

a. Reducerea datelor
Codarea este procesul prin care datele sunt dezasamblate, conceptualizate și
reasamblate în alte date noi.8 Prin intermediul codurilor vor fi puse etichete unor date, cum ar
fi paragrafe le, propoziții le sau cuvinte le.

8 Strauss, Anselm ; Juliet, Corbin, Basics of Qualitative Research Techniques and Procedures of Developing
Grounded Theory (2nd edition ), Sage Publications, California, 1998.

13
Procedurile de codare care ar putea fi folosite sunt :
 Codare deschisă – se parcurge materialul, și pentru fiecare unitate de text atașăm
coduri a șa cum reies ele din text.
Codurile sunt notate pe marginea foilor pe care avem datele, acestea fiind comparate,
unificate în procente, redenumite sau modificate.
 Codare axială – codurile sunt grupate în categorii mai largi. Gruparea poate fi
ierarhică, în care avem teme >coduri> subcoduri, sau non -ierarhică.
 Codarea selectivă – după ce am identificat categoria centrală vom putea să codăm
doar elemente de text, care au legătură cu variabilele de interes și care este legătura
lor cu categoria centrală, evitâ ndu-le pe celelalte.9
Codarea trebuie să fie facută de cel puțin doua persoane, pentru a fi una clară și realizată
corect.
b. Prezentarea datelor
Prin intermediul datelor obținute cu ajutorul codării, vom putea să trecem la etapa
următoare.
În primul rând, datele pot fi prezentate într -un stil cantitativ, în care trebuie să atașăm
fiecărei variabile codul obținut. Cu ajutorul acestui stil, obținem mai multe tipuri de răspuns.
În al doilea rând, datele pot fi prezentate într -un stil narativ, în care trebuie s ă
prezentăm răspunsurile obținute printr -o poveste, la care putem să adăugăm și citate din text.
În al treilea rând, datele pot fi prezentate cu ajutorul unui format tabelar, în care este
prezentat rezultatul obținut, la care putem adăuga citate.
Și în ul timul rand, datele pot fi prezentate cu ajutorul diagramelor sau a graficelor.
c. Crearea și verificarea concluziilor
Miles și Huberman ne sugerează 13 strategii posibile, ordonate de la nivelul cel mai
descriptiv până la nivelul explicației maxime:

9 Strauss, Anselm ; Juliet, Corbin, Basics of Qualitative Research Techniques and Procedures of Developing
Grounded Th eory (2nd edition ), Sage Publications, California, 1998.

14
1) Idenificarea unor regularități sau teme.
2) Identificarea explicațiilor plauzibile.
3) Gruparea.
Evenimentele, cazurile și procesele care au caracteristici comune, putem să le grupăm
în categorii mai largi, cărora putem să le asociem un nou concept.
4) Metaforele.
În analiza datelor nu se folosește doar un limbaj sec, bazat pe fapte. Înțelesurile pot fi
îmbogățite și conectate cu teoriile existente folosind metafore.
5) Numărarea.
Folosirea stilului cantitativ nu se limitează la prezentarea datelor. Putem folosi
număra rea pentru a măsura la nivel nominal sau ordinal variabilele folosite și să testăm
ipotezele într -un stil apropiat de cel cantitativ, fără a recurge la teste statistice.
6) Folosirea comparației.
Scopul comparațiilor este de a descoperi ce diferențe putem găs i între cazuri sau
valori ale variabilelor.
7) Descompunerea pe dimensiuni.
Este util să încercăm să identificăm noi dimensiuni ale codurilor sau carcateristicile
utilizate, pentru a spori gradul de diferențiere între cazuri.
8) Trecerea de la particular la general.
Această strategie este una predominant teoretică, procedura fiin asemănătoare cu cea a
grupării.
9) Factorizarea.
Presupunem că mai multe variabile sunt, de fapt, manifestarea unui număr restrâns de
factori latenți.
10) Identificarea relațiilor dintre va riabile.

15
În analiza datelor putem încerca să identificăm existența și natura unei relații între
doua sau mai multe variabile. Pentru a face acest lucru se recomandă inspectarea sistematică
a datelor.
11) Identificarea altor variabile care pot influența fenomenul studiat.
12) Construirea lanțurilor cauzale.
Aici vom folosi rezultatele de la pașii 10 și 11 pentru a găsi lanțul cauzal care descrie
cel mai bine fenomenul studiat.
13) Obținerea coerenței teoretice.
În pașii anteriori am văzut cum putem ajunge de la observarea unor regularități la
relații între ele. Pe baza acestor relații putem să construim o teorie care să ne descrie
fenomenul studiat.10
Miles și Huberman ne sugerează următoarele posibilități de verificare:
1) Verificarea calității datelor, se poate rea liza prin:
a) Verificarea reprezentativității cazurilor;
b) Verificarea efectelor pe care le -a avut cercetătorul asupra datelor;
c) Triangulația;
d) Evaluarea datelor – anumite date sau informații sunt de o calitate mai bună.
2) Verificarea cazurilor care nu respectă regularitățile:
a) Verificarea excepțiilor;
b) Utilizarea cazurilor sau situațiilor extreme;
c) Investigarea situațiilor surpinzătoare;
d) Căutarea dovezilor contrare.
3) Testarea explicațiilor oferite:
a) Construirea unor propoziții de tip “dacă.., atunci..” și verificarea lor;
b) Eliminarea relațiilor aparente;
c) Replicarea rezultatelor pe date noi;
d) Examinarea și eliminarea explicațiilor alternative.
4) Obținerea feedback -ului din partea informatorilor.11

10 Miles, Matthew B., Huberman, A. Michael, Qualitative Data Analysis , 2n edition, Sage Publications,
California, 1994.

16
Avantaje:
 analiza calitativă se bazează pe experiențele și observațiile umane;
 costuri mai mici;
 oferă mai mult conținut pentru reclame și pentru echipele de marketing;
 este flexibilă;
 oferă mai multe informații.
Dezavantaje:
 nu este reprezentativă din punct de vedere statistic;
 necesită timp;
 cercetătorul poate influența nega tiv datele colectate;
 in unele cazuri, este dificil de prezentat.
1.6.Metoda calitativă versus metoda cantitativă

Cercetarea calitativă este o metodă de cercetare care dezvoltă înțelegerea științelor
umane și sociale, folosită pentru a întelege în profunzime comportamentul uman.
Cercetarea cantitativă este o metodă de cercetare care se bazează pe metodele
științelor naturale, care produce date numerice prin utilizarea tehnicilor statistice, matematice
și logice.
Cercetarea calitativă folosește focus -grupul, interviul aprofundat și revizuirea de
documente, în timp ce cercetarea ca ntitativă se folosește interviul structurat , observațiile și
revizuirea inregistrărilor și a documentelor pentru a obține date numerice.
Cercetarea calitativă are o abordare subiectivă, deoarce cercetătorul este implicat, în
timp ce abordarea cercetării cantitative este obiectivă, deoarece cercetătorul nu este implicat
și încearcă să analizeze subiectul pentru a rezolva ancheta.
Cercetarea calitativă este exploratorie, spre de osebire de cea cantitativă, care este
concludentă.

11 Miles, Matthew B., Huberman, A. Michael, Qualitative Data Analysis , 2n editio n, Sage Publications,
California, 1994.

17
Cercetarea calitativă folosește un număr mic de persoane, aceasta bazându -se pe
întelegerea în profunzime a conceptului țintă. Cercetarea cantitativă folosește un numar cât
mai mare de persoane, aceasta în cercând să generalizeze informațiile obținute.
În cercetarea calitativă sunt colectate datele verbale, folosind imaginile, cuvintele și
obiectele, spre deosebire de cea cantitativă, în care sunt colectate datele numerice.
Scopul cercetării calitative este de a explora și de a descoperi idei noi, în timp ce
cercetarea cantitativă examinează relația cauză -efect între variabile.
Ambele cercetări pot să fie valabile și sigure, cercetarea calitativă depinzând de
priceperea și rigurozitatea cercetătorului, în tim p ce cercetarea cantitativă depinde de
dispozitivul de măsurare sau instrumentul utilizat.
În timpul cercetării calitative, cheltuielile sunt mai costisitoare în timpul etapei de
analiză, spre deosebire de cea cantitativă în care cheltuielile sunt mai costisitoare în timpul
etapei de planificare.
Cercetarea calitativă dezvoltă înțelegerea inițială, în timp ce cercetarea cantitativă
recomandă o finalitate a acțiunilor.

18
CAPITOLUL II
INTERVIUL
2.1.Terminologie

INTERVIU, interviuri, s.n. = Convorbire între o personalitate politică, culturală, etc.
și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în
diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio
și televiziune; p.ext. text al acestei convorbiri, apărut sau difuzat prin radio și televiziune. –
din engl., fr. interview.12
În limba română, termenul de „interviu” reprezintă un neologism provenit din limba
engleză, „interview” – întrevedere, întâlnire, fi ind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în
științele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba franceză „entretien” –
conversație, convorbire și „entrevue” – întâlnire între două sau mai multe persoane. Cel de -al
doilea termen, deși reprezintă traducerea literală a celui anglosaxon, comportă totuși un sens
diferit: are o nuanță utilitară, de aranjament sau de surpriză.13
În cartea „Tratat de psihologie socială”, Robert Daval și colaboratorii săi fac o
distin cție între situația de interviu și fenomenele psihosociologice:
 Interviul presupune întrevederea , dar nu se confundă c u aceasta.
Oamenii se întâlnesc chiar fără scopul de a obține informații unii de la alții, ci pur și simplu
pentru a se vedea, pentru plăcerea de a fi împreună. Evident , interviul poate constitui un scop
al întrevederii, dar înâlnirea dintre două sau mai multe personae, adesea, are cu totul alte
scopuri.
 Nu există interviu fără convorbire , dar nu orice conversație constituie un interviu.
Convorbirea presupune schimbul de informații în legătură cu o temă sau alta. Persoanele care
conversează schimbă frecvent rolurile de emițător și de receptor. Informația nu este
direcționată într -un singur sens, nu există un conducător al discuției, așa cum stau lucrurile în
cazul interv iului.

12 https://dexonline.ro/definitie/interviu , accesat pe 13.02.2018 , ora 12:20.
13 Grawitz, Madeleine, Methodes des sciences sociales , Paris, Dalloz, 1972.

19
 Interviul reprezintă mai mult decât un dialog , pentru că nu totdeauna dialogul are
drept scop obținerea de informații.
În filme, de exemplu, dialogul permite exprimarea stărilor sufletești ; în filosofie, prin dialog,
se exprimă ideile, gândirea și concepția autorilor. Dialogurile socratice sunt veritabile
reflecții filosofice, nu căutarea obținerii unor informații. Nici Socrate și nici Platon nu
“intervievau”, ci își expuneau în dialogurile lor concepțiile folosofice.
 Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul , deși și într-un caz și în celălalt există
persoană care pune întrebări, care dirijează discuția.
Obținerea informațiilor prin interogatoriu evocă obligația de a răspunde, constrângerea
exterioară. Din contră, interviul presupune libert atea de expresie a personalității, chiar
bucuria oamenilor de a -și spune cuvântul, de a -și face publice opiniile.14
2.2.Definirea interviului

Interviul este o conversație planificată și controlată în care se pun întrebări și se obțin
răspunsuri. În limbajul comun, cuvântul “interviu ” se referă la o conversație între două
persoane, unul aflându -se în rolul intervievatorului, iar celălalt în rolul intervievatului.
Intervievatorul este cel care pune întrebările, iar intervievatul este cel care trebu ie să
răspundă.
Septimiu Chelcea definește interviul de cercetare “ca o tehnică de obținere, prin
întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea
verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenome nelor socioumane.”15
Etapele de realizare a le unui interviu:
1. Gasirea unui subiect .
Unul dintre scopurile principale ale unui reporter este găsirea unui subiect care să îi atragă
pe cititori.
2. Alegerea temei dialogului.

14 Daval, Roger, Bourricaud, Francois, Delamotte, Yves și Doron, Roland, Traite de psyhologie sociale , volumul
I, Paris, P.U.F., 1967.
15 Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și metode calitative , Editura
Economică, Bucureș ti, 2001.

20
3. Obținerea a cât mai multor informații de la persoana intervievată.
4. Scrierea interviului, care cuprinde:
– lead-ul (paragraful principal), în care trebuie să scriem punctul cel mai important din
articolul nostru;
– body -ul (conținutul) , care cuprinde toate informațiile adunate;
– concluzia , care poat e fi formată dintr -un citat sau din rezumatul articolului.
5. Găsirea unui titlu perfect pentru articol.
Criteriul de clasificare a întrebărilor într -un interviu :
1) Întrebări principale:
– deschise – cele care oferă intervievatului posibilitatea de a răspunde detaliat și de a -și
exprim a punctual de vedere;
– închise – se pun cand este necesar un răspun s de tipul “da” sau “nu” ;
– directe – necesită implicarea interlocutorului, solicitându -i-se exprimarea propriilor
emoții;
– indirecte – îl solicită pe interlocutor fără să i se adreseze în mod explicit.
2) Întrebări subordonate:
– de clarificare – vizează obținerea unor reformulări sau a unor precizări suplimentare;
– de amplificare – dezvoltarea unui răs puns anterior;
– de confirmare – reprezintă concluzia interviului.
Cele mai dificile întrebări sunt “întrebările cheie”, care se pun spre sfârșitul
interviului.
Documentarea reprezintă o etapă absolut necesară în realizarea unui interviu de
succes. Interviur ile realizate, de regulă, între două persoane, față în față, sau la telefon, au ca
scop obținerea de informații, de reacții sau de opinii pentru clarificarea și transmiterea lor
pentru o bună informarea a publicului.
Reporterul trebuie să cunoască tot ce s -a scris despre temă. După o cunoaștere sumar ă
a subiectului său reporterul va crea o listă cu întrebări, care vor constitui planul interviului.
Pentru că, de cele mai multe ori, apar situații tensionate, interviul trebuie să se
realizeze față în față și n u la telefon, deoarece există riscul ca intervievatul să întrerupă
convorbirea. Un alt motiv care impune preferința pentru interviul direct îl constituie
posibilitatea de a nota atmosfera, îmbrăcămintea, gesturile și caracterul intervievatului.

21
Aceste elem ente stabilesc tonul interviului, care poate fi familiar sau official, precum și tonul
interviului care poate fi sacadat sau egal.
2.3.Tipologia interviului

Septimiu Chelcea a propus următoarea clasificare a interviurilor:
1. După conținutul comunicării, distingem:
a) interviul de opinie – cu ajutorul lui studiem p sihologia persoanei, emoțiile sale
subiective (interese, atitudini, înclinații, etc.), adică informații imposibil de observant direct.
În cazul interviului de opinie, subiectul este întrebat și studiat cu privire la ceea ce este și ceea
ce face.
b) Interviul documentar – poate fi centrat pe u n anumit domeniu: politic, social,
medical, economic, sportive, etc. În cazul interviului documentar, subiectul este întrebat cu
privire la ceea ce știe.
2. După calitatea informațiilor, distingem:
a) interviul extensiv – se aplică pe un număr mare de persoane î ntru-un interval de
timp limitat, ceea ce nu permite recoltarea informațiilor de profunzime. În cazul intervi urilor
extensive , sunt exclusi din cercetare subiecții atipici, prea originali, cazurile ieșite din comun.
b) Interviul intensiv – se distinge prin fa ptul că fiecărui subiectintervievat îi este
acordat un timp îndelungat de discuție, ceea ce permite abordarea problemelor puse în
discutie în profunzimea lor. În cazul interviurilor intensive, sunt incluși în cercetarea subiectii
diferiți, cazurile ieșite din comun.
3. După gradul de libertate lăsat operatorului de interviu î n abordarea diferitelor teme de
investigare, în ceea ce privește formularea, succesiunea și numărul întrebărilor, precum și
după nivelul de profunzime a informației culese, distingem:
a) interviul clinic – presupune comunicarea autentică între operator și subiectul de
interviu, bazată pe înțelegere și încredere. În cercetările socioumane, interviul clinic este
folosit folosit de cele mai multe ori în scop explorator, în faza inițială a inve stigațiilor, pentru
găsirea acelor informații după care să se orienteze demersul de cercetare.
b) interviul în profunzime – centrat asupra persoanei, acesta vizează doar un aspect,
un fenomen, nu persoana în întregul ei. Aplicat cu succes în studiul motivație i, acesta vizează
obținerea de informații nu despre subiect în întregul său, ci doar despre un singur aspect al
personalității acestuia.

22
c) interviul cu răspunsuri libere – se aseamănă cu interviul în profunzime, ambele
fiind utilizate atât în psihoterapie, c ât și în cercetările socio -psihoculturale. Ele variază în
funcție de nivelul de profunzime sau de amploarea fenomenelor abordate.
d) interviul centrat (focalizat) – un interviu semistructurat , care propune investigația
temelor stabilite înainte, deși întrebăr ile și succesiunea acestora nu sunt prestabilite. Tehnic a
propusă pentru prima dată de R.K. Merton și colaboratorii săi stabilește centrarea interviului
pe o experiență comună tuturor. Ulterior, cercetătorul va analiza comportamentul subiecților
după această experiență trăită în comun. Pe baza ipotezelor privin consecințele implicării
persoanelor în situația dată, cecetăto rul va elabora un ghid de interviu care urmează să fie
aplicat acelorași subiecți. Ceea ce este important în cazul acestui tip de interviu este faptul că
cercetătorul a studiat anterior experiența trăită de subiec ți, selectând aspectele ce vor fi puse
în discuție.16
e) interviul cu întrebări închise și interviul cu întrebări deschise – fac parte din
categoria interviurilor structurate și sunt frecvent utilizate în cercetările sociologice și
psihologice. În cadrul lor, intervievatorul nu beneficiază de libertatea alegerii temelor sau de
posibilitatea reformulării întrebărilor și schimbării succesiunii lor. Ambele constau într -o listă
de întrebări ce urmează să fie discutate în cadrul interviului.
În cazul interviului cu întrebări închise, gradul de libertate a subiectului în elaborarea
răspunsului este redus, variantele de răspuns fiind limitate .
Inter viului cu întrebări deschise lasă subiecților libertatea deplină de exprimare a
răspunsurilor, lucru ce îî îngreunează cercetătorului codificarea, dar care oferă culegerea
variată de informații despre temele cercetate.
4. După gradul de repetabilitate a convo rbirilor, distingem:
a) interviul unic – presupune o singură convorbire între intervievator și intervievat.
b) interviul repetat – presupune întrevederea repetată între cercetător și subiectul
intervievat, cu scopul de a studia evoluția unui fenomen social
5. După numărul persoanelor care participă la interviu, distingem:
a) interviul personal – la care participă doar intervievatorul și intervievatul.
b) interviul de grup – folosit ca metodă de culegere a datelor psihosociale. La nivelul
grupului, indivizii oferă răspunsuri care cred ei că sunt așteptate de grupul lor de apartenență,
în timp ce reacțiile lor proprii sunt dezvăluite în interviurile personale. În grup, subiecții
elaborează un răspuns colectiv, care exprimă opinia de grup.
Interviul de grup poate fi: structurat, semistructurat sau nestructurat.

16 Merton, Robert K., Fiske, M., Kendall, P., The Focused Interview, New York, Free Press, 1956.

23
Este o metodă calitativă care presupune schimbul de idei, replici sau comentarii,în
cadrul unui grup, condus de un moderator, pe marginea unor intrebări deschise:
 Brainstorming -ul;
 Discuțiile terapeutice de grup;
 Focus -grupul.
6. După statutul social și demografic al participanților, interviul poate ave a loc cu adulți,
tineri, copii, persoane publice, pesoane defavorizate, etc., criteria de care intervievatorul va
tine cont în elaborarea și aplicarea interviului.
7. După modalitatea de comunicare, distingem:
a) interviul direct (face -to-face) – are loc întrevederea dintre intervievator și
subiectul intervievat.
b) interviul telefonic – în care prima impresie a subiectului intervievat se formează
pe baza caracteristicilor vocale ale intervievatorului, și se dezbat probleme speciale.
8. După funcția pe care o îndeplinește în cadrul cercetării, distingem:
a) interviul de explorare – este utilizat în prima fază a cercetării și are ca scop
identificarea unor probleme ce urmează să fie cercetate, ulterior, cu ajutorul altor tehnici de
cercetare.
b) interviul de cercetare (propriu -zis) – este utilizat ca tehnică principal de obținere a
datelor de cercetare în investigația sociologică de teren.
c) interviul de verific are – are drept scop atât verificarea, cât și completarea
informațiilor culese cu ajutorul altor metode și tehnici de investigație.17
Un interviu se desfășoară după anumite etape. Intervievatorul va trebui să se fie sigur
de participarea sau nu la interviu a interlocutorului.
El trebuie să urmărească câțiva pași:
– să se introducă interlocutorului său;
– să explice obiectivele pe care le urmărește cercetarea;
– să prezinte instituția pe care o reprezintă;
– să explice metoda de selectare a subiectului intervievat ;
– să asigure confidențialitatea subiectului intervievat;
– să prezinte subiectului intervievat rezultatul unor studii anterioare .

17 Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și metode calitative, Editura
Economică, București, 2001.

24
Septimiu Chelcea susține că “calitatea unui interviu poate fi evaluată și după
observațiile făcute de operatorii de anchetă, cu privire la comportamentul nonverbal al
persoanelor intervievate sau referitoare la întrebările care au generat reacții emoționale.” 18
2.4.Interviul j urnalistic versus interviul de angajare

Interviul jurnalistic ia forma unei conversații între două sau mai multe persoane, în
care intervievatorul pune anumite întrebări pentru a scoate la iveală fapte sau declarații de la
subiectul intervievat.
Interviul de angajare este un interviu unu -la-unu, acesta fiind format dintr -o
conversație între un solicitant de lo curi de muncă și un reprezentant al unui angajator, care se
desfășoară pentru a hotărî dacă solicitantul ar trebui să fie angajat.
Interviul jurnalistic reprezintă una d intre ce le mai important e metod e utilizat e pentru
colectarea informațiilor și pentru prezentarea opiniilor cititorilor, ascul tătorilor sau a
spectatorilor , spre deosebire de interviul de angajare care este una dintre ce a mai utiliz ată
metodă pentru selecția angajaților.
Interviul jurnalistic este mai costisitor, spre deosebire de interviul de angajare care nu
necesită foarte mulți bani.
2.5.Avantajele și dezavantajele interviului

Kenneth D. Bailey prezintă următoarele avantaje ale interviului:
 flexibilitatea , posibilitatea de a obține răsp unsuri s pecific e la fiecare întrebare;
 rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obținerea răspunsurilor de la persoanele
care nu știu să citească și să scrie, ca și persoanele care se simt mai protejate când vorbesc
decât când scriu;
 observarea comportament elor nonverbal e, fapt ce s porește cantitatea și calitatea
informațiilor;
 asigurarea standardizării condițiilor de răspuns, lucru imposibil de realizat în cazul
chestionarelor poștale;
 asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecințe positive
asupra acurateței răspunsurilor;
 colectarea unor răspunsuri spontane, știut fiind că primele reacții sunt mai

18Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și metode calitative, Editura
Economică, București, 2001.

25
semnificative decât cele realizate sub control normativ;
 asigurarea unor răspunsuri personale, fără interacțiunea altora;
 asigurarea răspunsului la toate întrebările, și furnizarea informațiilor pentru testarea
tuturor ipotezelor cercetării;
 precizarea datei și locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitate a informațiilor;
 studierea unor probleme mai complexe, prin utilizarea unor formulare, chestionare sau
ghiduri de interviu mai amănunțite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate.19

Kenneth D. Bailey prezintă următoarele dezavantaje ale interviul ui:
 costul ridicat, nu numai al orelor de intervievare , dar și al celorlalte etape și moment
ale proiectării și realizării cercetărilor pe bază de interviu;
 tipul îndelungat, necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion, pentru
obținerea acordului și desfășurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe vizite la
aceeași adresă;
 erorile datorate operatorilor de interviu, în ceea ce privește punerea întrebărilor și
înregistrarea răspunsurilor, “efectul de operator”;
 imposibilitatea cons ultării unor documente, în vederea formulării unor răspunsuri
precise;
 inconveniente, legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă, indiferent de
dispoziția lor psihică , de starea de oboseală, etc.;
 neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa și numărul de telefon ale
persoanelor care urmează să fie intervievate;
 lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează comparabilitatea
informațiilor;
 dificultăți în accesul la cei care sunt incluși in eșantion.20

19 Bailey, Kenneth D., Methods of Social Research , ediția a II -a, Free Press, New York, 1978/1982.
20 Bailey, Kenneth D., Meth ods of Social Research , ediția a II -a, Free Press, New York, 1978/1982.

26