Metode Traditionale Vs. Metode Alternative de Evaluare Complementaritatea Acestora

CUPRINS

Rezumat ……………………………………………….…………….pag. 1

Introducere: Evaluarea școlară în societatea actuală………………. ….pag. 5

Importanța și actualitatea temei ……………………………..pag. 6

Argumentarea alegerii temei …………………….…… pag. 8

CAPITOLUL I -Evaluarea în procesul de învățământ……………………………..pag. 10

1.1 Delimitări conceptuale……………………………….. pag. 12

1.2 Tendințe de modernizare a evaluării școlare …………… pag. 13

1.3. Tipuri de evaluări……………………………………………………..pag. 15

1.4 Evaluarea tradițională vs. evaluarea modernă ……. pag. 17

CAPITOLUL II – Demersuri aplicative ………………………… pag. 21

II.1 Metodele de evaluare – repere conceptuale; clasificare;

calitățile pe care trebuie să le îndeplinească metodele de

evaluare folosite în învățământul primar ……………………………… pag. 21

1.1 Metode de evaluare tradiționale / clasice ……………………… pag. 23

1.1.1 Evaluarea orală …………………………….………. pag. 23

1.1.2 Evaluarea prin probe scrise …………………………….. pag. 26

1.1.3 Evaluarea prin probe practice …………………………….. pag. 29

1.1.4 Testul docimologic ………………………………….. pag. 34

1.2 Metode moderne, alternative și complementare de evaluare pag. 38 1.2.1 Observația sistematică …………………………………….. pag. 39

1.2.2 Portofoliul ………………………………………………. pag. 45

1.2.3 Proiectul ………………………………………………… pag. 49

1.2.4 Investigația ……………………………………………… pag. 56

1.2.5 Autoevaluarea …………………………………………… pag. 58

CAPITOLUL III – Cercetare aplicată ………………………………… pag. 67

III.1 Coordonate metodologice ale cercetării aplicate …….….. pag. 67

1.1 Problematica investigată ……………………………….. pag. 67

1.2 Ipoteza de lucru ………………………………………… pag. 70

1.3 Obiectivele cercetării …………………………………… pag. 70

1.4 Metodica cercetării …………………………………….. pag. 71

1.4.1 Eșantionul investigat ……………………………. pag. 71

1.4.2 Etapele cercetării ………………………………… pag. 71

1.4.3 Metodele de cercetare utilizate ………………….. pag. 72

1.4.4 Metode de prelucrare ……………………………. pag. 75

III.2 Prelucrarea datelor ……………..……………………….. pag. 77

2.1 Prezentarea și reprezentarea grafică a celor mai semnificative

rezultate ………………………………..……………….. pag. 79

2.2 Analiza comparativă a rezultatelor elevilor din experiment pag. 91

III.3 Interpretarea rezultatelor …………………………….. pag. 92

CAPITOLUL IV ……………………………………………………… pag. 97

1. Concluzii. Propuneri ameliorative ………………………….. pag. 97

2. Bibliografie …………………………………………………. pag. 100

3. Anexe …………………………………………………………………………… pag. 102

Motto:

„Așadar trebuie să-ți dai osteneala, prin orice mijloc posibil, ca școlarul să privească învățătura spre care îl îndrepți ca pe ceva admirabil.(Această admirație aprinde dragostea, dragostea trezește dorința, iar dorința atrage sârguința.)”

(J.A. Comenius, Arta didactică), pag 26 EDP, București, 1975

„ Noi luăm termenul de metodă în accepțiunea cea mai largă posibil, astfel ca să cuprindă toate procedeele, toate organismele care contribuie de departe, ca șide aproape, la realizarea învățământului”.

(Alfred Binet, Ideile moderne despre copii), București, EDP, 1975, p 23

REZUMAT

Lucrarea de față a fost gândită ca o perspectivă asupra metodelor de evaluare din învățământul primar dat fiind faptul că problema evaluării educaționale este una dintre cele mai controversate probleme în rândul elevilor, părinților, dar și în rândul cadrelor didactice.

Atingerea finalității procesului educațional presupune dobândirea de competențe, iar pentru a le putea dobândi este necesară o parcurgere treptată a următoarelor etape:

Este absolut necesară modificarea pedagogiei discursive, expozitive (numită și „pedagogia ascultării” datorita rolului de „ascultător” al elevului față de informația expusă) într-o pedagogie experimentală, activă (numită „pedagogie activă” prin schimbarea rolurilor între cadrul didactic și elev) etapă la care unele cadre didactice lucrează;

Odată realizată această trecere elevul singur va căuta răspunsuri la întrebările sale, prin urmare va fi determinat să achiziționeze cunostințe, să dobândească capacități, deprinderi, atitudini și valori pe care, ulterior le va identifica, le va combina și le va activa în situații concrete.

Societatea este într-o continuă schimbare ceea ce face ca obiectivele educației să se schimbe la rândul lor, transformându-se din obiective operaționale în obiective centrate pe competențe, cadrul didactic urmărind următoarele:

1. Accentul trebuie să cadă pe competențele pe care elevul trebuie să le stăpânească la sfârșitul fiecărui an școlar și la sfârșitul școlarității obligatorii. În acest caz, rolul profesorului este acela de a organiza învățarea într-o manieră cât mai adecvată, cu metode adecvate pentru a duce elevii la nivelul așteptat.

2. Acordarea unui sens învățării, să indice elevului la ce îi folosește ceea ce învață el în școală. Pentru a se fi realizabil acest aspect, este necesar să se depășească listele de conținuturi – materii ce trebuie învățate pe dinafară. Această abordare prin competențe îl învață pe elev să raporteze permanent învățarea la situații reale, întâlnite în viața de zi cu zi și să folosească achizițiile în aceste situații.

3. Achizitiile elevului să presupună rezolvare de situații concrete; să nu fie o acumulare de cunoștințe și deprinderi pe care elevul le va uita și pe care nu va ști cum să le utilizeze în viața activă.

Formarea competențelor de bază reprezintă un răspuns la problematica analfabetismului funcțional printre avantajele ale curriculum-ului centrat pe competențe putând fi enumerate:

asigură pregătirea absolvenților pentru viața socială și profesională;

învățarea este orientată către rezultatele finale, nu către rezultate immediate

actualizarea permanentă a ofertei educaționale pentru a servi necesităților reale ale elevilor, fie ele sociale sau profesionale

elevii sunt motivați să învețe continuu și mai ales să își autoevalueze competențele dobândite;

experiența didactică a profesorului poate fi valorificată în totalitate, nefiind limitată la nivelul materiei pe care o predă, oferind astfel posibilitatea estimării performanțelor elevilor;

parcursul educațional este flexibilizat, iar sistemul este organizat modular, sistemul debutând și finalizându-se cu evaluarea competențelor, fiind totodată orientat către cel care învață, respectiv către disponibilitățile sale, urmând să le pună mai bine în valoare;

în orice moment al procesului de predare-învățare-evaluare pot fi integrate noi mijloace sau resurse didactice;

cadrele didactice dobândesc competențe de proiectare didactică în baza modelului centrat pe rezultate – adică reconstruiesc oferta educațională din perspectiva competențelor create intenționat, stabilesc nivelurile de complexitate ale competențelor, asociază teme suport care susțin și asigură formarea competențelor, creează situații practice de învățare implicând clasa într-un mod activ, stabilesc criterii de evaluare privind dobândirea competenței (pentru fiecare calificativ câte un criteriu), evaluează atât elevii cât și oferta educațională într-un mod complex;

elevii dețin reprezentarea achizițiilor finale și a demersului (teoretic și practic) de dobândire a acestora.prin evaluarea pe criterii și indicatori de performanță,

Problematica evaluării școlare a înregistrat modificări semnificative prin evaluarea pe criterii și indicatori de performanță, având loc trecerea de la valorizarea și certificarea „a ceea ce știe elevul” la „ceea ce știe el să facă” și „a modului în care procedează pentru a fi performant și a obține succese”, pentru că datorită acestui mod de evaluare fiecare elev înțelege cum este evaluat și de ce are nevoie ca să câștige/dobândeaască competența cerută.

Apariția acestor modificări impun noi metode de evaluare care să aprecieze și să valorizeze competențele elevilor. Acesta este și motivul pentru care profesorii sunt din ce în ce mai preocupați pentru găsirea unor metode alternative, moderne, complementare celor clasice, care să determine un plus de obiectivitate în valorizarea competențelor elevilor și să evalueze, cât mai just, performațele acestora.

Această lucrare este alcătuită din opt capitole care acoperă, în general, problematica domeniului, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

În introducere este scoasă în evidență importanța pe care problemele ce țin de teoria și practica evaluării o prezintă pentru învățător și elev, ca și condiție a succesului. Se insistă asupra schimbărilor intervenite în sistemul de evaluare în învățământul primar și sunt invocate motivele alegerii temei.

Capitolele I-VI sunt destinate fundamentării teoretice a demersului investigativ și am considerat oportun să abordez probleme referitoare la aspecte generale ale evaluării educaționale, conceptele și modelele de interpretare modernă a evaluării școlare, principalele direcții de evoluție în domeniu, schimbări și transformări promovate în domeniul evaluativ în învățământul românesc din ultimul deceniu, integrarea evaluării în structura activității didactice de către concepțiile pedagogiei moderne determinând amplificarea funcției educative a acesteia și situând-o într-o “poziție cheie” în procesul instructiv-educativ, această consecință derivând dintr-o firească înțelegere a evaluării ca “știință a valorii” orientări și tendințe în practica evaluării educaționale, precum și oportunități de îmbunătățire a evaluării școlare, prin diversificarea metodelor folosite. Este evidențiată dinamica noului concept de evaluare școlară, dar și semnificația actuală centrată pe elemente calitative, apreciative privind procesul învățării de către elev. Învățământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare care să aibă la bază formarea competențelor elevilor, iar tendința este spre o evaluare complexă, realizată inclusiv printr-o metodologie complexă. Sunt prezentate comparativ caracteristicile celor două tipuri de evaluare școlară – tradițională respectiv modernă – dar și mutațiile de accent survenite în ultimul timp și care au drept consecințe redimensionarea și regândirea strategiilor evaluative.

În acelasi timp am încercat să determin valențele și limitele paradigmei constructiviste în realizarea învățarii și evaluării educaționale, subliniind locul și valoarea metodelor alternative / moderne, în cadrul acestei paradigme.

Capitolul al III – lea abordează problematica metodelor de evaluare, încercând delimitarea unor repere conceptuale, clasificări ale metodelor de evaluare la nivelul învățământului primar pe baza diferitelor criterii, dar și „calitățile” pe care trebuie să le aibă aceste metode pentru a conduce la performanță și succes.

În capitolul IV am descris principalele metode de evaluare tradiționale sau clasice utilizate în evaluarea școlară, pe baza investigării literaturii de specialitate.

În capitolele V și VI am abordat principalele metode moderne/alternative de evaluare care sunt complementare celor tradiționale, dar în același timp am prezentat complementaritatea acestor metode (valențele pozitive, punctele tari, limitele, punctele slabe) de evaluare a performanțelor școlare ale elevilor, așa cum apar ele în lucrările unor autori ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea și modernizarea domeniului evaluării educaționale.

Secțiunea destinată cercetării – investigării (capitolul al VII – lea) include studii efectuate pe un lot de subiecți incluzând cadre didactice, elevi și părinți din învățământul primar.

Primul studiu a urmărit să determine percepția și atitudinea cadrelor didactice și a elevilor din învățământul primar față de metodele alternative / moderne de evaluare.

Instrumentul de cercetare folosit a fost chestionarul, iar datele obținute au fost supuse analizei statistice și interpretării calitative. Am utilizat chestionare, pentru cadrele didactice și pentru elevi, prin care am urmărit să determin:

percepția și atitudinea cadrelor didactice față de evaluarea performanțelor școlare ale elevilor

percepția și atitudinea elevilor din ciclul primar față de modul în care sunt evaluați

percepția și atitudinea părinților elevilor din ciclul primar față de modul în care sunt evaluați copiii lor

Studiul al doilea a avut drept obiectiv circumscrierea opiniilor și credințelor cadrelor didactice despre necesitatea, utilitatea și impactul metodelor alternative de evaluare asupra performanțelor școlare ale elevilor. În această investigație am folosit ca instrumente: Jurnalul structurat, Jurnalul de reflecție (deschis) și Fișa de progres, instrumente construite, cu scopul de a determina, la nivel metacognitiv, credințele subiecților implicați referitoare la metodele alternative / moderne de evaluare. Premisa generală a acestui studiu a fost aceea că pe măsură ce cadrele didactice conștientizează necesitatea, utilitatea și eficacitatea metodelor alternative/ moderne de evaluare, ele sunt dispuse să le utilizeze tot mai frecvent, iar consecințele utilizării lor, asupra elevilor și asupra cadrelor didactice însele sunt în măsură să determine schimbarea de atitudine față de aceste metode și intensificarea preocupării cadrelor didactice de a le cunoaște cât mai bine, de a se abilita pentru a le folosi în practica lor școlară și de a le constata efectele benefice asupra formării personalității elevilor.

În finalul lucrării, pe baza constatărilor efectuate, după analiza statistică și interpretarea rezultatelor obținute prin cercetare, am realizat unele concluzii referitoare la folosirea metodelor alternative / moderne de evaluare educațională a performanțelor școlare ale elevilor (capitolul VIII). Am reamintit ipoteza de lucru (care a fost confirmată în urma experimentului ) și obiectivele, evidențiindu-se rezultatele obținute comparativ cu cele scontate. Sunt relevate, totodată, efectele pozitive pe care exercițiul autoevaluării le-a produs asupra randamentului școlar, asupra activității de învățare a elevilor, asupra motivației acestora față de studiu. Recurgerea sistematică la autoaprecierea rezultatelor s-a constituit într-un exercițiu util și eficace de dezvoltare la elevi a capacității valorizatoare – obiectiv formativ de certă însemnătate pentru devenirea lor. Se fac o serie de propuneri ameliorative în vederea optimizării procesului de instruire și tratării diferențiate a elevilor.

Literatura de specialitate consultată a fost selectată pe criterii de reprezentativitate, de interpretare și de aplicare în practica educațională. De un real folos au fost manualele P.I.R ( Teoria și practica evaluării, respectiv didacticile ).

Anexele cuprind probele de evaluare administrate elevilor pe parcursul experimentului, dar și alte probe de evaluare cu autocontrol aplicate la clasă care au contribuit, împreună, la formarea capacității de autoevaluare obiectivă a elevilor și implicit la ameliorarea propriilor perfor-manțe școlare. De asemenea, este prezentat un model de fișă pentru consemnarea rezultatelor, care a fost completată și apoi comunicată părinților elevilor.

INTRODUCERE

EVALUAREA ȘCOLARĂ ÎN SOCIETATEA ACTUALĂ

Evaluarea școlară poate fi abordată în diferite modalități datorită statutului complex și funcțiilor multiple pe care le are în procesul de învățământ, în sistemul educativ, în relația dintre școală și societate, dar și în destinele individuale ale subiecților implicați direct (cadre didactice și elevi) sau indirect (părinți, bunici, tutori legali). O abordare unilaterală și simplistă a evaluării ar fi total nepotrivită, întrucât aceasta este în primul rând o acțiune pedagogică, o parte integrată procesului de învățământ, având funcții formative și implicând competențe, obiective, metode, tehnici și mijloace specifice, astfel încât punctul de vedere pedagogic nu trebuie să lipsească din nicio analiză asupra evaluării. Evaluarea este însă și o instituție socială, oficializată și reglementată juridic, ea imprimă o dimensiune socială a rezultatelor predării și învățării, condiționează absolvirea și accesul pe treptele sistemului de învățământ și este baza recunoașterii sociale a studiilor. Prin consecințele ei, evaluarea școlară depășește cadrul strict al procesului de învățământ și al școlii. Evaluând elevii, evaluăm în același timp, direct sau indirect, profesorii, calitatea prestației didactice, calitatea procesului de învățământ, a instituției școlare și, în cele din urmă, calitatea sistemului educativ cu toate componentele sale. Se poate spune că fiecare notă școlară, fiecare calificativ, fiecare performanță a elevilor este de fapt rezultatul unei sinteze de factori, de la cei individuali la cei sociali. Evaluarea se produce într-un câmp psihosocial de forțe care interacționează, câmp alcătuit din relații interumane, motivații, reprezentări, atitudini, mentalități, așa încât evaluarea poate și trebuie să fie abordată și din perspectiva psihosocială.

Evaluarea are însă și o dimensiune tehnică, metodologică, ea implică măsurarea performanțelor, capacităților, calităților umane, ceea ce, după cum se cunoaște, nu este deloc o acțiune simplă. Se ridică, sub acest aspect, problemele validității metodelor și instrumentelor de evaluare, ale valorii și limitelor sistemului de notare folosit.

Sistemul de apreciere a elevilor prin calificative își dovedește eficiența prin:

evaluarea obiectivă a elevilor;

motivația crescută pentru învățare a elevilor cu rezultate medii și slabe;

posibilitatea comparării, la nivel național, a rezultatelor celor evaluați pe baza unor criterii calitative unitare și nu printr-o apreciere cantitativă, întâmplătoare;

creștrea gradului de transparență în apreciere;

creșterea gradului de înțelegere, de către elevi și părinți, a modului de evaluare curentă.

IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI

Știința avansează cu pași repezi, iar pe scena lumii, apar tineri conștienți de faptul că școala tradițională nu-i mai ajută atât cât ar dori, că acest tip de instituție trebuie să lase locul unei școli moderne, care să-i pregătească pentru o societate aflată în continuă schimbare. Generațiile actuale sunt capabile să utilizeze de la vârste fragede toate tehnologiile și instrumentele de ultimă oră, indicând astfel nevoia de schimbare, necesitatea unui învățământ deschis, flexibil, care să aibă drept principal protagonist al societății elevul.

Apariția manualelor digitale, înlocuirea tablelor negre cu table albe (whiteboards) sau flipchart-uri pe care se poate scrie numai cu markere, dotarea școlilor cu table interactive, laptopuri si retroproiectoare ne indică mici schimbări către un sistem modern, care să aibă la bază tot ceea ce a avut mai bun școala tradițională. În acest sistem aflat în construcție, metodele de evaluare utilizate au un rol hotărâtor în formarea elevului ca persoană care să fie în stare să-și schimbe stilul de viață după nevoile societății, ca persoană care să știe să trăiască mai bine, ca persoană capabilă de autoevaluare și autoformare, în sfârșit, ca persoană care să-și utilizeze libertatea și drepturile într-un mod creativ și pozitiv.

Pot spune că m-am oprit asupra acestei teme de studiu pentru că am simțit că evaluarea folosită în învățământul românesc poate contribui mai mult la modernizarea educației aflate acum în plin proces de inovare. De elev și de cadrul didactic depinde calea pe care va înainta educația, căci ambii își pun amprenta asupra procesului de învățământ, se formează unul pe altul , având grijă să-și schimbe rolurile alternativ și ambii merită o șansă pentru a-și schimba mentalitatea. Niciunul dintre cei doi parteneri nu trebuie să stea în calea celuilalt, căci “omul își poate lua cunoștințele numai de la om; așa cum bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, tot așa sufletul omului se modelează datorită sufletului unui alt om. “ ( Rabindranath Tagore )

Principala greșeală intervine atunci când celui ce dorește să educe i se pare că numai el are dreptul și puterea de a modela, iar elevul este doar un “obiect “ al învățării. Deseori uităm de forța de a crește a copilului și de capacitatea sa de a fi educat, iar dacă ne-am întreba cât anume face educatorul și cât face școlarul în acest proces de învățare, am fi uimiți să constatăm faptul că munca elevului este înzecit mai grea decât a noastră. Atât cadrele didactice cât și unii părinți trebuie să înțeleagă că elevul nu este un simplu produs al forțelor noastre, ci este, într-o mare măsură, opera propriei voințe de a crește. Deseori adulții adresează copiilor întrebarea: “ Ce vrei să te faci atunci când vei fi mai mare? ” și răspunsul probabil va fi unul inspirat din viață și din modelele primite până în acel moment: “Vreau să fiu medic!“, “Vreau să fiu profesor!“, “Vreau să fiu polițist!“ – în fiecare din aceste exemple se regăsește dorința sa de maturizare bruscă, de a deveni adult. Răspunsul oferit este un indicator de aceea trebuie să ne oprim asupra lui pentru a medita și a găsi niște răspunsuri. Echilibrul dintre disponibilitatea de a fi educat și forța voinței sale îl transformă pe școlar în adultul care este gata de o integrare unică și creatoare în societate. Astfel privind lucrurile, suntem de părere că noi, cei ce facem educație, trebuie să reconsiderăm meritul propriu, să punem în centrul preocupărilor noastre copilul – copilul modern sau copilul cu ochi digitali, asa cum deseori este numit.

Multe cadre didactice se tem parcă de acest tip nou de copil sau se tem, poate, de schimbare, sunt nehotărâte în a pune în aplicare idei noi, nu au curajul de a compensa ne-ajunsurile metodelor de evaluare tradiționalei. Dacă am fi mai atenți la ceea ce dorește elevul, la nevoia lui de adaptare la societatea actuală, atunci, cu siguranță, nu am mai respinge noul, ci i-am înțelege eficacitatea și ne-am armoniza eforturile pentru a realiza o reformă profundă, pozitivă.

Problematica evaluării procesului de învățământ reprezintă o preocupare atât pentru teoreticieni, cât și pentru practicieni. Fiecare caută noi modalități de utilizare a controlului pentru atingerea unui nivel de performanță superior și pentru ameliorarea / optimizarea rezultatelor intervenției educative. Evaluarea reprezintă un domeniu “cheie “ al oricărei schimbări sociale și dacă este cât mai corectă și precisă, devine o condiție esențială a succesului. E foarte important ca evaluarea să fie autentică și să nu uităm niciodată faptul că inițial, elevul nu învață neapărat pentru a cunoaște, ci pentru a obține calificative bune, deoarece acasă i s-a repetat constant ca la școală trebuie să ia numai 10. De cele mai multe ori nu cunoaște echivalentul notei 10 în calificativul ,,Foarte bine,, și nimeni nu i-a explicat că mai sunt și alte calificative (nu note) care pot indica o greșeală de învățare ușor de remediat. Necesitatea explicării calificativelor și a motivării permanente a elevilor revine cadrului didactic. Dacă va fi subapreciat, își va pierde încrederea în sine, va renunța și se va inhiba permanent, iar dacă, din contră, va fi supraapreciat, atunci va deveni mult prea încrezător în el și va renunța să se mai pregătească în mod consecvent. Noi suntem responsabili cu motivarea lor, cu aprecierea lor la adevărata valoare și tot noi trebuie să-l învățăm în permanență să se autoaprecieze cât mai obiectiv, pentru a preveni apariția unor situații nedorite.

Personal, pot spune că am ales acestă temă din motive variate, dar principalul a fost dorința de a mă adapta elevilor din diferite medii sociale, de a crește calitatea educației pe care o ofer și chiar de a fi „o profă cool” care să îi facă pe elevii mei să fie naturali, dezinvolți, fără teamă de a întreba, de a răspunde, de a se comporta într-un anume fel sau de a acționa conform propriilor decizii.